anpm raport 2011

MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

RAPORT NAȚIONAL PRIVIND STAREA MEDIULUI PENTRU

ANUL 2011

Bucureşti - 2012

RAPORT NAȚIONAL PRIVIND

STAREA MEDIULUI PENTRU

ANUL 2011

MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

Bucureşti - 2012

CUPRINS

11.. PROFIL DE ŢARĂ ............................................................................................................... 1

1.1. Date geografice şi climatice ........................................................................................................... 1 1.1.1. Relieful şi geologia ............................................................................................................................................................. 3 1.1.2. Clima ........................................................................................................................................................................................ 6

1.2. Demografia ........................................................................................................................................... 10 1.3. Organizarea administrativ teritorială ....................................................................................... 11 1.4. Resursele naturale ............................................................................................................................ 12 1.5. Economia .............................................................................................................................................. 14

22.. CALITATEA AERULUI ........................................................................................................ 17

2.1. Emisii de poluanţi atmosferici ...................................................................................................... 17 2.2. Calitatea aerului ................................................................................................................................. 24 2.3. Poluarea aerului – efecte locale .................................................................................................... 33 2.4. Poluări accidentale. Accidente majore de mediu .................................................................. 34 2.5. Presiuni asupra stării de calitate a aerului din România .................................................... 39 2.6. Tendinţe ....................................................................................................................................................... 51

33.. APA (dulce) ...................................................................................................................................... 55

3.1. Resursele de apă, Cantităţi şi fluxuri .......................................................................................... 55 3.2. Apele de suprafaţă ............................................................................................................................ 56 3.2.1. Starea ecologică/potenţialul ecologic al cursurilor de apă pe bazine hidrografice .......................... 57 3.2.2. Calitatea apei lacurilor din România ......................................................................................................................... 75

3.3. Calitatea apei dulci ............................................................................................................................ 76 3.3.1. Nitraţii şi fosfaţii în râuri şi lacuri .............................................................................................................................. 77 3.3.2. Oxigenul dizolvat, materiile organice şi amoniu în apele râurilor ............................................................... 78

3.4. Apele subterane - Calitatea apelor freatice la nivel naţional ............................................ 84 3.5. Apa potabilă şi apa de îmbăiere ................................................................................................... 86 3.5.1. Apa potabilă .......................................................................................................................................................................... 86 3.5.2. Apa de îmbăiere .................................................................................................................................................................. 90

3.6. Apele uzate şi reţelele de canalizare -Tratarea apelor uzate ............................................ 92 3.6.1. Structura apelor uzate evacuate în 2011 ................................................................................................................. 93 3.6.2. Substanţe poluante şi indicatori de poluare în apele uzate ............................................................................ 94 3.6.3. Tendinţe şi priorităţi în reducerea poluării cu ape uzate ................................................................................. 95

3.7. Poluări accidentale. ......................................................................................................................... 98 3.8. Managementul durabil al resurselor de apă ............................................................................ 98 3.8.1. Presiuni semnificative asupra resurselor de apă din România ........................................................................ 98 3.8.2. Strategii şi acţiuni privind managementul durabil al resurselor de apă. .................................................. 100

44.. UTILIZAREA TERENURILOR ........................................................................................... 103

4.1. Solul ........................................................................................................................................................ 103 4.1.1. Repartiţia pe clase de folosinţă .................................................................................................................................... 103 4.1.2. Clase de calitate ale solurilor – calitatea solurilor ............................................................................................. 104 4.1.3. Presiuni asupra stării de calitate a solurilor din România .............................................................................. 107 4.1.4. Zone critice sub aspectul deteriorării solurilor .................................................................................................... 114 4.1.5. Poluări accidentale. Accidente majore de mediu ................................................................................................ 114

4.2. Starea pădurilor ................................................................................................................................. 115 4.2.1. Fondul forestier naţional ................................................................................................................................................. 115 4.2.2. Funcţia economică a pădurilor ..................................................................................................................................... 115 4.2.3. Masa lemnoasă pusă în circuitul economic ............................................................................................................. 116 4.2.4. Distribuţia pădurilor după principalele forme de relief .................................................................................... 117 4.2.5. Starea de sănătate a pădurilor ...................................................................................................................................... 117

4.2.6. Suprafeţe din fondul forestier naţional, parcurse cu tăieri .............................................................................. 118 4.2.7. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră şi disponibilităţi de împădurire ................................................... 120 4.2.8. Suprafeţe de păduri regenerate în anul 2011 ....................................................................................................... 120 4.2.9. Presiuni antropice exercitate asupra pădurilor, sensibilizarea publicului ............................................... 122 4.2.10. Impactul silviculturii asupra naturii şi mediului .............................................................................................. 123

4.3. Tendinţe ....................................................................................................................................................... 123

55.. PROTECŢIA NATURII ŞI BIODIVERSITATEA ........................................................... 125

5.1. Biodiversitatea României ............................................................................................................... 125 5.1.1. Stare ......................................................................................................................................................................................... 125 5.1.2. Impact ..................................................................................................................................................................................... 132

5.2. Presiuni antropice exercitate asupra biodiversităţii ........................................................... 133 5.2.1. Creşterea acoperirii terenurilor .................................................................................................................................. 134 5.2.2. Creşterea populaţiei ......................................................................................................................................................... 136 5.2.3. Schimbarea peisajelor şi ecosistemelor .................................................................................................................. 137

5.3. Ariile naturale protejate ................................................................................................................. 138 5.3.1. Arii naturale protejate de interes naţional ............................................................................................................. 139 5.3.2. Arii naturale protejate de interes internaţional ................................................................................................... 142 5.3.3. Arii naturale protejate, de interes comunitar ....................................................................................................... 145 5.3.4. Managementul ariilor naturale protejate din România .................................................................................... 147

5.4. Mediul marin şi costier .................................................................................................................... 148 5.4.1. Starea ariilor marine protejate .................................................................................................................................... 148 5.4.2. Starea ecosistemelor şi resurselor vii marine ....................................................................................................... 149 5.4.3. Starea fondului piscicol marin ..................................................................................................................................... 154 5.4.4. Planificarea spaţială maritimă ..................................................................................................................................... 156 5.4.5. Presiuni antropice ............................................................................................................................................................. 156

5.5. Poluări accidentale asupra mediului marin şi costier ......................................................... 157 5.6. Tendinţe ................................................................................................................................................ 158

66.. MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ...................................................................................... 159

6.1. Consumul şi mediul înconjurător ................................................................................................ 159 6.2. Resursele materiale şi deşeurile .................................................................................................. 160 6.3. Gestionarea deşeurilor .................................................................................................................... 162 6.4. Impact (caracterizare) ..................................................................................................................... 164 6.5. Presiuni ................................................................................................................................................ 165 6.6. Tipuri de deşeuri ............................................................................................................................... 165 6.6.1. Deşeuri municipale ........................................................................................................................................................... 165 6.6.2. Deşeuri industriale ............................................................................................................................................................ 175 6.6.3. Deşeuri generate de activităţi medicale ................................................................................................................... 178 6.6.4. Fluxuri de deşeuri .............................................................................................................................................................. 180 6.6.5. Colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor ......................................................................................................... 188

6.7. Planificare (răspuns) ....................................................................................................................... 188 6.7.1. Directiva cadru privind deşeurile ............................................................................................................................... 189

6.8. Perspective .......................................................................................................................................... 191 6.8.1. Strategia naţională privind deşeurile ........................................................................................................................ 191

77.. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ............................................................................................... 193

7.1. UNFCC, Protocolul de la Kyoto, politica UE privind schimbările climatice ................... 193 7.2. Datele agregate privind proiecţiile emisiilor de GES ........................................................... 208 7.3. Scenarii privind schimbarea regimului climatic în România ............................................ 213 7.3.1. Creşteri ale temperaturilor ............................................................................................................................................ 214 7.3.2. Modificări ale modulelor de precipitaţii .................................................................................................................. 215 7.3.3. Evenimente extreme şi dezastre naturale legate de vreme ........................................................................... 215

7.4. Acţiuni pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice ..................................... 215 7.5. Tendinţe ................................................................................................................................................ 222

88.. MEDIUL, SĂNĂTATEA ŞI CALITATEA VIEŢII ............................................................... 225

8.1. Poluarea aerului şi sănătatea ........................................................................................................ 225 8.2. Efectele apei poluate asupra stării de sănătate ...................................................................... 228 8.2.1. Apa potabilă .......................................................................................................................................................................... 228 8.2.2. Apa de îmbăiere .................................................................................................................................................................. 235

8.3. Efectele gestionării deşeurilor menajere asupra stării de sănătate a populaţiei ...... 237 8.3.1. Deșeuri rezultate din activitatea medicală, 2011 ............................................................................................ 238

8.4. Pesticidele şi efectul substanţelor chimice în mediu ........................................................... 243 8.5. Mediul şi sănătatea – perspective ................................................................................................ 250 8.6. Radioactivitatea mediului .............................................................................................................. 251 8.6.1. Monitorizarea radioactivității apei potabile conform Legii 458/2002 ...................................................... 276

8.7. Poluarea fonică şi sănătatea .......................................................................................................... 278 8.8. Tendinţe ................................................................................................................................................ 281

Anexa 1: Tabele soluri (Capitolul 4), BIBLIOGRAFIE Abrevieri

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.1. Profil de ţară

~ 1 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

1. PROFIL DE ŢARĂ

1.1. DATE GEOGRAFICE ŞI CLIMATICE

Teritoriul actual al României, numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, se suprapune unui sistem teritorial european conturat după forma cercului Carpaţilor româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginit în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică cu meridianul de 25° longitudine estică.

În Europa, România este situată în partea central sud-estică a Europei (fig. 1.1.), la jumătatea distanţei dintre coasta Atlanticului şi Munţii Urali, în interiorul şi exteriorul arcului Munţilor Carpaţi, pe cursul inferior al Dunării, cu ieşire la Marea Neagră.

Fig. 1.1. Harta fizică a Europei

România se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Republica Moldova (graniţa fiind formată în totalitate de Prut), la sud cu Bulgaria (mare parte fiind frontieră fluvială, cu Dunărea), în sud-vest cu Serbia, iar în vest cu Ungaria. Frontierele României se întind pe 3149,9km, din care 1876km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194km pe platforma continentală, iar la ţărm 245km, litoralul românesc al Mării Negre desfăşurând-se între graniţa cu Ucraina şi cea cu Bulgaria). Suprafaţa României este de 238.391km², la care se adaugă 23.700km² din platforma Mării Negre.

Teritoriul României este cuprins între paralele 43037’07” şi 48015’06’’ latitudine nordică şi între meridianele 20015’44’’ şi 29041’24’’ longitudine estică. Având o suprafaţa de 238.391km2, este a 13-a ţară ca mărime din Europa.

Cap.1. Profil de ţară Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


Poziţia geografică a României

Punctul extrem Judeţul Longitudine estică1 Latitudine nordică

Nord Satul Horodiştea Botoşani 26042’05” 48

015’06”

Sud Oraşul Zimnicea Teleorman 25023’32” 43

037’07”

Est Oraşul Sulina Tulcea 29041’24” 45

009’36”

Vest Comuna Beba Veche Timiş 20015’44” 46

007’27”

1)după Greenwich

Cu o formă elipsoidală, România are lungimea teritoriului său, în linie dreaptă, de circa 735km de la est la vest şi de circa 530km de la nord la sud. Frontierele României au o lungime totală de 3.149,9km, din care 1.085,5km sunt terestră, iar 2.064,3km sunt fluviale şi maritime.

Fig. 1.2. Harta Geopolitică a Europei

Lungimea frontierelor României

Graniţe

Lungimea frontierelor (km)

Totală Terestră Fluvială Maritimă

3.149,9 1.085,6 1.816,9 247,4

Bulgaria 631,3 139,1 470,0 22,2

Serbia 546,4 256,8 289,6 -

Ungaria 448,0 415,9 32,1 -

Ucraina 649,4 273,8 343,9 31,7

Republica Moldova 681,3 - 681,3 -

Marea Neagră 193,5 - - 193,5



1.1.1. RELIEFUL şi GEOLOGIA Relieful României cuprinde trei trepte morfologice majore, distribuite proporţional, în formă de

amfiteatru: treapta înaltă, a Munţilor Carpaţi (cel mai înalt vârf Moldoveanu 2.544m), cea medie, care corespunde Subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor şi cea joasă, a câmpiilor, luncilor şi Deltei Dunării (cea mai tânără unitate de relief, în continuă formare şi cu o altitudine medie de 0,52m). Caracteristica principală a acestor componente ale reliefului este distribuţia lor proporţională în formă de amfiteatru, caracterizată prin patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, având repartiţia principalelor unităţi de relief aproximativ egală (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii), fig. 1.3.

Munţii Carpaţi au o suprafaţă de 66.303km2 şi ocupă aproximativ 27,9% din suprafaţa ţării pe o lungime de 910km.

Fig. 1.3. Harta fizică a României (din Pergamon World Atlas)

În interiorul arcului Carpatic se află Podişul Transilvaniei, având o suprafaţă de cca. 25.000km2 şi altitudinea

cuprinsă între 400m-600m. La exteriorul Munţilor Carpaţi (relieful coboară în trepte, dispuse aproape concentric), se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — fiind locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, gaze, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.

În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic.

Depresiunile intramontane sunt reprezentate prin depresiunile din zona Ca rpaţilor Orientali (Comăneşti, Bârsei, Gheorghieni, Ciucului, Borsec-Bilbor, Jolotea), depresiunile din zona Carpaţilor Meridionali (Loviştei, Petroşani, Caransebeş-Mehadia), depresiuni din cadrul Carpaţilor Occidentali (dintre care depresiunea Bozovici sau Almajului) şi depresiunile din zona Munţilor Apuseni (Brad -Săcărâmb, Zlatna-Almaş, Roşia Montană). Există şi depresiunile interne – depresiunea Transilvaniei, depresiunea Panonică şi depresiunea Şimleul Silvaniei , (fig. 1.4).



Fig. 1.4 Principalele unităţi de relief ale României

Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf. Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală a biosferei.

Din punct de vedere geologic, în funcţie de evoluţia geotectonică, teritoriul României este divizat în:

- unităţile de platformă alcătuite din Platforma Moldovenească, Platforma Valahă şi Platforma Scitică, (constituite în cicluri orogenice prealpine, mai mult sau mai puţin peneplenizate, ce formează vorlandul Carpaţilor). - unităţile alpine: Orogenul Nord Dobrogean (Munţii Dobrogei, erodaţi) şi Orogenul Carpatic (Carpaţii şi Munţii Apuseni), fig. 1.5.

Unităţile de platformă: Platforma Moldovenească – aflată în partea nord-estică a ţării, cuprinde teritoriul dintre Urali, Carpaţi şi

Scandinavia, din punct de vedere morfologic având aspect de câmpie înaltă, cu o succesiune de platouri şi coline, separate de văile reţelei hidrografice, ce conțin acumulări de: nisipuri silicioase (99.5% dioxid de siliciu), nisipuri comune pentru betoane si mortare, ghips, sulf, calcare, lignit, gaze naturale. ape minerale. turbe lenticulare în lungul reţelei hidrografice, etc.

Platforma Scitică (alcătuită din Sectorul Bârlad şi Sectorul Deltei Dunării), din punct de vedere morfologic are aspect de sisteme de terase şi lunci formate din depozite aluvionare, pietrişuri şi nisipuri, iar pe câmpurile înalte depunându-se depozite de loess în condiţii eoliene.

Platforma Moesică (alcătuită din Sectorul Valah, Sectorul Sud-dobrogean, Sectorul Central-dobrogean), se întinde între Orogenul Carpatic (în vest), aliniamentul reprezentat de Orogenul Carpatic şi Orogenul Nord Dobrogean (în nord) și Orogenul Balcanic (în sud). Spre est, se continuă în zona de șelf a Mării Negre, fiind alcătuită din fundament cristalin şi o cuvertură sedimentară depusă în mai multe cicluri de sedimentare, ce reflectă condiţiile evoluării în diferite etape, fiind formată din: argilit, gresii, calcare, gipsuri, marne, argile, gresii calcaroase, pietrișuri fluviuo-torențiale, nisipuri fluviuo-lacustre și fluviatile, nisipuri eoliene, loess, cu acumulări de hidrocarburi, gaze şi roci utile. La suprafață apar doar depozitele cuaternare ce alcătuiesc unitățile de câmpie şi podişuri (pietrișuri și nisipuri fluviuo-lacustre și fluviatile, nisipuri eoliene, loess).

Unităţile alpine: Din totalul suprafeţei teritoriului României, cca. 67% este ocupat unităţile orogene alpine. Orogenul Nord Dobrogean are poziţie laterală şi insulară de mică altitudine şi restrâns ca suprafaţă; şi-a

încheiat evoluția geotectonică în Cretacicul inferior, mult mai devreme decât cel carpatic (ce a evoluat până în Neogen-Pleistocen). Ocupă treimea nordică a Dobrogei, fiind limitat la S de falia Peceneaga-Camena, la N se

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orogenul_Carpatic&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orogenul_Carpatic&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orogenul_Nord_Dobrogean&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orogenul_Nord_Dobrogean&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orogenul_Balcanic&action=edit&redlink=1



întinde până la marginea sudică a Deltei Dunării, în lungul faliei Sfântu Gheorghe, la E coboară sub sedimentele mai noi ale Marii Negre, iar la V continuă dincolo de Dunăre.

Fig. 1.5. Harta Geologică a României (Atlas Geografic, 1928)

Orogenul carpatic, se diferenţiază net prin altitudine, întindere şi poziţie. Munţii Carpaţi fac parte din unul dintre cele mai tinere ansambluri orogenice ale planetei, ce porneşte din vestul Europei până în extremitatea estică a continentului asiatic, cunoscut sub denumirea de catena alpino–himalayană. Geosinclinalul alpin al Munţilor Apuseni este separat de Carpaţii Orientali prin masivul median transilvan, iar la vest e limitat de masivul median panonic. Este cunoscut prin bogăţia rocilor minerale feroase şi neferoase şi a celor nobile: aur, argint.

Deformaţiile ample din etapa neozoică au dus la prefaceri substanţiale ale configuraţiei reliefului României. Astfel, sectoare foarte largi intră întră într-o subsidenţă accentuată în raport cu vecinătăţile, formând depresiunile interne (intramuntoase) ale Transilvaniei şi Câmpiei Panonice, aceasta din urmă cu intrânduri pe rama vestică a Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Apuseni, unde formează depresiunile adiacente. De asemenea, sectoare restrânse ale structurilor interne şi externe ale Carpaţilor devin subsidente, devenind depresiuni intramontane, unele din ele însoţite de vulcanism, cum sunt cele din Munţii Apuseni de Sud.

Unitatea vulcanică se conturează începând din neogen, când au loc primele erupţii pe latura nord- vestică a Carpaţilor Orientali, în lungul unor sisteme de fracturi la contactul cu depresiunea Transilvaniei. Consolidarea lanţului vulcanic a contribuit la izolarea unor bazine sedimentare din partea de est a depresiunii Transilvaniei, ca cele de pe cursul Mureşului şi Oltului şi la remanierea unor artere hidrografice. În Carpații Orientali se disting lanţurile vulcanice Oaş-Gutâi-Lăpuş, Ţibleş-Rodnei-Bârgău şi Căliman-Gurghiu-Harghita, iar în vest, în cadrul Munţilor Apuseni, se disting Munţii Metaliferi, Munţii Zarandului, Codru-Moma, Poiana Ruscăi, Trascău.

Hazardul seismic este datorat mai multor zone epicentrale subcrustale şi crustale: Vrancea, Făgăraş-Câmpulung, Banat, Crişana, Maramureş şi Dobrogea, la care se adaugă zone epicentrale de importanţă locală: regiunea Jibou şi a Târnavelor în Transilvania, nordul şi vestul Olteniei, nordul Moldovei şi Câmpia Română. Dintre acestea, zona subcrustală Vrancea este cea mai activă şi mai importantă prin energia eliberată, extinderea ariei de macroseismicitate şi caracterul persistent şi concentrat al epicentrelor. În celelalte regiuni se evidenţiază două cordoane de seismicitate moderată şi puţin profundă, de-a lungul marginii Carpaţilor Meridionali şi a Depresiunii Panonice şi de-a lungul Carpaţilor Orientali, prelungindu-se spre SE pe linia faliei Peceneaga-Camena, ce produc seisme de mică adâncime la intervale îndelungate şi de magnitudini mici. Cutremurele din aceste zone sunt legate de fracturi ale scoarței terestre şi de falii care delimitează blocuri crustale mai mult sau mai puțin mobile. Pentru evaluarea nivelului de risc seismic al diferitelor regiuni ale ţării, trebuie ținut cont nu



doar de influenţa seismelor vrâncene, ci şi de activitatea seismică a surselor hipocentrelor locale, care pot ridica gradul de pericol la care poate fi expusă populaţia din respectivele regiuni.

Datorită varietăţii şi complexităţii structurii geologice, teritoriul României prezintă condiţii optime pentru

acumularea substanţelor minerale utile: zăcăminte de minereuri, zăcăminte de combustibili minerali, zăcăminte de sare şi săruri, roci utile, ape minerale, ape geotermale, etc. În zonele de platformă şi în depresiunile intramontane (Transilvaniei, Panonică) sunt cantonate importante rezerve de hidrocarburi, gaze şi cărbuni.

De asemenea, există numeroase rezervaţii geologice dintre care enumerăm: Lacul Roşu-Cheile Bicazului, Piatra Teiului, Pietrele Doamnei, Plaiul Hoţilor, Lacul Sfânta Ana şi Valea Iadului, Dealul Dugoavele.

1.1.2. CLIMA

Caracterizare climatică generală

Clima României este temperat-continentală de tranziţie, marcată de unele influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene şi pontice. Astfel, în Banat şi Oltenia se face simţită nuanţa mediteraneană, caracterizată de ierni blânde şi regim pluviometric mai bogat (mai ales toamna). În Dobrogea se manifestă nuanţa pontică, cu ploi rare, dar torenţiale. În regiuni din estul ţării, caracterul continental este mai pronunţat. În partea de nord a ţării (Maramureş şi Bucovina) se manifestă efectele nuanţei scandinavo-baltice, care determină un climat mai umed şi mai rece, cu ierni geroase. În vestul ţării se manifestă mai pronunţat influenţe ale sistemelor de joasă presiune, generate deasupra Atlanticului, ceea ce determina temperaturi mai moderate şi precipitaţii mai bogate. După clasificarea Köppen, România este caracterizată de următoarele tipuri climatice(fig. 1.6.): climatul temperat continental răcoros (Dfb), fără un sezon secetos bine individualizat şi cu veri moderate din

punct de vedere termic; sezonul cald şi cel rece sunt bine delimitate termic; acest tip defineşte cea mai mare parte a teritoriului ţării;

climatul temperat continental cald (Cfb), cu umezeală moderată în tot timpul anului, fără un sezon secetos excesiv de intens şi cu veri relativ moderate; sezonul cald şi cel rece sunt bine delimitate termic; acest tip este reprezentativ pentru jumătatea de vest a Câmpiei Române şi pentru Câmpia de Vest.

climatul temperat continental (Cfa), asemănător cu Cfb, dar cu veri ce pot fi excesiv de calde; acest tip este specific Podişului Dobrogei şi jumătăţii de est a Câmpiei Române;

climatul montan (H) răcoros, cu umezeală mare în tot timpul anului; acest tip este întâlnit în masivele muntoase ale arcului carpatic.

Fig.1.6. Harta Climatică a României, zone climatice



1.1.2.1. Caracterizarea din punct de vedere climatic a anului 2011 În anul 2011, temperatura medie anuală pe ţară (9,2ºC) a fost cu 0,3ºC mai mare decât normala

climatologică. Abaterile pozitive au oscilat între 0,1ºC (martie şi mai) şi 2,6ºC (septembrie), iar cele negative din lunile februarie, aprilie, octombrie şi noiembrie au fost cu 0,1ºC (aprilie) până la 2,7ºC (noiembrie) mai scăzute decât normalele climatologice (grafic 1).

Cantitatea anuală de precipitaţii căzută în 2011, medie pe ţară (500,4 mm) a fost cu 22% sub norma climatologică, aceasta ca urmare a deficitelor înregistrate în majoritatea lunilor. Precipitaţii excedentare s-au înregistrat doar în iunie şi iulie, când abaterile pozitive au fost cu 12%, respectiv 29% mai mari decât normalele climatologice. În celelalte 10 luni din an, abaterile au fost negative şi au avut valori între 10% şi 97% (fig. 2, 5, 6). Cele mai mari deficite s-au înregistrat în lunile: martie (40%), august (53%), septembrie (72%) şi noiembrie (97%). (grafic 2)

Grafic 1. Temperaturile medii lunare (ºC) înregistrate pe teritoriul României în intervalul 01.01-31.12/2011,

comparativ cu media climatologicǎ multianualǎ (perioada de referinţǎ 1961-1990).

Grafic 2. Cantităţile lunare de precipitaţii (l/m

2) înregistrate pe teritoriul României în intervalul 01.01-31.12/2012,

comparativ cu media multianuală (perioada de referinţă 1961-1990).

Anul 2011 s-a remarcat în mod special prin precipitaţii deficitare, luna noiembrie deţinând recordul în acest sens (cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 1,2 mm) şi secetă pedologică instalată începând cu luna septembrie. Totuși, la sfârșitul lunii decembrie 2011, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-50 cm, în cultura grâului de toamnă, se situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a regiunilor agricole ale ţării. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi izolat puternică) se înregistrau în sud-estul, estul şi local în vestul teritoriului.

În lunile iunie şi iulie, în urma unor ploi torenţiale, s-au produs inundaţii rapide. În iunie, inundaţiile rapide au fost localizate în regiuni din centrul şi estul României, iar în iulie în regiuni din nordul, vestul, centrul si sudul României (fig. 1.7).



Fig.1.7. Harta râurilor României

1.1.2.2. Fenomene climatice extreme în 2011

În ianuarie, temperatura medie pe ţară, -2,3ºC, a fost cu 0,8ºC mai mare decât normala climatologică. Temperaturile medii au depăşit valorile normale în zone din nord-vestul, centrul, nord-estul şi sud-vestul ţării. Valori sub normă au fost consemnate pe un areal restrâns în zona Bărăganului. Regimul pluviometric a fost excedentar local, în sudul şi sud-estul ţării şi deficitar în nord-estul României. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (32,3 mm), a fost cu 13% mai mică decât normala climatologică. A fost depăşită cantitatea maximă de precipitaţii căzută în 24 de ore, pentru luna ianuarie, la staţia meteorologică Mahmudia. În perioada 8-18 ianuarie, precipitaţiile au fost preponderant sub formă de ploaie, iar în ziua de 16 ianuarie, în unele cartiere din Bucureşti, a căzut grindină. In perioada 19-31 ianuarie, ninsorile au fost mai importante cantitativ. În zilele de 22 şi 23, în sud-estul ţării s-a produs viscol. Precipitaţiile sub formă de ploaie şi cele mixte au favorizat producerea poleiului în majoritatea zonelor ţării. De asemenea în perioadele 1-7 şi 19-31 s-a format ceaţă asociată cu depuneri de chiciură.

În februarie, temperatura medie pe ţară, -2,3ºC, a fost cu 1,2ºC mai mică decât normala climatologică. Regimul termic s-a situat sub normă în cea mai mare parte a ţării. În intervalul 5-11 februarie a avut loc o încălzire a vremii, iar la staţia meteorologică Parâng a fost înregistrată o temperatura maximă de 14,3ºC , în data de 8 februarie, care a depăşit temperatura maximă absolută a lunii. Regimul pluviometric a fost deficitar mai ales în sud-estul ţării şi excedentar în sud-vest şi pe areale restrânse din centru şi est. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (29,3 mm), a fost cu 17% mai mică decât normala climatologică. În perioada 19-28 februarie au căzut precipitaţii în toată ţara, mixte în primele zile, iar apoi sub formă de ninsoare. Stratul de zăpada a atins 156 cm în Masivul Făgăraş şi câțiva zeci de cm în zonele mai joase de relief. Precipitaţiile sub formă de ploaie şi cele mixte au favorizat producerea poleiului în majoritatea zonelor ţării. De asemenea, în decursul lunii, s-a format ceaţă uneori asociată cu burniţă (5-18 februarie) sau cu depuneri de chiciură (1- februarie). În 11 februarie şi 22-24 februarie, în sud-estul României şi la munte s-a produs viscol.

În martie, regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a ţării. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (21,5 mm), a fost cu 40% mai mică decât normala climatologică. În prima jumătate a lunii a nins temporar în majoritatea regiunilor ţării, iar în perioada 15-31 martie, exceptând zona montană, precipitaţiile au fost preponderent sub formă lichidă. În unele regiuni din nord, nord-est şi centru sau local în sudul şi vestul ţării, precipitaţiile au avut caracter de aversă şi au fost însoţite de descărcări electrice. Ceaţa a fost prezentă în unele regiuni, mai ales dimineaţa şi noaptea, iar bruma s-a produs cu precădere în ultima decadă a lunii.

În aprilie, s-au înregistrat valori ale temperaturii peste normă în vestul şi sud-vestul țării și pe areale restrânse în centrul Transilvaniei. Valori termice sub normă au fost consemnate în Dobrogea şi estul Munteniei.

Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (40,9 mm), a fost cu 21% mai mică decât normala climatologică. Regimul pluviometric a fost deficitar pe arii extinse din vestul şi sudul ţării şi local excedentar în regiunile estice. La staţia meteorologică Bâlea Lac a fost depăşită cea mai mare cantitate de precipitaţii înregistrată de-a lungul timpului în luna aprilie (218,8 mm, vechiul record fiind de 196,1 mm, în 1984), iar la



Bâlea Lac, Călimani, Huedin şi Sebeş a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore. În perioada 5-7 aprilie, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, local în Crişana şi Muntenia şi la munte, precipitaţiile au avut caracter de aversă şi au fost însoţite de descărcări electrice, iar în Masivul Bucegi a căzut grindină (7 aprilie). Cele mai însemnate cantităţi de precipitaţii au căzut în perioada 8-15 aprilie, când ploile au avut şi caracter torenţial, au fost însoţite de descărcări electrice, iar pe suprafeţe mici din Dobrogea şi în zona localităţii Timişoara a căzut grindina. Au căzut precipitaţii mixte în Transilvania, Maramureş, nordul Moldovei, iar în nord-vest şi centru s-a semnalat îngheţ la sol. Lapoviţa şi ninsoarea au fost semnalate pe tot parcursul lunii la munte unde stratul de zăpadă a măsurat 120- 220 cm. Intensificări frecvente şi susţinute ale vântului au avut loc în majoritatea regiunilor ţării, însă mai accentuate la munte, unde viteza la rafală a fost mai mare de 120 km/h. Pe parcursul lunii, în multe zone s-a semnalat ceaţa, dar şi bruma.

În mai, temperaturile medii lunare au depăşit normele climatologice doar în nord-est, nord-vest şi în sudul litoralului Mării Negre. În perioada 1-8 mai vremea a fost mai rece decât în mod obişnuit, iar la staţiile meteorologice Bâlea Lac, Bozovici, Padeş şi Târnăveni s-au înregistrat cele mai scăzute minime absolute ale lunii mai. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (62,2 mm), a fost cu 18% mai mică decât normala climatologică. Cantităţile de precipitaţii totalizate în decursul lunii au fost deficitare în vestul, centrul şi nordul ţării, predominant excedentare în sud, iar în rest au prezentat deficite şi excedente pe arii restrânse. În zilele de 24, 25 şi 28 mai ploile au avut caracter torenţial şi au fost însoţite în mod frecvent de grindină în majoritatea regiunilor. În 25 mai, la Miercurea Ciuc a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore (50,2 mm, vechiul record fiind 34,4 mm, în 23 mai 1995). În perioada 1-8 mai, în Transilvania şi Maramureş, trecător, au căzut precipitaţii mixte, iar în prima jumătate a lunii, în zona montană înaltă au fost precipitaţii sub formă de lapoviţă si ninsoare. Vântul a avut intensificări frecvente în jumătatea sudică a teritoriului şi în unele zone s-au semnalat vijelii mai ales în zilele de 10 şi 16 mai.

În iunie, temperatura medie pe ţară, 18,6ºC, a fost cu 1,1ºC mai mare decât normala climatologică. Regimul termic a fost peste normă în aproape toate zonele, caracterul de vreme mai caldă decât în mod obişnuit fiind mai pronunţat în nordul şi vestul tării, dar şi în sud-estul Dobrogei. În intervalul 19 – 24 iunie, în regiunile extracarpatice, vremea a fost caniculară, iar indicele de confort termic, în zilele de 19, 23 şi 24, a atins şi depăşit uşor pragul de 80 de unităţi. În intervalul 25-30 iunie temperatura a scăzut semnificativ, ajungând sub valorile normale pentru această perioadă. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (99,6 mm), a fost cu 12% peste normala climatologică. Regimul pluviometric a fost excedentar în centru, sud şi est şi deficitar în vest şi în sudul Dobrogei. Ploile torenţiale din perioada 9-12 iunie 2011 au produs inundaţii în mai multe judeţe, au fost distruse zeci de case şi s-au înregistrat importante pagube materiale. Cele mai afectate au fost judeţele Sibiu si Vaslui, fiind ameninţate şi localităţi din Covasna, Harghita şi Vâlcea. În Sibiu, autorităţile au evacuat peste 250 de persoane. Aproape o sută de gospodării şi 20 de hectare de teren agricol au fost afectate de inundaţii. Pagube importante au fost şi în judeţul Vaslui, unde peste 50 de locuinţe şi gospodării au fost inundate, iar şapte poduri au fost distruse in urma ploilor torenţiale. La staţiile meteorologice Baraolt şi Bâlea-Lac a fost depăşită cea mai mare cantitate de precipitaţii înregistrată de-a lungul timpului în luna iunie, iar la Baraolt, Bucin şi Ceahlău-Toaca a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore. În perioada 25-28 iunie, la altitudini de peste 2000 m au căzut şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În iulie, temperatura medie pe ţară (20,4ºC) a fost cu 1,2ºC mai mare decât normala climatologică. Regimul termic a fost peste normă în toate regiunile, iar cele mai ridicate abateri pozitive s-au înregistrat în jumătatea de est a ţării. În intervalul 1-4 iulie, când vremea a fost mai rece decât în mod obişnuit, la staţiile meteorologice Călimani şi Zimnicea s-au înregistrat temperaturi minime mai scăzute decât temperatura minimă absolută a lunii iulie, corespunzătoare fiecărei staţii. În perioada 9-20 iulie vremea a fost caniculară mai ales în zonele de câmpie, iar indicele de confort termic a atins sau depăşit pragul critic de 80. La staţia meteorologică Deva s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură minimă lunară din şirul de observaţii. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (101 mm), a fost cu 29% peste normala climatologică. Precipitaţiile totalizate în decursul lunii au fost preponderent excedentare în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar în cele estice şi centrale, local, deficitare. Precipitaţiile torenţiale din perioada 30 iunie – 1 iulie 2011 au produs inundaţii care au afectat 16 localităţi din 9 judeţe fiind inundate 140 de gospodării, 150 ha de teren arabil, un drum naţional şi unul comunal. Cele mai afectate judeţe au fost Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Cluj, Dolj, Mureş, Sibiu şi Suceava. De asemenea precipitaţiile din 29-30 iulie 2011 au afectat judeţele Arad, Harghita şi Caraş-Severin, fiind inundate mai multe gospodării, terenuri agricole, poduri, drumuri judeţene şi comunale. Traficul feroviar a fost blocat în localitatea Mihăileni (jud. Harghita), din cauza aluviunilor aduse pe calea ferată de torentele formate pe versanţi, iar în judeţul Maramureş, DN18 a fost închis în urma surpării unui versant. La 5 staţii meteorologice a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore. La Şiria suma lunară de precipitaţii a fost de 235,2 mm fiind depăşită cea mai mare cantitate de precipitaţii înregistrată de-a lungul timpului în luna iulie (176,2 mm, în 1997). În zilele de 2 şi 3 iulie, în Munţii Bucegi, la altitudini de peste 2000 m, izolat, au căzut precipitaţii sub formă de ninsoare.

În august, temperatura medie pe ţară (20,2ºC) a depăşit cu 1,5ºC normala climatologică, regimul termic fiind peste normă în toate regiunile. Cele mai mari abateri pozitive au fost în jumătatea de vest a ţării, valori cu 2-3ºC peste norma climatologică, fiind înregistrate în mod frecvent şi la staţiile meteorologice din zona montană. Indicele de confort termic (ITU) a atins şi depăşit uşor pragul critic de 80 unităţi, mai ales în perioada 23-26 august, pe arii extinse în vest, sud-vest, centru şi sud şi izolat în restul teritoriului.



Cantitatea de precipitaţii, medie pe ţară (30 mm) a fost cu 53% mai mică decât normala climatologică. Precipitaţiile au fost deficitare în majoritatea regiunilor, exceptând zone din centrul, sudul şi estul ţării unde local au fost excedentare. La staţia meteorologică Călimani, a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore (43,3 mm , căzuți în 10 august 2011, faţă de 38,5 mm căzuți în 5 august 2006).

În septembrie, temperatura medie pe ţară (17,7ºC) a depăşit cu 2,6ºC normala climatologică, regimul termic fiind peste normă. Abaterile pozitive au fost mai mari de 2ºC fată de normă în aproape toate regiunile, iar în sud-vestul României, temperatura medie a depăşit cu peste 4ºC normala climatologică. În sudul şi sud-estul ţării, în perioada 13-15 septembrie, indicele de confort termic (ITU) a atins şi depăşit uşor pragul critic de 80 de unităţi. La staţia meteorologică Sinaia 1500 a fost înregistrată o temperatură maximă (27,2ºC, 14 septembrie 2011) mai mare decât temperatura maximă absolută a lunii (25,5ºC, 7 septembrie 1968). Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (12,8 mm), a fost cu 72% sub norma climatologică, regimul pluviometric la nivelul întregii ţări fiind deficitar. Cele mai mari deficite, cuprinse între 75 şi 100%, s-au înregistrat în special în jumătatea sudică a ţării, dar şi pe zone întinse din Transilvania şi Moldova.

În octombrie, temperatura medie pe ţară (8,1ºC) a fost cu 1,6ºC mai mică decât normala climatologică, regimul termic situându-se sub normă în majoritatea regiunilor. Totuși, la staţiile meteorologice Gura Portiţei, Padeş şi Sf. Gheorghe (jud. Tulcea), a fost înregistrată o temperatură maximă lunară mai mare decât temperatura maximă absolută a lunii. La staţiile meteorologice Padeş şi Bozovici a fost înregistrată o temperatură minimă lunară mai mică decât temperatura minimă absolută a lunii. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (30,6 mm), a fost cu 20% mai mică decât normala climatologică. Pe aproape tot parcursul lunii, la munte, au fost precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în Carpaţii Orientali şi Meridionali, în perioada 8-12 octombrie s-a depus strat de zăpadă ce a atins 31 cm. De asemenea au căzut precipitaţii mixte în nordul, centrul şi estul ţarii, iar în rest precipitaţiile au fost sub formă de ploaie. La Mangalia, în 17 octombrie, au căzut 111,6 mm de apă în 24 de ore, acesta fiind un nou record absolut, iar suma lunară de precipitaţii a fost 200,1 mm, ceea ce reprezintă record pentru luna octombrie, la Mangalia. Local, în Transilvania, Moldova, Banat şi izolat în Maramureş, nordul Olteniei şi al Munteniei s-a produs brumă şi îngheţ la sol.

În noiembrie, temperatura medie pe ţară (1,5ºC) a fost cu 2,7ºC mai mică decât normala climatologică, regimul termic situându-se sub normă în majoritatea regiunilor. Abaterile negative au fost mari în majoritatea regiunilor, dar mai cu seamă în centrul ţării şi local în vestul şi nord-vestul acesteia unde mediile temperaturii au fost mai mici cu circa 4°C decât normala climatologică. Cea mai mare abatere negativă a fost -4,8°C şi s-a înregistrat la staţia meteorologică Sebeş (jud. Alba). Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (1,2 mm), a fost cu 97% mai mică decât normala climatologică. Precipitaţiile atmosferice au lipsit sau au fost reduse cantitativ în toată ţara, deficitele fiind cuprinse între 85 şi 100%. În majoritatea regiunilor a plouat sub 1 mm şi doar izolat, la munte sau pe areale din exteriorul arcului carpatic, sumele lunare de precipitaţii au fost mai mari, dar n-au atins totuşi 10 mm. Cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a fost de 9,1 mm şi s-a înregistrat la staţia meteorologică Bârnova-Radar. În perioada 8 – 9 noiembrie au căzut precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Strat de zăpadă s-a depus doar în zona montană înaltă, la staţia meteorologică Bâlea Lac măsurând sub 5 cm. Pe parcursul lunii au mai fost semnalate: ceaţa, chiciura şi burniţa asociată cu poleiul.

În decembrie, temperatura medie pe ţară (1,4ºC) a fost cu 2ºC mai mare decât normala climatologică. Regimul termic s-a situat peste normă în toată ţara, abaterile având valori de peste 1,5°C în majoritatea regiunilor. În nord-est şi local în nord-vestul ţării mediile de temperatură au fost mai mari cu peste 3°C decât normala climatologică, iar cea mai mare abatere pozitivă a fost de 3,7°C şi s-a înregistrat la staţia meteorologică Tg. Neamţ. În data de 5 decembrie, la staţiile meteorologice Băileşti, Olteniţa, Slobozia şi Zimnicea a fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (39 mm), a fost cu 10% mai mică decât normala climatologică. Precipitaţiile au fost, in unele regiuni, deficitare, dar s-au înregistrat şi precipitaţii excedentare în nord-vestul ţarii şi izolat în vest, centru, sud şi pe litoral. Pe parcursul lunii au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor ţării. În prima jumătate a lunii s-a depus strat de zăpada doar în regiunile montane şi a măsurat până la 56 cm (Vf. Ţarcu), iar în a doua jumătate a lunii s-a format şi în Transilvania (până la 12 cm), Moldova (până la 7 cm) şi izolat în celelalte regiuni (sub 5 cm). La munte stratul de zăpadă a atins 66 cm. Ceaţa a persistat în întreaga lună pe areale extinse din ţară, uneori fiind asociată cu depunere de chiciură.

1.2. DEMOGRAFIA Caracteristicile demografice, număr total populaţie, densitate, structura pe vârste, influenţează în mod

direct presiunile care se exercită asupra mediului. Conform datelor preliminare din 24 august 2012, România are o populaţie stabilă de 19.043.767 de locuitori. Populaţie urbană: circa 52,8% , Populaţie rurală: circa 47,2%. La nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori/km2.

În perioada 1990-2011, populaţia României a scăzut de la 23.211.395 locuitori, la 19.043.767 locuitori, înregistrându-se astfel o scădere cu 17,9% (grafic 3).

Totodată în Bucureşti, capitala României și cel mai mare oraş, la recensământul din 2011, populaţia oraşului este estimată la 1,67 milioane de locuitori.



Judeţele cel mai dens populate sunt: Ilfov (230,1 loc/km2), Prahova (156,0 loc/km2), Iaşi (132,1 loc/km2), Dâmboviţa (123,8 loc/km2), Galaţi (113,6 loc/km2), Cluj (98,8 loc/km2), Braşov (94,2 loc/kmp), Constanţa (89,2 loc/km2). Densităţile cele mai scăzute s-au înregistrat în judeţele : Tulcea (23,7 loc/km2), Caraş-Severin (32,2 loc/km2), Harghita (45,9 loc/km2), Mehedinţi (51,6 loc/kmp) Bistriţa-Năsăud (51,9 loc/km2), Arad (52,8 loc/km2), Alba (52,4 loc/km2) şi Covasna (55,6 loc/km2).

Grupate după numărul populaţiei stabile, 22 judeţe au înregistrat sub 400 mii locuitori însumând 35,6% din populaţia ţării, 17 judeţe aveau o populaţie cuprinsă între 400 – 700 mii locuitori concentrând 47,9% şi doar 2 judeţe au depăşit 700 mii locuitori reprezentând 7,7%.

Judeţele cu populaţia cea mai numeroasă sunt Prahova (cu 735,9 mii locuitori), Iaşi (cu 723,6 mii), Cluj (cu 659,4 mii), Timiş (cu 650,5 mii), Constanţa (cu 630,7 mii), Dolj (cu 618,3 mii), Suceava (cu 614,5 mii). Cel mai mic număr de populaţie îl au judeţele Tulcea (201,5 mii), Covasna (206,3 mii), Sălaj (217,9 mii), Mehedinţi (254,6 mii), Ialomiţa (258,7 mii), Giurgiu (265,5 mii), Caraş-Severin (274,3 mii) şi Bistriţa-Năsăud (277,9 mii).

În 13 judeţe din ţară mai mult de jumătate dintre persoane îşi au reşedinţa în municipii şi oraşe. Judeţele cu un grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Braşov (cu 71,2%), Constanţa (cu 67,9%), Cluj (cu 65,9%), în timp ce judeţele cu ponderile cele mai mici ale populaţiei urbane sunt: Giurgiu (cu 27,9%), Dâmboviţa (cu 28,3%), Teleorman (cu 31,3%), Neamţ şi Călăraşi (cu 35,0%). (Sursa http://www.insse.ro, Rezultate preliminare la 24/08/2012)

Grafic 3, Evoluţia populației pe recensăminte, perioada 1930 – 2011

0

5,000,000

10,000,000

15,000,000

20,000,000

25,000,000

1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002 2011

14,280,72915,872,624

17,489,45019,103,163

21,559,91022,810,035

21,680,974

19,042,936

1.3. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ

Din punct de vedere administrativ, teritoriul României este organizat în comune, oraşe şi judeţe (41, plus

municipiul Bucureşti, fig. 1.8). Din punct de vedere istoric, există 3 provincii tradiţionale: Valahia (formată din regiunile Oltenia, Muntenia şi Dobrogea), Moldova şi Transilvania (formată din regiunile Banatului şi Transilvaniei).

Fig. 1.8. Harta administrativă a României

http://www.insse.ro/



Unul dintre obiectivele Uniunii Europene îl constituie promovarea progresului economic şi social, echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii între ţările membre. Regiunea (Unitate Administrativ Teritorială) este privită, în accepţiunea Consiliului Europei, ca unitate situată imediat sub nivelul statului, cu autoritate aleasă a Administraţiei Publice şi având mijloace financiare proprii. România este împărţită în unităţi administrativ-teritoriale denumite judeţe.

Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, pe teritoriul României s-au înfiinţat 8 regiuni de dezvoltare ca rezultat al unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale, corespondente nivelului NUTS-2 (Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice) de diviziuni al UE, dar fără a avea capacităţi administrative regionale (fig. 1.9). Regiunile de dezvoltare se referă la subdiviziunile regionale ale României create în 1998 şi funcţionează, în special, pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.

Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, acestea fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale. Regiunile de dezvoltare ale României sunt denumite după poziţia geografică ocupată în ţară:

Fig. 1.9. Harta regiunilor de dezvoltare

Regiunea 1 Nord-Est, formată din judeţele: Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui. Însumează

3.148.577 locuitori şi o suprafaţă de 36.850 km². Regiunea 2 Sud-Est, formată din judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea.

Însumează 2.399.604 locuitori şi o suprafaţă de 35.762km². Regiunea 3 Sud Muntenia, formată din judeţele: Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi,

Giurgiu, Teleorman. Însumează 2.998.679 locuitori, suprafaţă de 34.450 km² Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia, formată din judeţele: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj. Însumează

1.977.986 locuitori şi o suprafaţă de 29.212km². Regiunea 5 Vest, formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Însumează o

populaţie de 1.730.146 locuitori şi o suprafaţă de 32.034km² Regiunea 6 Nord-Vest, formată din judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi

Sălaj. Însumează 2.495.247 locuitori şi o suprafaţă de 34.159 km². Regiunea 7 Centru, formată din judeţele: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov. Însumează

2.251.302 locuitori şi o suprafaţă de 34.100km². Regiunea 8 Bucureşti-Ilfov. formată din municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov. Însumează 2.042.226

locuitori şi o suprafaţă de 1.821km². (Sursa: INS, Rezultate preliminare la 24/08/2012)

1.4. RESURSELE NATURALE Totalitatea resurselor valorificabile de care dispune România, prin mediul său geografic şi geologic,

reprezintă resursele naturale. Acestea sunt: • resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili; • resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, inclusiv cele inepuizabile; – energia solară,

eoliană, geotermală şi a valurilor.



Între componentele resurselor naturale există legături şi interacţiuni puternice, astfel că orice intervenţie antropică asupra uneia induce, inevitabil, consecinţe şi asupra celorlalte.

Utilizarea acestor resurse este practicată într-o manieră complexă, coordonată, pentru realizarea simultană a mai multor scopuri.

Resursele naturale neregenerabile Resursele naturale de materii prime neregenerabile sunt surse generatoare de energie, alcătuite mai ales

din combustibilii fosili a căror reprezentanţi tipici sunt, în principal: hidrocarburile (petrolul, gazele naturale) şi zăcămintele de cărbuni. Alte resurse neregenerabile sunt: zăcămintele de minereuri feroase şi neferoase, rocile utile.

Unele dintre aceste resurse au fost exploatate şi prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea intensă a unor zone din ţară. Emisiile de poluanţi atmosferici provenite din activităţile industriale (industria energetică, industria chimică şi petrochimică, industria siderurgică şi metalurgică, industria materialelor de construcţii etc.), contribuie substanţial la poluarea factorilor de mediu.

Resurse naturale regenerabile Cele mai importante resurse naturale regenerabile ale României sunt: resursele de apă, constituite din

apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea, apele subterane; solul; fauna; flora; pădurile; energia solară; energia eoliană.

O categorie aparte de resurse o reprezintă apele minerale (carbogazoase, sulfuroase, feruginoase etc.) şi apele geotermale.

Aceste resurse pot fi folosite pe termen nelimitat, dacă sunt folosite raţional. Exploatarea acestora într-un regim care depăşeşte regimul lor natural de regenerare duce la diminuarea şi, în cele din urmă, la epuizarea lor.

Din cele 27 cursuri interioare de apă importante, cel mai lung râu interior este râul Mureş, având lungimea de 761 km, iar cel mai scurt râu este râul Trotuş cu lungimea de 162 km. Cel mai extins bazin hidrografic este bazinul hidrografic al râului Siret, având suprafaţa de 42.890 km2.

Dunărea reprezintă, alături de Carpaţi şi Marea Neagră, una din componentele majore ale cadrului natural al ţării. Cursul Dunării este subdivizat în patru sectoare: sectorul Baziaş-Porţile de Fier; sectorul Porţile de Fier - Călăraşi; sectorul Călăraşi-Brăila; sectorul Brăila - Marea Neagră. Al doilea fluviu ca mărime al Europei, după Volga, Dunărea este sursă de apă pentru diverse folosinţe, sursă de hrană (faună piscicolă) şi sursă de energie ieftină, prin hidrocentralele de la Porţile de Fier I şi II.

Dunărea construieşte, la întâlnirea sa cu Marea Neagră, una din cele mai frumoase zone umede din Europa şi anume Delta Dunării, cu o suprafaţă totală de 4.178 km2, distribuită pe teritoriile a două ţări vecine: România şi Ucraina.

Marea Neagră este poarta României spre mări şi oceane, iar zona de litoral şi platoul continental al Mării Negre oferă condiţii diverse pentru valorificarea bogăţiilor subterane (petrol, gaze naturale), acvatice (fauna piscicolă) şi de uscat (turism, agrement).

În România, există peste 3.450 de lacuri a căror suprafaţă reprezintă circa 1,1% din suprafaţa ţării. Acestea sunt în general mici ca suprafaţă, 91,5% dintre ele având suprafaţa sub 1 km2.

După origine, lacurile se împart în lacuri naturale şi lacuri antropice. Principalele lacuri naturale ocupă suprafaţa totală de 92.892,3ha. Principalele lacuri antropice ocupă o suprafaţă totală (la nivel normal de retenţie) de 102.454ha, această suprafaţă incluzând şi suprafaţa lacului Porţile de Fier, între confluenţa râului Nera-Dunăre şi baraj, având cca 70.000ha.

O categorie ce se dezvoltă spectaculos este energia eoliană, România fiind considerată una dintre cele mai tentante destinații pentru investiţii în energie regenerabilă, în domeniul energiei eoliene. De altfel, producătorii de energie regenerabilă din România beneficiază de cea mai atractivă schemă de sprijin din UE. Legislația României sprijină proiectele în energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, ce permite investitorilor recuperarea investițiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrate consumatorilor. Eolienele vor ajunge, în 2012, să aibă o capacitate de 1.500 MW, mai mult decât centrala de la Cernavodă, ce are în jur de 1.400 MW. În 2011, pe fondul secetei, ele au căpătat o importanţă strategică, producând, în unele perioade, mai mult decât produce Hidroelectrica. La sfârşitul anului 2011, capacitatea totală instalată era de 1.000 de MW, în 2012 investiţiile ar putea totaliza până la 1,5 miliarde de euro, iar capacitatea totală va creşte la aproape 1.600 MW, dublu faţă de 2011 (potrivit Danei Duică, director executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană). Potrivit datelor RWEA, sectorul eolian are potențialul de a atrage investiții de peste 5 miliarde de euro, pana în 2013, pentru un total de 3.000 MW instalați. Pană în prezent, dezvoltarea parcurilor eoliene s-a făcut masiv în Dobrogea, în anii următori urmând a fi extinse şi în alte regiuni ale ţării, conform studiilor de prognoză eoliană efectuate.

O categorie aparte a resurselor naturale regenerabile o reprezintă apele minerale. În România sunt recunoscute 56 tipuri de ape minerale naturale. Peste o treime din apele minerale ale Europei se regăsesc în România. Încă din antichitate, unele lacuri acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea ori prăbuşirea unor părţi de munte, erau cunoscute ca având efecte terapeutice. Acestea constituie, la rândul lor, o altă sursă de tratament. Sunt renumite staţiunile: Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Sovata, Băile Tuşnad, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Mangalia, Eforie Nord, Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata etc.

Din suprafaţa totală a ţării, 61,7% este suprafaţă agricolă, 28,28% este suprafaţă ocupată cu păduri şi vegetaţie forestieră, iar 10,02% reprezintă suprafaţa apelor şi alte suprafeţe. Resursele pedo-climatice ale



României reprezintă un potenţial regenerabil reprezentat de solurile fertile, cum sunt: cernoziomurile din Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi alte zone.

Solurile agricole ocupă 14,7 milioane ha, cele arabile ocupă 9,4 milioane ha, iar cele forestiere circa 6,7 milioane ha.

Vegetaţia este variată, cu o pregnantă notă de originalitate. Se disting trei zone de vegetaţie: alpină, forestieră şi de stepă.

Vegetaţia alpină, din zonele montane, este vulnerabilă la factorii de mediu şi factorii antropogeni, deoarece se regenerează extrem de greu. Din aceasta cauză, anumite specii sunt reprezentate prin exemplare puţine şi dispar uşor în urma acţiunii factorilor perturbatori. Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat.

Vegetaţia de stepă şi de silvostepă, care ocupă zonele cu deficit de umiditate din Podişul Dobrogei, Câmpia Română, Podişul Moldovei şi Câmpia de Vest, a fost, în cea mai mare parte, înlocuită prin culturi agricole.

Diversitatea considerabilă a florei şi faunei României derivă din complexitatea reliefului. Flora şi fauna României sunt distribuite armonios şi constituie o bogăţie de mare preţ, în condiţiile unei valorificări controlate, raţionale. România este o ţară cu o mare diversitate biologică şi cu un procent ridicat de ecosisteme naturale. Fauna este bogată în specii, unele ocrotite, cum ar fi: capra neagră, ursul, acvila de stâncă, râsul, cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn şi alte specii de interes cinegetic.

Pădurile României conservă un genofond de mare diversitate. În vederea protejării acestui valoros capital natural şi asigurării unei stări favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale de o importanţă deosebită atât la nivel naţional, cât şi comunitar, România a făcut paşi importanţi prin implementarea legislaţiei specifice Uniunii Europene, cât şi a unor programe şi proiecte dedicate conservării biodiversităţii.

Pe teritoriul României există arii protejate care cuprind 79 rezervaţii ştiinţifice, 13 parcuri naţionale (dintre care cel mai extins este parcul naţional Domogled - Valea Cernei), 190 monumente ale naturii, 671 rezervaţii naturale, 15 parcuri naturale (inclusiv Delta Dunării), 3 Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat şi Rodnei) şi 273 situri de importanţă comunitară.

1.5. ECONOMIA Economia României este o economie de piaţă, conform Constituţiei din 1991. Conform acesteia, statul este

obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. În economia României acţionează aşadar legea cererii şi a ofertei.

Cu un PIB estimat de 578.5 miliarde de lei în 2011 (grafic 4), România face parte din categoria ţărilor cu un venit mediu-superior.

Valoarea PIB-ului 2000-2011

Sursa INS Ro

Grafic 4 Evoluţia PIB în România 2000-2011

116.780.3

151.4 189.1 238.7 287.2342.4

404.7503.9 491.3 513.6

578.5

0

100

200

300

400

500

600

700

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Pib (mld lei)

Principalele sectoare ale economiei româneşti sunt: industria, energia, construcţiile, agricultura, turismul, comunicaţiile (internet, telefonia mobilă şi fixă), finanţe-bănci, comerţ şi sectorul bugetar.

Principalele ramuri industriale ale României sunt: industria textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de maşini uşoare şi de asamblare de maşini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică, alimentară şi cea de extracţie şi rafinare a petrolului. Industriile farmaceutică, a maşinilor grele şi a aparatelor electrocasnice, domeniul IT au o creştere anuală constantă. În prezent, industria constructoare de maşini este foarte largă şi este orientată înspre piaţă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici şi mijlocii, în industrii precum cea a maşinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice şi a îmbrăcămintei,

Anul 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

PIB – mld RON 578,5 513.6 491,3 503,9 404,7 342,4 287,2 238,7 189,1 151,4 116,7 80,3

PIB – mld Euro 122,7 119.8 116,3 136,8 112,2 97,1 79,2 60,8 52,6 48,4 44,8 40,2



România a avut o creștere a PIB cu 2,5% față de anul 2010 datorită majorării volumului de activitate şi, în consecinţă, a valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură şi pescuit (+11,3%), industrie (+5,0%) şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (4,8%). Creşteri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (+2,7%), urmate de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante(+1,2%). Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în anul 2011, cererea internă a crescut cu 3,1%, comparativ cu anul 2010. Reducerea cheltuielilor pentru consumul final a administraţiilor publice (-3,5%) a fost compensată de majorarea cheltuielilor pentru consum final a gospodăriilor populaţiei (+1,4%), astfel încât consumul final total s-a menţinut aproximativ constant în anul 2011, comparativ cu anul 2010. (sursa INS Ro)

România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care zece milioane sunt ocupate de terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru agricultură în valoare de 14,5 miliarde de euro în perioada 2007-2013, după cum precizează Banca Mondială în Strategia de Parteneriat cu România.

Prin aşezarea sa geografică, România reprezintă zona de intersecţie a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, reţeaua de transport din România asigură legătura între reţeaua de transport comunitară şi reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est şi Asia (rutier, feroviar, aerian şi naval).

Rețeaua rutieră asigură accesul în majoritatea localităților țării, densitatea rețelei fiind de 0,64 km/km2;

lungimea rețelei este de 73.435 km (exclusiv stradală), din care 16.552 km (20,1%) drumuri naţionale, 35.221 km (42,8%) drumuri judeţene şi 30.613 km (37,1%), drumuri comunale (Fig. 1.10.). Totodată, unele din drumurile naţionale fac parte din categoria Drumurilor Europene, fiind 4.672km de drumuri Europene ce trec prin România, ele fiind : E58; E60; E68; E70; E79; E81; E85; E87 (Clasa A); E574; E576; E577; E578; E581; E583; E584; E671; E673; E675; E771 (clasa B).

România dispunea, în anul 2011, de aproximativ 500 kilometri de autostradă în funcțiune. Se află în execuţie tronsoane de aproximativ 270 km lungime. Principalele autostrăzi din România sunt: Autostrada A1 (Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Deva-Timişoara-Arad-Nădlac), total km proiectat 558, în folosinţă 190km: Bucureşti-Piteşti Nord (128km), Centura Sibiu (17km), Timișoara Arad (45km); Autostrada A2 (Autostrada Soarelui, Bucureşti-Constanţa), 223km, în folosință; Autostrada A3 (Bucureşti-Braşov-Borş), total km proiectat 584, în folosinţă: Câmpia Turzii-Cluj Napoca Vest (54km), Centura București-Ploiești (62 km); Autostrada A4, (Ovidiu Agigea) 22km,

Fig. 1 10. Harta Rutiera a României



Infrastructura feroviară acoperă, practic, întreg teritoriul țării, cu o densitate a liniilor de exploatare de 46,1 km/1000 km2 (fig. 1.11), asigurând legătura cu toate rețelele feroviare ale țărilor vecine; lungimea rețelei fiind de 10.981 km, din care 2.965 km (27,0 %) linie dublă, 3.942 km (35,9 %) linie electrificată, majoritatea având ecartament standard de 1.435mm; rețeaua fiind deservită în teritoriu de 1.051 stații și halte feroviare, 50 depouri și remize de locomotive, 120 revizii de vagoane și ateliere de zonă și 106 secții de întreținere a liniilor, lucrărilor de artă și a instalațiilor de centralizare și telecomunicații, reţeaua CFR fiind a patra ca mărime în Europa. (sursa MTI)

Fig. 1.11. Harta reţelei feroviare

Sistemul de aeroporturi, din Romania, este format din 17 aeroporturi, din care 4 sunt deschise traficului

intern și internațional de călători și mărfuri, iar 13 sunt cu specific deosebit și de interes local. Aeroportul Internațional București-Otopeni, este aeroportul principal al României prin care se desfășoară 75% din traficul internațional de călători și marfă.

Principale aeroporturi ale României: Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni), aflat la 10 km de

Bucureşti, şi Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) din Bucureşti. Pe lângă acestea, funcţionează aeroporturi situate în periferiile oraşelor Constanţa, Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Suceava, Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.

Rețeaua de căi navigabile se situează în întregime in partea de sud și sud-est a României cu o densitate

de 6,5 km/1000 kmp; lungimea rețelei este de 1.779 km din care 1.075 km Dunărea navigabila internațională, 524 km brațele navigabile ale Dunării si 91 km cai navigabile artificiale (canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari); în rețeaua de căi navigabile interioare și Marea Neagră sunt integrate 35 porturi, din care 3 porturi maritime, 6 porturi fluvio-maritime și 26 porturi fluviale. (sursa MTI)

Principale porturi ale României:

• porturi la Marea Neagră - Constanţa (cel mai mare port românesc), Mangalia, Midia-Năvodari şi Sulina;

• porturi la Dunăre - Moldova Nouă, Orşova, Drobeta - Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin, Brăila, Galaţi, Tulcea;

• porturi pe Canalul Dunăre - Marea Neagră: Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea-Constanţa Sud.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.2. Calitatea aerului


2. CALITATEA AERULUI

2.1 EMISII DE POLUANŢI ATMOSFERICI

România are obligația de a limita emisiile de poluanți anuale de gaze cu efect de acidifere și eutrofizare și de precursori ai ozonului, sub valorile de 918 mii tone/an pentru dioxid de sulf (SO2), 437 mii tone/an pentru oxizi de azot (NOx), 523 mii tone/an pentru compuşi organici volatili nonmetanici (NMVOC) și 210 mii tone/an pentru amoniac (NH3), valori ce reprezintă plafoanele naționale de emisie.

Plafoanele naționale de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili și amoniac, stabilite pentru anul 2011, sunt cele prevăzute în Protocolul Convenției din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg, la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003 și reprezintă cantitatea maximă de poluant ce poate fi emisă în atmosferă, la nivel național, în decursul unui an calendaristic.

România transmite anual estimări ale emisiilor de poluanți atmosferici care cad sub incidența Directivei nr. 2001/81/CE privind plafoane naționale de emisii pentru anumiți poluanți atmosferici (Directiva NEC) și a protocoalelor Convenției asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979 (UNECE/CLRTAP).

În acest sens se întocmeşte anual inventarul național final de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, amoniac, pulberi, metale grele si poluanți organici persistenți elaborat pentru doi ani în urma anului curent, şi inventarul național preliminar de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili și amoniac elaborat pentru anul anterior anului curent. Emisiile de poluanți atmosferici aferente perioadei 2005-2010 au fost recalculate utilizând versiunea nouă a ghidului EMEP/EEA 2009 privind elaborarea inventarelor de emisii.

EVOLUŢIA EMISIILOR DE SO2, NOX, NMVOC și NH3 ÎN PERIOADA 2005 - 2010

Figura 2.1.1 Evoluția emisiilor anuale de gaze cu efect acidifiant și de eutrofizare și precursori ai ozonului

0,000

100,000

200,000

300,000

400,000

500,000

600,000

700,000

800,000

kil

oto

ne

2005 642,584 309,056 198,501 424,813

2006 697,431 309,194 196,747 434,072

2007 577,201 325,543 203,465 443,608

2008 566,204 287,01325 187,210 465,263

2009 459,868 252,0286783 187,741 432,688

2010 371,976 272,237 161,305 445,423

Emisii SO2 Emisii NOx Emisii NH3 Emisii NMVOC

EMISIILE DE DIOXID DE SULF, corespunzătoare anului 2010 sunt caracterizate de o scădere cu aproximativ 42% față de anul 2005, scăderi importante înregistrându-se în sectoarele „Arderi în industria metalurgică” (46,07%). și „Producție de energie termică și electrică” (41,94%). În sectorul „Navigație națională” s-a înregistrat o creştere a emisiilor de SO2 cu 45%. În sectorul „Transporturi rutiere”, pentru toate categoriile de vehicule, s-a înregistrat o descreştere semnificativă, de peste 95,63%, față de anul 2005, datorată scăderii conținutului de sulf din combustibili.

Cap.2. Calitatea aerului Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


În anul 2010, cea mai mare contribuție la totalul național o au instalațiile mari de ardere, care reprezintă sursele din sectorul „Producție de energie termică și electrică”, ale căror emisii au fost de aproximativ 299,23 kt (80,44%). Emisiile provenite din arderile din industria metalurgică au o pondere de 12,71%, iar cele din alte industrii, 3,90% din totalul național.

Figura 2.1.2 Evoluția emisiilor de SO2 din sectoarele cu cea mai mare contribuție la totalul național

0

100

200

300

400

500

600

P roducţia de energie termică ş ielectrică

Arderi în indus tria metalurgică Alte arderi în indus trie

kil

oto

ne

2005 2006 2007 2008 2009 2010

În anul 2010, emisiile totale de NOX au atins valoarea de 272,237 kt, față de 309,056 kt cât erau în 2005.

Emisiile de NOX provin în special din sectoarele „Transport rutier” (48,87%) și „Producția de energie termică și electrică” (19,80%).

Emisiile de oxizi de azot calculate pentru anul 2010, care au înregistrat scăderi față de anul 2005, au fost cele din sectoarele „Producție de energie termică și electrică” (43,52%), „Arderi în industria metalurgică” (47,56%) și „Arderi în sectorul comercial/instituțional” (34,14%). Creşteri ale emisiilor de NOX față de anul 2005 s-au înregistrat în „Transport rutier” (20,02%) şi, „Arderi în sectorul rezidențial” (7,49%) (Fig. 2.1.3).

Figura 2.1.3 Evoluția emisiilor de NOX din principale sectoare industriale și transport

0

20

40

60

80

100

120

140

Tra

nsport

rutier

Pro

ducţia d

e e

nerg

ie

term

ică ş

i ele

ctr

ică

Alte a

rderi în industr

ie

Ard

eri în industr

ia

meta

lurg

ică

Ard

eri în s

ecto

rul

rezid

enţial

Ard

eri în s

ecto

rul

com

erc

ial/in

stitu

ţional

kilo

ton

e

2005 2006 2007 2008 2009 2010



EMISIILE DE NH3 prezintă o scădere (18,74%) față de anul 2005. În intervalul analizat, cea mai mare valoare a fost înregistrată în 2007 (203,465 kt). În 2010, emisiile totale de NH3 au fost de 161,305 kt. Variația emisiilor provenite din activitățile zootehnice este explicată de fluctuațiile numărului capetelor de animale.

Ponderile cele mai importante în totalul național le au managementul dejecțiilor provenite din creşterea vacilor de lapte (22,60%), scroafelor (24,55%) și a găinilor ouătoare (13,24%) și epurarea apelor uzate (9,57%) (Fig. 2.1.4).

Figura 2.1.4 Evoluția emisiilor de NH3 provenite din agricultură și epurarea apelor uzate.

010203040506070

Va

ci

de

la

pte

Sc

roa

fe

Gă

ini

ou

ăto

are

Ep

ura

rea

ap

elo

ru

za

te

Ov

ine

Ca

ba

lin

e

Alt

e v

ac

i

Pu

i d

e c

arn

e

Ap

lic

are

aîn

gră

şă

min

telo

ra

zo

toa

se

kil

oto

ne

2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE DE NMVOC au crescut în 2010 față de 2005, cu 4,85%. Cea mai mare creştere este cauzată, în

special, de sectoarele “Transportul rutier” (30,96%) și ”Arderi în sectorul rezidențial” (23,79%) (Fig. 2.1.5). Figura 2.1.5 Evoluția emisiilor de NMVOC provenite de la sursele cu ponderea cea mai mare în totalul național



EMISIILE TOTALE DE PLUMB (Pb) au înregistrat o scădere de 49,24%, de la 106,71 t, în 2005, la 61,275 t, în 2010, (Fig. 2.1.6).

Figura 2.1.6 Evoluția emisiilor totale de Pb

0

20

40

60

80

100

120

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Total emisii de Pb

ton

e

Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în sectoarele „Arderi în industria metalurgică” (46,47%) și „Producția de fontă și oțel” (42,84%). La polul opus, se află sectorul „Arderi în sectorul rezidențial” care a generat emisii mai mari cu 23,67% față de 2005. Cele mai mari ponderi în emisiile totale sunt cele care provin din sectoarele „Producția de fontă și oțel” (41,63%), „Arderi în industria metalurgică” (20,34%), și „Transport rutier” (11,04%), (Fig. 2.1.7).

Fig. 2.1.7 Evoluția emisiilor de Pb provenite din principalele surse industriale, transport și procese de ardere

01020304050

Pro

du

cţi

a

de

fo

ntă

şi

oţe

l

Ard

eri

în

ind

us

tria

me

talu

rgic

ă

Tra

ns

po

rt

ruti

er

Pro

du

cţi

a

de

en

erg

ie

term

ică

şi

ele

ctr

ică

Ard

eri

în

se

cto

rul

rez

ide

nţi

al

Alt

e a

rde

ri

în i

nd

us

trie

ton

e

2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE TOTALE DE CADMIU au fost de 2,17 tone, la nivelul anului 2010. (Fig. 2.1.8).

Activitățile cu cel mai semnificativ aport la emisiile de Cd sunt „Producția de energie termică și electrică” (27,9%), “Transport naval intern” (26,75%) și „Producția de fontă și oțel” (22,78%). Cele mai mari reduceri de emisii de cadmiu provin în general din sectorul industriei metalurgice, și anume din „Arderi în industria metalurgică” (46,27%), „Producție de fontă și oțel” (27,31%). (Fig. 2.1.9).

Figura 2.1.8 Evoluția emisiilor totale de Cd

0

1

2

3

4

2005 2006 2007 2008 2009 2010

T ota l emisii de C d

ton

e



Figura 2.1.9 Evoluția emisiilor de Cd provenite din surse industriale, transport și procese de ardere

00,2

0,40,6

0,81

Pro

du

cţi

ad

e e

ne

rgie

term

ică

şi

ele

ctr

ică

Pro

du

cţi

ad

e f

on

tă ş

io

ţel

Tra

ns

po

rtn

av

al

inte

rn

Ard

eri

în

se

cto

rul

rez

ide

nţi

al

Ard

eri

în

ind

us

tria

me

talu

rgic

ă

Alt

e a

rde

riîn

in

du

str

ie

ton

e

2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE TOTALE DE MERCUR au fost de 5,33 tone la nivelul anului 2010. Sectoarele cu ponderi semnificative sunt „Producția de energie termică și electrică” (17,181%) și „Alte arderi

în industrie” (12,46%), (Fig. 2.1.10). Figura 2.1.10 Evoluția emisiilor de Hg provenite din surse industriale, transport naval și procese de ardere

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

Pro

du

cţi

ad

ee

ne

rgie

term

ică

şi

ele

ctr

ică

Alt

ea

rde

ri î

nin

du

str

ie

Pro

du

cţi

ad

e f

on

tăş

i o

ţel

ton

e

2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE DE POLUANŢI ORGANICI PERSISTENŢI Cunosc, în general, o evoluție descendentă din 2005 până în 2010, de la 174,31 g I–Teq la 157 g I–Teq. Astfel, în anul 2010, emisiile totale de dioxină au scăzut cu 9,93% față de anul 2005. (Fig.2.1.11). Această scădere a fost cauzată de scăderea cantităților de deşeuri industriale și spitaliceşti incinerate, precum și

de scăderea activității în sectorul metalurgie.



Figura 2.1.11 Evoluția emisiilor totale de dioxină

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

200

2005 2006 2007 2008 2009 2010

E mis ii totale de dioxină

g I

-Tq

Principalele surse de emisii de dioxină sunt reprezentate de sectoarele: „Arderi în sectorul rezidențial”

(66,12%), „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti” (10,44%), „Arderi în industria metalurgică” (6,79%) și „Producția de fontă și oțel” (5,17%), (Fig. 2.1.12).

Figura 2.1.12 Evoluția emisiilor de dioxină provenite din surse industriale, tratarea deşeurilor și procese de ardere

0

20

40

60

80

100

120

Ard

eri

în

se

cto

rul

rez

ide

nţia

l

Inc

ine

rare

ad

eş

eu

rilo

rs

pita

lice

şti

Ard

eri

în

ind

us

tria

me

talu

rgic

ă

Pro

du

cţia

de

fo

ntă

şi

oţe

l

Alte

ard

eri

în in

du

str

ie

Inc

ine

rare

ad

eş

eu

rilo

rin

du

str

iale

g

I-T

q

2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE TOTALE DE HIDROCARBURI AROMATICE POLICICLICE (HAP) au un trend ascendent în perioada 2005 - 2008, apoi un trend descendent în perioada 2008-2010, de la 131,711 t la 139,56 t, (Fig. 2.1.13).

Cele mai mari emisii provin din sectoarele „Arderi în sectorul rezidențial” (74,8%), „Producția de aluminiu” (17,1%) și „Arderi în industria metalurgică” (5,5%), (Fig. 2.1.14).

Figura 2.1.13 Evoluția emisiilor totale de HAP

115

120

125

130

135

140

145

150

155

160

2005 2006 2007 2008 2009 2010

E mis ii totale de HAP

ton

e



Figura 2.1.14 Evoluția emisiilor de HAP din principalele surse industriale și procese de ardere

0,000

20,000

40,000

60,000

80,000

100,000

120,000

Ard

eri

în

sect

oru

lre

zid

en

ţial

Pro

du

cţia

de

alu

min

iu

Ard

eri

în

ind

ust

ria

me

talu

rgic

ă

Alte

ard

eri

în in

du

stri

e

ton

e

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Pentru EMISIILE DE BIFENILI POLICLORURAŢI (PCB), se constată o scădere, de la 233,59 kg în 2005, la 79,38

kg în 2010. Față de 2005, emisiile de PCB sunt mai mici cu 64,5% (Fig. 2.1.15). Cele mai importante scăderi au fost în sectoarele „Producție de plumb” (67,97%) și „Producție de fontă și oțel”

(38,1%). Ponderile principalelor surse de emisii de bifenili policlorurați sunt: „Producție de fontă și oțel” (47,72%) și „Producție de plumb” (26,94%), „Arderi în sectorul rezidențial” (11,24%), (Fig. 2.1.16).

Figura 2.1.15 Evoluția emisiilor totale de PCB

0

50

100

150

200

250

2005 2006 2007 2008 2009 2010

E misii tota le de P C B

kg

Figura 2.1.16 Evoluția emisiilor de PCB provenite din surse industriale și procese de ardere

0

10

20

30

40

50

60

70

80

Pro

ducţ

ia

de p

lum

b

Pro

ducţ

ie

de f

ontă

şi

oţel

Ard

eri î

n

indu

stria

met

alur

gică

Ard

eri î

n

sect

orul

rezi

denţ

ial

Alte

ard

eri

în in

dust

rie

kg

2005 2006 2007 2008 2009 2010



EMISIILE DE HEXACLORBENZEN (HCB) prezintă un trend descrescător, de la 2,513 kg în 2005, la 1,751 kg în 2010, (Fig. 2.1.17).

Figura 2.1.17 Evoluția emisiilor anuale de HCB

0

0,5

1

1,5

2

2,5

3

2005 2006 2007 2008 2009 2010

T ota l emisii de HC B

kg

Cele mai importante scăderi ale emisiilor de HCB provin din sectoarele „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti”

(59,7%) și „Producție de fontă și oțel” (40,8%). Sursele cu ponderile cele mai mari în emisiile totale de HCB sunt: „Arderile în sectorul rezidențial” (50,60%) și „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti” (31,18%) (Fig. 2.1.18).

Figura 2.1.18 Evoluția emisiilor de HCB provenite din surse industriale, tratarea deşeurilor și procese de ardere

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,4

1,6

Inc

ine

rare

a

de

şe

uri

lor

sp

ita

lice

şti

Ard

eri

în

se

cto

rul

rez

ide

nţi

al

Pro

du

cţi

a

de

fo

ntă

şi

oţe

l

Alt

e a

rde

ri

în i

nd

us

trie

kg

2005 2006 2007 2008 2009 2010

2.2. CALITATEA AERULUI

Evaluarea calității aerului înconjurător este reglementată prin Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător ce transpune Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa. Europa şi Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.

La nivelul anului 2011, evaluarea calității aerului înconjurător în România s-a realizat permanent prin intermediul a 139 stații automate ce fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) repartizate pe întreg teritoriul țării. Stațiile sunt dotate cu analizoare automate ce măsoară continuu concentrațiile în aerul înconjurător ale următorilor poluanți: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOX), monoxid de carbon (CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 și PM2,5). Acestora li se adaugă echipamente de



laborator utilizate pentru măsurarea concentrațiilor de metale grele: plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel (Ni), din particule în suspensie (PM10) și din depuneri

Punctele de prelevare destinate protejării sănătății umane se amplasează în aşa fel încât să furnizeze date referitoare la următoarele aspecte:

ariile din interiorul zonelor și aglomerărilor în care apar cele mai mari concentrații la care populația este susceptibilă a fi expusă în mod direct sau indirect pentru o perioadă de timp semnificativă în raport cu perioadele de mediere ale valorii/valorilor limită/țintă;

nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele și aglomerările reprezentative pentru nivelul de expunere a populației;

depunerile care reprezintă expunerea indirectă a populației prin lanțul alimentar. Stațiile de fond urban sunt amplasate astfel încât nivelul de poluare să fie influențat de contribuțiile

integrate ale tuturor surselor din direcția opusă vântului. Stațiile de fond rural se amplasează astfel încât nivelul de poluare caracteristic să nu fie influențat de

aglomerările sau de zonele industriale din vecinătatea sa. Atunci când se evaluează aportul surselor industriale, cel puțin unul dintre punctele de prelevare este

instalat pe direcția dominantă a vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă rezidențială. Atunci când concentrația de fond nu este cunoscută, se amplasează un punct de prelevare suplimentar înaintea sursei de poluare, pe direcția dominantă a vântului.

Respectarea valorilor-limită stabilite în scopul protecției sănătății umane nu se evaluează în următoarele

situații: a) în amplasamentele din zonele în care populația nu are acces și unde nu există locuințe permanente; b) în incinta obiectivelor industriale în cazul cărora se aplică prevederile referitoare la sănătate și

siguranța la locul de muncă, în conformitate cu art.3 (lit.a) al Legii 104/2011; c) pe partea carosabilă a şoselelor și drumurilor, precum și pe spațiile care separă sensurile de mers ale

acestora, cu excepția cazurilor în care pietonii au în mod normal acces la spațiile respective. Punctele de prelevare destinate protecției vegetației și ecosistemelor naturale se amplasează la peste 20 km

distanța de aglomerări sau la peste 5km distanță de alte arii construite, instalații industriale, autostrăzi sau şosele cu un trafic care depășește 50.000 de vehicule pe zi. Punctul de prelevare trebuie să fie amplasat în aşa fel încât probele prelevate sa fie reprezentative pentru calitatea aerului dintr-o zonă înconjurătoare de cel puțin 1.000 km2. Un punct de prelevare poate să fie amplasat la o distanța mai mică sau să fie reprezentativ pentru calitatea aerului dintr-o arie mai puțin extinsă, din motive care țin de condițiile geografice sau de necesitatea de a proteja unele arii vulnerabile.

În continuare sunt prezentate date și informații sintetice privind rezultatele monitorizării calității aerului în anul 2011, care ilustrează calitatea aerului în raport cu valorile limită, valorile țintă, pragurile de alertă sau de informare stabilite în legislația specifică pentru fiecare poluant.

Graficele sunt realizate pe baza măsurărilor efectuate în stațiile automate de monitorizare a calității aerului ce respectă obiectivele de calitate a datelor stabilite în Anexa nr.4 la Legea 104/2011 şi totodată fiind utilizate criteriile de agregare și calculul parametrilor statistici, conform Anexei 3, B.1 şi D.2 din Legea nr. 104/2011.

Dioxidul de azot (NO2) și oxizii de azot (NOx) Oxizii de azot provin în principal din arderea combustibililor solizi, lichizi și gazoşi în diferite instalații

industriale, rezidențiale, comerciale, instituționale și din transportul rutier. Oxizii de azot au efect eutrofizant asupra ecosistemelor și efect de acidifiere asupra multor componente ale mediului, cum sunt solul, apele, ecosistemele terestre sau acvatice, dar și construcțiile și monumentele. NO2 este un gaz ce se transportă la lungă distanță și are un rol important în chimia atmosferei, inclusiv în formarea ozonului troposferic. Expunerea la dioxid de azot în concentrații mari determină inflamații ale căilor respiratorii și reduce funcțiile pulmonare, crescând riscul de afecțiuni respiratorii și agravând astmul bronşic.

Concentrațiile de NO2 din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (200g/m3), care nu trebuie depăşită mai mult de 18 ori/an și valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (40g/m3).

Concentrațiile medii anuale de dioxid de azot în aerul înconjurător arată depăşiri ale valorii limită anuale

pentru sănătatea umană (40g/m3) în unele aglomerări urbane, respectiv: Bucureşti - la stația de tip industrial (B-5 - Drumul Taberei), 41,96g/m3; Braşov - la stația de trafic (BV-3 - B-dul Gării), 56,71g/m3.



Figura 2.2.1 Dioxidul de azot (NO2) - valori medii anuale – 2011

0

10

20

30

40

50

60

AB

-1A

B-2

AB

-3A

G-1

AG

-2A

R-1

AR

-2A

R-3

B-1

B-2

B-4

B-5

BC

-2B

C-3

BH

-1B

H-4

BT

-1B

V-3

BV

-4C

J-2

CJ-

4C

T-7

DB

-2D

J-1

DJ-

2D

J-3

EM

-3G

J-2

GJ-3

GR

-1G

R-3

HD

-2H

R-1

IS-2

IS-3

IS-4

IS-5

IS-6

MH

-1M

M-1

MM

-2M

M-3

MM

-5M

S-3

MS

-4O

T-1

PH

2P

H-6

SV

-1S

V-2

TM

-1T

M-3

TM

-4T

M-6

TM

-7

mic

rogr/

mc

NO2-Valori medii anuale 2011 valori medii anuale

valoarea limita anuala

Valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (200g/m3) nu a fost depăşită mai mult de 18 ori într-un an calendaristic.

Nu s-au înregistrat depăşiri ale pragului de alertă (concentrația 400g/m3 măsurată timp de 3 ore consecutiv) pentru dioxidul de azot.

La stațiile de fond rural nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului critic pentru protecția vegetației (30g/m3) stabilit pentru oxizii de azot (NOX).

Dioxidul de sulf (SO2)

Dioxidul de sulf este un gaz puternic reactiv, provenit în principal din arderea combustibililor fosili

sulfuroşi (cărbuni, păcură) pentru producerea de energie electrică și termică și a combustibililor lichizi (motorină) în motoarele cu ardere internă ale autovehiculelor rutiere. Dioxidul de sulf poate afecta atât sănătatea oamenilor prin efecte asupra sistemului respirator cât și mediul în general (ecosisteme, materiale, construcții, monumente) prin efectul de acidifiere.

Concentrațiile de SO2 din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (350g/m3) care nu trebuie depăşită mai mult de 24 ori/an, și valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane (125g/m3) care nu trebuie depăşită mai mult de 3 ori/an.

Depăşiri ale valorilor limită pentru protecţia sănătăţii umane au fost înregistrate la staţia de trafic DJ-1 din

Calea Bucureşti, municipiul Craiova, fiind identificate 26 de depăşiri ale valorii limită orare (350g/m3) şi 4 depăşiri ale valorii limită zilnice (125g/m3).

Pragul de alertă (500g/m3 media orară înregistrată timp de 3 ore consecutiv) a fost depăşit la stația de trafic

DJ-1 în data de 13 decembrie 2011 orele 15,16,17, valorile medii orare fiind 660 g/m3,1225 g/m3, 667g/m3. Acumularea de SO2 a fost favorizată de condițiile de ceață persistentă și calm atmosferic pe parcursul mai multor zile.

La stațiile de fond rural nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului critic pentru protecția vegetației (20g/m3) stabilit pentru dioxidul de sulf.

Monoxidul de carbon (CO)

Monoxidul de carbon este un gaz toxic ce afectează capacitatea organismului de a reține oxigenul, în

concentrații foarte mari fiind letal. Provine din surse antropice sau naturale, care implică arderi incomplete ale oricărui tip de materie combustibilă, atât în instalații energetice, industriale, cât și în instalații rezidențiale (sobe, centrale termice individuale) și mai ales din arderi în aer liber (arderea miriştilor, deşeurilor, incendii etc.).

Concentrațiile de CO din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită pentru protecția sănătății umane (10mg/m3), calculată ca valoare maximă zilnică a mediilor pe 8 ore (medie mobilă).

Din analiza datelor semnificative statistic obținute din monitorizarea CO, în anul 2011, se constată că valorile maxime zilnice ale mediilor concentrațiilor pe 8 ore, s-au situat mult sub valoarea maximă zilnică pentru protecția sănătății umane (10mg/m3).



Figura 2.2.2 Monoxidul de carbon (CO) - maximul anual al mediei mobile

0

2

4

6

8

10

12A

B-1

AB

-2A

B-3

AG

-1A

G-2

AG

-4A

G-5

AR

-1A

R-3

B-2

B-3

B-4

B-5

B-7

BC

-2B

H-1

BH

-2B

H-3

BR

-2B

R-3

BR

-4B

R-5

BT

-1B

V-1

BV

-5C

J-1

CS

-1C

T-5

CT

-6D

B-1

DJ-

1D

J-2

GJ-1

GJ-2

GL-2

GR

-1H

D-2

HD

-4H

R-1

IL-1

IS-1

IS-4

IS-5

MH

-1M

M-1

MM

-2M

M-3

MM

-5M

S-1

MS

-2N

T-1

OT

-1P

H2

SB

-1S

B-2

SJ

-1S

M-1

SV

-2T

L-2

TM

-1T

M-2

TM

-3T

M-4

TM

-5T

R-1

TR

-2V

L-2

VN

-1V

S-1

mg/m

cCO-maximul mediei mobile 2011

maximul mediei mobile

valoarea limita pentruprotectia sanatatii umane

Ozonul (O3) Ozonul se găseşte în mod natural în concentrații foarte mici în troposferă (atmosfera joasă). Spre

deosebire de ozonul stratosferic, care protejează formele de viață împotriva acțiunii radiațiilor ultraviolete, ozonul troposferic (cuprins între sol și 8-10 km înălțime) este toxic, având o acțiune puternic iritantă asupra căilor respiratorii, ochilor și are potențial cancerigen. De asemenea, ozonul are efect nociv pentru vegetație, determinând inhibarea fotosintezei și producerea de leziuni foliate, necroze.

Ozonul este un poluant secundar deoarece, spre deosebire de alți poluanți, nu este emis direct de vreo sursă de emisie, ci se formează sub influența radiațiilor ultraviolete, prin reacții fotochimice în lanț între o serie de poluanți primari (precursori ai ozonului - NOx, compuşii organici volatili (COV), monoxidul de carbon).

Precursorii ozonului provin atât din surse antropice (arderea combustibililor, traficul rutier, diferite activități industriale) cât și din surse naturale (COV biogeni emişi de plante și sol, în principal izoprenul emis de păduri; aceşti compuşi biogeni, dificil de cuantificat, pot contribui substanțial la formarea O3). O altă sursă naturală de ozon în atmosfera joasă este reprezentată de mici cantități de O3 din stratosferă care migrează ocazional, în anumite condiții meteorologice, către suprafața pământului.

Formarea fotochimică a O3 depinde în principal de factorii meteorologici și de concentrațiile de precursori, NOx și COV. În atmosferă au loc reacții în lanț complexe, multe dintre acestea concurente, în care O3 se formează și se consumă, astfel încât concentrația O3 la un moment dat depinde de o multitudine de factori, precum raportul dintre NO și NO2 din atmosferă, prezența compuşilor organici volatili necesari inițierii reacțiilor, dar și de factori meteorologici: temperaturi ridicate și intensitatea crescută a luminii solare, care favorizează reacțiile de formare a O3, precipitații, care contribuie la scăderea concentrațiilor de O3 din aer. Ca urmare, concentrațiile ozonului în atmosfera localităților urbane cu emisii ridicate de NOx sunt în general mai mici decât în zonele suburbane și rurale, datorită consumului prin reacția cu monoxidul de azot. Astfel se explică faptul că în zonele rurale unde traficul este redus și emisiile din arderi mai scăzute, concentrațiile de ozon sunt în general mai mari decât în mediul urban.

Ca urmare a complexității proceselor fizico-chimice din atmosferă și a strânsei lor dependențe de condițiile meteorologice, a variabilității spațiale și temporale a emisiilor de precursori, a creşterii transportului ozonului și precursorilor săi la mare distanță, inclusiv la scară inter-continentală în emisfera nordică, precum și a variabilității schimburilor dintre stratosferă și troposferă, concentrațiile de ozon în atmosfera joasă sunt foarte variabile în timp și spațiu, fiind totodată dificil de controlat.

Concentrațiile de ozon din aerul înconjurător se evaluează folosind pragul de alertă (240g/m3 măsurat timp de 3 ore consecutiv) calculat ca medie a concentrațiilor orare, pragul de informare (180g/m3) calculat ca medie a concentrațiilor orare și valoarea țintă pentru protecția sănătății umane (120 g/m3) calculată ca valoare maximă zilnică a mediilor pe 8 ore (medie mobilă), care nu trebuie depăşită de mai mult 25 ori/an.

Datele semnificative din punct de vedere statistic, obținute din monitorizarea ozonului în anul 2011, analizate în raport cu cerințele din Legea privind calitatea aerului înconjurător, arată că valorile medii orare nu au depăşit valoarea pragului de alertă

Depăşirea pragului de informare a fost înregistrată la stația de tip industrial MH-1 (str. Băile Romane, Drobeta Turnu Severin) în data de 11 martie, fiind atins nivelul de 184,72 g/m3.

Valoarea țintă pentru protecția sănătății umane nu a fost depăşită în mai mult de 25 de zile dintr-un an calendaristic.



Numărul de depăşiri ale valorii țintă pentru protecția sănătății umane este reprezentat în graficul următor. Figura 2.2.3 Ozon (O3) număr de depăşiri ale valorii țintă

0

5

10

15

20

25

30

AG

-5

AR

-2

BT

-1

BV

-4

DJ-

3

DJ-

5

EM

-3

HD

-4

HR

-1

MH

-1

PH

-4

SB

-1

VN

-1

VS

-2

O3-numar depasiri valoarea tinta 2011numar depasiri valoarea tinta

numar depasiri admis

Figura 2.2.4 Ozon (O3) maximul anual al mediei mobile

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

AB

-1A

B-2

AB

-3A

G-2

AG

-4A

G-5

AR

-1A

R-2 B-2

B-4

B-5

B-7

BC

-2B

C-3

BH

-2B

T-1

BV

-4C

J-4

CL-

2C

S-1

CS-

2C

T-5

CT

-6C

T-7

CV

-1D

B-2

DJ-

3D

J-5

EM

-3G

L-2

GL-

3G

J-1

HD

-4H

R-1

IL-2

IS-3

IS-4

IS-5

MH

-1M

S-1

MM

-3M

M-5

NT-

1O

T-1

PH

-2P

H-3

PH

-4SB

-1SJ

-1SM

-1SV

-1T

L-2

TM

-2T

M-3

TM

-4T

R-1

TR

-2V

L-2

VN

-1V

S-1

mic

rog/

mc

O3-maximul anual al mediei mobile 2011 maximul anual al mediei mobile

valoarea tinta

Particule în suspensie (PM10 și PM2,5)

Particulele în suspensie, din atmosferă, sunt poluanți ce se transportă pe distanțe lungi, proveniți din cauze naturale, ca de exemplu antrenarea particulelor de la suprafața solului de către vânt, erupții vulcanice etc. sau din surse antropice precum: arderile din sectorul energetic, procesele de producție (industria metalurgică, industria chimică etc.), şantierele de construcții, transportul rutier, haldele și depozitele de deşeuri industriale și municipale, sisteme de încălzire individuale, îndeosebi cele care utilizează combustibili solizi etc.

Natura acestor particule este foarte diversă. Astfel, ele pot conține particule de carbon (funingine), metale grele (plumb, cadmiu, crom, mangan etc.), oxizi de fier, sulfați, dar și alte noxe toxice, unele dintre acestea având efecte cancerigene (cum este cazul poluanților organici persistenți PAH-uri și bifenili policlorurați PCB adsorbiți pe suprafața particulelor de aerosoli solizi).



Particule în suspensie PM10

Concentrațiile de particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită zilnică, determinată gravimetric, (50μg/m3), care nu trebuie depăşită mai mult de 35 ori/an și valoarea limită anuală determinată gravimetric (40μg/m3).

Depăşiri ale valorii limită anuale pentru protecția sănătății umane (40μg/m3) s-au înregistrat la: staţia de tip industrial B-5 (Drumul Taberei, Bucureşti), fiind atins nivelul de 43μg/m3; staţia de trafic IS-1 (B-dul N. Iorga, Iaşi), fiind atins nivelul de 42,25μg/m3); staţia de trafic TM-1 (str. Oituz,Timişoara), fiind atins nivelul de 41,87 μg/m3.

Figura 2.2.5 Particule în suspensie (PM10) - concentrații medii anuale

0

10

20

30

40

50

AB

-1A

B-3

AG

-1A

R-1

B-1

B-2

B-4

B-5

B-7

BC

-2B

R-3

BV

-1B

V-3

BV

-4C

S-1

CS

-3C

T-3

EM

-3G

L-A

RP

MH

D-2

HD

-4IL

-1IS

-1IS

-4M

M-1

MM

-3M

M-4

MM

-5O

T-1

PH

-3P

H-6

SB

-4S

J-1

SM

-2S

V-2

SV

-3T

L-1

TL

-2T

M-1

TM

-3T

M-5

TR

-1V

N-1

VS

-1V

S-2

mic

ogr/

mc

PM10-valori medii anuale 2011 PM10 valoarea medie anuala


De asemenea, s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită zilnice (mai mult de 35 ori într-un an calendaristic)

la următoarele stații: stația de fond urban B-1 (Lacul Morii) - 69 depăşiri; stația de tip industrial B-2 (Titan) - 69 depăşiri; stația de tip industrial B-4 (Berceni) - 49 depăşiri; stația de tip industrial B-5 (Drumul Taberei) - 79 depăşiri; stația de fond suburban B-7 (Măgurele, jud. Ilfov) - 54 depăşiri; stația de fond suburban MM-3 (Firiza, Baia Mare) - 58 depăşiri; stația de tip industrial MM-5 (str. Luncii, Baia Mare) - 38 depăşiri; stația de trafic TM-1 (str. Oituz, Timişoara) - 64 depăşiri; stația de trafic TM-5 (calea Aradului, Timişoara) - 56 depăşiri; stația de trafic BV-3 (b-dul Gării) - 60 depăşiri.

Figura 2.2.6 Particule în suspensie PM10-număr de depăşiri ale valorii limită zilnice

0102030405060708090

AB

-1A

B-3

AG

-1A

R-1

B-1

B-2

B-4

B-5

B-7

BC

-2B

R-3

BV

-1B

V-3

BV

-4C

S-1

CS

-3C

T-3

EM

-3G

L-A

RP

MH

D-2

HD

-4IL

-1IS

-1IS

-4M

M-1

MM

-3M

M-4

MM

-5O

T-1

PH

-3P

H-6

SB

-4S

J-1

SM

-2S

V-2

SV

-3T

L-1

TL

-2T

M-1

TM

-3T

M-5

TR

-1V

N-1

VS

-1V

S-2

PM10-numar depasiri valoarea limita zilnica 2011numar depasi ri valoarea limita zilnica

numar depasi ri VL zilnica permise



Pentru stația IS-1 au fost scăzute zilele în care depăşirea valorii limită zilnice a fost cauzată de resuspensia materialului antiderapant, nisip, împrăştiat pe carosabil, în zilele în care viteza medie a vântului a fost mai mare de 3m/s și nu au fost precipitații.

Particule în suspensie PM2,5

Monitorizarea particulelor în suspensie cu dimensiuni sub 2,5 microni (PM2,5) se realizează la 24 stații de fond urban, situate pe întreg teritoriul țării, de la începutul anului 2009.

Pentru determinarea concentrațiilor pentru particulele în suspensie cu diametrul sub 2,5 microni se foloseşte metoda automată (nefelometrică) pentru obținerea de măsurări în timp real cu scop orientativ, metodă de referință fiind cea gravimetrică .

Monitorizarea concentrațiilor de particule PM2,5 este necesară pentru conformarea la cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului și un aer curat pentru Europa. Rezultatele măsurărilor vor fi folosite pentru stabilirea indicatorului mediu de expunere al populației (IME) determinat la scară națională, prin monitorizarea continuă timp de 3 ani.

Indicatorul mediu de expunere pentru anul de referință 2010 este concentrația medie a anilor 2009, 2010 și

2011. Pentru calcularea IME, conform procedurii transmise de reprezentanții CE experților din statele

membre, au fost luate în considerare măsurările de la 20 stații de fond urban, iar valoarea este 18,42 μg/m3. Valoarea limită anuală pentru acest poluant este 25μg/m3, valoare care trebuie atinsă la 1 ianuarie 2015. Pentru anul 2011, valoarea limită plus marja de toleranță este 30 μg/m3, nefiind înregistrate depăşiri ale

acesteia.

Figura 2.2.7 Particule în suspensie PM2,5 - concentrații medii anuale

0

5

10

15

20

25

30

35

AG

-2

AR

-2 B-1

BC

-1

BT

-1

BV

-2

BZ

1

CJ-2

CT

-2

IS-2

MH

-1

MM

-2

MS

-1

NT

-1

PH

-2

SM

-1

SV

-1

TM

-2

mic

rog

r/m

c

PM2.5-valori medii anuale 2011 valori medii anuale

Benzenul (C6H6) Benzenul este o substanță toxică, cu potențial cancerigen, provenită în principal din traficul rutier și din

depozitarea, încărcarea/descărcarea benzinei (depozite, terminale, stații de distribuție carburanți), dar și din diferite alte activități cu produse pe bază de solvenți (lacuri, vopsele etc.), arderea combustibililor fosili, a lemnului și deşeurilor lemnoase, controlată sau în aer liber.

Concentrațiile de benzen din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (5μg /m3).

În anul 2011, concentrațiile medii anuale nu au depăşit valoarea limită anuală pentru sănătatea umană la niciuna din stațiile de monitorizare.

Valorile medii anuale pentru stațiile cu captură reprezentativă din punct de vedere statistic sunt reprezentate în graficul de mai jos.



Figura 2.2.8 Benzen(C6H6) - concentrații medii anuale

0

1

2

3

4

5

6A

B-1

AB

-2

AG

-1

AG

-2

AG

-4

AR

-1

AR

-3

BC

-1

BH

-3

BT

-1

BV

-4

BZ

-1

CS

-3

CT

-1

CT

-6

IL-1

IS-1

MH

-1

MM

-1

MM

-2

MS

-4

NT

-1

PH

-2

PH

-4

PH

-5

SB

-1

SV

-1

TL

-1

TM

-1

TM

-2

TM

-3

TM

-4

TM

-5

TM

-6

TM

-7

VL

-1

VL

-2

mic

rogr/

mc

Benzen-concentratii medii anuale 2011 concentratii medii anuale


Metale grele din particule în suspensie PM10 Metalele grele sunt emise ca rezultat al diferitelor procese de combustie și al unor activități industriale,

putând fi incluse sau ataşate de particulele emise. Ele se pot depune pe sol sau în apele de suprafață, acumulându-se astfel în sol sau sedimente. Metalele grele sunt toxice și pot afecta numeroase funcții ale organismului. Pot avea efecte pe termen lung prin capacitatea lor de acumulare în țesuturi.

Metalele grele monitorizate în anul 2011 au fost plumbul (Pb), cadmiul (Cd), nichelul (Ni) și arsenul (As) prelevate din particulele în suspensie, PM10.

Legea privind calitatea aerului înconjurător reglementează următoarele norme pentru evaluarea concen-trațiilor de metale grele din fracția PM10:

Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății de 0,5μg/m3 pentru Pb; Valoarea țintă de 6 ng/m3 pentru As; Valoarea țintă de 5 ng/m3 pentru Cd; Valoarea țintă de 20 ng/m3 pentru Ni.

Figura 2.2.9 Plumb (Pb) - valori medii anuale 2011

0.0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

AB

-1

AB

-3

AG

-1

B-2

B-4

B-5

B-7

BC

-2

BV

-1

BV

-3

BV

-4

CT

-3

CT

-4

CT

-5

CT

-7

DB

1

EM

-3

HD

-2

HD

-4

IS-1

IS-4

MM

-1

MM

-3

MM

-4

MM

-5

OT

-1

PH

-1

PH

-3

PH

-6

SB

-4

SM

-2

TL

-1

TL

-2

TM

-1

TM

-3

TM

-5

TR

-1

mic

rog

r/m

c

Pb- valori medii anuale 2011 Pb valori medii anuale




Figura 2.2.10 Cadmiu (Cd) - valori medii anuale 2011

0

1

2

3

4

5

6

AB

-1

AB

-3

AG

-1

B-1

B-2

B-4

B-5

B-7

BC

-2

BV

-1

BV

-3

BV

-4

CT

-5

CT

-7

DB

-1

EM

-3

HD

-2

HD

-4

IS-1

IS-4

MM

-1

MM

-3

MM

-4

MM

-5

OT

-1

PH

-1

PH

-3

PH

-6

SB

-4

SM

-2

TL

-1

TL

-2

TM

-1

TM

-3

TM

-5

ng

/mc

Cd-valori medii anuale 2011valori medii anuale

valoarea tinta

Figura 2.2.11 Arsen (As) - valori medii anuale 2011

0

1

2

3

4

5

6

7

AB

-1

AB

-3

AG

-1

CT

-7

DB

-1

EM

-3

PH

-1

PH

-3

PH

-6

SB

-4

TL

-2

TM

-1

TM

-3

TM

-5

ng

r/m

c

As-valori medii anuale 2011Valori medii anuale

Valoarea tin ta

Figura 2.2.12 Nichel (Ni) - valori medii anuale 2011

0

5

10

15

20

25

AB

-1

AB

-3

AG

-1

BC

-2

BV

-1

BV

-3

BV

-4

CT

-3

CT

-5

CT

-7

DB

-1

EM

-3

HD

-2

HD

-4

IS-1

IS-4

OT

-1

PH

-1

PH

-3

PH

-6

SB

-4

SM

-2

TL

1

TL

-2

TM

-1

TM

-3

TM

-5

ng

r/m

c

Ni-valori medii anuale 2011 Valori medii anuale

valoarea tinta



Concluzii Din analiza tendințelor în evoluția măsurărilor se constată următoarele:

reduceri ale nivelurilor de dioxid de sulf și plumb pentru zonele cu poluare istorică ( Maramureş, Sibiu). S-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită orare și zilnice pentru poluantul dioxid de sulf doar la stația de trafic DJ-1 situată în aglomerarea Craiova;

menținerea calității aerului înconjurător în zonele și aglomerările în care nivelurile poluanților s-au situat sub valorile limită pentru protecția sănătății umane;

nivelul concentrațiilor de particule în suspensie este în continuare ridicat în aglomerările Bucureşti, Iaşi Timişoara, Baia Mare și Braşov unde s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită zilnice peste numărul permis și ale valorii limită anuale la unele stații de trafic și de tip industrial. Pentru aceste aglomerări au fost elaborate programe de gestionare a calității aerului, cu măsuri de reducere ce au avut un impact pozitiv semnificativ asupra concentrațiilor de particule în suspensie, numărul depăşirilor fiind în scădere față de anii precedenți.

2.3. POLUAREA AERULUI - efecte locale În zonele cu importante surse de emisii provenite de la activități economice sau în zonele cu poluare

istorică calitatea aerului se evaluează suplimentar folosind rezultatele măsurărilor indicative în puncte de prelevare aflate în apropierea surselor de emisii.

Concentrațiile maxim admisibile ale substanțelor chimice poluante din aerul înconjurător sunt stabilite conform STAS 12574-87 „Aer din Zonele Protejate. Condiții de calitate”, iar principalii poluanți la care se referă acest normativ sunt: amoniac, hidrogen sulfurat, fluor și formaldehidă ca poluanți gazoşi și cadmiu și plumb metale grele prelevate din pulberi totale în suspensie depuse pe vegetație.

Măsurarea concentrațiilor de plumb și cadmiu din pulberi sedimentabile, se efectuează în aglomerarea Baia Mare și în municipiul Satu Mare.

Măsurarea concentrațiilor de plumb în aglomerarea Baia Mare se realizează în trei puncte de monitorizare aflate în zona industrială, în vecinătatea surselor de poluare sau sub impactul direct al acestora. S-au înregistrat depăşiri ale concentrației maxime admisibile (CMA) pentru o perioadă de mediere de 24 ore, 0,7µg/m3, în cele două puncte de monitorizare aflate în apropierea S.C. Romplumb SA Baia Mare și S.C. Cuprom SA Bucureşti - sucursala Baia Mare. Atât valorile concentrațiilor medii anuale cât și numărul de depăşiri ale CMA au fost mai mici decât cele înregistrate în anul 2010, situație datorată închiderii activității societății Romplumb SA. Pentru cadmiu nu s-au înregistrat depăşiri ale CMA 20ng/m3 în niciunul din cele trei puncte de măsurare.

Măsurarea concentrațiilor de plumb și cadmiu în municipiul Satu-Mare se realizează în două puncte de monitorizare situate pe Drumul Carei și pe str. Magnoliei - zona industrială. S-au înregistrat depăşiri ale CMA pentru ambii poluanți la cele două puncte de monitorizare, valorile concentrațiilor medii anuale fiind crescute față de cele măsurate anul trecut.

Pentru concentrația de amoniac în aerul ambiental, normativul prevede o concentrație maxim admisibilă de 0,1 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și o valoare de 0,3 mg/m3 pentru media la 30 minute.

În anul 2011 au fost înregistrate depăşiri ale concentrației maxime admisibile zilnice la punctele de prelevare din județele: Ialomița (1 depăşire la punctul de prelevare situat la sediul APM Ialomița din Slobozia), Mureş (31 depăşiri la cele 3 puncte de prelevare situate în municipiul Tg. Mureş), Neamț (57 respectiv 74 depăşiri la punctele de prelevare situate în Dumbrava Vale și Dumbrava Roşie lângă stația Peco), aglomerarea Bacău (2 depăşiri la stația automată BC-2) aglomerarea Ploieşti (75 depăşiri la cele 5 puncte de prelevare) și platforma industrială Şoimoşeni din municipiul Satu-Mare (3 depăşiri).



Figura 2.3.1 NH3 Număr depăşiri CMA-2011

0

10

20

30

40

50

60

70

80Ş

coală

Dum

bra

va V

ale

,co

m S

ăvim

eşt

i

Pec

o D

um

bra

va R

oşie

Sta

tia

auto

mat

a B

C2

AP

M s

edi

u

ICE

RP

Spit

alu

l de

Ob

stre

tica

si

Gin

ecol

ogie

Pal

atul

Cu

ltur

ii

PO

LISE

RV

Pla

tfo

rma

ind

ust

ria

la S

oim

ose

ni

Targ

u M

ure

s

Targ

u M

ure

s

Targ

u M

ure

s

AP

M Ia

lom

ita

- St

atia

IL-1

NT BC PH SM MS IL

NH3-numar depasiri CMA

numar depasiri CMA

Pentru concentrația de formaldehida în aerul ambiental normativul care prevede o concentrație maxim

admisibilă de 0,012 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,035 mg/m3 pentru valoarea mediei la 30 minute. Laboratoarele din cadrul APM Prahova efectuează măsurători indicative pentru acest poluant în scopul de

a monitoriza calitatea aerului din municipiul Ploieşti și din localitățile din județul Prahova aflate sub influența emisiilor de la rafinăriile de prelucrare a produselor petroliere. La cele 8 puncte de prelevare din municipiul Ploieşti și din localitatea Corlăteşti s-au înregistrat 70 depăşiri ale CMA.

Laboratoarele APM Alba efectuează măsurări indicative pentru acest poluant în scopul de a monitoriza calitatea aerului din localitatea Sebeş, aflată sub influența emisiilor de compuşi formaldehidici de la societatea SC Kronoşpan Sebeş SA, având ca obiect de activitate prelucrarea lemnului. APM Alba realizează măsurări la un singur punct de prelevare situat în oraşul Sebeş și s-au înregistrat 3 depăşiri ale CMA.

Pentru concentrația de hidrogen sulfurat (H2S) în aerul ambiental normativul prevede o concentrație maxim admisibilă de 0,008 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,015 mg/m3 pentru valoarea mediei la 30 minute.

S-a înregistrat o singură depăşire a CMA pentru acest poluant, la punctul de prelevare situat la sediul APM Prahova din Ploieşti.

2.4. POLUĂRI ACCIDENTALE, ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU Pe parcursul anului 2011 s-au produs 59 evenimente care au generat poluări accidentale ale aerului

înconjurător. Comisariatele județene ale Gărzii de Mediu a emis 27 sancțiuni sub formă de amenzi în valoare totală de 716 000 lei, conform tabelului centralizator 2.4.1.

Tabel 2.4.1

Comisariate AER Nr. sancțiuni Valoare

amenzi Nr. amenzi Nr. avertismente Complementare

C.R. ARGEŞ

Argeş 1 1 0 0 10000.000

Călăraşi 0 0 0 0 0.000

Dâmbovița 2 1 0 0 10000.000

Giurgiu 0 0 0 0 0.000

Ialomița 0 0 0 0 0.000

Prahova 6 1 0 0 3500

Teleorman 0 0 0 0 0.000

Total 10 4 0 0 32500.000

C.R. BUCUREŞTI

Bucureşti 0 0.000 0.000 0.000

Ilfov 0 0.000

Total 0 0.000 0.000 0.000



Comisariate AER Nr. sancțiuni Valoare

amenzi Nr. amenzi Nr. avertismente Complementare

C.R. CLUJ

Bihor 0 0 0 0 0

Bistrița-Năsăud 0 0 0 0 0

Cluj 2 2 0 0 25000

Maramureş 0 0 0 0 0

Satu-Mare 0 0 0 0 0

Sălaj 2 2 0 0 40000

Total 4 4 0 0 65000

C.R. GALAŢI

Brăila 10 2 0 0 90000

Buzău 2 1 0 0 2000

Constanța 6 0 0 0 0

Galați 0 0 0 0 0

Tulcea 0 0 0 0 0

Vrancea 0 0 0 0 0

RBDD 0 0 0 0 0

Total 18 3 0 0 92000

C.R. SIBIU

Alba 0 0 0 0 0

Braşov 5 1 2 0 50000

Covasna 0 0 0 0 0

Harghita 1 0 0 0 0

Mureş 0 0 0 0 0

Sibiu 0 0 0 0 0

Total 6 1 2 0 50000

C.R. SUCEAVA

Bacău 4 4 0 0 50000

Botoşani 0 0 0 0 0

Iaşi 0 0 0 0 0

Neamț 0 0 0 0 0

Suceava 0 0 0 0 0

Vaslui 0 0 0 0 0

Total 4 4 0 0 50000

C.R. TIMIŞ

Arad 0 0 0 0 0

Caraş 2 1 1 0 100000

Hunedoara 2 2 0 0 150000

Timiş 4 2 0 2 25000

Total 8 5 1 2 275000

C.R. VÂLCEA

Dolj 0 0 0 0 0

Gorj 4 2 0 0 55000

Mehedinți 0 0 0 0 0

Olt 1 1 0 0 50000

Vâlcea 4 3 0 0 55500

Total 9 6 0 0 160500

TOTAL 716 000



GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU A ACȚIONAT ÎN URMĂTOARELE CAZURI DE POLUĂRI ACCIDENTALE SAU INCIDENTE DE MEDIU: COMISARIATUL REGIONAL ARGES Comisariatul Județean ARGES 1. În data de 05.04.2011, s-a produs un Incendiu la secția Utilități - Instalația Hidro – turn răcire nr.3 -GA1,

aparținând SC Protectchim SRL (Platforma Arpechim SA). Cauza producerii incendiului a constat în efectuarea de lucrări de sudură autogenă, într-o zonă neautorizată de către reprezentații firmei SC Protectchim SRL Râmnicu Vâlcea cu care SC Oltchim SA are încheiat contractul nr. MEA 430/3132-P/10.04.2010. Incendiul a avut drept consecință arderea umpluturii din material plastic tip fagure din 2 celule ale turnului de răcire nr. 3, pe o suprafață de cca. 400m2 și pe toată lățimea turnului cca. 8m, fapt care a condus la emisii de noxe în atmosferă, timp de aproximativ 30 minute. (s-a aplicat o sancțiune cu valoarea de 10.000 lei conform OU 243/2000, art. 47, prf. lit. b, pentru neluarea de măsuri în vederea prevenirii poluării atmosferei).

Comisariatul Județean DÂMBOVIŢA : 1. Incendiul produs în data de 31.08.2011, la SC TURNIR SRL Târgovişte ce desfăşoară activitatea de

fabricarea vopselelor și lacurilor – cod CAEN 2430, fabricarea altor produse chimice – cod CAEN 2466 și comerț cu ridicata al produselor chimice – cod CAEN 5155, în baza Autorizației de mediu nr. 7285/18.09.2007, revizuită în data de 14.12.2007 cu termen de valabilitate 18.09.2012 emitent APM Dâmbovița.

În urma incendiului produs la S.C. TURNIR S.R.L Târgovişte, urmat de explozii repetate, s-au generat: fum, funingine, gaze arse cu conținut de oxizi de carbon, oxizi de azot și alte substanțe poluante care s-au emis în atmosferă în cantități mari cu depăşirea valorilor limită de emisie, impuse în actele de reglementare și nu au fost informate autoritățile competente de mediu (APM D-ța și GNM CJ D-ța) de către titularul activității. Prin această faptă s-au încălcat obligațiile prevăzute de art. 24, lit. i și sancționată de art. 79, alin 3, lit. b din legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, aplicându-se o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei.

Comisariatul Județean PRAHOVA 1. SC Turnatoria Centrală Orion SA Câmpina - incendiu datorită supraîncălzirii transformatorului ce

alimentează cu energie electrică cuptorul cu arc, fapt ce a condus la emisii de poluanți în atmosferă; a fost aplicată sancțiune contravențională conform OUG 243/2000, în valoare de 3.500 lei.

2. SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti - la coloana 1D din cadrul instalației Cocsare a avut loc un incendiu cauzat de eliberarea unei pungi de gaze acumulate în coloana 1D în care se desfăşura operația de tăiere a cocsului, gaze care s-au autoaprins; s-a oprit instalația, incendiul fiind stins de către serviciul privat de pompieri al rafinăriei.

COMISARIATUL REGIONAL CLUJ Comisariatul Județean CLUJ 1. În data de 19.08.2011 dispeceratul ISU Avram Iancu Cluj a anunțat telefonic producerea unui incendiu

pe str. Nadasel din Cluj Napoca. Echipa de permanenta la GNM CJ Cluj s-a deplasat la fata locului, constatându-se ca incendiul are loc în incinta SC Reformatex SRL, din Cluj Napoca, str. Nadașel nr 4, lângă gardul unității, pe malul stâng al râului Someșul Mic. Societatea în cauză are ca profil de activitate principală recuperarea materialelor reciclabile. Stingerea incendiului a durat cca. 2,5 ore. În acest interval s-a degajat fum gros, persistent cu miros specific deșeurilor arse. Incendiul nu a depășit incinta unității. A fost aplicată sancțiune contravențională în cuantum de 20.000 lei, conform OUG 78/2000, art.51, alin 1, prf.A, lit. g.

2. În data de 28.08.2011, orele 07,20 GNM-CJ Cluj a fost informată de către dispeceratul Ministerului Mediului cu privire la faptul ca s-a aprins rampa de deșeuri a mun. Câmpia Turzii, administrată de către S.C. SLCIAS S.A. Câmpia Turzii. La orele 10,00 pe amplasament erau 2 focare de incendiu care fumegau fără flacără, pe circa 15% din suprafața totală a rampei. S-a acționat de către un echipaj al ISU Turda (stropire cu apa) și personalul societății (o autocisterna cu apa și un buldozer). Incendiul a fost stins în data de 01.09.2011. A fost aplicată sancțiune contravențională în cuantum de 50.00 lei, conf. Legii 104/2011, art. 79, alin 2 lit. b.

Comisariatul Județean SALAJ 1. În data de 05.09.2011 a avut loc un incendiu la depozitul de deșeuri municipale al municipiului Zalău,

amplasat în loc Crișeni. Incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată. Depozitul a ars până în data de 08.09.2012. În acest timp s-a acționat pentru stingerea incendiului de către ISU Sălaj și acoperirea cu strat de pământ a întregii suprafețe afectate de către operatorul depozitului SC Ave Sălaj Ecoserv .

2. În data de 18.11.2012 s-a aprins depozitul de deșeuri menajere amplasat în orașul Cehu Silvaniei. Incendiul s-a produs datorita prezenței în masa deșeurilor transportate spre eliminare a cenușii (jarului) rezultate de la populație. Incendiul a fost stins în totalitate de către ISU Sălaj și operatorul depozitului SC Ave Sălaj Ecoserv în data de 22.11.2011. S-a acoperit cu strat de pământ întreaga suprafață afectată de incendiu.

3. În ambele cazuri s-a aplicat sancțiune contravențională principală – amendă în conformitate cu OUG 78/2000 cu completările ulterioare pentru nesupravegherea corespunzătoare a activităților de eliminare și a nerespectării tehnologiei de depozitare.



COMISARIATUL REGIONAL GALAŢI Rezervația Biosferei Deltei Dunării 1. În zilele de 20-21.08.2011, în loc. Vadu, com. Corbu s-a produs un incendiu de vegetație pe o suprafață

de cca. 150ha în Rezervația Biosferei Delta Dunării. S-a intervenit cu echipajele de pompieri ale ISU Dobrogea pentru limitarea și stingerea incendiului, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza și suprafața exacta a propagării incendiului.

În perioada 01.09-15.09.2011 s-a constatat incendierea vegetației uscate de către persoane necunoscute în zonele Murighiol lac Porculeț, Sahalin Zătoane Lejani, Movile Dese-Istria, Sinoe, zona Edighiol, de pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării".

COMISARIATUL REGIONAL SIBIU Comisariatul Județean BRASOV 1. Asociația Geopark Perșani- ardere pădure în zona Racoș, factor poluat aer, avertisment, 21.09.2011. 2. UAT VICTORIA - ardere rampa deșeuri, factor poluat aer. 3. SC ECOPAPER SA, ardere deșeuri hârtie, avertisment, factor poluat aer, 26.10.2011. 4. Incinta FSR Râșnov - incendiu la un depozit de materiale plastice - cutii de plastic, factor poluat aer -

01.09.2011. 5. Depozit de zgură și cenușă Sânpetru aparținând de CET Brașov, factori poluați - aer, sol, - particulele de

cenușă au fost purtate de vânt în atmosfera, 10.08.2011, amenda 50.000lei. COMISARIATUL REGIONAL SUCEAVA Comisariatul Județean NEAMT 1. Poluare cu amoniac în data de 04.01.2011, de la SC AMURCO SRL Bacău, au fost depistate valori

depășite la indicatorul amoniac, valori determinate de laboratorul ARPM Bacău în mai multe locații din județ: în localitatea N. Bălcescu, valori de 0,95 mg/m3 NH3 la orele 9.25-9.55, în localitatea Faraoani, valori de 3.02mg/m3 NH3, față de concentrația maxim admisă prin STAS 12574-87 (CMA pentru indicatorul amoniac max. 0.30 mg/m3). Sursa emisiilor de amoniac a fost instalația de uree din cadrul SC AMURCO SRL Bacău. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei conf. OUG 243/2000, art. 47, alin.2, lit. b;

2, Poluare cu amoniac de la SC AMURCO SRL Bacău în data de 18.01.2011, au fost depistate valori depășite la indicatorul amoniac, valori determinate de laboratorul ARPM Bacău în mai multe puncte din orașul Bacău, s-au înregistrat următoarele valori în intervalul orar de 10.15-10.45, valori de 0.78mg/m3 NH3 11 – 0.79mg/m3 NH3. Punctul de prelevare str. Republicii nr. 17. Valorile înregistrate sunt mai mari fata de concentrația maxim admisă prin STAS 12574-87 (CMA pentru indicatorul amoniac max. 0.30 mg/m3). Sursa emisiilor de amoniac a fost instalația de uree din cadrul SC AMURCO SRL Bacău. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei conf. OUG 243/2000, art. 47, alin.2, lit. b;

3. Poluare cu amoniac de la SC AMURCO SRL Bacău, în data de 01.11.2011, în zona Complexului Comercial Bistrița între orele 11.00. Determinările concentrației de amoniac au indicat valori de 0,61-0,60 mg/mc de către laboratorul ARPM și 0.58mg/ m3 de către laboratorul SC AMURCO SRL; Afectarea calității aerului înconjurător s-a produs pe fondul calmului atmosferic. S-a aplicat sancțiune contravenționala în valoare de 15.000 lei conf. Leg.104/2011, art. 79, alin.2, lit. b;

3. În data de 01.10.2011, în incinta societății SC CEREALCOM SA Bacău, a avut loc arderea deșeurilor de plastic, hârtie și alte deșeuri asimilabile depozitate pe platforma societății, care a generat poluarea aerului înconjurător în zona cartierului CFR. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei, conf. Leg.104/2011, art.79, alin.2, lit. b.

COMISARIATUL REGIONAL TIMIȘ Comisariatul Județean CARAȘ SEVERIN Pentru factorul de mediu aer s-au înregistrat 2 poluări accidentale. S-au produs în doua rânduri, poluarea

atmosferei cu steril antrenat de vânt de pe iazul de decantare Tausani și SC Moldomin SA Moldova Nouă. Societatea a încetat activitatea în luna decembrie 2006 și odată cu aceasta și iazul de decantare Tausani. Lipsa apei pe suprafața acestuia a determinat fenomenul de uscare, în urma căruia sterilul sub formă de praf este antrenat periodic de vânt în atmosferă. Suprafața iazului Tausani este de 102,5 ha și nu se poate interveni pentru umectarea acestuia în situația actuală în care SC Moldomin SA este în lichidare. Concentrațiile de pulberi în suspensie măsurate la distante de 500-2000m de iaz au depășit limita admisă de 20-30 de ori. S-au făcut informări către MECMA în vederea găsirii unor soluții pentru prevenirea unor astfel de fenomene nedorite.

Pe tema poluărilor accidentale din zona care afectează și teritorii de peste fluviul Dunărea, din Republica Serbia, s-au făcut sesizări către Guvernul României din partea autorităților locale din Serbia.

