1

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN ŢELE EDUCAŢIEI

DOCTORAT ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIE

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

OPTIMIZAREA PERFORMAN ŢEI SPORTIVE – PERCEPŢIA SUBLIMINAL Ă, ELEMENTE DE PSIHOMOTRICITATE, HARTA

MENTAL Ă

Îndrum ător ştiin ţific:

Prof. univ. dr. Mihaela ROCO

Doctorand:

Radu PREDOIU

Bucureşti

2012

2

3

CUPRINS

Introducere ......................................................................................................................................6

Capitolul 1: Cadrul teoretic

1.1. Performanța sportivă ..................................................................................................6

1.2. Vârsta şcolară mare (adolescenţa) - 14/15 - 18/20 ani

1.2.1. Aspecte dominante ale dezvoltării psihice a adolescentului …………………………...........................................6 1.2.2. Creșterea capacităților perceptive și de reprezentare …………………………………………………...................................7

1.2.3. Particularitățile gândirii ……………………………………....................................7

1.2.4. Caracteristici ale memoriei

și imaginației ..............................…………………………………….................................7

1.2.5. Comunicarea și limbajul ……………………………………..................................7

1.2.6. Evoluția afectivității, motivației și voinței ……………...........................................7

1.2.7. Personalitatea adolescentului ………………………………...................................7

1.3. Percepția și educația perceptiv-motrică

1.3.1. Percepție, percept ……………………………………………..................................7

1.3.2. Act și/ sau fapt perceptiv ……………………………………..................................8

1.3.3. Percepția ca proces informațional ……………………………................................8

1.3.4. Evoluția în ontogeneză și caracteristici ....................................................................8

1.3.5. Educația perceptiv-motrică, învățarea perceptivă și învățarea perceptiv-motrică …………………………………………...............................8

1.3.6. Percepții complexe – mișcarea ………………………….........................................8 1.3.7. Percepția subliminală – mesajul subliminal și muzicoterapia .................................9

1.4. Sugestie, placebo și învățare motrică

1.4.1. Sugestia (autosugestia) – linia de reglare verbală (reglarea prin cuvânt) ..............9

4

1.4.2. Placebo ....................................................................................................................9

1.4.3. Învățarea – ce este, cum decurge ...........................................................................10

1.4.4. Studii asupra învățării ............................................................................................10

1.4.5. Teorii ale învățării ..................................................................................................10

1.4.6. Învățarea programată ...........................................................................................10

1.4.7. Învățarea motrică ..................................................................................................10

1.5. Psihomotricitatea

1.5.1. Precizări conceptuale și dezvoltarea în ontogeneză ................................................10

1.5.2. Lateralitatea

1.5.2.1. Definire și repere privind dezvoltarea în ontogeneză ...........................11

1.5.2.2. Factorii determinanți ai lateralității .......................................................11

1.5.2.3. Forme ale lateralității ............................................................................11

1.5.2.4. Rolul lateralității în activitățile corporale .............................................11

1.5.3. Schema corporală ……………………………………............................................11

1.5.4. Ideomotricitatea ……………………………………..............................................11

1.5.5. Inteligența motrică ……………………………………..........................................11

1.5.6. Coordonarea psihomotrică ……………………………………..............................12

1.5.7. Praxia ......................................................................................................................12

1.5.7.1. Deprinderile motrice ...........................................................................12

1.6. Instruirea asistată de computer în cazul aprecierii vitezei și a distanței, timpului de reacție, vigilenței și memoriei topografice

1.6.1. Instruirea asistată de computer în activitatea sportivă .........................................12 1.6.2. Mișcările instrumentale .........................................................................................12

1.6.3. Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică – „hard skills” în sport ...................................................................................................12 1.6.3.1. Aprecierea vitezei și aprecierea distanței ...........................................13

5

1.6.3.2. Timpul de reacție ...............................................................................13 1.6.3.3. Vigilența – atenție în expectativă .......................................................13 1.6.3.4. Memoria topografică – caracteristici ale memoriei și

diferențe individuale .......................................................................................13

1.7. Harta mentală și memorarea eficientă a actelor motrice

1.7.1. Harta mentală.........................................................................................................14

1.7.2. Memorarea eficientă a actelor motrice..................................................................14

Capitolul 2: Obiective, Ipoteze și Metode utilizate

2.1. Specificarea obiectivelor sau scopurilor cercetării ......................................................14

2.2. Ipoteze ..............................................................................................................................16

2.3. Metode 2.3.1. Participanți ………………………………………………...........................….......17

2.3.2. Aparatura .................................................................................................................17

2.3.3. Modelul experimental .............................................................................................17

2.3.4. Procedura ................................................................................................................19

Capitolul 3: Rezultate

3.1. Prezentarea datelor ....................................................................................................34

3.2. Analiza și interpretarea datelor ................................................................................35

Capitolul 4: Concluzii și limite …………………………………………..................................36 Bibliografie selectivă………………......…………………………………..................................41

6

Introducere

Pregătirea psihică este o componentă esențială, care alături de pregătirea tehnică, tactică,

fizică, alături de alimentație și de refacere, completează cercul necesar ca sportivul să se

“rotească’, altfel spus, să progreseze. Problema cercetată este deosebit de importantă întrucât în

cursa spre înalta performanță, atât antrenorii cât și sportivii doresc un progres permanent, progres

facilitat de efectuarea unei pregătiri psihice adecvate, de cunoșterea procedurilor optime de

pregătire. Am ales perioada de vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani – specifică adolescenței,

întrucât acum are loc un pas deosebit de important în evoluția profesională a sportivului. Este

vorba despre trecerea de la juniorat către sportul de mare performanță. Este un moment în care

mulți juniori, deși dispun de rezultate remarcabile până la vârsta de 18 ani, nu reușesc, la seniori,

să confirme expectațiile, să atingă rezultatele scontate. Unul dintre factorii ce împiedică

progresul este lipsa unei pregătiri psihice adecvate. Studiile cuprinse în lucrarea de față, au drept

scop tocmai susținerea sportivilor pe drumul, plin de obstacole, către marea performanță.

Capitolul 1: Cadrul teoretic

1.1. Performanța sportivă

Performanța sportivă „desemnează atât procesul cât şi rezultatul unei acţiuni care din

punct de vedere normativ reprezintă măiestria, îndeplinirea unei sarcini cât mai bine posibil,

fiind dependentă de interrelaţia factorilor endogeni (predispoziţii, aptitudini) cu factorii exogeni

(ambientali), exprimaţi în calitatea procesului de antrenament, condiţii motrice şi de însuşire,

nivelul motricităţii şi influenţei factorilor sociali"1.

1.2. Vârsta şcolară mare (adolescenţa) - 14/15 - 18/20 ani

1.2.1. Aspecte dominante ale dezvoltării psihice a adolescentului

În adolescență se remarcă un avans cognitiv remarcabil, atingându-se chiar vârfurile cele

mai înalte în manifestarea unora dintre capacitățile de cunoaștere.

1 Dragnea, Adrian; Mate-Teodorescu, Silvia, ”Teoria sportului”, Editura FEST, Bucureşti, 2002.

7

1.2.2. Creșterea capacităților perceptive și de reprezentare

Adolescenții pot cu ușurință să reprezinte orice și să verbalizeze imediat și nuanțat. Se

accentuează organizarea reprezentărilor în jurul unor concepte sau idei semnificative și se

ușurează astfel activitatea mintală în ansamblu.

1.2.3. Particularitățile gândirii

Gândirea abstractă face posibilă atât amânarea cât și anticiparea acţiunilor şi

comportamentelor. Adolescentul își dezvoltă abilităţi de rezolvare de probleme făcând apel la

soluţii abstracte şi anticipative, la simboluri şi metafore.

1.2.4. Caracteristici ale memoriei și imaginației

Maturizarea mecanismelor neurocerebrale și dezvoltarea, în stadiile anterioare, a

sistemelor mnezice au pregătit noul nivel al memoriei din adolescență care se caracterizează

prin: creșterea volumului memoriei (acesta atinge în adolescență nivelul cel mai ridicat);

dominarea memoriei logice; amplificarea capacităților de a memora laturile abstracte și generale

ale cunoștințelor; creșterea caracterului activ al memoriei; reproducerea activă a cunoștințelor.

1.2.5. Comunicarea și limbajul

Vorbirea devine mai nuanțată și plastică, adaptată la circumstanțe. Adolescentul cunoaște

puterea foarte mare a cuvântului.

1.2.6. Evoluția afectivității, motivației și voinței

În adolescență se înregistrează un ridicat grad de conștientizare a experienței afective

însoțit de tendința crescută de reexaminare, meditație și evaluare. Acum se atinge un nivel mai

înalt de reglare a conduitelor emoțional-expresive.

1.2.7. Personalitatea adolescentului

În cursul acestui stadiu unele componente ale personalității se consolidează și se

amplifică așa cum sunt aptitudinile și caracterul sau idealul de viață. Personalitatea se prezintă

pentru prima dată ca un ansamblu organizat și unitar deși încă insuficient de consolidat și

armonizat.

1.3. Percepția și educația perceptiv-motrică

1.3.1. Percepție, percept

Perceptul ca produs informațional este rezultatul prelucrării materialului senzorial în

cadrul unor operații, acțiuni, strategii și mecanisme.

8

1.3.2. Act și/sau fapt perceptiv

Când percepția se desfășoară involuntar, subconștient (precum în cazul percepției

subliminale) sau inconștient, ne aflăm în prezența unui fapt perceptiv. Spre deosebire de actul

perceptiv care este o recepție intențională, faptul perceptiv este o recepție neintențională.

1.3.3. Percepția ca proces informațional

Percepția este considerată ca un proces informațional în care informția utilă este extrasă

(după anumite criterii de ordin fizic, semantic și pragmatic) din câmpul stimulator în urma

activității de explorare a subiectului.

1.3.4. Evoluția în ontogeneză și caracteristici

Percepția se transformă în mod treptat, sub influența educației și instruirii, în observație

sistematică dirijată. Astfel, ea nu este prezentă la om la naștere, presupunând experiență

senzorială și de explorare a mediului. Deși primele percepții apar la copil cam la două luni,

maturitatea perceptivă se produce mult mai târziu.

