climatul investitional in rm 2

2
Dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional în R. Moldova Tudor Copaci, viceministrul Economiei, s-a întâlnit cu Elizabeth Hafner, asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comerț. Principalele teme de discuție au fost dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional. În cadrul întrunirii au participat specialiști din cadrul Ministerului Economiei, dar și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Chișinău. În contextul discuțiilor, viceministrul Tudor Copaci a accentuat faptul că în ultimii ani, R. Moldova trece printr-un proces complex de reformare, iar rezultatele pot fi deja observate. Aici viceministrul a făcut referire la rezultatele indicilor internaționali. Astfel, potrivit clasamentului „Doing Business 2015”, R. Moldova a avansat cu 19 poziții, față de anul 2014, poziționându-se pe locul 63. Mai sus cu 7 poziții ne-am clasat și potrivit indicilor competitivității Globale pentru anul 2014 – 2015 (World Economic Forum). Tudor Copaci, a făcut referire și la indicele libertății economice (ILE). „Pe parcursul a 20 de ani de analiză conform ILE, Moldova a avansat în libertatea economică cu peste 24 de puncte, fiind a șasea cea mai mare îmbunătățire din lume. În continuare vom lucra pentru a ridica și mai mult acești indicatori”, a punctat viceministrul.

Upload: masha-susanu

Post on 08-Nov-2015

218 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

ss

TRANSCRIPT

Dezvoltarea competitivitii economice i a climatului investiional n R. MoldovaTudor Copaci, viceministrul Economiei, s-a ntlnit cu Elizabeth Hafner, asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comer. Principalele teme de discuie au fost dezvoltarea competitivitii economice i a climatului investiional. n cadrul ntrunirii au participat specialiti din cadrul Ministerului Economiei, dar i reprezentani ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Chiinu.n contextul discuiilor, viceministrul Tudor Copaci a accentuat faptul c n ultimii ani, R. Moldova trece printr-un proces complex de reformare, iar rezultatele pot fi deja observate. Aici viceministrul a fcut referire la rezultatele indicilor internaionali.Astfel, potrivit clasamentului Doing Business 2015, R. Moldova a avansat cu 19 poziii, fa de anul 2014, poziionndu-se pe locul 63. Mai sus cu 7 poziii ne-am clasat i potrivit indicilor competitivitii Globale pentru anul 2014 2015 (World Economic Forum). Tudor Copaci, a fcut referire i la indicele libertii economice (ILE). Pe parcursul a 20 de ani de analiz conform ILE, Moldova a avansat n libertatea economic cu peste 24 de puncte, fiind a asea cea mai mare mbuntire din lume. n continuare vom lucra pentru a ridica i mai mult aceti indicatori, a punctat viceministrul.n cele din urm, prile au discutat i despre cotele TVA pentru importul i exportul unor produse, stabilind c vor mai avea discuii la acest subiect. La fel, viceministrul Economiei a mulumit SUA pentru susinerea tehnic oferit, menionnd c Ministerul Economiei este mereu gata s colaboreze n fortificarea relaiilor dintre cele dou state.De asemenea, Elizabeth Hafner a susinut c Statele Unite ale Americii i R. Moldova trebuie s colaboreze n continuare la capitolul dezvoltrii copetitivitii produselor, atragerii investiiilor, dar i n procesul de depire a barierelor n domeniul comerului.ntrevederea a avut loc n contextul vizitei la Chiinu a Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comer. Sursa : ziarul de garda