Comisariatul Județean HUNEDOARA 1.Poluare accidentală produsă în data de 26.05.2011, orele 17:00, în municipiul Deva, str. Depozitelor,

nr.2, în incinta aparținând SC Minexfor SA. prin izbucnirea unui incendiu la magazia din cadrul obiectivului“ Baza veche” din incinta SC Minexfor SA. Agent poluator: SC Minexfor SA. Deva. Cauza producerii poluării: Incendiu datorat lucrărilor de taiere cu flacără la dezafectarea unei magazii de tip baraca metalică; au ars panouri din



lemn, tubulatura PVC și un cauciuc; substanțele chimice periculoase depozitate în magazie (reactivi de laborator) nu au fost afectate de incendiu, dar unele ambalaje au fost degradate în timpul intervenției pentru stingerea incendiului. Factorul de mediu afectat: AER. Masuri impuse: Se vor lua măsuri de pază a substanțelor chimice periculoase identificate, până la depozitarea lor în condiții de siguranță. Au fost impuse măsuri de ținere a unei evidențe stricte (cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare) a substanțelor și preparatelor chimice periculoase identificate, inclusiv a ambalajelor acestora cât și eliminare celor care au devenit deșeuri, numai prin societăți specializate și autorizate, pe baza de contract, cu informarea GNM-CJ Hunedoara. SC Minexfor SA a fost sancționată contravențional cu amenda în valoare de 50.000 lei, conform art.96, alin.1, pct. 3 din OUG nr. 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru că nu a identificat și nu a prevenit riscurile pe care le pot prezenta asupra sănătății populației și mediului, substanțele și preparatele chimice periculoase depozitate în magazia societății din incinta obiectivului “Baza veche”, unde a avut loc incendiul.

2. Poluare accidentala produsa în data de 27.08.2011, orele 16:00 la Depozitul de deșeuri municipale situat în municipiul Deva, str. Orizontului f.n. Agent poluator: SC Salubritate SA Deva; Cauza producerii poluării: incendiu datorat autoaprinderii gazului de depozit din Depozitul de deșeuri municipale Deva, pe o suprafața de circa 2ha, din totalul de 6,5ha. Factorul de mediu afectat : AER. Masuri luate: la fata locului s-a acționat la stingerea incendiului de către Detașamentul de Pompieri din cadrul ISU Hunedoara și de către societatea SC Salubritate SA Deva, cu utilaje specifice și un număr de 10 angajați. Masuri impuse: Se va interveni pentru eliminarea focarelor existente în vederea preîntâmpinării producerii unui nou incendiu. Pentru nerespectarea prevederilor OUG nr.195/2005 cu modificările și completările ulterioare, art.96, alin.3, pct.9 cu referire la art.94, alin.1, lit. g., societatea SC Salubritate SA Deva s-a sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 100.000 lei .

Comisariatul Județean TIMIȘ 1. Poluare accidentala produsa în data de 16.05.2011, orele 10:20, în zona Depozitului de deșeuri

municipale nepericuloase din Buziaș, care are activitatea de depozitare sistata în 16.07.2010, în conformitate cu HG 349/2007. Agent poluator: SC REPARATII STRADALE GENERALE SRL. Cauza producerii poluării : incendiu datorat aprinderii deșeurilor din Depozitul de deșeuri municipale Buziaș, pe o suprafața de circa 50 mp, degajând în fum dens alb. Masuri luate: la fata locului s-a acționat la stingerea incendiului de către SC REPARATII STRADALE GENERALE SRL, cu ajutorul unui buldozer, astfel încât la ora 15 din 16.05.2011, focul a fost stins. S-a trasat ca măsura notificare la ARPM Timișoara referitor la termenele prevăzute în Avizul de mediu la incitarea activității nr. 7/09.07.2007 și a Programului de conformare.

2. Poluare accidentala produsa în data de 27.05.2011, orele 16:30, la Depozitul de zgura și cenușa din satul Utvin, Comuna Sânmihaiu Roman, jud. Timiș, aparținând de SC COLTERM SA TIMIȘOARA. Agent poluator: SC COLTERM SA TIMIȘOARA Depozit Utvin. Cauza producerii poluării: datorită rafalelor de vânt s-au format nori de pulberi care au fost antrenați în aer spre terenurile agricole limitrofe depozitului, pe direcția vântului. Măsuri luate: angajații firmei au acționat în vederea mutării aspersoarelor pe coronamentul din zona unde aveau loc spulberări, pentru diminuarea efectelor spulberărilor de zgura și cenușa. S-au dispus următoarele masuri: - Se va acționa pentru realizarea ,, Programului de masuri și lucrări “ Tabel nr. 6 din ,, Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale în cazul spulberărilor de zgura și cenușa”cu termen permanent și montarea unei instalații de udare a depozitului, suplimentar fata de situația existentă, cu termen imediat. - Poluările accidentale se vor anunța la CJ Timiș și ARPM Timișoara în termen de maxim 2h de la producerea evenimentului și se va acționa de îndată pentru limitarea efectelor poluării accidentale, cu termen permanent. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 10000 lei conform OUG 243/2000 privind protecția atmosferei aprobata și modificata prin L655/2001, art.47, pct.2, lit. b pentru faptul ca nu s-a supus tuturor cerințelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și mediului.

3. Poluare accidentala produsa în data de 19.08.2011, orele 15:06, la Depozitul de zgura și cenușa din satul Utvin, Comuna Sânmihaiu Roman, jud. Timiș, aparținând de SC COLTERM SA TIMIȘOARA. Agent poluator: SC COLTERM SA TIMIȘOARA Depozit Utvin. Cauza producerii poluării: începând cu data de 17.08.2011 la Depozitul de zgura și cenușa Utvin a izbucnit un incendiu de vegetație uscata, care a cuprins compartimentele II și III, incendiu care s-a manifestat prin focare sporadice până în data de 25.08.2011, fiind întreținut de stratul de zgura încins. S-a constatat ca pentru prevenirea poluărilor accidentale instalația de aspersoare existenta nu face fata. Fenomenul a fost ținut sub control prin intervenția angajaților din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgenta CET Sud și al ISU Banat. Reprezentanții GNM CJ Timiș au încheiat controlul la SC COLTERM SA în 25.08.2011 și s-au dispus următoarele masuri: - Se va revizui ,,Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale, la nivelul depozitului de zgură și cenuşă Utvin” și pentru situațiile de incendii. - Se vor lua masuri suplimentare pentru dotarea Depozitului de zgura Utvin cu utilajele necesare și eficiente în cazul producerii de spulberări și incendii. In conformitate cu OUG 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, art.17, al.3, GNM CJ Timiș a informat ARPM Timișoara asupra incidentelor ce au avut loc în vederea Notificării prealabile a SC COLTERM SA Depozitul de zgura Utvin.

4. Poluare accidentală produsă în data de 20.10.2011, orele 21.30, în zona Depozitului de deșeuri municipale nepericuloase din Lugoj, care are activitatea de depozitare sistata în 16.07.2010, în conformitate cu HG 349/2007. Agent poluator: SC SALPREST SA Lugoj. Cauza producerii poluării : focul s-a aprins accidental în apropierea drumului de exploatare și ca urmare a unor cauze umane, pe rampa fiind prezente frecvent persoanele străzii. Având în vedere vântul puternic, focul s-a extins, luând foc deșeurile combustibile de hârtie, carton și ulterior de plastic, care fumega, afectând calitatea aerului. Masuri luate: pentru stingerea incendiului au



intervenit angajații firmei, cu lopeți și un buldozer și ISU Banat cu o mașina de intervenție. Deoarece în 21.10.2011, focul s-a extins, de la o suprafața inițiala de 100 mp la cca. 1 ha, fiind întreținut și de biogaz, s-a solicitat la ISUB suplimentarea cu un utilaj. în cursul zilelor de 22- 24/ 25.10.2011, pe amplasament a fost un utilaj al ISUB Brigada Lugoj, focul nu mai arde cu flacăra puternica, arde mocnit și sporadic. în 26.10.2011 sunt vizibile câteva zone care fumega. Reprezentanții GNM CJ Timiș au încheiat controlul la SC SALPREST SA în 26.10.2011 si s-au dispus următoarele masuri: - Se interzice intrarea în depozitul de deșeuri a persoanelor /mijloacelor de transport care nu sunt abilitate; - Se interzice depozitarea în rampa a deșeurilor voluminoase, deșeurilor periculoase, DEE, materialului feros și al materialelor de construcții neconcasate; - Asigurarea cu material inert pentru acoperirea gropii de gunoi, rezultat din lucrările de construcții. S-a aplicat sancțiune contravenționala în valoare de 15000 lei conform Lg 104/ 2011 privind protecția aerului, pentru faptul ca nu s-au aplicat masurile necesare pentru prevenirea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și mediului

COMISARIATUL REGIONAL VÂLCEA Comisariatul Județean GORJ 1. Urmare a sesizării telefonice din data de 12.04.2011 ora 13.00, potrivit căreia în localitatea Rovinari a

avut loc un episod de poluare atmosferică cu praf și cenușă provenită prin spulberările generate de intensitatea mare a vântului de pe depozitul de zgura și cenușa Cicani-Beterega, aparținând de CE Rovinari, comisarii GNM-CJ Gorj s-au deplasat la fata locului. În urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat ca aspectele sesizate se confirma. Constatările efectuate la data controlului au arătat faptul ca unitatea nu a respectat în totalitate măsura cuprinsă în Planul de Acțiuni aferent AIM nr.12/19.07.2006, cu privire la ,,închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului de zgura și cenușa Cicani-Beterega”. A fost aplicata o sancțiune în valoare de 50.000 lei.

2. În anul 2011 pe raza județului Gorj a avut loc un accident major produs la CN ROMARM SA - FILIALA SC UZINA MECANICA SADU SA, după cum urmează: În data de 11.02.2011, ora 11, pe amplasamentul operatorului economic, la magazia destinata temperării pulberilor propulsive de la secția Pirotehnica a avut loc o deflagrație puternica, urmata de incendiu. În urma evenimentului doua persoane din cadrul secției au decedat, o a treia suferind arsuri grave pe 35% din suprafața corpului; incendiul rezultat a fost lichidat, neproducându-se daune permanente sau pe termen lung asupra habitatelor terestre. S-a produs poluarea aerului pe o perioadă de timp limitata și a fost afectata vegetația forestiera pe o suprafața de 10mp. Nu a fost afectat factorul de mediu apa. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Comisariatul Județean OLT Pe raza județului Olt s-au produs următoarele poluări accidentale în anul 2011: cu afectarea factorului de

mediu aer: Evacuare de clor gazos în atmosfera provenit din 2 recipiente predate de SC AQUATERM SERCOM SRL Corabia. Incidentul s-a produs în data de 11.03.2011, ora 11.15 în incinta SC REMAT SA - Centrul Corabia, ca urmare a intervenției salariaților în vederea dezmembrării acestora; a fost sancționat SC REMAT SA cu amenda în valoare de 50000lei;

Comisariatul Județean VÂLCEA În cursul anului 2011, la Comisariatul Județean Vâlcea din cadrul Comisariatului Regional al Gărzii Naționale de

Mediu, au fost înregistrate doar poluări accidentale, exemplu: A fost înregistrat un incendiu în Situl Natura 2000 Frumoasa, produs din cauze neidentificate. Acesta s-a extins și în Județul Vâlcea unde au fost afectate circa 4-5 ha vegetație ierboasa, inclusiv ienupăr. Incendiul a fost lichidat după circa 5 zile cu eforturile conjugate ale ISU Alba, Sibiu și Vâlcea. Făptuitorii nu au putut fi identificați pentru a putea suporta consecințele legale.

ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU Pe parcursul anului 2011 nu au fost înregistrate accidente majore de mediu la amplasamentele ce se

încadrează sub prevederile H.G. nr. 804/2007, conform criteriilor de notificare specificate în Anexa nr.6 a H.G. nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, modificată prin H.G. nr. 79/2009.

2.5. PRESIUNI ASUPRA STĂRII DE CALITATE A AERULUI DIN ROMÂNIA

2.5.1 INDUSTRIA Protecția mediului este domeniul care necesită o abordare specifică în toate ramurile economiei naționale.

Industria reprezintă sectorul economic cu cea mai mare contribuție la poluarea mediului, prin cantitatea mare de poluanți gazoşi, solizi și lichizi eliminată în factorii de mediu aer, apă și sol.

Scopul sistemului integrat este implementarea unor măsuri de prevenire sau de reducere a emisiilor în atmosferă, apă și sol, inclusiv a măsurilor privind managementul deşeurilor, pentru atingerea unui înalt nivel de protecție a mediului ca un întreg. În acest sens, este necesară reglementarea și controlul integrat al acestor activități, astfel încât să se asigure respectarea legislației în domeniul protecției mediului și a principiilor dezvoltării durabile (Directiva IPPC 2008/1/CE).



Industria energetică este reprezentată pe întreg teritoriul țării, de unitățile de producere a energiei termice și electrice. Ca urmare a acestei activități, rezultă emisii importante de poluanți în atmosferă (în principal emisii de CO2, SOX, NOX și pulberi). De asemenea, sunt afectate și alte elemente ale cadrului natural (sol, vegetației, faună) și se generează cantități mari de deşeuri.

Industria metalurgică este reprezentată prin unități importante din industria siderurgiei și industria producătoare de feroaliaje. Principalul factor de mediu afectat este aerul, prin emisii rezultate din pregătirea materiei prime, prelucrarea finală a produselor, transportul și depozitarea materiei prime și a produselor auxiliare. De asemenea, industria metalurgiei neferoase are un impact semnificativ asupra mediului, prin emisii de noxe în atmosferă (gaze de ardere și pulberi), prin evacuare de ape tehnologice uzate, depozitare deşeuri etc.

Industria materialelor de construcții este reprezentată prin unități importante de producere a cimentului, varului, cărămizilor refractare etc., activități care determină eliminarea unor mari cantități de pulberi, precum și emisii de gaze (în special CO2, SO2, etc.).

Industria chimică este reprezentată prin instalațiile pentru producerea substanțelor chimice organice și anorganice de bază, a îngrăşămintelor chimice, produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice de bază și a explozibililor.

Industria alimentară deține un loc important în economia multor regiuni, fiind reprezentată de instalații de producere a alimentelor și băuturilor din materii prime de origine animală și vegetală. Acest tip de activitate poate avea un impact semnificativ asupra mediului, prin emisii de poluanți în atmosferă, emisii de substanțe provenite de la instalațiile frigorifice, prin evacuarea apelor uzate tehnologice cu încărcare organică mare, producerea de deşeuri solide specifice acestor tipuri de activitate. De aceea, operatorii au acordat o atenție mărită eliminării acestor probleme, prin realizarea de stații de epurare, achiziționarea de incineratoare ecologice pentru deşeuri de origine animală etc.

Creşterea intensivă a animalelor este reprezentată prin fermele de păsări sau porci, care generează cantități mari de poluanți care afectează în principal aerul și apa.

Industria constructoare de maşini are un impact semnificativ asupra mediului prin deşeurile metalice rezultate din producția de serie și poluanți specifici, rezultați în urma tratării cu solvenți organici a suprafețelor metalice, obiectelor sau produselor realizate în cadrul acestei ramuri industriale.

Industria uşoară este reprezentată de fabricile de pretratare (operațiuni de spălare, albire, mercerizare), sau de vopsire a fibrelor ori a textilelor, activități care sunt surse generatoare de deşeuri și ape uzate.

Strategia industrială de dezvoltare durabilă vizează stimularea competitivității, urmărind creşterea economică stabilă, de durată și protecția mediului.

Numărul activităților industriale, care se supun prevederilor Directivei IPPC au avut o uşoară tendință crescătoare în anul 2010 (793 instalații) comparativ cu anii 2009 (765 instalații) și 2008 (734 instalații).

Fig. 2.5.1.1



Activitățile industriale joacă un rol important în bunăstarea economică și crearea locurilor de muncă dar cu toate acestea, ele generează un impact semnificativ asupra mediului.

Dintre componentele Acquis-ului comunitar de mediu, o importanță deosebită trebuie acordată acelora care se adresează sectorului poluării industriale, cunoscut fiind aportul la poluare adus de astfel de activități și efectele cumulate pe parcursul multor ani de dezvoltare industrială intensivă, ani în care protecției mediului nu i s-a acordat importanța necesară.

Directiva 2008/1/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) este una dintre directivele care se adresează direct activităților industriale și prin obiectivul ei principal se suprapune cel mai bine conceptului de “dezvoltare durabilă”. Obiectivele și principiile politicii de mediu promovate prin Directiva IPPC 2008/1/CE se referă în special la prevenirea, reducerea și, pe cât posibil, eliminarea poluării prin favorizarea intervențiilor la sursă și prin asigurarea unei gestionări prudente a resurselor naturale, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește” și cu principiul prevenirii poluării.

Directiva IPPC prevede principiile esențiale care guvernează autorizarea și controlul instalațiilor, pe baza unei abordări integrate și prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT, best available techniques), care reprezintă tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel înalt de protecție a mediului, luând în considerare costurile și beneficiile.

Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) este transpusă în legislația românească prin O.U.G. nr. 152/2005, aprobată prin Legea nr. 84/2006 modificată și completată cu OUG nr. 40/2010 aprobată prin Legea nr. 205/2010.

Situația instalațiilor autorizate pe sectoare industriale la nivel național este prezentată mai jos. Fig. 2.5.1.2

Din totalul instalațiilor industriale, ponderea cea mai mare o reprezintă instalațiile din sectorul de

creştere intensivă a animalelor (351 instalații IPPC). Directiva LCP 2001/80/CE se referă la limitarea emisiilor in aer ale anumitor poluanți proveniți din

instalații mari de ardere, care se constituie în principalele surse de emisie a unor poluanți (în principal CO2, SO2, NOx și pulberi) din domeniul industriei energetice.

Din totalul de 173 instalații mari de ardere – 41 IMA au derogare de la respectarea valorilor limită de emisie (vor funcționa în limita a 20.000 de ore în perioada 01.01.2008 – 31.12.2015), iar ulterior vor fi închise.

Emisiile de dioxid de sulf provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 300694 t, reprezentând 89 % din plafonul național pentru 2010 (336000 t).

Emisiile de oxizi de azot provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 54428 t, reprezentând 48% din plafonul național pentru 2010 (114000 t).

Emisiile de pulberi provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 13689 t, reprezentând 59 % din plafonul național pentru 2010 (23200 t).

Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuşi organici volatili (COV) datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații are ca scop prevenirea sau reducerea efectelor, directe sau indirecte, emisiilor de compuşi organici volatili (COV) în mediu, în principal din aer și a potențialelor riscuri pentru sănătatea umană, prin măsuri și proceduri care să fie puse în aplicare, în anumite activități industriale, ale căror consumuri de solvenți se situează la un nivel superior pragurilor stabilite.

Agenții economici care exploatează instalațiile ce intră sub incidența acestei directive au obligația aplicării măsurilor și a tehnicilor asociate celor mai bune tehnici disponibile care să asigure conformarea condițiilor de operare cu una din următoarele cerințe:



respectarea valorilor limită de emisie de COV prin folosirea echipamentelor de captare și tratare a emisiilor de COV;

aplicarea unei Scheme de reducere a COV, pentru reducerea consumului de solvenți prin tehnici corespunzătoare, sau înlocuirea solvenților pe bază de COV cu solvenți pe bază de apă, sau cu substanțe cu conținut mai mic de COV, care să ofere posibilitatea reducerii emisiilor la sursă, reducere echivalentă cu cea pe care ar realiza-o aplicând valorile limită de emisie.

Numărul instalațiilor a căror activități se supun prevederilor Directivei COV din solvenți, inventariate în anul 2011 pentru anul 2010, a fost de 609 (41 instalații intră și sub incidența Directivei 2008/1/CE IPPC), din care o pondere importantă o au următoarele activități:

tipărirea, cu o pondere de 4.76 %; curățarea și acoperirea suprafețelor, cu o pondere de 25,29 %; acoperirea suprafețelor din lemn, cu o pondere de 8,37 %; curățarea chimică „uscată”, cu o pondere de 36,29 %; fabricarea încălțămintei, cu o pondere de 11,82 %; fabricarea vopselei, lacurilor, cernelurilor și adezivilor, cu o pondere de 6,4 %; extracția și rafinarea uleiurilor vegetale și a grăsimilor animale, cu o pondere de 1,97 % din totalul

activităților inventariate. Evoluția numărului de instalații pe tipuri de activități este prezentată în figura de mai jos:

Fig. 2.5.1.3

3.524.76

27.98

25.29

9.48

8.37

29.82

36.29

10.86

11.82

10.71

6.4

1.84 1.97

0

5

10

15

20

25

30

35

40

Tiparirea Curatarea si

acoperirea

suprafetelor

Acoperirea

suprafetelor

din lemn

Curatarea

chimica

"uscata"

Fabricarea

incaltamintei

Fabricarea

preparatelor

de acoperire,

lacurilor si

adezivilor

Extractia si

rafinarea

uleirilor

vegetale

Ponderea instalatiilor COV

pondere 2009 [%]

pondere 2010 [%]

2.5.2 REGISTRUL EUROPEAN AL POLUANŢILOR EMIŞI ȘI TRANSFERAŢI (Registrul E-PRTR)

Acesta succede Registrului European al Emisiilor de Poluanți (Registrul EPER). Acesta este reprezentat de

un catalog al poluanților emişi și transferați de pe amplasamentele unor surse diferite care pot avea un efect potențial dăunător asupra mediului. Astfel se urmăresc acele valori ale emisiilor sau ale cantităților de deşeuri care depăşesc nişte valori limită asimilate cu un prag de la care poluarea devine semnificativă. Registrul este conceput sub forma unei baze de date electronice ce poate fi accesat de către public la următoarea adresă http://prtr.ec.europa.eu/.

La nivel european, conform Regulamentului (CE) nr.166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înființarea unui registru european al emisiilor și transferului de Poluanți și de modificare a Directivelor 91/689/CEE și 96/61/CE ale Consiliului („Regulamentul E-PRTR”) adoptat la 18 ianuarie 2006, registrul conține date comparabile cu privire la emisiile de poluanți în aer, apă, sol, la transferurile de deşeuri periculoase și nepericuloase, a poluanților din apele reziduale transferate în afara amplasamentelor complexelor industriale din toate statele membre ale Uniunii Europene care depăşesc pragurile stabilite.



La nivel național, Registrul Poluanților Emişi și Transferați s-a înființat atât în baza Regulamentului EPRTR cât și a H.G.. nr. 140 din 6 februarie 2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) al Parlamentului European și al Consiliului nr. 166/2006 privind înființarea Registrului European al Poluanților Emişi și Transferați și modificarea directivelor Consiliului 91/689/CEE și 96/61/CE.

Conform cerințelor regulamentului E-PRTR, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a realizat web site-ul național al Registrului Poluanților Emişi și Transferați (E-PRTR ) ce permite accesul publicului atât din țară cât și din străinătate la informația de mediu privind complexele industriale din România acesta prin accesarea adresei http://prtr.anpm.ro. Linkul conform solicitării Comisiei Europene este transmis la nivel european spre a fi integrat în registrul european la secțiunea „Linkuri – Registre naționale”.

Atât registrul european E-PRTR cât și cel național conține informații pentru perioada (2007 – 2010), colecțiile de date aferente acestui din urmă an fiind raportate de statele membre către Comisia Europeana până la data de 30 martie 2012.

Regulamentul E-PRTR a stabilit cerințe noi, suplimentare față de cele stabilite prin Decizia EPER extinzând raportarea pentru sectoarele industriale care fac obiectul Directivei IPPC la o serie de activități non IPPC totalizând astfel 66 activități grupate în 9 sectoare industriale incluzând activitatea de minerit subteran și activitatea de explorare/exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze.

Colecția aferentă anului 2010, la nivel național, cuprinde un număr de 507 complexe industriale respectiv amplasamente ce au înregistrat depăşiri ale valorile de prag stabilite prin Anexa II a Regulamentului E-PRTR, cu 29 complexe industriale mai mult fața de anul 2007 (478 amplasamente înscrise), cu 3 complexe industriale mai mult față de 2008 (504 amplasamente înscrise) și cu 7 complexe industriale mai mult față de 2009 (500 amplasamente înscrise).

Repartizarea acestora în regiunile de dezvoltare este după cum urmează : Regiunea 1 Nord Est - 71 complexe industriale Regiunea 2 Sud Est - 61 complexe industriale, Regiunea 3 Sud – Muntenia - 88 complexe industriale Regiunea 4 Sud Vest – Oltenia - 31 complexe industriale, Regiunea 5 Vest - 92 complexe industriale, Regiunea 6 Nord Vest - 57 complexe industriale, Regiunea 7 Centru - 51 complexe industriale, Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov - 27 complexe industriale.

Poluanții raportați de complexele industriale înscrise în cea de-a patra rundă de raportare europeană sunt

prezentați în cele ce urmează.

2.5.3 AER, EMISII DE PE AMPLASAMENTE Pentru anul 2010, au fost raportate emisii în aer ale unui număr de 18 poluanți ce au depășit valorile de

prag ce reprezintă doar 29,51% din totalul poluanților stabiliți prin Anexa II a regulamentului, cu 2 poluanți mai puțin decât în anul 2009 respectiv cu 6 mai puțin decât în anul 2008 respectiv 2007.

Enumerând, aceştia sunt astfel: dioxid de carbon (CO2) inclusiv dioxid de carbon fără biomasă (CO2 exclusiv biomasa), monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOX), protoxid de azot (N2O), oxizi de sulf (SOX), pulberi (PM10), amoniac (NH3), metan (CH4), perfluorocarburi (PCF), dioxine și furani (PCDD), compuși organici volatili nonmetanici (COV), cadmiu (Cd), mercur (Hg), nichel (Ni), plumb (Pb), zinc (Zn).

Emisiile în aer au rezultat din 26 activități industriale, cu 3 mai mult decât în 2009. Contribuția semnificativă la valorile totale naționale de emisie pentru poluanții enumerați mai sus este

după cum urmează : CO2, în cantitate totală la nivel național de 44.671.000.000kg/an, a fost emis de 12 sectoare industriale, iar

aportul maxim, de cca. 64%, este al centralelor termice și alte instalații de ardere, urmate de instalații de producere a fontei brute, cu aproximativ 10,3%, și îngrășăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu, cu aproximativ 7,19%.

CO2, rezultat din arderea biomasei la nivel național a fost în valoare de doar 335.300.000Kg/an, reprezentând 0,75% din totalul de CO2 emis. La această emisie totală au contribuit 6 instalații din 3 sectoare industriale, astfel: 3 centrale termice, 1 instalație de producție a cimentului și 2 instalații de producție a produ-selor primare din lemn.

NOX, în cantitate totală la nivel național de 73.734.000 Kg/an, a fost emis de 12 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de 4 industrii care contribuie fiecare cu aproximativ 72,20% de la centrale termice și alte instalații de ardere, urmat de 8,66% de la Industria de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot și potasiu, de 8,50% de la Fabricarea cimentului sau varului și ciment in cuptoare rotative și 4,38% de la Rafinării de petrol și gaze. Restul de 8 activități însumează 6,26%.

SOX, în cantitate totală la nivel național de 312.262.000 Kg/an, a fost emis de 5 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de sectorul energetic astfel: aproximativ 95,7% de centrale termice și alte instalații de ardere și aproximativ 2,84% de rafinării de petrol și gaze. Restul de 3 activități însumează 1,40%.

PM10, în cantitate totală la nivel național de 15.421.900 Kg/an, a fost emis de 5 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de centralele termice și alte instalații de ardere cu aproximativ 78,96%, urmat



de industria producerii de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu cu aproximativ 8,51%, de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 4,34%, restul de aproximativ 8,19% fiind dat de industria de producere a fontei și oțelului, respectiv producția de ciment și var.

CH4, în cantitate totală la nivel național de 85.509.000 Kg/an, a fost emis de 4 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de depozitarea deşeurilor cu aproximativ 76,26%, urmată de exploatările miniere subterane cu aproximativ 15,90%, de creşterea intensivă a păsărilor și porcilor cu aproximativ 6,44% și stațiile de tratare a apelor reziduale urbane cu aproximativ 1,40%.

NH3, în cantitate totală la nivel național de 16,004,597 Kg/an, a fost emis de 3 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de creşterea intensivă a păsărilor și porcilor cu aproximativ 88,85% urmată de industria de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu cu aproximativ 10,40% și de industria de producție substanțe chimice anorganice de bază cu aproximativ 0,76%.

NMVOC, în cantitate totală la nivel național de 7.698.000 Kg/an, a fost emis de 10 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 39,19%, urmată de industria de tratare a suprafețelor substanțelor cu aproximativ 22,25%, de industria producerii de substanțe chimice anorga-nice de bază cu aproximativ 13,00%, de centralele termice și alte instalații de ardere cu aproximativ 8,00%, iar restul, 17,56%, fiind distribuit, aproximativ în mod egal, între exploatările miniere în subteran și de suprafață, fabricarea produselor ceramice, industria chimică, producerea produselor alimentare de origine vegetală.

Emisiile de metale grele în aer au fost astfel : Hg, în cantitate totală la nivel național de 1.192,30 Kg/an, a fost emis de 3 activități industriale. Aportul cel

mai important este dat de centralele termice și de alte instalații de ardere de aproximativ 79,45%, urmată de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 10,23% și de industria de producere a substanțelor chimice anorganice cu aproximativ 10,32% ;

Ni, în cantitate totală la nivel național de 2.602,90 Kg/an, a fost emis de 2 activități industriale. Aportul cel mai important este dat de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 92,05% urmat de centralele termice cu aproximativ 7,95%.

Cd, în cantitate totală la nivel național de 219,10 Kg/an a fost emis de 2 activități industriale în proporții aproximativ egale astfel aproximativ 55,68% de la rafinăriile de țiței și gaze și de aproximativ 44,32% de la centrale termice.

Pb, în cantitate totală la nivel național de 2.402 Kg/an a fost emis de 2 activități industriale, aportul cel mai important fiind de 79,98% din producția de metale brute din minereuri și aproximativ 20,02% de la rafinăriile de țiței și gaze.

2.5.4 EVOLUŢIA POLUANŢILOR ÎN AER ÎN PERIOADA 2007-2010 În urma analizei evoluției cantităților de poluanți emişi în aer la nivel național, în perioada 2007-2010 s-a

înregistrat tendința descrescătoare a cantităților totale de poluanți la nivel național pentru gazele cu efect de seră (CO2, CO, NH3) și a precursorilor (SOX), a emisiilor de NOX, PM10, CH4, NMVOC cât și a emisiilor de metale grele.

Graficele următoare prezintă aceste situații

Fig. 2.5.4.1

0

5000000

10000000

15000000

20000000

25000000

30000000

35000000

40000000

45000000

1.a) Rafinarii

de petrol si

gaze

1.c) Centrale

termice si alte

instalatii de

ardere

2.b) Instalatii

de producere a

fontei brute

sau a otelului

2.c) (i)

Prelucrarea

metalelor

feroase:

Laminoare la

cald

2.e) (i)

Productie de

metale brute

neferoase din

minereuri

3.a) Exploatari

miniere de

subteran si

operatiuni

conexe

3.c)

(i)Productie de:

Clinchere de

ciment in

cuptoare

rotative

3.c) (ii)

Productie de:

Var in cuptoare

rotative

3.c) (iii)

Productie de:

Clinchere de

ciment sau var

3.e) Fabricare

a sticlei,

inclusiv a

fibrelor din

sticla

4.a) (i)

Substante

chimice

organice de

baza:

Hidrocarburi

simple

4.b) (iii)

Substante

chimice

anorganice de

baza: (iii) Baze

etc.

4.b) (v)

Substante

chimice

anorgan.de

baza:

Nemetale etc.

4.b) (iv)

Substante

chimice

anorganice de

baza: Saruri

etc

4.c)

Ingrasaminte

pe baza de

fosfor, azot sau

potasiu

6.b) Productie

de hartie si

carton si de

alte produse

Evoluţie emisii aer CO2 2007- 2010 (t/an)

Total emisii CO2 - 2007






Fig. 2.5.4.2

0

20000000

40000000

60000000

80000000

100000000

120000000

Kg/an

1.c) Centrale

termice si alte

installatii de

ardere

2.b) Instalatii

de producere

a fontei brute

sau a otelului

2.e) (i)

Productie de

metale brute

neferoase din

minereuri

3.c)

(i)Productie

de: Clinchere

de ciment in

cuptoare

rotative

3.c) (iii)

Productie de:

Clinchere de

ciment sau

var

4.b) (iii)

Substante

chimice

anorganice de

baza: (iii)

Baze etc.

4.b) (iv)

Substante

chimice

anorganice de

baza: Saruri

etc

6.b)

Productie de

hartie si

carton si de

alte produse

9.d)

Productie de

carbon

Evolutie emisii aer CO 2007 - 2010

Total emisii aer CO 2007




Fig. 2.5.4.3

0

10000000

20000000

30000000

40000000

50000000

60000000

70000000

80000000

90000000

Kg/an

1.a) Rafinarii

de petrol si

gaze

1.c) Centrale

termice si

alte installatii

de ardere

2.b) Instalatii

de producere

a fontei brute

sau a otelului

2.c) (i)

Prelucrarea

metalelor

feroase:

Laminoare la

cald

3.a)

Exploatari

miniere de

subteran si

operatiuni

conexe

3.c)

(i)Productie

de: Clinchere

de ciment in

cuptoare

rotative

3.c) (iii)

Productie de:

Clinchere de

ciment sau

var

3.e)

Fabricare a

sticlei,

inclusiv a

fibrelor din

sticla

3.g)

Fabricare a

produselor

ceramice prin

ardere

4.a) (i)

Substante

chimice

organice de

baza:

Hidrocarburi

simple

4.(a).(ii)

Hidrocarburi

cu continut

de oxigen,

precum

alcooli,

4.a) (ix)

Substante

chimice

organice de

baza:

Cauciucuri

sint.

4.a) (viii)

Substante

chimice

organ. de

baza:

Materiale

plast.

4.b) (iii)

Substante

chimice

anorganice

de baza: (iii)

Baze etc.

4.b) (v)

Substante

chimice

anorgan.de

baza:

Nemetale

etc.

4.b) (iv)

Substante

chimice

anorganice

de baza:

Saruri etc

4.c)

Ingrasaminte

pe baza de

fosfor, azot

sau potasiu

6.a)

Productie de

celuloza din

cherestea

6.b)

Productie de

hartie si

carton si de

alte produse

8.b) (ii)

Produse

alimentare:

Materii prime

origine

vegetala

Evolutie emisii aer NOx 2007 - 2010

Total emisii aer NOx 2007




Fig. 2.5.4.4

0

50000000

100000000

150000000

200000000

250000000

300000000

350000000

400000000

450000000

500000000

1.a) Rafinarii de

petrol si gaze

1.c) Centrale

termice si alte

installatii de

ardere

2.b) Instalatii de

producere a

fontei brute sau

a otelului

2.e) (i)

Productie de

metale brute

neferoase din

minereuri

3.c) (i)Productie

de: Clinchere

de ciment in

cuptoare

rotative

3.c) (iii)

Productie de:

Clinchere de

ciment sau var

4.b) (v)

Substante

chimice

anorgan.de

baza: Nemetale

etc.

6.a) Productie

de celuloza din

cherestea

6.b) Productie

de hartie si

carton si de alte

produse

Evolutie emisii SOx 2007-2010 (Kg/an)

Total emisii SOx 2007






Fig. 2.5.4.5

0

20000000

40000000

60000000

80000000

100000000

120000000

140000000

Kg/an

1.c) Centrale

termice si alte

installatii de

ardere

3.a) Exploatari

miniere de

subteran si

operatiuni

conexe

4.c) Ingrasaminte

pe baza de fosfor,

azot sau potasiu

5.d) Depozite de

deseuri

5.f) Statii de

tratare a apelor

reziduale urbane

7.a) Cresterea

intensiva a

pasarilor si

porcilor

Evolutie emisii aer CH4 2007- 2010

Total emisii aer CH4 2007




Fig. 2.5.4.6

0

2000000

4000000

6000000

8000000

10000000

12000000

14000000

16000000

18000000

Kg/an

3.c) (i)Productie

de: Clinchere de

ciment in

cuptoare rotative

3.c) (iii) Productie

de: Clinchere de

ciment sau var

4.b) (iv)

Substante

chimice

anorganice de

baza: Saruri etc

4.c) Ingrasaminte

pe baza de

fosfor, azot sau

potasiu

5.d) Depozite de

deseuri

7.a) Cresterea

intensiva a

pasarilor si

porcilor

Evolutie emisii aer NH3 2007- 2010

Total emisii aer NH3 2007




Fig. 2.5.4.7

0

5000000

10000000

15000000

20000000

25000000

KG/an

1.a) Rafinarii

de petrol si

gaze

1.c) Centrale

termice si alte

installatii de

ardere

2.b) Instalatii

de producere a

fontei brute

sau a otelului

2.e) (i)

Productie de

metale brute

neferoase din

minereuri

3.b) Exploatari

miniere de

suprafata si de

cariera

3.c) (iii)

Productie de:

Clinchere de

ciment sau var

3.g) Fabricare

a produselor

ceramice prin

ardere

4.c)

Ingrasaminte

pe baza de

fosfor, azot

sau potasiu

5.(a) Instalatii

de recuperare

sau eliminare a

deseurilor

periculoase

6.a) Productie

de celuloza din

cherestea

6.b) Productie

de hartie si

carton si de

alte produse

7.a) Cresterea

intensiva a

pasarilor si

porcilor

Evolutie emisii in aer PM10 2007- 2010

Total emisii aer PM10 2007






Fig. 2.5.4.8

0

1000000

2000000

3000000

4000000

5000000

6000000

7000000

8000000

1.a) Rafinarii

de petrol si

gaze

1.c) Centrale

termice si

alte installatii

de ardere

3.b)

Exploatari

miniere de

suprafata si

de cariera

3.a)

Exploatari

miniere de

subteran si

operatiuni

conexe

3.g)

Fabricare a

produselor

ceramice prin

ardere

4.a) (i)

Substante

chimice

organice de

baza:

Hidrocarburi

simple

4.b) (iii)

Substante

chimice

anorganice

de baza: (iii)

Baze etc.

4.c)

Ingrasaminte

pe baza de

fosfor, azot

sau potasiu

4.e)

Procedee

chimice sau

biologice

5.d) Depozite

de deseuri

6.a)

Productie de

celuloza din

cherestea

7.a)

Cresterea

intensiva a

pasarilor si

porcilor

8.b) (ii)

Produse

alimentare:

Materii prime

origine

vegetala

9.c) Tratarea

suprafetei

substantelor

Evolutie emisii NMVOC 2007-2010 (kg/an)

Total emisii aer NMVOC 2007




Fig. 2.5.4.9

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

Kg/an

1.a) Rafinarii de petrol si

gaze

1.c) Centrale termice si alte

installatii de ardere

3.c) (i)Productie de:

Clinchere de ciment in

cuptoare rotative

4.b) (iii) Substante chimice

anorganice de baza: (iii)

Baze etc.

Evolutie emisii aer Mercur 2007-2010

Total emisii aer Mercur 2007




Fig. 2.5.4.10

710

481

6412

3291

5619

4560

1630 1921

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

Kg

/an

1.a) Rafinarii de petrol si gaze 2.b) Instalatii de producere a fontei

brute sau a otelului

2.e) (i) Productie de metale brute

neferoase din minereuri

Evolutie emisii aer Plumb 2007-2010

Total emisii aer Plumb 2007






Fig. 2.5.4.11

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000K

g/a

n

1.a) Rafinarii de petrol si

gaze

2.b) Instalatii de producere a

fontei brute sau a otelului

2.d) Turnatorii de metale

feroase

2.e) (i) Productie de metale

brute neferoase din

minereuri

Evolutie emisii Zinc 2007 - 2010

Total emisii aer Zinc 2007




Fig. 2.5.4.12

0.00

50.00

100.00

150.00

200.00

250.00

Kg

/an

1.a) Rafinarii de

petrol si gaze

1.c) Centrale termice

si alte installatii de

ardere

2.b) Instalatii de

producere a fontei

brute sau a otelului

2.e) (i) Productie de

metale brute

neferoase din

minereuri

3.c) (i)Productie de:

Clinchere de ciment

in cuptoare rotative

Evolutie emisii aer Cadmiu 2007- 2010

Total emisii aer Cadmiu 2007




2.5.5 TRANSPORTUL Presiunile activității de transport asupra mediului se traduc, la nivelul factorilor de mediu atmosferă,

prin poluarea aerului, ca efect al emisiilor rezultate din procesele de combustie ale motoarelor cu ardere internă și prin poluare fonică și vibrații - în marile intersecții, de-a lungul şoselelor, în apropierea nodurilor feroviare și a aeroporturilor.

În domeniul transporturilor, România deține o poziție-cheie la frontiera estică a Uniunii Europene lărgite, ca zonă de tranzit, atât pe direcția est-vest (racordul cu Asia prin Marea Neagră), cât și nord-sud (de la Marea Baltică, la Marea Mediterană). Trei dintre axele prioritare (nr. 7, nr. 21 și nr. 22) ale TEN-T (Rețeaua de Transport Transeuropeană) traversează teritoriul României.

Tipurile de transport din România sunt: transport rutier; transport feroviar; transport naval (pe căi navigabile interioare și maritim); transport aerian; transport nemotorizat; transporturi speciale (prin conducte și transport electric aerian).



Din punct de vedere al impactului asupra mediului, există o gamă largă de factori care influențează variația emisiilor de poluanți rezultați din activitățile de transport, cum ar fi:

cererea și oferta de autoturisme; necesitățile de mobilitate individuală; disponibilitatea/lipsa disponibilității serviciilor publice de transport în comun; costurile asociate deținerii unui autoturism proprietate personală; costul combustibililor.

Referitor la transportul rutier, din datele furnizate de către Registrul Auto Român, se pot observa creşteri

numerice ale flotei auto pe toate cele 4 sectoare mari de inventariere a emisiilor generate de acestea, respectiv: autoturisme, vehicule uşoare, vehicule grele și autobuze și mopede și motociclete, creşterea fiind semnificativă în sectoarele autoturismelor și vehiculelor uşoare.

Figura 2.5.5.1 Evoluția flotei auto în perioada 2005 – 2010

0

1.000.000

2.000.000

3.000.000

4.000.000

5.000.000

6.000.000

7.000.000

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Autoturisme Vehicule uşoare Vehicule grele Autobuze şi autocare Mopede şi motociclete

Sursa: Registrul Auto Român

Deşi eficiența autovehiculelor și cea a catalizatorilor a fost și este în continuă îmbunătățire, acest lucru

este contrabalansat în sens negativ de creşterea lungimii medii a unei călătorii, creşterea numerică a parcului auto, precum și de alte variabile, cum ar fi stilul de condus, ambuteiajele din trafic, lipsa unei infrastructuri adecvate de transport, fapt care se traduce printr-o creştere a intensității emisiilor de oxizi de azot.

Figura 2.5.5.2 Evoluția emisiilor de NOX în funcție de evoluția numărului total de vehicule, în perioada 2005 – 2010

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Total vehicule (x10.000) Emisii NOx (Kg)

Sursa: Registrul Auto Român/Inventarul național de emisii de poluanți atmosferici

Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte transportul, este „de a se asigura

că sistemele actuale de transport îndeplinesc nevoile economice, sociale și de mediu, minimizând în acelaşi timp efectele nedorite asupra economiei, societății și mediului".



Pentru diminuarea impactului asupra mediului produs de transportul rutier se pot lua în considerare următoarele situații:

„nici-o schimbare de politică" – strategia comunitară de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme și de îmbunătățire a eficienței consumului de combustibil rămâne neschimbată, în sensul că ținta trebuie să fie atinsă prin punerea în aplicare combinată a celor trei piloni deja existenți ai strategiei, și anume acorduri voluntare din partea asociațiilor producătorilor de autoturisme, informarea consumatorilor prin etichetarea vehiculelor și măsuri fiscale pentru a promova eficiența consumului de combustibili;

„doar măsuri care vizează tehnologia vehiculelor" – ținta se atinge prin îmbunătățiri aduse tehnologiei de fabricație a autoturismelor;

abordarea „integrată" – obiectivul comunității europene în privința limitării emisiilor de CO2 la 120g/km, pentru flota de automobile noi este realizat printr-o abordare integrată ce implică producătorii de autoturisme, dar și alte părți interesate cum ar fi producătorii de anvelope, autoritățile competente din statele membre etc.

În România, politica în domeniul transporturilor urmăreşte alinierea continuă a sistemului național de transport la principiile Politicii Comunitare de Transport definite în Cartea Albă a transporturilor (cu actualizările aferente) și cerințele de dezvoltare durabilă a României.

În calitate de membru efectiv al UE de la 1 ianuarie 2007, România a urmărit implementarea prevederilor aplicabile ale Deciziei Parlamentului European și ale Consiliului nr. 1.692/1996/EC din 23 iulie 1996 privind liniile directoare comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, amendată prin Decizia nr. 1.346/2001, precum și a viitoarei rețele TEN-T pe teritoriul său definită prin Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes național și european, cu modificările ulterioare.

În acest context, prioritățile pe termen mediu, stabilite prin Programul de Guvernare 2009 - 2012, precum și alte documente de politici publice și angajamente instituționale (strategii sectoriale, planuri naționale de dezvoltare, programe de dezvoltare) sunt, în principal:

modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport; dezvoltarea și modernizarea mijloacelor și instalațiilor de transport în vederea îmbunătățirii calității

serviciilor, siguranței circulației, securității, calității mediului și asigurarea interoperabilității sistemului de transport;

întărirea coeziunii sociale și teritoriale la nivel național și regional prin asigurarea legăturilor între oraşe și creşterea gradului de accesibilitate a populației la transportul public, inclusiv în zonele cu densitate mică a populației şi/sau nuclee dispersate;

creşterea competitivității în sectorul transporturilor, liberalizarea pieței interne de transport; îmbunătățirea comportamentului transportului în relația cu mediul înconjurător, diminuarea

impacturilor globale ale transporturilor (schimbările climatice) și reducerea degradării calității ambientale în mediul natural și urban.

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (programul “Rabla”) a fost instituit în baza O.U.G. nr. 217 din 4 decembrie 2008, a Ordinului nr. 89 din 10 februarie 2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind modalitățile de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 și Ordinului nr. 148 din 3 iulie 2009 și a avut următoarele obiective:

diminuarea efectelor negative a poluării aerului asupra sănătății populației și a mediului, în aglomerările urbane, ca urmare a emisiilor de gaze de eşapament de la autoturisme, cu nivel de poluare foarte ridicat;

încadrarea emisiilor în valorile limită admise la nivel european pentru aerul ambiental; prevenirea formării deşeurilor, ca urmare a abandonării autoturismelor uzate și atingerea țintelor

prevăzute de aquis-ul comunitar de mediu privind recuperarea și reciclarea deşeurilor provenite din vehicule uzate.

În anul 2011 s-a derulat și programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și maşini agricole autopropulsate (Programul “Rabla” pentru tractoare - Ordinul nr. 1995 din 28 iulie 2011 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și maşini agricole autopropulsate).

O modalitate de reducere a presiunii exercitate de activitățile de transport de mărfuri asupra calității aerului o reprezintă eficientizarea traseelor și a consumului de combustibili în transportul de marfă, prin dezvoltarea și utilizarea sistemului de transport intermodal.

În „Strategia de transport intermodal în România 2020” (mai 2011), se regăseşte ideea de mai sus, lucrarea menționând faptul că: „Obiectivul general este dezvoltarea sistemului național de transport intermodal de mărfuri în scopul eficientizării transportului de marfă și al îmbunătățirii impactului transportului asupra mediului și a siguranței traficului în România.” Pentru atingerea acestui obiectiv general, strategia propune următoarele obiective specifice:

modernizarea şi/sau construirea unor terminale intermodale și a infrastructurii aferente; realizarea unor servicii intermodale de calitate; implementarea unui sistem de urmărire, planificare și management a transportului intermodal de

marfă, utilizând sistemele inteligente de transport disponibile pe piață; stimularea promovării sistemului național de transport intermodal.



Având in vedere impactul semnificativ al transporturilor asupra calității aerului, este necesar a se acționa rapid si eficient, in sensul reducerii acestuia, prin alinierea la standardele Uniunii Europene, atât in ceea ce privește infrastructura de transport, cat si normele de reglementare tehnologice in privința emisiilor autovehiculelor, toate acestea împreună cu programe de stimulare a înnoirii parcurilor auto.

2.6. TENDINŢE

Activitățile economice-industria, agricultura, transportul, producerea energiei-generează emisii de poluanți. Poluanții din aerul înconjurător afectează ecosistemele, sănătatea umană, climatul și moştenirea culturală prin acidifiere, eutrofizare și expunerea la ozon.

Emisiile din atmosferă sunt supuse unor transformări care includ transportul, transformări chimice sau fizice. Ca urmare, poluarea aerului în Europa este o problemă locală, regională sau chiar la nivelul emisferei nordice de vreme ce schimbările privind calitatea aerului pot avea loc atât în apropierea surselor de emisie cât și mult mai departe, în funcție de transportul maselor de aer.

Tendințele concentrațiilor medii anuale pentru principalii poluanți din aerul înconjurător NO2, SO2, CO, particule în suspensie, metale grele și benzen în perioada 2008-2011, pe tipuri de stații sunt reprezentate în graficele următoare.

Figura 2.6.1 NO2 - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2008-2011

0.00

5.00

10.00

15.00

20.00

25.00

30.00

35.00

40.00

45.00

2008 2009 2010 2011

mic

rog/

mc

NO2-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

medii anuale statii FR

medii anuale statii FSUB

medii anuale statii FU

medii anuale statii I

medii anuale statii T


Figura 2.6.2 SO2 - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2008-2011

0.00

2.00

4.00

6.00

8.00

10.00

12.00

14.00

2008 2009 2010 2011

mic

rog/

mc

SO2-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii




medii anaule statii I




Figura 2.6.3 CO - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2008-2011

0.00

0.10

0.20

0.30

0.40

0.50

0.60

2008 2009 2010 2011

mic

rog/

mc

CO-dinamica medii anuale pe tipuri de statii






Figura 2.6.4. PM10 - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0.00

5.00

10.00

15.00

20.00

25.00

30.00

35.00

40.00

45.00

2009 2010 2011

mic

rog/

mc

PM10-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii







Deşi s-au înregistrat reduceri semnificative ale concentrațiilor particulelor în suspensie provenite de la

emisiile din trafic și din sectorul energetic, cea mai importantă sursă antropogenă rămâne arderea combustibililor fosili pentru generarea energiei termice/electrice și încălzirea domestică. În mediul urban, gazele de eşapament, resuspensia prafului de pe partea carosabilă și arderea combustibililor fosili pentru încălzirea domestică sunt surse locale semnificative.

Figura 2.6.5 Benzen - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0

1

2

3

4

5

6

2009 2010 2011

mic

rog/

mc

Benzen-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii







Figura 2.6.6 Pb - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

0.7

0.8

0.9

2009 2010 2011

mic

rog/

mn

c

Pb-dinamica medii anuale pe tipuri de statii

medii anuale statii FR/FSUB





statia FSUB MM-3

Figura 2.6.7 Ni - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0

5

10

15

20

25

2009 2010 2011

ng/

mc

Ni-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

medii anuale statii FSUB/FR




valoarea tinta

Figura 2.6.8 Cd - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0

1

2

3

4

5

6

2009 2010 2011

ng/

mc

Cd-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii





valoarea tinta



Figura 2.6.9 As - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011

0.00

1.00

2.00

3.00

4.00

5.00

6.00

7.00

2009 2010 2011

ng/

mc

As-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii




valoarea tinta

Legendă: FU – fond urban FSUB – fond suburban FR – fond rural T – trafic I – industrial

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.3. APA (dulce)


3. APA (dulce)

Noua strategie și politica europeană în domeniul gospodăririi apelor porneşte de la premiza că „apa nu este un

produs comercial ca oricare altul, ci o moştenire care trebuie păstrată curată, protejată și tratată ca atare”. Apa este prezentă ca element determinant și esenţial pentru existenţa umană. Nu se poate concepe o

activitate umană, existenţa unei forme de viaţă sau echilibrul planetei, fără apă. Dacă fără hrană omul poate trăi aproape o lună, fără apă nu poate supravieţui mai mult de 4-5 zile. Este evidentă legătura dintre apă și viaţă, criza apei reprezentând de fapt criza vieţii pentru aproape un miliard și jumătate de oameni.

Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie și cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.

Directiva Cadru 60/2000/CEE în domeniul apei, constituie o abordare nouă în domeniul gospodăririi apelor, bazându-se pe principiul bazinal şi impunând termene stricte pentru realizarea programului de măsuri.

Obiectivul central al Directivei Cadru în domeniul Apei (DCA) este acela de a obţine o „stare bună” pentru toate corpurile de apă, atât pentru cele de suprafaţă cât şi pentru cele subterane, iar pentru corpurile de apă puternic modificate și artificiale, de a se realiza „potenţialul ecologic bun”.

Conform acestei Directive, Statele Membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaţă până în anul 2015.

Bună gospodărire a apei prezintă o importanţă deosebită în condiţiile în care resursele de apă ale României sunt relativ reduse, cifrându-se doar la aproximativ 1700m3 de apă timp de un an pentru un locuitor, în timp ce în alte ţări din Europa aceste rezerve sunt, în medie, de 2,5 ori mai mari.

3.1 RESURSELE DE APĂ, CANTITĂŢI ŞI FLUXURI Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea – şi

apele subterane. Resursele de apă potenţiale și tehnic utilizabile pentru anul 2011 (Balanţa apei – Cerinţa pe anul 2011) se prezintă în Tabelul 3.1.1.

Tabel 3.1.1 Resursele de apă potenţiale și tehnic utilizabile pentru anul 2011 Sursa de apă Indicator de caracterizare Total mii m3. A. Râuri interioare 1. Resursa teoretică 2. Resursa existentă potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice* 3. Cerinţa de apă a folosinţelor, potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune

40.000.000 13.859.481 3.224.610

B. Dunăre (direct) 1. Resursa teoretică (în secţiunea de intrare în ţară) ** Resursa utilizabilă în regim actual de amenajare 2. Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune***

85.000.000 20.000.000 3.692.143

C. Subteran 1. Resursa teoretică, din care: - ape freatice - ape de adâncime 2. Resursa utilizabilă 3. Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare în funcţiune

9.600.000 4.700.000 4.900.000 5.411.322 784.425

Total resurse 1. Resursa teoretică 2. Resursa existentă potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice 3. Cerinţa de apă a folosinţelor, potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune

134.600.000 39.270.803 7.701.178

Sursa:Administraţia Naţională”Apele Române”

Notă: * cuprinde şi reţeaua lacurilor litorale, precum și resursa asigurată prin refolosire externă directă în lungul râului; ** ½ din stocul mediu multianual, la intrarea în ţară; *** inclusiv volumele transferate în bazinul Litoral

Cap.3. APA (dulce) Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


Raportat la populaţia actuală a ţării, rezultă: - o resursă specifică utilizabilă în regim natural, de cca. 2660 m3/locuitor şi an, luând în considerare și

aportul Dunării; - o resursă specifică, teoretică, de cca. 1770 m3/locuitor şi an, luând în considerare numai aportul râurilor

interioare, situând din acest punct de vedere ţara noastră în categoria ţărilor cu resurse de apă relativ reduse în raport cu resursele altor ţări.

Râurile interioare constituie principala resursă de apă a României. O caracteristică de bază a acestei categorii de resursă de apă o reprezintă variabilitatea foarte mare în spaţiu:

• zona montană, care aduce jumătate din volumul scurs; • variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s şi km2 în zonele joase, până la 40 l/s şi km2 în zonele înalte). O altă caracteristică o reprezintă variabilitatea foarte pronunţată în timp, astfel încât primăvara se produc

viituri importante, urmate de secete prelungite. Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa (cu lungime de 2850 km, din care 1075 km pe teritoriul

României), are un stoc mediu la intrarea în ţară de 174x109 m3. Resursele de apă subterană sunt constituite din depozitele de apă existente în straturi acvifere freatice şi

straturi de mare adâncime. Repartiţia scurgerii subterane variază pe marile unităţi tectonice de pe teritoriul ţării astfel:

0,5-1 l/s şi km2 în Dobrogea de Nord; 0,5-2 l/s şi km2 în Podişul Moldovenesc; 0,1-3 l/s şi km2 în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică; 0,1-5 l/s şi km2 în Dobrogea de Nord și Platforma Dunăreană; 5-20 l/s şi km2 în zona Carpaţilor, în special în Carpaţii Meridionali şi în zonele de carst din

bazinul Jiului și Cernei. Prelevările de apă

În anul 2011 prelevările totale de apă brută au fost de 6,60 mld.m3 din care: - populaţie - 1,00 mld.m3. - industrie - 4,64 mld.m3. - agricultură - 0,96 mld.m3.

Prelevările de apă au scăzut de la 10,3 mld.m3 în anul 1995, la 6,60 mld.m3 în anul 2011, datorită: diminuării activităţii industriale; reducerii consumurilor de apă în procesele tehnologice; reducerii pierderilor; aplicării mecanismului economic în gospodărirea apelor.

Pentru anul 2011, raportul cerinţă/prelevare pentru resursele de apă se prezintă în tabelul 3.1.2. Tabel 3.1.2 Raportul cerinţă/prelevare pentru resursele de apă în anul 2011

Cerinţa de apă Prelevările de apă Gradul de utilizare

Activitate Valoare/(mld.m3) Activitate Valoare/(mld.m3) % Populaţie 1,22 Populaţie 1,00 81,97 Industrie 5,16 Industrie 4,64 89,92 Agricultură 1,32 Agricultură 0,96 72,73

Total 7,70 Total 6,60 85,71 Sursa: Administraţia Naţională Apele Române

3.2. APELE DE SUPRAFAŢĂ Evaluarea stării ecologice și a potenţialului ecologic pentru apele de suprafaţă s-a efectuat conform Legii

Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, pe baza metodologiilor privind sistemele de clasificare și evaluare globală a stării apelor de suprafaţă elaborate conform cerințelor Directivei Cadru a Apei 2000/60/CEE. Evaluarea a avut în vedere rezultatele obţinute în anul 2011 în secţiunile de control de pe corpurile de apă de suprafaţă cu program de monitoring anual.

Starea ecologică este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafaţă, clasificate în concordanţă cu Anexa V a Directivei Cadru Apă. Pentru categoriile de ape de suprafaţă, evaluarea stării ecologice se realizează pe 5 stări de calitate, respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă cu codul de culori corespunzător (albastru, verde, galben, portocaliu şi roşu).

Evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic a corpurilor de apă de suprafaţă s-a realizat prin integrarea elementelor de calitate (biologice, fizico-chimice suport, poluanţi specifici). Starea ecologică/ potenţialul ecologic final ia în considerare principiul conform căruia cea mai scăzută valoare stabileşte starea calităţii, respectiv cea mai defavorabilă situaţie.



Elementele de calitate Elementele biologice:

flora acvatică - fitoplancton şi fitobentos; macrozoobentos (compoziţia şi abundenţa faunei de nevertebrate bentice) fauna piscicolă (compoziţia, abundenţa și structura pe vârste),

Elementele fizico-chimice suport: - Elementele fizico-chimice generale:

Condiţii termice: temperatură Condiţii de oxigenare: oxigen dizolvat, CBO5 ,CCO-Cr Starea acidifierii: pH Condiţiile nutrienţilor: N-NO3, N-NO2, N-NH4, P-PO4, Ptotal

- Poluanţi specifici - Cu, Zn, As, Cr, Xileni, PCB-uri, toluen, acenaften și fenol. În anul 2011, evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic s-a realizat pentru un număr total de 798

corpuri de apă, corpuri prevăzute cu program de monitoring anual. Repartiţia lor pe categorii de resurse de apă se prezintă astfel:

476 corpuri de apă naturale din categoria râuri, reprezentând 59,65%; 145 corpuri de apă puternic modificate din categoria râuri, reprezentând 18,17%; 51 corpuri de apă - lacuri naturale, reprezentând 6,39%; 106 corpuri de apă puternic modificate - lacuri de acumulare şi artificiale, reprezentând 13,28%; 20 corpuri de apă artificiale din categoria râuri, reprezentând 2,51%.

Obiectivul de mediu pentru un corp de apă de suprafaţă se consideră a fi atins atunci când corpul de apă se încadrează în starea ecologică bună, respectiv potenţialul ecologic bun.

3.2.1. STAREA ECOLOGICĂ/POTENŢIALUL ECOLOGIC AL CURSURILOR DE APĂ PE BAZINE HIDROGRAFICE

Bazinul hidrografic Tisa Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri în Bazinul Hidrografic Tisa În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate pe baza monitorizării 15 corpuri de apă naturale -

râuri însumând 945 km, În urma evaluării au rezultat următoarele: - 14 corpuri de apă (93,33%) - stare ecologică bună; - 1 corp de apă (6,67%) - stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.-1: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate din B.H. Tisa

Sursa:Administraţia Naţională ”Apele Române

Din lungimea totală de 945 km monitorizată, 921 km (97,50%) s-au încadrat în starea ecologică bună, iar

24 km (2,50%) în starea ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, un (6,67%) corp de apă natural din B.H. Tisa reprezentând

24 km (2,50%) nu a atins obiectivul de calitate privind starea ecologică bună. Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate - râuri monitorizate în bazinul

hidrografic Tisa. În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate 2 corpuri de apă puternic modificate – râuri însumând

un număr de 104 km. În urma evaluării au rezultat următoarele:



- un corp de apă (50%) - potenţial ecologic bun - un corp de apă (50%) - potenţial ecologic moderat. Din cei 104 km monitorizaţi pentru care s-a determinat potenţialul ecologic, 91 km (87,5%) s-au încadrat

în potenţialul ecologic bun şi 13 km (12,5%) în potenţialul ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că 1 corp de apă puternic modificat din B.H. Tisa reprezentând

13 km (12,5%) nu a atins obiectivul de calitate privind potenţialul ecologic bun. Principalele surse de poluare din acest bazin sunt unităţile ce au ca activitate captarea şi prelucrarea apei

pentru alimentarea populaţie (SC VITAL SA Baia Mare cu două sucursale) şi exploatările miniere cu activitate sistată din zona Borşa și Turţ ( EM BORSA- Maramureş -3 sucursale, EM TURŢ Satu Mare), prin conţinutul deosebit de ridicat în ioni metalici în apele de mină.

Bazinul hidrografic Someş Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Someş. În cadrul bazinului hidrografic Someş au fost evaluate 41 corpuri de apă naturale - râuri,însumând un

număr de 2406 km. Pentru un corp de apă evaluarea s-a realizat numai pe baza elementelor suport. În urma evaluării au rezultat următoarele: - 30(73,17%) corpuri de apă - starea ecologică bună; - 11 (26,83%) corpuri de apă - starea ecologică moderată;

Figura 3.2.1.- 2: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Someş

Sursa:Administraţia Naţională ”Apele Române

Din numărul total de 2406 kilometri monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică,1620 km

(67,33%) s-au încadrat în stare ecologică bună, 786 km (32,67%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă naturale - râuri monitorizate

din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 11 corpuri de apă (26,83%) reprezentând 786 (32,67%) km de râu.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul

hidrografic Someş. În cadrul bazinului hidrografic Someş au fost evaluate 5 corpuri de apă puternic modificate – râuri

însumând un număr de 302 km. În urma evaluării rezultatelor, 2 corpuri de apă (40,00%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun şi 3 corpuri de apă (60,00%) în potenţialul ecologic moderat. Din cei 302 km monitorizaţi pentru care s-a determinat potenţialul ecologic, 73 km (24,2%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun şi 229 km (75,8%) în potenţial ecologic moderat. Rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate-râuri monitorizate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 3 corpuri de apă(60,00%), reprezentând 229 km (75,8%) de râu.

Principalele surse de poluare din acest bazin sunt apele uzate neepurate sau insuficient epurate de la unităţile ce au ca activitate colectarea și epurarea apelor uzate(SC AQUABIS SA Bistriţa, SC COMPANIA de APĂ Someş SA, SC VITAL SA Maramureş - 5 sucursale, SC APASERV Satu Mare SA), exploatările miniere, prin conţinutul deosebit de ridicat în ioni metalici al apelor de mină (C.N.M.P.N. REMIN SA cu 7 sucursale), dar și din domeniul construcţiilor.



Bazinul hidrografic Crişuri Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă - râuri monitorizate în bazinul hidrografic Crişuri În cadrul Bazinul Hidrografic Crişuri au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice 50 corpuri de

apă - râuri. Pentru 2 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 33 (66,00%) corpuri de apă în starea ecologică bună; - 17 (34,00%) corpuri de apă în starea ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 3: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Crişuri

Sursa: Administraţia Naţională ”Apele Române

Din numărul total de 1296,87 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică, 872,43 km

(67,27%) s-au încadrat în stare ecologică bună, 424,44 km (32,73%) în stare ecologică moderată. Din analiza datelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a

fost atins de 17 (34,00%) de corpuri de apă, respectiv 424,44 km (32,73%) de râu pentru care s-a determinat starea ecologică.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate - râuri monitorizate în bazinul

hidrografic Crişuri În cadrul Bazinului Hidrografic Crişuri au fost evaluate din punct de vedere al potenţialului ecologic 10

corpuri de apă puternic modificate - râuri. Pentru 8 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 6 (40,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun; - 4 (26,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat. Din numărul de 307,26 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 234,66 km (76,37%)

s-au încadrat în potenţial ecologic bun, 72,60 (23,63%) în potenţial ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri

evaluate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 4 (40,00%) dintre corpurile de apă, respectiv 72,60 km (23,63%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale - râuri monitorizate în bazinul hidrografic Crişuri

În bazinul hidrografic Crişuri au fost evaluate 3 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 121,82 km. Potenţialul ecologic obţinut în urma evaluării corpurilor de apă artificiale pe baza rezultatelor

monitorizării şi principiului de agregare (procedura de grupare) se prezintă astfel: - 2 (66,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun; - 1 (33,33%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat. Din numărul de 121,82 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 89,32 km (73,32%) s-

au încadrat în potenţial ecologic bun, 32,50 km (26,68%) în potenţial ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă artificiale - râuri evaluate din

bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 1 (33,33%) corp de apă, respectiv 32,5 km (26,68%).

În b.h. Crişuri principalele unităţi poluatoare sunt staţiile de epurare orăşeneşti (S.C. COMPANIA DE APĂ Oradea S.A.), unităţile din industria extractivă (OMV PETROM SA ASSET NR. 1 CRIŞANA –Sector 1-4 SUPLACU DE BARCĂU ), industria alimentară, construcţii.



Bazinul hidrografic Mureş Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Mureş. În cadrul bazinului hidrografic Mureş au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice 42 corpuri de

apă - râuri. Pentru 6 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare: - 36 (85,71%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 6 (14,29%) corpuri de apă în stare ecologică moderată. Din punct de vedere al numărului de kilometri, din cei 1699,03 km pe baza datelor de monitoring, pentru

care s-a evaluat starea ecologică, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea: 1571,41 km (92,49%) corpuri de apă în stare ecologică bună; 127,62 km (7,51%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 4: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale-râuri monitorizate în B.H. Mureş


Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă - râuri monitorizate din bazin,

obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 6 (14,29%) corpuri de apă, respectiv 127,62 km (7,51%) de râu.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în

bazinul hidrografic Mureş În cadrul bazinului hidrografic Mureş au fost evaluate 44 corpuri de apă puternic modificate – râuri,

însumând un număr de 2074,88 km. Pentru 9 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport din care pentru 3 corpuri de apă evaluarea s-a făcut pe baza principiului de agregare (procedura de grupare).

În urma evaluării, au rezultat următoarele: - 28(63,64%) corpuri de apă - potenţial ecologic bun (PEB); - 16 (36,36%) corp de apă - potenţial ecologic moderat (PEMo). Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, din cei 2074,88 km pentru care s-a evaluat potenţialul

ecologic, repartiţia pe lungimi în raport cu potenţialul ecologic este următoarea: 1495,69 km (72,09%) - potenţial ecologic bun (PEB); 579,20 km (27,91%) - potenţial ecologic moderat (PEMo).

Rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate-râuri evaluate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 16 (36,36%) corpuri de apă, respectiv 579,20 (27,91%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Mureş

La nivelul bazinului hidrografic Mureş a fost evaluat pe baza datelor de monitorizare un corp de apă artificial ( Ier) – 59,56 km. Pentru 1 corp de apă - Canal Mureş Mort (24,07 km) evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

Rezultatele evaluării elementelor de calitate au dus la încadrarea corpului de apă artificial în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo). Elementele determinante care au condus la neîndeplinirea obiectivului de calitate (potenţialul ecologic bun) au fost peştii, condiţiile de oxigenare, salinitatea și nutrienţii.



Principala sursă de poluare în acest bazin o reprezintă industria extractivă (SC CUPRUMIN SA), urmată de surse din industria prelucrărilor chimice (SC AZOMUREŞ SA,) și surse din activitatea economică privind servicii către populaţie - staţiile de epurare ale gospodăriilor orăşeneşti(judeţele Hunedoara și Alba).

Bazinul hidrografic Aranca În anul 2011, la nivelul bazinului hidrografic Aranca a fost evaluat pe baza datelor de monitoring 1 corp de

apă din categoria râuri – corp de apă puternic modificat (Aranca + afluenţi), cu o lungime de 126,82 km, corp de apă care s-a încadrat în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo), elementele determinante fiind CCO-Cr şi conductivitatea.

Principala sursă de poluare din bazin se datorează activităţii de captare și prelucrare apă pentru alimentare populaţie: SC AQUATIM (Sânnicolau Mare).

Bazinele hidrografice Bega – Timiş – Caraş Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinele hidrografice

Bega – Timiş - Caraş În cadrul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş au fost evaluate 22 corpuri de apă naturale - râuri. În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare: - 19 (86,36%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 3 (13,64%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 5: Starea ecologica a corpurilor de apa de suprafaţă naturale - râuri monitorizate în B.H. Bega-Timiş –Caraş


Din cei 925,3 monitorizaţi repartiţia pe lungimii în raport cu starea ecologică este următoarea: - 827 km (89,38%) în stare ecologică bună; - 98,3 km (10,62%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună

nu a fost atins de 3 corpuri de apă, reprezentând 13,64% din totalul corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate din bazinele Bega-Timiş-Caraş, respectiv 98,3 km, reprezentând 10,62% km de râu – corpuri naturale pentru care s-a determinat starea ecologică.


Bazinele Bega – Timiş – Caraş În cadrul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş au fost evaluate 18 corpuri de apă puternic

modificate în B.H Bega şi Timiş, însumând un număr de 666,26 km. În bazinul hidrografic Caraş nu a fost identificat niciun corp de apa puternic modificat.

În urma evaluării, au rezultat următoarele: 7 (38,89%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun (PEB); 11 (61,11%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat (PEMo). Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, din cei 666,26 km pentru care s-a evaluat potenţialul

ecologic pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu potenţialul ecologic este următoarea: - 257,95 km (38,72%) în potenţial ecologic bun (PEB); - 408,31 km (61,28%) în potenţial ecologic moderat (PEMo).



Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 11 (61,11%) corpuri de apă, respectiv 408,31 km de râu (61,28%) pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Bega-Timiş-Caraş

La nivelul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş a fost evaluat 1 corp de apă artificial (CAA) - BEGA - cf. Behela - frontieră RO-SMR (RORW5.1_B4) – corp de apă monitorizat, având o lungime de 43,98 km, aflat în categoria tipologică RO11.

Principalele surse de poluare din acest bazin sunt folosinţele din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC AQUATIM SA – Timişoara şi Deta, SC AQUACARAŞ SA – Reșița şi Caransebeş şi MERIDIAN 22 Lugoj, precum și cele din domeniul industrial, SC TMK SA Reșița și UCM Reșița (ind. metalurgică și construcţii de maşini).

Bazinele hidrografice Nera – Cerna Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinele hidrografice

Nera-Cerna În cadrul bazinelor hidrografice Nera - Cerna au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 8 corpuri de

apă naturale - râuri. În urma evaluării a rezultat următoarele: - 6 (75,00%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 2 (25,00%) corpuri de apă în stare ecologică moderată. Din totalul de 493,78 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică, 316,17 km (64,03%) s-au

încadrat în starea ecologică bună, iar 177,61 km (35,97%) în starea ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună

nu a fost atins de 2 corpuri de apă, reprezentând 25,00% din totalul corpurilor de apă naturale – râuri evaluate din bazinele Nera - Cerna respectiv 177,61 km, reprezentând 35,97% km de râu – corpuri naturale pentru care s-a determinat starea ecologică.

Figura 3.2.1.- 6: Starea ecologica a corpurilor de apa de suprafaţă naturale

- râuri monitorizate în B.H. Nera - Cerna


bazinele hidrografice Nera - Cerna În cadrul bazinelor hidrografice Nera - Cerna au fost evaluate 3 corpuri de apă puternic modificate (45,51

km) pe baza datelor de monitoring. În urma evaluări, cele 3 corpuri de apă s-au încadrat în potenţial ecologic bun (PEB). Principala sursă de poluare o constituie activitatea de colectare și epurare a apelor uzate urbane, respectiv

SC AQUCARAŞ SA (Exploatare Băile Herculane) şi staţiile orăşeneşti Bozovici şi Mehadia.

Bazinul hidrografic Jiu Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Jiu În cadrul bazinului hidrografic Jiu au fost evaluate prin monitorizarea elementelor biologice cât și a

elementelor suport 39 de corpuri de apă naturale – râuri. Pentru 2 corpuri de apă, starea a fost evaluată doar pe baza datelor de monitorizare pentru elementele suport.

În urma evaluării celor 39 de corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat următoarele:



- 35 (89,74%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 4 (10,26%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 7: Starea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă naturale - râuri monitorizate în B.H. Jiu


Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 1279 km, repartiţia pe lungimi în raport cu

starea ecologică este următoarea: - 1117,6 km (87,38%) în stare ecologică bună; - 161,4 km (12,62%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,

nu a fost atins de 4 corpuri de apă, reprezentând 10,26% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Jiu pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 161,4 km, reprezentând 12,62% km de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.


bazinul hidrografic Jiu În cadrul bazinului hidrografic Jiu a fost evaluat prin monitorizarea atât a elementelor biologice cât și a

elementelor suport un corp de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, cu o lungime de 9 km. De asemenea pentru 1 corp de apă din aceeaşi categorie au fost monitorizate doar indicatori din grupa elementelor suport în lungime de 9 km.

În urma evaluării, a rezultat că, corpul de apă Craioviţa - izvor – confluenţă Jiu se încadrează în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo) elementele determinante ale clasei de potenţial fiind nutrienţii. Pentru corpul de apă Carneşti - izvor - cf. Jiu s-au monitorizat doar elementele suport, încadrarea rezultată fiind de potenţial moderat datorat nutrienţilor întrucât în etapa actuală colectează încă apele uzate neepurate provenite de la diferiţi agenţi economici, care au în curs de realizare staţii de epurare; de asemenea este în curs de racordare populaţia din zona de sud a municipiului Craiova, ca urmare a finalizării reţelei de canalizare (prin fonduri ISPA) cu lungimea de 55 km (cartierele Popoveni, Catargiu, str. Râului), urmând a se blinda evacuările către canalul Craioviţa.

Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 18 km CAPM – râuri, reprezentând 100% din lungimea totală, s-au încadrat în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo).

Principalii poluatori ai apelor de suprafaţă din bazin au ca activitate colectarea și epurarea apelor uzate urbane(APA REGIO Tg Jiu, COMPANIA DE APĂ OLTENIA Craiova, gospodăria comunală Baia de Aramă), activităţi din industria extractivă (EM Paroşeni, SC PETROM SA Grup Zăcăminte Ţicleni), prelucrări chimice și alte activităţi (SC PETROM SA Combinatul DOLJCHIM Craiova, SC ARTEGO).

Bazinul hidrografic Olt Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Olt În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate un număr de 69 corpuri de apă - râuri prin

monitorizarea elementelor biologice cât și a elementelor suport. De asemenea, pentru 18 corpuri de apă au fost monitorizate doar elementele suport.

În urma evaluării celor 69 corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat următoarele: - 41 (59,42%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 27 (39,13%) corpuri de apă în stare ecologică moderată; - 1 (1,45%) corpuri de apă în stare ecologică slabă.



Figura 3.2.1.- 8: Starea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă naturale – râuri monitorizate în B.H. Olt

Sursa: Administraţia Naţională”Apele Române

Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 2145 km, repartiţia pe lungimi în raport cu

starea ecologică este următoarea: - 1209 km (56,36%) în stare ecologică bună; - 923 km (43,03%) în stare ecologică moderată; - 13 km (0,61%) corpuri de apă în stare ecologică slabă. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,

nu a fost atins de 28 de corpuri de apă, reprezentând 40,58% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Olt pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 936 km, reprezentând 43,64% km de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.


Bazinul Hidrografic Olt În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate prin monitorizarea atât a elementelor biologice cât și a

elementelor suport 12 corpuri de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, în lungime totală de lungime de 533,5 de km.

În urma evaluării celor 12 corpuri de apă pentru care s-a stabilit potenţialul ecologic, au rezultat următoarele:

7 (58,33%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun; 5 (41,67%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat.

Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 533,5 km CAPM – râuri evaluaţi, se încadrează astfel: 291,50 km (54,64%) în potenţial ecologic bun; 242,00 (45,37%) în potenţial ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic bun, nu a fost atins de 5 corpuri de apă, reprezentând 41,67% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Olt pen-tru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 242 km (45,37%) de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Olt În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost delimitate 2 corpuri de apă artificiale, Canalul Timiş - derivaţie

Timiş - confluenţă Ghimbaşel şi Vulcăniţa - izvoare - confluenţă Homorod (Ciucaş), ambele încadrate în tipologia RO01, în lungime de 42 km pentru care au fost monitorizaţi doar indicatori din clasa elementelor fizico – chimice generale ambele corpuri încadrându-se în potenţial moderat (100%) încadrare datorată datorită nutrienţilor şi condiţiilor de oxigenare.

Principalii poluatori din bazin prezintă activităţi din industria de prelucrare chimică (SC OLTCHIM SA Rm.Valcea, SC VIROMET Victoria și SC PROTAN SA BUCUREŞTI-Sucursala Codlea), colectarea și epurarea apelor uzate urbane (SC APA CANAL Sibiu, COMPANIA DE APĂ Braşov), servicii publice ale gospodăriilor orăşeneşti (SC GOSP COM SA Tuşnad, SC APAVIL SA, alte primării comunale), industria extractivă (CNL OLTENIA AMC Alunu) și zootehnie (SC CARMOLIMP SRL Viştea de Sus, SC AVICARVIL SRL Vâlcea, S.C. VENTURELLI S.R.L. BRAŞOV - complex zootehnic AVRIG, SC EUROPIG SA Poiana Mărului).

Bazinul hidrografic Argeş Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic

Argeş În cadrul Bazinului Hidrografic Argeş au fost evaluate pe baza datelor de monitoring din punct de vedere

al stării ecologice 49 corpuri de apă naturale – râuri. În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 32 (65,31%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 17 (34,69%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.



Figura 3.2.1.- 9: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Argeş


Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pe baza datelor de

monitoring pentru un număr total de 1678,90 km, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică a fost următoarea:

- 1044,46 km (62,21%) în stare ecologică bună; - 634,44 km (37,79%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună

nu a fost atins de 17 corpuri de apă, reprezentând 34,69% din totalul corpurilor de apă monitorizate din bazin, respectiv 634,44 km, reprezentând 37,79% km de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.


hidrografic Argeş În cadrul bazinului hidrografic Argeş au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere

al potenţialului ecologic 11 corpuri de apă puternic modificate – râuri. Pentru 7 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării datelor obţinute au rezultat: - 5 (45,45%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun; - 6 (54,55%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Figura 3.2.1.-10: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate - râuri monitorizate în B.H. Argeş


Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost evaluat pentru un număr total

de 376,11 km din care 162,42 km (43,18%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun, iar 213,69 km (56,82%) în potenţialul ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţial ecologic bun, nu a fost atins de 6 (54,55%) corpuri de apă, respectiv 213,69 km (56,82%).



Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Argeş

În cadrul Bazinului Hidrografic Argeş au fost monitorizate 3 corpuri de apă artificiale. Pentru 1 corp de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico - chimice suport.

Din cele 3 corpuri de apă, 2 (66,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţial ecologic bun şi 1 (33,33%) corp de apă în potenţialul ecologic moderat.

Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost evaluat pentru un număr total de 33,40 km pe baza datelor de monitoring din care 13,84 km (41,44%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun, iar 19,56 km (58,56%) în potenţialul ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţial ecologic bun, nu a fost atins de 1 (33,33%) corp de apă, respectiv 19,56 km (58,56%).

Sursele principale de poluare sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC APA CANAL 2000 SA – Piteşti, CGC Topoloveni, Compania de Apă Târgovişte, staţii de epurare ale oraşelor Mioveni, Otopeni, Jilava, Bucureşti. La acestea se adaugă OMV PETROM SA, ARPECHIM Piteşti cu profilul prelucrări chimice.

Bazinul hidrografic Vedea Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Vedea În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere

al stării ecologice 14 corpuri de apă naturale - râuri. În urma evaluării datelor obţinute au rezultat următoarele: - 1 (7,14%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 13 (92,86%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 11: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri în B.H. Vedea


Din cei 847,18 km râuri pentru care s-a determinat starea ecologică pe baza datelor de monitoring,

repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea: - 82,97 km (9,79%) în stare ecologică bună; - 764,21 km (90,21%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, din totalul corpurilor de apă din bazin obiectivul de calitate

privind starea ecologică bună nu a fost atins de 13 (92,86%) corpuri de apă, reprezentând 764,21 km (90,21%) km lungime de râu.


hidrografic Vedea În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate 2 corpuri de apă puternic modificate - râuri pe baza

datelor de monitorizare (Vedea: confluenţă Teleorman - localitatea Bujoru şi Claniţa: aval confluenţă Viroşi – confluenţă Teleorman).

Toţi cei 78,7 km râuri pentru care s-a determinat potenţialul ecologic s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Vedea

În bazinul hidrografic Vedea a fost evaluat 1 corp de apă artificial (0,36 km) Bucov-Teleorman prin procedura de grupare a corpurilor de apă încadrându-se în potenţialul ecologic bun.

Sursele principale de poluare din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC APA CANAL 2000 SA - Costeşti, SC APA SERV SA sucursalele din Roşiorii de Vede şi Alexandria.



Bazinul hidrografic Ialomiţa Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţa - râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Ialomiţa În cadrul Bazinului Hidrografic Ialomiţa starea ecologică a fost evaluate pe baza datelor de monitorizare,

din punct de vedere al stării ecologice 28 corpuri de apă – râuri. Pentru 3 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 17 (60,71%) corpuri de apă - stare ecologică bună; - 11 (39,29%) corpuri de apă - stare ecologică moderată.

Figura 3.2.1.- 12: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Ialomiţa


Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr total de

1053,00 km pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea: - 391,00 km (37,13%) în starea ecologică bună; - 662,00 km (62,87%) în starea ecologică moderată. Din analiza datelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a

fost atins de 11 (39,29%) de corpuri de apă, respectiv 662,00 km (62,87%) de râu pentru care s-a determinat starea ecologică.


hidrografic Ialomiţa În cadrul Bazinului Hidrografic Ialomiţa au fost monitorizate din punct de vedere al potenţialului ecologic

3 corpuri de apă puternic modificate - râuri. Pentru 2 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

În urma evaluării datelor obţinute a rezultat că toate cele 3 corpuri de apă (139,00 km) s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de cele 3 (100,00%) corpuri de apă, respectiv 139,00 km (100%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Ialomiţa

În bazinul hidrografic Ialomiţa au fost monitorizate 3 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 17,1 km. Pentru 1 corp de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.

Pe baza rezultatelor de monitorizare, cele 3 (17,1 km) corpuri de apă monitorizate s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de cele 3 (100%) corpuri de apă, respectiv 17,1 km (100%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Principalii poluatori din bazin au fost Compania de Apă Dâmboviţa, RASP Ploieşti, URBAN SA Slobozia, Compania de Apă Buzău, precum şi surse din domeniul petrolier: SC PETROTEL LUKOIL Ploieşti, SC ASTRA ROMANA Ploieşti.

Bazinul hidrografic Siret Bazinul hidrografic Siret cuprinde: bazinul hidrografic Siret propriu-zis, sub-bazinul hidrografic Bârlad şi

afluenţii de stânga ai râului Siret şi sub-bazinul hidrografic Buzău.



Bazinul hidrografic Siret (propriu-zis) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Siret În cadrul Bazinului Hidrografic Siret au fost evaluate prin monitorizarea elementelor biologice și a

elementelor suport 44 corpuri de apă naturale - râuri. De asemenea, pentru 6 corpuri de apă au fost monitorizate doar elementele suport.

În urma evaluării, au rezultat următoarele: - 31 (70,45%) corpuri de apă - starea ecologică bună; - 13 (29,55%) corpuri de apă - starea ecologica moderată.

Figura 3.2.1.- 13: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Siret


Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 4056,83 km, repartiţia pe lungimi în raport cu

starea ecologică este următoarea: - 3186,35 km (78,54%) în stare ecologică bună; - 870,48 km (21,46%) în stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,

nu a fost atins de 13 corpuri de apă, reprezentând 29,55% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Siret pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 870,48 km, reprezentând 21,46% km de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.


hidrografic Siret În cadrul Bazinului Hidrografic Siret au fost evaluate pe baza datelor de monitoring un număr de 4 corpuri

de apă puternic modificate din categoria râuri, pe o lungime de 111,81 km. În urma evaluări, au rezultat următoarele:

1 (25,00%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun; 3 (75,00%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat.

Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 111,81 km CAPM – râuri monitorizaţi, se încadrează astfel:

9,42 km (8,43 %) în potenţial ecologic bun; 102,39 km (91,57 %) în potenţial ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri evaluate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 3 (75,00%) dintre corpurile de apă, respectiv 102,39 (91,57%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Principalele surse poluatoare din acest bazin în anul 2011 sunt folosinţe din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane, metalurgie și construcţii de maşini, prelucrări chimice, alte activităţi.

Sub-bazinul hidrografic Bârlad Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în sub-bazinul hidrografic

Bârlad La nivelul sub - bazinului hidrografic Bârlad au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare un număr

total de 6 corpuri de apă natural - râuri. În urma evaluării au rezultat următoarele:

1 (16,67%) corp de apă în starea ecologică bună; 3 (50,00%) corpuri de apă în starea ecologică moderată; 2 (33,33%) corpuri de apă în starea ecologică slabă.



Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr total de 238,02 km monitorizaţi, iar repartiţia pe lungimi a fost următoarea:

93,22 km (39,16%) în starea ecologică bună; 76,30 km (32,06%) în starea ecologică moderată; 68,50 km (28,78%) în starea ecologică slabă.

Figura 3.2.1.- 14: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale

– râuri monitorizate în sub-bazinul Bârlad


Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună

nu a fost atins de 5 (83,33%) corpuri de apă pe 144,8 (60,84%) km de râu, pentru care s-a determinat starea ecologică.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate – râuri monitorizate în sub-

bazinul hidrografic Bârlad În cadrul Sub - Bazinului Hidrografic Bârlad au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 3 corpuri de

apă puternic modificate – râuri. În urma evaluării rezultatelor a rezultat că toate cele 3 corpuri de apă (257,07 km) s-au încadrat în

potențialul ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că toate cele 3 corpuri de apă monitorizate din bazin nu au

atins obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun. Principalele surse de poluare din bazin sunt staţiile de epurare orăşeneşti ale SC AQUAVIS SA (3

sucursale) şi SC APA CANAL SA Galaţi. Ca unităţi industriale semnificative sunt sursele din industria metalurgică precum SC RULMENŢI SA - Bârlad şi SC ARCELORMITTAL GALATI SA.

Sub-bazinul hidrografic Buzău Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în sub-bazinul hidrografic

Buzău În cadrul Sub-bazinului Hidrografic Buzău au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de

vedere al stării ecologice 15 corpuri de apă - râuri. În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 11 (73,33%) corpuri de apă în starea ecologică bună; - 4 (26,67%) corpuri de apă în starea ecologică moderată. Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr total de

589,5 km pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea: - 473,5 km (80,32%) în starea ecologică bună; - 116,0 km (19,68%) în starea ecologică moderată. Din analiza datelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a

fost atins de 4 (26,67%) corpuri de apă, respectiv 116,00 km (19,68%) de râu pentru care s-a determinat starea ecologică.



Figura 3.2.1.- 15: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Buzău


Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţa puternic modificate - râuri monitorizate în sub-

bazinul hidrografic Buzău În cadrul sub-bazinului Hidrografic Buzău cele 2 corpuri de apă puternic modificate - râuri au fost

evaluate doar din punct de vedere al elementelor fizice – chimice suport (toate corpurile de apă se încadrează în tipologia RO20 - curs de apă nepermanent situat în zona de câmpie), pe o lungime de 47 km.

Sursele principale de poluare sunt din domeniul captare şi prelucrare apă pentru alimentare populaţie.

Bazinul hidrografic Prut Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut În cadrul bazinul hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 8 corpuri de apă naturale-râuri. În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 3 (37,50%) corpuri de apă - starea ecologică bună; - 4 (50,00%) corpuri de apă - starea ecologică moderată; - 1 (12,50%) corp de apă – starea ecologică proastă.

Figura 3.2.1.- 16: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Prut


Repartiţia stării ecologice pe cei 498,00 kilometri evaluaţi a fost următoarea:

218,36 km (43,85%) în starea ecologică bună; 235,91 km (47,37%) în starea ecologică moderată; 43,73 km (8,78%) în starea ecologică proastă.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 5 (62,50%) dintre corpurile de apă reprezentând 279,64 km (56,15%) km de râu, pentru care s-a determinat starea ecologică.


hidrografic Prut În cadrul Bazinului Hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 10 corpuri de apă puternic modificate. În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 2 (20,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun;



- 8 (80,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat. Cei 756,02 km pentru care s-a determinat potenţialul ecologic s-au încadrat astfel: - 510,90 km (67,58%) în potenţialul ecologic bun; - 245,12 km (32,42%) în potenţialul ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă din bazin, obiectivul de calitate

reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 8 (80,00%) dintre corpurile de apă reprezentând 245,12 km (32,42%) pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale - râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut În bazinul hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 2 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de

113,96 km. Cele 2 corpuri de apă, evaluate pe baza datelor de monitoring, s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Majoritatea surselor de poluare din bazin sunt reprezentate de staţiile de epurare orăşeneşti: SC NOVA APASERV SA Botoşani cu sucursale și în oraşele Dorohoi, Darabani, Săveni, SC APA VITAL SA Iaşi cu 4 sucursale, SC AQUAVIS SA Vaslui și SC APA CANAL SA din Tg. Bujor, respectiv Bereşti.

Bazinul hidrografic Dunăre În cadrul bazinului hidrografic Dunăre au fost evaluate 25 de corpuri de apă de suprafaţă - râuri (în afara

corpurilor de apă localizate pe cursul principal al fluviului Dunărea şi pe cele 3 braţe principale), evaluarea acestora fiind realizată şi prezentată în continuare pentru fiecare bazin hidrografic care conţine corpuri ce intră în alcătuirea bazinului hidrografic Dunăre.

Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Banat) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Dunăre/Banat În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Banat au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 2 de

corpuri de apă naturale – râuri. În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare: 1 (50%) corp de apă - stare ecologică bună; 1 (50%) corp de apă - stare ecologică moderată.

Din punct de vedere al numărului de kilometri, din cei 15,5 km pentru care s-a evaluat starea ecologică, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea:

6,85 km (45,52%) - stare ecologică bună; 8,2 km (54,48%) - stare ecologică moderată.

Rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a fost atins de 1 corp de apă (50,00%), respectiv 8,2 (54,48%)km, din lungimea pentru care s-a determinat starea ecologică.

Sursele de poluare importante din bazin sunt folosinţele din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane (SC AQUACARAŞ Moldova Noua, SC FLORICOLA Orşova) şi din industria extractivă ( SC MOLDOMIN SA Moldova Nouă).

Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Jiu) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Dunăre / Jiu În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Jiu au fost evaluate un număr de 8 corpuri de apă - râuri atât prin

monitorizarea elementelor biologice cât și a elementelor suport. În urma evaluării, au rezultat următoarele: - 4 (50,00%) corpuri de apă în stare ecologică bună; - 4 (50,00%) corpuri de apă în stare ecologică moderată. Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 278,1 km, repartiţia pe lungimi în raport cu

starea ecologică este următoarea: - 111,5 km (40,04%) - stare ecologică bună; - 166,6 km (59,96%) - stare ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,

nu a fost atins de 4 corpuri de apă, reprezentând 50,00% din corpurile de apă din Bazinul Hidrografic Dunăre - Jiu pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 166,6 km de râu(59,96%).

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Dunăre / Jiu

În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/ Jiu au fost evaluate 5 corpuri de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, cu o lungime de 746 km.

În urma evaluării potenţialului ecologic, cele 5 corpuri de apă s-au încadrat astfel: - 3 (60%) corpuri de apă - potenţial ecologic bun; - 2 (40%) corpuri de apă - potenţial ecologic moderat. Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 746 km evaluaţi, s-au încadrat astfel: - 695 km (93,16%) - potenţial ecologic bun;



- 51 km (6,84%) - potenţial ecologic moderat. Rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic bun, nu a fost atins de 2 (40%)

corpuri de apă, respectiv 51 (6,84%) km de râu pentru care s-a determinat potenţialul ecologic. Principalii poluatori din bazin au ca activitate tratarea apelor uzate orăşeneşti - SC SECOM SA Tr. Severin

și gospodăriile comunale Segarcea şi Bechet. Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Argeş-Vedea) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Dunăre / Argeş-Vedea În cadrul bazinului hidrografic Dunăre administrat de ABA Argeş-Vedea, a fost evaluat prin monitorizare

un corp de apă natural – râu. În urma evaluării, cei 64,75 km monitorizaţi se încadrează în stare ecologică moderată, elementele determinante ale stării ecologice moderate fiind nutrienţii, CCO-Cr şi CBO5.

Sursele principale de poluare sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane SC APA SERV SA din orașele Turnu Măgurele, Zimnicea.

Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Buzău-Ialomiţa) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic

Dunăre / Buzău-Ialomiţa În cadrul Bazinului Hidrografic Dunăre administrat de ABA Buzău-Ialomiţa au fost evaluate din punct de

vedere al potenţialului ecologic pe baza datelor de monitorizare 6 corpuri de apă puternic modificate – râuri. În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 1 (16,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun; - 5 (83,33%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Figura 3.2.1. - 17: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate – râuri monitorizate în B.H. Dunăre/ABA Buzău-Ialomiţa


Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost monitorizat pentru un număr

total de 147,00 km repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea: - 33,00 km (22,45%) în potenţialul ecologic bun; - 114,00 km (77,55%) în potenţialul ecologic moderat. Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri evaluate

din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 5 (83,33%) dintre corpurile de apă, respectiv 114,00 km (77,55%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Dunăre/ Buzău-Ialomiţa

În cadrul Bazinului Hidrografic Dunăre administrat de ABA Buzău-Ialomiţa a fost evaluat din punct de vedere al potenţialului ecologic, pe baza datelor de monitorizare ,un corp de apă artificial - râu cu lungimea de 10,6 km. În urma evaluării rezultatelor corpul de apă artificial - Iezer-Mostiştea-Dorobanţu s-a încadrat în potenţialul ecologic moderat elementele determinante au fost elementele fizico-chimice generale şi anume condiţiile de oxigenare și pH-ul.

Principalii poluatori din bazin sunt sucursalele fără staţie de epurare ale Companiei de Utilităţi Publice Brăila, cât și staţiile de epurare cu funcţionare necorespunzătoare ECOAQUA Călăraşi sau COMPLEXUL DE PORCI Brăila, ferma Baldovineşti.

Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Dobrogea-Litoral) Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic

Dunăre/Dobrogea - Litoral În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Dobrogea-Litoral au fost evaluate din punct de vedere al stării

ecologice 2 corpuri de apă – râuri, pe baza datelor de monitorizare.



În urma evaluării datelor obţinute, a rezultat că ambele corpuri de apă – râuri (56 km) s-au încadrat în starea ecologică moderată.

Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a fost atins de cele 2 corpuri de apă (100,00%), respectiv 56,00 km din B.H. Dunăre/Dobrogea – Litoral, pentru care s-a determinat starea ecologică.

Principalii poluatori din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC RAJA SA Constanţa –Hârşova și alte activităţi (SC STX OSV SA Tulcea și CN Administraţia Porturilor Maritime SA).

Bazinul hidrografic Litoral Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Litoral În cadrul Bazinului Hidrografic Litoral au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice, pe baza

datelor de monitorizare, 10 de corpuri de apă naturale - râuri. Pentru un corp de apă (Agi Cabul) evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor suport (elemente fizico-chimice generale şi poluanţi specifici).

În urma evaluării celor 10 corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat următoarele: - 1 (10,00%) corp de apă în starea ecologică bună; - 9 (90,00%) corpuri de apă în starea ecologică moderată.

Figura 3.2.1.-18: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Litoral

Sursa: Administraţia Naţională ”Apele Române Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr de 253,60

km, iar repartiţia pe lungimi în raport nu starea ecologică fiind următoarea: - 15,60 km (6,15%) s-au încadrat în starea ecologică bună; - 238 km (93,85%) s-au încadrat în starea ecologică moderată. Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,

nu a fost atins de 9 (90,00%) corpuri de apă naturale – râuri din B.H. Litoral, respectiv 238 km (93,85%). Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul

hidrografic Litoral Constanța În bazinului hidrografic Litoral au fost evaluate 2 corpuri de apă artificiale - râuri (CAA), în lungime totală

de 64,41 km, CDMN1 (RORW 15.1.10b_B1) şi CDMN2 - CPAMN (RORW 15.1.10b_B2), monitorizate şi încadrate în categoria tipologică RO14.

Pe baza rezultatelor obţinute, cele două corpuri de apă artificiale monitorizate s-au încadrat astfel: 1 (50,00%) corp de apă, reprezentând 54,81 km în potenţialul ecologic bun (CDMN2-CPAMN) și 1 (50,00%) corp de apă, reprezentând 9,60 km în potenţialul ecologic moderat (CDMN1).

Principalii poluatori din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane, sucursale ale SC RAJA SA Constanţa (Constanța Sud, Eforie Sud, Mangalia şi Medgidia).

Fluviul Dunărea Pe cursul principal al fluviului Dunărea, cu o lungime a tronsonului de 1073 km administrat de ABA Jiu și

ABA Dobrogea – Litoral au fost identificate și evaluate un număr total de 7 corpuri de apă, dintre care: - 2 corpuri de apă naturale ambele monitorizate(pentru care s-a evaluat starea ecologică), încadrate în

tipologia caracteristică RO15 şi anume: Chilia (RORW 14.1_B6) şi Sf. Gheorghe (RORW 14.1_B7).

- 5 corpuri de apă puternic modificate – CAPM (pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic), încadrate în tipologiile caracteristice RO12, RO13, RO14 şi RO15 şi anume:



Baziaş - Porţile de Fier I (RORW14.1_B1) – categoria tipologică RO12; Porţile de Fier I – Porţile de Fier II (RORW14.1_B2) – categoria tipologică RO13; Porţile de Fier II – Chiciu (RORW14.1_B3) – categoria tipologică RO13; Chiciu – Isaccea (RORW 14.1_B4) - categoria tipologică RO14; Isaccea – Sulina (RORW 14.1_B5) - categoria tipologică RO15.

Starea ecologică a corpurilor de apă naturale de pe cursul principal al fluviului Dunărea Pe cursul principal al fluviului Dunărea au fost evaluate 2 corpuri de apă naturale, Chilia și Sf. Gheorghe. Corpul de apă Chilia, cu o lungime de 120 km şi cu tipologia caracteristică RO15, a fost monitorizat în 5

secţiuni: Vâlcov km 17 (mal stâng, mijloc, mal drept), Pardina și Chilia Hm 450. Corpul de apă Sf. Gheorghe, cu o lungime de 70 km și cu tipologia caracteristică RO15, a fost

monitorizat în 6 secţiuni: Sf. Gheorghe km 0 (mal stâng, mijloc, mal drept), Mahmudia Hm 900, Sf. Gheorghe Hm 50, Hm 10084 Aval evacuare SC Carniprod SRL Tulcea.

În urma evaluării celor 2 corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat următoarele: 1 (50,00%) corp de apă reprezentând 70 km în starea ecologică bună; 1 (50,00%) corp de apă reprezentând 120 km în starea ecologică moderată.

Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a fost atins de 1 corp de apă natural – râu (Chilia), reprezentând 120 km de pe cursul principal al fluviului Dunărea.

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate (CAPM)– de pe cursul principal al Dunării Pe cursul principal al fluviului Dunărea au fost identificate 5 corpuri de apă puternic modificate – râuri

monitorizate: Baziaş - Porţile de Fier I (RORW14.1_B1) – categoria tipologică RO12 şi lungime de 132 km, monitorizat

în 5 secţiuni: Baziaş, Şviniţa, Dubova, Orşova și amonte baraj. Lacul Porţile de Fier I are un volum de 2100 milioane m3 și o suprafaţă la NNR de 104,4 km2.

Porţile de Fier II (RORW14.1_B2) – categoria tipologică RO12 şi lungime de 80 km, monitorizat în 4 secţiuni: priză, aval Tr. Severin, Vrancea, amonte baraj. Lacul Porţile de Fier II are un volum de 800 milioane m3 și o suprafaţă la NNR de 400 km2.

Porţile de Fier II – Chiciu (RORW14.1_B3) – categoria tipologică RO13 şi lungime de 483 km, monitorizat în 5 secţiuni: Gruia, Pristol, Turnu Măgurele, Calafat şi Olteniţa.

Chiciu – Isaccea (RORW14.1_B4) - categoria tipologică RO14, monitorizat în 21 de secţiuni: Chiciu km 375 (mal stâng, mijloc, mal drept), Reni km 132 (mal stâng, mijloc, mal drept), P.H. Giurgeni Vadu Oii-RO14330, Seimeni aval pod, Hm8340 (br. Măcin), Hm 8340 (br. Măcin) Aval evac. SC Aquaserv SA Tulcea sector Măcin, Aval SC Ostrov SA (br. Ostrov), Cernavodă Hm7733, Aval Km250 zonă evac SC Sarmă şi cabluri SA și RAJA Hârșova km254, Daieni (br. Măcin), Smârdan (br. Măcin), Modelu, Draw off Galaţi, Brăila, Brăila2, Brăila (Gropeni), priză Galaţi.

Isaccea – Sulina (RORW 14.1_B5) - categoria tipologică RO15, monitorizat în 9 secţiuni: Sulina km 0 (mal stâng, mijloc, mal drept), Mm 38+500, Tulcea Hm 9942, Hm 10009 aval evac. SC Alum SA Tulcea, SC Aker SA, SC Aquaserv SA Tulcea, Sulina Hm 10670, Maliuc Hm 10300, Crişan Hm 10520.

În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele: - 2 (40,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun; - 3 (60,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.

Figura 3.2.1.-19: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

pe cursul principal al Fluviului Dunărea


Din numărul de 1070,5 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 563 km (52,59%) s-au

încadrat în potenţial ecologic bun şi 507,5 km (47,41%) s-au încadrat în potenţial ecologic moderat.



Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic bun, nu a fost atins de 3 (60,00%) corpuri de apă reprezentând 507,5 km (47,41%) de pe cursul principal al fluviului Dunărea.

3.2.2 CALITATEA APEI LACURILOR DIN ROMÂNIA Datele centralizate în tabelul nr. 3.2.2-1 prezintă evaluarea principalelor corpuri de apă - lacuri naturale

din România monitorizate în anul 2011, realizată pe stări ecologice și pe bazine hidrografice. Tabel 3.2.2-1 Evaluarea corpurilor de apă lacuri naturale pe stări ecologice şi bazine hidrografice în anul 2011

ABA B.H. Ating obiectivul de mediu Nu ating obiectivul de mediu

Total CA Bună Moderată Slabă Proastă

ABAST Tisa 1 0 0 0 1

Someş 0 2 0 0 2

ABAM Mureş 1 0 0 0 1

ABAJ Jiu 1 0 0 0 1

Dunăre 0 4 0 0 4

ABAO Olt 0 2 0 0 2

ABAAV Argeş 0 1 0 0 1

ABABI Buzău 0 4 0 0 4

Ialomiţa 0 5 2 0 7

ABAS Siret 1 3 0 0 4

ABAPB Prut 0 2 0 0 2

ABADL Litoral 0 9 0 0 9

ABABI Dunăre

0 4 0 0 4

ABADL 0 9 0 0 9

TOTAL CA 4 45 2 0 51


Numărul mare de lacuri naturale care nu ating obiectivul de calitate este cauzat în primul rând de procesul de eutrofizare, proces favorizat de următoarele:

- majoritatea lacurilor naturale monitorizate sunt amplasate în zona de şes, au adâncimi mici (cca 3-7m) ceea ce favorizează în perioada de vară dezvoltarea rapidă a algelor, în special a cyanofitelor;

- în jurul acestor lacuri se desfăşoară activităţi agricole, fapt ce duce la îmbogăţirea apelor cu nutrienţi; - popularea şi creşterea intensivă a peştelui; - influenţa zonelor de agrement în proximitatea acestora; - îmbătrânirea lacului, care este un fenomen natural. Datele centralizate în tabelul nr. 3.2.2-2 prezintă evaluarea principalelor corpuri de apă puternic

modificate – lacuri de acumulare din România monitorizate în anul 2011, realizată pe clase de potenţial ecologic şi pe bazine hidrografice.

Tabel 3.2.2.-2 Evaluarea potenţialului ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

– lacuri de acumulare şi artificiale, pe bazine hidrografice, la nivel global în anul 2011

ABA B.H. Ating obiectivul de mediu - BUN

Nu ating obiectivul de mediu - MODERAT

Total CAPM/CAA

ABAST Tisa 1 0 1

Someş 6 3 9

ABAC Crişuri 4 4 8

ABAM Mureş 4 6 10

ABAB Bega-Timiş-Caraş 2 4 6

Nera-Cerna 2 0 2

ABAJ Jiu 5 1 6

ABAO Olt 6 3 9



ABA B.H. Ating obiectivul de mediu - BUN

Nu ating obiectivul de mediu - MODERAT

Total CAPM/CAA

ABAAV Argeş 7 7 14

Vedea 0 1 1

ABABI Buzău 2 0 2

Ialomiţa 4 2 6

ABAS Siret 8 3 11

ABAPB Prut 2 8 10

Bârlad 0 4 4

ABADL

Dunăre

0 2 2

ABAJ 0 3 3

ABAAV 0 2 2

TOTAL CA 53 53 106


3.3 CALITATEA APEI DULCI Apele dulci de suprafaţă reprezintă majoritatea rezervei de apă dulce lichidă. Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri, bălţi, mlaştini etc.), și ape

curgătoare (izvor, pârâu, râu, fluviu). Apele dulci de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale, temperatura,

concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic etc., fiecare masă de apă lichidă, cu albia ei și vieţuitoarele din ea, fiind un ecosistem distinct. Apele dulci de suprafaţă spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă mai puţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori (naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată au și capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.

În România, apele de suprafaţă constituie sursa principală pentru necesităţile umane, inclusiv pentru apa potabilă.

Calitatea apei dulci este influenţată de factori antropici şi naturali. Apele meteorice aduc gaze dizolvate din atmosferă, naturale sau provenite din poluarea aerului, particule

de praf, pulberi şi particule radioactive, materiale antrenate în cursul şiroirii pe suprafaţa solului, cum sunt frunze, ierburi și alte materiale vegetale în toate fazele posibile de biodegradare, bacterii, argile, insecticide și erbicide, substanţe organice solubile extrase din vegetaţia în putrefacţie etc.

Utilizările casnice ale apelor aduc aport de material organic nedegradat, exemplu. gunoi menajer, grăsimi etc., material organic parţial degradat cum ar fi materiale fecale trecute parţial sau deloc prin proces de epurare, bacterii, inclusiv patogene, virusuri, ouă de viermi, hârtie, plastic, detergenţi etc.

Utilizarea industrială generează un input de materiale organice solide, biodegradabile, și anorganice, reziduuri chimice extrem de diverse, ioni de metale.

Folosinţele agricole aduc în apele de suprafaţă cantităţi suplimentare de săruri şi ioni, resturi de îngrăşăminte chimice, insecticide și erbicide, particule de sol, resturi organice în descompunere.

Apele de suprafaţă pot avea compoziţie variabilă și fără a fi "poluate" de om. Principalele substanţe ce se găsesc în mod natural dizolvate în apă au și influenţă considerabilă asupra calităţii ei și a posibilelor folosinţe umane, lucru de care trebuie ţinut cont înainte de a analiza nivelul și impactul poluanţilor de origine antropică.

Directiva Cadru Apa defineşte în art.2 starea apelor de suprafaţă prin : starea ecologică și starea chimică. Starea ecologică reprezintă structura şi funcţionarea ecosistemelor acvatice, fiind definită în conformitate

cu prevederile anexei V a Directivei Cadru Apa, prin elementele de calitate biologice, elemente hidromorfologice şi fizico-chimice generale cu funcţie de suport pentru cele biologice, precum și prin poluanţii specifici (sintetici și nesintetici).

Conceptul promovat de Directiva Cadru Apa, privind starea apelor, are la bază o abordare nouă, integratoare, care diferă fundamental de abordările anterioare în domeniul calităţii apei în care elementele hidromorfologice nu erau considerate, iar preponderenţa revenea elementelor fizico-chimice.

Caracterizarea stării ecologice în conformitate cu cerinţele Directivei Cadru Apa (transpuse în legislaţia românească prin Legea nr.310/2004 care modifică și completează Legea apelor nr.107/1996), se bazează pe un sistem de clasificare în 5 clase, respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă, definite şi reprezentate astfel:

pentru starea foarte bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor hidromorfologice și fizico-chimice ale apelor de suprafaţă se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;



pentru starea bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri uşoare faţă de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore fata de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţa) sau cu alterări antropice minore;

pentru starea moderată - valorile elementelor biologice pentru apele de suprafaţă deviază moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;

pentru starea slabă - există alterări majore ale elementelor biologice; comunităţile biologice relevante diferă substanţial faţă de cele normale asociate condiţiilor nealterate zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;

pentru starea proastă - există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un număr mare de comunităţi biologice relevante sunt absente faţă de cele prezente în zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore.

3.3.1 NITRAŢII ŞI FOSFAŢII ÎN RÂURI ŞI LACURI Nitraţii şi fosfaţii sunt evaluaţi calitativ în cadrul grupei „Nutrienţi.” Nutrienţii sunt elemente chimice și

compuşi ai acestora care se găsesc în mediul înconjurător, de care plantele şi animalele au nevoie pentru a creşte sau supravieţui. Prezenţa nutrienţilor în apă, sol și subsol este normală, poluarea reprezentând încărcarea cu substanţe nutritive a factorilor de mediu peste concentraţiile determinate de mecanismele de funcţionare a ecosistemelor. În conformitate cu metodologia, elaborată de către INCDPM Bucureşti, pe baza cerinţelor Directivei Cadru a Apei, nutrienţii includ următoarele elemente fizico-chimice: N-NH4, N-NO2, N-NO3, P-PO4, Ptotal, Starea ecologică dată de „nutrienţi” se obţine aplicând principiul „cel mai defavorabil caz”.

Din punctul de vedere al poluării, nutrienţii care prezintă interes sunt diversele forme ale azotului şi fosforului (nitraţii, nitriţii, amoniul, azotul organic din resturile vegetale sau alţi compuşi organici şi fosfaţii). Excesul de nutrienţi, indiferent de sursa din care provin, ajunge prin spălare sau infiltraţie în ape subterane, râuri, lacuri şi mări. Prin fierbere, concentraţia de nitraţi din apă crește, iar filtrele de purificare nu absorb nitraţii.

Poluarea apelor este un proces de alterare a calităţii fizice, chimice sau biologice ale acesteia, produsă de o activitate umană, în urma căreia apele devin improprii pentru folosinţă. Se poate spune că o apă poate fi poluată nu numai atunci când ea este colorată sau rău mirositoare, sau atunci când pe ea pluteşte petrolul, ci și atunci când, deşi aparent bună, conţine, fie și într-o cantitate redusă, substanţe toxice.

Poluarea chimică rezultă din deversarea în ape a unor compuşi chimici de tipul: nitraţi, fosfaţi şi alte substanţe folosite în agricultură; a unor reziduuri provenite din industria metalurgică, chimică, lemnului, celulozei, topitorii etc.

În mod natural nitraţii (NO3) și fosfaţii (PO4) din ape provin din dejecţiile animalelor acvatice (peştilor cu precădere), din solul ce formează cuveta lacustră sau din descompunerea materiei organice specifice acviferului. Surplusul de fosfaţi şi nitraţi provine din activităţile antropice, respectiv din dejecţii umane și din diverse surse industriale și agricole (îngrăşăminte și dejecţii animaliere). Agricultura şi creşterea animalelor antrenează o poluare importantă în apele subterane, cel mai adesea cumulativă și persistentă în straturile de apă.

Prezenţa în apele uzate, în cantităţi mari, a nutrienţilor, determină contaminarea râurilor și lacurilor care pot suferi procesul de eutrofizare sau de "înflorire", respectiv de epuizare a conţinutului de oxigen din apă, prin moartea şi descompunerea masivă a întregului zooplancton. Fără oxigen apa devine locul unor procese de fermentaţie și putrefacţie. Deosebit de important este că ajunşi în apa potabilă, nitraţii, transformaţi în nitriţi, provoacă sugarilor ori fetuşilor femeilor gravide o boală a sângelui numită “maladia albastră”.

Lista localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţile agricole a fost aprobată prin Ordinul comun nr.1552/743/2008 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile respectiv Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea listei localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţi agricole, publicat în M.Of.nr.851/18.12.2008. Ordinul prevede ca până cel târziu la 31.12.2012, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București, împreună cu Administrația Națională "Apele Romane", să revizuiască zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse agricole, la nivel de cadastru agricol, și să întocmească hărțile cu aceste zone.

Raportat la nivelul întregii ţări, există un nr. de 1963 localităţi constituite în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi, repartizate în cele 8 regiuni de dezvoltare economică astfel: în regiunea 1 = 338; în regiunea 2 = 261; în regiunea 3 = 378; în regiunea 4 = 298; în regiunea 5 = 240; în regiunea 6 = 238; în regiunea 7 = 170 şi 40 în regiunea 8.

În vederea reducerii potenţialului de poluare cu nitraţi în zonele vulnerabile se impun următoarele masuri: utilizarea metodelor specifice sistemelor de agricultură durabilă și biologică: rotaţia culturilor. Culturile de

leguminoase perene (dar şi anuale) sunt preferate pentru îmbunătăţirea bilanţului azotului în sol, utilizarea de materiale organice reziduale provenite de regula din sectorul zootehnic (de preferinţă a celor solide compostate), în combinaţie cu îngrăşămintele minerale pentru asigurarea cu nutrienţi a culturilor dar şi pentru conservarea stării de fertilitate a solului. Dozele de îngrăşăminte, ce urmează a fi aplicate, sunt



stabilite pe baza calculelor de bilanţ a elementelor nutritive din sol în scopul evitării supradozării, mai ales în cazul azotului, atât pentru reducerea cheltuielilor de producţie, cât și a poluării mediului;

depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie să respecte anumite reguli, în scopul minimizării poluării; depozitarea acestora în afara zonelor sensibile și departe de sursele de apă;

utilizarea de tehnici de irigare care să nu ducă la infiltrarea fertilizanţilor în subsol; protecţia solului împotriva eroziunii ;

În conformitate cu Ordinul comun 296/216/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor și al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în zonele declarate vulnerabile la poluarea cu nitraţi este necesară elaborarea unor Programe de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, în care trebuie prevăzut ca managementul fermelor agricole să fie orientat în acord cu principiile Codului de Bune Practici Agricole.

Nitraţii şi fosfaţii au fost analizaţi atât în râuri cât şi în lacuri, și sunt indicatori ce contribuie la evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă. De asemenea, în zonele declarate vulnerabile sau susceptibil a fi vulnerabile la poluarea cu nitraţi proveniţi din surse agricole, este urmărit conţinutul de nitraţi conform cerinţelor H.G. nr. 964/2000.

3.3.2. OXIGENUL DIZOLVAT, MATERIILE ORGANICE și AMONIU ÎN APELE RÂURILOR Oxigenul din apă provine prin dizolvare din aerul atmosferic şi prin procesul de fotosinteză. Cantitatea de

oxigen care se dizolvă într-un volum de apă depinde de temperatură, presiunea atmosferică, salinitatea și numărul de plante acvatice din sistem. Pe măsură ce temperatura, salinitatea sau presiunea atmosferică cresc nivelul oxigenului dizolvat scade. Plantele acvatice influenţează cantitatea de oxigen din apă deoarece în timpul zilei aceste plante produc oxigen prin fotosinteză, pe când în timpul nopţii aceleaşi plante consumă oxigen. O astfel de problemă se întâlneşte adesea în delte şi în lacurile superficiale în timpul sezonului călduros.

Oxigenul dizolvat este indispensabil faunei și florei acvatice dar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice și care, în final, determină autoepurarea apei. Concentraţia de oxigen dizolvat variază în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub o anumită limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. De asemenea scăderea cantităţii de oxigen din apă duce la pierderea caracterului de prospeţime al acestuia, dându-i un gust fad şi făcând-o nepotabilă și reduce capacitatea de autopurificare a apelor naturale, favorizând persistenţa poluării, cu consecinţe nedorite.

Creşterea cantităţii de substanţe organice din apă este sinonimă cu poluarea apei cu germeni care însoţesc de obicei aceste substanţe. Prezenţa lor favorizează persistenţa timp îndelungat a germenilor, inclusiv a celor patogeni.

Indicatorii care ne dau informaţii despre substanţa organică din apă sunt consumul chimic și consumul biochimic de oxigen. Consumul biochimic de oxigen (CBO5) este cantitatea de oxigen consumată de microorga-nisme într-un interval de 5 zile, pentru descompunerea biochimică a substanţelor organice conţinute în apă. Substanţele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt substanţele ce se pot oxida atât la rece (substanţele anorganice) cât și la cald (substanţele organice). Cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidant se numeşte oxidabilitate.

Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4-6 mg/dm3, în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu urmări foarte grave.

Indicatorul principal pentru starea de oxigenare a corpurilor de apă este consumul biochimic de oxigen (CBO), care reprezintă necesarul de oxigen al organismelor acvatice care consumă materii organice oxidabile. Indicatorul prezintă situaţia actuală și tendinţele legate de CBO și de concentraţiile de amoniu (NH4) din râuri. Valoarea medie anuală a CBO după 5 zile de incubaţie (CBO5) este exprimată în mg O2/l, iar valoarea medie anuală a concentraţiilor de amoniu total, în micrograme N/l.

Indicatorul CCOCr reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în mediu acid. Acest indicator determină în general 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele nebiodegradabile. Sursele de materii organice sunt deversările provenite din staţiile de epurare a apelor uzate, efluenţii industriali și scurgerile provenite din agricultură. Poluarea organică conduce la o medie mai ridicată a proceselor metabolice ce solicită oxigen. Acest fapt poate avea ca rezultat dezvoltarea unor zone acvatice fără oxigen (condiţii anaerobe). Transformarea azotului în forme reduse, în condiţii anaerobe, conduce la creşterea concentraţiilor de amoniu care este toxic pentru viaţa acvatică atunci când depăşeşte anumite concentraţii, în funcţie de temperatura apei, salinitate şi pH.

Substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală și animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât și după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a tuturor organismelor acvatice.

Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor



substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice și industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi).

Oxigenul dizolvat, CBO5, CCOCr-ul şi amoniul sunt indicatori ce contribuie atât la evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic al corpurilor de apă, cât şi pentru urmărirea impactului antropic asupra resurselor de apă (în special impactul apelor uzate urbane evacuate).

Situaţia nitraţilor şi fosfaţilor în râuri şi lacuri precum și a oxigenului dizolvat, materiilor organice

şi amoniului se prezintă pe regiuni, astfel: Regiunea 1 – Nord-Est În raport cu nitraţii şi fosfaţii:

- râuri în stare naturală: din cele 202 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost bună pentru 68 corpuri de apă și moderată pentru 134;

- râuri puternic modificate și artificiale: din cele 45 corpuri de apă monitorizate, 1 s-a încadrat în categoria bună şi 44 în categoria moderată;

- lacurile naturale: cele 4 lacuri naturale au corespuns categoriei moderată; - lacuri de acumulare:din totalul de 54 lacuri de acumulare monitorizate, în 2 calitatea apei a fost bună, și în

52 a fost moderată. În raport cu oxigenul dizolvat,substanţele organice și amoniul:

- râuri în stare naturală: din cele 202 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost pentru oxigenul dizolvat bună pentru 2 corpuri de apă, şi moderată pentru 200 corpuri de apă, iar pentru substanţe organice şi amoniu a fost bună pentru 64 corpuri de apă și moderată pentru 138.

- râuri puternic modificate și artificiale: din cele 45 corpuri de apă monitorizate, calitatea apei a fost, pentru oxigenul dizolvat, bună pentru un corp de apă, și moderată pentru 44 corpuri de apă, iar pentru substanţe organice şi amoniu a fost bună pentru 3 corpuri de apă, şi moderată pentru 42.

Regiunea 2 – Sud-Est Starea ecologică dată de „nutrienţi” în Regiunea Sud Est este predominant moderată, excepţie făcând

bazinul hidrografic Siret în judeţul Vrancea, pentru care calitatea apei este bună și foarte bună. Urmare a măsurilor introduse prin legislaţia naţională ce transpune legislaţia europeană, tendinţa este de

scădere continuă a concentraţiilor de nitraţi şi fosfaţi în apele râurilor şi lacurilor. La analiza evoluţiei indicatorilor, constatăm menţinerea concentraţiilor de oxigen dizolvat și azot amonia-

cal în jurul categoriilor I şi II de calitate şi o uşoară tendinţă de scădere a concentraţiei de materii organice în principal pentru lacuri.

Regiunea 3 – Sud-Muntenia În raport cu nitraţii şi fosfaţii: - râuri în stare naturală: din cele 101 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost foarte bună pentru

31 corpuri de apă, bună pentru 16 corpuri de apă şi moderată pentru 64. - lacuri: din totalul de 27 lacuri monitorizate, în 2 calitatea apei a fost foarte bună, în 10 a fost bună şi în 15

a fost moderată. În raport cu oxigenul dizolvat,substanţele organice și amoniul: - râuri în stare naturală: din cele 81 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost bună pentru19 şi

moderată pentru 62 corpuri de apă. Regiunea 4 – Sud-Vest Oltenia Din cele 62 corpuri de apă monitorizate ,cu privire la nutrienţi, calitatea apei a fost foarte bună pentru 5

corpuri de apă, bună pentru 18 și moderată pentru 39 iar referitor la oxigenul dizolvat în 6 cazuri calitatea apei a fost foarte bună, în 41 cazuri bună și în 15 cazuri moderată.

Regiunea 5 – Vest Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din corpurile de apă, ale bazinului hidrografic Crişuri, din judeţul Arad, din

punct de vedere al stării ecologice, se încadrează în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) şi M ( Moderat). Datele sunt prezentate detaliat în tabelul 3.3.1.-1.

Tabelul 3.3.1.-1 Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din râurile bazinului hidrografic Crişuri

Curs Apă Corp Apa Tip corp apa Tipologie N-NO3 P-PO4

Crişul Alb Crișul Alb--> cnf. Țebea – cnf. zimbru Natural RO05 FB FB

Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Chisindia - cnf. Cigher Natural RO11 FB FB

Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Cigher - granița Natural RO11 FB B

Tăcăşele Tacasele --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Afluenți Natural RO01 FB FB

Gut Gut --> out Ac. Rovina - vărs. în Crișul Alb Natural RO20 FB FB

Cigher Cigher --> out Ac.Taut - vărs. în Crișul Alb Natural RO07 FB B

Sebiş Sebiș --> cnf. Vâlceaua - vărs. în Crișul Alb Natural RO05 B FB

Teuz Teuz --> cnf. Grosei - vărs. în Crișul Negru Natural RO06 FB B

Crişul Negru Crișul Negru -->cnf. Valea Noua - granița Natural RO11 FB FB



Băneşti Bănești --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Afluenți Puternic

modificat RO01 PEM PEM

Canalul Morilor

Canalul Morilor --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Afluenți

Puternic modificat RO20 PEB PEMo

Canalul Morilor c. --> capt. Crişul Alb - rest. în Canalul Morilor

Canalul Morilor c. --> capt. Crișul Alb - rest. în Canalul Morilor

Artificial RO06 PEM PEM

Beliu Beliu --> cnf. Mides - vărs. în Crișul Negru Artificial RO07 PEM PEM

Matca Matca --> izvor - vărs. în Cigher Artificial RO20 PEB PEB Sursa: Administraţia Bazinală Cişuri

Tabelul 3.3.1.-2 Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din lacurile bazinului hidrografic Crişuri

Curs Apa Corp Apa Sistem monitorizare

Tip corp apa Tipologie N-NO3 P-PO4

Gut Gut--Ac. Rovina Lacuri Puternic modificat

ROLA02 PEM PEM

Cigher Cigher--Ac. Taut + Afluenți

Lacuri Puternic modificat

ROLA02 PEM PEM

Fără cursuri - CRIȘURI

Lac Ghioroc Lacuri Artificial ROLA02 PEMo PEM

Sursa: Administraţia Bazinală Crişuri

În judeţul Caraş Severin, rezultatele încadrării corpurilor de apă de suprafaţă, lacuri, în categoriile de po-tenţial ecologic şi starea chimică corespunzătoare, relevă faptul că cele 8 (100,00%) corpuri de apă au potenţial ecologic moderat. Starea chimică a fost bună.

