1Tema: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DREPTUL CONTRAVENȚIONALConstituirea, noțiunea și acțiunea legislației contravenționaleLegislaţia contravenţională s-a constituit treptat, în temei, pe parcursul secolului XX. Pînă în anii ’80 ai secolului trecut, răspunderea pentru contravenţii

(denumită şi răspundere administrativă) era reglementată în sute de acte normative. Odată cu adoptarea la 23 octombrie 1980 de către Sovietul Suprem al URSS a Bazelor legislaţiei URSS şi ale republicilor unionale cu privire la contravenţiile administrative, au fost determinate principiile de bază şi prevederile generale ale legislaţiei respective. Aceste baze ale legislaţiei au servit drept temelie pentru codificarea ulterioară a legislaţiei privind răspunderea pentru contravenţii. Ca rezultat, la 29 martie 1985, a fost adoptat Codul cu privire la contravenţiile administrative al RSS Moldovenești, care a servit ca act de bază în reglementarea răspunderii pentru contravenţiile administrative pînă la 31 mai 2009, cînd a intrat în vigoare Codul contravenţional al RM (adoptat la 24 octombrie 2008).

Necesitatea într-o nouă legislație contravenţională a fost un imperativ al timpului, deoarece legislaţia precedentă reglementa răspunderea administrativă a persoanelor fizice (cetățenilor), iar instituirea relaţiilor economiei de piață impunea şi răspunderea persoanelor juridice.

Conform art.1 din Codul contravenţional al RM, legislaţia contravenţională este formată din Codul contravenţional „care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale în materie contravenţională, determină faptele ce constituie contravenţii şi prevede procesul contravenţional şi sancţiunile contravenţionale”. Normele cu privire la contravenţii sînt concentrate în Codul respectiv şi se admite doar „în cazurile expres prevăzute de Codul contravenţional ca dispoziţia unui articol a acestuia să conțină o normă de trimitere la un alt act cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial al RM. În asemenea cazuri, exigenţele aplicabile normei Codului contravenţional, inclusiv exigenţa de previzibilitate, sînt aplicabile şi actului normativ respectiv”. Însă dacă în procesul aplicării unui alt act normativ se constată că prevederile acestuia contravin principiilor stabilite în Codul contravenţional, se aplică prevederile Codului contravenţional.

Legislaţia contravenţională constituie o totalitate de norme de drept ce determină principiile răspunderii contravenţionale, faptele ce constituie contravenţii, sancţiunile contravenţionale aplicabile, precum şi procesul contravenţional, aceste norme fiind prevăzute în Codul contravenţional şi în alte acte normative expres prevăzute de acesta.

Legislaţia contravenţională are următoarele scopuri (art.2 din Codul contravenţional): apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei; apărarea proprietăţii; apărarea ordinii publice şi apărarea altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale; prevenirea săvîrşirii de noi contravenţii.Legislaţia contravenţională urmăreşte ocrotirea atît a intereselor private, cît şi a celor publice.Acţiunea legii contravenţionale este determinată de limite de: 1) Timp (art.3) – caracterul contravenţional al faptei şi sancţiunea contravenţională se stabilesc de normele Codului contravenţional care sînt în vigoare la

momentul săvîrşirii faptei, norma care înăsprește sancţiunea sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrşirea unei contravenţii nu poate avea efect retroactiv.

Dacă legea nouă prevede o sancţiune mai aspră, contravenţia continuă a cărei săvîrșire a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancționează în conformitate cu legea în vigoare la momentul consumării ei.

Dacă legea nouă prevede o sancţiune contravenţională mai blîndă, această sancţiune se aplică (efect retroactiv). În cazul aplicării sancţiunii din legea veche, această sancţiune se execută în limita maximului sancţiunii din legea nouă.

Dacă fapta într-o normă ulterioară nu mai este considerată contravenţie, ea nu se sancţionează, inclusiv sancţiunea stabilită şi neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se execută.

Dacă legea nouă nu mai prevede o anumită categorie a sancţiunii, sancţiunea de o astfel de categorie, stabilită şi neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi, nu se mai execută.

Timpul săvîrşirii contravenţiei este considerat timpul săvîrşirii acţiunii ilicite, iar în cazul inacţiunii, timpul în care trebuia să se desfăşoare acţiunea pe care contravenientul a omis să o efectueze, independent de timpul survenirii urmărilor.

2) Spaţiu (art.4) – se consideră loc al săvîrşirii contravenţiei prin acţiune locul în care a fost săvîrşită acţiunea prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. Loc al săvîrşirii faptei prin inacţiune se consideră locul unde trebuia să se desfăşoare acţiunea pe care contravenientul a omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

Sînt sancționate conform legii contravenţionale contravenţiile săvîrşite pe teritoriul RM. Contravenţia săvîrşită în apele teritoriale sau în spaţiul aerian al RM se consideră săvîrşită pe teritoriul RM. Se sancţionează contravenţiile săvîrşite la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinînd RM, indiferent de locul aflării navei. În cazul contravenţiei săvîrşite la bordul unei nave maritime sau aeriene care este înregistrată într-un port sau aeroport al RM şi se află în afara spaţiului ei acvatic sau aerian, se sancţionează în conformitate cu Codul contravenţional dacă tratatele internaționale la care RM este parte nu dispun altfel.

Contravenţia săvîrşită în afara teritoriului RM de un cetățean al RM sau de un apatrid care domiciliază pe teritoriul RM se sancţionează în conformitate cu Codul contravenţional, dacă fapta este prevăzută şi de legea ţării în care a fost săvîrşită, iar persoana nu a fost trasă la răspundere în acea ţară.

3) Cercul de persoane (art.4) – legislaţia contravenţională este aplicabilă persoanelor fizice care sînt cetăţeni ai RM, precum şi cetăţenilor străini şi apatrizilor aflaţi sau domiciliaţi pe teritoriul RM. Legislaţia contravenţională este aplicabilă persoanelor juridice prevăzute de Codul contravenţional, care au sediul pe teritoriul RM.

Nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale la care RM este parte sau în conformitate cu legile RM, nu cad sub incidența jurisdicției contravenţionale a RM, adică în cazul cărora este înlăturată răspunderea contravenţională.

Noțiunea, caracteristica și locul dreptului contravențional în sistemul dreptuluiPentru a vorbi despre instituirea unei noi ramuri de drept, trebuie să fie identificate cel puțin două elemente indispensabile ale acesteia:1) obiectul de reglementare – cuprinde relaţiile sociale referitor la faptele ce constituie contravenţii. În ceea ce ține de cercul de subiecți ai acestor

relaţii, ele nu se deosebesc prin nimic de cercul de subiecţi ai dreptului administrativ, adică apar autorităţile executive ca agenţi constatatori (sau autorităţi ce soluţionează cauze contravenţionale) şi persoanele fizice şi juridice subiecţi ai contravenţiei;

2) metoda de reglementare – nu diferă de una din metodele dreptului administrativ, care ar fi interdicţiile, adică obligațiuni juridice directe de a nu săvîrşi anumite fapte prevăzute de Codul contravenţional al RM. Mai rar se întîlnesc prescripţii sau permisiuni ca mijloace juridice de reglementare.

Dreptul contravenţional ar fi o instituţie a dreptului administrativ care reglementează relaţii sociale omogene referitor la comiterea contravenţiilor şi modul de sancţionare a lor, inclusiv măsurile de constrîngere aplicate în dreptul contravenţional sînt identice măsurilor administrative de prevenire sau curmare (observație verbală, reţinerea, reţinerea vehiculului etc.).

Dreptul contravenţional constituie o totalitate de norme de drept ce reglementează modul de sancţionare a persoanelor ce comit fapte ilegale ce constituie contravenţii. Dreptul contravenţional se caracterizează prin trăsăturile:

cuprinde o totalitate de norme de drept ce reglementează relaţii sociale privind comiterea contravenţiilor ca o categorie distinctă de fapte ilegale; dreptul contravenţional este codificat, normele fiind cuprinse în principal în Codul contravenţional al RM; normele dreptului contravenţional poartă un caracter imperativ (sînt obligatorii pentru adresanţi) şi, de regulă, sînt interdicții şi mai rar pot fi prescripţii

sau permisiuni; normele dreptului contravenţional, la fel ca şi majoritatea normelor de drept administrativ, au un caracter de mobilitate, adică frecvent sînt supuse

revizuirii, deoarece dreptul contravenţional în esență reprezintă unul din mecanismele juridice de asigurare a respectării anumitor norme şi garantarea stabilității unui anumit cerc de relaţii sociale, care sînt într-o permanentă evoluție;

2 normele dreptului contravenţional apără drepturile şi libertățile legitime ale persoanei, apără proprietatea, ordinea publică şi alte valori similare ocrotite

de lege, precum şi previn săvîrşirea de noi contravenţii sau alte fapte ilegale.

Izvoarele dreptului contravenționalIzvoarele dreptului contravenţional derivă din izvoarele dreptului administrativ şi în sens formal ar putea fi definite ca forme juridice prin care sînt

exprimate normele de drept contravenţional.În calitate de izvoare formale ale dreptului contravenţional ar putea fi menționate următoarele:Constituţia RM – legea fundamentală a statului, care este înzestrată cu o forţă juridică supremă. Toate celelalte norme, inclusiv de drept contravențional,

trebuie să corespundă prevederilor Constituţiei. Unele norme constituţionale reprezintă principii ale dreptului contravenţional, cum ar fi universalitatea (art.15), egalitatea (art.16), accesul liber la justiţie (art.20), prezumţia nevinovăţiei (art.21), înfăptuirea justiţiei (art.114) etc.

Legile (în esenţă organice) – care conţin norme cu privire la contravenţii (Codul contravenţional al RM, Codul de executare al RM, Codul penal al RM etc.).

Hotărîrile Parlamentului — sînt izvoare în măsura în care cuprind norme ce reglementează raporturi aferente contravenţiilor (de ex., Regulamentul comisiei administrative aprobat prin HP RM, nr.55/2010).

Hotărîrile şi Ordonanţele Guvernului – pot fi izvoare în măsura în care conţin norme de drept contravenţional (HG nr.493/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind evidenţa contravenţiilor în domeniul circulației rutiere şi asigurarea accesului titularului permisului de conducere la informaţia despre punctele de penalizare).

Tratatele internaţionale – sînt izvoare ale dreptului contravenţional. Pentru soluţionarea acestei probleme, se va face referire la art.8 (1) al Constituţiei RM care indică că RM se obligă să respecte tratatele la care este parte. Tratatul internaţional poate constitui izvor ale dreptului contravenţional, dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:

RM este parte la tratat; stabilesc norme juridice referitoare la relaţiile sociale din sfera de reglementare a dreptului contravenţional; prevederile tratatului sînt de aplicare directă (cum ar fi, de ex., Convenția Europeană a Drepturilor Omului).Doctrina şi practica judecătorească nu reprezintă izvoare formale ale dreptului contravenţional, deşi ele au influenţă asupra constituirii şi perfecţionării

acestora.

Dreptul contravențional ca știință și disciplină didacticăŞtiinţa despre dreptul contravenţional este parte componentă a ştiinţelor juridice, în special a științei dreptului administrativ, și cuprinde o totalitate de

cunoştinţe, prevederi teoretice despre dreptul contravenţional. Știinţa dreptului contravențional studiază problemele ce ţin de principiile răspunderii contravenţionale, noţiunea contravenţiei, sancţiunile contravenţionale, procesul contravenţional, adică totul ce ţine de reglementarea relaţiilor sociale prin intermediul normelor dreptului contravenţional, inclusiv legătura şi dezvoltarea lor.

În baza concluziilor şi legităţilor descoperite, ştiinţa dreptului contravenţional elaborează propuneri şi recomandări privind perfecționarea normelor dreptului contravenţional, pentru a ridica eficienţa lor.

Legătura dreptului şi ştiinţei dreptului contravenţional. Dreptului contravenţional îi corespunde ştiinţa despre dreptul contravenţional. Dacă dreptul contravenţional cuprinde totalitatea normelor de drept ce reglementează modul de sancţionare a persoanelor ce comit contravenţii, atunci ştiinţa dreptului contravențional se ocupă de studierea sau analiza acestor norme ale dreptului contravenţional. Studierea normelor respective se realizează în diferite forme (monografii, articole), adică prin ceea ce se numește doctrină.

Obiectul ştiinţei dreptului contravențional este mai larg decît cel al dreptului contravenţional, deoarece ştiinţa dreptului contravenţional include în obiectul de cercetare atît izvoarele formale ale dreptului contravenţional, cît şi diferite concepţii, prevederi teoretice despre dreptul contravențional cuprinse în lucrări ştiinţifice (doctrină).

Dreptul contravenţional ca disciplină constituie o totalitate de concepţii şi prevederi de bază despre dreptul contravenţional, ce sînt sistematizate în scopul instruirii viitorilor specialişti în domeniu. Obiectul dreptului contravenţional ca disciplină este mai larg decît obiectul de reglementare a dreptului contravenţional şi mai restrîns decît obiectul de cercetare a dreptului contravențional ca ştiinţă , deoarece include doar conceptele ştiinţifice de bază ale acesteia.

Sarcina principală a ştiinţei dreptului contravenţional este perfecţionarea răspunderii contravenționale, conform normelor de drept cuprinse în Constituţia RM, legilor şi altor acte normative care corespund Constituţiei.

Știinţa dreptului contravenţional se dezvoltă odată cu apariţia unor noi relaţii sociale care constituie obiectul de reglementare a dreptului contravenţional şi ea are ca sarcină perfecţionarea normelor juridice existente cu privire la contravenţii.

În afără de dreptul contravenţional, şi alte instituţii ale dreptului administrativ sînt în continuă transformare şi dezvoltare, de ex. instituţia serviciului public, contenciosului administrativ ş.a., ele urmînd să asigure reformarea şi activitatea eficientă a puterii executive.

Tema: NOȚIUNEA RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALENoțiunea și caracteristica răspunderii contravenționale ca formă a răspunderii juridiceRăspunderea contravenţională este o formă a răspunderii juridice, care prevede aplicarea sancţiunilor contravenţionale de către autoritatea competentă,

inclusiv instanţa de judecată faţă de persoana fizică sau juridică care a comis o contravenţie.Răspunderea contravenţională posedă particularităţile care sînt caracteristice răspunderii juridice în general, cum ar fi caracterul imperativ, coercitiv etc. Pe

lîngă acestea, răspunderea contravenţională are un şir de caracteristici distincte, prin intermediul cărora se deosebeşte de alte forme de răspundere juridică: normele răspunderii contravenţionale sînt codificate, adică organizate în sistem; temeiul răspunderii contravenţionale serveşte contravenţia; pentru comiterea contravenţiei, sînt prevăzute sancţiuni contravenţionale; sancţiunile contravenţionale sînt aplicate de un cerc de agenţi constatatori, autorităţi publice împuternicite sau persoane cu funcţii de răspundere, inclusiv

de către instanţele de judecată; spre deosebire de alte forme de răspundere juridică, cum ar fi de ex. cea disciplinară, răspunderea contravenţională se aplică de către autorităţile publice

şi persoanele cu funcţii de răspundere care nu se află în raporturi de subordonare ierarhică cu persoanele care au comis contravenţia; măsurile răspunderii contravenţionale se aplică conform normelor ce reglementează procesul contravenţional.Principala particularitate a răspunderii contravenţionale constă în faptul că temeiul ei serveşte contravenţia, iar în calitate de măsuri de răspundere se

aplică sancţiunile contravenționale.

Principiile și scopurile răspunderii contravenționaleScopurile şi principiile răspunderii contravenţionale reflectă esenţa dreptului contravenţional şi ele rezultă din scopurile şi principiile legii

contravenţionale.Scopul răspunderii contravenţionale constă în următoarele (art.2, 374 din Codul contravenţional): constatarea contravenţiei; examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale; apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei; apărarea proprietăţii; apărarea ordinii publice;

3 apărarea altor valori ocrotite de lege (drepturile politice; protecţia mediului; securitatea industrială, agricolă, energetică, în transport, sanitar-veterinară, a

gospodăriei comunale şi amenajării teritoriului; activitatea legitimă de întreprinzător; activitatea legală a autorităţilor publice şi modul stabilit de administrare);

constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenției; prevenirea săvîrşirii de noi contravenţii.Răspunderea contravenţională urmăreşte atît scopuri de prevenire (profilaxie), cît şi de stopare şi aplicare a măsurilor de constrîngere faţă de cei vinovaţi.În calitate de principii ale răspunderii contravenţionale apar următoarele:1) Principiul legalităţii (alin.(1)-(2) art.5 din Codul contravenţional) . Orice persoană poate fi declarată vinovată de săvîrşirea unei contravenţii şi supusă

sancţiunii contravenţionale doar în conformitate cu legea contravenţională, adică conform Codului contravenţional şi altor acte normative expres prevăzute de acesta. Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii contravenţionale sînt interzise.

2) Principiul umanismului (alin.(3) art.5 din Codul contravenţional al RM) . Legea contravenţională nu urmăreşte cauzarea de suferinţe fizice sau lezarea demnităţii omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

3) Principiul egalităţii în faţa legii (art.6 din Codul contravenţional) . Persoanele care au săvîrşit contravenţii sînt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice şi sînt supuse răspunderii contravenţionale fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială sau de orice altă situaţie. Însă, conform prevederilor Constituţiei, ale altor legi şi/sau ale tratatelor internaţionale la care RM este parte, anumite categorii de persoane pot beneficia de condiţii speciale de urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi răspunderii contravenţionale.

4) Principiul dreptăţii sau principiul prezumţiei nevinovăţiei (art.7 din Codul contravenţional) . Orice persoană poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă este dovedită vinovăţia sa, cu respectarea normelor Codului contravenţional.

5) Principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale (art. 8 din Codul contravenţional) . Persoana este supusă răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie, adică a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea contravenţională.

6) Principiul individualizării răspunderii contravenţionale și sancțiunii contravenționale (art.9 din Codul contravenţional) . La aplicarea răspunderii contravenţionale se ţine cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante. Nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenţionale pentru una şi aceeaşi faptă.

Noțiunea, semnele și componența juridică a contravențieiDrept temei al răspunderii contravenţionale serveşte contravenţia. Conform art. 10 din Codul contravenţional al RM, „constituie contravenţie fapta –

acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de Codul contravenţional şi este pasibilă de sancţiune contravenţională”.

Fapta este un act de comportare volitivă. El include în sine două aspecte ale comportării: acţiunea – reprezintă neîndeplinirea activă a obligaţiilor, a cerinţelor legale şi încălcarea interdicţiei (de ex., încălcarea regulilor de vînătoare, refuzul de a

se supune cerinţelor poliţistului şi altele); inacţiunea – reprezintă neîndeplinirea pasivă a obligaţiei, de ex., nerespectarea regulilor securităţii antiincendiare. Unele şi aceleaşi obligaţii pot fi încălcate atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune (de ex., poluarea mediului sau neîntreprinderea măsurilor de ocrotire a

mediului).Semnele constitutive ale contravenţiei sînt: caracterul antisocial al faptei – fapta cauzează daune intereselor persoanei şi/sau societăţii; caracterul ilegal al faptei – constă în săvîrşirea faptei care încalcă normele de drept. Aceste norme pot aparţine diferitelor ramuri de drept (de ex., prin

circulaţia fără tichet în transportul public se încalcă contractul de expediţie/transport, refuzul de la plata impozitelor – normele dreptului financiar-fiscal). Principial este faptul că respectarea normelor de drept corespunzătoare este ocrotită prin intermediul măsurilor de răspundere contravenţională;

vinovăţia persoanei – fapta este comisă din intenţie sau imprudenţă. Prezenţa vinovăţiei este un semn destul de important al contravenţiei, iar lipsa vinovăției exceptă recunoaşterea faptei în calitate de contravenţie (de ex., o persoană incapabilă încalcă regulile circulaţiei rutiere);

aplicarea răspunderii pentru fapta ilicită sub formă de sancţiune contravenţională – este comisă fapta pentru care legislaţia prevede răspunderea contravenţională, adică aplicarea sancţiunii contravenţionale. Pe de o parte, contravenţia serveşte ca temei al răspunderii contravenţionale, pe de altă parte, aşa o formă a răspunderii serveşte ca semn al contravenţiei, care determină natura juridică.

Semnele contravenţiei urmează a fi delimitate de componenţa juridică a contravenţiei . În unele cazuri, pot fi prezente toate semnele contravenţiei, însă poate lipsi un element al componenţei juridice a contravenţiei, ceea ce exclude posibilitatea atragerii la răspundere contravenţională (de ex., comiterea convenţiei de o persoană minoră care nu a împlinit vîrsta de 16 ani). Înţelegerea componenţei juridice a contravenţiei este necesară pentru delimitarea contravenţiei de infracţiune, care parţial coincid.

Componenţa juridică a contravenţiei reprezintă o totalitate de elemente fixate în lege, prezenţa cărora poate atrage răspunderea contravenţională. Elementele componenței juridice a contravenţiei sînt: Obiectul – relaţiile sociale reglementate de către normele de drept şi ocrotite prin măsurile răspunderii contravenţionale din diferite domenii. Practic, în

calitate de obiect apar relaţiile reglementate de normele concrete, prescripțiile, cerinţele legale, interdicţiile din diferite domenii. Obiectul poate fi general, generic sau special, inclusiv material.

Latura obiectivă – constă în acţiunea sau inacţiunea interzisă de normele dreptului contravenţional. Acţiunea sau inacţiunea poate atenta la relaţiile sociale concrete, reglementate de diferite ramuri de drept (civil, muncii, financiar etc.). Prezenţa laturii obiective a contravenţiei, legiuitorul, în unele cazuri, o pune în dependenţă de timpul, locul, modul, caracterul faptei, survenirea consecinţelor materiale, comiterea faptelor ilicite în trecut, caracterul ei sistematic. Conţinutul laturii obiective poate include şi caracterul faptei, adică dacă este:

continuă (art.11, Codul contravenţional) – fapta care se caracterizează prin săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii contravenţionale. În cazul contravenţiei continue, nu există pluralitate de contravenţii. Fapta continuă se consumă în momentul încetării acţiunii sau inacţiunii contravenţionale sau al survenirii unor evenimente care împiedică această activitate; prelungită (art.12, Codul contravenţional) – fapta săvîrşită cu o unică intenţie, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni şi/sau inacţiuni contravenționale identice comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o contravenţie. Contravenţia prelungită se consumă în momentul săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacțiuni contravenţionale. Contravenţia prelungită sau continuă este unică, independent de durata acţiunii sau inacţiunii; repetată – comiterea de una şi aceeaşi persoană pe parcursul anului a contravenţiei de aceeaşi natură (similară), pentru care anterior i-а fost aplicată sancţiunea contravenţională. Săvîrşirea repetată serveşte ca circumstanţă care agravează răspunderea contravenţională. Săvîrşirea în mod repetat a contravenţiei trebuie de deosebit de contravenţia prelungită sau continuă care se califică ca un întreg, dar nu cîteva contravenţii.

