teza de doctorat_rezumat
Post on 21-Jan-2016
34 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1
UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN ŢELE EDUCAŢIEI
DOCTORAT ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIE
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
OPTIMIZAREA PERFORMAN ŢEI SPORTIVE – PERCEPŢIA SUBLIMINAL Ă, ELEMENTE DE PSIHOMOTRICITATE, HARTA
MENTAL Ă
Îndrum ător ştiin ţific:
Prof. univ. dr. Mihaela ROCO
Doctorand:
Radu PREDOIU
Bucureşti
2012
2
3
CUPRINS
Introducere ......................................................................................................................................6
Capitolul 1: Cadrul teoretic
1.1. Performanța sportivă ..................................................................................................6
1.2. Vârsta şcolară mare (adolescenţa) - 14/15 - 18/20 ani
1.2.1. Aspecte dominante ale dezvoltării psihice a adolescentului …………………………...........................................6 1.2.2. Creșterea capacităților perceptive și de reprezentare …………………………………………………...................................7
1.2.3. Particularitățile gândirii ……………………………………....................................7
1.2.4. Caracteristici ale memoriei
și imaginației ..............................…………………………………….................................7
1.2.5. Comunicarea și limbajul ……………………………………..................................7
1.2.6. Evoluția afectivității, motivației și voinței ……………...........................................7
1.2.7. Personalitatea adolescentului ………………………………...................................7
1.3. Percepția și educația perceptiv-motrică
1.3.1. Percepție, percept ……………………………………………..................................7
1.3.2. Act și/ sau fapt perceptiv ……………………………………..................................8
1.3.3. Percepția ca proces informațional ……………………………................................8
1.3.4. Evoluția în ontogeneză și caracteristici ....................................................................8
1.3.5. Educația perceptiv-motrică, învățarea perceptivă și învățarea perceptiv-motrică …………………………………………...............................8
1.3.6. Percepții complexe – mișcarea ………………………….........................................8 1.3.7. Percepția subliminală – mesajul subliminal și muzicoterapia .................................9
1.4. Sugestie, placebo și învățare motrică
1.4.1. Sugestia (autosugestia) – linia de reglare verbală (reglarea prin cuvânt) ..............9
4
1.4.2. Placebo ....................................................................................................................9
1.4.3. Învățarea – ce este, cum decurge ...........................................................................10
1.4.4. Studii asupra învățării ............................................................................................10
1.4.5. Teorii ale învățării ..................................................................................................10
1.4.6. Învățarea programată ...........................................................................................10
1.4.7. Învățarea motrică ..................................................................................................10
1.5. Psihomotricitatea
1.5.1. Precizări conceptuale și dezvoltarea în ontogeneză ................................................10
1.5.2. Lateralitatea
1.5.2.1. Definire și repere privind dezvoltarea în ontogeneză ...........................11
1.5.2.2. Factorii determinanți ai lateralității .......................................................11
1.5.2.3. Forme ale lateralității ............................................................................11
1.5.2.4. Rolul lateralității în activitățile corporale .............................................11
1.5.3. Schema corporală ……………………………………............................................11
1.5.4. Ideomotricitatea ……………………………………..............................................11
1.5.5. Inteligența motrică ……………………………………..........................................11
1.5.6. Coordonarea psihomotrică ……………………………………..............................12
1.5.7. Praxia ......................................................................................................................12
1.5.7.1. Deprinderile motrice ...........................................................................12
1.6. Instruirea asistată de computer în cazul aprecierii vitezei și a distanței, timpului de reacție, vigilenței și memoriei topografice
1.6.1. Instruirea asistată de computer în activitatea sportivă .........................................12 1.6.2. Mișcările instrumentale .........................................................................................12
1.6.3. Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică – „hard skills” în sport ...................................................................................................12 1.6.3.1. Aprecierea vitezei și aprecierea distanței ...........................................13
5
1.6.3.2. Timpul de reacție ...............................................................................13 1.6.3.3. Vigilența – atenție în expectativă .......................................................13 1.6.3.4. Memoria topografică – caracteristici ale memoriei și
diferențe individuale .......................................................................................13
1.7. Harta mentală și memorarea eficientă a actelor motrice
1.7.1. Harta mentală.........................................................................................................14
1.7.2. Memorarea eficientă a actelor motrice..................................................................14
Capitolul 2: Obiective, Ipoteze și Metode utilizate
2.1. Specificarea obiectivelor sau scopurilor cercetării ......................................................14
2.2. Ipoteze ..............................................................................................................................16
2.3. Metode 2.3.1. Participanți ………………………………………………...........................….......17
2.3.2. Aparatura .................................................................................................................17
2.3.3. Modelul experimental .............................................................................................17
2.3.4. Procedura ................................................................................................................19
Capitolul 3: Rezultate
3.1. Prezentarea datelor ....................................................................................................34
3.2. Analiza și interpretarea datelor ................................................................................35
Capitolul 4: Concluzii și limite …………………………………………..................................36 Bibliografie selectivă………………......…………………………………..................................41
6
Introducere
Pregătirea psihică este o componentă esențială, care alături de pregătirea tehnică, tactică,
fizică, alături de alimentație și de refacere, completează cercul necesar ca sportivul să se
“rotească’, altfel spus, să progreseze. Problema cercetată este deosebit de importantă întrucât în
cursa spre înalta performanță, atât antrenorii cât și sportivii doresc un progres permanent, progres
facilitat de efectuarea unei pregătiri psihice adecvate, de cunoșterea procedurilor optime de
pregătire. Am ales perioada de vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani – specifică adolescenței,
întrucât acum are loc un pas deosebit de important în evoluția profesională a sportivului. Este
vorba despre trecerea de la juniorat către sportul de mare performanță. Este un moment în care
mulți juniori, deși dispun de rezultate remarcabile până la vârsta de 18 ani, nu reușesc, la seniori,
să confirme expectațiile, să atingă rezultatele scontate. Unul dintre factorii ce împiedică
progresul este lipsa unei pregătiri psihice adecvate. Studiile cuprinse în lucrarea de față, au drept
scop tocmai susținerea sportivilor pe drumul, plin de obstacole, către marea performanță.
Capitolul 1: Cadrul teoretic
1.1. Performanța sportivă
Performanța sportivă „desemnează atât procesul cât şi rezultatul unei acţiuni care din
punct de vedere normativ reprezintă măiestria, îndeplinirea unei sarcini cât mai bine posibil,
fiind dependentă de interrelaţia factorilor endogeni (predispoziţii, aptitudini) cu factorii exogeni
(ambientali), exprimaţi în calitatea procesului de antrenament, condiţii motrice şi de însuşire,
nivelul motricităţii şi influenţei factorilor sociali"1.
1.2. Vârsta şcolară mare (adolescenţa) - 14/15 - 18/20 ani
1.2.1. Aspecte dominante ale dezvoltării psihice a adolescentului
În adolescență se remarcă un avans cognitiv remarcabil, atingându-se chiar vârfurile cele
mai înalte în manifestarea unora dintre capacitățile de cunoaștere.
1 Dragnea, Adrian; Mate-Teodorescu, Silvia, ”Teoria sportului”, Editura FEST, Bucureşti, 2002.
7
1.2.2. Creșterea capacităților perceptive și de reprezentare
Adolescenții pot cu ușurință să reprezinte orice și să verbalizeze imediat și nuanțat. Se
accentuează organizarea reprezentărilor în jurul unor concepte sau idei semnificative și se
ușurează astfel activitatea mintală în ansamblu.
1.2.3. Particularitățile gândirii
Gândirea abstractă face posibilă atât amânarea cât și anticiparea acţiunilor şi
comportamentelor. Adolescentul își dezvoltă abilităţi de rezolvare de probleme făcând apel la
soluţii abstracte şi anticipative, la simboluri şi metafore.
1.2.4. Caracteristici ale memoriei și imaginației
Maturizarea mecanismelor neurocerebrale și dezvoltarea, în stadiile anterioare, a
sistemelor mnezice au pregătit noul nivel al memoriei din adolescență care se caracterizează
prin: creșterea volumului memoriei (acesta atinge în adolescență nivelul cel mai ridicat);
dominarea memoriei logice; amplificarea capacităților de a memora laturile abstracte și generale
ale cunoștințelor; creșterea caracterului activ al memoriei; reproducerea activă a cunoștințelor.
1.2.5. Comunicarea și limbajul
Vorbirea devine mai nuanțată și plastică, adaptată la circumstanțe. Adolescentul cunoaște
puterea foarte mare a cuvântului.
1.2.6. Evoluția afectivității, motivației și voinței
În adolescență se înregistrează un ridicat grad de conștientizare a experienței afective
însoțit de tendința crescută de reexaminare, meditație și evaluare. Acum se atinge un nivel mai
înalt de reglare a conduitelor emoțional-expresive.
1.2.7. Personalitatea adolescentului
În cursul acestui stadiu unele componente ale personalității se consolidează și se
amplifică așa cum sunt aptitudinile și caracterul sau idealul de viață. Personalitatea se prezintă
pentru prima dată ca un ansamblu organizat și unitar deși încă insuficient de consolidat și
armonizat.
1.3. Percepția și educația perceptiv-motrică
1.3.1. Percepție, percept
Perceptul ca produs informațional este rezultatul prelucrării materialului senzorial în
cadrul unor operații, acțiuni, strategii și mecanisme.
8
1.3.2. Act și/sau fapt perceptiv
Când percepția se desfășoară involuntar, subconștient (precum în cazul percepției
subliminale) sau inconștient, ne aflăm în prezența unui fapt perceptiv. Spre deosebire de actul
perceptiv care este o recepție intențională, faptul perceptiv este o recepție neintențională.
1.3.3. Percepția ca proces informațional
Percepția este considerată ca un proces informațional în care informția utilă este extrasă
(după anumite criterii de ordin fizic, semantic și pragmatic) din câmpul stimulator în urma
activității de explorare a subiectului.
