Baltagul de Mihail Sadoveanu Fisa de lectura

Titlul operei: BaltagulRomanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în

1930, este „probabil singurul roman obiectiv” al scriitorului și aduce o formulă românească inedită în peisajul epocii interbelice: polimorfismul structurii, adică „amestecul de roman realist și naratiune arhetipală grafată pe un scenariu politist”.Autor: Mihail Sadoveanu (1880 - 1961) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanti prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea.Tipul textului: genul epic, iar ca specie roman realist, mitic, initiatic;Romanul “Baltagul” apartine realismului mitic prin faptul că se pot recunoaște aici cel putin trei mituri fundamentale: mitul mioritic, mitul egiptean al lui Isis și al lui Osiris, în opinia lui Alexandru Paleologu și mitul lui Ulise, potrivit interpretării lui Nicolae Manolescu. Tema: Roman mitic, initiatic, Baltagul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a pastorilor, avand în prim-plan cautarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Se regasesc marile teme sadoveniene: viata pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, întelepciunea. Vitoria reconstituie evenimentele ce au dus la moartea barbatului ei (intriga politistă), acest lucru transpunându-se într-o cunoastere a lumii, dar și în cunoasterea de sine. Baltagul are caracter de bildungsroman din cauza fiului Gheorghită, care reprezinta generatia tânara și trebuie sa ia locul tatalui, pentru care calatoria are rol educativ, de maturizare.Titlul: toporul cu două tăisuri este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justitiar.

Locul si timpul actiunii: Timpul este vag precizat, prin repere temporale: ”aproape de Sf. Andrei”, ”în Postul Mare”, ”10 Martie”. Cadrul actiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistritei, dar și cel de câmpie, Cristesti, în Balta Jiditei.Personaje:Personajul principal, Vitoria, o femeie puternică, hotarâtă, curajoasă, lucidă, sotie și mamă iubitoare, personajul secundar, Gheorghită, reprezintă generatia tânără, iar personajele episodice: Minodora, fiica Vitoriei, moș Pricop, parintele Dănila, baba Miranda ...Capitole:Romanul este structurat în 16 capitole cu o actiune desfășurată cronologic, urmarind momentele subiectului. Prima parte (capitolele I - al VI-lea) - framântarile Vitoriei în asteptarea sotului și pregatirile de drum - include expozitiunea și intriga. Partea a doua (capitolele al VII-lea - al XIII-lea) contine desfăsurarea actiunii și relevă drumul parcurs de Vitoria și fiul ei, Gheorghită, în căutarea lui Nechifor Lipan. Partea a treia (capitolele al XIV-lea - al XVI-lea) prezintă sfârsitul drumului: ancheta politiei, înmormantarea, parastasul lui Nechifor și pedepsirea ucigasului.Compozitie: Romanul este structurat pe doua coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstruirea monografica a lumii satului și căutarea adevarului) și aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului, care se concretizează la nivelul actiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar și la nivelul titlului.

Rezumatul romanului: Expozitiunea : Romanul începe prin prezentarea unei povești

care o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunti, despre felul în care Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecarui neam. Torcând pe prispă, sotia sa, Vitoria Lipan își aducea aminte cu mare drag de el,

acesta fiind plecat încă din toamnă după niște oi la Dorna. Nechifor era om plin de viată, gospodar și oier priceput, vesel și sociabil, iubind petrecerile și nuntile. Își aduce aminte de viata care a dus-o alături de bărbatul său și de cei doi copii care îi mai rămaseră, Minodora și Gheorghita. Fiul era plecat în acel moment cu oile la iernat într-o balta a Jiditei, unde avea să stea după porunca tatalui până acesta se întoarce.

