Agregatele monetare şi rolul lor în analiza politicii monetare Taylor (1993): ratele de dobândă rămân instrumentul preferat de politică monetară. Totuşi, modificările puternice (swings) ale inflaţiei sunt legate de creşterea masei monetare, ceea ce înseamnă ca moneda continuă să joace un rol important în fundamentarea politicii monetare. 1. relaţia masă monetară – inflaţie: Teoria cantitativa a banilor: o modificare în rata de creştere a masei monetare induce o modificare de aceeaşi valoare în inflaţie (Lucas 1980). Cu toate acestea, este posibil ca inflaţia să fie generate de alte cauze decât creşterea masei monetare şi băncile centrale procedează la modificarea ritmului de creştere a masei monetare pentru a acomoda inflaţia. 2. relaţia masă monetară - produs intern brut. - Curba Phillips: relaţie inversă între inflaţie şi şomaj pe termen scurt - Taylor (1996) - pe termen lung nu există un trade-off între inflaţie şi şomaj - modificările în masa monetară preced modificările în produsul intern brut – creşterea sau scăderea masei monetare are efect întârziat (lag) asupra produsul intern brut (2-4 trimestre). Consens în teoria economică – pe termen lung, modificările masei monetare se reflectă doar în preţuri. Pe termen scurt, modificările masei monetare se pot regăsi şi în alte variabile macroeconomice cum ar fi PIB-ul. 3. relaţia masă monetară – cicluri economice Friedman şi Schwartz (1963) – o rată mai mare de creştere a masei monetare duce la o creştere a PIB asupra trend-ului său, pe când o scădere în creşterea masei monetare precede scăderi ale PIB-ului. B. Friedman şi Kuttner (1992) – relaţia masă monetară – ciclu economic nu mai este atât de evidentă Tobin (1970) corelaţia dintre masa monetară şi PIB poate fi interpretată şi altfel : creşterea PIB induce creşterea masei monetare şi nu invers. Creşterea masei monetare nu se datorează neapărat politicii monetare ci modificărilor ce se produc în economie. 4. relaţia produs intern brut - rata dobânzii rate de dobândă scăzute duc la creşterea PIB, iar creşterea PIB este urmată de rate de dobândă mai mari – ciclurile economice

Bilanţul BNR la 31.12.2003 (mld lei) Active % Pasive % 1. Disponibilităţi băneşti şi alte valori

45.8 0.0124

1. Numerar în circulaţie

65220.8 17.71

2. Metale preţioase 751.2

0.204

2. Pasive externe Imprumuturi primite sau depozite ale instituţiilor străine

75308.8

20.458 3. Active externe Depozite la vedere şi la termen la alte Bănci Centrale şi organisme internaţionale Devize Titluri şi obligaţiuni emise de instituţii străine

359800.9

97.743

3. Disponibilităţi ale Trezoreriei Statului

5136.0

1.3952 4. Valori mobiliare Titluri de stat

5.2

0.00141

4. Disponibilităţi ale Băncilor Comerciale Rezerva minimă obligatorie Conturi Curente Depozite atrase de la băncile comerciale

162151.0

44.049 5. Credite acordate băncilor 1600.0

0.4346 5. alte pasive 4045.2

1.0989 6. alte credite 11.4

0.00309 6. capital. fonduri si rezerve

56247.1 15.280

7. alte active 5894.4 1.60126 17.71

Baza monetară (M0)

Masa monetară în Romania 1. Baza monetară M0= Numerar în circulaţie + Disponibilităţile Bancilor Comerciale la Banca Naţională a României 2. Masa monetară în sens restrâns M1= Numerar în afara sistemului bancar + Disponibilităţi la vedere constituite de clienţi la băncile comerciale 3. Masa monetară în sens larg M2 = M1 + Cvasibani Cvasibani= Economii ale populaţiei+ Depozite în lei pe termen şi condiţionate+ Depozite în valută ale rezidenţilor

