cenaclul nr 59 - septembrie 2017revistacenacluldelapaltinis.poesis-journal.com/issues/nr...cenaclul...

CENACLUL PĂLTINIȘde la sumar Nr 59 - Septembrie 2017Acest număr e ilustrat cu lucrări ale artistului Mircea Nistorescu, membru al filialei Sibiu a UAP și fotografii din colecția actorului sibian Siegmund Siegfried, care a împlinit 75 de ani

Revista Cenaclul de la Păltiniș este apreciată cu Diploma de excelență din partea Bibliotecii Naționale a

României, cu diplomă de onoare, din partea Bibliotecii Militare Centrale, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de activitate, cu Premiul de excelență în cultură, din partea revistei

e-creator, care apare în Baia Mare.

REDACTOR ŞEF: Valentin LeahuCOORDONATORI: Eugen JITARIUC (executiv),

Silviu GUGA (literar),

Ovidiu CALBOREAN (secretar general de redacție),Sorin SAVA (DTP), Silviu CR ĂCIUNAŞ (website),

SENIORI EDITORI Doina ZAHARIA,Simona RADU, Lazăr ZĂHAN, Emil ALMĂŞAN,

COLEGIUL DE ONOARE:BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI,

CONSILIUL JUDEŢEAN SIBIU,BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA SIBIU,

Ion TACHE, Ioan TĂMÂIAN, Ioan CĂRMĂZAN, Alexandru C. LUNGU,

Dan PAPIJ, Ioan RADU VĂCĂRESCU, Dumitru BAN,

Mircea URECHE, Ioan TOPÂRCEANU, Mircea ŞTEŢIU,

Horia TABACU, Dan MUCENIC, Mirela GRUIŢĂ, Corneliu V. MIHAIL, Mihai GAGEA,

Petre Ovidiu DUMBRĂVEANU, Constantin ILEA, Dumitru Augustin DOMAN,

Octavian HOANDRĂ, Constantin NECULA, Romeo PETRASCIUC, Adrian SUCIU,

Rareş JITARIUC

Coordonator filosofic Ovidiu MACOVEICORESPONDENŢI SPECIALI:

Florin PREDESCU (WASHINGTON, MONTREAL)Dan DĂNILĂ, Walter JOHREND (GERMANIA)

Cristina Ana Maria LEAHU (ROTTERDAM)

REDACTORI: Sabrina ŞTEF, Alexandra MIHALCEA,

Bogdan DUMBRĂVEANU, Iulia ALMĂŞAN

RELAŢII ŞI SCRISORI: [email protected]

[email protected] www.revistacenacluldelapaltinis.ro

Tel.: 0745.335.192

Revistă editată de Asociaţia Cenaclul de la Păltiniş, înscrisă în Registrul special al Asociaţiilor si Fundaţiilor existent la

Judecătoria SibiuPREŞEDINTE DE ONOARE dr. Alexandru Ducu Lungu

FONDATORI: Gabriela Bica, Doina Zaharia, Ana Maria Cristina Leahu

PREŞEDINTE ÎN FUNCŢIE: Florin PîrvuSECRETAR: Llelu Vălăreanu Sârbu

Revista Cenaclul de la Păltiniş deţine la Biblioteca Naţională a României codul ISSN: 2066-7957

Tiparul executat la Tipografia Bibliotecii ASTRA

CENACLUL PĂLTINIȘde la SumarCorneliu V. Mihail - Confesiunile unui mercenar (I) . 2Valentin Leahu- 20 ani din boema mea ................. 3Silviu Guga - Destinul unei Cărţi ............................ 4George Tei- Remember ........................................12Octavian Mihalcea- Versuri ...................................14Emil AlmășAn -Poeme .............................................16Liviu Vișan- Poesis ...............................................18Octavian Mihalcea - Concentrarea Sensurilor Efervescente .......................................20Magna-Leer Olibes- Cealaltă Realitate ..................22Dan Ioan Bogdan - Geometriile Sacre În Maramureș 25Fusul Cu Zurgălăi, Cheie Iniţiatică Proto-Creștină ..25Duminica dimineaţa- Lazăr Zăhan ........................32George Limbeanu- CLOŢAN ...................................36Veronica Teodoru- Poezii ......................................44Valentin Radu- Poeme .........................................46Walter Johrend- Ciclonul Anaida ..........................47Gabriela Gârlonța- Poezii .....................................48Valori Sufletești ..................................................50Diana Barbu - Versuri ...........................................51Elena Moisei- Versuri ...........................................52Mioara Bahna- Valentin Leahu: Cu sufletul seară ..56Georgi Cristu- Rainbow ........................................58Ioan Topârceanu - Versuri .....................................62Romeo Aurelian Ilie- Versuri ................................64Silviu GUGA- Testament pentru copilărie ..............66Mircea Nistorescu ................................................68Siegmund Siegfried la 75 de ani ..........................80Andra Duminecă- Versuri .....................................82Teatrul de Marionete din Porto va deschide cea de-a III-a ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu .....84TNRS este invitat cu două spectacole la Ideo Ideis 2017 ....................................................86Actorii Teatrului „Gong” revin pe scenă din 2 septembrie! ................................................88Teatrul de Balet Sibiu deschide Sibiu Opera Festival, cu spectacolul „Peer Gynt” ....90A treia ediție a Premiilor Constantin Chiriac ..........92Rock medieval dans și foc în închiderea Festivalului Medieval Sibiu ..................................94„Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare”, primul spectacol itinerant din repertoriul Operei Comice pentru Copii ..................................96

1

CENACLUL PĂLTINIȘde laEditorial2

Corneliu V. Mihail

Dumnezeu nu a fost uituc cu mine! Am fost răsfăţat cu atribute evidente cum ar fi: armonia fizică, perspicacitatea şi o anume pricepere în decodificarea situa-ţiilor (ce pusee egolatre, ar zice detracto-rii mei şi-s mulţi), lăsând ca familia, nişte părinţi adorabili, săraci, dar infinit decenţi şi curaţi sufleteşte, să-mi insufle toate nor-mele morale posibile pe care nu le-am res-pectat şi bine am făcut! Am ultragiat mo-rala convenţională a mamei şi tatălui meu, care vehiculau la puls minor, pendulînd între biserică, familie şi serviciu. Au sfârşit miraţi că viaţa poate fi şi altfel. În prag de extincţie tata mi s-a confesat inundat de regrete tardive, că moare sărac fără să ne lase nimic. Mie şi surorilor mele. În pofi-da faptului că a fost şef contabil al unei intreprinderi în care toate rîmele umane de sub el au făcut averi colosale prin dela-ţiune furt şi abjecţie. Regreta că noţiunile de onoare şi demnitate sunt caduce, nici nu se mai vehiculează de fapt. Se respectă doar cifra şi asta cît nai multă. Într-un fel şi-a dat consimţământul pentru ce fac ne-ştiind de fapt, ce fac !

Şansa vieţii mele au fost instinctele na-turale care m-au slujit cu fidelitate, găsind acordul între viaţa initimă şi conjuncturile istorice parcurse.Intuiţia fabuloasă, pre-dictivă,m-a ferit de gafe existenţiale insur-montabile asigurându-mi confort psihic şi echilibru. Deloc fricos, stăpâneam circum-stanţele conflictuale, aplanând cu tact, ori eliminînd fără reticenţe, lovind uneori fără cruţare. Viril, în măsură să domin femeia, am trăit efemeride erotice spumante, am parcurs voleuri sexuale blitz, ciubucuri

carnale îndestulătoare. Am avut şi câte-va iubiri ample, cu femei desăvîrşite. Şi acum, mai tremolez, când îmi reactualizez farmecul inefabil al pornirilor în dragoste. Apoi, totul se banalizează prin repetiţie, paroxismele se potolesc sublimându-se în blândeţi erotice. Am fost iubit, am dăruit iubire, am trişat fără să rănesc adânc, ire-vocabil. Am minţit, în măsura în care un adânc scrupul face sinceritatea imposibilă.

Nu am ucis! În rest am făcut totul şi ceva pe deasupra. Expresia parcă vine din Principele lui Eugen Barbu. L-am cunos-cut cât de cât pe maestrul Barbu. Era un conviv agreabil . Cu el, cu Dan Mutaşcu, cu Aurelian Andreescu, cu Ilarion Cioba-nu am petrecut seri fascinante la Mărul de aur şi Nan Jing ( fost Minerva). În miez de noapte, ne retrăgeam la Aurică Andreescu care locuia în preajmă, chefurile fiind pig-mentate cu prezenţele lui Sile Dinicu, a fraţilor Grigoriu, Cornel Constantiniu, Gil Dobrică şi balerinele de la Tănase.

Ce nopţi delirante, departe de meschi-năriile şi perfiziile agapelor actuale, une-ori fiind onoraţi şi de prezenţa celebrelor şi distinsele actriţe, Marga Barbu şi Viole-ta Andrei. Chefuri de răsunet am tras şi la casa din Giuleşti a lui Rică Răducanu (casă la curte cum zic bucureştenii)

Se perindau tot felul de vedete cum ar fi: Dem Rădulescu, Arşinel, Stela Popescu, fotbalişti mari ca Gino Iorgulescu, Mircea Sandu, Cornel Dinu dar mai ales hetaire de lux. Era o atmosferă mirifică şi eram în plin socialism...

Din cartea Confesiunile unui mercenar, in curs de apariţie

Confesiunile unui mercenar (I)

3CENACLUL PĂLTINIȘde la Editorial

20 ani din boema mea

Valentin Leahu

Am atacat subiectul Boema bucu-reşteană, din care reies aceste note de boemă, în ziarul ATAC, la iniţiativa prietenului şi şefului meu de atunci, Horia Tabacu1. A creat controverse în rândul cititorilor, mi-a adus o serie întreagă de invective în ediţia on-li-ne a ziarului, dar le-am depăşit. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al priete-nilor mei împlinesc în cartea de faţă toate aceste amintiri despre boema prin care m-am învârtit în ultimii 20 ani. Sunt aici clipele cele mai plăcute pe care mi le-am impus ca amintire. Oameni dragi mie care au plecat din-tre noi, dar şi boemi în toată puterea cuvântului, care dau şi azi culoare lăcaşurilor bahice prin care aceşti artişti ai vieţii, vinului şi talentului lor trăiesc şi respiră, lăsând în urma lor parfumul boemei dintotdeauna, unul dintre aceştia fiind şi mentorul meu în ziaristică, Dan Mucenic. Bo-ema mea bucureşteană e pentru toţi

paharnicii nocturni sau ai înserării, pentru spiritul neplecat dintre noi al marelui Lord boem, Ştefan Iordache, pentru prietenul de profesie, pictorul Bogdan Pietriş, dispărut prea devre-me de sub lumina paharelor de altă-dată, pentru tăticul chefurilor, inega-labilul prieten Niki Costescu, pentru boemii care nu se opresc să-şi ascută gândurile la câte un pahar târziu, sub clarul de lună al boemilor care ne pri-vesc de sus, prea de sus pentru noi, cei cărora încă viaţa ne mai lasă un pic câte un pic, s-o răsfăţăm sau s-o pierdem la un poker cu paharul prea plin de nesperanţă... dar şi celorlalţi... 1Din cartea Apusul vinului în călima-ră, editura Semne, 2011 Valentin Lea-hu1. Horia Tabacu. Ziarist. A adus revista Hustler în România. Director la cotidianele Cancan, Averea, director general al trustului de presă Atac. Autorul anului 2010, desemnat de Clubul de lectură Bucureşti. Decedat prea devreme.

La mormântul lui Noica

Silviu Guga

Destinul unei Cărți

CENACLUL PĂLTINIȘde laEditorial4

Felurite sunt destinele cărţilor ca şi ale oamenilor. Căr-ţile sunt dezavantajate pentru că destinul lor debinde de oameni, pe când, în rare împrejurări, destinul oamenilor, excluzând autorii, e schimbat de cărţi. Cărţile acelea au o valoare incomensurabilă. Valoarea unei cărţi stabileşte, în cele mai multe cazuri, destinul ei. Dar şi valoarea este schimbată adesea de la o perioadă la alta, uneori de la o generaţie la alta. Voi spune că unele cărţi sunt „norocoase” şi altele nu sunt şi vreau să mă refer la una dintre cele din urmă.

