Anul XLVII Nr. 17.352

Joi/Vineri 13 - 14 mai 2010 * 29 Iyyar - 1 Sivan 5770 * 32 pagini * 11.00 şekeli * (la Eilat - 9.20 şekeli)

Saptămânal israelian în limba română bamidbarIerusalim 18.53Tel Aviv 19.08Haifa 19.09

Ierusalim 20.09Tel Aviv 20.12Haifa 20.11

Viaţa NoastrăApare

joi

Ierusalimul şi-a sărbătorit reunificarea

Întîlnirea tradiţională HORAComitetul Executiv al Hitahdut Olei Romania (HOR)

pe ţară invită originarii din România la oPETRECERE CA ALTĂDATĂ!

Evenimentul va avea loc la Tveria, în perioada 13-16 iunie 2010 la Hotelul „Holiday Inn”, cu participarea Excelenţei Sale

dl. Edward Iosiper, Ambasadorul României în IsraelVin să ne distreze şi să

petreacă cu noi:* Regina muzicii uşoare

româneşti” - CORINA CHIRIAC * Regina cântecului de pahar şi de petre-

cere” - ŞTEFANIA RAREŞ!

Preţul: 985 şekeli în 4 rate Înscriere la preşedinţii de filiale sau la d-na

Peretz Oşrat de la Societatea „Shatiah Ha-Meofef” tel: 052-4837166

Patru zile - trei nopţi! O vacanţă de vis!

* Transport cu autobuze de lux

* Excursii pe Platoul Golan

* Trei mese pe zi (pensiune completă)* Intrare liberă la băi

– Hamei Tveria

Miercuri, la cea de a 43-a aniversare a reunificării Ierusalimului, au avut loc numeroase festivităţi care au marcat bu-

curia israelienilor, care au umplut străzile, purtând drapele pentru a se îndrepta spre Zidul Plângerii.

Festivităţile au început marţi seara la Yeshiva Merkaz Harav, cu participarea primului ministru Be-

niamin Netaniahu, a preşedintelui Knessetului, Ruby Rivline, a ministrului Justiţiei, Yaakov Nee-man, şi a numeroase personalităţi. În discursul său, premierul a de-clarat: ”Statul Israel va continua să construiască şi să dezvolte Ieru-salimul. Unii pretind că suntem ocupanţi. Nici un alt popor nu are o asemea legătură cu capitala sa. Nu am renunţat la aspiraţia noastră de a construi în Ierusalim, pe care vom continua să-l dezvoltăm şi să-l transformăm într-un oraş înflori-tor”. Tot în cursul serii de ieri, în cadrul Zilei Studentului, numeroşi artişti au oferit spectacole până no-aptea târziu.

Ieri la prânz a debutat marşul tradiţional ”Fidelii Muntelui Tem-plului” la care au participat sute de persoane.

De asemenea, primarul Ierusa-limului, Nir Barkat şi soţia sa, au oferit o recepţie la muzeul Turnul lui David pentru locuitorii oraşului.

La ora 17. 00 numeroşi tineri au participat la faimosul ”Marş al drapelurilor”, care are loc de 30 de ani. Anul acesta însă, poliţia nu a

permis turul tuturor porţilor vechiului Ierusalim, pen-tru a evita eventuale confruntări cu populaţia arabă.

La ora 18.00 pe Colinele Muniţiilor a avut loc o ceremonie în memoria luptelor grele, soldate cu nu-meroase victime în rândul armatei israeliene, duse pentru eliberarea şi reunificarea Ierusalimului

Ministrul israelian al Afacerilor Strategice:

”Israelul este în măsură

să atace”

Moşe Yaalon, ministrul is-raelian al Afacerilor Stra-tegice, a declarat luni, cu

ocazia unui simpozion privind secu-ritatea naţională, că Israelul dispune de capacitatea tehnologică necesară pentru a ataca Iranul. El a reamintit experienţa israeliană în materie de ata-curi aeriene împotriva duşmanilor, in-clusiv departe de frontierele ţării.

”Fără nici o îndoială noi sun-tem deja în război cu Iranul. Practic, Iranul este cel care înarmează şi con-duce organizaţiile teroriste care ne agresează, Hamas şi Hezbollah. Le furnizează arme şi îi instruieşte prin antrenamente militare. Şi tot Tehe-ranul este cel care îi susţine financiar”, a menţionat Yaalon.

Fost şef al Statului Major al Za-hal, Moşe Yaalon s-a remarcat în anul 2005 când a refuzat să preia coman-da redristribuirii militare de-a lungul Fâşiei Gaza, când fostul premier Ariel Şaron a cerut evacuarea coloniilor din Gush Katif.

Pentru el, progresele tehnologice înregistrate atât la nivelul armamen-tului cât şi al informaţiilor, trebuie să permită lovituri şi mai precise.

”Această capacitate se poate traduce prin lupta împotriva terorismului din Gaza, războiul împotriva rachetelor din Liban, sau un război convenţional împotriva Siriei. Se poate concretiza, de asemenea, printr-un război împotri-va unei ţări mult mai îndepărtate, pre-cum Iranul”, a concluzionat ministrul israelian.

Citiţi astăzi în Viaţa Noastrăpag. 3 - “O surpriză

de proporţii”, “Mini-Maximum”

pag. 7 - Shaul Carmelşi

pag.17 - Moment important pentru

aliaua română

2

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Conform unui sondaj de opin-ie al grupului McLaughlin, preşedintele Statelor Unite ale

Americii, Barak Obama, a pierdut aproape jumătate din sprijinul evreilor americani.

Evreii americani au fost întrebaţi dacă:a) ar vota realegerea lui Obamab) ar vota pe altcineva42% au declarat că l-ar vota pe Obama,

46% ar vota pe altcineva iar12% s-au abţinut sau au refuzat să

răspundăLa alegerile prezidenţiale din 2008,

78% dintre evreii cu drept de vot, adică aproape 8 din 10 l-au votat pe Obama. Sondajul lui McLaughlin, arată că după un an şi jumătate, în aprilie 2010, spriji-nul pe care evreii l-ar acorda lui Obama a scăzut la aproape 4 din 10.

Sondajul arată că segmentele incluzând evreii ortodocşi/hassidici, conservatori şi cei care au prieteni sau rude în Israel, ca şi acei care au vizitat Israelul, ar vota pe altcineva.

Printre ortodocşi / hassidici 69% ar vota pe altcineva, în timp ce 17% l-ar alege iar pe Obama. Printre conservatori, raportul a fost de 50% contra a 38% pro Obama.

Printre reformaţi, o uşoară majoritate de 52% l-ar mai sprijini pe Obama, în timp ce 36% ar alege o altă persoană. Dintre cei care au rude în Israel, aproximativ 50% au spus că ar alege pe altcineva, în timp ce 41-42%, l-ar realege.

Jumătate din evreii votanţi au apro-bat atitudinea pe care Obama o are în relaţiile cu Israelul în timp ce 39% sunt în dezacord cu el.

Acest rating nu este de loc bun pentru un grup de votanţi dintre care 59% sunt democraţi şi numai 15% republicani, menţionează analistul sondajului.

52% dezaprobă ideea ca America să recunoască Palestina drept stat indepen-dent peste doi ani, 62% sunt de părere că indiferent dacă Palestina va fi recunoscută ca stat, operaţiunile ostile Israelului vor continua, şi numai 19% consideră că pal-estinienii vor vieţui în pace cu Israelul.

Dacă Obama pierde sprijinul grupului evreiesc, este foarte posibil ca republicana Sarah Palin să fie cea care va câştiga.

La dineul dat în 4 mai de către Time Magazine în cinstea « celor mai influenţi 100 oameni de pe glob » ea a purtat o broşă din steagurile SUA şi Israel.

Israelul a fost admis în OCDE

Printr-o decizie luată în unanimitate luni de cei 31de membri ai săi, Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare (OCDE) a primit Israelul în rândurile sale. Votul s-a desfăşurat la sediul din Paris al organizaţiei şi conform unor surse politice israeliene, nici un stat membru nu s-a opus aderării Israelului.

Vestea a fost primită cu satisfacţie în Isra-el. Cu toate că se ştia aproape sigur că această candidatură a statului evreu va fi acceptată, au existat totuşi îndoieli datorită unor opoziţii venite în special din partea Autorităţii Palesti-niene. Drept pentru care, Israelul a fost nevoit să lanseze o acţiune diplomatică pentru a cont-racara tentativele liderilor palestinieni.

Premierul AP, Salam Fayyad, a trimis o scrisoare miniştrilor Afacerilor Externe ai ce-lor 31 de state membre OCDE, în încercarea de a-i determina să voteze împotriva Israelului. În această scrisoare, el a pretins că Israelul nu are dreptul la acest parteneriat, datorită ”violării drepturilor omului” în relaţiile cu palestinienii, ”contrar valorilor OCDE”. Israelul trebuie să se conforme normelor şi standardelor stabilite de cele 31 de state membre, în domeniile pieţelor financiare, legislaţiei anti-corupţie, tehnolo-giei, inovaţiilor şi investiţiilor. În ultimele luni, organizaţia a încheiat o serie de acorduri cu Is-raelul asupra modalităţilor de tratare a trei subi-ecte problematice: politica anti-corupţie, stabili-rea legislaţiei privind proprietatea intelectuală şi excluderea statisticilor referitoare la teritoriile palestiniene, care nu sunt considerate de către OCDE drept parte a statului evreu.

În urma votului de luni, primul ministru is-raelian Beniamin Netaniahu preconizează să se deplaseze, la sfârşitul lunii mai, în fruntea unei delegaţii, la sediul din Paris al organizaţiei. El va efectua această călătorie pentru a participa la o ceremonie organizată în onoarea Israelu-lui, şi va fi însoţit de Avigdor Lieberman, şeful diplomaţiei israeliene, Yuval Stenitz, ministru de Finanţe şi Beniamin Ben Eliézer, ministrul Comerţului şi Industriei.

Steinitz a salutat această veste bună, dar a ţinut să precizeze că trebuie aşteptată o con-firmare oficială de la Paris, după votul statelor membre, pentru a considera că această decizie este definitivă. El a estimat că aderarea Israe-lului la această organizaţie prestigioasă are o importanţă considerabilă din punct de vedere socio-economic. Conform ministrului israe-lian, este vorba şi de un impact politic, Israelul obţinând practic legitimarea politicii sale priv-ind drepturile cetăţenilor săi şi a eforturilor pen-tru prezervarea mediului înconjurător. Steinitz a conchis: ”Pentru noi este o zi de sărbătoare”.

În plus, această aderare va permite Israe-lului să dialogheze cu reprezentanţii celor mai importante economii din lume, dar şi să încu-rajeze o ameliorare a administraţiei publice is-raeliene, managementul societăţii israeliene, re-ducerea primelor de risc israeliene şi atragerea de investiţii.

OCDE a fost creată ân 1961, înlocuind OECE (Organizaţia europeană de cooperare economică) care funcţiona din 1948. La ora actuală, organizaţia grupează toate ţările dez-voltate şi democratice din lume, jucând în spe-cial un rol de adunare consultativă.

Deviza OCDE este lupta pentru o economie mondială mai puternică, mai sănătoasă şi mai justă.

Sondaj de opinie:

Obama a pierdut mai bine de jumătate din sprijinul electoratului evreu

Lansare de cărţi la Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română

U.A.S.I şi A.S.I.L.R. în parteneriat cu Editura ”24 Ore” din Iaşi organizează luni, 17 mai, la ora 17.00, la Casa Scriitorilor ”Beit Cernihovski” din str. Kaplan nr. 6, Tel Aviv, o seară de lansare a cărţilor israeliene apărute de

curând la editura ieşeană. - ”Între Patri şi Matrie” de Shaul Carmel- ”Somnul de după amiază al Atlanticului”, de I.Ştiru- ”Uită-mă” de Berthold AbermanPoetul Adi Cristi, directorul editurii, va vorbi despre cărţile scriitorilor israelieni

de limbă română apărute la editura sa, ”24 Ore”.Scriitorii Iosef Eugen Campus, Andrei Strihan şi G. Mosari, vor prezenta cărţile,

în ordinea de mai sus. Cu o zi înainte, duminică 16 mai, Cercul Cultural din Haifa, în colaborare cu filiala

HOR din oraş va organiza la ora 17.00, la sediul HOR din str. Nordau nr. 10, o după amiază literară în care vor fi prezentate cele trei cărţi amintite mai sus şi autorii lor.

Lea Ben Hilel

Doi arabi israelieni arestaţi pentru spionaj

Poliţia a anunţat luni că în ultimele săptămâni, Shin Bet, (Serviciul israelian de securitate internă) a arestat doi arabi israelieni bănuiţi de a fi spionat şi co-laborat cu Hezbollah. Cei doi suspecţi sunt Ameer Makhoul, 42 de ani, care

se află în fruntea ”Ittijah” (Uniunea Asociaţiilor Comunităţilor arabe) - care grupează ONG-uri arabe din Israel - şi Omar Abdo, 40 de ani, din Kfar Kana, un militant al partidului arab israelian Balad. Makhoul a fost arestat pe 6 mai, iar Abdo pe 24 aprilie.

Conform comunicatului Poliţiei ”cei doi sunt bănuiţi de a fi afectat în mod grav se-curitatea statului. Ancheta este în curs”. Aceste informaţii au fost făcute publice după ridicarea parţială a cenzurii mediatice impusă de autorităţile israeliene. Detalii priv-ind această afacere au circulat în schimb în ultima săptămână în comunitatea arabilor israelieni, declanşând noi dezbateri referitoare la cenzură şi la afacerile care privesc securitatea naţională.

VIAŢA NOASTRĂ

3

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Moartea marelui ziarist Alexan-dru Mirodan a făcut ca revista sa mult apreciată “Minimum”

să-şi înceteze apariţia. Spre regretul cititorilor de limbă

română! Încercările unor prieteni ai defunctu-

lui şi ai unor oameni de cultură care au tatonat posibilitatea ca revista să-şi con-tinue apariţia, desigur cu specificaţiile de rigoare, s-au lovit de refuzul definitiv al familiei şi moştenitorilor lui Mirodan.

În aceste condiţii, un grup de entuziaşti şi profesionişti ai scrisului s-au lansat în aventura spirituală şi jurnalistică de a tipări o nouă revistă bilunară sau trimestrială, care se adresează publicului ales al citito-rilor şi abonaţilor “Minimum”.

L-am “prins” pe dl. Teşu Solomovici, scriitor şi editor, într-un moment deosebit: cel al predării noii reviste la tipografie.

- E o surpriză de proporţii, i-am spus. În acestă criză generală Teşu lansează o nouă revistă, care să ocupe locul lăsat gol de “Minimum”?

- Ferească Domnul, nimeni n-ar îndrâz-ni comparaţia. Mirodan a fost un gazetar de geniu, revista sa - un model. Dar a rămas un vid, în care intrăm cu paşi mici şi umili, lansându-ne în această aventură jurnalistică, cum aţi numit-o chiar dvs. Re-vista se va numi “Mini-Maximum”, şi tot ce putem spera este ca maximum să se ap-ropie de stacheta pe care a înălţat-o “Mini-mum”.

- Colaboratori?- Aproape toţi cei care scriau şi la

“Minimum””-ul lui Mirodan, adică: prof.

Eugen Iosif Campus, prof. Andrei Stri-han, G. Mosari, Dorel Schor, la care s-au adăugat în primul număr al revistei deputat dr. Aurel Vainer, preşedinte le F.C.E.R., po-etul şi ziaristul Boris Marian, romancierul Mirel Brateş, prof. dr. Riri Sylvia Manor, Mircea Crişan, dr. Harry Reininger, Teşu Solomovici ş.a.

- Ţi-ai impus nişte constrângeri, renunţări, compromisuri?

- Niciuna, sunt destul de cunoscut pen-tru mania de a intra cu capul în ziduri, aşa că, veţi vedea, revista va respira cu intensi-tate viaţă, şi viaţa nu-i lipsită de confruntări mai mult sau mai puţin dramatice.

- Adică scandaluri?- Spune-le cum doreşti!- Mă faci curios...- Asta am şi dorit!- Succes, amice, şi norocul cu...”Mini-

Maximum”!

Nando Mario Varga

O surpriză de proporţii

Ce ne pasă nouă?... de alegerile din Anglia

Olga RONAI

Hotărât lucru, 6 nu-i un număr cu noroc, pe 6 mai au fost alegeri în Marea Britanie: ce ne pasă nouă, nu suntem britanici, Albionul nici

moneda euro n-a adoptat-o, să fie la ei acolo!Oricum, e o ţară relativ mică, locuită de ceva peste 40

milioane de suflete, străbătută de meridianul Greenwich, punctul 0 al world time şi placa turnanta a finanţelor lu-mii, evoluţiile din London City au efecte globale...

6 mai, zi cu ghinion, alegerile din UK influenţează in-evitabil evoluţia bursei de pe Wall Street, un trader năuc a făcut alaltăieri o eroare de trei cifre care a arunca-o la pământ după tranzacţionarea unui miliard de active in-existente, şi-a mai revenit în final dar cu pierderi care au avut un impact negativ asupra burselor asiatice şi mai de-parte... asta în timp ce englezii stăteau cu orele la coadă la centrele de votare şi nu puţini, s-au pomenit cu uşa-n nas! Rezultatul alegerilor a confirmat cele mai rele aşteptări, un ‘hunt parliament’ ca cel din 1974, care a agonizat cele câteva luni de dinaintea alegerilor anticipate...

Ce ne pasă nouă, slavă Domnului, nu suntem britanici, ţara noastră, Israelul, n-are cum să atingă deficitul bugetar monstruos al UK... Problema e că economia britanică se sprijină pe servicii financiare de nivel global, adică şi pe banii noştri, câţi or fi ei...

Se întrezăreşte un colaps ca în Grecia, asta după ce pompierul scoţian Gordon Brown s-a dovedit incapabil să limiteze pârjolul, iar dacă tot el va fi pus să-l stingă, cum, cu ce şi cu cine, cu concetăţenii lui apucaţi de greţuri când îl văd la ştirile tv?

Vestea bună este că pensionarilor şi funcţionarilor pu-blici români - medici, profesori, administraţie publică, poliţie, etc. li se vor tăia pensiile şi salariile cu 15 re-spectiv 25% începând de luna viitoare; oricum, încasau banii degeaba, pensionarii ar fi făcut bine să dea colţul, iar doctorii, să plece în UK, unde şomajul e în creştere inexorabilă, a trecut deja de 8%!

Vedeta ştirilor tv globale de joi seara a fost regina An-gliei, lasa că nu-i telegenică.

Ce ne pasă nouă, chiar şi pe cei care ignoră existenta UK îi aşteaptă vremuri grele!

Marşul Vieţii pe pământul României (14 – 20 Iunie 2010)

În perioada amintită mai sus un grup de 80 -120 israelieni - în frunte cu deputatul Ilan Gilon şi rabinul avocat Josef Wasserman - vor vizita România.

Scopul principal îl va constitui organizarea – precum în Polonia, în ultimii ani – a Marşului Vieţii. La data prevăzută se vor împlini 70 de ani de la primul pogrom - din Dorohoi – motiv pentru care vom începe Marşul în această localitate, urmând ca a doua zi să fim în Iaşi, de unde, cu 69 de ani în urmă, mii de evrei au fost duşi spre exterminare.

Marţi 15.06.2010 intenţionând să cinstim, la faţa locului (în Dorohoi), memoria fraţilor noştri ucişi, să comemorăm 70 de ani de la pogrom. Este prevăzut ca Marşul Vieţii să fie organizat de la Primărie spre Cimitirul Evreiesc, cu participarea tineretului israelian şi cel român.

Ceremonia religioasă - de comemorare a victimelor pogromului din Dorohoi şi îm-prejurimi – se va desfăşura la cimitirul evreiesc, unde se vor depune coroane de flori din partea ambelor delegaţii, ale ambelor guverne, cât şi din partea elevilor.

În aceeaşi zi se va organiza şi o Seară Culturală – cu participarea delegaţiei din Israel, împreună cu primarul oraşului Dorohoi, cu cetăţenii oraşului şi cu d-nul Mihai Debeli.

Miercuri 16.06.2010 se va plecaspre Iaşi - unde vom comemora, la Cimitirul Evrei-esc al oraşului şi în cimitirul din Podul Iloaiei, 69 de ani de la pogromul în care mii de evrei au fost duşi spre exterminare.

Pentru asigurarea succesului acestui Proiect special, cu rezonanţă istorică şi morală, cei interesaţi sunt rugaţi să ia legătura cu biroul asociaţiei, pentru înscriere şi informaţii, TEL: 04-8573344 sau 057-2794873

Deoarece numărul locurilor este limitat, înscrierile vor înceta odată cu completarea listelor de solicitanţi.

Rabin avocat Iosef Wasserman

Veşnic neconsolaţi, amintim că la 17 mai 2010 se împlinesc 18 ani

de la dispariţia dragei noastre

Frida Strulovici ז``לBotoşani – Bucureşti – Hulon

Fie-i amintirea în veci, binecuvântatăFamilia

Ne-am informat pentru dvs

Începând din 10 mai artistul fotograf Ar-mand Beraru prezintă o expoziţie de foto-grafie în color la clubul pensionarilor

KENES din Haifa, str. Ruth Hacohen 16.În acelaşi timp artistul israelian participă, cu

imagini din Israel, la expoziţia internaţională de fotografie organizată de Asociaţia de Artă Fotografică din Japonia, la Muzeul din Kyoto.

4

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

După nuvela lui Cara-giale „O făclie de Paşti”, literatura română a

lepădat, într-o bună măsură, modelele caricaturale ale evreului lacom şi fără suflet (v. „Imaginea evreului în cultura română” de Andrei Oişteanu – Ed. Humani-tas, două ediţii şi traducerea acesteia în engleză). Au urmat piesa „Manasse „de Ronetti-Ro-man, care a stârnit dispute leg-ate de asimilare, apoi Sadovea-nu cu proze scurte, în care apar şi personaje- evrei, evreice, un lung şir până la Matei Călinescu, autor al prozei- eseu, „Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter”. Dar nu dorim să facem aici o trecere în revistă a „problemei evreieşti” (v. „Problema evreiască” -an-tologie de articole- Ed. Ideea Europeană-2006). Ne oprim la Liviu Rebreanu la care remarcăm modul în care a gândit acest scri-itor, care, credem, ar fi meritat cu prisosinţă premiul Nobel, precum W. Reymont, scriitor polonez, cu „Ţăranii”. Se ştie că răscoala de la 1907 a fost provocată nu numai de agitatori veniţi din Ru-sia, cum afirmă unii, aceşti agitatori fiind, evident, evrei (aşi, de unde?), dar şi de starea deplorabilă în care se afla ţăranul român, exploatat (să ne scuze antimarxiştii, dar exploatar-ea nu a fost inventată de Marx) de moţieri prin intermediul arendaşilor. Printre arendaşi erau, fără îndoială, şi evrei.

Dar nu este vorba de o majoritate. Nimeni nu poate afirma că arendaşii erau sau nu corecţi, fără date con-crete, funcţia fiind necesară. Revolta ţăranilor s-a îndreptat mai mult îm-potriva arendaşilor, inclusiv evrei, decât împotriva moţierilor care nici nu-şi cunoşteau bine moşiile. Este o realitate. Ei bine, în ro-manul „Răscoala”, Rebtreanu a evi-tat, cu bună ştiinţă, scenele de furie antievreiască, scene reale, înregis-trate de istorici. Se va spune, da, dar soţia, Fanny, era evreică. Credem că Rebreanu era un scriitor care ţinea la reputaţia sa pentru a nu se compro-mite cu interpretări deformate şi de-formante. Tot lui Rebreanu îi aparţine povestire cutremurătoare „Iţic Ştrul

dezertor”,. Ca o paranteză, atât Iţic, ca şi Ştrul sunt nume care apăreau cel mai des în anecdotele şi carica-turile antisemite în ultimii 150 de ani. Iţic provine de la Isaac, al doi-lea Patriarh, iar Ştrul de la Israel, nu-mele păurtat prima oară de Iaacov, al treilea Patriarh, semnificaţia aces-tui nume fiind - „Cel care s-a luptat cu Domnul”. Prin idişizare, numele au devenit, fără voia evreilor, peiorative, în gura unor xenofobi.

De aceea un neprieten m-a numit o dată ben Şmil, fără a şti că Şmil provine de la Şmuel sau Samuel, nu-mele preotului care i-a uns pe regii Saul şi apoi, pe David. Din ignoranţă... se naşte Electra antisemită.

In povestirea lui Rebreanu un evreu pe care plutonierul nu-l putea suferi, din motive absolut aberante, xenofobe, este trimis la moarte, pe linia frontului, execuţia urmând a fi pusă pe seama unui glonţ rătăcit. Dar executantul, un simplu soldat se milostiveşte de Iţic, nu-l împuşcă, îl lasă doar întzre linii. Aceasta a fost soarte evreilor timp de 2000 de ani, despre care a scris şi Mihail Sebas-tian. „Între liniile frontului”, fără pa-

trie, fără dragostea semenului, singur în faţa morţii.

Puţine povestiri din litera-tura universală ating valoarea umanistă a acestei proze.

Ce m-a făcut să scriu această pledoarie pentru umanism? Se ştie că popularitatea lui Vad-im Tudor în primii ani de la nu-mita revoluţie din 1989 s-a ba-zat în bună parte pe xenofobie, negaţionism. Cu timpul, cam după 2005, PRM a devenit mai puţin popular problemele eco-nomice fiind mult mai impor-tante decât gălăgia patriotardă şi nocivă a celui care se declara prieten. Apropiat al extremis-tului francez Le Pen. De unde şi lozinca ridicolă- „Naţionalişti din toate ţările, uniţi-vă”.

Ceea ce mă poate mâhni astăzi este atitudinea câte unui strigător pe site, pentru că Internetul a ajuns ca un stadion de fotbal, difererenţa fiind lipsa zgomotului de fond. Un oarecare mă taxează la fiecare replică, apelând la et-nicitatea mea, scriind „evreii ştiu şi ei să înjure”, de parcă eu aş reprezenta pe cei 14 milioane de

evrei din lume. Acelaşi personaj mă numeşte lipsit

de oricare talent, agramat, calificând atitudinea mea ca obsesiv-anti-antisemită, de parcă nu există nicăieri aşa ceva. Mai mult, omul spune că are doi prieteni evrei, ceea ce este foarte mult pentru nivelul său de înţelegere a interetnicităţii moderne, europene. Nu am întâlnit un singur antisemit care să recunoască pe faţă că este aşa ceva, indivizii respectic-tivi mă acuză pe mine de obsesii şi de încercarea de a-mi ascunde lipsa de har prin combativitatea „ridicolă” pe care o manifest.

Este adevărat – evreul ar trebui să facă pasul mare şi ciocul mic, vorba din armată. Că am sau nu am talent, nu intră în discuţie aici, pe nimeni nu ar trebui să enerveze lipsa de har a unui om, doar nu jignesc pe nimeni prin mediocritatea mea. Mai mult supără faptul că îmi permit să vor-besc de funie în casa spânzuratului. Regret din inimă, nu aş fi scris aşa ceva dacă nu aş avea elemente indu-bitabile.

Boris MARIAN Corespondenţă din Bucureşti

Liviu Rebreanu şi unii strigători de azi

VIAŢA NOASTRĂ

5

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Am stat mult şi m-am gândit, dacă să m-apuc să scriu sau nu despre această problemă care

mă frământă, deoarece s-a tot scris şi s-a tot vorbit de ea. Nici măcar n-am ştiut la început cum să-mi întitulez materialul.

Însă când săptămâna trecută am auzit şi citit în media ebraică despre faptul că Siria şi Iranul continuă să înarmeze organizaţia teroristă Hizballa, din Liban - nefiind vor-ba numai de sudul Libanului - mi-am zis că, totuşi, voi scrie câteva rânduri. Încă de când acum câteva luni săptămânalul bri-tanic, care tratează probleme de apărare, “Jains” (dacă nu mă-nşel, căci îmi scapă titlul exact), scria că “Siria a transmis Hizbalei rachete M-600 de fabricaţie pro-prie, rachete “capabile să lovească orice punct din teritoriul israelian”, am înţeles că acesta este un serios semnal de alarmă. Mai mult, şeful departamentului de cercetare din cadrul Serviciului de Informaţii Militare al Armatei (“Aman”), colonelul Iosi Baideţ, într-o informare în faţa Comisiei de Apărare a Kne-setului a afirmat că “Iranul şi Siria organizează un sistem foarte dezvoltat de transmitere de ar-mament din cele mai moderne Hizballei, pre-cum şi rachete de lungă distanţă” adăugând, în acelaşi timp, ca o directă atenţionare, că “Hiz-balla model 2010 se deosebeşte fundamental în capacitatea sa miltară de ceea ce a fost în 2006”. Chiar dacă factori militari şi de apărare israelieni şi-au exprimat opinia că “după toate aparenţele” Hizballa n-ar fi interesat, momentan, într-un război cu Israelul, totuşi îmi permit să cred că nu putem în nici un caz rămâne indiferenţi faţă de o asemenea situaţie.

Aceste transferuri de rachete au fost confir-mate din diferite surse şi, desigur, nu este de mirare că faptul constituie o serioasă problemă în discuţiile factorilor de conducere israelieni cu omologii din SUA şi Europa, aşa cum nu este de mirare că exsită o colaborare seioasă şi cu NATO în această privinţă, după cum a afirmat şeful sectorului de apărare contra rachetelor, din cadrul NATO, Alan Bary, la recenta reuniune internaţională de apărare - prima de acest fel - care a avut loc în ţara noastră. Trebuie subliniat că în cadrul diverselor sisteme de apărare expuse cu această ocazie, s-a remarcat, evident, şi siste-mul de rachete israelian “Hetz”.

Este, însă, logic şi de la sine înţeles că această comportare a Siriei nu preocupă numai Isarelul ci şi Statele Unie. Aşa că mi se pare firesc că Preşedintele Obama continuă încă să considere Siria drept o ţară care “sprijină terorismul”. Ba chiar a declarat că “acţiunile Siriei vor determi-na hotărîrea dacă sancţiunile împotriva ei se vor înnoi sau se vor anula”.

Din păcate, însă, în spatele Siriei se află Iranul, care nu numai că sprijină toate aceste acţiuni ale ei, dar continuă să susţină pe toate căile posi-bile, terorismul imediat înconjurător Isarelului. Desigur că nu spun nici o noutate, astea fiind lucruri bine cunoscute şi nu numai de noi. Toc-mai de aceea mă miră că “procesul” de hotărîre a sancţiunilor mult trâmbiţate de statele vestice durează aşa de mult. Da, ştiu, Consiliul de Secu-

ritate trebuie să voteze unanim acestea şi evident că aici e buba, ba rusească, ba chinezească. Stau doar şi mă gândesc că dacă, totuşi, ar vrea fo-arte tare, domnul Preşedinte B. H. Obama, chiar nu ar putea găsi soluţii de a impune deja aceste sancţiuni, până nu va fi prea târziu?!?

