ANEXELE EMBRIONARE

Popa Neluta Mioara Medicina generala, Anul 1, Grupa 3

1

Anexele embrionare

Inca din primele etape de dezvoltare intrauterina, apar si se dezvolta progresiv structuri specifice care mediaza schimburile dintre embrion/fat si organismul matern. Ele sunt furnizate de toate portiunile foitelor care nu au fost folosite la formarea corpului, se atrofiaza sau se separa de nou nascut in momentul nasterii si sunt rejetate in mediul exterior. Acestea sunt : sacul vitelin, alantoida, amniosul, corionul, cordonul ombilical si placenta.

1. Sacul vitelin Sacul vitelin apare in cea de a 9-a zi de dezvoltare cand de la periferia hipoblastului discului embrionar, se diferentiaza un strat de celule aplatizate ce tapeteaza fata interna a citotrofoblastului. Membrana celulara astfel formata poarta numele de membrana Heuser iar cavitatea delimitata de aceasta membrana impreuna cu hipoblastul discului embrionar poarta numele de sac vitelin. In zilele 12-13 de dezvoltare , in interiorul sacului vitelin primar se va delimita, prin aparitia unei noi populatii celulare de origine hipoblastica, o cavitate mult mai mica, numit sac vitelin secundar sau definitiv. In cursul acestui proces , portiuni mari din cavitatea exocelomica( sac vitelin primar) se ratatineaza, putand insa lasa portiuni chistice numite chisturi exocelomice. In saptamana a 3-a ( ziua 18) celulele endoblastului migrează pe fata interna a sacului vitelin primar, inlocuind membrana exocelomica. La exteriorul ei adera mezodermul extraembrionar spanchnopleural care va intra intr-un proces intens de vasculogeneză si hematopoieză extraembrionară Deoarece mezodermul intraembrionar spanchnopleural se continuă cu mezodermul extraembrionar splanchnopleural de la exteriorul sacului vitelin secundar, vasele viteline – 2 artere şi 2 vene – se pun în legătură cu vasele intraembrionare şi cu primordiul cardiac. Celulele mezodermului extraembrionar splanchnopleural formează insule sanguine în care apar cavităţi care confluează şi se formează in final o reţea capilară în care pătrunde lichid interstiţial. Unele celule mezodermale din peretele sacului vitelin secundar se vor transforma în eritroblaste (din care se va dezvolta seria roşie), megacariocite (din care se va dezvolta seria trombocitară) şi mielocite (din care se va dezvolta seria albă). Capilarele se vor continua cu 2 vene viteline şi 2 artere viteline. Venele viteline străbat mugurele hepatic şi septul transvers şi se deschid în sinusul venos al cordului. În final vor participa la formarea sistemului port hepatic. Arterele viteline se vor conecta la aortele dorsale intraembrionare şi vor forma ulterior trunchiul celiac şi artera mezenterică superioară. Hematopoieza extraembrionară încetează la sfârşitul lunii a 2-a când funcţia este preluată de ficat până în lunile 7-8 când ficatul pierde această proprietate. Începând din luna a 5-a intrauterină, splina şi măduva roşie osoasă devin organe hematopoietice. Măduva roşie osoasă îşi păstrează această funcţie tot restul vieţii, iar splina îşi pierde această funcţie la puţin timp după naştere.

