CAP. I - AUDITUL INTERN BANCAR

1.1. Auditul intern bancar - definitie, obiective, sfera de cuprindere

Exista mai multe definitii ale auditului intern, iar, potrivit legislatiei romanesti in vigoare, auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva ale ansamblului activitatilor entitatii economice in scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului, controlului si a proceselor de conducerea a acestuia.

Se poate considera ca auditul intern este o functie independenta si obiectiva care da unei institutii de credit o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiilor si o indruma pe entitate pentru a-i imbunatati activitatea contribuind la adaugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajuta banca sa isi atinga obiectivele evaluand printr-o abordare sistematica si metodica procesele sale de management, facand propuneri pentru a le consolida eficacitatea. Se pot desprinde urmatoarele 3 trasaturi ale functiei de audit intern:

1. auditul intern este o functie de asistenta acordata managementului care permite responsabililor bancii sa-si administreze mai bine activitatile

2. auditul intern nu urmareste judecarea salariatilor si atribuirea de vinovatii3. functia de audit intern are o totala independenta.Obiectivul auditului intern la banci il constituie imbunatatirea activitatii bancii. Pentru a-si

indeplini acest obiectiv, auditul intern al bancii va include de cel putin urmatoarele activitati:a. evaluarea eficientei sau a gradului de adecvare a sistemului de control internb. evaluarea modului de aplicare si a eficacitatii procedurilor de administrare a riscurilor si a

metodologiilor de evaluarec. analizarea relevantei si a integritatii datelor furnizate de sistemele informationale, financiare si

de gestiune, inclusiv de sistemul informatic d. evaluarea acuratetei si a credibilitatii inregistrarilor contabile e. evaluarea modului in care se asigura protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si

extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si a pierderilor de orice fel f. evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale bancii in functie de riscurile

la care acestea sunt expuse g. testarea procedurilor de control h. evaluarea eficientei operatiunilor bancii i. evaluarea modului in care sunt respectate cerintele codurilor de conduita, precum si modul in

care sunt implementate politicile bancii j. testarea integritatii si credibilitatii raportarilor.Sfera de cuprindere a auditului intern include revizuirea procedurilor de management al

riscurilor, a sistemului de control intern, a sistemelor informationale si a procesului de conducere urmarind:

1. evaluarea activitatilor financiare sau cu implicatii financiare ca urmare a acceptarii de depozite, acordarii de credite, efectuarii de plasamente pe piata interbancara, transferurilor de fonduri, tranzactiilor etc;

2. evaluarea acuratetei sau a credibilitatii inregistrarilor contabile sau a situatiilor financiare3. evaluarea constituirii veniturilor, mai ales a celor din dobanzi si comisioane4. evaluarea eficientei operatiunilor institutiilor de credit5. evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale bancii in functie de riscurile

la care acestea sunt expuse6. evaluarea activitatilor de consultanta desfasurate de banci7. evaluarea modului in care se asigura protejarea elementelor patrimoniale, bilantiere si

extrabilantiere, si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si a pierderilor

8. evaluarea sistemelor de management financiar si de control9. evaluarea modului in care sunt respectate dispozitiile legale, precum si a modului in care sunt

implementate politicile si procedurile bancii10. testarea integritatii, a credibilitatii, a oportunitatii raportarilor, inclusiv a celor destinate

utilizatorilor externi.

1.2. Clasificarea activitatilor de audit

In literatura de specialitate se intalnesc mai multe criterii de clasificare. In functie de criteriul folosit se deosebesc mai multe tipuri de audit:

1) dupa obiectivul si aria de aplicabilitate, intalnim:- auditul situatiilor financiare (audit financiar)- auditul de conformitate- auditul operational- auditul conducerii

2) dupa modul de organizare a activitatilor desfasurate pentru atingerea obiectivelor auditului, avem:

- audit guvernamental- audit intern- audit extern

3) dupa momentul in care se desfasoara auditul, intalnim:- auditul preventiv- auditul ulterior

1.3. Principiile auditului intern bancar

Desfasurarea procesului de audit intern bancar implica respectarea urmatoarelor principii cu caracter general ce acopera atat caracteristicile generale ale activitatii, cat si desfasurarea propriu-zisa a auditului intern:

1) independenta auditului intern bancar2) impartialitatea si obiectivitatea auditului intern bancar3) permanenta auditului intern bancar4) integritatea si competenta profesionala 5) confidentialitatea auditului intern

1) Independenta auditului intern bancar

Independenta este esentiala pentru eficacitatea auditului intern. Ea se obtine atat prin asigurarea independentei a departamentului de audit in cadrul organigramei bancii, cat si a activitatii departamentului astfel:

a. functionarea departamentului de audit intern se va face directa subordonare fata de conducerea executiva a bancii sau a consiliului de administratie sau a comitetului de audit asigurandu-se astfel independenta fata de activitatile auditate, cat si fata de procesul de control intern

b. departamentul de audit intern isi exercita atributiile sale in toate celelalte departamente, sedii si activitati ale bancii, prin insusi statutul functiei de audit intern si prin sustinerea pe care i-o aduce conducerea

c. departamentului de audit intern raporteaza constatarile, in mod direct, conducerii executive a bancii, avand autoritatea sa investigheze operatiunile institutiilor, la toate nivelele, dar este independent de conducere avand doar puterea sa faca recomandari pe care conducerea le poate accepta sau respinge

2) Impartialitatea

In exercitarea functiei de audit, obiectivitatea si impartialitatea trebuie sa se manifeste astfel incat sa fie evitat orice conflict de interese accentuand accentul de independenta a judecatii pe care auditorii interni trebuie sa fie capabili sa o faca.

