A N U L III. No. 1-2

SATUL Şl ŞCOALA REVISTĂ LUNARA'PENTRU

9 7 0 0 Kfi EDUCAŢIE Şl ÎNVĂŢĂMÂNT ......... S U M A R U L :

Prof. I. Lupaş: Onisifor Ghibu 1

D. Lăpădat ; Profesorul Onisifor Ghibu 5 Dimitrie Goga: Un mare luptător naţional: Prof. Onisifor Ghibu . . . 7 Constantin Iencica : Un mare organizator : Prof. Onisifor Ghibu . . . 9 Nicolae Nistor : Recrutarea personalului de control din învăţământul Primar 13 Lucrările dlui Prof. 0. Ghibu: 17 Dr. Dimitrie Todoran : Date pentru phihologia învăţătorului . . . . 19 Lombar do-Rădice : învăţătorul explorator 23 Victor Lazăr: Sentimentul inferiorităţii la copil 27 A, Pampu-Oscar Jianu: Ce am văzut la şcolile din Viena 29 I. Dragomir; Asigurarea unei frecvente şcolare bune, prin legătura între

şcoala primară şi familie 31 Ana 0. Iencica: Lecţii practice la clasa 1 33

P A G I N A M E D I C A L Ă : Dr. Od. Apostol: Paralizia infantilă 34

P A G I N A L I T E R A R Ă . Eugenia Mnreşanu; Ionel şi cele trei capre ; Povestea unui uriaş . . . 37 Ion Chelcea: Literatura monografică a satelor noastre 41 N. larga: Gânduri 5 3

R A G 1 N A A D M I N I S T R A T I V Ă : Constantin Iencica : Primus inter pares 46

P A G I N A JURIDICĂ. C. I.: Transferarea învăţătorilor ; Caracterul comisiilor regionale de judecată 47

DIN P E D A G O G I A I TAL1ANÄ : 0. Lombar do-Rădice : Şcolarii Alicei Franchetti (trad. A l . David) . . . 48

C R O N I C Ă B O G A T Ă . CĂRŢI — REVISTE.

Dr. Eugen Nicoară : Tinerete-Bătrânete. — Dascăli şi e levi . — Horia Petra-Petrescu : Nu-t,i băga nasul unde nu-ti fierbe oala. — Ion Pop Reteganul: Odinioară şi acum. —• M. Sadoveanu; Sa ne cunoaştem neamul şi ( a r a .— Corneliu I. Codarcea : Front antirevizionist. — G. Bogdan-Duicâ : Ion Barac Ion Moga: Rivalitatea potonă-austriacă. — Vladimir Ghidionescu : Idei şi metode — C I : Anuarul învăţăniântu'ui primar. — Trăiau B Peţanca; Din durerile şcoaiei primare. — Obs£rvak>rul social-economic- {D. G.) — Gazeta Ilustrată — Satul. SfrŢ / /*"

Institutul de Arte Grafice „ A R D E A L U L " Cluj, strada Memorandului N o . 2 2 . 1 9 3 3

SUTUL Şl ŞCOIL I I " - No. 1 - 2 . Inul III. - Sept. — OCT. 1933.

2799'ifi ONISIFOR GHIBU.

Când era situaţia şcoalelor primare româneşti din Transilvan , şi fosta Ungarie mai grav periclitată, în urma faimoasei legi Apponyi de la 1907, atunci a intrat în serviciul Consistorului Arhidiecezan din Sibiu, în calitate de coreferent şcolar, tânărul doctor în pedagogie de la universitatea din Jena : Onisifor Ghîbu.

El aducea pentru îndeplinirea funcţiei, sub a cărei numire improprie se adăposteau atribuţiile de inspector şi îndrumător al învăţământului românesc ortodox, o pregătire şi o reputaţie ştiinţifică excepţională. După ce luase ba­calaureatul la liceul Şaguna din Braşov, după ce terminase cursurile de teologie la

Sibiu, după ce urmase studii universitare la Bucureşti şi Budapesta, plecase a Jena spre a se specializa în ştiinţa pedagogică, la vestitul profesor Wilhelm

Rein, al cărui distins discipol a devenit. Paralel cu studiile sale de seminar şi de universitate a desvoltat o

intensivă activitate ziaristică-literară publicând la Sibiu (1905) o apreciată lucrare despre Limba nouălor cărţi bisericeşti; iar ca elev al răposatului profeior D. Onciul pregăti, în seminarul acestuia, un vast studiu despre Ziaristica bisericească la Români, tipărit mai târziu la Sibiu (1910),

Subiectul pentru teza de doctorat în pedagogie -şi-1 alese 0. Ghibu din domeniul frământărilor grele, prin cari se strecura şcoala românească din Ungaria în timpul acela, tratând una din cele mai de actualitate probleme ale ei : Utraquismul modem sau bilinguismul în şcoala poporală. (Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit in der Volksschule, publ. în colecţia Pädagogisches Magazin, Langensalza 1910). Spre a se documenta cât mai bine sí mai temeinic asupra acestei probleme, nu s'a mulţumit numai cu materialul, ce i-au putut oferi cărţile şi revistele de specialitate de prin diferite biblio­teci, nici cu acela cules din propriile sale experienţe din cuprinsul Ţării Ungureşti, ci a cercetat şi şcoalele din Alsacia-Lorena, publicându-şi obser­vaţiile şi constatările din cursul acestei călătorii de studii, la Bucureşti (1909) sub titlul „O călătorie prin Alsacia-Lorena. Ţara şi şcolile ei."

Dacă vom aminti, pe lângă aceste publieaţiuni valoroase, colaborarea lui stăruitoare în coloanele Telegrafului Român din Sibiu, în ale Neamului Românesc din Bucureşti şi ale cotidianului Lupta din Budapesta, va înţelege oricine că rareori s'a întâmplat să-şi înceapă un om tânăr activitatea de ordin şcolar-administrativ sub auspicii atât de impunătoare.

împrejurarea aceasta 1-a şi ajutat să ajungă repede în funcţia amin­tită, funcţie pe care elemente mai senile de la conducerea oisericească nu erau tocmai bucuroase a o încredinţa unui om fără experienţe administrative şi didactice mai îndelungate. Se spunea de pildă, că bunului pedagog Daniil Popovici-Barcianu i s'a oferit postul de referent şcolar al Consistorului Arhi-diecezan numai la bătrâneţe, după ce zeci de ani ostenise în ogorul învăţă­mântului practic, ca profesor al seminarului Andreian din Sibiu. A mai inter­venit în favoarea lui 0. Ghibu şi stăruinţa iscusită a fostului asesor consitorial Nicolae Ivan, actualul Episcop al Clujului, care în admirabila lui înţelegere a problemelor vremii şi în nedesminţita-i cunoştinţă de oameni a ştiut să fie totdeauna prompt în sprijinirea categorică a elemantelor de valoare.

* îndată ce îşi începu 0. Ghibu activitatea în acest post, un curent de

înviorare a străbătut prin toate încheieturile învăţământului primar al Româ­nilor ardeleni. îndrumările de ordin didactic, cari mai înainte nu se prea îmbulzeau prin textul circularelor consistoriale, au devenit foarte frecvente. Ele erau totdeauna expuse clar şi precis, ca să le înţeleagă şi urmeze toţi învăţătorii, toţi preoţii ca directori şcolari şi toţi protopopii în calitate de inspec-

tori ai şeoalelor primare din circumscripţia lor. Cei obicinuiţi din vechimea se cam lăsa pe tânjală şi a nu da cuvenita atenţiune acestor îndrumări, au fost nevoiţi a se trezi din tradiţionala nepăsare, dându-şi seama că cu dl. 0. Ghibu nu prea e de glumit. Inspecţiile şcolare, pe cari le îitreprindea, adeseori în «nod inopinat, în eele mai periclitate regiuni, aveau darul să cheme la datorie pe cei negligenţi şi să încurajeze la muncă spornică şi devotată pe cei con­ştienţi de chemarea lor.

Conferenţelor învăţătoreşti, introduse din timpul lui Şaguna, a reuşit să 4e dea un nou avânt prin fixarea lămurită şi seriată a problemelor, precum •şi prin examinarea conştiincioasă a rezultatelor de ordin didactic şi educativ, cari se puteau culege din rapoartele comisarilor încredinţaţi cu conducerea acestor conferenţe anuale. Fără exagerare, putem afirma că în nici o parte a teritorului românesc nu a fost învăţământul poporal îndrumat cu atâta price­pere şi eontrolat cu atâta seriozitate ca în arhidieceza ortodoxă ardeleană in timpul scurt cât i-a fost dat lui Onisifor Ghibu a îndeplini rolul acesta de îndru­mător şi controlor. Ideile lui de pedagogie practică a reuşit a le concretiza iîntr'un plan de învăţământ şi îndreptar metodic, obligator pentru toate şcoa~ 4ele primare din întreagă Mitropolia ortodoxă. Multe din dispoziţiile acestui (plan de învăţământ şi din instrucţiile metodice cari îl însoţesc, vor fi de iperpetuă actualitate.

* După izbucnirea războiului mondial, 0. Ghibu a trecut Carpaţii conti-

«nuându-şi, în capitala României, activitatea de pedagogie militantă, pe care -ştia că în Transilvania stării de asediu va fi împiedecat la tot pasul a şi-o •continua, cum îi dicta conştiinţa lui românească. Inspecţiile pe cari le-a tfăcut la anume şcoli minoritare din cuprinsul vechiului Regat, l-au pus pe :gânduri şi l-au îndemnat să atragă într'o carte specială atenţiunea factorilor de răspundere asupra felului de a fi al şeoalelor germane — din punct de vedere patriotic românesc, socotite de 0. G. ca chiar mai periculoase decât

-cele maghiare din Transilvania. Pentru a trezi interesul opiniei publice româneşti asupra vastului câmp

«de organizare bisericească-şcolară şi culturală a diferitelor elemente etnice din Transilvania, 0. Ghibu a publicat cunoscuta sa lucrare întemeiată pe date statistice şi eare „după preluarea imperiului" a putut servi organelor oficiale dincoace de munţi ca un excelent mijloc de orientare în rezolvarea «importantei probleme de naţionalizare a învăţământului, problemă în care rolul de căpetenie a revenit tocmai autorului acestei lucrări. înainte de a i se da prilej să-1 îndeplinească, 0. Ghibu a înţeles să-şi pună cunoştinţele şi formidabila sa putere de muncă în serviciul cauzei naţionale din Basarabia, íinde atât prin ziarul Eomânia Nouă, cât şi prin sfaturile şi îndrumările fră­ţeşti, date celor încredinţaţi cu opera de organizare şcolară-culturală şi-a câştigat merite incontestabile, sporite apoi prin activitatea sa de comisar al .„Astrei"" ardelene şi organizator ed„Âstrei Basarabene" în anii 1926—27, ca

şi prin vasta scriere de cuprins istoric „De la Basarabia rusească la Basa­rabia românească".

* Dar meritul istoric cel mai important în activitatea pedagogică a luii

O. Ghibu rămâne organizarea învăţământului românesc, de toate gradele şii de toate categoriile, în cuprinsul Transilvaniei şi al Banatului. Aci- a ştiute proceda cu mână sigură, în deplina cunoştinţă a împrejurărilor şi a oame­nilor, cu ajutorul cărora putea să înfăptueasca în timp aşa de scurt o* operă de importanţă covârşitoare. Din convorbirile cotidiane, ce am avut" cu el în cursul anului 1919, îmi amintesc cu plăcere, câtă grife punea în* selecţionarea elementelor celor mai vrednice de a ocupa posturi de directori*, revizori sau inspectori şcolari. Mulţi dintre cei numiţi de el în aceste pos— turiau reuşit a se menţine până în timpul de faţă. Cred că nu există o do— T a d ă mai grăitoare decât aceasta despre obiectivitatea şi scrupulositatea ce-s'a pus la alegerea şi numirea lor ! . . .

Când au urmat pregătirile necesare pentru naţionalizarea Universităţii! din Cluj, lui 0. G. i-a revenit partea leului. împotriva opiniei de a se pro»-ceda lent şi succesiv la această naţionalizare, lăsând în funcţie pe toţi foşti profesori cari ar fi urmat să fie înlocuiţi prin Români numai când vor devenj catedrele lor vacante, 0. Ghibu a reuşit să ducă la biruinţă concepţia noastră, a elementelor mai radicale, cari stăruiam pentru naţionalizare integrala^ Adevărat că biruinţa aceasta a fost promovată şi prin refuzul categoric al profesorilor unguri de a recunoaşte noua situaţie politică şi de a presta jurământ de fidelitate statului român.

In anii din urmă pe 0. G. 1-a preocupat intensiv altă problemă de ac­tualitate. Statutusului catolic, răpindu-i ani întregi de muncă pentru vastele publicaţii ce-a tipărit cu scop de-a lămuri opinia publică asupra, acestei încâlcite chestiuni.

La împlinirea vârstei de 50 ani, îi facem urarea de a se învrednici să* radă cât mai curând roadele muncii sale îndelungate în acest domeniu de politică militantă, spre a-şi putea închina din nou puterea de muncă şi de: iBâJiativă propriei sale specialităţi : pedagogiei militante !.

Prof. I. LÜPAS>.

PROFESORUL ONISIFOR GHIBU

La aniversa<rea-i de 50 ani delà naştere, alţii îi vor aprecia valoroasa-i Activitate pe teren şcolar -cultural şi ştiinţrilfic, pe teren ziaristic-politie.

Eu voiu aminti în general activitatea şi interesul dânsului, care 1-a ară ;ätat fată de comuna sa natală Sălişte şi faţă de toate aşezămintele ei a u l -ivxale, ecoBomice-finianciaire şi profesionale. Voiu aminti şi câteva momente <<din viaţa-i de «lev şi de student.

.Onisifor Ghibu, fiul fruntaşului cojocar Ilie Ghibu Sima, a urinat în­văţământul în şcoala primară ortod. română din Sălişte. Terminată acea­stă.şcoală, a urmat la liceul die stat (unguresc din Sibiu. Aşa făceau toţi .fruntaşii sălişteni, îşi înscriau i2—3 ani copiii la una din şcolile germane .-sau maghiare din Sibiu, ca să înveţe limbi străine. Cei mai mulţi nu în v á ­ltan, ci se alegeau mai mult cu deprinderi rele orăşeneşti — urmau mai mult şcoala -— straidelor. Alţii cu voinţă la învăţătură, mai silitori, după-

•-ce, învingeau greutăţile limbilor străine, continuau învăţământul în aceste vgcoli. Clasele ultime le urmau cei mai mulţi la liceul român din Braşov.

Intre aceştia a fost şi elevul Onisifor Ghihu, serios, strădalnic spre în­văţătură, cu râvnă spre cultivare şi înaintare. Iimi amintesc vacanţele care

-Je petrecea an Sălişte ca elev în liceul superior şi ca student l a univeristate. 'Venea în Casina intelectualilor, unde se retrăgea modest înbr'un colţ, citea .ziarele, mai ales revistele, din cari îşi făcea însemnări.

Activitatea publică în Sălişte şi-ia început-o ca student în teologie şi l a universitate.

Cerceta vechile cărţi bisericeşti şi voluminoase manuscrise de versuri 'rel igioase compus© şi scrise de doi călugări sălişteni, foşti învăţători. Aceste •cercetări le-a publicat şi unele din acele manuscrise le-a trimis Academiei Române din Bucureşti. încă ca student scria Ja zájaire, în cairi combătea .*m<sori cu asprime stări sociale, economioe-financiare, biserioeşti-culturale •din Sălişte şi viza pe anumiţi conducători, ceeace producea de multeori .mişcare şi tulburare în sat, dar uneori şi îndreptarea lucrurilor pornite -greşit din partea conducătorilor.

Ideeai şi iniţiativa pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic în Sălişte •a pxurces delà studentul universitar Onisifor Ghibu.

In vara anului 1905, dânsul a stăruit mai mult să se strângă din Să­lişte obiecte, pentru expoziţia 'Astrei din Sibiu. Delà acea expoziţie aduse obiectele la Sălişte, a spus scriitorului acestor amintiri, ca anumite obiecte să se ceară proprietarilor să le doneze pentru înfiinţarea unui muzeu. Obiectele donate au fost păstrate la şcoală. Mai târziu protopopul Dr. I . lupa? însoţit de soţia sa şî de preotul loan Popa, au colectat în comună u n număr miai mare de obiecte şi aşa s'a înfiinţat muzeul etnogrtaific în Sălişte.

Era student al facultăţii 'pedagogice din Jena; decâteori venea la Să­lişte cerceta şi asista la lecţii în şcoala" primară din Sălişte şi laţ unele din -comunele din jur. In orele de recreaţie se întreţinea cu învăţătorii în dis--cuţii pedagogice colegiale, îşi spunea impresiile şi-şi făcea observaţiile pri­vitoare la viaţa şcolară, cerea învăţătorilor informaţii asupra celor con­statate în cursul anilor şi da explicaţii.

A încercat o experimentare la şcoala noastră, să observe ce influenţă •%re postul asupra fizicului şi asupra intelectului elevilor. In prima zi a

postului mare (păresimilor), a cântărit pe toii elevii şi elevele şcoalei noa-stre primare, desbrăcaţi şi rătmaşi numai în cămăşi. A cerut învăţătorilor, ca in ultimi', zi de şcoală din acel post, să-i cântărească tot, în acel fel. Li-s'a notat greutatea corpului la primai şi la ultima cântărire. A cerut învăţăto­rilor să.observe influenţa postului asupria fizicului şi intelectului elevilor.

A ţinut prelegeri pentru popor şi când era student în Germania şi când era profesor la seminarul (din Sibiu.

In o prelegere ilustrată cu exemple, a arătat poporului rezistenţa Francezilor de sub stăpânirea germană contna tendinţei de germanizare,. tdându-ne în mod posibil vremurilor noastre de sub stăpânire maghiară,., îndemn să facem asemenea rezistentă în faţa tendinţelor de magäiiairizare..

In Reuniunea meseriaşilor îndemna pe meseriaşi şi pe comercianţi să se aşeze şi în localităţi mai îndepărtate până şi în Basarabia, unde să naţio­nalizeze comerciul şi industria.

Ga profesor la Seminarul arhidieoezan din Sibiu, a adus elevii şcoalei: normale să asiste la lecţii în diferite clase a*le şcoalei primare din Sălişte, «ă vadă o scoală primară română bine înzestrata şi bine aranjată cu toate cele de lipsă, folosind în lecţiile următoare la catedra şcoalei normale cele văzute şi constatate împreună cu elevii, la lecţiile practice delà această şcoală primară.

La anul 1919, când ocupa postul de secretar general la Consiliul diri­gent — resortul cultelor, în înţelegere cu colegii de acolo Dr. I . Lupaş, Dr.. Val. Branişte şi Dr. I . Mateiu, a decis ţinerea cursului, în vara acelui an în Sălişte, pentru pregătirea învăţătoarelor şi învăţătorilor ajutori.

A Încredinţai pe scriitorul acestor amintiri'cu organizarea şi conduce--rea cursului.

Urmând ca viitorii învăţători şi învăţătoare să-şi desfăşoare activitatea, lor dăscălească la sate, i-a trimis să facă primul curs în Sălişte, urn sat cu o şcoală primară fruntaşă, cu multe aşezăminte culturale, economice, fi­nanciare, artistice — o comună frumoasă, igienică, de unde fiii ţării — învă­ţători şi învăţătoare :—să ipoată duce cu sine frumoase şi bune îndemnuri. Acest curs a fost urmat de 312 elevi şi eleve din Ardeal, Bănat, Grişana şi' Maramureş. Cursul s'a continuat în verile următoare la şcoala normală din Deva:, pregătind mulţi învăţători şi învăţătoare cu suflet dăscălesc.

In anul 1919 şi în anii următori, împreună cu dnii Dr. I . Lupaş şi cu Inspectorul şef I . Bratu, a contribuit şi s'a interesat de înfiinţarea scoale- -lor civile şi a celor profesionale în Sălişte, stăruind ca toate aceste scoale • să corespundă necesităţilor practice ale poporului din Sălişte şi din comu­nele din jur.

In anul 1920, 'ând consiliul de administrare al Casei de păstrare din-Sălişte a decis schimbarea bazei filantropice a acestui institut financiar, care pe vremea stăpânirii ungureşti >ai ajutat şcoala, biserici, reuniuni cul­turale şi economice, studenţi, sărăcime ş. a. împărţind pe baza. statutelor • !45% din venitul anual curat spre scopuri obşteşti, Dr. O. Ghibu cu vorba Şî cu scrisul a stăruit ca acest institut să nu- şi schimbe nici baza filantro­pică, nici b%7.a operaţiunilor din trecut. Sfatul şi stăruinţele sale n'au fost asculMe. La 2—3 ani au început pierderile însemnate în operaţiunile comerciaile şi industriale, cari în anii următori imărindu-se, k anul 1928 s'a pronunţat criza de prăbuşire, — un dezastru pentru viaţa economică-financiară din acest jur.

7

Şi acum, răsplata pentru toate aceste străduinţe. Tânărul Dr O. Ghibu după ce a terminat teologia dm Sibiu şi faculta­

tea pedagogică din Jena, doreşte să-işi înceapă activitatea în Sălişte, unde era, o parohie vacantă.. Candidieaiză la această parohie, însă la alegere ră­mâne în minoritate. Nu e locul aci să cercetăim cauza. In iSălişte, căderi in alegeri au mai suferit şi alţii, cu mari pregătiri şi cu mari merite. Mulţi din apropiere şi mai ales cei mai din depărtare nu şi-au putut şi nu-si pot explica această neînţelegere a Săliştenilor. .

Sălişte la 14 Septevrie 1933. L Ä P A D A T profesor pensionar

U N M A R E L U P T Ă T O R N A Ţ I O N A L : Prof. 0N1S1F0K GH1BU-

Invăţăanântul nostru, dinainte de 1916, a tort imensul atelier în care s'a făurit sufletul jertfitor cu care-am dus la bun «sfârşit războiul întregirii.

La Şcoala Normală din TumunSeverin, unde învăţam, toţi profesorii ne •pregăteau pentru lupta nlalţională. Mâii aprigă şi mai sistematică era însă activitatea directorului V. Gr. Borgovam, Năsăudean d© origină. Obâr­şia sa, trecutul său de muncă, autoritatea pe care i-o dăde&u vârsta, în­văţătura şi frumuseţea vieţii sate, toate ridicau pe V. Gr. Borgovan în ochii noştri la o consideraţie de care puţini se bucurau. El era pentru noi icoana vie a Ardealului şi fiecare vorbă a sa făcea să vibreze sufletul nostru tânăr de cele mai nestăpânite dorinţe de luptă.

După scurgerea a optsprezece ani delà terminiairea şooalei şi după ce soarta a făcut să trăim înMimiplări care pot umplea bine o vieaţă de om, ceea ce mi se pare mai remarcabil din activi ta tea* profesorului Borgovan, a fost introducerea noastră în vieaţa Ardealului prin cunoaşterea oamenilor şi tu faptelor de laici. Sburau din mână'n mână „foile" de peste munţi, pe care noi le citeam şi te comenitam cu profesorul nostru; eram la curant cu orice eveniment din vieaţa lArdealuJui; purtam corespondenţă cu colegii din Ardeal ; nume de cărturari şi de luptători de aici erau pentru noi cunoscute şi dragi. Intre ele, un nume des amintilt era şi al dlui Onisifor Ghibu, despre care bătrânul pedagog delà Turou .Severin ne vorbia cu multă consideraţie, faţă de energia cu oare muncia ca să organizeze şi să atpere şcolile româ­neşti din Ardeal.

Nouă ne-a fost cunoscută de timpuriu lucrarea dlui 0. Ghibu: „Şcoala; românească dm Transilvania şi ungaria", editată de Revista generală a înv., apăruta sub semnătura G. Sima, în oare sie dădea alarmla! asupra prigoanei îndreptată contra Românilor prin legea .şcolară a lui Apponyi, care ridicase numărul obligator de ore de limba maghiară în şcolile româneşti delà 7 la 17 şi desfiinţase în câţiva ani numai (din 1907—1915) 500 de şcoli ro­mâneşti.

Angajându-.se în faiţa Parlamentului maghiar că în decurs .,de câţiva anim nimici ţoale şcolite nepatriolke", contele Apponyi n'a ezitat să ia cele mai aspre măsuri împotriva şcolii ramâneşti şi să creeze în naţiunea ma^ ghiară un sentiment de permanenită şi puternică ură împotriva naţionali­tăţilor.

Astfel în 1907 o revistă • pedagogică delà Şopron scria „că ar fi bine dacă copihü s'or putea lua delà părinţi şi ar putea fi dus într'un internat, unde să nu aibă contact decât cu Ungurii'. O altă revistă pedagogică ma­ghiară, care apărea în Maramureş, ecriia în 1918: „Ar trebui interzis cu desăvârşire învăţământul nemaghiar. Limba maghiară să se întrebuinţeze nu numai în orele de limba maghiară, ci şi în pauze şi la excwrsiuni. încă dm cl. III primară limba de conversaţie să fie cea maghiară. La excursiune să-i dăm copilului pentru întâia oară steagul naţional maghiar, somând totodată pe fiecare copil să-şi facă şi el un astfel de steag \din hârtie co­lorată".

Aceste păreri nu eraiu exprimate numai de glasuri izolate şi neautori­zate. In Enciclopedia înv. primar (vol. I—1911) înfăţişa astfel suprema ţintă spre earn trebuia să tindă orice şcoală din Ungaria: „Şcoala care n'are în vedere principiul că cetăţenii unguri aparţin hoiărît exclusiv patriei ma­ghiare, degenerează îni-r'o şcoală de păcătoşi ,şi de trădători, care merită tot a$a de puţin să fie tolerată ca şi altă şcoală, infectată de orice aii soiu de imoralitate"'.

Aia citat la'ceste exemple pentru a arăta cât de înverşunată era ma-ghiaximea contra şcolilor naţionale; cât de mare era pericolul care ne pân­dea; cât die abil trebuia să fie condusă acţiunea pentru ocrotirea învăţă­mântului românesc.

In această privinţă, activitatea începută de dl Onisifoir Ghibu între 1907—1914, când fiecare şcoală trebuia transformată într'o cetăţuie a ro­mânismului şi continuată după 1918, când luminiţele culturii naţionale tre­buiau să se aprindă în fiecare sătuc românesc, este de o importanţă capitală.

Nu numai că rolul Domniei sate nu poate fi trecut cu vederea pentru cel care doreşte să cunoască trecutul învăţământului nostru, 'dar în intere­sul superior al naţiunii trebue să revenim la reglementarea metodică a ac­tivităţii şcolare, aşa cuni a făcut-o ca inspector şcolar între 1907—1914 şi la selecţionarea şi iormarea cadrelor învăţământului, cum a făcut-o ca Secretar general a l Resortului Instrucţiunii în Cons. Dirigent în 1919—20.

. Urmând chemării unui tainic gjiais al trecutului, îndată după războiu am venit în Cluj. Sa înfiripase Universitatea, la a cărei românizare dl Prof. O. Ghibu jucase un maire rol si eram doritor să-1 văd si să.-l ascult.

In 1920 Domnia sa era într'o călătorie în străinătate. A revenit în 1920 şi die atunci, zi cu zi inam urmărit cursurile o seamă die studenţi care aduceam cu noi — în Universitate — şi oarecare experienţă în învăţămân­tul primar, atât de fericit completată apoi prin cursurile universitare.

Blând la înfăţişare, ocrotitor şi prietenos cu studenţii, exact la cursuri şi documentat în" mod impresionant cu date care nu suscitau numai uimi­rea, dar şi interesul nostru în cel mai înalt grad, totdeauna în nota reali­tăţii, totdeauna raportând incursiunile în domeniul pedagogic al altora la nevoile şcoaloi noastre, astfel l-am cunoscut, ca profesor, pe dl Onisifor Ghibu.

Domnia sa ne-a. introdus în trecutul şccalei româneşti nu numai cu comipeitm'tă de isîoric, d-air şi cu iubire şi consideraţie pentru fiecare năzu­inţa cu caracter educativ din trecut, încât noi am păşit în vieaţă cu senti­mentul perfectei înceidrăr.i în şirul tuturor înaintaşilor care au socotit şcoala românească câmpul muncii devotate, al patriotismului şi al credinţei.

Deşi au trecut destui ani delà isprăvirea studiilor universitare, eon-

tactul intelectual cu dl Prof. |0. Ghibu se menţine la acelaiş nivel ridicat, munca sa fiind concentrată în opere de mare valoare. Care intelectual şi jnai ales care educator se poaite dispensa de studiul asupra bucoavnelor, de -cercetările asupra şcolilor germanie în România, de baga/ta lucrare despre Basarabia, de cercetările în legătură cu drepturile noastre, care culminează i n grandioasa lucrare despre raporturile Statusului Catolic cu Statul Ro­mân?

Activitatea profesorului s'a revărsat dincolo de zidurile Universităţii, intr'o luptă de continuă informare a publicului, pentru a ajunge la afirma-xea energică a drepturilor si a demnităţii naţionale. Din vechiul luptător pentru apărarea şcoafei româneşti a crescut astăzi luţptatiorul neînfricait al •drepturilor naţionaile care, din nefericire, n'are de frânt numai cerbicia unui duşman versatt în toată gama vicleniilor, dar si neînţelegerea celor care ar fi trebuit să-1 susţină.

La aniversarea de 50 ani, o solidarizare a tuturor Românilor în ju-arul acţiunii patriotice întreprinsă de dl Prof. Onisifor Ghibu, pentru re-«eâştigarea averilor româneşti aoapairate de o Biserică străină şi folosite în «copuri străine şi chiar duşmănoase intereselor noastre, ar fi omagiul cel anai frumos pe oare Naţiunea 1-arr puteai aduce acestui valoros fiu al Său. !>:>' . •• , — ' - " ^ " F ç ^ F D I M I T R I E G O G A

U N MARE ORGANIZATOR: Prof. ONISIFOR GHIBU

Când aştern pe hârtie aceste rânduri, trec pe dinaintea mea figuri şi fapte de mai bine de 20 de ani.

Eram în anul al I lI- lea la scoală normală de băieţi din Sibiu (cl. V I L •de astăzi) când pe neaşteptate, la 14 Martie 1911, a trecut la cele veşnice-profesorul de pedagogie Dr. Petru Şpan. Durerea noastră pentru pierderea .acestui părinte sufletesc a fost în parte micşorată prin venirea dlui Onisifor Ghibu la catedra de pedagogie. Dl O. Ghibu avea atunci postul de inspector al învăţământului primar din cuprinsul Arhidieeezei ortodoxe române a Ardealului.

Pentru noi, normaliştii, dl O. Ghibu nu era un necunoscut. Activitatea, « a de inspector şcolar, colaborarea permanentă la presa, cotidiană, la re­vista „Luceafărul" cu probleme de învăţământ, conferinţele pe care le tinea în palatul „Astrei," ni-1 făcuse familiar şi aveam pentru D-sa o deosebită afecţiune.

Trebue să mai adaog că vieaţa şcolară a seminarului „Andredan", con­dus cu părintească înţelegere de P. C. Sa Dr. Eusebiu Roşea, se deosebea de "vieaţa din alte „preparandii" si de-a işcoalelor normale de astăzi.

In acest înalt aşezământ de cultură, viitorii preoţi îşi învăţători se pre­găteau într'o frăţească armonie pentru rosturile lor viitoare. Vieaţa publică românească îşi găsea o justă interpretare în sufletul tinerimii şcolare. îmi aduc aminte ca acum, cu câtă 'lăcomie savuram lupta de idei dintre cele două tabere: tineri şi bătrâni grupaţi în jurul celor două ziare: Tiribuna •şi Românul.

Profesorii şcoalei noastre formau cea mai selectă gardă de inteleotuali

10

pe cari i-a putut avea vreodată o şcoală normală: Dr Nicolae Bălan, actualul mitropolit; Dr. Vasile Stan, actualul epi­

scop de Răşinari; Dr. Ion Lupaş, Dr. Silviu Dragomir, Dr. Victor Stanciu, Dr. O. Ghibu, Dr. Pavel Roşea, Victor Păcală şi alţii. Gand s'a lărgit cadrul vieţii publice româneşti, au fost chemaţi la însărcinările pe cari le deţin astăzi.

Atmosfera culturală a Sibiului din acel timp se caracteriza prin lupta ce se dădea pentru apărarea culturii şi şcoalei româneşti.

Unul dintre piOneni acestei lupte, prin cuvânt şi condei, a fost şi dl Onisifor Ghibu, socotit de opinia publică ca cel mai pregătit pentru proble­mele şcolare ;?i cel mai curajos pentru apărairea şcoalei româneşti în lupta contra maghiarizării.

Ga profesor, şi-a dat toată silinţa să ne dea o pregătire teoretică cât mai temeinică şi mai ales o pregătire practică. Pentru ajungerea acestui scop, a organizat din nou şcoala de aplicaţie. Am cercetat şi alte scoale primare. Vizitarea Săliştei cu instituţiile de cultură, ne-a impresionat foarte <mulU

Terenul cel adevărat al activităţii sale a fost însă controlul şi îndru­marea învăţământului. Aici nu mai lucra cu o mână de băieţi, ci cu sute de bărbaţi de toate vârstele, cari trebuiau pregătiţi atât pentru trebuinţele practice ale şcoalei, cât şi pentru lupta de rezistenţă contra urgiei ungureşti.

