cap2 - risc de credit-4x

7/16/2019 Cap2 - Risc de Credit-4x

http://slidepdf.com/reader/full/cap2-risc-de-credit-4x 1/6

Managementul operatiunilor de creditare

Riscul de credit

Riscul de credit exprima posibilitatea ca debitorii (imprumutatii sau emitentii de titluri de credit) sa nu-si onoreze obligatiile la

scadenta. Pentru acestia, riscul de credit exprima intr-o forma mai larga deteriorarea situatiei financiare.

Gestionarea riscului de credit se poate realiza inainte de a lua decizia de creditare si spunem ca avem de a face cu o gestionare a

priori sau dupa ce s-a luat aceasta decizie, cand gestionarea este a posteriori.

Gestionarea a priorii a riscului de credit consta in a lua acele masuri si a stabili acele criterii de acordare a creditului astfel incat sa

se evite pierderile sau acestea sa fie minime

Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizeaza in primul rand urmarirea creditului si in caz de nerambursare a acestuia,

reducerea riscurilor prin valorificarea optima a garantiilor. Tot aici putem include si furnizarea de informatii statistice, pentru a ajuta in cazul

gestionarii a priori, la stabilirea unor criterii de creditare. Riscul de credit poate fi gestionat la nivel global, prin reguli si actiuni ce vizeaza intreg

portofoliul de credite sau la nivel individual prin acele masuri luate de banca in cazul fiecarui solicitant de credite si apoi debitor.

Riscul individual de creditare

Acordarea unui credit are la baza o previzionare a unor venituri viitoare satisfacatoare ale debitorului. Ca principiu de baza, banca

nu acorda credit daca nu se poate estima ca probabilitatea rambursarii este mai mare decat probabilitatea nerambursarii. Plecand de aici, banca

poate supralicita, in sensul ca poate cere ca decalajul dintre cele doua probabilitati sa fie mai mare decat simpla depasire de catre probabilitatea

rambursarii. Cat de mare sa fie acest decalaj si cum se stabileste ramane la latitudinea bancii, in cazul gestionarii riscului individual de creditare.

La baza evaluarii acestui risc se afla analiza creditului.

Analiza creditului - se intinde in timp de la solicitarea acordarii creditului si pana la rambursarea acestuia. Analiza prezinta o latura cantitativa

referitoare la activitati specifice de colectare, prelucrare si interpretare a tuturor informatiilor referitoare la client si o latura cantitativa ce

presupune adunarea si actualizarea tuturor informatiilor referitoare la responsabilitatea financiara a clientului, la seriozitatea sa in respectarea

angajamentelor asumate si la identificarea riscurilor posibile.

Analiza creditului la gestiunea individuala a riscului trebuie sa clarifice urmatoarele elemente importante:

- capacitatea de plata a debitorului

- caracterul debitorului (dorinta sa de a realiza plata)

- capitalul sau averea debitorului

- garantiile

Procesul decizional in cazul creditarii se realizeaza secvential, in baza urmatoarelor patru etape:

1. analiza manageriala si economico-financiara a debitorului

2. analiza solicitarii de credit

3. adoptarea deciziei de creditare

4. analiza periodica a portofoliului de credit

1. Analiza manageriala si economico-financiara a debitorului – incepe in momentul in care firma solicitanta de credit se adreseaza bancii cu o

cerere de credit. De fapt, ea trebuie sa depuna la banca o documentatie, care sa cuprinda in principal urmatoarele:

- cererea de credit, semnata de persoane autorizate

- situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea

- bilantul contabil

- balanta de verificare



- contul de profit si pierdere

- lista bunurilor materiale si a valorilor ce se pot constituii in garantii pentru creditul solicitat

- imputernicire din partea actionarilor pentru managerii societatii de a solicita si utiliza creditul.

