Scurtă povestiredespre stârpirea

familiilor luiBrâncoveanu și a

Cantacuzinilorde Dimitrie Cantemir

Uimitoarele revoluţii ale drepteirăzbunări a lui Dumnezeu asupra

familiei lui Brâncoveanu și aCantacuzinilor, vestiţi în Valahia

1. Constantin Cantacuzino - fiul lui ȘeitanOglu Cantacuzino, cel spânzurat de sultanulMurad al treilea, tatăl Cantacuzinilor din Valahia- a fost osândit la leat 7172 la moarte pringâtuire de către domnul Grigorie Ghica. Pricinaa fost că i-a purtat gând rău și voia să-l pârascăpe Grigorie cu vicleșug la Poartă.

2. Acest Constantin avea sase feciori:Șerban, Drăghici, lordache, Matei, Constantinstolnicul și Mihail.

3. Șerban, spurcând (cum umblă vorba nupuţin la munteni) patul domnului Duca și ieșindla iveală nelegiuirea făcută de el, temându-sede cazne, a plecat la Ţarigrad, unde,dezvinovăţindu-se în faţa turcilor prin dare debani, a luat domnia muntenească la leat 7187,ianuarie, ziua a, șasea.

4. A început corespondenţă cu preaputerniciiEuropei, și mai ales cu chesarul, cu ţarul și cucraiul leșesc. A încercat de multe ori să se

lepede de turci și să-și alăture armelecreștinilor, dar, fiind împiedicat de fiecare datăde fraţii, săi, își părăsea planurile.

5. După aceea, la leat 7197, adunând ooaste de vreo 20 000 și făcând rost de 40 detunuri mari și de asemenea pregătind șizaherele pe câţiva ani, s-a gândit să porneascărăzboi făţiș contra turcilor, vrăjmașii întregiicreștinătăţi. Pentru aceea, i-a trimis pe patrudintre boierii săi credincioși și care erau deaceeași părere cu el la chesarul Leopold ca să-lvestească despre planurile sale, să hotărascăîmpreunarea armelor și supunerea și să fie ţinuţitotdeauna sub ocrotirea lui. Constantin stolniculși Mihail, fraţii săi, și Constantin Brâncoveanu,nepotul său, dintotdeauna potrivnici faptelorsale cucernice, văzând că nu-l pot întoarce cuvorbele lor măgulitoare de la cele plănuite, auhotărât să-l dea pierzaniei și astfel, în puţinezile, cu ajutorul unei slugi care servea băuturi, l-au ucis cu otravă (cum se zvonește) la sus-pomenitul leat, octomvrie ziua 29.

6. După ce au săvârșit această ucidere defrate, îngrijindu-se mai mult de chiverniseala lordecât de cea a creștinilor, Constantin stolniculși Mihail spătarul l-au ales la domnie peConstantin Brâncoveanu, care, jelind numai deochii lumii moartea neașteptată a unchiului său,

a primit nu cu o mică bucurie, abia ascunsă,schiptrul domnesc, iar cu averile și bogăţiilerăpite de la Șerban a dobândit întărirea domnieisale de la Poartă. Pe văduvă, soţia lui Șerban,cu singurul ei fiu și cu cele trei fete i-a băgat întemniţă, ameninţând-o nu numai că-i va facerău, ci și că o va da pierzaniei împreună cucopiii ei, dacă nu-i va da 250 000 de taleri, subpretext că atât ar fi cheltuit el la turci ca să n-otrimită cu copiii la Ţarigrad (ceea ce ea,sărmana, dorea cu tot dinadinsul).

7. Aflându-se la o așa mare ananghie, ea acerut sprijinul chesarului, iar la rugămintea ei,chesarul Leopold l-a trimis pe generalulVeterani cu 7000 de ostași, care au slobozit-ope sus-numita doamnă cu copiii ei dinprinsoarea de la mănăstirea Cotroceni, undeera păzită, și au dus-o în Transilvania, subocrotirea chesarului. O, Doamne, îndelungrăbdătorule! Brâncoveanu însuși, copil fiind,după moartea tatălui său (pe care domnulGrigorie poruncise să-l spânzure, tot pentru vinaunui vicleșug uneltit împreună cu Constantin),fusese luat de unchiul său Șerban, ţinut bine șicu o creștere aleasă, iar mai apoi înălţat ladregătoria de vel-logofăt, se ridică acum precumun vrăjmaș jurat împotriva copiilor și a văduveicelui ce-l hrănise, îl ocrotise și fusesebinefăcătorul său, domnul Șerban.

8. Totuși, ca să nu fie socotit depreaputernicii creștinilor drept un vrăjmaș alcreștinităţii, a început, făcând la fel ca Șerban,să aibă corespondenţă cu domnitorii creștini,dar cu ce inimă urma a arătat-o; ori cum, a primit(drept răsplată) de la chesarul Leopold titulușulde principe al Sfântului Imperiu Roman, el șifamilia lui, pe veci. A mai primit și de laîmpăratul Petru întâiul, monarhul întregii Rusii,mare încredere și prietenie.

9. La leatul de la Hristos 1703, luiBrâncoveanu - în zilele viziratului lui RamiMehmed-Pașa, care (aţâţat de AlexandruMavrocordat) i-a fost cel mai aprig dușman - i s-a trimis vorbă, din porunca sultanului Mustafa,să se înfăţișeze în luna aprilie a anului pomenitla Adrianopol (unde se afla pe atunci sultanul)pentru ca, mazilindu-l, fie să-l trimită însurghiun, fie să-l osândească la moarte. El însă,prin mijlocirea muftiului de atunci, Feizullah-Efendi, cu o mare sumă de bani a scăpat deaceastă nenorocire și a fost lăsat iarăși sărevină în ţara sa, cu titulușul de domn ebedi,adică pe veci, care i-a fost hărăzit lui și familieisale.

10. După ce s-a reîntors în Valahia,Brâncoveanu - pe care spaima de turci îl făcuse,ca și pe Cain, să tremure de amărăciunea

morţii, precum dinţii lui Lazăr, încrezându-seîntr-ai săi, dar mai ales în stolnicul ConstantinCantacuzino, l-a înștiinţat despre toate treburileprivitoare la corespondenţa sa cu domnitoriicreștini, destămuindu-i ultimele sale planuri șispunându-i că mai bine ar dori să moarăcerșind o bucată de pâine pe pământ creștinescdecât să mai treacă vreodată peste Dunăre spreŢarigrad.

11. Întărindu-se în această hotărâre a sa,Brâncoveanu și-a clădit o curte într-unul dinsatele (pe care le cumpărase mai înainte înTransilvania), iar comorile de aur, argint și depietre scumpe și le-a pus în păstrare în orașultransilvănean Koronstat, o sumă însemnată demonezi la Veneţia, o alta, nu mai mică decâtaceasta, a dat-o la Cabinetul chesarului, cuprocente anuale.

