IOANA LEt

Cosmarulaamerlcan

EDTTTE nrrrNcvA

-tfr

1. DIVORTUL ROMANESC

Cnnd am p[risitJaponia, nu mi-am putut lua cu mine

toate bunurile materiale, astfel incit am ajuns la o ingelegere

cu Otoosan (socrul meu japonez) sd. mi le trimitl par avion.

Singurul lucru pe care mi-l doream cu adevirat era coleclia

de literaturd. englezd.,de fapt, toate c[4i1e mele.

Revenirea lavia\a din Bucuregti mi s-a plrut stranie 9itotugi foarte atrlg[toare. M[ simgeum

^tdt de liberi... Nu

doream si fac nimic altceva decit s[ muncesc, pentru cldoar pentru asta mai aveam energie. M-am cufundat inactivitili culturale internalionale.

Am inceput si lucrez la emisiunea mea de televizi-une, iar intre timp incercam si aflu cum si iniliez divorEul

in Romdnia. De data asta, familia mea a pirut ceva maicooperante. Sora mea cea marer lulia, mi-a spus in ce c1[-

dire gi la ce etaj s[ m[ duc, iar tatl t angajat un avocat ca

sl-l reprezinte in fala instangei pe sogrl meu japonez,Ken.Urmil ca eu sI m[ reprezint pe mine inslmi. Nu aveam

vreo disputl cu privire la ceva. Nici mlcar legat de divor-qul in sine. insi Ken dorea s[ fie scutit de orice suferinli

IO IOANA LEE

legatI de proces. M5. intrebam: oare cine avea si m[ scu-

teasci pe mine... ?

19 decembrie 2001 era ziu* in care am fost programatl.Ningea mult 9i erao ziromanticl, asemenea celei de Criciun.Am plecat de la lucru si l-am rugat pe George, goferulmeu, si md,iacu ma,sina.'E ciudat si mi gindesc cum imidoream sI vinl cineva cu mine inziuaLceea.Atit de mullioameni au venit la petrecerile noastre de nuntl, atit inRominia, cit ;i in Japonia, gi totugi, acum, trebuia sI mlconfrunt cu asta de una singuri. $i nu aveam nici cea maivagi idee, pe atunci, cum aveam s[ inv[! s[ m[ confrunt de

una singurd. cu toate luturile.La tribunal, stlteam pe o banci gi imi agteptam rindul

pentru a veni in fala judec[tonrlui. Fiind un proces civil, nuera nimic extraordinar. Firi crime, fhrl psihopali... doarmtzerieumanl. inciperea era curat[, cu binci drlgule dinlemn. Nu era weo atmosferi intunecate in stil dickensian,gi totugi sistemul judiciar e unul care inspirl nefericire ori-unde in lume.

O priveam pe judec[toare. O fatl, tdnilrd,, frumugicd(atit cdt puteam observa dincolo de roba ei neagr[), cu o

figurI impasibili 9i, probabil, cu o via![ nefericiti. Probabilera phtiti prea pu1in, muncind prea mult gi avind de-aface cu urdlenia naturii umane. Plrea imunl la ura care

plutea in jurul avocagilor gi al cliengilor 1or. Adesea, oame-nii igi intentau procese unii altora pentru bani gi pentruproprietili. Oare de ce asta sunl atit de familiar acum?

A fost strigat numele meu. M-am ridicat gi m-am dus infa1e. Totul s-a s{hrgit fhr[ dureri, in zece minute. Am plecat

Co$MARULAMERTCAN 1l

o femeie liberi, pistrindu-mi numele de familie de Kurosawa(aga cum hotlrdsem impreunl cu Ken, pentru a putea ri-mine inrudili cumva, prin nume, pdn[ cind m-ag fi reclsl-torit, daci asta s-ar mai fi intimplat weodati).

Am plecat acasi 9i m*am simlit in regul[, pur gi simplu.Nu am plins. Nu eram trist[, nici veseli. M-am plimbat prinzilpadd, privind cl[dirile, gindindu-m[ cit de mult va trebui

s[ recuperez la serviciu, din moment ce mi-am luat o zihberd,.

L-am sunat pe Ken 9i i-am spus c[ s-a incheiat tohrl.El a plins, iar eu nu m-am mai simlit de parcl ar fi trebuits[ ajut un copil mic. Am spus ,,adio", am luat un somnifer

9i asta a fost tot.

