79

Capitolul VIIISistemul dreptului

§1. Noţiunea sistemului de drept

Sistemul juridic ne dezvăluie structura internă (organizarea) dreptului bazată pe unitatea normelor juridice şi pe gruparea (diviziunea) lor în anumite părţi -respectiv instituţii şi ramuri de drept- interdependente, de fapt unitatea în şi prin diversitate1.

Sistemul dreptului nu se confundă cu sistematizarea dreptului sau sistematizarea legislaţiei ori a actelor normative. Sistemul dreptului ne dezvăluie structura internă a dreptului, modul său de organizare bazat pe unitatea normelor juridice şi pe diviziunea sau gruparea acestora în elemente sau părţi interdependente alcătuite din norme, instituţii juridice şi ramuri de drept. Sistematizarea legislaţiei sau cea legislativă vizează însă aspectul extern sau modul de manifestare a sistemului, adică gruparea unitară a normelor în acte normative sau izvoare de drept.

§ 2. Criteriile de constituire a sistemului de drept

Principalul criteriu de grupare a normelor juridice şi de diferenţiere a acestora între ele este cel al caracterului sau felului relaţiilor sociale reglementate adică obiectul reglementării juridice sau specificul relaţiilor sociale dintr-un anumit domeniu care au primit consacrarea normativă. Criteriul utilizat are un caracter obiectiv în formarea şi delimitarea instituţiilor juridice şi a ramurilor de drept.

Sfera cea mai restrânsă a legăturii de conţinut între mai multe norme o formează instituţia juridică întrucât acesta cuprinde totalitate normelor juridice care reglementează o anumită grupă sau categorie unitară de relaţii sociale determinând astfel o sferă aparte de raporturi juridice2. In acest sens, de exemplu, distingem instituţia cetăţeniei în dreptul constituţional, cea a succesiunii în dreptul civil, a căsătoriei în dreptul familiei, a infracţiunii în dreptul penal.

Sfera cea mai largă de grupare a normelor juridice şi de cuprindere a instituţiilor de drept o constituie ramura de drept în baza criteriului obiectului de reglementare. Astfel, de exemplu, relaţiile specifice activităţii de exercitare a puterii legislative în stat au dus la constituirea normelor ce le reglementează în ramura dreptului constituţional.

Insuficienţa criteriului obiectului de reglementare a dus la apariţia aşa numitelor criterii secundare sau auxiliare de grupare a normelor juridice şi anume metoda de reglementare, principiile fundamentale sau generale, interesul social, precum şi sancţiunile specifice.

a.) Metoda de reglementare reprezintă modul în care norma juridică prevede desfăşurarea raportului social ceea ce, evident, conduce la o diferenţiere netă între reguli având acelaşi obiect de reglementare. In acest sens se disting metodele autoritarismului sau subordonării, autonomismului sau egalităţii, recomandării, etc.

b.) principiile comune sau fundamentale ale dreptului sunt reguli de bază comune majorităţii normelor de drept ce compun sistemul juridic ori o ramură sau instituţie de drept. Uneori principiul de drept poate influenţa în mod hotărâtor componentele structurale ale sistemului, instituţia sau ramura juridică. Deşi din formularea acestui principiu s-ar părea că el este o regulă de bază numai a dreptului penal trebuie să subliniem că, pe de o parte, şi în alte ramuri de drept legea prevede fapte ce constituie abateri, de exemplu, contravenţii precum şi sancţiunile ce se aplică contravenienţilor, iar, pe de altă parte, legalitatea incriminării nu este decât o aplicare particularizată a principiului fundamental al legalităţii care operează în toate ramurile dreptului. In acest

79

80

sens vom întâlni acţiunea principiului bunei credinţe atât în dreptul civil, cât şi \n cel penal, financiar, administrativ, internaţional public, etc. Putem concluziona că principiul de drept comun sau general nu poate delimita în mod izolat şi net ramura şi instituţia juridică de alte componente structurale similare.

c.) Interesul social constituie un alt criteriu de formare şi de diferenţiere a ramurilor de drept, prin desprinderea (migrarea) unor raporturi juridice de altele înrudite, dar care prin amploare şi consistenţă prezintă o importanţă socială aparte la un moment dat. Astfel, de exemplu, dreptul familiei s-a desprins de dreptul civil, datorită multiplelor şi variatelor reglementări instituite, inclusiv existenţa unui cod propriu, expresie a nevoii de ocrotire deosebită pe plan social a familiei în perioada contemporană.