Maimuţoiul de Ahmedinegead, a fost sin-gurul şef de stat care a participat la recenta conferinţă ONU pentru neproliferarea armelor nucleare. Desigur, fiind şef de stat, membru al ONU, nu poate fi împiedicat să intre pe terito-riul Statelor Unite. Diplomaţia, bat-o vina!! Dar, din fericire,aşa cum s-a văzut, când a luat cuvân-tul, reprezentanţii a numeroase state din lume, participante la reuniune - la diferite nivele - au părăsit imediat sala de conferinţe. Evident că cei rămaşi l-au aplaudat frenetic pe maimuţoi. Şi, desigur, dumnealui nu a pierdut ocazia să “denunţe” Satele Unite ca fiind sursa terorii în lume”, adăugând chiar, într-un interviu acordat agenţiei iraniene de presă “Pars” înainte de plec-area la New York că ar “deţine documente” din care rezultă că “de ani de zile Satele Unite menţin relaţii cu grupări teroriste din lume susţinându-le”. În ce priveşte Israelul evident că a “vorbit” despre faptul că ţara noastră deţine o cantitate de arme nucleare, dar evident cu critica şi limbajul său cunoscut.

Ceea ce este şi mai îngrijorător în perioada asta, paralel cu manifestările şi declaraţiile “paşnice” ale lui Ahmadinegead, sunt manevrele militare multiple pe care le efectuează Iranul, aviatice şi maritime. prezentând cu această oca-zie şi o serie de arme şi rachete noi. Aşa cum a declarat, acum câteva zile, ministrul iranian al apărării, Ahmed Whahidi, “noul sistem iranian de apărare antirachetă de producţie proprie, va fi pezentat în curând”. Este de la sine înţeles că aceste declaraţii nu se adresează numai Israe-lului, ci aşa cum se spune “cine are urechi să audă”!

***

În altă ordine de idei, mai există un lucru care, din păcate, pentru noi israelienii este nu numai trist şi îngrijorător, dar şi foarte supărător. Primirea lui Ahmedinegead la New York de către reprezentanţii Neturei Karta, aceşti evrei

neevrei, antisionişti, care nu odată ne-au făcut rău şi care nu sunt la prima lor manifestare de efuziune faţă de acest înrăit anatiisraelian. Din păcate, însă fiecare pădure îşi are uscăturile sale. Şi, măcar, de-ar fi numai ăştia !!

*** În timp ce scriu acest articol am auz-

it o ştire la radio, precum că la propune-rea Turciei (da, aţi citit bine!) ministrul de externe iranian a exprimat acordul Iranului de a proceda la “discuţii” de “reevaluare a situaţiei” cu ţările euro-pene”. Mai mult, pe scenă a apărut, pe lângă Turcia şi Brazilia, premierul turc şi preşedintele brazilian urmând ambii să viziteze Teheranul săptămâna asta, ambele ţări oferindu-se a fi gazdă pentru

asemenea discuţii. Şi, ca un făcut, “întâmplător” ministrul de externe iranian Montaki urma să se întâlnescă tot săptămâna asta cu ministrul de externe al Uniunii Europene, dna Ashton (aceeaşi care, nu de mult, a cerut Israelului să se “tempereze” - vezi Doamne - în relaţiile sale cu palestinienii!). În orice caz iertat fie-mi scep-ticismul în legătură cu rezultatele şi mai ales cu deznodământul acestor evenimente.

***

Aşa că, după cum se poate vedea, din păcate, motive de îngrijorare avem. Sperăm, totuşi că declaraţiile de “prietenie nezdruncinată” (mai ţineţi minte termenul ăsta?) ale SUA faţă de ţara noastră, repetate de atâtea ori şi de Obama şi de dna Hillary Clinton şi de mulţi alţi factori guvernamentali americani, se vor dovedi reale şi nu numai vorbe goale, la o adică, Doamne fereşte!! De ce spun asta? Deoarece în ultimele zile se vorbeşte tot mai mult despre nişte recente declaraţii ale fostului ambasador al SUA la ONU, John Bolton, care spunea că “în ultima perioadă Egiptul şi guvernul preşedintelui Obama depun eforturi comune concentrate pentru a “determina Israelul să renunţe la armamentul său nuclear”, adăugând totodată că el “este foarte îngrijorat de eventualele rezultate ale unui asemenea efort”, referindu-se mai ales la intenţia preşedintelui american de convocare a unei conferinţe internaţionale pentru “crearea unui Orient Ap-ropiat fără armament nuclear”. Şi ambasadorul Bolton ştie bine ce spune, exprimându-şi aceste temeri !!

Nu mai puţin răsunătoare sunt şi declaraţiile conducătorilor diverselor ţări europene şi nu pot să zic şi aici decât, Doamne fereşte să avem ne-voie de aşa ceva. De susţinere? DA !! avem mare nevoie, dar numai pe plan politic internaţional, pentru evitarea şi dejucarea atâtor acţiuni teror-iste şi hotărîri antiisraeliene.

Căci în ce priveşte planurile şi încercările duşmanilor din afară de a ne lovi, grija şi vigilenţa trebuie să fie, evident, în primul rând şi în primul rând, ale noastre. Iar în ce priveşte apărarea efectivă a ţării, întâi şi-ntâi baza este propria-ne putere şi Ţahalul.

Motive de îngrijorareIvan LUNGU

6

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Rubrica de faţă s-a născut din nevoia şi dorinţa de a infor-

ma şi sprijini cititorii noştri ce au familii, ascendenţi, legături şi interese de orice natură în România.

Vom prezenta drepturile cetăţenilor străini, dreptu-rile de proprietate mobilă şi imobilă, acţiuni în re-constituirea drepturilor de

proprietate pentru averea pierdută (confiscată sau preluată abuziv de statul român), cetăţenia, adopţia, înfiinţarea şi funcţionarea firmelor, investiţii, fon-duri de investiţii, acordarea de credite cu rambursare parţială sau totală, administrarea afacerilor, a lo-curilor de odihnă veşnică a părinţilor şi bunicilor, despre litigii şi apărări în faţa justiţiei, parchetelor, notarilor, autorităţilor publice, în faţa persoanelor fizice şi juridice.

Rugăm ca toţi cei ce au interese în România să ne scrie pe adresa de email viatanoastra2004@yahoo.com Prin contactul nostru cu cititorii dorim să fim utili vieţii şi averii lor.

***

1. Întrebare: M.N. din Ierusalim, este interesată să ceară majorarea pensiei de întreţinere pentru minora S.B. în vârstă de 9 ani, născută din relaţia extraconjugală cu T.B. din Constanţa.

Răspuns: Aveţi la îndemână acţiunea judecătorească de majo-rare a pensiei de întreţinere pentru minora S.B. aflată în întreţinerea dumneavoastră. Cu o astfel de acţiune, vă puteţi adresa fie instanţei din Israel în raza căreia domiciliaţi dumneavoastră, fie Judecătoriei din Constanţa, România, unde domiciliază pârâtul. Acţiunea judecătorească trebuie să cuprindă: numele, prenumele dumneavoastră, precum şi domi-ciliul actual; numele, prenumele şi data de naştere a minorei; numele, pre-numele şi domiciliul părâtului. În cuprinsul cererii judecătoreşti, trebuie să arătaţi situaţia de fapt, numărul, data şi instanţa hotărârii judecătoreşti prin care pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere lunară. În petitul acţiunii, indicaţi suma pe care o doriţi cu titlu de pensie lunară de întreţinere, ataşaţi actul de naştere al minorei, hotărârea judecătorească anterioară, dovada veniturilor dumneavoastră lunare şi indicaţi locul de muncă al pârâtului. Acţiunea şi actele anexate acesteia, trebuiesc expedi-ate pe adresa instanţei unde doriţi să vă judecaţi. Cereţi judecarea cauzei în lipsa dumneavoastră, în temeiul art.242, pct.2 Cod procedură civilă român, dacă vă judecaţi la instanţa din Constanţa sau apelaţi la serviciile unui avocat.

2. Întrebare: N.A. din Haifa ne întreabă cum poate să se retragă dintr-o firmă constituită cu un partener român în România, la Ploieşti.

Răspuns: Dacă aveţi motive temeinice sau doriţi retragerea din firmă, trebuie să convocaţi dumneavoastră sau coacţionarul, o adunare generală.

Această adunare generală se convoacă în scris cu cel puţin 15 zile înainte de desfăşurarea acesteia. Convocarea se realizează prin scrisoare, fax, e-mail sau chiar notă telefonică. Dacă nu cunoaşteţi adresa parten-erului dumneavoastră, puteţi publica convocarea într-un ziar de largă circulaţie din România. Adunarea generală se poate desfăşura prin par-ticiparea ambilor acţionari sau prin mijloace tehnice de comunicaţie, fiecare fiind la domiciliul său. În timpul adunării generale propuneţi re-tragerea dumneavoastră. Dacă partenerul este de acord, întocmiţi un pro-ces verbal al adunarii generale, semnat de ambii participanţi, care se de-pune la Registrul Comerţului din Ploieşti. Registrul Comerţului operează modificările aprobate de adunarea generală şi partenerul dumneavoastră devine unic acţionar şi asociat. În timpul adunării generale veţi cere ca valoarea a jumătate din patrimoniul societăţii să vă parvină în bani. Dacă nu vă înţelegeţi cu acesta, puteţi cere în faţa Tribunalului Prahova printr-o acţiune în judecată, expertizarea patrimoniului şi acordarea cotei de 50% în bani. Nu puteţi pretinde atribuirea unor bunuri. Acţiunea este complexă şi aveţi nevoie de un specialist.

POŞTA JURIDICĂ

prezentată deav. Lucian Piţigoi

Ziua Ierusalimului43 de ani de la eliberarea şi

reîntregirea oraşuluiRabin avocat Iosef WASSERMAN

28 Iyar este Ziua Eliberării oraşului vechi al Ierusalimului, Muntelui Templului şi Zidului de Apus, în timpul războiului de şase zile.

În afară de luna renaşterii, data proclamării Statului Israel, care a avut loc la 5 Iyar 5708 (1948), Ziua Indepedenţei statului evreu, mai există încă o dată la care a avut loc un eveniment important pe drumul relizării „Începutu-lui mântuirii” generaţiei noastre. Ea este 28 Iyar, Ziua Eliberării Ierusalimu-lui, proclamată pentru totdeauna ca „Ziua Ierusalimului”.

Consiliul Superior Rabinic al Is-raelului a stabilit ca în această zi, rugăciunea să cuprindă psalmii de laudă („Halel”), care trebuie citiţi în sinagogi. Există obiceiul de a veni în aceeaşi zi la Ierusalim, în amintirea pelerinajului care avea loc odinioară, precum şi ca expresie a autoidentificării cu capitala Israelului şi cu speranţa re-construirii Templului.

După 19 ani de la întemeierea Statu-lui, conducătorii statelor arabe l-au

ameninţat cu un război distrugător. Ei au concentrat forţe militare uriaşe lângă graniţele de nord, de est şi de sud ale ţării. Zahal (Armata de Apărare a Israelului) nu a avut altă posibilitate decât să înceapă un război preventiv de apărare pe aceste trei fronturi, cu scopul de a sparge centura de sufocare şi de înconjurare.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, care a venit în ajutorul fiilor săi, aşa cum a venit în toate războaiele Israelului, Zahal a reuşit să distrugă principalele centre de forţă ale duşmanului pe cele trei fronturi. După 6 zile de lupte crâncene a avut loc o victorie strălucită, Israelul înfrângând duşmanul în Peninsula Sinai, Platoul Golan, Iehuda şi Şomron. Zahal a ajuns la o culme istorică în ziua de 28 Iyar 5727 (1967), când trupele noastre au pătruns în oraşul vechi al Ierusalimului, aflat în mâinile duşmanului – şi l-au eliberat, ajungâng în interiorul său, la Zidul de Apus, rămăşiţă a Tempului.

În anul 5708 (1948), gânduri multe au năpădit asupra poporului evreu. Atunci am reuşit să obţinem independenţa Israelului, statul poporului evreu, dar n-am reuşit să primim Ierusalimul. El a rămas împărţit, tăiat în două. Un zid despărţea între noi, pe de o parte – şi oraşul vechi şi Muntele Templului pe de alta. Era un zid în inimă şi un zid fizic, rreal. Încercările repetate de a elibera Ierusalimul nu au reuşit. Ce s-a întâmplat? De ce în cel mai sfânt război care a avut loc în Ereţ Israel, au rămas în afara Statului Israel nou creat, tocmai Ierusalimul dintre ziduri, oraşele Beit Lehem, Hebron şi altele, tocmai aceste locuri? Poate că războiul de independenţă ar fi fot o aventură? Poate că Dumnezeu nu este mulţumit de acest lucru?

Pecetea de sus, din cer, care a venit să pecetluiască soarta acelui război, „vasul de ulei” care să ne justifice calea, este războiul de şase zile. Am intrat în Ierusalim şi am reuşit să-l eliberăm, în 2-3 zile.

În timpul războiului de şase zile am văzut dovezi de unitate şi dragoste între evrei. A fost instaurat un guvern de unitate naţională, s-au prăbuşit paravanele şi barierele, ca prin farmec au dispărut toate acele lucruri care îi depărţeau pe evrei între ei. Chiar şi evreii depăstaţi, asimilaţi, care nu ştiau nimic despre iudaism, s-au trezit în acel moment. În mintea şi inima lor s-a aprins o scânteie. În Israel cu toţii s-au oferit voluntari. Îmi amintesc bucuria manifestată de evrei şi experimentată de ei în sinagogi şi la întâlniri particu-lare în România. S-a realizat o unitate completă, totală. Prin forţa ei şi cu ajutorul lui Dumnezeu am eliberat Ierusalimul.

Este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim. Nu există poezie, nu există cântec, nu există fapt şi lucru care să poată exprima ceea ce simte cineva atunci când pronunţă cuvântul „Ierusalim” (Yerushalayim). Acest cuvânt cuprinde totul. Rabi Şmuel Ha-Naghid a spus: „Dacă cineva a scris chiar 5.000 de poezii, dar nu a scris nici o poezie despre Ierusalim, este ca şi cum n-ar fi scris nimic. Dar dacă el va scrie o singură poezie, despre Ieru-salim, în această poezie el va exprima totul, pentru că este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim”.

Continuare în pagina 26

VIAŢA NOASTRĂ

7

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

În urmă cu nişte ani, când a fost lansat, la Casa Scriitorilor

din Tel Aviv, sub auspiciile Asociaţiei Scriitorilor Israe-lieni de Limbă Română, „Ju-rnalul” lui Mihail Sebastian, apărut prin grija scriitorului şi istoricului Dr. Leon Vo-

lovici şi a doamnei Gabriela Omăt, mi-am permis să fac o comparaţie privind relaţia Mihail Sebastian şi desco-peritorul său, ideologul legionar Nae Ionescu. Spuneam atunci, de la tribuna Casei Scriitorilor, că Sebastian s-a purtat cu Nae ca un învăţăcel de ieşiva faţă de rabinul său. Reacţiile au fost imediate şi acuzatoare la adresa subsemnatului, nu din cauza paralelizării dintre un rabin şi un conducător fascist, ci din dorinţa de a-i asigura dra-maturgului şi publicistului, independenţa geniului său.

Au trecut, cum spuneam, nişte ani, şi iată că această comparaţie s-a dovedit a fi justă şi lăudabilă.

***

Citesc în „România Literară” nr. 2 din 29 ianuarie 2010, la secţiunea „Polemici”, un răspuns al autoarei cărţii „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Se-bastian”, a scriitoarei Marta Petreu, apărută în editura „Polirom” Iaşi 2009, comentatorilor şi contestatarilor acestei ultime scrieri a ei. Sub genericul eminescian „Criticilor mei”, autoarea, după o documentare serioasă a publicisticei lui Sebastian, apărută în ziarul lui Nae Ionescu, „Cuvântul”, publicaţie de dreapta extremistă şi fascizată în ultimă instanţă, la care el, Iosif Hechter, alias Mihail Sebastian, a continuat să scrie, alături de Codreanu în anii când coreligionarii săi erau maltrataţi. Doamna Petreu care în urmă cu doi ani, a participat la Ierusalim, la colocviul închinat dramaturgului, în care avusese păreri elogioase la adresa sărbătoritului, se pare că, după documentarea publicisticii lui Sebastian, şi-a

schimbat părerea cu 180 grade, nu atât faţă de scri-itor cât faţă de gazetarul şi el de extremă dreaptă ( atâta timp cât a rămas alături de şeful şi desco-peritorul său, Nae Iones-cu). E în firea lucrurilor că o pasăre nou născută să fie îndrumată de zburătoarea

care a adus-o pe lume, până învaţă să bată singură din aripi, detaşându-se astfel de mama naturală, ceea ce n-a făcut Mihail Sebastian, la devenirea sa. A rămas om-bilical legat de Nae Ionescu până la propria sa jertfire. Prefaţa la romanul lui Sebastian „De două mii de ani” a fost semnată, la cererea acestuia, de către părintele său adoptiv, „rabinul” din comparaţia mea. Ceea ce s-a întâmplat cu această carte nu de excepţie, a stârnit oprobiul coreligionarilor săi şi nu numai. Nae Ionescu s-a răzbunat pe învăţăcelul său tocmai pentru devotamentul acestuia faţă de el. A divulgat „în gura mare” ce merită un Iosif Hechter: să sufere pentru că nu-i mai mult decât Iosif Hechter, un evreu dintre cei de care Mihail Sebas-tian a încercat toată viaţa sa să fugă.

(Continuarea în numărul viitor)

Shaul CarmelContrapunct

Celălalt Mihail Sebastian

CitiţiLuni - 17 mai 2010

“Revista mea”* Consemnări

* File deistorie

* Scena şi Ecranul* Roman

în serial: Pe aripile

vântului* Istorii uitate

* Viata romanţată * Lumea de azi

* Ptr. dv. doamnă * Gustări simple şi delicioase* Cuvinte încrucişate * Cancanuri mondene * Programul

canalelor româneşti de televiziune * Horoscop

“Revista Mea”O publicaţie pentru

toate gusturile

Ne-am interesat pentru dvs.

În întâmpinarea picnicul băcăuanilor care va avea loc sâmbătă 15.5.2010 în parcul Iarkon, o scurtă descriere a istoriei de până acum. Picnicul băcăuanilor este o tradiţie de peste 15 ani.

Am început cu un grup restrâns de buni prieteni din copilărie şi în fiecare an vin mai mulţi şi mai mulţi, astfel că în ultimii ani vin peste 200 de băcăuani care s-au născut la Bacău, au crescut la Bacău, au tre-cut prin Bacău, au locuit permanent în Bacău, au avut viză de flotant în Bacău, etc.

Organizatorii sunt Mundi Braunstein şi Edith (Dita) Gotesman (fostă Braunstein). „Grătargiu” tradiţional pentru toţi cei ce vin, este Fredy Knoll.

În ultimii ani se pun ecusoane cu nume de o anumită culoare, origi-narilor din bacău şi băcăuanilor proveniţi din căsătorii "mixte", adică băcăuani cu ne-bacauani, de altă culoare.

De înregistrare şi predarea ecusoanelor se ocupă ca de obicei, Coca Knoll. Anul acesta vor cânta Genu Cambos, Mariana Cambos şi Rozina Cambos.

Adrian Hausfater aduce în fiecare an câte 600 de pite proaspete şi păstrate calde pe drum în cuptoraşe speciale.

Dar principalul este că ne vedem şi ne bucurăm în fiecare an.Vă aşteptăm.

Sigi S.

8

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Puncte de vedere Dr. Ervin ELIAS

Cine este ultimul?

Trebuie să recunoştem sincer că există mulţi semeni care au o curi-

ozitate diabolică.De exemplu, nu pot dormi noaptea dacă nu ştiu de ce a divorţat madam Sonia de Manole. Cred că a înşelat-o ne-norocitul, zice Ghizela. Eu cred, zice Miriam, că dânsa e... cea rea de muscă! Şi uite aşa, se con-trazic cât e ziua de mare. Mad-am Lizica îl vede într-o zi pe dl. Şlomo că a slăbit f. mult. Imediat zvon în urbe: Şlomo e pe ducă... Şi a plecat omul, într-adevăr, dar... în delegaţie! Lizica să crape de necaz, nu alta. Păi şi atunci să nu le iei la... întrebări? că nici în delegaţie nu mai poate pleca omul... dacă a slăbit?

În urmă cu vreo două săptămâni m-am dus la medicul de familie la Kupat Holim să mă vadă, că am alunecat şi am căzut în casă şi aveam dureri mari. M-am dus dis de dimineaţă şi atunci eram, fireşte, primul. Numai că imediat apare şi un... moldovean din Chişinău care ‘’moldovieneşte’’ mă întreabă... ‘’cine e ultimul’’? îmi zic că omul poate nu e întreg la minte din moment ce eram numai noi doi deocamdată şi el venise după mine... Aşa că îi raspund că cine întreabă, ăla e!! Omul mormăi ceva, crede el, de neînţeles... dar eu am priceput. Era vorba de neamurile mele cele mai apropiate!

După o oarecare linişte, omul meu începe investigaţiile ce-l măcinau de curiozitate poate încă de cu seară. Zice bibicul: - Ş-apăi cu ce prăpăd aţi ajuns la doctor?

Ei, deja erau semne de dialog de cu-riozitate şi atunci am fost şi eu pe fază.

- Am, domnule, o... o, cum să spun să mă înţelegi, jenă apăsătoare de disconfort acut la mica curbură infundibulidiformă la ieşirea din ape-ductul superior secundar a lui Sylvius lângă circumvoluţiunea auditivă a lui Geniny şi cea memorială a lui Nicovală.

- ????!! Domnule dragă, nu am priceput nimic deşi pare pe înţelesul celor versaţi. Dacă mie mi-a plăcut să bat mingea în tinereţe... şi uite ce nepercepţie de slove medicale pot să am acum. Poate vă repetaţi ceva mai rar să pot pricepe ceva şi eu?

- Neurologul meu m-a rugat să nu repet nimic de două ori căci aş putea pierde şi cei 2 neuroni capabili pe care îi mai am pentru memorie scurtă şi reţinere. Neurologul susţine că eu m-aş fi născut cu platfus cerebral congenital

şi acolo e durere, că încă nu s-a inven-tat... talonetul de sprijin uzual al mem-oriei, reţinerii şi percepţiei individuale.

- Păi şi cum reţineţi atunci diagnos-ticul, dacă aveţi memorie cu... platfus.?

- Simplu: doctorul mi-l scrie pe o bucăţică de hârtie, eu îl fac ţilum (xe-rox) şi dânsul izbeşte parafa... şi asta e.

- Doamne, câtă ingeniozitate, dar cum se manifestă boala asta grea, dom-nule, adică ce semne are când vine pes-te matale?

- Nu cred că e important, dar vă sat-isfac curiozitatea dvs.

Prin urmare, afecţiunea începe dimineaţa cu o amnezie retardă subacută voalată şi continuă cu salturi vertiginoase, anorexie relativă, amauroză virtuală, ataxie pasajeră, subventilaţie cerebrală şi dromomanie largă în final. Unii spun că adică îţi iei câmpii... şi te duci de nebun!

- ????!! Domnule, este strigător la cer ce prost mă simt căci deşi întreb mereu de bolile astea când pe unul când pe altul, nu ştiu nimic. Ce simp-tome elevate! Efectiv nici un pacient nu m-a copleşit cu aşa ceva. Boala asta complexă are totuşi şi un tratament, domnule?

- Are. Un compex de antiflogistice de generaţia treia luate dimineaţa pe stomacul gol de 4 ori pe zi cu apă plată rece.

- Poate au şi o denumire medica-mentele astea? poate coincide cu ce iau şi eu? astfel voi şti şi cum acţionează la faţa locului, nu?

- Sigur nu, domnule. Oricum, vă satisfac curiozitatea dvs.

Aşadar, Dextrametorphan cetrin-izat dublu 3% cu adaus de combinaţie umedă între Loretadit şi Chlorphenira-

min maleat 0,4 %. Se iau timp de 6 zile după care se continuă cu gargară şi băi calde la picioare cu spumă de gălbenuş

de ou amestecat în părţi egale cu Ichtiol concentrat în diluţie per se şi ad libitum. La nevoie se repetă. Numai gargara, dom-nule.

- Domnul meu, eu cred că dvs. ori vă bateţi joc de umana mea curiozitate sau sunteţi... (îmi face un semn discret de psi-hiatrie aplicată)... ori aveţi, ca să zic aşa... o boală f. grea ţinând seama şi de complexul dvs. terapeutic din care nu se per-cepe nimic. Nu ştiu poate v-ar face bine o cură la... ... Marea Moartă?

- Nu, că acolo văd prea multe pensionare la un loc şi mă zdrobeşte spiritual, zice psihia-trul meu, căci cum arată dânsele nu mai pot spune ad mea ve es-

rim... nici măcar ad şmonim ve şmone! Asta îmi otrăveşte optimismul meu vi-tal şi profund. Ca sa nu mai spun de percepăţia mea vizuală zdrobită... la privire. Ş-apoi şi Marea e... moartă deja.

- Atunci... poate la munte, Poiana Braşov, în România?

- Nu, ferească Dumnezeu, că e jale... cu isralienii noştri sosiţi acolo, fiecare cu angoasa lui acută sau cu un ştel, că îţi vine să îl scri cu literă mare! Ştelul. Astea îmi produc o stare de infe-rioritate intelectuală făra perspective de refacere redresantă. Mă simt bulversat la orgoliu şi deprinderi.

- Şi... atunci unde Dumnezeu e mai reconfortant?

- Aici, acasă, în sudul ţării unde mai vine câte un Taleb El Sana şi trage tăntălăul tare pe neamul meu iar eu i-o intorc pe româneşte la nivel de mamă şi alte rude dragi lui şi el nu pricepe o iotă spre bucuria mea nemărginită. Pot eu s-o fac asta şi la Poiana Braşov? pot... dar acolo ramân!! Definitiv.

În momentul ăsta se deschide uşa la cabinetul medicului care văzându-mă mă întreabă vesel:

- Ei, cum e cu... cotul? mai doare?- Nu, nu mă mai doare în cot, dar

acum mă doare în altă.... “parte’’!!Moldoveanul meu, cu ochii cât ceapa,

s-a prins de bătaia de joc pentru curi-ozitatea lui bolnăvicioasă şi mă trimise undeva... unde nu se mai poate ajunge uşor acum... la vârsta asta!

Oricum, poate se învaţă minte omul că la medic se aşteaptă liniştit până îţi vine rândul căci fiecare are ‘’bucuriile’’ lui şi nu e fericit să le difuzeze în gura mare. Nici măcar în şoaptă ... a la ure-che. Aşa că... cine e ultimul? şi atât. Shabat Shalom!

Motto: ‘’Dacă într-o vorbă îndeşi mai multe decât încape, devine vorbă goală.

Radu Muşatescu

VIAŢA NOASTRĂ

9

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

A devenit o tradiţie, ca aproape de mijlocul anului, Aula Universităţii din Tel-Aviv să îmbrace haina de

sărbătoare pentru marele eveniment, care mobilizează oameni de ştiinţă din toată lumea: Decernarea premiilor Fundaţiei “Dan David”. Premii care însumează 3 milioane de dolari..

Invitaţii la această ceremonie sunt încântaţi în primul rând de ritualul ce precede festivitatea propriu-zisă, şi anume întâlnirea” ultimilor mo-hicani” din organizaţia sionistă Hanor Haţioni din România, veniţi aici din toate colţurile ţării. În grădina aflată nu departe de locul unde are loc marele eveniment, au loc îmbrăţişări şi se preling lacrimi de bucurie pe obrajii celor care s-au reîntâlnit, mulţi dintre ei chiar după 40-50 de ani. Imediat începe depănarea amintirilor de la perioada de “hahşara” (pregătirea pentru viaţa din Palestina-Israel), înainte de a ajunge în ţara mult visată, fără a fi uitate greutăţile şi pericole prin care au trecut până ce au călcat pe pământul făgăduit de Dumnezeu.

Nu poţi să te bucuri de toată această atmosferă, de întreaga ceremonie, dacă nu te însoţeşte “kapelmaistrul”, “vioara nr.1”, şi anume Aby (Davidovici) Avisar (mereu agitat, mereu plin de importanţa funcţiei încredinţată de bunul său prieten Dan David) ....”Maestrul de ceremonii”, dacă vreţi să-l numiţi, în lim-baj popular. Îţi vorbeşte cu însufleţire despre trecutul şi activităţile organizaţiei Hanoar Haţioni din Bucureşti, despre membrii acestei organizaţii, din care făcea parte şi Dan David. Te fascinează cu tot felul de explicaţii: cum a luat naşterea Fundaţia “Dan David” în anul 2002, modul cum sunt selecţionaţi viitorii premianţi, strânsa legătură dintre el şi fondatorul acestei frumoase acţiuni, etc.

Nu trece cu vedere, şi de data asta am fost martor ocular, să explice cum sânt mobilizaţi şi cum se întânlnesc “ultimii mohicani” ai organizaţiei, înainte de ceremonia înmânării premiilor. Clipe de emoţii, îmbrăţişări călduroase cu modestul filantrop Dan David, care este suprasolicitat în aceste clipe, fiecare din vechea generaţie vrând să se fotografieze cu el, mai ales cei care-l cunosc încă din România, unde au activat împreună, Dan David fiind cu-noscut drept un înflăcărat sionist, care a cunos-cut numeroase greutăţi, inclusiv ani de detenţie pentru activitatea desfăşurată.

Nimeni însă nu îndrăzneşte să întrebe “Unde este..X..?) De frică să nu primească răspunsul că nu mai este în viaţă.

Nu sânt cuvinte să descriu cum, aceşti ultimii mohicani ai sionismului din România, au venit din toate colţurile ţării, ca să fie prezenţi aici, sprea nu pierde ocazia deapănării amintirilor. Cum au plecat în mod clandestrin, înghesuiţi de (de 10 ori mai mulţi decât prevedea capacitatea vasului), cum ajungând lângă Haifa, de abia au văzut muntele Carmel şi englezii au şi început sbombardamentul, obligăndu-i să se îndrepte spre Cipru. Vecinul, care stătea lângă mine, cu funcţie importantă, în trecut, la Consiliul de Miniştri din Israel, îmi povestea fragmente, din viaţa acestori “trubaduri”, tineri înflăcăraţi, care au pornit, începând încă din anul 1947, cu un singur ”bagaj” plin de “dragoste pentru ţara poporului evreu” şi stăpâniţi de un patriotism fără margini, gata oricând să-şi sacrifice până şi viaţa. Nu au fost uitate nici greutăţile inerente în primii ani după declararea Independenţei.