Latura obiectivă presupune şi raportul cauzal dintre faptă şi consecinţe, care uneori pot avea un caracter material (componenţe materiale de contravenţii).Ca elemente facultative ale laturii obiective pot apărea locul, timpul, modul şi alte împrejurări de comitere a faptei. Subiectul – conform Codului contravenţional, subiecţii contravenției pot fi divizaţi în două mari categorii:

1) Persoane fizice. Conform art. 16 din Codul contravenţional, răspunderea contravențională survine în cazul persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, a împlinit vîrsta de 18 ani. Însă, pentru minorii între 16 şi 18 ani, este prevăzută răspundere pentru săvîrşirea contravenţiilor în domeniul circulaţiei rutiere (art.228-245 Codul contravențional al RM) şi contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (art.263-311 Codul contravențional al RM). Agentul constatator, procurorul sau instanţa de judecată expediază materialele cauzei contravenţionale autorităţii administraţiei publice locale pentru problemele minorilor. La demersul agentului constatator, instanţa de judecată poate aplica faţă de minor măsuri de constrîngere cu caracter educativ conform art.104 din Codul penal RM (de ex., avertismentul; încredințarea minorului pentru supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat; obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică etc.).

4Răspunderii contravenţionale pot fi supuse persoanele fizice responsabile începînd cu vîrsta de 16 ani, atît cetăţeni ai RM, cît şi cetăţeni străini şi

apatrizi. Însă, persoanele fizice urmează a fi divizate în mai multe grupe, avînd la bază statutul lor juridic, starea sănătăţii, starea socială etc. Caracteristicile menţionate îşi lasă amprenta asupra aplicării răspunderii contravenţionale în general sau asupra aplicării unor sancţiuni contravenţionale în parte. Se evidențiază așa subiecţi specifici, cum ar fi:a) Persoana cu funcţii de răspundere (art.16 alin.(6)), statutul cărei implică aplicarea unor sancţiuni contravenţionale mai severe (de ex., art. 34 din Codul contravenţional) – persoană căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligații în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie, organizatorice ori economice. Asemenea persoană este pasibilă de răspundere contravenţională pentru săvîrşirea unei fapte prevăzute de Codul contravențional în cazul: folosirii intenţionate a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu; depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege; neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.În cazul persoanelor cu funcţii de răspundere se cere întrunirea cumulativă a două cerinţe:

are calitatea de persoană cu funcţie de răspundere, contravenţia este în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.În lipsa condiţiilor enunţate, persoana fizică vinovată de săvîrşirea unei contravenții răspunde conform dispoziţiilor generale.

b) Militarii: cei în termen răspund în conformitate cu Regulamentul disciplinei militare, adică sînt atraşi la răspundere disciplinară în loc de răspundere contravenţională; ceilalţi militari (înrolaţi conform contractului) – pentru săvîrşirea contravențiilor în afara exercitării atribuţiilor de serviciu răspund contravenţional conform dispoziţiilor generale.c) Persoanelor fizice, care din cauza sănătăţii, vîrstei, specificului statutului juridic, stării sociale etc. le este limitată aplicarea anumitor sancţiuni contravenţionale (de ex., privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilităţi care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare (cu anumite excepții); munca neremunerată în folosul comunităţii, arestul contravențional nu pot fi aplicate persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare etc.).d) Persoanele fizice care dispun de condiţii speciale de urmărire contravențională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi răspunderii contravenţionale (de ex., nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale la care RM este parte sau în conformitate cu legile RM, nu cad sub incidenţa jurisdicţiei contravenţionale a RM sau în cazul cărora este înlăturată răspunderea contravenţională (deputaţii doar cu încuviinţarea Parlamentului, procurorul cu încuviinţarea Procurorului General, judecătorii pot fi sancţionaţi cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii de către instanţa judecătorească etc.).2) Persoane juridice (cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice – dacă în partea specială a cărţii întîi a Codului contravenţional este prevăzută răspunderea contravenţională a persoanei juridice, iar întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică). La stabilirea răspunderii pentru persoana juridică se consideră contravenţiile săvîrşite în numele său ori în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţi dacă aceasta corespunde uneia dintre următoarele condiţii: este vinovat de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a dispozițiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite activităţi; este vinovat de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale constitutive ori scopurilor declarate; fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de persoana cu funcţie de răspundere.Răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contravenţia săvîrşită.

Latura subiectivă – se referă la atitudinea psihică a subiectului contravenţiei faţă de faptă şi consecinţele ei. Elementul central al laturii subiective este vinovăţia. Conform art. 14 din Codul contravenţional al RM vinovăţia are două aspecte:

a) intenţia;b) imprudenţa.

Contravenţia se consideră săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.

Contravenţia se consideră săvîrşită din imprudenţă, dacă persoana care a săvîrșit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate (sineîncrederea), ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă (neglijenţa).

Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care nu erau cuprinse de intenţia persoanei care a săvîrşit-o, răspunderea contravenţională pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se consideră intenţionată.

Tentativă de contravenţie (art. 13 Codul contravenţional) – acţiunea sau inacţiunea intenţionată, îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea unei contravenţii care, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu şi-a produs efectul.

Legislatorul reglementează separat (în art. 15 Codul contravenţional) aspectul laturii subiective în cazul stării de ebrietate produsă de consumarea voluntară a alcoolului sau a altor substanţe. Starea de ebrietate produsă de consumarea voluntară a alcoolului sau a altor substanţe nu înlătură caracterul contravenţional al faptei. Cauzele ebrietăţii, gradul şi influenţa ei asupra săvîrşirii contravenţiei se iau în considerare la stabilirea sancţiunii.

În calitate de elemente facultative ale laturii subiective apar motivul şi scopul contravenţiei.Ca o persoană să fie atrasă la răspundere contravenţională, este necesar să fie întrunite toate elementele componenţei juridice a contravenţiei.

Cauzele care înlătură sau influențează aplicarea răspunderii contravenționaleCauzele care înlătură sau influenţează aplicarea răspunderii contravenţionale pot fi divizate în următoarele categorii:1) Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională (art. 19 din Codul contravenţional) – cauzele care deşi

în aparență întrunesc trăsături ale contravenţiei, legislatorul din considerente de importanţă şi siguranţă socială nu le apreciază ca fapte contravenţionale şi nu sînt pasibile de răspundere contravenţională. În calitate de asemenea cauze apar:

a) Starea de iresponsabilitate (art. 20 din Codul contravenţional) – persoana care săvîrşeşte o faptă aflîndu-se în imposibilitatea de a conştientiza sau a dirija acțiunile sale din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburări temporare a activităţii psihice, a alienării mintale sau a unei alte stări psihice patologice, se consideră în stare de iresponsabilitate și se eliberează de răspundere contravențională. Nu este pasibilă de răspundere contravenţională persoana care a săvîrşit o faptă în stare de responsabilitate, dar care, pînă la pronunţarea hotărîrii de sancţionare, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, lipsită fiind de posibilitatea conştientizării sau dirijării acţiunilor sale.

b) Legitima apărare (art.21 din Codul contravenţional) – persoana care săvîrşeşte o faptă pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public se consideră în stare de legitimă apărare. În cazul legitimei apărări, pentru a nu crea premise de considerare ca depăşire a legitimei apărări, este necesar:

atacul să fie atac direct; atacul să fie atac imediat;

5 atacul să fie un atac material şi real, adică nu unul închipuit; atacul să fie îndreptat asupra unei persoane sau a unui interes public (ordinea ori securitatea publică etc.).

c) Starea de extremă necesitate (art. 22 din Codul contravenţional) – persoana care săvîrşeşte acţiuni pentru a salva viaţa, integritatea corporală ori sănătatea sa, precum şi viaţa, integritatea corporală ori sănătatea unei alte persoane, un bun preţios al său ori al unei alte persoane, sau interesele publice de la un pericol grav iminent, care nu poate fi înlăturat altfel se consideră stare de extremă necesitate. Apare problema, la calificarea stării de extremă necesitate, dacă este necesar ca valorile salvate să fie mai preţioase decît daunele cauzate în legătură cu salvarea.

d) Constrîngerea fizică şi/sau psihică (art.23 din Codul contravenţional) – nu constituie contravenţie fapta prevăzută de Codul contravenţional săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice, căreia persoana nu i-а putut rezista şi care nu putea fi înlăturată în alt mod; nu constituie contravenţie fapta prevăzută de Codul contravenţional, săvîrşită din cauza unei constrîngeri psihice exercitată prin amenințare cu un pericol iminent, pentru sine ori pentru o altă persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod.

e) Riscul întemeiat (art.24 din Codul contravenţional) – nu constituie contravenție fapta prevăzută de Codul contravenţional, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile. Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins, iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de lege. Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună ştiinţă cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

f) Cazul fortuit (art.25 din Codul contravenţional) – nu constituie contravenție fapta prevăzută de Codul contravenţional, al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Nu constituie caz fortuit împrejurările create prin concursul de contravenţii.

2) Cauze care înlătură răspunderea contravenţională – înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale contravenţiei are loc în cazul:

a) Renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei (art.27 din Codul contravenţional) – încetarea acţiunii îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea contravenţiei dacă persoana este conștientă de posibilitatea finalizării faptei.

b) Săvîrşirii contravenţiei neînsemnate sau a tentativei de contravenţie (art.28 din Codul contravenţional) – în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa de contravenţie sau contravenţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de sancţiune maximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale (200 de lei).

c) Împăcării victimei cu făptuitorul (art.29 din Codul contravenţional) – procesul contravenţional pornit încetează în cazul împăcării victimei cu făptuitorul în contravenţiile prevăzute la art.78 (Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale), art.96 alin.(l), (2) (Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe), art.100 (Încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra desenului sau modelului industrial), art.101 (Încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului pentru soi de plantă) etc. Împăcarea este personală. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali.

d) Depăşirea termenelor de prescripţie (art.30 din Codul contravenţional) – termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de 3 luni, care curge de la data săvîrşirii contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue şi contravenţiei prelungite, termenul de prescripţie curge de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau a inacţiunii. Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale este de un an.

e) Amnistiei (art.31 din Codul contravenţional) – este actul care are ca efect înlăturarea răspunderii contravenţionale şi a executării sancţiunii contravenționale, reducerea sau comutarea sancţiunii contravenţionale. Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi nici asupra drepturilor victimei.

3) Cauze care influenţează aplicarea răspunderii contravenţionale – în calitate de cauze care influenţează aplicarea răspunderii contravenționale se menționează circumstanţele atenuante sau agravante.

Conform art.42 din Codul contravenţional, la aplicarea sancţiunii contravenționale faţă de persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe atenuante:

prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului; contribuţia la descoperirea contravenţiei; săvîrşirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale; săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine copil cu vîrsta de pînă la 8 ani; acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia etc.

Conform art.43 din Codul contravenţional, la aplicarea sancţiunii contravenționale faţă de persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe agravante:

continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de comportări; săvîrşirea contravenţiei de către o persoană anterior sancţionată contravenţional sau condamnată ale cărei antecedente nu au fost stinse; instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei; săvîrşirea contravenţiei de către un grup de persoane; săvîrşirea contravenţiei profitîndu-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor stări excepţionale; săvîrşirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere această circumstanţă ca agravantă; săvîrşirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă de o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra.

Circumstanţa agravantă prevăzută în partea specială a cărţii întîi a Codului contravenţional ca element constitutiv al contravenţiei nu poate fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii. Circumstanţele agravante menţionate poartă un caracter exhaustiv.

Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme de răspundere juridicăRăspunderea contravenţională poate fi delimitată de alte forme de răspundere juridică, cum ar fi răspunderea disciplinară, materială, civilă (patrimonială) şi

penală după următoarele criterii:a) Temeiul răspunderii.b) Caracteristica subiecţilor răspunderii.c) Caracterul sancţiunilor.Spre deosebire de răspunderea disciplinară, care are ca temei abaterea disciplinară (încălcarea disciplinei de muncă (serviciu), iar subiect al răspunderii

este persoana fizică angajat sau funcţionar public), răspunderea contravenţională are ca temei comiterea contravenţiei şi subiect al răspunderii poate fi persoana fizică, care nu se află în raporturi de subordonare ierarhică (de serviciu), precum şi persoana juridică (cu excepţia autorităţilor şi instituţiilor publice).

Sancţiunile disciplinare poartă mai mult un caracter moral (avertisment, mustrare), iar sancţiunile contravenţionale au un caracter pecuniar (cum ar fi amenda).

În cazul răspunderii materiale ca temei al răspunderii serveşte prejudiciul material în legătură cu raporturile de muncă, iar subiect al răspunderii poate fi atît angajatorul (de regulă, persoană juridică), cît şi angajatul, iar răspunderea contravențională vizează diferite persoane fizice sau juridice care comit contravenţii în diferite domenii ale vieţii sociale.

Dacă sancţiunea în cazul răspunderii materiale se reduce la repararea prejudiciului material direct, şi doar ca excepţie şi a prejudiciului moral (în cazul răspunderii angajatorului), atunci sancţiunile contravenţionale au un caracter mai complex (pot fi pecuniare, privative de anumite drepturi, activităţi etc.).

Răspunderea civilă are ca temei, de regulă, delictul civil rezultat din neexecutarea obligaţiilor aferente raporturilor civile şi/sau cauzarea de prejudicii , cercul de subiecţi fiind dintre cel mai larg (persoane fizice sau juridice, inclusiv autorităţi publice), comparativ cu subiecţii răspunderii contravenţionale care au caracter mai restrîns. Ca şi în cazul răspunderii materiale, la răspunderea civilă sancţiunile constau în repararea prejudiciului material (inclusiv venitul

6ratat), precum şi a prejudiciului moral în cazul persoanei fizice, pe cînd sancţiunile contravenţionale sînt complexe, formînd un sistem ce permite substituirea reciprocă.

Răspunderea penală ca cea mai severă formă de răspundere juridică are ca temei comiterea infracţiunii, care are un caracter social mai periculos (mai prejudiciabil), comparativ cu contravenţia. Subiecţii răspunderii penale sînt aproximativ similari cu cei ai răspunderii contravenţionale, exceptînd vîrsta persoanei fizice pasibile de răspundere şi faptul că de la răspunderea contravenţională sînt exceptate nu doar autorităţile publice, dar şi instituţiile publice. În cazul pedepselor penale, spre deosebire de sancţiunile contravenţionale, predomină cele privative de libertate.

Tema: SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE ȘI ORDINEA DE APLICARE A LORNoțiunea, trăsăturile și scopurile sancțiunilor contravenționaleConform art.32 din Codul contravenţional al RM, sancţiunea contravenţională reprezintă o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi

reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie.Reieșind din faptul că constrîngerea administrativă este formă a constrîngerii statale, fiind aplicabilă în principal de autorităţile executive pentru

asigurarea respectării diferitelor norme de drept, se consideră că sancţiunea contravențională este manifestarea directă a răspunderii contravenţionale şi este o categorie de constrîngere administrativă.

Sancţiunile contravenţionale sînt forme concrete de răspundere juridică aplicabile pentru încălcarea anumitor norme de drept.Sancţiunile contravenţionale sînt diferite după caracterul lor, comparativ cu alte categorii de sancţiuni, avînd atît caracter moral, cît şi caracter pecuniar,

precum şi caracter mixt (cum ar fi limitarea unor drepturi de a desfășura anumite acţiuni sau activităţi, obligarea la anumite acţiuni).Sancţiunile contravenţionale sînt constituite în sistem, fiind aplicate în dependență de caracterul subiectului contravenţiei (persoană fizică sau juridică),

caracterul contravenţiei sau contravenţiilor, inclusiv cu posibilitatea îmbinării lor sau substituirii reciproce. Există sancţiuni contravenţionale principale şi sancţiuni contravenţionale care pot fi aplicate şi ca sancţiuni complementare. Scopul celor din urmă ar fi completarea răspunderii în cazul unor contravenţii cu un grad prejudiciabil mai sporit sau în cazul unei pluralităţi de contravenţii.

Scopurile sancţiunilor contravenţionale sînt următoarele:1) aplicarea măsurii de constrîngere faţă de persoana vinovată de comiterea contravenţiei;2) corectarea şi reeducarea persoanei vinovate de comiterea contravenţiei;3) educarea altor persoane;4) prevenirea săvîrşirii altor contravenţii atît de către contravenient, cît şi de alte persoane.Sancţiunile contravenţionale urmăresc atît scopuri coercitive, cît şi scopuri preventive şi educative.

Sistemul și caracteristica sancțiunilor contravenționaleSancţiunile contravenţionale sînt organizate în sistem şi pot fi clasificate şi examinate după cum urmează:1) sancţiuni contravenţionale aplicabile persoanelor fizice şi sancţiuni contravenţionale aplicabile persoanelor juridice;2) sancţiuni contravenţionale principale şi sancţiuni contravenţionale care pot fi aplicate şi ca complementare.Conform art.32 din Codul contravenţional al RM, sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice sînt următoarele: avertismentul; amenda; privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate; privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii; aplicarea punctelor de penalizare; privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de portarmă); munca neremunerată în folosul comunităţii; arestul contravenţional.Deşi art.32 al Codului contravenţional nu include sistemul respectiv de sancţiuni, la art.40 este prevăzută expulzarea, aplicabilă cetăţenilor străini şi

apatrizilor şi care pare a fi o măsură administrativă de stopare, însă de asemenea face parte din cap. „Sancţiunile contravenţionale” fiind caracterizată ca o sancţiune complementară.

Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii şi punctele de penalizare pot fi aplicate şi ca sancţiuni complementare . Este stabilit că minorii pot fi sancţionaţi complementar doar cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate .

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt: amenda; privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate.Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate poate fi aplicată şi ca sancţiune complementară.Avertismentul este cea mai blîndă sancţiune contravenţională (art.33 Codul contravenţional al RM) și constă în atenționarea contravenientului asupra

caracterului faptei săvîrşite şi recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în scris.Sancţiunea avertismentului, prevăzută la alin.(3),(4) art.198 (Încălcarea regulilor de securitate în transportul feroviar), alin.(l) art.247 (Nerespectarea

condiţiilor de autorizare generală), alin.(l) art.249 (Nerespectarea condiţiilor prevăzute în licențele de utilizare a canalelor, a frecvenţelor radio, a resurselor de numerotare), alin.(l) art.250 (Nerespectarea reglementărilor şi a normelor tehnice din domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiei informaţiei), etc., se aplică de către agentul constatator (în condițiile art.446 alin.(l)), fără remiterea cauzei contravenţionale în instanţa de judecată.

Amenda este una dintre cele mai răspîndite sancţiuni contravenţionale datorită mobilităţii şi comodităţii în aplicare (art.34 din Codul contravenţional al RM) și este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul contravenţional. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.

Amenda se aplică diferenţiat pentru persoanele fizice şi persoanele juridice. Amenda se aplică persoanelor fizice de la una (20 de lei) la 150 de unităţi convenționale (3000 de lei), iar persoanelor cu funcţie de răspundere – de la 10 (200 de lei) la 500 de unităţi convenţionale (10 000 de lei). Amenda se aplică persoanelor juridice de la 10 la 500 de unităţi convenţionale.

Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită, dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu: amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancțiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de art.34; privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an; muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o unitate convenţională (20 de lei), durata muncii fiind de cel mult 60

de ore; arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru două unităţi convenționale (40 de lei), durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se

va ţine cont de restricţiile prevăzute la art.38 alin.(4) din Codul contravenţional.Dacă persoana sancţionată pentru săvîrşirea contravenţiei prevăzute la art.228-245 (Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere) nu a plătit benevol şi

integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la 1 an.

Pentru stabilirea amenzii în mărime dublă, ori muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest contravenţional, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune complementară.

7Dacă persoana juridică nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul

de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la 1 an.Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată la demersul agentului constatator sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este stabilită

de instanţa de judecată, înlocuirea o efectuează instanţa la demersul executorului judecătoresc.Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Privarea de a deţine anumite funcţii (art.35 din Codul contravenţional al RM) ca sancțiune

aplicată persoanei fizice. Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate constă în interzicerea temporară persoanei fizice de a desfășura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de dreptul special. Sancţiunea privării de dreptul de a desfășura o anumită activitate poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.

Privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilităţi care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepţia cazurilor cînd l-a condus atribuindu-i cu bună ştiinţă un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant.

Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate sau privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la 1 an, cu anumite excepţii. Această sancţiune se aplică în cazurile în care, ţinînd cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta.

Privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică de instanţa de judecată pe un termen de la 6 luni la 3 ani, iar în cazurile prevăzute la art.36 din Codul contravențional (aplicarea punctelor de penalizare), pe un termen de la 6 luni la 1 an.

Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfășura o anumită activitate (art.39 din Codul contravenţional al RM) – constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfășura alte activităţi. Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la 1 an.

Aplicarea punctelor de penalizare şi privarea de dreptul special (art. 36 din Codul contravenţional al RM). În cazurile şi în mărimea prevăzute de sancţiunea normei contravenţionale din capitolul Părţii speciale privind contravenții în domeniul circulaţiei rutiere, conducătorului de vehicul declarat vinovat de săvîrşirea contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară. Dacă aplicarea sancţiunii condiţionează acumularea a 15 puncte de penalizare, agentul constatator remite cauza contravenţională spre examinare în instanţa de judecată competentă, care, odată cu sancţiunea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an ca sancţiune complementară.

Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărîre judecătorească, de dreptul de a conduce vehicule. Modul de evidenţă a punctelor de penalizare şi modul de asigurare a accesului titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare sînt stabilite în HG nr.493/2009 „Pentru aprobarea Regulamentului privind evidenţa contravențiilor în domeniul circulaţiei rutiere şi asigurarea accesului titularului permisului de conducere la informaţia despre punctele de penalizare”.

Privarea de dreptul de a deţine armă şi portarmă se dispune de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la 1 an, în funcţie de gravitatea contravenţiei prevăzute în partea specială a cărţii întîi a Codului contravenţional.

La expirarea termenului de privare de dreptul de a conduce vehicule sau de dreptul de a deţine armă şi portarmă, persoana este repusă în acest drept.Munca neremunerată în folosul comunităţii (art.37 din Codul contravenţional al RM) – constă în antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara

timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale.Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2-4 ore pe zi. Munca neremunerată în folosul

comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.După pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii, fapt care se

consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Contravenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la oficiul de executare, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru două ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

Munca neremunerată în folosul comunităţii se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.Arestul contravenţional este cea mai severă și excepţională sancţiune contravenţională (art.38 din Codul contravenţional al RM) care constă în privarea

de libertate pe un termen stabilit prin hotărîre judecătorească. Arestul contravenţional se aplică, de regulă, pentru săvîrşirea unei fapte care ameninţă sau pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a persoanei şi în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale.

Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. Însă, în cazul concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 30 de zile. Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului contravenţional.

Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

Expulzarea (art.40 din Codul contravenţional al RM) – este o măsură de îndepărtare silită de pe teritoriul RM a cetăţenilor străini şi apatrizilor care au încălcat regulile de şedere. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de către aceste persoane a unor fapte socialmente periculoase.

Expulzarea poate fi aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune complementară în cazul comiterii contravenţiilor prevăzute la art.58 (Antrenarea minorului la munci care prezintă pericol pentru sănătatea lui), alin.(4),(5) art.67 (Încălcarea legislaţiei privind întrunirile), art.76 (Eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratament sau încălcarea regimului prescris), art.80 (Încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-antiepidemice), art.81 (Angajarea în întreprinderile din sectorul alimentar a personalului fără examen medical şi/sau fără instruire igienică şi/sau fără calificarea necesară în materie de igienă) etc.

În privinţa cetăţenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat , instanța de judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor.

În cazul în care expulzarea însoţeşte arestul contravenţional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei arestului.Odată ce legislaţia în domeniu evoluează, ar urma să fie efectuate şi modificări cu caracter de concordanță cu Codul contravenţional (odată ce un act

normativ devine izvor al răspunderii contravenţionale, dacă la acesta se face referinţă expresă în Codul contravenţional). De ex., conform art.62 şi 63 din Legea privind regimul străinilor în RM nr.200/2010, procedurile detaliate referitoare la expulzarea străinilor vor fi stabilite prin hotărîre de Guvern, iar străinul nu poate fi expulzat într-un stat, dacă există temeri justificate că acolo viaţa îi va fi pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante. Apatrizii aflaţi legal pe teritoriul RM nu pot fi expulzaţi, cu excepţia cazului în care există motive de securitate naţională sau de ordine publică. Măsura expulzării poate fi dispusă numai de instanţa de judecată.

Măsura expulzării nu se dispune, iar în cazul în care a fost dispusă nu poate fi executată, dacă străinul se află în una din următoarele situaţii: este bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală, iar procurorul sau instanța de judecată a dispus obligarea lui de a nu părăsi ţara şi nu există nici o

încuviințare de a ieşi din ţară;

8 a fost condamnat prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsă penală sub formă de

amendă sau de muncă neremunerată în folosul comunităţii.Interdicţia de expulzare durează pînă la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată.

Ordinea aplicării sancțiunii contravenționaleOrdinea de aplicare a sancţiunii contravenţionale prevede criteriile de individualizare a sancţiunii, aplicarea sancţiunii în cazul pluralităţii de contravenţii,

precum şi respectarea termenelor de stabilire şi executare a sancţiunii contravenţionale.Conform art.41 din Codul contravenţional, sancţiunea contravenţională se aplică în funcţie de caracterul contravenţiei, de caracteristica persoanei şi

de circumstanţele atenuante şi agravante. Faţă de persoana, a cărei vinovăţie este dovedită, se aplică o sancţiune echitabilă, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile Codului contravenţional.

În cazul în care una şi aceeaşi persoană săvîrşeşte două sau mai multe contravenţii, regula generală este că se aplică sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte (art. 44 din Codul contravenţional). Însă dacă cazul este examinat de instanţa de judecată, referitor la persoana declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor contravenţii, se aplică sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte, stabilindu-se definitiv sancţiunea pentru concurs de contravenţii prin absorbţia sancţiunii mai uşoare de sancţiunea mai gravă ori prin cumulul sancţiunilor aplicate în limitele stabilite de articolul care prevede sancţiunea mai gravă.

La aplicarea răspunderii contravenţionale, trebuie să fie respectate termenele de stabilire şi executare a sancţiunii contravenţionale. Răspunderea contravenţională se caracterizează prin operativitatea aplicării şi autoritatea care stabileşte şi aplică răspunderea şi trebuie să ţină cont de termenele aplicării şi executării, altfel în temeiul art.26 din Codul contravenţional răspunderea contravenţională este înlăturată.

Termenul de prescripţie a stabilirii răspunderii contravenţionale este de 3 luni de la data săvîrşirii contravenţiei sau de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în cazul contravenţiei continue şi contravenţiei prelungite.

Termenul general de prescripţie privind executarea sancţiunii contravenţionale este de 1 an, însă în cazul punctelor de penalizare acestea se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărîre judecătorească, de dreptul de a conduce vehicule. Munca neremunerată în folosul comunităţii, la rîndul ei, se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

Efectele sancțiunii contravenționale asupra prejudiciilor și altor obligațiiRegula generală relativ la prejudiciu este (conform art.45 din Codul contravenţional) că dacă prin contravenţie a fost cauzat un prejudiciu, persoana

prejudiciată este în drept să-şi valorifice pretenţiile civile în procedură civilă. Adică persoana poate revendica prejudiciul prin adresarea unei cereri de chemare în judecată contra persoanei care a comis contravenţia şi a cauzat prejudiciul în conformitate cu prevederile CP RM.

Însă autoritatea care soluţionează cauza contravenţională poate să dispună repararea prejudiciului cauzat prin contravenţie în cazul în care nu există divergenţe asupra întinderii lui. Autoritatea trebuie să se asigure că cel păgubit şi contravenientul sînt de acord şi nu există divergenţe.

Regula generală relativ la obligația, care nu a fost îndeplinită și pentru care fapt persoana a fost sancționată, este că sancţiunea contravenţională nu absolvă contravenientul de executarea obligaţiei pentru a cărei neîndeplinire a fost aplicată (art.46 din Codul contravenţional). De ex., conform art.57 din Codul contravenţional este prevăzută sancţiune pentru încălcarea termenelor de plată a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor şi de efectuare a altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie. Aplicarea sancţiunii contravenţionale nu scuteşte de achitarea plăţilor datorate. La fel şi în cazul altor contravenţii, cum ar fi călătoria fără bilet, neachitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii etc.

Tema: CARACTERISTICA GENERALĂ A PĂRȚII SPECIALE DE DREPT MATERIAL A CODULUI CONTRAVENȚIONALCaracteristica generală a părții speciale de drept material a Codului contravenționalCodul contravenţional al RM este alcătuit din două cărţi. Cartea întîi include dreptul material (normele materiale), fiind formată din partea generală şi

partea specială. Partea generală include normele-principii, precum şi prevederi generale despre legislaţia contravenţională, contravenție şi răspunderea contravenţională. Partea specială se referă la componenţe concrete de contravenţii din diferite domenii ale vieţii sociale.

Carte a doua a Codului contravenţional se referă la procesul contravenţional, incluzînd norme procedurale şi fiind format la fel din partea generală şi partea specială. Partea generală conţine norme de natură procedurală privind caracteristica şi principiile procesului contravenţional, privind participanţii la proces şi competența autorităţilor care soluţionează cauzele contravenţionale, precum şi prevederi cu privire la probe şi măsurile procesuale de constrîngere. Partea specială se referă la etapele şi fazele procesului contravenţional începînd cu constatarea faptei contravenționale şi terminînd cu executarea sancţiunii contravenţionale.

Partea specială din cartea întîi dreptul material al Codului contravenţional are o deosebită importanţă, deoarece ea cuprinde componenţele concrete de contravenţii, în temeiul cărora se aplică răspunderea contravenţională. Normele părţii speciale dreptul material reprezintă un exemplu de norme de drept clasice, care conţin toate elementele unei norme: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. Normele părţii speciale sînt grupate în cca 350 de articole (art.47-373 ale Codului contravenţional) şi 15 capitole.

Corelaţia dintre normele de drept material ale părţii generale şi părţii speciale: legislatorul în procesul creării sau revizuirii normelor materiale din partea specială trebuie să respecte principiile şi celelalte norme ale părţii generale. Însă Codul contravenţional nu conţine anumite prevederi referitor la concurenţa normelor părţii generale cu normele părţii speciale.

De ex., conform art. 115-118 din Codul Penal, concurenţa normelor penale presupune săvîrşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile, iar normă specială – norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte. În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială. Însă în cazul cînd există concurenţa dintre două norme speciale, acesta se rezolvă după cum urmează:

există concurenţă între componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanțe atenuante;

există concurenţă între două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blîndă;

există concurenţă între două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.

În dreptul penal, concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau mai multe norme, una dintre ele cuprinzînd fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele părţi ale ei. Calificarea în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrşite.

Codul contravenţional nu conţine norme privind concurența anumitor norme, unele reguli ar putea fi preluate din dreptul penal . De ex., art.34 şi 37 din Codul contravenţional prevăd mărimea maximă a amenzii pentru persoanele fizice pînă la 150 de unităţi convenţionale, iar munca neremunerată în folosul comunităţii – pînă la 60 de ore. Conform art. 541 din Codul contravenţional (Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi) persoana se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore. În asemenea cazuri ar urma să se recurgă la normele-principii. Conform principiilor previzibilităţii, legalităţii şi dreptăţii prevăzute de art. 1, 5, 7 şi 41 alin. (2) din Codul contravenţional, prevederile trebuie să fie previzibile, iar interpretarea defavorabilă este interzisă şi la aplicarea răspunderii trebuie luate în consideraţie toate normele Codului contravenţional. Avînd în vedere că şi în principiile recomandate de Consiliul Europei în domeniul dreptului administrativ se menţionează că la aplicarea sancţiunii toate dubiile trebuie tratate în favoarea particularului, autoritatea ar fi justificată să nu depăşească limita mărimii sancţiunii prevăzută pentru persoana fizică sau juridică la art. 34 şi 37 din Codul contravenţional, iar legislatorului nu-i rămîne decît să înlăture contradicţiile.

9Contravenţiile părţii speciale drept material sînt grupate în capitole conform obiectului lor generic şi a importanţei relaţiilor sociale ocrotite.

Sistemul contravențiilor părții speciale de drept material a Codului contravenționalContravenţiile părții speciale de drept material din Codul contravenţional a RM sînt grupate, pornind de la importanţa pentru persoană şi societate, în

următoarele capitole:1) Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice prevăzute de cap.VI al părţii speciale din

Codul contravenţional. Capitolul respectiv include cca 32 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind drepturile politice (cum ar fi împiedicarea exercitării dreptului electoral, afişajul electoral neautorizat etc.);b) relaţii sociale privind drepturile de muncă (cum ar fi încălcarea legislaţiei privind protecţia muncii, încălcarea termenelor de plată a salariilor etc.);c) relaţii sociale privind alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice, cum ar fi dreptul la asociere (împiedicarea dreptului de întemeiere a sindicatelor şi de afilierea lor), dreptul la familie şi protecţia acesteia, dreptul la întrunire, dreptul la integritate psihică, dreptul la informaţie şi protecţia datelor cu caracter personal etc.).

2) Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică prevăzute de cap.VII al părţii speciale din Codul contravențional. Capitolul respectiv include cca 17 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic următoarele:

a) relaţii sociale privind sănătatea populaţiei (cum ar fi eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratament sau încălcarea regimului prescris, practicarea ilegală a activităţii medicale şi farmaceutice etc.);b) relaţii sociale privind sănătatea persoanei (cum ar fi vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale, aducerea minorului la starea de ebrietate etc.);c) relaţii sociale privind starea sanitar-epidemiologică (cum ar fi angajarea în întreprinderile din sectorul alimentar a personalului fără examen medical şi/sau fără instruire igienică, şi/sau fără calificarea necesară în materie de igienă; cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope etc.).

3) Contravenţii ce atentează la drepturile reale prevăzute de cap.VIII al părţii speciale din Codul contravenţional. Capitolul respectiv include cca 19 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind drepturile aferente fondului funciar, silvic, sau de substanțe utile (cum ar fi tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil; încălcarea regulilor de construcţie pe suprafeţe cu zăcăminte de substanţe utile etc.);b) relaţii sociale privind drepturile proprietăţii intelectuale (cum ar fi încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului de invenţie sau al titularului modelului de utilitate etc.);c) relaţii sociale privind unele drepturi patrimoniale, precum şi protecţia secretului comercial şi de altă natură (cum ar fi, sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului; distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine; obţinerea sau divulgarea informaţiilor care constituie secret comercial, bancar sau fiscal etc.).

4) Contravenţii în domeniul protecţiei mediului prevăzute de cap.IX al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 51 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind protecţia fondului acvatic (cum ar fi încălcarea regimului de protecţie a apelor etc.);b) relaţii sociale privind protecţia fondului funciar (cum ar fi degradarea terenurilor, falsificarea informaţiei despre starea şi folosirea lor etc.);c) relaţii sociale privind protecţia fondului forestier (cum ar fi tăierea ilegală sau vătămarea arborilor şi arbuştilor etc.);d) relaţii sociale privind protecţia regnului animal, rezervaţiilor naturale şi ariilor protejate de stat (cum ar fi încălcarea modului de folosire a regnului animal în rezervaţiile naturale şi în alte arii naturale protejate de stat etc.);e) relaţii sociale privind protecţia contra poluării mediului, inclusiv a aerului atmosferic (cum ar fi încălcarea cerinţelor ecologice la construcţia, la punerea în funcţiune, la exploatarea întreprinderilor, instalaţiilor, altor obiective etc.).

5) Contravenţii în domeniul industriei, construcţiilor, energeticii, gospodăriei comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului prevăzute de cap.X al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 24 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul industriei (cum ar fi încălcarea regulilor, normelor şi a instrucţiunilor cu privire la efectuarea în condiţii de securitate a lucrărilor etc.);b) relaţii sociale în domeniul construcţiilor (cum ar fi încălcarea legislaţiei şi documentelor normative în construcţii etc.);c) relaţii sociale în domeniul energeticii (cum ar fi deconectarea neautorizată a energiei electrice etc.);d) relaţii sociale în domeniul gospodăriei comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului (cum ar fi încălcarea legislaţiei cu privire la locuinţe; conectarea neautorizată la sistemul de alimentare cu apă şi la sistemul de canalizare etc.).

6) Contravenţii în domeniul agricol şi sanitar-veterinar prevăzute de cap.XI al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 14 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul agricol (cum ar fi provocarea de daune semănăturilor, plantaţiilor sau recoltei de culturi agricole etc.);b) relaţii sociale în domeniul sanitar-veterinar (cum ar fi încălcarea regulilor şi normelor sanitar-veterinare etc.).

7) Contravenţii ce atentează la regimul din transporturi prevăzute de cap.XII al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include сса 32 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul transportului feroviar (cum ar fi încălcarea regulilor de securitate în transportul feroviar etc.);b) relaţii sociale în domeniul transportului naval (cum ar fi încălcarea regulilor de înregistrare şi de evidenţă a navelor, de folosire a navelor şi a debarcaderelor etc.);c) relaţii sociale în domeniul transportului aerian (cum ar fi încălcarea regulilor de conduită în aeronavă etc.);d) relaţii sociale în domeniul transportului rutier (cum ar fi deteriorarea drumurilor, pasajelor de nivel, mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere, altor instalaţii rutiere etc.);e) relaţii sociale în domeniul transportului magistral (cum ar fi încălcarea regulilor de securitate în construcţia, exploatarea şi repararea conductelor magistrale etc.).

8) Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere prevăzute de cap.XIII al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 18 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind exploatarea vehiculelor (cum ar fi încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor etc.);b) relaţii sociale privind regulile de conducere a vehiculelor (cum ar fi nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră etc.).

9) Contravenţii în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poştale şi al tehnologiei informaţiei prevăzute de cap.XIV al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 17 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul comunicaţiilor electronice (cum ar fi utilizarea fără licenţă şi fără permis tehnic a canalelor, a frecvenţelor radio, a resurselor de numerotare etc.);b) relaţii sociale în domeniul comunicaţiilor poştale (cum ar fi francarea trimiterilor poştale cu mărci poştale utilizate sau neautorizate etc.);

10c) relaţii sociale în domeniul tehnologiei informaţiei (cum ar fi proiectarea sau producerea fără scop de comercializare, deţinerea sau utilizarea ilegală a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei etc.).

10) Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare prevăzute de cap.XV al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 54 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul activităţii de întreprinzător (cum ar fi desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător etc.);b) relaţii sociale în domeniul fiscal (cum ar fi încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control; evaziunea fiscală a persoanelor fizice etc.);c) relaţii sociale în domeniul activităţii vamale (cum ar fi încălcarea regulilor vamale etc.);d) relaţii sociale în domeniul valorilor mobiliare (cum ar fi manipularea pe piața valorilor mobiliare etc.).

11) Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice prevăzute de cap.XVI al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 28 de articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind asigurarea exercitării atribuţiilor de serviciu de către persoanele care deţin funcţii publice (cum ar fi abuzul de putere sau abuzul de serviciu etc.);b) relaţii sociale privind asigurarea activităţii autorităţilor publice (cum ar fi neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată; neexecutarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare etc.);c) relaţii sociale referitor la simbolurile şi alte atribute ale statului (cum ar fi încălcarea modului de folosire a simbolurilor de stat; acţiunile ilegale faţă de distincțiile de stat etc.).

12) Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe teritoriul RM prevăzute de cap.XVII al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind regimul frontierei de stat (cum ar fi încălcarea regulilor regimului frontierei de stat şi a regulilor de trecere a frontierei de stat etc.);b) relaţii sociale privind regimul de şedere pe teritoriul RM (cum ar fi încălcarea regulilor de şedere în RM etc.).

13) Contravenţii ce atentează la modul de administrare. Contravenţii în domeniul supravegherii pieţei, metrologiei, standardizării şi protecţiei consumatorilor prevăzute de cap.XVIII al părţii speciale de drept material a Codului contravențional. Capitolul respectiv include cca 19 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind modul de administrare (cum ar fi samavolnicia; nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept etc.);b) relaţii sociale în domeniul supravegherii pieţei, metrologiei şi standardizării (cum ar fi încălcarea regulilor de acreditare; încălcarea regulilor din domeniul metrologiei; încălcarea dreptului de editare şi difuzare a documentelor normative din domeniul standardizării etc.);c) relații sociale în domeniul protecției consumatorilor (cum ar fi încălcarea cerinţelor prescrise sau declarate privind producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor, privind prestarea serviciilor etc.).

14) Contravenţii ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică prevăzute de cap.XIX al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include circa 14 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale privind ordinea publică (cum ar fi huliganismul nu prea grav; tulburarea liniştii etc.);b) relaţii sociale privind securitatea publică (cum ar fi încălcarea modului de comercializare şi/sau de înstrăinare a armelor individuale şi a muniţiilor aferente; încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente etc.).

15) Contravenţii în domeniul evidenţei militare prevăzute de cap.XX al părţii speciale de drept material a Codului contravenţional. Capitolul respectiv include cca 8 articole, fiecare cuprinzînd una sau mai multe componenţe de contravenţii, care au ca obiect generic:

a) relaţii sociale în domeniul evidenţei militare (cum ar fi neîndeplinirea îndatoririlor privind evidenţa militară etc.);b) relaţii sociale aferente exercitării serviciului militar (cum ar fi eschivarea de la încorporare în serviciul civil (de alternativă); favorizarea sustragerii cetăţenilor de la îndeplinirea serviciului militar, încorporarea sau eliberarea nelegitimă a cetățenilor de la încorporare etc.).

O problemă importantă este calificarea juridică a contravenţiei, ţinînd cont de obiectul generic, dar în special de obiectul nemijlocit al contravenţiei. Avînd în vedere faptul că fiecare articol din partea specială conţine, de regulă, mai multe alineate, fiecare alineat constituind efectiv o componenţă a contravenţiei care trebuie examinată pornind de la elementele ei constitutive.

Obiectul generic şi obiectul nemijlocit al contravenţiei, adică acele categorii de relaţii şi/sau relaţia socială concretă, inclusiv valorile materiale şi nemateriale ce rezultă din aceasta, la care a atentat persoana care a comis contravenţia.

Latura obiectivă a contravenţiei, de regulă, presupune acţiune şi mai rar inacțiune. Urmează să fie stabilit dacă nu au fost cauzate daune materiale ca rezultat al contravenţiei.

La calificarea contravenţiei, este important subiectul contravenţiei care trebuie să întrunească trăsăturile constitutive prevăzute de partea generală de drept material a cărţii întîi din Codul contravenţional (cum ar fi vîrsta, statutul juridic, starea sănătății sau socială etc.).

Latura subiectivă. În majoritatea componenţelor de contravenţii din partea specială, nu se indică forma vinovăţiei, presupunîndu-se orice formă a ei. Deşi în anumite cazuri ea poate fi dedusă din dispoziţia normei. Doar unele componenţe de contravenţii includ nemijlocit forma vinovăţiei, cum ar fi, de ex., vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (art.78 din Codul contravenţional).

Tema: NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL CONTRAVENȚIONALEsența, categoriile și principiile procesului administrativPrin termenii „procedură” sau „proces” se înţelege totalitatea acţiunilor consecutive efectuate pentru atingerea unui anumit rezultat sau ordinea efectuării

unei anumite activităţi (de ex., procesul legislativ, bugetar etc.).Noţiunea de „proces administrativ”, în sens larg, înseamnă activitatea de realizare a normelor materiale de drept administrativ, adică activitatea de

aplicare a dreptului şi de stabilire a normelor de drept necesare acestei activităţi; în sens îngust, procesul administrativ înseamnă activitatea de ocrotire a normelor de drept, săvîrşită în principal de autorităţile administrative.

Procesul administrativ, în sens larg, nu posedă o bază juridică necesară pentru a fi posibil a-1 aplica în mod unitar. Această noţiune cuprinde totalitatea acţiunilor săvîrșite de autorităţile administrative pentru realizarea funcţiilor lor, adică este tratată ca însăşi activitatea administrativ-statală. Baza normativă este incompletă în acest sens şi, în majoritatea cazurilor, lipsesc norme unice de săvîrşire a unor asemenea acţiuni – acţiuni de pregătire a actelor administrative, atît normative, cît şi individuale; reguli unice de exercitare a unor acţiuni cu caracter de dispoziţie, de control şi supraveghere, permisiune, înregistrare, coordonare etc.