Masa monetară în UE Narrow money (M1) (masa monetară în sens restrâns) = Currency (numerar) + Overnight deposits (depozite peste noapte) "Intermediate" money (M2) = M1+ Deposits with an agreed maturity up to 2 years (depozite cu o maturitate de până la 2 ani) + Deposits redeemable at a period of notice up to 3 months (depozite cu preaviz de până la 3 luni) Broad money (M3)= M2+ Repurchase agreements (repo) + Money market fund (MMF) shares/units (unităţi ale fondurilor de piaţă monetară) + Debt securities up to 2 years (titluri de credit cu o maturitate de până la 2 ani) Money Market Fund Shares/Units Deoarece instrumentele pieţei monetare (titluri de stat, bonuri de tezaur, certificate de depozit, obligaţiuni municipale) necesită o investiţie iniţială considerabilă pe care nu mulţi investitori şi-o pot permite, investitorii de talie mică (retail investors) interesaţi în deţinerea de instrumente ale pieţei monetare vor apela la cumpărarea de unităţi sau acţiuni ale fondurilor mutuale de piaţă monetară. Caracteristici ale unităţilor fondurilor mutuale de piaţă monetară:

• Investiţia minimă iniţială se situează între 500$ şi 5000$, în timp ce instrumentele de piaţă monetară necesită o investiţie iniţială între 5000$ şi 100.000$ sau chiar mai mult

• Risc scăzut • Lichiditate – unităţile fondurilor de piaţă monetară oferă o posibilitate simplă

de retragere a sumelor investite: pe baza investiţiei realizate în unităţi ale fondurilor, clienţilor li se emite un carnet de cecuri pe baza cărora se pot face plăţi. O posibilitate alternativă de retragere a fondurilor este pur şi simplu virarea contravalorii investiţiilor într-un cont bancar.

Multiplicatorul monetar (multiplicatorul bazei monetare) Legătura dintre baza monetară (ca ţintă operaţională a băncii centrale în cadrul politicii monetare) şi agregatele monetare M1 şi M2 se realizează prin intermediul

multiplicatorului monetar. Multiplicatorul monetar se calculează ca raport între agregatul monetar M1 sau M2 şi baza monetară M0.

0

11

0

22 ,

MMm

MMm ==

Stabilitatea multiplicatorului monetar este importantă în a asigura băncii centrale capacitatea de a controla evoluţia unor agregate monetare mai extinse (M1 sau M2) având în vedere că:

banca centrală poate controla efectiv doar baza monetară; evoluţia agregatelor monetare M1 şi M2 este într-o relaţie mult mai strînsă cu

evoluţia indicatorilor macroeconomici (preţuri, produsul intern brut, etc); legătura dintre M0 şi M1 (M2) este dată de multiplicatorul monetar Temă: analizaţi stabilitatea multiplicatorului monetar în România pentru perioada 1996-2003. Deducerea unei formule pentru multiplicatorul bazei monetare M Ipoteze economice:

• numerarul din sistemul bancar poate fi neglijat • sumele deţinute de băncile comerciale la banca centrală care depăşesc rezerva

minimă obligatorie se numesc exces de rezervă ( exces de RMO) Notăm :

DNn = , raportul numerar – depozite atrase de băncile comerciale

DERe = , raportul exces de rezervă - depozite atrase de băncile comerciale

DRMOr = , rata rezervei minime obligatorii ca raport între rezerva minimă obligatorie

şi depozite atrase de băncile comerciale M=N+D M0=N+RMO+ER

ernn

DER

DRMO

DN

DN

ERRMONDN

MMm

+++

=++

+=

+++

==11

0

Multiplicatorul bazei monetare este influenţat de:

• raportul numerar – depozite – valoarea acestui raport este determinată de comportamentul agenţilor economici, de gradul de bancarizare a economiei, de decizia de economisire a agenţilor economici;

• rata rezervei minime obligatorii - decizia regulatorului sistemului bancar, adică decizia Bancii Centrale

• raportul exces de rezervă – depozite determinat de decizia managerilor băncilor comerciale. Coeficientul e este influenţat de costul de oportunitate al deţinerii de sume care NU aduc venit băncii (banca centrală nu plăteşte

dobândă pentru sumele ţinute în contul curent de băncile comerciale, ci plăteşte o dobândă mică doar pentru deţinerile de rezervă minimă obligatorie), ceea ce înseamnă că intre e şi rata dobânzii de pe piaţă există o relaţie inversă. De asemenea, e este influenţat şi de ieşirile potenţiale de depozite (ex. retragerile de depozite)

