costin zotoi
Post on 11-Jul-2016
212 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE NECLASIFICAT UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „Carol I” Exemplar nr. _________
Costin-Mădălin ZOTOI
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT
TEMA:
„INFLUENŢA GLOBALIZĂRII ASUPRA SISTEMELOR
DE APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ
NAŢIONALĂ”
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Gl. (r) prof. univ. dr. Eugen BĂDĂLAN
Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de doctor în Ştiinţe Militare
– Bucureşti, 2014 –
NECLASIFICAT 2 din 13
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. GLOBALIZAREA ŞI DIMENSIUNILE SECURITĂŢII
1.1 Globalizarea – o realitate a începutului mileniului al III-lea
1.2 Principalii actori politici, economici şi/sau militari ai globalizării
1.3 Rolul organizaţiilor internaţionale în dinamica securităţii globale şi
regionale
1.4 Globalizarea securităţii şi securitatea naţională
CAPITOLUL 2. DINAMICA SECURITĂŢII ÎN ERA GLOBALIZĂRII
2.1 Efecte ale globalizării asupra mediului internaţional de securitate
2.2 Influenţa globalizării asupra securităţii statelor
2.3 Globalizarea şi sistemele de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
2.4 Adaptarea sistemelor de securitate naţională la noile provocări ale
mediului de securitate
CAPITOLUL 3. APĂRAREA, ORDINEA PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA
NAŢIONALĂ ÎN ERA GLOBALIZĂRII
3.1 Corelaţia securitate naţională – siguranţa cetăţenilor
3.2 Apărarea – parte componentă a securităţii
3.3 Ordinea publică – piatră de temelie a securităţii
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
NECLASIFICAT 3 din 13
INTRODUCERE
Noţiunea de globalizare apare în discursul public internaţional contemporan
din ce în ce mai des. Globalizarea este privită întotdeauna ca motivul principal
pentru care un fenomen se manifestă, indirect şi pe cale cauzală, în diferite părţi ale
lumii, generând valuri de repercusiuni; această realitate determină, printre altele,
intensificarea relaţiilor de interdependenţă dintre state.
Agenţii activi care promovează globalizarea, subiecţii acestui proces, pot fi
state, organizaţii internaţionale sau chiar mari corporaţii ori companii cu
reprezentare pe plan mondial, inclusiv aparţinând segmentului mass-media, entităţi
angajate în îndeplinirea finalităţilor constituţionale sau, după caz, statutare.
Diversitatea calităţilor subiecţilor activi ai globalizării, precum şi numărul mare al
acestora, demonstrează anvergura substanţială a acestui proces şi semnificaţia sa în
actualul context mondial, conferindu-i toate atributele unei importante teme de
cercetare ştiinţifică.
Având în vedere că globalizarea reprezintă, înainte de toate, un proces al
interdependenţelor, o realitate care aduce în acelaşi plan de interacţiune subiecţi de
drept internaţional din diverse zone ale globului, elemente care, până nu demult, nu
erau considerate ca făcând parte din acelaşi sistem de ecuaţii, statele au început să-
şi adapteze în consecinţă modalităţile naţionale de cunoaştere şi gestionare a
procesului în speţă, inclusiv a punctelor de prim-contact existente la nivelul
sistemelor proprii de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În cadrul unei abordări integrate şi specializate, apreciem că sistemele
naţionale de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (şi, în interiorul lor,
instituţiile componente) constituie primele puncte de contact ale statelor în raport
cu majoritatea repercusiunilor globalizării. În anumite cazuri, acestea chiar
determină şi/sau dirijează efectele globalizării, fiind responsabile de valorificarea
oportunităţilor sau contracararea efectelor negative ale acestui proces, precum şi de
NECLASIFICAT 4 din 13
menţinerea riscurilor şi ameninţărilor la adresa planului securitar naţional la un
nivel rezonabil. Pentru a servi cât mai bine statul aparţinător, opinăm că sistemele
naţionale de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inclusiv componentele
acestora, trebuie să parcurgă un traseu permanent de adaptare la provocările acestui
proces mondial. Astfel, dinamicităţii vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor,
ameninţărilor şi agresiunilor la adresa securităţii naţionale ar trebui să îi fie opuse
de state sisteme, la fel de dinamice şi de flexibile, de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională. Apare utilă, în consecinţă, punctarea câtorva modalităţi
naţionale de adaptare, ţinând cont de rolul statului în derularea proceselor sociale,
ariile sale de interes şi de responsabilitate, necesitatea şi anvergura promovării
unor modele de globalizare în concordanţă cu interesele fundamentale ale actorilor
acestui proces, precum şi de procedeele naţionale de exploatare a
oportunităţilor/contracarare a ameninţărilor sau de abordare a noilor provocări ale
mediului internaţional securitar.