Intriga : Vitoria devine tot mai îngrijorată cu privire la bărbatul ei, și cum nu dăduse nici un semn fiului, femeia începe să se întrebe ce se întamplase de ce nu se întoarse încă acasă. Sperând la o veste de la acesta, Vitoria primește în schimb o scrisoare de dragoste trimisă de un fecior fiicei sale, Minodora. Într-o noapte, frământându-se cum va reuși să răzbească singură și îngrijorată cu privire la Lipan, Vitoria are, către zori, cel dintâi semn, un vis care o tulbură și mai mult: se făcea că îl vede pe Nechifor călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfintit o revărsare de ape. Ziua urmatoare femeia îl găsește mai devreme pe Mitrea, argatul, cu oile, acesta spunând că are să viscolească și că de-acu vine iarna. Devenind din ce în ce mai îngrijorată de situatie, Vitoria se hotărăște să caute sfat la părintele Dăniilă, ba chiar și la baba Maranda, vrăjitoarea satului, să găsească răspunsul și alinarea de care avea nevoie. Unele vise și presimtiri negre îi sădesc în suflet ideea că Lipan ar fi dispărut, mort pe undeva, fără să îl știe nimeni. Părintele îi trimite o scrisoare lui Gheorghită, femeia fiind hotarată să plece în căutarea sotului după sărbătorile de iarna, punându-și speranta că fiul îi va fi sprijin în aflarea adevărului. Ajunsă la vrăjitoarea satului, aceasta află că Nechifor ar umbla după o femeie cu ochii verzi, afirmatie în care însă nu își pune încrederea. Vitoria hotărăște că înainte de plecarea în căutarea sotului va tine post negru douăsprezece vineri și se va închina la icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrita. Femeia anuntă autoritatile de la Piatra Neamt despre disparitia lui Lipan și vinde unele lucruri pentru a face rost

de bani. Decide să o lase pe Minodora la Mănăstirea Văratec, pentru a fi în sigurantă până se va întoarce iar fiului îi încredintează un baltag sfintit de preotul Dăniilă.

Desfasurarea actiunii : Pe data de 10 martie cei doi pleacă în căutarea lui Lipan, însotiti de domnul David, un negustor care cumpărase marfă de la ei cu câteva zile în urmă. După un drum lung, ajung spre seară la Bicaz, la hangiul Donea. Acesta îl știa pe Nechifor „om vrednic și fudul” și crezând, după spusele lui David că îi era dator cu niste parale fameii, o îndeamnă pe Vitoria să îl caute acasă la el sau în Balta Jiditei. A doua zi pleacă spre Calugăreni și fac popas la crâșma domnului David. Sotia acestuia îi vorbește Vitoriei, spunându-i că singurul lucru care ar fi putut să i se întample lui Lipan de nu se întoarse încă era să îl doboare hotii, căci astă toamnă, când trecuse spre Dorna era singur și nu avea nici un tovaraș. Spre seară, Vitoria avuse iarași un vis, în care încercă să îl oprească pe Lipan și să îl facă să își întoarcă obrazul spre ea, ca să “i-l cetească”, însă “peste el se revarsau ape de primavară” și “era tot mai în fund”. Vitoria îi șoptește să îi spună dacă este cu alta, dar este trezită de Gheorghită. Plecară de la domnul David și ajunși la Farcașa, întâlnesc doi jandarmi arestând doi oameni care, după spusele lor, înșelau oamenii la jocuri de noroc. Seara poposesc la mos Pricop și la baba Dochia. Vitoria află că Nechifor trecuse pe la aceștia și că se duse mai departe, spre tara Dornelor. Ajunsi la Cruci, dau de o nuntă. Mergând spre Vatra Dornei, dau de un om “nalt și deșirat”, care se tinea după Vitoria. După ce omul îi șopti ceva la ureche, nervoasă, Vitoria îi porunceste fiului să puna mana pe baltag și să îi pălească omului câteva. Ajunși la un han în Vatra Dornei, Vitoria întreabă un slujbaș să se uite în condică despre vânzările de oi care se făcură astă-toamnă și afla că în luna noiembrie, în duminica întaia, Gheorghe Adamachi și Vasile Ursachi au vândut trei sute de oi lui Nechifor Lipan și că acesta mai era însotit de doi munteni. Plecând mai departe întâlnește un crâșmar care le spune celor doi ce se petrecuse

