audit-2009-oral-05.06.2011-final

5/9/2018 Audit-2009-ORAL-05.06.2011-final - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/audit-2009-oral-05062011-final 1/15

Categoria II – AUDIT – Exerci ţ ii 2009

2. Când se verifică respectarea principiilor contabile în ce priveşte capitalurile proprii, ce obiective de auditidentificaţi:a) drepturi şi obligaţii şi evaluarea; b) drepturi şi obligaţii şi existenţa;c) numai existenţa. Raspuns: a)

7. La verificarea conturilor de trezorerie, ce fel de sold trebuie să găsiţi la contul de viramente interne la 31decembrie:a) debitor; b) creditor;c) fără sold. Raspuns: c)

8. Când efectuaţi controlul separării exerciţiilor în contabilitatea stocurilor procedaţi la:a) inventarierea la 31 decembrie;b) verificarea documentelor ultimelor aprovizionări identificate în inventarul fizic;

c) controlul tuturor aprovizionărilor din ultimele 15 zile ale exerciţiului. Raspuns: b)

9. Dacă aţi constatat incertitudini care însă nu afectează în mod semnificativ situaţiile financiare, opinia va fi:a) fără rezerve;b) fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii;c) procedaţi la extinderea controlului. Raspuns: b)

10. Posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzacţii să comporte erori semnificative datorateinsuficienţei controlului intern reprezintă:a) risc inerent; b) risc de audit;

c) risc de nedetectare. Raspuns: a)

11. Imaginea fidelă este:a) o consecinţă a regularităţii şi sincerităţii conturilor; b) o condiţie pentru a emite o opinie fără rezerve;c) un criteriu de apreciere a situaţiilor financiare. Raspuns: a)

17. La auditul stocurilor aveţi în vedere că, potrivit IAS 2, nu fac parte din costul stocului unui produs:a) valoarea deşeurilor rezultate din fabricarea produsului respectiv; b) cheltuielile de stocare aferente fazelor anterioare de fabricaţie;

c) cheltuielile de comercializare. Raspuns: c)

Extras IAS 2 PCT. 14.

Mai jos sunt enumerate exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor , ci sunt recunoscute

drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit:a) pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal admise;

b) cheltuieli de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în procesul de

producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;c) regii generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi ia locul în care se găsesc

în prezent; şid) costuri de desfacere.

28. Cine aprobă şi revizuieşte periodic (cel puţin anual) strategiile generale şi politicile privind activităţile unei bănci comerciale?a) Banca Naţională a României;



b) consiliul de administraţie (sau de supraveghere) al băncii respective;c) adunarea generală a acţionarilor băncii. Raspuns: b)

30. Care este relaţia dintre controlul intern şi auditul intern al unei bănci?a) controlul intern se referă la existenţa şi aplicarea procedurilor, iar auditul intern se referă la controlul asupra procedurilor respective; b) ambele se referă la aceeaşi structură organizatorică a băncii;c) controlul intern se face de personalul băncii, iar auditul intern se face de un auditor financiar (persoană fizicăsau juridică). Raspuns: a)

31. Băncile organizează auditul intern în vederea:a) asigurării unei evaluări independente a existenţei, adecvării şi respectării politicilor şi procedurilor necesare desfăşurării activităţilor bancare; b) îmbunătăţirii activităţii băncii;c) detectării tuturor cazurilor de nerespectare a normelor legale şi a reglementărilor bancare. Raspuns: a)

36. Elementele probante reprezintă informaţii care au la bază:a) numai documente justificative şi documente contabile;b) documente justificative, documente contabile şi alte surse;c) surse interne şi surse externe. Raspuns: b)

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“auditevidence” sau “eléments probants”) reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe careacesta îşi fondează opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi are sunt coroborate cu informaţii din alte surse.

Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalelesubstantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit obţinerea deelemente probante privind eficacitatea conceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi de control intern.

Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitateaintreprinderii şi constau în proceduri care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt detectateanomalii semnificative în situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor; proceduri analitice care constau în analizatendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor) semnificative, examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu alteinformaţii. În funcţie de credibilitatea informaţiilor obţinute în etapele precedente, auditorul stabileşte programele de control a conturilor pe baza cărora să poată obţine elementele probante necesare fundamentăriiopiniei sale. Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprimao opinie motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale şiregulamentare de către intreprindere şi anume:regulile de prezentare şi de evaluare stipulate în normele legale şi în cele profesionale;reguli de prudenţă; regulile referitoare la inventarieri; reguli de ţinere a registrelor şi a contabilităţii; existenţaactivelor şi faptul că acestea aparţin intreprinderii; pasivele patrimoniale, veniturile şi cheltuielile privescintreprinderea în cauză.

Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a putea să stea la baza fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate). Caracterul suficient se stabileşte în raport cunumărul de elemente probante colectate; caracterul just se apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante carenu sunt concludente prin ele însele, dar care contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori să fiedeterminat să caute elemente probante de sursă sau natură diferită pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.

Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o opinie cu privire lasituaţiile financiare. În general, auditorul nu examinează totalitatea informaţiilor la care are acces pentru a-şiforma opinia, în măsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie deoperaţii sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe raţionament profesional sau eşantion statistic.Factorii care influenţează raţionamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie elemente probante

suficiente cuprind: Importanţa riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:natura elementelor încauză;adecvarea controlului intern; natura activităţilor realizate;existenţa unor situaţii susceptibile de a exercitao influenţă neobişnuită asupra conducerii intreprinderii;situaţia financiară a intreprinderii.



Importanţa relativă a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul informaţiilor bilanţuluicontabil.Experienţa căpătată în cursul unor auditări anterioare.Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori. Tipul de informaţiedisponibilă.În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor contabile şi de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:concepereasistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră care să prevină sau săetecteze şi corecteze anomalii semnificative?funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; acestesisteme au funcţionat de o manieră satisfăcătoare pe toată perioada?

În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de posibilitatea obţinerii unor afirmaţii în materie:de existenţă: controlul intern există?de eficacitate: controlulintern funcţionează eficace? de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreiaauditorul înţelege să se sprijine pe el?În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să determinedacăelementele rezultate din aceste controale precum şi din testele de procedură sunt suficiente şi adecvate pentru astabili dacă la elaborarea situaţiilor financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriileurmătoare:de existenţă: un element al activului sau pasivului există la un moment dat; de drepturi şi obligaţii: un elementde activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv este o obligaţie pentru intreprinderea dată, la unmoment dat; de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată şi s-au produs în cursul perioadei respective; de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fostînregistrate şi oate faptele importante au fost menţionate; de evaluare: nregistrarea unui activ sau a unei datoriis-a făcut la valoarea lor de inventar; de măsurare: o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa detranzacţionare şi un venit sau o cheltuială aparţin perioadei; de prezentare si publicitate: o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform referenţialului contabil aplicabil.

Obţinerea de elemente probante privind o informaţie dată, de exemplu, existenţa de stocuri, nu scuteşteobţinerea de elemente probante pentru o altă afirmaţie, de exemplu, evaluarea lor. Auditorul poate obţine ungrad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante adunate, de origine şi de natură diferite, suntconcordante. În acest caz, auditorul poate obţine un grad de certitudine global superior celui pe care îl obţine dinfiecare din elementele probante luate izolat. Invers, atunci când elementele probante obţinute din surse diferitenu sunt concordante între ele, poate fi necesară folosirea unor proceduri suplimentare în scopul rezolvăriicontradicţiei.Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obţinerea unor elemente probante şiutilitatea informaţiei obţinute. Cu toate acestea, dificultăţile şi costurile suportate pentru a controla un element

deosebit nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea unei proceduri. Atunci când auditorul are dubiilegitime cu privire la o informaţie care prezintă o importanţă semnificativă, el trebuie să se străduiască să obţinăelemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obţină aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie să formuleze o opinie fără rezervă.

37. Imposibilitatea de a reuni elemente probante suficiente şi adecvate conduce auditorul la formularea:a) unei opinii fără rezerve, dar cu observaţii;b) unei opinii cu rezerve sau la imposibilitatea de a exprima o opinie;c) unei opinii defavorabile. Raspuns: b)

42. Ce rol are raportul de audit asupra situaţiilor financiare ale unei bănci:

a) instrument de comunicare, instrument de identificare a responsabilităţilor şi instrument de confirmare aîncrederii în situaţiile financiare prezentate; b) instrument de garantare a fidelităţii situaţiilor financiare în faţa publicului;c) instrument de raportare prevăzut prin contractul de prestări de servicii. Raspuns: a)

Prin continutul sau, raportul de audit financiar, iar dupa caz, completat si cu informatiile indicate de CNVM pentru societatile de bursa poate dobandi un atribut aparte, acela de document de fundamentare financiara pentruadmiterea la cotare.

Scopul raportuluide audit asupra situatiilor financiare, conform Standardului de audit nr. 700 ( I.S.A. 700 «The auditor’s Report on Financial Statements ») este de a prezenta clar, concis si sintetic concluziile auditoruluicu privire la situatiile financiare, respectarea principiilor si normelor de reflectare contabila a tuturor operatiunilor patrimoniale si extrapatrimoniale prezentate in bilant si in afara bilantului, in contul de profit si pierdere, in anexa la bilant.

Auditorul are obligatia de a exprima in mod clar si concis urmatoarele:



daca bilantul si contul de profit si pierdere au fost elaborate in conformitate cu Legeacontabilitatii nr. 82/1991, Ordinul ministrului finantelor si guvernatorului Bancii Nationale aRomaniei nr. 1418/344/1977 privind aprobarea Planului de conturi pentru societatile bancaresi normele metodologice de aplicare a acestuia corespunzator pct. 16 lit. A) din Regulamentulde aplicare a Legii contabilitatii aprobat prin HG nr. 704/14.12.1993;

daca bilantul exprima, dupa opinia sa, imaginea fidela a patrimoniului bancii la sfarsitulexercitiului financiar, in contul de profit si pierdere prezinta imaginea fidela a profitului sau a pierderilor bancii pentru exercitiul expirat;

auditorul trebuie sa verifice daca evidenta contabila a fost in conformitate cu prevederilelegale, iar bilantul si contul de profit si pierdere corespund cu sumele si dobanzile inscrise inconturile contabile;

auditorul are drept de acces la toate informatiile financiare ale entitatii si este indreptatit saobtina astfel de informatii precum si explicatii din partea managementului bancii atunci candconsidera necesar;

in cazul in care nu a putut obtine sau nu a avut acces la informatiile necesare derularii misiuniide audit, el trebuie sa precizeze aceasta in raport. De asemenea , auditorul trebuie samentioneze in raport daca au fost respectate prevederile standardelor internationale/nationalede audit cu precizarea motivelor care au determinat eventualele abateri de la acestea.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile

fundamentale şi modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportuluiauditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilorfinanciare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestuistandard pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite demisiunea de bază.Raportul de audit are un triplu rol:

instrument de comiunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;

instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de oentitate;

instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.

Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentareasituaţiilor financiare.

Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;• responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementăridiverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de celefolosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia esteimplicită ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fostţinute corect şi la zi);• responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi şi alte

reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cuunele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controluluiintern.

43. Ţinerea corectă şi la zi a registrelor contabile ale băncii; aceasta reprezintă pentru auditor:a) o responsabilitate de bază;b) o responsabilitate secundară;c) o responsabilitate adiţională. Raspuns: b)

“Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii... revine administratorului, ordonatorului de credite sau

altei persoane care are obligatia gestionarii patrimoniului” Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilitatii nr.82/1992



Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentareasituaţiilor financiare.

Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;

• responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi,

reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri

diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opinii

distincte (opinia este implicită ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă

registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi);

• responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi şi alte

reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază;

presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau

poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu

unele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului

intern.

46. Câte opinii se pot înscrie în raportul de audit asupra situaţiilor financiare ale unei bănci:a) patru;b) una;c) depinde de numărul elementelor probante. Raspuns: b)

Potrivit Standardului de audit 700, auditorul dispune de trei posibilitati pentru a-si exprima opinia cu privire lacalitatea conturilor anuale, a modului in care in acestea se prezinta patrimoniul, situatia financiara si rezultateleexercitiului, respectiv:

opinie fara rezerve sau necalificata;

opinie cu rezerve (calificata);

imposibilitatea exprimarii opiniei;

opinie contrara..

Raportul de audit trebuie sã prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a sti dacã situatiilefinanciare dau o imagine lidelã pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute (sau prelinlã în mod sincer întoate aspectele lor semnificative) în acord cu referintele contabile si, dacã e cazul, dacã ele sunt conforme prevederilor legale.

Termenii utilizati pentru exprimarea opiniei auditorului sunt , »dau () imagine fidelã" sau "prezintã înmod sincerîn toate aspectele lor semnificative".

Aceste douã formulãri semnificã, între altele, cã auditorul nu ia în considerare decât elementelesemnificative privind situatiile financiare.

Auditorului i se poate cere să exprime o opinie asupra uneia sau mai multor rubrici din situaţiile financiareca, de exemplu, creanţe, stocuri, calculul participării la beneficii sau efectuarea unui provizion. Această cerere poateface obiectul unei misiuni distincte sau să fie realizată în cadrul misiunii de audit de bază. O astfel de misiune nuconduce la un raport de audit asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor şi, în consecinţă, opinia auditorului se vareferi numai la rubrica (rubricile) auditată (auditate).

Pentru a defini întinderea misiunii, auditorul trebuie să ţină seama de rubricile din situaţiile financiarecare sunt interdependente, susceptibile de a avea o influenţă semnificativă asupra informaţiilor în legătură cu care i s-a cerut opinia; aceasta pentru că numeroase rubrici din situaţiile financiare sunt legate între ele, de exemplu:creanţele (clienţii) de vânzări, stocurile de furnizori etc.

Auditorul trebuie să fixeze prag de semnificaţie pentru rubricile din situaţiile financiare asupra cărora îşi vaexprima opinia; de regulă aceste pagini sunt mult mai reduse faţă de cele care s-ar fi stabilit în cazul audităriisituaţiilor financiare în ansamblu.

Raportul auditorului trebuie să menţioneze referenţialul contabil pe baza căruia a fost auditată rubricarespectivă din situaţiile financiare.



Atunci când auditorul a formulat o opinie defavorabilă sau o imposibilitate de exprimare a opiniei asuprasituaţiilor financiare în ansamblul lor, el poate emite o altfel de opinie în raportul asupra unei rubrici numai dacăaceastă rubrică nu constituie o parte semnificativă a acestor situaţii financiare.

63. Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit. Raspuns:

Integritatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept şi cinstit atunci cand efectueazăservicii profesionale. Obiectivitatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparţial, fără prejudicii, să nu se afle însituaţii de incompatibilitate, de conflict de interese, care să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.

64. Explicaţi principiul competenţei în audit. Raspuns:

Competenta profesionala presupune ca profesionistul contabil trebuie sa furnizeze servicii profesionale cu competenta, grija si sarguinta si sa fie la curent cu ultimele evolutii si noutati din practica profesionala, din legislatie si tehnici de lucru.Competenta profesionala se divide în doua componente: achizitionarea competentei profesionale si mentinereacompetentei.

