Introducere

Dreptul civil cuprinde în domeniul său de cercetare sfera cea mai largă a relaţiilor

sociale, fiind cunoscut ca ramura de drept aplicabilă particularilor, persoane fizice şi persoane

juridice.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, privind Noul Cod civil al României,

corpul codului a fost reîntregit în structura sa firească, cuprinzând reglementările referitoare la

persoane, raporturile de familie, profesionişti (foştii comercianţi), raporturile de drept

internaţional dintre subiecţii de drept, permiţând cercetarea unitară a acestor mari instituţii,

alături de cele tradiţionale ale vechiului cod.

Obiectul cursului de faţă îl constituie analiza instituţiilor primare ale dreptului civil.

Noţiunile, terminologia, proprii limbajului de specialitate, dau un impact de dificultate

primelor lecturi, cu atât mai mult cu cât expresiile, de cele mai multe ori, aparţin unui

domeniu care nu a fost cercetat în curriculele învăţământului mediu. Aplecarea însă cu

rigurozitate asupra studierii fiecărei unităţi de învăţare, raportarea le exemplele practice vor

permite stăpânirea fiecărei instituţii, a mecanismelor şi corelaţiilor dintre acestea, contribuind

la conturarea unei gîndiri juridice, cu un orizont mult lărgit asupra fenomenelor din viaţa

cotidiană. Nu în ultim rând, trebuie remarcat că noţiunile teoriei generale de drept civil

constituie fundamentul înţelegerii altor ramuri de drept, chiar în condiţiile evidenţierii unor

particularităţi ale aceastora din urmă.

În finalul acestor note introductive, considerăm necesar a mai face o precizare.

Structura tehnică configurată suportului de curs – recomandată formei de învăţământ

cu frecvenţă redusă – cuprinde o descriere punctuală a problematicilor analizate.

Dreptul, în general, este rezultatul multiplelor interpretări doctrinare, exprimate într-o

varietate de lucrări de specialitate (tratate, cursuri universitare, monografii, studii, soluţii

jurisprudenţiale etc.), a căror cercetare aprofundează în amănunt înţelegerea fiecărei noţiuni

juridice.

4

Obiectivele cursului

Prin tehnica de expunere a cursului, studenţii vor intra, treptat, în procesul

de asimilare şi înţelegere a limbajului de specialitate, deprinzând în acelaşi timp

corelaţiile între instituţiile de drept. Cercetarea fiecărei instituţii juridice este

diseminată în structuri componente, aflate în strânsă interdependenţă, încât este

necesară stăpânirea în parte a fiecărei sursă de cunoaştere pentru corelarea acesteia

cu cunoştinţele aflate în derulare. Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul

însuşirii elementelor sale, deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei

analizate, raportarea la diferite situaţii practice, concrete.

Competenţe conferite

După parcurgerea modulelor de învăţare, studentul va putea să definească

locul dreptului civil în sistemul dreptului românesc, tehnica de aplicare a normelor

juridice civile, particularitatea acestora faţă de alte reglementări ale unor ramuri de

drept înrudite sau deosebite de ramura cercetată.

Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul însuşirii elementelor sale,

deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei analizate, raportarea la diferite

situaţii practice, concrete.

Resurse şi mijloace de lucru

Pentru evaluarea semestrială a cunoştinţelor, la acest nivel, este suficientă

studierea termenilor, noţiunilor şi caracterelor care definesc instituţiile analizate.

Dezvoltarea şi aprofundarea tematicilor, lărgirea sferei de aplicare a

jurisprudenţei presupun cercetarea tratatelor şi cursurilor universitare detaliate, a

monografiilor, revistelor de specialitate, culegerilor de hotărâri ale instanţelor de

judecată.

Este indispensabilă parcurgerii cursului procurarea Codului civil în

vigoare.

Structura cursului

Structura cursului conţine:

- trei module pentru semestrul I şi trei module pentru semestrul II, al

căror conţinut rezultă din cuprins;

- unităţile de învăţare (UI) au un conţinut care evoluează în

5

complexitate, putând fi însuşite în procesul de învăţare în perioade

cuprinse între ½ ore şi 2 ore;

- configuraţia tehnică a ghidului a permis oferirea a numeroselor

exemple, cu trimitere la soluţiile practice ale instanţelor de judecată,

fapt de natură a facilita înţelegerea noţiunilor şi a instituţiilor juridice

- rezumatul existent la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, se doreşte

un ajutor sistematic al activităţii de învăţare, constituind o enumerare

a problematicii analizate;

- în fine, testele de evaluare au drept scop antrenarea studenţilor în

soluţionarea speţelor practice, adaptate tematicii fiecărei unităţi de

învăţare.

Cerinţe preliminare

Programa analitică a învăţământului liceeal, chiar de profil socio-uman, nu

cuprinde discipline pregătitoare pentru domeniului ştiinţific al acestei materii

(eventual, se întrepătrund unele cunoştinţe de economie, cultură civică, logică din

ciclul de învăţământ mediu)

Discipline deservite

Studiul disciplinei influenţează major demersurile de însuşire a cunoştinţelor în

domeniul tuturor ramurilor dreptului privat, chiar ale dreptului public (penal,

constituţional, administrativ, financiar, internaţional public s.a.)

Durata medie de studiu individual

Timpul necesar estimat pentru înţelegerea instituţiilor şi mecanismelor juridice

cuprinse în primele trei module este de 10 ore, timp consacrat cu atenţie

concentrată.

Evaluarea

Examen scris, tip grilă.

6

Cuprins

Introducere...............................................................................................................................

Modulul I.. Consideraţii generale privind dreptul civil ...........................................................8

Introducere..............................................................................................................8

Competenţe .............................................................................................................8

Unitatea de învăţare I.1. Domeniul dreptului civil ...................................................9

I.1.1. Introducere...................................................................................9

I.1.2. Competenţe...................................................................................9

I.1.3. Noţiunea dreptului civil ................................................................9

I.1.4.Principalele sisteme de drept .......................................................10

I.1.5. Diviziunea dreptului ...................................................................11

I.1.6. Principiile dreptului civil ............................................................12

Unitatea de învăţare I.2. Aplicarea legii civile.......................................................13

I.2.1. Introducere.................................................................................13

I.2.2. Competenţe.................................................................................13

I.2.3. Izvoarele dreptului civil ..............................................................13

I.2.4. Aplicarea legii civile...................................................................14

I.2.5. Interpretarea legii civile .............................................................16

Modulul II. Raportul juridic civil ..........................................................................................18

Introducere............................................................................................................18

Competenţe ...........................................................................................................18

Unitatea de învăţare II.1.Noţiunea raportului juridic civil. Trăsături. Structură ....19

II.1.1. Introducere................................................................................19

II.1.2. Competenţe ...............................................................................19

II.1.3. Noţiunea raportului juridic civil ................................................19

II.1.4. Trăsăturile raportului juridic civil.............................................20

II.1.5. Structura raportului juridic civil................................................20

Unitatea de învăţare II.2. Subiecţii raportului juridic civil.....................................23

II.2.1. Introducere................................................................................23

II.2.2. Competenţe ...............................................................................23

II.2.3. Noţiunea subiecţilor raportului juridic civil...............................23

II.2.4. Capacitatea civilă a subiecţilor raportului juridic civil..............24

Unitatea de învăţare II.3. Conţinutul raportului juridic civil..................................27

II.3.1. Introducere................................................................................27

II.3.2. Competenţe ...............................................................................27

II.3.3. Noţiunea de conţinut al raportului juridic civil ..........................27

II.3.4. Noţiunea dreptului civil subiectiv ..............................................28

7

II.3.5. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor civile .................................30

Unitatea de învăţare II.4. Obiectul raportului juridic civil .....................................35

II.4.1. Introducere................................................................................35

II.4.2. Competenţe ...............................................................................35

II.2.3. Bunurile. Clasificarea bunurilor................................................35

Modulul III. Actul juridic civil ..............................................................................................41

Introducere............................................................................................................41

Competenţe ...........................................................................................................41

Unitatea de învăţare III.1. Categorii de acte juridice civile ...................................43

III.1.1. Introducere ..............................................................................43

III.1.2. Competenţe ..............................................................................43

III.1.3. Noţiunea actului juridic. Clasificare ........................................43

Unitatea de învăţare III.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic ....................50

III.2.1. Introducere ..............................................................................50

III.2.2. Competenţe ..............................................................................50

III.2.3. Noţiunea condiţiilor de validitate .............................................51

III.2.4. Capacitatea ..............................................................................51

III.2.5. Consimţământul........................................................................51

III.2.6. Viciile de consimţământ ............................................................52

III.2.7. Obiectul actului juridic..............................................................54

III.2.8. Cauza actului juridic .................................................................56

III.2.9. Forma actului juridic ................................................................56

Unitatea de învăţare III.3. Modalităţile actului juridic...........................................59

II.3.1. Introducere................................................................................59

II.3.2. Competenţe ...............................................................................59

II.3.3. Noţiune. Enunţul modalităţilor ..................................................59

A. Termenul .........................................................................................59

B. Condiţia ..........................................................................................61

C. Sarcina............................................................................................62

Unitatea de învăţare III.4. Efectele actului juridic .................................................64

III.4.1. Introducere ..............................................................................64

III.4.2. Competenţe ..............................................................................64

III.4.3. Noţiune ....................................................................................64

III.4.4. Principiul forţei obligatorii a actului juridic ............................65

III.4.5. Principiul irevocabilităţii actului juridic ..................................65

III.4.6. Principiul relativităţii efectelor actelului juridic civil ...............65

8

Modulul I. Consideraţii generale privind dreptul civil

Cuprins

Introducere .................................................................................................................8

Obiectivele modulului .................................................................................................8

UI I. Domeniul dreptului civil .....................................................................................9

UI 2. Aplicarea legii civile ....................................................................................... 13

Introducere

Primul modul al cursului destinat disciplinei dreptului civil, îşi propune

determinarea domeniului de cercetare, pornind de la lămurirea noţiunilor

terminologice de bază, legate de noţiunea disciplinei, definirea izvoarelor, prin

arătarea categoriei de norme juridice considerate ca atare, aplicarea acestora şi

metodele de interpretare.

Competenţe

Parcurgerea primului modul va permite studentului înţelegerea sferei

domeniului de cercetare, diviziunea cunoscută în materia dreptului şi rolul care

revine dreptului civil în rândul ramurilor de drept

9

Unitatea de învăţare I. Domeniul dreptului civil

Cuprins

I.1.1. Introducere ........................................................................................................9

1.1.2. Competenţele unităţii de învăţare.......................................................................9

1.1.3. Noţiunea dreptului civil .....................................................................................9

I.1.4. Principalele sisteme de drept ...........................................................................10

1.1.5. Diviziunea dreptului ........................................................................................11

1.1.6. Principiile dreptului civil ................................................................................12

I.1.1. Introducere

Secţiunea întreprinde succinte analize ale elementelor de drept, privite

sistemic, prin raportare la reletiile tradiţionale ale diferitelor regimuri normative.

Treptat, cercetarea se va concentra asupra specificului dreptului civil, desprind

din mecanismul general al dreptului, cunoaşterea regulilor fundamentale care îl

particularizează

I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite desluşirea locului deţinut de dreptul civil

în ansamblul reglementărilor juridice

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1/2 ore.

I.1.3. Noţiunea dreptului civil

Semnificaţia noţiunii de drept civil este strâns legată de obiectul domeniului acestei

ramuri de drept.

Pe de o parte, prin drept civil se înţelege sistemul de norme juridice care au ca obiect

de reglementare raporturile private dintre subiecţi.

10

Pe de altă parte, dreptul civil desemnează ramura de drept, distinctă de celelalte ramuri

cu identitate proprie în sistemul de drept. Strâns legat de acest concept, dreptul civil apare ca

fiind o particulă – este adevarat, foarte cuprinzătoare – din ansamblul regtlementărilor juridice

existente în societate, fiind unanim recunoscut că domeniul său de cercetare este foarte

cuprinzător, deosebit de al altor ramuri de drept, care au o sferă de reglementare mai mult sau

mai puţin diminuată

În tendinţa de a defini dreptul civil, doctrina de specialitate a formulat mai

multeenunţuri, din rândul acestora evidenţiindu-se formularea care remarcă trăsăturile

comune unei definiţii ştiinţifice. Potrivit acestora, dreptul civil este definit ca fiind acea

ramură de drept care reglementează raporturile personale şi patrimoniale existente între

persoanele fizice şi persoanele juridice, caracterizate prin egalitate juridică.

Exemple

Poziţia deplinei egalităţi juridice a părţilor, recunoscută de dreptul civil,

constituie trăsătura dominantă a acestei ramuri de drept. Altfel spus, dacă în

raportul civil supus reglementării, una din părţi este o persoană fizică iar

cealalată este o persoană juridică – chiar Statul, prin instituţiile sale

reprezentative sau vreo altă autoritate – cele două părţi se găsesc pe poziţie de

egalitate juridică. Prin aceasta se distinge ramura de drept civil de alte domenii,

ramuri ale dreptului, cum este cazul dreptului administrativ, dreptului fiscal,

dreptului penal, în care unul dintre subiecţii de drept se găseşte pe o poziţie de

subordonare. Considerăm necesar a surprinde semnificaţia corectă a acestei

trăsătiru, subliniind că şi în materiile prezentate părţile se găsesc pe o poziţie de

egalitate, de ordin procesual.

I.1.4. Principalele sisteme de drept

Consacrarea diferitelor sisteme de drept este rezultatul evoluţiilor istorice a sistemelor

societare, în strânsă dependenţă cu dezvoltarea politică, religioasă a acestora.