2. CLUB INTERNATIONAL

Nu-mi amintesc cit timp am dormit, dar imi amintesc

bucuria cI m-am trezit.Aveam mult[ treabd. de fhcut 9i nu

puteam irosi timpul gd.ndindu-m[ la vechile amflriciuni.imi alesesem din nou propria cale gi eram responsabili ina o transforma intr-o c[lltorie phcutl.

in anul urm[tor, am reluat predarea la o universitateparticulari din Bucuresti. intr-o zi, mergeam pe holulinstituliei cdnd un domn m-a abordat spunindu-mi:,"4-ri1ibine. Ai vrea sI lucrezi in televiziune?"

in prima clipl am cre*,Lt cd. eravreo gluml proasti pusila cale de Ken, dinJaponia. Nu era.

12 IOANA LEE

O luni mai tdrzirt, erum gazda propriei emisiuni TVintitulate Club internafional,care se dlfuza in fiecare du-minic[,la ora 77.00.

La 28 de ani am inleles doui lucruri:1. Eram o strlinl in propria farl 9i nimic nu putea

schimba asta. Nu mai ingelegeam nimic din societatea ro-mdneasci, iar compatriolii mei plreau bucurogi s[-mi rea-

minteascl ce,,diferit5." devenisem.

2. Nu puteam trdi frrd" a avea o carieri. intrebarea era:

,,cum voi proceda c* sd tealtzez ceea ce-mi trebuie pentrua m[ simgi lmplinitfl, dac[ nu chiar fericiti?"

Nu m-am priceput la matematic[ sau la computere,

nu mi-a phcut si lucrez dupi programul clasic ,,de la 9la 5",

mi-a disphcut s[ am un 9ef ori si fiu nevoiti si m[ imbracca o cSlugirili in vacanfl. Am simlit nevoia s[ fiu liberl 9i

totugi s[ nu port rlspunderea de a deqine o firm[. Astfel cla trebuit si m[ concentrez pe ceea ce aveam gi doream.

Puteam sI predau. Aveam pasiunea, aptitudinile, cunog-

tinlele gi prezenla potrivite pentru asta. Nu am fost nicio-dati emotivi sau timidi gi mi-am iubit studenfi.Iar limbajaponezd, era punctul meu fortel lucru rar in acele wemuri,in Rominia. insi asta nu era tot. Vorbeam fluent gi alte

limbi strline, dobandisem nigte aptitudini de comunicare

transculturall gi aveam suficient curaj gi un pic de farmec

pentru a folosi toate astea.

A face demersuri citre ambasade nu era o sarcinl ugoarl,

insi, in scurt timp, s-a intimplat ca ambasadorii s[ m[ sune

pe numirul meu personal pentru a m[ invita s[ particip ladiverse evenimente qi activitili culturale.

Co$MARULAMERTCAN 13

Perspectiva mea era sI lupt cu tendinla globalizlrii print ardta lumii cit de asemin[tori suntem cu tolii; doar ciajungem la aceleagi lucruri in mod diferit.

Fiecare edilie era dedicatd. cdte unei Elri. in general,rsta presupunea ca eu si port imbrlcimintea tradilionalispecificl gflrii alese gi si discut despre anumite aspecte cul-turale cu ambasadorul ei 9i cu alli invitali, cunosc[tori ai

ftrrii respective.

Prima mea edigie a fost despre Japonia. O alegere de

la sine ingeleasl. Deja intimpinam multe rezistenle dinpartea unor oameni de televiirwe. Se ridea pe la spatele

meu gi se incercau tot felul de scheme care s[ mI facd. sImd, jenez. Nu aveam experien![ de jurnalist. Nu mai avu-

sesem vreo emisiune de televiziune, nu mai produsesemvreuna, aveam unele probleme cu limba nativd" (dupI trei*ni in Japonia) 9i eram un nimeni cu un nume de familieciudat: Kurosawa. Ins[ ei nu cunogteau ceea ce numail)umnezeu gi cu mine gtiam - fo4a interioari pe care o

rveam 9i pe care o dezvoltasem pe cimpul de bltiliecmogionall care fusese Japonia!

Am mers la magrzine Ei am cumplrat elemente de

decor pentru studio. Am cerut ambasadei s[ aducl stea-

guri, chimonouri pentru a le expune pe fundal, plpugi,filme turistice etc.

in ziua inregistrlrii, mi-am aranjat singuri pirul 9imachiajul (aga cum am fhcut-o in 90la suti din ocaziileviegii mele), am purtat chimonoul foarte scump pe care

mama mea il primise in dar de la Otoosan gi am umplutlaptopul meu elegant cu intreblri.

14 IOANALEE

ir, ^.eu

zirmamam-a insogit, stdnd in afarastudioului.Mai tdtzirJ, mi-a relatat cum toatl lumea se adunase inregie, sperAnd si asiste la un mare fiasco.

