AFGANISTAN – O RANĂ SÂNGEROASĂ

La 15 februarie 2015 se împlinesc 26 de ani de la retragerea contingentului Armatei Sovietice din

Republica Democrată Afganistan. În războiul din această țară au participat peste 620 mii de militari din

toate republicile fosti URSS. Au căzut pe câmpul de luptă 14.453 de ostași și ofițeri. Din Republica

Moldova au participat de pe ambele maluri  ale Nistrului peste 12.750 de militari, 300 au căzut cu

moarte de erou și s-au întors la baștină în sicriu de zinc.

Din raionul Orhei au luptat peste 320 de pământeni, din care 9 ostași au căzut în luptă pe meleagurile

Afganistanului. După 1989 și până în 2014 au decedat 54 de participanți la acest război.

Lacrimile mamelor, văduvelor, copiilor semiorfani niciodată nu se vor usca pe obrajii lor. E o tragedie

groaznică, o pierdere irecuperabilă, o durere profundă.

Afganistan – o rană deschisă, o realitate severă a zilei de astăzi. Mulți din camarazii noștri au fost

răniți, contuzionați.  90% din ei au trecut prin diferite maladii: tif, hepatită, malarie și multe alte boli

infecțioase. Foarte greu merge adaptarea spre viața civilă a camarazilor pe care i-au cruțat războiul

din Afganistan. Pe lângă traumele sufletiste și fizice se mai adaugă astăzi și învinuirile neîntemeiate

din partea birocraților ce țin de cauzele și caracterul războiului. Și astăzi se aud cuvintele ”Noi nu v-am

trimis pe voi în Afganistan”. Statul suprem i-au dat uitării pe veteranii de război de toate categoriile. Cu

părere de rău în tot anul mor foștii ostași-internaționaliști. Te duci la medic și acolo se întâmplă că nu

te întreabă: Ce vă supără? Ce dureri aveți? Dar, te întreabă dacă dispui de surse financiare? Aveți

poliță de asigurare medicală obligatorie? Din păcate, nu toți veteranii războiului din Afganistan dețin

poliță de asigurare medicală pentru că statul nu-i poate asigura. Asta dă dovadă că noi trăim într-o

țară care nu are grijă de cetățenii săi. Cine nu ține minte de trecutul și apărătorii intereselui țării,

această țară nu are viitor. Aceasta este clar și lămurit din toate punctele de vedere.

”Ostașul de rând nu are dreptul să discute ordinul comandantului, el este obligat să-l execute.”- este

scris în Statutul Militar al Forțelor Armate. Conaționalii noștri militari și-au făcut datoria militară cu

curaj, dibăcie, bărbăție și vitejie. Mulți dintre ei au fost decorați cu distincțiile guvernamentale ”Pentru

vitejie”- Andrei Panfil din Orhei, ”Steaua Roșie”- Ion Rusu din Orhei, ”Pentru merite militare”-

Alexandru Ochievschii din Chiperceni și mulți alții. Noi nu vom uita niciodată camarazii noștri căzuți în

luptă: Tudor Ostapciuc, s. Samananca, decorat postmortem cu ordinul ”Steaua Roșie”, Gheorghe

Cupețchii, s. Podgoreni, ostaș de rând, Vasile Botnarenco, s. Zagoreni, sergent inferior, decorat

postmortem cu ordinul ”Steaua Roșie”, Constantin Negru, s. Seliște, sergent, decorat postmortem cu

ordinul ”Steaua Roșie”, Anatolie Pereteatco, s. Ocnița Răzeși, sergent, decorat postmortem cu ordinul

”Steaua Roșie”, Veaceslav Șopronco, s. Brăviceni, sergent, decorat postmortem cu ordinul ”Steaua

Roșie”, Alexei Stăvilă, s. Jora de Mijloc, căpitan, decorat postmortem cu ordinul ”Drapelul Roșu”,

Vasile Botnari, s. Lucașeuca, plutonier major, decorat postmortem cu ordinul ”Drapelul Roșu”, Serghei

Dobrovolschii, s. Ivancea, sergent, decorat postmortem cu ordinul ”Steaua Roșie”. Noi ne închinăm

camarazilor care au căzut în acest crâncen război în care din patru părți putea să te doboare glontele

”dușmanului”.

Noi trebuie să facem tot posibilul ca familiile ostașilor căzuți în luptă în urma rănilor, contuziilor,

maladiilor primite în acest blestemat război să beneficieze de ajutor material și moral, să fie asigurate

și protejate de stat. Copiii acestor persoane să aibă un viitor fericit, un cer senin de-asupra capului.