65. Explicaţi principiul confidenţialităţii în audit. Raspuns:

Confidenţialitatea presupune că profesionistul contabil trebuie să respecte confidenţialitateainformaţiilor obţinute în timpul misiunilor sale şi nu trebuie să le utilizeze sau să le divulge fără autorizarescrisa, în afară de cazurile cănd obligaţia divulgării e prevăzută prin lege sau norme regulamentare.Această obligaţie se aplică şi după terminarea relaţiilor între profesionist şi clientul sau angajatorul său.

66. Conceptul de independenţă în audit. Raspuns:

Principiul independenţei se aplică tuturor profesioniştilor contabili în practica liberă, indiferent denatura serviciului prestat.In cazul executării unei misiuni de audit independenţa devine cea mai sigură garanţiecă profesionistul contabil şi-a îndeplinit misiunea în condiţii de integritate şi cu obiectivitate.

Componentele fundamentale ale independenţei sunt: independenţa de spirit(raţionamentul profesional) şiindependenţa în aparenţă (comportamentală).

77. Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili din România? Raspuns:

Este structurat in trei parti:

Partea A: stabileste prnicipiile fundamentale (obiectivitate, integritate, competenta profesionala si prudenta,confidentialitate, comportament professional, respect fata de norme tehnice si profesionale) ale eticii profesionale pentru profesionistii contabili si ofera un cadru conceptual pentru aplicarea acestor principii.Cadrul conceptual ofera indrumari legate de principiile fundamentale de etica.

Profesionistilor contabili li se cere sa aplice acest cadru conceptual in identificare amenintarilor la adresaconformitatii cu principiile fundamentale, in evaluarea importantei lor si , daca aceste amenintari sunt altfeldecat in mod clar nesemnificative sa aplice masuri de protectie pentru a le elimina sau reduce la un nivelaccetabil astfel incat sa nu fie compromisa conformitatea cu princiipe fundamentale.

Partea B si C: ilustreaza modul in care cadrul conceptual trebuie aplicat in situatii specific. Ele ofera exemple demasuri de protective care ar putea fi adecvatepentru a solution amenintarile la adresa conformitatii cu principiilefundamentale si, de asemena, ofera exemple de situatii in care nu sunt disponibile masuri de protective pentru asolution amenintarile si, in consecinta, activitatea sau relatia care genereaza amenintarile trebuie evitata.

Partea B: se adreseaza profesionistilor contabili independenti.Partea C: se aplica profesionistilor contabil angajati. Profesionistii contabili independent pot, de asemenea, gasiindrumari referitoare la situatiile lor specific in partea C.

86. Rolul şi importanţa dosarului permanent. Raspuns:



Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite petoată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat,dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.

Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la unexerciţiu la altul a elementelor de recunoaştere a intreprinderii.

91. Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit. Raspuns:

Raportul auditoriului trebuie sa poarte data de la sfarsitul lucrarilor de audit. Cititorul este astfelinformat ca auditorul a apreciat efectele asupra situatiilor financiare si asupra raportului sau, evenimentelor sitranzactiilor intervenite de care el a avut cunostiinta pana la aceasta data.

In unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adaugând un paragraf de observatii al caruiobiectiv este de a lamuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o maniera detaliata înanexa.

Adaugarea unui astfel de paragraf nu afecteaza opinia auditorului; aceasta se situeaza de preferintadupa paragraful de opinie si precizeaza, în general, ca acesta nu constituie o rezerva.

Acest tip de opinie se formuleaza atunci când apar elemente care însa nu afecteaza opinia auditorului; paragraful de observatii se situeaza, de regula, dupa paragraful de opinie.

Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este urmatoarea: "Fara sa exprimam o rezervaasupra situatiilor financiare, noi atragem atentia asupra notei "X" din anexa.Societatea face obiectul unui proces în care este acuzata de infractiune în utilizarea brevetelor si în care

i se pretinde varsarea redeventelor si daunelor de interese; societatea a angajat o contra-actiune si audierile preliminare, cât si procedurile juridico-administrative ale celor doua actiuni sunt în curs.

Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, sa fie determinat si, în consecinta, nu au fostconstituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea sa rezulte"."Dupa parerea noastra, conturile anuale dau o imagine fidela (sau prezinta în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), pozitiei si situatiei financiare a societatii la 31 decembrie 200... precum si rezultatelor acestor operatii si fluxurilor de trezorerie pentru exercitiul închis la aceasta data, în conformitate cu normeleinternationale (sau nationale) de contabilitate".

101. Conţinutul raportului de audit.

Raspuns:Raportul de audit trebuie să conţină:

- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;- observaţiile reieşite din diverse verificări;- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea căsituaţiile financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şisituaţiei financiare generale a intreprinderii;- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.

Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;- situaţiile care fac să apară incertitudini;- natura şi locul observaţiilor în raport.

102. Rolul raportului de audit. Raspuns:

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte pro-cedurile şi principiile fundamentale şi modalităţilelor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate dinauditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoarte emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază.

Raportul de audit are un triplu rol:

- instrument de comunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu

publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiile financiare prezentate de o

entitate;



- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.

Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întoc-mirea şi prezentarea situaţiilor financiare.Responsabilităţile auditorului sunt de 3 naturi:

- responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;- responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări diverse

sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opiniidistincte (opinia este implicită ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacăregistrele contabile au fost ţinute corect şi la zi).

• Responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi şi altereglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupunexprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fiintegrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unelereglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.

103. Rolul şi conţinutul notei de sinteză. Raspuns:

Pentru a permite auditorului să-şi facă o părere definitvă asupra situaţiilor financiare, este util să-şistabilească o “notă de sinteză” care recapitulează toate punctele importante ale lucrării, care pot avea o incidenţăasupra deciziei finale.

Nota de sinteza este stabilită pe o foaie de lucru care presupune:- o referire la foaia de lucru în care punctul reţinut ca important este dezvoltat;- o descriere sumara a punctului respectiv;- poziţia auditorului (punctul său de vedere).

Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementeleimportante ale desfasurării lucrărilor şi în special la:

- problemele tehnice întâlnite şi maniera în care au fost rezolvate;- punctele în suspensie care necesită primirea unei informaţii complementarea;- domeniile care necesită o luare de poziţie şi o decizie finală a auditorului;

- o listă a modificărilor propuse, evidenţiindu-le pe cele care au fost contabilizate şi separat pecele care încă nu au fost acceptate de întreprindere.

Poate fi utilă, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat alevenimentelor semnificative care au marcat viaţa întreprinderii în timpul exerciţiului ca, de exemplu:

- evoluţia principalelor elemente din situaţiile financiare;- produse (activitaţi) noi;- schimbări în strategia întreprinderii.

118. Procedurile analitice în auditul situaţiilor financiare. Raspuns:

Procedurile analitice cuprind compararea informaţiilor financiare ale intreprinderii:-cu informaţiile comparabile ale exerciţiilor precedente;

-cu rezultatele stabilite de intreprindere – bazate pe bugete sau pe previziuni – sau estimate de auditor (cum ar ficele privind cheltuielile cu amortizările);-cu informaţiile similare din sectorul de activitate din care face parte intreprinderea.Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit şi anume:-pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul şi întinderea altor proceduri de audit (etapele anterioare);-în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;-ca mijloc de revizuire a coerenţei de ansamblu a situaţiilor financiare (etapa V - următoare).Atunci când auditorul foloseşte procedurile analitice ca şi controalele substantive, trebuie să ţină seama de uniifactori precum:-obiectivele procedurilor analitice şi gradul de fiabilitate al lor;-disponibilitatea informaţiilor şi fiabilitatea lor;-sursele informaţiilor disponibile; sursele externe independente sunt în general mai fiabile decât sursele interne;-caracterul comparabil al surselor disponibile;

-cunoştinţele dobândite cu auditurile precedente etc.tehnica procedurilor analitice este reglementată prin Standardul Internaţional de audit (ISA) nr. 520.



119. Confirmarea externă (directă). Raspuns:

Este o procedură care constă în a cere unui terţ având legături de afacere cu intreprinderea verificată, săconfirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea dea determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri.

Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu searată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situaţii:- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de conducereaintreprinderii, care va suporta consecinţele necesare cu privire la certificare.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care auditorul areobligaţia să procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii considerate necesare;- confirmarea conturilor de clienţi şi debitori;- confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la terţi;- valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;- împrumuturi de la terţi;- confirmarea soldurilor costurilor de furnizori şi creditori.

Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei primităsau furnizează chiar el informaţia, sau negativă, atunci când terţului solicitat I se cere să nu răspundă decât încazul în care nu este de acord cu informaţia care i s-a prezentat.

Auditorul trebuie să ia în consideraţie orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului obţinutla cererea de confirmare externă (directă).

Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea decătre auditor a procedurii confirmării externe (directe) ca mijloc de obţinere a elementelor probante, suntreglementate prin Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul situaţiilor financiare ale anului 2001.

124. Conţinutul unui raport asupra controlului intern. Raspuns:

Auditorul semnalează conducerii intreprinderii-client observaţiile pe care acesta le are asupra

controlului intern, oral sau în scris. Dacă descoperă lacune grave, el apreciază dacă refuză certificarea sau o facecu rezerve. El poate sugera ameliorarea sistemului existent.Comunicarea observaţiilor poate fi făcută printr-un “Raport asupra controlului intern”, al cărui conţinut trebuiesă respecte următoarele principii:- prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esenţial pentru a folosi conducerii societăţii;- prezentarea detaliată a problemelor pe servicii sau subunităţi ale societăţii pentru a putea fi uşor difuzate;- analiza fiecărei probleme în mod logic, de o manieră constructivă, pentru a permite societăţii să utilizezeraportul ca un instrument de ameliorare a procedurilor în patru părţi: introducere şi sinteză, sumar, detalii şianexe.