2

Rolul sacului vitelin şi a vaselor viteline este de a asigura nutriţia embrionului. Initial, acesta preia substantele nutritive de la nivelul trofoblastului si mezodermului extraembrionar pentru a le transmite discului embrionar. Ulterior, substantele nutritive vor fi preluate de la nivelul celomului extraembrionar si distribuite embrionului prin intermediul circulatiei viteline. In momentul in care sistemul vaselor embilicale devine functional, vasele viteline incep sa regreseze. ( saptamana 8-9). Pe masura ce peretele antero-lateral al trunchiului se formeaza iar cavitatea amniotica isi creste volumul, comnicarea dintre intestinul mijlociu (format din tavanul sacului vitelin ) si sacul vitelin diminua progresiv pentru ca in final, ele sa comunice doar printr-un canal stramt numit ductul vitelin. Acesta va fi inclus ulterior, impreuna cu sacul vitelin in cordonul ombilical. Incepand cu saptamana a 5-a de dezvoltare, ductul vitelin regresează treptat într-un cordon conjunctiv astfel incat comunicarea sa cu intestinul dispare. Uneori aceasta comunicare poate persista sub formă de diverticul ataşat la ileon (diverticul Meckel). Acest rest embrionar poate prezenta: afecţiuni inflamatorii; ulcer al mucoasei;sau poate produce ocluzii intestinale. Din endodermul dorsal al sacului vitelin, în partea caudală a embrionului, posterior de membrana cloacală, se formează alantoida. La baza ei, din endoderm în săptămânile 3-5 se diferenţiază celulele germinale primordiale. Ele migrează ameboid prin mezenterul dorsal al intestinului posterior şi ajung în crestele gonadale.

2. Alantoida ( diverticulul alantoidian ) Ia nastere in cea de a 3-a saptamana de dezvoltare ( ziua 16 ) prin evaginarea peretelui dorsal a sacului vitelin secundar ( endoblast ), caudal de membrana cloacala. El patrunde in pediculul de fixatie. Din mezodermul extraembrionar al pediculului de fixatie, incep sa se dezvolte in jurul alantoidei, vasele alantoidiene, din care vor rezulta ulterior vasele ombilicale. Ulterior ca urmarea a cresterii in lungime a embrionului si curbarii lui in sens cranio-caudal, diverticulul alantoidian va fi inclus partial in corpul embrionului. Astfel dupa formarea cordonului ombilical definitiv, alantoida va avea doua portiuni : una intraembrionara si una extraembrionara. Segmentul proximal al portiunii intraembrionare se deschide in sinusul uro-genital si va participa la formarea portiunii craniale a vezicii urinare. Restul portiunii intraembrionare va face legatura intre varful vezicii urinare si ombilic. Ulterior segmentul proximal se fibrozeaza transformandu-se intr-un cordon numit uraca. Uraca este acoperită ulterior de peritoneu, formând ligamentul ombilical median. Portiunea extraembrionara a diverticulului este in structura pediculului de fixatie si se va oblitera la randul ei si va constitui axul sau stalpul de sprijin al vaselor ombilicale.

Anomalii Când segmentul intraembrionar nu se fibrozează se produc fistule cu scurgeri de urină la nivelul ombilicului. Când fibrozarea este incompletă se pot forma:

sinus alantoidian; diverticul alantoidian anexat la vezica urinară; chisturi alantoidiene – pe traseul ligamentului ombilical median.

3

3. Amniosul Amniosul este o membrana subtire, transparenta, foarte rezistenta ce delimiteaza cavitatea amniotica, plina cu lichid amniotic. Primordiul cavitatii amniotice apare inca din a 8- a zi de dezvoltare, la polul embrionar al blastocistului, intre citotrofoblast si embrioblast. Planseul cavitatii amniotice va fi format de celulele epiblastice ale discului embrionar in timp ce plafonul va fi format din celule turtite, aplatizate, ce pastreaza contactul cu citotrofoblastul numite amnioblaste. Odata cu aparitia celomului extraembrionar, amniosul tapetat de mezoderm extraembrionar se desparte de corion. Ulterior, prin acumularea de lichid amniotic, are loc expansionarea amniosului. Ca urmare a acestui proces, celomul extraembrionar dispare iar amniosul va veni in contact cu corionul. In luna a 3 a amniosul fuzioneaza cu corionul si impreuna cu acesta, impinge decidua capsulara spre decidua parietala. In final, cele doua decidui, vor fuziona. In acest moment, fatul si anexele sale ocupa intreaga cavitate uterina. Amnioblastele sunt legate între ele prin desmozomi şi sunt aşezate pe o membrană bazală. În peretele amniosului se găsesc terminaţii nervoase, osmoreceptori şi fibre musculare netede care se contractă ritmic.