Este vorba de „Istoria vieţii mele” de Teodor Vârnav. A avut ghinionul să fie scoasă în afara interesului editorilor, istoricilor şi criticilor literari, deşi această carte este primul roman din istoria literaturii noastre. N-a avut nimeni în-drăzneala să o numească aşa pentru că o autobiografie se consideră că n-ar putea să fie un roman.

Această autobiografie a fost scrisă în 1845, dar Teodor Vârnav nu şi-a numit-o roman, ci „istorie”. A vrut să scrie o istorie adevărată, pentru că ştia că romanul era descon-siderat. De altfel, unul dintre fondatorii romanului în lite-ratura universală, Daniel Defoe, respinge orice asimilare a capodoperei sale la „acest subprodus literar” pe care îl con-sideră „cel mult bun pentru bădărani”, într-un cuvânt, con-damnat de public. Dacă ar fi să ne luăm după el, -spune, cu uşoară ironie, Marthe Robert - „Robinson Crusoe” nu trebuie considerat roman, ci „o istorie adevărată”. Teodor Vârnav al nostru avea aceeaşi părere despre roman, pentru că la 1845, când „istoria” lui era scrisă, literatura noastră era lipsită de acest gen. În 1845 a apărut cu denumirea de ro-man, „Elvira sau amorul făr de sfârşit”, dar autorul semnea-ză doar cu iniţialele D.F.B. pentru că „se sfia” să-şi divulge numele. Romanul era judecat peiorativ la începuturile lui şi mulţi autori se ruşinau să-şi considere cărţilelor roma-ne. Diderot, ruşinat de a fi romancier, cum era de fapt, în „Jacques fatalistul”, este atât de pornit împotriva romanului încât în „Elogiul lui Richardson”, merge până acolo încât pretinde ca operele acestuia să fie denumite cu alt termen, acela de roman fiind socotit înjositor. Mutatis mutandis,-Teodor Vârnav nu voia să scrie un roman al vieţii sale, ci o istorie pentru că romanul era considerat atunci „diver-tisment şi facilă potolire a imaginaţiei sau a sensibilităţii”. Constatarea aceasta a „explicat-o” R.M. Alberes, autorul „Istoriei romanului modern” care vorbeşte despre „o lungă preistorie” a romanului. Situaţia de început a romanului, chiar dacă scriitorii şi datele diferă de la o literatură/ţară la alta, este aproape aceeaşi. „Istoria vieţii mele” face parte din preistoria romanului românesc. „Un roman e o viaţă con-siderată ca literatură. Orice viaţă are un epigraf, un titlu, un editor, un prolog, un text, note etc. Le are ori le poate avea”. Aceste gânduri ale lui Novalis se potrivesc şi „Istoriei vieţii” lui Teodor Vârnav. El devine scriitor prin dorinţa de a isto-risi întâmplările din propria-i viaţă pentru că le consideră

demne de a fi scrise. Poate că Teodor Vârnav este neştiutor de talentul său, dar are conştinţa literaturii. Nu-l putem considera „un scriitor fără voie”, ci doar un scriitor fără ex-perienţă. „Istoria vieţii mele” nu este rodul unei elaborări îndelungate, dar nici o simplă improvizaţie; are o anumită structură narativă, o compoziţie şi chiar dacă acestea sunt rudimentare, dovedesc că autorul nu intenţiona să dea citi-torilor doar un document, ci un text literar pe care, desigur, nu-l numeşte roman. Cum putea să-i spună roman unei scrieri în care, cu sinceritate debordantă, îşi „dapănă” pro-pria-i viaţă?

Am prezentat toate acestea pentru a-mi justifica în-cadrarea operei lui Teodor Vârnav în preistoria romanului românesc, mai ales că nici un cercetător ale începuturilor romanului la noi nu o aminteşte. Nu era în „destinul” ei o asemenea atenţie.

Teodor Vârnav îşi scrie „istoria” în 1845, dar ea n-a fost publicată decât în 1893 de folcloristul Artur Gorovei în tipografia revistei „Gazeta Săteanului” la Râmnicul Sărat. Dar această ediţie princeps este considerată de Gh. Ada-mescu în „Contribuţii la bibliografia românească”(1923) un „studiu” despre Teodor Vârnav al lui Artur Gorovei, probabil pentru prefaţa pe care o semnează folcloristul.

Cartea lui Vârnav nu s-a bucurat de nicio atenţie cu toate că prefaţă folcloristul, care avea şi o mare pasiune pen-tru istoria literaturii, atrage atenţia asupa valorii ei, „unul dintre puţinele documente care luminează întunericul vie-ţii noastre de la începutul secolului”(al XIX-lea). O singură menţiune despre apariţia ei este făcută într-un „Calendar al săteanului” din 1894. Nota anonimă este făcută nu pen-tru a arăta importanţa cărţii, ci pentru a lăuda pe C.C. Dat-culescu, pe cheltuiala căruia s-a tipărit cartea.

Ediţia de la Râmnicul Sărat nu s-a bucurat de nicio popularitate, e astăzi o raritate bibliofilă, nici nu este sem-nalată în, de altfel, documentatul „Dicţionar al literaturii române de la origini pînă la 1900”. Perseverent, Artur Go-rovei publică încă două ediţii ale acestei cărţi. Ediţia a II-a o scoate în colecţia „Biblioteca Minervei” no.8, Minerva, In-stitutul de Arte Grafice şi Editură, Bucureşti, 1908. Acum editorul dă o mai mare atenţie manuscrisului primit de la Alecsndru Roadedeal, nepotul lui Vârnav, dezvoltă prefa-ţa şi completează glosarul „Lămuririle unor cuvinte din această autobiografie”. Ediţia a III-a este „o copie” a ediţiei precedente. A apărut datorită unei convenţii editoriale cu editura „Cartea românească”, care publică aceeaşi colecţie în condiţii tipografice mai bune şi într-un număr de exem-plare sporit. Aşadar, în aceeaşi „Bibliotecă a Minervei”, cu acelaşi număr, (8), dar la editura Cartea românească se pu-blică ediţia a III-a, probabil după un scurt interval de timp; ediţia e fără menţionarea anului apariţiei. Faţă de ediţia de la „Minerva”, nu există decât deosebiri de paginaţie, datorită formatului cărţii şi al literei tipografice. Ediţiile se confun-

Silviu Guga

Destinul unei Cărți

5CENACLUL PĂLTINIȘde la in mEmoriamdă, dar nici acestea n-au avut ecoul pe care ar fi trebuit să-l aibă. Putem spune că în destinul cărţii lui Teodor Vârnav, după apariţia ediţiilor amintite, nu s-a „interpus” comen-tatori care să-i sublinieze valoarea. Dacă lăsăm la o parte însemnarea de câteva rânduri din revista de la Fălticeni a editorului, „Şezătoarea”, doar o singură menţiune se face în presa vremii despre această carte. Rubrica „Recenzii” (din nr.11/1908) a revistei „Convorbiri literare” se deschide cu o scurtă consemnare despre „Istoria vieţii mele”. Recenzis-tul semnează cu iniţiala A şi nu e exclus să fie chiar Artur Gorovei, iniţiala fiind a prenumelui. Dacă bănuiala noastră este neîntemeiată, atunci autorul recenziei este al doilea, după Artur Gorovei, care vorbeşte despre importanţa cărţii lui Teodor Vârnav: „Autobiografia şi memoriile sunt puţin cunoscute în literatura noastră. Suntem lipsiţi astfel de un gen foarte atrăgător (s.n.) şi folositor, căci volumele de isto-rie nu preţuiesc adesea cât un singur volumaş de biografie bine scrisă”. Apoi recenzistul semnaleză şi alte interese ce ar putea stârni cartea lui Vârnav: „Un deosebit interes vor afla...cei ce urmăresc dezvoltarea limbei noastre literare. Şi mai mare folos vor scoate ...cei cu preocupări pedagogice. Viaţa boerului moldovean e o Odysee, ca în felul vieţii lui J.J.Rousseau şi chiar mărturisirile sale, cam libere uneori, amintesc pe copilul fără căpătîiu de la Geneva”.

Previziunile autorului recenziei din „Convorbiri li-terare” nu s-au adeverit, rândurile sale n-au schimbat destinul cărţii, n-au incitat decât un interes târziu şi, am spune, întâmplător. Abia în 1922, Ştefan Ciobanu, într-o efemeră revistă bisericească care apărea la Chişinău, „Car-tea credinţei” (nr.3), aminteşte de autorul cărţii şi mai puţin despre carte. Reia subiectul, un an mai târziu, în capitolul „Scriitori basarabeni” din volumul „Cultura românească în Basarabia sub stăpânire rusă”. Acum cu informaţii mai bogate, dar n-a stăruit asupra cărţii, ci asupra patriotismu-lui autorului care dădea sprijin culturii româneşti din Basa-rabia, unde scriitorul se stabilise.

Nici pentru Nicolae Iorga cartea memorialistică a lui Vârnav nu prezintă prea mare interes, n-o aminteşte în nici o istorie literară de-a lui, doar se foloseşte de ea în „Istoria comerţului românesc” ( Ed. Suru, Bucureşti, 1925) unde prezintă perioada în care Teodor Vârnav a trăit în Bucu-reşti şi a fost servitor la negustorii lipscani.

Abia după 12 ani se pomeneşte despre cartea memo-rialistului datorită interesului stârnit pentru cultura româ-nească din Basarabia şi Gh. Cardaş publică în 1937 volu-mul „Poeţii şi prozatorii Basarabiei până la Unire” unde acordă lui Teodor Vârnav mai multe pagini. Volumul fiind „Antologie şi studiu”, sunt reproduse după ediţia din 1908 de la „Minerva” primele patru capitole din „Istoria vieţii mele”. În succintul studiu care precede paginile antologate, Gh. Cardaş compară opera memorialistică a lui Vârnav cu cea a lui Creangă. Ideea e plauzibilă şi poate să fie dezvolta-tă, într-adevăr, Teodor Vârnav e precursorul marelui clasic.

Interesat de Teodor Vârnav vor fi apoi G. Bezviconi ( „Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru”, 1940 şi „Pro-filuri de ieri şi de azi”, 1943), care a văzut manuscrisul au-tograf şi susţine că „Istoria vieţii mele” era scrisă deja în 1845, şi Petre V Haneş care abia în ed. a II-a, a volumului „Scriitori basarabeni” ( ed. Casa şcoalelor, 1942) în care re-produce şi el un fragment, nesemnificatic sub raport literar, din cartea lui Teodor Vârnav, deşi îl spune despre scriitor că „talent avea, avea şi dorinţă de cultură”. Era necesară o altă încercare de a schimba destinul cărţii şi a supune aten-

ţiei prima scriere memorialistică din literatura noastră. Aceasta se face prin publicarea cele de a IV-a ediţie în 1944, la Chişinău, în Editura „Cuvântul moldovenesc”. Prefaţa acestei ediţii este nesemnată, dar aduceam argumente, în-tr-o altă ocazie (comunicarea „Un precursor al romanului românesc”, 24 mai 1988), că a fost scrisă de Ştefan Cioba-nu. Concluzia prefaţatorului este că autorul cărţii „merită să ocupe un loc în istoria literaturii româneşti, nu numai prin faptul că a scris în Basarabia subjugată, dar prin însăşi valoarea operei sale

Să se fi făcut aluzie la faptul că cea mai importantă isto-rie a literaturii. apărută până atunci (cea a lui G.Călinescu, desigur), nu consemnează numele autorului acestei cărţi? „Este scris” ca nici un paragraf dintr-o istorie literară să nu mai pomenească această carte. Din 1944 până în 1967 ni-meni nu-şi mai aminteşte de această carte.