Am condus bilingv discugia in emisiune, in japo-nezd" qi in romini, 9i, dupi zece minute, am rcalizat cd"

nu am nevoie de laptop pentru a citi ceva de pe el gi niciprompterul nu mi-a folosit vreodati. A fost, pur gi sim-plu, o disculie fireasci, informah, cu doi diplomali: unul,japonez in Rominia, celIlalt, romin gi fost ambasadorin Japonia.

Am fost angajatd" imediat, cu contract pe un an. Erampletitl cu un salariu lunar care echivala cu cosflrl unui prinzlaTokio. Era pulin in comparafie cu ceea ce eram obisnuitls[ folosesc in Japonia... dar in Rominia era suficient pen-tru a m[ descurca.

Aveam si fiu producS.toarea unei emisiuni sflptlminalede dou[ ore. Dupi un an, am redus-o la o or[ si am introdusscurte documentare.

in doi ani, echipa mea uimitoare, impreun[ cu mine,a ajuns si la un bun renume, gi la o agendi consistent[.Am fost binecuvintatd" sd"lucrez cu persoane uimitor de

talentate si dedicate. Doamna Sonia a fost mentorulmeu, managerul, antrenorul si directorul meu de ima-gine. De multe ori eram in dezacord, dar am fost mereude acord ci a nu fi de acord e o cale de a cregte, nu o for-mi de separare.

Din nourviatame urma s[ se schimbe pentnr totdeauna.

$tiam de ceva timp cI viala mea era menitS. si se schimbe

,pentru totdeauna" la fiecare cdliva ani, dar nu gtiam unde gi

Co$MARUL AMERTCAN ls

('rrm va interveni schimbarea. Tot ce stiam era ci trebuie slrt'l, tdaptez gi sI mi reinventez din temelii.

$i am intdmpinat aceste schimbiri cu braqele deschise.

3. SCENA INTATNIRII iN DOI

inainte de a pleca din Japoni a, atdt Otoosan, cdt gi( )bachama (bunica japonezd) m-au rugat s[ le promit cirnii voi reclsitori gi c[ voi fi fericiti. Evident, nu am pututpromite nici una, nici cealalti. Cine nu ar vrea sI fie feri-,'it? in ceea ce privea cisltoria, eu eram nerlbditoare sIsctp de aceea in care m[ aflam - nicidecum sI m[ gindesclt a fi din nou in lanEuri.

Sun[ ciudat a fi in languri. Vedeli, pentru cei care nu se

sirnt implinigi in cisnicia 1or, exact asta e senzaira. $i totugi,

1rcntru cei cdgiva norocogi, cis[toria reprezintd,cea mai marebucurie gi cea mai mare libertate pe care o pofi resimfi.

Eu sunt convinsl cd, rcprezint lucrul cel mai importantt'irre mi s-a intimplat vreodat[ 9i, de asemenea, sunt con-vinsl c[ voi reprezentali lucrul cel mai important care vis-a intdmplat vou[. Doar ci s-ar putea si dureze ceva timppini sI v[ dagi seama de asta. Mie mi-a luat un ristimp de

41 de ani.

intorcindu-m[ in Rominia, am realizat ci nu eramIrtrasS. de birbalii din gara mea, iar ei, in mod cert, nucrau interesagi de mine. Resimleam o respingere reciproc[,

16 IOANALEE

ceea ce imi permitea o mare libertate de a lucra, in majori-tatea timpului.

Mi alegeam, mergind pe stradl, cu obignuitele fluieri-turi gi cu comentarii de tipul: ,,hei, pipugica!" $tiu c[ asta

ii va goca pe cititorii mei americani, dar m[ simgeam fla-tati. Aceasta este atitudinea cu care am crescut in Rominiagi eram convins[ cd, reprezenta cea mai bunl cale (dacl nu

singura) de a-mi valida sau nu atractivitatea.

inainte de a-mi permite un gofer personal, mergeam la

serviciu cu metroul (pentru c[ eu nu am condus gi nici nu

aveam intenlia de a conduce vreodatl). Locuiam in zona

Dorobanli, aqa cd, aveam de fhcut un drum de vreo 15 mi-nute pinl in Piala Romani, in centrul Bucuregtiului, de

unde luam metroul cam opt stalii, drum care dura aproxi-

mativ 40 de minute.Mi dezobignuisem si fiu privitl, dar acum imi phcea

libertatea pe care o aveam de a privi s,i eu. Fixatul cu privi-rea e o activitate obisnuiti in Rominia. Nu e jignitoare, ci

doar exprimd. ctriozitatea fa\d. de cei din jur. In fine, inmulte asemenea situalii se intimpla s[ fiu abordat[ de b[r-bali tineri.

