Cercetarea criminologic\ `ntre practica [i politica anticriminala

Înc\ din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupa]i de observarea [i studierea „genezei [i esen]ei fenomenului criminal” cristalizându-se ceea ce literatura de specialitate nume[te curente de gândire criminologic\1

preocuparea major\ în lunga perioad\ de constituire a criminologiei ca [tiin]\ a fost reprezentat\ de delimitarea obiectului de studiu [i implicit definirea domeniului [tiin]ific4, proces în c\drul c\ruia criminologia a fost uneori perceput\ ca „[tiin]\ f\r\ regat

criminologia a fost definit\ pe rând sau concomitent ca: - {tiin]a despre fenomenul criminal în general

{tiin]a asupra criminalit\]ii ca fenomen social

{tiin]a despre criminal (

{tiin]a despre crim\

st[tin]a

- {tiin]a despre fenomenul criminalit

Studiul victimei sau victimologia

- {tiin]a despre dinamica actului criminal (

În ceea ce prive[te no]iunea de crim\, literatura de specialitate consemneaz\ trei accep]iuni ale acesteia, dup\ cum urmeaz\: - În sens comun no]iunea de crim\ se refer\ fie la infrac]iuni inten]ionate împotriva persoanei, fie la infrac]iuni cu alt obiect juridic principal dar care au ca rezultat moartea unei persoane, fie la alte fapte penale grave. - Sensul penal al no]iunii de crim\ se refer\ la o infrac]iune grav\ care atarge pedepse diferite [i proceduri speciale în raport cu celelalte infrac]iuni

Împ\r]irea bipartit\ a infrac]iunilor în crime [i delicte, conform Noului Cod Penal român, modific\ în]elesul no]iunii de „delict”, care nu se mai refer\ la „violarea unei anumite legi” în general, ci în mod particular la înc\lcarea legii penale, r\mânând ca diferen]ierea între „crime” [i „delicte” s\ se realizeze în func]ie de gravitatea faptei penale

Criminalitatea ca fenomen socio-uman, inclus\ în domeniul de cercetare al criminologiei, desemneaz\ „ansamblul faptelor penale comise într-un spa]iu [i într-o perioad\ de timp determinate. Ca fenomen juridic, criminalitatea reprezint\ ansamblul comportamentelor umane considerate infrac]iuni – incriminate [i sanc]ionate – în cadrul unui sistem de drept penal. Literatura de specialitate opereaz\ diferite clasific\ri ale criminalit\]ii fie în func]ie de criterii subiective – unit\]i de spa]iu [i timp – fie în func]ie de criterii obiective cu referire la gradul de cunoa[tere a faptelor penale de c\tre organele de justi]ie penal\. Astfel se poate distinge între urm\toarele tipuri de criminalitate: - Criminalitatea real\ (C.R.) reprezint\ totalitatea faptelor penale s\vâr[ite într-un anumit spa]iu sau teritoriu [i într-o anumit\ perioad\ de timp. - Criminalitatea aparent\, relevat\, (C.A.) reprezint\ totalitatea faptelor penale reclamate sau sesizate din oficiu [i se refer\ la acea parte a infrac]ionalit\]ii reale care a fost descoperit\ de organele specializate ale statului (organe de cercetare [i urm\rire penal\); -

„Cifra neagr\” a criminalit\]ii este reprezentat\ de diferen]a dintre faptele penale s\vâr[ite [i cele reclamate sau constatate de organele de urm\rire penal\.

47

- Criminalitatea legal\ sau judiciar\ (C.L.) reprezint\ acea parte a criminalit\]ii descoperite ce ajunge s\ fie: a) judecat\, f\r\ s\ se pronun]e o hot\râre definitiv\ de condamnare (de exemplu, în cazul încet\rii procesului penal, al achit\rii condamnatului etc.; b) condamnat\ sau definitiv\ pentru care s-a pronun]at o hot\râre definitiv\ de condamnare.

Reactia sociala imporiva criminalitatii

are loc o deplasare a centrului de greutate din sfera personalit\]ii criminale [i a mecanismelor trecerii la actul criminal, pe procesele sociale ce produc devian]\ [i delincven]\, proces dinamic de interac]iune cu alte procese complexe de ac]iune [i reac]iune

3nivele de reactii sociale

Nivelul elabor\rii legii; - Nivelul reac]iilor interpersonale; - Procesul institu]ional al reac]iei sociale care creaz\ „direct [i nemijlocit” devian]a [i delincven]a.

