Tratamentul greturilor si varsaturilor implica atat administrarea de medicamente antivomitive (antiemetice) cat si reechilibrarea

hidroelectrolitica a pacientului. Aceasta a doua etapa este obligatorie, chiar daca greata si voma trec de la sine si nu impun

administrarea unor medicamente specifice.

Greata si voma pot sa apara in multe situatii, cum ar fi:- administrarea de medicamente (cand reprezinta un efect advers

important, in special in cadrul terapiei anticanceroase)- gestatie

- rau de miscare- patologie infectioasa gastrointestinala- diverse afectiuni hepatice, pancreatice

Greata persistenta poate determina o pierdere durabia a apetitului, iar voma excesiva provoaca hipocloremie, hipokaliemie, alcaloza,

deshidratare.

Antivomitivele sau antiemeticele combat simptomatic voma. Actioneaza in majoritate la nivelul formatiunilor centrale implicate in actul vomei:

- centrul vomei- zona chemoreceptoare declansatoare din bulb

- nucleii vestibulari.

Ele interfera cu functia unor neurotransmitatori:-dopamina, serotonina – la nivelul zonei chemoreceptoare declansatoare

- acetilcolina la nivelul centrului vomei si al sistemului labirintovestibular.

In cazul raului de miscare, greata si voma se datoreaza stimularii excesive a aparatului vestibular; in acest caz – sunt controlate prin scopolamina si

antihistaminice.

Altele actioneaza periferic in arcul reflex al vomei.

Antivomitive cu acţiune centrală – sunt substanţe care inhibă centrul vomei. Unele medicamente care stimulează motilitatea gastrointestinală, favorizând tranzitul normal,

sunt propulsive gastro-intestinale (prokinetice). Efectul prokinetic (propulsiv gastrointestinal) rezultă din următoarele mecanisme:

- activarea directă a receptorilor colinergici muscarinici de la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice din musculatura netedă gastrointestinală;

- inhibarea acetilcolinesterazei (enzima ce catalizează degradarea acetilcolinei) cu acumularea acetilcolinei la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice

gastrointestinale;- creşterea eliberării de acetilcolină în sinapsele neuroefectoare parasimpatice

gastrointestinale prin stimularea neuronilor motori primari din plexul mezenteric.

Clasificarea. antagoniştii dopaminei: 1 fenotiazine: fenotiazine neuroleptice aminoalchilice

(clorpromazina) şi piperazinalchilice (proclorperazina, tietilperazina), 2.benzamide: metoclopramid;

b. antagoniştii serotoninei: ondansetron granisetron, tropisetron;c. antihistaminice: – fenotiazine: prometazina, feniramina;

- cinarizina;d. parasimpaticolitice (anticolinergice centrale): scopolamina (acţionează şi asupra

centrilor vestibulari, fiind activă în răul de mişcare).

Histamina (imidazoletilaminA) este o amina biogena.• Se gaseste in tesuturile animale, in unele plante si bacterii,

veninuri si secretii iritante. • La om, histamina se formeaza in cea mai mare parte in plamani,

piele si mucoasa gastrointestinala, respectiv in formatiuni granulare din mastocite si leucocite bazofile si, in cantitati mai mici, in alte celule din epiderm, mucoasa gastrica, precum si in

anumiti neuroni si este secretata pe masura formarii. • Se formeaza prin decarboxilarea histidinei sub actiunea

histidin-decarboxilazei. • Histamina ingerata sau provenita de la bacteriile intestinale,

este repede eliminata din organism.• Agresiunele fizice sau chimice pot determina eliberarea

histaminei cu fenomene patologice locale sau generale.