Pentru judeţul Hunedoara conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din râuri, este dat în următoarele tabelele: Tabelul nr. 3.3.1.-3 Încadrarea corpurilor de apă după grupa nutrienţi în B.H. Crişuri şi Jiu

Curs Apa Corp Apa Tip corp apă N-NO3 P-PO4 Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Țebea - cnf. Zimbru Natural FB FB Crişul Alb Crișul Alb --> out Ac. Mihăileni - cnf. Țebea Natural FB FB Crişul Alb Crisul Alb --> izvor - în Ac. Mihăileni + Afluenți Natural FB FB Ribiţa Ribiţa --> izvor - vars. în Crişul Alb + Afluenţi Natural FB FB Znil Znil --> izvor - vars. în Baldovin Natural FB FB

Jiul Jiet - izvor - cf. Jiu de Est Natural FB FB

Jiul JIU DE VEST - loc. Paroșeni -confl. Jiul de Est Natural FB B

Jiul Jiu confl. Jiu de Est-Acum. Vadeni Natural FB B

Jiul Jiul de Est - loc. Petrila - cf. Jiu Natural FB FB

Jiul Polatistea - izvor - cf. Jiu și afl. Surpata Natural FB FB Sursa: Administraţia Bazinală Crişuri

În bazinul hidrografic Crişuri, din judeţul Arad, din datele furnizate de către AN „Apele Române” Administraţia Bazinală Crişuri, conţinutul de oxigen dizolvat și de amoniu încadrează corpurile de apă, din punct de vedere al stării ecologice, în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) şi M (Moderat), prezentate detaliat în tabelele ce urmează, 3.3.2.-1 şi 3.3.2.-2:

Tabelul 3.3.2.-1 Conţinutul de oxigen dizolvat/amoniu în râurile bazinului hidrografic Crişuri

Curs Apă Corp Apă Tip corp apă Tipologie Oxigen dizol-vat (concen-trație)

CBO5 CCO-Cr N-NH4

Crişul Alb Crișul Alb--> cnf Tebea – cnf. zimbru

Natural RO05 FB B B FB

Crişul Alb Crisul Alb --> cnf. Chisindia - cnf. Cigher

Natural RO11 B B B FB

Crişul Alb Crisul Alb --> cnf. Cigher - granita Natural RO11 B B B FB

Tăcăşele Tacasele --> izvor - vars. în Crisul Alb + Afluenti

Natural RO01 M M FB FB

Gut Gut --> out Ac.Rovina - vars. în Crisul Alb

Natural RO20 M M M FB

Cigher Cigher --> out Ac.Taut - vars. în Crișul Alb

Natural RO07 M B B FB

Sebiş Sebis --> cnf. Valceaua - vars. în Crișul Alb

Natural RO05 FB FB B FB

Teuz Teuz --> cnf. Grosei - vars. în Crișul Negru

Natural RO06 M B B FB

Crişul Negru Crisul Negru -->cnf. Valea Noua - granita

Natural RO11 B B B FB

Băneşti Banesti --> izvor - vars. în Crisul Alb + Afluenti

Puternic modificat

RO01 PEB PEM FB PEM



Curs Apă Corp Apă Tip corp apă Tipologie Oxigen dizol-vat (concen-trație)

CBO5 CCO-Cr N-NH4

Canalul Morilor

Canalul Morilor --> izvor - vars. în Crișul Alb + Afluenți

Puternic modificat

RO20 PEMo PEB PEMo PEMo

Canalul Morilor c. --> capt. Crișul Alb - rest. în Canalul Morilor

Canalul Morilor c. --> capt. Crisul Alb - rest. în Canalul Morilor

Artificial RO06 PEB PEB PEB PEM

Beliu Beliu --> cnf. Mides - vars. în Crisul Negru

Artificial RO07 PEMo PEM PEB PEM

Matca Matca --> izvor - vars. în Cigher Artificial RO20 PEMo PEB PEB PEM Sursa: Administraţia Bazinală Crişuri

Tabelul 3.3.2.-2 Conţinutul de oxigen dizolvat în lacurile bazinului hidrografic Crişuri

Bazin Curs Apă Corp Apă Sistem monitorizare

Tip corp apă Tipologie Oxigen dizolvat (concentrație)

CBO5 CCO-Cr

N-NH4

CRIŞURI Gut Gut--Ac.Rovina


ROLA02 PEM PEMo PEB PEM

CRIŞURI Cigher Cigher--Ac.Taut + Afluenti


ROLA02 PEM PEB PEM PEM

CRIŞURI Fara cursuri - CRISURI

Lac Ghioroc

Lacuri Artificial ROLA02 PEM PEM PEM PEM


În Spaţiul Hidrografic Banat din judeţul Caraş-Severin, monitorizarea s-a efectuat în 25 secţiuni de supraveghere, fiind monitorizaţi indicatorii din grupa nutrienţilor, iar cu frecvenţă mărită se monitorizează parametrul „nitraţi”.

Din cele 25 secţiuni monitorizate toate secţiunile s-au încadrat în limitele admise ( azotaţi < 50 mg/l) conf. H.G. nr.964/2000 cu completările ulterioare.

Concentraţiile de oxigen dizolvat din râurile judeţului Hunedoara sunt prezentate detaliat în tabelele ce urmează:

Tabelul nr. 3.3.2.-3 Încadrarea corpurilor de apă după indicele oxigen dizolvat în B.H. Crişuri

Curs Apa Corp Apa Tip corp apă

Tipologie Oxigen dizolvat (concentraţie)

CBO5 CCO-Cr N-NH4

Crişul Alb Crişul Alb --> cnf. Tebea - cnf. Zimbru


Crişul Alb Crişul Alb --> out Ac.Mihaileni - cnf. Ţebea


Crişul Alb Crişul Alb --> izvor - în Ac.Mihăileni + Afluenti

Natural RO01 B B FB FB

Ribiţa Ribiţa --> izvor - vars. în Crişul Alb + Afluenţi

Natural RO01 FB B FB FB

Znil Znil --> izvor - vars. în Baldovin

Natural RO18 B B FB FB


Tabelul nr. 3.3.2.-4 Încadrarea corpurilor de apă după indicele oxigen dizolvat în B.H. Jiu

Curs Apa Corp Apă Sistem monito-rizare

Tipologie Lungime Corp

Oxigen dizolvat (concentraţie)

CBO5 CCO-Cr Stare/ Potenţial final Stare/

Potenţial Stare /Potenţial

Stare/ Potenţial

Jieț Jieț - izvor - cf. Jiu de Est Râuri RO01 27,00 FB FB - FB

Jiu (Jiul de Vest)

JIU DE VEST - loc. Paroșeni-confl. Jiul de Est

Râuri RO01 11,00 B B - B

Jiu (Jiul de Vest)

Jiu confl. Jiu de Est-Acum. Vadeni Râuri RO05 50,00 B FB FB B

Jiu (Jiul de Vest)

JIU DE VEST - izvor- loc. Paroşeni şi afl. Pârâul Boului, Garbov, Buta, Lazăr, Pârâul Morii, Pilug, Valea de Brazi, Sterminos, ac. Valea de Peşti-cf. Jiu de Vest şi afl.Balomir, Mierleasa, Braia, Sohodol, Baleia

Râuri RO01 43,00 B B - B

Sursa: Administraţia Bazinală Jiu

Concentraţiile poluanţilor în râuri au scăzut, dar mai puţin semnificativ în lacuri.



Scăderea poluanţilor în râuri se datorează măsurilor introduse de legislaţia naţională şi europeană, în special cu referire la: epurarea apelor uzate urbane, reducerea poluării cu azot şi fosfor din agricultură.

Îmbunătăţirea calităţii apei în unele lacuri a fost, în general relativ lentă, în ciuda măsurilor luate de reducerea poluării. Acest lucru se datorează cel puţin parţial, încărcării cu fosfor intern stocat în sedimentele din lac

Regiunea 6 – Nord-Vest Încadrarea apelor după conţinutul de nutrienţi şi fosfaţi: din cele 155 corpuri de apă monitorizate,după

conţinutul de nitraţi 56 au avut calitate foarte bună, 80, bună şi 19, moderată, iar după conţinutul în fosfaţi raportul a fost 59/70/26.

Încadrarea apelor după oxigenul dizolvat: din cele 122 corpuri de apă monitorizate, 17 au avut apă de calitate foarte bună,75, bună şi 30, moderată

Regiunea 7 – Centru În Regiunea 7 Centru, ca şi în celelalte regiuni,Sistemele de Gospodărire a Apelor din fiecare judeţ,

monitorizează starea corpurilor de apă din punct de vedere al stării ecologice și al stării chimice, în conformitate cu Directiva Cadru Apă.

La nivel regional, în anul 2011, calitatea corpurilor de apă naturale, în funcţie de starea ecologică, a fost foarte bună în proporţie de 4,1%, bună în procent de 80,2%, moderată în procent de 15,6% şi proastă în proporţie de 0,1%.

În ceea ce priveşte corpurile de apă puternic modificate și corpurile de apă artificiale, în funcţie de potenţialul ecologic, 44,7% din lungimea acestora au avut un potenţial ecologic bun, 55,3% având potenţial ecologic moderat.

Regiunea 8 – Bucureşti – Ilfov Situaţia conţinutului în nitraţi şi fosfaţi al apei râurilor şi lacurilor din Regiunea Bucureşti – Ilfov se

regăseşte în tabelele nr. 3.3.1.-4, 3.3.1.-5, 3.3.1.-6 și 3.3.1.-7 iar a oxigenului dizolvat, materiilor organice și amoniului, este redată în tabelele nr. 3.3.2.-5 şi 3.3.2.-6.

Tabel 3.3.1.-4 Nitraţii şi fosfaţii în râuri judeţul Ilfov

Nrcrt

Corp Apă Secţiune de monitorizare NO3 (mg/l )

PO4 (mg/l )

A. BAZIN HIDROGRAFIC ARGEŞ

1 Argeş: Av.ac. Zăvoiul Orbului -intr.ac.frontală Ogrezeni

Am. pod km. 36 Autostrada Bucureşti-Piteşti

1,887 0,045

2 Dâmboviţa: av.st.tratare Arcuda-intr.ac.Lacul Morii

Dragomireşti 10,07 0,133

3 Dâmboviţa:am.ev.Apă Nova (Glina)-confl.Argeş Bălăceanca 1,731 1,83

4 Câlnau Am. confl. Dâmboviţa 1,269 0,567

5 Valea Saulei Am. confl. Colentina 2,667 0,045

B. BAZIN HIDROGRAFIC IALOMIŢA 6 Sticlăriei Am. confl. Ialomiţa 0,357 0,06 7 V. Snagov - Ciaur Niculeşti 2,335 0,285 8 Cociovaliştea Am. Căciulaţi 1,07 0,045 9 Mostiştea - Izv. coada ac. Fundulea-Valea

Livezilor Amonte Petrăchioaia 0,474 0,246

10 Ialomiţa: deriv. Bilciureşti-Ghimpaţi Bilciureşti 0,13 0,258 11 V. Snagov: Şanţu Floreşti Şanţu Floreşti 0,548 0,108

Sursa datelor: Administraţia Bazinală Argeş Vedea SGA Bucureşti Ilfov

Tabel 3.3.1.-5 Nitraţii şi fosfaţii în râuri municipiul Bucureşti

Nr. Crt.

Cursul de apă

Denumire corp de apă

Denumire secțiune

nitraţi fosfați Stare finală

Concentraţia medie anuală mg/l

Stare/Potenţial ecologic


Stare/Potenţial ecologic

1 Dâmboviţa

Argeş: Av.ac.Lacul Morii-am ev Apa Nova - Glina

NH Popeşti

0.258

Potenţial Ecologic Maxim

0.0305 Potenţial Ecologic Maxim


2 Argeş

AG/DB –canal descărcare –Crivina -Roşu

Am ev Lacul Morii

0.259







Tabel 3.3.1.-6 Nitraţii şi fosfaţii în lacuri judeţul Ilfov

Corp Apă Secţiune de monitorizare NO3 (mg/l )

PO4 (mg/l )


1 Colentina: intr. ac. Ghimpaţi - confl. Dâmboviţa Buftea 0,953 0,108

2 Colentina: intr. ac. Ghimpaţi - confl. Dâmboviţa Buciumeni Lac în reabilitare

B. BAZIN HIDROGRAFIC IALOMIŢA 3 Ac.Tancabesti II Tâncăbești 1,217 0,156 4 Lac Snagov Snagov 0,3 0,102 5 Lac Căldăruşani Căldăruşani 0,335 0,174


Tabel: 3.3.1.-7 Nitraţii şi fosfaţii în lacuri municipiul Bucureşti

Nr. Crt.

Cursul de apă

Denumire corp de apă

Denumire lac de acumulare

nitraţi fosfaţi Stare finală


Potenţial ecologic


Potenţial ecologic

1 Dâmboviţa Ac Lacul Morii Lacul Morii 0.259 Potenţial Ecologic Maxim




Tabel 3.3.2.-5 Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniu în râuri judeţul Ilfov

Nr. crt.

Corp Apă Secţiune de monitorizare Oxigen dizolvat (mg/l )

Materii organice NH4 (mg/l ) CBO5

(mg/l) CCO-Cr (mg/l)


1 Argeş: Av. ac. Zaboiu Orbului - intr. ac. frontala Ogrezeni

Am. pod km. 36 Autostrada Bucureşti-Piteşti

10,49

5,35

10,92

0,35

2 Dâmboviţa: av. st. tratare Arcuda-intr. ac. Lacul Morii

Dragomireşti 8,63

7,4

24,36 0,41

3 Dâmboviţa: am. ev. Apă Nova (Glina) - confl. Argeş

Bălăceanca 2,5

23,54

87,71 8.94

4 Câlnău Am. confl. Dâmboviţa 11,07 13,29 41,36 0,52

5 Valea Saulei Am. confl. Colentina 6,75 35,8 120,48 0,68

B. BAZIN HIDROGRAFIC IALOMIŢA

6 Sticlăriei Am. confl. Ialomiţa 8,48 17,3 49,1 0,32

7 V. Snagov - Ciaur Niculeşti 9,1 11,32 32,01 0,35

8 Cociovalistea Am. Căciulaţi 7,6 13,2 37,94 0,55

9 Mostiştea-izv.coada ac. Fundulea-Valea Livezilor

Amonte Petrăchioaia 7,91 18,13 56,63 0,97

10 Ialomiţa:deriv. Bilciuresti-Ghimpati Bilciureşti 7,97 14 46,23 0,58

11 V. Snagov: Şanţu Floreşti Şanţu Floreşti 7,4 11,3 35,58 0,44


Tabel 3.3.2.-6 Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniu în apele râurilor, Regiunea 8, Bucureşti - Ilfov

BA

ZIN

UL

AR

GE

Ş

Cursul de apă Secţiuni de control curs de apă

OXIGEN DIZOLVAT (Media aritm.) mg/l

MATERII ORGANICE (CCO-Cr) (Media aritm.) mg/l

AMONIU (Media aritm.) mg/l

Argeş Amonte pod km. 36, A.1 Bucureşti-Piteşti

9.28 17.24 0.376

Argeş Amonte priză Crivina 10.77 15.64 0.395 Canal Argeş Amonte Lacul Morii 9.25 14.92 0.439 Dâmboviţa Brezoaiele 9.49 13.04 0.244 Dâmboviţa Arcuda (pod Joiţa) 10.93 13.45 0.251 Dâmboviţa Dragomireşti 8.43 18.0 0.249 Dâmboviţa Nod Hidro. Popeşti 10.63 17.66 0.399 Dâmboviţa Bălăceanca 0.78 122.83 14.06 Colentina Colacu 9.05 14.63 0.574

Ilfov Amonte confluenţă Dâmboviţa

9.14 19.67 0.424

Valea Saulei Amonte confluenţă Colentina

10.98 35.51 0.379

Câlnău Amonte confluenţă Dâmboviţa

8.88 42.97 0.495




3.4. APELE SUBTERANE

CALITATEA APELOR FREATICE LA NIVEL NAŢIONAL Apele subterane constituie o resursă importantă datorită calităţii lor fizico-chimice și biologice, dar fiind o

resursă mai puţin văzută, evaluarea ei este dificilă. Activitatea de cunoaştere a calităţii apelor subterane se desfăşoară la nivelul marilor bazine hidrografice,

pe unităţi morfologice, iar în cadrul acestora, pe corpuri de ape subterane, prin intermediul staţiilor hidrogeologice, cuprinzând unul sau mai multe foraje de observaţie.

În accepţiunea Directivei Cadru a Apei 2000/60/CE ,,corpul de apă subterană” este un volum distinct de ape subterane dintr-un acvifer sau mai multe acvifere. ,,Acviferul” este denumit ca un strat sau mai multe straturi geologice de roci cu o porozitate și o permeabilitate suficienta, astfel încât sa permită fie o curgere semnificativă a apelor subterane, fie o captare a unor cantităţi importante de ape subterane.

Evaluarea stării chimice a corpurilor de ape subterane se realizează conform Legii Apelor nr.107/1996 cu

modificările și completările ulterioare, H.G. nr.53/2009 privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării şi a Ordinului Ministrului Mediului nr.137/2009 care stabileşte valorile de prag pentru corpurile de apă subterană. Pentru apele subterane, conform metodologiei preliminare de evaluare a stării chimice a corpurilor de apă subterane elaborată de INHGA Bucureşti, sunt stabilite următoarele stări de calitate: stare chimică bună, stare chimică local slabă şi stare slabă.

În anul 2011, pentru cele 139 de corpuri de apă subterană monitorizate din totalul celor 142 de corpuri existente, s-au monitorizat în scopul evaluării preliminare anuale a stării chimice un număr de 1392 puncte de monitorizare (foraje, izvoare, drenuri, fântâni). Cele 3 corpuri de apă subterană nemonitorizate în 2011 se află situate fie în zone montane greu accesibile, sau au un număr redus de foraje lipsite de aflux de apă.

Cele 1392 puncte de monitorizare sunt grupate astfel:

1138 foraje aparţin reţelei naţionale de hidrogeologie: o 1054 de foraje o 70 izvoare o 1 dren o 10 fântâni o 3 foraje de urmărirea poluării,

128 foraje/izvoare de exploatare apa potabilă aparținând terţilor, 100 foraje de urmărire a poluării amplasate în jurul marilor platforme industriale. 26 de fântâni de urmărirea poluării cu nutrienţi.

Rezultatele evaluării preliminare anuale a stării chimice a celor 139 de corpuri de apă subterană

monitorizate la nivelul anului 2011 sunt următoarele: - 112 corpuri se află în stare chimică bună. (80,58%), - 27 de corpuri de apă subterană se află în stare chimică slabă (19,42%). Din analiza datelor obţinute în urma monitorizării parametrilor fizico-chimici la forajele situate în stratul

freatic se observă că cele mai multe depăşiri ale valorilor de prag/standardelor de calitate s-au înregistrat la indicatorii: azotaţi, azotiţi, amoniu, cloruri, sulfaţi şi mai puțin la fosfaţi.

În ceea ce priveşte contaminarea apelor freatice cu azotaţi, depăşiri ale concentraţiei admise la acest indicator s-au înregistrat pentru 177 foraje ceea ce reprezintă 12.71% din totalul forajelor monitorizate.

De asemenea majoritatea fântânilor monitorizate de regulă de Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene prezintă depăşiri la aproape toata grupa de nutrienţi. Poluarea se resimte însă diferenţiat, existând zone în care în acvifer sunt concentraţii ce se situează cu mult peste valoarea de prag în special în forajele de control a poluării de pe platformele industriale, distribuite în majoritatea bazinelor hidrografice.

Cauzele contaminării acviferului freatic cu azotaţi sunt multiple şi au un caracter cumulativ. Cele două

surse majore ale contaminării cu azotaţi sunt: spălarea permanentă a solului impregnat cu compuşi cu azot proveniţi din aplicarea îngrăşămintelor

chimice pe unele categorii de terenuri arabile, de către precipitaţiile atmosferice și apa de la irigaţii; evacuarea de ape uzate încărcate cu azotaţi în apele de suprafaţă .

În anul 2011 cele mai mari concentraţii de azotaţi s-au înregistrat în: Bazinul hidrografic Mureş, în forajele de control a poluării amplasate pe corpul de apă ROMU03; Bazinul hidrografic Crișuri, în 9 foraje ce aparţin de corpul ROCR01; Bazinul hidrografic Jiu, în forajele ce aparţin corpului ROJI06 12 foraje și cele de pe platforma industrială

Ișalnița; Bazinul hidrografic Olt, în corpul de apă ROOT08 s-au înregistrat depăşiri în 7 foraje;



Bazinul hidrografic Argeş, în corpul ROAG08/Pitești s-au înregistrat depășiri în 7 foraje monitorizate; Bazinul hidrografic Siret, pentru corpurile de apă ROSI03 și ROSI05 în 8 de foraje monitorizate; Bazinul hidrografic Prut, pentru corpurile de apa subterana: ROPR02, ROPR03, ROPR04 fiecare la cate 5

foraje monitorizate, respectiv ROPR07 la 7 foraje monitorizate; Bazinul hidrografic Dobrogea-litoral, pentru corpurile de apa RODL02 și RODL04 fiecare la câte 4 foraje

monitorizate şi RODL07 la 6 foraje monitorizate. Acviferele puternic contaminate cu azotaţi sunt concentrate, în special, în jurul principalelor platforme

industriale: S.C. AZOMURES Tg. Mureș, S.C. FIBREX și SC GAPROCO Săvinești, SC CAROM și RAFO Onești, SC VRANCART Adjud, S.C. AZOCHIM Roznov, S.C. ANTIBIOTICE Iași, S.C. DOLJCHIM Craiova, OLTCHIM Râmnicu Vâlcea.

În ceea ce priveşte contaminarea apelor subterane freatice cu fosfaţi, numărul forajelor care înregistrează depăşiri ale valorii de prag este foarte mic, 2,65% din totalul forajelor monitorizate.

O alta cauza a calităţii slabe a apelor subterane o constituie contaminarea intensă a acviferelor cu cloruri, sulfaţi, amoniu.

S-au înregistrat depăşiri ale valorilor de prag la cloruri și sulfaţi preponderent în bazinele hidrografice: Siret, Prut, Ialomiţa-Buzău, Mureș, Someş-Tisa depăşiri datorate fondului natural mare al acestora, fond generat de prezenţa cutelor diapire sau a apelor de tip clorosulfuroase, a litologiei straturilor, etc.

Dintre factorii poluatori majori care afectează calitatea apei subterane putem aminti: produse petroliere, produse rezultate din procesele industriale, produse chimice (îngrăşăminte, pesticide) utilizate în agricultură ce provoacă o poluare difuză greu de depistat şi prevenit, produse menajere şi produse rezultate din zootehnie, metale grele, necorelarea creşterii capacităţilor de producţie și a dezvoltării urbane cu modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare, exploatarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente, lipsa unui sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionarea deşeurilor și a nămolurilor de epurarea apelor industriale uzate.

Astfel de cazuri au fost identificate și în exemplele următoare: poluarea acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-Teleajen cu produse petroliere și compuşi

fenolici se datorează rafinăriilor Petro-Brazi, Astra Romană, Petrotel Ploieşti, Vega şi altor societăţi industriale ale oraşului Ploieşti (DERO, TIMKEN, IUC);

poluarea acviferului din depresiunea Baia Mare se datorează atât staţiilor şi depozitelor de carburanţi din judeţul Maramureş cât şi unităţilor Petrom Baia Mare şi Petrom Zalău;

influenţa calităţii apelor subterane datorită câmpurilor de aspersiune a apelor fenolice de la S.C. Solventul Marginea, din spaţiul hidrografic Bega-Timiş;

poluarea cu produse petroliere a apelor subterane din zonele rafinăriilor precum și a conductelor de transport produse petroliere din toata ţara (degradări, spargeri, etc.), a depozitelor de hidrocarburi de la diferite obiective industriale;

poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare și combatere a bolilor și dăunătorilor în agricultură (azotaţi şi compuşi azotici, fosfaţi, etc.) - se regăseşte fie în zona marilor producători de astfel de substanţe (AZOMURES, DOLJCHIM - Craiova, OLTCHIM - Rm. Vâlcea, AZOCHIM Roznov, Işalniţa, AMURCO Bacău, fostele combinate chimice etc.) fie în zonele agricole, unde se produce şi fenomenul de concentrare (poluare suplimentară) din cauza administrării incorecte a acestor fertilizatori. Poluarea difuză a acviferelor freatice produsă în acest fel a afectat în special fântânile individuale din zonele rurale dar și alte captări de ape subterană;

poluarea cu produse rezultate din procesele industriale - apare în zonele din jurul marilor platforme industriale (Victoria, Făgăraș, Codlea, Galaţi, Ișalnița, Craiova, Rm. Vâlcea, Tg. Mureș, Craiova, Bucureşti, Constanţa, Oneşti, Ploieşti etc);

poluarea cu produse menajere și produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuși cu azot, etc.) - apare în apele subterane din zona marilor aglomerări urbane (Piteşti, Oradea, Timișoara, București, Cluj, Suceava, Bacău, Constanta, etc) şi în zona marilor complexe zootehnice (Moftin, Palota, Naidas, Cefa, Halciu, Bontida, Periam, Poiana Mărului, Băbeni, Bilciureşti, Călăraşi, Slobozia, Crevedia etc);

poluarea cu metale grele datorată impactului antropic - zone cu concentraţii mari în metale grele (plumb, cupru, zinc, cadmiu, mercur, etc.) situate în apropierea exploatărilor miniere, a uzinelor de preparare minereuri sau a haldelor de steril (Baia Borșa, SC Cuprom şi Romplumb Baia Mare, Depozitul de zgura Panic, Copşa Mică, Mediaş, Târnăveni, Işalniţa, Craiova, Vâlcea, Pitești, Valea Călugărească, etc.).

Poluarea freaticului este cel mai adesea un fenomen aproape ireversibil având consecinţe importante

asupra folosirii rezervei subterane la alimentarea cu apă în scop potabil, depoluarea surselor de apă din pânza freatică fiind un proces foarte anevoios.



3.5. APA POTABILĂ ŞI APA DE ÎMBĂIERE

3.5.1. APA POTABILĂ Apă potabilă este apa destinată consumului uman. şi poate fi regăsită în:

- orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

- orice tip de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor, ori substanţelor destinate consumului uman.

Asigurarea populaţiei cu apă potabilă de calitate și în cantitate suficientă trebuie să fie una din direcţiile prioritare în politica și acţiunile statului în domeniul sănătăţii.

Institutul Național de Sănătate Publică, este coordonatorul raportului de țară privind îndeplinirea obligațiilor definite de DIRECTIVA CONSILIULUI Europei nr.83 din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE).

Aceasta Directiva a fost transpusa în legislația națională prin Legea nr. 458 (r1) din 08/07/2002, privind calitatea apei potabile, republicata în M.Of., partea I, nr. 875 din 12/12/2011.

Hotărârea de Guvern nr. 974/2004 stabilește Normele de supraveghere, inspecţie sanitară și monitorizare a calităţii apei potabile şi Procedura de autorizare sanitară a producţiei și distribuţiei apei potabile.

Datele au fost furnizate de către responsabilii desemnați de către Direcţiile de Sănătate Publică teritoriale pentru întocmirea Raportării către Comisia Europeana a informațiilor privind calitatea apei potabile distribuite în sistem centralizat la peste 5000 de locuitori sau cu un volum de distribuție mai mare de 1000mc/zi. La momentul întocmirii „Raportului naţional privind starea mediului pentru anul 2011” la Institutul Naţional de Sănătate Publică erau în curs de prelucrare şi validare datele pentru anul 2011.

Modalitatea de colectare şi prezentare a datelor privind calitatea apei potabile distribuite prin sisteme publice de aprovizionare cu apă, a utilizat pentru anii 2008, 2009 și 2010 o formă tabelară, conformă cu cerinţele Directivei 98/83/EC şi ale WISE – Water Information System of Europe.

Metodologia prin care au fost furnizate datele necesare a fost întocmită pe baza Ghidului de raportare al CE din mai 2007. (Sursa: ec.europa.eu/environment/water/water-drink/pdf/2007_05_09_guidance_doc_reporting.pdf).

În concluzie, documentele care au stat la baza integrării informațiilor transmise de Direcţiile de Sănătate Publică, au fost: Ghidul de Raportare versiunea octombrie 2011 şi Manual v 1.0 – informații privind fluxul informațional de postare a raportului trianual – ghid tehnic IT.

Analizând graficul de mai jos, reiese o tendință de creștere a populației aprovizionată cu apă în România.

Figura 3.5.1.-1 Aprovizionarea cu apă a populaţiei în perioada 2008 – 2010

Situaţia aprovizionării cu apă a populaţiei în anul 2010, vezi graficul de mai jos .

Figura 3.5.1.-2 Aprovizionarea cu apă a populaţiei în anul 2010

Sursa: Ministerul Sănătăţii



În perioada 2008-2010 sursele de aprovizionare cu apă au variat foarte puţin, astfel încât din punct de vedere procentual variațiile sunt nesemnificative. Situaţia este prezentată pe ani în următoarele trei grafice.

Figura 3.5.1.-3 Surse de aprovizionarea cu apă a populaţiei în anul 2008




Pentru anul 2010 sursa de aprovizionare cu apă pentru populaţia României a fost în procent de cca. 70%

sursa de suprafaţă. Acest lucru nu este îmbucurător, datorită faptului că apa de suprafaţă poate avea o calitate mai puţin bună, astfel încât, pentru a ajunge la consumator, necesită mai multe procedee de îmbunătăţire a parametrilor necesari , pentru a nu determina modificări nedorite asupra stării de sănătate a populaţiei.

Situaţia zonelor de aprovizionare cu apă din România, pentru fiecare judeţ și Municipiul Bucureşti şi tendinţele pentru perioada 2008-2010 sunt prezentate în graficul de mai jos:



Figura 3.5.1.-6 Zonele de aprovizionare cu apă a populaţiei în perioada 2008 – 2010, pe judeţe


Pentru anul 2010, numărul zonelor de aprovizionare cu apă pentru fiecare județ este reprezentat în figura

de mai jos. Figura 3.5.1.-7 Numărul de zone de aprovizionare cu apă , pe judeţe – Romania 2010.


În vederea supravegherii calităţii apei potabile sunt monitorizaţi parametrii microbiologici și chimici.

Pentru anul 2010 situația rezultatelor acestor parametri este reprezentată în graficele de mai jos.



Figura 3.5.1.-8 Monitorizarea parametrilor microbiologici ai apei potabile în anul 2010


Figura 3.5.1.-9 Monitorizarea parametrilor chimici ai apei potabile în anul 2010


Figura 3.5.1.-10 Situaţia parametrilor neconformi ai apei potabile în perioada 2008-2010, pe judeţe.




3.5.2. APA DE ÎMBĂIERE Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul

Comunitar, este coordonatorul naţional al elaborării Raportului referitor la EVALUAREA CALITĂŢII APEI DE ÎMBĂIERE. Raportul este efectuat în colaborare și pe baza datelor furnizate de Direcţiile teritoriale de sănătate publică, conform metodologiei transmise în anul precedent raportării.

Calitatea apei de îmbăiere este reglementată prin: Directiva Europeana 76/160/EEC privind calitatea apei de îmbăiere (în revizuire); H.G. nr. 459/2002 – privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate

pentru îmbăiere, şi care reprezintă transpunerea prevederilor Directivei Europeana 76/160/EEC; HG nr. 88/2004 – pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară și control al zonelor

naturale utilizate pentru îmbăiere; Legea Apelor nr.107/1996, modificată prin Legea nr.310/2004. Directiva Europeana 76/160/EEC, privind calitatea apei de îmbăiere, a stabilit obiectivele privind

protecţia sanitară și condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească zonele naturale amenajate și folosite pentru îmbăiere.

Prin apa de îmbăiere se înţelege orice tip de apă de suprafaţă, curgătoare (râu, fluviu), sau stătătoare (lac) inclusiv apa marină, în care este permisă de către autoritățile locale îmbăierea, prin amenajarea acestor zone sau prin folosinţa unor zone neamenajate, dar utilizate în mod tradiţional de un număr mare de persoane. Apa din aceste zone pentru îmbăiere este monitorizată de către autoritățile locale autorizate, conform reglementărilor în vigoare.

Directiva nu se aplică: - apei utilizate în scopuri terapeutice; - apei din bazinele de înot/piscine. Statele membre UE au următoarele obligaţii generale privind calitatea apei de îmbăiere: • Să stabilească valorile aplicabile apei de îmbăiere pentru parametrii:

- microbiologici: coliformi fecali (Escherichia Coli), enterococi/streptococi fecali; - fizico-chimici: uleiuri minerale, substanțe tensioactive și fenoli; - alte substanțe: pesticide, metale grele, cianuri, nitraţi.

• Să se asigure ca apa de îmbăiere este în conformitate cu valorile stabilite. • Să raporteze Comisiei Europene anual, în format standardizat, situaţia referitoare la implementarea

directivei. Comisia publica un raport referitor la calitatea apei de îmbăiere la nivel comunitar. Supravegherea, evaluarea și inspecţia sanitară a zonei naturale amenajate și utilizate în scop de îmbăiere

se fac în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară și control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare.

Conform prevederilor Ministerului Sănătăţii din cadrul Metodologiei de monitorizare și evaluare a zonelor de îmbăiere (M.O. Nr.199 din 22 martie 2011):

Primele probe de monitorizare se iau cu 5-15 zile înainte de începerea sezonului de îmbăiere. În timpul sezonului de îmbăiere, probele de apă de îmbăiere se prelevează din fiecare punct de

monitorizare la fiecare două săptămâni. În condiţiile în care calitatea apei de îmbăiere a fost corespunzătoare timp de 2 ani consecutiv, probele

se pot preleva cu o frecvenţă mai redusă, adică o dată pe lună, prelevându-se un număr total de minimum 4 probe/sezon.

Zona naturală amenajată pentru îmbăiere necesită autorizare sanitară conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, cu modificările ulterioare.

Conform HG nr. 389/2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere (M.O. Nr. 290 din 26 aprilie) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în colaborare cu administraţiile bazinale de apă, elaborează și actualizează profilul apelor de îmbăiere în conformitate cu prevederile anexei 3.

Consultarea potenţialilor utilizatori ai apelor de îmbăiere se efectuează de către Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, înaintea luării deciziilor privind apele de îmbăiere, prin afişarea informaţiilor pe pagina web a instituţiilor menţionate și organizarea de dezbateri publice, conferinţe, seminare, cu participarea şi consultarea publicului .

Durata sezonului de îmbăiere pentru anul 2011 a fost 1 iunie – 15 septembrie. DSP Constanța și DSP Tulcea au transmis, în formatul solicitat de CE, datele aferente calităţii apei de

îmbăiere din 49 de zone de îmbăiere situate în zona costieră a Mării Negre, respectându-se frecvența de prelevare a probelor.



Rezultatele monitorizării calităţii apei au fost în concordanţă cu prevederile valorilor din legislaţia actuală , neînregistrându-se depăşiri ale acestor valori care să ducă la luarea de măsuri imediate.

Calitatea apei de îmbăiere în sezonul estival 2011

Zona de îmbăiere - punct de recoltă 01. - 10.VI. 14. - 24.VI

27.VI -08.VII 11. - 22.VII

25.VII - 05.VIII

08.VIII - 19.VIII

22.VIII - 02.IX

05.IX - 09.IX

Năvodari - tabăra delfin

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Năvodari - hanul piraţilor

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Năvodari - zona camping marina surf

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Năvodari - tabăra delfin

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Năvodari - hanul piraţilor

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Năvodari - zona camping marina surf

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - zona enigma

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - estival foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - vega foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - rex foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - castel foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - cazino foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mamaia - perla foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

Mamaia - aurora foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Constanţa - zona delfinariu

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Constanţa - zona modern

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Eforie Nord - debarcader

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Eforie Nord - belona

foarte bună

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cordon Eforie Nord -Eforie Sud: azur

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cordon Eforie Nord -Eforie Sud: tabăra luminiţa

foarte bună

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Eforie Sud - Splendid beach

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Eforie Sud - cazino

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Costineşti - pescărie

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Costineşti - forum foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Olimp - pescarie foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Olimp - piscina oltenia

foarte bună bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Olimp - zona protocol

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună



Zona de îmbăiere - punct de recoltă 01. - 10.VI. 14. - 24.VI

27.VI -08.VII 11. - 22.VII

25.VII - 05.VIII

08.VIII - 19.VIII

22.VIII - 02.IX

05.IX - 09.IX

Neptun - terasa briza

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Neptun II foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Jupiter - braseria delfinul

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Jupiter - complex cometa

foarte bună


foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Jupiter - hotel capitol


foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Jupiter - hotel california

foarte bună bună bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cap aurora - hotel opal

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cap aurora - hotel onix

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cap aurora - restaurant pescăresc

foarte bună

foarte bună

foarte bună

bună foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Venus - restaurant calipso

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

Venus - hotel afrodita bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Venus – hotel silvia

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Venus – perla venusului bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cordon Venus – Saturn: bufet adriana

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Cordon Venus – Saturn: actetis

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Saturn – Adras foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Saturn –plaja diana

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Mangalia foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

2 Mai foarte bună

foarte bună

foarte bună bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

Vama Veche foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună

foarte bună


Legendă - Calitate foarte bună - toţi parametrii principali se încadrează în valorile de referinţă cf. HG nr. 459/2002 - Calitate bună - toţi parametrii principali se încadrează în valorile obligatorii cf. HG nr. 459/2002

3.6. APELE UZATE ŞI REŢELELE DE CANALIZARE TRATAREA APELOR UZATE În raport cu provenienţa lor, apele uzate se clasifică astfel:

- apă uzată menajeră, este apa de evacuare după ce a fost folosită pentru nevoi gospodăreşti în locuinţe şi unităţi de folosinţă publică și provine din descărcări de la operaţii de igienă corporală, de la pregătirea alimentelor, de la spălarea îmbrăcămintei ori prin evacuări de produşi fiziologici (closete cu apă).

- ape uzate industriale, sunt cele care se evacuează în mod concentrat după folosirea lor în procesele tehnologice de obţinere a materiilor prime sau a produselor finite.

Apele uzate industriale sunt însoţite aproape întotdeauna de apele uzate menajere.



După provenienţa lor,apele uzate industriale pot fi: ape de spălare, ocupa locul doi ca volum; apar într-o mare varietate de industrii şi rezultă din

folosirea apei de alimentare pentru antrenarea și îndepărtarea unor materiale nedorite; ape de răcire, care formează proporţia principală (volum) a apelor uzate industriale; principalul

poluant e căldura; ape de proces sunt cele ce au servit ca solvent sau ca mediu de reacţie în procesul de prelucrare a

materiilor prime; au un volum relativ redus, dar sunt foarte concentrate; ape uzate orăşeneşti (urbane)sunt sunt definite ca ape uzate menajere sau amestec de ape uzate

menajere cu ape uzate industriale şi/sau scurgerile apei de ploaie colectate lor într-un sistem comun de canalizare.

Poluarea apelor cauzată de aglomerările umane (oraşe şi sate) se datorează în principal următorilor factori: Rata redusă a populaţiei racordate la sistemele colectare şi epurare a apelor uzate; Funcţionarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente; Managementul necorespunzător al deşeurilor; Dezvoltarea zonelor urbane și protecţia insuficientă a resurselor de apă.

Monitorizarea subsistemului “Ape uzate”, abordează într-un mod integrat apa captată, modul de utilizare, epurarea și evacuarea apelor. În general, activitatea de monitorizare a apelor uzate are în vedere:

- evaluarea apelor captate de către utilizatori; - automonitoringul apelor uzate (conformarea cu standardele și reglementările, frecvenţele de analizare a

apelor uzate, eficientizarea staţiilor de epurare, etc.); - cunoaşterea permanentă a cantităților de poluanţi evacuaţi, remedierea staţiilor de epurare, încadrarea

în limitele admise în conformitate cu capacităţile de recepţie a emisarilor; - prevenirea, combaterea și alarmarea în caz de poluări accidentale. Principalele surse de poluare a apelor sunt evacuările de la staţiile de epurare industriale.

3.6.1 STRUCTURA APELOR UZATE EVACUATE ÎN 2011 Analiza statistică a situaţiei principalelor surse de ape uzate, conform rezultatelor supravegherii efectuate

în anul 2011, a prezentat următoarele aspecte globale: - Faţă de un volum total evacuat de 5303,99 milioane m3/an, 3005,94 milioane m3/an, respectiv 56,67%, constituie ape uzate care nu necesită epurare, fiind considerate ape convenţional curate. - Din volumul de ape uzate necesitând epurare de 2298,05 mil. m3/an:

- 572,29 mil.m3/an (cca. 25%) s-au epurat corespunzător - 826,83 mil. m3/an (cca. 36 %) reprezintă ape uzate neepurate - 898,93 milioane m3/ an (cca. 39 %) reprezintă ape uzate insuficient epurate. În ceea ce priveşte volumul total de ape uzate evacuate, pe activităţi din economia naţională, situaţia se

prezintă astfel: Activităţile din economia naţională cu o contribuţie importantă la totalul volumului de apă evacuat,

incluzând şi apele convenţional curate, sunt : Energie electrică și termică: 3657,32 mil. m3– aprox. 69 % din total; Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 1325.57 mil. m3- circa 25 %; Industrie metalurgică și construcţii de maşini: 112,43 mil. m3, respectiv 2%; Prelucrări chimice: 101,76 mil. m3 , reprezentând cca 2%.

Din volumul de ape uzate care necesită epurare, cele mai mari volume au fost evacuate în cadrul

activităţilor: Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 1324,94 mil. m3/an – aprox. 58 %; Energie electrică și termică: 670,53 mil. m3/an – aprox. 29 %; Industrie metalurgică și construcţii de maşini:109,01 mil. m3/an, cca 5%; Prelucrări chimice: 96,82 mil.m3-4%.

Domeniile de activitate la care s-au înregistrat cele mai mari volume de ape uzate neepurate sunt:

Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 536,18 mil. m3/an - peste 60 %; Energie electrică și termică: 191,82 mil. m3– 23% Industria metalurgică și construcții de maşini: 71,11 mil. m3, aprox. 7% şi Prelucrări chimice: 19,51 mil. m3 peste 2%.

Referitor la apele uzate epurate necorespunzător, activităţile cu cea mai mare pondere sunt:

Energie electrică și termică: 475,76 mil. m3– aprox. 53 % Colectarea și epurarea apelor uzate: 342,93 mil. m3/an – cca 35 %.



Faţă de numărul total de 1637 de staţii de epurare investigate în anul 2011, 500 de staţii, reprezentând

30,5 %, au funcţionat corespunzător, iar restul de 1137 staţii, adică 69,5 %, necorespunzător.

3.6.2 SUBSTANŢE POLUANTE ŞI INDICATORI DE POLUARE ÎN APELE UZATE Ierarhia contribuțiilor la cantităţile de poluanţi evacuaţi în resursele de apă de suprafaţă stabilită la

nivelul domeniilor de activitate şi respectiv a bazinelor hidrografice, pe grupe de indicatori fizico-chimici, se prezintă după cum urmează:

Încărcarea cu substanţe organice, exprimate prin CBO5 şi CCO-Cr, având un total de 100463,75 tone/an,

respectiv 264896,97 tone/an: Colectarea și epurarea apelor uzate - 80%, respectiv 82 %; Energie electrică și termică – 6,6 %, respectiv 4,4 % ; Prelucrări chimice cu cca 6 %, la ambele categorii de indicatori Zootehnie – aprox. 4 % CBO5, respectiv peste 2 % CCO-Cr.

Încărcare cu materii în suspensie, cu un total de 232891,39 tone :

Colectarea și epurarea apelor uzate urbane – cca. 53 %; Energie electrică și termică - cca. 27%; Industrie metalurgică și construcţii de maşini –peste 8 %; Prelucrări chimice – 7,6 %.

Încărcarea cu substanţe minerale dată de reziduu fix (1830212.6 tone) este următoarea: Energie electrică și termică – 41 %; Colectarea și epurarea apelor uzate urbane - 39%; Prelucrări chimice – cca 13 %; Industrie extractivă și Industrie metalurgică și construcţii de maşini – 3 %.

Încărcarea cu nutrienţi, exprimată prin compuşi ai azotului (NO2, NO3, NH4), azot total și fosfor total are o

importanţă deosebită pentru calitatea receptorilor naturali; la cantităţile totale de 21787,77 t azot total, 3820,4 t fosfor total, 14579,37 t azotaţi, 922,03 t azotiţi şi 26636,49 t amoniu, aportul semnificativ a fost următorul:

Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: NTOTAL–96%, PTOTal – 93%, NO3-74,4%, NO2-65%, NH4- 93%; Prelucrări Chimice: NTOTAL – 3%, PTOTal – 30%, NO3- 10,2%, NO2-3,03%, NH4- 3,4%. Indicatorul substanţe extractibile a însumat 27283 tone şi a avut ponderea cea mai mare în activităţile:

- Colectarea și epurarea apelor uzate urbane - 67 % - Energie electrică și termică –aprox. 20 % - Industrie metalurgică și construcţii de maşini – 10%.

La indicatori precum cianuri totale, fenoli, detergenţi sintetici, produse petroliere, ponderea la cantităţile

totale o are câte un domeniu de activitate. Situaţia încărcărilor cu metale grele (forme totale) se prezintă astfel:

la 0.0529 tone Arsen, cantitate înregistrată în bh Mureş; ponderea cea mai mare revine domeniilor Prelucrări chimice - 64% şi Energie electrică și termică, aprox 31%;

la 0,895 tone Cadmiu, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane cu 66% și Industrie metalurgică și construcţii de maşini cu 26,4%; bazinele cu ponderea mai mare au fost B.H. Siret (0,249 tone) şi B.H.Dunăre (0,165 tone);

la 12,814 tone Crom total, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane cca 88% dar şi Industriile metalurgică și construcţii de maşini (11,2%); bazinele care au contribuit au fost B.H.Argeş (6,746 tone), B.H.Someş (1,557 tone) apropiat de B.H. Dunăre (1,333 tone);

din 50,438 tone Cupru, 33,83 tone s-au evacuat numai din B.H.Mureş, activitatea din Industria extractivă având ponderea de 68,3% alături de cele 27,2% din domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane;

la 0,302 tone Mercur, contribuţiile cele mai mari au venit din activităţile din domeniile Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, cca 59% și Prelucrări chimice, 39%; cantităţi semnificative s-au evacuat în 3 (trei) bazine în care s-a înregistrat prezenţa acestui metal (B.H.Mureş, B.H.Olt și B.H.Argeş în ordinea 0,167 tone, 0,111 tone și 0,024 tone);

la 23,863 tone Nichel, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, 90%; bazinele cu ponderea cea mai mare au fost B.H.Dunăre 13,47 tone, B.H.Bega-Timiș 2,77 tone şi B.H.Argeş 2,31 tone;



la 8,51 tone Plumb, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, cca 69,3% şi Industria metalurgică și construcţii de maşini cu 30%; analiza pe bazine evidenţiază 3 (trei) contribuţii importante și anume B.H.Siret cu 2,610 tone, B.H. Someş cu 1,356 tone şi B.H.Arges, 1,263 tone;

la 214,00 tone Zinc, ponderea a fost dată de activităţile de la Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, cca 60%, Industria extractivă, cu 32% și Industria metalurgică și construcţii de maşini 6,5%; dintre bazine, contribuţia majoritară vine din B.H.Argeş (72,613 tone), B.H.Mureş ( 39,909 tone), B.H.Someş (36,008 tone). Situaţia prezentată arată că domeniile din activitatea economică care au o contribuţie însemnată la

constituirea potenţialului de poluare sunt: Colectarea și epurarea apelor uzate urbane şi Prelucrări chimice, pentru majoritatea indicatorilor chimici la care se adaugă şi domenii ca Energie electrică și termică, Industria metalurgică și construcţii de maşini şi Industria extractivă, la diverşi indicatori.

3.6.3 TENDINŢE ŞI PRIORITĂŢI ÎN REDUCEREA POLUĂRII CU APE UZATE Având în vedere natura substanţelor poluante din apele uzate, cât şi sursele de poluare aferente,

gospodărirea apelor uzate se realizează în acord cu prevederile europene în domeniul apelor, în special cu cele ale Directivei Cadru a Apei (Directiva 2000/60/CE), care stabileşte cadrul politic de gestionare a apelor în Uniunea Europeană, bazat pe principiile dezvoltării durabile şi care integrează toate problemele apei. Sub umbrela Directivei Cadru a Apei sunt reunite cerinţele de calitate a apei corespunzătoare ş;i celorlalte cerinţe ale directivelor europene în domeniul apelor. Cele mai importante directive a căror implementare asigură reducerea poluării apelor uzate sunt următoarele:

Directiva 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, amendată de Directiva 98/15/EC şi de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003,

Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii şi Directivele “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE și 86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE și 90/415/CEE,

Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitraţii proveniţi din surse agricole, amendată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.

Directiva Cadru 60/2000/CE în domeniul apei constituie o abordare nouă în domeniul gospodăririi

apelor, bazându-se pe principiul bazinal şi impunând termene stricte pentru realizarea programului de măsuri. Obiectivul central al Directivei Cadru în domeniul Apei (DCA) este acela de a obţine o „stare bună” pentru toate corpurile de apă, atât pentru cele de suprafaţă cât şi pentru cele subterane, cu excepţia corpurilor puternic modificate și artificiale, pentru care se defineşte „potenţialul ecologic bun”. Conform acestei Directive, Statele Membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaţă până în anul 2015, mai puţin corpurile de apă pentru care se cer excepţii de la atingerea obiectivelor de mediu.

Una dintre cerinţele esenţiale a Directivei Cadru Apa este stabilirea obiectivelor de calitate pentru toate

corpurile de apă şi implicit dezvoltarea de programe de măsuri, pentru atingerea acestor obiective, cum sunt: - prevenirea deteriorării stării apelor de suprafaţă şi subterane; - protecţia, îmbunătăţirea și restaurarea tuturor corpurilor de apă de suprafaţă, inclusiv a celor care fac

obiectul desemnării corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale, precum și a corpurilor de apă subterană în vederea atingerii “stării bune” până în 2015;

- protecţia și îmbunătăţirea corpurilor de apă puternic modificate și artificiale în vederea atingerii potenţialului ecologic bun” şi a “stării chimice bune” până în 2015;

- reducerea progresivă a poluării cu substanţe prioritare și încetarea evacuărilor de substanţe prioritar periculoase în apele de suprafaţă prin implementarea măsurilor necesare;

- reducerea tendinţelor semnificative și susţinute de creştere ale poluanţilor în apele subterane; - atingerea standardelor și obiectivelor stabilite pentru zonele protejate de către legislaţia comunitară.

Planurile de management bazinale reprezintă principalul instrument de implementare a Directivei Cadru

privind Apa 2000/60/CE și a majorităţii prevederilor din celelalte Directive europene din domeniul calităţii apei. Obiectivele Directivei Consiliului 91/271/CEE din 21 mai 1991 privind epurarea apelor uzate urbane,

modificată și completată de Directiva Comisiei 98/15/EC în 27 februarie 1998 se referă la protecţia mediului împotriva efectelor negative ale evacuărilor de ape uzate urbane și de ape uzate din anumite sectoare industriale (în principal prelucrarea şi fabricarea produselor din industria alimentară). În România, legislaţia europeană din domeniul epurării apelor uzate şi evacuării în mediul acvatic a fost transpusă în perioada 2002-2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, completată și modificată de Hotărârea de Guvern nr. 352/2005.

Având în vedere atât poziţionarea României în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea şi bazinul Mării Negre, cât și necesitatea protecţiei mediului în aceste zone, România a declarat întregul său teritoriu ca zonă



sensibilă. Această decizie se concretizează în faptul că aglomerările cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi trebuie să asigure o infrastructură pentru epurarea apelor uzate urbane care să permită epurarea avansată, mai ales în ceea ce priveşte îndepărtarea nutrienţilor (azot și fosfor) din apele uzate – H.G. nr. 352/2005, art.3(1). În ceea ce priveşte gradul de epurare, epurarea secundară (treaptă biologică) este o regulă generală pentru aglomerările mai mici de 10.000 locuitori echivalenţi.

Termenele de implementare ale Directivei variază și depind de dimensiunea aglomerării (exprimată în funcţie de poluarea produsă, respectiv locuitorul echivalent) şi de impactul acesteia asupra apelor receptoare. Termenul de tranziţie final pentru implementarea Directivei a fost stabilit la 31 decembrie 2018, cu termene intermediare pentru colectarea și epurarea apelor uzate urbane anii 2010, 2013 și 2015, respectiv:

- pentru colectarea apelor uzate urbane (art. 3 al Directivei): 31 decembrie 2013 pentru aglomerări umane cu mai mult de 10.000 l.e. și 31 decembrie 2018 pentru aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e;

- pentru epurarea apelor uzate urbane și evacuarea acestora – art. 4 (1a,b) și art. 5(2): 31 decembrie 2015 pentru în aglomerări umane cu mai mult de 10.000 l.e. și 31 decembrie 2018 pentru în aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e. După transpunerea în legislaţia naţională a cerinţelor Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor

uzate urbane din perioada de aderare, România a făcut paşi importanţi în implementarea acestei directive, începând cu anul 2007. Numărul și tipul de aglomerări, precum şi măsurile privind colectarea și epurarea apelor uzate au fost prevăzute iniţial în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și în Documentul de Poziţie a României, situaţia reflectând starea de fapt din anul 2004. Începând cu anul 2007 această situaţie a fost reevaluată având în vedere prevederile Programului Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), aprobat şi devenit operaţional la data de 11 iulie 2007. Implementarea măsurilor din cadrul POS Mediu – Axa prioritara 1 “Extinderea și modernizarea sistemelor de apă/apă uzată” se promovează prin realizarea unor studii de fezabilitate la nivel de judeţe, în cadrul Master Planurilor Judeţene și a unor aplicaţii finanţabile din Fondul de Coeziune.

Prin promovarea investiţiilor în îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată finanţate prin POS Mediu se are în vedere asigurarea serviciilor de canalizare şi epurare în majoritatea zonelor urbane până în 2015 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă uzată. Bugetul total pentru perioada 2007-2013 alocat acestei axe este de 3,27 miliarde Euro, din care 2,78 miliarde Euro reprezintă fonduri europene nerambursabile (Fond de Coeziune). Prin investiţiile previzionate rezultate prin implementarea proiectelor majore, se urmăreşte realizarea unui număr estimat de 170 de staţii de epurare noi sau reabilitate și o creştere a volumului de apă uzată epurată corespunzător de la 35% la 60% din volumul total.

În cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor/Spatiilor hidrografice, elaborate de către Administraţia Naţională „Apele Române” în concordanţă cu cerinţele Directivei cadru Apă, au fost stabilite și evaluate costuri pentru măsurile de bază și măsurile suplimentare pentru sursele de poluare semnificative. Aceste măsuri asigură atingerea stării bune a apelor împreună cu măsurile de bază obligatorii în contextul implementării legislaţiei europene în domeniul apelor, fapt care presupune, după caz, scăderea limitelor poluanţilor evacuaţi de la staţiile de epurare sub limitele stabilite în legislaţia specifică în vigoare.

Administraţia Naţională “Apele Române”, în conformitate cu prevederile H.G. nr.210/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului, art. IV, punctele 2 și 3, care stipulează că autorității competente în domeniul gospodăririi apelor îi revin sarcini specifice în ceea ce priveşte monitorizarea evacuărilor din staţiile de epurare a apelor uzate urbane și de raportare a datelor colectate către Comisia Europeană, elaborează raportul „Stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în execuţie şi puse în funcţiune pentru aglomerări umane”. Raportul conţine inventarul aglomerărilor umane și a lucrărilor existente de canalizare şi epurare aferente. Datele sunt disponibile începând cu anul 2007 şi se referă la evaluarea nivelelor de colectare și epurare a apelor uzate, la nivel de aglomerare umană, judeţe, bazine hidrografice și la nivel naţional, precum și situaţia proiectelor de investiţii şi costurile acestora.

Astfel, la nivel naţional, nivelele de colectare și epurare a încărcării organice biodegradabile (exprimat în %) din aglomerările umane cu mai mult de 2.000 l.e. a crescut în ultimii ani, în anul 2011, valorile nivelelor de colectare și epurare a încărcării organice biodegradabile au fost de 56,96% pentru colectarea apelor uzate, respectiv 45,57% pentru epurarea apelor uzate, crescând cu cca. 10% pentru colectarea apelor uzate faţă de anul 2007, respectiv cu cca. 8% pentru epurarea apelor uzate.

Ţintele de realizat pentru termenul de tranziţie - anul 2013 - sunt cca. 69% pentru colectarea apelor uzate și cca. 61% pentru epurarea apelor uzate, cu asigurarea conformării aglomerărilor umane cu mai mult de 10.000 l.e. în ceea ce priveşte colectarea apelor uzate.

În perioada de după aderarea la Uniunea Europeană (2007-2011), cca. 2,997 miliarde euro au fost investiţi la nivel naţional pentru lucrări de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă uzată. Valoarea totală a investiţiilor pentru infrastructura de apă uzată este de cca. 12 miliarde euro, valoare evaluată în cadrul Planurilor de management bazinale, atât pentru măsuri de bază, cât şi pentru cele suplimentare, până în anul 2021.

Măsurile pentru reducerea poluării cu substanţe periculoase şi prioritar periculoase răspund în principal cerinţelor de implementare ale Directivei 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase



evacuate în mediul acvatic al Comunităţii şi ale Directivelor “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE și 86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE și 90/415/CEE, precum și cerinţelor Directivei Cadru Apă și Directivei 2008/105/CE privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei.

Domeniul de aplicare al programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, vizează apele uzate industriale epurate sau neepurate, apele uzate evacuate din staţiile de epurare urbane care primesc ape uzate industriale epurate sau neepurate, precum și apele de suprafaţă şi apele subterane. De asemenea, programul se aplică tuturor utilizărilor industriale de apă, surselor punctiforme sau difuze care evacuează una sau mai multe din substanţele periculoase (lista I, II) și din substanţele prioritare/prioritar periculoase) în apele de suprafaţă şi subterane şi în canalizare. Programele de reducere sau de eliminare a poluării cu astfel de substanţe sunt incluse în programele de etapizare anexate autorizaţiei de gospodărire a apelor. Aceste programe includ măsuri aplicabile atât pentru epurarea apelor uzate, cât şi pentru schimbările tehnologice în procesul de producţie în vederea reducerii/eliminării evacuărilor, emisiilor, pierderilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase.

Pe lângă avantajul cunoaşterii mai exacte a stării corpurilor de apă, odată cu modernizarea sistemului de monitorizare și adaptarea acestuia la cerinţele Directivei Cadru Apă, rezultatele obţinute în urma derulării acestor activităţi au scopul de a sprijini activitatea de stabilire a măsurilor de reducere/eliminare a evacuărilor sau emisiilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase în mediul acvatic.

Având în vedere obligaţiile României ca ţară membră a Uniunii Europene, precum şi prevederile Planului de măsuri privind integrarea europeană, sunt necesare monitorizări privind implementarea Directivei 2006/11/EC. În România aceste monitorizări se realizează semestrial; în anul 2011 s-au monitorizat la nivel naţional, precum şi la nivelul bazinelor hidrografice, având în vedere măsurile prioritare aplicate, unele substanţe periculoase (lista I şi II) din apele uzate evacuate în corpurile de apă de suprafaţă care au înregistrat depăşiri ale normativelor în vigoare (HG 1038/2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase), şi anume depăşiri la metale grele (Cu, Zn, Cr, Co), triclormetan, tricloretilena şi PAH.

Monitorizarea substanţelor periculoase (lista I şi II) din apele uzate evacuate în resursele de apă sau în apa uzată se realizează pe baza inventarierii emisiilor evacuate şi pierderilor de substanţe prioritare. De asemenea, elaborarea metodelor şi analizarea substanţelor propuse de Directiva 2008/105/EC privind Standardele de Calitate de Mediu pentru substanţele prioritare/prioritar periculoase, vor asigura în continuare evaluarea implementării măsurilor de reducere progresivă a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritare și a celor de eliminare a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase.

În cadrul Planurilor de management bazinale şi la nivelul întregii ţări, pentru aplicarea măsurilor de bază necesare reducerii/eliminării de substanţe prioritare/prioritar periculoase au fost estimate costuri în valoare de 924,6 mil. Euro.

În ceea ce priveşte implementarea Directivei 91/676/EEC privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de nitraţii proveniţi din surse agricole, amendată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003, se monitorizează programul de măsuri pentru presiunile punctiforme şi difuze din agricultură exercitate la nivelul apelor de suprafaţă, precum şi la nivelul apelor subterane.

Principalele obiective ale Directivei 91/676/EEC privind Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, cuprinse în planuri de acţiune, sunt reducerea poluării produsă sau indusa de nitraţi din surse agricole şi prevenirea poluării apelor cu nitraţi. România nu a obţinut perioadă de tranziţie pentru această Directivă, programele de acţiune se pun în practică pe parcursul a patru ani de la elaborarea lor (art. 5 alin. 4 din Directivă). Termenul de conformare (termenul final de realizare) pentru fiecare măsură în parte este stabilit în programul de etapizare anexat la autorizaţiile de gospodărirea apelor sau/şi din planul de acţiune anexat autorizaţiei (integrate) de mediu, având în vedere și eventualele perioade de tranziţie obţinute de unităţile (ferme zootehnice) cu instalaţii IPPC.

În ceea ce priveşte fermele zootehnice se aplică următoarele tipuri de măsuri, în vederea reducerii poluării cu nitraţi:

construcţia/reabilitarea sistemelor de colectare a apelor uzate; construcţia/ modernizarea/extinderea/ reabilitarea staţiei de epurare (treapta mecanică, treapta

biologică, eventual treapta terţiară, dezinfecţie) – în cazul evacuării în apele de suprafaţă; construcţia/ impermeabilizarea bazinelor de stocare ape uzate/epurate şi utilizarea lor ca apă de

spălare şi/sau irigare; construcţia/reabilitarea platformelor de depozitare a nămolului rezultat în urma epurării apelor uzate; construcţia platformelor de stocare a gunoiului de grajd (ferme cu pat uscat) pentru perioadele de

interdicţie a aplicării; aplicarea BAT - IPPC (cele mai bune tehnologii existente) la nivelul fermelor zootehnice cu creştere

intensivă a porcilor şi păsărilor; alte tipuri de măsuri.

În cadrul planurilor de management bazinale, măsurile de bază stabilite pentru fiecare ferma zootehnică identificată ca fiind presiune semnificativă au termene de finalizare perioada 2007- 2015. Costul total al investiţiilor necesare pentru implementarea măsurilor la nivelul fermelor zootehnice a fost evaluat la de 84,45 milioane Euro.



3.7 POLUĂRI ACCIDENTALE

Poluarea accidentală a apelor reprezintă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau

bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijenţe ori calamitaţi naturale şi în urma căreia apa devine improprie folosirii posibile înainte de poluare.

Poluarea accidentală este, de cele mai multe ori, de intensitate mare şi de scurtă durată. În cazul unei poluări accidentale majore pot avea loc produceri de mari daune atât oamenilor cât şi mediului prin emisii importante de substanţe periculoase în cursurile de apă.

După producerea unei poluări accidentale autorităţile intervin cu promptitudine pentru înlăturarea efec-telor prin limitarea răspândirii, colectarea, neutralizarea și distrugerea poluanţilor; măsuri pentru restabilirea situaţiei normale și refacerea echilibrului ecologic.

Însă problema cea mai importantă este realizarea măsurilor pentru protecţia calităţii resurselor de apă prin activitatea de prevenire și combatere a poluărilor accidentale.

În anul 2011 s-au înregistrat 45 de poluări accidentale, din care 14 cu produse petroliere, 12 cu substanţe chimice de natură organică sau anorganică deversate direct în apă, 12 cu ape uzate neepurate datorate defecţiunilor apărute în funcţionarea staţiilor de epurare și 7 de altă natură.

Producerea de poluări accidentale se explică atât prin neglijenţa manifestată de unii operatori economici în timpul desfăşurării proceselor tehnologice, cât şi prin lipsa retehnologizării proceselor tehnologice din unele unități industriale.

Din totalul poluărilor din anul 2011, 22% provin din surse neidentificate, 15% au cauzat mortalitate piscicolă, iar fenomenele naturale (ploi torenţiale, temperaturi ridicate şi debite scăzute) au contribuit în foarte mică măsură la poluarea apelor de suprafaţă (1 poluare).

Poluările accidentale cu produse petroliere (31%) au avut drept cauză spargeri de conducte de transport produse petroliere în scopul furturilor de combustibil sau uzura acestora.

Repartiţia pe bazine hidrografice arată că în bazinele Olt, Mureş și Dobrogea–Litoral s-au produs cele mai multe poluări (10, 7 și respective 6), iar în spaţiile hidrografice Crişuri, Banat, Argeş-Vedea s-a produs câte o poluare.

Râurile interioare au fost cele mai mult afectate de aceste poluări faţă de fluviul Dunărea, unde, în cursul anului 2011 s-au înregistrat un număr de doar 3 poluări accidentale.

3.8 MANAGEMENTUL DURABIL AL RESURSELOR DE APĂ

3.8.1 PRESIUNI SEMNIFICATIVE ASUPRA RESURSELOR DE APĂ DIN ROMÂNIA Calitatea apei este o problemă de maximă importanţă ce ar trebui să ne preocupe pe toţi. Sănătatea

noastră este dependentă direct de sursa de apă. Şi principala presiune asupra stării apelor de suprafaţă, şi nu numai, este exercitată de către om prin deversarea în emisari a apelor uzate neepurate sau insuficient epurate. Pentru protecţia resurselor de apă, această practică trebuie stopată, în sensul că apele epurate trebuie să corespundă prescripţiilor calitative în vigoare.

În conformitate cu Directiva Cadru în domeniul Apei, în cadrul planurilor de management bazinale au fost considerate presiuni semnificative presiunile care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă. După modul în care funcţionează sistemul de recepţie al corpului de apă se poate cunoaşte dacă o presiune poate cauza un impact. Această abordare corelată cu lista tuturor presiunilor și cu caracteristicile particulare ale bazinului de recepţie conduce la identificarea presiunilor semnificative.

O alternativă este aceea ca înţelegerea conceptuală să fie sintetizată într-un set simplu de reguli care indică direct dacă o presiune este semnificativă. O abordare de acest tip este de a compara magnitudinea presiunii cu un criteriu sau o valoare limită relevantă pentru corpul de apă. În acest sens, Directivele Europene prezintă limitele peste care presiunile pot fi numite semnificative şi substanţele și grupele de substanţe care trebuie luate în considerare. Stabilirea presiunilor semnificative stă la baza identificării în continuare a legăturii dintre toate categoriile de presiuni – obiective – masuri s-a avut în vedere analiza presiunilor și a impactului pe baza utilizării conceptului DPSIR (Driver-Pressure-State-Impact-Response – Activitate Antropică-Presiune-Stare-Impact-Răspuns).

Aplicarea setului de criterii a condus la identificarea presiunilor semnificative punctiforme, având în vedere

evacuările de ape epurate sau neepurate în resursele de apă de suprafaţă:



Aglomerările umane (identificate în conformitate cu cerinţele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane - Directiva 91/271/EEC), sunt considerate surse semnificative de poluare, dacă au:

peste 2000 locuitori echivalenţi (l.e.) având sisteme de colectare a apelor uzate cu sau fără staţii de epurare și care evacuează în resursele de apă;

mai puţin de 2000 l.e. având sistem de canalizare centralizat; sistem de canalizare unitar dar nu au capacitatea de a colecta și epura amestecul de ape uzate şi ape

pluviale în perioadele cu ploi intense.

Industria: Instalaţiile care intră sub incidenţa Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării –

96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Polunaţilor Emişi (EPER) sau în Registrul Poluanţilor Emişi şi Transferaţi (E-PRTR) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apă;

Unităţile care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii;

Alte unităţi care evacuează în resursele de apă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind factorul de mediu apă.

Agricultura: fermele zootehnice sub incidenţa Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării –

96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Poluanţilor Emişi (EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apă;

fermele care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii);

alte unităţi agricole cu evacuare punctiformă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind factorul de mediu apă.

În ceea ce priveşte sursele difuze de poluare semnificative, acestea au fost identificate cu referire la modul de

utilizare al terenului: - aglomerările umane/localităţile care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau sisteme

corespunzătoare de colectare și eliminare a nămolului din staţiile de epurare, precum și localităţile care au depozite de deşeuri menajere neconforme;

- ferme agrozootehnice care nu au sisteme corespunzătoare de stocare/utilizare a dejecţiilor, localităţile identificate ca fiind zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole, unităţi care utilizează pesticide şi nu se conformează legislaţiei în vigoare, alte unităţi/activităţi agricole care pot conduce la emisii difuze semnificative;

- depozite de materii prime, produse finite, produse auxiliare, stocare de deşeuri neconforme, unităţi ce produc poluări accidentale difuze, situri industriale abandonate.

O altă categorie importantă de presiuni semnificative este cea legată de presiunile hidromorfologice

semnificative. Informaţiile despre tipurile și mărimea presiunilor hidromorfologice la care sunt supuse corpurile de apă de suprafaţă din fiecare bazin hidrografic sunt necesare a fi cunoscute şi monitorizate în scopul identificării şi desemnării corpurilor de apă puternic modificate, precum şi pentru luarea măsurilor de renaturare sau atenuare.

Categoriile de lucrări hidrotehnice care se regăsesc la nivelul bazinelor/spaţiilor hidrografice sunt: baraje (acumulări), derivaţii, regularizări, îndiguiri şi apărări de maluri, executate pe corpurile de apă în diverse scopuri (energetic, asigurarea cerinţei de apă, regularizarea debitelor naturale, apărarea împotriva efectelor distructive ale apelor, combaterea excesului de umiditate, etc), cu efecte funcţionale pentru comunităţile umane.

Alte tipuri de presiuni antropice considerate presiuni semnificative sunt considerate surse cu potenţial de producere a poluărilor accidentale, activităţile de piscicultură / acvacultură, extragerea balastului şi nisipului din albiile minore ale cursurilor de apă, exploatările forestiere, și altele.

Informaţii detaliate privind sursele de poluare semnificative sunt detaliate în cadrul Planurilor de Management bazinale, disponibile pe website-urile Administraţiei Naţionale “Apele Romane” (www.rowater.ro, secţiunea Planuri de management) şi pe cele ale Administraţiilor Bazinale de Apă. Informaţiile vor fi actualizate în anul 2013, odată cu actualizarea caracterizării bazinelor/spaţiilor hidrografice conform cerinţelor art. 5 al Directivei Cadru Apă.



3.8.2 STRATEGII ŞI ACȚIUNI PRIVIND MANAGEMENTUL DURABIL AL RESURSELOR DE APĂ

În România, elaborarea strategiei şi politicii naţionale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea

coordonării şi controlului aplicării reglementărilor interne și internaţionale în acest domeniu se realizează de către Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia.

Cadrul legislativ pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă este asigurat prin Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi apelor are drept scop realizarea unei politici de gospodărire durabila a apelor prin asigurarea protecţiei cantitativă și calitativă a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potenţialului apelor în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu directivele europene în domeniul apelor.

Pentru realizarea acestei politici se au în vedere următoarele obiective specifice:

Îmbunătăţirea stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane prin implementarea planurilor de management al bazinelor hidrografice, în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind Apa a Uniunii Europene;

Elaborarea Strategiei de Management al Riscului la Inundaţii, a planurilor și programelor necesare implementării strategiei şi realizarea măsurilor ce derivă din acestea, implementarea acesteia în concordanţă cu prevederile legislaţiei europene în domeniu;

Elaborarea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru folosinţele de apă, în scopul diminuării efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieţii, bunurilor şi activităţilor umane în corelare cu dezvoltarea economică şi socială a ţării;

Elaborarea şi implementarea Planului de protecţie şi reabilitate a ţărmului românesc al Mării Negre împotriva eroziunii şi promovarea unui management integrat al zonei costiere, conform recomandărilor europene în domeniu;

Întărirea parteneriatului transfrontalier și International cu instituţii similare din alte ţări, în scopul monitorizării stadiului de implementare a înţelegerilor internaţionale și promovării de proiecte comune.

În prezent se urmăreşte gospodărirea durabilă a apelor pe baza aplicării legislaţiei Uniunii Europene şi în

special a principiilor Directivei Cadru a Apei și Directivei Inundaţii, care au fost transpuse prin Legea Apelor 107/1996 cu modificările și completările ulterioare. În acest context, instrumentele de realizare a politicii şi strategiei în domeniul apelor includ schema directoare de amenajare şi management a bazinelor hidrografice, managementul integrat al apelor pe bazine hidrografice și adaptarea capacităţii instituţionale la cerinţele managementului integrat.

Pentru realizarea fiecărui obiectiv specific propus au fost planificate numeroase acţiuni. Unele dintre acestea au fost realizate până în prezent, altele sunt în curs de realizare sau vor fi realizate în etapa următoare.

Acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane au fost stabilite în cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice ca parte a Planului de Management al districtului internaţional al Dunării, întocmit în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind Apa. Planurile de Mana-gement bazinale, precum și Planul Naţional de Management au fost aprobate prin H.G. nr. 80/26.01.2011 pentru aprobarea Planului naţional de management aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, Monitorul Oficial nr. 265/14.04.2011. Prin implementarea şi monitorizarea programelor de măsuri aprobate pentru sursele de poluare semnificative se vor atinge obiectivele de mediu pentru corpurile de apă, respective starea bună și potenţialul ecologic bun.

Costurile de investiţii necesare implementării programelor de măsuri au fost evaluate la cca. 21 miliarde euro până în anul 2027.

Strategia de Management al Riscului la Inundaţii a fost elaborată în concordanţă cu prevederile legislaţiei

europene şi implementarea acesteia a fost realizată prin aprobarea Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung ( publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 626, din 6 septembrie 2010).

Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are drept scop reducerea impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvată şi printr-o politică care să corespundă standardelor și așteptărilor comunităţilor umane, în condiţiile protecţiei mediului.



Strategia de management al inundaţiilor formează documentul cadru pentru pregătirea și adoptarea unor măsuri și acţiuni specifice vizând:

- cunoaşterea riscului la inundaţii; - monitorizarea fenomenului de inundaţii; - informarea populaţiei; - considerarea riscului la inundaţii în toate activităţile de amenajare a teritoriului; - adoptarea de măsuri preventive; - pregătirea pentru situaţii de urgenţă; - reconstrucţia și învăţarea din experienţa anterioară.

Ea constituie totodată baza pentru ca administraţia centrală și locală să poată alege măsurile specifice de protecţie împotriva inundaţiilor și de dezvoltare regională. Strategia defineşte, de asemenea, responsabilităţile specifice în plan operaţional şi de reglementare ale autorităţilor administraţiei centrale şi locale, ale populaţiei şi agenţilor economici, ale indivizilor, precum și modul lor de cooperare care să permită un acord comun, concertat, asupra complexelor probleme asociate inundaţiilor şi o implicare autentică a tuturor în cadrul responsabilităţilor ce le revin.

Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al inundaţiilor sunt: a) creşterea calităţii vieții prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor, dar fiind pregătiţi

pentru producerea unor alte asemenea fenomene; b) diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la scară temporală și spaţială) asupra

sistemelor ecologice; c) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea și exploatarea infrastructurilor și a

măsurilor de reducere a riscului la inundaţii; d) menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale, comerciale, de locuit și

agrement) în zonele inundabile. Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o problemă de politică, de planuri și programe

de termen scurt, mediu şi lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor și a mediului împotriva fenomenului de inundaţii. Acestea sunt:

Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se elaborează la nivel de bazin sau spaţiu; Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest program se

elaborează la nivelul teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al riscurilor la inundaţii întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;

Planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti și comunale de apărare împotriva inundațiilor elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei existente în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă și care se vor integra sub numele de planuri operative de intervenţie.

Strategia a fost gândită pentru perioada 2010 – 2035 și vizează o gestionare integrată a apelor şi a

resurselor adiacente: amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii, dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor și a zonelor turistice, protecţia individuală.

Printre măsurile incluse în acest document se număra lucrări de construcţie, consolidare și întreţinere a digurilor pentru apărarea localităţilor, realizarea de acumulări nepermanente (poldere), acţiuni de renaturare – spatii unde apa se revarsă atunci când se înregistrează debite mari, evaluarea pretabilităţii activităţilor economice din incintele amenajate în vederea utilizării acestora ca incinte mixte, renaturarea unor incinte îndiguite în vedere creării de zone umede. De asemenea, sunt prevăzute amenajări de torenţi, măsuri de împădurire şi înfiinţarea de perdele forestiere.

Pentru realizarea obiectivelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor a estimat costuri în valoare de 12,5 miliarde de euro, în perioada 2010 – 2035, sume ce vor fi obţinute de la bugetul de stat, credite externe, fonduri europene, și alte fonduri (Fondul pentru mediu, Fondul de dezvoltare etc.).

Schemele directoare de amenajare şi management ale bazinelor hidrografice sunt instrumentele de

planificare în domeniul apelor pe bazin hidrografic, alcătuite din două părţi: Planul de amenajare a bazinului hidrografic (PABH) și Planul de Management al bazinului hidrografic (PMBH). Schemele directoare fixează într-o manieră generala şi armonioasă obiectivele de calitate şi cantitate a apelor, urmărind să se asigure:

stare bună a apelor de suprafaţă sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un potențial ecologic bun și o stare chimica bună a apelor de suprafaţă;

stare chimica bună şi un echilibru între cantitatea de apă prelevată și reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;

realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producţia de apă destinată consumului uman.

În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,

schemele directoare și programele de masuri se elaborează și se actualizează de către Administraţia Naţională



"Apele Române", se avizează de către Comitetele de bazin, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

În vederea elaborării şi aprobării schemelor directoare, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia

Naţională “Apele Române”au întreprins o serie de acţiuni, dintre care se pot menţiona: elaborarea metodologiei și instrucţiunilor tehnice necesare elaborării schemelor, aprobate prin

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr 1258/20 noiembrie 2006; instituirea unui Grup de suport tehnic pentru realizarea studiilor de amenajare a bazinelor

hidrografice şi a unui Grup de coordonare, conform Ordinul ministrului mediului nr. 154/12.02.2007; realizarea în anul 2011 a studiilor de fundamentare a schemelor directoare de amenajare și

management ale celor 11 bazine hidrografice - componenta plan de amenajare; acesta are ca obiectiv fundamentarea acţiunilor, măsurilor, opţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor necesare pentru: realizarea și menținerea echilibrului dintre cerinţele de apă ale folosinţelor și disponibilul de apă

la surse; utilizarea potențialului apelor (producerea de energie hidromecanică, hidroelectrică, navigaţie,

turism, agrement, estetică etc.); diminuarea efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieţii, sănătății, bunurilor și

activităților umane şi mediului (inundaţii, exces de umiditate, secete,eroziunea solului etc); determinarea cerinţelor de mediu asupra resurselor de apă; gestionarea resurselor de apă în condiţiile schimbărilor climatice. promovarea planurilor de amenajare prin procedura de evaluare strategică (SEA).

Planurile de amenajare ale bazinelor hidrografice se vor aproba prin hotărâre de guvern. Acţiunile necesare elaborării şi implementării Planului de protecţie şi reabilitare a ţărmului românesc al

Mării Negre împotriva eroziunii şi promovării unui management integrat al zonei costiere, conform recoman-dărilor europene în domeniu au constat în:

elaborarea și reactualizarea cadrului juridic necesar utilizării turistice a plajelor şi realizării unui

management integrat al zonei costiere; elaborarea Planului de Management Integrat privind protecţia eroziunii costiere a Mării Negre și

stabilirea zonelor prioritare de reabilitare şi protecţie. În anul 2011 a fost realizată evaluarea strategică de mediu pentru Master Planul pentru Protecția și reabilitarea zonei costiere, prin parcurgerea etapelor stabilite prin H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe. Master Planul stabileşte priorităţile pentru reabilitarea zonei costiere a litoralului romanesc, punând un puternic accent pe:

- restaurarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător; - dezvoltarea unui program și a lucrărilor de reabilitare aferente acestuia privind protecţia

coastei de efectele eroziunii costiere în vederea reabilitării și protejării liniei ţărmului, a terenurilor adiacente și a ecosistemelor de uscat şi marine;

- pe protejarea infrastructurii economice și a obiectivelor sociale periclitate de procesele de eroziune marina, precum și pe implementarea unui program integrat de monitorizare a zonei costiere care să vină în sprijinul operaţiunilor și lucrărilor de întreţinere, pe termen mediu şi lung (30 de ani);

pregătirea proiectelor, accesarea fondurilor necesare finanţării şi realizarea lucrărilor de reabilitare și protecţie împotriva eroziunii costiere a Mării Negre.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.4. Utilizarea terenurilor


1. UTILIZAREA TERENURILOR

4.1. SOLUL INTRODUCERE Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule minerale, materii

organice, apă, aer şi organisme vii. Este un sistem foarte dinamic, care îndeplineşte multe funcţii şi este vital pentru desfăşurarea activităţilor umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor.

Ca interfaţă între pământ, aer şi apă, solul este o resursă neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale, dintre care enumerăm:

producerea de hrană/biomasă; depozitarea, filtrarea şi transformarea unor substanţe; este sursă de biodiversitate, habitate, specii şi gene; serveşte drept platformă/mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane; este sursă de materii prime; reprezintă un patrimoniu geologic şi arheologic.

4.1.1. REPARTIŢIA PE CLASE DE FOLOSINŢĂ

În anul 2010 ponderea principală, ca şi în anii precedenţi, o deţineau terenurile agricole (61,39%), urmate de păduri şi de alte terenuri cu vegetaţie forestieră (28,35%), conform tabelului 4.1.1.1. Alte terenuri ocupă 10,26% din suprafaţa ţării (ape, bălţi, curţi, construcţii, căi de comunicaţie, terenuri neproductive).

Tabel 4.1.1.1 Repartiţia fondului funciar, pe categorii de folosinţe, în anul 2010

Categoria de folosinţă Suprafaţa

mii ha %

Terenuri agricole 14635.5 61,39

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, din care: 6757.6 28,35

Păduri 6354 26,65

Construcţii 728.3 3.06

Drumuri şi căi ferate 388.8 1,63

Ape şi bălţi 833.6 3,50

Alte suprafeţe (terenuri neproductive) 495.3 2.07

Total 23.839,1 100 Sursa: Anuarul Statistic al României, anul 2011

Cap.4. Utilizarea terenurilor Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


Figura 4.1.1.1 Repartiţia fondului funciar pe categorii de folosinţe în anul 2010

Sursa: Anuarul Statistic al României, anul 2011

Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe

Terenurile arabile ocupă 64,3% din totalul suprafeţei agricole, iar restul se repartizează între păşuni

(22,5%), fâneţe (10,4%), vii (1,5%) şi livezi (1,3%). La sfârşitul anului 2009 proprietatea agricolă privată însuma 94,64% din suprafaţa agricolă totală şi era constituită din: proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice (tabel 4.1.1.2)

În ultimii 65 ani, ca urmare a creşterii indicelui demografic, suprafaţa arabilă pe locuitor a scăzut de la 0,707ha în anul 1930 la 0,439 ha în anul 2009.

Tabelul 4.1.1.2 Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe în anul 2010

Tipul de folosinţă Suprafaţa

mii ha %

Total agricol 14.635.5 100

Arabil 9.405,0 64,3

Păşuni 3288.8 22,5

Fâneţe 1529.7 10,40

Vii 213.4 1,5

Livezi 198.6 1,3

Din care proprietate privată 13.808.1 94,35

Sursa: Anuarul Statistic al României, anul 2011

4.1.2. CLASE DE CALITATEA A SOLURILOR - CALITATEA SOLURILOR

Repartiţia terenurilor pe clase de calitate Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul de manifestare a celorlalţi

factori de mediu faţă de plante. Din acest punct de vedere, terenurile agricole se grupează în 5 clase de calitate, diferenţiate după nota de medie de bonitare (clasa I – 81-100 puncte. . . clasa a V-a – 1-20 puncte). Clasele de calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru folosinţele agricole.

Numărul de puncte de bonitare se obţine printr-o operaţiune complexă de cunoaştere aprofundată a unui teren, exprimând favorabilitatea acestuia pentru cerinţele de existenţă ale unor plante de cultură date, în condiţii climatice normale şi în cadrul folosirii raţionale.

În tabelul 4.1.2.1 se prezintă încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după nota de bonitare medie pe ţară, pentru anul 2011 (parţial), fără aplicarea măsurilor pedoameliorative.

Se remarcă faptul că, în cazul terenurilor arabile, care ocupă 63,49% din suprafaţa cartată, cele mai multe terenuri se grupează în domeniul claselor de calitate a II-a (28,58%) şi a III-a (38,47%).

Practic în clasa I de calitate la arabil intră 6,4% din totalul terenurilor, restul claselor prezentând diferite restricţii.

În cazul păşunilor şi al fâneţelor majoritare sunt clasele III-V, în cel al viilor, clasele II-IV, iar al livezilor, clasele III-IV.



Tabel 4.1.2.1 Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate, după nota de bonitare, pe ţară, în anul 2011 (parţial)

Folosinţă

Suprafaţa totală cartată

Din care pe clase de calitate :

Ha / % din total agricol

Clasa a I-a Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a Clasa a V-a

ha/% din total folosinţă





Arabil 9.242.976,37 63,49%

591.775,81 6,40%

2.641.198,17 28,58%

3.555.900,74 38,47%

1.776.951,52 19,22

677.150,13 7,33%

Păşuni+ Fâneţe

4.801.491,94 32,98%

86.426,10 1.80%

413.535,35 8.61%

1.322.148,16 27.54%

1.832.571,32 38.17%

1.146.811,01 23.88%

Vii 264.248,20 1,82%

8.113,43 3.07%

64.106,06 24.26%

82.170,88 31.10%

84.235,32 31.88%

25.622,51 9.7%

Livezi 248.510,4 1,71%

1.728,41 0.7%

26.279,47 10.57%

80.482,93 32.39%

105338,29 42.39%

34681,3 13.96%

Total agricol

14557226,91 100%

100

Sursa: I.C.P.A. şi O.J.S.P.A.

Figura 4.1.2.1 Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate, după nota de bonitare pe ţară

(ha/% din total folosinţă), în anul 2011 (parţial)

Sursa: I.C.P.A. şi O.J.S.P.A.

Principalele restricţii ale calităţii solurilor Din inventarierea executată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în colaborare cu

37 de Oficii de Studii Pedologice şi Agrochimice, în anii 1994-1998, pentru 41 judeţe, şi cu alte unităţi de cercetare, pe circa 12 milioane ha de terenuri agricole, din care pe aproximativ 7,5 milioane ha de teren arabil (circa 80% din suprafaţa arabilă), calitatea solului este afectată într-o măsură mai mică sau mai mare de una sau mai multe restricţii (tabelul 4.1.2.2).

Influenţele dăunătoare ale acestora se reflectă în deteriorarea caracteristicilor şi a funcţiilor solurilor, respectiv în capacitatea lor bioproductivă, dar, ceea ce este şi mai grav, în afectarea calităţii produselor agricole şi a securităţii alimentare, cu urmări serioase asupra calităţii vieţii omului.

Aceste restricţii sunt determinate, fie de factori naturali (climă, formă de relief, caracteristici edafice etc.), fie de acţiuni antropice agricole şi industriale; în multe cazuri factorii menţionaţi pot acţiona împreună în sens negativ şi având ca efect scăderea calităţii solurilor şi chiar anularea funcţiilor acestora. Principalele restricţii ale calităţii solurilor agricole sunt prezentate în tabelul 4.1.2.2.

Tabel 4.1.2.2 Suprafaţa terenurilor agricole afectate de diverşi factori limitativi ai capacităţii productive

Denumirea factorului Suprafaţa afectată* (mii ha) Total Arabil

Secetă 7.100 Exces periodic de umiditate în sol 3.781 Eroziunea solului prin apă 6.300 2.100 Alunecări de teren 702 Eroziunea solului prin vânt 378 273 Schelet excesiv de la suprafaţa solului 300 52



Sărăturarea solului, 614 din care cu alcalinitate ridicată 223 135

Compactarea secundară a solului datorită lucrărilor necorespunzătoare (“talpa plugului")

6.500 6.500

Compactarea primară a solului 2.060 2.060 Formarea crustei 2.300 2.300 Rezervă mică-extrem de mică de humus în sol 7.485 4.525 Aciditate puternică şi moderată 3.424 1.867 Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil 6.330 3.401 Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil 787 312 Asigurarea slabă cu azot 5.110 3.061 Carenţe de microelemente (zinc) 1.500 1.500 Poluarea fizico-chimică şi chimică a solului, din care: 900

poluarea cu substanţe purtate de vânt 363 distrugerea solului prin diverse excavări 24

Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri solide 18 *) Sursa: I.C.P.A. (Aceeaşi suprafaţă poate fi afectată de unul sau mai mulţi factori restrictivi.)

Seceta se poate manifesta pe circa 7,1 milioane ha, din care pe cea mai mare parte a celor 3,2 milioane ha

amenajate anterior cu lucrări de irigaţie; în anii 2006-2007 au fost înregistrate ca fiind afectate de secetă. Excesul periodic de umiditate în sol afectează circa 3,8 milioane ha, din care o mare parte din perimetrele

cu lucrări de desecare-drenaj, care nu funcţionează cu eficienţa scontată. Periodic sunt inundate o serie de perimetre din areale cu lucrări de îndiguire vechi sau ineficiente, neîntreţinute, înregistrându-se pagube importante prin distrugerea gospodăriilor, culturilor agricole, şeptelului, a căilor de comunicaţie şi pierderi de vieţi omeneşti.

Eroziunea hidrică este prezentă în diferite grade pe 6,3 milioane ha, dintre care circa 2,3 milioane amenajate cu lucrări antierozionale, în prezent degradate puternic în cea mai mare parte; aceasta împreună cu alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha.an.

Eroziunea eoliană se manifestă pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de extindere, cunoscând că, în ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie din zone cu soluri nisipoase, susceptibile acestui proces de degradare. Solurile respective au volum edafic mic, capacitate de reţinere a apei redusă şi suferă de pe urma secetei, având fertilitate scăzută.

Conţinutul excesiv de schelet în partea superioară a solului afectează circa 0,3 milioane ha. Sărăturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de agravare în perimetrele

irigate sau drenate şi iraţional exploatate, sau în alte areale cu potenţial de sărăturare secundară, care însumează încă 0,6 milioane ha.

Deteriorarea structurii şi compactarea secundară a solului („talpa plugului"), se manifestă pe circa 6,5 milioane ha; compactarea primară este prezentă pe circa 2 milioane ha terenuri arabile, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 milioane ha.

Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele caracteristici nefavorabile: aciditate puternică şi moderată a solului pe circa 3,4 milioane ha teren agricol şi alcalinitate

moderată-puternică pe circa 0,2 milioane ha teren agricol; asigurare slabă, până la foarte slabă, a solului cu fosfor mobil, pe circa 6,3 milioane ha teren agricol; asigurare slabă a solului cu potasiu mobil, pe circa 0,8 milioane ha teren agricol; asigurarea slabă a solului cu azot, pe aproximativ 5,1 milioane ha teren agricol; asigurarea extrem de mică, până la mică, a solului cu humus pe aproape 7,5 milioane ha teren agricol; carenţe de microelemente pe suprafeţe însemnate, mai ales carenţe de zinc, puternic resimţite la cultura

porumbului pe circa 1,5 milioane ha. Poluarea fizico-chimică şi chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha; efecte agresive deosebit de

puternice asupra solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, identificată în special în zonele critice Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică. În total, poluarea cu substanţe purtate de vânt afectează 0,363 milioane ha.

Deşi, în ultimii ani, o serie de unităţi industriale au fost închise, iar altele şi-au redus activitatea, poluarea solului se menţine ridicată în zonele puternic afectate. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările petroliere, rafinare şi transport este prezentă pe circa 50.000 ha.

Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 24.000 ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în bazinul minier al Olteniei. Calitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1 - 3 clase, astfel că unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.

Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18.000 ha de terenuri agricole.



4.1.3. PRESIUNI ALE UNOR FACTORI ASUPRA STĂRII DE CALITATE A SOLURILOR DIN ROMÂNIA

4.1.3.1. ÎNGRĂŞĂMINTE În tabelul 4.1.3.1.1 şi figura 4.1.3.1.1, se prezintă situaţia

aplicării fertilizanţilor chimici pe solurile agricole în etapa 1999-2011, din care se remarcă o creştere suprafeţei fertilizate de la 3.640.900 ha la 6.893.863 ha, mai redusa comparativ cu cea înregistrată la nivelul anului 2010 cu cca 200.000 ha. Cantităţile totale de NPK au crescut de la 35,4 kg la 51,8 kg pe terenurile arabile, deși suprafață fertilizată a scăzut față de anul precedent, cantitatea efectiv aplicată la hectar a crescut. Oricum, aceste cantităţi sunt mult mai reduse decât necesarul culturilor, astfel că acestea consumă din rezerva solului, aşa cum a rezultat şi din datele obţinute în cadrul reţelei de monitoring de nivel I.

Tabel 4.1.3.1.1 Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură, în perioada 1999 – 2011

Anul

Îngrăşăminte chimice folosite (tone substanţă activă)

N+P2O5+K2O (kg.ha) Suprafaţa fertilizată, (ha)

N P2O5 K2O Total Arabil Agricol

1999 225000 93000 13000 331000 35,4 22,5 3640900

2000 239300 88300 14600 342200 36,5 23,0 3724578

2001 268000 87000 14000 369000 39,3 24,8 -

2002 239000 73000 14000 326000 34,7 22,0 -

2003 252000 95000 15000 362000 38,5 25,6 -

2004 270000 94000 16000 380000 40,3 25,8 -

2005 299135 138137 24060 461392 49,0 31,3 5737529

2006 252201 93946 16837 363000 38,5 24,7 5388348

2007 265487 103324 18405 387000 41,1 26,3 6422910

2008 279886 102430 15661 397977 42,3 27,1 6762707

2009 296055 100546 29606 426207 45,3 29 5889264

2010 305756 123330 51500 480586 51,0 32,7 7092256

2011 313333 126249 47362 486944 51,8 33,3 6893863 Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru

Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar

Figura 4.1.3.1.1 Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură, în perioada 1999 – 2011

Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru




Cantitatea de îngrăşăminte naturale (tabelul 4.1.3.1.2) a scăzut cu 13% în perioada 1999-2011, iar suprafaţa pe care s-a aplicat cu 7%.

În anul 2011, numai 6,7% din terenurile cultivabile sunt fertilizate cu îngrăşăminte naturale, ceea ce, coroborat şi cu datele fertilizării minerale, indică faptul că este necesară o echilibrare a balanţei nutritive a acestor terenuri pentru a se realiza recolte sigure şi stabile.

Tabel 4.1.3.1.2 Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate, în perioada 1999 - 2011

Anul Total îngrăşăminte

Suprafaţa pe care s-au aplicat

Ponderea supra-feţei de aplicare faţă de suprafaţa cultivabilă

Cantitatea medie la ha

la suprafaţa aplicată

la suprafaţa agricolă

tone % ha % % kg/ha % kg/ha %

1999 16.685.312 100 680.016 100 6,90 24.537 100 1,129 100

2000 15.812.625 95 674.200 99 6,80 23.454 96 1,068 95

2001 15.327.000 92 1,032 91

2002 15.746.000 94 1,061 94

2003 17.262.000 103 1,173 104

2004 17.749.000 106 1,200 106

2005 16.570.000 99 632.947 93 6,78 26.179 107 1,124 100

2006 14.900.000 89 575.790 85 6,10 25.877 105 1.011 90

2007 13.498.000 81 536929 79 5,69 25.139 102 0,916 81

2008 11.725.220 70 494.412 73 5,25 23.715 97 0,797 71

2009 13.748.307 82 569.531 83,8 6,05 24,140 98 0,935 83

2010 15.231.715 91 600.052 88,2 6.37 25,38 103 1,04 92

2011 14.510.194 87 630293 92.7 6.70 23.02 94 0.99 88 Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru


Figura 4.1.3.1.2 Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate, în perioada 1999 – 2011

Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru


4.1.3.2. PRODUSE PENTRU PROTECŢIA PLANTELOR Comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene, România nu se găseşte nici pe departe în situaţia de a fi

„saturată” cu produse de uz fitosanitar, consumul mediu în ţara noastră la hectar de teren arabil scăzând în perioada 2000 - 2011, de la 1,18 kg substanţă activă/ha, la 0,70 kg substanţă activă/ha (Tabel 4.1.3.2-1). Cantităţile efectiv aplicate la ha,au fost mai mari, ţinând seama de faptul că nu toate culturile înfiinţate în diferite perioade au fost tratate. Reducerea consumului produselor fitosanitare şi scăderea suprafeţelor şi a culturilor tratate a fost determinată de reorganizarea şi restructurarea proprietăţilor din agricultură, concomitent cu creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare.

Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include peste



300 de substanţe active, din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se completează şi se perfecţionează sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai severe care se impun, şi anume:

realizarea de compuşi noi, cu activitate biologică ridicată la doze reduse de utilizare (g/ha) şi cu impact minim asupra mediului înconjurător;

diminuarea riscului formării raselor rezistente, creşterea eficacităţii şi lărgirea spectrului de acţiune;

4.1.3.3 CULTURI DE PLANTE SUPERIOARE MODIFICATE GENETIC Plantele superioare modificate genetic sunt plante care posedă o nouă combinaţie a materialului genetic,

obţinută prin utilizarea biotehnologiei moderne. Plantele de cultură au fost modificate genetic pentru îmbunătăţirea productivităţii sau pentru creşterea rezistenţei la boli şi dăunători. Aceste potenţiale beneficii ale utilizării acestor plante trebuie evaluate împreună cu potenţialele riscuri asociate.

Singura plantă modificată genetic cultivată în România în scop comercial este porumbul MON 810. La nivel european, porumbul MON 810 este autorizat atât pentru a fi cultivat, cât şi pentru a fi utilizat în alimentaţia animalelor şi a oamenilor.

Conform prevederilor legale, cultivarea plantelor modificate genetic este interzisă în perimetrul ariilor naturale protejate, legal constituite.

Pentru asigurarea coexistenţei culturilor, în România s-a introdus o procedură de autorizare a cultivatorilor de porumb MON 810, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Direcţiile Agricole Judeţene (conform prevederilor Ordinului nr. 237/2006, modificat şi completat prin Ordinul nr. 471/2006),

Suprafeţele cultivate de către fermierii români cu MON 810, au scăzut de la 7146 de ha cultivate în anul 2008, la 588 de ha în anul 2011.

Astfel, suprafaţa cultivata de România cu MON 810 în 2007 a fost de 350 ha, în 2008 a fost de 7.146 ha, în 2009 suprafaţa cultivată cu MON 810 a scăzut cu peste 54%, la 3.244 ha, în 2010 a fost de 822 ha, iar în anul 2011 s-au cultivat doar 588 ha, (tabel 4.1.3.3.1 și fig. 4.1.3.3.1-4).

Tabelul 4.1.3.3.1 Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb modificat genetic MON 810, în perioada 2007- 2011

Anul 2007 2008 2009 2010 2011

Suprafața cultivata cu porumb MON 810 (ha)

350 7146 3244 822 588

Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii

Figura 4.1.3.3.1 Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb modificat genetic MON 810

0

2000

4000

6000

8000

2007 2008 2009 2010 2011

350

7147

3244

822 588


Figura 4.1.3.3.2 Numărul judeţelor in care s-a cultivat porumb modificat genetic MON 810

0

5

10

15

20

2007 2008 2009 2010 2011

4

17 16

64




Figura 4.1.3.3.3 Evoluţia numărului de fermieri care au cultivat porumb modificat genetic MON 810

0

10

20

30

40

50

60

2007 2008 2009 2010 2011

5

5852

2216

Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale,

Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii

Figura 4.1.3.3.4 Judeţele în care s-a cultivat porumb modificat genetic MON 810 în anul 2011

Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii,

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Direcţia Conservarea Naturii și Biodiversităţii

Măsuri de coexistenţă a plantelor modificate genetic cu cele organice şi convenţionale În funcţie de specia cultivată, cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligaţi să ia toate măsurile

pentru asigurarea coexistenţei plantelor modificate genetic cu cele convenţionale sau ecologice şi să evite prezenţa accidentală a OMG în alte culturi, cum ar fi:

asigurarea unor distanţe minime de izolare faţă de sursele de polen vecine, în funcţie de specia cultivate (la porumb, conform regulilor şi normelor specifice culturilor semincere, stabilite în baza Legii 266/2002, republicată, o distanţă de 200 m);

pe parcursul operaţiunilor de semănat, recoltare, transport, depozitare, condiţionare şi ambalare a recoltei obţinute din culturile modificate genetic, operatorii economici trebuie să acorde o atenţie deosebită şi să ia toate măsurile necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind producerea seminţelor pentru însămânţare, respectiv;

folosirea la semănat, recoltare şi la transport a echipamentelor şi utilajelor foarte bine curăţate pentru a preveni orice posibilitate de impurificare mecanică. După încheierea semănatului, ambalajele în care au fost seminţe modificate genetic vor fi colectate şi distruse, pentru a preveni eliberarea în mediu a eventualelor boabe rămase în ambalaje;

depozitarea separată a seminţelor din soiuri/hibrizi modificate genetic, în vederea limitării/ diminuării riscurilor de impurificare;

curăţarea instalaţiilor de pe fluxul de prelucrare, condiţionare şi ambalare a seminţelor modificate genetic.



Este recomandat ca în staţiile de condiţionare, seminţele modificate genetic să fie prelucrate/condiţionate ultimele, pentru a evita orice impurificare mecanică ulterioară a seminţelor ce vor urma pe flux.

4.1.3.4. SOLURI AFECTATE DE REZIDUURI ZOOTEHNICE Conform inventarelor efectuate, în perioada 1992-1998, erau afectate de poluarea cu reziduuri zootehnice,

circa 5.000 ha. Ca urmare a scăderii şeptelului, au scăzut şi cantităţile de poluanţi zootehnici, iar trecerea de la creşterea animalelor în complexe, la creşterea în gospodării, a redus, într-o anumită măsură, concentrarea reziduurilor în anumite puncte şi disiparea reziduurilor pe suprafeţe mai întinse, dar cu o încărcare mai redusă.

Din datele preliminare ale ultimei inventarieri a terenurilor poluate, a rezultat doar suprafaţa de 4.973 ha ca fiind afectată de reziduuri zootehnice.

În condiţiile diferenţierii modului de gospodărire a deşeurilor agrozootehnice se impune respectarea regulilor de bune practici agricole, în acord cu legislaţia în vigoare.

4.1.3.5. SITUAŢIA AMENAJĂRILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE Amenajările de îmbunătăţiri funciare sunt administrate, în cea mai mare parte, de Administraţia

Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare. În anul 2011, comparativ cu anul 2010, s-au produs următoarele modificări ale suprafeţelor amenajate:

scăderea suprafeţei brute amenajate cu lucrări de irigaţii, cu 3571ha; creşterea suprafeţei amenajate cu lucrări de combaterea eroziunii solului, cu 1087 ha (tabelul 4.1.3.5.-1).

Suprafaţa amenajată cu diverse lucrări în fondul agricol, administrată de Administraţia Naţională a

Îmbunătăţirilor Funciare şi factori locali, în anul 2011, a fost de 8.403.899 ha, cu 254.359 ha mai puţin decât în anul 1999. Ponderea principalelor tipuri de amenajări este următoarea:

suprafaţa amenajată pentru irigaţii are teoretic o pondere

de 36,78% din totalul amenajărilor; scăzând cu 88.528 ha faţă de anul 1999, și cu 3571 faţă de anul 2010;

suprafaţa amenajată cu lucrări de desecare/drenaj cuprinde 36,72% din totalul amenajărilor şi a scăzut în anul 2011 cu 115.392 ha fată de anul 1999;

suprafaţa amenajată cu lucrări antierozionale este de 26,49% din totalul amenajărilor şi a scăzut în anul 2011 cu 50.439 ha faţă de anul 1999 dar a crescut cu 1087 ha faţă de anul 2010.

Tabel 4.1.3.5.1 Evoluţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe terenurile agricole, în perioada 1999 - 2011

Anul Suprafaţa amenajată pentru irigaţii

Suprafaţa amenajată cu lucrări de desecare - drenaj

Suprafaţa amenajată cu lucrări de combatere a eroziunii solului

ha % ha % ha %

1999 3179796 36,72 3201553 36,98 2276909 26,3

2000 3177512 35,25 3201628 36,12 2485374 28,03

2001 3177207 36,7 3201628 36,98 2278490 26,32

2002 3176283 36,69 3201748 36,98 2279904 26,33

2003 3176252 36,69 3201885 36,98 2280336 26,34

2004 6176632 36,67 3202431 36,97 2281335 26,36

2005 3001091 37,86 2851181 35,97 2074913 26,17

2006 3097309 36,88 3085295 36,73 2216577 26,39

2007 3057047 37,73 2911441 35,93 2134250 26,34

2008 3095633 36,83 3085295 36,72 2222287 26,45

2009 3095721 36,83 3085895 36,71 2224469 26,46

2010 3094839 32,85 3085895 32,75 2225383 23,62

2011 3091268 36,78 3086161 36,72 2226470 26,49

± -88.528 -115.392 -50.439 Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale,Direcţia pentru

Politici de Agromediu,Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar



Figura 4.1.3.5.1 Evoluţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe terenurile agricole (%), în perioada 1999 – 2011

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru


Starea amenajărilor menţionate este departe de a fi satisfăcătoare, unele din acestea nefiind funcţionale

din cauza lipsei echipamentelor de exploatare, a neîntreţinerii diferitelor părţi componente, a lipsei fondurilor de întreţinere şi exploatare. Ca urmare, este necesară reabilitarea şi modernizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.

Practic, după Anuarele Statistice, în etapa 2000-2010 s-au irigat suprafeţe reduse, cuprinse între 85.000ha şi 569.100ha; în anul 2010, a fost irigată suprafaţa de 83.300 ha (tabel 4.1.3.4-2.).

În intervalul studiat, cu excepția anului 2005, la nivelul anului 2010 au fost înregistrate cele mai mici suprafețe irigate cu cel putin o udare (tabel 4.1.3.5-2.).

Tabel 4.1.3.52 Suprafaţa efectiv irigată (cu cel puţin o udare), în perioada 2000-2010

Suprafaţă 2000 2001 2002 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

ha 85.000 216.100 327.900 569.100 45.719 96.200 335.707 205.218 296.800 83300

% 100 254 286 670 54 113 395 241 349 98

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011

4.1.3.6. POLUAREA SOLURILOR ÎN URMA ACTIVITĂŢILOR DIN SECTORUL INDUSTRIAL (MINIER, SIDERURGIC, ENERGETIC ETC.)

Calitatea solurilor este afectată, în diferite grade de poluare, de activităţi industriale, aşa cum rezultă din datele

obţinute prin inventarierea parţial efectuată. (tabel 4.1.3.6.-1). În general, prin poluare, în domeniul protecţiei solurilor, se înteţelege orice dereglare care afectează calitatea

solurilor din punct de vedere calitativ şi sau cantitativ. Tipurile de poluare a solurilor sunt cele prevăzute în Metodologia elaborării studiilor pedologice, volumul III

(1987) şi în Sistemul Român de taxonomie a solurilor (2003) (tipuri de poluare – indicatorul 28). Gradul de poluare a fost apreciat pe 5 clase, fie în funcţie de procentul de reducere a recoltei din punct de

vedere cantitativ şi/sau calitativ, faţă de producţia obţinută pe solul nepoluat (anexa tabele), fie prin depăşirea, în diferite proporţii, a pragurilor stabilite prin Ordinul nr. 756, din 3 noiembrie 1997, pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului.

În tabel 4.1.3.6.-1 se prezintă evidenţa suprafeţelor afectate de cele trei categorii de poluare:

poluare industrială şi agricolă; poluare prin procese de pantă şi alte procese fizice; poluarea solurilor prin alte procese naturale şi /sau antropice.

Situaţia generală a solurilor din România, afectate de diferite procese este prezentată în tabelul 4.1.3.6.-1.

(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare pentru

Pedologie, Agrochimie şi Protecţia mediului – I.C.P.A.).



Tabel 4.1.3.6.1 Situaţia generală a solurilor din România, afectate de diferite procese

Denumire generală a proceselor

Cod Suprafaţa (ha) şi gradul de afectare

slab moderat puternic foarte excesiv Total

I

Procese de poluare diversă a solului determinate de activităţi industriale şi agricole

1. Poluare prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere, cariere etc.)

2 16 255 519 23.640 24.432

2. Deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de gunoaie etc.

247 63 236 320 5.773 6.639

3. Deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice, inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria extractivă)

10 217 207 50 360 844

4. Substanţe purtate de aer 215.737 99.494 29.436 18.030 1.615 364.348

5. Materii radioactive 500 66 566

6. Deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi uşoara şi alte industrii

13 19 12 17 287 348

7. Deşeuri, reziduuri agricole şi forestiere

37 65 90 642 306 1.140

8. Dejecţii animale 2.883 993 363 265 469 4.973

9. Dejecţii umane 689 11 33 733

17. Pesticide 1.058 650 224 77 67 2.076

18. Agenţi patogeni contaminanţi 505 117 617

19. Apă sărată (de la extracţia petrolului)

952 497 408 205 592 2.654

20. Produse petroliere 473 248 5 25 751

TOTAL I 220.939 104.176 31.490 20.130 33.350 410.121

II

Soluri afectate de procese de pantă şi alte procese

10. Eroziune de suprafaţă, de adâncime, alunecări

944.763 1.013.854 749.420 454.150 210.729 3.372.916

15. Compactare primară şi/sau secundară

543.371 544.556 251.268 125.555 88.526 1.553.276

16. Poluare prin sedimente produse de eroziune (colmatare)

4.088 2.389 4.808 1.178 836 13.299

TOTAL II 1.492.222 1.560.799 1.005.496 580.883 300.091 4939491

III

Soluri afectate de procese naturale şi /sau antropice

11. Soluri sărăturate (saline şi/sau alcalice)

264.163 80.639 52.488 36.867 50.678 484.835

12. Soluri acide 1.766.295 1.926.886 716.794 186.023 18.132 4.614.130

13. Exces de apă 640.738 1.075.063 420.208 199.479 185.785 2.521.273

14. Excesul sau deficit de elemente nutritive şi de materie organica

8.358.147 11.604.450 7.549.319 3.306.533 1.373.196 32.191.645

TOTAL III 11.029.343 14.687.038 8.738.809 3.728.902 1.627.791 39.811.883

TOTAL 12.742.504 16.352.013 9.775.795 4.329.915 1.961.232 45.161.495

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (I.C.P.A.) şi Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice (O.J.S.P.A.)

4.1.3.7. POLUAREA SOLURILOR CU EMISII DE LA TERMOCENTRALELE PE CĂRBUNE În cadrul tematicii de cercetare abordate în ultimii ani s-au efectuat determinări ale caracteristicilor fizice

şi chimice ale solurilor din zona de influenţă a unor termocentrale şi din analiza datelor obţinute, se remarcă următoarele elemente:

poluarea în faza incipientă a solurilor cu cantităţi mici-moderate de metale grele; o acidificare slabă a solurilor, sub impactul emisiei scăzute de SO2, ca urmare a utilizării lignitului, mai

puţin bogat în sulf; efectele poluării cu emisii ale termocentralelor se extind pe un areal larg, dar cel mai afectat este cel din

jurul unităţii, precum şi din zona haldelor de steril, amplasate pe terenuri depresionare, cu pericol de pătrundere în apa freatică a metalelor grele şi a noxelor acide, care prezintă o concentraţie mai ridicată în materialele depozitate; de exemplu, în zona de influenţă a CET Mintia şi Paroşeni, sunt afectate moderat 3.500 ha terenuri agricole, iar în zona de influenţă a CET Rovinari şi Turceni, circa 30.000 ha sunt afectate slab şi 25.000 ha sunt afectate moderat.

Deşi, aparent mai puţin poluante decât metalurgia neferoasă, termocentralele pe cărbune impun o serie de măsuri, cum sunt:

monitorizarea, în continuare, a stării de poluare a solurilor şi vegetaţiei din zonele afectate;



retehnologizarea unităţilor respective, prin înlocuirea filtrelor uzate, desulfurarea cărbunilor, mai ales în cazul utilizării celor bogaţi în sulf, recultivarea haldelor etc.

4.1.4. ZONE CRITICE SUB ASPECTUL DETERIORĂRII SOLURILOR La nivel de ţară se estimează că suferă în diferite grade de pe urma proceselor de pantă următoarele

suprafeţe: eroziunea prin apă 6.300.000 ha, prin vânt 378.000 ha, iar alunecările de diverse tipuri se manifestă diferit pe 702000 ha.

Aşa cum rezultă din materialele prezentate, unele OJSPA au prezentat totalul celor trei forme de degradare: eroziune de suprafaţă, de adâncime, alunecări, urmând ca în reinventarierile ulterioare pe măsura avansării studiilor pedologice pe întregul teritoriu să se definitiveze situaţia detaliată.

Conform datelor provizorii, sunt afectate de diferite procese de pantă 3.372.916 ha, din care foarte puternic-excesive 664.879 ha. Peste 33,5% (1.129.652 ha) din suprafaţa raportată se situează în regiunea Nord-Est, suprafeţe importante afectate de eroziune şi alunecări se găsesc şi în regiunile Sud-Est (20,4%-689.410 ha), Centru (440.745 ha), Vest (329.238 ha), Nord-Vest (316.809 ha).

Faţă de suprafaţa totală afectată, menţionată anterior, suprafaţa totală rezultată este mai redusă, ţinând seama de faptul că a fost parcurs cu lucrări de cartare decât o parte din fondul funciar agricol, astfel că este de aşteptat ca suprafeţele finale să se aproprie de suprafeţele iniţiale, fiind totuşi mai reduse cu suprafeţele cedate fondului forestier. Pe de altă parte, este posibil ca pădurile retrocedate situate pe terenuri înclinate să fie candidate la o extindere a terenurilor degradate, prin aceste procese.

Alte procese naturale şi/sau antropice care afectează calitatea solurilor sunt: - compactarea primară şi/sau secundară, inventariată pe 1.553.276 ha, din care foarte puternic şi

excesiv pe 214.081 ha. Cele mai mari suprafeţe se regăsesc în regiunile Vest (32,4%), Nord-Est (28,5%), Sud-Muntenia (14,7%) şi Centru (12,2%);

- poluarea produsă prin sedimente datorită eroziunii (colmatare), (cod 16), semnalată în 8 judeţe pe 13.299 ha, din care puternică pe 4.808 ha, foarte puternică şi excesivă pe 2.014 ha. Aproximativ 85% din suprafaţa afectată este situată în regiunea Nord-Est (11.293 ha).

În tabelele 4.1.4.-1, 4.1,4.-2 (din anexă tabele), sunt detaliate suprafeţele afectate de diferite procese naturale şi/sau antropice la nivel judeţean.

Gestionare situri contaminate în România În anul 2011, în lipsa unui cadru legislativ adecvat, activitatea ANPM în domeniul gestionarii siturilor

contaminate s-a rezumat la emiterea unor puncte de vedere solicitate de către agențiile teritoriale din domeniul protecției mediului referitoare la unele probleme punctuale legate de aspectele privind calitatea unor documentații depuse de OMV/Petrom în procedurile de reglementare a unor proiecte de decontaminare. Pentru anii anteriori datele sunt cele prezentate în “Rapoartele anuale privind starea mediului în Romania”, publicate pe site-ul www.anpm.ro.

4.1.5. POLUĂRI ACCIDENTALE. ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU

Poluările accidentale: sunt accidente de mediu care se produc în toate elementelor acestuia şi din motive foarte complexe.

Poluarea naturală - are importanţă secundară în condiţiile în care aportul antropic de poluanţi devine tot mai grav:

a) erupţiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari distanţe de vânt şi curenţi de aer;

b) eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă cu cât solul este lipsit de vegetaţie, în pantă sau într-o zonă cu reţea hidrografică bogată;

c) reziduurile vegetale şi animale degajă în urma descompunerii o serie de substanţe gazoase poluante.

Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să influenţeze negativ sănătatea populaţiei umane; Poluarea artificială este de natură:

fizică (sonoră, radioactivă, termică); chimică, biologică (agenţi patogeni virusuri, bacterii, fungi).

După mediul în care acţionează poate fi: poluarea aerului; poluarea solului; poluarea apei.

Creşterea alarmantă a poluărilor accidentale şi în special a celor cu consecinţe grave necesită măsuri

urgente de eficientizare a activităţilor de control atât prin acţiuni sistematice directe, dar şi printr-o mai bună cooperare între autorităţile teritoriale de mediu şi agenţii economici potenţial poluatori.

http://www.anpm.ro/



Poluările accidentale pot fi: poluări accidentale produse din cauze tehnologice şi neglijenţe umane; poluări accidentale ale localităţilor şi terenurilor, cu produse petroliere, prin spargerea

conductelor de transport a acestor produse; poluări accidentale datorate accidentelor de circulaţie; poluări accidentale cauzate de factori naturali; poluări accidentale, cu produse petroliere.

În tabelele: 4.1.6.-1, 4.1.6.-2, 4.1.6.-3, 4.1.6.-4, 4.1.6.-5, 4.1.6.-6 și 4.1.6.-7 din Anexa Tabele sunt

prezentate poluările accidentale care au avut loc în 2011, după raportările agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, în care sunt precizate: data la care a avut loc accidentul, localizarea acestuia, cauza care l-a generat, efectele poluării şi măsurile luate pentru eliminarea/remedierea acestora.

4.2 STAREA PĂDURILOR

4.2.1 FONDUL FORESTIER NAŢIONAL Fondul forestier naţional al României ocupa la sfârşitul anului 2011, o suprafaţă de 6519 mii hectare, care

reprezenta 27,3% din suprafaţa ţării. Suprafaţa fondului forestier, la 31 decembrie 2011, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2010, a înregistrat o creştere de 0,1% datorată în principal reamenajării de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate, în condiţiile Legii nr. 46/2008 privind Codului silvic. Evoluţia suprafeței fondului forestier, în perioada 2005 - 2011, este prezentată în tabelul 4.2.1.

Tabel 4.2.1 Evoluţia suprafeței fondului forestier, pe categorii de folosinţă, în perioada 2006 – 2011

Categorii de folosinţă 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Suprafaţa fondului forestier (mii hectare)

Fondul forestier total 6.427 6.485 6.470 6.495 6.515 6519 Suprafaţa pădurilor, din care: 6.272 6.315 6.309 6.334 6.354 6362

răşinoase 1.893 1.920 1.938 1.935 1.941 1947

foioase 4.379 4.395 4.371 4.399 4.413 4415

Alte terenuri din fondul forestier 155 170 161 161 161 157 Sursa: Ministerul Mediului si Pădurilor şi INS

Fondul forestier în România ocupă o suprafaţă mai mică de 1/3 din teritoriul ţării, sub nivelul mediu al

Uniunii Europene, care este de aproximativ 36%.

Figura 4.21. Componenţa suprafeței fondului forestier total, în anul 2011

30%

68%

2%

Păduri de răşinoase Păduri de foioase Alte terenuri

Sursa: Ministerul Mediului si Pădurilor şi INS

4.2.2 FUNCŢIA ECONOMICĂ A PĂDURILOR Relaţiile silviculturii şi ale sectorului forestier, în ansamblul său, cu alte sectoare ale economiei naţionale,

sunt de importanţă deosebită. Pădurea, cu multiplele funcţii ecologice, economice şi sociale pe care le îndeplineşte, este un bun de interes naţional, care interesează şi condiţionează diverse domenii de activitate, de la protecţia mediului, până la cele legate de valorificarea resurselor naturale. Îmbinarea armonioasă a unor asemenea preocupări, în aparenţă contradictorii, este de importanţă maximă. Lemnul constituie principalul produs valorificabil al pădurilor. Acesta este, deopotrivă, materie primă în industria de prelucrare şi industria materialelor de construcţii, cât şi combustibil.



Printre produsele nelemnoase ale pădurii, cele mai importante sunt produsele vânătoreşti şi piscicole (salmonicole), fructele de pădure şi ciupercile comestibile, produsele din răchită, seminţele şi puieţii forestieri, plantele medicinale şi aromatice, răşină, miere etc. Privatizarea unor activităţi conexe din silvicultură şi din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, precum şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei mari părţi din terenurile forestiere, îngreunează evaluarea participării reale a întregului sector forestier la PIB. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii nou create au înscris în autorizaţiile de funcţionare activităţi mixte, iar raportarea statistică a cifrei de afaceri nu se face cu reflectarea fidelă a ponderii activităţilor cu caracter forestier.

Principalele produse forestiere realizate în anul 2011, au fost: masă lemnoasă (în volum brut) – 13.388,7 mii m3; puieţi forestieri şi ornamentali din pepiniere silvice – 30.387,5 mii bucăţi; seminţe forestiere vândute – 16,7 tone; fructe de pădure – 6.493,5 tone; ciuperci comestibile din flora spontană – 705,6 tone; produse vânătoreşti ( carne de vânat) – 253,4 tone; miere de albine – 13,9 tone.

4.2.3 MASA LEMNOASĂ PUSĂ ÎN CIRCUITUL ECONOMIC Pădurea oferă produse utilizate economic (lemn, vânat, peşte, furaje, fructe de pădure, ciuperci, plante

medicinale), constituind, totodată, cel mai valoros biotop al planetei. Ca sistem ecologic complex, de mari dimensiuni şi cu caracter peren, pădurea ameliorează condiţiile climatice, îmbunătăţeşte scurgerile de apă de suprafaţă, împiedică eroziunea şi alunecările de teren, diminuează poluarea, ocroteşte vânatul.

Din pădurii cel mai utilizat este lemnul, fiind folosit ca materie primă pentru industria prelucrătoare, construcții şi gospodăriile populaţiei. În afara lemnului, există o serie de produse oferite de pădure care întregesc zestrea acesteia. Printre acestea amintim: răchita (pentru butaşi, împletituri şi răchită pentru vânzare), seminţele forestiere, puieţii forestieri din pepiniere, produsele accesorii (fructe de pădure, ciuperci comestibile, plante medicinale, pomi de iarnă, sucuri răcoritoare), produsele piscicole, produsele vânătoreşti şi produsele apicole.

Din volumul de masă lemnoasă vândută, 70,5% reprezintă masă lemnoasă pe picior, 28,7% masă lemnoasă fasonată şi doar 0,8% cherestele şi alte semifabricate (Fig. 4.2.3).

Figura 4.2.3 Structura lemnului vândut (în volum brut), în anul 2011


Distribuţia volumului de masă lemnoasă recoltată (în volum brut), în anul 2011, pe regiuni de dezvoltare se

prezintă astfel: Regiunea Nord-Est (27,6%), Regiunea Centru (23,5%), Regiunea Vest (12,3%), Regiunea Nord-Vest (12,5%), Regiunea Sud-Muntenia (9,4%), Regiunea Sud-Vest-Oltenia (7,4%), Regiunea Sud-Est (6,9%) Regiunea Bucureşti-Ilfov (0,4%).

70,5%

28,7%

0,8%

Lemn pe picior Lemn fasonat Cherestele si alte semifabricate



4.2.4 DISTRIBUŢIA PĂDURILOR DUPĂ PRINCIPALELE FORME DE RELIEF În figura 4.2.4.1 este reprezentată distribuţia pădurilor, pe forme de relief la nivel naţional. Procentul cel

mai mare de pădure, din totalul suprafeţei împădurite, este în zona montană, unde procentul atinge 51,9%. În zona de deal, pădurea ocupă un procent de 37,2% din totalul suprafeţei împădurite a României. Zona de câmpie are cel mai scăzut procent de suprafaţă împădurită, reprezentând doar 10,9%.

Figura 4.2.4.1. Distribuţia pădurilor pe forme de relief

51.9%37.2%

10.9%

Munte Deal Câmpie

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Distribuţia pădurilor pe etaje fitoclimatice, prezentată în figura 4.2.4.2 prezintă variaţii şi elemente

specifice pentru fiecare dintre cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte. La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă şi silvostepă vegetaţia a

suferit modificări antropice şi a fost înlocuită, pe mari întinderi, de culturi agricole. Zona dealurilor subcarpatice şi zonele montane cu altitudini reduse sunt acoperite predominant de stejar

în amestec şi pe măsură ce altitudinile cresc, de fag. Acesta urcă în zona montană până în jurul altitudinii de 1.200 m.

Din punct de vedere fitoclimatic, în zona montană este caracteristic etajul pădurilor de amestecuri (fag, brad, molid, larice, pin), etajul montan de molidişuri şi etajul subalpin la altitudinile cele mai mari.

