CAPITOLUL 1 – NOŢIUNI TEORETICE

1.1. Performanţa

Performanţa poate reprezenta acel nivel optim de îndeplinire a sarcinilor, responsabilităţilor şi obiectivelor. Evaluarea performanţei reprezintă procesul prin care se urmăreşte gradul de îndeplinire a obiectivelor şi sarcinilor, gradul de respectare a standardelor de lucru. Potrivit DEX 1998, performanţa este un „ rezultat (deosebit de bun) obţinut de cineva într-o întrecere sportivă; pentru realizare deosebită într-un domeniu de activitate; cel mai bun rezultat obţinut de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.” Conceptul de performanţa, specifică auditului, nu este definit în standardele de audit al performanţei, în metodologiile elaborate, legislaţie şi literatura de specialitate, ci este luat în considerare doar la nivel de individ sau utilaje, produse: performanţă sportivă, performanţa individuală (angajat), performanţa produsului, companiei, utilajului etc.

Deşi noţiunea de performanţă este de origine latină, fiind evidentă apropierea de latinescul „performare“, semnificaţia sa provine din limba engleza: „to perform“ şi „performance“. Analiza etimologică pune în evidenţă faptul că este un concept foarte des utilizat (în domeniul mecanicii, al sportului) al cărui sens s-a schimbat de-a lungul timpului devenind un termen polisemantic, cu sensuri variate, în funcţie de domeniile în care este utilizat.

În cazul unui proiect se impune evaluarea performanţei acestuia pentru a stabili dacă proiectul analizat prezintă un grad acceptabil de sustenabilitate şi poate fi luat ca exemplu în realizarea altor proiecte, care deşi sunt unice prin natura lor, pot prelua liniile directoare ale unui proiect evaluat ca fiind performant. Performanţa este impusă de următorii factori: concurenţa sau competiţia, criza, nivelul de educaţie şi de pregătire profesională a populaţiei, cercetarea ştiinţifică şi inovarea, motivarea.

Concurenţa sau competiţia stimulează atingerea performanţei, datorită faptului că antrenează indivizii şi îi îndeamnă să se autodepăşească, mai ales în condiţiile actuale în care putem observa o creştere considerabilă a nivelului cerinţelor care trebuie atinse de un individ pentru a fi considerat competititiv şi implicit performant. Concurenţa este benefică în condiţiile în care se desfăşoară în mod echitabil, îndeamnă individul să îşi folosească aptitudinile atât în scop personal, cât şi pentru sporirea bunăstării populaţiei.

Pentru a evita o altă criză economico- financiară, performanţa ar trebui utilizată în fiecare decizie care se ia la nivelul companiilor, dar mai ales a instituţiilor publice care teoretic ar trebui să reprezinte un garant al performanţei, moralităţii şi eticii. Performanţa trebuie impusă prin susţinerea şi promovarea acelor domenii stabile care odată identificate, necesită promovare şi susţinere pentru a genera efecte benefice.

Nivelul de educaţie şi pregătirea profesională a populaţiei pot ridica nivelul de trai al unei ţări în cazul în care li se acordă importanţa cuvenită. Capitalul uman este una dintre cele mai

preţioase resurse ale unei ţări, iar în cazul în care ţara nu dispune de un relief propice pentru agricultură, silvicultură etc, poate ridica standardul de trai al populaţiei prin investirea în resursa umană. Putem lua exemplul unor ţări precum USA, Japonia, China, care au investit în capitalul uman, educaţia fiind una dintre priorităţile acestora; astfel au reuşit să atingă un PIB considerabil (USA-12.438.873 $, Japonia- 4,910,692 $, China- 4,327,448 $).

Din păcate, în cazul României, performanţa capitalului uman nu este promovată, instituţiile statului continuă să angajeze personal neperformant pentru o mai bună manipulare, iar universităţile nu coreleză programele de învăţământ cu cerinţele pieţei. Exodul tinerilor absolvenţi, care nu mai văd un viitor în România după terminarea studiilor preuniverisitare ar trebui să ne dea de gândit şi să ne determine să luăm măsuri cât mai repede pentru salvarea întregii naţiuni. Datorită promovării unor resurse umane neperformante, tinerii sunt tot mai reticienţi şi descurajaţi, corupţia înfloreşte, iar economia ţării nu are şanse nici măcar de supravieţuire.