Conferinţa prezentată de prof. Avram Tall,

laureat al Premiului Israel pentru anul 2010, “De la Bârlad la Tel Aviv”, a evidenţiat puntea dintre sionismul celor din localitatea natală şi întâlnirile ultimilor sionişti, care se adună cu ocazia ceremoniei acodării Premiului “Dan Da-vid”. Într-un număr viitor, voi publica interviul pe care mi l-a acordat, pentru ziarul nostru, cu această ocazie.

Aby a citit apoi lista celor plecaţi pe drumul fără întoarcere şi toţi cei prezenţi, unii trecuţi mult de 80 de ani, au păstrat un moment de re-culegere...

Luând cuvântul în faţă foştilor membri ai organizaţiei sioniste Haşomer Haţioni, Dan Da-vid a menţionat: “În timpul adolescenţei mele, în umbra Holocaustului din România, am acti-vat în organizaţia sionistă Hanoar Haţioni. În această mişcare mi-am însuşit primele noţiuni de organizare şi conducere, care s-au dovedit de mare ajutor în tot restul vieţii pe acest pământ, dar cel mai important lucru, am învăţat să iubesc Israelul”. Şi-a încheiat, scurta cuvântar rugând pe bunul Dumnezeu ca în fiecare an să fie prezenţi pe lista sa de invitaţi şi nu pe lista lui Avy, care, aşa cum am menţionat mai sus, a citit numele celor dispăruţi.

La cokteil, în holul mare al “Palatului de oţel şi sticlă” dela Universitate, îi puteai auzi pe invitaţii vorbind în ivrit, engleză, franceză, germană, chiar şi idiş.

Un amănunt foarte important, primit cu aplauze de cei prezenţi la întâlnirea cu sioniştii originaridin România, a fost vestea pe care a ţinutsă o transmită în acest cadru festiv, şi anume că fiul său a făcut “alia” în aceste zile.

Nu pot încheia relatarea, fără a menţiona că de numele acestui mare sionist Dan David, se leagă şi multe alte donaţii. Una dintre ele este aripa nouă construită la Universitatea din Tel-Aviv, care poartă numele sugestiv “Dan David Bulding” cu 30 de săli şi trei amfitiatre. Dar şi constituirea unui premiu după numele bunului său prieten I.Artzi (z.l.) pentru acei cercetători care studiază trecutul sionismului în România.

Cu siguranţă că filantropul Dan David, cu ale sale acţiuni de înflăcărat sionist, iubitor al Israelului şi al evreilor din lume, este un răspuns plauzibil la intrebarea “Ce este un evreu ?”, şi l-a care a răspuns inegalabilul Lev Tolstoi: “Evreul este cel care nu şi-a permis niciodată să se abată din drumul ales, cu toată contravalo-area materială pe care tiranii i-au oferit-o pentru a-şi schimba credinţa şi a abandona iudaismul. Evreul este simbolul toleranţei religioase. Evreul este simbolul eternităţii, dovada fiind faptul că, în mii de ani de masacrări şi chinuri nu au izbutit să-l distrugă. Evreul este crerat să facă bine la oameni, să ducă o continuă luptă pentru pace, linişte şi bunăstare, oriunde a fost gonit .....”

Premianţii Fondului “Dan David” 2010

Fotoreportaj realizat de Ed.Grossmann

Duminică 9 mai 2010, la Universitatea Tel Aviv, în Auditorium “Miriam şi Adolfo Smolarz”, a avut loc festivitatea anuală a decernării

premiilor “Dan David” pe anul 2010, sub auspiciile preşedintele Statului Israel, Şimon Peres şi cu partici-parea prof. Joseph Klafter, preşedintele Universităţii Tel Aviv. A fost prezent un numeros public din Israel şi din străinătate, miniştrii, ambasadori, reprezentanţi ai amba-sadelor străine din Israel, profesori universitari, doctori, ataşaţi de presa din Israel şi străinătate.

Comisia internaţională de Studii a Fondului “Dan Da-vid” a dezbătut toate propunerile şi a stabilit următorii premianţi:

* Dr. Giorgio Napolitano, preşedintele Republicii Ita-lia, premiat pentru contribuţia adusă în ceea ce priveşte întărirea valorilor instituţiilor democratice din Italia şi Europa.

* Margaret Atwood, scriitoare din Canada, premiată pentru scrierile speciale care au ajutat la integrarea indentităţii naţionale canadiene, prin analizarea subiec-telor de colonizare, puterea politică, feminism şi exp-loatare a naturii.

* Amitav Goseh, scriitor din India, pentru lucrările sale excepţionale axate pe o privire amplă asupra istoriei secolului XX, din punctul de vedere al postcolonialis-mului şi al înţelegerii esenţei umane, descoperirea difer-itelor culturi şi limbi.

Continuare în pagina 15

Reporterii ”Viaţa Noastră” pe teren Decernarea premiilor 2010 ale Fundaţiei ”Dan David”

Ultimii ”mohicani” ai organizaţiei sioniste Hanor Haţioni din România

Sigi Sonntag

10

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Şavuot

de Paul LEIBOVICI

Această sărbătoare este cea de a patra din cele şapte sărbători menţionate în Tanah.

În acelaşi timp, această sărbătoare este una din cele trei sărbători în care se mărşăluieşte spre Ierusalim.

Sărbătoarea este cunoscută sub patru denu-miri: 1.Sărbătoarea culesului „... să-ţi sărbătoreşti strângerea recoltei, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul munci tale. (Exodul XXIII), 2. Sărbătoarea primelor fructe (Hag ha’Bicurim), 3. Sărbătoarea este amintită ca „Ziua sacrificării”.”Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi cinci sute de berbeci” (Numeri XXIII, 1). Aceasta corespunde cu cele şapte săptămâni, după ziua de şabat. 4. Sărbătoarea tăierii snopilor (Hag ha’Kaţir)

„În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe când vă veţi aduce jertfele de mulţumire. (Numeri X,10)

În cartea Deuteronomul sărbătoarea este denumită „a săptămânilor” după cum stă scris: „să numeri şapte săptămâni de când vei începe seceratul grâului. Apoi să prăznuieşti sărbătoarea săptămânilor şi să aduci daruri de bună voie, după binecuvântarea pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul Tău” (Deuteronomul XVI,10-11)

Bucuria sărbătorii e legată de mărşăluirea spre locul sfânt, după cum stă scris în cartea Deuter-onomul şi data se numeşte Ziua primelor fructe. „În ziua celei dintâi roade, când veţi aduce Dom-nului un dar de mâncare, la sărbătorea închei-erii săptămânilor, să aveţi o adunare sfântă, să nu faceţi nici o lucrare de slugă în ea. (Numeri XXVII, 26)

Dar sărbătoarea centrală se numeşte Ziua secerişului şi ziua primelor fructe, a săptămânilor. Sărbătoarea începe după numărarea a şapte săptămâni, în ziua şasea , după 49 de zile. Este una din cele trei mari sărbători, ziua binecuvântării secerişului şi sărbătoarea consolării.

Nu este tradiţia învăţaţilor şi nu găsim aici vreo poruncă deosebită care depinde de sărbătoarea Şavuot, care se bazează pe o mărturie precisă a şapte sâmbete sau şapte săptămâni, cunoscută ca numărătoarea snopilor (omer), care prevede mărşăluirea spre Templu.

Şi nu este o ceremonie închinată sărbătorii Şavuot, la fel ca ceremonia închinată Sucalei, Pesahului.

Uimirea aceasta de dispariţie a tradiţiei din Mişna şi de amintire i se adaugă acelora care nu sunt prevăzute ca tradiţie antică.

Această sărbătoare o găsim în tradiţia preoţimii antice înainte de epoca noastră; o găsim în Cartea Secolelor, dar ca sărbătoare a Primirii Torei, sărbătoarea înfrăţirii, sărbătoarea îngerilor alături de sărbătoarea altoirilor.

Sărbătoarea „Şevuot” este descrisă în Meghi-lat a Templului, care s-a găsit în Meghilat Mid-bar Iehuda.

Sărbătoarea este închinată Marelui Preot care primeşte snopi în raport cu perioada celor şapte săptămâni.

Sărbătoarea „Şevuot” este cunoscută din perioada antică ca cea de a cincea sărbătoare spirituală, în care ne odihnim trimiţând delegaţi la Ierusalim pentru întărirea confrăţiei.

Sărbătoarea este cunoscută şi din Midraşul Eretz Israel antic, ca tradiţia altoiriilor legat de poziţia din Sinai.

Şavuot este o previziune. De asemeni este

legată de cea de a treia lună a anului, încă din secolul dinaintea de era noastră.

Meghilat RuthA intrat în tradiţia noastră de a se citi de

Şavuot cartea „Povestirii lui Ruth”.Povestea lui Ruth se petrece în perioada

secerişului, precum putem citi la începutul aces-teia.

Ruth şi Neomi au venit la Beit Lehem la în-ceputul secerişului .

Majoritatea evenimentelor din Meghila se petrec pe câmp sau pe arie.

Ruth culege pe arie; Boaz o întâlneşte pe Ruth în câmpie; Ruth vine spre arie către Boaz.

De asemeni pe fundalul agricol al povestirii Meghilei Ruth, se bazează caracterul agricol.

Sărbătorea de Şavuot - sărbătoarea este însemnată în calendarul nostru, deoarece se pet-rece în perioada Talmudului.

Sa stabilit pentru ziua a şasea a lunii Sivan - când s-a Primit Tora, de pe muntele Sinai.

Meghilat Ruth e povestirea lui Ruth Moa-biata, creştină care s-a alăturat religiei poporu-lui evreu şi a primit asupra ei toate obligaţiile poporului israelit şi a Dumnezeului Nostru. De aceea se obişnuieşte de a se citi Meghilaua de sărbătoarea Şavuot.

O altă explicaţie se leagă de regele David: după tradiţie Regele David s-a născut şi a murit în ziua de Şavuot. Tot după tradiţie, Ruth ar fi fost stră-bunica lui David - aşa precum stă scris în Meghila, de aceea este necesar şi binevenită lectura Meghilat Ruth în această zi.

Iată pe scurt conţinutul povestirii lui Ruth:Meghilat Ruth începe cu descrierea vieţii

familiei lui Elimeleh din Beit Lehem, Iehuda. În urma foametei din ţară, Elimeleh a hotărât să treacă în ţara Muab cu soţia Neomi şi cei doi fii. La Muab familia e întâmpinată de o tragedie foarte mare: la început a murit tatăl, Elimeleh. Apoi au murit cei doi fii. Neomi a rămas cu cele două nurori Muabe-Ruth şi Orfa. Între timp a încetat foametea în ţara Iehuda. Neomi hotărâ să se întoarcă în ţară. Nurorile au dorit să o însoţească. Dar ea a insistat ca ele să rămână. Orfa se convinge, dar Neomi îi spune „Poporul tău e poporul meu”.

Noemi şi Ruth ajung în Iehuda – ambele sunt văduve, sărace şi lipsite de orice mijloace ma-teriale. Ele sosec la Beit Lehem în perioada se-ceratului. Ruth hotărăşte să folosească dreptul ei de săracă şi merge să adune de pe câmp. Iată, din întâmplare, ajunge pe câmpurile lui Boaz, care este o rudă de-a lui Noemi. Acesta e un om cu o bună stare materială şi o fire plăcută. Boaz a văzut-o pe Ruth printre femeile care au venit să culeagă de pe câmp. El doreşte să afle despre ea şi familia ei. Când a auzit ce a făcut Ruth pen-tru soacra ei, hotărăşte să-i acorde o deosebită atenţie.

Noemi auzind de la Ruth despre întâlnirea cu Boaz, îi propune să se îmbrace frumos, să meargă spre arie şi să-l aştepte pe Boaz până acesta se va duce să se culce. Boaz descoperă că Ruth s-a culcat la picioarele sale. Ea îl roagă să o acopere şi să se căsătorească.

Un sfârşit optimist: Boaz a hotărât să o ia pe Rut de nevastă. Ruth apoi va naşte un băiat care se pare că a fost bunicul regelhui David .

Astfel Ruth Moabita a avut norocul de a avea

un bărbat dintr-o familie respectabilă - ci şi re-gele David să fie unul din strămoşii ei.

Scrierea povestiriiPovestea „Meghilat Rut” se petrece în

perioada „Judecătorilor”. Dar n-a fost scrisă în această perioadă. După tradiţie, se pare că au-torul povestirii a fost Şmuel Hanavi (autorul cărţii „Judecătorii”). Aşadar, Meghilat Ruth a fost scrisă după o perioadă scurtă când se petrece acţiunea povestirii.

Unii cercetători susţin că Meghilat Ruth a fost scrisă în perioada Primului Templu. Ceea ce înseamnă cam 200 de ani după acţiune descrisă în povestire. Majoritatea cercetătorilor însă susţin că a fost scrisă, cu aproape 200 de ani după întâmplarea din povestire, ceea ce ar însemna la începutul celui de al doilea Tem-plu. Cu alte cuvinte, 600 de ani după perioada „Judecătorilor”. După unii cercetătorii, Meghilat Rut, a fost scrisă în perioada Ezra şi Nehemia.

Poveste lui Rut Moabita, dovedeşte că conducătorii respectivi au primit în rândurile evreilor, femei Moabiene (cu condiţia ca acestea să primească legile israeliene).

Interpretările scriitorilor contemporani

Desigur că această povestire a dat loc multor interpretări în toate epocile. Am să mă refer la doi din scriitorii zilelor noastre: Avirama Golan consideră că Neomi a fost prima femeie evreică care a procedat la executarea unui botez , a unei neevreice „poporul tău e poporul meu şi Dum-nezeul nostru”, a pronunţat nora ei, atunci când s-a alăturat familiei. Desigur, o astfel de acţiune, este aproape imposibilă în societatea noastră actuală, atât de împărţită în grupuri eterogene, interesate. Dovadă că o seamă de prim –miniştrii au încercat diminuarea timpului de „botezare” în scopul ca numeroşi cetăţeni israelieni să se alăture cu drepturi comune societăţii noastre. Această acţiune ar fi în folosul cumpăniri demo-grafice. Nu puţine tragedii familiare au avut loc la noi, din cauza nerezolvării problemei „botezu-lui”.

Iohi Baranes – povesteşte de numeroase întâmplări familiare, neplăcute-ba chiar tragice - ajungând până la sinucideri.

Scriitoarea Baranes, o denumeşte pe Ruth, „cindarela”. Cât de uşor este să ne îndrăgostim de acest personaj şi în acelaşi timp cât de greu e să rămânem nepăsători în faţa unei asemenea situaţii. Ruth nu ne este descrisă ca o frumuseţe fizică aparte, dar caracterul ei este deosebit. Ceea ce l-a atras pe Boaz, după o noapte petrecută alături de Ruth .În fond, Ruth este văduvă, săracă dar atrăgătoare.

De la început autorul este îndrăgostit de car-acterul ei nobil şi impresionant. Ruth are grijă de bună starea soacrei. Noenmi, la rîndul ei o îndrăgeşte din tot sufletul pe moabita Ruth căutând să-i înlesnească, pe cât posibil, viaţa.

Ruth este simbolul şi exemplul femeii care a răzbătut într-o lume închisă, cu prejudecăţi, reuşind să-şi schimbe soarta.

În ziua sărbătorii de „Şavuot” citim povestea lui Noemii şi Ruth, poveste care ne prilejuieşte o speranţă spre schimbări şi îmbunătăţiri.

VIAŢA NOASTRĂ

11

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Sigi Sonntag

Sărbătoarea învăţăturii - Şavuot

Ne mai d e s p a r t p u ţ i n e

zile până când, casele noastre de rugăciuni, locuinţele multori credincioţi, vor îmbrăca, din nou hainele de sărbătoare. Împodobite cu multă verdeaţă (crengi şi frunze) şi atmosferă de mare bucurie, locaşurile de rugăciuni vor primi pe credioncioşii, oferindu-le prilejul de a se bucura, din nou, de marea sărbătoare a primirii, cu mii de ani în urmă, ceea ce Dumnezeu a dat poporu-lui nostru, cel mai important ghid şi lege pentru toată viaţă.

Dar cum puteam începe fără a nu reda o mică legendă, legată de acest mare eveniment, care circula pe vremuri. Şi dacă-i legendă de ce să n-o povestim mai departe.

Se povesteşte, în această legendă, cum că, Dumnezeu s-a adresat mai întâi urmaşilor lui ESAV, să primească Sfânta Lege: „Cum putem, oare, s-o primim, au răspuns, dacă în ea se in-terzice crima, când însăşi temeiul existenţei no-astre este războiul?” „Cum putem s-o primim, spuneau urmaşii lui Ismael, dacă ea condamnă furtul, crima iar întreaga noastră orânduire se bazează în jaf?”

Deci toţi potenţalii pământului s-au “scutu-rat” argumentând cu tot felul de motive pentru a nu primi învăţătura.

Noi am primit-o. Am suferit în tot decursul existenţei noastre, chiar şi acum, pentru că o păzim şi mulţumim Celui de Sus, că ne-a învred-nicit cu ea. Sute de mii, milioane de credincioşi, au fost chinuiţi, au fost arşi, au plătit cu viaţa, că nu au vrut să renunţe la crezul în sfânta învăţătură.

Cele 10 porunci nu au fost înscrise pe o singură tablă, ci pe două spre a ne învăţa că esenţa moza-ismului constituie interferenţa între îndatoririle faţă de Dumnezeu şi cele faţă de societate. Una fără alta reprezintă jumătate din credinţa noastră.

Nu putem respecta numai una sau alta din cele 10 porunci. Aceeaşi sfinţire o au cuvintele “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” ca şi cele care îţi cer “Să nu furi, să nu ucizi “ etc. De aici vedem că Bunul Dumnezeu nu se află izolat, undeva, în sferele celeste, departe de fapta cotideană a credincioşilor.

În “Revista cultului mozaic” nr.207 din 15 mai 1969, am găsit o interesantă relatare semnată de Dr. M.Rosen z.l., pe care o voi reda fragmentar, întrucât e scrisă pe înţelesul tuturora şi merită să reflectăm asupra fiecărui cuvânt.

“De atunci, de când odată cu flăcările ce cu-prindeau muntele Sinai. De atunci, de când prin deşert singuri, părăsiţi de toţi şi pândiţi de toţi, am făcut legământul de a purta între oameni învăţătura scrisă cu litere de foc. De atunci, decând incandescentul Dumnezesc ne-a puri-ficat sufletele şi ne-a călit conştiinţele spre a fi vrednici, de a propovădui măreţele sale idei

ale dreptăţii adevărului şi păcii în-tre popoare, între oameni. De atunci decând o dată cu Decalogul a coborât de pe piscurile muntelui şi ura tuturor tiranilor împotriva lui Israel, cu toate acestea poporul evreu a luat asupra lui nobila şi dureroasa misiune de a porovădui ivirea zorilor a unei lumi mai drepte. De atunci an de an sărbătorim ziua Dăruirii Torei..... Şavuot.

Vor trece veacuri şi milenii şi niciodată nu vom îngădui nimănui, evreu sau neevreu de a încerca să aşterne vălul uitării asupra tragediilor care s-au abătut asupra poporului nos-tru, în decursul timpului pentru că am păzit cu sfinţenie învăţătura dăruită.

Şase milioane de victeme, 6 mil-ioane de umbre ne însoţesc pe noi, supravieţuitorii. Omenirea toată însă, dacă doreşte o întoarcere de pe drumul spre prăpastie morală, are datoria de a privi drept în faţa Răul... Răul de care nu s-a vindecat şi să tragă învăţături spre a evita astfel de nenorociri, care ar putea mistui întreaga Creaţiune...”

***

Adevărat încercăm cu toate forţele să nu permitem ca să se reîntoarcă filele calendarului întunecos din acei ani zbucimaţi. Fără ajutorul Celui care ne-a dat TORA nu vom reuşi. Mi-nunile sale le-am văzut chiar dacă o treime din poporul nostru a fost nimicită. Cei rămaşi în viaţă continuă să trăiască cu speranţa că ziua de mâine va fie mai frumoasă decât cea de astăzi şi vom fi lăsaţi să trăim în linişte cu Sfânta Învăţătură dăruită.

Nu am pierdut încrederea în foţa Lui, nici când Eichman mâna pe fraţii, surorile, copii, părinţii noştri spre cuptoasrele nimicirii, când hitleriştii aruncau pruncii în cuptoare, smulşi de la sânul mamelor lor, în timp ce se îngrămădeau munţi de pantofi ai milioaneor de evrei arşi. Când Ilse Koch din Germania, făcea abajururi din piele de evrei sau în timpul când călăii hitlerişti fabricau săpun din trupurile evreieşti imprimând literele RIF (reines juden fett) grăsime curată de la evrei. Nici când miile de saltele făcute din şuviţele de păr ale evreicelor luau drumul spre Germania. N-am pierdut speranţa, nu ne-am îndepărtat de credinţa în sfânta învăţătură.

În aceasta zi de mare sărbătoare ne rezervăm timpul pentru a face rugăciunea de IZKOR (po-menire) a celor dispăruţi fie în războaie, ucişi mişeleşte, trecuţi în lumea umbrelor prin mo-arte naturală sau nu. În aceste clipe când rostim această rugăciune de pomenire ne îndreptâm pri-virea spre înaltul cerului rugându-ne în acelaşi timp ca Bunul Dumnezeu să ne păzească de toate rele şi duşmanul să nu aibă putere asupra

noastră.De fiecare dată când se citeşte ultimul frag-

ment din TORA şi sulurile sunt strânse, ridicate în sus, pentru a fi reîntroduse în locaşul lor, ne ridicăm în picioare şi rostim, cu degetul arătător, într-un glas “Acceasta este Tora... (ZOT HATO-RA...). Apoi parcă ne simţim mai eliberaţi, dar conştienţi de marea răspundere ce o purtăm.

Ori de câte ori iau parte la această ceremo-nie, gândurile zboară spre anii când am fost în Transnistria şi în loc de sulurile sfinte ridicam o carte de rugăciuni cu învăţătura Torei şi vedeam în faţa ochilor ruini fumegânde şi sus de tot un steag însângerat, spre care se îndreptau privirile noastre.

Adevărat în aceea vreme eram risipiţi, nime-ni nu era de partea noastră decât tenacitatea şi conştiinţa unei sacre misiuni. Luptam cu ultimile forţe împotriva răului cu raţiune şi supunere.

Aşa am cutreierat cărările lumii cu degetul arătând spre Cartea sfântă (TORA). Un ideal su-prem, mereu udat cu sânge nevinovat, cu multe lacrimi vărsate pentru chinurile la care am fost supuşi, numai şi numai că n-am vrut să renunţam la Sfânta Tora.

Da, peste câteva zile vom sărbătorii primirea Torei. Este a doua sărbătoare de pelerinaj la Zidul ce a mai rămas de la mare Templu. O nu-mim Hag Haşavaot, sărbătoarea săptămânilor. Ea reprezintă exact 7 săptămâni de la seara de Pesah. Dar o numim cu mândrie Hag Matan Tor-ateinu (sărbătoarea dăruirii Torei).

“Iar muntele Sinai fumegă tot, Căci cu foc a coborât Dumnezeu asupra-i. Şi întregul munte se cutremură...(Exodus 19-18)”

Hag Savuot Sameah cititorilor şi poporului nostru.

12

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

IN MEMORIAM - JENNY KESSLERLiana SAXONE-HORODI

Nu am cunoscut-o personal pe Jen-ny Kessler, nu am avut ocazia să vizionez nici un spectacol de-al ei

dar, am auzit atât de mult vorbindu-se de tal-entul şi frumuseţea ei fizică şi sufletească încât, mi-am dorit să fiu prezentă, în noembrie anul trecut, la Teatrul din Ghivataim, unde s-a orga-nizat o seară in memoria artistei. Din păcate, nu am reuşit atunci.

Şi iată că, Cercul Cultural din Haifa, în colaborare cu familia artistei, a reuşit să or-ganizeze şi în oraşul nostru o seară dedicată memoriei celei care a fost o mare actriţă lirică - Jenny Kessler.

Evenimentul a fost moderat de scriitoarea Francisca Stoleru, care a cunoscut-o pe Jenny din copilărie şi a fost bună prietenă cu ea în ul-timii ani. Purtau conversaţii telefonice de lungă durată, în timpul cărora nu admiteau să fie de-ranjate de absolut nimeni.

Francisca a făcut o trecere în revistă emoţionantă a vieţii şi carierei artistice a Jenny-ei Kessler, trăind cu o intensitate cum nu mi-a fost dat să o aud niciodată, simţindu-i lacrimile pe care abia şi le putea reţine.

Citez punctele principale din povestea aces-tei artiste, aşa cum a spus-o moderatoarea:

„În anul 1948, cinci ani după revenirea fam-iliei Kessler în Dorohoiul natal, din deportarea în Transnistria, o comisie de specialişti cutrei-era oraşele Moldovei în căutare de tinere talente pentru a-i recruta ca studenţi la Conservatorul de Muzică şi Teatru din Iaşi. Jenny s-a prezentat în faţa comisiei şi a fost admisă să se prezinte la cursurile de canto şi actorie. Aşa a început ea anul universitar, avându-le colege –printre alţi 100 de studenţi - pe viitoarele mari actriţe Ta-mara Buciuceanu şi Tatiana Iekel.

În anul 1949 s-a infiinţat la Iaşi Teatrul Evrei-esc de Stat (TES), unde , din nou, se căutau ti-nere talente. Jenny s-a prezentat la examene, şi a reuşit, rezolvându-şi astfel problemele mate-riale de existenţă zilnică. În paralel, urma cur-surile Conservatorului. Primul spectacol în care a apărut pe scena TES-ului a fost “Comoara” de Shalom Alehem, în care a jucat rolul băieţelului Iţic, zis tâmpitul, rol fără niciun cuvânt; trebuia doar să strănute şi să-şi şteargă nasul cu mâneca. Ei bine, interpretarea ei a furat spectacolul“.

Un an mai târziu, în 1950, destinul a făcut ca tânărul Martin Bercovici să ajungă din Fălticeni - orăşel din nordul Moldovei, învecinat cu-Suceava, tot la Iaşi, la TES. Dorea să i se piardă urma, pentru că era fiu de burghez, a cărui avere fusese naţionalizată.

Aici, o va întălni pe Jenny, căreia la început nu i-a dat atenţie, dar apoi, aflând, în urma unei bârfe, că acesteia îi place “băiatul ista nou”, a început să-i acorde atenţie, care s-a transformat repede în prietenie, apoi în admiraţie şi în sfărşit într-o mare dragoste, care a durat 58 de ani.

Continuând să ne povestească despre Jenny, aflăm de la Francisca rolurile interpretate de Jenny la TES: în „Tevie Lăptarul” interpretează rolul Belke, fiica cea mică, apoi este distribuită în „Familia Grünwald”, „Citadela Sfărămată”,

„Rapsodii de Iarnă”, Rapsodii de Vară”. În sfărşit, în 1954, ea primeşte rolul principal – Reizale - în piesa „Stele Rătacitoare” - prelu-crare după Shalom Alehem de Beno Poplicher. Acesta a fost marele ei succes, entuziasmând publicul, colegii şi conducerea teatrului, care o alege să-i reprezinte la Primul Concurs Naţional al tinerelor talente din România. La acest con-curs, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedintele juriului fiind marele Ion Manoles-cu, Jenny a obţinut premiul al treilea.

În 1956 se înfiinţează la Iaşi Opera de Stat. Jenny se prezintă la examene, reuşeşte şi e primită la început în corul operei, realizându-şi astfel visul. Se face imediat remarcată, e scoasă din cor şi i se încredinţează rolul femenin princi-pal – Suzănica - din opereta “Lăsaţi-mă sa cânt” - de Gherase Dendrino. Urmează roluri în op-eretele “Ana Lugojana” şi “Casa cu trei fete”, în operele “Răpirea din Serai” şi “Hensel şi Grethel”. Cel mai mare succes din acest capitol al carierei ei, a fost rolul Adelei din “Liliacul” de Strauss.

În 1966 Jenny a emigrat cu familia în Israel. Opera din Tel-Aviv era particulară, condusă de Edis de Philippe, unde cântau Miriam Laron, Iu-dith Lazarovici şi alţii. De la ei află Jenny cât de prost sunt plătiţi şi atunci se hotărâşte pentru teatrul idiş, cu care oricum era familiarizată. De Rosh Hashana 1966 are loc prima ei apariţie în premiera “Ich wil a Kind”, avându-l ca parten-er pe tânărul şi frumosul actor Carol Feldman. Acest spectacol s-a jucat peste patru luni, record nemaiîntălnit în teatrul idiş din Israel. Cei doi actori au mai apărut împreună în drama “Der Weig tzum Glük”, şi în musicalul “Dus Meidel fun Kabaret”.

Prezent la Haifa, fostul partener, care este tot frumos, dar nu mai este chiar aşa de tânăr, ne mărturiseşte: “De pe vremea când am fost actor şi visam sa fiu scriitor, şi acum, când sunt scri-itor şi visez c-am fost actor, colegialitatea, pen-tru mine, în ambele ipostaze ale carierei mele, a ocupat şi ocupă un capitol de seamă. La acest capitol locul lui Jenny Kessler e păstrat cu pi-etate şi cu cinste. În toate colaborările noastre de-alungul anilor, legatura noastră (şi a famili-ilor noastre) a fost o legătură caldă, prietenească. Jenny, pe lângă binecunoscutele ei calitaţi artis-tice de cântareaţă şi actriţă, a fost intotdeauna - lucru nu prea des intalnit - o colegă exemplară.”

În fine trebuie amintită stălucita carieră internaţională a artistei, cu turnee în State Unite, Argentina, Brazilia, Venezuela, Mexic, Guate-mala, Columbia, Trinidad, Panama, Costa Rica, Australia, Africa de Sud. De amintit excepţionala interpretare a melodiei Avinu Malkeinu, la New York, în 1967, compusă special pentru ea de câtre Shalom Secunda.

După 53 de ani de carieră, în anul 2002, ar-tista a spus ,,destul!”. Şi, a continuat să-şi vadă de casă (era o gospodină excepţională), de fami-lie, de nepoţi.

Cel care a fost martorul începutului carierei artistice a Jennyei Kessler, concetăţeanul nostru Dolfi Perl, neputând participa la evenimentul din Haifa, a trimis o scrisoare, în care povesteşte că a cunoscut-o pe Jenny, în 1945 şi i-a fost dirijor la ansamblul IKUF dinDorohoi, unde era prim solistă. A fost remarcată de Haim Schwartzman, cu ocazia unui turneu la Dorohoi, şi i-a propus să vină la Bucureşti, însă părinţii n-au lăsat-o să plece atât de departe. Aşa că a ajuns la Iaşi...