Se va instiinta conducerea bancii si comitetul de audit daca: apare orice situatie de conflict de interese au fost identificate limitari ale sferei de cuprindere a auditului intern au fost semnalate, inaintea inceperii sau in timpul desfasurarii unui angajament de consultanta,

imprejurari din care se prejudiciaza obiectivitatea si impartialitatea auditului intern ocupa functii de auditori interni, persoane care sunt soti, rude sau afini pana la gradul IV,

inclusiv cu conducatorii unei banci persoane care ocupa functii de auditori interni au auditat sau au functii detinute inainte de

trecerea unei perioade de cel putin 1 an si au fost angrenati in actiuni ale unei banci, in proiectarea si implementarea de proceduri de control

3) Continuitatea sau permanenta auditului bancar

Responsabilii pentru asigurarea unei activitati de audit intern adecvata sunt conducatorii bancii.Continuitatea se refera la permanenta activitatii de audit in sine, cat si la personalul si resursele pe

care le implica.

4) Integritatea si competenta profesionala

Departamentul de audit intern trebuie sa acopere toate activitatile bancii ce devin tot mai complexe pe masura ce noi domenii se introduc in nomenclatorul acesteia.

Efectuarea cu competenta profesionala a indatoririlor presupune: auditorul sa dispuna de o formare profesionala superioara si de competente tehnice adecvate auditorul sa stie sa comunice cunostintele tehnice pe care le poseda ca o necesitate pentru

exercitarea functiei sale o competenta si eficacitate auditorul sa intretina in mod constant competenta tehnica de care dispune prin formare si

pregatire continua fara de care cunostintele sale ar deveni inutile. Ca si modalitati de mentinere a competentei profesionale, amintim: pregatirea la locul de munca, pregatirea interna si externa, rotatia personalului in cadrul departamentului de audit

auditorul sa respecte codul de deontologie profesionala prin respectarea exigentelor corectitudinii, onestitatii si incoruptibilitatii

5) Confidentialitatea auditului intern

In exercitarea misiunii de audit intern, auditorii trebuie sa pastreze confidentialitatea datelor in sensul utilizarii cu prudenta a informatiilor asigurand in acelasi timp si protectia acestora.

Este interzis sa fie utilizate informatiile colectate pentru obtinerea unor avantaje personale sau in orice mod care ar fi contrar prevederilor legale in detrimentul obiectivelor bancii.

CAP II - CONTROLUL INTERN BANCAR

2.1. Obiectivele controlului intern bancar

Controlul intern reprezinta procesul continuu la care participa consiliul de administratie, conducatorii, precum si personalul bancii, prin care se furnizeaza o asigurare rezonabila asupra atingerii obiectivelor manageriale in ceea ce priveste conducerea sistematica si eficienta a activitatii.

Ca si obiective ale controlului intern bancar putem enumera:1) desfasurarea activitatii in conditii de eficienta si eficacitate2) furnizarea unor informatii credibile, relevante, complete si oportune structurilor implicate in

luarea deciziilor in cadrul bancii si utilizatorilor externi ai informatiilor3) asigurarea conformitatii activitatilor bancii cu cadrul legal si cu politicile si procedurile proprii

2.2. Componentele sistemului de control intern

Norma 17/2003 prevede pentru banci urmatoarea componenta a sistemului de control intern:1) rolul si responsabilitatile consiliului de administratie si a conducatorilor bancii2) identificarea si evaluarea riscurilor semnificative3) activitatile de control si separarea atributiilor4) informarea si comunicarea5) monitorizarea si corectarea deficientelor

2.2.1. Rolul si responsabilitatile consiliului de administratie si a conducatorilor bancilorNorma 17/2003 sintetizeaza atributiile in 4 linii directoare cu urmatoarea structuraa) aproba si revizuieste, periodic, strategiile generale si politicile privitoare la activitatea banciib) stabileste nivelul acceptabile pentru riscurile semnificative si asigura luarea masurilor necesare

de catre conducatorii bancii pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscurilor respective

c) supravegheaza conducatorii in legatura cu monitorizarea functionarii adecvate si eficiente a sistemului de control intern

d) aproba structura organizatorica.In vederea exercitarii atributiilor sale, consiliul de administratie dispune de urmatoarele

instrumente:1) discutii periodice, de regula trimestrial, cu conducerea operativa privind eficienta sistemului

de control intern2) analiza periodica, de regula trimestriala, a evaluarilor sistemului de control intern efectuate de

conducerea operativa, de auditul intern si de auditorul financiar extern, precum si de autoritatea de supraveghere

3) asigurarea implementarii de catre conducerea operativa a recomandarilor formulate de auditul intern, de auditorul financiar si de BNR cu privire la deficientele sistemului de control intern si examinarea efectului masurilor implementate.