În momentul de faţă, sunt cunoscute următoarele sisteme de drept:

a) sistemul normativ;

b) sistemul common-law;

c) sistemul religios.

Sistemul normativ de drept. Elementul determinant al acestui sistem îl constituie

reglementarea relaţiilor sociale prin norme juridice, constituite în legi, corpuri de legi,

denumite coduri, în înfăptuirea actului de justiţie judecătorul fiind ţinut să aplice legea la

11

starea de fapt supusă judecăţii. Acest sistem are o largă arie de cuprindere, fiind consacrat în

statele care au preluat codul civil napolonian (cu titlu de exemplu: Franţa, Italia, Spania,

Portugalia, tările din America Latină), dar şi în alte state. Dreptul românesc este un drept

normativ, chiar anterior adoptării Codului civil de la 1864, legiferările din provinciile

româneşti fiind reglementări cu caracter scris.

Spre deosebire de sistemul enunţat, în sistemul common-law trăsătura dominantă o

constituie precedentul, uzanţele, obiceiul statuat de practică. Aşa se face că în acest sistem de

drept, judecătorul raportează starea de fapt pe care o are de soluţionat la diferite situaţii

anterioare, recunoscute de practică cu valoare de precedente. Sistemul este recunoscut în

Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Canada (mai puţin provincia Quebec, în care se

aplică dreptul de origine franceză)

Sistemul religios este recunoscut cu preponderenţă în statele care au un consacrată

monarhia, ca formă de organizare etatică. Specific acestui sistem este faptul că normele

religioase se impun cu valoare de lege şi în reglementarea relaţiilor dintre subiecţii de drept.

Exemple de sisteme de drept care cunosc acest specific sunt întâlnite în unele state islamice.

Exemple

Pentru a ilustra influenţa sistemelor de drept asupra modului de

reglementare a relaţiilor sociale, este suficient să subliniem că, de pildă, în

anumite sisteme de drept religios (islamic), prin încheierea căsătoriei femeia este

considerată ca devenid parte a proprietăţii bărbatului; situaţia este privită diferit

în celelalte sisteme de drept, care acceptă căsătoria ca fiind un acor de voinţe

între un bărbat şi o femeie, ori, chiar un contract.

I.1.5. Diviziunea dreptului

Problematica diviziunii dreptului a fost consacrată încă din perioada Imperiului

Roman, societatea care, prin rigurozitatea regulilor şi principiilor juirdice, a transmis istoriei

viitoare preceptele unui drept preluat de majoritatea sistemelor societare. Astfel, în dreptul

roman, latinii au consacrat principala distincţie între dreptul civil, aplicabil cetăţenilor romani,

pe de o parte, respectiv dreptul ginţilor, restrâns la reglementarea relaţiilor dintre cei care nu

erau membri ai cetăţii.

În epoca modernă, sunt cunoscute următoarele diviziuni ale dreptului:

1. După criteriul sferei de cuprindere, distincţia recunoscută este aceea în drept public

şi drept privat

Dreptul pubic, reglementează raporturile dintre instituţiile statului, autorităţile centrale

şi locale ale acestuia, precum şi între acestea şi particulari. Sunt circumscrise dreptului public

12

următoarele ramuri de drept: dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul panal, dreptul

internaţional public.

Dreptul privat, se caracterizează prin reglementarea raporturilor dintre particulari,

priviţi ca persoane fizice sau ca persoane juridice, din perspectiva atributelor de ordin

personal sau patrimonial. În sistemul dreptului privat, ponderea principală o constituie dreptul

civil, acestuia fiindu-i alăturate dreptul internaţional privat şi alte elemente de drept particular.

2. După criteriul naturii, dreptul cunoaşte deosebirea dintre dreptul obiectiv şi dreptul

subiectiv.

Dreptul obiectiv, constituie totalitatea regulilor şi normelor de reglementare prin care

sunt guvernate activităţile în societate. Altfel spus, dreptul obiectiv este reflectat de legile

adoptate pentru regularizarea relaţiilor dintre subiecţii de drept.

Dreptul subiectiv, desemnează atributele, prerogativele recunoscute unui subiet de

drept, persoană fizică sau juridică, pe care acesta le poate invoca în relaţiile cu ceilalţi

subiecţi. Intră în această categorie drepturile personale (dreptul la viaţă, dreptul la nume,

dreptul la onoare etc), precum şi drepturile patrimoniale (dreptul de proprietate, cu

dezmembrămintele acestuia, drepturile de creanţă, în general toate drepturile care au un

conţinut econimic, evaluabil în bani)

I.1.6. Principiile dreptului civil

Odată desprins dreptul civil din ansamblul sistemului de drept, cu particularităţile pe

care le-am nuanţat, în cele ce urmează considerăm necesar a sublinia principiile care

caracterizează această ramură de drept.

Doctrina juridică recunoaşte dreptului civil următoarele principii:

1. Principiul egalităţii în faţa legii civile.

Astfel cum am mai menţionat, reglementările dreptului civil recunoasc deplina

egalitate a subiecţilor de drept în raporturile de drept civil.

2. Principiul ocrotirii drepturilor subiective civile.

Numeroase dispoziţii de drept civil conţin referiri exprese la ocrotirea legală a

drepturilor subiective, personale sau patrimoniale ale subiecţilor de drept.

3. Principiul bunei-credinţe.

Raporturile dintre subiecţii de drept civil sunt prezumate de legiuitor ca fiind

întemeiate pe buna-credinţă a părţilor.

13

Unitatea de învăţare I.2. Aplicarea legii civile

Cuprins

I.2.1. Introducere ......................................................................................................13

I.2.2. Competenţe ................................................................................................. .....13

1.2.3. Izvoarele dreptului civil ......................................................................................13

1.2.4. Aplicarea legii civile ...........................................................................................14

1.2.5. Interpretarea legii civile .....................................................................................16

I.2.1. Introducere

După ce a fost stabilit orizontul de cercetare a ramurii de drept, analiza următoare

este destinată desluşirii noţiunii de lege (în concret, lege civilă), semnificaţiei

multiple pe care termenul îl are consacrat în teoria dreptului, principiilor care

guverbează aplicarea legii civile dar şi metodelor de „descifrare” a acesteia, prin

tehnicile de interpretare.

I.2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţământ supusă examinării conduce la înţelegerea termenului

generic de lege civilă, explicând sferele de aplicare a acesteia – în timp, în spaţiu şi

asupra persoanelor. Nu în ultim rând, legea, în general, legea civilă, în special, prin

modul de redactare crează adesea multiple interpretări, fiind necesară folosirea

unor metode care să conducă la înţelegerea voinţei legiuitorului în reglementarea

unor relaţii sociale.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1 ore.

I.2.3. Izvoarele dreptului civil

În general, prin izvor de drept se înţelege forma concretă de exprimare a normelor de

drept, sau, mai exact, elementele materiale de manifestare a normelor juridice.

14

În acest înţeles, izvor de drept sunt legile, privite în principiu, cu întreaga lor gamă de

acte normative.

La rândul său, dreptul civil îşi are izvoarele în principalele acte normative legislative

care îi reglementează obiectul de aplicare.

Privite din punctul de vedere al forţei lor juridice, literatura de specialitate clasifică

legile în legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

În categoria legilor constituţionale se înscrie Constituţia României, lege

fundamnentală care cuprinde dispoziţii exprese referitoare la dreptul de proprietate şi formele

acestui drept, dreptul de moştenire, drepturile fundamentale ale persoanei. Toate aceste

dispoziţii sunt preluate de legislaţia civilă specială, prevederile acesteia trebuind să fie

conforme dispoziţiilor constituţionale.

Legile organice, dezvoltă dispoziţiile din Constituţie, reglementând în amănunt sfera

unor relaţii sociale. Cu titlu de exemplu, Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al

proprietăţii publice şi private, aprofundează domeniul proprietăţii statului şi unităţilor

administrativ-teritoriale în sistemul nostru de drept, potrivit formelor recunoscute şi

consacrate de legea fundamentală.

Legi ordinare sunt toate celelalte legi adoptate de Parlament şi promulgate prin decret

de Preşedintele României. Un loc central în categoria legilor ordinare îl ocupă Codul civil,

care recunoaşte în categoria izvoarelor de drept uzanţele şi principiile generale ale dreptului

în materia izvoarelor dreptului civil trebuie recunoscută prioritatea tratatelor

internaţionale, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, atunci când acestea conţin

dispoziţii favorabile reglementărilor interne.

1.2.4. Aplicarea legii civile

Problema aplicării legii civile are în vedere trei dimensiuni, după cum aceasta se referă

la aplicarea în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor.

a. Aplicarea legii civile în timp.

Aplicarea legii civile în timp se referă la viaţa legii, la întinderea ei temporară, limitată

de momentul intrării în vigoare a legii şi, respectiv, momentul ieşirii din vigoare.

Intrarea în vigoare a legii este marcată fie de momentul publicării acesteia în

Monitorul Oficial al României, fie de o dată ulterioară prevăzută chiar în lege ca dată a intrării

în vigoare. De regulă, momentul intrării în vigoare este determinat de cel al publicării legii în

Monitorul Oficial, însă, prin voinţa legiuitorului se poate stabili o dată ulterioară ca moment

al intrării în vigoare.

15

Regulile aplicării legii civile în timp cunosc două principii: principiul neretroactivităţii

legii civile şi principiul aplicării imediate a legii noi.

Potrivit principiului neretroactivităţii legii, legea civilă nu se aplică situaţiilor apărute

până la momentul intrării în vigoare a legii, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate reglementa

relaţii sociale anterioare intrării ei în vigoare.

Esenţa principiului aplicării imediate a legii noi, constă în efectele recunoscute legii

intrate în vigoare, care se aplică situaţiilor prezente şi viitoare momentului intrării în vigoare a

legii. Potrivit acestui principiu, se exclude aplicarea legii vechi.

b. Aplicarea legii civile în spaţiu.

Cu caracter general, legea civilă are o aplicabilitate generală la nivelul întregii ţări,

ceea ce semnifică recunoaşterea efectelor sale pe întreg spaţiul teritorial.

Sunt întâlnite şi situaţii în care legi cu obiect de reglementare civilă sunt adoptate

pentru aplicarea restrânsă, locală, cum este cazul unor acte normative restrânse la nivelul

unităţilor administrativ-teritoariale (comune, oraşe, municipii, judeţe).

Aplicarea legii civile în spaţiu implică şi analiza incidenţei acestei legi atunci când

apare un conflict cu o normă identică aplicată în sistemul de drept al altor state. Este cazul aşa

numitului element de extraneitate, care instituie regulile de recunoaştere a legii civile

naţionale, în conflict cu legea străină.

Exemple

De pildă, problema elementului de extraneitate apare atunci când are loc

încheierea unei căsători între un cetăţean român şi un cetăţean străin, funcţie de

locul unde se încheie respectiva căsătorie, respectiv în faţa autorităţilor române

sau a autorităţii unui alt stat. La fel, transpar elemente de extraneitate, de

exemplu, în situaţia în care un cetăţean român, căsătorit în străinătate, lasă un

legat (testament), al căror beneficiar sunt cetăţeni români.

c. Aplicarea legii civile asupra persoanelor.

Aplicarea legii civile asupra persoanelor este guvernat de principiul generalităţii şi

egalităţii.

Raţiunile acestor reguli sunt lesne de intuit. Fiind norme de conduită, normele juridice

civile se adresează tuturor subiecţilor de drept, fie priviţi în individualitatea lor (ca persoane

fizice), fie priviţi ca grupuri, colectivităţi (persoane juridice).

16

1.2.5. Interpretarea legii civile.

Procesul de interpretare desemnează operaţiunea de descifrare, înţelegere a textului

unei norme juridice (lege) în acord cu voinţa exprimată de legiuitor.

Interpretarea legii civile cunoaşte următoarea clasificare:

A. După organul care face interpretarea, aceasta este:

1. Interpretare oficială, realizată de un organ de stat abilitat să facă această

interpretare. Este astfel interpretare oficială, interpretarea autentică, dată de însuşi organul

care a edictat norma juridică (Parlament, Guvern etc) dar şi interpretarea judiciară (realizată

de judecători, instanţele de judecată).

2. Interpretarea neoficială, este interpretarea dată de doctrină (cursurile universitare,

articolelel din revistele de specialitate), interpretare care se impune prin forţa argumentelor

ştiinţifice.

B. După rezultatul la care se ajunge, interpretarea este:

1. Interpretarea literală, este acea interpretare realizată prin analiza textului literar al

legii.

2. Interpretarea extensivă, se caracterizează prin extinderea prevederilor reglementate

de lege şi la alte situaţii identice sau apropiate.

3. Interpretarea restrictivă, este interpretarea redusă la anumite situaţii juridice, mai

restrânse decât cele prevăzute de lege prin reglementarea dată.

În ceea ce priveşte tehnica de interpretare, sunt cunoscute următoarele metode:

1. Interpretarea gramaticală – bazată pe analiza morfologică şi sintatică a textului de

lege.

2. Interpretarea logică, este acea interpretare care se face după anumite reguli

raţionale denumite argumente.

3. Interpretarea sistematică, întemaiată pe analiza textului legii în contextul locului

ocupat de aceasta în corpul normativ.

4. Interpretarea istorică, este metoda care ţine seama de contextul istoric de adoptare a

normei juridice.

5. Interpretarea teleologică, are în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea

legii.

Să ne reamintim...

1. Dreptul civil românesc face parte din sistemul dreptului normativ, prevalând în

categoria izvoarelor de drept normele juridice (legile, în categoriile menţionate), cu

caracter subsidiar fiind recunoscută forţa juridică a uzanţelor, obiceiului, dar şi

doctrinei, jurisprudenţei.