Functiile histaminei• controleaza stimulator secretia gastrica acida (impreuna cu

acetilcolina si gastrinA) si are rol de factor de reglare locala a microcirculatiei

• eliberata din mastocite, ca urmare a interactiei antigen - anticorp (sau a unor agresiuni fizice sau chimicE), devine

principalul mediator a alergiilor de tip I, avand astfel un rol important in alergii si raspunsurile alergice - manifestarile clinice ale acestui tip de alergie sunt : urticaria, edem, rinita seroasa, soc

anafilactic. • intervine in patogenia biochimica a inflamatiei;

• favorizeaza procesele anabolice de crestere si reparare tisulara;• stimuleaza terminatiile senzitive pentru prurit si durere;

• probabil are si rol de mediator in transmisia impulsului nervos

la unele sinapse din creier.

Receptori histaminici specifici: H1: responsabili de bronhoconstrictie si vasodilatatie; H2: responsabili de hipersecretie gastrica si vasodilatatie usoara; H3: autoreceptori

presinaptici cu functie inhibitoare la nivelul unor sinapse histaminergice din SNC. Medicamente care influenteaza biosinteza, functiile si efectele histaminei • medicamente antihistaminice, in care se incadreaza si substantele care

blocheaza receptorii H1 si H2.• substantele citotoxice din categoria chimioterapicelor anticanceroase deprima procesul imun, prin inhibarea proliferarii limfocitelor stimulate

antigenic. Ele au un potential toxic mare, fiind utilizate pentru boli autoimune si pentru profilaxia rejetului de grefa

• inhibitoarele degranularii mastocitelor, cum sunt cromoglicatul disodic si ketotifenul impiedica eliberarea histaminei si a altor autacoide din mastocite provocata de reactia antigen-anticorp. Ele actioneaza la nivelul plamanului,

fiind utile in profilaxia de durata a crizelor de astm bronsic.• glucocorticoizii au un spectru larg de actiune in numeroase reactii alergice si

autoimune datorat actiunii lor antiinflamatoare si antilimfokinice. • adrenalina, antagonist fiziologic al histaminei este esentiala ca

medicament in tratamentului socului anafilactic precum si in combaterea

crizelor de astm bronsic.

Efectele antihistaminicelor clasice• protectie partiala sau totala fata de unele simptome ale reactiilor

alergice de tip I, care implica eliberarea de histamina. • Eficacitatea fata de diferitele manifestari clinice ale acestui tip

de alergie este variabila, in functie de ponderea histaminei (raportata la alti autacoizi eliberatI) in generarea fenomenelor

patologice respective, ca si de masura in care actiunile histaminei sunt de tip H1.

• La om, sunt de regula deplin eficace in edemele alergice.• Majoritatea antihistaminicelor blocante H1 au si proprietati

sedative de intensitate variabila (cu exceptia antihistaminicelor de generatia a doua, care nu au efect sedativ).

• Unele dintre ele au efecte antivomitive (in raul de miscare) sau antitusive.

• Majoritatea au efecte colinergice periferice si centrale.

Exemple de antihistaminice blocante H1• Prometazina este un derivat de fenotiazina, inrudit cu neurolepticele din aceeasi clasa chimica; are un efect antihistaminc de lunga durata care se

instaleaza lent, actiune sedativa, efect antivomitiv si este anestezic local si analgezic.

• Cloropiramina (nilfaN) este un antihistaminic cu efect sedativ slab, din grupa etilendiaminelor

• Clemastina (clemastin, tavegyL) apartine grupei etanolaminelor si are potenta mare si efect prelungit, fiind si sedativ si anticolinergic.

• Cetirizina, cu structura piperazinica, astemizolul, loratidina si terfenadina, cu structura piperidinica, sunt antihistaminice de generatia a 2-a, caracterizate

prin efect de lunga durata (se administreaza o data pe zI) si prin lipsa efectelor sedative si anticolinergice.

Antihistaminicele blocante H2• Cimetidina si ranitidina sunt compusi de sinteza, care impiedica stimularea secretiei gastrice de catre histamina, fiind indicate ca inhibitoare ale secretiei

gastrice, in boala ulceroasa.