către Sfintii Arhangheli Mihail și Gavril, când Nechifor poposise la hanul său și cinsti ciobanii cu rachiu. Acesta povesteste că părintele Vasile a binecuvantat turma și spune mai multe amănunte despre cei doi munteni care l-au însotit pe Lipan: unul era mai putintel la trup și negricios, iar celălalt mai voinic și râdea des și tare, iar buza de sus o avea despicată ca la iepure. La Broșteni și Borca, Vitoria găsește din nou amintirea celor trei tovarăși călăreti, întalnind și un botez. Poposește într-un sat, Sabașa și coborând mai departe, nu se opresc decât după satul Suha, la marginea dintre văi. Acolo ajunge la crâșma domnului Iorgu Vasiliu. Vitoria afla uimită că pe acolo au trecut doar doi stăpâni cu oile lui Lipan. Decide că nu mai poate să înainteze și că trebuie să se întoarcă. Domnul Vasiliu repetă din nou afirmatia, descriindu-i pe cei doi, “unul mare cu buza de sus crăpată ca la iepure și altul mititel și negricios”: pe cel mărunt îl cheamă Iepure și pe celălalt Calistrat Bogza. Vitoria crede că omul ei rămăsese undeva între cele doua sate, între Sabașa și Suha. Sotia domnului Iorgu, Măria, își aduce aminte că Iepure era porecla lui Bogza, celalalt fiind Ilie Cutui și că cei doi stau în vale la Doi Meri. Măria pare dispusă să o ajute pe Vitoria, caci și ea era neam cu sotia lui Bogza și i se părea tare înfumurată. Cei trei ajung la concluzia că se poate ca Bogza și Cutui să îi fi luat oile lui Lipan și să il fi lăsat căzut undeva între cele două sate. Astfel, hotărăsc să îi cheme pe cei doi cu sotiile la primărie. Lăâsandu-l pe Gheorghită la domnu Vasiliu, Măria și Vitoria merg la primarie ca să dea ochii cu cei inculpati. Munteanca îi întreabă pe cei doi despre modul în care s-au despărtit de Lipan și dacă a mai fost cineva martor. În timp ce Bogza părea iritat și oarecum suspicios de întrebările femeii, Cutui repeta doar că nu știe mai multe decât prietenul său. Vitoria pleacă suspicioasă iar spre seară avu din nou o viziune în care, ”din întunericul lui, în care se depărtă, pentru întâia oară Lipan se întoarse arâtându-și fata și grăind lămurit numai pentru urechile ei”. A doua zi coborară la Sabașa unde