CAPITOLUL 1
GLOBALIZAREA ŞI DIMENSIUNILE SECURITĂŢII
Intensificarea relaţiilor comerciale între state a determinat, pe parcursul
secolului al XX-lea, interconectarea, pe plan mondial, a tuturor economiilor
naţionale. Dacă din perspectiva cooperării economice între state, organizaţii
internaţionale şi/sau companii ori corporaţii, începutul mileniului al III-lea a
deschis noi perspective de dezvoltare, constatăm că lumea de astăzi înregistrează o
serie de aspecte negative asociate globalizării ce se traduc în provocări redutabile
la adresa securităţii, cum ar fi: dezvoltarea criminalităţii organizate transfrontaliere,
internaţionalizarea terorismului, intensificarea demersurilor de proliferare a
armelor de distrugere în masă sau extinderea rapidă, fără precedent, la nivel
mondial, a unor crize economico – financiare locale.
NECLASIFICAT 5 din 13
Raportat la cele de mai sus, în cadrul acestui capitol ne-am propus să
relevăm că globalizarea nu are o dezvoltare constantă, ritmul evolutiv intern
devenind tot mai susţinut. Am apreciat că acest aspect este unul esenţial în
condiţiile în care asistăm astăzi la apariţia unei curse permanente între protagoniştii
globalizării pentru fructificarea oportunităţilor generate de aceasta sau pentru
dirijarea/combaterea altor efecte, clasificate ca inoportune/indezirabile. Am arătat,
de asemenea, că fiecare etapă ce marchează derularea procesului de globalizare
relevă pentru actorii internaţionali oportunităţi (promovarea utilizării la scală largă
a unor descoperiri ştiinţifice, procedee şi valori; evoluţii economice favorabile pe
plan local, naţional, regional sau global; acceptarea drept etalon în diferite domenii
a unor monede naţionale; standardizarea în jurul anumitor echipamente existente
etc.) şi efecte negative (extinderea fără precedent a fenomenului terorist şi a
criminalităţii organizate transfrontaliere; impunerea obiectivă, la nivelul ţărilor, a
unor realităţi economice care generează pierderi la nivel naţional; scăderea
coeziunii între cetăţenii unui stat etc.).
Am punctat, de asemenea că, la nivel de ansamblu, derularea globalizării
excedează controlului oricărui stat, acesta putând, cel mult, percepe şi aborda doar
secvenţe ale acesteia. În context, în vederea atingerii unor rezultate superioare,
actorii internaţionali de calibrul organizaţiilor interguvernamentale sunt înzestraţi
cu competenţe şi capabilităţi sporite menite a completa demersurile naţionale. În
context, ne-am propus să demonstrăm că, dintre toţi actorii politici, economici
şi/sau militari ai globalizării, organizaţiilor interguvernamentale le revine rolul
decisiv în modelarea acestui proces. Spre deosebire de state, organizaţii
internaţionale neguvernamentale, media, corporaţii şi trusturi, precum şi de
operatori economici naţionali cu relevanţă pe mai multe pieţe de desfacere,
organizaţiile interguvernamentale deţin legitimitatea şi capacitatea deplină de a
acţiona pe plan mondial în vederea declanşării unor efecte ale globalizării, sau,
după caz, de a preveni apariţia acestora.