Antivomitive periferice- anestezice locale: anestezină, lidocaină, apă cloroformată;- carminative: anason, mentă (eficacitate în cazuri uşoare).Eficacitatea unor substante antivomitive scade în ordinea:

antidopaminice, antiserotoninice, anticolinergice centrale, antihistaminice, parasimpaticolitice, anestezice locale, carminative.Antivomitivele sunt indicate numai după stabilirea diagnosticului şi

cauzei vomei:- în voma care constituie o problemă pentru pacient;

- în răul de mişcare, profilactic;- în tulburări digestive, biliare, hepatice;

- în intoxicaţii;

- în greaţa şi voma induse de chimioterapia anticanceroasă.

Antivomitive centrale Antagoniştii dopaminei

Fenotiazinele neuroleptice – clorpromazina (clordelazin, plegomazin, largactil), proclorperazina (Emetiral), tietilperazina (Torecan), sunt antivomitive. Acestea acţionează predominant

asupra zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb (probabil prin antagonizarea dopaminei), ceea ce explică eficacitatea faţă de voma mediată prin chemoreceptorii centrali – provocată de anestezice şi

de alte medicamente, în uremie, în boala de iradiaţie. Sunt în general bine suportate, în condiţiile folosirii ocazionale ca antiemetice.

Uneori provoacă somnolenţă sau hipotensiune ortostatică.Cele mai folosite sunt produsele Emetiral (maleat de

proclorperazină) şi Torecan (maleat de tietilperazină) ambele de natură fenotiazinică. Emetiralul se prezintă sub formă de drajeuri a 5 mg şi supozitoare a 5 mg şi 25 mg, torecanul sub formă de drajeuri

de 6,5 mg şi fiole 1 ml 6,5%.

Clorpromazina – este un antivomitiv eficace la doze mici, subneuroleptice.

Proclorperazina – este un antivomitiv foarte eficace la doze mici (5-10 mg, de 1-3 ori / zi).

Tietilperazina – este un derivat de fenotiazină, utilizat exclusiv ca antiemetic (nu şi ca neuroleptic). Este un antagonist al dopaminei cu acţiune asemănătoare proclorperazinei, fiind un antiemetic puternic şi

un sedativ slab.Metoclopramid – este un antagonist al dopaminei. Administrat per os

se absoarbe rapid, are o biodisponibilitate de peste 75%, dar cu o variabilitate mare datorită efectului primului pasaj hepatic.

Biotransformarea are loc la nivel hepatic prin sulfo şi glucuronoconjugare.

Administrarea pe cale iv poate determina manifestari de tip nervos la caine si pisica cu efect pasager.Prezintă o distribuţie largă în ţesuturi, difuzează prin bariera hematoencefalică şi prin placentă şi se elimină

pe cale urinară în mare parte sub formă de metaboliţi. Timpul de

înjumătăţire este mediu, dar creşte considerabil în insuficienţa renală.

Prezintă efect antivomitiv antidopaminergic eficace, efecte propulsive, colinergice (periferice, prin eliberarea acetilcolinei la

nivelul sinapselor neuroefectoare digestive). Ca urmare, stimulează peristaltismul esofagului, stomacului, intestinului subţire, creşte tonusul sfincterului cardia, relaxează sfincterul

piloric, împiedică refluxul gastro-esofagian şi duodeno-gastric, grăbeşte golirea stomacului, grăbeşte tranzitul intestinului

subţire.Se utilizează ca antivomitiv în toate tipurile de vomă, dar cu

rezultate slabe în cea produsă de kinetoză. Se poate folosi şi ca propulsiv (prokinetic) în: reflux esofagian, spasm piloric. Se

prezintă sub formă de comprimate, soluţie injectabilă,

supozitoare. Doza este de 0,1-0,3 mg/kg.