Figura 4.2.4.2 Distribuţia pădurilor pe etaje fitoclimatice

13.6%

20.1%

17.0% 16.1%

16.4%

4.7%6.0%2.5%2.4%1.2%

Subalpin (F Sa)Montan de molidişuri (F M3)Montan de amestecuri (F M2)Montan-premontan de făgete (F M1+F D4)Deluros de gorunete, făgete şi goruneto-făgete (F D3)Deluros de cvercete (Go, Ce, Gâ) (F D2)Deluros de cvercete cu stejar pedunculat (F D1)Câmpie forestieră (Fc)Silvostepă (Ss)Lunca şi Delta Dunării

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

4.2.5 STAREA DE SĂNĂTATE A PĂDURILOR Pădurea ca ecosistem este permanent aflată sub acţiunea diverselor categorii de factori vătămători,

biotici şi abiotici, intensitatea acestora şi aria de cuprindere crescând odată cu extinderea şi dezvoltarea comunităţilor umane. Gestionarea durabilă a fondului forestier din ţara noastră urmăreşte şi monitorizează aceşti factori atât din punct de vedere a riscurilor care pot să apară cât şi a impactului acestora asupra ecosistemelor forestiere, dat fiind costurile ridicate dar şi durata în timp relativ ridicată necesară pentru refacerea ecosistemului forestier.

Cauzele principale care stau la baza uscării premature a arboretelor sunt: secetele succesive şi de lungă durată, poluarea industrială, păşunatul abuziv, ş.a.



În anul 2011, pădurile de stejari, plopi, salcie şi alte foioase au fost afectate de insectele defoliatoare pe o suprafaţa totală de 323.955 ha. Din această suprafaţă, 7.125 ha au fost incluse în zona de combatere şi 316.830 ha în zona de supraveghere. Principalii defoliatori identificaţi în pădurile de foioase au fost: Tortrix viridana pe 292.573 ha, Geometridae pe 264.136 ha, şi Lymantria dispar pe 8481 ha.

Faţă de anul precedent, infestările produse în principal de dăunătorul Tortrix viridana în combinaţie cu Geometridae, s-au restrâns ca suprafaţă, iar cele produse de Lymantria dispar s-au extins şi au afectat pădurile din Câmpia Română, Dealurile Subcarpatice ale Munteniei şi din Dobrogea.

Combaterea avio a defoliatorilor foioaselor s-a desfăşurat în perioada, 3-12 mai 2011, în păduri din raza direcţiilor silvice Satu Mare şi Tulcea, în care s-au aplicat tratamente pe o suprafaţă efectivă de 1.544 ha, din care: 1.378 ha în pădurile de stat si 166 ha în pădurile administrate cu contracte. De asemenea, s-au efectuat tratamente cu virus de la sol, împotriva defoliatorului Lymantria dispar, pe o suprafaţă de 1.192 ha.

Defoliatorii din pădurile de foioase împotriva cărora s-au aplicat tratamente de combatere în anul 2011 au fost : Tortrix viridana în asociaţie cu cotarii (Geometridae) pe 344 ha şi Lymantria dispar pe 2.392 ha.

În paralel cu aceste acţiuni, a continuat promovarea metodelor de combatere biologică, prin stimularea înmulţirii păsărilor insectivore, protejarea furnicilor folositoare şi a mamiferelor utile (lilieci, arici, etc).

Potrivit măsurilor stabilite, în arboretele de răşinoase infestate cu gândaci de scoarţă, s-au amplasat curse feromonale de diferite tipuri, arbori cursă clasici, arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni şi baterii de arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni. Suprafaţa totală pe care s-au executat lucrări de combatere a gândacilor de scoarţă este de 184.631 ha.

În plantaţii tinere de molid, brad şi larice, trombarul puieţilor Hylobius abietis a fost combătut în timpul sezonului de vegetaţie, prin instalarea de scoarţe toxice, pe 2.700 ha.

În plantaţiile tinere şi în regenerările naturale s-au aplicat tratamente împotriva paraziţilor vegetali pe 3.384ha iar în arborete, pepiniere şi răchitării s-au executat lucrări preventive şi curative pe 200.281 ha. Pentru prevenirea păşunatului ilegal s-au instalat 10,2 km de gard viu şi s-au executat 21 km de şanţuri.

În ultimele decenii, în mai multe zone forestiere, poluarea s-a accentuat, afectând starea de sănătate a arborilor din zonele respective. Poluarea industrială, atât cea internă cât şi cea transfrontalieră, generează apariţia ploilor acide. Pe arii extinse acţionează şi se resimte efectul nociv al pulberilor rezultate din activitatea unităţilor producătoare de materiale de construcţii (ciment şi var) precum şi a centralelor electrice şi termice ce funcţionează pe bază de cărbune şi şisturi bituminoase.

Uscări anormale datorate poluării industriale se semnalează la toate speciile forestiere aflate în zonele de impact ecologic precum Zlatna, Copşa Mică, Bocşa - Crivina, Turceni- Rovinari, Bicaz-Taşca, Anina etc. Gazele toxice şi pulberile emanate în atmosferă au determinat o diminuare a proceselor fiziologice ale arborilor, reducerea sensibilă a creşterilor anuale de masă lemnoasă, uscarea şi degradarea calitativă a lemnului, destructurarea solului urmată de fenomene de eroziune şi alunecare a terenurilor în pantă.

Din analiza datelor furnizate de direcţiile silvice, în anul 2011, rezultă următoarele: suprafaţa cu păduri afectate de uscare este de 55.370 ha (2% din suprafaţa totală a pădurilor administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în scădere cu 51.821 ha de anul 2010); foioasele au fost afectate de fenomenul de uscare pe aproximativ 2% din totalul suprafeţei ocupate de aceste specii şi la răşinoase suprafaţa totală afectată de fenomenul de uscare este de 1% din totalul suprafeţei ocupate de aceste specii. Volumul total al arborilor uscaţi sau în curs de uscare a fost de 152 mii mc. Din acest volum, 128 mii mc material lemnos au fost extraşi în cursul anului 2011 iar diferenţa în cursul anului 2012.

4.2.6 SUPRAFEŢE DIN FONDUL FORESTIER NAŢIONAL, PARCURSE CU TĂIERI În anul 2011, s-au recoltat 18.705 mii metri cubi (volum brut) de lemn, răşinoasele reprezentând 40,2%

din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,0%, stejarul 9,4%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 10,4% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 7,0%.

Tabel 4.2.6.1 Evoluţia volumului de masă lemnoasă recoltat, pe principalele specii, în perioada 2006 - 2011

Specii lemnoase Volumul de masă lemnoasă recoltat (mii metri cubi – volum brut)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Volumul total de masă lemnoasă recoltat, din care:

15.684 17.238 16.705 16.520 16.992 18.705

răşinoase 5.765 7.491 6.766 6.635 6.832 7.521

fag 4.997 5.182 5.208 5.489 5.654 6.175

stejar 1.632 1.485 1.653 1.403 1.566 1.747

diverse specii tari 1.915 1.668 1.760 1.845 1.785 1.946

diverse specii moi 1.375 1.412 1.318 1.148 1.155 1.316 Sursa: Ministerul Mediului si Pădurilor şi INS



Lemnul recoltat a fost destinat, în proporţie de 96,9%, pentru persoane juridice atestate în activitatea de exploatare forestieră şi de 3,1% pentru persoanele fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în proprietate (tabel 4.2.6.2).

Tabel 4.2.6.2 Evoluţia ponderii volumului de masă lemnoasă recoltat, pe principalele destinaţii,

exprimată în mii metri cubi – volum brut, în perioada 2006 – 2011

Specii lemnoase Volumul de masă lemnoasă recoltat (mii metri cubi – volum brut)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Volumul total de masă lemnoasă recoltat, din care:

15.684 17.238 16.705 16.520 16.992 18.705

pentru persoanele juridice atestate 11.739 15.181 15.635 16.008 16.535 18.122

pentru aprovizionarea populaţiei *) 3.945 2.057 1.070 512 457 583

*) pentru persoanele fizice proprietari de păduri (din anul 2009) Sursa: Ministerul Mediului si Pădurilor şi INS

Scăderea ponderii lemnului pentru aprovizionarea populaţiei se explică prin intrarea în vigoare a Legii

nr. 46/2008 – Codul silvic, în care se specifică la art. 62 că exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; prin excepţie, persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maxim 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.

În anul 2011, s-au recoltat 9.762 mii metri cubi de lemn din pădurile proprietate publică a statului, reprezentând 52,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, restul fiind recoltat din pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (16,9%), din pădurile proprietate privată (28,2%) şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (2,7%).

Volumul de lemn recoltat în anul 2011, din pădurile proprietate privată, a crescut faţă de anul 2010 cu 20,5%, în vreme ce din pădurile proprietate publică a crescut cu 14,5%.

Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate, în anul 2010, este prezentată în figura 4.2.6.1.

Figura 4.2.6.1 Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate, în anul 2011

52,2%16,9%

28,2%2,7%

Proprietate publică a statului Proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice

Proprietate publică a UAT Vegetaţia din afara fondului forestier naţional


În anul 2011, produsele lemnoase principale au reprezentat 70,3% din volumul total de masă lemnoasă

recoltat, produsele lemnoase secundare 19,2% şi produsele lemnoase de igienă 10,5%. La nivelul regiunilor de dezvoltare, 27,6% din volumul total de masă lemnoasă s-a recoltat din regiunea

Nord – Est, 23,5% din regiunea Centru, , 12,3% din regiunea Vest, 12,5% din regiunea Nord – Vest, 9,4% din regiunea Sud – Muntenia, 7,4% din regiunea Sud – Vest Oltenia 6,9% din regiunea Sud – Est, şi 0,4% din regiunea Bucureşti – Ilfov.

Acţiunile de recoltare a arborilor, în vederea valorificării, şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat în pădure prin executarea de tăieri.

În anul 2011, s-au efectuat tăieri de regenerare în codru pe 72,9% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri, tăieri de regenerare în crâng pe 4,3%, tăieri de substituiri-refacere a arboretelor slab productive şi degradate pe 1,0% şi tăieri de conservare pe 21,8%.



Tabel 4.2.6.3 Evoluţia suprafeţei parcursă cu tăieri, pe tipuri de tăieri, în perioada 2006 – 2011

Tipuri de tăieri Suprafaţa parcursă cu tăieri (hectare)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Suprafaţa totală parcursă cu tăieri 86.167 84.276 85.740 92.377 99.229 107.690

Tăieri de regenerare în codru, din care: 70.581 69.557 69.409 68.455 71.722 78.536

tăieri succesive 6.736 5.691 4.527 4.472 4.302 5.315

tăieri progresive 52.202 53.269 54.774 53.660 56.827 63.905

tăieri grădinărite 6.163 6.139 5.794 6.507 5.767 4.863

tăieri rase 5.480 4.458 4.314 3.816 4.826 4.453

Tăieri de regenerare în crâng 4.111 3.393 3.762 3.665 4.568 4.565

Tăieri de substituiri-refacere a arboretelor slab productive şi degradate

1.335 1.038 1.101 1.175 1.033 1.088

Tăieri de conservare 10.140 10.288 11.468 19.082 21.906 23.501


În anul 2010, s-au mai efectuat tăieri de igienă şi curăţire a pădurilor pe 709.156 hectare, tăieri de produse

accidentale pe 560.341 hectare, tăieri de îngrijire în pădurile tinere (degajări, curăţiri, rărituri) pe 158.138 hectare şi tăieri de transformare a păşunilor împădurite pe 7276 hectare.

Suprafeţele de pe care s-a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (5,7% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri de regenerare), urmând ca suprafeţele respective să fie reîmpădurite sau utilizate în alte scopuri silvice.

4.2.7 ZONE CU DEFICIT DE VEGETAŢIE FORESTIERĂ ŞI DISPONIBILITĂŢI DE ÎMPĂDURIRE

Judeţele în care pădurea ocupă suprafeţe reduse sunt:

Ilfov şi Bucureşti – 3%; Călăraşi – 4%; Constanţa – 5%; Brăila – 5%; Teleorman – 5%; Ialomiţa – 6%; Galaţi – 8%; Olt – 9%; Botoşani – 10%; Giurgiu – 11%; Timiş – 11%; Dolj – 12%; Tulcea – 12%.

4.2.8 SUPRAFEŢE DE PĂDURI REGENERATE ÎN ANUL 2011

În anul 2011, s-au efectuat lucrări de regenerare a pădurilor pe 25.000 hectare, cu 1266 hectare mai mult faţă de anul 2010. Din totalul suprafeţelor din fondul forestier supuse procesului de regenerare, 54,0% (13.501 hectare) au fost regenerări naturale, cu cu 9,3% mai puţin faţă de anul 2010, iar 46,0% (11.499 hectare) le-au reprezentat împăduririle (regenerări artificiale), cu 13,8% mai mult decât în anul precedent.

Evoluţia suprafeţelor din fondul forestier, supuse procesului de regenerare, în perioada 2006 - 2011, este prezentată în tabelul 4.2.8.1. şi figura 4.2.8.2

Tabel 4.2.8.1 Evoluţia suprafeţelor din fondul forestier, supuse procesului de regenerare, pe categorii de terenuri, în perioada 2006 – 2011

Categorii de terenuri Suprafeţe regenerate (hectare)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Total regenerări 27.554 22.742 23.184 22.853 23.734 25.000

Regenerări naturale, din care: 12.021 12.026 11.940 11.891 13.628 13.501

în fondul forestier 12.020 12.013 11.934 11.890 13.618 13.501

în alte terenuri din afara fondului forestier

1 13 6 1 10 0

Regenerări artificiale (împăduriri), din care:

15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499

în fondul forestier 14.084 10.092 9.188 10.380 9.659 10.331

în terenuri preluate în fond forestier

0 0 0 0 0 425

în alte terenuri din afara fondului forestier

1.449 624 2.056 582 447 743




Figura 4.2.8.2 Evoluţia ponderii suprafeţelor regenerate natural şi artificial, în perioada 2006 – 2011

2006 2007 2008 2009 2010 2011

regenerări naturale (ha) 12,021 12,026 11,940 11,891 13,628 13,501

regenerări artificiale (împăduriri) (ha) 15,533 10,716 11,244 10,962 10,106 11,499

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%


În anul 2011, cea mai mare parte din împăduriri, respectiv 89,8% (10331 hectare) s-au efectuat pe

terenuri din fondul forestier şi numai 6,5% (743 hectare) pe terenuri din afara fondului forestier (tabel 4.2.8.3).

Tabel 4.2.8.3 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe categorii de terenuri, în perioada 2006 – 2011

Categorii de terenuri Suprafeţe împădurite (hectare)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Total împăduriri, din care: 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499

în fondul forestier: 14.084 10.092 9.188 10.380 9.659 10.331

- pe suprafeţe parcurse cu tăieri de regenerare 6.999 6.552 6.833 7.313 6.777 8.090

- substituiri şi refaceri de arborete slab productive 1.688 1.307 1.128 1.548 1.069 974

- poieni şi goluri neregenerate 1.509 881 793 1.252 1.306 1.170

- terenuri degradate din fondul forestier 3.879 1.333 429 267 498 97

- perdele forestiere de protecţie 9 19 5 - 9 -

în alte terenuri din afara fondului forestier: 1.449 624 2.056 582 447 743

- perdele de protecţie 3 10 - 17 109 33

- împăduriri antierozionale 1.446 614 2.056 565 338 46

- terenuri degradate in afara fondului forestier - - - - - 664


Faţă de anul 2010, suprafaţa împădurită în anul 2011 cu specii de foioase a fost mai mare cu 909 hectare,

în timp ce suprafaţa împădurită cu specii de răşinoase a fost mai mare cu 484 hectare. Tabel 4.2.8.4 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe specii, în perioada 2006 – 2011

Specii Suprafeţe împădurite (hectare)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Total împăduriri, din care: 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499

cu specii de foioase 10.563 6.233 6.870 6.265 4.849 5.758

cu specii de răşinoase 4.970 4.483 4.374 4.697 5.257 5.741


Cea mai mare suprafaţă împădurită, 99,6% s-a realizat prin plantaţii, dintre care cu puieţi din specii de

foioase pe 50,1% şi cu puieţi din specii de răşinoase pe 49,1% hectare.



Tabel 4.2.8.5 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe tipuri de împăduriri, în perioada 2006 – 2011

Tipuri de împăduriri Suprafeţe împădurite (hectare)

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Total împăduriri 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499

Plantaţii cu puieţi, din care: 15.476 10.680 11.205 10.840 10.022 11.499

din speciile de foioase 10.506 6.205 6.840 6.173 4.793 5.719

din speciile de răşinoase 4.970 4.475 4.365 4.667 5.229 5.730

Semănături directe cu seminţe forestiere, din care:

57 36 39 122 84 50

din speciile de foioase 57 28 30 92 56 39

din speciile de răşinoase - 8 9 30 28 11


În anul 2011, s-au efectuat lucrări de pregătire a terenului şi a solului pe o suprafaţă de 7398 hectare, cu

4490 mai mult faţă de anul 2010. Totodată, s-au efectuat lucrări de lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe 12.859 ha, cu 828 ha mai

mult decât în anul 2010.

4.2.9. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA PĂDURILOR. SENSIBILIZAREA PUBLICULUI

Deşi relativ diminuat faţă de anul precedent, fenomenul tăierilor ilegale a persistat şi în anul 2011, fiind

identificaţi următorii factori favorizanţi ai acestuia: nivelul scăzut al veniturilor locuitorilor din zonele afectate de tăieri ilegale, fapt ce a determinat

căutarea de surse de venituri pe seama pădurilor; nefinalizarea cadastrului general şi a publicităţii imobiliare, ceea ce permite circuite de tranzacţionare a

terenurilor forestiere/masei lemnoase pe picior cu sustragerea de la prevederile legale privind administrarea sau asigurarea de servicii în regim silvic;

neasigurarea serviciilor silvice, respectiv a pazei fondului forestier privat de către proprietari; insuficienţa personalului de control al regimului silvic în raport cu gradul mare de diversitate al

categoriilor de proprietate forestieră, cu numărul foarte mare al proprietăţilor şi cu gradul mare de dispersie şi fragmentare a proprietăţilor forestiere aparţinând persoanelor fizice;

crearea circuitelor economice fictive; dezvoltarea necontrolată a capacităţilor de prelucrare primară a lemnului, cu mult peste mărimea

resurselor forestiere constituite legal; constituirea unor reţele de comercializare ilicită a lemnului în zonele deficitare în păduri, de către

întreprinzători care forţează resursa din judeţele cu suprafaţă mare de pădure; criza surselor convenţionale de energie, corelată cu lipsa strategiilor de valorificare a lemnului mărunt

şi a resturilor de exploatare în scopuri energetice, exprimată în sustragerea şi risipirea resursei de lemn valoros; printre altele, aceasta a condus la debranşarea consumatorilor de la reţeaua de gaz natural şi trecerea la încălzirea pe bază de lemn, de regulă apt pentru utilizări industriale;

neimplicarea autorităţilor statului în obligarea proprietarilor să împădurească, prin cheltuială proprie sau prin titluri executorii, suprafeţele de pe care lemnul a fost exploatat abuziv;

sustragerea şi risipirea resursei de lemn de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de exploatare a lemnului, fără îndeplinirea condiţiilor de dotare şi a condiţiilor de încadrare cu personal de specialitate;

lipsa de implicare a organelor locale, altele decât cele silvice; lipsa de celeritate a instrumentării cazurilor penale din domeniul forestier şi al comerţului cu materiale

lemnoase; neconcordanţa între unele reglementări privitoare la regimul silvic şi prevederile Constituţiei României

privitoare la dreptul de proprietate şi la modul în care aceasta se manifestă. În cadrul Programului de dezvoltare forestieră, care are ca obiectiv menţinerea şi îmbunătăţirea

gospodăririi durabile a pădurilor de stat şi private, pentru mărirea contribuţiei acestora la economia naţională şi rurală s-au derulat următoarele activităţi principale:

s-a semnat şi derulat în cea mai mare parte, contractul privind sprijinirea înfiinţării asociaţiilor locale de proprietari de păduri, fiind finalizată metodologia de înfiinţare a asociaţiilor şi ghidul pentru demararea activităţii acestora;

a fost depus şi analizat raportul de fundamentare a campaniei de conştientizare, realizându-se acordurile finale asupra mesajului campaniei şi asupra populaţiei ţintă şi vectorilor de transmitere a informaţiei.



4.2.10. IMPACTUL SILVICULTURII ASUPRA NATURII ŞI MEDIULUI În condiţiile în care se va asigura o politică coerentă în ceea ce priveşte managementul durabil pentru

fondul forestier naţional efectele asupra elementelor de mediu vor contribui şi la menţinerea echilibrului CO2 din atmosferă.

Creşterea suprafeţei pădurilor şi a celorlalte terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, pe lângă stăvilirea torențialității, ameliorarea terenurilor degradate, îmbunătăţirea condiţiilor de climă, cu efecte favorabile asupra recoltelor agricole etc., vor contribui şi la menţinerea echilibrului CO2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă a carbonului stocat în arbori şi în solurile forestiere, de la circa 1.225 milioane tone în prezent, la circa 1.600 milioane tone în viitor, când s-ar realiza o structură adecvată a ecosistemelor forestiere nou create.

4.3 TENDINŢE

Tendința generală este de reducerea fondului funciar agricol în favoarea altor suprafețe, raportat

la anul 1990, suprafața agricolă a țării s-a diminuat cu 133.500 ha, ceea ce reprezintă circa 1% din totalul terenului agricol.

Se observă creșterea suprafețelor afectate de diferite procese de degradare cum sunt: eroziunea de suprafață și de adâncime, excesul de umiditatea, activarea și reactivarea alunecărilor semistabilizate, compactarea solurilor, a căror pondere variază în cadrul diferitelor județe, în funcție de condițiile specifice acestora.

Din inventarierea executată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în colaborare cu 37 de Oficii de Studii Pedologice şi Agrochimice, în anii 1994-1998, pentru 41 judeţe, şi cu alte unităţi de cercetare, pe circa 12 milioane ha de terenuri agricole, din care pe aproximativ 7,5 milioane ha de teren arabil (circa 80% din suprafaţa arabilă), calitatea solului este afectată într-o măsură mai mică, sau mai mare, de una sau mai multe restricţii determinate, fie de factori naturali (climă, formă de relief, caracteristici edafice etc.), fie de acţiuni antropice agricole şi industriale. În multe cazuri factorii menţionaţi pot acţiona împreună în sens negativ şi având ca efect scăderea calităţii solurilor şi chiar anularea funcţiilor acestora.

Influenţele dăunătoare ale acestora se reflectă în deteriorarea caracteristicilor şi a funcţiilor solurilor,

respectiv în capacitatea lor bioproductivă, dar, ceea ce este şi mai grav, în afectarea calităţii produselor agricole şi a securităţii alimentare, cu urmări serioase asupra calităţii vieţii omului. Starea amenajărilor administrate, în cea mai mare parte, de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, este departe de a fi satisfăcătoare, unele din acestea nefiind funcţionale din cauza lipsei echipamentelor de exploatare, a neîntreţinerii diferitelor părţi componente, a lipsei fondurilor de întreţinere şi exploatare. Ca urmare, este necesară reabilitarea şi modernizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.

La nivel de ţară, s-a estimat, la o inventariere provizorie, că suferă, în diferite grade, de pe urma proceselor

de eroziune de pantă, următoarele suprafeţe: - 6.300.000 ha – eroziune prin apă (pluvială), - 378.000 ha – eroziune prin vânt (eoliană), - 702.000 ha – alunecări de (teren) diverse tipuri.

Astfel, conform datelor provizorii, sunt afectate de diferite procese de pantă 3.372.916 ha, din care foarte

puternic-excesive 664.879 ha. Peste 33,5% (1.129.652 ha) din suprafaţa raportată se situează în Regiunea Nord-Est, suprafeţe

importante afectate de eroziune şi alunecări se găsesc şi în Regiunile Sud-Est (20,4%, 689.410 ha), Centru (440.745 ha), Vest (329.238 ha), Nord-Vest (316.809 ha).

Faţă de suprafaţa totală afectată, menţionată anterior, suprafaţa totală rezultată este mai redusă, ţinând seama de faptul că nu a fost parcurs cu lucrări de cartare decât o parte din fondul funciar agricol, astfel că este de aşteptat ca suprafeţele finale să se aproprie de suprafeţele iniţiale, fiind totuşi mai reduse cu suprafeţele cedate fondului forestier.

Pe de altă parte, este posibil ca pădurile retrocedate situate pe terenuri înclinate să fie candidate la o extindere a terenurilor degradate prin aceste procese.

Prin însăşi existenţa lor, pădurile oferă adăpost unei largi game de specii din fauna cinegetică, dar oferă

posibilitatea recoltării şi altor produse în afara lemnului, ca fructele de pădure, ciupercile din flora spontană, specii erbacee folosite în scop medicinal sau ornamental, răşini.



Gestionarea durabilă a pădurilor asigură realizarea funcţiilor lor multiple de natură economică, socială şi ecologică. Influenţa antropică asupra pădurii este în general negativă şi rezultă din încălcarea prevederilor legislaţiei silvice şi de mediu privind tăierile de arbori, amenajarea locurilor de campare, colectarea şi transportarea deşeurilor menajere în locuri stabilite, amenajarea vetrelor de foc.

La deteriorarea pădurilor contribuie mai mulţi factori. Nu numai retrocedarea unor suprafeţe importante

de pădure influențează direct gospodărirea acestei resurse ci şi diversitatea noilor forme de proprietate. Obiectivul principal al noilor proprietari îl reprezintă obţinerea unor beneficii cât mai mari şi într-un termen cât mai scurt. Un rol important îl au defrişările ilegale din pădurile private şi exploatarea forestieră extensivă, în timp ce factorii de climă (seceta, inundaţiile, gerurile puternice) exercită presiuni puternice asupra pădurii. Astfel, gospodărirea durabilă a acestor resurse a devenit o adevărată provocare, mai ales în zonele puternic antropizate.

Măsurile ce trebuie întreprinse în domeniul fondului forestier trebuie să vizeze: conservarea biodi-

versităţii ecosistemelor forestiere prin măsuri de gestionare durabilă, prin aplicarea de tratamente intensive, care promovează regenerarea naturală a speciilor din tipul natural fundamental de pădure, prin conservarea pădurilor virgine şi cvasivirgine, mărirea suprafeţei fondului forestier prin împădurirea de terenuri din afara acestuia şi includerea în fond forestier a suprafeţelor împădurite, asigurarea fondurilor pentru plata compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice.

Un teren neîmpădurit este supus degradării continue. În schimb, versanţii împăduriţi, nu numai că

schimbă total înfăţişarea locului, dar au un rol important în filtrarea apelor. Pădurea contribuie la formarea şi conservarea mediului, dar ea însăşi, în lumea de astăzi, are nevoie permanentă de ocrotire din partea omului, pentru a-şi exercita în bune condiţii funcţiile legate de mediu.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.5. Protecția Naturii și Biodiversitatea


5. PROTECȚIA NATURII ȘI BIODIVERSITATEA

5.1 BIODIVERSITATEA ROMÂNIEI

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.

Biodiversitatea este compusă din diversitatea ecosistemelor, a speciilor şi cea genetică, dar şi cea etnoculturală. Biodiversitatea Europei este puternic influenţată de activităţile umane, inclusiv agricultura, silvicultura şi pescuitul, precum şi de către urbanizare.

5.1.1 STARE Biodiversitatea României este una dintre cele mai remarcabile din Europa. Aceasta este importantă la

nivel global, regional, naţional şi local. România a ratificat Convenţia privind Diversitatea Biologică (denumită în continuare "Convenţia" sau CBD), semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, prin Legea nr. 58/1994. Conform Convenţiei, prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor.

Cele trei obiective ale CBD sunt următoarele: conservarea diversităţii biologice, utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice, împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.

România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi ratificând cele mai

importante convenţii, rezoluţii, declaraţii şi acorduri de mediu. Astfel, a participat la: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător, Stockholm 1972, în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificând, în 1994, Convenţia Diversităţii Biologice, în anul 2002, la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Johannesburg.

Totodată, România a ratificat Convenţia privind Importanţa Internaţională a Zonelor Umede (Ramsar, 1991), Convenţia de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice şi habitatelor naturale (1993), Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES, 1994), Convenţia de la Bonn privind Conservarea Speciilor Migratoare (1998), Convenţia Carpatică (2003). De asemenea, ţara noastră a aderat la Strategia şi Planul de Acţiune Pan - European privind Conservarea Diversităţii Biologice şi a „landscape-ului”, la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră.

România a devenit membră a multor foruri şi componente structurale din reţeaua ocrotirii şi conservării mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.

Cu excepţia marilor zone agricole şi a unor ecosisteme terestre şi acvatice, aflate sub impactul negativ al unor surse de poluare, în care se înregistrează modificări ale structurii şi dinamicii diversităţii biologice, restul mediului natural se păstrează în parametrii naturali de calitate, oferind condiţiile necesare conservării diversităţii biologice specifice.

Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, România se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice, atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic.

Pe teritoriul ţării noastre se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii. Cele cinci regiuni biogeografice sunt (figura 5.1.1. -1):

continentală (53%); alpină (23%); stepică (17%); panonică (6%); pontică (1%).

Cap.5. Protecția Naturii și Biodiversitatea Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


Figura 5.1.1. -1 Regiunile biogeografice ale României

Varietatea influenţelor climatice, a formelor de relief cât şi a litologiei, creează o mare diversitate a condiţiilor

hidro-geomorfologice, acestea determinând la rândul lor, tipuri unice şi extinse de habitate naturale, unele dintre acestea, posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană. De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un habitat important al carnivorelor mari. În anul 2011 au fost inventariate 5630 - 6380 exemplare de urs brun, 2346 - 2737 exemplare de lup, 1182 - 1374 exemplare de râs eurasiatic şi 10960 - 12960 exemplare de pisică sălbatică, reprezentând procente ridicate din efectivele acestor specii de carnivore mari, la nivelul continentului european. O altă zonă naturală de importanţă europeană este Delta Dunării. Mlaştinile sale constituie un patrimoniu natural unic, cu o biodiversitate bogată şi numeroase specii de păsări (peste 3.000 de perechi de pelicani – reprezentând peste 80% din efectivul european – vor fi protejate prin Directiva Uniunii Europene privind păsările).

Flora şi fauna sălbatică din ţara noastră prezintă influenţe mediteraneene, oceanice şi continentale constituind un patrimoniu natural de valoare estetică, ştiinţifică şi culturală. România este renumită prin diversitatea floristică adăpostind 3.630 de specii de plante, din care până în prezent, 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii.

Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438 de taxoni şi infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343 Monocotiledonate (figura 5.1.1. -2).

Figura 5.1.1. -2 Grupele taxonomice mari ale plantelor superioare

PteridofiteMonocotiledonate

Dicotiledonate

Gimnosperme

Pteridofite Gimnosperme Dicotiledonate Monocotiledonate

Datorită habitatelor sale foarte diverse, România are o faună deosebit de bogată adăpostind 105 specii de

mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de peşti şi 410 specii de păsări (figura 5.1.1. -3).



Figura 5.1.1. -3 Speciile de animale sălbatice semnalate în România

31.548

19 25 216 410 1050

5.000

10.000

15.000

20.000

25.000

30.000

35.000

nevertebrate amfibieni reptile peşti păsări mamifere

Grupe taxonomice

nu

mă

r sp

ecii s

em

na

late

La nivel regional, biodiversitatea este caracterizată printr-o mare diversitate de tipuri de habitate

naturale, precum şi specii de floră şi faună. În Regiunea Nord-Est, biodiversitatea este caracterizată de existenţa a 3 regiuni biogeografice: continen-

tală, stepică şi alpină. Principalele tipuri de habitate identificate sunt: habitatele de pădure, habitate de pajişti şi tufarişuri, habitate de stâncării şi peşteri, turbării şi mlaştini, habitate de ape dulci. În regiunile de deal şi podiş se întâlnesc păduri de foioase. Zonele montane sunt acoperite cu păduri, îndeosebi de răşinoase. La limita superioară a pădurii se dezvoltă etajul subalpin format din arbuşti (jneapăn, ienupăr, afin etc.). Pe culmile mai înalte se află pajişti alpine alcătuite din ierburi mărunte.

Diversitatea florei şi faunei specifice regiunii este corelată cu existenţa unor habitate, în principal forestiere şi acvatice, parte din ele nealterate, care constituie o bogăţie de mare preţ, ce trebuie ocrotită şi valorificată în mod raţional. La acest moment, starea de conservare a habitatelor şi speciilor în ariile naturale protejate nu poate fi apreciată obiectiv, pe baza unor criterii ştiinţifice relevante, deoarece în ultimii cinci ani nu s-au realizat studii pentru evaluarea stării de conservare.

Pentru siturile Natura 2000, starea de conservare a speciilor şi habitatelor este cea specificată în formularele standard ale acestora.

Pentru rezervaţii naturale, evaluarea stării de conservare este estimată pe baza activităţii de monitorizare în teren.

În Regiunea Sud-Est, biodiversitatea este caracterizată de existenţa a 4 regiuni biogeografice: zona alpină,

zona continentală, zona stepică şi zona pontică. Judeţul Brăila deţine o mare varietate de ecosisteme terestre şi acvatice (păduri de luncă, pajişti, bălţi,

lacuri şi canale cu maluri aluviale), caracteristice regiunii biogeografice stepice. Peste jumătate din păsările observate în ţară se regăsesc aici, acesta fiind situat pe cel mai important culoar de migraţie al păsărilor din bazinul inferior al Dunării de Jos,, la jumătatea rutelor de migraţie între locurile de cuibărit din nordul Europei şi refugiile de iernat din Africa. În Balta Mică a Brăilei, zonă cu statut de protecţie, în ciuda modificărilor survenite în structura sistemelor ecologice, ecosistemele naturale sunt conservate în procent de cca 50%. Procentual, avifauna din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei reprezintă peste jumătate din cea a României, respectiv 53%. Dintre acestea, 169 de specii sunt protejate pe plan european (prin Convenţia de la Berna), 58 de specii sunt păsări migratoare protejate prin Convenţia de la Bonn şi 6 specii protejate prin Convenţia CITES. De asemenea, 68 de specii figurează în anexa I din Directiva Păsări. Faptul că zona inundabilă brăileană face parte din reţeaua internaţională de locuri de cuibărire şi pasaj, situată pe culoarul estic de migraţie dunărean, a fost principalul motiv pentru care această zonă a fost declarată arie protejată şi ulterior recunoscută ca SIT RAMSAR - zonă umedă de importanţă internaţională.

În judeţul Tulcea există aproape toate formele de relief din România, plecând de la Munţii Măcinului - cei mai vechi munţi din România şi printre cei mai vechi din Europa şi până la Delta Dunării - teren încă în formare, cel mai nou pământ al ţării. Judeţul Tulcea reprezintă o zonă extrem de importantă din punct de vedere biogeografic prin marea varietate staţională şi altitudinală a zonei, care a determinat concentrarea unui număr de specii de floră şi faună de interes conservativ şi totodată interferenţa speciilor floristice din arealele central european, mediteranean şi asiatic. Suprafaţa judeţului este acoperită în proporţie de 60% de ecosisteme naturale şi seminaturale, identificându-se un număr de 38 de tipuri de habitate naturale de interes comunitar care sunt incluse în Anexa I a Directivei Habitate şi pentru care s-au instituit cele 8 Situri de Importanţă Comunitară.

Judeţele Buzău şi Vrancea se caracterizează prin existenţa tuturor formelor majore şi medii de relief, dispuse în ordinea descrescătoare a altitudinii şi prin situarea la intersecţia unor domenii climatice, pedologice şi biologice, diferite. Teritoriul judeţului Vrancea se caracterizează prin existenţa pe teritoriul judeţului a 3 bioregiuni si a unei diversităţi biologice remarcabile, prin prezenţa unor areale cu habitate forestiere extrem de compacte, inaccesibile, habitate ideale pentru carnivorele mari.



Vrancea este al doilea areal din ţară ca densitate a carnivorelor mari (lup, râs, urs). Aceste specii, de interes prioritar pentru Uniunea Europeană, sunt subiectul unor proiecte de conservare în situ, finanţate prin programul LIFE Nature. La acestea se adaugă regiunea Măgurii Odobeşti şi Lunca Siretului, areale de mare însemnătate pentru avifaună. Teritoriul judeţului Constanţa se caracterizează printr-un număr important de habitate naturale şi seminaturale cu o vastă diversitate: habitate acvatice (habitate acvatice dulcicole, salmastre, marine şi costiere), habitate terestre (habitate de pădure, de pajişti stepice şi tufărişuri, habitate de silvostepă, habitate de mlaştini şi turbării) şi habitate subterane (habitate cavernicole sau de peşteră).

Judeţul Galaţi deţine o mare varietate de ecosisteme terestre şi acvatice (păduri specifice de luncă, pajişti, bălţi şi lacuri, etc.), caracteristice regiunii biogeografice stepice. Habitatele naturale, prielnice activităţilor vitale ale speciilor, au fost puternic deteriorate în ultimele decenii prin activităţile antropice. Un exemplu în acest sens îl reprezintă modificările survenite în ciclul de viaţă al păsărilor acvatice din lunca inferioară a râului Prut. Modificarea peisajelor, a habitatelor prielnice refugiului şi cuibăritului au dus la diminuarea substanţială a efectivelor acestora. Amintim doar unele specii de păsări afectate numeric, conform datelor furnizate de Societatea Ornitologică Română: corcodelul de iarnă (Podiceps grisegena), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), raţa suliţar (Anas acuta), călifarul alb (Tadorna tadorna),corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), raţa cu gât roşu (Branta ruficollis) ş. a. Efective foarte reduse înregistreazăt: gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) şi barza neagră (Ciconia nigra). Dintre speciile de amfibieni şi reptile cu populaţii în descreştere pe teritoriul judeţului Galaţi enumerăm: buhaiul de baltă cu burtă roşie (Bombina bombina), brotăcel (Hyla arborea), broască roşie de pădure (Rana dalmatina), broască verde de lac (Rana esculenta), tritonul cu creastă (Triturus cristatus). De asemenea, populaţiile mamiferelor Lutra lutra şi Sicista subtilis, incluse în Lista Roşie la nivel european au o tendinţă de descreştere.

În Regiunea Sud-Muntenia, se reunesc 3 regiuni biogeografice: zona alpină, zona continentală, zona

stepică. În masivele muntoase din nordul regiunii, sunt concentrate un număr mare de specii rare, relicte şi endemisme. Fauna zonei de nord a regiunii este bogată şi diversificată, ea cuprinzând peste 3500 specii de animale şi extrem de numeroase specii de insecte. În partea central sudică a regiunii flora şi fauna sălbatice au un nivel de reprezentare mai puţin diversificat şi mai redus numeric cauzate de intervenţiile antropice. În total, pe teritoriul Regiunii Sud–Muntenia, au fost identificate un număr de 55 specii de floră de interes naţional şi un număr de 41 specii de floră de interes comunitar precum şi un număr de 405 specii de faună de interes naţional şi un număr de 372 specii de faună de interes comunitar. Tipurile de habitate naturale predominante din regiune sunt: habitate de pajişti şi tufărişuri, habitate de pădure, habitate de stâncării şi peşteri, habitate de ape dulci, habitate de mlaştini şi turbării. În total, au fost identificate 61 de habitate de interes naţional şi 105 habitate de interes comunitar. În Regiunea Sud Muntenia, Dunărea străbate judeţele: Teleorman – 87 km; Giurgiu – 76 km; Călăraşi – 150 km; Ialomiţa – Dunărea – 75 km şi braţ Borcea – 48 km. In judeţul Călăraşi se desparte în două braţe – Borcea pe stânga şi Dunărea Veche pe dreapta – care închid între ele Balta Ialomiţei.

Aproximativ 40% din suprafaţa judeţului Argeş este acoperită cu păduri situate în principal în zona de deal şi de munte (acestea conţin circa 60 specii de arbori, 38 specii arbustive, 286 specii erbacee şi subarbustive, dintre acestea sunt ocrotite 120 specii).

În judeţul Călăraşi habitatele cel mai frecvent întâlnite sunt cele de pajişti, de pădure şi de ape dulci. Flora şi fauna judeţului Călăraşi sunt caracteristice zonei de stepă şi silvostepă, fiind direct influenţate de starea factorilor de mediu din judeţ şi nu numai. Fauna judeţului Călăraşi cuprinde specii de interes cinegetic, dintre care sunt de menţionat: mistreţul, căpriorul, fazanul, iepurele, vulpea. Pe bălţi şi lacuri se întâlnesc raţa şi gâsca sălbatică. Dintre peştii care populează apele lacurilor şi bălţilor amintim carasul, crapul, plătica, bibanul, şalăul şi ştiuca, iar în apele Dunării şi Borcei se întâlnesc somnul, sturionii şi scrumbia de Dunăre. Există cel putin: 179 specii strict protejate (pelicanul creţ, pelicanul comun, cormoranul, barza albă, barza neagră, etc.); 97 specii protejate; 7 specii periclitate la nivel global; 106 specii aflate în stare favorabilă de conservare la nivel global.

Judeţul Dâmboviţa dispune de o diversitate biologică bogată şi variată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât şi la nivel de specii de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, unele inestimabile prin valoarea şi unicitatea lor. Vegetaţia forestieră desfăşurată de la 150 m până la 1800 m, ocupă 28,51 % din teritoriul judeţului, întregul fond forestier ocupând 29,12 % din acesta. Gradul mare de împădurire al judeţului, în special în zona montană şi în Subcarpaţi oferă condiţii optime de viaţă pentru multe specii de plante şi animale de interes ştiinţific, peisagistic şi economic. Există numeroase specii de plante ocrotite (Gentiana lutea, Nigritella nigra şi Nigritella rubra etc), iar ca specii de animale ocrotite se pot cita mamifere şi păsări: Linx linx (râsul), Felis silvestris (pisica sălbatică), Ursus arctos (ursul brun), Rupicapra rupicapra (capra neagră), Bison bonasus (zimbrul), Tetrao urogallus (cocoşul de munte), Aquila chrysaetos (acvila de munte), etc. Pădurea Padina Tătarului, Rezervaţia Teşila, Rezervaţia Manafu din judeţul Giurgiu şi Pădurea Troianu din judeţul Teleorman sunt rezervaţii ştiinţifice pentru ocrotirea speciei Paeonia peregrina varianta romanica (bujorul românesc). Cea mai mare rezervaţie de zimbri, în semilibertate din România, este Rezervaţia Neagra din cadrul Ocolului Silvic Bucşani, administrată de Direcţia Silvică Dâmboviţa. Rezervaţia are o suprafaţă de 162 de ha şi un efectiv de 43 de zimbri, la 01.01.2012.

În judeţul Giurgiu se întâlnesc numeroase specii de peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere, caracteristice zonei de câmpie. Datorită faptului că multe dintre aceste specii sunt ameninţate cu dispariţia, au



fost desemnate arii naturale protejate care au drept scop ocrotirea acestora. Rezervaţia naturală Cama-Dinu-Păsărica adăposteşte cea mai mare colonie de stârci şi cormorani din regiune. Totodată, în această zonă cuibăresc specii vulnerabile şi ameninţate cu dispariţia la nivel european ca stârcul galben (ce reprezintă 2% din populaţia care cuibăreşte în România) şi populaţiile de stârci lopătari (care reprezintă cel puţin 3,2% din totalul existent la noi în ţară). De asemenea, o importanţă deosebită pentru speciile de peşti, amfibieni şi reptile o are Balta Comana, fluviul Dunărea şi lunca inundabilă a Dunării.

La nivelul judeţului Ialomiţa există peste 167 specii de păsări a căror conservare necesită o protecţie strictă (cufundar polar, corcodel mare, corcodel cu gât roşu etc). Păsările cele mai numeroase sunt: prigoria (Merops apiaster), fluierarul (Tringa totanus), dumbrăveanca (Coracias garrulus), ciocârlia (Melanocory-phycalandra) etc. Fauna este reprezentată prin specii de stepă: popândău (Citellus citellus), hârciog (Cricetus cricetus), orbete (Spalax leucodon), şoarecele de câmp (Mesocricetus newtoni), dihor de stepă (Mustela eversmani), iepure de câmp (Lepus europaeus), prepeliţa (Coturnix coturnix), potârniche (Perdix perdix), şoarecele de grădină (Mus Musculus spigilegus), nevăstuică (Mustela nivalis), apoi specii de pădure: căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), viezurele (Meles Meles). Dintre reptile apar şarpele rău (Coluber caspius), şopârla de stepă (Lacerta taurica), şopârla de câmp (Lacerta agilis chersonensis). La nivelul judeţului Ialomiţa nu există studii din care să rezulte suprafeţe şi număr de habitate de interes naţional şi comunitar. Totuşi, au putut fi identificate 21 de tipuri de habitate de interes comunitar în zonele stepice.

Datorită diversităţii deosebite de biotopuri si habitate, judeţul Prahova se bucură de un bogat inventar de specii de flora si faună sălbatică din care nu lipsesc endemismele, speciile rare, relictele glaciare, speciile de importanţă comunitară. Au fost identificate: 1 specie de floră de interes naţional şi 11 specii de floră de interes comunitar, precum şi un număr de 19 specii de faună de interes naţional şi un număr de 24 specii de faună de interes comunitar. În zona montană şi limitrofă (Subcarpaţi) menţionăm: Pinus cembra (zâmbrul), Taxus baccata (tisa), Gentiana lutea (ghinţura galbenă), Trollius europaeus (bulbucii de munte), Daphne blagayana (iedera albă) etc, multe dintre aceste plante endemice, rare sau relicte fiind puse sub ocrotire în rezervaţiile naturale din masivul Bucegi. În zona montană, mai ales în Munţii Bucegi se cunosc până în prezent peste 3500 de specii de animale, de la rotifere până la mamifere. Au fost inventariate 149 de specii din fauna sălbatică, ce sunt incluse în anexele diferitelor convenţii internaţionale în domeniul protecţiei naturii. Dintre mamifere şi păsări menţionăm: Linx linx (râsul), Felis sylvestris (pisica sălbatică), Ursus arctos (ursul brun), Rupicapra rupicapra (capra neagră), Bison bonasus (zimbrul), Tetrao urogallus (cocoşul de munte) etc. Dintre vertrebrate, clasa păsărilor este reprezentată prin 129 de specii. Avifauna zonei montane se poate împărţi în avifauna alpină şi avifauna forestieră. Din cele 129 de specii semnalate, 50 cuibăresc în această zonă dintre care menţionăm: Corvus corax (corbul), Turdus merula (mierla), Prunella collaris (brumăriţa de stâncă), Prunella modularis (brumăriţa de pădure), Alauda arvensis (ciocârlia), Troglodytes troglodytes (ochiuboului), Anthus spinolleta (fâsa de munte), etc. Majoritatea acestor specii au o răspândire palearctică.

În judeţul Teleorman a fost identificat un număr de 19 elemente de faună sălbatică de interes naţional: Apatura metis, Falco tinnunculus (Vânturel roşu, vinderel), Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, corcodel pitic), Cinclus cinclus (Mierla de apă, Pescărel negru), Panururs biarmicus (Piţigoi de stuf), Lacerta praticola (șopârla de luncă), Cettia cetti (Stufărica), Locustella fluviatilis (Greluşelul de zăvoi); şi un număr de 57 elemente de faună sălbatică de interes comunitar: Felis silvestris (Pisica sălbatică), Alcedo atthis (Pescăraş albastru), Tringa glareola (Fluierar de zăvoi), etc.

În Regiunea Sud-Vest biodiversitatea este caracterizată de existenţa mai multor tipuri de habitate

naturale, precum şi numeroase specii de interes naţional şi specii de interes comunitar. Dintre tipurile de habitate, menţionăm: habitate de pajişti şi tufărişuri în zonele montane-pajişti alpine “la peste 2000 de metri altitudine”, tufărişuri de jneapăn, ienupăr, smirdar şi pajişti subalpine, fâneţe montane, habitate de pădure, habitate de stâncării şi peşteri : acestea se găsesc în zonele muntoase ale regiunii, sub forma de peşteri şi grote, alături de pante stâncoase, chei, lespezi calcaroase, habitate de ape dulci: râurile şi pârâurile, lacuri naturale şi eleştee, habitate de mlaştini, habitate agricole. La nivelul regiunii au fost identificate următoarele tipuri de habitate de interes comunitar în baza cărora a fost constituită Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000, după cum urmează: habitate de dune; habitate de ape dulci; habitate de pajişti şi tufărişuri; habitate din turbării şi mlaştini habitate de stâncării şi peşteri habitate de pădure. În ceea ce priveşte speciile faunistice, au fost identificate următoarele: peşti - Barbus meridionalis (Moioagă), Cottus gobio (Zglăvoc), Eudontomyzon danfordi (Chişcar), Gobio uranoscopus (Petroc) etc, amfibieni şi reptile - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă), Triturus cristatus (Triton cu creastă) etc, mamifere - Canis lupus (Lup), Lutra lutra (Vidră, Lutră), Lynx lynx (Râs), Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi), Myotis blythii (Liliac comun mic) etc, păsări - Ardea purpurea, Ardeola ralloides, Aythya nyroca, Botaurus stellaris, Charadrius alexandrinus, Chlidonias hybridus, Chlidonias niger, Circus aeroginosus, Cygnus cygnus, Ciconia ciconia, Egretta alba, Egretta garzetta etc, neverte-brate - Callimorpha quadripunctaria, Cerambyx cerdo (Croitor mare), Colias myrmidone, Leptidea morsei, Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea), Lycaena dispar, Ophiogomphus cecilia, Osmoderma eremita (Cărăbuş) etc.

În Regiunea Vest. În judeţul Arad, biodiversitatea se caracterizează prin formaţiuni zonale de silvostepă

(asociate, pe suprafeţe mici, chiar de stepă şi forestiere), a celor azonale de luncă şi prin vegetaţia antropică;



vegetaţie naturală propriu-zisă – ce cuprinde fond forestier, păşuni şi fâneţe- (44% din teritoriul judeţului) şi vegetaţie de cultură (56%). Vegetaţia forestieră ocupă o suprafaţă de 26%.

Pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost identificate 62 habitate de interes naţional şi un număr de 51 habitate de interes comunitar din care 13 habitate prioritare la nivel european; 218 specii de plante de interes naţional şi 18 specii de plante de interes comunitar. În urma cercetărilor efectuate în perimetrul Parcului Naţional Cheile Nerei Beuşniţa s-au identificat 1086 specii de plante superioare, din care 108 specii rare şi 13 specii endemice. Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei este caracterizat de o diversitate floristică remarcabilă, inventarul floristic bogat însumând circa 1110 specii, de plante vasculare (superioare) din care 66 specii (aparţinătoare la 23 familii) sunt taxoni periclitaţi, rari şi în parte endemici. În Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului plantele inferioare sunt reprezentate de un număr de 270 taxoni aparţinând micofitelor şi 18 taxoni aparţinând grupului lichenilor. Cel mai bine investigat este grupul Cormophyta reprezentat de un număr de 1277 de specii, răspândite în diferite biotopuri. În ansamblul ei, flora Parcului Natural Porţile de Fier este reprezentată prin toate cele cinci încrengături ale regnului vegetal, după cum urmează: Phycophyta, cu 71 familii, 171 genuri şi 549 specii; Lychenophyta, cu 34 familii, 67 genuri şi 375 specii; Fungi, cu 48 familii, 252 genuri şi 1077 specii; Bryophyta, cu 31 familii, 98 genuri şi 296 specii; Cormophyta, cu 67 de ordine cu 114 familii, 540 de genuri, 1395 de specii, 272 de subspecii şi 5 varietăţi.

În judeţul Hunedoara au fost identificate 80 de habitate naturale de interes naţional şi 50 tipuri de habitate de interes european, cel mai răspândit tip de habitat de importanţă comunitară care se regăseşte aici fiind 91MO Păduri balcano-panonice de cer şi gorun. Habitatele de interes european enunţate mai sus (50 tipuri) sunt cele pentru care au fost declarate siturile de importanţă comunitară de pe teritoriul judeţului Hunedoara, la care s-au adăugat încă 11 tipuri de habitate identificate de administratorii parcurilor sau custozii rezervaţiilor peste care se suprapun siturile respective. Ariile naturale din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care se găsesc pe teritoriul judeţului Hunedoara au fost declarate pentru 13 specii de plante din flora sălbatică.

În judeţul Timiş vegetaţia naturală se caracterizează prin prezenţa pe scară restrânsă a plantelor de silvostepă precum şi printr-o frecvenţă ridicată a speciilor hidro şi higrofile în câmpiile joase şi în luncile cu exces de umiditate. Au fost identificate habitate de interes comunitar, habitate descrise în formularele standard ale siturilor Natura 2000, cum ar fi: habitate de ape dulci, habitat de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte seminaturale, habitate de pajişti mezofile, habitat de stepe continentale halofile şi gipsofile, habitate caracteristice pădurilor temperate de foioase, habitat caracteristic pădurilor mediteraneene de foioase cu frunze căzătoare şi habitat caracteristic de tufărişuri temperate etc precum şi habitate de interes naţional: habitate corespunzătoare habitatelor de mlaştini, stepe tufărişuri şi păduri halofile, habitate de ape stătătoare dulcicole, habitat de ape stătătoare saline şi salmastre, habitate de lande şi tufărişuri temperate, habitate de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte (buruienişuri) etc.

În ceea ce priveşte fauna, judeţul Arad se caracterizează prin: subregiunea euro-siberiană, subprovincia carpatică, întâlnindu-se grupări faunistice specifice stepei şi silvostepei, pădurilor sub xerofile de cer şi gârniţă, pădurilor mezofile în care predomină gorunul, a celor de fag, precum şi zonelor acvatice. Astfel, fauna judeţului aparţine unor asociaţii specifice marilor trepte ale reliefului care se repartizează geografic stabilind o legătură directă cu principalele etaje de vegetaţie.

Fauna judeţului Caraş - Severin se caracterizează printr-un număr de 230 specii de interes naţional şi 70 de specii de interes comunitar identificate până în prezent. Din cercetările efectuate în Munţii Aninei a rezultat că această zonă reprezintă un refugiu din timpul glaciaţiunilor care a permis supravieţuirea unor specii terţiare ca: Amphimellania holandri - dintre nevertebrate şi Cobitis elongata - dintre vertebrate. Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei reprezintă zona cu cea mai ridicată biodiversitate în ceea ce priveşte lepidopterele, întâlnindu-se aproape 1500 specii de fluturi (1463), 45% din fauna de lepidoptere a ţării fiind concentrată aici. În zonele umede de pe malul Dunării şi Zona Umedă Balta Nera, precum şi în Zonele Umede - Insulele Ostrov şi Calinovăţ, Divici Pojejena - vieţuirea multor specii de păsări cu numeroase elemente sudice şi vest asiatice. Mamiferele sunt reprezentate în principal de 10 specii comune din care menţionăm: Canis lupus (lup), Ursus arctos (urs brun), Aquila chrysaetos (acvila de munte), Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă), Myotis capaccinii (liliacul cu picioare lungi), Cobitis elongata (fâsa mare), Callimorpha quadripunctaria (fluturele vărgat).

În judeţul Hunedoara în rezervaţia naturală „Pădurea Bejan” au fost semnalate 50 specii de păsări, care se regăsesc pe listele din Convenţia de la Berna. S-a remarcat o buna reprezentare a efectivelor de carnivore mari pe fondurile de vânătoare, alături de celelalte specii de interes vânătoresc. Speciile de faună sălbatică pentru care au fost desemnate ariile naturale protejate din judeţ: Erebia gorge, Rana temporaria; Boloria titania; Sciocoris umbrinus; Cervus elaphus; Anguis fragilis; Bufo bufo; Neomys anomalus; Hyla arborea; Rana dalmatina Salamandra salamandra; Helix pomatia; Aglia tau; Agrilus cyanescens ;Arctia caja; Arctia villica ş.a.

Fauna judeţului Timiş este bine reprezentată de specii de peşti, amfibieni, reptile, nevertebrate, mamifere. Pe teritoriul judeţului se află ultima mlaştină arhaică din vestul ţării - Rezervaţia Mlaştinile Satchinez, fapt ce a permis conservarea speciilor se păsări sălbatice, protejate de legislaţia europeană şi naţională. De asemenea, un rol important pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice migratoare îl are şi - Rezervaţia Mlaştinile Murani. În aria naturală protejată au fost identificate un număr important de specii de păsări strict protejate prin convenţiile internationale: Haliaetus albicilla - codalb, Pandion haliaetus – uligan pescar, Falco subbuteo – şoimul rândunelelor, Falco tinnunculus – vânturel roşu etc.



În Regiunea Nord-Vest, condiţiile de sol şi climă, aşezarea geografică şi relieful teritoriului regiunii au favorizat apariţia şi dezvoltarea unor habitate de floră şi faună de o mare diversitate şi valoare. Astfel, în Regiunea 6 N-V au fost identificate 65 de tipuri de habitate de interes comunitar, predominând: păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor până la cel montan şi alpin, păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), tufărişuri subcontinentale peri-panonice, păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion Alnion incanae Salicion albae), pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis), turbării active, pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto-sarmatice, tufărişuri alpine şi boreale, vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane etc.

Varietatea condiţiilor naturale locale de relief şi climă au determinat o mare diversitate a florei Regiunii Nord – Vest. Flora sălbatică se caracterizează prin 27 de taxoni vegetali de interes comunitar, pentru care au fost declarate situri de importanţă comunitară, predominând: Echium russicum, Crambe tataria, Marsilea quadrifolia, Iris aphylla ssp. Hungarica, Eleocharis carniolica, Serratula lycopifolia, Campanula serrate etc.

În Regiunea Nord-Vest au fost identificate 310 specii de animale de interes comunitar pentru care au fost declarate situri de importanţă comunitară şi arii de protecţie specială avifaunistică. Dintre acestea, 227 sunt specii de păsări: Lanius collurio, Dryocopus martius, Crex crex, Pernis apivorus, Ixobrychus minutus, Ciconia ciconia, Circus aeruginosus, Caprimulgus europaeus, Alcedo atthis, Picus canus etc. iar 83 sunt alte specii de animale: nevertebrate - Lycaena dispar, Carabus hampei, Chilostoma banaticum, Colias myrmidone etc, peşti - Sabanejewia aurata, Cottus gobio, Gobio uranoscopus, Barbus meridionalis etc, amfibieni şi reptile - Bombina variegata, Triturus cristatus, Bombina bombina, Emys orbicularis, Triturus vulgaris ampelensis etc şi mamifere - Ursus arctos Canis lupus, Lutra lutra, Lynx lynx, Myotis myotis, Rhinolophus hipposideros, Rhinolophus ferrumequinum etc.

În Regiunea Centru, capitalul natural deosebit se datorează în mare parte poziţionării sale geografice, pe teritoriul celor 6 judeţe care compun această regiune, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, regăsindu-se aici bioregiunile alpină, continentală, precum şi mici insule cu vegetaţie stepică. În Regiunea Centru se găsesc 52 de habitate de interes comunitar şi 269 specii prioritare. Dealurile din regiune (Podişul Hârtibaciului, Dealurile Homoroadelor, Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului, Defileul Mureşului Inferior) formează un mixt de habitate (pâlcuri de păduri alternează cu pajişti şi terenuri arabile, iar în văi adeseori găsim fânaţe umede sau iazuri).

În flora Regiunii Centru au fost identificate 52 de specii de interes comunitar pentru care este necesară declararea ariilor speciale de conservare, dintre acestea menţionăm câteva specii şi zonele în care acestea au fost identificate: Tozzia carpathica (iarba gâtului) din familia Scrophulariaceae, o putem întâlni în Parcul Naţional Piatra Craiului, în Munţii Făgăraş, Munţii Cindrel, pe Valea Lotrioara din judeţul Sibiu; Pulsatilla patens (dediţei) din familia Ranunculaceae este protejată în rezervaţia naturală Mestecănişul de la Reci, jud. Covasna; Liparis loeselii (moşişoare), o specie de orhidee, a fost citată în Parcul Naţional Piatra Craiului, în mlaştinile de la Prejmer, jud. Braşov, la Lacul Tătarilor în judeţul Sibiu; Echium russicum (capul şarpelui), aparţinând fam. Boraginaceae, a fost identificat în judeţul Sibiu în zona Păucea, în zona Dealului Zackel, în judeţul Mureş în zona Sighişoara –Târnava Mare, Muntele Tâmpa din judeţul Braşov, Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău, judeţul Alba, precum şi în alte zone cu vegetaţie stepică; Crambe tataria (hodolean tătărăsc) din fam. Brassicaceae, vegetează, la fel ca şi capul şarpelui, pe versanţii cu vegetaţie de tip stepic (zona Slimnic-Şura Mare în judeţul Sibiu, zona Sighişoara-Târnava Mare, Dealul Corhan-Săbed, Coasta Lunii, Zau de Câmpie-Tăureni, din judeţul Mureş, etc,); Ligularia sibirica (curechiul de pădure, gălbenele) din familia Asteraceae, a fost identificată în Parcul Naţional Piatra Craiului. În zona Comandău-Ozunca (judeţul Covasna), Depresiunea Ciucului, Giurgeului, mlaştinile din Munţii Harghitei şi Munţii Ciucului (judeţul Harghita); Angelica palustris, (angelica de baltă), familia Apiaceae, specifică zonelor umede, ca şi Ligularia sibirica, a fost identificată în Bazinul Ciucului de Jos, în zona Călimani-Gurghiu, zona Sighişoara – Târnava Mare, Tinovul Apa Roşie; Cypripedium calceolus (papucul doamnei), ce face parte din fam. Orchidaceae se întâlneşte prin păduri mai mult sau mai puţin umbroase, pe coaste, în tufişuri, de preferinţă în terenuri calcaroase, în grupe sporadice. Perioada de înflorire este mai-iunie. În Regiunea 7 Centru o putem întâlni în Piatra Craiului, în Cheile Bicazului-Munţii Hăşmaş, etc.

Fauna Regiunii Centru cuprinde un număr de 217 specii de interes comunitar dintre care: 21 sunt specii de mamifere, 103 specii de păsări, 5 specii de reptile, 7 specii de amfibieni,19 specii de peşti şi 62 specii de nevertebrate. Dintre speciile prioritare menţionăm Canis lupus (lupul), Ursus arctos (ursul brun), Lutra lutra (vidra), Mustela lutreola (nurca), Vipera ursinii rakosiensis (vipera de fâneaţă), Rosalia alpina (croitorul alpin), Osmoderma eremita (pustnicul), Callimorpha quadripunctaria (fluturele tigru de Jersey), Pseudogaurotina excellens (croitor), Austropotamobius torrentium (racul de ponoare), Anisus vorticulus (melcul cu cârlig). Dintre speciile de păsări menţionăm: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocârlia de pădure (Lullula arborea) barza neagră (Ciconia nigra), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), eretele de stuf (Circus Aeruginosus) sau cresteţul cenuşiu (Porzana parva) etc. Habitatul de păduri de fag din zona montană adăposteşte cele mai importante populaţii de huhurez mare (Strix uralensis), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), muscar gulerat (Ficedula albicollis) şi muscar mic (Ficedula parva), dar cuibăresc şi ciocănitori negre (Dryocopus martius). În masivii muntoşi în care sau în vecinătatea cărora există habitate deschise întinse, găsim efective semnificative de păsări răpitoare sau berze negre, iar unde sunt prezente şi stâncăriile, apar şi specii legate de acest tip de habitat, şerpar (Circaetus gallicus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos) şi buhă (Bubo bubo). În Munţii Trascăului găsim ceea mai mare densitate cuibăritoare de acvilă de munte (Aquila chrysaetos).



Regiunea Bucureşti-Ilfov se distinge printr-o diversitate biologică ridicată, existând specii de floră şi faună protejate, precum şi diferite tipuri de habitate naturale.

Din punct de vedere ornitologic, Regiunea Bucureşti-Ilfov se remarcă prin existenţa următoarelor specii de păsări: raţa cârâitoare (Anas querquedula), raţa mare (Anas platyrhyncos), raţa mică (Anas crecca), gârliţa (Anser albifrons), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra), nagâţul (Vanellus vanellus), stârcul roşu (Ardea purpurea), cucul (Cucullus canorus), ciuful de pădure (Asio otus), striga (Tyto alba), cucuveaua (Athene noctua), ciuful de câmp (Asio flammeus), prigoria (Merops apiaster), drepneaua neagră (Apus apus), pupăza (Upupa epops), pescăraşul albastru (Alcedo atthis), gheonoaia sură (Picus canus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), rândunica (Hirundo rustica), lăstunul de casă (Delichon urbica), lăstunul de mal (Riparia riparia), codobatura albă (Motacilla alba), sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio), cormoranul (Phalacrocorax carbo), egreta (Egretta garzetta), etc.

În zona Lacului Căldăruşani cuibăresc sau tranzitează specii de avifaună comune, cât şi protejate sau strict protejate, cum ar fi: Cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), Stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), Egreta mare (Egretta alba), Egreta mică (Egretta garzetta), Barza albă (Ciconia alba), Barza neagră (Ciconia nigra), Raţa mare (Anas platyrhynchos), Şorecar comun (Buteo buteo), Vânturelul roşu (Falco tinnunculus), Găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), Pupăza (Upupa epops), Ciocănitoare pestriţă mare (Dendrocopos major), Stârc roşu (Ardea purpurea), Stârc galben (Ardeola ralloides) etc.

Judeţul Ilfov se distinge printr-o diversitate biologică ridicată, existând specii de floră şi faună protejate. Pe teritoriul judeţului există diverse tipuri de habitate naturale : întinderi de ape cu stuf, papură alături de specii de nuferi: nufărul alb (Nymphea alba) şi nufărul galben (Nuphar luteum), zone umede, zone de pădure şi terenuri agricole.

Fauna sălbatică din judeţul Ilfov este reprezentată de specii de mamifere şi reptile din care amintim: dihor (Putorius putorius), vidra (Lutra lutra), jder de copac (Martes martes), nevăstuica mică (Mustela nivalis), bizam (Ondrata zibethica), căprior (Capreolus capreolus), cerb lopătar (Dama dama), mistreţ (Sus scrofa), vulpe (Vulpes vulpes), iepure (Lepus europaeus), ţestoasa de apă (Emys orbicularis), guşter (Lacerta viridis), şopârla cenuşie (Lacerta agilis), şarpele de apă (Natrix tesselata), şarpele de casă (Natrix natrix) etc. De asemenea, există 19 specii de peşti identificaţi în lacurile locale, dintre care amintim: platica, babuşca, şalăul, roşioara, ţiparul (specie protejată), etc şi 4 specii de lilieci - Myotis daubentonii (liliacul de apă), Vespertilio murinus (liliacul bicolor), Nyctalus noctula (liliacul de amurg), Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic). Se întâlnesc în parcurile cu arbori scorburoşi, podurile de case, biserici, fisuri de stânci etc. Se remarcă existenţa a numerose specii de păsări din care amintim: raţa cârâitoare (Anas querquedula), raţa mare (Anas platyrhyncos), raţa mică (Anas crecca), gârliţa (Anser albifrons), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra), etc.

În lipsa unui studiu ştiinţific privind flora şi fauna din Municipiul Bucureşti, nu se cunoaşte cu precizie numărul speciilor, dar plante sălbatice întâlnim în special la periferie, pe terenurile cu destinaţie agricolă.

Printre plantele cultivate în jurul blocurilor se numără: frasinul, catalpa, teiul, nucul, salcia, plopul, piersicul, cireşul, corcoduşul, viţa de vie, caprifoiul, iasomia, forstiţia, lemnul câinesc, Spirea, Hibiscus, dracila, trandafirul etc., o parte dintre acestea constituindu-se în adevărate garduri vii. În spaţiile dens construite sunt plantate şi acoperişurile cu viţă de vie, dar mult mai frecventă este îmbrăcarea zidurilor exterioare cu viţă de cultură sau sălbatică. Câteva dintre aceste plante sunt declarate monumente ale naturii: Aesculus hippocastanum (castanul roşu), Torreya nucifera (toreia) sau Sophora japonica (salcâm japonez) etc., fiind incluse pe lista arborilor ocrotiţi din Bucureşti.

Sub aspectul faunei, sunt întâlnite şi specii sălbatice care s-au adaptat mediului urban. Speciile de păsări sălbatice care pot fi admirate pe lacuri şi în parcuri sunt în număr de 89, din care 15 specii se regăsesc pe Anexa 3, 13 pe Anexa 4 B şi 5 pe Anexa 5 C (este permisă vânătoarea lor); din familia Picidae se întâlnesc 5 specii de ciocănitoare, din care 4 sunt protejate prin O.U.G. nr. 57/2007 – Anexa 3, iar Picus viridis se află şi pe anexa 4 B - specii care necesită o protecţie strictă.

5.1.2 IMPACT Diversitatea biologică este într-o continuă ameninţare din cauza intensificării activităţilor economice ce

exercită presiuni puternice asupra mediului. Evaluarea impactului asupra biodiversităţii se bazează pe criterii de evaluare care fac referire la :

Gradul de afectare a speciilor şi habitatelor naturale din teritoriul de impact; Modificarea parametrilor ecosistemici; Fragmentarea ecosistemică; Măsurile de reducere a impactului .

Consecinţele majore asupra biodiversităţii se regăsesc într-o seamă de modificări semnificative de ordin calitativ şi cantitativ în structura şi funcţionarea ecosistemelor. Din perspectiva principiilor şi obiectivelor de conservare şi utilizare durabilă a componentelor biodiversităţii, principalele consecinţe relevante sunt: manifestarea unui proces activ de erodare a diversităţii biologice care se exprimă prin dispariţia sau reducerea efectivelor unor specii, în special mamifere şi păsări; fragmentarea habitatelor multor specii şi întreruperea conectivităţii longitudinale (prin bararea cursurilor de apă) şi laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile, blocarea sau restrângerea drastică a rutelor de migraţie a speciilor de peşti şi a accesului la locurile potrivite



pentru reproducere şi hrănire); restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de tranziţie (perdele forestiere, aliniamente de arbori, zone umede din structura marilor exploataţii agricole sau a marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversităţii biologice şi a funcţiilor de control al poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafaţă şi evoluţiei undei de viitură, controlului biologic al populaţiilor de dăunători pentru culturile agricole, reîncărcării rezervelor sau corpurilor subterane de apă; modificarea amplă, uneori dincolo de pragul critic, a configuraţiei structurale a bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă, asociată cu reducerea semnificativă a capacităţii sistemelor acvatice de a absorbi presiunea factorilor antropici care operează la scara bazinului hidrografic şi cu creşterea vulnerabilităţii lor şi a sistemelor socio-economice care depind de acestea; destructurarea şi reducerea capacităţii productive a componentelor biodiversităţii din sectorul agricol; impactul asupra peisajului, la nivelul fiecăreia din cele 3 componente ale sale: elemente culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitate si structura geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice).

Intervenţiile umane cu impact negativ asupra peisajului, în funcţie de gravitate, sunt următoarele: 1. distrugere – pierderi semnificative la nivelul tuturor celor 3 componente ale peisajului. Acestea

sunt cauzate în principal de dezvoltări urbanistice intensive inadecvate mediului şi arhitecturii locale, schimbarea funcţiunii terenurilor, defrişări, transformarea radicală a ţesuturilor tradiţionale ale localităţilor (îndesire, demolări, schimbări de funcţiuni).

2. degradare – transformări puternice la nivelul componentelor, care însă nu schimbă caracterul unitar. Acestea sunt cauzate de: deteriorări la nivelul biodiversităţii (amenajarea spaţiilor verzi urbane cu specii alohtone, neglijarea şi abandonul spaţiului public în favoarea traficului rutier), pierderi culturale (transformări ale elementelor de construcţie cu derogări de la legislaţia în vigoare, urbanism intensiv de factură nesustenabilă, fără planificare strategică, cartiere suburbane lipsite de identitate, infrastructură şi integrare în organismul oraşului, abandonarea tradiţiilor), poluare (acumulare de deşeuri, poluarea aerului, apelor şi terenurilor).

3. agresiuni – acţiuni punctuale cu impact major la nivelul tuturor componentelor. Acestea sunt cauzate de activităţile economice şi turistice, precum cariere, balastiere, exploatări forestiere, pârtii de ski etc. - care se desfăşoară în mod nesustenabil şi cauzează modificarea formelor de relief, acumularea de deşeuri, dezechilibre ale ecosistemelor, lipsa de continuitate în politicile de amenajare a teritoriului.

Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin deteriorarea şi

degradarea florei sălbatice, perturbarea speciilor de animale, degradarea solurilor în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum şi prin campări şi focuri deschise în locuri nepermise, aruncarea de deşeuri menajere în spaţiile neamenajate în acest scop. Toate acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism, nu numai în ariile naturale protejate, ci şi în afara acestora.

Activităţile care au parcurs procedura de reglementare, din punct de vedere al mediului, s-au supus măsurilor de protecţie şi conservare impuse, astfel încât impactul să fie diminuat.

Extinderea intravilanului în interiorul ariilor naturale protejate sau în imediata vecinătate a acestora generează o presiune uriaşă asupra ariilor naturale protejate.

Fără a ţine seama de necesităţile generaţiilor viitoare, exploatarea excesivă a unor resurse naturale şi fragmentarea unor habitate naturale periclitează viaţa sălbatică.

Drept urmare, conservarea biodiversităţii trebuie realizată în baza unui management eficient şi durabil al componentelor capitalului natural, iar asigurarea unui regim de protecţie pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale de dispariţie se poate face prin instituirea de arii naturale protejate.

Ţinând seama de importanţa deosebită a capitalului natural şi având în vedere dezvoltarea durabilă a colectivităţilor umane, este imperios necesară conservarea biodiversităţii, ca o condiţie esenţială pentru generaţiile viitoare.

5.2. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA BIODIVERSITĂŢII

În ultimele trei decenii s-a conştientizat faptul ca diversificarea, accelerarea, globalizarea şi cronicizarea sunt trăsături dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Deteriorarea capitalului natural este un proces real, extrem de complex, de lungă durată şi cu o evoluţie strict dependentă de ritmul, formele şi forţele dezvoltării sistemelor socio-economice.

a. Ameninţări directe:

- Pierderi de habitate şi fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării, dezvoltarea infrastructurii, exploatarea resurselor naturale;

- Desecarea mlaştinilor sau utilizarea lor pentru culturi de specii alohtone (salcie energetică, plop euroamerican de cultură, salcâm) în vederea obţinerii profitului economic;

- Abandonarea sistemelor tradiţionale de folosire a terenurilor, în special în cazul păşunilor şi fâneţelor; arderea miriştilor; suprapăşunatul;



- Reducerea rezervelor de ape subterane, ca urmare a executării de lucrări hidrotehnice a determinat uscarea parţială sau totală a zeci de ha de pădure;

- Supraexploatarea ecosistemelor şi a speciilor: agricultura de tip industrial micşorează resursele solului şi duc la eroziunea severă a versanţilor şi la degradarea ecosistemelor;

- Organizarea necorespunzătoare a activităţii de recoltare a fructelor de pădure şi de vânătoare; - Pierderea de zone umede ca urmare a transformării acestora în terenuri agricole, folosirea

neadecvată a zonelor umede, etc; - Pericolul plantelor invazive. - Poluarea: ploile acide afectează pădurile, iar eutrofizarea exercită o presiune negativă asupra zonelor

umede; - Utilizarea apei de suprafaţă în sisteme tip microhidrocentrale, fără a menţinje debitul de servitute; - Defrişarea

b. Ameninţări indirecte:

Depozitarea necontrolată de deşeuri în zone protejate; Parcurile eoliene: principalul impact pus în discuţie pentru protejarea mediului este cel legat de

impactul păsărilor zburătoare cu rotoarele turbinelor eoliene în mişcare, precum şi perturbarea habitatului (la sol), dacă în areal se află colonii semnificative de păsări;

Existenţa unor conflicte între diverşi utilizatori de terenuri: privatizarea pădurilor, slaba implementare şi întărire a legislaţiei privind protecţia naturii, lipsa resurselor financiare şi organizatorice ale instituţiilor implicate în conservarea biodiversităţii;

Slaba conştientizare a publicului; Neacordarea atenţiei cuvenite educaţiei ecologice în şcoli.

De asemenea, trebuie să menţionăm şi presiunile exercitate de cauze naturale cum ar fi fenomene

meteorologice extreme – temperaturi foarte ridicate, furtuni puternice, grindină, cu impact atât de scurtă durată (doborâturi de arbori, compromiterea vegetaţiei, mortalităţi animale, etc), dar şi de lungă durată prin fenomenul de încălzire globală care poate determina schimbări pe areale întinse şi compromiterea definitivă a unor specii de plante şi animale.

Luând în considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural pentru dezvoltarea durabilă a colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului şi apei etc), a valorii peisagistice şi de recreare, de protecţie şi de asigurare a echilibrelor ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea imperativă a conservării biodiversităţii ca o condiţie pentru dezvoltarea armonioasă a generaţiilor viitoare.

5.2.1 CREŞTEREA ACOPERIRII TERENURILOR

Extinderea suprafeţelor agricole în detrimentul pășunilor şi a fâneţelor naturale, a afectat unele specii caracteristice acestor tipuri de ecosisteme. Conversia terenurilor în scopul dezvoltării urbane, industriale, agricole sau pentru transport, reprezintă cauza principală a pierderii de biodiversitate, ducând la degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor. În plus, activităţile de turism nereglementate conform cerinţelor UE, pot avea un impact major asupra habitatelor sensibile.

În multe cazuri, clima, tehnologia şi economia par a fi factorii determinanţi ai schimbării utilizării terenurilor la diferite scări spaţiale şi temporale. În acelaşi timp, transformarea terenurilor pare a fi un mecanism de feedback adaptabil pe care fermierii îl utilizează pentru a netezi impactul variaţiilor climatice, în special în perioadele extrem de uscate şi umede. Schimbările utilizării terenurilor sunt adesea asociate cu schimbarea în acoperirea terenurilor şi asociată cu emisiile de carbon. Rezervele de carbon din sol vor fi de asemenea afectate, cu toate că acest efect va depinde de tratamentul ulterior al terenului. În urma compensării, rezervele de carbon din biomasa de deasupra solului pot creşte din nou, în funcţie de tipul de acoperire al terenului asociat cu utilizarea de noi terenuri. Timpul necesar pentru acoperirea noilor terenuri poate fi de zeci de ani.

În privinţa suprafeţelor scoase din circuitul agricol, acestea au primit alte folosinţe, în special pentru construirea canalizării pentru apa menajeră şi a staţiilor de epurare a apelor uzate, amplasare de parcuri eoliene, staţii telefonie mobilă, precum şi pentru alte construcţii. Toate investiţiile mari, dar şi cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să ţină cont, în primul rând, de impactul negativ asupra florei şi a faunei sălbatice. În acest sens, se impun studii de impact bine documentate, elaborate de către specialişti în domeniu, punându-se accent pe efectele pe termen mediu şi lung.

Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate sau chiar în interiorul acestora cu scopul de realizare ulterioară a unor zone rezidenţiale sau chiar staţiuni turistice generează o presiune puternică asupra ariilor naturale protejate.

Ca urmare a acţiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul dăunătorilor, păşunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parţială a pădurilor.



De multe ori efectele acţiunilor antropice sunt greu sesizabile, însă în unele împrejurări, când afectează biocenoze întregi, pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenţa populaţiilor umane, din zonele respective. Dispariţia sau scăderea până la un nivel critic a speciilor este cauzată de supraexploatare (vânătoare, pescuit, suprapăşunat), însă, de multe ori, este consecinţa distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective urbane şi industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, precum şi fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.

Prezentăm, mai jos, cateva exemple, referitoare la repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă din Regiunea Centru şi Regiunea Sud – Muntenia.

Tabelul 5.2.1.-1 Regiunea Centru - Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă

Categorii de folosinţă

Suprafaţa (ha) 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Arabil 767146 770704 774099 771279 769004 757073 754351

Păşuni şi fâneţe 1138398 1119924 1115810 1117670 1117159 1135553 1150661

Vii 8196 8322 8497 8683 9080 8667 8541

Livezi 15500 14290 13601 14295 14133 13411 13748

Tabelul 5.2.1.-2 Regiunea Sud-Muntenia - Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă în anul 2011 Judeţ Terenuri

agricole (ha) % din supr regiune

Stare (ha)

Favorabilă Nefavorabilă Necunoscută

TOTAL agricol, din care:

2374148 69.54 -

Arabil 1912963 56,03 191333 81673 -

Păşuni+ Fâneţe

392757 11.5 392757 - -

Vii 26453 0,76 26453 - -

Livezi 41975 1,23 41975 - -

Figura 5.2.1. -1 Regiunea Centru - Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă în anul 2011

Repartitia terenurilor pe tipuri de folasinta in anul

2011

Păşuni şi

fâneţe 59.70%

Arabil 39.14%

Vii 0.44%Livezi 0.71%

Arabil

Păşuni şi fâneţe

Vii

Livezi

Terenurile cu destinaţie agricolă se reduc ca suprafaţă, dar se intensifică gestionarea acestora. Obiectivul

principal urmărit este furnizarea produselor alimentare. Se scapă din vedere faptul că terenurile agricole oferă multe alte servicii de ecosistem, astfel peisajele agricole tradiţionale constituie un patrimoniu cultural major ce atrage turismul şi oferă posibilităţi de recreere în aer liber. Agricultura intensivă poate, în multe cazuri, compromite celelalte servicii oferite de ecosistem.

Agricultura se caracterizează printr-o dublă tendinţă: intensificarea la scară largă în unele regiuni şi abandonarea terenurilor în altele.

Conversia terenurilor conduce la pierderea biodiversităţii şi degradarea funcţiilor solului. După cum se observă, utilizarea terenurilor s-a modificat puţin de-a lungul anilor, terenurile ”pierdute”

din categoriile de folosinţă fiind folosite, în principal, pentru construcţia de locuinţe (zone rezidenţiale) şi zone industriale.

Datorită procesului de extindere a zonelor rezidenţiale, comerciale şi industriale (în special în zona de Nord a capitalei), există o presiune continuă asupra zonelor împădurite şi spaţiilor verzi. Ponderea redusă a suprafeţelor împădurite din apropierea capitalei şi lipsa programelor de educaţie ecologică exercită o presiune continuă asupra mediului şi afectează starea de sănătate a populaţiei.



Tabelul 5.2.1. -3 Distribuţia spaţiilor verzi (ha) în Municipiul Bucureşti

SECTOR DISTRIBUŢIE PARCURI PĂDURE TOTAL

1 905,5 183,7 668,4 1757,7 2 347,8 96,2 - 444,0 3 514,8 134,9 - 649,7 4 464,9 169,3 - 634,2 5 331,2 38,4 - 369,6 6 610,0 47,0 - 657,0

TOTAL 3174,1 669,6 668,4 4512,2

Sursa: Primăria Municipiului Bucureşti

Deşi populaţia judeţelor este în scădere, schimbarea modului de locuire precum şi presiunea imobiliară

privind zonele cu potenţial natural au determinat includerea unor suprafeţe noi în intravilan.

5.2.2 CREŞTEREA POPULAŢIEI

Odată cu dezvoltarea şi evoluţia societăţii umane, ecosistemele naturale au reprezentat un obstacol în calea dezvoltării agriculturii şi creşterii animalelor, astfel încât au fost decimate progresiv, acţiuni ce mai continuă şi astăzi. În perioadele actuale, odată cu creşterea nevoilor de resurse în strânsă legătură cu creşterea populaţiei, exploatarea acestora se diversifică tot mai mult şi pe spaţii din ce în ce mai largi, apărând astfel un pericol de supraexploatare a tuturor componentelor de bază ale mediului.

În ultimele decenii, pentru o mare parte a populaţiei a crescut nivelul de trai, dar aceasta cu preţul pierderii biodiversităţii. Dacă în trecut creşterea limitelor oraşelor era determinată de creşterea populaţiei urbane, în prezent, o varietate de factori conduc la apariţia fenomenului. Printre aceştia enumerăm atât schimbarea opticii în ceea ce priveşte tipologia de locuire, trecându-se de la locuirea colectivă, la cea individuală cât şi cea comercială trecerea de la comerţul stradal, la hipermarket-uri. În acelaşi timp se remarcă o reconsiderare pentru zona periurbană datorată preţului scăzut al terenurilor, în raport cu cele din oraş, existenţa unui regim tehnic mai permisiv, şi beneficiul unei zone cu un profil recreativ.

Figura 5.2.2. -1 Evoluţia demografică a populaţiei României în perioada 2006 – 2011

21,584 21,537 21,504 21,469

19,043

17,500

18,000

18,500

19,000

19,500

20,000

20,500

21,000

21,500

22,000

2006 2007 2008 2009 2011

populaţie

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Prezentăm, mai jos, câteva exemple, referitoare la evoluţia demografică a Regiunii Sud – Est, a Regiunii

Sud - Muntenia şi a Regiunii Bucureşti – Ilfov. La nivelul Regiunii Sud - Est se înregistrează o scădere constantă a populaţiei, factorii determinanţi fiind

atât scăderea ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii dar şi migraţia în interiorul sau în exteriorul teritoriului naţional.

Deşi în scădere numerică, impactul populaţiei asupra mediului nu poate fi neglijat. Rata cu care oamenii consumă resursele naturale este direct proporţională cu standardul lor de viaţă. Creşterea nivelului de trai este asociată cu o presiune asupra resurselor neregenerabile (consum mai mare de apă), cu generarea unei cantităţi mai mari de deşeuri, cu extinderi ale zonelor locuite în zone cu potenţial natural şi deci cu un impact accentuat asupra mediului şi implicit asupra biodiversităţii – (fig. 5.2.2. -2)



Figura 5.2.2. -2 Populaţia la nivelul Regiunii Sud - Est, în perioada 2005 -2010

Evoluţia demografică a populaţiei la nivelul Regiunii SE

2,846,379

2,819,115

2,807,090

2,790,000

2,805,000

2,820,000

2,835,000

2,850,000

2005 2009 2010perioadaada

po

pu

lati

a

Total (numar persoane) lanivelul Regiunii SE

În Regiunea Sud-Muntenia se observă o scădere a populaţiei la nivelul regiunii în anul 2011, faţă de anul

2010, conform datelor prezentate în tabelul de mai jos (tabelul 5.2.2. -1.) Tabelul 5.2.2. -1 Numărul de locuitori pe judeţe în Regiunea Sud – Muntenia în anii 2007– 2011

Anul Argeş Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman Total

regiune

2007 644236 315187 533330 283408 290563 822081 413064 3301869 2008 643762 313626 531441 282554 288725 819600 407377 3287085

2009 640871 312879 530354 281204 287780 817092 402462 3272642

2010 591353 311898 530332 280125 286980 814689 400431 3215808 2011 609703 287269 529650 279172 285733 811479 369897 2803006

Sursa: Direcţia Regională de Statistică

Notă: Populaţia în anul 2011 a fost calculată prin metoda componentelor, folosind surse de date administrative pentru migraţia

externă. Aceste surse nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai ales la nivelul emigraţiei. Ca atare, există o subevaluare severă a acestui fenomen care duce la o supraevaluare a populaţiei României (estimată în anul 2011 la cca. 1,4 mil. persoane faţă de statistica curentă). Această estimare a fost realizată pe baza statisticilor în oglindă, disponibile în baza de date EUROSTAT.

Datele privind populaţia stabilă în anul 2011 vor fi recalculate după obţinerea rezultatelor definitive ale RPL 2011( Sursa : Direcţia Regională de Statistică Călăraşi).

În cadrul Regiunii Bucureşti – Ilfov, se observă o creştere a populaţiei în judeţul Ilfov datorată migrării de

la oraş spre zona rurală şi dezvoltării din punct de vedere economic a acestor zone, ceea ce duce la o presiune mai accentuată asupra ecosistemelor naturale.

Tabelul 5.2.2. -2 Populaţia stabilă în Regiunea Bucureşti - Ilfov la 1 iulie 2010

Judeţul Ilfov Municipiul Bucureşti Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov Total 321007 1942254 2263261

- masculin 156206 906769 1062975 - feminin 164801 1035485 1200286

Mediul urban 137678 1942254 2079932 Mediul rural 183329 -

Sursa: Direcţia Regională de Statistică Bucureşti

5.2.3 SCHIMBAREA PEISAJELOR ŞI ECOSISTEMELOR

Peisajul reprezintă un colţ din natură care se diferențiază printr-o grupare proprie a elementelor

componente rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. Protecţia peisajului cuprinde acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi/sau de intervenţia umană.

Managementul peisajelor cuprinde acţiunile vizând, într-o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de mediu. Legea nr. 451 din 8 iulie 2002, prin care România a ratificat Convenţia europeană a peisajului, adoptată la Florenţa în anul 2000, specifica obligaţiile care trebuiesc îndeplinite in acest sens. Obiectivele convenţiei sunt:



promovarea protecţiei peisajelor, managementul, amenajarea acestora şi organizarea cooperării europene în acest domeniu.

În ultimele decenii, condiţiile naturale şi peisajul din România au fost influenţate în mod deosebit de evoluţia activităţilor economice, la care se adaugă creşterea economică a ultimilor ani, bazată pe o exploatare excesivă a resurselor naturale. În aceste condiţii, multe specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului înconjurător. O atenţie specială trebuie acordată impactului asupra peisajului, la nivelul fiecăruia din cele 3 componente ale sale: elementele culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitatea şi structura geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice).

Ecosistemele, formate dintr-o mare varietate de specii, prezintă o probabilitate mai ridicată de a rămâne stabile, atunci când se înregistrează unele pierderi sau deteriorări, decât ecosistemele cu funcţii reduse. Fragmentarea habitatelor este cauzată de o întreagă serie de factori diferiţi legaţi de schimbările în utilizarea terenurilor, printre care se numără extinderea urbană, infrastructurile de transport şi intensificarea practicilor agricole sau silvice. Pierderea zonelor naturale are repercusiuni care se extind dincolo de dispariţia speciilor rare.

Astfel, se impune asigurarea condiţiilor naturale necesare printr-o abordare integrată a utilizării terenurilor

prin: Îmbunătăţirea conectivităţii între zonele naturale existente pentru a contracara fragmentarea şi pentru a

accentua coerenţa ecologică a acestora, de exemplu prin protejarea gardurilor vii, a fâşiilor de vegetaţie de pe marginea câmpurilor, a micilor cursuri de apă;

Accentuarea permeabilităţii peisajului pentru a sprijini dispersarea speciilor, migraţia şi circulaţia, de exemplu prin utilizarea terenurilor într-un mod favorabil faunei şi florei sau introducerea unor scheme ecologice agricole sau silvice care sprijină practicile agricole extensive;

Identificarea zonelor multifuncţionale. În astfel de zone, utilizarea terenurilor, care susţine ecosistemele sănătoase, este favorizată în detrimentul unor practici distructive. De exemplu, acestea pot fi zone în care agricultura, silvicultura, activităţile de recreere şi conservarea ecosistemelor funcţionează toate în acelaşi spaţiu. Astfel de combinaţii cu avantaje de ambele părţi sau cu puţine dezavantaje şi numeroase avantaje pot aduce beneficii multiple nu numai celor care utilizează terenurile (fermieri, silvicultori, furnizori de servicii de turism etc.), ci şi societăţii în ansamblu prin furnizarea de servicii valoroase ale ecosistemului precum purificarea apei sau îmbunătăţirea solului şi crearea unor spaţii atrăgătoare „de respiro”, de care oamenii să se bucure;

Amenajarea teritoriului ghidat pe dezvoltarea de infrastructuri în afara siturilor sensibile, reducând astfel riscul fragmentării suplimentare a habitatelor.

Unele cursuri de apă care traversează rezervaţii naturale au devenit „calea de acces“ în zonă a resturilor

menajere evacuate din aşezările umane din amonte. Urmele trecerii turiştilor ocazionali s-au remarcat şi prin deteriorarea panourilor de informare, înmulţirea potecilor şi vetrelor de foc ilegale din ariile protejate. Un alt aspect negativ îl constituie colectarea de către turişti a unor specii protejate de floră sălbatică cum ar fi: flori de Rhododendron, muguri de jneapăn, fire de Ruscus aculeatus, etc. Aşadar, lipsa conştiinţei civice – prin lipsa de in-formare şi conştientizare a cetăţenilor, lipsa unei gândiri ecologice, toate duc la valorificarea necorespunzătoare a resurselor naturale, precum şi la daune asupra biodiversităţii.

Prin implementarea planurilor/proiectelor aprobate/în curs se vor realiza schimbări în peisaj prin apariţia unor componente antropice noi, care vin în completarea celor deja existente.

5.3 ARIILE NATURALE PROTEJATE

În România, au fost desemnate, în scopul asigurării măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural, următoarele categorii de arii naturale protejate:

a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale;

b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;

c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;

d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.



5.3.1 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES NAŢIONAL

În conformitate cu raportarea către EEA-EIONET- CDDA, în anul 2011 existau 978 arii naturale protejate

de interes naţional. Diferenţa faţă de nr. raportat către Agenţia Europeană de Mediu (EEA), în raportarea EIONET- CDDA pentru anul 2010, se explică prin eliminarea celor 20 de zone de conservare specială - ele reprezentând zone din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale ce cuprind cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural, dar nu o categorie de arii de interes naţional.

Baza legală privind declararea ariilor de interes naţional este: Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; H.G. nr. 2.151/2004 174 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; H.G. nr. 1.581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; H.G. nr. 1.143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate, HG 1066/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată asupra unor zone din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" şi încadrarea acestora în categoria rezervaţiilor ştiinţifice; H.G. nr. 1217/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa.

În conformitate cu categoriile de management IUCN ale ariilor naturale protejate în România conform

raportării EIONET – CDDA există un număr de: 64 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria I-a; 13 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria II; 206 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria III; 699 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria IV; 16 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria V.

Figura 5.3.1.-1 Rezervaţiile şi monumentele naturii din România în anul 2011



Figura 5.3.1.-2 Parcurile naţionale şi naturale din România în anul 2011

La nivelul anului 2011, suprafaţa ariilor naturale protejate din România se prezintă astfel: Tabelul 5.3.1. -1 Suprafaţa ariilor naturale Protejate la nivel național -2011

Ariile Naturale Protejate, în anul 2011

Categorii de arii protejate Număr Suprafaţa (ha)

Rezervaţii ştiinţifice 64 218145.2

Parcuri naţionale 13 319495.13

Monumente ale naturii 206 15406.29

Rezervaţii naturale 699 346933.49

Parcuri naturale 15 772803.44

Rezervaţii ale biosferei 3 664446

Zone umede de importanţă internaţională 8 680858.96

Arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) 148 3694394.3

Situri de importanţă internaţională (SCI) 383 4152152.6

Obligaţia de raportare anuală EIONET-CDDA, referitoare la ariile naturale protejate de interes naţional

către Agenţia Europeană de Mediu, a fost îndeplinită de ANPM la termenul de raportare 15 martie 2011. ANPM a îndeplinit criteriile de raportare, stabilite pentru anul 2011, şi anume: au fost completate în

proporţie de 100% coordonatele geografice ale centrelor ariilor naturale protejate, suprafaţa ariei, categoriile IUCN şi categoriile de desemnare şi minimum de 85% limite digitale ale ariilor naturale protejate de interes naţional. De asemenea, au mai fost completate şi alte informaţii care nu au constituit criterii de evaluare a raportării, cum ar fi: Cod Disponibilitate, Cod Rezoluţie, Cod Diseminare etc.

În scopul facilitării îndeplinirii obligaţiilor de raportare ale României către Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Mediu, ANPM a implementat în decursul anului 2010, Proiectul de Asistenţă Tehnică 2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor de floră, faună sălbatică şi al habitatelor naturale de interes comunitar din România”, al cărui rezultat a fost realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub numele de RNI – IBIS disponibilă pentru publicul larg la adresa www.ibis.anpm.ro. Aplicaţia integrează 4 module, printre care unul care vizează ariile naturale protejate de interes naţional.

În anul 2011 la ANPM a început implementarea proiectului Sistem Integrat Informatic de Mediu (SIM) în cadrul căruia se realizează subsistemul Conservarea Naturii care prevede realizarea unor aplicaţii informatice/ baze de date online pentru următoarele subiecte:

Arii naturale protejate; Situri Natura 2000 (Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică); Instituirea regimului de arie naturală protejată;



Administrarea reţelei de arii naturale protejate; Habitate naturale; Flora şi fauna sălbatică; Registrul National al grădinilor zoologice si acvariilor publice; Registrul electronic referitor la derogările de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună

sălbatice, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

Registrul naţional al capturilor si uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum si ale speciilor strict protejate prevăzute in anexele nr. 4A si 4B la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007;

Registrul electronic al crescătoriilor şi a specimenelor sălbatice menţionate în Regulamentul (CE) nr. 338/97, cu modificările ulterioare, deţinute sau aflate în proprietate;

Baza de date online pentru ariile naturale protejate din România, care se va dezvolta în cadrul proiectului

SIM, se va face luând în considerare prevederile actului legislativ cadru pentru ariile naturale protejate – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice cu modificările şi completările ulterioare cât şi a legislației subsecvente acesteia.

Baza de date a ariilor naturale protejate va conţine următoarele elemente: - categoriile de arii naturale protejate; - categorii stabilite la nivel naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,

rezervaţii naturale şi parcuri naturale; - categorii stabilite prin reglementările internaţionale: situri naţionale ale patrimoniului natural

universal, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;

- caracteristici spaţiale arie protejată : denumire, număr caracteristic, statut legal, categoria IUCN, localizare (judeţ/judeţe);

- aspecte geologice, pedologice, climaterice, hidrogeologice; - habitate; - flora şi fauna; - activităţi umane: păşunat, agricultură, irigaţii, desecări, piscicultură, pescuit, drenaj hidrologic,

turism, prelucrarea lemnului, etc. - impactul activităților antropice; - deteriorare: cauză, stadiu, dinamică; - cadastru: număr de parcele, suprafaţă, lungime, proprietar, folosinţă; - amenajări;

Baza de date a ariilor naturale protejate va fi disponibilă publicului pe Internet şi de asemenea va fi folosită atât pentru pregătirea raportărilor către Agenţia Europeană de Mediu, cât şi pentru furnizarea de informaţii referitoare la ariile naturale protejate către diferite organisme naţionale şi internaţionale. Dezvoltarea bazei de date a ariilor naturale protejate de interes naţional din cadrul SIM se va face pornind de la ce a fost deja realizat în cadrul Registrul Naţional Integrat Floră – Faună – Habitat (RNI-IBIS).

Obligaţia de raportare anuală EIONET-CDDA referitoare la ariile naturale protejate de interes naţional către Agenţia Europeană de Mediu a fost îndeplinită de ANPM la termenul de raportare 15 martie 2011.

Tabelul 5.3.1. -2 Parcuri Naţionale în România în anul 2011

Nr. crt. Denumirea parcului naţional Judeţul Suprafaţa (ha)

1 DOMOGLED - VALEA CERNEI CARAŞ - SEVERIN, MEHEDINŢI, GORJ

61190.03

2 RODNA BISTRIŢA - NĂSĂUD, MARAMUREŞ, SUCEAVA

46339.00

3 RETEZAT HUNEDOARA 38115.16681

4 CHEILE NEREI - BEUŞNIŢA CARAŞ - SEVERIN 36706.99

5 SEMENIC - CHEILE CARAŞULUI CARAŞ - SEVERIN 36219.39

6 CĂLIMANI BISTRIŢA - NĂSĂUD, HARGHITA, MUREŞ, SUCEAVA

24518.65218

7 COZIA VÂLCEA 16720.65

8 PIATRA CRAIULUI ARGEŞ, BRAŞOV 14781.33

9 DEFILEUL JIULUI GORJ, HUNEDOARA 11135.84

10 MUNŢII MĂCINULUI TULCEA 11114.15

11 CEAHLĂU NEAMŢ 7739.05

12 CHEILE BICAZULUI - HĂŞMAŞ HARGHITA, NEAMŢ 6933.23

13 BUILA - VÂNTURARIŢA VÂLCEA 4490.5

SUPRAFAŢA TOTALĂ 316003.979



Tabelul 5.3.1. -3 Parcuri naturale în România în anul 2011 Nr. crt.

Denumirea parcului natural Judeţul Suprafaţa (ha)

1 APUSENI ALBA, BIHOR, CLUJ 76022.34

2 PORŢILE DE FIER CARAŞ-SEVERIN, MEHEDINŢI 128196.22

3 GRĂDIŞTEA MUNCELULUI - CIOCLOVINA HUNEDOARA 38116.34

4 BUCEGI ARGEŞ, BRAŞOV, DAMBOVIŢA, PRAHOVA 32496.8369

5 BALTA MICĂ A BRĂILEI BRĂILA 24399.62809

6 VÂNĂTORI NEAMŢ NEAMŢ 30840.87

7 LUNCA MUREŞULUI ARAD, TIMIŞ 17428.19922

8 LUNCA JOASĂ A PRUTULUI INFERIOR GALAŢI 7260.76

9 COMANA GIURGIU 24962.86

10 GEOPARCUL DINOZAURILOR ŢARA HAŢEGULUI HUNEDOARA 100486.72

11 MUNŢII MARAMUREŞULUI MARAMUREŞ 133419

12 GEOPARCUL PLATOUL MEHEDINŢI MEHEDINŢI 106491.61

13 PUTNA - VRANCEA VRANCEA 38190.01

14 DEFILEUL MUREŞULUI SUPERIOR MUREŞ 9494.06

15 CEFA 5003.800339

SUPRAFAŢA TOTALĂ 772809.25

5.3.2 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES INTERNAŢIONAL În România, au fost declarate la nivel internaţional: • trei Rezervaţii ale Biosferei: – Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979) • opt Situri Ramsar: – Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului (2006),

Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006), Parcul Natural Porțile de Fier (2011), Tinovul Poiana Stampei (2011), Parcul Natural Comana (2011).

Rezervaţii ale biosferei Rezervaţia Deltei Dunării se distinge, atât ca suprafaţă, cât şi ca nivel al diversităţii biologice, având triplu

statut internaţional: Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural. Conceptul şi denumirea de „Rezervaţie a Biosferei” au fost promovate cu peste 25 de ani în urmă (1971), prin Programul „Omul şi Biosfera” (MAB), sub auspiciile UNESCO. Prin acest concept s-a avut în vedere conservarea unor zone naturale caracteristice, ecosisteme reprezentative capabile de menţinere şi extindere a unor specii de plante şi animale pe cale de dispariţie sau în pericol.

Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a rezervaţiei şi are o suprafaţă totală de circa 4.178 km2, din care, cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul României (circa 82%), restul (circa 18%), fiind situată pe partea stângă a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.

Conform statutului de organizare a rezervaţiei, se delimitează trei categorii de zone caracteristice: zone cu regim de protecţie integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a căror suprafaţă totală este de

circa 50.600 ha, care reprezintă 8,7% din suprafaţa totală a rezervaţiei); zone tampon (cu o suprafaţă totală de circa 223.000 ha, care reprezintă 38,4% din suprafaţa totală a

rezervaţiei); zone economice sau zone de tranziţie (cu o suprafaţă de circa 306.100 ha, care reprezintă 52,9% din

suprafaţa rezervaţiei); în această categorie sunt incluse şi zonele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucţiei ecologice (circa 11.425 ha – 2%).

Pe teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatică, cu importanţă economică şi socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu 30 tipuri de ecosisteme, 5.137 specii, dintre care, 1.689 specii de floră şi 3.448 specii de faună. Din rândul acestora, unele specii sunt protejate prin Convenţia de la Berna. Delta Dunării este un adevărat paradis pentru păsări, fiind un loc de popas natural pentru păsările migratoare, unele dintre ele fiind specii rare, ameninţate cu dispariţia în alte zone ale lumii: pelicanul creţ, barza albă, egreta mare, egreta mică, gâsca cu gât roşu, cormoranul mic. Pelicanul comun este pasărea cea mai reprezentativă din zona Deltei Dunării, el fiind răsfăţatul acestui paradis al păsărilor.

Parcul Naţional Retezat, fiind şi Rezervaţie a Biosferei, inclus în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei de către Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera” (1979) este localizat în partea vestică a României (este cel mai vechi parc naţional din România, fiind astfel declarat prin lege în anul 1935). Acest parc este destinat conservării frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici. Altitudinile variază între 794 m şi 2.509 m. Inima rezervaţiei este circul glaciar al Bucurei, unde s-a înfiinţat, în 1955, o zona ştiinţifică (rezervaţie integrală), în care păşunatul, pescuitul, vânătoarea şi exploatarea forestieră sunt interzise.



Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. Fauna este reprezentată de cerb, căprioară, capra neagră, marmota, mistreţul, ursul, jderul, pisica sălbatică, cocoşul de munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte. În arealele calcaroase se întâlneşte vipera. Păstrăvii populează lacurile şi râurile. În parc se fac cercetări asupra florei, vegetaţiei, faunei agropastorale şi cinegetice.

Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă cea mai mare arie protejată localizată în grupul nordic al Carpaţilor Orientali, acoperind o suprafaţă de peste 46.339 hectare, dintre care 900 de hectare au fost declarate, în 1979, ca Rezervaţie a Biosferei, în cadrul programului UNESCO-MAB. Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1932 – la început fiind protejat numai golul de munte din jurul Vârfului Pietrosu (183 ha). Mai târziu, suprafaţa rezervaţiei a fost extinsă ajungând la 3.300 ha. În prezent, Rezervaţia Biosferei are o suprafaţă de 44.000 ha, dintre care, cu suprafaţa de 8.200 ha, este zonă de protecţie integrală, cu suprafaţa de 11.800 ha este zonă tampon şi cu suprafaţa de 24.000 ha, este zonă de tranziţie. În ce priveşte baza legală actuală, Rezervaţia Biosferei se suprapune pe aceeaşi suprafaţă cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, care are 46.399 ha.

Situri Ramsar Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente

sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri.

Data de 2 februarie a fost stabilită ca Zi Mondială a Zonelor Umede prin semnarea la Ramsar, în Iran, în 1971, a Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.

La nivelul anului 2011, România deţine 8 situri Ramsar: Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lunca Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol, Parcul Natural Porțile de Fier, Tinovul Poiana Stampei, Parcul Natural Comana.

Insula Mică a Brăilei, este o rezervaţie complexă, situată în vestul şi sud - vestul Bălţii Brăilei, între Dunăre la vest şi braţul Vâlciu la est, fiind parte integrantă a Sistemului Dunării Inferioare. Acest sit este un complex regional de sisteme ecologice ce include: două ecoregiuni, 16 tipuri majore de componente (complexe locale), cel puţin 67 tipuri de ecosisteme şi 35 compartimente abiotice şi module trofodinamice în structura ecosistemelor, ce asigură menţinerea a peste 1.688 specii de plante şi 3.735 specii de animale.

Parcul integrează toate cele 10 ostroave situate între braţele Dunării: Vărsătura, Popa, Crăcănel (Chiciul), Orbul, Calia (Lupului), Fundu Mare, Arapu, precum şi braţele adiacente ale Dunării. Se poate spune că este o deltă interioară pe traseul inferior al Dunării de Jos. Conform legislaţiei în vigoare, această arie protejată (Insula Mică a Brăilei) este menţionată cu o suprafaţă de 17.529 ha. Conform ultimelor evaluări realizate prin proiectul LIFE 99 NAT/RO/006400, suprafaţa Parcului Natural Balta Mică a Brăilei este de 21.074 ha (inclusiv braţele Dunării), în diverse forme de proprietate. În ciuda modificărilor survenite, atât în structura sistemelor ecologice integratoare, cât şi la nivelul ei, Balta Mică a Brăilei conservă importante valori ecologice, fiind o importantă componentă a Sistemului Dunării Inferioare, situată în amonte de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Este singura zonă rămasă în regim hidrologic natural (zonă inundabilă), după îndiguirea, în proporţie de circa 75%, a fostei Bălţi a Brăilei şi crearea incintei agricole Insula Mare a Brăilei.

Datorită atributelor sale, de zonă umedă în regim hidrologic natural, complex de ecosisteme în diferite stadii succesionale şi zona tampon, Balta Mică a Brăilei reprezintă un sistem de referinţă a fostei delte interioare şi baza pentru reconstrucţia ecologică în Sistemul Dunării Inferioare. Din suprafaţa totală, circa 53,6% o ocupă pădurile aluviale, 6% păşunile, 12,84% zonele umede şi 27,5% lacurile (iezere, bălţi).

Această zonă este bine cunoscută pentru importanţa ei ornitologică, deoarece se situează pe cel mai important culoar de migraţie a păsărilor din bazinul inferior al Dunării de Jos, la jumătatea rutelor de migraţie, între locurile de cuibărit din nordul Europei şi refugiile de iernat din Africa. Au fost observate un mare număr de păsări, dintre care 169 specii protejate pe plan internaţional, prin Convenţiile de la Berna, Bonn şi Ramsar, acestea reprezentând jumătate din speciile de păsări migratoare caracteristice României. Pentru că o mare parte dintre acestea sunt păsări acvatice, în anul 2001 Balta Mică a fost declarată sit Ramsar (poziţia 1.074 pe lista Ramsar), al doilea după Delta Dunării.

Lunca Mureşului, cu o suprafaţă de 17.166 ha, situată în vestul ţării, pe teritoriile judeţelor Arad şi Timiş reprezintă un ecosistem tipic de zonă umedă de mare diversitate, cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri (stejar pedunculat, frasin), galerii de salcii şi plopi, zăvoaie şi şleauri de câmpie. Există suprafeţe unde se întâlnesc plante erbacee rare sau pe cale de dispariţie (pleviţa), un număr destul de mare făcând parte din „Lista roşie a plantelor superioare din România" ca specii vulnerabile: forfecuţa bălții, inariţa, chiminul porcului, stupinisa, ştevia de baltă, cornaci. Ihtiofauna se caracterizează printr-o mare diversitate; numai aici, pe Mureş, există cosacul cu bot, morunaşul, caracuda, somnul pitic, fusarul mare. Toate cele 6 specii de reptile şi 9 specii de amfibieni, identificate până acum, sunt specii protejate, inclusiv pe plan internaţional. Un număr de peste 200 de specii de păsări îşi află în Parcul Natural Lunca Mureşului loc de cuibărit şi de pasaj, aproape toate fiind cuprinse în anexele Convenţiei de la Berna ca specii ocrotite; acvila ţipătoare mică, cormoran mare, stârc de noapte, precum şi efective mari de stârci cenuşii, pescăruşi râzători, stârcul şi corcodelul mic, prigorii, cea mai mare colonie de lăstuni de mal de pe întregul curs al râului. Dintre mamifere se remarca vidra, dar şi un număr mare de cerb carpatin, lopătar, căprior, mistreţ.



Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 1.462 ha, situat pe teritoriul judeţului Constanţa, a fost declarat, la sfârşitul lunii martie 2006, sit Ramsar, fiind inclus pe Lista zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă. Lacul Techirghiol reprezintă o locaţie prioritară pentru conservarea a două specii ameninţate la nivel global (Branta ruficollis şi Oxyura leucocephala), precum şi a altor specii europene. În timpul iernii, lacul este utilizat ca loc principal de cuibărit de către Branta ruficollis, deoarece apa nu îngheaţă. Numărul maxim de gâşte numărate pe Lacul Techirghiol, în luna ianuarie 2009, a fost de 27.000 de exemplare (31% din populaţia la nivel mondial). În medie, 11.800 de exemplare de astfel de păsări (13,4% din populaţia la nivel mondial) sunt prezente doar în această locaţie în luna ianuarie, când populaţia de gâşte se concentrează aici. De asemenea, lacul reprezintă şi o zonă importantă de staţionare a speciilor migratoare în drumul lor din Rusia către Africa.

Complexul piscicol Dumbrăviţa, cu o suprafaţă de 414 ha, situat pe teritoriul judeţului Braşov, a fost declarat sit Ramsar, în data de 2 februarie 2006.

Importanţa acestui sit constă în speciile şi populaţiile de păsări sălbatice care se întâlnesc aici pe parcursul anului, dar şi în peisajele mirifice ce amintesc de un colţ al Deltei Dunării. Zona a fost denumită pe bună dreptate „Delta Braşovului” sau „Delta dintre munţi”. Scopul declarării sale ca arie protejată a fost în primul rând bogăţia speciilor de păsări, însă s-a ţinut cont şi de alte componente de mediu, precum flora, alte specii de animale, existenţa unor habitate importante etc.

Această arie naturală protejată se compune din două sectoare principale, care se află în prelungire, respectiv un lac de acumulare şi un complex de eleșteie piscicole. Aşadar, originea sitului este în mare parte antropică, păstrându-se însă şi elemente ale ecosistemelor naturale existente înaintea intervenţiilor antropice. Lacul şi eleșteiele Dumbrăviţa sunt aşezate între partea centrală a Depresiunii Bârsei, în lunca Homorodului Perşanilor (Hamaradia) şi au o orientare relativă est-vest. Administrativ, zona aparţine comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov.

Atât fauna nevertebrată, cât şi cea vertebrată sunt bine reprezentate. Dintre nevertebrate se remarcă prezenţa în număr mare a scoicii de lac (Anodonta cygnea). Vertebratele cuprind reprezentanţi ai mai multor clase de animale, dintre care cele mai importante sunt păsările. Dintre speciile de păsări, pentru care zona a fost desemnată ca arie protejată de interes avifaunistic, fac parte în primul rând acelea care cuibăresc (buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul roşu etc). Dintre speciile de pasaj importante sunt: fundacul cu guşă roşie, fundacul polar, egreta mică, egreta mare etc.

Din punct de vedere al vegetaţiei, doar malul vestic este înconjurat de un „brâu” de stuf şi papură. În această parte, vegetaţia se întinde sub formă de fâşii, de suprafeţe diferite. În partea nord vestică a lacului s-a format o mlaştină eutrofă unde trăiesc şi specii rare de plante, precum: daria (Pedicularis sceptrum-carolinum), trifoiştea (Menyanthes trifoliata), şapte degete (Comarum palustre), bulbuci (Trolius europaeus) etc. Dintre cele mai importante tipuri de habitate pentru păsări, fac parte: luciul de apă, vegetaţia emersă inundată (mai ales stufărişul şi păpurişul), sectoarele de mâl apărute în perioadele recoltării peştelui (în special toamna), fâneţele umede şi mlaştinile.

Parcul Natural Comana, este o rezervaţie unică in Europa, care include zeci de specii de plante şi animale protejate de legile internaţionale şi este considerată a doua deltă a României. La câţiva zeci de kilometri de capitală, situat în zona de sud a României, la distanţa aproximativ egală între Bucureşti şi Giurgiu, se află cea mai mare arie protejată din Câmpia Română. Se întinde pe 25.000 de hectare şi cuprinde un ecosistem caracteristic deltei, cunoscut din vechime sub numele de Balta Comana. Specialiştii susţin că „Delta de lângă Bucureşti” ocupă locul doi ca biodiversitate, după Rezervaţia Delta Dunării. Balta Comana, a treia zonă umedă a României, după Balta Mică a Brăilei şi Delta Dunării, şi a doua ca biodiversitate, după Delta Dunării, găzduieşte 141 specii de păsări şi 13 specii de peşti, din care două – ţigănuşul şi cleanul de Comana se găsesc doar în acest areal natural.

Parcul a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004, decizia de constituire a ariei protejate fiind adoptată în baza documentaţiei tehnice şi științifice elaborate încă din 1954, de către Academia Română. În urmă cu jumătate de secol, specialiştii au vrut să delimiteze, în vederea protejării, două arii floristice şi faunistice unice în România. Academicienii le-au numit „Rezervaţia ştiinţifică de ghimpe” şi „Rezervaţia ştiinţifică de bujor”. În anul 2004, Balta Comana a fost declarată rezervaţie naturală şi zona de protecţie avifaunistică, reunind cele doua zone de protecţie. Chiar dacă este o arie protejată, suprafaţa parcului include şi cinci sate: Comana, Vlad Ţepeş, Budeni, Falaștoaca şi Grădiştea. Din acest motiv, o mare parte a parcului e folosită pentru păşunat şi pentru terenuri agricole. Sătenii nu au voie să cultive, însă decât în zonele admise de lege şi au mare grijă unde îşi lasă animalele la păscut. Cunoscută mai ales pentru evenimentele istorice petrecute aici, zona are un farmec aparte. Pădurile de stejar şi de frasin cuprind exemplare unice, vechi de sute de ani. Arealul rezervaţiei cuprinde multe specii de plante şi de animale protejate prin convenţii internaţionale.

Chiar la marginea pădurii, în apropierea zonelor protejate, se află Mănăstirea Comana, ridicată în timpul domnitorului Radu Şerban şi refăcută de Şerban Cantacuzino. Se spune că această mănăstire a fost construită pe ruinele celei ctitorite de Vlad Ţepeş, acum peste 500 de ani. O legendă spune că lângă fântâna cu nuc, aflată în parc, ar fi fost ucis Vlad Ţepeş, după ce a fost eliberat de Matei Corvin.

Parcul Natural Porţile de Fier este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate, în condiţiile păstrării nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, desfăşurate in armonie cu natura. Parcul Natural Porţile de Fier corespunde categoriei V IUCN: "Peisaj protejat: arie protejată



administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere". În conformitate cu H.G. 1284/2007, s-au declarat pe teritoriul Parcului Natural Porţile de Fier două arii de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene NATURA 2000 în România, respectiv:

ROSPA0026 Cursul Dunării-Baziaş-Porţile de Fier, în suprafaţă de 10124.4 ha; ROSPA0080 Munţii Almăjului-Locvei, în suprafaţă de 118141.6 ha.

De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile 1964/2007, a declarat ca sit de importanţă comunitară ROSCI0206 Porţile de Fier, parte integrantă a reţelei ecologice europene NATURA 2000, în suprafaţă de 124293.0 ha.

Parcul Natural Porţile de Fier se remarcă printr-o luxuriantă biodiversitate, fapt ce a făcut ca această arie naturală protejată să fie recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Condiţiile climatice, pedologie, petrografice, geomorfologice, influenţa Dunării asupra acestora, dar şi contextul social au creat locuri unice, care au păstrat de-a lungul secolelor caracteristicile unor habitate specifice. În 18 ianuarie 2011 parcul a fost inclus pe lista zonelor umede de importanţă internațională, fiind declarat sit Ramsar, nr. 1946.

Tinovul Poiana Stampei este inclus în reţeaua de arii protejate a României, a fost declarat ca rezervaţie ştiinţifică în 1955 şi este considerată cea mai mare rezervaţie naturală oligotrofă de turba din România. El a fost declarat, de asemenea, ca zonă umedă de importanţă internaţională (sit RAMSAR) în anul 2011. Rezervaţia se întinde pe 400 de hectare şi este înconjurată de o pădure de molid ca o zonă tampon. Găzduieşte nişte specii rare de plante, importante pentru biodiversitatea din România, iar tinovul reprezintă limita sudică pentru un mare număr de specii din sud-estul Europei. Se găsesc, de asemenea, comunităţi de alge, zooplancton şi insecte cu valoare ştiinţifică şi ecologică. Tinovul este alimentat de ploi şi curgerea apei. Situl este o zonă umedă rară, cu caracter de tundră subarctică din România. Există 1351 de hectare de turbării active cu Sphagnum magellanicum, dintre care 400 de hectare sunt incluse în Rezervaţia Poiana Stampei. Este cea mai mare mlaştină de turbă din România, iar specia dominantă este reprezentată de Pinus silvestris f.turfosa, înconjurată de o pădure de molid. Pinus silvestris f.turfosa este un ecotip ameninţat a cărui localizare se rezumă doar la mlaştinile de turbă unde reprezintă o componentă importantă a comunităţilor cu Sphagnetum magellanici (Malcuit 1929) Kästner et Flösner 1933. Are un rol deosebit de important în prevenirea inundaţiilor din timpul primăverii când se topeşte zăpada sau în perioadele ploioase din timpul verii când cresc nivelurile râurilor Dorna şi Dornişoara, deoarece reţine cantităţi mari de apă şi permite revenirea acesteia lentă în peisaj. Ea reprezintă un biofiltru care purifică apa, iar muşchii din mlaştină absorb treptat bioxidul de carbon pe măsură ce cresc. În acest fel, carbonul este înmagazinat în muşchi pe măsură ce aceştia se transformă în turbă.

Aria se găseşte în depresiunea Dornei şi este înconjurată la sud şi est de Munţii Călimani şi la vest de Munţii Bârgău. La est şi vest este mărginită de râurile Dorna şi Dornişoara. Turbăria este de origine naturală şi a luat naştere în perioada post-glaciară, când a început procesul de acumulare a turbei pe suprafaţa unei bălţi eutrofice existente. Turbăria a apărut prin colmatarea unei păduri de molid, fapt dovedit de orizontul de trunchiuri existent. Grosimea turbei depăşeşte 1 m şi este încă activă. Aria este importantă pentru comunităţile de plante care cresc acolo: mesteacănul alb, mestecănaş, feriga, merişorul, afinul, răchiţeaua, ruginarea, vuietoarea, rogozul şi specii de Sphagnum. Aceste specii nu sunt bine reprezentate în România din cauza condiţiilor climatice diferite. Pinii, în vârstă de 100 de ani, au doar 15 cm diametru în zona centrală a mlaştinii, în timp ce pădurea de molid din zona tampon este mult mai dezvoltată.

Din punct de vedere biogeografic, Depresiunea Dorna este situată între două regiuni faunistice paleoarcti-ce principale: eurosiberiană şi ponto-central-asiatică. În turbărie trăiesc numeroase specii de nevertebrate, în vreme ce vertebratele sunt puţine la număr. Turbăria a fost desemnată ca rezervaţie ştiinţifică cu mai mult de 50 de ani în urmă. Ca urmare, flora şi fauna rare de acolo au fost protejate. Desemnarea acesteia, ca rezervaţie ştiinţifică, a crescut interesul pentru cercetarea ştiinţifică în zonă, iar acum rezervaţia este şi sit Natura 2000.

5.3.3 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES COMUNITAR

Ca stat membru al Uniunii Europene, România are obligaţia de a contribui la asigurarea biodiversităţii pe teritoriul Uniunii Europene prin conservarea habitatelor naturale precum şi a faunei şi florei sălbatice. În acest sens, pe teritoriul Uniunii Europene se constituie o reţea ecologică europeană coerentă de zone speciale de conservare, sub numele de "NATURA 2000". Această reţea de situri va asigura menţinerea sau, dacă este cazul, restabilirea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor într-o stare de conservare favorabilă, pe cuprinsul ariilor lor de răspândire naturală.

În anul 2007, în România au fost desemnate 273 situri de importanţă comunitară prin OM 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi 108 arii de protecţie specială avifaunistică prin HG 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Ca urmare a declanşării în anul 2008 a procedurii de infringement pentru desemnarea insuficientă de arii de protecţie specială avifaunistică şi a desfăşurării, la solicitarea Comisiei Euro-pene, a seminariilor biogeografice pentru Romania si Bulgaria, ce au avut loc în luna iunie 2008 la Sibiu, Ministerul Mediului şi Pădurilor a iniţiat în 2009 “Proiectul de cercetare în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce revin tării noastre în ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor comunitare privind reţeaua ecologică Natura 2000”



având ca obiectiv desemnarea de noi arii de protecţie specială avifaunistică (SPA-uri) care să includă toate Ariile de Importanţă Internaţională (IBA), precum şi desemnarea de noi situri de importanţă comunitară (SCI-uri).

Astfel că, la sfârşitul anului 2011, prin desemnarea de noi situri prin Ordinul nr. 2387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi Hotărârea nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, numărul de situri de importanţă comunitară a ajuns la 383 şi numărul de arii de protecţie specială avifaunistică a ajuns la 148.

Prin desemnarea noilor situri şi modificarea limitelor celor desemnate în anul 2007, suprafaţa acoperită de siturile Natura 2000 a crescut astfel:

de la 12,5% din suprafaţa ţării SPA-uri, în 2007 la 15,5% de la 13,8% din suprafaţa ţării SCI-uri, în 2007 la 17,4%.

Faţă de procentul de 17,84% din suprafaţa ţării existent, reprezentând siturile Natura 2000 desemnate în anul 2007, la sfârşitul anului 2011, după declararea noilor situri, suprafaţa ţării inclusă în reţeaua Natura 2000 a crescut la 23,38%.

Figura 5.3.3.-1 Siturile de importanţă comunitară din România în anul 2011

Figura 5.3.3.-2 Ariile de protecţie specială avifaunistică din România în anul 2011



Proiectul de Asistenţă Tehnică 2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor de floră, faună sălbatică şi al habitatelor naturale de interes comunitar din România”, implementat de ANPM, care a avut ca rezultat realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub numele de RNI-IBIS disponibilă la adresa www.ibis.anpm.ro, are şi un modul care răspunde obligaţiei de raportare către Comisia Europeană în conformitate cu articolul 17, din Directiva Habitate. Un alt modul al aplicaţiei RNI-IBIS este dedicat Siturilor Natura 2000. Există şi un al patrulea modul – modulul BIMS care are ca scop gestionarea informaţiilor privind distribuţia speciilor şi habitatelor de interes comunitar şi naţional.

Aşa cum s-a precizat anterior, în anul 2011 la ANPM a început implementarea proiectului Sistem Integrat Informatic de Mediu (SIM) în cadrul căruia se realizează subsistemul Conservarea Naturii care dezvoltă mai departe modulul Situri Natura 2000 (Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) creat în aplicaţia RNI-IBIS. Ca urmare a modificărilor ce au intervenit la nivelul Comisiei Europene, în cadrul Formularului Standard al siturilor Natura 2000, modificările respective vor fi implementate prin SIM, astfel ca modulul să poată răspunde noilor necesităţi de raportare către Comisie.