Procesul administrativ, în sens restrîns, este mai preferabil în aspectul juridic, deoarece este supus într-un volum mai mare reglementării juridice. Această noţiune este denumită şi jurisdicţie administrativă, fiind o formă de activitate a subiecţilor împuterniciţi, reglementată prin anumite norme de drept, care are scopul de a examina şi soluţiona unele litigii administrative cu caracter individual.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pot fi evidenţiate următoarele forme ale procesului administrativ în sens restrîns sau a jurisdicţiei administrative:

1) procesul contravenţional , aplicabil în cazul contravenţiilor;2) procedura disciplinară , aplicată în cazul abaterilor disciplinare comise de diferite categorii de funcţionari publici;3) procedura materială , aplicabilă în cauzarea unui prejudiciu autorităţii publice de către funcţionarul public;4) procedura în cazul petiţiilor şi de contencios administrativ (prevăzute de Legea cu privire la petiţionare nr.190/1994, Legea contenciosului

administrativ nr.793/2000, completate cu unele prevederi ale Codului de procedură civilă);

115) procedura de coordonare , care este aplicabilă în cazul divergenţelor dintre diferite autorităţi administrative (de ex., două ministere).Cel mai puţin este reglementată procedura de coordonare, care ar reprezenta relativ un fenomen nou în domeniul jurisdicţiei administrative (de ex.,

Guvernul coordonează activitatea organelor administraţiei publice centrale şi locale – alin.(2), (3) art.19 al Legii cu privire la Guvern nr.64/1990 etc.).Din cadrul formelor de proces administrativ menţionate, procesul contravențional este reglementat cel mai complet de către normele cuprinse, în temei,

în Codul contravenţional. Spre deosebire de alte forme de jurisdicţie administrativă în sens restrîns, procesul contravenţional poate fi examinat considerînd structura bine definită prin care se înţelege totalitatea etapelor (fazelor) procesuale. Fiecare dintre ele are o importanţă procesuală a sa, consfinţită în normele procedurale, şi asigură continuitatea necesară pentru săvîrşirea acţiunilor procesuale în scopul atingerii sarcinilor care stau în faţa procesului contravenţional.

În temeiul prevederilor legislaţiei în vigoare şi literaturii de specialitate, ar putea fi evidenţiate nişte principii generale ale procesului administrativ:1) Principiul legalităţii – întreaga activitate de soluţionare a litigiilor juridice cu caracter administrativ se face conform şi în limitele legii.2) Principul competenţei – nu toate autorităţile publice sînt împuternicite cu activitate jurisdicţională administrativă, ci doar acele prevăzute expres în

lege sau conform legii.3) Principiul ocrotirii interesului persoanei şi societăţii (statului) – în cadrul procesului administrativ, pe primul plan trebuie puse interesele legitime

ale persoanei şi societăţii. Respectiv, interesele statale trebuie să fie în deplină concordanţă cu interesele societăţii.4) Principiul egalităţii procesuale – părţile în cadrul procesului administrativ sînt egale atît în faţa legii, cît şi a autorităţii care soluţionează cazul.5) Principiul aflării adevărului – presupune analiza minuțioasă şi la timp a tuturor condiţiilor şi circumstanţelor cazului pentru a stabili o răspundere

echitabilă.6) Principiul accesibilităţii – orice persoană, în special, persoana lezată în anumite drepturi sau interese legitime, trebuie să dispună de posibilitatea de a

participa la toate etapele examinării cazului respectiv.7) Principiul operativităţii – presupune stabilirea unor termene relativ restrînse pentru efectuarea tuturor acţiunilor procedurale, inclusiv pentru

executarea deciziei adoptate.8) Principiul transparenţei – presupune examinarea publică a cazului, dacă legea nu prevede altfel (pentru ocrotirea intereselor private, comerciale etc.).9) Principiul contradictorialităţii – în cazul cînd interesele părţilor procesului sînt diametral opuse, fiecare parte are posibilitatea de a prezenta probe,

întru adeverirea celor afirmate, în faţa autorităţii care examinează cazul.10) Principiul răspunderii în limitele competenţei – persoana care conduce procesul administrativ este responsabilă de eficienţa şi corectitudinea

desfășurării procesului.

Caracteristica jurisdicției administrative. Litigiul juridic administrativProcesul administrativ în sens restrîns se diferă de activitatea ordinară de îndeplinire a atribuţiilor puterii executive cu caracter nelitigios.Jurisdicţia administrativă ar însemna activitatea autorităţilor administrative în legătură cu apariţia unui litigiu într-un anumit domeniu al vieţii sociale.

Obiectul jurisdicţiei administrative reprezintă litigiile juridice administrative concrete. Litigiul juridic administrativ apare, de regulă, în legătură cu existenţa unui raport juridic administrativ, în cadrul căruia anumite drepturi sau obligaţii sînt încălcate.

Jurisdicţia administrativă poate fi caracterizată prin următoarele trăsături: jurisdicţia administrativă are un obiect specific care este litigiul juridic administrativ; jurisdicţia administrativă reprezintă o apreciere juridică a comportamentului părţilor litigiului apărut; jurisdicţia administrativă ar fi posibilitatea şi necesitatea aplicării măsurilor respective de răspundere juridică faţă de partea vinovată în litigiul juridic

administrativ.Jurisdicţia administrativă ar putea fi o activitate procesuală a autorităților administrative împuternicite efectuată pe cale extrajudiciară în scopul examinării

şi soluţionării unor litigii juridice apărute în procesul exercitării puterii executive, analizei juridice a comportării participanţilor şi aplicării la necesitate a măsurilor de constrîngere juridică.

O problemă aparte ar fi dacă putem considera jurisdicţia administrativă drept parte a înfăptuirii justiţiei, şi invers, examinarea litigiilor juridice administrative de către instanţa de judecată – ca formă a jurisdicţiei administrative. În acest sens, Curtea Constituţională a RM s-a expus prin Hotărîrea nr.21/1997 „Cu privire la interpretarea art.114 din Constituţia RM” referitor la practica aplicării legislaţiei RM, în special a normelor cu privire la contravenţii. Un şir de contravenţii sînt examinate de organele care nu au atribuţii de autoritate judecătorească. Aceste organe sînt în drept să aplice sancţiuni contravenţionale.

Însă, conform art.114 din Constituţie, se stipulează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. Formele de înfăptuire a justiţiei sînt judecarea de către instanţele judecătoreşti a tuturor cauzelor privind raporturile juridice civile, contravenţionale şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă. Aceste instanţe judecătoreşti au împuterniciri diferite şi înfăptuiesc justiţia în forme procesuale diferenţiate.

Conform Curţii, apărarea judiciară se referă nu numai la drepturile fundamentale ale omului, ci şi la drepturile asigurate prin lege şi alte acte normative . Apărarea judiciară include examinarea de către instanţele judecătoreşti a cauzelor ce izvorăsc din raporturi juridice administrative. Dosarele din această categorie cuprind un sistem complex de interrelaţii ce izvorăsc în procesul organizării şi înfăptuirii puterii executive în stat. Majoritatea lor o constituie plîngerile împotriva acțiunilor organelor administrative, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor, ce lezează drepturile persoanelor fizice şi juridice. Curtea a stabilit că cu toate că asemenea cauze se examinează de instanţele judecătoreşti conform regulilor generale din Codul de procedură civilă, ele nu pot fi considerate drept cauze civile.

Una din formele importante şi specifice de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor o constituie examinarea de către instanţele judecătoreşti a cauzelor cu privire la contravenţii. Numărul cauzelor cu privire la contravenţii este considerabil şi are tendinţa de a se majora. Posibilitatea de a ataca decizia asupra cauzelor cu privire la contravenţie în instanţa judecătorească, inclusiv ierarhică, ar constitui o garanţie eficientă a respectării drepturilor cetăţeanului împotriva acţiunilor şi deciziilor ilegale ale autorităţilor publice şi persoanelor cu funcţii de răspundere.

Curtea Constituţională a considerat că examinarea de către instanţele judecătorești a cauzelor ce izvorăsc din raporturile juridice administrative, a cauzelor cu privire la contravenţii, precum şi examinarea recursurilor împotriva deciziilor asupra cauzelor cu privire la contravenţii este o formă de înfăptuire a justiţiei. Totodată, hotărîrile autorităţilor, care nu au atribuţii de autoritate judecătorească, luate asupra cauzelor cu privire la contravenţii, nu constituie înfăptuirea justiţiei, asemenea activitate rămîne a fi o formă a jurisdicţiei administrative în vederea soluţionării unor litigii juridice specifice, cu asigurarea ulterior a accesului la justiţie.

Noțiunea și scopul procesului contravenționalPotrivit art.374 din Codul contravenţional, procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a

altor persoane titulare de drepturi şi de obligaţii, în conformitate cu normele Codului contravențional, care reglementează procedura contravenţională.Legislaţia contravenţională utilizează pe picior de egalitate categoriile „proces contravenţional” şi „procedură contravenţională”. Procedura

contravențională ar fi nucleul procesului administrativ, adică nişte faze ce se derulează consecutiv pentru atingerea scopurilor procesului contravenţional.Conform legii, procesul contravenţional are următoarele scopuri: constatarea contravenţiei; examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale; constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenției; respectarea principiilor generale de drept contravenţional, bazate pe normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale cu privire la drepturile

şi libertățile fundamentale ale omului la care RM este parte.Luînd în considerare conţinutul prevederilor Codului contravențional, se evidenţiază sarcina ca procesul contravenţional să fie cît mai puţin costisitor.

Conform art.383 din Codul contravenţional, cheltuielile aferente procesului contravenţional includ cheltuielile de administrare şi de conservare a

12probelor, de retribuire a apărătorului, precum şi alte cheltuieli aferente procesului respectiv (cum ar fi cheltuieli de expertiză, traducere etc.). Cheltuielile respective se suportă de contravenient, în special în cazul prejudiciului cauzat de contravenţie, sau de stat (din bugetul de stat) în celelalte cazuri.

Victima sau reprezentantul ei, martorul, specialistul, expertul, interpretul, traducătorul, apărătorul (avocatul) au dreptul, respectiv, la repararea prejudiciului sau a cheltuielilor suportate în procesul contravenţional, de regulă, în ordinea procedurii civile. Excepţie fac cazurile cînd nu există divergenţe asupra întinderii prejudiciului sau cheltuielilor, respectiv, ele pot fi stabilite în cadrul procesului contravenţional. Deşi Codul contravenţional în aspectul performanţei şi comodității reglementării ar trebui să determine, de regulă, prejudiciul şi cheltuielile în cadrul procesului contravenţional şi să lase alternativa ca părţile să dispună de posibilitate de acţiune în procedura civilă, dacă nu au reuşit din anumite motive în procesul contravenţional.

În contextul cheltuielilor, persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravențional se repune în dreptul de care a fost privată şi ei i se repară cheltuielile suportate în proces, dacă, prin hotărîre definitivă, este declarată nevinovată sau răspunderea sa contravenţională este înlăturată . Repararea cheltuielilor nu se face în cazul amnistiei.

Ordinea desfășurării procesului contravenţional este strict determinată în lege şi, de ex., în particular prevede chiar şi circumstanţele (împrejurările) care exclud procesul menţionat (art.441 din Codul contravenţional). Procesul contravențional pornit încetează dacă:

nu există faptul contravenţiei; fapta, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenţie, inclusiv sancțiunea stabilită şi neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se

execută; contravenţia a fost comisă de un reprezentant diplomatic al statului străin sau altă persoană care, în conformitate cu tratatele internaţionale la care RM

este parte, sau în conformitate cu legile RM, nu cade sub incidenţa jurisdicţiei contravenţionale a RM; fapta a fost comisă în stare de iresponsabilitate; fapta a fost comisă în condiţiile legitimei apărări; fapta a fost comisă în stare de extremă necesitate; fapta a fost comisă în urma constrîngerii fizice şi/sau psihice; fapta a fost comisă în condiţiile riscului întemeiat; fapta a fost comisă în condiţiile cazului fortuit; persoana a renunţat benevol la săvîrşirea contravenţiei; a fost comisă o contravenţie neînsemnată sau tentativă; a avut loc împăcarea victimei cu făptuitorul; a expirat termenul prescripţiei răspunderii contravenţionale; a avut loc amnistia; persoana presupusă a fi făptuitor a decedat, cu excepția cazului de reabilitare a acesteia; pentru același fapt și privind aceeași persoană, există o decizie/hotărîre definitivă; pentru același fapt este pornită urmărire penală.Încetarea procesului contravențional determină repunerea în drepturi a persoanei în a cărei privință a fost pornit.Procesul contravențional poate fi caracterizat prin integritate în aspectul inițierii, efectuării și încetării.

Principiile procesului contravenționalPrincipiile procesului contravențional reprezintă elementele primordiale ce caracterizează esența procesului contravențional. Normele principii

reprezintă esența procesului contravențional și ele ar trebui să aibă forță juridică superioară asupra celorlalte norme care nu au calitatea de principii. Principiile procesului contravențional rezultă expres din prevederile Codului contravențional, însă unele pot fi deduse din conținutul legislației

contravenționale și doctrina juridică.Conform prevederilor Codului contravențional, ar putea fi menționate următoarele principii:Principiul prezumției de nevinovăție (art.375 din Codul contravențional) – este concomitent și un principiu constituțional, care, conform art.21 din

Constituția RM, prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal. Persoana acuzată de săvîrșirea unei contravenții se consideră nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu este dovedită în modul prevăzut de Codul contravențional. Legislatorul în Codul contravențional merge mai departe și expres prevede că nici o persoană nu este obligată să dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția persoanei în săvîrșirea contravenţiei nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Un aspect important, care ar putea fi diferențiat într-un principiu aparte (cum ar fi, de ex., principiul emiterii deciziei în favoarea particularului), este că toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate în condițiile Codului contravențional se interpretează în favoarea persoanei în a cărei privință a fost pornit proces contravențional.

Principiul inviolabilității persoanei (art.376 din Codul contravenţional) – are o natură constituţională şi ar putea fi divizat în două subprincipii:a) Principiul inviolabilităţii libertăţii individuale – persoana pasibilă de răspundere contravenţională poate fi reţinută numai în cazuri excepţionale şi în

condiţiile Codului contravenţional. Reţinerea persoanei în cauza contravenţională nu poate depăși 3 ore. Persoanei reţinute i se aduc imediat la cunoştinţă, în limba pe care o înțelege, drepturile sale şi motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei săvîrşire îi este imputată. Persoana reţinută ilegal sau persoana în a cărei privinţă temeiurile reţinerii au decăzut urmează să fie liberată imediat.

b) Principiul inviolabilităţii siguranţei persoanei – persoana pasibilă de răspundere contravenţională poate fi supusă constrîngerii numai în cazuri excepţionale şi în condiţiile Codului contravenţional, urmînd să fie tratată cu respectul demnităţii umane. Percheziţia, examinarea corporală, alte acţiuni procesuale, care aduc atingere inviolabilităţii persoanei, pot fi efectuate doar cu consimţămîntul acesteia sau al reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul contravenţional. În timpul procesului contravenţional, nicio persoană nu poate fi maltratată fizic sau psihic, fiind interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa ori sănătatea omului, inclusiv chiar cu acordul acestuia. Persoana reţinută nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor procedee care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.

Persoana a cărei libertate şi demnitate au fost lezate prin aplicarea ilegală a unei măsuri procesuale, adică a fost încălcat principiul menţionat, are dreptul la repararea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat astfel. În asemenea cazuri, este vorba de Legea nr. 1545/1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Principiul libertăţii de mărturisire împotriva sa (art.377 din Codul contravențional) – este un principiu nou şi prevede că nici o persoană nu poate fi silită să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia. Legislatorul nu a dat în Codul contravenţional noţiunea de „rude apropiate”. Prevederile respective au fost preluate din Codul de procedură penală, care, conform pct.41) art.6, prin rude apropiate prevede copiii, părinţii, înfietorii, înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii.

Persoana căreia autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.

Principiul dreptului la apărare (art.378 din Codul contravenţional) – rezultînd din prevederile constituţionale (art. 26 din Constituţia RM), prevede că în momentul pornirii procesului contravenţional autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională este obligată să aducă la cunoștința persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător, iar în procesul contravenţional autoritatea este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile Codului contravenţional, inclusiv părţile au dreptul să fie asistate de un apărător. Apărătorul trebuie să fie avocat.

În cazul reţinerii persoanei, în cel mult 3 ore din momentul reţinerii, persoanei care este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional şi nu are apărător ales i se desemnează un apărător din oficiu. Acest lucru se efectuează în condiţiile Legii nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat şi mecanismele de aplicare a acesteia.

Limba desfășurării procesului contravenţional şi dreptul la interpret (art.379 din Codul contravenţional) – procesul contravenţional se desfăşoară în limba de stat, iar persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul de a lua cunoştinţă de toate materialele cauzei şi de a vorbi în faţa

13autorității competente să soluţioneze cauza prin interpret. Procesul contravenţional se poate desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoanelor care participă la proces, în acest caz, actele procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Adiţional la cele menţionate actele procesuale se înmînează persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, fiind traduse în limba pe care aceasta o cunoaşte.

Principiul dreptului de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori (art.380 din Codul contravenţional) – este preluat din angajamentele internaționale în domeniu la care RM este parte şi conform acestuia nici o persoană nu poate fi urmărită sau sancţionată de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Reluarea procesului contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi circumstanţe sau în cazul depistării unui viciu fundamental în hotărîrea de încetare. Este discutabilă apartenenţa acestui principiu la dreptul material ori procesual, fiind un principiu al dreptului contravenţional, deoarece principiul individualizării răspunderii contravenţionale (alin.(2) art.9 din Codul contravențional) de asemenea prevede că „nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenţionale pentru una şi aceeaşi faptă”.

Principiul accesului liber la justiţie (art.381 din Codul contravenţional), deşi acest principiu este un principiu general prevăzut şi în art.20 din Constituţia RM, în Codul contravenţional acesta este reglementat mai complex – orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţei de judecată competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime în cadrul procesului contravenţional.

Orice persoană are dreptul la examinarea şi la soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care să acţioneze în conformitate cu Codul contravenţional. Reprezentantul autorităţii competentă să soluționeze cauza contravenţională nu poate participa la examinarea cauzei dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar putea afecta imparţialitatea. Autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia persoanei, cît şi cele care dezvinovăţesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, precum şi circumstanţele atenuante sau agravante.

Din prevederile respective ale Codului contravenţional se evidențiază şi aşa principii, cum ar fi: principiul echitabilităţii; principiul operativităţii; principiile independenţei şi imparţialităţii; principiul aflării adevărului (cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, evidenţierea atît a circumstanţelor care

dovedesc vinovăţia persoanei, cît şi a celor care dezvinovățesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, precum şi circumstanţele atenuante sau agravante);

principiul minimalizării cheltuielilor (persoana care face contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu plăteşte taxă de stat (alin.(4) art.448 din Codul contravenţional);

principiul confidenţialităţii (conform art.451 din Codul contravenţional, materialele în cauza contravenţională nu pot fi divulgate pînă la încheierea examinării cauzei decît cu autorizaţia agentului constatator şi numai în măsura în care consideră că este posibil, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi cu neafectarea intereselor persoanei).

Unele principii aplicabile şi procesului contravenţional ar putea fi preluate din cadrul procesului administrativ, cum ar fi: principul competenţei (autorităţilor care constată sau examinează cauza contravenţională); principiul ocrotirii interesului persoanei şi societăţii; principiul egalităţii procesuale a părţilor; principiul accesibilității; principiul transparenţei; principiul contradictorialităţii etc.

Tema: SISTEMUL AUTORITĂȚILOR COMPETENTE SĂ SOLUȚIONEZE CAUZELE CONTRAVENȚIONALECaracteristica autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționaleProblema autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale este direct legată de activitatea procesual-administrativă cu caracter

jurisdicţional. În multe state, în special cele occidentale, efectuarea activităţii jurisdicţionale (de aplicare a răspunderii juridice) este prioritar orientată spre sistemul instanţelor judecătorești. Legislaţia multor state este orientată spre existenţa unei instituţii aparte, cum ar fi justiţia administrativă. Practic, ea este efectuată de către instanţele de drept comun sau de către judecătoriile administrative special create (cum ar fi, de ex., Franţa sau Germania). Astfel justiţia administrativă ar însemna o procedură aparte de soluţionare a litigiilor juridice administrative dintre persoanele private şi autorităţile publice, în special cele administrative.

În RM, nu există un sistem integru al justiţiei administrative, deşi unele elemente ale acestuia permanent au existat şi acestea sînt într-o evoluţie permanentă. Ca exemplu ar servi examinarea în instanţele de contencios administrativ a reclamaţiilor privind acţiunile ilegale ale diferitelor categorii de autorităţi publice şi examinarea de către instanţa de judecată a cauzelor contravenţionale. Persistă funcţii jurisdicţionale efectuate pe cale extrajudiciară de către autorităţi publice cu funcţii în temei executive. Din punctul de vedere al principiului imparţialităţii şi al conflictului de interese autoritatea care constată fapta ilegală nu poate fi considerată imparţială la examinarea cazului şi stabilirea răspunderii. Pe de altă parte, este dificil ca sistemul instanţelor judecătoreşti să facă faţă numărului crescînd (odată cu introducerea şi a persoanelor juridice ca subiecţi ai răspunderii contravenţionale) de cauze contravenţionale, inclusiv să respecte principiul operativităţii în vederea respectării termenilor restrînşi de examinare a cauzelor contravenţionale.

Conform art.393 din Codul contravenţional, sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale următoarele autorităţi:1) instanţa de judecată;2) procurorul;3) comisia administrativă;4) agentul constatator.Autoritatea centrală în soluţionarea cauzelor contravenţionale este instanţa de judecată deşi apar un şir de autorităţi extrajudiciare competente să

soluţioneze cauze contravenţionale, adică ar exista o îmbinare a justiţiei cu jurisdicţia administrativă.

Instanția de judecată ca autoritate care înfăptuiește justiția în cauzele contravenționaleJustiţia în cauzele contravenţionale se înfăptuieşte de către instanţa de judecată conform competenţei date prin Codul contravenţional al RM (art.394).

Cauza contravenţională este examinată de un complet format dintr-un singur judecător care se pronunţă asupra fondului cauzei prin decizie. În cazul recursului cauza se judecă în complet format din 3 judecători (de regulă, a Curţii de Apel). Cauza contravenţională se judecă de regulă în şedinţă publică sau în şedinţă închisă – dacă aceasta cere legea.

Conform art.395 din Codul contravenţional al RM, instanţa judecă următoarele cauze:1) toate cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite de Codul contravenţional competenţei unor alte organe;2) cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;3) cauzele contravenţionale prevăzute la art.61 (Împiedicarea exercitării dreptului de întemeiere a sindicatelor şi de afiliere lor), art.63-66 (Neîndeplinirea

obligațiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului; Împiedicarea exercitării dreptului de a comunica cu copilul şi de a-1 educa; Necomunicarea despre existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului; Încălcarea regulilor înfierii, instituirii tutelei (curatelei) asupra copiilor rămaşi fără îngrijire părintească), etc.;

4) cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propune aplicarea următoarei sancţiuni contravenţionale:a) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;b) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

14c) privarea de dreptul special;d) munca neremunerată în folosul comunităţii;e) arestul contravenţional;

5) contestaţiile împotriva hotărîrilor autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale, precum şi ale procurorului.Instanţa de judecată este competentă să aplice măsuri de siguranţă şi amendă judiciară.Conform cap.IX din Constituţia RM procuratura este atribuită la autoritatea judecătorească. Potrivit art.124 (1) din Constituţia RM, procuratura reprezintă

interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti. Necesitatea procurorului de a examina cauzele contravenţionale, inclusiv în contextul sarcinilor constituţionale stabilite este discutabilă.