Legea din 1907 a 3ui Apponyi urmărea, desfiinţarea învăţământului românesc confesional şi înlocuirea lui prin învăţământ unguresc de Stat. .

Pentru apărarea slabelor noastre luminiţe de cultură, era nevoie de o continuă propagandă în sânul opiniei publice româneşti, ca să jertfească cât mai mult pentru întreţinerea şcoalelor.

D-l Onisifor Ghibu «ji-a început activitatea de inspector şcolar în anul 1909. Prima grije a fost ca să cunoască starea învăţământului din cuprin­sul Arhidiecczei ortodoxe din Ardeal.

Inspecţiile sale au fost adevărate anchete la faţa locului. Rezultatele acestor inspecţii, complectate prin rapoartele protopopilor însărcinaţi cu controlul şcoalelor, !e-a publicat într'o broşură: Cercetări •privitoare la si­tuaţia învăţământului nostru primar si la educaţia populară. Sibiu. ( 1911).

Broşura a dedicat-o marelui român, basaraibeanul Vasile Stroescu, care în acel timp critic jertfise foarto mult pentru susţinerea şcoalei româneşti

din Ardeal. Constatările d-lui 0. Ghibu desvăluiau o stare tristă de lucruri, dato­

rită adeseori protopopilor, preoţilor şi învăţătorilor. Adevărul spus fără înconjur a durut pe unii. dar era necesar ca să

vină îndreptarea lucrurilor chiar din partea celor vinovaţi. După cercetarea globală a situaţiei învăţământului din (Ardeal, psntru

care ajsropus .soluţii de îndreptare, dând şi un program de activitate extra şcolară, dl 0. Ghibu sV-t ocupat cu situaţia învăţământului din singurati­

cele judeţe. Cel mai românesc judeţ al Ardealului, legănul Corvineştilor, fusese luat

la ochi de politica de maghiarizare. Şcoalele româneşti sărace şi neînzestrate se închid pe rând, rămânând sute de sate fătră şcoală, căci opresorii nu aveau nici un interes să ridice şcoli noui Valahilor din crestele munţilor.

Despre această nemaipomenită ticăloşie, dl O. Ghibu publică în 1913 o broşură: Situaţia învăţământului din judeţul Hunedoara. După desvăluirea-

acestei prigoane, Ministerul unguresc se vede nevoit să schimbe pe revizorul şcolar prea zelos; awmenea şi la Făgăraş.

Un punct nevralgic era şi situaţia învăţământului delà ©raniţa de Vest. Corpul didactic era tot mai mult atras în apele maghiarizării. Preoţknea, crescută în bună parte în institute catolice ungureşti, nu putea rezista cu­rentului stăpânitorilor grăbiţi de a rupe cât mai mult .din trupul naţiei noastre.

Cu prilejul unei adunări generate ţinută de învăţători în Sălaj, cu multe forme protocolare, însă cu puţin duh românesc, a apărut incognito şi Prof. 0. Ghibu în mijlocul lor. Le-a urmărit lucrările, i-a văzut cum se comportau faţă de revizorul şcolar ungur şi ce atitudine au avut faţă de reprezentantul bisericii care susţinea şcoala unde ei funcţionau. Impresiile avute le-a ipublicat in 1912 într'o broşurică. Pe mulţi i-a durut, dar opinia publică românească a luat cunoştinţă şi a reacţionat faţă de această tristă stare de lucruri. Cea mai sistematică îndrumare a învăţământului confesio­nal ortodox s'a făîiit (în afară de ordinile circulare oare conţineau sfaturi bine gândite) prin coitferenţele generale care deveniseră adevărate cursurr de îndrumare şi orientare pentru învăţători.

La conferenţa din 1911 s'a discutat şi lămurit problema învăţământu­lui religios, în 1912 despre limba rotnână, iar în 1913 despre limba ma­ghiară.

La conferenţa, referatele erau întocmite de cei miai distinşi învăţătorL 0 comisie de cenzurare verifica lucrările. Cuvântul de deschidere şi condu­cerea şedinţelor o avea. un profesor secundar, delà şcoalele româneşti.

Prin aceste eonferenţe s'a dat un puternic imbold del înoire învăţămân­tului românesc.

Rezultatul lucrărilor fiecărei conferinţe, care se ţinea în centrele proto­popiatelor, s'a publicat în broşură.

Conferenţa din 1918 avea să demomámre wrin referenţii si discursul de deschidere greutăţile de neînvins ale învăţământului hilinguiptic.

Activitatea de pedagog practic a dlui Prof. 0. Ghibu se găseşte în bună, parte în „Anuarul pedagogic" (1913), care la apariţia lui, a fost o adevă­rată revelaţie pentru cercurile şcolare din Ardeal îşi vechiul regat.

In acest prim anuar (şi ce păcat că n'aiu unmat şi altele) dl 0. Ghibu. îmbrăţişează problemele învaţăiuântului şi educaţiei ţinând seama de întreg teritorul locuit de Koonâni.

Se mai desprinde din această lucrare afinitatea preocupărilor şcolare-dim Ardeal şi vechiul regat. Explicaţia este simplă. Dl O. Ghibu era un în­flăcărat haretist, făcând astfel ca preocupările culturale să fie aceleaşi, deşi atunci ne despărţeau graniţele vremelnice.

Intervenind în 1913 marele războiu, această activitate de lămuriro şi întărire a învăţământului românesc din Ardeal (căci şi conducătorii îav~-gr. cat. român au imitat activitatea pornită de dl Ghibu) s'a întrerupt,

(Animatorul mişcării, silit de împrejurări, a trecut în vechea ţară unde s'a ocupat de situaţia; şeoalelor particulare:, îndeosebi a celor germane care se găseau sub proteoţia nemărturisită a Regelui Carol I .

Din paginile cărţii Şcoalele germane din România. 0 primejdie na­ţională publicată de dl 0. Ghibu în 1914, se desprind* lipsa, de înţelegere tu

autorităţii şcolare pentru funcţionarea fără nici un control serios- ;t jcuale-

lor străine. în cuprinsul unui stat curat naţional cum era vechiul regat. Îndurând (împreună cu familia tot calvarul războiului de întregire,

trece în 1918 în Basarabia unde împreună cu alţi Ardeleni şi Bucovineni luptă pentru trezirea conştiinţei naţionale şi pentru infiltrarea culturii ro­mâneşti în această provincie apăsată mai bine de o sută de and de jugul Jusese.

Prin priceperea şi hărnicia dlui O. Ghibu se pregătesc învăţătorii mol­doveni, ca să deschidă pouţile învăţământului românesc.

Gând Ardealul s'a descătuşat de jugul milenar, dl 0. Ghibu este ehe--artat ca să origanizeze învăţământul de Stat românesc în această provincie.

Cunoscător al învăţătorimii şi profesorimii ardelene, sporită prin dis­tinşi profesori veniţi în urma invitării D-sale, în scurtă vreme a pus stă-

_pânire pe toate instituţiile de cultură, care până atunci serviseră oa mij­loace de duşmănie contra bunului nostru popor.

In scurtă vreme se deschid în sate şi oraşe şcoaiele primare de stat, şcoaiele civile, şcoaiele normale şi liceele.

Noii revizori şcolari, selecţionaţi dintre cei mai buni învăţători arde--ieni, începând cu anul 1919, iau frânele învăţământului de stat în mâna lor.

Şcoaiele secundare sunt asaltate de tineretul satelor româneşti, dornic de ştiinţa cărţii.

In curând se deschide şi cea mai înaltă instituţie die cultură: Universi­tatea românească.

La baza organizării acestor instituţii se igăsesc sfatul şi fapta omului de Ş3oală care, din meschine interese politice a fost înlocuit. în urma

.schimbării regimului politic, prin omul partidului. Dacă dl 0. Ghibu ar fi fost lăsat să lucreze cel puţin 5 ani de zile,

având şi concursul factorilor cu răspundere în stat, învăţământul roma­nes;: din Ardeal ar fi dat alte rezultate şi multe greşeli ar ifi fost evitate în întreg învăţământul din ţară, prin comparaţie cu învăţământul din Ardeal.

Lipsa de continuitate, lipsa oamenilor cunoscători ai structurii învă­ţământului românesc, ai tradiţiilor şcolare din diferitele provincii, ai oame­nilor cărora li se poate încredinţa conducerea instituirilor şcolare; lipsa/apoi

. a unui plan conceput pe deasupra gradelor de învăţământ, nu pe părţi de "învăţământ, ne-a dus la situaţia tristă de azi, de a amea. cu venirea, fiecărui ministru o nouă reformă şcolară, creind un haos din această fundamentală instituţie care e şcoala.

Mă gândesc la discuţiile iniţiate de dl 0. Ghibu în pragul reformei în­văţământului secundar, în cadrele secţiei şcolare a „Astrei" despre nevoia menţinerii tipului de şcoală ardelean, numai scoală civilă.

Niumai dacă s'ar fi menţinut această şcoală, care ar fi trebuit apoi ge­neralizată în întreagă ţara, şi am fi avut astăzi un procent mai redus al p roletaria tulu i in telec tu al, nu aT fi înlesnit ca gimnaziul aglomerarea spry liceu şi apoi spre Universitate a tineretului care îndură astăzi atâtea mizerii şi a cărui soartă cine ştie când se va ameliora!

Dl Profesor O. Ghibu a avut totdeauna calitatea de a nu se lăsa ade­menit de teoriile pedagogilor străini şi opera de organizare a învăţământu-

" tui a căutat să o adapteze celor mai fireşti trebuinţe ale noastre. Principiile sale conducătoare s'au legat totdeauna de mairile postulate

ale culturii româneşti şi ab unităţii noastre sufleteşti.

Dl O. Ghibu nu este un pedagogi de factură nemţească sau franceză, d-sa este un pedagog national şi acesta va rămâne marele său merit.

Reamintindu-mi activitatea desfăşurată de factorii de conducere ai în­văţământului din tara noastră, după Unire, pot spune fără nici un înconjur-că nici unul nu a atins gradul de activitate desfăşurată în împrejurări atât de grele ca dl 0. Ghibu.

Păcat că în tara noastră oamenii de conducere se selecţionează numai-după criteriul politic.

Dacă şi noi am avea respectul oamenilor înzestraţi, cum îl au Japo­nezii, atunci desigur dl Prof. 0. Ghibu ar fi fost de mai multe ori Miniştrii^ al Instrucţiei şi educaţiei publice în ţara noastră.

Elevii D-sale — delà şcoala normală şi delà Universitate — cari oste­nesc pentru oau^a învăţământului românesc în jurul acestei reviste de edu­caţie, îi doresc cu prilejul împlinirii celor 50 de ani, şi de aici înainte să: poată munci cu aceeaş râvnă şi dragoste pentru şcoala românească, asigu— rându-1 de >tot respectul adânc de care se bucură din partea cornului didactic--

C O N S T A N T I N I E N C I C A

RECRUTAREA. P E R S O N A L U L U I DE CONTROL DIN Î N V Ă Ţ Ă M Â N T U L P R I M A R

1. O nouă l ege pentru organizarea înv. pr imar . 2. Cum s'a conceput s e l e c ţ i » , corpului de control în provinci i le alipite. 3. Profesorul Dr. O. Ghifou şi personalul* de - control . 4. Cum se recrutează personalul ide combról a s t ă z i 5. Concluzia,

1. In ultimul timp se ventilează în publicistica noastră, cu multă tărie,., ideea unei noi. legiuiri şcolare, care să îndrumeze învăţământul primar şL să-1 pună de acord cu adevăratele necesităţi economice şi culturale ale nea­mului nostru. Cu mare lux de argumente se" înfăţişează această necesitate' şi toată lumea este dispusă să uite, că legiuirile — pretutindenea —au nu­mai atâta valoare cât preţueşte personalul întrebuinţat la punerea acestor-legi în aplicare.

0 lega ieşita din cea mai echilibrată minte, în strânsă legătură cu rea­lităţile vieţii sociale, pusă în mâna unor oameni nepregătiţi, lipsiţi de ca­racter şi aserviţi politicianismului, va da roade diametral opuse, celor pe­cari le aşteaptă legiuitorul. Şi 'ntors: o tege mediocră, aplicaită de un grup* de oameni liberi, entuziaşti şi devotaţi profesiunii lor, poate să dea rezul­tatele cele mai mulţumitoare.

Punându-ne întrebarea, dacă în învăţământul primar — pentru care-se elaboreaiză o nouă lege •—• avem personalul corespunzător pentru pune­rea ei în aplicare, din răspuns, se poate întrezări cu uşurinţă soarta pe* care o va arvea noua orânduire şcolară.

Vom examina deçà, cum a fost înţeleasă problema controlului în Ardeal r

îndată după Unire. 2. înainte de Unire, revizorul şcolar (inspectorul şcolar judeţean) era

o autoritate plină de prestigiu. Consiliul Dirigent, pătruns de importanţa acestor organe, a numit în anul 1919—20. ca: revizori şcolari, pe cei mai

Iluminaţi dascăli din învăţământul primar. In fruntea câtorva judeţe, au fost numite persoane cu titluri academice: doctori în .filosofie, drept sau teologie. (Toţi au servit la începutul carierii lor cai 'învăţători.) Dl. Profesor Dr. 0. Ghibu, secretarul general al Resortului de instrucţie, adânc cunoscă­tor al şcolii confesionale, dar mai ales al oamenilor, cari erau puşi să acti­veze în fruntea mstituţiunilor noastre de cultură, cu mână sigură şi ne-influenţat de nici o contingenţă, a ştiut să recruteze o seamă de oameni, cari şi astăzi — după 15 ani - fac podoaba învăţământului nositru public. Cu ei s "a putut face faţă marilor probleme de organizaţie şcolară la noi în Ardeal. Chemaţi la cursuri de perfecţionare, organizate de către Dl 0. Ghibu pe lângă Universitatea din Cluj, revizorii şcolari, în scurtă vreme s'au familiarizai; cu toate chestiunile şcolare reclamate de noile împreju­rări de vieaţă laie poporului nostru îşi punând la temelia acţiunilor lor credinţa, răbdarea şi entuziasmul, au putut întruchipa o nouă ordine ad­

ministrativă în vieaţa şcolii noastre, desorganimtă de războiu şi revoluţie.

3. Dacă s'a putut erek' un învăţământ românesc, dacă acestui învăţă­mânt i s'a dat posibilitatea de-a activa în sens naţional, iar membrilor corpu­lui didactic de-a avea un crez etic şi profesional şi de-a fi animaţi de spi­ritul de solidaritate în toate împrejurările vieţii; toate acestea se datoresc, în cea mai mare parte, personalului de control din învăţământul primar şi conducerii iscusite pe care a uvut-o acest personal.

Repararea şcolilor deteriorate de războiu şi revoluţie, statificarea şco­lilor confesionale, oreiarea comitetelor şcolare, înzestrarea şcolilor cu bi­

blioteci şi material didactic, fundarea revistelor şi buletinelor judeţene, initiarea manei mişcări pentru noile construcţii şcolare, înjghebarea cercu­rilor culturale şi a atelierelor, au fost tot atâtea etape de organizare şco­lară, de unde nu poate fi desprinsă persoana revizorului şcolar. Marile conigjrese dăscăleşti din Ardeal, unde s'ani desbătuit atâtea chestiuni impor­tante pentru rosturile noastre scolaire şi pentru revendicările — fie morale sau materiale ale corpului dăscălesc — s'au sprijinit totdeauna pe membri din corpul de control al învăţământului. Ei au contribuit în mare măsură la întocmirea programelor, la redactarea rezoluţiunilor, iair în calitate de conferenţiari, au ştiut să trateze acele chestiuni, care aveau o importantă capitală pentru prestigiul profesional al corpului dăscălesc, cât şi pentru culturalizarea maisselor. Corpul personalului de control a fost osatura pe care^s'au ^brodat programe, s'au stimulat iniţiative şi s'au închegat rându­rile învăţătorilor în marea asociaţie de astăzi.

_ Diriguitorul spiritual al acestui mănunchiu de oameni, Dl Dr. 0. Ohibu, poate fi imulţumit de acest capital de muncă pozitivă, realizat în "timp relativ scurt şi cu mijloace imateriale restrânse,

^Căci mănunchiul acesta de oameni a înscris cea- mai frumoasă pa­gină culturală în istoria învăţământului public din Ardeal, asupra căreia T a stărui îndelung privirea scrutătoare a. monografului de mâine.

4. Cum se recrutează personalul de control astăzi? Sistemul se cam -cunoaşte de toată lumea. Episodul, pe care-1 voiu povesti, ilustrează admi­rabil praotK-ai administrativă-şeolairă de astăzi.

Lumea dăscălească îşi aminteşte de-o notiţă scurtă, publicată mai anii trecuţi, în toate ziarele din ţară: „Ministerul Instrucţiunii nu ştie câţi in-

15

Bpectori are" O notiţă curioasă, care stârnea haaul cetitorilor. Se spunea, în această notiţă, că Ministerul, la rugarea Consiliului Inspectorilor Gene­rali, de a-i comunica într'un tablou, numele, situaţia şi reşedinţa tuturor inspectorilor primari din întreaga ţară, a răspuns, că nu e în situaţia de-a putea satisface cererea, deoarece Ministerul nu cunoaşte nici numărul, ne­cum situaţia şi reşedinţa acestor inspectori.

Sau alt episod. -învăţătorii normalişti, cari au rămas* fără posturi de . 3—4. ani încoace, s'au organizat în asociaiţiuni pe judeţe, au -ţinut congrese şi-au încercat să stârnească interesul societăţii pentru o categorie gcreu în-

- cercată de profesionişti, pregătită penltru combaterea analfabetismului în - ani lungi de şcolaritate — cei mai mulţi dintre ei crescuţi chiar pe spesele - statului,— iar astăzi lăsaţi în voia sorţii pe la casele părinţilor lor. Era vorba să se adune chiar într'un congres general la Bucureşti,^ lucru, ce nu li s'a încuviinţat, Preşedintele lor, într'o scrisoare publicată în toate ziarele, se mira de această măsură abuzivă a organelor administrative, şi spunea, că mişcarea lor nu are nimica subversiv. La congresele judeţene py cari le-au ţinut, au participat întotdeauna şi inspectorii şi revizorii re­gimului — reţineţi bine — ai regimului, cari s'au putut convinge că miş­carea iniţiată este de ordin strict profesional.

Prin urmare, se vede uşor, cum învăţătorii tineri, de-abaa ieşiţi d« pe băncile şcolii, îşi dau seama, că personalul de control este înfeodat în po­litica de partid, că vin şi pleacă cu partidul şi că se pot asemăna cu du­nele mişcătoare de nisip, cari se schimbă după capriciul vântului, pe în­tinderea fără margini a pustiului.

Şi nimeni nu se întreabă de unde au venit, cine i-au adus, iar numele ior.— de cele mai multe ori — nu se mai găsesc nici măcar în arhivele Mi-mislerului.

Se poate vedea deci criteriul de astăzi al recrutării şi al selecţiei per­sonalului de control. Câteva date ne pot edifica' pe deplin! Vom lua un nu­măr limitat de judeţe, unde personalul de control, numit pe timpul Resor­tului de instrucţie, a fost transferat sau pensionat, arătând câţi revizori şcolari s'au perindat, Iată bunăoară la Someş: 1. I . Gâlea, 2. I . Ciupe, 3. I . Moldovan, 4. N . Nistor, 5. I . Moldovan, 6, V. Bumbu, 7. I . Moldovan 8 I . Ciupe, 9. N . Pintea.

La Târnava-Mare: 1. A. Popa, 2. D. Bedeleanra, 3. Gh. Fleşariu, 4. '-•Serbam Şerban, 5. P. Dan, 6. Gh. Fleşariu, 7. I . Luchian, 8. Tr. Peţanca, S. Ş. Şerban.

La Târnava-Mică: 1. P. Giura, 2. I . Stoia, 3. N . Margineanu 4. • L Maior, 5. I . Moldovanu, 6. A. Floaişiu, 7. I . Beian, 8. A. Pora, 9. I 'Moldo­van, 10. I . Beian.

La Turda: 1. Tr. Roşu, 2. T. Oţel, 3. N . Nistor. 4. P. Cismaş 5 Şt Gli-gor, 6. V. Roşea, 7. N . Nistor, 8. Şt. Gligor.

Socotiţi acuma cam câte guverne s'au perindat la cârma ţării, delà Unire-încoace, si aveţi imediat deslegarea problemei. Gândiţi-vă însă şi la biata şcoala, care încearcă în fiecare an o experienţă nouă, la diletantis­mul acestor organe de supraveghiere, aservite numai politicianismului şi veţi înţelege de ce şcoala primara a ajuns o biată cenuşotcă, lipsită de suflet învrăjbită cu satul şi uitată de toată lumea, iar învăţătorul un oficiant oare lucrează după orar, programă şi regulament, clar nu radiază în jurul

lui acea lumină care ar trebui să învioreze un sat întreg şi să-1 ducă cu. vrednicie din izbândă în izbândă culturală.

Realizările vechiului personal de control din Ardeal, de care am po­menit, se irosesc astăzi sub mâna unor „secături entuziaste" cocoţate în. funcţii importante de control şi sprijinite de cluburile politice, cari s'au. ßabstituit Departamentului Instrucţiunii şi Culturii poporului. Această ab­dicare a Ministerului delà adevăratul său rol de supraveghere, îndrumare-şi control şcolar, a fost arătată în repeţite rânduri, de toţi oamenii de şcoală^ Dl D. Toni, preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din ţară afirmă: „Ministe­rul Instrucţiunii? Un mare oficiu birocratic. Nici un studiu serios de re­formă şi moire nu-l preocupă, nici o călăuzire \şi nici un îndemn către o muncă sistemaiică şi însufleţită nu porneşte delà dânsul către oştirea luptă­toare a şcolii".

Si mai departe: „Va trebui să înţeleagă organul suprem de conducere-al şcolii, că nu mai poate fi — cum este acum — un oficiu de înregistrare şi de rezolvire a diferitelor cereri şi adrese, un oficiu de poliţie şcolară şi mai ales un oficiu al politicii de partid".

Iar Dl Profesor I . Nisipeanu e şi mai crud în aprecierile sale: „Din pricina corJingenţelor politicianiste — zice Dsa — şcoala românească cr ajuns pe de-o-parte să fie numai un câmp de experienţe pentru vanitatea reformatoare a miniştrilor, pe de altă parte jucăria favoritismelor politice.. Ministerul Instrucţiunii n devenit în ultimii ani un vast birou de plassare al clientelei de club. La club se fac numirile comisiilor de bacalaureat, la, club se hotărăsc numirile de suplinitori, delaişerile, tot acolo se promovează fidelii agenţi electorali în ranguri administrative şi de control şcolar. Clu­bul e adevăratul minister al şcolilor, iar Ministerul o anexă a clubului".

De asemenea Dl Prof. Radu Petre delà Piteşti, vorbind de politiciani-zatrea examenelor de înaintare, ţinute în iarna anului acestuia, spune, că. „numai puţin mai trebuia, ca să treacă, la aceste examene, mai mulţi can­didaţi decât se prezentaseră"'.

Iată cum s'a ruinat întreg sufletul şcolii. Politica, care a infectait intreg-organistmul nostru de stat, a reuşit să tocească tuturor instituţiunilor sim­ţul de responsabilitate socială. Chiar la Ministerul Instrucţiunii, posturile-de subdirectori sunt prin excelenţă posturi politice. După pensionarea Dlui Gh. Cherem, sunt numai 3—{ ani de atuncia, au fost numiţi subdirectori, nu mai puţin de 8—9 .persoane. Prin urmare 2 sau 3 în fiecare an! Ce uni­tate poate avea instituţia în astfel de împrejurări? E ca un organism cu­prins de tuse convulsivă. Legea de organizare a Ministerului de Instrucţie, în 3 ani, s'a schimbat de trei ori!

3. Rezultă, până la evidenţă, că întremarea şcolii nu se poate face cu: elemente de umplutură, ca elanul şi însufleţirea, atât de necesare şcolii ro­mâneşti astăzi, nu pot porni dintr'o oficină politică nici dintr'un dumping rău înţeles al legilor. Corpul de control al învăţământului primar, ca să-poată exercita >o acţiune de purificare asupra corpului învăţătoresc, e ne­cesar să fie el însuşi un corp select şi desprins cu desăvârşire din angre­najul cluburilor politice. învăţătorii şi supraveghetorii lor reprezintă ele­mentul dinamic fără de care nu se poate concepe însănătoşirea învăţămân­tului nostru public.

Aplicarea noii legi de organizare a învăţământului primar, denaseme-

nea cade în competinţa corpului de control. Cum va fi el, aşa va fi legea,. Şi-am arătat, cu dovezi cari nu pot fi răsturnate de nimenea, cum^ se face recrutarea şi selecţia acestor supraveghetori şi îndrumători ai învăţămân­tului. Se pot deci face prognosticuri sigure asupra trăiniciei legii celei noi, care se găseşte în stare de proect, în cartoanele Ministerului.

Iată de ce, scriind aceste rânduri, m'am gândit la vechiul Resort al in­strucţiunii şi la conducătorul său, Dl 0. Ghibu, caire pentru întâia oară în ţara noastră — şi în special în Ardeal* — a reuşit să creieze o ordine mo­rală în învăţământul nostru public.

Acestui educator îi aduc omagiul acesta modest de recunoştinţă, cu pri­lejul împlinirii vârstei de 50 de ani, jumătate puşi în serviciul şcolii româ­neşti de toate gradele — mai înitâiu în Ardealul subjugat •— iar după Unire, în slujba ţării întregite până în Basarabia îndepărtată.

Turda, Septemvrie 1933. N I C O L A E N I S T O R

LUCRĂRILE B-LUI PROF. Qt GHIBU

1. Limba nouilor cărţi bisericeşti. Sibiiu 1905. 2. 0 călătorie prin Alsacia Lorena. Ţara şi şcoaiele ei. Buc. 1909. 3. (fără nume), Catalogul cărţilor pedagogice româneşti al librăriei

Diecesane. ßibiiu 1910. 4. Der moderne Ultraquismus... Langensalza 1910. 5. Ziaristica bis&ricească la Români. Sdbiiu 1910. 6. Câteva probleme ale şcoalei româneşti din Ardeal. Iaşi 1910. 7. Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar şi la

educaţia populară. Sibiiu 1911. 8. Despre educaţie. Sibiiu 1911. 9. Chestiuni şi probleme şcolare. (Luceafărul X I 1912 pg. 28). 10. Activitatea extra-şcolară. (Luceafărul X I 1912 pg. 97).

11. (fără nume). Cum s'ar putea asigura viitorid şcoalelor româneşti din Ungaria. Arad 1912.

12. Invătătorimea română din Sălaj. Sibiu 1912. 13. (Dr. Micu) Situaţia învăţământului în comitatul Hunedoara 4rad

1913. 14. Anuar pedagogic (1913). Sibiu 1913. 15. Chestiunea concentrării profesorilor români sub scutul Asociatiunii.

Sibiu 1913. 17. Chestiunea manualelor în şcoaiele noastre secundare. Sibiu 1913.

118. Az erdélyi főegyházmegyei gör. kel. román tanitoi értekezletek véle­ményei a magyar nyelvtanítása tárgyában. Sibiu 1914.

19. (fără nume). Conferinţele învăţătorilor delà şcoaiele greco-ortod. române. 1913. Dare de seamă. Sibiu 1914.

20. (fără nume), Raport către şedinţa secţiei scol. a Astrei. Sibiu 1914. 21. (G. Sima, Scoală românească din Transilvania şi Ungaria. Bu­

cureşti 1915. > 22. Viata şi organizaţia bisericească şi şcolară, în Transilvania şi Unga­

ria. Bucureşti 1915.

23. învăţământul în Budapesta. Bucureşti 1916. 24. Din istoria Literaturii didactice româneşti. (Acad. Rom.) Buc. 1916.

3 broşuri: Bucoavnele, Abecedarele. Cărţile de citire. 25. Pentru proiecţia copiilor. Buc. 1916. 26. Scoală românească din Pesta. Buc. 1916. 27. Şcoalele germane din România. Buc. 1916. 28. Deşteptarea Moldovenilor de peste Nistru. Chişinău 1918. 29. Universitatea din Cluj şi institutele ei de educaţie. Cluj 1922. 30. Călătorind prin Basarabia. Chişinău 1923. 31. Necesitatea unei revizuiri radicale a situaţiei confesionale în Tran­

silvania. Cluj 1923. 32. Catolicismul unguresc în Transilvania şi politica religioasă a statu­

lui român. Cluj 1924. 33. După cinci uni de la unire. De ce mergem spre dezastru. Două scri­

sori dlui Goga. Cluj 1924. 34. Universitatea românească a Daciei Superioare. Cluj 1924. 35. Cum s'a făcut unirea Basarabiei. Sibiu 1925. (Bibi. Astra Nr. 9) . 36. Infiinfarea patriarhatului românesc (Cluj 1925). 37. In jurul catolicismului şi a unirii bisericilor. (Bibi. Semăiîătorul

Nr. 101) Arad 1915. 38. Cea dintâiu statistică a învăţământului din România întregită. Cluj

1925. (Bibi. Socială şi economică I V ) . 39. Delà Basarabia rusească la Basarabia românească. Vol. I Cluj 1926. 40. N. Iorga ca educator, (f. a. f. 1.) r41. (fără nume) Pentru şcoala românească din Ardeal. f. a. f. 1. 42. Un mvahronism şi o sfidare. Statusul Rom. catolic Ardelean. Studiu

istoric-juridic. (Cluj, 1931. >

Sistemul educativ al „Scoalei active" ; a deplasat, se pare, centrul de greu­tate al învăţământului delà profesor la .elev.-Aceasită deplasare însă nu este de natură să ne facă să credem—după cum opineaiză unii — că rolul şi in-lluenţa educa tor ului ar fi disparente i n ansamblul acestui őistem şcolar. Credem cumpatrivă că ceeace s'a sehim i a t este numai modul prin care elevii j»o t ajunge l a dcMndirea cunoştinţelor §i la însuşirea normelor de conduită necesare vieţii; — s'a modificat, alt­i é i zis, metodele de învăţare. In locul expunerilor verbale— ex eathedca — -ale dascălului îşi a recepţiei pasive a .acestora din partea clasei, s'a substi­tuit efortul şi munca personală a ele-.vilor. In locul altitudinii patsîve şi sta­tice ia vorbei, s'a aşezat dinamismul iViu a l faptei. Prin aceasta s'a ajuns la adevăratul sens a l procesului de în-ivătaire care nu e posibil decît prin ac-liuiue directă şi personală. (Din punct -de vedere ptsubologic s'a săvîrşit aistt-i e l o profundă şi eficace transforma-j e : î n vreme ce la „învăţarea" prin ivorbe, a vechilor sisteme, se făcea uz * i abuz de memorie, în activismul în­văţării intră în joc şi participă în­treaga individualitaite a elevilor).

Această radicală schimbare de con­cepţie n'a sdruncinat totuşi întru ni­mic problema voeaJţiei, formaţiei şi perâonalitătii educatorului care, pe măsură ce cunoştinţele se acumulează Şi se complică realitatea vieţii sociale, se pune înltr'o formă din ce în ce mai mtegorică. Se cere şi se introduce în toate ţările civilizate „şcoala pe mă­sură", şcoala bazată pe cunoaşterea individualităţii elevilor — şi este un amens bine- că se face acest lucru — ansă nu s'au accentuat decît prea pu-

* ) I n treacăt f ie ais, selecţia, făcută prim examenul de capaci tate (defini t ivat , e tc . ) este ţ i imcompletă ş i meşitainţifică,, e a echi~ va l ind cu modul de seiectaonane a l e lev i ­lor pe bază de cunoştinţe. N u m a i a m i n ­t i m de nenorocitul sistem .al iinterveaitdi-lor şi pă r t io i r i lo r care toamsformă e x a m e ­nul într 'un of ic iu de t r iere a persoametar în funcţie de diate cu desăvârş i re s t r a fes de individual i ta tea şi apti tudinile lor profesionale. Insă staMLiirea cunoştinţe­lo r cuiva tatr'un domeniu oarecare ntt constitue um indic iu sigur, obiectiv şi psihologic a l .caracterului, ap t i tud in i lor sau personali tăţ i i cuiva: e un adevăr ce nu se poate sdruncina.

