1

ANUL I, NR. 2, APRILIE 2016

2

CUPRINS

1. Școala Gimnazială ”Regele Mihai I” - 30 de ani de existență (1986-2016). Cuvânt la

ceas aniversar. De vorbă cu deschizătorii porților școlii noastre

………...…………..… 1

2. Monarhia în România - 150 de istorie ( 10 mai 1866 – 10 mai 2016) …...……………… 5

3. Istoria unui rege – Mihai I ………………………………………………………………... 5

4. Minte sănătoasă, corp sănătos ………………………………………………………….… 7

5. Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional ………………………………… 9

6. Isteria Facebook ………………………………………………………………………….. 10

7. Violența în școli ……………………………………………………………….…….……. 12

8. Șirul lui Fibonacci în natură (partea a II-a) …………………………………………..... 13

9. Ziua numărului PI ……………………………………………………………………….. 15

10. Fizica și invențiile …………………………………………………………………………16

11. Lucruri mai puțin cunoscute despre oxizi - pietre semiprețioase ……..………...……..17

12. Ziua mondială a apei …………………………………………………..………….…...… 21

13. Pisica siberiană ………………………………………………………….……….……… 24

14. Numismatica …………………………………………………………….…….…………. 25

15. Creații literare pe diverse teme ……………………………………….……….……….. 26

16. Sfintele sărbători ale Paştelui. Tradiţii şi obiceiuri …………………..……………….. 40

3

Inițiatorii proiectului și coordonatorii revistei:

Prof. Elena Mărășescu

Prof. Florentina Cristea - Inspector Învățământ Primar Sector 5

Director: Prof. Florica Popa

Director adj.: Prof. Elena Teodorescu

Redactor șef: Prof. Elena Mărășescu

Tehnoredactor: Informatician Eugenia Ion

Redactorii:

Profesori:

Florica Popa Elevi:

Florentina Cristea Mohammadi-Golhin Aria-Antonio

Elena Teodorescu Constantinescu Eduard Lucian

Ofelia Steluța Petrescu Dumitrescu Andrei Bogdan

Clarisa Tălpeanu Stan-Vlad Delia

Tălpan Carmen Mihai Cătălina Delia

Elena Păun Vasiliu Andrei

Amalia Elena Gheorghe Șuba Vlad

Adriana Ralea Voicu Răzvan

Elena Apetrei

Sandu Marian

Secretar de redacție: Informatician Eugenia Ion

Coperta: Prof. Laura Georgiana Mirică

Colaboratori:

Prof. Camelia Daniela Tincu, Școala Gimnazială Nr. 142, București

Prof. Viorica Mogoș

Consilier editorial: Prof. Elena Mărășescu

Poșta redacției:

Impresiile, sugestiile, creațiile literare și articolele dumneavoastră pot fi

trimise la adresele de e-mail: scoalla_310@yahoo.com,

elena_marasescu25@yahoo.com

Menționăm că materialele primite nu vor fi returnate.

Editura TIPARG

ISSN-L 2457-9165

4

30 DE ANI DE EXISTENȚĂ (1986-2016)

Cuvânt la ceas aniversar

director prof. Florica Popa

Mă simt onorată și sunt foarte fericită fiindcă acum, la ceas aniversar, sărbătorim

împreună 30 de ani de existență ai școlii noastre.

În calitate de director, apreciez activitatea desfășurată

de-a lungul acestor ani, precum și frumoasele rezultate ale

elevilor, atât în timpul școlii, cât și pe parcursul activității

lor profesionale. De asemenea, munca și dăruirea minunaților

dascăli ai acestei școli a fost aceea care a încununat succesul

și frumoasele rezultate ale copiilor noștri.

Îmi doresc să formăm împreună o echipă puternică,

de elită, care să consolideze în viitor formarea de noi

generații ce își vor aminti cu bucurie de anii petrecuți în

școala noastră.

Urez din inimă La mulți ani!, Școlii Gimnaziale

„Regele Mihai I”, elevilor, părinților și întregului colectiv de

profesori.

De vorbă cu deschizătorii porților școlii noastre

Interviu cu profesor învățământ primar Ofelia Petrescu

E: De cât timp sunteți în învățământ și

la a câta generație de elevi?

P: Sunt în învățământ de 34 de ani, din

anul 1981 și sunt la a 9-a generație de elevi.

E: Ce știți despre înființarea școlii

noastre?

P: Școala Gimnazială „Regele Mihai I”

a fost înființată în anul 1986 și era, inițial, o

școală de protocol, la care trebuia să vină în

vizita de inaugurare domnul Nicolae

Ceaușescu, ,,tovarășul,, cum i se spunea pe

atunci. Deci, era cotată cea mai deosebită

școală din cartier.

E: Cum au fost începuturile?

P: Începuturile au fost frumoase, dar

grele. Noi, un grup de cadre didactice,

veneam de la Școala 174 și în vara

dinaintea inaugurării școlii, am zugrăvit, am

bătut cuie, am măsurat, am ajutat la toate

treburile pe cei din echipa de muncitori

pentru ca școala să fie gata la 1 septembrie

1986. A fost un început greu pentru că noi

veneam de la o altă școală și trebuia să ne

facem repede un renume în cartier, să vină

și la noi în școală copii. Încă de la început

am avut mare succes, au fost foarte mulți

părinți care ne-au preferat pe noi, în

detrimentul Școlii 174.

5

E: Am auzit că școala noastră a fost în

mare concurență cu Școala 174, este

adevărat?

P: Da! A fost mare concurență, era o

școală veche, dar noi, de la început, ne-am

făcut un bun renume. În școala noastră erau

cadre didactice entuziaste și dornice de a

arata ce pot și, în scurt timp, rezultatele s-au

și văzut.

E: Cum vi se par copiii din aceste

generații față de cei din generațiile trecute?

P: Să știi că despre acest subiect am

multe de spus. În primul rând, copiii din

generațiile trecute, din care poate fac parte

și părinții voștri - că puteam să-i educ și pe

ei în atâția ani de carieră - ei erau mult mai

educați în familie, părinții lor aveau mult

mai mult timp de ei și, din aceasta cauză,

copiii veneau cu solide cunoștințe de

respect, de bun simt, lucru care acum nu

prea se mai întâlnește la unii dintre copii,

nu la toți. Acum, copiii sunt educați ca și

parteneri ai părinților, nu sunt învățați să

asculte de adulți, nu sunt învățați să

respecte adulții din familie. Tot greul acesta

revine școlii. Este foarte greu să faci acest

lucru de unul singur, mai ales că până la cei

7 ani de acasă, știți cum se spune: Să ai cei

7 ani de acasă, din familie, lucrurile

acestea trebuiau bine puse la punct. Dar

copiii sunt inteligenți, ca inteligență sunt ca

și cei din generațiile trecute, dar față de cei

din trecut, au mai multe mijloace de

informare. Copiii din trecut nu aveau

calculatoare, laptopuri, gaget-uri moderne și

poate că era mai bine. Generația aceasta,

din care și voi faceți parte, nu mai știe să

socializeze direct, să se joace jocuri în aer

liber cu o minge, un elastic etc. Copiii de

azi știu mai bine să socializeze indirect, prin

intermediul jocurilor virtuale.

E: Ce ați recomanda tinerei generații?

P: Ar fi multe de recomandat, nu le-ar

strica puțină modestie, puțin mai mult bun

simț și să învețe că există limite. Le-aș mai

recomanda să citească pentru că, din păcate,

copiii nu mai citesc și nu ai cum să-ți

îmbogățești cunoștințele și vocabularul fără

acest lucru. Tot ceea ce citești se întipărește

în minte și iese la iveală printr-o exprimare

elegantă, corectă și coerentă.

E: Ce v-a atras la această profesie?

P: În primul rând îmi plac foarte mult

copiii, mi-au plăcut dintotdeauna. La

începuturile carierei am făcut și facultatea

de drept și, cât timp am fost în facultate,

mi-am dorit foarte mult să plec din această

profesie însă, când a venit momentul,

mi-am dat seama că nu pot face pasul acesta

pentru că mi-ar lipsi aceste gâgâlici pufoase

și drăgălașe (doamna arată cu capul spre

clasă), mi-ar lipsi copilașii care, pe lângă

faptul că sunt uneori obraznici, alteori

obositori, te și încarcă cu multă energie

pozitivă.

E: Mi-ați anticipat deja următoarea

întrebare: Ați renunța la această profesie?

P: Clar că nu aș renunța la această

profesie, după cum am mai spus, pe

parcursul carierei, acum mulți ani, mi s-au

ivit oportunități și, cu toate acestea, nu am

putut să renunț. Îmi place atât de mult ceea

ce fac, încât simt că pentru această profesie

am fost făcută.

Interviu realizat de elevii:

Mohammadi Antonio, clasa a V-a B

Vasiliu Andrei, clasa a V-a B

6

Interviu cu profesor învățământ primar Crina Luțea

E: Doamnă învățătoare, cum școala noastră împlinește 30 de ani de existență, vă rog să ne

povestiți câte ceva despre începuturi ….

P: Ei, bine, eram tineri, foarte tineri, ambițioși și plini de elan. În vara aceea am muncit mult să

facem să dispară urmele șantierului. Era nevoie, mai ales, să amenajăm curtea școlii și sălile de

clasă. Clădirea era nouă, frumoasă, tânără ca și noi. Avea nevoie de istoria ei, iar noi trebuia să

scriem această istorie.

E: Și ați scris-o?

P: Firește! Au fost concursuri, rezultate,

expoziții, cercuri pedagogice, olimpiade, serbări.

Copiii au venit, au învățat și au plecat spre viață mai

bogați sufletește.

E: Da … Elevii au venit și au plecat … Mai știți

câte ceva despre ei?

P: Sigur că da. Unii ne mai vizitează. Sunt clase

care-și organizează revederea după 10 ani de la

absolvire. Pot spune cu mândrie că foști elevi de-ai

mei sunt astăzi persoane importante la locurile lor de

muncă: Elis Popescu și Oana Antonescu lucrează în

presă, Marius Enăchescu predă la Politehnică, Alex Neagu conduce o reprezentanță auto, Adrian

Agachi, Liviu Antonescu, Oana și Cristian Buzea, fiecare dintre aceștia și mulți alții fac cinste școlii

noastre. Dar lucrul cel mai impresionant pentru mine este că unii dintre ei revin în școală,

aducându-și de mână copiii ajunși la vârsta școlarității. Și, da, privind-o pe Sara Rusu, îmi aduc

foarte bine aminte de mama ei, Daniela, fostă elevă a școlii. La fel și Vlad Răduță, fiul Nicoletei

Pânișoară și Marius Tănase, băiețelul Georgianei Tănase …Și lista ar putea continua.

E: Extraordinar! Un arc peste timp! Puteți numi lucrul care vă leagă cel mai mult de locul

acesta?

P: Sunt multe lucruri, momente care au contribuit la devenirea mea umană și profesională. Dar,

privește pe fereastră!

E: A … Nucul!

P: Da. Nucul din fața școlii. Era doar o nuielușă fragilă în urmă cu treizeci de primăveri, când

l-am plantat. S-a luptat cu solul aspru și pietros rămas după șantier. Și a rezistat: iată-l, falnic și

generos. Am ținut atâtea lecții la umbra lui! … Am cules toamna și am gustat cu încântare din

roadele lui. Pot spune cu certitudine. Nucul e ceea ce mă leagă mai mult de locul acesta. Și, nu-i

așa? El va fi aici mult timp după ce … noi nu vom mai fi.

E: Vă mulțumesc pentru caldele amintiri pe care ni le-ați împărtășit!

Interviu realizat de elevii: Mihai Cătălina-Delia, clasa a V-a A

Dumitrescu Andrei-Bogdan, clasa a V-a A

Interviu cu doamna învățătoare Ileana Hălmăgianu

E: Stimată doamnă, ne puteți spuneți de câți ani sunteți învățătoare și ce v-a atras în această

profesie?

Î: Eu sunt de 35 de ani învățătoare și cei care m-au atras au fost copiii.

E: De când sunteți cadru didactic în școala noastră?

Î: În Școala Gimnazială ”Regele Mihai I”, sunt de 30 de ani.

E: Ați renunța la această meserie pentru un alt loc mai bun de muncă? De ce?

Î: Niciodată nu aș renunța la acest loc de muncă.

E: Ce ne-ați putea povesti despre începuturile școlii?

7

Î: Îmi amintesc cu mult drag de entuziasmul pe care l-am trăit când am hotărât să lucrez aici.

Aveam deja cinci ani în învățământ și m-am mutat cu tot cu

clasa pe care o conduceam, de la Școala 174, în școala nouă.

Totul era scos din cutie, curat, frumos și nou. Aici am petrecut

cei mai frumoși ani, de aceea sufletul meu se află între pereții

acestei școli. E: Cum vi se par copiii din aceste generații mai noi, față de

copiii din vechile generații?

Î: Fiecare generație a fost specială pentru mine. Fiecare

copil a rămas undeva în sufletul și mintea mea. Copiii tot copii

rămân. Cu trecerea timpului, am observat că elevii mei sunt din

ce în ce mai bine informați, mai curioși…

E: Ce ați recomanda tinerei generații?

Î: Am încredere în cei tineri care au forța de a schimba

lucrurile.

Fiți curioși, entuziaști, veseli, îndrăzneți și fericiți în tot ceea ce

faceți! Școala este alături de voi pe acest drum. Mult succes!

Interviu realizat de elevii:

Mohammadi Antonio , clasa a V-a B

Vasiliu Andrei, clasa a V-a B

Interviu cu doamna învățătoare Nicoleta Bujor

E: De câți ani sunteți învățătoare și ce v-a atras în această profesie?

Î: Sunt în învățământ de 32 de ani, sunt la a 9-a generație de copii. E mult, dar parcă a fost

ieri. Îmi place ceea ce fac! Iubesc copiii și mă recunosc în ei ca într-o oglindă.

E : De când sunteți cadru didactic în școala noastră?

Î: De la înființare, de 30 de ani.

E : Ați renunța la această profesie pentru un alt loc

mai bun de muncă? De ce?

Î: Nu, niciodată. Mulțumirea sufletească nu are

preț.

E: Ce ne-ați putea povesti despre începuturile

școlii? Î: Această școală a fost construită în anul 1986, în

doar 3 luni de zile, cu scopul precis de a fi școală de

protocol, destinată copiilor ai căror părinți făceau parte

din nomenclatura comunistă. Școala primise dotări

speciale, laboratoare utilate și ateliere bine echipate.

Cadrele didactice fuseseră atent selectate, obligate să

poarte halat verde și ecuson, iar directorul era profesor

de limba rusă, doamna Spinei Ioana, un om extraordinar de capabil, inimos și dedicat profesiei.

E: Cum vi se par copiii din aceste generații mai noi, față de copiii din vechile generații?

Î: Generațiile de acum au copii mai isteți, mai informați, cu niște competențe lărgite, dar

socializează mai greu.

E: Ce ați recomanda tinerei generații?

Î : Muncă, multă muncă și joacă organizată! Dacă știi să te organizezi, ai timp pentru toate -

înveți și te distrezi.

Interviu realizat de elevii:

Mohammadi Antonio, clasa a V-a B

Vasiliu Andrei, clasa a V-a B

8

Monarhia în România 150 de ani de istorie ( 10 mai 1866 – 10 mai 2016)

Prof. Elena Păun

“ Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea românilor,

precum și integritatea teritoriului ei, și a domni ca domn

constituțional. Voi rămâne fidel noii mele patrii. Cetățean azi,

mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu d-voastră soarta

cea bună ca și pe cea rea”. (Jurământul rostit de Carol I în fața

Parlamentului - 10 mai 1866), Prin aceste câteva cuvinte, principele

Carol, își exprima devotamentul “fără margini” față de noua sa patrie. Carol I, în vârstă de 27 de ani, locotenent în Regimentul II de dragoni al

gărzii regelui Wilhelm al Prusiei, cel de-al doilea fiu al prințului Carol Anton de Hohenzollern

Sigmaringen, guvernatorul Rhenaniei, văr cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței, va fi ales prin

plebiscit pentru a continua opera de făurire a statului național modern, începută de către

Alexandru Ioan Cuza – domnul Unirii din 1859.

Piatra regimului constituțional românesc va fi reprezentată de Constituția adoptată la

11 iulie 1866, pe care domnitorul a depus următorul jurământ: ” Jur a păzi Constituțiunea și legile

poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului.” Era prima lege

fundamentală a statului modern român și baza juridică a instaurării regimului monarhiei

constituționale. Începea astfel, o nouă pagină de istorie națională – cea a monarhiei constituționale.

Un obiectiv fundamental al poporului român era dobândirea Independenței de stat a

României. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol a acționat în acest spirit. Sunt emblematice cuvintele

tatălui său care îi scria: „... bate fierul cât e cald. Cuptorul trebuincios pare să fie aprins; așadar, la

lucru, cu tărie și curaj...” Începuse războiul ruso – turc și prima ripostă românească, cea a tunarilor

din Calafat asupra Vidinului, îl va face pe Carol să exprime: “Asta-i muzica ce-mi place!”. Era

preludiul proclamării Independenței absolute a României, pe 9-10 mai 1877. În ordinul de zi către

armată, semnat de Carol la Plevna, pe frontul din Balcani, va spune: „Povestea faptelor mărețe ale

trecutului, voi ați îmbogățit-o cu povestea faptelor nu

mai puțin mari ce ați săvârșit, și cartea veacurilor va

păstra, pe neștersele ei foi, numele acestor fapte

alături de numele vostru”.

Era o fericită împletire a două evenimente istorice

majore din istoria noastră zbuciumată – Ziua monarhiei și

Ziua proclamării Independenței de stat a României. După

acest eveniment, România va cunoaște o evoluție

economică și politică ascendente. România va deveni în

scurt timp, cel mai dezvoltat stat balcanic, din punct de

vedere economic și factor de stabilitate politică în

regiunea Balcanilor.

La 27 septembrie 1914, Carol I înceta din viață la

castelul Peleș (Sinaia), iar la 2 octombrie era înmormântat

la Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, refăcută în timpul său și desemnată necropolă

regală, după 48 de ani de glorioasă domnie.

Istoria monarhiei avea să continue cu regele Ferdinand I, succesorul său la tron și cu alte

fapte mărețe de istorie națională.