Conform art.396 din Codul contravenţional al RM, procurorul examinează contravenţiile prevăzute la art.54 1, 63-68 (contravenţii ce ţin de drepturi constituţionale ale persoanelor fizice), art.88 (Aducerea minorului la starea de ebrietate), art.312, 313, 313 3, 316, 317, 320, 322-324 (contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice), art.335-337, 351-353 (contravenţii ce atentează la modul de administrare) şi cele pe care le-a depistat în exerciţiul funcţiunii.

În cazul refuzului de a începe urmărirea penală, încetării urmăririi penale din cauza că fapta constituie o contravenţie, precum şi în cazul liberării de răspundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională, procurorul dispune pornirea procesului contravenţional şi examinează cauza conform competenței sale, ori expediază materialele acumulate altor organe pentru examinare, conform competenţei. Procurorul poate aplica orice sancţiune contravenţională prin ordonanţă, cu excepţia sancţiunii a cărei aplicare este de competenţa instanţei de judecată (privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate; privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii; privarea de dreptul special; munca neremunerată în folosul comunităţii; arestul contravenţional).

Autorități extrajudiciare competente să soluționeze cauzele contravenționale. Agentul constatatorConform Codului contravenţional al RM (art.399), cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost

săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială în limitele competenţei. Agentul constatator poate depista contravenţii a căror constatare, soluţionare şi sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul constatator va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor. Codul contravenţional deosebeşte şi categoriile de agenţi constatatori:

I) Agenţi constatatori care pot soluţiona cauze contravenţionale , deşi ţinînd seama de denumire, mai reuşită ar fi denumirea de „autorităţi competente să soluţioneze cauzele contravenţionale”. La această categorie se atribuie următoarele autorităţi:

1) Comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală executivă (art.397, 398 din Codul contravenţional) – se formează de către consiliul sătesc, comunal, orăşenesc, municipal în componenţa preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului responsabil şi a 4-7 membri. Obligaţiile președintelui, vicepreşedintelui şi secretarului responsabil sînt stabilite prin Regulamentul comisiei administrative, aprobat prin HP RM, nr.55/2010. Şedinţa comisiei administrative este deliberativă dacă la ea este prezentă simpla majoritate a membrilor ei. Deciziile comisiei administrative se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor comisiei prezenţi la şedinţă. Comisia administrativă examinează contravenţiile prevăzute la art.62, 75, 76 (contravenţii privind drepturile constituţionale şi sănătatea populaţiei), art.92 (tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil), art.108 (Conectarea neautorizată la sursele de energie electrică, termică sau la sursele de gaze), art.161-168 (contravenţii în domeniul energeticii şi transportului magistral) etc.

2) Organele afacerilor interne examinează contravenţiile date în competenţă conform art.400 din Codul contravenţional – contravenţiile prevăzute la art.47-54 (contravenţii privind drepturile electorale, etc.), art.69-71, 73, 74, alin.(8) art.77, art.78, alin.(1), (2), (4) art.79, art.85-87, 89-91, 96, 97, 98-107, 159, 160, 176, 191, 197, 201-203, 205 etc. Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni în limitele competenţei:

comisarul de poliţie şi adjuncţii lui; şeful de direcţie şi adjuncţii lui; şefii secţiilor de poliţie; şefii sectoarelor de poliţie; şefii posturilor de poliţie; ofiţerii operativi superiori de sector şi ofiţerii de sector ai poliţiei; şefii posturilor liniare de poliţie; pe cauzele privind încălcarea regimului din transporturi şi a regulilor de circulație rutieră – funcţionarii poliţiei rutiere.

Sînt în drept să examineze cauzele privind încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi să aplice sancţiuni: şeful Direcţiei salvatori şi pompieri şi adjuncţii lui; şefii detaşamentelor, unităţilor, posturilor paramilitare şi militare de salvatori şi pompieri din subordinea direcţiei; şefii subunităţilor specializate.

Contravenţiile prevăzute la art.62 (Tăinuirea circumstanţelor care împiedică încheierea căsătoriei), art.75, 76, 92, 181, 227 se constată de organele afacerilor interne, adică ele apar ca agenţi constatatori propriu-zişi şi procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare comisiei administrative. Procesele-verbale cu privire la contravenţiile prevăzute la art.1971 (Transportarea ilegală a călătorilor) se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

3) Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei examinează contravenţiile date în competenţă conform art.401 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.264, 272, pct.5) art.273, art.282, alin.(4) art.284, art.2931 (contravenţii în domeniul activităţii de întreprinzător şi fiscal), art.3131, 3132, 314, 3141, 315, alin.(1), (2) art.349, art.350). Contravenţiile prevăzute la art.265, alin.(2), (3), (6) art.277, art.2911, 293, 295 (contravenţii în domeniul valorilor mobiliare, produselor petroliere, plăţilor în numerar, evidenţei financiare şi încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului) se examinează de organele de specialitate care le-au depistat ale centrului. Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni directorul, vicedirectorii centrului, şefii organelor teritoriale şi adjuncţii lor.

4) Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor examinează contravenţiile date în competenţă conform art.402 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la alin.(1), (3)-(8) art.263, art.288-292, 2931, 297, 298, alin.(1) art.299, art.301, 311, 330, alin.(1) art.349). Contravenţiile prevăzute la alin.(2), (3), (6) art.277, art.293, 295, 3271 se examinează de organele de specialitate care le-au depistat ale ministerului. Contravenţiile prevăzute la alin.(1), (3) şi (4) art.266 (în domeniul asigurărilor medicale obligatorii) se examinează de către organele Serviciului Fiscal de Stat. Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni ministrul şi viceminiştrii finanţelor, conducătorii direcţiilor generale finanţe ai unităţilor administrativ-teritoriale şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor fiscale de stat de toate nivelurile şi adjuncţii lor, directorul Agenţiei Achiziţii Publice şi adjunctul lui, conducătorii Serviciului Control Financiar şi Revizie din subordinea Ministerului Finanţelor şi ai subdiviziunilor lui teritoriale, adjuncţii acestora.

5) Serviciul vamal examinează contravenţiile date în competenţă conform art. 403 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la alin.(3) art.79, art.265, 287, 2871 (încălcarea regulilor vamale)). Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni şefii birourilor şi posturilor vamale şi adjuncţii lor.

6) Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) examinează contravenţiile date în competenţă conform art.404 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.300, 302-304, 306-310 (contravenţii în domeniul pieţei valorilor mobiliare). Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni preşedintele şi vicepreşedinţii CNPF.

7) Organele pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi supraveghere minieră şi Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva” examinează contravențiile date în competenţă conform art.405 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.93, 95, 109-118, 120-130,132-154, 156, 182). Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni inspectorul principal de stat pentru ecologie şi adjuncţii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie şi inspectorii de stat pentru ecologie. Contravenţiile prevăzute la art.94 şi 119 se examinează de organele pentru control geologic şi supraveghere minieră în persoana inspectorului principal de stat pentru geologie şi supraveghere minieră şi adjuncţii lui, inspectorii de stat pentru geologie

15şi supraveghere minieră. Contravenţiile prevăzute la art.110-115, 120-130, 132-137, 139-142 se constată de către Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva” fiind în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul general al Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” şi adjuncţii lui, directorii întreprinderilor de stat pentru silvicultură, ai întreprinderilor silvocinegetice, ai rezervaţiilor naturale. Procesele-verbale cu privire la contravenţii sînt remise spre examinare organelor de protecţie a mediului. Contravenţiile prevăzute la art.181 (Încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale) se constată de organele pentru protecţia mediului, care remit procesele-verbale cu privire la contravenţii spre examinare comisiei administrative.

8) Organele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat examinează contravențiile date în competenţă conform art.406 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.80-83 (contravenţii în domeniul sanitar-epidemiologic), art.115, 268-271, 276 (contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător)). Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni medicul-şef sanitar de stat al RM şi adjuncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat ai raioanelor şi oraşelor (municipiilor).

9) Organele de specialitate în domeniul transporturilor (auto, electric, feroviar şi naval) examinează şi constată contravenţiile date în competenţă conform art.407 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.198-200, 204, 206, 207). Contravenţiile prevăzute la art.208-215, 217 se examinează de organul de specialitate al administraţiei publice în domeniul transportului aerian. Sînt în drept să examineze contravenţii şi să aplice sancţiuni:

conducătorul organului de specialitate al administraţiei publice în domeniul transportului aerian şi adjuncţii săi, inspectorii superiori şi inspectorii abilitaţi cu funcţii de control;

comandanţii aeronavelor civile în perioada de îndeplinire a misiunii de zbor, pentru contravenţiile prevăzute la art.210 (Încălcarea regulilor de conduită în aeronavă).

Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale de asemenea: în transportul auto şi electric – şefii serviciilor abilitate cu funcţii de control şi adjuncţii lor; în transportul feroviar – şefii de staţii şi locțiitorii lor, şefii de gări şi locțiitorii lor, şefii de depouri de locomotive (de vagoane), şefii trenurilor de

călători, controlorii-revizori ai trenurilor de călători; în transportul naval – căpitanul portului şi inspectorii căpităniei portului.

Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.10) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) examinează contravenţiile date în competenţă conform art.408 din Codul contravenţional

(contravenţiile specificate la art.84, 278-281, 344-348). Sînt în drept să examineze contravenţii şi să aplice sancţiuni directorul APC şi adjuncţii lui, iar să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul APC, adjuncţii săi, precum şi inspectorii principali de stat şi inspectorii coordonatori de stat.

11) Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) examinează contravenţiile date în competenţă conform art.413 din Codul contravenţional (contravențiile prevăzute la alin.(2), (4)-(7) art.266, alin.(3) art.349). Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale şi să aplice sancţiuni directorul general al CNAM şi adjuncţii săi, directorii agenţiilor teritoriale şi adjuncţii lor. Contravenţiile prevăzute la art.266 1 (încălcarea regulilor de gestionare a mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală) se constată de CNAM. Sînt în drept să constate contravențiile prevăzute şi să încheie procese-verbale directorul general al CNAM şi adjuncţii săi. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

12) Poliţia de Frontieră examinează contravenţiile date în competenţă conform art.423 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.331, 332 şi alin.(1) 333). Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale şi să aplice sancţiuni şefii de sectoare ale Poliţiei de Frontieră şi adjuncţii lor, şefii punctelor de trecere a frontierei de stat şi adjuncţii lor, şefii secţiilor control de frontieră şi adjuncții lor. Contravenţiile prevăzute la alin.(2) art.333 se constată de către Poliţia de Frontieră, iar procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

O parte din autorităţile menţionate îmbină calitatea de autoritate competentă să examineze cauza cu privire la contravenţie cu cea de agent constatator.II) Agenţi constatatori propriu-zişi care doar constată cazul cu privire la contravenţie . La această categorie se referă:

1) Autoritatea de protecţie a concurenţei doar constată contravenţiile date în competenţă conform art.4041 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.3301 (împiedicarea activităţii legitime a autorităţii de protecţie a concurenței) şi la alin.(6) art.364 – prezentarea, producerea ori difuzarea publicităţii neoneste, neautentice, amorale sau a oricărei alte publicităţi ce contravine legii de către agenţii de publicitate). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale persoanele împuternicite de autoritatea de protecţie a concurenţei. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

2) Inspecţia Muncii constată contravenţiile date în competenţă conform art.409 din Codul Contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.55-61). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale inspectorul general de stat al muncii şi adjuncţii lui, şefii inspectoratelor teritoriale de muncă şi adjuncţii lor, inspectorii de muncă. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

3) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) constată contravenţiile date în competenţă conform art.410 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.246-260). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul ANRCETI şi adjuncţii lui. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată contravențiile date în competenţă conform art.411 din Codul contravenţional (contravențiile prevăzute la art.108, 161-169). Sînt în drept să constate contravenţiile prevăzute la art.108, 161-168 şi să încheie procese-verbale persoanele cu funcţie de răspundere din unităţile energetice, împuternicite de către ANRE. Sînt în drept să constate contravenţiile prevăzute la art.169 şi să încheie procese-verbale specialiştii şi şefii subdiviziunilor împuterniciţi de ANRE. Persoanele menţionate remit procesele-verbale cu privire la contravenţii spre examinare comisiei administrative sau instanţei de judecată competente.

5) Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) constată contravenţiile date în competență conform art.412 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la alin.(2) art.263, 294, 2941, 296, alin.(2) art.349). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale preşedintele CNAS şi directorii caselor teritoriale de asigurări sociale. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

6) Organele supravegherii de stat în domeniul agricol şi sanitar-veterinar constată contravenţiile date în competenţă conform art.414 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.131, 157, 158, 183-190, 192-196, 275). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale:

şeful Inspectoratului General Agricol şi adjuncţii lui, şefii oficiilor teritoriale ale inspectoratului, pentru contravenţiile prevăzute la art.131, 183-188, 192-195;

directorul Agenţiei Fitosanitare şi adjuncţii lui, şefii direcţiilor teritoriale ale agenţiei, pentru contravenţiile prevăzute la art.189, 190; medicii veterinari din cadrul Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală sau din cadrul direcţiilor raionale

(municipale) sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală, pentru contravențiile prevăzute la art.157, 158, 196, 275.Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

7) Ministerul Apărării constată contravenţiile date în competenţă conform art.415 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.242, 244 (contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere), 366-373). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale:

persoanele cu funcţie de răspundere din centrele militare sau din Marele Stat Major al Armatei Naţionale, pentru contravenţiile prevăzute la art.366-373;

persoanele cu funcţie de răspundere din poliţia militară rutieră sau din Marele Stat Major al Armatei Naţionale, pentru contravenţiile prevăzute la art.242, 244. Materialele cu privire la încălcările săvîrşite de conducătorii de vehicule ale Forţelor Armate (militari prin contract, militari în termen, militari cu termen redus, studenţi ai instituţiilor de învăţămînt militar, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi), dacă pentru asemenea încălcare este prevăzută numai sancţiunea amenzii, se remit de către poliţia militară rutieră, în modul stabilit de Ministerul Apărării, comandanţilor (șefilor) respectivi pentru a soluţiona tragerea la răspundere conform Regulamentului disciplinei militare.

Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

168) Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC) constată contravenţiile date în competență conform art.416 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute

la art.177-179). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şeful ISC şi adjuncţii săi, şefii direcţiilor din cadrul inspecţiei, şefii inspecţiilor teritoriale în construcţii şi adjuncţii lor, inspectorii principali de stat în construcţii, specialiştii principali ai ISC. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

9) Serviciile publice de gospodărie comunală constată contravenţiile date în competenţă conform art.417 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.170-175, 180). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şefii direcţiilor serviciilor publice de gospodărie comunală şi adjuncţii lor, specialiştii principali şi coordonatori ai gospodăriei comunale şi gospodăriei de exploatare a fondului de locuinţe. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare comisiilor administrative.

10) Agenţia Rezerve Materiale constată contravenţiile date în competenţă conform art.418 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.327 (încălcarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă Agenţia Rezerve Materiale). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul general al Agenţiei Rezerve Materiale şi adjuncţii lui. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

11) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) constată contravenţiile date în competenţă conform art.4181 din Codul contravenţional (contravențiile prevăzute la art.3272 (Comercializarea ilegală a bunurilor care constituie ajutoare umanitare)). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul MMPSF. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

12) Biroul Naţional de Statistică constată contravenţiile date în competenţă conform art.419 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.330 Neprezentarea la timp a datelor statistice sau comunicarea de date statistice eronate). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şeful Biroului Naţional de Statistică şi adjunctul săi, şefii organelor teritoriale de statistică. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

13) Serviciul de Stat de Arhivă constată contravenţiile date în competenţă conform art.420 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.72, 328, 329). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul Serviciului de Stat de Arhivă şi adjuncţii săi. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

14) Departamentul de executare constată contravenţiile date în competenţă conform art.421 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la art.318, 319). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul şi vicedirectorul Departamentului de executare, şefii oficiilor de executare. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

15) Agenţia Medicamentului constată contravenţiile date în competenţă conform art.422 din Codul contravenţional (contravenţiile prevăzute la alin.(1)-(7) art.77 (Practicarea ilicită a activităţii medicale şi farmaceutice)). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şeful Inspectoratului de Stat Farmaceutic, adjuncţii lui şi farmaciştii inspectori. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

16) Serviciul Grăniceri constată contravenţiile date în competenţă conform art.423 din Codul contravenţional (art.331-333). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şefii pichetelor de grăniceri şi adjuncţii lor, şefii punctelor de trecere a frontierei de stat şi adjuncţii lor. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare instanţei de judecată competente.

17) Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM constată contravenţiile date în competenţă conform art.4231 din Codul contravenţional (art.261, 262, 3651

şi 3652 – contravenţii privind mijloacele tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei şi privind regimul secret al informaţiilor). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale ofiţerii de informaţii şi securitate special împuterniciţi prin ordinul directorului Serviciului. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

18) Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice (ANRANR) constată contravenţiile date în competenţă conform art.4232

din Codul contravenţional (art.1551 – Încălcarea regulilor de desfăşurare a activităţilor nucleare şi radiologice). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale inspectorul principal de stat în domeniul reglementării activităţilor nucleare şi radiologice şi adjunctul săi, colaboratorii Secţiei inspectorat din cadrul ANRANR. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

19) Comisia Naţională de Integritate (CNI) constată contravenţiile date în competenţă conform art.4233 din Codul contravenţional (art.3191 şi 3302). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale preşedintele, vicepreşedintele şi membrii CNI. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

20) Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) constată contravenţiile date în competenţă conform art.423 din Codul contravenţional (art.741-743). Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale directorul, directorul adjunct şi personalul abilitat cu funcții de control al CNPDCP. Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.Conform art.424 din Codul contravenţional, dacă în procesul examinării cauzei contravenţionale se constată că încălcarea conţine elementele constitutive

ale infracțiunii, agentul constatator remite materialele procurorului sau ofiţerului de urmărire penală, după competenţă.

Tema: PARTICIPANȚII LA PROCESUL CONTRAVENȚIONAL. PROBELE ȘI MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÎNGERECaracteristica participanților la procesul contravenționalConform Codului contravenţional al RM, în calitate de participanţi la procesul contravenţional apar următoarele persoane:1) Persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional (art.384 din Codul contravenţional) – se consideră contravenient dacă prin

hotărîre definitivă i s-a stabilit o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate este înlăturată prin hotărîre definitivă. Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are următoarele drepturi:

dreptul la apărare; să cunoască fapta imputată; să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reţinere, cu un apărător din oficiu, dacă este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional; să anunţe, în cazul reţinerii, prin autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul şi locul reţinerii; să primească informaţie scrisă şi explicarea drepturilor sale, inclusiv a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei, precum şi de a nu-şi recunoaşte vinovăţia; să fie audiată în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată; să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fără limitarea numărului şi duratei întrevederilor; să ia cunoştinţă de materialele din dosar şi să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal; să prezinte probe; să formuleze cereri; să conteste decizia asupra cauzei; să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută; să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului; să solicite audierea martorilor; să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea obiecţiilor sale în procesul-verbal; să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie consemnate; să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de Codul contravenţional;

17 să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri; să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, inclusiv hotărîrea judecătorească; să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale; să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională.

Realizarea de către persoana, în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, a drepturilor sale ori renunţarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul persoanei şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru ea.

Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional este obligată: să se prezinte la citarea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională; să accepte, la cererea autorităţii competente, să soluţioneze cauza contravenţională, examinarea şi percheziţia sa corporală; să accepte necondiţionat, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză; să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a instanţei; să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator şi ale preşedintelui şedinţei de judecată; să respecte ordinea în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea dată de preşedintele şedinţei. alte drepturi şi obligaţii prevăzute de Codul contravenţional.

Drepturile minorului se realizează şi de reprezentantul lui legal. Procesul contravenţional se aplică în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură penală cu privire la drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al minorului.

2) Agentul constatator (art.385) – este reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele competenţei sale, cauza contravenţională în modul prevăzut de Codul contravenţional. Este desemnat ca agent constatator funcţionarul din autorităţile indicate la art.400-4232 din Codul contravenţional, împuternicit cu atribuţii de constatare a contravenţiei şi/sau de sancţionare.

3) Procurorul (art.386) – participă la procesul contravenţional în limitele competenţei stabilite de Cod avînd dreptul: să pornească procesul contravenţional; să aplice în cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională; să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale; să participe la examinarea cauzei în instanţa de judecată, atunci cînd procesul contravenţional a fost pornit de el; să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator; să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată; să exercite alte drepturi; în termen de 15 zile, să atace decizia agentului constatator emisă în cazul contravenţional. Contestaţia împotriva procesului-verbal ţine de instanţa de judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator. Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale. Contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin proces-verbal. Orice persoană care face contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu plăteşte taxă de stat. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, persoana faţă de care a fost pronunţată hotărîrea poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanţă.