Criminalul este din acest punct de vedere, rezultatul proceselor sociale de criminalizare, al implic\rii, al imput\rii [i al stigmatiz\rii (Robert, Ph., 1973) iar crima constituie obiectul socialmente construit în cursul interac]iunii sociale, care constitie activitatea delincvent\ îns\[i

Politica [i practica anticriminal

se contureaz\ mijloacele [i metodele specifice de control al fenomenului criminal care circumscriu practicii [i politicii anticriminale

Definirea domeniului practicii [i politicii anticriminale care se constituie în obiect de sudiu al criminologiei are în vedere, în primul rând, rela]ia dintre teorie8 [i cercetar

- Modul tradi]ional vizeaz\ o ordine progresiv\ plecând de la datele furnizate de cercetarea empiric\ pe care se întemeiaz\ faptele, constituindu-se în teorii explicative ale acestora [i care, la rândul lor fundamentaeaz\ politicile derivate. – Î

n sens invers, teoria reprezint\ baza cercet\rii criminologice, adic\, oamenii pornind de la experien]a lor î[i formeaz\ o p\rere general\, viziuni ne[tiin]ifice care devin moduri de interpretare în ceea ce prive[te prevenirea la toate nivelurile crimei.

Practica anticriminal\ este legat\ de modul de organizare [i func]ionare a sistemului de justi]ie penal\ în form\ institu]ional\ – poli]ie, parchet, instan]\, serviciul de proba]iune [i protec]ie a victimelor, unit\]i de deten]ie – a c\rei eficien]\ este r\spunsul direct la politicile penale9, ca rezultat al interdependen]ei între criminologie – [tiin]\ empiric\ ce utilizeaz\ metoda inductiv\ („ceea ce este”) – [i dreptull penal.

Ioan Iacobuta nume[te „ [tiin]a politicii criminale” al\turi de „practica anticriminal\” în func]ie de care se ia „decizia de politic\ criminal\” cu caracter statal exprimând voin]a politic\ interpus\ între zona teoretic\ [i zona practic\ (, de asemenea ]\ define[te „ [tiin]a politicii

penale” ca disciplin\ „autonom\” [i „integratoare” constituind puntea de leg\tur\ dintre criminologie [i [tiin]ele penale (drept penal, drept procesual-penal, drept execu]ional.

Cu toate c\ politica penal\ nu poate avea culoare politic\, în prezent se vorbe[te de o adev\rat\ „criz\ institu]ional\ cu privire la teoretizarea op]iunilor penale ale statului” fiind vizat chiar domeniul „explorator”, al cercet\rii, cu implica]ii directe asupra institu]iilor autonome [i specializate, pe cand Politica anticriminal\ se refer\ la „ansamblul teoriilor [i al strategiilor concepute în scopul st\pânirii fenomenului criminal, precum [i sistemul mijloacelor aplicate efectiv, de c\tre stat, în acela[i scop.

Un nou model privitor la administrarea justi]iei în comunitate ne este oferit de implementarea proba]iunii în România, caracterul institu]ional fiind dat de inserarea acesteia ca o nou\ verig\ în cadrul sistemului de justi]ie penal\

Practica anticriminal\ prin toate cele trei componente: drept penal – executarea pedepselor neprivative de libertate (sentin]e comunitare) în colaborare cu instan]a de executare; tratament – supravegherea în comunitate, prin controlul respect\rii m\surilor [i obliga]iilor impuse de instan]\, dublat\ de asistarea psihosocial\ specializat\ (penal\ [i post-penal\); prevenire în special focalizat\ pe recidiv\ (preven]ie ter]iar\) al\turi de preven]ie primar\ [i secundar\

Decizia de politic\ anticriminal\ prin conturarea unor strategii [i planuri de ac]iune fezabile, la nivel local [i na]ional. - {tiin]a politicii anticriminale atât prin oferirea de explica]ii cauzale (criminologia clinic\), cât [i de modele de analiz\ a trecerii la act (criminologia strategic\) în cadrul cazurilor evaluate, supravegheate [i asistate

În func]ie de abordarea diferit\ a obiectului de sudiu – criminalitatea ca fenomen social, reac]ia social\, practica [i politica anticriminal\ – în cadrul unor „concep]ii sectoriale dominante” (fapta penal\ sau crima, criminalitatea sau totalitatea de fapte penale, f\ptuitorul, victima, reac]ia social\, mijloacele [i metodele de prevenire a infrac]iunilor

. Defini]iile date criminologiei sunt fie de „tip restrictiv” având în vedere cauzalitatea actului criminal („criminologia etiologic\”)12, fie de „tip extensiv” cu referire la criminologie ca [tiin]\ integratoare