După cum aţi constatat, orice am face, când vorbim despre originarii din România, ajungem în mod inevitabil la Dorohoi. Jenny Kessler a fost şi ea o fiică talentată a acestei aşezări din Nordul Moldovei. Shlomo David, cel care a promovat cel mai mult imaginea Dorohoiului, a povestit că şi marele Goldfaden, părintele teat-rului idiş, înainte de a se stabili la Iaşi, a poposit la Dorohoi...

Shaul Carmel, preşedintele ASILR, a vorbit despre demnitatea care o caracteriza pe Jenny Kessler.

Cântăreaţa Terry Gabor, acompaniată la pian de Liane Herman, au prezentat un program ar-tistic, intercalându-se minunat în atmosferă. Pelicula despre viaţa artistei, a adăugat mult ce-lor povestite.

În mod discret, a intrat în sală noua direc-toare a Institutului Cultural Român din Tel-Aviv, doamna Gina Pană. Ne-am bucurat că a avut prilejul să cunoască publicul iubitor de cultura din Haifa şi să participle la o după masă atât de reuşită. Ne-a adresat câteva cuvinte, puţine dar promiţătoare şi sperăm să se realizeze.

Nu am cunoscut-o personal pe Jenny Kessler, dar emoţiile pe care le-am trăit în această după masă au fost atât de puternice, încât din nou, am părăsit şevaletul punând mâna pe condei, ca să transmit tuturor o relatare în memoria acestei strălucite artiste.

VIAŢA NOASTRĂ

13

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

OPINII Mirel

HORODICâteva observaţii

pe marginea situaţiei1. De la Ziua Independenţei, aflăm din presa

ebraică că Israelul se confruntă în fiecare zi cu o nouă ameninţare. Citez lista acestor ameninţări întocmită de editorialistul Nahum Barnea de la ziarul „Yediot Aharonot” (3.5.2010): Iranul, deţinător de arme nucleare; Arsenalul uriaş de rachete deţinute de Hizbolah şi Hamas; Pales-tinienii; Siria; Cutremurul de pământ care este mai mult decât iminent; Creşterea ponderei ultrareligioşilor, neintegraţi în circuitul econom-ic productiv, în cadrul populaţiei evreieşti a Is-raelului. Şi aşa mai departe...

Sunt prea multe ameninţări, aşa că majoritatea populaţiei nu le mai ia în seamă. Iar politicienii, cei chemaţi în mod normal să găsească soluţii pentru aceste probleme, îşi văd de interesele lor. Guvernul actual nu este capabil să ia iniţiative, fiind paralizat de dorinţa de a nu provoca crize politice, pentru a supravieţui până la viitoarele alegeri.

Să ne mirăm că în aceste circumstanţe apar tot felul de falşi prooroci, care vorbind despre „miturile sfărâmate şi beţia de iluzii din Israel”, prezic dispariţia iminentă, într-un viitor nu prea îndepărtat a statului evreiesc?

2. Desigur că problema palestiniană este cea mai dificilă din toate ameninţările. În aceste zile, după nenumărate tergiversări, se reiau negocier-ile indirecte cu Autoritatea Palestiniană. Nimeni nu-şi pune mari speranţe în aceste tratative. Şi totuşi, poate că tocmai de aceea, se va realiza ceva.

O analiză foarte interesantă a poziţiei celor trei părţi în aceste negocieri face dr. Iosi Beilin în ziarul „Israel Hashavua” din 7 mai 2010. Cerer-ile lui Mahmud Abas, pe care Beilin le cunoaşte foarte bine, sunt următoarele: graniţele din 1967, cu schimb de teritorii pentru a nu dezafecta concentrările de colonii evreieşti, împărţirea Ierusalimului, primirea a 100 de mii de refugiaţi palestinieni în Israel şi despăgubiri pentru res-tul refugiaţilor. Despre poziţia primului ministru israelian, Beilin scrie: „Netaniahu este interesat în pacea cu palestinienii dar nu este dispus să plătească preţul”. Probabil că este adevărat, dar oare există o majoritate în Israel, dispusă să ac-cepte cererile lui Abas, cu privire la primirea de refugiaţi sau la împărţirea Ierusalimului? Sunt convins că aceste cereri nu sunt acceptabile nu numai pentru Netaniahu dar nici pentru Ţipi Liv-ni sau Ehud Barak. În ceea ce priveşte poziţia preşedintelui Obama, cel de-al treilea participant indirect în aceste tratative, ea nu este nici foarte clară şi mai ales nu este amănunţită, dar este evi-dent că se bazează pe revenirea la graniţele din 1967.

În aceste condiţii este clar că ducerea de trata-tive are mai mult rolul de a câştiga timp şi a con-trola conflictul, pentru a se evita agravarea sa. Dar pentru aceasta este în primul rând necesar să nu-i enervăm pe americani, prin continuarea construcţiilor în colonii. Acest lucru l-a înţeles

foarte bine Ehud Barak, care consideră că este necesar ca Israelul să vină la tratative cu pro-puneri concrete. Problema este dacă Netaniahu, care se foloseşte de faptul că Barak este bine primit în Statele Unite, va izbuti să manevreze aripa dreaptă a coaliţiei sale, pentru a evita o criză în relaţiile cu America.

Un cunoscut de-al meu, om de dreapta, îmi spunea deunăzi că este liniştit cât ştie că polit-ica Israelului este pe mâna cuplului Netaniahu-Barak. Probabil că avea dreptate. Fără Barak, am avea un guvern de extremă dreaptă, care ar in-tra inevitabil în conflict cu Statele Unite, a cărei sprijin este atât de necesar pentru garantarea existenţei Israelului. Din păcate actuala coaliţie guvernamentală nu permite niciun progres în tratativele cu palestinienii, pentru aceasta va fi necesar ca şi Kadima să se alăture guvernului.

3. Soluţia problemei palestiniene prin crearea a „două state pentru două popoare”, care a fost acceptată, cel puţin în vorbe, de primul minis-tru Netaniahu, este necesară în primul rând pen-tru noi, dacă vrem să existăm ca stat evreiesc şi democratic. Partizanii concepţiei unui stat unic, ne expun pericolului ca statul să înceteze, pentru început, să fie democratic, prin neacordarea de drepturi cetăţeneşti palestinienilor din teritorii şi, în cele din urmă, să rămână evreiesc, prin pier-derea majorităţii. Ceea ce fac partizanii statu-lui unic (Eretz Israel Hashlema) prin colonizări răspândite pe tot teritoriul, este să saboteze posi-bilitatea creării unui stat palestinian. Acest lucru este o mare primejdie pentru viitor.

Din păcate politica separării de palestinieni, care a fost adoptată în cele din urmă de Ariel Sharon, a fost un eşec, în cazul retragerii uni-laterale din regiunea Gaza. Şi, totuşi nu văd altă soluţie. Fără îndoială că viitoarele retrageri trebuesc făcute pe bază de înţelegeri semnate de ambele părţi şi garantate de Statele Unite şi Uniunea Europeană.

4. Necesitatea unor garanţii pentru orice înţelegere şi poziţiile iniţiale atât de depărtate ale părţilor în conflict, ridică problema intervenţiei internaţionale în rezolvarea conflictului. Desigur Israelul s-a opus totdeauna unei soluţii impuse. Dar oare cele două părţi sunt în stare să ajungă la un compromis, fără amestec internaţional? Iată o problemă care şi-au pus-o unele cercuri evreieşti din Diaspora, îngrijorate de delegitimarea Israe-lului în lume, ca urmare a politicii de colonizare în teritorii, care urmăresc să torpileze posibili-tatea aplicării în viitor a soluţiei celor două state.

Astfel s-a creat în Europa organizaţia „J Call”, similară organizaţiei americane „J Street”, care militează pentru încetarea colonizărilor şi du-cerea de tatative intensive de pace cu palestinie-nii. Este adevărat că aceste organizaţii îşi exprimă dezacordul faţă de politica oficială a guvernului israelian, dar acest dezacord are ca scop prom-ovarea unei politici care să asigure în viitor car-acterul evreiesc şi democratic al Statului Israel şi

nicidecum dispariţia Statului Israel, promovată de stânga pro-palestiniană. Menţionez că mani-festul organizaţiei europene a fost semnat printre alţii de filosofii francezi Bernard Henry Levy şi Alain Finkielkraut, cunoscuţi pentru atitudinea lor pro-israeliană.

Desigur nu toţi intelectualii evrei din Dias-pora sunt de acord cu aceste luări de poziţie. De pildă, Simone Veil consideră că problemele poli-tice ale Israelului trebuiesc rezolvate de israeli-eni, fără intervenţii din afară. La fel consideră şi celebrul avocat american Alan Dershowitz. Iar Elie Wiesel şi-a folosit bunele sale relaţii cu preşedintele Obama, pentru a-l convinge să nu facă presiuni asupra Israelului în problema Ieru-salimului. Profesorul Shlomo Avineri, consideră că este necesar să se stabilească un dialog cu cer-curile evreieşti din Diaspora care critică politica Israelului, în speranţa că se poate ajunge la un numitor comun, care să ţină seama de interesele vitale ale Statului.

Divergenţele între evrei în politică sunt nor-male, atât în Israel cât şi în Diaspora. Trebuie să fim gata să ascultăm pe cei care expun o altă părere, cu condiţia de a fi bine intenţionaţi în dis-pute. Nimeni nu are monopolul adevărului. Pre-sa ebraică dă exemplu de pluralism. „Haaretz” publică atât articolele lui Iosi Sarid cât şi ale lui Moshe Arens. În „Israel Haiom” îl citim pe edi-torialistul Dan Margalit dar şi articole semnate de Iosi Beilin. Sigur, fiecare ziar cu orientarea lui. Acest lucru trebuie să fie posibil şi în presa israeliană de limba română.

În concluzie, nu este cazul nici să fim înfricoşaţi de ceea ce ne aşteaptă, dar nici să nu fim indiferenţi. Timpul nu lucrează în folo-sul nostru. Situaţia internaţională se complică. Trebuesc luate hotărâri. Pentru viitorul copiiilor şi nepoţilor noştri.

P.S. După ce am terminat de scris acest ar-ticol, plin de îngrijorare, am aflat, în sfărşit, o veste bună: Statul Israel a fost primit în OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), un club select, din care fac parte, până acum, numai 31 de ţări dezvoltate (SUA, Canada, ţările din Europa Occidentală, Japonia, Australia, etc.). Afilierea la această organizaţie impune respectarea unor standarde şi norme foarte stricte şi necesită acordul unanim al tu-turor statelor membre. Pentru exemplificare vom spune că nu toate statele care fac parte din Uniu-nea Europeană sunt membre în OECD. Din ţările care au făcut parte din lagărul socialist numai Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia au fost pri-mite în OECD şi, acum, odată cu Israel, urmează să se alăture Slovenia şi Estonia. Încercările de ultimă oră ale primului ministru al Autorităţii Palestiniene de a torpila primirea Israelului în OECD nu au avut succes. Să sperăm că vom şti să culegem roadele economice şi de prestigiu internaţional pe care ni le conferă această afil-iere.

14

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

A fost 6 mai, nicidecum 1 aprilie. Şi totuşi, m-am simţit păcălită ca şi cum ar fi fost ziua tradiţională a păcălelilor.

La ora 23, când s-a stins ultimul sunet care însoţeşte imaginea finală a filmului serial „An-iela”, telefonul meu a sunat prelung, vestindu-mi din câteva colţuri ale ţării că şi prietenii mei au rămas la fel de dezamăgiţi ca şi mine.

De obicei omul este dezamăgit ori de câte ori primeşte altceva decât se aştepta a primi. Or, începutul filmu-lui era bun, promitea o urmare şi mai bună, o desfăşurare a evenimentelor care să satisfacă, în limitele realului, curiozitatea justificată a spectatorului, pe când am obţinut, ce? - un final, ga-lopând spre nunţile previzibile, fără a înţelege ceea ce ne interesa cel mai mult şi anume cum am rezolvat prob-lemele pentru a ajunge atât de brusc la sfârşitul fericit.

Deoarece am scris în numătul din 31 decembrie, câteva vorbe de laudă la adresa acestui film, lăsând în în-cheiere promisiunea să revin după ul-timul episod pentru a pune punctul pe „i” mă ţin astăzi de cuvânt şi revin ca să-mi con-tinui expunerea impresiilor. De la început vreau să menţionez că este vorba numai despre părerea mea personală, nu contrazic pe nimeni care gândeşte altfel decât mine şi sub nici o formă nu intenţionez să jignesc pe nimeni. Ştiu că pentru realizarea unui film cu atâtea episoade s-a depus o muncă grea, care a solicitat multe eforturi din partea tuturor participanţilor, atât actorii, cât şi personalul tehnic, de creaţie. Tocmai de aceea ar fi trebuit să fie mult mai bine.

Încep cu câteva amânunte, care se pot con-sidera „lipsuri”. Ne aflăm în Bucureşti la început de secol XX. Există deja telefoane în casele mai înstărite, apar şi automobile luxoase, nu multe, dar cu bani se pot obţine. Totuşi întreaga acţiune se desfăşoară într-un spaţiu atât de pro-vincial, redus la o singură stradă, unde trăiesc toate personajele - în case alăturate sau peste drum - tot acolo ei târguiesc la unul şi acelaşi băcan, pe aceeaşi stradă vin femeile de la ţară să aprovizioneze cucoanele cu lapte proaspăt, se joacă şi copiii printre altele, iar magazinele de lux îşi expun marfa „tocmai adusă de la Paris”. Tot acolo activează singurul ziar bucureştean, condus în exclusivitate de către Conu Alecu, iar în apropiere mai avem unicul loc de distracţie, cârciuma lui Chivu, unde petrec deopotrivă târgoveţii, bogătaşii şi ofiţerii din regimentul de elită. Fiindcă nu au alternativă, căci întregul de-cor al filmului este o stradă construită în studio, care nu indică cu nimic specific dacă aceasta se află în Bucureşti, Bacău sau Făgăraşi şi este greu de crezut că în capitala ţării, chiar numai în anul 19..., a existat doar un singur ziar şi un singur local de distracţie. Cred că în centrul istoric din Bucureşti mai există şi astăzi multe locuri care puteau fi filmate pentru a da filmului mai multă veridicitate, iar nouă, telespectatorilor, puţină nostalgie.

În ceea ce priveşte jocul actorilor, nu am

multe de adăugat faţă de cele spuse data trecută: domnul regizor are marele merit de a alege ac-tori de excepţie drept compensaţie pentru nişte lipsuri pe care spectatorul se străduieşte să nu le observe. Mă refer la „goluri” din scenariu,

la „timp mort” şi multe scene de „umplutură” care ne răpeau deseori câte o jumătate din tim-pul unui episod (pe lângă lungile pauze pentru reclamă şi promo). Am desigur exemple con-crete, începând cu multele scene plicticoase şi inutile din casa Lăptaru. După ce am sem-nat pagina din 31 decembrie, am primit multe „reclamaţii” pentru faptul că nu am amintit prin-tre laudele înflăcărate adresate actorilor şi pe Stela Popescu. Tot Israelul o adoră pe D-na Stela Popescu şi eu mă număr printre admiratorii ei, nu de azi-ieri. Nu am amintit despre ea dintr-un motiv simplu de explicat: am aşteptat ca evoluţia acţiunii să lămurească situaţia din casa Lăptaru, pentru a-mi face o părere. Dar părerea nu mi-am limpezit-o nici până acum, aşa că îndrăznesc să spun că acest segment din film este inconsis-tent, ilogic şi neinteresant. DL.Mitică Lăptaru, ca ţăran îmbogăţit peste noapte, este prea prost, naiv şi deseori prea băut ca să credem că aşa un om este în stare să facă avere din nimic. În plus este şi analfabet, bădăran, total needucat, la fel ca şi fiica Polixenia, care ca şi tatăl ei crede că banii mulţi compensează neştiinţa şi satisfac ab-solut toate dorinţele. Averea dobândită - greu de ghicit prin ce mijloace de către Lăptaru, rămâne unul dintre lucrurile de neînţeles din acest film. Păcat că această „partitură” încurcată a căzut spre dezlegare în sarcina unui actor atât de bun ca Dl .Ioan Isaiu. Dar, de unde nu-i, nu ai ce scoate.

Mama lui Miticuţă, „Grand maman” a reuşit să se încadreze în acest tablou cam stupid, dar ea este mai isteaţă, mai şireată, decât toţi ceilalţi din casă, iar pe fiul ei îl „duce” cum vrea ea, după bunul ei plac. De altfel toate treburile din casa Lăptaru rămân nerezolvate, ca şi multe altele din film, unde telespectatorul se aşteaptă la un final cu nişte soluţii logice, dar totul cade brusc şi ca în toate telenuvelele ne pomenim deodată cu o nuntă sau chiar cu două, după care cade cortina,

lăsând încurcate toate iţele acţiunii.Mă întorc la personajele noastre nefinalizate,

care ne lasă cu gura căscată în forma semnu-lui întrebării. Enigma cea mare pentru mine cel puţin,e ste familia Vulturescu. Doi părinţi

egoişti, trăind după concepţiile peri-mate ale nobilimii din secolele tre-cute, cu aroganţă, indiferenţă, lipsă de interes faţă de viaţa altora, chiar şi a propriilor copii. Singurul lucru care contează pentru ei sunt banii şi falsa respectabilitate. Nu există iubire între cei doi părinţi, doar ne-voia unor aparenţe. Prin urmare, mă întreb eu, cum de au reuşit cei trei copii să crească cu totul altfel, să fie oameni sinceri, iubitori, buni, care sunt în stare să renunţe la aparenţele falsificate pentru a intra în graţiile „societăţii”? A acelei „societăţi bol-nave” după spusele lui Zeno Vul-turescu, exprimând astfel ideea de bază a întregului film.

O altă întrebare care m-a deran-jat în toate episoadele, a fost legată de personajul medicului evreu,Dr.Fleisberg. Singurul medic prezent în

toate episoadele (ca şi singura stradă din capitală ), acest doctor a creat un personaj caraghios, care nu se potriveşte cu poziţia sa socială, nici cu familiile unde este chemat în permanenţă pentru rezolvarea tuturor problemelor medicale. Noi ştim că evreii îşi trimiteau copiii la studii în capitalele europene, în special la Viena, de unde se întorceau bine instruiţi şi cu demni-tatea de titrat, de om de cultură. Ce s-a întâm-plat cu dr.Fleisberg, că a absorbit în spinarea sa îndoită toate spaimele neamului său, supunerea slugarnică, sâsâitul unui evreu care nu şi-a însuşit limba română după atâţia ani de studii, că pare mereu o jumătate de om speriat, în locul doc-torului faţă de care familia pacientului ar trebui să se ridice în picioare? Deoarece îl cunoaştem şi pe acest actor din producţii anterioare, ca şi potenţialul său, nu ne rămâne decât opţiunea că şi el a primit indicaţii nepotrivite şi o partitură sub posibilităţile sale reale.

În finalul văzut aseară nu am primit satisfacţia de a vedea problemele intrigii rezolvate după cerinţe logice. Nimeni nu a fost pedepsit după merit, legal sau moral, unele personaje au dispărut pur şi simplu, despre altele nu ştim ce soartă îi aşteaptă. Singurul lucru pe care îl pot repeta este că am avut bucuria să revedem mi-nunatul colectiv de actori români, care nu se dez-mint niciodată în măiestria lor şi nu este cazul să-i mai citez încă o dată precum am mai făcut data trecută, deoarece vorbesc despre toţi, fără excepţie. Din contra, mai adaug pe cei patru co-pii minunaţi din film, nici unul la prima apariţie pe ecran, dar în special trebuie s-o menţionez pe interpreta Juliettei.

Însă nu pe ultimul, ci pe primul loc las un gând cald,o lacrimă şi mă ridic în picioare în amintirea MARELUI DISPĂRUT, care ne-a fost răpit în mijlocul filmărilor, plecând pe drumul cel fără de întoarcere, actorul omniprezent în cinemato-grafia românească, Gheorghe Dinică.

Hedi S. SIMON

„Iluzii pierdute”

VIAŢA NOASTRĂ

15

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

• La 9 mai 2010 cu ocazia Zilei Victoriei asupra Ger-maniei hitleriste, numeroşi veterani care în ţările lor de origina au luptat în timpul celui de-al doilea război mondial în Armata Roşie împotriva germanilor, au evocat momente din timpul victoriei împotriva hidrei naziste.

Au continuat să defileze pe străzi purtând flori şi steguleţe, s-au adunat în locuri publice, au purtat uniforme militare şi au purtat pe piept zeci de decoraţii.

Manifestările lor au fost aclamate de liderii primăriilor şi de cetăţeni. Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înfrângerea germaniei naziste, la Aşdod au avut loc o serie de eve-nimente culturale printre care o manifestaţie, o expoziţie cu fotografii din perioada războiului, spectacole artistice în onoarea eroilor războiului şi momente de comemorare la Monumentul Victoriei. A fost şi defilarea foştilor combatanţi împreună cu conducerea primăriei.

Sub auspicile primăriei din Aşdod a fost organizată şi ceremonia de comemorare a victimelor prigoanei naziste. Publicul a fost format din elevi şi de locuitorii oraşului. S-au aprins lumânări în memoria celor dispăruţi.

• După o perioadă relativ liniştită, din

nou a fost lansată din Gaza o rachetă “Kassam” care a explodat sâmbătă pe un teren viran din aşezarea Hof Aşkelon. Nu au fost răniţi şi nici pagube.

• La Asdod a fost găsit pe o stradă din centrul oraşului,

un bărbat în jurul vârstei de 30 ani, cunoscut poliţiei, care a fost înjunghiat mortal în urma unei discuţii în care au fost implicate trei persoane. Nu se cunoaşte motivul care au determinat neînţelegerile şi înjunghierea. Poliţia face investigaţii în diferite domenii.

• La Eilat un adolescent în vârstă de 18 ani, în timp

ce se afla pe o faleză a fost rănit prin înjunghiere. Poliţia anchetează.

• Dulapului Sfânt de la sinagogă “Beit Smuel” din Ieru-

salim, i s-a dat foc. Pompierii care au venit să stingă focul au încercat să provoace cât mai puţine pagube. Poliţia face cercetări.

Ed. Grossmann

Poveştiri adevărate

Premianţii Fondului “Dan David” 2010

Urmare din pagina 9

* Prof. Leonard Kleinrock, de la Univer-sitatea California - SUA, departamentul com-putere şi telecomunicaţie, pentru contribuţia sa la studiul reţelelor de comunicaţie şi definirea principiilor fundamentale pe care se bazează transmiterea prin unde a informaţilor.

* Dr. Gordon E. Moore din California - SUA, pentru “Legea Moor” care a devenit un principiu în domeniul semiconductorilor in-dustriali.

* Prof. Michael O. Rabin, profesor la Uni-versitatea Harvard - SUA, pentru cercetările sale care au deschis noi orizonturi în dez-voltarea tehnologiei în domeniul computere-lor şi în comunicaţie, precum şi pentru aportul adus pentru apărarea particularităţii datelor în-registrate în computere.

La festivitate a fost oferit un cokteil şi a fost prezentat un program artistic, la încheierea căruia s-a închinat o cupă cu şampanie pen-tru premiaţi şi pentru Dan David, iniţiatorul şi

finanţatorul acestor premiil, care este şi preşedintele societăţii “Foto M. International”.

În cadrul festivităţilor organizate cu ocazia decernărilor premilor “Dan David”, în perioada 9-11 Mai 2010, a avut loc la Universitatea Tel Aviv, şi ceremonia decernării de premii şi menţiuni tinerilor cercetători ai anului 2010, premii care au fost în-mânate de către Dan David , dr. Aviv Segal şi Dov Lautman.

De remarcat şi jocul simultan de şah dintre Dan David şi renumitul campion Garry Kasparov.

Au avut loc de asemeena, discuţii cu scriitoarea Margaret Atwood din Canada şi nuvelistul Amitav Gosh din India, despre imaginile secolu-lui XX şi viaţa în India (istorie, et-nografie şi ficţiune) dar şi cu prof.

Leonard Kleinrook de la Universitatea din Cali-fornia, despre computere şi telecomunicaţii.

16

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

E adevărat că pungile de sub ochi sunt de natură ereditară, însă există şi alte cauze ale apariţiei acesto-ra. Îţi oferim câteva soluţii la îndemână pentru a trata această problemă.

Factori care cauzează apariţia pungilor sub ochi Modificarea cantităţii de fluide din organism. Acest lu-

cru poate fi cauzat de stres, menstruaţie sau sarcinaPăstrează-ţi crema pentru ochi în frigider . Nu nu-

mai acest lucru va prelungi perioada de valabilitate, dar răcoarea cremei va reduce pungile de sub ochi.

Ceaiul face bine ochilor. Cafeină din ceai ajuta la con-tractarea vaselor de sânge, ceea ce înseamnă că ochii tăi vor reveni la forma normală. Ceaiul de plante ajuta ochii obosiţi. Pliculeţele calde calmează ochii iar cele reci îi revigorează. Fii atentă cu ceaiul verde şi cel negru, căci pătează pielea!

Castraveţii - remediul împotriva ridurilor. Aceştia funcţionează ca un astringent care linişteşte ochii. Pune-ţi rondele de castraveţi pe ochi pentru 5 -10 minute.

Amidonul din cartofi este un anti-inflamator. Taie două felii de cartofi, pune-le în două bucăţi de pânză şi aplică-le pe ochi timp de 10 -15 minute.

Pentru momentele când ai puţin timp la dispoziţie pen-tru vindecarea pungilor de sub ochi, asigură-te că ai în frigider două linguriţe. Aşază partea rotundă a linguriţei pe ochi iar pungile se vor de-zumfla imediat.

Cremele pe bază de vitamina k şi castan sălbatic diminuează umflăturile şi încetinesc fluxul sangvin din zona ochilor.

Nu aplica înainte de culcare crema de ochi pe pleoape, ca să nu te trezeşti cu ele umflate. Sub stratul de cremă, pielea subţire din zona nu va putea să respire.

Soluţii pe termen îndelungatDormi cu capul ridicat pen-

tru a preveni retenţia de lich-ide. Foloseşte 2 sau 3 perne, dacă e nevoie.

Consumă mai puţină sare. Excesul de sare îţi face corpul să reţină mai multă apă.

Dacă pungile de sub ochi nu încep să se umfle până la prânz, ar putea să fie o aler-gie , chiar şi la produsele de înfrumuseţare pe care le foloseşti, cum ar fi crema hi-dratanta. Dacă aceasta crezi că e cauza, elimina pe rând câte un produs, până când desco-peri care îţi face rău.

Femeia...eterna poveste

Bucătăria – atelier de creaţieNapolitane cu nucă şi caramel

Ingrediente:4 foi de napolitană, Crema: 250 gr nucă, 100 gr zahăr, 4

gălbenuşuri, 250 gr unt sau margari-na, vanilie.

Caramel:200gr zaharMod de preparare:Nuca se striveşte cu merdeneaua,

untul se topeşte într-un castron pe Bain Marie apoi se adăugă zahărul şi urmează gălbenuşele. Se amestecă totul şi se lasă până se îngroaşă.Când compoziţia se îngroaşă se adăugă nucă. Separat topim zahărul (200 gr) într-o cratiţă şi turnam peste cremă şi amestecăm rapid. Crema fierbinte se adăugă pe o foaie de napolitană apoi peste punem repede ce-a de-a doua foaie de napolitană şi continuăm până la a patra foaie şi se presează. Deasupra de pune o tavă cu greutate, astfel încât să obţinem o napolitană umplută uniform. Se lăsă la rece pentru a putea fi porţionată. Se porţionează cu ajutorul unui cuţit cu o lamă bine ascuţită.

Mod de servireSe serveşte ca desert.

Cum tratăm pungile de sub ochi?

VIAŢA NOASTRĂ

17

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Duminică, 9 mai 2010, în frumoasa localitate israeliană Rosh Pina, primul moshav agricol din Eretz Israel, creat în 1882 de emigranţii veniţi din România, s-a defăşurat un moment cu adevărat istoric pentru aliaua română: Festi-vitatea de semnarea a acordului de construire a Muzeului Evreilor Origi-nari din România. Costituirea aces-tui muzeu reprezintă ţelul organizaţiei AMIR (Organizaţia Unitară a Evreilor Originari din România) înfiinţată în 2001, sub conducerea regretatului Moshe Nativ.

AMIR unifică circa 10 organizaţii diferite care se ocupă, unele, de comem-orarea legată de diferite comunităţi evreieşti în România, iar altele, de comemorarea evenimentelor tragice ale istoriei evreilor români, ca de exemplu scufundarea vasului Strumă şi holo-caustul evreimii din România.

Conform celui de al doilea preşedinte al organizaţiei, Micha Harish, activita-tea comemorativă AMIR se desfăşoară în câteva domenii:

1. Înfiinţarea unui muzeu comemo-rativ pentru comunitatea evreiască din România: scopul acestei activităţi este pe termen lung, pentru viitoarele generaţii. Muzeul va fi deschis la Rosh

Pina, aşezare înfiinţată de evrei veniţi în Eret Israel din oraşul Moineşti.

2. Comemorări curente:- evenimente comemorative în co-

laborare cu celelalte organizaţii care fac parte din AMIR.

- seminarii organizate de AMIR, pe subiecte diferite, legate de istoria evreilor originari din România şi contribuţia acestora la dezvoltarea statului Israel.

- subvenţionarea cărţilor şi publicaţiilor dedicate sau legate de comemorarea evreilor din România.

De ce s-a decis construirea acestui muzeu tocmai la Rosh Pina? Iată cum explică acest lucru, Richard Armon, unul dintre cei mai importanţi şi activi

membri ai AMIR, consul onorific al României în Israel: ”Construcţia aces-tui muzeu la Rosh Pina se bazează nu numai pe renumele şi simbolul pe care îl reprezintă această aşezare pentru Statul Israel în general şi în special pentru evreii din România, ci şi pe avantaje de ordin economic şi funcţional, ca de exemplu:

- Anual Rosh Pina este vizitată de peste 500.000 de persoane din Israel şi din străinătate.

- Vechea aşezare, transformată în muzeu, a fost reamenajată, refăcută cu exactitate şi constituie atît un

punct de atracţie turistic, cît şi un loc pentru studii privind istoria Israelu-lui”.

Duminică, în clădirea din str. Maaleh Gai Oni din Rosh Pina, plină până la refuz de israelieni sosiţi din toate colţurile ţării, au luat cuvântul, pentru a explica importanţa şi necesi-tatea construirii acestui muzeu, dar şi pentru a semna documentul final, Avihuad Rasky, primarul oraşului Rosh Pina, dr. Aurel Vainer, deputat în Parlamentul României, preşedinte FCER, Bela Dan Krisbai, ataşatul cul-tural al Ambasadei României în Is-rael, Menahem Ariav, vicepreşedinte

al Fondului Caritatea, Zeev Schwartz, preşedintele pe ţară al H.O.R., Micha Harish, preşedintele AMIR şi Richard Armonn, care a fost şi

moderatorul festivităţii.După ce, în lumina blitz-urilor foto-

grafilor prezenţi la această întâlnire, a fost semnat importantul docunent, participanţii au fost invitaţi să viziteze două locuri în care se preconizează con-struirea muzeului. Prilej de a fi cu toţii fascinaţi de frumuseţea locurilor în care natura este lăsată într-o aparentă liber-tate, creând spaţii care pur şi simplu îţi taie respiraţia prin ineditul lor.