Istoria unui rege – Mihai I (1927 – 1930; 1940 – 1947)

prof. Elena Păun

“ Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să păzesc

și să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. AȘA să-mi ajute Dumnezeu”.

9

Este jurământul depus de către Regele Mihai pe 6 septembrie 1940, la numai o zi de la

abdicarea tatălui său, regele Carol al II-lea, a cărei domnie fusese grav afectată de instaurarea

regimului de dictatură personală și a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, ce aveau să

marcheze dispariția “României Mari “ și apropierea țării de Germania fascistă.

Pentru Regele Mihai începea astfel, cea de-a doua domnie, ( 1940 -1947), ce se va

desfășura în condiții interne și externe deosebite. Marcată de ascensiunea legionarilor în viața

politică internă și de evenimentele din cel de-al doilea război mondial, domnia tânărului rege, în

vârsta de numai 19 ani, avea sa fie o sarcină extrem de dificilă. Puterea regelui, prin investirea lui

Ion Antonescu ca președinte al Consiliului de Miniștri, va fi mult diminuată, încât rolul

monarhului, de garant al bunei funcționări a instituțiilor statului și al democrației, deveniseră “pur

decorative”. De altfel, Ion Antonescu a ținut să precizeze după ceremonia de depunere a

jurământului regal, că “... națiunea română va trece întotdeauna înaintea regelui”.

Izolarea regelui va deveni evidentă în momentul în care Ion Antonescu, din proprie

inițiativă, va angaja România în război alături de Germania hitleristă, împotriva U.R.S.S. După

eliberarea Basarabiei, regele Mihai își exprima deschis, dezacordul față de continuarea războiului

dincolo de Nistru, război ce transforma România în stat agresor . Poziția diferită față de abordarea

gravelor evenimente politice și militare, va duce la răcirea accentuată a regelui față de Antonescu,

mai ales după evenimentele din Italia, unde, Mussolini fusese înlăturat de la conducerea statului, de

către regele Victor Emanuel al III-lea.

La îndemnul regelui, principalul om politic al

țării, Iuliu Maniu, aflat în opoziție față de regimul militar

al mareșalului Antonescu, va încerca la Cairo (prin Barbu

Stirbey), să apropie România de Alianța antifascistă

(S.U.A., Marea Britanie, U.R.S.S.) și să părăsească

războiul, lucru de altfel imposibil, deoarece România

fusese desemnată de aliați ca stat agresor și satelit al

Germaniei.

În condițiile ofensivei sovietice din primăvara

anului 1944, pe linia Iași – Chișinău, regele Mihai, alături

de forțele politice democratice hotărăște îndepărtarea

guvernului Antonescu, eveniment concretizat în seara

zilei de 23 august 1944. România întorcea oficial armele

împotriva Germaniei și aliaților săi și se alătura coaliției

antifasciste.

Istoria tragică a domniei regelui Mihai nu se încheia însă aici. După mai multe încercări de a

numi în fruntea statului, guverne reprezentative de coaliție națională, la presiunea Moscovei,

reprezentată de trimisul special Visinski, se va instaura un așa zis guvern democratic, condus de dr.

Petru Groza la 2 martie 1945. Era primul pas către instaurarea regimului comunist în Romania.

Aflată sub ocupație sovietică, România se îndrepta cu pași repezi spre sistemul stalinist de

guvernare, întemeiat pe monopartitism. De altfel, Regele Mihai rămăsese singurul monarh în

această parte a Europei, iar perspectivele sale erau cu totul incerte.

În acele momente, evoluția situației politice din România depindea de marile puteri. Aflat la

Londra, la căsătoria principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Marii Britanii, Regele Mihai a

discutat cu diferiți oameni politici, mai mult, reprezentantul SUA, i-a comunicat că guvernul țării

sale “nu găsea utilă întoarcerea sa acasă”. Revenit în țară, Regele Mihai va trăi tragica zi de 30

decembrie 1947, când, pentru a evita un război civil, sau pierderi de vieți omenești, va semna actul

de abdicare spunând: “Poporul a suferit deja foarte mult; el nu trebuie să-și verse sângele pentru

mine. Mă simt obligat să consimt la acest act de violență”.

Începeau anii de exil. Regele Mihai va avea însă puterea de a spera și speranța de a reveni în

țară se va împlini. Va găsi o țară tristă și veselă totodată, o țară care deplângea anii grei de

comunism, dar și morții Revoluției din 1989 și multă, multă speranța renăscută!

10

Aceeași speranță o trăiesc astăzi și cei aflați cu sufletul aproape de Regele Mihai, aflat în

grea suferință.

Domnia Regelui Mihai I, este istoria vie a neamului nostru. Regele este singurul conducător

în viață ce a trăit tragicele evenimente din al doilea război mondial. Povestea sa se împletește cu

destinul postbelic al României, și viața sa este o filă impresionantă de istorie trăită.

Majestate, bun venit! de prof. Viorica Mogoș

România-n sărbătoare,

E-ntoarcerea Majestății Sale;

Gând curat CASEI REGALE!

E simbolul demnității,

Libertății și-al nobleței,

E-onoare pentru România!

Monarhia e mândria,

Iar REGELE – garanția.

Hristos să vă dea de toate:

Ani mulți, tihnă, sănătate,

In țara VOASTRĂ, MAJESTATE!

Minte sănătoasă, corp sănătos prof. Elena Apetrei

MOTO:”Un om sănătos este cel care se simte puternic şi în siguranţă.”- Larousse

Din copilărie, fiecare trebuie să se preocupe de

sănătatea sa. O persoană sănătoasă trăieşte în armonie cu sine,

cu semenii, cu mediul înconjurător. Omul sănătos poate

munci, gândi şi crea pentru el, dar şi pentru ceilalţi.

Cel care are grijă de sănătatea sa este puternic.

Igiena te ajută să-ţi păstrezi sănătatea. Dacă vei învăţa

şi vei respecta regulile de igienă, vei fi un copil sănătos.

Fiecare copil trebuie să cunoască şi să aplice unele

reguli de igienă pentru a avea un corp sănătos.

Regulile de igienă corporală te învaţă cum să-ţi

îngrijeşti pielea, mâinile, picioarele, părul, ochii, urechile,

nasul, dinţii. Pe mâinile murdare sunt microbi care pot ajunge în organism, provocând apariţia unor

boli: hepatita, dizenteria, ş.a.

Dacă vei respecta întotdeauna aceste reguli, vei fi sănătos pentru că mama sănătăţii este

curăţenia.

Un rol foarte important îl are alimentația.

Vieţuitoarele au nevoie de aer, apă şi hrană

pentru a trăi.

Igiena alimentaţiei stabileşte regulile privind

alimentele şi modul de hrănire.

Pentru a fi sănătoşi trebuie să cunoşti aceste

reguli, deoarece nerespectarea lor duce, în mod sigur,

la îmbolnăvire.

Pentru a nu te îmbolnăvi, din alimentaţia ta nu

trebuie să lipsească: laptele şi brânzeturile; carnea,

peştele şi ouăle; legumele şi fructele; cerealele; produsele zaharoase; grăsimile.

Sfaturi:

Nu servi masa în picioare sau în grabă, deoarece stomacul face un efort mare şi se poate

îmbolnăvi.

Serveşte masa la aceeaşi oră, fii liniştit la masă, nu citi, nu vorbi, nu privi la televizor în timp

ce mănânci.

11

Nu mânca foarte mult la o singură masă, nu-ţi încărca stomacul şi nici nu bea prea multă apă

sau suc dintr-o dată, pentru că aşa îţi vei obosi stomacul şi el se va îmbolnăvi.

Nu vorbi în timp ce mănânci.

Bea apă sau suc numai după ce ai mâncat.

O alimentaţie corectă îţi asigură sănătatea şi energia necesară pentru a învăţa, a te juca, a

practica un sport sau o activitate preferată şi un somn odihnitor.

Sănătatea organismului prin influenţa mediului natural

Sănătatea organismului este influenţată de unii factori naturali, cum ar fi: aerul, apa, soarele.

Băile de aer (plimbări, sport în aer liber, excursii, expediţii, activitate /odihnă cu ferestrele

deschise în sezonul cald etc.) te ajută să ai un organism sănătos.

În timpul băilor de aer, exerciţiile de respiraţie te vor ajuta la întărirea sănătăţii.

Apa are un efect pozitiv asupra circulaţiei sângelui, asupra rezistenţei organismului la

îmbolnăviri şi asupra poftei de mâncare.

Soarele ne dă sănătate, nu doar lumină şi căldură. Soarele face bine corpului, contribuind la

întărirea oaselor şi a muşchilor, îmbogăţind circulaţia sângelui, crescând pofta de mâncare.

Soarele contribuie la dezvoltarea ta, la mărirea rezistenţei organismului faţă de îmbolnăviri.

Sănătatea mentală se degradează tot mai mult odată cu vârsta, însă, chiar și atunci când ești

tânăr pot exista perioade în care creierul tău nu este atât de funcțional pe cât ar trebui. Menținerea

unei minți active ajută la funcționarea mai bună a creierului, ceea ce duce la funcționarea mai bună a

întregului organism.

O minte ageră și antrenată solicită un consum crescut de energie, iar pentru a fi

stimulat, creierul are nevoie nu doar de jocuri logice sau cuvinte încrucișate, ci și de o hrană

sănătoasă și mișcare fizică regulată.

Pentru a-ți folosi cât mai mult din potențialul intelectual, creativ și emoțional, trebuie să îi

administrezi creierului tău combinația potrivită de nutrienți și să faci din sport o obișnuință,

indiferent de forma în care alegi să îl practici (fitness, jogging, dansuri, înot, tenis). Mișcarea fizică

favorizează creșterea producției de endorfine care induc o senzație de relaxare și energie.

Învățarea de lucruri noi în fiecare zi Învățând mereu lucruri noi, înseamnă să îți folosești creierul cât mai des. Dacă ai

posibilitatea să te înscrii la un nou curs, fă-o cu încredere. Nu trebuie să fie un curs full, care să

dureze foarte mult, poate fi foarte bine un tutorial video de pe youtube. Făcând asta îți ajuți neuronii

să funcționeze în parametrii normali.

Antrenarea creierului să-ți amintească lucruri prin jocuri Oferindu-i creierului tău activități precum memorarea de lucruri îl ajuți să fie mai funcțional.

De exemplu, există anumite jocuri ale memoriei care determină jucătorii să țină minte ce văd.

Aceștia, jucând aceste jocuri, își ajută creierul să funcționeze, activându-și mai multe funcții,

precum primirea de informații, memoria și gândirea.

Nu trebuie să uiți nici de hidratare, esențială în echilibrarea organismului și menținerea

energiei, vitală pentru funcţiile de bază ale organismului și pentru buna funcționare a celulelor. De

asemenea, hidratarea are o importanță deosebită în funcționarea optimă a creierului, neuronii fiind

alimentați cu nutrienți și sânge oxigenat. O persoană deshidratată va întâmpina probleme în

prelucrarea informațiilor sau cu memoria de scurtă durată.

Creierul este cel mai bine alimentat printr-o aprovizionare constantă cu glucoză. De aceea,

un rol deosebit în menținerea performanțelor intelectuale îl are un mic dejun echilibrat, bogat în

fibre și proteine. Uită de mâncarea de tip „junk-food” și redu semnificativ cantitatea de dulciuri.

Consumă zilnic salate vitaminizante, bogate în antioxidanți, cu rol de îndepărtare a radicalilor liberi

și câte un ou, gălbenușul fiind indicat în îmbunătățirea memoriei.

Din alimentația zilnică nu trebuie să lipsească nici acizii grași din Omega 3 - peștele fiind o

sursă excelentă de „grăsimi bune” pentru creier, format în proporție de 60% din grăsime, nici

fructele, precum afinele, căpșunele, merele, cireșele, strugurii sau portocalele, recomandate pentru

a-ți îmbunătăți performanțele creierului.

12

Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional Tincu Camelia Daniela, Şcoala Gimnazială Nr. 142 Bucureşti

Veacurile de existenţă ale poporului român au favorizat cristalizarea unei mentalităţi

specifice, individualizatoare între celelalte popoare europene. Un loc deosebit de însemnat îi este

rezervat cuvântului ca materializare a voinţei şi a gândului. În sensul unei bune înţelegeri, este

necesară o întoarcere în timp, în epoca preistorică, dominată de magie, predecesoarea tuturor

religiilor. Magia conferea omului primitiv o mentalitate total diferită de cea a omului modern.

Arhistrămoşul omului din zilele noastre se simţea mult mai liber, atotputernic, fiindcă se

credea depozitarul tainelor care-i dădeau posibilitatea de a-şi dirija singur destinul, după propria

voinţă. În gura omului primitiv cuvântul avea o putere extraordinară, simpla lui rostire era suficientă

pentru ca, ceea ce exprima, să devină realitate. La ivirea sa pe lume, omul avea ca principal mijloc

de exprimare a stărilor sale sufleteşti – graiul, atribuindu-i forţe magice. Textul Bibliei este

concludent în ceea ce priveşte transferul operat de fantezia umană asupra Divinităţii, identificată cu

acel „Cuvânt” : „ … şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.

Astfel „cuvântul” era perceput ca principiul primordial, alături de Divinitate, cu care a

coexistat iniţial, şi graţie căreia există lumea. Această idee este puternic înrădăcinată în concepţiile

despre lume ale poporului român, cărora Ernest Bernea le-a acordat o deosebită atenţie în laboriosul

său studiu intitulat Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român . Rezultat al unor asidue cercetări pe

teren, lucrarea aceasta cuprinde numeroase texte culese de la ţăranii cu îndelungată experienţă de

viaţă şi cu idei bine conturate, exprimate într-un limbaj limpede, dovedind înţelepciune şi o anumită

naivitate. Vom lua în discuţie aspectele referitoare la “Cauzalitatea spirituală”.

Esenţial este faptul că actul (acţiunea concretă) este precedat de „cuvânt”, a cărui origine este

în gând. Aceste trei elemente se află într-o strânsă dependenţă (gând - cuvânt - act ).

Din alte mărturii reiese că centrul în jurul căruia gravitează acţiunile este reprezentat de

“credinţă”, acea activitate a spiritului generatoare a voinţei faptice: “Sunt lucruri care se pot

schimba, da numa să crezi”. Se poate constata că, în sistemul de credinţe populare, un loc larg şi de

mare importanţă este acordat cauzalităţii spirituale. Iar actele produse prin forţa spiritului au o

eficienţă nu mai puţin vizibilă decât cele de ordin material.

Ernest Bernea notează: ”În lumea satului românesc tradiţional (…) cuvântul nu este doar

ceva fonetic, ci are un bogat conţinut de semnificaţii.“

Cuvântul, beneficiind de o impresionantă încărcătură emoţională şi ideatică, îşi depăşeşte

condiţia de simplu instrument al comunicării, dobândind o existenţă proprie. Dar, ca instrument

ritual, magic sau religios, cuvântul este nedespărţit de o credinţă, de un gând îndreptat spre o

finalitate: “Gându şi vorba merg laolaltă. Cum ai putea să vorbeşti dacă nu gândeşti? Eu zic că nu se

despart.”

Alcătuind împreună o singură unitate - gândul şi cuvântul - au un potenţial spiritual de mare

efect deoarece sunt expresia vieţii umane interioare: „Eu cred că tot cuvântu are putere, că e rupt din

sufletu nostru, e plin de puterea noastră, că avem un suflet. Cuvântu-i totuna cu cugetu, cu mintea şi

sufletu nostru.”

Dintre mărturisirile pe această temă se distinge o piesă de filosofie populară: “Când zici o

vorbă să fii judecat; vorba nu e vânt, vorba e suflet, e ceva rupt din inima ta.

În mentalitatea satului românesc tradiţional, cuvântul era înţeles ca făcând parte din fiinţa

spirituală, reprezentând ceva din esenţa celui care-l rosteşte şi-l trimite în lume, lăsându-l să

acţioneze în locul său pentru ca apoi să suporte consecinţele, mai mult sau mai puţin favorabile, în

funcţie de ceea ce exprimă.

Forţa cu care este investit cuvântul este sacră, datorită originii sale: “Cuvântul vine de la

Dumnezeu şi are taina lui. Cuvântul are putere că e de la Dumnezeu”. Înţelepciunea populară

demonstrează valoarea inestimabilă a cuvântului ce trebuie conştientizată şi preţuită, având în

vedere că utilizarea lui poate fi decisivă în anumite situaţii: „Şi cuvântul are putere, are putere mare

de nici nu-ţi dai seama. O vorbă bună la timp potrivit face cât un car de aur. ”

13

Isteria Facebook Informatician Ion Eugenia

Facebook este o rețea socială, unde poți ține legătura cu prietenii și poți vedea ce fac

aceștia. Când a fost lansat, în data de 4 februarie 2004, nimeni nu-și imagina că va ajunge un

fenomen de talie mondială. În prezent, în

Occident, cât și în România, aproape oricine

are un cont de Facebook, fiind parte din viața

de zi cu zi și un mod de a menține relațiile și

de a comunica cu prietenii.

Totul a demarat în 2004, când Mark

Zuckerberg, un puști de 20 de ani, care a

început să facă programare încă din gimnaziu,

în special jocuri; a creat un program care să-i

ajute pe colegii de serviciu ai tatălui său să comunice mai ușor între ei.

A creat, de asemenea, o versiune a jocului Risk și programul de muzica Synapse. Companii

precum Microsoft au încercat să cumpere Synapse și să-l recruteze pe Zuckerberg, însă acesta a

preferat să meargă să studieze la Harvard.

În primul an de facultate, Mark Zuckerberg, a creat Facebook în camera sa de student de la

Harvard, inițial pentru Universitățile din Ivy League, ca un instrument prin care colegii săi să se

poată împrieteni și cunoaște mai bine. Însă, până la finele primului semestru, baza de utilizatori

ajunsese la 100.000, moment ce a reprezentat începutul acestei afaceri pentru Zuckerberg.

El a lucrat la înființarea rețelei de socializare cu colegii săi Dustin Moskovitz (care era și

colegul său de cameră), Eduardo Saverin și Chris Hughes.