Antagoniştii serotonineiSunt folosiţi ca antivomitive eficace în voma indusă de

anticanceroase şi radioterapie.· Antihistaminice H1

Prometazina – este un derivat fenotiazinic cu acţiune antihistaminică şi anticolinergică centrală, la nivelul centrului

vomei şi nucleilor vestibulari. Este indicată în voma produsă de kinetoză (rău de mişcare) şi voma medicamentoasă, iar ca reacţii

secundare produce sedare şi somnolenţă pronunţată.· Parasimpaticolitice

Scopolamina – este un alcaloid din Hyosciamus niger. Mecanismul antivomitiv se bazează pe acţiune anticolinergică

centrală şi la nivelul centrilor vestibulari. Se utilizează ca

medicaţie de elecţie în răul de mişcare, profilactic.

Antivomitive periferice

Apa cloroformată 0,5-1%. Este un amestec de cloroform cu apă. Se foloseşte la câine în doză de 5-10 ml şi are efect liniştitor la

nivelul mucoasei digestive.Soluţia efervescentă Rivieri – se mai numeşte şi Poţiunea Rivieri. Se folosesc două soluţii: o soluţie de bicarbonat de sodiu 4% în

sirop simplu (soluţia B) şi o soluţie de acid citric 3,5% în sirop de lămâie (soluţia A). Se administrează alternativ câte o linguriţă,

începând cu soluţia B. La nivelul stomacului se formează citrat de sodiu şi acid carbonic care se descompune în dioxid de carbon şi apă. Dioxidul de carbon are un efect de calmare a terminaţiilor

senzitive din stomac.

metoclopramidCompozitie Metoclopramid

Un comprimat contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida; o fiola de 2 ml contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida.

Actiune terapeutica MetoclopramidAntivomitiv prin actiune centrala (creste eliberarea de acetilcolina, antagonist al dopaminei), metoclopramida actioneaza direct asupra chemoreceptorilor zonei

reflexogene adiacenta centrului vomei si diminueaza sensibilitatea nervilor viscerali ce transmit impulsurile de la intestin la centrul vomei. Produsul creste tonusul sfincterului inferior al esofagului, favorizeaza golirea stomacului prin stimularea peristaltismului gastric, marirea lumenului tubului digestiv (incepand cu antrul piloric si incheind cu

ileonul terminal) si relaxarea sfincterului piloric.Indicatii Metoclopramid

Greata si varsaturi: postoperator, in cazul bolii de iradiere sau provocate de medicamente; sughit, esofagita de reflux, staza gastrica, dispepsie, flatulenta, migrene;

facilitarea tubajului duodenal si endoscopiei; examen radiologic gastrointestinal; anestezie in urgente (inclusiv in gestatie), in scopul evacuarii continutului gastric.

Doze si mod de administrare MetoclopramidAdulti: 1/2-1 comprimat de 3-4 ori/zi. In situatiile acute se injecteaza intramuscular sau

intravenos cate 1ml/10kg de 1-3 ori/zi, functie de situatie.

Contraindicatii MetoclopramidAlergie la procaina, procainamida, metoclopramida; feocromocitom (risc de

accidente hipertensive grave), hemoragie gastrointestinala, obstructie mecanica sau perforatie intestinala; diskinezie tardiva la pacienti aflati sub

tratament cu neuroleptice.Masuri de precautie Metoclopramid se evita sau se recomanda deosebita

prudenta la administrarea in epilepsie (intensifica si mareste frecventa crizelor) si in insuficienta renala sau hepatica. Gestatie si alaptare: nu se

administreaza, doar in caz de urgenta. Reactii adverse Metoclopramid

Somnolenta, stare de oboseala, ameteli si uneori: cefalee, insomnie, agitatie, constipatie sau diaree, meteorism; fenomene extrapiramidale: spasme faciale,

miscari involuntare, torticolis, simptome care de regula cedeaza la intreruperea tratamentului; diskinezie tardiva in cazul unor cure prelungite; efecte endocrine: amenoree, galactoree, ginecomastie, hiperprolactinemie.