Localizarea muzeului va fi în cadrul cartierului istoric, refăcut, într-o

clădire în care muzeului îi va apartine jumătate din spaţiul construit, iar a doua jumătate va fi loc de întîlnire pen-tru vizitarea cartierului istoric şi regiu-nea adiacentă cît şi restaurante şi alte utilităţi.

Prin ridicarea muzeului, explică Rich-ard Armon, se realizează următoarele deziderate importante:

1. Un circuit mare de vizitatori2. Vizitatori din toate straturile popu-

latiei, de toate vîrstele şi de origini et-nice diferite

3. Continuitatea valorilor, istoriei şi culturii, prin tînăra generaţie care va reprezenta o mare parte a vizitatorilor

4. Organizarea de activităţi diverse (seminarii, conferinţe, expoziţii în co-laborare cu specialişti locali)

5. Dezvoltarea arhivei de documente istorice avînd ca bază actuala arhivă istorică

6. Proiecţii audio-vizuale în sala existentă, vecină cu muzeul proiectat.

În cadrul muzeului vor fi organizate deasemenea manifestaţii în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Ambasada României în Israel.

Acest muzeu va prezenta un punct de atracţie special pentru turiştii din România care vizitează în mod curent Israelul şi printre altele vizitează Naz-aretul, lacul Tiberias sau Biserica Be-atitudinii, care se află la cîteva minute distanţă de Rosh Pina.

Preşedintele AMIR, Micha Harish concluzioneză: ”Noi vedem importanţa comemorării evreimii din România în-tr-o perspectivă îndelungată, mult din-colo de generaţia noastră, care a venit din România în cursul diverselor aliale, generaţie care continua să-şi păstreze memoria sa istorică. Considerăm că este important ca istoria evreimii româneşti să fie înscrisă şi concepută în cadrul memoriei naţionale generale – pentru tot poporul Israel, din care noi suntem o parte principală, şi, în special, pentru fiii şi ficele noastre, nepoţii şi nepoatele – şi copiii lor”.

Moment important pentru aliaua românăSemnarea a acordului de construire a Muzeului

Evreilor Originari din România

18

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Respectând sărbătorile iudaice Centrul Comunitar Evreiesc (JCC) Iaşi a organizat în ziua de 2 mai 2010 (18 Yiar) un picnic de LAG BAOMER.

Peste 120 de persoane, copii şi maturi, tineri şi mai puţini tineri împreună cu “seniorii “obştii ieşene s- au întâlnit în curtea Comunităţii au aprins focuri, gest traditional pentru această sărbătoare şi au petrecut o frumoasă zi de mai Despre semnificaţia sărbătorii şi a tradiţiilor specifice ei a vorbit tânărul jurist Albert Lozneanu.

Toţi cei prezenţi s-au bucurat de o zi de relaxare şi de socializare, zi în care au ascultat muzică şi i-au admirat pe tinerii înlănţuiţi în antrenante dansuri tradiţionale israeliene.

“Bucătarii “voluntari au încins grătarele şi i-au servit pe toţi cu deli-cioase frigărui însoţite de gustoase salate apetisante şi stropite cu sucuri şi bere. Cu această ocazie evreii ieşeni şi prietenii lor au ciocnit LEHAIM pentru viaţă, pentru pace, pentru prietenie şi şi-au promis să repete astfel de întâlniri plăcute şi distractive.

Momente de reculegere la mormintele înaintaşilor în Cimitirele evreieşti din Moldova

În perioada 3-5 mai 2010 s-a aflat în vizită la Iaşi o importantă delegaţie formată din optzeci de rabini, discipoli şi adepţi avându-l în frunte pe Ad-morul de Sculeni, Rabinul Israel Abraham Portugal, Shlita.

Vizita a fost organizată de omul de afaceri american de origine română David Kahan, preşedintele Asociaţiei Evreilor Români din America. Încă de la înfiinţare asociaţia şi-a propus restituirea memoriei iudaice de pe teritoriul României şi în concordanţă cu scopul propus preşedintele ei a avut, de-a lungul timpului, mai multe discuţii cu reprezentanţi ai guvernu-lui român reuşind să contribuie la refacerea unor monumente şi cimitire evreieşti.

Bătrânul şi veneratul rabin Israel Abraham Portugal, un “tzadik” pentru evreii din lumea întreagă a fost întâmpinat, la sosirea la Iaşi, de o delegaţie a Comunităţii Evreilor din localitate, de numeroşi discipoli şi adepţi ai săi veniţi din Israel, Statele Unite ale Americii, Europa şi de studenţi israeli-eni care învaţă în universităţile ieşene.La intrarea sa în clădirea aeropor-tului au răsunat cântece tradiţionale de bun venit intonate în limba ebraică de membrii delegaţiei şi de studenţii israelieni.

La ceremonia de primire, organizată în salonul oficial al aeroportului, ing. Pincu Kaiserman, preşedintele Comunităţii Evreilor din Iaşi, a ros-tit un cuvânt de bun venit în numele conducerii FCER, al preşedintelui dr. Aurel Vainer, al vicepreşedintelui ing. Paul Schwartz, al secretarului general ing. Albert Kupferberg, al conducerii Comunităţii ieşene şi al său personal. Mulţumind pentru vizită şi pentru deosebitele eforturi făcute pentru ca ea să poată avea loc vorbitorul a spus: “... Vă urez Shalom, spus din toată inima şi sunt convins că la această urare se alătură toţi iubitorii de pace, de bine, de prosperitate. Acest ultim cuvânt a fost gândit special pentru că prin munca, atât teoretică cât şi prin acţiunile ce le-aţi între-prins şi din care eu cunosc doar o mică parte, aţi contribuit la mai binele oamenilor din Israel, America, Europa şi nu numai. Cuvântul Dvs. a fost ascultat cu interes şi respect şi şi-a atins scopul care a fost întotdeauna be-nefic. Aţi venit în Moldova în care au trăit înaintaşii Dvs. şi la mormântul cărora cu eforturi deosebite doriţi să vă reculegeţi şi să vă rugaţi... Cei mai bătrâni îşi amintesc cu veneraţie de acţiunile tatălui Dvs., care în vremuri de restrişte a făcut imposibilul pentru salvarea multor copii orfani, bol-navi, săraci.

Bine aţi venit Eminenţă, sejurul Dvs. ieşean şi moldovean să fie bine-cuvântat de Dumnezeu şi ne rugăm totodată ca sănătatea şi o viaţă lungă să vă permită să continuaţi operele începute şi Shalom-ul Dvs. să-şi arate binefacerile în Israel, în România şi în întreaga lume. “

Ca semn de deosebit respect şi înaltă cinstire pentru păstrarea tradiţiilor evreieşti şi pentru preţuirea memoriei înaintaşilor noştri, ing. Pincu Kai-serman, l-a rugat pe Admorul de Sculeni, Rabinul Israel Abraham Portu-gal, Shlita să accepte DIPLOMA ŞI TITLUL DE MEMBRU DE ONO-

ARE al Comunităţii Evreilor din Iaşi.Deosebite mulţumiri au fost aduse şi pentru cele realizate de domnul

David Kahan, care “cu pricepere, atenţie şi eforturi fizice deosebite făcute în judeţul Iaşi a descoperit cimitirele evreieşti vechi din cele două localităţi Sculeni, aflate în dreapta şi în stânga Prutului. De-a lungul timpului cim-itirele au fost inundate de calamităţi naturale iar pietrele tombale au fost luate de apele Prutului. Acestea au fost reamenajate şi dotate cu câte un obelisc care să amintească că acolo se odihnesc evreii ce au contribuit la dezvoltarea târgurilor şi târguşoarelor moldoveneşti, a Sculeni-ului şi a căror oseminte sunt sfinte pentru noi toţi. “

Având în vedere deosebitul efort material şi fizic depus pentru desco-perirea, amenajarea şi împrejmuirea Cimitirului evreiesc din comuna Scu-leni, ing. Pincu Kaiserman a acordat domnului David Kahan DIPLOMA ŞI TITLUL DE MEMBRU DE ONOARE al Comunităţii Evreilor din Iaşi.

Rabinul Israel Abraham Portugal a mulţumit pentru diploma şi titlul acordat şi a binecuvântat Comunitatea Evreilor din Iaşi şi conducerea ei pentru activitatea de continuare şi păstrare a tradiţiilor iudaice pe aceste meleaguri.

La rândul său domnul David Kahan a mulţumit pentru onorantul ti-tlu şi a ţinut să sublinieze sprijinul acordat de preşedintele, ing. Pincu Kaiserman şi de secretarul Comunităţii ieşene, ing. Abraham Ghiltman în organizarea vizitei şi în stabilirea traseului. Deasemenea a mulţumit în mod deosebit domnului Leizer Finkelştein pentru buna întreţinere şi funcţionare a Mikvei, obiectiv comunitar în lipsa căruia vizita rabinului Israel Portugal la Iaşi nu ar fi putut avea loc.

După încheierea ceremoniei de primire întreaga delegaţie a plecat în pelerinaj la cimitirul evreiesc din comuna Frumuşica, jud. Iaşi.

Zile întregi am rămas în minte cu solemnitatea de primire de la aero-portul din Iaşi, solemnitate semănând parcă cu o scenă din binecunoscutul film american “Yentl “şi nu cu viaţa noastră cotidiană.

A doua zi a început cu slujba religioasă ţinută într-una din camerele Hotelului Europa din Iaşi, hotel în care a fost cazată întreaga delegaţie.

S-au vizitat apoi cimitirele evreieşti din comuna Sculeni, judeţul Iaşi şi din localitatea Sculeni din Republica Moldova unde cei prezenţi au luat parte la impresionante momente de aducere aminte şi reculegere.

În cea de-a treia zi a vizitei, delegaţia a poposit la Sinagoga Mare din Iaşi, cea mai veche sinagogă din România. Aici s-a dezvelit Aron Kodeş –ul, s-au rostit rugăciuni şi în mijloc s-a încins o horă tradiţională în sune-tele melodiilor intonate de toţi cei prezenţi. Zidurile groase ale Sinagogii goale, aflată acum în plin şantier de consolidare şi refacere, au amplificat sunetele dând o impresionantă reverberaţie muzicii religioase evreieşti şi aducând parcă de departe în sufletele tuturor ecourile unor melodii cunos-cute dar de mult uitate pe uliţele fostelor cartiere evreieşti ale Iaşului.

S-a vizitat apoi Cimitirul Evreiesc de pe colina Păcurari din Iaşi unde membrii delegaţiei s-au oprit la căsuţa Rabinului din Podu –Iloaiei şi la celelalte căsuţe ale rabinilor şi au rostit rugăciuni. A fost apoi vizitată par-cela cu mormintele soldaţilor evrei eroi al primului război mondial şi mor-mintele comune ale victimelor pogromului de la Iaşi din iunie 1941. La monumentul ridicat în memoria acestor victime, în dreptul plăcii comem-orative pentru victimele de la Sculeni s-a rostit o rugăciune colectivă, un impresionant remember pentru mulţimea de martiri evrei, victime nevino-vate ale unor vremuri de mare restrişte.

În continuarea pelerinajului prin ştetl-urile moldoveneşti de altădată delegaţia s-a îndreptat spre oraşul Buhuşi din judeţul Bacău.

Vizita la Iaşi a Admorului din Sculeni, discuţiile purtate între Asociaţia Evreilor Români din America şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România privitor la metodele prin care pot fi refăcute şi îngrijite anumite cimitire şi clădiri aparţinând patrimoniului cultural şi religios evreiesc au constituit temele de bază ale unui interviu acordat de domnul David Ka-han în exclusivitate Studioului Regional de Radio Iaşi. Interviul realizat de drd. Alex Aciobăniţei a fost transmis în cadrul emisiunii “Evreii din târgurile Moldovei”.

Vizita rabinului Israel Abraham Portugal, după 75 de ani de când a părăsit România, constituie o dovadă grăitoare a nevoii de regăsire a rădăcinilor şi de reculegere la mormintele înaintaşilor.

Secvenţe ieşene (VIII)Lag Baomer - tradiţie şi sărbătoare

Martha EŞANU

VIAŢA NOASTRĂ

19

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Teama de bomba atomică a lui Hitler (1)Oamenii politici în cumpănă

Activitatea intensă a atomiştilor pentru urnirea politicienilorIng. Baruch SEMELMAN

Urmare din numărul trecut

M-am întors la hotel, am făcut un duş şi, după scurtă vreme, m-am prezentat din nou la Casa Alba. Îl găsi pe Roosevelt şezând singur în scaunul său cu rotile în faţa mesei puse”.

De cum îl zări, preşedintele îl întrebă ironic, ce idee grozavă i-a mai trecut prin minte? Şi cât timp îi va trebui s-o expună?

„Nu prea mult. De fapt vreau să vă povestesc doar o anecdotă - îl asigură Sachs. „In vremea războaielor napoleonene, un tânăr inven-tator, pe nume Fulton, propuse împăratului Franţei să construiască o flotă de nave acţionate cu aburi, cu ajutorul cărora Napoleon ar fi putut debarca în Anglia fără să-i pese de vânturile schimbătoare. Nave fără pânze? Propunerea i se păru atât de neverosimilă marelui corsican, încât o respinse. După părerea is-toricului englez Lord Acton, cazul acesta reprezintă un exemplu tipic de felul cum Anglia a fost salvată datorită miopiei unui adversar.

Dacă Napoleon ar fi dat atunci dovadă de mai multă fantezie şi modes-tie, istoria secolului al XIX-lea ar fi fost cu totul alta”.

După ce Sachs îşi încheiase pove-stirea, preşedintele tăcu câteva minute. Apoi scrise ceva pe o foaie de hârtie şi o întinse valetului care le servea micul dejun. Acesta se întoarse curând cu un pachet, pe care, la ordinul lui Roosevelt, începu să-l desfacă ceremonios. Era o sticlă de coniac franţuzesc vechi, de pe timpul lui Napoleon, care se afla de multă vreme în posesia familiei Roos-evelt. Preşedintele care tot mai tăcea în mod semnificativ, îi făcu semn să toarne coniacul, apoi ridică paharul şi închină în cinstea lui Sachs. Abia după aceea ceru să fie chemat aghiotantul său, generalul Patrick Watson şi, arătându-i documentele aduse de Sachs în ajun, rosti cuvintele devenite mai târziu atât de celebre: „Patrick, ceea ce vezi aici cere să trecemla acţiune”.

Succesul reputat în cele din urmă de proiectul atomic american în timpul războiului a luat lumea prin surprinde-re şi şi-a lăsat amprenta pe majoritatea relatărilor referitoare la această temă. Ceea ce fu prezentat, rememorând tre-cutul, ca o cale, ce e drept, dificilă, dar în orice caz ducând direct spre ţel a fost în realitate un labirint de ocolişuri şi impasuri.

Edward Teller critică, după cum

urmează, una dintre relatările tran-dafirii despre începuturile bombei atomice americane: „Încercările neizbu-tite ale cercetătorilor de a trezi, în 1939, interesul autorităţilor militare au fost trecute sub tăcere. Cititorul nu află nimic despre neliniştea savanţilor, nevoiţi să se obişnuiască cu o activitate disciplinată, sistematică, nu află nimic despre indignarea inginerilor, cărora li se cerea să creadă în teoria pură şi să clădească uzine pe temelii atăt de in-consistente...”

Boris Pregel, un specialist în prob-lemele de radiu, spunea : „Este o minune că, în ciuda atător rătăciri şi erori, s-a ajuns totuşi la ceva”. Leo Szilard, tânărul fizician atomist evreu din Budapesta,de curând emigrat în Statele Unite,era de părere că miopia şi încetineala autorităţilor au prelungit cel puţin cu un an durata de realizare a proiectului „Uraniu”. Chiar interesul evident manifestat de Roosevelt pen-tru proiect nu a putut accelera ritmul lucrărilor. Sachs, care se simţea ca la el acasă în jungla intrigilor birocrati-ce, reuşise deocamdată să împiedice preluarea totală a proiectului de către armată sau flotă, propunînd ca prim conducător al proiectului pe Briggs, şeful „Biroului Naţional de standarde”. Dar omul acesta merituos era sufer-ind şi, de aceea, nu putea acţiona cu energia care ar fi fost necesară. Dealt-fel, Briggs a fost supus unei operaţii

greleÎnainte de iunie 1940 nu erau

de aşteptat fonduri de stat pentru cercetările atomice. În schimb se înmulţiră criticile împotriva „plan-ului fără perspectivă”. O a doua scrisoare a lui Einstein, din 17 martie 1940,atrăgând atenţia asu-pra faptului „că, după izbucnirea războiului, se constatase o intensi-ficare a interesului Germaniei pen-tru uraniu”,nu schimbă mare lu-cru.Abia când începură să sosească rapoarte despre rezultatele bune obţinute de atomiştii englezi, se trezi din nou interesul oficialităţilor.

Un memoriu al comisiei Thom-son, întocmit în iulie 1941,ajunse-se, pe baza lucrărilor efectuate în Anglia, la concluzia că ar fi „destul de probabil ca bomba atomică să poată fi construită încă înainte de sfârşitul războiului”. Astfel, întâm-plarea făcu ca la 6 decembrie 1941,c hiar în ajunul atacului japonez asu-pra Pearl Harbourului şi a intrării oficiale a Statelor Unite în război, să se ia în sfîrşit hotărârea, atât de mult amânată, de a face eforturi fi-

nanciare şi tehnice serioase pentru re-alizarea armei.

Savanţii refugiaţi din Europa, cei mai înflăcăraţi susţinători ai proiectului, fură la început înlăturaţi sau mult îngrădiţi în cadrul lucrărilor, fiind consideraţi „străini”sau chiar „proveniţi din ţări in-amice”, ca, de pildă, Fermi, italian de origine. Măsurile luate aveau un car-acter atât de strict,încât Wigner,jignit de neâncrederea de care se lovea, t r im ise o scrisoare oficialităţilor,anunţând că, în condiţiile existente, se vede nevoit să renunţe la orice activitate legată de proiectul atomic. Mai târziu i se dădu satisfacţie deplină şi deveni unul dintre principalii colaboratori ai proiectului.

Nenumărate piedici administrative şi tehnice care stăteau în calea ener-giei atomice în ţările anglo-saxone au fost înlăturate numai şi numai datorită hotărârii şi tenacităţii oamenilor de ştiinţă. Ei au făcut mult mai mult decât să execute ordinele primite.

Ei au luat în repetate rânduri iniţiativa, pentru a aduce pe lume această armă îngrozitoare. Pe mulţi dintre ei îi mâna atunci în primul rând convingerea sinceră că aceasta era ca-lea cea mai sigură, ba chiar unică, de a împiedica folosirea armei atomice în acest război. „In cazul unei ameninţări atomice germane ,noi trebuie să avem în mână o contra-armă.

Va urma

20

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

În rubrica de faţă, ziarul nostru îşi propune să prezinte

apariţiile legislative din România, ce interesează cetăţenii israelieni de origine română, pre-cum şi cetăţenii români ce domiciliază sau au reşedinţa în Israel.

***

Am sesizat că foarte mulţi cititori se interesează de noua apariţie legisla-tive (Legea 221 din 2 iunie 2009 privind condamnarile

cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ).

Pentru o informare completă, redăm în câteva numere, întreg conţinutul acestui act normativ extrem de interesant şi care are caracterul unei atitudini reparatorii a statului român faţă de per-soanele ce au avut de suferit de pe urma condamnărilor suferite şi faţă de moştenitorii acestora.

Legea 221 din 2 iunie 2009 (Legea 221/2009) privind condam-narile cu caracter politic si masurile administrative asimilate aces-tora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Publicat in Monitorul Oficial 396 din 11 iunie 2009 (M. Of. 396/2009)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Art. 1. -(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condam-

nare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronun-tata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat in data de 6 martie 1945.

(2) Constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in:

a) art. 185-187, 190, 191, 1931, 194, 1941-1944, 1961, 197, 207-209, 2091-2094, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 si 5786 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modi-ficarile si completarile ulterioare;

b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun in primejdie existenta si interesele Statului, publicata in Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;

c) Legea nr. 190/1947 pentru portul si vanzarea armelor de foc, publicata in Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;

d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor pri-vind unele infractiuni ce intereseaza siguranta interioara si exte-rioara a Republicii Populare Romane, publicat in Monitorul Ofi-cial nr. 196 din 25 august 1948;

e) art. 4 si 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozitiuni din Legea nr. 187/1945, publicat in Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;

f) art. 2 lit. a), b), d) si e), art. 3 lit. a), b), f), g) si h) si art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sanctionarea infractiunilor eco-nomice, publicat in Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;

g) Legea nr. 16/1949 pentru sanctionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului si propasirea economiei natio-nale, publicata in Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;

Va urma

Informaţii legislative Rubrică redactată de avocat Lucian Piţigoi

Aberman Berthold-TELLU

CămătariiAurul se încearcă prin foc, iar omul prin aur (Chilon)

S-a scris foarte mult despre cămătari, „calităţile” pentru moment dar şi defectele lor.

Neomenia, lipsa de suflet a acestora, cărora pe nedrept li se acordă dreptul de a purta acest minunat cuvânt OM. Lipsiţi de suflet, cei mai josnici, vânduţi doar banilor, încât nu cred că se mai poate spune ceva nou despre ei, proprietarii „târgurilor diavolilor”, la care s-a apelat totuşi din cele mai vechi timpuri şi până azi la nevoie, ca ultimă soluţie pentru fiecare împrumut , de la regi până la nevoiaşii în disperare. Istoria omenirii este bogată în descrierea modalităţilor restituirii împrumuturilor luate de la cămătari. Evreul a fost mereu prototipul cămătarului cu toate că această profesie complet nepopulară în lume a fost practicată şi nu numai de evrei. Ei au fost nevoiţi să se orienteze a acu-mula bani, fiindu-le interzis a avea proprietăţi mobiliare sau imobiliare, mereu ameninţaţi şi expulzaţi. Banii având valoare mare într-un volum cât mai mic, erau practici pentru evrei, deveniţi bancheri cunoscuţi în întreaga lume. Din multe studii a reeşit că încă din Evul Mediu camăta a fost interzisă creştinilor, locul fiind luat în general de evrei. Cândva toţi cămătarii erau ţinuţi sub control de câtre autorităţi, numărul lor fiind limitat. Asta nu a însemnat că toţi evreii au fost milionari. Au dovedit-o în lume prin numărul mare de meseriaţi care supravieţuiau în aceeaşi mizerie cu toţi cei ai ţării unde se aflau. Interese propa-gandistice au avut tot interesul a-l prezenta pe evreu în mod excesiv ca fiind cel care cu bani poate cumpăra orice în lume. Nu despre aceste situaţii povestesc în continuare ci de o simplă întâmplare revenită în memorie petrecută în urmă cu peste 50 de ani, când drumurile şi cerinţele frumoasei meserii de măsurător ter-estru m-au dus pe frumoasele meleaguri ale Olteniei, cu oraşe, sate şi comune cu ai săi oameni minunaţi, harnici şi mândrii, gospodari desăvârşiţi.

În acel an îmi executam lucrările pe teritoriul unei frumoase şi bogate aşezări agricole, mai răsărite printre cele din jur unde m-a prins acel minunat sfârşit de toamnă. La puţin timp cu o bucurie de nedescris, am aflat că şi noi vom culege recolta vieţii, vom avea un copil, ca rod al iubirii noastre dar fără a cunoaşte ca-n zilele noastre dinainte de va fi fată sau băiat. Întrebat ca orice tată ce mi-aş dori, am răspuns: orice ar fi - “numai băiat să fie”! Probabil dorinţa fiind prea mare, a venit pe lume o fetiţă. Fiind primul copil, nu am disperat - timp aveam destul. Ajutat de un bun prieten şi coleg, Manciu, care avea gazdă în comuna Poiana Mare, localitate mult mai dezvoltată, un moldovean neaoş cu graiul lui domol m-a întrebat: „şe fel de casă vrai?” I-am răspuns: „aproape de un dispensar, de am găsi o gazdă... Şti... acum că vom fi trei...” În scurt timp am găsit un loc bun de cazare, la un gospodar ce era rudă cu gazda lui. Ce era mai greu - partea de teren, o terminasem. Acum ploile puteau veni oricând, plecarea spre unitatea de bază era planificată în jurul datei de 3 decembrie 19..... Nu a durat mult. In acea zi, de la vorbă la fapt, cu un camion ne-am mutat tot calabalăcul, am despachet-at doar strictul necesar în folosinţă după care am fost cu toţii invitaţi la masă de nea Vasile cu soţia lui, coana Mărioara şi tatăl gazdei, un om minunat, nea Petre. Încă de la primele păhăruţe cu ţuică -soţia nu prea încuraja asemenea orgii şi se abţinea pentru cel mic a şi început să mă atenţioneze să nu exagerez. Efortul a trebuit să-l suport tot eu, ca de obicei. Sacrificiul nefiind prea mare pentru că eu eram doar stâlpul casei pe care se sprijineau soţia şi “moştenitorul”, ne-am împrietenit repede cu gazda. Am vorbit puţină politică, nu se purta altfel nici atunci dar la început cu prudenţă - nu ne cunoşteam şi pe acele timpuri era des-tul de periculos, ca apoi, ajutaţi şi de păhărelele sorbite cărora nu le ţinea nimeni socoteala, încrederea şi-a făcut loc devenind reciprocă. S-au povestit de toate, despre toţi din comună, apoi despre copii lui. „D-apoi domnule, eu sunt un om trecut, mulţumesc bunului Dumnezeu ajuns la o vârstă frumoasă, sunt mulţumit în felul meu că voi lăsa în urmă o familie numeroasă, copi, nepoţi şi strănepoţi. Fiecare din copii mei - unii mai reuşiţi, alţii mai puţin, aceştia din urmă nu din vina lor ci numai a muierilor lacome care tot au vrut şi au vrut de nu se mai săturau. Nu a fost destul că au venit în viaţa copiilor mei ca nişte sărăntoace, mă iertaţi dar la noi la ţară se spune, „cu curul gol”, dar după ce i-a îmbrobodit bine pe băieţii mei, au creeat numai invidie şi certuri între fraţi. Ce durere mai mare pentru mine care am făcut totul pentru copii să fie în viaţă într-adevăr ca fraţii, acum rămaşi ca fraţi dar cu legături între ei de parcă ar fi vitregi - ba mai rău. Dar să mai lăsăm necazurile de o parte, mai pune coană câte-un păhărel, nu mai fi atât de zgârcită că nu o bem pe toată câtă o avem.

Continuare în pagina 31

VIAŢA NOASTRĂ

21

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Ing. Itzhac GUTTMAN BEN-ZVI

Strigăte în pustiuŞase milioane de victime!!! Într-adevăr?

Nu, nu pot uita. Toată existenţa mea, de când aveam 10 ani, de când am trăit groaznică lovitura a asasinării

fraţilor mei, este însoţită de imaginile întipărite adânc în inima mea, în mintea mea. Pogromul legionar din Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941, nu este pentru mine un oarecare eveniment is-toric deplorabil, o secvenţă a holocaustului; eu am TRĂIT holocaustul. În acea noapte de 21-22 ianuarie 1941, am trecut pragul copilăriei, am devenit brusc, deodată, violent, un om matur; am înţeles ce înseamnă moartea, durerea, violenţa, am înţeles ce înseamnă familia îndoliată. Din acea noapte, timp de ani de zile, până la moartea sa, mama mea a suferit enorm, a rămas îndoliată, nu şi-a mai părăsit rochia neagră, nu a mai putut să-şi revină, nu exista consolare pentru ea; după o lungă şi grea suferinţa, fizică şi sufletescă, şi-a găsit liniştea doar în mormânt, alături de mormântul celor doi fii, mândria ei, bucuria ei, speranţele ei. Am însoţit-o pe mama în suferinţa ei, noi, toată familia, în toţi aceşti ani de durere, în care nu puteam găsi tămăduire pentru rănile sale sufleteşti, atât de adânci, atât de răscolitoare, cu efecte atât de distrugătoare.

