ae i subiecte teoretice.doc

28
1. Arăt aţi import anţa ana lize i economic o-fina nciar e în manage mentu l firmei Pentru a putea face faţă exigenţelor impuse de o dezvoltare continuă precum şi pentru a  putea face pred icţii asupra desfăşu rării viitoare a evenimentelor, firma es te nevoită să u tilizeze,  pentru a-şi cunoaşte cu exac titate potenţialul, un ansa mblu de tehnici şi metode specifice, reunite în ceea ce s-a numit, ca ştiinţă, de-a lungul timpului – analiza activităţii economice – şi, mai recent, analiza - diagnostic. naliza economică se bazează pe ideea că în orice sistem există în permanenţă rezerve în ceea ce priveşte perfecţionarea organizării şi conducerii, a îmbunătăţirii performanţelor sale tehnice, economice, financiare, informaţional-decizionale, că performanţele sistemului !întreprindere" pot fi permanent îmbunătăţite printr-o activitate de analiză continuă. naliza economică constituie un instrument managerial care a#ută conducerea firmei în înţelegerea trecutului şi prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menţinere şi dezvoltare a firmei, într-un mediu concurenţial$ de asemeni, analiza face obiectul  preocupărilor interne ale unor parteneri economici şi financiari- bancari, interesaţi în realiza rea unor acţiuni de cooperare cu firma respectivă. 2. Def ini ţi obiec tul anal ize i economice %b ie ct ul analizei economice îl cons ti tu ie st ud ierea co mp le xă la ni ve l micro ş i mac roe conomic a rez ult ate lor obţ inu te înt r-o per ioa dă de timp, în fol osi rea resurselor materiale, umane şi financiare, în str&nsa lor legătură cu factorii care le-au determinat, în scopul identificării şi utilizării unor noi soluţii care să ducă la dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii economice. 3. Enume raţi şi ex plica ţi etapel e anal izei ec onomi co - finan ciar e a) Identificarea şi soluţionarea problemelor de natură organizatorică . 'n această etapă preliminară se stabilesc şi se rezolvă toate problemele considerate ca fiind necesare pentru executarea în bune condiţii a analizei şi anume( se defineşte scopul analizei$ se delimitează obiectul analizei sau nivelul organizatoric la care se efectuează analiza – secţie, atelier, activitate, agent economic, ramura economică, localitatea, #udeţul, zona economică, economia naţională$ se precizează aspectele de detaliu care trebuie analizate pentru realizarea scopului urmărit şi sistemul de indicatori care cuantifică domeniul de analizat$ se stabileşte perioada la care urmează să se r efere analiza$ perioada de timp în care trebuie efectuată analiza$ se convine asupra surselor şi  procedeelor care vor fi folosite la culege rea informaţiilor )din docume nte, observarea

Upload: maria-alina

Post on 01-Jun-2018

225 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 1/28

Page 2: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 2/28

Page 3: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 3/28

Page 4: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 4/28

Page 5: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 5/28

Page 6: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 6/28

Page 7: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 7/28

Page 8: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 8/28

Page 9: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 9/28

Page 10: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 10/28

Page 11: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 11/28

Page 12: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 12/28

Page 13: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 13/28

Page 14: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 14/28

Page 15: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 15/28

Page 16: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 16/28

Page 17: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 17/28

Page 18: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 18/28

Page 19: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 19/28

Page 20: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 20/28

Page 21: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 21/28

Page 22: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 22/28

Page 23: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 23/28

Page 24: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 24/28

Page 25: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 25/28

Page 26: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 26/28

Page 27: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 27/28

Page 28: AE I subiecte teoretice.doc

8/9/2019 AE I subiecte teoretice.doc

http://slidepdf.com/reader/full/ae-i-subiecte-teoreticedoc 28/28