Rolul lichidului amniotic: rol mecanic – embrionul pluteşte în lichid, presiunea se exercită uniform asupra

corpului şi preia şocurile provenite din mediul extern; scade forţa de gravitaţie ce influenţează favorabil repartiţia sângelui circulant şi

schimburile electrolitice în organism; menţine temperatura constantă; nu permite aderenţa embrionului la amnios; asigură în faza iniţială nutriţia neuroblaştilor din structura tubului neural (pătrunde

în canalul neural prin neuroporul anterior şi posterior); are funcţie metabolică, participând direct la metabolismul embrionar. Începând din săptămâna a 11-a embrionul înghite lichid amniotic care pătrunde în

tubul digestiv şi aparatul respirator (300-400ml). Substanţele nutritive sunt absorbite şi vor asigura nutriţia embrionului;

are rol în expulzia fetală, exercitând compresie asupra colului uterin.

Formarea lichidului amnioticO parte din lichidul amniotic este secretat la început de:

amnioblaste, mare parte din lichidul interstiţial matern care difuzează prin membrana amnio-

corială din decidua parietală, fluidul din sângele aflat în spaţiile interviloase, difuzează la acest nivel în lichidul

amniotic. Pentru că epiderma embrionului nu este cheratinizată, se realizează un schimb major de apă şi soluţii care trec din corpul embrionar în lichidul amniotic

4

(procesul are loc până în săptămâna 24-26, când se produce cheratinizarea ectodermului).

Lichidul amniotic este similar cu lichidul tisular fetal. După luna a 5-a lichidul amniotic provine în cea mai mare parte din urina fetală. Începând cu săptămâna a 11-a, fătul înghite pe cale digestivă circa 200-450 ml/zi.

Lichidul se resoarbe aproape total şi trece în circulaţia sanguină. Lichidul ajunge şi în căile respiratorii. Prin capilarele alveolare se resorb circa 600-800 ml/24ore, resorbţia fiind favorizată de mişcările respiratorii fetale prezente din luna a 6-a a gestaţiei. Lichidul resorbit ajunge în circulaţia fetală şi apoi in rinichi. În 24 de ore fătul elimină 600-800 ml urină.

Volumul lichidului amniotic la termen oscilează între 400 şi 1200 ml.

Compoziţia chimică – lichidul amniotic conţine 98% apă şi 2% reziduu uscat; în etapa timpurie, lichidul amniotic este izotonic (ph=7.22) în ultima parte a gestaţiei lichidul devine hipoton (ph=7,12)

Anomalii Hidramnios – creşte cantitatea de lichid amniotic peste 2000ml. Cauze materne: diabet Cauze fetale: afecţiuni digestive, fistule esofago-traheale, rinichi polichistic, anencefalie,

hidrocefalie, anomalii cardiace, sindrom Down. Oligoamnios – scade cantitatea de lichid amniotic la circa 300-400ml. Se asociază cu

disfuncţie renală sau placentară şi întârzierea creşterii.

