Alain Besançon – Nenorocirea secolului

Introducere

În primele capitole ale cărţii este abordată diferenţa dintre comunism si nazism şi cum au rămas ele în memoria colectivă.

Comunismul şi nazismul sunt două specii ale aceluiaşi gen: cel ideologic. Forma lor de seducţie, natura şi maniera puterii lor, tipul lor de crimă are legătură cu cu forma mentală de a care depinde în întregime: ideologia.

O mare caracteristică a secolului nostru este “remarcabila amploare a masacrării oamenilor de către alţi oameni, care a fost posibilă doar prin preluarea puterii de către comunismul de tip Leninist şi de către nazismul de tip Hitlerist”.

Pierre Chaunu i-a numit “gemeni heterozigoţi”.- deşi sunt duşmani şi au o istorie diferită au trăsături comune => propun ajungerea

la o societate perfectă; se pretind filantropi pentru că urmăresc binele întregii umanităţi / binele

poporului german şi pentru că acest ideal a dezlănţuit forme entuziaste de devotament şi acte eroice.;

şi-au asumat dreptul de a ucide, folosind în acest scop metode asemănătoare, la o scară nemaiîntâlnită în istorie.

Cele două fenomene nu sunt tratate în mod egal. • Nazismul deşi a dispărut de mai bine de o jumătate de secol este tratat cu repulsie fără ca timpul să ateuneze această reacţie câtuşi de puţin;• Comunismul, deşi s-a prăbuşit mai recent “beneficiază” de o amnistie în sensul că încă are partizani şi lumea tinde să uite tragediile ce au avut loc în urma lui sub convenţia unanim acceptată că nu va mai fi readus în actualitate.

Într-o lucrare intitulată “Cartea neagră a comunismului” s-a făcut o aproximare a totalului morţilor ce pot fi atribuiţi acestui regim, cifra fiind între 85 şi 100 de milioane de victime.

“Negaţionismul” în ceea ce priveşte comunismul rămâne mult mai puternic decât cel care protejează nazismul.Din cele două regimuri nu mai rămâne decât ceea ce le-a rezistat, cum ar fi literatura “disidentă”.

Distrugerea este materială: oameni vii au fost transformaţi în cadavre.Morală: suflete cinstite şi raţionale au devenit criminale, nebune, stupide.Politică: societatea a fost smulsă din forma ei, remodelată conform proiectului ideologic.

DISTRUGEREA FIZICĂ

Au existat 6 centre de examinare pe scara industrială a evreilor: Auschwitz, Belzec, Chelmno, Majdanek, Sobibor şi Treblinka. Secvenţa tip: transport, triere la coborârea din tren, tatuare, camera de gazare sau groapa comună de incendiere pentru femei, copii sau indivizii inapţi de muncă. Astfel de elemente nu te duc cu gândul decât la nazism, la comunism neexistând aşa ceva.

Distrugerea evreilor din Europa, potrivit lui Raul Hilberg (Distrugerea Evreilor europeni, 1985) a avut loc in cinci etape: exproprierea, concentrarea, “operaţiunile mobile de ucidere”, deportarea şi centrele de examinare. Distrugerea comunistă cunoaşte primele patru etape însă a înlocuit ultima etapă cu altele două: execuţia judiciară şi foametea.

Exproprierea

Definiţia comunismului presupune că răul social îşi are rădăcinile în proprietatea privată. Primul pas este “exproprierea mijloacelor de producţie” apoi urmează exproprierea locuinţelor, a conturilor din bancă, a pământului, vitelor etc.

În Germania nazistă, exproprierea şi scoaterea în afara legii nu i-a vizat la început decât pe evrei. Dreptul şi proprietatea continuau să existe pentru “arieni”, dar comprimate, reziduale şi menite să dispară în logica sistemului.

Concentrarea

Desemnarea şi capturarea “duşmanului” nu a funcţionat în regimul comunist la fel de bine ca în regimul nazist.Nazismul considera că evreii sunt d.p.d.v. fizic focare de infecţie, aşadar trebuiau găsiţi capturaţi şi anihilaţi. În acest scop erau alocate fonduri, personal şi meticulozitate. În cazul comunismului această sarcină a fost mai grea deoarece era mai greu de desemnat cine întruneşte calitatea de “duşman al socialismului, al poporului”. Primii vizaţi erau bogătaşii, nobilii, burghezii, capitaliştii, tăranii înstăriţi etc. Apoi urmau cei care puteau fi împotriva regimului sau care nu erau de accord cu părerea partidului. Duşmani erau consideraţi cei din rândurile “proletariatului”, ţărănimii “mijlocii”, “săracilor” etc, dar au fost găsiţi însă şi în cadrul partidului, armatei şi poliţiei.Organele de poliţie şi de represiune din regimul comunist sunt mai numeroase decât organele menite doar să îi repereze pe evrei şi să îi ducă în locurile de concentrare deoarece duşmanii comunismului nu poartă semne fizice ale “calităţii lor de duşmani”, nu aparţin unei comunităţi bine circumscrise, unui “neam”. După Hillberg, au fost suficienţi 2 ani (1941-1942) ca “soluţia finală” să fie dusă la îndeplinire pentru aproximativ 3/5 din totalul evreilor. În cazul organelor sovietice, sarcina nu s-a încheiat niciodată.