Nota de introducere şi sinteză poate cuprinde:- o amintire rapidă a misiunii, a locului şi rolului activităţii de apreciere a controlului intern, condiţiile deexecutare şi metodele utilizate;- concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la părţile din raport care detaliază problema);

- data şi semnătura. Nota de introducere şi sinteză are ca scop să permită destinatarilor principali (conducerea societăţii)

să aibă rapid cunoştinţă de concluziile esenţiale.Sumarul raportului poate figura imediat după nota de introducere şi sinteză şi poate fi prezentat în diferite feluri:recapitularea diferitelor titluri şi puncte care vor fi reluate în partea de “Detalii”, reluarea rapidă a tuturor slăbiciunilor constatate.Detaliile raportului corespund la ceea ce a fost anunţat în Sumar; structurarea detaliilor se face urmărindu-seanumite principii:- prezentarea punctelor în ordinea importanţei;- recapitularea punctelor pe secţiuni, funcţii sau grupă de conturi;- o parte poate fi avută în vedere pentru sfaturi mai puţin importante;- o parte separată poate fi destinată punctelor care pot avea o incidenţă asupra certificării (însă atenţie ca această parte să nu infirme opinia emisă asupra situaţiilor financiare în raportul general);- sfaturile date în cursul exerciţiului precedent pot fi reluate aici dacă acestora nu li s-a dat curs.Fiecare din punctele prezentate trebuie să conţină informaţiile următoare:-descrierea punctelor slabe constatate;



-consecinţe şi incidenţe asupra situaţiilor financiare;-sfaturi şi măsuri care permit ameliorarea situaţiei.

129. Orientarea şi planificarea auditului. Raspuns:

În această etapă profesionistul contabil obţine informaţii cu privire la particularităţileintreprinderii, zonele sale de risc, domeniile şi sistemele semnificative, informaţii care să-i permită orientarea şi planificarea controalelor astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau care nu vor servi realizării obiectivelor misiunii de audit.Principalele lucrări din această etapă sunt:

1. Culegerea de informaţii generale asupra intreprinderii

Aceasta se poate realiza prin discuţii cu conducătorii şi personalul întreprinderii, examinarea unor documente interne şi externe, vizitarea localurilor întreprinderii şi examenul analitic (analiza critică a unor cifre şiindicatori, static şi dinamic, prin raportarea la exerciţii precedente, analize bugetare etc).

Sunt vizate aspecte legate de natura activităţilor desfăşurate de întreprindere, particularităţile sectoruluidin care face parte, structurile întreprinderii, organizarea generală a întreprinderii, politicile comerciale, financiare şisociale, organizarea contabilităţii, practicile contabile utilizate, sistemul de control intern al întreprinderii etc.

2. Identificarea domeniilor şi sistemelor semnificative

Toate acţiunile au ca obiectiv identificarea zonelor de risc şi stabilirea elementelor sau secţiunilor asupra

cărora trebuie concentrată acţiunea de audit, iar tehnicile şi procedurile folosite au la bază analiza elementelor repetabile a căror fiabilitate este legată de conceperea sistemelor.3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit)

Redactarea planului de misiune şi pe această bază a programului de muncă presupune:- alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi cunoştinţele lor în sectorul de activitate al

întreprinderii;- repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp şi în spaţiu (subunităţi, filiale în ţară şi în străinătate etc);- utilizarea lucrărilor realizate de auditorul intern al întreprinderii de alţi auditori externi sau experţi;- coordonarea cu auditorii de la societăţile-surori şi de la societatea-mamă;- solicitarea de specialişti pentru studierea sistemelor şi datelor informatizate în orice alte domenii

(juridic, fiscal, tehnic etc);- calendarul şedinţelor AGA şi CA;

- termenul de depunere a raportului.Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la:lucrările de efectuat, mijloacele necesare, datele intervenţiilor în teren, rapoarte şi relaţii de stabilit, bugetul de timp şicosturile angajate.

Din planul de misiune nu pot lipsi informaţii care se referă la: cunoaşterea activităţilor întreprinderii,înţelegerea sistemului contabil şi de control intern, riscul şi pragul de semnificaţie, natura calendarului şiîntinderea procedurilor de audit şi coordonarea, conducerea, supravegherea şi revizuirea lucrărilor.

4. Elaborarea programului de muncă

Programul de muncă este un ansamblu de instrucţiuni puse în atenţia tuturor participanţilor la misiunea de

audit care permit controlul bunei execuţii a lucrărilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de muncă

poate, de asemenea, să detalieze obiectivele auditului, precum şi bugetul de timp pentru fiecare rubrică şi pentru

fiecare procedură de audit folosită.

Pentru elaborarea programului de muncă auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente şi ariscurilor legate de control, cât şi nivelul de asigurare care ar urma să fie furnizată de controalele substantive

(controalele proprii ale auditorului).

131. Faze şi etape în executarea unei misiuni de audit, de bază. Raspuns:

Toate activităţile şi lucrările ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de bază asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi pot fi grupate în trei faze şi zece etape care, în succesiunea lor logică şi practică,aşa cum se pot identifica în Standardele Internaţionale de Audit, se prezintă astfel:

Faze Etape

Faza iniţială - acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit- orientarea şi planificarea audituluiFaza executării lucrărilor - aprecierea controlului intern



- controlul conturilor - examenul situaţiilor financiare

Faza finală

- evenimente posterioare închiderii exerciţiului- utilizarea lucrărilor altor profesionişti- alte lucrări necesare închiderii- raportul de audit- documentarea lucrărilor de audit

132. Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit. Raspuns:

Înainte de a contracta o lucrare de audit a situaţiilor financiare ale unei entităţi, auditorul trebuie săaprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune; trebuie să ţină seama de unele reguli profesionale şi dedeontologie.