TorecanIndicatii: Greata si voma asociate cu tulburari gastrointestinale, intoleranta la

medicamente, traume cerebrale si presiune intracraniana crescuta, dupa radioterapie si postoperator. Vertij asociat cu ateroscleroza, in sindromul Ménière si alte boli sau leziuni care afecteaza aparatul vestibular, procese

expansive intracraniene, dupa traumatisme craniene. Rau de miscare.

Compozitie: Tietilperazina.

Forma de prezentare: Drajeuri (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Supozitoare (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Fiole de 1 ml (sub forma de

dimaleat) cu 6,5 mg.

Actiune terapeutica : Antiemetic si antivertiginos.

Farmacodinamica: Torecan-ul, un derivat de fenotiazina, este un antiemetic puternic si un agent antivertiginos, care actioneaza central atat asupra zonei

chemoreceptoare din bulb (medulla oblongata), cat si asupra centrului vomei. Este eficient in prevenirea sau inlaturarea tuturor tipurilor de greata si varsaturi

si, de asemenea, a vertijului de origine centrala si vestibulara.

Farmacocinetica: Torecan-ul este bine absorbit din tractul gastrointestinal. Dupa administrare orala, nivelele maxime de tietilperazina in plasma sunt

atinse in 2-4 ore. Compusul este metabolizat in proportie mare, doar circa 3% din doza este excretata in urina sub forma nemodificata. Volumul de

distributie a fost calculat la 2,7 l/kg corp. Perioada de eliminare este de circa 12 ore.

Contraindicatii: hipersensibilitate la fenotiazine, stari comatoase; nu trebuie administrat la animale sub varsta de 1 an, deoarece la aceste varste exista o

susceptibilitate crescuta pentru efecte secundare extrapiramidale.

Precautii: se vor evita cu desavarsire injectiile intraarteriale. S-a observat rar diskinezie tardiva la pacientii in varsta tratati cu Torecan pe termen lung. Asadar, acesti pacienti nu trebuie tratati cu Torecan mai mult de 2 luni si

trebuie monitorizati cu atentie, pentru a observa aparitia unor semne neurologice nedorite. Torecan-ul poate afecta capacitatea de reactie a

pacientului. Fenomenele de hipotensiune sunt rare (pentru tratament , vezi “Tratamentul supradozarii“). Poate aparea depresie a SNC si/sau agitatie in

fazele postoperatorii ale anesteziei.

Gestatie si alaptare : nu trebuie administrat decat daca este absolut necesar.

Reactii adverse: Uscaciunea gurii, astenie, somnolenta, tahicardie , hipotensiune. In cazuri izolate, s-au observat anomalii ale functiei hepatice si aparitia sindromului malign neuroleptic. Ca si alti derivati fenotiazinici, desi rar si de obicei la pacienti

mai tineri, Torecan-ul poate provoca simptome extrapiramidale (crize oculogire, tulburari de deglutitie si vorbire, spasme

musculare ). In multe cazuri, simptomele extrapiramidale dispar rapid dupa intreruperea tratamentului.

Interactiuni: Torecan-ul poate potenta efectele sedativelor SNC, inclusiv ale benzodiazepinelor, opiaceelor si alcoolului.

Dozare: 1 comprimat sau 1 supozitor de 1-3 ori pe zi, in cazuri acute, o fiola (1 ml) prin injectie i.m. sau i.v. lenta. Pentru prevenirea varsaturilor

postoperatorii: o fiola (1 ml) i.m., cu o jumatate de ora inainte de sfarsitul operatiei.

Supradozare: Simptome: astenie, confuzie, urmate in cazuri grave de coma si areflexie, tahicardie , hipotensiune posturala, colaps, depresie respiratorie,

agitatie, reactii distonice acute, convulsii.