4) Victima (art.387) – este persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale. Victima îşi poate exercita drepturile şi obligaţiile personal ori prin reprezentanţi, în condiţiile legii. Dacă victima este un minor sau o persoană în stare de iresponsabilitate, drepturile ei sînt realizate de reprezentanţii săi legali în modul stabilit de Codul contravenţional. Victima are următoarele drepturi:

la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale; la soluţionarea cererii de către agentul constatator; la informare privitor la decizia adoptată; să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretențiilor sale; să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege; să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională; să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales; să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul contravenţional.Victima este prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase. Victima are următoarele obligaţii: să se prezinte la citarea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională; să dea explicaţii la solicitarea acesteia; să prezinte, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru

cercetare comparativă; să accepte, la cererea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională, a fi supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a

cauzat un prejudiciu fizic; să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională sau ale preşedintelui şedinţei de

judecată.5) Martorul (art.388) – este persoana citată în această calitate de către autoritatea competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de

natură să servească aflării adevărului în procesul contravenţional. Rudele apropiate, precum şi soţul/soţia, logodnicul/logodnica, nu sînt obligate să facă depoziţii împotriva persoanei în privinţa căreia a fost pornit proces contravenţional, iar agentul constatator şi instanţa de judecată sînt obligaţi să aducă acest fapt la cunoştinţă persoanelor respective contra semnătură. Martorul are următoarele drepturi:

să ştie în legătură cu ce cauză este citat; să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa; să înainteze cereri; să refuze de a face depoziţii, de a prezenta documente, alte mijloace de probă, mostre ori date, dacă acestea pot fi folosite împotriva sa ori a rudelor

apropiate; să facă depoziţii în limba maternă sau în orice altă limbă, să ia cunoştinţă de depoziţiile sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea lor; la facerea depoziţiilor, să utilizeze documente ce conţin calcule complicate, denumiri geografice, informaţii de altă natură dificil de a fi expuse din

memorie, să noteze amănuntele greu de memorizat, să-şi ilustreze depoziţiile cu scheme, desene grafice; să fie asistat de un apărător.Martorul are următoarele obligaţii: să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată pentru a face depoziţii şi a participa la acţiuni procesuale; să facă depoziţii veridice, să comunice tot ceea ce ştie în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebări, să confirme prin semnătură exactitatea

depozițiilor sale consemnate în procesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la el; să prezinte, la cererea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională, documente, alte mijloace de probă, mostre; să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată.Neexecutarea neîntemeiată a obligaţiilor martorului se sancţionează în conformitate cu legea, iar refuzul sau eschivarea martorului de a face depoziţii se

sancționează în conformitate cu art.313 din Codul penal, iar prezentarea intenţionată de depoziţii mincinoase – în conformitate cu art.312 din Codul penal.

18Conform legii, agentul constatator este obligat să asigure participarea la acțiunile procesuale a persoanelor dezinteresate, cu capacitate de exerciţiu deplină

(în special martorii asistenţi), pentru a atesta prin semnătură caracterul veridic al faptelor consemnate.Martorul minor este asistat de reprezentantul legal sau de reprezentantul autorității tutelare. Reprezentantul martorului minor este în drept să ştie despre

citarea de către autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională a persoanei, ale cărei interese le reprezintă, să o însoţească şi să asiste la acţiunile procesuale. Agentul constatator sau instanţa de judecată sînt obligaţi să asigure participarea reprezentantului minorului la procesul contravenţional. Martorul minor urmează a fi interogat numai în prezenţa unui pedagog.

6) Specialistul (art.389) – este persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru a acorda ajutor agentului constatator sau instanţei de judecată, chemată să participe la efectuarea acţiunilor procesuale în cazurile prevăzute de Codul contravenţional. Specialistul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar afecta imparţialitatea. Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art.312 din Codul penal.

7) Expertul (art.390) – este persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, avînd cunoştinţe speciale, numită să efectueze investigaţii în cazurile prevăzute de Codul contravenţional şi să prezinte raport în baza lor. Expertul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar afecta imparţialitatea. Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformitate cu art.312 din Codul penal.

8) Interpretul, traducătorul (art.391) – este persoana care poate traduce din o altă limbă, poate interpreta semnele celor muţi ori surzi, cunoaşte terminologia juridică, nu este interesată de rezultatele cauzei contravenţionale şi acceptă să participe în această calitate. Persoana este desemnată în calitatea de interpret sau de traducător de către agentul constatator sau de instanţa de judecată în cazurile prevăzute de Codul contravenţional. Interpretul, traducătorul nu pot participa la acţiunile procesuale dacă au, direct sau indirect, un interes ce le-ar putea afecta imparțialitatea. Neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor lor atrage răspundere potrivit legii, iar pentru traducere intenţionat incorectă, interpretul, traducătorul răspund în conformitate cu art.312 din Codul penal.

9) Apărătorul (art.392) – este persoana admisă în profesia de avocat avînd dreptul să participe la procesul contravenţional pentru a asigura asistenţă juridică sau a reprezenta partea pe care o asistă în bază de contract sau din oficiu.

ProbeleConform prevederilor Codului contravenţional (art.425), probele constituie nişte elemente de fapt, dobîndite prin mijloacele prevăzute de Codul

contravenţional, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei contravenţiei, inclusiv la identificarea făptuitorului şi constatarea vinovăţiei, precum şi la cunoaşterea altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele pot fi dobîndite atît prin mijloace prevăzute de Codul contravenţional, cît şi Codul de procedură penală. Deşi, în ultimul caz, ar fi dificil de aplicat principiul previzibilităţii formulat în alin.(2) art.1 din Codul contravenţional.

Nicio probă nu poate avea o valoare prestabilită şi sînt admisibile doar probele pertinente, concludente şi utile. Nu pot fi admise ca probe datele obţinute prin: violenţă, ameninţări sau alte mijloace de constrîngere; metode ce contravin prevederilor ştiinţifice; încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei. Aprecierea probelor se face de persoana competentă să soluţioneze cauza contravenţională, potrivit convingerii sale pe care şi-a format-o cercetînd toate

probele administrate în raport cu circumstanţele constatate ale cauzei conform legii.În calitate de probe se admit elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace: procesul-verbal cu privire la contravenţie; procesul-verbal de ridicare a obiectelor şi documentelor; procesul-verbal de percheziţie; explicaţiile persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional; depoziţiile victimei; depoziţiile martorilor; înscrisurile; înregistrările audio sau video, fotografiile; corpurile delicte; obiectele şi documentele ridicate; constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, inclusiv raportul de expertiză.Corpuri delicte se consideră obiectele, inclusiv banii, documentele, mijloacele de transport, alte valori, faţă de care există temeiuri a presupune că au

servit la săvîrşirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele faptei contravenţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a existenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei. Corpurile delicte, ca şi alte probe, se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se descriu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la procesul-verbal, în care se consemnează acest fapt. La judecarea cauzei contravenţionale, instanţa hotărăşte asupra corpurilor delicte potrivit prevederilor Codului penal şi Codului de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător în procesul contravenţional. La examinarea contravenţiilor privind încălcarea regulilor vamale aferente mijloacelor de transport (la alin.(8)-(11) art.287), mijlocul de transport auto este reţinut şi adus la locul stabilit de către agentul constatator în condiţiile art.439 din Codul contravenţional (Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare).

În scopul descoperirii urmelor contravenţiei, a corpurilor delicte şi pentru a stabili circumstanţele contravenţiei ori alte circumstanţe care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei, agentul constatator efectuează cercetarea la faţa locului (a terenului, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor etc.). Cercetarea domiciliului fără permisul persoanei se efectuează cu autorizaţia instanţei de judecată, însă în caz de contravenţie flagrantă, cercetarea la domiciliu se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate a agentului constatator fără autorizaţia instanţei de judecată, urmînd ca instanţei să i se prezinte imediat sau nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea cercetării la domiciliu, materialele obţinute în urma cercetării, cu indicarea motivelor efectuării. Instanţa de judecată verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.

Persoana care efectuează cercetarea la faţa locului face, după caz, măsurări, fotografieri, filmări, desene, schiţe, mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materie. Locul cercetării poate fi delimitat de lucrătorii organelor de menţinere a ordinii publice. Obiectele şi documentele descoperite la faţa locului se examinează în acel loc, iar rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal cu privire la contravenţie. În cazul în care se cere un timp mai îndelungat pentru a fi examinate, obiectele şi documentele se examinează la sediul autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, în care scop se împachetează, iar pachetul se sigilează şi se semnează, faptul respectiv fiind menţionat în procesul-verbal.

Dacă este necesar să se ridice anumite obiecte sau documente care ar avea importanţă pentru cauză şi dacă se cunoaşte exact locul şi persoana la care se află, lucrătorul organului afacerilor interne efectuează, în temeiul unei ordonanţe întemeiate, ridicarea acestora, însă ridicarea documentelor conţinînd informaţii care constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice se efectuează cu autorizaţia instanţei de judecată. Ridicarea obiectelor şi documentelor în timpul nopţii este interzisă, cu excepţia cazurilor de contravenţie flagrantă.

Agentul constatator este în drept să efectueze percheziţie dacă din probele acumulate sau din materialele de investigaţie operativă rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere, la domiciliu ori în alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea contravenţiei, obiecte sau alte valori dobîndite din contravenţie, precum şi obiecte sau documente care pot avea importanță pentru cauză. Percheziţia se efectuează în baza unei hotărîri motivate a agentului constatator şi numai cu autorizaţia instanţei de judecată. Ca şi în cazul cercetării la faţa locului, în caz de contravenţie flagrantă, percheziţia se poate efectua în baza unei hotărîri motivate fără autorizaţia instanţei de judecată, urmînd ca acesteia să i se prezinte imediat sau nu

19mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei, materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate, indicîndu-se motivele efectuării ei, iar instanţa de judecată verifică legalitatea acestei acţiuni.

O varietate a percheziţiei serveşte percheziţia corporală (art.429 din Codul contravenţional). Dacă există temeiuri de a efectua percheziţia corporală sau ridicarea, agentul constatator poate ridica obiectele şi documentele care au importanţă pentru cauză, care se află în hainele, în alte lucruri ale persoanei sau pe corpul ei. Percheziţia corporală şi ridicarea obiectelor şi documentelor se pot efectua fără ordonanţă specială şi fără autorizaţia instanţei de judecată în următoarele situaţii:

contravenţiilor flagrante pentru care Codul contravenţional prevede sancțiunea arestului contravenţional; imposibilităţii de identificare a persoanei în a cărei privinţă este pornit proces contravenţional, dacă au fost epuizate toate măsurile de identificare; contravenţiilor pasibile de aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării. dacă există motive rezonabile pentru a presupune că una dintre persoanele care se află la locul efectuării percheziţiei sau ridicării ascunde asupra sa

obiecte sau documente care pot avea importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.Percheziţia corporală şi ridicarea în procesul ei a obiectelor şi documentelor se efectuează de un reprezentant al agentului constatator de acelaşi sex cu

persoana percheziţionată, cu participarea, după caz, a unui specialist de acelaşi sex. La efectuarea percheziţiei pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt ce va fi consemnat în procesul-verbal. Procesul-verbal se încheie în cazul ridicării obiectelor şi documentelor. Copia de pe procesul-verbal se înmînează, contra semnătură, persoanei la care se referă sau reprezentantului ei legal. Percheziţia corporală poate fi făcută fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal doar în condiţiile Codului contravenţional.

În cazul unei contravenţii pentru care se prevede sancţiunea privării de dreptul de a conduce vehicule, agentul constatator ridică permisul de conducere pînă la pronunțarea hotărîrii judecătoreşti asupra cauzei, eliberînd conducătorului vehiculului un permis de conducere provizoriu. Agentul constatator poate aplica şi prevederile privind înlăturarea de la conducerea vehiculului.

Agentul constatator care efectuează cercetarea la faţa locului, percheziţia, ridicarea obiectelor şi documentelor sau alte acţiuni menţionate încheie un proces- verbal la care anexează lista obiectelor şi documentelor ridicate. În procesul-verbal se consemnează că celor prezenţi li s-au explicat drepturile şi obligaţiile procesuale, precum şi se înscriu declaraţiile făcute de aceste persoane.

În procesul-verbal cu privire la percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi documentelor se menţionează predarea lor benevolă sau ridicarea lor forțată, se indică locul şi împrejurările în care au fost descoperite. În procesul-verbal sau în lista anexată la el se enumeră obiectele şi documentele ridicate, numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice şi, pe cît posibil, valoarea lor.

Dacă, în timpul percheziţiei, ridicării obiectelor şi documentelor sau în timpul cercetării la faţa locului, persoanele la care se efectuează percheziţia sau ridicarea ori alte persoane au încălcat ordinea sau au încercat să distrugă ori să tăinuiască obiectele şi documentele căutate, agentul constatator consemnează faptul în procesul-verbal, indicînd şi măsurile pe care le-a întreprins.

Procesul-verbal cu privire la cercetarea la faţa locului, la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi documentelor se aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acestor acţiuni procesuale ori au asistat la efectuarea lor şi se semnează de fiecare. Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanelor cărora le-au fost aplicate aceste acţiuni procesuale sau reprezentanţilor lor.

Refuzul proprietarului sau posesorului obiectului sau documentului de a semna procesul-verbal, precum şi absenţa acestora se consemnează de martorii asistenţi, care ar urma să fie nu mai puţin de doi.

Obiectele şi documentele ridicate vor fi împachetate şi sigilate chiar la locul ridicării sau percheziţiei, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Pachetele sigilate se semnează de către persoana care a efectuat percheziţia sau ridicarea.

Pînă la soluţionarea cauzei, obiectele şi documentele ridicate se păstrează în modul prevăzut la art.159-161 din Codul de procedură penală (Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte etc.).

Corpurile delicte se anexează la dosar şi se păstrează în dosar sau se păstrează în alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate împreună cu dosarul, trebuie fotografiate şi fotografiile se anexează la procesul-verbal respectiv. Obiectele voluminoase, după fotografiere, pot fi sigilate şi transmise spre păstrare persoanelor juridice sau fizice, în acest caz, în dosar se va face menţiunea respectivă.

Substanţele explozive şi alte obiecte care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului şi din acest motiv nu pot fi păstrate în calitate de corpuri delicte, fapt confirmat prin concluzia specialiştilor în domeniu, în baza hotărîrii agentului constatator autorizate de judecătorul de instrucţie, se nimicesc prin metodele respective, în caz de urgenţă, cînd există pericol iminent pentru viaţa oamenilor, substanţele explozive pot fi nimicite, în urma concluziei specialistului, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, cu prezentarea materialelor respective, în termen de 24 de ore, judecătorului de instrucţie pentru efectuarea controlului legalităţii acestei acţiuni procesuale.

Substanţele narcotice, psihotrope şi precursorii pot fi păstraţi în calitate de corpuri delicte în cantităţi mici (mostre), suficiente pentru utilizarea lor în calitate de probe şi pentru efectuarea expertizei, împachetate şi sigilate de către un expert. Excedentele de aceste substanţe vor fi predate instituţiilor abilitate sau nimicite în baza hotărîrii agentului constatator autorizate de judecătorul de instrucţie.

Metalele preţioase, pietrele preţioase şi articolele din ele, moneda naţională şi valuta străină, cîrdurile, carnetele de plată, valorile mobiliare, obligaţiile , recunoscute drept corpuri delicte, imediat după ridicare şi examinare, se transmit spre păstrare Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, conform procedurii stabilite. Valuta străină, banii lichizi naţionali, obligaţiile, ridicate în cadrul efectuării acţiunilor procesuale, se păstrează în dosar dacă ele conţin semne individuale în urma săvîrşirii contravenţiei.

Corpurile delicte şi alte obiecte ridicate se păstrează pînă ce soarta lor nu va fi soluţionată prin hotărîrea definitivă a autorităţii competente să soluţioneze cauza. În cazurile prevăzute de Codul contravenţional, cum ar fi de ex. apariţia circumstanțelor care înlătură procesul contravenţional, chestiunile privind corpurile delicte pot fi soluţionate şi mai repede.

În caz de conflict referitor la apartenenţa obiectului recunoscut corp delict, litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile şi un asemenea obiect se păstrează pînă la momentul cînd hotărîrea pronunţată în cauza civilă devine irevocabilă.

La păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte, la transmiterea lor pentru efectuarea expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, precum şi la transmiterea cauzei altei autorităţi competente sau instanţei judecătoreşti, trebuie să fie luate măsuri pentru a preveni pierderea, deteriorarea, alterarea, atingerea între ele sau amestecul corpurilor delicte ori al altor obiecte . În cazul transmiterii cauzei, în documentul de însoţire, în anexele la el se indică toate corpurile delicte şi alte obiecte care au fost anexate la dosar şi pe care îl însoţesc, precum şi locul lor de păstrare dacă ele nu sînt anexate la dosar. Autoritatea care primeşte cauza verifică prezenţa obiectelor anexate la dosar în conformitate cu datele menţionate în documentul de însoţire a cauzei. Despre rezultatele acestei verificări se face menţiune în documentul de însoţire.

Pînă la soluţionarea cauzei, autoritatea sau instanţa de judecată dispune restituirea către proprietarul sau posesorul legal: a produselor uşor alterabile; a obiectelor necesare acestuia pentru viaţa cotidiană; a animalelor domestice, pasărilor, altor animale care necesită îngrijire permanentă; a automobilului sau a unui alt mijloc de transport, dacă acesta nu a fost sechestrat pentru asigurarea acţiunii civile sau a posibilei confiscări speciale a

bunurilor.Corpurile delicte voluminoase care necesită condiţii speciale de păstrare şi care nu au pe ele urme ale contravenţiei, precum şi alte corpuri delicte, cu

excepţia celor care au servit la săvîrşirea contravenţiei şi care păstrează pe ele urmele contravenţiei, se transmit organelor fiscale respective pentru a fi utilizate, păstrate, îngrijite sau comercializate. În cazul în care proprietarul sau posesorul legal al corpurilor delicte menţionate nu este cunoscut sau dacă restituirea lor este imposibilă din alte motive, ele se predau organelor fiscale respective pentru a se decide utilizarea, păstrarea, îngrijirea sau comercializarea acestora cu transferarea banilor încasaţi la contul de depozit al autorităţii respective. La cererea victimei, echivalentul banilor recunoscuţi drept corpuri delicte poate fi restituit în temeiul hotărîrii judecătorului de instructie.

Noțiunea și categoriile măsurilor procesuale de constrîngere

20Măsurile procesuale de constrîngere pot fi definite în calitate de acţiuni procesuale menite să asigure desfăşurarea neîntreruptă şi atingerea scopurilor

procesului contravenţional.Conform Codului contravenţional, agentul constatator este în drept să aplice următoarele măsuri procesuale de constrîngere:1) reţinerea;2) aducerea silită;3) înlăturarea de la conducerea vehiculului;4) examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe;5) reţinerea vehiculului.Reţinerea (art.433 etc. din Codul contravenţional) – constă în limitarea de scurtă durată a libertăţii persoanei fizice fiind aplicabilă în cazul: contravenţiilor flagrante pentru care Codul contravenţional prevede sancțiunea arestului contravenţional; imposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit proces contravenţional dacă au fost epuizate toate măsurile de identificare; contravenţiilor pasibile de aplicarea expulzării.Reţinerea se aplică, de regulă, de către următorii agenţi constatatori: Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul de grăniceri, în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat; Serviciul vamal, în cazul contravenţiilor din domeniul vamal.La reţinerea persoanei se încheie neîntîrziat un proces-verbal cu privire la reținere, în care se consemnează data şi locul încheierii, funcţia, numele şi

prenumele persoanei care a încheiat procesul-verbal, date referitoare la persoana reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii. Procesul-verbal cu privire la reţinere se semnează de persoana care l-a încheiat şi de persoana reţinută. Refuzul persoanei reţinute de a semna procesul-verbal se consemnează în el, cu adeverirea faptului de cel puţin doi martori.

Persoana reţinută va fi informată neîntîrziat despre motivele reţinerii, faptul informării consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere. Persoanei reţinute i se comunică neîntîrziat, contra semnătură, drepturile sale procesuale, faptul comunicării consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere. Persoanei reţinute i se acordă neîntîrziat posibilitatea de a comunica la două persoane, la alegerea sa, despre reţinere. Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica se consemnează, contra semnătură, în procesul-verbal cu privire la reţinere.

Reţinerea nu poate depăşi 3 ore, iar termenul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii. Însă în cazul persoanei suspectate de săvîrşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît pe 24 de ore. Faptul reţinerii se comunică neîntîrziat procurorului. Persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în RM, regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi reţinute pe un termen de pînă la 3 ore pentru încheierea procesului-verbal sau, prin decizia instanţei de judecată, pe un termen de pînă la 72 de ore pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei.

În cazul persoanelor care au comis un act huliganic nu prea grav, care au încălcat premeditat modul de folosire a simbolurilor de stat, care au atentat la ordinea publică în condiţiile regimului de stare excepţională, care nu execută cu rea-voinţă dispoziţiile sau cererile legitime ale procurorului, ofiţerului de urmărire penală, ofițerului de informaţii şi securitate, colaboratorului organului afacerilor interne sau ale unei alte persoane aflate în exerciţiul funcţiei de serviciu sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, care le-au opus rezistenţă, i-au ultragiat pe aceştia ori pe un militar, care au adresat un apel fals poliţiei, care vînd mărfuri (produse) în locuri interzise sau mărfuri (produse) cu termenele de vînzare expirate, necalitative, fără certificat ori fără semnul conformităţii, sau care au încălcat regulile operaţiunilor valutare pot fi reţinute de alte autorităţi competente să examineze cauze contravenţionale.

Persoanei reţinute i se asigură cel puţin condiţiile prevăzute în Codul de executare pentru persoanele supuse măsurii arestului preventiv.Persoana reţinută urmează să fie liberată în cazul în care: nu s-au confirmat motivele de a bănui că a săvîrşit contravenţia; a expirat termenul reţinerii; lipsesc temeiurile de a fi privată în continuare de libertate.Persoana liberată nu poate fi reţinută din nou pe aceleaşi temeiuri. La liberare, persoanei reţinute i se înmînează copia de pe procesul-verbal în care se

menţionează de cine şi în ce temei a fost reţinută, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul liberării.Aducerea silită (art.437 din Codul contravenţional) – constă în aducerea forţată în faţa instanţei de judecată a martorului sau a victimei care se eschivează

de la prezentare. Aducerea silită se efectuează de către organul de poliţie în temeiul unei încheieri judecătoreşti.Mandatul de aducere silită conţine următoarele elemente: data şi locul emiterii; numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care dispune aducerea; numele, prenumele şi domiciliul persoanei care trebuie să fie adusă; data, ora şi locul în care persoana urmează să fie adusă; motivul aducerii.Înlăturarea de la conducerea vehiculului – constă în faptul că persoana care conduce vehiculul este înlăturată de la conducerea acestuia. Pentru înlăturarea de la conducerea vehiculului, este necesar: să existe temeiuri suficiente de a presupune că persoana se află în stare de ebrietate inadmisibilă; ca persoana să nu aibă asupra sa documentul care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi vehiculul; să expire termenul de 90 de zile de admitere temporară a mijlocului de transport auto pe teritoriul RM.Examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. Persoana bănuită că se află în stare de ebrietate este

obligată să accepte, la cererea agentului constatator, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sînge şi de eliminări ale corpului pentru analiză – toate acestea fiind efectuate de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de constatare a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, se stabileşte de Guvern, şi anume conform HG nr.296/2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei”.

Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare (art.439 din Codul contravenţional). Vehiculul al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere se reţine. Dacă vehiculul nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, este adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul organului de poliţie.

Vehiculul poate fi adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul organului de poliţie în următoarele cazuri: staţionarea lui poate genera un pericol iminent pentru interesul public; a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare.Faptul aducerii vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul organului de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, în care se

indică: tipul, modelul vehiculului, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale agregatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile; numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea vehiculului la parcare şi care a organizat aducerea; temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea vehiculului; denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon al persoanei care a organizat (a efectuat) aducerea vehiculului la parcare; adresa parcării; data şi ora încheierii procesului-verbal; numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare.