În 1967, la cercul stiinţific de istoria literaturii române de la Facultatea de filologie a Universităţii din Timişoara, cartea lui Teodor Vârnav e „redescoperită” prin comnuni-carea unui student. „Evenimentul” a fost consemnat la ru-brica „Noutăţi” a ziarului local „Drapelul roşu” ( An.XXI, nr.6944/ 6 mai 1967). Tot în 1967, la 16 iunie, Şerban Cioculescu a prezentat, în faţa Secţiei de ştiinţe filologice a Academiei, comunicarea „Două poezii inedite ale lui Teo-dor Vârnav, deschizând o nouă etapă în cercetarea acetui scriitor pe care o completează în cursul „Memorialişti şi călători din secolul XIX” ţinut în 14 decembrie 1970 la Fa-cultatea de limbă şi literatură a Universităţii din Bucureşti. Câţiva ani mai târziu, în 1973, Lucian Faifer publică studiul „Primele amintiri în literatura română:Teodor Vârnav, Is-toria vieţii mele (1845)” în „Anuarul de lingvistică şi istorie literară” de la Iaşi. Acest studiu evidenţiază valoarea literară a cărţii şi cere, implicit, să i se acorde o mai mare atenţie.

Cel mai important critic al vremii, Şerban Cioculescu, nu numai că a revenit asupra lui Teodor Vârnav, dar şi l-a ales „subiect” pentru discursul său de intrare în Academie. Alexandru Philippide , în răspunsul ce se obişnuieşte să se rostească, elogiază încercarea proaspătului academician „de –a aşeza pe un scriitor pitoresc şi interesant, dar foate puţin cunoscut, la rangul ce i se cuvine”. Destinul cărţii lui Teodor Vârnav parea să fie schimbat, dar ... edito-rii, criticii şi istoricii literari îl ignoră în continure.

Şi totuşi în 2007, la Chişinău, apare, sub egida Institu-tul de Filologie al Academiei de Ştiinte a Republicii Mol-dova, ediţia a V-a a acestei cărţi care revigorează interesul basarabean pentru Teodor Vârnav şi „istoria” sa scrisă pe aceste meleaguri. Cel mai important istoric literar de la Chişinău, Mihai Cimpoi, dă tonul pentru „recuperarea” nememoratului memorialist. La noi sunt mărturii ce atestă încercări de a propune unor edituri importante reeditarea cărţii lui Teodor Vârnav, cu anii în urmă la Editura Dacia în colecţia „Restituiri”, apoi la Editura Humanitas. Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în „Dilema veche” nr. 478/ 2013, cre-de că „Istoria vieţii mele” a apărut „într-o primă şi singură ediţie” şi a propus fără succes reeditrea ei. Concluzia ei e categorică: „Amintirile lui Teodor Vârnav sînt fantastice, pline de umor şi învăţăminte, scrise cu mult drag şi pasiu-ne. Păcat că nici o editură din România nu găseşte bani şi hîrtie spre a le oferi publicului.” Iată însă că Editura Polirom găseşte resurse şi la sfârşitul anul trecut am avut în librări ediţia a VI-a a „Istoriei vieţii mele” de Teodor Vâr-nav, ediţie care merită o consemnare aparte pentru că des-tinul acestei cărţi trebuie schimbat.

CENACLUL PĂLTINIȘde lain mEmoriam6

7CENACLUL PĂLTINIȘde la Constantin noiCa

9CENACLUL PĂLTINIȘde la in mEmoriam

11CENACLUL PĂLTINIȘde la in mEmoriam

CENACLUL PĂLTINIȘde laCEnaClu12

Dar, anii conjugându-i continuu la trecut,Am observat că teii pornit-au să se mire:Când se-nălţară ,,mânjii” sau noi n-am mai crescutÎn căutarea vremii, visând la nemurire?

La şcoala unde nota o luam cu împru-mut...

Rondelul SinucigaşuluiSă-i spui durerii, doar o dată, mamăIar braţul său dorit să te cuprindă,Să mai priveşti un cui bătut în grindăŞi să renunţi că, totuşi, nu te cheamă

Dar să revii la gândul că o lamăŢi-ar vindeca o mână suferindă;Să-i spui durerii, doar o dată, mamăIar braţul său dorit să te cuprindă...

Priveşti la toate, nu le bagi în seamă –Alte idei spre viaţă te colindăCând magul rău nu vrea să se de-

Rondel delicatÎncerc să scriu şi nu pot scrie –Privesc prin geam... Nu simt nimic.Deşi păstrez aceeaşi vriePe cel ce sunt îl văd alic

Şi nu mai beau de mult tărie,Dar mă provoacă un amic,Încerc să scriu şi nu pot scrie –Privesc prin geam... Nu simt nimic...

Şi trece vara - se prescrieNu cum aş vrea ci cu v mic;Am renunţat la pălărie,Mi-am pregătit acum un ic

Şi-ncerc să scriu... Cred că voi scrie...

Rondel Dedicat Poeziei

Te-aş fi iubit de nu-mi erai stăpânăDar te-aş urî de m-ai lăsa străinŞi nu ştiu cât distanţa ne amânăUn ultim pas – destin înspre destin.

Ascult şi mă asculţi ca o fântânăPrea plină de ecoul ei prea plin,Te-aş fi iubit de nu-mi erai stăpână,Dar te-aş urî de m-ai lăsa străin.

Cu greu, reîntruparea ţi-o menţin –Dau viaţa mea târziu pe-o altă mânăŞi voi plăti cu drumurile pânăNe vom plia amiezile ce vin.

Te-aş fi iubit de nu-mi erai stăpână...

Rondelul Ocnaşului

Ocnaş sunt dar şi paznicul ideiiIubit de toţi ce-n preajmă stau la pândă,Cedat în veci plăcerilor femeii,Necunoscut de marea mea izbândă.

Trecute amintiri îmi cer dobândă –De neînvins în lupta cu pigmeii,Ocnaş sunt dar şi paznicul ideii,Iubit de toţi ce-n preajmă stau la pândă.

Nemuritor – o pasăre crescândăSub paşii mici când trec, spre Rai, iudeii;Asemănat cu viaţa OdiseiiCuvintele aşteaptă să mă vândă.

Ocnaş sunt dar, şi paznicul ideii...

Rondel pentruo fostă şcoală

La şcoala unde nota o luam cu împru-mutLăsând în urma noastră o albă amintire,Priveam din prima bancă, aproape nenăscut,Abecedarul sacru – întâia moştenire.

Doi lei şedeau de pază afară-n vântul mutIar liliecii-n clasă, cereau despăgubireLa şcoala unde nota o luam cu împru-mut,Lăsând în urma noastră o albă amintire.

George TeiRemember

13CENACLUL PĂLTINIȘde la CEnaClu

Dar, anii conjugându-i continuu la trecut,Am observat că teii pornit-au să se mire:Când se-nălţară ,,mânjii” sau noi n-am mai crescutÎn căutarea vremii, visând la nemurire?

La şcoala unde nota o luam cu împru-mut...

Rondelul SinucigaşuluiSă-i spui durerii, doar o dată, mamăIar braţul său dorit să te cuprindă,Să mai priveşti un cui bătut în grindăŞi să renunţi că, totuşi, nu te cheamă

Dar să revii la gândul că o lamăŢi-ar vindeca o mână suferindă;Să-i spui durerii, doar o dată, mamăIar braţul său dorit să te cuprindă...

Priveşti la toate, nu le bagi în seamă –Alte idei spre viaţă te colindăCând magul rău nu vrea să se de-

sprindăDar moartea asta nu este o dramă –Când marea împlinire mi se oferă-n rateIar visele îmi zboară cu avioane ROSă nu mai simt căldura şi umărul de frate.

Cum unii vor, talentul, prin ură să-şi arateÎmi ţin identitatea în portmoneu maro.Am învăţat să cumpăr durerile angroCând marea împlinire mi se oferă-n rate

Şi nu mai am puterea să mă exprim în pro.Sub raza unei temeri, adeseori, ingrateMă bâzâie în noapte o damă de caro.Mult mai sărac de-acuma, cu lipsă de carate

Voi învăţa să cumpăr durerile angro...

Rondelul Ocnaşului

Ocnaş sunt dar şi paznicul ideiiIubit de toţi ce-n preajmă stau la pândă,Cedat în veci plăcerilor femeii,Necunoscut de marea mea izbândă.

Trecute amintiri îmi cer dobândă –De neînvins în lupta cu pigmeii,Ocnaş sunt dar şi paznicul ideii,Iubit de toţi ce-n preajmă stau la pândă.

Nemuritor – o pasăre crescândăSub paşii mici când trec, spre Rai, iudeii;Asemănat cu viaţa OdiseiiCuvintele aşteaptă să mă vândă.

Ocnaş sunt dar, şi paznicul ideii...

Rondel pentruo fostă şcoală

La şcoala unde nota o luam cu împru-mutLăsând în urma noastră o albă amintire,Priveam din prima bancă, aproape nenăscut,Abecedarul sacru – întâia moştenire.

Doi lei şedeau de pază afară-n vântul mutIar liliecii-n clasă, cereau despăgubireLa şcoala unde nota o luam cu împru-mut,Lăsând în urma noastră o albă amintire.


GLORIEnecunoscuţi maeştri sângereazăpentru o pământeană dramă barocă

opera frigului aparela mijloc de supliciuglorie vieţuitoarei iluzii

fluid după copleşireuiţi vechile îmbogăţiri

sufletul stă prins în lesă

rămân nopţile brodate cu flăcăriunu sau doi plus o himerăsau un munte de cenuşă

STUDIUpraful şi culoarea sa rafinează cati-feauavitraliu renăscut al catedralei

chiar şi cerurile pot fi corupte

acest mic studiu nu trăieştedecât din voluptateprintre arborii travestiţi lumesc

MENUETaventura marmureicele şapte inelepreastrivita emoţie

în libertate cucerimplăcerea seminţelor negretemelia menuetului îmbătatrisipirea singurei arhitecturidin centrul oraşelor delirante

închipuim adăposturileîntrebând numai întrebând

AR PUTEA FIsimpla tăiere separă podeauacând acoperită cu albe plăpumicând la fel ca oglindasticlă foarte preţioasă

nesperate mângâieri virtuale

ascunderea urmelorar putea fi periculoasă

Octavian MihalceaVersuri


DE FIERsă fie simplu

vezi uşile camereimurmurul întâmplărilorpătrunse aicifără bucuriefără spulber

am părăsit blândeţeala sfârşittribut de fierdus

VRĂJI CULTEpentru ideile ce încă tulburăstigerea între feţele destinuluigânduri duble prin păduresfera argintului somnolent

trebuie să te uiţi departe

haine albastre legate prin aer

CRESTATnunta e rostogolităspre alte anotimpuri

cine respiră jos trăieştelângă cei ascunşiînnodare cu lanţul binecunoscut

jocul va zbura pe braţe galbene

doar semnul crestataminteşte ceva

să nu prăbuşim

semnul peştilorunde se vede bine

LÂNGĂ ŞEVALETaripa armei îngropatăodată cu îngenunchierea zăpezilorspectrelor din creioanechiar la ora crescută la suprafaţă

astăzi universul se împuşcă în inimăfiecare melon are un glonţ ascuns

rochia de bal încă mai respirăuitată lângă şevalet

UN COLŢodihnească-se feţele schimbătoarecând trupul condotierului se stingepradă ştiutului vânător

continuăm a priza parfumul nocturndispariţie spre un colţ fără vină

viii cu morţiinumărul auruluistrivit

TURNcheia imaginară adoră stemelefrunza ce taiebustul de tânără fatăal privighetorii

multe vechi manuscriseau pete învingătoare

melancolia întoarce inimavine ziua fericită a umbrei


Emil Almășan Poeme

Cântec pentru Stan PătraşBinecuvântat să fii, Stan Ioan Pă-traş,poartă- ţi numele, prin vremi, de-parte,tu, ţăran român de la Oaş,care-ai râs toată viaţa de moarte! Fie, pururi, binecuvântatcrezul tău înalt, frumos şi demncă hotarul morţii ce ni- i date o glumă pe- o cruce de lemn

