1.1. ANALIZA PERFORMANŢELOR ÎNTREPRINDERII UTILIZÂND SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi permite degajarea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate remunerării factorilor de producţie şi finanţării activităţii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune sau solduri în cascadă.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă mărimi rezultative obţinute prin contrapunerea în calculele economice a diferiţilor indicatori, în funcţie de legăturile reciproce care există între aceştia.

Soldurile intermediare de gestiune permit analiza activităţii şi rentabilităţii întreprinderii, contribuind la caracterizarea comportamentului economic al acesteia. Ele se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească ce pun în evidenţă etapele formării rezultatului exerciţiului, pe baza elementelor de venituri şi cheltuieli aferente fiecărei categorii de activităţi, prezentând, de fapt, contul de profit şi pierdere într-o altă formă mai apropiată de cerinţele analizei financiare.

Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune are ca scop: aprecierea creşterii bogăţiei, generate de activitatea întreprinderii; descrierea repartizării bogăţiei create de întreprindere între: salariaţi şi organismele

sociale, stat, aporturi de capitaluri, întreprindere; înţelegerea formării rezultatului net; studiul structurii activităţii cu ajutorul unor rate care permit analiza evoluţiei în

timp a acesteia; studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forţei de

muncă, randamentul echipamentului industrial, etc.; analiza rentabilităţii; analiza evoluţiei în timp prin calcularea variaţiei procentuale a principalelor

solduri intermediare de gestiune şi identificarea cauzelor acestor variaţii ;Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune răspunde, pe de o parte, necesităţilor

analizei economico – financiare a întreprinderii, iar pe de altă parte, funcţionării contabilităţii naţionale, ele asigurând legătura între nivelul microeconomic al contabilităţii şi conturile naţionale.

Relaţiile care stau la baza construirii „Tabloului SIG” sunt următoarele: 1. Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor

- Cheltuieli privind mărfurile vândute

2. Producţia exerciţiului = Producţia vândută + Variaţia producţiei stocate + Producţia imobilizată

3. Valoarea adăugată = (Producţia exerciţiului + Marja comercială) - Consumuri intermediare (cheltuieli cu materii prime, materiale şi cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de

terţi)4. Rezultatul brut din exploatare (excedent sau deficit)

EBE = Valoarea adăugată + Subvenţii de exploatare - Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - Cheltuieli cu personalul

5. Rezultatul exploatării = Excedent brut din exploatare

+ Alte venituri din exploatare + Alte venituri din provizioane - Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele - Alte cheltuieli de exploatare

6. Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare - Cheltuieli financiare

7. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare

8. Rezultatul brut al exerciţiului = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar

9. Rezultatul net al exerciţiului = Rezultatul brut al exerciţiului - Impozitul pe profit1) Marja comercială (MC): sau adaosul comercial este specifică întreprinderilor

comerciale, dar se regăseşte şi la întreprinderile cu o activitate mixtă, industrială şi comercială şi reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora.

Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi comerciale.

Analiza tendinţei în timp a ratei marjei comerciale (marja comercială / venituri din vânzarea mărfurilor sau cifra de afaceri) şi compararea acesteia cu valorile înregistrate de alte întreprinderi din acelaşi sector constituie elemente de bază în evaluarea performanţelor financiare ale întreprinderii respective.

Marja comercială descompusă pe produse sau evidenţiată pe ramuri de activitate şi analizată în funcţie de rotaţia stocurilor permite aprecierea politicii comerciale promovată de întreprindere.

De asemenea, marja comercială se constituie ca un indicator de bază pentru elaborarea previziunilor, permiţând determinarea pragului de rentabilitate sau punctului critic al activităţii comerciale a întreprinderii.

2) Producţia exerciţiului (Qex): reflectă volumul total al activităţii industriale desfăşurate într-o întreprindere în cursul unui exerciţiu financiar, cuprinzând valoarea bunurilor fabricate şi a serviciilor prestate pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoi proprii.

Este un indicator constituit din elemente eterogene, unele fiind evaluate la preţ de vânzare (producţia vândută), iar altele la cost de producţie (producţia stocată şi cea de imobilizări). Cu toate acestea, producţia exerciţiului oferă o imagine reală a activităţii întreprinderii, spre deosebire de cifra de afaceri care nu ţine seama de decalajele existente între momentul fabricării şi cel al facturării produselor şi de producţia imobilizată.

Analiza producţiei exerciţiului presupune analiza nivelului şi evoluţiei acesteia, precum şi a structurii sale pe elemente componente.

Cifra de afaceri (CA) Veniturile din vânzarea mărfurilor împreună cu producţia vândută formează cifra de afaceri (CA), indicator ce exprimă volumul total al afacerilor firmei, evaluate la preţul pieţei. Chiar dacă nu apare distinct ca sold intermediar de gestiune, se consideră că cifra de afaceri trebuie analizată împreună cu producţia exerciţiului si valoarea adăugată, ca principali indicatori de volum, alături de indicatorii de rentabilitate.