Conducatorii bancii au responsabilitati pe linia monitorizarii, functionarii sistemului de control intern propunand spre aprobare consiliului de administratie strategiile generale si politicile privitoare la activitatea bancii.

2.2.2. Identificarea si evaluarea riscurilor semnificative

Variabilele generatoare de risc bancar, interne si externe bancii, conduc la aparitia riscurilor semnificative. Acestea pot fi:

1) evolutiile macroeconomice, in principal dinamica PIB, pe total si pe componente, evolutia ratei inflatiei, precum si utilizarea instrumentelor de politica monetara

2) modificarile intervenite in legislatia economica, in general, si in cea financiar-bancara, in special

3) situatia politica si economica actuala si de perspectiva a tarii4) perturbatii provocate de deficientele structurii organizatorice a bancii, pregatirea

necorespunzatoare a personalului, realizarea unor operatiuni ineficiente sau insuficient supravegheate ce pot genera pierderi

5) luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobanzii, lichiditatii sau capitalului propriu al bancii

Identificarea riscurilor trebuie sa acopere toate riscurile cu care banca se confrunta atat la nivel de ansamblu, cat si la toate nivelurile sale organizatorice.

Procesul trebuie sa aiba un caracter continuu, adica sa aiba in vedere atat riscurile aferente activitatilor prezente, cat si pe cele aduse de aparitia unor noi activitati, iar procedurile de control trebuie modificate astfel incat sa se adapteze la riscurile aparute.

Procesul de evaluare a riscurilor se adreseaza atat aspectelor cuantificabile, cat si a celor necuantificabile ale riscurilor si necesita o analiza comparativa a costului implicat de controlul riscurilor cu beneficiile pe care acesta le poate aduce. Procesul include si determinarea caracterului controlabil sau necontrolabil al riscurilor

2 . 2.3. Activitatile de control si separarea atributiilor

La fiecare nivel de organizare ale unei banci este necesar a se defini activitatile de control astfel: mai intai sunt stabilite politicile si procedurile de control dupa care se urmareste verificarea respectarii politicilor si procedurilor de control stabilite.

Procedurile de control depind de politicile manageriale si de stilul de functionare al bancii.In delimitarea unor politici si proceduri de control adecvate, punctul de plecare il constituie:- valorile etice si integritatea conducerii- stabilirea de catre conducere a obiectivelor si constientizarea riscurilor pe care le implica

indeplinirea acestora- stilul de functionare ale managementului si structura organizatorica- stabilirea de catre management a responsabilitatilor- politicile manageriale de mentinere a personalului competent, respectiv politicile de recrutare si

de pregatire profesionala continua.- supravegherea de catre management a procedurilor de control si a functionarii sistemului

contabil, inclusiv revizuirea operatiunilor si monitorizarea bugetului- modul in care managementul bancii asigura respectarea legilor si a reglementarilor.Separarea atributiilor si responsabilitatilor este una dintre modalitatile prin care se reduce riscul

de eroare, frauda, de incalcare a legislatiei, precum si riscul de a nu putea detecta aceste probleme.Prin separarea atributiilor se creeaza conditiile ca nicio persoana sau compartiment sa nu poata

controla etapele importante ale unei operatiuni sau ale unui eveniment

2.2.4. Informare si comunicare

Informarea adecvata si comunicarea efectiva sunt esentiale pentru functionarea corespunzatoare a sistemului de control intern.

Din perspectiva unei banci, pentru ca informatiile sa fie utile acestea trebuie sa fie relevante, de incredere, accesibile, sa fie furnizate la timp si intr-un format constant in timp.

Informatiile se refera atat la cele interne (financiare, operationale si de conformitate), dar si la

cele externe referitoare la evenimente si imprejurarile relevante pentru luarea deciziilor in cadrul bancii.

Procesul de luare a deciziilor de catre conducere poate fi afectat de lipsa de incredere in informatii sau de informatiile eronate furnizate de un sistem informational care nu este bine proiectat si controlat.

O componenta critica a activitatilor unei banci o constituie stabilirea si mentinerea unui sistem de gestiune a informatiilor care sa acopere toate domeniile bancii.

Bancile trebuie sa acorde atentie cerintelor organizatorice si de control intern legate de procesarea informatiei in forma electronica, precum si cele referitoare la pastrarea probelor de audit intern. O prima cerinta, in acest sens, se refera la monitorizarea sistemelor informatice de catre o structura organizatorica separata de cea care le utilizeaza ca o aplicare a principiului separarii atributiilor pentru evitarea aparitiei unor situatii de conflict de interese.

Controalele generale includ verificarea existentei si aplicarii unei strategii de informatizare a procedurilor interne de salvare si restaurare a datelor, a politicilor de efectuare a achizitiilor, a procedurilor de dezvoltare a aplicatiilor informatice, a procedurilor de administrare si intretinere, precum si a politicilor de securitate vizand accesul fizic si logica la resursele sistemului informatic.

Controalele efectuate la nivelul aplicatiilor informatice se realizeaza atat prin cuprinderea unor etape de validare si control in cadrul aplicatiilor informatice, cat si proceduri manuale de verificare a modului de procesare a tranzactiilor si efectuarea operatiunilor.