NECLASIFICAT 6 din 13
Nu în ultimul rând, în cadrul acestui prim capitol, am stabilit că evoluţia
procesului de globalizare a determinat orientarea către exterior a statelor, creând,
totodată, premisele gândirii globale ca izvor de amplificare a sinergiilor rezultate
din diversele forme de cooperare internaţională. Pe cale de consecinţă, într-o lume
din ce în ce mai interconectată, asigurarea securităţii globale a devenit un imperativ
pentru orice actor internaţional semnificativ. Astfel, am arătat că soluţia optimă de
asigurare a securităţii internaţionale în condiţiile creşterii dinamicii globalizării, o
constituie găsirea căilor şi modalităţilor de cooperare extinsă şi complexă între toţi
actorii jocului social uman la nivel mondial.
CAPITOLUL 2
DINAMICA SECURITĂŢII ÎN ERA GLOBALIZĂRII
Procesul globalizării generează reverberaţii semnificative la nivelul
întregului mediu internaţional de securitate. Am demonstrat, în cadrul acestui
capitol, că procesul în cauză produce şi va produce în viitor, într-un ritm din ce în
ce mai accelerat, modificări semnificative asupra securităţii în toate sferele de
manifestare – economică, socială, financiar – bancară, culturală, de mediu,
informaţională, cibernetică etc. În etapa actuală, cele mai vizibile sunt cele
referitoare la apărarea individuală sau colectivă, ordinea publică şi siguranţa
cetăţenilor şi/sau a colectivităţilor, precum şi la sfera relaţiilor dintre subiecţii de
drept internaţional, a actorilor statali şi nonstatali participanţi la procesele regionale
şi continentale.
În cuprinsul acestui capitol, ne-am propus să punctăm, de asemenea, că
globalizarea, proces cu derulare inexorabilă, sculptează mediul internaţional de
securitate definindu-i noi faţete, fiecare apărută ca rezultantă a activităţilor
convergente în materie, sau, după caz, divergente derulate de actorii mondiali,
regionali, locali şi individuali. În condiţiile în care toate părţile implicate
conştientizează că globalizarea nu poate fi oprită, am reliefat că, concursul dintre
NECLASIFICAT 7 din 13
acestea se desfăşoară pentru potenţarea anumitor tendinţe generate de globalizare,
orientarea anumitor activităţi dezvoltate de acest proces şi, implicit, fructificarea
oportunităţilor, sau, după caz, pentru transformarea/estomparea/suprimarea altor
aspecte conexe evaluate ca nedorite.
În faţa noilor provocări cu specific securitar ale globalizării, am demonstrat
că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană sunt obligate
să se transforme/evolueze astfel încât să-şi menţină caracterul de actualitate pentru
membrii săi, evitând astfel desuetudinea şi să-şi continue parcursul de consolidare
a relevanţei pe scena internaţională.
Am constatat şi expus, deopotrivă, că deschiderea generată de globalizare,
precum şi constrângerile financiare omniprezente, au determinat extinderea sferei
de acoperire a conceptului de externalizare şi asupra domeniului securitar, fiind
aplicată din ce în ce mai mult delegarea unor activităţi secundare către operatorii
economici specializaţi din cadrul mediului privat.
În condiţiile în care apariţia şi derularea procesului de globalizare a mai
permis realizarea unei premiere, anume proiectarea şi dezvoltarea modelului
securităţii globale, ne-am propus să reliefăm, în cuprinsul acestui capitol, că acest
tipar se realizează în mod complementar securităţii naţionale cu scopul de a realiza,
la nivel mondial, consolidarea stabilităţii şi predictibilităţii. În esenţă, echilibrul
global propus de securitatea omonimă reprezintă un echilibru pozitiv al echilibrelor
naţionale.
Nu în ultimul rând, am stabilit că, pentru a ieşi în întâmpinarea
oportunităţilor generate de globalizare şi pentru a contracara evenimentele negative
de ordin securitar inerente acestui proces, sistemele statale de securitate trebuie
acordate consecvent, în profunzime şi nu doar declarativ, la noile realităţi. Am
demonstrat, de asemenea, că schema de adaptare flexibilă a componentelor
acestora, fără suprapuneri, trebuie să aibă în vedere o concepţie unitară, care să
asigure atât o interacţiune optimă în cadrul sistemului, cât şi deschidere către
cooperare externă.