17

2. Principiile de esenţă ale dreptului civil au în vedere egalitatea subiecţilor în

raporturile dintre ele – spre deosebire de alte ramuri din sistemul dreptului

românesc, cărora le este propriu elementul de subordonare, supunere a unui subiect

de drept faţă de alt subiect de drept (dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul

financiar s.a.)

3. Punerea în aplicare a unei norme juridice civile presupune înţelegerea

mecanismului aplicării legii civile, după cum şi a folosirii metodelor, tehnicilor de

interpretare.

Rezumat

1. Legile se clasifică în: legi constituţionale, legi organice, legi ordinare.

2. Aplicarea legii în timp este determinată de momentul intrării legii în vigoare şi

momentul ieşirii ei din vigoare.

3. Din punctul de vedere al aplicării legii civile în spaţiu, aceasta poate fi o lege de

aplicare generală, la nivel naţional, respectiv o lege de aplicare regională, locală.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Precizaţi cărei cateorii de legi i se circumscrie Codul civil.

2. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, este o lege

organică, o lege interpretativă sau o lege ordinară?

3. Arătaţi data intrării în vigoare a unei legi, publicată în Monitorul Oficial al

României la data de 12 septembrie 2012.

18

Modulul II. Raportul juridic civil

Cuprins

Introducere ...................................................................................................................18

Obiectivele modului ......................................................................................................18

UI II.1. Noţiunea Raportului juridic civil. Trăsături. Structură....................................19

UI II.2. Subiecţii raportului juridic civil ......................................................................23

UI II.3. Conţinutul raportului juridic civil ...................................................................27

UI II.4. Obiectul raportului juridic civil .......................................................................35

Introducere

Dreptul, în general, este privit ca domeniu aplicabil relaţiilor interactive dintre

oameni, priviţi individual, ca persoane fizice, sau ca şi colectivităţi, în cazul

persoanelor juridice.

Pornind de la această realitate, studiul modulului tinde la explicarea relaţiilor

dintre subiecţii de drept, sub aspectul reglementării normelor de drept civil. Sunt

astfel antamate elementele componente ale acestor relaţii: părţile raportului juridic,

drepturile şi obligaţiile pe care acestea şi le arogă, respectiv pe care şi le asumă,

natura şi felul prestaţiilor dintre părţi.

Competenţe

Structura de învăţare permite explicarea noţiunii de raport juridic, ca specie a

raportului social, dezvoltă înţelegerea elementelor acestui raport – subiecţi,

drepturi şi obligaţii, prestaţii.

19

Unitatea de învăţare II.1. Noţiunea raportului juridic civil Trăsături.

Structură

Cuprins

II.1.1. Introducere ........................................................................................................19

II.1.2. Competenţe .......................................................................................................19

II.1.3. Noţiunea raportului juridic civil ......................................................................19

II.1.4. Trăsăturile raportului juridic civil ....................................................................20

II.1.5. Structura raportului juridic civil .......................................................................20

II.1.1. Introducere

Instituţia raportului juridic este în măsură să stabilească principala natură a

relaţiilor sociale statornicite între subiecţii acestuia, anume că obiectul acestui

raport îl constituie relaţiile patrimoniale şi personale dintre părţi.

Aceasta este prima trăsătură de esenţă a raportului juridic civil – caracterul său

patrimonial sau/şi personal – în jurul acestor interese gravitând toate elementele

raportului juridic.

II.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Studiul unităţii de învăţare defineşte conceptul de raport juridic civil, enumărând

elementele componente.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de ½ ore.

II.1.3. Noţiunea raportului juridic civil

Raportul juridic civil este acel raport care are ca obiect relaţiile personale şi

patrimoniale dintre subiecţii de drept, reglementate de normele dreptului civil.

Pentru înţelegerea substanţei raporturilor juridice civile trebuie remarcat faptul că

acestea se disting de alte raporturi sociale – cum ar fi, de exemplu, cele de prietenie,

colegialitate etc. – după cum, pe de altă parte, ele se află sub reglementarea normelor de drept

civil, ceea ce le conferă un caracter juridic.

20

II.1.4. Trăsăturile raportului juridic civil

Raportului juridic civil îi sunt proprii următoarele trăsături:

a) este un raport social, particularitate relevată de împrejurarea că este o relaţie între

indivizi, persoane, iar nu o relaţie între om şi un lucru.

Exemple

Raportul dintre o persoană şi un bun aflat în proprietatea acesteia trebuie privit

ca fiind un raport social, prin care toţi ceilalţi subiecţi sunt obligaţi să respecte

prerogativele dreptului de proprietate ale titularului asupra bunului.

b) este un raport voliţional, în sensul că raportul juridic se stabileşte prin voinţa liber

exprimată a participanţilor, subiecţi de drept.

Exemple

Raporturile rezultate din încheierea unui contract de vânzare-cumpărare,

stabilesc drepturi şi obligaţii corelative între vânzător şi cumpărător, rezultate

din ofertă şi acceptare, expresia acordului părţilor la acest contract. În mod

corespunzător, raporturile succesorale rezultate dintr-un legat, exprimă voinţa

testatorului cu privire la transmiterea bunurilor din activul său patrimonial la

momentul încetării sale din viaţă.

c) este un raport în care părţile acestuia se află pe o poziţie de deplină egalitate.

Specific acestei trăsături este faptul că egalitatea părţilor rezultă din acordul liber exprimat

al părţilor, niciuna dintre acestea nu îşi poate impune voinţa în mod superior faţă de cealaltă

parte.

Exemple

Nu poate fi admisă teza obligării unei părţi la încheierea unui contract,

împotriva voinţei acesteia.

II.1.5. Structura raportului juridic civil

Structura raportului juridic civil cuprinde următoarele elemente:

a) Subiecţii raportului juridic civil (părţile), reprezentate de persoanele fizice şi

juridice între care se stabilesc raporturi de natură juridică.

21

b) Conţinutul raportului juridic civil, alcătuit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor

stabilite şi asumate de subiecţi prin încheierea raportului juridic.

Exemple

Conţinutul raportului juridic rezultat din încheierea unui contract de vânzare-

cumpărare îl reprezintă dreptul cumpărătorului de a dobândi bunul care

formează obiectul contractului (convenţiei), în schimbul executării obligaţiei sale

de a plăti preţul, corelativ dreptului vânzătorului de a încasa preţul şi obligaţiei

acestuia de a preda bunul vândut.

c) Obiectul raportului juridic civil, exprimat de însăşi prestaţia la care este îndreptăţită

una din părţile raportului şi pe care trebuie să o îndeplinească cealaltă parte.

Exemple

Constituie obiect al contractului de vânzare-cumpărare bunul care se transmite

de vânzător către cumpărător.

Să ne reamintim...

1. Raportul juridic civil este un raport social, căruia îi sunt proprii relaţiile personale

şi patrimoniale dintre subiecţii participanţi la acest raport.

2. Elementele raportului juridic civil sunt: subiecţii, obiectul şi conţinutul.

Rezumat

1. Trăsătura dominantă a raportului juridic civil rezidă în caracterul voliţional al

acestui raport, exprimat prin faptul că părţile urmăresc un interes, de regulă

patrimonial sau, în particular, protejarea drepturilor de ordin personal (nume,

onoare)

2. Prin conţinut al raportului juridic civil se înţelege drepturile şi obligaţiile părţilor.

3. Termenul de obiect al raportului juridic civil desemnează prestaţia la care este

îndreptăţită o parte şi îndatorirea corelativă care revine celeilalte părţi.

22

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Explicaţi asemănarea şi deosebirea dintre raporturile statornicite între părţile

unui act de vânzare-cumpărare şi raporturile de prietenie.

2. Arătaţi prin ce se caracterizează egalitatea dintre o autoritate a statului şi o

persoană fizică, ambele fiind părţi ale aceluiaşi raport juridic civil.

3. Determinaţi conţinutul raportului juridic civil statornicit între vânzător şi

cumpărator.

23

Unitatea de învăţare II.2. Subiecţii raportului juridic civil

Cuprins

II.2.1. Introducere .........................................................................................................23

II.2.2. Competenţe .........................................................................................................23

II.2.3. Noţiunea subiecţilor raportului de drept civil ...................................................23

II.2.4. Capacitatea civilă a subiecţilor raportului juridic ............................................24

II.2.1. Introducere

Obiectul studiului îl reprezintă definirea subiecţilor de drept, respectiv a titularilor

de drepturi şi obligaţii, precum şi a condiţiilor legale cerute pentru recunoaşterea

calităţii de subiecţi ai raportului juridic civil

II.2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Noţiunile examinate permit determinarea calităţilor de creditor/debitor în

raporturile juridice civile, a elementelor legate de capacitatea civilă a subiecţilor de

drept.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1/2 ore.

II.2.3. Noţiunea subiecţilor raportului de drept civil

Prin subiect al raportului de drept civil se înţelege calitatea de a fi titular al drepturilor

şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul raportulu juridic.

În raport de această dedefiniţie, sunt subiecţi ai raportului juridic civil persoanele fizice

şi persoanele juridice între care se stabilesc asemenea raporturi.

Persoana care dobândeşte sau exercită drepturi civle se numeşte subiect activ, în timp

ce persoana care îşi asumă sau căreia îi incumbă obligaţii, se numeşte subiect pasiv. În

raporturile obligaţionale, subiectul activ este cunoscut sub denumirea de creditor, iar subiectul

pasiv este denumit debitor.

De regulă, raportului juridic civil îi sunt proprii doi subiecţi de drept, între care un

subiect activ şi unul pasiv. Complexitatea unor raporturi juridice determină însă ca, în anumite

24

situaţii, să figureze ca subiecţi mai multe persoane, în care acestea să aibă calitatea de subiecţi

activi sau subiecţi pasivi.

Exemple

În situaţia în care un imobil, teren, este stăpânit în coprorpietate de mai multe

persoane, în ipoteza vânzării acestui bun către mai mulţi cumpărători, fiecare

dintre persoanele raportului juridic ocupă calitatea de subiecţi activi, respectiv

subiecţi pasivi.

În majoritatea raporturilor juridice de drept civil, subiecţii acestuia au deopotrivă

calitatea de creditori, respectiv de debitori.

Exemple

Problema dublei calităţi a subiecţilor este proprie contractelor sinalagmatice,

caracterizate prin interdependenţa şi reciprocitatea prestaţiilor asumate de către

părţi. Astfel, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul este

creditor al preţului şi debitor al obligaţiei de predare a bunului, în timp ce

umpărătorul este creditor al bunului şi debitor al obligaţiei de plată a preţului.

II.2.4. Capacitatea civilă a subiecţilor raportului juridic.

Pentru a fi recunoscută calitatea de subiecţi ai raportului juridic civil, este necesar ca

aceştia să îndeplinească anumite condiţii de capacitate.

Capacitatea juridică a subiecţilor este analizată din perspectiva a două componenete:

capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea civilă de folosinţă, este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi

obligaţii. Potrivit dispoziţiilor art. 35 C. Civ., în cazul persoanelor fizice, capacitatea civilă de

folosinţă este recunoscută de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. Cu

caracter particular, este recunoscută capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi înaintea

naşterii acesteia, de la momentul concepţiei bilogice, cu condiţia ca persoana să se nască vie.

În situaţia persoanelor juridice, art. 194, art. 195 C. Civ. statuează că acestea

dobândesc capacitate de folosinţă civilă de la data actului de înfiinţare şi până la data încetării

funcţionării pentru care au fost înfiinţate. Rezultă aşadar că, în cazul persoanelor juridice,

capacitatea de folosinţă a acestora nu este generală, ci este circumscrisă scopului pentru care

au fost înfiinţate, vorbindu-se astfel de o capacitate specială de folosinţă.

25

Capacitatea civilă de exerciţiu, este aptitudinea persoanei de a-şi asuma drepturi şi de

a-şi asuma obligaţii. În sensul art. 38 C. Civ., capacitatea de exerciţiu este recunoscută de la

împlinirea vârstei de 18 ani, până la acest moment legiuitorul prezumând că minorul nu poate

încheia singur acte juridice. Codul civil, prin dispoziţiile art. 41, art. 43, reglementează

situaţia minorului până la vârsta de 14 ani, respectiv cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani. Se

prevede astfel că, până la vârsta de 14 ani, minorul nu poate încheia acte juridice, fiind lipsit

de capacitate de exerciţiu, astfel că actele juridice în numele minorului se încheie de

reprezentanţii legali ai acestuia. Între 14 şi 18 ani, capacitatea de exerciţiu a minorului este

restrânsă, el putând participa la raporturi juridice, asistat însă de reprezentanţii legali, care

semnează alături de minor actul juridic generator al raportului juridic civil. O situaţie de

excepţie de la regulile instituite în materie de capacitate de exerciţiu, o reprezintă situaţia

minorului care se căsătoreşte, art. 39 C. Civ., stabilind în mod expres că „minorul dobândeşte,

prin căsătorie, capacitate deplină de exerciţiu”. Măsura adoptată de legiuitor este justificată,

în ideea în care acceptăm că dintr-o asemenea căsătorie pot rezulta copii, fiind imperios

necesar ca părintelui, chiar minor, să îi fie recunoscută plenitudinea drepturilor civile.

Cât priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice, aceasta este restrânsă la

actele pe care organele de conducere ale respectivei persoane juridice le poate încheia, în

limita atribuţiilor rezultate din capacitatea specială de folosinţă.

Să ne reamintim...

1. Persoana care dobândeşte un drept înt-un raport juridic civil este subiect activ iar

persoana care îşi asumă obligaţii este subiect pasiv al raportului juridic.

2. Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei fizce şi durează până la

încetarea din viaţă a acesteia.