La 14 septembrie 2003 a fost înălțat monumentul în memoria eroilor căzuți în războiul din Afganistan

și pentru Independența Republicii Moldova. În 1992 au căzut pentru independența R. Moldova 44 de

ostași-afganezi, apărând interesele țării noastre.

Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan a raionului Orhei depune toate eforturile pentru a ajuta

moral și material pe acești oameni. O conlucrare profundă avem cu Consiliul Raional Orhei în

persoana președintelui Ion Ștefîrța, vicepreședinții Sergiu Muravschi, Ion Racu, Vladimir Popușoi,

consilierii raionali Andrei Globa, Mihail Tihon etc.

În numele tuturor veteranilor, vreau să aduc sincere mulțumiri primarului orașului Orhei, dl Vitalie

Colun care timp de 4 ani organizează masă de comemorare pentru veteranii războiului din Afganistan.

Conform programului aprobat de comitetul organizatoric, în fiecare localitate din raion se vor depune

flori la mormintele lor. UVRA Orhei conlucrează cu succes cu colectivul Secției Asistență Socială și

Protecția Familiei, Casa Teritorială de Asigurări Sociale Orhei, Centrul Militar Teritorial Orhei,

Inpectoratul de Poliție Orhei în domeniul apărării dreptului social al veteranilor și în educația patriotică

și militară a tinerilor și recruților. Organizăm întâlniri la CMT Orhei cu recruții – viitorii ostași, apărătorii

țării.

Mulți veterani ai războiului din Afganistan fac parte din Garda Populară: Vladimir Varzari, Mihail

Negară, Iurie Ganța, comandantul Gărzii Populare, Anatolie Țâbuleac, Serghei Mereuța și mulți alții.

Ne mândrim cu feciorii veteranilor din război: Mihail Țurcan, Ion Cațaveica.

Invit toți veteranii războiului din Afganistan pe data de 15 februarie să mergem la mormintele

camarazilor căzuți și să depunem flori într-u amintirea lor veșnică.

Celor care au supraviețuit acestui coșmar le doresc multă sănătate, speranță, succes în viață, pace și

un cer însorit.

Pina in 1973, Afganistanul a fost regat. In acel an, un nou guvern, condus de Mohammad Daud, a ajuns la putere si l-a exilat pe rege. Daud a continuat politica de nealiniere a Afganistanului, fapt care a iritat puternic URSS. La sfirsitul lui 1977, Afganistanul si URSS au inceput sa aiba relatii incordate dupa ce Daud i-a acuzat pe sovietici ca se amesteca in treburile interne ale statului. In aprilie 1978, Daud a fost rasturnat de la putere de Nur Taraki, un lider care voia sa introduca socialismul intr-o tara islamica. Un experiment, dupa cum se va vedea, extrem de dificil de pus in practica.Era foarte greu sa explici unei populatii islamice ca femeia era egala cu barbatul, dar si imposibil sa le demonstrezi unor oameni, care stiau ca Allah stabilise cine sint saracii si bogatii societatii, ca trebuiau sa devina cu totii egali din punctul de vedre al proprietatii. In consecinta, opozitia interna fata de aceste reforme a crescut mult in perioada 1978-1979. Afirmind ca aceste reforme ameninta cultura si traditia islamica, un trib afgan, autointitulat Mujahedin (luptatori in numele lui Allah), au atacat obiective militare si civile ale guvernului in tara. Afganistanul intra, astfel, in plin razboi civil. Pe fondul degringoladei interne, comunistul Nur Taraki a fost inlocuit in 1979 de catre Hafizullah Amin, care, initial, a incercat sa lucreze cu mujahedinii, iar in paralel sa mentina orientarea pro-sovietica a tarii. Razboiul civil a continuat insa, iar supravietuirea guvernului de la Kabul era pusa sub semnul intrebarii.Pentru URSS, situatia devenise grava. Guvernul pro-sovietic care urma directivele de