Multiplicatorul creditului Cum influenţează creşterea resurselor de finanţare ale unei bănci potenţialul de creditare dintr-o economie? (creşterea resurselor de finanţare înseamnă atragerea unui nou depozit sau existenţa de exces de rezerva la Banca Centrală). Să luăm cazul unui depozit iniţial D. Banca A

• este obligată să păstreze Dr × la Banca Centrală sub formă de rezervă minimă obligatorie

• restul depozitului atras DrD ×− poate fi folosit pentru a acorda credite Presupunem că întreaga suma este acordată sub formă de credit (ce ar putea împiedica banca să facă acest lucru?).

• o parte din credit DrN ×−× )1( este păstrată de beneficiarul creditului sub formă de numerar

• restul creditului DrNDrNDr ×−×−=×−×−×− )1()1()1()1( se reîntoarce în sistemul bancar în conturi curente sau depozite deoarece beneficiarul creditului foloseşte restul creditului pentru a face plăţi prin sistemul bancar. Presupunem că toate plăţile sunt realizate de Banca A către banca B

Banca B • este obligată să păstreze DrNr ×−×−× )1()1( la Banca Centrală sub formă

de rezervă minimă obligatorie • restul depozitului atras

D poate fi folosit pentru a acorda credite

rNDrNrDrN ×−×−=×−×−×−×−×− 2)1()1()1()1()1()1(

Din nou presupunem că întreaga sumă este acordată sub formă de credit. • o parte din credit Dr este păstrată de beneficiarul

creditului sub formă de numerar NN ×−×−× 2)1()1(

• restul creditului Dr e

reîntoarce în sistemul bancar în conturi curente sau depozite deoarece beneficiarul creditului foloseşte restul creditului pentru a face plăţi prin sistemul bancar. Presupunem că toate plăţile sunt realizate de Banca B către banca C.

NDrNNDrN ×−×−=×−×−×−×−×− 2222 )1()1()1()1()1()1( s

acest proces se poate continua la infinit. Să determinăm potenţialul de creditare generat în economie de noul depozit D. Potenţialul de creditare=

DrNrN

DrNDrNDr

××−+

=+×−×−+×−×−+×−1

)1()1()1()1()1(?

322 K

N= coeficientul de preferinţă pentru numerar sau ‚coeficient de fugă’

Multiplicatorul creditului este rNrN ×−+

1

In varianta simplificată în care N=0, adică toate plăţile se fac prin sistemul bancar,

multiplicatorul creditului este egal cu r1 , iar potenţialul maxim de creditare

rD .

Ecuaţia de schimb şi teoria cantitativă a banilor Irving Fisher (1911) Ecuaţia de schimb arată relaţia dintre masa monetară (oferta de monedă) M şi bunurile şi serviciile tranzacţionate într-o economie ( YP× , unde P reprezintă nivelul preţurilor, iar Y reprezintă volumul bunurilor şi serviciilor tranzacţionate într-o economie – ce unitate de măsură are acest volum al bunurilor şi serviciilor?). YP× reprezintă PIB-ul nominal. conceptul care leagă M de YP× este viteza de rotaţie a banilor. Viteza de rotaţie a banilor arată de câte ori pe an, în medie, o unitate monetară este cheltuită pentru a cumpăra volumul total de bunuri şi servicii produse în economie. Ecuaţia de schimb se scrie astfel:

YPvM ×=× Irving Fisher consideră că viteza de circulaţie a banilor este determinată de instituţiile din economie care afectează felul în care agenţii economici realizează tranzacţiile într-o economie. Opinia lui este că modificările instituţionale şi tehnologice (de exemplu desfaşurarea tranzacţiilor pe bază de carduri sau de transferuri între conturi ) afectează doar pe termen lung viteza de circulaţie ceea ce înseamnă că pe termen scurt viteza de circulaţie poate fi considerată relativ constantă. Dacă considerăm viteza de circulaţie drept constantă atunci Pib-ul nominal este influenţat doar de modificări ale masei monetare – teoria cantitativă a banilor. Modificarea lui P – inflaţie Modificarea lui Y – creşterea economică (modificarea PIB-ului real) Dacă iniţial viteza de rotaţie este de 5 rotaţii si apoi devine 5,5 rotaţii, acest lucru inseamnă că viteza de rotaţie a masei monetare a crescut. Viteza de rotaţie exprimată sub formă de coeficient – arată de câte ori este utilizată masa monetară în tranzacţionarea tuturor bunurilor şi serviciilor din economie pe o anumită perioadă de analiză.

Durata unei rotaţii analizadeperioadeiDurataPIBmonetaraMasa

×=

De exemplu, dacă perioada de analiză este de 1 an, atunci durata perioadei de analiză este egala cu 360 de zile. Dacă durata unei rotaţii este de 67 de zile, acest lucru înseamnă că în decurs de 67 de zile întreaga masa monetară este utilizată o data pentru a tranzacţiona toate bunurile şi serviciile existente în economie. Dacă durata unei rotaţii devine 69 de zile, acest lucru înseamnă că masa monetară se roteşte mai greu, deci viteza de rotaţie scade.

Aplicaţii 1. se cunosc următoarele informaţii: -împrumuturi primite de BNR de la instituţii financiare internaţionale 75.300 -depozite în valută 55.000 -conturi curente ale clienţilor la băncile comerciale 700.000 - disponibilităţi ale băncilor comerciale la BNR 160.000 -depozite la termen în lei 500.000 -numerar 65.000 Din care numerar în afara sistemului bancar 60.000 -economii ale populaţiei 200.000 Să se determine: a) baza monetară b) agregatele monetare M1 şi M2 c) multiplicatorul monetar (multiplicatorul bazei monetare faţă de M2) Rezolvare: M0= numerar+ disponibilităţi ale băncilor comerciale la BNR =65.000 + 160.000=225.00 M1= numerar în afara sistemului bancar + conturi curente ale clienţilor la băncile comerciale = 60.000+700.000=760.000 M2= M1+ depozite la termen în lei + depozite în valută + economii ale populaţiei= 760.000+55.000+500.000+200.000=1.515.000

7333.60

22 ==

MMm

2. Masa monetară în sens restrâns reprezintă 45% din masa monetară în sens larg (M2), multiplicatorul monetar în funcţie de masa monetară în sens restrâns (M1) este 1.37. Să se determine raportul dintre cvasibani (CV) şi baza monetară (M0). Rezolvare:

)2(37.1

)1(8181.045.045.0

45.0

01

11111

12

21

MM

CVMCVMMCVMM

CVMMMM

=

=⇒+=⇒+=⇒⎭⎬⎫

+==

Împărţind relaţiile 1 şi 2 obţinem:

674.10

=MCV

3.Determinaţi ponderea cvasibanilor în masa monetară în sens larg, ştiind că multiplicatorul bazei monetare faţă de M1 este 2.5, iar multiplicatorul bazei monetare faţă de M2 este 4. R. 60%

4. se ştie că în anul t0 ponderea cvasibanilor în masa monetară în sens larg era de 75%. In anul următor, ponderea cvasibanilor în masa monetară creşte cu un punct procentual, iar masa monetară în sens restrâns creşte cu 10%. Determinaţi modificarea relativa a masei monetare în sens larg. R. M2 creşte cu 14,58%

5. La momentul t0 masa monetara totala este egala cu 480000 mld. u.m., din care

numerar 70000 mld. u.m. si rezerve ale bancilor la banca centrala 50000 mld. u.m (din care RMO = 35000 mld. u.m).Pentru perioada urmatoare, rata rezervei minime obligatorii se majoreaza cu 2%, iar emisiunea monetara realizata de banca centrala creste cu 15700 mld. u.m. Cum se modifica nivelul total al masei monetare cunoscand ca nivelul multiplicatorului bazei monetare este constant? R. masa monetară totală creste cu 65600 mld um. 6. Despre masa monetară din România se cunosc următoarele: multiplicatorul bazei monetare faţă de masa monetară în sens larg este de 4,15, disponibilităţile băncilor comerciale la BNR reprezintă 25% din baza monetară, iar numerarul în circulaţie se ridică la suma de 15 000 mld lei. Ştiind că PIB-ul este de 311.250 mld lei să se calculeze: a) masa monetară în sens larg; b) viteza de rotaţie a masei monetare în sens larg; c) modificarea procentuală a masei monetare în sens larg dacă banca centrală decide realizarea unei emisiuni de numerar de 5000 mld lei. R a) 83.000 b) 3.75 c) creşte cu 25%

7. Pentru economia României, se ştie că volumul depozitelor la termen in valută este egal cu cel al depozitelor la termen în lei, economiile populaţiei reprezintă 50% din depozitele în valută, iar raportul masă monetară în sens restrâns/ depozite în valută este egal cu 4. Masa monetară în sens larg este egală cu 845.000 um. De asemenea, se mai cunoaşte faptul că, dacă baza monetară creşte cu o um atunci masa monetară în sens larg creşte cu 5,5 um. Să se determine: a) masa monetară în sens restrâns; b) modificarea procentuală a vitezei de rotaţie atunci când PIB-ul creşte cu 5%, iar masa monetară rămâne neschimbată; c) modificarea relativă a masei monetare în sens larg dacă banca centrală decide creşterea bazei monetare cu 10%, toate celelalte date rămânând neschimbate. R. a) 520.000 um b) creşte cu 5% c) creşte cu 10%

8. Determinaţi modul în care influenţează rata rezervei minime obligatorii multiplicatorul bazei monetare R. intre r si m există o relaţie inversă (o creştere a ratei rezervei minime obligatorii determină scăderea multiplicatorului monetar)

9. Determinaţi modul în care influenţează raportul exces de rezervă – depozite multiplicatorul bazei monetare. R. intre e si m există o relaţie inversă

10. Determinaţi modul în care influenţează raportul numerar – depozite multiplicatorul bazei monetare. R. influenţa nu este atât de clară în acest caz, deoarece n apare atât la numitor cât şi la numărător. Daca r+e<1 (de regulă se întâmplă acest lucru), atunci între raportul numerar-depozite şi multiplicatorul bazei monetare există o relaţie inversă.

11. Analizaţi ceea ce se întâmplă cu masa monetară în timpul unei crize în sistemul bancar, atunci când deţinerile de numerar ale populaţiei cresc şi deţinerile de

rezerve în exces ale băncilor comerciale generate de incertitudinea retragerilor de depozite cresc.

12. Este posibil ca multiplicatorul monetar să fie subunitar?

13. Se cunosc următoarele informaţii: rata rezervei minime obligatorii 18%, raportul numerar – depozite 1/5, raportul exces de rezerve - depozite 0,02. Determinaţi: a) o relaţie între baza monetară şi masa monetară în sens larg; b) cum se modifică masa monetară în sens larg dacă raportul numerar – depozite creşte la 2/5 ? c) cum se modifică multiplicatorul monetar şi masa monetară în sens larg dacă rata rezervei minime obligatorii scade cu 2 puncte procentuale, restul elementelor rămânând constante? R. a) M=3M0; b) 066,0 MM ×−=Δ c) in acest caz se modifică atât multiplicatorul cât şi baza monetară!

14. Se cunosc următoarele informaţii : - rezerve minime obligatorii (RMO) 1500 - depozite la vedere (D) 10.000 - rezerve în exces (ER) 300 - numerar-monedă metalică (Nm) 100 - numerar-bancnote (Nb) 5.000 -numerar în casieriile băncilor (Ni) 0 Să se calculeze multiplicatorul monetar (m1) în raport cu masa monetară în sens restrâns (M1). Rezolvare:

51.0==DNn 15.0

100001500

===D

RMOr 03.010000

300===

DERe

1884.203.015.051.0

51,111 =

++=

+++

=ern

nm

15. intr-o economie, iniţial, multiplicatorul creditului este egal cu 2.347, in condiţiile unei rate a rezervei minime obligatorii de 18%. Banca centrală decide să frâneze creditarea în economie şi, în acest sens, modifică rata rezervei minime obligatorii cu 2 puncte procentuale. Să se determine noul multiplicator al creditului. R. 2.272

16. In sistemul bancar există un depozit iniţial de 5 mld lei şi 0,1 mil euro (se consideră un curs de schimb euro-leu de 40.000). Rata rezervei minimă obligatorie este unică şi egală cu 22%, iar preferinţa pentru lichidate (coeficientul de fugă) este cuantificat la 25%. Banca centrală doreşte să crească potenţialul de creditare în lei din economie de aceea modifică rata rezervei minime obligatorii (rlei) cu 3 puncte procentuale. Ştiind ca rata rezervei minime obligatorii la depozite în valută (rvaluta), coeficientul de fugă şi depozitele iniţiale se păstrează constante, să se determine

raportul între potenţialul de creditare în lei şi potenţialul de creditare în valută (cuantificat în lei) după modificarea rlei. Rezolvare: rlei=19% rvaluta=22%

potenţialul de creditare în lei = 7388,12=×−+ leilei rNrN

Dlei mld

potenţialul de creditare în valută=valutavaluta rNrN

cursDvaluta×−+

× =9,63855 mld

Raport=1,32165

17. Considerând un depozit iniţial în lei de 2 mld lei şi un depozit iniţial în euro de 0,10 mil euro la un curs euro leu de 40000 lei, potenţialul de creditare din economie în cele monede este egal, considerând un coeficient de fugă egal cu 0 atât pentru euro cât şi pentru lei. Banca centrală decide să încurajeze creditarea în lei şi modifică rata rezervei minime obligatorii la lei (rlei) cu 5 puncte procentuale păstrând rata rezervei minime obligatorii în valută (reuro) neschimbată, diferenţa dintre potenţialul de creditare în lei şi potenţialul de creditare în valută (exprimat în lei) fiind de 20 mld lei. Se cere rata rezervei minime obligatorii în valută şi rata rezervei minime obligatorii în lei după modificare. Rezolvare Banca Centrală încurajează creditarea în lei scăzând rata dobânzii obligatorii cu 5 puncte procentuale, deci rl1=rl0-0,05. Faptul că diferenţa dintre cele două potenţiale de creditare este de 20 mld se scrie astfel:

20405,0

22001

=−−

⇒=−vlv

v

l

l

rrrDi

rDi

(*)

ştim că iniţial potenţialul de creditare în valută şi în lei este egal ceea ce înseamnă:

000

2 lll

vv

v

v

l

l rrDiDi

rr

DirDi

==⇒=

de aici rezultă că relaţia (*) se poate scrie:

2024

05,02

00

=−− ll rr

prin prelucrare obţinem: 0005,005,0 0

20 =−⋅− ll rr

ecuaţia de gradul II are 2 soluţii: r1=-0,05 şi r2=0,1. desigur, rata rezervei minime obligatorii nu poate fii negativă ceea ce înseamnă că soluţia corectă este

2,005,01,0 10 === vll rsirr

18. la nivelul Uniunii Europene se cunoaşte valoarea următorilor indicatori: • depozite cu o maturitate de pana la 2 ani • repo • numerar în circulaţie • economiile populaţiei • depozite overnight • unităţi ale fondurilor mutuale de piaţă monetară

• depozite cu o maturitate de 2 ani • titluri de stat • titluri de credit cu o maturitate de pana la 6 ani • titluri de credit cu o maturitate de pana la 2 ani • depozite cu preaviz de pana la 3 luni

determinaţi valoarea agregatului monetar M2

19. ce se intâmplă cu PIB-ul nominal, dacă oferta de monedă creşte cu 20%, iar viteza rotaţie a banilor scade cu 30% ? R. scade cu 16%

20. O bancă centrală previzionează pentru anul următor o creştere economică de 3,4%, o inflaţie de 1,5% şi decide ca prin politica sa monetară să genereze o creştere a masei monetare de 3%. a) Stabiliţi dacă aceste valori sunt consistente cu teoria cantitativă a banilor. b) considerând că banca centrală ţinteşte agregatele monetare şi işi păstrează decizia de a genera o creştere a masei monetare de doar 3%, iar obiectivul de politică monetară este de a obţine o inflaţie de 1,5% determinaţi sacrificiul de creştere economică ar trebui să accepte banca centrală, în condiţiile respectării teoriei cantitative a banilor. R. a) Nu. Viteza de rotaţie nu poate să rămână constantă, ea trebuie să crească cu 1,89% b) in aceste condiţii, creşterea economică poate să fie de doar 1,1478%, deci sacrificiul de creştere economică este de 1,922 puncte procentuale.