21Procesul-verbal se încheie în 4 exemplare: un exemplar rămîne la persoana care a decis aducerea vehiculului la parcare, al doilea – se remite persoanei

care a organizat aducerea, al treilea – se înmînează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare, iar cel de-al patrulea – se înmînează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se expediază recomandat la domiciliu. Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator informează neîntîrziat serviciul de gardă al poliţiei. Vehiculul parcat se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor legal imediat după înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare, în temeiul hotărîrii cu privire la contravenţie.

Pentru deteriorările cauzate vehiculului în timpul aducerii la parcare sau în timpul staţionării lui la parcare, răspunde agentul constatator.Cheltuielile de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare sînt suportate de contravenient. Conducătorul, proprietarul sau posesorul vehiculului nu

suportă cheltuielile menţionate dacă lipsesc elementele constitutive ale contravenţiei. În acest caz, cheltuielile sînt suportate de stat. Modul de calculare a cheltuielilor de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare se stabileşte de Guvern.

În caz de stabilire a sancţiunii pentru nescoaterea mărfurilor şi obiectelor de pe teritoriul vamal al RM, cheltuielile de scoatere a mijlocului de transport auto, a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori de pe teritoriul RM le suportă de asemenea contravenientul.

În cazul lăsării vehiculului într-un loc interzis pentru parcare, folosirea vehiculului poate fi interzisă şi prin ridicarea tăbliţelor cu numărul de înmatriculare, cu întocmirea unui proces-verbal.

Tema: FAZELE (ETAPELE) PROCESULUI CONTRAVENȚIONALNoțiunea și caracteristica generală a fazelor procesului contravenționalAcţiunile părţilor şi ale altor participanţi la procesul contravenţional se derulează în timp prin intermediul unor acţiuni procesuale legate între ele. Procesul

contravenţional este format din faze care derulează consecutiv, iar fiecare fază poate fi divizată în etape sau stadii.Fază a procesului contravenţional ar putea fi definită o parte independentă a procesului, care are propriile sarcini şi particularităţi alături de sarcinile

generale ale procesului contravenţional.Ar putea fi evidenţiate următoarele faze ale procesului contravenţional:1) Constatarea faptei contravenţionale.2) Examinarea cauzei contravenţionale şi pronunţarea hotărîrii.3) Exercitarea căilor de atac în cauza contravenţională.4) Executarea hotărîrii cu privire la sancţiunea contravenţională.Fazele respective pot fi clasificate în următoarele două categorii:a) Faze obligatorii – care permanent au loc, cum ar fi constatarea faptei contravenţionale, executarea hotărîrii cu privire la sancţiunea contravenţională.b) Faze facultative – derularea cărora depinde de anumite circumstanţe ale derulării, cum ar fi examinarea cauzei contravenţionale şi pronunţarea

hotărîrii, exercitarea căii de atac în cauza contravenţională: recursul sau revizuirea.Fazele pot fi examinate şi prin prisma propriilor etape. Procesul contravenţional poate fi privit după cum urmează:1. Constatarea faptei contravenţionale:

1.1. Intentarea cazului.1.2. Colectarea şi administrarea probelor, aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere.1.3. Întocmirea procesuală a rezultatelor investigaţiei, inclusiv încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie sau încetarea procesului.1.4. Trimiterea, după caz, a dosarului în instanţa de judecată (inclusiv în urma contestaţiei) sau în alt organ spre soluţionare după competenţă.

2. Examinarea cauzei contravenţionale şi pronunţarea hotărîrii: 2.1. Pregătirea cauzei pentru examinare.2.2. Cercetarea cauzei, analiza materialelor şi circumstanţelor.2.3. Rezolvarea problemelor ce urmează a fi rezolvate pînă la adoptarea hotărîrii.2.4. Adoptarea hotărîrii..5. Aducerea la cunoştinţă a hotărîrii.

3. Exercitarea căilor de atac în cauza contravenţională: 3.1. Calea ordinară de atac. Recursul:

3.1.1.Depunerea recursului.3.1.2.Examinarea recursului.3.1.3.Pronunţarea deciziei instanţei de recurs.

3.2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea:3.2.1.Depunerea cererii de revizuire.3.2.2.Revizuirea deciziilor şi a hotărîrilor în cauzele contravenţionale.3.2.3.Pronunţarea hotărîrii de către instanţa de revizuire.

4. Executarea hotărîrii cu privire la sancţiunea contravenţională. 4.1. Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti.4.2. Executarea de fapt a sancţiunii contravenţionale.4.3. Finalizarea executării sancţiunii contravenţionale.

Codul contravenţional prevede o procedură simplificată în cazul amenzii, atunci cînd agentul constatator constată fapta contravenţională şi întocmeşte procesul-verbal cu privire la contravenţie, iar contravenientul poate achita doar jumătate din mărimea amenzii stabilite, dacă o achită în cel mult 72 de ore de la stabilirea ei.

Un aspect incert din Codul contravenţional este lipsa procedurii de examinare a cauzei contravenţionale în cazul organelor extrajudiciare împuternicite să examineze asemenea cauze. Pînă la soluţionarea de către legislator a aspectelor menţionate procedura ar putea fi preluată din partea judecării cauzei contravenţionale de către instanţă.

Constatarea faptei contravenționaleConstatarea faptei contravenţionale este faza iniţială a procesului contravenţional reprezentînd activitatea agentului constatator de colectare şi de

administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie şi la aplicarea sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare conform competenţei.

Agentul constatator este sesizat prin plîngere sau denunţ ori din oficiu cînd se află că a fost săvîrşită o faptă ilicită sau cînd o astfel de faptă a fost depistată în urma controlului conform atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege.

Imediat sau în cel mult 3 zile de la data sesizării, agentul constatator este obligat să verifice sesizarea şi să întreprindă măsurile prevăzute de Codul contravenţional. În cazul injuriei (art.69 din Codul contravenţional) sau anumite contravenţii ce atentează la drepturile reale (art.104-108 din Codul contravenţional) procesul contravenţional se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei.

Ca excepţie, în cazul în care faptele contravenţionale aferente drepturilor de autor şi drepturilor conexe şi altor aspecte ale dreptului de proprietate (lit.a) alin.(1) şi alin.(3) art.96 şi art.97-103, cu excepţia contravenţiei prevăzute la alin.(2) art.971 din Codul contravenţional) – utilizarea ilegală a unei denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care RM este parte), au fost stabilite de către agentul constatator, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată despre cele constatate conform Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, nr.66/2008. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform Legii sus-numite, garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, nu depune plîngerea prealabilă, agentul constatator nu începe procesul contravenţional în conformitate cu prevederile Codului contravenţional.

22Dacă la depistarea sau la examinarea cazului contravenţional se stabileşte competența unui alt agent constatator, materialele se remit în aceeaşi zi conform

competenței. La solicitarea unor alţi agenţi constatatori, funcţionarul organului afacerilor interne este obligat să le acorde ajutor la constatarea contravenţiei.Etapa centrală a acestei faze este întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie. Conform Codului contravenţional (art.442), procesul-verbal cu

privire la contravenţie este un act procesual prin care se individualizează fapta ilicită şi se identifică făptuitorul, care se încheie de agentul constatator pe baza constatărilor personale şi a probelor acumulate, în prezenţa făptuitorului sau în absenţa lui.

Codul contravenţional (art.443) prevede elementele obligatorii ale procesului-verbal cu privire la contravenţie, și anume:a) data (ziua, luna, anul) şi locul încheierii;b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o reprezintă;c) numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia contravenientului, datele din buletinul lui de identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul,

codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;d) fapta contravenţională, locul şi timpul săvîrşirii ei, circumstanţele cauzei care au importanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice,

evaluarea eventualelor pagube cauzate de contravenţie;e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei;f) aducerea la cunoştinţa contravenientului şi a victimei a drepturilor şi obligațiilor lor prevăzute la art.384 şi 387 din Codul contravenţional;g) obiecţiile şi probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei.În cazul în care contravenientul este un minor, în procesul-verbal se va consemna şi numele, prenumele, domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi

legali. În cazul în care contravenientul sau victima nu cunoaşte limba, se asigură asistenţa unui traducător, datele lui consemnîndu-se în procesul-verbal.În procesul-verbal se individualizează corpurile delicte (se descriu forma, mărimea, culoarea, greutatea, alte caracteristici care permit individualizarea lor),

indicîndu-se datele proprietarului şi, după caz, măsurile luate pentru valorificarea sau conservarea lor.Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator, de contravenient şi de victimă cînd există. Faptul absenţei contravenientului ori al

refuzului său de a semna procesul-verbal se consemnează în procesul-verbal şi se adevereşte prin semnătura a cel puţin 2 martori, indicîndu-se şi datele acestora.

În procesul-verbal nu se admit rectificări, adăugiri, alte modificări. În cazul necesității unor astfel de acţiuni, se încheie un nou proces-verbal, în care se face consemnarea respectivă.

În caz că contravenţia în domeniul circulaţiei rutiere a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau al mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, agentul constatator, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, poate încheia procesul-verbal şi în absenţa contravenientului.

Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde:h) decizia agentului constatator de sancţionare a contravenientului, saui) de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea, în cazul în care consideră necesar, referitor la sancţionare, sau de încetare a procesului,

precum şi termenul de contestare în instanţa de judecată.În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date privind informarea contravenientului despre dreptul de a plăti

jumătate din amendă – dacă amenda este plătită în cel mult 72 de ore de la stabilirea ei. Dacă norma Codului contravenţional prevede aplicarea punctelor de penalizare sau dacă contravenţia imputată prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal va conţine şi menţiunea respectivă.

În cazul deciziei de remitere în instanţă a cauzei contravenţionale, agentul constatator transmite instanţei competente procesul-verbal şi materialele cauzei contravenţionale. Copia de pe procesul-verbal se înmînează contravenientului, iar victimei la cerere. În cazul procesului-verbal întocmit în absenţa contravenientului, copia de pe procesul-verbal se înmînează în modul prevăzut de Codul de procedură penală.

În cazul minorilor pasibili de răspundere contravenţională, agentul constatator expediază materialele cauzei contravenţionale autorităţii publice locale pentru problemele minorilor şi, după caz, poate solicita, prin demers, instanţei de judecată aplicarea faţă de minor a măsurii de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.

Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie a datelor şi faptelor menţionate anterior (şi prevăzute de art.443 din Codul contravenţional) are ca efect nulitatea acestuia.

Conform art.444 din Codul contravenţional, în cazul pluralităţii de contravenţii săvîrşite de aceeaşi persoană, constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator şi a căror soluţionare ţine de competenţa aceluiaşi organ, se încheie un singur proces-verbal.

Legislaţia contravenţională (art.446 din Codul contravenţional) prevede excepții cînd procesul-verbal cu privire la contravenţie nu se încheie. Agentul constatator nu încheie proces-verbal cu privire la contravenţie dacă:a) persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional recunoaşte că este vinovată de săvîrşirea contravenţiei şi acceptă să plătească pe loc

sancţiunea amenzii contra chitanţă. Contravenientul plăteşte amenda, aplicată de agentul constatator, contra unei chitanţe de încasare care va conţine: data, ora şi locul de efectuare a plăţii; numele, prenumele şi domiciliul persoanei sancţionate; numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, autoritatea pe care o reprezintă; norma contravenţională în al cărei temei este aplicată sancţiunea; suma amenzii; semnăturile părţilor.Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancționate, faptul înmînării menţionîndu-se în copia de pe chitanţă. Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale este un document de strictă evidenţă. Modul de evidenţă, de păstrare şi de eliberare a chitanţelor de către agenţii constatatori se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.

b) se aplică sancţiunea avertismentului;c) răspunderea contravenţională a fost înlăturată conform prevederilor Codului contravenţional (art.20-31).Nu se încheie proces-verbal nici în cazurile emiterii de către procuror a ordonanţei: de a refuza începerea urmăririi penale; de a înceta urmărirea penală din cauză că fapta constituie o contravenţie, precum şi în cazurile liberării de răspundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională.Însă procesul-verbal cu privire la contravenţie se încheie obligatoriu în cazurile: dacă aplicarea sancţiunii principale este de competenţa instanţei de judecată, sau a două sancţiuni principale, aplicarea uneia dintre acestea este de competenţa instanţei de judecată; prin contravenţie s-a cauzat un prejudiciu material; există corpuri delicte pasibile de confiscare în conformitate cu art.106 din Codul penal şi art.162 din Codul de procedură penală; săvîrşirii unor contravenţii ce atentează la regimul din transporturi (art.220-226 din Codul contravenţional) şi a contravenţiilor din domeniul circulației

rutiere (art.228-245 din Codul contravenţional).În cadrul fazei de constatare a faptei contravenţionale, alături de acumularea probelor, pot fi aplicate şi măsuri procesuale de constrîngere.Trecerea la următoarea fază a procesului are loc fie prin transmiterea de către agentul constatator a materialelor pentru examinare, fie în urma contestării

procesului-verbal cu privire la contravenţie. Se atestă o etapă de atac în cauza contravenţională chiar în cadrul fazei de constatare a faptei contravenţionale.Conform art.448 din Codul contravenţional, în decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la

contravenţie, contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul sînt în drept să-l conteste în instanţa de judecată, în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator. Contestaţia se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de

23la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale. Contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin proces-verbal.

Contestaţia poate fi depusă şi împotriva hotărîrii cu privire la contravenţie în decursul a 15 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, persoana faţă de care a fost pronunţată hotărîrea poate fi repusă în termen de către autoritatea împuternicită să examineze contestaţia.

Dacă în procesul contravenţional se constată că fapta considerată iniţial contravenţie a fost săvîrşită în circumstanţe considerate a fi infracţiune, dosarul se remite neîntîrziat, prin încheiere motivată, procurorului. Şi, dimpotrivă, dacă în mersul urmăririi penale, organul de urmărire penală constată că fapta care se considera infracțiune este în realitate o contravenţie, dosarul se remite neîntîrziat, prin ordonanţă motivată, procurorului, care dispune pornirea procesului contravenţional conform competenţei.

În scopul asigurării legalităţii şi disciplinei, în special în domeniul activităţii autorităţilor executive şi altor servicii publice, conform art.450 din Codul contravenţional este prevăzută sesizarea privind cauzele şi condiţiile care au favorizat contravenția, inclusiv încheierea interlocutorie.

La stabilirea sancţiunii, procurorul sau agentul constatator determină cauzele şi condiţiile care au favorizat săvîrşirea contravenţiei şi, în caz de necesitate, sesizează autoritatea respectivă sau persoana cu funcţie de răspundere spre examinarea lor imediată.

Constatînd în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, instanţa de judecată emite, odată cu hotărîrea, şi o încheiere interlocutorie, prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţă procurorului şi, după caz, persoanei cu funcţie de răspundere responsabilă.

În decursul a 30 de zile, persoana cu funcţie de răspundere sesizată informează instanţa de judecată, procurorul sau agentul constatator despre măsurile întreprinse. Aceste măsuri se referă la întărirea legalităţii şi disciplinei în domeniul administrației publice.

Examinarea cauzei contravenționale și pronunțarea hotărîriiExaminarea cauzei contravenţionale, ca fază a procesului contravenţional, este prevăzută conform Codului contravenţional prioritar pentru judecarea

cauzei contravenţionale în instanţă, deşi nu este clară procedura de examinare a cauzei în cazul organelor extrajudiciare împuternicite să examineze asemenea cauze.

Cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.Prima etapă a fazei respective este pregătirea cauzei pentru judecare. Conform Codului contravenţional (art.453) în termen de 3 zile de la data intrării

cauzei contravenţionale în instanţă, judecătorul verifică competenţa şi: dispune remiterea după competenţă a dosarului cu privire la contravenţie; fixează data examinării cauzei contravenţionale; dispune citarea părţilor şi altor participanţi la şedinţă; întreprinde alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare (verificarea probelor şi altor materiale).Pornind de la principiul operativităţii, cauza contravenţională se judecă în termen de 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă. Dacă există temeiuri

rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile. În cazul reţinerii persoanei, judecarea cauzei contravenţionale se face de urgenţă.

Ședinţa de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, iar prezenţa agentului constatator la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale este obligatorie. Neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea, după caz, a unei încheieri interlocutorii.

Neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, legal citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale. Însă participarea făptuitorului reţinut este obligatorie, aducerea lui fiind asigurată de poliţie. În cazul în care se solicită aplicarea sancţiunii arestului contravenţional, participarea făptuitorului este obligatorie, cu excepţia cazului neprezentării lui cu rea-voinţă.

Următoarea etapă este examinarea cauzei în şedinţa de judecată sau cercetarea judecătorească. Judecătorul conduce şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale, asigură ordinea şi solemnitatea şedinţei, şi anume:

anunţă cauza; verifică prezenţa persoanelor citate; verifică respectarea procedurii de citare în cazul absenţei vreunei persoane citate; ia măsuri, după caz, pentru participarea interpretului; îndepărtează martorii din sala de şedinţă; identifică persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională; anunţă completul de judecată şi lămureşte părţilor dreptul de recuzare; lămureşte participanţilor la şedinţă drepturile şi obligaţiile procedurale, inclusiv în cazul de manifestare a lipsei de respect faţă de judecător sau de

neîndeplinire a dispoziţiilor preşedintelui completului de judecată, instanţa de judecată, printr-o încheiere (care poate fi inclusă în procesul-verbal al şedinţei de judecată) poate hotărî aplicarea sancţiunii pentru manifestarea lipsei de respect faţă de instanţa de judecată (art.317 din Codul contravenţional). Această încheiere poate fi contestată cu recurs de către persoana interesată.

În cadrul cercetării judecătoreşti, se cercetează mai întîi probele prezentate de partea acuzării . La cererea părţilor sau a altor participanţi la proces, instanţa poate modifica ordinea de cercetare a probelor, dacă este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Făptuitorul poate cere să fie audiat la începutul cercetării probelor sau la orice etapă a cercetării judecătoreşti.

După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei, instanţa soluţionează cererile şi demersurile formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor acţiuni procesuale suplimentare. După terminarea cercetării judecătorești, instanţa anunţă dezbaterile judiciare ca etapă.

Participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi, neexaminate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate probe noi, participanții la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd circumstanţele care vor fi cercetate suplimentar în baza probelor noi. După ce ascultă opiniile celorlalte părţi, instanţa adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii sau demersului. Însă instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, dar preşedintele şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările care depăşesc limitele cauzei ce se judecă. După închiderea dezbaterilor judiciare şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot depune în instanţă concluzii scrise asupra soluţiei pe care o propun privitor la cauză, care se anexează la procesul-verbal.

Conform art.459 din Codul contravenţional, desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale se consemnează în proces-verbal. Procesul-verbal al ședinței de judecare a cauzei contravenţionale include: denumirea instanţei judecătoreşti; data (ziua, luna, anul), ora şi locul şedinţei de judecată; numele şi prenumele judecătorului şi ale grefierului; numele şi prenumele părţilor, calitatea lor procesuală; menţiunea îndeplinirii procedurii de citare; fapta contravenţională asupra căreia a fost încheiat procesul-verbal şi încadrarea juridică a faptei; cererile, demersurile şi concluziile formulate de participanţii la şedinţă şi măsurile luate; probele cercetate în şedinţă; retragerea instanţei în camera de deliberare; menţiunea privind pronunţarea hotărîrii.Depoziţiile părţilor şi ale martorilor se citesc şi se semnează de aceştia. Procesul-verbal se încheie în decursul a 24 de ore de la închiderea şedinţei de

judecare a cauzei contravenţionale şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier.Următoarea etapă este soluţionarea problemelor ce urmează a fi rezolvate la adoptarea hotărîrii privind contravenţia (art.458 din Codul contravenţional).

24În urma examinării cauzei contravenţionale, instanţa de judecată este obligată să determine: dacă contravenţia este imputată veridic; dacă există cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei; dacă persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional este vinovată; dacă există circumstanţe atenuante şi/sau agravante; dacă este necesar de sancţionat şi caracterul sancţiunii contravenţionale; alte aspecte importante pentru soluţionarea justă a cauzei (starea familială, socială etc. a persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul

contravenţional).Chestiunile care apar în timpul judecării cauzei se rezolvă prin încheiere judecătorească, inclusă în procesul-verbal al şedinţei de judecată, care poate fi

atacată împreună cu hotărîrea contravenţională.Instanţa de judecată hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în camera de deliberare, pronunţîndu-se prin hotărîre asupra aspectelor faptic şi juridic ale

cauzei. Hotărîrea judecătorească va fi legală, întemeiată şi motivată (art.462 din Codul contravenţional). Ea constă din parte introductivă, parte descriptivă şi dispozitiv.

Partea introductivă cuprinde: data şi locul emiterii hotărîrii; denumirea instanţei judecătoreşti; numele şi prenumele judecătorului, ale grefierului şi ale părţilor, menţiunea despre participarea părţilor la şedinţe; datele privitoare la persoana contravenientului (numele, prenumele, data şi locul naşterii, adresa); norma contravenţională în al cărei temei a fost pornit procesul contravenţional.Partea descriptivă cuprinde: circumstanţele constatate în judecarea cauzei; probele pe care se întemeiază concluzia şi motivele de respingere a probelor; norma contravenţională pe care se întemeiază soluţionarea cauzei.Dispozitivul hotărîrii cuprinde: soluţia privind încetarea procesului contravenţional (are loc în cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreo circumstanţă care înlătură

procesul contravenţional (art.441 din Codul contravenţional) sau în cazul nulităţii procesului-verbal (art. 445 din Codul contravenţional); soluţia cu privire la vinovăţia persoanei de săvîrşirea contravenţiei imputate şi, după caz, la stabilirea sancţiunii contravenţionale, la aplicarea măsurii de

siguranță sau la înlăturarea executării sancţiunii.Dispozitivul poate cuprinde și alte aspecte privind: corpurile delicte; modul şi termenul de atac al hotărîrii judecătoreşti; alte chestiuni necesare pentru justa soluţionare a cauzei contravenţionale.Hotărîrea se semnează de judecător şi se pronunţă în şedinţă publică imediat după deliberare.În cel mult 3 zile de la data pronunţării hotărîrii judecătoreşti, copia ei se remite părţilor care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei

contravenţionale şi, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnîndu-se în dosar.Contravenientului prezent la pronunţarea hotărîrii, care a fost sancţionat cu arest contravenţional, precum şi contravenientului reţinut i se înmînează

neîntîrziat, contra semnătură, extras din hotărîrea contravenţională, expediindu-i-se ulterior în termen de 3 zile copia de pe hotărîre.Art.464 din Codul contravenţional prevede obligarea persoanei de a afişa şi/sau difuza hotărîrea de sancţionare. Afişarea şi/sau difuzarea hotărîrii de

sancționare se referă la persoana juridică şi constă în obligarea ei de a afişa şi/sau a difuza, pe cheltuială proprie, hotărîrea judecătorească privind sancţionarea sa.

