BALTAGULCaracterizarea lui Gheorghiţă

Gheorghiţă Lipan, personaj principal al romanului, este reprezentant al celui care se iniţiază în viaţă. Aflându-se la vârsta adolescenţei, acesta are trăiri contradictorii. Călătoria parcursă de tânăr are un caracter iniţiatic, schimbându-i acestuia atitudinea şi marcând simbolic despărţirea de copilărie. La început el este sfios, nesigur şi reţinut, drumul alături de mama sa având rolul de a-l maturiza.

Băiatul învaţă să descopere lumea, observă, analizează, îşi învinge temerile (veghea din râpă) şi işi răzbună concret tatăl (lovitura dată lui Bogza).

Personajul este caracterizat prin mijloace directe şi indirecte, prin relaţia cu alte personaje, evindenţiindu-se câteva trăsături specifice : interiorizare, sensibilitate, credinţă, agerime şi inteligenţă, respect faţă de deciziile Vitoriei, modestie. Portretul fizic îi evidenţiază vârsta, ilustrând trăsături fizice specifice adolescenţei: “era un flăcău sprâncenat(…)întorcea un zâmbet frumos ca de fată şi abia începea să-i înfiereze mustăcioara”. Trăsăturile morale ale lui Gheorghiţă reies din fapte şi gânduri, el săvârşind în final, cu mult curaj, actul justiţiar.

Tânărul îşi admiră mama, ea reprezentând centrul lumii sale şi fiind aceea care îl ocroteşte şi îl protejează indirect. Cu toate acestea, Vitoria este conştientă de determinarea şi cunoştinţele numeroase ale fiului ei şi, deşi considerându-l temător, femeia ştie că de aşa ceva avea nevoie în momentele ce aveau să urmeze. Nefiind încă desprins de lumea basmelor şi a copilăriei, Gheorghiţă îi judecă pe cei din jur ca făcând parte dintr-o lume fantastică, distinctă de a lui. De aceea, văzând că mama îi intuieşte gândurile, băiatul rămâne confuz şi uimit : “ Mama asta trebuie să fie fermecătoare; cunoaşte gândul omului“. Învăţând permanent din reacţiile mamei: “femeile îs mai viclene şi mai iscusite la vorbe, iar bărbaţii îs mai proşti, dar mai tari în virtute”, băiatul depăşeşte treptat obstacolele necesare în maturizare.Ca instrument magic, Gheorghiţă primeşte de la mama sa baltagul nepătat de sânge, aflîndu-se în ipostaza mitică a lui Horus.

Drumul, fiind lung şi anevoios, asemenea unui labirint, reprezintă pentru tânăr o adevărată încercare. Mergând dinspre iarnă spre primăvară, dinspre întuneric spre lumină, spre adevăr, Gheorgiţă învaţă să se supună mamei, să cunoască cu adevărat lumea şi să-şi înfrângă propriile limite.

Desigur, acest traseu al iniţierii, al confruntării cu realitatea, presupune de asemenea şi o probă grea, şi anume înfruntarea morţii. Descoperirea rămăşiţelor tatălui îl marchează profund, trezindu-i băiatului o groază cumplită. Momentul semnificativ din roman în acest sens îl reprezintă privegherea osemintelor lui Lipan. Supunerea lui Gheorghiţă este redată astfel prin acest lucru, coborârea în râpă şi veghea solitară simbolizând coborârea în Infern, învingerea morţii şi revenirea la lumină odată cu renaşterea naturii: “singurătăţile muntelui pulsau de apele primăverii, viaţa tainică îşi întindea iar punţile”. Teama în faţa morţii este redată de reacţia băiatului, rămas singur: “Dar de când trăia pe lume nu-i fusese dată o asemenea cumplită vedere”. Acolo, în acel moment, Lipan reînvie spiritual în fiinţa fiului său, odată cu venirea primăverii ce aduce reînvierea naturii şi restabilirea ordinii cosmice: “Sângele şi carnea lui Lipan se întorceau asupra lui în paşi, în zboruri şi în chemări”. Depăşind frica, Gheorghiţă revine la realitate cu stăpânire de sine şi înţelegând determinarea nemăsurată ce l-a cuprins şi pe el, în legătură cu nedreptatea sorţii tatălui său.

Văzându-şi mama luând iniţiativă şi demascându-i pe ucigaşi, Gheorghiţă este cuprins de o răbufnire energică, nemaiavută până atunci: ”feciorul mortului simţi în el crescând o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului”. Acesta săvârşeşte actul de justiţie, şi cu mişcări sigure ale baltagului, răzbunându-şi tatăl şi în acelaşi timp restabilind dreptatea. Astfel, Gheorghiţă este mâna care loveşte, o mână a destinului.

Legătura strânsă dintre tânăr şi Nechifor este evidenţiată şi de numele comun, nu întâmplător, el purtând numele de Gheorghiţă, pe care tatăl său l-a primit în biserică. Însă, în ciuda tinereţii, asemenea Vitoriei, Gheorghiţă este un adevărat învingător.

De aceea, pornind din lumea liniştii pe un drum presărat cu greutăţi, fiind nevoit să se maturizeze şi să înfrunte cruda realitate, întrecându-şi limitele şi învăţând din greşeli, trecând proba cea mai grea a confruntării cu moartea, Gheorghiţă Lipan devine un personaj demn de urmat.

Nume: Guler Bianca Clasa: a VIII-a A