4. Corionul Este o anexă embrionară ce se formează în stadiul de blastocist trilaminar din sinciţiotrofoblast, citotrofoblast şi mezodermul extraembrionar somatopleural, care va da nastere vilozitatilor coriale primare, secundare si ulterior tertiare. Corionul formează la polul embrionar vilozităţile coriale primare, formate din sinciţiotrofoblast în axul căruia se află citotrofoblast. Vilozităţile coriale secundare se formează după pătrunderea în axul vilozităţii primare a mezodermului extraembrionar care are proprietăţi angioformatoare şi va forma vase sanguine în axul vilozităţii, luând naştere astfel vilozităţile terţiare. La început apar vilozităţi pe toată circumferinţa. Ulterior, vilozităţile din regiunea deciduei capsulare se atrofiază datorita cresterii si expansiunii amniosului in luna a 3-a de sarcina iar corionul la acest nivel devine neted (corion laeve). În zona în care vilozităţile vin în contact cu decidua bazală, corionul vilos evoluează şi va participa la formarea placentei embrionare (corion frondosum). În urma acumulării de lichid amniotic, membrana amniotică vine în contact cu corionul neted şi formează membrana amniocorială. Membrana amniocorială vine în contact cu decidua capsulară, iar ulterior prin creşterea embrionului, embrionul cu anexele sale vor ocupa cavitatea uterină, iar membrana amniocorială şi decidua capsulară ajung în contact cu decidua parietală.

5

5. Cordonul ombilical Este structura tubulara, torsionata, de culoare alb-sidefie ce asigura legătura anatomica si functionala între placentă şi făt. Se alungeste pe masura ce sarcina evolueaza si masoara 50-60 cm lungime si 2 cm diametru la sfarsitul acesteia. Insertia fetala se afla la nivelul ombilicului, iar cea placentara la nivelul placii coriale. Insertia placentara este in majoritatea cazurilor centrala ( 70%), fiind insa posibile si insertii marginale, dar si insertii la distanţă de placentă, pe membranele fetale. Acest ultim tip de inserţie ( velamentos, 10 % din cazuri ) poate determina rupturi vasculare la naştere Începe să se formeze în săptămâna a 2-a (ziua 12-13) odată cu apariţia mezodermului extraembrionar somatopleural ce acoperă cavitatea amniotică şi se continuă pe faţa internă a citotrofoblastului. Prin cresterea in volum si expansiunea treptata a amniosului, celomul extraembrionar dispare iar pediculul vitelin, impins de amnios, va fuziona cu pediculul de fixatie ducand la formarea cordonului ombilical definitiv intre ziua 21-25 a vietii embrionare. Gratie vaselor pe care le contine, asigura vascularizatia portiunii embrionar apoi fetale a placentei si prin consecinta schimburilor cu organismul maternal.Din mezodermul extraembrionar al pediculului de fixatie incep sa se diferentieze in jurul alantoidei vasele ombilicale. Cele doua artere alantoidiene se dezvolta pt a forma arterele ombilicale in timp ce venele alantoidiene tot doua fuzioneaza pentru a forma o singura vena ombilicala..

Cordonul ombilical conţine: masă de ţesut mucoid (gelatina Wharton) cu rare celule mezenchimale, rezultată din

involuţia ţesutului mezodermal al pediculului de fixaţie in componenta careia au fost identificate fibroblaste, fibre colagene si o substanta amorfa ce contine acid hialuronic;

un cordon epitelial discontinuu, vestigiul ductului alantoidian; iniţial există două vene ombilicale, dreaptă şi stângă,care duc sângele oxigenat şi

încărcat cu substanţe nutritive,de la nivelul placentei în sinusul venos al inimii. Ulterior rămâne vena ombilicală stângă care după naştere va forma ligamentul rotund al ficatului.

două artere ombilicale, ramuri ale arterelor iliace interne. Ele duc sângele din corpul embrionar, încărcat cu CO2 şi cataboliţi, la placentă.

Vena ombilicala contine sange arterial ( bogat in oxigen). Arterele ombilicale au un traiect spiralat in jurul venei ombilicale si contin sange incarcat in dioxid de carbon de la fat. Este sediul unei scleroze progresive prin proliferarea si activitatile celuleor mezenchimatoase diferentiate in fibroblaste.

Anomalii de lungime: cordon scurt (aprox. 20cm) – la naştere poate produce hemoragii prin dezinserţie din

placentă sau corpul fetal; cordon lung (90cm) – poate să determine noduri adevărate şi circulare de cordon,

realizând compresie vasculară. Se poate înfăşura în jurul gâtului producând în acest caz anoxie fetală şi moartea fătului. La naştere poate să producă hipoxie sau anoxie (când durează peste 5 minute, se poate produce retardare mentală).