1.3.4. Evoluția în ontogeneză și caracteristici
Percepția se transformă în mod treptat, sub influența educației și instruirii, în observație
sistematică dirijată. Astfel, ea nu este prezentă la om la naștere, presupunând experiență
senzorială și de explorare a mediului. Deși primele percepții apar la copil cam la două luni,
maturitatea perceptivă se produce mult mai târziu.
1.3.5. Educația perceptiv-motrică, învățarea perceptivă și învățarea perceptiv-motrică
Toate achiziţiile fundamentale omului încep să se formeze din primii ani de viață, pe baza
activităţii perceptiv-motrice și învățării perceptive. Învățarea perceptiv motrică sau senzori-
motrică ”constă din modificarea comportamentului ca ajustare sau adaptare a unei forme de
răspuns performant la condițiile perceptive noi și care implică fie formarea de noi coordonări
senzori-motrice, fie creșterea preciziei sau fineței coordonării răspunsului preexistent” (M.
Epuran, 1994, „Psihologia educației fizice”, București). Activitatea perceptiv-motrică mediază
cunoaşterea pornind de la experienţa senzorimotorie.
1.3.6. Percepții complexe – mișcarea
În percepţia mişcării – a propriului nostru corp şi a obiectelor din jurul nostru, importante
sunt informaţiile kinestezice şi cele vestibulare. Primele semnalizează în cadrul procesul
complex al percepţiei mişcării poziţia segmentelor corpului, mişcarea acestora cu toate
caracteristicile – viteză, direcţie, amplitudine, cât şi rezistenţa întâlnită de segmente în mişcare.
Complementar, informaţiile vestibulare furnizează individului date referitoare la poziţia capului
şi mişcarea corpului (Horghidan, Mitrache, Tüdös, 2001, p. 60).
9
1.3.7. Percepția subliminală – mesajul subliminal și muzicoterapia
Trebuie făcută distincția între pragul senzorial obiectiv și pragul senzorial subiectiv.
Pragul senzorial obiectiv este valoarea minimă pe care trebuie să o aibă un stimul pentru a putea
fi recepționat de organism. Subiectul nu este însă conștient de prezența lui, nu poate să spună
dacă stimulul a fost sau nu prezent deși el induce modificări de natură bioelectrică. Pragul
senzorial subiectiv este limita de la care subiectul poate conștientiza prezența stimulului, deși nu
poate oferi verbal nici o alta informație despre natura sau semnificația acestuia. Dacă utilizăm
pragul subiectiv, există date experimentale concludente care probează existența percepțiilor
inconștiente.
În prezent, ştiinţa modernă a putut să evalueze efectele muzicii asupra organismului,
punându-se în evidenţă ecouri în plan fiziologic şi psihosomatic (relaxarea tonusului muscular,
diminuarea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, regularizarea ritmului respirator, creşterea
toleranţei la durere, etc)2, precum şi în plan psihic (stimularea imaginaţiei, atenţiei, memoriei,
rafinarea percepţiei, echilibrare afectivă, detensionare psihică, relaxare).
1.4. Sugestie, placebo și învățare motrică
1.4.1. Sugestia (autosugestia) – linia de reglare verbală (reglarea prin cuvânt)
În explicarea acestui fenomen, sunt trei elemente relevante: situaţia-sugestie
(caracteristicile stimulului sau ansamblului de stimuli cu caracter provocativ); comportamentul
sugerat (conţinutul sugestiei); sugestibilitatea (caracteristică subiectului).
Pentru a fi eficient, un mesaj sugestiv trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, dintre
care pot fi menţionate: să fie subordonat scopului propus; să fie pozitiv și formulat în termeni
pozitivi (evitarea negațiilor); ritmic; să fie scurt; să fie acceptat ca moral de către subiect; să fie
pertinent; să fie simplu; să fie plastic (însoţit de o imagine adecvată); să fie repetat; să fie
convingător; țintit (să vizeze un singur aspect); influenţarea directă (când persoanele sunt “faţă în
faţă”) este mai eficientă decât cea indirectă.
1.4.2. Placebo
Efectele placebo corespund în general credințelor, cunoștințelor pe care oamenii le au
despre natura stimulului administrat. Cheia schimbărilor terapeutice constă în stimularea
2 I. B. Iamandescu, “Stresul psihic din perspectivă psihologică şi psihosomatică”, 2002.
10
expectanțelor pozitive. Schimbarea este în funcție de credibilitatea percepută a tehnicilor
utilizate.
1.4.3. Învățarea – ce este, cum decurge
Învăţarea implică formarea gândirii abstracte, naşterea sentimentelor complexe,
constituirea efortului de voinţă şi a trăsăturilor de personalitate etc.
1.4.4. Studii asupra învățării
În mod treptat, concepţiile referitoare la învăţare se complică → învăţarea este o activitate
la care participă toate procesele psihice ale individului (nefiind o simplă reacţie elementară). Ca
forme mai complexe de învățare evidențiem învățarea prin insight și fenomenul seturilor de
învățare.
1.4.5. Teorii ale învățării
� Bandura propune o teorie a învățării sociale în care învățarea observațională îndeplinește
un rol major;
� J. Rotter – una dintre primele teorii ale învățării sociale.
1.4.6. Învățarea programată
La baza acestei metode de instruire stă condiționarea operantă. Avantajul major constă în
faptul că individul uman poate parcurge într-un ritm propriu materialul de învățat, primind feed-
back în mod sistematic cu privire la progresele înregistrate.
1.4.7. Învățarea motrică
Învăţarea motrică este un act formativ complex (atât în plan somatic cât şi psihic), pe
baza căruia se realizează organizarea răspunsurilor motrice, perfecţionarea actului motric,
dobândirea eficienţei mişcării corporale. Prin această formă de învățare, mișcarea dobândeşte
uşurinţă, eficienţă şi acurateţe.
1.5. Psihomotricitatea
1.5.1. Precizări conceptuale și dezvoltarea în ontogeneză
În sfera psihomotricităţii sunt incluse: schema corporală; lateralitatea; inteligența motrică;
coordonările (coordonarea statică → echilibrarea, coordonarea dinamică → a întregului corp şi a
segmentelor sale, coordonarea perceptiv-motrică → percepţia spaţiului, ritmului şi mişcărilor
proprii); praxia; ideomotricitatea.
11
1.5.2. Lateralitatea
1.5.2.1. Definire și repere privind dezvoltarea în ontogeneză
Lateralitatea - cunoaşterea interiorizată a celor două părţi ale corpului (stânga și dreapta).
○ la 5 ani copilul diferenţiază stânga de dreapta, la propriul corp şi în spaţiu.
1.5.2.2. Factorii determinanți ai lateralității
Fenomenul lateralizării este generat de factori de natură biologică și de factori de natură
socio-culturală.
1.5.2.3. Forme ale lateralității
În funcţie de nivelul la care se exprimă prevalenţa funcţională, lateralitatea este manuală,
podală, vizuală (oculară), auditivă (acustică).
1.5.2.4. Rolul lateralității în activitățile corporale
În învățarea sportivă, coordonarea prevalențelor segmentare realizează un tip special de
asimetrie funcțională, care este cu atât mai evidentă cu cât efotul dinamic implicat este mai
intens și de o durată mai scurtă.
1.5.3. Schema corporală
Schema corporală reprezintă una dintre structurile psihice fundamentale, atât pentru
constituirea modelului intern al realităţii externe, cât şi pentru constituirea modelului propriului
Eu. Perturbările în evoluţia schemei corporale reflectă tulburarea comunicării cu mediul extern şi
cu sine, manifestându-se la trei nivele: motric, cognitiv şi al relaţiilor sociale.
1.5.4. Ideomotricitatea
V. Horghidan (2001) consideră că ideomotricitatea exprimă importanţa pe care o au
reprezentările ideomotorii în realizarea şi conducerea mişcării şi, în acelaşi timp la rolul avut de
motricitate în formarea imaginilor mintale. Reprezentările ideomotorii sunt acele reprezentări
rezultate din şi prin experienţa mişcării propriului corp şi a segmentelor sale, pentru care există
experienţă motrică anterioară.
1.5.5. Inteligența motrică
Inteligenţa motrică presupune, în general: “capacitatea de a înţelege, capacitatea de a
discerne, capacitatea de a integra, capacitatea de a găsi exact şi corect mişcările cele mai
adecvate situaţiilor practice (se manifestă în diferite forme şi la diferite nivele), viteza de învăţare
12
motrică, exactitatea coordonărilor spaţio-temporale, capacitatea de combinare a mişcărilor,
capacitatea de coordonare şi anticipare” (Epuran, M.,1972).
1.5.6. Coordonarea psihomotrică
Conform V. Horghidan (2000), organizarea răspunsurilor motrice este rezultantă a
vectorilor: creştere, maturizare, învăţare şi se exprimă: “ cantitativ - în achiziţionarea şi creşterea
numerică a conduitelor motrice şi calitativ - în diversificarea, dezvoltarea complexităţii, a
posibilităţilor de combinare şi utilizare intenţionată şi adaptativă a structurilor formate”.
1.5.7. Praxia
Praxia este dată de totalitatea actelor motrice învățate care se folosesc de către om în
vederea adaptării sale la mediu.
1.5.7.1. Deprinderile motrice
Prin învățare subiectul își formează un pattern motor cât mai apropiat posibil cu cel care,
teoretic, ar fi cel mai bun, în funcție de particularitățile sale individuale.
1.6. Instruirea asistată de computer în cazul aprecierii vitezei și a distanței, timpului de
reacție, vigilenței și memoriei topografice
1.6.1. Instruirea asistată de computer în activitatea sportivă
Înregistrarea computerizată a rezultatelor se produce doar la simpla apăsare a unui buton
sau a unei plăci de contact electronic. Acum, putem departaja performeri la fracţiuni de secundă
sau la milimetrii.
1.6.2. Mișcările instrumentale
Mișcările instrumentale sunt acele mișcări asociate manipulării unor dispozitive,
instrumente, aparate, mișcări ce se pot realiza la indici superiori de precizie, dexteritate și
sincronizare. Mișcările implicare în experimentele psihologice, în majoritatea lor, sunt menite să
manipuleze un buton, o pedală, o manetă sau să efectueze mișcări coordonate de menținere a
unui reper în anumite condiții, de urmărire a unei ținte pe un ecran.