12. Între timp, s-a întâmplat că pacea dintreMăriile lor ţarul și sultanul, încheiată la Carloviţ,care îl stânjenea cel mai mult pe craiul șved, afost ruptă. Încă înainte de ruperea păcii,capuchehaiele sale, aflate la Poartă, i-au dat deștire lui Brâncoveanu despre aceasta. Văzândacestea, Brâncoveanu a început să se frământeîn fel și chip cu gândul ce sa aleagă dintreaceste două: ocrotirea chesarului (care îi fuseseîntărită de mai multe ori) pentru sine și ai săi,

până la un prilej fericit, sau ocrotirea MărieiSale ţarului, pe care, prin David, trimisul său laMoscova, iar mai apoi prin Castriotul îlîncredinţase și îi făgăduise că, atunci când va finevoie, nu numai că își vа uni armele împotrivaturcilor, ci va alătura la polcurile ţarului și ooaste numeroasă de bulgari și de sârbi (care,după voia sa, susţinea că era gata) și legându-se să-i dea destule zaherele (pe care, într-adevăr, le avea strânse, îndeajuns de multe, înmănăstiri și în alte locuri și popasuri) și să-lslujească cu credinţă și dreptate.

13. Văzând acestea, ConstantinCantacuzino, ca o vulpe bătrână, a început sănăscocească zi de zi noi vicleșuguri,păgubitoare politicii. Brâncoveanu, dorind săprimească sfaturi mai lămuritoare de la ai săi, șimai ales de la amintitul Constantin, ce trebuiesă facă, le-a arătat situaţia, zicând: „Paceadintre ţar și sultan a fost ruptă; trimisul deosebit,domnul Tolstoi, este întemniţat la Edikule;războiul împotriva rușilor este vestit prinfirmane; craiului șved i s-a promis ajutor. LuiDimitrie Cantemir, care, este pus domn înMoldova (în locul mazilitului NicolaeMavrocordat), i s-a poruncit cu tărie săpăzească hotarele, pentru ca dușmanul să nupoată afla ce se petrece la turci, și să ridiceneîntârziat un pod peste Dunăre; din

schimbările acestor lucruri se vede limpede căturcii vor porni război contra rușilor.”

14. Constantin, văzând înclinarea luiBrâncoveanu, cu o prefăcută smerenie, i-a datun sfat măgulitor, zicându-i: „Într-adevăr, ar fibine să ne lepădăm de jugul turcesc, dar nu maiînainte ca polcurile rusești să treacă pesteDunăre. Căci cine știe dacă vom avea o soartămai bună sub stăpânirea rusească; nu vаcădea, oare, asupra noastră urgia chesarului,nu vom fi supuși, oare. robiei tătărești, noi și ainoștri și tot norodul întregii ţări?”

15. Cu aceste păreri potrivnice, ConstantinCantacuzino a întors gândul lui Brâncoveanude la planul cucernic început mai înainte, însă l-a sfătuit să nu întrerupă corespondenţa șifăgăduinţele de sprijin trimise ţarului prinCastriotul, dar amândouă erau mincinoase.Căci cu puţină vreme mai înainte, o seamă deboieri moldoveni, părăsindu-l pe NicolaeMavrocordat, au plecat în Transilvania, printreaceștia aflându-se și Dimitrașco Racoviţă,ginerele lui Mihail Cantacuzino, fratele mai mical lui Mihail Racoviţă, domnul de acum alMoldovei, pe atunci mazilit, căruia socrul său,Mihail Cantacuzino, îi dezvăluia prin scrisoritoate sfaturile date lui Brâncoveanu, iarDimitrașco Racoviţă îl înștiinţa despre toate

acestea pe fratele său, Mihail Racoviţă. Mihail-Vodă, pe atunci întemniţat la Edikule, i-a trimisvizirului de atunci, Kiuprili Oglu Numan-Pașa, înscris, cuvânt cu cuvânt, toate sfaturile luiBrâncoveanu, primite de la fratele său dinTransilvania, dar în zilele viziratului său toateacestea au fost păstrate sub mare tăcere. Dardupă ce Numan-Pașa a fost mazilit, sultanul i-aporuncit mai întâi lui Mehmed-Pașa, care îlînlocuise, să știe că Brâncoveanu, domnulValahiei, uneltește răzvrătirea, și de aceea săgăsească un mijloc de a-l prinde și a-l aduce laŢarigrad, ca să fie pedepsit.

16. Tot atunci a sosit și hanul crâmlean,Devlet Gherai, chemat la sfat cum să fie duselucrurile la bun sfârșit, căruia, de îndată ce a fostînștiinţat despre începerea războiului cu ţarul, is-a spus mai întâi despre mazilirea și prinderealui Brâncoveanu, învinuit de ai săi de răzvrătire.Hanul a dat de îndată sfatul ca DimitrieCantemir, numit domn al Moldovei, să fie făcutdomn al Valahiei și să i se dea orice putere șifirman pe care le-ar cere el, pentru ca, după ce îlva prinde și îl va trimite pe Brâncoveanu laŢarigrad, să rămână el însuși domn în ŢaraMuntenească, iar în Moldova să-l pună domn pefratele său sau pe cine îl va alege el.

17. Acestea fiind astfel hotărâte, hanul

tătăresc s-a întors în Crimieea, iar DimitrieCantemir, la leat 1710, în luna noiembrie, aplecat în Moldova, iar din Moldova urmând săplece cu cai de postă în Valahia.

18. Cum a lucrat, Dimitrie Cantemir după cea sosit în Moldova pentru cauza creștinilor estecunoscut Cabinetului Măriei Sale ţarului. A fostînsă pârât de Brâncoveanu și de Cantacuzinoprin scrisori de taină ca fiind nevrednic deîncredere și că el este creștin doar cu numele,dar în faptă este cu totul turcit, și așa maideparte.

19. În pofida acestora, Măria Sa ţarul, privindfaptele sale, a primit credinţa făgăduită de el, pecât de înţelept, tot pe atâta de mărinimos, și i-aporuncit să se împace cu domnul Valahiei și să-și unească puterile în folosul tuturor creștinilor.La fel i-a poruncit și lui Brâncoveanu, ca el,lăsând la o parte vechea vrăjmășie, să știe cădomnul Cantemir este primit sub credinţa MărieiSale.

20. Brâncoveanu, primind această poruncăde la Măria Sa ţarul, sub chipul de a legaprietenie, l-a trimis la Dimitrie Cantemir pesecretarul său Corbea (care trăiește acum laKiev), hiritisindu-l nu în scris, ci prin vorbe,pentru că s-a făcut credincios Măriei Saleţarului, că a trecut, în tractat ponturile privitoare

ţarului, că a trecut, în tractat ponturile privitoarela sine și la domnia sa, că) s-a ridicat și setrudește împreună pentru cauza atât de multdorită, ca un adevărat creștin, cerând, pe lângăacestea, să-i facă cunoscut în ce chip s-aînchinat el cu ai săi Măriei Sale ţarului.

