Consilier de conturi Domnica Baghina, Curtea de Conturi a RomanieiSeminar: 20-22 octombrie 2004, Bucuresti

1. Definirea şi rolul bilanţuluiBilanţul reprezintă un instrument contabil de mare importanţă în

procesul conducerii, fiind necesar atât pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanţarea, utilizarea şi recuperarea fondurilor, cât şi pentru organizarea controlului asupra realizării deciziilor luate, precum şi pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii şi a unor răspunderi şi cointeresări provenite din activitatea de gospodărire şi dezvoltare a patrimoniului.

Conducerea eficientă a activităţii oricărui agent economic şi cunoaşterea rezultatelor obţinute, inclusiv a aspectelor legate de rezultatele finale, sunt posibile în activitatea curentă prin analiza datelor asigurate de evidenţa economică, în cadrul căreia locul cel mai important îl ocupă evidenţa contabilă, însă în cea de perspectivă acest deziderat se poate realiza numai prin analiza informaţiilor pe cale le oferă bilanţul contabil.

Bilanţul se întocmeşte începând cu apariţia contabilităţii, iar denumirea sa provine, după mai multe opinii, din latinescul „bilanx”, care înseamnă „cu două talgere” sau din cel de „billancium”, care semnifică un cântar, însă prin noţiunea de bilanţ se înţelege o balanţă cu două talere, aflate într-un echilibru permanent.

Totodată, se reţine că dicţionarul explicativ al limbii române defineşte bilanţul contabil ca un „tablou contabil al activului şi pasivului unui agent economic sau al unei activităţi financiare pe o anumită perioadă de timp”.

Bilanţul contabil poate fi definit ca reprezentând documentul de sinteză cel mai important, care asigură centralizarea şi generalizarea datelor agenţilor economici şi instituţiilor publice, într-o formă sintetică şi unitară, care permite o prezentare de ansamblu, o analiză detaliată şi un control al activităţii derulate şi rezultatelor obţinute la sfârşitul fiecărei perioada de gestiune.

Datorită posibilităţilor sale informative, bilanţul constituie un instrument deosebit de important în procesul de fundamentare a deciziilor pe care le adoptă organele de conducere în vederea dirijării activităţii curente şi îndeosebi a celei de perspectivă, precum şi pentru efectuarea îndrumării şi a controlului privind modul de îndeplinire a prevederilor de natură economică şi financiară.

Condiţia fundamentală pe care trebuie s-o îndeplinească bilanţul o constituie reflectarea realităţii privind elementele de activ şi de pasiv existente la dispoziţia agentului economic. În acest scop este necesar ca operaţiile economice să fie înregistrate integral corect şi la timp, pe baza documentelor justificative în care au fost consemnate. Se impune, de asemenea, compararea (confruntarea) periodică a operaţiunilor din conturi cu situaţia de pe teren, cât şi verificarea exactităţii înregistrărilor din conturi, pentru care se folosesc procedeele contabilităţii şi în speţă inventarierea şi balanţele de verificare.

Pentru asigurarea conţinutului real al bilanţului contabil este foarte important să se calculeze cât mai exact costul efectiv, iar evaluarea indicatorilor raportaţi să se facă la aceste costuri sau la preţuri efective, după caz, ceea ce determină stabilirea corectă a rezultatelor financiare finale şi respectiv a volumului total real al elementelor de activ şi a celor de pasiv.

Bilanţul contabil trebuie să prezinte datele după un sistem unitar, după aceleaşi norme metodologice, ceea ce reprezintă o altă condiţie necesară pentru îndeplinirea rolului său şi totodată pentru aprecierea corectă şi comparativă a activităţii şi pentru realizarea centralizării la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi la alte organisme interesate.

Calitatea bilanţului contabil se apreciază, de asemenea, prin caracterul său simplu şi clar, deziderat necesar pentru analiza activităţii fiecărui agent economic de către cei interesaţi, operaţiune care să poată efectua cu uşurinţă şi care să conducă la aprecieri în deplină concordanţă cu realitatea.

2

Informaţiile sau indicatorii din bilanţ se impune să fie prezentate simplu şi clar în vederea analizei lor cu uşurinţă în scopul documentării necesare pentru elaborarea prevederilor pentru anii următori.