Cercetarea ştiinţifică şi inovarea pot contribui la asigurarea unui economii care să susţină un nivel ridicat de trai al populaţiei, pot produce performanţă şi dezvolta domeniile de activitate care au măcar o şansă de supravieţuire. Inovarea este unul dintre principalii factori care conduc la bunăstare economică şi este definită pe larg ca producerea, asimilarea sau exploatarea cu succes a noutăţilor în sfera economică şi socială. Conform legistaţiei române, inovarea este definită ca activitatea orientată către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării în sfera economică şi socială

România se plasează pe penultimul loc în UE (având o performanţă superioară doar Turciei) în funcţie de gradul de inovaţie din economie, cu un punctaj mult mai mic decât jumătate din media obţinută de statele Uniunii Europene, în urma unui studiu realizat pentru Comisia Europeană - EIS. De asemenea, România se încadrează în rândul ţărilor care pierd teren în domeniul inovării, având o tendinţă medie de scădere a performanţei în acest domeniu.

Doar doi indicatori incluşi în indicele compozit sunt peste media europeană: procentajul de IMM-uri care au introdus inovarea non-tehnologică (schimbări de estetică sau design al produselor, tehnici avansate de management, schimbări organizaţionale) şi procentajul de vânzări de produse noi pe piaţă.

Raportul concluzionează că România are dificultăţi serioase în crearea unui sistem naţional de inovare şi recomandă creşterea nivelului de formare continuă, a investiţiilor în cercetare-dezvoltare, a cotei de întreprinderi care să realizeze proiecte de inovare prin cooperare sau care primesc sprijin pentru inovare.

Pentru o investiţie eficientă şi eficace în domeniile prioritare, România are nevoie în primul rând de o evaluare a propriilor nevoi, punând accent pe crearea unei legături de durată între cercetare şi inovare pentru a crea o piaţă competitivă.

Motivaţia personalului constituie în general un motor de obţinere a performanţei, însă nu poate fi declanşată dacă este diminuată de factori precum: inechitate, ambiguitate, necorelare între performanţă şi recompensă, lipsa unei perspective de viitor, salarizarea insuficientă şi necorelarea pieţei muncii cu sistemul de educaţie.

Pe lângă motivarea financiară, motivarea non-financiară este de asemenea foarte importantă în România şi poate fi corelată cu stima şi respectul societăţii, încadrându-se la nivelul 4 în Piramida lui Maslow- nevoi de autorespect, adică recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare).

Putem concluziona că performanţa reprezintă acel nivel al rezultatelor care satisfac în timp şi spaţiu concomitent societatea, sau după caz antreprenorul, cât şi pe cei angajaţi să producă rezultate dorite, prestabilite.

Astfel, performanţa reprezintă rezultate sustenabile, indiferent de ce natură (economice, financiare, tehnice, sociale), iar nivelul rezultatelor măsoară performanţa. Performanţa poate fi măsurată cu ajutorul indicatorilor de rezultat, însă se impune luarea în considerare a unor standarde sau criterii generale de evaluare. După stabilirea acestor criterii generale care vor fi evaluate, se vor stabili criterii specifice, care vor contribui la o evaluare detaliată a performanţei şi vor ajuta auditorul în realizarea unei evaluări obiective.

Printre criteriile generale care ar putea susţine performanţa se număra: interesul naţional, vocaţia naţională, aptitudinea, competenţa, echitatea socială, integritate morală, respectarea legii, calitatea, siguranţa şi securitatea naţională.

În lucrarea de faţă ne propunem să realizam auditul performanţei proiectului având în vedere criteriile generale: aptitudine, echitate socială, integritate morală, calitate şi criteriul specific- dezvoltare durabilă.

1.2.Auditul performantei – concepte, metodologie si indicatori

Auditul performanței este un concept nou la nivelul țării, dar aici nu ne referim la conținutul său teoretic și doar la faptul că deși este aprobat legitim și se regăsește în documentele și legislația unui număr importat de instituții cheie ale statului, acestuia nu îi este dată importanța cuvenită prin aplicarea sa corespunzătoare.

“Conceptul de performanţă reprezintă acel nivel al rezultatelor care satisface în timp şi spaţiu concomitent societatea sau după caz antreprenorul, cât şi pe cei angajaţi să producă rezultatele dorite” (Stoica, 2010) în concordanță cu respectarea drepturilor și obligațiilor în

vigoare. Practic, performanţa reprezintă rezultate sustenabile indiferent de ce natură (economice, financiare, tehnice, sociale), iar mărimea rezultatelor măsoară nivelul performanţei.