Cei care-mi pireau chiar interesanli ajungeau s[ pun[caplt scurtei noastre conversalii in felul ista:

- Cum, adici, nu wei si bei ceva cu mine? Cine te crezi?

Egti liberI weekendul [sta. O si te mai gindegti?

- Doamne, gtii ce?, mai spuneau ei. Nici nu mI intere-sezi. Pot si ies cu oricine vreau, oricind vreau.

- Atunci, egti liber si o faci! zdmbeam eu, privind laspatele lor dispreguitor, intors in chip melodramatic, in

Co$MARUL AMERTCAN 77

tirrrp ce se indeplrtau plini mindrie, gindind probabil:,,rrrcrit mai mult!"

Nu mi interesa niciunul dintre colegii de la serviciu. iiprivcam ca pe nigte oameni, nu ca pe nigte bnrbafl. MI,lrlccta si rdd impreun[ cu ei 9i, ocazional,sd.flktezin pu-lrlir', rlar nimic mai mult.

Apoi, un tip pe nume Dan, de la $tiri, a trecut de la o.rtitrrtline neplicut[ la una prietenoasl. Nu era nimic neo-lrr;nuit. Majoritatea oamenilor pireau s6-gi schimbe atitu-rlirrcrr fagi de mine imediat ce le devenea clar c[ eu eram,( urnvir, favorizatd, de 9efu1 nostru.

i rrtr-o zi,Danm-a intrebat:

- Ai vrea s5-mi fii partener[ de Valentine's Day?

Nu am gtiut ce insemna astariat eu mi resemnam cu

l;rlrtul de a nu inlelege intotdeauna noul jargon romdnesc.'l'r'ccuser[ noui ani de cdnd mI cufundasem numai in ceea

cr cra japonez,aga ci pierdusem pulin din fluenga gdndiriirolidiene in stil rominesc. Se plrea ci, in vremea in care

t'rr tLsesern absenti, rom6nii incepuser[ s[ sirbitoreasciVllcntine's Day in manier[ americani.

Dupi ce am inleles ci se refereala a m5, invita si cinlmirrrpreunS., am fost de acord. Asta nu a insemnat nimic. in ce

rrrl priveste, a fost doar o zr caraghioasi, nu una de indrlgos-tirc. Am iegit impreunl gi, spre surpriza mea, ne-am sim;itlrine stind de vorbi. M-a condus acas[ si ne-am sirutat pre-t'rrm adolescenlii, in faga ugii cl[dirii mele. N-a incercat s[tirc'i nimic stupid, a9a c[ am fost mulqumit[. Mare gregeal[.

Pini s[ md dezmeticesc, el deja igi inchipuia c[ suntemrrn cuplu. M[ vdzusem cu el doar de dou[ ori, in public.

I8 IOANA LEE

$tiam c[ nu eram un,,cuplu", dar nu gtiam cum si-ll[mu-resc gi pe el de asta. A inceput s[ tinjeasci 9i sI vinl in '

preajma clidirii in care locuiam. il ph..rm, dar nici pe de-

parte atdt cdt sI-mi doresc o relagie cu el. Intr-o zi, aproape

cI a urlat la mine ci m[ iubegte, iar eu am intrat in panicl. ]

Am pus capdtlatot... chiar 9i la atitudinea mea prietenoasl.

NU MI-A PASAT daci imi cigtigam sau nu reputalia de

femeie vanitoasl.Ceea ce e amvzant este ci, dacl egti tdndrd,,nu ai copii gi

egti divorlatd, oamenii resimt un fel de datorie morah de

a-!i face lipeala cu cineva. $i, degi consider c[ gestul e ama-

bil, m-am simgit lezatd, din pricini ci nu am fost inleleasI.

Nu voiam pe nimeni. Nici nu mL simleam singuri, nici nu

eram in ci.utarea unei persoane. Eram complet cufundatiin munca mea si mi bucuram de faptul ci, in sfdrgit, aveam

ceea ce-mi doream. Libertate. Libertatea de a munci, de

a-mi stabili propriile reguli, de a nu face pleciciuni 9i,intr-adev5.r, de a nu-mi plsa. Sau, cel pugin, eu asta speram.

4. DIN NOU, DESPRE KEN

Ken mI suna destul de des dup[ ce ne despirgiserimoficial. imi plecea s[ discut cu el, pentru ci vorbea cea maifrumoasi limbn japonezd, pe care am auzit-o vreodati. Erasofisticat si amuzant. Era capabil si se autoironizeze si,pentru mine, era pldcut sl-i povestesc cum imi petrecusem