1.3.5. Educația perceptiv-motrică, învățarea perceptivă și învățarea perceptiv-motrică

Toate achiziţiile fundamentale omului încep să se formeze din primii ani de viață, pe baza

activităţii perceptiv-motrice și învățării perceptive. Învățarea perceptiv motrică sau senzori-

motrică ”constă din modificarea comportamentului ca ajustare sau adaptare a unei forme de

răspuns performant la condițiile perceptive noi și care implică fie formarea de noi coordonări

senzori-motrice, fie creșterea preciziei sau fineței coordonării răspunsului preexistent” (M.

Epuran, 1994, „Psihologia educației fizice”, București). Activitatea perceptiv-motrică mediază

cunoaşterea pornind de la experienţa senzorimotorie.

1.3.6. Percepții complexe – mișcarea

În percepţia mişcării – a propriului nostru corp şi a obiectelor din jurul nostru, importante

sunt informaţiile kinestezice şi cele vestibulare. Primele semnalizează în cadrul procesul

complex al percepţiei mişcării poziţia segmentelor corpului, mişcarea acestora cu toate

caracteristicile – viteză, direcţie, amplitudine, cât şi rezistenţa întâlnită de segmente în mişcare.

Complementar, informaţiile vestibulare furnizează individului date referitoare la poziţia capului

şi mişcarea corpului (Horghidan, Mitrache, Tüdös, 2001, p. 60).

9

1.3.7. Percepția subliminală – mesajul subliminal și muzicoterapia

Trebuie făcută distincția între pragul senzorial obiectiv și pragul senzorial subiectiv.

Pragul senzorial obiectiv este valoarea minimă pe care trebuie să o aibă un stimul pentru a putea

fi recepționat de organism. Subiectul nu este însă conștient de prezența lui, nu poate să spună

dacă stimulul a fost sau nu prezent deși el induce modificări de natură bioelectrică. Pragul

senzorial subiectiv este limita de la care subiectul poate conștientiza prezența stimulului, deși nu

poate oferi verbal nici o alta informație despre natura sau semnificația acestuia. Dacă utilizăm

pragul subiectiv, există date experimentale concludente care probează existența percepțiilor

inconștiente.

În prezent, ştiinţa modernă a putut să evalueze efectele muzicii asupra organismului,

punându-se în evidenţă ecouri în plan fiziologic şi psihosomatic (relaxarea tonusului muscular,

diminuarea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, regularizarea ritmului respirator, creşterea

toleranţei la durere, etc)2, precum şi în plan psihic (stimularea imaginaţiei, atenţiei, memoriei,

rafinarea percepţiei, echilibrare afectivă, detensionare psihică, relaxare).

1.4. Sugestie, placebo și învățare motrică

1.4.1. Sugestia (autosugestia) – linia de reglare verbală (reglarea prin cuvânt)

În explicarea acestui fenomen, sunt trei elemente relevante: situaţia-sugestie

(caracteristicile stimulului sau ansamblului de stimuli cu caracter provocativ); comportamentul

sugerat (conţinutul sugestiei); sugestibilitatea (caracteristică subiectului).

Pentru a fi eficient, un mesaj sugestiv trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, dintre

care pot fi menţionate: să fie subordonat scopului propus; să fie pozitiv și formulat în termeni

pozitivi (evitarea negațiilor); ritmic; să fie scurt; să fie acceptat ca moral de către subiect; să fie

pertinent; să fie simplu; să fie plastic (însoţit de o imagine adecvată); să fie repetat; să fie

convingător; țintit (să vizeze un singur aspect); influenţarea directă (când persoanele sunt “faţă în

faţă”) este mai eficientă decât cea indirectă.

1.4.2. Placebo

Efectele placebo corespund în general credințelor, cunoștințelor pe care oamenii le au

despre natura stimulului administrat. Cheia schimbărilor terapeutice constă în stimularea

2 I. B. Iamandescu, “Stresul psihic din perspectivă psihologică şi psihosomatică”, 2002.

10

expectanțelor pozitive. Schimbarea este în funcție de credibilitatea percepută a tehnicilor

utilizate.

1.4.3. Învățarea – ce este, cum decurge

Învăţarea implică formarea gândirii abstracte, naşterea sentimentelor complexe,

constituirea efortului de voinţă şi a trăsăturilor de personalitate etc.

1.4.4. Studii asupra învățării

În mod treptat, concepţiile referitoare la învăţare se complică → învăţarea este o activitate

la care participă toate procesele psihice ale individului (nefiind o simplă reacţie elementară). Ca

forme mai complexe de învățare evidențiem învățarea prin insight și fenomenul seturilor de

învățare.

1.4.5. Teorii ale învățării

� Bandura propune o teorie a învățării sociale în care învățarea observațională îndeplinește

un rol major;

� J. Rotter – una dintre primele teorii ale învățării sociale.

1.4.6. Învățarea programată

La baza acestei metode de instruire stă condiționarea operantă. Avantajul major constă în

faptul că individul uman poate parcurge într-un ritm propriu materialul de învățat, primind feed-

back în mod sistematic cu privire la progresele înregistrate.

1.4.7. Învățarea motrică

Învăţarea motrică este un act formativ complex (atât în plan somatic cât şi psihic), pe

baza căruia se realizează organizarea răspunsurilor motrice, perfecţionarea actului motric,

dobândirea eficienţei mişcării corporale. Prin această formă de învățare, mișcarea dobândeşte

uşurinţă, eficienţă şi acurateţe.

1.5. Psihomotricitatea

1.5.1. Precizări conceptuale și dezvoltarea în ontogeneză

În sfera psihomotricităţii sunt incluse: schema corporală; lateralitatea; inteligența motrică;

coordonările (coordonarea statică → echilibrarea, coordonarea dinamică → a întregului corp şi a

segmentelor sale, coordonarea perceptiv-motrică → percepţia spaţiului, ritmului şi mişcărilor

proprii); praxia; ideomotricitatea.

11

1.5.2. Lateralitatea

1.5.2.1. Definire și repere privind dezvoltarea în ontogeneză

Lateralitatea - cunoaşterea interiorizată a celor două părţi ale corpului (stânga și dreapta).

○ la 5 ani copilul diferenţiază stânga de dreapta, la propriul corp şi în spaţiu.

1.5.2.2. Factorii determinanți ai lateralității

Fenomenul lateralizării este generat de factori de natură biologică și de factori de natură

socio-culturală.

1.5.2.3. Forme ale lateralității

În funcţie de nivelul la care se exprimă prevalenţa funcţională, lateralitatea este manuală,

podală, vizuală (oculară), auditivă (acustică).

1.5.2.4. Rolul lateralității în activitățile corporale

În învățarea sportivă, coordonarea prevalențelor segmentare realizează un tip special de

asimetrie funcțională, care este cu atât mai evidentă cu cât efotul dinamic implicat este mai

intens și de o durată mai scurtă.

1.5.3. Schema corporală

Schema corporală reprezintă una dintre structurile psihice fundamentale, atât pentru

constituirea modelului intern al realităţii externe, cât şi pentru constituirea modelului propriului

Eu. Perturbările în evoluţia schemei corporale reflectă tulburarea comunicării cu mediul extern şi

cu sine, manifestându-se la trei nivele: motric, cognitiv şi al relaţiilor sociale.

1.5.4. Ideomotricitatea

V. Horghidan (2001) consideră că ideomotricitatea exprimă importanţa pe care o au

reprezentările ideomotorii în realizarea şi conducerea mişcării şi, în acelaşi timp la rolul avut de

motricitate în formarea imaginilor mintale. Reprezentările ideomotorii sunt acele reprezentări

rezultate din şi prin experienţa mişcării propriului corp şi a segmentelor sale, pentru care există

experienţă motrică anterioară.

1.5.5. Inteligența motrică

Inteligenţa motrică presupune, în general: “capacitatea de a înţelege, capacitatea de a

discerne, capacitatea de a integra, capacitatea de a găsi exact şi corect mişcările cele mai

adecvate situaţiilor practice (se manifestă în diferite forme şi la diferite nivele), viteza de învăţare

12

motrică, exactitatea coordonărilor spaţio-temporale, capacitatea de combinare a mişcărilor,

capacitatea de coordonare şi anticipare” (Epuran, M.,1972).

1.5.6. Coordonarea psihomotrică

Conform V. Horghidan (2000), organizarea răspunsurilor motrice este rezultantă a

vectorilor: creştere, maturizare, învăţare şi se exprimă: “ cantitativ - în achiziţionarea şi creşterea

numerică a conduitelor motrice şi calitativ - în diversificarea, dezvoltarea complexităţii, a

posibilităţilor de combinare şi utilizare intenţionată şi adaptativă a structurilor formate”.

1.5.7. Praxia

Praxia este dată de totalitatea actelor motrice învățate care se folosesc de către om în

vederea adaptării sale la mediu.

1.5.7.1. Deprinderile motrice

Prin învățare subiectul își formează un pattern motor cât mai apropiat posibil cu cel care,

teoretic, ar fi cel mai bun, în funcție de particularitățile sale individuale.

1.6. Instruirea asistată de computer în cazul aprecierii vitezei și a distanței, timpului de

reacție, vigilenței și memoriei topografice

1.6.1. Instruirea asistată de computer în activitatea sportivă

Înregistrarea computerizată a rezultatelor se produce doar la simpla apăsare a unui buton

sau a unei plăci de contact electronic. Acum, putem departaja performeri la fracţiuni de secundă

sau la milimetrii.

1.6.2. Mișcările instrumentale

Mișcările instrumentale sunt acele mișcări asociate manipulării unor dispozitive,

instrumente, aparate, mișcări ce se pot realiza la indici superiori de precizie, dexteritate și

sincronizare. Mișcările implicare în experimentele psihologice, în majoritatea lor, sunt menite să

manipuleze un buton, o pedală, o manetă sau să efectueze mișcări coordonate de menținere a

unui reper în anumite condiții, de urmărire a unei ținte pe un ecran.