Binecuvântate mâinile tale,care- n zbuciumul daltei au strânsrâuri de doine de jale,vindecându- ne ochii de plâns

Codrii liberi de stejari bătrâniîntr- o lacrimă i- ai încrustatşi- ai făcut din frunza lor cununisă ne ierte cerul înstelat

Şi- ai cioplit în zările albastre,şi- n îmbujorata noastră iie,să vegheze inimile noastresomnul celor duşi spre veşnicie

Pururea fii binecuvântat,cerurile- n pace să te ţină,că în România, într- un sat,moartea- i numai cântec şi lumină

Se-apropie septembrieMi-e teamă că tăcerile, din nou, aştern pe lume grele stalactite

în care picură şi chipul tău şi lacrimile mele, împietrite

Mă-ncearcă întrebări fără de glas prin care vreau, zadarnic, să adun cuvântul care simt că a rămas din gândurile noastre ce apun

Se-apropie septembrie....Şi-mi pare că mă prefac în cântec ruginiu... De-aş şti că eşti, pe lume, trecătoare m-aş îngropa în ochii tăi, de viu

Să te-nsoţesc şi-n ultima lumină, lăsată peste ceruri să aştearnă această desfrunzire ce-o să vină pe tâmple depărtare să ne cearnă

Aşa încep poveştile...,,A fost odată, draga mea, ca niciodată ,, Şi ne-om afla-n cuvinte adăpost de toamna care sufletu-şi arată


DoinăInimă, doină de jale,inimă, cântec de dor,mereu ai in cale drumuri ce dor

Inimă, cântec de jar,doină de piatră şi scrum,pierdută eşti iarpe drumuri de fum

Inimă, doină amară,cântec prin lacrimi, pierdut,doar să mă doarăpe lume născut

Inimă, clocot de sare,ce sufletu-mi frânge,tulburătoarerană de sânge

Inimă, rătăcitoare,pierdută răscruce,fii răbdătoare,toate le-om duce

Toate le-om duce,le-om îndura,pe scut sau pe cruce,inima mea

SăpânțaAici e dorul nostru cel dintâilăsat să-şi urce către cer credinţa,că veşnicia ne e căpătâi,martor e cerul blând de pe Săpânţa

Simt cum prin suflet aripi îşi desfaceun ţărm de linişte, fără-nceput,cum ne cuprinde-n dragoste şi pacehotarul care darnic ne-a născut

Cuvintele se-mbracă-n vers de jale,de pretutindeni urcă dulce cânt,ocrotitor lumina curge-n caleşi totu-n jur e iertător şi sfânt

Cu-a lui palate-nalte până-n soare,Apusul rece, lacom şi trufaş,îmi pare-o biată clipă trecătoarepe lângă veşnicia din Oaş

În orice frunză ce doineşte-n vânt,pe orice fir de iarbă când păşesc,simt că-s fărâmă din acest Pământ,şi că-n ţărâna lui mă nemuresc

Pe deal, când vin, după o zi de coasă,ducând în inimi sfintele pogoane,oşenii-mi par, venind cântând spre casă,coborâtori de-a dreptul din icoane

Când se opresc, din când în când, la porţişi se îmbrăţisează la răscruci,îmi pare că prin ei se-ntorc din morţistrămoşii daci în semnul sfintei cruci

Şi seara când se lasă peste satşi urcă-n cer fuioare lungi de fum,dacă priveşti cu sufletul curatîl vezi pe Dumnezeu venind pe drum

Urce spre soare aur şi palateimperiul lumii lacom şi trufaş...Îmi par zădărnicii, neînsemnate,cât am sub tălpi ţărână din Oaş

Din ea venim, şi-n ea ne vom întoar-ce,din veac în veac, statornici şi cuminţi,


ARME ALBEsclipitoarenenumăratearme albene înfige crivăţulîn spatearipi de lutne-au crescutpe omoplaţiîngeri de pământsub ninsoarefulgi albi abandonaţide zborpe umerii noştrie timpulsă înghiţimo porţie de globule albegrad cu gradca santinelele de la Stalingradpână când aburii rănilorvor ieşi prin paltonca fumul din ţeava încinsăa tunului de câmp imperialfantastic înfricoşătorcanon

PERFUZIIpromisiuni vechiîmi aleargă prin sufletcu tălpile goalenici fetele marinu calcă ciorchinii de lacrimiai strugurilorcu atâta dezmăţîn picioare

sub călcâiveselenepoateale bătrânului Achilepromisiuni uitateglaciaţiunea iluziilorevaziuniîn gravură pe sitămai chemămcu gâtul uscatde vorbă goalăprietenela un vinperfuzii cu sângele toamnei

HEMORAGIA CLIPEIsăgeata secundaruluiadânc înfiptăîn inimăse zbate ca aripaunei nevinovate

Liviu VișanPoesis


efemeridenimic nu este mai iluzoriuca timpultrece cum vreaşi când vreaîn dezmăţcu naşterea şi cu moarteacât ai clipie o înşelătorie mai maredecât ratele unui nesăbuit împru-mutclipele scurte ale bucurieiclipele lungi ale aşteptării deşartesau cele şi mai dilatate ale suferinţeigraba stranie a bătrâneţiide a-ţi intra în trupca acasăsfântă cruzimeziua de mâineîşi taie venele cu seninătateîn faţa taoricât ai strânge garoul speranţeihemoragia clipein-o poţi opri

LABIRINTtoate insectele netrebnice din gos-podărieard trosnind cu scântei la distileriegreieri furnici muşte ţânţarităuni libelule gărgăuni şi cleştariprintre mere putrede corcoduşe şi prunepere cireşe amare miez de nucă şi de alunemăceşe smochine verzi coji uscate şi perepepeni galbeni fermentaţi în resturi răsuflate de bereprin ţevi de aramă fierbinţi şi întor-tocheate se scurg cu vaiet şi disperare amară

nespovedite şi plutind în nespuse păcateprin labirintul anume încins foc şi parăşi picură printre musculiţe beţive-n ibricba dând năvală ba fără jet pic cu picspre miezul nopţii când jarul se face pentru proţapşi toată foşnăiala fierbinte îmi zornăie-n cap

DESCÂNTEC DE FATĂ MARE

doar cu-o fundă-n păr legatăies în noapte despuiată

cu găleata într-o mânăsă scot luna din fântână

pun în apă trei arginţipup icoanele cu sfinţi

şi înec în cea căldarecapul unui drac de mare

leg mănunchi de busuioccu flori uscate de soc

şi-l înmoi cu semnul cruciisă stropesc cu el ulucii

intru pe furiş în casăîmi pun voal ca de mireasă

las sub pernă busuiocul să-mi aflu în vis sorocul

iar dacă-mi apare pruncspurc găleata şi-o arunc

CENACLUL PĂLTINIȘde laCritiCă20

Cartea lui Daniel Marian, Cu zi-mţi fără zimţi printre zimţi scrâşnii-ind, editată în 2017 la Deva, ne oferă poezii situate la un nivel deosebit al concentrării mesajelor, unde este in-tuibilă o pluralitate ideatică vizitând miraje. Sunt judecăţi de valoare care ne proiectează printre interminabile-lele căutări proprii spiritului aflat în flamboaiantă efervescenţă. Existenţa, sau nonexistenţa, pot fi încadrabile unei relativităţi cu incontestabilă pa-tină metafizică. Amalgamarea sen-surilor naşte ambianţe misterioase, adeseori ermetizate. Aceste versuri au caracteristicile greu de confundat ale lui Oneiros, fiind redate situări li-rice substanţiale: “dacă ar vrea cine-va/ să îmi ia din vise/ sunt prea multe nu/ le mai ştiu număra nu/ le mai ştiu cuprinde nu/ le mai ştiu înţelege nu/ le mai ştiu împărtăşi// să muşte din vârtejul lor/ şi somnul să mi-l ia cu totul/ a devenit grea povară/ eu care duceam lipsă de somn/ acum mă în-torc în el/ de pe-o parte pe cealaltă/ ca într-un lan cu cactuşi// să rămână acolo doar/ trei vise toate cu tine/ în care ai fost eşti vei fi tu”. Muzicalita-tea propusă de poetul Daniel Marian ar putea intra, de multe ori, în aria dodecafonismului. Îngerii melomani aşteaptă înfăptuiri transfiguratorii. “Frumosul sublim” e camuflat în zone obscurizante. Numeroase parti-cularităţi cromatice invadează struc-tura, adeseori ocultată, a creatorului.

Se prezintă ca o încercare cvasi-ini-ţiatică pătrunderea prin pădurea de simboluri a lui Daniel Marian. Aces-te percepţii seamănă cu delirurile colorate: “nu toţi oamenii/ sunt de-o seamă/ cu infinitul care/ nu există pentru/ că aşa o fi de nu/ trebuie la nimenea// decât o harababură/ al-bastră câteodată/ verde cenuşie spre/ gri mov cât de curând”. Poetica este formată din variate straturi interşan-jabile, ceea ce contribuie la haloul translucid care ne învăluie treptat. Detectăm consistente inadecvări cu teluricul, desigur, în favoarea ver-bului poetic. Legea plutirii are pri-mordialitate în raport cu precarele aspectări contingente. Ne situăm la nivelul mutabilelor paradoxuri ce potenţează luxurianţa sensurilor, a vieţilor ce făgăduiesc multe. O eloc-

Octavian MihalceaConcentrarea

Sensurilor Efervescente

21CENACLUL PĂLTINIȘde la CritiCă

ventă schiţare a teritoriului unde se trăieşte întru particularizare: “poate şi eu/ sunt în acea parte de univers/ categoric paralelă neintersectabilă/ cu flămânda realitatea pe care-o/ lin-gem mestecăm înghţim zilnic/ dar sper să fie partea bună!” . Accepţiuni aparent neverosimile defilează în hi-

pertrofiate oglinzi poetice. Limbajul se adecvează inexpugnabilelor co-mandamente descinse chiar din abi-salitatea imaginarului. Stările interi-oare consonează cu ofertantul filon al esteticii nonfigurative. Poezia lui Daniel Marian locuieşte potenţialităţi în continuă generare.

CENACLUL PĂLTINIȘde laEsEu22

Magna-Leer OlibesCealaltă Realitate

Noaptea: m-am trezit brusc la 2:42 cu ecoul frazei din vis: „…aceas-ta se întâmplă în realitatea asta, iar cealaltă e din cealaltă realitate..” Ce anume e aceasta, ce nume e cealaltă, care e realitatea asta, care e realitatea cealaltă, nu conta. Conta doar faptul că trezirea din vis nu desluşea nimic altceva decât fraza asta, şi totuşi con-ştientizarea imediată trezirii a fost: o întâmplare banală din vis se fina-lizează în vis cu fraza realităţii zilei trecute. Amiază: de ce „marţile” sunt nefaste? De ce „marţile” sunt un „marţ” tehnic dat cu graţie la table-le celeilalte realităţi? Pentru că jocul e un joc de tu, când trebuia să fie un joc de eu şi tu. Jucătorii sunt aleşi greşit, premisa e greşită, dorinţa de a juca e promiţătoare, jocul e inegal, se blufează, se invidiază, se câştigă, se pierde, se înalţă, se decade, se sim-te, se absoarbe tot: şi alb şi negru, nu există reguli; maestru şi discipol, ge-niu şi tutuluc, artă şi haos, sinonim

şi antonim, da şi nu, prea mari con-traste, prea mic numitor comun, joc dorit, joc nesfârşit … de-a tu, şi … eu.