Analiza cifrei de afaceri presupune: analiza nivelului şi dinamicii cifrei de afaceri; analiza structurii vânzărilor pe tipuri de venituri şi, dacă este posibil, pe produse sau grupe de

produse; analiza principalelor consecinţe ale modificării cifrei de afaceri asupra unor indicatori importanţi ai întreprinderii: indicatori de rezultate, de gestiune, de echilibru, de rentabilitate, consecinţe ce pot fi mai uşor identificate prin analize factoriale ale indicatorilor respectivi.

Cifra de afaceri trebuie să îndeplinească câteva condiţii:- nivelul său să acopere cheltuielile de exploatare şi să permită obţinerea de profit,

acest lucru constituind validarea de către piaţă a activităţii întreprinderii;- în dinamică să prezinte o tendinţă de creştere reală (în preţuri comparabile), pentru

a asigura creşterea reală a afacerilor firmei;- să fie realizată în structură corespunzător cu specificul activităţii, pentru a

corespunde obiectului principal de activitate al firmei;- evoluţia cifrei de afaceri să genereze efecte pozitive asupra celorlalţi indicatori

importanţi de apreciere a activităţii întreprinderii. 3) Valoarea adăugată (VA): exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea

factorilor de producţie, îndeosebi muncă şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor cumpărate de întreprindere de la terţi.

Valoarea adăugată prezintă o semnificaţie deosebită în perspectiva distribuirii veniturilor întreprinderii, ea reprezentând sursa de acumulări băneşti pe care întreprinderea o poate utiliza pentru remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa.

Valoarea adăugată asigură remunerarea: personalului, prin salarii şi alte cheltuieli aferente acestora; statului, prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; capitalului tehnic, prin amortizare şi provizioanele pentru conservarea valorii

acestuia; capitalului împrumutat, pin dobânzi; capitalului propriu, prin dividende pentru acţionari şi autofinanţarea netă pentru

întreprindere.Analiza valorii adăugate se face în mărimi absolute şi în mărimi relative:

În mărimi absolute, analiza are la bază metodele de calcul ale valorii adăugate:a) metoda substrativă:

VA = Marja comercială + Producţia exerciţiului – Consumuri intermediare = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile + Producţia

exerciţiului – Consumuri intermediare = VA creată în activitatea comercială + VA creată în activitatea de producţie

b)metoda aditivă: VA = Cheltuieli cu personalul (Cp) + Impozite şi taxe (It) + Dobânzi (Dob) + Amortizare

(A) + Dividende (Div) + Profit reinvestit (Pr) În mărimi relative, analiza se face pe baza ratelor valorii adăugate:

- gradul de integrare economică : Gi=Valoarea adãugatã

Cifra de afaceri- indicator ce exprimă ponderea valorii adăugate în totalul cifrei de afaceri,

permiţând aprecierea strategiei industriale a întreprinderii;

- rata variaţiei valorii adăugate: Rv=

VA 1−VA0VA 0

×100

- indicator ce permite aprecierea evoluţiei activităţii întreprinderii, respectiv creşterea sau regresia acesteia;

- ratele de structură ale valorii adăugate - ce exprimă ponderea deţinută de fiecare componentă în valoarea adăugată;

- valoarea adăugată pe un salariat: Vas=Valoarea adãugatã

Nr . salariati- ce exprimă eficienţa utilizării potenţialului uman al întreprinderii;

- valoarea adăugată la 1000 lei active imobilizate

VA1000Ai = Valoarea adăugată X 1000, Active imobilizate

- indicator ce exprimă eficienţa utilizării potenţialului tehnic al întreprinderii.Utilizată curent în practica financiară, valoarea adăugată prezintă interes din

următoarele considerente: realizează legătura dintre nivelul microeconomic şi macroeconomic, prin

agregarea valorilor adăugate ale întreprinderii la nivel macroeconomic obţinându-se produsul intern brut;

reprezintă indicatorul care măsoară aportul specific al întreprinderii la realizarea producţiei sale, fiind un indicator mai sintetic decât cifra de afaceri şi producţia exerciţiului;

este criteriul de apreciere a creşterii întreprinderii, rata creşterii cifrei de afaceri fiind adesea nerealistă;

măsoară gradul de integrare a întreprinderii, prin raportul VA / Producţie (CA). Cu cât rezultatul raportului este mai mare, cu atât întreprinderea este mai integrată, adică îşi poate asigura ea însăşi un număr mare de faze de fabricaţie, fără a recurge la serviciile altor întreprinderi pentru executarea unor lucrări sau furnizarea unor subansamble;

evidenţiază structura exploatării, prin intermediul ratelor de repartizare a valorii adăugate, putându-se realiza o evaluare a distribuţiei veniturilor globale către partenerii întreprinderii;

reflectă gradul de utilizare a factorilor de producţie, pentru acelaşi nivel al valorii adăugate şi cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de producţie putând fi diferită, în funcţie de randamentul diferit al utilizării forţei de muncă şi al echipamentelor productive destinate activităţii de exploatare;

permite, în condiţii de funcţionare identice, realizarea anumitor clasificaţii sectoriale. Astfel, la o extremitate, se vor situa întreprinderile comerciale care revând ceea ce cumpără, cu o valoare adăugată redusă, iar la cealaltă extremitate, firmele de consultanţă, care cumpără puţin şi vând „materie cenuşie” , cu o valoare adăugată importantă.