Tratament: Nu se cunoaste nici un antidot specific. Masuri generale, incluzand lavaj gastric, urmat de administrarea de carbune vegetal activat,

daca este cazul, monitorizare cardiovasculara si respiratorie. Tratament simptomatic: Hipotensiune acuta: inlocuitor de plasma cu efect de

expansionare, daca este necesar, un tratament cu vasopresoare (nu adrenalina); este indicata monitorizarea atenta a functiei cardiovasculare. Reactii distonice

acute: medicamente antiparkinsoniene. Convulsii: benzodiazepina.

EmetiralCompozitie Emetiral

Drajeuri Emetiral continand 5 mg de maleat de proclorperazina.Actiune terapeutica Emetiral

Derivat fenotiazinic, emetiralul are proprietati neuroleptice asemanatoare clordelazinului; are actiune antiemetica marcata (de 4 ori mai mare decat a

clordelazinului), sedativa, antipsihotica si slab anticolinergica.Indicatii Emetiral

Greturi si varsaturi de orice natura: uremie, encefalopatie hipertensiva, migrena, sindrom Mnire, intoleranta medicamentoasa, radioterapie, postoperator, reactii meningiene. Stari anxioase, tulburari de comportament de tip nevrotic, delir,

halucinatii, manie acuta, schizofrenie.Mod de administrare Emetiral

Adulti – 15-30 mg/zi, in2-3 prize; in afectiunile psihice doza variaza intre 50 si 250 mg dupa caz, ajungandu-se la doza maxima prin crestere progresiva cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pana la obtinerea efectului. Doza de intretinere este de 25-50 mg/zi, in functie de toleranta individuala. Durata unei cure nu trebuie sa

depaseasca 2 saptamani.Animale pana la 1 an – antiemetic – 0,05 mg – 0,1 mg/kilocorp/zi, in mai multe

prize fara a depasi doza de 20 mg/zi.

Contraindicatii EmetiralAntecedente de agranulocitoza toxica, porfirie, glaucom cu unghi inchis,

adenom de prostata cu retentie de urina, epilepsie, miastenie grava, leziuni hepatice si renale, boala ulceroasa, feocromocitom, hipotiroidism. Precautii in

hipotensiune arteriala si in afectiuni cardiovasculare grave.Se va evita administrarea in: boli infectioase, interventii chirurgicale, sarcina,

perioada de alaptare. Nu se administreaza la animale sub varsta de 6 luni. Prudenta la animale in varsta.

Reactii adverse EmetiralSedare, somnolenta, efecte atropinice (uscaciunea gurii, constipatie, retentie

urinara, tulburari de vedere). Aceste efecte dispar odata cu intreruperea tratamentului. Dozele mari administrate timp indelungat, mai ales in psihiatrie, pot provoca hipotensiune ortostatica, impotenta si ginecomastie la masculi, si galactoree la femele, crestere in greutate, tulburari extrapiramidale. Rareori

pot sa apara si icter, fotosensibilitate, agranulocitoza.

ranitidinaIndicatii:

Tratamentul afectiunilor gastrointestinale in care este necesara reducerea aciditatii gastrice: formele benigne de ulcer gastric, duodenal, ulcer postchirurgical; esofagita

de reflux; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recaderilor in ulcer si a hemoragiilor recurente si gastroduodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal); aspiratia acida in timpul nasterilor sau

interventiilor chirurgicale.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la ranitidina; tulburari gastro-intestinale minore (stomac iritat)

Precautii: Inaintea instituirii tratamentului trebuie sa fie stabilita natura nemalignitatii ulcerelor gastrice si duodenale, pentru ca tratamentul cu ranitidina poate masca simptomele si

diagnosticarea corecta.Interactiuni: Are afinitate mai mica decat cimetidina fata de enzimele microzomale

hepatice si mai slabe interferente cu biotransformarea unor medicamente. Poate creste efectele beta-adrenoliticelor si nifedipinei (diminua biotransformarea lor).