DATE PENTRU PSIHOLOGIA Î N V Ă Ţ Ă T O R U L U I

Vin ia noi cerinţele psihûiizioiogoce ale çuuoiuur ui iu " j .

roseuam mijloace şuinţiuce cu un mare inuice oe ceruiiuxuiie yrm cane se pot cunoaşte şi seiecţiona eievu tue loaie cauegoxine, misa nu exista ia noi nici oriemare şi nici selecţie oniiectiivă. pazata pe siaiDuirea. apuuittinu proie-sionaie, penuru cei oe iormeaaă pe elevi, lata problema miţiaaa pe care voim s'o desilaşurâm în cele ce ur­inează căci, ûiupa auanca noastră con­vingere, o şcoală cu admirabile pro­grame de studiu, cu eievi selecţionaşi şi grupaţi în clase omogene (uupă ca­tegoria montată) va aa rezultate, ne-satisiăcătoare— din toate punctele de vedere — dacă e servită üe profesori lipsiţi de vocaţia necesară carierei lor şi dacă au un caracter labil şi neior* mat, chiar şi atunci cînd atr poseda, un vast material de cunoştinţe.

Fără îndoială că exigenţele socie­tăţii faţă de dascăli nu sint bine lă­murite, iar dacă ne gândim că fiecare instituţie socială (biserică, familie, etc.) caută să-şi imprime marca sa distinctivă pe învăţămînt determinîn-du-i scopurile ideale, vom întâlni di­ficultăţi destul de serioase atunci cînd

este vorba să se stabilească însuşirile psihofiziologice ale educatorului, în­suşiri care pot varia după rolul care se atribue acestuia în sinul comuni­tăţii. Există de asemenea un confliot reciproc între idáversele materii de în­văţământ a căror reprezentanţi, orbiţi d e propria lor fonmalţie, caută, Ia ela­borarea programelor, să-şi impună vederile proprii şi să creeze din obiec­tul lor special axa întregului învăţă-mînt, — uMnd, bine înţeles, faptul fundamental că unul din dezideratele esenţiale ale educaţiei este armonizai-rea şi integrarea tuturor cunoştinţe­lor într'o unitate viabilă care să poa­tă servi vieţii.

In sistemele pedagogice se obişnu-eşte să se facă o distincţie între edu­caţie şi instrucţie. Oea dintâi are de scop să prepare pentru viaiţă, desvol-tînd toate posibilităţile înăscute ale celor tineri până la/ limitele supe­rioare posibile printr'o creştere orga­nică şi armonică care sfârşeşte cu do-bîndirea caracterului şi personalităţii. In acesit proces éaotortii afectivi şi vo­luntari au rolul precumpănitor. In­strucţia., de altă parte, se reduce la transmiterea eunoşitifnfteÎQr, la dezvol­tarea aptitudinilor şi dexterităţilor, — făcând apel mai mutt la latura in­telectuală a individualităţii. Instruc­ţia fără educaţie este tot aşa de in­completă şi insuficientă ca /şi educa­ţia fără instrucţie. laisă valoarea u-mană şi socială a cuiva nu se măsoa­ră după cantitatea cunoştinţelor ci după gradul şi imăritmea unităţii ar­monice a acestora; în caracter şi per­sonalitate. Gunoştitaţele singure unita-teraKzeazä individualitiaitea îşi minea­ză psihicul individual atunci cînd pa­ralei cu dobîndirea lor nu s'ai efectuaţi şi procesul de formare —• prin unifi­care şi integrare — al caracterului. — E o idee oare se înitîlneiste la toţi ©ei ce au avut o înţelegere deplină a adevăratei scoale. De altminteri acea­stă separaţie dintre instrucţie şi edu­

ca ţ i e este m a i m u l t d e n a t u r ă teoreti­că c ăc i î n r e a l i t a t e se î n c e a r c ă î n t o t ­d e a u n a ca p r i n t r a n s m i t e r e a cuno— şitinţelor să s e d e s v o l t e ş i a s p e c t e l e c a ­r a c t e r u l u i , —• f i e c a r e obiec t d e învă— ţ ă m î n t a v î n d şi o a n u m i t ă v a l o a r e : e d u c a t i v ă .

D i n aces t m o t i v , î n ş c o a l a e x i s t e n t ă ; i n s t r u o t o r u l e î n a c e l a ş i t i m p ş i e d u ­ca to r . D a r p r i n conssăderaiţiunile m a i _ a m ă n u n ţ i t e a s u p r a n a t u r i i ins t ruc ţ ie i ; , şi educait iei şi a m i o r i l o r i d e a l e c a r » t rebue să 'diirijeae p r o c e s u l e d u c a t i v a m ieş i d i n ihoţarul s c o p u l u i nos t ru . D e a c e e a n e l i m i t ă m Iţa f ixa rea , s u c c i n t ă a c a l i t ă ţ i l o r ps ibo ' f i z io lQg ice c a r e t r e -b u e să s t ea l a b a z a v o c a ţ i e i dăscftfeş*i s . s a u c a r e f o r m e a z ă —• ceeaiee a m p u ­tea numii cu u n termen tehnic — apti­tudinea şi capacitatea didaoUcă.

G a r e s ín t î n s u ş i r i l e p s i h a f i z à o l o g i c e ~-ca,xe î n d r e p t ă ţ e s c p e c i n e v a s ă î m b r ă ­ţ i ş eze c a r i e r a d ă s c ă l e a s c ă a v î n d şii şansa d e a s a t i s f ace c u succes c e r i n ­ţele s a l e p r o f e s i o n a l e ? I a t ă p r o b l e m a , c a r e n e t r a n s p o r t ă d i n d o m e n i u l c u ­n o ş t i n ţ e l o r s p e c i a l e î n ce l a l d i s p o z i - -Í i i l o r ş i aptf i tuidinilor i n d i v i d u a l e n a ­t i v e .

R ă s p u n s u l î l gfăsim î n t r ' o s e a m ă d% l u c r ă r i î n t r e p r i n s e î n a c e a s t ă d i r e c ţ i e * d e c ă t r e : G. Kersefomst&imr, M. F. Voàgïëné&r, M. Buhinstem, e f e . , a s u p r a c ă r o r a se găsesc d a t e ş i r e z u ­m a t e presţioase Bniír'o s e r i é r e in i p o r ­t a n t ă a Fr. ^Batmafârfen1).

î n t r u c â t e x p u n e r e a amajatieă a f i e ­c ă r u i a u t o r î n p a r t e a r p r e t i n d e m u n c ă d e s in t eză , v o m s i m p l i f i c a l u ­c r u l d â n d î & a i j o s -=-r. aproaşpe. î n i r a - -d u c e r e — sniumai œ r i n f e l © f i s i o l o g i e e şi p s i h i c e necesare învăjMoruluk f i ­x a t e p e baza) î n t r e g i r i i sáudiikjar p e d a ­g o g i c e g e r m a n e r e f e r i t o a r e I a a c e a s t ă ches t iune ş i e x p u s e î n t r ' o m a r e l u c r a »

1 ) cf. Fr. Baum g arien: Die Berufseig— nurngspräfungeii. Berl in. 0MenBetirg. 192& _ P . 591—605;

„re ide sinteză asupra profesiunilor1) la • care au colaborat oamieni cu o autori­tate ştiinţifică nediseutatoilă. (Fără în" doială că aceste însuşiri nu se opun -celor ce se pretind profesorilor de li-•iee si şcoli superioaire însă de astă-*dată ne mărginim numai la învăţă­tor, la ceeace Genmanii cuprind sub

'termenul de „VolksechuUehrer").

1. însuşiri fiziologice şi psihice pre­linse învăţătorului:

Rezistenţă (puternică corporală, dibăcie . ş i f răgez ime. Capacitate vizuală bună ţochelarii nu împiedecă),, auz normal , siis-

i t em nervos şi o r g a n voca l sănătos. L ă r ­g i m e ,şi mobil i ta te psihică. S imţ social, în special dragoste ' pen t ru tineretul de i a ţară, legat de voinţa hotărî tă de a-1 •educa şi forma. Instructorul şi educato-îrul trebue să formeze o unitate strînsă şi

-naturală între omul teoretic şi practic--social : încl inare spre formarea (proprie) -şt i inţifică mult i la terală unită cu devota-,îtteo,tui faţă de copil. Cu deosebire, o a-=dtocă înţelegere psihologică şi pedagogi-•că pentru însuşirile şi valoarea specială & psihicului copiator şi t inerilor. Stator­n ic ia caracterului. Obiectivitate. Drep­tate severă; hotărîre « I a r ă ide a fonma din fiecare .copil, po t r iv i t puter i lor sale, un

•om valoros . Capacitate de observare bu­nă, capacitate de, s impat ie (emipatie, „ E i n -i ü h l u n g " ) ; put inţa de a exp r ima gândi­rea şi voin ţa olar, stăruitor şi popular . P rezen ţă de spirit. Menţ inerea continuă

•a ordinai fără fr icţ iuni sau conflicte, re­c lamă o energie psihică considerabilă. Răbda re (la .lucrărdile mic i , anevoioase şi sărace în rezul tate) , apoi mul tă iubire faţă de profesiune. Direct iva psihică de bază: a f i rmat ivă î n fata vieţ i i , veselă, încîntată de faptă, moral iceşte l impede.

*) Handbuch der Berufe: Tei l I I Aka­demische Berufe. Kommiss ionsver lag .

Q u e l l e & Meyer . Le ipz ig . 1927. pag. 48.

2. însuşiri psihice pretinse în moi deosebit:

M e m o r i e întinsă şi mul t i la tera îă . Put inţă specială de a observa şi d is t inge part iculari tăţ i le personale iáié elevi lor (ş i anomal i i le ) şi ,a experienţelor f iecăruia. Pu t in ţa de a „diagnost ica personali tatea" (Kerschenisteiner). .Dotaţie ar t is t ică (mu­zicală, r i tmică, de exprimiare verbală, la desen). P lăce re faţă de .creaţiile autono­me. Dotaţie tehnică. Put in ţa de a se „ în­că lz i" şi entuziasma pe eine şti pe al ţ i i în faţa binelui şi frumosului. Gapaoitate specială d e a. t ransmite valor i le , t rans­formând forma şi conţinutul l o r î n aşa fel încît să fie accesibile copilului . Sigu­ranţă şi plast ică în expresia verbală. P u ­tinţa naturală de a influenta pe copii şi p r in mi j loace extra-verbale (ţinută, pri­vire , m i m i c ă ) . P rezen ta re simplă şi dega­jată. Dispoziţ ie afec t ivă p l ină de u m o r care .acoperă neajunsurile şi l ipsur i le cu o critică binevoitoare, l ipsită de dispreţ. Persistenţă pronunţată .şa avânt plan d e supleţă. Tinereţe până ia bătrâneţe. Răb­dare pl ină d e abnegaţ ie . Generozitate. Spiri t v io iu şi născoeitor m a i ales în de­sluşirea ( lămur i rea) celor slabi. Pu t in ţa de a-işi ascunde influenţa sa a tunci când copilul izolat sau clasa p r in propr ie acti­vi ta te ajunge l a acelaşi scop (dorirt). P r o ­fundă int imita te în raporturi le sociale şi economice şi .cu part icular i tă ţ i le psihice ale tuturor straturilor şi formelor sociale ale poporului . Pu t in ţa de a ac ţ iona i n educaţie împreună cu casa părintească (în speciali cu m a m e l e ) ; iujbire de ţara şi natură. Simţ pentru mora la poporului . Respect şi s imţ i re adâncă rel igioasă. Sen­timent, v iu al responsabil i tăţ i i faţă do creşterea timerimei ta mora la şi o rd inea 9tatului. Tendin ţa -de a îngr i j i ea t inere­tul diverselor pături ale poporului să-şi menţ ină legătura ou în t reaga comuni­tate. Muncă energică pentruca deasupra antagonismelor existente în naţ iune (aci e vorba de naţiunea ge rmană însă pr in­cipiul general ni-se poate apl ica foarte

bine şi nouă) să „ încălzească" şi să în­tărească sentimentul oanuinităţia (pr in forţele unificatoare a le sângelui, fcibii, culturi i , muncii , spaţiului biologic , isto­riei şi soartei comune) şi să fort if ice ace-le tendinţe care sînt potr ivi te să conducă l a crearea comunităţ i i organiice a naţiu­nii pr in unificarea tuturor profesiunilor şi s traturi lor sociale într 'un itot puternic al statului cane v a f i îmiaadrait apo i ta ansamblul omenir i i , înc l inarea d e ia ser­vi, peste şcoală, cultura patr ie i îşi popo­rului . Act iv i ta tea educativă î n popor in a f a r ă de şcoală.

3. însuşiri psihice şi fiziologice care împiedecă şi exclud delà profesiunea învăţătorească:

Epilepsie, isterie, dispoziţ i i sexuale psi-ho-patologice, l ipsuri i reparabi le a l e apa-ratuluii vocal , tuberculoză, durera, icronioe de g î t , îngus t ime şi iniobilliiitate spiri tua­lă . Dactr inarism. Neput in ţa de a e l imina legăiturile str imte cu un par t id poli t ic sau cu o clică î n anturajul copiator şi pă­r in ţ i lor acestora. Răcea lă afect ivă. A v e r -simie faţă de tineret, exci tabil i tate deose­bită, pes imism bolnăvicios . F i r e t imidă . At i tud inea d e etalare a "superiorităţii f i ­z ice şi psihice a adul tului faţă de copil. Supra — sau subvaloritficaire accentuată a impor tanţe i ac t iv i tă ţ i i desfăşurate de învă ţă tor .

4. însuşiri neutre, care mi exclud:

Lipsa unui ocna, uşoară surzenie, pier­derea unui p ic ior sau mină , peste tot in­f i rmi tă ţ i corporale s ingurat ice care î l fac incapabi l pentru un exerci ţ iu no rma l a l corpului . Incapaci ta te muzicală . Dotaţi/e o r ig ina lă şi unilaterală ( încl inare supe­r ioa ră pentru domen i i ştiinţifice, artisti­c e sau tehnice).

* * * Intrueît însulşirile enumerate la

punctul 4 nu exclud dar nici nu în­dreptăţesc direct pe cineva să îmbră­

ţişeze cariera dăscălească şi întrueît ele formează lipsuri destul de pronun­ţate se pot încadra în categoria ace­lor însuşiri care împiedecă satisface­rea exigenţelor profesionale ale învă­ţătorului. Neîndoios că în enumera­rea acestor însuşiri nu s'a ţinut sea­mă de o strictă ondine psihologică, — mişirarea în acest caz air fi trebuit săi distingă între însuşirile intelectuale^ emotiv-active şi de caracter. Totuşi: ele sînt în măsură să ne dea o icoană clară asupra complexului de însuşiri ce stau la baza vocaţiei învăţătoreşti.

Rezumând, învăţătorul trebue să poseadă un tip de individualitate so­cială (Kerschensteiner) cu adânci ră­dăcini sufleteşti în societatea şi naţia din care face parte, ou o consonanţă1

internă pronunţată iată de imediul e x ­tern şi faţă de psihicul copiilor; ca*--racter statornic, integru, răbdător, cu, o tonalitate afectivă şi temperamen­tală plină de voioşie şi de bucurie de* viaiţă; simţ de responsabilitate şi apre­ciere adecuată a rolului său faţă de-naţiune; voinţă hotărâtă în formarea tineretului, dragoste faţă de şcoală ş i copii, etc.; —• pe scurt, o robusteţă fi­ziologică şi psihică.

Privind mai de aproape aceste în­suşiri, constatăm că ele nu se pot creia prin experienţa personală a/ cuivai ci reprezintă o desvoltaire, în an­nualité direcţii, a potenţialităţilor na­tive. Atitudinea pesimistă ëau opti­mistă faţă de lume şi viaţă de ex., air©-rădăcini puternice în constituţia bk>-logică o indivizilor şi, din această cau­ză, încercarea .de a „converti" pe un pesimist la optimism, rămâne infruc­tuoasă.

Fiecare din însuşirile de mai sus, care formează componentele indivi­dualităţii (sau, daca nu e prea pre­tenţios) a personalităţii dascălului, au motivări profunde în legătură cu ro­lul pe care acesta îl îndeplineşte. Men~~ ţionăm câteva. Şcoala, oare are meni-

rea să integreze pe copii în viaţa na­ţiunii, nu va putea răspunde cnemă-rii sale, dacă e slujită die dascăli în conflict cu societatea, desintegraţi de mediul lor social, în perpetuu con­flict cu ei înşişi, şi lipsiţi de linii con­ducătoare în viaţă. — Aceştia vor căuta să-si compenseze insuccesele din viaţa socială cu atitudini dictatoriale în clasă. O vorbă plină de spirit spu­ne: „cine ştie oeiva o şi face, cine nu ştie, învaţă (pe altul)". După cum ob­servă şi Fr. Baumagafften, cei ce nu re" uşesc în viaţă se ataşează „catedrei" nu din nevoia de a formai pe copii ci pentru a-şi masca insuficienţele. Prin aceasta legătura simpatetică dintre dascăli şi elevi este distrusă. Dar bu­curia de viaţă, voioşia, umorul ca no­tă fundamentală a vieţii, care treime să anime spiritualitatea dascălului, is-vorăşte dintr'un fel de simpatie ima­nentă care „prinde pulsul vieţii în cei mici ca şi în cei mari". Ca urmare, toţi cei nemulţumiţi, toţi cei în con­flict ou mediul îşi cu ei înşişi, fac o profundă şi condamnabilă greşeală lai-tunci când sie îndreaptă spre cariera dăscălească.

Psihanaliştii, la rîndnl lor, acc«n-tueaiză faptul că educatorii trebue să fie lipsiţi 'de „complexe", de acele de­pozite psihice ale nesatisfacţiilor, aşe­

zate în inconştient, ce pot da naştere la atitudini sadice sau chiar la. per­versiuni extrem de dăunătoare.

Mai amintim că M. Rubinstein, un. educator rue, pune ma,re preţ pe bu­na stare fizică a dascălului pentru a-1 feri aisitfel de compătimire sau zefle­mea din partea elevilor.

Riîndurile ce au- premers n'au pre­tenţia de a fi dat rezoluţii definitive,; ci nuimlai de a fi înfăţişat o problemă de reală şi capitală importanţă pen­tru şcoala şi învăţământul nostru, ca­re trebue curăţit de toate păcatele do care sufere.1)

D R . D I M I T R I E T O D O R A N

1 ) Acest articol şi-ar at inge pe depl in scopul dacă învăţători i , în m â n a că ro ra cade, şinar da osteneala să facă un m i c efort de auto-analiză şi observaţie, indi-clndu-ine pè scurt (prtntr 'o notă t r imisă l a redacţ ia acestei reviisrte) însuşir i le psi­hic© oare cred că-i ajută m a i mul t là în­deplinirea niiisifunei lo r în învă ţământ ca şi acelea pe care le cred dăunătoare unui bun învăţător . Bine'Dtefes că pentru a-ceasta se va face apel numai la observa­rea experienţei lor directe şi personale.

I a r ipeintruca sinceritatea răspunsuri lor să nu fie ştirbită, ele vor fi anonime. Singurul lucru ce se cere celor t e vor răspunde este obiectivitatea.

ÎNVĂŢĂTORUL EXPLORATOR de G. L O M B A R D O - R A D I C E

Astfel de amintiri şi idei 1) se deştep­tau în mintea mea, când, cu un re­spect religios, culegeam şi orânduiam în lucrarea mea Arhivio didaMico, schemele activităţii lui Crislofor Negri, de acum câţiva ani, la Lugano.

Cristofor Negri, în calitate de învă­ţător primar, dacă şi numai în linii

*) Vez i ar t icolul învăţătorul explorator, din rev. „Satul şi Şcoala" anul I I . N r . 9.

generale, a dat totuşi cea mai mar© şi mai sugestivă concretizare ideii „centrelor de interes" a lui Decroly, combinată cu cealaltă idee a „explo­rărilor directe".

El avea genialitatea explorărilor di­dactice. Explora, şi singur, lucrurile cunoscute, vecine, foarte bogate în secrete deşi nebăgate în seiamă de al­ţii; explora şi cu elevii.

El îşi lărgise atât de mult muzeul

său şcolar, încât cuprindea.... toa­ta viaţa oraşului şi a, împrejurimilor lui. Pentru dânsul sala de clasă era întregul Lugano, întreg organismul so_ ciaî, administrativ şi economic al Lu-g&no-u'lui: asistenßi şi ajutoairele di­dactice, toţi luganesii cu cari conspi­rase el pentru instruirea copiilor săi. Această „didactică descoperită" („tro-vaiba didaitica") foarte simpatică, de a vfeita şi a studia un oficiu telegraf o-posrtal, examinând toate serviciile şi toate uneltele; gara de oale ferată, lu­â n d totul în deaproape cercetare, sub conducerea personalului tehnic delà şefe! gării până la fochist, observând totul, delà maşină până la locul pie-t*ei, stabilimentul de piscicultura învâ-ţâmd viaţa apelor, cauzele despopulă-rii, mijloacele de a o repopula, meto­dele de pescuit; toate fabricile şi ate­lierele mai interesante ale oraşului; câmpia, pădurea.... y

Uneori explorarea are de obiect cefe mai apropiate lucruri, spre pildă, sub­teranul clădirii şcolare, unde maestrul fochist delà calorifere agunge să-i fie învăţător' ajutor şi centrul de interes „încălzitul modern"; sau, şi mai apro­piate, de exemplu, curtea şcoalei, care oferă ţmaterie pentru poeme şi pentru istorie, poema unui fir de fasole, din punobul de vedere al puterii de coriser" vare a sămânţei, a virtuţii germinati­ve, al experimentărilor asupra respi-raţiunii plantei, dealungul alitor mul­tiple observaţiuni şi probe, asupra de­schiderii sămânţei, asupra direcţiei ră­dăcinilor, asupra oxigenării lor, asu­pra respirării plantei, asupra orien­tării urcării plantei... o lume de mi­nuni şi de mistere nebănuite de eonii şi verificate, reproduse de ei apoi cu bucurie acasă şi la şcoală.

Cine va citi paginile lui Negri şi a continuatorilor lui, va vedea îndată cum aceste rapsodii didactice consti­tue, în ciuda oricărei răutăcioase în­chipuiri a pedanţilor cari ţin atât la

sistem şi consideră pierdere de timp orice vagabondaj de explorare, o ade­vărată şi complectă foarte fericită sis­temă de cultivare, cât se poate de or-ganicistă, care e implicită dar care în" cetul ou încetul devine explicită, pe măsură ce învăţătorul va stimula şi încopcia cât mai strâns observaţiuni şi experienţe în jurul suèiectelor oca­zionale.

Sunt perspective în miniatură de ştiinţă agricolă, făcută de copii la faţa locului; culeasă din lucrările şi din cuvintele agricultorilor; gustată odată cu bucuria asocierii la munca lor: A -nalizată .cu învăţătorul, care ridică clasa la consideraţii ştiinţifice, desvol-tată încet încet cu lecţii; împreunată cu exerciţii libere sau desprinse in ori ce chip (chiar eugeraite de învăţător) în compuneri sincere, în desene, în contabilitate; luminate gentil de surâ­sul unor poezioare cari au legătură cu lucrurile observate, de faraaecul care însoţeşte sfintele acţiuni ale muncii şi frumuseţile naturii.

Din orice explorare se nasc o serie foarte bogată de conversaţii.

Sunt micile perspective ale iştimţii economice, câştigată exaaninând în a-şpectele lor particulare işd în legăiuirile reciproce toate lucrările productive ale locului, ale câmpiei şi ale industriei: delà atelierul de tâmplărie la cele me­talurgice ale industriei electrice.

Negri ştia foarte bine că bucuriei de a trăi, care distinge copilăria de cele trei etăţi, partea cea mai însemnată este bucuria de a progresa; cu toate a<-cestea nu era. un învăţător fragmen­tar, nici chiar atunci când culegea a-spectele fragmentare ale vieţii în lec-ţiunile sale; şi din orice lecţiune de ex­plorare arunca, în toate direcţiunile, firele de asociere. Construia. Asvea de faţă o programă organică, fie că se o-pria între culegători ca să observe cu­lesul strugurilor, fie că se urca, cu co­piii săi pe schelele unei oase în con-

âţnuoţie, sau că retrăia magicul vis al istoriei şi preistoriei ticinese, vizitând locurile cele ratai adaptate reevocărilox

^§au că se juca cu elevii lui de-a „omul preistoric" descoperiţii focul îşi aiprin-zând câte o vâlvătae în câte o peşteră, inventând fabricarea pâinii şi coace­rea ei între pietre înroşite în foc.

învăţătorul care va ceti lucrarea -TOea Arhivio didailico, poate foarte nine să prindă gustul de a încerca, cu programa > oficială în mână, că în a-ceste (rapsodii şi în aceste vagabonda-gii didactice ale sărmanului, bunului şi

-Tnarelui Negjri se poate găsi toteeeaee cer programele, în plus chiar, că totul naşte, se dezvoltă şi se organizează de la sine, în timp ce în carte şi în pro­gramă totul este pus în ordinea trată­rii, care trebue urmată mot-a-mot, ea-

;pitdl de capitol, ceea ce ne dă nişte pa­pagali frumoşi şi nimic altceva.

învăţătorul explorator nu are nevœ de preliminare, de pairagraifi şi de scheme clasificatoare. Trage totuldin tot, şi suprimă orice distincţie artifi­cială-nu muanai de paragrafe ci şi de materii şi de orare. El aire cicluri de lucru, nu capitole şi paragrafe şi ma­terii. Iată, pădurea Yiganello, delà poalele muntelui Monte Bre, este tema. wrui ciclu:

1. Educaţie fizică: plimbarea, 2. Observaţiuni asupra locului, în­

tâlniri (bătrâma gârbovită, istoria vie­ţii ei, povestită copiilor de ea însăşi, o-cupaţiunea ei de săracă, dar nu de cerşetoare) iată o materie vie pentru

-exerciţii de compunere. 3. 'Nomenclatură: toate familiile de

-cuvinte arătând lucrurile observate, 4. Leduri: pasagii din text saw cu­

lese de învăţător, potrivite lucrurilor văzute şi studiate.

5. Dictări, recitări etc. 6. Desene libere (frunze, muguri, ra­

muri, copaci, pădure, femeia cu coşul pe spate, prăjitorul de castane...)

7. Educaţia economică şi contabili­tate...

Şi aş putea continua până la jocwri şi ghicitori.

Urice explorare este o ţâşnire de bu­curie, nesecat de bogată în noţiuni, ob-servaţiuni şi exerciţii.

Ciclul didaétic determinat de o explo­rare, are toate farmecele lucrului ve­sel în comun şi al lucrului individual creator: este continuitatea de interes şi asaltarea temei din toate laturile, dar nu este oboseala beţiei de cuvinte din textul manualelor: este varietatea de probleme, cari toate contribue în emulaţie: este multiplicitatea aplicări­lor şi a exerciţiilor active.

Este viaţă şi cu toate acestea este (şcoala adevărată. Copilul rămâne co­pil chiar de ar da pe savantul în mi­niatură ; învăţătorul rămâne învăţător chiar şi atunci dacă alături de şcolarii săi face pe copilul, pentrucă şi el cer­cetează, descopere, învaţă cu aceeaşi naivitate proprie copiilor.

Gând ciclul- s'a epuizat, interesul ca­de delà sine şi atunci se poaite trece la altul. Atunci elevul câştigă ceeace Po-vegliano-Lorenzetio — o altă învăţă­toare exploratoare, moartă şi ea în ti­nereţe —• numea „senzul stăpânirii'1.

„Argumentele, dovezile vin delà sine cu luna, sărbătorile, fenomenele me­teorologice, aniversările istorice, ex­cursiile şi vizitele făcute, şi noi le tra­tăm pe toate laturile (limbă, istorie, noţiuni diferite, lecturi, recitări, de­s e n e ) până ce n u le simţim în stăpâ­nire... Stăpânirea nu e s te oboseală, ci este atingerea momentului când aten­ţiunea se îndreaptă spontan la altce­va. A trăi şi a se simţi întotdeauna stăpâni şi copiii o învaţă*).

Povegliano-Lorenzetto ducea spiri­tul explorărilor ?n sala de învăţământ,

* ) învă ţă toarea Poveg l i ano Lorenzetto a propus în şcoala din s trada Puglieu, din Roma . Asupra ei vezi A. Ferri&re, La liberté de 1 enfant a Veeole active. Bru­xelles. Lam.er.tin, 60 rue Coudemberg, fr. 15. Nota autorului.).

î n studiul ordinar, chiar şi în temele c a r e p r i n ele însăşi nu recereau mobi­lizarea picioruşelor, deci excursiile. De e x e m p l u , tema „ceasornicul" pe care această învăţătoare sfântă o desfăşura măgarii ic într'un ciclu de activitate ca­r e d u r a luni, cu uşoare atingeri la1 c l a ­pele caire erau pentru ea membrii cla­sei ei, şi unde fiecare elevă era un s u ­net care nu se putea confunda cu alte cântece: Pendulul, Orologiul lui Be­be; desene: un ceasornic, turn cu cea­sornic...; conversaţii: orarul şcoalei, o r a r u l trenurilor, orientarea după ora­rul oficial al căilor ferate, călătorii imaginare şi călătorii reale; lecturi : Orologiul „Maurilor" la Veneţia, oro­logiul lui Beznigio delà Malat, orolo­g i u l din nuvela Rosseger; vizite; me­ridianul vilei Borghese; calcule; di­stanţe exprimate în ore, cu exerciţii pe harta topografică: limbă: mici de­scoperiri etimologice: jocuri: „dansul orelor", ghicitori... Exerciţii de viaţă practică şi de igienă.

După cum ştiu eu, în literatura noastră didactică nimeni n'a adus o lu­mină mai mare asupra valorii explo-ruţiunii şi rapsodiei didactice în şcoa­l a copiilor decât Negri şi Povegliano-Lorenzetto, ferindu-se mai bine decât dânşii de spiritul de improvizaţie şi de lipsă de sistem care este defectul m u l t o r scoale „active", adică supri­m â n d adultul pentru copil, ordinea pentru libertate.

Pentru Negri şi pentru nobila lui colegă, ordinea e a se şti ordona, spontaneitatea copilărească este în bucuria de a se simţi stăpâni pe cu­noştinţele şi totuşi didactica vie este î n dinamismul spiritului explorator al învăţătorului, care exhauriază ar­gumentele în ample cicluri de activita­te, creind totuşi şi pentru el însuşi o sistematizare a ideilor şi a noţiunilor, î n s ă fără a micşora sacrul drept de 1 i-

-fcertate al copilăriei şi doctrina funda­mentală a autoeducaţiei.

Am luat la mine toate caietele şco­larilor marelui şi bunului Negri. Darr pe acestea le voiu studia cu altă oca­zie. Dar aci voiu să las să vorbească, scurtele notiţe ale tânărului învăţă­tor, schema generală a activităţii sale,, din care se reliefează viaţa lui mai bo­gată decât orice vorbe ale mele.

Şi fiindcă unul ce are orgoliul să-pretindă că reprezintă toată .şcoala, italiană ai scris că eu mă ocup die ^şter­sele figuri de educatori... distribuind! în dreapta şi în stânga bilete de intra­re în Olimpul pedagogic", îmi este-foarte scump să încihid aceste pagine-afirmându-mi din nou şi ou imândrie-credinţa şi datoria mea: că dacă cer­cetătorii şcoalei au o maire misiune, a noastră a aişa zişilor pedagogi este să punem în lumină opera acelor umili cari fac şcoala şi crează în tăcere tra­diţia nouă didactică. A noastră e mi­siunea de revelatori în calitate de is­torici ai şcoalei în activitate; noi tre-bue să ifim ecoul celor ce într'adevăr-trăesc cu copiii, nu simpli alcătuitori de régule pentru învăţători. Acest lu­cru l-am făcut întreagă viaţa mea îşi-I' voiu face întotdeauna.

Iar celor ce li-tse par a fi figuri şter­se acelea ale Virginiei Povegliano-Lo-renzetto şi a lui Cristofor Negri, ce l morţi ale căror sfinte nume le-am unit aici, sau ale altei scumpe dispărute-AHce Francheţii, creatoarea şcoalei Montesca, necunoscută de cei ce tre­buiau să o stimeze, dar revendicată de mine; sau ale puternicelor şi asiduelor deşteptătoare ale copiilor Giuseppina Pizzigoni, Rosa Agazzi, Maria Bos-cheUi-Alberli; sau uimila readunare a. religioaselor laice ale educaţiunii şi a dulcilor surori ale copiilor, Bina Nigri-soli conducătoarea micilor „Fahre" şi Bianca Sartori, învătătoareiai delà Pila; sau ale genialilor şi tenacilor organiza­tori ai lucrului didactic Maurilio Sal— voni, Ernesto Pelloni, Giuseppe Giova-nazii, Bichardo Dalplatz —• cam de-

2T

s p r e aceş t ia aim v o r b i t î n s f â r ş i t î n a-ceşt i a n i p e n t r u a d e s c r i e v i a t a n o u ă

. a ş c o a l e i n o a s t r e ; c e l o r ce c r e d a f i fos t o s tup id i t a t e i n t r o d u c e r e a a c e s t o r a r t i ş t i î n p e d a g o g i a i t a l i a n ă , c a r i t o ­tu l a u dait, a u t r ă i t ş i (trăesc pentru şcoală şi n u după şcoală, î n t r ' a d e v ă r a u c a p u l î n c i n s ide o „ r e c e p u l v e r e " .