21. Dimitrie, fiind încunoștiinţat de credinţape care Brâncoveanu a jurat-o de mulţi aniMăriei Sale ţarului, i-a dat de veste prin acelașiCorbea despre sine că i-a făgăduit Măriei Saleţarului credinţa sa și i-a jurat că, atunci când vafi vremea prielnică, își va dovedi cu toatăstăruinţa slujba sa. Pe de altă parte, elBrânooveanu să se păzească de turci, ca să nufie prins înainte de vreme, și pe lângă aceasta i-a mai dezvăluit și toată îndatorirea sa, adicăcum i s-a poruncit să-l prindă, dacă va fi cuputinţă, și să-l trimită sub pază puternică laŢarigrad. Și altele.

22. Auzind acestea, ce a făcut nefericitulBrâncoveanu? Abătând singur asupră-și mâniadumnezeiască, fără nici o teamă de Dumnezeu,a făcut cunoscute în amănunt aceste cuvinte alelui Dimitrie Cantemir craiului șved care se aflape atunci la Bender. A mai adăugat și ca el săaibă grijă ca oastea șvedă și cazacii luiMazeppa, care se aflau la Iași în cvartirele deiarnă, să nu fie daţi de către domnul Dimitrie pemâna rușilor.

23. Craiul șved i-a trimis degrabă scrisoarealui Brâncoveanu vizirului, care chiar atunci îșistrângea oastea la Adrianopol, iar șvezilor șicazacilor le-a poruncit să părăsească de îndatăIașii și să plece la Bender.

24. Acestea le-a scris deci Brâncoveanucraiului șved, iar vizirului i s-a plâns că nu poateîndeplini poruncile cele atât de trebuincioasesultanului privind strângerea zaherelelor,pregătirea lemnelor pentru construirea poduluila Dunăre, adunarea castei și altele, fiindcăDimitrie Cantemir, domnul Moldovei, a scosvorbă în toată Valahia cum că el este mazilit dindomnie de către Poartă și că va fi, în scurtăvreme, prins și trimis în lanţuri la Ţarigrad.

25. Aflând vizirul acestea de la craiul șved șide la Brâncoveanu, a chemat capuchehaia luiDimitrie Cantemir și l-a înștiinţat despre celescrise din partea craiului și a lui Brâncoveanu.Vizirul s-a prefăcut a nu-i da crezare luiBrâncoveanu deoarece îl știa ca un răzvrătitfăţiș. Capuehehaia lui Cantemir, deși cunoștealucrurile, a spus că își pune chezășie viaţa,dacă acestea se arată a fi adevărate, și deîndată i-a trimis domnului său în taină oscrisoare prin care îl înștiinţa că este învinuit decraiul șved și de domnul Valahiei că esterăzvrătit și hainit.

26. Și astfel, vizirul a pus sub strajacapuchehaia lui Dimitrie, iar serascherului deBender i-a poruncit ca, de îndată ce Cantemirva sosi cu oastea sa la Bender, să-l pună înlanţuri și să-l trimită înaintea vizirului. O altăporuncă a trimis-o domnului Dimitrie însuși, cala 23 aprilie să vină negreșit cu oastea sa laBender.

27. Brâncoveanu, cu o astfel de politică a luiConstantin Cantacuzino, mai mult măgulit decâtîndrumat, a încălcat credinţa dată Măriei Saleţarului și, săpând groapa altuia, și-a pregătitsieși capcana de neînlăturat. O, inimă vicleană,o, dreptate dumnezeiască! La același leat,1711, Măria Sa ţarul, care urma să intre înMoldova pentru apărarea și slobozireacreștinilor de sub jugul turcesc, l-a trimis dinvreme în sprijinul lui Dimitrie Cantemir, aflat laananghie, pe general-maiorul - pe atunci încăbrigadier - Kropotov, cu câteva polcuri. În urmalui a sosit feldmareșalul Boris Petrovici. Pestepuţin timp a ajuns și însuși Măria Sa ţarul si,sosind la Iași, cât de statornic și de credincios l-a găsit el pe Dimitrie Cantemir nu ni se cade săvorbim mai mult aici, deoarece însuși Măria Saţarul este încunoștinţat îndestul despre acestea.

28. La Măria Sa ţarul, care mai zăbovea laIași, a sosit și Castriotul (sau mai bine zis

Iscariotul), ca trimis de taină de cătreBrâncoveanu însuși. Acesta amesteca diferitevorbe sub numele de pace, numai spre atărăgăna lucrurile; treaba lui adevărată era însăsă arate că domnul său Brâncoveanu șiConstantin Cantacuzino erau foarte darnici înfăgăduieli, dar nu erau în stare să leîndeplinească, și, mai cu seamă, că nu potasigura zaherelele atât de trebuincioase MărieiSale ţarului, arătând drept pricină sosireavizirului și a hanului tătarilor, care era deja și elpe aproape, cât și nenorocirile păgubitoare deacum (ca și cum treburile celor viteji trebuiau săfie numai pentru el nepăgubitoare), pentru elînsuși și pentru întreaga ţară fără să dea măcarniște zaherele sau orice alt sprijin ar fi dat.

29. Acestuia i s-a alăturat și o faţăbisericească oarecare, care sub chipulsfinţeniei uneltea vicleșuguri diavolești. O,Doamne, cum diavolul n-a putut niciodată să-iispitească pe oamenii Domnului fără făţărniciasfinţeniei! luda apostolul l-a vândut pe Hristosiudeilor și păgânilor. Arie a făcut aceeașiticăloșie; patriarhul Nestorie l-a despărţit pe FiulDomnului de Fiul Mariei. Așa era și acesta, ounealtă a prefăcătoriei, cel mai ales vas aldiavolului, care a pus la cale o capcană pentruoastea creștinească și necinstitul de el n-așovăit să-l dea pe mâna dușmanului pe însuși

unsul lui Dumnezeu.

30. Acestea erau deci uneltirile deșarte aleoamenilor diavolului. Dumnezeu însă, ale căruicugete stau departe de cugetele oamenilor,priviţi-ce a făcut: Inimile dușmanilor, chiar înflăcările lui Marte, în trăsnetele lui Jupiter șiVulcan, au ridicat binefăcător steagurileprevestitoare de pace, au încheiat capitulaţiilecare întăreau îndată această pace, pe temeraricinstite și bune de primit. Și altele, despre carese va vorbi mai jos, la locul potrivit.