Cordonul subtire, cu diametrul sub 1 cm, este predispus la torsiuni

6

Cordonul gros, cu diametrul mai mare de 2 cm este frecvent asociat cu anasarca feto-placentara

Anomalii vasculare: artere torsionate (noduri false) artera ombilicala unica; tromboze; hematoame

6. Placenta Placenta este un organ temporar de mare importanta in dezvoltarea embrionului si fatului ce mediază nutriţia şi schimbul de gaze între mamă şi făt. Fixarea ei se face pe peretele uterin. Denumirea de placenta a fost utilizata pentru prima data de Realdus Columbus in 1559. Este un organ feto-placentar cu două componente:

partea fetală formată din corionul vilos partea maternă cu originea în endometru (decidua bazală).

Placenta este de tip hemocorial deoarece vilozitatile coriale vin in contact direct cu sangele matern – între cele două circulaţii, maternă şi embrionară,se interpune bariera interhemală. Legatura dintre placenta si embrion/fat se realizeaza prin intermediul vaselor alanto-coriale din cordonul ombilical ceea ce face ca placenta umana sa fie si de tip alanto-corial Rolurile placentei:1.- protecţie;2.- nutriţie;3.- respiraţie;4.- excreţie;5.- funcţie endocrină prin care supleează activitatea ovarului şi a adenohipofizei.

Placentatia- procesul de formare a placentei În primele 3 zile de la fecundaţie substanţele nutritive sunt asigurate de vitelusul existent în citoplasmă şi de secreţiile trompei uterine. În ziua a 4-a embrionul ajunge în uter,nutriţia lui fiind asigurată de substanţele nutritive existente în secreţiile uterine. În ziua a 6-a începe procesul de nidare – la om nidarea embrionului este invazivă şi profundă,de tip interstiţial. Trofoblastul se diferenţiază în citotrofoblast si sinciţiotrofoblast. Celulele sinciţiotrofoblastului secretă enzime proteolitice ce produc liza celulelor deciduale. Substanţele nutritive rezultate din liză vor asigura nutriţia embrionului (hrănire de tip histiotrof). În ziua 19-20, în masa sinciţiotrofoblastului apar lacune în care pătrunde sângele matern din capilarele sanguine erodate – începe hrănirea hemotrofă şi se stabileşte o circulaţie sanguină lacunară (stadiul lacunar). Sinciţiotrofoblastul înaintează în decidua bazală, radiar, formând trabecule ce separă lacunele sanguine (stadiul trabecular în evoluţia trofoblastului).

7

Pe toată circumferinţa corionului pătrund celule din citotrofoblast sub formă de coloane şi se formează vilozităţile primare. În axul vilozităţilor primare pătrunde mezoderm extraembrionar somatopleural şi se constituie vilozităţile secundare.

În ziua 28-30 mezodermul extraembrionar se diferenţiază în vase sanguine şi elemente figurate,fibre musculare netede şi o masă mezenchimală cu aspect lax – rezultă vilozităţile terţiare. O vilozitate principală (stem) se ramifică dicotomic formând vilozităţi secundare şi terţiare – rezultă un lob placentar (cotiledon) şi o vilozitate “crampon” ce leagă cotiledonul de placa bazală. În spaţiile interviloase apar septuri de origine maternă delimitate la exterior de cito si sinciţiotrofoblast – septuri interviloase. Peretele vilozităţilor coriale formează membrana de schimb placentară (membrana interhemală) numită şi bariera feto-placentară. Ea este formată din 5 straturi:

sinciţiotrofoblast citotrofoblast membrana bazală a citotrofoblastului ţesut mezenchimal membrana bazală a capilarului şi endoteliul capilar.