C i n e n u v r e a să î n t u n e c e s i n g u r a şi a d e v ă r a t a a c t i v i t o i e p e d a g o g i c ă , c a r e este a c e e a a învăţătorilor, p e n t r u a s e e v i d e n ţ i a p e s i n e î n a i n t e a t u t u r o r a l ­t o r a ; c i n e v o e ş t e să s tud ieze ş c o a l a s lu­j i n d ş coa l e i , t r ebue s ă se a p r o p i e cu stimă d e î n v ă ţ ă t o r i i c a r i l u c r e a z ă . E u n u aim l i n g u ş i t n i c i c â n d „ t a g m a 1 " d ă s ­că lească , n i c i n 'aim su fe r i t su f i c i en ţa p e d a g o g i c ă ; t o c m a i f i i n d c ă acm s imţ i t , s i m t ş i v o i u s im ţ i p â n ă l a m o a r t e d a ­t o r i a de a c o r e c t a ş i d e a s e l ec ţ i ona î n v ă ţ ă t o r i i cu a j u t o r u l î n v ă ţ ă t o r i l o r .

Ş i câ t î m i este d e s c u m p să p e e e t -lu esc aceas t ă d e c l a r a ţ i e , î n o a r e re-* a d u n , p e p r a g u l b ă t r â n e ţ i i şi a l o b o ­se l i i , cu suf le tu l î n c e r c a t d e d u r e r e a p ă r ă s i r i l o r şi a m ă r ă c i u n e a d i s p r e ţ u l u i î n t r e a g ă c r e d i n ţ a m e a d e c e r c e t ă t o r , cu n u m e l e u n u i î n v ă ţ ă t o r t i c i n e z , cur-, n u m e l e l u i Cristofor Negri!

D i n T i c i n o a v e n i t m u l t ă l u m i n ă ] şcoa le i i t a l i a n e , „ ş c o a l e i s e n i n e " , î n v e ­s e l i t oa r e a c o p i l ă r i e i , ş coa l e i p e c a r e r e f o r m a r e c e n t ă ,a î n d r e p t a t - o s p r e e -x i s t e n ţ ă i a r î n v ă ţ ă t o r i i , cu tot su f l e tu l , au p u s u m ă r u l p e r f e c ţ i o n â n d - o , î n tiimip ce a c e i c e s i n g u r i se d a u p e s ine» d r e p t c ă l ă u z e î i i a u î n r â s ca pe n i ş t e f i g u r i ş t e r se a l e u n u i r i d i c o l 01 i m p p e ­d a g o g i c a l c ă r u i p r e s u p u s p o r t a r eu aş:

f i . .

D i n i t a l ieneş te d e : A L E X I U D A V I D

S E N T M E N T U L INFERIORITĂŢII L A COPIL

S e n t i m e n t u l i n f e r i o r i t ă ţ i i se naş t e p r i n ipiedeca c e se p u n e n ă z u i n ţ e i c o ­p i l u l u i d e - a s t ă p â n i . E l t i n d e să - ş i d e s v o l t e e u l cu m a i m u l t ă e n e r g i e . C o ­p i l u l n o r m a l v r e a s ă ş t i e tot m a i m u l t , p u n e î n t r e b ă r i , oerceteaiză obiec te le , c au t ă să -ş i val idi te ize p u t e r i l e , c e a r c ă să cuce r ea scă l u m e a . I n c u r â n d însă o b s e r v ă că l u m e a n u - i a lu i , c ă n u el e s t ă p â n u l p e r s o a n e l o r c a r e i l î n c o n ­j u r ă . M e r e u a u d e : „ S t a i f r u m o s " , „ N u p u n e m â n a " , „ T a c i d i n g u r ă " , N u sita î n f e r e a s t r ă " , „ N u c ă l c a î n a p ă " e tc . E l

* ) Profesorul universi tar Ed. Ctaparède din Geneva, cunoscut şi la noi din lucră­r i le lu i traduse în l imba română, a pu­blicat în „ R e v u e de Genève", Iunie 1930, un ar t icol despre Sentimentul inferiori­tăţii la copil. N u ştiu să fi fost tradus l a noi, de aceea dau păr ţ i din el ma i a les pentrucă ne a t rage atenţiunea asupra unei greşeli, de care ne-am făcut şi ne facem mulţ i dascăli v inovaţ i . V. L.

t r e b u e să se cu lce d u p ă p o r u n c ă , c t t , toa tecă s 'ar m a i j u c a , t r ebue s ă se scoa le c â n d a r m a i d o r m i , t r e b u e să. m ă n â n c e o m â n c a r e ca r e nu r i p l a c e , . şi e o p r i t să m ă n â n c e oe- i p l ace .

I n f e lu l acesta c o p i l u l cons ta t ă î n c ă . d i n cea m a i f r a g e d ă e t a t e că e maa•-s lab , c ă c i î n l u p t a cu a d u l ţ i e l e ce l ce • p i e r d e . D i n aces te p i e r d e r i s e naş t e î n el s e n t i m e n t u l i n f e r i o r i t ă ţ i i . S e n t i m e n ­tul acesta , născu t î n m o d n o r m a l , n u e s t r i c ă c i o s ; d i n con t r ă , s a lu t a r . I n c o ­p i l se desvo l t ă dorinţia „ d e - a se f a c e • m a r e " , de -a f ace „ o a mlama, c a ta ta / ' , d e a- i i m i t a . A c e a s t a se v e d e d i n j o c u ­r i l e lu i , î n c a r i i m i t ă pe adu l ţ i . E l d i s ­p a r e cu î nce tu l , p e m ă s u r ă ce s© d e » * v o l t ă ş i r ă z b a t e p e r s o n a l i t a t e a în CCH

PU. • » D i n n e n o r o c i r e se î n t â m p l ă u n e o r i

că o i n f l u e n ţ ă n e f a v o r a b i l ă a m e d i c u ­lu i , o a d e v ă r a t ă i n f e r i o r i t a l e , î n t ă r e ş t e acest s en t imen t de i n f e r i o r i t a t e şi s e î n f i g e ca un g h i m p e d u r e r o s î n suf le—

tul copilului. După rană, rămâne o ci­catrice care nu mai dispare.

Influenţe nefavorabile exercită pă--xinţi vanitoşi, cărora le e ruşine să -aibă un copil mai puţin capabil, îl compară cu un prieltm talentat sau cu un văr mai deştept şi-i fac imputări, că nu e ca aceştia. Sau învăţătorul

-mustră pe copil pentru lucrările lui -slabe şi-1 înjoseşte faţă de clasa întreagă, cu toatecă copilul are con­vingerea că a prestat itot ce are mai

Jbun. 0 greşeală se face şi aşezând co­piii în bănci după notele lor, aşa că un copil, care nu diin vina lui e mai

„puţin capabil, şade tot în locurile din. urmă, devine amărît şi-şi perde încre­derea în sine. M]ai sunt apoi şi elevii mai tari, cari iau în râs şi bat pe cei mai slabi decât ei.

Nu încape îndoială că şcoala e un jninunat instrument pentru progres, jdar totodată şi o sabie cu două tă­işuri. De câte ori anii de şcoală nu umplu cu amărăciune vieaţa întreagă a unui om!

A cere fără nici o consideraţie delà mri copil mai mult decât poate presta, înseamnă a desvolta îşi întări în el

^sentimentul inferiorităţii, pentrucă îl -condamnăm să nu poiată obţinea nici-odaltă un rezultat mulţumitor, să nu poată nicioda'tă recolta fructul ostene­

l i lo r lui. Nu numai că el nu poate mulţumi pe ceilalţi, dar e nemulţumit şi de sine. In sufletul lui se întă­reşte tot mai mult convingerea că prestaţiunile lui, toate, sunt sub ni­velul normal.

Permiţând de altă parte unui copil să se laude cu succese câştigate uşor, şi aceasta duce — oricât eir părea de pa-, radoxal — la inferioritate, căci dove-

-dindu-se încredereaexagerată de sine prin experienţe nouă de neîndrepităiţi-ire, el va trece dintr'o dieziluzie într'al-1a. Din o cauză similară, cad jertfă vsentimentului de inferioritate mulţi copii răsfăţaiţi de părinţii lor.

Gând sufere un om de o inferiori­tate de origine organică, care îi amă-răşte sufletul, ea, poate deveni cauza desvoltării unui adevărat talent. Do­vadă Demostene, care a devenit întâ­iul orator grec, cu toate că avea o vo­ce slabă şi era peltic.

Cei ce sufere de inferioritate, îşi iau uneori refugiul la prefăcătorie: şi-o ascund după tândăroşie sau caută în fantasie puterea ipe care vieaţa reală nu li-o dă sau iac pe bolnavul de ca­re ţi-e milă şi ale cărui dorinţe cău­tăm să le împlinim.

Mai e un truc de care se folosesc cei inferiori pentru a-şi satisface im­boldul de stăpânire: nefiindînstaresă presteze ceva, încearcă să înjosească pe ceilalţi, mai ales pe cei ce îi întu­necă în faţa celorlalţi. Caută mici slă­biciuni pe care le relevează prin (batjo­coriri. Dacă n'au slăbiciunii, inventea­ză câteva şi astfel se naşte calomnia».

Dacă toate încercările de-a se rele­va cumva eşuează, urmează resignare, pesimism, amărăciune, descurajare.

Tratamentul pedagogic al sentimen­tului de inferioritate constă din mă­suri preventive şi din tratamentul propriu zis.

Mai târziu trebue să ne ferim de greşelile de educaţie care produc sau întăresc sentimentul inferiorităţii. A -poi trebue să promovăm la copil des-voltarea raţională a personalităţii.

Metoda unei discipline şcolare care cere ascultare necondiţionată, adevă­rat că formează 'cetăţeni deprinşi, cu disciplina, dar aceasta o obţine de fajpt numai cuprinzând înclinările fi­reşti ale copilului şi lăsând, ca să se nimicească personalitiatea şi originali­tatea lui. 0 disciplină de felul acesta proêuee oameni ai obişnuinţei fără pic de fantasie, cari se, află bine în vieaţa numai dacă totul e la punct.

Metoda contrară, a răsifălţării, e tot aşa de rea, căci nici ea nu desvolta spontaneitatea, o exprimare bazată pe

CE AM YÄZÜT LA ŞCOLILE DIN YIENA

Capitala, Austriei este considerată o provincie a republicii. Aşa fel este or­ganizată şi administrată încât insitu-ţiile ei contează cât instituţiile unei provincii. De aceea, şcolile din Viena, primare, secundare şi superioare sunt conduse de- un for superior numit Stadtschulrat, care nu este nucnai \m simplu inspectorat şcolar cum sunt la noi, ci este un ifel de directorat supe­rior, aproape un minister al instruc­ţiei. Natural sub jurisdicţia <Stasd-schulrat-ului nu intră şcolile particu­lare şi universităţile, şi institutele de învăţământ.

iStadtschul'ratul, intrând în cadrele comunei Viena, care până azi este-social democratică, este organizat pe--baze absolut democratice. Consiliul' suprem este compus, ea şi la primă­rie din părinţi, specialişti, organe ad­ministrative.

Viena, în general a pus foarte mare greutate pe chestiunea, şcolară. Pri­mul gând al comunei social demecra-íte a fost reorganizarea învăţământu­lui, 'reforma în stil mare- a şcolilor şi modernizarea! în cel mai înalt grad ä metodelor de educaţie.

Toată lumea ştie, măcar din auzite -

învăţătorul ţine socoteală de diferen­ţele individuale ale elevilor, fie vorba, die facultăţile lor, fie de caracter. El­se apropie de copil nu în calitate de duşman, ci de sfătuitor, de prietin. Copilul care sufere de vreo inferio­ritate, trebue încurajat ; încrederea de sine trebue întărită dându-i posi­bilitatea să se distingă. Arta învăţă­torului constă în descoperirea la copü. a unui dar natural, care trebue ex­ploatat. Abila, se va găsi copil, către să . fie lipsit de aşa ceva. Aşa poate că de­scopere pe unul eaire e bun cântăreţ din flaut (sau flueră). El e puţin in­teligent, dar are darul acesta. II vom încuraja să se deprindă cât mai mult" şi nu peste mult el va păşi, cântând! din flaut, în fruntea elevilor scoşi lai plimbare. Vieaţa lui internă se schim­bă cu totul, el e salvat.

înainte de toate, copilul care sufere de vreo inferioritate, trebue tratat! cu cruţare, sau mai bine zis cu iubire. Natura cere, ca omul să-şi petreacă cei dintâi ani ai vieţii sale în atmos­fera oaldă şi binefăcătoare a iubirii^ care e antidotul specific al sentimen­tului de inferioritate.

V I C T O R L A Z Ä R

judecată, a voinţei, independenţă faţă de alţii.

învăţătorul, care vreai să împiedece naşterea sentimentului inferiorităţii, trebue să înduplece copilul să iubea­scă munca, iarînvăţăltorulisă ţinăi soco­teală de particularităţile lui. Munca trebue să apară copilului ca o reali­zare a eului său propriu. Ea © numai un instrument al activităţii, iar acea­sta e numai o confirmare a personali­tăţii, a trebuinţelor ei, a ideilor ei. Munca trebue să corespundă facultă­ţilor copilului.

Drept contraipont necesar la năzuin­ţa spre stăpânire trebue să se intro­ducă în şcoală o vieaţă oare ţine soco­teală de- punctele de vedere sociale şi duce la ajutor reciproc şi la conlucra­re. In şcoala tradiţională e socotit drept merit suprem de-a întrece pe ceilalţi şi de-a ajunge lai locul întâiu. Aceasèa e dezastruos pentru cei mai puţin capabili.

In şcoala, cum ar trebui să fie, gă­sim o conlucratre armonică pentru bi­nele micii comunităţi; singuraticul nu e în front, căei fiecafre e în slujba co­munităţii. Fiecare lucreaiză, după oa-paMIîtatea lui specială, nu pentru a întrece pe alţii, ci pentru a ajuta, iar

că, primăria Vienei a cheltuit sume şuluitoare pentru clădiri. Sunt wre-o 30 •de palate colosale clădite de primărie

-eu locuinţe ultramoderne pentru infi­nit de multe familii. Cea mai mare din aceste clădiri, „Kar l Marxhof" aire o lungime de aproape un kilo­metru, este cu 5 etaje, cu nenumărate grădini de copii şi şcoli primare chiar în interiorul ei. In cadrul acestui plan uriaş de edificare intră în primul rând -clădirea şcolilor moderne. Nenumăra­ţii călători, cari au trecut prin acest

oraş (între cari nenumăraţi Ameri­cani, Maria Montessori, Herriot şi alţii) au rămas uimiţi de înfăţişarea p e care au luat-o şcolile şi învăţămân­tul în general. Că cea mai mare grije a comunei Viena era problema şcoli-lor şi a învăţământului, se vede şi din faptul că din anii 1929, 1930; când a început criza şi când au început să se facă reducerile bugetare, şcoala a "tost aceea care s'a bucurat de cea mai mare favoare. Ea este până azi încă cea mai privilegiată. Aceasta, pentru faptul, că consiliul comunal priceput şi adânc înţelegător şi-a dat seama ca activitatea refoirmatocrică şi culturali-zatoare începută, nu trebue să sufere iiici-o atânjenire. Corpul didactic vie-nez şi-a dat seama şi el 'de sacrificiile p e care le face oraşul şi a contribuit cu forţe îndoite la munca de cultura-

•iizare. Nu s'au neglijat prin urmare moder­

nizările începute cu introducerea fil­mului şi radio-ului şcolar. Nu s'au neglijat iniţiativele de [realizare a cla­selor speciale (ale dotaţilor în desen, muzică, diferite arte şi dexterităţi).

"Nu s'a neglijat continuarea periodică şi în stil mare a învăţământului e x ­

cursionist şi nu s'a neglijat nici acti­vitatea pornită prin diferite metode

-5ngenioase.de educaţie socială. In 1931—32 patruzeci de şcoli pri­

mare au făcut expoziţii asupra scri­bului, desenului, desenului geometric

şi articolelor manuale. Deuăzecişidouă de şcoli primare au făcut expoziţii cu cărţi de Crăciun. Cinci şcoli primare au organizat cursuri speciale pentru copiii dotaţi (cântări, cor, armonica de gură, orchestră,... cursuri pentru cultivarea scrisului, a desenului, in­troducere în grafica muzicală,... mun­că de atelier, lucrări de băieţi, lucruri manuale feminine, cursuri despre fo­tografie, etc. etc.)

Gea mai importantă inovaţie a sco­telor vieneze a fost învăţământul cu proeeţii. In scopul acestei modernizări, Viena a cheltuit sume fabuloase. Mii de chipuri şi clişee cu privire la pro­bleme de geografie au fost împărţite şi proectaite (Neapolîe şi Capri, Vene­ţia, Roma veche, Pompeii, Africa de Sud, Brazilia, Australia etc.) Tot aşa din domeniul ştiinţelor naturale (al­bina,... locomotiva, automobilul, et.). Din 1927 a crescut numărul clişeelor delà 46.000 la aproape 100.000. Tre­bue să notăm că din acestea se alimen­tează o mulţime de şcoli, cari pun mâna pe ele prin intermediul unui serviciu prompt 'de schimb şi propa­gandă.

Pentru introducerea cinemaitogrja,-fului în şcoală, s'a format o asocia­ţie, care numără un nuimăr formida­bil de membri (părinţi, dascăli, filan­tropi, specialişti). In scopul adaptării cinematografului pentru şcoală s'au făcut experimente psihologice specia­le şi s'au scris nenumărate studii. Există reviste speciale cari se ocupă cu problema cinematografului şcolar. Asociaţia are în concesiune o mulţi­me de cinematografe şcolare. Şi fiind­că asociaţia este în mare parte com­pusă din dascăli („Asociaţia pentru cinematograful şcolar a dascălilor din Viena") aceştia au elaborat o adevă­rată programă analitica a filmelor educative. Se făceau lecţii filmate şi sonore. In întreaga Vienă erau în a -nul şcolar 1931—$2 nu mai puţin d©

,15 cinematografe şcolare. Asociaţia a Întemeiat şi un fel de „archivă" a fil-.melor şcolare, cu scopul de a promo­va elaborarea şi răspândirea filmelor. .Iată câteva din subiectele filmelor : Vieaţa şi activitatea unui sat din pro­vincia ^Burgenland; întreprinderile •pentru valorificarea laptelui în Pinz-,gau; Cuina se alimentează un oraş ánare cu lapte; Pompierii oraşului Viena; Creşterea şi exploatarea tern­arului; Crâul şi pâinea; Delà lemn la ziar, (lemnul —• fabricarea hârtiei — ^elaborarea unei gazete); 0 călătorie pe mare până în Africa de Sud şi îna­poi; Salzkammergut iarna; Peşterile de gfiiajţă din Dachstein; Vieaţa de strand a băilor de vară din Viena... •etc., etc. Asociaţia a căutat apoi să răspândească, filmele educative şi în •oraşele din provincie şi la sate. A or­ganizat seminarii şi conferinţe pentru propagarea învăţământului cinemato­grafic. Pentru susţinerea lui ştienţi-fică şi pentru propagarea lui în cadre •cât mai largi, a înfiinţat revista „Das Jugend und Volk") .

începând cu anul 1931 primăria Vienei a început o activitate prodi­gioasă în direcţia radiodifuziunei şco­lare. Pentru realizarea acestui lucru, oraşul trebuia să facă investiţii mai mari; trebuiau instalaţii speciale şi a-menajarea şcolilor cu aparate de re­cepţie. In anul 1932 au fost 64 de

transmisiuni şcolare pe care le-au a-scultat 1233 clase cu 40.224 de şco­lari. Unele şcoli aveau chiar aparate de recepţiune construite de elevi sub conducerea dascălilor, altele au obţi­nut aparate puse la dispoziţia lor de către diferitele firme. Stadtschulratul a lansat apoi un chestionar către toa­te şcolile care recepţionează, cu scopul de a studia întreaga problemă a radio­difuziunei şcolare. In acest chestionar erau întrebări cu privire la şcoala, clasa care a recepţionat şi data re­cepţiei; tipul aparatului de recepţie; întrebări cu privire la atitudinea ele­vilor şi observaţiile profesorilor; în­trebări cu privire la felul cum s'ar putea încadra o transmisiune în pla­nul general al învăţământului. Ră­spunsurile şi concluziile acestei an­chete, Ministerul le-a publicat apoi în revista sa „Schulreform" din 1932.

In studiile noastre următoare, vom scrie despre alte câteva reforme şi inovaţii, despre „Pädagogisches Insti­tut" (un fel de academie pedagogică, sau un fel de şcoală normală supe­rioară) şi vom descrie amănunţit câ­teva din şcolile pe care le^am vizitat.

A . P A M P U - O S C A R J I A N U

Asistentul Laboratorului d e P e ­dologie şi P e d a g o g i e exper imen­

tală d in Cluj

A S I G U R A R E A U N E I FRECVENŢE ŞCOLARE BUNE, PRIN L E G Ă T U R A INTRE ŞCOALA PRIMARĂ Şl FAMILIE

Suntem la începutul anului şcolar. Şcoaiele primare şi-au deschis larg porţiile pentru a primi pe micii copi­laşi, cari cu paşi grăbiţi se îndreaptă «pré şcoală. Nu ştim care e cauza principală, de în fiecare an frecvenţa şcolară este din ce în ce mai slabă.

„Câteva şute de mii de copii, în fie •care an, nici nu calcă pragul şcolii. U n nor gros de analfabetism apasă

vetrele noastre de lumină, unde gân­dul românesc făureşte valori fără ve­stejire. Nu putem îngădui să se mai prelungească această stare care creşte» sub ochii noştri, pe unii cu mai pu­ţine mijloace să răzbească în vieaţa. învăţătorii sunt crugaţi să-şi încor­deze toată priceperea şi toate puterile, pentru-ca şcoala lor să fie mai plină decât oricând". Acestea sunt cuvinte-

le pline de îngrijorare pe cari le-a rostit M Ministru al Instrucţiunii Publice, Dimitrie Guşti, într'o confe­rinţă ţinută la radio.

Privind frecvenţa şcolară, în dife­ritele judeţe din ţară, publicată în a-nuarul lucrat cu multă scrupolozita-te de On. Minister al Instrucţiunii Publice; un fior te cuprinde când vezi că în câte un judeţ abia dacă se atin­ge 30 Ia sută din numărul celor ce trebue să frecventeze şcoala.

Frecvenţa şcolară e una din cele mai grele probleme de rezolvat. Majo­ritatea învăţătorilor cred că pentru a avea o frecvenţă şcolară treimie să re­curgem la măsurile dictate de lege prin executarea amenzilor şcolare. Este adevărat că şi acesta este un mijloc, dar cred că poate fi socotit ul­timul. Aplicarea amenzilor şcolare de multe ori rupe legatara între şcoală şi familie şi naşte atâtea, duşmănii între învăţători şi părinţii eleiviloir.

Pentru a ne asigura ö frecvenţă şcolară regulată, învăţătorul va căuta mai întâi de toate să caute mijlocul pentru a-şi asigura iubirea elevilor, cari să alerge la el ca la un adevărat părinte.

Să caute ca în timpul recreaţiei de ' zece minute, anumiţi elevi instruiţi să se ducă la casele elevilor cari lipsesc şi să afle moitivul absentăm şi chiar să cheme pe unul din părinţi la şcoa­lă. Cu câtă dragoste nu aleargă pă­rinţii elevilor la şcoală când văd că învăţătorul îi apreciază şi am obser­vat că şi acei părinţi cari din anumi­te motive au fost ostili şcoalei, şi-au trimis copiii la şcoală. Dacă nu au ve­nit la şcoală nici elevii şi nici părinţii lor, învăţătorul îşi va lua osteneala ca să cerceteze acasă pe părinţi şi să-i îndemne a-şi trimite copiii Ia şcoală.

Ţinerea de conferinţe publice înca­drate de un program artistic unde se vor produce elevii, deaisemenea s'a constatat a da frumoase rezultate în

ce priveşte frecvenţa şcolară. Ţinerea. regulată a orei de şezătoare a copilu­lui, precum şi citirea cărţilor din b i ­bliotecă ne-a arătat cu câta dragoste-cercetează elevii şcoala.

Cu ocazia inspecţiilor şcoalelor pri­mare şi având şi calitatea de secretar aî despărţământuiu judeţului Sibiu al Astrei, am cercetat cât se citesc căr­ţile din biblioteca şcolară, a adulţilor şi cele din biblioteca Astrei. Notez că. despărţământul central judeţean al Astrei din Sibiu, a înfiinţat în acest judeţ 75 biblioteci, având oa bibliote­cari tot învăţători. învăţătorii dând cărţi de citit elevilor, aceştia ducându-se acasă au citit sau povestit părinţi­lor, iar aceştia au trecut în urmă e i înşişi la şcoală, pentru a cere cărţi.

Astfel prin citirea cărţilor din bi­bliotecă, am contribuit la o apropiere între părinţi şi învăţători, şi am asi­gurat şi o mai bună frecvenţă şcola­ră. Tot prin concursul deap. jud. Si­biu al Astrei s'au» înfiinţat în acest judeţ 25 coruri .mixte în 4 voci, con ­duse tot de învăţători şi unde iau parte părinţi ai elevilor, cimentându-se şi în acest fel o legătură strânsă între învăţător şi părinţi, contribuind Ia o mai bună frecventare a elevilor.

Experienţa a dat totdeauna f r u ­moase rezultate din toate punctele de vedere. învăţătorul va observa frec­venţa din două puncte de vedere şi anume: economic şi sufletesc. In ce-priveşte pe cel dintâi, luând contact cu părinţii elevilor, va miai lăsa din când în când elevii pentru a ajuta părinţilor la munca câmpului iară a suferi frecvenţa, iar în ce priveşte al. doilea va căuta să observe pe acei elevi, cari fie de teama de pedeapsă, sau din cauza unei rele notări, absen­tează delà şcoală de multe ori cu şti­rea părinţilor, hoinărind in timpul de-şcoală.

„Omul sfinţeşte locul". — Cu cât învăţătorii vor ţine cont de cele amin­tite mai sus şi-şi vor îndeplini cu sfin—

tenie datoria în mijlocul poporului unde trăesc, suntem siguri că frecven­ta şcolară va fi mai regulată şi nu va fie nevoe de aplicarea amenzilor şco­lare. Să ne fie veşnic înainte cuvinte­le atât de potrivite pentru începutul anului şcolar ale Dlui Ministru al In­strucţiunii Publice D. Guşti. Cum e

învăţătorul, aşa e şcoala şi cum e şcoala, aşa e satul''' şi atunci vom du­ce pe calea cea bună şi destinele şcoa­lei şi pe cele ale satului.

L. D R A G O M I R

S. Rev izo r şcolar şi Secretar al Desp. jud. Sibiu al AsireL

LECŢII P R A C T I C E L A C L A S A I 2'. Exerciţii pregătitoare pentru citit

Subiectul lecţiei : Desfacerea propoziţiunilor în părţi.

Introducere. Eu ştiu că D-ra v'a dat cărţile! Şi mie îmi plac cărţile pentru copii şi totdeauna, când am timp, mă uit şi citesc din ele.

Aseară, tot răsfoind o cărticică, văd scris pe o faţă Boioşel. Despre cine sä fi fost vorba oare? Nu-i vine la nici unul în minte? Să vedeţi cum a-veţi să ştiţi numaidecât! Pe băieţelul meu, cum îl strigă D-ra înv. (Bubu). Acasă, când e bun şi , cuminte îi zi­cem Buibulel. Pe un băieţel din cl. I V îl cheamă Nelu. Gând îl alintăm, îi zicem Neluţu. Dar Botoşel, delà ce nume o fi? Voi ştiţi cine are bot? Spu­neţi câteva animale cu bot! Gum e botul câinelui? Câte odată şi copiii lungesc buzele de parcă au boi. Voi aţi făcut vreodată bot? Dar, când fac copiii bot? Şi cum zicem că e copilul care e supărat şi lungeşte buzele cât un bot? (botos). Şi dacă e mai mic şi vrem să-1 alintăm, atunci îi zicem Boiaşel. Şi dacă ar fi o fetiţă? (Bo-toşica).

Acum, ştiţi cine e Botoşel despre care am citit eu! Vreţi să vă poves­tesc şi vouă ce-am citit? (urmează povestirea).

Predarea. Cum sta Botoşel tocmai când veselia era mai mare? Botoşel sta bosumflat.

Să mai spuie un copil. Ge-aţi spus

voi despre Botoşel, cum se cheamă ? (prop.)

Să însemnăm prop, aceasta. S'o citim! Insemnaţi-o şi voi pe tăbliţe. Citiţi ce-aţi însemnat!

Acum ascultaţi cum spun eu prop, aceasta! (Se rostesc răspicat vorbele şi după pauze bine simţite de copii, odată cu rostirea fiecărei vorbe se ri­dică câte un deget.) Copiii fac la fel, individual şi în cor. Cum am spus prop, aceasta?, (rar de tot). Ce-am spus întâi? Ce-am spus a doua oară? Ge-am spus la urmă?

Spuneţi cu toţii, ce-am zis întâi? Eu. însemn pe tablă! Spuneţi mai departe,, oe-am zis?

Spuneţi ce-am zis la urmă? Citesc acum oe-am însemnat! Citesc copiii individual şi în cor. înseamnă şi ei pe tăbliţe şi citesc imediat ce-au în­semnat. Citesc de pe tablă în mod! sintetic.

De ce îl ocoleau toţi copiii pe Boto­şel? (fiindcă le strica jocul). Ce fă­cea dar Botoşel?

Boiaşel strica îoaie jocurile. • Cu prop, aceasta se procedează ca şi cu ceia dintâi. Când se rostesc vor­bele, se loveşte cu creionul în bancă (pt. tipurile auditive).

Predarea se încheie cu citirea în

cor — în mod. sintetic, a celor însem­nate pe tablă. (Copiii citesc numai ce arată şi cum arată înv.)

Asociere. Priviţi cu toţii la tablă! Din ce e făcută zicerea întâi? (din

părţi). Din ce e făcută zicerea: a doua? (tot

din părţi). Din oe sunt făcute amândouă zice­

rile? (din părţi). Generalizare. Toate zicerile noastre

suni făcute din părţi. Din ce sunt fă­cute zicerile?

Repetă 2, 3 copii. Din câte părţi e făcută zicerea I? Dar a Il-a?

Aplicare. Când zic eu Botoşel plân­ge, ce-am spus? Cine poate s'o des­facă în părţi.

Câte părţi 'are prop, aceasta? Care e partea I? Care e partea a Il-a? Ve­deţi, prop, aceasta are numai două părţi. Faceţi şi voi o prop, din două părţi!

(Alta, din trei p&rtţi. Acum să faceţi în glând o prop, şi

eă spuneţi numai o parte din ea. Spun cât miai mulţi copii.

Acasă să faceţi 2 prop.: una din două părţi şi una din trei părţi şi să le însemnaţi pe tăbliţe aişa cum aţi în­văţat azà.

Să văd, ţineţi toţi mintie cenaţi în-Măţait?

Din ce sunt făcute prop.? Când vreţi ®ă desfaceţi prop. în

părţi, cum o spuneţi? (ratr de tot). Şi ca să ştiţi câte părţi are, ce faceţi? (Le numărăm.) Şi ca să nu greşiţi la numărat, cum faceţi? (numărăm pe Idegete). Şi cum mai puteţi face încă? (însemnăm câte o linie mică pe tăbli­ţă.) Aşa să faceţi şi acasă copii!

Pauză. Cântec cu mişcări. \N. B. Fiind cea dintâi lecţie de acest

fel, nu li se dă copiilor noţiunea de vorbe.

In primele lecţii, să alegem prop, făcute din vorbe cât mai concrete. Pre­poziţiile, verbul este Şi alte vorbe de

legătură să apară numai către sfâr­şitul exerciţiilor de acest fel.

La însemnarea prop, şi vorbelor să se întrebuinţeze cretă colorată, atât pentru plăcerea copiilor căi isi pentru 6a să cunoască mai bine culorile. La însemnarea vorbelor, să se ţină soco­teală de lungimea lor şi distanţa din-tire vorbe să fie cât mai mare.

11. Exerciţii pregătitoare pentru scrieri.

Predare. Ce ziceţi, copii, n'aţi vrea. să şi desenăm pe Botoşel? I I desenez eu întâi! Voi priviţi la mâna mea. I I fac mare ca să-1 vedeţi bine toţi.

Vă place chipul lui Botoşel? Dacă chipul lui Botoşel nu-i frumos, de ce-am vrut eu atunci să vi4 desenez? Da! Ca să nu mai faceţi niciodată bot!

iGa să nu uitaţi cum vă stă de bine atunci când faceţi bot, să desenaţi şi voi chipul lui Botoşel.

iSă arate cineva faţa lui Botoşel! Altcineva să arate ochii! Nasul unde l-am desenat? Cine vrea să-1 arate? Dar de oe-i zicem Botoşel? Să arate cineva, botul!

(Să mai arate cineva faţa! Acum toţi — cu degetul — arătaţi aşa cum arăt eu la tablă! încă odată! Cum e faţa lui Botoşel? (rotundă). Cu ce sea­mănă? (cu un ou).