31. Mai departe, se cuvine să arătăm cum s-avădit răzbunarea lui Dumnezeu. Un oarecareboier moldovean, fiul lui Gavriliţă, după nume șifaptă Lupul, adică un lup, a fost trimis, în urmaporuncii de taină a Măriei Sale ţarul, de cătredomnul Dimitrie Cantemir, cu bani număraţi 8000 de taleri, în Bugeac, spre a cumpăra(chipurile în numele sultanului) zaherele, șicare, cumpărând cele de trebuinţă, s-ar fi pututalătura fără nici o greutate taberei rusești, dar s-a oprit la o mănăstire, numită Florești, care erala numai două mile depărtare de tabăra MărieiSale ţarului, pricinuind că nu ar fi avut destulecăruţe, ceea ce nu era adevărat. Căci acestafusese sfătuit prin scrisorile lui Brâncoveanu șiCantacuzino să nu se grăbească să le trimităzaherelele rușilor, dar dacă ei înșiși vor ajunge

până acolo, să nu-i oprească să-și ia acelezaherele. Ca pricină arătau ca dacă vor biruirușii dezvinovăţirea va fi pregătită, și anume câtde greu era să adune carele în astfel devremuri. Dacă vor birui turcii, va avea mărturiavădită a credinţei sale faţă de turci, căci, avândatâtea grâne, n-a vrut să le dea vrăjmașului. Pelângă acestea, Lupul acela a ţinut neîncetatcorespondenţă cu vizirul și cu Brâncoveanu,trimiţându-le amândurora în fiecare zi veștidespre orice se întâmpla în tabăra rusească șinu a lăsat nimic la o parte din ceea ce ţinea deslujba de trădător.

32. Brâncoveanu, fiind înștiinţat de trimisulsău Castriotul și de sus-numitul Gavriliţă Lupuldespre numărul oștilor Măriei Sale și despreputerea lui, îl încuraja tot timpul pe vizir, careabia trecuse peste munţii numiţi Cenghe, înMisia, dându-i de știre că oastea rusească aveanumai 36 000 și că nu are nici un fel dezaherele; de aceea nu era primejdios să segrăbească, punându-se chezaș că victoria va fia lui.

33. Măriei Sale ţarului vulpea vicleană i-ascris că turcii s-au și apropiat de Dunăre și căun număr oarecare de bosnieci și de arnăuţi ausă treacă prin Valahia sa pentru a păzi căile șitrecătorile de pretutindeni, toate acestea fiind

minciuni. De aceea, el nu poate nicidecumtrimite zaherelele (pe care le făgăduise și leavea gata pregătite); cu atât mai puţin nu poatesă-și unească armele sale, și a cerut ca să sedea porunci ca, dacă nu întreaga oasterusească, măcar o parte oarecare din ea să seapropie de hotarele Valahiei; la fel, dacă nu măînșel, îndemnau și trimisul său Castriotul șidomnul Toma Cantacuzino.

34. Și astfel s-a stabilit ca domnul generalRënn să meargă împreună cu TomaCantacuzino cu 5 000 de ostași în Valahia.Unde, trecând peste râul Șiret, a împresuratorașul Brăila, aflat pe malul Dunării, și în a patrazi l-a luat cu asalt.

35. între timp, un alt general rus, lanus a fosttrimis cu alţi 7 000 de ostași ca să ocupe un locpe lângă Fălciu, unde să se dea lupta, pe carevizirul l-a înconjurat cu toată oastea turcească șitătărească. Dar el s-a apărat cu dârzenie și,retrăgându-se, s-a împreunat din nou cu tabărarusească. Și altele.

36. Vizirul l-a urmărit cu toate ordiile sale, deasemenea, s-a apropiat de tabăra rusească,așezată la locul numit Stănilești, unde a avut loco luptă foarte crâncenă, ce a ţinut trei zile. Șialtele.

37. În ziua a patra, spre seară, după tunetelerăzboinice ale lui Marte, a început săstrălucească lumina păcii dorite și au fost trimișisoli deosebiţi pentru, întărirea capitulaţiilor depace, și altele.

38. După ce s-a încheiat pacea între celedouă ţări, Măria Sa ţarul a mers la Lehia, iarturcii către Dunăre, și altele. La întoarcerea sade acolo, vizirul l-a luat cu el pe sus-numitulLupul și l-a trimis înainte la Varna, iar apoi,aducându-l la Adrianopol, fără să arate care i-afost adevărata vină, a poruncit să i se taie capul.

39. Dar să ne întoarcem la tragedia luiBrâncoveanu și a Cantacuzinilor. În timp ceMăria Sa ţarul sosea la Iași, cum s-a mai spus,tot atunci și Brâncoveanu, împreună cu ai săi, s-a dus de la București spre Dunăre și le-a scristurcilor că, la porunca sultanului, este gata sămeargă împotriva dușmanului, iar Măriei Saleţarului i-a scris că așteaptă apropierea lui, casă-i poată trimite zaherelele. L-a minţit peHristos, l-a minţit și pe Mahomed, dar cu oasemenea faptă s-a adeverit acea pildă a luiSolomon, luminată de Duhul Sfânt careglăsuiește: Gura care grăiește minciuni ucidesufletul. Ceea ce apoi într-adevăr întâmplarea ași arătat-o.

40. După ce s-a încheiat acea campanie,

40. După ce s-a încheiat acea campanie,Brâncoveanu, dorind să se arate în faţasultanului drept cel mai credincios supus, arăspândit zvonul cel mai nerușinat, scriind laVeneţia și Viena și în alte ţări creștine cum cărușii au crezut că vor înfrunta și înfrângenebiruita putere a sultanului cu stacanele lor devinars. În afară de aceasta, a dat poruncistrașnice ca oricine care prin faptă ori prin gândar avea legături cu rușii să fie socotit vrăjmașfăţiș al ţării și al Măriei Sale sultanului și să fieprins și osândit la moarte. Constantin stolniculse bucura și se lăuda, între două pahare, căsfaturile sale au avut o putere nu mai prejosdecât cele ale lui Ahitofel, că el a prevăzut totulcu mintea lui ascuţită și că toate s-au petrecutca după rânduială, așa cum le-a gândit el. O,Saule în chip de prooroc! Și astfel, împreună cuhiritiselile, i-au trimis daruri foarte marisultanului la Adrianopol, în întâmpinareavizirului.

41. Dar, cum spune o zicală, viclenia seînfrânge cu viclenie. Căci cei ce și-au închipuitcă i-au biruit cu vicleșugurile lor pe cei doipreaputernici monarhi s-au încurcat ei înșiși înmrejele lor. Pentru că sultanul a început săaducă la îndeplinire ceea ce își pusese în gând(adică să-i stârpească dintre cei vii peBrâncoveanu și toată familia Cantacuzinilor). Înce chip? Mai întâi a dat un firman de obște, la

care s-a adăugat o fetva a muftiului, că dacăcineva, de acum înainte, îl va numi pe domnulValahiei ghiaur, adică necredincios, acela va fisocotit el însuși necredincios, și să știe toatălumea că lui Brâncoveanu nu-i lipsește decâtcredinţa mahomedană, în rest, slujbele șicredinţa lui le întrec pe acelea ale multora dintreturci și sunt foarte plăcute lui Dumnezeu.