1.6.3. Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică –

„hard skills” în sport

Aprecierea vitezei și a distanței, timpul de reacție, vigilența, memoria topografică, intră în

categoria aptitudinilor ce poartă denumirea de “hard skills” (Fleishman, 1992). Aprecierea

13

vitezei, timpul de reacție fac parte din categoria aptitudinilor psihomotrice, vigilența, memoria

topografică, intră în categoria aptitudinilor cognitive, iar percepția adâncimii, a distanțelor,

aparține categoriei aptitudinilor senzoriale/ perceptuale.

1.6.3.1. Aprecierea vitezei și aprecierea distanței

Sub vârsta de 8-9 ani un obiect este percept ca fiind mai rapid decât altul dacă îl precedă

în timp sau în spaţiu (intuirea vitezei este ordinală). Ulterior copilul va înţelege că o mărire a

distanţei între două obiecte ce se deplasează pe aceeaşi traiectorie, arată că primul obiect este mai

rapid, în timp ce o diminuare a distanţei între ele se traduce prin faptul că al doilea obiect este

mai rapid. Piaget (1946, apud Aniţei, 2007, p. 262) a numit acest proces, ce implică percepţia

ordinii celor două obiecte în mişcare şi a mărimii distanţei între ele, hiperordinal. Referindu-ne la

percepția distanței la care este amplasat un obiect, un rol important este îndeplinit de: mărimea

imaginii retiniene, prezența sau absența reperelor, a detaliilor de structură, particularitățile

însușirilor cromatice.

1.6.3.2. Timpul de reacție

Utilizarea calculatoarelor face ca precizia și acuratețea înregistrării să fie asigurate. În

mod obișnuit, timpul de reacție se înregistrează între debutul stimulării și debutul răspunsului,

dar se pot alege și alte limite. Timpul de reacţie simplu scade din copilărie până la vârsta de

aproximativ 20 ani, apoi creşte încet până la vârsta de 50-60 ani iar după această vârstă creşte şi

mai repede.” (Welford, 1977; Jevas şi Yan, 2001; Luchies şi alţii, 2002). În aproape fiecare

grupă de vârstă, bărbaţii au timpi de reacţie mai buni decât femeile (Welford, 1980; Adam şi

alţii , 1999; Dane şi Erzurumlugoglu, 2003; apud Robert J. Kosinski, A literature review on

reaction time, 2006).

1.6.3.3. Vigilența – atenție în expectativă

Vigilența este ceea ce P. Guillaumme numea atenţie în expectativă (apud Cosmovici,

1992, p. 68) → atunci când aşteptăm un anumit eveniment sau semnal la care trebuie să

reacţionăm prompt.

1.6.3.4. Memoria topografică – caracteristici ale memoriei și diferențe individuale

Memoria topografică presupune reţinerea, pe o perioadă de timp, a unui anumit traseu şi

folosirea acestei informaţii într-un scop prestabilit. O astfel de sarcină include orientarea în

spaţiu, concentrarea atenţiei, operativitate cognitivă, asumarea riscului etc. Irene Liu, Richard

14

M. Levy, Jason J.S. Barton, Giuseppe Iaria (2011), utilizând probe computerizate, au testat

diferite strategii de orientare în mediul virtual. Scopul a constat în identificarea unor diferențe

existente între participanți, luând în considerare vârsta și sexul acestora. Conform studiului

întreprins participanții mai în vârstă (46 – 67 de ani) au înregistrat performanțe mai slabe prin

comparație cu participanții mai tineri (18 – 30 de ani, 31 – 45 de ani) în cazul tuturor abilităților

de orientare evaluate.

1.7. Harta mentală și memorarea eficientă a actelor motrice

1.7.1. Harta mentală

“Hărțile mentale constituie un tip caracteristic de cunoaștere, stocată în memorie sub

forma reprezentărilor spațiale.” (Richard & Richard, citat de Mielu Zlate, 1999, p. 219). Harta

cognitivă (O'Keefe şi Nadel, 1978; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011) se formează pe măsură

ce individul se familiarizează cu mediul înconjurător, reprezentând cea mai eficientă strategie de

orientare a individului (Wang şi Spelke, 2002; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011). Aceasta este

o reprezentare mentală complexă, indivizii putând reprezenta puncte de reper din mediu și

relațiiile spațiale existente între ele (Byrne şi al., 2007; apud Liu, Levy, Barton, Iaria, 2011).

Odată formate hărțile cognitive permit individului să ajungă în orice locație din orice punct al

mediului înconjurător.

1.7.2. Memorarea eficientă a actelor motrice

În vederea memorării eficiente a actelor motrice în cazul unui sportiv de exemplu, se

recomandandă folosirea tuturor mijloacelor intuitive (demonstrație, fotografie, film, desene etc).

Memorarea eficientă a mișcărilor se formează pe baza experientei anterioare a sportivului, la care

se adaugă experiența dobandită în timpul încercărilor de execuție, în timpul repetărilor. Ea este

determinată de o serie de factori precum: frecvența prezentării a ceea ce urmează să fie memorat,

calitatea celor prezentate, intervalul de timp dintre prezentări, starea psiho-fiziologică a

sportivului, terminologia utilizată, adaptată vârstei.

Capitolul 2: Obiective, Ipoteze și Metode utilizate

2.1. Specificarea obiectivelor sau scopurilor cercetării

Studiul este subsumat optimizării acțiunilor și activităților umane, mai exact, este

subsumat optimizării acțiunilor și activităților jucătorilor de tenis, cu vârsta cuprinsă între 14 și

15

20 de ani – perioadă în care se realizează trecerea de la juniorat spre tenisul de înaltă

performanță.

1. intervenția asupra jucătorilor de tenis cu vârsta cuprinsa între 14-20 de ani, în scopul

îmbunătățirii performanței sportive a acestora;

2. evidențierea unei proceduri optime de utilizare a percepției subliminale – este vorba

despre percepția subliminală a propriilor execuții tehnice (lovitura de dreapta și lovitura

de rever) efectuate în mod corect;

3. identificarea unor coordonate psihomotrice specifice jucătorilor de tenis de performanță

(situați printre primii 50 de jucători în clasamentul național) cu vârsta cuprinsă între 14 și

20 de ani (baieți și fete) – sunt abordate aprecierea vitezei și a distanței și rezistența

nervoasă, la oboseală psihică (tradusă prin performanța în cazul: timpului de reacție

simplu, vigilenței, coeficientului de performanță – raportul dintre vigilență și timp de

reacție simplu, coeficientului rezistență la oboseală psihică – coeficient vigilență ultimii

50 itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi);

4. identificarea unor probe “de teren” (efectuate pe terenul de tenis) care evaluează

aprecierea vitezei și a distanței, ce pot susține specialiștii în domeniul tenisului în

activitatea desfășurată (luându-se în considerare corelația existentă între rezultatele

obținute de către sportivi la probele “de teren” și rezultatele înregistrate în cazul probei

computerizate ADV);

5. optimizarea deplasării pe terenul de tenis – formarea unei hărți cognitive în ceea ce

privește deplasarea optimă pe terenul de tenis;

6. evidențierea unui indicator al rapidității de formare a hărții mentale privind deplasarea

optimă pe terenul de tenis – un specialist în domeniul tenisul poate estima cu cât timp

înainte de începerea unei competiții trebuie să acorde atenție formării, consolidării hărții

cognitive;

7. alegerea metodologiei de acționare – metode, tehnici, proceduri.

16

2.2. Ipoteze

Ipoteza 1

Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește aprecierea vitezei și

a distanței, între jucătorii de tenis (băieți și fete) de 14-20 ani, de top – situați în primele 50 de

locuri în clasamentul național și cei clasați în zona de final a clasamentului.

Ipoteza 2

Se remarcă o corelație între performanța obținută de către jucătorii de tenis la proba

computerizată ADV și rezultatele înregistrate de sportivi la probele “de teren” ce abordează

aprecierea vitezei și aprecierea distanței.

Ipoteza 3

Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,

la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți de sex masculin, de top – situați în

primele 50 de locuri în clasamentul național și cei clasați în zona de final a clasamentului.

Ipoteza 4

Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,

la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți de sex feminin, de top – jucătoare de tenis

situate în primele 50 de locuri în clasamentul național și jucătoarele clasate în zona de final a

clasamentului

Ipoteza 5

Există diferențe semnificative sub raport statistic în ceea ce privește rezistența nervoasă,

la oboseală psihică între jucătorii de tenis adolescenți și jucătoarele de tenis cu vârsta cuprinsă

între 14-20 ani.

Ipoteza 6

Proceduri de intervenție subliminală ce conduc la îmbunătățirea performanței sportive.

Ipoteza 7

Proba computerizată ML reprezintă un indicator al rapidității de formare a hărții

cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis.

17

2.3. Metode

2.3.1. Participanți

În cadrul cercetărilor realizate au participat un număr de 76 de jucători de tenis (40 de

băieți și 36 de fete), cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani.

Experimentul 1: se remarcă două grupuri de sportivi, “de top” și “de final”.

În cadrul probei computerizate de apreciere viteze și distanțe ADV au participat un

număr de 30 sportivi “de top” (19 băieți și 11 fete) și 32 sportivi “de final” (20 băieți și 12 fete),

iar în cazul probelor “de teren” ce abordează aprecierea vitezei și aprecierea distanței se constată

un număr de 32 de sportivi “de top” (20 băieți și 12 fete) și 30 de sportivi „de final” (18 băieți și

12 fete).

Experimentul 2: se remarcă două grupuri de sportivi, “de top” și “de final”.

În cazul probei de rezistență nervoasă, la oboseală psihică RNE, se constată un număr de

40 de sportivi de sex masculin (20 sportivi “de top” și 20 sportivi “de final”) și 36 de sportivi de

sex feminin (18 jucătoare de tenis “de top” și 18 jucătoare de tenis “de final”).

Experimentul 3: se remarcă trei grupuri de sportivi, “subliminal”, “placebo” și “ignorat”.

În cadrul experimentului de abordează percepția subliminală au participat un număr de 24

de jucători de tenis, împărțiți astfel: 8 sportivi aparțin grupului “subliminal” (6 băieți și 2 fete), 8

sportivi constituie grupul “placebo” (6 băieți și 2 fete) și 8 sportivi grupul “ignorat” (5 băieți și 3

fete).