Operaţiunile mobile de ucidere

Hillberg – aprox. un sfert din evrei au fost ucişi de unităţi speciale: Einsatzgruppen şi Kommandos care avansau în spatele trupelor regulate şi treceau la execuţii pe loc, cel mai adesea prin mitraliere.Au fost practicate din plin de către regimurile comuniste.

Deportarea

Inventată şi sistematizată de regimul sovietic, nazismul nu a făcut decât să îl imite.Cuvântul Lager comun în germană si rusă.

Deportarea sovietică, fenomen mai amplu şi mai complex decât cea nazistă.Existau trei categorii: deportarea unor popoare întregi – cecenii, tătarii, nemţii de pe Volga, etc. sau a unor categorii sociale întregi – zece milioane de “culaci” (ţărani relativ bogaţi de pe teritoriul Rusiei); absentă din alte zone ale comunismului din lipsă de spaţiu sau fiindcă heterogenitatea etnică nu complica proiectul comunist.

deportarea în lagăre de muncă - Gulagul a devenit o vastă construcţie administrativă care şi-a găsit forma finală în anii ’30. A fost capabilă să administreze, o parte considerabilă a forţei de muncă a ţării. Literatura ne oferă descrieri ale lagărelor de pe urma cărora ne putem da seama că sunt extrem de asemănătoare cu lagărele din regimul nazist, pornind de la structura clădirilor, până la “normele” aplicate înăuntrul lor.Durata pedepselor şi longevitatea regimului sovietic face ca mortalitatea să ajungă în unele lagăre până la 30-40% pe an, ceea ce e aproape de exterminare. Cu toate acestea ar fi vorba de o exterminare lentă şi nu una imediată cum este în cazul nazismului.

zone de muncă forţată şi de domiciliu supravegheat – mâna de lucru era folosită pe marile şantiere, la construcţia barajelor, canalelor, arsenalelor militare secrete. De ex, în România, şantierul canalului Dunăre-Marea Neagră a antrenat moartea a 200.000 de oameni.

Execuţia judiciară

Comunismul foloseşte în general două forme de condamnare la moarte, utilizate doar în mod accesoriu de nazism. Prima este execuţia judiciară. Nazismul nu a folosit-o împotriva evreilor din moment ce în ochii lor evreii erau o rasă inferioară, ci au folosit-o împotriva “Rezistenţei” celor care se opuneau regimului.În comunism ,execuţia avea loc în urma unui examen judiciar pentru ca poporul să reacunoască şi să condamne duşmanul declarat sau ascuns.Au căpătat o formă judiciară pe măsură ce aparatul (prokuratura) se perfecţiona. La începutul anului 1934, în epoca “marii terori” se căutau mărturisiri, obţinute prin diverse mijloace, dintre care cel mai simplu şi mai răspândit era tortura.

Foametea

Spectru recurent ce însoţeşte istoria regimurilor comuniste. (URSS, China, Etiopia, Coreea).

- consecinţă a politicii comuniste- puterea nu urmăreşte foametea ca atare, dar e preţul pe care acceptă să îl plătească

pentru a-şi atinge obiectivele politice şi ideologice. (în Kazahstan, populaţia a scăzut la jumate)

- au existat şi cazuri în care a fost folosită cu scopul exterminării (Ucraina 1932-1933)

- a fost procedeul cel mai ucigaş al distrugerii comuniste a oamenilor- a antrenat moartea a mai bine de jumătate din morţii imputabili sistemului în

URSS şi poate trei sferturi din victimele comunismului din China.

Numele şi anonimatul

- se cunoaşte cu o precizie din ce în ce mai mare, numărul evreilor exterminaţi de nazism, dispunem de anuare care indică efectivul fiecărui tren, data plecării sale, numele sunt înregistrate şi păstrate cu grijă.- nr. de persoane exterminate de comunism este incertă, cu o marjă de eroare de câteva zeci de milioane; cifra admisă de Cartea Neagră se situează între 85 şi peste 100 de milioane.Această diferenţă ţine de faptul că anchetele sunt imposibile sau interzise aproape pe întreg teritoriul care s-a aflat sau se mai află şi astăzi sub dominaţie comunistă.