Imediat după ce Facebook a început să strângă cât mai mulți utilizatori, Zuckerberg a fost

acuzat de trei colegi ca le-a furat ideea de a crea o rețea socială pentru Harvard. Procesul a durat

trei ani și sentința s-a declarat în favoarea lui Zuckerberg.

Facebook a creat o

adevarată isterie în rândul

unor utilizatori, iar aceasta

s-a manifestat în multe

moduri. Unii dintre

utilizatori s-au declarat

dependenți de acest site,

unul dintre aceste

“simptome” fiind statul mai

multe ore pe zi on-line

în această rețea de

socializare.

Dar Facebook este,

până la urmă, un nou mod

de a comunica. Pe lângă

faptul că poți fi la curent cu

tot ce fac prietenii, pot fi

dezvoltate și diferite

campanii sociale sau, de ce

nu, electorale. În era internetului, mulți politicieni apelează la Facebook pentru a ajunge la putere.

Unul dintre cele mai elocvente exemple este cel al actualului președinte american Barack Obama, a

cărui campanie pe internet a fost unul dintre factorii principali ai victoriei sale din 2008.

14

Șase lucruri care ar trebui știute despre Facebook:

1. Anumite date sunt întotdeauna vizibile: numele, poza de profil, sexul şi altele. Mai

mult, dacă profilul tău este public, acesta se va regăsi în motoarele de căutare. Dacă vrei

să ai un profil privat, intră în contul tău, dă click pe Privacy Settings/Applications și apoi

alege bifa Websites/Edit your settings.

2. Atenţie la ce scrii pe Facebook! Chiar dacă îţi ştergi contul, mesajele tale nu dispar. Statusurile tale sunt stocate separat

de contul tău şi vor rămâne vizibile şi atunci când îţi vei şterge profilul.

3. Facebook provoacă dependență și îți toacă timpul!

4. Facebook are dreptul să transfere datele tale personale către alte “dispozitive”. Odată ce ai introdus datele tale personale în Facebook, contactele tale îşi pot salva datele pe

telefoanele lor mobile (de aceea unele telefoane mobile te întreabă dacă vrei să îţi sincronizezi

agenda cu contactele din contul de Facebook). Aşadar, nu îţi publica numărul de telefon dacă nu

vrei să îl ştie şi altcineva!

5. Cum sunt folosite datele tale personale?

Datele tale personale înscrise pe Facebook sunt folosite pentru a te “ţinti” cu mesaje

publicitare chiar şi atunci când navighezi pe alte site-uri.

6. Aplicaţiile şterse nu şterg şi datele

Aplicaţiile instalate în contul tău de Facebook îţi reţin datele personale chiar dacă ştergi

respectivele aplicaţii din contul de Facebook.

Toate aceste informaţii ar trebui să recomande puţină prudenţă când vine vorba de

Facebook.

Ştiaţi că…

… facebook are aproape un miliard de utilizatori în întreaga lume (200 de milioane numai în

Statele Unite ale Americii), în afară de China, acolo unde platforma nu funcţionează?

… atât de utilizatul buton „Like“ trebuia să se intituleze iniţial „Awesome“?

… Mark Zuckerberg a negociat preluarea Instagram pentru suma de 1 miliard de dolari fără ca

măcar să îşi consulte consiliul de conducere?

… în faza de creare a facebook, opţiunea „Photo Sharing“ nu exista, iar Mark Zuckerberg s-a

lăsat cu greu înduplecat să o adauge? Cu timpul, ea s-a transformat în cel mai de succes

instrument ale platformei.

… unul dintre cei trei fondatori ai YouTube, Steve Chen, a lucrat pentru câteva săptămâni

pentru facebook înainte să dea startul YouTube.

Termenul „informatică” provine din alăturarea cuvintelor ”informație” și „matematică”

pentru că înainte de anul 1920, termenul de "computer" se referea, în limba engleză, la cineva

sau ceva care efectua calcule. Alte surse susțin că provine din combinația informație și

automatică.

Numele de Google este o greșeală de ortografie. Inițial trebuia să se numească Googol, un

termen din matematică, care reprezintă un număr mare, egal cu 1 urmat de 100 de zerouri.

Termenul a fost inventat de Milton Sirotta, nepotul de 9 ani al matematicianului american

Edward Kasner (care a scris din greșeală „Google” în loc de Googol”). Motorul de căutare

urma să primească acest nume datorită rolului pe care-l are: de a organiza cantitatea imensă de

informație disponibilă pe web.

Proiectat de către japonezi ca o nouă minune a tehnicii moderne, cel mai mic calculator din

lume se prezintă sub forma unui cub cu latura de aproximativ 5 cm și a fost botezat de către

15

creatorii săi cu numele Space Cube. Cube vine, bineînțeles, de la forma sa, iar Space trimite la

destinația pentru care a fost creat acest mini-computer, respectiv funcționarea în spațiul cosmic.

Utilizatorul de calculator clipeşte, în medie, de 7 ori pe minut, adică mai puţin de jumătate din

cât ar fi normal, de 20 de ori pe minut.

Violența în școli prof. Elena Mărăşescu

prof. Florentina Cristea

Zilnic vedem în jurul nostru acte de violență: cineva înjură pe altcineva sau îl lovește.

Mulți dintre noi am avut cel puțin un conflict sau am provocat unul. Violența a devenit o

problemă incurabilă, ne înconjoară ca o plagă. Pe stradă vedem tot mai des părinți care-și bat

copiii, dar și în parc copiii mici își lovesc părinții în joacă, acasă violența chiar dacă n-o

invităm, sosește prin mijloacele mas-media, copiii noștri văd acte de violență în desenele

animate, în jocurile video. La școală dăm peste violență. În aproape toate școlile există, aceasta

devenind un subiect tot mai des abordat. Ce este ea? Răspunsul oferit de DEX este:

VIOLENŢĂ,violenţe, s. f. 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent. (1); putere

mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a

întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare, siluire, încălcarea ordinii legale. ͼ Faptă

violentă, impulsivă. [Pr.:vi-o-] ­ Din fr. violenter.

Dacă vrem să ne explicăm termenul și prin niște proverbe care să reflecte

înțelepciunea poporului român, atunci putem nota: „Bătaia e ruptă din Rai.” ; „Ce ţie nu-ţi

place / Altuia nu face.” ; „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.”

Pentru câmpul lexico-semantic al cuvântului am găsit: bătaie, agresivitate, agresor,

agresoraş, agresat, victimă, rană, frustrare, apărare, autoapărare, anormalitate, dezumanizare,

dizarmonie, pedeapsă, legiuitor, nonviolenţă.

Am discutat cu elevii despre această temă și am disecat problema sub forma clasică,

întrebare/răspuns. Le vom nota pe cele mai reprezentative:

Î.: Când şi unde credeţi că a avut loc primul act de violenţă?

R.: În Rai, la începuturi, că doar nu degeaba proverbul românesc zice: „Bătaia este

ruptă din Rai.”

Corectare: pe Pământ, fiindcă Eva muşcând din măr, Adam și Eva au fost pedepsiţi şi

alungaţi din Eden pe Pământ, unde mult mai târziu, copilul lor cel mare, Cain - agresorul, l-a

ucis pe fratele său, Abel, din gelozie. Da, Biblia oferă multe informaţii despre acte de violenţă,

inclusiv acela când Iisus Hristos, Mântuitorul, a Treia persoană a Dumnezeirii, i-a alungat pe

comercianţi cu biciul din templu.

Î.: Cum începe violenţa, unde şi când?

R.: „În spatele clasei, în pauze, dintr-o joacă nevinovată. Se preface unul că vrea să-l

lovească pe celălalt!”, / „Dintr-o glumă neînţeleasă, pe hol.”, / „Copiii răi îi împing pe cei mai

liniştiţi, în careu.”, / „În bancă, l-am bătut că n-a vrut să-mi dea un pix şi o foaie.”, / „În baie,

nu-mi place faţa lui, e prost, nu-l suport.”, / „Pe terenul de spor, mă sâcâie .” / ”Vorbeşte prea

mult.”/ „m-a îmbrâncit”, / „M-a tras de păr”, / „Degeaba, când suntem nesupravegheaţi ”.

I.: Cine şi cum este agresorul?

R.: „Un frustrat ce provine dintr-o familie dezorganizată” /, „unul ″cu probleme″, ce

nu are un model bun de urmat sau educaţie”, / „un avid de putere mai mare care abordează la

bătaie”, / „unul care se crede deştept pentru că are note mari”, / „unul mai slab la învăţătură

care este atenţionat de profesori că dacă va continua astfel nu va ajunge nimic în viaţă”, / „unul

care vorbeşte murdar, suburban”, „Eu domin prin tăcere, am învăţat asta de la mama”.

I.: Cine şi cum este agresatul, victima?

R.: Persoană/e, în general, slabă/e: „un handicapat”, /„un prost”, / „un timid”.

Î.: Cum se manifestă violenţa în şcoli?

16

R.: „Este o violenţă domestică, mai ales de limbaj, deci verbală, dar şi fizică sau

psihică. În clasele mici elevii îşi fac ”sâc-sâc!” - în ciudă, iar la gimnaziu, violenţa verbală este

preponderentă, dar şi cea fizică”.

Î.: De ce atacă agresorul?

R.: „A fost agresat şi el înainte.”; / „Din plăcere, o are în sânge, aşa se simte bine.”;

/ „Să-mi descarc nervii, să mă mai calmez!”; / „Lipsa dialogului.”; / „Este învăţat de acasă să

dea pentru a nu veni bătut că altfel o mai ia o dată.”; „A vorbit urât despre mine.”; / „ M-a

înjurat de morţi şi mama a murit.”; „Se crede şmecher, se dă mare.”

Î.: Ce dovedeşte agresorul prin violenţă?

R.: „Nimic pozitiv.”; / „Anormalitatea.”; / „Lipsa e stăpânire a instinctelor.”; / „Face

victime colaterale. Ne loveşte şi pe noi, care ne vedem de treabă, din greşeală, din nimereală.”

Î.: Cum trebuie stopat fenomenul şi de către cine?

R.: „E o problemă a sistemului.”; / „Raţional! Şmecheria este să ştii să socializezi cu

ei, să nu te dai mai deştept decât ei.”; / „Directorul şcolii să pună legi mai dure, exmatricularea

pentru cazurile mai grave, mai mulţi paznici.”;/ „Poliţia să vină mai des prin şcoală.”; / „Copiii

agresaţi se ruşinează şi nu spun părinţilor acasă. Am văzut atâţia copiii bătuţi pe stradă de către

părinţi, dar și copii care-și bat părinții.”; / „Consilierea şcolară a celui cu problema şi a familiei

lui.”

Î.: Ce-i sfătuiţi pe cei răi?

R.: „Vă sugerez să nu faceţi rău! Fără violenţă nu ar mai fi războaie, ar fi mai multă

pace.”, „Trebuie să îţi doreşti să te îndrepţi, altfel degeaba vorbesc profesorii, consilierii,

psihologii.”; / „Fără violenţă în şcoală!”

Stimați colegi și dragi elevi, haideţi, vă rogăm, să ne implicăm mai mult! Faceţi ceva,

încât în şcoli să fie un climat fără violență!

Șirul lui Fibonacci în natură (partea a II-a) Prof. Teodorescu Elena

Una dintre cele mai renumite secvențe de numere din matematică este șirul lui Fibonacci:

1; 1; 2; 3; 5; 8; 13; 21; 34; 55; 89; ......... Aceasta i-a intrigat pe matematicieni, pe biologi și i-a

inspirat pe artiști și designeri.

Cei mai mulți dintre noi nu dăm prea multă importanță petalelor florilor. Dacă le examinăm

cu atenție, vom constata că unele au un număr de petale care se găsește în șirul lui Fibonacci, așa

cum putem observa în imaginile următoare.

o petală două petale (nu se întâlnesc

prea des)

trei petale - sunt mai des

întâlnite

zantedeschia aethiopica euphorbia trillium

17

cinci petale – există sute de

specii ale căror flori au cinci

petale

opt petale - nu sunt la fel de

des întâlnite, dar există

destule specii cunoscute

treisprezece petale

sanguinaria canadensis rudbeckia hirta

21 și 34 de petale sunt destul de întâlnite în familia margaretelor

De mult timp s-a constatat că numerele din șirul lui Fibonacci sunt importante în natură, dar

mai recent s-a descoperit că este o problemă de eficiență în timpul procesului de creștere a

plantelor. Spre exemplu, regăsim numere din această secvență în aranjarea frunzelor pe tija unei

plante; ele sunt poziționate astfel încât să aibă parte de lumină și spațiu pentru dezvoltare. Pentru a

preveni supraaglomerarea natura utilizează spirale, pe care le identificăm la: floarea soarelui,

ananas, conuri de brad.

Privind semințele pălăriei florii-soarelui distingem faptul că acestea sunt așezate în două

tipuri de spirale: unele într-un sens și celelalte în sens invers. În general, aceste tipuri de spirale sunt

în număr de 21 și 34, sau 34 și 55, sau 55 și 89, sau 89 și 144 (ați recunoscut numerele?).

Liniile roșii indică semințele așezate pe

34 de spirale în sens antiorar (sau

trigonometric).

Liniile verzi indică semințele așezate pe

55 de spirale în sens orar.

18

Dacă ne uităm cu atenție la un ananas, remarcăm cunoscuta secvența în numărul diverselor

spirale de pe suprafața lui, așa cum rezultă din imaginea de mai jos (depinde și de mărimea

fructului).

.

Uneori, natura este sursă de inspirație pentru arhitecți și aducem ca argument fotografia unui

zgârie-nori situat în zona financiară a Londrei, ușor identificabil prin forma specială. Designul unic,

îndrăzneț, dar și sistemul eficient de economisire a energiei le-a adus numeroase premii designerilor

clădirii.

Prin alipirea unor pătrate cu laturile egale cu 1; 1; 2; 3; 5; 8; 13; .... construim o spirală pe

care o recunoaștem în forma cochiliei unor moluște, așa cum ilustrează imaginea de mai jos a unui

nautilus. Forma spiralată a cochiliei o face suficient de puternică să reziste la scufundări până la

adâncimi de 700-800 de metri. Impresionat de aceste ”fosile vii”, Jules Verne, în cartea ”200 de

leghe sub mări” a botezat submarinul căpitanului Nemo cu numele de Nautilus.

Aflăm unele dintre celebrele numere acolo unde nici nu ne gândim: 1 mâna are 5 degete,

fiecare deget are 3 falange cu excepția degetului mare care prezintă 2 falange.

În concluzie, numerele din șirul lui Fibonacci sunt pretutindeni, trebuie doar să fim atenți și

le vom descoperi.

Ziua numărului PI prof. Gheorghe Amalia

În luna martie se serbează ziua numărului Pi. De ce însă 14 martie? Această dată nu include

niciun element care să ţină de vreo aniversare. Explicaţia constă în formatul american de scriere a

datelor calendaristice. Astfel, această dată se scrie 3/14. Respectiva scriere se apropie de valoarea

3,14 care reprezintă aproximarea obişnuită, din trei cifre, a numărului Pi. Creată în urmă cu 25 de

19

ani în Statele Unite, Ziua numărului Pi este celebrată în special în ţările anglo-saxone, dar a început

de curând să fie sărbătorită şi în alte state.

Evenimentele prin care numărul Pi este sărbătorit nu duc lipsă de imaginaţie. Având la bază

jocuri de cuvinte, cei interesaţi obişnuiesc să prepare tarte în forma constantei Pi. Într-adevăr,

cuvântul "tartă" se traduce prin "pie" în limba engleză, fapt care conduce la jocul de cuvinte "Pi Pie"

(se pronunţă „pi pai”). Există şi alte alternative, precum cele ale jocurilor de societate (jocuri de

cuvinte cu Pinata - o cutie colorată ce conţine dulciuri şi jucării).

Pentru memorarea facilă a cât mai multor zecimale ale numărului Pi s-au întocmit, în

diferite limbi, tot felul de fraze, zicale, poezioare etc. uşor de memorat şi care dau, prin numărul de

litere ale cuvintelor, luate în ordine, cifrele zecimale respective. În limba română propoziţia “Aşa e

uşor a scrie renumitul şi utilul număr.” dă valoarea lui Pi cu 8 zecimale, în germană este un catren

care dă 23 de zecimale, iar în limba franceză - 4, versuri alexandrine dau primele 30 de zecimale

ale numărului Pi. Acesta este aproape de recordul absolut, pentru că mai departe nu se mai poate,

deoarece a 32-a zecimală e… zero!

În limba română performanța este de 25 de zecimale, dată de următoarele două poezii:

“Dar o ştim, e număr important ce trebuie iubit

Din toate numerele însemnate diamant neasemuit,

Cei ce vor temeinic asta preţui

Ei veşnic bine vor trăi.”

A doua, ceva mai uşor de reţinut:

“Sus e lună;

O zeiţă fermecată,

Ca nebuna

Peste ape trece supărată.

Cântecele toamnei parfumate

Mor de dor;

Legănate uşor

Visuri de iubire

Spre cer zbor”.

Și la noi în școală, sub îndrumarea doamnei director adjunct, profesor Elena Teodorescu s-a

sărbătorit această zi. S-au realizat desene, documentare, materiale specifice acestei zile, împreună

cu elevii claselor a VII-a A, a VIII-a, a VI-a. De asemenea, s-au organizat concursuri: Concursul

de cultură generală dedicat numărului PI; Concursul de plăcinte. Atmosfera a fost minunată,

copiii s-au distrat și au fost răsplătiți cu diplome.

Fizica și invențiile

prof. Sandu Marian

În următoarele rânduri am să vă povestesc despre descoperiri realizate accidental,

descoperiri care astăzi sunt folosite în activitatea umană de zi cu zi. Din multele întâmplări care au

dus la descoperirile ce au lărgit orizontul de cunoaștere al omenirii m-am oprit astăzi la trei.

Lectură plăcută!

Artificiile

Pentru multă lume nu mai este un secret că artificiile au fost inițial folosite în China, cu

peste o mie de ani în urmă. Ceea ce, probabil, nu cunosc mulți este faptul că, potrivit unei legende

larg răspândite și în general acceptată, ele au fost inventate accidental acum două mii de ani de către

un bucătar chinez care experimenta rețete culinare. Bucătarul ar fi amestecat cărbune, pucioasă și

salpetru (nitrat de potasiu) – ingrediente comune în gastronomia acelor vremuri, pe care le-a

introdus într-un tub de bambus. Atunci când mixtura a intrat în contact cu focul, totul a explodat.