3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este recunoscută de la împlinirea

vârstei de 18 ani, între 14 şi 18 ani aceasta având o capacitate de exerciţiu restrânsă.

Rezumat 1. Subiecţi ai raportului juridic civil sunt atât persoanele fizice cât şi persoanele

juridice.

2. Complexitatea unor raporturi juridice face ca în persoana aceluiaşi subiect de

drept să fie întrunită atât calitatea de creditor cât şi cea de debitor.

3. Capacitatea civilă a subiecţilor de drept cunoaşte două valenţe: capacitatea de

folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

26

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Într-un raport juridic de vânzare-cumpărare, vânzătorul este creditor al

________________ şi debitor al _________________ iar cumpărătorul este

creditor al __________________ şi debitor al __________________

2. Precizaţi în ce situaţie poate fi valorificată capacitatea civilă de folosinţă a unui

subiect de drept de la momentul concepţiei sale.

3. Minorul de 12 ani este ______________________ de reprezentanţii legali la

încheierea unui act juridic, în timp ce minorul de 16 ani este

___________________ în situaţia încheierii unui act juridic, de către

reprezentantul său legal.

27

Unitatea de învăţare II.3. Conţinutul raportului juridic civil

Cuprins

II.3.1. Introducere .........................................................................................................27

II.3.2. Competenţe ........................................................................................................27

II.3.3. Noţiunea de conţinut al raportului juridic civil .................................................27

II.3.4. Noţiunea dreptului civil subiectiv. Clasificarea drepturilor subiective ............28

II.3.5. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor civile ........................................................30

II.3.1. Introducere

Structura unităţii de învăţare îşi propune diseminarea noţiunii de conţinut a

raportului juridic civil, prin prezentarea elementelor componente. În acest cadru,

studiul va urmări descrierea terminologică a noţiunii de drept civil, privit ca drept

subiectiv şi obligaţie civilă

II.3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea conţinutului raportului juridic civil este în măsură să definească

înţelesul conceptului. Definirea dreptului subiectiv civil, a obligaţiilor civile,

cunoaşterea categoriilor acestora şi a importanţei pe care o prezintă clasificările.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1,1/2 ore.

II.3.3.Noţiunea de conţinut al raportului juridic civil.

Astfel cum am subliniat în secţiunea unităţii de învăţământ destinată analizei

elementelor raportului juridic civil, prin conţinutul acestui raport se înţelege drepturile şi

obligaţiile părţilor, adică drepturile subiectului activ şi obligaţiile subiectului pasiv. Relaţia

dintre aceste drepturi şi obligaţii trebuie privită într-o strânsă interacţiune, în sensul în care

fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă. Mai trebuie precizat, în tendinţa de

nuanţare a semnificaţiei de conţinut a raportului juridic civil, că drepturile care îl determină

sunt drepturi subiective ale titularului – spre deosebire de dreptul obiectiv, care, aşa cum am

arătat într-o analiză anterioară, sunt forme de exteriorizare a normei juridice. Astfel fiind,

28

conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiective ale subiecţilor acestui

raport şi obligaţiile corelative acestor drepturi.

Exemple

În raportul juridic civil generat de încheierea unui contract de vânzare-

cumpărare, există următoarele drepturi (subiective) şi obligaţii corelative: pe de

o parte, vânzătorul are dreptul de a primi preţul bunului vândut, drept căruia îi

corespunde obligaţia cumpărătorului de a plăti acest preţ; pe de altă parte,

vânzătorul are obligaţia de a preda bunul vândut, obligaţie căreia îi corespunde

dreptului cumpărătorului de a primi acest bun.

II.3.4. Noţiunea dreptului civil subiectiv. Clasificarea drepturilor subiective.

Prin drept civil subiectiv se înţelege prerogativa recunoscută subiectului activ de a

pretinde subiectului pasiv o anumită conduită, care poate fi impusă la nevoie prin forţa de

contrângere a statului.

Exemple

Între părţi se încheie un contract de vânzare cumpărare, cu conţinutul

determinat al drepturilor şi obligaţiilor asumate de acestea. Cumpărătorul are

obligaţia efectuării plăţii contravalorii bunului, conduită care îi este cerută de

către cumpărător. În ipoteza în care cumpărătorul nu îşi execută propria

obligaţie, vânzătorul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie – forţa de

constrângere a statului – urmărind obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să

constituie titlu executoriu pentru obligarea cumpărătorului la executarea

îndatoririi asumate.

Drepturile civile subiective se pot clasifica după mai multe criterii:

A. După conţinutul obligaţiilor corespunzătoare, distingem: drepturi absolute şi

drepturi relative.

a) Drepturile absolute, sunt acele drepturi cărora le corespunde obligaţia generală a

tuturor persoanelor de a se abţine de a le încălca. Sunt considerate drepturi absolute, drepturile

personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la onoare, la existenţă fizică), precum şi drepturile

reale principale (dreptul de proprietate şi dezmembrămintele dreptului de proprietate).

29

b) Drepturile relative, sunt acele drepturi care sunt opozabile anumitor subiecţi. Fac

parte din categoria drepturilor relative drepturile de creanţă, cum ar fi, de pildă, dreptul

vânzătorului de a primi de la cumpărător preţul bunului care face obiectul vânzării.

B. După cum au sau nu un conţinut economic, evaluabil în bani, drepturile subiective

sunt clasificate în drepturi patrimoniale şi drepturi personale (neptarimoniale).

a) Drepturile patrimoniale, sunt acele drepturi care au un conţinut economic, putând fi

evaluate în bani. Marea majoritate a drepturilor civile subiective sunt drepturi patrimoniale.

b) Drepturile personale (nepatrimoniale), sunt drepturile subiective civile strâns legate

de individualitatea persoanei, referitor la atributele acesteia (dreptul la nume, onoare etc.)

C. După criteriul naturii lor, drepturile patrimoniale se clasifică în drepturi reale şi

drepturi de creanţă.

a) Drepturile reale, sunt astfel definite prin legătura existentă între persoană şi un

anumit lucru.

Drepturile reale se clasifică la rândul lor în drepturi reale principale şi drepturi reale

accesorii. Dreptul real principal cel mai deplin este dreptul de proprietate, în categoria

aceloraşi drepturi reale principale figurând şi dezmembrămintele dreptului de proprietate:

dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de superficie, dreptul de

servitute. Drepturile reale accesorii, constituite pentru garantarea unei creanţe, sunt gajul,

ipoteca şi privilegiile.

Exemple

Dreptul de proprietate exercitat de titular asupra unui bun, conferă prerogative

reale, absolute ale proprietarului asupra bunului. Acesta exercita posesia asupra

bunului, folosinţa, precum şi dispoziţia, putând transforma bunul în

materialitatea sa ori având posibilitatea să-l înstrăineze.

b) Drepturile de creanţă, sunt acele drepturi reale în temeiul cărora subiectul activ

poate pretinde subiectului pasiv să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Exemple

Împrumutul unei sume de bani, deschide posibilitatea pentru creditor

(împrumutător) să promoveze o acţiune în justiţie în cazul în care debitorul

(împrumutatul) nu restituie la scadenţă suma primită cu titul de împrumut.

30

D. După corelaţia dintre ele, drepturile subiective pot fi drepturi principale şi drepturi

accesorii.

a) Drepturile principale au o existenţă de sine stătătoare, în sensul că naşterea şi

existenţa lor nu este condiţionată de existenţa altor drepturi.

b) Drepturile accesorii sunt acele drepturi a căror naştere şi existenţă depind de un

drept principal.

Exemple

Dreptul de proprietate este un drept principal, în timp ce dreptul de ipotecă este

un drept accesoriu, condiţionat, ca garanţie, de existenţa unui drept de creanţă

al creditorului asupra patrimoniului debitorului în cadrul unui contract de

împrumut. Dacă debitorul nu înţelege să-şi execute de bună voie obligaţia de

restituire a împrumutului, creditorul are posibilitatea să se îndrepte asupra

imobilului ipotecat pentru îndestularea creanţei sale, a împrumutului.

E. După gradul de siguranţă pe care îl oferă titularului lor, drepturile civile subiective

pot fi drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi.

a) Drepturile pure şi simple, conferă titularului lor o maximă siguranţă, ele

producându-şi efectele imediat, de la momentul naşterii lor.

b) Drepturile afectate de modalităţi sunt acele drepturi a căror naştere şi chiar existenţă

depind de un eveniment viitor: termen, condiţie sau sarcină.

II.3.5. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor civile.

Prin obligaţie, în sens juridic, se înţelege îndatorirea asumată de subiectul pasiv de a

da, a face sau a nu face ceva în beneficiul subiectului pasiv.

Privită ca noţiune materială, noţiunea de obligaţie desemnează şi înscrisul constatator

al unei creanţe.

Clasificarea obligaţiilor civile:

A. După obiectul lor, obligaţiile sunt obligaţii de a da, obligaţii de a face şi obligaţii

de a nu face.

a) Obligaţia de a da, în sens juridic, exprimă obligaţia de a constitui sau a strămuta un

drept real. Prin aceasta obligaţia de a da din dreptul civil se distinge de înţelesul obişnuit al

noţiunii de a da, care exprimă transmiterea unui bun.

31

Exemple

Obligaţia vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului

vândut către cumpărător este o obligaţie de a da. Ea nu se confundă cu obligaţia

de predare a bunului vândut, care este o obligaţie de a face.

b) Obligaţia de a face, constă în îndatorirea de a exceuta un serviciu, o lucrare sau de a

preda un lucru.

Exemple

Intră în categoria obligaţiei de a face, executarea prestaţiei de serviciu la care s-

a obligat firma specializată în curăţarea unor obiecte vestimentare.

c) Obligaţia de a nu face, este îndatorirea asumată de debitorul acestei obligaţii, de a

nu face ceva ce în mod obişnuit era îndreptăţit să facă în absenţa acestei obligaţii asumate.

Exemple

Deşi locuinţele celor doi proprietari se află la o distanţă mai mare de 2 metri,

permiţând acestora deschiderea de ferestre spre proprietatea vecină, prin

obligaţia asumată, unul dintre proprietari îşi ia angajamentul de a nu deschide

ferestre spre proprietatea vecină.

B. După criteriul efectelor produse, obligaţiile civile se împart în obligaţii civile

(perfecte) şi obligaţii naturale (imperfecte).

a) Obligaţiile civile (perfecte) se bucură de integralitatea protecţiei lor pentru aducere

la îndeplinire pe calea forţei de constrângere a statului.

b) Obligaţiile naturale (imperfecte), spre deosebire de cele anterioare, nu se bucură de

o protecţie a îndeplinirii lor pe calea acţiunii în justiţie.

Exemple

Între două persoane a intervenit contractul de împrumut având ca obiect o sumă

de bani. Până la momentul scadent – mai mult chiar, până la împlinirea

termenului general de prescripţie – în cazul neîndeplinirii obligaţiei de resttuire

32

a împrumutului de către debitor, creditorul poate cere instanţei de judecată

constatarea creanţei sale şi obligarea debitorului la restituirea sumei de bani.

Obligaţia debitorului este consacrată astfel ca obligaţie civilă (perfectă). Dacă

însă creditorul nu promovează acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de

prescripţie, dreptul său material la acţiune s-a prescris, el nemaifiind în drept să

obţină recunoaşterea pe cale judecătorească a dreptului său. În schimb, dacă

debitorul îşi execută obligaţia, după împlinirea termenului de prescripţie, el nu

va mai putea cere restituirea, obligaţia sa fiind considerată ca una naturală

(imperfectă)

C. După opozabilitatea lor, obligaţiile sunt obişnuite, opozabile şi terţelor persoane şi

obligaţii reale.

a) Obligaţiile obişnuite sunt acele obligaţii care revin debitorului faţă de care s-au

născut.

b) Obligaţiile opozabile şi terţilor sunt obligaţiile strâns legate de un bun, încât

creditorul nu îşi poate realiza dreptul său decât cu concursul titularului actual al dreptului real

asupra acelui bun, care este ţinut şi el de îndeplinirea unei obligaţii născută anterior.

Exemple

Obligaţia cumpărătorului unui imobil de a respecta dreptul de uzufruct viager

recunoscut de proprietarul anterior în beneficiul unei persoane (uzufructuarul)

care nu a fost parte la contractul de vânzare-cumpărare.

c) Obligaţiile reale sunt acele obligaţii care revin deţinătorului uni bun, în considerarea

importanţei deosebite a unui asemenea bun pentru sociatate.

Exemple

Constituie o obligaţie reală, îndatorirea ce revine proprietarului unui bun din

patrimoniul istoric naţional de a conserva acel bun

Să ne reamintim...

1. Conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiective şi

obligaţiile corelative ale părţilor raportului juridic.

33

2. Dreptul subiectiv civil este prerogativa recunoscută subiectului activ de a pretinde

subiectului pasiv o anumită conduită, care poate fi impusă la nevoie prin forţa de

contrângere a statului.

3. Obligaţia civilă reprezintă îndatorirea asumată de subiectul pasiv de a da, a face

sau a nu face ceva în beneficiul subiectului pasiv.

4. Principalele categorii de drepturi civile subiective sunt drepturile patrimoniale şi

drepturile personale.

5. Obligaţiile civile cunosc forma obligaţiilor de a da, obligaţiilor de a face,

obligaţiilor de a nu face.

Rezumat

1. Raportul juridic civil cuprinde în conţinutul său drepturile şi obligaţiile civile.

2. Drepturile subiective civile sunt de mai multe categorii:

Drepturile absolute

Drepturile relative

Drepturile patrimoniale

Drepturile personale (nepatrimoniale)

Drepturile reale

Drepturile de creanţă

Drepturile principale

Drepturile accesorii

Drepturile pure şi simple

Drepturile afectate de modalităţi

3. Obligaţiile civile cunosc următoarea clasificare:

Obligaţia de a da

Obligaţia de a face

Obligaţia de a nu face

Obligaţiile civile (perfecte).