la Moscova era in pericol de a fi rasturnat. Mujahedinii erau inamici declarati ai URSS, iar evenimentele din Iran erau o gura de oxigen pentru ideologia fundamentalista pe care o promovau. Din perspectiva sovietica, situatia impunea o interventie rapida. La sfirsitul lui decembrie 1979, trupele sovietice au intrat in Afganistan cu 10.000 de soldati. Sovieticii afirmau ca guvernul Amin i-a invitat sa restabileasca ordinea, dar in cursul primei interventii Amin a fost ucis, se pare chiar de trupele sovietice. Babrak Karmal, un membru al factiunii parse din partidul Kalaq (marxist-leninist) a fost instalat de sovietici ca presedinte al statului, fiind adus din Cehoslovacia.Ajutorul SUA pentru mujahediniCind a inceput razboiul din Afganistan, administratia Carter a decis, pentru a face fata expansiunii sovietice, sa recruteze, sa inarmeze, sa antreneze, sa finanteze si sa desfasoare o armata de mercenari voluntari. Au fost adunati musulmani din toate colturile lumii, inclusiv afro-americani. Toate aceste recrutari au fost facute cu girul CIA. Recrutii au fost instruiti fie de responsabili ai CIA, fie de ofiteri apartinind serviciilor secrete militare pakistaneze, care la rindul lor au fost formati in SUA. Dupa realegerea lui Reagan, in 1984, acest program de ajutor militar a fost imbunatatit substantial, deoarece administratia urmarea acordarea de asistenta miscarilor anticomuniste din lumea a treia. Razboiul din Afghanistan a luat o alta intorsatura la inceputul anului 1987, cind rachetele portabile Stinger, furnizate de CIA, au inceput sa intre in posesia rezistentei. Foarte repede, sovieticii pierd spatiul aerian, iar influenta lor asupra acestei tari muntoase si salbatice, scade. In fruntea celor 15.000 de combatanti ai gherilei (cea mai puternica fiind cea din munti), comandantul Ahmed Shah Massoud si alti citiva lideri au ingenuncheat puternica armata sovietica.Esecul sovietizarii, inceputul talibanizariiIn 1986, Moscova a facut o schimbare interesanta, schimbindu-l pe radicalul Karmal cu generalul Mohammad Najibullah. Mujahedinii deveneau un adversar din ce in ce mai redutabil, sprijiniti de SUA. Pe plan intern, linia politica de la Kremlin se schimbase. In 1986, pentru prima oara, un lider sovietic a recunoscut ca URSS se lupta in Afganistan pentru o cauza pierduta. Mihail Gorbaciov a vorbit despre conflict ca despre "o rana singerinda", moment care a coincis cu tratative secrete intre guvernele sovietic, pakistanez, american si mujahedini. Acestea au culminat cu acordul de la Geneva, din 1988, cind URSS a acceptat sa-si retraga trupele pina la 15 februarie 1989. Ultimul sodat sovietic care a parasit Afganistanul a fost generalul-locotenent Anatoli Malinkov, care a trecut pe jos frontiera afgano-sovietica.Dupa caderea fostului regim prosovietic de la Kabul, in 1992, razboiul civil din Afganistan a fost marcat cu precadere de schimbari la nivelul raportului de forte si de obedienta. Puternicul vecin pakistanez este banuit ca a contribuit la ascensiunea la putere a talibanilor, din 1994. Omul Moscovei, Najibullah, a fost spinzurat. Nici cu instalarea talibanilor, care au impus sharia, legea islamica, lucurile nu s-au linistit. Afganistanul este scena unui razboi crunt intre talibani si rivalii lor, care stapinesc o portiune mica din teritoriul tarii. In sapte ani, "studentii la teologie" au reusit, progresiv, sa cucereasca peste 90 la suta din teritoriul afgan. Liderul opozitiei, Ahmed Shah Massoud, a murit saptamina trecuta, asasinat. Suspectul principal pentru organizarea atentatelor de saptamina trecuta din SUA, Osama bin Laden, este "oaspetele" regimului de la Kabul. Decizia pe care SUA trebuie sa o ia este daca vor capul lui ben Laden sau plecarea talibanilor.Motivele MoscoveiDe ce au intervenit, totusi, sovieticii in Afganistan? Primul raspuns ar fi ca la Moscova la acea vreme, erau destui lideri, chiar militari, care apreciau ca aceasta tara este o cucerire a socialismului care trebuie aparata cu orice pret. Un al al doilea motiv ar fi dorinta Moscovei de a stopa inaintarea curentului fundamentalist islamic, promovat de liderii religiosi ai revolutiei islamice din Iran, deoarece fundamentalismul era promovat de mujahedini. Scenariul apocaliptic al acestei variante ar fi fost instalarea,

la Kabul, a unui guvern islamic, care ar fi devenit principalul aliat al Iranului. Un al treilea motiv, nu mai putin important, ar fi teama URSS ca intregul curent fundamentalist sa se extinda in republicile sovietice in care locuiau multi musulmani, ceea ce ar fi o puternica instabilitate interna in URSS. Apoi, mai era ceva la care sovieticii se gindeau de mult timp: accesul spre zonele cu zacaminte de petrol din Golful Persic si posibilul acces la Oceanul Indian. In plus, din punct de vedere militar, au existat speculatii potrivit carora Moscova a vrut sa testeze in Afganistan performantele armamentului conventional de care dispunea. (M. CHIPER)