Universitatea BucureștiFacultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” București

Lucrare De Seminar La Dogmatică“Căsătoriile mixte”

„Căsătoria între Ortodocși și Romano-Catolici „

PROF COORD: Studenți:Balaban Alexandru-Octavian Pr. asist. dr. Sorin Şelaru Duță Răzvan-Petru Anul III Teologie Pastorală

-București-2011

Căsătoria din punct de vedere ortodox

Căsătoria este o Sfântă Taină care uneşte un bărbat şi o femeie în Hristos, încât „nu mai sunt doi, ci un trup“ (Matei 19, 6). Dar ce înseamnă aceasta? Care este viziunea ortodoxă asupra căsătoriei şi cum ne poate ea ajuta să înţelegem felul în care doi oameni pot creşte în iubire pentru şi împreună cu celălalt? La aceste întrebări ne răspunde Părintele John Mack1.

Dacă înainte de Hristos căsătoria era văzută ca un mijloc de procreare, de perpetuare a neamului (evrei), sau un contract legal între cei doi (romani), căsătoria în Noul Testament a devenit, după cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, „taina iubirii“. „Taina“ este Evanghelia, afirmarea că omul a fost împăcat cu Dumnezeu şi că, astfel, poate trăi în şi cu Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel proclamă uluitorul adevăr că relaţia dintre bărbat şi femeie a fost transformată (prin moartea şi învierea lui Hristos) din ceva pur temporal într-un fapt ce ţine de eternitate. Deşi vi se poate părea abstract, acest lucru are o importanţă esenţială pentru căsnicia voastră. Evanghelia creştină afirmă: căsătoria este veşnică! Particularitatea ei constă în transformarea şi transfigurarea afecţiunii umane fireşti dintre un bărbat şi o femeie într-un legământ etern al iubirii, care nu poate fi rupt nici măcar de moarte.

Căsătoria este o cale care duce atât femeia, cât şi bărbatul, la unirea cu Dumnezeu. Foarte des cuplurile se căsătoresc în vederea împliniri anumitor nevoi pe care le au: cu gândul că vor găsi fericire, bunăstare emoţională, satisfacţii personale – fără a fi nevoie măcar să muncească pentru ele. Când nu le obţin se simt înşelaţi sau dau vina pe celălalt. Cel mai adesea aceste căsătorii sfârşesc prin divorţ. Fiind creştini ortodocşi, noi avem o perspectivă diferită asupra căsătoriei. Scopul ei nu este împlinirea dorinţelor, ci dobândirea raiului! Acest lucru ne ajută să înţelegem şi un aspect mai dificil al său. Calea spre rai este drumul crucii. Oricine este căsătorit ştie că fiecare căsnicie îşi are crucea sa. Nici o căsătorie nu e perfectă şi nici o lună de miere nu durează la nesfârşit. În lumea reală nu există „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Este nevoie de foarte multă muncă pentru a avea o căsnicie reuşită.

Regulile canonice pe care sunt datori a le împlini tinerii la nunta2 creștină ortodoxă sunt unsprezece la numar și anume :1. Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, să nu fie între ei nici un fel de rudenie trupească sau duhovnicească, adică din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu desăvârșire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.2. Părinții celor doi tineri trebuie sa se învoiască și să se unească la căsătoria copiilor lor. Nunțile făcute fără voia parinților nu aduc bucurie copiilor și sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare în canoanele 38, 40 si 42 ca și desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Împărtăsanie pana la impacarea celor doi tineri cu parintii lor.3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca și să se învoiască a se căsători unul cu altul; căci de se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinților sau pentru câștiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui.4. Logodirea celor doi tineri să se facă cu preot, dupa rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonică cuvenită.5. Tinerii logodiți sunt datori să trăiască la părinții lor până la cununia religioasă și să-și păzească cu sfințenie fecioria, ca de vor greși mai înainte sunt canonisiți de Biserica ca niște desfrânați și opriti șapte ani de la Sfânta Împărtașanie.6. Mai înainte cu o săptămână sau două de cununia religioasă cei doi tineri sunt datori să se

1 . John Mack , Ghid pentru dobândirea armoniei în familiile ortodoxe , Ed. Sophia , Traducere din limba engleza de Doina Rogoti 2 . Lumina si Faptele Credintei , de Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Balan , Convorbirea a cincea: Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor .

2

spovedească la duhovnicul lor din copilărie sau la preotul satului, cu post și rugăciuni și, dacă au voie, să se pregatească pentru Sfânta Împărtășanie. 7. Cununia religioasă se cuvine, după tradiție, a se face dimineață, de obicei Duminica, mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar nașii mirilor să fie creștini buni, capabili să învețe și să povățuiască pe calea cea bună pe finii lor.8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii, înconjurați de credincioși până la sfârșitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta Liturghie și se roagă împreună cu toți cei de față pentru ajutorul celor încununați. Crezul și Tatăl Nostru este dator sa le zică mirele.9. Cand preotul zice : " Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați " , atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir și se împărtașesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.10. După terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt conduși la casa mirelui de nuntași după vechea tradiție ortodoxă, unde se așează la masă, mănâncă și se veselesc cu cucernicie și buna rânduiaă, întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creștinilor.11. Dacă cei doi tineri s-au împărtășit, se cuvine sa fie în curățenie până în seara zilei următoare, pentru cinstea Sfintelor Taine. Aceasta este regula canonică a celor ce se căsătoresc, rânduită de Sfinți Părinți ai Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai mulți creștini o calcă în zilele noastre, spre a lor osândă ( Dupa Hristoitia, Bunul Moral al creștinilor, cap. 26; pag. 67-69, de Sfântul Nicodim Aghioritul ) . Cei ce împlinesc aceste reguli creștine la căsătorie, primesc binecuvântare de la Dumnezeu și duc viața liniștită în familie și cu buna sporire în toate. Iar cei ce calcă rânduială Bisericii la căsătorie, duc viața cu multe ispite. După rânduiala Bisericii nu se fac cununii sâmbăta seara, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac nuntă cu scop de caștig, spre a dobândi daruri și sume mari de bani, schimbând Taina Nunții rânduită de Dumnezeu în rai, în prilej de desfrânare, de sminteală sș de câștig pierzător de suflete spre a lor osândă. Un alt mare păcat fac tinerii care se cunună numai de ochii lumii, nu pentru naștere de copii, ci spre placere trupească și fac cununie și petrecere în sfintele posturi, cand nunțile sunt oprite. În Romania, Constituția din 2003 nu impune căsătoria religioasă pentru validitatea unirii barbatului cu femeia, fiind suficientă căsătoria civila care produce efecte juridice, garantându-se în acelasi timp libertatea de conștiință și libertatea religioasă, fiecare fiind liber să opteze pentru căsătoria religioasă, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei civile. Articolul 48 din Constituție precizează: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți (căsaăoria civilă, n.n.), pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor (alin. 1). Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai dupa căsătoria civilă (alin. 2)"3.

Căsătoria este privită - de ortodocși - atat ca instituție divină (Facere I, 2; II, 23-24), cât și ca act juridic (Can. 19 apostolic). Cele doua aspecte, divin și uman, nu pot fi nici ignorate și nici separate, fiindcă o considerație unilaterală a căsătoriei, și îndeosebi a căsăto-riilor mixte, creează dificultăți atât în viața familială a soților, cât și în societate.   Biserica Ortodoxă a fost confruntată cu problema căsătoriilor mixte încă din epoca apostolică, cand primii sai membri, recrutați dintre iudei și păgâni, încheiau căsătorii legale din punct de vedere al dreptului roman, cu necreștinii. Totodată, din aceeași epocă a trebuit să fie soluționată și problema practică, de a ști ce se întâmpla cu legatura conjugală a doi necreștini, dintre care unul s-a convertit la religia creștină.  Sfântul Apostol Pavel ne adeverește că adeseori se întâmplă ca numai unul dintre soți să devină creștin. La întrebarea Corintenilor dacă o astfel de căsătorie mixtă - sub raportul