Tatăl meu, care împreună cu fiii săi, a cunos-cut sălbăticia legionarilor asasini, a suferit de bătăile, suferinţele, umilinţele, durerile, ale aces-tor bestii, a fost dus împreună cu atâţia alţi evrei, în pădurea Jilava, unde toţi au fost împuşcaţi, au fost asasinaţi; ţinându-i de mână pe fiii săi, Iancu la dreapta, Iosif la stânga, a simţit cum încetează pulsul fiecăruia. Iosif, la stânga sa, a mai avut o zvârcoleală. Un tată, care rămâne cul-cat pe zăpadă, cu cei doi fii - care erau lumina ochilor săi - care într-o secundă au încetat să re-spire, pulsul s-a oprit, lumea a amuţit. Niciodată nu am putut să-mi imaginez, ce a gândit el în acele momente groaznice; niciodată nu am putut să-l întreb. Poate că nu a mai gândit, poate că un gol s-a aşternut pe toată fiinţa sa. După un timp, după ore în care se afla în mijlocul a zeci de ca-davre, fără capacitatea de a reacţiona, de a se mai mişca, s-a deslipit de mâinile fiilor săi, s-a ridi-cat în picioare şi a văzut imaginea halucinanta a masacrului, a tuturor acestor cadavre, rezultatul asasinării în massa a unor evrei nevinovaţi. A în-ceput să meargă; a ajuns la marginea unui sat, Jilava; l-au prins legionarii, setoşi de sânge; ce a fost deja, nu era de ajuns. L-au luat, l-au trân-tit pe podeaua rece a unei camere din primăria satului; mai erau acolo 4 evrei, răniţi, care au supravieţuit masacrului; legionarii intrau mereu în cameră, îi băteau pe toţi 5; pe tatăl meu, rabi-nul, îl băteau cu preferinţă , îi smulgeau părul din barbă. Un legionar a luat o iniţiativă: i-a spus rabinului să-şi facă cruce, căci la noapte îi vor duce pe toţi 5 în pădure şi îi vor omorî. Tatăl meu a avut puterea sufletească să-i răspundă, că dacă el, legionarul, ar fi fost un bun creştin, nu ar fi făcut grozăviile pe care le-a făcut, fărădelegile

îngrozitoare de a ucide oameni nevinovaţi. În acea zi lungă de 22 ianuarie, în camera în care erau aceşti 5 evrei, au intrat doi ofiţeri germani; au vrut să-i fotografieze; văzându-l pe rabin, după ce l-au fotografiat, i-au spus cu un tupeu car-acteristic, că evreii şi englezii sunt vinovaţi de războiul pe care ei sunt nevoiţi să-l suporte. Când s-a făcut noapte, legionarii i-au luat pe cei 5, i-au dus în pădure; i-au împuşcat. Tatăl meu nu a simţit nimic, nicio durere, niciun glonte nu l-a lovit; unul din ceilalţi 4, rănit grav, a mai trăit câteva minute, şi a spus că îi este sete, vrea puţină apă; după care... linişte. Rabinul, culcat pe zăpadă, a rămas acolo un timp, nu ştie cât. La un moment dat, s-a apropiat o sanie cu un cal, cu câţiva legionari; dezbrăcau cadavrele, furau până şi hainele, după ce furaseră tot ce au avut, viaţa, bani, bijuterii, ceasuri. Când au ajuns la tatăl meu, văzându-l că trăieşte, s-au speriat, au început să spună, miraţi, că este ceva de necre-zut; i-au spus să se ridice şi să plece. Rabinul s-a ridicat în picioare şi a început să meargă; a auzit o pocnitură şi s-a culcat în zăpadă; a rămas aşa până s-a făcut ziua; s-a ridicat şi a pornit la drum; l-au prins iar legionarii; joi 23 ianuarie; cu ţipete, cu bătăi, l-au dus iar în camera în care fusese, dar acum era singur. După câteva ore, legionarii au fugit şi au intrat jandarmii; ei l-au luat pe rabin la sediul lor; i-au spus că vor să-l ducă acasă, dar sunt încă nelinişti şi este mai prudent, mai sigur, să rămână peste noapte la ei. Pentru prima dată după 2 zile, a băut un ceai cald. Nu a putut dormi; dimineaţa jadarmii au vrut să-l ducă acasă, la Bucureşti; rabinul a spus că nu pleacă acasă şi vrea să fie dus în pădure să identifice cadavrele fiilor săi; l-au dus şi după o căutare îngrozitoare, printre zecile de cadavre despuiate de orice îmbrăcăminte, i-a găsit pe Iancu şi Iosif. A cerut un creion unui jandarm; i-au dat un creion chimic, l-a umezit cu saliva sa şi a scris pe pe trupul fiecăruia, numele: Iancu Guttman şi Iosif Guttman. După aceea a fost dus acasă, la Bucureşti. Era vineri 24 ianuarie. Nu am puterea sufletesca de a relata ce a însemnat acel shabat, acel sfârşit de săptămână. Luni 27 ianuarie, a avut loc înmormântarea lor; nu a fost simplu, tatăl meu nu a avut banii ceruti de soci-etatea SACRĂ pentru locul înhumării, căci toţi banii au fost jefuiţi de legionari; i s-a permis pla-ta în rate. La înmormântare, încă nu era linişte completă la Bucureşti; au venit totuşi mulţi, fo-arte mulţi evrei, rude, prieteni, cunoscuţi, colegi.

După câteva săptămâni, tata a fost chemat la un sediu militar; erau expuse acolo multe obiecte, de tot felul, ce au fost furate din case, din magazine, de la cei asasinaţi. El nu a găsit nimic din cele furate de la noi, nici bijuterii,

nici ceasurile de aur a lui Iancu şi al său, stiloul lui Iosif, pălăria elegantă a lui Iancu, bastonul său cu mâner de argint. Un ofiţer l-a luat într-o

cameră să-l ancheteze, să-l interogheze. Cu duri-tate, de parcă el era vinovat de ceva, l-a întrebat cum se explica că a scăpat cu viaţă; întrebările erau aspre, parcă era pe banca acuzaţilor. Când i-au dat drumul să plece acasă, ofiţerul părea că regretă că nu poate să-l reţină, să-l aresteze.

Aceasta este povestea pogromului legionar din 21-23 ianuarie 1941, pentru familia noastră. Ea este cunoscută, a fost descrisă, a fost publicată în cărţi, broşuri, în articole de ziar, de reviste, în limbi diferite, în mărturii, în istorii.

Tragedia familiei rabinului Guttman este una din multele, miile, zecile de mii, de tragedii ce le-au trăit evreii din România în timpul holo-caustului

***

Ani de zile s-a luptat rabinul Zvi Guttman ca să i se permită, lui şi familiei sale, să plece din România şi să vină în Israel. El şi familia sa erau excluşi de pe orice lista de plecare, erau “osândiţi” să rămână în România. Până la urmă, rabinul a învins; spun “a învins”, căci împotri-virea era o luptă dură, deschisă, neînduplecată. Rabinul a ajuns în Israel în 1961; a fost prim-it cu onoruri, cu bucurie, cu respect, chiar cu admiraţie. Au fost dintre cei ce i-au spus că el, rabinul, o asemenea personalitate care a trăit acea tragedie dureroasă la pogromul legionar din 1941, asasinarea barbară a fiilor săi, tre-buie să se adreseze acelor organizaţii, instituţii, ca să i se dea “despăgubirile” ce se cuveneau supravieţuitorilor holocaustului; el, rabinul, care în 1952, cu curajul evreului demn, constient de greutatea hotărârilor sale, chiar cu riscul peri-colului din timpul comuniştilor, s-a opus cererii autorităţilor comuniste de a “înfiera” acordul de despăgubiri încheiat de Adenauer şi Ben-Guri-on, desigur că imediat i se va acorda ceea ce era firesc să i se dea, ceea ce i se cuvenea de drept.

Uimirea, surpriză, a fost că la o asemenea cer-ere, răspunsul funcţionarilor acelor instituţii, care ei înşişi trăiau din aceste fonduri de despăgubiri, a fost că “pogromul din Bucureşti nu este recu-noscut de autorităţi”.

Continuare în pagina 31

Motto: Nu capacitatea de a-şi aduce aminte, ci exact contrariul, capacitatea de a uita, este condiţia esenţială a existenţei noastre.

Shalom Ash

22

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Orizontal:

1) Umplere la refuz. 2) Carte cu fotografii - Perioadă de 100 de ani. 3) Toc gol! - Adevărat - Cu-vânt de negaţie. 4) Care rămâne ca rest tehnologic. 5) Vorbă la telefon - Avans la plată. 6) Transmite im-pulsuri în corp - Sport practic cu minge şi bâte. 7) Culoare întunecată. 8) Amarcaţiune sportivă - Mişcare în cerc. 9) De rasă albă pură - Lipsite de

miez. 10) Unitate de informaţie - Mascu-lul gâştei.

Vertical:

1) Bărbaţi în vârstă - Primele la alfabet. 2) Vase de lut - Cântec de greier. 3) Curbe! - Zgomot de lanţ. 4) Foarte tari - Vas de sânge. 5) Jilavă - Bătut la teatru. 6) Timp înainte de răsăritul soarelui (pl.). 7) Credinţă adâncă - Bis! 8) Capete de axe! - Noctambul. 9) Holdă - Fantomă. 10) A învinovăţi - Arbore crescut pe malul apelor.

Dan Popa

Al veşniciei

Orizontal:1) Sportivii care concurează

pe pista de atletism. 2) Scorul afişat pe tabela de marcaj la o partidă de fotbal. 3) A intrat în aceeaşi echipă - Răsplată pen-tru cel aflat pe primul loc pe podium - Începutul meciului! 4) Întins... pe teren - Sprinten. 5) Cu gust acru,înţepător - Vine pe la gene... 6) Simbolul argintului - Mijlocaş la fotbal. 7) Înţeles de la sine - Chemare adresată unei colectivităţi. 8) În poză! - Trag fotbaliştii la ele. 9) Exerciţiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc. , constând in executarea unei mişcări cir-culare d 360 grade a corpului - O cifră... întâlnită şi la patinajul artistic. 10) Sport practicat în

bazin - Ambarcaţie sportivă cu pagaie.

Vertical:1) Atleţi... de categorie grea

(greutate , disc , suliţă , cio-can). 2) Indolenţă - Iarba de pe terenul de fotbal , de tenis , golf etc. 3) A se codi - Aflate la stop! 4) Careu! - Îmbrăcat ca pentru meci. 5) Vechi luptător în arenă. 6) Avantaj - Dinamo-Sportul : 1-7! - Bară de gimnastică. 7) Fiecare cu câte o reprezentativă naţională - Încadrat la juniori. 8) În spatele unui pilot! - Minge pe jos! - Cea mai mică piesă de şah. 9) Urmărită pe tot terenul de către fotbalişti, cu intenţia de a o introduce în poarta adversă - Cap de portar! 10) Podoabele... unor gimnaşti - Întinse pe ex-treme.

Dicţionar: REC.

Sport...

BerbecO reuşită în plan financiar, vin acei bani pe

care-i aşteptaţi, primiţi un accept de la o bancă sau vindeţi ceva şi luaţi bani.

Taur Noutăţi care să vă ridice moralul, să vă dea o

nouă direcţie în viaţă, să vă dea oricum speranţa că lucrurile capătă sens.

Gemeni Starea sănătăţii, dacă a fost precară, acum se

poate îndrepta cu ajutorul unui medic, al unui tratament şi cu puţină răbdare până-şi face efect-ul.

Rac Păreţi gata pregătiţi de o plecare sau îi pregătiţi

pe copii de o excursie, o tabără, ceva din ceea ce faceţi are legătură cu drumurile lungi.

LeuVă parvine un răspuns din biroul şefilor sau

din cancelarie, din partea unor persoane sus-puse, care au catadicsit să vă aprobe nişte cereri.

FecioaraO să aveţi parte de succes la şcoală, la cursu-

rile speciale pe care le urmaţi, chiar în sensul că faceţi rost de bani să vă înscrieţi la examene.

BalanţaProblema ratelor e ca şi rezolvată, se va găsi

o soluţie, banca e de acord cu reeşalonarea, sau mai faceţi un mic împrumut să ieşiţi dintr-o încurcătură.

Scorpion O să cădeţi la învoială cu toţi cei care erau

împotriva ideilor, proiectelor voastre şi o să colaboraţi în sfârşit, şi aveţi şi rezultate foarte bune.

SăgetătorToate lucrurile care se petreceau de-a-ndoase-

lea acasă, ori la serviciu se îndreaptă, şefii vor fi şi ei mulţumiţi, o să fie un progres, un crescendo.

CapricornSe anunţă o perioadă mai bună, cel puţin din

punct de vedere sentimental şi o să vă faceţi planuri de locuit împreună, de logodnă.

Vărsător Aţi putea semna un contract de vânzare-

cumpărare sau de închiriere a unei locuinţe, sau al unui spaţiu comercial şi să scăpaţi de nişte griji.

PeştiSfera birocratică e activată de vibraţii asortate

şi atunci o să aveţi parte de succes dacă vă duceţi cu mapa la semnat şi cu foile de angajare.

VIAŢA NOASTRĂ

23

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Orizontal:1) Schimburi de vorbe între

doi oameni. 2) Transmis prin viu grai - Un individ care vorbeşte ca un derbedeu. 3) Însărcinare de a comunica unui om ceva - În snop! 4) Uşile de la culă! - Zgomot puternic de glasuri. 5) Firidă într-un perete - Din nou. 6) Izvoarele istoriei! - Agresiune verbală la adresa cuiva. 7) Cete! - Murmure de nemulţumire. 8) Fe-meia despre care se vorbeşte - În zare! - Subsemnatul. 9) A ridica glasul , ţipând la cineva - A vorbi cu Adam. 10) Acces de vorbe fără rost, amestecate cu plâns sau râs (fam.).

Vertical:

1) Vorbe prin care ţi se aduce ceva la cunoştinţă. 2) Medic care te consultă când ai vocea răguşită - Vorbă să fie! 3) Cale de expirare a aerului când vorbeşti nazal - Linişte! - Punct cardinal, răsărit. 4) Vigoare - Unele care vorbesc întruna. 5) În mojare! - Asia! - Scoase din fire! 6) Curge! - A vorbi întruna, zadarnic şi pe un ton răstit (depr.). 7) Îngriji-toare - Angajată într-o familie pentru a creşte copiii şi a-i învăţa o limbă străină - Rău în Iran. 8) Vorbe aiurea - Vorbă goală! 9) Cură la sfârşitul verii! - Poftim la piaţă! - Cel care îşi respectă cuvântul dat. 10) Convorbire în-tre o personalitate şi un ziarist , publicată în presă.

Dicţionar: ATREC.

Rezolvarea rebusurilor din numărul trecut

Dezlegare LUCRUL: CUPTOR - MOT - INAUGURA - R - RIGI - SERPI - ATU - SENILA - CABLU - ETAJ - I - IATAGAN - ET-NICA - GB - OBICEI - GER - JE - ENUMERA - ANOD - AOLEU.

Dezlegare VORBEŞTE: FACLA - FRIG - EVLAVIE - GL - NEOM - ETALA - T - SPIRIDUS - EA - ACASA - U - COSOR - GRI - ORB - AHTIA - PILON - RUGI - AMOREZA - AT - LENT

- ASEZA.

Dezlegare DE LA SINE: TALANGI - UD - EFOR - RACLE - SET - CARAMB - TROPOT - PIU - AI . OLITA - S - METEOR - TO - A - FACSIMIL - CALIT - SAPA - UNU - OLACAR - MIX-ARE - ITE.

Dezlegare SCHIMBURI: PACALIT - OV - APARATOARE - TE-NACI - CAN - URAT - IURTE - LI - AS - MIOR - TARANI - RA - CI - ETALA - B - IVI - IT - ACI - TEMERAR - OL - I - ITALIENI.

Vorbe...

Orizontal:1) Îngrijiri medicale acor-

date oamenilor bolnavi în spitale sau în mod ambu-latoriu. 2) Unul căruia i-a scăzut temperatura de tot... şi nu mai necesită tratament medical (fig.) - Eprubeta din stânga! - Fiind rupt,se prinde cu ajutorul ghipsu-lui. 3) Plin de alifie! - Bilet de trimitere. 4) Pregătită pentru operaţie , în centrul unei săli special amenajate - Inflamaţie a irisului. 5) Centru de medicină! - Sursă naturală de iod - În sală! 6) Masă de ţesut nou care se dezvoltă într-un organism prin înmulţirea exagerată, patologică a unor celule

(pl.). 7) Fizionomie morală - Pietre măcinate... la rinichi. 8) Tratată cu... blândeţe - Ajută la refacerea ţesutului osos. 9) Scaun numero-

tat la parterul unei săli de teatru - Bot de porc. 10) Investigaţii de laborator, analize etc.

Vertical:1) Scrisoare la purtător , prin care

un medic recomandă un pacient pen-tru consult unui doctor de altă speciali-tate (pl.). 2) Însănătoşite după o boală. 3) Vârf de seringă - Asistente la naşteri. 4) Boală infecţioasă gravă, caracterizată prin contracţia muşchilor - Începutul tratamentului! 5) În ture! - Furnizor de opiu... 6) Medicale. 7) A curăţa o soluţie de corpurile dăunătoare sănătăţii - În sfârşit , valid! 8) Lei! - A alina o suferinţă. 9) Întreagă - Încuietoare. 10) La un test! - Medici care tratează prin alopatie.

Dicţionar: ETOS.

Şi sănătate

Bula era de pază prin curtea armatei şi la un moment dat colonelul îl vede şi vine la el:

-Soldat... drepţi! -Raportati domnule colonel?-Bula repetă după mine...-Dupa mine...-Nu mai Bula, repetă după mine următoarele

cuvinte: Patria e mama mea!-Patria e mama dumneavoastră!-Ba Bula, tu eşti prost? Colonelul enervat îl

strigă pe Ionel...-Raportati domnule colonel?-Ionele, arată-i şi lui Bula cine e mama

noastră... Repetă după mine: Patria e mama mea!Ionel: -Patria e mama mea!colonelul: -Vezi bai Bula, ai înţeles?Bula: -Da domn’ colonel!colonelul: -Ce ai înţeles mai Bulă?Bula: -Ca Patria e şi mama lui Ionel...Colonelul nervos la culme... băi Bula, da’ tu

eşti muma de prost n-ai înţeles nimic. Ionele hai să-i mai repetăm odată lui Bula:

colonelul şi Ionel în gura mare: -Patria e mama mea!!!

colonelul: -Ai înţeles mai Bulă?Bula: -Am înţeles domn colonel!colonelul: -Brovo Bula, ce ai înţeles?Bula: -Că dumneavoastră şi Ionel sunteţi

fraţi!

24

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Caleidoscop medical

Tot mai mulţi bărbaţi îşi fac operaţii estetice

Aproape 20 la sută din cei care apelează la bisturiu pentru înfrumuseţare sunt de sex masculin. Numărul bărbaţilor care trec pragul unei clinci de chirurgie estetică a crescut de trei-

patru ori în România în ultimii ani. Tinerii în special sunt interesaţi de corecţiile aspectului fizic.

Foarte puţini bărbaţi ar fi apelat acum un deceniu la chirurgia estetică pentru a-şi corecta imperfecţiunile feţei sau pentru a deveni mai supli. De câţiva ani, au devenit preocupaţi de aspectul fizic, însă nu în aceeaşi măsură

ca femeile. Cel puţin deocamdată.

„ D a c ă acum cinci ani, bărbaţii reprezentau doar 5 la sută din totalul pacienţilor, acum ei r ep rez in t ă între 15 şi 20 la sută. Mai ales generaţii le tinere caută să aibă un aspect cât mai îngri-jit”, potri-

vit medicului specialist în chirurgie facială şi în chirurgie plastică Călin Doboş de la Clinica Hyperion din Galaţi.

Îşi doresc un abdomen plat

În topul celor mai solicitate intervenţii estetice de către bărbaţi se află lipoaspiraţia, prin care se îndepărtează depozitele adipoase nedorite. În special, bărbaţii de vârsta a doua vor eliminarea grăsimii de pe abdomen şi din jurul taliei.

Abdominoplastia, prin care se elimină pielea şi grăsimea în exces de pe abdomen, deşi mult mai complexă decât lipoaspiraţia, se numără şi ea printre procedurile de interes pentru bărbaţi în ultimii ani. Tinerii solicită mai des şi intervenţii de reducere a sânilor proeminenţi (ginecomastie), care, până nu demult, erau foarte puţin cunoscute şi solicitate în România.

„O altă procedură de chirurgie estetică foarte cerută de sexul masculin, de tineri în mod deosebit, este rinoplastia, pentru a îndrepta cocoaşa dorsală şi pentru a defini vârful nasului”, mai spune specialistul în chirur-gie facială Călin Doboş. De asemenea, otoplastia, corecţia urechilor, se numără şi ea printre intervenţiile solicitate de bărbaţii tineri.

Chirurgia pleoapelor, numită blefaroplastie, a devenit şi ea de interes în ultimii ani pentru bărbaţii care vor să scape de grăsimea sau de pielea în exces de la nivelul pleoapelor.

Implant de gambă, în 20 de minute

Deşi această procedură de chirurgie estetică este de interes pentru un număr mare de femei, în ultimii ani a fost solicitată tot mai des şi de bărbaţi. Se recurge la implant de gambă atunci când gambele nu sunt bine conturate şi există o disproporţionalitate faţă de coapse. Din păcate, exerciţiile fizice nu oferă rezultate bune, deoarece gambele se modelează mai greu decât alţi muşchi ai corpului.

„Forma şi dimensiunea implantului diferă în funcţie de rezultatele pe care pacientul doreşte să le obţină. Implantul se poate introduce peste muşchi sau sub muşchi, printr-o incizie mică. Intervenţia durează doar 20 de minute”, spune dr. Călin Doboş.

Soluţii blânde pentru refacerea

florei digestive

Administrarea de antibiotice, dieta bogată în alimente procesate şi infecţiile intestinale pot distruge flora digestivă. Iată câteva leacuri la îndemână prin care aceasta se poate reface fără prea

mult efort.Flora digestivă este formată din aşa-numitele bacterii bune care au

rolul de a distruge agenţii patogeni care ajung în organism. De aceea, ea reprezintă o parte importantă a sistemului imunitar. Totodată, aceas-ta facilitează digestia şi contribuie la reglarea funcţiilor intestinale, stimulează sinteza imunoglobulinelor, echilibrează pH-ul şi sintetizează nutrienţii necesari pentru menţinerea sănătăţii organismului.

Însă, din cauza alimentaţiei dezechilibrate, consumului excesiv de al-cool şi diferitelor medicamente pe care le luăm fără a cere sfatul med-icului, bacteriile „bune” nu mai reuşesc să facă faţă stresului la care sunt supuse şi astfel sunt înlocuite cu bacteriile „rele”.

Inevitabil, în scurt timp, încep să apară problemele de sănătate. În gen-eral, atunci când se ajunge în astfel de situaţii, se recomandă administra-rea de probiotice, microorganisme vii care acţionează asemănător bacte-riilor bune ce trăiesc în stomac, sau de ceaiuri din plante.

Măghiran şi sunătoare, doar în combinaţie

Unele plante, renumite pentru refacerea florei digestive, dau rezultate rapide doar dacă se combină între ele, spun fitoterapeuţii. Astfel de plante sunt măghiranul, sunătoarea, genţiana şi angelica. Infuzia se prepară din 250 ml de apă clocotită şi dintr-o lingură de amestec de plante. Timp de două săptămâni, trebuie să se consume maximum trei căni de ceai pe zi. În cele 14 zile, se recomandă eliminarea din alimentaţie a cărnii, deoarece se digeră greu şi solicită stomacul să producă mult suc gastric.

Obligeana reface mucoasa

O plantă eficientă în eliminarea acidităţii gastrice şi în refacerea mu-coasei stomacale este obligeana. În prealabil, rădăcina de obligeană se macină fin prin râşniţa de cafea, iar după aceea se cerne prin sită. Pulberea obţinută se păstrează într-un recipient de sticlă închis ermetic, timp de opt zile. Dacă stă mai mult, obligeana îşi pierde din proprietăţile terapeutice, fiind o plantă aromatică. Un vârf de cuţit de obligeană se ţine sub limbă cinci-şapte minute, iar după aceea se înghite cu apă.

Procesul trebuie repetat de trei ori pe zi, cu o oră înainte de mesele principale, timp de o lună. De asemenea, se poate utiliza şi infuzia de obligeană, care se obţine dintr-o linguriţă de plantă şi 250 ml de apă rece. Amestecul obţinut se lasă la infuzat 12 ore. Se iau câte două linguri de ceai înainte de masă şi câte două linguri după masă, de trei ori pe zi. Persoanele care nu pot consuma ceaiul neîndulcit pot folosi o linguriţă de miere de albine. Nu depăşi dozele recomandate, deoarece, în cantităţi mari, obligeana este toxică.

Nucul şi cerenţelul elimină reziduurile

Unul dintre factorii care contribuie la distrugerea florei stomacale constă în substanţele eliberate de alimentele care rămân prea mult timp în stomac. Pentru a favoriza eliminarea acestora se recomandă un ame-stec de plante medicinale: cimbrişor, rădăcină de cerenţel, frunze de nuc, răchitan, coada-racului, scoarţă de stejar şi fructe de afin.

Din două linguri de amestec de plante şi o cană de apă clocotită se prepară un decoct. Se beau, zilnic, trei căni de ceai neîndulcit. Acest pre-parat se recomandă în cure de câte 21 de zile, la interval de trei luni.

În timpul tratamentului de refacere a florei digestive cu ceaiuri,se recomandă o alimentaţie bazată pe fibre şi pe mai puţine fructe şi legume acide.

Atenţie: În cantităţi mari, unele plante devin toxice şi, de aceea, se iau numai la sfatul specialistului.

VIAŢA NOASTRĂ

25

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Ing Hanan WASERMAN

“9 Mai 1945”Ziua Victoriei asupra nazismului

Continuare din numărul trecut

În încheierea rîndurilor din prima parte, am arătat că “9 Mai 1945” a constituit nu numai Ziua Victo-

riei împotriva nazismului, dar şi data ce marchează începutul “coşmarului co-munismului” pentru o parte din ţările eliberate din Centrul şi Estul Europei.

Această zi marchează cumpâna din-tre două perioade deosebit de impor-tante din istoria umanităţii;învingerea nazismului până la Berlin, propriul ei bărlog într-un uriaş efort uman şi ma-terial pe deoparte, urmat de instalarea unei alte dictaturi ce a evoluat , în un-ele ţări, pe baza altor legi şi reguli până în jurul anilor 1989-90.

Nu-i în intenţia noastră nici tendinţa, nici posibilităţile de a aşterne pe hărtie, uriaşul volum de date şi evenimente, nici măcar sub forma de jaloane car-acteristice acestor perioade ale sec-olului XX.Ca evrei, ca israelieni, ca supravieţuitori ale celor două etape, vom încerca doar un “ultra-sound” ale acestor etape istorice, ale unor trăiri specifice nouă, avînd “vina” de a fi evrei.

***Oricît am căuta să ne rupem de tre-

cut ca de un vis urît, ne trezim de fiec-are dată revenind la el din nou şi din nou,pentru că pe măsură ce înaintăm în timp, apar noi date, noi explicaţii, noi interpretări ale aceloraşi teme.

Iată de pildă într-una din revistele româneşti (Magazinul), ne suscită atenţia un material :”Rădăcinile se-crete ale fascismului”în care ni se relatează că de fapt fascismul ,a apărut în Italia pe vremea lui Beni-to Mussolini,care în tinereţe era un înflăcărat socialist,fascinat de Lenin.Mai tărziu devine un puternic duşman al evreilor, pe considerentul că aceştia au “confiscat” revoluţia proletariatului rus.Ajuns la putere, Mussolini, pune bazele unor mari şi puternice sec-toare economice,investind masiv mai ales în infrastructură.Se mândrea cu ascendenţa sa romană,visând la reîn-vierea Imperiului Roman,în care sens a cucerit colonii în Africa şi Europa.Mus-solinii a fost acela care a atras Italia în războiul distrugător care s-a înche-iat în1945. Referitor la rădăcinile sale, după opinia istoricilor,fascismul tre-buie identificat mult mai devreme în At-lantida descrisă de Platon, în Sparta în care s-au identificat elemente de tip fas-cist.Sclavii din vremea acestei dictaturi nu erau decît “untermenchen”de mai tărziu din Germania,consideraţi rasă inferioară,umiliţi, bătuţi, ucişi,crime ca pe vremea lui Hitler.Copiii consideraţi inapţi erau ucişi, iar cei în viaţă după vărsta de 7 ani erau încredinţaţi statu-lui, ca mai tărziu în “Hitlerjugend”

Unii istorici mergând cu investigaţiile

retroactiv, se opresc la “urgia mongolă”considerată o prefigurare a celei naziste cu deosebirea că “leben-sraum” spaţiul vital invocat de Hitler era căutat nu în Est ci în Vest.

Organizarea de tip militar,accentul pus pe forţă,educaţia dură dată copi-ilor şi tineretului,dispreţul faţă de alte neamuri,cruzimea, toate aceste ele-mente pledează pentru o prefigurare a mongolilor ca precursori ai fascismului mai ales dacă se ţine seama şi de dorinţa lor de a extinde imperiul până la “marea cea mare de la Apus”-Oceanul Atlantic de altfel întreaga lume cunoscută atunci la fel ca şi Hitler ce aspira la stăpănirea întregii planete pentru omul nou-arian.

Cercetătorii istoriei mai aduc în discuţie şi un alt caz şi anume statul creiat în Florenţa de cître călugărul Savonarola,un stat fascist în miniatură,stat dominat de o cruzime oarbă ,stat în care vom regăsi prefigu-rate “batalioanele de asalt “hitleriste sau a “cămăşilor negre”italiene.

Este de luat în consideraţie încă un aspect legat de Cel de Al Doilea Război Mondial mai precis de ceea ce fascismul şi comunismul au adus cu sine::zdrobirea a milioane de victime din rândul civililor.În decursul istoriei , în mai toate bătăliile au fost victime din rândurile luptătorilor ca şi din rîndul civililor necombatanţi.De data aceasta însă au fost ucişi zeci de milioane de oameni care nu erau pe front crime efec-tuate cu bună ştiinţă.Din acest consid-erent, ca şi din toate celelalte înfăptuite, la sfîrşitul conflagraţiei era de aşteptat pedepsirea acelora care au conceput şi efectuat crimele respective.S-au scris numeroase cărţi despre modul cum criminalii nazişti au fost judecaţi şi condamnaţi în urma proceselor ce au avut loc ,inclusiv procesul dela Nurn-berg.Principalele căpetenii naziste au plătit cu viaţa vina de a-l fi urmat orbeşte pe Hitler,distrugând Germania şi atrăgând în haos lumea întreagă.Ideea instituirii unui proces anti-nazist a demarat încă în 1943 la întălnirea dela Teheran cînd Stalin a propus omologil-or săi Roosvelt şi Churchill execuţia după război a 50000 de ofiţeri superiori germani.Prin Carta dela Londra din au-gust 1945 s-a stabilit baza legală pen-tru Tribunalul dela Nurînberg format din judecători ai marilor puteri:SUA, URSS,Marea Britanie, Franţa.Fuseseră pedepsiţi în principal acei ce deciseseră genocidul îndreptat împotriva evreilor, ţiganilor, slavilor şi a altor neamuri considerate “inferioare”Chiar dacă unii dintre cei mari au scăpat refugiindu-se în America de Sud în deosebi în Ar-gentina sub regimul lui Peron,ulterior vănaţi de echipa lui Wiesenthal ,după spectaculoase urmăriri ale Mossadului israelian,au fost prinşi şi adus pentru judecată în Israel

Semnificativ este cazul luiAdolf Eich-man care adus în ţară,a fost judecat în regim de urgenţă pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la moarte.La 31 mai 1962 a fost spânzurat,apoi ars, cenuşa fiind împrăştiată în apele Mării Mediteranene.Un alt călău noto-riu, Martin Bormann a fost ucis de o patrulă sovietică chiar în 1945 pe cînd încerca să fugă din Berlinul ocupat

Ioseph Mengele,temutul” înger al morţii”dela Auschwitz a decedat în 1979, urmărit tot timpul de S. Wiesenthal şi de organele respective israeliene.Nu de mult a reapărut pe scena acuzaţilor John Demjanuc acuzat pentru uciderea a 28000 de oameni în lagărul de la So-bibor –Polonia.Procurorii germani l-au găsit în cele din urmă vinovat ca fost subofiţer SS.

La ora actuală cel mai căutat crimi-nal de război nazist este Albert Heim care a făcut parte din SS în calitate de medic:Experimentările sale sînt şocante,ele fiind făcute pe prizionerii de război în lagărul dela Mathausen-Austria.Injecta în inimele victimelor benzină sau alte otrăvuri Preleva or-gane fără anestezie.

Efraim Zuroff, unul din “vănătorii de criminali nazişti”îl caută în mţii Anzi unde se bănuieşte că se ascunde,iar Centrul Wiesenthal a oferit o recompensă de peste 300 mii de euro pentru informaţii ce ar putea duce la prinderea lui.