De mentionat ca acestea reprezinta principalele documente in cazul primei etape a procesului decizional. Dupa caz, dosarul poate

fi completat cu piese necesare la cea de-a doua etapa, de analiza a solicitarii de credit.

Scopul acestei prime etape este de a determina daca debitorul are o situatie economico-financiara sanatoasa si daca desfasoara o

activitate care sa-i permita degajarea unor excedente financiare, necesare rambursarii creditului si platii dobanzilor. In acest scop, banca poate

avea o imagine asupra firmei prin determinarea unor indicatori:

Active circulante

Lichiditate = ————————

Pasive circulante

Indicatorul este considerat bun dacă este cel putin unitar. Din activele circulante se scad stocurile nevandabile

şi clienţii incerţi, iar în pasivele circulante se includ numai cele scadente în anul curent. Indicatorul de lichididitate este

un indicator static, adică prezintă situaţia la data ultimului bilanţ, în timp ce banca are nevoie să cunoască lichiditatea

pe perioada viitoare pentru care se acordă creditul, să determine deficitul de fonduri care va dimensiona creditul

solicitat. Din acest punct de vedere, mult mai relevant este cash flow-ul (fluxul de lichidităţi), adică intrările şi ieşirilede lichidităţi, pe baza căruia se determină deficitul sau excedentul pe perioada propusă pentru creditare. Această

previziune se comunică băncii de companie pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli şi se analizează de analistul de

credite luând în considerare: intrări – venituri din exploatare, financiare, majorări de capital vărsat (cash), lichidităţi din

alte credite pe termen scurt sau pe termen mijlociu şi lung, si altele (stocurile nevandabile şi alte active incerte la

valorificare se exculd din intrările prognozate); ieşiri – plăţi pentru activitatea de exploatare, inclusiv stocuri, plăţi de

impozite şi taxe, achiziţii de active imobiliare, rambursări de credite, plăţi de donânzi etc. De regulă, deficitul apare în

prima parte a perioadei de creditare şi reprezintă limita maximă a creditului solicitat, iar excedentul apare în a doua

parte şi trebuie să asigure rambursarea creditului şi plata dobânzii. Acest cash flow trebuie susţinut prin contracte de

vânzare şi cumpărare şi alte documente care să fundamenteze informaţiile furnizate.

Solvabilitate

Solvabilitatea reflectă capacitatea companiei de a utiliza toate activele pentru plata tuturor datoriilor şi se

calculează după formula

Activ total

Solvabilitate (%) = ———————× 100

Datorii totale

Nivelul minim este de 100% dar se recomanda să fie cu mult peste această limită, întrucât este greu de

presupus că toate activele se pot valorifica la valoarea contabilă.

Gradul de îndatorare

Gradul de indatorare reflectă cât de mult este îndatorată compania, indicator foarte important pentru

fundamentarea deciziei de creditare şi se calculează, în două variante, după formula

Datorii totale

2



(1) Grad de îndatorare (%) = —————— × 100

Pasiv total

Datorii financiare

(2) Grad de îndatorare financiară (%) = ———————— × 100

Capital propriu

Prima variantă ne oferă un grad global de îndatorare, în timp ce a doua se referă numai la datoriile bancare

care se compară cu capitalul propriu, întrucât în sistemul bancar se preferă această comparaţie care dă mai multă

încredre în capacitatea financiară de achitare a obligaţiilor bancare. Banca doreşte ca gradul de îndatorare să fie cât mai

mic pentru a se asigura plata obligaţiilor ce decurg din procesul de creditare, dar şi pentru a rămâne o marjă suficient

de mare pentru noile angajamente.

Gradul ridicat de îndatorare poate reflecta şi faptul că nu volumul împrumuturilor este prea mare, ci nivelul

capitalului este prea mic şi este necesar ca acţionarii să investeasca mai mult pentru a se asigura un raport rezonabil

între datorii si resursele proprii. Un nivel acceptabil de îndatorare poate fi de până la 70% din capitalul propriu.