5.3.4 MANAGEMENTUL ARIILOR NATURALE PROTEJATE DIN ROMÂNIA Managementul ariilor naturale protejate se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007

privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea 49/2011, cu HG nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia şi cu OM nr. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare.

Anul 2011 a înregistrat o îmbunătăţire a managementului în ariile naturale protejate, prin organizarea de către Ministerul Mediului şi Pădurilor a două sesiuni (sesiunile 3 şi 4) de atribuire în custodie şi administrare a ariilor naturale protejate, în lunile martie şi octombrie ale anului 2011. În cele 2 sesiuni au fost semnate 2 contracte de administrare pentru 7 arii naturale protejate (inclusiv situri Natura 2000) si 102 Convenţii de custodie pentru 165 arii naturale protejate (inclusiv situri Natura 2000 desemnate în anul 2007). Facem precizarea că în liste nu au fost incluse noile situri Natura 2000 desemnate în 2011.

Situaţia atribuirii în custodie şi administrare, la sfârşitul anului 2011, se prezintă astfel: un număr de 667 arii naturale protejate erau atribuite în custodie şi un număr de 406 arii naturale protejate se află în administrare (cuprinzând şi ariile din parcurile naturale şi naţionale).

Din cele 978 arii de interes naţional şi 531 de situri Natura 2000, la sfârşitul anului 2011, 50% din totalul ariilor naturale protejate din România se aflau într-o formă de management, administrare sau custodie. Un caz particular îl constituie rezervaţia biosferei Delta Dunării al cărei management se realizează de către Administraţia Rezervaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, înfiinţată în conformitate cu Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" cu modificările şi completările ulterioare.

La sfârşitul anului 2011 exista un număr de 3 planuri de management aprobate, respectiv pentru Parcul Naţional Călimani, Parcul Natural Bucegi şi Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. De asemenea, s-au promovat acte normative pentru aprobarea regulamentelor şi consiliilor ştiinţifice şi consultative ale parcurilor naturale şi naţionale.

În cadrul proiectului Sistem Integrat Informatic de Mediu (SIM) se realizează subsistemul Conservarea

Naturii care are un modul dedicat Administrării Reţelei de Arii naturale protejate din România. Se prevede ca baza de date sa conţină următoarele elemente necesare administrării reţelei de arii naturale protejate: categoria ariei naturale protejate şi regimul de management al acesteia; întinderea ariei naturale protejate şi regimul de proprietate al terenurilor şi bunurilor incluse în perimetrul acesteia; date identificare administrator/custode, date referitoare la contractele de administrare/convenţii de custodie, actul normativ de declarare a ANP (aria naturală protejată), plan management/regulament anp/masuri minime de conservare, stadiu de realizare a planului de management/regulamentului/ masurilor minime de conservare, acordul administratorului/ custodelui pentru planuri/proiecte/activităţi desfăşurate în ANP, proiecte finanţate din fonduri comunitare, realizate pentru managementul ANP.

De asemenea, în anul 2011, la ANPM a demarat implementarea proiectului POS Mediu Axa prioritară 4 “Sistem Integrat de Management şi Conştientizare în România a Reţelei Natura 2000” – SINCRON care are ca obiectiv specific eficientizarea managementului siturilor Natura 2000 prin implementarea unui registru naţional de evidenţă a implementării planurilor de management care va permite creşterea transparenţei modului de luare a deciziilor de protejare a patrimoniului natural, cultural şi istoric adoptate de către administratorii ariilor naturale protejate.

http://www.ibis.anpm.ro/



5.4. MEDIUL MARIN ŞI COSTIER

Introducere Zona costieră a României are o lungime de 244 km, reprezentând 7,65% din frontiera naţională şi este

subdivizată din punct de vedere economic şi social în două zone principale. Zona nordică (aprox. 164 km lungime), care se întinde de la Golful Musura până la Capul Midia şi zona sudică (80 km), care se întinde de la Capul Midia la Vama Veche.

Zona nordică este constituită dintr-o întinsă regiune deltaică protejată, incluzând Delta Dunării, pe al cărei teritoriu a fost înfiinţată Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Legislaţia naţională şi cea internaţională impun ca în această zonă activităţile economice să se desfăşoare în concordanţă cu statutul de rezervaţie naturală, astfel încât să fie păstrat echilibrul ecologic.

Zona sudică este considerată o regiune dezvoltată, în care activităţile economice sunt concentrate şi sunt strâns legate de apropierea de mare

Pe fondul restructurării activităţilor economice, creşterea exigenţelor în implementarea politicilor de mediu, instituirea de arii marine protejate (peste 71% din lungimea litoralului) precum şi noile reglementări privind exploatarea resurselor marine, au determinat în ultimii ani un proces de refacere a ecosistemului marin.

În acelaşi timp şi indicatorii biologici au cunoscut ameliorări chiar dacă uneori asimetrice la nivel structural, funcţional şi de productivitate şi se manifestă tendinţe spre noi stări de echilibru la nivelul biodiversităţii şi resurselor vii marine.

Dezvoltarea durabilă a zonei costiere presupune colaborarea tuturor ţărilor riverane Mării Negre. În acest sens, a fost elaborat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Marii Negre. Obiectivele sale generale urmăresc asigurarea unui mediu sănătos pentru populaţia din regiunea Marii Negre, atât în zone urbane, cât şi în cele rurale, obţinerea unui ecosistem marin divers din punct de vedere biologic, care să conţină populaţii variate şi viabile de organisme superioare, inclusiv mamifere marine şi sturioni, care să susţină mijloace de trai rezultate din activităţi durabile, cum ar fi pescuitul, acvacultura şi turismul în toate ţările Mării Negre.

Procesul natural de redresare a stării de sănătate a mării depinde de continuitatea şi fermitatea implementării măsurilor pentru conservarea, protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului marin, pe plan naţional şi internaţional.

5.4.1. STAREA ARIILOR MARINE PROTEJATE În conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea 49/2011, precum şi ale Directivei Păsări (79/409/CEE) şi Directivei Habitate (92/43/CEE), în zona marină românească sunt stabilite următoarele arii naturale protejate:

ROSPA0076 Marea Neagră: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Păsări 79/409/CEE, desemnat direct ca arie protejată specială - SPA prin HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România – 147.242,9 ha (Custode SC EURO LEVEL);

ROSCI0269 - Vama Veche - 2 Mai: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste Rezervaţia Marină 2 Mai-Vama Veche), arie naturală protejată de importanţă naţională - 5.272 ha (Custode INCDM);

ROSCI0094 - Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 362 ha (Custode INCD GEOECOMAR);

ROSCI0197 - Plaja submersă Eforie Nord - Eforie Sud: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 141 ha (Custode SC EURO LEVEL);

ROSCI0273 - Zona marină de la capul Tuzla: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 1.738 ha (Custode INCD GEOECOMAR);

ROSCI0237 - Structurile submarine metanogene de la Sfântu Gheorghe: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 6.122 ha (Custode INCD GEOECOMAR);

ROSCI0066 - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - zona marină: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste zona marină a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional - 121.697 ha (Custode ARBDD).



Începând cu anul 2011, la propunerea INCDM, alte două noi SCI - uri marine au fost declarate, prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2387/2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Acestea sunt:

ROSCI0281 – Cap Aurora (nu are custode); ROSCI0293 – Costineşti – 23 August (nu are custode).

Numărul de habitate marine de interes comunitar (definite în Directiva Habitate - 92/43/EEC) a fost evaluat

la litoralul românesc la 8 tipuri generale: 1110 - Bancuri de nisip submerse de mică adâncime; 1130 – Estuare; 1140 - Suprafeţe de nisip şi mâl descoperite la maree joasă; 1150 - Lagune costiere; 1160 - Braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci; 1170 – Recifuri; 1180 - Structuri submarine create de emisiile de gaze; 8330 - Peșteri marine total sau parţial submerse) cu 28 de subtipuri.

În 2011 nu s-au desfășurat cercetări dedicate evaluării habitatelor marine; unele informaţii au putut fi

obţinute din explorările subacvatice efectuate în cadrul altor proiecte. Astfel, în două situri marine Natura 2000, ROSCI0237 Structuri submarine metanogene Sf. Gheorghe şi ROSCI0066 Delta Dunării - zona marină, a fost realizată în anul 2011 inventarierea habitatelor.

5.4.2 STAREA ECOSISTEMELOR ŞI RESURSELOR VII MARINE 5.4.2.1 PROCESE COSTIERE Rezultatele măsurătorilor au fost influenţate, în mare măsură, de condiţiile excepţionale din cei doi ani –

inundaţii care au dus la creşterea nivelului mării şi inundarea plajei în 2010 şi secetă - scăderea nivelului mării şi înaintarea liniei ţărmului în 2011. În lunile septembrie şi noiembrie, când s-au realizat o parte din măsurători, nivelul mării a fost foarte scăzut (9.64 cm în septembrie şi 1.82 cm în noiembrie) faţă de 25.98 cm şi 26.92 cm în anul 2010, raportat la aceleaşi luni. Conform măsurătorilor şi ţinând cont de cele de mai sus s-a constatat o situaţie atipică pentru perioada 2010-2011, procesele de acumulare fiind mai intense decât cele de eroziune.

Figura 5.4.2.1.- 1 Ponderea proceselor costiere (eroziune/ stabilitate relativă/ acreţiune)

în sectorul de ţărm Sulina – Cap Midia, 2010-2011

35%

25%

40% Acumulare (> 10 m)

Eroziune (> 10 m)

Echilibru (+/- 10 m)

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

În partea de sud a litoralului au predominat de asemenea procesele de acumulare; pe baza determinărilor

ritmurilor de modificare a liniei de contact mare-uscat, s-a realizat evaluarea magnitudinii proceselor costiere (eroziune/echilibru dinamic/acreţiune) pentru sectoarele de plajă, prin gruparea acestora în 7 clase (intervalul clasei fiind de 5 m), astfel: EP – Eroziune puternică sub -12.5 m, EM – Eroziune medie: - 12,5 până la - 7.6 m; ES – Eroziune slabă: - 7.5 până la - 2.6 m; SR – Echilibru dinamic: 2.5 până la -2.5 m; AS – Acreţiune slabă 2.6 - 7.5 m; AM - Acreţiune medie 7.6 - 12.5 m; Acreţiune puternică > 12,5 m.



Fig. 5.4.2.1.– 2 - Ponderea proceselor costiere (eroziune/stabilitate relative. Acreţiune) în sectorul de ţărm Năvodari-Vama Veche, 2010-2011

6%9%

13%

29%

34%

9% EM

ES

SR

AS

AM

AP


5.4.2.2 NIVELUL MĂRII Nivelul mării, ca indicator de stare a zonei costiere, a prezentat în anul 2011 o abatere constant pozitivă de

la mediile lunare multianuale pe durata întregului an, cu excepţia lunii decembrie, când media lunii a fost cu 6,9 cm mai mică decât media lunară multianuală a acestei luni. Tendinţa anuală a fost constant descrescătoare, de la 40,8 cm în ianuarie la 6,5 cm în decembrie (Fig. 5.4.2.2.-1). Media anuală a fost cu numai + 5,7 cm mai mare decât media multianuală 1933 - 2010.

Figura 5.4.2.2.-1 Oscilaţiile nivelului Mării Negre la litoralul românesc în 2011

-30.0

-20.0

-10.0

0.0

10.0

20.0

30.0

40.0

50.0

60.0

Ian Febr Mart Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

cmMedii lunare 2011

Medii lunare 1933 - 2010

Medii luinare maxime 1933 - 2010

Medii lunare minime 1933 - 2010


5.4.2.3 STAREA ECOSISTEMULUI MARIN. STAREA LITORALULUI ŞI A ZONEI COSTIERE Fitoplanctonul Identificarea structurii calitative şi cantitative a componenţei fitoplanctonice, ca indicator de stare a

eutrofizării, s-a realizat în urma analizei probelor colectate în lunile aprilie şi iulie, pe profilele Sulina, Mila 9, Sf. Gheorghe, Portiţa, Gura Buhaz, Cazino, Constanţa, Eforie Sud, Costineşti, Mangalia şi Vama Veche, pe izobatele de 5,20 şi 30m. In noiembrie, colectarea s-a efectuat doar pe profilul Est - Constanţa, până la izobata de 30m; de asemenea s-au colectat probe bisăptămânale din staţia Cazino - Mamaia, în scopul surprinderii fenomenelor de



înflorire. În componenţa fitoplanctonului, au fost identificate 173 de specii, cu varietăţi şi forme, aparţinând la 7 grupe taxonomice (Bacillariophyta, Dinoflagellata, Chlorophyta, Cyanobacteria, Chrysophyta, Euglenophyta şi Cryptophyta). Numărul cel mai mare de specii (112 specii) a fost identificat în apele tranziţionale, unde speciilor marine li s-au alăturat specii de origine dulcicolă şi dulcicol-salmastricole.

Numărul cel mai mare de specii (aproximativ 150 specii) a fost identificat în apele tranziţionale (figura 5.4.2.3.-1), unde se observă şi influenţa apelor Dunării, proporţia clorofitelor şi a cianofitelor fiind cea mai mare (32,7%) urmând îndeaproape pe cea a diatomeelor, ce au atins maximumul de 64 specii în acest sector. În apele costiere s-a înregistrat cea mai mică diversitate, cu dinoflagelatele dominante ca număr de specii în proporţie de 38,5%, urmate de diatomee (37,5%) şi de clorofite (11,5%). În apele marine, numărul speciilor fitoplanctonice a fost de 124, dominanţa revenind de această dată diatomeelor (38,7%) urmate de dinoflagelate (27,4%) şi clorofite (18,5%). Ultimele trei grupe (Chrysophyta, Euglenophyta şi Cryptophyta) au fost slab reprezentate în populaţia fitoplanctonică, proporţia lor variind între 1- 5,2%.

Figura 5.4.2.3.-1 Compoziţia taxonomică a fitoplanctonului din sectorul românesc al Mării Negre în 2011


Diatomeele au dominat atât în structura calitativă, cât şi cea cantitativă a fitoplantonului, principalele

specii cu dezvoltări importante fiind Skeletonema costatum, Cerataulina pelagica, Nitzschia delicatissima, Chaetoceros socialis, Chaetoceros curvisetus, Cyclotella caspia, acestora adăugându-se criptofitul Cryptomonas sp. şi clorofitul Carteria sp..

Fig. 5.4.2.3.- 2 Dinamica abundențelor fitoplanctonului din apele de mică adâncime de la Mamaia, în anul 2011

0

400

800

1200

1600

2000

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

01

/03

/11

01

/24

/11

02

/14

/11

03

/07

/11

03

/28

/11

04

/18

/11

05

/09

/11

05

/30

/11

06

/20

/11

07

/11

/11

08

/01

/11

08

/22

/11

09

/12

/11

10

/03

/11

10

/24

/11

11

/14

/11

12

/05

/11

No

n-d

iatom

ee

(10

3ce

l·l -1)

Dia

tom

ee

(1

03

cel·l

-1)

Diatomee Nondiatomee

Skeletonema costatum

Prorocentrum minimumEutreptia lanowiiGymnodinium splendens




Înfloririle algale, ca indicator de impact al eutrofizării asupra mediului marin, au înregistrat o tendinţă de scădere, atât ca număr de fenomene cât şi ca număr de specii înfloritoare. Astfel, în cursul anului 2011, doar trei specii au dat dezvoltări mai mari de un milion de celule la litru. Dintre acestea, specia Skeletonema costatum a produs un fenomen ceva mai amplu în luna aprilie, în apele de nord, din dreptul Portiţei (15,2·106 cel·l-1), şi unul, ceva mai mic, în apele de mică adâncime de la Mamaia, unde densitatea maximă, de 10,9·106 cel·l-1, s-a înregistrat tot în luna aprilie.

Zooplanctonul În anul 2011, este caracterizat în baza a două seturi de probe colectate în lunile mai şi iulie. Zooplanctonul

a fost dominat de componenta trofică în luna mai şi de cea netrofică în luna iulie. Zooplanctonul netrofic, a înregistrat valorile mai scăzute faţă de anul precedent, maximul de dezvoltare în acest an fiind înregistrat în luna iulie în staţia Portiţa 4. Dintre speciile zooplanctonice incluse în Cartea Roşie a Mării Negre au fost semnalate speciile Centropages ponticus, Pontella mediterranea, Anomalocera patersoni şi Oithona nana.

Fitobentosul Analiza calitativă şi cantitativă a probelor fitobentale s-a realizat în urma colectării unui număr de 45 de

probe pe durata sezonului de vara 2011, atunci când se consideră că există o mai mare diversitate specifică şi o mare bogăţie cantitativă. Probele au fost prelevate de la staţii considerate reprezentative în ceea ce priveşte flora algală: Năvodari, Eforie Sud, Costineşti, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Au fost identificaţi 25 de taxoni, repartizaţi pe filumuri astfel: 10 specii aparţinând filumului Chlorophyta, 4 specii – filum Phaeophyta (Cystoseira barbata şi Punctaria latifolia - epifită, la începutul verii la o adâncime de 3 m), 9 specii ce aparţin filumului Rhodophyta şi 2 fanerogame (Zostera noltii şi Potamogeton pectinatus).

Cystoseira barbata a fost identificată de-a lungul fâşiei Mangalia-Vama Veche. La Mangalia exemplarele de Cystoseira barbata sunt bine dezvoltate cu o floră epifită bogată (Ceramium rubrum, C. elegans, Polysiphonia denudata, Ulva intestinalis, Cladophora laetevirens). De-a lungul fâşiei litorale Mangalia – Vama Veche se înregistrează o productivitate mare, datorată speciilor perene, implicit o oxigenare bună a apei şi o diversitate specifică mai ridicată (Fig. 5.4.2.3.- 3).

Fig. 5.4.2.3.-3 Valori de biomasă medie pentru speciile oportuniste şi perene în staţiile studiate

0 4000 8000 12000 16000 20000

Eforie Sud

Costineşti

Mangalia

2 Mai

Vama Veche

g/m2

sp.perene

sp.oportuniste


Dintre speciile oportuniste, Cladophora a dominat din punct de vedere cantitativ, astfel că în orizonturile

superioare (0-2 m - acolo unde există condiţii prielnice – temperatură, nutrienţi) biomasele proaspete au depăşit 2.000 g/m2 (2.260 g/m2 b.u. la Costineşti). Dintre rodofite, o prezenţă constantă pe durata întregului sezon au avut-o speciile de Ceramium (1.670 g/m2 b.u.), Callithamnion corymbosum, Polysiphonia denudata (Fig. 5.4.2.3.- 4).



Fig. 5.4.2.3.- 4 Biomasa medie proaspătă pentru grupurile dominante în sezoanele de vară 2009-2011

0

1000

2000

3000

2009 2010 2011

Chlorophyta

Rhodophyta

Sursa:Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

Zoobentosul

Indicator de stare a eutrofizării, prezintă în continuare o evoluţie constantă, în ceea ce priveşte diversitatea speciilor. Evaluarea calitativă efectuată pe ansamblul zonelor monitorizate a condus la înregistrarea a 53 specii macrozoobentale, tabloul faunistic păstrându-şi caracteristicile anilor precedenţi.

Dominanţa numerică a fost atribuită prezenţei speciilor cu o largă valenţă ecologică, polichetele Neanthes succinea, Polydora cornuta şi amfipodul tubicol Ampelisca diadema. În 2011, contribuţia ponderală a moluştelor la creşterea valorilor de biomasă a fost mult redusă, de aproximativ 4 ori faţă de evaluarea efectuată în 2009.

Indicatori de biodiversitate

Biodiversitatea marină de la litoralul românesc a fost caracterizată prin valorile indicatorilor specifici. Starea biodiversităţii a fost definită prin numărul total de specii identificate la litoralul românesc şi

numărul de specii ameninţate (CR, EN şi VU). În ultimii 15 ani, în apele marine româneşti s-au identificat peste 700 de specii din principalele grupe marine (fitoplancton, zooplancton, macrofitobentos, zoobentos, peşti şi mamifere marine). În perioada 1996 - 2009, s-au identificat în medie, 200 - 300 de specii anual. În 2011 au fost identificate peste 325 de specii din grupele menţionate anterior.

Presiunea asupra biodiversităţii s-a exprimat prin existenţa a 29 de specii exotice (dintre care 18 sunt cuprinse în lista celor mai invazive specii din Europa, întocmită în 2006), 8 specii care se exploatează în scop comercial (6 de peşti şi 2 de moluşte) şi 12 tipuri de activităţi antropice cu impact asupra stării de conservare a biodiversităţii.

Impactul asupra biodiversităţii a fost apreciat prin raportul dintre numărul speciilor periclitate/numărul total de specii identificate în 2011, adică 26/325 şi prin numărul speciilor dispărute/numărul total de specii, adică 7/750; singura specie autoaclimatizată a fost Mugil soiuyi. Numărul speciilor periclitate (48) cuprinde speciile încadrate în lista roşie în categoriile CR, EN şi VU ale IUCN, considerate categorii de periclitare propriu-zisă.

5.4.2.4 SITUAŢIA SPECIILOR PERICLITATE Lista Roşie a speciilor de macrofite, nevertebrate, peşti şi mamifere, indicator de stare pentru

biodiversitatea din sectorul marin românesc a fost reactualizată complet in anul 2008 şi doar pentru peşti în 2009. Aceasta cuprinde 220 specii încadrate în 8 categorii IUCN (conform categoriilor IUCN v. 3.0 2003, precum şi ghidului de aplicare a acestora versiunile 2004 si 2006) şi anume: 19 macrofite şi plante superioare (9%), 56 de nevertebrate (25%), 141 peşti (64%) şi 4 mamifere (2%) (Fig. 5.4.3.4.- 1).

Figura 5.4.3.4.-1 Principalele grupe de organisme marine înscrise în Lista Roşie (stânga) şi categoriile IUCN în care au fost încadrate (IUCN, v. 3.0, 2003, 2004, 2006)

CR

7%

DD44%

EN8%LC

18%

NA

0%

NT13%

RE

3%

VU

7%Macrofite si

plante superioare

9%

Pesti64%

Mamifere

2%

Nevertebrate25%




Dintre algele macrofite şi fanerogamele înscrise în Lista Roşie, în 2011 au fost identificate speciile Cystoseira barbata (algă brună perenă) şi Zostera noltii (fanerogamă marină).

Cystoseira barbata, specie ameninţată (EN) a fost identificată de-a lungul fâşiei litorale Mangalia - 2 Mai - Vama Veche. La Vama Veche populaţia de Cystoseira este bine reprezentată, cu exemplare puternic epifitate pe parcursul sezonului estival, la 2 Mai se află într-un proces de refacere, iar la Mangalia se întâlnesc pâlcuri dese.

Zostera noltii este prezentă la Mangalia, unde formează o pajişte. De asemenea, la Năvodari a fost identificată o nouă zonă unde s-au întâlnit populaţii discontinue de Zostera noltii. Încadrarea in categoriile IUCN include in cazul acestora şase categorii (RE, CR, EN, VU, LC, DD): o specie (5 %) considerată Extinctă in Regiune (RE), 3 (16%) – Critic Ameninţate (CR), 7 (37%) – Ameninţate (EN), 3 (16%) Vulnerabile (VU), 2 (11%) cu Preocupare Redusă (LC) şi 3 (16%) cu Date Insuficiente (DD) (Tab. 5.4.3.4.- 1).

Tabelul 5.4.3.4.1 Statutul sozologic al speciilor cuprinse în Lista Roşie, reactualizată în 2011

Grup de

specii

Statut conform categoriilor IUCN v.3.1, 2001 şi v.3.0, 2003

RE CR EN VU NT LC DD NA Total

Macrofite 1 3 7 3 0 2 3 0 19

Nevertebrate 6 12 6 7 3 7 14 1 56

Peşti 0 0 2 5 25 31 78 0 141

Mamifere 0 0 3 0 0 1 0 0 4

Total 7 15 18 15 28 41 95 1 220 Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

În cazul nevertebratelor, cele 58 de specii incluse în listă au fost încadrate în 8 categorii: RE (6 - 10%),

CR (12 - 21%), EN (6 - 10%), VU (8 - 14%), NT (1 - 2%), LC (11 - 19%), DD (12 - 21%) şi NA (2 specii - 3%). Dintre speciile de nevertebrate bentale cu statut periclitat înscrise în Lista Roşie, în anul 2011 au fost

identificate 5 specii, dintre care amintim: Donax trunculus (VU), Pitar rudis (CR), Calyptrea chinensis (VU), Upogebia pussila (LC) Apseudopsis ostroumovi (LC).

Încadrarea speciilor de peşti în categoriile IUCN a fost schimbată complet în 2009, în evaluarea stării lor de conservare ţinându-se cont de categoriile în care au fost incluse de către IUCN la nivel mondial. Aplicând metodologia pentru evaluarea stării de conservare a speciilor la nivel regional, peştii au fost încadraţi în prezent în doar 5 categorii: EN, VU, NT, LC şi DD, cele mai multe specii (77 - 54%) fiind larg răspândite DD, urmate de - LC (32 - 23%). Speciile cuprinse în categoriile de periclitare (EN, VU şi NT) reprezintă împreună mai puţin de un sfert (23%) din totalul celor înscrise in listă. Dintre cele 30 de specii identificate în 2011, 3 fac parte din categoria VU (Acipenser stellatus, Trachurus mediterraneus ponticus şi Alosa pontica pontica), 13 din NT, iar 6 din categoria speciilor cu date insuficiente (DD). Acestea din urmă vor putea fi încadrate în anii următori fie într-o categorie de periclitare, fie în categoria cu risc redus (LC).

În ceea ce priveşte mamiferele marine, nici în anul 2011 delfinii nu au făcut obiectul unui program special de monitorizare. Au fost identificaţi 52 delfini eşuaţi pe ţărm dintre care 45 exemplare de Phocoena phocoena, 4 de Tursiops truncatus şi 3 de Delphinus delphis. Precizăm faptul că 90% din delfinii eşuaţi provin din plasele de calcan instalate ilegal. Încadrarea celor trei specii de delfini Delphinus delphis, Phocoena phocoena si Tursiops truncatus a rămas aceeaşi ca şi în evaluarea anterioară, adică Ameninţat (EN) atât la nivelul Mării Negre, cât şi la nivel naţional, deşi în lista roşie a IUCN, doar Tursiops truncatus figurează ca specie vulnerabilă (VU), celelalte două fiind cu risc redus (LC).

5.4.3 STAREA FONDULUI PISCICOL MARIN 5.4.3.1 INDICATORI PENTRU RESURSE MARINE VII În anul 2011, în sectorul marin românesc activitatea de pescuit industrial s-a realizat în două moduri:

pescuitul cu unelte active, efectuat cu navele trauler costiere, la adâncimi mai mari de 20 m şi pescuitul cu unelte fixe practicat de-a lungul litoralului, în 20 puncte pescăreşti, situate între Sulina-Vama Veche, la mică adâncime, 3-11 m / taliene, dar şi la adâncimi de 20 - 60 m/setci şi paragate).

Au fost semnalate următoarele tendinţe: ► Evoluţia indicatorilor de stare: a - biomasa stocurilor pentru principalele specii de peşti (tabelul 5.4.3.1.-1) indică:

la şprot, care de regulă a prezentat o fluctuaţie naturală, aproape normală şi un efectiv relativ bun, biomasa fiind estimată la 60.000 tone, la fel ca în ultimii patru ani, faţă de 45.000 tone / 2005 şi 14.750 tone / 2006, când, datorită existenţei unor condiţii hidroclimatice deosebite, specia s-a cantonat în alte zone ale mării;



la bacaliar, biomasa a fost estimată la 21.000 tone, aproape de trei ori, mai mare faţă de estimările din perioada 2005-2008, când a oscilat între 6000 şi 8500 tone;

la calcan, biomasa a fost apreciată la aproximativ 1.150 tone, valoare egala cu cea din anul precedent, dar mai mică faţă de anii 2008 - 2009 şi apropiată celei din perioada 2005 - 2007;

la rechin, biomasa a fost de circa 10.000 tone, aproximativ egală cu cea estimată în 2010, dar mai mare de patru-cinci ori, faţă de cea din 2009 (2.500 tone).

Tabelul 5.4.3.1.-1 Valoarea stocurilor (tone) pentru principalele specii de

peşti din sectorul românesc al Mării Negre

Specia 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Şprot 45.000 14.750 60.000 61.916 60.059 59.643 60.000 Bacaliar 8.000 7.000 6.000 8.659 11.846 20.948 21.000 Hamsie 19.000 20.000 20.000 20.000 - - - Guvizi 600 600 600 500 - 500 500 Calcan 1.080 1.150 1.300 2.356 1.500 1.149 1.147 Rechin 1.650 2.000 4.300 1.450 2.500 13.051 10.000


b - structura populaţională indică, la fel ca în anii precedenţi, prezenţa în capturi a unui număr mai mare

de specii (peste 20), dintre care de bază au fost atât speciile de talie mică (şprot, hamsie, bacaliar, guvizi), cât şi cele de talie mai mare (calcan şi scrumbie de Dunăre). De remarcat ponderea redusă a speciilor rechin, stavrid, zargan, chefal şi lufar, dar şi reapariţia sub formă de exemplare izolate a scrumbiei albastre (macrou) şi a pălămidei;

► Evoluţia indicatorilor de presiune:

efortul de pescuit continuă tendinţa de reducere semnalată încă din anul 2000; nivelul total al capturilor continuă tendinţa de reducere, semnalată din anul 2000, de la peste

2000 t, în perioada 2001-2002, la 1.390-1.940 t, în 2003-2006 şi sub 500 t, în ultimi cinci ani (2007-2010), respectiv 435 t/2007, 444 t/2008, 331 t/2009, 258 t/2010 şi 568 t/2011;

captura totală admisibilă (TAC), pentru principalele specii pescuibile de peşti, în perioada 2005-2009, s-a menţinut la acelaşi nivel (tabelul 5.4.3.1.-2).

Tabelul 5.4.3.1.-2 Valoarea TAC-ului (captura totală admisibilă) pentru

principalele specii de peşti din sectorul românesc al Mării Negre

Specia TAC (tone)

2007 2008 2009 2010 2011

Şprot 10.000 10.000 10.000 3.443 3.443

Bacaliar 500 500 500 600 600

Guvizi 200 100 100 100 100

Calcan 50 50 50 43,2 43,2

Rechin 50 50 50 50 50


► Evoluţia indicatorilor de impact: procentul speciilor ale căror stocuri sunt în afara limitelor de siguranţă a fost apropiat de cel

din anii precedenţi fiind de aproape 90%; procentul speciilor complementare din capturile româneşti continuă să se menţină la un nivel

asemănător cu cel din ultimii ani, fiind de 25%; schimbări în structura pe clase de mărimi (vârstă, lungime), comparativ cu perioada 1990-

2009, exceptând şprotul, la care se remarcă o întinerire a cârdurilor, datorită unei completări foarte bune, la celelalte specii apărute în capturi, parametrii biologici s-au menţinut aproape la aceleaşi valori;

CPUE (captura pe unitatea de efort de pescuit), rezultat în pescuitul din zona litoralul românesc:

– cu unelte fixe/talian, a fost de 1.017,26 kg/lună, respectiv 87,290 kg/zi, la un efort de pescuit realizat de 15 taliene şi 874 de zile si o captura de 76.296 kg;

– cu unelte fixe/setci de calcan, a fost de 13,65 kg/setca, 82,38 kg/zi şi 277,23 kg/barcă, la un efort de 3.169 setci de calcan, 525 de zile, 156 bărci şi o captură de 43.248 kg;

– cu unelte active/traul pelagic, s-au înregistrat 130,9 t/navă, 1,07 t/zi, 1,07 t/traulare şi 0,83 t/oră, la un efort de pescuit realizat de o navă, 45 zile pescuit, 123 traulări şi 158 ore de traulare.



5.4.3.2 MĂSURI PENTRU SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR CRITICE

► pe plan naţional: armonizarea strategiilor de dezvoltare durabilă din sectorul pescuitului marin românesc cu cele de protecţia mediului, prin implementarea conceptului de management al pescuitului bazat pe abordarea ecosistemică şi a Codului de conduită pentru un pescuit responsabil prin: evitarea înfiinţării unei capacităţi de pescuit excedentare; practicarea unui pescuit responsabil prin mărirea selectivităţii şi diminuarea deversărilor, a capturilor complementare, inclusiv a capturilor de mamifere; conservarea diversităţii biologice a ecosistemelor marine şi protejarea speciilor ameninţate cu extincţia; punerea la punct şi utilizarea de unelte şi tehnici de pescuit selectiv - nedistructive, rentabile, care respectă mediul înconjurător şi protejează resursele marine vii; dezvoltarea mariculturii şi diversificarea produselor din maricultură;

► pe plan regional: armonizarea la nivel regional a cadrului legal instituţional şi a reglementărilor pentru utilizarea durabilă a resurselor vii; îmbunătăţirea managementului exploatării stocurilor de peşti prin metodologii de evaluare agreate la nivel regional; dezvoltarea de programe / proiecte de evaluare a stării stocurilor de peşti şi de monitorizare a condiţiilor de mediu şi factorilor biologici care le influenţează; crearea unor parteneriate între institutele de cercetare, administraţie şi organizaţiile de producători pentru elaborarea unor programe comune de cercetare; realizarea unei baze de date pescăreşti regionale; abordarea unor acţiuni riguroase de combatere a pescuitului ilegal.

5.4.4 PLANIFICAREA SPAŢIALĂ MARITIMĂ În anul 2011 s-au continuat şi dezvoltat studiile şi cercetările în domeniul Planificării Spaţiale Maritime

(PSM), amplu proces de adaptare, integrare, abordare ecosistemică pentru amenajare teritorială, bazată pe date ştiinţifice şi analiza activităţilor şi utilizărilor actuale pentru protejarea şi utilizarea durabilă a zonelor costiere şi marine pentru generaţiile viitoare.

Obiectivele realizate în 2011 au fost legate de crearea suportului ştiinţific şi tehnic pentru elaborarea planului de acţiune necesar strategiei şi politicilor marine integrate şi studiile de caz din zona central-sudică litorală, principalele oraşe, staţiuni turistice şi arii protejate: Baia Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Vama-Veche.

În 2011 au fost abordate patru studii de caz, complexe din punctul de vedere al Planificării Spaţiale Maritime, zone care se află sub dubla şi directa influenţă a factorilor continentali şi marini: 1. Zona Mamaia, 2 şi 3 Eforie Nord şi Sud, 4. Mangalia – Vama Veche. Evaluarea funcţiilor dominate şi a activităţilor economice, pentru evaluarea tipurilor de relaţii (conflictuale, negociabile, compatibile) în zonele studiate (oraşele Năvodari, Mamaia, Constanţa, Eforie Nord şi Sud, Limanu şi Mangalia) s-a bazat pe principalele activităţi şi utilizări costiere şi marine: activitatea portuară, turistică, ariile terestre şi marine protejate, zonele de deversări sau depozitare de deşeuri, rutele de navigaţie, pescuit, protecţie costieră, turism şi recreere, servicii, zone terestre militare.

Rezultatele obţinute în 2011 contribuie la validarea cunoaşterii situaţiei actuale a proceselor naturale, structurii teritoriale costiere, a unor aspecte de tip industrial, portuar, turistic, specifice zonei maritime. Progresele înregistrate şi contribuţia INCDM în domeniul PSM sunt esenţiale mai ales în delimitarea liniei de ţărm, cu efect asupra stabilirii spaţiului construibil de la linia de ţărm spre zona terestră şi delimitării proprietăţii private de proprietatea de stat.

5.4.5 PRESIUNI ANTROPICE Evaluarea permanentă a riscurilor şi impactului condiţiilor naturale, tradiţional instabile se completează

continuu cu informaţiile privind impactul antropic, care influenţează negativ, ecologic şi economic zona costieră. Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră româneasca cu impact semnificativ asupra mediului provin din desfăşurarea unor activități socio-economice în dezvoltare.

Dintre acestea amintim următoarele activităţi:

– Turism şi recreere;

– Agricultura şi industrie alimentară;

– Porturi şi navigaţie. Transport naval industrial;

– Construcţii de nave;

– Extindere modernizare porturi turistice existente: activități de dragaj;

– Construcţii/cartiere de case de vacanţă în zone turistice;

– Industria petrochimică, rafinării;

– Industria extractivă: de minereu, nisip din arii costiere de mică adâncime;

– Industria energetică nucleară;

– Industria manufacturieră;

– Aeroport şi transport aerian;

– Activităţi militare şi de apărare (trageri pe uscat-mare, instalare antene înaltă frecvenţă etc.).



Problemele de mediu importante identificate în 2011 în zona costieră românească, ca efect al factorului antropic sunt următoarele: - Modificările înregistrate în mineralizarea apei de mare ca urmare a procesului îndelungat de îndulcire

datorat Dunării, variaţiile de salinitate intensificate în special în timpul inundaţiilor necontrolate; - Dinamica sedimentelor de la gurile Dunării (închiderea/colmatarea Băii Musura); - Poluarea apei/ aerului; - Poluarea cu deşeuri solide provenind din surse difuze, acumulate în zone de atracţie turistică, pe plaje,

în arii de îmbăiere, devenind surse de contaminare considerabilă; - Spargerea necontrolată a cordonului litoral la grindul Chituc (malul estic), în timpul furtunilor; - Eroziunea costieră, intensificată în zone turistice (ex: Mamaia, Eforie, etc.; - Construcţii hidrotehnice, ex: pontonul din zona Mamaia – Cazinou; - Implementarea unor soluţii de protecţie contra eroziunii plajelor; - Extracţia resurselor naturale/nisip de plajă (ex: zona Mamaia, Eforie Nord, Mangalia); - Transportul maritim şi rutier în spaţii costiere. Execuţii şi creşteri de trafic în drumuri tehnologice de

protecţie costieră (ex: zona Constanţa Nord, Tuzla, Costineşti); - Infiltrarea apei de mare în acvifere costiere; - Zone de impact asupra habitatelor şi periclitarea speciilor – prin terasare de faleze, executare de lucrări

costiere de protecţie şi colmatarea cu pământ/ materiale de construcţii a habitatelor costiere (ex: Eforie Nord şi Sud, Tuzla, Costineşti, Tatlageac, Olimp);

- Expansiunea urbană/acoperirea spaţiului plajelor cu construcţii (ex: zona Mamaia); - Dezvoltarea necontrolată a construcţiilor turistice şi a activităților de turism, recreere şi agreement

peste capacitatea de suportabilitate a mediului; - Aglomerarea demografică a populaţiei în zona costieră, în timpul sezonului estival; - Exploatarea excesivă a stocurilor unor populaţii de peşti (ex. calcanul).

Se mai pot menţiona: - Poluarea cu hidrocarburi provenind de la automobile/ATV-uri/ambarcaţiuni vechi, intrate şi alimentate

cu combustibil direct pe plajă; - Execuţii/funcţionări ale staţiilor de epurare; localităţi fără staţii de epurare (ex: reducerea epurării la

nivel de conductă de evacuare la Eforie Sud). Pot fi planificate studii care pot asocia şi alte riscuri şi pericole, în zonele coastiere, referitoare la

managementul cutremurelor, gestionarea inundaţiilor, răspunsul scurgerii deşeurilor toxice, impactul insecticidelor, pericolul biotehnologic cu impact asupra comunităţii, pericolul chimic asupra comunităţii în perioade de seceta, deşertificare, degradarea terenurilor, schimbările climatice (încălzirea globală), evaluarea riscurilor la alunecări de teren şi de zone mâloase, tornade.

5.5 POLUĂRI ACCIDENTALE ASUPRA MEDIULUI MARIN ŞI COSTIER

În anul 2011 nu s-au înregistrat accidente majore de mediu, datele fiind prezentate în tabelul 5.5.1 :

Tabelul 5.5.1 poluări accidentale asupra mediului marin şi costier

Localizare Data Poluator Substanţa poluantă

Cauza Măsuri întreprinse

Port Constanţa, Dana 72 între barje şi cheu

09.02.2011

Barja tanc Patrick 1, pavilion Serbia

Reziduuri petroliere

Reziduuri petroliere antrenate de scurgeri de apa de pe puntea barjei tanc - Patrick 1

S-a intervenit prin baraj antipoluare şi împrăștiere dispersanți de către OIL TERMINAL SA

Port Constanţa, digul de larg, 30 m2

31.03.2011

Şalupa OLIMP

Hidrocarburi Scufundarea şalupei OLIMP în urma coliziunii cu nava GORKHAN KIRAN

Au fost luate măsuri de depoluare de către CN APMC SA

Portul Mangalia 07.07.2011

Neprecizat Hidrocarburi petroliere

Identificarea unor pelicule de hidrocarburi în strat foarte subţire (irizaţii) de culoare cenuşiu deschis

Centrul Maritim de Coordonare Constanţa a dispus trimiterea unei nave de intervenţie ARSVOM, însa datorită intensificării vântului, aparinței valurilor s-a realizat dispersia si nu a mai fost nevoie de intervenție.



5.6 TENDINŢE Deşi s-au înregistrat progrese importante în unele domenii, de exemplu cu privire la finalizarea reţelei de

zone protejate Natura 2000 şi în ceea ce priveşte reducerea poluării de la surse punctuale în corpurile de apă dulce, nu se poate afirma că obiectivul general de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2011 a fost realizat.

Până la 25% din speciile de animale sunt încă pe cale de dispariţie şi chiar speciile comune suferă în continuare din cauza lipsei de habitate corespunzătoare în afara zonelor protejate. Expansiunea urbană, dezvoltarea industrială şi noile infrastructuri continuă să se răspândească într-un ritm rapid, adesea în detrimentul zonelor naturale rămase.

Se constată nu numai pierderea, degradarea şi fragmentarea constantă a habitatelor naturale, ci şi faptul că ecosisteme întregi sunt pe punctul de a fi iremediabil pierdute.

Posibilele consecinţe sunt extrem de grave. Bunăstarea noastră economică şi socială depinde în foarte mare măsură de fluxul continuu de „servicii ecosistemice” vitale, însă beneficiile pe care acestea le aduc societăţii sunt adesea ignorate.

Toate aceste aspecte indică necesitatea de a dubla, în următorii ani, eforturile noastre la nivel de politică în favoarea biodiversităţii şi de a asigura că biodiversitatea şi numeroasele servicii ecosistemice oferite de aceasta sunt mai bine integrate în toate celelalte domenii de politică, astfel încât biodiversitatea să devină fundamentul dezvoltării noastre economice şi al bunăstării sociale.

Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră românească provin din dezvoltarea accentuată a diferitelor activităţi socio-economice în spaţiul natural al zonei costiere: turism şi recreere, construcţii/ cartiere de case de vacanţă în zone turistice, extindere modernizare porturi turistice existente: activităţi de dragaj, porturi şi navigaţie, construcţii de nave, pescuit marin, agricultura şi activităţi industriale etc.

Uniunea Europeană şi-a asumat o responsabilitate aparte privind conservarea speciilor şi habitatelor naturale care se află în pericol de dispariţie.

Această responsabilitate este legată de crearea “Reţelei Ecologice Natura 2000”, care este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

Reţeaua Ecologică Natura 2000 protejează biodiversitatea Europei printr-o dezvoltare durabilă, fără a se aduce prejudicii comunităţii locale. Programul încearcă să împace două nevoi vitale ale oamenilor: nevoia de a câştiga venituri, pentru a-şi asigura existenţa, şi nevoia unui mediu curat şi sănătos.

Reţeaua ecologica Natura 2000 urmează să fie extinsă prin declararea a noi situri Natura 2000 sau prin extinderea celor existente, noile propuneri/ extinderi de situri urmând să ocupe o suprafaţă de aproximativ 8,3% din totalul suprafeţei ţării, în plus faţă de procentul de 17,84% existent reprezentând siturile natura 2000 deja desemnate.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.6. Managementul Deșeurilor


6. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR

6.1 CONSUMUL ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Consumul de bunuri şi servicii în statele membre ale Uniunii Europene reprezintă un factor important al utilizării globale a resurselor și prin urmare şi al impactului ambiental rezultant. Datorită comerţului global, consumul european (in special, consumul de alimente şi băuturi; utilizarea spaţiilor locative şi a mijloacelor care asigură mobilitatea, precum și turismul) produce presiuni şi efecte ambientale din ce în ce mai mari la nivel global. Reducerea semnificativă a acestor efecte necesită modificarea tiparelor private şi publice de consum pentru a suplimenta câştigul datorat tehnologiilor şi proceselor de producţie superioare. În Europa, bunăstarea de care se bucură majoritatea populaţiei îi determină pe locuitori să opteze pentru tipare de consum dincolo de stricta necesitate, ba chiar pentru unele produse și servicii dincolo de simplul confort şi, adeseori, dincolo de durabilitatea ecologică.

Problema consumului şi producţiei durabile (CPD) a apărut pentru prima dată în programul politicilor mondiale la Conferinţa ONU asupra mediului şi dezvoltării, care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992. Recunoscând necesitatea unei schimbări a tiparelor de consum și a comportamentelor, Declaraţia de la Kiev (2003) solicită decuplarea creşterii economice de impactul ecologic al producţiei şi consumului. În anii care au urmat după Conferinţa de la Kiev consumul şi producţia durabile au devenit mai vizibile în programele de politici europene. Iniţiativele europene, cum ar fi Politica Integrată a Produselor şi Directiva de ecodesign (2009/125/EC) au ca scop reducerea impactului ambiental al produselor, inclusiv consumul lor de energie pe întreaga durată de folosinţă a acestora. Planul de Acţiune pentru CPD adoptat de Comisia Europeană în anul 2008, în prezent în curs de revizuire, pune accent pe abordarea ciclului de viaţă a produselor, favorizează achiziţiile publice ecologice și iniţiază câteva acţiuni orientate pe comportamentul consumatorilor.

Cu toate acestea, s-au obţinut puţine rezultate concrete. Cheltuielile cu consumul au crescut în UE 27 cu 33% între anii 1990 şi 2010. Gospodăriile cheltuiesc de două până la şase ori mai mult decât sectorul public.

Politicile actuale, bazate adesea pe instrumente cu implementare voluntară (eticheta ecologică, sistemul comunitar de management de mediu și audit – EMAS, campanii de sensibilizare a consumatorilor, acorduri voluntare, etc.), nu abordează cauzele care stau la baza consumului nedurabil fiind orientate, în schimb, pe reducerea impactului acestuia, inclusiv consumul lor de energie, pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă. Producţia şi consumul au însă şi alte implicaţii, care nu ar trebui neglijate, în domenii precum gestiunea şi protecţia apei, utilizarea terenurilor, poluarea aerului, gestionarea deșeurilor, etc. Viitoarele politici în favoarea CPD ar trebui să extindă aplicarea instrumentelor politice la consumul de alte resurse, nu doar de energie electrică, şi să ţină seama de impactul global asupra mediului.

În avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) privind promovarea producţiei şi consumului durabil în UE se specifica faptul că: “unul dintre motivele impactului redus pe care l-au avut până în prezent politicile privind CPD constă în faptul că, deşi conceptul de durabilitate este bine integrat în strategiile europene, în aplicarea practică a politicilor el este adeseori lăsat deoparte. În modelul economic actual, obiectivul principal rămâne creşterea economică și încurajarea consumului, iar performanţa globală este evaluată pe baza produsului intern brut (PIB). O tranziţie către CPD ar necesita o dezbatere deschisă şi transparentă, pe tema unui model economic autoîntreţinut, ale cărui performanţe ar fi evaluate cu ajutorul unor indicatori „dincolo de PIB”, care să măsoare amprenta ecologică, starea de bine individuală și socială şi prosperitatea”.

Producţia şi consumul de bunuri şi servicii sunt, în egală măsură, generatoare de deșeuri care deseori nu

sunt recuperate sau nu sunt recuperabile/valorificabile şi tratarea lor contribuie la presiunile asupra mediului (transport, instalaţii de depozitare, incineratoare, etc.).

În medie, fiecare cetăţean european a produs o cantitate de 460 kg de deșeuri municipale în 1995. Această cantitate a crescut la 520 kg pe persoană în 2004, iar până în 2020 se preconizează o creştere la 680 kg pe persoană. În total, aceasta corespunde unei creşteri de aproape 50% în 25 de ani. Această creştere continuă preconizată a volumului de deșeuri se datorează, în principal, unei presupuse creşteri susţinute a consumului final individual. (Sursa:EEA Briefing,01,2008).

În abordarea CPD este foarte important să se pună accentul pe responsabilizarea mediului de afaceri, alături de conştientizarea societăţii civile, România fiind încă la primii paşi în acest domeniu.

Pentru a încuraja producătorii să îmbunătăţească performanţele de mediu ale produselor lor de-a lungul ciclului de viaţă, ar trebui recunoscut și aplicat principiul responsabilităţii extinse a producătorilor, aşa cum se regăseşte în Directiva 2008/98/CE privind deșeurile, ca un principiu general, care stă la baza responsabilităţii juridice a întreprinderilor. Răspunderea extinsă a producătorului îl face pe acesta responsabil din punct de

Cap.6. Managementul Deșeurilor Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


vedere financiar pe produsele care devin deșeuri, oferindu-le producătorilor un stimulent de a dezvolta produse care să evite deșeurile inutile și care pot fi utilizate în operaţiuni de reciclare sau de recuperare.

Asocierea societăţii civile la nivel naţional şi local este crucială pentru asigurarea unei tranziții reuşite către o economie ecologică și durabilă. O astfel de tranziţie nu va avea sorţi de izbândă decât dacă întreprinderile, consumatorii şi lucrătorii percep CPD ca pe o oportunitate și un obiectiv dezirabile. La toate nivelurile ar trebui instituite sisteme corespunzătoare de dialog și de participare democratică. (Sursa:avizul CESE, 2012/C 191/02)

Evoluţia economică a României în ultimii ani (ca şi în perioadele precedente, de altfel) s-a bazat pe un model contrar principiilor dezvoltării durabile. Continuarea acestui trend prezintă un risc real pentru durabilitatea creşterii economice pe termen lung datorită consumului excesiv și neraţional de resurse, cu consecinţe negative asupra stării capitalului natural şi asupra dezvoltării sociale și umane într-un context concurenţial. Este deci necesară modificarea, prin politici şi instrumente adecvate, în concordanţă cu principiile economiei de piaţă şi cu reglementările UE în domeniu, a mentalităţii consumeriste și a apetitului de a maximaliza câştigurile pe termen scurt.

Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât și la nevoile viitoarelor generaţii. În ultimii 20 de ani, Europa a înţeles că trăieşte peste posibilităţile sale reale și că modul nostru de viaţă pune planeta la încercare. Consumăm tot mai mult din resursele naturale și punem în pericol sistemele de mediu (apa, solul şi aerul).

Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puţin sigur şi tot mai mulţi oameni se vor lupta pentru resurse naturale din ce în ce mai reduse.

6.2 RESURSELE MATERIALE ŞI DEŞEURILE

Resursele naturale sunt esenţiale pentru funcţionarea economiei europene şi mondiale, precum și pentru calitatea vieţii noastre. Aceste resurse, printre care se numără materiile prime precum combustibilii, mineralele şi metalele, dar şi produsele alimentare, solul, apa, aerul, biomasa și ecosistemele, sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari.

Pe parcursul secolului al XX-lea, consumul mondial de combustibili fosili a crescut de 12 ori, iar extracția de resurse materiale a crescut de 34 de ori. În prezent, în UE, se utilizează 16 tone de materiale pe persoană în fiecare an, dintre care 6 tone sunt risipite, jumătate dintre acestea ajungând la depozitele de deșeuri. Până în prezent, dezvoltarea economică europeană s-a bazat pe energii şi resurse de bază neregenerabile, conform principiului fundamental „omul-stăpân şi proprietar al naturii”. Tendințele arată că epoca resurselor în cantități suficiente și ieftine a luat sfârșit. Întreprinderile se confruntă cu costuri mai ridicate pentru materiile prime esențiale și minerale, raritatea acestora și volatilitatea prețurilor având efecte negative asupra economiei.

Promovarea unei utilizări mai eficiente a resurselor este esenţială pentru garantarea creşterii şi a locurilor de muncă în Europa. Acest lucru va permite crearea de oportunităţi economice importante, va duce la îmbunătăţirea productivităţii şi la reducerea costurilor şi, de asemenea, va stimula competitivitatea. În UE, accesul la materii prime este fundamental pentru mai multe sectoare economice în care lucrează peste 30 de milioane de persoane – construcţiile, industria chimică, industria automobilelor, industria aeronautică, sectorul echipamentelor și utilajelor.

Pe fondul crizei economice și financiare, în anul 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 –

o strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, cu scopul de a ghida dezvoltarea economică a UE în următorii zece ani. Noua strategie are ca obiectiv general transformarea UE într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii.

Cele trei priorităţi ale strategiei Europa 2020 vizează: - dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare (creştere inteligentă); - promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, bazată pe utilizarea mai eficientă

a resurselor (creştere durabilă); - promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare a forţei de muncă, care să asigure coeziunea

socială și teritorială (creştere favorabilă incluziunii). Printre obiectivele Strategiei Europa 2020 se numără și următoarele:

- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelurile din 1990; - creşterea ponderii surselor regenerabile în consumul final de energie până la 20%; şi - urmărirea unei creşteri cu 20% a eficienţei energetice;

Obiectivele strategiei sunt puse în aplicare printr-o serie de iniţiative emblematice care abordează principalele priorităţi. Una dintre aceste inițiative emblematice este „O Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor”, cu rolul de a transforma economiile Europei în economii mai solide și mai durabile prin



utilizarea mult mai eficientă a tuturor resurselor naturale. Iniţiativa prevede un cadru de acţiune pe termen lung în diverse domenii de acţiune, sprijinind astfel strategiile UE privind schimbările climatice, energia, transporturile, industria, materiile prime, agricultura, pescuitul, biodiversitatea și dezvoltarea regională. Obiectivul urmărit este consolidarea încrederii investitorilor, promovarea inovării şi garantarea faptului că noul model de utilizare eficientă a resurselor este integrat în toate politicile relevante.

În momentul de faţă, economia Europeană se bazează foarte mult pe utilizarea resurselor care nu sunt disponibile local, iar acest lucru ar putea reprezenta o sursă de instabilita te sau poate genera chiar conflicte în viitor. De aici iniţiativa UE de a dezvolta o strategie cu măsuri clare care să ducă la o utilizare mai eficientă a resurselor existente. Viziunea Europeană tratează problema resurselor din două mari perspective:

1. cum putem îmbunătăţi procesul de producţie al bunurilor economice, utilizând resursele mai eficient; şi 2. cum putem să reducem cantitatea de deșeuri prin reutilizare și reciclare. În Septembrie anul trecut, Comisia Europeană a publicat „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din

punct de vedere al utilizării resurselor”, unde este schiţată strategia prin care Statele Membre vor fi încurajate să utilizeze resursele într-un mod mai eficient. Strategia identifică sectoarele economice care au cel mai mare impact asupra utilizării resurselor și propune dezvoltarea de măsuri în domeniile asociate cu producţia și consumul de mâncare și băutură, locuinţe și transport.

Prevederile incluse în foaia de parcurs sunt important de urmărit deoarece vor reprezenta baza pentru viitoare schimbări la nivel legislativ, care odată adoptate la nivel EU, vor trebui transpuse şi la nivel naţional. În momentul de faţă schimbările propuse vor avea impact în special asupra legislaţiei deșeurilor și legislaţiei ce reglementează procesul de producţie (în special legate de Directiva de ecodesign), vor stimula cercetarea și inovarea, dar vor duce şi la apariţia unor taxe şi stimulente financiare noi.

Transformarea deşeurilor în resurse „Deșeurile sunt prea valoroase ca să fie pur și simplu aruncate, iar dacă sunt gestionate corect, valoarea

respectivă poate fi restituită economiei.” (conform Janez Potočnik - Comisarul european pentru mediu) În fiecare an, în Uniunea Europeană se aruncă 2,7 miliarde de tone de deșeuri, din care 98 milioane de

tone sunt deșeuri periculoase. În medie, numai 40% din volumul total de deșeuri solide se reutilizează sau se reciclează, restul ajungând la depozitele de deșeuri sau fiind incinerate.

Statele membre cu cele mai bune performanţe reciclează în proporţie de până la 70% și nu depozitează aproape nimic, în timp ce altele continuă sa ducă la depozitare peste 70-80%. Cum au reuşit statele cu cele mai bune performanţe să transforme deșeurile dintr-o problemă intr-o resursă? Un raport publicat de către Comisia Europeană, în aprilie 2012, oferă o explicaţie: prin combinarea unor instrumente economice. Experienţa statelor membre cu cele mai bune performanţe în domeniu, arată că o combinare a următoarelor instrumente este cea mai bună modalitate de îmbunătățire a gestionării deşeurilor:

- taxe și interdicţii legate de depozitare şi incinerare: ratele de depozitare și incinerare a deșeurilor au scăzut semnificativ în ţările în care interdicţiile sau taxele au dus la creşterea costurilor legate de depozitare și incinerare;

- sistemele de plată în funcţie de deșeurile generate: s-au dovedit foarte eficiente în ceea ce priveşte prevenirea generării de deșeuri și au încurajat populația să participe la colectarea selectivă a deșeurilor;

- scheme de responsabilizare a producătorilor: au permis mai multor state membre să colecteze şi să redistribuie fondurile pentru îmbunătățirea colectării selective și a reciclării.

Aceste instrumente economice vor trebui introduse în cea mai mare măsură în toate statele membre pentru a fi îndeplinite obiectivele stabilite în „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” – reducerea la zero a depozitării deșeurilor, maximizarea reciclării şi reutilizării şi limitarea recuperării de energie la deșeurile nereciclabile. Din acest motiv în cadrul unei revizuiri a țintelor UE referitoare la deșeuri ce va avea loc în 2014, va fi evaluată posibilitatea ca utilizarea acestor instrumente să dobândească, în unele cazuri, un caracter juridic obligatoriu. De asemenea, Comisia include buna gestionare a deșeurilor printre condiţiile pentru primirea anumitor fonduri europene.

În Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social și Comitetul Regiunilor – “Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere de vedere al resurselor“ – COM/2011/0571 final, se menționează că, pentru a promova în continuare transformarea deşeurilor în resurse, Comisia:

- va stimula piaţa de materiale secundare şi cererea de materiale reciclate prin stimulente economice și elaborarea de criterii privind încetarea statutului de deşeu (în 2013/2014);

- va revizui actualele obiective privind prevenirea, reutilizarea, reciclarea și evitarea descărcării deșeurilor la depozite, pentru a se îndrepta către o economie bazată pe reutilizare şi reciclare, cu un nivel al deșeurilor reziduale aproape nul (în 2014);

- va evalua introducerea unor cote minime de material reciclat, a criteriilor de sustenabilitate și de reutilizare și de extindere a responsabilităţii producătorului pentru principalele produse (în 2012);



- va evalua domeniile în care legislaţia privind diferitele fluxuri de deșeuri ar putea fi aliniată în vederea îmbunătățirii coerenţei (în 2013/2014);

- va continua să conlucreze cu partenerii din cadrul UE și internaţionali în vederea eradicării transporturilor ilegale de deșeuri, cu un accent special pe deșeurile periculoase;

- se va asigura că finanţarea din fonduri publice de la bugetul UE acordă prioritate activităţilor aflate pe o poziţie superioară în ierarhia deșeurilor, astfel cum este definit în Directiva cadru privind deșeurile (de exemplu, prioritate pentru instalațiile de reciclare în defavoarea eliminării deșeurilor) (în 2012/ 2013);

- va facilita schimbul de bune practici privind colectarea și tratarea deșeurilor între statele membre şi va elabora măsuri pentru a combate mai eficient încălcările normelor UE privind deşeurile (în 2013/ 2014).

Dacă un tip de deşeu este pe cale de a deveni o resursă care să fie reintrodusă în economie ca materie primă, atunci trebuie să se acorde o prioritate mai ridicată reutilizării şi reciclării. O combinaţie de politici va contribui la crearea unei economii complete de reciclare, cum ar fi proiectarea de produse care integrează o abordare bazată pe ciclul de viaţă, promovând cooperarea tuturor actorilor de pe piaţă de-a lungul lanţului valoric, procese de colectare mai bune, un cadru de reglementare adecvat, stimulente pentru prevenirea și reciclarea deșeurilor, precum și investiţii publice în instalaţii moderne pentru tratarea deșeurilor și reciclare de înaltă calitate.

6.3 GESTIONAREA DEŞEURILOR

Politica UE în domeniul deșeurilor a evoluat în ultimii 30 de ani printr-o serie de planuri de acţiune

pentru mediu și a unui cadru legislativ care urmăreşte să reducă efectele negative asupra mediului şi a sănătăţii şi să creeze o economie eficientă din punct de vedere al resurselor și energiei.

În 2008, UE a revizuit cadrul juridic privind deşeurile pe baza întregului ciclu de viaţă al produselor, din momentul producerii, până în momentul eliminării acestora, punând accentul pe prevenire, reutilizare, reciclare şi recuperare, aşa-numita „ierarhie a gestionării deșeurilor”.

Ierarhia deșeurilor aşa cum este prezentată în Directiva cadru 2008/98/CE privind deşeurile, se aplică în cadrul legislaţiei şi a politicilor în materie de prevenire a gestionării deșeurilor în următoarea ordine descrescătoare a priorităţilor:

Prevenirea apariţiei deșeurilor O bună gestionare a deșeurilor începe în primul rând cu prevenirea producerii deșeurilor – pentru că,

până la urmă, ceea ce nu este produs nu trebuie să fie eliminat. Prevenirea producerii deșeurilor devine din ce în ce mai importantă pe măsură ce populaţia globală se află în creştere şi consumăm mai mult decât ne permit resursele naturale limitate. Cu toate acestea, acesta este un concept foarte provocator, în condiţiile în care este dificil de măsurat ceva care, prin definiţie, nu a existat niciodată.

Unul dintre instrumentele cheie folosite pentru a încuraja prevenirea producerii de deșeuri este eco-designul, care se concentrează pe aspectele de mediu în faza de concepţie şi proiectare a unui produs. Produsele ecologice ar trebui să fie create folosind materii prime secundare reciclate și ar trebui să evite utilizarea de substanţe periculoase. Aceste produse ar trebui să consume mai puţină energie în timpul fazei de utilizare şi ar trebui să poată fi reciclate după ce au fost aruncate.

Prevenirea producerii de deșeuri este strâns legată de îmbunătăţirea metodelor de fabricaţie și influenţarea consumatorilor, astfel încât aceştia să solicite produse mai ecologice și să folosească mai puţine ambalaje. Multe state membre derulează campanii de sensibilizare pentru a educa publicul și a încuraja consumatorii să solicite produse care produc mai puţine deșeuri şi conduc la crearea unei pieţe mai eficiente a resurselor.

Pregătirea pentru reutilizare Operaţiunile de verificare, curăţare, sau valorificare prin care produsele sau componentele produselor

care au devenit deșeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate, fără alte operaţiuni de pretratare. Reciclarea deșeurilor O mare parte din deșeurile pe care le aruncăm pot fi reciclate. Reciclarea reduce cantitatea de deșeuri care

ajung la depozitele de deșeuri, reducând în acelaşi timp volumul de materiale obţinute din mediul natural. Acest lucru este important deoarece Europa este dependentă de importurile de materii prime, iar reciclarea furnizează industriilor UE resurse esenţiale provenite din deşeuri, cum ar fi hârtie, sticlă, plastic și metale, precum și metale preţioase extrase din aparatele electronice utilizate. Politica UE referitoare la deșeuri urmăreşte ca acestea să fie utilizate pe cât posibil ca materii prime pentru producerea de noi produse. De asemenea, prin reciclare se realizează și o economie de energie: de exemplu, prin reciclarea unei cutii de aluminiu se economiseşte aproximativ 95% din energia necesară pentru producerea aceleiaşi cutii din materii prime. UE a stabilit obiective



de reciclare pentru multe tipuri de deșeuri, inclusiv vehicule scoase din uz, echipamente electrice și electronice, baterii şi ambalaje, deșeuri municipale și deșeuri provenite din construcţii şi demolări.

Statele membre se străduiesc să pună în aplicare sisteme pentru a asigura îndeplinirea acestor obiective. Aceste sisteme includ responsabilitatea extinsă a producătorului, atribuind producătorilor responsabilitatea pentru întregul ciclu de viaţă al produselor și pentru ambalajele pe care le produc, inclusiv ultima etapă a ciclului de viaţă,atunci când acestea devin deșeuri.

Alte operaţiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică

(recuperarea de energie din arderea deșeurilor)

Instalaţiile moderne de incinerare a deșeurilor pot fi utilizate pentru a produce electricitate, apă caldă şi încălzire pentru clădiri. Deşeurile pot fi, de asemenea, utilizate drept combustibil în anumite procese industriale. Totuşi, incinerarea realizată incomplet sau la temperaturi scăzute a deșeurilor poate cauza daune mediului şi sănătăţii, prin eliberarea de substanţe chimice periculoase, inclusiv a dioxinei şi a gazelor acide. Pentru a asigura eliminarea completă a substanţelor periculoase, instalaţiile de incinerare a deșeurilor trebuie să funcţioneze în condiţii controlate și la temperaturi suficient de ridicate. În cazul în care emisiile de substanţe periculoase nu pot fi prevenite, trebuie luate măsuri suplimentare pentru a reduce emisiile în mediu. Din aceste motive, Uniunea Europeană a stabilit standarde de mediu pentru instalaţiile de incinerare şi co-incinerare. Această legislaţie asigură minimizarea efectelor incinerării deşeurilor asupra mediului, precum şi maximizarea beneficiilor. Legislaţia stabileşte valori limită pentru emisiile provenite de la unităţile de prelucrare şi impune monitorizarea acestora. Ea impune, de asemenea, recuperarea pe cât posibil a căldurii generate şi stabileşte praguri pentru eficienţa energetică a incineratoarelor de deșeuri municipale.

Recuperarea energiei prin incinerare nu este adesea cel mai eficient mod de gestionare a materialelor uzate, mai ales a acelora a căror ardere este dificilă sau a produselor care emană substanţe chimice la temperaturi ridicate. Statele Membre sunt încurajate să analizeze ciclul de viaţă al produselor pentru a evalua posibilele beneficii şi dezavantaje pentru mediu atunci când decid incinerarea deșeurilor.

O altă metodă de valorificare energetică a deşeurilor, utilizată relativ frecvent şi în România, este coincinerarea definită ca fiind operaţie de ardere a deșeurilor cu scopul principal de generare a energiei sau a unor produse materiale, prin care deșeurile sunt folosite drept combustibil uzual sau suplimentar sau prin care deșeurile sunt tratate termic pentru eliminare.

Eliminarea deșeurilor (în principal prin depozitare) Din punct de vedere ecologic, depozitarea este cea mai puţin recomandabilă opţiune din ierarhia

gestionării deșeurilor. Cu toate acestea, ea continuă să fie cea mai răspândită metodă de eliminare a deșeurilor în unele ţări, printre care şi România, în ciuda faptului că prezintă cele mai multe efecte negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului de dezvoltare al ţărilor, al comportamentului şi atitudinilor societăţii civile și autorităţilor; precum și existenţa instrumentelor legale.

Structura etanşă a depozitelor de deșeuri face ca materialele, în special cele biodegradabile, să nu se poată descompune în totalitate şi, în absenţa oxigenului, să emane metan, un gaz cu efect de seră periculos. Conştientizarea acestor riscuri a generat necesitatea creării unei legislaţii la nivel european. Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor obligă statele membre să reducă, până în 2016, volumul de deșeuri biodegradabile pe care le depozitează la cca 35% faţă de nivelul din 1995, ceea ce va conduce la reducerea semnificativă a emisiilor de metan. În plus, metanul trebuie colectat în depozite şi, dacă este posibil, utilizat pentru producerea de energie.

Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cu care se confruntă în prezent România. Abordarea

integrată în gestionarea deșeurilor se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deșeurilor şi include construcţia instalaţiilor de eliminare a deșeurilor împreună cu măsuri de prevenire a producerii lor şi de reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea producerii de deșeuri și a impactului negativ al acesteia, recuperarea deșeurilor prin reciclare, refolosire și depozitare finală sigură a deșeurilor, acolo unde nu mai există posibilitatea recuperării.

Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deșeurilor revine generatorilor acestora, conform principiului „poluatorul plăteşte”, sau, după caz, producătorilor, conform principiului „responsabilitatea producă-torului”.

Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol important în asigurarea implementării la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deșeurilor asumate de România prin tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Sunt necesare eforturi considerabile în vederea conformării cu standardele europene, cu respectarea standardelor europene privind managementul deșeurilor existente cât şi a celor care se preconizează pentru viitor.

Pentru îndeplinirea obiectivelor privind gestionarea deșeurilor au fost elaborate planuri de gestionare a deșeurilor la nivel naţional, regional și judeţean. Prin sistemele de management integrat al deșeurilor unităţile administrativ-teritoriale au format asociaţii de dezvoltare intercomunitare (ADI) în vederea înfiinţării, organizării şi exploatării în interes comun a serviciilor de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiţii comune, specifice infrastructurii acestui serviciu.



6.4 IMPACT (caracterizare) Deşeurile generează impact asupra mediului, manifestat prin poluarea: solului, aerului, apelor de supra-

faţă şi a celor subterane. Depozitele de deșeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru

mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:

- modificări de peisaj și disconfort vizual; - poluarea aerului; - poluarea apelor de suprafaţă; - modificări ale fertilităţii solurilor și ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate.

Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deșeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii, dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), închidere şi postmonitorizare (30 ani după închidere).

În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul că:

- în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate; - unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrana în gunoaie

(şobolani, ciori). Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării depozitului,

reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată.

Reziduurile depozitate pe depozitele de deșeuri menajere pot constitui vectori importanţi în răspândirea infecţiilor. Reziduurile provenite din diferite surse conţin o gamă diversificată de microorganisme printre care şi agenţi patogeni. În condiţii prielnice, agenţii patogeni pot trăi în reziduuri timp îndelungat (zile, săptămâni, luni) de unde pot pătrunde în sol, apă de suprafaţă, pânză freatică, putând provoca astfel infecţii şi prin contact direct. Reziduurile pot asigura crearea unor condiţii favorabile pentru înmulţirea insectelor și rozătoarelor, ele fiind cunoscute ca purtătoare de boli infecţioase.

Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgură și cenuşă afectează de asemenea mediul înconjurător sub diferite aspecte:

- scoaterea unor mari suprafeţe de teren din activitatea sectorului agro-silvic; - distrugerea solului vegetal, a florei şi faunei de pe suprafeţele ocupate; - pericol posibil de alunecare și pierderea stabilităţii haldelor; - distrugerea suprafeţelor scufundate, inclusiv a construcţiilor și lucrărilor de patrimoniu cultural; - pulberile și praful acoperă şi înăbuşă vegetaţia având urmări nefavorabile datorate compoziţiei lor

chimice sau reacţiilor la care dau naştere în contact cu umezeala și atmosfera; - degradarea aspectului natural al regiunii şi murdărirea clădirilor, influenţează negativ posibilităţile

de recreere și turismul. Reziduurile minerale și substanţele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt foarte greu şi foarte puţin

degradabile de către microorganisme sau prin dizolvare, solul, spre deosebire de ape și atmosferă, având o capacitate redusă de regenerare, degradarea lui producându-se imediat..

Exfiltraţiile de la iazurile de decantare distrug sau modifică nefavorabil flora bacteriană și fauna solului. Un alt aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele

nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor fiind dificilă.

Până în anii ’70, gestionarea deșeurilor era bazată pe depozitare. Ceva mai târziu, problema impactului deșeurilor asupra mediului devine pregnantă, atenţia factorilor politici şi a multor studii de specialitate îndreptându-se spre evaluarea impactului de mediu a diferitelor strategii de gestionare a deșeurilor și analiza costurilor economice ale acestora în raport cu beneficiile de mediu.

Analiza ciclului de viaţă (LCA), ca metodă de evaluare, a câştigat importanţă în ceea ce priveşte şi opţiunile de gestionare a deșeurilor, mai ales în compararea mai multor parametri din diferitele opţiuni de tratament şi fluxul de produse, şi a devenit principalul instrument de suport decizional al factorilor politici la toate nivelurile, fiind aşadar un instrument de evaluare de mediu puternic şi permite aprecierea beneficiilor de mediu ale fiecărei metode de tratare a deșeurilor și identificarea punctelor slabe ale acestora, care trebuiesc îmbunătăţite. LCA cuprinde patru etape majore: scopul şi definirea domeniului de aplicare, inventarierea ciclului de viaţă şi impactul preconizat, analiza și interpretarea rezultatelor.



6.5 PRESIUNI Organizarea şi desfăşurarea diferitelor activităţi economice generează presiuni asupra mediului legate de

ocuparea terenurilor, modificarea peisajelor și a ecosistemelor, distrugerea spaţiului natural, utilizarea neraţională a solului, supraconcentrarea activităţilor pe o zonă foarte sensibilă și cu mare valoare ecologică, etc. în ultimele trei decenii s-a conştientizat faptul că diversificarea, accelerarea, globalizarea şi cronicizarea sunt trăsături dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Deteriorarea capitalului natural este un proces real, extrem de complex, de lungă durată și cu o evoluţie strict dependentă de ritmul, formele și forţele dezvoltării sistemelor socio-economice.

Gestionarea și eliminarea deşeurilor pune presiuni atât asupra mediului, de exemplu prin emisiile de poluanţi și a cererii de energie sau terenuri, precum și asupra sănătăţii umane, în special în cazul slabei gestionări a deșeurilor. Deşeurile sunt o resursă potenţială deoarece mai multe fluxuri de deșeuri reprezintă materiale care pot fi refolosite, reciclate sau recuperate.

Consumul ridicat de resurse creează în general presiuni asupra mediului. Aceste presiuni includ epuizarea resurselor neregenerabile, utilizarea intensivă a resurselor regenerabile, emisii în apă, aer şi sol provenite din toate activităţile industriale Se acceptă că există limite fizice pentru creşterea continuă a utilizării resurselor. Locuinţele, alimentele și mobilitatea justifică cea mai mare cotă de utilizare a resurselor și de exercitare a presiunii asupra mediului.

6.6 TIPURI DE DEŞEURI

6.6.1 DEŞEURI MUNICIPALE Generarea deşeurilor municipale Deşeurile municipale reprezintă totalitatea deșeurilor generate în mediul urban şi rural din gospodării,

instituţii, unităţi comerciale, unităţi economice (deșeuri menajere şi asimilabile), deșeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, precum şi deşeuri din construcţii şi demolări colectate de operatorii de salubrizare.

Colectarea deșeurilor municipale este responsabilitatea municipalităţilor, direct (prin serviciile de specia-litate din cadrul Consiliilor Locale) sau indirect (prin cedarea acestei responsabilităţi pe bază de contract, către firme specializate în servicii de salubrizare).

Pentru colectarea, validarea şi prelucrarea datelor și informaţiilor referitoare la generarea și gestionarea deșeurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului realizează ancheta statistică privind generarea şi gestionarea deșeurilor, cunoscută ca aplicaţia MEDIUS.

Baza de date, MEDIUS cuprinde 5 tipuri de chestionare care sunt completate de operatorii economici, astfel: PRODDES – date furnizate de generatorii de deșeuri; MUN - date furnizate de operatorii de salubritate; TRAT- date furnizate de operatorii instalaţiilor de tratare a deșeurilor; COLECTARE/TRATARE- date furnizate de operatorii economici cu cod CAEN rev.1 5157, 3710 şi 3720; NĂMOL- date furnizate de operatorii staţiilor de epurare orăşeneşti şi industriale.

Baza de date cuprinde toţi parametrii necesari pentru a asigura atât urmărirea implementării legislaţiei în

domeniul deşeurilor, cât și elaborarea rapoartelor care trebuie transmise la CE/EUROSTAT. În anul 2010, cantitatea de deșeuri municipale colectată prin intermediul serviciilor proprii specializate

ale primăriilor sau ale firmelor de salubritate a fost de 5,82 milioane tone. Faţă de cantitatea de deșeuri municipale generată în anul 2009, în 2010 aceasta a înregistrat o scădere de aproximativ 16%. Pe fondul crizei economice, consumul mai redus a dus la generarea unei cantităţi mai mici de deșeuri atât de la populaţie cât şi din sectorul economic.

Din cantitatea totală de deșeuri municipale colectată, 78,5% este reprezentată de deșeurile menajere și asimilabile.

Tabel 6.6.1.1 Deşeuri totale colectate de municipalităţi, în anul 2010

Deşeuri colectate Cantitate colectată - mii tone Procent %

deșeuri menajere 4572,06 78,50%

deșeuri din servicii municipale 753,75 12,90%

deșeuri din construcţii/demolări

497,51 8,60%

TOTAL 5823,31 100% Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului



Tabel 6.6.1.2 Compoziţia procentuală, pe tip de material, a deșeurilor menajere colectate în 2010

MATERIAL PROCENTAJ Hârtie și carton 9,9 Sticlă 4,1 Metale 2,3 Materiale plastice 9,9 Biodegradabile 56 Altele 15,8 Lemn 2 Total 100%

Sursa baza de date Medius 2010

Figura 6.6.1.3 Compoziţia procentuală a deșeurilor menajere şi asimilabile colectate în 2010

56

15,82 9,9

9,9

4,1

2,3

Hârtie şi carton Plastic Sticlă Metale Deşeuri biodegradabile Alte deşeuri Lemn


Tabel 6.6.1.4 Deşeuri municipale colectate, pe principalele categorii de deșeuri,

pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (- mii tone -)

Regiuni de dezvoltare Total Deşeuri menajere şi asimilabile

Deşeuri din servicii municipale

Deşeuri din construcţii şi demolări

Nord-Est 681,75 526,5 54,71 100,55

Sud-Est 895,14 711,86 160,18 23,1

Sud-Muntenia 586,69 452,69 83,65 50,34

Sud-Vest Oltenia 289,7 257,74 25,45 6,52

Vest 676,36 545,23 64,52 66,61

Nord-Vest 851,28 739,1 87,16 25,02

Centru 691,08 525,36 92,45 73,26

Bucureşti-Ilfov 1151,31 813,58 185,63 152,1

Total 5823,31 4572,06 753,75 497,5 Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Trebuie menţionat faptul că, în România, colectarea deșeurilor municipale nu este generalizată la nivelul

țării. În tabelul de mai jos se prezintă evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010.

Tabel 6.6.1.5 Evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010

2006 2007 2008 2009 2010

Gradul de conectare la serv. de salubritate (%), din care:

49 51 54 63 70

% Mediul urban 79 79 80 84 85 % Mediul rural 11 16 22 38 52


Din tabel se observă o creștere, de la an la an, a gradului de conectare la serviciul de salubritate, în special

în mediul rural.



Figura 6.6.1.6 Evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

2006 2007 2008 2009 2010

Gradul de conectare laserv. de salubritate (%),din care:

% Mediul urban

% Mediul rural


Astfel, a fost estimată o cantitate de 1,25 milioane tone de deșeuri menajere generate de populaţia care nu

este deservită de servicii de salubritate, rezultând o cantitate totală de deșeuri municipale generate, în anul 2010, de 7,07 mil tone. Pentru calculul acestor cantităţi de deșeuri generate şi necolectate s-au folosit următorii indicatori de generare: 0,9 kg/loc/zi în mediul urban și 0,4 kg/loc/zi în mediul rural.

Figura 6.6.1.7 Evoluția deșeurilor municipale generate şi colectate în perioada 2006-2010

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

2006 2007 2008 2009 2010

Total deseui municipalegenerate

total deseuri municipalecolectate


Tabel 6.6.1.8 Evoluția cantităților de deșeuri municipale generate în perioada 2006-2010 (- mii tone -)

2006 2007 2008 2009 2010

Total deșeuri municipale generate, din care:

8866,42 8895,19 9251,00 8440,00 7073,42

1. deșeuri generate şi necolectate (estimate)*

2057,58 1973,53 1879,83 1501,29 1250,10

2. deșeuri municipale colectate, din care:

6808,84 6921,66 7371,17 6938,71 5823,31

- deșeuri menajere și asimilabile 5362,44 5243,18 5669,12 5283,35 4572,06

- din servicii municipale 972,05 944,76 889,23 981,42 753,75

- construcţii şi demolări (inclusiv alte tipuri de deșeuri)

474,35 733,72 812,82 673,94 497,51

Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului * La cantitatea de deșeuri municipale colectate, din tabelul de mai su,s se adaugă cantitatea de deșeuri generată şi necolectată

(generată de populaţia care nu este deservită de servicii de salubrizare). Cantitatea de deșeuri generată și necolectată a fost calculată în funcție de indicii de generare stabiliți în PRGD, şi anume: 0,9kg/loc/zi în mediul urban și o,4kg/loc/zi în mediul rural.




Figura 6.6.1.9 Structura deșeurilor municipale generate în perioada 2006-2010

23,21 22,19 20,32 17,79 17,67

60,48 58,94 61,28 62,60 64,64

10,96 10,62 9,61 11,63 10,66

5,35 8,25 8,79 7,99 7,03

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

2006 2007 2008 2009 2010

deseuri din constructii si demolari

deseuri din servicii municipale

deseuri menajere si asimilabile

Deseuri municipale generate sinecolectate

Analizând datele din tabelul 6.6.1.8 se constată o tendinţă de creștere a cantităţii de deșeuri municipale generată până la nivelul anului 2008, după care urmează o descreştere a acestei cantități, aceasta datorându-se situaţiei economice din perioada respectivă (criza economico-financiara, diminuări salariale în sectorul bugetar, etc.). Această tendinţă este comparabilă cu rata anuală de creştere a produsului intern brut (PIB) şi a consumului final (CF), indicator care exprimă folosirea bunurilor și serviciilor. Astfel, se constată faptul că, pe fondul crizei economico-financiare ce a afectat întreaga lume începând cu cea de a doua jumătate a anului 2008, valoarea PIB al României, începând cu anul 2009, înregistrează o diminuare semnificativă faţă de intervalul de timp imediat precedent.

Tabel 6.6.1.10.Evoluţia generării deșeurilor municipale în comparație cu PIB și CF

2006 2007 2008 2009 2010

PIB % 7,9 6,3 8,3 -7,1 -1,3

DM Mii tone) 8866,42 8895,19 9251 8440 7073,42

PIB (miliarde lei) 344,65 416,01 514,65 491,27 513,6

CF (miliarde lei) 294,87 344,94 420,87 397,27 Sursa: ANPM, INS şi Eurostat

Figura 6.6.1.11 Evoluţia ghenerarii deșeurilor municipale în comparație cu PIB și CF

0

2

4

6

8

10

12

14

16

2006 2007 2008 2009 2010

PIB

DM

CF

Sursa: ANPM, INS şi Eurostat



Tabelul 6.6.1.12. Indicatori de generare a deșeurilor municipale

Anul Deşeuri municipale (kg/loc.an)

2006 410

2007 412

2008 430

2009 393

2010 330

Media 395

(Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului) Gestionarea deșeurilor municipale Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea acestora,

inclusiv monitorizarea depozitelor de deșeuri după închidere. În România, responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor municipale aparţine administraţiilor publice

locale, care, prin mijloace proprii sau prin concesionarea serviciului de salubrizare către un operator autorizat, trebuie să asigure colectarea (inclusiv colectarea separată), transportul, tratarea, valorificarea și eliminarea finală a acestor deșeuri.

La nivelul anului 2010, cca 95% din cantitatea de deșeuri municipale (exclusiv deșeurile din construcții și demolări), colectată de operatorii de salubrizare, a fost eliminată prin depozitare, ratele de reciclare şi valorificare a acestor tipuri de deșeuri fiind încă foarte reduse. În anul 2010, din 5325,81 mii tone deșeuri municipale colectate de operatorii de salubritate (exclusiv deșeuri din construcţii şi demolări), au fost valorificate 296,14 mii tone, prin reciclare materială sau valorificare energetică. Valorificarea energetică se realizează, în primul rând, în fabricile de ciment care sunt autorizate pentru coincinerarea deșeurilor municipale care sunt improprii reciclării materiale.

Gradul de valorificare redus are în primul rând cauze de natură tehnică (inexistenţa infrastructurii de colectare separată și de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare pentru anumite tipuri de materiale), dar și economică (lipsa unor instrumente financiare care să stimuleze/oblige operatorii de salubrizare să livreze deșeurile colectate către instalaţii de tratare/valorificare şi nu către eliminare). Menţionăm şi faptul că, în paralel cu activitatea operatorilor de salubrizare, există circuite paralele de colectare şi sortare a deșeurilor reciclabile din deșeurile municipale (puncte de colectare autorizate, sortări ad-hoc la intrarea în depozitul de deșeuri), dar care nu sunt cuantificate ca atare, ceea ce conduce la o scădere aparentă a valorii ratelor de reciclare/valorificare a acestora, per ansamblu.

În acelaşi timp, pentru anumite tipuri de deșeuri încă nu există practic opţiuni viabile de reciclare pe plan naţional (de exemplu, pentru sticlă, se înregistrează atât o capacitate tehnică relativ redusă a fabricilor de sticlă pentru a prelucra deșeuri, cât şi o lipsă de interes, având în vedere calitatea slabă a deșeurilor de sticlă furnizate, respectiv costurile suplimentare care ar fi necesare pentru a obţine deșeuri de calitate corespunzătoare).

Eliminarea deșeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România nu au

fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale. Depozitarea deșeurilor municipale, în anul 2010, s-a realizat atât pe depozite conforme (27) care pot

continua operarea, cât și pe depozitele neconforme (106) care sistează activitatea conform perioadelor de tranziţie aprobate de UE (prevăzute în H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor).

Lista celor 27 depozite în operare în anul 2010 se prezintă tabelul de mai jos. Tabel 6.6.1.13 Lista depozitelor municipale conforme în operare, în anul 2010

Nr. crt.

Regiune Județ Depozit Operator depozit

1 BACĂU Neamț Piatra Neamț ASOCIEREA SC ROSSAL SRL - SC SALUBRITATE SA

2 BACĂU Iași Tutora SC SALUBRIS SA Iași

3 GALAȚI Brăila Brăila - loc. Muchea SC TRACON SRL

4 GALAȚI Buzău Buzău - Gălbinași SC RER SERVICII ECOLOGICE SRL

5 GALAȚI Constanta Ovidiu SC TRACON SRL

6 GALAȚI Constanța Costinești SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCURESTI FILIALA COSTINESTI SRL

7 GALAȚI Constanța Mangalia - Albești S.C. ECO GOLD INVEST S.A.

8 GALAȚI Constanța Incinta Port SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCURESTI FILIALA COSTINESTI SRL



Nr. crt.

Regiune Județ Depozit Operator depozit

9 GALAȚI Tulcea Vărărie SC ECOREC SA

10 PITEȘTI Ialomița Slobozia S.C. VIVANI SALUBRITATEA S.A

11 PITEȘTI Prahova Ploiești - Boldești SC VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU-TRATAREA DESEURILOR SRL

12 PITEȘTI Prahova Vălenii de Munte SC TERMOELECTRICA SA

13 PITEȘTI Dâmbovița Aninoasa SC EUROGAS PRESCOM SRL FIENI

14 PITEȘTI Dâmbovița Titu SC EUROGAS PRESCOM SRL FIENI

15 CRAIOVA Dolj Mofleni-Craiova SC ECOSUD SRL BUCURESTI

16 CRAIOVA Gorj Depozit Tg. Jiu SC POLARIS MEDIU SRL

17 CRAIOVA Vâlcea Fețeni ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC/PRIMARIA MUN.RM.VALCEA

18 PITESTI Argeș Albota Consiliul Județean Argeș 19 TIMIȘOARA Arad Arad S.C. ASA ARAD SERVICII ECOLOGICE SRL

20 CLUJ Bihor Oradea S.C. ECOBIHOR S.R.L.

21 SIBIU Brașov Brașov S.C. FIN-ECO S.A. BRASOV

22 SIBIU Mureș Sighișoara S.C. SCHUSTER ECOSAL S.R.L

23 SIBIU Sibiu Sibiu-Cristian S.C. TRACON S.R.L BRAILA

24 SIBIU Harghita CeKend- Odorhei SC AVE HARGHITA SALUBRITATE SRL

25 BUCUREȘTI București Chiajna SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCUREŞTI

26 BUCUREȘTI Ilfov Glina SC ECOREC SA

27 BUCUREȘTI Ilfov Vidra SC ECO SUD SRL Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

În cursul anului 2010 au fost în funcţiune 106 depozite neconforme pentru deșeuri municipale, din care 26

au sistat activitatea la 16 iulie 2010, în conformitate cu calendarul de sistare prezentat în Planul de implementare al Directivei 1999/31/CE, precum și în H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. Pe restul depozitelor de deșeuri municipale neconforme, cu perioadă de tranziţie etapizată până la 16 iulie 2017, în prezent se efectuează îmbunătăţiri ale activităţilor de operare și monitorizare. De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru constituirea fondului de închidere şi urmărire post-închidere (la momentul solicitării actelor de reglementare, deţinătorii de depozite au fost obligaţi să prezinte dovezi privind constituirea fondurilor de închidere şi urmărire post/închidere a depozitului).

În perioada 2004-2010, s-a sistat activitatea de depozitare pe 163 de depozite municipale neconforme (conform anexei nr.5 din HG 349/2005 privind depozitarea deșeurilor), pentru care sunt în curs de realizare studiile de fezabilitate și proiectele de închidere. Tot în această perioadă s-a sistat activitatea de depozitare și pe două depozite conforme (Băicoi şi Câmpina-Băneşti, judeţul Prahova), datorită epuizării capacităţii de depozitare a acestora.

În anul 2011 au fost autorizate 4 depozite conforme pentru deșeuri municipale.

Tabelul 6.6.1.14 Depozite municipale conforme autorizate în 2011

Județ Depozit Operator depozit Autorizaţie de mediu

Bacău Bacău Primăria Municipiului Bacău Autorizaţie integrată de mediu nr. 9/29.08.2011, valabilă până la 29.08.2021

Teleorman Mavrodin Consiliul Județean Teleorman Autorizaţie integrată de mediu nr. 225/29.12.2011, valabilă până la 29.12.2021

Mehedinţi Halânga SC Bratner Servicii Ecologice SA Autorizaţie integrată de mediu nr. 62/20.06.2011, valabilă până la 20.06.2021

Satu Mare Dobra Primăria Municipiului Satu Mare Autorizaţie integrată de mediu nr. 130/NV/ 21.10.2011. valabilă până la 21.10.2021

Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Concomitent cu sistarea depozitării pe depozitele neconforme, au fost realizate staţii de transfer și sortate

care au preluat deșeurile colectate din localităţile în care a fost sistată activitatea pe depozitele neconforme. Astfel în cursul anului 2010 au fost în operare un număr de 70 de stații de transfer si/sau sortare. Lista acestor instalații se prezintă în tabelul de mai jos.



Tabel 6.6.1.15 Lista stațiilor de transfer și/sau sortare existente în anul 2010

Județ Amplasament Tip instalație Capacitate proiectată

Autorizație de mediu

Alba Abrud Stație de transfer 4000 t/an AM nr.149/12.08.2009 Baia de Arieş Stație de sortare și transfer 3000 t/an AM nr. 195 /10.11.2010 Zlatna Stație de sortare și transfer 3000 t/an AM nr.122/10.06.2009

Arad Ineu Stație de sortare și transfer 1045t/an AM nr. 9204/29.10.2010 Arad, zona CET Stație de sortare 4500 t/ lună AM nr. 8320/ 07.04.2008

Argeş Albota Stație de sortare 60t/zi AIM nr.20.09.2010

Bacău Comănești Staţie de transfer și sortare 80 t/zi; AM nr. 206/16.12.2010 Moineşti Staţie de sortare 21t/zi AM nr. 59/10.05.2010

Bihor

Aleșd Stație de sortare și transfer 30.000 t/an AM nr. 304 din 10.12.2010 Salonta Staţie de sortare 200t/an AM nr.:194/11.04.2008 Marghita Staţie de sortare 2t/zi AM nr. 258 din 28.07.2009 Borş Staţie de sortare 700t/an AM nr. 2/2009

Oradea Staţie de sortare 35000 t/an AIM nr. 100/28.01.2008, rev. în 15.03.2011

Botoşani Flamanzi Staţie de transfer și sortare 11000t/an AM nr. 143/17.12.2010 Dorohoi Staţie de transfer și sortare 15000t/an AM nr. 98/10.08.2010

Braşov

Zona turistică Bran Stație de transfer 5000t/an AM nr.131/24.09.2009 Râşnov Stație de transfer 50 t/zi AM 147/5.10.2010 SC.FIN-ECOSA Braşov

Staţie de sortare 300t/an AIM SB 112/22.03.2010

SC.URBAN SA Brașov Staţie de sortare 60t/zi AM 234/15.12.2010 Bucureşti SC Urban SA Staţie de sortare 30.000 t/an AM nr. 329/25.07.2008 Cluj Câmpia Turzii Staţie de sortare 250kg/h AM nr. 79/31.03.2010

Covasna Covasna Staţie de sortare 500 t/an AM nr. 93/20.07.2009 Întorsura Buzăului Staţie de sortare 1000 t/an AM nr. 96/04.08.2009

Dolj Goicea Stație de sortare și transfer 17t/zi AM nr. 36/15.03.2010 Galaţi Tecuci Staţie de sortare 20000t/an AM nr.8/09.11.2010 Giurgiu Giurgiu Staţie de sortare 1t/h AM nr. 200/ 19.06.2007

Gorj Rovinari Stație transfer 10000t/an AM nr. 168/16.10.2010

Turceni Stație transfer 7000t/an AM nr. 22/03.02.2010

Harghita Microregiunea Ciucului de Jos

Stație de sortare și transfer 650t/an AM nr. 195/2009

Hunedoara

Haţeg Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr. HD/48/08.03.2010 Vulcan Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr. HD/61/26.03.2010

Petrila Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr.HD/101/ 19.05.2010

Ialomița

Urziceni Staţie de transfer 20000t/an AM nr. 152/2006 Fetești Staţie de transfer 20000t/an AM nr. 49/2009

Ţăndărei Staţie de transfer și sortare 20000t/an AM nr. 53/27.05.2010

Slobozia, Vivani Staţie de sortare 45000t/an AM 13/03.08.2009

Iași

Paşcani Staţie de sortare 3t/h AM nr.69/15.05.2009

Răducăneni Puncte de colectare și sortare

1428 mc/an AM nr.13/29.01.2010

Hârlău Staţie de transfer și sortare;Puncte de colectare

3200 t/an AM nr. 08/21.01.2010

Ilfov

Popeşti Leordeni Staţie de sortare 12000t/an AM nr. 97/2007 Vidra Staţie de sortare 1250t/zi AM nr. 25/ 16.06. 2009 Pantelimon Stație de sortare 1100t/an AM nr. 415/2007 Bragadiru Staţie de sortare 300t/an AM nr. 84/06.02.2009

Maramureș Vișeu de Sus Stație de sortare 1t/h AM nr.119/16.07.2009 Baia Mare/Drusal Stație de sortare 1t/h AM nr. 198/12.10.2009 Baia Mare/Remat Stație de sortare 8t/ora AM nr. 149 / 08.11.2010

Mureş Reghin Staţie de transfer și sortare 16500t/an AM nr. 202/2009 Acăţari Staţie de sortare 4,15 t/zi AM nr 69/2009

Neamţ Piatra Neamţ Staţie de sortare 7000t/an AIM nr. 49/29.12.2006

Prahova Valea Doftanei Staţie de transfer şi sortare 448mc/yi AM nr.598/2009 Drăgănești Staţie de transfer și sortare 70mc/zi AM nr. PH/225/12.07.2010 Cărbuneşti Staţie de sortare 1t/zi AM 349/05.10.2010

Sălaj Crasna Staţie de sortare 1400t/an

AM nr. 60 / 02.07.2010

Valea Barcăului Staţie de sortare 1600t/an AM nr. 65 / 19.07.2010



Județ Amplasament Tip instalație Capacitate proiectată

Autorizație de mediu

Sibiu

Mediaş Staţie de transfer şi sortare 22500t/an AM nr. SB215/2006 Agnita Staţie de sortare 2750t/an AM nr.SB 30/17.03.2010 Cisnădie Staţie de sortare 5.184 t/an AM nr. SB 198 23.06.2009 Sălişte Staţie de transfer și sortare 20000t/an AM nr. SB/143/22.10.2010

Suceava

Gura Humorului Staţie de transfer și sortare 1000t/an AM nr. 305/ 31.07.2009 Vatra Dornei /Ecologica

Staţie de transfer și sortare 17000mc/an AM nr. 320/ 10.08.2009

Vatra Dornei /GO Stație de sortare 600t/an AM nr. 115/27.03.2009 Rădăuţi Staţie de transfer și sortare 18000 t/an AM nr.452/26.11.2009

Timiş Timişoara Staţie de sortare 625t/zi AM nr. 10181/ 29.11.2010 Tulcea Vărărie Staţie de sortare 9t/h AIM nr.8/23.10.2008

Vâlcea

Bălăceşti Staţie de transfer 10000t/an AM nr.17/25.02.2010 Galicea Staţie de transfer 10000t/an AM nr. 112/23.08.2010 Fârtășești Staţie de transfer 10000t/an AM nr. 160/19.11.2010 Grăgaşani Staţie de transfer 11000t/an AM nr. 14/15.02.2010

Vrancea Panciu Staţie de sortare 2400 t/an AM nr.280/25.11.2009 Odobeşti Staţie de sortare 100 t/an AM nr. 53/ 13.03.2009

Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului În cursul anului 2011 au fost autorizate încă 23 staţii de transfer şi/sau sortare.

Tabel 6.6.1.16 Lista stațiilor de transfer şi/sau sortare autorizate în 2011

Judeţ Amplasament Tip instalație Capacitate proiectată

Autorizaţie de mediu

Alba Aiud Stație de sortare și transfer 15.000 t/an AM nr.184/05.10.2011

Argeş Câmpulung Stație de sortare și transfer 7.500 t/an AM nr. 163/04.07.2011

Bacău Bacău Staţie de sortare 15.000 t/an AIM nr. 09/29.08.2011

Tg. Ocna Stație de sortare și balotare 5 t/zi AM nr. 164/20.07.2011

Braşov Prejmer Staţie de transfer şi sortare 10.000 t/an AM nr. 198/03.08.2011 Buzău Beceni Stație de sortare și transfer 4.000 t/an AM nr. 89/16.05.2011

Constanta Cumpăna Staţie de sortare 450 t/an AM nr.53/31.01.2011 Corbu Staţie de sortare 300 t/an AM nr.536/30.11.2011 Cernavodă Stație de sortare și transfer 15.000 t/an AM nr. 454/21.10.2011

Covasna Baraolt Staţie de sortare 1000 t/an AM nr. 35/28.03.2011

Dâmbovița Aninoasa Staţie de sortare 5000 t/an AIM nr. 223/23.12.2011

Gorj Tg. Cărbuneşti Stație de transfer 15.000 t/an AM nr. 44/28.03. 2011 Hunedoara Brad Stație de sortare și transfer 5.000 t/an AM nr. HD-82/28.04.2011 Ialomiţa Balciu Stație de transfer 20.000 t/an AM nr. 61/20.04.2011

Iași Iași /Salubris Stație de sortare 10.500 t/an AIM nr. 6/27.06.2011

Sipote Puncte de colectare și stație de sortare

3,4t/zi AM nr.124/21.07.2011

Neamţ Tg. Neamţ Staţie de transfer şi sortare 15.000 t/an AM nr. 68/28.03.2011 Roznov Stație de sortare 300 t/an AM nr.228/29.09.2011 Tașca Stație de sortare 9000 t/an AM nr.233/11.10.2011

Suceava Suceava Stație de sortare 750 mc/zi AM nr. 402/05.09.2011 Ilișești Stație de sortare 150 t/luna AM nr. 402/05.09.2011

Teleorman Mavrodin Stație de sortare 7500 t/an AIM nr. 225/29.12.2011 Timiș Satchinez Stație de sortare 1,5 t/oră AM nr.10487/19.08.2011

In cursul anului 2011 au fost finalizate încă 23 de stații de transfer și/sau sortare fiind în procedură de

autorizare. Lista acestor instalații se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabel 6.6.1.17 Lista stațiilor de transfer și/sau sortare finalizate și în curs de autorizare

Județ Amplasament Tip instalație Capacitate proiectata

Alba Sohodol Stație de sortare 3 t/zi

Arad Lipova Stație de transfer 3 t/zi Socodor Stație de sortare și balotare 3 t/zi

Bihor Valea lui Mihai Stație de sortare 1 t/h



Județ Amplasament Tip instalație Capacitate proiectata

Brașov Victoria Stație de transfer 25 t/zi

Caraş Severin Oraviţa Stație de sortare și transfer 8300 t/an Văliug Stație de sortare 650 t / an Băile Herculane Stație de sortare și transfer 5600 t/an

Cluj Mihai Vitezul Stație de sortare 200 t/an Galați Galați Staţie de sortare 6000 t/an

Gorj Novaci Stație de transfer 1600 t/an Motru Stație de transfer 9000 t/an

Hunedoara Petroșani Stație de sortare 1600 t/an

Ilfov Mogoșoaia Stație de sortare 250 t/an Copăceni Stație de sortare 250 t/an

Olt Corabia Stație de sortare și balotare 1000 t/an Scornicești Stație de sortare și balotare 1000 t/an

Sibiu Avrig Stație de transfer 20000 t/an Suceava Siret Stație de sortare și balotare 1200 t/an Tulcea Macin Stație de transfer și sortare 5000 t/an

Vâlcea Brezoi Stație de transfer 10.000 t/an Ionești Staţie de transfer 3.600 t/an

Vaslui Dimitrie Cantemir Stație de sortare 700 t/an Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Situaţia proiectelor sistemelor integrate de gestionare a deșeurilor municipale

Până în prezent au fost finalizate șapte proiecte care prevăd închiderea depozitelor neconforme existente și construirea de noi depozite conforme, după cum urmează:

Proiectul ISPA “Managementul integrat al deșeurilor solide din judeţul Argeş” care a prevăzut închiderea depozitelor neconforme existente la nivelul întregului judeţ şi construirea unui depozit nou conform (Albota);

Proiectul ISPA “Managementul integrat al deșeurilor în municipiul Bacău și 18 comune limitrofe” care a prevăzut închiderea vechiului depozit neconform și construirea unui depozit conform;

Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor solide din judeţul Teleorman”, care a prevăzut închiderea și reabilitarea depozitelor existente în judeţ şi construcţia unui depozit nou la Mavrodin;

Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor solide în Galaţi și împrejurimi”, care a prevăzut închiderea depozitului existent şi construirea unui nou depozit conform;

Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea”, care a prevăzut închiderea depozitului existent (Râureni) și construirea unui nou depozit conform (Feţeni);

Proiectul ISPA “Managementul deșeurilor în Piatra Neamţ” care a prevăzut închiderea depozitului existent şi construirea unui nou depozit conform;

Proiectul ISPA „Reabilitarea sistemului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deșeurilor solide în

judeţul Dâmboviţa” care a prevăzut închiderea depozitelor existente (6) şi construirea a două noi depozite conforme (Aninoasa și Titu).

În prezent, sunt în curs de implementare 20 proiecte aprobate de către AM POS Mediu şi de către Comisia

Europeană, respectiv: Vrancea, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud (aprobate în 2009); Arad, Sibiu, Mureş, Covasna, Sălaj, Botoşani (aprobate în 2010); Neamţ, Suceava, Cluj, Bacău, Vaslui, Călăraşi, Olt, Argeş, Timiş (aprobate în 2011); Caraş-Severin, Alba (aprobate în 2012).

Prin aceste proiecte vor fi construite 17 depozite noi conforme, 2 depozite existente vor fi extinse şi vor fi închise 99 depozite neconforme existente.

În ceea ce priveşte proiectele de deșeuri pregătite în cadrul contractelor de Asistenţă Tehnică finanţate cu

sprijin ISPA și PHARE, în prezent există următorul portofoliu de proiecte: 10 proiecte ale căror aplicaţii de finanţare se află în curs de finalizare până la sfârşitul anului 2012:

Tulcea, Constanţa, Prahova, Iaşi, Bihor, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Harghita, Buzău; 7 proiecte pentru care sunt iniţiate activităţile pentru elaborarea aplicaţiilor de finanţare: Galaţi,

Hunedoara, Braşov, Ilfov, Dolj, Brăila, Maramureş.



Deşeuri biodegradabile

Din totalul cantităţii de deșeuri municipale, cea mai mare parte o reprezintă deșeurile menajere şi deșeurile asimilabile celor menajere (circa 72%), iar aproximativ 45% din acestea o reprezintă deșeurile biodegradabile. Acestea provin atât din gospodăriile populaţiei cât şi de la operatori economici, spaţii comerciale, birouri, instituţii publice, unităţi sanitare, precum și din spaţii publice (parcuri, grădini publice, pieţe, străzi). În documentele prezentate pe parcursul negocierilor Capitolului 22 - Mediu, respectiv în Planul de implementare al Directivei 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor, în ceea ce priveşte reducerea cantităţii de deșeuri biodegradabile depozitate, precum și în răspunsul la scrisoarea Comisiei Europene nr. JDdC/amp Ares.env.C.2(2010) 711845 din 21 octombrie 2010, România a precizat următoarele:

primele două obiective prevăzute la art. 5 alineatul (2) literele a şi b din Directivă, referitoare la reducerea cantităţii de deșeuri biodegradabile municipale depozitate, nu pot fi realizate în termenele prevăzute de Directivă (16 iulie 2006, reducerea cu 25% din cantitatea totală de deșeuri biodegradabile municipale, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate, respectiv 16 iulie 2009, reducerea cu 50%);

Având în vedere că, în anul 1995, întreaga cantitate de deșeuri municipale a fost eliminată prin depozitare, în conformitate cu prevederile paragrafului 3 al art. 5 alineatul (2) din Directivă, România a optat pentru derogarea de patru ani referitoare la realizarea obiectivelor stabilite la art. 5 alineatul (2) literele a şi b din Directiva 1999/31/CE, respectiv până la 16 iulie 2010 şi până la 16 iulie 2013.

Începând cu anul 2006, au fost demarate acţiuni în vederea construirii de platforme pentru compostarea

deşeurilor vegetale din parcuri şi spaţii verzi din zonele urbane și construirea unor staţii de sortare a deșeurilor reciclabile și de staţii de compostare a deșeurilor biodegradabile în apropierea depozitelor pentru deșeuri.

În Tabelul 6.6.1.18 sunt prezentate datele privind cantităţile de deșeuri municipale generate (inclusiv cantităţile estimate de deșeuri generate şi necolectate) şi cantităţile de deșeuri colectate prin intermediul serviciilor proprii de specialitate ale primăriilor sau ale firmelor de salubritate în anul 2010, comparativ cu anul 2009. În tabel sunt prezentate de asemenea datele privind deșeurile biodegradabile generate. Tabel 6.6.1.18 Cantităţile de deșeuri generate şi colectate (inclusiv deșeurile biodegradabile) în anul 2010 comparativ cu anul 2009

Categorii de deșeuri Cantitatea de deșeuri - mil.tone/an -

2009 2010

Total deșeuri municipale generate, din care:

9,15 7,56

Deşeuri biodegradabile 3,60 3,36

Deşeuri municipale colectate 7,25 6,32 Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Analizând datele prezentate în Tabelul 6.6.1.18 se observă o reducere a cantităţii totale de deșeuri

municipale și asimilabile generate la nivel naţional în anul 2010 faţă de anul 2009, de circa 17%, precum şi o reducere a cantităţii de deșeuri biodegradabile.

Această reducere se datorează, în primul rând, situaţiei economice datorată crizei economice şi financiare ce a afectat întreaga lume începând cu cea de a doua jumătate a anului 2008, situație reflectată de scăderea PIB precum și a consumului final.

Pe de o parte, aplicarea prevederilor art. 9, lit. p) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, începând cu data de 1 iulie 2010, unităţile administrative-teritoriale, responsabile cu gestionarea deșeurilor municipale, trebuie să reducă cu 15% cantitatea de deșeuri municipale şi asimilabile colectată și trimisă spre depozitare. În cazul neîndeplinirii acestui obiectiv anual, unităţile administrativ-teritoriale vor plăti o contribuţie de 100 lei/tonă la Fondul pentru mediu, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare și cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi specifice de colectare selectivă și valorificare.

Continuarea reducerii cantităţii de deșeuri biodegradabile generate în anul 2010, comparativ cu anul 2009, se datorează și continuării colectării selective a deşeurilor de hârtie, carton, în special a deșeurilor de ambalaje, precum şi a deșeurilor biodegradabile din spaţiile verzi, parcuri şi alte zone.

În vederea respectării angajamentelor asumate în acest domeniu, la începutul anului 2011, la nivel

naţional, erau un număr de 70 de instalaţii şi platforme de compostare finalizate (autorizate sau în curs de autorizare) pentru compostarea deşeurilor biodegradabile municipale, prezentate în tabelul de mai jos:



Tabel 6.6.1.19 Lista instalaţiilor și platformelor de compostare existente în 2010

Județ Localizare Capacitate proiectată

Acte de reglementare

Arad Ineu 3500 t/an AM.203/30.12.2009

Argeş Albota 20000 t/an AIM nr.20.09.2010 Câmpulung 7200 t/an AM 163/04.07.2011

Bacău Bacău 22000 t/an AIM nr. 9/ 29.08.2011 Bihor Oradea 20000 t/an AIMnr.100/ 28.01.2008

Brăila Ianca 4500 t/an AM nr. 217/03.11.2009 Însurăței 1000 t/an AM nr. 637/11.02. 09

Braşov Com. Augustin și Ormeniș 100 t/an AM. nr. 1/7.01.2010 Victoria 100 t/an In procedură AM

Călărași

15 platforme de compostare, amplasate în 7 comune (Alexandru Odobescu,Cuza Voda, Ciocănești, Grădiștea, Independenta, Vâlcelele, Vlad Țepeș)

50 t/an AM de la 85 la 91/12.19.2005

Constanţa Corbu 1000 t/an AM nr. .536/2011 Cogealac 1000 t/an In procedură AM

Cluj Dej 6000 t/an AM nr. 55/23.02.2012 Dâmboviţa Aninoasa 5000 t/an AIM nr. 223/23.12.2011

Galaţi Tg. Bujor 1000 t/an AM nr.100/07.06.2011 Galaţi 10000 t/an AM nr.63/30.03.2012

Prahova Balta Doamnei 4000 t/an AM 133/31.03.2011 Vâlcea Rm. Vâlcea 14000 t/an AM.203/30.12.2009

Neamţ Tg. Neamţ 1600 t/an AM nr.68 /28.03.2011 Piatra Neamț 25000 t/an AIM nr. nr. 49/29.12.2006

Hunedoara Brad 7500 t/an AM nr. HD-82/ 28.04.2011

Ialomiţa

24 platforme de compostare, amplasate în 24 comune (Buiești, Albești, Andrasesti, Perieți, Ciulnița , Cosâmbești, Sf. Gheorghe; Gârbovi; Ion Roata; Balaciu, Sărăteni, Muntenii Buzău , Ciochina, Dridu, Fierbinți, Maia, Adâncata, Moldoveni, Jilavele, Brazi, Roșiori, Drăgoiești, Movilita, Sinești)

50 t/an AM 14/25.01.2010 pt. Ciulniţa,restul în procedură de AM

Slobozia / Platforma bioremediere 45000 t/an AM13/12.01.2007, rev 1 platforma compostare / Mihail Kogălniceanu

2000m2 AM 118/10.11.2010

12 platforme de compostare amplasate în 3 comune (Coșereni, Barcanesti, Axintele)

900m2, fiecare

AM162/10.10.2011

Prahova Balta Doamnei 4000 t/an AM 133/31.03.2011 Satu Mare Dobra 10000 t/an AIM nr. 130/ 21.10.2011 Sibiu Avrig 3500 t/an AM nr. SB 10/16.01.2012 Teleorman Mavrodin 5000 t/an AIM nr. 225/29.12.2011 Vâlcea Rm. Vâlcea 14000 t/an AM.203/30.12.2009

Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Aceste investiţii au fost realizate sau vor fi realizate prin Programul PHARE CES 2004 precum și proiectele

de gestionare integrată a deșeurilor la nivel judeţean (finanţate prin proiecte ISPA sau POS Mediu). Aplicaţiile de finanţare pentru proiectele de sisteme integrate de gestionare a deșeurilor, în curs de elaborare în această perioadă, prevăd pentru fiecare judeţ metoda optimă de gestionare a deșeurilor biodegradabile municipale (compostare individuală, compostare centralizată, tratare mecano-biologică), precum și capacităţile de tratare necesare pentru îndeplinirea ţintelor prevăzute de Directiva 1999/31/CE.

6.6.2 DEŞEURI INDUSTRIALE

Generarea deșeurilor provenind din activităţile industriale

În cursul anului 2010, cantitatea de deșeuri generate de industria extractivă, energetică şi prelucrătoare a fost de cca. 191 milioane tone, din care, cea mai mare parte (peste 90%) sunt deșeuri rezultate din activităţile de extracţie (minerit).

Deşeurile nepericuloase generate pe principalele activităţi economice, cu excepţia industriei extractive, în perioada 2006 - 2010, sunt prezentate în tabelul 6.6.2.1.



Tabel 6.6.2.1. Deşeurile nepericuloase generate pe principalele activităţi economice(cu excepţia industriei extractive), în perioada 2006 – 2010

- mii tone -

Sursa: ANPM şi INS

Deşeurile periculoase, generate în anul 2010, în cantitate de 514.325 tone, au reprezentat circa 0,3% din

totalul deșeurilor generate (inclusiv deșeuri din industria extractivă). Majoritatea deșeurilor periculoase au fost eliminate prin depozitare, restul fiind valorificate sau eliminate prin co-incinerare sau incinerare în instalaţiile proprii ale generatorilor sau în instalaţii specializate aparţinând operatorilor privaţi.

Cantităţile de deșeuri periculoase generate de principalele activităţi industriale în perioada 2006 - 2010 sunt prezentate în tabelul următor.

Tabel 6.6.2.1. Deşeurile periculoase generate pe principalele activităţi economice, în perioada 2006 – 2010

- mii tone -

Activitate economică 2006 2007 2008 2009 2010

Industria extractivă 497,59 11,24 31,11 87,79 146,27

Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui

226,35 37,89 114,53 125,91 157,51

Fabricarea substanţelor şi produselor chimice

47,11 53,33 54,02 24,55 22,01

Industria metalurgică 168,76 121,62 150,78 99,64 71,53

Industria de maşini şi echipamente

33,05 26,67 28,58 25,36 24,63

Industria mijloacelor de transport 26,19 31,06 13,33 12,11 9,59

Alte activităţi 53,76 137,28 42,59 63,22 82,77

Total 1.052,81 419,08 434,94 438,58 514,32

Sursa: ANPM şi INS

DEPOZITAREA DEŞEURILOR provenind din activitățile industriale

În cursul anului 2010, au fost în operare 40 de depozite pentru deșeuri industriale periculoase şi

nepericuloase, din care: 8 depozite pentru deșeuri industriale periculoase, din care;

6 depozite conforme ale operatorilor economici care îşi depozitează propriile deșeuri; 2 depozite zonale conforme, unul în judeţul Ialomiţa, operat de SC VIVANI SALUBRITATE SA

Slobozia şi unul în judeţul Prahova, operat de SC Ecomaster Servicii Ecologice SRL 32 depozite pentru deșeuri industriale nepericuloase, din care:

15 depozite conforme; 15 depozite care utilizează instalaţii de “hidro-transport” a deșeurilor sau care depozitează deșeuri

în stare lichidă şi deșeuri cu proprietăţi corozive, oxidante; 2 iazuri de decantare din cele 5 cu perioadă de tranziţie.

Depozite care utilizează instalaţii de “hidro-transport” a deșeurilor sau care depozitează deșeuri în stare lichidă şi deșeuri cu proprietăţi corozive, oxidante La data de 31.12.2011 un depozit neconform care aparţine SC Uzina Termoelectrică Giurgiu SA era

planificat să îşi sisteze activitatea de depozitare a deșeurilor lichide. Conform Notei de constatare nr. 127-23.02.2011, întocmită de reprezentanţii GNM, activitatea de depozitare a deșeurilor lichide pe acest depozit neconform era sistată la data realizării controlului, în prezent fiind în curs de elaborare documentaţiile necesare obţinerii actelor de reglementare pentru închiderea depozitului.

Activitatea economică

2006 2007 2008 2009 2010

Industria prelucrătoare

8.964,15 18.860,39 10.678,66 7.780,74 7.010,46

Producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică şi termică, gaze şi apă

102.551,84 36.465,59 7.055,92 6.103,45 5.886,2

Captarea, tratarea şi distribuţia apei

220,82 10,96 20,58 12,85 17,62

Alte activităţi 483,92 1.494,34 506,52 739,25 514,9

Total 112.220,73 56.831,28 18.261,68 14.636,29 13.429,18



În cursul anului 2011 s-a continuat depozitarea pe două depozite neconforme pe care activitatea de depozitare trebuia sistată la 31.12.2009 (depozitul neconform de zgură şi cenuşă Căprişoara aparţinând SC ELECTROCENTRALE DEVA SA - SE Paroşeni, jud. Hunedoara) şi, respectiv, la 31.12.2010 (depozitul neconform de zgură şi cenuşă Bejan aparţinând SC ELECTROCENTRALE DEVA SA, jud. Hunedoara).

Situaţia celor două depozite se prezintă astfel: Depozitul neconform de zgură şi cenuşă Căprişoara aparţinând SC ELECTROCENTRALE DEVA SA - SE

Paroşeni, jud. Hunedoara: Depozitul Valea Căprişoara continuă să funcţioneze, datorită imposibilităţii asigurării surselor de finanţare necesare schimbării tehnologiei de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii. În cursul anului 2011 a fost elaborat ”Proiectul de închidere a depozitului de zgură şi cenuşă Valea Căprişoara la cota 676.00m în compartimentul 1 şi la cota 681.00 m în compartimentul 2, în vederea trecerii pe şlam dens”.

Depozitul Bejan S.C. ELECTROCENTRALE DEVA S.A., jud. Hunedoara : SC ELECTROCENTRALE DEVA SA a continuat activitatea de depozitare a deșeurilor lichide pe depozitul Bejan, prin utilizarea instalaţiei de “hidro-transport” şi în anul 2011, deoarece nu a fost finalizată investiţia "Extindere pe orizontală a depozitului de zgură şi cenuşă mal drept râul Mureş, extravilanul comunei Şoimuş". Pentru această investiţie a fost obţinut Acordul de Mediu nr. 11/19.12.2008. La 01.01.2012 noul depozit era realizat, pe el urmând a se depozita atât şlam dens de zgură şi cenuşă, cât şi subproduse de la desulfurare. În prezent sunt în curs de execuţie lucrările la obiectivul de investiţii ”Colectarea şi transportul în depozit a zgurii, cenuşii şi a produselor de desulfurare”, cu termen de finalizare 2014. Iazuri de decantare În ceea ce priveşte cele 5 iazuri pentru care România a obţinut perioade de tranziţie etapizate până cel

târziu la 31 decembrie 2011, în anul 2010, situaţia a fost următoarea: pe 3 iazuri: iazul Aurul Recea – SC Transgold SA Baia Mare, iazul Ostra – Valea Straja – SC Minbucovina

SA Vatra Dornei şi iazul – Fânaţe – SC Băiţa SA Ştei, activitatea de depozitare a fost sistată (pe iazurile Aurul Recea şi Ostra – Valea Straja activitatea de depozitare a fost sistată din anul 2006, iar pe iazul Fânaţe activitatea de depozitare a fost sistată în anul 2009);

pe 2 iazuri: Valea Şesei şi Valea Ştefancei, activitatea de depozitare s-a reluat în luna decembrie 2009 ca urmare a reluării activităţii de extracţie la SC CUPRUMIN SA Abrud. Situația celor 2 iazuri de decantare se prezintă astfel:

Iazul Valea Şesei este în stare de exploatare şi deserveşte instalaţia de preparare a minereului de la Roşia Poieni, care aparţine SC Cuprumin Abrud SA;

Iazul Valea Ştefancei este în stare de exploatare, fiind destinat să funcţioneze ca iaz de decantare de rezervă, preluând tulbureala de steril în cazul unor avarii de durată redusă la sistemul de transport al tulburelii spre Valea Şesei.

Aceste 2 iazuri de decantare urmau să se conformeze prevederilor art. 14 din Directiva 1999/31/CE până la 31.12.2011, acestea putând să continue activitatea până la epuizarea capacităţii de depozitare. Conformarea acestor iazuri de decantare cu prevederile Directivei 1999/31/CE constă în prevenirea infiltrării de apă în depozitul de deșeuri şi optimizarea raportului apă-minereu pentru realizarea unei descărcări avansate a sterilului de flotaţie în iazuri.

Astfel, în vederea conformării cu cerinţele privind depozitarea deșeurilor, au fost stabilite următoarele măsuri, cu termen de finalizare trimestrul IV 2011:

realizarea unui sistem de captare a apelor acide şi staţia de neutralizare a acestora in amonte de iazul Valea Şesei;

realizarea unui sistem de măsurare şi contorizare a debitelor de apă descărcate din iazul Valea Şesei pe canalul de evacuare.

Pentru neutralizarea apelor acide, în amonte de iazul Valea Şesei a fost închiriată şi montată o staţie pilot de neutralizare, care a intrat în funcţiune la sfârşitul anului 2010. Pe baza rezultatelor experimentale obţinute, va fi aleasă soluţia optimă pentru condiţiile concrete de pe amplasament, urmând ca până la sfârşitul anului 2011 să fie realizată atât proiectarea cât şi realizarea propriu-zisă a staţiei de neutralizare. Lucrările stabilite prin Planul de acţiuni pentru funcţionarea în siguranţă a iazului de decantare Valea Ştefancei au fost finalizate în 2010.

Deoarece SC CUPRUMIN SA ABRUD a fost în proces de privatizare, nu a fost posibilă luarea unei decizii în ceea ce priveşte realizarea unei staţii de neutralizare a apelor acide la nivel industrial

Incinerarea deșeurilor industriale

În cursul anului 2011, au fost în funcţiune următoarele instalaţii pentru incinerarea deșeurilor industriale

periculoase: 8 instalaţii de incinerare/coincinerare aparţinând la 8 operatori privaţi din industrie, care incinerea-

ză/coincinerează propriile deșeuri periculoase (S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti, S.C. Antibiotice S.A. Iaşi,



Oltchim Rm. Vâlcea, Kober Piatra Neamţ, SC Stemar s.r.l. Vaslui, Vrancart S.A. Adjud, S.C. Chimester BV S.A. Bucureşti şi Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A. Bucureşti):

- S.C. Chimcomplex S.A. Borzești deţine o instalaţie de incinerare rezidii organoclorurate cu o capacitate nominală de 680 t/an;

- S.C. Antibiotice S.A. Iaş deţine o instalaţie de incinerare deșeuri industriale cu o capacitate nominală de 432 t/an;

- SC Oltchim S.A. Râmnicu Vâlcea deţine o instalaţie pentru coincinerarea reziduurilor organo-clorurate lichide provenite de la Instalaţia Monomer, cu o capacitate nominală de 11.445 t/an;

- SC Kober s.r.l. Piatra Neamţ deţine o instalaţie de incinerare pentru ape chimice şi deșeuri solide (şlamuri, vopseluri, lacuri, răşini) rezultate din activitatea proprie, cu o capacitate nominală de 1.248 t/an;

- SC Stemar s.r.l. Vaslui deţine o instalaţie de coincinerare deșeuri de politerpene, cu o capacitate nominală de 966 t/an;

- Vrancart S.A. Adjud deţine o instalaţie de coincinerare deșeuri solide provenite de la sortarea maculaturii şi a nămolurilor deshidratate de la epurarea apelor uzate, cu o capacitate nominală de 17.199 t/an;

- S.C. Chimester BV. S.A. Bucureşti deţine o instalaţie de incinerare pentru ape chimice rezultate din procesul de sinteză a răşinilor sintetice, cu o capacitate nominală de 126 t/an;

- Compania Naţională „Imprimeria Naţională" S.A. Bucureşti, deţine o instalaţie de incinerare pentru hârtie şi carton, cu o capacitate nominală de 28 t/an.