În urma unei colaborări cu experții Curții de Conturi a Germaniei, a consultării Standardelor Internaționale de Audit (INTOSAI) și au unor manuale de audit al performanței ale unor Instituţii Supreme de Audit din Europa şi America de Nord, dar și din alte state europene, a fost elaborat printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, în anul 2005, un Manual al Auditului Performanței la nivelul Curții de Conturi din România.

În conținutul acestuia conceptul de audit la performanței reprezintă: “o examinare sau o evaluare independentă şi obiectivă a măsurii în care un program sau o activitate a unei entităţi publice funcţionează eficient şi eficace în condiţiile respectării economicităţii” (Curtea de Conturi, 2005).

Standardele Internaționale de Audit (INTOSAI), definesc conceptul ca fiind un “audit al economicității, eficienței, eficacității cu care entitatea auditată își utilizează resursele pentru îndeplinirea responsabilităților sale” (Curtea de Conturi, 2005).

Aceste definiții explică modul în care trebuiesc privite cele 3 concepte fundamentale care fac obiectul definiției, economicitate, eficiență și eficacitate și care este modul lor de delimitare dar și aspectele pe care le tratează fiecare.

Asftel, putem să înțelegem auditul economicității ca reprezentând gestionarea activităților administrative ale entităților publice, urmărind principiile și practicile unui management performant. Auditul eficienței se referă la modul de utilizare a resurselor financiare, umane, materiale și de altă natură, urmărirea evoluției indicatorilor de performanță, dar și a modului în care instituțiile utilizează procedurile de remediere ale deficiențelor și de menținere a riscurilor în zonele optime. În partea de audit al eficacității se urmăresc aspecte legate de impactul activităților realizate, comparat cu impactul proiectat în obiectivele stabilite inițial.

Auditul performanței trebuie să examineze și să propună recomandări asupra tuturor ieșirilor care reprezintă la nivelul entităților și proiectelor desfășurate de acestea, rezultatul intrărilor, și să propună un plan de corecție care să nu intre sub nicio formă sunt incidența aspectelor politice. Într-adevăr, poate că este deja prematur să discutăm despre modul în care politicul influențează rezultate și livrabilele proiectelor în curs de desfășurare de la nivelul României, dar implicarea acestuia este foarte pronunțată, iar acest aspect trebuie pe cât mai mult diminuat în vederea posibilității de obținere a performanței.

Domeniul auditului poate să acopere selectiv, uneori, perioade de câţiva ani şi nu neapărat un exerciţiu financiar şi nu este de regulă legat de o declaraţie financiară specifică. Ca urmare, rapoartele de audit al performanţei sunt mult mai variate și conţin mai multe explicaţii şi argumente rezonabile. Complexitatea acestora este dată de cumulul de aspecte auditate, de măsura în care se realizează recomandările și de modul prin care instituțiile auditate înțeleg să le

pună în aplicare în vederea corectării disfuncționalităților identificate și asigurarea unui nivel al performanței prin care fondurile cheltuite să își atingă scopul cu care au fost alocate.

Trebuie să observăm că aceste obiective sunt realiste și redau foarte concret modul în care o auditare corespunzătoare poate evita o utilizare necorespunzătoare a fondurilor publice sau o încălcare a scopurilor pe care proiectele supuse auditului le aveau stabilite. Dezvoltarea acestei metodologii trebuie să se producă în linii mari la nivelul țării, pentru a putea controla evoluția din prezent a situației economice.

Autoritățile răspunzătoare de aceste activități trebuie să fie caracterizate de moralitate și să întreprindă numai acțiuni care servesc interesului național, fără implicarea factorului politic.

Ca să putem expune mai departe adevăratele avantaje ale acestui domeniu o să explicăm mai întâi cum se măsoară performanța, apoi care sunt bunele practici din țările dezvoltate și care este stadiul actual al aplicării activităților de auditul performanței la nivelul Europei în general și al României în special.

În literatura de specialitate cât și în Manualul Auditului Performanței, măsurarea performanței se face prin analiza criteriilor generale și a indicatorilor de performanță.