NECLASIFICAT 8 din 13
CAPITOLUL 3
APĂRAREA, ORDINEA PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA
NAŢIONALĂ ÎN ERA GLOBALIZĂRII
Conceptul generic de securitate a fost dezvoltat de oameni pentru oameni.
Indiferent că vorbim de securitate naţională, regională, planetară, umană, a
cetăţeanului, sau de dimensiunile sale generale, respectiv securitatea socială, a
mediului, politică, economică şi militară, ori de componentele acesteia, anume
apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională, constatăm lesne că aceste noţiuni
au fost teoretizate pentru a oferi o privire de detaliu asupra a ceea ce trebuie făcut
pentru a securiza existenţa oamenilor şi colectivităţilor, pentru a garanta progresul
şi prosperitatea acestora. Am arătat în consecinţă că, în contextul evoluţiei
procesului de globalizare, pentru a-şi păstra consistenţa, relevanţa şi finalitatea,
atât securitatea în ansamblul său, cât şi componentele sale, trebuie să se adapteze la
noile provocări apărute la scară naţională şi/sau mondială şi să fie, totodată,
capabile să ofere un răspuns prompt, ferm şi credibil la acestea.
Ne-am propus să demonstrăm, în continuare, că dezvoltarea şi studiul setului
de concepte securitare este de natură a furniza răspunsuri concrete care, odată
transpuse în politici şi strategii şi puse în aplicare de instituţii specializate care
utilizează infrastructură specifică, constituie reacţii prompte, pertinente şi eficiente
la provocările mediului intern şi internaţional de securitate, orientate atât spre
individ, cât şi spre colectivităţile din care face parte acesta.
În condiţiile în care apărarea reprezintă o componentă esenţială a securităţii
naţionale, regionale sau globale, am demonstrat că, şi pe această dimensiune
securitară, globalizarea a produs efecte ce determină reacţii de adaptare din partea
statelor lumii. În cursa de consolidare a apărării naţionale, statele au identificat şi
au căutat să opună unor provocări globale soluţii bazate pe cooperare
internaţională, fundamentate, la rândul lor, pe buna – credinţă a participanţilor.
NECLASIFICAT 9 din 13
Astfel, pe de o parte, fenomene precum terorismul internaţional sau proliferarea
armelor de distrugere în masă reclamă, în vederea realizării unei abordări eficiente,
eforturi internaţionale comune, iar, pe de altă parte, globalizarea securităţii pe
dimensiunea de apărare determină crearea şi consolidarea unor echilibre securitare
prin intermediul unor entităţi supranaţionale.
Având în vedere că ordinea publică reprezintă, alături de apărare, esenţa
securităţii naţionale a unui stat, ne-am propus să stabilim, în cadrul acestui capitol,
că, în absenţa instaurării, în cadrul unui sistem de referinţă, a unei stări de echilibru
social, politic şi economic, membrii acestuia trec de la contestare la abandon,
părăsind entitatea. Am punctat, în context, că imposibilitatea asigurării ordinii
publice implică în mod automat dezagregarea sistemului. Această realitate este
confirmată şi de faptul că evoluţia fenomenului de globalizare s-a reflectat şi pe
dimensiunea ordinii publice, pe fiecare palier a acesteia, în mod subtil ori chiar
vizibil.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Am arătat, în cuprinsul tezei, că globalizarea include ca finalitate, invariabil,
integrarea, în diferite moduri, a unor sub-sisteme sau valori naţionale. Procesul se
manifestă pe toate palierele activităţii sociale şi, implicit, existenţei umane.
Globalizarea, la realizarea căreia contribuie şi actorii politici, economici şi/sau
militari internaţionali, vizează o vastă activitate de uniformizare globală care dă
naştere unui pleiade de aspecte pozitive şi negative, care fac obiectul unei analize
continue a statelor, prin instituţii specializate, şi a diferitelor organizaţii şi operatori
economici internaţionali.