Un alt aspect important legat de informatie reprezinta comunicarea. Conducerea bancii trebuie sa stabileasca unele cai de comunicare pentru ca informatiile sa ajunga in timp util la cei ce au nevoie de acestea. Aceste informatii se refera atat la politici si proceduri ale bancii, cat si la cele legate de performanta bancii

2.2.5. Activitatile de monitorizare si de corectare a deficientelor

Monitorizarea sistemului de control trebuie sa fie facuta atat de personalul operativ, cat si de cel din cadrul controlului financiar si din cadrul auditului intern. Monitorizarea sistemului de control intern are atat o componenta zilnica, cat si una periodica, de evaluarea separata a procesului de control privit in ansamblu.

Rezultatele monitorizarii si deficientele constatate trebuie sa fie aduse imediat la cunostinta nivelului de conducere competent sa ia masuri corective, iar cele majore trebuie raportate conducerii bancii si consiliului de administratie.

Multe banci au inregistrat pierderi datorita lipsei de monitorizare efectiva a sistemului de control intern. In unele cazuri, absenta monitorizarii a inceput cu lipsa de atentie si de reactie la informatiile zilnice primite de catre conducere referitoare la aspectele neuzuale ale activitatii.

2.3. Evaluarea sistemelor de control intern

Desi, consiliul de administratie si conducerea bancii poarta responsabilitatea dezvoltarii si mentinerii unui sistem de control intern eficient, autoritatile de supraveghere trebuie sa evalueze adecvarea sistemului de control intern al unei banci in functie de profilul de risc si atentia data de conducerea bancii problemelor semnalate de sistemul de control intern.

Evaluarea realizata de autoritatea de supraveghere trebuie sa se refere nu doar la intregul sistem de control intern, ci si la controlul exercitat in anumite zone de activitate cu risc ridicat (zone caracterizate printr-o crestere rapida, noi produse bancare etc.).

Autoritatile de supraveghere pot combina anumite modalitati cu propriile lor evaluari si examinari la fata locului.

Pentru a evalua eficacitatea celor 5 elemente ale controlului intern dintr-o banca autoritatea de

supraveghere trebuie sa:- identifice obiectivele controlului intern in care sunt relevante pentru profilul bancii- evalueze eficacitatea elementelor controlului intern, nu doar prin aprecierea politicilor si

procedurilor, dar si a documentatiei prin discutii cu personalul si prin testarea tranzactiilor- discute periodic deficientele identificate si recomandarile facute pentru remediere cu consiliul

de administratie si conducerea bancii- aprecieze masurile corective luate si daca au fost luate la timp

CAP III - RELATIA DINTRE AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE SI AUDITORUL EXTERN

3.1. Rolul auditorului extern al bancii

Obiectivul auditarii situatiilor financiare ale unei banci de catre un auditor extern este acela de a avea o opinie a unui auditor independent referitoare la respectarea prevederilor legale in materie. Aceasta opinie intareste credibilitatea situatiilor financiare ale unei banci, dar nu da garantii cu privire la viabilitatea viitoare a institutiei si nu se refera la eficienta si eficacitatea cu care conducerea a gestionat activitatea bancii.

Prevederile legale referitoare la realizarea situatiilor financiare difera de la tara la tara, iar opiniile auditorilor externi sunt formulate pe baza acestora sau in cazul in care raportarea pe baza standardelor de contabilitate internationala acceptate este permisa in tara respectiva.

Pentru desfasurarea activitatii sale, auditorul extern trebuie sa dispuna de proceduri adecvate astfel incat sa reduca riscul de a emite opinii necorespunzatoare in cazul in care situatiile financiare ale unei banci sunt eronate. Dezvoltarea acestor proceduri presupune identificarea si evaluarea prealabila a riscurilor inerente de eroare, dar si a riscului ca sistemele de contabilitate si de control ale unei banci sa nu aiba posibilitati de prevenire sau de detectare si corectare a erorilor. Totodata, auditorul extern trebuie sa analizeze daca necorelarile din situatiile financiare sunt rezultatul unei erori sau a unei actiuni frauduloase.

In aprecierea nivelului de risc, auditorii externi trebuie sa tina seama de posibilitatile pe care bancile au fata de alte companii: lucreaza cu un volum mare de instrumente monetare; au tranzactii internationale; au un raport capital supra total active scazut ceea ce le intareste vulnerabilitatea la schimbarile de mediu economic; au active cu valoare variabila si greu de determinat; au acces la sistemele de plati si decontari; pot emite sau tranzactiona instrumente financiare complexe dintre care unele trebuie inregistrate la valoarea justa. Toate acestea aspectele indica existenta unui inalt nivel potential de risc al unei banci care ar necesita un audit al tuturor tranzactiilor. Insa, extinderea activitatii auditorului extern pana la acest nivel ar necesita timp, ar fi scumpa si nepractica si, de aceea, auditorul extern trebuie sa se bazeze pe evaluarile facute de auditul intern al bancii in ceea ce priveste riscul inerent de eroare materiala, riscul de control si testarea procedurilor de control intern destinate sa previna, sa detecteze si sa corecteze erorile materiale. Astfel, calitatea auditului intern determina natura, perioada si extinderea procedurilor de audit ale auditorilor externi.