Priviţi încă odată — la mine — oum fac eu faţa lui Botoşel.

Luaţi condeiul în mână! Arătaţi cum trebue să stiiafi când desenaţi! Faceţi şi voi — la mijlocul tăbliţei — şi cât mai mare faţa lui Botoşel.

Ce trebue să desenaţi acum? (ochii) Unde trebue să desenăm ochii? Pr i ­viţi cum îi fac! Faceţi şi voi!

Se procedează la. fel pentru părţile rămase.

Se cercetează desenele şi se fac ob­servaţii binevoitoare.

Cu ce fel de linii am desenat chipul lui Botoşel? (rotunde).

'Aplicarea. Uitaţi-vă, eu fac încă-

<odată chipul lui Botoşel. (iac chipul iiinui copil vesel).

Copiii îl recunosc şi fac haiz. Cât de lune vă stă când sunteţi veseli!

Până fac lecţie cu clasa I I , voi fa­ceţi încă odată chipul lui Botoşel çi alături chipul vostru ide mai înainte. JGU ce fel de linii se desenează şi chi­pul copilului vesel? (tot cu linii ro-4unde).

Uitaţi-vă kt tablă şi desenaţi cât mai î r u m o s !

Iii. Alt exerciţiu pregătitor pentru sserier«.

Copii, a m văzut ieri că vă place .mult să desenaţi! Dar eu ştiu că vă •place mutó şi să va jucaţi.

€ând eram şi eu mică ca voi, mă jucam aşa: (li se explică copiilor jo--cul şi se arată în acelaşi timp).

(Cai să şuţi voi bine cum se vedea jpe perete, când mă jucam seara •— •aşa cum v 'am arătat — am să vă de-isenez pe tablă.

Ce se vedea pe perete, copii? (o pi-tfiică). Cum trebuie să stea pisica, ca .s'o vedem aşa'? (cu spatele către noi) .

Să vie un copil să amate Itrupul pi­sicii!

Să arate cineva capul! Cât e de ma­ce capul pisicii? Acesteia ce sunt, co-ipii? (urechile). Câte urech i are pisi-*ca? Să arate cineva coada pisicii! Alt *copil să arate picioarele! De ce nu se «văd? Câte picioare are pisica?

Acum s'o desenaţi şi voi! Cu mine codată!

Arătaţi cu toţii trupul pisicii — aşa cum îl arăt eu la tablă. încă oda­tă arătaţi, dar cu degetul pe baneăî Gum e trupul pisicii? Cu ce seamănă; trupul pisicii când stă aşa cu spatele spre noi? (cu un ou), uitaţi-vă lai mi­ne cum îl fac!

Luaţi condeiele în mână! Aveţi gri­jă cum trebue să staţi şi desenaţi şi voi trupul pisicii! Ce trebue să-i mai facem? (capul). Unde să-1 desenez? (sus). Uitaţi-vă cum îl fac.

Arătaţi cu toţii cum e capul pisicii! I I desemnez eu. Şi voi! Priviţi acum; cum fac urechile! Faceţi-le şi voi! Ca să fie gata desenul, ce trebue să mai facem? Priviţi îa mân» mea, cânS fac coada! Desenaţi şi voi coada- A l dar am uitat să-i facem ochii! (nu se văd).

Cercetarea desenelor copiilor. Apre­cieri, încurajări, observaţii blânde cu privire la forma şi mărimea desenu­lui şi a diferitelor părţi.

Aplicare. Eu mai desenez odaltă pi­sica şi voi uitaţi-vă bine la mâna mea ca s'o puteţi desena bin© de tot.

Se desenează o pisică adunată ghem, cu faţa către copii. Copiii recu­nosc şi arată diferitele părţi ale dese­nului, apoi fac singuri ;— privind la tablă — ambele desene în timp ce se lucrează eu altă clasă.

N. B. Chipurile pisicii şi ah copilu­lui supărat şi vesel se găsesc în abece­darul — édifia colorată — a dlui pro­fesor 1. Nisipeanu.

A N A C. I E N C I C A

PAGINA MEDICALA PARALIZIA INFANTILĂ. — Conside-

"srăm pe învăţători, mai ales pe cei delà sate, auxiliari foarte buni ai medicului de

-ciircumscripţie, şi suntem de părere că "trebue cât mai bine pregătiţi în direcţia staceasta.

Această pregătire tretoue începută încă pe băncile şcoalei normate, prin studii

mai mult practice şi temeinice asupra alcătuiri: şi funcţionării tmipului ome­nesc, asupra màcrofoiâor dăumători sănă­tăţii, asupra felului cum ne îmbolnăvim, mai ales copiii de şcoală, şi mai presus de toate, asupra mijloacelor ce iii 1» pune azi ştiinţa la îndemână pentru aparare« sănătăţii individuale şi colective.

* ) In momentul de faţă î n oraşul St. L o u i s sunt 200 cazuri.

ra l iz i i le care pot interesa unul sau toate membrele.

Boala are predilecţie pentru muşehii i delà rădăc ina membrelor .

Un i i muşchi r ă m â n atrofiaţi, membre l e se di formează (picior strâmb, etc.).

îna in te de a apare paral izia , se r e m a r ­că uneori durerii. Boa la ia uneori înfăţ i­şări de meningi tă , de gr ipă fo rmă g r a v ă , sau de para l iz i i ascendente repezi, înce­pând cu membrele inferioare şi a jungând, la creier.

Despre tratament cred că trebue să vă. spun în rezumat următoarele :

1. La începutul boalei, adică în primeie.-2—4 zile, injecţii de ser Petit, de ser de-convalescent de paralizie infantilă. P u r x ţ i i în şira spinării , injecţia cu u ro t ropmă». in j . cu lapte (1—5 cmc.) în muşchi. Dez— infecţia r iguroasă a nasului, gur i i şi g â ­tului.

Repaus în pat. Al imenta ţ ie : lapte, cea ­iuri , supe de legume, compoturi, l imo-năzi, zeamă de dulceaţă Băi de 31"—35° scurte (5—ö minute) . Aspir ină, antipirină,. p i ramidan (doze mici , repetate) , gh ia ţ ă sau comprese foarte reci pe cap. In caz-, de constipaţie, clisme. Bun înţeles în ca­zurile grave , se v a avea în vedere să se-tonifice in ima cu injecţii de oleu camfo-rat, etc.

Se face şi radioterapie pe şira spinării , electricitate, d ia termie, bă i sărate calde,, masaj , băi de soare.

Este delà sine înţeles că un dascăl n u se v a apuca să facă tratament. Aceasta-i-treaba medicului . Dar e bine să vă daţi: seama ce t ratament încărcat pretinde a-ceastă g rozavă boală.

Găsesc insă absolut necesar sä cunoa­şteţi semnele boalei pentru ca să puteţi: comunica la t imp medicului şi să luaţi: măsur i de izolare. Fdlosofia ig ienei ade­vărate, moderne, este să previ i boala; Pent ru aceasta sunt obligat a vă învăţa­ta ce constă trutamentuî preventiv, ad ică mijloacele de profilaxie, de apărare con­tra boalei.

In cazuri de epidemii mari , e necesair

Prinţ i ' 'o pagină de gazetă sau de re­vistă (cum lăudabil fac directcriii acestei publicaţiusni), p r in broşuri scrise clar şi p e înţeles, p r in planşe colorate, exact în ­tocmite, p r in muzee ambulante, pr in fi l­m e sau diapozi t ive, p r in conferinţe scurte, prin afişe sau şezători, neîncetat trebue să-şi completeze toţi dascăl i i cunoştinţele lor medico-igiieniice. N e g r ă i t de m a r e e rolul învăţătoarelor! Ele ar contribui foar te mul t ia scăderea prea durerosului procent de morta l i ta te infanti lă l a noi în ţară, dând sfaturile necesare mamelor delà sate.

Ce păcat str igător la cer e să stai ou mani l e încrucişate, să stai mut şi cu ure­chile înfundate, când printr 'o prea mică sforţare poţi deveni foarte folositor a-proapelui tău şi neamului!

Da, atunci învăţător i i vor fi apostoli adevăra ţ i !

Şi pentru că noi în p rogramul nostru de activitate avem şi punctul: luminarea în acest domeniu a dascăl imii , vă voiu vo rb i az i despre Paralizia infantilă, boa­lă , despre care citiţi în ziare, că face vic­t ime în lumea copilaşilor noştri.

Microbul bcalei nu se cunoaşte încă precis. Boala apare suib formă de epide­m i i , uneori înfricoşătoare, m a i ales în Statele Uni te a le A m e r i c i i * ) . A p a r e cu deosebire în anot impur i le calde. I n l inii generale atacă p r ima copilărie, dar câte­odată loveşte şi în adolescenţi. Boala e m a i furioasă când apare sub formă de epidemie, decât sporadic.

Morta l i ta tea ce o dă poate să se ridice până la 30%. Boala nu recidivează. In­cubaţia: 1—4 zile, deci foarte scurtă.

Pa ra l i z i a infantilă se arată astfel: Fe ­bră mare (până la 40 grade) , dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, vărsă tur i uneori ; câteodată guturai şi dureri în gâ t .

A doua sau a patra zi după ce dispare febra, în cele ma i mul te cazuri, apar pa-

-•să se închidă şcolile, teatrele, c inemato-jgrafe le

Bolnavul v a fi izolat 10 săptămâni. Cei -cari au venit în contact cu bolnavi v o r Ji ţinuţd sub supraveghere zece zile.

N u au voie să v ină la şcoală, cei cari «a,u în fami l ie cazuri de paral iz ie infan­t i l ă , t imp de 3 luni. Se va face dezinfec-4 i a nasului z i ln ic cu: vasel ină men tăiată 4),2—1%, cu Mistől sau ou unsoare cu Efetonin.

Se va evi ta scobitul in nas, obiceiu urît şi foarte periculos.

Dezinfecţia guri i , circa de 10 ori pe zi, j g a r g a r ă cu:

Rp . Iod pur 0.1 Iodură de Potas iu q. s. ad. sol.

A p ă 10 gr. (Reţeta se face numai la farmacie.) Se toarnă patru picături într 'un pahar

cu apă căldicică. Foar te des se vor spăla mâin i le cu apă

caldă şi săpun. In cazuri de epidemii mar i SP recoman­

dă la birou, fabrici şi ateliere, portul -u-nei măşti -speciale. Scoliile vor fi închise în tot t impul e p i d e m i e i Casa unde a ză­cut bolnavul v a fi dezinfectată.

D R . OD. A P O S T O L . NOTĂ: R u g ă m pe citi torii revistei noa­

stre să ne indice, ce anume probleme de medicină, de medicină socială, de medi ­cină şcolară sau ig ienă îi interesează i n pr imul rând.

Pagina literară

IONEL ŞI CELE TREI C A P R E

Acum uitaţii A fost odată uin băiat cu numele Io-

«aiel, care avea trei capre. Gât era ziua «de lungă, caprele săreau şi ţopăiau şi se urcau pe culmea unui deluşor, dar în fiecare seară Ionel venea să le prin­dă şi să le gonească acasă. Intr'o sea­ră, caprele sărind nebunatec din •drum peste un gard, au intrat într'o grădină cu napi şi, încercând din răs­puteri, Ionel nu putu să le mai scoată. "Caprele rămaseră acolo.

Băiatul se aşeză pe marginea po­vârnişului şi plânse şi plânse. Pe

•când stătea acolo, deodată sosi un ie­pure.

„De ce plângi?" întrebă iepurele. „Plâng, fiindcă nu pot să scot ca­

prele din grădina cu napi", răspunse Ionel.

„Eu voiu scoate caprele din grădi­na cu napi", răspunse iepurele.

Iepurele începu să încerce în fel şi chip să scoată caprele, dar ele nu voiau să iasă. Atunci iepurele se aşe­za jos lângă Ionel şi începu şi el să

"plângă. Deodată, sosi cumătră vulpe.

„De ce plângi?" întrebă vulpea. „Plâng, fiindcă băiatul plânge", zi­

se iepurele „şi băiatul plânge fiindcă nu poate să scoată caprele din grădi­na cu napi".

„Voiu scoate eu caprele din grădi­na ou napi", spuse cumătră vulpe.

Vulpea încercă în toate chipurile să le scoală, dar caprele nu vrură nici cum. Atunci vulpea se aşeză lângă Io­nel şi iepure, şi începură să plângă toţi trei. După puţin timp, iaită-1 şi pe lup.

„De ce plângi?" întrebă lupul. „Plâng fiindcă plânge iepurele",

răspunse vulpea „şi iepurele plânge fiindcă băiatul nu poate să scoată ca­prele din grădinlai cu napi."

„Le voiu scoate eu", răspunse lu­pul. Şi încercă, încercă, încercă, dar caprele nu vrură să părăsească gră­dina cu napi. Lupul se aşeză şi ei lân­gă Ionel, lângă iepure şi vulpe, şi în­cepu şi el să plângă. Numai decât sosi o mică albină de peste deal şi î i zări. pe toţi şezând şi plângând ca

după un mort: „Boo-flioo. Boo-hoo. Boo-hoo".

„De ce plângi?" zise albimţa către lup.

„Plâng, fiindcă plânge cumătră vulpe, şi vulpea plânge fiindcă plânge iepurele, şi iepurele plânge fiindcă nu poate să scoată caprele din grădina cu napi".

„Bine faceţi că staţi acolo şi plân­geţi după ele", zise albina. Eu voiu scoate caprele din grădina cu napi". Atunci preaputernicul lup, preaputer-nica vulpe, preaputernicul iepure,

preaputernicul băieţaş, toţi ee oprirăs o clipă din bocet ca să-şi bată joc de* mititica albină.

„Intr'adevăr, vei scoate chiar tu ca­prele din grădina cu napi, .când nai-n'am isbutit? Ha, ha, ha şi ho, ho, ho!?' Caraghioasă creatură mică!"

Dar albiniţa sbură în grădina cu napi şi intră în urechea unei capre-şi, detabiai zise „bâzz-z-z, bâzz-z-z. bâzz-z-z", şi cât ai clipi din ochi, c a ­prele o tuliră din grădină.

Traducere dîn englezeşte de E U G E N I A M U R E Ş A N l T

POVESTEA U N U I U R I A Ş

A fost odată un uriaş groaznic, ca­re locuia într'un palat nemaipomenit de mare, zidit drept în mijlocul unei văi. Fiecare om trebuia să treacă pe lângă el, când mergea la palatul îm­păratului oare locuia tocmai în fundul văii. Oamenii aveau o frică grozavă de uriaş şi când treceau pe lângă el, fugiau cât îi ţineau picioarele. Când se uitau înapoi, din fugă, puteau să vază uriaşul cum şedea pe zidul caste­lului său. EI striga aitât de înfiorător, că oamenii o luau la goană cât puteau de tere. Capul uriaşului era ca o bu­tié, cu ochi mari, negri şi adânci şi cu gene stufoase. Şi când îşi deschi­dea gura, se zicea că era plină cu dinţi aşa de lungi, că nu mai puteai vedea nimic de ei.

împăratul vroia să se scape de u-riaş şi de aceea, trimise nişte oameni de-ai săi ca să-1 gonească şi să-i dă­râme castelul. Dar uriaşul urlă la ei atât .die sălbatec, încât credeai că-i ies dinţii din gură, iar oamenii toţi se în­toarseră înapoi şi spuseră că nu s'au mai luptat niciodată cu o astfel de creatură îngrozitoare.

Atunci Roger, fiul împăratului, în­calecă pe calul său negru, Hurican, se îndreptă spre palaltul uriaşului şi forţă uşa cu mănuşa sa de fier. De

odată uşa se deschise şi uriaşul apă­rând, apucă pe Roger într'o mână şî" pe mlatrele cad mefgrufen cealaltă' şi le fre­că capetele laolaltă în aşa fel că le făcu toarte mici. Apoi îi rostogoli pes­te zid, în ©radina lui. Fiul îm­păratului şi calul său se târîră spre-o gaură din grădina împrejmuită şr amândoi fugiră acasă: Roger pe ocale şi Hurican pe alta şi nici unul nu spu­se împăratului despre celălalt unde8

a fost, şi nici oe-a făcut uriaşul cu ei. Odată împăratul trimise nişte oa­

meni cu tunuri să dărâme zidurile de­là castelul uriaşului. Dar uriaşul şe­dea pe ziduri şi prindea 'ghiulelele tu­nurilor în mână şi le arunca înapoi la tunuri, încât rupea roţile tunurilor de> înspăimânta pe toţi oamenii. Gând u— riaşul arunca ghiulelele, toate fere­strele delà palatul împăratului se spărgeau, încât; împărăteasa si prin­cipesele mergeau jos în pivniţă şi se-ascundeau printre lăzile cu zaihăr, iar-urechile şi-le a'stupau cu bumbac pâ­nă ce sgomotul asurzitor încetai

Orice încercaseră oamenii împăratu­lui să facă uriaşului. în zadar. In ul­timul timp nici unul nu mai vroia sa meargă în vale pe lângă castelul uria­şului, şi nici unul nu mai vroia eă se* uite la el de nicăiri, deoarece când' u-

riaşul urla la ei, toţi cădeau la pă­mânt înspăimântaţi, iar dinţii uriar şului erau gatia-gata să cadă din gură; şi când uriaşul urla, nici unul n'ar fi vrut să-1 auză.

împăratul şi toţi oamenii lui se a-scundeau în pivniţa castelului cu îm­părăteasă şi principese, şi-şi astupau urechile cu bumbac, iar uriaşul urla cât îl ţinea gura. La curtea împăra­tului era un băiat mic cu numele Pe­nirvial, care îngrijeai de calul negru Hurican, şi oare nu aivea teamă de ni­mic, fiindcă era un copil mic. Băieţa­şul spuse că vrea să meargă afară să vaiză uriaşul şi să-i spună să (plece de acolo. Oamenii înspăimântaţi i-au zis să nu facă una ca asta. Penirvial îşi luă pălăria, îşi umplu buzunarele cu bile de marmură, îşi luă smeul de hâr­tie şi merse jos îa vale spre castelul u-riaşului. Uriaşul şedea pe 'zid şi se uita la el, dar băieţaşului nu-i era fri­că, astfel că făcu pe uriaş să nu mai strige.

Penirvial ciocăni la u/şa uriaşului. Acesta deschise uşa şi începu să se uite la băieţaş.

„Mă rog, domnule uriaş, pot să in­tru înăuntru?" zise Penirvial. Uriaşul deschise uşa, iar băieţaşul începu să meargă prin castel, uitându-se la toa­te lucrurile. Era o odaie plină cu oasie de peşti, dar uriaşului îi fu ruşine, şi nu vru să lase pe băieţaş să se uite la ele. Când Penirvial nu se uită, deoda­tă uriaşul sdhimbă odaia şi o făcu mică, aşa încât odaia oare întâi fusese plină cu oase de peşfti, acum era o cu­tie cu jucării de paie. Elefantul cel mare acum era o sitmplă jucărie, pe care băieţaşul o luă în mână şi îi mângâia micii lui colţi şi făcu un nod în trompa lui. Şi orice ar fi putut să înspăimânte pe micul băiat, uriaşul prefăcea în mic şi drăgălaş. Şi, una după alta;, uriaşul micşora şi micşora, încât la urmă îşi luă obrazul său po­cit cu dinţi lungi şi gene stufoase şi le

aruncă la pământ aooperindu-le cu o> blană de lup. Apoi se aşeză pfe blana de lup, pe duşumea lângă băieţel, şi începură să se jolace cu cutia cu jucă­rii de paie, care odinioară fusese o> odaie plină cu oase de peşti. Uriaşul,, nici odată nu fusese el însuşi un băiat, iar jocul de-a paiele, era singurul pe care-1 cunoştea. Elefantul pe oaire-1 fă­cuse mic, căzuse jos lângă ei.

Apoi se jucară cu fiecare lucru, pre­făcut mic şi nu mai rămăsese decât o» odaie pentru jocul lor.

Sus în palat, când uriaşul încetă din. răcneiti, oamenii împăratului se uitară afară şi nu miai văzură castelul uria­şului. Atunci Roger, fiul împăratului chemă pe Penirvial. Bar negăsindu-1, îşi luă singur calul negru, Hurican, şi merse până la. locul unde fusese caste­lul uriaşului.

Când veni înapoi, spuse împăratu­lui că uriaşul şî castelul său nu mai sunt.

In locul unde fusese castelul nu mai era decât un cort de scânduri pe lân­gă şirul de stejari, şi în cort nu erau decât doi băieţi cari se jucau, iar ală­turi de ei, un elefant de zahăr.

Atât mai rămăsese pentrucă groaz­nicul uriaş fusese dintre acei uriaşi cari fac oamenilor numai ceea ce oa­menii le fac lor.

Azi nu mai sunt astfel de uriaşi. Traducere din englezeşte

de E U G E N I A M U R E Ş A N U

NOTĂ: Aproape în fiecare n u m ă r a l revistei „Satul şi Şcoala" ( A n I şi I I . ) a m avut şi câte o pagină literară, unde au apărut bucăţi datorite scriitorilor noştri şi străini, p r in care descriau vieaţa învă ­ţători lor .

I n anul" acesta v o m publica î n această pagină bucăţi destinate capiilor. Cele din numărul acesta sunt traduse de o har­nică şi talentată învăţă toare . (C. I.)

L I T E R A T U R A MONOGRAFICĂ A SATELOR NOASTEE SI PROBLEMELE Vis L E G Ă T U R Ă CU STUDIUL SATULUI

ROMÂNESC. MOMENTE PRINCIPALE.

Este aşa de firesc studiul satului, încât, ne pare curios cum de a apă­rut aşa de târziu. Abea la sfârşitul sec. al XIX-lea (1892) apar la noi primele începuturi1): acest lucru este de ajuns spre a ne da seama, cât de necunoscut trebue să fie satul românesc.

Intr'adevăr, interesul a lipsit. Pătura rurală — putem spune fără grije: neamul românesc în fiinţa, sa intimă — este necunoscut lumii noa­stre culte până astăzi. Interesul se deşteaptă mai devreme, cu mult mai devreme, pentru trecui; şi s'a menţinut acest punct de vedere, până astăzi chiar în tratarea monografic-sătească. Aşa încât, pe drept cuvânt s'a putut spune că, cultura românească are ca axă de susţinere studiul trecutului. Acest curent istorisi a născut o prejudecată: şi anume că un sat lipsii de documente nu poate fi studiai. Eroare cu atât mai gravă, cu cât o mare parte, cele mai multe din satele noastre sunt lipsite de amintiri documen­tare 2). Cu alte cuvinte., şi astăzi, şi în domeniul monografic sătesc, ne men­ţinem în linia trecutului. Celelalte aspecte de viaţă ale satului studiat, când erau arătate, erau redate într'o lumină inegală — dacă nu, ide cele mai multe ori nici nu figurau, rămânând la o icoană palidă pe care o aruncau cele câteva date, mai mult sau mai puţin bine prinse. Dincolo de aceste amintiri istorice, referitoare la trecutul satului, se pierdea însăşi indivi­dualitatea satului aşa zicând; un anacronism, fiindcă se caută să se arate ceeace a fost, iar ceeace este rămâne în întuneric. Nu se surprinde proce­sul de viaţă al satului ca fiinţă organică; ceeace Francezul numeşte „des faits naissants1', „le fait vivant" 3) trece neobservat. Unul din marile de­fecte în cercetările noastre monografice, este deci şi acesta. II vom arăta ori de câte ori vom avea, prilej. Şi, dacă se mai stârneşte şi astăzi asupra acestui punct de vedere greşit, se stărueişte mai mult în virtutea inerţiei.

începuturi

In 1892 se tipăreşte Ia noi Monografia Comunei Ilm Mare*). E inte­resant să se vadă delà început, cum îşi motivează autorul pasul acesta îusemnat de noi, şi in ce constă vederile sale asupra acestei monografii. Autorul aminteşte mai întâi de Pavel Galanu care pe la 1863 a scris mo-

1 ) Atenţ iunea s'a f ixat mai întâi asupra regiuni lor mar i (Descripţio Moldá­viáé — 1715. Istoria Banatului Timişan în tocmită de abatele Griselini încă din 1780, cu întinse îoeursiumi in vieaţa de toate zilele a locuitorilor.

2 ) "Fireşte, sunt şi excepţii , avem sate bogate în documente. Satele noastre însă f i ind mai vechi decât domnia, .anterioare, n'au fost întărite ipe locul lor. Unele s'..iu strecurat pr in t imp i fără gâlceava de proprietate, iar altele au un trecut remarcabi l tocmai pentru lupta aceasta pentru proprietate şi dreptul de proprietate. I i va fi cu atât m a i uşor monograf is tului să reconstruiască deda în­ceput şi mai complect satul existent în t imp. O mare parte a satelor din Ardea l fac parte .dintre acestea (cf. N. Drăgan. Toponomie şi istorie. Cluj, 1928).

3 ) cf. Arnold van Gennep. L e Folk lore . Par i s , 1924, p. 36 şi î n general cap. I I I . pr iv i tor la metodă.

4 ) de V . Gr. Borrjovanu. publicată în Revista Novă (1892), p. 341—349.

nografia aceleiaşi comune rămasă în manuscris"). Acest înaintaş monogra-fist al satului său, spune V. G. Borgovanu, ar trebui să găsească în fie­care cătun românesc „imitatori". ..[Atunci, numai se va putea alcătui o adevărată istorie naţională a ţinutului locuit de români, atunci istoricii noştrii cei .învăţaţi, nu vor mai aveai nevoe. sau să-şi ia refugiul la isvoare streine, care de obiceiu n'au însemnat decât defectele poporului român, iair faptele cele vrednice, ori le retac, ori le pun la socoteala lor, sau să -alcătuiască istoria din ipoteze".

Este clar că delà primele începuturi ne întâlnim cu o justificare isto­rică în acţiunea noastră monografică. Acest impuls naţional în alcătuirea de monografii săteşti, avea să antreneze la lucru mai, ales pe preoţi şi pe /învăţători. „A voastră este datoria şi la vreme a noastră va fi şi lauda a i i adevăraţii şi merituoşi istoriografi ai poporului românesc" ) .

•De atunci p â n ă astăzi învăţătorii ş i preoţii sunt aceia oari au desvol-*tat pe acest tărâm de activitate munca cea mai asiduă. Ca un răsunet al acestor timpuri, mai târziu, un preot, monograf ist al satului său, lucrează în această direcţie ca să se ştie „cât de puţin despre ţinut — în caire este istoria comunelor noastre". Şi el mărturiseşte şi găseşte cu oale de a tface propagandă pentru o astfel de acţiune. Crede că o „datorinţă sfântă zace pe umerii noştri ai tuturora să scriem monografiile comunelor noastre", cari „din lipsă de date, cei de acum 100 de 'ani, spune el. de ar fi scris pe liârtie nu ceva fapte şi documente, ci numai tradiţiile şi cunoştinţele ime­diate de pe atunci" — şi sarcina 'studiului său, acum, ar fi fost mai T i ş u r a t ă ' ) .

Atmosfera este prielnică. Ne vin de pretutindeni suggestii, îndemnuri. ~In acest timp, tot în Ardeal, un grup de tineri din Sibiu 8), au hotărât să publice ciliar un concurs cu premii pentru monografiile economice cele mai bune din judeţul Sibiu. Concursul este publicat în Tribuna") şi Foaea Poporului™). 'Cu această ocazie s'au prezentat la premiu monografiile

•'economice a 13 comune din judeţul Sibiu, dintre cari două au şi fost pre­miate şi tipărite. Una este Monografia Comunei Orlat11 premiată cu pre­miul I de 25 do coroane, iar a doua este Monografia economică culturală

5 ) Afa ră de monograf ia manuscris a lui Galan ni se mai dau şi alte mono-rgrafii rămase in manuscris cari se .socotesc printre pr imele . In cazul de fată e vorba de monograf ia comunei Z(tr,ra (cf. V. Sotropa. Tă ta r i i .în valea Rodnei . Anuar . Inst, de 1st. Nat- I I I . (1926) p. 258 şi N. Uragan op. c. p. 17); l a aceasta „ M o n o g r a f i i l e manuscrise ale comunei Z a g r a de Chitul şi Macedón -Maniai. Acea ­sta din urmă, din auzite, se află în sat şi după cum se observă, sunt consultate in manuscris.

") V. Gr. Borgovan (op. c. p . 348—349). ., ' ) cf. Ştefan Buzilă, Monogra f i a Comunei Sâniosif sau Poiana . Bis t r i ţ a \WW). Cu această ocazie Ştefan Buzi lă ţine să arate că pentru Ardeal , tocă de p r i n anii 1840, ba chiar .şi mai înainte, . .vicarii noştrii au dat repeţite porunci preoţ i lor să jscrio istoria satelor". Iată deci p r imele începuturi pentru Ardea l , la cari s'au adăugat şi altele, aşa încât aceste part i să fie m a i bine reprezentate din acest punct de vedere faţă de alte păr ţ i din ţara noastră.

* ) Anume , T. L . Albin i , Eremie Borcia, L i v i u Brote. I I . Banciu, S. Doleanu, I l i é Dopp, A . Bordea, I . Grecu, G. M o l d o v a « , I . Mola , I . l íussu—Şirianu I . Stoica, Vic t . Tordăşianu, E. Verza r iu şi I . Ursu d in Marg ine .

" ) N r . 131 d in 1894. 1 0 ) N r . 40 d in 1894. " ) do Romul Sirrm. Ret ipăr i tă din Foaia Poporului ( I I I . N r . 32) Sibiu 1895.

Tust. T i p . T . L . Alb in i .

« comunei Gura Râului, premiată cu premiul al doilea (de 15 coroiane 1 2)-Pentru acest timp iniţiativa grupului de tineri din Sibiu, este lăudabilă^ nu numai pentrucă stimulează cercetări monografice săteşti, ci, pentrucă. ei cer ca studiul satului în judeţul Sibiu să fie făcut din punct de vederer-economic. Cu toate acestea, după cum vom avea prilejul să arătăm, şi aici: ca şi în alte direcţii de cercetare sătească, studiul satului nu poate fi lipsit de acele aspecte ipe cari le numim etnografice, şi cari în aceste studii, ori-cari ar fi părerea delà început, se îmlbie delà sine. In acest moment, anti­cipăm de pe acum, suntem deodată în fa;ţa unor puncte de vedere diferite-ce coexistă. Ori cercetarea monografică este un tot unitar, când e com­plectă, şi un aspect al obiectului ce studiem nu poate fi precumpănitor î » dteuma altuia decât atunci când îl tratăm a parte, sau când acesta lipseştet-sau e mai pu'ti1! reprezentativ1").

Mentinându-ne în ceasta lipsă de unitate în concepţie, vom avea de-©X. variante ale punctului de vedere istoric, în afară de cel economic. Căci n'am putea numi filologică mişcarea ce a determinat-o. M. M, Marienescu;^ în Banat, întrucât se stradueşte să se arate vechimea şi originea satului nostru. Ca o urmare a acestei dorinţe, sprijinită de un învăţat din aoeî timp ca At. M. Marienescu, avem până Ia un punct, Topografia Satului şi' Hotarului Maidan1") — urmată de un studiu al acestuia despre Celţi ş i numele de localităţi. Un preot îşi un învăţător. At. M. Marienescu, zace,, „începători pe o carieră nouă". Şi e interesant să se constate şi cu această; ocazie, că At. M. Marienescu spune că, pe această carieră „noiauă", ar-trebui să „luere" încă „vr'o mie de învăţători şi vr'o mie de preoţi spre-a dovedi"' 1 5). îndeamnă la lucru cu sinceritatea ce'l caracterizează; „ p o r ­niţi lia lucru!", şi îndemnul a prins. încă din 1892, se face un apel în Familia, unde se cere o descriere a satului nostru, în care să înşirăm toate" nunwrile locale din hotarul statului, cum ar fi „numele vălilor, ape­lor, 'oraşelor, dealurilor etc. aşa şi à datelor şi legendelor istorice ce săi mai susţin în comună, că aşa din acestea să se poată dovedi vechimea şr originea satului nostru şi a numirilor acestora"1 6).

Această nouă orientare reprezentată — ca ideie — prin At. M. M a ­rienescu, şi traducere în fapt prin Liuha>-Iane, tinde să arate după cumv am spus, originea şi vechimea elementului românesc. At, M. Marienescu, cu ajutorul termenilor, elementelor topice, caută să justifice vechimea sa­tului românesc prin corespondente celtice la numirile româneşti, ceeace* ne-ar duce dincolo ds romanitatea susţinută cu atâta, tărie de latinişti. Erau deci la modă problemele timpului, iar studiul satului este văzut de ­ocamdată prin această stare de lucruri.

Uitopic etimologică era intenţia lui At, M. Marienesscu care a urnit la

l z ) Scrisă do Ioachim Mimteanu. preot. Retipărită din Foaea Poporului, Sibiu 1896.

, s ) ConfUiZiunea aceasta, a făcut ca anuî acesta Academia Română să pre ­mieze o monografie ce trate un centru minier, pe câtă vreme, premiul era destin nat unei localităţi rurale din România. Ară t aceasta oaşicând n'ar fi vorba de-cel ce scrie lacesti rânduri .

" ) Scrisă de Sofronie Liuba şi Aurelie lâna, publicată în Caransebeş: (1895)i Tip . Diecezana,

1 5 ) cf. parteal l l . p. 324, din această monografie.

lucru oameni cu mult bun simţ. Dealtfel topografia '). Maidanului se nu­mără printre primele încercări monografice serioase, despre care Dl. G._ Vâlsan spune că e „incomparabil mai preţioasă decât „România Pitorească'* a lui Vlahuţă şi decât toate volumele de impresii, chiar dacă ele ar fi sem­nate de nume iubite şi respectate ca Iorga, Simioneşcu şi Sadoveanu" ) . In această apreciere şe are în vedere adevărata cunoaştere, nu simpla impresie, care nu poate fi decât relativă ca informaţie, şi deci, care nu va. putea niciodată înlocui o descriere făcută cu băgare de seamiă şi dragoste,, cum se exprimă aşai de plastic Dl prof. Vâlsan.

Ori cari ar fi fost motivele iniţiale, încetul cu încetul ise alcătueşte Q-tradiţie temeinică monografică, isvorâtă din grija pentru adevărata cu­noaştere şi dragostea pământului şi neamului nostru.

* * Diferitele părţi din pământul românesc, au primit în cursul timpului, -

după condiţiunile istorice ce le-au dominait, influenţe diferite. Unele părţi din ţară, ca Ardealul şi Bucovina, stau mai în strânsă şi directă legătură:, cu influenţa germană, unde avem pentru sfârşitul sec. XIX-a , o cultură': temeinică etnografică18.)

Dimitrie Dan avea deci să lucreze într'o astfel de atmosferă d o m i ­nată de spiritul şi metoda germană. Dorul însă de a se face cunoscut pă­mântul, oamenii şi trecutul românesc, este unitatea ce stăpâneşte în toate-părţile pe români. Aici începutul îl face Monografia comunei Lujeni.. Avem în faţă însă Straja şi locuitorii ei20) •— lucrare a acelueaşi au'tor-cunoscut şi din alte lucrări, ca de ex. Stâna la Români21) şi altele.

Dimitrie Dan, din împrejurările amintite mai sus, are asupra mono­grafiei până acum cele mai clare vederi — până astăzi demne de repro­dus. El îşi dă seama delà început de natura complexă a obiectului ce su­pune cercetării sale. Deacefea, n'are pretenţiunea de a da o monografie-„complectă". I-ar trebui spune, (tomuri întregi —• ceeace fireşte, este un lucru adevărat: monografistul are în faţă Ia un moment dteut aspecte dife­rite ale aceluiaşi tot, ale aceluiaşi întreg. El trece delà un domeniu de cer ­cetare la altul, fiindcă monografia este o sumă de condiţiuni ce se cer cunoscute, condiţiuni ce au avut un rol precis în forma şi structura i n ­ternă a satului. Astăzi această multiplicitate de aspecte se rezolvă mai uşor pritr'o colaborare, acţiune în comun. O astfel de lucrare spune Di' prof. Vâlsan, nu poate fi decât colectivă22).

* ' ) cf. ibid. p. î . _ " ) Te rmenu l dü topografie se apropie de ceeace vrea să spue Antonovici

pr in geografia Comunei Bogdana ( M o l d o v a ) , scrisă cu 7 ani înainte de L i u b a — Iana. Cantemir p r in Descripţio Moldamae, spunea acelaşi lucru cu 180 de a n i înaintea a.ces+ora.

1 8 ) cf. G. Vâlsan. Biblioteca, secţiunii geograf ico-etnograf ice a „As t re i " , p re -iof£ i a y o l u m « ş u l D-lui Sabin Opream: Secuizarea R o m â n i l o r p r in Re l ig ie . Clu j , xvd l, p. I V ,

" ) cf. de ex. studiul lui Cari A. Bomstorfer, T y p e n de r l andwir t sehaf t l i -ctien Rauter i m Herzogthume Bucovina, in Mit thei lungen der A n t r o p o l o g i s c h e n -Gesellschaft m W i e n X X I (1892). Acest fapt v a explica de ce p r ime le încercai* ' se fac MI p rovinci i le alipite. De ce modelul genului îl dă Ardealul .

) Studiu istoric topograf ic şi folcloric eu 9 ilustraţiuni. portretul a u t o r u ­lui şi o hartă a comunei . Cernăuţi 1897. Ed. Ziarului „ P a t r i a " 112 p

J 1 ) apărută i n Junimea Literară X I I . 2 2 N | cf. G. Vâlsan. op. c. p. I I .

Dl Gusli, actualul ministru al culturii a ajuns să solidarizeze pe acea­stă cale o întreagă pleiadă de monografişti şi să determine un curent nou, sociologic în cercetarea satului. Dar, oprindu-ne acum la începuturi, con­statam un lucru din ce în ce mai simţit: că monografia nu este un lucru

"tocmai uşor şi pentru aceasta confesiunile lui Dimitrie Dan în legătură cu «monografia, sunt şi au r ă i B a s pline de semnificaţie2 3). El se va mărgini numai la evidenţierea unor „momente individuale" din vieaţa satului. Dar, adăogăm noi, aceasta este însăşi esenţa într'o monografie: » «coate speci­ficul de vieaţă. Din suma de condîţiuni, şi din variabilitatea de forme f# oferă natura, pentru unele locuri, avem anumite trăsături principale de observat, fără de care întreaga muncă a monografistului ar fi aproape

.-zadarnică. Pria ceeace este caracteristic, pătrunzi deci în însăşi realitatea vieţii satului. Aceasta va deosebi de aici încolo un monografist dotat de «nul improvizat.

Ceeace nu mai putea fi amânat pentru Dimitrie Dan, era folclorul. Acesta se cerea salvat grabnic. Mai credea- că Românii din Bucovina au

•chiar nevoe să adune toate tradiţiunile şi credinţele, „căci popoarele din împrejurul nostru ne impun pe nesimţite obiceiurile lor". Era. timpul apoi, duşmanul de moarte al formelor inferioare de civilizaţie, „timpul -carele derîmă si schimbă toate, se atinge şi de credinţele şi obiceiurile strămoşeşti şi le modifică necontenit". Oameni ca aceştia în timpul lor, văd clar şi departe. Ceeace este de reţinut e că el pleacă delà început cu

-conştiinţa greutăţii lucrului, semn de autocritică. Monografia este o cale spinoasă pe care străbaţi cu greu. unde succesul se seceră mai greu, dar pentru multă vreme.

Victor Păcală, mai târziu, spunea că la o managrafie bună nu poţi ajunge decât pătrunzând in însaş realitatea vieţii satului şi aceasta o faci p r i i etnografia reală, (prin etnografia specială cum înţelegem astăzi). Ea. dă după el, „măsura individualităţii etnice a poporului 2 4).

La punctul acesta de vedere ajunsese V. Păcală două decenii •după Dimitrie Dan. Decât, nota etnografică în Irataira monografic sătea­scă adusă de V. Păcală era afirmată cu mai urnită tărie, şi totuşi, ambele momente marchează în desvoltarea noastră monografică etape însemnate ^de progres.

* * *

In Bucovina s'a resimţit mai devreme influenţa etnografică germană. In Ardeal mai târziu dar hotărâtor. In ţara liberă, a lipsit mediul occi-

-denial de influentă directă în formă 'germană. Deaceea, avem în această privinţă constatări unanime despre lipsa unui model al genului 2 3). Mul­tiple divagaţii în dreapta, şi stânga, ceeace nu arată decât lipsa de orien-ia re î n toată puterea, cuvântului. Lipsesc deci şi punctele de vedere bazate

2 S ) ci . Comuna Staja şi Locui tor i i ei, s 4 ) cf. V. Păcală. Monograf ia Comunei Răşinar iu . Sibiu 1915 (T ip . A r c h i -

• diecezane) p. I V . Suntem în aceiaşi termeni ca şi la Dirntrie Dan, când vrea să jarate că ceeace urmăreşte sunt anumite momente individuale din vieaţa săteni­lor; gruparea de oameni respectivă faţă de altele.

2 5 ) I n 1906 Antonovic i spune precis: ,.poate că această lucrare să fi a v â n d niscaiva lacune, ca orice lucru omenesc, însă să nu se uite că eu făcându-mi iplanul cărţii , n'a m avut Inanité nici un model de felul acesta după care să m ă «conduc"; era în 1906, când avea ult imul .cuvânt referi tor la satul său.

pe o concepţie mai largă şi temeinic monografică. E meritul Societăţii Geografice Române din Bucureşti de a fi rămas până la un punct îndrumă­toare. Aici, (1881) pr. Ion Antonovici, sparge gliiaţa şi sub altă formă, publică un studiu asupra satului său, cu notiţe istorice şi tradiţionale-0). Antonovici este influenţai mai, întâi de şcoala geografică delà Bucureşti, apoi înclină din ce în ce spre istorie ş în legătură cu satul său, va strânge o mulţime de documente. Acum se pune din nou în discuţie şi în practică. . punctul de vedere istoric în tratarea monografică. El ţine să arate ca şi... Borgavan—Buzilă—-At. M. Marienescu, ce importanţă au monografiile pen­tru istoriografie. Spune chiar mai mult: că „dacă până acum s'au publi­cat la noi lucrări istorice asupra mai multor oraşe, episcopii, în ce priveşte insă comunele rurale suntem încă ia început'' 2 7). Bogăţia mare de mate­rial istoric, lipsa unui mediu etnografic puternic, la împins tot mai mult spre această direcţie istoristă aşa de puternic înrădăcinată, nu numai în. Moldova dar, cura am văzut, şi în alte părţi. In Muntenia Ion Boldescu2") are o conferită publică despre judeţul Vlaişca, din punct de vedere istoric şi economic2") undo se face etnografie folosindu-se de folclor. încercarea aceasta îl va duce deadreptul la studiul monografic. Boldescu a desfăşurat o activitate intensă pe acest tărâm; nu ajunge nici el să de o monografie model viitorimii, aşa cum până la un punct în Bucovina avem prin Di-mitrie Dan, şi cum în Banat ne-a dat Liuba-Iana; în Moldova Antonovici.-Boldescu va ajunge săişi lege numele său de oraşul Giurgiu 3 0) aşa cum numele lui Ştefuleseu este legat de al Târgujiului, aşa cum numele Iui G. R._ Codin este strâns legat de al Câmpulungului muşcelean.

(Va urma) V I O N C H E L C E A

2 0 ) Geograf ia Comunei Bogdana din P lasa T â r g u Simila . judeţul Tut ova... Inst. A r i e Grafice Sccec 1889, 63 p. Kdiţ iune separată din Bulet. Soc. Geogra f i ca . Romano I X . 1888. Tot cu această ocazie ci tăm şi Geograf ia comunei Budaştii Ghi-căi din plasa de sus-mijloc, Jud. Neamţu , în acelaşi buletin V I I I . (1887) p. 206—225..

2 7 ) cf. de acelaşi: Istoria Comunei Bogdana din plasa Simi la judeţul Tu tova , . urmată de 281 documente şi .de un memor iu a l Dlui dr. Ath. M . Mar ienescu , . membru al Academie i Române . Cu 1 hartă, 4 tabele şi 2 f igur i în text. B â r l a d .

2 8 ) Acesta nu este decât institutor, şi arată odată mai mult, că progresul cultural şi chiar ştienţific, la provincie este susţinut cu tăr ie de căr turar i ca . acesta. P e umeri i învătă tor imi i acesteea cădea, ca altădată pe umer i i că lugăr i ­lor, învăţătura, Boldescu susţine î n Giurgiu două ziare de ex. (1882—1885). A c t i ­vi tatea monograf ică a acestuia este întinsă. Lucra rea delà 1887 este anunţată ca . 1906. un „început". Şi urmează într 'adevăr o serie înt reagă de monograf i i publicate în colecţia I . T. Ghica (Buc. 1904). I n 1910 apar deasemenea două monogra f i i : Monograf ia Comunelor Slobozia .şi M a l u (Giurgiu 1910) şi Monogra f i a comunelor Arsaohe şi Găujani (Giurgiu 1911). Această activitate face din B. un monogra -fist harnic.

2 t > ) Judeţul Vlaşca din punct de vedere istoric şi -economic. Giurgiu 1877. Se desenează de pe acum şi în ţar l iberă g r i j a de-a arata latura economică mono­grafic, pontruca în 1907 să ajungă de toată actualitatea (cf. î.n deosebi A. K Gădei. P r o g r a m u l monogra f ic i unei comune rura le şi Monogra f i a comunei rura le Bragadi ru-Bulgar clin plasa Sabaru, Judeţul I l fov . Buc. 1905. 214 p., cu cel m a i desvoltat „ p r o g r a m " de felul c u m trebue să se alcătuească monograf ia sătească»', astăzi învechit .

*°) c ţ 'Monografia oraşului Giurgiu, vol . I . pag. 247. cu 25 f ig. Giurgiu 191?..-

Pagina administrativă

PRIMUS I N T E R PARES.

Da, directorul şcoalei primare trebuie « ă fie primul Intre cei egali.

învăţătorii şcoalei au obligaţia să-şi îndeplinească cu pricepere şi punctuali­tate datoria în şcoală. In timpul liber, ei -trebue să se dedice şl activităţii extra-şcolare.

Directorul şcoalei pe lângă obligaţiile J u i de învăţător, trebue să se îngrijească •de buna întreţinere şi âmirumuseţarea lo­calului şcoalei, de curăţenie şi de ordine.

El trebue să-şi dea toată silinţa ca a n • cu an să sporească zestrea şcoalei, să •«omplecteze şi înnoiască materialul didac­tic, să înjghebeze cu părinţii opera de a-

-«istenţă şcolară. U n bum director va avea ambiţia ca

-şcoala lud să fie luată pildă între alte scoale din oraş (ori împrejurime), iar ac-

»üvitatea din clasă să fie izvor de mulţu-anii-e pentru capii, pentru el .şi pentru personalul de control.

Dacă în clasă el poate fi văzut cum îşi //Îndeplineşte .datoria de învăţător şi îm-şplicit c u m .poate influenţa pr in actitvita-*ea lui şi pe ceilalţi colegi, în cancelaria şcoalei poate fi urmărit cum îşi îndepli­

neş te rolul de conducător'al şcoalei.

Registrele scrise corect şi frumos, a r -f i i v a păstrată în ordine, materialul di­dactic îngrijit şi pus la îndemâna învă->ţătorilor, sunt dovezi că autoritatea şco­lară are un reprezentant în care se poate încrede.

Ceeace însă dă valoare unui director «este tactul lui faţă de colegi şi părinţii -elevilor; prin atitudinea Iul trebue să şi-i .apropie ca (instituţia în fruntea căreea ••este pus, să nu aibă nimic de suferit.

G a să poată împlini acest rol, directo­r u l şcoalei trebue să fie înzestrat cu deo­sebite caJităid intelectuale şi de inimă.

U n om pătimaş, veşnic în ceartă cu toată lumea, desigur că n u va putea să

afacă faţă unui rol atât de important. D in acest motiv s'a cerut ca directorii

şcolari să fie învăţătorii recomandaţi da superiorii lor şi cari s'au distins prin activitate şcolară şi extraşcolară.

S u b ministeriatul dlui, Prof. N . Iorga, această aşezare sănătoasă a fost schim­bată, cerându-se în locul recomandaţiei autorităţii şcolare, votul colegilor.

Această dispoziţie a turburat adânc munca liniştită delà multe şcoli, înce-pându-se adevărate lupte strategice pen­tru dobândirea direcţiilor de şcoala. . Este adevărat, că dacă un director a a-juns în fruntea unei scoale şi nu acti­vează în folosul ei, ci se gândeşte numai la beneficiul personal, trebuesc luate mă­suri de îndreptare.

N u se mai poate tolera ca o serie de directori, făcând politică sau din ordinul partidului primind delegaţia în control, la Pr imărie sau alte însărcinări, să mai poată rămânea în fruntea şcoalei.

Să fie precis înscris în lege, că cei cari primesc însărcinări străine de şcoală să se considere dimisionaţi, iar pentru în­sărcinările din control, după 3 ani, ase­menea să se considere dimisionaţi delà direcţie, neavând drept în timpul stagiu­lui să se amestece în chestiunile admini­strative ale şcoalei, ca un proprietar faţă de arendaş.

* In timpul din urmă s'a cerut ca în

fruntea şeoalelor primare să a j u n g ă în­văţătorii cu pregătire universitară.

N u m a i titlul academic nu le-ar d a în­tâietate, dacă nu a u dat şi probe de hăr­nicie şi de tact ca învăţători

Este nedreaptă măsura luată de auto­ritatea şcolară pentru înlocuirea învăţă­torilor cari au împliniţi 34 ani de servi­ciu. Dacă ei mai pot face faţă obligaţii­lor delà catedră pot conduce şi serviciul administrativ ca directori.

Cei grăbiţi să înlocuiască pe colegii bătrâni, ajunşi prin merite la direcţia şeoalelor primare, să nu uite că lucrează pentru săparea • propriei lor grop i

Purtarea lor va fi urmata la proxima ocaz ie de alţi învăţători, « a r i vor cere în <uuinele idei politice să-ie la 'locul.

In Ardeal, în majoritatea cazurilor di­rectorii şcoalelor primare din oraşe şi din «omunele rurale mai m a u a u fost selec­ţionaţi la început stăpânirii româneşti

3>e baza meritelor culturale. Este adevărat că în timpul din urmă

.-a încăput să-şi iacă vad şi criteriul poli-•atic.

No i dorim ca în fruntea fiecărei scoa­be, cii mai mulţi învăţători, să se găsea­s c ă omul însufleţit care să se jertfească

tot timpul pentru instituţia pe care e pus s-o conducă. Atunci vomi avea Ia fiecare şcoală rânduială şi curăţenie desăvâr­şită. Clasele vor fi stup de copii, iar îm­prejurimile şcoalei nu vor mai avea as­pectul trist cum se găseşte astăzi în multe locuri, ci verdeaţa, fiord şi pomi puşi de mâna elevilor, sub supravegherea învăţătorilor.

Ce uşor s'ar obţine acest lucru dacă s'ar izgoni politica din învăţământ!

Fiecare şcoală şi-ar avea directorul de care a r avea trebuinţă!

C O N S T . I E N C I C A

P A G I N A JURIDICĂ.

TRANSFERAREA INV. — Ordinea de preferinţă. — Clasif. delà exam, de capa­citate. (Art. 126 lit. b. din legea înv. pri-inar.)

Când pentru acelaşi loc sunt mai multe •acereri de transferare, se va avea în vede-cre ordinea de preferinţă •— « a r e constă, nîie în superioritatea gradului pe care so­l ic i tantul îl are în învăţământ fa^ă de ceilalţi candidaţi, fie, dacă solicitanţii au -acelaş grad, în superioritatea notei cu

• « a r e sunt trecuţi în tablourile de clasifi­care întocmite pe baza examenelor date

;<§>entru obţinerea gradelor respective.

Pentru învăţătorii provizorii nota care '•determină preferinţa lor la transferări «este nota obţinută la examenul de capa-• citate şi nu aprecierea org. de inspecţie.

(Curtea de Cas. S. Ul-a; Dec. No. 1125 *Hin 4 Iulie 1931; Pană. Săpt. No. 2J4932.

* Caracterul comisiilor regionale de jude­

cată, a membrilor corpului tdMactic. (Art. "28 din legea Curţii de Casaţie; Art. 32 şi $ din legea pentru organizarea Min. Instr.)

Comisiunile Regionale de judecată, a •căror hotărâri sunt susceptibile de căile de atac anume prevăzute şi în eondiţiu-nile stabilite de lege, nu pot fi conside­

r a t e ca nişte organe consultative ale pu­

terii executive, ci sunt adevărate instanţe de jurisdicţie şi prin urmare hotărîrile lor nefiind condiţionate de aprobarea a d -ministraţiunii, a u caracterul sancţionar al hotărîrilor judecătoreşti şi ca atare producătoare de efect asupra situaţiunii funcţionarului. Deci o cerere de strămu­tare delà o Comisiune de judecată l a al­tă Corn., este admisibilă în principiu.

(Curtea de Casaţie S. IlI-a; Becîziunea No. 1125 din 1 Iulie 4931; Pandectele Săpt. No. 2 din 1932.)

Transferare. — Ordine de preferinţă.— Notă în grad. — înţeles. (Art. 125 legea înv. pr imar) .

Pr in expresiunea „nota în grad", pre­văzută printre condiţiunile de preferin­ţă, ta art. 126 din legea învăţământului primar, legiuitorul se referă la nota c u care sunt trecuţi învăţătorii în tablourile de clasificare întocmite, conf. art. 116, 118 şi 119 din lege, pe baza examenelor date pentru obţinerea gradelor respecti­ve, iar nici de cum la aprecierea organe­lor de control făcută cu ocazia inspecţii­lor, cari prin natura şi scopul l o r n u c o n -stituese note sau criterii pentru determi­narea ordinei de preferinţă la transfe­rări , ci simple elemente informative oer urmează a se avea în vedere la înaintă­rile în grad . (C . I.)

ŞCOLARII A L I C E I FRANCHETTI ')

I.

Sora tuturor: Alice Francheţii.

Soră a tuturor. Alice Franchetti1). Eu am bătut din nou drumul de­

schis de tine. Zece ani am căutat să intuesc ope­

ra ta, cu limpezimea care să fie dem­nă de tine.

• Promisesem soţului tău, ifără ca dânsul să-mi ceară (fiindcă şi sufle­tul lui era îndărătnic ca şi al tău) că voiu face să se recunoască lucrul tău. Lui îi datorez preţioasele notiţe asupra călătoriilor ce ai întreprins pentru explorarea lumii şcolare, ori unde era vieaţă nouă; din studiile -tale asupra şcoalei sau pentru şcoala creată de tine. Şi îi datorez şi mai mult: el a determinat învăţătoarele cari ţi-au fost colaboratoare să aibă încredere în mine şi să-mi povestească experien" ţele lor: el mi-a trimis cărţile cari te-au inspirat; mi-a predat caieţelele şco­larilor, încălziţi de flacăra ta fran-cişcană.

Dar mai apoi Leopold Francibetti te urmă în mormânt şi nu putu să mă călăuzească mai departe. Muri de du­rerea patriei, în groaza unei zile ne­faste. Iar când, la un an delà moar­tea sa, veni biruinţa, cine dintre cei ce i-au fost prieteni, nu se gândi la el şi nu-1 simţi, aproape reîntorcându-se între noi, păzitorii experienţa sale?

Chiar în acea noapte, când soldaţii bivuaca<ţi pe colinele din jurul oraşu­lui Vittorio Veneto aprindeau «focuri, cari ridicau raze luminoase pe cerul rigid şi senin, cu o veselie de copii, îmi izvorî în suflet certitudinea că, în sfârşit venise timpul îndeplinirii pro-misiunei de a schiţa secretul căii su­fletului tău şi a-1 învedera tuturor ace­lora, cari vor fi învăţătorii viitorilor copii ai poporului soldat. Erau chiar

şi acolo, lângă mine, ţărani educaţi d » tino.

Nu era poate -chiar el însuşi, L e o ­pold Francheţii, prezent, viu în con­ştiinţa mea, să-mi reamintească în­datorirea? Astfel, cele dintâi hârtii pe care le pusei în ordine, reîntorcându-mă acasă delà războiu, au fost mă­runtele paginuţe ale micilor păstori din „La Montesca", fiii tăi aleşi : şi scrisorile învăţătoarelor tale şi amin­tirile celor cari te cunoscuseră: micav, falangă de. apostoli umili şi simpli ca. tine.

Dar simţii îndată că, înainte de toa­te, trebuia să refac din nou şl pe con* propriu experienţa ta, făcând-o să fie a mea: căci nici un suflet nu se poate ' înţelege cu adevărat, dacă nu se re-trăeşte vieaţa lui. Mi-a ajutat să re­găsesc motivele cari au inspirat opera, ta, mama copiilor mei, în timp ce î i creştea cu un spirit asemănător celui al tău; mi-a ajutat încă şi la cea mai largă cunoştinţă ce am putut câştiga, pe seama şcoalei. Zic a şcoalei: adecă, a adevăratei scoale, nu a celei oe se defineşte şi se descrie în cărţile noa­stre de filozofie, cari întotdeauna sunt. zero, ne lângă educatorii în cari con­ceptele se prefac în căldură, sânge,, respiraţie. Multe creaturi am întâlnit, cari si ele erau îndreptate spre ace­iaşi ţintă ideală a ta, şi eu am căutat să nu mi le înstrăinez. Aceasta4 m'a. ajutat să înţeleg şi mai bine. Apoi îm­prejurarea şi bunăvoinţa unui om au­toritar, care mi s'a părut întotdeauna demn de numele de învăţător, m'au pus, ipe.câtva timp, în fruntea scoale-lor poporului acestei Itaiii, inspira­toarea noastră, în timp ce ea căuta, în educaţie, mai mult aer si mai multă, lumină.

Reforma şcoalei deplasa interesuF

*) Din volumul „Athena Fanciulla" ( C o ­pila Athena, nota trad.)

tuturor delà ceea ce face învăţătorul la ceea ce face copilul. Ministrul meu a pus în respectul 'tuturora, şcoala, ca vieaţă a copilului. Nu era vieaţa ta?

încetând munca din centru, în de­cursul căreia spiritele leneşe au con­trastat, sau au luat în batjocură „di­namismul" molestant al reformatori­lor (în timp ce reforma abia dacă era ceva mai mult decât o situaţie de pro­bleme cu privire la marile nevoi ale ţării) eu, mă reîntorsei atunci la scumpul depozit de hârtii şcolare ale tale şi ale urmaşilor tăi spirituali.

Iată salului de gratitudine, o Alice Francheţii!

Ai tăi sunt copiii ţărani din Muz-zant, fiindcă Maria Bosehetti este o înflăcărată urmaşe a ta prin Tereza Bontempi —• care a fost ea însăşi oa-spe la şcoala ta „La Montesca" — a Măriei Montessori, care a fost îndră­gita ta, pentrucă ai descoperit-o tu, cea dintâi, şi i-ai ferit din drum orice dificultăţi2), ai tăi sunt într'un anu-

_ ' ) Ediţia Metodul pedagogiei ştienţifice din 1909 s'a publicat pe spesele A. Fran-ehetti la Gitta di Castello. O adevereşte dedicaţia făcută de Montessori (Nobilei doamne baronese Alice Francheţii (Hal-garten) şi baronului Leopold Francheţii (senator) dedic această carte, care a fost voită de ei (şi care datorită lor iese azi, la viaţa gândului) botezând-o în literatura ştjenţiucă „Case dei bambini"). Dedicaţia ediţiei din 1913 se transformă astfel „Me­moriei baronesii Alice Francheţii". Săr­mana doamnă Alice se dedicase foarte mult răspândiri metodului Montessori, în afară de Italia. Datorită ei s'a ţinut un „curs" (primul de acest fel) asupra metodului montessori în Cita di Castello, la 1910, în care Montessori avu ocasiunea să vor­bească despre mările merite ale doamnei Francheţii faţă de studiile ei, declarând că ea a fost unica fiinţă care o înţelesese într'adevăr şi o ajustase cu adevărat.

In 1926 a apărut a 3-a ediţie italiană a operii Mantessori, din care dedicaţia

<mit fel „cei trei copii din oraş" (titlul unui studiu din volum. n. i r . ) pentru că cine i-a educat, s'a inspirat din exemplul <tău; a ta e întreagă dova­da că eu şi toţi amicii nouii educaţii ne-am îmbogăţit ideile vizitând Mon­tesca ta.

Gând acele ghiduri educative care sunt programele de studiu ale lui Gio­vanni Gentile, consacrară unele vederi ale tale şi semnalară numele Mon teşe­ai tale, recomandându-o învăţătorilor din Italia, atunci te-ai reîntors într'a­devăr, Alice Franche'tti. Eşti printre noi, acum, penitru totdeauna.

' I I .

Cum e păstraiă amintirea ei.

Aceste cuvinte, pe care le-am scris dupăce recitisem sute de pagini de ale elevilor, scrisori şi note de ale învă­ţătoarei de La Montesca, mi-au isvo-rît în inimă aşa, ca nişte omagii către fondatoare. Mă supun glasului lăun­tric şi le las în forma aceea invocati-vă, aproape ca o rugăciune. Dacă ce­titorul oare caută „metode" ipoate su­râde, desigur nu vor surâde acei ce au cultul memoriei d-nei Alice Fran­che titi.

Pentrucă e- un adevărat cult. In şcoala rurală La Montesca clhiar şi azi, când întâiele colaboratoare s'au îndepărtat aproape toate, urmându-şi misiunea lor de educaltoare sau asu-mându-şi-o pe aceea de soţii şi de mame, şi că nici unul din şcolari nu şi-o mai aminteşte, fiindcă s'au născut după moartea ei, imaginea Alicei Francheţii, atârnă pe pereţii tuturor şalelor şi icoanai nici odată nu e lip-

sfintei memorii a dispărut. Asupra diferen­ţelor dintre aceasta şi celelalte ediţii pre­cedente a se vedea lucrarea mea : Cele două Montessori în E'duciizione Nazionale, Iulie 1926. Spiritul franchettian a dispărut cu totul din a 3 ediţie.

sită de flori. Şi în fiecare an, la o a-numită dată este cine să o reamintea­scă ca şi cum ar fi fost (ei de fapt era) o sfântă.

Nici opera de binefacere care a ur­mat după Franchetti în munca educa­tivă, nici Maria Marohetti care con­tinua să îndrume şcoalele, nu ar fi putut obţine un atât de râvnilor semn de devotament dispărutei, deia străini, dacă în câmpiile din jurul oraşului Citta di Castello numele baronesei Alice nu ar fi atât de stimat, în orice familie. Chiar şi cei mai umili ţărani simţesc mărimea vieţii Ei şi absoluta curăţenie a tuturor binefacerilor, pe care ea le-a făcut ca o soră a tuturo­ra. Şi elevii pe care ea, singură i-a condus, au reînviat pretutindeni şi au păstrat amintirea ei, ca pe a unei fiinţe de sfântă suavitate.

Chiar şi azi trec de pe buze pe bu­ze memorabilele sale cuvinte, şi mai ales cuvintele 'testamentului său spi­ritual, trimise învăţătoarelor, de pe patul său de moarte.

Mai mult şi-o amintesc învăţătoa­rele. Şi-o reamintesc cu un sentiment de veneraţie şi de religiozitate. Expre­sia Sfânta noasiră se poate auzi în orice moment în relaţiunile lor. „Da. Operile sfintei noastre sunt dintre a-celea destinate posterităţii" scrie M. Marohetti, cu bună credinţă. Şi încă şi cu un curaj moral, fiindcă ştie foarte bine cât de greu este să se men­ţină moştenirea spirituală a d-nei 'Francheţii, şi observă, cu oarecare te­mere, neputând ascunde nici el însăşi nici altora, simptomele de oboseală la ea însăşi şi la celelalte urmaşe ale operei: „Azi, —•' scria la 1916 — e cu mult mai uşor să se ia notă dintr'o privire, dintr'o vorbă, dintr'o lecţiune ceva mai puţin limpede, câte un simpton de oboseală. (Azi, fără ea, ni­mica toată neglijată poate trece neob­servată şi să formeze începutul unui obiceiu contrar, care se va suprapune

celor vechi şi bune, aproape pe neob­servate". Deci Franchetti e în adevăr prezentă, dacă binele este simţit ast­fel. Ce este, în conştiinţă, idealul, da­că nu „vigilenta remuşeare de a nu-1 fi ajuns?"

In altă parte: ,.A fost o sfântă a timpurilor moderne, şi eu tremur de bucurie gândindu-mă că d-ta studiezi opera acestei alese a noastoe şi că veţi spune celor buni: opriţi-vă un mo­ment să admiraţi acest suflet; lucraţi

* cu credinţa şi cu zelul care au con-duis'o pe ea la reuşită şi voi aseme­nea veţi învinge". 3)

Franchetti comunica mereu credin­ţa ei în voinţă: e destul să voieşti, ştiind ceeace trebue să voieşti. De aici seninătatea datoriei la colaboratoare.

Marohetti îmi scria imereu: „Când ai avut norocul să (fii zece ani, spiri-tualmente, în vecinătatea unui Suflet -cum a fost al Sfintei noastre, se simt toate îndatoririle, pe care le impune această bine cuvântată întâmplare".

Rinaldi, o altă învăţătoare modestă şi afectuoasă, moştenitoare a acelui suflet, care a fost şi esfte şi acum în­văţătoare la. şcoala Montesoa, îmi face confidenţe că în altă localitate nu ar' fi reuşit: „Afecţiunea care mă leagă de Sfânta noastră mi-a făcut posibil ceeace poate în alt mediu şi între alte împrejurări nu mi-ar fi reuşit să fac".