***În încheierea celor cîteva aspecte

minime enumerate, legate de Ziua Vic-toriei asupra nazismului ne întrebăm împreună cu istoricul Max I. Dimont: “Ce gîndesc evreii despre acest episod din istoria lor? În general sentimen-tele lor pot fi rezumate astfel. Faţă de nazişti: dispreţ pentru coborîrea omu-lui sub nivelul bestiei. Faţă de germani: milă pentru că nu au avut curajul să lupte împotriva cancerului care i-a în-josit. Faţă de lume: ruşine pentru că nu a reuşit să se ridice în apărarea demnităţii umane decît atunci cînd a început să lupte în apărarea propriei vieţi”

Scăpată de urgia nazistă, istoria evreilor se îndreaptă spre ţinta anunţată anterior, acea de a creia un stat evreu, sionismul fiind forţa motrice principală în acest scop. Din mansarda istoriei lor, după 2000 de ani, evreii arborând scutul simbolic al lui David şi armura lui bar Kochba, mărşăluiau din nou pe pământurile strămoşeşti, de data aceasta sub comanda generalilor evrei infirmând odată în plus falsa imagine a occidentalilor despre “evreul slab de înger şi resemnat”.

S-a născut statul evreilor, stat mod-ern, democratic, cuprinzând toate instituţiile aferente.

26

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Poate uitam de mult păcatul copilăriei mele, ce l-am înfăptuit cu Mărioara, păcat ascuns adânc în subconştientul

meu, despre care nu am povestit niciodată nimănui până acum, nici măcar o vorbă.

În trecut aveam mustrări de conştiinţă şi mă simţeam vinovat ori de câte ori îmi aminteam de păcatul meu, până ce cu timpul l-am dat uitării.

Revizuind în memoria mea imagini din tre-cut, văd din nou, printre altele, prăvălia noastră.

Faţada prăvăliei cu o uşă dublă în mijloc, peste care era firma, cu ferestre în dreapta şi în stânga uşii, cu o treaptă înaltă peste care se păşea să intri înăuntru, cu o duşumea de scânduri de lemn, peste care într-o parte era tejgheaua şi raftul cu sticle, iar în cealaltă parte mesele unde şedeau clienţii.

Cum m-a dus gândul la mesele clienţilor, nu ştiu de unde a răsărit în mod vădit imaginea Mărioarei!

Pentru a mă vindeca de mustrările păcatului meu, care văd că încă mă mai apasă, descriu acum păţania mea de atunci, ca pe o psiho-analiză ce mi-o fac eu însumi, să încerc în felul acesta să mă vindec de păcat.

Îmbrăcămintea oamenilor în vremuri-

le de atunci era modestă, sobră şi în general sărăcăcioasă.

Nu existau haine confecţionate de gata. Cine avea posibilitatea să-şi facă o haină

nouă, trebuia mai întâi să cumpere stofă, căptuşeală şi alte accesorii şi bărbaţii mergeau cu ele la croitor, iar femeile la croitoreasă, care le executa comanda pe măsură.

Cine nu avea posibilitatea să-şi facă o haină nouă, cumpăra de la tălali haine uzate.

Toate femeile onorabile purtau rochii cu guler închis, cu mâneci ce le acopereau braţele şi cu fustă lungă, să le acopere picioarele mult peste genunchi, până aproape de pământ.

Aşa era modă atunci.Uneori, venea la cârciuma noastră să bea un

păhărel şi să se mai odihnească, o femeie tânără şi drăguţă la vedere, dar care se deosebea de cele-lalte femei, mai ales, din cauza rochiilor ei cam deocheate. Gulerul rochii ei era deschis şi avea un decolteu prin care se întrezăreau, Doamne fereşte, cele două ştiţi voi ce, ca două mingi fru-moase în piele de om, care te hipnotizau să te uiţi numai spre ele şi nimeni nu mai putea să-şi ia ochii de la sânii ei atrăgători, să se mai uite şi prin prejur.

O chema Mărioara. Mulţi bărbaţi o cunoşteau, îi făceau semne prietenoase când o vedeau, dar femeile făceau gesturi de dispreţ şi nici măcar nu se uitau spre ea.

Odată, când tata se odihnea şi mama avea treabă, am rămas singur în prăvălie la o oră când nu era nici un client.

Cum stăteam singur după tejghea, deodată a intrat Mărioara, s-a aşezat la o masă în faţa tejghelei, la o distanţă de vreo doi metri de mine, a băut întâi un păhărel, apoi încă unu şi încă unu şi cum şedea aşa viz avi de mine, o văd deodată că îşi ridică fusta, îşi desface picioarele şi începe să se joace cu mâna între picioare în mod osten-tativ ca eu să văd ce face ea acolo.

Mi se părea că aşa o întâmplare e venită din altă lume, că pe pământ nu era posibil să se petreacă aşa ceva.

Eram încă pera mic ca să înţeleg ce vrea Mărioara de la mine şi desigur, că Mărioara, care avea experienţă, şi-a dat seama şi ea de treaba asta, după felul cum m-au buimăcit gesturile ei şi după faptul că nu am reacţionat cum se aştepta dânsa să reacţionez.

Adevărul e că nici azi nu ştiu dacă am văzut ceva între picioarele Marioarei sau nu, dar

ştiu că vederea aceia era aşa de neaşteptată, încât m-a pălit de parcă mi s-a dat cu parul în cap. Păcatul de a privi între picioarele Mărioarei, nu s-a şters din memo-ria mea nici până azi.

Încercarea Mărioarei să trans-forme un copil în bărbat la o vârstă precoce, a eşuat. Încercarea ei a rămas una din marile aventuri de-ocheate ale copilăriei mele, care mi-a buimăcit sufletul meu de co-pil.

Poate descrierea acestei păţanii mă va vindeca de unul din marile păcate ale copilăriei mele.

Dacă aşa o întâmplare a putut să se ascundă aşa adânc, un păcat în subconştientul unui copil din vrem-urile de atunci şi să mă frământe până l-am scos din adâncul lui, povestindu-l, mă întreb oare ce se petrece în sufletul copiilor de azi?

În zilele noastre majoritatea femeilor tinere se îmbracă con-form modei, care nu se deosebeşte de îmbrăcămintea de atunci a Mărioarei.

Internetul oferă copiilor multă pornografie şi imagini inumane, menite să aducă venituri celora care le produc, pe socoteala sănătăţii sufleteşti a copiilor.

Când mă gândesc ce transformări au trebuit să suporte copiii că să se adapteze la viaţa de azi, mi se face milă de ei şi simt că viaţa modernă a delapidat copii de naivitatea copilăriei.

ing. Beno NAORI

Mărioara(Fragment din volumul in curs de apariţie)

Ziua IerusalimuluiUrmare din pagina 6

M-am gândit în sinea mea că generaţia noastră a avut norocul de a cunoaşte şi a primi ceva care nu au cunoscut şi nu au primit alte generaţii. Acest ceva de care am avut parte, acest dar bogat şi frumos pe care l-am primit, se datorează şi celor care nu au uitat Ieru-salimul şi au fost ataşaţi de el totdeauna trup şi suflet, de-a lungul mileniilor care s-au scurs de la dărâmarea Templului.

Deşi nu l-au văzut niciodată, ei l-au simţit drept oraşul lor, drept capitala lor. Acesta este un lucru mi-nunat, de care n-a avut parte nici un alt popor. Senti-mentul lor a fost exprimat în rugăciuni şi obiceiuri, în zile de bucurie şi în zile de durere.

Rabinul învăţat Malbim, care a fost rabinul comunităţii evreieşti din Bucureşti timp de 6 ani (1858-1864), împarte jurământul pentru Ierusalim, de-pus de evreii din Babel (Irakul de astăzi) în trei feluri de jurăminte, diferite între ele. Primul dintre aceste jurăminte este: „Dacă te voi uita Ierusalime, să-mi fie uitată dreapta”. Acest jurământ aparţine perioadei şi situaţiei, în care evreii puteau şi trebuiau să apere oraşul, să lupte pentru el. Într-o asemenea perioadă, dacă un evreu se mulţumea cu vorbe şi poveşti, dar nu făcea nici o fapt şi nu-şi punea în acţiune mâna dreaptă, oricum el îşi călca jurământul „dacă te voi uita Ierusalime, să-mi fie uitată dreapta”, respectiv mâna dreaptă cu care putea lupta, care trebuia să apere Ierusalimul dar nu făcea aceasta. De aceea, urma să-i fie uitată dreapta.

Dar au fost perioade şi situaţii în care evreii nu pu-teau să lupte, iar în acest caz ei erau obligaţi să re-specte cel de-al doilea jurământ, respectiv să se roage pentru Ierusalim, să înveţe despre Ierusalim – iar dacă nu făcea acest lucru încălcau jurământul: „Să mi se lipească limba de cerul gurii”. Era vorba despre acea limbă cu care evreul trebuia să se roage, să înveţe şi să

povestească despre Ierusalim, iar dacă nu făcea acest licru, limba urma să i se lipească de cerul gurii.

Dar mai sunt perioade şi situaţii şi mai grele, aşa cum a fost în Rusia, situaţii in care evreul nu putea nici să se roage, nici să înveţe. Dar şi în acest caz el este obligat să-şi amintească de Ierusalim.

La nuntă, când bucuria este în toi, se sparge un pahar de sticlă. Atunci când un evreu îşi văruieşte locuinţa, el lasă un colţ nevăruit, în amintirea Ierusalimului. Dacă nu făcea acest lucru, călca jurământul „Dacă nu vom putea înălţa Ierusalimul în culmea bucuriei noastre.”

Prin puterea acestor trei jurăminte depuse şi făcute de-a lungul mileniilor atât de noi cât şi de strămoşii strămoşilor noştri, în orice situaţie şi perioadă istorică, generaţia noastră a avut norocul să ajungă la ziua eliberării şi unirii Ierusalimului. Învăţaţii noştri ne arată că după o victorie apare pericolul cel mai mare.

După ce am reprimit regiunile Iehuda şi Şomron, după ce am reprimit Platoul Golan (Ramat Ha-Go-lan) şi după ce am reprimit Ierusalimul întregit, Bu-nul Dumnezeu trebuie să vină în faţa noastră şi să ne spună din nou: „Nu te teme. Eu te voi apăra”. În război, Dumnezeu ne-a făcut o minune mare, minunea salvării noastre. Acum, noi avem nevoie de o nouă minune, cea a salvării acelei minuni. Prin această minune, Ieru-salimul reunit, reîntregit, reunificat ca oraş după 40 de ani, să rămână al nostru pe vecie. Dumnezeu va face pace şi va face în aşa fel încât să avem parte de a ve-dea unirea de la inimă la inimă, unitatea poporului, aşa cum s-a reunit Ierusalimul – şi să avem parte de a ve-dea revederea întregului popor evreu în Ereţ Israel, în curând, în zilele noastre. Amin

MAZAL-TOV IERUSALIM!

VIAŢA NOASTRĂ

27

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

De două zeci de ani colind Romînia Nouă în lung şi-n lat, participând la di-

verse manifestări ştiinţifice sau cultura-le şi bucurându-mă de faptul că după patru decenii nivelul la care păstrez lim-ba maternă nu mă face, încă, de ruşine.

Şi trebuie să menţionez faptul că în genera l mă învârt într-o lume „spilcuită”, intelectuală, ceea ce îmi îngreunează eforturile de a face faţă cerinţelor atunci când conferenţiez sau particip la discuţii cu conţinut academic.

Contrastul cu limba pe care o aud la posturile de radio sau canalele de tel-viziune româneşti e mai mult decât evi-dent şi chiar supărător.

Uneori am impresia că e vorba de două limbi complet diferite, ca latina vorbită acum 2000 ani la Roma si cea maltratată la periferiile imperiului ro-man.

Cacofoniile intelectuale se ţin lanţ, subiectele sunt mai mult decât vulgare iar limba folosită de politicieni nu numai că e lipsită de conţinut dar şi aplică reg-ulile gramaticale alandala, fără noimă.

Şi ce să mai vorbim de muzica transmisă pe aceleaşi posturi?! Chiar şi acele melodii populare, cunoscute de zeci de ani, mi se par uneori rescrise pentru a creia o atmosferă auditivă cât mai aproape de cerinţele unui public af-lat pe una din cele de mai jos trepte ale educaţiei personale şi colective.

Dar ce nu face omul ca să-i treacă tim-pul atunci când se află în plin efort fizic, de exemplu făcând jogging sau plimbări în ritm accelerat timp de o oră şi mai bine, totul cu scopul de a se menţine în formă şi de a contracara vădita tendinţă de supraponderal provocată de minun-atele produse ale tradiţionalei bucătării româneşti ?!

Îşi ia un radio portativ, conectat la o cască biauriculară, şi-şi caută un post care cât de cât să-i ofere melodii sau programe corespunzătoare aşteptărilor de atâta vreme înşelate.

Dezamăgirea e de cele mai multe ori totală, cumplită. Jocuri de cuvinte ief-tine, farse puse în scenă şi incapabile să dea o senzaţie de veridicitate, melodii urlătoare care dacă sunt de producţie autohtonă cuprind cuvinte cu rimă şi fără conţinut.

Cu aceleaşi premoniţii ca întotdeau-na mi-am început săptămâna trecută traseu l m eu rapid pe străzile centrale ale Clujului, profitând de faptul că pro-gramul simpozionului internaţional de anestezie organizat de colegii mei transilvăneni mi-a oferit zilnic câteva ore de răgaz.

Deci înarmat cu aparatul meu de ra-dio portativ am luat-o la picior, hotărât să mă mulţumesc cu programul cel mai puţin deranjant, bun doar ca să-mi

treacă vremea şi să amelioreze senzaţia de oboseală ce apare deobicei după primii 2- 3 kilometri.

Şi aşa cum meşterul Manole hotărâse să sacrifice prima femeie care se apro-pia de defectul şantier de construcţie, tot aşa şi eu am hotărît să mă las în voia primului post de radio decelat.

Şi iată imensa surpriză, una din ace-lea care nu-ţi dă linişte până nu pui pe hârtie cele descoperite, căci numai aşa poţi poate înţelege senzaţiile unui Cris-tofor Columb (toute proportion gardee) în preajma peisajului continentului american.

O arie din Barbierul din Sevilia, cântată de o voce care mi se părea venită din străfundurile veacului trecut şi care s-a dovedit a fi fost a lui Nicolae Herlea!

Bun, mi-am zis eu, asta e de saftea, nu exulta de fericire, aşteaptă să vezi ce urmează, cu o floare nu se face primăvară....

„Aici radio România Culturală”, spuse crainica şi imediat anunţă un interviu cu un cunoscut critic de artă pentru a dis-cuta o expoziţie ce urma să se deschidă în capitala ţării. Discuţia purtată mi-a cerut un adevărat efort fiziologic, ace-la de a devia o bună parte a circulaţiei mele sanguine de la membrele inferio-are, exploatate în mod nemilos de ritmu l m ersului, spre scoarţa cerebrală aflată în faţa unui adevărat examen:acela de a înţelege toate, sau mai toate, subterfu-giile dialogului păstrat la un nivel elevat dar în acelaş timp plăcut, pe tot parcur-sul emisiunii.

A doua zi, Duminică, mă aflam deja în faţa unei noi situaţii. Deabia aşteptam să ajung pe traseul de marş forţat, să montez casca auditivă şi să mă las în voia postului de ra-dio România Culturală. După primele minute am avut impresia ca re-dactorii acestui post de radio ştiau de existenţa mea! Pentru că după o pauză de aproape 50 ani, m-am trezit as-cultând „Teatru la mi-crofon”, o înregistrare din anul 1958 a piesei lui Goldoni „Bădăranii”, cu Birlic, Calborea-nu, Giugaru, Beligan şi Tanţi Cocea!! Inutil a descrie senzaţia de în-toarcere la o lume care mi se păruse de mult apusă! M-am lăsat în voia vocilor de odinioară şi numai la sfârşitul pie-sei mi-am dat seama că în loc de cele 60 minute planificate pentru marş,

eu făcusem nu mai puţin de o oră şi trei sferturi, mărşăluind pe străzile practic pustii ale Clujului de Duminică, când lumea stă acasă sau merge la biserică şi mai nimeni nu iese pe stradă pentru că nu are dece.

Un program de rock plăcut dar săltăreţ interpretat la pian şi voce de o cântăreaţă străină şi al cărui nume mi-e complet necunoscut, şi o poveste cu....Păcală şi Tândală, pentru copii ( ar care mi-a creiat un nestăpânit complex de inferioritate datorită descoperirii prăpastiei dintre săracu l m eu vocabu-lar activ şi cel pasiv,cel din urmă aflat pe undeva printre neuronii nefolosiţi în fiecare zi) au încoronat un program de radio, pentru mulţi un program banal, dar pentru mine o revelaţie intelectuală amestecată cu – de ce să nu recunosc- un dram de nostalgie.

Şi pentru ce am hotărît să pun pe hârtie aceste însemnări?

Pentru că pe de o parte am vrut să împărtăşesc cu puţinii mei cititori o re-alitate care modifică oarecum imaginea pe care mulţi , chiar foarte mulţi din-tre noi, şi-o fac pe bună dreptate despre România de azi.

Dar în plus, de ce să nu recunosc, un alt gând m-a împins din spate şi m-a aşezat în faţa calculatorului: speranţa deşartă că aceste rânduri vor ajunge la urechile redactorilor postului de ra-dio România Culturală şi vor ţine loc de cuvinte de mulţumire pentru efor-turile depuse de a menţine cultura românească la un nivel pe care mulţi dintre noi îl ştiau şi-l apreciau.

Kol hakvod.

DacăDacă disputele se duc,într-un mod civilizat, Suntem confruntaţi,

desigur,cu-un dialog adevărat.Dacă toată “vorbăraia”,se petrece în consens

Dialogul nu mai are rostşi este lipsit de sens.

Ca să înţeleagăCât ar fi copilul

cu tact,dotat,sensibilŞi-oricat ar fi iubirea-ide tandră şi fierbinte,Numai având copii,

devine receptibil

Şi poate să-nţeleagăce simte un părinte.

Poate aşa va fiÎntre om şi floare,

e-o mare-asemanare:se nasc şi-inbobocesc,

trăiesc şi se-ofilesc.Şi-atunci,în mod firesc,apare-o ÎNTREBARE:“dece oameni şi flori ,

dacă se veştejesc”?Ciclul,repetat mereu,în lumea asta mare,e un spectacol tragicşi deseori grotesc.

Dar,poate că RĂSPUNSUL,va fi o consolare,

descoperindu-l totuşi,într-un dosar ceresc.

Catrene Ing. Darius LIBER

Adevărata faţă a României CulturaleProf. Dr. Gabriel M. GURMAN

28

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Joi 13 mai

7:00 Ştirile ProTv 10:00 Happy Hour 11:00 Daria, iubirea mea 12:00 Poveştiri adevărate 12:50 Omul care aduce cartea 13:00 Ştirile ProTv 13:50 Reţeta de acasă14:00 Ştirile ProTv 16:30 Meseriaşii 17:00 Ştirile ProTv17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile ProTv 20:15 Români de 10 20:30 Poveştiri adevărate 21:30 Daria, iubirea mea 22:30 Poveştiri de noapte 23:30 Meseriaşii 0:00 Ştirile ProTv 0:45 Happy Hour 2:00 Ştirile ProTv 3:00 Români de 10 3:15 Poveştiri adevărate 4:00 Daria, iubirea mea 5:00 Poveştiri de noapte 6:00 Meseriaşii 6:30 Omul care aduce cartea 6:45 Reţeta de acasă

Vineri14 mai

7:00 Ştirile ProTv 10:00 Happy Hour 11:00 Daria, iubirea mea 12:00 Poveştiri adevărate 12:50 Omul care aduce cartea 13:00 Ştirile ProTv13:50 Reţeta de acasă14:00 Ştirile ProTv 16:30 Meseriaşii 17:00 Ştirile ProTv17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile ProTv 20:15 Români de 10 20:30 Poveştiri adevărate 21:30 Daria, iubirea mea 22:30 Gala Filmului Româ-nesc: Crucea de piatra 1:00 Happy Hour 2:00 Ştirile ProTv 3:00 Români de 10 3:15 Poveştiri adevărate 4:00 Gala Filmului Româ-nesc: Crucea de piatra5:30 Daria, iubirea mea 6:30 Omul care aduce cartea 6:45 Reţeta de acasă

Sâmbătă 15 mai

7:00 Ştirile ProTv10:00 Happy Hour 11:00 Daria, iubirea mea 12:00 Poveştiri adevărate 13:00 Ştirile ProTv 13:15 Reţeta de acasă14:00 Informatia 15:55 Week-end cu Monica Dascălu 16:00 Te vezi la ProTv 16:15 Promotor 17:00 Priveşti ce iubeşti 17:20 Români de succes 17:30 România, te iubesc! 18:30 Week-end cu Monica Dascălu 19:00 Ştirile ProTv 20:30 De Suflet22:30 State de România 23:25 Week-end cu Monica Dascălu 23:30 Descoperă România 0:00 Priveşti ce iubeşti 0:20 Români de succes 0:30 România, te iubesc! 1:30 Week-end cu Monica Dascălu 2:00 Ştirile ProTv 3:00 De Suflet 5:00 State de România6:00 Descoperă România 6:30 Priveşti ce iubeşti

Duminică 16 mai

7:00 Ştirile ProTv 10:00 România, te iubesc! 11:00 Fotbal Liga 2, FCM Targu Mureş – UTA Arad 13:00 Ştirile ProTv 13:15 După 20 de ani 14:00 Informaţia 15:55 Week-end cu Monica Dascălu 16:00 Ascultă-ţi muzica 17:00 Ce se întâmplă, doc-tore? 17:30 Apropo TV 18:30 Week-end cu Monica Dascălu 19:00 Ştirile ProTv 20:30 Divertis 21:30 Divertis -Serviciul Român de Comedie 22:30 State de România 23:25 Week-end cu Monica Dascălu 23:30 La naiba, să poveştim!

0:30 Ascultă-ţi muzica1:30 Week-end cu Monica Dascălu 2:00 Ştirile ProTv 3:00 Divertis 5:00 State de România6:00 Apropo TV

Luni 17 mai

8:00 Ştirile ProTv 10:00 Ascultă-ţi muzica de acasă11:00 Divertis 13:00 Ştirile ProTv 13:50 Reţeta de acasă 14:00 Ştirile ProTv 16:00 Descoperă România 17:00 Ştirile ProTv17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile ProTv 20:30 Poveştiri adevărate 21:30 Daria, iubirea mea 22:30 Poveştiri de noapte 23:30 Meseriaşii 0:00 Ştirile ProTv 0:45 Happy Hour 2:00 Ştirile ProTv3:00 Poveştiri adevărate 4:00 Daria, iubirea mea

5:00 Poveştiri de noapte 6:00 Meseriaşii 6:30 Omul care aduce cartea 6:45 Reţeta de acasă

Marti 18 mai

7:00 Ştirile ProTv 10:00 Happy Hour 11:00 Daria, iubirea mea 12:00 Poveştiri adevărate 12:50 Omul care aduce cartea 13:00 Ştirile ProTv13:50 Reţeta de acasă 14:00 Ştirile ProTv 16:30 Meseriaşii 17:00 Ştirile ProTv 17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile ProTv 20:30 Poveştiri adevărate 21:30 Daria, iubirea mea 22:30 Poveştiri de noapte 23:30 Meseriaşii 0:00 Ştirile ProTv 0:45 Happy Hour 2:00 Ştirile ProTv 3:00 Poveştiri adevărate 4:00 Aniela ,Ep 108 4:00 Daria, iubirea mea

6:00 Meseriaşii 6:30 Omul care aduce cartea 6:45 Reţeta de acasă

Miercuri 19 mai7:00 Ştirile ProTv 10:00 Happy Hour 11:00 Daria, iubirea mea 12:00 Poveştiri adevărate 12:50 Omul care aduce cartea 13:00 Ştirile ProTv 13:50 Reţeta de acasă 14:00 Ştirile ProTv 16:30 Meseriaşii 17:00 Ştirile ProTv 17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile ProTv 20:30 Poveştiri adevărate 21:30 Daria, iubirea mea 22:30 Poveştiri de noapte 23:30 Meseriaşii 0:00 Ştirile ProTv 0:45 Happy Hour 2:00 Ştirile ProTv (3:00 Poveştiri adevărate 4:00 Aniela ,Ep 109 4:00 Daria, iubirea mea 6:00 Meseriaşii

Grigore Moldovan (21 de ani), finalistul concursului “Dansez pentru tine”, de la PRO TV, care a câştigat premiul al II-lea, va scăpa de magherniţa din cartierul bucureştean Ferentari. El a primit o locuinţă nouă.

Cazul lui Grigore care a luptat pentru a-i oferi un trai mai bun frăţiorului sau mai mic, Ionuţ, nu i-a lăsat indiferenţi pe românii cu dâre de mâna. O persoană care nu a vrut să-şi dezvăluie identi-tatea i-a făcut cadou o locuinţă şi o slujbă la o fundaţie umanitară. Şi asta nu e tot: Scoala Mark Twain i-a oferit micuţului Ionuţ un an de şcolarizare, echivalentul a 10.000 de euro. Mai mult, piciul va merge în vara într-o tabără pentru co-

pii. La acestea se adauga pre-miul de 20.000 de euro câştigat la “Dansez pen-tru tine” şi încă 5.000 de euro primiţi de la Cosmin Olaroiu, antrenorul clu-bului Al-Sadd din Qatar.

Iată cu s-a ales

Casa - aproxi-mativ 60.000 de euro;

Loc de muncă; Tabără; Scoala -

10.000 de euro; Premiu - 20.000 de euro;Cadou - 5.000 de euro Total: aproximativ 95.000 de

euro

Magda Ciorobea a luat doar 63.000 de euro

Câştigătoarea marelui premiu de 60.000 de euro de la concursul “Dansez pentru tine”, Magda Cioro-bea (26 de ani), a primit încă 3.000 de euro din partea unui sponsor. Ea vrea să cumpere o casă pentru că fetiţa ei, Raluca, să ducă o viaţă decentă.

Grigore, mai tare ca Magda!!

VIAŢA NOASTRĂ

29

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

Joi 13 mai7,00 Telejurnal7,20 Jurnal de secol. 7,25 Memoria zilei. 7,30 La prima oră. 7,55 Videoclip Eurovision 8,00 Trezirea la apel! 8,50 Agenda internaţională 9,00 Telejurnal9,15 Trezirea la apel!10,00 Videoclip Eurovision10,05 Zestrea românilor 10,30 Jurnal de secol 10,35 Memoria zilei. 10,40 Descoperă românii 10,45 Întâlnire pe 2. 11,50 Agenda internaţională 12,00 Investiţi în România!12,55 Videoclip Eurovision13,00 Exilul istoriei.13,50 Agenda internaţională 14,00 Telejurnal14,30 Descoperă românii14,35 Agenda internaţională 14,45 Sarea în bucate. Stu-dioul teritorial Timişoara. 15,00 Baschet masculin: *Elba Timişoara – U Mo-bitelco Cluj-Napoca. 16,30 Prin Ţara Zânelor 16,55 Videoclip Eurovision 17,00 În cuvinte româneşti. 17,30 Lumea de aproape. 17,55 Videoclip Eurovision 18,00 Un doctor pentru dvs.18,50 Memoria zilei. 18,55 Agenda internaţională 19,05 Descoperă românii19,10 Job internaţional.20,00 Telejurnal20,50 Sport21,00 Jurnal de secol 21,05 Videoclip Eurovision 21,10 Arena publică. 22,20 Ro AIR. 0,00 Nocturne. 0,50 Videoclip Eurovision 0,55 Agenda internaţională 1,00 Geografi@Ro. 1,30 Un doctor pentru dvs.3,30 Job internaţional. 4,20 Românii de lângă noi4,50 Arena publică.6,00 E ora ta!

Vineri14 mai

7,00 Telejurnal 7,20 Info Job. 7,25 Memoria zilei. 7,30 La prima oră.7,55 Videoclip Eurovision 8,00 Trezirea la apel! 8,50 Agenda internaţională 9,00 Telejurnal9,15 Trezirea la apel!10,00 Dincolo de hartă.10,25 Videoclip Eurovision 10,30 Agenda internaţională 10,40 Descoperă românii10,45 Întâlnire pe 2. 11,50 Info Job. 11,55 Memoria zilei.

12,00 Film românesc: Iacob.13,50 Videoclip Eurovision 14,00 Telejurnal14,30 Sarea în bucate. 15,45 E ora ta!15,40 Videoclip Eurovision 15,45 Magazin în limba germană. 17,00 Leomania 17,50 Agenda internaţională 18,00 Un doctor pentru dvs.18,55 Videoclip Eurovision19,00 Memoria zilei.19,05 Descoperă românii 19,10 Interes general. 20,00 Telejurnal 20,50 Sport 21,00 Dincolo de hartă. 21,25 Memoria zilei.21,30 Lumea şi noi21,55 Videoclip Eurovision 22,00 VINEri STAR 23,40 Înapoi la argument.0,30 Prin Ţara Zânelor 1,00 În cuvinte româneşti.2,30 Telejurnal 3,25 VINEri STAR la TVRi.5,05 Film românesc: Iacob. Regizor Mircea Daneliuc.

Sâmbătă 15 mai

7,00 Videoterapia.7,50 Videoclip Eurovision7,55 Memoria zilei.8,00 ABC... De ce?8,50 Agenda internaţională 9,00 Geografi@Ro. 9,30 Arena publică. 10,40 Videoclip Eurovision 10,45 România balneară. 11,00 Rugby12,45 Memoria zilei.12,50 Agenda internaţională 13,00 Europa ne priveşte.13,50 Videoclip Eurovision 14,00 Telejurnal 14,15 Memoria zilei. 14,20 Banca de alimente. 15,00 Garantat 100%. 15,50 Agenda internaţională 16,00 Polo: Superliga Naţională17,10 Videoclip Eurovision 17,15 România în văzul lumii.17,40 Videoclip Eurovision17,50 O dată-n viaţă. 19,30 Ziduri şi umbre 20,00 Telejurnal 20,50 Sport21,10 Oslo, venim! 22,55 Videoclip Eurovision 23,00 Film românesc: Întoar-cerea lui Vodă Lăpuşneanu. 1,25 România balneară.1,40 Europa ne priveşte. 2,30 Telejurnal3,30 Ro AIR. 5,15 O dată-n viaţă.

Duminică 16 mai7,00 Memoria zilei.7,05 Videoclip Eurovision 7,10 Universul credinţei.