21. La sfârşitul anului 2004, banca centrală a unei ţări trebuie să stabilească creşterea ţintă a masei monetare. Politica monetară a băncii centrale se bazează pe următoarea evoluţie a creşterii masei monetare:

1||1 7,0120 −+ Δ⋅+=Δ tttt mm (*) se ştie de asemenea că, în anul 2004 inflaţia a fost de 7%, creşterea economică reală de 5%, viteza de rotaţie a rămas constantă faţă de 2003, iar masa monetară la sfârşitul anului 2003 era egală cu 2000 um. Să se determine: a) creşterea ţintă a masei monetară pentru anul 2005 b) valoarea previzionată a masei monetare pentru sfârşitul anului 2005 c) care este creşterea masei monetare pe termen lung? (atunci când ) contează valoarea masei monetare din 2003 pentru determinarea acestei valori?

∞→t

Rezolvare a) scriem ecuaţia de schimb pentru anul 2003 şi 2004 şi le împărţim. Obţinem:

2003

2004

2003

2004

2003

2004

2003

2004

YY

PP

vv

MM

⋅=⋅

se ştie că 2003

2004

vv =1, deoarece viteza de rotaţie nu se modifică

2003

2004

PP =1+rata inflaţiei=1,07

2003

2004

YY =1+creşterea economică reală=1,05

din cele de mai sus rezultă că

2003

2004

MM =1,1235 22472247 2003|20042004 =Δ⇒=⇒ mM um

din (*) avem că 9,2927,0120 2004|20052003|20042004|2005 =Δ⇒Δ⋅+=Δ mmm um

b) ummMM 25402004|200520042005 ≈Δ+= c) notând cu xt obţinem următoarea ecuaţie de recurenţă ttm |1+Δ

tt xx 7,01201 +=+ prin iteraţii succesive obţinem

( ) 112 7,07,07,07,01120 −+

+ +++++= tnn

nt xx K

atunci 4007,01

120lim =−

=+∞→ ntnx , ceea ce înseamnă că pe termen lung modificarea

masei monetare este egală cu 400 şi nu depinde de valoarea masei monetare din 2003.

22. Într-o economie, atunci când baza monetara creste cu 1 u.m., masa monetara in sens larg creste cu 3 u.m. Initial, rata rezervei minime obligatorii era 10%. Banca Centralã decide sã încurajeze creditarea in economie si modificã rata rezervei minime obligatorii cu douã puncte procentuale (ceteris paribus). Stiind cã relatia dintre baza monetarã si masa monetarã dupã modificarea ratei rezervei minime obligatorii devine M2=3.1578M0, sã se determine:

1.1. raportul dintre numerar si depozite; 1.2. raportul dintre excesul de rezerve si depozitele atrase de bãnci.

Lectură obligatorie Follow the money Aug 6th 1998 From The Economist print edition Remember monetarism? It may be coming back into fashion

IN THE heyday of monetarism in the early 1980s, economists and traders pounced eagerly on every new money-supply statistic. Most central banks then set formal monetary targets, and so every wiggle in the data was scrutinised for clues to the next move in interest rates. Since then, monetarism—the notion that faster money-supply growth automatically causes higher inflation—has fallen out of favour. As the link between money and inflation appeared to crack, most central banks long ago abandoned monetary targets.

Now, however, money may be regaining its importance. The Federal Reserve has started to pay more attention to the rapid growth in America’s money supply. And next month the European Central Bank (ECB) is expected to announce it will adopt a target for money-supply growth when Europe’s single currency, the euro, is launched next January.