'Şi Ghindai, care deşi nu cunoscuse pe fondatoarea binefăcătoare, poves-tindu-şi experienţa din întâiul an de şcoală ne face să simţim că ar fi pre­simţit oculta ei prezenţă. „Acel mediu exercita asupra mea o sugestie stra­nie şi binefăcătoare. îmi părea şi-mi

' ) Maria Montessori o numea „Angelica" (îngerul, n. tr.) înainte de a scoate de pe carte dedicaţia ei. Şi fiindcă credem că la Í5 ani după moarte nu se poate schimbă o părerea asupra unui dispărut, trebue să credem că, înger trebue să fie conside­rată chiar şi în amintirea d-nei M.

pare rău si acum că nu o cunoscusem pe inspiratoarea" unei opere atât de nobil ajutătoare inteligenţii copilă­reşti, „şi că n'am putut prinde direct -delà ea ceea ce opera sa mi-a inspi­rat".

Dar trebue să înţelegem. Şi să ser­vească de indemn pentru cei ceîndru-jnează învăţătoare primare, gentilul -•episod, pe care mi-1 povesteşte o scri­soare delà Rinaldi.

„Se vedea că nu eram liniştită, şi «din observaţiunile pe care le făceam -zilnic în ziar, sărmana doamnă înţe­lese că nu eram deplin mulţumită. Mă cbemă în biblioteca ei şi cu multă a-iectiune mă făcu să-mi deschid sufle­tul. Eu nu esitai, şi Ea, sărutându-

-.mă, îm spuse să o consider ca pe o mamă. Din acea zi, apun adevărul, anunoa mea a fost mai fructuoasă, A -veam nevoe de o vorbă şi o avusei de la acea ce-mi este atât de dulce în a-

tointire. Acest amănunt l-aş fi putut trece sub tăcere, dar delà început am

voit să reliefez figura bunei şi sărma­nei Doamne".

Si în aceeaşi scrisoare: „Sărmana Doamnă, simţea poezia naturii şi ştia să înţeleagă măreţia în felul sărma­nului d'Assisi; în inima ei plină de admiraţie şi de mulţumire pentru fru­museţile creaţiunii, nutrea o dragoste profundă pentru toate fiinţele, chiar şi pentru cele mai mici şi-şi dădea si­linţa să-1 infiltreze şi în sufletul înda­toririlor ei." Ea scrisese vorbele, lui Thomas, pentru învăţătoarele ei: „Da­că inima ta e curată, orice creatură va fi pentru tine o oglindă a vieţii şi o carte a sfintei doctrine".

Aceasta e Alice Francheţii în inima învăţătoarelor care au utrmat-o şi o urmează şi azi, cum spune directoara lor, pentrucă încă se simt îndrumate: „Ne călăuzeşte amintirea luminoasă a Ei, care a fost marea noastră torţă şi trebuinţa arzătoare de a face ceeace e scump ei".

G. L O M B A R D O - R A D I C E Trad , de Alex iu D a v i d

G A N D U R I

Pământiu are preţul măriilor ce -s'au coborit m el.

m

Intre frânturile unui neam, cuUu-Ta poate statornici acele legături ce mu se văd şi nu se pot împăca.

Veselia omului e ca mirosul flori­ilor: ea nu se înalţă din sufletele veş-îteâe.

Sufletele tari nu sunt cele răzimate •pe multe proptele, ci acelm care stau tfiumai pe temelia lor.

0 faptă rea se bucură de mai mul-$a luare umiinte decât o vieaţa întrea-mă de faţpie hune.

Râzi de ce înţelegi prea bine, dar şi de ce nu înţelegi deloc.

In societatea modernă, se câştigă banii numai prin bani. Prin muncă se câştigă numai pâinea.

* A şti carte nu însemnează a şti în­

ţelepciune. *

Copiii înrafă bunătaiea delà natu­ră, iar răutatea delà oameni.

* Ţi-i mai ruşine să întrebi pe altul,

decât să nu ştii. *

Să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi.

N . I O R G A .

C R O N I C A CĂTRE CITITORI. — «Soiul şi Şcoala"

intră în al treilea an de existenţă. Am închinat primvil număr al anului

I I I dlui Prof. Onisifor Ghibu, ca un mo­dest omagiu adus activităţii Domniei sale pe terenul şcolar ardelenesc.

Această închinare, ca şi perfecta noa­stră obiectivitate faţă de toate problemele şcolare, demonstrează suficient tendinţa noastră de a servi prin această publica­ţie numai interesele şcoalei.

Foştii noştri profesori universitari ne­mi înţeles şi ne-au apreciat. Am avut astfel bucuria colaborării lor, fapt care a contribuit mvM la ridicarea prestigiului acestei reviste. Cu aceeaşi satisfacţie am fnregistrait colaborarea a numeroşi co­legi din învăţământului secundar şi pri­mar.

Considerăm între colaboratori şi miile ae cititori care urmăresc de doi ani ac­tivitatea noastră, manifestându-şi sim.pa-tia faţă de revista „Satul şi Şcoala'" prin cuvinte de mulţumire, care ne-au dat mult curaj în munca noastră.

Tuturor le aducem vii mulţumiri, ru-gându-i să ne onoreze şi mai departe cu sprijinul lor, pentru a da şcolii româ­neşti, — din Ardeal mai ailes, — un or­gan de publicitate independent în acţiu­nea sa, documentat în partea ştiinţifică şi bogat în informaţiuni şcolare şi cul­turale.

• Fiecare cititor vechi este rugat să re­comande şi altora revista noastră, contri­buind astfel la progresul ei.

Redacţia

UN PRIETEN NE PĂRĂSEŞTE ŢARA. — (Dl Ramiiro Ortiz, care t imp de 24 de ani ,a funcţionat ca profesor la Univ . din Bucureşti , părăsind ţara, a rostit urmă­torul cuvânt de adio la Rad io :

„ î m i iau şi pe această cale r ămas bun nu numai dala prietena şi cunoscuţi, dar şi delà munţi , râuri, păduri , câmpii în­

sorite, care reprezintă pentru mine o

icoană nu m a i puţin însufleţită a ţăr i i iu­bite, pe care o părăsesc după 24 ani dat când trăesc în ea, iubit şi st imat ca un-frate.

Chemat îin unan in i t a t e de voturi la f a ­cultatea de li tere din Padova , să predau l imb i şi l i te ra tur i neolatine, l a catedra, devenită l iberă pr in moartea marelui- în­văţat Vineenzo Crescini, doresc ca glasul , meu, înduioşat în cl ipa despărţir i i , să. fie auzit de sutele de actuali şi. foşti stu­denţi ai mei , răspândi ţ i i n toate colţuri­le acestei ţări. E i î m i cunosc n ă z u i n ţ e i » şi vo r duce m a i departe î ă c l i a ce m ' a m » străduit să le-o apr ind în inimă. P lecând , din Romania , doresc oa aceşti copii ai me i sufleteşti, să -mi m a i audă glasul oa» în zilele neuitate, când, îin scumpa, inti­mitate a seminarului nostru de literatură, i taliană, î i î ndemnam să muncească ditt» răsputeri , ca legătur i le culturale între-I ta l ia şi R o m â n i a să fie d in zi î n z i c â t m a i mul te şi m a i strânse.

E, poate, u l t ima dată când le vorbesc şi a m impresia că aceste câteva cuvinte? sunt şi u l t ima mea prelegere de seminar. De aceea, ştiu că şi de data aceasta voiu-fi ascultat.

Satelor T i smana şi Bistr i ţa-Vâlcea, unde-mi- ia tm petrecut câteva luni de vacanţă-încântătoare, în adânca apropiere de su­fletul ţă rani lor români , le t r imi t saluta­rea mea înduioşată, ca la două frumoase» fiinţe v i i în ii şi ca t r io ţe învestmântate, într 'o zi de horă, la marg inea unui râu, pe Ia asfinţitul soarelui;

I tal ianul , oare a devenit părtaş, pr in» iubire, al acelui delicat si melancol ic --sentiment ce se numeşte ,,dor ! ' , nu va pu­tea sta mul t t imp departe.

V ă zic, deoi, tuturor: colegilor, pr ie te­nilor, studenţilor, l a revedere într 'o z i» frumoasă de p r imăvară , când ochii, cari acum î m i strălucesc de înduioşare, î m r v o r străluci de bucuria revederi i" .

Noi , Români i , v o m păstra o amintire--recunoscătoare dlui Prof . R a m i r o Ortiz-:

m .pentru că ne-a iubit ţara, şi s'a sili t s'o i a c ă cunoscută între I tal ieni p r in va lo­roa se studii asupra l i teraturi i româneşt i . X>upă o muncă îndelungată şi migăloasă , D-sa a tradus poezi i le lui E m i nesc a în ita­l ieneşte şi avem promisiunea traduceri i .operei lu i Creangă.

PENTRU ÎNFRĂŢIREA POPOARE­LOR. — P r i m a r u l din Bucureşti a orga­n iza t în v a r a aceasta un schimb de copii în t re R o m â n i a şi Bulgar ia , lucru foarte «obişnuit în ţăr i le apusene, oa f i ind calea loea m a i bună pentru înfrăţ irea popoare­l o r . Ia tă ou ce mesaj mişcător şi-au în-icheiat aceşti copii vacanţa :

j jFrăţ iori şi sur ioare albanezi, bulgari , igrecá, iugoslavi , r omân i ş i turci.

'Oraşul Bucureşti şi oraşul Sofia au îfăcut un schimb de copii de şcoală, care .au petrecut împreună vacanţa acestui a n :ia 'sanatoriile Bucureşti lor de là A g i g e a -şi a le Sofiei de là Varrna, pe ma lu l Măre i ."Negre. A m fost p r imi ţ i de surioarele şi «de frăţ ior i i noştri cu flori şi cu sărutări •şl a m cântat împreună imnuri le noastre na ţ iona le . P a r e că e ram fraţi d e cine ştie Hiând.. Delà această petrecere împreună, ' in imi le noastre sunt m a i m a r i şi sufletele •noastre m â i luminate. N ' a m fi crezut ca :să găs im în in imi le noastre atâta dra­goste adâncă uni i pentru al ţ i i . Când ne­a m despărţit ne sărutam toţi « i plân­g e a m to ţ i . L a plecare nenam simţit cu totul alţi copii de cum eram la venire . .Acum s imţ im că toate popoarele .se ase­m ă n ă între e le ; s imţ im că străinii nu

-sunt nioi m a i buni nici m a i ră i decât no i şi că în toate ţări le găs im aceiaşi o a m e n i şi aceleaşi mame . A m văzut că şi l imba lor e frumoasă şi a m vrea s'o

•vorbim. A m văzut că ,şi jacurile l o r sunt d răgu ţe şi v rem să Ie jucăm. A m veni t

'în ţara lor dispuşi să-i iubim. Astăzi în­ţe legem că m a i mar i i noştri s'au urî t între e i pentru că nu s'au cunoscut de loc. Astăz i a m înţeles că străinii nu în­semnează vră jmaş i . S i m ţ i m că copiii cari

-s'au jucat împreună, nu v o r mai putea '.să se bată unii contra, altora.

Dar a m m a i tras un ma re învă ţămân t . A m văzut că m a i m a r i i noştri, duc în sufletele lor- tot trecutul de ură şi da vraj'bă între popoare, care nu se găseşte în in ima noastră de copii. S i m ţ i m că pa­cea balcanică este în i n ima copii lor din. Balcani . N u m a i câteva generaţ i i de cop i i crescuţi în dat ina păcei şi v o m putea dă­r â m a toate cetăţile urei z idi te de da t i na războiului . Ana văzut că dacă toţi copii i iubesc pacea, toate mame le urăsc răs-boiul. După cum a m strâns pe copii la. un loc, a r trebui să s t r ângem î m p r e u n ă pe m a m e l e d in Balcani , îndoliate după f i i i lo r mor ţ i în răz'boiu, pentru ca să p l â n g ă împreună pe mor ţ i i lor iubi ţL Toa te m a m e l e şi toţi copiii ar binecu­vânta pacea şi ar blestema războiul .

L a anul vii tor, v a m cere p r imar i lo r no­ştri să ne aducă m a i mul ţ i frăţiori' şi m a i mul te sur ioare şi să ne aducă d i n toate ţări le balcanice. V ă r u g ă m copii , d in toate ţăr i le balcanice, să cereţi şi voi pr imar i lo r voştri , pentru ca să ne întâl­n i m în aceleaşi locuri copiii d in toţi B a l ­canii . P r i n bunătatea copiilor d in Balcan i , v o m putea a junge la îmbunarea popoare­lor balcanice.

Copiii bulgari delà Agigea î* „copiii români delà Varna.

DL MINISTRU P. ANDREI ŞI ÎNVĂ­ŢĂMÂNTUL PRIMAR. — Re ţ inem ur­

mătoarele părer i dintr 'un interviev acor­dat presei: O problemă serioasă oare ne preocupă, şi pe mine şi pe d l minis t ru Guşti, este aceea a învăţământului pri­mar . P rob l ema analfabet ismului este o problemă ce trace dincolo de un p r o g r a m de guvernământ , ea luând proporţ i i le u-nei probleme de stat. Ca un coro lar al ei este şi problema învăţă tor i lor fără pos­turi.

Po l i t i ca Ministerului de Instrucţie f i ind în funcţiune de gravele şi complexele s i ­tuaţi i poli t ice şi economice generale, tot ceea ce se poate face momentan , a c u m şi multă v reme încă de aouim înainte, n u înseamnă, de cât pur şi s implu cârpel i . Acesta e cuvântul şi î l spun cu tot cura-

ju l , pentru că n imeni nu v a putea face m a i mult , ori câte p rog rame s a r afişa de al tfel bine intenţionate şi să admi tem, în­delung elaborate.

Dacă efectiv nu se poate înfăptui ceva — nu din v ina noastră cá a împre jurăr i ­l o r —• apoi ne s t răduim măca r să menţi­n e m la un nivel m a i r idicat de muncă efectivă elementele de care dispunem azi.

Şi aci ne l o v i m de piedici . N u se poate face un control r iguros şi

p e r m a n e n t Organele de control începând cu subreviszorul, nu au mi j loace de trans­port pentru că bugetul nu a re nici el şi a tunci fiecare face ce poate, cum poate şi cât poate.

Totul se rezumă pe buna credinţă. Ni-au menit cazuri la minister • când

primari mai desgheţaţi şi mai conştiin­cioşi exercită ei un contrai, nu asupra ac­tivităţii pedagogice, ci dsnipra celei admi­nistrative a învăţătorilor.

Nu pledez pentru generalizarea proce­deului, ci constat interesul pe care şi opi­nia pubitieă şi alte autorităţi săteşti ii poartă şcoalei.

Aceasta trebue să ne bucure. Recunosc de altfel că în situaţia, de azi,

învăţătorimea noastră are nevoie de un stimulent. Premiile instituite de d. mini­stru Guşti sunt un fericit început.

PREMII PENTRU ACTIVITATEA CULTURALA A ÎNVĂŢĂTORILOR. —

Ministerul Instrucţiunii a hotar it să răsplătească act ivi ta tea cul turală a în­vă ţă to r i lo r pr in p remi i în b a n i (5000 le i p r e m i u l cel mai mare ) , diplome, cărţi, oailificări în statul personal, decoraţi i , etc.

învă ţă tor i i vor concura în judeţuil lo r pentru 10 piremiii

P r e m i u l I v a fi acordat celor cari vo r rea l iza delà 1 Octombrie a, <c. până lia 1 Iu l i e 1934, în comuna lor, următoarele :

1. Dacă vor face cursuri cu analfabeţi i î n cel puţin două şedinţe săptămânale, t i m p de 4 lumii.

2. Dacă vor izbuti să facă cititori ai bibliotecii 1;'3 clin ştiutorii de carte din

sat, din cărţile cuprinse în catalogul pu­blicat de minister .

3. Dacă vor as igura şcolii o frecvenţă. . cât m a i completă potr ivi t capacităţi i s ă l i i de clasă şi înscrierii , depe recensământ.

4. Dacă vor fi făcut 20 de şezători da--citire şi dacă v o r fi ajuns să formeze ci­ti tori la şezător i i» de lucru prim casele-. • oamenilor .

5. iDiacă vor izbuti să facă, de fiecare--post, câte cel puţin 2 abonaţi ind iv idual sau în grupuri de săteni, ia reviste ş î foi populare alese de minis ter in afară de cele politice'.

6. Dacă vor face „ o r a de şezătoare" î n -claisă ou e levi i , săptămânal şi vo r î m p ă r ţ i e levi lor -cărţi dim bibliotecă.

7. Celor ca r i au făcut t imp de un an -cel puţim patru producţ i i cu teatru, jocur i şi cântece ou f lăcăii şi fetele.

8. Dacă vor izbuti să adune prin o r i ­ce mi j loace cel puţin 500 lei de post pen­tru înzestrarea şi întreţinerea bibliotecii .

9. Dacă vor face o amchetă monograf i ­că pentru cunoaşterea satului şi a re­giunii , după planul dat de minister.

Celelalte p remi i se vor acorda celor cart" vor îndeplini o parte d in condiţii le a ră ­tate sauioari au o act ivi tate m a i redusă.

Controlul concurenţi lor se v a face de-către organele şcolare şi de delegaţi i in-stiituţi'Oor în colaborare .

ÎNVĂŢĂTORI PREMIAŢI DE „ARHI­VA iDE FOLKLÓR A ACADEMIEI RO­MÂNE". — A c a d e m i a Română , în marea ei gr i jă pentru c ivi l izaţ ia poporului no­stru delà ţară, a .înfiinţat acum câ ţ iva , arai „ A r h i v a de Folklór" . întâiul ei g â n d a fost să organizeze o culegere cât mai" grabnică şi m a i sistematică a mater ia lu­lui nostru folklorlc. L a apelul adresat de „ A r h i v ă " la începutul anului 1931 căt re ..intelectualii satelor", pr in care le cerea-să-i t r imită culegeri le lor folklórice şi să răspundă chestionarelor care li se v a t r imi te din c â n d în când, au intrat sütö­de caiete cu culeger i .

încă delà început „ A r h i v a " a p romis că va răsplăt i cu diferite premi i pe cer

m a i harnici , m a i conştiincioşi şi m a i pricepuţi culegători . După premi i le decer­nate anul trecut, iată acum. tabloul celor distinşi in anul acesta:

P r e m i u l I L e i 2000: Mina i Gh. Cojoca-ru, înv. î n Dobreni, jud. Neamţ .

P r e m i u l I I L e i 1500: Gh. I . Dobrescu, înv. In Băneşti , jud. Dâmbovifţa.

P r e m i u l I I I L e i 1000: Vasi le Cùtcan,

înv . în Bomţ, jud. Someş. 5 premi i a 500 L e i : 1. Anatoli© Melnic ,

înv. în Hodorăuţd, jud. Hot in . 2. Sterie C. Enuică, înv. în Poiama-Mare, jud. Dol j . 3. P . Balaşi'U-Stolneanu, înv. î n Dumbrăvi ţa , jud. Satu-Mare, 4. Valer iu A l . Popa , înv . în Sălcii le, jud. P rahova . 5. Gheorghe Fată,- plugar în Va lea -Mare , jud. Severin.

U n premiu de L e i 500, destinat unui e lev normális t : Pe t ru Vovcă, cl. V I I , Şcoala N o r m a l ă din Bălţii.

Aceste premi i vor f i împăr ţ i te şi în ani i următor i .

Nădă jdu im că intelectualii satelor noa­stre, convinşi de importanta deosebită a culegeri i folklorului românesc, se vor în­demna la muncă şi vor t r imMe materia­le i* Pe care le au culese , .Arhivei de Folk lór - a Academie i R o m â n e " (Cluj , str. Elisabeta, .No. 23). Pent ru mul ţ imea în­văţătorilor ?.i a licenţiaţilor în litere fără rosturi care trăiesc la tară. culegerea folklorului a r putea constitui o muncă plăcută ;şi instructivă. Oricine va scrie la adresa de mai sus, va pr imi imedia t chestionare cu instrucţii. pentru a putea contribui Ia frumoasa acţiune a culegerii folklorului. nostru, care e în acelaşi ' t imp şi o datorie naţională.

PROGRAMUL • CONGRESULUI EXTRA ORDINAR AL PROFESORILOR SECUN­DARI. — In zilele de 19—21 N o v . 30,ngre-siştii vo r desbate următoarele chestiuni:

"1. Po l i t i ca generală şcolară: număr ele scoli, număr de elevi, directivele învăţă­mântului . Felu l cum se fac reformele şcolare.

?• Situaţia profesorilor, în paralelă cu

celelalte categori i de funcţionari, in tre­

cut şi azi.

3. Situaţia corpului didactic în cele­

lalte ţări .

4. Abuzuri le şi i legali tăţ i le Min is te ru­

lui Instrucţiei. i 5. Amestecul poli t ici i în şcoală. 6. Sindicalizarea: Ce este sindicatul şi-

sindicatele de funcţionari; sindicatele ju­deţene şi învăţător i i ; sindicate orăşeneşti; rolul cultural al sindicatului; ro lul pro­fesional al sindicatului,; ro lul de control­a i s indicatului; rolul de apărare al s i n ­dicatului în contra abuzurilor autorită­ţ i i ; ro lul sindicatului în legiferarea şco­lară; rolul de organ technic consultativ a l sindicatului; sindicatul şi politica.

— CONCURS DE PIESE PENTRU TEATRU SĂTESC. — Ministerul Instruc­ţiunii dor ind să împlinească nevoia to t ma i simţită a unui repertoriu de piese care să poată fi înţelese şi jucate de să­teni, a hotărît să deschidă un concurs cu premi i .

Ţinându-se în seamă mediul special pentru care se cere aceste piese cum şi interpreţii ce le vor juca, lucrări le v o r căuta să cuprindă mai ales comedii în-tr 'un act, a v â n d cuprinsul strâns legat de vieaţa satelor.

Scri i tori i trebue să se ferească de ace l e patetisme şi false declamaţ i i obositoare, pe care s'a bizuit ma i totdeauna l i teratu­ra ieftină închinată teatrului sătesc, în­cercând în schimb să scoată la iveală cât mai mul t caracterul local, î n oameni, în­tâmplăr i şi gra i . Astfel , tâlcul de bună îndemnare a l lucrăr i i trebue să reiasă delà sine, prin desfăşurarea firească a piesei, iar nu ca o lecţie prea vădi tă de moralizare, ceeace i-ar fura rostul ei d e petrecere îmbietoare şi curată.

O comisiune aleasă din sânul Educa­ţiei Poporulu i va p r imi şi v a cerceta p ie­sele trimise, împăr ţ ind trei .premii: 5000 lei, 3000 lei şi 2000 lei .

Din lucrări le nepremiate, se vor mai alege opt, care vor fi distinse cu men-

ţiuni, vo r fi . recomandate 'pentru t ipărire şi vor intra în cadrul „repertor iului ofi­cial de teatru sătesc". A f a r ă de premii , autorii vo r păs t ra-dreptur i le legale asu­pra lucrăr i lor t ipări te iar — după aşeza­rea regulamentului dreptur i lor de autor la piesele săteşti — va p r imi tant ieme d in reprezentaţi i le cu plată.

Direcţia Educaţiei Poporulu i îşi pă­strează însă dreptul să ceară schimbări sau să încredinţeze unele din piese unor autori dramatici profesionişti , pentru de­săvârşirea techinicei de teatru.

Lucră r i l e se vor t r imi te la Direcţ ia Educaţiei Poporulu i , str. Berthelot, Bu­cureşti, cu arătarea că sunt pentru „con­cursul de piese săteşti", cel m a i târziu până la 15 Ianuar ie anul vi i tor , urmând ca premiera să se vestească la 15 Ianua­r i e 1934.

CIVILIZAŢIA ANTICA IN AMERICA CENTRALA. — O expediţie ştiinţifică, formată din 10 învăţaţ i , şi-a propus să facă cercetări în A m e r i c a Centrală. I n teri toriul numit Mayas, lo&uit astăzi de o populaţiie sălbatecă, se bănuia că a existat o veche civi l izaţ ie . Expedi ţ ia ar­heologică despre care e vorba, sub con­ducerea învăţatului Byron de Prorok, a piacait cu trei avioane, cu aparat de ci­nematograf ia t , cu puşti şi... chiar cu o mitral ieră . Ţinutur i le care formau obiec­tul acestor arheologi au fost cercetate în m o d amănunţ i t şi fotografiate din sbo-

rul avionului , căci d in cauza vegetaţ iei luxuriante, circulaţia pedestră este o im­posibili tate. S'au descoperit câteva urme de oraşe cu vechime de m i i de ani, în completă părăsire . Ici , colo, s'au desco­peri t şi sate, care ascund o rasă de in­dieni numiţ i Locadoni, poate descendenţi ai misterioasei rase a AtlanţUor. Acea ­stă populaţie a părăsi t de câteva secole oraşele, înspăimântată de apariţ ia Euro­penilor.

După ce arheologi i şi-au f ixat din sbor câteva puncte de cercetare, a început partea t ragică a expediţ iei : s trăbaterea imensei pădur i cu piciorul . Drumul era

atât de greu, din cauza vegetaţ iei şi a mlaştinelor, încât adeseori expediţ ia nu făcea decât m a x i m u m 4 km. pe zi, încer­când la tot pasul per icolul întâlnir i i cu fiarele, cu crocodili i , cu păianjeni capa­bili să devoreze şobolani şi iepuri, cu şerpi veninoşi, în culorile frunzelor şi de dimensiuni enorme, cu scorpioni şi m a i ales cu muşte, care duc cu ele malar ia . In t r 'o regiune, exploratori i au dat de muşte a le căror înţepături provocau or­birea. Peste tot au întâlni t plante care adorm pe om, sau care-1 ucid cu puter­nica lor otravă. Dar toate aceste mizer i i au fost răsplăt i te de minunatele ruine, care ascund taina a m i i de ani.

Imensul teri toriu al jungle i este stăpâ­nit de tr iburi de Locadoni , o rasă de p igmei (pi t ic i ) în dispariţ ie, oare prac­tică antropofagia. Această populaţ ie de­generată n'a depăşit epoca pietrei. Gri ­j i le lor sutnt restrânse.

Arbo r i i le dau toată hrana de care au nevoie . Tr ibur i le n 'ajung în conflicte de­cât pentru s tăpânirea femeilor. N ic i o regulă morală , cât de elementară, nu stă la baza famil ie i .

Oraşele şi templele descoperite de ar­heologi fac dovada unui trecut bogat şi măreţ . Cum au putut părăs i oameni i o civi l izaţ ie până 'n gradul de a deveni cei din urmă sălbatici, este o taină pe care învăţa ţ i i n'au deslegat-o încă!

Expediţ ia a găsi t ruine d e ' t e m p l e care amintesc pe ale Greciei, p i ramide ca 'n Egipt , fort i f icaţ i i ca 'n Babilon...

P e marg inea unui lac, g rămez i imense de oase de animale preistorice.... în peş­teri u rme ale omului preistoric... urne cu oasele copii lor sacrificaţi, ca 'n ve ­chea Cartagena... iar la aceşti presupuşi descendeţi a i vechi i populaţii , ceremonia azimei, care reaminteşte pasca Izrael i te-nilor...

Jungla Ameri-cei Centrale aşteaptă e-forturi le şi sacrifici i le oamenilor de şti­inţă, ca să-şi desvăluie mistere care v o r

(După „Lectures pour tous" X—1933).

D. G.

RUGĂMINTEA UNEI POETE. — Ce­lebra povest i toare suedeză Selma L a g e r ­löf, a le cărei opere sunt cunoscute R o ­mân i lo r , împlineşte la 20 Noembr ie 75 an i . Cu această ocazie, iată-i dorinţele: JRog pe prietenii şi cititori mei din 'nă-untrul sau din afara Suediei, să lase să îneacă în linişte a 73-a mea aniversare; jsă nu-mi trUneată nici scrisori, nici te-legramne, nici flori şi nici daruri. Sănă­tatea nie a ar fi pusă la prea mare în­cercare răspunzând arestor omagii, iar pe de altă parte, în timpurile grele de <astăzi, orice ban nu trebue cheltuit pe lucruri de prisos, ci trebue să slujească pentru ajutorarea celor în nevoie'1.

VUK STEFANOYIC1 KABAG1CI —47S7-ÏS64. — L a 17 Sept. a. c. Iugos lav ia a sărbător i t amint i rea unuia dintre cei •mai meritosi i i i ai săi, V u k Stefanovioi "Karagici, care a făcut dim l imba popo­ru lu i , l imba li terară, pr in faptul că a r e l eva t frumuseţea l i teraturi i populare { în t r ' o v r eme când nimeni , în Răsăr i tu l "Europei, nu se gândea l a >aşa ceva) şi a •alcătuit un lexicon a l gra iu lu i popular care cuprinde peste 30 m i i cuvinte. V u k

"St. K a r a g i c i nu este numai p r imul fol-Ttlorist al tări i sale, ci şi acela ca/re a cre--at unitatea liimbei sârbeşti, până la dân-« u l d iv iza tă în dialecte şi invadată de •cuvinte străine.

Originea lui V u k St. Ka rag i c i ' a fost d in t re cele m a i modeste.

UN FILM DIN VIEAŢA COPIILOR. — •O casă franceză a realizat un superb f i l m , după romanul ,,La Maternelle" (Şcoala rle copii mici) de Fravié. Eroina romanulu i c o fată care intră ca îngr i ­j i t oa re într 'o asemenea şcoală, ca să-şi câştige existenta. Deşi nu e preparată pentru această carieră, d-ra Rose gă­seşte în nesfârşita sa dragoste pentru co­pii puterea de a-i îngr i j i cu atâta devo­tament şi pricepere, încât devine adevă­ra ta lor mamă . R o m a n u l abundă în sce­n e duioase, de bun simţ şi de tact pe­d a g o g i c . F i lmul , care n'a ajuns încă la

noi , a stârnit atâta entusiasm între Francezi , încât după f iecare reprezenta­re, publicul aplaudă pe artişti şi, m a i ales, pe copiii care au real izat f i lmul , lucru neobişnuit în c inematograf .

JURĂMÂNTUL ADOLESCENTULUI. — Corpul meu este templul sufletului meu.

De aceea, jur: 1. Să păstrez corpul meu curat pe d i ­

năuntru şi pe d in afară. 2. Să-1 al imentez bine şi la 'timp. 3. Să-1 odihnesc când e obosit. 4. Să-1 fac v iguros p r in exerciţ i i sănă­

toase şi moderate. 5. Să respir un aer curat. 6. Să trăiesc în aer l iber şi la soare. 7. Să învăţ şi să pract ic regulele unei

v ie ţ i sănătoase. 8. Să muncesc 8 ore pe zi . 9. Să fiu un o m de onoare şi de carac­

ter, faţă de părinţi , profesori şi pr ieteni . 10. Să nu fac n imic din ceea ce a r pu­

tea dăuna .sănătăţii al tora! A ş a să -mi ajute Dumnezeu!

FLOTA ŞI COPIII ANGLIEI. — 7000 d e copii din scoliile delà Coventry., în A n g l i a , au viz i ta t de curând flota engleză anco­ra tă la Portsmouth. Zece trenuri speciale i-au adus în port , Unde 110 ofiţeri de m a ­r ină au fost însărcinaţi să-i conducă pe bordul cuirasateilor şi „dreadnought"-ur i -lor.

Cele m a i mar i vase de război din l u m e şi uriaşul purtător de avioane „Coura-geos" au fost l i teralmente invada te de o mul ţ ime zburdalnică şi voioasă care asur­zea pe ofiţeri cu întrebări şi vo ia să vază totul până în cele m a i mici amănunts . L a ora 5, comandantul suprem al f lotei br i tanice şi .primarul oraşului Por t smouth au oferi t un ceai, servit în 2 serii de câte 3500 de persoane, t ineretului şcolar. I n t impul gustării , vasul „Covent ry" , oare poartă numele oraşului natal a l copi i lor şi care se af la în momentul acela în M e -diterana, a t r imis prin telegrafia i a r ă f i r un mesaj de bun-venit mici lor săi p r ie -

terii; t e legrama a deslănţuit un adevărat del ir de aclamaţ i i .

Seara ofiţeri i erau mor ţ i de oboseală, dar fericiţ i că nici cel m a i mic accident nu se ivise; un s ingur băieţel, voind să va­ză prea de aproape tin tun care îi plă­cea, era să alunece în gura lui, dar mâ­na puternică a unui mar ina r îl reţinu în u l t ima clipă,

Englez i i pregătesc din t imp opinia pu­blică pentru cunoaşterea problemei vi ta le a naţiunei: flota şi s tăpânirea măr i lor .

Ştirea aceasta pe care a m cules-o din pag in i l e „Universului" , ne-a sugerat în­trebarea: Ce facem noi pentru cunoaşte­rea bogăţ i i lor ţăr i i şi a monumente lor istorice din cercul îngust al regiunii?!

CĂRŢILE DE OCAZIE. — Criza si­leşte pe copiii să-şi procure cărţi vechi. D-rul P a u l Colol ian publică în revis ta franceză „Les Annales'' 22 Sept. 1933, om ar t icol î n ca re arată pericolele la care sunt expuşi copi i i folosind cărţi vechi .