Având în vedere caracterele globalizării, am demonstrat că, în cazurile de
suprapunere a sub-sistemelor şi valorilor care fac obiectul integrării derulate de
acest proces, ar fi optim ca statele, inclusiv România, să încerce să-şi impună şi să
menţină, paşnic şi inovativ, propriile modele, situaţie în care avantajele vor fi clar
NECLASIFICAT 10 din 13
de partea acestora, întrucât vor deveni etalonul de standardizare. În viziunea
noastră, aceste state vor impune noile standarde de raportare a globalizării.
În continuare, am subliniat că organizaţiile internaţionale funcţionale cu
vocaţie securitară trebuie să constituie o ţintă de aderare pentru fiecare stat. Astfel,
în interiorul acestora, prin cooperare internaţională şi prin strictă raportare la
gradul propriu de implicare în procesele decizionale organizaţionale interne, ţările
pot căuta, identifica şi pune în aplicare soluţii pentru a-şi rezolva problemele
securitare proprii sau îşi pot defini şi consolida rolul şi anvergura pe plan regional
sau global participând la iniţiativele iniţiate în comun.
Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale se pot traduce prin
rezultate care pot fi, paradoxal, atât benefice, cât şi catastrofale. Fiecare stat are
libertatea deplină de a opta, potrivit intereselor şi valorilor naţionale, pentru
stabilirea nivelului propriu de adaptare la globalizare, pentru modelarea, după
posibilităţi, a acesteia şi, de ce nu, de a alege repudierea parţială sau totală a
procesului. Am demonstrat astfel că, pentru a fi în cunoştinţă de cauză şi a acţiona
în consecinţă, ţările trebuie să-şi orienteze, anticipativ, infrastructura instituţională
proprie şi către globalizare şi efectele ei (în vederea identificării operative a
oportunităţilor şi contracarării consecinţelor negative), demers ce poate fi demarat,
pentru rezultate optime, în context de prioritate naţională.
Am reliefat, în cadrul tezei, că transpunerea în securitate, privită din
perspectiva conceptului integrator, a apărării, ordinii publice şi siguranţei
cetăţeanului, generează ca efect direct, sinergic şi imediat securitatea planetară,
regională, naţională şi umană.
Securitatea unor state, incluzând componenta de apărare, este percepută a fi
consolidată prin intermediul entităţilor internaţionale cu vocaţie de apărare la care
aderă sau pe care le constituie.
În condiţiile în care, în plan teoretic, pot fi întâlnite diferite abordări ale
relaţiei dintre conceptele de apărare naţională şi securitate naţională, câteodată
chiar contrare în contextul aceluiaşi sistem de securitate, am stabilit că acestea pot
NECLASIFICAT 11 din 13
fi rezultatul unor inconsecvenţe terminologice produse la intervale diferite de timp,
sau a unor confuzii de natură noţională. Legislaţia în vigoare a României (supusă
unui îndelungat proces de revizuire) reprezintă un exemplu elocvent în acest sens.
În prezent, în ansamblul cadrului legislativ naţional românesc, securitatea
naţională figurează ca fiind formată din apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, dar, simultan, este evidenţiată şi separat de apărare, pe aceeaşi poziţie
de importanţă cu aceasta. Mai mult, prin modificarea Legii nr. 51/1991 privind
securitatea naţionaă a României (realizată în contextul punerii în aplicare a
Codului de procedură penală, şi nu prin intervenţie directă), sintagma siguranţă
naţională, înlocuită în cuprinsul actului normativ menţionat cu securitate
naţională, şi-a pierdut înţelesul.
În cuprinsul tezei am arătat, de asemenea, că definirea securităţii naţionale
cel puţin prin clasicele sale părţi componente, este de natură a releva cu maximă
acurateţe corespondenţa între sistemul teoretic conceptual şi specificul instituţiilor
naţionale existente în prezent.