Cea mai timpurie documentare oficială a artificiilor datează din secolul al șaptelea d. H., atunci

când erau folosite în China pentru alungarea spiritelor rele – grație zgomotului produs, cât și în

20

cadrul ritualurilor religioase de invocare a fericirii și prosperității. În cele din urmă, meșteșugul

obținerii artificiilor a devenit o profesie independentă, iar în China pirotehnicienii (maeștrii

artificiilor) au ajuns în scurt timp să fie respectați pentru priceperea lor de a organiza spectacole

uimitoare de sunet și lumină.

Radioactivitatea

Radioactivitatea este procesul prin care nuclee atomice instabile eliberează particule

energetice subatomice. Fenomenul poate fi observat în cazul elementelor grele, precum uraniul și în

izotopi radioactive, precum carbonul-14. Există trei tipuri de radiație radioactivă – particule alfa,

particule beta și raze gamma. Acestea sunt încărcate pozitiv, negativ și neutru. Expunerea umană la

radioactivitate se măsoară în razi, unde un rad reprezintă 0,01 jouli de energie absorbită per

kilogram de țesut.

În anul 1896, fizicianul francez Antonie Henri Becquerel era preocupat de fluorescența

naturală și de novatoarea rază X. În cadrul cercetărilor sale, specialistul a executat numeroase

experimente pentru a observa dacă mineralele fluorescente natural aveau capacitatea de a produce

raze X după ce au fost expuse la Soare. Din păcate sau din fericire, era iarnă atunci când Becquerel

își desfășura testele și, vreme de o săptămână întreagă cerul a fost acoperit de nori. Acest lucru l-a

determinat pe specialist să își abandoneze temporar echipamentul într-un sertar, în așteptarea unor

condiții meteo favorabile. Atunci când Becquerel a vrut să-și reia experimentul,el a constatat că

bucata de uraniu lăsată în sertare se autoimpregnase pe o placă fotografică în absența unei expuneri

anterioare la lumină. Cercetând în continuare, alături de Marie și Pierre Curie, pe această nouă

direcție, francezul a descoperit radioactivitatea.

Cauciucul vulcanizat

Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind de la aborigenii din America Centrală și de

Sud. Aceștia sunt cei care l-au și denumit “caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”, aparținând,

posibil, dialectului mezoamerican Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin “lemn plângător”.

Columb a fost cel care a introdus noul material în lumea occidentală, iar produsele din cauciuc s-au

bucurat de un mare success, până în anii 1830, atunci când frenezia s-a domolit din cauza faptului

că “lemnul exotic” se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig.

Charles Goodyear a fost inventatorul care a descoperit cu acea ocazie cauciucul vulcanizat,

sau neutru din punct de vedere termic. S-a întâmplat în Massachusetts, în 1839, atunci când

cercetătorul își prezenta cel mai recent amestec de rășină, pucioasă și plumb. Ridiculizat, și-a ridicat

nevrotic pumnul în aer și câteva picături din substanță au sărit pe o etuvă înfierbântată. Atunci când

Goodyear a început să o curețe, a observat că o bordură elastică se formase la marginea materialului

întărit. Era începutul. Executând teste ulterioare, inventatorul a descoperit în cele din urmă cheia:

aplicarea unui abur cauciucului sulfurizat timp de mai multe ore sub presiune, la o temperatură de

aproximativ 132 de grade Celsius, a avut ca rezultat cauciucul vulcanizat.

Bibliografie.www.historia.ro

Lucruri mai puțin cunoscute despre oxizi - pietre semiprețioase

prof. Talpan Carmen

Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului cu alte elemente: metale sau nemetale. Oxizii pot fi

clasificați în oxizi metalici și nemetalici. Cei metalici sunt substanțe solide albe sau colorate. Dintre

cei mai cunoscuți amintim: oxidul de aluminiu, oxidul de fier trivalent și divalent, dioxidul de

siliciu. Aceștia pot fi folosiți la confecționarea unor bijuterii foarte apreciate prin faptul că prezintă

o mare paletă coloristică și luciu deosebit, fapt datorat proprietăților lor fizice, de aceea după o

prelucrare adecvată se cunosc sub numele de pietre semiprețioase.

Pietrele prețioase / semiprețioase, pietre de podoabă, cunosc o foarte largă gamă specifică și

mai ales coloristică și sunt purtate de genul frumos, la toate vârstele, sub formă de bijuterii (cercei,

inele, broșe, brățări, mărgele, medalioane, nasturi, butoni, brelocuri) în mod adecvat. Ele nu au

21

numai valoare de podoabe, ci și de talismane aducătoare de noroc, ferind purtătorul de rele și

nenorociri.

Însușirile estetice ale mineralelor, ale unor roci, minereuri și substanțe organice, precum

culoarea și jocurile de culori, strălucirea și opalescenta, duritatea și clivajul, forma de cristalizare

derivate din proprietățile lor intrinseci, au atras privirea, atenția și încântarea

omului din toate timpurile.

Pentru confecționarea pietrelor de podoabă se folosesc tehnici avansate

de prelucrare precum micro-sculptura (gliptica) sub lupă. În micile ateliere se

folosește aparatura simplă – dispozitive de tăiat și șlefuit manual, camere

vibratoare pentru lustruire mecanică, dar suficient de eficace.

Pietrele nobile reprezintă un simbol al puterii, bogăției, dar mai ales al

unui gust rafinat. Dintre cele mai des întâlnite putem enumera: agate, rubine,

topaz, ametist, smarald, safir, onix, jad etc.

1. Agat Este o varietate de calcedonie fin stratificată, alcătuită din pături succesive divers colorate,

este un agregat microcristalin de cristale de cuarț (SiO2) și opal amorf. Prezintă luciu de ceară până

la mat. În funcție de culoarea, traseul și forma benzilor ce compun agatele se întâlnesc o serie de

varietăți:

- carneol – agat (nuanțe de roșu);

- agat negru – comercializat sub numele de onix (este piatra șamanilor, piatra vrăjitorilor);

- agat dendritic – prezintă depuneri fine de oxizi și hidroxizi de fier și sau mangan cu

incluziuni de amfiboli care prin alterare dau pete brune, roșii sau negre;

- agat nebulos – culoare neagră sau în nuanțe de negru, cu aspecte coloristice și de structură

ce amintesc norii (aspect neclar, confuz);

- agat pestriț – aspect pătat, batat, în care culorile se amestecă neuniform;

- agat ocular – prezintă benzi perfect circular concentrice;

- agat piele de tigru – prezintă benzi ondulate, în diferite nuanțe de roșu, portocaliu, galben

- agat safirinic – de culoare albăstruie-cenușie;

- agat stelat – varietate foarte rară;

- agat peisaj – de culoare brun sau roșcat, al cărui aspect sugerează un peisaj (pădure).

2. Ametist

Este o varietate de cuarț violet, uneori violet spre purpuriu. Culoarea este dată de prezența

impurităților de fier în stare coloidală. Este cel mai prețios cuarț nobil. Numele vine din greaca

veche și înseamnă fie “de culoarea vinului”, fie “contra beției”. În antichitate se credea că ferește

de îmbătare. Culoarea ametistului este mai intensă către vârful cristalelor și mai slabă la baza

acestora. Prin încălzirea lui se obține un fals topaz de o frumoasă culoare galben aurie, care este, în

realitate, un citrin (artificial). Mai întâlnim:

- ametist cuarț – varietate de cuarț, cu aspect dungat, vărgat, zonar, conferit de alternanța de

zone (hexagonale-transversal pe cristal) de culori diferite: alb (cuarț) și violet (ametist);

- ametist oriental – varietate de corindon (Al2O3) de culoare violet.

3. Chihlimbar

Reprezintă rășina fosilă amorfă a unor specii de pin. Are culori variate, cel mai des galben

de miere, galben ca ceara, dar și galben brun, roșu, roșu-brun, verzui, negru, verde-negru și, foarte

rar, albastru. Este transparent sau translucid. Transparența se ameliorează prin încălzire ușoară. Este

casant și foarte ușor. Se electrizează prin frecare. Uneori prezintă irizații datorită fisurilor și

canalelor interne, amintind de opalul nobil. În lumina ultravioletă devine fluorescent. Formula

aproximativă a chihlimbarului este C10H16O.

Renumit este chihlimbar de baltica – transparent, de culoare galbenă, brună până la roșu sau

chiar verde. Conține, de obicei, numeroase incluziuni de aer, apă, din care cauză prezintă pete,

desene sau “nori” opaci într-o masă transparentă. Cele mai rare și mai prețioase sunt culorile verde

și albastru.

4. Corindon - oxid de aluminiu diferit colorat:

22

- roșu – rubin;

- verde – smarald oriental;

- incolor – leucosafir;

- albastru – safir;

- violet – ametist oriental;

- galben – topaz oriental;

- negru – diamond – spar;

- galben roșcat – topaz regal.

Denumirea de oriental indică faptul că aceste pietre prețioase sunt varietăți de corindon,

pentru a le deosebi de smaraldele, ametistele și topazele propriu-zise. Pietrele orientale sunt

mai dure decât corespondentele lor.

5. Cuarț - Este dioxidul de siliciu SiO2.

Se cunosc foarte multe varietăți, în funcție de culoare, aspect, incluziuni:

- cristal de stâncă – incolor;

- ametist – violet până la purpuriu;

- cuarț fumuriu – cenușiu, fumuriu sau brun;

- citrin – galben auriu sau galben de lămâie;

- prasem – verde;

- aventurin – cu incluziuni de mică și/sau oxizi de fier; culoare galbenă, brună, roșie

- morion – negru;

- safir cuarț – verde-bleu;

- cuarț roz – roz până spre roșu;

- ochi de șoim – gri-bleu;

- ochi de pisică – gri-verde;

- ochi de tigru – galben-brun;

- binghanut – galben brun;

- cuarț de Nil – varietate de jasp de culoare brun castanie sau galben cafenie provenită din

Egipt; piatra de Nil.

6. Granat Este un silicat complex ai unor metale diferite Mg3Al2[SiO4]3 – transparent, sticlos, divers

colorat. Găsim:

- andradit – galben, verzui, roșu brun;

- pirop – roșu;

- almandin – roșu, roșu-brun, negru;

- uwarowit – verde de smarald;

- grossular – galben de miere, verde deschis, brun, roșu; cel verde este granat-jad; cel roșu-

rubin;

- spessartin – roșu închis, galben portocaliu, brun.

7. Hematit

Este oxid de fier Fe2O3, luciu metalic, de culoare roșie, neagră, uneori cu reflexe albăstrui,

este semitransparent.

8. Jad. Are culoare verde închis, slab translucid sau un verde pal, verde de

măr transparent; este piatra sfână.

23

9. Onix

Varietate de agat cu structura concentric zonară, cu pături

alternante. Cea mai cunoscută clasificare a onixului:

- onix arab – alb cu negru, se numește nicolo;

- sardonix – alb cu brun;

- carneol onix – alb cu roșu.

Agatul de culoare neagră prezintă, adesea, dungi albe-cenușii sau roșii.

10. Opal

Dioxid de siliciu hidratat, amorf, cu aspect sticlos sau

opalescent, incolor sau foarte variat colorat. Culoarea opalului este data

de oxizii de fier sau de particulele străine fine. Întâlnim:

- opal comun – translucid și foarte irizat;

- opal nobil – opalescent colorat în roșu, verde sau albastru,

uneori cu irizații; opal prețios;

- opal de foc – roșu carmin, portocaliu, după șlefuire prezintă un joc de culori.

11. Rubin Varietate de corindon Al2O3 de culoare roșie datorată prezenței cromului ca element cromofor.

Cristalele de rubin au, în general, dimensiuni mici, rar depășind un carat. Cele mai frumoase și mai

căutate rubine:

- rubin trandafir – culoare roșie (conține mangan);

- rubin de Boemia – cuarț roz;

- rubin de Siberia – culoare roșu vin;

- rubin brazilian – topaz roz-roșcat;

- rubin sânge de porumbel – roșu vin, cea mai apreciată varietate de rubin;

- rubin spinel – culoare roșie de sânge sau roz.

12. Safir Varietate de corindon colorat în albastru datorită prezentei titanului și fierului; cea mai

căutată piatră; prin iradiere își schimbă culoarea; întâlnim și alte culori de safire: galbene, verzi,

violet, roz, negre, portocaliu, ca “cerul”, precum și:

- safir brazilian – albastru intens;

- safir cuarț – verde bleu;

- safir de apă – albastru; safir înșelător, fals;

- safir galben – de culoare galbenă, foarte rar,

foarte scump numit topaz oriental.

13. Smarald Varietate de beril, de culoare verde specifică, considerată una din cele

mai scumpe pietre prețioase. Culoarea se datorează unei cantități infime de crom;

are luciu sticlos, este casant. Prezența incluziunilor mărește valoarea pietrei.

Evreii au numit smaraldul Piatra lui Solomon. Cele mai frumoase smaralde

provin din Columbia.

14. Topaz

Silicat bazic de aluminiu cu fluor Al2[SiO4][F,OH]2. Prezintă diferite culori în cadrul

aceluiași cristal, în funcție de unghiul sub care sunt privite: pe o muchie apar albastre, pe alta

galbene ca vinul. Prin expunere la lumina soarelui unele topaze, mai ales cele intens colorate, pălesc

(se decolorează). Găsim:

- topaz de argint – incolor, denumit diamantul robilor;

- topaz oriental – safire galbene sau verzi;

- topaz regal – galben roșcat;

- topaz scoțian – citrin;

- topaz siberian – albastru;

- topazolit – galben de lămâie, granat.

24

16.Turcoaz Fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu CuAl6[PO4]4(OH)8 ; opac sau translucid, colorat în

albastru ca cerul, verde-albăstrui, verde de măr crud, verde clar, verde cenușiu, luciu de ceară. Cele

mai frumoase turcoaze se aduc din Iran. Sunt foarte sensibile la agenții chimici, săpun, transpirație

(din albastru devine verde). Mai cunoscute sunt:

- turcoaz persan – albastru închis, uneori în “ape” și irizații;

- turcoaz matrix – prezintă fisuri fine umplute cu oxizi de fier, mangan;

culoare brun-negru.

17. Zircon

Silicat de zirconiu ZrSiO4, casant, cu luciu, incolor, dar și colorat în galben (jargon); alb

albăstrui (starlit); roșu - roșu portocaliu (hiacint); brun închis (malacon); albastru, verde sau

verde-gălbui, negru. Pe piață a fost adus sub numele de “diamant de Matara”. Se taie tip briliant,

este foarte mult utilizat în ultima vreme. Sub influența luminii, după un timp, zirconiul alb trece în

galben-brun.

Concluzii Valoarea mare, raritatea și frumusețea pietrelor prețioase și semiprețioase au determinat de

mult apariția de contrafaceri. Imitațiile rămân totuși imitații. Adevăratele pietre veritabile se

determină coroborând toate datele privind proprietățile fizice: culoare, strălucire, duritate, luciu,

luminiscență, incluziuni.

Unele pietre nobile prezintă și proprietăți “magice”:

- agatul – aduce vise frumoase, alină durerile de dinți, cel negru apără de primejdii;

- ametist – șterge ridurile, face omul mai blând, mai bun, ferește de beție. Este simbolul

prieteniei sincere;

- jadul – piatra nemuririi;

- onixul – combate epilepsia;

- opalul – aduce fericire purtătorului;

- rubinul – aduce fericire și dragoste;

- safirul – ferește de accidente;

- smarald – alina insomniile, întărește vederea;

- topaz – combate mania, dementa;

- turcoazul – aduce prosperitate, prezice primejdiile;

- zirconiul roșu – piatra vrăjitorilor.

Bijuteriile executate cu pietre prețioase, semiprețioase se păstrează cu grija în casete

potrivite, căptușite cu catifea și nu se expun la căldură.

Carat Este unitatea de măsură a pietrelor prețioase și

semiprețioase. Până în secolul trecut se utilizau:

- caratul indian 0,205g;

- caratul brazilian 0,192g.

În 1907 Convenția Metrică Internațională a stabilit un carat unic 0,215g. Denumirea de carat

vine din greaca veche (keration), care, la rândul ei, provine din arabă (quirat), acestea fiind numele

semințelor de roșcov (ceratonia), utilizate în antichitate la cântărirea pietrelor prețioase.

Ziua mondială a apei

prof. Adriana Ralea

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie.

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru

Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se

sărbătorește din 1993.

25

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca

scop aducere în atenția opiniei publice a

problemelor legate de necesitatea protejării

cantitative și calitative a apelor și de a pune în

adevărata lumină rolul, îndatoririle și

responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea,

valorificarea și protejarea surselor de apă.

În fiecare an, sărbătorirea se face sub un

slogan.

Anul Tema în engleză Tema în română

2012 Water and Food Security: The World is

Thirsty Because We are Hungry

Apa și securitatea alimentară: lumea este

însetată pentru că noi suntem flămânzi 2011 Water for cities: responding to the urban

challenge

Apă pentru orașe: răspunzând provocării

urbane 2010 Clean water for a healthy world Apă curată pentru o lume sănătoasă!

2009 Transboundary waters: sharing water,

sharing opportunities]

Ape transfrontaliere: împărțind apa, împărțind

oportunitățile 2008 Sanitation Sanitație

2007 Coping with water scarcity Făcând față penuriei de apă

Acum 2016

Conferința Națiunilor Unite asupra mediului

înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie

1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua

mondială a apei (World Water Day) (rezoluția 47/193).

Stația de Epurare Ape Uzate Glina

În mesajul său pentru ediția din 2016 a zilei, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon ne

transmite îndemnul de a ne reafirma "angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea, gestionarea și

protecția resurselor de apă, ca parte a campaniei noastre istorice pentru a obține o viață demnă

pentru toți oamenii.", potrivit paginii ONU, dedicată zilei.

Ziua mondială a apei se marchează anual, iar tema anului 2016 "Apă și locuri de muncă"

scoate în evidență legătura dintre cantitatea și calitatea apei necesare și oamenii care lucrează în

acest domeniu, care reprezintă un aspect

definitoriu pentru asigurarea calității vieții. De

asemenea, prin acțiunile organizate în acest an

se urmărește și recunoaștere muncii depuse în

acest sector de activitate și conștientizarea

necesității de a avea condiții de muncă

decente, potrivit unwater.org.