Bol i le care se t ransmit m a i ales prin in te rmediu l cărţi lor folosite sunt: văr ­satul, scarlatina, difteria, mening i ta ce-rebro-spinală epidemică, encefali ta letar­gică , para l iz ia infanti lă şii, m a i ales, tu­berculoza. „Orice carte care a circulat prin mâni suspecte, treime sterilizaM; a-ceusta este o măsură' care se impune pentru cărţile şcolare ttrransmise în fie­care an noilor generalii"-.

Din nefericire orice mi j loc de a steri­l iza în m o d eficace o carte costă m a i mul t decât cartea,

SALVAREA COMORILOR DE ARTĂ ROMANEASCĂ. — A l a r m a t de starea j a ln ică în oare se află unele dintre m o ­numentele noastre nationale, Consiliul de Miniş t r i apelează la generozitatea publi­cului, ca să subscrie sume cât de m o ­deste .pentru refacerea lor. Se proeetează în p r imul rând repararea Mănăs t i r i i Putna .

Apelu l , semnat de dl Minis t ru V . TiJea. se adresează întnegei suflări româneşti , „nu numai pentrucă în situaţia actuală

greu s'ar găsi (la Stat) mijloace mate­riale suficiente, ci fiindcă efortul colec­tiv penltmi ridioama locului istoric Ha stră~-lucirea cuvenită, trebue să tălmăcească un anume înţeles".

Sumele subscrise se vor adresa z ia ru­lui „Universul" , str. Brezoianu 23, Bucu­reşti.

UN EXEMPLU FRUMOS. — Imvăţăto-.rul Const. Gherghel şi preotul Romanescu,. d in satul Român i , de l ângă Buhuşi (jud. N e a m ţ ) dâ,ndu-şi seama de situaţia g rea . pr in care trece Statul, au început o serie--de conferinţe acum câ tva t imp, exp l i ­când ţărani lor că, l a nevoie , e bine ca şi cetăţenii -să v ie în ajutorul Statului.

După sfatul celor doi luminător i ai sa­tului, preotul şi învăţătorul , ţărani i d i » ' satele R o m â n i şi Bă.rc, în mumăr de 500, au ieşit pe şosea, începând lucrări le de-reparaţie.

Astfel , după câteva zile, s'a reparat şo­seaua Sili.ştea-Bărc, în lung ime de 6 k,m.^. iăcându-se şanţuri şi reparându-se şd p o ­durile stricate.

Această lucrare s'a făcut absolut g r a ­tuit, ţărani i plătindu-şi datori i le către, stat şi comună.

Frumoasa faptă a preotului şi a î nvă ­ţătorului Gherghel meri tă să fie relevată

ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ LA SOFIA. — P r i n stăruinţa dlui Vas i le Stoica, Min i ­strul Românie i în Bulgaria , s'a început construirea unui măre ţ institut cultural!, românesc la Sofia, în care se vor adăposti şi şcolile româneşt i din Capitala B u l g a ­riei .

O ŞCOALĂ NOUĂ. — S'a deschis l a Bucureşti o şcoală de morăr i t şi pan i f i ­caţie, î n care se primesc absolvenţi a 4 clase secundare ori ai şc. inf. de agri* cultură. Cursurile vor dura trei ani

MOARTEA GAZDEI REGELUI CAROL I LA PORADIM. — L a Porad im, aproape-de P levna , a mur i t de curând bulgarul. Danco Ivanoff, în vârstă de peste 10Q. d e

ani . I n anul 1877, pe t impul războiului româno-ruso-turc, Ivanoff era p r imar în P o r a d i m , iar domnitorul Carol I , care a-vea cartierul general la Po rad im , era găz­dui t în casa pr imarulu i Ivanoff.

L a o şezătoare şcolară, învăţătorul co­municând această veste, poate citi de­scrierea Porad imulu i din Povestea unei Coroane de otel de Gh. Coşbuc.

ANIVERSĂRI. — S'au împl ini t 50 de aajij de când a fost construit Castelul Petes. Cu acest pr i le j au avut loc ia Si­naia, în cursul lunei Septemvrie, mar i serbări.

L a 13 Septemvrie s'au împl ini t 85 de ani delà lupta pe care au dát-o pom­pier i i la cazarma din Dealul Spirei, sub comanda căpitanului P a v e l Zăgănescu, împot r iva Turci lor . I n această zi a luat sfârşit revoluţia (d in- 1848) începută l a 11 Iunie.

DESPRESURAREA VIENEI. — L a 12 Septemvrie a. c. aù fost mani serbări în Aus t r ia şi Polonia , în amint i rea biruin­ţei câştigată de Sobieski asupra Turc i ­lor cari asediau Viena (1683) sub condu­cerea lui Kara-Mustafa . De aceste lupte nu se leagă numai g lor ia lui Sobieski, ci şi numele lu i Serbam Cantacuzino, Dom­nul Munteniei , care deşi a fost si l i t de Turc i să meargă împotr iva creştinilor, î n ascuns a ajutat pe Austria ci şi pe P o ­lonezi», t r imitându-le vesti asupra mişcă­r i lor armatei turceşti.

COMEMORAREA REVOLUŢIEI LUI HORIA. — In Octomvrie , 1934, v o r avea loc mar i serbări în ţinutul Zarandului , cu pri lejul împ l in i r ă a 150 ani delà revo­luţia lui Horia .

PATRIOTISM. — Jaiponezii au con­struit o torpilă submarină care poate fi dirijată în apă de un conducător, a că­rui vieaţă încetează în clipa exploziei . Pentru manevrarea acestor torpile ale morţ i i , au început înscrieri de voluntari. L a p r imul aipel al ţăr i i au răspuns 4000 de ofiţeri, gata să se sacrifice pentru pa­

tria lor şi cererile de anga ja re sporesc z i cu zi, peste numărul necesar.

CONGRESUL „ROMILOR" (ŢIGANI­LOR). — Uniunea generală a Romi lor . (Ţ igan i lo r ) din România , a convocat., p r imul congres al R o m i l o r ( Ţ i g a n i l o r ) ce a avut loc la Bucureşti în sala I leana, din câmpul Moşilor în ziua de 8 O c t o m ­vr ie c. pe toţi R o m i i ( Ţ i g a n i i ) pentru a . protesta contra dispreţului şi hulei de-, care sunt înconjuraţi .

L a acest-congres au luat cuvântul cei . ma i autorizaţi reprezentanţi ai Romilor^ , aleşi d in clasa intelectuală.

A m i n t i m ci t i tori lor noştri că Min is t . . Instr. a invi tat pe învăţător i să ocrotea­scă pe elevii expuşi batjocurii colegi lor , , din cauza or iginel lor. Şcoala trebue să-i-ocrotească pe toţi deopotrivă. L a cursuri ori serbări, trebue să ev i tăm orice aluzie -care ar putea j igni pe elevi în d e m n i t a ­tea omenească ori naţională.

In ce priveşte pe Ţ igan i , e t impul să vedem şi vir tuţ i le care-i împodobesc.

I n toate părţi le, Ţ igan i i au îmbrăţişat:, re l ig ia şi adeseori şi l imba Statului în care trăiesc. De acest fapt au profitat U n ­guri i , trecându-i pe Ţ igan i în numărul ' ' lor.

E o datorie pentru învăţ Moria românii din Ardea l să deştepte in Ţ igan i conştiin­ţa naţiei lo r sau, mai b'ne, să cultive do­rinţa lor de a se a.liipi naţiei româneşt i .

NATURA CERE AJUTOR. — într -ui t articol cu acest titlu, revista „Je sais-tout" ( Iu l ie 1933) ara tă cu diate impres io ­nante că omul duce o luptă sălbatică: împot r iva naturii .

Exfploatările necruţătoare, făcute p e n ­tru a câştiga bani mulţi , au transform mat regiuni frumoase în pustiuri. V â n ă ­tor i care-şi fac o g lor ie din a ucide cât ' m a i mult, au dus pe p ragu l dispari ţ ie i ' numeroase specii de animale . In F ran ţa a dispărut l inxul (râsul) şi sunt pe cale-de dispari ţ ie lupul şi ursul. In alte părţi" dispare elefantul. I n Congo se pr ind a-nuail până la 40000, pe când numărul ce­lor nou născuţi abia atinge 3—4 mii . In-*

•câţiva an i nu vor mai fi r inoceri în In ­dia, I n Aust ra l ia a dispărut un mic ani­m a l , Koa la , a cărei blană a fost la m o -

' <lă. I n Europa nu m a i a v e m decât 65 de ..zimbri, ipe când societatea pentru pro­iecţ ia lor numără 800 de membr i . N i c i cel puţ in un zimbru de fiecare membru!

'its, fed se prezintă situaţia şi-n ce pr i ­veşte plantele. In u l t imi i ani în F ran ţa •s'a constatat dispariţ ia a 12 feluri de p l a n t e .

Pretut indeni se iau măsur i pentru 'Cruţarea plantelor şi a an imale lor pr in l e g i restrictive, pr in parcur i le naţ ionale, p r i n grădin i le zoologice şi botanice.

Şcoalai îi revine sarcina d e a înnobila •pe oameni , făcându-d să iubească şi să ocrotească natura.

CUCERIRI ŞTIINŢIFICE. — T r e i în­v ă ţ a ţ i ruşi s'au înălţat cu un balon pâ-:nă l a 19000 m., depăşind cu 3000 ra. înăl­ţ i m e a atinsă de P i c a r d a c u m doi, ani. L a •«.ceasta înă l ţ ime temperatura e de 70°.

încercăr i le acestea de a cunoaşte stra­t o s f e r a vor avea mar i u rmăr i în ştiinţă.

E p r ima dată când omul at inge o î nă l ţ ime care nu-i accesibilă nici unei v ie ţui toare . Sondaje în stratosfera s'au .făcut până la 38O00" m., cu baloane fără conducători , care crăpau când presiunea atmosferică nu m a i putea opune rezi­

stentă gazelor din balon, ia r aparatele -<ie înregistrare cădeau susţinute de mic i paraşute.

T o t a c u m e'a înregis t ra t şi cel m a i a-•dânc sondaj făcut în adâncimea pămân­tului : 3110 m. E mult şi totuşi n imic fa­ţă de cei 6380 km. câţi sunt până în cen­t ru l pământului!

AVIONUL SURPRIZĂ. - Pen t ru a în­cura ja turismul pe calea aerului , F ran ţa -a inaugurat curse de av ion cu preţ ex­t r e m de redus, delà P a r i s spre cele m a i î n s e m n a t e locali tăţ i . Fa rmecul acestor •«ălătonii sporeşte şi prin. faptul că pasa­ge r i lo r l i se eomuiniică i t inerariul numai după îmbarcare . L a pr ima exeursiune ae--Tiană au part icipat 30 persoane.

OCOLUL PĂMÂNTULUI — a fost fă­cut de avia torul amer ican Post în 8 z i i » , ajutat de pilotul mecanic, un apara t că­ruia este suficient să i se dea direcţia, viteza .şi alt i tudinea, pentru a conduce avionul sute de k i lometr i , fără a devia un metru d in l in ia indicată. A v i a t o r i i speră să se poată face ocolul pământu lu i \n m a x i m u m 3—4 zile. Ce departe sun-!em de fantasticul roman al lui Jules

Verne : Ocolul pământului în SO de zilei

VILEGIATURĂ PE CREDIT. — P e n ­tru a înlesni şi celor cu veni tur i modeste o vacanţă plăcută, s'a constituit în F ran ­ţa o asociaţ ie formată d in hotelieri , re­stauratori şi bancheri de pe tot cuprin­sul ţării , care credi tează pe excursionişti şi vi legiaturiş t i . Cine apelează la ajutorul acestei societăţi, rambursează suma pen­tru care a fost creditat in şase rate lu­nare.

MAI DULCE DECÂT ZAHĂRUL. — I n Braz i l ia s'a găsi t o plantă sălbatică din care se ext rage un suc de 360 or i m a i dulce decât zahărul.

LUMINĂ CONSERVATĂ. — U n ing i ­ner amer ican a descoperit mi j locul de a conserva lumina zilei în sticlă, putaaid s'o foîoseacă apoi în locul becur i lor 'e lec­trice. Acest inginer declară că în curând l u m i n a electrică va fi înlocuită pr in lu­mina conservată.

PRESA POPULARĂ. — In toamna a-cestui an s'a ţinut la Cluj p r imul con­gres a l presei populare din ţară. D-nii Dr. Bornemisa, Dr. Buzea şi Graţ ian Marcus au arătat, pr in referate temeini­ce, necesitatea de a fi ajutată presa populară prin măsur i din partea Statu­lui, dată fi ind importanţa covârş i toa rea gazetelor populare pentru educaţia cetă­ţenească a poporului român

Ţ i n e m să . ne a lă turăm şi noi la săr­bătorirea părintelui I. Moţa, care a î m ­pl ini t 40 de ani de muncă în ogorul zia­risticei populare.

R E V I S T E varea biologicului . I n seria lucră r i lo r -referi toare la aceste probleme se situează»-noua lucrare a dlui Dr. E. Nicoară . S c r i ­să într 'un stil pl in de căldură şi clari ta­te, această carte se adresează, în primul:.' r înd, mare i mul ţ imi . Ea urmăreşte difu­zarea rezultatelor biologiei şi medic ines generale din ul t imele deceni i , în stratu­rile l a rg i ale naţiunii pentruca, în l u m i ­na acestor rezultate, v ia ţa fiecărui ins să fie ferită de germeni i disolvaii ţ i ai boa-lelor şi obişnuinţelor rele.

P rob l ema de bază a lucrăr i i de care n e ocupăm, e următoarea: Cum se poate pă­stra tinereţea cu voioşia şi intensitatea.; de viaţă specifică ei, .până la cea mai îna­inta tă vîrstă?

în t r 'un p r i m capitol autorul expune, cu, multă competenţă, problema glandelor" endraonine, a căror secretiumi mi racu loa­se diri jează procesul de matur izare a l or­ganismului şi formează determinantul/ liotă;rîtor al structurii biopsihi.ee indivi­duale. Ana l izează apoi cu perspicaci tate ra ră vieaţa celulară şi ereditatea, pentru., a stabili, în a l t capitol, durata reală a-vieţii, umane, pe baza datelor şi observa--ţ luni lor ştiinţifice. După aceasta urmează descrierea ciclului vârstelor, cu expune­rea specială a caracteristicelor specifice tinereţii şi bătrâneţii. Autoru l arată ap or 7

cauzele îmbătr în i r i i : unele interne — na­turale ( înlocuirea celulelor funcţionale-nobile cu celule conjunctive), i a r al tele-externe care accelerează procesul îmbă­t r în i r i i şi s tr îmtează graniţele vieţ i i ind i ­viduale.

F ixa rea mi j loacelor prin care se poate-menţine tinereţea constitue obiectul capi­tolelor din partea doua a lucrări i . L i m i ­tele spaţiale ce ni-le impune o recenzie-nu ne îngăduie să .intrăm în a m ă n u n t e ci r e levăm numai faptul că p r i n t r o con­ducerea raţ ională şi igienică, vieaţa i n ­dividuală poate fi desfăşurată în d e p l i n * v igoare , până la cea m a i înaintată vîrstă'..

C Ă R Ţ I — Dr. Eugen Nicoară: Tinereţe-Bătraneţe.

Cu prefaţa de Prof . Dr. I . Moldovan . Cluj, Cartea Românească 1933. Pre ţu l : 50 L e i .

Suportul real al culturii îl formează capitalul biologic uman. O acţ iune care negl i jează acest fapt îşi sdruncină sin­gură temelia existenţii şi se îndreaptă fatal spre declin. Din acest mot iv , ocro­t i rea substanţei biologice şi crearea con-diiţiuinilor opt ime de viaţă sănătoasă, e înt î ia şi fundamentala cerinţă a v r e m i i noastre. Satisfacerea nestln j en ită a mar i ­lor şi complicatelor necesităţi specifice v ie ţ i i contimporane, nu se poate concepe fără o robusteţă f iziologică depl ină a in­dividual i tă ţ i i . M a i mult, b iologi de sea­mă emit părerea că rezistenţa naturală a omului m o d e m şi-a at ins l imi te le şi că, pentru a putea sta faţă cu succes împre­jurăr i lor din ce în ce m a i complexe, e nevoe de un o m nou, — cu o structură psihobiologjeă superioară celei de azi.

Din nefericire, la no i nu numai că nu se iau măsur i de eugenică şi entemlcă în vederea amel ioră r i i structurii eredi­tare şi a mediului ambiant ci, d impotr i ­vă , asistăm la o atrofiere lentă (dar bar­bar de sigură!) a populaţiei noastre — în special rurale —• sub raportul f iz iologic .

Aco lo în vastul laborator al energi i lor populare şi-au făcut loc toate maladi i le , toate obişnuinţele dăunătoare sănătăţii, care fecundează mortali tatea, imbeci l i ­tatea şi chiar criminali tatea. Şi totuşi nici o măsură ef icace, 'constantă şi dîr-ză, doar cîteva încercări sporadice, abia începute şi neterminate din lipsă de.... fonduri .

I u , colo se r.dică glasuri răslete şi pu­ternice ale unor oameni de ştiinţă care. a-v înd intuiţ ia clară a pericolului şi de­zastrului naţional ce poate surveni în a-cest domeniu,, caută să fixexe drumul ce duce la vieaţa sănătoasă, indicând în ace" laşi t imp, şi mij loacele care asigură sal-

. A c i autorul tratează pe larg problema a-Jimenitaţiei (cu specială p r i v i r e , asupra v i t amine lo r ) , a sectelor vegetar iane şi a

.recreaţiei. •£artea -este străbătută şi de o adâaică

-şi pioasă s imţ i re rel igioasă. Pent ru a în­ţelege însă suflul intern,, profund, ce se

• desprinde d in pagin i le şi pr intre şirele a-• cestei lucrări , trebue să fi cunoscut pe cel ce a scris-o. Ea este o proectare a ra-

. rului o m de bine, crescut în tradiţ i i le noa -stre adevărate şi •mari. O m de adâncă re­l i g i o z i t a t e deşi cu formaţi© de ştiinţă po ­z i t i v ă , e o pildă v ie de ceeace ne lipseşte. •Crescut în re l ig ia — poate şi m a i puter­n ică — a muncii, neobosit, se uită ade­s e o r i pe eine, petru „binele aproapelui" c u m se expr imă cuprinzător în prefaţă D l Prof . univ. Moldovan .

Această lucrare stă ila îndemâna ori-• căru i intelectual interesat de sănătatea sa. I a r învăţă tor i i vo r găs i în ea toate

; preceptele igienice generale pe care au •datoria să le răspîndească printre săteni în act ivi tatea lor extra-şoolară. Căci ră­spând i rea şi pract icarea oît. m a i la rgă a sănătoaselor idei cuprinse în această car­te, v o r constitui desigur cea mai aleasă

-dist incţie pentru autor. Dr. D. Todoran

DASCĂLI ŞI ELEVI. — Este t i t lul u-•:.nei interesante antologi i în tocmite 'de dl

inspector şcolar C. lencica, cuprinzând un n u m ă r de 14 schiţe ş i f ragmente de nuvele d in scrii torii noştr i ce i m a i bunii,

.bucă ţ i în care se oglindeşte via ţa şi su­f letul şeoalei p r imare şi-a dăscălim!:.

Dascălul f i ind o f igură tipică şi lumi­noasă a satelor noastre, este firesc ca el să fie cuprins îm pag in i dintre cele m a i ca lde şi m a i oariaetieTăstice d in l i tera tura naţ ională . Culegând aceste p a g i n i într 'un vo lumaş de sine stătător, autorul acestei an to log i i a aşezat a lă tur i pe „ D o m n u l Busuioc" a l lu i M i h a i l Sadoveanu de oiu-

-da ta d a r vrednica făptură a „Dascălului Vin t i l ă" , zugrăv i t cu căldură d e păr in-

5*ele I . Agârb iceanu şi die învăţătoruil lup-

tător pentru r idicarea socială a satului Vas i le Dragoş din „Răscoa la ' ' lui L . R e -breanu. Mănunchiul volumaşului „Dască l i şi e levi 1 ' , cuprinde pag in i când sprintene, când duioase, când pl ine de un humor cald, când de-o cuceritoare simpatie, da­torite sor ikor ii or 0. Goga, M . Sadoveanu, I . Pe t rovic i , I . A . Basarabescu, Jean Bart , A . Cehov, I . Dongarozi , V I . I l ic i , L . Re-breanu, I . Agârbiceanu, I . Ciocârlan, V . Biloiurescu şi Th. D. Speran/ţia. L a sfâr­şit, câteva pag in i de note şi caracter izăr i asupra vie ţ i i şi operei scri i tori lor amin­tiţi. 0 copertă s impatică datorită picto­rului C. Bogdan face a t răgătoare delà întâia p r iv i r e cartea aceasta care este binevenită. (Patria din 3 .Supt. 1933.)

HORIA PETIŒ-PETRESCU: Nu-ţi bă­ga nasul unde nu-ţi fierbe oala! Comedie în 3 acte. Prelucrare după Holberg. (Bib. pop. a „Astrei" No. 200, 4933). Preţul S lei.

Dl H. P . Petrescu este un cunoscător a l teatrului popular . D-sa a prelucrat piesa lui Holberg , mare le d ramaturg da­nez, cu atâta talent încât ai impres ia că acţiunea se desfăşoară î n zilele noastre Eroul pr incipal î l putem identif ica în f ie­care sat în care nu lipsec arivişt i i pol i t i ­cii demagogice .

R e c o m a n d ă m şi noi această piesă, care are un adânc fond mora l .

ION POP RETEGANUL: Odinioară $i acum... Aminthi din copilărie. Cu o pre­faţă: ^Cine a fast I. P. ReteganuV- de Ho-ria P. Petrescu. (Bib. pop. a „Astreî' No. 199 dim, 4933). Preţul 3 lei. — învă ţă to r i i au o obl igaţ ie mora lă pentru răspândirea scrieri lor talentatului povestitor.

P re fa ţa dlui H . P . Petrescu ni-1 prezin­tă în t r 'o lumină ex t rem de s impatică.

Aş tep tăm cu interes şi studiul m a i lung anunţat de d. Petrescu despre vieaţa lui Pop-Reteganul .

învă ţă to r i i ardeleni şi îndeosebi Some-şenii, ar trebui să organizeze anual ser­băr i pentru cinstirea numelui marelui l o r înaintaş. (C. I.)

SĂ NE CUNOAŞTEM NEAMUL Şl ŢARA. Curte de lectură alcătuită de: M.

JSadovmnu, Ion Simionescu şi Izabelu -Sadoveanu. Ilustrată de d-ra Magdalena Jorga, Bucureşti 1933. Preţul 400 lei.

Cartea aceasta nu trebuie să lipsească -d in n ic i o bibliotecă sătească, de pe masa -de lucru a mici unui învăţător .

I n pag in i le ei sunt adunate ca într 'un .jfagure de miere , cele m a i frumoase gân--duri despre ţara şi neamul nostru, spuse

•«de cel m a i mare căr turar al neamului, de •«di Prof . N . l a rga şi a l ţ i scri i tori de seamă.

Culegerea acestor pagini , făcută sub pri­veghe rea celor trei scrii tori de seamă, este

• o garanţ ie suficientă că pr in această an­to log i e nu s'a urmăr i t altceva decât tre­z i r e a mândr ie i româneşti , în sufletul citi­tor i lor , despre nespusa bogăţ ie sufletea-

îfică-.pe care o are neamul şi ţara noastră. Pag in i l e acestei cărţi sunt i lustrate cu

c-artă superioară de peniţa d-rei Magda le ­na Iorga , care este o ' talentată pictoriţă

CORNELIU 1. CODARCEA: Front anti--j-evizkmist! 0 teză şubredă: Revizionismul -.maghiar. Edit. „Uniunii foştilor voluntari ^Români" din 1933. Preţul Hei 60.

De C. Codarcea, un distins gazetar , a jpublicat acest studiu cu pr i le jul congre-

•rsului ţinut lá Cluj, a l foştilor voluntar i dim mica antantă.

I n combaterea tezei ungureşti, d. Codar­cea s'a folosit de mater ia l unguresc, do­

j e n i n d şubrezenia revendicăr i lor ungu­reşt i .

Această broşură trebue citită şi de m e m b r i i corpului didactic, aşezaţi m a i

- a les l a grani ţa de vest a ţări i noastre. începutul făcut de Uniunea Voluntar i -

" lor a rde leni a r trebui urmat şi de alte i-asociaţii patr iot ice pentru a se putea ră­spunde prim publicaţi i tuturor atacurilor neîntemeiate ale străinilor. Pă tur i l e ro­mâneş t i trebuesc luminate pr in studii te­m e i n i c e n u n u m a i p r in art icole de ziar, care au va loare trecătoare. (C. I.)

G. BOGDAN-DUICĂ. — loan Borac -tVol. X X I I d in studii şi cercetăr i ale A c a ­

demiei Române) T ip . Monit . Oficial, Bu­cureşti, 1933. Pre ţu l 100 lei.

Savantul is toriograf li terar a îmbogă­ţit prin această monograf ie cu un nou studiu l i teratura românească.

Ca şi celelalte monogra f i i despre: V . Alaosandri, Gh. Lazăr , S. Bărnuţ iu şi a-ceasta ne înfăţişează, cu amănunte re­velatoare, mediul unde a trăit şi a lucrat scriitorul popular I o n Bar ac.

R e c o m a n d ă m acest studiu pentru bi­bl ioteci le învăţători lor . C. I .

ION MOGA: Riva l i ta tea polona-austria-că şi orientarea poli t ică a Ţă r i l o r R o m â ­ne la sfârşitul sec. X V I I . (Vo l . I I I . d in Bib . Institutului de ist. naţională d in Cluj) T ip . „Cartea Românească" 1933. —

Acest studiu dator i t dlui I . Moga , asis­tent universitar , este irodul cercetări lor făcute î n arhivele Vat icanului d in R o m a . Din el cunoaştem o parte din luptele da­te de cele două împăra ţ i i vecine pentru stăpânirea ţăr i lor româneşti .

Dor im tânărului istoric, ca acest în­ceput p romi ţă tor să fie continuat printr 'o serie cât ma i lungă de lucrări .

VLADIMIR GHIDIONE&CU: Idei şi metode nouă în educaţia copiilor delà 3—7 ani Tip. „Cartea Românească'' Bu­cureşti. Preţul 25 lei.

In această broşură este pußlicatä ma­gistrala conferinţă rosti tă la congresul învăţă toarelor delà şcoaiele de copii m i c i ţ inut ta 20—24 Apr i l i e 1933 la Bucureşti .

Citi torul va găsi în această broşură o expunere succintă asupra sistemelor şco­lare : froebelian, montessorian şi decro-lyan .

ANUARUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR. —• Asupra acestei funda­mentale lucrări pentru organizarea înv. primar si asupra studiilor dato­rite d-lui Ministru D. Guşti şi d"lui I . C. Petrescu, secretar general, cari însoţesc partea oficială a lucrării, vom reveni în numărul viitor printr'o dare de seamă mai lungă.

( C I.)

TRAI AN B. PEŢANC A. — Din Dure­rile şooalei primare româneşti. Tip. Mi­rări Neagu, Sighişoara, 1933.

I n această broşură dl Feţanca, suhre-v izo ru l şcolar al jud. T . Mare , se ocupă cu m u l t curaj despre amestecul poli t ici i î n şcoală, despre at i tudinea învăţă tor i lor în faţa poli t icianilor , despre situaţia în­vă ţământu lu i din judeţul în fruntea că­ru ia se găseşte.

Aces te dări de seamă făcute pentru a lua cunoştinţă şi marele public nu pot de câ t să a ibă o influenţă bună pentru mer ­sul învăţământului .

E l iminarea răului dintr 'un organ ism duce la însănătoşirea lui.

OBSERVATORUL SOCIAL-ECONOMIC N r . 1—2, anul I I I , cuprinde în 112 pa­g i n i compacte interesante studii semnate de d. G. Moroianu, V . Jinga, A . Goci-main, A l . Doboşi, etc. In art icolul: Tu­rism, propagandă şi diplomaţie, dl. Prof. G. Moroianu prezintă problema atât de actuală a turismului în România , ţară cu frumuseţi neegalate şi —• din nenoro­cire —• (necunoscute. Al te ţă r i au făcut d in tur ism un izvor de câştig pentru mi i de oameni . Elveţ ia , I tal ia, Franţa, Ger­mania , Cehoslovacia, toate cunosc aflu­enţa turişti lor şi prosperitatea vieţ i i co­merc ia le de pe u rma lor. Dl Prof . M o ­ro ianu priveşte tur ismul sub aspectul său mate r ia l şi moral , evidenţ i ind lău­dabi la încercare a guvernului de a încu­ra ja şi faci l i ta turismul pe tot cuprinsul ţă r i i . N u numai Statul are datoria de a se ocupa de turism, ci şi in i ţ ia t iva par­t iculară. In această privinţă, dl Prof . P . Sergescu a scris î n revista noastră arti­colul „Drumuri Sălăgene", ară tând cât po t face intelectuali i satelor pentru a t ransforma diverse colţuri de ţară în locur i plin© de atracţie.

I n ceasul în care v o m putea înlesni s t ră ini lor cunoaşterea frumuseţi lor ţări i , pu tem f i s iguri că fiecare turist sosit în t re noi v a deveni nu numai un admi­

rator, dar şi un amic al poporului ro­mânesc. Dl Prof . Moroianu. care a a v u t pr i le j , înainte de războiu, să conducă câ­ţ iva oameni de seamă din Occident prins ţară, a putut ver if ica , în momente g re l e pentru România , intensitatea şi eficaci­tatea amici ţ i i lor câşt igate în u rma v i z i ­tă r i i ţăr i i .

Pen t ru ai noştri, turismul va fi o şcoa­lă a iubirei Pa t r i e i . In raportur i le cm străinii , tur ismul devine cel ma i de sea­m ă auxil iar al diplomaţiei . D. G.

GAZETA ILUSTRATA No. 9. An. II. pa-Sept. 1933. Director P. Borte?. Tip. Na­ţională, Cluj. —• Revis ta aceasta umple-un gol în publicist ica românească d in Ardea l . I n fiecare număr momentele m a i însemnate din vieaţa publică le fixează pr in tablouri de o execuţie ireproşabilă.. I n numărul acesta ne dă vederi delà fes­t ivi tă ţ i le din Sinaia, vederi din grădina, botanică din Cluj şi îndeosebi m o m e n t e din excursia p r in ţara noastră a volunta­r i lor mic i i antante. F iecare număr adu­ce şi pag in i frumoase de literatură, artă, şi ştiinţă.

„ S A T C / L " anul III No. 35 pe luna Oc-tombnie -933, revistă de cwltură pentru: popor, conţinând un bogat material ce in­teresează viaţa satelor — N o t ă m proza, semnată de domni i : Andre i Udrea: Caste" Iul Peleş ; G. Banca: Plecarea; Dr. V . Cr i s -tea: ingrăşarea vi te lor cornute; Dr. M i -hăilescu: Boalele păsări lor de curte; Ş l e -puhin-Voinova: Culesul v i i lo r ; Gh. P o p o -vic i , D. Serbescu-Lopătari , Gh. Nicolescu, Anton Oprescu, etc., etc. Versur i de lon-Ţuroanu, A . G. Delafântânele, Axentio-Oprişanu, etc. Fo lk ló r din diverse regiuni ale 'ăirii, sfaturi pentru plugari , informa-ţiuni din ţară şi străinătate, ghicitori, , snoave, epigrame, răspunsuri». Cea m a i bună revistă pentru popor. Redacţ ia şi Adminis t ra ţ ia : Str. P re l . Po lonă 13. B u ­cureşti I I I .

Satul şi Şcoala Betlactată de C. IENCICA şi X>. GO G A, profesori.

Corespondenta pentru redacţie: Constantin Iencica Str. Mârzescu No. 21, Cluj.

Corespondenţa pentru administraţie : Dimitrie Goga Str. Bob Nr. 13, Cluj.

Abonamentul 120 Iei pe an pentru învăţători; 150 lei pentru scoale şi comi­tetele şcolare.

Răspândiţi această revistă printre prieteni şi cunoscuţi. In ea se oglindesc *deele şi acţiunea celor cari doresc ridicarea satelor şi a şcoalei primare.

Cine nu înapoiază, în timp de 10 zile delà expediere, exemplarul ce i s'a trimis, este considerat abonat şi aşteptăm costul abonamentului.

Amintiţi-Vă că hârtia, tiparul şi lucrul sunt scumpe ; revista se susţine numai din abonamente. Trimiteţi-ne deci, neîntârziat, costul abonamentului pe adresa Ad­ministraţiei.

*

In Ioc de chitanţă, numele abonaţilor se trece pe pagina a 3-a a copertei.

Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază.

Lucrările şi revistele primite la Redacţie vor fi amintite la Bibliografia acestei reviste. Rugăm revistele să accepte schimbul.

*

Domnii abonaţi, cărora le lipsesc numere din revistă, sunt rugaţi să le ceară printr'o c. p. delà Administraţie, str. Bob 13, Cluj.