Târziu în noapte: oare vedem ace-eaşi lună? Hai să vedem împreună cealaltă faţă a lunii în cealaltă reali-tate…

Azi, podul spre cealaltă realitate, atât de trainic ieri clădit, azi s-a dă-râmat. Cu o bufnitură scurtă…buf. Hoarde de prejudecăţi ale vocii ver-ticalităţii mele exterioare au năvă-lit indirect pe el … a cedat. Ruşinos de cât de fără apărare a cedat. Şi nu doar podul: dimensiunea celeilalte realităţi s-a micşorat până la punc-tul semnului de întrebare. Rămâne întrebarea indefinibilă şi punctul in-tangibil. Mâine podul va fi construit din nou de cele mai răbdătoare şi liri-ce mâini posibile; punctul se va mări; muzica celeilalte realităţii îmi va mângâia sufletul. Numai întrebarea

De origine chiliană, provenind dintr-o familie refugiată la Bucureşti după prăbuşirea regimului Alende, a studiat la Bucureşti, Madrid şi New Mexico. Doctor în matematică, în “Teoria imaginarelor”, a descoperit scrisul destul de târziu. Rândurile de mai jos sunt printre primele scrieri, “comise” la 35 de ani.

Criptarea momentului în cuvinte devine la MAGNA-LEER un tablou de o precizie matematică, tablou cu o semantică bogată şi profundă, ascunsă primei vederi. Scriitura elegantă arată o bună cunoaştere a limbii române, o precisă analiză a stărilor, a realităţii proxime şi o bună rânduire a sentimen-telor într-o expoziţie sfioasă pe care ne-o propune.

Dan Ioan BOGDAN

23CENACLUL PĂLTINIȘde la EsEurămâne invariabilă cu întrebătorul ei firesc întrebând: de ce?

Într-o noapte: obosit de intensi-tatea gândurilor, obosit de acelaşi itinerar care nu duce nicăieri, obosit de lupta văilor adânci, întunecate, cu ascensiunile blânde dar greu, foarte greu de înaintat, obosit de indecizie, obosit de raţionalitate, obosit de atâ-ta verticalitate, obosit de spaima răs-punderii, obosit de neştiinţă, obosit de superior de inferior, obosit de fru-mos de urât, obosit de femeie, obosit de orgoliu, obosit de panica pierde-rii, obosit de târziu, n-am să spun ni-mic … ci voi aştepta gura salvatoare de Zen

După-amiaza: Contează că VREAU, nu că NU POT! VREAU să aflu, să descopăr, să ştiu, să mă hră-nesc, să simt; NU POT pentru că ce aflu se volatilizează, ce descopăr dis-pare, ce ştiu devine trecut, mă hră-nesc fără metodă, doar simt înălţarea sufletului.

Contează că vreau, nu contează că nu pot! Vreau să aflu, să descopăr, să ştiu, să mă hrănesc, să simt; nu pot pentru că aflând distrug, descope-rind trădez, ştiind rănesc, că hrănin-du-mă sec, doar simt cum zbor….

Seara: „Vreau” şi „nu pot” e para-doxul benzii lui Mobius.

Azi: Să vorbim despre sex. Simt decăderea morală! Să vorbim despre „vreau să fac cu tine ce face primă-vara cu cireşii” . Simt vântul ce-mi mângâie perechea de aripi primită cadou.

Noaptea: Faust de Goethe, Purcă-rete, Fritjof Capra, Taofizica şi Mo-mentul adevărului, Buzzati deşertul

tătarilor, Borges Cartea de nisip, Rui-nele circulare, Insecta, Pablo Neruda, Mătasea şi metalul, Julio Cortazar, Şotron, Blow up, Antonioni, DIB noua abordare filozofică: sistemotera dpv ape, dealuri, podişuri şi dpv ma-terială, valori energetice, matematice, Dan Verona, Daţi ordin să înflorească magnolia, Realitatea, De la măciuca ciobanului la Bill Gates, De ce nu au românii animale fabuloase, Ga-reth Gates, Anyone of us, Hermann Oberth, arderea combustibilului în trepte la rachete, Fac. de inginerie, univ. Blaga, Conrad Haas, Albert Bels, Cuşca, Parfumul, Suskind, Jur-nalul de la Păltiniş, Sub semnul lui Noica, Graham Greene, Miezul lu-crurilor, Dumbrava Sibiului, Nassim Haramein, Teoria unificării câmpuri-lor, Fusul cu zurgălăi, Floarea vieţii, Matematica universului, Emil Botta, Un dor fără saţiu, oximoron, anaco-lut, bosoni, particulele forţelor, fer-mioni, particulele materiei, Accent, Dimineaţa, Radical, Ziua, Caţavencu, Marx, Teoria sistemelor, Piaget, Epis-temologia genetică, Mishima, Omar Khayyam, Acterian, S-a sinucis lu-mina în pleoapa unei flori, Jocuri de putere, Anania jr. (senior: Străinii din Kipukua), Solomon Marcus, Provo-carea ştiinţei, Jan Garbarek, Povestea deducţiei logice, Cât de rebelă e li-niştea mea în oceanul acesta de neli-nişti, Keith Jarett, Edmond Nicolau, Einstein, Ecuaţia relativităţii, entro-pie, Lucian Bogdan, Tulpan, Gane, Everest, Iulius Popper, Carmen Syl-va, palimpsest, antiintelectualism şi antipsihologism, real şi existent, Roberto Rabanne, vreau să ştiu TO-TUL în starea lui pură, Locul căderii mele, poate alte cuvinte vor deveni realitate şmd. EL NU POATE IUBI

CENACLUL PĂLTINIȘde laEsEu24ALTFEL!

Astăzi, alte cuvinte au devenit realitate. Le simiţi?

Odată, un magician a întrebat un alchimist:

- Ce vrei de la mine? - Eu?!? Nimic.După o nanosecundă, răstimp

în care vârtejuri ameţitoare de ecouri alchimiste s-au dezlănţuit imperceptibil în globul de cristal, alchimistul s-a corectat:

- Şi totuşi Vreau să-mi zici o poezie!

- „Străine, nu rişti?”Şi MagicoAlchimia s-a desăvârşit:

vârtejuri ameţitoare de magice POEME s-au dezlănţuit profund de perceptibil în oglinda ce oglindeşte iluzoria MagnaAma.

Azi, o altă avalanşă de aripi de fluturi devenite realitate!

Care e probabilitatea ca, alegând la întâmplare un fluture din urna ce conţine fluturii minunaţi ai realităţii, Dumnezeu să atingă acel fluture care să îşi scuture praful aripilor pe hârtia albă a cuvintelor maestrului?

Care e probabilitatea ca, alegând la întâmplare un maestru din urna ce conţine maeştrii geniali ai realităţii, Dumnezeu să pună haruri în acel maestru care să aştearnă neobosit praf pe aripile fluturelui?

Care e probabilitatea ca, alegând două bile dintr-o urnă ce conţine bile de toate culorile, într-un singur exemplar, acestea să fie bila albă şi bila neagră, Yang şi Yin, sferă şi cub, uman şi raţional, plinul şi golul, ştiinţă şi neştiinţă, cuvânt şi tăcere, ţel şi povară, am fost şi voi fi, euristic şi empiric, epistemă şi doxă, trăire

şi raţiune, sincronic şi diacronic, imuabil şi variabil, homeostazie şi entropie … şi totuşi maestru şi fluture? Da, aici, în cealaltă realitate, am găsit răspunsul matematic.

Târziu, în linişte: Uneori am

senzaţia întrebării: Este reală cealaltă realitate? Sau e doar închipuire?

Noapte de Olimp: Ce doare conştientizarea irealizării imposibilului!! Imposibilul brizei în pletele acordurilor chitării Clapton, al dansului lunii pline în valuri de melancolii, al clepsidrei ce-şi picură nisipul fierbinte dintr-o realitate în alta, al trupurilor ce sparg valurile moralităţii, al cuvintelor şoptite contra vântului, al tălpilor ce străbat asimetric digul, al mâinilor întinse prin nisip ce sunt apucate de alte mâini, imposibilul râsului sincer, imposibilul liniştii împlinite, imposibilul sufletului alinat, imposibilul „aşa-ului cum ştiu eu”… Nici chiar zeul Olimpului nu poate topi imposibilul!

Ultima: Ce bine ar fi ca realitatea acestui joc să se stingă, molcom, dulce, fără cuvinte, aşa cum fără cuvinte au fost tăcerile celeilalte realităţi… tăceri dorite a fi împreună trăite. Ecoul fără cuvintelor va răsuna în urechile învingătorilor, atâta timp cât învingătorii nu se lasă învinşi!

În loc de epilog: Acum câteva mii de clipe din zile şi nopţi credeam că se poate construi o cealaltă realitate. O realitate cu o singură regulă: nu iubi. Nu se poate.

25CENACLUL PĂLTINIȘde la EsEu

Geometria Sacră este planul Creaţiei şi geneza tuturor formelor. Este o ştiinţă veche, care explorează şi explică tiparele energetice care crează şi unifică toate lucrurile şi dezvăluie modul precis prin care energia

Creaţiei, însăşi, se organizează. La fiecare scară, fiecare model natural de creştere sau de circulaţie este inevitabil în conformitate cu una sau mai multe forme geometrice.

Geometria sacră ne arată minunatul pattern(matrice) al Creaţiei. Moleculele ADN-ului nostru, corneea ochiului nostru, fulgii de zăpadă, conurile de pin, petalele florilor, cristalele de diamant, ramificaţiile copacilor, soarele, stelele, aerul pe care îl respirăm, şi toate formele de viaţă asa cum le cunoaştem emerg din codurile geometriei atemporale, geometria sacră. Vizualizarea şi contemplarea acestor coduri ne permite să atingem

o înţelepciune profundă şi oferă o perspectivă asupra mecanismelor interne ale Minţii Universale şi a Universul în sine.

Anticii credeau că experienţa geometriei sacre a fost esenţială pentru educarea sufletului. Ei ştiau că aceste modele şi coduri simbolizau tărâmul nostru interior şi structura subtilă a gradului de conştientizare. Pentru antici „sacrul” a avut o semnificaţie deosebită care implică conştiinţa şi misterul profund.

Această formă, simetrică, (rândul de mai jos) este o componentă a Existenţei pe care noi o percepem într-un mod subiectiv în realitatea umană.

Simbolurile ne introduc în domeniul Metacunoaşterii. Cei care primesc darul metacunoaşterii devin,

Dan Ioan Bogdan Geometriile Sacre În Maramureş

Fusul Cu Zurgălăi, Cheie Inițiatică Proto-Creştină

CENACLUL PĂLTINIȘde laEsEu26asemenea lui Hermes, mesageri atât ai zeilor Pământului cât şi ai zeilor Cerului; în fapt, este vorba despre deschiderea a numeroase portaluri între discipol şi lumile superioare.

Prin această introducere subliniem subtilitatea cadrului de iniţiere în care meşterul devine maestru şi viceversa; situaţia în care măiestria se conservă prin talentul

meşterului……meşterul nu este un maestru dar reprezintă sămânţa maestrului.

Să amintim puţin despre potenţialul formei…..potenţialul formei reprezentate de fusul cu zurgălăi. Forma relevă o bandă energetică sacră……cu atât mai mult cu cât recunoaştem un pattern al geometriei sacre, anume MATRICEA DE TETRHAEDRON STELAT 64, sau cu alte cuvinte Floarea Vieţii.

Steaua tetrahedronică reprezintă centrul geometric al organismului uman, toate câmpurile şi grilele energetice ale organismului rămânând centrate pentru restul vieţii în jurul acestei stele.

Stelele tetrahedronice, respectiv

câmpurile electro-magnetice, există nu numai în jurul corpului uman, ci şi în jurul tuturor planetelor şi al Soarelui, dovedind încă odată, în acest fel, că planetele au viaţă şi sunt vii ca şi noi. Dacă se înscrie o stea tetrahedronică într-o sferă, cele două baze ale celor două tetrahedroane vor atinge sfera la 19,5 grade Nord şi Sud. Pata roşie a lui Jupiter se află la 19,5 grade latitudine, marea pată întunecată a lui Neptun se află la 19,5 grade, se crede că şi Uranus are o pată întunecată tot la 19,5 grade latitudine Sudică, iar Saturn are două benzi ca doi nori la 19,5 grade latitudine Nordică şi Sudică.

Ajungând într-un punct atât de sensibil din punct de vedere al rezonanţei (ceea ce emite, ceea ce manifestă acest simbol) îndrăznesc să subliniez potenţialul geometric conţinut de formă şi care ar putea forma un portal. Prin acest portal, se pot primi nu doar informaţii, dar se şi pot infuza energii din universurile cauzale. Bineînteles că şi acest portal are nevoie de suportul de activare, iar activarea portalului reprezintă un anumit grad de iniţiere pentru a putea folosi această sursă.