42. Aceste laude din partea sultanului, bietulBrâncoveanu, orbit de îngâmfare și de mândrie,le-a înghiţit cu gâtlejul deschis, ca pe o undiţăaruncată la pești ascunsă în fărâmele de pâine.Și astfel, a început de atunci să-i dispreţuiascănu numai pe străini, dar și pe ai săi și peCantacuzinii apropiaţi, ocărându-i uneori de a finepăsători și nepricepuţi în orânduireatreburilor, iar alteori învinuindu-i de trădare, darfără temei, alteori socotindu-i necredincioși faţăde Dumnezeu și de ţară, faţă de sine și desultan și ameninţându-i că va dovedi aceasta,spunându-le în faţă: „Voi face ca toată lumeasă-și dea seama cine este Brâncoveanu șifamilia sa și cine sunt Cantacuzinii și familia lor!Voi face ca în casele și curţile voastre să umbleoamenii până la genunchi în sângeleCantacuzinilor. Voi sunteţi cei care l-aţi trimis,spre pierzania mea, pe Toma spătarul (aceastaera dregători a sa în Valahia) în tabărarusească. Voi cei care l-aţi omorât cu otravă pe

unchiul meu și fratele vostru, pe domnulȘerban, voi cei care, mai demult, l-aţi dat robleșilor pe Duca, cel ce a fost domn mai întâi înMoldova și apoi în Valahia, voi cei care îmiîntindeţi mie laţuri zi de zi, dar acum uneltirile șigândurile voastre îmi sunt deja cunoscute,precum și sultanului și lui Dumnezeu.”

43. Grăind Brâncoveanu aceste cuvinte atâtde ameninţătoare, Constantin Cantacuzino s-atulburat și, sfătuindu-se cu fratele său Mihail șicu copiii lor, au socotit că e mai bine să-lrăstoarne ci mai înainte pe dușmanul lor decâtsă fie ei doborâţi de vrăjmaș și le-a spus o pildădestul de cunoscută tuturor: Cândva, doivrăjmași călătoreau pe aceeași corabie șivremea fiind cumplită s-au aflat în primejdie demoarte; atunci unul dintre ei l-a întrebat pecorăbier de unde va începe să se scufundecorabia, de la pupă sau de la proră? Corăbieruli-a răspuns că de la proră, iar acesta zise: ebine, căci îl voi vedea măcar cu o singurăminută mai înainte pe vrăjmașul meu pierind, iardupă aceea pot să mă prăpădesc și eu.

44. Și hotărându-se astfel, au început săpregătească treaba privind mazilirea și pieirealui Brâncoveanu. În acel timp se mai afla încă înTransilvania, plecat acolo, Dimitrie Racoviţă,fratele lui Mihail Racoviţă, domnul Moldovei

(care, pe atunci, trăia la Constantinopol),ginerele lui Mihail Cantacuzino, despre care s-apomenit mai sus. Amintitul Dimitrie Racoviţă deaceea fugise în Transilvania fiindcă fuseseosândit la moarte de Brâncoveanu, pentru căvenise și el la Iași, la Măria Sa ţarul fără voiadomnului. De aceea, Cantacuzinii i-au trimisscrisori de taină și l-au învăţat ce șiretlicuri șiînvinuiri trebuia să scrie el împotriva luiBrâncoveanu și să le trimită la Ţarigrad, lafratele său, Mihail Racoviţă, pentru ca acesta săle înfăţișeze, la vremea potrivită, vizirului și altormari dregători ai Porţii. Care a și făcut întocmai,după cum se povestește mai jos.

45. Lui Constantin Cantacuzino nu i-a fostgreu să-i întindă năvodul aducător de moarte luiBrâncoveanu, deoarece nu numai că îicunoștea toate tainele și corespondenţele lui cuchesarul, cu ţarul și cu ceilalţi stăpânitoricreștini, dar și păstrase la el toate copiilescrisorilor și chiar unele scrisori în original, dincare, alegând ponturile înfăţișate mai jos, a scrisîn felul următor și, prin pomenitul DimitrieRacoviţă din Transilvania, le-a trimis viziruluiAli-Pașa la Ţarigrad.

Ponturi de învinuiri împotriva luiBrâncoveanu, trimise de către Cantacuzini laPoarta Otomană:

1-mo. Că el încă mai are în tainăcorespondenţă cu împăratul roman și cucel rusesc, cu craiul leșesc și cuRepublica Veneţiană și le face cuoscutacelor preaputernici tot ce se petrece înascuns la Poarta Otomană.2-do. Că împăratul Leopold a întărit prinhrisovul său, dat la leat 1695, ianuarie,ziua 30, la Viena, și i-a numit pe veci peBrâncoveanu și pe toţi urmașii săi departe bărbăteasca principi ai SfântuluiImperiu Roman, pentru credincioasele șimultele sale slujbe, după cum se spunechiar în hrisov.3-tio. Că a luat de la supuși dări mari,numai în folosul său, pe care le-a trimisspre păstrare în vistieria chesarului și înRepublica Veneţiană.4-to. Că, pricinuind, că ar avea nevoie dea schimba aerul, el trăiește șapte luni pean la Târgoviște, spre marea îngreunare asupușilor, dar de fapt, fiindcă se teme demazilire și ca să poată fugi la nevoie înTransilvania, unde și-a dobândit sate - peunele cumpărându-le cu bani, iar pe alteleprimindu-le în dar de la chesar - în care și-a clădit cetăţi și palate. Și altele.5-to. Că se pregătește deja să sehainească și să fugă cu toată familia sa fiela Veneţia, fie la Viena, undi de și-a trimis

mai înainte agenţii săi.6-tо. Că Тоma Cantacuzino a plecat înRusia din porunca și cu știrea sa.7-mo. Că și-a făcut trâmbiţe de argint laViena, cum n-a avut vreodată nici chiarsultanul.8-vo. Că a bătut monede de aur înTransilvania, cu numele și cu chipul său,de mare preţ și numeroase, de la doi pânăla zece galbeni, dintre care s-a trimis unala Ţarigrad, pentru ca sultanul să seîncredinţeze de adevăr.

Acestea au fost deci învinuirile mai deseamă, ticluite asupra lui Brâncoveanu de cătreCantacuzinii săi, la care au fost adăugate șiniște copii ale unor scrisori din corespondentasa cu stăpânitorii creștini, pe care, primindu-levizirul, le-a înfăţișat sultanului și s-a dat poruncădin partea lui de a se trimite în Valahia un omde încredere, care să audă chiar de laCantacuzini dacă toate cele vestite dinTransilvania în numele lor sunt adevărate.Aceluia, după ce a sosit acolo, ei nu numai că i-au întărit că toate acestea erau adevărate, darcă mai sunt și multe alte mari nelegiuiri ale saleîmpotriva Măriei Sale sultanului, însă ei nu potnici să înceapă, nici să le dezvăluie pe acesteaatâta timp cât se află el la domnie.