Rentabilitatea economică

Rentabilitatea economică exprimă eficienţa activitaţii de ansamblu a companiei şi se determină dupa

formula

Profit brut

Rentabilitatea economică (%) = —————— ×100

Activ total

Profit net

Rentabilitatea financiară (%) = ——————— × 100

Capital propriu

Nivelele orientative pentru aceşti indicatori sunt de cca. 5% la rentabilitatea economică şi 15% - 20% la

cea financiară. Profitul din cursul unui an trebuie să asigure serviciul datoriei provenit din rata creditului şi dobândă.

Viteza de rotaţie a activelor circulante

Acest indicator exprimă numarul de cicluri efectuate de activele circulante într-o perioadă şi se

determină după formula

Cifra de afceri

Viteza de rotaţie = ———————

Active circulante

Viteza de rotaţie diferă foarte mult în funcţie de profilul companiei şi se determină pe ramuri de

activitate.

3



Gradul de recuperare a dobânzii

Gradul de recuperare a dobânzii reflectă capacitatea companiei de a plăti dobânda din profit şi se

calculează după formula

Profit brut

Gradul de recuperare a dobânzii (%) = ————————— ×100

Cheltuieli cu dobânda

Pe langa acesti indicatori de baza ai analizei de credit se mai pot intalnii si alti indicatori auxiliari sauu care au acelasi continut cu cei dinainte, dar

exprimat sub alta forma:

1. Indicatori de lichiditate – exprima gradul de acoperire a pasivelor curente cu active curente. Este bine ca rezultatul sa fie supraunitar

• rata curenta: Rc = Active curente / Pasive curente

• stoc de incredere: arata cat din stocuri se pot vinde pentru a acoperii datoriile curente:

Si = Pasive curente – Active rapide / Stocuri

2. Indicatori de profitabilitate – arata eficienta cu care sunt folosite capitalurile firmei. Rata marjei brute arata cat la suta din cifra de afaceri

revine firmei, dupa acoperirea cheltuielilor. Ea poate exprima si profitabilitatea societatii. Acesti indicatori sunt buni in masura in care sunt

mai mari sau, in dinamica inregistreaza cresteri.

• rata capitalului propriu: Rcp = Profit net / Capital propriu

• rata marjei brute: Rmb = Profit brut / Cifra de afaceri

• rata capitalului social Rcs = Profit net / Capital social

• rata rentabilitatii generale: Rrg = Profit net / Cheltuieli totale

3. Indicatori de activitate :

• rotatia activelor : Ra= Cifra de afaceri / Active totale

• perioada de recuperare a creantelor: Prc = Creante / Cifra de afaceri

• perioada de rambursare a datoriilor: Prd = Datorii / Cifra de afaceri

2. Analiza solicitarii de credit – dupa ce solicitantul a trecut de analiza manageriala si economico-financiara a firmei, el este acceptat de banca

printre clientii sai. In acest moment firma se incadreaza in criteriile stabilite de banca pentru debitorii sai. Urmeaza analiza solicitarii de credit,

care va stabilii daca cerintele de finantare ale firmei, in corelatie cu destinatia ce se va da creditului corespund cu exigentele bancii. Analiza

solicitarii de credit se realizeaza parcurgand urmatoarele etape:

a. identificarea scopului si nivelului creditului acordat – utilizarea creditului trebuie sa corespunda cu cerintele legislatiei bancare si cu

normele de creditare ale bancii. Daca aceasta conditie este indeplinita, se urmareste in continuare dimensionarea creditului in functie de

deficitul de resurse care trebuie acoperit. In acest scop se intocmeste un flux de incasari si plati, care sa stabileasca acest deficit si in functie

de acesta partea de finantare ce revine bancii. In final se trece la negocierea condit de creditare, in special in ceea ce priveste dob creditului.