Deoarece fondurile publice sunt cheltuite și în domenii în care performanța nu se poate cuantifica întotdeauna prin indicatori, au fost elaborate de către fiecare stat european criterii de măsurare a performanței care fac parte din metodologia de audit al performanței. Ele vin să sprijine auditorii pentru a-și îndeplinii scopurile activității desfășurate și se propune ca acestea să devină în viitor un proiect de lege care să fie aprobat de Parlament, tocmai pentru a păstra o uniformitate într-un domeniu foarte dinamic și complex cum este auditul performanței. Specialiștii din domeniu consideră că cele “10 criterii generale sunt: interes național, vocație natională, competență, echitate socială, integritate morală, respectarea legii, calitate, siguranță și securitate națională” (Stoica, 2010).

În ceea ce privește indicatorii de performanță o să discutăm numai despre cei 4”E” și o să încercăm o exemplificare a lor pe baza legislației și a materialelor de specialitate care au fost elaborate până în prezent, iar la fiecare se vor discuta aspectele pozitive pe care le are și de ce aceștia se tratează în ansamblu și nu separat.

„Economicitatea reprezintă minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate” (Legea nr.67/2002, privind auditul public intern). Acest indicator urmărește dacă resursele au fost alocate, gestionate și utilizate corespunzător sau cu economicitate la nivel de instituție sau proiect. Concret, se dorește stabilirea procentului de alocare a acestora, de identificare a unui prag optim în concordanță cu legislația și obiectivele pe care aceste alocări le deservesc, dar și compararea cu o valoare medie a unui indicator asemănător dintr-o investiție similară. Pe scurt, se va verifica dacă investiția respectă standardele în concordanță cu

obiectivele stabilite, iar alocarea resurselor este justă și în limitele legale acceptate. Tot despre aspectul de economicitate discutăm și în momentul în care o entitate a reușit să reducă costurile către limita inferioară de optim, în urma aplicării unor măsuri specifice care însă nu au afectat obiectivele.

O altă definiție a economicității se referă la „minimizarea costurilor utilizate pentru o actvitate cu respectarea calității optime” (Stoica M). Prin prisma acesteia economicitatea se poate măsura ca raport între resurse consumate efectiv/rezultat obținut efectiv și resurse programate a se consuma/ rezultatul programat, în care raportul trebuie să fie subunitar pentru a discuta despre o situație favorabilă. Pe baza calculării acestui raport se vor formula recomandări conforme observărilor și se vor regal costurile în sensul creșterii sau descreșterii.

Eficienţa constă în maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţia cu resursele utilizate. Aceasta reprezintă „relaţia dintre ieşiri (outputs), respectiv produse, servicii şi alte rezultate şi resursele utilizate (inputs) pentru realizarea lor” (Curtea de Conturi, 2005). Indicatorul se exprimă sub forma raportului dintre rezultate obținute și resurse consumate și trebuie să fie supraunitar pentru a indica o situație favorabilă. Rezultatul indicatorului se poate compara cu altele care au fost obținute pe activități similare și astfel se face dovada pertinenței analizei cât și întărirea necesității de aplicare a recomandărilor pe care auditorul le va formula.

Acest indicator aduce în discuție „analizele cost-eficacitate” (Curtea de Conturi, 2005), care se concetrează pe modul în care raportul „cost-eficacitate” examinează la nivel global eficienţa și care poate include şi alte analize, cum ar fi: momentul la care au fost obţinute rezultatele faţă de momentul optim care ar fi maximizat impactul (beneficiu sau rezultatul proiectat). Pentru acest motiv, examinarea eficienţei trebuie realizată concomitent cu examinarea economicităţii.

Pentru o analiză cât mai realistă a eficienței în cadrul unei metodologii de auditare se vor urmării standardele de eficiență stabilite prin legislația în vigoare (programe), rezultatele unor proiecte similare cu obiective și impact asemănătoare, urmărirea procedurilor utilizate de entitatea care are cele mai bune performanțe în domeniul auditat.

„Eficacitatea reprezintă gradul de îndeplinire a obiectivelor programate, pentru fiecare activitate şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective” (Curtea de Conturi, 2005). Se calculează ca raport dintre rezultatele obținute și cele programate și urmărește cum activitățile desfășurate de entitatea auditată au contribuit la atingerea obiectivelor programate și care este gradul în care acestea au fost îndeplinite. Prin aceasta analiza se va extinde și la nivel de politică sau strategie de realizare a activităților pe care managementul organizației a ales-o ca fiind cea mai potrivită pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

”Ecologia” reprezintă înțelegerea impactului pe care îl are organizația asupra mediului înconjurător, tratând aspectele, identificând oportunitățile pentru imbunătățirea eficienței energetice și încercând să gestioneze utilizarea optimă a resurselor naturale.