Auditorul extern are obligatia sa raporteze prompt autoritatii de supraveghere orice fapta care constituie o incalcare a legilor si a reglementarilor care afecteaza capacitatea bancii de a-si continua activitatea sau care conduce la emiterea unor opinii cu rezerve.

3.2. Rolul autoritatii de supraveghere

Obiectivul principal al supravegherii prudentiale este de a mentine stabilitatea si increderea in sistemul bancar. In plus, supravegherea este adesea directionata pe verificarea conformitatii cu legile si cu reglementarile ce guverneaza bancile si activitatea lor.

Supravegherea bancara incepe de la procedurile de autorizare a unei banci menite sa dea asigurari referitoare la calitatea actionarilor, a membrilor consiliului de administratie si ai conducerii, la concordanta organizarii si controlului intern al bancii cu planul sau de afaceri si cu strategiile acesteia, a structurii legale cu cea operationala, la adecvarea capitalului si la lichiditate, la calitatea auditorului financiar.

Supravegherea continua este realizata pe baza recomandarilor si a indrumarilor.Comitetul de supraveghere bancara de la Basel propune un cadru de adecvare a capitalului bazat

pe 3 piloni:1) cerintele privind capitalul minim de cele trei mari categorii de risc: de credit, de piata si

operational2) revizuirea procesului de supraveghere a adecvarii capitalului in care, pe de o parte, bancile

evalueaza si urmaresc continuu mentinerea adecvarii capitalului in functie de riscurile prezente si viitoare, iar, pe de alta parte, supraveghetorii analizeaza procedurile bancii si intervin de timpuriu pentru a preveni aparitia unor situatii de neprudentialitate

3) transparenta, adica publicarea de catre banci a informatiilor calitative si cantitative referitoare la capitalul lor si la profilul de risc.

Autoritatile de supraveghere monitorizeaza si pot limita o serie de riscuri bancare, cum ar fi riscul de credit, riscul de piata, riscul de lichiditate, riscul operational si riscul reputational.

In acest scop, autoritatile pot dezvolta sisteme de masurare pe baza carora stabilesc limite de expunere.

Un alt aspect care intra in atentia supraveghetorilor este organizarea si functionarea sistemului de control intern in legatura cu care se apreciaza adecvarea la natura, obiectivul si nivelul activitatii bancii. Totodata, o mare importanta este acordata de autoritatile de supraveghere calitatii conducerii bancii. O supraveghere eficienta se realizeaza pe baza colectarii si analizarii informatiilor despre banca care arata incadrarea in anumiti indicatori de prudentialitate si constituie baza discutiilor cu conducerea bancii. Pentru validarea acestora informatii, autoritatile de supraveghere poti folosi fie inspectii la fata locului, fie auditorii externi ai bancii. Mandatul dat auditorilor externi se poate extinde si asupra verificarii, adecvarii sistemului de control intern al bancii.

3.3. Relatia dintre autoritatea de supraveghere si auditorul extern

Intre cele doua entitati se pot identifica urmatoarele puncte de tangenta:1) indeplinirea cerintelor prevazute de lege de catre auditorul extern al unei banci reprezinta unul

din elementele analizate in cadrul procedurii de autorizare a bancii de catre organismul de supraveghere2) obligatiile ce revin auditorului extern referitoare la raportarea si informarea supraveghetorilor

cu privire la unele faptele descoperite in cursul desfasurarii angajamentului de auditare a situatiilor financiare ale unei banci

3) autoritatea de supraveghere se bazeaza pe certificarea data de auditorul extern al bancii cu privire la realitatea si corectitudinea informatiilor cuprinse in situatiile financiare ale bancii

4) supraveghetorii pot mandata auditorii externi pentru evaluarea calitatii controlului intern al sistemului contabil, a conformitatii activitatii bancii cu cerintele legale si de reglementare a adecvarii structurii organizatorice

5) atat autoritatea de supraveghere, cat si auditorul extern apreciaza calitatea controlului intern in cursul obisnuit al activitatii lor, chiar daca pentru scopuri diferite

6) auditorul extern poate folosi informatiile legate de supraveghetori pentru a-si realiza atributiile mai eficient.

Se poate concluziona ca pentru mentinerea stabilitatii sistemului bancar si pentru intarirea securitatii bancilor, autoritatea de supraveghere dispune de un colaborator competent care il da asigurarea cu privire la credibilitatea bancii, putandu-i semnala aspectele alertante din activitatea

bancilor si il poate imputernici sa realizeze munca in conditii de eficienta.

CAP. IV - FAZELE DERULARII PROCESULUI DE AUDIT. PLANIFICAREA AUDITULUI BANCAR. RISCURILE BANCARE

4.1. Fazele derularii procesului de audit

Fazele procesului de audit sunt:1) informare generala privind institutia de credit si obiectivele ce urmeaza a fi auditate care

cuprind:a) lucrari preliminare:

- informare, documentare in ceea ce priveste relatiile entitatii cu mediul extern de afaceri- informare privind reglementarile legale, statutare, profesionale- comparatii cu alte institutii de credit

b) primele legaturi oficiale cu institutia de credit:- vizite la manageri, directori, structuri si operatori- informari, documente referitoare la principalele niveluri structurale, planuri, rezultate- informare preliminara privind documentele de gestiune

c) orientarea, planificarea si inceperea lucrarilor:- deschiderea dosarului permanent de lucru- analiza riscurilor de audit- stabilirea departamentelor, serviciilor si locurilor de operare unde se vor efectua testari

2) derularea misiunii de audit ce cuprinde urmatoarele etape:a) stabilirea procedurilor prin: folosirea manualului de proceduri, elaborarea diagramelor de circulatie, alcatuirea de memorandurib) stabilirea testelor de conformitate cu ajutorul simularilor sau testelor la un numar de tranzactii diferite cu scopul de a verifica procedurile de control si finalizarea controluluic) evaluarea preliminara a controlului intern prin identificarea punctelor forte sau slabe ale acestuiad) efectuarea testelor de permanenta prin intermediul carora se verifica continuitatea si eficacitatea punctelor forte ale sistemului de control interne) evaluarea controlului cu prezentarea: punctelor forte ale sistemului de control, slabiciunilor si deficientelor sistemului de control si a documentelor de sinteza

3) finalizarea misiunii de audit ce cuprinde in structura sa:a) evaluarea definitiva a controlului intern prin intermediul:

- actiunilor semnificative- actiunilor mai putin semnificative- elaborarea unor noi programe- teste complementare

b) stabilirea si raportarea opiniei

4.2. Informare si documentare

In aceasta faza, auditorul trebuie sa inteleaga mediul economic, mediu reglementar, conditiile de piata, inclusiv gradul de expunere la concurenta pentru fiecare domeniu de actiune sau, dupa caz, dupa fiecare tara in care opereaza banca.

Documentarea trebuie sa cuprinda cel putin:a) informatii privind legalitatea organizarii si structurii de functionare a bancii, inclusiv extrase

sau copii ale documentelor legale de constituire;b) structura organizationala cu diferitele niveluri de responsabilitate;c) identificarea domeniilor semnificative ale activitatii banciid) analiza surselor de venit ale banciie) informatii referitoare la natura, durata si extinderea procedurilor de control si audit intern din

anii precedenti si opiniile formulate in raportari;f) activitatea si rezultatele anterioare ale banciig) pentru acele auditari care se desfasoara intr-un mediu de sisteme computerizate, o importanta

mare pentru auditori o au informatiile care ii ajuta la cunoasterea modului de organizare si functionare a sistemelor.

Surse semnificative de informatii pentru echipa de audit privind activitatea bancii, dar si a partenerilor ei sunt:

- discutiile cu personalul din diferite departamente, filiale, sucursale sau centrala bancii- discutii cu structurile interne de control- discutii cu specialisti din afara bancii (experti financiari, brokeri, dealeri)- vizite la subunitatile teritoriale ale bancii- solicitarea managementului bancii de a furniza informatii scrise referitoare la aspectele

semnificative desprinse din situatiile financiare sau la modul in care s-au desfasurat sedintele comitetului de directie sau ale consiliului de administratie.

4.3. Planificarea in audit

In orice activitate de audit este nevoie de o buna planificare.Daca auditul nu este corect planificat, exista riscul ca activitatile de audit sa nu fie eficiente.Planificarea implica doua etape principale:1) pregatirea planului de audit si a planului de interventie care permite auditorului sa aprecieze

riscurile semnificative pentru buna gestiune financiara si, acolo unde este cazul, obiectivele, abordarile si metodologia de audit

2) planul de audit propriu-zis care defineste activitatea de audit si urmeaza a fi efectuata (sfera, obiectivul, termenele si frecventa angajamentelor planificate, precum si resursele necesare, inclusiv cele de personal).

In pregatirea planului de audit, coordonatorul activitatii de audit intern parcurge o metodologie de lucru in mai multe etape astfel:

1) realizarea de proceduri analitice de control care sa faciliteze planificarea auditului2) fixarea hotararilor luate cu ocazia planificarii auditului intr-un plan de interventie si a

procedurilor de audit retinute intr-un program de lucru3) obtinerea aprobarii pentru hotararile luate ocazia planificarii auditului si a procedurilor de

audit retinute, inainte de inceperea misiunii de teren4) comunicarea planului de interventii echipei de audit5) comunicarea schimbarilor survenite in timpul desfasurarii misiunii de audit si instruirea

membrilor echipei de audit pentru a face fata unor schimbari.

CAP. V - FAZA DE EXAMINARE ŞI EXECUŢIE. COLECTAREA PROBELOR DE AUDIT

5.1. Faza de execuţie - noţiuni generale

Scopul fazei de examinare este de a colecta probe de audit suficiente, pertinente şi fiabile pentru a permite auditorului să răspundă la întrebările de audit şi pentru a sprijini toate observaţiile formulate în raportul de audit.

Pe parcursul fazei de examinare, sunt executate proceduri de audit pentru colectarea şi analizarea datelor; probele obţinute („situaţia reală") sunt evaluate în funcţie de criteriile de audit definite în prealabil („situaţia astfel cum ar trebui să fie') pentru a ajunge la constatările auditului, şi sunt determinate cauzele şi efectele acestor constatări. Constatările sunt ulterior prezentate instituţiei de credit auditate care trebuie să răspundă în scris, pentru a indica, după caz, acordul sau motivele dezacordului. Răspunsurile entităţii auditate constituie materia primă pentru elaborarea constatărilor şi recomandărilor în vederea unui raport final.