4) Rezultatul brut al exploatării (excedent sau deficit): caracterizează funcţionarea curentă a întreprinderii sau performanţelor sale tehnice şi comerciale, reflectând contribuţia exploatării la formarea rezultatelor şi este primul sold intermediar de gestiune cu semnificaţie în termeni de rentabilitate, un rezultat parţial, deoarece nu ţine seama de toate cheltuielile suportate de întreprindere în activitatea de exploatare.

Rezultatul brut al exploatării exprimă resursa de acumulare brută rezultată din activitatea de exploatare destinată menţinerii şi dezvoltării potenţialului productiv al întreprinderii, remunerării capitalurilor utilizate şi a statului, în acest caz vorbind de excedent brut de exploatare (EBE).Analiza EBE se poate face în mărimi absolute şi în mărimi relative.

În mărimi absolute, analiza are la bază metodele de calcul ale EBE- ului: a. Metoda substractivă- prin deducerea remunerării statului şi personalului din suma valorii adăugate şi a

subvenţiilor pentru exploatare: EBE = (VA + Subvenţii pentru exploatare) – (Impozite taxe + Cheltuieli cu

personalul)

- prin deducerea cheltuielilor de exploatare plătibile din veniturile din exploatare încasabile:EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuieli de exploatare plătibile

b. Metoda aditivăEBE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării + Alte cheltuieli de exploatare - Venituri din provizioane privind exploatarea - Alte venituri din exploatare

În mărimi relative, analiza excedentului brut de exploatare presupune:- analiza unor rate de structură sau de relevare a EBE- ului;- analiza ratelor de rentabilitate stabilite prin luarea în calcul a EBE- ului.Datorită faptului că indicatorul se poate calcula prin deducerea din veniturile din

exploatare încasabile a cheltuielilor de exploatare plătibile, excedentul brut din exploatare reprezintă o resursă potenţială de trezorerie, un cash – flow potenţial degajat de exploatare fiind considerat un indicator care face trecerea de la analiza rezultatelor contabile la analiza fluxurilor financiare.

5) Rezultatul exploatării (RE): caracterizează performanţele activităţii de exploatare, independent de politica financiară şi fiscală. Exprimă în mărimi absolute rentabilitatea aferentă activităţii de exploatare, după deducerea cheltuielilor de exploatare totale din veniturile aferente acestei activităţi. Spre deosebire de EBE, acest sold ţine cont de politica de amortizare şi de constituire a provizioanelor.

Exprimă în mărimi relative rentabilitatea activităţii de exploatare, prin raportul între rezultatul exploatării şi activele de exploatare, serveşte la realizarea de comparaţii între diverse întreprinderi care promovează politici de amortizare diferite.

Rezultatul financiar chiar dacă nu apare ca şi sold intermediar distinct, intră în componenţa rezultatului curent, alături de rezultatul exploatării, şi se calculează ca diferenţă între veniturile financiare şi cheltuielile financiare. El poate fi analizat separat, prin evidenţierea principalelor operaţiuni din care pot deriva veniturile şi cheltuielile financiare:

- cheltuieli determinate de finanţarea nevoilor legate de exploatare;- cheltuieli legate de finanţarea nevoilor stabile;- venituri şi cheltuieli legate de gestiunea trezoreriei;- venituri şi cheltuieli determinate de deţinerea portofoliilor de participaţie;- venituri şi cheltuieli determinate de incidenţa favorabilă şi nefavorabilă a

modificării cursului de schimb care afectează creanţele şi datoriile în devize.Rezultatul financiar evidenţiază atât calitatea gestiunii financiare a întreprinderii, cât şi

efectele activităţii de exploatare, ale strategiei de dezvoltare a întreprinderii sau ale unor evenimente întâmplătoare determinate de instabilitatea mediului monetar.

6) Rezultatul curent (RC): reprezintă rezultatul tuturor operaţiilor curente, obişnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât şi de cel al activităţii financiare, permiţând şi aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii.

7) Rezultatul extraordinar: reprezintă rezultatul obţinut din operaţiile care nu sunt legate de desfăşurarea normală, curentă, a activităţii întreprinderii şi permite măsurarea influenţei elementelor extraordinare asupra formării rezultatului global al întreprinderii:

Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare8) Rezultatul brut al exerciţiului (Rb): exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea

aferentă activităţii întreprinderii, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exerciţiu financiar.Analiza rezultatului brut se poate realiza ţinând seama de structura acestuia:

Rezultatul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale = (Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare) - (Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinare) = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul Extraordinar9) Rezultatul net al exerciţiului (Rn): exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea netă

sau pierderile aferente activităţii întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor totale şi a impozitului pe profit.

Analiza rezultatului net în mărimi absolute are la bază metodele de calcul al acesteia: metoda substractivă:Rn = Rezultatul brut al exerciţiului – Impozitul pe profit metoda aditivă:Rn = Profit reinvestit + Dividende + Remunerarea suplimentară a personalului +

Acoperiri de pierderi