Experimentul 4: au participat un număr de 50 de sportivi (36 de băieți și 14 fete).

2.3.2. Aparatura

Materialele utilizate:

● computer, sistemul de testare psihologică PSISELTEVA – manete, pupitru cu butoane,

pedalier → subtestele ADV, RNE, ML; cronometru, ruletă, fluier, cameră video, căști (gen căști

radio – acoperă complet urechile).

Programele utilizate: 3D StudioMax, Autocad, Ulead Video Editor.

2.3.3. Modelul experimental

În scopul verificării ipotezelor de cercetare, s-au creat condiții standardizate pentru

desfășurarea experimentelor. Utilizarea computerului face ca precizia și acuratețea înregistrărilor

să fie asigurate, în cazul probelor ce abordează: aprecierea vitezei și a distanței (ADV), rezistența

18

nervoasă, la oboseală psihică (RNE) și memoria topografică (ML). Instructajul oferit

participanților este de asemenea standard, putând fi vizualizat de către aceștia pe ecranul

computerului înainte de a începe proba. Experimentele “de teren” ce investighează aprecierea

vitezei, aprecierea distanței, harta mentală privind deplasarea optimă pe terenul de tenis s-au

desfășurat într-o ambianță familiară pentru populația de jucători de tenis – pe terenul de tenis, loc

în care se pregătesc în mod frecvent. Experimentele realizate pe terenul de tenis cuprind de

asemenea elemente familiare pentru sportivi – lovitura de dreapta și lovitura de rever. În

experimentele “de teren” dispare artificialitatea condițiilor și a sarcinii.

Cele două categorii de variabile, ca în orice experiment, sunt variabilele independente –

cele asupra cărora se acționează și variabilele dependente – cele care depind tocmai de

variabilele independente. Variabilele independente în cadrul experimentelor realizate sunt:

apartenența la unul dintre cele două grupuri de jucători de tenis – “de top” și “de final”

(experimentul 1 și 2), percepția subliminală a propriilor execuții tehnice (lovitura de dreapta si

lovitura de rever) efectuate în mod corect/ efectul placebo (experimentul 3) și rezultatele

înregistrate la proba computerizată de memorie topografică ML (variabila independentă este

numită și predictor – experimentul 4). Variabilele dependente sunt: coeficientul de apreciere

viteze și distanțe (proba ADV) și rezultatele obținute în cazul probelor „de teren” ce abordează

aprecierea vitezei și aprecierea distanței (experimentul 1), coeficientul de performanță (măsură

calitativă calculată statistic prin raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de

reacție simplu), coeficientul de vigilenţă, timpul de reacţie simplu și coeficientul rezistență

oboseală psihică (coeficient vigilență ultimii 50 itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi) →

proba RNE – experimentul 2, numărul de mingi trimise în zonele-țintă, în zonele de eroare mică

și în total (atât în zonele-țintă, cât și în zonele de eroare mică), delimitate în terenul advers

(experimentul 3) și numărul de deplasări efectuate în mod corect pe terenul de tenis (variabila

dependentă este numită și criteriu) – experimentul 4.

Numărul variabilelor ce pot fi luate în considerare este foarte mare: există diverși factori

ai mediului natural, mediul social (diferite persoane), apoi variabilele subiective (de exemplu

putem cere de la participant să urmărească anumite semnale). Întrucât, așa cum am menționat

anterior, s-a dorit standardizarea condițiilor, instructajul, cerințele, au fost același, pentru fiecare

dintre sportivi. De asemenea, în timpul realizării experimentelor au fost prezente persoane

19

familiare pentru participant, iar referitor la factorii de mediu, în intervalul 1 aprilie – 31

octombrie experimentele s-au realizat în aer liber, pe terenul de tenis (pe zgură), ca în perioada 1

noiembrie – 31 martie să se realize în spațiu închis (în balon – suprafața de joc fiind tot zgura).

Grupurile experimentale au fost independente/ dependente, constituite dintr-un număr

variabil de sportivi de sex masculin și feminin, în funcție de experimentul realizat.

2.3.4. Procedura

Apreciere viteze și distanțe

Figura 1. Proba computerizată ADV (apreciere viteze și distanțe)

Proba este concepută sub forma unui model dinamic alcătuit din secvențe care prezintă

evoluția a trei ținte pe trei orbite concentrice și constă în emiterea de răspunsuri prestabilite și în

timp limitat la apariție de stimul-semnal. Proba se desfășoară pe trei nivele de dificultate și

vizează aprecierea vitezei și a distanței. Pe orbita fiecăruia din cele 6 cercuri se deplasează o bilă.

Trei în sensul acelor de ceasornic și trei în sens invers, cu viteze diferite. La intervale de timp

prestabilite cele trei ținte care se deplasează în sensul acelor de ceasornic se aliniază pe

orizontală în stânga sau dreapta imaginii într-un spatiu delimitat – situație care semnifică apariție

de stimul semnal.

20

PROBE DE TEREN:

Apreciere viteze:

► Descriere și desfășurare

Doi sportivi, jucători de tenis, schimbă mingi pe terenul de tenis. Subiectul este amplasat

în exteriorul suprafeței de joc, pe marginea terenului, alături de cercetător. Experimentatorul

pornește cronometrul în momentul impactului cu mingea în cazul primului sportiv (momentul 1)

→ oprește cronometrul la impactul cu mingea, în cazul celui de-al doilea sportiv (momentul 2).

Se alternează viteza de schimb a mingiilor.

Există etapa de familiarizare cu sarcina, numită faza de exercițiu → 4 răspunsuri

solicitate de către cercetător cu privire la 4 situații stimul – sportivul trebuie să aprecieze viteza

între momentul 1 și momentul 2 (de exemplu 2,1 sec). Pentru fiecare situație în parte cercetătorul

oferă varianta exactă.

Sarcina subiectului este de a aprecia viteza de deplasare a mingiei, tradusă prin estimarea

corectă a timpului între momentele 1 și 2. Cercetătorul cronometrează 20 de schimburi de mingi

(situații-stimul) → după fiecare schimb de mingi participantul este solicitat să ofere propria

variantă de răspuns. În urma fiecărei aprecieri a vitezei de deplasare a mingiei (realizată de către

sportiv) experimentatorul comunică răspunsul exact. Se consideră că un sportiv apreciează viteza

cu atât mai bine cu cât diferența între propriul răspuns și cel exact este mai mică.

Pornind de la cele 20 de situații-stimul, se calculează pentru fiecare sportiv în parte

performanța medie → distanța între timpul obiectiv (la cronometru) și timpul subiectiv

(aprecierea proprie – în secunde – a acțiunii). De asemenea se stabilește rangul – performanța cea

mai bună (valoarea cea mai mică) va primi rangul 1.

Apreciere distanțe:

► Descriere și desfășurare

Situat la jumătatea liniei de careu, într-una din părțile de joc ale terenului de tenis,

subiectul are drept sarcină să aprecieze la ce distanță se află mingia de tenis față de anumite

zone, în prealabil fixate, ale terenului.

Mingia va fi amplasată în terenul advers. Subiectul trebuie să ofere răspunsul propriu în

mai puțin de 30 de secunde fiind atenționat cu privire la ultimele 10 secunde rămase.

21

Există 20 de încercări de apreciere a distanței (situații-stimul). Pornind de la cele 20 de

situații-stimul, se calculează pentru fiecare sportiv în parte performanța medie → diferența dintre

distanța obiectivă (fiind utilizate programe computerizate de calcul a distanțelor – AutoCad) și

distanța subiectivă (aprecierea proprie – în centimetri – a distanței solicitate). De asemenea se

stabilește rangul – performanța cea mai bună (valoarea cea mai mică) va primi rangul 1.

Rezistența nervoasă, la oboseală psihică

Se utilizează testul RNE aparținând bateriei de testare computerizată PSISELTEVA.

Testul este aplicat sportivilor înainte de antrenament și la câteva momente după încheierea

antrenamentului, în cadrul a trei antrenamente selectate în mod aleator în decursul a două

săptămâni, obținându-se un punctaj mediu, pentru fiecare sportiv în parte. La finalul

antrenamentul de tenis – o oră de activitate – și înainte ca proba de rezistență nervoasă RNE să

fie efectuată pentru a doua oară (în cadrul aceluiași antrenament), sportivii au sarcina de a

parcurge distanța de 300 de metri într-un timp de cel mult 100 de secunde → de 25 de ori

distanța de la fileu până la linia de bază a terenului (condiție pentru ca un sportiv să poată efectua

testul RNE la finalul antrenamentului).

Figura 2. Proba computerizată RNE (rezistență nervoasă)

22

► SARCINA SUBIECTULUI

- Emiterea de răspunsuri prin apăsarea butonului manetei din stânga la

dispariția semnalului de culoare roșie;

- Emiterea de răspuns prin apăsare pedala stângă/ dreaptă la apariția

semnului "atenţie pericole" în partea stânga/ dreapta.

► PARAMETRII PROBEI:

SIMPLI

- Media timpului de reacție pentru stimul-semnal culoare roșie (trei

intervale)

COMPLECȘI

- Coeficient vigilență (corecte semafor/ număr total stimuli semafor);

- Coeficient rezistență oboseală psihică (coeficient vigilență ultimii 50

itemi/ coeficient vigilență primii 50 itemi);

- Coeficient de performanță (măsură calitativă calculată statistic prin

raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de reacție).

Se consideră că un sportiv are o bună rezistență nervoasă, la oboseală psihică, în

condițiile în care își menține performanța (vigilența și timpul de reacție) pe parcursul desfășurării

probei, în condiții de oboseală psihofizică – la încheierea antrenamentului.

Percepția subliminală

Descriere și desfășurare

Experimentul presupune existența a trei grupuri de sportivi, jucători de tenis de

performanță, cu vârsta cuprinsă între 14-20 de ani. Fiecare grup este format din 8 sportivi, (băieți

și fete).