Ediția din 2016 a zilei este coordonată

de către Organizația Internațională a Muncii în

numele Grupului ONU pentru Apă.

Festivitățile oficiale, în acest an, se desfășoară

la sediul central al Organizației Mondiale a Muncii, la Geneva. În paralel, diverse evenimente

regionale pe tema "Apă și locuri de muncă" sunt găzduite la nivel global.

26

Alimentarea cu apa a municipiului București

În 1830 au apărut primele intenţii de realizare a unui sistem „pentru scurgerea mocirlelor”.

Urmează decizia Consiliul Municipal, care în anul 1880 hotărăşte să aducă apa de la Arcuda

(proiectul Bürkli – Ziegler). Astfel, prin apeductul de 1.200 mm, apa ajunge la rezervorul de 40.000

mc de la Cotroceni, conform apanovabucuresti.ro.

În documentele referitoare la alimentarea cu apă şi amenajarea sistemului de canalizare în

Bucureşti se consemnează: „La 13/25 iulie 1882, Primăria publică licitaţia pentru darea în

întreprindere a lucrărilor de captare şi aducere a apei în oraş. […] Se prevedeau următoarele lucrări:

captarea apelor, executarea unui rezervor pentru regularea debitului Dâmboviţei […]”, construirea

la Arcuda a „3 bazine […] pentru decantarea apei; la Bâcu două filtre […]; un rezervor de 10.000

mc la Cotroceni. Lucrările trebuiau terminate în 1884, dar s-au prelungit până în 1889.”

În 1890 se finalizează uzina de apa de la Grozăveşti (3 pompe de 500 l/s); în 1905 Primăria

a comandat o pompă centrifugă acţionată de o turbină cu aburi. În acelaşi an, se caută şi alte surse

de alimentare cu apă, iar Elie Radu propune alimentarea oraşului cu apă subterană, deoarece

izvoarele subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate.

Între anii 1899 – 1901 se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul

oraşului, din zona Bragadiru. Între 1906 – 1908 se construieşte staţia de la Ulmi.

În perioada primului război mondial, atât reţeaua de distribuţie, cât şi instalaţiile sunt

neglijate. Între anii 1924 – 1948 se constituie şi funcţionează Uzinele Comunale Bucureşti (UCB).

Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de prefiltrare a

apei.

În anul 1939 sunt începute lucrări pentru captarea apei din râul Argeş, în dreptul localităţii

Crivina. În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în

condiţii mai bune de presiune şi de calitate.

1970 este anul în care se inaugurează Uzina Roşu, care furnizează zilnic în jur de 300.000

m3 de apă; capacitatea sa poate creşte până la 520.000 m3 de apă. În 2002 s-a încheiat

modernizarea Uzinei Roşu şi în 2006 s-a finalizat modernizării Uzinei de la Arcuda. În anul 2006,

cea mai nouă şi cea mai modernă uzină din Bucureşti, Uzina Crivina, începe să producă apă

potabilă.

De-a lungul timpului, structura care s-a ocupat de sistemul de alimentare cu apă potabilă şi

canalizare a avut diverse denumiri:

1948 – 1955 - Întreprinderea de canal-apă-salubritate (ICAS);

1955 – 1990 - Întreprinderea de apă-canal Bucureşti din cadrul GIGC (ICAB);

În perioada 1990 – 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat Regia Generală de

Apă Bucureşti (RGAB), iar din anul 2000 până în prezent S.C. Apa Nova Bucureşti S.A.

1887 - conducta Calea Victoriei, bulevardul Nicolae Bălcescu;

1888 - artera pe bulevard, între Republicii şi Colţei;

1890 - se caută şi alte surse de alimentare cu apă. Elie Radu propune alimentarea oraşului cu

apă subterană, deoarece izvoarelor subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate.

Între anii 1899 - 1901 - se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul

oraşului, din zona Bragadiru.

Între 1906 - 1908 se construieşte staţia de la Ulmi.

În perioada primului război mondial, atât reţeaua de distribuţie, cât şi instalaţiile sunt

neglijate.

Între anii 1924 - 1948 se constituie şi funcţionează Uzinele Comunale Bucureşti (UCB).

Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de

prefiltrare a apei.

27

În anul 1939 sunt începute lucrări pentru captarea apei din râul Argeş, în dreptul localităţii

Crivina.

În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în

condiţii mai bune de presiune şi de calitate.

1970 - se inaugurează Uzina Roşu care furnizează zilnic în jur de 300.000 m3 de apă;

capacitatea sa poate creşte până la 520.000 m3 de apă, dacă este nevoie.

De-a lungul vremii, structura care s-a ocupat de sistemul de alimentare cu apă potabilă şi

canalizare a avut diverse denumiri:

1948 - 1955 Întreprinderea de canal-apă-salubritate (ICAS)

1955 - 1990 Întreprinderea de apă-canal Bucureşti din cadrul GIGC (ICAB)

În perioada 1990 - 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat Regia Generală de

Apă Bucureşti (RGAB).

2000 - şi până în prezent - S.C. Apa Nova Bucureşti S.A.

2002 - modernizarea Uzinei Roşu

2006 - finalizarea modernizării Uzinei de la Arcuda

În anul 2006 Uzina Crivina începe să producă apă potabilă. Este cea mai nouă şi cea mai

modernă uzină din Bucureşti.

2011 - În urma semnării Actului Adiţional nr. 7 la Contractul de Concesiune, la data de

17.05.2011, Municipiul Bucureşti a încredinţat în concesiune societăţii Apa Nova Bucureşti

caseta colectoare de sub râul Dâmboviţa. Caseta are în plan o lungime de aproximativ 18

km, şi desfăşurată aproximativ 45 km și funcţionează ca un colector de canalizare compus

din:

2 semicasete situate pe tronsonul Ciurel - Opera;

2 situate pe tronsonul Opera - Vitan;

3 situate pe tronsonul Vitan – Popeşti.

În urma semnării Actului Adiţional nr. 9 la Contractul de Concesiune, la data de 11.07.2011

Municipiul Bucureşti a încredinţat în concesiune societăţii Apa Nova Bucureşti Staţia de Epurare

Ape Uzate Glina Faza I.

Pisica siberiană administrator Tănase Maria

Iubesc animalele de mică și dintre toate cel mai mult îmi

place pisica. Am acasă un exemplar de pisică siberiană, e

animalul mu de companie.

Pisica siberiană, originară din Siberia, are blana deasă,

picioarele sunt protejate de smocuri de păr, coada lungă, cu păr

abundent.

În anul 1989, Hans și Betty Shultz au redescoperit rasa

într-o piață a animalelor, de la Moscova și au importat unele

exemplare din Sankt-Petersburg. Siberiana este o pisică cu temperament foarte natural și este destul

de activă. Este afectuoasă și sociabilă, fiind un mare vânător, nu se teme de frig și îi plac spațiile

deschise. Este o pisică foarte puternică, nu are nevoie de multă îndemânare în îngrijire, este

important să se obișnuiască, încă din copilărie, să fie manipulate și periate, cel puțin, o dată sau de

două ori pe săptămână. Siberiana este singura rasă hipoalergică naturală, și este, de asemenea,

utilizată în spitale pentru PET de terapie. Este pisică inteligentă și poate învăța rapid cum să obțină

ceea ce-și dorește.

Un comportament ciudat al acestei pisici este faptul că îi place să-și bage jucăriile preferate

în vasul cu apă. Totodată, este activă și adoră ca lumea să se joace cu ea. Este fascinată de apă,

inteligentă, ca majoritatea felinelor și extrem de curioasă. În afara faptului că această pisică are

rezerve uriașe de energie, poate fi și blândă, această caracteristică o face ideală pentru copii. S-a

constatat că se împacă bine și cu alte animale, inclusiv câinii. De aceea o iubesc, adoptați și voi una!

28

Numismatica Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B

Numismatica (gr. numisma, lat. nummus,-i / nomisma,-tis - monedă, ban) este știința

auxiliară a istoriei ce are drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea

legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate, raporturile dintre diferitele categorii de

monedă, circulația monetară, evoluția sistemelor

monetare dispărute. O ramură a ei, medalistica, se ocupă cu

studiul medaliilor.

Deseori, numismatul se interesează și de bancnote, care

reprezintă obiectul de studiu al notafiliei.

Termenul numismatică, în limba română, provine

din franceză, din numismatique care, la rândul său, își are originea din latinescul numisma.

Istoria monedei

Franc à cheval, emis sub Ioan cel Bun (1360).

Invenție foarte veche, originea monedelor este, totuși, imposibil de situat geografic și de

datat cu precizie. Se poate specula, desigur, că, încă de la apariția schimburilor comerciale regulate

și specializarea sarcinilor sociale, trocul s-a dovedit ineficace și o anumită formă primitivă de

monedă a văzut lumina zilei. Probabil, constituită la origine din mici obiecte prețioase naturale (ex.

cochilii) sau artizanale, moneda s-a perpetuat sub această formă în numeroase regiuni.

Avantajele acestei invenții par decisive și determină un uz economic care s-a perpetuat până

la noi.

Istoria numismaticii. Începuturi Dacă trebuie să dăm crezare istoricului roman Suetonius (70 - 140 d. Hr.),

împăratul Augustus a fost unul dintre primii colecționari de „monede reale și străine”, cu peste 2000

de ani în urmă. Au fost raportate și alte cazuri de colecții și de colecționari în perioada romană. Spre

deosebire de alte opere de artă, în colecțiile de monede centrul de interes nu cădea doar pe aspectul

estetic.

Primul periodic consacrat monedelor metalice a văzut lumina zilei în Germania cu Blätter

für Munzkunde care a apărut la Hanovra, din 1834 până în 1844. În Marea Britanie, John Young

Ackerman a fondat în 1836, trimestrialul The Numismatic Chronicle care va apărea până în zilele

noastre ca publicație a "Royal Numismatic Society". În Statele Unite ale Americii, American

Numismatic Association (ANA), fără îndoială cea mai importantă societate numismatică din lume,

cu 33.000 de membri în 2008, a fost fondată la Chicagoin, în octombrie 1891. Unul dintre

fondatorii ANA, George F. Heath, publicase încă din 1888 periodicul The Numismatist, care este și

astăzi jurnalul asociației.

Colecții și colecționari celebri

Din epoca Renașterii, era de bon ton pentru persoanele cu dare de mână să posede un cabinet

de monede. Printre acești amatori, se pot aminti Petrarca, Familia Medici, Papa Paul al III-lea,

regina Cristina a Suediei, Carol al VI-lea al Austriei sau Bartolomeo Borghese.

Regele Angliei, George al III-lea, merită un loc deosebit, întrucât pasiunea sa era împărtășită de

chirurgul său, William Hunter, ale cărui colecții au format bazele fondului numismatic

al muzeului din Glasgow. Colecțiile fratelui acestuia, John Hunter și cele ale lui Hans Sloane, au

format bazele fondului numismatic ale Muzeului Britanic.

Începând cu secolul al XVIII-lea, colecționarii erudiți au constituit cabinete de medalii,

numite așa de la denumirea care li se dădea monedelor antice, în care ei își organizau achizițiile.

Mai aproape de noi, regii Carol al II-lea al României, Victor Emmanuel al III-lea al

Italiei, Farouk al Egiptului, sau prințul Rainier erau cunoscuți și pentru bogatele lor colecții

numismatice.

Tipuri de colecții

Numismații pot alege să-și organizeze colecția urmărind criterii arbitrare și foarte variate. De

exemplu:

• după aliaj (aur, argint, bronz, platină, ...);

29

• după monedă (actuală sau veche);

• după valoarea nominală;

• după țară sau zonă geografică;

• după epocă (regim politic, monarh, perioadă istorică, an calendaristic, un eveniment etc.);

• după atelierul monetar, semnul monetar ori semnul / semnătura graficianului;

• după natură (jetoane, monedă de necesitate, medalie, piesă comemorativă; monedă falsă,

erori de batere etc.);

• după temă (vapoare, animale, castele, biserici, personalități, sport etc.).

Părerea mea:

Aceasta pasiune este una foarte frumoasă, păcat că în anul 2014 s-a dat o lege prin care

colecționarii din România nu au voie să dețină monede mai vechi de anul 1900. Însă lucrul acesta

pe mine nu mă oprește cu nimic să-mi îmbogățesc mintea cu date noi, ce se regăsesc în cărțile de

specialitate.

Regret că această pasiune nu mai poate fi trăită cu plăcere, plăcerea de a palpa monezile așa

cum am făcut-o eu când aveam doar 8 ani și am început să am acest hobby. Consider că s-au frânt

aripile celor care voiau să călătorească în spațiu și timp!

Jurnal de călătorie în Ţara Teutonilor – partea I Răzvan Gabriel Voicu, clasa a VI-a B

Joi 28 ianuarie 2016

O zi frumoasă, cu cer senin şi soare cu dinţi. Nu foarte mari, dar dinţi. Azi trebuia să plecăm

dis-de-dimineaţă spre Germania, într-o vacanţă de o săptămână. Trebuia, spuneam, pentru că, exact

ȋn ziua plecării, s-a mai găsit ceva de făcut. Turbez! Iar ajungem a treia zi! Ar fi trebuit să mă

obişnuiesc cu asta, deoarece, fix când ne pregătim de plecare, apare ceva şi tot după-amiază plecăm.

De ce ar face azi excepţie?

Evident că am plecat la 4, mă rog, 16! Și exact când ne pregăteam să ieşim din Bucureşti

“voioşi, cu cântec de pionier”, cum spunea cântecul, mami își dă seama că a uitat portofelul acasă.

Cu toate actele! Și banii! Aşa că, exact ca data trecută, când am plecat ȋn Bulgaria, am apelat iar la

vecina noastră binevoitoare care ne-a adus obiectul prețios, cu maşina. De remarcat că se putea şi

mai rău: data trecută am uitat paşapoartele acasă şi ne-am dat seama abia la Constanţa!

În fine, am purces la drum! Și, după nenumărate coloane de autovehicule, semafoare, pietoni

neatenţi şi şoferi grăbiţi, am ajuns la Ploieşti. Am mai fost de multe ori, la bunica, dar, de fiecare

dată, mi se strânge inima când mă gândesc că l-au făcut una cu pământul, în iulie 1944. Fondat sub

Mihai Viteazul, pe la 1600, a fost un oraş de târgoveţi, dar adevărata dezvoltare a cunoscut-o la

sfârşitul secolului al XIX-lea, dar, mai ales, ȋn prima jumătate a secolului trecut, odată cu

dezvoltarea industriei petroliere.

Lăsăm în urmă Ploieştiul şi ne îndreptăm spre Braşov, traversând faimoasa vale a Prahovei.

Mda! Braşov sau Brassö, sau Krönstadt (Oraşul Coroanei? Știam că Alba Iulia a fost capitala

Transilvaniei. Trebuie să mai citesc la istorie!). Dinamic oraş! De când n-am mai fost pe aici, s-au

schimbat toate! Nu-i de mirare că, la început, ne-am rătăcit ….

De la Braşov am plecat spre Făgăraş, unde am ajuns pe la 10 noaptea. Bineînţeles că n-am

putut vizita faimoasa cetate, construită sub Mircea cel Bătrân (ştiţi voi, “domnul Ţării Româneşti,

pân' la marea cea mare, stăpânul Ţării Almaşului şi Făgăraşului), locul de temniţă al nefericitului

domnitor Vlad Ţepeş.

Am trecut mai departe prin Victoria, oraşul fondat în timpul comunismului, numit, în glumă,

Explodava, datorită fabricilor de explozibili şi muniţii, apoi am ajuns în Sibiu. N-am oprit, deşi ar fi

fost multe de vizitat (muzeul Brückental, turnurile breslelor, sediul fundaţiei Astra, etc. Era totuşi

11 noaptea!

Am aţipit, pierzând din vedere Deva, cu a sa cetate, acum proaspăt restaurată, apoi Aradul,

oraşul ȋn care s-a fondat Congresul Naţional Român, promotorul, în Transilvania, al Marii Uniri.

30

Vineri, 29 ianuarie 2016

Am dormit toată Ungaria (am înţeles că la fel a făcut

mama, dar şi tata, cu rândul) şi m-am trezit la Viena. Nici aici

n-am oprit, decât pentru o mică gustare la McDonald's, deşi ar fi

fost de văzut palatul Hoffburg, castelul Schönbrunn, grădina

zoologică, roata mare din Pratter …

Am trecut ca vântul şi ca gândul pe lângă Linz şi

Salzburg (oraşul natal al lui Mozart, cu casa memorială şi

castelul cu linie de funicular) şi am ajuns în Germania. Încă de

la graniţă, ne-au luat în primire controalele poliţiei. Nouă ne-au

făcut semn să trecem, fără să ne controleze. Mai în glumă, mai

în serios, tata a zis că am trecut atât de uşor pentru că aveam

tenul alb, mama nu purta hijab şi tot ea conducea maşina, deci

nu puteam fi musulmani.

Drumul spre Bad Aibling, destinaţia noastră, mi-era,

până la un punct, cunoscut, pentru că, din el, se desprinde la un

moment dat, drumul spre Inzell (“acasă”, conform tata), iar, de

când se despart, drumul spre Bad Aibling e scurt (cam 50 km),

trecând pe lângă Chiemsee, al doilea lac glaciar ca mărime,

cunoscut şi sub numele de Marea.

Am ajuns şi la Bad Aibling, o staţiune balneoclimaterică din vremea romanilor (ceva ȋn

genul Băilor Herculane, băi termale, vestite în toată Germania). Clima de aici e mai blândă decât la

Inzell, Bad Aibling fiind situat într-o depresiune cam la altitudinea Braşovului. Aici nu e zăpadă.

Bu-hu-huu! eu am venit la schi!

Hotelul nostru este situat lângă un sanatoriu pentru persoanele în vârstă, construit de

compania farmaceutică Novalis. Din afară pare mic, dar, în realitate, are cinci corpuri, fiind cel mai

mare din zonă, cu piscină interioară încălzită şi jacuzzi, cu bibliotecă şi restaurant, cu bar şi un

număr mare de magazine. De la hotel, se poate merge în centrul oraşului cu autobuzul (transportul

fiind inclus în taxa de staţiune). Îţi poţi potrivi ceasul după mersul autobuzelor de aici. Punctualitate

la maxim!