Indicatorii performanței de mediu sunt următorii:

Indicatori de management – se referă la politica de mediu adoptata la nivel de organizație, la processele și procedurile de aplicare, decizii la nivel de conducere

Indicatori de operare – input-uri de materii prime, posibilități ale fluxului tehnologic, output-uri si rezultate

Indicatori de mediu înconjurător – oferă informații cu privire la condițiile si normele de mediu locale, regionale, naționale, globale

Prin auditul performanței se vor lua în calcul și posibilele efecte neașteptate care pot apărea în urma deciziei asupra modului de utilizare a fondurilor publice, chiar dacă au un impact negativ. Acestea trebuie descoperite și introduse în recomandările care încheie raportul de audit.

1.3.Auditul performanței proiectelor pe plan național și internațional

Evoluția auditului a fost determinată de dezvoltarea continuă a economiei, de amploarea și complexitea operațiunilor economico-financiare și noile norme de circulație internaționață care au fost implemetate efectiv.

Pe plan național, situația auditului performanței este una incertă, nu se utilizează decât aspectele legate de auditul financiar și mai mult decât atât nu se conștientizează importanța și necesitatea utilizării acestuia în vederea valorificării recomandărilor de către entitățile auditate.

Pentru a realiza un audit al performanţei adecvat, am putea lua exemplul altor ţări, cum ar fi Suedia, unde există Oficiul Naţional de Audit care este structurat în 3 departamente: de gestiune financiară, de audit financiar şi de audit al performanţei. În cazul Olandei, Curtea de Conturi practică un audit de tip integrat financiar-performanţă, iar în Marea Britanie, aprox. 40% din bugetul anual al Oficiului Naţional de Audit este destinat special auditului performanţei.

Oficiul General de Audit al SUA (GAO) definește auditul performanței ca „o examinare obiectivă și sistematică a realității pentru evaluarea performanței unei organizații guvernamentale, program sau activitate, în scopul de a obține informații referitoare la utilizarea fondurilor publice și facilitarea luării deciziilor de către manageri în legatură cu supravegherea și inițierea măsurilor corective care se impun” (United States General Accounting Office, 2002).

Instituțiile europene care pun la dispoziție modele de aplicare ale auditului performanței sunt în special în țări precum Germani, Olanda, SUA, Marea Britanie și Suedia.

În literatura de specialitate se vorbește de auditul comprehensiv sau auditul integral care se realizează atunci când auditul conformității și auditul de atestare financiară este combinat cu auditul performanței.

O tendință recentă a auditului este de a deplasa analiza din cadrul acestuia de la procese la rezultate. Această abordare urmărește dacă activitatea a condus la rezultatele programate.

Este necesar să se acorde o importanţă considerabilă auditului performanţei, în special datorită faptului că certifică şi din punct de vedere moral activitatea unei instituţii bugetare şi contribuie prin recomandările din raport, la evitarea perpetuării greşelilor şi la perfecţionarea resursei umane.

Prin urmărirea exemplelor din țările enumerate mai sus în România trebuie să înceapă să se implementeze auditul performanței ca audit de bază, iar recomandările să fie verificate.

Astfel, putem să afirmăm că banii publici sunt cei care asigură populației unei țări asigurarea furnizării unor servicii publice de calitate care să satisfacă corespunzător nevoile fiecărui cetățean. În acest sens se recomandă ca auditul performanței să se facă în toate domeniile care implică utilizarea banilor publici, iar în urma recomandărilor furnizate să se urmărească creșterea performanței sectorului public în general.

România are nevoie la momentul actual ca specialiştii să-şi spună cuvântul în afara tuturor jocurilor politice, care nu adaugă niciun plus de valoare la dezvoltarea naţională, doar inițiază un parcurs al banilor publici care nu conduce spre performanță, sau cel puțin nu cea de care se vorbește în conceptul de audit al performanței.

Trebuie ca în România să se treacă la o abordare sistemică a auditului performanței, pentru ca acesta să devină un instrument prin care vom putea cântării ştiinţific, corect, impactul politicilor, programelor, proiectelor şi acţiunilor instituţiilor statului pentru a le remedia în timp util şi a ne putea păstra direcțiile de dezvoltare impuse de Uniunea Europeană.