Într-un plan mai uşor accesibil, un astfel de portal deschis prin interme-diul geometriei sacre, şi nu numai, ajută la deschiderea porţilor înţelep-ciunii şi înţelegerii divine. Înţelepciu-nea divină şi înţelegerea divină nu sunt atribute ale cunoaşterii omului; ele vin prin învăluirea vibraţională a divinităţii.

Fusul cu zurgălăi descrie, în co-strucţia sa, multiple planuri cu 8 ex-tremităţi.

Fiecare extremitate reprezintă o

27CENACLUL PĂLTINIȘde la EsEurază ce conectează conştiinţa la sursa metacunoaşterii.

De ce se numeşte cheia meșteru-lui? Putem să redenumim simbolul ca fiind cheia maestrului?

Cheia maestrului provoacă pe cei care cunosc această „matrice”, aceas-tă formă, şi caută să o înţeleagă, nu doar cu mintea ci şi cu sufletul, au parte de o descărcare energetică şi informaţională la nivelul corpurilor subtile. Este deci o cheie prin care pot fi scoase la lumină informaţii va-loroase care sunt încă ascunse în su-fletele noastre.

Dacă medităm asupra “cheii meş-terului”, “fusului cu zurgălăi”, ve-dem că acesta cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer.

Prin intermediul acestui dispoziti-v(îmi permit să îl numesc dispozitiv), iniţiaţii îşi ţin vii conexiunile, atât cu Pământul cât şi cu Cerul, atât cu in-teriorul cât şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu

ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cea-laltă.

Am pomenit până acum termenul PORTAL.

Să atingem puţin sensul acestei alăturări a formei de un astfel de sens.

Prin folosirea unui circuit electric şi a unei anumite configuraţii a câm-pului electromagnetic generat de că-tre formă, se poate accesa un portal către o dimensiune superioară sau inferioară.

Există nenumărate geometrii care facilitează călătoria interdimensiona-lă dar, pentru simplitate, subliniez exemplul tetrahedron/octaedron.

Chiar dacă avem de a face cu două piramide opuse cu baza comună (oc-taedru), nu există sus şi jos în sensul pe care îl folosim noi. Configuraţia campului electromagnetic generat de către circuitul din octaedru este cea care determină dacă portalul se va deschide în “sus” sau în “jos” (în termeni de frecvenţă dimensională).

Repet……, fiecare fiinţă accesează şi foloseşte un portal după cum în-

CENACLUL PĂLTINIȘde laEsEu28ţelege. Ludwig van Beethoven spune cş “fiecare om aude muzica după cum o înţelege”

Este cunoscut faptul că fiecare corp are un camp energetic.

Cubul lui MetatronCâmpul energetic al “cheii meşte-

rului”, al “fusului cu zurgălăi” pre-zintă similitudini cu Floarea Vieţii şi Cubul lui Metatron.

Cubul lui Metatron încorporează cele 5 solide Platonice (numite astfel după Platon, deşi Pytagora este cel care le-a descris cu 200 de ani îna-inte de Platon, numindu-le “solide perfecte” deşi în realitate, Pytagora le-a preluat de la egipteni): cubul sau hexahedronul, tetrahedronul, octa-hedronul, dodecahedronul şi ico-sahedronul. Cele 5 solide Platonice sunt baza lumii materiale. Nu există practic nimic în Universul material, care să încorporeze altceva decât cele 5 solide Platonice.

Să revenim puţin la Portal. Tre-

buie să aduc în această descriere şi întelesul asupra a ceea ce reprezintă MERKABA.

În limba ebraică Mercaba se tra-duce prin “trăsură” “vehicul lumi-nos”.

Am menţionat această semnifica-ţie deoarece doresc să subliniez po-tenţialul pe care îl reprezintă aceas-tă “măiestrie a formei”; potenţialul “cheii meşterului”.

Este cunoscut faptul că toate câm-purile energetice ale unei MERKA-BA constituie un vehicul care poate călători oriunde în timp şi spaţiu. MERKABA reprezintă o metodă de propulsie antigravitatională şi un vehicul de călătorie în spaţiu-timp. Acest fapt a fost descris la şcoala mis-terelor faraonului Akhenaton, apoi cunoscută în toate timpurile.

Desenul lui Leonardo da Vinci arată faptul că acesta avea cunoştintă despre conceptul MERKABA.

Sursa imaginii: http://www.dreamviews.com/f36/lets-study-sa-cred-geometry-77300/index2.html


Geometria sacră nu este sinoni-mă cu configurarea unor linii pe o suprafață plană, ci reprezintă struc-tura morfogenetică care se află la baza realității şi a matematicii. Ge-ometria sacră reflecta mişcarea Spiri-tului în vid, fiind un adevărat “ghid” al mişcărilor necesare pentru a ajun-ge de la un punct iniţial la lumea tri-dimensională.

În 1973 cercetătorii fostului im-periu sovietic au publicat în “Kom-somolskaya Pravda” rezultatul unui studiu conform căruia Pământul nu este o sferă cum ne-am imaginat, ci un imens cristal cu dimensiuni angu-lare care după milioane şi milioane de ani de mişcare şi eroziune, a căpă-tat de fapt forma unei mingii.

În concordanţă cu cercetătorii so-vietici, laturile angulare ale cristalu-lui se află acum sub scoarţa terestră, forma cristalului fiind aceea a unui dodecahedron.

Ulterior, alti cercetători sovietici au elaborat o altă teorie conform că-reia Pământul are o grilă energetică constituită dintr-un dodecahedron şi un icosahedron (douăsprezece pen-tagoane şi douăzeci de triunghiuri echilaterale).

SIMILITUDINI?

Sursa imagine: http://www.sa-cred-geometry.com/Metaforms/Sa-cred-Geometry-3D-Sculpture.html

Bio-Geometria este o ştiinţă care se ocupă cu studiul efectelor pe care le generează formele geometrice asu-pra funcţiilor de viaţă şi cu design-ul formelor care interacţionează cu câmpurile energetice ale Pământu-lui, pentru a produce efecte speciale pre-calculate asupra sistemelor bio-logice.

Acestă ştiinţă a fost dezvoltată de Dr F. lbraham Karim D.Sc. în Cairo, Egipt. Dr F. lbraham Karim a efec-tuat cercetări în această disciplină în-cepând cu anul 1968. Instrumentele necesare pentru măsurarea energiei generate de către formele geometrice sunt bazate pe ştiinţa numită Fizica Microvibraţională, sau Radiestezia fizică, aşa cum a fost numită de către francezi, radiesteziştii Chaumery şi De Belizal în anii 1930-1940, (dezvol-tat ulterior de către Dr. Karim).

Spaţiul sacru, geometria sacră re-prezintă o normă menită să ne sus-ţină ascensiunea, sub orice formă de manifestare ar fi ea.

Imaginile sunt preluate de pe: http://www.aton432hz.info/AOHM1.htm

Aceste imagini reprezintă Sri Yantra OM.

Este un moment bun să aducem în discuţie frecvenţele sonore ale for-melor geometrice. Forma geometrică reprezentată prin “cheia meşteru-lui”, “fusul cu zurgălăi” decodeaza sunetul yantrei OM.

Este foarte interesantă menţiona-rea frecvenţelor de rotaţie ale plane-

CENACLUL PĂLTINIȘde laEsEu30

telor: Mercur faţă de planeta Pământ şi a Pământului faţă de planeta Jupi-ter.

http://www.youtube.com/wat-ch?v=e3fqE01YYWs – sunetul emis de catre planeta Jupiter genereaza aceasta forma

sursa celor doua imagini de mai sus: http://www.dreamviews.com/f36/lets-study-sacred-geome-try-77300/index2.html

Fusul cu zurgălăi se prezintă ca un AXIS MUNDI, care sub formă apa-rent uşor de perceput ascunde taine purtatoare de adevărată cunoaşte-re. De fapt banalul “zurgălău”, care scoate sunete zglobii am putea zice, nu este decât un seif ştiinţific al cu-

noaşterii care ascunde într-un loc im-penetrabil, şi aşa se explică de ce no-dul nu poate fi desfăcut, mecanisme avansate şi complicate a unor practici care vin din zorii omenirii dar care ar putea să fie foarte noi şi pentru ştiin-ţa modernă.

Dacă am căuta similitudini de in-terpretrare am putea descoperii că este un zodiac complex, care îşi regă-seşte în punctele sale de intersecţie, sau în vârfurile sale, mişcarea cosmi-că în care Pământul este doar o păr-ticică.

Faptul că simbolul acesta îl întâl-nim, este drept…nu tridimensional

ca în Maramureş, în mai multe cul-turi ale umanităţii ne dovedeşte fap-tul că a existat cândva o difuziune a culturii, că elementele simboloce au fost cândva commune, sau că au avut o origine comună şi ,ca o minune, do-vada a rămas doar aici.

Profilul de navă cosmică în as-censiune, “vimana” din antichitatea indiana, silueta pură a turlei bisericii creştine maramureşene, se regăsesc în unicitatea fusului cu zurgălăi.

Orice om de ştiinţă, antropolog, istoric, artist plastic, etc……. la un studiu profound ar descoperi cores-pondenţe nebănuite: matematice, fi-

zice, cuantice, astronomice, chimice, simbolice, biologice, genetice, mole-culare, etc…. .

Încercarea de abordare în acest mod, a fusului cu zurgălăi, sau a che-ii meşterului, nu este o rezolvare, ci doar o provocare pentru minţile lu-minate care ar putea să descopere în-tregul univers informaţional ascuns în acest obiect, pe care îl construieşte în mod mimetic meşterul maramure-şan, care îşi concertizează „creaţia” ca o memorie ancestrală depozitară a lucrurilor ştiute bine cândva, dar pierdute în negura vremii.



Este duminică dimineaţa. Vremea magică în care toţi bărbaţii din sat se bărbieresc. Aşa e obiceiul, bărbieri-tul o dată pe săptămână. Şi asta doar duminica. Adică, înainte ca omul să meargă la biserică, la crâşmă sau, cel mai adesea, la amândouă. Peste săp-tămână nu este timp pentru aşa ceva. Şi nici pricini nu sunt.

Bărbieritul acesta fiecare îl face în felul lui, în funcţie de obişnuinţă, de spaţiul de care dispune acasă, de sta-rea vremii sau de dispoziţia sufleteas-că în care se află. Unii se rad în casă, în faţa ferestrei, de închizătorul căreia atârnă o oglindă ceţoasă şi ştirbă, alţii se rad în târnaţ, spânzurând oglinda într-un cui ruginit bătut pe unul din stâlpii de susţinere, iar alţii ies afară, pur şi simplu. Îşi rostuiesc toate cele necesare sub coroana verde a unui un pom din ogradă.

Asta făcea şi Pavel Firu. Era vară, vreme bună, răcoarea dimineţii încă nu a fost spulberată de soarele ce mi-jea de după şură. Găinile râcâiau vi-oaie prin partea lor de ogradă, vitele fuseseră deja duse la ciurdă, iar por-cii, în coteţele de lemn înnegrit de vre-me, se agitau în aşteptarea hranei de dimineaţă, fără să le treacă prin cap faptul că azi e sfântă zi de duminică şi că e vremea bărbieritului. Cele trei fete ale lui Pavel se hârjoneau în patul improvizat, pe perioada verii, afară, în târnaţ. Marina, cea mai mare dintre ele, încerca să le pieptene pe celelalte două, dar cam fără succes. Acestea

aveau chef de joacă şi găseau prilej pentru asta în orice. Ele ştiau că, du-minică fiind, părinţii nu pleacă la lu-crul câmpului şi că nici ele nu au prea multe de făcut pe acasă. Duminica este duminică până şi pentru copii.

— Marina, ia ligheanul de pe foc şi du-l sub prun, la tată-tu, să se radă. Vezi să nu–l verşi pe tine şi să te arzi cumva pe picioare.