3 .Constitutia Romaniei , Ed. Nicora , An 2003 , pag. 26 , alin. 1 si 2

3

credinței deosebite a soților - trebuie anulată sau să rămână în ființa, Apostolul neamurilor a dat un raspuns care a rămas cu putere de normă legală (I Cor. VII,  12-16), fiind reiterat și in textul canonului 72 trulan. Conform învățăturii pauline, existența legală a acestui fel de căsătorie mixtă se recunoaște, principial, întrucât căsătoria a fost încheiată înainte ca soțul respectiv să fi primit credința creștină ortodoxăa. Privilegiul paulin - care este invocat și de teologiile confesionale - a principializat aplicarea iconomiei de catre Biserica Ortodoxa numai în cazul în care respectivă căsătorie a fost contractată înainte ca unul dintre soți să fi fost încreștinat. Cât privește căsătoria creștinilor cu necreștinii, Sfântul Apostol Pavel s-a pro-nunțat negativ, interzicând-o cu desăvarșire (I Cor. VII, 39 ; II Cor. VI, 14). De altfel, Constițutiile Sfinților Apostoli au reafirmat această învățătură, precizând că cel care s-a botezat nu mai trebuie să săvârșească "desfrânările nelegiuiților". Firește, în concepția Bisericii primare, asemenea căsătorii mixte - dintre un creștin și un necreștin - au fost con-siderate desfrânări ale nelegiuiților, fiind interzise și condamnate. Reafirmând această randuială apostolică, canonul 72 trulan a stabilit o dispozișie canonică de principiu în viața Bisericii Ortodoxe.  În contextul învățăturii pauline, căsătoria contractată de un creștin ortodox, cu o persoană de altă credință, ar putea fi tolerată doar prin aplicarea principiului canonic al iconomiei. Această aplicare a iconomiei implică însă anumite consecințe de natură canonico-pastorală, de catre Biserica Ortodoxă - prin ierarhii săi - trebuie să țină întotdeauna seamă.  În răspunsul adresat corintenilor, același Apostol al neamurilor a precizat că soțul ortodox are obligația morală de a-și educa copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie mixtă întru credința Bisericii Ortodoxe. Aceasta obligativitate invederează faptul ca "soțul ortodox trebuie să aibă nu numai libertate deplină în mărturisirea credinței sale și în săvârșirea faptelor bune în conformitate cu învățătura lui Hristos, ci el să aibă influența morală asupra întregii vieți familiale...".  În baza unor dispoziții canonice, căsătoria ortodocșilor cu eterodocșii este cu desăvârșire interzisă. Cei care nu respectau această dispoziție de principiu, se afuriseau, adică se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectivă. Căsătoria creștinilor ortodocși cu eterodocșii a fost însă permisă numai în cazul când partea eterodoxă făgăduia că va trece la Ortodoxie4 (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adică devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului. Conform dispozitței canonului 63 apostolic - în versiune de redacție coptică - un creștin poate să se căsătorească cu o femeie de altă credință, cu condiția însă că aceasta să treacă la creștinism... ; dăcă refuză, să se despartă de ea. Dacă vreunul dintre soți adoptă însă obiceiurile păgâne sau pe cele iudaice..., acesta trebuie sa renunțe la ele, ca să nu fie excomunicat.  În temeiul canonului 10 Laodiceea, "nu se cuvine că cei ce sunt ai Bisericii - adică creștinii ortodocși, să împreune, din indiferență, pe fiii lor cu ereticii prin legătura căsătoriei". Potrivit interpretării dată de unii canoniști ortodocși, canonul respectiv interzice căsătoria unui creștin ortodox cu orice persoană anatematizată de Biserica Ortodoxă, a cărei erezie a fost deci anatematizată (Can. 1 II ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 apost.). Prin urmare, căsătoria cu un eterodox a fost cu desăvârșire interzisă. După rânduială apostolică, cei care nu renunțau la o asemenea căsătorie erau excomunicați din Biserică. Pe cei care "nu se pocăiesc - prevedea Constituțiile Apostolice – afurisiții, despărțindu-i de credincioși, și aduceți la cunoștintă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu, și porunciți credincioșilor să se ferească cu desăvârșire de ei, și să nu se întovărășească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciuni, fiindcă ei sunt potrivnici și răuvoitori Bisericii, strică turma, necinstesc   moștenirea, se socotesc   întelepți   și   sunt   cu   totul răi...". Urmând această randuială apostolică, "Regulamentul pentru cazuri de afurisenii și anateme", din anul 1910, -

4 .Scrierile Parintilor Apostolici , Ed. Fac. De Teologie din Chisinau , 1928 , Tradus de Parintele Ioan Mihaiescu.