10 instalaţii existente pentru incinerarea deșeurilor periculoase aparţinând operatorilor privaţi care incinerează pentru terţi:

- S.C. MONDECO SRL, Suceava, jud. Suceava, capacitate de incinerare 10800t/an; - SC PRO AIR CLEAN SA, TIMISOARA, jud. Timiș, capacitate de incinerare 3250t/an; - SC IF TEHNOLOGII SRL CLUJ, Cluj Napoca, capacitate de incinerare 1430t/an; - SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL, București, capacitate de incinerare 6000t/an; - S.C. AVAND S.R.L., Iași, jud. Iași, capacitate de incinerare 11300t/an; - SC SUPERSTAR COM SRL, SUCEAVA, capacitate de incinerare2010t/an; - S.C. ECO FIRE SISTEMS SRL, Lumina, jud. CONSTANTA, capacitate de incinerare 10080t/an; - ENVISAN NV BELGIA - SUSCURSALA PITESTI, capacitate de incinerare93312t/an; - SC ECOBURN SRL, PLOIESTI, capacitate de incinerare 4000t/an - SC GUARDIAN ECO BURN SRL, Ișalnița, jud. Dolj, capacitate de incinerare 7638t/an;

7 instalaţii de co-incinerare în cuptoare de ciment - autorizate pentru tratarea deșeurilor periculoase solide şi lichide, după cum urmează:

- S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. Sucursala Bicaz, cu o capacitate de coincinerare de 420000t/an;

- S.C. LAFARGE S.A. – punct de lucru MEDGIDIA, cu o capacitate de coincinerare de 200000t/an, - HOLCIM S.A. Câmpulung, cu o capacitate de coincinerare 22500t/an; - S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. – Sucursala Fieni, nu este specificată capacitatea de

coincinerare; - S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. – Sucursala Deva, cu o capacitate de coincinerare

131000t/an; - HOLCIM S.A. Aleşd, cu o capacitate de coincinerare 77000t/an; - S.C. LAFARGE S.A. Braşov – Hoghiz, cu o capacitate de coincinerare 21000t/an;

6.6.3 DEŞEURI GENERATE DE ACTIVITĂŢI MEDICALE Ministerul Sănătăţii, prin Institutul National de Sănătate Publică Bucureşti, elaborează anual Sinteza

naţională “Monitorizarea și inspecția sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală” şi actualizează baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activitatea medicală. Aceasta activitate face parte din Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă, respectiv obiectivul 1 - Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă.

Baza de date se realizează printr-un sistem de raportare trimestrială a datelor colectate de unităţile sanitare cu paturi, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică locale, pe baza metodologiei de colectare a datelor. Principalele obiective ale bazei naţionale de date sunt: evaluarea periodică a sistemului de gestionare a deșeurilor, derulat în unităţile sanitare cu paturi, determinarea calitativă şi cantitativă a deșeurilor produse în unităţile sanitare cu paturi, identificarea riscurilor ce pot fi generate de această categorie de deșeuri, micșorarea cantităţii de deșeuri medicale generate de unităţile sanitare, precum și propunerea unor măsuri ce vizează îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deșeurilor produse în unităţile sanitare.

Culegerea și raportarea datelor pentru baza națională de date a deșeurilor rezultate din activitatea medicală s-a realizat pe baza Metodologiei de culegere a datelor, reprezentată de Anexa 2, a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 219/2002 cu modificările și completările ulterioare (reglementare încă în curs de



revizuire), și a Metodologiei privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală. Metodologia de culegere a datelor se aplică lunar, iar metodologia de inspecție, trimestrial, la nivelul unităților sanitare cu paturi. Această activitate este coordonată la nivel local de Direcția de Sănătate Publică, iar raportarea datelor culese pe baza ambelor metodologii se face trimestrial către Institutul Național de Sănătate Publică București. În anul 2011, Institutul Național de Sănătate Publică a colaborat cu Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj în vederea culegerii și procesării electronice a datelor din regiunea respectivă.

Metodologia privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală reprezintă atât un instrument de evaluare cât și unul de control utilizat de către reprezentanții autorităților locale de sănătate publică, la nivelul unităților sanitare cu paturi din județ. Metodologia este prezentată sub forma de chestionar, tratând toate etapele sistemului de gestionare a deșeurilor în unitatea sanitară, inclusiv eliminarea finală.

Pentru anul 2011 au fost raportate date Institutului Naţional de Sănătate Publică de către 41 de autorități de sănătate publica județene și municipiul București. Datele transmise reprezintă tipuri și cantități de deșeuri rezultate din activitatea medicală, precum și modul de gestionare a acestei categorii de deșeuri, la nivelul unităților sanitare cu paturi. În anul 2011 au raportat date, în medie 347 de unități sanitare cu paturi, dintr-un număr estimativ de 390 de unități sanitare cu paturi existente la nivel național, în 2011. Din municipiul București au raportat date trimestrial, în medie, 25 de spitale. Datele respective au fost raportate în conformitate cu metodologia de culegere a datelor pentru baza națională de date, aprobată prin Ordinul M.S. nr. 219/2002, cu modificările și completările ulterioare (ordinul și metodologia se află în procedura de revizuire). Precizăm faptul că au fost raportate date și de către spitale private și centre de asistență medico-socială.

În anul 2011, la nivelul tuturor unităţilor sanitare reprezentative din România, cantitatea de deșeuri generată din activităţi medicale a fost de 34.511 tone/an deșeuri, din care: 25.663 tone/an deșeuri nepericuloase, asimilabile celor menajere, 7497 tone/an deșeuri infecţioase periculoase, iar 1351 tone/an deșeuri înţepătoare/tăietoare periculoase.

În concluzie, cantitatea de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală generată, pentru anul 2011 este de 8848 tone/an.

Comparativ cu anul 2010, se constată o scădere cu 17% a acestei cantităţi de deșeuri periculoase provenită din activitatea unităţilor sanitare cu paturi. Pe parcursul anilor 2010 și 2011, în baza unor reglementari emise de Ministerul Sănătății, s-au desființat, comasat și transformat în cămine de bătrâni un anumit număr de spitale. Ca urmare, procentul de reducere a cantității de deșeuri, în anul 2011, față de anul 2010, s-ar putea datora și acestei situații.

Eliminarea finală a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se realizează prin incinerare sau depozitare în depozitul de deșeuri pentru deșeurile infecțioase și înțepătoare-tăietoare care au fost în prealabil tratate prin sterilizare termică. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii), deșeurile tratate, fiind nepericuloase, sunt depozitate în depozitul de deșeuri municipale din regiunea respectivă.

Cantitatea de deșeuri periculoase medicale incinerată la nivelul anului 2011 este de 5131.84 tone/an. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale în stații de neutralizare ce funcționează în sistem centralizat sau echipamente de capacitate relativ mică, amplasate la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii). După tratare, prin sterilizare termică, în ambele cazuri, deșeurile sunt apoi depozitate în depozitul de deșeuri nepericuloase din regiunea respectivă.

În anul 2011, datele rezultate privind cantitatea de deșeuri periculoase medicale tratate prin sterilizare termică este de 2831.36 tone/an (din această cantitate totală, 2565.92 tone/an au fost tratate în stații de neutra-lizare ce funcționează în sistem centralizat, iar 265.44 tone/an au fost tratate în echipamente de neutralizare de capacitate relativ mică, la nivelul spitalului). Există unități sanitare care utilizează două alternative de eliminare finală (contract incinerare/contract stație neutralizare prin sterilizare termică/ echipament propriu).

Din datele prezentate mai sus se poate observa faptul că incinerarea este o opțiune de eliminare finală a deșeurilor, într-un procent de 58% din unitățile sanitare cu paturi investigate la nivel național, iar tratarea prin sterilizare termică a deșeurilor infecțioase pentru un procent de 32% (firme ce prestează servicii de tratare prin sterilizare termică, în sistem centralizat și echipament de tratare prin sterilizare termică, propriu unității sanitare). Din acest procent de 32%, 29% din unitățile sanitare direcționează deșeurile periculoase medicale către firmele de tratare deoarece, doar 3% din unitățile sanitare dețin echipament propriu de tratare prin sterilizare termică. În anul 2009, prin derularea de către Ministerul Sănătății a proiectului PHARE în domeniul deșeurilor rezultate din activitatea medicală, au fost achiziționate 28 de echipamente de neutralizare, prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale, pentru spitalele din Romania. Acest lucru contribuie la buna desfășurare a tratării termice la temperaturi scăzute a deșeurile infecțioase rezultate din activitatea medicală.



6.6.4 FLUXURI DE DEȘEURI

DEŞEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE) Principalele obiective ale H.G. nr. 1037/2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

(DEEE) sunt: - prevenirea apariţiei deșeurilor de echipamente electrice și electronice şi reutilizarea, reciclarea și alte

forme de valorificare a acestor tipuri de deșeuri, pentru a reduce, în cea mai mare măsură, cantitatea de deșeuri eliminate;

- îmbunătăţirea performanţei de mediu a tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al EEE (producători, distribuitori şi consumatori) şi în mod special a agenţilor economici direct implicaţi în tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

H.G. nr. 1037/2010 privind DEEE se aplică categoriilor de echipamente electrice şi electronice (Tabel 6.6.4.1.), cu condiţia ca acestea să nu fie parte componentă a unui alt tip de echipament, ce nu intră sub incidenţa prezentei hotărâri.

Tabel 6..6.4.1. Categorii de echipamente electrice şi electronice (EEE)

Categoria 1 Aparate de uz casnic de mari dimensiuni

Categoria 2 Aparate de uz casnic de mici dimensiuni

Categoria 3 Echipamente informatice și de telecomunicaţii

Categoria 4 Echipamente de larg consum

Categoria 5 Echipamente de iluminat

Categoria 6 Unelte electrice şi electronice

Categoria 7 Jucării, echipamente sportive și de agrement

Categoria 8 Dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate și infectate)

Categoria 9 Instrumente de supraveghere şi control

Categoria 10 Distribuitoare automate

Pot introduce pe piaţă echipamente electrice și electronice numai producătorii înregistraţi în Registrul

Producătorilor și Importatorilor de EEE, constituit la A.N.P.M. La începutul anului 2006, s-a demarat procedura de înregistrare a producătorilor de echipamente electrice

şi electronice în Registrul producătorilor și importatorilor de echipamente electrice şi electronice, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare. Până la sfârşitul anului 2010, s-au înregistrat 1.351 producători de echipamente electrice şi electronice (EEE).

În anul 2010, a fost pusă pe piaţă o cantitate de cca 151317 tone EEE. Distribuţia cantității de EEE pe categorii, pentru perioada 2006-2010 este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel. 6.6.4.2.Distribuţia pe categorii a EEE puse pe piaţă

Categorie Cantitate de EEE (tone)

2006 2007 2008 2009 2010

1 - Aparate de uz casnic de mari

dimensiuni 72016.48 99876.09 161964.55 68265.88 74328.96

2 - Aparate de uz casnic de mici

dimensiuni 3872.43 8605.78 18080.61 8812.54 17484.70

3 - Echipamente informatice și de

telecomunicaţii 25198.93 31746.24 19715.01 11139.41 31944.22

4 - Echipamente de larg consum 20661.89 38133.71 22659.92 11605.67 12908.06

5 - Echipamente de iluminat 6233.31 2203.04 3926.90 3609.1575 4594.26

6 - Unelte electrice și electronice 10535.48 5085.37 9918.45 6517.07 7669.82

7 - Jucării, echipamente sportive și de

agrement 353.46 1159.75 466.23 627.54 953.61

8 - Dispozitive medicale (cu excepţia

tuturor produselor implantate și

infectate)

58.09 94.55 5605.49 6952.94 275.92

9 - Instrumente de supraveghere şi

control 1711.26 546.33 934.14 6040.86 769.82

10 - Distribuitoare automate 207.92 502.08 457.48 249.48 387.30

TOTAL 140849.24 187952.95 243728.78 123820.54 151316.67 Sursa: ANPM



Gestionarea DEEE

În vederea realizări obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a DEEE

producătorii pot acţiona:

• individual, utilizând propriile resurse;

• prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un operator economic legal

constituit şi autorizat în acest sens.

Au obţinut Licenţa de operare în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale

de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice următoarele

Organizaţii Colective:

Asociaţia ECO TIC - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 001/2011 valabilă până la 15.09.2013,

pentru categoriile 1,2,3,4,5 (a și f),6,7,8,9,10;

Asociaţia Romana pentru Reciclare RoRec - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 002/2010

valabilă până la 31.05.2012 (in procedura de reautorizare), pentru categoriile 1-10;

Asociaţia RECOLAMP - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 003/2012 valabilă până la

16.02.2014, pentru categoria 5 literele a-f;

Asociaţia ENVIRON - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 004/2012 valabilă până la

23.07.2014, pentru categoriile 1-10, cu excepţia categoriei 5 literele b-f;

CCR LOGISTICS SYSTEMS RO S.R.L. - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 005/2011 valabilă

până la 17.05.2013, pentru categoriile 1 – 10;

Asociaţia ECOPOINT - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 007/2011 valabilă până la

17.05.2013, pentru categoriile 1-10;

Asociaţia ECOMOLD - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 008/2011 valabilă până la

07.11.2013, pentru categoriile 1-7.

Licenţele de operare şi datele de contact ale Organizaţiilor Colective sunt publicate pe site-ul ANPM:

http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_echipamente_electrice_si_electronice-28.

DEEE colectate

Începând cu anul 2008, ţinta de colectare a DEEE-urilor este de cel puţin 4 kg deşeu/locuitor/an. Cu toate

eforturile întreprinse de autorităţi și operatorii economici responsabili, până în prezent nu a fost atinsă ţinta de

colectare anuală de 4 kg/locuitor/an.

În perioada 2006 – 2010, a fost colectată o cantitate de 91540.87 tone DEEE. Distribuţia acesteia pe ani și

categorii este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel.6.6.4.3 Distribuţia pe categorii a DEEE colectate

Categorie Cantitate de DEEE (tone)

2006 2007 2008 2009 2010

1 - Aparate de uz casnic de mari dimensiuni 517.68 1625.54 8923.68 21385.59 14119.93

2 - Aparate de uz casnic de mici dimensiuni 51.85 107.19 735.82 1489.54 913.64

3 - Echipamente informatice și de

telecomunicaţii 274.24 1164.32 6252.69 9103.73 6459.84

4 - Echipamente de larg consum 47.04 599.57 5175.38 5061.14 3567.23

5 - Echipamente de iluminat 7.88 8.30 206.20 177.41 182.660

6 - Unelte electrice şi electronice 166.27 113.19 321.83 674.57 625.81

7 - Jucării, echipamente sportive și de agrement 1.30 2.68 32.80 111.78 62.73

8 - Dispozitive medicale (cu excepţia tuturor

produselor implantate și infectate) 0.01 22.22 16.49 41.78 19.86

9 - Instrumente de supraveghere şi control 65.31 39.58 39.66 594.99 215.41

10 - Distribuitoare automate 0.00 2.20 13.85 118.97 79.50

TOTAL 1131.58 3684.78 21718.40 38759.50 26246.61 Sursa: ANPM

Tratarea DEEE

DEEE colectate sunt tratate atât în România, cât și în alte state membre UE. Diferenţa între DEEE colectate

şi DEEE tratate în cursul unui an este rămasă în stoc la operatorii economici colectori / tratatori. Astfel:

In anul 2007 au fost tratate 19,7% din DEEE colectate;



In anul 2010 au fost tratate 100% din DEEE colectate, precum și o parte din DEEE aflate în stoc la

începutul anului.



Valorificarea DEEE

Obiectivele de valorificare impuse de legislaţie începând cu anul 2008, respectiv cele realizate în anul

2008, 2009 și 2010, sunt prezentate în tabelul 6.6.4.4.

Tabel 6.6.4.4. Obiective de valorificare

Categoria

Obiectiv de

valorificare

prevăzut de

legislaţie (%)

Obiectiv

valorificare

realizat în

2008 (%)

Obiectiv

valorificare

realizat în

2009 (%)

Obiectiv

valorificare

realizat în

2010 (%)

1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni 80 84 93 93

2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni 70 76 84 84

3.Echipamente informatice și de

telecomunicaţii 75 77 84 86

4. Echipamente de larg consum 75 88 86 89

5. Echipamente de iluminat 80 63 84 88

6. Unelte electrice și electronice 70 75 85 87

7.Jucării, echipamente sportive și de

agrement 70 68 71 73

8. Dispozitive medicale (cu excepţia

tuturor produselor implantate și infectate) neaplicabil neaplicabil neaplicabil neaplicabil

9. Instrumente de supraveghere şi control 70 77 85 85

10. Distribuitoare automate 80 89 90 91

Sursa: ANPM

Listele cu operatorii economici autorizaţi sa colecteze şi/sau să trateze DEEE sunt publicate pe site-ul

ANPM: http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_echipamente_electrice_si_electronice-28

Deşeuri de ambalaje În baza Ordinului Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 927/2005 cu privire la procedura de

raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deșeuri de ambalaje, au fost raportate datele privind ambalajele și deșeurile de ambalaje gestionate în anul 2010. Analiza și interpretarea datelor a fost efectuată în cadrul A.N.P.M. În continuare, sunt prezentate şi analizate rezultatele obţinute.

Cantitatea totală de ambalaje introdusă pe piaţă în anul 2010 a fost de 974925 tone. Tabel 6.6.4.5. Structura ambalajelor introdusă pe piaţă în anul 2010

Tip material Cantitatea totala de

ambalaje introdusa pe piață în 2010 (t)

%

Sticla 160334 16,45

Plastic 281145 28,84

Hartie și Carton 265982 27,28

Metal - Aluminiu 15902 1,63

Metal - Otel 39297 4,03

Metal - Total 55214 5,66

Lemn 211875 21,73

Altele 390 0,04

TOTAL GENERAL 974925 100,00 Sursa:ANPM

În anul 2010 au fost valorificate o cantitate totală de 471027 tone de deșeuri de ambalaje, din care 422776

tone au fost reciclate. Raportat la întreaga cantitate de ambalaje introdusă pe piaţă în anul 2010, procentul total de valorificare a

fost de 48,31% iar procentul de reciclare a fost de 43,36%.



Tabel 6.6.4.6 Structura deșeurilor de ambalajele valorificate şi reciclate pe tip de material – 2010

Tip material Cantitatea de deșeuri reciclata (t)

% Cantitatea de deșeuri valorificata (t)

%

Sticla 91031 56,78 91031 56,78

Plastic 79391 28,24 86945 30,93

Hartie și Carton 177636 66,78 194751 73,22

Metal - Aluminiu 2445 15,38 2445 15,38

Metal - Otel 33822 86,07 33822 86,07

Metal - Total 36267 65,70 36267 65,70

Lemn 38451 18,15 62033 29,28

Altele 0 0,00 0 0,00

TOTAL GENERAL 422776 43,36 471027 48,31

Sursa: ANPM

Deşeuri de baterii şi acumulatori (B&A)

Principalele obiective ale HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor şi al deșeurilor de

baterii şi acumulatori sunt: stabilirea cerinţelor privind introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor și a unor reguli

specifice privind colectarea, tratarea, reciclarea și eliminarea deșeurilor de baterii şi acumulatori, destinate să completeze legislaţia naţională armonizată privind deșeurile şi să promoveze un nivel înalt de colectare și reciclare a deșeurilor de baterii şi acumulatori, precum și reglementarea interzicerii introducerii pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase.

îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale bateriilor și acumulatorilor şi ale activităţilor aferente tuturor operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al bateriilor şi acumulatorilor, respectiv ale producătorilor, distribuitorilor şi utilizatorilor finali şi în special ale operatorilor direct implicaţi în operaţiunile de tratare și reciclare a deșeurilor de baterii şi acumulatori.

H.G. nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor și al deșeurilor de baterii şi acumulatori se aplică tuturor tipurilor de baterii şi acumulatori (Tabel 6.6.4.7.), indiferent de forma, volumul, greutatea, materialele componente sau utilizarea acestora, fără a se aduce atingere legislaţiei naţionale armonizate care transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz și Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deşeurile provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Tabel 6.6.4.7. Tipuri de baterii şi acumulatori

Baterii portabile (categoriile 1 şi 2) Baterii portabile (categoriile 1 şi 2)

1a Alcaline

1b Litiu

1c Zinc Carbon

1d Zinc Aer

1e Oxid de Mercur (HgO)

1f Oxid de Argint (Ag2O)

1g Ansamblu de baterii

1h Altele

2a Nichel Cadmiu (NiCd)

2b Plumb

2c Nichel Metal Hidrura (NiMH)

2d Litiu Ion

2e Litiu Polimer

2f Altele

Baterii auto (categoria 3)

3a Plumb Acid

3b Nichel Cadmiu (NiCd)

Baterii industriale (categoria 4)

4a Plumb acid

4b Nichel cadmiu (NiCd)

4c Altele

Pot introduce pe piaţă baterii şi acumulatori numai producătorii înregistraţi în Registrul Producătorilor și

Importatorilor de B&A, constituit la A.N.P.M. Începând cu anul 2009, s-a demarat procedura de înregistrare a producătorilor de baterii şi acumulatori în

Registrul producătorilor și importatorilor de B&A, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare. Până la sfârşitul anului 2011, s-au înregistrat cca 410 producători de B&A.



Cantităţile de baterii şi acumulatori puse pe piaţă in perioada 2009 – 2010 precum şi distribuţia acestora pe categorii, este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel 6.6.4.8 Distribuţia pe categorii de B&A, puse pe piaţă in 2009-2010

Tip de B&A Cantități (t)

2009 2010

1a 937,47 868,96

1b 35,53 11,51

1c 822,55 1364,55

1d 1,47 1,81

1e 0,00 1,82

1f 0,56 1,12

1g 18,19 4,33

1h 0,69 3,66

2a 49,90 133,05

2b 64,58 119,67

2c 93,51 48,19

2d 51,64 693,25

2e 2,89 192,11

2f 0,12 3,33

3a 21584,75 29839,22

3b 0,02 3,57

3c 6,51 5,06

4a 679,41 2549,62

4b 13,37 27,68

4c 0,57 35,02

Sursa:ANPM

Gestionarea deșeurilor de B&A.

În vederea realizării obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de

B&A. producătorii pot acţiona:

• individual, utilizând propriile resurse;

• prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un operator economic legal

constituit şi autorizat în acest sens.

Până în prezent au obţinut licenţa de operare în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor, următorii operatori economici:

Asociatia RECOBAT PLUS - Licenţa de Operare nr. RO – B&A – 001/2012 valabilă până la 9 aprilie

2015, pentru urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori: 1a – 1h, 2a – 2f, 4a – 4c;

ECOTIC BAT S.R.L. - Licenţa de Operare nr. RO – B&A – 002/2012 valabilă până la 10.09.2015pentru

urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori: 1a – 1h, 2a – 2f, 4a – 4c;

Asociaţia SISTEMUL NAŢIONAL DE RECICLARE A BATERIILOR - Licenţa de Operare nr. RO – B&A –

003/2012 valabilă până la 10.09.2015pentru urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori:

1a – 1h, 2a – 2f.

Licenţele de operare și datele de contact ale operatorilor economici licențiați sunt publicate pe site-ul

ANPM: http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_baterii_si_acumulatori-29.

Uleiuri uzate Conform H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, producătorii şi importatorii de uleiuri, sunt

obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă. Această obligaţie se poate realiza individual sau prin terţii indicaţi autorităţilor publice centrale pentru protecţia mediului, de către persoanele responsabile.



În scopul stabilirii unui sistem coerent de gestionare a uleiurilor uzate, persoanele responsabile pot încheia acorduri voluntare cu autorităţile publice centrale şi/sau locale.

În anul 2010 raportarea privind gestionarea uleiurilor uzate la nivel naţional a implicat un număr total de

3649 de operatori economici din care în funcţie de tipul de activitate desfășurată avem: 168 de operatori economici care au introdus pe piața uleiuri proaspete ; 1488 operatori economici generatori de uleiuri uzate; 1069 de service-uri autorizate pentru schimbul de consumabile (schimbul de ulei și a filtrelor de

ulei) generatori de uleiuri uzate; 92 de operatori economici autorizați pentru colectarea uleiurilor uzate; 768 de stații de distribuție a produselor petroliere care au colectat uleiuri uzate de la persoane

fizice; 7 operatori economici valorificatori prin coincinerare a uleiurilor uzate în cuptoarele de ciment

prevăzute cu coincinerare de deșeuri; 19 operatori economici valorificatori de uleiuri uzate prin alte operaţii de valorificare, 32 operatori economici valorificatori prin combustie a uleiurilor uzate în centrale termice

autorizate în conformitate cu prevederile Anexei 1 a H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare, precum și a și a Ordinului nr.462/1993;

6 operatori economici eliminatori de uleiuri uzate autorizați pentru incinerarea deșeurilor. Cantitatea totală de uleiuri proaspete introdusă pe piaţă în anul 2010 la nivel naţional a fost de cca 79.870

tone. Cantitatea totală de ulei uzat colectată, valorificată și eliminată, în anul 2010, a fost de cca 19.515 tone. Modalităţile de valorificare/eliminare au fost următoarele:

- reutilizare: 223,85 tone; - valorificare prin coincinerare: 558,38 tone; - valorificare prin alte modalităţi decât coincinerare sau regenerare (de ex. obţinerea unui

combustibil CLU): 18227,87 tone; - valorificare prin combustie în centrale termice: 195,76 tone; - eliminare prin incinerare: 45,49 tone; - în stoc la sfârșitul anului 2010:263,43 tone.

Vehicule scoase din uz (VSU) Operatorii economici implicaţi în implementarea Directivei 2000/53/CE, transpusă în legislaţia naţională

prin H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: producătorii, distribuitorii, colectorii, companiile de asigurări, precum și operatorii care au ca obiect de activitate: tratarea, recuperarea, reciclarea vehiculelor scoase din uz, inclusiv a componentelor și materialelor acestora.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, operatorii economici sunt obligaţi să asigure, realizarea următoarelor

obiective, luând în considerare masa medie la gol: - reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 75% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate

înainte de 01 ianuarie 1980; - reutilizarea și valorificarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate

după 01 ianuarie 1980; - reutilizarea şi reciclarea a 70% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate înainte de 01

ianuarie 1980; - reutilizarea și reciclarea a 80% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate începând cu

data de 01 ianuarie 1980. Începând cu 1 ianuarie 2015, operatorii economici vor fi obligaţi să asigure realizarea următoarelor

obiective, luând în considerare masa medie la gol: - reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 95% din masa medie pe vehicul şi an, pentru toate vehiculele

scoase din uz; - reutilizarea și reciclarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an, pentru toate vehiculele

scoase din uz. În scopul monitorizării atingerii obiectivelor prevăzute mai sus, operatorii economici, care desfăşoară

operaţiuni de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, au obligaţia de a transmite autorităţilor teritoriale



pentru protecţia mediului formularele Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului completate pentru anul precedent, până la data de 15 martie a anului în curs.

A.N.P.M. solicită anual operatorilor economici, prin intermediul APM-urilor, următoarele date: - numărul certificatului de distrugere emis pentru fiecare vehicul scos din uz colectat; - numărul de vehicule scoase din uz colectate pe categoriile M1 și N1; - masa vehiculului din documentele de înmatriculare pentru fiecare vehicul scos din uz şi seria şasiului

aferent; - anul de fabricaţie pentru fiecare vehicul scos din uz; - greutatea la recepţie pentru fiecare vehicul scos din uz; - cantităţile de materiale rezultate de la depoluarea şi dezmembrarea VSU, materialele rezultate din

tocarea vehiculelor scoase din uz în România, masa totală a vehiculelor scoase din uz și exportate, pe ţară şi masa totală a părţilor vehiculelor scoase din uz din România și exportate pentru tratare ulterioară (reciclate/eliminate);

- cantităţile sunt raportate doar pentru VSU tratate; - cantităţile raportate de fiecare operator economic, provin din: registre de operare, note de cântar și

documente contabile. Operatorii economici trebuie să deţină registrele de operare care conţin: - copii ale certificatelor de distrugere; - inventarele și locaţiile, pe tipuri şi cantităţi, ale tuturor substanţelor, materialelor şi componentelor

rezultate în urma operaţiunilor de pretratare și tratare a vehiculelor uzate; - evidenţa tuturor deșeurilor reciclate sau eliminate, precum și informaţii privind componentele

reutilizate; - informaţii privind fluxurile de deșeuri din alte domenii de activitate ale unităţii, care vor fi eliminate

împreună cu fluxurile de deșeuri rezultate de la gestionarea vehiculelor scoase din uz; - probleme în funcţionare, cauzele acestora şi măsurile luate pentru soluţionarea acestora. Numărul total de vehicule scoase din uz, colectate și pentru care au fost emise certificate de distrugere, în

anul 2010, a fost de 197.445 unităţi. În anul 2010 au fost tratate 190790 unităţi. Aceste date provin de la operatorii economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea VSU.

Masa medie la gol pentru VSU tratate a fost de 162.276 tone, din care 6092 tone au fost reutilizate, 125.224 tone au fost reciclate și 7380 tone au fost valorificate energetic. Obiectivele realizate la nivelul anului 2010, pentru VSU intrate în procesul de tratare, au fost:

- reutilizarea și valorificarea: 85,50%; - reutilizarea şi reciclarea: 80,90%.

La sfârşitul anului 2011, îşi desfăşurau activitatea un număr de 353 operatori economici autorizaţi pentru colectarea VSU, însumând 409 puncte de lucru.

Producătorii şi importatorii de vehicule, în număr de 31, şi-au constituit reţelele de colectare a VSU uniform răspândite în teritoriu.

Lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi/sau tratare a vehiculelor scoase din uz, se actualizează periodic şi se publică pe site-ul A.N.P.M.

Nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

Directiva Consiliului nr. 86/278/EEC privind protecţia mediului și în special a solurilor când se utilizează

nămoluri de epurare în agricultură, este transpusă prin Ordinul comun 344/708/2004 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor și al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului, în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. Legislaţia în domeniul gestiunii deșeurilor prevede reducerea cantităţilor de deșeuri biodegradabile eliminate prin depozitare. Astfel nu va mai fi permisă eliminarea nămolurilor de epurare nestabilizate pe depozitele de deșeuri. Aceste nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate pot fi folosite în agricultură, dacă nu pun în pericol calitatea solurilor şi a produselor agricole rezultate.

Referitor la informațiile privind cantitățile de nămol pentru anul 2010: • există un număr de 201 stații de epurare municipale și 67 stații de epurare industriale; • cantitatea de nămol generată de stațiile de epurare municipale, în anul 2010, este de 126 200 tone s.u. ; • in anul 2010 au fost emise următoarele permise de aplicare nămol în agricultură:

- APM Argeș - 1/08.09.2010, pentru cantitatea de 1537 tone nămol; - APM Buzău – 1/06.09.2010, pentru cantitatea de 536 tone nămol; - APM Satu Mare – 1/15.10.2010, pentru cantitatea de 4,4 tone nămol; - APM Cluj – 2/20.07.2010, pentru cantitatea de 299 tone nămol.



Deoarece localităţile urbane au sisteme de canalizare unitare, apele uzate industriale fiind evacuate, după preepurare, în staţiile de epurare orăşeneşti, nămolurile rezultate sunt improprii pentru compostare şi utilizare ulterioară pentru fertilizarea terenurilor.

Conform reglementărilor privind nămolurile de epurare, deţinătorii staţiilor de epurare sunt obligaţi să retehnologizeze staţiile de epurare, să amelioreze calitatea nămolului, să asigure tratarea acestuia pentru stabilizare și să găsească utilizatori în agricultură sau în alte domenii. În cazul în care compoziţia nămolului nu permite împrăştierea acestuia pe terenuri, se va asigura eliminarea prin incinerare sau coincinerare.

Gestionarea și controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei și asupra mediului înconjurător, bifenilii

policloruraţi şi compuşii similari sunt supuşi unui regim specific de gestionare și control, stabilit prin legislaţia în vigoare.

În anul 2005, au fost inventariate echipamentele cu conţinut de PCB/PCT (transformatoare și condensatoare), aflate în funcţiune sau scoase din uz la operatorii economici, inventar pe baza căruia a fost elaborat planul naţional de eliminare pentru aceste tipuri de echipamente.

Conform HG 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările și completările ulterioare, art. 17(4) În planurile de decontaminare/eliminare se menţionează ca termen limită pentru eliminarea echipamentelor scoase din funcţiune, care nu mai pot fi folosite fiind depăşite fizic şi moral, cu volum de PCB mai mare de 5 dmc, a deșeurilor sau altor materiale care conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm data de 31 decembrie 2010.

Facem menţiunea că acest termen nu a putut fi respectat de o parte dintre operatorii economici deţinători de astfel de echipamente din următoarele motive: lipsă fonduri financiare, situaţie juridică incertă (insolvenţă, faliment, etc. ).

In anul 2011 au fost inventariate 68.588 bucăţi echipamente cu conţinut de PCB/PCT, dintre care: 649 buc. transformatoare și 67.939 buc. condensatore. In anul 2011 au fost eliminate 47 buc. transformatore şi 6550 buc. condensatore.

La sfârşitul anului 2011, în România, existau trei instalaţii autorizate pentru eliminarea echipamentelor cu conţinut de PCB/PCT: PRO AIR CLEAN Timişoara – incinerare, IF TEHNOLOGII Cluj – incinerare şi SETCAR Brăila – tratare fizico-chimică şi biologică.

Având în vedere capacităţile de tratare existente în România, o mare parte a echipamentelor cu conţinut de PCB/PCT este transportată spre a fi eliminată în instalaţii autorizate din alte state membre, transferul acestora realizându-se cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deșeuri.

Deşeuri din construcţii şi demolări (C&D) Deşeurile din construcţii şi demolări reprezintă deșeurile rezultate din activităţi precum construcţia

clădirilor şi infrastructurii civile, demolarea clădirilor şi infrastructurii civile, modernizarea şi întreţinerea străzilor, etc.

Nu există o evidenţa strictă a acestora, deoarece de cele mai multe ori se regăsesc în amestec cu deșeurile menajere sau depozitate direct de generatori pe suprafeţe neamenajate. ANPM deţine doar datele raportate de către operatorii de salubritate. Datele din perioada 2006-2010 sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel 6.6.4.9 Evoluția cantităților de deșeuri C&D generate şi valorificate în perioada 2006-2010 - mii tone –

2006 2007 2008 2009 2010

Total deșeuri din construcţii şi demolări colectate, din care:

474,35 733,72 812,82 673,94 497,51

- valorificate 0 6,82 23,15 84,15 145,9

În ultimii ani C&D au început să prezinte interes pentru activităţile de construcţii, astfel că unii operatori

au achiziţionat utilaje în vederea prelucrării şi valorificării acestor deșeuri. În prezent la nivel național sunt autorizaţi pentru activitatea de valorificare/recuperare/eliminare C&D, următorii operatori economici, tabel

6.6.4.10:



Tabel 6.6.4.10

Județ Localizare Titular/Operator

Bacău Bacău CJ Bacău

Bacău SC Eco Sort Recycling SRL Bacău SC Miralex SRL

Neamț Piatra Neamț CL Piatra Neamț

Cluj Dej CL Dej

Sibiu Mediaș SC Ecosal

Argeș Pitești SC Salubritate 2000SA

Pitești SC GROUP CONSTRUCT SRL Oarja SC GOLD MEDALION SRL

Prahova Blejoi SC Star&TD SRL

Botoșani Botoșani SC Europa Group SRL

Iași Iași SC Generali Zmontagi

Dâmbovița Găeşti SC IGO SA

Fieni SC Eurogas Prescom Fieni

Brașov Brașov SC Fin-Eco Braşov

Constanta Ovidiu SC OVI PREST CON SRL – depozit

deșeuri inerte

Vrancea Panciu CL Panciu

Ilfov Popeşti-Leordeni SC Ecorecycling SRL

Chitila SC Ecorecycling SRL

Hunedoara Hunedoara Instalații mobile autorizate

Mureș Tg. Mureș Instalații mobile autorizate

O mare parte din cantitatea de deșeuri din construcţii şi demolări generată de agenţi economici, a fost

utilizată la umplerea gropilor sau predată agenţilor economici din domeniul construcţiilor pentru valorificare.

6.6.5 COLECTAREA SELECTIVĂ ŞI RECICLAREA DEŞEURILOR Colectarea selectivă a deşeurilor reprezintă una dintre condiţiile necesare pentru realizarea unui nivel

corespunzător de reciclare şi valorificare. Implementarea colectării selective s-a preconizat să fie abordată în trei etape, astfel:

- 2004 - 2006: experimentare (proiecte pilot), conştientizare populaţiei; - 2007 - 2017: extinderea colectării selective la nivel naţional; - 2017 - 2022: implementarea colectării selective în zone mai dificile (locuinţe colective, mediu rural

dispersat, zone montane). În perioada 2004 – 2006, în România, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării

deşeurilor de ambalaje provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice) s-a practicat într-o mică măsură, la nivel local, în cadrul unor proiecte pilot iniţiate de societăţile de salubrizare şi primării, în colaborare cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje şi produse ambalate.

Începând cu anul 2007, colectarea selectivă a început să se extindă la nivelul localităţilor. Astfel, în 2007, colectarea selectivă era implementată în 183 de localităţi, ajungând în anul 2010 la 698 de localităţi. Este de aşteptat ca în următoarea perioadă de timp colectarea selectivă a deşeurilor să se extindă mult mai rapid, o dată cu implementarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor şi ţinând cont de noile prevederi legale referitoare la colectarea şi valorificarea deşeurilor municipale.

6.7. PLANIFICARE (răspuns)

Planificarea gestionării deşeurilor este un instrument important pentru punerea în aplicare a politicilor şi reglementărilor legate de deşeuri. Planificarea poate pune în evidenţă stimulente pentru redirecţionarea deşeurilor de la depozitare la reciclare şi pentru valorificarea conţinutului de resurse din deşeuri. Cele mai importante elemente în planificarea gestionării deşeurilor sunt următoarele:

- implicarea părţilor interesate şi, în general, a publicului larg în procedura de planificare a gestionării deşeurilor;

- stabilirea unor ţinte specifice pe sectoare economice, fluxuri concrete de deşeuri şi tratarea deşeurilor;



- îmbunătăţirea statisticilor privitoare la generarea, transportul şi tratarea deşeurilor în sectoarele economice şi fluxurile de deşeuri relevante;

- planificarea şi repartizarea răspunderilor pentru asigurarea unei capacităţi de tratare suficiente; - definirea răspunderilor şi includerea ei în plan, împreună cu descrierea căilor şi mijloacelor de punere în

aplicare. Planificarea gestionării deşeurilor este obligatorie în UE (conform directivei-cadru privind deşeurile) şi se

utilizează deja cu rezultate bune: în multe dintre ţările UE-25, s-au introdus taxe naţionale pe deşeuri şi pe eliminarea deşeurilor, pentru a contribui la finanţarea gestionării deşeurilor şi a spori astfel interesul pentru valorificarea resurselor din deşeuri, în locul simplei eliminări a acestora.

Conform cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene, documentele strategice naţionale de gestionare a deşeurilor, cuprind două componente principale şi anume:

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor – este cadrul care stabileşte obiectivele României în domeniul gestionării deşeurilor;

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – reprezintă planul de implementare a strategiei şi conţine detalii referitoare la acţiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de desfăşurare a acestor acţiuni, inclusiv termene şi responsabilităţi.

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD) şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD)

au fost elaborate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin, ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, cu completările şi modificările ulterioare.

Elaborarea Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor a avut drept scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.

Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor au fost publicate în anul 2004, cu trei ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Aceste documente au fost concepute pe baza unor Planuri Judeţene de Gestionare a Deşeurilor, începute încă din anul 2001, dar şi în conformitate cu obiectivele politicii naţionale de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă (Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă – 1999 şi Strategia Naţională de Protecţie a Mediului – 2002). În acea perioadă, s-a pus accentul pe adoptarea cadrului legislativ necesar aderării la Uniunea Europeană şi pe transpunerea în legislaţia românească a directivelor cheie privind gestionarea deşeurilor, precum şi a altor directive din domeniul protecţiei mediului.

Orientarea comunitară din ultimii ani, prin revizuirea Directivei Cadru a deşeurilor, prin adoptarea Strategiilor Tematice de prevenire a producerii deşeurilor şi de utilizare durabilă a resurselor naturale, demonstrează hotărârea în favorizarea opţiunilor aflate pe treptele superioare ale ierarhiei deşeurilor. Acest lucru impune României adoptarea de măsuri energice în acest sens, în condiţiile în care opţiunea folosită aproape exclusiv în ţara noastră este depozitarea deşeurilor. Astfel, se impune revizuirea acestor documente, lucru care a fost început în anul 2008. Revizuirea SNGD şi a PNGD trebuie să ţină cont de stadiul actual al implementării, de progresele făcute, de punctele slabe unde nu s-a reuşit îndeplinirea obiectivelor şi de noile tendinţe strategice europene în domeniul deşeurilor.

6.7.1 DIRECTIVA CADRU PRIVIND DEŞEURILE Principalul obiectiv al noii Directive cadru, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile, este prevenirea

generării deşeurilor şi reducerea impactului asociat al acestora, asupra mediului, dar şi reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora. Dintre modificările importante aduse de această Directivă, menţionăm:

adăugarea unui mecanism ce permite clarificarea momentului în care un deşeu încetează să mai fie deşeu („end of waste”);

clarificarea definiţiilor anumitor operaţiuni de gestionare a deşeurilor; introducerea ierarhiei deşeurilor ca o ordine a priorităţilor pentru ceea ce reprezintă cea mai bună

opţiune din punct de vedere al protecţiei mediului; includerea prevederilor referitoare la deşeurile periculoase; clarificarea prevederilor referitoare la planurile de gestionare a deşeurilor şi specificarea necesităţii

luării în considerare a întregului ciclu de viaţă al deşeurilor, în momentul elaborării planurilor; solicitarea ca Statele Membre să elaboreze programe de prevenire a producerii deşeurilor.

Directiva cadru 2008/98/CE privind deşeurile conţine, printre altele, prevederi în domeniul prevenirii

(adoptarea de indicatori pentru monitorizarea prevenirii, adoptarea unei politici de ecodesign, stabilirea de obiective de prevenire prin aplicarea celor mai bune practici, etc.) şi în domeniul reciclării. Statele Membre vor organiza sisteme de colectare separată cel puţin pentru hârtie, metal, plastic, sticlă până în 2015. Se impun ţinte de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor de minimum 50% din masa totală pentru deşeurile menajere şi asimilabile până în 2020, şi pregătirea pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare



materială, inclusiv operaţii de umplere care utilizează deşeuri pentru min 70% din masa deşeurilor provenite din activităţile de construire şi desfiinţare.

În acelaşi timp, Directiva 2008/98/CE simplifică cadrul legislativ existent în domeniul gestionării deşeurilor prin:

abrogarea Directivei 91/689/CEE privind deşeurile periculoase şi includerea prevederilor referitoare la aceste tipuri de deşeuri ca o consecinţă a necesităţii îndepărtării unor dispoziţii învechite, prin:

o modificarea anumitor dispoziţii referitoare la manipularea/deţinerea deşeurilor periculoase stabilite în Directiva 91/689/CEE în vederea unei mai mari clarităţi a textului;

o clarificarea modului de aplicare al interdicţiei de amestecare a deşeurilor stabilite în Directiva 91/689/EEC şi a derogărilor de la această interdicţie care în plus ar trebui să satisfacă condiţia cu cele mai bune tehnici disponibile;

abrogarea Directivei 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate dispoziţiile relevante fiind incluse în noua directivă. Gestionarea uleiurilor uzate trebuie să fie efectuată în conformitate cu ordinea de priorităţi a ierarhiei deşeurilor şi trebuie acordată prioritate opţiunilor care oferă cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecţiei mediului.

Mai mult decât atât, această Directivă promovează: utilizarea sustenabilă a resurselor naturale; şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor; minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei şi mediului datorat generării

deşeurilor; considerarea întregului ciclu de viaţă; măsuri care să urmărească decuplarea (ruperea) legăturii dintre creşterea economică şi

generarea deşeurilor; introducerea de măsuri pentru a eficientiza sistemul de sancţiuni, proporţionale şi cu efect de

descurajare a acelora care încalcă dispoziţiile prezentei directive; introducerea de măsuri care să asigure sortarea la sursă, colectare şi reciclarea fluxurilor de

deşeuri prioritare. Directiva 2008/98/CE a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea 211/2011, privind regimul

deşeurilor. Articolul 26 al noii Legi cadru se referă la planurile de gestionare a deşeurilor. Conform prevederilor noii

Legi, ca instrument principal de planificare, planurile de gestionare a deşeurilor trebuie să conţină, după caz, cel puţin următoarele:

a. obiectivele şi priorităţile autorităţilor administraţiei publice locale în vederea îndeplinirii obligaţiilor din domeniul gestionării deşeurilor;

b. tipul, cantitatea şi sursa deşeurilor generate în teritoriu, deşeurile care ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul naţional, precum şi o evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;

c. schemele existente de colectare a deşeurilor şi principalele instalaţii de eliminare şi valorificare, inclusiv orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deşeurile periculoase sau fluxurile de deşeuri abordate de legislaţia specifică;

d. evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalaţiilor de deşeuri existente, infrastructura suplimentară pentru instalaţiile de deşeuri potrivit prevederilor art. 24 şi, dacă este cazul, investiţiile legate de acestea;

e. informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului şi la capacitatea viitoare de eliminare sau de operare a instalaţiilor majore de valorificare, dacă este cazul;

f. politici generale de gestionare a deşeurilor, inclusiv tehnologii şi metode planificate de gestionare a deşeurilor sau politici privind deşeurile care ridică probleme specifice de gestionare;

g. estimarea costurilor pentru investiţiile privind operaţiile de valorificare şi eliminare; h. etapele care trebuie urmărite de autorităţile responsabile pentru îndeplinirea prevederilor prezentei

legi. De asemenea, Legea prevede ca planurile de gestionare a deşeurilor pot conţine, luând în considerare nivelul

geografic şi acoperirea zonei de planificare, următoarele: a. aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabi-

lităţilor între actorii publici şi privaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor; b. analiza utilităţii şi a adecvării utilizării instrumentelor economice şi de altă natură pentru rezolvarea

diverselor probleme legate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii unei bune funcţio-nări a pieţei interne;

c. utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale de consumatori;

d. siturile contaminate istoric de eliminare a deşeurilor şi măsuri pentru reabilitarea acestora.



6.8 PERSPECTIVE

6.8.1 STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU GESTIONAREA DEŞEURILOR

Strategia Naţională pentru Gestionarea Deşeurilor elaborată în 2004 avea la baza cadrul legislativ existent

la acea dată, necesar pentru o gestionare corespunzătoare a deşeurilor, în vederea transpunerii şi implementării legislaţiei europene în domeniu.

Revizuirea SNGD trebuie să ţină cont de stadiul actual al implementării, de progresele făcute, de punctele slabe unde nu s-a reuşit îndeplinirea obiectivelor şi de noile tendinţe strategice europene în domeniul deşeurilor.

În îndeplinirea strategiei, rolul administraţiei centrale este de a crea cadrul necesar pentru ca fiecare parte a

societăţii să îşi asume responsabilitatea şi să-şi managerieze propriile deşeuri. Deoarece există încă probleme în îndeplinirea obiectivelor SNGD, toţi factorii implicaţi trebuie să îşi asume responsabilitatea unei gestionări raţionale a resurselor şi deşeurilor astfel:

- producătorii trebuie să producă bunuri folosind mai multe materiale reciclate şi mai puţine materii prime; produsele lor trebuie să genereze mai puţine deşeuri şi să aibă un impact cât mai scăzut asupra mediului;

- distribuitorii trebuie să reducă ambalajele şi să sprijine consumatorii pentru a genera mai puţine deşeuri;

- consumatorii, atât operatorii economici, cât şi populaţia, trebuie să îşi reducă deşeurile, să le colecteze separat în vederea reciclării, să achiziţioneze produse sau servicii care generează mai puţine deşeuri şi care au un impact cât mai scăzut asupra mediului;

- autorităţile locale trebuie să furnizeze direct sau indirect servicii de colectare şi de reciclare pentru locuitori şi să ofere informaţii privind reducerea deşeurilor; de asemenea, trebuie să-şi planifice măsuri de gestionare a deşeurilor şi să investească în facilităţi de colectare şi tratare a acestora;

- operatorii trebuie să investească în reciclarea şi recuperarea deşeurilor şi să furnizeze servicii de calitate în acest sens pentru clienţii lor.

Elementele de baza ale SNGD revizuite sunt:

• Prevenirea şi valorificarea deşeurilor (refolosire, reciclare, recuperare energetică), în conformitate cu ierarhia gestionării deşeurilor şi cerinţele Strategiei Europene a Deşeurilor; acest lucru va conduce la decuplarea creşterii cantităţilor de deşeuri de creşterea economică.

• Îndeplinirea ţintelor propuse, cu accent pe ţintele referitoare la depozitarea deşeurilor biodegradabile; o atenţie deosebită trebuie să se acorde în continuare ţintelor referitoare la deşeurile de ambalaje şi la deşeurile electrice şi electronice; asigurarea de investiţii pentru infrastructura necesară redirecţionării deşeurilor biodegradabile de la depozitare.

• Creşterea reciclării şi a recuperării de energie din deşeuri; scăderea consumului de resurse. • Acordarea de stimulente pentru reducerea deşeurilor şi creşterea reciclării; trebuie stimulate

investiţiile în colectarea, reciclarea, recuperarea deşeurilor şi în dezvoltarea pieţei materialelor reciclate.

• Dezvoltarea de indicatori pentru monitorizarea implementării strategiei. • Modificări legislative necesare pentru îmbunătăţirea gestiunii deşeurilor şi pentru ca legislaţia să fie

mai clară şi mai eficace (reducerea costurilor prin prevenirea activităţilor ilegale). • Îmbunătăţirea colaborării la nivel naţional, regional, local pentru a se obţine performanţe mai bune

în domeniu, o mai bună coordonare şi servicii mai bune. • Fiecare producător de deşeuri (operatori economici, populaţie, autorităţi locale) trebuie să-şi asume

responsabilitatea propriilor deşeuri şi să-şi elaboreze propria strategie de gestionare a deşeurilor. • Conştientizarea şi stimularea populaţiei pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi reducerea

acestora. • Implementarea măsurilor propuse în planurile regionale şi locale de gestionare a deşeurilor. • Respectarea principiilor proximităţii şi auto-suficienţei. • Prin comunicare şi suport, prin creşterea angajamentului operatorilor economici şi populaţiei şi

prin propriul exemplu, Guvernul poate schimba comportamentul tradiţional în ceea ce priveşte concepţia faţă de deşeuri şi modul de gestionare a acestora.

Generarea deşeurilor este indicatorul care ilustrează cel mai bine măsura interacţiunii dintre activităţile

umane şi mediu. Generarea deşeurilor urmează, de obicei, tendinţele de consum şi de producţie. De exemplu, generarea deşeurilor menajere (cantitate/locuitor) creşte odată cu creşterea nivelului de trai. Creşterea producţiei economice, dar şi gestionarea ineficientă a resurselor, conduc la generarea de cantităţi mari de deşeuri. Prin implementarea prevederilor legale în activitatea curentă a agenţilor economici şi a administraţiilor publice locale, se preconizează că impactul gestionării deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii umane se va reduce semnificativ.



În vederea conformării cu cerinţele legislative în domeniul gestionării deşeurilor, proiecte integrate de management al deşeurilor se vor derula în conformitate cu Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi cu Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor. Programele de investiţii vor include activităţi legate de ierarhia în ceea ce priveşte managementul deşeurilor (prevenire, colectare şi colectare selectivă, reutilizare, valorificare şi reciclare, tratare şi eliminare), în paralel cu închiderea depozitelor de deşeuri neconforme.

Proiectele respective vor acoperi aglomerările urbane şi rurale, la nivel judeţean/regional. De asemenea,

se urmăreşte extinderea/finalizarea sistemelor de management al deşeurilor, astfel încât acestea să acopere tot teritoriul ţării şi întreaga populaţie.

Scopul îl constituie crearea unui sistem modern de management al deşeurilor care să contribuie la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, prin stabilirea unui sistem adecvat care să trateze fiecare tip de deşeuri în parte, în vederea protejării mediului.

În paralel, se vor derula proiecte de conştientizare a populaţiei, având în vedere faptul că, pentru

realizarea sistemelor eficiente de gestionare integrată a deşeurilor nu este suficientă doar dezvoltarea infrastructurii, ci şi implicarea populaţiei deoarece a contribui la conservarea şi refolosirea resurselor existente este mai mult decât dovada unei bune politici civice, este exact ceea ce trebuie să facă fiecare cetăţean în vederea protejării mediului în care trăim.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.7. Schimbările climatice


7. SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Gaze cu efect de seră: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O), hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC), hexafluorura de sulf (SF6).

În condiţiile dublării concentraţiei CO2 în atmosferă, în următorii zeci de ani se aşteaptă o creştere a temperaturii medii globale cuprinsă între 2,4 şi 7,4˚C.

7.1. UNFCC, PROTOCOLUL DE LA KYOTO,

POLITICA UE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE Cercetările ştiinţifice confirmă faptul că încălzirea globală este

rezultatul direct sau indirect al activităţilor umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor etc.), care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă.

Efectul de seră apare ca urmare a absorbţiei selective a radiaţiei termice emise de Pământ de către moleculele gazelor cu efect de seră, la care se adaugă remisia izotropă a acesteia, atât în spaţiul extraatmos-feric, cât şi spre Pământ.

Prin creşterea concentraţiilor acestor gaze în atmosferă, efectul de seră se intensifică, iar transportul de energie şi umiditate în sistem se perturbă, fapt ce determină dezechilibre la nivelul sistemului climatic.

Impactul schimbărilor climatice se reflectă în: sănătatea

populației, creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor

aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc.

Rapoartele Agenţiei Europene de Mediu: „Semnale de mediu” – 2010 şi 2011 (http://www.eea.europa.eu) subliniază faptul că schimbările climatice ameninţă modificarea radicală a ciclului apei din regiunile alpine la nivel european întrucât schimbările intervenite în precipitaţii, stratul de zăpadă şi depozitarea apei în gheţari determină schimbarea modului în care apa este transportată. Aceasta se concretizează în mai multe perioade secetoase vara, inundaţii şi alunecări de teren în perioadele de iarnă precum şi o variabilitate mai mare în rezerva de apă pe parcursul unui an calendaristic. De asemenea, conform datelor publicate de aceeaşi agenţie, resursele de apă pentru populaţia din sudul şi sud-estul Europei se vor diminua în următorii ani, în timp ce clima din nordul şi nord-estul Europei va deveni una mai blândă şi mai umedă decât este în mod normal la nivelul acestor regiuni.

Rapoartele evidenţiază că tot mai multe consecinţe ecologice şi sociale ar putea în cele din urmă să afecteze sănătatea umană prin schimbări ale calităţii şi cantităţii apei, aerului şi hranei, precum şi prin tipare meteorologice, ecosisteme şi agricultură. De asemenea, schimbările climatice pot conduce la o acutizare a problemelor de mediu existente, precum poluarea aerului şi pot perturba furnizarea durabilă de apă şi serviciile către populaţie. Studiile realizate la nivel european, estimează inclusiv o creştere a mortalităţii în rândul populaţiei spaţiului comunitar cu 1-4 % pentru fiecare grad de temperatură în plus faţă de un nivel limită (specific la nivel local). Pentru anii 2020 se estimează o creştere cu peste 25000 de cazuri/an a deceselor cauzate de intoleranţa la temperaturile excesive din perioadele călduroase, în special în regiunile din Europa Centrala şi de Sud.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), la nivel mondial, eficienţa unor rezervoare naturale de dioxid de carbon, precum oceanele, a scăzut semnificativ în ultimii 50 de ani ceea ce înseamnă că eforturile umane pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să fie extrem de eficiente pentru a putea menţine cantitatea de dioxid de carbon la un nivel care să nu afecteze stabilitatea atmosferei.

Cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC (disponibil pe: www.ipcc.ch/), prezintă rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi observaţiile asupra schimbărilor climatice la nivel global, precum şi previziunile realizate pe baza utilizării unor modele climatice. Concluziile principale sunt următoarele:

temperatura la nivelul Europei a crescut cu aproape un grad Celsius, mai mult decât rata globală de încălzire de 0,74°C;

Cap.7. Schimbările climatice Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


Cei mai călduroşi 15 ani, la nivel global, au fost înregistraţi în ultimele două decade, anii 1998 şi 2005 fiind reprezentativi.

în prezent, concentraţia gazelor cu efect de seră din atmosferă depăşeşte valorile înregistrate în ultimii 650.000 de ani, iar previziunile indică o creştere fără precedent;

până în anul 2100, temperatura globală va creşte cu 1°C, până la 6,3°C, iar nivelul oceanului planetar va creşte cu 19 cm, până la 58 cm;

a crescut frecvenţa apariţiei şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, tornade, uragane);

modelele regionale climatice şi de precipitaţii (valuri de căldură, secete, inundaţii) s-au schimbat, iar tendinţele indică o creştere graduală în următorii ani;

s-a diminuat atât grosimea gheţarilor din zona arctică cât şi suprafaţa ocupată de către aceştia (cu 40% în ultimii 30 de ani), existând posibilitatea dispariţiei complete a acestora, până în anul 2100;

retragerea gheţarilor din zonele montane (Munţii Alpi, Himalaya, Anzi) şi posibilitatea dispariţiei a peste 70% din gheţarii continentali;

dezvoltarea unor mutaţii la nivelul biosistemelor: înflorirea timpurie a unor specii de plante, dispariţia unor specii de amfibieni etc;

dacă nu se întreprind acţiuni de reducere, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2030 va avea o valoare cu 25-90% mai mare faţă de nivelul actual, cele mai importante creşteri provenind din sectorul transporturi;

cel puţin două treimi din creşterea emisiilor la nivel global va proveni din ţările în curs de dezvoltare; emisiile pe cap de locuitor în anul 2030 vor fi semnificativ mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare;

până în anul 2030, scenariile privind reducerea emisiilor pot fi atinse cu un cost care reprezintă doar 3% din PIB-ul global, costurile fiind mai mari după anul 2030.

Raportul recomandă că pentru limitarea încălzirii globale medii la

20C peste valoarea pre-industrială, este necesară o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual, până în anul 2050.

Al Cincilea Raport Global de Evaluare (AR5) publicat de IPCC va oferi o actualizare a cunoştinţelor cu

privire la aspectele ştiinţifice, tehnice şi socio-economice ale schimbărilor climatice. Raportul va fi compus din trei rapoarte ale grupului de lucru şi un raport de sinteză (SYR), care vor fi adoptate şi aprobate până la sfârşitul lunii octombrie 2014, traducerea şi distribuirea urmând a fi finalizate în luna martie 2015.

Printre cele mai recente lucrări elaborate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) se numără: Raportul special privind gestionarea riscului de catastrofe şi evenimente extreme în sensul adaptării la schimbările climatice şi Surse de energie regenerabilă şi diminuarea schimbărilor climatice.

Raportul special privind gestionarea riscului de catastrofe şi evenimente extreme în sensul adaptării la schimbările climatice contribuie la încadrarea provocării de a trata evenimente meteorologice extreme şi de schimbări climatice ca pe un criteriu în luarea deciziilor în condiţii de incertitudine, analizând răspunsul în contextul gestionării riscurilor. Una dintre noutăţile aduse de acest raport o reprezintă integrarea, într-un raport special unic, a competenţelor şi perspectivelor din disciplinele acoperite de WG.I (The IPCC Working Group I), WG.II (The IPCC Working Group II) şi a managementului riscului de dezastre la nivel comunitar. De asemenea, a fost pus accentul pe raportul privind adaptarea şi gestionarea riscului de catastrofe şi a fost stabilit planul pentru un efort ambiţios de mobilizare.

Raportul conţine următoarele nouă capitole: Capitolul 1, tratează problema fenomenelor meteorologice şi a evenimentelor climatice extreme ca

fiind o provocare în înţelegerea şi gestionarea riscurilor; Capitolul 2, analizează în detaliu factorii determinanţi de expunere şi de vulnerabilitate,

concluzionând că fiecare caz de catastrofe are atât dimensiuni sociale, cât şi fizice; Capitolul 3, contribuţie majoră a WGI, este o evaluare a modificărilor observate şi prevăzute în

condiţii meteorologice şi evenimente climatice extreme, precum şi identificarea cauzelor, acolo unde este posibil;

Capitolul 4, evaluează efectele observate şi proiectate, luând în considerare modelele de sector, precum şi pe cele regionale;

Capitolele de la 5 la 7, evaluează experienţa şi teoria, în adaptarea la condiţii extreme şi dezastre, concentrându-se pe problemele şi oportunităţile de la nivel local (Capitolul 5), la scară naţională (Capitolul 6) şi scară internaţională (Capitolul 7);

Capitolul 8, evaluează interacţiunile dintre dezvoltarea durabilă, reducerea vulnerabilităţii şi riscului la dezastre, luând în considerare atât oportunităţi şi constrângeri, cât şi tipurile de transformări relevante pentru depăşirea constrângerilor;

Capitolul 9, dezvoltă o serie de studii de caz care ilustrează rolul complexităţii vieţii reale, dar şi progrese importante realizate în gestionarea riscului.



10 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial sunt generate de aviaţie.

Emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la aviaţia internaţională şi transportul maritim au crescut cu până la 110 %, respectiv 60% între 1990 şi 2007.

Raportul AEM 2010: Emisiile de gaze cu efect de seră din aviaţia civilă internă la nivelul celor 32 State Membre AEM au crescut de la 19,19 milioane tone CO2 la 29,65 milioane tone CO2 , între 1990 şi 2007 (54%) .

Raportul IPCC privind Sursele de energie regenerabilă şi diminuarea schimbărilor climatice oferă o revizuire cuprinzătoare cu privire la aceste surse şi tehnologii, costurile relevante, beneficiile şi rolul pe care acestea îl pot avea în contextul unor diverse opţiuni de diminuare. Raportul prevede o evaluare şi o analiză aprofundată a tehnologiilor de energie regenerabilă şi rolul lor actual şi potenţial în atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Rezultatele prezentate în cadrul lui se bazează pe o analiză extinsă a literaturii ştiinţifice, inclusiv pe specificul studiilor individuale, dar şi pe un agregat de studii analizate care să conducă la concluzii mai largi. Raportul combină informaţiile privind studiile tehnologice specifice cu rezultatele pe o scară largă de modele integrate şi oferă informaţii relevante pentru politicile publice şi pentru factorii de decizie, cu privire la potenţialele tehnice şi caracteristice ale diferitelor tipuri de resurse.

Documentul este structurat pe trei categorii de capitole: un capitol introductiv; şase capitole cu specificaţii tehnologice (capitolele 2-7) şi patru capitole care acoperă problemele de integrare în toate tehnologiile (capitolele 8-11), după cum urmează:

Capitolul 1, plasează tehnologiile referitoare la energia regenerabilă într-un cadru mai larg de opţiuni de atenuare a schimbărilor climatice şi de identificare a unor caracteristici comune ale tehnologiilor de energie regenerabilă;

Capitolele 2-7, oferă informaţii cu privire la potenţialul de resurse disponibile, starea de dezvoltare tehnologică şi de piaţă, precum şi la impactul social şi de mediu pentru fiecare sursă de energie regenerabilă, incluzând bioenergia, energia solară directă, energia geotermală, hidroenergia, energia oceanelor şi energia eoliană. În plus, sunt discutate perspectivele inovaţiei tehnologice viitoare;

Capitolul 8, prezintă modul în care tehnologiile de energie regenerabilă sunt în prezent integrate în sistemele de distribuţie a energiei, precum şi modul în care acestea pot fi integrate în viitor. Sunt de asemenea puse în discuţie modalităţile de dezvoltare a tehnologiilor regenerabile în următoarele sectoare: transporturi, construcţii, industrie şi agricultură;

Capitolul 9, pune în discuţie energia din surse regenerabile, în contextul dezvoltării durabile, impactul social, de mediu şi economic ale surselor regenerabile de energie, inclusiv potenţialul pentru îmbunătăţirea accesului la energie şi la o sursă sigură de energie. Anumite bariere pentru tehnologii pentru surse regenerabile de energie sunt, de asemenea, specificate în acest capitol;

Capitolul 10, investighează modul în care tehnologiile pentru surse regenerabile de energie pot contribui la diferite scenarii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de la scenariul „fără modificări”, folosit de obicei, la cele care reflectă niveluri ambiţioase de stabilizare a concentraţiei de gaze cu efect de seră.

La nivelul Uniunii Europene, Sectorul Transporturilor rămâne în continuare sectorul cu cel mai mare

impact asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, având o tendinţă de creştere de 26% între 1990 şi anul 2007, respectiv 0,5% între anul 2006 şi 2007, datorate în principal creşterii cererii pentru transportul pasagerilor şi a bunurilor precum şi preferinţa pentru utilizarea şoselelor ca modalitate de transport în schimbul altor modalităţi de transport mai puţin poluante.

Conform datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), contribuţia Sectorului „Transporturi” în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel european reprezintă 19,3%, excluzând emisiile provenite de la aviaţia internaţională şi transportul maritim (generate de arderea combustibililor maritimi – bunker fuels).

Conform celor mai recente date publicate la nivel european, tendinţa emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturi este de creştere în următorii ani, comparativ cu dinamica creşterii emisiilor generate de sectoare precum cele industriale, rezidenţial sau cel de producere a energiei.

În comparaţie cu creşterea de 54% a emisiilor înregistrate de sectorul aviaţie civilă internă (excluzând emisiile din aviaţia internaţională care nu sunt incluse sub Protocolul de la Kyoto), emisiile generate de transportul rutier au crescut cu 30% iar cele din transportul maritim intern cu un procent de 13%, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră aferente transportului feroviar au scăzut cu 40% în perioada 1990 – 2007.

La nivel mondial, Sectorul „Aviaţie” contribuie în mod semnificativ la schimbările climatice, fiind sectorul din domeniul transporturilor care înregistrează cea mai rapidă dezvoltare, tendinţa pentru următorii ani fiind una de creştere considerabilă.

Potrivit datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu, deşi emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut la nivel european cu 3% în perioada 1990-2006, emisiile de gaze cu efect de seră generate de Sectorul „aviaţie

internaţională” au crescut cu aproape 100%. Nivelul anual al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de aviaţia internaţională indică o uşoară tendinţă de creştere de doar

0,9% între anii 2006 şi 2007, comparativ cu creşterea de 6,4%, înregistrată între anii 2005 şi 2006.



La nivelul celor 27 State Membre ale Uniunii Europene, un raport al AEM arată că, luând în considerare numărul de kilometri parcurşi, aviaţia civilă rămâne în continuare modalitatea de transport cu cea mai mare creştere: 48% între anii 1997 şi 2007.

În cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC, Sectorul „aviaţie civilă” este descris drept sectorul din transporturi cu cea mai rapidă creştere la nivel mondial. În proiecţiile realizate cu privire la cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de Sectorul aviaţie şi tendinţele acestora şi luând în considerare o eficienţă crescută a combustibililor utilizaţi, IPCC consideră că emisiile vor creşte în acest caz de la 489,29 milioane tone în anul 2002 la 1.247,02 milioane tone în anul 2030. Potrivit aceluiaşi Grup Interguvernamental, presupunând că tendinţa creşterii eficienţei combustibililor în contextul dezvoltării industriilor se va menţine, emisiile din sectorul aviaţie vor continua să crească, însă la un nivel mai scăzut comparativ cu creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de alte forme de transport.

Chiar dacă tehnologia aeronavelor şi eficienţa de operare a acestora au fost mult îmbunătăţite şi perfecţionate în ultimii ani, acestea nu sunt suficiente pentru a neutraliza impactul pe care îl are un trafic intens asupra creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Dinamica traficului aerian este favorizată în principal de creşterea cererii din partea populaţiei şi disponibilitatea populaţiei de a suporta costurile biletelor de călătorie, precum şi creşterea solicitărilor pentru călătoriile realizate exclusiv în scopuri turistice.

În această situaţie, Comisia Europeană estimează că cerinţele de eficienţă pentru produsele care utilizează diferite forme de energie, includerea activităţilor de aviaţie în cadrul Schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la nivel Comunitar (EU ETS), strategia privind limitarea emisiilor de CO2 provenite de la automobile şi noile cerinţele privind calitatea combustibililor utilizaţi pot contribui semnificativ la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Conform datelor cuprinse în Raportul Agenţiei Europene de Mediu din anul 2011 (Emisiile de gaze cu efect de seră - tendinţe şi prognoze în Europa), emisiile din sectorul aviatic vor continua să crească deoarece transportul în acest domeniul a înregistrat o creştere rapidă. Dacă în anul 1992, emisiile de dioxid de carbon din aviaţie reprezentau 2% din emisiile antropice totale de dioxid de carbon (aproximativ 13% din emisiile globale de CO2 din transporturi), datorită creşterii rapide a activităţilor de aviaţie în ultimii 30 de ani, scenariul IPPC estimează că emisiile de CO2 rezultate din activităţile de aviaţie mondiale se vor tripla până în anul 2050. Contribuţia activităţilor din aviaţie la încălzirea globală este de aşteptat să crească de la 3,5% în 1992, până la 5% în anul 2050.

Pe baza estimările recente ale Agenţiei Europene de Mediu, după o scădere importantă a emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2009, din cauza recesiunii economice, emisiile totale în Schema de comercializare - EU ETS au crescut în 2010 şi au stagnat la aproximativ 15,5% sub nivelul emisiilor din anul 1990 (sunt luate în considerare aproximativ 14% din emisiile provenite din activităţile de aviaţie). Pentru anul 2010, emisiile au rămas cu 5% sub nivelul celor din anul 2008. Prognozele din statele membre indică faptul că emisiile totale la nivelul UE nu vor fi reduse semnificativ în perioada următoare, respectiv până în anul 2020. Astfel, în urma măsurilor naţionale adoptate de fiecare stat membru, în anul 2020 emisiile la nivelul Uniunii Europene vor fi cu 19% sub nivelul celor din 1990, ceea ce reprezintă doar un obiectiv minim de reducere cu 20%. Decalajul de 1 punct procentual ar putea fi completat şi ţinta ar putea fi depăşită cu 5 puncte în cazul în care statele membre vor pune în aplicare toate măsurile suplimentare în prezent planificate, în special cele legate de transport şi sectoarele rezidenţiale.

Aceste niveluri ale emisiilor au fost cu aproximativ 7% mai mici decât în 2008 şi reduceri substanţiale ale emisiilor au fost observate în 2008 şi 2009 în toate statele membre, ca efect al crizei economice dar şi datorită dezvoltării surselor de energie regenerabilă.

Conform previziunilor statelor membre, pe baza măsurilor și politicilor existente, emisiile din schema EU ETS (cu excepţia celor din activităţile de aviaţie) vor scădea moderat începând cu 2010, atingând în anul 2016 nivelul observat în 2009 şi obţinându-se o diminuare de 19% din nivelul anului 1990. Presupunând că emisiile din aviaţia internaţională nu vor urma o reducere semnificativă, aceasta însemnând că este de aşteptat ca în anul 2020 să rămână un decalaj de aproximativ 1%, în cazul în care nu apar măsuri suplimentare de reducere a emisiilor.

În prezent, acţiunile care se realizează la nivel european, având ca obiectiv reducerea efectelor schimbărilor climatice, se concentrează în principal pe acţiunile de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră precum şi pe adaptarea la efectele acestor modificări climatice. Într-un raport recent al AEM se arată că, până în prezent, doar şapte dintre cele 32 de ţări membre ale Agenţiei Europene de Mediu au adoptat măsuri concrete axate pe reducerea efectelor schimbărilor climatice şi au început implementarea Strategiilor Naţionale de adaptare la schimbările climatice, bazate pe observaţiile legate de situaţia din fiecare ţară.

La nivel internaţional, şefi de stat şi de Guvern, reprezentanţi ai organizaţiilor şi agenţiilor intergu-vernamentale şi nonguvernamentale, precum şi reprezentanţi ai mass-mediei s-au reunit la „Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice”, incluzând cea de-a XVII-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 17) şi cea de-a VII-a Conferinţă a Părţilor la Protocolul de la Kyoto, care a avut loc la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie - 9 decembrie 2011, pentru a pune bazele viitoarei cooperării internaţionale (post–2012) în lupta cu schimbările climatice. Mizele centrale ale celor 2 reuniuni au reprezentat asumarea unei a doua perioade de angajamente obligatorii de reducere a emisiilor GES, sub Protocolul de la Kyoto, dar şi o decizie comună a tuturor Părţilor la Convenţia



Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), prin care să se agreeze asupra unei foi de parcurs către încheierea unui acord global unic, cu angajamente obligatorii ale tuturor Părţilor semnatare ale Convenţiei, în domeniul schimbărilor climatice.

Părţile Protocolului de la Kyoto, participante la această conferinţă,

au agreat următoarele: discutarea măsurilor legale în domeniul schimbărilor climatice, de

exemplu un nou tratat sau alt instrument legal, care să fie agreat până în anul 2015 şi care să intre în vigoare în anul 2020 ("Platforma Durban pentru acţiune");

prelungirea perioadei de angajament a Protocolului de la Kyoto, pentru intervalul 2013-2017;

stabilirea unui Fond Verde pentru Climă destinat ţărilor mai puţin dezvoltate, în valoare de 100 miliarde de dolari până în anul 2020;

stabilirea unui plan de lucru pentru anul 2012; întrucât Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii de

gaze cu efect de seră (EU ETS) va fi pusă în aplicare pentru perioada 2013-2020, este necesară prelungirea perioadei de angajament Protocolul de la Kyoto pentru coordonarea cu aceasta.

Având în vedere schimbările evidente asupra climatului global din ultimii ani, se pune problema de a

evalua efectele schimbărilor climatice în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Indiferent de implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, strategiile privind adaptarea la schimbările climatice trebuie regândite, astfel încât acestea să se bazeze pe o analiză sistematică a regiunilor, sectoarelor şi populaţiei vulnerabile/afectate, pentru a contracara impactul inevitabil al schimbărilor climatice. Astfel, adaptarea la schimbările climatice şi problemele privind resurselor de apă disponibile trebuie gestionate într-un context mult mai amplu: la nivel local, regional, naţional, european şi internaţional.

Încălzirea globală implică două probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, în vederea stabilizării nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferă, care să împiedice influenţa antropică asupra sistemului climatic şi să dea posibilitatea ecosistemelor naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte, necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice, având în vedere că acestea sunt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.

Regândirea şi replanificarea structurilor urbane, promovarea unui transport urban durabil, facilitarea unui consum energetic mai mic pe cap de locuitor, reabilitarea termică a locuinţelor şi a spaţiilor de birouri, transformarea oraşelor în „ecosisteme urbane”, utilizarea tehnologiilor “prietenoase cu mediul” axate pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, schimbarea comportamentului populaţiei în ceea ce înseamnă crearea şi protejarea spaţiilor verzi sunt doar câteva soluţii viabile şi concrete care pot fi puse în aplicare pentru reducerea efectele schimbărilor climatice şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.

În România, estimarea impactului schimbărilor climatice s-a realizat printr-un studiu al Academiei Române, în care s-au selectat diferite Modele de Circulaţie Generală a atmosferei, care reflectă cel mai bine condiţiile din ţara noastră.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a iniţiat în anul 2011 proiectul cu tema „Impactul modificărilor climatice şi a directivei cadru asupra costurilor şi resurselor de apă din sudul României”, care se va derula până la sfârşitul anului 2014.

Proiectul îşi propune identificarea spaţială unitară a corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane din partea sudică a României, astfel încât să ofere suficiente date concrete ce vor fi utile pentru luarea deciziilor manageriale cu următoarele obiective principale:

evaluarea consumurilor de apă dulce din exploataţiile agricole în diferite scenarii de modificare a condiţiilor climatice regionale;

simularea restricţiilor de consum în diferite scenarii de modificare a condiţiilor climatice regionale; evaluarea costurilor consumului de apă dulce în funcţie de sursa de provenienţă în condiţiile

diferitelor scenarii de modificare a condiţiilor climatice regionale. Proiectul se va realiza în cadrul a patru faze şi anume: o Faza 1 - Documentare şi prezentare generală; o Faza 2 - Documentare complexă asupra structurilor acvifere şi a corpurilor de apă din partea sudică a

României, cu punerea în evidenţă a parametrilor scurgerii medii şi minime pe râurile din această zonă; o Faza 3 - Conturarea extinderii spaţiale a structurilor acvifere şi a corpurilor de apă subterană din aria

investigată şi identificarea tendinţei de evoluţie a resurselor de apă de suprafaţă în contextul fenomenelor de încălzire globală, cu evidenţierea consumurilor la exploataţiile agricole;



o Faza 4 - Elaborarea unei baze de date georeferenţiate privind oferta potenţială de apă subterană şi de suprafaţă în viitorii ani şi a modelului conceptual şi numeric al structurilor acvifere. Costurile suplimentare ale apei în contextul implementării Directivei - cadru Apa.

In cadrul Fazei I, desfăşurată în perioada 15.11.2011-15.12.2011, s-a realizat un studiu documentar pe baza datelor existente în literatura de specialitate, referitor la resursele de apă de suprafaţă şi subterane, a politicilor şi reglementărilor existente în domeniul apelor. Pe baza studiului documentar întreprins, pot fi formulate următoarele concluzii de etapă:

Consumul resurselor de apă la nivel mondial a crescut de nu mai puţin de 6 ori, în timp ce la noi în ţară s-a redus simţitor ca urmare a scăderii activităţilor economice;

La nivelul anilor 2020 - 2025 criza apei se va manifesta acut pe tot globul; Pentru a contracara efectele deja existente ale încălzirii globale, pe plan mondial se au în vedere

măsuri cum ar fi: stabilirea de zone controlat inundabile şi consolidarea digurilor; realizarea unor lucrări hidrotehnice de protecţie la inundaţii şi a unor sisteme urbane de stocare în caz de precipitaţii abundente;

La nivelul fluviului Dunărea se constată o tendinţă de creştere a debitelor maxime măsurate începând cu anii 1840, corelată cu o tendinţă de creştere a nivelului Mării Negre, conform măsurătorilor efectuate la Constanţa şi Sulina începând cu anii 1860;

Conform Directivei - cadru Apa (Art. 5 şi 9) trebuie promovat mecanismul economic pentru apă, fapt ce necesită realizarea pentru fiecare bazin hidrografic a unei analize şi evaluări economice;

Punerea în aplicare a Directivei - cadru Apa, prin intermediul schemelor directoare elaborate pentru fiecare bazin hidrografic, în vederea atingerii la nivelul anului 2015 a “stării bune a apei”, va conduce la o creştere a preţului apei, inclusiv pentru exploataţiile agricole;

Regulamentul CE 1698/2005 prevede acordarea de compensaţii fermierilor pentru costurile suplimentare ce decurg din aplicarea Directivei - cadru Apa şi a realizării reţelei de arii naturale protejate “Natura 2000”;

Promovarea mecanismului economic pentru apă în conformitate cu prevederile Directivei - cadru Apa (recuperarea integrală a costurilor serviciilor de apă furnizate), poate conduce la contradicţii cu prevederile Politicii Agricole Comune (PAC), prin care se preconizează pentru perioada 2014-2020 realizarea de plăţi compensatorii sub forma “plăţilor decuplate”. Plăţile decuplate reprezintă compensaţii acordate fermierilor pentru diferite pierderi înregistrate de agricultori, astfel încât să nu favorizeze anumite culturi agricole în detrimentul altora. Alegerea unui tip de cultură sau altul, ar trebui să fie determinat de cererea şi oferta de pe piaţă.

În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum agricultura,

silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti, va determina creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii.

Astfel, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similară întregului spaţiu european, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:

- între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020-2029; - între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090-2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C şi 2,5°C în cazul

scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Din punct de vedere pluviometric, peste 90% dintre modelele climatice prognozează pentru perioada

2090-2099 secete pronunţate în timpul verii, în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980-1990, mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare.

Efecte asupra agriculturii Agricultura reprezintă cel mai vulnerabil sector, studiile realizate evidenţiind următoarele aspecte: în cazul culturii de grâu: creşterea producţiei, cu aproximativ 0,4 - 0,7 t/ha; descreşterea sezonului de

vegetaţie cu 16 - 27 zile; în cazul culturii de porumb neirigat: creşterea producţiei de boabe, cu aproximativ 1,4 - 5,6 t/ha;

descreşterea sezonului de vegetaţie, cu 2 - 32 zile; descreşterea perioadei de vegetaţie, cu aproximativ 2 - 19%, valorile estimate fiind în funcţie de modelul folosit;

în cazul culturii de porumb irigat, rezultatele depind de modelele folosite şi de condiţiile amplasamentelor alese pentru prelevarea datelor;



Sectoarele industrial, comercial, rezidenţial şi de infrastructură (inclusiv alimentări cu energie şi apă, transporturi şi depozitarea deşeurilor) sunt vulnerabile la schimbările climatice.

România a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001, asumându-şi angajamentul privind stabilirea unor măsuri, ţinte şi perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008 - 2012, cu 8% faţă de anul de bază 1989.

pentru analiza efectelor asupra productivităţii agricole ale principalelor culturi din România, s-au utilizat mai multe modele agrometeorologice.

Efecte asupra silviculturii Din suprafaţa ţării, 28,3% reprezintă suprafaţa acoperită cu păduri; acestea sunt distribuite neuniform pe

teritoriul ţării (51,9% în zona montană, 37,2% în zona deluroasă şi 10,9% în zona de câmpie). Suprafaţa fondului forestier naţional este de 6312,8 mii ha, din care, aproximativ 6300 mii ha este ocupată de păduri, iar restul suprafeţei este destinată culturii silvice, producţiei şi managementului. În zonele împădurite, joase şi deluroase, se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii temperaturilor şi a scăderii volumului precipitaţiilor.

Efecte asupra gospodăririi apelor Consecinţele hidrologice ale creşterii concentraţiei de CO2 în atmosferă, sunt semnificative. Modelarea

efectelor produse de acest fenomen a fost realizată punându-se accent pe principalele bazine hidrografice. Rezultatele modelărilor arată efectele probabile ale modificărilor în volumul precipitaţiilor şi în evapo-transpiraţie.

Creşterea temperaturilor şi diminuarea precipitaţiilor ar putea conduce la scăderea stocurilor de apă şi la creşterea cererii de apă; aceste fenomene provocând deteriorarea calităţii corpurilor de apă dulce, sporind presiunea exercitată asupra echilibrului şi aşa fragil, existent în multe zone din ţară între stocurile de apă şi cerinţele de apă. În zonele în care precipitaţiile pot creşte, nu există siguranţa că acestea se vor produce în sezonul propice al anului pentru a fi utilizate; suplimentar, iar în aceste condiţii probabilitatea producerii de inundaţii creşte.

Efecte asupra aşezărilor umane Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, a infrastructurii şi construcţiilor este legat,

în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldură, căderile abundente de zăpadă, furtuni, inundaţii, creşterea instabilităţii versanţilor.

Astfel, planificarea urbană şi proiectarea unei infrastructuri adecvate joacă un rol important în minimizarea impactului schimbărilor climatice şi reducerea riscului asupra mediului antropic.

Planificarea teritoriului poate oferi un cadru integrat, ce permite conexiuni între vulnerabilitate, evaluarea riscului şi adaptare, putând conduce la identificarea celor mai eficiente opţiuni de acţiune.

Aceste sectoare sunt direct afectate de modificarea temperaturii şi regimului precipitaţiilor, sau indirect, prin impactul general asupra mediului, a resurselor naturale şi producţiei agricole. Sectoare precum construcţiile, transporturile, exploatările de petrol şi gaze, turismul şi activităţile industriale aflate în zone costiere, sunt afectate de schimbările climatice. Alte sectoare, precum industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi energie din surse regenerabile, sunt sectoare potenţial afectate.

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) şi Protocolul de la Kyoto România a ratificat Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) prin Legea

nr. 24/1994, angajându-se să acţioneze: pentru „stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic, nivel care trebuie realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată desfăşura într-o manieră durabilă”.

În cursul anului 2011, au fost implementate o serie de acţiuni având ca scop: îmbunătăţirea Inventarului

naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră şi a capacităţii de raportare a României sub Protocolul de la Kyoto şi UNFCCC, implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, operarea Registrului Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătăţirea cadrului legislativ privind adaptarea la schimbările climatice şi stabilirea cadrului de reglementare pentru participarea României la mecanismele



Primul Ghid al României privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice (OM nr. 1170/2008) evidenţiază impactul schimbărilor climatice şi cuprinde măsuri de adaptare pentru fiecare sector afectat

Protocolului de la Kyoto, cum ar fi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (International Emissions Trading). De asemenea, au fost intensificate activităţile de conştientizare a publicului cu privire la impactul şi adaptarea la schimbările climatice.

România are începând cu anul 2008, un Sistem naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon (SNEEGHG), reglementat prin H.G nr.1570/2007. Prin acest cadru legislativ au fost stabilite atribuţiile şi modul de colaborare între instituţiile responsabile pentru furnizarea datelor necesare estimării emisiilor, informaţiile necesare pentru elaborarea rapoartelor, etapele procedurale privind estimarea nivelului emisiilor antropice, raportarea, arhivarea şi stocarea informaţiilor, cu scopul de a asigura transparenţa, consistenţa, comparabilitatea, şi acurateţea Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), în contextul respectării obligaţiilor asumate sub Protocolul de la Kyoto şi/sau prevăzute de legislaţia europeană.

Pe parcursul anului 2011, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au participat la diverse acţiuni de conştientizare şi schimburi de experienţă privind problematica „Adaptării la efectele schimbărilor climatice”, desfăşurate sub forma unor conferinţe, seminarii şi simpozioane.

De asemenea, în perioada 2009-2010, România a beneficiat de asistenţă tehnică din partea Olandei pentru îmbunătăţirea capacităţii de dezvoltare şi implementare la nivel naţional, regional şi local a politicilor de adaptare la schimbările climatice.

Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră

Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului Convenţiei – cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor ţărilor (CRF). Inventarul este elaborat pe baza documentului „Liniile directoare revizuite în anul 1996, privind elaborarea inventarelor naţionale de gaze cu efect de seră” elaborat de către IPCC, completat de “Ghidul de Bune Practici şi Managementul Incertitudinilor” elaborat de IPCC (IPCC GPG 2000) şi pe baza „Ghidului de Bune Practici, în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură” (LULUCF GPG), elaborat de IPCC în anul 2003, în acord cu prevederile naţionale privind SNEEGHG precum şi ”Liniile directoare privind elaborarea inventarelor naţionale de gaze cu efect de seră ” elaborat de IPCC (GL 2006).

INEGES reprezintă un instrument de raportare a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră estimate la

nivel naţional, în conformitate cu prevederile UNFCCC şi ale Protocolului de la Kyoto şi ale reglementărilor în domeniu, realizat în cadrul Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon. INEGES conţine tabelele în Formatul Comun de Raportare – „CRF” , Raportul la INEGES – „NIR” şi baza de date de tip „xml”. Raportul la INEGES prezintă detaliat modul în care a fost elaborat inventarul, în conformitate cu cerinţele Protocolului de la Kyoto şi conţine informaţii generale, date specifice fiecărui sector din INEGES şi alte informaţii suplimentare cerute prin Protocolul de la Kyoto.

Cel mai recent Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră al României a fost transmis la

începutul anului 2012 şi conţine estimările emisiilor/reţinerilor prin sechestrarea gazelor cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2010.

Conform Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% în

perioada 2008-2012, considerând nivelul emisiilor din anul de 1989 drept nivel de referinţă. Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor,

Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură - LULUCF) au scăzut în anul 2010 cu 57,56%, comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989. Bazându-ne pe aceste date, există o mare probabilitate ca România să-şi îndeplinească obligaţiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor.

După cum reiese din figura 7.1.1, tendinţa emisiilor totale de gaze cu efect de seră este descrescătoare, determinată pe de o parte de diminuarea activităţilor economice şi a consumului de energie din perioada 1989 – 1992 şi pe de altă parte de criza economică din ultima perioadă de timp. Unele industrii energo - intensive şi-au redus semnificativ activităţile, iar acest lucru s-a reflectat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Emisiile au început să crească până în anul 1996, datorită revitalizării economiei. După punerea în funcţiune a primului reactor al Centralei Nucleare Cernavodă (1996) şi în urma reformelor structurale necesare la nivel naţional, emisiile au început să scadă din nou, până în anul 1999. După anul 1999, tendinţa de creştere a emisiilor reflectă dezvoltarea economică, înregistrată în perioada 1999 - 2010.



Figura 7.1.1. Nivelul emisiilor totale de gaze cu efect de seră (fără LULUCF)

0

50000

100000

150000

200000

250000

300000

19891990

19911992

19931994

19951996

19971998

19992000

20012002

20032004

20052006

20072008

20092010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

Total (excluzând LULUCF) Ţinta Kyoto

Sectoarele pentru care s-au estimat nivelurile de emisii/reţineri prin sechestrare a gazelor cu efect de seră sunt: Energie, Procese industriale, Utilizarea solvenţilor şi a altor produse, agricultura, utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură (LULUCF) şi Deşeuri. Nivelurile emisiilor totale anuale ale gazelor cu efect de seră, pentru perioada 2000 - 2010 sunt specificate în tabelul 7.1.1.

Tabel 7.1.1. Nivelul emisiilor totale anuale de gaze cu efect de seră,în perioada 2000-2010 (mii tone CO2 echivalent)

Anul Emisii totale

(incluzând LULUCF) Emisii totale

(excluzând LULUCF)

2000 110818,53 139966,46

2001 113803,29 142749,00

2002 124286,31 146584,10

2003 136279,52 152607,41

2004 127366,96 150240,50

2005 120429,38 148427,48

2006 124683,85 152503,18

2007 124281,57 149481,92

2008 121505,85 145804,05

2009 94692,79 122956,86

2010 95137,62 120920,04

Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2010, precum şi

tendinţele acestora, sunt prezentate în figurile 7.1.2. şi 7.1.3.

Figura 7.1.2. Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivelul anului 2010

Energie

71,16%

Procese

Industriale

10,30%

Solvenţi

0,10%

Agricultură

13,79%

Deşeuri

4,65%



Figura 7.1.3. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră pe sectoare (în mii tone CO2 echivalent)

-50000

0

50000

100000

150000

200000

250000

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

1. Energie

2. Procese Industriale

3. Solvenţi

4. Agricultură

5. Utilizarea terenurilor şi păduri

6. Deşeuri

Sectorul Energie este cel mai important sector în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, fiind responsabil pentru 71,16% din emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate la nivel naţional, în anul 2010. Emisiile din acest sector au scăzut cu 57,96% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989 (fig. 7.1.4).

Contribuţia subsectoarelor la emisiile de gaze cu efect de seră, atribuite Sectorului Energie, este următoarea: industria energetică 38,64%, industria prelucrătoare şi de construcţii 21,52%, transporturi 17,53%, emisii fugitive 10,15%, alte sectoare 11,81%, altele nespecificate 0,3%. (fig. 7.1.5).

Figura 7.1.4. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Energie, (în mii tone CO2 echivalent)

0

25000

50000

75000

100000

125000

150000

175000

200000

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Industrie energetica Industria prelucratoare si de constructii

Transporturi Alte sectoare

Altele nespecificate Emisii fugitive

Figura 7.1.5. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Energie, la nivelul anului 2010

38,64%

Industria

energetică

21,52%

Industria

prelucrătoare

şi de

construcţii

17,53%

Transporturi

10,15%

Emisii fugitive11,81%

Alte sectoare

0,3%

Altele

nespecificate



Sectorul Procese Industriale a contribuit cu 10,30% la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate în anul 2010. Pentru acest sector, se înregistrează o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 68,47% faţă de anul bază (fig. 7.1.6), motivul acestei scăderi fiind reprezentat de declinul sau încetarea anumitor activităţi industriale. Contribuţia subsectoarelor la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din acest sector este următoarea: producţia de minerale (ciment, var, calcar şi dolomită, sodă calcinată, sticlă etc) 37,20%, industria metalurgică 27,36%, industria chimică 29,82%, utilizarea aparatelor care folosesc halocarburi. 5,62% (fig.7.1.7 ).

Figura 7.1.6. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Procese Industriale,

(în mii tone CO2 echivalent)

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

45000

1989199

0199

1199

2199

3199

4199

4199

6199

7199

8199

9200

0200

1200

2200

3200

4200

5200

6200

7200

8200

9201

0

Gg

CO

2 ec

hiv

alen

t

Figura 7.1.7. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Procese Industriale, la nivelul anului 2010

Industria

chimică

29,82%

Metalurgie

27,36%

Consum de

halocarburi şi

SF6

5,62%Minerale

37,20%

Sectorul Agricultură a contribuit cu 13,79% la emisiile totale, generate la nivel naţional, în anul 2010. În cazul acestui sector, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră a înregistrat o scădere cu 53,05% faţă de anul de bază (fig. 7.1.8). Contribuţia subsectoarelor la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din acest sector este următoarea: soluri agricole 47,07%, fermentaţia enterică 45,14%, managementul gunoiului de grajd 6,86%, arderea în câmp a reziduurilor agricole 0,83%, cultivarea orezului 0,11% (fig.7.1.9 ).

Figura 7.1.8. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Agricultură,

(în mii tone CO2 echivalent)

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt



Figura 7.1.9. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Agricultură, la nivelul anului 2010

Fermentaţia

enterică

45,14%

Managementul

gunoiului de

grajd

6,86%

Cultivarea

orezului

0,11%

Soluri agricole

47,07%

Arderea în câmp

a reziduurilor

agricole

0,83%

Pentru sectorul LULUCF, cantitatea de gaze cu efect de seră absorbită a crescut cu 20,25% în anul 2010, comparativ cu anul 1989. Absorbţiile de CO2 au crescut în cadrul terenurilor forestiere, în timp ce emisiile de CO2

din terenurile convertite în aşezări umane au scăzut în comparaţie cu anul 1989. Emisiile provenite din sectorul Deşeuri au crescut cu 22,16% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază

1989 (fig. 7.1.10), datorită creşterii consumului populaţiei, creşterii numărului depozitelor amenajate şi a numărului persoanelor cu locuinţe conectate la sistemele de canalizare. Contribuţia acestui sector la emisiile totale de gaze cu efect de seră este de 4,65% (fig. 7.1.11).

Figura 7.1.10. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Deşeuri, ( în mii tone CO2 echivalent)

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Gg C

O2 e

chiv

alen

t

Cele mai importante subsectoare în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, din Sectorul Deşeuri sunt: depozitarea deşeurilor solide cu o contribuţie de 51,03% şi tratarea apelor uzate cu 48,82% din totalul emisiilor din acest sector.

Figura 7.1.11. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Deşeuri, la nivelul anului 2010

Depozitarea

deşeurilor solide

51,03%

Tratarea apelor

uzate 48,82%

Incinerarea

deşeurilor 0,15%



Emisii anuale de dioxid de carbon

Cel mai semnificativ gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO2). Scăderea emisiilor de CO2 de la 212348,50 mii tone în anul 1989, la 86858,72 mii tone în anul 2010, se datorează scăderii consumului de combustibili fosili utilizaţi în sectorul energetic, în special în producţia de electricitate şi căldură pentru sectorul public şi în industria de prelucrare şi construcţii, ca o consecinţă a faptului că amploarea activităţilor din aceste industrii s-a diminuat semnificativ. Nivelurile emisiilor anuale de dioxid de carbon sunt prezentate în tabelul 7.1.2 şi în figura 7.1.12.

Tabel 7.1.2. Nivelul emisiilor anuale de dioxid de carbon, în perioada 2000 - 2010, (mii tone CO2)

Anul Emisii CO2

(excluzând LULUCF)

2000 100145,85

2001 102921,28

2002 106848,54

2003 112295,57

2004 110853,95

2005 108110,57

2006 113661,58

2007 111859,93

2008 107710,36

2009 88226,26

2010 86858,72

Figura 7.1.12. Nivelul emisiilor anuale de dioxid de carbon

(mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

50000

100000

150000

200000

250000

19891990

19911992

19931994

19951996

19971998

19992000

20012002

20032004

20052006

20072008

20092010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

Emisii anuale de metan

Nivelurile emisiilor de metan (CH4), generate în principal de activităţile de extracţie şi distribuţie a

combustibililor fosili şi de activităţile de creştere a animalelor, au înregistrat o scădere de-a lungul perioadei 1989 – 2010, mai pronunţată în primii patru ani ai acestei perioade. Scăderea emisiilor în anul 2010, faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989, este de 50,49% (tabelul 7.1.3, figura 7.1.13).

Tabel 7.1.3. Nivelul emisiilor anuale de metan, în perioada 2000 - 2010, (mii tone CH4)

Anul Emisii CH4 (excluzând LULUCF)

2000 26056,82

2001 26121,73

2002 26820,30

2003 26890,07

2004 25974,33

2005 25965,39

2006 25329,58

2007 24285,79

2008 24261,97

2009 23197,86

2010 21953,73



Figura 7.1.13. Nivelul emisiilor de metan (mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

10000

20000

30000

40000

50000

19891990

19911992

19931994

19951996

19971998

19992000

20012002

20032004

20052006

20072008

20092010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

Emisii anuale de protoxid de azot

Emisiile de protoxid de azot (N2O) rezultă în principal din sectorul Agricultură - soluri agricole şi sectorul Procese Industriale - industria chimică. Declinul acestor activităţi este reflectat în evoluţia nivelele emisiilor de N2O. Dintre gazele cu efect de seră, nivelul acestor emisii înregistrează cea mai semnificativă scădere: 54,22 % în anul 2010 comparativ cu anul de referinţă 1989 (figura 7.1.14)..

Tabel 7.1.4. Nivelul emisiilor anuale de protoxid de azot,

în perioada 2000 - 2010, (mii tone N2O)

Anul Emisii N2O (excluzând LULUCF) 2000 12307,98 2001 12444,71 2002 11957,91 2003 12849,94 2004 12889,03 2005 13732,85 2006 12748,14 2007 12413,12 2008 12909,79 2009 10815,25 2010 11399,53

Figura 7.1.14. Nivelul emisiilor de protoxid de azot

(mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

19891990

19911992

19931994

19951996

19971998

19992000

20012002

20032004

20052006

20072008

20092010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt



Emisii anuale de gaze fluorurate

În tendinţa emisiilor de perfluorocarburi (PFC) provenite din producţia de aluminiu (estimate pentru perioada 1989-2010) se reflectă foarte sugestiv tipul de proces tehnologic utilizat în producţia de aluminiu primar şi anume: pentru perioada 1989-1996 s-a folosit procesul tehnologic SWPB -Side Worked Pre-baked (Celule anodice pre-coapte, acţionate lateral) de obţinere a aluminiului primar; pentru perioada 1997-2002 s-au folosit în paralel două procese tehnologice diferite (SWPB and CWPB) în proporţii diferite, aspect evidenţiat şi prin tendinţa descrescătoare a emisiilor de PFC; pentru perioada 1997-2010 s-a folosit doar procesul tehnologic CWPB - Centre Worked Pre-baked (Celule anodice pre-coapte acţionate central), tehnologie ce a dus la o scădere semnificativă a emisiilor de PFC. Emisiile de PFC au fost calculate având la bază producţia anuală de aluminiu primar şi factori de emisie impliciţi, considerând informaţiile aferente tipului de proces tehnologic folosit de-a lungul seriei de timp.

În comparaţie cu anul 1989, emisiile de perfluorocarburi rezultate din producţia de aluminiu au scăzut în

anul 2010 cu 99,77% (tabelul 7.1.5, fig. 7.1.15)

Tabel 7.1.5. Emisii anuale de perfluorocarburi (PFC), rezultate din producţia de aluminiu, în perioada 2000 - 2010

Anul Emisii PFC

(mii tone CO2 echiv.)

2000 1292,10

2001 1044,20

2002 717,86

2003 261,50

2004 132,12

2005 81,81

2006 55,01

2007 24,20

2008 15,34

2009 7,00

2010 7,84

Figura 7.1.15. Nivelul emisiilor de perfluorocarburi din producţia de aluminiu( Gg CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

4000

19891990

19911992

19931994

19951996

19971998

19992000

20012002

20032004

20052006

20072008

20092010

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

Estimarea emisiilor de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorură de sulf (HFC, PFC, SF6) provenite din consumul şi importul acestora pentru instalaţiile de răcire, echipamentele de aer condiţionat, echipamentele electrice precum şi alte activităţi, s-a realizat pentru perioada 1995-2010. În general, tendinţa acestor emisii a urmărit evoluţia Produsului Intern Brut. Astfel, tendinţa crescătoare înregistrată în perioada 1995 – 2008 s-a datorat evoluţiei ascendente a PIB (fig. 7.1.16). În schimb, în perioada 2009-2010 scăderea PIB a influenţat semnificativ nivelul emisiilor de gaze fluorurate.



Figura 7.1.16. Tendinţa emisiilor de gaze fluorurate generate de consumul şi importul de HFC, PFC şi SF6 (Gg CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1000

199

5

199

6199

7

199

8

199

9200

0

200

1

200

2200

3

200

4

200

5200

6

200

7

200

8200

9

201

0

Gg

CO

2 e

ch

iva

len

t

Consum de gaze F - Emisii actuale

Gaze F importate - Emisii Potenţiale

7.2 DATELE AGREGATE PRIVIND PROIECŢIILE

EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ Una dintre priorităţile majore ale politicii în domeniul protecţiei mediului o reprezintă creşterea calităţii

vieţii şi a mediului în comunităţile umane şi reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, cât şi între regiunile de dezvoltare. Aceasta presupune diminuarea riscului la dezastre naturale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural şi promovarea unei economii mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive.

În acest context, este necesară corelarea politicii de dezvoltare economică cu obiectivul major privind combaterea schimbărilor climatice, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, dar şi aplicarea principiilor dezvoltării durabile în toate politicile sectoriale.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelul din 1990 este un obiectiv deja asumat de Statele Membre ale Uniunii Europene, ca parte a obiectivului „20/20/20” din Pachetul legislativ "Energie - Schimbări Climatice", agreat de şefii de stat şi de guvern la Consiliul European din 13 decembrie 2008. Un angajament mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% poate fi asumat condiţionat, până în anul 2020, condiţionalitatea fiind legată de încheierea unui acord global şi cuprinzător pentru perioada post-2012 prin care şi ceilalţi actori internaţionali îşi vor asuma angajamente comparabile şi de acoperire a costurilor necesare pentru statele membre mai puţin dezvoltate (inclusiv România) din finanţare europeană.

Punctul de plecare pentru stabilirea ţintei privind reducerea emisiilor GES până în anul 2020 l-a constituit Studiul privind elaborarea la nivel naţional şi pe sectoare, a prognozelor de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, amoniac, pulberi şi gaze cu efect de seră pentru anii 2010,2015, 2020, elaborat la nivelul Ministerului Mediului şi Pădurilor .Obiectivul acestuia a fost realizarea pe termen mediu şi lung a prognozelor privind:

emisiile de gaze cu efect de seră (CO2, CH4, N2O, HFCs, PFCs, SF6); emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, amoniac şi pulberi. Prognoza privind dezvoltarea economică a României în perioada 2007-2020 elaborată de Comisia Naţională de

Prognoză, luată în considerare la elaborarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020 a stat la baza definirii principalilor indicatori macroeconomici necesari pentru stabilirea evoluţiei emisiilor de GES.

Prognozele emisiilor de GES au fost realizate pentru 3 scenarii:

1. Scenariul de referinţă „business as usual” (BAU), care nu include activităţi speciale de reducere a emisiilor de GES (“scenariu fără măsuri - BAU”);

2. Scenariul similar cu cel de referinţă din punct de vedere al evoluţiei indicatorilor economico-sociali, dar care conţine politici şi programe pentru reducerea emisiilor de GES (“scenariu cu măsuri”);

3. Scenariul cu măsuri suplimentare - similar cu scenariul de reducere, dar care conţine programe cu măsuri suplimentare pentru reducerea emisiilor de GES (“scenariu cu măsuri adiţionale”).



Pentru fiecare sector din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES) au fost identificate procesele tehnologice care determină emisii de GES şi opţiunile de reducere a acestora.

Traiectoria ţintei naţionale de reducere a emisiilor de GES cu 20% faţă de anul de referinţă 1989, stabilită de România prin Programul Naţional de Reformă 2011-2013 în contextul Strategiei 2020, este evidenţiată în tabelul 7.2.1.

Tabel 7.2.1. Proiecţia emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020

Indicator U.M. 2012 2013 2015 2020

Scenariul „fără măsuri”

Total emisii de gaze cu efect de seră (excluzând LULUCF)

Gg CO2 echivalent 214912 222223 236871 264494

Scenariul „cu măsuri”


Gg CO2 echivalent 199691 205236 216102 240825

Scenariul „cu măsuri adiţionale”


Gg CO2 echivalent 191182 195836 204974 226511

Procent de reducere a emisiilor de GES (excluzând LULUCF) – nivelul UE 27

% -8,00 - - -20,00

PROIECŢIILE EMISIILOR DE CO2

Tabelul 7.2.2. prezintă tendinţa emisiilor de CO2 în perioada 2011-2020 pentru scenariul "fără măsuri -

BAU". Subsectorul “Arderea combustibililor” este responsabil pentru aproximativ 84% din totalul emisiilor de CO2, Sectorul Procesele industriale contribuie cu aproximativ 15%, în timp ce 65% din emisiile totale de CO2 sunt generate în instalaţiile aflate sub Schema de comercializare EU-ETS.

Tabel 7.2.2. Evoluţia emisiilor de CO2 pentru scenariul "fără măsuri - BAU", 2011-2020

Sursa de emisii Emisii de CO2 estimate (Gg)

2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 130100,00 134200,00 139200,00 144000,00 149400,00 168700,00

A. Arderea combustibililor 130100,00 134200,00 139200,00 144000,00 149400,00 168700,00

1.Industria energetică 68500,00 70300,00 73100,00 76000,00 79100,00 89600,00

Din care :

sub ETS 68500,00 70300,00 73100,00 76000,00 79100,00 89600,00

2.Producţia industrială şi construcţii

25900,00 26500,00 27100,00 27700,00 28300,00 31900,00

Din care:

sub ETS 7400,00 7900,00 8200,00 8400,00 8800,00 9700,00

3.Transport 18500,00 19500,00 20600,00 21400,00 22600,00 25300,00

4.Alte sectoare 17200,00 17900,00 18400,00 18900,00 19400,00 21900,00

Din care:

sub ETS 6700,00 7100,00 7300,00 7700,00 8400,00 8700,00

Procese industriale 24400,00 25300,00 26200,00 27100,00 28000,00 31100,00

Din care:

sub ETS 18600,00 19400,00 20100,00 20900,00 21300,00 24100,00

Solvenţi şi alte produse folosite

290,00 300,00 300,00 310,00 310,00 350,00

LULUCF -37805,00 -37840,00 -37875,00 -37905,00 -37940,00 -38115,00

Deşeuri 400,00 400,00 400,00 400,00 400,00 500,00

Emisiile totale de CO2 (excluzând LULUCF)

155190,00 160200,00 166100,00 171810,00 178110,00 200650,00

Emisiile totale de CO2 (incluzând LULUCF)

117385,00 122360,00 128225,00 133905,00 140170,00 162535,00

Emisii totale de CO2 în conformitate cu ETS

101200,00 104700,00 108700,00 113000,00 117600,00 132100,00



Tendinţele emisiilor de CO2 în perioada 2011-2020 pentru scenariile "cu măsuri" şi "cu măsuri adiţionale" sunt prezentate în tabelele 7.2.3. şi 7.2.4. Emisiile de CO2 în anul 2020 vor fi mai mari decât cele din anul de bază numai pentru “scenariul fără măsuri - BAU". Pentru scenariile alternative, aceste emisii sunt cu aproximativ 6%, respectiv 12%, mai mici decât cele din 1989.

Tabelul 7.2.3. Evoluţia emisiilor de CO2 pentru scenariul "cu măsuri", 2011-2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 120400,00 123800,00 127400,00 130700,00 134100,00 151000,00

A. Arderea combustibililor

120400,00 123800,00 127400,00 130700,00 134100,00 151000,00

1.Industria energetică

64300,00 65900,00 67400,00 68900,00 70500,00 80000,00


24300.00 25000.00 25800.00 26500,00 27200,00 29800,00

3.Transport 17300,00 18000,00 18800,00 19500,00 20200,00 22900,00

4.Alte sectoare 14500,00 14900,00 15400,00 15800,00 16200,00 18300,00



280,00 280,00 290,00 290,00 300,00 340,00

LULUCF -37820,00 -37860,00 -37890,00 -37940,00 -37980,00 -38180,00

Deşeuri 380,00 380,00 380,00 380,00 390,00 480,00


144160,00 148360,00 152770,00 156970,00 161290,00 181720,00


106340,00 110500,00 114880,00 119030,00 123310,00 143540,00


94500,00 97610,00 100260,00 103130,00 106150,00 119530,00

Tabelul 7.2.4. Evoluţia emisiilor de CO2 - scenariul "cu măsuri suplimentare" 2011-2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 115300,00 118450,00 121550,00 124500,00 127500,00 141900,00


115300,00 118450,00 121550,00 124500,00 127500,00 141900,00

1.Industria energetică 61900,00 63100,00 64200,00 65400,00 66500,00 75000,00


23200,00 23900,00 24600,00 25300,00 26000,00 28000,00

3.Transport 16250,00 17000,00 17750,00 18400,00 19200,00 21900,00

4.Alte sectoare 13950,00 14450,00 15000,00 15400,00 15800,00 17000,00



280,00 280,00 290,00 290,00 300,00 340,00

LULUCF -37832,00 -37876,00 -37920,00 -37964,00 -38008,00 -38228,00

Deşeuri 380,00 380,00 380,00 380,00 390,00 480,00


137060,00 140810,00 144520,00 148070,00 151690,00 169420,00


99228,00 102934,00 106600,00 110106,00 113682,00 131192,00


90050,00 92600,00 94700,00 96780,00 99310,00 111060,00



PROIECŢIILE EMISIILOR DE CH4 În anul 2011, Sectorul Energie este estimat la un procent de 42,32% din totalul emisiilor de CH4, Sectorul

Deşeuri va contribui cu 30,99 % iar Agricultura cu 26,56 %. Aceste proporţii sunt aproape constante pe perioada 2011-2020. Prin urmare, aceste sectoare fac obiectul unor măsuri de reducere a emisiilor de CH4. Tabelul 7.2.5. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "fără măsuri - BAU" 2011-2020

Sursa de emisii Emisii de CH4 estimate (Gg CO2 echivalent)

2011 2012 2013 2014 2015 2020 Energie 13830,60 14179,20 14502,60 14811,30 15134,70 16388,40


1041,60 1089,90 1134,00 1188,60 1245,30 1354,50

1. Industria energetică 35,70 39,90 44,10 48,30 54,60 63,00

2. Producţia industrială şi construcţii

48,30 54,60 58,80 63,00 69,30 79,80

3.Transport 52,50 60,90 65,10 69,30 75,60 84,00

4.Alte sectoare 905,10 934,50 966,00 1008,00 1045,80 1127,70

B. Emisiile fugitive din combustibili

12789,00 13089,30 13368,60 13622,70 13889,40 15033,90


Agricultură 8681,40 8857,80 9053.10 9250.50 9424.80 9912.00

LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40

Deşeuri 10128,30 10355,10 10560,90 10775,10 11006,10 12117,00

Emisiile totale de CH4 32684,40 33436,20 34162,80 34885,20 35616,00 38480,40

Tabelul 7.2.6. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "cu măsuri", 2011 -2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 13230,00 13511,40 13792,80 14078,40 14357,70 15120,00


993,30 1020,60 1045,80 1073,10 1098,30 1228,50


2. Producţia industrială şi construcţii

44,10 48,30 50,40 52,50 54,60 63,00

3.Transport 48,30 50,40 52,50 56,70 60,90 69.30

4.Alte sectoare 871,50 888,30 907,20 926,10 942,90 1047,90


12236.70 12490.80 12747.00 13005.30 13259.40 13891,50


Agricultură 8169,00 8253,00 8337,00 8421,00 8505,00 9156,00

LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40

Deşeuri 9559,20 9678,90 9798,60 9918,30 10080,00 10825,50


Tabelul 7.2.7. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "cu măsuri suplimentare", 2011-2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 12940,20 13188,00 13433,70 13677,30 13918,80 14592,90


959,70 976,50 991,20 1003,80 1014,30 1123,50


2. Producţia industrială şi Construcţii

42,00 44,10 48,30 50,40 52,50 54,60

3.Transport 46,20 48,30 50,40 52,50 54,60 56,70

4.Alte sectoare 844,20 854,70 861,00 867,30 871,50 976,50




11980,50 12211,50 12442,50 12673,50 12904,50 13469,40


Agricultură 8085,00 8127,00 8169,00 8211,00 8253,00 8862,00

LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40

Deşeuri 9399,60 9559,20 9655,80 9733,50 9912,00 10405,50


PROIECŢIILE EMISIILOR DE N2O Prognoza emisiilor de protoxid de azot (N2O) pentru perioada 2011-2020 este prezentată în tabelele 7.2.8,

7.2.9, 7.2.10. Agricultura este principala sursă a emisiilor de N2O (cu aproximativ 70% din totalul emisiilor de N2O), urmată de procesele industriale (cu aproximativ 20%).

Tabelul 7.2.8.. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "fără măsuri - BAU", 2011-2020

Sursa de emisii Emisii de N2O estimate (Gg CO2 echivalent)

2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 477,40 483,60 489,80 496,00 505,30 523,90

A. Arderea combustibililor 477,40 483,60 489,80 496,00 505,30 523,90



58,90 62,00 62,00 65,10 65,10 68,20

3.Transport 40,30 40,30 43,40 46,50 46,50 49,60

4.Alte sectoare 186,00 186,00 189,10 189,10 195,30 204,60


Agricultură 14291,00 14632,00 15004,00 15314,00 15624,00 16988,00

Deşeuri 734,70 740,90 747,10 756,40 765,70 812,20

Emisiile totale de N2O 19688,10 20227,50 20828,90 21340,40 21824,00 23656,10

Tabelul 7.2.9. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "cu măsuri", 2011-2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 446,40 452,60 461,90 471,20 480,50 511,50


446,40 452,60 461,90 471,20 480,50 511,50



52,70 52,70 55,80 55,80 58,90 58,90

3.Transport 34,10 37,20 37,20 40,30 40,30 43,40

4.Alte sectoare 173,60 173,60 173,60 176,70 179,80 198,40


Agricultură 13379,60 13708,20 14043,00 14365,40 14694,00 15965,00

Deşeuri 731,60 734,70 737,80 740,90 744,00 787,40


Tabelul 7.2.10. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "cu măsuri adiţionale" 2011-2020


2011 2012 2013 2014 2015 2020

Energie 437,10 443,30 449,50 455,70 461,90 502,20


437,10 443,30 449,50 455,70 461,90 502,20



52,70 52,70 55,80 55,80 58,90 58,90



3.Transport 34,10 37,20 37,20 37,20 37,20 43,40

4.Alte sectoare 167,40 167,40 170,50 173,60 173,60 195,30


Agricultură 13237,00 13516,00 13795,00 14074,00 14353,00 15252,00

Deşeuri 731,60 734,70 737,80 740,90 744,00 787,40


PROIECŢIILE EMISIILOR DE F-GAZE (HFC, PFC ŞI SF6)

Tabelul 7.2.11. prezintă nivelurile emisiilor de HFC, PFC şi SF6 din industria chimică şi producătoare.

Proiecţiile acestor emisii au fost stabilite prin extrapolare folosind cifrele cuprinse în INEGES din perioada 2000-2006, având în vedere dificultăţile de estimare a datelor de activitate pentru zonele care reprezintă sursele de emisii. Tabelul 7.2.11. Evoluţia emisiilor de HFC, PFC şi SF6, 2011-2020

GES/An Estimate

2011 2012 2013 2014 2015 2020

Emisii de HFCs 33,07 36,05 38,90 42,05 45,41 58,70

Emissii de PFCs 929,19 1012,80 1092,94 1181,38 1275,90 1649,06

Emisii de SF6 0,14 0,15 0,16 0,17 0,19 0,24

Emisii totale de HFCs, PFCs şi SF6 962,40 1049,00 1132,00 1223,60 1321,50 1708,00

7.3. SCENARII PRIVIND SCHIMBAREA REGIMULUI CLIMATIC DIN ROMÂNIA

Pentru simularea caracteristicilor sistemului climatic global şi pentru proiectarea răspunsului sistemului la scenarii ale influenţei unor factori externi (naturali sau antropogeni) se utilizează modelele de circulaţie generală atmosferă-ocean (AOGCM). Modelele furnizează informaţii referitoare la climatul regional şi schimbarea climei la nivel regional. Gradul de împrăştiere a estimărilor obţinute în cadrul unui ansamblu de mai multe AOGCM-uri este utilizat pentru caracterizarea incertitudinilor în proiectarea schimbărilor climatice. O împrăştiere mai mare (atât din punct de vedere al intensităţii schimbării cât şi al semnului creştere sau descreştere) arată o incertitudine mai mare. Media schimbărilor pe un ansamblu de multi-modele este considerată valoarea optimă (conform Raportului IPCC- 2007).

Datorită complexităţii, rezoluţia orizontală a componentei atmosferice a acestor modele globale se situează în intervalul 400-125 km, ceea ce este insuficient pentru necesităţile practice privind studiul impactului schimbărilor climei asupra diferitelor ecosisteme.

Pentru a obține informaţii la o scară mai fină (downscaling) comparativ cu modelarea AOGCM, există 2 metode care se utilizează, menţionate inclusiv în ultimul Raport IPCC în anul 2007: 1. metoda dinamică reprezentată de modelele climatice regionale (RegCM) care sunt cuplate la condiţiile

laterale cu modelele climatice globale; 2. metoda statistică care se bazează pe relaţii statistice stabilite pe baza datelor de observaţie între variabile

climatice la scară locală/regională şi variabile atmosferice la scară mare. În ambele cazuri, calitatea produselor obţinute prin downscaling depinde de calitatea modelelor globale. Ambele metode prezintă avantaje şi dezavantaje şi de aceea pentru o anumită regiune, se consideră că este ideal să se utilizeze cele două metode, în vederea unei mai bune estimări a incertitudinilor.

Proiecţiile privind schimbările în regimul climatic din România (temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice) pentru perioada 2001-2030, faţă de perioada 1961-1990, au fost realizate prin două metode de downscaling aplicate unor modele climatice globale (AOGCM) sau regionale (RegCM), în condiţiile scenariului IPCC de emisie A1B care presupune o rată ponderată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul 21.

Scenariul A1B presupune un viitor în care creşterea economică va fi rapidă, populaţia globului va creşte până la sfârşitul secolului, după care se va înregistra o scădere şi vor fi puse în aplicare noi tehnologii într-un mod rapid. Acest scenariu prevede un echilibru în ceea ce priveşte utilizarea sursei de energie (combustibili fosili şi energie alternativă), în sensul că nu se va folosi o anumită sursă de energie, întreg lanţul de aprovizionare cu energie beneficiind de niveluri de creştere tehnologică similară.

Scenariile climatice prezentate în cadrul acestui material reprezintă o sinteză a unui studiu de cercetare realizat de Administraţia Naţională de Meteorologie şi finanţat de Ministerul Mediului.

Potrivit celui de-al 4-lea Raport de Evaluare al IPCC publicat în anul 2007, diferenţele între scenariile climatice pentru începutul secolului 21, bazate pe diferite scenarii de emisie a gazelor cu efect de seră sunt



nesemnificative. Aceste diferenţe cresc pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul secolului 21. Schimbările parametrilor climatici menţionaţi pentru perioada 2001-2030 sunt calculate ca diferenţe între media acestora pe intervalul 2001-2030 şi media pe intervalul 1961-1990.

7.3.1 CREŞTERI ALE TEMPERATURILOR

Modelele climatice simulează evoluţia sistemului climatic global în condiţiile creşterii concentraţiei atmosferice de gaze cu efect de seră, pe baza legilor fizicii, folosind metode numerice. Rezoluţia spaţială orizontală a componentei atmosferice a acestor modele globale este încă destul de grosieră (de la 400 Km la 125 Km), ceea ce poate fi insuficient pentru unele necesităţi practice legate de impactul regional şi local al schimbării climatice. Pentru a obţine informaţii la o scară mai fină se pot folosi modele climatice regionale (downscaling dinamic) şi metode statistice de proiecţie la scară regională şi locală (downscaling statistic).

Scenariile climatice se realizează pe baza unor proiecţii ale creşterii globale de emisii pentru gazele cu efect de seră şi aerosoli care sunt condiţionate de factori socio-economici (creşterea populaţiei, dezvoltarea economică, schimbările tehnologice anticipate). Scenariul de emisii de tip A1B (IPCC, 2007) presupune o rată moderată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul XXI. Scenariul de emisii de tip A2 presupune o rată accelerată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul 21. Scenariul de tip B1 reprezintă o lume mai integrată şi mult mai prietenoasă din punct de vedere ecologic, ceea ce se traduce prin emisii mult mai scăzute ale gazelor cu efect de seră, comparativ cu scenariile A1B şi mai ales A2 care reprezintă o lume cu o creştere susţinută a populaţiei globale şi alţi indici de dezvoltare ce au ca rezultat cele mai mari emisii (în 2100) dintre scenariile SRES IPCC. Diferenţele între scenariile climatice pentru începutul secolului 21 (orizontul de timp 2001-2030), bazate pe diferite proiecţii ale emisiilor gazelor cu efect de seră sunt nesemnificative (IPCC, 2007). Aceste diferenţe între scenarii cresc pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul secolului XXI.

Un alt concept folosit în modelarea climatică este cel al ansamblului de experimente numerice cu modele climatice. Pentru a se limita incertitudinile legate de felul în care au fost construite modelele şi variabilitatea lor, nu se folosesc pentru estimările schimbărilor climatice rezultatele unui singur experiment cu un singur model. Media calculată cu rezultatele unui ansamblu de experimente numerice cu mai multe modele se consideră că minimizează incertitudinile legate de caracteristicile intrinseci ale modelelor folosite şi va fi utilizată şi în cele ce urmează (IPCC, 2007).

Estimările atât în cazul temperaturii cât şi în cel al precipitaţiilor se bazează pe generaţia încă actuală de modele (CMIP 3) care a stat la baza raportului al IV-lea al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) publicat în 2007. Sunt în curs de realizare experimente noi cu o nouă generaţie de modele (CMIP 5), care va sta la baza următorului raport al IPCC ce se va publica în 2013.

În figura 7.3.1 a fost folosită media unui ansamblu de experimente numerice cu 9 modele regionale, în condiţiile scenariului A1B (proiectul european FP6 ENSEMBLES).

Figura 7.3.1 Creşterea temperaturii medii multianuale (ºC) în intervalul 2001-2030,

comparativ cu intervalul de referinţă 1961-1990.



7.3.2 MODIFICĂRI ALE MODULELOR DE PRECIPITAŢII

În figura de mai jos a fost folosită media unui ansamblu de experimente numerice cu 9 modele regionale, în condiţiile scenariului A1B (proiectul european FP6 ENSEMBLES).

Figura 7.3.2. Diferenţa în cantitatea medie multianuală de precipitaţii (în %) dintre

intervalul 2001-2030 şi normala climatologică standard (1961-1990).

7.3.3 EVENIMENTE EXTREME ŞI DEZASTRE NATURALE LEGATE DE VREME În categoria evenimentelor extreme de vreme care pot provoca în România pagube importante sau chiar

dezastre naturale intră fenomene ca: ploi abundente/inundaţii, alunecări de teren, zăporuri pe cursurile de apă, grindină, descărcări electrice, polei, avalanşe, furtuni, viscole, secete, valuri de căldură, valuri de frig.

Conform datelor prezentate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), în cazul României, expunerea cea mai mare la dezastrele naturale este cea asociată cutremurelor, inundaţiilor şi alune-cărilor de teren, ce pot cauza pierderi umane şi costuri economice ridicate în întreaga ţară. PAID este o componentă a programului român de asigurare a catastrofelor, gestionat de Ministerul Administraţiei şi Interne-lor. Conform prevederilor legii, PAID gestionează asigurarea obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României - cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.

7.4. ACŢIUNI PENTRU ATENUAREA ŞI ADAPTAREA

LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE Principalele acţiuni, cuprinse în Ghidul privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice (2008) sunt:

1. Îmbunătăţirea scenariilor climatice existente şi evaluarea impactului la nivelul sectoarelor socio-economice; O nouă generaţie de modele climatice globale (CMIP 5) va fi în curând disponibilă cercetătorilor pentru a obţine răspunsuri mai detaliate si cu o precizie îmbunătățită la întrebările legate de evoluţia magnitudinii semnalului schimbării climatice la scări spaţiale şi temporale din ce în ce mai fine. Ele vor constitui baza de lucru pentru cel de-al V-lea Raport al Grupului Interguvernamental pentru Studiul Schimbării Climatice (IPCC) ce va fi publicat în 2013-2014. Modele climatice regionale şi metode statistice vor putea fi aplicate rezultatelor experimentelor numerice cu noua generaţie de modele pentru a actualiza informaţiile privind efectul schimbărilor climatice în România;

2. Dezvoltarea scenariilor socio-economice cuplate cu circumstanţele naţionale şi cu politica de dezvoltare; Astfel de scenarii socio-economice trebuie cuplate cu modelele climatice prin intermediul unor indici



care să traducă efectul schimbării climatice în dinamica ecosistemelor, hidrologie, agricultură, gestionarea resurselor de energie şi apă, turism, sănătate etc;

3. Stabilirea unei abordări integrate, în vederea înţelegerii corelărilor intersectoriale ce influenţează vulnerabilitatea fizică şi socio-economică la nivel local; Abordările integrate vizează modelarea statistico-dinamică care să cupleze componentele fizice cu cele socio-economice;

4. Elaborarea de analize pentru stabilirea cadrului privind adaptarea la diferite niveluri, pentru a furniza contribuţii la elaborarea cadrului naţional privind adaptarea.