Afişarea hotărîrii privind sancţionarea persoanei juridice se face în locul şi pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, stabilite de instanţa de judecată. Difuzarea hotărîrii de sancţionare se face prin publicare în Monitorul Oficial al RM şi/sau în unul sau mai multe ziare, şi/sau prin unul sau mai multe servicii de comunicaţii audiovizuale, după cum hotărăşte instanţa de judecată. Însă cheltuielile de afişare sau de difuzare nu pot depăşi cuantumul maxim al sancţiunii amenzii aplicabile persoanei juridice.

Exercitarea căilor de atac în cauza contravenționalăExercitarea căii de atac în cauza contravenţională este o fază facultativă (derularea ei depinde de anumite circumstanţe obiective şi/sau

subiective) şi ea cuprinde:a) Calea ordinară de atac sau recursul;b) Calea extraordinară de atac sau revizuirea.Recursul. Hotărîrea judecătorească contravenţională poate fi atacată cu recurs de către următorii participanţi la procesul contravenţional: contravenientul; agentul constatator; victima; procurorul.Recursul poate fi declarat în numele părţilor (contravenient sau victimă) şi de către apărător, iar în numele contravenientului arestat, de către soţ/soţie.Recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15 zile (art.468 din Codul contravenţional). Recursul se depune în

instanţa de judecată a cărei hotărîre este atacată. Persoana deţinută în detenţie poate depune recurs şi la administraţia locului de deţinere, care este obligată să-l expedieze imediat instanței de judecată a cărei hotărîre este atacată. Recursul primit, împreună cu dosarul cauzei, se expediază, în cel mult 3 zile de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs.

Recursul declarat cu omiterea termenului menţionat, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la începutul executării sancţiunii sau perceperii despăgubirii materiale, se consideră depus în termen dacă instanţa a constatat că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate sau de neinformarea despre adoptarea hotărîrii a participantului la proces, care nu a fost prezent la judecarea cauzei, nici la pronunţarea hotărîrii asupra ei. Pînă la soluţionarea repunerii în termen, instanţa poate suspenda executarea hotărîrii.

Conform art.466 din Codul contravenţional, hotărîrile judecătoreşti contravenţionale pot fi atacate cu recurs, pentru a se repara erorile de drept, în următoarele temeiuri:

nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; şedinţa de judecată nu a fost publică; cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta sau de a înştiinţa instanţa despre

imposibilitate; hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărîrii redactate nu corespunde dispozitivului pronunţat după deliberare; nu au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, sau instanţa a pronunţat o hotărîre de sancţionare pentru o altă faptă decît cea imputată contravenientului, cu excepţia cazurilor de reîncadrare juridică a

acţiunilor lui în temeiul unei legi mai blînde; contravenientul a fost sancţionat pentru o faptă neprevăzută de Codul contravenţional;

25 s-au aplicat sancţiuni în alte limite decît cele prevăzute de lege, sau nu corespund faptei săvîrşite sau persoanei contravenientului; contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenţionale pentru această faptă, sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale ori aplicarea sancțiunii a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul contravenientului ori împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege; faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită; a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului; Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicate; instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre în o altă cauză, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi

reparată şi în cauza respectivă.Recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti suspendă executarea ei, cu excepţia sancţiunii arestului contravenţional. Instanţa de recurs judecă recursul în

limitele temeiurilor pentru recurs, avînd dreptul, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze şi alte temeiuri fără a agrava situaţia contravenientului.

Astfel soluţionînd cauza, instanţa de recurs nu poate crea o situaţie mai gravă persoanei în a cărei favoare a fost declarat recursul. Prin extindere, instanţa de recurs este în drept să judece recursul şi cu privire la persoanele care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, iarăşi fără a le crea o situaţie mai gravă.

Recursul se judecă de un complet din 3 judecători ai Curţii de Apel, cu citarea părţilor. Neprezentarea la şedinţă a părţilor legal citate nu împiedică judecarea recursului.

Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa de judecare a recursului, asigură ordinea şi solemnitatea în şedinţă. Preşedintele completului de judecată: anunţă recursul care urmează să fie judecat; anunţă completul de judecată, numele procurorului, apărătorului, interpretului şi al altor persoane; verifică prezenţa persoanelor citate; primeşte cererile de recuzare sau alte cereri, pe care le soluţionează prin încheiere; după enunţarea recursului, oferă cuvînt recurentului, apoi intimatului şi, la urmă, procurorului. Dacă printre recursurile declarate se află şi recursul

procurorului, primul cuvînt i se oferă procurorului.Procurorul şi părţile au dreptul la replică referitor la problemele apărute în dezbateri. Contravenientul are dreptul la ultimul cuvînt.Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Instanţa de recurs hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în

camera de deliberare. Instanţa de recurs adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul şi menţine hotărîrea atacată, dacă recursul: este tardiv; este inadmisibil; este nefondat; admite recursul, casînd hotărîrea atacată, şi dispune rejudecarea cauzei în primă instanţă.În decizia instanţei de recurs se va indica: data şi locul pronunţării; denumirea instanţei care a emis hotărîrea atacată; numele şi prenumele membrilor completului de judecată, precum şi ale procurorului, agentului constatator, apărătorului şi interpretului/traducătorului,

dacă aceștia participă la judecarea recursului; numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală; numele şi prenumele persoanei sancţionate sau în a cărei privinţă este clasată procedura contravenţională; numele şi prenumele victimei, iar în cazul persoanei juridice, al reprezentantului victimei dacă participă la judecarea recursului; dispozitivul hotărîrii atacate; fondul recursului; temeiurile de drept care au dus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele adoptării soluţiei; una dintre soluţiile menţionate anterior; menţiunea că decizia este irevocabilă.Decizia, semnată de membrii completului de judecată, inclusiv de judecătorul care are opinie separată, se pronunţă în şedinţă. Decizia instanţei de recurs se

pronunță integral sau doar dispozitivul, urmînd a fi redactată în cel mult 3 zile. Decizia pronunţată în recurs este irevocabilă. În scopul asigurării legalităţii şi disciplinei, instanţa de recurs poate pronunţa şi o încheiere interlocutorie.

Revizuirea. Conform art.475 din Codul contravenţional, procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6 luni din momentul apariţiei unuia dintre următoarele temeiuri:

a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare;b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă;c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situația contravenientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral

sancţiunea contravenţională;d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale;e) prin hotărîre definitivă s-a constatat că agentul constatator, procurorul sau judecătorul a comis, în cursul constatării şi judecării acestei cauze, abuzuri

ce constituie infracţiuni.Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului de nivelul instanței de judecată, conform competenţei teritoriale, sau a cererii

contravenientului adresată instanţei care a judecat cauza/contestaţia. În cazul existenţei unei proceduri pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale, procedura de revizuire se deschide la cererea Procurorului General sau a adjuncţilor săi.

Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a datelor doveditoare. În procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii neexecutate.

Procurorul General şi adjuncţii lui dispun de dreptul de a înainta cerere de revizuire a deciziei sau hotărîrii emise în cauza contravenţională dacă se constată că în acţiunile contravenientului sînt prezente elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul penal. Cererea de revizuire se depune în instanţa a cărei decizie sau hotărîre a rămas definitivă.

Cererea de revizuire se examinează în conformitate cu normele procedurale privind judecarea cauzei contravenţionale în instanţă. După examinarea cererii de revizuire, instanţa de revizuire adoptă una dintre următoarele hotărîri:a) respinge cererea de revizuire , dacă este:

tardivă; inadmisibilă; neîntemeiată;

b) admite cererea, casînd hotărîrea atacată, şi pronunţă o nouă hotărîre. Instanţa dispune, după caz, repunerea în drepturi, restituirea amenzii plătite şi a bunurilor, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care persoana în a cărei

favoare s-a admis revizuirea nu era obligată să le suporte, includerea, la cerere, în vechimea neîntreruptă în muncă, a duratei sancţiunii arestului contravenţional.

26Hotărîrile emise în procedură de revizuire, cu excepţia celor emise de curţile de apel, pot fi atacate cu recurs de persoanele ce pot depune recurs care se

judecă în ordinea procedurii de recurs.

Executarea hotărîrii cu privire la sancțiunea contravenționalăExecutarea hotărîrii cu privire la sancţiunea contravenţională este ultima fază a procesului contravenţional care urmăreşte scopul soluţionării finale a

cauzei contravenţionale prin aplicarea echitabilă a sancţiunii contravenţionale.Prima etapă a acestei faze este trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti, care se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă

(art.478 din Codul contravenţional). În termen de 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, preşedintele instanţei trimite dispoziţia de executare a hotărîrii, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, autorităţii însărcinată cu punerea în executare a hotărîrii conform Codului de executare a RM. În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărîre se anexează copia de pe decizia instanţei de recurs.

Autorităţile care pun în executare hotărîrea judecătorească comunică, în cel mult 5 zile, instanţei care a trimis hotărîrea respectivă despre punerea ei în executare. Administraţia locului de deţinere va notifica instanţa care a trimis hotărîrea despre locul în care contravenientul execută sancţiunea. Instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea este obligată să urmărească executarea hotărîrii.

Problemele legate de executarea sancţiunii contravenţionale se soluţionează, la demersul contravenientului, de către autoritatea competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale sau, la demersul contravenientului ori al autorităţii competente să asigure executarea sancţiunii contravenţionale, de către instanţa de judecată.

Problemele legate de explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la executarea hotărîrii judecătoreşti se soluţionează de către instanţa emitentă a hotărîrii definitive, la demersul contravenientului sau al autorităţii competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale. Problemele legate de executarea sancţiunii contravenţionale, adresate instanţei de judecată, se soluţionează în conformitate cu normele procedurale privind judecarea cauzei contravenţionale de către instanţa de judecată din raza de activitate a autorităţii competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale. Instanţa de judecată pronunţă o încheiere privind soluţionarea problemelor legate de executarea sancţiunii contravenţionale, care poate fi atacată cu recurs de către persoanele interesate în termen de 15 zile şi se judecă în procedură de recurs.

Conform art.311 din Codul de executare al RM, hotărîrile cu caracter contravenţional se execută în modul prevăzut în titlul V din Codul de executare (Executarea pedepselor penale şi a măsurilor de siguranţă), cu derogările stabilite în titlul VII (Executarea sancţiunilor contravenţionale) din aceleaşi Cod.

De ex., art.312 din Codul de executare, prevede că trimiterea spre executare a hotărîrilor privind aplicarea sancţiunii administrative, cu excepţia sancţiunii avertismentului, revine instanţei de judecată sau persoanei cu funcţie de răspundere care a adoptat hotărîrea. Hotărîrile judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii arestului contravenţional faţă de persoanele care nu se află sub arest se expediază organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.

În cazul pronunţării cîtorva hotărîri privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale referitor la una şi aceeaşi persoană, fiecare hotărîre se execută separat.În cazul avertismentului, hotărîrea de aplicare a sancţiunii se remite contravenientului, contra semnătură, de către organul care a adoptat hotărîrea cu

privire la sancţionare. Astfel executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituția sau organul care a adoptat hotărîrea.Executarea sancţiunii amenzii, aplicată persoanelor fizice sau juridice, se asigură de executorul judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de

camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul sau sediul contravenientului.Amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii ei. Contravenientul este obligat să informeze imediat

autoritatea respectivă despre achitarea amenzii.În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda, instanţa de judecată, în decursul a 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii, trimite executorului

judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită a amenzii.Executorul judecătoresc verifică dacă amenda a fost achitată şi, în cazul în care nu a fost achitată de către contravenient, intentează procedura de

executare şi execută documentul executoriu în conformitate cu prevederile cărţii întîi a Codului de executare: prin urmărirea mijloacelor băneşti în numerar ale debitorului; urmărirea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale debitorului; urmărirea bunurilor debitorului prin aplicarea sechestrului pe bunuri şi prin vînzarea sau administrarea lor silită; urmărirea salariului, pensiei, bursei şi altor venituri ale debitorului; urmărirea mijloacelor băneşti şi bunurilor debitorului care se află la terţi; etc. Concomitent cu amenda, se vor încasa şi cheltuielile de executare.În cazul în care executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienței de bunuri sau din cauza eschivării cu rea-voinţă de la achitarea amenzii,

executorul judecătoresc solicită instanţei care a judecat cauza în fond să adopte o încheiere în condiţiile art.34 din Codul contravenţional (înlocuirea cu o altă sancţiune), deşi Codul de executare nu prevede expres aceasta.

Executarea sancţiunii privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se asigură de către organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.

Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi dispoziţia de executare organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.

Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a dispune eliberarea contravenientului din funcţie sau de а-i interzice exercitarea unei anumite activităţi.

Organul abilitat adoptă, în termen de 3 zile, actul de eliberare din funcţie sau de interzicere de a exercita o anumită activitate şi îl remite, împreună cu hotărîrea judecătorească, organului de probaţiune. Organul de probaţiune, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii ei.

Conform Codului de executare, indiferent de faptul dacă contravenientul ocupă o anumită funcţie sau exercită o anumită activitate, organul de probaţiune ţine evidenţa lor, efectuează controlul respectării de către contravenienţi a interdicţiei, stabilite în hotărîrea judecătorească, de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, verifică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii judecătoreşti de către administraţia organizaţiei în care lucrează contravenientul, precum şi de către organele împuternicite să anuleze autorizaţia privind exercitarea unei anumite activităţi.

Prescripţiile hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate sînt obligatorii pentru administrația organizaţiei în care lucrează contravenientul. Administraţia organizaţiei în care lucrează contravenientul este obligată:

în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a avizului organului de probaţiune, să elibereze contravenientul din funcţie sau să îi interzică să exercite o anumită activitate şi să expedieze organului de probaţiune înştiinţarea despre îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii;

să prezinte, la solicitarea organului de probaţiune, documentele ce ţin de executarea sancţiunii; în caz de concediere a contravenientului pînă la executarea definitivă a sancțiunii, să înscrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în hotărîrea

judecătorească, durata şi caracterul funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau ale activităţii ce nu poate fi exercitată; să comunice, în termen de 3 zile, organului de probaţiune despre modificarea sau încetarea contractului individual de muncă cu contravenientul.Deşi Codul de executare nu conţine referinţe cu privire la executarea sancțiunii privind aplicarea punctelor de penalizare, această sancţiune se execută

conform Regulamentului privind evidenţa contravenţiilor în domeniul circulaţiei rutiere şi asigurarea accesului titularului permisului de conducere la informaţia despre punctele de penalizare, aprobat prin HG nr.493/2009. Autorităţile împuternicite să stabilească sancţiunea respectivă expediază la comisariatul de poliţie teritorial în termenul stabilit documentele ce atestă aplicarea sancţiunii. Documentele menţionate se înregistrează în cancelaria comisariatului de poliţie teritorial în modul stabilit pentru corespondenţa de intrare, se prezintă spre informare şi decizie conducătorului acestuia, după care se transmit operatorului pentru a fi luate la evidenţă.

În cazul în care contravenţia în domeniul circulaţiei rutiere a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau al mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, agentul constatator, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, poate încheia procesul-verbal şi în absenţa contravenientului, care de asemenea este pasibil evidenţei automatizate.

27Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obţină în termen de 10 zile, personal sau prin reprezentantul său legal, la organul teritorial al

poliţiei rutiere în raza căruia îşi are reşedinţa, informaţii cu privire la numărul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate, precum şi cu privire la cazierul său contravenţional.

Sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii se execută în condiţiile cap. XXI din Codul de executare, adică similar pedepsei penale respective, ceea ce creează incertitudini în aplicare. De ex., ca şi în cazul sancţiunii privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, nu este clar care este acel organ de probaţiune ce asigură executarea sancţiunii contravenţionale. Nu sînt definitivate mecanismele concrete de executare a sancţiunii respective.

Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind munca neremunerată în folosul comunităţii şi dispoziţia de executare organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contravenientul, care, în cel mult 15 zile, asigură executarea sancţiunii.

Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului activităţii de bază sau de studii. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de duminică, şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare, deşi în acest caz legislatorul ar fi trebuit să stabilească anumiți coeficienţi. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea contravenienţilor, adică se organizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia muncii.

Acordarea concediului anual la locul de muncă de bază al contravenientului nu suspendă executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.În cazul în care, în timpul executării sancţiunii, contravenientului i s-a stabilit gradul I sau II de invaliditate fără termen, precum şi în cazul gravidităţii

contravenientei, organul de probaţiune adresează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.

Organul de probaţiune ţine evidenţa contravenienţilor la muncă neremunerată în folosul comunității, explică modul şi condiţiile executării sancţiunii, coordonează cu autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie socială la care contravenienții execută sancţiunea, controlează modul şi condiţiile de executare a acesteia, ţine evidenţa sumară a timpului lucrat, exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.

Autorităţile administraţiei publice locale, la rîndul lor, determină obiectele cu destinaţie socială la care contravenienţii execută sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii. Organul de probaţiune, de comun acord cu autorităţile administrației publice locale, determină locul şi volumul de muncă pentru contravenient, cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţiilor identifică obiectele la care poate fi folosită munca neremunerată în folosul comunităţii.

La rîndul ei, administraţia organizaţiei în care contravenientul execută sancțiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii verifică calitatea lucrului efectuat de către contravenient, informează organul de probaţiune despre numărul de ore lucrate sau despre neexecutarea volumului de muncă stabilit. În caz de producere a unui accident de muncă, administraţia organizaţiei, în cel mai scurt timp posibil, dar în nu mai tîrziu de 72 de ore, va informa despre cele întîmplate organul de probaţiune.

Contravenientul este obligat să se prezinte la citare la organul de probaţiune, să respecte modul şi condiţiile de executare a sancţiunii, regulamentul de ordine interioară a organizaţiei în care este antrenat la muncă, să lucreze conştiincios la obiectele la care a fost repartizat, să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, să informeze oficiul de executare despre schimbarea domiciliului sau despre imposibilitatea temporară de a presta munca.

Dacă persoana sancţionată cu munca neremunerată în folosul comunităţii nu execută această sancţiune sau, în timpul executării, are o conduită necorespunzătoare manifestată prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, organul de probaţiune adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu arest contravenţional conform art.37 din Codul contravenţional.

Executarea sancţiunii arestului contravenţional se asigură de către penitenciare (penitenciar de tip semiînchis) conform prevederilor respective ale Codului de executare. Nu se admite aplicarea armei de foc în privinţa contravenienţilor, cu excepţia cazurilor opunerii rezistenţei, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvîrşirii unor alte acţiuni social-periculoase.

Expulzarea reprezentă fie sancţiune complementară, fie măsură de siguranţă, iar procedura de executare este indefinită.Executarea de către persoane juridice a sancţiunilor contravenţionale se efectuează în condiţiile cap.XXIX din Codul de executare.Amenda se achită în mod benevol de către persoana juridică în decurs de 30 de zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.După expirarea termenului de executare benevolă, instanţa de judecată trimite titlul executoriu pentru executare silită executorului judecătoresc în a cărui

competență teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, îşi are sediul contravenientul.Executorul judecătoresc, în termen de 10 zile, verifică mijloacele băneşti aflate pe conturile bancare ale persoanei juridice şi prezintă dispoziţia de incaso

instituţiei financiare pentru virarea sumei amenzii la contul indicat în titlul executoriu.Dacă, în decurs de 30 de zile de la data primirii titlului executoriu de către instituția financiară, dispoziţia de incaso nu se execută din motivul lipsei sau

insuficienţei mijloacelor băneşti, executorul judecătoresc va dispune urmărirea bunurilor persoanei juridice în conformitate cu prevederile Codului de executare.

Executorul judecătoresc informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se asigură conform Codului de executare (art.305) de către organul de probaţiune în a cărui rază

teritorială îşi are sediul contravenientul, prevederile respective fiind necesare a fi racordate la conceptul şi principiile răspunderii contravenţionale.Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a interzice contravenientului o anumită activitate pentru a sista

activitatea interzisă, pentru a retrage autorizaţia sau licenţa şi/sau pentru a modifica statutul persoanei juridice sancţionate.În termen de 10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea genului de activitate interzis retrage autorizaţia sau licenţa respectivă.

În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie sau licență, Camera Înregistrării de Stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice respective a genului de activitate interzis.

Informaţia despre retragerea autorizaţiei sau licenţei ori despre modificarea statutului persoanei juridice se publică în Monitorul Oficial al RM de către organul care le-a efectuat şi se remite MAI, Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, organului fiscal, precum şi organului de probaţiune căruia, suplimentar, i se remite şi hotărîrea instanţei de judecată.

Organul de probaţiune informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.În ceea ce priveşte amînarea executării sancţiunii contravenţionale şi liberarea de executare a sancţiunii contravenţionale, acestea se efectuează conform

procedurii de soluţionare a problemelor legate de executarea sancţiunilor contravenţionale prevăzută într-un mod prea generalizat la art.479 şi 480 din Codul contravenţional.

Stingerea executării sancţiunii contravenţionale reprezintă încetarea raportului juridic de executare a sancţiunii contravenţionale, adică se are în vedere obligaţia contravenientului de a executa sancţiunea contravenţională şi dreptul organului de stat de a cere executarea sancţiunii contravenţionale.

Stingerea executării sancţiunii contravenţionale se efectuează în baza următoarelor temeiuri (art.295 din Codul de executare): executării efective şi integrale a sancţiunii; decesului contravenientului; adoptării unei hotărîri de absolvire de răspundere a contravenientului în cursul executării sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti; intervenirii unei legi contravenţionale noi care exclude caracterul ilegal al faptei în cursul executării sancţiunii sau trimiterii spre executare a hotărîrii

judecătorești; intervenirii unui act de amnistie în cursul executării sancţiunii sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti; intervenirii prescripţiei executării hotărîrii privind sancţionarea; în alte împrejurări prevăzute de lege.Organul care asigură executarea sancţiunii comunică în scris instanţei care a judecat cauza în fond despre intervenirea unor împrejurări din cele

menţionate, anexînd materiale probatorii.

28Stingerea executării sancţiunii în cazul intervenirii prescripţiei de executare a hotărîrii privind sancţionarea se dispune prin încheierea motivată a instanţei

de judecată, iar în celelalte cazuri prevăzute – în modul stabilit de prezentul Cod de executare. Posibilitatea stingerii executării sancţiunii poate fi examinată şi în temeiul cererii contravenientului.