4

în vigoare și astăzi în Biserica Noastră - prevede ca, "...în cazuri de abatere a vreunuia dintre credincioșii creștini ortodocși sau clerici..., după ce se va fi intrebuințat mijloacele descrise și răul ar fi tot neîndreptat, Sfântul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfântul Sinod, deliberând asupra cazului adus la cunoștinta sa și neaflâd alt mijloc de în-toarcere și îndreptare, va putea da autorizare de anatemă și afurisanie, cu rezervă de a se putea primi în adunarea credincioșilor cel blestemat, daca se va pocăi deplin" (Art. II-III).  Părinții Sinodului trulan au interzis, cu desăvârșire, contractarea unei căsăorii între un creștin ortodox si un eterodox. În temeiul canonului 72, "nu este iertat bărbatului ortodox sp se însoțească cu femeie eretică, nici femeia ortodoxă să se căstoreasca cu barbat eretic, ci de s-ar și vădi despre cineva că a făcut așa ceva, căsătoria se consideră nulă și însoțirea nelegiuitpă să se dezlege ; ...iar dacă va calcă cineva cele hotărâte de noi - conchideau Sfinții Părinți ai Sinodului trulan - să se afurisească". Prin urmare, potrivit învășăturii Bisericii noastre, o căsătorie mixtă - încheiată între un creștin ortodox și o persoana de altă credință - este nulă, fiindcă este o însoțire nelegiuită, care nu transmite nici harul Tainei cununiei și nu este nici purtătoare de efecte canonice. În consecință, în temeiul hotărârii luate de Părinții Sinodului trulan - prin canonul 72 - cei care încalcă "cele hotărâte" sunt excomunicați (afurisiți), adică excluși din comunitatea ortodoxă.  Canonul 31 Laodiceea prevede ca o căsătorie mixtă între un creștin ortodox și o persoană eterodoxă se poate tolera numai în cazul în care persoana de altă credințî ar făgădui, solemn, că va primi și mărturisi credința ortodoxă.   În spiritul învățăturii și practicii ortodoxe, dacă însă doi eterodocși au încheiat o căsătorie legală și unul dintre ei se convertește apoi la credința orotodoxă, iar celălalt rămâne tot eterodox, căsătoria lor să nu se desfacă, dacă soții se învoiesc să trăiască împreună și mai departe.   Cu privire la forma canonică a săvârșirii cununiei mixte, reținem că nesăvârșirea cununiei în numele Sfintei Treimi, potrivit ritualului stabilit de Biserica Ortodoxă, constituie impediment care lovește însăși eșenta cununiei.  În conformitate cu dispoziția Articolului 47 din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane - în vigoare - "clericii sunt obligați să nu oficieze Taina Cununiei, decat între ortodocsi, asistați de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligați, înaintea căsătoriei, să indeplinească formalitățile de trecere la Ortodoxie. Preoții care se vor abate de la aceste norme, conchide dispoziția regulamentară, se vor pedepsi cu canonisire la sfânta mănăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut dezlegarea Chiriarhului" .              Nu trebuie să uităm raporturile actuale și cele de perspectivă pe care Biserica Ortodoxă le are și le va avea cu religiile lumii. De pildă, cu prilejul celei de a III-a întâlniri între musulmani și creștini (Chambesy, 17- 19 noemb. 1986), I. P. S. Sa, Mitropolit Damaskinos al Elveției a declarat că "...această colaborare interreligioasă, bazată pe respectul reciproc, exclude orice sincretism, precum și orice încercare a unei religii de a se impune altora".   Biserica Ortodoxa a acceptat, prin iconomie, căsătoria dintre ortodocși și eterodocși, cu condiția însă ca slujba să fie oficiată de un preot ortodox.   După părerea canonistului V. Sesan, "privilegium paulinum" (I Cor. VII, 14) îngăduie și a doua căsătorie, în cazul în care unul din cei doi soți necreștini trece "la creștinism și celălalt soț păgân nu voiește să trăiască împreună, atunci căsătoria se desface și soțul creștin poate încheia o a doua căsătorie ; dacă însă soțul păgân vrea să trăiască împreună cu soțul creștin, atunci acesta din urmă poate încheia o altă căsătorie abia dupa moartea soțului păgân". Dupa cum se știe, căsătoria a doua a fost îngăduită atât de dreptul divin (Rom. VII, 2-3 ; I Cor. VII, 39), cat sș de cel canonic (can. 87 trulan), numai ca un remediu împotriva desfrâului și a slabiciunilor omenești.

5

  În conformitate cu doctrina și practica canonică ortodoxă, căsătoria mixtă trebuie oficiată în public, adică în biserica parohiala a soțului ortodox, pentru a nu se transforma într-o simplă căsătorie de conștiință, adică încheiată numai înaintea preotului și a martorilor respectivi. În bisericile mănăstirilor și în case particulare, căsătoriile se pot oficia numai în cazuri excepționale, si cu aprobarea prealabila a episcopului eparhiot. O asemenea casatorie nu se recunoaste deci de catre Biserica Ortodoxa, fiindca orice casatorie incheiata secret este interzisa si condamnata de catre canoanele Bisericii Ortodoxe (can. 17 apost.; 1 Laod., 87 trulan etc).   În cazul existenței unei căsătorii anterioare, atât pentru soțul ortodox, cât și pentru cel de alta credință, este necesară, desfacerea - în prealabil - a căsătoriei anterioare, civilă și religioasă. Pentru soțul ortodox, desfacerea căsătoriei religioase anterioare este o condiție sine qua non pentru primirea, cu epitimie, a Sfintei Taine a Cununiei dupa rânduiala prevazută pentru a doua sau a treia căsătorie.   Urmand randuiala canonică, Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare interzice oficierea Tainei Casatoriei, "a doua oară, persoanelor divorțate numai de instantele civile, daca nu va face proba ca acele persoane au obtinut desfacerea primei casatorii religioase din partea autoritatilor bisericesti. Clericul care va fi oficiat o astfel de casatorie - se prevede in textul articolului 46 - se pedepseste cu pedeapsa transferarii, iar casatoria biseri-ceasca se va declara nula. De vor oficia mai multi preoti, de orice treapta, la o asemenea casatorie, tuturor li se va aplica aceeasi pedeapsa".  Legislatia de Stat a tarii noastre nu recunoaste ca impediment la contractarea si incheierea casatoriei deosebirea de religie. Avand in vedere faptul ca, in realitate, casatoriile mixte nu pot fi evitate, nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in considerare ingaduinta Sfantului Apostol, Pavel ca un sot care s-a increstinat sa ramana in casatorie cu sotul cu care se casatoreste inainte de a se increstina, daca acesta consimte la aceasta situatie, Biserica noastra poate deci ingadui casatoriile mixte, cu conditia insa ca sa se respecte prevederile ei canonice si regulamentare.  "Regulamentul pentru relatiile bisericesti ale clerului ortodox roman cu crestinii eterodocsi", din anul 1881, a prevazut posibilitatea binecuvantarii unor asemenea casatorii mixte de catre Biserica Ortodoxa. Invocandu-se obiceiul si vechea practica canonica a Bisericii noastre, articolul IV din respectivul Regulament prevedea : "casatoriile mixte, intre persoane ortodoxe cu persoane eterodoxe, sau de alt rit crestinesc, se binecuvinteaza de Biserica Ortodoxa, pazindu-se uzul de pana acum, ca copiii ce se vor naste din aceste casatorii sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe".   Articolul 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, in vigoare, a reafirmat posibilitatea binecuvantarii casatoriilor mixte sub aceeasi rezerva a increstinarii sotului eterodox, a cresterii copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie in spiritul invataturii ortodoxe, si, implicit, a aprobarii prealabile a episcopului eparhiot. De aceea, in situatia in care preotilor Bisericii noastre li se prezinta asemenea cazuri, "ei sunt datori sa ceara in prealabil aprobare de la Chiriarhul respectiv".  In concluzie, in conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa trebuie retinute urmatoarele aspecte :  1.  Casatoriile interconfesionale si interreligioase sunt interzise. 2.  În cazul în care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba cununiei trebuie oficiatî in biserica ortodoxa de catre preotul ortodox. 3.  Posibilitatile și formele de aplicare a iconomiei depind de necesitătțle practice ale fiecarei Biserici Ortodoxe locale, care are dreptul de decizie în judecarea fiecarui caz în speță.