Execuţia activităţilor de audit cuprinde atât un proces de analiză, cât şi unul de comunicare. Procesul analitic se referă la colectarea, analizarea şi evaluarea datelor, în timp ce procesul de comunicare, iniţiat în momentul în care este prezentat auditul pentru prima dată entităţii auditate, continuă pe măsură ce sunt evaluate diferitele constatări, argumente şi puncte de vedere care apar pe parcursul auditului.

Trebue să se obţină probe suficiente, pertinente şi fiabile pentru a răspunde la întrebările de audit şi pentru a sprijini constatările şi concluziile auditului, garantând astfel că raportul de audit va avea un conţinut care va rezista analizei critice. Conceptele de cantitate (caracter suficient).şi de calitate (pertinenţă şi fiabilitate) în ceea ce priveşte probele de audit trebuie privite împreună, deoarece, între cele două, există o relaţie inversă. Astfel, probele de înaltă calitate pot conduce la situaţia de a nu fi nevoie de o mare cantitate de probe, iar o mare cantitate de probe poate, uneori, dar nu întotdeauna, să fie convingătoare, chiar dacă fiecare probă în parte nu este de înaltă calitate. Exercitarea raţionamentului profesional este esenţială deoarece nu există orientări precise pentru a măsura nivelul probator solicitat.

Probele de audit sunt suficiente atunci când cantitatea acestora va permite ca o persoană rezonabilă să fie convinsă cu privire la valabilitatea constatărilor şi concluziilor auditului, precum şi la gradul de adecvare al recomandărilor formulate.

Probele de audit sunt pertinente atunci când sunt legate clar şi logic de întrebările de audit, de criteriile de audit şi de constatările auditului. Probele de audit sunt fiabile atunci când sunt efectuate aceleaşi constatări în urma repetării controalelor sau atunci când informaţiile sunt obţinute din surse diferite. Deşi conceptele următoare sunt adesea utile pentru a aprecia calitatea probelor de audit, în practică, pot exista anumite limite în ceea ce priveşte aplicarea lor:

probele în original au o valoare mai mare decât fotocopiile, faxurile etc.; probele documentare sunt preferate faţă de cele orale. Totuşi, corespondenţa, notele informative

şi rapoartele pot fi incomplete, ambigue sau chiar incorecte, în timp ce interviurile pot oferi posibilitatea de a înţelege în profunzime nu doar faptele, dar şi constrângerile şi contextul respectiv. Cu toate acestea, probele colectate în cadrul interviurilor trebuie coroborate cu alte surse;

probele provenind de la terţe părţi sunt mai bune decât cele obţinute în cadrul organizaţiei auditate. Totuşi, recurgerea la confirmările din partea terţilor se poate dovedi dificilă, deoarece este posibil ca informaţiile să fie disponibile numai în cadrul entităţii auditate. Mai mult, controalele interne eficace introduse în cadrul organizaţiei auditate pot îmbunătăţi calitatea informaţiilor obţinute;

probele obţinute prin observare, inspecţie şi calcul realizate în mod direct de către auditor sunt mai valoroase decât probele obţinute indirect.

În evaluarea cantităţii şi calităţii probelor de audit, auditorul trebuie să ia în considerare

următoarele criterii:−scopul în care vor fi utilizate probele - pentru probele care sprijină constatările auditului se cere

un standard mai înalt decât cel pentru informaţiile de bază prezentate în raportul de audit;−nivelul de importanţă semnificativă a sumelor sau semnificaţia constatărilor auditului - în

general, cu cât este mai ridicat nivelul de importanţă semnificativă sau de semnificaţie, cu atât standardul solicitat pentru probe este mai ridicat;

−gradul de independenţă a surselor probelor - sunt mai fiabile probele care provin din surse independente;

−costul de obţinere a unor probe suplimentare în raport cu posibilele avantaje pe care acestea le oferă în sprijinirea constatărilor şi a concluziilor - la un moment dat, costul de obţinere a mai multor probe va depăşi gradul de convingere mai mare al probelor în ansamblu;

−riscul pe care îl implică efectuarea unor constatări incorecte sau formularea unor concluzii nevalabile - cu cât este mai mare riscul unei acţiuni în judecată, a unei controverse sau a unei surprize rezultate ca urmare a raportării unei constatări de audit, cu atât standardul probelor necesare este mai ridicat;

−grija acordată colectării şi analizării datelor - inclusiv gradul de competenţă al auditorilor în aceste domenii.

În colectarea probelor, trebuie utilizate surse diferite pentru a corobora aceste probe, sporind astfel fiabilitatea constatărilor de audit, precum şi pentru a garanta că sunt luate în considerare perspective diferite.