Era o atenţionare fără rost. Făcea asta în fiecare duminică dimineaţa pe vreme bună şi nu i se părea nici greu, nici complicat. Cunoştea tot ri-tualul. Ea ducea cu grijă ligheanul cu apa încălzită, în timp ce sora sa mijlo-cie aducea scaunul din bucătărie. Era un taburet vechi şi uşor, cumpărat pe câteva cupe de grâu de la mocanii veniţi tocmai din Apuseni. Desculţe, călcau râzând peste smocurile rare de troscot încă răcorit de roua dimineţii. În urma lor apărea tatăl, cu prosopul pe umăr, cu cămaşa suflecată la gât

Duminica dimineațaLazăr Zăhan


şi cu sculele de ras pe care le aranja tacticos pe tăblia scaunului, una câte una: săpunul alb şi rotund ca un capăt de lumânare pentru botez, pămătuful jupuit pe jumătate de atâta folosinţă, aparatul de ras, cândva nichelat, acum pătat de rugină şi lama împachetată în hârtia fină, mai subţire decât foiţa de ţigară. La urmă, cea mai mică dintre fete, venea cu prosopul şi cu oglinda pe care tatăl său o atârna într-un ciot de creangă anume tăiată pentru aşa ceva.

În timp ce Pavel se pregătea pentru bărbierit, bătrânul Firu Iosif, cunoscut în sat ca Pica de la Izvoare, tatăl lui Pavel, traversă ograda în drumul lui matinal spre privată. Îmbrăcat în că-maşa albă şi izmene de cânepă, cu barba sură, nerasă tot de o săptămână, părea un arhanghel pogorât din fresca sfintei biserici a cărui evlavios enori-aş se considera. Mânat de trebuinţele dimineţii, trecu pe lângă fiul său fără să-i adreseze vreun cuvânt şi fără mă-car să-l privească. Abia la întoarcere, pesemne mai liniştit, îi spuse că o să se radă şi el, dar în casă, apoi, ca de obicei, aşa cum şade bine unui sătean ajuns la vârsta înţelepciunii, va merge la biserică.

― Mă duc să aduc slavă şi mulţu-mire Domnului, zicea el plin de evla-vie, căci dacă n-o facem noi, oamenii, cine altcineva să o facă?

Pavel îi cunoştea repertoriul şi nici măcar nu-l mai asculta. Ştia unde bate. Chiar şi fraza care urma, o ştia de la un cap la altul.

— Ai putea să vii şi tu, că de acum eşti om în toată firea şi cu familie.

Bătrânul Pica îi făcea în fiecare du-minică dimineaţa la vremea bărbieri-tului acest îndemn creştinesc şi de fie-care dată primea cam acelaşi răspuns.

― Lasă-mă, tată, cu poveştile du-mitale. Noi cu ale noastre, sfinţii cu ale lor. Ei nu au de arat, de săpat, de strâns fânul, de secerat, nu au de dat la porci… Nici măcar să se radă nu trebuie. Nu i-ai văzut în icoane şi pe pereţii besericii că toţi au barbă?

— Nu huli şi nu lua în deşert nu-mele Domnului chiar azi, în sfânta zi de duminică. Căci, grăind astfel des-pre cele sfinte, să nu te miri de potic-nelile ce-ţi apar în drum chiar atunci când ţi-e lumea mai dragă, stărui el pe un ton dăscălesc, în timp ce îşi aranja mustăţile bogate şi răsucite cu fală, în sus, după model unguresc, aşa cum văzuse înaintea războiului, tânăr fiind, la groful din sat. Zic, să nu te miri şi să ţii minte vorbele mele, că pe lumea asta au mai fost păcătoşi care s-au dat pe brazdă chiar şi în al doi-sprezecelea ceas. Ca sfântul apostol Pavel pe drumul Damascului vei auzi şi tu glasul Domnului şi întrebarea aceea cutremurătoare ce s-a pogorât asupra lui, mai spuse îndreptându-se spre casa bătrânească în care locuia singur după moartea soţiei. În urmă, asemenea unor baloane transparente de spumă, mai pluteau în aerul grădi-nii, cuvintele părintelui său rostite cu o neîndoielnică evlavie:

―„Saule, Saule, de ce mă prigo-neşti?

Bătrânul era sincer în îndemnuri-le sale, aşa cum sincer a fost şi în alte vremuri, atunci când, bunăoară, îi în-demna pe unii să voteze cu legionarii, sau, mai târziu, să se înscrie în colec-tivă. Devotat întotdeauna cauzei, era liniştit cu trecutul, dar, în sufletul lui, parcă s-ar duce mai liniştit pe lumea ailaltă, dacă l-ar vedea şi pe fiul lui, Pavel, închinându-se la icoana Sfintei Fecioare şi a Mântuitorului în rând cu

CENACLUL PĂLTINIȘde laCEnaClu34ceilalţi credincioşi din sat. Pentru el ar fi chiar un exemplu de bun părinte şi un prilej de nemăsurată mândrie. Ştia mai bine ca oricine cât de alunecoase sunt căile pierzaniei, mai ales în vre-mea tinereţii, dar Pavel, băiatul lui, nu mai era nici el chiar tânăr. Apoi, era tot mai convins de cele învăţate la biserică cu privire la ceasul din urmă al pocăinţei. Aflase asta chiar din pro-pria viaţă. Mândru, orgolios, ambiţios şi arţăgos peste măsură, a dat mereu când cu capul de grindă, când cu ge-nunchiul de prag, dar, încetul cu în-cetul şi odată cu nemiloasa povară a vârstei, s-a trezit călcând pe cărările credinţei. La biserică sătenii îl salutau respectuos, îl întrebau de sănătate, de familie. Era băgat în seamă şi asta îi mergea la suflet. Gustul mândriei din tinereţe îi venea uneori aşa ca un râgâit parfumat. Ocazia de a se înfă-ţişa şi mai falnic în faţa consătenilor i se arătase atunci când cel mai bătrân dintre dreptcredincioşii satului a tre-cut la cele veşnice. De zeci de ani Firu îl asculta rostind Crezul, cu glas lim-pede şi plin de credinţă, ce răsuna din strană şi era impresionat de ascultarea de care se bucura din partea tuturor. Chiar şi în ultima vreme, când din pu-terea şi frumuseţea glasului acestuia nu mai rămăsese decât o umbră pali-dă, pe Firu Iosif, zis Pica, rostirea lui încă îl mai tulbura. Aşa că, la înmor-mântarea bătrânului creştin, s-a grăbit să-l liniştească pe preot, spunându-i că va spune el de acum înainte Sfânta Rugăciune a Crezului. Şi aşa a rămas. De atunci parcă îşi găsise rostul în via-ţă. Nu trăia decât pentru acele clipe înălţătoare în care glasul său puternic şi clar se înălţa spre boltă plutind pe nori parfumaţi de tămâie.

Şi pentru ca starea aceasta de plu-

tire sufletească să mai dăinuie, nu uita ca în drumul de întoarcere, să se oprească vreme de câteva minute şi pe la bufetul sătesc. „Domnul a dat, Domnul a luat…”, zicea el, ciocnind în grabă cu ceilalţi credincioşi mânaţi pe acolo şi ei de acelaşi gând bun, după care îşi continua călătoria spre casă. Lucrul acesta se întâmpla duminică de duminică, fără nicio abatere, indi-ferent dacă era vreme bună sau rea, cald sau frig, ploaie sau zi însorită. Şi, negreşit, se va întâmpla şi astăzi la fel.

Pavel a început să se bărbierească. Şi-a muiat faţa cu apa caldă, a săpu-nit-o insistent. Ştia că acesta e secretul succesului, mai ales când ai o barbă aspră şi nerasă de o săptămână. Des-pachetă lama din hârtia ei cerată şi fină, o fixă în aparatul de ras, îşi po-trivi oglinda în agăţătoarea din prun şi începu. Numai că lucrurile nu mer-geau aşa cum se aştepta. Lama, în loc să-i mângâie obrazul uşor şi plăcut, lăsând în urmă o brazdă netedă şi cu-rată, trecea peste barba aspră şi deasă aşa cum o coasă nebătută alunecă fără folos peste iarba bătrână şi uscată. Încercă o dată, de două ori, şi de sus în jos şi de jos în sus, dar degeaba. Lama refuza să taie, rupea la întâmplare şi dureros. Sudalmele cădeau din gura lui mai ceva ca prunele pe vreme de furtună. Bătrânul Pica tocmai ieşise în târnaţ. Îl auzi şi nu se putu abţine, îna-inte de a intra iar în casă.

— Vezi, dacă ai hulit în zi de săr-bătoare?

Pavel îi aruncă o privire mânioasă peste umăr şi mai înjură o dată prin-tre dinţi lama care se încăpăţina să nu taie.

― Dar taci, măi omule şi nu mai sudui amu, când bat clopotele de che-mare la rugăciune, o auzi şi pe nevas-

35CENACLUL PĂLTINIȘde la CEnaClută-sa, care tocmai ieşise din casă pen-tru a duce mâncare la porci. Ce ai?

Într-adevăr, abia răzbătând printre dealurile acoperite cu iarbă uscată şi pomi stingheri, glasul clopotelor se auzea molcom, ca o cântare duioasă. Dar asta nu era pentru urechile şi sufletul lui Pavel.

― Cum ce am? întrebă el răstit. Nu vezi că lama asta nu taie deloc? Are pe dracu în ea, de nouă, că numai alaltă-ieri am cumpărat-o.

— Ba tu ai pe dracu în tine! ex-clamă femeia pe un ton şi mai răstit. Cum să nu taie? Doar ieri am ascuţit cu ea creioanele fetelor şi tăia foarte bine. Aşa că nu mai sudui atâta, că numai îţi faci păcate!

Pavel făcu ochii mari. Era convins că ştie tot despre deşteptăciunea ne-vestei sale, Anuţa, că doar de asta o şi luase, dar iată că nu s-a nimerit. Cre-dea că o cunoaşte pe la toate încheie-turile minţii, pe faţă şi pe dos, dar să se înşele în aşa măsură, el, Pavel a lui Pica de la Izvoare, chiar că nu se aştep-ta. Pentru o clipă simţi că nu mai are aer. Ca un ecou de tunet continuau să-i răsune în minte vorbele Anuţei: „doar ieri am ascuţit creioanele fetelor şi tăia foarte bine.” Parcă fusese lovit cu furca drept în moalele capului. In-stinctiv, ridică ochii spre cer şi văzu cum coroana albă a prunului se rotea deasupra lui ca într-o horă. Pentru o clipă se revăzu pe sine copil, la târgul de Sânpetru din satul vecin, când se rotea pe hinta cu lanţuri, apoi simţi că i se înmoaie picioarele. Scăpă aparatul de ras în ligheanul de tablă în care apa înspumată dădea impresia că tot pru-nul şi-a deşertat acolo poala cu flori. Câţiva stropi îi săriră în ochi. Atunci se trezi ca dintr-un vis neînţeles, dar, spre marea lui mirare, buzele i se pe-

cetluiră şi nici o sudalmă nu mai răzbi printre ele. O voce stranie, ca un vuiet greu, venit de sus, parcă îi răsună în urechi: „Saule, Saule!” Speriat, se lăsă moale pe covorul răcoros de iarbă de sub pom, în timp ce buzele lui mur-murau: „Minune! Minune! Maglavi-de! Maglavide!” Mâinile îi căzuseră moi pe lângă corp, iar ochii, atinşi de asprimea săpunului, i se împăienjeni-ră brusc. Ca printr-o sită o zări pe ne-vastă-sa în mijlocul ogrăzii şi înconju-rată de orătănii. I se păru că o vede pe însăşi întâia Femeie în ograda sfântă a raiului, înconjurată de îngeri înari-paţi şi heruvimi. Aceasta, ducându-şi mâna la gură, îl privi plină de mirare şi spaimă, dar nu mai rosti nici o vor-bă. Doar gândul, mai presus de pute-rile ei, îi şopti încet: „Dacă e minune, atunci să se împlinească în tăcere. Domnul ştie ce face.”