O condiţie sau cerinţă impuse bilanţului şi cea privind caracterul său complet, în sensul că trebuie să conţină toate formularele cerute, iar aceste să fie completate cu toţi indicatorii pe care-i conţin.

O altă cerinţă o constituie respectarea metodologiei de determinare a indicatorilor şi a corelaţiei între aceştia. Astfel, concluziile la care se ajunge în urma analizei acestora redau corect atât aspectele pozitive cât şi cele negative existente în activitatea desfăşurată de agenţii economici, ceea ce permite luarea deciziilor corespunzătoare care să înlăture deficienţele constatate.

Prin întocmirea şi prezentarea bilanţului contabil la termenele stabilite se contribuie la asigurarea conducerii, controlului şi analizei activităţii desfăşurate, în mod operativ şi eficient, precum şi la asigurarea centralizării datelor la termenele prevăzute.

2. Conţinutul bilanţului contabilBilanţul contabil propriu-zis asigură prezentarea, la un moment

dat, a tuturor elementelor de activ şi de pasiv grupate după destinaţie şi, respectiv, provenienţa lor.

STRUCTURA ACTIVULUI:

Elementele de activ cuprind bunurile economice sau mijloacele de care dispune agentul economic, astfel:

Active imobilizate sau fixe,Active circulante, Conturi de regularizare şi asimilate.

Activele imobilizate sau fixe, denumite şi imobilizări sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investiţie a căror perioadă de utilitate şi lichiditate este mai mare de un an. Ele sunt destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, fără a se consuma la prima utilizare.

3

Activele imobilizate se diferenţiază la rândul lor, în trei grupe: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

Imobilizări necorporale - denumite şi active intangibile, cuprind toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezentate de cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare aplicată şi dezvoltare, concesiune, brevete, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi similare, alte imobilizări necorporale.

a) Cheltuielile de constituire, cuprind cheltuielile cu înfiinţarea, dezvoltarea şi fuzionarea unităţilor patrimoniale, cum sunt cele privind taxele şi alte cheltuieli de înregistrare şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate.

b) Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare includ resursele economice alocate pentru tehnologii noi, produse noi şi investiţii utile şi eficiente în raport cu activitatea viitoare a unităţii patrimoniale.

c) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi similare cuprind toate cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, în cazul concesiunilor, a unui brevet, a unei mărci de fabrică şi alte drepturi similare.

d) Alte imobilizări necorporale cuprind programele informatice create de unitate sau achiziţionate de la terţi, cheltuielile cu descoperirea rezervelor de substanţe minerale, precum şi alte imobilizări necorporale.

Imobilizări corporale - denumite şi active tangibile reprezintă bunurile materiale de folosinţă îndelungată în activitatea unei întreprinderi. Ele se găsesc sub formă de terenuri şi mijloace fixe (clădiri şi construcţii, maşini de forţă şi utilaje energetice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale de muncă, plantaţii, unelte, dispozitive, instrumente, mobilier şi aparatură birotică şi alte active corporale). Potrivit legislaţiei din ţara noastră, sunt considerate mijloace fixe, obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege şi o durată normată de utilizare mai mare de un an.

4

Imobilizări financiare - denumite şi investiţii financiare sau de portofoliu cuprind valorile financiare investite de agentul economic în patrimoniul altor societăţi sub forma titlurilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni), creanţelor imobilizate şi altor imobilizări.

Activele circulante, denumite şi active curente, cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, creanţelor, titlurilor de plasament şi disponibilităţilor băneşti.

Activele circulante se diferenţiază la rândul lor, în trei grupe: stocuri, alte active circulante şi titluri de plasament.

Din punct de vedere economic şi financiar, activele circulante se află într-o continuă fluenţă valorică, ele schimbându-şi forma materială şi utilitatea (marfă, creanţă, bani) în cadrul circuitului economic al patrimoniului. Active circulante sunt înlocuite continuu cu exemplare noi de aceeaşi speţă. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se transformă în stocuri de materii prime şi materiale, în faza de producţie, stocurile de materii prime şi materiale se consumă integral, rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care după ultima operaţie de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienţilor, operaţie care generează drepturi faţă de aceştia.