1.6.3. Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică –
„hard skills” în sport
Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică, intră în
categoria aptitudinilor ce poartă denumirea de “hard skills” (Fleishman, 1992). Aprecierea
13
vitezei, timpul de reacție fac parte din categoria aptitudinilor psihomotrice, vigilența, memoria
topografică, intră în categoria aptitudinilor cognitive, iar percepția adâncimii, a distanțelor,
aparține categoriei aptitudinilor senzoriale/ perceptuale.
1.6.3.1. Aprecierea vitezei și aprecierea distanței
Sub vârsta de 8-9 ani un obiect este percept ca fiind mai rapid decât altul dacă îl precedă
în timp sau în spaţiu (intuirea vitezei este ordinală). Ulterior copilul va înţelege că o mărire a
distanţei între două obiecte ce se deplasează pe aceeaşi traiectorie, arată că primul obiect este mai
rapid, în timp ce o diminuare a distanţei între ele se traduce prin faptul că al doilea obiect este
mai rapid. Piaget (1946, apud Aniţei, 2007, p. 262) a numit acest proces, ce implică percepţia
ordinii celor două obiecte în mişcare şi a mărimii distanţei între ele, hiperordinal. Referindu-ne la
percepția distanței la care este amplasat un obiect, un rol important este îndeplinit de: mărimea
imaginii retiniene, prezența sau absența reperelor, a detaliilor de structură, particularitățile
însușirilor cromatice.
1.6.3.2. Timpul de reacție
Utilizarea calculatoarelor face ca precizia și acuratețea înregistrării să fie asigurate. În
mod obișnuit, timpul de reacție se înregistrează între debutul stimulării și debutul răspunsului,
dar se pot alege și alte limite. Timpul de reacţie simplu scade din copilărie până la vârsta de
aproximativ 20 ani, apoi creşte încet până la vârsta de 50-60 ani iar după această vârstă creşte şi
mai repede.” (Welford, 1977; Jevas şi Yan, 2001; Luchies şi alţii, 2002). În aproape fiecare
grupă de vârstă, bărbaţii au timpi de reacţie mai buni decât femeile (Welford, 1980; Adam şi
alţii , 1999; Dane şi Erzurumlugoglu, 2003; apud Robert J. Kosinski, A literature review on
reaction time, 2006).
1.6.3.3. Vigilența – atenție în expectativă
Vigilența este ceea ce P. Guillaumme numea atenţie în expectativă (apud Cosmovici,
1992, p. 68) → atunci când aşteptăm un anumit eveniment sau semnal la care trebuie să
reacţionăm prompt.
1.6.3.4. Memoria topografică – caracteristici ale memoriei și diferențe individuale
Memoria topografică presupune reţinerea, pe o perioadă de timp, a unui anumit traseu şi
folosirea acestei informaţii într-un scop prestabilit. O astfel de sarcină include orientarea în
spaţiu, concentrarea atenţiei, operativitate cognitivă, asumarea riscului etc. Irene Liu, Richard
14
M. Levy, Jason J.S. Barton, Giuseppe Iaria (2011), utilizând probe computerizate, au testat
diferite strategii de orientare în mediul virtual. Scopul a constat în identificarea unor diferențe
existente între participanți, luând în considerare vârsta și sexul acestora. Conform studiului
întreprins participanții mai în vârstă (46 – 67 de ani) au înregistrat performanțe mai slabe prin
comparație cu participanții mai tineri (18 – 30 de ani, 31 – 45 de ani) în cazul tuturor abilităților
de orientare evaluate.
1.7. Harta mentală și memorarea eficientă a actelor motrice
1.7.1. Harta mentală
“Hărțile mentale constituie un tip caracteristic de cunoaștere, stocată în memorie sub
forma reprezentărilor spațiale.” (Richard & Richard, citat de Mielu Zlate, 1999, p. 219). Harta
cognitivă (O'Keefe şi Nadel, 1978; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011) se formează pe măsură
ce individul se familiarizează cu mediul înconjurător, reprezentând cea mai eficientă strategie de
orientare a individului (Wang şi Spelke, 2002; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011). Aceasta este
o reprezentare mentală complexă, indivizii putând reprezenta puncte de reper din mediu și
relațiiile spațiale existente între ele (Byrne şi al., 2007; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011).
Odată formate hărțile cognitive permit individului să ajungă în orice locație din orice punct al
mediului înconjurător.
1.7.2. Memorarea eficientă a actelor motrice
În vederea memorării eficiente a actelor motrice în cazul unui sportiv de exemplu, se
recomandandă folosirea tuturor mijloacelor intuitive (demonstrație, fotografie, film, desene etc).
Memorarea eficientă a mișcărilor se formează pe baza experientei anterioare a sportivului, la care
se adaugă experiența dobandită în timpul încercărilor de execuție, în timpul repetărilor. Ea este
determinată de o serie de factori precum: frecvența prezentării a ceea ce urmează să fie memorat,
calitatea celor prezentate, intervalul de timp dintre prezentări, starea psiho-fiziologică a
sportivului, terminologia utilizată, adaptată vârstei.
Capitolul 2: Obiective, Ipoteze și Metode utilizate
2.1. Specificarea obiectivelor sau scopurilor cercetării
Studiul este subsumat optimizării acțiunilor și activităților umane, mai exact, este
subsumat optimizării acțiunilor și activităților jucătorilor de tenis, cu vârsta cuprinsă între 14 și
15
20 de ani – perioadă în care se realizează trecerea de la juniorat spre tenisul de înaltă
performanță.
1. intervenția asupra jucătorilor de tenis cu vârsta cuprinsa între 14-20 de ani, în scopul
îmbunătățirii performanței sportive a acestora;
2. evidențierea unei proceduri optime de utilizare a percepției subliminale – este vorba
despre percepția subliminală a propriilor execuții tehnice (lovitura de dreapta și lovitura
de rever) efectuate în mod corect;
3. identificarea unor coordonate psihomotrice specifice jucătorilor de tenis de performanță
(situați printre primii 50 de jucători în clasamentul național) cu vârsta cuprinsă între 14 și
20 de ani (baieți și fete) – sunt abordate aprecierea vitezei și a distanței și rezistența
nervoasă, la oboseală psihică (tradusă prin performanța în cazul: timpului de reacție
simplu, vigilenței, coeficientului de performanță – raportul dintre vigilență și timp de
reacție simplu, coeficientului rezistență la oboseală psihică – coeficient vigilență ultimii
50 itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi);
4. identificarea unor probe “de teren” (efectuate pe terenul de tenis) care evaluează
aprecierea vitezei și a distanței, ce pot susține specialiștii în domeniul tenisului în
activitatea desfășurată (luându-se în considerare corelația existentă între rezultatele
obținute de către sportivi la probele “de teren” și rezultatele înregistrate în cazul probei
computerizate ADV);
5. optimizarea deplasării pe terenul de tenis – formarea unei hărți cognitive în ceea ce
privește deplasarea optimă pe terenul de tenis;
6. evidențierea unui indicator al rapidității de formare a hărții mentale privind deplasarea
optimă pe terenul de tenis – un specialist în domeniul tenisul poate estima cu cât timp
înainte de începerea unei competiții trebuie să acorde atenție formării, consolidării hărții
cognitive;
7. alegerea metodologiei de acționare – metode, tehnici, proceduri.
16
2.2. Ipoteze
Ipoteza 1
Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește aprecierea vitezei și
a distanței, între jucătorii de tenis (băieți și fete) de 14-20 ani, de top – situați în primele 50 de
locuri în clasamentul național și cei clasați în zona de final a clasamentului.
Ipoteza 2
Se remarcă o corelație între performanța obținută de către jucătorii de tenis la proba
computerizată ADV și rezultatele înregistrate de sportivi la probele “de teren” ce abordează
aprecierea vitezei și aprecierea distanței.
Ipoteza 3
Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,
la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți de sex masculin, de top – situați în
primele 50 de locuri în clasamentul național și cei clasați în zona de final a clasamentului.
Ipoteza 4
Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,
la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți de sex feminin, de top – jucătoare de tenis
situate în primele 50 de locuri în clasamentul național și jucătoarele clasate în zona de final a
clasamentului
Ipoteza 5
Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,
la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți și jucătoarele de tenis cu vârsta cuprinsă
între 14-20 ani.
Ipoteza 6
Proceduri de intervenție subliminală ce conduc la îmbunătățirea performanței sportive.
Ipoteza 7
Proba computerizată ML reprezintă un indicator al rapidității de formare a hărții
cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis.
17
2.3. Metode
2.3.1. Participanți
În cadrul cercetărilor realizate au participat un număr de 76 de jucători de tenis (40 de
băieți și 36 de fete), cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani.
Experimentul 1: se remarcă două grupuri de sportivi, “de top” și “de final”.
În cadrul probei computerizate de apreciere viteze și distanțe ADV au participat un
număr de 30 sportivi “de top” (19 băieți și 11 fete) și 32 sportivi “de final” (20 băieți și 12 fete),
iar în cazul probelor “de teren” ce abordează aprecierea vitezei și aprecierea distanței se constată
un număr de 32 de sportivi “de top” (20 băieți și 12 fete) și 30 de sportivi „de final” (18 băieți și
12 fete).
Experimentul 2: se remarcă două grupuri de sportivi, “de top” și “de final”.
În cazul probei de rezistență nervoasă, la oboseală psihică RNE, se constată un număr de
40 de sportivi de sex masculin (20 sportivi “de top” și 20 sportivi “de final”) și 36 de sportivi de
sex feminin (18 jucătoare de tenis “de top” și 18 jucătoare de tenis “de final”).
Experimentul 3: se remarcă trei grupuri de sportivi, “subliminal”, “placebo” și “ignorat”.
În cadrul experimentului de abordează percepția subliminală au participat un număr de 24
de jucători de tenis, împărțiți astfel: 8 sportivi aparțin grupului “subliminal” (6 băieți și 2 fete), 8
sportivi constituie grupul “placebo” (6 băieți și 2 fete) și 8 sportivi grupul “ignorat” (5 băieți și 3
fete).