d.) In ceea ce priveşte caracterul sancţiunii normelor juridice acesta nu poate fi reţinut drept criteriu de distincţie între ramurile de drept întrucât, de exemplu, acelaşi raport juridic, cum este cazul celui de creanţă, poate fi apărat prin mai multe mijloace (de drept civil, penal, administrativ, financiar) specifice diferitelor ramuri de drept (obligaţia de restituire, sancţiunea pentru furt, penalităţile sau dobânzile pentru întârzierea în restituire, etc.)

Ramurile de drept, instituţiile juridice şi normele de drept, ca elemente structurale ale sistemului de drept, sunt strâns legate între ele. Ramura de drept cuprinde, în general, mai multe instituţii juridice, alcătuite, la rândul lor, din numeroase norme înrudite între ele prin obiectul şi metoda de reglementare.

§ 3. Evoluţia şi diviziunile sistemului de drept

Dreptul contemporan are ca unitate structurală de maximă generalitate ramura de drept constituită, în principal, pe temeiul criteriilor reunite ale obiectului de reglementare şi a metodei de reglementare. Deşi unele sisteme actuale de drept s-au menţinut marile şi vechile diviziuni ale dreptului public şi a celui privat, elementele de distincţie între ele nu mai sunt determinate de natura interesului ocrotit, deci de criteriul material, ci de un altul de natură formală, procedurală şi anume modul de apărare a intereselor ocrotite, respectiv din oficiu, în cazul dreptului public, şi la cererea celui interesat, în cazul dreptului privat3.

O altă clasificare în cadrul sistemului de drept se poate face prin gruparea normelor după locul producerii efectelor juridice, în drept intern -aplicabil pe teritoriul unui stat şi subiectelor aflate în spaţiul juridic al acestuia- şi drept interanţional cuprinzând reglementări interesând în mod prioritar comunitatea internaţională şi relaţiile între state, cum ar fi, de exemplu, cazul dreptului internaţional public, dreptul internaţional privat, dreptul comerţului internaţional,, etc.

La ora actuală ramura de drept continuă să rămână criteriul de bază al grupării normelor de drept fără a se confunda cu ştiinţa juridică de ramură şi nici cu disciplina didactică din învăţământul juridic, gruparea ramurilor de drept reflectându-se în clasificarea respectivelor ştiinţe şi discipline.

Intr-adevăr, ştiinţa juridică şi disciplina corelativă nu se limitează doar la cercetarea regulilor de drept unitar grupate ci abordează şi problematica raporturilor juridice determinate de acele reguli, inclusiv răspunderea juridică specifică, evoluţia legislaţiei din respectivul domeniu, legătura cu alte ramuri de drept, probleme de drept comparat, etc.

Uneori disciplina didactică cuprinde o sferă mai largă de preocupări decât reglementează ramura de drept - de exemplu, materia dreptului civil tratează şi aspecte de

1....Tratat de "Teoria generală a statului şi dreptului", p.420.2....Gh. Boboş, op. cit. p.155.3....I. Ceterchi, M. Luburici, op. cit., p.383 şi bibliografia citată acolo.

80

81

drept funciar sau dreptul administrativ se preocupă şi de probleme ale ştiinţei administraţiei - iar alteori, dimpotrivă, ramura de drept este scindată în studiul ei în două discipline didactice, cum este de pildă, cazul dreptului penal general şi dreptului penal special.

Ramuri ale dreptului român contemporan pot fi considerate următoarele: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul funciar, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul penal, organizarea judecătorească, dreptul procesual civil, dreptul procesual penal, dreptul internaţional privat, dreptul comerţului internaţional şi dreptul internaţional public.

In ultima perioada se conturează tot mai mult apariţia unor noi ramuri, mai ales în condiţiile existenţei economiei de piaţă, cum ar fi dreptul concurenţei, dreptul de proprietate industrială, dreptul asigurărilor, dreptul proprietăţii intelectuale dar şi dreptul protecţiei mediului înconjurător (ecologic), dreptul bancar şi valutar, dreptul umanitar, etc

81