Sub aspectul lichidităţii, caracteristica de bază a activelor circulante este aceea că, perioada de rotaţie este mai mică de un an. Ele intră şi ies din întreprindere de mai multe ori sau cel puţin o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar.

Activele de regularizare şi asimilate reprezintă cheltuielile înregistrate în avans şi cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciţii.

Cheltuielile în avans sunt cheltuieli înregistrate în anul curent dar transferate asupra rezultatului anului următor. În această situaţie se află chiriile plătite anticipat, primele de asigurare plătite anticipat şi alte cheltuieli efectuate în avans.

Cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciţii cuprind cheltuielile pentru reparaţii capitale efectuate în anul curent dar transferate în timp asupra rezultatului perioadelor, până când se efectuează o nouă reparaţie.

5

STRUCTURA PASIVULUI:

Elementele de pasiv reprezintă sursele de finanţare a bunurilor economice sau drepturi şi obligaţii ca elemente patrimoniale cu valoare negativă.

Clasificarea surselor de finanţare în funcţie de modul de constituire (finanţare proprie, finanţare străină) şi exigibilitatea lor (termenul de decontare mai mare sau mai mic de un an).

După modalitatea de finanţare, pasivul patrimonial se împarte în:

Capitaluri proprii,Datorii,Provizioane (fonduri) pentru riscuri şi cheltuieli,Pasivele de regularizare şi asimilate.

Capitaluri proprii, corespund finanţării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul patrimonial al agentului economic. În mod concret, ele se delimitează prin capitalul individual sau social, primele legate de capital, diferenţele sau plusvalorile din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului, subvenţiile pentru investiţii, provizioanele reglementate şi fondurile proprii cu scop determinat.

Capitalurile proprii se diferenţiază la rândul lor pe grupe: capital individual sau social, prime de capital, diferenţe din reevaluare, rezerve, subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate.

Capitalul individual sau social are un caracter avansabil. El se constituie la înfiinţarea întreprinderii, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia. La întreprinderile individuale, constituirea capitalului are loc pe calea aportului personal al proprietarului, iar la societăţile comerciale, prin aportul în numerar sau în natură al asociaţilor şi acţionarilor.

Capitalul social se diferenţiază în capital subscris nevărsat (nedepus) şi capital subscris vărsat (depus).

a) capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziţia unităţii patrimoniale cu ocazia înfiinţării acesteia.

6

b) capitalul subscris vărsat reprezintă partea din capitalul subscris care a fost fizic, pusă de către proprietari la dispoziţia unităţii patrimoniale.

Capitalul se poate majora prin aporturi noi în bani şi/sau în natură şi prin operaţiuni interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea rezultatului exerciţiului precedent, transformarea de acţiuni în obligaţiuni etc.).

Reducerea capitalului se efectuează prin rambursarea către acţionari sau asociaţi a unei părţi din acesta sau prin acoperirea de pierderi suferite în exerciţiile financiare anterioare.

Primele de capital corespund capitalului adiţional creat ca excedent între valoarea acţiunilor la preţ de emisiune sau valoarea în natură stabilită prin evaluare şi valoarea nominală (de referinţă) a acţiunilor.

Diferenţele din reevaluare reprezintă plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor materiale şi a celor financiare. Cu ocazia reevaluării, valoarea acestor active creşte faţă de valoarea contabilă anterioară, creşterea fiind considerată sigură şi durabilă.

Rezervele reprezintă în principiu, profitul capitalizat în mod durabil de întreprindere, până la o decizie contrară a organelor competente. Rezervele sunt destinate protecţiei capitalului social împotriva pierderilor şi finanţării unor investiţii.

Subvenţiile pentru investiţii sau subsidiile de capital sunt obţinute de la buget sau de la agenţii economici interesaţi, fiind destinate achiziţionării sau creării activelor imobilizate sau de a finanţa activităţi pe termen lung.

Provizioane reglementate sunt fonduri create prin prelevări (preluări) din rezultate, fiind destinate regularizării în timp a creşterii – micşorării profitului ca urmare a fluctuaţiilor privind rata dobânzii, rata de curs valutar şi a preţurilor.

Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile furnizate de terţi, pentru care unitatea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Este vorba de creditele contractate de la bănci sau instituţii financiare, împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, precum şi datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale unităţii patrimoniale cu alte persoane fizice şi juridice.