Fiecare dintre cei 24 de jucători de tenis este solicitat să lovească 100 de mingi – 50 de

lovituri de dreapta, 50 de lovituri de rever, în două zone-țintă delimitate în terenul advers (zona-

ținta – 2x2 metri). Figura numărul 20 evidențiează cele două zone-țintă, cât și câmpul din

apropierea imediată a țintelor, numit zonă de eroare mică (acest câmp are o mărime egală cu

jumătate din mărimei zonei-țintă).

23

Figura 3. Zonele-ţintă şi zonele de eroare mică

○ există 10 serii a câte 10 mingi, după fiecare serie – pauză 30 de secunde;

○ sportivul lovește o dată cu dreapta, o dată cu reverul – se remarcă 5 lovituri de dreapta și 5

lovituri de rever în fiecare serie;

○ cu lovitura de dreapta sportivul este solicitat să plaseze mingea într-o zonă-țintă (în lung de

linie), iar cu lovitura de rever sportivul este solicitat să plaseze mingea în cea de-a doua zonă-

țintă (în lung de linie);

Se notează rezultatele – câte mingi din cele 100 lansate, trimise de către antrenor

sportivului, au atins zonele-țintă și zona de eroare mică.

Execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever, sunt înregistrate de către

examinator, utilizându-se o camera video. Se va opta pentru două execuții tehnice – o lovitură de

dreapta prin care mingea a atins prima zonă-țintă și o lovitură de rever care a determinat ca

24

mingea să se plaseze în cea de-a doua zonă-țintă. Aceste execuții tehnico-tactice care au făcut ca

mingea să atingă zonele-țintă vor fi descompuse în mai multe secvențe (12 secvențe) și inserate

subliminal sportivul.

Astfel, imagini cu execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever – efectuate

în mod corect și care au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă delimitate, sunt prezentate

sportivilor subliminal, inserate în cadrul unui videoclip. Videoclipul (mesaj estetic) este

selecționat în funcție de interesele jucătorilor de tenis. Videoclipul pentru care se optează trebuie

să declanșeze emoții plăcute sportivilor, întrucât emoțiile plăcute declanșate de mesajul estetic

deschid porți speciale în subconștient. În scopul izolării sportivilor de factorii sonori externi cu

efect perturbator, se utilizează căști (gen căști radio) care acoperă urechile în întregime.

În fiecare secundă a videoclipului, o imagine inserată, imersează subconștientul. Acest

lucru se realizează prin înlocuirea primului cadru (frame) al fiecărei secunde, cu o imagine

reprezentând o secvență din execuția tehnică. O lovitură de dreapta cât și o lovitură de rever,

efectuată în mod corect, este împărțită în 12 secvențe. Astfel, o lovitură completă și corectă de

dreapta, cât și o lovitură completă și corectă de rever (ce determină mingea să se plaseze în

zonele-țintă), poate fi percepută subliminal în 12 secunde de videoclip.

Figura 4. Imagine inserată ce imersează subconștientul

– secvență din execuția tehnică reprezentând un cadru (frame) al unei secunde –

25

În cadrul videoclipului, loviturile de dreapta și loviturile de rever, sunt inserate în mod

alternativ. La finalul celor 4 minute → timpul de rulare al videoclipului, fiecare sportiv se

percepe subliminal, efectuând complet și corect 10 lovituri de dreapta și 10 lovituri de rever.

Se are în vedere pragul senzorial subiectiv – subiectul conștientizează prezența

stimulului, dar nu poate spune nimic despre natura și semnificația lui. Astfel, inițial s-a avut în

vedere evaluarea conștientizării stimulului-țintă. A fost utilizată o probă de recunoaștere în

varianta alegerii forțate. Douăzeci de persoane (adolescenți aleși în mod aleator, care nu participă

la experiment și care nu practică tenis sau baschet) au fost solicitate sa opteze pentru una din cele

două variante de răspuns – „tenis”/ „baschet”, la finalul vizionării unui videoclip ce conținea

mesaje subliminale (lovitura de dreapta și lovitura de rever). Mai exact, aveau sarcina de a indica

imaginea anterior expusă. Rezultatele, la testul de recunoaștere, au indicat performanțe relativ

similare nivelului șansei (55% au ales „baschet”, iar 45% au optat pentru „tenis”). Stimulul-țintă

(imagine reprezentând o secvență din execuția tehnică) a fost procesat la nivel inconștient,

participanții neputând recunoaște execuțiile tehnice – lovitura de dreapta și lovitura de rever.

Cele trei grupuri ale experimentului:

► grupul ignorat – sportivilor nu li se prezintă nici un videoclip, grupul fiind evaluat ulterior

alături de celelalte grupuri;

Pentru a fi evitat efectul compensării ori efectul resemnării, sportivii aparținând grupului

de control nu primesc nici un fel de informație referitoare la existența unui experiment. Cele 100

de mingi ce se solicită a fi plasate în cele două zone-țintă delimitate în terenul advers, vor fi

trimise în cadrul unui antrenament, ales în mod aleator. Astfel, membrii grupului de control nu se

vor simți nici frustrați că nu fac parte din grupul experimental (manifestând în consecință un

efort compensatoriu) și nici demotivați (obținând rezultate mai slabe datorită unei posible stări

psihice negative resimțită ca urmare a excluderii lor din grupul experimental).

► grupul „placebo” – sportivilor li se comunică, că vor viziona un videoclip ce cuprinde mesaje

subliminale menite să le îmbunătățească performanța sportivă (în realitate se va insera o imagine

simplă de culoare neutră → gri) – se urmărește efectul sugestiei;

► grupul „subliminal” – sportivilor li se comunică, că vor viziona un videoclip. Instructaj:

“Scopul tău este să te relaxezi, privind și ascultând videoclipul!” – se urmărește efectul

26

mesajului subliminal, în cadrul videoclipului fiind inserate imagini cu execuțiile (lovitura de

dreapta și lovitura de rever) ce au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă;

Videoclipul (specific sportivului) este prezentat de zece ori (în zile diferite), pe parcursul

a douăzeci de zile. La finalul perioadei de vizionare a videoclipului sportivii sunt solicitați să

lovească din nou 100 de mingi (lansate cu o viteză și cu un efect constant de către antrenor) în

cele două-zone țintă. Rezultatele sunt notate – câte mingi din cele 100 lansate au atins zonele-

țintă și zona de eroare mică.

Harta mentală privind deplasarea optimă pe terenul de tenis

Figura 5. Model privind deplasarea optimă pe terenul de tenis

27

� Deplasarea optimă a sportivului pe terenul de tenis

Un sportiv se deplasează optim pe terenul de tenis dacă se poziționează, egal depărtat de

punctele în care adversarul poate trimite mingea. Acest lucru se întâmplă atunci când sportivul se

deplasează pe bisectoarea unghiului format de locul în care trimite mingia în terenul advers și

zonele în care adversarul poate plasa înapoi mingia, în terenul său. Așa cum reiese din figura

numărul 5, dacă sportivul (de exemplu dreptaci) trimite mingea în lung de linie – cu dreapta –

atunci, pentru a fi egal depărtat de punctele în care adversarul poate trimite mingea, se va deplasa

în stânga liniuței mediane (de la centrul terenului). Dacă sportivul trimite mingea în cros (în

diagonală) – cu dreapta – atunci se va deplasa în dreapta liniuței mediane. În cazul loviturii de

rever, atunci când sportivul trimite mingea în lung de linie, el se va deplasa în dreapta liniuței

mediane, iar dacă trimite mingea în cros, în partea stângă a liniuței mediane. Un stângaci va

acționa invers. Se consideră mingie lovită în lung de linie sau în cros, mingia care se situează pe/

dincolo de linia hașurată, amplasată la 2 metri față de colțurile terenului (vezi figura numărul

22). Deplasându-se astfel în zona optimă a terenului, jucătorul de tenis beneficiează (în funcție

de locul în care el trimite mingea în terenul advers) de un câștig în medie de 123 de centimetri →

câștig minim de 80 de centimetri și maxim de 166 de centimetri. În tenisul de mare performanță

această distanță, câștigată, poate fi decisivă. Un sportiv, ajungând mai devreme la mingie,

dispune de mai mari șanse de a o lovi în mod corect, continuând punctul, altfel spus, dispune de

mai mari șanse de a învinge → se remarcă totodată utilizarea unei cantități optime de energie,

fapt ce are o influență facilitatoare asupra capacității de revenire și refacere.

Astfel, de fiecare dată când sportivul trimite mingea în lung de linie sau în cros, este

solicitat să se deplaseze pe bisectoarea unghiului format de locul în care a plasat mingea și

zonele în care adversarul poate trimite înapoi mingea în terenul său. Zonele optime de deplasare

pe terenul de tenis se delimitează în funcție de aceste bisectoare.

Primul pas a constat în calcularea distanțelor “câștigate”, în condițiile în care sportivul se

deplasează pe bisectoare și nu la centrul terenului. Ca urmare a calculelor efectuate folosindu-se

programe computerizate (AutoCad), s-a constatat un câștig minim de 80 de centimetri și maxim

de 166 de centimetri. A reieșit astfel un câștig în deplasare, în medie, de 123 de centimetri.