Obligaţiile naturale (imperfecte)

34

Obligaţiile obişnuite

Obligaţiile opozabile şi terţilor

Obligaţiile reale

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Remarcaţi distincţia dintre dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv.

2. Ce înţelegeţi prin sintagma „forţa de constrângere a statului” din definiţia

dreptului subiectiv civil?

3. Enumeraţi drepturile reale principale.

4. Obligaţia vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului

vândut către cumpărător este o obligaţie de a da sau o obligaţie de a face?

35

Unitatea de învăţare II.4. Obiectul raportului juridic civil

Cuprins

II.4.1. Introducere .....................................................................................................35

II.4.2. Competenţe ....................................................................................................35

II.4.3. Noţiunea de obiect al raportului juridic civil

Bunurile. Clasificarea bunurilor ....................................................................35

II.4.1. Introducere

Obiectul raportului juridic civil desăvârşeşte înţelegerea specificului acestei relaţii

sociale. După analiza subiecţilor, a drepturilor şi obligaţiilor acestora, este

necesară cunoaşterea prestaţiei concrete în care se materializează conţinutul

prerogativelor exercitate sau asumate de părţile unui raport juridic. Acestui

deziderat îi răspunde prezenta unitatea de învăţare, concentrată asupra noţiunii de

bun, în înţelesul juridic al termenului.

II.4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Lectura structurii permite cunoaşterea şi reprezentarea categoriei de bun, în

înţelesul ştiinţei dreptului, aceasta facilitând reprezentarea pentru viitor a

cunoaşterii adevăratelor raporturi dintre subiecţii de drept.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1 ore.

II.4.3. Noţiunea de obiect al raportului juridic civil. Bunurile. Clasificarea

bunurilor.

Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege prestaţia la care este îndreptăţi

subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv al raportului juridic.

În cadrul acestei analize, cercetarea obiectului impune analiza instituţiei juridice a

bunurilor.

Prin bun, din punct de vedere juridic, se desemnează orice lucru care se află în natură

şi este susceptibil de determinare prin simţurile omului, având astfel o existenţă materială.

36

Pentru ca un asemenea lucru să fie considerat bun din perspectiva dreptului, este necesar ca el

să aibă o valoare economică şi să fie susceptibil de apropiere, sub forma unor drepturi.

Codul civil consacră în cuprinsul dispoziţiilor art. 536 – 546 următoarea clasificare a

bunurilor, care poate fi grupată determinat de anumite criterii stabilite de doctrină:

A. După natura lor:

a) Bunuri mobile sunbt acele bunuri care nu au o aşezare fixă, putând fi mişcate dintr-

un loc în altul, fie prin acţiunea lor proprie, fie prin acţiunea omului. Sunt considerate bunuri

mobile animalele, lucrurile separate de sol, creanţele etc., precum şi energia electrică (art. 538

C. Civ.)

b) Bunuri imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă. În categoria

bunurilor imobile prevederile art. 537 C. Civ. enumeră terenurile, izvoarele si cursurile de

apa, plantatiile prinse in radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant cu caracter

permanent, platformele si alte instalatii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul

continental, precum si tot ceea ce, in mod natural sau artificial, este incorporat in acestea cu

caracter permanent. Tot în categoria bunurilor imobile, Codul civil recunoaşte grupa bunurilor

imobile prin destinaţie, în reglementarea dată de textul art. 538. Potrivit dispoziţiei citate

raman bunuri imobile materialele separate in mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou

intrebuintate, atat timp cat sunt pastrate in aceeasi forma, precum si partile integrante ale unui

imobil care sunt temporar detasate de acesta, daca sunt destinate spre a fi reintegrate.

Tot astfel, sunt bunuri imobile materialele aduse pentru a fi intrebuintate in locul celor vechi,

din momentul in care au dobandit aceasta destinatie.

Exemple

Dacă în cazul bunurilor mobile sfera acestora este infinită, intrând practic în

această determinare toate bunurile care nu au o aşezare fixă, indiferent de

mărimea şi valoarea lor, în sfera noţiunii de bunuri mobile urmează a cuprinde

terenurile precum şi construcţiile încorporate solului. Pentru înţelegerea corectă

a noţiunii de bun imobil urmează a avea în vedere şi dispoziţiile Codului civil în

materie de carte funciară, care definesc înţelesul noţiunii, în sensul cuprinderii

contrucţiei în pamânt. În acest înţeles, nu fac parte din categoria imobilelor

diferite anexe gospodăreşti „uşoare”, de genul coliviilor, coteţelor destinate

animalelor de curte, care, aparent, au o aşezare fixă dar nu sunt încorporate

solului.

B. După cum întrebuinţarea implica sau nu consumarea lor, bunurile sunt consumtibile

şi neconsumtibile. (art. 544 C. Civ.)

37

a) Bunuri consumtibile sunt acele bunuri care nu pot fi folosite fără a li se consuma

substanţa ori fără a fi înstrăinate de la prima lor întrebuinţare.

b) Bunuri neconsumtibile sunt bunurile care pot fi folosite în mod continuu, fără ca

prin această utilizare să le fie consumată substanţa sau să fie implicată înstrăinarea lor.

Exemple

Alimentele, combustibilul, banii constituie exemple de bunuri consumtibile, în

timp ce terenurile, construcţiile, obiectele vestimentare sunt bunuri

necomsumtibile.

C. După cum pot fi sau nu înlocuite unele cu altele, bunurile sunt fungibile şi

nefungibile. (art. 543 C. Civ.)

a) Sunt fungibile, bunurile care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei

obligaţii.

b) Spre deosebire de prima categorie, sunt bunuri nefungibile acele bunuri care nu pot

fi înlocuite între ele pentru executarea unei obligaţii.

Exemple

Un tablou original este un bun nefungibil, în comparaţie cu un tablou obişnuit,

care este un bun fungibil

D. Din punct de vedere al criteriului fizic, bunurile sunt divizibile şi indivizibile. (art.

545 C. Civ.)

a) Bunuri divizibile sunt acele bunuri susceptibile de împărţire fizică, fără ca prin

aceasta să le fie schimbată destinaţia.

b) Bunuri nedivizibile sunt bunurile care nu pot fi împărţite fără a li se schimba

destinaţia.

Exemple

Un obiect de mobilier (dulap) este un bun indivizibil, întrucât orice diviziune

fizică a acestuia l-ar face nefolosibil. În schimb, o parcelă de teren poate fi

supusă diviziunii fizice prin procedura partajului, situaţia în care loturile

rezultate din împărţire ar fi acordate către mai mulţi titulari.

38

E. După criteriul dependenţei unui bun de altul, distingem între bunuri principale şi

bunuri accesorii. (art. 546 C. Civ.)

a) Bunuri principale sunt bunurile care au o existenţă de sine stătătoare, independentă

de existenţa altor bunuri.

b) Bunuri accesorii sunt acele bunuri care nu pot fi utile decât pin intermediul altor

bunuri.

Exemple

Cutiile pentru instrumentele muzicale, pompa pentru bicicletă, lopeţile unei

bărci.

În afară de clasificarea recunoscută de Codul civil, anterior expusă, doctrina de

specialitate consacră şi alte criterii de clasificare a bunurilor, care sunt utile pentru înţelegerea

diversităţii acestora.

F. După posibilitatea încheierii unor acte juridice, se face distincţie între bunuri scoase

din circuitul civil şi bunuri aflate în circuitul civil.

a) Sunt bunuri scoase din circuitul civil, acele bunuri care nu pot forma obiectul unor

acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte. Aceste bunuri sunt supuse regimului

inalienabilităţii, întrucât nu pot constitui obiect al unor acte juridice de dispoziţie.

b) Marea majoritate a bunurilor sunt bunuri aflate în circuitul civil, în sensul în care

persoanele fizice şi persoanele juridice pot face acte juridice civile.

Exemple

Bunurile înscrise în art. 135 din Constituţie, cele la care se referă prevederile

art. 4 din Legea nr. 213/1998, sunt bunuri aflate în domeniul public, care nu pot

forma obiectul unor acte juridice de înstrăinare (clădirile în care îşi desfăşoară

activitatea instituţiile autorităţii de stat centrale şi locale, străzile, pieţele

publice, imobilele spitalelor, teatrelor, declarate ca fiind ale domeniului public.

G. După criteriul posibilităţii de a produce fructe, bunurile sunt clasificate în bunuri

frugifere şi bunuri nefrugifere. Această clasificare, deşi nu este explicită, rezultă implicit din

dispoziţiile art. 547, art. 548 C. Civ.

a) Bunurile frugifere sunt bunurile susceptibile de a produce fructe, fără ca prin aceasta

să îşi consume substanţa.

39

b) Bunurile nefrugifere, spre deosebire de primele, nu sunt susceptibile de a produce

fructe fără consumarea substanţei lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 548 C. Civ., fructele sunt de trei feluri: naturale, industriale şi

civile.

Fructele naturale sunt cele produse de bun fără nicio intervenţie a omului.

Fructele industriale sunt produsele create de bun ca urmare a intervenţiei omului.

Fructele civile reprezintă echivalentul în bani sau în alte lucruri al utilizării unui bun.

Alăturat fructelor produse de un bun, există categoria productelor, care sunt tot fructe

produse de bun, cu menţiunea că prin culegerea acestora se consumă însăşi substanţa bunului.

Exemple

Fructe naturale: iarba crescută pe un teren necultivat, prăsila animalelor,

vânatul, fructele naturale dintr-o pădure etc.

Fructe industriale: recoltele însămânţate pe un teren agricol, produsele de pe

plantaţii etc.

Fructe civile: chiriile, arendele etc.

Producte: marmura dintr-o carieră, lemnul extras dintr-o pădure

Să ne reamintim...

1. Subiecţii raportului juridic civil exercită anumite drepturi şi îşi asumă o serie de

obligaţii legate strict de prestaţiile care formează obiectul acestui raport. Aceste

prestaţii au în vedere lucrurile care constituie interesul stabilirii raporturilor dintre

părţi, cuprinse în noţiunea generică de bunuri.

Rezumat

1. Bunurile sunt lucrurile care au valoare economică şi sunt susceptibile de apropiere

de către om sub forma exercitării unor drepturi.

2. Bunurile sunt clasificate în următoarele categorii principale:

Bunuri mobile

Bunuri imobile

Bunuri consumtibile

Bunuri neconsumtibile

Bunuri fungibile

Bunuri nefungibile

40

Bunuri divizibile

Bunuri nedivizibile

Bunuri principale

Bunuri accesorii

Bunuri scoase din circuitul civil

Bunuri aflate în circuitul civil

Bunuri frugifere

Bunuri nefrugifere

Fructele bunurilor se împart în:

Fructe naturale

Fructe industriale

Fructe civile

Producte

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Efectuaţi o clasificare după criteriile învăţate, a unui bun construcţie, casă de

locuit.

2. Explicaţi categoriile de fructe naturale, industriale şi civile care pot fi culese de

pe un teren arabil cultivat.

41

Modulul III. Actul juridic civil

Cuprins

Introducere ...............................................................................................................41

Obiectivele modului ..................................................................................................41

UI III.1. Noţiunea actului juridic civil. Categorii de acte juridice civile .....................43

UI III.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil.............................................50

UI III.3. Modalităţile actului juridic civil ..................................................................59

UI III.4. Forma actului juridic civil ..........................................................................64

Introducere

Semnificaţia juridică a termenului de act juridic, cunoaşte două sensuri. Pe de o

parte, actul juridic este privit ca operaţie juridică (instrumentum), atunci când

acesta are în vedere acordul de voinţă a două sau mai multe persoane pentru a

naşte, modifica sau stinge raporturi juridice. Pe de altă parte, tot din punctul de

vedere al semnificaţiei juridice, termenul desemnează mijlocul probator

(instrumentum) folosit pentru proba, dovada raporturilor juridice civile.

Analiza modulului de faţă are în vedere actul juridic privit ca operaţiune, cu alte

cuvinte mecanismele care au loc în procesul intenţional al participanţilor de a

stabili raporturi juridice.

Raportul juridic civil este rezultatul unor manifestări de voinţe ale subiecţilor de

drept sau al unor fapte, acestea din urmă privite ca evenimente, unele naturale,

independente omului, sau al unor fapte ale omului.

Structura modulului de studiu are în atenţie înţelesul categoriei de drept a actului

juridic, privit ca manifestare de voinţă a participanţilor la un raport juridic, faptele

juridice – licite şi ilicite – formând obiect de analiză a teoriei generale a

obligaţiilor, din structura curriculară a materiei dreptului civil, proprie anului II de

facultate.

Competenţe

Parcurgerea modulului contribuie la definirea şi reprezentarea conceptului de act

juridic, înţelegerea sensului diferitelor categorii, după cum şi explicarea

elementelor care caracterizează valabilitatea încheierii unui act juridic, în speţă

civil, din perspectiva condiţiilor necesare.

Cercetarea aprofundează modalităţile care afectează un act juridic, precum şi

condiţiile de formă pe care acesta trebuie sa le îmbrace pentru a dobândi

42

valabilitate, recunoaştere şi opozabilitate.

43

Unitatea de învăţare III.1. Noţiunea actului juridic civil. Categorii de

acte juridice civile

Cuprins

III.1.1. Introducere ...................................................................................................42

III.1.2. Competenţe ...................................................................................................42

III.1.3. Noţiunea actului juridic civil. Clasificarea actelor juridice ............................42

I.1.1. Introducere

Actul juridic civil nu trebuie imaginat sub forma materială a unui înscris. Acesta

constituie înţelesul instrumentului probator al actului, a mijlocului prin care

raportul juridic este dovedit.