7

Persoanele juridice şi fizice de care unitatea are obligaţiuni băneşti sunt denumite generic creditori. Creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economică şi urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie.

Datoriile, ca sursă de finanţare sunt prezentate şi funcţionează din momentul naşterii obligaţiunilor faţă de terţi şi până în momentul rambursării (în cazul creditelor) şi plăţii lor (în cazul datoriilor generate de relaţiile de decontare). Toate datoriile cu termen de scadenţă mai mare de un an sunt purtătoare de dobândă. De asemenea, sunt purtătoare de dobândă creditele primite de la bancă sau alte instituţii financiare, chiar dacă sunt pe termen scurt.

Din masa patrimonială a datoriilor, mai semnificative sunt următoarele structuri: datorii financiare, credite primite de la bancă, împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, datorii comerciale, datorii fiscale, salariale şi sociale, datorii faţă de asociaţi şi creditori diverşi.

Datorii financiare exprimă creditele primite de la bancă şi alte instituţii de credit, precum şi împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni.

Credite primite de la bancă şi alte instituţii de credit cuprind creditele pe termen lung şi mijlociu şi cele pe termen scurt, numite şi credite de trezorerie. Ele sunt destinate finanţării investiţiilor şi cheltuielilor curente privind activitatea de exploatare. Aceste credite sunt purtătoare de dobândă şi garantate prin activele agentului economic.

Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni reprezintă fondurile pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri de credit negociabile către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare, fără a fi exclusă şi posibilitatea vânzării către public, chiar de către societatea comercială. Titularul de patrimoniu care emite un astfel de împrumut se angajează să ramburseze, la termen sau eşalonat, ratele scadente şi să plătească o dobândă sub forma cupoanelor ataşate titlurilor de credit.

Datoriile comerciale se creează în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri, lucrări şi servicii primite. Ele se delimitează patrimonial sub forma furnizorilor şi efectelor de plată. Furnizorii reprezintă datoriile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor primite de la terţi, în curs de decontare.

Efectele de plată reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată a agentului economic în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii.

8

Datoriile fiscale, salariale şi sociale cuprind în ordine, obligaţiile din impozite şi taxe faţă de bugetul statului, salariile şi alte drepturi asimilate datorate angajaţilor, obligaţiile privind contribuţia la asigurările sociale şi la fondul de şomaj (protecţia socială), precum şi datoriile intermediare, create în cadrul relaţiilor de decontare cu angajaţii prin reţinerea din salariul cuvenit a contribuţiei personalului pentru pensia suplimentară şi a celei pentru fondul de şomaj. Aceste contribuţii se reţin din salarii de către agenţii economici şi urmează să fie decontate organelor în drept.

Datoriile faţă de asociaţii reprezintă obligaţiile faţă de acţionari sau asociaţi pentru capitalul de rambursat, dividendele de plată, precum şi datoriile în cadrul grupului privind fondurile puse direct sau indirect pe termen scurt la dispoziţia agentului economic.

Creditori diverşi cuprind toate obligaţiile care prin natura lor nu se includ în categoriile prezentate. În această situaţie se află datoriile privind achiziţionarea de plasament, sumele încasate şi necuvenite.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt fonduri constituite prin prelevări din rezultatele destinate acoperirii unor cheltuieli sau pierderi probabile în perioadele următoare sau certe în perioadele următoare dar nedeterminate ca mărime. Constituirea lor se efectuează prin mărirea cheltuielilor curente, iar utilizarea prin transferarea lor la venituri în perioadele următoare, când cheltuielile şi pierderile probabile devin certe sau determinabile ca mărime. Cazurile cele mai tipice de provizioane sunt: pierderile probabile din litigii, amenzi, penalizări, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte; cheltuielile probabile legate de remedierea defectelor produselor şi serviciilor livrate prin clauza de acordare a garanţiei; pierderi probabile din diferenţele nefavorabile de curs valutar; cheltuielile cu reparaţiile capitale planificate eşalonate potrivit programului pe mai multe perioade.

Pasivele de regularizare cuprind veniturile înregistrate în avans adică venituri realizate în anul curent (încasarea anticipată de chirii, taxe, dobânzi etc.) care sunt transferate asupra rezultatului anului următor.