b. identificarea surselor de rambursare a creditului – de regula, principala sursa de rambursare a creditului o reprezinta excedentul de

lichiditati aparut in urma procesului economic desfasurat de debitor. Pentru siguranta banca poate sa ceara si o a doua sursa, de rezerva, ce

consta intr-o garantie personala, ce reprezinta un angajament de plata al unei alte persoane sau o garantie reala, a debitorului, ce poate fi

valorificata de creditor.

c. identificarea garantiilor creditului – In cazul existentei unor garantii reale sau personale, creditorul trebuie sa le identifice foarte clar, sa le

verifice si sa le evalueze cat mai corect. Valoarea garantiei trebuie sa acopere creditul si dobanzile datorate de debitor. In final, aceste

garantii fac obiectul unui contract juridic prin care o parte dintre drepturi sunt cedate creditorului. Tot o forma de garantare a creditului este

4



si clauza contractuala. Aceasta poate stabili anumite praguri de incadrare pentru indicatori ai situatiei financiare a debitorului. De exemplu se

poate stabili un nivel maxim al indatorarii debitorului, ce nu poate fi depasit prin contractarea de noi credite. Se poate limita, de asemenea,

anagajarea acestuia in alte operatiuni sau activitati care ii pot creste expunerea la risc.

3. Adoptarea deciziei de creditare – dupa ce s-au analizat debitorul si creditul, banca trebuie sa ia o decizie in privinta acordarii creditului. In

aceasta etapa intervin factori care tin de posibilitatile de creditare ale bancii si de politica pe care o urmareste in acest sens. Se parcurg urmatorii

pasi:

a. corelarea cu resursele bancii – pentru a acorda creditul, banca trebuie sa-i gaseasca o resursa disponibila. Ea detine resurse din operatiuni

pasive, dar poate sa atraga noi resurse de pe piata, daca considera ca este eficient. Resursele disponibilizate pentru credit trebuie corelate cu

acesta din punct de vedere al pretului si al scadentelor. In plus, se urmareste ca volumul creditarii si destinatia acestuia sa se incadreze in

politica de creditare a bancii si in reglementarile prudentiale bancare. Acestea din urma stabilesc limite cu privire la activitatea de creditare

totala a bancii sau cea in raport cu un singur client.

b. adoptarea si comunicarea deciziei de creditare – fiind respectate toate conditiile de acordare a creditului si negocierile incheiate, Comitetul

de credite admite cererea de credit si ii comunica solicitantului rezultatul acestei decizii. In final se incheie contractul de creditare.

c. analiza realizarii deciziei de creditare – aceasta realizeaza de fapt analiza respectarii conditiilor contractuale de catre client. In plus, se

urmareste si evolutia activitatii clientului pe parcursul derularii creditului, pentru a sesiza o eventuala degradare a situatiei sale, ce ar avea ca

rezultat nerespectarea angajamentelor asumate de catre acesta.

4. Analiza periodica a calitatii portofoliului de credite – se realizeaza de catre serviciul datoriei. Multe dintre aspectele urmarite tin mai mult de

gestiunea globala a riscului de creditare si vor fi prezentate in cadrul acestei teme. In ceea ce priveste gestiunea riscului individual de creditare,

banca trebuie sa urmareasca daca creditul acordat isi mentine calitatile determinate in momentul acordarii sale sau daca acestea se degradeaza si

apare un supliment de risc.

Riscul global de creditare

Gestiunea riscului global de credit vizeaza limitarea riscului asumat de catre banca la creditarea clientilor sai, prin urmarirea

acestuia si prin luarea unor masuri la nivelul intregului portofoliu de credite. In acest sens se actioneaza in doua directii:

- diviziunea riscului prin evitarea concentrarii sale. Se urmareste astfel o diversificare a creditelor acordate pe domenii de activitate, pe clienti

si in teritoriu.