46. După ce trimisul acela s-a înapoiat cuacea știre, s-a hotărât ca sărmanulBrâncoveanu să fie prins de viu, în orice chip. Șitocmai pe când vizirul se gândea la acestea(parcă pentru a se împlini răzbunarea luiDumnezeu), Brâncoveanu - care avea să oceară de soţie pentru fiul său Radu pe fiicaprinţului Antioh Cantemir - ca să vină, cuînvoirea vizirului, de la Ţarigrad în Valahia sprea se face nunta, i-a trimis vizirului o scrisoare cuun astfel de înţeles: Deoarece acum câţiva anifiul nostru a fost logodit cu fiica prinţului AntiohCantemir, iar acum, pentru că fratele lui apărăsit credinţa faţă de sultan și s-a hainit laruși, nu pot să nu mă tem să: nu se ivească vreobănuială dacă vom face după obiceiul legiinoastre. Pentru aceasta, dacă vizirul nu vabinevoi să-și dea fericita învoire, el este gata săstrice logodna făcută (deși ar fi împotriva legiicreștine) și să găsească pentru fiul său o altămireasă, după fericita bunăvoinţă a sultanuluisău.

47. Vizirul, primind scrisoarea luiBrâncoveanu, a găsit tocmai în acea scrisoarecalea pierzaniei sărmanului Brâncoveanu, dupăcum plănuise el în sufletul său, și i-a răspuns cănu numai că îi îngăduie să o aducă de laŢarigrad în Valahia pe logodnica fiului său (cutoate că ea este nepoata hainului Dimitrie), dar,

pentru credinţa lui, nu o dată arătată, o va lăsasă plece cu mare cinste, dându-i pentru alaicapugi-bași și ceauși. Iar el să întocmeascătotul după pofta inimii sale și, spre a-și arătaslava sa în faţa altor principi, să facă nunta fiuluisău cu o solemnitate cât se poate de mare.

48. Acestea erau scrise în scrisoareavizirului, dar în mintea sa avea înscris altceva,deoarece el se aștepta ca Brâncoveanu să-ltrimită la Constantinopol pe fiul său, însoţit deun mare număr de rude, pentru a-și lua de acolologodnica. Pe lângă aceasta, are să-si aducă șipietrele scumpe, comorile de aur și de argint (pecare le păstra la Korona, în Transilvania), pentruînfrumuseţarea fastului călătoriei. Și vizirul nu s-a înșelat în părerile sale. Căci Brâncoveanu,primind de la vizir o astfel de împuterniciredeplină, fără să bănuiască nimic desprenenorocirea ce i se pregătea, a hotărât să trimităfără întârziere la Constantinopol, pentru a o luaîn siguranţă pe logodnica fiului său, nu pe fiul, cipe fiica sa cea mai mare, cu soţul ei, cu multepodoabe și cu multe comori trebuincioasepentru înfrumuseţarea atât a fiicei, cât și alogodnicei.

49. Și astfel, Brâncoveanu, pregătindu-sepentru sărbătorirea nunţii, și-a adus toatăaverea din Transilvania și a lăsat-o pe fiica sa

să plece cu mare alai la Constantinopol. Întretimp, vizirul vorbind în taină cu unul dinapropiaţii casei sale zicea că: Este un lucruuimitor, și chiar nu pot să mă dumiresc, ce are lainimă și cât este de credincios acest domn alValahiei. Căci dacă judecăm după darurile luibogate, trimise zilnic, după silinţa sa și râvna cucare îndeplinește poruncile sultanului, dupăcârmuirea dreaptă și cuvenită a ţării și altele, s-ar părea că este vrednic de toată încrederea.Dar, pe de altă parte, după cum sunt pe deplinîncunostinţat de către oamenii săi de casă, căuneltește să se hainească și să fugă, l-aș socotidrept necredinciosul cel mai netrebnic și mainerecunoscător. De aceea, trebuie să cercetămmai îndeaproape faptele sale, iar apoi săjudecăm ce să facem cu un astfel de om; șiastfel s-au sfătuit să-l mazilească și să-lpedepsească cu moartea pentru nelegiureahainirii.

50. Întărind acel sfat, vizirul a dat poruncă șil-a numit pe un oarecare Mustafa-Aga capugi-basa și a pregătit toate, potrivit îndemnului trimismai înainte de Cantacuzini, dar au mai zăbovitpuţin, până când fiica lui Brâncoveanu, careplecase deja din Valahia, avea să sosească laŢarigrad.

51. O, soartă neștiută și de nepătruns

hărăzită de Dumnezeu! Pe când se urzeautoate acestea la Constantinopol, s-a întâmplatca un oare care medic grec, pe nume AntonCorea, să pregătească la curtea lui Kaimakam-Pașa doftoriile pentru un oarecare bolnav; avenit atunci, pentru a-l vizita pe bolnav,secretarul vizirului și, printre alte discuţii, a spusși aceasta, că domnul Valahiei este socotit unrăzvrătit, că pentru mazilirea și prinderea lui afost numit un capugi-basa, care urmează săplece peste câteva zile. Și altele. Auzindacestea, sus-numitul medic le-a povestit unui altgrec, prieten de-al său, iar acela, fără nici ozăbavă, i-a dat pe de plin de știre luiBrâncoveanu, printr-o scrisoare, ce nenorocire ise pune la cale. Brâncoveanu a destăinuit aceascrisoare sfetnicilor săi, și în primul rând luiConstantin Cantacuzino, iar aceștia i-aurăspuns: Preaînălţate Doamne, se apropiesărbătorile Sfintelor Paști, iar grecul acela arenevoie de bani și de aceea, printr-o astfel descorneală, crede că va primi ceva de lamilostenia ta. Toate celelalte sunt minciuni,după cum o arată scrisorile atât de binevoitoareși de milostive faţă de tine primite de la vizir. Șiastfel, după îndemnul sfetnicilor celor mincinoșiși făţarnici, grecul acela care i-a înfăţișatadevărul a rămas dispreţuit și a fost socotitnevrednic nu numai de a primi daruri, dar nicimăcar un răspuns.

52. Astfel, spre nenorocirea de neînlăturatcare îl aștepta pe Brâncoveanu, la leat 1714 afost trimis cu porunca de mazilire capugiulMustafa-Aga, un vechi prieten al luiBrâncoveanu, care a sosit în luna martie, în ziuade 23, la București și s-a prefăcut a nu avea nicio poruncă pentru domn, ci numai că era trimis lapașa din Bender și că, mergând el într-acolo, aadăstat să-l viziteze și pe domn, ca pe un vechiprieten al său. Fiind primiţi la han în aceeași zide capugi-bașa, Cantacuzinii l-au învăţatnoaptea în taină ce trebuia să facă a doua zi.Căci i se poruncise prin viu grai de către vizir sănu înceapă să facă nimic fără sfatulCantacuzinilor.