poposiră la altă gazdă și alti prieteni - domnu Toma și nevasta sa, Catrina. Mergând de-a lungul satului, Vitoria regăsește câinele lui Lipan, pe Lupu, și hotărăște să tină câinele cu ea și să îl ducă de câteva ori în munte, până își aduce aminte locurile și îi duce la bărbatul ei. După ce cercetează împreună cu domnu Toma din nou împrejurimile, întrebând dacă Lipan se întoarse pe acolo și ajungând până la Borca, Vitoria este tot mai convinsă că omul ei rămăsese între cele doua sate și pornește din nou spre domnu Iorgu Vasiliu. În sat la Suha oamenii spuneau că ar fi nevoie să vină un judecator de la târg să cerceteze cum a fost cu vânzarea oilor. Sotia lui Bogza și Gafita, sotia lui Cutui, încep să vină pe la cucoana Măria să întrebe de unde se răspândesc asemenea zvonuri despre sotii lor. Vitoria decide să treacă pe la cele două să îsi ceara scuze pentru supararea pe care a provocat-o și să vadă dacă mai reușește să afle ceva de la ele. Vitoria încălecă să treacă muntele cu feciorul, dar când ajung la al doilea pod al văii dinspre Sabașa, cainele devine neliniștit și se repede asupra căilor, lătrând. În clipa următoare câinele se potolește și coboară într-o râpă. Vitoria îl trimite pe Gheorghită după câine, înfricoșată de ce ar putea găsi acolo și deodată aude tipetele de plâns ale fiului care își găsise însfarșit tatăl. Cadavrul acestuia, boftorii, tasca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor, iar mai încolo zăcea scheletul calului. Vitoria coboară în râpă și face cea dintâi rânduială pentru sufletul mortului. Il lasă pe Gheorghită să îl privegheze pe tatăl său și pleacă spre Sabașa să ceară ajutor pentru a lua mortul cu căruta. După ce se întoarce cu domnu Toma, Vitoria își anuntă fiul că nu pot ridica încă cadavrul până nu vin domnu prefect, doftorul și domnul procuror să vadă ce și cum. Femeia aduce pâine, măsline, scrumbii și rachiu în cinstea mortului și pe părinte să facă slujba la locul decesului. Ajunge și domnul subprefect Anastase Balmez, cu care Vitoria se întalni și la Farcașa, discutând despre cercetările ce vor avea loc. Femeie înteligentă și abilă, Vitoria îi

sugerează subprefectului ce cale trebuie să urmeze, fară însă a-i acuza direct pe cei doi munteni ce l-au însotit pe Lipan. La Suha domnul Anastase începe cercetările și, deși hotărât să îi asculte cu rabdare și blândete, acesta nu reușește să afle mai nimic de la Bogza și Cutui. Vicleană, Vitoria decide că trebuie să îi invite pe cei doi la înmormantarea și parastasul lui Lipan, hotarată că astfel va reusi să îi demaște. Respectând traditia, Vitoria face toate cele necesare pentru o înmormantare demnă de omul ei și, ajutată de domnul Toma și de sotia acestuia, invită la praznicul de pomenire autoritătile din partea locului, dar și pe Bogza și Cutui, presupușii asasini.

Punctul culminant : Prin inteligentă, intuitie, abilitate și diplomatie, femeia reușește să povestească drumul celor trei oieri și uciderea lui Lipan, ca și când ar fi fost de fată. Speriat de afirmatiile femeii și de faptul că se simtea tot mai încoltit, Bogza răcneste dând cu pumnul în masă, facandu-i să se ridice pe toti cei prezenti. Vitoria îi spune lui Gheorghită că pe baltagul lui Bogza este scris sângele tatălui său și îi spune să dea drumul câinelui. Gheorghită, împins de un alt tipăt al femeii îl lovește scurt cu baltagul în frunte, iar cainele lui Lipan se năpustește asupra lui Bogza, scotând un urlet fioros.

Deznodamantul : Oamenii alungară câinele și după ce îl întind pe făptaș pe prispă, acesta dorește să își mărturisească fapta. Recunoaste că totul a fost așa cum mărturisi Vitoria și îi cere părintelui și femeii iertarea. Cutui este arestat, iar Bogza moare în urma rănilor provocate de câine. Deși suferă cumplit, Vitoria nu se lasă doborată și are cugetul împăcat că si-a făcut datoria de sotie și de crestină. Ea planuiește s-o aducă pe Minodora să vadă mormantul tatălui ei, să recupereze turma pierdută, găsind în sine puterea să-și asume toate responsabilitătile ce-i revin, în calitate de cap de familie, deoarece viata merge mai departe.Narator: Naratiunea este la persoana a treia, iar naratorul, omniscient și omniprezent, reconstituie în mod obiectiv prin

tehnica detaliului și observatie, lumea satului de munteni și actiunile Vitoriei. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului.Moduri de expunere: Secventele narative sunt legate prin înlăntuire și alternantă. Naratiunea, nuantată de secventele dialogate sau de replici, este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual (portretul Vitoriei sau a lui Gheorghită) și colectiv (muntenii, “locuitorii de sub brad”).