Proiecţiile la nivel naţional, regional şi local ale abordărilor integrate vor furniza elementele necesare planificării unei dezvoltări durabile care să înglobeze adaptarea la schimbările climatice cu efecte la toate nivelurile.

Exemple de acţiuni de adaptare la nivel local şi regional: utilizarea în agricultură a unor specii rezistente la secete intense şi persistente, având însă în vedere

şi riscul asupra biodiversităţii; împădurirea versanţilor cu risc de propagare a viiturilor; redimensionarea canalizării în aglomerările urbane; reducerea pierderilor în reţele de distribuţie a apei (de la 50% în prezent la 20% în 2025); reevaluarea resurselor de apă la nivelul bazinelor şi sub-bazinelor hidrografice în condiţiile

schimbărilor climatice; planificarea acţiunilor pe plan local şi regional pentru a putea face faţă perioadelor cu valuri de

căldură care afectează mai ales bolnavii cronici aflaţi în evidenţă (boli de inimă şi plămâni, boli psihice).

Exemple de acţiuni de adaptare la nivel naţional:

evaluarea legislaţiei în vederea diminuării riscului expunerii la efectele schimbărilor climatice – protecţia consumatorului, alimentaţie, sănătate publică.

7.4.1 UTILIZAREA MECANISMELOR PREVĂZUTE DE PROTOCOLUL DE LA KYOTO Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea, de către Părţile semnatare, a trei mecanisme flexibile de

cooperare internaţională având ca obiectiv reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră:

Implementarea în comun (JI); Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM); Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). Mecanismele Protocolului de la Kyoto sunt „voluntare”, ceea ce înseamnă că fiecare ţară îşi formulează şi

aplică propria politică privind utilizarea, sau nu, a acestora. Mecanismele JI şi CDM asigură reducerea de emisii, prin dezvoltarea unor proiecte de investiţii specifice în ţările eligibile în care condiţiile de realizare a proiectelor sunt mai avantajoase.

7.4.2 IMPLEMENTAREA ÎN COMUN (“Joint implementation” ) România s-a implicat cu succes în realizarea proiectelor de investiţii de tip „Implementare în Comun”, prin

colaborarea cu diferite state, în vederea realizării transferului de tehnologie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează aceste investiţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Astfel, au fost încheiate 10 Memorandumuri de Înţelegere (MoU) care reprezintă cadrul legal pentru realizarea proiectelor JI cu: Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa, Italia, Finlanda şi Banca Mondială (în cadrul Fondului Prototip al Carbonului - Prototype Carbon Fund). Lista proiectelor JI şi procedura naţională privind utilizarea mecanismului JI respectiv pentru aprobarea proiectelor de către autorităţile pentru protecţia mediului sunt disponibile pe adresa de internet a Ministerului Mediului (www.mmediu.ro).

Pentru România, proiectele JI constau în acţiuni de modernizare, reabilitare, îmbunătăţirea eficienţei

energetice şi implementarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul”, pentru: construcţia instalaţiilor de cogenerare sau transformarea unor centrale termice în centrale de

cogenerare; schimbarea combustibilului în instalaţiile de producere a energiei sau în instalaţiile industriale şi

utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de carbon; reabilitarea sistemelor de încălzire centralizată; promovarea energiei neconvenţionale şi construcţia instalaţiilor de producere a energiei de tip

„energie curată”;



recuperarea metanului de la depozitele de deşeuri urbane; reabilitarea şi eficientizarea unor grupuri de termocentrale; împădurirea şi/sau reîmpădurirea unor suprafeţe de terenuri.

Lista proiectelor promovate în cadrul mecanismului de Implementare în Comun care au primit scrisori de susţinere/ scrisori de aprobare, precum şi stadiul acestora este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabel 7.4.2.1 Lista proiectelor din cadrul mecanismului Implementare în Comun

Nr. crt. Denumire proiect Stadiu proiect

1. Modernizarea CET Bacău Scrisoare de susţinere

2. Reabilitarea reţelei de termoficare a oraşului Timişoara Scrisoare de susţinere

3. Reabilitarea Centralei Electrice şi de Termoficare CET Centru Timişoara Scrisoare de susţinere

4. Reabilitarea şi modernizarea Uzinei Electrice Zalău Scrisoare de susţinere

5. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ Scrisoare de susţinere

6. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de susţinere

7. Proiect de Eficienţă Energetică la Complexul Energetic Turceni Scrisoare de susţinere

8. Cogenerare CTZ Cluj-Napoca Scrisoare de susţinere

9. Reabilitarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Iaşi Scrisoare de susţinere

10. Instalarea unei turbine cu abur (TKL 22) la Uzina Termoelectrica Giurgiu Scrisoare de susţinere

11. Managementul consumului de energie combinat cu îmbunătăţirea sistemului de termoficare în Reşiţa

Scrisoare de susţinere

12. Eficientizarea activităţii de producere a energiei termice şi electrice prin cogenerare la AMONIL Slobozia


13. Proiectul de înlocuire Cazane de Abur Scrisoare de susţinere

14. Proiectul de energie eoliana la Peştera şi Valea Dacilor Scrisoare de susţinere

15. Proiect JI pentru reducerea N2O la fabrica de acid azotic II de la SC DONAU CHEM SRL


16. Proiect de reducere a emisiilor de N2O la SC AZOMUREŞ SA Scrisoare de susţinere

17. Fabrica de Biodisel Procera, Fundulea Scrisoare de susţinere

18. Portofoliu de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Scrisoare de susţinere

19. Reducerea Catalitică a N2O în interiorul Arzătoarelor de Amoniac din cadrul Fabricii de Acid Azotic de la PETROM SA – Combinatul Chimic Doljchim


20. 10 MW instalaţi pentru producerea energiei electrice în microhidrocentrale în judeţele Caras Severin şi Alba


21. Construirea a patru (4) parcuri eoliene de 10 MW în regiunea Constanţa Scrisoare de susţinere

22. Mireasa Wind Park Scrisoare de susţinere

23. Cogealac – Construire şi exploatare parc eolian Scrisoare de susţinere

24. Reducerea N2O la fabrica de acid azotic III de la SC DONAU CHEM SRL Scrisoare de susţinere

25. Centrala electrică eoliana cu o putere instalata de 9 MW, Oraviţa Scrisoare de susţinere

26. Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic de la SC NITROPOROS SRL


27. Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic SC AMONIL SA Scrisoare de susţinere

28. Parcul Eolian Casimcea – Alpha Scrisoare de susţinere

29. Recuperarea biogazului de la depozitele de deşeuri Focşani şi Targu Mureş Scrisoare de aprobare

30. Îmbunătăţirea eficienţei energetice la sistemul de încălzire centralizată din Drobeta Turnu-Severin

Scrisoare de aprobare

31. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ Scrisoare de aprobare

32. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de aprobare

33. Modernizarea CET Timişoara Centru Scrisoare de aprobare

34. Portofoliul de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Modul 1 JI Scrisoare de aprobare

7.4.3 COMERCIALIZAREA INTERNAŢIONALĂ A EMISIILOR (IET) Fiecare stat inclus în Anexa B a Protocolului de la Kyoto are dreptul să emită o anumită cantitate de emisii de gaze

cu efect de seră în perioada 2008 - 2012, în conformitate cu Cantitatea Atribuită stabilită prin Protocolul de la Kyoto. Unităţile cantităţii atribuite - numite AAU-ri („assigned amount units”), aşa sum sunt definite de Protocol, sunt înregistrate şi tranzacţionate prin intermediul Registrului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (1 AAU = 1 tonă de CO2 echivalent, calculată pe baza potenţialului de încălzire globală).

Conform datelor din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră transmis Secretariatului UNFCCC în anul 2012, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2010 a fost cu circa 57,56 % mai scăzut decât nivelul aferent anului 1989. În baza acestor date, România va fi în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile de



Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră = titlul care conferă unei instalaţii dreptul de a emite 1 tonă de CO2, valabil pentru îndeplinirea scopului schemei

reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor.

În anul 2010 a fost stabilit cadrul legal care să permită comercializarea internaţională a emisiilor de gaze cu efect de seră (IET) conform art.17 al Protocolului de la Kyoto (surplusul de AAU-uri). Conform O.U.G. nr. 29/2010 şi H.G. nr. 432/2010, valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto se va face în cadrul „schemelor de investiţii verzi”, instrumente de asigurare a unor beneficii pentru mediu întrucât prin acestea se va realiza finanţarea proiectelor care generează reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. În perioada 2008 – 2010, România are un disponibil minim de 50.000.000 t CO2 echivalent, anual.

Pentru prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto 2008-2012, surplusul de AAU-uri care se comercializează de către Guvernul României este de maximum 300.000.000 de AAU-uri iar veniturile rezultate din comercializare se constituie în cea mai mare parte în sursă de finanţare pentru investiţiile verzi, precum şi într-un procent de cel mult 2% pentru campanii de informare şi conştientizare şi studii de cercetare în domeniul schimbărilor climatice. Sumele rezultate din comercializarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite se fac venit la Fondul pentru Mediu şi sunt gestionate de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Sumele prevăzute pentru „investiţiile verzi” sunt utilizate pentru următoarele categorii de proiecte: „tehnologii curate”, incluzând gazeificarea cărbunelui şi cogenerarea de înaltă eficienţă, fără a se limita

la acestea; modernizarea şi reabilitarea grupurilor energetice; creşterea producţiei de energie din surse regenerabile; îmbunătăţirea utilizării eficiente a energiei în clădiri; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin stimularea utilizării autovehiculelor

hibrid şi a celor electrice; împădurirea unor suprafeţe de terenuri, inclusiv a terenurilor agricole degradate; managementul deşeurilor cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

7.4.4 IMPLEMENTAREA SCHEMEI DE COMERCIALIZARE A CERTIFICATELOR DE EMISII DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (numită “EU ETS”), reglementată prin

Directiva 2003/87/CE a fost implementată în România, începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, cadrul de reglementare (HG nr. 780/2006, OM nr. 1897/2007, OM nr. 1474/2007, OM nr. 85/2007, OM nr. 296/2008, HG nr. 60/2008, OM nr. 254/2009, OM nr. 1969/2009, OM nr. 2069/2010) fiind completat şi îmbunătăţit cu o serie de acte normative elaborate în perioada 2010-2011. Până la sfârşitul anului 2012, Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se aplică numai pentru emisiile de dioxid de carbon (CO2).

Schema este un instrument creat pentru a sprijini Statele Membre în vederea promovării reducerii emisiilor de

gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic. Mecanismul are la bază principiul “cap and trade” (limitează şi comercializează), astfel încât operatorii care deţin instalaţii în care se desfăşoară activităţi reglementate de HG nr. 780/2006 au posibilitatea de a tranzacţiona certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în situaţia în care aceştia respectă limitele pentru emisiile de CO2 stabilite fie prin Planul Naţional de Alocare, fie ca urmare a alocării certificatelor din Rezerva pentru instalaţiile nou intrate în schemă (RNI).

Prin HG nr. 60/2008 pentru aprobarea Planului Naţional de Alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012, Guvernul României a aprobat numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel naţional pentru cele 2 perioade, metodologia de alocare pentru fiecare instalaţie care intră sub incidenţa prevederilor HG nr. 780/2006 precum şi numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră disponibile în Rezerva pentru instalaţiile nou intrate (RNI) şi Rezerva pentru proiectele de tip “Implementare în Comun” (JI). Prin Decizia din 26 octombrie 2007, Comisia Europeană a decis pentru România reducerea plafonului naţional de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu un procent de 10% pentru anul 2007 şi 20,7% corespunzător perioadei 2008 - 2012.

Pentru a sprijini instalaţiile de tip „green field investments” nou-intrate în schemă în anul 2009 precum şi instalaţiile în care s-au realizat extinderi ce au determinat o creştere a emisiilor de CO2, ca urmare a creşterii capacităţii de producţie a instalaţiilor, a fost aprobată Metodologia pentru alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din rezerva pentru instalaţiile nou intrate pentru perioada 2008-2012 (OM nr. 254/2009).

Numărul de certificate disponibile în Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate este de 21.731.869 (6% din plafonul naţional), cu posibilitatea de suplimentare numai în cazul închiderii definitive a unor instalaţii existente în schemă, numărul de certificate alocate acestora fiind transferate în RNI ulterior anului închiderii instalaţiilor. Numărul de certificate alocate din Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate (aprobat de Comisia Europeană), lista



solicitărilor depuse de operatori pentru alocarea din RNI, metodologia de alocare, precum şi situaţia numărului de certificate aprobate de Comisia Europeană sunt afişate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (www.anpm.ro).

La nivelul anului 2011, o serie de instalaţii din diferite sectoare, participante la schemă, au solicitat certificate de emisii de gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate, pentru investiţii de tip “green-field” sau pentru extinderi realizate în instalaţiile existente în schemă, concretizate în creşterea capacităţii de producţie. Prin suplimentarea Rezervei pentru instalaţiile nou – intrate prin închiderea definitivă a unor instalaţii, o parte din instalaţiile care au accesat rezerva în anul 2010 au primit în anul 2011 certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Operatorii care au intrat sub incidenţa HG nr. 780/2006 au demonstrat autorităţilor pentru protecţia mediului că s-au conformat cu obligaţiile care le-au revenit ca urmare a participării la schemă: au raportat emisiile anuale verificate de gaze cu efect de seră şi au returnat, în conturile din Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (RNGES), un număr de certificate corespunzător emisiilor de gaze cu efect de seră generate de aceste instalaţii în anul 2010.

Cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră generată de instalaţiile EU ETS în anul 2011 a fost de 51238935 t CO2, comparativ cu valoarea de 74631204, reprezentând numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru acelaşi an. Luând ca referinţă emisiile verificate generate de instalaţiile participante la schemă în anul 2010, se observă faptul că emisiile au crescut în anul 2011 cu 7,6% faţă de anul precedent, creştere determinată de revigorarea producţiei industriale (fig. 7.4.4.1 şi tabelul 7.4.4.2).

Fig. 7.4.4.1. Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră verificate

la nivelul anilor 2008, 2009, 2010 şi 2011

Raportul dintre emisiile verificate şi certificatele alocate

pe anii 2008, 2009, 2010 şi 2011

0

10000000

20000000

30000000

40000000

50000000

60000000

70000000

80000000

2008 2009 2010 2011

ton

e C

O2

Emisii Alocare

Tabel 7.4.4.2. Total certificate alocate în perioada 2008 - 2011, tone CO2

Anul 2008 2009 2010 2011

Emisii totale 63709638 48993089 47344348 51238935

Alocare 71625822 73704133 74317217 74631204

Sub aspectul ponderii emisiilor sectoarelor EU ETS în totalul emisiilor verificate, aferente anului 2011,

Sectorul energie reprezintă 74,7% din totalul emisiilor, acest sector având şi cel mai mare număr de instalaţii care intră sub incidenţa schemei. Emisiile de CO2 generate de instalaţiile pentru producerea clincherului de ciment reprezintă 9,3%, în timp ce instalaţiile pentru rafinarea produselor petroliere au o pondere de 4,7%, iar în cazul instalaţiilor pentru producerea şi procesarea metalelor feroase (fontă, oţel) ponderea este de 9,0%. Doar un procent de 0,9% revine instalaţiilor pentru fabricarea varului şi un procent de 0,3% revine sectorului de energie şi var (reprezentat prin operatorul SC Oltchim S.A.). Contribuţiile emisiilor din sectoarele de producere a produselor ceramice şi producere a sticlei reprezintă 0,5%, respectiv 0,4%, în timp ce ponderea emisiilor din sectorul de producere a celulozei şi hârtiei este de 0,2% (fig. 7.4.4.2. şi tabelul 7.4.4.3).



Fig. 7.4.4.2. Ponderea emisiilor verificate (tone CO2)

Ponderea emisiilor verificate pe sectoare din totalul

emisiilor verificate pentru anul 2011

Energie + Var

0.3%

Ceramică

0.5%

Energie

74.7%

Celuloză și hârtie

0.2%

Ciment

9.3%

Sticlă

0.4%

Metalurgie

9.0%

Var

0.9%

Rafinărie

4.7%Ceramică

Energie

Celuloză și hârtie

Ciment

Sticlă

Metalurgie

Var

Rafinărie

Energie + Var

Tabelul 7.4.4.3. Cantitatea de emisii verificate, pe sectoare, pentru anul 2011 (t CO2)

Ceramică Energie Celuloză şi

hârtie Ciment Sticlă Metalurgie Var Rafinărie

Energie + Var

230077 38294165 101803 4753072 192625 4653782 466035 2400578 146798

Din totalul de 237 instalaţii participante la schema EU ETS în anul 2011, un procent de 56,1% sunt de tipul „small

emitters”- instalaţii ale căror emisii verificate sunt mai mici de 25 000 tone CO2/an, din care 96 instalaţii au avut emisiile verificate mai mici de 10000 tone CO2/an. Un număr de 26 instalaţii au emis în atmosferă mai mult de 500000 tone CO2/an. (fig. 7.4.4.3.)

Fig. 7.4.4.3. Clasificarea instalaţiilor aflate sub Schema de comercializare EU-ETS

Numărul instalaţiilor aflate în Schema EU-ETS, în funcţie

de intervalul emisiei verificate pe anul 2010

0

20

40

60

80

100

120

0-10000 10000-25000 25000-50000 50000-500000 >500000

Intervalul emisiei verificate tone CO2

Nu

măr

insta

laţi

i

Din analiza comparativă a numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate fiecărui sector în parte în anul 2011 şi valoarea emisiilor verificate ale instalaţiilor din aceste sectoare, se remarcă faptul că sectorul de producere a celulozei şi hârtiei a înregistrat în anul 2011 un nivel redus al emisiilor de CO2, acestea reprezentând 18,8% faţă de numărul de certificate alocate acestui sector. La polul opus se află sectorul energie, respectiv sectorul „energie + var”, emisiile verificate generate de aceste sectoare în anul 2011 reprezentând 87,0%, respectiv 76,5%, comparativ cu numărul total de certificate alocate pentru 2011 (fig.7.4.4.4.).



Fig. 7.4.4.4. Situaţia emisiilor verificate şi numărul de certificate alocate

Raportul dintre emisiile verificate şi certificatele alocate pe fiecare

sector, pentru anul 2011

0

5000000

10000000

15000000

20000000

25000000

30000000

35000000

40000000

45000000

50000000

Ceramică Energie Celuloză și

hârtie

Sticlă Ciment Prod/prelucr.

metale

Rafinărie Var Energie +

Var

ton

e C

O2

Emisii verificate Număr certificate alocate

Ca o obligaţie care decurge din aplicarea Directivei 2003/87/CE, România transmite anual Comisiei

Europene un Raport privind implementarea schemei de comercializare, care conţine informaţii referitoare la: alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, aplicarea Ghidurilor CE privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, autorizarea instalaţiilor, operarea Registrului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, aspecte privind conformarea operatorilor şi aplicarea penalităţilor prevăzute de Directivă, acreditarea organismelor de verificare, utilizarea în cadrul schemei a unităţilor de reducere a emisiilor (ERU) şi a reducerilor de emisii certificate (CER) rezultate din activităţile de proiect prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI şi CDM).

7.4.5 INCLUDEREA ACTIVITĂŢILOR DE „AVIAŢIE” ÎN SCHEMA DE COMERCIALIZARE A CERTIFICATELOR DE EMISII DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Începând cu 1 ianuarie 2012, sub incidenţa Schemei

de comercializare intră sectorul „aviaţie” şi anume: toate zborurile aeronavelor care pleacă de pe un aerodrom situat pe teritoriul unui Stat Membru al Uniunii Europene sau cele care sosesc pe un astfel de aerodrom.

În acest scop, Comisia Europeană a publicat Directiva 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru includerea activităţilor de aviaţie în schema de comercializare (EU ETS) şi Decizia 2009/339/CE de modificare a Deciziei 2007/589/CE pentru includerea

Ghidurilor de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a datelor tonă-kilometru din activităţile de aviaţie.

Directiva 2008/101/CE a fost transpusă în legislaţia naţională prin H.G nr. 399/2010 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 780/2006, procesul de elaborare al acestei hotărâri desfăşurându-se în cursul anului 2009.

Prin H.G nr. 399/2010, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului i-au fost stabilite principalele responsabilităţi în procesul de implementare, respectiv competenţa pentru:

verificarea şi aprobarea planurilor de monitorizare a emisiilor de CO2 şi a planurilor de monitorizare a datelor tonă-kilometru întocmite de operatorii de aeronave care desfăşoară activităţi de aviaţie reglementate de Directiva 2008/101/CE;

evaluarea rapoartelor anuale de monitorizare a emisiilor de CO2 şi a rapoartelor anuale privind datele tonă-kilometru, verificate de organismele de verificare acreditate conform principiilor din Anexa V a Directivei 2008/101/CE.

O parte dintre operatorii de aeronave stabiliţi de Comisia Europeană în Administrarea României au depus la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, planurile de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a



datelor tonă-kilometru, pentru a primi certificate de emisiii de gaze cu efect de seră alocate pentru perioada de comercializare până în 2020. De asemenea, planurile de monitorizare a emisiilor de gaze şi a datelor tonă-kilometru pentru anul 2011 au fost aprobate de Agenţia Naţională pentru Protecţie Mediului (ANPM).

Informaţiile referitoare la includerea aviaţiei în Schema de comercializare EU ETS sunt afişate pe adresa de internet a ANPM: www.anpm.ro.

7.4.6 IMPLEMENTAREA PACHETULUI LEGISLATIV „ENERGIE – SCHIMBĂRI CLIMATICE” În luna decembrie 2008, Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ ”Energie – Schimbări

climatice” prin care, la nivel European, s-a stabilit realizarea a trei obiective majore pe termen lung: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în

situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional; o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al Uniunii Europene, de 20% până în

anul 2020, incluzând o ţintă de 10% pentru biocombustibili, din totalul consumului de combustibili utilizaţi în transporturi;

creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020. S-a estimat că pachetul legislativ va reduce costurile realizării obiectivelor de reducere a emisiilor de seră

la nivelul UE cu aproximativ 8,5 miliarde de euro pe an, iar sistemele de sănătate ale Statelor Membre ar putea economisi sume de şase ori mai mari pentru sănătatea populaţiei. În plus, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie vor avea ca rezultat reducerea semnificativă a utilizării combustibililor fosili principalele surse generatoare de emisii de dioxid de carbon.

Directiva 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră face parte din pachetul legislativ, fiind aprobată de Comisia Europeană şi publicată în anul 2009.

Pentru pregătirea punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2009/29/CE, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a organizat în perioada 23-27 mai 2011, un workshop care a avut ca obiectiv discutarea modificărilor legislative în domeniul Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în perioada post 2012, precum şi a principiilor generale privind alocarea certificatelor de emisii pentru această perioadă, către instalaţiile care fac obiectul schemei. Implicaţiile economice, financiare şi de mediu ale noilor reglementări europene pentru activitatea desfăşurată de operatorii care intră sub incidenţa schemei au fost de asemenea dezbătute cu cei 240 de participanţi la workshop, în marea lor majoritate operatori economici.

Informaţiile privind implementarea Directivei 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS post – Kyoto) şi Directiva 2008/101/CE privind includerea activităţilor de aviaţie în schema de comercializare EU ETS, precum şi activităţile realizate de autorităţile pentru protecţia mediului pentru asigura-rea implementării actelor legislative în acest domeniu sunt puse la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi pe adresele de web: www.mmediu.ro, www.anpm.ro şi http://ec.europa.eu/dgs/clima/mission/index_en.htm (CE).

7.5. TENDINŢE

7.5.1 REZULTATELE CERCETĂRILOR ŞI OBSERVAŢIILOR EFECTUATE DE CĂTRE ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE

Există deja o tendinţă clară de creştere a temperaturii medii în toate regiunile ţării, cu valori mai ridicate

iarna şi vara. Tendinţa de creştere de 0,2°C pe deceniu e similară tendinţei globale de creştere a temperaturii (Busuioc şi colaboratorii, 2010). Asociate acestei tendinţe în media temperaturii aerului sunt tendinţele de creştere a frecvenţei şi intensităţii unor fenomene extreme legate de aspectul termic: valuri de căldură mai intense şi mai numeroase, creşterea pragurilor extremelor termice, diminuarea valurilor de frig în anotimpul rece. Toate aceste tendinţe ce caracterizează regiunile României pot fi atribuibile, în mare măsură, schimbării climatice, adică încă globale. În condiţiile schimbării climatice neînsoţite de o limitare la nivel global a emisiilor, ele vor continua şi în anii şi deceniile ce vin şi se vor accentua pe măsură ce înaintăm spre sfârşitul secolului. Măsurile de adaptare ce vizează aceste tendinţe e recomandabil să fie prioritare.

În cazul precipitaţiilor, tabloul spaţial este mai puţin coerent şi atribuirea tendinţelor observate schimbării climatice este mai problematică. Detaliile sezoniere ale evoluţiei precipitaţiilor observate arată că iarna se înregistrează o tendinţa de scădere a cantităţilor de precipitaţii în regiunile extracarpatice, mai pronunţată în regiunile sudice şi vestice. Primăvara şi vara, tendinţele variaţiei cantităţilor de precipitaţii au caracter regional, greu de prins într-un tablou general. Toamna se înregistrează tendinţe de creştere ale cantităţilor de precipitaţii în regiunile nordice şi sud-estice.



7.5.2 ACŢIUNI PENTRU COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Măsurile specifice care au fost adoptate la nivel naţional pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare

identificate în domeniul protecţiei mediului sunt: Respectarea angajamentelor asumate în Capitolul 22 - Protecţia mediului şi prevederile Convenţiilor

internaţionale şi Protocoalelor la care România este parte; Realizarea investiţiilor din domeniul protecţiei mediului, pentru respectarea perioadelor de tranziţie

asumate; Internalizarea treptată a principalelor costuri de mediu în preţul energiei; Promovarea tehnologiilor curate, “prietenoase cu mediu”; Realizarea investiţiilor prin utilizarea mecanismelor de cooperare internaţională prevăzute în

Protocolul de la Kyoto (proiecte de investiţii de tip “Joint Implementation” şi implementarea “schemelor de investiţii verzi”).

Cele trei obiective importante ale politicii energetice în România, pe termen mediu şi lung sunt:

1. creşterea securităţii alimentării cu energie; 2. creşterea competitivităţii economice; 3. reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

La nivel naţional a fost elaborat şi promovat cadrul legislativ pentru a asigura implementarea măsurilor privind

îmbunătăţirea eficienţei energetice şi promovarea surselor regenerabile de energie prin: diminuarea efectelor negative pe care le are procesul de producere a energiei asupra climei şi care

necesită acţiuni concrete şi susţinute. În acest context, România trebuie să acţioneze susţinut şi coerent în vederea alinierii la acţiunile europene ce promovează obiectivele Lisabona;

acţiuni prompte în special în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie, în vederea limitării creşterii previzionate a temperaturii globale, respectiv a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel european şi implicit naţional;

acţiuni vizând promovarea eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie care vor contribui atât la reducerea impactului negativ al factorilor poluanţi asupra mediului, cât şi la creşterea securităţii alimentare, diminuând gradul de dependenţă al României de importurile de energie.

În contextul ”Îmbunătăţirea calităţii mediului”, unul din obiectivele strategice ale Planului Naţional de

Dezvoltare (PND) este protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, în conformitate cu nevoile economice şi sociale ale României, pentru a asigura îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii prin încurajarea dezvoltării durabile. Acest obiectiv va fi realizat prin promovarea şi realizarea priorităţilor menţionate mai jos:

Îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice la standardele de calitate şi cantitate cerute, în sectoarele de apă şi deşeuri, dezvoltarea sistemelor de infrastructură de apă şi apă uzată la nivelul localităţile, crearea/consolidarea companiilor regionale de profil, dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor (colectare, transport, tratare/eliminare a deşeurilor în localităţile vizate; închiderea depozitelor neconforme);

Îmbunătăţirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor specifice de management al apei şi al deşeurilor, a celor de management al resurselor naturale (conservarea diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea şi intervenţia în cazul riscurilor naturale – în special inundaţii).

În linie cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013 atât agricultura cât şi fondul forestier

românesc pot juca un rol important în lupta cu schimbările climatice, puternic resimţite în ultimii ani mai ales prin inundaţii şi prin temperaturi ridicate şi secete prelungite. Aceste fenomene afectează atât productivitatea agricolă şi forestieră cât şi valoroase habitate şi ecosisteme.

Agricultura şi silvicultura pot contribui semnificativ la combaterea efectelor schimbărilor climatice, prin: Realizarea împăduririlor în vederea absorbţiei şi a sechestrării emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pădurile au o contribuţie importantă la reducerea nivelului CO2 şi purificarea aerului. Schimbările survenite în utilizarea terenului (incluzând împădurirea terenului agricol sau neagricol) afectează în mod direct balanţa carbonului – în special, prin înfiinţarea pădurilor tinere, cu viteză mai mare de creştere, care absorb cantităţi mai mari de CO2 în comparaţie cu pădurile îmbătrânite;

Utilizarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă; Agricultură ecologică care poate contribui semnificativ la protejarea resurselor de apă şi sol, conser-

varea biodiversităţii, diminuarea efectelor schimbărilor climatice. Gospodărirea şi amenajarea pădurilor trebuie să devină unul dintre obiectivele principale ale Strategiei

naţionale de prevenire a inundaţiilor. Pădurile joacă un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apă,



în asigurarea calităţii apei şi în protejarea unor surse de apă importante pentru comunităţile locale fără alte surse alternative de asigurare a apei. Este cazul pădurilor situate în perimetrele de protecţie a resurselor de apă subterane sau de suprafaţă, precum şi a pădurilor situate pe versanţii aferenţi lacurilor naturale şi de acumulare.

Pădurile au un rol important în menţinerea stabilităţii terenurilor, inclusiv pentru controlul eroziunii,

alunecărilor de teren sau avalanşelor. Împăduririle cu specii indigene vor viza de asemenea terenurile agricole cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare. În concluzie, pentru asigurarea gospodăririi durabile a pădurilor, care este unul din obiectivele principale ale politicii naţionale forestiere, apare necesitatea aplicării măsurilor cu scopul îmbunătăţirii managementului pădurilor pentru creşterea valorii economice, ecologice şi multifuncţionale a acestora.

România are o frecvenţă ridicată de apariţie a inundaţiilor, în special primăvara datorită topirii zăpezii şi a

blocării râurilor cu blocuri de gheaţă, precum şi vara din cauza ploilor torenţiale, când debitele râurilor cresc peste cota normală. În ultimii 16 ani, frecvenţa de producere a inundaţiilor a crescut, fiind o consecinţă a schimbărilor climatice, a defrişărilor ilegale dar şi datorită lipsei în unele zone a infrastructurii de prevenire a inundaţiilor. Conform ultimelor date statistice la nivel european şi naţional, frecvenţa şi intensitatea acestora este în creştere.

Cele mai importante măsuri pentru protecţia resurselor de apă şi sol vizează agro-mediul (în special prin intermediul sprijinului pentru culturile verzi) şi prima-împădurire a terenurilor agricole şi nonagricole.

Aceste măsuri sunt complementare, în sensul că sprijinul acordat pentru înfiinţarea culturilor verzi va fi

accesibil fermierilor care deţin terenuri arabile şi va contribui pe scară largă la reducerea pierderilor de nutrienţi şi a eroziunii solului, iar împădurirea are capacitatea de a rezolva probleme severe de eroziune a solului, inclusiv pe suprafeţe puternic degradate. Măsura de agromediu contribuie (prin cerinţele sale) şi la reducerea consumului de îngrăşăminte din agricultură, participând şi în acest fel la protecţia resurselor de apă.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.8. Mediul sănătatea și calitatea vieții


8. MEDIUL SĂNĂTATEA ŞI CALITATEA VIEŢI

8.1 POLUAREA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA

Ca şi în alte ţări, şi în România principala sursă de poluare în prezent este considerată a fi traficul, apoi

urmând procesele industriale. Poluanţii emişi, sunt în general cei specifici şi fac parte din următoarele clase de poluanţi din punct de vedere al acţiunii asupra sănătății: asfixianţi, iritanţi, cancerigeni şi toxici sistemici.

Oxidul de carbon (CO) este un gaz asfixiant care rezultă ca urmare a arderii combustibilului într-o cantitate limitată, insuficientă de aer. Gazele de eşapament conţin în medie 4% oxid de carbon în cazul motoarelor cu benzină şi numai 0,1% în cazul motoarelor Diesel. Cantitatea de oxid de carbon emisă de mijloacele de transport reprezintă 64% din totalul emisiilor de CO. Se consideră că expuneri de 8 ore la concentraţii peste 30 ppm reprezintă risc pentru organism. Efectul CO asupra oamenilor şi animalelor se manifestă prin interferenţa cu transferul de oxigen de către hemoglobină.

Afinitatea CO pentru hemoglobină este de 210-240 ori mai mare ca cea a oxigenului, ceea ce face ca mici cantităţi de CO din aer să intre în competiţie cu oxigenul aflat în concentraţie normală în aer. În hematii există o concentraţie normală de carboxihemoglobină (COHb bazală) de aproximativ 0,5% rezultată din metabolism îndeosebi din catabolismul hemoglobinei. În funcţie de concentraţia CO din aer, în repaus, se ajunge la o anumită concentraţie procentuală de COHb în sânge. Prin menţinerea constantă a concentraţiei CO în aer, se realizează un echilibru, dar nu imediat, fiind necesare câteva ore până se atinge nivelul maxim de carboxihemoglobină. Când concentraţia monoxidului de carbon din aerul ambiant este inferioară valorii de echilibru din sânge, CO trece din sânge în aer, gradul de eliminare fiind mărit de efort şi prin creşterea presiunii parţiale a oxigenului în aerul inspirat. Prin blocarea unei cantităţi de hemoglobină, monoxidul de carbon produce o hipoxie, determinând efecte imediate (acute) şi efecte de lungă durată (cronice).

Efectele acute se întâlnesc de obicei în cazul eliminării continue de CO în spaţii închise care nu sunt prevăzute cu sistem de ventilaţie (de exemplu garaje care nu sunt prevăzute cu ferestre sau acestea sunt închise şi în care motorul este pornit). Aceste efecte se datorează scăderii cantităţii de oxigen adusă la ţesuturi şi depind de procentul de carboxihemoglobină.

La o carboxihemoglobinemie de până la 2% nu s-au semnalat modificări fiziologice. Pe măsură ce acest procent creşte, în detrimentul hemoglobinei normale simptomele se exacerbează de la

intoxicaţie acută uşoară manifestată prin cefalee, oboseală, scădere a puterii de concentrare până la pierderea cunoștinței (la o concentraţie a COHb 40%) şi moarte în scurt timp (la o concentraţie de 60%).

Prin expuneri de lungă durată la concentraţii mai scăzute de CO pot apărea efecte secundare sau aşa zis cronice. Acestea se referă în special la expunerile populaţiei în cazul poluării mediului ambiant şi se caracterizează, la adult, prin favorizarea formării plăcilor ateromatoase pe pereţii vasculari şi creşterea frecvenţei aterosclerozei, precum şi prin apariţia cu frecvenţă mai crescută a malformaţiilor congenitale şi a copiilor hipotrofici, cu mari implicaţii sociale şi economice. Oxizii de azot, oxizii de sulf, acidul clorhidric, acidul fluorhidric şi amoniacul fac parte din grupul poluanţilor iritanţi. Acţiunea predominantă asupra aparatului respirator se traduce prin modificări funcţionale şi/sau morfologice la nivelul căilor respiratorii sau a alveolei pulmonare. Acestea variază funcţie de timpul de expunere şi de concentraţia iritanţilor în aerul inspirat. La nivelul căilor respiratorii se pot produce leziuni de mucoasă cu hiperemie şi edem mergând până la necroză. Întotdeauna procesul patologic se însoţeşte de hipersecreţie de mucus şi de spasm bronşic reflex. De asemenea majoritatea iritanţilor s-au dovedit a produce şi modificări ale activităţii cililor vibratili. La nivelul alveolei pulmonare leziunile produse de concentrații ridicate de poluanţi iritanţi - în special cei oxidanţi, de tipul oxizilor de azot - pot fi rezultatul unor alterări morfologice grave, de obicei reversibile, ale elementelor celulare care intră în structura alveolei.

Astfel apar leziuni ale pneumocitelor cu alterarea surfactantului pulmonar, ale macrofagelor pulmonare şi îndeosebi ale membranei alveolare şi endoteliului capilarelor alveolare, leziunea caracteristică şi cea mai gravă a intoxicaţiei acute cu agenţi iritanţi fiind edemul pulmonar toxic. În cazul expunerilor la concentraţii mai mici se produce în special o suprasolicitare a mecanismului de clearance pulmonar atât a celui mecanic prin reducerea sau anularea activităţii cililor vibratili, cât şi a celui de tip biocid prin alterarea activităţii macrofagelor pulmonare.

Oxizii de azot fac parte dintre iritanţii cu solubilitate redusă în apă, care deşi se reţin în proporţie mult mai mică, au posibilitatea de a pătrunde adânc în aparatul respirator, putând afecta căile profunde şi alveola pulmonară chiar la concentraţii mici sau timp scurt de expunere. Toate cele menţionate se traduc clinic prin apa-riţia a diferite modificări patologice: efecte imediate - leziuni conjunctivale şi corneene, sindrom traheo-bronşic caracteristic, creşterea mortalităţii şi morbidităţii populaţiei prin afecţiuni respiratorii şi boli cardiovasculare, agravarea bronşitei cronice şi apariţia perioadelor acute; şi efecte cronice - creşterea frecvenţei şi gravităţii

Cap.8. Mediul sănătatea și calitatea vieții Raport național privind starea mediului pentru anul 2011


infecţiilor respiratorii acute şi agravarea bronhopneumopatiei cronice nespecifice. Poate cele mai serioase efecte ale poluării aerului ambiant cu iritanţi se găsesc la populaţia infantilă, în cazul căreia, datorită particularităţilor imunologice şi morfologice (dezvoltare insuficientă a sistemului de apărare a organismului, ţesuturi în formare etc.) apar tulburări funcţionale respiratorii, tulburări ale dezvoltării fizice, câteodată ireversibile sau cu urmări grave în viaţa ulterioară a copilului.

Hidrocarburile nearse din cauza insuficienţei oxigenului sau a timpului scurt de staţionare în camera de ardere sunt eliminate în atmosferă înaintea începerii unui nou ciclu. Gazele de eşapament conţin în medie 0,5% hidrocarburi nearse la motoarele cu benzină şi numai 0,02% la cele Diesel. În timpul arderii o parte din hidrocarburi sunt oxidate parţial şi eliminate ca aldehide, acizi organici sau radicali liberi ai acestora. Aceşti produşi şi în special radicalii liberi ai hidrocarburilor, împreună cu monoxidul de azot şi în anumite condiţii atmosferice duc la formarea în atmosferă a unor poluanţi secundari - peroxiacetilnitraţi - deosebit de iritanţi. Pe de altă parte, hidrocarburile policiclice aromatice sunt substanţe puternic cancerigene. Efectele lor biologice constau în cancerogeneză locală şi sistemică cu localizări variate: piele, plămân, stomac, ficat, glanda mamară. Tipul histologic al tumorilor este variat: carcinom, adenom, sarcom, papilom. În gazele de eşapament auto a fost găsite astfel de hidrocarburi între 1,7-22 g/km şi 2,2-9,6 g/minut de mers, 330 mg/kg de funingine rezultata din motoare la mers ralanti şi 31,5 mg/kg gudron la mers în oraş. Un automobil descarcă în atmosferă 600 g/h şi circa 1 kg benzo (a) piren pe an.

Particulele în suspensie din aer pot fi găsite în aerul ambiant sub formă de praf, fum sau alte forme de aerosoli. Acestea pot avea origina antropogenică şi/sau naturală. Sursele directe de particule în suspensie includ arderea resurselor naturale (cărbune, petrol, lemn) pentru generarea de energie, transport şi încălzire; incendiile forestiere; erupţiile vulcanice; polenul. Pulberile în suspensie pot fi şi rezultatul transformării atmosferice a poluanţilor gazoşi rezultaţi din diferite surse de combustie sau surse naturale. Pot rezulta şi din condensarea diferitelor elemente volatile în atmosferă şi formarea unor particule de dimensiune foarte mică sau prin absorbţia lor pe suprafaţa unor particule deja formate. Efectele pe sănătatea umană depind de mărimea particulelor şi de concentraţia lor şi pot fluctua cu variaţiile zilnice ale nivelurilor fracţiunii PM10 şi PM2,5.

Acestea includ efecte acute (creşterea mortalităţii zilnice, a ratei admisibilității în spitale prin exacerbarea bolilor respiratorii, a prevalenţei folosirii bronhodilatatoarelor şi antibioticelor).

Efectele pe termen lung se referă tot la mortalitatea şi morbiditatea prin boli respiratorii, dar există doar câteva studii asupra acestor efecte. Poluarea aerului cu particule în suspensie este considerată principală în cazul aglomerărilor urbane, dar acum este deja cunoscut faptul că în multe zone ale ţărilor dezvoltate, diferenţele urban-rural cu privire la fracţiunea PM10 sunt foarte mici sau chiar absente, indicând faptul că expunerea la această categorie de poluant este pretutindeni.

Acestea sunt poate principalele categorii de poluanţi, fără să uităm şi de cei alergizanţi, care la ora actual sunt omniprezenţi, iar acţiunea acestora se poate traduce prin modificări ale unor indicatori de sănătate care pot fi generali sau specifici de tipul celor respiratori şi cardiovasculari.

Mortalitatea generală este un indicator care nu este foarte specific dar care ne poate oferi informaţii comparative la nivel judeţean şi la nivelul oraşului capitală de judeţ.

Astfel se observă o valoare crescută în majoritatea cazurilor la nivel judeţean, probabil şi printr-o accesibilitate mai scăzută în nivelul rural la serviciile de sănătate sau/şi prin lipsa promovării şi educării populaţiei din mediul rural în spirit preventiv.

Fig. 8.1.1 Indicatori de sănătate - mortalitate generală - în anul 2011

Sursa: Institutul Naţional de Sănătate Publică, 2011



Mortalitatea prin afecţiuni respiratorii continuă să ocupe un procent semnificativ din mortalitatea

generală. Se observă că în acest caz, pentru mediul urban reprezintă o pondere mai mare decât în cazul totalului pe judeţ (populaţia din mediul rural este în general mai crescută decât cea din mediul urban). Explicabil prin faptul că aerul din mediul urban este mult mai poluat, mai ales având că principală sursă este traficul rutier, astfel încât şi indicatorii de sănătate sunt influenţaţi printr-un procent crescut.

Fig. 8.1.2 Mortalitate generală pentru anul 2011 pe judeţe


Fig. 8.1.3 Mortalitate generală pentru anul 2011 pentru oraşe capitală de judeţ


Fig. 8.1.4 Mortalitate infantilă şi prin afecţiuni respiratorii pentru anul 2011 pe judeţe




Mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare reprezintă şi în cazul județelor şi în cazul oraşelor o pondere mai mare din totalul mortalităţii generale, reprezentând în continuare principala cauză de deces. Bolile cardiovasculare pot avea ca şi factor favorizant poluarea aerului înconjurător.

Fig. 8.1.5 Mortalitate prin afecţiuni cardiovasculare pentru anul 2011 pe judeţe


Fig. 8.1.6 Mortalitate prin afecţiuni cardiovasculare pentru anul 2011 pe oraşe


8.2 EFECTELE APEI POLUATE ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE

8.2.1 APA POTABILĂ Apa potabilă are o mare influență asupra stării de sănătate a organismului uman. Efectele apei potabile

asupra sănătății organismului uman se pot manifesta prin următoarele incidente: Patologia hidrică infecţioasă Bolile cu transmitere hidrică continuă să facă în lume, zilnic, peste 25.000 de victime. Principala cale de

transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea și prin spălare și îmbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) și prin inhalare (aerosoli cu Legionella).



Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.

Prima demonstrație oficială și practică a relației apă - epidemii a făcut-o dr. John Snow, la Londra în 1854, probând corelația dintre epidemia de holeră, consumul apei din fântână de pe Broad Street și o latrină din vecinătate folosită de bolnavi de holeră, determinând oficialitățile să realizeze primele canalizări.

Patologia hidrică infecțioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este statistic în creștere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale și parazitare, care stau tot mai mult în atenția specialiștilor.

Boli virale Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot supraviețui în

apele de suprafața timp îndelungat: V. poliomielitic până la 180 zile, V. Echo pana la 115 iar V. Coxackie peste doi ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse de regulă de enterovirusuri (poliomielitic, Coxackie A și B, Echo, v. hepatitic A, altele), rotavirusuri și calicivirusuri, v.hepatitic C și E, parvovirusuri, dar și torovirusuri, coronavirusuri și picobirnavirusuri.

În țările dezvoltate, gastroenteritele de etiologie virală tind să le surclaseze, ca frecvență, pe cele bacteriene. Incriminate sunt, în principal, rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile și astrovirus-urile. Rotavirusurile (in special tipul A) afectează mai ales nou-născuții și copii mici, iar la cei cu imunitate redusă poate produce diaree cronică. Adenovirusurile enterice (subgrupul F - serotipurile 40, 41, mai rar 31) produc gastroenterite mai ales la copii sub vârsta de 6 luni, diareea putând persista până la 12 zile. Infecțiile cu calicivirusuri, în particular cu Agentul Norwalk, afectează mai ales comunități temporare și sunt indicii ca ar fi la originea unui foarte mare procent de boli diareice acute nonbacteriene. Astrovirusurile sunt incriminate în unele țări ca al doilea agent cauzal de boli diareice virale după rotavirusuri.

Boli bacteriene Transmiterea hidrică este incriminată pentru febra tifoidă, dizenteria, holera, boala diareica a copilului

mic, gastroenteritele, bruceloza, tularemia etc. În trecut, epidemiile microbiene cu transmisie hidrică au făcut ravagii. Epidemia de holeră din 1849 din

Anglia a produs peste 110.000 decese. Era holerei nu a apus: Pandemia debutată în 1961, în Indonezia, a produs în America peste 1.000.000 de cazuri de boală și peste 10.000 de decese.

Bolile diareice bacteriene continuă să fie o amenințare pentru sănătatea publică, chiar și în tarile dezvoltate. Astfel, o shigelloza cu transmitere hidrică a afectat peste 1.000 de locuitori în regiunea Havre (Franța), epidemia fiind stăpânită printr-o amplă mobilizare a tuturor factorilor responsabili. Și în SUA s-au înregistrat contaminări bacteriene (Shigelle, Yersinii) ale unor rețele de apă potabilă, ce au produs epidemii cu mii de cazuri de boală. În 1966, în California, o salmoneloza apărută prin contaminarea rețelei de apă potabilă a produs peste 15.000 cazuri. În Germania, în 1978, la Ismaning, Shigella sonnei a provocat o epidemie hidrică cu 2.450 de cazuri (din totalul de 12.000 de locuitori!). Legionella pneumophila a devenit celebră din 1976, când 221 din participanții la o reuniune, la Philadelphia, a "Legiunii Americane" s-au îmbolnăvit de o boală necunoscută și 34 au murit. S-a descoperit ca infecția provenea din apa contaminată din instalația de aer condiționat. Și acum boala apare cu mii de cazuri anual în țări dezvoltate, iar circa 20% din bolnavi mor.

Boli parazitare Pot fi transmise hidric un mare număr de boli parazitare: - produse de protozoare: amibiaza, giardiaza, trichomoniaza, coccidioza, balantidioza; - produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, cenuroza, himenolepidoza; - produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza; - produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, oxiuroza, strongiloidoza, ankylostomiaza, filarioza. În ultimul timp se acordă importanță tot mai mare giardiazelor, a căror prezență în zona temperată a fost

multă vreme ignorată. Actualmente, lambliaza este cotată ca cea mai răspândita parazitoză cu transmitere fecal-orală la om, calea hidrică fiind cert dovedită. Ea poate provoca epidemii importante, cu mii de cazuri. În SUA, pe un studiu extins pe 35 ani, cel mai frecvent agent etiologic pentru boli transmise hidric a fost unul parazitologic - Giardia, cel mai frecvent agent microbian (Salmonella) fiind abia pe locul doi. Uneori, epidemiile de giardiaza transmise hidric au afectat mii de oameni, cum a fost cea din Rome (SUA, statul New York) din 1974, cu 5.300 de cazuri. Rezervorul este reprezentat de om și peste 40 de specii de animale.

Criptosporidioza cu transmitere hidrică este pe cale să devină o mare amenințare la adresa sănătății publice. A fost diagnosticată prima dată la om în 1976. În 1984 s-a consemnat prima epidemie hidrică, iar în ultimii ani frecvența și amploarea acestora a devenit dramatică. În 1993, la Milwaukee (Wisconsin, SUA), Criptosporidium a produs cea mai mare epidemie hidrică cunoscută: peste 400.000 de cazuri !

Patologia hidrică neinfecţioasă Diversele substanțe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătății organismelor vii

în general și asupra omului în particular. Sunt substanțe ce pot fii dăunătoare peste o anumita concentrație. Altele creează probleme la concentrații prea mici. În fine, sunt substanțe care pot dăuna la orice concentrație. Pe această bază putem grupa efectele biologice ale substanțelor din apă în trei categorii:

a) Substanțe toxice cu efect de prag: sunt toxice numai peste o anumită concentrație (prag); sub aceasta nu se observă efecte asupra sănătății. Toxicitatea poate fi acută la aportul unei doze mari sau la atingerea unei concentrații toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic, care



nu este eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu și deci se acumulează. Astfel de substanțe sunt cianurile sau nitrații, care devin toxici peste o anumită concentrație și pentru care e nevoie de doză crescută, deoarece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste concentrația prag, aceasta putând fi atinsă și treptat prin fenomenul de bioacumulare.

b) Substanțe genotoxice: sunt substanțe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutații genetice) sau teratogene (produc malformații), posibil la orice concentrație, deci pentru care nu s-a putut stabili existența unui prag sub care să nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac față oricărei sau oricâtor asemenea agresiuni și/deci prezența unei substanțe genotoxice nu înseamnă automat apariția efectului, ci a riscului ca un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât și substanța genotoxică are concentrația mai mare (și/deci are șansa să atace mai multe gene). În categoria substanțelor genotoxice pentru om intră arsenul, unele substanțe organice sintetice, mulți compuși organici halogenați, unele pesticide etc.

c) Elemente esențiale: sunt substanțe care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă și de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusă afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată însă și concentrațiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substanțele toxice cu efect prag. Astfel de substanțe esențiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.

La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme:

- modificarea conținutului de micro și macroelemente chimice în apă; - contaminarea apei cu substanțe chimice toxice; - contaminarea apei cu elemente radioactive. Evaluarea parametrilor de calitate ai apei potabile pentru perioada 2010-2011 este prezentată la

Capitolul 3. APA, subcapitolul 3.5.1 Apa potabilă. În anul 2011 nu s-au înregistrat epidemii hidrice în rândul populației. În România, cele mai frecvente intoxicații cauzate de apa potabilă sunt intoxicațiile cu apa consumată din fântâni contaminate cu nitrați și nitriți, peste pragurile de sănătate admise. În acest caz, impactul asupra sănătății umane se manifestă în special asupra copiilor (bebelușilor), și este descris in subcapitolul de mai jos.

8.2.1.1. CAZURILE DE METHEMOGLOBINEMIE ACUTĂ INFANTILĂ GENERATE DE APA DE FÂNTÂNĂ ÎN ANUL 2011

Cu provenienţă diversă și în cantităţi diferite, prezenţa substanţelor azotoase în apă și expunerile

populaţiei la ape contaminate sunt numeroase și răspândite în diverse teritorii. Dacă pentru marile aglomeraţii urbane aceste creşteri ale cantităţilor de nitraţi în apă nu sunt

semnificative şi periculoase, rămânând sub limitele admise în apa consumată, în micile colectivităţi, în special din rural, situaţia poate lua aspecte grave.

Situaţia României, cu particularităţile de structură demografică în ceea ce priveşte nivelul natalităţii cu variaţii în diferite zone, cu particularităţi socioeconomice (ruralizare, pauperizare, condiţii igienico-sanitare – inclusiv ale aprovizionării cu apă – precare în mediul rural) se caracterizează prin existenţa unor teritorii rurale cu importante frecvenţe și contaminări ale apei potabile cu nitriţi-nitraţi.

În perioada 1984 -1995, evaluări centralizate la nivel naţional, realizate de specialişti din ISP Bucureşti, au ierarhizat teritoriile României din punct de vedere al frecvenţei poluărilor cu nitraţi ale apei, de la zone fără risc (Maramureş, Sibiu, Timiş, Harghita) până la teritorii cu peste 75% din fântâni cu concentraţii mari de nitraţi în apă (Dolj, Mehedinţi, Botoşani).

Aceste expuneri s-au concretizat prin incidenţe diferite ale methemoglobinemiei acute la sugar, cu tendinţe, în timp, variabile de la un teritoriu la altul.

În teritoriul Moldovei, studiile specialiştilor din ISP Iaşi au arătat că, începând cu anul 2000, se conturează o tendinţă de scădere a numărului de cazuri, pe fondul căreia judeţele Moldovei se comportă diferit, în unele înregistrându-se croşete de creştere anuală.

În cadrul Programelor Naţionale de Sănătate în relaţie cu calitatea mediului este înscrisă anual acţiunea de monitorizare a cazurilor de methemoglobinemie acută la sugar, atât ca activitate la nivel judeţean, precum şi ca Sinteză Naţională.

Pentru evaluarea sănătăţii populaţiei în relaţie cu calitatea elementelor de mediu, specialiștii INSP au întocmit o fișă de raportare a cazului de intoxicaţii acute.

Investigarea s-a desfăşurat sub forma unei anchete epidemiologice descriptive, cu secvenţe transversale anuale, datele fiind colectate la nivel judeţean, pe model unitar de înregistrare a cazului, cu transmitere trimestrială la CRSP Iaşi; prelucrarea s-a realizat pe judeţe/regiuni, respectând principiile unui studiu descriptiv, având la bază următoarele criterii:

criteriul de timp – trimestrial; criteriul caracteristicilor personale – vârstă, sex, forma clinică, tip de alimentaţie, starea la externare;



criteriul de loc – incidenţa pe localităţi; date despre expunere – expertiza calităţii apei.

Datele colectate se referă la morbiditatea spitalizată prin methemoglobinemie acută în toate unităţile spitaliceşti din judeţ. Sursele de informaţii sunt Foile de observaţie ale spitalelor, luându-se în considerare cazul de boală cu diagnostic principal la externare de “Intoxicaţie acută cu nitraţi”.

În anul 2011, la nivelul întregii ţări (41 judeţe + Mun. Bucureşti) s-au diagnosticat şi spitalizat 84

de cazuri în 21 judeţe (5 cazuri în mediul urban şi restul în mediul rural).

A. Distribuţia acestora s-a apreciat în funcţie de următoarele aspecte: A.a. pe trimestre: tabel 8.2.2.1

Trimestru Număr cazuri Nr. cazuri

Modova Muntenia Transilvania România I 16 5 6 27

II 12 4 4 20

III 14 5 2 21

IV 8 6 2 16

Total 50 20 14 84

A.b. pe vârste: sub 1 lună = 20; 1-3 luni = 40; 4-6 luni = 5; 7-12 luni = 8; +1 an = 11

Fig. 8.2.2.1

20

40

5

811

0

5

10

15

20

25

30

sub 1 lună 1-3 luni 4-6 luni 7-12 luni + 1 an

A.c. pe sexe: masculin = 43; feminin = 41

Fig. 8.2.2.2

Feminin

49%

Masculin

51%



A.d. după forma clinică:

Fig. 8.2.2.3

36%

32% 32%

30%

32%

34%

36%

uşoară medie grava

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - forma

clinică

Fig. 8.2.2.4

27%

73%

0%

50%

100%

da nu

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână –B.D.A.

Fig. 8.2.2.5

32%

68%

0%

50%

100%

da nu

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână –B.R.A.

A.f. după alimentaţia copilului:

Fig. 8.2.2.6

5%

55%

37%

0%3%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

natural artificial mixt diversificat neprecizat

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână -

Alimentaţie



A.g. după starea la externare: Fig. 8.2.2.7

72%

26%

0%2%

0%

20%

40%

60%

80%

vindecat ameliorat agravat deces

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - starea la

externare

B. Calitatea apei de fântână în momentul intoxicaţiei a fost caracterizată de următoarele aspecte:

Fig. 8.2.2.8

36%

25%

39%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

publice individuale neprecizat

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Fântâni

Fig. 8.2.2.9

29%

48%

23%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

45%

50%

da nu neprecizat

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Protecţia

sanitară a fântânii



Fig. 8.2.2.10

42%

31%

7%

20%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

45%

0-10m 11-20m >20m neprecizat

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână -

Adâncimea fântânii

Fig. 8.2.2.11

6%

19%

50%

7%

18%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

45%

50%

0-50 51-100 101-500 >500 NP

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Concentrţie

nitraţi

Fig. 8.2.2.12

21%

15%

24%

40%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

<2/cm3 >2/cm3 >10/cm3 NP

Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - E. Coli



Dacă în perioada 1984-1995, se înregistrau la nivel naţional 2346 cazuri de methemoglobinemie la copiii sub 1 an și 80 de decese, precum și sute de cazuri anual, în judeţul Iaşi, în ultima decadă se constată o scădere a incidenţei în teritoriul Moldovei.

Sunt indicii însă, că cifra este mult subestimată, atât din cauza dificultăţii diagnosticului, cât și din cauza fluxului informaţional discontinuu de la nivelul ASP.

Sursa este reprezentată de compoziţia solului, care, în mod natural, se caracterizează prin concentraţii

crescute de nitraţi/nitriţi în teritoriu Moldovei (în special în nord), de contaminarea fecaloidă a apei prin nerespectarea condiţiilor de amplasare a fântânilor şi a condiţiilor igienico-sanitare, dar şi de utilizarea pe scară largă a substanţelor fertilizante în agricultură.

Nitriţii sunt incriminaţi și ca factor de risc în apariţia cancerului gastric, prin intermediul nitrozaminelor pe care le formează în anumite condiţii („toxicitatea terţiară a nitraţilor”).

Atât ca număr absolut, cât şi ca nivel al incidenţei, după o perioadă de creşteri anuale a cazurilor, continuă

pentru ultimii ani tendinţa de scădere, mai lentă sau mai abruptă ca urmare a măsurilor intensive de comunicare a riscului şi conştientizare a populaţiei, prin conlucrarea medicilor de familie și a celor din DSP judeţene pentru educarea populaţiei din zonele cu risc.

8.2.2 APA DE ÎMBĂIERE

Apă de îmbăiere - un râu sau un lac ori părţi ale acestora, precum şi apa de mare, în care îmbăierea este

explicit autorizată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei; - îmbăierea nu este interzisă şi este tradiţional practicată de un număr mai mare de 150 de persoane.

Zonă de îmbăiere - orice loc unde există apă de îmbăiere; zonă naturală amenajată pentru îmbăiere reprezintă întinderea de apă dulce sau de apă de mare în care se practică îmbăierea sau înotul, precum și porțiunea de teren învecinată acesteia, pe care există dotări în scopul practicării acestor activități.

Sezon de îmbăiere - perioada pe durata căreia un număr mai mare de 150 de persoane este de aşteptat să folosească apa în acest scop, conform obiceiurilor, oricăror reguli locale referitoare la îmbăiere ori condiţiilor de climă.

Toate zonele de îmbăiere stabilite, special echipate în acest scop, trebuie să fie autorizate de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Legislaţie

• Ordinul Ministerul Sănătății 536/1996, Norme de igienă privind mediul de viață al populației. • Hotărâre nr.459 din 16 mai 2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale

amenajate pentru îmbăiere. • Hotărâre 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și control al zonelor

naturale utilizate pentru îmbăiere. • Hotărâre 836/2007 privind modificarea și completarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și

control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2004. • Hotărâre 546/2008 privind gestionarea calității apei de îmbăiere.

Riscuri asupra sănătăţii Riscurile apei de îmbăiere asupra sănătății umane pot fi clasificate in:

- riscuri mecanice – echimoze, plăgi /excoriații, fracturi, înec (deces); - riscuri biologice – pot să apară diferite boli infecțioase (virale, bacteriene, parazitare) atât datorate

contactului cu apa, dar și datorate ingestiei accidentale a apei de îmbăiere. Identificarea și evaluarea cauzelor poluării care ar putea afecta apele de îmbăiere și care ar putea dăuna

sănătății utilizatorilor: - evaluarea potențialului de proliferare a cianobacteriilor; - evaluarea potențialului de proliferare a algelor macroscopice si/sau fitoplanctonului; - prognoza privind natura, frecvența și durata anticipată a poluării pe termen scurt; - detalii ale tuturor cauzelor de poluare posibile, inclusiv măsurile de management adoptate și calendarul

pentru eliminarea acestora; - măsurile de management adoptate pe durata poluării pe termen scurt, precum și identitatea și datele de

contact ale autorităților responsabile de adoptarea acestor măsuri. În cazul apelor de îmbăiere clasificarea se efectuează ca fiind de calitate „Excelentă”, „Bună”,

„Satisfăcătoare” sau „Nesatisfăcătoare”, profilul apei de îmbăiere fiind revizuit în mod regulat pentru a stabili



dacă unul dintre aspectele enumerate s-a modificat. După caz, profilul apei de îmbăiere va fi actualizat. Frecvența și amploarea revizuirilor sunt determinate pe baza naturii și gravității poluării.

În anul 2011, durata sezonului de îmbăiere a fost 1 iunie - 15 sept.

Au fost recoltate probe din 49 de puncte ale litoralului românesc. Frecvența de prelevare a probelor a fost realizată conform normativelor în vigoare. Parametrii monitorizați au fost: - parametrii microbiologici: coliformi totali/100ml, streptococi fecali/100ml, salmonella; - parametrii fizico-chimici: ph, substanțe tensio-active, oxigen dizolvat, CBO5, grad de staurație în oxigen,

temperatura; Rezultatele monitorizării calității apei de îmbăiere au fost în concordanță cu prevederile valorilor din

legislația actuală, neînregistrându-se depășiri ale acestor valori care să ducă la luarea de măsuri imediate. Calitatea apei de îmbăiere în anul 2011 este prezentată în Capitolul 3 APA, subcapitolul 3.5.2 Apa de îmbăiere.

Calitatea a apei de îmbăiere raportată în anul 2011, pentru cele 27 de state membre ale UE și alte țări,

situează România primele locuri în UE, din punct de vedere al calității apei de îmbăiere (conform grafic de mai jos).

Fig. 8.2.2.1 Calitatea apei de îmbăiere în Europa, raportare anul 2011

Legendă Insuficient eșantionate

Închise/interzise

Neconforme cu valorile stabilite, de calitate slabă

În conformitate cu valorile stabilite, calitate bună sau suficientă.

În conformitate cu valorile de calitate excelentă

} Respectă valorile obligatorii cel puțin de calitate suficientă Sursa: WISE bathing water quality database (data from annual reports by reporting countries (calitatea

apei de scăldat, baze de date (date din raportările anuale ale țărilor raportoare).

Astfel, în Europa, calitatea apei în destinațiile de vară a fost în general bună, peste 90 % din zonele de scăldat conformându-se valorilor obligatorii. Calitatea globală a apelor pentru scăldat din UE s-a îmbunătățit considerabil din 1990 până în prezent.

La nivel european, procentul zonelor de scăldat costiere care nu respectă dispozițiile Directivei privind apa pentru scăldat a scăzut de la 9,2 % în 1990, la 1,5 % în 2011. Procentul zonelor de scăldat de pe apele interioare, care nu respectă valorile obligatorii, s-a redus de la 11,9 % în 1990, la 2,4 % în 2011, ultimul fiind unul din cele mai scăzute procente înregistrate până în prezent.

(sursa: Raport anual privind apa pentru scăldat al Agenţiei Europene de Mediu (EEA) şi al Comisiei Europene, http://www.eea.europa.eu)

8.3 EFECTELE GESTIONĂRII DEŞEURILOR MENAJERE



ASUPRA SĂNĂTĂŢII POPULAŢIEI

Printre consecințele nedorite ale civilizației umane se numără formarea și creșterea cantitativă și a diversității deșeurilor.

Deșeurile nu determina numai greutăți și costuri ridicate de colectare, transport, neutralizare, dezinfecție și deversare în mediul natural, ci și potențiale riscuri pentru sănătate.

Riscurile directe pentru starea de sănătate sunt legate de prezența în deșeuri a organismelor patogene (bacterii, viruși, protozoare, helminti), a substanțelor organice în descompunere cu formare de compuși intermediari rău mirositori și cu potențial toxic, și a substanțelor chimice toxice prin ele însele, cauze de îmbolnăvire sub forma de boli infecțioase și de intoxicații, frecvent cu caracter epidemic.

Există și riscuri indirecte și care se datoresc impurificării surselor de apa și implicit a alimentelor, prin gospodăria neigienica a deșeurilor.

În plus, depozitarea și colectarea inadecvată servește ca adăpost și hrana șobolanilor, muștelor, gândacilor și altor vectori care joacă un rol pasiv în transmiterea bolilor. Nu numai populația generală, dar mai ales cei care lucrează în serviciile de sănătate, salubrizare sunt, supuși acestui risc, în plus având și o posibilitate ridicată de expunere la accidente prin praf, materiale inflamabile și alte materiale riscante, ca și traficul rutier pe timpul transportului sau actele de indisciplină ale unor membri ai societății. De asemeni, deșeurile solide pot conține substanțe toxice.

Studiile de percepție a riscurilor specifice habitatului uman situează colectarea și eliminarea deșeurilor pe unul din primele locuri, imediat după alimentarea cu apa și energie electrica. Deșeurile menajere și industriale rezultate la nivelul țării, precum și modalitățile de organizare a depozitelor, constituie o problemă majoră, în ceea ce privește impactul asupra factorilor de mediu (sol, ape de suprafață și ape subterane, fauna și flora). În prezent depozitele de deșeuri sunt ocupate în proporție de 80-90% și în majoritate au avut ca termene de închidere perioada 1995-2000.

În anul 2011 s-a efectuat un studiu de percepție legat de gestionarea deșeurilor menajere. Au participat la interviu un număr de 711 femei (57.5%) și 526 ( 42.5%) bărbați.

Fig. 8.3.1

Distributia pe sexe a esantionului

0 200 400 600 800 1000 1200 1400

nr. pers.

Total

Feminin

Masculin

Din studiu a reieșit faptul ca majoritatea locuințelor (95.5%), dețin un spațiu amenajat pentru colectarea gunoiului; de remarcat ca prezența acestui spațiu de colectare a gunoiului nu este condiționat nici de suprafață, nici de vechimea locuinței și nici de numărul persoanelor care locuiesc permanent în locuință, nu există diferențe semnificative în raport cu aceste caracteristici (p>0.05).

Fig. 8.3.2 Colectarea selectivă a deșeurilor / eșantion

Colectarea selectivă este raportată însă doar în jumătate (51.5% - 637) din locuințe. Diferențele sunt semnificative între județe (p=0.000).



Topul este deținut de jud. Iași (90%) și Timiș (cca85%). Un număr de 283 persoane (cca 23%) declară nemulțumiri legate de evacuarea gunoiului în cele mai

multe cazuri sunt femei (168/711 femei comparativ cu 115/526 bărbați).

Fig. 8.3.3 Colectarea selectivă deșeuri / județe

90%

84%

81%

77%

77%

74%

73%

71%

72%

66%

10%

16%

19%

23%

23%

26%

27%

29%

28%

34%

0% 20% 40% 60% 80% 100% 120%

Iasi

Timis

Salaj

Sibiu

Botosani

Neamt

Brasov

Tulcea

Dambovita

Vrancea

Da

Nu

Procentul celor informaţi asupra riscurilor generate de deșeuri este de cca 67%, nu există diferențe

între sexe (66.2% F vs 67.7% B), cei informați sunt însă mai în vârstă (45 ani vs 43 ani, p=0.002).

8.3.1. DEȘEURI REZULTATE DIN ACTIVITATEA MEDICALĂ, 2011

Ministerul Sănătăţii, prin Institutul National de Sănătate Publică Bucureşti, elaborează anual Sinteza naţională “Monitorizarea și inspecția sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală” şi actualizează baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activitatea medicală. Aceasta activitate face parte din ”Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă , respectiv obiectivul 1 - Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă”.

Baza de date se realizează printr-un sistem de raportare trimestrială a datelor colectate de unităţile

sanitare cu paturi, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică locale, pe baza metodologiei de colectare a datelor. Principalele obiective ale bazei naţionale de date sunt: evaluarea periodică a sistemului de gestionare a deșeurilor, derulat în unităţile sanitare cu paturi, determinarea calitativă şi cantitativă a deșeurilor produse în unităţile sanitare cu paturi, identificarea riscurilor ce pot fi generate de această categorie de deșeuri, micșorarea cantităţii de deșeuri medicale generate de unităţile sanitare, precum și propunerea unor măsuri ce vizează îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deșeurilor produse în unităţile sanitare.

Culegerea și raportarea datelor pentru baza națională de date a deșeurilor rezultate din activitatea

medicală s-a realizat pe baza Metodologiei de culegere a datelor, reprezentată de Anexa 2 a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 219/2002 cu modificările și completările ulterioare (reglementare încă în curs de revizuire), și a Metodologiei privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală. Metodologia de culegere a datelor se aplică lunar, iar metodologia de inspecție, trimestrial, la nivelul unităților sanitare cu paturi. Această activitate este coordonată la nivel local de Direcția de Sănătate Publică, iar raportarea datelor culese pe baza ambelor metodologii se face trimestrial către Institutul Naţional de Sănătate Publică București. în anul 2011, Institutul Naţional de Sănătate Publică a colaborat cu Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj în vederea culegerii și procesării electronice a datelor din regiunea respectivă.

Metodologia de culegere a datelor cuprinde următoarele anexe, reprezentate de formulare și chestionare: Anexa 1 conține un tabel centralizator privind cantitățile de deșeuri periculoase generate atât pe pat

ocupat cât și pe întreaga unitate sanitară (conform Ordinului MS nr. 997/2004). Anexa 4 cuprinde un formular pentru înscrierea celor 6 cântăriri într-un interval de timp de 48 ore,

pe cele 3 categorii de deșeuri, pentru fiecare secție/compartiment/laborator. Anexa 5 cuprinde un chestionar pentru evaluarea sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din

activitatea medicală. Anexa 6 conține un formular de identificare pentru transport și eliminare finală a deșeurilor

periculoase rezultate din activitățile medicale. Anexa 7 cuprinde tabelele centralizatoare privind cantitățile de deșeuri rezultate din activități

medicale atât pe secții/compartimente/laboratoare, cât și pe întreaga unitate sanitară.



Metodologia privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală reprezintă atât un instrument de evaluare cât și unul de control, utilizat de către reprezentanții autorităților de sănătate publică locale, la nivelul unităților sanitare cu paturi din județ. Metodologia este prezentată sub formă de chestionar, tratând toate etapele sistemului de gestionare a deșeurilor în unitatea sanitară, inclusiv eliminarea finală.

Pentru anul 2011, au fost raportate date Institutului National de Sănătate Publică de către 41 de autorități de sănătate publica județene și municipiul București, pentru trimestrele I, II, III și IV. Datele transmise reprezintă tipuri și cantități de deșeuri rezultate din activitatea medicală, precum și modul de gestionare a acestei categorii de deșeuri, la nivelul unităților sanitare cu paturi. În anul 2011 au raportat date, în medie 347 de unități sanitare cu paturi, dintr-un număr estimativ de 390 de unități sanitare cu paturi existente la nivel național, în 2011. Din municipiul București au raportat date trimestrial, în medie 25 de spitale. Datele respective au fost raportate în conformitate cu metodologia de culegere a datelor pentru baza națională de date, aprobată prin Ordinul MS nr. 219/2002, cu modificările și completările ulterioare (ordinul și metodologia se afla încă în procedură de revizu-ire). Precizăm faptul că au fost raportate date și de către spitale private și centre de asistenţăămedico-socială.

În urma prelucrării datelor raportate de către autoritățile de sănătate publică locale, cuprinse în Anexa 5 ce se referă la formularul de evaluare a sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, s-au conturat o serie de date procentuale privind modul în care unitățile sanitare cu paturi desfășoară activitatea de gestionare a deșeurilor generate, pe care le prezentăm în continuare.

Metodologia de inspecție a fost aplicată în trimestrul I – 11 județe (78 spitale), trimestrul II – 14 județe (94 spitale), trimestrul III – 16 județe (110 spitale) și trimestrul IV, 18 județe (140 spitale).

8.3.1.1 COLECTAREA ȘI SEPARAREA PE CATEGORII A DEȘEURILOR Toate unităţile sanitare investigate realizează separarea pe categorii a deșeurilor generate. În ceea ce privește recipientele pentru colectarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală,

100% din unităţile sanitare investigate folosesc recipiente corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru deșeurile infecțioase. 97% din unitățile sanitare investigate folosesc recipiente specifice deșeurilor periculoase înțepătoare-tăietoare, iar restul de 3% nu utilizează ambalaje corespunzătoare pentru această categorie de deșeuri. În lipsa recipientelor rezistente la acţiuni mecanice (înţepare-tăiere) se folosesc ambalaje improvizate, sau se colectează împreună cu deşeurile infecţioase solide în cutii de carton cu sac din plastic în interior sau direct în saci de plastic.

Deșeurile nepericuloase, asimilabile celor menajere, sunt colectate în saci menajeri de culoare neagră sau incolori.

8.3.1.2 TRANSPORTUL INTERN AL DEȘEURILOR În 64% din unităţile sanitare cu paturi investigate, transportul deșeurilor se realizează manual, pe scări

sau cu liftul. 20% din unităţi utilizează cărucioare speciale și lift, 15% din unităţi au mai multe alternative de transport, iar restul de 1% din unităţi nu au completat chestionarul la această rubrică.

Transportul deșeurilor periculoase medicale se realizează pe un circuit separat faţă de cel al pacienţilor şi vizitatorilor, în proporție de 76.43%, restul unităților sanitare cu paturi, investigate, neavând un circuit separat.

Transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală în afara unității sanitare, până la locul de tratare/eliminare finală se realizează în conformitate cu H.G. nr. 1061/2002 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, Normele ADR – Acordul European referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase și Ordinul M.S. nr. 613/2009 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală.

Din datele existente în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în prezent, în țară, exista în jur 60 de societăți comerciale implicate în transportul extern (în afara unității sanitare), al deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală.

8.3.1.3 DEPOZITAREA TEMPORARĂ A DEȘEURILOR 96% din unităţile sanitare investigate deţin un spaţiu de depozitare temporară amenajat corespunzător,

întrunind condiţiile stipulate de legislaţia specifică în vigoare, iar 1% din unităţi nu au spaţii de depozitare corespunzătoare din punct de vedere funcţional şi igienico-sanitar. 3% nu au oferit detalii privind această activitate.

94% din unităţile sanitare investigate, utilizează containere mobile în spaţiile de depozitare temporară a deșeurilor, 5% din unităţi nu au în dotare aceste containere mobile, iar restul de 1% nu au oferit detalii privind această activitate. 90% din unităţile sanitare care utilizează containere mobile le dezinfectează, iar 10% nu au completat rubrica respectivă. În majoritatea cazurilor, activitatea de curățenie/dezinfecție este preluată de către firma prestatoare de servicii de transport/tratare/eliminare finală a deșeurilor periculoase.



8.3.1.4 ELIMINAREA FINALĂ A DEȘEURILOR Ca urmare a analizei datelor privind modalitatea de tratare şi eliminare finală a deșeurilor periculoase

provenite din activitatea medicală, au rezultat următoarele: 87% din unităţile sanitare investigate au contract cu firme specializate în vederea tratării/eliminării

finale a deșeurilor periculoase generate. Din acest procent, 29% din unităţile sanitare au contract cu firme care efectuează servicii de neutralizare prin sterilizare termică a deșeurilor, iar 58% din unităţi cu firme care efectuează servicii de incinerare;

9% din unităţile sanitare investigate utilizează două alternative de tratare/eliminare finală (ex: neutralizare în instalaţie proprie și contract cu firma ce prestează servicii de incinerare a deșeurilor periculoase, pentru acele categorii de deșeuri care nu se pretează a fi neutralizate (deșeuri infecțioase și înțepătoare-tăietoare);

3% din unitățile sanitare au în dotare instalații de neutralizare prin sterilizare termică; 1% din unitățile investigate nu au completat chestionarul.

Fig. 8.3.1.4.1

3%9%

29%

58%

1%

echipament propriu de sterilizare

contract firma neutralizare

contract firma incinerare

2 alternative de tratare

8.3.1.5 ELIMINAREA DEȘEURILOR NEPERICULOASE ASIMILABILE CELOR MENAJERE

Eliminarea deșeurilor nepericuloase asimilabile celor menajere se realizează pe bază de contract cu firme

de salubrizare specializate, deșeurile fiind transportate în depozitele de deșeuri municipale. Datele privind gestionarea deșeurilor lichide periculoase și chimice lichide au fost raportate pe baza

metodologiei de inspecție. În urma prelucrării acestor date, au rezultat următoarele procente: Evacuarea deșeurilor lichide periculoase se realizează astfel: 36.4% din unitățile sanitare au contract cu

firma specializată în vederea preluării și neutralizării acestei categorii de deșeuri, 4,3% dețin stație proprie de tratare a apelor uzate, 59,3% folosesc diferite metode de neutralizare (decantare, fosa septică, clorinare, vidanjare).

Evacuarea deșeurilor chimice lichide se realizează prin contract cu firma specializată pentru astfel de servicii, într-o proporție de 24,28%. 16.43% din unități utilizează tehnici de neutralizare pentru deșeurile chimice lichide, iar 24.29% din unități folosesc o alte metode de evacuare a acestor deșeuri. Aproximativ 17,14% din unități nu au completat chestionarul, iar 17,86% din unitățile sanitare au declarat ca nu produc această categorie de deșeuri.

Formarea profesională a personalului implicat în gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală. În 80.7% din unitățile sanitare investigate pe baza metodologiei de inspecție se efectuează instructaj

periodic cu personalul direct implicat în gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale. Evidenţa gestiunii deșeurilor și planul de gestionare există și se aplică în toate unitățile sanitare investigate. Raportarea cazurilor noi de boală la personalul unităţii sanitare În anul 2011, s-au înregistrat 56 cazuri noi de îmbolnăvire la personalul implicat în gestionarea deșeurilor

medicale, în cadrul unităţilor sanitare. 47 cazuri sunt reprezentate de plăgi tăiate/înţepate, 4 cazuri sunt reprezentate de Hepatita non A și B, 4

cazuri de Hepatita B și 1 caz de Hepatita A. Procentual, 11.23 din unitățile sanitare cu paturi investigate au semnalat cazuri de boala, 80.43 nu au

cazuri de boala, iar 8.33 nu au completat rubrica chestionarului.



Astfel, din analiza datelor prezentate, se poate observa că unităţile sanitare realizează o separare corectă a deșeurilor. Deficienţa legată de colectarea deşeurilor înţepătoare/tăietoare, în special în ceea ce priveşte lipsa ambalajului specific modului de colectare a acestei categorii de deșeuri (recipient confecţionat din polipropilenă, prevăzut cu sistem de închidere temporară și definitivă) este prezentată într-un procent foarte mic. Acest lucru s-ar putea datora modului incorect de gestionare a deșeurilor periculoase înţepătoare/tăietoare, care poate prezenta riscuri majore de contaminare pentru personalul medical și nu numai.

Referitor la transportul intern al deșeurilor, reiese că această activitate se realizează în mare parte (64%) manual. Se folosesc mijloace speciale de transport (cărucioare, lift, containere mobile), iar procentul unităților sanitare care utilizează un circuit separat al deșeurilor periculoase, faţă de cel al pacienţilor şi vizitatorilor, a crescut faţă de anii precedenți.

In ceea ce priveşte depozitarea temporară a deșeurilor, există spaţii special amenajate în majoritatea unităţilor sanitare investigate (96%), iar utilizarea containerelor mobile în aceste spaţii se face într-un procent de 94%. În majoritatea cazurilor, curățenia/dezinfecția este preluată de către firma prestatoare de servicii de transport/tratare/eliminare finală a deșeurilor periculoase.

Eliminarea finală a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se realizează prin incinerare sau depozitare în depozitul de deșeuri pentru deșeurile infecțioase și înțepătoare-tăietoare care au fost în prealabil tratate prin sterilizare termică. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii), deșeurile tratate, fiind nepericuloase, sunt depozitate în depozitul de deșeuri municipale din regiunea respectivă. Din datele prezentate în raport se poate observa faptul că incinerarea este o opțiune de eliminare finală a deșeurilor, într-un procent de 58% din unitățile sanitare cu paturi investigate la nivel național, iar tratarea prin sterilizare termică a deșeurilor infecțioase pentru un procent de 32% (firme ce prestează servicii de tratare prin sterilizare termică, în sistem centralizat și echipament de tratare prin sterilizare termică, propriu unităţii sanitare). Din acest procent de 32%, 29% din unitățile sanitare, direcționează deșeurile periculoase medicale către firmele de tratare, iar doar 3% dețin echipament propriu de tratare prin sterilizare termică. Prin derularea proiectului PHARE în domeniul deșeurilor rezultate din activitatea medicală, de către Ministerul Sănătății, în anul 2009, au fost achiziționate 28 de echipamente de neutralizare prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale pentru spitalele din Romania, acest lucru contribuind la buna desfășurare a tratării termice la temperaturi scăzute a deșeurile infecțioase rezultate din activitatea medicală.

În anul 2011, la nivelul tuturor unităţilor sanitare reprezentative din România, cantitatea generată de deșeuri rezultate din activitatea medicală a fost de 34.511 tone/an deșeuri, din care 25.663 tone/an deșeuri nepericuloase, asimilabile celor menajere, 7497 tone/an deșeuri infecţioase periculoase, iar 1351 tone/an deșeuri înţepătoare/tăietoare periculoase. În concluzie, cantitatea de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală generate în anul 2011 este de 8848 tone/an. Comparativ cu anul 2010, se constată o scădere cu 17% a acestei cantităţi de deșeuri periculoase provenite din activitatea unităţilor sanitare cu paturi. Pe parcursul anilor 2010 și 2011, în baza unor reglementari emise de Ministerul Sănătății, un anumit număr de spitale s-au desființat, comasat și transformat în cămine de bătrâni. Ca urmare, procentul de reducere a cantității de deșeuri, în anul 2011, față de anul 2010, s-ar putea datora și acestei situații.

Cantitatea de deșeuri medicale periculoase incinerată la nivelul anului 2011 este de 5131.84 tone/an. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale în stații de neutralizare ce funcționează în sistem centralizat sau echipamente de capacitate relativ mică, amplasate la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii). După tratare prin sterilizare termică, în ambele cazuri, deșeurile sunt apoi depozitate în depozitul de deșeuri nepericuloase din regiunea respectivă.

În anul 2011, datele rezultate privind cantitatea de deșeuri periculoase medicale tratate prin sterilizare termică este de 2831.36 tone/an (din aceasta cantitate totală, 2565.92 tone/an au fost tratate în stații de neutralizare ce funcționează în sistem centralizat, iar 265.44 tone/an au fost tratate în echipamente de neutralizare de capacitate relativ mică, la nivelul spitalului). Există unități sanitare care utilizează două alternative de eliminare finală (contract incinerare/contract stație neutralizare prin sterilizare termică /echipament propriu).

Atât rezultatele procentuale ce reflectă modul de gestionare a deșeurilor în unitățile sanitare, prezentate

în document, cat și tipurile și cantitățile de deșeuri ce se regăsesc în anexele documentului, s-au conturat în urma prelucrării statistice a datelor culese din unitățile sanitare cu paturi și raportate Institutului Naţional de Sănătate Publică București, de către Direcțiile județene de Sănătate Publică.



Tabel 8.3.1.5.1

Cantităţi medii pe tipuri de deșeuri generate de unităţile sanitare cu paturi arondate judeţelor - anul 2011 Nr crt

Județ Media anuala1 a unităților sanitare care au raportat

Nr de paturi ocupate/zi/ județ Media anuala

Cantitatea totala de deșeuri rezultate din activitatea medicala în kg/ 24h / județ Media anuala

Cantitatea de totala deșeuri periculoase din activitatea medicala în kg /24h / județ Media anuala

Cantitatea de deșeuri infecțioase periculoase în kg /24h / județ Media anuala

Cantitatea de deșeuri înțepătoare tăietoare periculoase în kg /24h / județ Media anuala

Cantitatea de deșeuri nepericuloase în kg /24h / județ Media anuala

1 Alba 9.75 1718 1742.36 245.39 219.76 25.63 1496.96

2 Arad 13 1933 1753.89 429.06 392.23 36.82 1324.83

3 Argeș 9.5 2250 1637.55 381.64 300.03 81.61 1255.91

4 Bacău 7.25 2278 4026.82 773.52 661.73 111.79 3253.30

5 Bihor 11.75 2698 2126.53 617.40 548.68 68.72 1509.14

6 Bistrița 3.75 1089 1209.32 360.65 259.31 101.35 848.66

7 Botoșani 8.5 2026 1445.18 451.39 270.52 180.87 993.79

8 Brăila 4.5 1541 1299.75 290.71 266.88 23.83 1009.03

9 Brașov 10 2337 2479.30 822.95 702.43 120.53 1656.35

10 București 24.5 8584 14130.48 4014.00 3456.87 557.13 10116.47

11 Buzău 6.25 1830 1881.70 395.89 359.20 36.69 1485.81

12 Călărași 4 712 1065.58 220.71 178.59 42.12 844.88

13 Caras 5.25 1223 842.21 148.95 139.74 9.21 693.26

14 Cluj 15.75 4208 9709.98 2271.33 1822.18 449.16 7438.64

15 Constanta 14 2793 2622.09 427.88 388.57 39.32 2194.21

16 Covasna 6 1111 1034.18 313.65 282.70 30.95 720.53

17 Dâmbovița 2.25 1433 1484.30 480.59 425.07 55.52 1003.71

18 Dolj 10.5 2878 1763.80 448.32 352.20 96.12 1315.48

19 Galați 9 1970 1316.90 283.66 248.24 35.42 1033.24

20 Giurgiu 6.5 743 389.93 77.02 64.27 12.75 312.90

21 Gorj 7.25 1875 951.86 120.76 79.44 41.31 831.11

22 Harghita 5 1400 1601.05 415.52 358.01 57.52 1185.53

23 Hunedoara 11 2550 2486.25 592.37 518.32 74.06 1893.88

24 Ialomița 3 596 588.58 199.92 191.57 8.35 388.66

25 Iași 19.5 5095 4436.33 1253.72 1123.79 129.92 3182.61

26 Ilfov 3.75 564 368.64 76.63 58.70 17.93 292.01

27 Maramureș 10 2113 2410.33 355.57 323.73 31.84 2054.76

28 Mehedinți 3.75 1019 1080.94 173.65 135.41 38.24 907.30

29 Mureș 6.75 2102 2736.50 909.16 662.81 246.36 1827.34

30 Neamț 7.25 2202 2120.20 663.00 589.96 73.04 1457.20

31 Olt 6.25 1765 2973.33 633.36 537.34 96.02 2339.96

32 Prahova 16.5 2995 2665.08 739.06 686.80 52.27 1926.01

33 Sălaj 5.5 793 516.32 127.49 95.20 32.29 388.83

34 Satu Mare 5 1337 1180.16 181.27 156.81 24.46 998.89

35 Sibiu 4.25 1135 2226.79 468.53 391.70 76.83 1758.26

36 Suceava 9.25 2329 2053.61 469.33 342.13 127.20 1584.28

37 Teleorman 8.75 1420 1043.15 377.38 321.71 55.67 665.76

38 Timiș 14 4444 4177.14 1560.68 1398.99 161.69 2616.46

39 Tulcea 1 600 460.33 128.58 119.40 9.18 331.75

40 Vâlcea 7.75 2102 1857.02 490.07 347.29 142.78 1366.95

41 Vaslui 4 1915 2148.70 595.62 562.88 32.75 1553.08

42 Vrancea 5.25 904 506.45 252.33 194.24 58.09 254.12

TOTAL 346.75 86605 94550.55 24238.71 20535.42 3703.30 70311.84

Total tone/24h 94.55 24.24 20.54 3.70 70.31

Total deșeuri tone/an 34511 8848 7497 1351 25663

1 = Media anuală este media aritmetică a celor patru raportări trimestriale



Tabel 8.3.1.5.2.

Estimări privind cantităţile de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală în anii 2009, 2010 și 2011

Anul Nivelul de estimare Cantităţi medii estimate

(t/an) Valori medii

(t/an)

2009 41 judeţe 6607

11862 Municipiul Bucureşti 5255

2010 41 judeţe 9030

10669 Municipiul Bucureşti 1639

2011 41 judeţe 8801 10800

Municipiul Bucureşti 1999

8.4 PESTICIDELE ŞI EFECTUL SUBSTANŢELOR CHIMICE ÎN MEDIU

Pesticidele sunt substanţe biologic active destinate utilizării în agricultură, silvicultură, spaţii de depozitare, în scopul prevenirii, diminuării, îndepărtării sau distrugerii dăunătorilor, agenţilor fitopatogeni, buruienilor, insectelor şi rozătoarelor. Anterior utilizării, ele sunt testate din punct de vedere toxicologic. Utilizarea lor inadecvată poate fi dăunătoare sănătăţii omului, animalelor precum şi mediului înconjurător. Toate acest substanţe sunt periculoase în diferite grade, unele reprezentând toxici dintre cei mai puternici.

Impactul pesticidelor în mediu Un factor esențial pentru majorarea productivității și reducerea pierderilor la recoltare îl constituie

aplicarea de produse de protecție a plantelor performante ce permite obținerea de producții agricole de calitate, la prețuri avantajoase, și care contribuie la protecția mediului înconjurător.

Produsele de protecție a plantelor sunt utilizate pentru protecția plantelor și a produselor vegetale împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor și pentru reglementarea procesului de creștere al plantelor.

Astfel, utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor, în sensul prevederilor directivei cadru 2009/128/CE, reprezintă un element de bază in obținerea unei producții agricole durabile, și implicit pentru asigurarea unui sistem agricol competitiv la nivel european și internațional.

Un factor esențial pentru majorarea productivității și reducerea pierderilor la recoltare îl constituie aplicarea de produse de protecție a plantelor performante ce permite obținerea de producții agricole de calitate, la prețuri avantajoase, și care contribuie la protecția mediului înconjurător.

Produsele de protecție a plantelor sunt utilizate pentru protecția plantelor și a produselor vegetale împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor și pentru reglementarea procesului de creștere al plantelor.

În contextul asigurării compatibilității legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul fitosanitar a fost transpusă în legislația națională Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor, prin O.U.G. nr. 34/27.06.2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 30.06.2012.

Utilizarea durabilă a pesticidelor are ca obiectiv primordial reducerea dependenței de metodele chimice de protecție a plantelor ceea ce va reduce impactul activităților de protecția plantelor asupra florei și faunei și păstrarea biodiversităţii, în special, prin stabilirea de măsuri concrete de promovare a unor concepte de agromediu adecvate, cum ar fi rotația culturilor, etc.

ANPM este reprezentat în CNOPP şi este implicat în activitatea de evaluare a dosarelor de produse. În acest context în anul 2011 au fost evaluate 176 de dosare în vederea emiterii, de către Comisia de

avizare a produselor de protecţia plantelor din cadrul MMP, a avizelor de mediu pentru produse de protecţia plantelor necesare în vederea omologării acestora, din care 34 produse au fost omologate de Comisia Naţională de Omologare a Produselor pentru Protecţia Plantelor prin procedura naţională.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a evaluat, prin procedura comunitară şi a întocmit rapoarte de evaluare de mediu şi ecotoxicologie pentru 9 produse de protecţia plantelor.

Comparativ cu ţările membre ale U.E., România nu se găseşte nici pe departe în situaţia de a fi “saturată” cu produse de uz fitosanitar, consumul mediu în ţara noastră la hectar de teren arabil scăzând de la 1,18 kg s.a./ha în anul 1999 la 0,70 kg s.a./ha în anul 2011 (situaţia, comunicată de MADR, se regăseşte în tabelul 4.1.3.2-1/cap.4.). Cantităţile efectiv aplicate la ha au fost mai mari, ţinând seama de faptul că nu toate culturile înfiinţate în diferite perioade au fost tratate. Reducerea consumului produselor fitosanitare şi scăderea suprafeţelor şi a culturilor tratate a fost determinată de reorganizarea şi restructurarea proprietăţilor din agricultură, concomi-tent cu creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare. Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include



peste 300 de substanţe active din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se completează şi se perfec-ţionează sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai severe care se impun, şi anume: - realizarea de compuşi noi cu activitate biologică ridicată la doze reduse de utilizare (g/ha) şi cu impact minim asupra mediului înconju-rător; diminuarea riscului formării raselor rezistente, creşterea eficacităţii şi lărgirea spectrului de acţiune.

Impactul pesticidelor în sănătate

Pentru om, riscul de intoxicaţie, acută sau cronică, poate fi de natură profesională, accidentală sau voluntară şi prin contaminarea mediului înconjurător – sol, surse de apă, alimente, aer – cu mari implicaţii ulterioare.

Conform informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în 40 de judeţe ale ţării, care au trimis raportările în 2010, s-au înregistrat 260 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide şi 15 cazuri mortale. Calea de pătrundere în organism a toxicului a fost preponderent orală, prin ingestie, în 234 cazuri, 6 cazuri prin inhalare, 10 cazuri pe cale dermală şi în 10 cazuri declarată necunoscută. În ceea ce priveşte domeniul de utilizare al produselor ce au determinat intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide, ponderea o deţin insecticidele, prezente în 175 cazuri, fiind urmate în ordine de erbicide în 18 cazuri, rodenticide în 12 cazuri, 46 cazuri raportate ca necunoscute.

Se impune un control mai riguros în privinţa respectării dispoziţiilor legale ce reglementează regimul pesticidelor de către organele responsabile ce ar trebui să elucideze modul în care unele produse au ajuns la îndemâna populaţiei. Este necesară o supraveghere atentă a copiilor în familie (în anul 2010 au fost raportate 30 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide la copii), precum şi o mai bună informare şi educare a adulţilor ce folosesc produse pesticide în agricultură şi profilaxia sanitar-umană.

Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor responsabili.

Reducerea riscurilor asociate utilizării produselor de protecţie a plantelor impune funcţionarea eficientă şi la standardele Uniunii Europene a procesului de autorizare a produselor de protecție a plantelor care stabileşte cadrul de utilizare pentru aceste produse. Autoritatea națională desemnată pentru autorizarea produselor de protecție a plantelor este Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecția Plantelor (CNOPPP). În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, CNOPPP are următoarele atribuții relevante:

- omologarea produselor pentru care au fost depuse dosare pentru evaluare prin procedura europeană conform Directivei 91/414/CEE privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 1559 din 23 septembrie 2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României;

- reevaluarea omologărilor existente și alinierea lor la nivelul cerințelor actuale ale Uniunii Europene privind omologarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor;

- revizuirea certificatelor de omologare în conformitate cu legislația Uniunii Europene; - participarea la procesul de re-evaluare prin worksharing a omologărilor existente; - participarea la procesul de omologare zonală pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din statutul de

stat membru al Uniunii Europene; - omologarea produselor de protecție a plantelor aplicând principiul recunoașterii reciproce a

produselor de protecție a plantelor; - acordarea permiselor de comerț paralel.

Utilizarea pe scară largă a pesticidelor, urmată de pătrunderea lor în circuitul biogeochimic al ecosistemelor,

afectează organismul uman. Expunerea corpului uman la pesticide poate fi acută sau cronică, profesională sau întâmplătoare, deliberată sau involuntară, ca urmare a unui accident. Pătrunderea pesticidelor în organism are loc pe cale orală (alimentară), respiratorie sau cutanată. O cauză frecventă de intoxicaţie cu pesticide este neglijenţa: contactul direct cu pesticidele al muncitorilor la prepararea şi împrăştierea pe câmp a acestora, lucru fără echipamente de protecţie, alimentaţia fără respectarea condiţiilor igienice elementare în cazul copiilor care se joacă în apropierea zonelor de depozitare, consumarea hranei din vase în care s-au transportat pesticide, consumul fructelor şi legumelor nespălate, imediat după pulverizare şi uneori consumarea accidentală a pesticidelor păstrate în vase obişnuite.

Un risc crescut al intoxicaţiilor cu pesticide se întâlneşte la copii sub 10 ani, la lucrătorii agricoli care manipulează pesticidele şi la culegătorii de recolte tratate cu pesticide. Odată pătrunse în organism, pesticidele acţionează diferenţiat în funcţie de metabolismul, excreţia şi toxicitatea lor, simptomele unei intoxicaţii acute fiind durerile de cap, stările de oboseală, surmenajul şi ameţeli. Dacă expunerea acută s-a făcut la insecticidele organofosfate, simptomele caracteristice sunt durerile de stomac, voma şi diareea. Dacă expunerea acută este de lungă durată se resimt dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă, convulsii şi comă. Adeseori, ca urmare a intoxicării masive cu pesticide survine moartea.

Otrăvirea cronică presupune expunerea la un nivel redus de pesticide, dar pe o perioadă îndelungată şi se caracterizează printr-o simptomatologie vagă, greu de identificat. Toxicitatea asupra omului este direct legată de structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:



majoritatea pesticidelor pătrunse prin ingestie cauzează colici, greţuri, vomă şi diaree; acţionează asupra sistemului nervos producând tulburări senzoriale şi de sensibilitate, nevrite,

convulsii, paralizii şi tulburări psihice; în cazul anumitor clase de pesticide apar manifestări hepatorenale, tulburări de ritm cardiac şi

respiratorii, modificări cutanate şi modificări sanguine; un aspect particular îl constituie tulburările biochimice enzimatice şi de metabolism întâlnite în

intoxicaţiile cu pesticide. Chiar dacă nu poate fi concepută o agricultură modernă, intensivă şi eficientă fără utilizarea pesticidelor,

totuşi, toxicitatea ridicată, persistenţa şi acumularea acestora reclamă o folosire raţională, corectă şi doar în caz de ultimă soluţie existentă. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât efectele lor nocive se regăsesc amplificate la capătul lanţului trofic (organismul uman).

O alternativă la utilizarea pesticidelor o reprezintă agricultura ecologică ce atinge o pondere din ce în ce mai mare în ultima perioadă din totalul agriculturii mondiale. De asemenea, se impune o serioasă monitorizare a utilizării şi a efectelor produse de pesticide, urmărindu-se cu precădere efectele ecotoxicologice ale acestora.

Ministerul Sănătăţii a dispus încă din 1974 o acţiune continuă în teritoriu, de declarare și înregistrare nominală, obligatorie a intoxicaţiilor acute neprofesionale cu pesticide în rândul populaţiei.

Cadrul legal care stă la baza acestei acţiuni continue în teritoriu, constă în: Legea nr. 5/1982 cu privire la ”Protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor și regimul pesticidelor” emisă

în scopul ordonării circulaţiei și folosirii pesticidelor în condiţii nepericuloase pentru om și mediu; Legea nr. 85/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru

combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură și silvicultură; Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor

privind mediul de viaţă al populaţiei; HG.956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide; Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piața a produselor fitosanitare. Intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide reprezintă în continuare o problemă de sănătate nesoluţio-

nată satisfăcător, numărul mare de decese înregistrate dovedind că măsurile luate până în acest moment privind regimul pesticidelor au fost insuficiente.

În anul 2011, la nivelul Direcţiilor Sanitare Judeţene s-au înregistrat şi centralizat cazurile de intoxicaţii, pe formulare tipizate (Fişe de declarare a intoxicaţiilor acute cu pesticide) și au fost raportate trimestrial la Institutul National de Sănătate Publică.

Astfel, în anul 2011 s-au înregistrat 185 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide faţă de 260 cazuri raportate de 40 de judeţe în anul 2010.

Cele 185 cazuri de intoxicaţii raportate au fost repartizate astfel: • 76 cazuri de intoxicaţii accidentale (reprezentând 41,08% din numărul total de intoxicaţii), • 106 cazuri de intoxicaţii voluntare (reprezentând 57,29% din numărul total de intoxicaţii), • 3 cazuri de intoxicaţii neprecizate (reprezentând 1,62% din numărul total de intoxicaţii).

Valori ridicate s-au observat în cazurile de intoxicaţii voluntare, situație identică cu anii precedenți, când ponderea au deţinut-o tot intoxicaţiile voluntare.

În anul 2011 s-au înregistrat 19 cazuri mortale (reprezentând 10,27% din numărul total de intoxica-ţii), faţă de 15 cazuri raportate anul anterior, deci cu 4 cazuri mai multe decât în 2010, ce au fost distribuite în felul următor:

• 16 cazuri de intoxicaţii voluntare, reprezentând 84,21% din numărul total de cazuri letale; • 2 cazuri de intoxicaţii accidentale, reprezentând 10,52% din numărul total de cazuri letale; • 1 caz de intoxicaţie necunoscuta, reprezentând 5,26% din numărul total de cazuri letale.

Ponderea deceselor este net în favoarea cazurilor prin intoxicaţii voluntare, 16 cazuri, ce reprezintă 84,21% din numărul total de cazuri mortale înregistrate.

Rata mortalităţii prin intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide în 2011 este în continuare crescută (10,2 %), faţă de unele ţări europene unde se înregistrează valori de 0,1-0,5 %.

Pe primul loc se situează, ca şi anul trecut, intoxicaţiile acute neprofesionale cu carbofuran 19 cazuri. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Prahova (33 cazuri), Mureș (24 cazuri) și Vaslui (18 cazuri). Deşi numărul cazurilor de intoxicaţii în aceste judeţe a fost mare, numărul cazurilor letale a fost redus. Din cele 185 cazuri de intoxicaţii înregistrate, majoritatea pacienţilor au fost adulţi 153, copii 23 şi 9 adolescenţi. Calea de pătrundere în organism a toxicului a fost preponderent orală, prin ingestie, în 157 de cazuri, 16

cazuri prin inhalare, 4 cazuri pe cale dermală şi în 8 cazuri declarată necunoscută. În ceea ce priveşte gravitatea cazurilor de intoxicaţii au fost înregistrate:

• 66 cazuri de forme uşoare, • 52 cazuri de forme medii, • 33 cazuri de forme grave, • 29 cazuri fără urmări, • 5 cazuri necunoscute.

Locul expunerii a fost preponderent mediul rural 114 cazuri, 48 cazuri în mediul urban şi 23 cazuri declarate necunoscute.



Pentru tratarea cazurilor de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide s-au cumulat 688 zile de spitalizare, iar costurile de spitalizare au fost de 34.153,91 lei, raportate de 7 judeţe (Bacău, Bistrița, Brăila, Ialomiţa, Prahova, Sălaj, Vrancea).

În ceea ce priveşte domeniul de utilizare al produselor ce au determinat intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide:

• ponderea o deţin insecticidele, prezente în 120 cazuri adică 64,86% din totalul cazurilor; • fiind urmate în ordine de erbicide în 18 cazuri, adică 9,72% din numărul total de cazuri; • rodenticide și musculocide în 16 cazuri, reprezentând 8,64% din numărul total de cazuri; • 25 cazuri raportate ca necunoscute reprezentând 13,51% din numărul total de intoxicaţii.

Notă: Sinteza de mai sus prezentată de Ministerul Sănătăţii – I.N.S.P. menționează şi 2 intoxicații cu produse dezinfectante (clor lichid) care au fost raportate de 2 județe, deşi nu fac parte din obiectul de studiu al acestei sinteze.

Masuri pentru protecția mediului prin aplicarea prevederilor legislative privind:

Controlul importului şi exportului anumitor substanţe şi preparate periculoase (PIC)

În domeniul importului şi exportului substanţelor restricţionate reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse chimice periculoase (PIC), ANPM a actualizat inventarul importatorilor/ exportatorilor PIC cu informaţii aferente anului 2011. S-au exportat 1,547 tone substanţe ca atare, şi s-au importat 86.426 tone amestec substanţe care fac obiectul Regulamentului 689/2008.

Pentru efectuarea importurilor/exporturilor în 2011, Autoritatea Naţională Desemnată, conform Regula-mentului 689/2008-MMP, a eliberat autorizaţii pentru import şi a analizat notificările primite de la operatorii

economici, în vederea exportului.

Controlul substanţelor reglementate de Protocolul de la Montreal (ODS) şi alternative

ANPM a actualizat inventarul operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu substanţe reglementate în conformitate cu cerinţele Regulamentului 1005/2009 privind substanţele care depreciază stratul de ozon şi ale Regulamentului 842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră.

Consumul de agenţi frigorifici şi ponderea acestuia, pe tipuri, în anul 2010, sunt reprezentate în tabelul 8.4.-1, respectiv figura 8.4.-1.

Tabel 8.4.-1. Consumul de agenţi frigorifici, în anul 2010

Nr. crt. Denumire Cantitate (kg) Utilizare

1 CFC 979,73 Agenţi frigorifici

2 HCFC 3367,62 Agenţi frigorifici şi aer condiţionat

3 HFC (alternativă pentru CFC) 1.178.063,48 Agenţi frigorifici /Aer condiţionat

4 HFC(alternativă pentru HCFC) 0.00 Agenţi spumare

5 Haloni 138,00 Sistem de stingere pe avion

6 Solvenţi cloruraţi 210588,00 Alternativă la CCl4 Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatorii economici

Figura 8.4.-1. Ponderea consumului de agenţi frigorifici, pe tipuri, în anul 2010

0%1%

83%

1%0%

15%

CFC HCFC

HFC (alternativa pentru CFC) HFC (alternativa pentru HCFC)

Haloni Solvenţi cloruraţi

Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului,

Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatori economici



Controlul plasării pe piață al produselor biocide (utilizare, import, export) Comisia Naţională pentru Produse Biocide a autorizat pentru introducerea pe piaţă, în anul 2011, 463

produse biocide în conformitate cu prevederile Directivei 98/8 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, pentru care ANPM a efectuat rapoarte de evaluare de mediu şi ecotoxicologie.

Controlul poluanţilor organici persistenţi ANPM a inventariat cantităţile de substanţe noi POPs utilizate în 2011 în vederea raportării la Comisia

Europeană (tabel 8.4.-).

Tabel 8.4.-2. Cantităţile de substanţe alternative POPs

Denumire POPs Alternativa Producţie (kg) Utilizare (kg)

HBCD Polistiren extrudat (50% HBCD) - 50110,00 HBCD Polistiren expandat (1% HBCD) - 134870,00

Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului

Controlul activităților care implică utilizarea Mercurului și compușilor săi Au fost actualizate inventarele privind mercurul (tabel 8.4.-3. şi figura 8.4.-4), având în vedere activităţile

şi articolele în care se pot găsi acestea.

Tabel 8.4.-3. Inventarul privind mercurul (2010)

Articol TOTAL

Mercur metalic pe stoc 01.01.2010( kg) 18.783,10

Mercur metalic pe stoc 01.01.2011( kg) 8.037,96

Mercur utilizat ca: 16.963,26

Mercur metalic utilizat (kg): 16.296,39

în AMC-uri industriale(kg) 585,94

în termometre medicale(kg) 54,74

în lămpi cu mercur (kg) 1,06

în sfigmomanometre(kg) 25,12

Deşeuri cu mercur (kg) din care:

generate 9.079,03

reciclate 1.675,40

incinerate 397,40

depozitate 3.207,49

exportate 0,00

stoc 1.01.2011 11.723,71

Mercur în dispozitive pe stoc 01.01.2010 din care: 1.573,33


în AMC-uri industriale(kg) 1.395,27



Mercur in dispozitive pe stoc 01.01.2011 din care: 1.440,89


în AMC-uri industriale(kg) 1.317,53






Figura 8.4.-4 Inventarul privind mercurul

0

2,000

4,000

6,000

8,000

10,000

12,000

14,000

16,000

18,000

2010 2010

kg

Mercur metalic importat Mercur în dispozitive importate, din care:

în lampi cu mercur Mercur metalic pe stoc (la finele anului)

Mercur metalic utilizat /dispozitive Deşeuri cu mercur, din care:

reciclată incinerată

depozitată exportate

Mercur în dispozitive pe stoc (la finele anului): în dispozitive medicale

în AMC-uri industriale în lampi cu mercur

Controlul Introducerii pe piaţă a detergenţilor ANPM a luat în evidenţă operatorii economici care în 2011 au introdus pe piaţa din România detergenţi

conform prevederilor Regulamentului 648/2004 privind detergenţii. S-au identificat 15 operatori economici care au produs, importat şi distribuit un număr total de 221 produse, respectiv: 5 producător cu 80 produse, 7 distribuitori cu 101 produse şi 3 importatori/distribuitori cu 40 produse.

Prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest Din datele cuprinse în inventarele privind azbestul şi deşeurile de azbest rezultă că, din toate articolele

care conţin azbest, cele mai mari cantităţi se regăsesc în plăci şi tuburi din azbociment. Având în vedere prevederile art.12 din HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării

mediului cu azbest, modificată şi completată, conform cărora începând cu 1 ianuarie 2007 activităţile cu azbest au fost interzise, materialele cu conţinut de azbest existente sunt considerate deşeuri.

Tabel 8.4.-5. Inventarul articolelor cu azbest şi a deşeurilor de azbest, pentru anul 2010

Articole cu azbest Cantităţi (tone)

Plăci de azbociment 12113,704

Tuburi din azbociment 46330,381

Produse de fricţiune 7,3

Produse de etanşare 202,030

Membrane electrolitice 0,860

Măşti pentru sudură 0,076

Fir de azbest 78,312

Carton azbest 3,581

Deşeuri cu azbest (cantitate generată) 96,458




În figura 8.4.-6. este prezentată ponderea fiecărui tip de articol cu azbest cât şi a deşeurilor cu azbest, care au fost inventariate pentru anul 2010. Procentul cel mai ridicat aparţine tuburilor de azbociment, reprezentate în procent de 78,749%, urmat de plăcile din azbociment, care sunt reprezentate în procent de 20,590%. Produsele de fricţiune, membranele electrolitice, măştile pentru sudură şi cartonul azbest sunt reprezentate în procent de sub 1%.

Figura 8.4.-6. Ponderea cantităţilor de azbest şi a deşeurilor de azbest (%)

20.590%

78.749%

0.343% 0.133%0.164%

Plăci de azbociment Tuburi din azbociment

Produse de fricţiune Produse de etanşare

Membrane electrolitice Măşti pentru sudură

Fir de azbest Carton azbest

Deşeuri cu azbest (cantitate generată)


Deşeurile cu conţinut de azbest sunt depozitate în spaţii proprii de depozitare ale agenţilor economici, sau eliminate la S.C. Etermed S.A. şi S.C. Vivani Salubritate.

Aplicarea Regulamentului 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice REACH şi a Regulamentului (CE) 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor (CLP)

Activitatea de consiliere a operatorilor se desfăşoară prin intermediul biroului naţional de asistenţă tehnică HELPDESK – REACH, CLP. În anul 2011 s-au înregistrat 143 solicitări ale operatorilor care au fost consiliaţi prin secţiunea HELPDESK- REACH şi respectiv 18 de solicitări ale operatorilor care au fost consiliaţi prin secţiunea HELPDESK- CLP.

În anul 2011ANPM a actualizat baza de date la nivel naţional ca urmare a inventarierii activităţii operatorilor economici cu substanţe şi amestecuri/articole periculoase, după cum urmează:

Producători Importatori Utilizatori

Substanţe 219 238 4288

Amestecuri 7581 1455 -

Articole 9 120 63

Controlul plasării pe piață a îngrășămintelor

Tabelul 8.4.1. Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultura României în perioada 1999-2011

Anul Îngrăşăminte chimice folosite

(tone substanţă activă) N+P2O5+K2O

(kg.ha-1) Suprafaţa

fertilizată, ha N P2O5 K2O Total Arabil Agricol

1999 225000 93000 13000 331000 35,4 22,5 3640900 2000 239300 88300 14600 342200 36,5 23,0 3724578 2001 268000 87000 14000 369000 39,3 24,8 - 2002 239000 73000 14000 326000 34,7 22,0 - 2003 252000 95000 15000 362000 38,5 25,6 - 2004 270000 94000 16000 380000 40,3 25,8 - 2005 299135 138137 24060 461392 49,0 31,3 5737529 2006 252201 93946 16837 363000 38,5 24,7 5388348 2007 265487 103324 18405 387000 41,1 26,3 6422910 2008 279886 102430 15661 397977 42,3 27,1 6762707 2009 296055 100546 29606 426207 45,3 29 5889264 2010 305756 123330 51500 480586 51,0 32,7 7092256 2011 313333 126249 47362 486944 51,8 33,3 6893863

1) Sursa: MADR, Direcția pentru Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar



Cantitatea de îngrăşăminte naturale (tabelul 8.4.2.) a scăzut cu 13 % în perioada 1999-2011, iar suprafaţa pe care s-a aplicat cu 7 %. In anul 2011 numai 6,7 % din terenurile cultivabile sunt fertilizate cu îngrăşăminte naturale, ceea ce, coroborat şi cu datele fertilizării minerale, indică faptul că este necesară o echilibrare a balanţei nutritive a acestor terenuri pentru a se realiza recolte sigure şi stabile.

Tabelul 8.4.2. Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate în perioada 1999-20111

Anul Total Suprafaţa Ponderea su-prafeţei de aplicare faţă de suprafaţa cultivabilă

Cantitatea medie la ha îngrăşăminte pe care s-a la suprafaţa

aplicată la suprafaţa

agricolă aplicat T % ha % % t/ha % t/ha %

1999 16.685.312 100 680.016 100 6,90 24.537 100 1,129 100 2000 15.812.625 95 674.200 99 6,80 23.454 96 1,068 95 2001 15.327.000 92 1,032 91 2002 15.746.000 94 1,061 94 2003 17.262.000 103 1,173 104 2004 17.749.000 106 1,200 106 2005 16.570.000 99 632.947 93 6,78 26.179 107 1,124 100 2006 14.900.000 89 575.790 85 6,10 25.877 105 1.011 90 2007 13.498.000 81 536929 79 5,69 25.139 102 0,916 81 2008 11.725.220 70 494.412 73 5,25 23.715 97 0,797 71 2009 2010

13.748.307 15.231.715

82 91

569.531 600.052

83,8 88,2

6,05 6,37

24,140 25,38

98 103

0,935 1,04

83 92

2011 14.510.194 87 630293 92.7 6.70 23.02 94 0.99 88 1) Sursa: I MADR, Direcția pentru Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar

8.5. MEDIUL ŞI SĂNĂTATEA – PERSPECTIVE

Din capitolele anterioare reiese faptul că există o strânsă interdependenţă între schimbările din mediul de viaţă şi muncă în care ne desfăşurăm activitatea şi starea noastră de sănătate, care implicit ne poate oferi o calitate a vieţii mai mult sau mai puţin satisfăcătoare.

Ritmul de dezvoltare a societăţii moderne şi ritmul de exploatare al resurselor pe care ni le oferă mediul, au dus la schimbări în modul de adaptare şi reacţie al populaţiei din punct de vedere al conştientizării asupra păstrării valorilor de mediu, pentru a putea avea o stare de sănătate cât mai optimă.

Astfel creşterea nivelului de cunoaştere a impactului pe care factorii din mediul de viaţă şi muncă îl au asupra sănătăţii populaţiei, a dus în ultima perioadă, la o creştere a importanţei acestui domeniu la nivel internaţional, la o conştientizare a acestui lucru şi la unirea tuturor domeniilor cu o posibilă implicare în vederea scăderii degradării mediului şi implicit a stării de sănătate a populaţiei.

Experienţele trecute, ale tuturor celor care au studiat domeniul, au demonstrat că din păcate este nevoie câteodată de perioade mai lungi, de mai mulţi ani, până când să se poată demonstra legătura dintre un anumit factor de mediu şi influenţa sa asupra sănătăţii sau până când să poţi concluziona asupra unei anumite tendinţe specifice a unui indicator de sănătate care poate sau nu să fie influenţat de un anumit factor de mediu. În acelaşi timp schimbarea şi actualizarea continuă a legislaţiei în acest domeniu, necesită un efort suplimentar din partea tuturor care lucrează în acest domeniu.

Astfel devine un pilon indispensabil stabilirea şi întărirea mecanismelor existente, care constituie garanţia implementării efective, prin promovarea implementării locale a tuturor mecanismelor existente şi viitoare, printr-o colaborare optimă cu alte sectoare, prin aplicarea, actualizarea şi îmbunătăţirea legislaţiei şi prin creşterea performanţei sistemelor de sănătate şi mediu.

Se pot contura mai multe direcţii principale : Continuarea activităţilor pentru protejarea sănătăţii populaţiei, prin toate mijloacele de monitoriza-

re şi supraveghere a principalilor indicatori de sănătate care pot fi influenţaţi de factorii de mediu – prevenirea îmbolnăvirilor prin îmbunătăţirea calităţii aerului interior şi ambiental; prin îmbunătăţirea calităţii apei potabile, a apei de îmbăiere şi a accesului la apa sigură şi sanitaţie; prevenirea îmbolnăvirilor determinate de factori chimici, biologici şi fizici din mediul de viaţă şi muncă; prevenirea îmbolnăvirilor prin îmbunătăţirea calităţii alimentelor şi educarea pentru o alimentaţie sănătoasă.

Protejarea sănătăţii populaţiei faţă de schimbările climatice prin integrarea aspectelor de sănătate în toate măsurile de prevenire a impactului acestora asupra calităţii vieţii; prin identificarea şi monitorizarea indicatorilor de sănătate care pot fi influenţaţi de acestea şi prin implementarea unor programe de informare şi educaţie pentru sănătate legate de schimbările climatice. În acelaşi timp recunoaşterea rolului important în promovarea stării de sănătate cât şi reflectarea nefavorabilă în morbiditatea generală a greşelilor alimentare, explică preocuparea deosebită atât a nutriţioniştilor şi a cercurilor medicale , cât şi a factorilor economici şi politici statali şi mondiali, care ar trebui sa aibă ca obiectiv prioritar – Promovarea unei alimentaţii corecte şi prevenirea impactului calităţii alimentare asupra stării de sănătate a populaţiei.



Prin ameliorarea condiţiilor de viaţă, prin măsuri ample de educaţie sanitară la nivel populaţional, dar şi în cadrul consultaţiilor de cabinet, persoanele expuse factorilor de risc cauzali şi predispozanţi trebuie îndrumate către adoptarea de comportamente sanogenetice, evitarea sedentarismului şi utilizarea unei diete corespunzătoare.

Rezultatele obţinute în 2010 şi 2011 creează premizele pentru corectarea deficienţelor apărute în activitatea de monitorizare şi evaluare a unor factori din mediul de viaţă şi muncă şi a unor factori alimentari ce pot influenţa starea de sănătate.

Ca urmare considerăm ca următoarele obiective trebuie avute în vedere în următorii ani : • Actualizarea priorităţilor de acţiune ale programului naţional pentru sănătate şi mediu, în acord cu

priorităţile de intervenţie ale Declaraţiei de la Parma adoptată la cea de a cincea Conferinţă Ministerială de la Parma din 2010, în vederea reducerii riscului impactului potenţialilor factori de mediu asupra sănătăţii populaţiei;

• Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă (aer, apa, sol, zgomot, habitat, radiaţii) prin monitorizarea acestora şi evaluarea riscului pentru sănătate;

• Supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile furnizată prin sistem centralizat, prin creşterea numărului de parametrii monitorizaţi conform legii 458/2002 în vederea asigurării şi îmbunătăţirii accesului la apa potabilă sigură şi sanitaţie;

• Propunerea de acţiuni în vederea evaluării calităţii aerului interior, în vederea creării bazei unor politici intersectoriale şi a cadrului legislativ pentru reducerea poluării interioare;

• Evaluarea şi monitorizarea potenţialului impact asupra sănătăţii populaţiei dat de poluarea aerului ambiental şi schimbări climatice;

• Reducerea continuă, durabilă şi omogenă a bolilor profesionale la nivel naţional prin măsuri preventive privind sănătatea în muncă;

• Depistarea precoce a cazurilor de boli profesionale prin examene medicale profilactice pentru suprave-gherea sănătăţii lucrătorilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea îmbolnă-virii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi a suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organis-mului în procesul de muncă;

• Implicarea în siguranţa alimentară prin monitorizarea factorilor de risc din aliment ce pot proveni din: materiale ce vin in contact cu alimentul, adaos neadecvat de aditivi alimentari, organisme modificate genetic, diverşi contaminanţi chimici (pesticide, metale, etc.) şi factori de risc microbiologici, pentru reducerea/eliminarea consecinţelor negative asupra sănătăţii consumatorilor;

• Aplicarea măsurilor de control al alimentelor (inclusiv al celor importate); • Evaluarea continuă a acţiunilor întreprinse în vederea elaborării de politici naţionale de îmbunătăţire a

stării de sănătate printr-o alimentaţie corectă şi prevenirea contaminării alimentelor; • Activităţi de informare, educare, comunicare în rândul populaţiei privind sănătatea în relaţie cu

determinanţii alimentari; • Educaţia continuă, instruirea şi formarea profesionala a personalului implicat in domeniul alimentului şi

nutriţiei; • Armonizarea tuturor normativelor în vigoare, în domeniul de competenţă, cu cele ale UE.

8.6 RADIOACTIVITATEA MEDIULUI

Radioactivitatea este proprietatea nucleelor unor elemente chimice de a emite prin dezintegrare spontană radiaţii corpusculare şi electromagnetice. Aceasta este un fenomen natural ce se manifestă în mediu.

Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum U-238, U-235, Th-232, Ac-228 etc.), la care se adaugă substanţele radioactive de origine cosmogenă (H-3, Be-7, C-14 etc.) şi radiaţia cosmică. Substanţele radioactive de origine terestră există în natură din cele mai vechi timpuri, iar abundenţa lor este dependentă de conformaţia geologică a diferitelor zone, variind de la un loc la altul. Radiaţiile de origine cosmică provin din spaţiul cosmic şi de la Soare. Substanţele radioactive de origine cosmogenă se formează în straturile înalte ale atmosferei, prin interacţia radiaţiei cosmice cu elemente stabile. Rezultă astfel că toate organismele vii sunt expuse la radiaţiile ionizante de origine naturală, care toate la un loc formează fondul natural de radiaţii.

Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii care acţionează asupra organismelor vii.

Alături de radionuclizii naturali se găsesc radionuclizii artificiali care au pătruns în mediu pe diferite căi: intenţionat, în urma testelor nucleare şi prin deversări de la diverse instalaţii nucleare; accidental, în urma unor defecţiuni la instalaţiile nucleare (exemplu: accidentele nucleare de la

Cernobîl, Fukushima). Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM) face parte din Sistemul

Integrat de Supraveghere a Poluării Mediului pe teritoriul României, din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor (M.M.P).



Coordonarea ştiinţifică, tehnică şi metodologică a RNSRM este asigurată de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitate (LNRR) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (A.N.P.M.).

La nivelul anului 2011, RNSRM a funcţionat cu un număr de 37 de Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM), laboratoare aflate în structura organizatorică şi administrativă a Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, precum şi cu 88 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer (figura 8.6.-1).

Figura 8.6.-1. Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului

Dintre cele 37 de SSRM, 9 au funcţionat cu program de lucru de 24 ore/zi (SSRM Cernavodă, SSRM Constanţa, SSRM Bechet, SSRM Craiova, SSRM Piteşti, SSRM Babele, SSRM Cluj, SSRM Toaca şi SSRM Iaşi), iar restul cu program de lucru de 11 ore/zi.

Sub coordonarea LNRR - A.N.P.M., RNSRM a desfăşurat, în anul

2011, două tipuri de programe de monitorizare a radioactivităţii mediului. Acestea au fost:

Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu, desfăşurat în mod unitar de către toate SSRM din cadrul RNSRM; acest program se desfăşoară permanent şi urmăreşte evoluţia în timp a radioactivităţii factorilor de mediu;

Programul de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic – este specific fiecărei zone; la nivelul anului 2011 au fost implicate în derularea acestui program 18 SSRM, care s-a desfăşurat în paralel cu Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu.

Analizele efectuate pentru factorii de mediu monitorizaţi (aer - prin aerosoli, depuneri atmosferice umede

şi uscate, ape - prin ape de suprafaţă şi freatice, sol necultivat şi cultivat, vegetaţie spontană şi cultivată) au fost: beta globale, beta spectrometrice şi gama spectrometrice, precum şi determinarea debitului de doză gama.

Obiectivele monitorizării radioactivităţii mediului sunt: detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică a nivelurilor de radioactivitate a

mediului pe teritoriul naţional; notificarea rapidă a factorilor de decizie în situaţie de urgenţă radiologică şi susţinerea, cu date din

teren, a deciziilor de implementare a măsurilor de protecţie în timp real; controlul funcţionării surselor de poluare radioactivă cu impact asupra mediului, în acord cu cerinţele

legale, şi limitele autorizate la nivel naţional; evaluarea dozelor încasate de populaţie ca urmare a expunerii suplimentare la radiaţii, datorate

practicilor sau accidentelor radiologice; urmărirea continuă a nivelurilor de radioactivitate naturală, importante în evaluarea consecinţelor

unei situaţii de urgenţă radiologică; furnizarea de informaţii către public.



PROGRAMUL NAŢIONAL STANDARD DE MONITORIZARE A RADIOACTIVITĂŢII FACTORILOR DE MEDIU

RADIOACTIVITATEA AERULUI

Monitorizarea calităţii aerului din punct de vedere al radioactivităţii

este prima cale de identificare a prezenţei radionuclizilor naturali şi artificiali în atmosferă, peste limitele fondului natural.

În acest scop sunt efectuate determinări ale debitului dozei gama, determinări beta globale şi gama spectrometrice asupra aerosolilor atmosferici, precum şi asupra depunerilor atmosferice totale (umede şi uscate) şi determinări beta globale asupra depunerilor atmosferice umede.

Debitul dozei gama Determinarea debitului dozei gama se realizează cu frecvenţă orară.

Valorile obţinute dau o primă indicaţie asupra radioactivităţii din atmosferă.

Variaţia anuală a debitului dozei gama înregistrată în anul 2011 este prezentată în figura 8.6.-2, iar trendul multianual al debitului dozei gama pe teritoriul României este prezentat în figura 8.6.-3. Figura 8.6.-2. Variaţia medie anuală a debitului dozei gama absorbite în aer pe teritoriul României, în anul 2011

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

[µSv

/h]

media anuală maxima anuală limita de avertizare

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama (conform O.M. nr. 1978/2010 ) este de 1 µSv/h.

Graficul prezentat în figura 8.6.-2 a fost obţinut prin medierea a 162.727 valori de debit de doză,

înregistrate orar în anul 2011. Eroarea asociată acestei analize este sub 15%. Figura 8.6.-3 Variaţia mediilor şi maximelor anuale ale debitului dozei gama înregistrat pe teritoriul României

0

0.05

0.1

0.15

0.2

0.25

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[µSv

/h]

media anuală maxima anuală Determinările efectuate în ultimii nouă ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a debitul dozei

gama a prezentat o tendinţă uşor crescătoare.



Aerosoli atmosferici Probele de aerosoli atmosferici sunt prelevate prin aspirare pe filtre, care sunt analizate beta global şi

gama spectrometric. Prelevarea aerosolilor atmosferici se realizează în cadrul SSRM în funcţie de programul de lucru specific, astfel:

o 4 aspiraţii: 02 - 07, 08 - 13, 14 - 19 şi 20 - 01; o 2 aspiraţii: 02 - 07 şi 08 - 13.

Analizele beta globale asupra filtrelor de aerosoli atmosferici s-au efectuat pe filtre individuale. Fiecare

filtru a fost măsurat de trei ori, la intervale de timp bine stabilite: la 3 minute după încetarea prelevării, la 20 ore, respectiv 24 ore (în funcţie de programul de lucru al staţiei, în scopul determinării radonului şi toronului din atmosferă) şi la 5 zile după încetarea aspirării. Numărul total al analizelor beta globale efectuate în anul 2011, pe filtrele de aerosoli atmosferici, a fost de 89.838.

În cazul analizelor beta globale imediată a probelor de aerosoli atmosferici, influenţa variaţiei diurne a curenţilor de aer asupra activităţii aerosolilor atmosferici aspiraţi la SSRM se observă prin valorile mai ridicate înregistrate la probele (aspiraţia 02 – 07, respectiv aspiraţia 20-01) care sunt mai ridicate decât cele din cursul zilei (aspiraţia 08 – 13, respectiv 14-19), maxima obţinându-se în intervalul de aspirație 02 – 07, datorită condiţiilor reduse de dispersie în atmosferă, iar minima în intervalul de aspiraţie 14-19.

Variaţia activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici pe altitudine este reprezentată grafic în figura 8.6.-4, unde se poate observa că valorile minime sunt înregistrate pentru SSRM de munte, iar cele minime se înregistrează la cele de câmpie.

Figura 8.6.-4. Distribuţia activităţii beta globale (valori medii anuale) a probelor de aerosoli atmosferici în funcţie de altitudinea punctului de prelevare, în anul 2011

0

500

1000

1500

2000

2500

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

[m]

[Bq

/m3

]

aspiratia 02-07 aspiratia 08-13 Altitudine

Notă: limita de avertizare pentru aerosolii atmosferici prin analiza beta globală (conform O.M. nr. 1978/2010) este de 50 Bq/m3.

Fig. 8.6.-5. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a aerosolilor

atmosferici pe teritoriul României – măsurarea imediată

0

2

4

6

8

10

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/m3

]

media anuală maxima anuală



Determinările efectuate în ultimii nouă ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a activităţii beta

globale a aerosolilor atmosferici (măsurarea imediată ) a prezentat o tendinţă uşor crescătoare, în timp ce valoarea maximă anuală a variat, fiind cuprinsă între 4,72 - 8,61 Bq/m3.

Analizele beta globale întârziate ale probelor de aerosoli atmosferici se efectuează la 20 ore, respectiv 24 ore (în funcţie de programul de lucru al staţiei, în scopul determinării radonului (Rn-222) şi toronului (Rn-220) din atmosferă) şi la 5 zile după încetarea aspirării. Activitatea specifică a radonului şi toronului a fost determinată indirect, prin analiza beta globală a filtrelor pe care s-au aspirat aerosolii atmosferici.

Radonul (Rn-222) şi toronul (Rn-220) sunt produşi de filiaţie ai U-238 şi Th-232, aflaţi în stare gazoasă. Ei ajung în atmosferă în urma exalaţiei din sol şi roci, unde sunt supuşi fenomenelor de dispersie atmosferică. Concentraţiile de Rn-222 şi Rn-220 în atmosferă variază sezonier, depinzând de condiţiile meteorologice care influenţează, atât viteza de emanaţie a gazelor din sol, cât şi diluţia/dispersia acestora în atmosferă. Figura 8.6.-6. Variaţia activităţii specifice medii anuale a radonului

din atmosferă, pe teritoriul României, în anul 2011

0

5

10

15

20

25

[Bq

/m3

]

Rn-222 aspirația 08-13 Rn-222 aspirația 02-07

Figura 8.6.-7. Variaţia activităţii specifice medii anuale a toronului din atmosferă, pe teritoriul României, în anul 2011

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

[Bq

/m3

]

Rn-220 aspirația 08-13 Rn-220 aspirația 02-07



Concentraţia radonului şi toronului atmosferic respectă aceeaşi tendinţă ca şi aerosolii atmosferici, atât pentru variaţia diurnă şi sezonieră, cât şi variaţia pe altitudine, fiind puternic influenţată de circulaţia curenților de aer.

Variația concentrațiilor Rn-222 și Rn-220 la nivelul țării este puternic influențată de altitudinea punctului de prelevare. Valoarea mediei anuale, pe cele două aspirații (din intervalul de prelevare 02-07 și din intervalul de prelevare 08-13), a fost de 8,34 Bq/m3 pentru Rn-222 și 0,256 Bq/m3 pentru Rn-220.

În figura 8.6.-8 este prezentată variația medie anuală a activității beta globale a aerosolilor atmosferici măsurați la 5 zile după prelevare. Domeniul de variație al valorilor medii anuale înregistrate la nivelul țării pentru aerosolii atmosferici măsurați la 5 zile este de 0,002 ÷ 0,038 Bq/m3, cu o valoarea medie pe țară de 0,013 Bq/m3. Figura 8.6.-8 Variația medie anuală a activității beta globale a aerosolilor atmosferici – măsurare la 5 zile

0

0.02

0.04

Analiza gama spectrometrică a probelor de aerosoli atmosferici În situaţii normale, analiza gama spectrometrică a probelor de aerosoli atmosferici se efectuează asupra

unei probe cumulate, care conţine toate probele prelevate de un SSRM pe parcursul unei luni calendaristice. Excepţie de la această regulă au făcut probele prelevate în perioada martie-aprilie 2011, ca urmare a

accidentului nuclear de la CNE Fukushima Daiichi din Japonia, când s-a pus în evidenţă prezenţa I-131 şi Cs-137 pe teritoriul României, în concentraţii extrem de mici. Incertitudinea statistică maximă de determinare a I-131 a fost <29%, iar cea pentru Cs-137 a fost <30%. Valorile radionuclizilor artificiali înregistrate sunt prezentate în tabelul 8.6.1. În scopul detectării prezenţei radionuclizilor artificiali s-a menţinut sistemul de prelevare de 2, respectiv 4 aspiraţii pe zi, în funcţie de programul de lucru al fiecărui SSRM în parte, în schimb filtrele au fost cumulate pe intervale de timp mai mici.

RNSRM a pus în evidenţă primele valori semnificative de Cs-137 în probele de aerosoli atmosferici prelevate în perioada 23-24.03.2011, la SSRM Toaca, iar cele de I-131, la SSRM Constanţa, în perioada 26-27.03.2012. Intervalul mare de timp de la emisia în atmosferă şi până la punerea în evidenţă a prezenţei radionuclizilor artificiali pe teritoriul ţării se datorează distanţei mari dintre locul accidentului şi România (peste 8000 km) şi influenţei condiţiilor meteorologice. Tabel 8.6.1 – Activitatea specifică a radionuclizilor artificiali în probe de aerosoli atmosferici prelevate la diferite Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din cadrul RNSRM

SSRM Altitudine [m] Perioada de prelevare Activitatea specifică I-131 [mBq/m3]

Activitatea specifică Cs-137 [mBq/m3]

Toaca 1850

23-24.03.2011 < LD* 0,624 ± 0,182

24-25.03.2011 < LD* < LD*

25-26.03.2011 < LD* < LD*

26-27.03.2011 < LD* < LD*

27-28.03.2011 < LD* < LD*

28-29.03.2011 < LD* < LD*

29-30.03.2011 3,257 ± 0,260 < LD*

30-31.03.2011 3,494 ± 0,247 0,678 ± 0,197

31.03-01.04.2011 2,718 ± 0,207 < LD*

01-02.04.2011 1,600 ± 0,193 < LD*



SSRM Altitudine [m] Perioada de prelevare Activitatea specifică I-131 [mBq/m3]

Activitatea specifică Cs-137 [mBq/m3]

02-03.04.2011 1,383 ± 0,179 < LD*

03-04.04.2011 3,210 ± 0,200 0,723 ± 0,164

04-05.04.2011 2,195 ± 0,183 0,785 ± 0,165

05-06.04.2011 < LD* < LD*

06-07.04.2011 0,925 ± 0,107 < LD*

07-08.04.2011 < LD* < LD*

08-09.04.2011 < LD* < LD*

09-10.04.2011 < LD* < LD*

10-11.04.2011 < LD* < LD*

11-12.04.2011 < LD* < LD*

12-13.04.2011 < LD* < LD*

13-14.04.2011 < LD* < LD*

14-15.04.2011 < LD* < LD*

15-16.04.2011 < LD* < LD*

16-17.04.2011 < LD* < LD*

17-18.04.2011 < LD* < LD*

18-19.04.2011 < LD* < LD*

19-20.04.2011 < LD* < LD*

20-21.04.2011 < LD* < LD*

Babele 2500

23-24.03.2011 < LD* < LD*

24-25.03.2011 < LD* < LD*

25-28.03.2011 < LD* < LD*

28-29.03.2011 < LD* < LD*

29-30.03.2011 < LD* < LD*

30-31.03.2011 < LD* < LD*

31.03-01.04.2011 < LD* < LD*

01-04.04.2011 < LD* < LD*

06-10.04.2011 < LD* < LD*

13-16.04.2011 < LD* < LD*

Arad 108 28-29.03.2011 < LD* < LD*

29-30.03.2011 < LD* < LD*

Bacău 165 01-31.03.2011 < LD* < LD*

Botoşani 130 01-31.03.2011 0,684 ± 0,198 < LD*

01-15.04.2011 0,597± 0,093 < LD*

Focşani 55 01-31.03.2011 < 3,255 * < LD*

Iaşi 102 01-31.03.2011 0,886 ± 0,052 < LD*

Suceava 325 01-31.03.2011 1,024 ± 0,177 < LD*

Vaslui 110 01-31.03.2011 0,699 ± 0,125 < LD*

Reşiţa 245 28-31.03.2011 0,980 ± 0,210 < LD*

01-20.04.2011 0,101 ± 0,013 < LD*

Oradea 150 28-31.03.2011 1,470 ± 0,210 < LD*

01-15.04.2011 0,235 ± 0,030 < LD*

Craiova 195 29-30.03.2011 < LD* < LD*

01-09.04.2011 < LD* < LD*

Constanţa 25

26-27.03.2011 0,225 ± 0,036 < LD*

27-28.03.2011 < LD* < LD*

28-29.03.2011 < LD* < LD*

03-04.04.2011 2,300 ± 0,110 0,687 ± 0,075

Piatra-Neamţ 345 01-31.03.2011 0,998 ± 0,126 < LD*

01-15.04.2011 0,286 ± 0,072 0,068 ± 0,020

Baia-Mare 193 1-20.04.2011 < LD* < LD*

Târgu-Mureş 308 1-20.04.2011 < LD* < LD*

Miercurea-Ciuc 689 01-10.04.2011 1,240 ± 0,106 0,275 ± 0,026

11-20.04.2011 < LD* < LD*

Cluj-Napoca 360 01-19.04.2011 < LD* < LD*

Satu-Mare 122 01-20.04.2011 < LD* < LD*

Sibiu 452 01-10.04.2011 0,574 ± 0,083 < LD*

11-20.04.2011 < LD* < LD*

Bechet 36 25-28.04.2011 < LD* < LD*

Nota: * – limita de detecţie



De asemenea, în probele de aerosoli atmosferici prelevate pe tot parcursul anului s-a pus în evidenţă şi prezenţa radionuclidului natural de origine cosmogenică, Be-7, concentraţia sa medie lunară variind între 0,185 – 9,353 mBq/m3, cu o incertitudine statistică de determinare sub 24% (figura 8.6.-9.). Analiza variaţiei valorilor medii lunare ale Be-7 la nivelul țării a indicat o perioadă ascendentă în intervalul martie – septembrie, cu două maxime în lunile mai şi august, urmată de o perioadă cu valori minime, cele mai scăzute valori înregistrându-se iarna, în lunile decembrie şi ianuarie.

Figura 8.6.-9. Variaţia activităţii medii lunare a Be-7 în probe de aerosoli atmosferici la nivelul României

0

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4

4.5

5

[mB

q/m

3]

Depuneri atmosferice totale şi precipitaţii Probele de depuneri atmosferice se obţin prin prelevarea zilnică, de pe o suprafaţă de 0,3 m2, a pulberilor

sedimentabile şi a precipitaţiilor atmosferice. După prelevare şi pregătire, probele de depuneri totale sunt măsurate pentru determinarea activităţii

beta globale imediate şi după 5 zile de la prelevare. Analiza beta globală imediată a probelor de depuneri atmosferice totale a scos în evidenţă variaţia

activității beta globale a acestui tip de probă, pe teritoriul României, în anul 2011 (figura 8.6.-10). Valorile prezentate au fost obţinute prin medierea valorilor zilnice înregistrate în anul 2011. Numărul total al analizelor efectuate în anul 2011, la toate cele 37 SSRM, pentru depuneri atmosferice a fost de 27409. Variaţia erorilor relative asociate se încadrează în domeniul 4,7 – 33,3%.

Figura 8.6.-10. Activitatea medie anuală beta globală a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României, în anul 2011

0

1

2

3

4

5

6

7

[Bq

/m2

zi]

măsurători imediate măsurători la 5 zile

Notă: limita de avertizare pentru depunerile atmosferice totale (umede şi uscate)

prin analiza beta globală imediată (conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 Bq/m2zi.



Fig. 8.6.-11. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României

0

1

2

3

4

5

6

7

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/m2

zi]


Din analiza datelor prezentate în figura 8.6.-11 se observă la faptul că, față de valorile din anul 2003,

valorile înregistrate în anul 2011 indică o tendință crescătoare. Analiza gama spectrometrică a probelor de depuneri atmosferice totale Probele prelevate zilnic se cumulează lunar şi sunt măsurate gama spectrometric. Excepţie au făcut probele prelevate în perioada martie-aprilie 2011, ca urmare a accidentului nuclear de

la CNE Fukushima Daiichi din Japonia, când s-a pus în evidenţă prezenţa I-131 şi Cs-137 pe teritoriul României, în concentraţii extrem de mici. Incertitudinea statistică maximă de determinare a I-131 a fost <48%, iar cea pentru Cs-137 a fost <30,3%. Valorile radionuclizilor artificiali înregistrate sunt prezentate în tabelul 8.6.2. În scopul detectării prezenţei radionuclizilor artificiali s-a menţinut sistemul de prelevare zilnică, iar probele au fost analizate individual sau cumulate pe intervale de timp mai mici.

Tabel 8.6.2- Activitatea specifică a radionuclizilor artificiali în depuneri atmosferice prelevate la diferite Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din cadrul RNSRM

SSRM Altitudine [m]

Perioada de prelevare Activitatea specifică I-131 [Bq/m

2 zi]

Activitatea specifică Cs-137 [Bq/m

2 zi]

Volum de precipitaţii înregistrat [L/m

2]

Toaca 1850

23-24.03.2011 < LD* < LD* 0

24-25.03.2011 < LD* < LD* 0

25-26.03.2011 < LD* < LD* 0

26-27.03.2011 < LD* < LD* 1

27-28.03.2011 < LD* < LD* 1,33

28-29.03.2011 0,446 ± 0,094 < LD* 1,33

29-30.03.2011 < LD* < LD* 0

31.03-01.04.2011 < LD* < LD* 0

01-02.04.2011 < LD* < LD* 0

02-03.04.2011 < LD* < LD* 0

03-04.04.2011 < LD* < LD* 0

04-05.04.2011 < LD* < LD* 0

05-06.04.2011 < LD* < LD* 0

10-11.04.2011 < LD* < LD* 1,33

11-12.04.2011 < LD* < LD* 0,66

12-13.04.2011 < LD* < LD* 2,33

13-14.04.2011 < LD* < LD* 7,66

14-15.04.2011 < LD* < LD* 7,33

15-16.04.2011 < LD* < LD* 3,36

18-19.04.2011 < LD* < LD* 3,36

19-20.04.2011 < LD* < LD* 0



SSRM Altitudine [m]


2 zi]


2 zi]


2]

20-21.04.2011 < LD* < LD* 0

Babele 2500

24-25.03.2011 < LD* < LD* 0

26-28.03.2011 < LD* < LD* 5

29-30.03.2011 < LD* < LD* 3

30-31.03.2011 < LD* < LD* 0

31.03-04.04.2011 < LD* < LD* 0

10-13.04.2011 < LD* < LD*

13-17.04.2011 < LD* < LD*

Constanţa 25

25-26.03.2011 < LD* < LD* 0

29-30.03.2011 1,344 ± 0,075 < LD* 11,33

30-31.03.2011 0,324 ± 0,057 < LD* 2

02-03.04.2011 3,424 ± 0,257 < LD* 10,66

03-04.04.2011 3,572 ± 0,127 0,208 ± 0,063 1,66

08-09.04.2011 0,678 ± 0,094 < LD* 4,33

09-10.04.2011 0,626 ± 0,083 < LD* 1,66

13-14.04.2011 0,642 ± 0,074 < LD* 9,33

Piatra-Neamţ 345 28-29.03.2011 < LD* < LD* 1,33

09-10.04.2011 < LD* < LD* 3,33

Iaşi 102

29-30.03.2011 0,157 ± 0,705 < LD* 1,33

03-04.04.2011 1,616 ± 0,115 0,193 ± 0,050 0

07-08.04.2011 0,325 ± 0,098 < LD* 14

08-09.04.2011 0,546 ± 0,094 < LD* 0,33

10-11.04.2011 0,506 ± 0,111 < LD* 0,33

11-12.04.2011 < LD* < LD* 4,00

13-14.04.2011 < LD* < LD* 4,33

14-15.04.2011 < LD* < LD* 33,33

15-16.04.2011 < LD* < LD* 6,66

Craiova 195

30.03.2011 0,473 ± 0,053 < LD* 5

31.03.2011 < LD* < LD* 0

01.04.2011 < LD* < LD* 0

02.04.2011 < LD* < LD* 0

Arad 108 28-29.03.2011 < LD* < LD* 2,33

30-31.03.2011 0,142 ± 0,022 < LD* 0

Bacău 165 01-31.03.2011 < LD* < LD* 7,66

Botoşani 130 01-31.03.2011 < LD* < LD* 23,00

Vaslui 110 01-31.03.2011 < LD* < LD* 12,66

Baia Mare

193

27-29.03.2011 0,274 ± 0,011 < LD* 13

30-31.03.2011 < LD* < LD* 0

01-03.04.2011 < LD* < LD* 0,33

05.04.2011 0,530 ± 0,028 < LD* 2,66

07.04.2011 0,659 ± 0,043 < LD* 8,00

08.04.2011 0,736 ± 0,034 < LD* 71,33

1-14.04.2011 < LD* < LD* 34,66

14-21.04.2011 0,014 ± 0,003 < LD* 0

Satu-Mare

122

27-28.03.2011 0,100 ± 0,010 < LD* 5

29-31.03.2011 < LD* < LD* 4

05-07.04.2011 < LD* < LD* 4,66

10-20.04.2011 < LD* < LD* 13,00

Târgu-Mureş 308

27-28.03.2011 0,169 ± 0,028 < LD* 3

07-08.04.2011 0,572 ± 0,003 < LD* 17,00

01-14.04.2011 0,045 ± 0,059 < LD* 6,67

Ploieşti 177 27-28.03.2011 < LD* < LD* 0

Reşiţa 245

28-29.03.2011 < LD* < LD* 5,33

30-31.03.2011 < LD* < LD* 4,66

31.03-01.04.2011 < LD* < LD* 3,33

03-07.04.2011 < LD* < LD* 17,36

01-20.04.2011 < LD* < LD* 79,33

Zimnicea 31 29-30.03.2011 < LD* < LD* 12,66

01-10.04.2011 < LD* < LD* 0



SSRM Altitudine [m]


2 zi]


2 zi]


2]

Oradea 150

27-28.03.2011 < LD* < LD* 3,66

28-29.03.2011 < LD* < LD* 0,66

05-06.04.2011 < LD* < LD* 4,00

02-15.04.2011 0,036 ± 0,007 < LD* 13,00

Miercurea-Ciuc 689

28.03.2011 < LD* < LD* 1,70

28-29.03.2011 < LD* < LD* 1,73

05-10.04.2011 0,090 ± 0,026 0,064 ± 0,019 0

11-20.04.2011 < LD* < LD* 32,33

Drobeta Turnu Severin

77 30.03.2011 < LD* < LD* 1,66

30-31.03.2011 < LD* < LD* 0,33

Bechet 36 30.03.2011 < LD* < LD* 7,00

Cernavodă 50 29-30.03.2011 0,297 ± 0,022 < LD* 4,66

30-31.03.2011 < LD* < LD* 7,00

Deva 220 27-28.03.2011 < LD* < LD* 9,33

29-30.03.2011 < LD* < LD* 0,66

Sibiu 452

28-29.03.2011 < LD* < LD* 0,61

29-30.03.2011 < LD* < LD* 3,03

30-31.03.2011 < LD* < LD* 0

11-20.04.2011 < LD* < LD* 28,16

Alba-Iulia 235

05-06.04.2011 < LD* < LD* 6,66

07-08.04.2011 0,348 ± 0,092 < LD* 2,16

08-09.04.2011 0,259 ± 0,010 < LD* 2,13

01-15.04.2011 0,027 ± 0,006 < LD* 3,65

Galaţi 35 03-04.2011 < LD* < LD* 0,66

07-08.04.2011 < LD* < LD* 10,00

Cluj- Napoca 360

07-08.04.2011 0,230 ± 0,033 < LD* 5,33

08-09.04.2011 0,184 ± 0,020 < LD* 1,66

09-18.04.2011 < LD* < LD* 26,00

Buzău 95 09-10.04.2011 < LD* < LD* 0,56

Timişoara 90

28-29.03.2011 < LD* < LD* 5,66

29-30.03.2011 < LD* < LD* 3,33

30-31.03.2011 < LD* < LD* 3,66

04-05.04.2011 < LD* < LD* 2,66

05-06.04.2011 < LD* < LD* 4,00

Rezultatele analizelor gama spectrometrice, cu valori semnificative, efectuate asupra probelor de

depuneri atmosferice prelevate, în anul 2011, sunt prezentate în figura 8.6.-12. Figura 8.6.-12. Variaţia activităţii specifice medii lunare a radionuclizilor naturali şi artificiali

identificaţi în probele de depuneri atmosferice totale, în anul 2011



Cu excepţia lunilor martie şi aprilie, ale căror valori semnificative sunt prezentate în tabelul 8.6.2, produsul de fisiune Cs-137 este prezent în probele de depuneri în concentraţii medii zilnice cuprinse între 4 - 28 mBq/m2, valori care se înscriu în tendinţele ultimilor ani. În aceste condiţii, sursa predominantă de contaminare atmosferică la nivelul anului 2011 a constituit-o procesele de resuspensie de pe sol a Cs-137 provenind din accidentele nucleare.

Analiza beta spectrometrică a probelor de precipitaţii atmosferice Probele de precipitaţii se obţin prin colectarea tuturor tipurilor de precipitaţii. După colectare şi pregătire,

probele sunt analizate beta spectrometric cu analizor cu scintilator lichid, în vederea determinării concentraţiei de tritiu.

În figura 8.6.-13. sunt prezentate nivelurile de tritiu pentru probele de precipitaţii prelevate în anul 2011 de SSRM de pe teritoriul României (exclusiv Cernavodă). Valorile lunare prezentate au fost obţinute prin cumularea probelor de precipitaţii prelevate pe parcursul unei luni.

Figura 8.6.-13. Activitatea volumică medie anuală a tritiului

în probe de precipitaţii atmosferice, în anul 2011

0

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

[Bq

/L]

Analiza seriei de date din precipitaţii lunare din anul 2011, indică faptul că nu există diferenţe

semnificative în ceea ce priveşte nivelul concentraţiei de tritiu înregistrat la SSRM în anii precedenţi.

Radioactivitatea apelor

În scopul supravegherii principalelor cursuri de apă din ţară, se

recoltează probe din râurile situate în apropierea SSRM, cu frecvenţă zilnică. Probele sunt pregătite pentru analiză şi se efectuează măsurări ale activităţii beta globale imediate şi după 5 zile. Probele zilnice sunt cumulate lunar şi transmise spre analiză gama spectrometrică. Numărul total al analizelor beta globale efectuate (imediate şi întârziate) în anul 2011, la toate cele 37 de SSRM pentru apa de suprafaţă, este de 21.830. Domeniul de variaţie a erorilor relative asociate concentraţiilor probelor de apă de suprafaţă se încadrează în domeniul 7,5 – 33,8%.



Fig. 8.6.-14. Harta principalelor râuri din România şi a afluenţilor lor

Radioactivitatea principalelor râuri

Principalele cursuri de apă din care se prelevează zilnic probe de apă de suprafaţă sunt prezentate în

tabelul 8.6.3.

Tabel 8.6.3 – Punctele de prelevare a probelor apă curgătoare

Localitatea Râul Localitatea Râul Piteşti Doamnei Sfântu Gheorghe Dunăre Vaslui Bârlad Braşov Ghimbăşel Resiţa Bârzava Slobozia Ialomiţa

Timişoara Bega Craiova Jiu Piatra Neamţ Bistriţa Focşani Milcov

Bacău Bistriţa Târgu Mureş Mureş Buzău Buzău Alba Iulia Mureş Sibiu Cibin Deva Mureş

Bucureşti Colentina Arad Mureş Oradea Crişul Repede Miercurea Ciuc Olt

Drobeta Turnu Severin Dunăre Iaşi Prut Bechet Dunăre Baia Mare Săsar

Zimnicea Dunăre Botoşani Siret Călăraşi Dunăre Satu Mare Someş

Cernavodă Dunăre Cluj Napoca Someşul Mic Galaţi Dunăre Suceava Suceava Tulcea Dunăre Ploiesti Teleajen

Analiza beta globală a probelor de apă din principalele râuri Figura 8.6.-15 prezintă nivelul radioactivităţii beta globale în principalele râuri din ţară, valorile medii

anuale, înregistrate în anul 2011, pentru măsurările imediate şi întârziate. Valorile au fost obţinute prin medierea valorilor zilnice ale măsurărilor imediate din anul 2011.



Figura 8.6.-15. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a râurilor, în anul 2011

0

100

200

300

400

500

600

[Bq

/L]

măsurători imediate măsurători la 5 zile

Notă: limita de avertizare pentru apa de suprafaţă prin analiza beta globală (conform O.M. nr. 1978/2010), este de 5 Bq/L.

Figura 8.6.-16. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a

râurilor înregistrată pe teritoriul României

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/L]


Analiza beta spectrometrică a probelor de ape din principalele râuri Valorile concentraţiilor medii anuale de tritiu (pentru valorile semnificative), în probele de apă de

suprafaţă prelevate din principalele cursuri de apă din România, au variat la nivelul anului 2011, în domeniul 1,37 – 2,77 Bq/L.

Figura 8.6.-17 Variaţia activităţii specifice a tritiului în principalele cursuri de apă, în anul 2011

0

2

4

[Bq

/L]



Radioactivitatea Dunării În figura 8.6.-18. este reprezentată variaţia activităţii beta globale a apei de suprafaţă prelevată de către

SSRM riverane Dunării – valorile medii şi maxime înregistrate pentru măsurătorile imediate, în anul 2011.

Figura 8.6.-19. Variaţia activităţii beta globale a Dunării, în diferite sectoare

de pe teritoriul României, în anul 2011

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

0.7

0.8

0.9

DR. TR. SEVERIN ZIMNICEA CALARASI GALATI TULCEA SFANTUGHEORGHE

[Bq

/L]

media anuală maximă anuală

Figura 8.6.-19. Concentraţia medie anuală a tritiului în Dunăre, în anul 2011, în diferite sectoare

0

0.5

1

1.5

2

2.5

[Bq

/L]



Radioactivitatea Mării Negre

Dinamica radionuclizilor K-40 şi Cs-137 în probele zilnice de apă de mare, prelevate din zonele Constanţa (judeţul Constanţa) şi Sfântu Gheorghe (judeţul Tulcea) este prezentată în figurile 8.6.-20. şi 8.6.-21. Valorile concentraţiilor de Cs-137 în probele de apă din Marea Neagră, prelevate de către SSRM Constanţa şi SSRM Sfântu Gheorghe, au variat, la nivelul anului 2011, în domeniul 0,003 – 0,027 Bq/L. Figura 8.6.-20. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a K-40 în Marea Neagră, în anul 2011

Sf. Gheorghe

0

1

2

3

4

5

6

[Bq

/L]

Figura 8.6.-21. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a Cs-137 în Marea Neagră, în anul 2011

Sf. Gheorghe

0

1

2

3

4

5

6

[Bq

/L]



Radioactivitatea solului

Probele de sol sunt prelevate din zone necultivate de cel puţin 10 ani. Prelevarea probelor de sol se efectuează săptămânal, iar măsurarea beta globală a probelor se face după 5 zile.

Valorile medii anuale ale rezultatelor analizei beta globale a probelor de sol necultivat, prelevate în cadrul RNSRM în anul 2011, sunt prezentate în figura 8.6.-22. Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor probelor prelevate săptămânal. Numărul total al măsurătorilor efectuate la toate cele 37 SSRM din cadrul RNSRM este de aproximativ de 1559. Domeniul în care variază erorile relative asociate concentraţiilor este cuprins între 6,2 – 19,2 %.

Figura 8.6.-22. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a probelor de sol necultivat prelevate pe teritoriul României, în anul 2011

0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 1800 2000

Satu Mare

Oradea

Tg. Mures

Cluj Napoca

Deva

Timisoara

Babele

Brasov

Dr. Tr. Severin

Craiova

Pitesti

Constanta

Tulcea

Galati

Buzau

Suceava

Toaca

Iasi

Bacau

Bucuresti

Bechet

Sf. Gheorghe

Cernavoda

Baia Mare

Zimnicea

Piatra Neamt

Arad

Focsani

Alba Iulia

Calarasi

Resita

Botosani

Sibiu

Slobozia

Mc.Ciuc

Ploiesti

Vaslui

[Bq/kg m.u.]

maxima anuală media anuală

Variaţia mediei anuale a activităţii beta globale a probelor de sol necultivat este prezentată în figura 8.6.-

22, alături de variaţia maximei anuale. Din analiza datelor prezentate pentru ultimii nouă ani se remarcă o tendinţă staţionară a mediei, însoţită de o tendinţă crescătoare a maximelor.



Figura 8.6.-23 Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a solului, înregistrată pe teritoriul României

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/kg

m.u

.]


Din analiza gama spectrometrică a probelor de sol, prelevate anual, s-au obţinut informaţii privind

distribuţia şi nivelul concentraţiilor radionuclizilor în zona laboratoarelor din cadrul RNSRM. Variaţia concentraţiilor radionuclizilor în probele sol prelevate de pe teritoriul ţării este dată de tipul de sol – pentru radionuclizii naturali, precum şi de particularităţile contaminării radioactive din perioada accidentului nuclear de la Cernobîl – pentru radionuclidul artificial Cs-137. În tabelul 8.6.4. sunt prezentate concentraţiile medii anuale pe ţară, în Bq/kg m.u. (masă uscată – m.u.) ale Ra-226 (descendent al U-238), Ac-228 (descendent al Th-232) şi K-40, determinate în probele de sol. Tabel 8.6.4. Variaţia concentraţiilor radionuclizilor naturali

Radionuclid Minim

Bq/kg (m.u.) Medie

Bq/kg (m.u.) Maxim

Bq/kg (m.u.)

Ra-226 7,50 26,59 58,30

Ac-228 6,88 34,86 48,60

K-40 131,1 456,85 681,1

Figura 8.6.-24. Variaţia activităţii medii anuale a radionuclidului Cs-137

în probe de sol necultivat, prelevate pe teritoriul României

0

10

20

30

40

50

60

[Bq

/kg

m.u

.]



9.2.3. Radioactivitatea vegetaţiei

Probele de vegetaţie spontană sunt prelevate săptămânal, măsurarea beta globală a probelor efectuându-se la 5 zile de la prelevare. Graficul din figura 8.6.-25 prezintă nivelul radioactivităţii beta globale în probele de vegetaţie spontană prelevate pe teritoriul României, în perioada aprilie - octombrie 2011. Domeniul de variaţie al erorile de măsură a fost cuprins între 6,6 – 32,1 %.

Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor medii lunare, din anul 2011.

Figura 8.6.-25. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale

a vegetaţiei spontane, înregistrată pe teritoriul României

0 200 400 600 800 1000 1200

Satu Mare

Oradea

Tg. Mures

Deva

Timisoara

Babele

Brasov

Dr. Tr. Severin

Craiova

Pitesti

Constanta

Tulcea

Galati

Buzau

Suceava

Toaca

Iasi

Bacau

Bucuresti

Bechet

Sf. Gheorghe

Cernavoda

Baia Mare

Zimnicea

Piatra Neamt

Arad

Focsani

Alba Iulia

Calarasi

Resita

Botosani

Sibiu

Slobozia

Mc.Ciuc

Ploiesti

Vaslui

[Bq/kg m.u.]maximă anuală media anuală



Figura 8.6.-26. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a vegetaţiei spontane, înregistrată pe teritoriul României

0

100

200

300

400

500

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/kg

m.v

.]


PROGRAMELE DE MONITORIZARE A ZONELOR CU FONDUL NATURAL MODIFICAT ANTROPIC

Programele de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic sunt specifice fiecărei zone. În anul 2011, aceste programe s-au desfăşurat în paralel cu Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu.

Impactul funcţionării CNE Cernavodă asupra populaţiei şi mediului Prima centrală nuclearoelectrică din România s-a construit lângă oraşul Cernavodă, oraş situat la 180 km est

de Bucureşti, la confluenţa dintre Dunăre şi Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrările de construcţie au început în anul 1979, proiectul cuprinzând iniţial 5 unităţi, cu o putere de 706,5 MW fiecare. Până în prezent au fost date în funcţiune doar două unităţi.

Tehnologia de producere a energiei nucleare la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă are la bază conceptul de reactor nuclear de tip CANDU (CANadian Deuterium Uranium), care funcţionează cu uraniu natural şi utilizează apa grea (D2O) ca moderator şi agent de răcire.

Printr-o evaluare la scară globală, rezultă că energetica nucleară constituie o parte a soluţiei pentru reducerea poluării mediului înconjurător.

Impactul radiologic datorat exploatării CNE Cernavodă este măsurat în termeni de doză pentru populaţie. Evaluarea dozei pentru populaţie (neexpusă profesional) se face pe baza rezultatelor programului de monitorizare a efluenţilor lichizi şi gazoşi. În cadrul programului de monitorizare radiologică a mediului, rezultatele analizelor confirmă impactul neglijabil pe care îl are asupra populaţiei şi mediului înconjurător funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare aprobă limite pentru cantităţile din anumiţi radionuclizi care pot fi evacuaţi în mediu, în decursul unui an, de către o centrală nuclearoelectrică, fabrică de combustibil nuclear, mină de uraniu, reactor de cercetare sau alt obiectiv în care se produc sau se utilizează surse de radiaţii. Aceste limite sunt cunoscute ca Limite Derivate de Emisie (LDE). Ele sunt calculate pe baza dozei de radiaţii la care poate să fie expus un membru al „grupului critic”, ca rezultat al transferului radionuclizilor emişi în mediu.

Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze datorate funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.

La nivelul anului 2011, programul de supraveghere a mediului în zona de influenţă a CNE Cernavodă a avut ca scop principal identificarea unor eventuale eliberări radioactive în mediu peste limitele de reglementare, precum şi estimarea expunerii suplimentare a populaţiei ca urmare a funcţionării obiectivului nuclear.

Punctele de prelevare din zona de influenţă a CNE Cernavodă, cuprinse în acest program de supraveghere au fost alese la diferite distanţe de centrală, pe toate direcţiile de vânt, în limita a 20 km.

Punct de prelevare Sector Distanţa (în linie dreaptă) faţă de CNE

Cernavodă

Ecluză SSV 0,5 km

SSRM Cernavodă VNV 1,7 km

Oraş Cernavodă NV 3 km

Cochirleni SV 7 km

Seimeni N 8 km

Mircea - Vodă ESE 10 km




Cernavodă

Tortomanu ENE 13 km

Rasova SV 13 km

Medgidia ESE 19 km

Capidava N 20 km

Feteşti VNV 20 km

S-au ales puncte de prelevare din mai multe sectoare ale Dunării şi Canalului Dunăre - Marea Neagră, în

amonte şi aval de centrală, precum şi din Canalul Ecluză şi Canalul Seimeni, în scopul monitorizării emisiilor lichide.


Cernavodă

Dunăre - Braţul Borcea (Călăraşi) VSV 60 km

Dunăre - Braţul Borcea (Feteşti) VNV 20 km

Dunăre - Cochirleni SV 7 km

Canal Ecluză SSV 0,5 km

Canal Dunăre – Marea Neagră (Gara Fluvială Cernavodă)

VNV 2,7 km

Canal Dunăre – Marea Neagră (Medgidia) ESE 19 km

Canal Seimeni N 8 km

Dunăre – Seimeni N 8 km

Dunăre – Capidava N 20 km

S-au ales ca puncte de control oraşele Constanţa, Călăraşi şi Slobozia. Alegerea acestor puncte a avut la

bază următoarele considerente: se află la distanţe relativ mari, la aproximativ 60 km fiecare, faţă de centrală, comparativ cu celelalte

puncte de prelevare, care se află în zona de influenţă a CNE Cernavodă; sunt aşezări urbane mari; sunt situate pe două cursuri importante de apă: Călăraşi pe Braţul Borcea (în amonte de centrală),

Slobozia pe râul Ialomiţa (care se varsă în Dunăre), ceea ce permite prelevarea şi compararea aceloraşi tipuri de probe;

nu se află pe direcţii predominante de vânt, motiv pentru care nu sunt puternic influenţate de emisiile provenite de la centrală.

În plus faţă de programul standard de supraveghere, s-au prelevat şi analizat următoarele tipuri de probe: precipitaţii, apă de suprafaţă, apă freatică, sol necultivat, sol arat, vegetaţie spontană.

În probele analizate nu a fost detectată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror sursă să fie CNE Cernavodă.

Programul de prelevare a probelor de precipitaţii şi ape, constă în prelevarea cu o frecvenţă prestabilită a probelor din locaţiile alese în programul de supraveghere. Rezultatele obţinute sunt prezentate în graficele următoare. Au fost luate în considerare şi reprezentate grafic doar valorile semnificative.

Figura 8.6.-27. Variaţia concentraţiei medii anuale de tritiu, înregistrate în probe de precipitaţii, în zona Cernavodă (valori semnificative)



Figura 8.6.-28. Variaţia activităţii volumice a tritiului în probe de Dunăre, în zona Cernavodă (valori semnificative)

Figura 8.6.-29. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă canal Deversare – Ecluză (valori semnificative)

0

5

10

15

20

25

30

35

[Bq

/L]

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011



Figura 8.6.-30. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă de suprafaţă din canal Seimeni

0.1

1

10

100

1000

10000

[Bq/L

]

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Figura 8.6.-31. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă de suprafaţă din Canal Dunăre – Marea Neagră, prelevate din dreptul localităţilor Saligny şi Medgidia

0

5

10

15

20

25

30

35

2007 2008 2009 2010 2011

[Bq

/L]

C.SALIGNY C.MEDGIDIA



În zona de influenţă a CNE Cernavodă debitul dozei gama în aer este urmărit continuu, înregistrându-se valori la fiecare oră. Valorile debitului de doză gama provin de la Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmarea a Radioactivităţii Mediului (SNAARM). Staţiile automate de supraveghere a radioactivităţii mediului sunt concepute să permită funcţionarea şi monitorizarea continuă a variaţiei debitului dozei gama absorbite în aer din zonele în care au fost montate. Staţiile sunt instalate, atât pe amplasamentul CNE Cernavodă, cât şi în afara amplasamentului. Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate este prezentată în figura 8.6.-32.

Figura 8.6.32. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer înregistrate de staţiile automate, în zona de influenţă a CNE Cernavodă, în anul 2011

0

10

20

30

40

50

60

[%]

50-70 71-90 91-110 111-130 131-150 151-170 171-190 191-210 211-230 231-250

Intervale de debite de doză [nSv/h]

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.

Impactul funcţionării CNE KOZLODUI asupra populaţiei şi mediului

Programul de supraveghere în zona de influenţă a CNE Kozlodui a avut ca scop principal identificarea unor eventuale eliberări radioactive în mediu, la nivelul anului 2011. Nu a fost identificată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror sursă să fie CNE Kozlodui.

Toate valorile înregistrate la nivelul anului 2011 la staţiile de supraveghere a radioactivităţii mediului (SSRM Bechet, SSRM Craiova, SSRM Zimnicea şi SSRM Drobeta Turnu Severin), aflate în zona de influenţă a centralei, s-au încadrat în limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului.

Figura 8.6.-33. Variaţia sezonieră a Be-7, determinată lunar, în probe de aerosoli atmosferici



Figura 8.6.-34. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Pb-210, identificat în probe de depuneri atmosferice

0

0.05

0.1

0.15

0.2

0.25

0.3

0.35

0.4

0.45

20072008

2009

2010

2011

[Bq/m2*zi]

Figura 8.6.-35. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Cs-137, identificat în probe de depuneri atmosferice

0

0.005

0.01

0.015

0.02

0.025

20

07

20

08

20

09

20

10

20

11

[Bq/m2*zi]

În limitele fluctuaţiei statistice, debitul dozei gama în aer a prezentat o evoluţie constantă pe perioada anului 2011, valorile înscriindu-se sub limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului.



Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate ale Sistemului Naţional de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului din zona de influenţă a CNE Kozlodui, este prezentată în figura 8.6.-36. Figura 8.6.-36. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer, înregistrate de staţiile automate în zona de influenţă a CNE Kozlodui, în anul 2011

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

[%]

50-70 71-90 91-110 111-130 131-150 151-170 171-190 191-210 211-230 231-250

Intervale de debite de doză [nSv/h]

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.

Obiectivul principal îl constituie evaluarea expunerii populaţiei României la radiaţii ionizante prin ingestia

alimentelor şi apei potabile, precum şi evitarea expunerilor suplimentare prin contaminări accidentale ale acestora.

Obiectivele specifice: • Realizarea unei supravegheri la nivel naţional a conţinutului radioactiv natural al alimentelor şi al

apei potabile precum și depistarea eventualelor contaminări radioactive. • Identificarea tipului de contaminare și cuantificarea nivelului de contaminare în vederea evaluării

dozelor implicate în iradierea populaţiei și a instituirii unor măsuri de protecţie radiologică.

8.6.1 MONITORIZAREA RADIOACTIVITĂŢII APEI POTABILE CONFORM LEGII nr. 458/2002

Cadrul legislativ naţional este armonizat cu prevederile comunitare în domeniu prevăd obligativitatea şi

responsabilitatea reţelei de sănătate publică de a asigura supravegherea radiologică a apei potabile. Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu completările din Legea 311/2004 fixează parametrii indicatori de calitate a apei potabile, astfel: activitate alfa global 0.1 Bq/l, activitate beta global 1 Bq/l, conținut 3H 100 Bq/l, doza efectiva interna datorata ingerări prin apa potabila 0.1 mSv/an.

Participarea laboratoarelor de igiena radiaţiilor din DSP-urile teritoriale cu determinări ale radioactivităţii apei potabile răspunde obligativităţii şi responsabilităţii reţelei de sănătate publică de a asigura supravegherea radiologică a apei potabile pe teritoriul României.

18 laboratoare au efectuat analize pentru un număr de 1901 probe de apă potabilă, cu următoarele

observaţii: • Numai 5 dintre laboratoare au avut structura (amenajare laborator, personal specializat și

posibilităţi financiare) să execute determinări radiochimice specifice în identificarea şi cuantificarea radionuclizilor.

• 13 au efectuat numai determinări globale de screening. • Nu s-a determinat conținutul de 222Rn din apa potabila din lipsa de echipament corespunzător.

Din determinările efectuate în anul 2011, în apa potabilă sau aliment, pe teritoriul României nu a fost

evidenţiată nici o contaminare care să conducă la o creştere semnificativă a dozei prin ingestie.



Supravegherea radioactivității apei potabile s-a realizat în funcţie de sursele de apă de consum pentru populaţie, și anume:

1. Apa potabilă din zone de aprovizionare (ZAP) cu apă în sistem centralizat; 2. Apa din fântâni particulare și izvoare cu apa potabilă; 3. Apa îmbuteliată (minerală de izvor sau de masă).

România are un număr de 340 ZAP distribuite pe toată suprafaţa ţării, care aprovizionează cu apă 67% din

populaţie. Distribuţia lor geografică poate fi asimilată foarte bine cu o reţea deasă neuniformă. Pentru supravegherea radioactivităţii apei au fost recoltate în medie 4 probe de apa/ZAP, una în fiecare trimestru.

Nivelurile valorilor rezultate din determinările alfa şi beta global, considerate ca parametri de screening, pentru care există valori limite în legislaţia naţională, s-au situat în general sub valorile considerate a fi limite în evaluarea calităţii apei potabile, și în aceiaşi ordine de mărime ca în 2010.

Nu s-au înregistrat depăşiri ale parametrilor indicatori de calitate de baza: doza medie anuală de 0.1 mSv şi concentraţia de H-3 de 100 Bq/m3.

Doza medie internă datorată ingerării apei potabile pe anul 2011 a fost de 0.38μSv pentru grupa de vârstă de sub 1 an și 0.05 pentru grupa de vârstă de peste 18ani (adulţi).

Fig. 8.6.1.1 Valori medii ale activităţii alfa globale/judeţe

Activitate alfa global (Bq/l)

0

0,01

0,02

0,03

0,04

0,05

0,06

0,07

0,08

0,09

0,1

0,11

Alba

Arad

Arges

Bacau

Bihor

Bistrita

Botosani

Braila

Brasov

Bucuresti

Buzau

Calarasi

Caras S

everinC

lujC

onstantaC

ovasnaD

ambovita

Dam

bovitaD

oljG

alatiG

iurgiuG

orjH

arghitaH

unedoaraIalom

itaIasiM

aramures

Mehedinti

Mures

Neam

tO

ltP

rahovaP

rahovaS

ibiuS

uceavaS

uceavaT

eleorman

Tim

isoaraT

ulceaV

alceaV

asluiV

rancea

judet

Fig. 8.6.1.2 Valori medii ale activităţii beta globale/judeţe

Activitate beta global (Bq/l)

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

Alb

aA

rad

Arg

es

Bacau

Bih

or

Bis

tritaB

oto

sani

Bra

ilaB

rasov

Bucure

sti

Buzau

Cala

rasi

Cara

sC

luj

Consta

nta

Covasna

Dam

bovita

Dam

bovita

Dolj

Gala

tiG

iurg

iuG

orj

Harg

hita

Hunedoara

Ialo

mita

Iasi

Mara

mure

sM

ehedin

tiM

ure

sN

eam

tO

ltP

rahova

Pra

hova

Sib

iuS

uceava

Suceava

Tele

orm

an

Tim

isoara

Tulc

ea

Valc

ea

Vaslu

iV

rancea

judet



Fig. 8.6.1.3 Conţinut mediu de elemente radioactive

0,001

0,01

0,1

1

10

100

alfa global beta

global

radiocesiu Sr-90 Ra-226 U-nat Po-210 Th nat H-3

valori medii pe tara nivel de referinta pentru constrangerea de doza de 0.1mSv/an

Fig. 8.6.1.4 Contribuţia elementelor radioactive la doza de ingerare (mSv/an)

8,40E-05; 22%

5,64E-05; 15%

2,21E-04; 57%

9,20E-07; 0%

1,20E-07; 0%6,05E-07; 0%2,13E-05; 6%

Cs-137 Sr-90 Pb-210 Ra-226 Po-210 U-nat H-3

8.7. POLUAREA FONICĂ ȘI SĂNĂTATEA Zgomotul este o componentă foarte importantă a factorului stres ce poate provoca nu doar disconfort, ci

poate deveni factor de risc în producerea sau agravarea unor afecţiuni. Unul dintre elementele de importanţă majoră pentru derularea normală a activităţilor umane pe timp de

zi, seară şi noapte este confortul acustic, definit de menţinerea nivelului de zgomot în parametrii normați de legislaţia în vigoare.

Disconfortul creat de zgomot produce o serie de nemulţumiri, care vizează activităţile diurne, dar şi odihna și nu în ultimul rând somnul.

În perioada 2010-2011 s-a efectuat un studiu privind “Impactul poluării sonore asupra stării de sănătate a populaţiei“, care a urmărit percepţia subiectivă a disconfortului creat de zgomot, în 9 localităţi urbane cu populaţie de peste 250.000 de locuitori (Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara).

În fiecare localitate s-a aplicat un număr de 25 chestionare de simptome pentru locatari din zone cu trafic intens şi zone cu trafic redus, conform hărţilor de zgomot existente pentru localităţile incluse în studiu.

În studiul efectuat în anul 2011, eşantionul a fost constituit dintr-un număr de 1.669 persoane din 564 locuinţe (373 apartamente bloc şi 191 case individuale). Repartiţia subiecţilor intervievaţi pe sexe a fost apropiată, 51% din persoanele investigate fiind de sex feminin și 49% de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 84 ani.



Rezultate şi concluzii: 1. Procentul persoanelor deranjate de zgomotul de trafic auto deţine primul loc cu o frecvenţă de 89%,

locatarii intervievaţi acuza deranjul produs de circulaţia rutieră a autoturismelor sau maşini de transport utilitar.

2. În zonele cu trafic intens procentul persoanelor deranjate de traficul auto este de 66% faţă de procentul locatarilor din zona cu trafic redus (33%), care acuză traficul auto de disconfort.

3. Parcările auto amenajate în apropierea clădirilor de locuit, dar și lipsa spaţiului de parcare creează disconfort populaţiei în procent de 41%, iar în zonele cu trafic intens un procent de 31% persoane acuză deranjul produs de numărul mare de autoturisme parcate necorespunzător în zonă.

4. Activităţile de construcţie sau de demolarea clădirilor reprezintă o altă sursă de deranj reclamată în procent de 27% din eşantionul studiat. Cu cea mai mare pondere aceste activităţi au loc în zonele în care şi traficul rutier este intens. Astfel un procent de 24% din locatari acuză deranjul produs de aceste activităţi, prezente în zona cu trafic intens.

5. În procentaj aproape asemănător cu activităţile de construcţie sunt reclamate şi activităţile comerciale, astfel din totalul eşantionului 24% din locatari acuză zgomotul produs de aceste activităţi. Cu cea mai mare pondere activităţile comerciale cu efect de disconfort au loc în zonele cu trafic intens.

6. Dintre localităţile luate în studiu în ordinea descrescătoare gradul de deranj cel mai mare este perceput în următoarele localităţi: Bucureşti (51,8%), Cluj (60%), Prahova (56%), iar la polul opus cu cel mai redus nivel de zgomot este perceput în: Iaşi (26%), Braşov( 8%).

Fig. 8.7.1. Frecvenţa deranjului provocat de zgomot pe judeţe pentru anul 2011


7. Sursele de zgomot din interiorul locuinţei şi al clădirilor de locuit se însumează cu cele provenite din

exterior, creându-se astfel o ambianţă sonoră cu caracteristici aproape pentru fiecare clădire în parte și anume: Bucureşti (70%), Timişoara (41%), Cluj-Napoca (39%), Galaţi (37%) și la polul opus Braşovul (12%), la care 82% din locatari au apreciat condiţiile de locuit ca fiind satisfăcătoare.

8. Niveluri crescute de zgomot exterior la care se adaugă şi zgomotul interior determinat de diverse surse din mediul de locuit, determină dificultăţi în comunicare, precum şi simptome nespecifice: iras-cibilitate, cefalee, palpitaţii, tulburări de somn, zgomotul fiind o importantă componentă a factorului stres. În grafic se prezintă procentul persoanelor, care acuză aceste simptome, la adulţi şi copii.

9. Cele mai multe persoane acuză zgomotul că principala sursă de producere a tulburărilor de somn, frecvenţa la adulţi fiind de 21%, iar la copii de 8%.

10. Pe judeţe, cea mai mare frecvenţă s-a înregistrat în judeţul Timiş (100%) urmat de judeţul Dolj (80%), Cluj (74%) și Galaţi (74%), Prahova (72%), Bucureşti (67,7%), iar judeţul cu cel mai mic procent de simptome este Iaşi (50%) şi Braşov (54%).



Fig. 8.7.2. Aprecierea izolării fonice pe judeţe pentru anul 2011


Unde: 1 - insatisfacţie mare; 2 - insatisfacţie medie; 3 – satisfăcător; 4 – bune; 5 - foarte bune (satisfăcuţi)

Fig.8.7.3. Prevalenţa simptomelor induse de zgomot, în raport cu vârsta pentru anul 2011


Fig.8.7.4. Frecvenţa numărului de simptoame percepute la zgomot, pe judeţe pentru anul 2011




Unde: 1 - Oboseală; 5 - Cefalee; 9 - Dificultăţi la învăţat; 2 - Irascibilitate; 6 - Palpitaţii; 10 - Stres; 3 - Anxietate; 7 - Tahicardie; 11 - Tulburări atenţie; 4 - Depresie; 8 - Creştere TA; 12 – Tulburări de somn/ tulburări treziri

11. Profilul morbidităţii bolilor cronice, în care expunerea la zgomotul ambiental a fost investigată, prin

includerea în chestionar a următoarelor afecţiuni: hipoacuzie, boli psihice, afecţiuni cardio-vasculare, boli endocrine. Se observă că bolile cardiovasculare au cea mai mare frecvenţă 13%, urmate de bolile psihice care au o frecvenţă de două ori mai mică 6%. Hipoacuzia și bolile endocrine au frecvenţa asemănătoare 4%.

12. Bolile cardio-vasculare au cea mai mare frecvenţă la persoanele adulte peste 60 ani (18%), iar bolile psihice declarate, deşi au o frecvenţa de două ori mai mică deţin o pondere mult mai mare la adulţi cu vârsta sub 60 de ani (9%). Pentru aceste afecţiuni zgomotul poate fi considerat ca un factor de risc, asociat cu rol de declanșare sau agravare în evoluţia acestora.

Fig.8.7.5. Număr cazuri boli cronice (eşantion) pentru anul 2011

21

52

76

3728

36

103

16

0

20

40

60

80

100

120

Hipoacuzie Boli psihice Boli cardiovasculare Boli endocrine

Nr. CazuriGrafic nr.4. Număr cazuri boli cronice / eşantion < 60 ani

> 60 ani


Astfel, în cursul anului 2011 s-au constatat următoarele :

1. Analizând gradul de deranj produs de zgomotul din locuinţă, s-a constatat că peste jumătate (66,2%) din locuinţele apartament - bloc amplasate în zona de trafic intens sunt izolate fonic, proporţie inferioară celei înregistrate la locuinţe - casa individuală (77,5%). Izolarea acustică s-a realizat secundar procedurilor de termoizolare a clădirilor.

2. Disconfortul sonor în locuinţă este determinat de o serie de factori: - amplasarea în zona de locuit; - distanţa faţă de arterele de circulaţie rutieră; - materiale de construcţie; - măsuri individuale pentru fonoizolare şi termoizolare.

3. Procentul persoanelor deranjate de zgomotul produs de traficul rutier, din zone rezidenţiale cu trafic intens, este de două ori mai mare decât cel din zone rezidenţiale cu trafic redus.

4. Calitatea factorilor de mediu influenţează starea de sănătate a populaţiei, de aceea monitorizarea factorilor de risc şi evaluarea impactului zgomotului asupra sănătății populaţiei reprezintă o componentă esenţială a activităţilor profilactice.

8.8. TENDINȚE

Albert Einstein a spus : « Un nou mod de gândire e necesar dacă oamenii vor să supravieţuiască.» Probabil

ca acest lucru va fi valabil oricând. Pe măsură ce omenirea a devenit conştientă de faptul că mediul ii oferă atât resursele cât şi perspectivele,

problema calităţii şi a protecţiei mediului a intrat în actualitate, sub forma accentuării necesităţii conservării şi utilizării cât mai eficiente a potenţialului productiv al mediului. De aceea, atât pe plan mondial cât şi naţional, se acordă o atenţie din ce în ce mai mare activităţii de protecţie a mediului şi de supraveghere sinoptică a modificărilor aduse calităţii lui.

Activitatea umană şi schimbările pe care le produce aceasta asupra mediului înconjurător reprezintă un subiect destul de des întâlnit. Schimbările care se produc la nivelul mediului par a fi destul de cunoscute, însă poate că nu ne dăm exact seama de gravitatea acestora în timp. Când auzim că temperatura medie a aerului va



creşte cu 2-5C0 în următorii 100 de ani, sau că apa oceanelor va creşte cu 1m în următorii 50-100 de ani, trebuie oare sa fim alarmaţi? Cum oare pot influenţa schimbările climatice şi de mediu sănătatea populaţiei? Putem oare să estimăm cu acurateţe aceste lucruri astfel încât să putem lua anumite masuri?

Daca urmărim în timp anumiţi indicatori de sănătate care pot fi influenţaţi de modificările din mediu, vom observa în evoluţia acestora modificări în aceeaşi traiectorie cu modificările mediului. Astfel dacă învăţăm să îi monitorizăm şi să îi urmărim, atunci vom învăţa să ne urmărim şi calitatea vieţii noastre şi a urmaşilor noştri şi abia atunci ne vom putea da seama ce putem face pentru ca sănătatea populaţiei viitoare şi calitatea vieţii să devină optimă şi să poată fi protejată.

Deşi la momentul actual există o preocupare maximă în domeniul schimbărilor climatice specialiştii recunosc că evenimentele extreme care pot apare, în special în timpul apropiat, sunt de neprevăzut . Termenul “greenhouse effect” se referă la efectul pe care îl are acumularea de CO2 şi alte gaze în atmosferă cu efect asupra cantităţii de radiaţii solare şi asupra energiei pierdute de radiaţiile care se reîntorc de la suprafaţa pământului în spaţiu. Odată cu Revoluţia Industrială, prin combustie, CO2 a devenit principalul poluant existent în atmosferă. Dioxidul de carbon şi alte gaze poluante – metan, oxizi de azot, etc. – determină o transparenţă crescută pentru lumina din vizibil şi ultraviolete. Vaporii de apă, de exemplu, absorb radiaţiile infraroşii emise de pământ. Dacă nu ar exista astfel de condiţii care să absoarbă radiaţiile infraroşii, temperatura de la suprafaţa pământului ar fi cu 40 Kelvin mai rece, oceanele ar îngheţa şi viaţa nu ar fi posibilă. Concentraţia dioxidului de carbon a crescut de la 315 părţi/milion în 1958 , la 352 părţi/milion în 1988, mult mai mare decât în ultimii 160.000 de ani. Jumătate din cantitatea de dioxid de carbon produsă la începutul Revoluţiei Industriale mai există şi astăzi. Restul a trecut în materia vie sau a fost definitiv sechestrat în oceane. Creşterea nivelului de dioxid de carbon a determinat creşterea temperaturii pământului cu aproximativ 0,6C0 în ultimii 100 de ani şi se prevede o creştere cu 2-5C0 în următorii 50-100 de ani. Nu s-au stabilit încă consecinţele acestor schimbări atmosferice. Unii spun că această creştere cu 2-5C0 poate avea efecte egale cu cele ale epocii glaciale. Poate schimba caracteristicile ploilor tropicale şi musonice care au o atât de mare importanţă pentru vegetaţia şi agricultura din Africa, Asia şi America de Sud. Daca gheţarii din Antarctica de Vest s-ar topi, nivelul mărilor va creşte cu aproximativ 6m, lucru care poate determina inundarea unor centre populate şi pământuri fertile. O altă consecinţă ar fi creşterea precipitaţiilor. Aerul cald va determina evaporarea apei mărilor într-o cantitate mai mare ducând la creşterea cantităţii de precipitaţii şi zăpadă. Ca şi CO2, şi alţi poluanţi ca dioxidul de sulf, dioxidul de azot etc. sunt foarte toxice pentru vegetaţie influenţând calitatea procesului de fotosinteză. Depleţia stratului de ozon din stratosferă este o altă consecinţă a poluării cu efecte pe starea de sănătate a populaţiei iar efectele patologice ale radiaţiilor ultraviolete pot genera perturbări la nivelului ADN-ului şi proteinelor.

Datorită politicilor duse la nivelul ţărilor europene au fost multe tendinţe încurajatoare în protecţia mediului în ultimul deceniu: emisiile europene de gaze cu efect de seră au scăzut, ponderea surselor regenerabile de energie a crescut prin încurajarea şi promovarea acestor practici, unii indicatori de poluare a aerului şi a apei arată îmbunătăţiri semnificative în întreaga Europă, utilizarea materialelor şi producerea de deşeuri, deşi încă în creştere, sporesc într-un ritm mai lent decât economia. Toate aceste lucruri nu sunt chiar evidente şi materializate în calitatea factorilor de mediu, tocmai datorită faptului că refacerea condiţiilor de mediu şi mai ales reflectarea acestui lucru în starea de sănătate a populaţiei apare într-o perioadă mult mai lungă decât a fost necesară pentru distrugerea lor.

O creştere medie cu 2-5C0, în următorii 50-100 de ani, va determina o creştere a numărului de zile cu o temperatură mai mare de 38C0. Creşterea mortalităţii prin stres caloric, poate fi aşteptată de la o creştere a temperaturii peste 32C0. Acest lucru va afecta în special populaţia cu boli cronice şi imunitate scăzută şi probabil populaţia infantilă. Gradul de creştere a mortalităţii nu este încă clar evaluat. Aerul condiţionat poate reduce numărul victimelor.

De asemenea este prevăzut faptul ca iritanţii respiratori vor polua în continuare aerul ambiant, ceea ce va duce la o creştere a morbidităţii şi mortalităţii prin boli pulmonare ca de tipul bronşitelor, astmului bronşic, infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare etc.

Depleţia stratului de ozon atmosferic se aşteaptă sa aibă o directă influenţă asupra sănătăţii populaţiei. Incidenţa tuturor formelor de cancer de piele, mai ales la populaţia albă, va creşte datorită expunerii crescute la UV-B. Nu trebuie uitată şi posibila creştere a incidenţei cataractei cu afectarea tuturor categoriilor de populaţie.

O altă consecinţă a creşterii radiaţiilor UV-B, este scăderea sistemului imunitar ceea ce va determina creşterea prevalenţei bolilor infecţioase.

Probabil consecinţele cele mai importante şi devastatoare ale schimbărilor de mediu vor fi datorită efectului asupra agriculturii: solul va deveni mult mai salin, regiunile aride vor creşte în suprafaţă etc. Drept consecinţă va fi scăderea cantităţii de produse agricole, cu efecte dezastruoase, mai ales în ţările sărace, asupra stării de nutriţie a populaţiei.

O importantă arie de cercetare ştiinţifică în domeniul sănătăţii populaţiei, o constituie crearea unui sistem de supraveghere. Specialiştii recunosc că realitatea consecinţelor schimbărilor climatice, rămâne încă o necunos-cută din punct de vedere al magnitudinii acestora şi a naturii acestora. În paralel, identificarea consecinţelor asupra stării de sănătate rămân încă de natură prospectivă.

Din ce în ce mai mult se vehiculează ideea de “adaptare la schimbările climatice”, astfel încât se recunoaşte faptul că acestea nu mai au cum sa fie oprite, dar pot exista căi de a le prevedea şi/sau minimiza. Astfel devine şi mai acută problema funcţionării sistemului de supraveghere, care nu trebuie să fie un sistem nou creat, ci este



necesară îmbunătăţirea şi integrarea celui existent. Astfel acesta trebuie sa aibă ca şi principale obiective : crearea şi actualizarea unei baze de date; identificarea şi evaluarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice; luarea de masuri timpurii anticipative.

Comisia Europeana a demarat procesul de consultare publică în vederea pregătirii procesului de elaborare a Strategiei EU de Adaptare la Efectele Schimbărilor climatice. Aceasta va fi finalizată în martie 2013 şi va cuprinde recomandări pentru toate sectoarele vulnerabile de la nivel EU.

Astfel se estimează că schimbările climatice vor afecta sănătatea umană fie în mod direct – în relație cu efectele fiziologice ale căldurii și frigului – fie în mod indirect, de exemplu, prin modificarea comportamentelor umane (migrație forțată, mai mult timp petrecut în exterior), creșterea incidentei bolilor cu transmitere prin alimente sau prin vectori sau alte efecte consecinţă a schimbărilor climatice, precum inundațiile. În cursul ultimelor decenii s-a observat deja în Europa accentuarea unora dintre aceste impacte (de exemplu, se estimează că numai valurile de căldură din vara anului 2003 au provocat peste 70.000 de decese). (Robine et al, 2008).

Nu toate schimbările legate de climă au efecte negative asupra sănătății umane. De exemplu, în zonele temperate, cum este încadrată şi România, în mod normal prin creşterea temperaturii iernile vor fi mai blânde şi vor duce la micșorarea numărului deceselor legate de frig. Mediul interior se va îmbunătăți ca urmare a reducerii măsurilor necesare pentru a asigura temperaturi interne confortabile. Persoanele care lucrează în exterior vor avea mai puține probleme legate de frig în timpul iernii, ceea ce le va îmbunătăți productivitatea. Prelungirea perioadei de vegetație și intensificarea precipitațiilor va favoriza agricultura și producția alimentară, precum și grădinăritul și alte activități în aer liber.

În acelaşi timp însă creşterea temperaturilor în perioada verii şi accentuarea valurilor de căldură va determina creşterea impactului asupra sănătăţii populaţiei prin apariţia unor toxiinfecţii alimentare, a unor boli determinate de anumite insecte, a unor boli şi simptome respiratorii şi cardiovasculare rezultate în urma şocului caloric.

Principalul motiv de preocupare este legat de morbiditatea și mortalitatea legate de căldură, ca urmare a creșterii temperaturii medii anuale și a temperaturilor extreme, cu toate că această problemă este influențată și de schimbările socioeconomice legate de creșterea populației, distribuția pe vârste (îmbătrânirea demografică din Europa) și de alți factori, precum migrația. În țările UE se estimează că mortalitatea crește cu 1–4% pentru fiecare ridicare cu un grad a temperaturii, ceea ce înseamnă că mortalitatea legată de căldură ar putea crește cu 30.000 de decese pe an până în 2030 și cu 50.000-110.000 de decese pe an până în 2080 (proiectul PESETA). Persoanele în vârstă, cu o capacitate redusă de control și de reglare a temperaturii corpului, prezintă cel mai mare risc de deces ca urmare a șocului caloric și a tulburărilor cardiovasculare, renale, respiratorii și metabolice (Matthies et al, 2008). În timp ce numărul total al deceselor este strâns legat de dimensiunea populației, modificarea ratei mortalității poate fi mult mai accentuată în regiunile în care încălzirea se manifestă mai puternic.

Condiţiile de locuit afectează în mod clar sănătatea, deşi dovezile asupra efectelor diverse ale acestora asupra sănătăţii sunt departe de a fi complete şi prin urmare subestimate atât de locatari, constructorii de case cât şi de cei ce elaborează legislaţia în domeniu.

Ecosistemul urban, sigur şi durabil, are ca principii universale:

Asigurarea unei surse adecvate de apă din reţeaua hidrografică regională, fără a crea un deficit pentru alte sisteme urbane;

Asigurarea unor condiţii adecvate, pentru dezvoltarea florei şi faunei din acel areal; Folosirea pe cât posibil a solului de cea mai bună calitate în agricultură, pentru a asigura hrana

populaţiei, iar solul de calitate inferioară în urbanizare, construcţia de clădiri şi infrastructură; Crearea unui mediu urban după anumite standarde, care să asigure condiţii pentru o viaţă agreabilă cu

diversitate socio-culturală şi economică; Asigurarea unor servicii, care să satisfacă nevoile locuitorilor din zonă, iar arhitectura şi amenajarea

oraşului să fie în concordanţă cu necesităţile locuitorilor.

1

ANEXA 1: TABELE SOLURI (Capitolul. 4)

Tabel 4.1.3.2-1 Situaţia consumului produselor de protecţie a plantelor, în perioada 2000 – 2011

Specificare 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Suprafaţă arabilă, mii ha

9381,1 9401,5 9398,5 9414,3 9421,9 9420,2 9427,3 9423,3 9415,9 9409,3 9422,5 9405,0

Consum pesticide

Total (t. s.a.), din care:

8341,64 8341,84 8185,6428 6898,152 8240,5687 6790,4433 6994,3475 5883,579 6120,0208 4167,6112 7545894 6.582.935

- insecticide 1343,05 1674,749 1225,1853 1288,3210 2206,302 968,9147 858,8815 841,4090 718,0175 313,5112 2061336 993.324

- fungicide 3959,16 4289,500 4385,7010 3229,21 3288,961 3304,7896 3263,149 2626,998 3041,0103 1811,8567 2066323 1.989.229

- erbicide 3039,43 2377,575 2574,3665 2280,066 2744,544 2513,254 2857,754 2394,142 2344,524 2041,1925 3418235 3.600.382

Regulatori de creştere 0,3900 0,357 0,350 -

- - -

Produse diverse 0,56 0,762 3,128 14,5630 20,6800 16,469 1,051 - -

Revin pe 1 ha arabil

Total (kg s.a.) 0,89 0,89 0,87 0,73 0,88 0,72 0,74 0,62 0,65 0,44 0,80 0,70

din care:

- insecticide 0,14 0,18 0,13 0,137 0,24 0,10 0,09 0,09 0,08 0,03 0,22 0,11

- fungicide 0,42 0,46 0,47 0,354 0,35 0,35 0,35 0,28 0,32 0,19 0,22 0,21

- erbicide 0,33 0,25 0,27 0,243 0,29 0,27 0,30 0,25 0,25 0,22 0,36 0,38

Sursa MADR, Direcţia Generală Politici în Sectorul Vegetal – în perioada 2000-2011

2

Tabel 4.1.3.2. -2 Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de diferite activităţi industriale şi agricole1)

Cod Denumire Localizare Suprafaţa (ha) şi gradul de afectare

slab moderat puternic foarte puternic excesiv total

1 Poluare prin lucrări de Alba 74 74

de excavare la zi Arad 290 318 608

(exploatări miniere Argeş 225 225

la zi, balastiere, Bacău 34 133 167

cariere etc.) Bihor 65 226 291

Braşov 306 306

Bistriţa Năsăud 236 236

Botoşani 185 185

Buzău 2 2

Cluj 3915 3915

Constanţa 491 491

Covasna 840 840

Caraş Serverin 711 711

Dâmboviţa 5 5

Dolj 195 195

Gorj 12093 12093

Galaţi 100 100

Giurgiu 80 80

Harghita 21 21

Hunedoara 6 32 82 307 427

Iaşi 97 97

Mehedinţi 2315 2315

Maramureş 7 15 22

Mureş 159 159

Prahova 58 58

Sălaj 17 17

3



Satu Mare 220 220

Sibiu 18 18

Suceava 323 323

Timiş 78 71 53 202

Vâlcea 3 6 14 23

Vrancea 6 6

Total 01 2 16 255 519 23640 24432

2 Deponii, halde Alba 373 373

iazuri de decantare, Arad 70 70

depozite de steril de Argeş 49 49

la flotare, depozite de Bacău 65 685 750

gunoaie etc. Bihor 93 93

Braşov 10 10

Bistriţa Năsăud 12 12

Botoşani 81 81

Buzău 50 50

Cluj 344 344

Constanţa 175 175

Covasna 11 11

Caraş Serverin 629 629

Dâmboviţa 92 92

Dolj 670 670

Gorj 12 12

Galaţi 102 102

Giurgiu 3 3

Harghita 227 227

Hunedoara 4 35 106 591 736

Iaşi 206 206

4



Ilfov 53 53

Mehedinţi 20 20

Maramureş 617 617

Mureş 120 59 179

Olt 17 45 5 67

Prahova 10 21 157 188

Sălaj 185 185

Satu Mare 59 59

Sibiu 18 18

Suceava 10 6 176 192

Timiş 50 53 103

Vâlcea 10 11 10 7 3 41

Vrancea 30 60 90

Vaslui 85 47 132

Total 02 247 63 236 320 5773 6639

3 Deşeuri şi reziduuri Alba 3 3

anorganice (minerale, Bacău 18 18

materii anorganice, inclusiv Braşov 10 12 20 42

metale, săruri, acizi, baze) Botoșani 2 2

de la industrie (inclusiv Buzău 4 4

industria extractivă) Dolj 150 150

Galaţi 177 177

Gorj 5 5

Harghita 33 33

Hunedoara 3 3

Maramureş 103 103

Sălaj 10 10

Satu Mare 2 2

5



Suceava 39 39

Timiş 106 106

Vâlcea 97 97

Vrancea 50 50

Total 03 10 217 207 50 360

844

4 Substanţe Alba 800 1200 3500 5500

purtate de aer Arad 350 350

Argeş 550 550

Bacău 90988 9942 3825 104755

Braşov 250 250

Buzău 5 5

Constanţa 132 132

Dâmboviţa 1005 2710 3715

Dolj 1351 1351

Gorj 30000 25000 55000

Hunedoara 1050 7150 1450 9650

Ilfov 100 100

Iași 36 36

Maramureş 7250 8572 7800 6500 1000 31122

Mureş 1500 1500

Neamţ 180 180

Olt 20 30 50

Prahova 112 90 20 30 50 302

Sălaj 15 15

Sibiu 86000 44835 10630 8000 149465

Vrancea 320 320

Total 04 215737 99494 29436 18030 1651 364348

6



5 Materii radioactive Arad 7 7

Bacău 33 33

Braşov 500 500

Harghita 7 7

Suceava 19 19

Total 05 0 500 0 0 66 566

6 Deşeuri şi reziduuri Alba 2 2

organice de la Arad 18 18

industria alimentară Bacău 9 9

şi uşoară şi alte Braşov 6 6

industrii Buzău 3 3

Caraş Severin 150 150

Galaţi 101 101

Gorj 4 4

Harghita 17 17

Iaşi 12 12

Maramureş 7 7

Vaslui 3 3

Vrancea 16 16

Total 6 13 19 12 17 287 348

7 Deşeuri, reziduuri Alba 7 7

agricole şi forestiere Bacău 434 192 626


Cluj 130 130

Gorj 3 3

Harghita 78 78

Ilfov 5 90 95

Maramureş 34 34

7



Mehedinţi 30 30

Mureş 30 30

Suceava 97 97

Total 07 37 65 90 642 306 1140

8 Dejecţii animale Alba 7 7

Arad 128 128

Bacău 2849 966 162 182 164 4323

Bistriţa Năsăud 1 1 2

Buzău 32 32


Covasna 5 5

Galaţi 68 68

Giurgiu 20 20

Gorj 3 3

Iaşi 58 58

Hunedoara 1 1 2 4

Olt 2 3 10 15

Sălaj 47 47

Satu Mare 25 25

Vaslui 71 71

Vrancea 61 10 71

Vâlcea 1 1

Total 08 2883 993 363 265 469 4973

9 Dejecţii umane Alba 4 4

Arad 2 2

Bacău 688 688

Hunedoara 1 11 27 39

Total 09 0 689 11 0 33 733

8



17 Pesticide Bacău 1058 650 224 36 18 1986

Cluj 1 1

Vaslui 41 48 89

Total 17 1058 650 224 77 67 2076

18 Agenţi patogeni Bacău 0

contaminanţi Dolj 20 20

Mehedinţi 500 500

Suceava 97 97

Total 18 0 500 0 0 117 617

19 Apă sărată Argeş 174 121 126 63 484

(de la extracţia Arad 90 90

petrolului) Bacău 222 163 178 119 59 741

Bihor 45 60 105

Brăila 4 4 8

Buzău 14 14

Dâmboviţa 196 196

Dolj 160 160

Gorj 450 12 462

Galaţi 60 60

Giurgiu 90 90

Prahova 3 18 5 8 34

Vâlcea 61 30 32 18 10 151

Vrancea 50 50

Timiş 9 9

Total 19 952 497 408 205 592 2654

20 Produse petroliere Bacău 72 12 84

Covasna 4 4

Gorj 401 237 638

Prahova 11 5 16

Timiş 9 9

Total 20 0 473 248 5 25 751

9



TOTAL GENERAL 220939 104176 31490 20130 33350 410121

Tabel 4.1.4-1. Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de procese de pantă şi alte procese (eroziune, alunecări ,compactare şi colmatare)

1)

Cod Denumire Specificaţii si localizare Suprafaţa (ha) şi gradul de afectare


10 Eroziune de suprafaţă, de adâncime şi alunecări

Alba 73524 29243 34279 9785 146831

Arad 28437 22088 25694 6370 82589

Argeş 31430 27655 18095 3068 10934 91182

Bistriţa Năsăud 6622 19434 7280 33336

Bihor 2919 804 422 89 60 4294

Bacău 92974 104185 76791 49671 23241 346862

Botoşani 25129 79261 10785 7066 22571 144812

Braşov 6059 40460 3346 2660 2202 54727

Buzău 4775 6151 3918 5357 16295 36496

Caraş Severin 30666 36460 24830 50992 142948

Cluj 6470 28173 12190 20413 8909 76155

Covasna 3816 8684 1254 261 14015

Constanţa 158322 71076 9437 599 239434

Dâmboviţa 2758 2659 978 280 6675

Dolj 4862 9940 13642 3121 4716 36281

Galaţi 86838 31355 14562 11240 9004 152999

Gorj 12350 26473 55816 20085 15099 129823

Giurgiu 9674 14017 4446 28137

Harghita 79333 79333

Hunedoara 38417 18322 17342 4646 78727

Iaşi 60447 113267 29984 13100 25337 242165

Ilfov 9000 2000 786 11786

10



Maramureş 15157 16636 13443 239 288 45763

Mehedinţi 23335 23335

Mureş 55480 55480

Neamţ 47383 6895 13068 10837 6716 84899

Olt 13771 7953 4860 6034 168 32786

Prahova 8725 16288 21406 33870 6313 86602

Sălaj 31452 24080 9351 32741 7053 104677

Sibiu 33081 38594 18684 90359

Satu Mare 28604 14929 5120 2834 1097 52584

Suceava 83327 1678 85005

Timiş 6767 7707 4211 6289 24974

Tulcea 50332 4639 15111 582 4235 74899

Vaslui 53235 57259 61576 41610 12259 225939

Vâlcea 12590 5683 2003 8 171 20455

Vrancea 66885 34713 52610 19711 11663 185582

Total 10 944763,0 1013854 749420 454150 210729 3372946

15 Compactare primară şi secundară Alba 40000 40000

Arad 36091 96449 48606 14367 15961 211474

Bacău 51778 84480 136258

Buzău 0

Caraş Severin 30707 24000 10000 64707

Gorj 47630 12327 59957

Giurgiu 88762 42532 53628 184922

Harghita 93156 40640 133796

Hunedoara 10895 7605 18500

Iaşi 98861 98861

Ilfov 75591 75591

Mureş 3500 11500 15000

Neamţ 28063 24602 10675 63340

11



Prahova 20500 15500 7850 43850

Sălaj 9218 24623 20380 54221

Suceava 30254 30254

Timiş 76009 50130 50450 31925 208514

Vaslui 94692 17290 2049 114031

Total 15 543371 544556 251268 125555 88526 1553276

16 Poluare prin Alba 220 220

sedimente Bacău 802 478 943 550 370 3143

produse de Gorj 450 150 600

eroziune Iaşi 52 855 2223 3130

(colmatare) Maramureş 2 10 12

Neamţ 1065 1065

Sălaj 89 138 170 397

Vaslui 1939 420 810 490 296 3955

Vâlcea 8 176 593 777

Total 16 4088 2389 4808 1178 836 13299

TOTAL GENERAL (10,15,16) 1492222 1560799 1005496 580883 300091 4939521

Sursa-După ICPA și OJSPA, 2004-2008

Tabel 4.1.4-2 Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de diferite procese naturale şi/sau antropice



11 Soluri sărăturate Alba 812 2865 135 3812

(saline şi/sau Arad 13605 18109 31714

alcalice) Bacău 1624 1380 3004

Bihor 38341 900 400 39641

Botoșani 36745 13750 4674 1152 56321

Braila 50551 18862 14962 2955 87330

Buzău 21771 6401 4936 3136 1058 37302

Cluj 168 168

Constanţa 12539 3609 1138 493 17779

Galaţi 35428 35428

Giurgiu 10000 2000 300 12300

12



Harghita 54 153 207

Iaşi 31913 14730 7922 2216 566 57347

Ilfov 4259 4259

Maramureş 125 25 150

Mehedinţi 75 75

Mureş 602 602

Olt 3084 2243 5327

Prahova 10610 1270 882 12762

Satu Mare 4953 4953

Timiş 6365 7935 14300

Tulcea 13533 496 510 70 14609

Vaslui 32575 7669 2684 1160 44088

Valcea 11 5 4 8 1 29

Vrancea 1328 1328

Total 11 264163 80639 52488 36867 50678 484835

12 Soluri acide Alba 95000 95000

Arad 15502 54991 16369 86862

Argeş 112690 129933 38543 281166

Bacău 25063 53190 4037 910 83200

Bistriţa Năsăud 50891 11464 83 62438

Bihor 129298 118716 22868 270882

Botoșani 112657 15629 128286

Braşov 2800 2800

Buzău 94672 12948 469 108089

Caraş Severin 67476 50726 1098 119300

Cluj 50891 11464 83 62438

Galaţi 1304 1304

Gorj 56522 58231 14071 128824

Giurgiu 4826 4769 2340 4358 16293

Harghita 4149 4149

Hunedoara 68500 481818 341506 60789 952613

Iaşi 107004 62046 4188 173238

Ilfov 13841 13841

Maramureş 4285 975 5260

Mureş 92323 92323

Neamţ 51358 48972 3939 104269

Olt 128086 142173 17364 287623

Prahova 16230 5000 885 22115

Sălaj 98986 68293 11551 178830

Satu Mare 33042 80768 109974 29316 10974 264074

Suceava 50537 165874 76652 293063

13



Timiş 330340 170389 17222 517951

Vaslui 115811 7548 123359

Vâlcea 57858 60590 14884 496 133828

Vrancea 712 712

Total 12 1766295 1926886 716794 186023 18132 4614130

13 Exces de apă Arad 27111 27111

Argeş 65602 87306 18604 5709 208 177429

Bacău 63352 243621 5362 2839 1910 317084

Bihor 95 4698 884 5677

Bistriţa Năsăud 8413 17488 7489 1213 367 34970

Botoșani 28046 40619 14345 9232 10223 102465

Brăila 804 117 921

Buzău 13978 13597 10871 2770 2195 43411

Caraş Severin 18607 44420 5137 890 69054

Cluj 24305 30826 14162 5169 128 74590

Constanţa 3962 348 935 4119 644 10008

Covasna 35402 36987 21548 13912 10096 117945

Galaţi 1425 1425

Gorj 11517 30910 25030 11457 2055 80969

Giurgiu 4826 4769 2340 4358 16293

Harghita 20507 20507

Hunedoara 80608 61002 49636 25116 14493 230855

Iaşi 23753 21531 15960 14220 7330 82794

Ilfov 4559 4559

Maramureş 4625 785 100 5510

Mehedinţi 908 908

Mureş 59775 32863 8416 5558 327 106939

Neamţ 112 9768 10775 2095 891 23641

Olt 59775 32863 8416 5558 327 106939

Prahova 12085 12125 6808 6280 730 38028

Sălaj 34718 27157 12751 25885 1507 102018

Sibiu 20036 46864 30937 21135 12864 131836

Satu Mare 41199 91551 52243 17604 43718 246315

Suceava 143582 43783 187365

Timiş 12427 10050 46366 68843

Vaslui 10869 17321 10246 8313 2971 49720

Vâlcea 15078 17503 2280 255 28 35144

Total 13 640738 1075063 420208 199479 185785 2521273

14 Exces sau Călaraşi* 6048 6048

deficit de Dolj* 833414 451092 109762 19060 1413328

elemente nutritive Galaţi* 39485 39485

şi de materie Giurgiu* 466981 466981

14



organică Harghita* 253667 836686 1090353

Maramureş* 2255 1750 4005

Mureş* 247737 59190 306927

Total * 1556317 1537265 175000 19060 39485 3327127

14 a Nt Alba 164812 137232 302044

Arad 45525 307935 156525 509985

Argeş 165387 165387

Bacău 12607 224391 83554 320552

Bihor 9564 118412 206205 334181

Bistriţa Năsăud 42382 34185 11894 2290 90751

Botoşani 881 56418 215083 93335 1155 366872

Brăila 35124 255645 47121 337890

Buzău 31078 200701 41296 273075

Braşov 59655 119062 37868 16061 232646

Caraş Severin 65725 89256 48860 203841

Cluj 122506 122506

Covasna 81232 30106 111338

Constanţa 1600 517120 45224 563944

Dâmboviţa 70566 76806 4308 433 152113

Gorj 722 6640 61001 114123 182486

Hunedoara 6859 71120 199797 277776

Iași 29644 265667 73786 369097

Ilfov 48974 48974

Mehedinţi 155742 119705 18854 264 294565

Neamţ 58390 68796 127186

Olt 1535 176056 159775 337366

Prahova 17022 163241 98782 279045

Sălaj 92139 92139

Sibiu 25398 106232 67490 199120

Satu Mare 1357 9258 83825 168660 263100

Suceava 12400 65200 47100 124700

Teleorman 108484 108484

Timiş 414635 197532 612167

Tulcea 133608 92081 23122 1443 250254

Vaslui 14689 113966 273099 401754

Vâlcea 6140 53548 119757 1200 180645

Total Nt 1181560 3578047 2709484 485794 281098 8235983

14 b Pm Alba 181111 59438 240549

Arad 75705 113046 131972 131461 452184

Argeş 86318 78150 164468

Bacău 55698 92592 95698 61138 305126

Bihor 66914 74160 70925 91269 303268

15



Bistriţa Năsăud 45759 24439 14164 4271 2118 90751

Botoşani 33253 49171 109826 147950 32207 372407

Brăila 101234 136420 82301 18465 338420

Buzău 34212 91916 119893 9434 255455

Braşov 39368 75546 56471 35958 25303 232646

Caraş Severin 31013 48320 79333

Cluj 122447 122447 244894

Covasna 32345 45114 25168 102627

Constanţa 148177 259515 96795 31378 535865

Dâmboviţa 44595 46402 25504 116501

Gorj 16104 21568 35232 46226 63356 182486

Hunedoara 87102 85603 53490 26399 252594

Iași 56393 122366 130204 30489 339452

Ilfov 93690 93690

Mehedinţi 166520 61082 43638 23325 294565

Neamţ 37687 45939 33124 116750

Olt 60002 64448 132253 62744 319447

Prahova 64181 91248 105758 12277 273464

Sălaj 97495 97495

Sibiu 17688 49642 54321 70640 192291

Satu Mare 23141 57802 84357 97800 263100

Suceava 20647 50513 118174 153769 343103

Teleorman 94642 59318 153960

Timiş 214500 114470 47152 376122

Tulcea 63724 131459 38704 16360 250247

Vaslui 44400 63940 109150 108076 76188 401754

Vâlcea 25237 40394 51894 48649 166174

Total Pm 1486152 2168292 2287670 1582906 426168 7951188

14 c Km Alba 110396 42526 152922

Arad 104555 181590 16369 302514

Argeş 103199 8476 111675

Bacău 70880 126895 80240 11299 289314

Bihor 95069 136183 37524 268776

Botoşani 239439 86064 36200 7732 946 370381

Brăila 75164 28535 820 104519

Buzău 94566 45459 2743 142768

Braşov 33337 77358 55137 66814 232646

Caraş Severin 74723 7979 82702

Covasna 44053 5229 49282

Constanţa 296785 101018 1270 399073

Dâmboviţa 62063 13272 75335

Gorj 35030 45948 73062 28446 182486

16



Hunedoara 22123 27593 56187 171808 277711

Iași 106128 31210 472 137810

Ilfov 19164 19164

Mehedinţi 118217 79645 69163 27540 294565

Neamţ 44690 4619 49309

Olt 173059 84072 6708 263839

Prahova 89294 102968 7534 199796

Sălaj 16310 16310

Sibiu 62084 66173 18924 147181

Satu Mare 44570 69903 107507 41120 263100

Suceava 31804 84555 177714 44230 338303

Teleorman 6806 6806

Timiş 129529 12586 142115

Tulcea 62939 126232 39562 21515 250248

Vaslui 109560 128586 125576 34781 3251 401754

Vâlcea 43522 58773 58644 1966 162905

Total Km 2161977 1754881 1176752 437248 204451 5735309

14 d Ht Alba 133918 42622 176540

Arad 281848 209722 14323 512 506405

Argeş 175869 14349 1578 191796

Bacău 20051 53755 179075 47395 7879 308155

Bihor 145738 123701 46196 315635

Botoşani 554 190968 159858 14987 2957 369324

Brăila 34584 253314 45821 1245 334964

Buzău 36992 197863 42970 277825

Braşov 799 4409 45838 117226 64374 232646

Caraş Severin 101096 28782 129878

Covasna 26641 3379 139 30159

Dâmboviţa 105067 35639 2686 143392

Gorj 722 6640 61001 114123 182486

Hunedoara 4341 156483 112288 4880 277992

Iași 30786 265667 55338 11069 7379 370239

Ilfov 34069 34069

Mehedinţi 27343 95253 88284 83385 294265

Neamţ 59601 71260 130861

Olt 176246 144638 13119 1788 335791

Prahova 202866 55251 20928 279045

Sălaj 43365 43365

Sibiu 114500 7687 6413 128600

Satu Mare 20908 130504 111688 263100

Suceava 162960 128110 20647 10034 321751

Teleorman 19158 122 19280

17



Timiş 304771 66056 11 370838

Tulcea 139474 96964 12902 1016 250356

Vaslui 711 17762 61301 101578 220402 401754

Vâlcea 26154 103538 29861 61974 221527

Total Ht 1972141 2565965 1200413 781525 6942038 6942038

Total 14*+14 a,b,c,d 2)

8358147 11604450 7549319 3306533 1373196 32191645

TOTAL GENERAL3)

11029343 14687038 8738809 3728902 1627791 39811883

Sursa-După ICPA și OJSPA, 2004-2008

2)La indicatorul 14 trebuie ţinut seama că aceeaşi suprafaţă poate suferi de pe urma deficitului celor 4 componente (Ht, Nt, Pm, Km)

3) Suma suprafeţelor afectate de factorii specifici indicatorilor 11,12,13 şi 14

18

Tabel 4.1.6.-1. Poluări accidentale 2011 - Regiunii Nord-Est:

Nr crt.

data /ora Localizarea fenomenului

Agentul poluator Cauza poluării

Factorii de mediu afectaţi

Modul de manif. al fenomenului Măsuri luate

Judeţul IASI

1. 11.05.2011 DN 28, în zona comunei Costuleni

autocamionul cu nr. de înmatriculare CMR 575 şi remorca CAT 575

apă, sol

autocamionul care transporta argilă expandată, ambalată în big-bag-uri cu capacitatea de 2 mc. a ieşit de pe carosabil.

a fost întocmită şi transmisă fişa de avertizare (înregistrată la CJ Iaşi la nr. 1126 din 11.05.2011) la CR Suceava şi dispeceratul Ministerului Mediului.

Sursa: CR Suceava, 2011

Tabel 4.1.6.-2 Poluări accidentale 2011 - Regiunii Sud-Est:

Nr crt.

data / ora Localizarea fenomenului



Modul de manif. al

fenomenului Măsuri luate

Judeţul Brăila

1 07.03.2011 str. Iezerului de la nr. 90 la nr. 120, municipiul Braila

mercur sol

ca urmare a manipularii unui manovacumetru s-a produs poluarea cu aproximativ 7,317kg mercur a unei suprafete de sol de aproximativ 80mp

ca urmare a celor produse au fost aplicate 2amenzi in valoare de 90.000 lei

2 05.07-18.07.2011

pe raza localitatilor Tarlele Filiu, Ionești, Victoria, Baraganu, Zavoaia, Perisoru și Gradiștea

țiței sol

ca urmare a spărturilor cauzate de coroziune pe tronsonul de conductă Constanța-Onești s-a produs poluarea a aproximativ 6580mp, în urma verificării în vederea punerii în funcțiune a conductei

3 15.03.2011, în jurul orelor 07.30

pe calea ferată, zona KM 4-5

Îngrășăminte chimice sol

un grup de persoane neidentificate au desigilat un număr de 12 vagoane dintr-o garnitură de 35, în vederea sustragerii de bunuri. Trenul transporta în-grașăminte chimice . Pe cca 500 ml s-au împrăștiat pe calea ferată cca 80 tone îngrășăminte chimice.

au fost luate măsuri pentru recuperarea îngrășămintelor împrăștiate pe sol

Județul Constanța

1 25.03.2011 , in jurul orelor 12.00,

localitatea Corbu, borna 19

o conducta de transport titei aparținând SC OMV Petrom SA E&P Romania Zona de productie X, Petromar, Sectia Terminal Midia

teren agricol cultivat cu orz.

pe conducta de transport titei, cu diametrul de 10 3/4” s-a produs o avarie, datorita unei instalatii artizanale pentru sustragere produse petroliere, montata de autori necunoscuti. S-au constatat exfiltratii de titei pe terenul cultivat.

s-a intervenit prin decopertarea conductei, montarea unui cep de lemn, repararea avariei, vidanjarea scurgerilor de titei si executarea de lucrari de depoluare.

2 20.06.2011 localitatea Piatra, în zona bornelor 35-36

o conducta de transport titei aparținând SC OMV Petrom SA E&P Romania Zona de productie X, Petromar, Sectia Terminal Midia

o suprafață de cca 400mp teren agricol cultivat cu floarea soarelui

pe conducta de transport țiței s-a produs o avarie datorită unei instalații artizanale pentru sustragere produs petrolier, montată de autori necunoscuți.

s-a intervenit prin decopertarea conductei, vidanjarea a cca 1 mc titei, lucrari de depoluare, remedierea avariei

19

Judeţul Galaţi

1 20-21.08.2011 loc. Vadu-Com. Corbu

incendiu de vegetatie sol, vegetație

s-a produs un incendiu de vegetatie pe o suprafata de cca150 ha in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii .

s-a intervenit cu echipajele de pompieri ale ISU Dobrogea pentru limitarea si stingerea incendiului, urmand a fi stabilita cu exactitatea cauza si suprafata exacta a propagarii incendiului.

2 01.09-15.09.2011

in zonele Murighiol lac Porculeţ, Sahalin Zătoane Lejani, Movile Dese-Istria, Sinoe-zona Edighiol, de pe teritoriul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii"

incendiu de vegetatie sol, vegetație

s-a constatat incendierea vegetatiei uscate de către persoane necunoscute

Sursa: CR Galaţi, 2011

Tabel 4.1.6.-3 Poluări accidentale 2011 - Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia:

Nr crt.




Modul de manif. al

fenomenului Măsuri luate

Județul Dolj

1 2011 com.Isalnita cantitate titei + apa sarata =1000L pe o suprafata = 2000 mp;

sol

poluare produsa prin fisurarea colectorului de transport apa sarata 10 ¾ P1 Bradesti – Depozit Central Ghercesti

2 2011 com.Isalnita cantitate titei + apa sarata = 200 L pe o suprafata = 300 mp;

sol

poluare produsa prin fisurare colector transport apa sarata P1 Bradesti – depozit Central Bradesti 10 ¾ inch.;

3 2011 com.Isalnita cantitate apă sarată = 200 L pe o suprafata = 150 mp;

sol poluare produsa prin fisurare colector gaze 14 inch – zona Bradesti; Suprafata afectata = 150 mp; Cantitate apa sarata = 200 l .

Județul Gorj

1 11.02.2011, ora 11

com.Sadu

CN ROMARM SA - FILIALA SC UZINA MECANICA SADU SA; incendiu

aer, sol, vegetație

pe amplasamentul operatorului economic, la magazia destinata temperarii pulberilor propulsive de la sectia Pirotehnica a avut loc o deflagratie puternica, urmata de incendiu. In urma evenimentului doua persoane din cadrul sectiei au decedat, o a treia suferind arsuri grave pe 35% din suprafata corpului;

nu au fost aplicate sanctiuni contraventionale.

Județul Olt

1 01.11.2011, ora 9, 30

județul Olt

SC OMV PETROM SA Zona de productie III Muntenia Vest, Sector 106 Ciuresti, Parc nr. 4 Icoana

sol, suprafata afectata fiind de circa 600 mp;

deversarea unei cantitati de aprox. 200 mc de apa de zacamant

a fost sancationata SC OMV PETROM SA cu amenda in valoare de 30000lei;

2 2011 județul Olt SC OMV PETROM SA- sol, suprafata deversarea din beciul sondei 171 a unei cantitati de

20

Zona de productie III Muntenia Vest, Sector 106 Ciuresti

afectata fiind de circa 100 mp;

aprox. 50 l titei si 40 l apa sarata pe terenul vecin

3 2011 județul Olt

SC OMV PETROM SA- Zona de productie III Muntenia Vest, Sector 7 Bacea, Parc 8 Floru

sol, cantitatea de titei deversata fiind de aprox. 100 l titei si 300 l apa sarata pe terenul vecin, suprafata afectata fiind de circa 100 mp (teren extravilan;

deversarea de titei si apa sarata ca urmare a interventiei unor persoane necunoscute la ventilele capurilor de pompare ale Sondelor 1005, 311 si 306

Sursa: CR Vâlcea, 2011

Tabel 4.1.6.-4 . Poluări accidentale 2011 – Regiunea 3 Sud-Muntenia

Nr crt.




Modul de manif. al fenomenului

Măsuri luate

Județul Argeș

1 17.03.2011 în jurul orei 22.30

județul Argeș, Valea Măneasa

OMV Petrom SA Grup Zăcăminte Vâlcele Slătioarele Sector

Producţie 2 Samara-Cocu Parc 10 Cocu; țiței

sol, apă

s-a produs o avarie constând în fisurarea conductei de transport ţiţei Parc 10 Cocu – MTT Poiana Lacului, datorită suprapresiunii create prin închiderea ventilului de sectionare din aval pozitionat la cca. 200 m de fisură, ventil închis de autori necunoscuti. In urma producerii avariei s-au scurs cca. 500 l de produs petrolier ( 200 l apa sarata si 300 l titei ) , afectând Valea Măneasa pe o lungime de cca. 1500 ml , o porţiune de drum de exploatare de cca. 20 mp si cca. 60 mp păşune. S-a constatat existenţa produsului petrolier pe luciul apei şi maluri ( pârâu Măneasa ) pe o lungime de cca. 1500 ml. ; debitul pe pârâul Mâneasa este unul nepermanent iar la data producerii incidentului era destul de scazut ( cca. 1 l/s) , astfel încat poluarea accidentală nu a afectat râul Cotmeana .

nu au fost aplicate sanctiuni.

2 04.05.2012

SC OMV Petrom SA Grup Zăcăminte Vâlcele

Slătioarele Sector 4 Vaţa, Parc 16 Vaţa ;

țiței

sol

s-a produs o avarie la conducta de transport produse petroliere ce face legatura intre Sonda 2947 si Parcul 15 bis Vaţa. În urma producerii avariei s-a scurs o cantitate de circa 450 l apă sărată şi cca 50 l ţiţei, afectând o suprafaţă de cca 10 mp drum de acces sonde şi şanţ stradal pe o lungime de circa 150m.

s-a aplicat o sancţiune cu valoarea de 2000 lei conform L 18/1991, art. 111, lit. h pentru scurgeri de produse petroliere pe sol.

21

Județul Dâmbovița

1 31.08.2011 Târgovişte incendiu urmat de explozii

repetate aer, sol

transportul privind cantitatea de 2,2 tone solvent, cu denumirea comercială ROMPETROL SE 75/115 în 3 recipienţi din plastic fiecare cu capacitatea de 1000 l, şi cantitatea de 0,17 tone solvent, cu denumirea comercială WHITE SPIRIT într-un butoi din metal cu capacitatea de 200 l a fost asigurat cu autoutilitara nr. DB 08 UKJ, proprietatea S.C. TURNIR S.R.L.. S-a procedat la descărcarea recipienţilor din autoutilitara cu motostivuitorul din dotarea firmei, în zona depozitului de materii prime şi în timpul manipulării s-a produs incendiul urmat de explozii repetate. În urma incendiului au fost afectate şi distruse magazia de materii prime, maşina autoutilitară cu care s-a efectuat transportul , cantitatea de 2,2 tone solvent, cu denumirea comercială ROMPETROL SE 75/115 şi cantitatea de 0,17 tone solvent, cu denumirea comercială WHITE SPIRIT, 1 motostivuitor aparţinând S.C. TURNIR S.R.L Târgovişte, un autoturism Opel şi clădirile aparţinând SC LACTATE NATURA Dâmboviţa SA - Fabrica de produse lactate Târgovişte.

Județul Giurgiu

1 11.06.2011 județul Dâmbovița, Parcului Industrial

Giurgiu Nord

apele impurificate cu pigmenţi şi coloranţi

organici de pe platforma Parcului Industrial Giurgiu

Nord

sol, vegetație datorită unei ploi abundente, au refulat pe canalizarea pluvială afectând DN 5 pe o lungime de 300 m, 1 ha de spaţiu verde şi două gospodării ;

pentru remedierea situaţiei s-a intervenit cu trei vidanje pentru colectarea apei impurificate şi s-au luat măsuri pentru ecologizarea zonei ; deoarece la data producerii incidentului staţia de epurarea din incinta Parcului Indistrial Giurgiu Nord nu funcţiona (contrar prevederilor autorizaţiei de mediu), societatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 100000 lei.

2 28.09.2011 județul Dâmbovița, Parcul 1 Stoeneşti către Depozitul Potlogi

SC OMV PETROM SA ţiţei

sol, suprafata afectata fiind de cca. 60 mp

poluarea cu ţiţei ca urmare a spargerii accidentale a conductei de pompare ţiţei

SC OMV PETROM SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50000 lei.

3 01.10.2011 județul Dâmbovița, Parcul 10 Bălăria către Depozitul 4 Angheleşti


sol, teren de cca. 300 mp

poluarea cu ţiţei ca urmare a spargerii magistralei de pompare ţiţei

SC OMV PETROM SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50000 lei.

4 26.08.2011 județul Dâmbovița,

Parcul 61 Videle către Depozitul 160 Videle



s-a produs o spărtură la conducta de transport ţiţei brut

pentru neanunţarea la timp a evenimentului produs, SC OMV PETROM SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 100000 lei.

5 11.10.2011 județul Dâmbovița, staţia automatizate

Cartojani SC CONPET SA, țiței


a avut loc o poluare accidentală prin spargerea a cca. 6 tone ţiţei printr-o conductă de pompare a ţiţeiului; avarierea conductei a fost cauzată de coroziunea avansată ;

au fost impuse măsuri privind refacerea calităţii terenului prin lucrări de ecologizare ; pentru neconformităţile constatate cu prilejul verificării în teren, SC CONPET SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50000 lei.

22

Județul Ialomița

1 03.09.2011 județul Dâmbovița, Parc

28 Grindu OMV Petrom SA -ASET 9

Moldova Sud sol cca 70 mp poluare cu apă sărată , coroziune conductă

2

09.07.2011 județul Dâmbovița, Parc


Moldova Sud sol cca 300 mp poluare cu apă sărată , coroziune conductă



Moldova Sud sol cca 500 mp poluare emulsie apă -ţiţei, coroziune conductă

4 28.05.2011 județul Dâmbovița, zona

Lilieci SC Conpet SA, țiței sol cca 400 mp

poluare cu ţiţei în urma montării unei instalaţii artizanale (furt din conductă)

5 28.05.2011 județul Dâmbovița, zona

Ţăndărei SC Conpet SA,

țiței sol cca 400 mp

poluare cu ţiţei pe teren acoperit cu zăpadă şi gheaţă, coroziune conductă


160 Colelia OMV Petrom SA –ASET,

țiței sol cca 140 mp poluare ţiţei pe teren îngheţat, coroziune conductă

Județul Prahova

1 2011 localitatea Ţintea, sector Astra Senin

OMV Petrom Aset 7 Muntenia, amestec de apa şi ţiţei

sol, apă

s-a constatat poluarea cu amestec de apa şi ţiţei a păşunii din vecinătatea sondei 149 Unirea, suprafaţa afectata fiind de cca 1500 mp sol şi a vâlcelului de pe strada Cerbului, datorită manifestărilor eruptive ce au avut loc la sondă;

a fost aplicată sancţiune contravenţionala conform OUG 68/2007, în valoare de 80 000 lei

2 2011 zona centurii de Est a

Municipilui Ploieşti SC Conpet SA Ploieşti, țiței

sol, cca 70 mp ca urmare a coroziunii apărute pe conducta de transport ţiţei Ǿ 8 “ Boldeşti - Ploieşti;

s-a oprit pomparea, a fost remediată conducta şi s-a împrăştiat material absorbant, a fost aplicată sancţiune contravenţională conform Legii 18/1991, în valoare de 2000 lei.

3 2011 zona Recea Mislea SC Conpet SA Ploieşti, țiței

vegetație, sol, cca 220 mp

ca urmare a coroziunii aparute pe conducta de transport ţiţei Ǿ 4 “ Recea Mislea;

s-a oprit pomparea, a fost remediată conducta şi s-a împrăştiat material absorbant ; a fost aplicată sancţiune contravenţională conform Legii 18/1991, în valoare de 2000 lei.

4 2011 Ploieşti Vest Triaj SC Conpet SA Ploieşti

sol, cca 30 mp; cca 1000 mp teren cultivat cu grâu

incendiu pe conducta de gazolină Ǿ 53/4

s-a izolat transonul de conductă, s-au montat 2 refulatoare amonte şi aval de zona avariată; a fost aplicată sancţiune contravenţională conform OUG 195/2005, în valoare de 50000 lei.

5 2011 zona sondei 564

Câmpina OMV Petrom SA – Asset VII Muntenia Est

sol

datorită lucrărilor de aducţiune efectuate pe râul Pra-hova, a fost ruptă conducta Ǿ 4” ce transporta ames-tec ţiţei cu apă sărată de la parcul 448 Drăgăneasa la Parcul Slobozia, ce a condus la poluarea unei supra-feţe de teren de cca 200 mp, fără a fi afectat râul .

a fost oprită pomparea, au fost create 3 baraje din pământ în vederea limitării poluării, a fost remedi-ată avaria, s-a executat o groapă de poziţie în vederea colectării amestecului scurs; s-a efectuat vidanjrea, s-a decopertat pământul infestat;

6 2011 zona Parcului 700 Boldeşti Scăieni

OMV Petrom SA – Asset VII Muntenia Est

sol

poluarea unei suprafeţe ( teren mlăştinos ) de cca 2.500 mp amestec ţiţei cu apă sărată, datorită unei fisuri apărute pe conducta de transport amestec ţiţei cu apă sărată Ǿ 8 “ de la Parcul 818 Seciu la Depozitul central Boldeşti ;

a fost oprită pomparea, a fost remediată conducta prin aplicarea unei şarniere urmând a se remedia solul afectat; a fost aplicată sancţiune contravenţională conform OUG 195/2005, în valoare de 50000 lei.

7 2011 zona de nord a SC

ECOFERM SRL, loc. Boldeşti Scăieni

OMV Petrom SA – Asset VII Muntenia Est

sol pe 3 amplasamente s-au constatat exfiltraţii cu aspect de noroi de foraj;

a fost aplicată sancţiune contravenţională conform OUG 195/2005, în valoare de 100000 lei.

Sursa: CR Argeș, 2011

23

Tabel. 4.1.6.-5. Poluări accidentale 2011 – Regiunea Nord-Vest

Nr crt.





Măsuri luate

Județul Bistrița-Năsăud

1 2011 jud. Bistrița-Năsăud SC DAN STEEL GROUP BECLEAN SA

sol

pe platforma de descarcare acizi, s-a produs poluare accidentala cu acid clorhidric in cantitate de 20810 kg, pe o suprafata de aprox. 400 mp.Poluarea a fost cauzata de spargerea autocisternei cu care s-a transportat acidul clorhidric.

pentru limitarea pagubelor si a efectelor negative pentru mediu s-a actionat de urgenta cu pamant, nisip, lapte de var, in scopul neutralizarii acidului si extinderii poluarii.

Județul Maramureș

1 15.08.2011 jud. Maramureș

UNIVERSAL ALLOY CORPORATION EUROPE SRL, ulei hidraulic

apă, sol

poluarea s-a datorat defectiunii unei prese, uleiul hidraulic scurs a umplut basa colectoare si s-a scurs prin retelele tehnologice care comunica cu canalele pluviale si apoi cu canalul deschis care are legatura cu pîrîul Chechisel.

s-au impus masuri pentru curatarea intregului sistem de canale dechise afectate de scurgerea de ulei hidraulic. S-a aplicat o amenda cotraventionala in valoare de 75 mii RON.

Județul Sălaj

1 05.09.2011- 08.09.2012

municipiului Zalau, localitatea Criseni

SC Ave Salaj Ecoserv Sol a avut loc un incendiu la depozitul de deseuri municipal, provocat de o persoana neidentificata.

in acest timp s-a actionat pentru stingerea incendiului de catre ISU Salaj si acoperirea cu strat de pamant a intregii suprafete afectate s-a aplicat sanctiune contraventionala principala – amenda in conformitate cu OUG 78/2000 cu completarile ulterioare pentru nesupravegherea corespunzatoare a activitatilor de eliminare si a nerespectarii tehnologiei de depozitare.

2 18.11.2011- 22.11.2011

orasul Cehu Silvaniei SC Ave salaj Ecoserv sol

Incendierea depozitului de deseuri menajere datorita prezentei in masa deseurilor transportate spre eliminare a cenusii ( jarului) rezultate de la populatie.

s-a acoperit cu strat de pamant intreaga suprafata afectata de incendiu. s-a aplicat sanctiune contraventionala principala – amenda in conformitate cu OUG 78/2000 cu completarile ulterioare pentru nesupravegherea corespunzatoare a activitatilor de eliminare si a nerespectarii tehnologiei de depozitare.

Sursa: CR Cluj, 2011

24

Tabel 4.1.6.-6. Poluări accidentale 2011 – Regiunea 7 Centru

Nr crt.





Măsuri luate

Județul Sibiu

1 02.06.2011 comuna Selimbar SC Horticola International Sevis SRL Cisnadie

sol, apă, faună

urmare a deversarii accidentale de dejectii animaliere cauzate de defectiuni tehnice la sistemul de pompare aferent bazinului de colectare si stocare a dejectiilor,provenite de la ferma zootehnica de bovine, s-a produs poluarea raului Seviş, pe o distanta de cca. 2000 m aval, inregistrandu-se o mortalitate piscicola de cca. 50 kg.

Sursă: CJ Sibiu, 2011

Tabel 4.1.6.-7. Poluări accidentale 2011 – Regiunea 5 Vest

Nr crt.





Măsuri luate

Județul Timiș

1 07.11.2011,ora 08.30

Gara CFR Jebel, jud. Timis

SC OLTCHIM SA Ramnicu Valcea, acid clorhidric 30%

sol

fisurarea vagonului cisterna in care se transporta acid clorhidric

ISU Banat a asigurat stropirea cu apa a zonei afectate de scurgere. A fost anuntat proprietarul vagonului SC OLTCHIM SA, care a trimis o echipa de interventie pentru remedierea defectiunii; la ora 16.30 vagonul a fost reparat si la ora 22.30 a ajuns la destinatie statia CFR Utvinis, jud. Arad, care deserveste CET Arad. ARPM Timisoara va efectua analize de sol in zona statiei CFR Jebel pentru a determina eventuala afectare a solului.

Sursa: CR Timis, 2011

1

BIBLIOGRAFIE

Baza de date a Institutului Naţional de Statistică, - www.insse.ro

Baza de date Eurostat, - www.ec.europa.eu/eurostat

Calitatea apei distribuite în sistem centralizat 2011, - Ministerul Sănătăţii

Caracterizarea meteorologică a anului 2011 în România - Administraţia Naţională de

Meteorologie

Date Preliminare Recensământ 2011 - Institutul Naţional de Statistică

Despre mediu şi sănătate, - Agenţia Europeană de Mediu,

(http://www.eea.europa.eu/ro/themes/human/about-environment-and-health)

Enciclopedia geografică a României, ediția 1986, București.

Mediul European, Starea şi Perspectiva 2010: Sinteză. - Agenţia Europeană de Mediu

(http://www.eea.europa.eu/ro)

Air quality in Europe – 2012 report, Agenţia Europeană de Mediu


European bathing water quality in 201, 1Agenţia Europeană de Mediu


Rapoarte judeţene privind Starea Mediului în România pe anul 2011 - Agenţiile

judeţene pentru protecţia mediului

Rapoarte regionale privind Starea Mediului în România pe anul 2011 - Agenţiile

regionale pentru protecţia mediului

Raport privind Starea Mediului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în anul 2011 -

Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării", Tulcea

Raport privind Starea Mediului Marin şi Costier în anul 2011 - Institutul Naţional de

Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", Constanţa

Raport privind Starea Solurilor din România pentru anul 2011 - Institutul Naţional de

Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – I.C.P.A.

Raport pentru Sănătate și Mediu 2010-2011, Institutul National de Sănătate Publică,

Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, București

“Sănătatea-UE” - (portalul oficial al Uniunii Europene privind sănătatea publică,)

(http://ec.europa.eu/health-eu)

Strategia energetică a României pentru perioada 2000 -2020 - Ministerul Economiei

şi Comerţului

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013 – 2020 -

2030 – Guvernul României – Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul

Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă


http://www.ec.europa.eu/eurostat

http://www.eea.europa.eu/ro/themes/human/about-environment-and-health

http://ec.europa.eu/health-eu

2

INSTITUŢIILE care au furnizat date pentru întocmirea acestui raport

• ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ "APELE ROMÂNE"

Adresa: Strada Edgar Quinet nr. 6, sector 1, Bucureşti

Telefon: 312 21 74, Fax: 311 03 96,

www.rowater.ro

• ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, Corp A, sector 6, Bucureşti

Telefon/fax: 317 02 87, 317 02 89, 319 48 49, 319 48 50,

www.afm.ro

• ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE

Adresa: Şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, Bucureşti

Telefon: 316 28 85, 316 3143, Fax: 316 28 85, 316 31 43,

www.inmh.ro

• ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII" - TULCEA

Adresa: Strada Portului 34 A 2, Tulcea, judeţul Tulcea

Telefon: (0240) 518 945, Fax: (0240) 518 975,

www.ddbra.ro

• AGENŢIILE JUDEŢENE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

• AGENŢIILE REGIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

http://www.anpm.ro/regionale.aspx

• GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU

Adresa: Bulevardul Unirii nr.78, bl.J2, sector 3, Bucureşti

Telefon: 326 89 70, 326 89 82, Fax: 326 89 71,

www.gnm.ro

• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU

PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI - BUCUREŞTI

Adresa: Bulevardul Mărăşti nr. 61, Bucureşti

Telefon: 318 44 63, Fax: 318 43 48,

www.icpa.ro

• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE "DELTA DUNĂRII" -

TULCEA

Adresa: Strada Babadag nr.165, 8800, Tulcea, judeţul Tulcea

Telefon: (0240) 531 520, Fax: (0240) 534 547,

www.indd.tim.ro

• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MARINĂ "GRIGORE

ANTIPA" - CONSTANŢA

Adresa: Bulevardul Mamaia nr. 300, Constanţa, judeţul Constanţa

Telefon: (0241) 543 288, Fax: (0241) 831 274,

www.rmri.ro

• INSTITUTUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Str. Dr. Leonte Anastasievici Nr.1-3, Sector 5, București, 050463, Romania

(401) 021 318 36 20; (401) 021 312 34 26

http://www.rowater.ro/

http://www.afm.ro/

http://www.inmh.ro/

http://www.ddbra.ro/

http://www.anpm.ro/regionale.aspx

http://www.gnm.ro/

http://www.icpa.ro/

http://www.indd.tim.ro/

http://www.rmri.ro/

3

www.insp.gov.ro

• INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

Adresa: Bulevardul Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti

Telefon: 318 18 71, Fax: 312 48 75,

www.insse.ro

• MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

Adresa: Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti

Telefon: 303 70 80,

www.mira.gov.ro

• MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Adresa: Bulevardul Carol I nr.24, sector 3, Bucureşti

Telefon: 307 23 00, Fax: 307 85 54,

www.maap.ro

• MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI

Adresa: Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, cod 010096

Telefon: 021 202 54 26

http://www.minind.ro

• MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

Adresa: Bulevardul Libertăţii nr. 12, sector 5, Bucureşti

Telefon: 316 02 15, Fax: 316 61 38,

www.mmediu.ro

• MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

Adresa: Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti

Telefon: 319 61 24, Fax: 313 88 69,

www.mt.ro

• MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, telefoan +4 021 3072 500, + 4 021 3072 600

cod 010024, Bucureşti, http://www.ms.ro

• COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

(CNCAN- Str. Lt. Zalic, Nr. 4, Sector 6, Bucuresti) http://www.cncan.ro/

• CENTRUL NAŢIONAL DE MONITORIZARE A RISCURILOR DIN MEDIUL COMUNITAR (CNMRMC), Institutul Naţional de Sănătate Publica , etaj 1, Strada Dr. Leonte

Anastasievici nr.1-3 , Bucureşti , sector 5, România, http://www.insp.gov.ro/cnmrmc/index.php

http://www.insp.gov.ro/


http://www.mira.gov.ro/

http://www.maap.ro/

http://www.minind.ro/

http://www.mmediu.ro/

http://www.mt.ro/

http://www.cncan.ro/

http://www.insp.gov.ro/cnmrmc/index.php

LISTĂ DE ABREVIERI ŞI ACRONIME

A.F.M. Administraţia Fondului de Mediu A.J.V.P.S. Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A.N.A.R. Administraţia Naţională „Apele Române” A.N.M. Administraţia Naţională de Meteorologie A.N.P.C. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului A.N.P.M. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului A.N.S.P.C.P. Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase A.N.S.V.S.A. Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor A.P.M. Agenţia pentru Protecţia Mediului A.R.P.M. Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului ABA Administraţia Bazinală de Apă B (stare ecologică) bună b.h. = bazin hidrografic BAT Cele mai bune tehnici disponibile BDUST Realizarea Bazei de Date a Unităţilor Sol -Teren BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Bio elemente biologice BREF Documente de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile BVC Balanţa valorificării creditelor CA corp de apă CAA corp de apă artificial CAEN Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională CAFE Clean Air For Europe CAPM corp de apă puternic modificat CBC Cross Border Cooperation CDC Center for Disease Control CDM Mecanismul de Dezvoltare Curată CE Consiliul Europei CEE/EEC Comunitatea Economică Europeană CES Coeziune Economică şi Socială CET Centrală electro-termică CFC Clorofluorocarburi CITES Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii cu Floră şi Faună Sălbatică CMA Concentraţia Maximă Admisibilă CMA Concentraţie Maxim Admisibilă CMR Substanţe Cancerigene Mutagene şi Toxice pentru Reproducere CNCAN Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare COV/VOC Compuşi Organici Volatili/Volatile Organic Compounds CPUE Captura pe unitatea de efort de pescuit CSB Comisia pentru Securitate Biologică DADL Direcţia Apelor Dobrogea Litoral DADRJ Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Judeţene DCA Directiva Cadru a Apei (2000/60/CE) DDT 1,1,1 – Triclor – 2,2 – bis (4 clorfenil) etan DEEE Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice EEA Agenţia Europeană de Mediu EFSA Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentului EQS (eng.) Environmental Quality Standard EUNIS European Nature Information System FB (stare ecologică) foarte bună FB / Fb fitobentos FC Fondul de Coeziune FCG elemente fizico-chimice generale FEDR Fondul European pentru Dezvoltare Regională FP fitoplancton

G.N.M. Garda Naţională de Mediu GHG Gaze cu efect de seră GIS Sistem Informaţional Geografic H.G. Hotărâre de Guvern HAP Hidrocarburi poliaromatice HCB Hexaclorbenzen HCFC Hidroclorofluorocarburi HCH Hexaclorciclohexan HFC Hidrofluoarocarburi HG Hotărâre de Guvern I.C.P.A. Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie

I.C.P.A. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului

I.F.I. Instituţie Financiară Internaţională I.N.C.D. Institut Naţional de Cercetare şi Dezvoltare I.N.S. Institutul Naţional de Statistică IET Comercializarea Internaţională a Emisiilor IMM Întreprinderi Mici şi Mijlocii INCDDD

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare ”Delta Dunării”

INCDPM Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti INEGES Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră INHGA Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor IPCC Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice IPPC Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării ISPA Instrument Structural de Pre-Aderare ISTIS Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor IUCN Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a resurselor sale JI Implementare în comun LCP Instalaţiile mari de ardere – Large Combustion Plant LDE Limite Derivate de Emisie LRM Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitatea Mediului LULUCF Utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi păduri M (stare ecologică) moderată M.A.D.R. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale M.A.P.D.R. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale M.A.P.M. Ministerul Apelor si Protecţiei Mediului M.M. Ministerul Mediului M.M.D.D. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile M.M.G.A. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor MA medie anuală (aritmetică) MAB Programul „Omul şi Biosfera” MS Ministerul Sănătăţii MZB macrozoobentos (macronevertebrate bentice) N nutrienţi NAP Planuri Naţionale de Alocare O.J.S.P.A. Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice O.M. Ordin de Ministru O.U.G. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului OD oxigen dizolvat ODS Substanţe care distrug stratul de ozon ONG Organizaţie neguvernamentală OSPA Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice P peşti P stare ecologică proastă P.L.A.M. Plan Local de Acţiune pentru Mediu P.R.A.M. Plan Regional de Acţiune pentru Mediu PA Pragul de alertă

PCB Bifenili policloruraţi PEB potenţial ecologic bun PEM / PEMo potenţial ecologic moderat PEMax potenţial ecologic maxim PET Polietilentereftalat PFC Perflourocarburi PI Pragul de informare PIB Produsul Intern Brut PNAPM Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului PND Planul Naţional de Dezvoltare PNGD Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor POP Poluanţii Organici Persistenţi POS Program Operaţional Sectorial PRGD Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor PS poluanţi specifici PSMG Plante superioare modificate genetic RBDD Rezervaţia Biosferei Delta Dunării RCE raport de calitate ecologic REACH Sistemului de înregistrare, Evaluare şi Autorizare a Substanţelor Chimice REEP/EPER Registru European de Emisii Poluante RNSRM Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului S (stare ecologică) slabă S.N.D.D. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă SAC Arii Speciale de Conservare SAICM Strategia Internaţională de Management al Chimicalelor SAPARD Program European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală SCI Situri de Importanţă Comunitară SDNP Programul privind reţeaua de dezvoltare durabilă SE stare ecologică SEVESO Controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase SF6 Hexafluorură de Sulf SNAARM Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului

SNEEGHG Sistemului Naţional pentru Estimarea Nivelului Emisiilor Antropice de Gaze cu Efect de Seră

SNEGICA Sistemului Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrate a Calităţii Aerului SNGD Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor SNP Societatea Naţională a Petrolului SPA Arii de Protecţie Specială Avifaunistică SSRM Strategia de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură UNFCCC Convenţia - Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice VL Valoare limită VSU Vehiculele scoase din uz

anpm raport 2011

Documents