53. În zorii zilei a doua, capugi-bașa l-aînștiinţat pe domn printr-o slugă a sa că estedeja timpul să plece la drumul său și de aceeasă binevoiască să-l primească în audienţă.Brâncoveanu, orbit de norocul său de invidiat,fără să bănuiască nimic, a poruncit să fiecondus la el capugi-bașa cu alaiul obișnuit șitocmai la vremea când toţi boierii obișnuiau săfie prezenţi la curtea domnească, iarBrâncoveanu l-a primit cu cinste; după el auintrat doisprezece slujitori ai săi, numiţiciohodari, care aveau ascunse sub hainehangere și pistoale. Acelora li se poruncise ca,dacă domnul nu va asculta porunca sau se va

împotrivi, să-l taie cu săbiile și să-l ucidă deîndată.

54. După cuvântările ceremoniale, capugi-bașa a spus că are să-i dea de știre ceva detaină și de aceea să poruncească săpărăsească cu toţii încăperea, în afaratălmaciului. Când s-a făcut aceasta, a scosporunca și a început să-i grăiască: Într-adevăr,n-aș fi vrut să-ţi aduc eu ţie, prietenul meu, astfelde vești, dar credinţa mea faţă de sultan măsilește să săvârșesc ceea ce mi s-a poruncit. Săștii deci că ești mazilit din domnie și dat substraja celor de faţă; aceia l-au înhăţat de îndată,i-au legat mâinile și picioarele și l-au târât într-una din odăile cele mai dinlăuntru.

55. Îndată după aceea, capugi-bașa aînceput să citească o altă poruncă de obștecătre Cantacuzini și către ceilalţi boieri munteni,în care se arăta că Brâncoveanu este unrăzvrătit și vinovat de a-l fi supărat pe Măria Sasultanul. De aceea și este mazilii, și fără nici oîntârziere urmează să fie trimis, sub pazăputernică, cu întreaga sa familie și cu toatăaverea lui la Poartă. Iar dacă va cuteza cinevasă se împotrivească poruncii sultanului, să știetoţi că au să sosească, fără întârziere,douăsprezece mii de ostași, care îi vor pustii cufocul și cu sabia pe toţi locuitorii.

56. Cei ce n-au cunoscut lingușireaCantacuzinilor s-au cutremurat la auzulacestora, numai singuri Cantacuzinii,bucurându-se, au răspuns că nimeni dintresupușii sultanului, nu numai cu fapta, dar nici cugândul, nu se va împotrivi; să fie toate dupăporunca sultanului.

57. A doua zi, pentru punerea noului domn șipentru trimiterea la Poartă a celui mazilit, a sositși imbrihorul Ahmed-Aga, care, intrând în divan,unde se aflau deja adunaţi toţi boierii, le-a cititun firman în care, pomenindu-se făţiș numele luiȘtefan Cantacuzino, fiul lui ConstantinCantacuzino, a anunţat că este pus domn alValahiei; acela însă s-a prefăcut că nu estevrednic de o astfel de cinstire și că nici nu i secuvine atâta milostivire. Imbrihor-aga, trăgându-lparcă cu sila la mijloc, l-a îmbrăcat cu caftan(cum este obiceiul) și l-a silit să se așeze petronul domnesc. Săvârșindu-se acestea, a fostrecunoscut și salutat de către toţi ca domn.Constantin Cantacuzino, ca un crocodil, eu unochi se prefăcea că îi pare rău și plângenenorocirea Iui Brâncoveanu, iar cu celălalt sebucura și se veselea pentru împlinirea dorinţeilui.

58. După săvârșirea acestei tragedii, Ștefan,noul domn, fie pentru a se dezvinovăţi, fie

pentru a tămâia cu fumul mândriei ochii bietuluiBrâncoveanu, stăpânul său, a intrat înîncăperea unde acesta era ţinut strâns legat și azis că îi pare rău să vadă o astfel de schimbareneașteptată, despre care nici prin gând nu i-atrecut, spunând că atunci când fusese el supusunui astfel de domn se simţea un om fericit;îmbrăcând însă straiele domnești, a ajuns mainenorocit decât toţi. Brâncoveanu i-a răspuns:„Fiindcă în starea de faţă a lucrurilor toate mi separ și sunt jalnice, am o singură bucurie, că tevăd pe tine, nepoate, iar nu pe un străin caurmaș al meu.” Și a mai adăugat și aceasta:„Băiatule, Ștefane! Dacă toate relele ce mi s-auîntâmplat îmi sunt trimise de la Dumnezeu, fărămijlocirea nimănui, pentru păcatele mele, facă-se voia lui cea dumnezeiască, dar, dacă s-auîntâmplat din răutatea omenească a celor ce sebucură de pieirea mea, Dumnezeu să le ierteacest păcat vrăjmașilor mei, dar să se păzeascăaceștia de strașnica mână a dreptei răzbunări alui Dumnezeu.”

59. După aceea, nefericitul Brâncoveanu, cusoţia și cu cei patru fii ai săi și cu soţia fiuluicelui mai mare, care avea în braţe un copil (careacum a mai rămas numai el singur printre ceivii, din tot acest neam), și cu cei patru gineri (alecăror soţii au rămas în Valahia) au fost duși subo pază puternică la Constantinopol și în ziua

întâia a Sfintelor Paști, la leatul mai suspomenit, trecând Dunărea, au sosit în orașulRusciuk din Misia, în aceeași zi a SfintelorPaști, pe fiica cea mai mare (despre care s-apomenit mai sus că fusese trimisă de tatăl ei laŢarigrad pentru a o lua de acolo pe logodnicafratelui ei, fiica prinţului Antioh Cantemir), întimp ce asculta slujba la Patriarhie, câţivaieniceri au scos-o din biserică după poruncă șiîn mijlocul uliţei i-au smuls toate pietrelepreţioase și alte podoabe, iar pe ea au dat-o înpaza lui ceauș-bașa și pe soţul ei în paza luibașbakikuli, adică a maimarelui ispravnicilorbirurilor obștești, și toată averea ei a fostînscrisă și dată în vistieria sultanului.

60. După trei săptămâni Brâncoveanu a fostadus la Ţarigrad și întemniţat, cu întreaga-ifamilie pomenită, la Edikule, în locul cel maiîntunecat. După plecarea lui Brâncoveanu dinValahia, imbrihor-aga, strângând toate averilesale mișcătoare (și înregistrând pe celenemișcătoare) le-a trimis la Ţarigrad, împreunăcu Văcărescu, vistierul secret și sfetnicul său detaină, pus în lanţuri.

61. Băgat în temniţă, Brâncoveanu poate căar fi scăpat de osânda la moarte dacă domnulȘtefan Cantacuzino și tatăl său Constantin, cuponegririle lor neîncetate, cu învinuirile lor

drepte și nedrepte, nu ar fi aţâţat împotriva luifuria sultanului, și care îl pârâu neîncetat, și întaină, și pe faţă, pe bietul Brâncoveanu,dezvăluind fără teamă corespondenţele lui, atâtpe cele mai de demult, cât și pe cele mai noi, custăpânitorii creștini, precum și planurile sale dea-l trăda pe sultan la vremea potrivită.Adăugând la aceste rele altele și mai rele, autrimis înaintea lui imbrihor-aga, care pleca de laBucurești, pe câţiva oameni cu jalbe, învăţaţi deei, care i s-au plâns că în vremea numeroșilorani de tiranie ai lui Brâncoveanu au fost ruinaţide el, fiindcă o mare parte din averile lor au fostdate chesarului, ţarului și altor stăpânitoricreștini, ca să le câștige prietenia cu ajutorulunor daruri mari, așa că acum, din pricinasărăciei și a jafurilor, ei nu au de unde plătibirurile sultanului.