Specialiștii spun că “la nivelul țării s-a înţeles totul eronat, atât abordarea auditului performanţei ci, şi obiectivul auditul performanţei, care în Anglia şi SUA, este abordat sistemic şi care, nu are ca obiectiv esenţial recuperarea pagubelor ci, optimizarea funcţionării sistemelor” (Stoica, 2011). Problematica generală a eventualelor pagube care trebuie recuperate este problema justiţiei care se autosesizează la rezultatele auditului sistemelor respective. În auditul performanţei trebuie să ne intereseze doar optimizarea sistemelor, doar atât. Din păcate, în România, s-a luat o măsură nefirească desfiinţând de la Curtea de Conturi, Secţia Jurisdicţională cu specialişti în domeniu, fără să se fi creat la justiţie o secţie economico-financiară de

specialitate în acest sens. Aceasta este cauza principală, care face ca majoritatea rezultatelor auditului şi controalelor Curţii de Conturi să rămână nevalorificate.

1.4.Metodologia auditului performanței proiectelor

Standardele INTOSAI prezintă procesul auditului performanței compus din 3 faze: planificare, execuție și raportarea, iar fiecare dintre ele are o finalitate care pleacă de la un obiectiv bine fixat ce se realizează prin parcurgerea unor etape logice.

Astfel în prima fază se urmărește identificarea și prioritizarea problemelor care trebuie auditate, prin eficientizarea instituției, prin urmărirea planificării anuale și atenției pe care instituțiile statului și mass-media o acordă acestora. Se urmăresc și resursele care urmează să fie implicate în investițiile care se vor demara, care sunt riscurile asociate utilizării acestora, precum și care este domeniul în care se va realiza auditul, dar și nivelul de detaliu până la care echipa de audit trebuie să meargă pentru o abordare globală a aspectelor urmărite. Tot aici se vor stabilii care sunt criteriile generale de audit, care este echipa de audit și după ce plan o să își desfășoare acțiunile în vederea atingerii obiectivelor stabilite în planul de audit.

Utilitatea metodologiei auditului vine tocmai din faptul că explică modul de împletire a aspectelor legate de pregătirea, execuția, întocmirea și transmiterea raportului către entitățile auditate și a ansamblului de metode și tehnici prin care s-a măsurat și evaluat nivelul performanței.

Utilitatea planului de audit se regăsește în analiza duratei și resurselor necesare pentru auditul propus, a impactului pe care recomandările îl pot genera, deoarece acolo unde este posibil, trebuie ca valorificarea să fie planificată astfel încât să contribuie la anumite schimbări în domeniul legislativ.

Metodologia auditului performanței este reglementată corespunzător la nivelul României, dar aceasta trebuie și aplicată de către entitățile publice și de către auditori, însă pentru a generaliza un astfel de audit la nivelul instituţiilor bugetare avem nevoie de specialişti capabili cu pregătire multidisciplinară pentru a evalua performanţa cheltuirii banilor publici.

1.5.Indicatori de performanță

Sistemul indicatorilor de performanță aduce în prim plan evaluarea consumului de resurse în raport cu rezultatele obținute după închiderea anumitor faze ale unei investiții sau ale unui proiect în general dar și compararea acestora cu nivelurile stabilite inițial ca standarde. Performanțele unui proiect sau ale unei investiții trebuie să fie măsurate în contextul dezvoltării durabile, din punct de vedere economic, al sustenabilității, social și financiar.

Astfel la nivelul indicatorilor economici se măsoară contribuția investiției la starea economică a comunității și se urmărește măsura în care la nivelul investiției se utilizează materii prime, tehnologii de pe piața națională; măsura în care livrabilele investiției se găsesc pe piața națională cât și care este nivelul de acoperire al nevoilor naționale de consum; cum reușește investiția să sprijine economia locală ( prin prestijiu adus comunității unde se desfășoară investiția); care este valoarea programelor de cercetare susținute de firma investitoare în domeniile afectate negativ de outputuri și care este valoarea contribuției financiare a firmei la bugetul local.

Indicatorii care urmăresc sustenabilitatea măsoară nivelul de performanță a investiției în raport cu input-urile, procesele de trasformare, output-urile și biodiversitatea. Fiecare dintre aceste categorii urmărește fie impactul consumului de resurse asupra dezvoltării economice pe termen lung a comunității în cadrul căreia se desfășoară investiția, fie menținerea poluării rezultate din procesele tehnologice în limitele stabilite de normativele în vigoare sau care este ponderea output-urilor care nu au valoare comercială în total output-uri, dar și efectele negative ale externalităților asupra biodiversității.