Ecuaţia economică a bilanţului contabil se numeşte egalitate bilanţieră.

ACTIV = PASIV sau

UTILIZĂRI = RESURSE

9

PatrimoniulPatrimoniul

în expresie valorică la un moment dat

bunuri economice surse de finanţare

prin echilibru dintre

precum şi

pierderea profitul

sau

Rezultatul activităţiiRezultatul activităţii

10

Bilanţul

tablou sau situaţie

care evidenţiază

STUDIU DE CAZ:

Societatea Comercială „X”, la data de 31 decembrie 2004 dispune de următoarea situaţie patrimonială.

Se cere să se întocmească bilanţul contabil respectându-se principiul dublei reprezentări:

Materiale 1.000.000 leiTerenuri 1.000.000 leiFurnizori 2.000.000 leiCasa 5.000.000 leiEfecte comerciale de primit 1.000.000 leiEfecte comerciale de plătit 2.000.000 leiCapital social 1.000.000 leiImpozit pe salarii 1.000.000 leiClienţi 2.000.000 leiMijloace fixe 8.000.000 leiCheltuieli de constituire 1.000.000 leiRezerve 1.000.000 leiPersonal-remuneraţii datorate 6.500.000 leiCredite bancare 4.000.000 leiConturi curente la bănci 1.200.000 lei

Bilanţ contabil întocmit la 31 decembrie 2004

ACTIV PASIVActive imobilizate Capitaluri propriiCheltuieli de constituire 1.000.000 Capital social 10.000.000Mijloace fixe 8.000.000 Rezerve 1.000.000Terenuri 1.000.000 DatoriiActive circulante Credite bancare 4.000.000Materiale 1.000.000 Furnizori 2.000.000Clienţi 2.000.000 Efecte comerciale de plătit 2.000.000Efecte comerciale de primit 1.000.000 Impozit pe salarii 1.000.000Conturi curente la bănci 12.000.000 Personal-remuneraţii datorate 6.500.000Casa 500.000TOTAL activ: 26.500.000 TOTAL pasiv: 26.500.000

11

Analizate prin prisma efectului lor asupra ecuaţiei generale a bilanţului: A = P şi asupra structurii şi mărimii valorice a elementelor patrimoniale din bilanţ, operaţiile economice şi financiare determină următoarele tipuri de modificări:

a) în ambele părţi ale bilanţului, când un element de activ creşte, concomitent şi cu aceeaşi sumă va creşte şi un element de pasiv:

b) în ambele părţi ale bilanţului, prin scăderea unui element de activ, concomitent cu aceeaşi sumă va scădea şi un element de pasiv:

c) numai în activul bilanţului, creşterea unui element de activ are lor concomitent cu scăderea altui element de activ:

d) numai în pasivul bilanţului, creşterea unui element de pasiv are lor concomitent cu scăderea altui element de pasiv:

12

Pentru a calcula şi comunica informaţia privind profitul şi pierderea se întocmeşte contul de rezultate, denumit în ţara noastră contul de profit şi pierdere.

Acesta reprezintă un tabel recapitulativ (centralizator) privind mărimea cheltuielilor şi veniturilor, clasificate în raport de diverse criterii. De regulă, aceste criterii sunt cel al naturii sau al destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor.

Cheltuielile, după destinaţia lor, sunt grupate pe feluri de activităţi:

de exploatare, financiare,extraordinare.

În cadrul lor se diferenţiază pe elemente primare în raport de felul resurselor utilizate (materii prime, materiale şi mărfuri, lucrări şi servicii primite de la terţi, cheltuieli cu personalul, impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, amortizări şi provizioane, dobânzi plătite, sconturi de decontare acordate etc.).

Veniturile, după natura lor, sunt grupate pe feluri de activităţi:de exploatare, financiare,extraordinare.

În cadrul lor se diferenţiază în funcţie de natura rezultatului (vânzări de produse, mărfuri şi lucrări, venituri din producţia stocată şi nevândută, venituri din producţia proprie de imobilizări, venituri din dobânzi şi dividende, venituri din vânzarea mijloacelor fixe etc.).