Supradozare: Ranitidina are actiune foarte specifica incat n-au fost semnalate cazuri de supradozare. In caz de supradozare se recomanda spalaturi gastrice si tratament

simptomatic.

Reactii adverse:

In general este bine tolerata. S-au semnalat: vertij, somnolenta, caderea parului si dureri articulare (foarte rar); tulburari gastrointestinale minore: greata,

voma, constipatie sau diaree, uscarea gurii; schimbari reversibile si trecatoare in functiile hepatice (hepatite reversibile hepatocelulare, hepatocaniculare sau

mixte), cu sau fara icter; o crestere usoara a nivelelor plasmatice ale creatininei si a parametrilor hepatici (transaminaze, fosfataza alcalina), ce

revin la normal in timpul tratamentului; in cazuri izolate, la doze foarte mari s-au raportat ginecomastie, amenoree sau disfunctii sexuale (potenta deficitara, pierderea libidoului); foarte rar s-au raportat tulburari neuropsihice: confuzie

mentala reversibila, halucinatii si tulburari de vedere (mai ales la pacientii varstnici cu afectiuni renale severe); mai rar si izolat s-au raportat

leucocitopenie, trombocitopenie, agranulocitoza; reactii de hipersensibilitate acuta, cum ar fi: febra, bronhospasm, urticarie, edem angioneurotic si soc

anafilactic, efecte ce dispar la intreruperea tratamentului.

Actiune:

Antiulceros ce apartine antagonistilor receptorilor H2 asupra carora actioneaza printr-un mecanism specific, competitiv si selectiv, inhiband marcat secretia acida gastrica. Eficacitatea ranitidinei s-a dovedit a fi superioara celei a cimetidinei cu

avantajul principal de a se folosi doze mai mici (de 3-4 ori) si de a produce efecte adverse mai putine.

Compozitie:

Comprimate continand 150 mg, respectiv 300 mg ranitidina sub forma de clorhidrat, excipienti q. s., in cutii a 20 comprimate (2

folii x10 comprimate sau flacon x 20 comprimate).

Mod de administrare: Tratamentul se individualizeaza in concordanta cu afectiunea si gradul de

severitate al acesteia: ulcer gastric, duodenal, postoperator: 150 mg de 2 ori pe zi, dimineata si seara, independent de mese, sau 300 mg seara la culcare, timp

de 4 saptamani. Daca este nevoie tratamentul se repeta. In caz de recadere doza de intretinere este de 150 mg, seara la culcare (durata de administrare nelimitata); esofagita de reflux: 150 mg de 2 ori/ zi, timp de 8 saptamani; sindromul Zollinger-Ellison: doza initiala este de 150 mg de 3 ori pe zi;

aceasta poate fi crescuta daca este nevoie la 900 mg pe zi sau la 4-6 g pe zi; profilaxia reziduala a ulcerului duodenal si gastric si in prevenirea aspirarii acidului: 150 mg ca doza unica; pui numai daca este strict necesar si pentru perioade scurte: 2 mg/kg corp de 2 ori pe zi; doza maxima: 150 mg de 2 ori/

zi.Farmacocinetica: Clorhidratul de ranitidina din comprimate este rapid si

aproape complet absorbit din tractul gastrointestinal, absorbtie ce nu pare a fi semnificativ influentata de alimente si antiacide. Concentratia plasmatica

maxima se atinge dupa 1-2 ore de la administrare si 50% din doza administrata este biodisponibila. Se leaga in proportie de 10-20 % de

proteinele plasmatice. Aproximativ 40 % se elimina nemodificata, in principal in urina, 6-10% - sub forma de metaboliti, restul fiind excretata prin bila si

fecale. T1/2 este de aproximativ 2-3 ore.

Odasentron

Descriere: Ondansetron este un puternic agent antagonist serotoninic, cu selectivitate ridicată pentru receptorul 5HT3.