Odată ajunşi în cameră, ne-am aşezat în pat! The end! Am coborât doar la masa de seară (un

minunat bufet suedez, cu mâncare rece, dar şi caldă! Ah, plus bere pentru tata!

Sâmbătă. 30 ianuarie 2016

Prima zi! Ne-am hotărât să vizităm staţiunea, mergând cu autobuzul. Am coborât în centru,

lângă primărie. Am aflat că se pot vizita: muzeul Heimat (un fel de muzeu al ţăranului bavarez),

băile termale şi parcul staţiunii. Aşa că am purces la vizitat.

Heimatmuseum Bad Aibling (Muzeul patriei) Primăria Bad Aibling

Am zis să lăsăm băile termale pentru altă zi şi ne-am plimbat prin parc.

Ne-am întors înapoi la hotel obosiţi, dar fericiţi. Iar masa de seară, iar bericica pentru tata.

31

Duminică, 31 ianuarie 2016

Vremea e frumoasă, deci plecăm spre München. Azi vom vizita palatul regelui Bavariei

(cunoscut ca Rezidenz). Am aflat că a fost reşedinţa ducilor, principilor electori şi, ulterior, a regilor

Bavariei, începând cu 1508 şi sfârşind cu 1918. Statul german unitar s-a format târziu, după 1850,

sub forma Imperiului German (Deutsche Reich), dar au existat şi regate independente (Bavaria, de

exemplu) care a intrat în componenţa statului german abia după primul război mondial. Până atunci,

din 555, a fiinţat ducatul Bavariei care a intrat în componenţa Sfântului Imperiu Roman de Neam

Germanic. Din secolul al XVII-lea, Bavaria a fost condusă de un Principe Elector al Sfântului

Imperiu Roman de Neam Germanic. Spre deosebire de dinastiile europene ereditare, principele

elector era ales din rândul nobilimii locale de către electori, care reprezentau toate păturile sociale

existente, alcătuind un soi de Parlament. Principele era ales pe durata vieţii sale, dar nu transmitea

titlul urmaşilor săi.

Rezidenz cuprinde 130 de camere şi 10 curţi interioare. Se compune din trei părţi:

Alte Rezidenz (partea veche, construită începând cu 1385 şi finanţată de oraşul München, drept

pedeapsă pentru rebeliunea contra regelui Stephan III), Königsbau (construcţia regală, datând din

1825 – 1835, sub conducerea lui Ludwig I) şi Festsaalbau (sala de ceremonii, 1832 – 1842).

Pe mine m-au impresionat luxul şi fastul în care trăiau regii Bavariei. Ştiam deja că Bavaria

era un stat bogat (în special, datorită principalei bogăţii a subsolului: sarea), dar n-am crezut că este

posibilă atâta opulenţă.

Tata n-a prea fost impresionat. Cred şi eu: după ce a văzut Buckingham, castelele din Scoţia,

cele de pe valea Loarei, Luvrul,Versailles, Sans-Souci (Potsdam), Ermitaj, Kremlin, Palazzo Real,

Konopište şi Karlstadt (Cehia), nu prea mai poţi fi uşor de mişcat.

Palatul Rezidenz Biserica Sfântul Nicolae şi a Sfântului Duh

Luni, 1 februarie 2016

Azi muzeele sunt închise, aşa că am mers în vizită la Rosenheim, la 25 de kilometri. Aici

s-ar fi putut vizita Muzeul de Paleontologie. Dar e luni, e închis. Deci, vom merge la cumpărături şi

vizităm oraşul.

Dragă Luluţa,

Prof. Mărăşescu Elena

Bucureşti, 24.01.2009

Ţi-am promis că-ţi voi scrie. A sosit acum momentul şi mă bucur.

Timpul nu mă mai presează. Mi-am adus cu drag aminte de zilele

fericite şi lipsite de griji ale copilăriei. M-a cuprins dorul de satul natal, de

Ciolăneştiul nostru drag, pierdut în Câmpia Română, învecinat cu

Siliştea-Gumeşti a celui mai iubit dintre teleormăneni, ce vorbesc eu?, a

celui mai iubit dintre românii secolului al XX-lea, a celebrului prozator

postbelic, a lui Marin Preda.

Mi-e dor de noi, copiii, de bunici, de vecini, de toate câte ne

umpleau sufletul. Nu aveam griji, nu aveam necazuri, dar nici nu prea

32

ştiam că există, fiindcă cei apropiaţi, care le aveau, nu ne împovărau cu ele. Ce oameni şi ce

timpuri!!!

Dorul mă apasă şi mă mistuie. Am închis ochii şi m-am pomenit retrăind cu plăcere

secvenţe comune din această minunată şi irepetabilă etapă din viaţa fiecăruia, crâmpeie de neuitat

din timpul unei zile de vacanţă, zi toridă de cuptor .

Ai timp?!!! Urmăreşte-mă până la capăt, cine ştie...

E vară. E încă dimineaţă. Soarele a răsărit demult. Odată cu apariţia acestuia, cocoşii şi-au

încheiat misiunea lor nocturnă, iar în tăcerea imensă ce înconjoară satul, numai păsările cerului se

veselesc înălţând triluri plăcute şi cuceritoare. Oamenii au plecat la câmp cu noaptea-n cap.

Drumurile sunt aproape pustii, vezi numai din când în când câte un bătrân căutându-şi rostul prin

sat, ici sau colo. Soarele mângâie totul cu razele lui călduţe şi jucăuşe.

Satul nostru pare puţin adormit. Pulsează viaţa, pulsează şi el. După un timp minunaţii

copii, puştimea, vin să populeze uliţele prăfuite, umplându-le de glume şi voie bună, armonie.

Soarele dă viaţă şi ucide în acelaşi timp, trimiţând săgeţi de foc pe pământ. Căldura devine

de nesuportat, astfel încât fiecare îşi caută un locşor convenabil la umbră. Ploaie n-a mai căzut de

ceva timp. Pământul s-a crăpat, încât pare un balaur flămând, care şi-ar fi deschis gura să înghită pe

cineva. Ţăranii sunt îngrijoraţi din pricina secetei, dar nu deznădăjduiesc nicio clipă. Credincioşi

fiind, bătrânii merg la biserică şi se roagă lui Dumnezeu să plouă.

Priveşte pe uliţa noastră! E trecut puţin de ora prânzului. Noi, adică eu cu Gina, sora mea -

ale lui Ion Mărăşescu al lui Mitică al lui Stoica al Badii, tu – nepoata lui Ilie Niţă, Doiniţa cu Iulica

– fetele lui Florea Ocnaru, Violeta a lui Tudor Beciu, Lili a lui Pomană şi Margareta, copila cea

mare a profesorului Petrescu, suntem singure acasă şi ce grijă avem? Ne mutăm de la umbră la

umbră, la poartă, de sub teiul Mariei lui Jiga sub nucul vostru, ne tolănim în iarbă. Vreo două cos

pe etamină feţe de masă pe care şi le strâng de zestre, trei tricotează bentiţe albe pe care să le poarte

la şcoală, una croşetează un mileu, iar restul mâncăm seminţe de floarea-soarelui şi jucăm macao,

pe porunci. În acelaşi timp comentăm ce-am mai văzut sau ce-am mai auzit, cine cu cine s-a mai

măritat, cine a mai murit, cine a mai bătut pe cine, spunem bancuri, câte-n lună şi-n stele, ba chiar

povestim lecturile particulare, eu cu Marga. La noi vin şi ale lui Mărin Neghiniţă, veterinarul, cu

ştiri proaspete de pe uliţa lor.

Deodată, când o vedem pe tuşa Miţa, fata cea mică, harnică şi frumoasă a străbunicului

Stoica, plecând să îngrijească vacile pe care le avea în lot, la C.A.P., eu, tu şi cu Marga ne luăm

după ea.

Cui să-i fi cerut voie înainte? Ai noştri erau în câmp sau la moară, cu treburi.

Ca să se ştie de capul nostru lăsăm vorbă ţaţii Veta, soră-sa bunicului, o femeie zdravănă şi

la trup, şi la minte, văduvă de război la vârsta de doar douăzeci şi şapte de ani, cu cinci copii, care

nu s-a mai căsătorit niciodată, chiar dacă a mai fost cerută după ce şi-a rostuit copiii.

N-aveam decât oi acasă şi ne erau tare dragi toate animalele, mai ales viţeii aceia ţintaţi în

frunte, cu nişte ochi mari-mari, fătaţi de câteva zile. Femeia ne mai luase cu ea la colectiv şi

altădată cu voia alor noştri, fiindc-o mai ajutam să rânească un bălegar, mai puneam un braţ de fân

în iesle, mai căram, târându-l, un balot de paie să-l pună aşternut vitelor. Drept recompensă ne-a

învăţat să mulgem vacile. Ţi-aduci aminte cum spunea?

- „Nu vă fie, fa, frică! Punem scăunelul colea, întâi pe stânga. Ne aşezăm nici prea aproape

să nu-ţi dea cu coada când se apără de muşte, ori vreun picior, vreo copită dacă se sperie. Nici prea

departe nu e bine că n-ajungi la uger. Susţinând găleata cu genunchii, între picioare, spălăm ugerul

vacii, apoi trecem la muls. Luăm în fiecare mână câte-o ţâţă şi tragem din amândouă odată. Când se

golesc, trecem pe partea ailaltă. Facem la fel şi e gata!”

Doamne, ce ne mai plăcea! Ce satisfacţie am avut acasă când le-am spus alor mei să-mi

cumpere o vacă fiindcă aş avea bine grijă de ea, că doar am învăţat s-o şi mulg. Nu m-a luat nimeni

în serios, au spus: - „Da! Da! O să luăm!”. Până după Revoluţie dorinţa mea a rămas vis, dar era

deja prea târziu, fiindcă plecasem demult din sat, devenind, de!, domnişoară.

Să revin. Terminăm treaba la saivan şi plecăm fericite către casă, cu tuşa. Este foarte cald,

curge transpiraţia de pe noi de parcă acum am ieşit din apă. Ne ştergem, iarăşi ne ştergem mergând.

33

Când să coborâm dealul, pe la al lu’ Vărzaru, îl vedem pe Stan Nebunul, un bătrânel

minion, ras proaspăt, curat îmbrăcat, îngrijit chiar. Fusese în vechiul regim politic om cu stare.

Orfan de mic şi crescut de o bunică cu frică de Dumnezeu şi iubire de glie, când ţara a cerut-o,

plecase pe front, luptase în linia întâi, în al Doilea Război Mondial. Fusese decorat cu mai multe

medalii, dar el o iubea şi o purta cu mândrie pe cea rusească, cu chipul lui Stalin, care atunci când

strălucea lumina soarelui, cădea pe ea. Păcat că întors acasă, îşi sărise din minţi fiindcă logodnica

lui avea deja copil cu altul, cu al lui Ciortan, iar la colectivizare, îi luaseră şi vite, şi conac, şi tot.

Acum mergea cu-n ciomag pe umăr, pe care-şi ducea toată averea lui, o legătura cu cine ştie ce-o fi

avut acolo. Se plimba de la un capăt al satului la altul, de la C.A.P. la Bază, de la Bază la Porzolat

şi tot aşa.

Nu saluta pe nimeni şi rareori vorbea. Când o făcea, comunica cu oamenii lui de încredere,

ori îi striga păcatele mari ale cuiva după ce trecea de el, sau se lua după copiii care îl pândeau şi-i

cântau:

- „Stan Nebunul,

Trage cu tunul.

Împuşcă raţe

Şi mănâncă maţe!”

Am fi vrut să-l „omagiem” şi noi, dar nu ne-a lăsat tuşa:

- „Fa, voi sunteţi nebune? Staţi, dracului, cuminţi că mă faceţi de râs şi vă huiduie ăsta. Eu

mă înțeleg bine cu el. Păzeşte saivanul, mă ajută şi când nu sunt acolo. Când fată câte o vacă,

noaptea, îngrijeşte de tot ce trebuie, ca şi când ar fi a lui. Îi mai dau câte ceva de mâncare, o

strachină cu zeamă, o sticlă cu lapte sau câte-o haină bunicică de-a lui fi-mio. E tare curat, deşi

n-are nici casă, nici nevastă, nici copii. E pe lume ca păsările cerului. Suflet sărman greu încercat!

Doamne, nici la duşmani să nu dai aşa ceva! Trage păcatele la nouă neamuri! Nu face rău nimănui,

doar suduie şi ameninţă pe cine-l supără. Se roagă, se-nchină, pe ascuns că l-am văzut într-o

dimineaţă. Lăsaţi creştinul în pace!”

Ne continuăm drumul înduioşate de povestea bietului om şi-i promitem că n-o să-l mai

supărăm niciodată. Vrea să ne ia pe la ea ca să vedem dacă s-au prins guguştiuci pe sală, în laţ, o

sfoară pe care înşirase boabe de porumb. Nouă ne plăcea să ne jucăm cu ei, dar ea-i mânca.

Nici nu intrăm bine pe poartă că ne vede şi ne strigă baba Veta. Vine la noi urmată la doi

paşi de soră-sa, Drăguţa, parcă ar fi fost vorbite:

- De ce nu vă faceţi voi, maică, paparude? întrebă. Aşteptam ţigăncile că la ele are leac, da’

voi sunteţi suflete nevinovate şi s-o îndura Dumnezeu. Chemaţi ploaia după obicei! Poate ne-o

trimite Domnul apa cerească în dar, ca binecuvântare. Hai, fa, ce mai staţi?!!!

- Ba ne facem... Dar cum? zicem încântate de idee, convinse că nu este ceva rău.

Ne strângem toate în jurul muierilor la sfat:

- Duceţi-vă în grădină! Găsiţi între pomi şi rupeţi nişte bozii. Înşiraţi-le pe o sârmuliţă sau,

dacă n-aveţi, pe o sfoară mai lungă. Apoi vă încingeţi cu ele în jurul brâului. Or să vină ca o fustiţă

pusă, musai, pe pielea goală. Luaţi-le şi p-alea din drum!

- Altceva nu mai luăm pe noi? întrebarăm ruşinate toate, într-un glas.

- Nu. Aşa-i obiceiul.

- Da?!!! strâmbarăm din nas, neconvenindu-ne.

- Bozii au un miros urât - ai spus tu. Cum să punem aşa ceva pe noi? N-ar fi mai bune nişte

crengi de soc?

Am dispărut fără să mai aşteptăm răspunsul. S-a strâns crila imediat şi la treabă!

După o jumătate de oră am apărut în uliţă, noi, eroinele, copilele de zece-doisprezece ani,

lăieţe foc: desculţe, despletite, goale de sus până la mijloc, cu câte o fustiţă verde, naturală, din

crenguţe de soc. Nu e nici prea lungă, dar nici exagerat de scurtă. Dacă te uiţi atent, vezi pe

dedesubt pantalonaşii scurţi. Crezând că babele au râs de noi, nu ne-am dat jos totul.

Te recunoşti? Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:

34

-„Paparudă, rudă,

Vino de ne udă

Cu găleata, leata,

Peste toată ceata,

Cu ciubăru’, băru’,

Peste tot ogoru’.

Când oi da cu sapa,

Să curgă ca apa,

Când oi da cu plugu’,

Să curgă ca untu’”.

Femeile scot apă din puţ şi aruncă peste noi cu găleata. Ce bine!!! Ce răcoreală!!!

Ne ducem acasă. Ne schimbăm, mâncăm. Mai dăm ştir şi apă la porci, apoi intrăm în casă,

la televizor să vedem desenele animate cu Mihaela.

Era program redus pe tvr şi emisiunile politice nu le înţelegeam. Ne mai uitam seara la

teatru sau la film. Dădeam pe bulgari mai mult, că-i prindeam, cu purici, ce-i drept, dar era altceva.

Mai ne învârtim prin cămară, mai prin odaie, ieşim afară că s-a răcorit un pic. Ce poftă

aveam de ceva dulce! Mama nu prea ne făcea. Ce bune erau eugeniile de la magazin! De unde

bani?!! Ne descurcam şi fără.

Mă văd cum mă duceam în vatră, luam un tăciune, fugeam apoi pe scara fânarului şi sus,

ţuşti! direct la cuibar, niciodată lunea, miercurea sau vinerea ca să nu urască găinile cuibul şi să nu-

l schimbe. Puneam cenuşa jos zicând: „Ptiu! ptiu! eu sunt stăpâna cuibului!” Furam două sau trei

ouă, nu mai multe că să nu se bage de seamă . Coboram cu ele în buzunare, cu grijă să nu le sparg.

Zburam pe drum, de la mine la tine şi amândouă până la magazin, unde ne întâmpina vânzătorul,

Iulică Mărăşescu, impunător bărbat:

- „Iar aţi venit? Daţi ouăle-ncoa!”

Le testa printr-un cerc ca o sârmă rotundă, mai groasă, cu un mâner. Dacă trecea, oul făcea

cincizeci şi cinci de bani, de care primeam cinci biscuiţi. Dacă nu trecea, costa şaptezeci şi cinci de

bani – preţul unei eugenii.

Luăm bunătăţile şi plecăm nu înainte de a-l saluta şi a-i răspunde la ce mă întreba. Era văr

bun cu tata şi ne muştruluia dacă greşeam cu ceva sau ne spunea alor noştri, mai rău! Ne ducem

mâncând în curtea şcolii. Ne ospătăm, după care jucăm un baschet sau un fotbal dacă avem cu cine,

dacă nu, o imităm un pic pe Nadia Comăneci la paralele. După o jumătate de oră fugim acasă

fiindcă îmi amintisem că, în graba mea, lăsasem uşa casei descuiată.

Aşteptăm, aşteptăm. Ploaia refuză să cadă.

Copilele s-au abătut de la ritual?!!! Dumnezeu s-a supărat pe oameni pentru că au devenit din

ce în ce mai răi şi mai meschini?!!!

După vreo oră continuăm să chemăm ploaia. De data aceasta suntem cu mâinile în pământul

negru al Bărăganului. Îl amestecăm cu puţină apă, îl frământăm ca pe pâine, iar când devine o

pastă vâscoasă, îl modelăm dându-i formă omenească, arătarea numind-o Mumuliţă. E ca o păpuşă

de ciocolată.

