Duminica Floriilor

Mantuitorul mergea înainte, suindu-Se

la Ierusalim.

Şi a fost că pe când Se apropia de

Betfaghe şi de Betania, spre muntele

numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din

ucenici,

zicând:

„ Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care

nimeni dintre oameni n'a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l.”

Şi, plecând, cei trimişi au găsit

aşa cum le spusese El.

Şi în timp ce dezlegau mânzul,

stăpânii lui le-au zis: "De ce

dezlegaţi mânzul?"

Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-

şi hainele lor pe mânz, L-au urcat

pe Iisus.

Iar în timp ce El mergea, îşi

aşterneau hainele'n cale.

Şi, apropiindu-Se El de panta

Muntelui Măslinilor, toată

mulţimea ucenicilor,

bucurându-se, cu glas mare

au început să-L laude pe

Dumnezeu pentru toate

minunile pe care le văzuseră

zicând: "Binecuvântat este

Împăratul Cel ce vine întru numele

Domnului!

Pace în cer şi slavă întru cei de sus!"

Şi unii farisei din mulţime

I-au zis:

Şi El, răspunzând, a zis:

“"V'o spun Eu vouă: Dacă ei vor

tăcea, pietrele vor striga”

Potrivit tradiţiei iudaice,

atunci când Mesia va reveni

va intra pe această poartă.

De frică, musulmanii, sub domnia

lui Ottoman Sultan Suleiman

Magnificul (1520-1566) au hotărât

să închidă accesul pe această

poartă şi au înălţat un zid.

Una din căile de acces în Ierusalim.

Aici a fost întâmpinat Mantuitorul.

Poarta Aurită Muntele

Măslinilor

Intrarea

Mântuitorului nostru

Iisus Hristos

în Ierusalim

pe Poarta Aurită

Deşi i-a părăsit pe evrei pentru a locui în mijlocul neamurilor,

Domnul se îndreaptă spre templu;

care este adevăratul templu, dacă nu cel în care Dumnezeu

este închinat nu după simţuri, ci în duh şi adevăr (In 4,24)?!

Acesta este templul lui Dumnezeu: întemeiat pe piatra credinţei,

şi nu pe temelii din piatră...

(Sf. Ambrozie al Milanului)

Şi urcă pe Muntele Măslinilor, pentru a planta

tinerele vlăstare de măslin (Ps 127,3),

a căror mamă este Ierusalimul din înălţime (Gal

4,26). Fiecare mlădiţă, fiind plantată în casa lui

Dumnezeu (Ps 92,14), ar putea spune: cât mă

priveşte, eu sunt ca un măslin roditor în casa

Domnului (Ps 52,10).

Poate chiar însuşi muntele este Hristos; oare nu

neamurile fac rod bogat din plinătatea Duhului?

Noi urcăm prin El şi spre El.

El este calea, El este poarta, ea e deschisă;

El o deschide.

(Sf. Ambrozie al Milanului)

Asinul, ca orice mânz, este sălbatic şi

trebuie îmblânzit; iar, ca animal este

necurat; de aceea nici nu era primit

ca jertfă ce se aducea lui Dumnezeu

după lege.

Necurate erau toate neamurile

pământului pentru necredinţa lor şi

sălbatice şi cu nevoie de îmblânzit,

pentru că erau lipsite

de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe măgăruş

însemna suspinul neamurilor

după el.

Asinul are şira spinării în formă de

cruce, nu întâmplător a ales Domnul

un asin mai înainte de patima Sa.

Ce-i care au mers să dezlege asinul au vorbit oare în numele lor?

Nicidecum; ei au vorbit precum le-a spus Mântuitorul pentru a te face să înţelegi

că vorbele lor nu provin din discursuri proprii ci din însuşi Cuvântul lui

Dumnezeu, şi că nu în numele lor, ci în numele lui Hristos au răspândit credinţa

printre neamurile păgâne, şi că puterile potrivnice care-şi revendicau omagiile

neamurilor s-au supus poruncilor dumnezeieşti. (Sf. Ambrozie al Milanului)

Ca toate sărbătorile creştine,

iniţial a fost o sărbătoare păgână,

a vegetaţiei şi a fertilitaţii,

dedicată Florei,

peste care creştinismul

a suprapus o sărbătoare

religioasă, schimbându-se

denumirea şi semnificaţia,

dar păstrându-se în bună parte

tradiţiile iniţiale.

Flora era la vechii romani zeiţa

florilor şi a înfloririi.

În onoarea ei, odată cu venirea

primăverii, avea loc sărbătoarea

Floralia, care dura numai o zi,

pe 29 aprilie.

Duminica Floriilor

(scurt istoric)

La intrarea în Ierusalim Iisus Hristos a fot întâmpinat cu ramuri de palmier şi măslin.

Palmierul maiestuos, cu frunzele sale desfăşurate ca nişte evantaie uriaşe, a fost considerat

un simbol al soarelui şi al victoriei. Pentru egipteni şi pentru arabi el era „Pomul vieţii”,

iar fructele sale, curmalele, erau în vestul Asiei şi în China un simbol al fertilităţii.

Motivele frunzelor de palmier le găsim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui

Apollo dar si al zeiţei Astarte.

Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum şi la încununare victoriei

gladiatorilor, a fost preluată de către adepţii tinerei religii creştine, care au serbat în felul

acesta intrarea victorioasă a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Curând, frunzele de palmier au

devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martiri ai credinţei.

Frunzele de palmier (în ţarile unde nu există), au fost înlocuite cu cele de salcie,

în bună parte datorită simbolismului ei, dar şi prin faptul că este primul copac

care înverzeşte primăvara. Ramurile înmugurite ale acestui copac sunt folosite

în Duminica Floriilor.