- limitarea riscului prin stabilirea unor plafoane de creditare. In acest caz intalnim un control macroeconomic al riscurilor, prin stabilirea unor

norme prudentiale de catre autoritatile monetare si de credit si un autocontrol realizat de banca prin politica sa de creditare.

Evidentierea riscului global de credit se poate realiza cu ajutorul unor indicatori. Acestia pot da informatii cu privire la calitatea

portofoliului de credite si la evolutia acestuia.

indicatori de structura: • credite totale / total active • pierderi din creditare / total credite

Cu cat rezultatul acestori indicatori este mai mare cu atat riscul de credit asumat de banca este mai mare.

indicatori de dinamica: • evolutia fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor • evolutia creditelor

O crestere a acestor indicatori este asociata cu o crestere a riscului de credit asumat de catre banca.

1. indicatori relativi – acesti indicatori leaga riscul asumat de catre banca in procesul creditarii

de fondurile sale proprii, ca sursa de acoperire a eventualelor pierderi. Pentru o buna gestiune a riscului ezultatul trebuie sa fie supraunitar si cat

mai mare: • profit net / pierderi • fond de rezerva / pierderi

La gestiunea globala a riscului de credit un rol important este jucat de existenta si respectarea unor reglementari de prudenta

bancara in domeniul angajarii bancii in operatiuni de plasament si, in special, in operatiuni de creditare. Principalele aspecte vizate de aceste

reglementari sunt:

5



1. expunerea maxima fata de un singur debitor – in conformitate cu normele romanesti, o banca poate sa acorde credite unui singur client in

limita maxima a 20 % din fondurile sale proprii (mai mult in tari dezvoltate). Aceasta reglementare actioneaza in sensul limitarii pierderilor

bancii in cazul in care clientul devine insolvabil.

2. expunerea maxima agregata – incadreaza volumul creditelor mari acordate de banca la maximum 8 ori fondurile sale proprii. Se considera

credit mare atunci cand totalitatea angajamentelor fata de un singur debitor depaseste 10 % din fondurile proprii ale bancii.

3. constituirea provizioanelor specifice de risc in functie de calitatea creditelor acordate – bancile sunt obligate sa-si constituie comisioane la un

nivel procentual fata de valoarea creditului in functie de calitatea creditelor. Pentru a stabili calitatea creditelor se folosesc doua criterii de

apreciere: performantele financiare ale debitorului si serviciul datoriei.

Dupa primul criteriu, performantele financiare ale debitorului, creditele pot fi incadrate intr-una dintre urmatoarele cinci categorii:

• categoria A – performantele financiare sunt foarte bune si permit rambursarea si plata dobanzilor la scadenta. In viitor se previzioneaza

mentinerea acestor rezultate

• categoria B – performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dsr fara certitudinea ca aceste pot fi mentinute in viitor

• categoria C – performantele financiare sunt satisfacatoare, dar prezinta o tendinta de inrautatire

• categoria D – performantele financiare sunt reduse si cu o tendinta de ciclicitate

• categoria E – performantele financiare arata pierderi si incapacitate de rambursare.

Performantele financiare ale unui debitor pot fi evidentiate si prin rating. Ratingul reprezinta o apreciere sub forma unei note sau

unui calificativ, acordata debitorului in baza unei analize economico-financiare efectuata de agentia de rating.

Potrivit normelor băncii centrale din 2004 şi 2008, creditele şi plasamentele la care se înregistrează

întârzieri la plată se grupează în 5 categorii de risc, astfel:

Categorie de risc Serviciul datoriei Coef. Proviz. Coef. maj. Pop

- standard întârzieri 1 -15 zile 0,00 – 0,05* 0,07

- în observaţie „ 16 –30 zile 0,05 0,08

- substandard „ 31 – 60 zile 0,20 0,23

- îndoielnic „ 61 – 90 zile 0,50 0,53

- pierdere „ peste 90 zile 1,00 1,00

6

cap2 - risc de credit-4x

Documents