Semnificaţia noţiunii de act juridic este mult mai profundă, implicând cunoaşterea

manifestăriii de voinţă a subiecţilor de drept în crearea raporturilor dintre acestea.

Interesează sub acest aspect modul de formare a acordului de voinţă, multitudinea,

varietatea actelor juridice formate.

I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Explicarea actului juridic ca mod de formare a voinţei subiective, psihologice a

subiecţilor de drept pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

După descrierea actului juridic, analiza continuă cu formele de manifestare a

diferitelor categorii de acte.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1 ore.

1. Noţiunea actului juridic civil. Clasificarea actelor juridice.

Din punct de vedere al dreptului, în general, al dreptului civil, în special, noţiunea de

act juridic este susceptibilă de două înţelesuri.

44

Pe de o parte, prin act juridic se înţelege operaţiunea juridică (negotium), după cum,

pe de altă parte, termenul de act juridic desemnează înscrisul probator pentru dovedirea

actului juridic (intrumentum).

În linii generale, actul juridic este manifestarea de voinţă destinată să producă

anumite efecte juridice (să creeze, să modifice sau să stingă un raport juridic civil), în

limitele şi condiţiile dreptului obiectiv.

Clasificarea actelor juridice se realizează în funcţie de mai multe criterii.

A. După criteriul numărului părţilor a căror voinţă juridică participă la formarea

actului, se disting acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale şi acte juridice

multilaterale.

a) Acte juridice unilaterale, sunt rezultatul exprimării unei singure manifestări de

voinţă, fiind valabil încheiate de o singură persoană.

Exemple

Testamentul este un act juridic unilateral, fiind rezultatul manifestării de voinţă a

unei singure persoane, testatorul, cu privire la persoana gratificată după

momentul încetării de viaţă a testatorului.

b) Acte juridice bilaterale, sunt acele acte juridice încheiate ce rezultat al manifestării

de voinţe a două persoane.

Exemple

Aria actelor juridice bilaterale este foarte largă, cuprinzând majoritatea actelor

la încheierea cărora participă două părţi – contractul de vânzare-cumpărare, de

depozit, antrepriză, donaţie etc.

c) Acte juridice multilaterale, se caracterizează prin participarea mai mult de două

persoane, prin manifestarea lor de voinţă, la încheierea lor.

Exemple

Contractul de societate, contractul de vânzare cumpărare, în care sunt mai multe

persoane, contractele colective de muncă etc.

45

B. După scopul urmărit de părţi prin încheierea actului juridic, acestea se împart în

acte juridice cu titlu oneros şi acte juridice cu titlu gratuit.

a) Actele juridice cu titlu oneros se caracterizează prin faptul că fiecare parte urmăreşte

obţinerea unui avantaj patrimonial.

b) Spre deosebire de prima categorie, în cazul actelor juridice cu titlu gratuit nu se

urmăreşte de către părţi obţinerea unui echivalent.

Exemple

În timp ce majoritatea actelor juridice sunt cu titlul oneros – vânzarea-

cumpărarea, depozitul, împrumutul cu dobândă, arenda, concesiunea etc – sfera

actelor cu titlu gratuit este mult restrânsă – contractul de donaţie, contractul de

împrumut fără dobândă etc.

C. La rândul lor, actele cu titlu oneros se împart în acte comutative şi acte aleatorii.

a) Actele juridice cu titlu oneros comutative se disting prin cunoaşterea întinderii

drepturilor şi obligaţiilor părţilor, a avantajului material care revine acestora.

b) Acte juridice cu titlu oneros aleatorii sunt acele acte juridice din cuprinsul cărora nu

se cunoaşte întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, nefiind determinat câştigul acestora,

încât nici nu se ştie dacă va fi pierdere sau câştig.

Exemple

Într-un contract de vânzare-cumpărare, contract de împrumut, fiecare dintre

părţi cunoaşte întinderea drepturilor şi obligaţiilor care le revin, acestea fiind

specii de acte comutative, în timp ce jocul, prinsoarea reprezintă exemple de acte

aleatorii, conţinutul lor fiind determinat de hazard (aleas).

D. Contractele cu titlu gratuit cunosc şi ele diviziunea în liberalităţi şi acte

dezinteresate.

a) Liberalităţile sunt acte prin care o parte transmite celeilalte părţi, cu titlu gratuit, un

bun, o fracţiune din patrimoniul său ori chiar întreg patrimoniul

b) Actele dezinteresate sunt acele acte prin care o parte procură celeilalte părţi un folos,

cu titlu gratuit, fără ca prin aceasta să-şi diminueze patrimoniul.

46

Exemple

Donaţia, testamentul sunt acte cu titlu gratuit de factura liberalităţilor, în timp ce

prin împrumutul de folosinţă, mandatul gratuit s.a., partea procură un folos

celeilalte părţi, fără a-şi afecta propriul patrimoniu.

E. După criteriul momentului în care îşi produc efectele, actele juridice civile sunt acte

juridice între vii şi acte juridice pentru cauză de moarte.

a) Actele juridice între vii sunt încheiate pentru a produce efecte în timpul vieţii

părţilor.

b) Actele juridice pentru cauză de moarte sunt destinate a produce efecte juridice la

moartea uneia dintre părţi.

Exemple

Testamentul, doanţia asupra bunurilor viitoare, asigurarea de viaţă, sunt specii

de acte juridice pentru cauză de moarte, considerând spectrul larg al celorlalte

acte juridice ca fiind între vii.

F. După naturaa efectelor pe care le produc, actele juridice civile sunt acte constitutive,

acte translative şi acte declarative.

a) Actele constitutive de drepturi sunt acte prin care se crează între părţi raporturi

juridice pentru viitor.

b) Actele translative de drepturi sunt actele prin care anumite drepturi se transmit din

patrimoniul unei părţi în patrimoniul celeilalte părţi.

c) Actele declarative se caracterizează prin faptul că, prin intermediul lor, părţile

recunosc sau confirmă drepturi care există anterior momentului încheierii actului.

Exemple

Contractul de vânzare-cumpărare este un act constitutiv de drepturi, congerind

şi recunoscând drepturi pentru viitor, iar, în măsura în care la momentul

încheierii actului juridic are loc şi transmiterea bunului vândut, de la vânzător la

cumpărător, el este şi un act juridic translativ. Un exemplu de act juridic

declarativ de drepturi este contractul de partaj. Urmare a acestui act – varietate

a partajului voluntar – dreptul copărtaşilor asupra bunului/bunurilor împărţite,

este recunoscut de la momentul dobândirii bulului/bunurilor în coproprietate iar

nu de la data efectuării partajului.

47

G. După importanţa pe care o prezintă actul juridic pentru patrimoniul persoanei,

distingem: acte de administrare, acte de conservare şi acte de dispoziţie.

a) Actele de administrare sunt acele acte prin care se urmăreşte punerea în valoare,

folosirea şi exploatarea unui bun.

b) Prin acte de conservare se urmăreşte păstrarea unor drepturi în patrimoniul

persoanei, conservarea sau preîntâmpinarea pierderii lor.

c) Actele de dispoziţie exprimă prerogativa de transformare a unui bun, de transmitere

a acestuia.

Exemple

Închirierea unui imobil constituie un act de administrare iar demersul întreprins

pentru întreruperea unei posesii îndelungate, sub forma prescripţiei achizitive,

îmbracă forma unui act de conservare a dreptului unui titular asupra imobilului.

Pe de altă parte, transformarea unui bun, înstrăinarea acestuia sunt acte de

dispoziţie.

H. După criteriul cerinţelor necesare încheierii actului juridic, acesta poate fi: act

juridic consensual, solemn sau real.

a) Este un act juridic civil consensual acel act care se încheie prin simplul acord de

voinţă a părţilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi.

b) Actul juridic solemn presupune îndeplinirea anumitor formalităţi cerute de lege

pentru recunoaşterea efectelor sale.

c) În cazul actului juridic civil real este necesar, pentru recunoaşterea efectelor sale, nu

doar manifestarea acordului de voinţe al părţilor, ci şi remiterea materială a bunului.

Exemple

Contractul de transport, se poate încheia ca act juridic consensual, nefiind

necesară materializarea voinţei părţilor într-un înscris probator. Pentru a fi

valabil, este necesar ca bunul să fie predat materal, ceea ce ilustrează şi

caracterul real al acestui act. În cazul donaţiei, al testamentului, este necesară

încheierea lor cu respectarea anumitor formalităţi, fiind contracte solemne, lipsa

formalităţilor de solemnitate atrăgând nulitatea absolută a actului juridic.

J. După importanţa lor, actele juridice civile sunt: acte principale şi acte accesorii.

48

a) Actele principale au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor nefiind determinată de

existenţa altui act juridic.

b) Actele accesorii sunt acele acte a căror existenţă depinde de un act juridic principal.

Exemple

Contractul de ipotecă – prin care se instituie o garanţie reală imobiliară – este

un act accesoriu contractului de împrumut, prin care o societate bancară acordă,

prin împrumut, suma de bani necesară pentru achiziţionarea unui bun imobil.

Să ne reamintim...

Actul juridic civil, privit ca operaţiune juridică, este rezultatul unui acord de voinţă

exprimat de subiecţii de drept participanţi la raportul juridic, fiind lipsit de relevanţă

dacă acesta se materializează într-un înscris constatator, doveditor.

Rezumat

Din punctul de vedere al actului juridic operaţiune juridică, acesta cunoaşte

următoarele categorii, după criteriile explicitate:

Acte juridice unilaterale

Acte juridice bilaterale

Acte juridice multilaterale

Acte juridice cu titlu oneros

acte comutative

acte aleatorii

Acte juridice cu titlu gratuit

liberalităţi

acte dezinteresate

Acte juridice între vii

Acte juridice pentru cauză de moarte

Acte juridice constitutive de drepturi

Acte juridice translative de drepturi

Acte juridice declarative de drepturi

49

Acte juridice de conservare

Acte juridice de administrare

Acte juridice de dispoziţie

Acte juridice consensuale

Acte juridice solemne

Acte juridice reale

Acte juridice principale

Acte juridice accesorii

Test de evaluare a cunoştinţelor

1 Remarcaţi distincţia dintre actele comutative şi actele aleatorii.

2. Este un act juridic unilateral: a) donaţia; b) depozitul; c) testamentul.

3. Contractul de donaţie este un act juridic: a) constitutiv de drepturi; b) translativ

de drepturi; c) declarativ de drepturi.

4. Demersurile făcute de unul din coproprietarii imobilului construcţie pentru

întreţinerea clădirii sunt: a) acte de administrare; b) acte de conservare; c) acte de

dispoziţie.

5. Este necesară forma solemnă la încheierea următoarelor acte juridice: a)

donaţie; b) vânzarea unui imobil; c) testament.

50

Unitatea de învăţare III.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic

civil

Cuprins

III.2.1. Introducere ...................................................................................................50

III.2.2. Competenţe ...................................................................................................50

III.2.3. Noţiunea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil ..............................50

III.2.4. Capacitatea ...................................................................................................51

III.2.5. Consimţământul ............................................................................................51

III.2.6. Viciile de consimţământ ................................................................................51

III.2.7. Obiectul ........................................................................................................52

III.2.8. Cauza ............................................................................................................54

III.2.9. Forma actului juridic civil ............................................................................56

III.2.1. Introducere

Încheierea unui act juridic este supusă cerinţei de respectare a unor condiţii. În linii

generale, aceste condiţii sunt de fond şi de formă.

Sunt condiţii de fond cele referitoare la elementele intriseci ale actului –

capacitatea, consimţământul, obiectul, cauza. Condiţiile de formă se referă la

cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească actul juridic sub aspectul exteriorizării

sale.

III.2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Unitatea devoltă mecanismul de exprimare a acordului de voinţă al subiecţilor

raportului juridic, după cum întreprinde o analiză asupra cerinţelor pe care trebuie

să le îndeplinească obiectul actului juridic, bunul privit ca prestaţie. Tematica

acestei unităţi defineşte viciile de consimţământ, împrejurările în prezenţa cărora

actul juridic nu este valabil. În fine, structura destinată cerinţei de formă lămureşte

situaţiile în care actele juridice trebuiesc încheiate în formă scrisă şi cu respectarea

unor formalităţi, pentru însăşi validitatea lor.

51

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

III.2.3. Noţiunea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil.

Condiţiile de validitate ale actului juridic civil se referă la cerinţele legale pe care acest

act trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerat valabil încheiat, în vederea producerii

efectelor sale.

Aceste conduiţii de validitate, pot fi grupate în următoarele categorii:

a) condiţii de fond, respectiv capacitatea părţilor actului juridic, consimţământul,

obiectul şi cauza actului juridic.

b) condiţii de formă, referitoare la forma cerută pentru recunoaşterea efectelor

anumitor acte juridice civile

Literatura de specialitate mai recunoaşte în rândul condiţiilor de validitate categoria

condiţiilor de publicitate, cerute de lege pentru ca anumite acte juridice să devină opozabile

faţă de terţele persoane sau chiar faţă de părţi.

Obiectul studiului de faţă îl constituie examinarea condiţiilor de fond şi formă, cerute

pentru validitatea actelor juridice civile.

III.2.4. Capacitatea.

Capacitatea civilă a părţilor reprezintă aptitudinea persoanei fizice şi a persoanei

juridice de a fi subiect de drept, adică de a sta în raporturi juridice civile şi a încheia acte

juridice spre a deveni astfel titular de drepturi şi obligaţii civile.

Întrucât problemele referitoare la capacitatea civilă a subiecţilor de drept, sub cele

două forme – capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu – au fost examinate în

cuprinsul primului modul al prezentului curs, considerentele expuse rămân aplicabile noţiunii

de capacitate juridică, fără a fi necesară reluarea lor în cadrul acestei analize.

III.2.5. Consimţământul.

Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţă a subiectului de drept de a încheia

un act juridic şi de a-l respecta.

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) Să fie dat de o persoană cu discernământ. Fiind o manifestare de voinţă,

consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământul faptelor sale.

Astfel cum am mai nuanţat, legea prezumă lipsa totală a discernământului în cazul minorilor

52

care nu au împlinit vârsta de 14 ani, după cum restrânge capacitatea, sub aspectul unui

discernământ deplin, în situaţia minorilor între 14 şi 18 ani. Sunt considerate că nu au

discernământ persoanele puse sub interdicţie, cele care suferă de alienaţie şi debilitate

mintală, afecţiuni constatate ca atare prin expertize medico legale de specialitate-

b) Să fie exteriorizat. Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie exteriorizat, în oricare

din formele care să ateste exprimarea acestuia: verbal, în scris, prin gesturi, prin orice fapt

concludent

c) Să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Consimţământul exprimat

de subiectul de drept trebuie să fie clar, precis, să ofere garanţia angajării subiectului în

executarea obligaţiei sau asumarea dreptului. Nu îndeplineşte această condiţie

consimţământul exprimat sub formă de glumă, vag.

d) Să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ. Cerinţa valabilităţii

consimţământului este determinată de neafectarea acestuia de viciile apte a-i afecta

validitatea.

Viciile de consimţământ sunt: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea, analiza acestora

formând obiectul de cercetare al punctului următor din structura unităţii de învăţare.

III.2.6. Viciile de consimţământ.

A. Eroarea.

Eroarea, ca viciu de consimţământ, este falsa reprezentare a realităţii în conştiinţa

persoanei care încheie un act juridic civil.

Eroarea este de mai multe feluri:

a) Eroarea obstacol, este apreciată ca fiind cea mai gravă eroare, întrucât aceasta

determină ca voinţă părţilor să nu se întâlnească la încheierea actului juridic.

Eroarea obstacol poate exista asupra naturii actului juridic sau asupra identităţii

obiectului actului juridic.

Exemple

Eroarea obstacol asupra naturii actului există atunci când, de pildă, o parte

crede că încheie un contract de vânzare-cumpărare iar cealaltă parte are

reprezentarea încheierii unui contract de donaţie. În situaţia în care părţile au

reprezentări deformate cu privire la imobilul care formerază obiectul actului

juridic translativ de proprietate, împrejurarea descrie o eroare obstacol asupra

identităţii obiectului acestui act.

53

b) Eroarea viciu de consimţământ, este eroarea care poartă asupra calităţilor esenţiale

ale obiectului actului juridic sau asupra identităţii ori calităţii persoanei cu care s-a încheiat

acest act.

Exemple

Constituie eroare asupra obiectului, dobândirea de către o persoană a unui

obiect pe care îl consideră din aur, în realitate acesta fiind din bronz. Eroarea

asupra naţionalităţii părţii unui act juridic, reprezintă o specie de eroare asupra

identităţii persoanei, după cum încheierea unei căsătorii cu o persoană, fără a se

cunoaşte starea de căsătorit a acesteia, poate reprezenta o eroare asupra

calităţilor persoanei.

Sancţiunea aplicabilă viciului de consimţământ al erorii diferă după natura acesteia. În

cazul erorii obstacol, sancţiunea este nulitatea absolută a actului juridic, în timp ce în cazul

erorii viciu de consimţământ, sancţiunea este nulitatea relativă.

B. Dolul.

Prin dol se înţelege inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, în scopul

încheierii unui act juridic-

După cum rezultă din definiţia formulată, dolul este la rândul lui o eroare, doar că spre

deosebire de aceasta, eroarea în cazul dolului este provocată iar nu apare ca ceva spontan.

Mijloacele viclene, perfide, se pot manifesta prin fapte comisive sau prin fapte

omisive, în acest din urmă caz ascunzându-se, prin asemenea mijloace, realitatea.

În materia liberalităţilor, dolul se manifestă sub forma captaţiei şi sugestiei, care

constau în specularea afecţiunii sau pasiunii unei persoane pentru a o determina să facă o

donaţie sau un legat.

Exemple

Ascunderea de către viitorul soţ a bolii de car suferă, poate constitui motiv de

anulare a căsătoriei din partea soţului de bună-credinţă. În materia sugestiei şi

captaţiei, vârsta înaintată a testatorului, slăbiciunile mintale, afecţiunea

exagerată pentru persoana în favoarea căreia s-a testat, sădirea urii faţă de

rudele apropiate, pot constitui temeiuri care să conducă la anularea

testamentului.

54

Sancţiunea aplicabilă actelor juridice viciate de mijloacele dolosive este anularea

acestora.

C. Violenţa.

Violenţa reprezintă ameninţarea unei persoane cu un rău de natură a-i crea o temere

determinantă pentru aceasta să încheie un act juridic.

Violenţa poate fi fizică – atunci când ameninţarea cu un rău are în vedere integritatea

fizică sau bunurile persoanei – şi morală – ipoteză în care ameninţarea se referă la onoarea,

cinstea, sentimentele persoanei.

Exemple

Ameninţarea unei persoane cu bătaia pentru a o determina să încheie un act

juridic sau forţarea mâinii unei persoane pentru a semna un act cu efecte

juridice reprezintă modalităţi ale violenţei fizice, în timp ce violenţa morală se

poate prezenta, de pildă, sub forma determinării unei persoane la încheierea

unui act juridic sub ameninţarea divulgării unor aspecte ale vieţii intime.

D. Leziunea.

Potrivit prevederilor art. 1.221 C. Civ., leziunea există atunci când una dintre părţile

raportului juridic, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de

cunoştinţe ale celeilalte părţi, stipulează în actul juridic, pentru sine sau pentru altul, o

prestaţie de o valoare considerabil mai mare decât valoarea propriei prestaţii.

Spre deosebire de vechiul cod civil, actualul cod recunoaşte leziunea, ca viciu de

consimţământ, nu doar în cazul minorului ci în situaţia oricărui subiect de drept, aflat în stare

de nevoie, lipsit de experienţă sau de cunoştinţe. Şi în acest caz, viciul de consimţământ este

determinat de profitarea situaţiei în care se găseşte una din părţi, ceea ce permite celeilalte

părţi să stipuleze o prestaţie vădit disproporţionată propriei prestaţii.

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune are posibilitatea să ceară fie

anularea actului juridic, fie reducerea prestaţiilor sale la nivelul proporţionalităţii rezultate din

act.

III.2.7. Obiectul actului juridic.

Prin obiect al actului juridic se înţelege prestaţia sau prestaţiile la care partea sau

părţile actului juridic se obligă.

55

Această prestaţie poate fi una pozitivă ( a da, a face ceva) sau una negativă ( a nu face

ceva), ori poate avea un obiect complex, cuprinzând atât obligaţii pozitive cât şi obligaţii

negative.

Valabilitatea actului juridic este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe în privinţa

obiectului. Aceste condiţii sunt:

a) Obiectul trebuie să existe. Absenţa oricărei prestaţii din obiectul actului juridic face

ca acest act să nu existe.

Exemple

Nu poate fi considerat ca întrunind condiţia existenţei obiectului, un contract de

vânzare-cumpărare a unui bun care nu se găseşte în patrimoniul vânzătorului

(situaţie aparte vânzării bunului altuia)

b) Obiectul trebuie să se afle în circuitul civil. Astfel cum s-a mai arătat, întregul

obiect al raportului juridic trebuie să se refere la lucruri care se află în circuitul civil, cu alte

cuvinte să nu fie scoase din acest circuit.

Exemple

Tranzacţionarea purtată de părţile unui act juridic având ca obiect substanţe

stupefiante, arme nu poate fi recunoscută ca având ca obiect bunuri aflate în

circuitul civil, un asemenea act fiind lovit de nulitate. Aceeaşi situaţie se aplică şi

actelor juridice al căror obiect îl constituie bunuri aflate în domeniul public al

statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, care nu pot fi înstrăinate prin

acte juridice.

c) Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil. Determinarea obiectului actului

juridic se realizează prin individualizarea elementelor sale, atunci când acesta există, sau prin

arătarea acestor elemente pentru bunurile viitoare.

Exemple

Atunci când în contractul de vânzare-cumpărare sunt particularizate elementele

computerului care formează obiectul actului, acest obiect este determinat. În

schimb, când prin testament se prevede că revin beneficiarului toate bunurile

care se vor găsi în patrimoniului dispunătorului la momentul încetării sale din

56

viaţă, obiectul este unul determinabil.

d) Obiectul trebuie să fie posibil. Aceasta înseamnă că obiectul actului juruidic nu

poate purta asupra unui bun, lucru imposibil, absurd.

e) Obiectul trebuie să fie licit, adică să nu fie contrar legii.

III.2.8. Cauza actului juridic.

Prin cauză a actului juridic se înţelege scopul urmărit prin încheierea unui act juridic.

Cauza determină consimţământul şi explică de ce anume s-a încheiat actul juridic.

Condiţiile de valabilitate ale cauzei actului juridic:

a) Cauza trebuie să existe. Absenţa cauzei face ca actul să fie lipsit de mobil, fapt care

atrage nulitatea absolută a acestuia.

Exemple

Constituie împrejurări care justifică lipsa cauzei: lipsa predării bunului în

contractele reale, lipsa intenţiei de a gratifica în actele cu titlu gratuit.

b) Cauza trebuie să fie reală, prin aceasta înţelegându-se ca ea să nu fie falsă.

c) Cauza trebuie să fie licită şi morală, să nu contravină dispoziţiilor legale, bunelor

moravuri şi ordinii publice.

Exemple

Convenţia prin care un bărbat căsătorit se obligă să o despăgubească pe

concubina sa pentru situaţia în care nu va divorţa, este un act juridic întemeiat

pe o cauză contrară normelor morale.

III.2.9. Forma actului juridic.

Forma actului juridic desemnează modul în care se exteriorizează voinţa internă a

părţilor, înfăţişarea materială a acordului exprimat de părţi.

Deşi dreptul nostru civil este guvernat de principiul consensualismului actelor juridice

– potrivit căruia pentru încheierea unui act juridic este necesară simpla manifestare de voinţă

57

a părţilor, fără cerinţa ca această voinţă să fie materializată într-un act material, într-o anumită

formă – sunt anumite situaţii în care regulile de drept derogă de la acest cadru.

Aceste situaţii sunt configurate de cerinţa formei ad validitatem şi a formei ad

probationem, impusă de particularitatea cazurilor în care se încheie anumite acte juridice.

a) Forma cerută ad validitatem este cerută pentru însăşi valabilitatea unor acte juridice,

în lipsa acestei forme de îndeplinire actul fiind lipsit de efecte.

După cum rezultă din denumirea cerinţei, condiţia impusă de lege este necesară pentru

însăşi valabilitatea actului juridic. Sub imperiul acestei cerinţe, actele juridice trebuie

încheiate în formă scrisă şi, de cele mai multe ori, în faţa autorităţii investite de lege cu

autentificarea voinţei părţilor.

Exemple

Contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect un bun imobil (teren sau

construcţie), contractul de donaţie, testamentul sunt specii de acte juridice pentru

a căror valabilitate se cere încheierea acestora în faţa notarului public. Actul

juridic al căsătoriei este condiţionat, sub aspectul valabilităţii sale, de încheierea

acestuia în faţa ofiţerului de stare civilă competent.

b) Forma cerută ad probationem este atrasă de necesitatea ca, în anumite cazuri, forma

scrisă a actului să fie cerută pentru dovada raportului juridic intervenit între părţi.

c) Publicitatea actului juridic. Această cerinţă are în vedere actele juridice a căror

încheiere de către părţi este supusă condiţiei de a fi aduse publicităţii prin înscrierea în unele

mijloace de publicitate.

Exemple

Înscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar dobândit de

cumpărătorul unui imobil; publicitatea garanţiei bunurilor mobile prin

înscrierea la Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare; înregistrările şi

publicităţile prevăzute pentru societăţile comerciale, etc.

58

Să ne reamintim...

Încheierea unui act juridic, privit ca operaţiune juridică, implică întrunirea unor

condiţii referitoare la subiecţii raportului – capacitate, consimţământ, scop – precum

şi a unor condiţii cu privire la obiect – prestaţia/prestaţiile asumate de părţi.

Rezumat

Condiţiile de validitate, care garantează valabilitatea încheierii unui act juridic civil,

sunt:

I. Condiţii privind persoana subiecţilor de drept, anume:

1. Capacitatea persoanei, fizice sau juridice, care este de două feluri: capacitatea de

folosinţă şi capacitatea de exerciţiu;

2. Consimţământul valabil exprimat al subiectului de drept, care, trebuie să

întrunească anumite cerinţe:

a) să fie dat cu discernământ;

b) să fie exteriorizat;

c) să fie dat cu intenţia de a produce efecte;

d) să nu fie afectat de vicii: eroare, dol, violenţă, leziune

3. Cauza urmărită de subiecţii raportului juridic – scopul

II. Condiţii privind obiectul actului juridic

Obiectul este supus anumitor condiţii:

a) să existe;

b) să fie determinat sau determinabil;

c) să fie licit;

d) să se afle în circuitul civil

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Indicaţi situaţii în care tăcerea este considerată ca manifestare a

consimţământului la încheierea unui act juridic.

2. Arătaţi care sunt mijloacele prin care se poate dovedi lipsa discernământului

unei persoane fizice la încheierea unui act juridic.

3. Eroarea asupra obiectului actului juridic atrage: a) sancţiunea nulităţii absolute;

b) sancţiunea nulităţii relative

59

Unitatea de învăţare III.3. Modalităţile actului juridic

Cuprins

III.3.1. Introducere ...................................................................................................59

III.3.2. Competenţe ...................................................................................................59

III.3.3. Noţiune. Enunţul modalităţilor ......................................................................59

A. Termenul .......................................................................................................59

B. Condiţia ........................................................................................................60

C. Sarcina ..........................................................................................................61

III.3.1. Introducere

Actul juridic civil se poate înfăţişa sub forma unui act pur şi simplu, fără a fi

afectat de vreo împrejurare, sau a unui act afectat de modalităţi, anume de

împrejurări viitoare care îi pun sub semnul îndoielii existenţa şi efectele.

III.3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare dezvăluie modalităţile care afectează efectele actelor juridice

civile – termen, condiţie, sarcină

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1 ore.

III.3.3. Noţiune. Enunţul modalităţilor.

Termenul de modalităţi, în cazul actelor juridice, desemnează elementele sau

împrejurările viitoare care influenţează existenţa sau executarea drepturilor şi obligaţiilor care

rezultă din actul juridic.

Sunt recunoscute ca modalităţi ale actului juridic: termenul, condiţia şi sarcina.

A. Termenul.

60

Termenul, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor şi sigur ca realizare,

de care depinde fie începerea fie stingerea efectelor unui act juridic.

Termenele pot fi clasificate după mai multe criterii.

I. După cum termenul este sau nu este cunoscut, acesta este termen cert sau termen

incert.

a) Termenul cert este acel termen a cărui dată sau moment de împlinire este cunoscut

din chiar momentul încheierii actului.

Exemple

Termenul de 1 februarie 2013 pentru restituirea sumei de bani împrumutate este

un termen cert, după cum tot cert este şi termenul de împrumut al folosinţei unui

bun pe perioada unei luni.

b) Termenul incert se distinge prin faptul că data concretă nu este cunoscută de la

momentul încheierii actului juridic, deşi este cert că acest termen se va îndeplini.

Exemple

Contractul de muncă pe durată nedeterminată, este un act juridic încheiat pe

termen incert, nefiind cunoscută data exactă a încetării acestuia, deşi este

evident că el va înceta, cel mai târziu prin împlinirea vârstei limite de pensionare

a angajatului.

II. După izvorul său, termenul poate fi voluntar, legal şi judiciar.

a) Termenul voluntar este acel termen stabilit prin acordul de voinţă al părţilor.

b) Termenul legal este termenul stabilit de lege pentru îndeplinirea unei obligaţii.

c) Termenul judiciar este termenul fixat de judecător.

Exemple

Termenul statornicit de părţi, pentru plata/primirea diferenţei de preţ în cadrul

unui contract de vânzare-cumpărare, este un termen convenţional sau voluntar.

Termenul general de prescripţie, stabilit de normele juridice, este un termen

legal; în schimb, termenul pe care instanţa de judecată îl stabileşte ca termen de

graţie pentru executarea obligaţiei de către debitor, are configurarea unui

termen judiciar.

61

III. După criteriul efectelor pe care le produce, termenul poate fi suspensiv sau

extinctiv.

a) Termenul suspensiv este acel termen care amână începerea exercitării dreptului şi a

executării obligaţiei până la momentul împlinirii lui. La împlinirea termenului, actul juridic

începe să-şi producă efecte.

Exemple

În cazul unui împrumut pe termen de un an, până la împlinirea termenului

creditorul nu poate cere iar debitorul nu poate fi obligat la restituirea sumei

împrumutate.

b) Termenul extinctiv este termenul care amână stingerea exercitării drepturilor şi a

executării obligaţiilor corelative până la împlinirea lui.

Exemple

Data morţii întreţinutului în cadrul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză

de întreţinere, constituie termen extinctiv cu efect de stingere a drepturilor şi

obligaţiilor stipulate în clauza de întreţinere.

B. Condiţia.

Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur că se va realiza, de care depinde însăşi

existenţa actului juridic.

Principala clasificare a condiţiei este aceea în condiţie suspensivă şi condiţie

rezolutorie.

a) Condiţia suspensivă este condiţia de îndeplinirea căreia depinde naşterea drepturilor

şi obligaţiilor. Până la îndeplinirea condiţiei, efectele actului sunt suspendate iar odată

îndeplinită condiţia actul ăşi produce efectele.

Exemple

Convenţia prin care o parte se angajează să cumpere un autoturism celeilalte

părţi dacă aceasta din urmă obţine succes la un examen.

62

b) Condiţia rezolutorie este acea condiţie de îndeplinirea căreia depinde desfiinţarea

drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul actului juridic. Prin îndeplinirea acestei

condiţii, actul se desfiinţează cu efect retroactiv.

Exemple

Vânzarea cu plata preţului în rate, care cuprinde clauza că neplata unei rate la

termenul stabilit, conduce la desfiinţarea actului juridic.

C. Sarcina.

Sarcina este o obligaţie ( de a da, a face sau a nu face) impusă de către dispunător

gratificatului în actele juridice cu titlu gratuit.

Particularitatea acestei modalităţi rezidă în faptul că ea este proprie doar actelor

juridice cu titlu gratuit (donaţii, testamente).

Sarcina poate fi stabilită de dispunător:

a) în favoarea dispunătorului;

b) în favoarea gratificatului;

c) în favoarea unei terţe persoane.

În cazul în care gratificatul îşi execută sarcina, actul juridic cu titlu gratuit se

consolidează ca şi când ar fi fost un act pur şi simplu. Dacă însă gratificatul nu îşi îndeplineşte

sarcina, dispunătorul sau moştenitorii acestuia au posibilitatea de a cere revocarea donaţiei sau

a testamentului.

Exemple

Contractul de vânzare-cumpărare cu clauza sarcinii de întreţinere – sarcină care

poate fi stabilită în favoarea vânzătorului dispunător, a vânzătorului gratificat

sau a unei terţe persoane.

Să ne reamintim...

Actul juridic se poate prezenta ca un act pur şi simplu sau afectat de anumite

modalităţi, după cum urmează:

a) un eveniment viitor şi sigur, de care depinde executarea actului – termenul;

b) un eveniment viitor şi nesigur, de care depinde însăşi existenţa actului – condiţia;

63

c) o obligaţie pe care una din părţile actului cu titlu oneros trebuie să o

îndeplinească, condiţie esenţială pentru recunoaşterea efectelor actului – sarcina

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Folosind criteriile de clasificare a termenului, ca modalitate a actului juridic

civil, determinaţi categoriile care corespund termenului de închiriere a locuinţei,

stabilit între părţi pe o durată de 5 ani, până la data de 14 ianuarie 2014.

2. Pe baza cunoştinţelor dobândite până la acest moment, stabiliţi caracterele

împrejurării stipulate într-o convenţie, prin care o persoană condiţionează

încheierea căsătoriei cu cealaltă parte de înstrăinarea apartamentului de către

aceasta din urmă către fiul celeilalte părţi.

3. Prin contractul de vânzare-cumpărare s-a stipulat clauza de întreţinere a

vânzătorului de către cumpărător pe tot timpul vieţii celui dintâi. Precizaţi care

este situţia contractului la momentul decesului vânzătorului.

64

Unitatea de învăţare III.4. Efectele actului juridic civil

Cuprins

III.4.1. Introducere ................................................................................................... 63

III.4.2. Competenţe ...................................................................................................63

III.4.3. Noţiune .........................................................................................................63

III.4.4. Principiul forţei obligatorii a actului juridic .................................................64

III.4.5. Principiul irevocabilităţii actului juridic .......................................................64

III.4.6. Principiul relativităţii efectelor actului juridic ..............................................64

III.4.1. Introducere

Încheierea actului juridic, expresie a manifestării acordului de voinţă al părţilor,

produce din chiar momentul manifestării acestui acord o serie de efecte, rezumate

în îndatorirea părţilor de a respecta rezultatul acordului lor şi de a da eficienţă

actului încheiat.

Din rândul efectelor produse de actele juridice civile, cele mai importante sunt cele

referitoare la obligativitatea actului faţă de părţi, irevocabilitatea acestuia, precum

şi producerea efectelor doar între subiecţii raportului juridic creat.

III.4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Surprinderea trăsăturilor esenţiale care caracterizează efectele actului juriudic civil

– actul se impune părţilor prin însăşi manifestarea lor de voinţă; odată încheiat

actul, acesta nu mai poate fi revocat decât tot prin acordul părţilor care l-au

încheiat; relativitatea efectelor actului juridic civil, circumscris doar între părţile

care au luat parte la încheierea lui.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1 ore.

III.4.3. Noţiune.

De principiu, efectele actului juridic civil semnifică naşterea, modificarea, stingerea

unor raporturi juridice civile, a drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul acestor

raporturi.

65

Efectele actelor juridice civile sunt variate, funcţie de natura diversă de clasificare a

acestor acte. Privite în general, aceste efecte sunt ordonate de trei principii: principiul forţei

obligatorii a actului juridic, principiul irevocabilităţii actului juridic, principiul relativităţii

efectelor actului juridic.

III.4.4. Principiul forţei obligatorii a actului juridic.

Conţinutul acestui principiu este determinat de recunoaşterea dispoziţiei potrivit căreia

convenţiile au putere de lege între părţile contractante.

În temeiul acestei prevederi, actele juridice încheiate de părţi se impun acestora prin

forţa acordului de voinţe exprimat de subiecţii de drept.

De la valoarea acestui principiu există următoarele excepţii:

- actul juridic încetează prin cauze independente de voinţa părţilor (cazul decesului

unei părţi în actele intuitu personae);

- actul juridic îşi poate suspenda efectele, independent de voinţa părţilor, în situaţia

apariţiei unui caz fortuit sau a unei forţe majore (suspendarea, de exemplu, a contractului de

transport, ca urmare a unor fenomene naturale – inundaţii, cutremure etc);

- actul juridic poate suferi modificări, peste voinţa părţilor (cazul impreviziunii).

III.4.5. Principiul irevocabilităţii actului juridic.

Principiul irevocabilităţii actului juridic civil decurge din recunoaşterea caracterului

consensual al încheierii actului juridic. Din moment ce actul juridic este rezultatul acordului

de voinţe al părţilor – mutuss consensus – şi desfiinţarea acestuia trebuie să fie rezultatul

aceleiaşi voinţe – mutuss disensus. Aceasta înseamnă că actul juridic nu poate fi desfiinţat

prin voinţa unilaterală a uneia din părţile care l-au încheiat.

III.4.6. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.

Principiul relativităţii exprimă regula potrivit căreia efectele actului juridic se produc

numai între părţile care au participat la încheierea lui.

Pentru înţelegerea acestui principiu, este necesară definirea unor noţiiuni proprii,

precum cele de părţi, terţi, avânzi cauză.

Părţi ale unui act juridic civil sunt persoanele fizice şi/sau juridice care au participat,

personal sau prin reprezentant, la încheierea respectivului act.

Sunt terţi faţă de un act juridic, persoanele care nu au participat nici personal nici prin

reprezentant la încheierea acestuia.

66

Calitatea de avânzi cauză într-un act juridic revine acelor persoane care nu au

participat la încheierea actului dar faţă de care, datorită legăturilor existente cu părţile actului,

acesta ăşi produce efecte faţă de aceste persoane. Au astfel calitatea de avânzi cauză:

succesorii universali şi cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii

chirografari.

Succesorii universali şi cu tilu universal sunt acei succesori în drepturi ai autorului lor

care succed la întreg patrimoniul autorului, respectiv la o fracţiune din acesta.

Succesorii cu titlu particular sunt succesorii care succed doar la anumite drepturi sau

bunuri determinate.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanţie reală a creanţei lor faţă

de debitor, având doar un drept de gaj general asupra bunurilor prezente şi viitoare din

patrimoniul debitorului. Ei sunt avânzi cauză întrucât suferă consecinţele juridice patrimoniale

provenite din actele juridice ale debitorului lor.

Exemple

Împrumutătorul dintr-un contract de împrumut, care are o simplă chitanţă a

creanţei sale, este creditor chirografar, în comparaţie cu împrumutătorul care a

înţeles săşi instituie ca garanţie reală a împrumutului un gaj, asupra unui bun

mobil, sau o ipotecă, privind garanţia reală asupra unui bun imobil.

Să ne reamintim...

Actul juridic civil este rezultatul manifestării de voinţă al părţilor participante la

încheierea lui. Acest enunţ atrage următoarele consecinţe:

1. Din momentul manifestării de voinţă de către părţi, angajamentele acestora devin

obligatorii.

2. Fiind rezultatul acordului de voinţă al părţilor, actul nu se poate revoca decât tot

prin acordul de voinţă al aceloraşi părţi; una din părţi, de principiu, nu poate denunţa

unilateral actul juridic încheiat.

3. Actul juridic produce efecte, cu caracter de principiu, numai între părţi, din

moment ce acestea au participat, prin exprimarea acordului lor de vonţă, la

încheierea lui.

67

Rezumat

Efectele actului juridic civil constau, în general, în:

a) Principiul forţei obligatorii a actului juridic;

b) Principiul irevocabilităţii actului juridic;

c) Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Consideraţi că împrumutul care a constituit obiectul actului încheiat de

defunctul debitor cu creditorul, se transmite moştenitorilor debitorului? Dar

obligaţia asumată de defunct într-un contract de mandat, în calitatea sa de

mandatar?

2. Explicaţi semnificaţia adagiilor latine mutuss consensus – mutuss disensus.

3. Arătaţi care sunt asemănările dintre un creditor chirografar şi un creditor

diligent. Cine poate fi considerat creditor diligent?