Agenţii chimioterapeutici şi radioterapia pot cauza eliberarea de 5HT în intestinul subţire, care, prin receptorii 5HT3, declanşează pe calea aferenţelor vagale, reflexul de

vomă.Compoziţie: Ondansetron injecţii: Fiecare fiolă a 2 ml

soluţie injectabilă conţine: Ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare fiolă a 4 ml

soluţie injectabilă conţine: Ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8 mg. Ondansetron

comprimate: Fiecare comprimat conţine ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare

comprimat conţine ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8 mg.

Acţiune: Ondansetron este un puternic agent antagonist cu selectivitate ridicată pentru receptorul 5HT3, o subclasă a

receptorilor serotoninici localizaţi atât pe terminaţiile vagale periferice cât şi în interiorul CNS. Agenţii chimioterapeutici şi

radioterapia pot cauza eliberarea de 5HT (serotonină) din celulele enterocromafine din mucoasa viscerală şi pot iniţia reflexul de

vomă şi senzaţia de greaţă însoţitoare. Osetronul blochează selectiv excitarea presinaptică a receptorilor 5HT3 ai neuronilor periferici în acest reflex şi poate exercita o activitate în interiorul CNS pe receptorii 5HT3 care mediază acţiunea impulsului vagal

în zona postrema. Osetron previne astfel greaţa şi vărsăturile induse de chimioterapia antineoplazică şi radioterapie. Osetronul

nu are nici un fel de efect secundar extra-piramidal.

Indicaţii: Ondansetronul este indicat pentru limitarea greţei şi vărsăturilor induse de chimioterapia cu citostatice şi radioerapie, precum şi postoperator.

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ondansetron, afectarea severă a funcţiilor hepatice.

Reacţii adverse: Cele mai comune efecte adverse înregistrate sunt constipaţia, cefaleea, febra. Alte efecte secundare, mai rar întâlnite sunt: senzaţia de gură

uscată, reacţii de hipersensibilitate, cu erupţii cutanate, bronhospasm, tahicardie, angină şi modificări ale EKG, posibile reacţii extra-piramidale,

hipopotasemie şi niveluri tranzitor crescute ale transaminazelor GOT, GPT şi a bilirubinei.

Precauţiuni: gestatie S-au efectuat studii de reproducţie pe femele cobai gravide administrându-se doze intravenoase de până la 4 mg/kg pe zi şi nu s-au evidenţiat anormalităţi în fertilitate sau la fetuşi datorate ondansetronului. Nu există totuşi studii adecvate şi bine conduse la femeile însărcinate. Acest

medicament va fi folosit în timpul sarcinii doar dacă este absolut necesar. Alăptare: Experimentele efectuate au evidenţiat eliminarea ondansetronului în laptele femelelor cobai care alăptează. Se recomandă prin urmare ca mamele

care urmează un tratament cu ondansetron să nu-şi alăpteze copii.

Doze şi mod de administrare: Greaţă şi vărsături induse de chimioterapie şi radioterapie. Adulţi: pentru majoritatea pacienţilor care urmează un tratament emetogen chimioterapic sau radioterapic, Osetron 8 mg trebuie administrat

prin injectare intravenoasă lentă, imediat după tratament, sau oral 1 comprimat de 8 mg, urmat de 8 mg oral, la fiecare 12 ore. Majoritatea pacienţilor răspund la doza intravenoasă iniţială de 8 mg. Totuşi, pentru protecţia împotriva unei stări emetice întârziate, după primele 24 de ore se poate continua tratamentul

oral cu Osetron 8 mg, de două ori pe zi, pe o durată de 5 zile.Interacţiuni cu alte medicamente: Medicamentele inductoare sau inhibitoare

enizimatice la nivelul citocromului P450 pot influenţa metabolizarea ondansetronului.

Formă de prezentare: Comprimate: Folii cu 10 comprimate a 4 sau 8 mg. Fiole Osetron 4 mg: blister de fiole 5x2 ml. Fiole Osetron 8 mg: blister de

fiole 5x4 ml.