6

 4.  Copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie trebuie botezați și educați în credință ortodoxă. 5.  Conform privilegiului paulin (I Cor. VII, 12-16), căsătoria mixtă se admite numai în cazul în care ea a fost încheiată înainte ca unul dintre soși sa fi fost încreștinat. 6.  În baza dispoziției canoanelor 10 Laodiceea si 23 Ioan Postitorul, nu este admisă căsătoria unui creștin ortodox cu o persoană de altă credintă. 7.  Canoanele 31  Laodiceea si  14 IV ecumenic îngăduie  căsătoria între un creștin ortodox si o persoana eterodoxă, cu condiția însă ca sotul eterodox să tăgăduiască solemn - cu prilejul contractării căsătoriei - că va trece la Ortodoxie. 8. Canonul 72 trulan - care a uniformizat practica canonică de până atunci - privind căsătoriile mixte - interzice, în mod categoric, sub pedeapsa excomunicării asemenea căsătorii.  Considerandu-le lovite de nulitate, acelasi canon da putere de lege universal obligatorie pri-vilegiului paulin, în sensul că soțul devenit creștin - după încheierea - căsătoriei respective - "să nu se despartă".. In ce condiţii Biserica Ortodoxa aprobă divorţul ?

Dupa invăţătura dată noua de Dumnezeu, căsătoria este indisolubilă, adică una singură pe toata viaţa : "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu despartă" ( Matei 19, 6 ) . Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soţi. Totuşi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor intre ei prin divorţ. Iar divorţul este desfacerea căsătoriei pe care o provoacă soţii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvântare sau hotărâre juridică oficială. De aceea, nici nu se prevede vreo slujbă bisericeasca la divorţ. Adevărata legiuitate a nunţii constă numai in căsătoria intâia. Desfacerea ei legală o face numai moartea unuia dintre soţi, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soţi, căci dupa moarte "sunt ca îngerii, necăsătoriţi" ( Matei 22, 30 ) .Cu toate acestea, conducerea bisericească, ţinând seama de scopul moral al căsătoriei, inca din vremea apostolilor a dat îngăduinţa văduvei rămasă prin deces de a se recăsători. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative : a văduvei prea superioare, in deplina stăpânire de sine ( Luca 2, 36-37 ) si a desfrâului prea păcătos, i s-a indicat calea de mijloc a căsătoriei celei de a doua ( I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14 ) , cum spune aşa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentală Prsvila Bisericească.

Care sunt cauzele canonice ale divorţului ?

Motivele canonice de divorţ sunt5 :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divorţ se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorţeze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei căsătoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divorţul.c. Iarasi, sotul poate divorţa cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta

5 .Învătatura de Credintă Ortodoxă , (Catehism ) , Oradea , 1996

7

impiedica scopul căsătoriei.d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.e. Pentru sotie exista motiv de a cere divorţ cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.II. Al doilea motiv principal de divorţ, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta - apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, " ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului " ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48 ) . Insa " cel ce-si lasa ( prin divorţ neingaduit ) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie " , dupa Sfantul Vasile cel Mare. Cand se considera incheiat divorţul canonic ? Adica in ce moment cei doi soti sunt liberi sa se căsătoreasca, din punct de vedere canonic ? Divorţul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de divorţ aratate mai sus ( adica : adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in monahism etc ) . Trebuie, insa, pe langa motivele canonice aratate mai sus, sa se tina seama si de motivele de divorţ hotarate de legislatia civila. Care sunt efectele divorţului canonic ?Efectele de drept ale divorţului canonic se refera pe de o parte la sotii divorţati, iar pe de alta parte la copiii nascuti din căsătorie. Divorţul canonic desface in orice privinta legatura conjugala si pune pe soti in acel raport in care se gaseau inainte de căsătorie ( dupa Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202 ) .

Căsătoria din punct de vedere al Bisericii Romano-Catolice

Codul de drept canonic al Bisericii Catolice definește căsătoria ca fiind legamantul matrimonial , prin care un barbat și o femeie stabilesc intre ei o comunitate a intregii vieti , randuind prin caracterul sau binele sotilor și spre naşterea si educarea copiilor , a fost ridicat Hristos Domnul , intre cei botezati , la demnitatea de sacrament6.Rezultă din definiţia căsătoriei, din sacramentalitatea ei şi din celebrarea liturgică a acesteia, că în cadrul căsătoriei sau mai bine zis al familiei, soţii să fie în credinţa şi comuniunea catolică. Cum România este o ţară majoritar ortodoxă, nu de puţine ori au loc căsătorii între catolici şi ortodoci.

Casatoria catolicilor , chiar daca numai una din parti este catolica , este reglementata nu numai de dreptul divin , ci şi de dreptul canonic , ramanand valabilă campetentă autoritatilor civile cu privire la efectele civile ale aceleiasi casatorii.

Termenul “căsătorie mixtă” este folosit de legislaţia catolică în vigoare pentru a defini orice căsătorie între o parte catolică aparţinând unei Biserici sui iuris7, inclusiv cea latină (romano-catolică), şi o parte botezată, care nu aparţine Bisericii Catolice. Aceste căsătorii sunt o consecinţă a diviziunii existente între creştini, şi, înainte de celebrarea liturgică, trebuie obţinută permisiunea explicită a Ierarhului locului8 , permisiune care, chiar dacă este scrisă, nu este o dispensă, şi prin urmare este doar pentru liceitate şi nu pentru validitate.

6 .Catehismul Romano-Catolic , Despre casatorie , Cap. 15 , Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de. Bucureşti, 19937 . Bisericile sui iuris sunt acele Biserici care fiind în deplină comuniune cu Sfântul Părinte, deci Catolice, au o legislaţie proprie, o tradiţie proprie şi un rit liturgic propriu.

8 . Pe lângă Episcopul Eparhial, sau Diecezan, au calitatea de Ierarh al locului Episcopul Coadiutor, Episcopul Auxiliar, Vicarul General sau Protosincelul, precum şi ceilalţi Vicari Episcopali sau Sinceli.

8

Căsătoriile mixte în legislaţia anterioară Conciliului Vatican II

Înainte de Conciliul Vatican II, atât formularea cât şi conţinutul normativei asupra căsătoriilor mixte erau mult mai severe. Biserica interzicea cu vehemenţă căsătoria între două persoane botezate, dintre care una catolică iar cealaltă aparţinând “unei secte eretice sau schismatice”. Căsătoria cu creştini ortodocşi, protestanţi sau neo-protestanţi, era considerată la acea vreme un impediment dirimant (face căsătoria invalidă), pentru care Biserica nu dispensa decât numai din motive grave şi juste, impunând condiţii severe părţii catolice, obligând-o nu numai să-şi crească copiii în religia catolică, ci şi să încerce toată viaţa să-şi convertească partenerul la catolicism. Această legislaţie se inspira direct din patrimoniul canonic al primelor Concilii Ecumenice, când Biserica nu era despărţită, o legislaţie care interzicea căsătoria creştinilor ortodocşi – adică de credinţă adevărată – cu persoane neortodoxe, adică evrei, eretici sau păgâni, singura posibilitate ca totuşi căsătoria să poată avea loc fiind convertirea la credinţa ortodoxă, fie înainte fie în timpul celebrării căsătoriei. Trebuie subliniat faptul că legislaţia antică nu făcea deosebire între eretici, schismatici, evrei şi păgâni, toate aceste categorii fiind considerate nedemne de a celebra căsătoria cu un ortodox, adică un credincios al Bisericii Creştine, care accepta toate prevederile Canoanelor Apostolice, ale Conciliilor locale, ale Conciliilor Ecumenice şi ale Sfinţilor Părinţi.

Căsătoriile mixte în legislaţia actuală

În prezent, atât Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO) – legislaţia Bisericilor Orientale Catolice – cât şi Codul de Drept Canonic (CIC) – legislaţia Bisericii Romano-Catolice – si-au dat acceptul pentru efectuarea casatoriilor mixte , facand anumite adaugiri in ceea ce priveste termenii de casatorie mixtă(intre un botezat si nebotezat) si căsătoria intre persoane de culte diferite (catolic si acatolic).

În ambele tipuri de căsătorie, partea catolica trebuie sa declare în fata propriului Ierarh ca este pregătită sa îndepărteze pericolele abandonării credintei si va asigura cu o promisiune sinceră ca va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toți fiii sa fie botezați si educați în Biserica Catolică; despre aceste promisiuni care vor fi facute de partea catolică, cealaltă parte va fi înstiințată la timp, astfel încât sa rezulte sigur ca ea este cu adevarat constientă de promisiunea si obligația partii catolice. În final, ambele parți vor fi instruite asupra scopurilor casatoriei (binele soților, procrearea si educarea fiilor) dar si despre proprietațile esențiale ale căsătoriei (unitatea si indisolubilitatea): nici una dintre acestea nu trebuie sa fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici. Daca se celebrează fara încuviințarea Episcopului, căsătoria este totusi validă, dar ilicită.

Referitor la cel de-al doilea caz, de căsătorie cu disparitate de cult, întrucât la sacramente au acces doar cei botezați, daca partea nebotezată dorește să-si pastreze propria credință, căsătoria poate fi înfaptuită doar cu dezlegare din partea Episcopului partii catolice. Fara această dezlegare, se celebrează în mod invalid.

Care sunt conditiile pentru ca o persoana catolică sa primească sacramentul căsătoriei în Biserica Catolică cu o persoana ne-catolică? 

Trebuie facuta distinctia dintre căsătoria între o parte catolică si o parte botezată necatolică, denumită si casatorie mixtă, si căsătoria dintre o parte catolică si una nebotezată, denumită si căsătorie cu disparitate de cult. În ambele tipuri de căsătorie, partea catolică

9

trebuie sa declare în fata propriului Ierarh ca este pregatită sa îndepărteze pericolele abandonării credinței si va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toți fiii sa fie botezați și educați în Biserica Catolică; despre aceste promisiuni care vor fi facute de partea catolică, cealaltă parte va fi înstiințată la timp, astfel încât sa rezulte sigur ca ea este cu adevărat constientă de promisiunea si obligatia părtii catolice. În final, ambele părti vor fi instruite asupra scopurilor căsătoriei (binele sotilor, procrearea si educarea fiilor) dar si despre proprietatile esentiale ale căsătoriei (unitatea si indisolubilitatea): nici una dintre acestea nu trebuie sa fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici. Daca se celebrează fără încuviintarea Episcopului, căsătoria este totuși validă, dar ilicita9. La fel cum, chiar daca stii conduce masina, o faci fără să ai permis...  Referitor la cel de-al doilea caz, de căsătorie cu disparitate de cult, întrucât la sacramente au acces doar cei botezați, dacă partea nebotezată dorește să-și pastreze propria credință, căsătoria poate fi înfaptuită doar cu dezlegare din partea Episcopului partii catolice. Fără această dezlegare, se celebrează în mod invalid. 

Îndatoririle soţilor

Cu toate că legea interzice, în mod justificat, celebrarea căsătoriei cu creştini necatolici, Ierarhul locului, ţinând cont de circumstanţe precum timpul, locul şi persoana, poate acorda permisiunea canonică, cu condiţia să existe motive juste. Binele spiritual al soţilor este un motiv just şi raţional pentru acordarea permisiunii, cu condiţia ca amândouă părţile (soţii) să cunoască şi să nu refuze scopul şi caracteristicile esenţiale ale căsătoriei, precum şi obligaţiile pe care şi le-a asumat partea catolică în ceea ce priveşte botezarea şi educarea copiilor în Biserica Catolică. Actuala legislaţie impune, pe de o parte, părţii catolice respectarea obligaţiilor inerente credinţei şi fidelităţii sale faţă de Biserică, iar pe de altă parte respectă libertatea de conştiinţă şi cea religioasă a părţii necatolice. Respectarea libertăţii de conştiinţă şi religioasă trebuie să fie o preocupare fundamentală a pastoraţiei fiecărui preot, căci el este obligat să facă tot posibilul pentru ca nici unul dintre soţi să nu facă presiuni asupra convingerilor religioase ale celuilalt sau, mai rău, să-i impună convertirea sau să pună piedici în faţa liberului exerciţiu al libertăţilor de mai sus.

Conform legii divine - de la care nu există dispensă - amândoi soţii trebuie să respecte scopurile şi caracteristicile esenţiale ale căsătoriei, de aceea în cadrul căsătoriilor mixte partea catolică are obligaţia nu numai de a persevera în credinţa catolică şi de a se declara dispusă să îndepărteze din proprie iniţiativă orice fel de pericol şi risc de a-şi pierde credinţa, ci şi aceea de a formula o promisiune sinceră de a avea grijă să facă tot ceea ce-i stă în putinţă pentru ca toţi copiii săi să fie botezaţi şi educaţi în credinţa sa, pentru ca astfel copiii să fie şi ei beneficiari ai tuturor celor puse la dispoziţie de Biserica Catolică pentru a obţine viaţa cea veşnică.

Formularea legii cu privire la obligaţia gravă pe care o are partea catolică în căsătoriile mixte, în mod special aceea de a-şi boteza şi educa copiii în Biserica Catolică, este făcută astfel încât să nu pretindă mai mult decât îi stă în putinţă. Este foarte adevărat că în Orientul creştin, în cadrul căsătoriilor mixte dintre catolici şi ortodocşi, atât celebrarea liturgică cât şi botezul copiilor au loc, de cele mai multe ori, în Biserica soţului. De aceea, pentru soţia catolică este uneori foarte dificil să-l convingă pe soţul ortodox să celebreze căsătoria în Biserica Catolică şi în consecinţă să-şi boteze copiii în aceeaşi Biserică; de cele mai multe ori capacitatea soţiei catolice de a face tot ceea ce-i stă în putinţă este foarte limitată. În schimb

9 .Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice , Ed. Institutului Teologic Romano-Catolic , Iasi , 1995 , pag. 274

10

este foarte mare capacitatea femeii catolice de a-i educa pe copii în spiritul propriei credinţe catolice.

In cazul în care un catolic doreste să se căsătorească cu ne-catolic divorțat ce este de facut ?

Asa cum am spus mai devreme, proprietațile esențiale ale căsătoriei sunt unitatea si indisolubilitatea: "ma căsătoresc doar cu tine, si orice ar fi, nu ne vom desparți". Și nu sunt chestiuni de drept canonic ci de drept divin: însăți Domnul Iisus a spus-o: "N-ați citit ca Cel ce i-a facut de la început i-a facut bărbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Matei 19,4-6). Concluzia Domnului este foarte clara: în virtutea acestei porunci divine, căsătoria este de nedesparțit și nu îi este permis nimanui să dezlege ceea ce Dumnezeu a unit într-un mod atât de intim si interpersonal.  Din pacate însă, multe căsătorii eșuează din diferite motive, pentru care se recurge la divorț, și cum viața merge înainte, mulți se recăsatoresc. Divorțul civil se rezolva relativ ușor, la fel și despărțirea în Biserica ortodoxă, în care se permite recăsătorirea pâna la a treia oară. Problema survine în momentul în care un ortodox divorțat conform canoanelor Bisericii Ortodoxe dorește să încheie o nouă căsătorie cu o persoană catolică, ce nu a mai fost căsătorita. Ei bine, chiar daca Biserica Catolică recunoaste toate sacramentele Bisericii surori, totuși nu recunoaște divorțul celor casatoriți, tocmai datorita principiului divin expus mai sus. Cei care au avut parte de falimentul căsătoriei, fie ca sunt catolici fie ca sunt ortodocsi care doresc sa încheie o nouă căsătorie în Biserica Catolică, se pot adresa Tribunalului Bisericesc în a carui jurisdictie se află pentru acuza invaliditatea căsătoriei eșuate. Cu alte cuvinte se acuza faptul ca cei doi logodnici au celebrat o căsătorie care, din diferite motive, nu a fost validă, iar completul de judecată va judeca cu prudența fiecare caz în parte, analizând toate motivațiile aduse, pentru a decreta, în final, dacă respectiva căsătorie a fost sau nu validă. Este vorba despre un proces în adevăratul sens al cuvântului, cu judecatori, avocati, notari, care poate dura până la maxim 1 an prima instanță, respectiv maxim 6 luni cea de-a doua.A fost sau nu valida. Este vorba despre un proces în adevaratul sens al cuvântului, cu judecatori, avocati, notari, care poate dura pâna la maxim 1 an prima instanta, respectiv maxim 6 luni cea de-a doua.

Bibliografie

1. Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic si de Misiune Bucuresti , 2008

11

2. Ioan Popescu , Căsătoria Tratată din punct de videre Istoric, Dogmatic , Canonic și Moral , Tesa pentru Licență, București , Tipografia Cartilor ,Bisericesti , 1889

3. Pr. Arsenie Boca , Ridicarea Căsătoriei la Înălțimea de Taină , Ed. Agaton , Fagaras , 2003

4. Constituția Romaniei , Ed. Nicora , 2003

5. .Învățătura de Credință Ortodoxă , (Catehism ) , Oradea , 1996

6. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Balan , Lumina și Faptele Credintei , , Convorbirea a cincea: Despre căsătorie, datoriile soților și copiilor

7. Codul de Drept Canonic , Institutul Teologic Romano-Catolic , Iași , 1995

8. Catehismul Romano-Catolic , Despre căsătorie , Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de. Bucureşti, 1993

9. Scrierile Părinților Apostolici , Ed. Fac. De Teologie din Chișinău , 1928 , Tradus de Parintele Ioan Mihăiescu

12