13

Contul de rezultate construit în raport de natura veniturilor şi cheltuielilor, se prezintă astfel:

Contul de profit şi pierdereIndicatori Realizări

An precedent An curent Venituri din exploatare(-) Cheltuieli de exploatare= Rezultatul din exploatare

Profit sau Pierdere

Venituri financiare (-) Cheltuieli financiare = Rezultatul financiar

Profit sau Pierdere

= Rezultatul curent al exerciţiului Profit sau Pierdere

Venituri extraordinare(-) Cheltuieli extraordinare= Rezultatul extraordinar al exerciţiului

Profit sau Pierdere

Impozitul pe profitA. Total venituriB. Total cheltuieli= Rezultatul exerciţiului A-B

Profit sau Pierdere

Contul de profit şi pierdere este proiectat (elaborat) ca un tablou (formulat distinct) în cadrul căruia se face următoarea delimitare sau grupare privind rezultatele exerciţiului.

Rezultatul curent este constituit din rezultatele activităţilor de exploatare şi rezultatele activităţilor financiare.

14

Rezultatul extraordinar împreună cu rezultatul curent determină rezultatul brut. La rezultatul brut se aplică cote de impozit pe profit şi se obţine rezultatul net al exerciţiului încheiat.

Având în vedere faptul că în reglementările legale în vigoare se face o delimitare riguroasă între activitatea de exploatare curentă, elementele financiare şi elementele extraordinare, contul de profit şi pierdere este structurat în câte două grupe pentru fiecare dintre acestea, o grupă pentru veniturile şi o altă grupă pentru cheltuieli, care, la rândul lor, sunt delimitate pe categorii sau feluri de venituri şi respectiv de cheltuieli.

„Venituri de exploatare” - conţine următorii indicatori: Vânzări de mărfuri şi Producţia vândută, care împreună constituie Cifra de afaceri, precum şi Producţia stocată, Producţia imobilizată, care însumate reprezintă Producţia exerciţiului, după care sunt înscrişi şi indicatorii: Subvenţii de exploatare, Alte venituri din exploatare.

„Cheltuieli pentru exploatare” - sunt înscrişi indicatorii privind: costul mărfurilor vândute; cheltuielile materiale (materii prime şi materii consumabile; combustibil, energie şi apă); impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu personalul (salarii personal; asigurări şi protecţie socială); alte cheltuieli de exploatare.

Rezultatul exerciţiului (profitul sau pierderea) din exploatare se determină prin compararea totalurilor veniturilor cu cheltuielile din exploatare.

„Veniturile financiare” - sunt constituite din: titluri şi creanţe imobilizate; titluri de plasament; diferenţe de curs valutar; venituri din dobânzi şi comisioane; alte venituri financiare.

„Cheltuieli financiare” - sunt formate din: creanţe imobilizate; titluri de plasament; diferenţe de curs valutar; dobânzi; alte cheltuieli financiare.

Veniturile şi cheltuielile din exploatare împreună cu veniturile şi cheltuielile financiare se iau în calcul şi pentru stabilirea rezultatului curent al exerciţiului financiar.

Veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare conţin cheltuielile din calamităţi naturale şi alte evenimente extraordinare.

15

Rezultatul extraordinar al exerciţiului (profit sau pierdere) se stabileşte prin compararea veniturilor extraordinare cu cheltuielile extraordinare sau invers după cum se obţine profit şi respectiv pierdere.

Un alt element sau indicator distinct al contului de profit şi pierdere îl constituie impozitul pe profit, ce reprezintă o cotă procentuală aplicată asupra rezultatului exerciţiului încheiat în perioada curentă.

Contul de profit şi pierdere, aşa cum s-a putut observa, nu are forma unui cont obişnuit, el prezintă veniturile şi cheltuielile într-o anumită succesiune şi pentru toţi indicatorii sau elementele din structura sa conţine date de la finele exerciţiului financiar încheiat, precum şi de la sfârşitul celui precedent.

Prin compararea datelor exerciţiului financiar încheiat cu datele exerciţiului financiar precedent se poate concluziona dacă activitatea agentului economic este rentabilă sau nerentabilă.

De asemenea, se poate analiza care dintre indicatorii realizaţi au influenţat pozitiv sau negativ activitatea agentului economic.

16