Sinciţiotrofoblastul este principalul factor de reglare a transportului prin bariera feto-placentară şi este sediul sintezei de hormoni şi proteine placentare. După luna a 5-a nucleii sinciţiali se aglomerează în unele zone, numite zone beta. Aceste zone sunt implicate în sintezele proteice (coriogonadotropine, somatotropina). Există şi zone în care lipseşte citotrofoblastul, iar sinciţiotrofoblastul este subţire şi nu prezintă nuclei – zonele alfa. Aici se realizează schimburile feto-placentare. La nivelul zonelor alfa au loc procese intense de endocitoză (transportul anticorpilor din sângele matern în cel fetal) şi exocitoză (secreţia şi eliminarea de coriogonadotropină și somatotropină din sinciţiotrofoblast în sânge).

Placenta maternă este formată din decidua bazală (stratul compact şi spongios). Partea din decidua bazală care contribuie direct la formarea placentei se numeşte placă bazală.Ea are mai multe straturi:

stratul Nitabuch stratul Rohr stratul Langhans.

Aceste straturi au următoarele roluri: fibrinoidul se transformă în fibrină şi are rol de schelet de susţinere al placentei; menţine deschise ostiile venelor din spaţiul intervilos; barieră imunologică; la naştere fibrina ar favoriza dezlipirea placentei de peretele uterin.

Circulaţia sângelui În zilele 10-13 se formează spaţii lacunare interviloase în care pătrund sângele matern din arterele spiralate. Circulaţia sângelui în acest spaţiu începe în ziua 14-15. Prima circulaţie

8

placentară deplin funcţională se realizează în ziua 21 când se stabileşte şi legătura feto-placentară. Funcţional circulaţia utero-placentară este controlată de diferenţele dintre presiunea sângelui arterial din spaţiul intervilos şi presiunea sângelui venos. Arterele uterine, plasate la nivelul canturilor uterine, furnizeaza o serie de colaterale helicine care se anastomozeaza intr-un sistem arcuat. Din aceste arcade vasculare se desprind arterele radiale ce converg spre cavitatea uterina. In aproprierea deciduei, arterele radiale se ramifica furnizand arterele bazale, cu rol nutritiv si arterele spiralate. Se apreciaza ca spre sfarsitul sarcinii, placenta este irigata prin aproximativ 120-150 de artere spiralate. Sangele patrunde in spatiul intervilos sub forma de jeturi, cu o presiune de 60-80 mmHg. Jetul sangvin este dirijat rapid si fara o dispersie importanta spre placa coriala pe care o atinge, scaldand astfel vilozitatile coriale. De la acest nivel, sangele este orientat spre placa bazala de unde, prin numeroase orificii largi si de forma conica, este preluat de venele uterine. Circulatia feto-placentara este asigurata prin ramificatiile arterelor cordonului ombilical. La nivelul placii coriale, arterele ombilicale se ramifica in 16-24 artere corionice, fiecare artera fiind insotita la acest nivel de o vena satelita. Ramurile corionice se ramifica in colaterale arteriale si venoase care patrund in trunchiurile vilozitare dupa un traiect vertical. In interiorul vilozitatilor, aceste vase se ramifica si se termina intr-o retea capilara sinuoasa. Debitul circulatiei fetale la sfarsitul sarcinii este apreciat la 150-165 ml/min.

La nivelul placentei arterele ombilicale formează ramuri perforante care străbat placa corială; ele emit ramuri lobare secundare, terţiare şi capilare sinusoide pentru fiecare cotiledon. După naştere, arterele ombilicale se obliterează formând ligamentele ombilicale mediale. Partea lor proximală rămâne permeabilă şi formează arterele vezicale superioare. Reţeaua capilară drenează în venule, sângele este colectat în final de vena ombilicală ce pătrunde în corpul embrionar formând două vene ombilicale (dreaptă şi stângă) ce se deschid în sinusul cardiac. Vena ombilicală dreaptă se atrofiază şi dispare ca formaţiune imediat după formare, iar vena ombilicală stângă va forma ligamentul rotund al ficatului. Placenta matură are diametrul de 150-200 mm, iar grosimea este de 20 mm. Greutatea este de aproximativ 500g, suprafaţa de schimb a vilozităţilor de 14 m2, spaţiul intervilos reprezentând 25% din volumul placentei.