Experimentul 4: au participat un număr de 50 de sportivi (36 de băieți și 14 fete).
2.3.2. Aparatura
Materialele utilizate:
● computer, sistemul de testare psihologică PSISELTEVA – manete, pupitru cu butoane,
pedalier → subtestele ADV, RNE, ML; cronometru, ruletă, fluier, cameră video, căști (gen căști
radio – acoperă complet urechile).
Programele utilizate: 3D StudioMax, Autocad, Ulead Video Editor.
2.3.3. Modelul experimental
În scopul verificării ipotezelor de cercetare, s-au creat condiții standardizate pentru
desfășurarea experimentelor. Utilizarea computerului face ca precizia și acuratețea înregistrărilor
să fie asigurate, în cazul probelor ce abordează: aprecierea vitezei și a distanței (ADV), rezistența
18
nervoasă, la oboseală psihică (RNE) și memoria topografică (ML). Instructajul oferit
participanților este de asemenea standard, putând fi vizualizat de către aceștia pe ecranul
computerului înainte de a începe proba. Experimentele “de teren” ce investighează aprecierea
vitezei, aprecierea distanței, harta mentală privind deplasarea optimă pe terenul de tenis s-au
desfășurat într-o ambianță familiară pentru populația de jucători de tenis – pe terenul de tenis, loc
în care se pregătesc în mod frecvent. Experimentele realizate pe terenul de tenis cuprind de
asemenea elemente familiare pentru sportivi – lovitura de dreapta și lovitura de rever. În
experimentele “de teren” dispare artificialitatea condițiilor și a sarcinii.
Cele două categorii de variabile, ca în orice experiment, sunt variabilele independente –
cele asupra cărora se acționează și variabilele dependente – cele care depind tocmai de
variabilele independente. Variabilele independente în cadrul experimentelor realizate sunt:
apartenența la unul dintre cele două grupuri de jucători de tenis – “de top” și “de final”
(experimentul 1 și 2), percepția subliminală a propriilor execuții tehnice (lovitura de dreapta si
lovitura de rever) efectuate în mod corect/ efectul placebo (experimentul 3) și rezultatele
înregistrate la proba computerizată de memorie topografică ML (variabila independentă este
numită și predictor – experimentul 4). Variabilele dependente sunt: coeficientul de apreciere
viteze și distanțe (proba ADV) și rezultatele obținute în cazul probelor „de teren” ce abordează
aprecierea vitezei și aprecierea distanței (experimentul 1), coeficientul de performanță (măsură
calitativă calculată statistic prin raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de
reacție simplu), coeficientul de vigilenţă, timpul de reacţie simplu și coeficientul rezistență
oboseală psihică (coeficient vigilență ultimii 50 itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi) →
proba RNE – experimentul 2, numărul de mingi trimise în zonele-țintă, în zonele de eroare mică
și în total (atât în zonele-țintă, cât și în zonele de eroare mică), delimitate în terenul advers
(experimentul 3) și numărul de deplasări efectuate în mod corect pe terenul de tenis (variabila
dependentă este numită și criteriu) – experimentul 4.
Numărul variabilelor ce pot fi luate în considerare este foarte mare: există diverși factori
ai mediului natural, mediul social (diferite persoane), apoi variabilele subiective (de exemplu
putem cere de la participant să urmărească anumite semnale). Întrucât, așa cum am menționat
anterior, s-a dorit standardizarea condițiilor, instructajul, cerințele, au fost același, pentru fiecare
dintre sportivi. De asemenea, în timpul realizării experimentelor au fost prezente persoane
19
familiare pentru participant, iar referitor la factorii de mediu, în intervalul 1 aprilie – 31
octombrie experimentele s-au realizat în aer liber, pe terenul de tenis (pe zgură), ca în perioada 1
noiembrie – 31 martie să se realize în spațiu închis (în balon – suprafața de joc fiind tot zgura).
Grupurile experimentale au fost independente/ dependente, constituite dintr-un număr
variabil de sportivi de sex masculin și feminin, în funcție de experimentul realizat.
2.3.4. Procedura
Apreciere viteze și distanțe
Figura 1. Proba computerizată ADV (apreciere viteze și distanțe)
Proba este concepută sub forma unui model dinamic alcătuit din secvențe care prezintă
evoluția a trei ținte pe trei orbite concentrice și constă în emiterea de răspunsuri prestabilite și în
timp limitat la apariție de stimul-semnal. Proba se desfășoară pe trei nivele de dificultate și
vizează aprecierea vitezei și a distanței. Pe orbita fiecăruia din cele 6 cercuri se deplasează o bilă.
Trei în sensul acelor de ceasornic și trei în sens invers, cu viteze diferite. La intervale de timp
prestabilite cele trei ținte care se deplasează în sensul acelor de ceasornic se aliniază pe
orizontală în stânga sau dreapta imaginii într-un spatiu delimitat – situație care semnifică apariție
de stimul semnal.
20
PROBE DE TEREN:
Apreciere viteze:
► Descriere și desfășurare
Doi sportivi, jucători de tenis, schimbă mingi pe terenul de tenis. Subiectul este amplasat
în exteriorul suprafeței de joc, pe marginea terenului, alături de cercetător. Experimentatorul
pornește cronometrul în momentul impactului cu mingea în cazul primului sportiv (momentul 1)
→ oprește cronometrul la impactul cu mingea, în cazul celui de-al doilea sportiv (momentul 2).
Se alternează viteza de schimb a mingiilor.
Există etapa de familiarizare cu sarcina, numită faza de exercițiu → 4 răspunsuri
solicitate de către cercetător cu privire la 4 situații stimul – sportivul trebuie să aprecieze viteza
între momentul 1 și momentul 2 (de exemplu 2,1 sec). Pentru fiecare situație în parte cercetătorul
oferă varianta exactă.
Sarcina subiectului este de a aprecia viteza de deplasare a mingiei, tradusă prin estimarea
corectă a timpului între momentele 1 și 2. Cercetătorul cronometrează 20 de schimburi de mingi
(situații-stimul) → după fiecare schimb de mingi participantul este solicitat să ofere propria
variantă de răspuns. În urma fiecărei aprecieri a vitezei de deplasare a mingiei (realizată de către
sportiv) experimentatorul comunică răspunsul exact. Se consideră că un sportiv apreciează viteza
cu atât mai bine cu cât diferența între propriul răspuns și cel exact este mai mică.
Pornind de la cele 20 de situații-stimul, se calculează pentru fiecare sportiv în parte
performanța medie → distanța între timpul obiectiv (la cronometru) și timpul subiectiv
(aprecierea proprie – în secunde – a acțiunii). De asemenea se stabilește rangul – performanța cea
mai bună (valoarea cea mai mică) va primi rangul 1.
Apreciere distanțe:
► Descriere și desfășurare
Situat la jumătatea liniei de careu, într-una din părțile de joc ale terenului de tenis,
subiectul are drept sarcină să aprecieze la ce distanță se află mingia de tenis față de anumite
zone, în prealabil fixate, ale terenului.
Mingia va fi amplasată în terenul advers. Subiectul trebuie să ofere răspunsul propriu în
mai puțin de 30 de secunde fiind atenționat cu privire la ultimele 10 secunde rămase.
21
Există 20 de încercări de apreciere a distanței (situații-stimul). Pornind de la cele 20 de
situații-stimul, se calculează pentru fiecare sportiv în parte performanța medie → diferența dintre
distanța obiectivă (fiind utilizate programe computerizate de calcul a distanțelor – AutoCad) și
distanța subiectivă (aprecierea proprie – în centimetri – a distanței solicitate). De asemenea se
stabilește rangul – performanța cea mai bună (valoarea cea mai mică) va primi rangul 1.
Rezistența nervoasă, la oboseală psihică
Se utilizează testul RNE aparținând bateriei de testare computerizată PSISELTEVA.
Testul este aplicat sportivilor înainte de antrenament și la câteva momente după încheierea
antrenamentului, în cadrul a trei antrenamente selectate în mod aleator în decursul a două
săptămâni, obținându-se un punctaj mediu, pentru fiecare sportiv în parte. La finalul
antrenamentul de tenis – o oră de activitate – și înainte ca proba de rezistență nervoasă RNE să
fie efectuată pentru a doua oară (în cadrul aceluiași antrenament), sportivii au sarcina de a
parcurge distanța de 300 de metri într-un timp de cel mult 100 de secunde → de 25 de ori
distanța de la fileu până la linia de bază a terenului (condiție pentru ca un sportiv să poată efectua
testul RNE la finalul antrenamentului).
Figura 2. Proba computerizată RNE (rezistență nervoasă)
22
► SARCINA SUBIECTULUI
- Emiterea de răspunsuri prin apăsarea butonului manetei din stânga la
dispariția semnalului de culoare roșie;
- Emiterea de răspuns prin apăsare pedala stângă/ dreaptă la apariția
semnului "atenţie pericole" în partea stânga/ dreapta.
► PARAMETRII PROBEI:
SIMPLI
- Media timpului de reacție pentru stimul-semnal culoare roșie (trei
intervale)
COMPLECȘI
- Coeficient vigilență (corecte semafor/ număr total stimuli semafor);
- Coeficient rezistență oboseală psihică (coeficient vigilență ultimii 50
itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi);
- Coeficient de performanță (măsură calitativă calculată statistic prin
raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de reacție).
Se consideră că un sportiv are o bună rezistență nervoasă, la oboseală psihică, în
condițiile în care își menține performanța (vigilența și timpul de reacție) pe parcursul desfășurării
probei, în condiții de oboseală psihofizică – la încheierea antrenamentului.
Percepția subliminală
Descriere și desfășurare
Experimentul presupune existența a trei grupuri de sportivi, jucători de tenis de
performanță, cu vârsta cuprinsă între 14-20 de ani. Fiecare grup este format din 8 sportivi, (băieți
și fete).