Există câteva surse importante de probe în efectuarea unui audit, precum: create direct de auditori - prin interviuri, anchete pe bază de chestionar, grupuri ţintă, inspecţie

şi observare directe. Auditorii pot stabili metodele prin care se vor obţine probe de cea mai bună calitate pentru fiecare audit în parte. Totuşi, calitatea probelor va depinde de competenţa acestora în ceea ce priveşte conceperea şi aplicarea metodele selecţionate.

furnizate de entitatea auditată - de exemplu, informaţii din baze de date, documente, declaraţii de activitate şi dosare (de exemplu: rapoarte ale structurilor de audit intern, evaluarea impactului sau evaluări ex-post). Auditorii trebuie să stabilească fiabilitatea datelor importante pentru întrebările de audit, prin intermediul revizuirii şi al coroborării şi prin testarea controalelor interne ale entităţii audi-tate asupra informaţiilor, inclusiv a controalelor generale şi de aplicaţie asupra datelor procesate de calculator.

furnizate de terţe părţi - care este posibil să fi fost verificate de terţe părţi sau a căror calitate este indiscutabilă (de exemplu: date statistice naţionale). Gradul în care aceste informaţii pot fi utilizate ca probe de audit depinde de măsura în care pot fi stabilite calitatea şi importanţa acestora pentru constatările auditului.

5.2. Proceduri de audit

Trebuie accesată de către auditor o gamă largă de metode în vederea obţinerii probelor de audit, iar dacă acestea se leagă de întrebările de audit şi de subiectul auditului, demersul se va finaliza ţinându-se cont şi de aspectele legate de cost şi timp.

În vederea obţinerii de probe de audit suficiente, pertinente şi fiabile, la instituţiile de credit se vor utiliza o paletă largă de proceduri de audit, delimitate în cel puţin următoarele sfere de interes:

proceduri referitoare la funcţionalitatea instituţiei de credit; proceduri privind evaluarea sistemului de contabilitate şi de audit intern; proceduri de audit privind operaţiunile interbancare; proceduri de audit privind conturile de corespondent (nostro-loro); proceduri de audit referitoare la operaţiunile cu clientela; proceduri de audit privind operaţiunile de trezorerie;

proceduri de audit privind operaţiunile de casă în devize; proceduri de audit referitoare la operaţiuni cu titluri; proceduri de audit privind conturile de economii ale clientelei; proceduri de audit privind evaluarea provizioanelor pentru pierderi din creanţe; proceduri de audit privind decontările cu bugetul statului; proceduri de audit referitoare la conturile personalului; proceduri de audit privind informaţiile ce trebuie să fie cuprinse în situaţiile financiare ale

instituţiei de credit; proceduri de audit privind examinarea situaţiilor financiare ale instituţiilor de credit.

5.2.1.Proceduri de audit referitoare la funcţionalitatea instituţiei de credit

Pentru a stabili gradual nivelul de funcţionalitate a unei instituţii de credit, se au în vedere următoarele:

este elaborată şi aprobată de către Consiliul de administraţie o politică de asigurare a instituţiei? activele instituţiei de credit sunt asigurate de o manieră adecvată? produsele/serviciile oferite de instituţie prezintă niveluri de risc stabilite operatorii cu atribuţii de manipulare a numerarului şi a registrelor de încasări şi plăţi prezintă

acoperire adecvată prin garanţii materiale? portofoliile privind creditele acordate şi participaţiile subscrise de cine sunt administrate?

Situaţia acestora este cunoscută de CA? la ce nivel de dependenţă de sistemul informatic se situează procesarea tranzacţiilor? Cine

monitorizează sistemul informatic? spaţiile de păstrare/conservare a tezaurului sunt protejate şi se află sub un dublu control? sunt stabilite procedurile de control managerial privind creditele, schimbul valutar şi

administrarea fondurilor proprii? activele deţinute în conturile clienţilor sunt asigurate în mod adecvat? activele înregistrate sunt comparate cu cele existente la intervale rezonabile de timp? Când s-a

făcut ultima verificare? Ce măsuri s-au stabilit ?

5.2.2. Proceduri de audit privind evaluarea sistemului de contabilitate şi audit intern

În evaluarea sistemului de contabilitate şi cel de audit intern la instituţiile de credit se vor utiliza procedurile:

organigrama instituţiei de credit este dezvoltată într-un nomenclator de competenţe şi responsabilităţi ale diferitelor componente structurale?

manualul de proceduri pentru aplicarea planului de conturi şi reglementărilor BNR este ţinut la zi? Cine deţine această responsabilitate şi cu ce competenţă profesională?

direcţia contabilităţii deţine funcţii, atribuţii şi responsabilităţi separate de cele ale celorlalte direcţii sau departamente?

operaţiunile de bancă sunt înregistrate cronologic şi sistematic? conducerea instituţiei de credit doreşte a se manifesta cu prudenţă în adoptarea deciziilor care

implică riscuri? Sunt probe convingătoare? conducerea activităţii instituţiei de credit este dominată de o singură persoană sau grupuri de

influenţă? sunt stabilite metode adecvate de măsurare a performanţelor băncii? funcţia de control intern dispune de personal calificat suficient? au fost stabilite şi funcţionează sisteme de gestiune a personalului privind: a) formarea şi

perfecţionarea profesională continuă?; b) evaluarea activităţii profesionale?; c) repartizarea funcţiilor?;

d) promovarea?; e) remunerarea? departamentul de control intern prezintă periodic Consiliului de Administraţie rapoarte privind

rezultatele activităţii de control intern?