Printre inovaţiile conceptuale aduse de finalul secolului al XX-lea se numără
şi dezvoltarea noţiunii de securitate umană, idee izvorâtă din afirmarea drepturilor
omului privite în contextul globalizării. Având în vedere întinderea dimensiunilor
pe care se materializează conceptul, ce depăşesc cu mult cadrul naţional, am
demonstrat că afirmarea şi dezvoltarea noţiunii cade, în egală măsură, atât în
sarcina organizaţiilor internaţionale, cât şi a statelor. Concretizarea statală a
conceptului însă, rezultată în urma raportării la securitatea naţională, se regăseşte
în noţiunea de siguranţă a cetăţeanului. De altfel, siguranţa cetăţeanului
marchează o modalitate de materializare a securităţii resimţită în mod direct la
nivelul individului.
Am arătat, de asemenea, că apărarea, ordinea publică şi siguranţa
cetăţenilor constituie elemente esenţiale ale securităţii, concepte fără de a căror
aplicare nu ar putea fi posibilă instaurarea securităţii oricărui sistem statal de
referinţă. Indiferent că ne referim la perspectiva externă sau internă a existenţei
NECLASIFICAT 12 din 13
unei comunităţi, ori a siguranţei indivizilor care o formează, conceptele menţionate
servesc ca primi termeni utilizaţi în cadrul oricărei ecuaţii securitare. Am
demonstrat, în consecinţă, că, în materia asigurării securităţii (şi, implicit, a părţilor
componente) statele trebuie să manifeste, în primul rând, consecvenţă şi implicare.
Am punctat, de asemenea, că asigurarea pe termen lung a securităţii nu poate fi
realizată fără construirea, aplicarea şi menţinerea de politici pe termen mediu şi
lung şi de strategii dedicate, fără o alocare permanentă (şi direct proporţională cu
rezultatele vizate) de resurse spre acest scop, fără a fi asigurată stabilitatea
reglementărilor juridice incidente sau fără a adapta permanent instituţiile naţionale,
cel puţin în sensul flexibilizării acestora.
Globalizarea determină interdependenţă, iar aceasta generează, la rândul său,
mai multă interdependenţă. În acest context, am stabilit că fenomenul de
externalizare a cunoscut o dezvoltare globală, acoperind, cu limitările
individualizate în raport de fiecare domeniu asupra căruia poartă, întreaga gamă de
activităţi sociale, inclusiv palierul securităţii, rezervat, până mai ieri, exclusiv
autorităţilor de stat.
Adaptarea unitară şi strategică a sistemelor naţionale de apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională la provocările globalizării, eficientă prin ea însăşi şi
prin raportare la cooperarea internaţională, este o necesitate de natură a asigura
existenţa statelor şi de a permite gestionarea în bune condiţii a noilor ameninţări
mondiale. Am demonstrat că desfăşurarea adaptării în cauză, atât pe plan juridic şi
financiar, cât şi operaţional, reprezintă singura modalitate de a aborda cu succes
întreaga gamă de vulnerabilităţi, riscuri, ameninţări, pericole şi agresiuni
contemporane, care are, inclusiv din punct de vedere economic, caracterul unei
investiţii de interes naţional. Sistemele naţionale de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională astfel rezultate deţin capacitatea, în egală măsură, de a
contracara aspectele negative ale globalizării (fie individual, fie prin mijlocirea
formatelor internaţionale de cooperare) şi de a fructifica oportunităţile rezultate din
derularea acestui proces.
În situaţia în care măsurile de adaptare reactivă întreprinse la nivelul statelor
NECLASIFICAT 13 din 13
nu sunt suficiente, am arătat că singura variantă eficientă de lucru în vederea
fructificării oportunităţilor globalizării este constituită de manifestarea unor
atitudini proactive, fundamentate prin politici şi strategii, care să permită punerea
în aplicare a unor planuri pregătite din timp şi care să conducă la rezultatele
apreciate obiectiv ca fiind dezirabile. Am demonstrat în context că, raportat la
efectele şi desfăşurarea globalizării, politicile şi strategiile sus-menţionate trebuie
edificate şi puse în aplicare pe orizonturi mari de timp sub auspiciile stabilităţii şi
consecvenţei politice.
top related