Fiecare dintre cei 24 de jucători de tenis este solicitat să lovească 100 de mingi – 50 de
lovituri de dreapta, 50 de lovituri de rever, în două zone-țintă delimitate în terenul advers (zona-
ținta – 2x2 metri). Figura numărul 20 evidențiează cele două zone-țintă, cât și câmpul din
apropierea imediată a țintelor, numit zonă de eroare mică (acest câmp are o mărime egală cu
jumătate din mărimei zonei-țintă).
23
Figura 3. Zonele-ţintă şi zonele de eroare mică
○ există 10 serii a câte 10 mingi, după fiecare serie – pauză 30 de secunde;
○ sportivul lovește o dată cu dreapta, o dată cu reverul – se remarcă 5 lovituri de dreapta și 5
lovituri de rever în fiecare serie;
○ cu lovitura de dreapta sportivul este solicitat să plaseze mingea într-o zonă-țintă (în lung de
linie), iar cu lovitura de rever sportivul este solicitat să plaseze mingea în cea de-a doua zonă-
țintă (în lung de linie);
Se notează rezultatele – câte mingi din cele 100 lansate, trimise de către antrenor
sportivului, au atins zonele-țintă și zona de eroare mică.
Execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever, sunt înregistrate de către
examinator, utilizându-se o camera video. Se va opta pentru două execuții tehnice – o lovitură de
dreapta prin care mingea a atins prima zonă-țintă și o lovitură de rever care a determinat ca
24
mingea să se plaseze în cea de-a doua zonă-țintă. Aceste execuții tehnico-tactice care au făcut ca
mingea să atingă zonele-țintă vor fi descompuse în mai multe secvențe (12 secvențe) și inserate
subliminal sportivul.
Astfel, imagini cu execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever – efectuate
în mod corect și care au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă delimitate, sunt prezentate
sportivilor subliminal, inserate în cadrul unui videoclip. Videoclipul (mesaj estetic) este
selecționat în funcție de interesele jucătorilor de tenis. Videoclipul pentru care se optează trebuie
să declanșeze emoții plăcute sportivilor, întrucât emoțiile plăcute declanșate de mesajul estetic
deschid porți speciale în subconștient. În scopul izolării sportivilor de factorii sonori externi cu
efect perturbator, se utilizează căști (gen căști radio) care acoperă urechile în întregime.
În fiecare secundă a videoclipului, o imagine inserată, imersează subconștientul. Acest
lucru se realizează prin înlocuirea primului cadru (frame) al fiecărei secunde, cu o imagine
reprezentând o secvență din execuția tehnică. O lovitură de dreapta cât și o lovitură de rever,
efectuată în mod corect, este împărțită în 12 secvențe. Astfel, o lovitură completă și corectă de
dreapta, cât și o lovitură completă și corectă de rever (ce determină mingea să se plaseze în
zonele-țintă), poate fi percepută subliminal în 12 secunde de videoclip.
Figura 4. Imagine inserată ce imersează subconștientul
– secvență din execuția tehnică reprezentând un cadru (frame) al unei secunde –
25
În cadrul videoclipului, loviturile de dreapta și loviturile de rever, sunt inserate în mod
alternativ. La finalul celor 4 minute → timpul de rulare al videoclipului, fiecare sportiv se
percepe subliminal, efectuând complet și corect 10 lovituri de dreapta și 10 lovituri de rever.
Se are în vedere pragul senzorial subiectiv – subiectul conștientizează prezența
stimulului, dar nu poate spune nimic despre natura și semnificația lui. Astfel, inițial s-a avut în
vedere evaluarea conștientizării stimulului-țintă. A fost utilizată o probă de recunoaștere în
varianta alegerii forțate. Douăzeci de persoane (adolescenți aleși în mod aleator, care nu participă
la experiment și care nu practică tenis sau baschet) au fost solicitate sa opteze pentru una din cele
două variante de răspuns – „tenis”/ „baschet”, la finalul vizionării unui videoclip ce conținea
mesaje subliminale (lovitura de dreapta și lovitura de rever). Mai exact, aveau sarcina de a indica
imaginea anterior expusă. Rezultatele, la testul de recunoaștere, au indicat performanțe relativ
similare nivelului șansei (55% au ales „baschet”, iar 45% au optat pentru „tenis”). Stimulul-țintă
(imagine reprezentând o secvență din execuția tehnică) a fost procesat la nivel inconștient,
participanții neputând recunoaște execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever.
Cele trei grupuri ale experimentului:
► grupul ignorat – sportivilor nu li se prezintă nici un videoclip, grupul fiind evaluat ulterior
alături de celelalte grupuri;
Pentru a fi evitat efectul compensării ori efectul resemnării, sportivii aparținând grupului
de control nu primesc nici un fel de informație referitoare la existența unui experiment. Cele 100
de mingi ce se solicită a fi plasate în cele două zone-țintă delimitate în terenul advers, vor fi
trimise în cadrul unui antrenament, ales în mod aleator. Astfel, membrii grupului de control nu se
vor simți nici frustrați că nu fac parte din grupul experimental (manifestând în consecință un
efort compensatoriu) și nici demotivați (obținând rezultate mai slabe datorită unei posible stări
psihice negative resimțită ca urmare a excluderii lor din grupul experimental).
► grupul „placebo” – sportivilor li se comunică, că vor viziona un videoclip ce cuprinde mesaje
subliminale menite să le îmbunătățească performanța sportivă (în realitate se va insera o imagine
simplă de culoare neutră → gri) – se urmărește efectul sugestiei;
► grupul „subliminal” – sportivilor li se comunică, că vor viziona un videoclip. Instructaj:
“Scopul tău este să te relaxezi, privind și ascultând videoclipul!” – se urmărește efectul
26
mesajului subliminal, în cadrul videoclipului fiind inserate imagini cu execuțiile (lovitura de
dreapta și lovitura de rever) ce au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă;
Videoclipul (specific sportivului) este prezentat de zece ori (în zile diferite), pe parcursul
a douăzeci de zile. La finalul perioadei de vizionare a videoclipului sportivii sunt solicitați să
lovească din nou 100 de mingi (lansate cu o viteză și cu un efect constant de către antrenor) în
cele două-zone țintă. Rezultatele sunt notate – câte mingi din cele 100 lansate au atins zonele-
țintă și zona de eroare mică.
Harta mentală privind deplasarea optimă pe terenul de tenis
Figura 5. Model privind deplasarea optimă pe terenul de tenis
27
� Deplasarea optimă a sportivului pe terenul de tenis
Un sportiv se deplasează optim pe terenul de tenis dacă se poziționează, egal depărtat de
punctele în care adversarul poate trimite mingea. Acest lucru se întâmplă atunci când sportivul se
deplasează pe bisectoarea unghiului format de locul în care trimite mingia în terenul advers și
zonele în care adversarul poate plasa înapoi mingia, în terenul său. Așa cum reiese din figura
numărul 5, dacă sportivul (de exemplu dreptaci) trimite mingea în lung de linie – cu dreapta –
atunci, pentru a fi egal depărtat de punctele în care adversarul poate trimite mingea, se va deplasa
în stânga liniuței mediane (de la centrul terenului). Dacă sportivul trimite mingea în cros (în
diagonală) – cu dreapta – atunci se va deplasa în dreapta liniuței mediane. În cazul loviturii de
rever, atunci când sportivul trimite mingea în lung de linie, el se va deplasa în dreapta liniuței
mediane, iar dacă trimite mingea în cros, în partea stângă a liniuței mediane. Un stângaci va
acționa invers. Se consideră mingie lovită în lung de linie sau în cros, mingia care se situează pe/
dincolo de linia hașurată, amplasată la 2 metri față de colțurile terenului (vezi figura numărul
22). Deplasându-se astfel în zona optimă a terenului, jucătorul de tenis beneficiează (în funcție
de locul în care el trimite mingea în terenul advers) de un câștig în medie de 123 de centimetri →
câștig minim de 80 de centimetri și maxim de 166 de centimetri. În tenisul de mare performanță
această distanță, câștigată, poate fi decisivă. Un sportiv, ajungând mai devreme la mingie,
dispune de mai mari șanse de a o lovi în mod corect, continuând punctul, altfel spus, dispune de
mai mari șanse de a învinge → se remarcă totodată utilizarea unei cantități optime de energie,
fapt ce are o influență facilitatoare asupra capacității de revenire și refacere.
Astfel, de fiecare dată când sportivul trimite mingea în lung de linie sau în cros, este
solicitat să se deplaseze pe bisectoarea unghiului format de locul în care a plasat mingea și
zonele în care adversarul poate trimite înapoi mingea în terenul său. Zonele optime de deplasare
pe terenul de tenis se delimitează în funcție de aceste bisectoare.
Primul pas a constat în calcularea distanțelor “câștigate”, în condițiile în care sportivul se
deplasează pe bisectoare și nu la centrul terenului. Ca urmare a calculelor efectuate folosindu-se
programe computerizate (AutoCad), s-a constatat un câștig minim de 80 de centimetri și maxim
de 166 de centimetri. A reieșit astfel un câștig în deplasare, în medie, de 123 de centimetri.