Anatomia macroscopica a placenteiPlacenta este un organ carnos care perzinta 2 fete :

fata materna- cu aspect carnos, neregulat, explicat prin reliefurile cotiledonare separate prin santuri. Aceasta fata corespunde planului de clivaj dintre straturile compact si spongios ale endometrului

fata fetala- neteda, cu aspect lucios, de culoare albastruie. Este acoperita de amnios prin transparenta caruia se observa vasele coriale. Pe aceasta fata se insera cordonul ombilical.

Poziţia placentei Poziţia placentei se raportează la pereţii uterului şi la locul unde s-a realizat implantaţia. Ea poate fi:

dorsală, cel mai frecvent (pe peretele posterior);

9

ventrală (pe peretele anterior); laterală (pe peretele lateral); fundică (pe peretele dorsal); cervicală sau previa când nidarea se face în partea superioară a colului uterin. Acest tip de

placentă poate fi centrală sau marginală. Este considerată un tip patologic de placentă deoarece produce mari complicaţii hemoragice în ultimele 3 luni de sarcină.

Tipuri patologice de placentă: placenta previa; placenta acreta – vilozităţile coriale ajung în vecinătatea miometrului; placenta increta – vilozităţile coriale străbat miometrul; placenta percreta – vilozităţile trec de miometru; placenta bidiscoidală; placenta circumvalată; placenta fenestrată; placenta velamentoasă; placenta bilobată.

Forma normală a placentei este discoidală. Faţa fetală este netedă şi lucioasă, fiind acoperită de amnios. Pe ea se inseră central cordonul ombilical. Faţa maternă este convexă, prezintă cotiledoane, septuri interviloase şi spaţii interviloase.

Activitatea placentei depinde de o serie de factori: suprafaţa şi grosimea membranei interhemale; gradientul de presiune între sângele din spaţiile interviloase şi sângele din vasele

placentare şi materne; echipamentul enzimatic existent în peretele vilozităţilor; la schimburile fetoplacentare participă şi contracţiile uterului, contracţiile vilozităţilor

coriale, respiraţiile mamei, creşterea capacităţii venelor precum şi mărimea şi natura moleculelor transportate

Transferul de substanţe se realizează prin:1.- difuziune simplă;2.- difuziu ne facilitată;3.- transport activ;4.- pinocitoză;5.- unele substanţe sunt resorbite, transformate şi resintetizate în membrana interhemală.

Secreţia de hormoni a placentei Placenta este un organ endocrin care suplează funcţia endocrină a ovarului, a hipofizei şi a hipotalamusului. Hormonii produşi de placentă sunt de 2 categorii:

hormoni proteici - coriogonadotropina (HCG); - somatotropina corionică (HCS);

10

- tirotropina corionică (HCT); Hormoni sterolici – progesteron şi estrogeni.

Coriogonadotropina (HCG) – are acţiune predominant luteinizantă, menţine acţiunea corpului galben de sarcină. Somatotropina (HCS) – stimulează lipoliza, are acţiune anabolizantă asupra fătului şi mamei, are efect lactogen (determină pregătirea glandei mamare pentru lactaţie). Tirotropina corionică (HCT) – are acţiune stimulatoare tiroidiană. Progesteronul în primele 3 luni de sarcină este produs de corpul galben, iar ulterior de sinciţio trofoblast. Estrogenii (estradiol,estrona şi estriol) sunt secretaţi de corpul galben, iar ulterior de placentă.

11