62. Sultanul, înfuriat de aceste învinuiri decăpetenie aduse împotriva lui Brâncoveanu deai săi, a poruncit să fie chinuit până ce vadestăinui bogăţiile ascunse. Și astfel fa fost dusdin Edikule la Furnus (aceasta este o temniţădin cazarma bostangiilor, unde se faccercetările de taină) și judecat. Acolo,Brâncoveanu cu fiul său cel mai mare, Ștefan,au fost supuși, timp de cinci zile, la cele maicumplite cazne, până ce au mărturisit toate celeprivitoare la trădarea și la bogăţiile lor.

63. De asemenea, în ziua de 15 august, fiindaduși în faţa sultanului, s-a poruncit să li se taiecapetele. Brâncoveanu, când l-a văzut pe călăuvenind cu sabia scoasă, s-a adresat, se spune,copiilor, zicând: „Copii, ţineţi-vă tare! Am pierduttot ce am avut pe lumea aceasta, să ne mântuimmăcar sufletele noastre și să, ne spălămpăcatele noastre cu sângele nostru!” Și, astfel, afost tăiat mai întâi Văcărescu, dregătorul său, înal doilea rând Matei, fiul cel mai mic, în al treilearând Badul (acesta a fost logodnicul fiicei luiAntioh Cantemir), în al patrulea rând Ștefan, celde-al doilea născut, în al cincilea rândConstantin, primul născut, iar în sfârșit însușisărmanul domn Brâncoveanu, ale căror trupuriau fost aruncate în mare, iar capetele lor, înfipteîn suliţe lungi, au fost purtate câtva timp peuliţele orașului, unde un crainic striga că așavor sfârși toţi trădătorii.

64. Sfârșindu-se aceste tragedii, doamnavăduvă, cu nepoţelul cel mic, cu singura fiică șicu cei patru gineri, ca să scape de temniţă și deprimejdia morţii, s-au răscumpărat, obligîndu-sesă dea, după învoială, 250 000 de taleri, sumăpe care au plătit-o din strângerile lor de bani; eași ceilalţi care au fost cu ea ar fi scăpat cu totuldacă domnul Ștefan n-ar fi înduplecat Poartaprin vicleșugurile sale și deopotrivă cu o sumăde arginţi ca să fie trimiși în surghiun la Kotaiu

(un oraș în Asia Mică, la opt zile depărtare deConstantinopol), unde ea a stat trei ani. Apoi afost slobozită în Valahia (cu înapoierea tuturormoșiilor soţului), unde trăiește și acum.

Starea nefericită a domnieipreanefericitului Ștefan

Cantacuzino și jalnicul sfârșit alCantacuzinilor

1. Ștefan Cantacuzino a primit firman dedomnie de la Poartă în ziua de 23 aprilie aanului mai sus pomenit.

2. Sultanul, care avea de gând săstârpească, la timpul potrivit, întreaga familie aCantacuzinilor, deoarece i se adusese lacunoștinţă de către unii boieri munteni cădomnul Ștefan a tăinuit la el o mare parte dinpietrele scumpe ale lui Brâncoveanu, a începutsă-i zică vizirului: „Acești câini, care nu s-au sfiitsă mă înșele și să mă lingușească nu numai pemine, ci și pe domnul lor și pe toţi ceilalţistăpânitori creștini, trebuie să moară tot ca niștecâini.”

3. La leat 1716, ianuarie, ziua 21, a venit laBucurești pentru mazilirea lui Ștefan un capugi-bașa, pe care domnul Ștefan l-a primit ca de

obicei, fără să bănuiască nimic. Iar acela,scoţând un firman al sultanului, l-a pus pe ungrămătic turc să-l citească în faţa tuturor, în carese spuneau acestea: „Este destul cât timp aţinut Ștefan domnia; de aceea, sultanul,binevoiește ca Nicolae Mavrocordat, domnulMoldovei, să treacă la domnia muntenească, iarel să plece la Constantinopol, unde milosteniași mărinimia sultanului îi vor arăta de undepoate avea mulţu mirea unui trai îmbelșugat șifericit.”

4. In același an, ianuarie, ziua 25, domnulȘtefan și tatăl său Constantin Cantacuzino șiPăuna, soţia lui Ștefan, cu cei doi fii, Radul șiConstantin, au plecat la Constantmopol, undelui Ștefan i s-a îngăduit la început să locuiascăîn Casele muntenești; prietenii săi, atât creștini,cât și turci, se duceau la el slobozi, fără să știecă vizirul îi vrea moartea.

5. Vizirul Ali-Pașa, care pe atunci strângeaoastea la Adrianopol împotriva Moreei, i-a scriscaimacamului Constantinopolului sătălmăcească ultima scrisoare a generalului-guvernator al Transilvaniei către Ștefan și să oarate sultanului, spre a se da astfel în vileagnecredinţa lui faţă de sultan și corespondenţalui tainică cu chesarul. Făcându-se acestea,[Cantacuzinii] au fost aruncaţi, din porunca

sultanului, mai întâi în temniţa bostangi-bași-ilor, apoi, în săptămâna Preasfintei Treimi(căreia ei nu i-au păstrat credinţă), în 1716,iunie, ziua 7, la ceasurile patru din noapte, afost gâtuit mai întâi Ștefan, apoi tatăl săuConstantin, iar capetele lor, jupuite și umplutecu bumbac, au fost trimise vizirului laAdrianopol, iar trupurile lor aruncate în mare.După puţine zile, au fost aduși sub o pazăputernică la Adrianopol Mihail Cantacuzino,fratele lui Constantin Cantacuzino, și RadulDudescul, soţul sorei domnului Ștefan, și, fărănici o cercetare, au fost gâtuiţi de îndată. IarPăuna, soţia domnului Ștefan, cu cei doi fii, afost ascunsă de niște creștini și printr-ominunată mijlocire a lui Dumnezeu a izbutit săfugă de la Constantinopol la Xeapole și, dupăce a fost la Roma, Viena și Veneţia, a sosit laSanktpiterburh, unde și acum, din preaînaltamilostivire a Măriei Sale ţarului, își petreceviaţa. Să înveţe răufăcătorii că nu vor biruinicidecum milostenia și dărnicia făcătorilor debine și că în această monarhie pravoslavnică sepăstrează pe deplin acea dumnezeiascăporuncă: Faceţi bine celor ce vă urăsc!