Indicatorii sociali măsoară aspecte legate de condițiile de muncă, aspecte privind sănătatea și siguranța consumatorului, dar și pe cele care arată care este implicarea investitorilor în cazul unor dezastre naturale și antropice.

Specialiștii susțin că “indicatorii financiari cunatifică atât soliditatea firmei cât și succesul firmei pe piață” (Stoica, 2010) în condițiile în care se ajunge la situația de prăbușire a pieței sau la evoluții imprevizibile ale cursului de schimb. În această categorie putem să includem ca fiind cei mai importanți indicatori precum cifra de afaceri, gradul de îndatorare, valoarea adăugată și venitul pe acțiune care trebuie discutat în strânsă colaborare cu solvabilitatea patrimonială.

Indicatorii de performanță trebuie să evidențieze modul în care investiția influențează evoluția comunității sau a regiunii pe plan local și național în contextul dezvoltării durabile și care sunt rezultatele pe care aceasta le-a atins în raport cu cele stabilite inițial. Importanța acestei etape destul de minuțioasă din cadrul unui raport de audit se reflectă sub forma gradului în care recomandările sunt realiste, obiective și bine fundamentate științific prin analize și studii asupra impactului de mediu, social sau economic pe care o investiție îl poate genera.

CAPITOLUL 2 – PREZENTAREA ALBALACT S.A.

2.1.Prezentarea generală a societăţii ALBALACT S.A

Denumirea firmei: S.C. ALBALACT S.A.

Numărul şi data înregistrării la Registrul Comerţului: J01/70/1991

Cod fiscal/Cod unic de înregistrare: RO 1755369

Forma juridică de constituire: Societate pe acţiuni

Adresa, telefon, fax: loc. Oiejdea, DN1, Km 392+600, cod 517293, com. Galdea de Jos, jud. Alba, România, 0258 816 738/ 0258 815 418

Tipul activităţii principale actuale şi codul CAEN: 1051/ Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor

2.2. Istoricul companiei

Societatea ALBALACT s-a înfiinţat in anul 1971 fiind singurul producător român de lactate înfiinţat în timpul comunismului,perioadă în care se dorea ca in fiecare judeţ al ţării să se dezvolte propria industrie alimentară. Aceasta în doar câţiva ani de la lansarea primului brand a reuşit sa se claseze în primii patru jucători de pe piaţa lactatelor.

Din păcate în anul 1999 societatea Albalact ajunsese în pragul falimentului, Acela a fost momentul în care fabrica a fost privatizată de stat şi a devenit o societate pe acţiuni cu capital integral privat, pachetul majoritar de acţiuni fiind cumpărat de familia Ciurtin din Alba Iulia.

Dupa momentul privatizării, cu ajutorul unei strategii de marketing bine pusă la punct şi a unor investiţii moderne, societatea a reuşit sa lanseze primul sau brand sută la sută autohton, FULGA, care a devenit rapid un brand cunoscut dar în acelaşi timp şi simpatizat pe piaţa românească, fiind totodată şi primul brand animat apărut pe piaţa românescă, sub forma unei văcuţe simpatice, copilăroasă dar în acelaşi timp isteaţă, care în primul rând a cucerit copii.

In 2006, Albalact a lansat şi brand-ul ZUZU care a urmat aceeaşi linie jucăuşă şi prietenoasă ca Fulga, cucerindu-i pe consumatori la fel de repede.

Ambele brand-uri, Fulga şi Zuzu, au trecut de-a lungul anilor prin mai multe schimbări, în special la nivelul ambalajelor, dar în acelaşi timp şi-au lărgit şi gama de produse, introducându-se noi arome.

În anii 2007-2008 Albalact a cunoscut o perioadă de investiţii majore, anii în care s-au deschis porţile noii fabrici de la Oiejdea, din judeţul Alba, companie românească cu viziuni europene, fiind una dintre cele mai mari investiţii greenfield din Europa Centrală şi de Est. În această fabrică Albalact îşi desfăşoară producţia sub trei brand-uri Fulga, Zuzu şi De Albalact.