Potrivit defini]iei desprinse din documentele Congresului VIII al O.N.U= „criminologia este [tiin]a care analizeaz\ cauzele infrac]iunilor [i factorii care influen]eaz\ comiterea acestora, elaborând politici în materie de prevenire [i justi]ie penal\ în cadrul planific\rii sociale de ansamblu

Din perspectiva „criminologiei de tratament”, criminologia e „[tiin]\ care studiaz\ factorii [i dinamica actului criminal în sens larg, precum [i reac]ia social\ fa]\ de acesta, în scopul prevenirii criminalit\]ii, umaniz\rii sistemului de represiune [i reintegr\rii sociale a delincven]ilor”

literatura de specialitate distinge între „criminologia general\” – axat\ pe studierea factorilor generali ai fenomenului criminalit\]ii care diferen]iaz\ criminalul de noncriminal – [i „criminologia clinic\” al c\rei scop este reprezentat de surprinderea interac]iunilor particulare sau specifice din cadrul actului criminal

Evolu]ia teoriilor [i modelelor explicative asupra fenomenului criminalit\]ii

cunoa[terea teoriilor criminologice este necesar\ pentru „în]elegerea fundamentului politicilor care sunt propuse [i implementate” cu scopul prevenirii [i controlului criminalit\]ii

Primele explica]ii de natur\ etiologic\16 cu privire la fenomenul criminal au fost fundamentate în cadrul studiilor de drept penal realizate de reprezentan]i de seam\ ai [colii clasice a dreptului penal sau criminologiei clasice

Principiul utilitarismului specific criminologiei clasice vizeaz\ în esen]\ urm\toarele aspecte

- legalitatea pedepselor; - caracterul retributiv, descurajant al pedepselor care implic\ atât egalitatea, cât [i personalitatea acestora; - modera]ia pedepselor; - propor]ia dintre infrac]iuni [i pedepse; - necesitatea prevenirii delictelor

factorul psihologic devine un element comun al teoriilor etiologice moderne – teorii psiho-biologice, psiho-sociale sau psiho-morale (Cioclei, V., 2003) – în cadrul c\rora afectivitatea joac\ un rol primordial în oferirea explica]iilor cauzale, în func]ie de preponderen]a accentelor bio-socio-morale

dac\ în cadrul orient\rilor clasice asupra fenomenului criminal accentul în explicarea cauzalit\]ii se schimb\ de pe fapt\ pe f\ptuitor, sanc]iunea fiind dat\ fie în func]ie de gravitatea faptei, fie în func]ie de periculozitatea

f\ptuitorului, ulterior, în cadrul teoriilor criminologice contemporane, au început s\ fie lua]i în calcul factorii contextuali de natur\ socio-economic\ [i cultural\

Ulterior, mi[carea de idei din criminologie axat\ pe teoriile cognitive, „institu]ionalizarea” cercet\rii [i chiar „statalizarea” acesteia, precum [i modificarea fenomenului criminal în sensul cre[terii num\rului infrac]iunilor de profit [i apari]ia criminalit\]ii inteligente a condus la instituirea „ra]iunii” în centrul explica]iilor criminologice, care nu face decât s\ „completeze” explica]iile cauzale bazate pe „afectivitate

Noua abordare „empiric\” î[i propune s\ cerceteze „actul situat în actual”, adic\ actul (comis sau omis), libertatea de alegere a persoanei umane, finalitatea (propus\ de actor), rezultatul (efectiv), analiza strategic\ (proprie criminalului), precum [i motiva]iil Noua abordare „empiric\” î[i propune s\ cerceteze „actul situat în actual”, adic\ actul (comis sau omis), libertatea de alegere a persoanei umane, finalitatea (propus\ de actor), rezultatul (efectiv), analiza strategic\ (proprie criminalului), precum [i motiva]iil

În concluzie, teoriile criminologice actuale aduc în centrul aten]iei atât caracterul „determinat”, cât [i cel „determinant” al oric\rei ac]iuni umane în cadrul unei societ\]i caracterizat\ prin „conflict asupra valorilor morale”; astfel încât, îns\[i cercetarea criminologic\ este puternic marcat\ de accente valorice, cea ce face „imposibil\ ideea de obiectivitate”. Astfel, în func]ie de perspectiva îmbr\]i[at\ – conflictualist\, radical\, pacifist\ sau feminist\ – în abordarea fenomenului criminalit\]ii, paradigmele explicative ale cercet\rilor actuale sunt centrate în general pe teoriile etichet\rii sau stigmatiz\rii