Acţiunile intreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze

informaţiile necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii, şi acestea se referă la:- cunoaşterea globală a intreprinderii (existenţa riscurilor nu

presupune că auditorul refuză mandatul, însă decizia sa de a accepta este luată în cunoştinţă de cauză, urmând să

ia toate măsurile necesare, în consecinţă);- examenul de independenţă şi de absenţă a incompatibilităţilor;- examenul competenţei;- contactul cu fostul auditor sau cenzor;- decizia de acceptare a mandatului;- fişa de acceptare a mandatului.

Contractarea lucrărilor de audit Normele legale româneşti prevăd obligaţia ca activitatea

profesioniştilor contabili să se desfăşoare pe bază de contracte de prestări servicii fără a se face vreo distincţieîntre misiunile de audit legal – care presupun desemnarea acestor profesionişti de către adunarea generală aintreprinderii auditate şi misiunile de audit contractual.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 210 prevede că auditorul

şi clientul trebuie să convină termenii şi condiţiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnaţi intr-o“Scrisoare de misiune de audit” (“Lettre de mission d’audit” sau “Angajament letter”) sau în orice alt tip decontract adecvat.

Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecare din exerciţiile viitoare. La primirea solicitării din partea intreprinderii-client, auditorul trebuie săaprecieze dacă unii termeni din “scrisoarea de misiune” ar trebui modificaţi, ţinând seama de evoluţiasemnificativă a naturii sau importanţei activităţilor clientului său.

134. Care sunt prevederile de bază ale contractului de prestări de servicii de audit? Raspuns:

Indiferent de forma pe care o imbraca relatia contractuala din contractul de prestari servicii de audit nutrebuie sa lipseasca termenii si conditiile urmatoare :- obiectivul auditului situatiilor financiare ;

- responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregatirea si prezentarea situatiilor financiare ;- intinderea lucrarilor de audit ;- forma oricarui raport sau alte comnunicari in legatura cu reprezentantele misiunii de audit ;- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative , ca urmare a sondajelor si a altor limiteinerente oricarui sistem contabil si de control intern ;- necesitatea de avea acces fara retrictii la orice document contabil sau alte informatii solicitate

137. Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit? Raspuns:

Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională lacare se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:- Standardele Internaţionale de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele

Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale privind Angajamentele deAsigurare (ISAE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentruStandarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrul Federţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);



- normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiindautoritate în domeniu. Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului

va fi emisă în funcţie de criterii de calitate omogene; ele permit însă şi auditorului să definească scopurile pecare le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.

Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:- norme profesionale de lucru;- norme de raportare;- norme generale de comportament.

NORME DE REFERINŢĂ ÎN AUDIT

I. Norme profesionale de lucru NORME DE AUDIT

• orientarea şi planificarea• aprecierea controlului intern• obţinerea elementelor probante

• documentarea lucrărilor • etc.

Ansamblu de reguli definite de oautoritate profesională la care sereferă auditorul, pentru

calificarea muncii sale

NORME CONTABILE

Sunt comune la toţi cei care:II. Norme de raportare

• stabilesc• controlează• utilizează

• opinii fără rezerve

conturile• opinii cu rezerve• opinie defavorabilă• imposibilitatea exprimării unei opinii

Terţilor Auditorului

III. Norme generale decomportament profesional De a aveaasigurarea că Definireascopurilor de

• independenţă opinia va fi atins prin

• competenţă emisă în punerea în• secret profesional funcţie de lucru a• calitatea muncii criterii de tehnicilor • acceptarea şi respectarea misiunilor calitate potrivite

• etc. omogene

Normele (standardele) contabile(?!?) reprezinta un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionala la care se referaauditorul pentru calificarea muncii sale.

Normele de audit permit tertilor sa aiba asigurarea ca opinia auditorului va fi emisa in functie de criterii de calitateomogene; ele permit auditorului si sa defineasca scopurile pe care le are de atins prin punerea in lucru a celor mai potrivitetehnici.

138. Ce sunt şi ce rol au normele contabile? Raspuns:

Normele contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitatii, care suntde regula organisme de interes public, autonome.

Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controleaza si utilizeazasituatiile financiare. Entitatile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cei prevazuti la art.1 din Legeacontabilitatii. Cei care controleaza sun prevazuti prin legislatia fiecarei tari si au ca referinta in activitatea lor normele contabile.



Situatiile financiare trebuie sa fie stabilite potrivit unei sau mai multor dintre referintele urmatoare:- standarde internationale de raportare financiara;- standarde sau norme contabile nationale;- alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare.

Normele contabile internationale sunt stabilite de IASCF ( Fundatia Comitetului pentru StandardeInternationale de Contabilitate) si sunt denumite generic Standarde Internationale de Raportare financiara(IFRS). Acestea cuprind:-Standarde Internationale de raportare Financiara emise de IASB (IFRS);-Standarde Internationale de Contabilitate (IAS);-Standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;-Alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

147. Daţi definiţia auditului în general şi elementele principale ale acesteia. Raspuns:

Noţiunea de audit în general semnifică revizia conturilor realizată de experţi independenţi în vedereaexprimării unei opinii asupra regularităţii şi sincerităţii acestora.

Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării uneiopinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.

Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătăţirea utilizării informaţiei.Elementele principale care definesc auditul:- examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;- scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;- opinia exprimată asupra unei informaţii trebuie să fie responsabilă şi independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea sa şitrebuie să fie o persoană independentă;- examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-unstandard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

148. Daţi definiţia auditului statutar şi elementele principale ale acesteia. Raspuns:

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şiindependent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupraimaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor)obţinute de acesta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şicertifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specificeintreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari,asociaţi).

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt: profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatealor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în funcţie de referenţialulcontabil aplicabil;scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţieifinanciare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele (normele)de audit şi standardele (normele) contabile.Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în careacestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.

Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea uneiresigurări referitoare la:- acurateţea declaraţiilor financiare;- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;- existenţa unor fraude;

- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.

149. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?



Raspuns:

Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.

Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, deexemplu:

- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestoraîn situaţiile financiare;- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţieisociale;- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnices-a făcut de o manieră prudentă etc.

Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei părţi din contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca “audit financiar”.

O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni deaudit de gestiune. Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decâtcea de “audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă numaila auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest punct de vedere, considerăm

că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul celei de “audit statutar”folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii.Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asuprasituaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şicomplete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şicertifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specificeintreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari,asociaţi).

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt: profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în

totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în funcţie dereferenţialul contabil aplicabil;scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a

poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele

(normele) de audit şi standardele (normele) contabile.Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura

în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şiaşteptări.

Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea uneiresigurări referitoare la:

acurateţea declaraţiilor financiare;continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;

existenţa unor fraude;respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.

150. Auditul contractual: caracteristici şi obiect. Raspuns:

Spre deosebire de auditul statutar, auditul contractual se realizează la cererea unui client şinuîn realizarea unei obligaţii legale; obiectivele auditului sunt stabilite prin contract în funcţie deaşteptărileclientului şi pot fi foarte diferite de la un audit la altul.

154. Enumeraţi şi explicaţi opt diferenţe între auditul extern şi auditul intern. Raspuns:

Auditul intern : - face parte din controlul intern al entitatii ;- se realizeaza de regula prin angajatii independenti pe celelalte structuri executive ;



- nu are obligatii extra entitate ;- independenta este limitata la nivelul intelegerii conducerii executiveAuditul extern : - se realizeaza exclusiv prin firme de specialitate ;- independenta si responsabilitate ;- se respecta normele unui organism profesional ;- asigura credibilitatea necesara pentru terti

162. Enumeraţi opt diferenţe între auditul extern şi auditul intern. Raspuns:

Auditul intern : - face parte din controlul intern al entitatii ;- se realizeaza de regula prin angajatii independenti pe celelalte structuri executive ;- nu are obligatii extra entitate ;- independenta este limitata la nivelul intelegerii conducerii executiveAuditul extern : - se realizeaza exclusiv prin firme de specialitate ;- independenta si responsabilitate ;- se respecta normele unui organism profesional ;- asigura credibilitatea necesara pentru terti

163. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entităţi?

Raspuns:Obiectivele controlului intern sunt :A) Protejarea activelor intreprinderiiB) Asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabileC) Asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderiiD) Promovarea eficacitatii exploatarii

164. Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei entităţi? Raspuns:

Existenta unui plan de organizare, cuprinzand:- definirea cat mai precisa a sarcinilor;- definirea limitelor de competenta si a raspunderilor, ceea ce presupune stabilirea unei ierarhii a carei autoritateeste indiscutabila;

- circulatia informatiilor: circuitele documentelor trebuie sa fie suficent de precise si elaborate pentru a excludeneglijenta si fantezia;- competenta si integritatea personalului sunt esentiale, mai ales la nivelul directiunii; deciziile pe care le iauresponsabilii compartimentelor bune sau rele, se repercuteaza asupra compartimentelor pe care le conduc;- existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la: producerea informatiilor: este recomandata existenta unor instructiuni scrise, sub forma unui manual de proceduri;arhivarea informatiilor: “memoria: unei intreprinderi este un element esential al controlului intern, care conditioneazatoate controalele ulterioare.

166. Definiţi auditul intern şi controlul intern, şi relaţia dintre acestea. Raspuns:

Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea profesionalăefecutată de un profesionist contabil competent şi independent în vederea exprimării unei opinii motivate înlegatură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii (entităţii).Controlul intern. Sistemul de control intern reprezintă un ansamblu de politici şi proceduri puse în aplicare deconducerea unei entităţi în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase şi eficiente aactivităţilor acesteia; implică respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea şi detectareafraudelor şi erorilor, exactitatea şi exhaustivitatea înregistrărilor contabile şi stabilirea la timp a informaţiilor financiare.

Controlul intern al unei entitati se refera la totalitatea prcedurilor si la realizarea lui particpa intreg personalul entitatii respective.Auditul intern al unei entitati se refera la verificarea existentei, adaptabilitatii simodului de aplicare a procedurilor de control intern din entitatea respectiva si se realizeaza prin compartimentedistincte care fac parte din structura si sistemul de control intern al acelei entitatii. El poate fi realizat si de firmespecializate de expertiza contabla (prin externalizare).

audit-2009-oral-05.06.2011-final

Documents