În anii ce urmează Albalact a continuat să se extindă, achiziţionînd astfel în anul 2008 pachetul majoritar de acţiuni al fabricii Rarăul Câmpulung Moldovenesc, 99,01%, singura fabrică acreditată să exporte produse în Uniunea Europeană, fiind în acelaşi timp şi o unitate cu o tradiţie indelungată în producţia branzeturilor. În urma acestei achiziţii, în 2010, Albalact a lansat şi brand-ul RARĂUL şi o data cu el o gamă largă de brânzeturi produse după reţete româneşti şi lapte.

In 2014, Albalact a ajuns la o cifra de afaceri de 474.909.116 lei (aprox. 107 milioane euro), situandu-se, astfel, pe primul loc in topul producatorilor de lactate din Romania.

Recent, Albalact a facut investitii noi, de peste 8 milioane de euro, pentru modernizarea si extinderea capacitatii de productie a fabricii de la Oiejdea, din judetul Alba. Investitiile sunt menite sa sustina cresterea profitabila a companiei in urmatorii ani si sa-i consolideze pozitia pe diverse segmente de piata.

Zuzu a venit si cu o noua inovatie in piata de lapte din Romania – bidonul de plastic cu maner, cel mai modern si mai practic ambalaj de pe piata.

In portofoliul Albalact se regasesc, astazi, peste 150 de sortimente sub cele cinci brand-uri ale companiei - ZUZU, FULGA, RARAUL, DE ALBALACT, POIANA FLORILOR.

2.3. Prezentarea domeniului de activitate

Albalact produce lapte şi lactate proaspete într-una dintre cele mai moderne fabrici din Europa Centrală şi de Est – fabrica de la Oiejdea din judeţul Alba. Compania mai dezvolta o gamă diversificată de brânzeturi în fabrica Rarăul din Bucovina, pe care a achiziţionat-o în 2008 şi care are o îndelungată tradiţie în producţia de brânză şi cascaval.

Urmând o strategie orientată permanent pe modernizare şi dezvoltare, Albalact a ajuns astăzi liderul pieţei de lapte din România.

Albalact este lider şi în alte segmente de piaţă, nu doar în lapte. Compania deţine cel mai vândut brand de unt şi smânână – brand-ul tradiţional De Albalact. Pe segmentul iaurt, Albalact

este al doilea mare producător, cu brand-ul Zuzu, la fel şi în categoria brânză proaspătă de vaci - unde compania ocupă locul 2 cu brand-ul Rarăul.

Inovaţia este emblema Albalact şi promisiunea pe care compania a facut-o consumatorilor săi acum aproape un deceniu, când a lansat Fulga şi Zuzu - doua dintre cele mai populare brand-uri româneşti. De la primele brand-uri pe care le-a construit cu îndrazneală şi încredere, Albalact a continuat să investească în brand-uri, în tehnologie, în concepte noi, atât la nivel de produs, cât şi la nivel de ambalaj, în proiecte mari, multe dintre ele - de pionierat.

Albalact înseamna grijă pentru calitatea produselor, prospeţime, tradiţie românească, îmbinate cu tehnologia avansată, viziuni moderne şi cele mai bune surse de lapte din Alba şi Bucovina.

Vrem să fim prima alegere a consumatorului in fiecare moment al vieţii, oferind tot ce-i mai bun din lapte împreună cu partenerii noştri.

2.4. Dotările societăţii ALBALACT S.A.

Fabrica Albalact de la Oiejdea – cea mai mare investiţie greenfield din ţară – este dotată cu echipamente Tetra Pak de ultima generaţie, atât pentru procesare cât şi pentru ambalare: pasteurizator de lapte echipat cu bactofugă (pentru eliminarea microorganismelor), separator ermetic şi standardizator automat de lapte, instalaţii de ultrapasteurizare, unităţi de procesare pentru producţia iaurtului, tancuri de stocare, maşini de ambalat.

Fabrica este complet computerizată, cu urmarirea în timp real a tuturor parametrilor de procesare şi ambalare. În ceea ce priveşte strategia de cercetări şi dezvoltare, Albalact are personal dedicat pentru dezvoltarea de produse noi şi un laborator de microbiologie, echipat cu echipamente performante pentru controlul calităţii, analize şi determinări.

Fabrica Rarăul din Campulung Moldovenesc a fost de asemenea modernizată şi retehnologizată în ultimii doi ani, cu investiţii care au depăşit 2 milioane de euro.

În ambele unităţi, compania procesează peste 300.000 de litri de lapte zilnic.