Pasul următor a avut drept scop delimitarea zonelor optime în care sportivul să se

deplaseze, ca urmare a loviturilor de dreapta și de rever în lung de linie sau în cros. Există un

28

factor decisiv care influențează delimitarea extremelor zonelor optime. Acest factor este fuleul

sportivului (considerat ca fiind distanța între membrele inferioare ale sportivului, în momentul în

care așteaptă mingea de la adversar). Figura numărul 23 evidențiează modul în care variază

extremele zonelor optime, în funcție de fuleul sportivului, fuleu care în general este diferit de la

un sportiv la altul.

a)

Legendă

○ linia situată la mijloc (linia mediană – m) → împarte terenul de tenis în două jumătăți

○ săgețile 1, 2, 3, 4 → distanța minimă și maximă câștigată (80 cm, 166 cm);

○ săgețile 1’și 2’ → semnifică, câștigul mediu în deplasare (123 cm)

29

○ două linii plasate în stânga terenului (a și a’) → extremele zonei optime, pentru lovitura

de dreapta în lung de linie și lovitura de rever în cros (linia am se află la jumătatea distanței dintre

a și a’ – 138 cm în stânga liniuței mediane – m);

○ două linii plasate în dreapta terenului (b și b’) → extremele zonei optime, pentru lovitura

de dreapta în cros și lovitura de rever în lung de linie (linia bm se află la jumătatea distanței dintre

b și b’ – 138 cm în dreapta liniuței mediane – m).

b)

Figura 6. Sectoarele optime de deplasare pe terenul de tenis în funcție de fuleul sportivului

(a) fuleu 30 cm; (b) fuleu 50 cm

30

Legendă

○ linia situată la mijloc (linia mediană – m) → împarte terenul de tenis în două jumătăți

○ săgețile 1, 2, 3, 4 → distanța minimă și maximă câștigată (80 cm, 166 cm);

○ săgețile 1’și 2’ → semnifică, câștigul mediu în deplasare (123 cm)

○ două linii plasate în stânga terenului (a și a’) → extremele zonei optime, pentru lovitura

de dreapta în lung de linie și lovitura de rever în cros (linia am se află la jumătatea distanței dintre

a și a’ – 148 cm în stânga liniuței mediane – m);

○ două linii plasate în dreapta terenului (b și b’) → extremele zonei optime, pentru lovitura

de dreapta în cros și lovitura de rever în lung de linie (linia bm se află la jumătatea distanței dintre

b și b’ – 148 cm în dreapta liniuței mediane – m).

Așa cum rezultă din figura numărul 6, în ambele exemple, sectoarele delimitate au fost

împărțite în două (aam şi ama’ respectiv bbm și bmb’ ). Acest lucru este necesar întrucât, în

funcție de spațiul în care sportivul trimite mingea – spațiul mare (A) sau spațiul mic (B) – vezi

figura numărul 5, sportivul trebuie să se deplaseze în zone diferite. Altfel spus, scopul împărțirii

în două a zonelor optime delimitate, constă in creșterea gradului de precizie a deplasării. Ca

urmare a calculelor efectuate utilizând programe computerizate (AutoCad), am optat ca linia ce

împarte terenul în cele două spații (spațiul mare A și spațiul mic B), să fie constituită prin unirea

punctelor situate la:

→ 6,40 m pe linia laterală (dinspre fileu spre linia de bază)

→ 3,60 m pe linia hașurată (dinspre fileu spre linia de bază)

Se remarcă două zone optime delimitate – vezi figura numărul 6, întrucât s-a constatat că

pentru lovitura de dreapta în lung de linie și pentru lovitura de rever în cros, există aceeași zona

optimă de deplasare. La fel, există aceeași zonă optimă de deplasare în condițiile în care

sportivul trimite mingea cu dreapta în cros ori cu lovitura de rever în lung de linie.

Astfel dacă sportivul lovește (vezi figura numărul 5 și figura numărul 6):

● dreapta lung – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea dreaptă, a

zonei optime delimitate (ama’);

● dreapta lung – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea stângă, a

zonei optime delimitate (aam);

31

● rever cros – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea dreaptă, a

zonei optime delimitate (ama’);

● rever cros – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior stâng în jumătatea stângă, a zonei

optime delimitate (aam);

● dreapta cros – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea stângă, a

zonei optime delimitate (bbm);

● dreapta cros – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea dreaptă, a

zonei optime delimitate (bmb’ );

● rever lung – în A – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea stângă, a zonei

optime delimitate (bbm);

● rever lung – în B – atunci se va deplasa cu membrul inferior drept în jumătatea dreaptă, a zonei

optime delimitate (bmb’ ).

Mingiile pe care sportivul le lovește sunt lansate, într-un ritm mediu, de către antrenor.

Antrenorul, în momentul lansării mingiilor, indică sportivului (verbalizează) locul în care acesta

trebuie să plaseze mingea – în lung de linie sau în cros (este minimalizatat astfel efectul de

anticipare). În funcție de locul în care sportivul trimite mingea, acesta este solicitat să se

deplaseze în zona optimă delimitată. De fiecare dată când sportivul nu se deplasează optim pe

terenul de tenis, va fi sancționat utilizându-se un stimul sonor – se întrebuințează un fluier.

Evitând sancțiunea sonoră, sportivul își va forma o hartă cognitivă privind deplasarea optimă pe

terenul de tenis.

Durata de desfășurare e exercițiului este de aproximativ 30 de minute.

În cadrul metodei există condiții standard în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a

exercițiului:

► exercițiul de formare a hărții cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis

este explicat mai întâi sportivul pe o coală de hârtie, în afara terenului de joc,

facilitându-se astfel înțelegerea;

► faza inițială → jucătorul de tenis beneficiează de cinci mingi în vederea adaptării cu

sarcina;

► sunt lansate, trimise sportivului 100 de mingi, în 10 serii;

32

► în momentul imediat următor lansării mingiei, antrenorul indică (verbalizează) locul în

care jucătorul de tenis trebuie să plaseze mingea – în lung de linie ori în cros;

► în condițiile în care mingea trimisă de către sportiv (în conformitate cu indicațiile

antrenorului) ajunge în fileu ori părăsește suprafața de joc, nu este numărată, repetându-

se;

► între cele 10 serii existente (a câte 10 mingi fiecare) → pauză 30 de secunde.

În fiecare zi de desfășurare a exercițiului de formare a hărții mentale privind deplasarea

optimă pe terenul de tenis, jucătorii de tenis beneficiează de 5 încercări-probă, înainte de

începerea propriu-zisă a exercițiului.

� Sarcina antrenorului – lansează mingiile de la linia de careu, cu un efect și cu o

viteză constantă, pe dreapta (forehand) ori pe rever (backhand), către sportiv

(plasat în terenul advers) și indică (verbalizează) locul în care acesta trebuie să

trimită înapoi mingea – în lung de linie sau în cros.

� Sarcina examinatorului – plasat în spatele sportivului, acesta urmărește locul în

care jucătorul de tenis trimite mingia în terenul advers (în lung de linie sau în cros,

în spațiul mare A sau în spațiul mic B), ca apoi să verifice zona în care acesta se

deplasează (aam, ama’, bbm respectiv bmb’ ) sancționându-l sonor ori nu.

Evitând sancțiunea sonoră sportivul își va forma o hartă cognitivă privind deplasarea

optimă pe terenul de tenis. Reprezentările spațiale consolidate facilitează desfășurarea, la

parametrii superiori, a deplasării pe terenul de joc.

Exercițiul de formare a hărții mentale în ceea ce privește deplasarea optimă pe terenul de

tenis se desfășoară pe parcursul a două zile consecutive, constatându-se pentru fiecare sportiv în

parte un număr variabil de deplasări efectuate în mod corect. Prin intermediul metodei experților

(jucători de tenis, antrenori emeriți, președinți de club, foști jucători de Cupa Davis) am stabilit

că o hartă cognitivă se poate considera formată, consolidată, în condițiile în care sportivul

realizează cel puțin 95 de deplasări optime pe terenul de tenis. Altfel spus, cel puțin 95% dintre

deplasările efectuate pe terenul de joc trebuie realizate în mod corect (în zonele optime

delimitate).

Prin cercetarea de față, se dorește identificarea unui indicator al rapidității de formare a

hărții cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis.

33

Pentru aceasta se va utiliza testul ML (memorie topografica), test component al bateriei

de testare computerizată PSISELTEVA.

Proba computerizată de memorie topografică ML:

Proba este concepută sub forma unui traseu labirint, care oferă mai multe posibilităţi de

percurgere a spaţiului dintre 2 puncte plasate în extremităţile imaginii. Proba constă în emiterea –

în timp limitat – de răspunsuri pe baza de informaţie memorată. În alcătuirea probei s-a avut în

vedere crearea de condiţii asemănătoare activităţii prin: prezentarea informaţiei în timp limitat,

apariţia unui câmp informaţional-problemă cu mai multe posibilităţi de răspunsuri, solicitarea de

a se emite răspunsuri după un program prestabilit, impunerea unui regulament privind folosirea

dispozitivelor de răspuns, desfăşurarea probei în timp limitat.

Proba evaluează memoria topografică, dar mai oferă informaţii privind şi alte aspecte

psihice şi psihomotorii, precum: orientare în spaţiu, capacitate de concentrare, memorare de

schemă operaţională, operativitate cognitivă, asumare de risc, precizie, mobilitate manuală,

echilibru temperamental, capacitate de mobilizare în sarcină, comportament în situaţie de eşec.

Figura 7. Testul computerizat ML (memorie topografică)

34

Sarcina subiectului: să memoreze traseul marcat cu săgeți verzi și să emită răspuns prin

refacerea lui, dus-intors, din memorie; răspunsurile se emit prin apăsarea butoanelor de pe

pupitru conform programului prestabilit.

► REZULTATELE PROBEI

- C. (corecte) – reprezintă numărul total de răspunsuri emise corect

- E. (erori) – reprezintă numărul total de răspunsuri emise eronat

- Timp – timpul (măsurat în secunde) în care subiectul a executat proba

- cmt (coeficient memorie topografică) – este o măsură calitativă, calculată statistic prin

corelarea scorurilor obţinute în cadrul probei (C.,E.) şi raportarea lor la scorul adevărat al probei

- cperform.(coeficient de performanţă) – măsura calitativă calculată statistic prin raportarea cmt

la timpul de probă.

Se va verifica existența unor corelații între rezultatele obținute de către sportivi la ML și

rapiditatea de formare a hărții mentale (numărul deplasărilor efectuate în mod corect atât în

prima zi, cât și pe parcursul celei de a doua zi de exercițiu).

În condițiile existenței unor corelații semnificative, rezultatele obținute ca urmare a

aplicării testului ML vor constitui un indicator în ceea ce privește rapiditatea de formare a hărții

cognitive pe terenul de tenis. Antrenorii, specialiștii, în funcție de performanțele sportivilor la

ML, pot să stabilească un nivel de expectație referitor la numărul de deplasări pe care jucătorul

de tenis le va efectua în mod corect, după o zi ori după două zile de pregătire. Astfel, înainte de

participarea în cadrul unei competiții naționale sau internaționale, sportivii și antrenorii vor putea

estima cât timp este necesar să fie alocat formării unei hărți cognitive privind deplasarea optimă

pe terenul de tenis. Un număr de 95 de deplasări (din 100) efectuate în mod corect (în zonele

optime delimitate), reprezintă o țintă de atins.