Pasul următor a avut drept scop delimitarea zonelor optime în care sportivul să se
deplaseze, ca urmare a loviturilor de dreapta și de rever în lung de linie sau în cros. Există un
28
factor decisiv care influențează delimitarea extremelor zonelor optime. Acest factor este fuleul
sportivului (considerat ca fiind distanța între membrele inferioare ale sportivului, în momentul în
care așteaptă mingea de la adversar). Figura numărul 23 evidențiează modul în care variază
extremele zonelor optime, în funcție de fuleul sportivului, fuleu care în general este diferit de la
un sportiv la altul.
a)
Legendă
○ linia situată la mijloc (linia mediană – m) → împarte terenul de tenis în două jumătăți
○ săgețile 1, 2, 3, 4 → distanța minimă și maximă câștigată (80 cm, 166 cm);
○ săgețile 1’și 2’ → semnifică, câștigul mediu în deplasare (123 cm)
29
○ două linii plasate în stânga terenului (a și a’) → extremele zonei optime, pentru lovitura
de dreapta în lung de linie și lovitura de rever în cros (linia am se află la jumătatea distanței dintre
a și a’ – 138 cm în stânga liniuței mediane – m);
○ două linii plasate în dreapta terenului (b și b’) → extremele zonei optime, pentru lovitura
de dreapta în cros și lovitura de rever în lung de linie (linia bm se află la jumătatea distanței dintre
b și b’ – 138 cm în dreapta liniuței mediane – m).
b)
Figura 6. Sectoarele optime de deplasare pe terenul de tenis în funcție de fuleul sportivului
(a) fuleu 30 cm; (b) fuleu 50 cm
30
Legendă
○ linia situată la mijloc (linia mediană – m) → împarte terenul de tenis în două jumătăți
○ săgețile 1, 2, 3, 4 → distanța minimă și maximă câștigată (80 cm, 166 cm);
○ săgețile 1’și 2’ → semnifică, câștigul mediu în deplasare (123 cm)
○ două linii plasate în stânga terenului (a și a’) → extremele zonei optime, pentru lovitura
de dreapta în lung de linie și lovitura de rever în cros (linia am se află la jumătatea distanței dintre
a și a’ – 148 cm în stânga liniuței mediane – m);
○ două linii plasate în dreapta terenului (b și b’) → extremele zonei optime, pentru lovitura
de dreapta în cros și lovitura de rever în lung de linie (linia bm se află la jumătatea distanței dintre
b și b’ – 148 cm în dreapta liniuței mediane – m).
Așa cum rezultă din figura numărul 6, în ambele exemple, sectoarele delimitate au fost
împărțite în două (aam şi ama’ respectiv bbm și bmb’ ). Acest lucru este necesar întrucât, în
funcție de spațiul în care sportivul trimite mingea – spațiul mare (A) sau spațiul mic (B) – vezi
figura numărul 5, sportivul trebuie să se deplaseze în zone diferite. Altfel spus, scopul împărțirii
în două a zonelor optime delimitate, constă in creșterea gradului de precizie a deplasării. Ca
urmare a calculelor efectuate utilizând programe computerizate (AutoCad), am optat ca linia ce
împarte terenul în cele două spații (spațiul mare A și spațiul mic B), să fie constituită prin unirea
punctelor situate la:
→ 6,40 m pe linia laterală (dinspre fileu spre linia de bază)
→ 3,60 m pe linia hașurată (dinspre fileu spre linia de bază)
Se remarcă două zone optime delimitate – vezi figura numărul 6, întrucât s-a constatat că
pentru lovitura de dreapta în lung de linie și pentru lovitura de rever în cros, există aceeași zona
optimă de deplasare. La fel, există aceeași zonă optimă de deplasare în condițiile în care
sportivul trimite mingea cu dreapta în cros ori cu lovitura de rever în lung de linie.
Astfel dacă sportivul lovește (vezi figura numărul 5 și figura numărul 6):
● dreapta lung – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea dreaptă, a
zonei optime delimitate (ama’);
● dreapta lung – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea stângă, a
zonei optime delimitate (aam);
31
● rever cros – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea dreaptă, a
zonei optime delimitate (ama’);
● rever cros – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea stângă, a zonei
optime delimitate (aam);
● dreapta cros – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea stângă, a
zonei optime delimitate (bbm);
● dreapta cros – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea dreaptă, a
zonei optime delimitate (bmb’ );
● rever lung – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea stângă, a zonei
optime delimitate (bbm);
● rever lung – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea dreaptă, a zonei
optime delimitate (bmb’ ).
Mingiile pe care sportivul le lovește sunt lansate, într-un ritm mediu, de către antrenor.
Antrenorul, în momentul lansării mingiilor, indică sportivului (verbalizează) locul în care acesta
trebuie să plaseze mingea – în lung de linie sau în cros (este minimalizatat astfel efectul de
anticipare). În funcție de locul în care sportivul trimite mingea, acesta este solicitat să se
deplaseze în zona optimă delimitată. De fiecare dată când sportivul nu se deplasează optim pe
terenul de tenis, va fi sancționat utilizându-se un stimul sonor – se întrebuințează un fluier.
Evitând sancțiunea sonoră, sportivul își va forma o hartă cognitivă privind deplasarea optimă pe
terenul de tenis.
Durata de desfășurare e exercițiului este de aproximativ 30 de minute.
În cadrul metodei există condiții standard în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a
exercițiului:
► exercițiul de formare a hărții cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis
este explicat mai întâi sportivul pe o coală de hârtie, în afara terenului de joc,
facilitându-se astfel înțelegerea;
► faza inițială → jucătorul de tenis beneficiează de cinci mingi în vederea adaptării cu
sarcina;
► sunt lansate, trimise sportivului 100 de mingi, în 10 serii;
32
► în momentul imediat următor lansării mingiei, antrenorul indică (verbalizează) locul în
care jucătorul de tenis trebuie să plaseze mingea – în lung de linie ori în cros;
► în condițiile în care mingea trimisă de către sportiv (în conformitate cu indicațiile
antrenorului) ajunge în fileu ori părăsește suprafața de joc, nu este numărată, repetându-
se;
► între cele 10 serii existente (a câte 10 mingi fiecare) → pauză 30 de secunde.
În fiecare zi de desfășurare a exercițiului de formare a hărții mentale privind deplasarea
optimă pe terenul de tenis, jucătorii de tenis beneficiează de 5 încercări-probă, înainte de
începerea propriu-zisă a exercițiului.
� Sarcina antrenorului – lansează mingiile de la linia de careu, cu un efect și cu o
viteză constantă, pe dreapta (forehand) ori pe rever (backhand), către sportiv
(plasat în terenul advers) și indică (verbalizează) locul în care acesta trebuie să
trimită înapoi mingea – în lung de linie sau în cros.
� Sarcina examinatorului – plasat în spatele sportivului, acesta urmărește locul în
care jucătorul de tenis trimite mingia în terenul advers (în lung de linie sau în cros,
în spațiul mare A sau în spațiul mic B), ca apoi să verifice zona în care acesta se
deplasează (aam, ama’, bbm respectiv bmb’ ) sancționându-l sonor ori nu.
Evitând sancțiunea sonoră sportivul își va forma o hartă cognitivă privind deplasarea
optimă pe terenul de tenis. Reprezentările spațiale consolidate facilitează desfășurarea, la
parametrii superiori, a deplasării pe terenul de joc.
Exercițiul de formare a hărții mentale în ceea ce privește deplasarea optimă pe terenul de
tenis se desfășoară pe parcursul a două zile consecutive, constatându-se pentru fiecare sportiv în
parte un număr variabil de deplasări efectuate în mod corect. Prin intermediul metodei experților
(jucători de tenis, antrenori emeriți, președinți de club, foști jucători de Cupa Davis) am stabilit
că o hartă cognitivă se poate considera formată, consolidată, în condițiile în care sportivul
realizează cel puțin 95 de deplasări optime pe terenul de tenis. Altfel spus, cel puțin 95% dintre
deplasările efectuate pe terenul de joc trebuie realizate în mod corect (în zonele optime
delimitate).
Prin cercetarea de față, se dorește identificarea unui indicator al rapidității de formare a
hărții cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis.
33
Pentru aceasta se va utiliza testul ML (memorie topografica), test component al bateriei
de testare computerizată PSISELTEVA.
Proba computerizată de memorie topografică ML:
Proba este concepută sub forma unui traseu labirint, care oferă mai multe posibilităţi de
percurgere a spaţiului dintre 2 puncte plasate în extremităţile imaginii. Proba constă în emiterea –
în timp limitat – de răspunsuri pe baza de informaţie memorată. În alcătuirea probei s-a avut în
vedere crearea de condiţii asemănătoare activităţii prin: prezentarea informaţiei în timp limitat,
apariţia unui câmp informaţional-problemă cu mai multe posibilităţi de răspunsuri, solicitarea de
a se emite răspunsuri după un program prestabilit, impunerea unui regulament privind folosirea
dispozitivelor de răspuns, desfăşurarea probei în timp limitat.
Proba evaluează memoria topografică, dar mai oferă informaţii privind şi alte aspecte
psihice şi psihomotorii, precum: orientare în spaţiu, capacitate de concentrare, memorare de
schemă operaţională, operativitate cognitivă, asumare de risc, precizie, mobilitate manuală,
echilibru temperamental, capacitate de mobilizare în sarcină, comportament în situaţie de eşec.
Figura 7. Testul computerizat ML (memorie topografică)
34
Sarcina subiectului: să memoreze traseul marcat cu săgeți verzi și să emită răspuns prin
refacerea lui, dus-intors, din memorie; răspunsurile se emit prin apăsarea butoanelor de pe
pupitru conform programului prestabilit.
► REZULTATELE PROBEI
- C. (corecte) – reprezintă numărul total de răspunsuri emise corect
- E. (erori) – reprezintă numărul total de răspunsuri emise eronat
- Timp – timpul (măsurat în secunde) în care subiectul a executat proba
- cmt (coeficient memorie topografică) – este o măsură calitativă, calculată statistic prin
corelarea scorurilor obţinute în cadrul probei (C.,E.) şi raportarea lor la scorul adevărat al probei
- cperform.(coeficient de performanţă) – măsura calitativă calculată statistic prin raportarea cmt
la timpul de probă.
Se va verifica existența unor corelații între rezultatele obținute de către sportivi la ML și
rapiditatea de formare a hărții mentale (numărul deplasărilor efectuate în mod corect atât în
prima zi, cât și pe parcursul celei de a doua zi de exercițiu).
În condițiile existenței unor corelații semnificative, rezultatele obținute ca urmare a
aplicării testului ML vor constitui un indicator în ceea ce privește rapiditatea de formare a hărții
cognitive pe terenul de tenis. Antrenorii, specialiștii, în funcție de performanțele sportivilor la
ML, pot să stabilească un nivel de expectație referitor la numărul de deplasări pe care jucătorul
de tenis le va efectua în mod corect, după o zi ori după două zile de pregătire. Astfel, înainte de
participarea în cadrul unei competiții naționale sau internaționale, sportivii și antrenorii vor putea
estima cât timp este necesar să fie alocat formării unei hărți cognitive privind deplasarea optimă
pe terenul de tenis. Un număr de 95 de deplasări (din 100) efectuate în mod corect (în zonele
optime delimitate), reprezintă o țintă de atins.