O aşezăm apoi pe o scândură de lemn, punem flori frumoase pe lângă ea, lumânări aprinse de

jur împrejur ca morţilor şi o jelim de ţi se rupe sufletul:

- „Mumuliţăăăăă,

Mumaaa ploiiiii,

Deschide uşiţele

Să curgă ploiţele!”

Cortegiul porneşte. Zeiţa, Muma Ploii, supărată şi ea din cauza răutăţilor oamenilor şi-a întors

privirile de la dânşii. Acum doarme un somn lung şi greu. Numai lacrimile sufletelor nevinovate

care o conduc pe ultimul drum o mai pot mişca şi înduioşa.

Este foarte trist. Ea refuză să se trezească.

Alaiul se apropie cu paşi repezi de locul de îngropăciune, o fântână părăsită de lângă biserică,

din faţa curţii pădurarului.

35

Cu o ultimă rugă trupul neînsufleţit este aruncat, cu mari speranţe, în apă. Florile, lumânările

au aceeaşi crudă soartă. În aer parcă mai pluteşte parfumul lor. Privind în fundul fântânii observi

deasupra apei puţin pământ, flori, lumânări. Pământ. Zeiţa unde-i?

Copiii au plecat fiecare la casele lor şi aşteaptă să vină ploaia mult dorită de toţi.

Înserarea domneşte acum peste sat, iar liniştea nopţii este spartă doar de glasurile câinilor ce

se aud chemându-se unul pe celălalt în noapte. Deodată, un fulger spintecă întunericul luminând

pământul! Imediat se auzi bubuitura unui tunet, urmă un trăznet, încă unul şi încă unul. Începu o

răpăială...

Încă nu eram complet adormită. Ca prin vis am auzit-o pe bunica zicând:

- „Dă, Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile!!! Îţi mulţumim că nu ţi-ai întors de tot faţa de la noi”.

Am început să visez că suntem afară şi că alergăm desculţe prin ploaie, ca bezmeticii. Aveam

un fâş lălâu, al bunicului pe mine, o pungă de plastic în cap şi fugeam, şi fugeam, şi fugeam! până

m-a trezit bunica fiindcă loveam cu picioarele în pat.

Luluţa dragă, acum trebuie să mă opresc. Timpul nu mai este la fel de îngăduitor cu mine.

Închei întrebându-te: Ce zici? Ai retrăit şi tu? Ţi-e dor de acele timpuri?

Aştept răspunsul tău. Până atunci, te sărut din depărtare!

Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:

Cu drag şi dor,

Elena,

A ta prietenă cu suflet de copil

Adevărata prietenie

de Constantinescu Eduard Lucian, clasa a V-a B

Mulţi oameni cred că au prieteni, dar ştiu ei ce este acela un prieten? Un prieten este

persoana care ţine la tine cel puţin la fel de mult ca la ea. În ochii unui prieten poţi vedea bucurie

atunci când sunteţi împreună. Între doi prieteni nu contează diferenţa de vârstă, credinţa sau orice

altceva ce îi poate determina pe unii oameni să încheie o “ prietenie “. Se poate naște o prietenie, nu

numai între două persoane, ci şi între un om şi un animal. Animalele pot fi uneori prieteni mai

credincioşi decât oamenii.

În clasa a V-a m-am mutat de la clasa A la B. Pe atunci îi ştiam doar pe câţiva copii din clasa

respectivă, cu care nu am putut să închei nici acum, după un semestru, o prietenie adevărată. Toţi

copiii pe care îi cunosc sunt buni la suflet şi caută prietenie, dar puţini dintre ei ştiu să o preţuiască.

Acum, după şase luni de stat cu aceşti colegi noi, am ajuns la concluzia că în orice loc ai merge, în

orice clasă sau nu numai, vei găsi prieteni.

Unii oameni vor să devină prieteni doar pentru câştiguri, alţii pentru faimă, alţii doar ca să

nu se plictisească pe moment, însă un prieten adevărat nu aşteaptă nimic de la tine, ba e chiar gata

să îţi ofere ceea ce ai nevoie, simţindu-se în culmea fericirii că a făcut acest lucru. Pentru a fi un

prieten bun, nu trebuie să aştepţi să ţi se ofere, trebuie să dăruieşti de două ori mai mult decât ţi se

cere.

Dacă m-aş gândi mai bine, din zecile de „prieteni” pe care mi i-am făcut, doar câţiva sunt

prieteni adevăraţi, pe care mă pot baza. Și nu mă refer numai la aceia cu care m-am împrietenit când

eram mic şi cu care mă cunosc de-o viaţă, ci şi la cei mai noi.

Îndemn pe oricine să caute adevărata prietenie şi să nu se mulţumească cu o prietenie de

faţadă.

Copilăria

de Dumitrescu Andrei Bogdan, clasa a V-a A

Ce frumoasă e lumea copilăriei, o lume unică, fascinantă, încărcată de bucuria poveştilor cu

personajele lor fantastice şi a jucăriilor. Este darul cel mai de preţ pentru noi, oamenii, deoarece bucuriile copilăriei sunt ca nişte

nestemate în salba de ani ai vieţii. Niciodată nu voi uita locul în care m-am născut, casa părintească,

fiinţele dragi, prietenii şi perioada feerică a vacanţelor.

36

“Copilăria e veselă şi nevinovată”, e perioada lipsită de griji când neajunsurile şi greutăţile nu

au pentru copii nici un fel de importanţă.

Singura preocupare la această vârstă fericită este jocul, aşa cum fiecare copil şi-l imaginează sau îl

imită. Nu degeaba, acest miracol al copilăriei îl găsim deseori în” Amintirile” lui Creangă

“ Copilul încălecat pe băţul său gândeşte că se află călare pe un cal din cei mai straşnici, pe care

aleargă cu voie bună şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsul şi răcneşte la el din toată

inima de-ţi ia auzul şi de cade jos, crede că l-a trântit calul şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată

puterea cuvântului”.

Copilăria mai înseamnă primul zâmbet al mamei, prima zăpadă dar şi prima căzătură pe

derdeluş, obrajii îmbujoraţi de la jocurile iernii, mirosul cozonacilor făcuţi de bunica, chiotele

copiilor la apariţia Moşului.

Bucuria primei biciclete, a primei maşinuţe, dar şi a primei linii de lemn de cale ferată primite

în dar, va rămâne veşnic în amintirea mea. Nu voi uita şcoala unde învăţ, Abecedarul, nici pe

Doamna Învăţătoare şi nici primul “a” scris cu stângăcie pe caiet sau prima lecţie de socotit.

De asemenea, îmi voi aduce aminte cu plăcere de primii mei profesori şi dăruirea lor de a-mi

împărtăşi toate tainele învăţăturii, dar şi de excursiile pe care le-am făcut împreună cu clasa.

Care este cea mai frumoasă amintire? Nu există aşa ceva, pentru că toată copilăria este o

sărbătoare, un imens carnaval al inocenţei, purităţii şi gingăşiei.

Să ne bucurăm cât mai mult de ea, pentru că în curând va deveni o amintire. O amintire care

face parte din noi toţi şi ne va călăuzi paşii pe calea vieţii.

Aşadar, oameni buni, lăsaţi copiii să se bucure de copilărie!

Mama de Bacuiani Ana-Maria, clasa a V-a A

Îmi iubesc mămica,

Ce frumoasă-i ea!

Al ei zâmbet larg,

Îmi înseninează ziua.

Mă îmbrățișează și

Ea îmi dă putere:

Îmi spune mereu că viața e frumoasă

Și în mine să am încredere.

De plâng sau râd,

Ea pe frunte mă sărută

Mă face să surâd,

Mereu mă ascultă.

Că există-I mulțumesc.

Foarte mult o îndrăgesc,

Ea știe și va ști mereu

Cât de mult o iubesc eu!

Animăluțul meu de pluș de Mihai Cătălina-Delia, clasa a V-a A

Animăluțul meu de Pluș

Este mic și drăguț,

Are năsuc rotund,

Ochișori negri tuci,

Corpulețul liniat

Urechiușe dreptunghiulare,

O guriță nu prea mare,

Care zâmbește mereu,

„Hellow!”, „Bună!”,

Îi spun eu,

Și îl voi iubi mereu.

Copilăria mea

de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B

Vara se terminase de mult….

Stolurile de păsări călătoare treceau pe deasupra terasei, plecau .

Eu, surioara mea, părinții mei și bunica stăteam la masa de pe terasă și nu ne mai săturam

privind cerul.

Tăcerea se lăsase și era apăsătoare….Se gândeau la viitorul nostru, îi auzeam mereu

vorbind. Oricât de mult se fereau, tot îi surprindeam, se gândeau mereu numai la noi. Își doreau să

fim sănătoși, să avem tot ce ne trebuie pentru a ne dezvolta frumos. Conștientizam multe lucruri,

fapte, învățături și totuși eram un copil naiv și inocent ce alergam toată ziua prin curtea bunicii,

împreună cu surioara mea.

37

Devenisem nostalgic. Mă gândeam la vara ce ne răsfățase cu fructe și legume proaspete din

curtea bunicii, la piscina, ce-i drept, cam mică, dar răcoroasă pe vreme caniculară, la Dolica,

iepurica noastră liberă și independentă ca pasărea cerului, la serile de lectură și de dans, la tot ce

ține de vacanța în sânul familiei și al naturii.

Anii aceia s-au scurs cu repeziciune. Așa trece tot ce e frumos! Îmi dăinuie și acum în minte

acele amintiri ce-mi vor rămâne veșnic de neuitat.

Te iubesc, copilărie, și nu te voi uita!

Ce e un prieten

de Stan - Vlad Delia Maria, clasa a V-a A

Era joi. Toți eram atenți la ora de limba și literatura română, în afara de doi băieți din ultima

bancă. Profesorul se opri din scris și îi întrebă pe cei doi:

- Prietenie, ce cuvânt interesant, dar ce înseamnă? Voi ce ziceți?

Copiii tăcură.

- Așa credeam și eu. Haideți să vă spun o povestioară:

“Erau odată doi băieți, pe nume Mircea și Luca. Ei erau foarte buni prieteni (așa credeau

până atunci). Într-o zi ei au plecat singuri, în pădure. Dar, dintr-un tufiș s-a auzit un foșnet,

speriindu-i pe băieți și au fugit. Luca s-a împiedicat și scrântindu-și glezna, nu a mai putut fugi. El a

strigat după ajutor, dar nu venea nimeni. Un pădurar l-a găsit înaintea înserării și l-a luat în spate,

ducându-l spre sat. Pe drum, pădurarul îl întreabă ce s-a întâmplat, iar Luca îi spune povestea “Un

bun prieten”.

De aceea trebuie să știm că prietenii buni nu se părăsesc, orice ar fi.

Liniștea strălucitoare Nenciu Maria Cristina, clasa a II-a B

Toată noaptea a nins de parcă site mari cerneau saci întregi

de făină.

Dimineața e liniște! Soarele strălucește peste întinderea albă,

de parcă nimic nu s-a întâmplat. Doar copacii care-și poartă mantia

albă și pufoasă își amintesc de viscolul din noapte. Pe câmpul

imaculat încep să apară urme de la animalele din pădure, care au

ieșit din adăpost în căutare de hrană.

Soarele își trimite razele înșelătoare anunțând o noapte

friguroasă.

Cu acest peisaj frumos în minte, ne retragem în casă, la

căldură, să citim povești cu zâne, spiriduși și vreme liniștită!

Covor pentru pisică Nenciu Maria Cristina, clasa a II-a B

Pisoiul meu, Albăstrel,

Se juca astăzi c-un ghem.

Pân’la urmă, după o vreme,

A stricat vreo șapte gheme.

Toată casa-i numai lână! Asta nu cred că-i a bună!

Vine mama de la piață

Și se împiedică în ață!

Dar Maria, mititica,

Vrea să salveze pisica!

- Mami, mami stai ușor,

Am făcut un nou covor!

- Draga mea, eu nu văd bine,

Dar minciuna nu prea ține!

Eu ce calc, nu e covor

E doar lână în pridvor!

- Cum nu vezi, dragă mămică?

E covor pentru pisică!

Cu andreaua și croșeta,

Îndată e gata mocheta!

38

Învățătoarea mea de Irimia Gabriela, clasa a IV-a C

Învățătoarea mea e ca o zână dragă și frumoasă,

Mereu ea are pentru noi

Un sfat bun, o vorbă duioasă.

Un zâmbet și un chip cu o privire caldă.

Ea e înzestrată cu minte …

Și o inimă minunată,

Ea e adiere lină,

Un suflet plin de lumină.

Ei îi cerem ajutorul mereu,

O rază plină de speranță

Ce zilnic ne învață

Ce-i bun și de folos în viață.

Un ghiocel fericit

Nenciu Maria Cristina - clasa a II-a B

Este sfârşitul lunii februarie, iar soarele îşi face din ce în ce

mai simţită prezenţa. Micul ghiocel încearcă să iasă, dar ceva rece

şi umed îl opreşte:

- Dă-te la o parte! spuse el agitându-se sub plapuma de omăt. De

ce îmi stai în cale, nu vezi că vreau să ies?

- Ai răbdare micuţule, încă nu a venit vremea ta!

Cu cât treceau zilele, pătura se subţia, iar ghiocelul vedea

razele aurii ale soarelui. Ca prin vis, auzi un susur care îi şoptea:

- A sosit timpul, micuţule!

Pe frunza proaspăt ieşită, a aterizat o buburuză.

- Bine te-am găsit, ghiocelule!

- Bună, gâză roşie! Ai mai văzut şi alte flori în călătoria ta?

- Nu! Tu eşti singura floare ieşită de sub zăpadă!

- Mă simt trist că nu văd pe nimeni care să se bucure de prezenţa mea!

Chiar atunci însă auzi un glas necunoscut: „Mami, mami! Uite

ghiocei!”

- Pentru cine vrei să culegi flori, fetiţo? - întrebă ghiocelul.

- Pentru mama! - răspunse fetița.

- Şi cine este mama?

- Mama este cea mai bună fiinţă de pe pământ!

Atunci ghiocelul s-a fericit, că este dăruit unei fiinţe atât de

speciale!

Mult iubita mea pădure

Dumitrescu Andrei Bogdan

clasa a V-a A

O comoară înverzită

E pădurea mult iubită.

Aici aeru-i curat

Numai bun de respirat.

Peste tot umbra domneşte,

Sufletul ţi-l linişteşte.

Auzi păsări ciripind

Si vezi cerbii tresărind.

Codru-i viu, e-o casă mare

Şi-i o gazdă primitoare,

Iară pragul de îi treci,

Foarte bine aici petreci.

39

Găseşti fragi, găseşti si mure,

Apă din izvoare pure,

Lemn să-ţi faci şi-o căbănuţă

Pe o pajişte drăguţă.

Codru-ţi spune în limba lui,

Că-i fratele românului.

El mereu l-a ajutat,

De duşmani l-a apărat,

Sufletul şi-a dăruit

Celor care l-au iubit.

Darul

de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio

clasa a V-a B

Asta-i tot ce îți dorești,

O ființă s-o iubești,

O ființă, cu un glas

Ce te-ndrumă la un pas,

La un pas de neuitat,

La un pas iluminat.

De te uiți la chipul ei,

Vezi puterea dragostei.

O iubesc, ea mă iubește,

Cu duioșie zâmbește,

Când te uiți în ochi la ea,

Vezi iubirea, dragostea.

Inima ei misterioasă

Izvorul liniștii în casă,

Caldă ca pâinea de pe masă.

Eu sunt cel mai norocos,

Fericit și bucuros…

Mama-i darul meu sublim

Ce vine de la CEL DIVIN.

O, mamă…

de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio

clasa a V-a B

Doar o zi pe an

Eu te slăvesc,

O! doamnă, mamă sau femeie!

Cu toate că în piept

Te port mereu cu mine,

Dacă aș putea

Ți-aș face o statuie.

Dacă aș putea

Te-aș ridica până la ceruri.

Dacă aș putea

Aș face .....tot ce s-ar putea.

O, mamă cu sufletul puternic,

O, mamă cu trupul tău gingaș,

Ooo, mamă ființă prea curată,

Ce te iubesc prea mult!

Îți mulțumesc!

Îți mulțumesc pentru viață, pentru că exist,

pentru că te am!

Primăvara de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B

Stropi de ploaie

Râd la geamuri

Într-o zi, gri, colorată ...

Drumu-i plin de umbreluțe,

Fremătând străduța toată.

Ploaie caldă si finuță, Zburdă încolo și încoace,

Vine-n valuri și dărâmă ...

În grădina de pe stradă,

Ghiocei și zambiluțe.

Însă-n zare se arată,

Purpuriul diafan

Ce vestește chiar acuma:

Vreme bună, flori pe ram,

Și…că-i primăvară!

40

Natura în ţara mea

de Dumitrescu Andrei, clasa a V-a A

Sunt fericit că m-am născut în astă ţară,

Căci e frumoasă și are o zestre rară.

Aici găseşti tot ce-ţi doreşti,

Natura ei e ca-n poveşti.

Doar într-un an tu te vei bucura

De tot ce e frumos în ţara mea.

Ai patru anotimpuri frumos colorate

Şi-un relief cu peisaje minunate.

Când iarna îmbracă o manta de nea

Noi ne vom da pe derdeluş cu sania.

Primăvara când totul înfrunzește

Natura, parcă, dintr-odată se trezeşte.

Pomii poartă flori, grădinile-nverzesc

Şi oamenii la lucru cu dragoste pornesc.

Iar vara soarele surâde neîncetat

Şi cu mare bucurie, el ne cheamă la scăldat.

Vacanţele-nsorite pe toţi ne veselesc

Şi spre frumoase locuri oamenii păşesc.

Dar timpul trece iute şi toamna cea bogată

Aduce roade multe din tolba-i colorată.

Un dar minunat de Dumitrescu Andrei, clasa a V-a A

În viaţă cât trăieşti e bine

Să ai prieteni lângă tine,

Să fie sinceri şi cinstiţi mereu,

Să te ajute la bine şi la greu.

Dar nu mereu tu întâlneşti

Prietenul pe care ţi-l doreşti.