Among the big economies, only Germany’s Bundesbank currently sets a formal target under which the central bank tries to control the money supply. Most other countries pursue inflation targets (where interest rates are set to bring forecast inflation within a target range), as in Britain and Sweden, or an exchange-rate target, as used by members of Europe’s exchange-rate mechanism. America’s Federal Reserve has no explicit target for monetary growth, inflation or the dollar, but instead scrutinises a broader range of indicators to keep inflation down.

The money supply is useful as a policy target only if the relationship between money and nominal GDP—and hence inflation—is stable and predictable. The way the money supply affects prices and output depends on how fast it circulates through the economy. Annoyingly, its speed—which economists call “the velocity of circulation”—can suddenly change, as has happened in most economies over the past decade or so as a result of financial innovation and deregulation. For instance, after behaving in a fairly predictable way during the 1980s, the velocity of America’s broad money supply increased sharply in the early 1990s, sending such monetary measures out of fashion as compasses by which to steer policy.

Now, though, there is evidence that velocity has stabilised. Alan Greenspan recently noted that a more predictable relationship may once again be developing between money, economic output and inflation. Some members of the Fed’s Open Market Committee are also focusing more on money. At its May meeting, William Poole, president of the St Louis Fed, and Jerry Jordan, president of the Cleveland Fed, both dissented from the committee’s decision to leave interest rates unchanged. They argued that rapid money growth signalled the need to raise rates to prevent a pick-up in inflation.

America’s M2 measure of money (largely cash, cheque accounts, savings deposits, and small time deposits) has risen by 7.3% over the past year, its fastest annual rate for a decade. This used to be the Fed’s favourite measure, but some economists prefer a broader measure: M3 (which also includes large time deposits and institutional money-market mutual funds) rose by 10% over the same period (see chart). The recent spurt in both measures of money suggests that the American economy remains strong, probably too strong.

Tying their hands in knots

The Fed would be foolish to ignore rapid money growth completely (and, being far from foolish, it is not). But few economists would recommend that it adopt a rigid money target. In September, the ECB must decide on the shape of its own monetary policy. As a new central bank, it needs to set some sort of nominal anchor to help build anti-inflationary credibility. It is considering two options: a monetary target or an inflation target. The Bundesbank has been pushing hard for a German-style money-supply target, supplemented, perhaps, by some sort of long-term inflation yardstick.

Several economic studies suggest that while the link between money and inflation has proved fickle in individual countries, pan-European measures of money are much more stable and a good indicator of growth and inflation in the region as a whole. One reason is that, in closely integrated economies, firms and individuals tend to switch between currencies in response to interest-rate differences, an option that will shortly disappear for European countries that adopt the single currency.

Still, what was true in the past may not hold in the future. The shift from national currencies to the euro represents a huge structural change. Combined with the liberalisation of financial markets, this may cause big changes in the behaviour of firms and individuals, and hence the previous relationship between money and inflation is likely to break down. In the early years the euro money supply is therefore likely to be unstable.

The Bundesbank has set an annual monetary target since 1974 and its inflation record is unmatched, so it is understandable that it is keen for the ECB to follow suit. But in almost half of the 24 years the Bundesbank has missed its target, often because of distortions in the money numbers. Indeed, on several occasions the Bundesbank cut interest rates even though money growth was above target.

In practice, therefore, the Bundesbank does not actually pursue a pure monetary target. Because of its long track record of delivering low inflation, occasional overshoots have not undermined the German central bank’s credibility. The European Central Bank, however, starts without this advantage. Establishing such credibility will prove hard if it sets a monetary target and then is promptly forced by unforeseen events to overshoot it. This is why the ECB would be better advised to adopt an explicit inflation target, along the lines of those used in Britain, Canada, New Zealand and Sweden. The Bank could then be judged by its results.

The money supply can often be a useful early-warning signal. A wise central banker, like a wise driver, should regularly check the speedometer. But a driver who stares solely at the speedometer is likely to have a nasty crash. Likewise, central bankers need to monitor a large range of economic and financial indicators if they want to be sure of achieving their ultimate goal of low inflation.