Capitolul 3: Rezultate
3.1. Prezentarea datelor
Au fost înregistrate rezultatele sportivilor (jucători de tenis) obţinute în urma efectuării
probelor computerizate: ADV (coeficient apreciere viteze și distanțe), RNE (timp de reacţie
simplu, coeficient vigilenţă, coeficient de performanţă, coeficient rezistenţă la oboseală psihică),
35
ML (memorie topografică – coeficient de performanţă), a probelor „de teren” ce abordează
aprecierea vitezei şi aprecierea distanţei, precum şi rezultatele obţinute în cadrul experimentelor
ce abordează percepţia subliminală şi harta cognitivă privind deplasarea optimă pe terenul de
tenis.
3.2. Analiza si interpretarea datelor
Rezultatele cercetării au fost prelucrate în programul statistic SPSS, iar pentru
demonstrarea ipotezelor cercetării am apelat la următoarele metode statistice:
Pentru testarea ipotezei numărul 1 am utilizat testul t pentru două eşantioane
independente. Analiza rezultatelor obţinute pentru coeficientul de apreciere a vitezei și a
distanței (proba computerizată ADV) şi în cazul probelor “de teren” ce abordează aprecierea
vitezei și aprecierea distanței, pune în evidenţă:
→ rezultatele pentru apreciere viteze și distanțe (proba computerizată ADV şi probe de teren) ale
sportivilor care provin din grupul „de top” sunt semnificativ mai bune (p < 0,05) comparativ cu
performanţa sportivilor care provin din grupul „de final”.
Pentru testarea ipotezei numărul 2 am utilizat coeficientul de corelaţie liniară Pearson.
Analiza rezultatelor obţinute pune în evidenţă o corelaţie negativă, semnificativă, moderată, între
cele două performanţe. Din punct de vedere practic, relația dintre performanța sportivilor
(jucători de tenis) la ADV și performanța sportivilor la probele de teren de apreciere viteze și
apreciere distanțe are o intensitate de magnitudine moderată spre puternică.
În cazul ipotezelor numărul 3 şi 4 (pentru sportivii de sex masculin şi pentru sportivii de
sex feminin) am utilizat testul Mann-Whitney pentru două eşantioane independente şi testul
Wilcoxon pentru două eşantioane perechi. Parametrii probei computerizate RNE investigaţi:
timp de reacție simplu, coeficient de performanță, coeficient vigilență și coeficient rezistență la
oboseală psihică. Rezultatele obţinute arată că în cazul timpului de reacție simplu, a
coeficientului de performanţă şi a coeficientului de rezistență la oboseală psihică – la încheierea
antrenamentului, există diferențe semnificative sub raport statistic între sportivii „de top” și cei
„de final”.
Pentru testarea ipotezei numărul 5 am utilizat testul Mann-Whitney pentru două
eşantioane independente. Au fost comparate rezultatele sportivilor de sex masculin „de top” şi
„de final” cu rezultatele sportivilor de sex feminin „de top” şi „de final”, înainte şi la încheierea
36
antrenamentului (în condiţii de oboseală psiho-fizică). Analiza rezultatelor obţinute pune în
evidenţă diferenţe semnificative sub raport statistic între eşantioanele supuse cercetării pentru
timpul de reacţie simplu obţinut atât la începutul cât şi la finalul antrenamentului şi pentru
coeficientul de performanţă înregistrat la încheierea antrenamentului (în condiţii de oboseală
psiho-fizică).
În scopul testării ipotezei numărul 6 am utilizat testul Wilcoxon pentru două eşantioane
perechi. Rezultatele obţinute arată că sportivii aparținând grupului „subliminal” au plasat în total
(atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică) un număr semnificativ mai mare de mingi la
încheierea perioadei de vizionare a videoclipului, comparativ cu numărul de mingi trimise în
total (atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică) la început (înainte ca mesaje
subliminale să imerseze subconștientul). Mărimea efectului este r = 0,74 ceea ce evidențiează un
efect puternic al intervenției experimentale asupra creșterii numărului de mingi trimise în total –
atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică.
Pentru testarea ipotezei numărul 7 am utilizat regresia lineară simplă. Analiza
rezultatelor obţinute pune în evidenţă o corelaţie pozitivă, semnificativă, moderată, între cele
două performanţe. Criteriul (variabila dependentă) este reprezentat de numărul de deplasări
optime efectuate de către sportiv pe terenul de tenis, iar predictorul (variabila independentă) este
reprezentat de performanţa jucătorului de tenis la proba computerizată, de memorie topografică
ML.
Capitolul 4: Concluzii și limite
Experimentul 1
Analiza și prelucrarea statistică a datelor pune în evidenţă diferențe semnificative sub
raport statistic pentru aprecierea vitezei și a distanței între eșantioanele de subiecți supuse
cercetării: jucători de tenis „de top” (situați pe primele 50 de poziții în clasamentul național) și
jucători de tenis „de final”, cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani. Sportivii din grupul „de top”
au obținut atât la proba computerizată ADV, de apreciere viteze și distanțe (coeficientul de
apreciere viteze și distanțe reprezintă o măsură calitativă calculată statistic prin corelaţia
scorurilor obţinute la test – corecte, erori, anticipate, întârziate, omisiuni, la numărul total de
stimuli), cât și la probele “de teren” (efectuate pe terenul de tenis) ce investighează aprecierea
37
vitezei și aprecierea distanței, o performanță semnificativ mai bună decât sportivii ce constituie
grupul „de final”. Etapa următoare a studiului a constat în verificarea existenței unei corelații
între rezultatele obținute de către sportivi (jucători de tenis) la probele “de teren” ce
investighează capacitatea de apreciere a vitezei și a distanței și performanța obținută în cadrul
probei computerizate ADV. Am obţinut o corelaţie negativă, semnificativă, moderată, între cele
două performanţe. Rezultatele obținute arată că 18% din variaţia (împrăştierea) uneia dintre cele
două variabile este determinată de variaţia celeilalte sau, altfel spus, 18% din variația celor două
variabile este comună, restul datorându-se altor influențe. Din punct de vedere practic, relația
dintre performanța sportivilor (jucători de tenis) la ADV și performanța sportivilor la probele “de
teren” de apreciere viteze și distanțe are o intensitate de magnitudine moderată spre puternică.
Experimentul 2
Jucătorii de tenis din grupul „de top”, în condiții de oboseală psiho-fizică (la finalul
antrenamentului), înregistrează un timp de reacție simplu și un coeficient de performanță
semnificativ mai bun decât sportivii aparținând grupului “de final”. Totodată jucătorii de tenis
din grupul „de top” înregistrează în zona de final a testului RNE (ultimii 50 de itemi), prin
raportare la zona de început a probei (primii 50 de itemi), un număr de omisiuni și de răspunsuri
anticipate semnificativ mai mic, comparativ cu numărul de omisiuni și de răspunsuri anticipate
înregistrat de sportivii aparținând grupului “de final”. În cazul sportivilor de sex feminin, analiza
și prelucrarea statistică a datelor a evidențiat faptul că pentru timpul de reacție simplu și pentru
coeficientul de rezistență la oboseală psihică – la încheierea antrenamentului (în condiții de
oboseală psiho-fizică) se constată diferențe semnificative sub raport statistic între sportivele „de
top” și cele „de final”. Etapa următoare a studiului a constat în verificarea existenței unor
diferențe semnificative sub raport statistic între rezultatele obținute de jucătorii de tenis
adolescenți în cadrul probei computerizate RNE și rezultatele obținute de către jucătoarele de
tenis cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani. Jucătorii de tenis, atât din grupul „de top”, cât și din
grupul „de final”, înregistrează un timp de reacție simplu semnificativ mai bun decât sportivele
aparținând celor două grupuri („de top” și “de final”). Efectul variabilei grup (masculin/ feminin)
– înainte și după antrenament, asupra performanței în cazul timpul de reacție simplu este puternic
(se constată o mărime a efectului r > 0,47). Totodată jucătorii de tenis din grupul „de top”,
înregistrează, la începutul antrenamentului, un coeficient de performanță (măsură calitativă
38
calculată statistic prin raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de reacție)
semnificativ mai bun decât jucătoarele de tenis aparținând grupului “de top”. Mărimea efectului
este r = 0,39, ceea ce ne arată că efectul variabilei grup (masculin/ feminin „de top”) – la
începutul antrenamentului, asupra coeficientului de performanță, este moderat spre puternic. La
încheierea antrenamentului (în condiții de oboseală psiho-fizică), din punct de vedere al
coeficientului de performanță, între sportivii de sex masculin și cei de sex feminin se
înregistrează de asemenea diferențe semnificative sub raport statistic (diferenţele se constată atât
în cazul grupului „de top” cât și pentru grupul „de final”).
Experimentul 3
Au fost verificate numărul de mingi trimise în zonele-țintă, numărul de mingi trimise în
zonele de eroare mică (câmpul din apropierea imediată a zonelor-țintă, cu o mărime egală cu
jumătate din mărimei zonei-țintă), precum și numărul de mingi trimise în total, în zonele-țintă și
în zonele de eroare mică, pentru cele trei eşantioane supuse cercetării - grupurile „subliminal”,
“placebo” şi “ignorant”. Mesajul subliminal constituit din secvențe ale execuțiilor tehnice
(lovitura de dreapta și lovitura de rever) ce au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă
delimitate, nu a determinat creșterea performanței sportivilor (un număr semnificativ mai mare
de mingi trimise în zonele-țintă). Jucătorii de tenis au plasat însă în total (atât în zonele-țintă cât
și în zonele de eroare mică) un număr semnificativ mai mare de mingi, comparativ cu numărul
de mingi trimise în total, la început (înainte ca mesaje subliminale să imerseze subconștientul).
Se constată un efect puternic r = 0,74 al intervenției experimentale asupra creșterii numărului de
mingi trimise în total – atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică. Conform conținutului
mesajelor subliminale ce au imersat subconștientul nu se poate afirma faptul că rezultatele
înregistrate demonstrează utilitatea percepției subliminale, tradusă prin îmbunătățirea
performanței sportive → ar fi trebuit să se producă o creștere a numărului de mingi trimise în
zonele-țintă, nu în total (atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică). Ceea ce am constatat
însă este o tendință de grupare a mingiilor atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică.
Consider valoroase aceste date întrucât zonele de eroare mică sunt situate în apropierea imediată
a zonelor-țintă, având o mărime egală cu jumătate din mărimei zonei-țintă. Gruparea în acest
mod a mingiilor ca urmare a unei intervenții experimentale reprezintă un aspect de interes major
pentru populația de jucători de tenis și specialiști ce activează în domeniul tenisului. De
39
asemenea am verificat dacă există diferențe semnificative sub raport statistic: între rezultatele
înregistrate de sportivii aparținând grupului „placebo” la finalul perioadei de vizionare a
videoclipului-placebo (ce nu conține mesaje subliminale cu execuțiile tehnice – lovitura de
dreapta și lovitura de rever) și performanțele obținute la început, precum și între rezultatele
înregistrate de sportivii aparținând grupului „ignorat” (la începutul și la finalul experimentului).
Prelucrarea statistică a datelor a evidențiat faptul că se constată o creștere semnificativă a
numărului de mingi trimise în zonele de eroare mică, la încheierea perioadei de vizionare a
videoclipului-placebo. Jucătorii de tenis din grupul „placebo” au plasat în zonele de eroare mică
un număr semnificativ mai mare de mingi, comparativ cu numărul de mingi trimise în aceste
spații la începutul experimentului. Rezultatele sugerează existența unui anumit efect al sugestie
asupra performanței sportive întrucât mingiile au fost plasate în apropierea imediată a zonelor-
țintă (zonele de eroare mică). În cazul grupului „ignorat” nu au fost constatate îmbunătățiri ale
performanței.
Experimentul 4
Analiza și prelucrarea statistică a datelor pune în evidenţă existența unei corelaţii
pozitive, semnificative, moderate, atât în prima zi, cât și în cea de-a doua zi de formare a hărții
cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis, între rezultatele înregistrate de către
sportivi (jucători de tenis cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani) la proba computerizată de
memorie topografică ML și numărul de deplasări optime efectuate pe terenul de tenis.
Performanța obținută în cadrul probei computerizate de memorie topografică ML (coeficientul
de performanţă - măsură calitativă calculată statistic prin raportarea cmt la timpul de probă)
reprezintă un indicator al rapidității de formare a hărții mentale privind deplasarea optimă pe
terenul de tenis. Criteriul este reprezentat de numărul de deplasări optime efectuate de către
sportiv pe terenul de tenis, în prima zi și în cea de-a doua zi de desfășurare a exercițiului de
formare a hărții cognitive, iar predictorul este reprezentat de performanţa jucătorului de tenis la
proba computerizată de memorie topografică ML (coeficientul de performanţă). În interpretarea
magnitudinii mărimii efectului se remarcă o intensitate moderată spre puternică. Antrenorii,
specialiștii, în funcție de performanțele sportivilor la ML, utilizând ecuația dreptei de regresie,
pot să stabilească un nivel de expectație referitor la numărul de deplasări pe care jucătorul de
tenis le va efectua în mod corect, după o zi ori după două zile de pregătire.
40
Cercetările efectuate au fost limitate de variabilitatea pe care diferitele dimensiuni
investigate o pot înregistra în cazul aceluiași participant. Starea psihofizică (oboseală, factori
afectiv-motivaționali) a participantului poate determina variații ale timpului de reacție, ale
capacității de vigilență, variații în ceea ce privește calitatea proceselor perceptive ori ale
capacității de procesare a informațiilor relevante. Observația și convorbirea ca metode de
cercetare sprijină valoarea cercetărilor realizate, care se bazează pe studiul aprecierii vitezei și a
distanței, rezistenței nervoase, la oboseală psihică, pe studiul percepției subliminale și a hărților
cognitive.
41
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă3
1. Aniței, M. (2007), Psihologie experimentală, Editura Credis, Bucuresti.
2. Arnheim, R. (1979), Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, Editura
Meridiane, Bucuresti.
3. Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iași.
4. Creţu, T. (2001), Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti.
5. Dafinoiu, I. (2001), Elemente de psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iași.
6. Davis, B., Bull, R., Roscoe, J, Roscoe, D. (2000), Physical Education and the Study of Sport
Fourth Edition, Mosby Inc.
7. Dragnea, A., Bota, A. (1999), Teoria activităților motrice, E. D. P., București.
8. Dragnea, A., Mate-Teodorescu, S. (2002), Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti.
9. Epuran, M., Horghidan, V. (1994), Psihologia educaţiei fizice, A.N.E.F.S., Bucureşti.
10. Epuran, M., Holdevici, I., Toniţa, F. (2001), Psihologia sportului de performanţă. Teorie şi
practică, Editura FEST, Bucureşti.
11. Epuran, M. (1999), Dezvoltarea psihică. Aspecte ale dezvoltării psihice în ontogeneză,
ANEFS, București.
12. Fitts, P.M., Posner, M.I. (1969), Human performance, Brooks / Cole, Belmond (ed. a III-a).
13. Fleishman, E. A., Reilly, M. E. (1992), Handbook of human abilities, Palo Alto, CA, US:
Consulting Psychologists Press.
14. Gagea, A. (2002), Cercetări interdisciplinare din domeniul sportului, Editura Destin, Bucureşti.
15. Gheorghiu, V., Ciofu, I. (1982), Sugestie şi sugestibilitate. Aspecte psihologice şi
psihofiziologice, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
16. Holdevici, I. (1995), Sugestiologie și psihoterapie sugestivă, Editura Victor, București.
17. Holdevici, I., Vasilescu, I. P. (1988), Autodepășirea în sport, Sport-Turism, București.
18. Horghidan, V. (1980), Dezvoltatea capacității psihomotrice prin activități corporale, Teză de
doctorat. Universitatea București.
3 Bibliografia este selectivă prezentând cele mai importante surse bibliografice utilizate.
42
19. Horghidan, V. (2000), Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti.
20. Horghidan, V. (1997), Metode de psihodiagnostic, E.D.P., Bucureşti.
21. Horghidan, V., Mitrache, G., Tudos, Ș. (2001), Psihologie normală și patologică, Editura
Globus, București.
22. Labăr, A. V. (2008), SPSS pentru științele educației, Editura Polirom, Iași.
23. LeUnes, A. (2008), Psychological Assessment in Sport Psychology, în: Sport Psychology,
Fourth Edition, Taylor & Francis, 16, p. 291-311.
24. Liu, I., Levy, R. M., Bartonc, J. S., Iaria, G. (2011), Age and gender differences in various
topographical orientation strategies, în: Brain Research, volume 1410, p. 112-119.
25. Loewenstein, J., Gentner, D. (2005), Relational language and the development of relational
mapping, în: Cognitive Psychology, volume 50, p. 315-353.
26. Lyon, D. R., Gunzelmann, G., Gluck, K. A. (2008), A computational model of spatial
visualization capacity, în: Cognitive Psychology, volume 57, p. 122-152.
27. Malim, T., Birch, A., Hayward, S. (2000), Psihologie comparată, Editura Tehnică, Bucureşti.
28. Marin, I. (2003), 13 abordări ale imaginii, Editura Ovidius University Press, Constanța.
29. Miclea, M. (1999), Psihologie cognitivă: modele teoretico-experimentale, Editura Polirom,
Iași.
30. Mitrache, G., Tudos, Ș. (2004), Psihomotricitate și limbaj, Editura Cartea Universitară,
București.
31. Mușat, D. (1996), Percepția și gândirea în câmp perceptiv, Editura Universității din
București, București.
32. Opre, A. (2002), Inconștientul cognitiv, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
33. Popa, M. (2004), Statistică psihologică cu aplicații SPSS, Editura Universității București,
București.
34. Popescu Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, București.
35. Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T. (1995), Introducere în psihologie, Editura
Didactică și Pedagogică R.A. , București.
36. Predoiu, R., Mitrache, G., Dinuță, G., Roșca, R. (2010), Visual mental map in individual and
team sports, Conferinţa Internaţională EDU-WORLD, Universitatea din Piteşti, Romania.
43
37. Roșca, A. (1971), Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
38. Ruşti, D (2005), Mesajul subliminal în comunicarea actuală, Editura Tritonic, Bucureşti.
39. Şchiopu, U., Verza, E. (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii , Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
40. Şchiopu, U., Verza, E. (1989), Adolescenţa - personalitate şi limbaj, Editura Albatros,
Bucureşti.
41. Teodorescu, S. (2009), Antrenament şi competiţie, Editura Alpha MDN, Buzău.
42. Tüdös, Ş. (2000), Criterii psihologice de optimizare a performanţei sportive, Editura Paideia,
Bucureşti.
43. Tüdös, Ş. (2003), Perspective actuale în psihologia sportului. Modele şi soluţii, Editura
SPER, Bucureşti.
44. Tüdös, Ş. (2001), Concepte psihologice de bază. Perspectivă genetică şi funcţională. Editua
Globus, Bucureşti.
45. Tüdös, Ş. (2004), Generare şi regenerare psihică, Editura SPER, Bucureşti.
46. Tüdös, Ş., Mitrache, G. (2006), Inteligenţă motrică şi învăţare psihomotrică – note de curs,
Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti.
47. Tüdös, Ş., Predoiu, R. (aprilie 2009), Modificarea manifestărilor comportamentale în
contextul construcției de trăsături caracteriale la sportivii de 14-17 ani, prin exerciții de gândire
pozitivă, în: Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice, Academia de Poliție “Alexandru Ioan
Cuza”, p. 251-258.
48. Zamfir, D., Vladuțescu, S. (2003), Percepția și audiopercepția: o abordare cognitiv-
constructiv-operațională, Editura Didactică și Pedagogică, București.
49. Zlate, M. (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași.
50. Zlate, M. (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti.
top related