Capitolul 3: Rezultate

3.1. Prezentarea datelor

Au fost înregistrate rezultatele sportivilor (jucători de tenis) obţinute în urma efectuării

probelor computerizate: ADV (coeficient apreciere viteze și distanțe), RNE (timp de reacţie

simplu, coeficient vigilenţă, coeficient de performanţă, coeficient rezistenţă la oboseală psihică),

35

ML (memorie topografică – coeficient de performanţă), a probelor „de teren” ce abordează

aprecierea vitezei şi aprecierea distanţei, precum şi rezultatele obţinute în cadrul experimentelor

ce abordează percepţia subliminală şi harta cognitivă privind deplasarea optimă pe terenul de

tenis.

3.2. Analiza si interpretarea datelor

Rezultatele cercetării au fost prelucrate în programul statistic SPSS, iar pentru

demonstrarea ipotezelor cercetării am apelat la următoarele metode statistice:

Pentru testarea ipotezei numărul 1 am utilizat testul t pentru două eşantioane

independente. Analiza rezultatelor obţinute pentru coeficientul de apreciere a vitezei și a

distanței (proba computerizată ADV) şi în cazul probelor “de teren” ce abordează aprecierea

vitezei și aprecierea distanței, pune în evidenţă:

→ rezultatele pentru apreciere viteze și distanțe (proba computerizată ADV şi probe de teren) ale

sportivilor care provin din grupul „de top” sunt semnificativ mai bune (p < 0,05) comparativ cu

performanţa sportivilor care provin din grupul „de final”.

Pentru testarea ipotezei numărul 2 am utilizat coeficientul de corelaţie liniară Pearson.

Analiza rezultatelor obţinute pune în evidenţă o corelaţie negativă, semnificativă, moderată, între

cele două performanţe. Din punct de vedere practic, relația dintre performanța sportivilor

(jucători de tenis) la ADV și performanța sportivilor la probele de teren de apreciere viteze și

apreciere distanțe are o intensitate de magnitudine moderată spre puternică.

În cazul ipotezelor numărul 3 şi 4 (pentru sportivii de sex masculin şi pentru sportivii de

sex feminin) am utilizat testul Mann-Whitney pentru două eşantioane independente şi testul

Wilcoxon pentru două eşantioane perechi. Parametrii probei computerizate RNE investigaţi:

timp de reacție simplu, coeficient de performanță, coeficient vigilență și coeficient rezistență la

oboseală psihică. Rezultatele obţinute arată că în cazul timpului de reacție simplu, a

coeficientului de performanţă şi a coeficientului de rezistență la oboseală psihică – la încheierea

antrenamentului, există diferențe semnificative sub raport statistic între sportivii „de top” și cei

„de final”.

Pentru testarea ipotezei numărul 5 am utilizat testul Mann-Whitney pentru două

eşantioane independente. Au fost comparate rezultatele sportivilor de sex masculin „de top” şi

„de final” cu rezultatele sportivilor de sex feminin „de top” şi „de final”, înainte şi la încheierea

36

antrenamentului (în condiţii de oboseală psiho-fizică). Analiza rezultatelor obţinute pune în

evidenţă diferenţe semnificative sub raport statistic între eşantioanele supuse cercetării pentru

timpul de reacţie simplu obţinut atât la începutul cât şi la finalul antrenamentului şi pentru

coeficientul de performanţă înregistrat la încheierea antrenamentului (în condiţii de oboseală

psiho-fizică).

În scopul testării ipotezei numărul 6 am utilizat testul Wilcoxon pentru două eşantioane

perechi. Rezultatele obţinute arată că sportivii aparținând grupului „subliminal” au plasat în total

(atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică) un număr semnificativ mai mare de mingi la

încheierea perioadei de vizionare a videoclipului, comparativ cu numărul de mingi trimise în

total (atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică) la început (înainte ca mesaje

subliminale să imerseze subconștientul). Mărimea efectului este r = 0,74 ceea ce evidențiează un

efect puternic al intervenției experimentale asupra creșterii numărului de mingi trimise în total –

atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică.

Pentru testarea ipotezei numărul 7 am utilizat regresia lineară simplă. Analiza

rezultatelor obţinute pune în evidenţă o corelaţie pozitivă, semnificativă, moderată, între cele

două performanţe. Criteriul (variabila dependentă) este reprezentat de numărul de deplasări

optime efectuate de către sportiv pe terenul de tenis, iar predictorul (variabila independentă) este

reprezentat de performanţa jucătorului de tenis la proba computerizată, de memorie topografică

ML.

Capitolul 4: Concluzii și limite

Experimentul 1

Analiza și prelucrarea statistică a datelor pune în evidenţă diferențe semnificative sub

raport statistic pentru aprecierea vitezei și a distanței între eșantioanele de subiecți supuse

cercetării: jucători de tenis „de top” (situați pe primele 50 de poziții în clasamentul național) și

jucători de tenis „de final”, cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani. Sportivii din grupul „de top”

au obținut atât la proba computerizată ADV, de apreciere viteze și distanțe (coeficientul de

apreciere viteze și distanțe reprezintă o măsură calitativă calculată statistic prin corelaţia

scorurilor obţinute la test – corecte, erori, anticipate, întârziate, omisiuni, la numărul total de

stimuli), cât și la probele “de teren” (efectuate pe terenul de tenis) ce investighează aprecierea

37

vitezei și aprecierea distanței, o performanță semnificativ mai bună decât sportivii ce constituie

grupul „de final”. Etapa următoare a studiului a constat în verificarea existenței unei corelații

între rezultatele obținute de către sportivi (jucători de tenis) la probele “de teren” ce

investighează capacitatea de apreciere a vitezei și a distanței și performanța obținută în cadrul

probei computerizate ADV. Am obţinut o corelaţie negativă, semnificativă, moderată, între cele

două performanţe. Rezultatele obținute arată că 18% din variaţia (împrăştierea) uneia dintre cele

două variabile este determinată de variaţia celeilalte sau, altfel spus, 18% din variația celor două

variabile este comună, restul datorându-se altor influențe. Din punct de vedere practic, relația

dintre performanța sportivilor (jucători de tenis) la ADV și performanța sportivilor la probele “de

teren” de apreciere viteze și distanțe are o intensitate de magnitudine moderată spre puternică.

Experimentul 2

Jucătorii de tenis din grupul „de top”, în condiții de oboseală psiho-fizică (la finalul

antrenamentului), înregistrează un timp de reacție simplu și un coeficient de performanță

semnificativ mai bun decât sportivii aparținând grupului “de final”. Totodată jucătorii de tenis

din grupul „de top” înregistrează în zona de final a testului RNE (ultimii 50 de itemi), prin

raportare la zona de început a probei (primii 50 de itemi), un număr de omisiuni și de răspunsuri

anticipate semnificativ mai mic, comparativ cu numărul de omisiuni și de răspunsuri anticipate

înregistrat de sportivii aparținând grupului “de final”. În cazul sportivilor de sex feminin, analiza

și prelucrarea statistică a datelor a evidențiat faptul că pentru timpul de reacție simplu și pentru

coeficientul de rezistență la oboseală psihică – la încheierea antrenamentului (în condiții de

oboseală psiho-fizică) se constată diferențe semnificative sub raport statistic între sportivele „de

top” și cele „de final”. Etapa următoare a studiului a constat în verificarea existenței unor

diferențe semnificative sub raport statistic între rezultatele obținute de jucătorii de tenis

adolescenți în cadrul probei computerizate RNE și rezultatele obținute de către jucătoarele de

tenis cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani. Jucătorii de tenis, atât din grupul „de top”, cât și din

grupul „de final”, înregistrează un timp de reacție simplu semnificativ mai bun decât sportivele

aparținând celor două grupuri („de top” și “de final”). Efectul variabilei grup (masculin/ feminin)

– înainte și după antrenament, asupra performanței în cazul timpul de reacție simplu este puternic

(se constată o mărime a efectului r > 0,47). Totodată jucătorii de tenis din grupul „de top”,

înregistrează, la începutul antrenamentului, un coeficient de performanță (măsură calitativă

38

calculată statistic prin raportarea coeficientului de vigilență la media timpului de reacție)

semnificativ mai bun decât jucătoarele de tenis aparținând grupului “de top”. Mărimea efectului

este r = 0,39, ceea ce ne arată că efectul variabilei grup (masculin/ feminin „de top”) – la

începutul antrenamentului, asupra coeficientului de performanță, este moderat spre puternic. La

încheierea antrenamentului (în condiții de oboseală psiho-fizică), din punct de vedere al

coeficientului de performanță, între sportivii de sex masculin și cei de sex feminin se

înregistrează de asemenea diferențe semnificative sub raport statistic (diferenţele se constată atât

în cazul grupului „de top” cât și pentru grupul „de final”).

Experimentul 3

Au fost verificate numărul de mingi trimise în zonele-țintă, numărul de mingi trimise în

zonele de eroare mică (câmpul din apropierea imediată a zonelor-țintă, cu o mărime egală cu

jumătate din mărimei zonei-țintă), precum și numărul de mingi trimise în total, în zonele-țintă și

în zonele de eroare mică, pentru cele trei eşantioane supuse cercetării - grupurile „subliminal”,

“placebo” şi “ignorant”. Mesajul subliminal constituit din secvențe ale execuțiilor tehnice

(lovitura de dreapta și lovitura de rever) ce au determinat plasarea mingiei în zonele-țintă

delimitate, nu a determinat creșterea performanței sportivilor (un număr semnificativ mai mare

de mingi trimise în zonele-țintă). Jucătorii de tenis au plasat însă în total (atât în zonele-țintă cât

și în zonele de eroare mică) un număr semnificativ mai mare de mingi, comparativ cu numărul

de mingi trimise în total, la început (înainte ca mesaje subliminale să imerseze subconștientul).