8,50 Agenda internaţională 9,00 În cuvinte româneşti. 9,30 România în văzul lumii. 9,55 Videoclip Eurovision10,00 Lumea şi noi. 10,30 Film românesc: Mo-mentul adevărului. 13,00 Agenda politică. 13,50 Agenda internaţională 14,00 Telejurnal (în direct cu TVR1) 12’/15’14,15 Memoria zilei. 14,20 Tezaur folcloric15,20 Videoclip Eurovision15,30 Alo, România! 16,25 Memoria zilei. 16,30 Antidot la uitare.17,00 Dănutz S.R.L.17,50 Agenda internaţională 18,00 Telejurnal 18,10 Dănutz S.R.L.19,20 Videoclip Eurovision19,30 România în văzul lumii. 19,55 Memoria zilei.20,00 Telejurnal 20,50 Sport21,00 Premiile Muzicale Balcanice. TVR Bucureşti. 23,30 România în văzul lumii. 0,00 Antidot la uitare. 0,30 Tezaur folcloric1,30 Agenda internaţională 1,40 Agenda politică. 3,25 Film românesc: Titanic vals. Regia Paul Călinescu. An de producţie 19645,00 Dănutz S.R.L.

Luni 17 mai7,00 Telejurnal7,20 Jurnal de secol7,25 Memoria zilei7,30 La prima oră7,55 Videoclip Eurovision8,00 Trezirea la apel! 8,50 Agenda internaţională 9,00 Telejurnal 9,15 Trezirea la apel! 10,00 La porţile ceriului. 10,25 Jurnal de secol. 10,30 Oamenii Deltei. 10,40 Info Job 10,45 Întâlnire pe 2. 11,50 Antidot la uitare. 12,20 VINEri STAR14,00 Telejurnal 14,30 Descoperă românii.14,35 Videoclip Eurovision 14,40 Agenda internaţională 14,45 Sarea în bucate.15,00 Ro AIR. 16,40 Zestrea românilor 17,05 Videoclip Eurovision 17,10 H...ora prichindeilor. 18,00 Un doctor pentru dvs.18,55 Agenda internaţională 19,05 Descoperă românii. 19,10 Ca la carte.19,50 Agenda internaţională 20,00 Telejurnal20,50 Sport21,00 Camera de ştiri. 21,55 Memoria zilei.

22,00 Avocatul dvs.22,50 Film românesc: Acestă lehamite. 0,30 Din arhiva TVR.1,30 Un doctor pentru dvs.2,25 Descoperă românii.2,30 Telejurnal 3,30 Avocatul dvs.4,20 Videoclip Eurovision 4,25 Info Job 4,30 Antidot la uitare. 5,00 Camera de ştiri. 5,55 Jurnal de secol.6,00 Remix.

Marţi 18 mai7,00 Telejurnal7,20 Jurnal de secol 7,25 Memoria zilei. 7,30 La prima oră.7,55 Videoclip Eurovision 8,00 Trezirea la apel! 8,50 Agenda internaţională 9,00 Telejurnal 9,15 Trezirea la apel! 10,05 Prin Ţara Zânelor 10,35 Agenda internaţională 10,45 Întâlnire pe 2. 11,50 Info Job. 11,55 Videoclip Eurovision12,00 Camera de ştiri. 13,00 Ziduri şi umbre. 13,30 Lumea şi noi 14,00 Telejurnal 14,30 Descoperă românii 14,35 Agenda internaţională 14,45 Sarea în bucate. 15,00 Club TVR3. 16,25 Videoclip Eurovision 16,30 1001 de poveşti. 17,00 Timpul chitarelor 17,50 Memoria zilei.17,55 Jurnal de secol 18,00 Un doctor pentru dvs.18,55 Agenda internaţională 19,05 Videoclip Eurovision 19,10 Atunci şi acum. 19,55 Descoperă românii 20,00 Telejurnal 20,50 Sport 21,00 Memoria zilei. 21,05 Videoterapia. 21,55 Videoclip Eurovision 22,00 Articolul 7. 23,00 Timpul chitarelor. 23,50 Info Job. 23,55 Jurnal de secol 0,00 Natură şi aventură. 0,30 H...ora prichindeilor. 1,20 Videoclip Eurovision

1,30 Un doctor pentru dvs.2,25 Descoperă românii2,30 Telejurnal 3,30 Articolul 7.4,30 Români de top. 5,00 Exilul istoriei. 5,50 Videoclip Eurovision 5,55 Memoria zilei.6,00 Garantat 100%.

Miercuri 19 mai7,00 Telejurnal 7,20 Jurnal de secol 7,25 Memoria zilei. 7,30 La prima oră.7,55 Videoclip Eurovision 8,00 Trezirea la apel! 8,50 Agenda internaţională9,00 Telejurnal 9,15 Trezirea la apel! 10,00 Parol.10,05 Natură şi aventură. 10,30 Oamenii Deltei. 10,40 Jurnal de secol 10,45 Întâlnire pe 2.11,50 Antidot la uitare. 12,20 Film românesc: Vre-mea zăpezilor. 13,55 Videoclip Eurovision14,00 Telejurnal 14,30 Descoperă românii. 14,35 Agenda internaţională 14,45 Sarea în bucate. Stu-dioul teritorial Iaşi. 15,00 Baschet masculin16,30 Pro patria. 16,50 Info Job16,55 Videoclip Eurovision17,00 Geografi@Ro.17,30 Imaginea succesului. 17,55 Memoria zilei.18,00 Un doctor pentru dvs.18,55 Agenda internaţională 19,05 Descoperă românii. 19,10 Între bine şi rău.20,00 Telejurnal 20,50 Sport21,00 Remix. 21,55 Memoria zilei. 22,00 Investiţi în România!22,55 Videoclip Eurovision 23,00 Film românesc: Bătălia din umbră. 0,40 Descoperă românii. 0,45 Vedeta familiei. 1,35 Un doctor pentru ddvs.2,30 Telejurnal 3,30 Investiţi în România!4,30 România balneară. 4,45 Videoclip Eurovision

30

VIAŢA NOASTRĂ Joi / Vineri 13-14 mai 2010

În urma apariţiei unui P.S. după terminarea articolului sau săptămânal al dl. Ervin Elias

din Viaţa Noastră, din 113/14 august 2009, din care citez:” Domnule Beno Zalmanovici. Vă mulţumesc mult pen-tru articolul “Amintiri“ apărut în cotidi-anul nostru de săptămâna trecută. Am citit şi am fost mândru încă odată că am fost contemporan cu Rav Rosen z.l. Am fost uimit să citesc câteva lucruri inedite despre puterea cu care îşi apăra obştea. De ce nu îndrăzniţi, ca bun cunoscător al vieţii sale, să îi scrieţi bio-grafia. Vă fac această recomandare din tot sufletul. Mai ales că mulţi, astăzi, îl denigrează şi încearcă să treacă în con-tul lor multe din frumoasele realizări ale lui Rav Rosen z.l”. Citez în contin-uare: “Nu cred că a mai rămas cineva care să ştie atât de multe lucruri in-edite din viaţa lui rav. Rosen z.l. Ar fi un modest omagiu adus acestui rabin care şi-a onorat obştea strălucit pastorind-o peste 45 de ani”. Acum mă adresez dvs. prin intermediul acestui cotidian: „Sti-mate domnule doctor, Elias Ervin: Vă mulţumesc pentru aprecierea şi îndem-nul dvs. Ca să intru în subiect am să vă spun că despre Rav Rosen s-au scris “N” articole în diverse publicaţii, multe dintre ele erau şi sunt acuzatoare, ca de exemplu: că a fost comunist, că nu a fost nici măcar rabin, că a fost o unealtă a lui Ceauşescu şi a colaborat cu secu-ritatea, că a primit comision din vân-zarea evreilor şi plecarea lor în Israel, că a cheltuit banii obştii în favoarea sa cu mari recepţii în onoarea unor oaspeţi de peste graniţe, că avea trei limuzine la dispoziţie, că se întrerupea circulaţia în Bucureşti când trecea dânsul cu lim-uzina, că avea cinci salarii, că avea o vilă grandioasă în Israel, că suferera de grandomanie, că se complăcea cu cultul personalităţii, că era orgolios şi alte din acest tip de acuzaţii şi califi-cative precum:”a fost o figură nefastă în viaţa evreilor din România, laşitate, slugărnicie, oportunism” etc. afirmaţii apărute acum vreo doi sau trei ani în revistă Minimum. Acest ultim articol cu acuzaţiile aduse lui Rav.Rosen m-a scos din conspiraţie, cum spun ameri-canii, “Beno, speaks out“ şi am încercat să public prin revista Minimum câteva articole, pentru elucidarea aşa zisei controverse, episoade, argumente, pe cât posibil şi acte, o pledoarie logică şi obiectivă, toate să consituie un proba-toriu care să elucideze această discuţie în contradictoriu şi mai mult, aşa zisa “adversitate“ care a existat şi s-a accen-tuat mai mult după trecerea în nefiinţă a lui Rav. Rosen - între Marele Rabin Safran şi Rav. Rosen ambii trecuţi în

lumea celor drepţi. Fiind însă inspirat de aprecierea şi în-

demnul dlui dr. Elias Ervin, aş îndrăzni cu paşi timizi, să reiau acel angajament “.

Am să încerc să dezbat pe rând toate acuzaţiile ce i se aduc, în ordinea cum le-am scris, fiindu-mi tolerată din partea cititorilor, eventualele imixtiuni şi modificarea ordinei, în dezbaterea acestora.

Rabinul Rosen a fost controversat încă din tinereţe, când în perioada legil-or rasiale şi a regimului lui Antonescu, din intiativa dr-ului Filderman ce con-ducea Centrala Evreilor, care a obţinut din partea Guvernului aprobarea ca tinerii fii de rabini sau nu, cu o diplomă de rabin să fie scutiţi a fi luaţi la muncă obligatorie în exterior. Tânărul Rosen şi cu cei doi fraţii Riemer din oraşul Fălticeni, au obţinut la Bucureşti, în urma unui examen dat în faţa unei Comisii de Mari Rabini în frunte cu Dr.Nimerover, câte o diplomă de Rabin, astfel fiind scutiţi de a fi luaţi la muncă obligatorie. Odată luat acest exemen, tânărul Rabin Rosen, a ales sinagoga din fosta stradă 2 Grăniceri - unde o singură dată pe săptămână, de Shabat, frecventa această sinagogă unde ţinea şi tradiţionala: “Drasha“ care impre-siona auditoriul. Talentul său oratoric era întrevăzut de pe atunci. Dar tânărul Rabin Rosen mai frcventa şi cafeneaua lui Braun, unde venea numai elita oraşului Fălticeni – evrei şi neevrei – şi mai juca câte un domino. Desigur că această comportare nu putea fi văzută cu ochi buni de către enoriaşii sinago-gii, ortodocşi până în măduva oaselor şi în special de către fruntaşii acesteia, Josef Brecher un mare cărturar, Isra-el Thirer - fiu de rabin. Fiind cu „an-tecedente” din cauza procesul ce i s-a înscenat la vârsta de numai 14 ani, în timp ce învăţa la Liceul Nicu Gane din Fălticeni, cu încadrarea juridică de “Less Majeste“, faptă pentru care a fost luat în detenţie chiar la vârsta de 14 ani la Penitenciarul din Fălticeni, o acuzaţie nedovedită, dar numai învinuit de aceasta şi care l-a urmărit şi mai târziu, culminând sub regimul lui An-tonescu şi cu internarea sa în lagărul de la Miercurea Ciuc.

La această atmosferă ce domnea atunci, tânărul Rabin Rosen, având şi un fizic plăcut - şi ca să se întărească versiunea, “ Şi nu e om să nu fi scris o poezie, măcar odată, doar odată în viaţa lui“ - s-a îndrăgostit o tânără domnişoară pe nume Maria Waisman – şi au avut o prietenie care a durat mai mult de un an sau doi. Tânăra făcea parte dintr-o familie considerată atunci

excepţională şi cu o cultură iudaică şi poziţie materială foarte bună. Maria a studiat în Franţa. După întreruperea acestei “relaţii” desigur că au apărut şi comentariile inerente ale “întregu-lui târg”. Comentariile erau pro şi con-tra. Majoritatea oraşului îl acuzau pe tânărul Rabin Rosen că el ar fi abando-nat-o şi aşa ceva nu se permite la un fiu de rabin şi un rabin, el însuşi. O altă ver-siune ar fi fost că familia Mariei, nu ar fi fost de acord cu oficializarea relaţiei pe considerentul că tânărul Rabin Rosen, ieşise din Penitenciarul din Fălticeni şi a căpătat titulatura de “om cu ve-deri de stânga”. Cert este un lucru, că domnişoara Maria Waisman nu s-a mai căsătorit, iar din familia ei mai există o nepoată pe nume Rozina Creştin la Piatra Neamţ, rămasă văduvă, în urmă decesului soţului ei, medic stomatolog, pe nume Marcel Creştin (familia ei şi a soţului aparatin 100% etniei noas-tre) şi este foarte apreciată în cadrul Comunităţii Evreieşti din Piatra Neamţ.

Pe această platformă din perioada adolescenţei şi a tinereţii tânărului Rabin Rosen, s-a creat deja această imagine greşită care s-a amplificat pe parcursul vieţii sale, ajungându-se până la “denigrarea“ sa – nu mulţi dar sunt – şi încercarea de a trece în contul lor multe din frumoasele realizări ale lui Rav Rosen.

Verigile acestui lanţ s-au mai înmulţit încă de la Falticeni. Pentru a se întări acuzaţia de învinuire – nu şi de dove-dire - precum că a fost comunist, în afară detenţiei sale la Penitenciarul din Fălticeni la numai vârsta de 14 ani, a fost luat şi în lagărul de la Miercurea Ciuc.

Am să citez câteva fraze din cartea “Furtuna“ scrisă de Filip Cohn, editată la Tel Aviv în anul 1966, la Editura Vir-gil Motaureanu pe coperta careia se face menţiunea “Romanul descrie fapte autentice, iar eroii poartă numele lor adevărate“.

Va urma

Beno ZALMANOVICI

Rav Rosen: „Controversare şi Adversitate”

VIAŢA NOASTRĂ

31

Joi / Vineri 13-14 mai 2010

CămătariiUrmare din pagina 20

Pe urmă va crede cineva că s-a terminat cu binele în viaţa noastră.” Se cam aprinsese moşul dar nu se lăsa deloc, ba deodată îl auzi că scoate o înjurătură ca la uşa cortului.

Curios l-am întrebat:- E ceva sau cineva care-ţi stă în cale se pare şi nu-

pre îl ai la stomac?- Păi e vorba de unul de pe la noi dacilea, Ion îl

cheamă, cămătarul comunei care-i ajută spune el pe oamenii la nevoie dar care le ia şi făina din casă spre a le face măcar o păine să aibe ce mânca plodurile, de nu le înapoiază la timp banii împrumutaţi şi aceştia cu o mare dobândă. Este omul cel mai rău din comună, numai pielea nu a luat-o de pe oameni. Ii are la mână pe toţi, de la mic la mare, de la „bădică la opincă” cum se spune şi nimeni nu-i poate face nimic.

- Bine, bine dar ce legătură ai dumneata cu el?- Ei, unul dintre copii mei a fost obligat să se îm-

prumute de la cămătarul nostru,Ion şi acum are prob-leme cu restituirea.

Păi, ista-i om? Dacă ar mai fi trăit el, Domnul

Haim, jidanul şi el cămătar şi cărciumar, odihnească-i Dumnezeu sufletul, singurul jidan din comună, dar ce om, domnule!

Nu avea el omul bani la timp sau produse de res-tituit spunea:

„Lasă omule că ai să-mi dai dumneata când ai să ai!” De aceea nu-l suferea Ion pe Haim. Îi făcea concurenţă - le spunea la oameni:

-„Păi voi îl lăudaţi şi-l încurajaţi pe jidanul ăsta” ?-Păi de, nea Ioane, ista e mai om ca dumneata, şi

el ne ia banii dar parcă mai cu milă. Nu ne lasă mu-ritori de foame pe drumuri cu copii. De aia ne do-are. Tot românul nostru ne mănâncă de vii. Tot de la domnul Haim vom lua cu împrumut la nevoie - Do-amne fereşte. Ştim că se îmbogăţeşte şi el pe spin-area noastră, dar parcă mai cu milă, nu ne mănâncă chiar sufletele. Ştim că şi el botează băuturile dar dacă Ion al nostru pune mai mult apă în vin, domnul Haim mai pune şi vin în apă ! Şi numai o auzim pe coana Mărioara:

- Gata, nu vă mai dau de băut . Parcă văd că începeţi până la urmă să vă luaţi şi de noi, muierile voastre care vă îngrijim şi facem totul ca să vă fie bine… gata cu vorbele că la asta nu vă întrece nici necuratul!

Strigăte în pustiuUrmare din pagina 21

Ce înseamnă “nu este recunos-cut?” Argumentele, bâlbâite, erau de tot felul: a avut loc înainte de izbucnirea războiului contra URSS, în acea perioadă nu erau soldaţi ger-mani în România, pogromul a fost făcut de români şi nu de germani, rabinul nu a fost luat, internat, într-un lagăr, nu a fost luat la muncă, nu i s-au luat bunuri, avere; etc.,etc. Funcţionarii nici nu se străduiau să verifice în ce măsură unele ar-gumente de acest fel, erau false, neadevărate. Ei aveau “criterii”, stabilite de alţi funcţionari, superi-ori, criterii scrise, publicate, respec-tate; nimeni nu putea - şi nu poate până în zilele noastre - să conteste justeţea acestor “criterii”.

Rabinul s-a văzut elimi-nat din acea categorie de “evrei supravieţuitori ai holocaustu-lui”, recunoscuţi de autorităţile de despăgubiri. Asasinarea fiilor săi, tragedia ce a trăit-o, nu avea nicio importanţă în lumina “criteriilor” stabilite de funcţionari.

A fost el, rabinul, singurul în această situaţie? Nu, au fost mulţi evrei originari din România, “nerecunoscuţi” că având dreptul la despăgubiri. De-a lungul anilor, au fost fel de fel de şefi, preşedinţi, responsabili, uneori politicieni, care, fiecare cu interesele sale, susţineau că ei se vor ocupa şi vor “rezolva” această problemă, că supravieţuitorii să-şi primească drepturile. Pogromul din 1941 de la Bucureşti, a rămas “nerecunos-cut”, nimeni nu a încercat măcar să înţeleagă ce se întâmplă, să ajungă la o soluţie pozitivă.

Îmi este greu să comentez această situaţie. Consider că pe fruntea multora,se afla o mare pată de ruşine, de care s-ar putea că nici

nu îşi dau seama, că ea există, o pată care nu se lăsă spălată numai cu apă.

Au fost 6 milioane de victime. Dar probabil că unele victime au avut un sânge mai puţin roşu.

***

În România, timp de zeci de ani, autorităţile comuniste nu au vrut să se ştie de holocaustul evreilor din România; în universităţile româneşti se făcea abstracţie de acest “detaliu al istoriei”. După 1989, aceste “detalii” au început să fie cunoscute. În ultimii ani, comis-ia Wiesel de studiu al holocaustului din România, a publicat Rapor-tul Final, în care se recunoaşte şi se relatează ceea ce s-a întâmplat în România acelor vremuri. La Bucureşti s-a inaugurat, nu demult, Memorialul Holocaustului (pen-tru evrei şi romi); s-a votat o lege care specifică că la 9 octombrie, în fiecare an, are loc comemorarea holocaustului în România. Cine vizitează Bucureştiul în zilele noas-tre, poate vedea la Templul Coral, placi comemorative în amintirea pogromurilor, inclusiv cel din Bucureşti; la Sinagogă Mare sunt pancarde, plăci, fotografii, docu-mente, ale grozăviilor holocaus-tului; la Templul Unirea Sfânta de pe strada Mămulari, este un muzeu evreiesc. Spre deosebire de multe oraşe, capitale, din ţări europene (Spania, Franţa, Germania, Olanda, etc.,etc.), la Bucureşti nu se pot ve-dea plăci pe diverse clădiri, care să releve existenţa, activitatea evreilor din Bucureşti. Pe nici un edificiu bucureştean (primăria, prefectura, tribunal), nu este vreo placă, care să amintească de pogromul legionar din 1941, singurul pogrom care a avut loc în istoria acestui oraş; nu ştiu; nu ştiu să fie vreo stradă, care să poartă numele vreunui prestigios

evreu (ca de exemplu şeful rabin dr. I.I. Niemirower, care a fost primul senator de drept evreu în parlamen-tul român în anii 30, sau dr. W. Fil-derman, preşedinte al Comunităţii evreilor din România din acele vremuri, sau A.L. Zissu, scriitor, preşedinte al Organizaţiei Sioniste din România, sau atâţia alţii, in-telectuali, scriitori, oameni de artă, de cultură, de ştiinţă, profesori uni-versitari, industriaşi, etc.,etc. care au adus o contribuţie importantă în România, în diverse domenii). În ce mă priveşte, pot spune că m-am născut la Bucureşti în 1931, în casa tatălui meu pe strada Sinagoga nr.9; prin 1936 strada şi-a schimbat nu-mele în str. dr. Beck, în amintirea prim rabinului dr. M.Beck, rabin al Bucureştiului, mort în 1923; în 1938 strada a luat numele de Vasile Adamache, nume ce figurează până în zilele noastre. Pe această stradă este Sinagoga Mare, la nr.11, alături de casa în care m-am născut şi care a fost demolată, pe acest teren con-struindu-se un imobil.

Asemănător altor ţări, al-tor oraşe din lume, şi în Israel sunt străzi, piaţete, cu nume care amintesc de evenimente, de personalităţi, de origina română; sunt nume ca A.L.Zissu, dr. I.I.Niemirower, străzi pe numele celor căzuţi la pogromul din Iaşi, sau cei ce au murit pe vasele Stru-ma şi Mefkure; există o stradă pe numele rabinului Zvi Guttman. La Bucureşti... nu ştiu să fie aşa ceva. Regret.

În România în preajma războiului, în 1939, trăiau vreo 850.000 de evrei; la Bucureşti în 1948, erau vreo 160.000 de evrei; erau multe personalităţi, erau multe activităţi, evreii au însemnat mult în societatea românească, în cultură, în economie, în educaţie, în activitate socială, medicală,

ştiinţifică, universitară. Această prezenţă importantă, de prestigiu a evreilor în România, îşi găseşte cu greu o prezenţă, o expunere, chiar modestă, în realitatea românească de azi. În alte locuri, ca de exemplu la Praga, centrul evreiesc vechi este pe primul loc al edificiilor turistice ale acestui oraş frumos, interesant, atât de mult vizitat de oameni din toată lumea. Bucureştiul ar fi putut şi el să adauge, cu mult succes, la locurile sale turistice interesante, puncte turistice evreieşti de mare interes, care să fie dezvoltate, aran-jate, pregătite, în asemenea scopu-ri; edificiile şi prezenţele evreieşti bucureştene, vechi şi noi, pot de-veni elemente interesante turistice, istorice.

Este de competenţa autorităţilor româneşti autorizate, să ia iniţiative, să realizeze, dacă se consideră necesară o valorificare a acestor prezente evreieşti în România, în Bucureşti.

Colectivul de redacţie al ziarului

“VIAŢA NOASTRĂ”

Redactor şefNANDO MARIO VARGA

RedacţiaSHAUL CARMEL

SIGI SONTAGPAUL LEIBOVICI

ELIAS ERWINMIREL HORODI

LIANA SAXONE-HORODIRONI CĂCIULARUAARON GOVRIN

SONIA PALTYITZHAC GUTTMAN BEN-ZVI

BARUCH SEMELMANHANAN WASSERMAN

BENO NAORIDANIEL SEGAL

ED. GROSSMANNHEDI S. SIMONIVAN LUNGU

DARIUS LIBERABERMAN BERTHOLD TELLU

GABRIEL BEN MERONMARTHA EŞANU (România)PETRE IANCU (Germania)BORIS MARIAN (România)

STEPHAN BENEDICT (New York)

Grafica computerizatăMARIA FILIMON

Culegere computerizatăMARA SORIN

E-mail: viatanoastra2004@yahoo.comRedacţia nu răspunde de conţinutul

reclamelor şi nici de articolele, opiniile şi punctele de vedere ale colaboratorilor.

32

Peste 100 de morţi după prăbuşirea unui

avion în Libia. Un copil de 8 ani a supravieţuit

Un copil olandez, în vârstă de opt ani, este singurul supravieţuitor al accidentului avi-atic produs miercuri în Libia, a anunţat o

sursă din cadrul serviciilor aeroportuare, citată de AFP.

104 persoane, 92 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, au murit miercuri dimineaţă după ce un avion al unei companii libiene care venea din Africa de Sud s-a prăbuşit pe aeroportul din Tripoli.

Reprezentanţa sud-africană a companiei libiene Al Afriqiyah a confirmat miercuri că un avion aflat

în propritatea sa, care avea la bord 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, s-a prăbuşit “la un metru” de

pista aeroportului din Tripoli.“Aparent, avionul s-a prăbuşit la un metru de pista de aterizare”, potrivit ofi-

cialilor filialei.O sută patru persoane, 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, se aflau la

bordul avionului companiei Al Afriqiyah, care s-a prăbuşit miercuri dimineaţă la Tripoli, a anunţat compania libiană pe site-ul său.

“Al Afriqiyah Airways anunţă că zborul său 8U771 (din direcţia Johannesburg, n.red) a avut un accident la aterizare pe aeroportul internaţional din Tripoli la ora 04.00 GMT (07.00, ora României), astăzi, miercuri, 12 mai”, potrivit companiei.

“În acest stadiu nu dispunem de nici o informaţie despre posibilele victime sau despre supravieţuitori . Potrivit informaţiilor noastre, 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului se aflau la bord. Autorităţile competente desfăşoară operaţiunile de salvare”, adaugă Al Afriqiyah

Fiul vicepreşedintelui american a suferit un atac cerebral

Fiul vicepreşedintelui SUA, Beau Biden, a suferit ieri un atac cerebral uşor, fiind internat într-un spital din statul Delaware, potrivit presei străine.

În vârstă de 41 de ani, Beau Biden, procuror general al statu-lui Delaware, este într-o bună stare de spirit şi este foarte proba-bil că se va reface complet, a informat biroul vicepreşedintelui SUA. “Procurorul din Delaware, Beau Biden, a fost spitalizat (marţi) dimineaţa la spitalul Christiana din Newark (Delaware), după ce a suferit ceea ce noi credem că ar fi un atac cerebral, fără gravitate”, a declarat şeful secţiei cardio-vasculare a aces-tei unităţi, doctorul Timothy Gardner, într-un comunicat difuzat de Casa Albă.

“Este pe deplin conştient, în stare stabilă şi şi-a păstrat în to-talitate funcţiile motorii şi de vorbire. Ne aşteptăm să se refacă complet”, a mai spus medicul, adăugând că “are un moral bun şi vorbeşte cu familia sa la spital”.

Vicepreşedintele american Joe Biden şi-a vizitat fiul împreună cu soţia sa, Jill.

Fiul cel mare al lui Joe Biden, Beau Biden, este, din 2007, procurorul Delaware, stat în care tatăl său a fost senator timp de 36 de ani. În septembrie anul trecut, el a terminat un stagiu de un an în Irak, unde a activat în funcţia de căpitan al Gărzii naţionale. Beau şi-a pierdut mama şi sora pe când avea vârsta de patru ani, într-un accident de maşină, în care el şi fratele lui mai mic au fost grav răniţi.

VIAŢA NOASTRĂ. Săptămânal independent în limba română. Redacţia şi administraţia: GEORGE EDRI, C.P. 2590, IAVNE, Tel: 0505 - 345041, Fax: 077-5356514

Tiparul: “Tipografia Nouă”

Ţfat20-12

Haifa22-13

Tel Aviv22-14

Ierusalim 18-9

Eilat28-19

Beer Şeva 23-13

Tveria25-15

Celulă de criză la Casa Albă din cauza petrolului deversat

în Golful Mexic

Preşedintele american Barack Obama a convocat de vineri o celulă de criză la Casa Albă în încercarea de a găsi soluţii care să ducă la stoparea scurgerii de petrol din Golful Mex-

ic, relatează AFP şi Reuters.Barack Obama a avut ieri întrevederi, în sala ultrasecurizată a

reşedinţei prezidenţiale destinate situaţiilor de urgenţă, cu miniştrii apărării, securităţii interne, energiei şi internelor, în prezenţa şefului statului major interarme.

În urma naufragiului unei platforme de exploatare petrolieră la finalul lunii aprilie, zilnic se scurg, din puţul avariat, în Golful Mex-ic 800.000 de litri. “În timp ce noi continuăm să evaluăm diferitele opţiuni pentru a pune capăt scurgerii de petrol, preşedintele a trans-mis două mesaje echipei sale: în primul rând, cel privind importanţa consultării experţilor independenţi, oameni de ştiinţă sau tehnicieni, şi în al doilea rând, acela că toate punctele de vedere trebuie expri-mate pentru identificarea unor soluţii”, a precizat preşedinţia într-un comunicat. Totodată, Obama i-a cerut ministrului energiei, Steven Chu, câştigător al premiului Nobel pentru Fizică, să se deplaseze în Houston (Texas, sud) pentru a purta discuţii cu responsabilii BP “în scopul căutării energice a unor posibile soluţii” la această criză. Obama a precizat că va plăti toate costurile pentru stoparea acestei poluări şi pentru curăţarea ei.

Copiii din Coslada nu mai au loc în sălile de clasă

Consilierul pentru Educaţie şi Noi Tehnologii a Primăriei din Coslada (Ma-drid), Pilar Mondejar, a prezentat ieri datele provizorii de şcolarizare din localitate pentru anul şcolar următor, anunţă un comunicat al primăriei

din Coslada. Aceste date pun în evidenţă necesitatea construirii de urgenţă a cole-giului public din Barrio del Puerto, pentru a cărei execuţie Primăria a cedat terenuri Comunităţii Madrid în urmă cu mai bine de 6 ani.

În procesul de şcolarizare s-au înregistrat 792 cereri de înmatriculare a copiilor de 3 ani în centrele şcolare din Coslada susţinute cu fonduri publice, în timp ce oferta de locuri este de 735. Aceasta înseamnă că 60 de copii nu au loc în acest mo-ment în nici un centru.

“Este un lucru care se tot întâmplă în ultimii ani”, a declarat edilul de Educaţie, Pilar Mondejar dând vina pe Comunitatea Madrid care “încearcă să soluţioneze cu petece” situaţia din Coslada. Soluţia pe care Mondejar o propune este “construirea noului colegiu din Barrio del Puerto, o cerere făcută încă de acum 6 ani”. “Rezul-tatul acestui dezinteres este că va trebui să abilităm săli de clasă în zona din centrul oraşului şi să le menţinem pe cele provizorii din colegiile San Pablo şi Torres Que-vedo”.

Într-o situaţie şi mai complicată se află copiii de 0-3 ani.