În clipa aceea, de sub streaşina casei, o buhă, cu zborul ei tăcut ca un duh, trecu peste locul din care Pavel continua să privească în jur cu mira-rea curată a noului născut întipărită pe chip.

Tocmai la acea vreme bătrânul Pica, gătit sărbătoreşte, ieşise pe uşă pentru a pleca la biserică. De sus, din târnaţ, privi toată întâmplarea cu ae-rul unui înţelept. Se bucură în sinea lui, gândindu-se că fuga păsării de noapte din casa lor, acum, în plină zi, poate fi un semn bun ce are negreşit legătură cu sufletul fiul său, Pavel. Apoi, fără a mai rosti vreo altă vorbă, păşi mândru înainte, în timp ce un zâmbet discret de misionar triumfător în bătălia credinţei îi înflori sub mus-taţa făloasă.

Sibiu, 2015.


Aş vrea să mă prezint dintr-un bun început. Mă numesc Ioan Ivan. Sunt învăţător şi de zece ani conduc şcoala din această comună de başti-nă, unde învaţă copii de români şi de saşi. Unele mici neînţelegeri au apă-rut după ce saşii deportaţi în Rusia sau strămutaţi în alte părţi ale ţării, s-au reîntors la casele lor. Cu timpul lucrurile s-au aşezat în mod paşnic şi trăim în bună înţelegere şi pace.

În timpul liber mă ocup de trebu-rile gorspodăriei, de îndrumarea ce-lor doi copii ai noştri şi de creşterea albinelor. Este o mai veche preocu-pare a mea, de fapt o pasiune. Poate de aici mi s-au tras unele întâmplări despre care voi face vorbire în rân-durile de mai jos.

Într-o zi când ne aflam în plin consiliu pedagogic, înaintea vacan-ţei de primăvară, a intrat în cance-larie secretarul consiliului popular, pe stil vechi, al primăriei. Pe un ton autoritar mi-a spus că trebuie să mă prezint în cel mai scurt timp la sediu primăriei. I-am răspuns că voi veni numai după ce vom termina cu tre-burile şcolare şi tot odată să fie mai modest. Era să spun altceva.

Nu m-am grăbit tocmai pentru a le arăta tovarăşilor de la primărie şi celor de la raion, adică activiştilor de partid, că problemele şcolii au întâie-tate, fiind vorba de procesul instruc-tiv-educativ pentru copiii noştri.

Am fost poftit să iau loc pe un

scaun aflat la un colţ de masă. “Iată de ce te-am chemat tovarăşe direc-tor. Tocmai a venit ceva mai înainte tovarăşul Popa, preşedintele C.A.P.-ului şi ne-a spus că se află într-o mare încurcătură. Bratu, stuparul, tocmai a fost internat în spital pen-tru o operaţie la stomac, ulcer sau aşa ceva. L-a cam ajuns şi pe ăsta be-ţiile, dar asta e şi pace. Am hotărât să-ţi încredinţăm dumitale sarcina de-a te ocupa de stupina colectivei. Ştiu că te pricepi şi că eşti un om de nădejde. Săptămâna viitoare este planificat să ducem stupii în pasto-ral. Dumneata eşti liber deoarece în-cepe vacanţa copiilor, aşa că nu cred că vei refuza această sarcină de par-tid. Este prevăzut să ducem stupii la Crinţ, sub Cindrel, unde au fost şi în anul trecut, dar am avut ghinion cu acele ploi care au ţinut zile în şir toc-

George LimbeanuCLOŢAN

37CENACLUL PĂLTINIȘde la CEnaClumai când trebuia să fie culesul în toi. Zona este foarte bună. Transportul îl vom asigura cu camionul colectivei. Dumneata vei fi cazat la o cabană fo-restieră. Dacă este nevoie îţi vom da şi un om de ajutor. Totodată te vei bucura de sprijinul şi îndrumarea to-varăşului Cloţan, unul dintre cei mai vechi activişti de la raion“.

M-am conformat, ce altceva pu-team face. Nu mă puteam pune în contra partidului. Într-adevăr zona era bună. Eu le-am sugerat cu ceva timp înainte să aleagă acel loc. Nu era foarte departe, iar accesul era re-lativ uşor.

Primele zile s-au arătat promiţă-toare. Se întrevedea totul după acel “zbor de cules” abundent. Dimineţi-le erau reci, aşa cum se întâmplă la munte, dar spre prânz era o plăcere să vezi cum harnicele albine veneau încărcate cu acel nectar delicios pe care îl oferă flora montană.

Dacă la început nu am fost prea încântat de “sarcina trasată de par-tid” după câteva zile apicultorul din mine era tocmai entuziasmat, con-vins că dacă timpul ne ajută vom avea o producţie de miere deosebită. Îmi petreceam aproape tot timpul printre stupi. Efectuam acele con-troale de rutină pentru a preveni roi-rile premature, care pot compromite recolta.

Trebuie să arăt că exista un plan trasat de partid, privind cantitatea de miere, care în bună parte era des-tinată exportului. În acest scop a fost trimis tovarăşul Cloţan. L-am între-bat pe primar, dacă nu cumva este vorba de o poreclă, ca să nu comit vreo gafă, să-l jignesc pe omul de în-credere al partidului. Primarul m-a asigurat că este numele lui real. Şti-

am cu toţii că la noi în Ardeal, cloţan înseamnă şobolan.

Era un bărbat de o statură mij-locie, uşor adus de spate, total încă-runţit şi cu o chelie ce părea să avan-seze fără zăbavă.

- Eu sunt Cloţan şi răspund de această zonă a Mărginimii, trimis de raionala de partid. Cred că o să co-laborăm bine, numai cine nu vrea nu se poate înţelege cu mine.

- Îmi pare bine şi de asemenea nu văd de ce nu ne-am putea înţelege. Noi dascălii ne-am format în aşa fel să avem răbdare şi să ne înţelegem cu toată lumea.

- Eei, tovarăşe învăţător şi direc-tor de şcoală cum merge treaba cu muştele astea? Cred că ţi s-a spus că trebuie să îndeplinim şi chiar să de-păşim planul la producţia de miere şi ceară…

- Vom face tot posibilul tovară-şe Cloţan, numai că vedeţi dumnea-voastră aici poate să intervină fac-torul natură ca şi în agricultură, de care este strâns legată apicultura.

- Aşa o fi, dar ce dracu n-o să plo-uă tot timpul. Am ascultat la radio pe Topor, ăla care dă timpul proba-bil şi am înţeles că în prima jumătate a lunii mai, va fi vreme bună.

- Să dea Dumnezeu să fie aşa, m-aş bucura şi eu. Sper să nu fi venit în zadar aici aproape de vârful mun-telui. Şi încă ceva, tovarăşe Cloţan, v-aş ruga să nu le mai ziceţi muşte, harnicelor albine, ar fi o mare jignire faţă de cele ce ne dau mierea binecu-vântată.

- Bine, bine am să încerc să nu mai zic aşa. Dar altceva vreau să-ţi mai spun. Pomeneai pe Dumnezeu şi mă mir că n-ai aflat că noi comuniştii nu mai credem decât în natură. De

CENACLUL PĂLTINIȘde laCEnaClu38aceea s-a scos religia din şcoli şi în schimb trebuie să facem o educaţie ateistă elevilor.

Aşa a decurs prima mea între-vedere cu tovarăşul Cloţan. Cunoş-team genul acesta de oameni instru-iţi de partid şi ştiam că nu-i indicat să-i contrazici dacă doreai să nu-i stârneşti înpotriva ta. L-am invitat la un pahar de vin de viţă nobilă din via mea şi la o gustare cu cârnaţi, brânză şi slănină. S-au discutat vru-te şi nevrute, mai ales banalităţi, dar şi lucruri serioase. Mi-a spus că în curând se vor deschide porţile par-tidului şi pentru intelectuali şi că mă va recomanda călduros să fiu şi eu în rândurile strâns unite ale comunişti-lor. Era în mod fatal, o perspectivă pe care nu ştiam cum o voi evita. Şedinţe, cotizaţii, învăţământ politic ca lector, erau doar câteva lucruri pe care nu mi le doream.

Începusem deja să-l asociez pe omul acesta, ca unul care îmi va pe-cetlui viitorul, convins fiind că este de bună credinţă, că îmi vrea doar binele. Nu se mai dădea plecat, în timp ce eu aveam de rezolvat o mul-ţime de treburi de ordin apicol. I-am explicat politicos că trebuie să trec urgent la verificarea stupilor. Am început să pregătesc cele necesare, fumător, dălţi, mască, când a apărut în spatele meu ca o umbră. Credeam că a venit să-şi ia la revedere, când colo îmi spune că vrea să mă asiste şi să vadă cum arată un stup în in-terior. Nu puteam să-l refuz, orice stratagemă spre a-l determina să-şi vadă de drumul său nu părea să fie valabilă.

Am deschis primul stup, am dat câteva fumuri pentru a preîntâmpi-na un posbil atac din partea unui

„paznic” înaripat şi am scos o ramă după care am început să-i descriu configuraţia fagurelui: miere, polen, propolis şi puiet. A făcut ochii mari, s-a crispat a teamă,s-a schimbat la faţă şi a îngăimat: “ Nu mă muşcă, nu ar fi bine să iau şi eu o mască?”

L-am asigurat că nu i se va întâm-pla nimic şi că nu dispuneam de încă o mască. L-am întrebat dacă a fost înţepat, nu muşcat, deoarece albina n-are dinţi şi dacă i s-a făcut cumva rău. Mi-a spus că în copilărie a fost înţepat de o albină, s-a umflat puţin, dar i-a trecut repede. “În regulă, în-seamnă că nu faceţi alergie la veni-nul de albine.” “De fapt, ce-i aceea alergie, nu am auzit până acuma de aşa ceva”. “Este o reacţie a organis-mului, care se manifestă cu ameţeli, umflături şi pete pe tot corpul, stare de vomă şi chiar pierderea cunoştin-ţei…”

A plecat abia la apusul soarelui şi m-a prevenit că va veni în a treia zi. Între timp avea de verificat nişte treburi, de fapt nişte nereguli de la o stână, unde ciobanii obişnuiesc să bage oile în plantaţiile de conifere tinere, un lucru foarte grav, deoare-ce distrug puieţii de brad. Va merge însoţit de un pădurar să constate pa-gubele, să încheie un proces verbal, în care se va consemna şi amenda de rigoare, una usturătoare ca să-i lecu-iască pe “oierii cei lacomi”.

A apărut în ziua sorocită, când roua de pe iarbă nu se uscase încă, purta cizme de cauciuc, o şubă spe-cifică oamenilor care trăiesc aproape întreaga zi pe teren. Pe cap se pro-teja cu şapcă cu cozoroc, foarte răs-pândită la acea vreme de început de comunsim. Activiştii nu voiau să facă “separatism” în materie de ves-

39CENACLUL PĂLTINIȘde la CEnaClutimentaţie, purtată de toţi muritorii de rând.

- Bună dimineaţa, tovarăşe Ivan. Cum merge treaba cu zburătoarele noastre? Vorbea la plural, adică tot ce era proprietate obştescă, consti-tuia bun al întregului popor. El era parte legală a acestuia.

- Deocamdată bine, cântarul de control a înregistrat trei kilograme de miere. Dacă ne ajută timpul în două săptămâni, cât ţine flora me-liferă, putem să realizăm producţia planificată, m-am trezit eu relatând în limbajul deja încetăţenit îndeobş-te, graţie noii ordini comuniste.

- Am spus şi repet răspicat, tova-răşe, trebuie să depunem toate stră-daniile noastre, să nu precupeţim nici un efort pentru a depăşi planul iniţial.Vorbea din nou la modul plu-ral, ca şi cum eu, el, noi toţi, eram im-plicaţi în “opera de construcţie socia-listă”. S-a tras lângă soba

cenaclul nr 59 - septembrie 2017revistacenacluldelapaltinis.poesis-journal.com/issues/nr...cenaclul...

Documents