Se constată un efect puternic r = 0,74 al intervenției experimentale asupra creșterii numărului de

mingi trimise în total – atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică. Conform conținutului

mesajelor subliminale ce au imersat subconștientul nu se poate afirma faptul că rezultatele

înregistrate demonstrează utilitatea percepției subliminale, tradusă prin îmbunătățirea

performanței sportive → ar fi trebuit să se producă o creștere a numărului de mingi trimise în

zonele-țintă, nu în total (atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică). Ceea ce am constatat

însă este o tendință de grupare a mingiilor atât în zonele-țintă cât și în zonele de eroare mică.

Consider valoroase aceste date întrucât zonele de eroare mică sunt situate în apropierea imediată

a zonelor-țintă, având o mărime egală cu jumătate din mărimei zonei-țintă. Gruparea în acest

mod a mingiilor ca urmare a unei intervenții experimentale reprezintă un aspect de interes major

pentru populația de jucători de tenis și specialiști ce activează în domeniul tenisului. De

39

asemenea am verificat dacă există diferențe semnificative sub raport statistic: între rezultatele

înregistrate de sportivii aparținând grupului „placebo” la finalul perioadei de vizionare a

videoclipului-placebo (ce nu conține mesaje subliminale cu execuțiile tehnice – lovitura de

dreapta și lovitura de rever) și performanțele obținute la început, precum și între rezultatele

înregistrate de sportivii aparținând grupului „ignorat” (la începutul și la finalul experimentului).

Prelucrarea statistică a datelor a evidențiat faptul că se constată o creștere semnificativă a

numărului de mingi trimise în zonele de eroare mică, la încheierea perioadei de vizionare a

videoclipului-placebo. Jucătorii de tenis din grupul „placebo” au plasat în zonele de eroare mică

un număr semnificativ mai mare de mingi, comparativ cu numărul de mingi trimise în aceste

spații la începutul experimentului. Rezultatele sugerează existența unui anumit efect al sugestie

asupra performanței sportive întrucât mingiile au fost plasate în apropierea imediată a zonelor-

țintă (zonele de eroare mică). În cazul grupului „ignorat” nu au fost constatate îmbunătățiri ale

performanței.

Experimentul 4

Analiza și prelucrarea statistică a datelor pune în evidenţă existența unei corelaţii

pozitive, semnificative, moderate, atât în prima zi, cât și în cea de-a doua zi de formare a hărții

cognitive privind deplasarea optimă pe terenul de tenis, între rezultatele înregistrate de către

sportivi (jucători de tenis cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani) la proba computerizată de

memorie topografică ML și numărul de deplasări optime efectuate pe terenul de tenis.

Performanța obținută în cadrul probei computerizate de memorie topografică ML (coeficientul

de performanţă - măsură calitativă calculată statistic prin raportarea cmt la timpul de probă)

reprezintă un indicator al rapidității de formare a hărții mentale privind deplasarea optimă pe

terenul de tenis. Criteriul este reprezentat de numărul de deplasări optime efectuate de către

sportiv pe terenul de tenis, în prima zi și în cea de-a doua zi de desfășurare a exercițiului de

formare a hărții cognitive, iar predictorul este reprezentat de performanţa jucătorului de tenis la

proba computerizată de memorie topografică ML (coeficientul de performanţă). În interpretarea

magnitudinii mărimii efectului se remarcă o intensitate moderată spre puternică. Antrenorii,

specialiștii, în funcție de performanțele sportivilor la ML, utilizând ecuația dreptei de regresie,

pot să stabilească un nivel de expectație referitor la numărul de deplasări pe care jucătorul de

tenis le va efectua în mod corect, după o zi ori după două zile de pregătire.

40

Cercetările efectuate au fost limitate de variabilitatea pe care diferitele dimensiuni

investigate o pot înregistra în cazul aceluiași participant. Starea psihofizică (oboseală, factori

afectiv-motivaționali) a participantului poate determina variații ale timpului de reacție, ale

capacității de vigilență, variații în ceea ce privește calitatea proceselor perceptive ori ale

capacității de procesare a informațiilor relevante. Observația și convorbirea ca metode de

cercetare sprijină valoarea cercetărilor realizate, care se bazează pe studiul aprecierii vitezei și a

distanței, rezistenței nervoase, la oboseală psihică, pe studiul percepției subliminale și a hărților

cognitive.

41

BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă3

1. Aniței, M. (2007), Psihologie experimentală, Editura Credis, Bucuresti.

2. Arnheim, R. (1979), Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, Editura

Meridiane, Bucuresti.

3. Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iași.

4. Creţu, T. (2001), Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti.

5. Dafinoiu, I. (2001), Elemente de psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iași.

6. Davis, B., Bull, R., Roscoe, J, Roscoe, D. (2000), Physical Education and the Study of Sport

Fourth Edition, Mosby Inc.

7. Dragnea, A., Bota, A. (1999), Teoria activităților motrice, E. D. P., București.

8. Dragnea, A., Mate-Teodorescu, S. (2002), Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti.

9. Epuran, M., Horghidan, V. (1994), Psihologia educaţiei fizice, A.N.E.F.S., Bucureşti.

10. Epuran, M., Holdevici, I., Toniţa, F. (2001), Psihologia sportului de performanţă. Teorie şi

practică, Editura FEST, Bucureşti.

11. Epuran, M. (1999), Dezvoltarea psihică. Aspecte ale dezvoltării psihice în ontogeneză,

ANEFS, București.

12. Fitts, P.M., Posner, M.I. (1969), Human performance, Brooks / Cole, Belmond (ed. a III-a).

13. Fleishman, E. A., Reilly, M. E. (1992), Handbook of human abilities, Palo Alto, CA, US:

Consulting Psychologists Press.

14. Gagea, A. (2002), Cercetări interdisciplinare din domeniul sportului, Editura Destin, Bucureşti.

15. Gheorghiu, V., Ciofu, I. (1982), Sugestie şi sugestibilitate. Aspecte psihologice şi

psihofiziologice, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

16. Holdevici, I. (1995), Sugestiologie și psihoterapie sugestivă, Editura Victor, București.

17. Holdevici, I., Vasilescu, I. P. (1988), Autodepășirea în sport, Sport-Turism, București.

18. Horghidan, V. (1980), Dezvoltatea capacității psihomotrice prin activități corporale, Teză de

doctorat. Universitatea București.

3 Bibliografia este selectivă prezentând cele mai importante surse bibliografice utilizate.

42

19. Horghidan, V. (2000), Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti.

20. Horghidan, V. (1997), Metode de psihodiagnostic, E.D.P., Bucureşti.

21. Horghidan, V., Mitrache, G., Tudos, Ș. (2001), Psihologie normală și patologică, Editura

Globus, București.

22. Labăr, A. V. (2008), SPSS pentru științele educației, Editura Polirom, Iași.

23. LeUnes, A. (2008), Psychological Assessment in Sport Psychology, în: Sport Psychology,

Fourth Edition, Taylor & Francis, 16, p. 291-311.

24. Liu, I., Levy, R. M., Bartonc, J. S., Iaria, G. (2011), Age and gender differences in various

topographical orientation strategies, în: Brain Research, volume 1410, p. 112-119.

25. Loewenstein, J., Gentner, D. (2005), Relational language and the development of relational

mapping, în: Cognitive Psychology, volume 50, p. 315-353.

26. Lyon, D. R., Gunzelmann, G., Gluck, K. A. (2008), A computational model of spatial

visualization capacity, în: Cognitive Psychology, volume 57, p. 122-152.

27. Malim, T., Birch, A., Hayward, S. (2000), Psihologie comparată, Editura Tehnică, Bucureşti.

28. Marin, I. (2003), 13 abordări ale imaginii, Editura Ovidius University Press, Constanța.

29. Miclea, M. (1999), Psihologie cognitivă: modele teoretico-experimentale, Editura Polirom,

Iași.

30. Mitrache, G., Tudos, Ș. (2004), Psihomotricitate și limbaj, Editura Cartea Universitară,

București.

31. Mușat, D. (1996), Percepția și gândirea în câmp perceptiv, Editura Universității din

București, București.

32. Opre, A. (2002), Inconștientul cognitiv, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

33. Popa, M. (2004), Statistică psihologică cu aplicații SPSS, Editura Universității București,

București.

34. Popescu Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, București.

35. Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T. (1995), Introducere în psihologie, Editura

Didactică și Pedagogică R.A. , București.

36. Predoiu, R., Mitrache, G., Dinuță, G., Roșca, R. (2010), Visual mental map in individual and

team sports, Conferinţa Internaţională EDU-WORLD, Universitatea din Piteşti, Romania.

43

37. Roșca, A. (1971), Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti.

38. Ruşti, D (2005), Mesajul subliminal în comunicarea actuală, Editura Tritonic, Bucureşti.

39. Şchiopu, U., Verza, E. (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii , Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

40. Şchiopu, U., Verza, E. (1989), Adolescenţa - personalitate şi limbaj, Editura Albatros,

Bucureşti.

41. Teodorescu, S. (2009), Antrenament şi competiţie, Editura Alpha MDN, Buzău.

42. Tüdös, Ş. (2000), Criterii psihologice de optimizare a performanţei sportive, Editura Paideia,

Bucureşti.

43. Tüdös, Ş. (2003), Perspective actuale în psihologia sportului. Modele şi soluţii, Editura

SPER, Bucureşti.

44. Tüdös, Ş. (2001), Concepte psihologice de bază. Perspectivă genetică şi funcţională. Editua

Globus, Bucureşti.

45. Tüdös, Ş. (2004), Generare şi regenerare psihică, Editura SPER, Bucureşti.

46. Tüdös, Ş., Mitrache, G. (2006), Inteligenţă motrică şi învăţare psihomotrică – note de curs,

Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti.

47. Tüdös, Ş., Predoiu, R. (aprilie 2009), Modificarea manifestărilor comportamentale în

contextul construcției de trăsături caracteriale la sportivii de 14-17 ani, prin exerciții de gândire

pozitivă, în: Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice, Academia de Poliție “Alexandru Ioan

Cuza”, p. 251-258.

48. Zamfir, D., Vladuțescu, S. (2003), Percepția și audiopercepția: o abordare cognitiv-

constructiv-operațională, Editura Didactică și Pedagogică, București.

49. Zlate, M. (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași.

50. Zlate, M. (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti.