“Mai important decât ceea ce ni se întâmplă este cum trăim ceea ce ni se intâmplă”.

Hans Selye

Prin acest deziderat, eu inteleg modalitatea subiectiva de interpretare a evenimentului, fapt ce conduce la asocierea unor emotii de o intensitate ridicata, prin raportarea la evaluarea pozitiva sau negativa a propriilor resurse de punere in stapanire a evenimentului.

Definitii

„Stare de tensiune, încordare, disconfort,determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă ,de frustrare sau reprimare a unor motivaţii (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii – inclusiv subsolicitarea, n.n.), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme”. M. Golu

Completările la această definiţie în afara sublinierii dihotomiei semnificaţiei puternice pentru organism a agenţilor stresori negativi (distres) şi pozitivi (eustres), sunt reprezentate de includerea în rândul situaţiilor generatoare de stres a suprasolicitării cognitive-afective şi voliţionale (chiar în cursul unei activităţi pasionale pentru subiect!) şi a efectelor, insidios propagate la scoarţa cerebrală, a unor agenţi fizici (zgomotul, adesea având şi o rezonanţă afectivă negativă), chimici (noxele ambientale) şi biologici (boala, ca sursă a unor reflexe aferente viscero-corticale), toţi aceşti stimuli non-psihologici producând – în ultimă instanţă – un „stres psihic secundar” (Iamandescu, 1993).

„Reacţie psiho-fizică a organismului,generată de agenţi stresori ce acţionează pe calea organelor de simţ asupra creierului, punându-se în mişcare – datorită legăturilor corticolimbice cu hipotalamusul – un şir întreg de reacţii neuro-vegetative şi endocrine, cu răsunet asupra întregului organism” A. von Eiff

Derevenco prezintă o definiţie psiho-biologică a stresului, inspirată de teoria cognitivă a stresului, elaborată de şcoala lui Lazarus. Astfel, în această definiţie, accentul este pus pe „dezechilibrul biologic, psihic şi comportamental dintre cerinţele (provocările) mediului fizic, ambiental sau social, şi resursele – reale sau percepute ca atare – ale omului, de a face faţă (prin ajustare sau adaptare) acestor cerinţe şi situaţii conflictuale” (Derevenco, 1998).

Lazarus şi Folkman definesc stresul drept un „efort cognitiv şi comportamental (cu exprimare afectivă pregnantă, am adăuga noi) de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depăşesc resursele personale” (1984).

Termenul conceptual de stres psihic a fost „inventat” de către Hans Selye, ocazie uriaşă de a evalua – în plan psihologic şi medical – limitele „maşinăriei omeneşti” (Balzac), de a face faţă adversităţilor vieţii. Astfel, fiinţa umană este prevenită şi instruită, prin diverse modalităţi, să răspundă unei provocări, pe care Alvin Toffler o circumscria sub termenul de suprasolicitare,

ce afectează trei planuri majore ale psihicului: senzorial, informaţional şi decizional (toate având o inerentă rezonanţă afectivă). Din această definiţie, rezultă că stresul este negativ. Cercetările recente scot în evidenţă din fericire, existenţa ambelor forme de stres, stresul negativ, denumit de regulă distres, şi stresul pozitiv, denumit eustres. Selye introduce conceptul general de stres, pe care l-a definit ca „o reacţie generală nespecifică a organismului la acţiunea externă a unor factori – agenţi stresori – de natură variată (fizică, chimică, biologică şi psihică)”. Au existat autori (iniţial Zander), tot mai rari în prezent, care, – în paralel cu conceptul de „stres”, au utilizat conceptul de „strain”, care desemnează modificările durabile ale organismului, determinate de stresori (analoge cu deformarea corpurilor sub efectul unei presiuni externe – termen preluat din tehnică).

Atunci cand este supus unei situatii stresante, organismul produce hormoni, cum ar fi cortizolul sau activeaza secretia unor neurotransmitatori ca epinefrina sau norepinefrina. La confruntarea cu o situatie amenintatoare care pune in pericol viata individului, organismul trebuie sa se mobilizeze pentru a face fata amenintarii imediate. Energia fizica a organismului este astfel directionata pentru a declansa reactiile de lupta, fuga sau ,,stana de piatra,,. Modalitatea de raspuns la situatiile stresante tine astfel mai putin de tipul de eveniment si mai mult de semnificatia pe care i-o confera subiectul acestuia ( Siegel 2012) In cazul in care sistemul nervos central percepe un pericol posibil, chiar daca nu exista in realitate, reactiile fiziologice de tip automatizat si repetitiv pot conduce la accentuarea nivelului de stres. Astfel, daca nivelul de adrenalina creste in mod nejustificat o perioada mai lunga, organismul va avea de suferit

John Kabat-Zinn (1990) realizeaza distinctia dintre reactia la stres si raspunsul la stres. Astfel, prima ( reactia la stres) reprezinta un raspuns habitual, de natura inconstienta, care s-a format in urma conditionarilor produse de experientele anterioare. Aceasta reactie cuprinde de cele mei multe ori comportamente dezadaptative.

Inventarul Falikowski

Reprimare 1-2 =9=4,5=5 apoape in permanenta

Rationalizare 3-4 =8=4 intens utilizat

Proiectie 5-6 =8=4 intens utilizat

Formarea Reactiei 7-8 =3=1,5=2 rareori utilizat

Deplasare 9-10 =2=1 aproape niciodata utilizat

Identificare 11-12 =2=1 aproape niciodata utilizat

Regresie 13-14 =6=3 destul de des utilizat

Fantazare 15-16 =5=2,5=3 destul de des utilizat

Intelectualizare/izolare 17-18 =2=1 aproape niciodata utilizat

Negare 19-20 =3=1,5=2 rareori utilizat

Sublimare 21-22 =2=1 aproape niciodata utilizat

In urma analizei Inventarului Falikowski pentru Doamna G, reies unele modalitati de abordare a situatilor, percepute subiectiv, ca fiind dificile prin raportarea la propriile resurse evaluate negativ. REPRIMAREA, PROIECTIA, RATIONALIZAREA, REGRESIA si FANTAZAREA.

Conform cu nivelul educational si cultural, Doamna G utilizeaza aproape in permanenta (5) REPRIMAREA, fapt concluziv in aprecierea unei insuficiente cunoastere despre sine precum sentimente, dorinte, nevoi, convingeri,atitudini etc. Aceasta maniera de abordare a propriei persoane, in timp, creaza o falsa imagine despre sine si incapacitatea de satisfacere a nevoilor, dorintelor etc., neimpliniri ce submineaza insidios stima de sine. In acest context, doamna G isi reduce progresiv dorintele, visele pentru a evita sentimentele de neputinta, nemultumire, vinovatie etc. avand ca si consecinte incetinirea, diminuarea, blocarea propriei dezvoltari globale. Ca urmare a acestui mecanism, doamna G s-a indepartat de propria persoana nutrind, deja,convingeri dezadaptative(inconstiente), acordand evenimentelor concrete exterioare semnificatii din ce in ce mai subiective ( indepartarea de realitate) si rezolvate, intr-un final, ineficient. Cumulum situatiilor abordate in aceasta maniera a stopat dezvoltarea sentimentului interior de siguranta ceea ce aduce si mai multa tensiune, frustrare si stres, rezolvandu-le prin intoarcerea la conduite mai simple, care tin de un stadiu anterior al dezvoltarii psihice- REGRESIA (3).Acest mecanis de aparare utilizat destul de des, atrage mila, altruismul anturajului iar in timp devine dependenta de atentia, aprobarea, afectiunea si suportul

acestuia. In absenta perceperii suportului, atentiei, afectiunii, aprobarii etc din partea anturajului doamna G rezolva tensiunea prin mecanismul PROIECTIEI (4) mecanism intens utilizat. In urma fenomenului de proiectie, comportamentele, atitudinea sunt mascate de agresivitatea pasiva, fapt ce conduce la respingere, amanare,blamare din partea anturajului. Atitudinea anturajului raneste sentimentele doamnei G eliberand frustrarea prin mecanismul de aparare , si el intens utilizat, (auto)justificand, argumentand propriile comportamente ca fiind dezirabile- RATIONALIZAREA. Ca urmare a acumularii tot mai des a frustrarii, stresului si conflictelor interioare devenite coplesitoare, ca sursa de destresare utilizeaza destul de des mecanismul FANTAZARII (3). Astfel, ca urmare a utilizarii indelungate a acestor mecanisme de aparare s-au transformat in patternuri dezadaptative si au intarit convingerile dezadaptative despre sine si lume si au ca repercursiuni blocarea dezvoltarii globale ( cognitive, emotionale, spirituale, sociale etc) Abesnta cunoasterii de sine,limitarea proprie prin autoinhibitie, deformarea propriei conceptii despre sine si lume cat si conducerea dupa un sistem de valorii primar, o conduc pe o traiectorie de tip ienertial ce poate implica afectiuni psihosomatice in viitor.

Recomandari

1. Antrenamentul autogen Schultz2. Tehnici de antrenament rational