Ai grijă şi alege foarte bine

Să ai un bun prieten lângă tine.

Prietenia e floare foarte rară,

Din cauza minciunii ea o să dispară.

Dac-o găseşti vei fi un norocos,

Vei fi ferit de rele şi vei trăi frumos.

Primăvara-i minunată,

Mirosurile te îmbată

Natura s-o ocrotim

Totul în jur să iubim.

Pădurea de Șuba Vlad, clasa a VI-a B

Cer senin,pomii în floare

Zi călduță,cu mult soare

Drumul iute l-am parcurs

La pădure am ajuns.

Micșunele,toporași,

Ghioceii cei gingași,

Miros dulce de lalele,

Ciripit de păsărele.

Primăvara-i minunată,

Mirosurile te îmbată

Natura s-o ocrotim

Totul în jur să iubim.

Copilăria de Dumitrescu Andrei Bogdan, clasa a V-a A

Orice om simte-o bucurie

Când se gândeşte la copilărie,

Căci n-avea multe griji şi era alintat,

Mereu el se juca, era un răsfăţat.

Dar anii au trecut, la şcoală am plecat

Şi primele emoţii cu toţii le-am încercat.

Şi-acum ne mai jucăm, însă mult mai puţin,

Fiindcă suntem şcolari şi învăţăm din plin.

Eu aş putea să spun că sunt un norocos,

Părinţii mei cei dragi m-au educat frumos.

Nimic nu mi-a lipsit atunci când eram mic

Şi din copilărie eu nu regret nimic.

Voi încercă de-acum de viaţă să mă bucur,

Să ocolesc ce-i rău şi grija să o scutur.

Şi când voi fi om mare cu drag mi-oi aminti

De-a mea copilărie, de joaca cu copiii.

41

Prima zi de școală de Herta Crina-Ariana - clasa a IV-a C

Când la școală-n prima zi,

Învățătoarea zâmbind,

M-a luat dintre copii,

Eu am început să plâng.

Ca o mamă iubitoare

M-a rugat cu tonu-i blând:

"Hai, zâmbește ca o floare!

Nu vreau să te vad plângând".

Cu căldura ei de mamă

Spre mine s-a aplecat.

Mi-a spus să nu-mi fie teamă,

Și fruntea mi-a sărutat.

Mama de Stan - Vlad Delia Maria - V A

Ochii mamei plini de viață,

Vorba, numai de povață,

Sufletul, plin de iubire,

Ea e totul pentru mine.

Am căzut

Și m-a durut,

Ea mă face mult mai bine

Ca să râd din nou cu tine.

Și mai am ceva de spus,

Ca să o bucur nespus,

Și la bine și la greu

Eu o voi iubi mereu.

Să fim copii de Bacuiani Ana-Maria - clasa a V-a A

E frumos să fii copil.

Acum,totul e senin!

Să te joci, să-nveți, să scrii...

Să citești cărți mii și mii!

Când ești mic, e minunat!

Totul e de neratat!

Dacă ai putea, timpu-n loc

L-ai opri

Tu copil mereu să fii!

Copilărie de Bacuiani Ana-Maria - clasa a V-a A

Lumea-n care-ncepe magia

Este una, copilăria.

Aici nu există anotimp,

Căci de joacă, mereu e timp.

Că e soare, că e vânt

Noi tot joaca o avem în gând

Că e ploaie,că e lună

Jucării cine adună?

Cu un pic de imaginative

Orice devine distracție.

Și o piatră oarecare,

Pusă lângă o baltă mare,

Pare un măreț castel

C-un lac mare lângă el.

O micuță crenguță

Pe apă, pare o bărcuță

Nimic nu-i rău,totul e bine

Aici se bucură oricine

Un lucru trebuie sa știți

Oricât de mari vreți să fiți,

Nu-i nevoie de jucării,

Doar să fiți mereu copii!

Clopote de Paște de Ciocan Mihai - clasa a IV-a C

De departe, în lungi ecouri,

Mii de sunete de clopot

Își amestecă-armonia

În acest feeric ropot.

42

Și când templele sfințite

Deschid vechile lor porți

E-ntr-un gând întreg pământul:

“- A-nviat Hristos din morți!”

Deșteptați-vă și aprindeți iarăși

Sfântă candela vegherii!

Salutați în mândre cânturi

Sărbătoarea primăverii!

Uniți glasurile voastre

Cu al clopotelor cor

Și înnoiți-vă viața

La al vieții sfânt izvor!

-“Primăvara” lung răsună

Prin văzduhuri cadențat,

Iar ecoul blând răspunde:

“ - Adevărat a Înviat!”

Paștele în Republica Moldova Ganaciuc Andreea, clasa a VII-a B

Sărbătorile pascale sunt întâmpinate cu căldură

de către creștinii ortodocși, pentru care Paștele

semnifică trecerea de la moarte la Înviere și la viața

veșnică, fiind cel mai important eveniment al anului

în religia ortodoxă.

Sărbătoarea Paștelui necesită pregătire, pentru

care avem la dispoziție 6 săptămâni în care se

desfășoară Postul Mare. Fiecare creștin trebuie să se

abțină de la carne și lactate, să facă milostenii.

După ce sunt trecute toate etapele, poți primi sfânta

împărtășanie.

Ultima săptămână din Postul Mare se

numește Săptămâna patimilor, începe în Duminica

Floriilor și se sfârșește în Sâmbăta Mare. De Florii

se aduc la biserică ramuri de salcie care se sfințesc

și se dăruiesc creștinilor, ca semn de bucurie pentru

sosirea lui Isus la Ierusalim.

Tradiția spune că în Sâmbăta Mare femeile

fac ultimele pregătiri. Pentru masa de sărbătoare se

pregătesc miel și pască de brânză, se vopsesc ouăle

în roșu. Până duminică dimineața nu se mănâncă,

nu se bea alcool, nu se râde tare, nu se vorbește urât și nu se face gălăgie.

În noaptea Învierii, creștinii merg la biserică cu coșuri în care pun bucate (ouă roșii, carne de

miel, pască, caș, sare și vin roșu) pentru a fi sfințite. O lumânare aprinsă în biserică trebuie adusă

acasă. Se crede că în noaptea Învierii lui Isus Hristos nu e bine să te culci, fiindcă ai putea să ratezi

fericirea Domnului.

Înainte de a se așeza la masă, creștinii se spală pe față cu apă în care pun un ou roșu, unul alb

și o monedă de argint, pentru a fi sănătoși, curați, rumeni și bogați tot anul.

Așezându-se la masă, creștinii se salută cu “Hristos a Înviat!” răspunsul fiind “Adevărat a

Înviat!” și ciocnesc ouăle roșii. Mai apoi, creștinii mănâncă din cele sfințite. Din mâncărurile

sfințite se înfruptă timp de 3 zile, după care toate resturile sunt adunate și îngropate în spatele casei.

În următoarea Duminică după Paște, creștinii merg la cimitir pentru a vizita rudele plecate în

Împărăția Cerului. Pentru a ne aminti de sufletul lor, se face o pomană celor apropiați sau unei

persoane străine, aceasta zi numindu-se Paștele Blajinilor.

43

Sfintele sărbători ale Paştelui

Tradiţii şi obiceiuri prof. Elena Mărăşescu

Paştele în Vechiul Testament

Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit

în jurul anului 1400, înainte de Hristos, cu ocazia

părăsirii Egiptului de către evreii conduşi de

Moise. El, prin puterea dată de Dumnezeu, a

despicat Marea Roşie în două, traversând-o şi

scăpând astfel de robia egipteană.

În cartea a doua a Vechiului Testament,

Exodul (Ieşirea ) în capitolul 12, se află

instrucţiunile date de Dumnezeu pentru

sărbătorirea Paştelui, în acea vreme. Fiecare

familie trebuia să sacrifice un miel sau un ied de

un an, parte bărbătească şi fără meteahnă. Din

sângele animalului trebuia să se ia şi să se ungă cu

el amândoi uşorii uşii şi pragul de sus al uşii casei,

unde-l mâncau. Carnea friptă în foc trebuia

consumată în seara aceea, cu azimă şi cu ierburi

amare. Nu trebuia lăsat nimic pe a doua zi, iar oasele nu trebuiau zdrobite. Când mâncau, cu grabă,

trebuia să aibă coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâini.

În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi i-a omorât pe toţi

fiii întâi născuţi ai egiptenilor, în casele care nu aveau pe uşă sângele mielului. În casele israeliţilor

nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră porunca Domnului. Sângele mielului oferea o

garanţie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că respectă instrucţiunile.

Paştele în Noul Testament

În Noul Testament, Mielul înjunghiat vineri,

în Săptămâna Mare, a fost Mântuitorul Iisus Hristos,

a treia Persoană a Dumnezeirii, Omul născut de

Sfânta Fecioară Maria, Fiul pe Care Dumnezeu

Tatăl L-a oferit drept jertfă pentru păcatele noastre.

Sângele Lui scurs pe Cruce este răscumpărător

pentru noi, păcătoşii.

La Cina cea de Taină, în joia mare, Iisus

Hristos a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, Paştele

Nou Testamentar, după porunca ce I-a fost dată de

către Dumnezeu Tatăl astfel: prin frângerea pâinii

care este Trupul Lui şi prin închinarea paharului cu

vin care este Sângele Lui care se vărsa pentru noi.

De Învierea minunată a Mântuitorului

omenirii, a Domnului nostru Iisus Hristos, de

aproape două mii de ani creştinii îşi reamintesc, o

aşteaptă şi se pregătesc pentru întâmpinarea ei cu

post (patruzeci de zile), cu rugăciune, făcând fapte

bune pentru a-L întâlni curaţi spiritual, dar nu numai

pe Iisus.

Paştele - sărbătoare cu dată schimbătoare

În legătură cu data serbării Paştelui, în

primele secole creştine se cunosc mai multe controverse ce au la bază tradiţiile locale. Acestea au

44

avut loc între creştinii din Asia Mică şi cei de la Roma. Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) rezolvă

problema, fixând ca dată a sărbătorii Paştelui prima duminică după lună plină, după echinocţiul de

primăvară. În cazul în care această duminică va coincide cu Paştele evreiesc, Paştele creştin se va

serba cu o duminică înainte sau după acesta.

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte din satul meu natal,

Ciolăneşti – Teleorman

Creştinii se pregătesc de cum soseşte postul cel mare (după lăsata secului). Gospodinele

deretică prin case, începând de la uşă, cu pereţii, iar gospodarii trebăluiesc prin grădini. Se umblă la

flori în săptămâna Floriilor.

O credinţă mai veche spune că aceia care nu termină treburile până în sâmbătă cea mare,

nu-i bine văzut de Dumnezeu, iar la finele vieţii sale, tot nepregătit va fi, moartea luându-l pe

neaşteptate.

În săptămâna mare nu se consumă urzici,

oţet şi nu se scuipă pe jos, fiindcă Iisus Hristos a

fost bătut cu urzici, I S-a dat să bea oţet în loc de

apă şi a fost scuipat.

Tot acum încep deniile. Oamenii îşi

pregătesc hainele de participare la slujba de

Înviere cu o săptămână înainte şi se gândesc la ce

şi-ar dori pentru anul care va veni. Se spune că

îngerul păzitor al fiecăruia vine şi îl ascultă

urmând a mijloci pentru a-i îndeplini sau nu

dorinţa, după cât de meritoriu este.

Din Joia Mare se fac buchetele de flori

pentru dus la biserică drept ofrandă, unul se pune

la icoana Maicii Domnului, altul la icoana

Mântuitorului, iar al treilea se pune pe masa pe

sub care se trece. Cu acestea vor merge vinerea.

Tot joia se începe roşirea ouălor. Se curăţă coşul,

se aşterne un ştergar roşu peste care se pune

leuştean. Ritualul roşirii ouălor se face astfel: se

spală, se roşesc, după care se ung cu ulei, în

amintirea mirungerii Mântuitorului, dar şi pentru

a căpăta luciu.

Oamenii cărora le-au murit apropiaţi fără lumânare, nespovediţi sau neîmpărtăşiţi, aprind

lumânări şi împart cocoşi albi-albi, fără nici o meteahnă (pentru păcatele nemărturisite) şi chibrituri

(pentru ca acei repauzaţi să primească lumină). Joia, de la denie, se vine cu lumină (lumânarea

aprinsă) până acasă, dându-li-se şi celor bolnavi. Aceasta se lasă a arde continuu sau se reaprinde

aceeaşi lumânare, unindu-se cu lumina de la Înviere.

Vinerea, după prohod, se iau flori de la biserică şi se duc acasă. Se dăruiesc celor bolnavi

pentru a se pune pe locurile dureroase ca să se tămăduiască. Fetele nemăritate le pun sub cap pentru

a-şi visa ursitul.

Sâmbăta se pregăteşte prinosul pentru Înviere: două pachete conţinând ouă roşii, cozonac,

fructe, ce are fiecare, dar obligatoriu ou şi cozonac. Unul se dă de pomană, iar cu celălalt se

împărtăşeşte. În noaptea de Paşte se împart, la Înviere, patruzeci de pachete (ou şi cozonac) pentru

cei morţi fără lumânare. Acest număr nu este întâmplător, ci corespunde celor patruzeci de

mucenici.

În ziua de Paşte, după ce se vine de la slujbă, înainte de a intra în casă, se pune la pragul de

la uşa de la intrare, o bucată de ţarină înverzită (ca să fii sănătos, crud la obraz) peste care se

suprapune un fier (ca să fii tare ca oţelul). Este bine ca să se atingă mai întâi fierul, dar mai întâi de

aceasta să se atingă piatra. Este recomandat ca flăcăii şi fetele să se uite mai întâi în fântână ca să fie

45

frumoşi tot anul. De asemenea, când mergi la biserică de Înviere, este bine să ai un ou roşu cu tine,

să fii rumen în obraji.

Din bătrâni se ştie că în ziua de Paşte nu se dă cu mătura. Firimiturile căzute pe jos se strâng

cu ciorapii. Aceasta se face pentru a nu da gunoiul în ochii lui Hristos şi pentru a avea curajul să

lunece până acolo. Nu se calcă în cojile de ou înroşit

sau în tăvălitura de măgar pentru a nu-ţi crăpa

călcâiele.

Puţin înainte de douăsprezece noaptea toţi, mari

şi mici, tineri şi mai puţin tineri merg la biserică, la

slujba de Înviere. Tot satul răsună de voci cântând:

„Hristos a Înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte

călcând/ Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le.” Începând de acum, timp de patruzeci de zile,

oamenii se salută astfel: cei mai tineri le adresează

„Hristos a Înviat!” celor mai în vârstă care, la rândul lor, răspund: „Adevărat a Înviat! La fel

procedează şi când ciocnesc oule înroşite, bătrânii, apoi bărbaţii (fiindcă sunt consideraţi cruce

întreagă) au prioritate.

Cei care s-au împărtăşit nu au voie să se pupe

cu nimeni până nu dorm, altfel li se fură grijania.

Lumânarea de la Înviere se păstrează, se

aprinde la nevoie (când visează urât copilul, când îţi

este rău sau când trăznește afară).

Când Sfintele Paşte este în aceeaşi zi cu

Sfântul Mucenic Gheorghe, se pune la poartă, pe prag,

la gaura cheii jugastru (un arbore din categoria

foioaselor). El are rolul de a îndepărta duhurile rele,

smintelile, şerpii de la cele gospodării.

În zilele pascale toţi creştinii cinstesc Învierea Mântuitorului prin participarea la slujbele

religioase, după care se petrece cu voie bună, iubire creştină şi înţelegere.

Lumina Sfântă

Lumina Sfântă (termen provenit din grecește, Άγιον Φως) este considerată de către

creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an, la Biserica Sfântului

Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare, în ziua dinaintea Paștelui Ortodox.

Mulți o consideră cea mai veche minune a lumii creștine, anuală, atestată. A fost

documentată consecvent din anul 1106, mențiunile anterioare fiind sporadice. Ceremonia este

transmisă în direct, în Grecia, în Rusia, în Ucraina, în România, în Belarus, în Bulgaria, în Georgia,

în Cipru, în Liban și în alte țări care au comunități majoritare creștin-ortodoxe.

46

SURSE

Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Societatea Biblică,

Geneza, cap. 1-3

2. Bernea Ernest, Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român, Ed. Humanitas, Bucureşti.

3. Caraman Petru, Descolindatul în orientul şi sud – estul Europei, Ed. Universităţii Al I.

Cuza “Iaşi, 1987.

Violența în școli:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,

2013.

2. Cartea înţelepciunii populare. Proverbe, Editura Minerva, Bucureşti, 1974.

3. ACADEMIA ROMÂNĂ; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” - DEX, Ediţia a II –a,

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

4. ACADEMIA ROMÂNĂ; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” - DOOM²,

Ediţia a II –a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.

5. Stan, Mihail – Aspecte ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române, conform

DOOOM², Editura Art, București, 2007.

Dragă Luluţa: material autentic, prelucrat de autoare, din satul natal, Ciolăneşti, Teleorman

Sfintele sărbători ale Paști, Tradiţii şi obiceiuri:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,

2013, Vechiului Testament, capitolul 12; Noul Testament.

2. Călăuză în credinţa ortodoxă, arhimandrit Cleopa Ilie, ediţia a I V - a revizuită şi adăugită

Editur a Episcopiei Romanului, 2000, F.E.P. «Tipografia Centrală» Chişinău,

Departamentul Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi

3. http://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_I_Ecumenic , "Primul conciliu de la Niceea".

Imagini/diverse:

http://valentinbosioc.com/minte-sanatoasa-corp-sanatos/

https://holistsan.wordpress.com/page/7/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Facebook

http://playtech.ro/2015/facebook-implineste-11-ani-ce-s-a-schimbat/

https://www.facebook.com/

www.historia.ro

http://www.bsg.ro/blog/despre-pietre-pretioase-si-semipretioase/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mondial%C4%83_a_Apei

http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/afla-istoria-sistemului-de-alimentare-cu-apa-din-

bucuresti-640282

http://casa.acasa.ro/animale-de-companie-288/siberiana-14745.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Numismatic%C4%83

http://www.traditieialomita.ro/obiceiuri/cu-data-mobila/paparudele/

http://www.centruldepelerinaj.ro/articol/sfanta-lumina-de-la-ierusalim

Responsabilitatea asupra conținutului materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor.