1

„REVOLUŢIA” LUI LUCIO FERRANTEsau

„CABALA NEBUNILOR”- poveste alchimică -

de Adrian Botez

Se dedică acest roman, atât tatălui meu, IOAN, şi mamei mele, ADRIANA - care mi-au datviaţă-din-viaţă („lumină din lumină”) şi educaţie întru Duh... - cât şi soţiei mele, ELENA,care a dat rost şi sensuri multiple, acestei vieţi, căpătate de mine, prin Înaltă Decizie şi Voie

Cerească...!

Coperta I - REMEDIOS VARO - Planta Insumisa (1961)

Această carte este sponsorizată, integral, de fratele meu, Iustinian Botez – căruia,şi pe această cale, îi mulţumesc, pentru înţelegere!

„TOATE DREPTURILE APARTIN AUTORULUI!”

2

Motto: „-Cine eşti tu, la urma urmei, spune?”„-O parte din acea putereCe veşnic răul îl voieşteŞi veşnic face numai bine...”

GOETHE, Faust

PROLOG!!!

-Vă rugăm să păstraţi un moment de reculegere!...Aşaa! Mulţumesc! Şi, acum, în încheiereafestivităţii „reculegătoare”, vă rugăm să cântaţi, împreună cu noi, istorica „Arie a lui Figaro”, din toiul„Nunţii lui Figaro” (...ştiţi, aia: „Nu mai eşti fluturaşul din soare,/Care zboară din floare înfloare.../Fluturaş, nu mai ai aripioare!/Domnul conte ţi le-a retezat!”...taa-ti-ti-taa-ti-ti...taa-ta-taa-taa...pa-ram-pam-pam – ...şi se repetă!)...arie interpretată, concomitent, la ţambal, drâmbă şi cimpoi...înmemoria tuturor automobiliştilor tereştri, care au făcut, vreodată-n viaţa lor, pană de cauciuc!...pană-nainte, pană-napoi, pană în stânga, pană-n dreapta...peste tot, numai pene! – ...şi din pene – ARIPI! –...şi uite cum poţi să zbori, Pasăre Măiastră, înapoi, de unde-ai venit! – se auzi (galactic, teribil, darfoarte sensibil!) impresionanta Voce a Nevăzutului......Acest îndemn galactic NU are legătură cu nimic, fireşte...şi, tocmai de aia, totul e fermecător! – în ceamai bună dintre lumi! „Curat constituţionalo-galactic! Muzica, muzica!”

*...Suntem în anul de graţie 5.005, pe „a treia planetă de la Soare” (...în antichitatea uitată, aici se prăseau,liniştite, rasele terestre... - ...cuvântul „rasă” trebuie lămurit deplin, dintru început! - pentru că, şi azi, după3.000 de ani, în viaţa socio-intelectuală a Terrei funcţionează, domneşte şi stăpâneşte, atotsuverană,„political correctness”: da, cuvântul „rasă” se referă, aici, EXCLUSIV, LA SPIRITUALITATE!!! – ...şi,nicidecum, la date bio-antropometrice caracteristice (cum ar fi culoarea pielii, înclinarea ochilor, grosimeabuzunarelor, devenite atât de solidare cu fiinţa, încât au devenit adevărate marsupii! - ...ori grosimea buzelor- respectiv, a minţii!)....Cel care scrie aceste rânduri de cronică a vremurilor contemporane sieşi (reamintim: anul 5.005!) îşiasumă o primejdie de moarte...ştie asta...dar nu acceptă gândul de a se tâmpi benevol. Ştie că estesupravegheat, ascultat, înregistrat (la nivelul tuturor mijloacelor de comunicare interumană şi interurbană!),zi şi noapte, 25 de ore din 24, de către „stăpânirea” arahneeană a Terrei...ştie că nu există nicio mişcare de-a sa, care să nu fie înregistrată, cu imagini termice - şi amplificată sonor, pentru decelarea sensurilor mişcăriirespective (de exemplu, semantica scărpinatului artistico-savant, pe spinare, cu surcica...) - şi ştie, esteperfect conştiet că, asupra creierului său, se fac, de la distanţă, necontenite încercări de scurt-circuitaremnezică (...spre-o pildă: să uit a-mi pune indispensabilii şi pantalonii, pe fund, când ies în oraş... - ...ca să măauto-compromit, definitiv, în faţa conurbanilor mei...)....Ameninţări, zilnice... - ...cu moartea, cu închisoarea şi tortura...cu împuşcatul (lunetistic!) cu boabe demazăre, cu gloanţe conservate în saramură şi cu spută explozivă... - ...sau, acum, în ultima vreme, cu dovleciatomici (ultima inovaţie „găselnicită”, în materie de armament şi tehnică militară galactică!).Dar eu, ăsta de ici, nu şi nu! – că eu vreau să scriu cronica! Ăsta sunt şi asta ştiu că vreau...să vreau: euvorba înapoi n-o iau!Semăn, în privinţa asta, cu un măgar audaxian, pe care l-am văzut, ieri, cât de martiric o „încasa”, de lastăpânul lui, pe spinare... - ...dar el tot azvârlea, cu stângul dindărăt, spre stăpân... – ...câtă personalitate! -admirabil, dom'le!

...-Da, admirabil, ce mai! - ...de semănat, precis semeni cu un măgar...dar, în niciun caz, cu unmartir eroic, umflatule! – se auzi Vocea Nevăzutului, din eter venită...Nu reperai Vocea...locul Vocii, sursa Vocii, identitatea Vocii (căci, orice voce trebuie să vină dintr-ungâtlej, dintr-un laringe, ceva...al CUIVA, nu?!)...dar dădui din umeri... - ...preocupat fiind eu de lucruri

3

foarte serioase şi grave...şi-mi urmai lucrul! Nimic nu avea importanţă, pentru mine, acum, decât lucrul lacronica asta, auto-impusă...absolut nimic altceva!...De aceea, subsemnatul supralicitează (faţă de cât licita măgarul cu pricina, desigur!) – şi îşi ia asupra sa nudoar păcatul comunicării, ci şi toate păcatele informaţiei („nimeni nu este vinovat, afară de subsemnatul,de toate informaţiile prezentate, aici, în cronica de faţă”!), despre un Imperiu Planetar şi GalacticContemporan (Anno Domini 5.005!) – tiranic şi criminal - ...ca toate imperiile Pământului, sau deoriunde, în cosmosul cel „vizibil”, unde se va fi întruchipând ideea de „imperiu”!!!...În definitiv, ce-i viaţa, şi câtă-i... - ...ce-i existenţa, îndefinitiv? - chiar şi aceea a planetelor, a stelelor, a Galaxiei...a popoarelor, a dobitoacelor...dacă vor mai fiexistând dobitoace şi, mai ales, popoare...viaţa a orice se naşte AICI, în lumea vizibilă... - ...în definitiv?! „Oclipă suspendată...”!Să încercăm a fi, măcar cât ţine această „suspendare clipocită”, demni şi cu fruntea sus...să nu ne plecăm,niciodată şi niciunde, imperiilor terestre...şi să purcedem la scrierea cronicii dezvăluitoare...

*-...Măi, da' ce filosof filosofic filosofard s-a mai oprit şi-a năpârlit şi sub gardul ăsta! – recidivă

misterioasa Voce, parcă lângă umărul meu...dar părea că vine şi dinspre o umbră depărtată şi deşirată, dincolţul străzii...un Vagabond oarecare, pesemne......Dar de ce se băga în munca mea, aşa, nitam-nisam?

-...Nitam-nisalam...Uite-aşa...ca să se mire proştii! – se auzi, bubuitor, aceeaşi Voce...şi, da, cândaproape, când departe...: era vocea unui Vagabond al Lumii...neîndoios!

-Zău? Ia te uite, ce repede...ce mai, imediat s-a prins tipul...a ghicit omul...da! Mai avea oleacă,şi se făcea Anul Nou...! – mă zeflemisi, aceeaşi Voce straniu de veselă, cum era şi straniu de aspaţială...fărăidentificare şi fixare într-un punct anume...

-...Păi, vezi tu, dacă lucrezi cu punctele, ca pensionarii? - aşa-ţi trebuie! - ...eu sunt tânăr şideştept, lucrez cu liniile şi cu suprafeţele...cu volumele...de aceea eu sunt câştigătorul înţelept, şi nuscriu nimic, iar tu eşti pierzătorul tâmpit, şi scrii, şi scrii, neamule...neam prost, dar n-ai ce-i face –asta e, genetic vorbind!

*...Noi, ca audaxian (prigonit „de profesie”!), avem un dumnezeu care ne îndeamnă, permanent: „NU VĂTEMEŢI!” El, dumnezeul nostru, nu ne îndeamnă la a suporta, în mod nedemn, toate minciunile şitoată ticăloşia şi crima... – ...ci, dimpotrivă, El glăsuieşte aşa: "NU vă temeţi de ei. Căci nu este nimicascuns care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut. Ce vă spun Eu la întuneric, voi săspuneţi la lumină, şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. Nu vătemeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă, mai degrabă, de Cel ce poate săpiardă şi sufletul şi trupul…". Şi eu, când e vorba de „pierdere”, sunt primul „pe ramură”...pe „cracaontologică”!Cât despre „propovăduirea de pe acoperişul casei”...mi-e frică să mă urc pe acoperiş...am rău deînălţime...aşa că, prefer forma cronicii scrise!

-...Acu' o faci şi pe apostolul...ma-a-a-are ţi-e grădina ta, Doamne! – mă apostrofă, ceva maipotolit, Vocea...Vezi, să nu te-apuci, chiar acu'-acu', să şi cânţi „Doamne, miluieşte”...că-i sperii pelocatarii de pe strada asta...plus de pe vreo încă cinci altele, jur-împrejur......Mă lovii cu cotul de balustrada balconului, de nervi...dar aveam o misiune, şi n-aveam dreptul să dezertez,din pricina unui Vagabond obraznic...şi supărător ca o muscă de bălegar...!Îmi regrupai foile, crăcănate pe tot balconul casei mele de la stradă (unde lucram, ăhăă, de vreun ceas!)... - şicontinuai să zgârii negru foaia, cu încrâncenare!

*...El (dumnezeul cel despre care făceam vorbire, mai sus...cel cu „netemutul” multul...de vorbă cu mutul!) afost martirizat, pentru că era (şi rămâne, PURURI!) şi însemna (şi va însemna, PURURI!) – singurul lucrucare contează, în invizibilitatea şi indivizibilitatea Duhului – şi este exprimat în trei chipuri: „Calea,Adevărul şi Viaţa”...VIAŢA Cea Adevărată, Eternă! - iar noi trebuie să-l urmăm!

*

4

-...”Să-l urmăm, ca pe-o lanternă, spre W.C.-ul din fundul grădinii...!” – psalmodie, din văzduh,parcă, Vocea Nevăzutului.. Ce-a zis El, şi ce-ai înţeles tu!

*...Singura problemă rămâne dacă această cronică va ajunge (sau nu) şi sub ochii unuia/unora, cu inimădeschisă şi onestă (ca să fie de folos, cuiva!) - sau numai în ghearele şi sub ochii serviciilor secretearahneene...Vom vedea...pentru că, de controlat, nu putem controla nimic.

*-...Cel mult, să ne scobim în nas, s-o facem pe „lichidu' ”, aşteptând, în câmp, rapidu'... – ...da,

ştiam că era..., cine alta să fie? – Vocea Văzduhului!Era Vagabondul Lumii, da...bine-bine-bine, vagabond-vagabond, dar să-l văd, şi eu, la faţă, când mă ia înbăşcălie!

-...N-ai s-aştepţi o veşnicie pentru asta, fii sigur, neamule-ramule...- se auzi, din nou, Vocea,însoţită de un ciudat smârcâit...răcise Vocea, sau râdea, pe înfundate, de mine?!

*...Deci, ne asumăm şi scrierea inutilă a acestei cronici (care va să zică, ne asumăm buzele umflate...) -...adică, doar pentru iritarea pieilor de rinoceri, ale „aleşilor” rasei arahneene...Pare un lucru minor,revoltător de minor... - ...tocmai când lumea se ocupă numai de majori! Vom vedea...dacă vom mai avearăgazul vederii, aici...iar dacă nu, vom vedea „de pe partea cealaltă a lumilor şi a lucrurilor”! Cred că deacolo va fi (sau voi dobândi eu!) o perspectivă mult mai avantajoasă......Oricum, vom afla şi vom ŞTI! – ...într-o manieră cunoscută, sau într-una surprinzătoare („surprinzătoare”doar prin încă necunoaşterea ei).Căci noi suntem (dacă n-aţi băgat seama-n priză, deja!) văr de-a patru sutea spiţă cu una Pythia, dintr-un satgrecesc, numit, cică, „Delphi”...sau ceva pe-acolo, pe la ei... - ...de se luminează grecii, când e ziua 'namiazamare, cu lampa......Eh...Dacă vom mai teoretiza mult, se vor strecura îndoielile, în sufletul nostru, şi vom începe săşovăim...să ne văicărim şi olicăim, precum babele...Or, noi trebuie să scriem despre Adevăr! - adică, săFĂPTUIM - vitejeşte şi cu sârg!...Deci, direct la fapte! Faptele unei istorii terestre cu totul dramatice...dar şi absurde, aproapecosmice, sau chiar comice! - dacă n-ar fi teribil de cinică, prin cei ce conduc... - ...aici, pe „Planeta aTreia de la Soare”!Dar să nu vă treacă prin minte, cumva, că „orice pantofărie este comedie”!“SUTOR, NEC ULTRA CREPIDAM!”

*…-Ce latin ieşì din tine, băi, spiţer de capre! - mă şi sperii, zău aşa…ptiu, să nu-ţi fie de

deochi…măi, Horaţiule, corcit cu Ovidiu şi Vergiliu, în bucătărie…”in the kitchen”! – auzii, dar fără săridic ochii de pe hârtie, Vocea din colţul străzii. De data asta, nu merita să dau decât dintr-un umăr (dăduidin cel stâng, că-mi venea mai bine…cu dreapta scriam!)…şi mă cufundai, din nou, în legătura mea cuprezumtivul cititor…

-Eu n-aş prezuma nimic, dar…mă rog, unu-s eu, şi cu totul altul, tu…Cum ţi-am zis, deja: pemine nu mă citeşte nimeni, că nu scriu! - dar tu, năvlegule, scrii!... - şi o să te citească mai puţini decâtpe mine, chiar… - mă luă peste picior, un pic înciudat că nu-i dau importanţa pe care, probabil, o pretindea,Vocea Vagabondului…Nu-mi păsa…Mai departe!…Hai şi-om purcede, dară, la drum, sau pe drum…cumva-cumva, numa' să nu stăm pe loc, cu gurilecăscate, precum belferii şi loazele!...…De la colţul străzii, se aude (în paralel cu serioasele mele meditaţiuni…) un lălăit uşor scheunat, darîmpăcat, de javră scheletică şi veselă:

-…”Uite-aşa, şi-aşa, şi-aşa, începe colinda mea”…!…Da, de data asta identific sursa vocii lălăite (tocmai pentru că-i lălăită, şi rămâne mai mult în aer!), oidentific fizic, cu precizie matematică! S-a şi întors cu faţa spre mine, şi râde şi cântă…totdeodată!Fenomenal!

5

Da, Vocea “Nevăzutului” este, cu adevărat, a individului “bine de văzut”, din colţul străzii mele: uscăţiv şiafumat-pastramă, un oarecare Vagabond (…îl zăream, de fapt, în fiecare zi, dar abia azi i-am datatenţie…sau, mai exact, s-a impus EL atenţiei mele!) - …ţâr de slab ce-i Vagabondul ăsta…îmbrăcat, tot,în zdrenţe negre (de cioară hoinară), împodobite cu petice…şi el, tot negru-smolit…de arată, leit, a Hornar!- …şi cu barba nerasă de cel puţin o lună…Degetul mic de la piciorul stâng îi iese, impertinent, gălbui-murdar (ca un vierme leneş!) şi somnoros-lăfăit, prin latura spartă a bocancului noroios şi rânjit…dar elcântă, cântă de zor…şi râde!Îmi vine să-l chem, să-i dau ceva de pomană…dar râsul lui este contagios (n-are nimic de cerşetor, într-însul- ci, cel mult, spre mine şi lume – AUTORITAR DĂRUITOR!)… - … şi nu mă pot desprinde de aceastăploaie binefăcătoare, într-o lume atât de mult răufăcătoare! – printr-un gest care, cel puţin acum, ar apărea cafiind mai mult decât nedelicat: mitocănesc şi ciocoiesc, de-a dreptul! – acela de a-l “milui”!!!…Cum l-o fi chemând, pe acest cocoşel de munte, negru şi în frunte? Dar, oare, chiar mă interesează numelelui?…Ce importanţă poate avea un nume, când am, uite, chiar sub nasul meu, pe Măria Sa, RÂSULSĂNĂTOS?!?

…-No-no-no! Nu scapi aşa uşor, cu declaraţii dintr-astea demagogice, împăciuitorist-păşuniste,de primar în campanie…declaraţii de doi bani grămada, frumosule scribălău! Ia fă-te-ncoa' c-o“ţâhară”, scriitoraşul mamei, scriitoraş…că tot am devenit noi, de-o vreme, aşa de buni şi de apropiaţiprieteni…nu?! – îmi tăie Vagabondul, din rădăcini, avânturile filantropico-antropofile….şi-mi şi impuserelaţia noastră…cu nume, cu prenume… - cu tot!Mai mult, văzui, cu stupoare, că, deşi era în colţul străzii, lălăind de unul singur…în acelaşi timp,Vagabondul se strecurase şi peste balustrada balconului meu, cel proptit de trotuar…şi mă buzunărea, avid!– …deocamdată, doar cu ochii…Nu mă mai miră nimic, din acest moment……Ce era să fac? – i-am dat, cu ciudată docilitate, “ţâhara” cerută aşa de politicos…pentru că iar îipierdusem reperele spaţiale…nu mai ştiam de-i departe, în colţ de stradă, sau mă buzunăreşte “ochios”, deja,aplecat peste balustrada balconului…?!…Dar mă “executai”, cu nivelul chefului de viaţă ceva mai diminuat (acum, la cererea precisă şiimpertinent-imperioasă!), decât la ascultarea lălăielii simpatice…şi individul începu să pufăie, liniştit, dinţigara mea…ca un veritabil proprietar de fabrică de trabuce!

*…Auzii, deodată, dinspre Vagabond, un strigăt “cantabil”, cu un mesaj aparent grozav de absurd:

-“Argint-Viu, Argint-Viu, Argint-Viu –/ Eu doar de tine mă ţiu,/La balauri ca să viu,/Eu, Mercur,teafăr re-nviu…”…Neînţelegând nimic, am uitat, pe dată…

*...Să începem cronica, deci. Fără alte marafeturi de...”conştiinţă”!

*...După un război îndelungat şi înverşunat, de aproape 2.000 de ani (cel mai lung război, cunoscut în istoriaterestră şi galactică, dar şi cel mai deplin profitabil... pentru „unii”!) – război dus cu arme militare extremde sofisticate şi tot mai perverse... - ...dar, mai cu seamă, cu armele teribile ale propagandei şi hipnozei,respectiv, cu cele ale paraliziei cerebrale.... - ...ei bine, după un război îndelungat şi din calea-afară deînverşunat, Rasa Arahneeană (devenită Rasă Imperială, Rasă a „Poporului Ales” – „ales”, fireşte, cugalantomie şi cu o dezinvoltură plină de sclipitoare artificii şi tembelă iresposabilitate, „ÎN DIRECT ŞI LAORĂ DE VÂRF”, de către Zeul Suprem!), acum cca 3.000 de ani, repurtase victoria glorioasă şi definitivăasupra RASELOR SPIRITUALE ADVERSE (rasa audaxiană şi rasa simplicissimă), de pe Terra! Deci,imediat, RASA ARAHNEEANĂ şi pusese gabja, pe planeta Pământ... - ...înfrângând jalnic, jefuind şijumulind cumplit - provocând, în consecinţă, neutralizarea şi degenerarea (biologică, economică şispirituală, concomitent!), definitivă, a vechii rase dominante atunci - cea audaxiană. În paralel, RASAARAHNEEANĂ a alcătuit, pe ruinele „civilizaţiei luminii” audaxiene (cum altfel?), UN IMPERIU (casă-şi justifice numele de „popor ales/rasă aleasă”, desigur!) – un imperiu strălucitor, şi dezgustător demizerabil - în acelaşi timp...

6

Iar acest Imperiu „ARAHNEEANO-CU-ANASÂNA” (condus de împăraţi plutocraţi, nevăzuţi-necunoscuţi... – ...li se zice, corect, dacă vreţi să ştiţi şi să nu muriţi, cu toţii, proşti: „OCULŢI”!) îşiexercită (de atunci şi până astăzi!) puterea - nu doar totalitarist şi dictatorial – ci, de-a dreptul, terorist şicriminal...!Întru Duhul Întunericului...

*...Pentru că, din pricina exhibării, feroce şi neruşinate, a sufletelor (îmbâcsite de bezne!) ale acestei trufaşerase arahneene, părea că, între Cer şi Pământ, se interpunea o perdea groasă de fum... - ...tot aşa, întreastrele firmamentului părea că atârnă PÂNZE LUNGI ŞI CONSISTENTE DE PĂIANJENI ENORMI ŞIORIBILI...între fiecare făptură şi celelalte, între toate fiinţele ori fiinţările lumii, se aţineau, suspendate şiagăţate meşteşugit... - ...şi pluteau (...GRELE, COPLEŞITE ŞI COPLEŞITOARE, ÎNTRU PRAF ŞIPERFIDIE!) pânze, văluri fastuoase de beznă şi nori groşi de fum şi de năluciri ameninţătoare... – încâtliniştea, echilibrul, armonia dintre făptuirile lui Dumnezeu dispăreau, treptat şi ireversibil, se pierdeau,ascunse în spatele terorii şi beznelor Duhului Malefic Arahneean...prin care erau ocultate, strangulate şisufocate, implacabil, atât celelalte rase umano-terestro-galactice, cât şi fiecare rasă animală, specie de plantăşi întruchipare cristalică (individuală ori colectivă!), din fostul plin univers... - ...cosmicizat, umflato-populat, cu răbdare şi fantezie luminoasă, cândva, de către divinitatea demiurgică...

*...Cât despre rasa simplicissimă-paria... - ...Rasa Arahneeană, după victoria (decisivă şi irevocabilă),contra rasei audaxiene, a tratat rasa simplicissimă cu o atât de supărător de energică atenţie, asiduitate şirâvnă, aducând-o într-un aşa hal de decadenţă - fizică, ftizică şi morală – încât ne e greaţă să vorbim despreea. Zău, nici nu merită s-o mai pomenim...decât, cel mult, strict întâmplător...şi, chiar şi aşa, doar înspresuburbiile şi subsolurile istoriei... - ...şi, eventual, în epilogul povestirii noastre!...Dar, prin păduri şi prin munţii înalţi, chiar printre gheţurile piscurilor! - se refugiaseră (şi se refugiau, încontinuare!), totuşi, multe zeci de mii de audaxieni-luptătoro-răzbunători (...se zice că se refugiaseră chiarşi unii dintre simplicissimii cei vestiţi prin blegoşenie...dar, deh, totdeauna se mai află resturi de demnitate,chiar şi la cele mai puţin belicoase fiinţe din univers...!). Audaxienii erau setoşi de răzbunare, dar şi delibertate, în egală măsură...Şi audaxienii-„guerrilleros” ăştia le dau bătăi de cap cumplite poliţiştilor-„curcani” arahneeni...sau, unii,tocmiţi, pe bani mulţi, din rândurile destuilor trădători audaxieni (...nu există, însă, niciun trădător, printrecei din rasa-paria – simplicissima! – ...dar nici nu s-ar coborî, vreodată, arahneenii, până acolo, încât săceară sau plătească vreun ajutor-trădător, din partea simplicissimilor!)....Niciodată, NICI O SINGURĂ DATĂ! - la televiziunile şi pe Internetul, supuse complet arahneenilor,nu se suflă O VORBĂ, MĂCAR, despre aceşti înverşunaţi visători „guerrilleros” audaxiano-simplicissimi, dar ei există...DA, AL NAIBII CE MAI EXISTĂ... - ...ca un cui înfipt în „talpa” groasă(...o figură de stil, doar... - veţi vedea!) a trufaşilor arahneeni!...Sub stăpânirea Imperiului Arahneean (arahneenii constituindu-se în cea mai lacomă şi cumplit-barbară,dintre succesivele civilizaţii terestre), religiile terestre sunt păstrate, de formă, de circumstanţă şi dincomoditate... - ...dar coaja lor nu mai ascunde mare lucru...(cel mult, religia este folosită pentru politică1 şipentru propaganda ieftină, de tipul: „Dumnezeu să binecuvânteze Imperiul Arahneean!”, „Dumnezeu estecu voi, sfinţilor măcelari arahneeni!”, „Dumnezeu să-i trăsnească pe cei din rasele non-arahneene!” -etc. etc. etc.).Lucrurile şi oraşele audaxienilor au rămas tot cam aşa cum fuseseră, cu aceleaşi nume şi cu aceleaşibetegeli imorale, locative, de construcţie şi de idealuri... – arahneenii fiind prea puturoso-neajutoraţi, ca săpoată schimba-inventa ceva-altceva!

1 -Impropriu spus, pentru că nu există vreo opoziţie oficială, la Curtea Supremă a „Imperiului Arahneean” – adică, nu existăopoziţie recunoscută oficial, prin vreun Parlament, „separarea puterilor” şi toate celelalte maimuţăreli obişnuite...ci doar opoziţieneoficială, prin grupări de gherilă montană!

7

Mai ales oraşul papalităţii „planetare”...2 (arahneene, fireşte!) – dar care era şi fost centru al unui străvechişi imemorial alt imperiu planetar, terorist şi criminal – Imperiul Roman!Imperiul Arahneean (foarte chibzuit alcătuit, în felul lui...) a redus, în ultimii 3.000 de ani, populaţia Terrei(prin diverse mijloace specifice, de „epurare-lichidare”!), cam la o zecime – adică, de la vreo 7,5 miliarde,câţi erau prin anii 2.000, s-a ajuns la cca 700 de milioane, în anul de graţie 5.005....Oriunde se va fi născând, oricând, un Imperiu Mondial – el favorizează degenerarea întregii omeniri, princorcirea generalizată şi accelerată a omenirilor din neamuri şi rase. Vezi, spre pildă, cum se naşte, dincorcirea a două rase diferite, un plod (de om ori de câine, tot aia!): păi, nu-i nici deştept, precum cei din„rasa deştepţilor” (după mă-sa), şi nu-i nici vârtos, precum ar fi fost, dacă se năştea nu la hotarul şovăielnicdintre rase, ci în interiorul „rasei vârtoşilor” (de unde era ta-su...)! Un limbric anonim şi stingher, acolo(înrăit şi sălbăticit, de această stinghereală tulbure, de această înstrăinare şi lipsă de identitatelimpede!)...nici tu cal, nici tu măgar (că tot vorbirăm, mai sus, despre...„cântăreţul împăraţilor”!). Ceva,rămas şi închircit la jumătate de cale, faţă de două puncte (spirituale şi fizice) majore şi stabile...dar şiextrem de periculos, pentru că este cu totul imprevizibilă noua plămadă, împotrivită tiparelor divine,originare – dar şi (ca acţiune imediată!) împotriva genitorilor săi...:"Au făcut copiii noştri dinţi,/ Muşcă din bunici şi din părinţi,/ Muşcă din văzduh şi din pământ,/ Muşcă şidin morţii din mormânt//Nu mai lăcrimează nici un sfânt/ Şi s-a şters vopseaua din icoane./Secetadomneşte pe pământ /Şi şopârlele se cred iguane…”- spun nişte stihuri, din antichitatea adâncă, dar mereucontemporană, prin Adevărul Cel Etern!...E de văzut dacă soarta finală a „imperiilor mondiale” diferă, în istoria Terrei... – ...iar povestirea„cronicoasă” de faţă va încerca să dezlege acest mister multimilenar, la fel de mistic şi secret,precum...”secretul lui Polichinelle”3. Şi, da, „dezlegarea secretului lui Polichinelle” se va produce abia înfinalul, pe post de deznodământ, al acestei piese de teatru terestru „cronicos”, în care soarta va avea multmai puţine cuvinte de zis – comparativ cu hazardul, calitatea oamenilor, orgoliile lor, terorile lor continue şiintime, coşmarurile şi revelaţiile lor......De fapt, cine joacă în piesa asta „cronicoasă”, pe care o vom pune în scenă, mai jos (cu decoruri, cu regie,cu demoni, cu scenariu...mă rog, cu tot ce trebuie...)? Cine joacă, cine sunt ei, actorii piesei? Numaipersoane onorabile! De fapt, veţi constata aceasta singuri, pe pielea domniilor voastre, de cititori curioşi!...Mai joacă, în piesa aceasta, şi câţiva iluzionişti, e drept..4. – ...dar ei nu vor avea decât rolurisecundare...aşa că, faceţi-vă că nici nu-i vedeţi, pe aceştia din urmă – exact ca şi pe maşiniştii dintr-o piesăde teatru chinezesc. Nu ştim, încă (şi nu se ştie de vom afla vreodată!), dacă putem avea încredere în ei, îniluzioniştii-maşinişti...dar, zău, de ce să ne complicăm inutil?Cortina, vă rog!...Şi mă oprii, subit...

***

2 - O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai micstat din lume (0, 44 km pătraţi). Statul este condus de către episcopul Romei, Papa - și, astfel, poate fi considerat un statecleziastic, în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici.Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città deisette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”).

3 - Secretul lui Polichinelle – “Personaj comic al teatrului de marionete, Polichinelle a apărut în Franţa secolului al XVI-lea.Dacă pe scenă a murit de mult, trăieşte, în schimb, foarte confortabil şi aproape pretutindeni, în expresia cu <<secretul>>care-i poartă numele.Într-o snoavă dramatizată, Polichinelle, săvârşind un delict, află de la avocatul care-i arată articolul din codul penal că epasibil de o pedeapsă gravă. Când avocatul iese din cameră, Polichinelle rupe, pe furiş fila cu articolul respectiv, bucuros că-nfelul acesta nu va mai putea fi condamnat, deoarece nu mai există… textul de lege şi nimeni nu-l ştie în afară de el!De aici, prin <<secretul lui Polichinelle>> se înţelege un lucru care-i considerat de naivi o mare taină, dar care în fapt ecunoscut de toată lumea” – cf. Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.362-363

4 -În epoci de mult trecute (deja!) s-a dovedit că nu există diferenţe între genurile literar-artistice, atunci când opera este genial-galactică...dar acesta este un amănunt cu totul insignifiant, pentru cronica noastră!

8

Capitolul I – DESPRE „IMPERIALII” ARAHNEENI. ÎNFĂŢIŞARE, PORT, OBICEIURI,LOCOMOŢIE. COMPOZIŢIA SOCIALĂ A IMPERIULUI ARAHNEEAN. „FRĂŢIA

CANCERULUI/RACULUI” - şi „CETATEA DE SCAUN” YPRRUUU!

-...Şi-acum, ce stai cu ochii ăia de caras, de te uiţi prin mine, aşa holbato-exoftalmic? Ha? – măluă repede Vagabondul, când îmi întrerupsei, o clipă, scrisul, ca să plănuiesc începerea „de facto” şicontinuarea cronicii mele...Şi nici nu-mi dădui seama când mă trezii că văd dublu şi alternativ: când îl vedeam pe Smolit că stăteaproţăpit în colţul străzii, hăt... - ...şi când îl vedeam că îşi vâra nasul, uite-aici, pe după umărul meu, prinbuzunarele mele (...după ce se furişase şi încolăcise, încovoindu-se peste balustrada lunecoasă abalconaşului meu...).

-...Voiai să scrii, scrie! - că tot nu ştii să faci altceva – şi tot prost o faci, despre orişice ai gândi!Îţi trece, acum, prin minte (?! - ...mă rog, „termen generic”!) - ...ştiu sigur, te-am ghicit! - este?! - ...îţitrece prin minte să scrii despre dobitocii ăştia „imperiali”, arahneenii...nici nu se putea o idee maiimbecilă şi o intreprindere mai plicticoasă...dar se potriveşte, de minune, cu un îmbâcsit năvleg catine! Hai, ce te-ai oprit? ...Ei, dacă tot te-ai oprit..., până-ţi vâri tu degetul în gură, până-ţi moi tu toculîn cerneală...până te scarpini tu cu tocul după ureche, ca să lunece mai bine pe hârtie, după ce ţi-aipus tot jegul şi slinul tău urechelnic, pe el...ia, fă-te-ncoa' cu o „amărâtă”! (...se referea, ca toţivagabonzii şi hoinarii lumii, la o ţigară...„suvenir”!).Deci, am tras aer în piept şi...i-am urmat Vagabondului sfatul „în răspăr” – cât am putut eu dedispreţuitor...Dar, recunosc, n-a mers prea grozav...se putea mult mai bine...!

*...Unii scriitori (cronicari au ba!), dintre cei mari, vestiţi, tocmiţi şi plătiţi bine şi gras, „la cuvânt”, ar ficreat un capitol aparte, mai spre mijlocul cărţii, ca să descrie, pe-ndelete şi făcând pe misterioşii, rasa„imperială” arahneeană. De ce atâta mister, când, cu arahneenii, te întâlneşti şi acum...e drept, nu pestradă (adică, nu „faţă către faţă”, chiar...că sunt apăraţi de automobilele lor, sub formă de tanchete!) - dar,dacă te duci în sus, pe scara socială (să te văd eu cum o vei face pe „asta”!) - acolo, sus, TOŢI SUNT DINRASĂ ARAHNEEANĂ! Deci, nicio taină, fraţilor...nicio taină! Hai să le zicem lucrurilor pe nume...pe-”adevăratelea”!Pentru ca, în viitor, oamenii (de-or mai exista, de-or mai rezista, pe amărâtul ăsta de Pământ, „a treiaplanetă de la soare” – auzi, abia „a treia”...ăhăăă!) să le ştie soiul şi faima...şi să ştie a se feri de păcălelile,răutăţile sadice, vicleniile, asasinatele şi ticăloşiile lor...: căci, în definitiv, de aia, pentru avertizarea„viitorenilor”, muncim noi, de zor, la cronica asta, iar nu pentru aprecierea contemporanilor!...Ei, deci noi, subsemnatul, nu avem pretenţii de scriitor„borţos şi bulibaşă”, lingău pe la stăpânii de sus...scriitor pentru zilele astea...pentru vremile astea scăzute,calice şi ticăloşite cu totul...

9

Noi, fiind doar un pârlit de scriitoraş obscur, a cărui existenţă este perfect mascată de anonimat (moarteanoastră nu va fi anunţată nici pe Internet, nici la televizor... – şi nici măcar vecinii n-o vor băga înseamă...sau, cel puţin, nu vor fi niciodată prea siguri, de „dispariţia” noastră – pentru că i-am anunţatdinainte: „După moartea mea, o să vă bântui, nefericiţilor, ca să ştiţi, măcar după ce nu voi mai aveacalitatea de <<vecin>>, cu cine ar fi trebuit să învăţaţi că aveţi de-a face!”...probabil că, tocmai de atunci,durează şi dezinteresul lor, total şi conspirativ, faţă de tot ce însemn eu...că „însemn”, da-da, să ştiţi voi,„însemn-însemn”, al naibii ce mai „însemn” eu...da-da...vreau să zic, fac însemnări, vaste, pe multe şimărunte hârtii...!) - ...şi care, noi, subsemnatul, nu câştigăm nici măcar un bănuţ, nici măcar banii pentruhârtia pe care am scris (şi continuăm a scrie!) această cronică stranie...cam teatrală, e drept... – ...ei bine, noinu vom proceda aşa.Nu vă vom ţine inima agăţată (în... „en suspense”, se zice...!), că, vai, oare cine-or fi fost „strămoşii noştriplanetari” (cică!), arahneenii ăştia, de face vorbire (despre ei) uitucul de scriitor, în cronica lui?! Adică, noivă vom spune şi dezvălui, cinstit-lăutăreşte, încă de la început, cu cine avem de-a face. De fapt şi de drept.Vom discuta, aşezat (uite, chiar în clipa asta, subsemnatul este bine aşezat, relativ comod, chiar, în faţacalculatorului, când scrie aceste vorbe, de o importanţă istorică, ba chiar şi mitico-divină, de ce nu?...căsuntem săraci, e una, dar să fim prost de modeşti, ei, asta nu se cuvine, pentru că această cronică are nevoiede un „condei” foarte curajos, care să-şi asume toate riscurile anului 5.005!) - şi nu o vom face pemisterioşii, nu vom amâna, aţâţând patimi şi curiozităţi maladive...Eh, ia să mai lăsăm lamentările (pe propriul umăr!), şi să-i descriem pe cei din pricina cărora suntem cumsuntem (noi, audaxienii)...adică, nişte cârpe de şters pe jos...asta e!Rasa arahneeană nu diferă, în linii foarte mari, de rasele pe care le ştim, de 3.000 de ani încoace, ba chiar şimai de demult: oameni ca toţi oamenii, cu capul între umeri (...dar capul ăsta este cumplit de teşit la frunte,ca la cei tâmpiţi şi paraziţi...tâmpiţi răăău, nu aşa doar, pe ici, pe colo! – şi parazi-i-i-iţi, tare rău paraziţi, taremulţi paraziţi...cât încap păduchii într-o sută de mii de dulapuri de haine, aduse de la puşcărie... - ...iarbuzele le sunt foarte groase şi tare suflecate, de zici că-s râturi, nu alta!), cu degete la mâini şi cu picioarelecrescute din şolduri...Deşi, dacă e s-o zicem pe-a dreaptă, nu se mai folosesc, de mult, de picioare...iar prin nefolosireamădularelor inferioare, înlocuite cu „mersul în maşini” (excesiv! - ajuns, pentru mulţi – exclusiv...) -...tanchetele alea, de care vă ziceam... - AU DEVENIT, PUR ŞI SIMPLU, MAJORITATEA DINTREEI, OLOGI (...şi vom vedea, mai jos, care anume „da” şi care anume „nu încă”...!). Cu picioarele chircite,ca nişte apendice revolute! – pentru că, dacă vor să se deplaseze, n-o mai fac, de mii de ani, pe picioarelelor, ci ori în lectici somptuoase, ori în automobile-tancuri... - ...ori în automobile „de serviciu” (în ultimulcaz, este vorba, în mod exclusiv, de poliţiştii şi securiştii arahneeni)!5.Mare parte dintre ei (adică, aşa-zişii „aristocraţi” şi bancherii arahneeni), pierzându-şi uzul celor douăpicioruşe, au dezvoltat, în locul lor, un fel de tentacule, minuscule şi vlăguite...pe post de picioare false,„pseudopode”... (dar ce nu mai e fals, oare, la această strălucită şi măreaţă rasă impostoare?).Numai membrii Poliţiei şi ai Serviciilor Secrete şi-au păstrat, în mare parte, uzul picioarelor reale (dar totteribil de crăcănaţi şi cu „apendicele” închircite sunt şi ăştia!).Trebuie să accentuăm ceva ce, credem noi, deja este intuit de către eventualul cititor al cronicii de faţă, depeste mii de ani: pentru a se ajunge la şi a face perfect funcţională această segregare („segregaropodie”6 i sespune...), în rândul rasei arahneene funcţionau, după un model străvechi, imemorial, reactualizat de ei, dearahneeni – CÀSTELE!Niciodată, în istoria ultimilor 3.000 de ani, o fată arahneeană din rândul castei „aristocraţilor” sau abancherilor (în rândul acestora din urmă intrau, firesc, şi PREOŢII ARAHNEENI...!) nu a avut, nu va aveaşi nu are dreptul nu să se căsătorească, dar nici măcar să privească spre un membru al castei poliţiştilor, saual serviciilor secrete...pentru că s-ar fi îmbolnăvit/s-ar îmbolnăvi de urticarie...şi i s-ar fi dat/i s-ar da peste

5 -Şi, totuşi, încălţămintea lor (deşi aproape desăvârşit inutilă!) este una deosebit de pitorească: e croită dintr-un material „secretde stat”, cu pinteni aurii...aceşti pantofi „secret de stat” sunt pictaţi în culori vii (predomină culorile papagaliceşti: roşu, verde,albastru, galben...) - şi, în acelaşi timp, sunt diafani şi uşori precum norii...6 -După cum se ştie, „pous-podos” (înntr-una dintre limbile antice...greaca, se pare...) însemnând „picior”...

10

cap tot metabolismul (...semnul avertizat de medici, în aceste cazuri inimaginabile, este un fel de ictermecanic!).Există o singură variantă/situaţie exceptivă: căsătoria fetelor „aristocrate” sau „bancheresco-popeşti”, cu„şefii” acestor instituţii (la drept vorbind, foarte necesare...indispensabile chiar!).Care „şefi” trebuie, astfel, atraşi înspre o loialitate desăvârşită (chiar autosacrificială!), faţă de„aristocraţi”, bancheri şi preoţi - prin cel mai înalt har, posibil de oferit, vreodată, în lumea arahneenilor-zei: APARTENENŢA LA CÀSTELE SUPERIOR-ZEIEŞTI...!!!...În ce priveşte băieţii arahneeni, fireşte, aceştia sunt conştienţi de acest adevăr „segregaropod” (alinflexibilelor legi de castă), încă din născare...şi pentru „vecie” (?!): pur şi simplu, incompatibilitatea derasă face parte din însăşi normalitatea metabolico-arahneeană!Iar a privi spre un reprezentant al rasei audaxiene (nici nu mai vorbim de rasa simplicissimă!), este, dinpartea unei fete arahneene, cea mai mare şi cumplită blasfemie! Fireşte că acest lucru nu se mai (sau:prea...) întâmplă, acum...dar se zice că, în primii timpi ai stăpânirii arahneene asupra Terrei şi Galaxiei, aufost destul de multe cazuri, soluţionate rapid (de obicei...dar nu totdeauna!), prin lapidare...”secretă şidiscretă”....Càstele cele înalte („aristocraţii” şi banchero-preoţii) se mândresc cu infirmitatea gravă a lipsei picioarelor(„gravă” şi „infirmitate” doar pentru neiniţiaţii în sociologia terestro-galactică arahneeană!): cu cât ai maichircite „tentaculuţele”, cu atât eşti mai nobil...! – iar cu cât ai mai dezvoltate şi mai intens funcţionalepicioarele, eşti considerat „neam prost”...plebeu...cvasi-audaxian...! Deci, TRÂNDĂVIA este socotită celmai clar semn de distincţie „aristocratică” şi „imperială” - ... la această „rasă supremă”, la acest „poporales”...terestro-galactic - ARAHNEENII!...În rest, totul, la arahneeni, este obişnuit şi superb......Ce-aş mai putea zice altceva despre conformaţia şi fiziologia lor...mmm?...A, da! Dddaaa...Atâta numai că ochii...ochii...ei, aici, parcă, ceva ar fi...ceva, cu adevărat, deosebit... -...de-şi permit ei (printr-un ARGUMENT SUPREM, care aproape că depăşeşte până şi„ARGUMENTUL MONUMENTAL AL GRADULUI DE OLOGEALĂ”!) să-şi zică „popor ales”, „rasăaleasă” - şi-şi „croiesc” ei toate „aroganţele” şi „fandoselile” alea...(cum ar fi zis un coleg de-al nostru,„mândru pârnăiaş, dus pe izvoraş”...în jos! – căci era audaxian, deci e logic să se „ducă” - repede şi câtmai degrabă...): ochii, da, sunt nu ochi orizontali, nici măcar oblici, ci, da-da, OCHI VERTICALI!VERTICALI! Când te uiţi la ei (...zic de ochii arahneenilor, fireşte!) – când te uiţi la ei, deîndată vezi că şiei se uită la tine...ca nişte gratii ambulante!Şi, de bine ce au ochii verticali, de parcă li se scurg (pupilele, irişii, precum şi alb-gălbuiul ăla, ca „şofranul”de hepatită...), pe la marginea de jos, în gură..., şi pe lângă nări, până-n barbă... – ...chiar aşa: de bine ce auochii verticali, ei văd lumea asta răsturnată (până la...”vărsare”-vomitare-borâre!), cu dosul în sus, adică,ce mai, o văd cum numai ei pot să vadă, cu aşa ochi întorşi, rotiţi şi zgâiţi fix, hipnotici... - ...ca la şerpi, orica la peşti...ori ca la păianjeni....Dar...parcă mai este ceva, ar mai fi ceva...şi-mi scapă, acum...! Phii! – ce lapsus nenorocit, bre!...Ah, da! Vezi ce înseamnă să-i vezi zi de zi şi fojgăind peste tot, pe arahneeni? – te obişnuieşti cuanormalitatea! Da, au ei un cap... - ...în loc de un chip, însă, căpăţâna lor poartă povara a vreo PATRU-CINCI-ŞASE CHIPURI TERIFIANTE, veşnic schimbătoare, între ele, la nivelul caracterului:

1- cel din faţă, este CHIPUL MAIMUŢEI, combinat cu CHIPUL CURCANULUI; într-una se strâmbă şise maimuţăresc, unii pe alţii, oribil... - ...şi se to-o-ot schimonosesc...schimonosex...mă rog! – ...şi glu-glu-iesc într-una, „umflaţi în pene” (care „pene” vor fi existat, vreodată, în istorie, chiar şi pe „organismul” lor,acum...doar nişte pene umflate „moral”...!) şi trufaşi, „nevoie mare”, dar şi tare greţoşi... - ...oh, pentru căvoi voma cât de curând...să trecem, repejor-repejor, mai departe:

2- al doilea, cel din spate, este o combinaţie de „gâlmă” uriaşă, avidă şi vorace, a PĂIANJENULUI DEODAIE ori de MAGAZIE... -...cu coada veşnic săltată şi mişcătoare, a SCORPIONULUI...îi vezi, într-una, acul ridicat şi pregătit, în orişice clipă, să semene moarte, prin ţâşnitura letală de venin domestic...;- ... pe laterale:

3-chipul din dreapta este al CROCODILULUI (...şi-i tot auzi, pe „imperialo-zeii” arahneeni clămpănind,lacomi şi imposibil de săturat, vreodată - precum numai RECHINII...), iar

11

4-chipul din stânga este al VULTURULUI HOITAR, hojma căutând şi amuşinând, cu „nasul” pliscului,putoarea de leşuri, ca pe cea mai aleasă, cerească mireasmă din lume...Practic, cea mai mare bucurie şi împlinire a lor, a acestor fiinţe, preponderent aparţinând (prin fiinţa lorinterioară-fără-interior!) hrubelor mucegăite (de temniţe vechi...) ale minţii şi putorii zăcute, a umezelii depivniţă, proliferante monstruos, a fiinţei fără de Duh!) - ar fi să semene cosmosul şi să-l umple numai cucadavre, din care să se îmbuibe, la nesfârşit...dacă aşa ceva ar fi posibil...dar mintea lor strălucită, deELEFANŢI, nu-i ajută să-şi şi imagineze, la modulreflexiv...ci doar să-şi vizualizeze poftele („în mod primitiv...” – pentru această afirmaţie din urmă,recunosc, onest şi deschis, că merit să fiu ars de viu...ştrenguit, împuşcat, gazat, otrăvit, înecat...toate acesteforme de execuţie publică, deodată!)!...Mă rog. Om mai vedea......Dar, dacă stau, acum, şi mă gândesc bine, mai au ei o trăsătură destul de ciudată (cu care noi, audaxienii,ne-am obişnuit, de nici n-o mai băgăm în seamă...)...da, o trăsătură oarecum ciudată, deci caracteristică: deperciunii lor (de bărbaţi), lungi şi zulufaţi – sau de coafurile lor înalte (de femei!) - le atârnă fel şi soi dezdrăngănele de aur...numai de aur! – ...domni mari şi „imperiali” (ce naiba!), auriţi şi în urechi! Îşi leagă, deperciunii lor „imperiali”, sfere de aur, globuri de aur (globuri „pământeşti”, desigur, ca să nu uite că-s„stăpânii planetei”!)...emisfere de aur, pentagrame de aur, ori triunghiuri de aur...mă rog, toate, cusemnificaţii înalte, divine... („divine-divine”, dar asta nu-i suficient, niciodată nu-i suficient, pentru o „rasăsuperioară”, cum sunt ei!) – deci: mai cu seamă, cu semnificaţii ...”imperiale”! Şi, deci, având în vederescânteierea aurului din părul lor cel „zdrăngănit” - nu-i de mirare că arahneenilor şi arahneencelor li sepotriveşte (de minune!), din partea sclavilor lor audaxieni, apelativul umilo-servil de... „luminaţilorstăpâni”- şi, respectiv, „luminatelor stăpâne”!Dar toate zdrăngănelele astea (că-s sferice, emisferice, pentagramice, sau cum mama naibii vor mai fi fiind!)– au filigranate, ba chiar basoreliefate pregnant (ca nişte tentacule sârmoase strălucite!), pe margini, jur-împrejur - PICIOARE DE PĂIANJEN (tot în aur sculptate, se-nţelege! – în ACELAŞI aur sârmos!), încâtarahneenii nu-şi pot apropia prea mult capetele şi feţele, unii de alţii, fără să se prindă, unii de părulcelorlalţi, prin aceste „picioare” suspendat-agăţătoare, păienjenoase, de aur...ca nişte scaieţi sau ciulini, înbaloturi mari!Deci, pe scurt: un arahneean nu-i poate vorbi unui alt arahneean, la ureche, fără să se agaţe de „colegul”lui imperial...şi, dacă s-ar mai apropia, de primul ghemotoc, format din primii doi arahneeni, şi alţii... –...păi, ăştia toţi s-ar înnoda şi-nciota, prin „picioarele” de aur ale „bijuteriilor”, unii de alţii, formând unmacro-balot, alcătuit din perciuni, din ochi verticali şi din zdrăngănele de aur... - încât numai naiba i-ar maidescâlci! Parcă ar alcătui nişte colonìi slinoase, de corali ori madreporari...Deci, ca să nu păţească ruşinea „balotării”, arahneenii sunt (sau par, naiba ştie!) distanţi (cum altfel?! – defapt, mai curând, „distanţaţi” fizic!) - şi peste măsură de aroganţi!...Care va să zică, din pricină de încurcătură de capete şi de perciuni (vrem a zice, din pricini de fereală...!),arahneenii stau cu capul aplecat (tare-tare şi mult-mult!), spre spate... – ...de li s-a dus vestea, cum am zis,de aroganţi şi de fuduli foc...Şi, din poziţia asta „distanţată”, arahneenii vorbesc ca nişte curcani graşi, decei cu guşă mărgelato-roş-aprinsă şi care grăiesc, către lume, numai cu „glu-glu-glu”...de fapt, şi limbaarahneeană nu este altceva decât...tot un dialect de curcani...!...Îi („pe ei”, arahneenii!) şi le („pe ele”, arahneencele) vom auzi vorbind curcăneşte, de altfel, cât decurând! - ...numai un bob zăbavă...glu-glu-glu!...Structurând (şi finalizând!) discuţia despre mediul social arahneean, pentru a isprăvi mai repede şi cufolos această analiză aridă... – afirmăm şi reiterăm (de data aceasta, nu colateral şi deductiv, ci strictştiinţifico-istoric şi ştiinţifico-sociologic), precum că arahneenii (glu-glu-glu!) sunt împărţiţi în patru trepte(sau clase...) sociale majore şi impermeabile (cum am mai afirmat, mai sus, incidental) – funcţionândprecum CÀSTELE INDIENE din antichitatea imemorială:

I-prima: cea a „aristocraţiei” arahneene (perfect oloagă, trufaşă şi lacomă, ca orişicare aristocraţie, dinistoria Terrei...glu-glu-glu!) şi cea mai crudă, mai sadică şi cea mai plină de zdrăngănele în cap, avânddreptul (exclusiv!) de a purta, aceste zdrăngănele de aur, PE AMBELE EMISFERE ALE CĂPĂŢÂNII...;

12

din rândul „aristocraţiei” arahneene fac parte, în mod logic, şi măcelarii-călăi (în traducere:„MAGISTRAŢII”...);II-a doua: bancherii, negustorii şi preoţii arahneeni (la fel de perfect ologi, lacomi şi trufaşi, ca şi„aristocrato-magistraţii” arahneeni...glu-glu-glu) – au dreptul zdrăngănitor de aur DOAR PENTRU UNADINTRE CELE DOUĂ EMISFERE CĂPĂŢÂNOASE...ori pe dreapta, ori pe stânga – oricum! - ...pentrucă, trebuie ştiută această realitate: arahneenii nu prea ştiu a face deosebirea, între stânga şi dreapta...;

III-a treia: serviciile secrete şi poliţia arahneeană (...Ăştia nu prea sunt toţi ologi...glu-glu...oricum, suntceva mai rare cazurile de ologeală totală, printre ei...glu-glu-glu...pentru că trebuie să alerge – aşa, crăcănaţicum sunt! - după audaxieni, glu-glu, să-i anihileze, lichideze, aneantizeze...mai cu seamă, glu-glu-glu, cânde vorba de „dizidenţii oficiali”, care-şi exprimă, prin mârâituri, ceva nemulţumiri, glu-glu-glu-glu, legate dehrană şi modul de vieţuire, în lagăre şi rezervaţii „naturale”...cu toate „drepturile omului” (de gândire,existenţă, exprimare şi făptuire!), suspendate sau interzise! - ...şi, fireşte, când se pune problema„rezolvării” gherilelor montane... - ...o problemă care, glu-glu-glu, din pricina câtorva „deşteptători”audaxieni, din rândul cărturarilor lor, riscă să devină una...glu-glu, „eternă”!) – care sunt recrutate dintrearahneeni mai de...”mâna a doua”, săzicem...De fapt, se poate afirma (cu veridicitate convingătoare!), mai curând, că erau recrutate dintre arahneeniicare, de-a lungul istoriei terestre (...căci se cercetează genealogiile, cu sute de rânduri de oameni-neoameniarahneeni, în urmă...), se corciseră (cumplit vinovat! - dar nu exclus...) cu audaxienii, cândva...Bărbaţii din „servicii” sau din Poliţie au dreptul la zdrăngănele de aur DOAR PE FRUNTE ŞI LACEAFĂ......Numai ŞEFUL POLIŢIEI ARAHNEENE (glu-glu-glu!) şi ŞEFUL SERVICIILOR SECRETEARAHNEENE (glu-glu-glu-glu-glu!) au dreptul la INTEGRALITATEA împodobirii zdrăngănitoare cuaur, a căpăţânii lor perciunate!Cu condiţia „sine qua non” ca să-şi înfigă, încă de la naştere (predestinare, bre, nu glumă! – ce ştiţi voi?!)câte un ţăruş de lemn, drept în moalele capului (cu cel puţin juma' de stânjen, ieşit afară din cap...!)...ca săfie, totuşi, vizibilă, chiar şi pentru orice tâmpit, diferenţa între ei şi aristocrato-magistraţi, sau între ei şibanchero-popi... - ...unii (dintre şefo-poliţişti şi dintre şefo-„secretoşi”), e drept, paralizează (de tot şi de lanăscare!), dintr-asta (chestia cu ţăruşul...)... - dar face, zău că face, pentru posturi şi drepturi şi privilegii şi......Şi, cum am mai zis, NUMAI aceşti „şefi” au dreptul suprem (mai exact, este un „drept” prezentat, de cătrezeii-arahneeni ai „aristocraţiei”, bancherilor şi preoţilor arahneeni - ca „HATÂR SUPREM”!!!) la„împreunări nonsegregaropode”...eventual, chiar şi la „căsătorii nonsegregaropode”, cu arahneencele„aristocrato-magistrate/magistrale” („măcelăresele”...), ca şi cu „banchero-preotese” arahneence...Acest ultim aspect este avut în vedere „cu osebire”... - şi tratat cu mare atenţie şi cu maximă diplomaţie,decătre „zeii-aristocraţi” arahneeni...Dar din pricini de ţăruş...în majoritatea cazurilor, degeaba „au dreptul” şefii ăştia..., dacă nu şi-l mai potexercita - sărmanii...!IV-...a patra este şi ultima castă...arahneenii PARIA, cei care s-au corcit nepermis de mult cu audaxieniişi, deci, merg aproape perfect, pe nişte picioare zdravene şi de nădejde...şi având o minte (deşi completînceţoşată şi manipulată cvasi-perfect, şi ea!), cu multe date necunoscute şi cu atitudini oarecum non-conformiste, dacă nu chiar tentând „schema de rebeliune” - numită, secret, „NESUPUNEREABLEAGĂ”...!În ei, nu se poate avea încredere...de către primele trei caste! Şi, de aceea, din rândul lor este recrutată„carnea de tun”, atunci când se mai produc, ici şi colo, conflicte locale „ilicite” (mai ales prin munţi!),conflicte „prin contrabandă”, cu audaxiano-simplicissimii... - neluate în discuţie, de către mass mediaarahneeană......Paria sunt...Paria, ce mai! – şi nu sunt luaţi la socoteală, decât statistic, atunci când e vorba de rasaarahneeană.Ocupaţiille rezervate lor sunt aproape la fel de umile, precum cele „acordate” audaxienilor şisimplicissmimilor: călăi, jupuitori de cadavre, vidanjori, agricultori...!

13

PARIA nu prea glu-glu-iesc...decât la ocazii festive - ...ei (acasă, mai ales, în familie!) încearcă primeleexerciţii de vorbire articulată şi fluentă!Nu cu prea multe reuşite efective, e drept......Cât despre „ceilalţi”...ceilalţi locuitori ai Terrei, aparţinând raselor non-arahneene? Păi, simplu de tot: einu există ca oameni – EI SUNT SCLAVI!!!

*-...Ai un foc, neamule? Ce te zgâieşti aşa la mine? Ai făcut-o, bag seamă, şi pe sociologul, şi pe

sociopatul, şi pe istoricul, şi pe statisticianul...acu', plăteşte! ...Dec, n-oi fi eu Făt-Frumos, dar pentru oamărâtă de „ţâhară”, nu-mi trebuie paşaport spre Frumuseţe... – mă interpelă, „brusc şi dintr-o dată”,slăbănogul cel smolit şi neras, care-şi făcea veacul, sicronic sau alternativ: în colţul străzii mele...sau/şi prinbuzunarele mele...după cheful lui şi spre uimirea mea! - ...pe când eu scriam cele de mai sus, cu foile, toate,grămadă, ciufulit-împrăştiate, pe toată scândurica (...mi-o pusesem, grijuliu şi pedant, pe genunchi, ca pe-unpodeţ suspendat, peste propriile-mi picioare! – ca să „însemnez” - ...aşa, „mai cu temei şi gargantuelicăbază”!), în balconaşul casei mele de la Marea Stradă...Iritat, pentru că-mi întrerupsese fluxul fluido-ideatic...mă scociorâi în buzunar, mă aplecai peste balconaş, şi-i dădui „amărâta”...

-Eşti un boier! Dar tot nu-ţi fac pantofii... – îmi mustăci Vagabondul.Eu îl introdusei, grosolan, imediat, în...”lumea bună”! – ...şi el, drept răspuns, râse, mai vesel încă, dacă sepoate...nu-i păsa de înjurăturile mele!

-Lasă, nu mai freca hârtia aia, că-i tot degeaba... – îmi murmură, cu buzele abia deschise, dar cuoarece simpatie în glas, Vagabondul-Hornar - ...când încolăcit pe balustrada balconaşului meu, pretinzând„tributul de amărăciune”... - ...când dând impresia că stă de strajă, neclintit, la colţul Marii Străzi......”Argint-Viu”, deh!Ştiam...Începusem să ştiu, de la o vreme, că-i „degeaba”...exact de când începuse Vagabondul să mă tot biciuiască,nemilos, cu vorbele lui...să-mi saboteze încrederea în mine şi-n cronică!Dar, din moment ce luasem o decizie, trebuia s-o respect (onorabil!) şi să-mi sui, până la capăt, Crucea... -pe Golgota Scrisului...fie şi cu preţul (groaznic!) de A MĂ FACE DE RÂS!...De fapt, asta nici n-ar fi fost tocmai o noutate, în viaţa mea...

*...În schimb, femeile arahneence, TOATE (adică, toate cele DIN PRIMELE TREI CLASE/CASTEsocio-arahneene...glu-glu-glu-glu-glu!) AU DREPTUL LA ZDRĂNGĂNELE, ORIŞIUNDE, pecăpăţânile lor cele slăvit de urâte...ca de scroafe! (dar şi...prin alte părţi - ORIŞIUNDE!)...Ce-ar mai fi de zis şi n-am zis? Ceva care să le indice, descrie şi redea arahneenilor imperiali specificul,ceva...uite că-mi dau seama, acum, pe loc, pentru că atâta ce m-am obişnuit cu ei, cu superioritatea de rasă aarahneenilor, încât îi considerăm ca fiind „perfecţi şi neanalizabili”... - ...şi că, toate ale lor, sunt, arfi...cum s-ar zice...mă rog, înţelegeţi voi ce vreau eu să zic, înainte chiar de a mă gândi eu a zice...da-da,anume, considerăm că toate cele rele şi arahneene, ar fi, de fapt, şi normale, numai bune de adorat şiînchinat la ele... precum moaştele şi icoanele...dar ei n-au dintr-astea...măcar de s-ar face, ei înşişi –moaşte...”moaşa lui pe gheaţă”, cui i-o mai fi proiectat şi realizat, în Terro-Galaxie!...Ce voiam să zic...iar am uitat...aha: phiii...ce nătărău uituc mai sunt, şi asta, chiar azi...! - ...păi, dacă măgândesc eu bine - ASTA E (oh!) : automobilele lor (tanchetele alea...) merg cu un carburant special...deci,total specific...CU MUJDEI DE USTUROI!...Măi, şi ce putoare se stârneşte, din pricina acestui combustibil (din mujdei de usturoi...), pe orice stradă şipe orice drum, când trece un arahneean... mai curând ar face bine să nu mai treacă (să stea acolo unde s-auproţăpit ei, arahneenii, în Fruntea Frunţilor Terestro-Galactice!)...de-şi pun audaxienii şi simplicissimiimăşti de tifon pe obrazuri, că, altfel, s-ar sufoca...(...şi aşa, cam mor ei, mulţi dintre ei, adică...”sinucişi” –adică-adică: sufocaţi, înecaţi, împuşcaţi, sugrumaţi...striviţi de automobilele cele cu mujdei de usturoi,mai cu seamă!)....Ei, asta era! Ce-i greu? Uite că am zis ce aveam de zis, şi, vorba ăluia...: „dixi et salvavi animam meam”,„am zis şi m-am mântuit”!

14

Că doar n-o fi până pe-acolo de grea, şi mântuirea aia (glu-glu!) (mai ales că eu lucrez nu cu ţapina, nici cucuţitul, ci cu vorbele, na!), când eşti (sau te-au făcut arahneenii să ajungi...), aşa, mai sărăcuţ cuduhul...glu-glu-glu!...Cortina! - hai odată, cu cortina (glu-glu!), ce mama naibii faceţi voi, pe acolo (glu-glu-glu-glu-glu!)? A-ha,studiaţi regnurile conlocuitoare cu rasele, după căderea din ceruri...(glu-glu!) şi reacţiile lor, ale regnurilor,faţă de pidosnicia istoriei umano-terestre (glu-glu-glu!)?! Bine-bine, hai, că mai aşteptăm un „ţăncuş” devreme...pentru că nu poţi, NU E CORECT! - să tratezi istoria Terrei, numai din punctul de vedere alSPECIEI DOMINANTE (...de la cine poruncă, oare, să fie ea „dominantă”, şi cu ce fel de argumenteperemptorii, irefutabile?! – ...cu ce fel de argumente de bun-simţ, de istorie terestră, dar şi de logicăgalactică?!...eu aş prefera, ca rasă dominant-terestro-galactică, CARACATIŢELE, da!), tot aşa cumnu este corect să tratezi istoria Terrei contemporane, numai din punctul de vedere, oficial, al RASEISUVERAN-ARAHNEENE...(glu-glu)!

*...”CETATEA DE SCAUN” a OLIGARHIEI Imperiului Arahneean este (ca s-o spunem pe şleau...!) OGROAPĂ ADÂNCĂ!OLIGARHIA ARAHNEEANĂ „de la Vârf” (adică, tocmai din interiorul acestei „CETĂŢI DESCAUN”!) s-a organizat în „Frăţia Invizibililor” – care, dată fiind misiunea lor de a decide doarMOARTEA şi „OLOGEALA” minţilor, nu doar a picioarelor..., ducând la un mod de existenţă (...nu demers, pentru că ei NU MERG DELOC!) RETROGRAD, parazitar şi criminal... – ...a fost numită (şi aşa i-a şi rămas numele!) „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!Această „FRĂŢIE A CANCERULUI/RACULUI” acţionează ca un tot, ca o singură TUMOARECANCEROASĂ CENTRALĂ A IMPERIULUI...ca un URIAŞ MADREPORAR UCIGAŞ!...Cum vă ziceam, CAPITALA acestui Imperiu (lugubru şi aberant...) ARAHNEEAN este o GROAPĂENORMĂ! – şi poartă un nume la fel de lugubru precum înfăţişarea ei, de Turn Babel - răsturnat cu susulîn jos, ca un TUNEL IMENS, tentând să ajungă la miezul de întuneric al Terrei...la „domeniile” Satanei:YPRRUUU!.Un nume ca un strigăt prelung de o bufniţă nebună...rătăcită în plină noapte eternă, sau crezută,măcar, ca fiind „eternă”!„YPRRUUU” - un nume care-l mutilează, îl caricaturizează şi-l întoarce pe dos, pe cel al sediului„văluros” şi „spumos” al „afrodisiacei kypreşe” zeiţe...”venericei” adorate a dezmăţului sacru!...CETATE OBSCENĂ, desenată, prin numire (şi amplasată, prin uluire!) - precum o rădăcinăprelung scufundată-afundată, în inima crimelor uitate şi beznelor de nimeni aşteptate... - ...stopând,interjecţional (brutal, funest şi burlesc! – ...„hoo-prrr!” li se zice cailor...dar arahneenii nu-s cai, ci-scvasi-păianjeni ...„curcăneşti”!), ofensiva luminii,înspre înălţimile de Duh ale Cosmosului!

*...O, cât întuneric şi cât satanism (sfredelitor întru sfidare obraznică!), într-un singur şi simplu nume,răzleţit pe Harta Logos-ului Lui Dumnezeu...!

*...În acest Turn Babel-YPRRUUU! (cu tot cu „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”) – „turn” săpat, cao GIGANTICĂ GROAPĂ, înspre Centrul de Bezne al Terrei - nu locuiesc decât OLOGII ABSOLUŢI– „ARISTOCRAŢII SUPREMI”, cei care se rostogolesc, PRECUM OUĂLE (nefecundate, nefertile...),pe parchetele sălilor ciclopice, din palatele lor monstruos-subterane...Ei sunt „NEVĂZUŢII”, „OCULŢII ABSOLUŢI” – „FRAŢII CANCERULUI” Lumii: niciodată nu se aratăLumii...şi nimeni din această Lume (afară de Şefii Serviciilor Secrete şi ai Poliţiei!) nu pătrunde la ei.Dar din palatele lor subterane (...la care se ajunge doar cu descensoarele...7) ei dispun, după bunul lor plac(...cel puţin aşa au pretenţia şi iluzia...), de soarta lumii şi destinele omenirii...mai exact, ale raselor umaneînvinse şi ale regnurilor (pe care, „la pachet” cu audaxienii şi simplicissimii, le consideră „pradă derăzboi” şi SCLAVI ABSOLUŢI...).

7 -Fireşte, opusul ascensoarelor...

15

...În rest, arahneenii obişnuiţi, care nu locuiesc în YPRRUUU!, ci în oraşe obişnuite, „moştenito”-jefuite„obişnuit” (...din lene şi aroganţă, mai curând, decât din spirit de conservare şi prezervare a antichităţilorsuperbe, arahneenii obişnuiţi nu schimbă absolut nimic, în arhitectura şi structura acestor locuinţe...pecare, anual, sclavii audaxieni, cu umilinţă şi supunere maximă, le renovează-repară, dacă este cazul...) –sunt (...afară de PARIA...dar ei nu contează decât, am spus-o, statistic!) nişte OLOGI PLACIZI şi fărănicio relevanţă deosebită: dorm până la prânz, în paturi cu poloage enorme, care-i feresc de razelesoarelui...apoi poruncesc sclavilor audaxieni să li se aducă mâncare, în cantităţi industriale, pe mese câtplatoul Tibetului...apoi, ordonă să li se aducă, la scară, limuzinele „tancheşti”, spre care sunt aduşi în lectici,purtate de sclavi...se plimbă pe străzile oraşelor-antichităţi audaxiene...un ceas, două...apoi, căscând deoboseală cumplită, după o trudă ca asta, total nepotrivită cu firea lor...se întorc în palatele jefuite: şi, deci -...lecticile, mesele „tibetane” şi mâncarea arhiabundentă (semn distinctiv al „rasei superioare”...!)...culcarealăfăită şi incredibil, bubuitor-sforăită! - sub poloagele gigantice - ascunşi, acum, de Lună... - ...şi, a doua zi,totul, de la capăt!...Care capăt, că nu se întrevede niciunul?!

*...Ursul din Pădurea Munţilor (adversar declarat, al tuturor dracilor şi al tuturor bolilor pământului - şi,deci, şi al arahneenilor!), Ursul Cel Uriaş şi Vajnic, Călugărul Cel Mare al Codrilor... - ...cel care seînalţă şi se slăveşte, cădelniţând alene şi solemn, dintre tufişurile doldora de zmeură..., Ursul Cel Dungat tot(ca un tigru local!), de umbrele rare, iscate din copacii înalţi ai poienii, mormăi, cu ochi galeşi şigălbui...mormăi şi hârâi el, aşa, de unul singur, ridicat în două labe, grav, ca-n faţa unui auditoriu sodom...înPădurea-Catedrală:-Mmmor-mmmor...ce vremuri...ce vremuri...! De soare, e soare, de lună, e lună...şi stele-s...mmmorrr...dartare mi se face greaţă, dimineaţa, când...mmmor...îi văd pe oamenii ăştia, curcani nebuni şi ucigaşi, cudrujbele lor...cu puştile lor ucigaşe, bubuitoare şi asurzitoare... - ...da, mmmorrr...să-mi prăpădească mietoată Împărăţia Munţilor...mmmorrr...şi cât huiet, cât huiet, cât vuiet...parcă dracul mână toate vânturile, dinurmă, să dărâme pământul, nu alta...mmmorrr...unde-i liniştea din rai? - unde-s albinele din rai, unde-sflorile din rai?...ce-am făcut noi, ăştia, pensionarii codrului luminat, de merităm căderea, dimpreună cu şulfade Om, şi atâta prăpăd?... - ...ce vină avem noi, cei blânzi, supuşi deplin Luminii şi care ascultam, acolo, înrai (din aşternutul tufişurilor de trandafiri fără ghimpi), păsările şi îngerii, cum cântau pe crengile copacilordin rai...mmorrr...ce vină avem noi, pensionarii ăştia inofensivi, că ei, El-Omul, şi ei, oamenii, au înnebunitşi-au trădat Lumina Cea Mare?...mmmorrr...acum, aici, pe Pământul Căderii (nemeritate de noi, blânziiraiului!), toate albinele sar pe tine, câtumai moşul, şi te înţeapă, cu răutate de draci...mmmor...iar florile auţepi, şi ele, tare mulţi ţepi...iar păsările au clonţuri vrăjmaşe, să-ţi scoată ochii, nu alta...le-nţeleg, da, le-nţeleg, cum nu: se apără, toţi şi toate, cum pot, să se salveze la viaţa asta de aici, nenorocită şi de-o clipită! -...mmmorrr...dar de ce trebuie să asculte de draci, de ce trebuie să se ucidă între ei, oamenii-curcani...oamenii-păianjeni...de ce a trebuit să ne învrăjbească pe noi, între noi noi...păsări, flori, urşi, lupi,capre sălbatice, oi, lei, antilope... numai Inorogii şi Bolovanii Cei Statornici ai Desăvârşitei Credinţe,precum şi Cristalele Înţelepciunii ce mai stau cuminţi, în lumea asta nebună, păstrându-şi sfinţenia lorveche......mmmorrr...de ce trebuie să ne ucidem, oare, între noi? - ...şi de ce trebuie să ne ucidă oamenii penoi, ăştia, pensionarii pădurilor, adică, ai pădurilor celor care încă-s în picioare, vreau eu amormăi...mmmorrr...bieţi pensionari, care nu facem, nimănui, niciun rău, nu năvălim peste nimeni, nevedem de zmeura noastră cea de toate zilele...numai să ne lase în legea noastră cea veche...dar ei, nu şi nu,curat ca dracii...mmmorrr?

*...Şi, scârbit, Călugărul Cel Mare al Codrilor se lăsă, iarăşi, în patru labe... – ...şi ieşi dintre tufişuri,scuturându-şi, alene, blana, de toate gândurile cele rele, de toate posibilele, ori, doar, probabilele molime,„prinse” de la oamenii căderii..., depărtându-se, cătinel, şi ducându-se, tot aşa, agale-agale, teleap-teleap...sătragă un pui de somn (dacă l-or lăsa ucigaşii cei cu drujbele, ori ucigaşii ceilalţi, cu puştile...), acolo, înbârlogul lui, pitit tocmai în toiul codrului, departe de tot răul pământului ăstuia, spurcat de sânge şi de crimăabsurdă..

***

16

Capitolul al II-lea – O VIZITĂ SURDĂ ŞI OARBĂ, DE DUPĂ-AMIAZĂ...

...Afară era o după-amiază arzătoare şi orbitoare în care, parcă, se răsfăţa şi se răzgâia diavolul. O după-amiază toridă, la modul cel mai ostentativ şi impertinent onest, ca o adevărată şi perfectă insultă, la adresamişmaşurilor istoriei umanităţii - decadente încă de la Creaţie – şi plină de şmecheriile asasine ale tuturorfalsurilor multimilenare, aparţinând constructelor cosmice şi sociale.Soarele devenise invizibil (în această după-amiază demascatoare de contrafaceri, pe post de statuarităţieroic-instituţionale), din pricina luminii şi căldurii excesive. O fi existat, soarele ăsta - dar nu sus, pe cer, ci,parcă, dintr-o forfotire şi clocotire continuă, venită, parcă, de sub pietrele încinse, până la incandescenţă, aledrumurilor antice, neasfaltate (dar, acum, şi des-pietruite!), ale Romei....La colţ de stradă, se perpelea, sub soarele galactic, Vagabondul cel negru...tot veselo-zeflemitor (se citeape mutra lui, că multe avea de zis, însă ştia că venise vremea, acum, să şi asculte...)...Vesel-vesel, dar, cât decât, transpirat...dacă poate să transpire şi iasca. Nu mai cânta – era atent, neaşteptat de atent, pentru unhoinar şi Vagabond, de teapa lui. La un moment dat, îşi lipi urechea de zidul unei case făloase...şi asculta,dus, aşa, pe gânduri, cu ochii întredeschişi... - ...cu un surâs, parcă un pic sarcastic, fluturând pe buzele-isubţiri... Vagabonzii lumii, în general, sunt familiari (în particular), cu toţi diavolii...dar mai ales ăsta, de lacolţul străzii mele!...Atât de otrăvit-orbitoare era după-amiaza asta, încât nu se mai zărea conturul niciuneia dintre casele de peo „via” romană oarecare... – ...afară de enormele şi greoaiele forme ale „palatului Foscari” (de fapt, numainumele îşi păstrase nobleţea cu iz veneţian, căci, în palat,sălăşluia, acum, un om de afaceri atât de lăfăit de bogat, încât se credea şi excesiv de deştept...). Casa uriaşă(de peretele căreia se lipise urechea Vagabondului...), precum şi zidurile ei împrejmuitoare, erau învăluite(ca şi cum ar fi purtat mască de carnaval şi peruci vetuste şi hilare!) de viţă-de-vie şi iederă (ştreanguri

17

aeriene incredibil de dese şi ameţitor de înalte!), supărător amestecate, istovitor şi ecuatorial... – dar careasigurau umbră şi desăvârşită tihnă, pe orişice vreme, celor dinlăuntrul palatului...Părea că nimeni n-ar fi îndrăznit nu să intre, dar nici măcar să privească spre o clădire, cu un astfel de vajnicparapet vegetal...teribil şi incredibil de umbros - deci, interzis, cu desăvârşire, muritorilor de rând, sortiţi,fără nicio speranţă, de niciunde, doar văpăilor iadului...Înlăuntrul „palatului Foscari”, mai exact, în bibliotecă (o bibliotecă ticsită de cotoare aurii-înfocate şi roşii-înfocate, de lucrări oculte şi tenebroase...) - erau trase (total, până la podele!) draperiile negre, de la ferestre– şi, în mod ciudat, dobândeai certitudinea că se voia, astfel, ocrotirea unor ochi grav vătămaţi, ai cuiva,locuitor pe aceste meleaguri, total rupte de lume şi de după-amiaza, clocotind blestemată, de afară. În aerulîntunecat (şi destul de rece) al camerei (şi ea, enormă şi greoaie, ca şi palatul în care fusese înglobată)pluteau zeci de mii de vorbe, care fuseseră eliberate şi rostite, aparent zadarnic, de vreo două ceasuriîncoace. Numai covoarele groase şi moi auziră, însă, şi resorbiră (păstrându-le, pentru orice eventualitate...),înţelegător şi cu mult spirit de previziune („...Mai trebuie s-aldată... La un caz, iar... pac! la<<Răsboiul>>”), printre desenele lor orientale, cu păsări stranii, nemaivăzute, şi cu vegetale şerpuitoare... -...cuvintele care s-au rostit în după-amiaza aceea. Cuvinte oarbe - pentru urechi surde......Doar două dintre zecile de fotolii, risipite prin bibliotecă (atât de multe fotolii şi scaune îmbrăcate încatifea neagră garniseau biblioteca „palatului Foscari”, încât cărţile din rafturi pur şi simplu se chirceau, setrăgeau, umilite şi ofensate, înăuntrul pereţilor, şi nu mai rămânea, pe rafturi, decât un pospai ridicol, formatdin firave cotoare de coperţi...) erau ocupate: unul dintre fotolii era ocupat de gazdă, omul de afaceri (unindivid de vreo 45-50 de ani, blond şi extrem de masiv, căruia lumea romană îi zicea, uneori, „Foscarini”,după numele palatului său, dar, cel mai adesea, i se zicea, în şoaptele bârfelor, „Catilina”, pentrumasivitatea statuară, pentru brutalitatea şi lipsa sa de scrupule, exemplare... – ...numele lui adevărat nu-l ştianimeni – doar că NU-SE-ŞTIE-CINE lansase legenda terestră că, de fapt, numele lui era, se pare, unulfoarte umil: Lucio Ferrante...cine-ar fi ghicit adevărul despre el, despre Lucio Ferrante...chiar, CINE L-AR FI GHICIT...?!) - celălalt fotoliu fiind ocupat de un ciudat oaspete, neprevăzut în agenda de afaceri agazdei (cel puţin, nu pentru acea zi...): un medic subţiratic şi smolit la faţă, de, aproximativ, aceeaşi vârstăcu gazda – doctorul Amedeo Cavalcanti. Un pic miop – dar se încăpăţâna să nu poarte ochelari de vedere,corectivi...ci se lăsa în voia pasiunii, a orgoliului său intelectual şi a fanteziei sale exacerbate! - atuncicând era vorba despre exactitate, precizie, viziune analitică...

-...Daaaa...şi ce spuneai, dragă doctore? Că ai ajuns şeful casei de nebuni? Nu-mi mulţumi, te rog să-ţi reţii mulţumirile eventuale... - NU! De fapt, de ce mă mir eu de toată potriveala asta, despre care eu abiaacum aflu: toată viaţa, de când ne cunoaştem - şi, reverenţă până la pământ şi onoare Lui, ne ştim încă dincopilărie, din şcoala primară! - spuse, cu o ironie cam greoaie, dar, totuşi, incredibilă, pentru un malacimbecil, precum era (sau părea...) el, „Catilina”... - şi de câte ori am avut prilejul, ţi-am zis că locul cel maipotrivit, pentru tine, e casa de nebuni! Ca şef, ca ne-şef...dar acolo ţi-e „mediul propice”... – rosti, alene,bărbatul blond şi masiv, cu havana cafenie fumegând, ca un horn de vapor, în colţul gurii. Pieliţa obrazului„omului de afaceri”, în penumbra bibliotecii tenebroase, arăta ciudat şi paradoxal, ierbos-verzuie... –...precum a unui veritabil Balaur Verde al Sulfului!Masivul bărbat de afaceri, cu o faţă barbar-pătrăţoasă (cu mult păr galben pe capul îmburuienat – un părdestul de lung şi subţire, înfoiat şi împrăştiat în jurul capului, închipuind un soi de aureolă burlescă, delocîn consonanţă cu personalitatea aparentă a „purtătorului” ei...) - cu pecetea flegmaticului pe chip (un chipcam degeaba înfumurat, căci ochii străluceau, dar erau goi, ca un buzunar de milog...), - se înfundase atât deadânc şi pe nesimţite, în fotoliul din propria-i bibliotecă oculto-ocultistă, de ziceai că are de gând să sestrecoare, treptat şi foarte discret, sub pământ... – ...iar dacă încă nu-l apucase, vizibil, un căscat ciclopic, eradin pricina havanei dintre dinţi, pe care, totuşi, voia s-o termine de fumat.... Rostise vorbele din urmă pentrua părea că întreţine conversaţia, dar, în realitate (destul de discret, dar rezolut), pentru a pregăti finalulîntrevederii.Îşi scărpina, din timp în timp, cu un tic nervos, o gaură măricică, din frunte – o cicatrice care se păstraîncă foarte roşie, de parcă rana ar fi fost căpătată cu cel mult şapte zile în urmă...Probabil, rezultatul şi amintirea (deloc plăcute...) ale unui accident rutier din tinereţele sale, când „Catilina”va fi fost încă şi mai lipsit de minte, decât în zilele noastre...

18

...Doctorul Cavalcanti (un tip brunet, tot de vreo 45 de ani, şi atât de subţiratic, încât părea sfrijit şi ofticosde-a dreptul...apreciere ce însemna, de fapt, o jignire adusă energiei şi forţei sale vitale şi intelectuale,incredibile...) îşi încreţi sprâncenele, nemulţumit, dar nu chiar jignit. Apoi, după ce se foi şi învârti, câtevaclipe, în fotoliul său, se hotărî să răspundă ironiei aşa-zis „amicale”, dar exasperant de stângace şi grosolane,a gazdei sale:

-Nu ştiu ce-ai zis şi ce crezi tu despre mine, dar sunt sigur că n-ar strica nimănui din lume să vadă,într-o casă de sănătate, însuşi simbolul, atât de jalnic decăzut, al Creaţiei şi al Lui Dumnezeu Însuşi...dar şişansele şi soluţiile de reabilitare, de recuperare a Măreţei Creaţii a Celui care le pare, multora, atât de discret,în manifestările sale, din ultimele veacuri şi milenii...

-Da, nu mă îndoiesc! – se grăbi (total afon, aparent, la ideatica metafizică!) blondul cel masivo-pătrăţos, să-i ia vorba din gură doctorului şi săltându-se, brusc, destul de elastic (încă!), din adâncimileinsondabile ale fotoliului său. Acolo tu te crezi Dumnezeul Nebunilor, fireşte! Iar nebunii, bănuiesc,achiesează, cu urale, la ideea unui astfel de dumnezeu, cum eşti tu...Şi-şi scărpina şi mai avan (de data asta, parcă având un abur de veselie, în vârful degetelor...), gaura roşiedinfrunte...

-Nu m-ai înţeles – se zburli, de-acum, doctorul, la această nouă grosolănie a domnului blond -grosolănie fără de nicio perdea de Duh. Ai face mai bine să-mi faci o vizită, la locul de muncă, atunci când,fireşte, îţi vor permite afacerile tale. A fi într-o casă de sănătate nu înseamnă, numaidecât, a fi nebun – ciînseamnă, în primul rând, că-ţi permiţi şi te-ai decis a-ţi exhiba, a-ţi revela, mai curând, adevăratul tău eu.Noi, ăştia, care ne dăm sănătoşi, suntem, de fapt, nişte ipocriţi josnici, care ne ferim, cu infinită grijă şiextrem de elaborată şi perversă strategie, să ne recunoaştem, în oglinda conştiinţei, adevăratul chip,adevărata personalitate...să nu ne mai minţim, noi pe noi înşine, ci să ne recunoaştem drept ceea ce El adecis să fim, cu adevărat, şi nu ca să facem, ci pentru a desface Creaţia...să fim nu nişte saltimbanci, într-onesfârşit de lungă, plicticoasă şi propagandistică piesă socială, ci nişte oameni liberi – liberi în a ne cunoaşteşi recunoaşte, ca făpturi cu defecte criminale şi îmbolnăviri abisale – ambele, congenitale...defecte şiîmbolnăviri ale spiritului, de sute şi de mii şi mii de ani...

-Lasă, lasă, nu mai fi tu atât de modest şi de filosof...de sofist, mai exact... – rosti moale, ca preludiual despărţirii lor, masivul domn blond. De o viaţă ne cunoaştem, dragă doctore! – şi tu-mi cânţi, acum,despre liberul arbitru! Oooh! Te apreciez şi te preţuiesc, din multe puncte de vedere - dar exaltările şiciudatele tale sofisme şi viziuni, în care, de obsedat ce eşti de ele, ai ajuns să crezi singur, nu-ţi fac preamare cinste, crede-mă, te rog frumos...

-Bine-bine, uite că plec şi nu te mai plictisesc! – se ridică din fotoliu, cu un mic salt, doctorulCavalcanti.

Acum, în picioare, îşi arăta forţa sa reală: corpul îi era drept ca o vargă de oţel şi, parcă, pe nări, sevedea cum se iţesc luminile focului interior, care duduia, precum un furnal încins la roşu. Chipu-i, alungit,părea că are două dimensiuni, atât de slab şi tras la faţă era – părea, mai curând, un pictor, bântuit de febrevizionare, aflat în vacanţă, ori la un sanatoriu... (impresia asta era dată şi de părul excesiv de lung, purtat înplete nepieptănate, negru ca pana corbului, şi care-i încadra faţa - dând, din nou, o impresie falsă, ca şi încazul omului de afaceri: aceea de martir creştin! – nimic mai caraghios, decât această impresie, la un diavolscăpărând de curiozitate, cinism şi inteligenţă - scrutând, pururi, ca un căpitan de corabie medieval-spaniolăde piraţi - zări „nezărite” de alţii!).Ochii îi ardeau de spirit, de batjocură şi de entuziam al bătăii de joc - şi i se holbau, uşor, de atâtaconcentrare acumulată, de-o viaţă. Nările subţiri fremătau, ca ale unui cal pur-sânge, gata de cursă, în oricemoment....Şi doctorul continuă, cu tonul puţin schimbat - nu arzător (dar în acelaşi timp, reflexiv şi oarecum visător),ca până-atunci - ci, într-un crecendo, destul de rapid, dar placid - tonul vocii lui devenise de-a dreptulîngheţat şi muşcător:

-Îţi sunt recunoscător şi, încă o dată, şi cu acest prilej, îţi mulţumesc pentru generoasele-ţi donaţii, pecare le-ai făcut ospiciului...donaţii egale exact cu zero tăiat în patru, pentru morala, sănătoasă şi vie, exaltată,a aşezământului. Nici nu te-am întrebat, de fapt (şi nici acum n-o fac!), de ce am fost ales eu, şi nu alt medicpsihoterapeut, director pentru acest aşezământ...şi nici de ce, dacă tot donezi bani atât de mulţi

19

aşezământului (şi perfect inutilizabili, efectiv, din pricina demagogiei tale birocratico-imbecile, deşănţate şidemolatoare), nu accepţi să dai pe-acolo, o dată, măcar...propagandistic, să zicem...”se poartă”, mai ales azi!Şi de ce nu accepţi argumente favorabile unui ospiciu...Dar tot n-ar fi rău, din punctul meu de vedere, însă şipentru desăvârşita linişte sufletească a banilor tăi donaţi (zise, cu un ton straniu-persuasiv, dar şi cu oricanare interioară, doctorul Cavalcanti) ca, într-una din zilele, ori săptămânile viitoare, să-mi întorci vizita,acolo... - ...acolo, la domiciliul meu, la „casa de nebuni”, cum îţi place ţie să mă persiflezi...deşi banii tăidarnici şi stupizi îţi contrazic, parţial, flegmatismul bleg, ironiile nereuşite şi bufoneriile ieftine. Să ştii căam, acolo, o grădină atât de frumoasă (imens variată, enorm pitorescă!), îngrijită chiar de aşa zişii „nebuni”,încât până şi Proprietarul Divin al Paradisului m-ar invidia...Să ne vedem cu bine! – şi iartă-mă că ţi-amumbrit şi clătinat tihna unei după-amieze atât de voluptuoase, pentru tine... – cu un scurt şi abia perceptibilsalut din bărbie, îşi încheie vizita doctorul, deodată foarte grăbit, poate şi pentru că n-avea niciun chef s-asculte un răspuns al masivului afacerist pătrăţos – răspuns de un prost-gust cel puţin egal cu cel etalat, pânăîn acel moment al despărţirii lor......O vizită surdă şi oarbă, dar care (deşi părea obositor de banală), după cum vom vedea, a născut fapte cutotul remarcabile, ba chiar, pentru mulţi locuitori ai Terrei, Galaxiei şi Casiopeei - nespus de interesante, cuconsecinţe nu doar personale, ci, fără nicio exagerare – de-a dreptul cosmice....Paşii rapizi, ca grindina, ai medicului Cavalcanti, nu se mai auzeau, demult, pe holul imens al „palatuluiFoscari”, din faţa bibliotecii - dar „Catilina” tot stătea, pe marginea fotoliului (de data asta), cu bărbia înpalme şi încruntat nevoie-mare, cu totul nemulţumit, de acea vizită inopinată şi atât de bizară şi agresivă...deacel oaspete, pe care credea că-l ştie şi-l stăpâneşte (...şi-l închipuise, în anii din urmă, mai curând uncerşetor de favoruri, decât un medic autentic şi un spirit atât de „frondeur” şi independent!), şi care sedovedise, în fapt, un argint viu, scurs printre degetele sale, cu o agerime, usturime şi iscusinţă letale...Şi, totuşi, era un început. Un început...de început şi, deci, o nouă speranţă. Da, să fim optimişti! Un începutşi, deci, premizele noii lucrări (preconizate, în mistica sa, „discretă şi secretă”, de blondul cel pătrăţos...) –...al unei lucrări terestre, galactice şi cosmice. Răul duce, inevitabil, legic – spre Binele Suprem al NebunieiGalactice......Apoi, Lucio Ferrante se ridică din fotoliu. Nu-şi mai scărpina gaura din frunte. Era decis şi enorm. Parcăşi-ar fi scos, deodată, de pe obraz şi de pe întreaga-i fiinţă, o mască uzată, umezită, transpirată chiar, derăbdări inadmisibil prelungite – o mască mult prea îndelung purtată....Ieşi în stradă, ajustându-şi, din mers, hainele şi ţinuta. Se vedea, clar, excepţia non-arahneeană...sauexcentric-sfidătoare, de arahneeni: deşi om de afaceri, bancher - nu avea tentacule, ci nişte picioare chiarexcesiv de zdravene!Îl căuta, din priviri, pe şoferul său şi limuzina-i neagră (...păstra aparenţele de umanitate normală şi paşnico-domestică, pentru că planurile sale, de afectare a viitorului – ...dar şi ale mele, adică, ale cronicarului... - ,prevedeau să nu se dea de gol, cu identitatea sa, decât în ultimul act al piesei celei „cronicoase”...!).. Pe loc,Vagabondul îl şi acostă:

-Domnu', v-aţi pierdut ceva...Lucio Ferrante îşi împinse buza de jos înainte, a dispreţ suveran:

-Ce-am pierdut? N-am pierdut nimic! Eu nu pierd niciodată...Eu câştig totdeauna...mereu!-Ba da, ba da, cum să nu: v-aţi pierdut, se vede de la o poştă, şi simţul umorului, şi bunul-

simţ...Celebrul om de afaceri, fierbând de indignare, roti ochii, să vadă un agent de poliţie...dar Vagabonduldispăruse, ca intrat în pământ...„Uite unul care, se pare, a învăţat la şcoala mea...de nu şi-o fi depăşit Maestrul, cumva...” – gândi,îngrijorat, Lucio Ferrante.Automobilul sosi, şi Lucio Ferrante îl uită pe Vagabond şi afrontul adus (prin gluma-i catastrofală!), de unpăduchios oarecare, cu atâta lejeritate obraznică (şi cu o lenjerie atât de precară...), unui om atât deimportant, cum era (şi se şi considera...) el, Lucio Ferrante...Dar nu va scăpa aşa uşor...obrăznicătura asta calică!...Mâna stângă îi scărpina, din nou, aproape cu disperare, gaura, tot mai crud înroşită, din frunte...

*

20

...Într-un macro-palat arahneean (din zona interzisă YPRRUUU! (şi, deci, a FRĂŢIEICANCERULUI/RACULUI”!), dintre butoaie enorme, conţinând palmieri uriaşi şi umbroşi, se auzi (dintr-uncărucior de aur!) vocea „stăpânului casei”, care stătea cu capul mult pe spate, de parcă ar fi privit un tablouinteresanto-impresionisto-expresionist, de Van Gogh, aflat la sute şi sute de de metri distanţă artistică, de el,arahneeanul...:

-Aţi întocmit, glu-glu, lista pentru săptămâna asta cu morţii necesari, glu-glu, din gherilelemuntelui... – pentru expus în piaţă, glu-glu, ca să le mai treacă dorul audaxienilor, glu-glu, de „rezistenţă înmunţi” şi de „luptă de gherilă”?

-Da, stăpâne...am întocmit-o, stăpâne! – răspunseră, în cor, nişte voci umile, servile la culme...-Şi? Pe câte „materiale didactice”, glu-glu, de „guerrilleros” contaţi, ca să, glu-glu, „ornaţi” piaţa cu

capete tăiate..., pentru mâine, glu-glu, şi poimâine...adică, pentru sâmbătă şi duminică, glu-glu-glu, că-s zilede carnaval, şi se zgâieşte, glu-glu-glu, prostime multă?

-Păi...să tot fie vreo douăzeci de cadavre...-Nu cadavre, cretinilor, glu-glu-glu-glu! – izbucni, furios, perciunatul de aur... zdrăngănindu-şi,

teribil de energic, zdrăngănelele din cap... - ci „materiale didactice”, „exemplare didactice”! Nici pânăacum n-aţi învăţat, glu-glu, şi deprins limbajul cuviincios şi diplomatic...glu-glu-glu-glu?!

-Iertare, stăpâne! Iertare! – sigur, sigur...! – fireşte, aşa cum minunat grăiţi...„materialedidactice”...”exemplare didactice”...sigur...iertare...!

-Să fie, glu-glu, încă din noaptea asta, în piaţă, „exemplarele didactice”! – postaţi, glu-glu,„materialul didactic”, glu-glu-glu, în piaţă...– ...cum s-or trezi din somn audaxienii-sclavi, glu-glu, dinmahalale - să-i vadă pe cei de-o rasă cu ei, ce păţesc, glu-glu-glu, dacă nu se supun IMPERIULUIARAHNEEAN! - glu-glu-glu, şi să se teamă...să se teamă şi să moară...sau să se supună orbeşte nouă!Dar...nu-s mulţumit de număr...glu-glu-glu-glu, ce-i aia, „douăzeci”...ce-i aia, glu-glu, spuneţi-mi şi mie, ce-i aia, glu-glu-glu - „douăzeci”? - trebuia să prindă poliţia mea pe puţin două sute...glu-glu, două mii, glu-glu-glu! - ...că nu se mai termină, odată, glu-glu, la imbecilii ăştia de audaxieni, glu...visul lor tembel şinătâng, de libertate...auzi...glu-glu-glu-glu: ”AUDAXIENI LIBERI”! Cel mai absurd lucru, cea maiabsurdă împerechere de cuvinte...glu-glu-glu-glu...!

-Aşa este, luminate stăpâne! Ne vom strădui, luminate stăpâne... – îngânară, firav, câteva dintrevocile cele servilo-umile...care se temeau, mai dihai ca de moarte, de „glugluitul” furios al arahneeanului-şef al Poliţiei... - ...cu ţăruşul de aproape un stânjen, în creştetul capului!

*...Au fost odată nişte COCORI SFINŢI...COCORII SOARELUI, care dansau, dansau în văzduh,alungând vânturile cele rele......Dar acum ei, cocorii, lâncezesc pe bălţi şi prin păpuriş, sorbiţi, parcă, şi ei, de prea multele mlaştiniputuroase, şi înnegrite, şi unsuroase..., care încinseseră, din toate părţile, pământul...stăteau, doar stăteau,COCORII CEI GALEŞI, gata să-şi dea duhul, pe plisc afară...Numai unul îşi 'nalţă moţul, pentru câteva clipe, şi îndrăzni, chiar riscă...a zice, şi el, ceva:

-Cât vor mai hălădui, pe Pământ, oamenii cei răi, noi nu vom mai putea zbura şi dansa, cu folos şifrumos... – şi nici nu ne va ţine minte Lumina, ca să ne vadă şi să ne ajute a resfinţi pământul...Şi sărmanul cocor, bătrân şi fonf... – ...pe loc, şi leşină, dintr-odată, de cât grăise de mult......Va mai veni, oare, oameni buni, vremea DANSULUI FASCINANT ŞI ÎNSĂNĂTOŞITOR? -SOLARUL DANS al COCORILOR SFINŢI?...Cine ştie...cine ştie?

*...Sălciile plângătoare, pesimiste de felul lor (ca şi plopii cei tremurători...), zic ele-ntr-una, glăsuind dinfrunzele lor, prăfuite de zgurile arahneene, că nu va mai fi posibil, în lume, vreodată, dansul cel sacru alCOCORILOR...dar „stelele proroace”, din ceruri, clipesc, complice cu noi...brazii, stejarii şi păltinaşii,pe pământ, în munţii sâlhui, se agită, vuind furioşi, încăpăţânaţi în măreţie... - ...şi, uite-aşa, ne creşte, iarăşi,inima!Şi începem, şi noi, cei de aici, din „josul josului” (din „jocul josului”...), să cântăm...atrăgând, astfel, magic,DANSUL CEL LECUITOR DE SUFLETE...!

***

21

Capitolul al III-lea – „ÎNCĂ NU S-A FĂCUT DE-UN TAIFUN...”

...Dintr-odată, arşiţa după-amiezii dispăru, cerul se acoperi de nori viforoşi, din ce în ce mai vineţi... -

...vântul bătea cu duşmănie, înlăturând, distrugând şi dispreţuind orice aranjamente paşnice ale lumii.Pe colinele Romei se scremea să plouă năprasnic, cică. Cerul se întunecase a lâncezeală, lumina, tândăloasă,se oprise, aproape complet, din slujba ei de luminat...dar vântul şuiera agresiv, tot mai pus pe rele..., copaciise jeluiau, scârţâiau şi se unduiau, din ce în ce mai adânc, a disperare... - ...iar oamenii-arahneeni îşi iuţiserăafacerile şi aranjamentele financiare, de sute de ori mai mult decât în alte zile, parcă. Soarta a multe sute desăptămâni şi a zeci de luni, se schimbă, radical, în acea înserare ciudată... – ...la fel precum se schimbară,prin hârtiile cu semnături cretine, dar, vezi-Doamne, „imperiale” - şi sorţile a milioane de oameni. Înbirourile „imperial”-somptuoase şi teribil de pompoase ale arahneenilor, din acea după-amiază-nseratăprecoce, se încheiară atâtea contracte noi şi se „rupseră” atâtea alte mii de contracte vechi, încât se dovedică sfârşitul unei zile poate schimba lumea, cu mult mai degrabă şi mai decisiv, decât ceasurile dimineţii oriamiezii....Viteza istoriei crescu, ameţitor, în acea înserare târzie, odată cu viteza vântului, care mătura, năprasnic,colinele romane... Parcă la comanda Ceasului Cosmico-Ceresctrecuse însuşi Diavolul Clarobscurului, înlocuind-o pe mult prea tihnita şi blânda Zeitate Solară...!...Eterna bătălie a lumii! - cu etern-nesigurii sorţi de izbândă (de ambele părţi!)...cel puţin, din punctul devedere (atât de temător şi îngust...), al omenirii derutate de orişice fleac...bunăoară, până şi de un vânt cupersonalitate marcantă, şuierătoare şi real-agresivă – cum şi de o puţin previzibilă, şovăielnică vreme deploaie!..Dacă doctorul Cavalcanti ar fi avut curiozitatea să-l urmărească, în amurgul şi seara aceleiaşi zile, pe fostulsău „coleg de primară”, ar fi rămas foarte surprins de câte nu ştia despre acesta – şi de câte era în stareacesta...În primul rând, nu l-ar fi crezut în stare, pentru nimic în lume, de atâta frenezie funestă...

*...Primo tempo: Lucio Ferrante se duse la Conferinţa Mondială a Oamenilor de Afaceri Catolici(CMOAC) – de fapt, plutocraţii arahneeni cei mai de vază... - unde discursul său fulminant stârni rumoripeste rumori, proteste vehemente şi chiar, pe ici pe colo, păruieli sănătoase, în rândurile onoratului auditoriu– din două motive: primul - pentru că susţinea, cu argumente irefutabile, superioritatea trocului, asuprabanilor – după ce afirmase că banii l-au înlocuit pe Bunul Dumnezeu, în conştiinţa umanităţii, terestre şigalactice... – şi apoi, prin lecturarea, la final, a unui pasaj dintr-un celebru scriitor dizident arahneean(culmea: trăitor pe Terra, cu vreo trei milenii în urmă...şi „livrat” auditoriului, de către Lucio Ferrante, dreptcel mai expresiv şi convingător predicator contemporan!):„Banii au o caracteristică specială. În cantităţi mari, capătă tendinţa de a-şi trăi o viaţă a lor proprie, şichiar de a-şi dezvolta o conştiinţă. Puterea banilor ajunge să fie foarte greu de controlat, sau de ţinut înfrâu. Omul a fost, întotdeauna, un animal venal. Creşterea populaţiei, costul uriaş al războaielor,presiunea neîncetată a impozitelor, care ajung să însemne confiscarea averilor – toate aceste lucruri îlfac pe om din ce în ce mai venal. Omul de rând este obosit şi speriat, iar unui om obosit şi speriat nu-i dămâna să aibă idealuri. Trebuie să cumpere hrană pentru familia lui. În epoca noastră am fost martoriiunui înspăimântător declin al moralei publice, ca şi al celei particulare. Nici nu poţi cere calităţi morale,de la oameni a căror viaţă e alcătuită din supunerea faţă de lucrurile de proastă calitate. Şi nu poţi să teaştepţi la lucruri de bună calitate, întrucât durează prea mult. Aşadar, o înlocuieşti calitatea, prinaspectul elegant, prin modă, care reprezintă o escrocherie comercială, destinată să producă o demodareartificială. Producţia de masă n-ar putea să-şi vândă la anul mărfurile, dacă n-ar face ca ceea ce avândut anul ăsta să pară demodat, peste câteva luni. Avem cele mai albe bucătării şi cele maistrălucitoare băi din lume. Dar în bucătărioara albă şi superbă, gospodina arahneeană obişnuită nu e în

22

stare să facă o mâncare ca lumea, iar baia superbă şi strălucitoare este mai ales un loc pentrudeodorante, laxative, somnifere şi pentru produsele acelei escrocherii pe scară internaţională, care senumeşte industria cosmetică. Noi, prin sclavii audaxieni, facem cele mai frumoase ambalaje din lume.Dar marfa dinăuntru e bună de aruncat la gunoi (...). Suntem o rasă mare, aspră, bogată şi nesăbuită -şi crima este preţul pe care-l plătim pentru aceasta, iar delincvenţa organizată este preţul pe care-l plătimpentru organizare (…). Delincvenţa organizată este doar reversul murdar al dolarului muncit(…).Chelălăielile neîncetate despre libertatea presei înseamnă libertatea de a se face negustorie cubârfeli, crime, pornografie, lucruri de senzaţie, ură, insinuări, precum şi foloasele politice şi financiareale propagandei (…). Legile nu sunt altceva decât prilejuri pentru onorariile juriştilor. Câtă vreme credeţică ar putea să reziste bandele de gangsteri de înaltă clasă, dacă avocaţii şi magistraţii nu i-ar învăţa cumsă opereze? (…)Trăim în ceea ce se numeşte o democraţie, domnia majorităţii poporului. Un idealsplendid, dacă poate fi tradus în viaţă. Oamenii sunt aleşi, dar numai maşinăria partidului propunecandidaţii, iar maşinăriile partidelor din Arahneea. trebuie să cheltuiască sume immense, ca să poată fieficace. Cineva trebuie să le furnizeze aceşti bani şi acest cineva - indiferent dacă e un individ, un grupfinanciar sau orice vrei dumneata - se aşteaptă în schimb la oarecare consideraţie. (…) Poate că tipuldin vârful piramidei sociale arahneene socoate că are mâinile curate, dar undeva pe filieră se maiîntâmplă ca nişte indivizi să fie puşi la zid (...), nişte oameni de treabă îşi pierd slujbele (…), se facspeculaţii de bursă, agenţii fiind cumpăraţi cu o uncie de aur vechi (…). Banii înseamnă putere şiputerea, dacă e mare, nu mai e folosită cinstit: ăsta e sistemul arahneean”8.A încheiat bâlciul de la Conferinţă Mondială a Oamenilor de Afaceri Catolici (CMOAC), prin citareaspuselor altui clasic al umanităţii, de data aceasta, audaxian:“Nu contest necesitatea statului, ci contest necesitatea statului arahneean, fiindcă acesta, devenind unimperiu mondial, a oficializat asasinatul, jaful, tributul şi violenţa – în detrimental popoarelor şi raselorcelorlalte”9.

*…Secondo tempo: îi părăsi pe încleştaţii plutocraţi arahneeni (unul cu mâinile în părul celuilalt…) – şi seduse, pe vânturi, la o altă conferinţă: Conferinţa Organiştilor Surzi ai Bisericii Romano-Catolice dinRoma (COSBRCR). Aici stârni alte bătălii ca pe front, prin afirmaţii la fel de paradoxale, precum cămuzica lui Bach e mai ţeapănă decât un burlan, ori decât picioarele de taburet, şi că ar trebui înlocuită cumuzica altui surd celebru, Beethoven (mai cu seamă, prin trio-urile lui luciferice, 5 şi 6…, sau prinportativele cvasi-dodecafonice ale Appassionatei…) şi cu cea a lui Berlioz (mai cu seamă, părţile sabatice,din Simfonia fantastică…). Şi făcu demonstraţia, cu creta, la tablă…pe note scrise şi desenate fulgerător, casă “audă” şi surzii…!Auditoriul îl huidui copios, precum un cârd de foci…dar, pentru că nu se puteau atinge de coafura unui ZEUAL BANILOR, plătiră cu şi se răfuiră prin intermediul propriilor lor coafuri…în aşa hal, încât bătrâniiorganişti surzi rămaseră chilugi ca-n palmă (…iar bărbile şi mustăţile lor fură văzute, peste câteva zile, învitrina unui magazin de recuzită teatrală…) - în urma acestei “vizite” conferenţiare…

*…Terzo tempo: după aceea, fără nicio tranziţie, Lucio Ferrante îşi mută, fulgerător, mutra pătrăţoasă – latribuna Conferinţei Internaţionale a Armatelor Galactice Aliate (CIAGA) – tot un organism supremarahneean… - militând (înfocato-focos şi teribil de elocvent!) pentru pacea globală, împotriva războaielorintergalactice şi în favoarea măreţelor măceluri locale……Pe drumul de întoarcere, Lucio Ferrante coborî, din zborul său, pe o stradă, să-şi lege mai strâns şireturilede la aripile-i cele negre…Deîndată, Vagabondul smolit şi fu lângă el!

-Ce, n-ai treabă? Ce te tot ţii după mine? – îl întrebă, un pic impacientat, Lucio Ferrante, peVagabodul care, acum, surâdea sardonic şi-i făcea cu ochiul, complice…

-Ba, am treabă mult mai multă decât tine: eu GÂNDESC! În ce priveşte “ţinutul de tine”, păi, etocmai pe dos…: TU te ţii după gândurile, şi visările, şi coşmarurile, şi fanteziile mele de seară…iar eunu fac decât să fiu excesiv, nemeritat de politicos, TOCMAI CU TINE!

8 -Adaptare după Raymond Chandler, Rămas bun pentru vecie, Bucureşti, 1993, pp. 236, 278, 353.9 -Adaptare după Friederich Dürrenmatt, Romulus cel Mare, EPL, 1965, p. 64.

23

Lucio Ferrante dădu să zică ceva…, dar, după bunul său obicei, Vagabodul cel smolit şi sardonic dispărusede mult…

*...În cele din urmă, Lucio Ferrante se osteni şi zbură până la Aşezământul Suprem – TEMPLULDUMNEZEULUI-PĂIANJEN...unde ţinu o predică, perfect arahneizată.Vorbi ca un sfânt...ba, chiar ca doi sfinţi arahneeni, la un loc... - ...dar noi vă scutim de a asculta respectivapredică, întrucât, cu cât era mai pe potriva minţii arahneenilor, cu atât însemna că purta într-însa, nesmintit,pecetea obsesiilor şi a gogoşilor umflate, desfrânate şi sfruntate, cumplit obraznice, ale vremurilornoastre...care va să zică, v-aş plictisi nepermis de mult, făcându-vă să auziţi ceea ce, în toate zilele vieţiidomniilor voastre, tot auziţi, fără istov, fără de măsura cea bună, ori cu vreo urmă de bun-simţ...Dumnezeul arahneenilor este un soi de negustor burtos, mârlan de frunte şi funcţionar, aparent,conştiincios... - în realitate, un TRÂNTOR CELEST ŞI FUNEST...teribil de vicios, fără urmă de bun-simţ, fără nicio intenţie, măcar, de milă... - ...ci UN SADIC SUPREM: încheie, într-una, contracte,EXCLUSIV cu arahneenii! - ...şi, foarte ciudat, toate aceste contracte SUNT NUMAI SPRE FOLOSULŞI BELŞUGUL INCREDIBIL (...şi părând a fi unul etern!), al arahneenilor... - ... şi, fireşte, spredezastrul, necontenit şi sisific, a tot ce este non-arahneean...Egoist şi paranoic, acest DUMNEZEU-ARAHNIDĂ îşi ascultă, cu voluptate neghioabă, laudele, osanalele,axioanele etc., aduse de şmecherii şi escrocii arahneeni, cot la cot cu terorizaţii ne-arahneeni...şi, caurmare a rugăciunilor amestecate, BURTOSUL DIVIN despleteşte şi desparte, repede şi revoltător deinechitabil, caierul rugăciunilor, pentru a-şi face cunoscută NEDREPTATEA SA SPLENDIDĂ,SUBLIMĂ: îşi alcătuieşte şi întinde pânza-i vicleană, peste toată lumea ne-arahneeană, şi o prăpădeşte peaceasta, metodic şi sârguincios, spre desfătarea, de nedescris, a „imperialilor”-arahnide terestre!...BURTOSUL ŞI BĂTRÂNUL LĂFĂIT şi CRIMINAL DIVIN este, cu alte cuvinte, un DUMNEZEU-TERORIST COSMIC, aflat în slujba şi solda continuă a „arahnidelor imperiale” (Dumnezeu-AgentFinanciar, Dumnezeu-Agent de Bursă, Dumnezeu-Agent Electoral...!) – ...şi pe care patrulele galactice,dacă-l întâlnesc, întâmplător... - în loc să-l aresteze şi închidă, măcar pentru vreo două veşnicii, acolo... – ...îlsalută cu mâna la chipiu şi-i dau onorul! Secături linguşitoare şi javre veşnic profitoare...

*... – Lasă aşa, dragă Irinwe – mormăi, indispus, Lucio Ferrante (...gaura din frunte şi-o scărpina

aproape cu disperare..., cuprins, parcă, de-o frenezie febrilă...) - către un individ extrem de scund, faţă de el- având un chip de o frumuseţe serafică, dar grozav de stranie...Da, serafic-serafic...apropate în întregime serafic: ochi albaştri, precum cerul mediteraneean...(e drept, cuochelari îngheţaţi, peste sus-numiţii ochi...), pieliţă albă, trăsăturile chipului rafaelice, adonice...numaibuza de sus stătea, aşa, ca un tricou murdar, suflecat deasupra unui buric gol (părea mai curând un începutde rât, decât o buză...!): în felul acesta (prin „suflecare”), îi rămâneau dezveliţi, pururi, dinţii din faţă – carenu erau incisivi laţi, ci doi canini ascuţiţi şi lungi, ca nişte ace oblice-nainte, agresiv-ameninţătoare10...precum se zice că ar fi la vampiri...E drept şi că sudoarea-i dospită după urechile lui (ca de câine) mirosea a brânză de oaie...că trupul său,îndopat cu hoituri trândave, puţea rău de tot...că urmele-i, pe unde călca, rămâneau să duhnească, iute şipersistent, a lemne putrezite de urină...dar, mă rog, în rest...cum vă spusei...serafic, ce mai !Deh - zi-i Irinwe...şi bună pace!„Maestrul” Ferrante, de lângă el, însă, se obişnuise cu toate aceste „parfumerii”, de mult... - încă dinveşnicie!...Şi Lucio Ferrante continuă, melancolic şi visător...nu se prea ştie de ce şi ce-l apucase, că doar avea derezolvat treburi, în acea zi, de un realism ultim...primar-liminar...primitiv de-a binelea:

...-Mă uit la tine, Irinwe, şi la ochelarii tăi - şi meditez: uite, acuma, când îşi şterge ochelarii, aresuflu şi suflet (chiar aşa, ca Demon al Sângelui, tot ai un soi de suflet, până şi tu...!), cât să abureascălentilele ochelarilor ăstora...şi după aia, îi ştergi cu batista. Când vei muri, acest abur nu va mai fi posibil...şiochelarii tăi vor rămâne, de-a pururi, neşterşi...

10 -...Din care cauză, fireşte, cam şuiera, când vorbea... - ...dar noi nu vom ţine cont de acest amănunt neplăcut, ci-l vom trata, peIrinwe, ca pe un cetăţean absolut normal!

24

Individul scund şi fascinant (...şi dinţos rău, şi „parfumat”, precum un rottweiler aflat în călduri!), de lângăumărul lui Lucio Ferrante, foarte stingherit de atenţia excesivă, pe care i-o dădea Lucio Ferrante, în acea zi,cu totul specială... - ...glăsui-orăcăi, cu oarece spaimă şi nelinişte în glas:

-Dar noi, Maestre, noi suntem nemuritori, noi suntem demoni, deci „îngeri în rezervă”, iar nuoameni muritori şi debili şi...nu-i aşa, Maestre...Stăpâne?

-Eh, dragă Irinwe...cine poate şti socotelile reale ale Adversarului nostru...cine-i poate Lui şti (oriciti...) gândurile şi deciziile, ulterioare divorţului nostru cosmic...amiabil? Lasă-aşa, dragă Irinwe, las-o jos,că măcăne... - şi nu vom şti cum s-o mai potolim, mintea asta a noastră, sărmana... – îngână, pe gânduri,puţin vulgar şi argotic, Lucio Ferrante, ţinându-şi mâna dreaptă la bărbie, ca o babă la portiţă...iar cu ceastângă necontenind să-şi scarpine gaura înroşită, ca un semafor aflat pe roşu, din frunte......Apoi, se scutură de tristeţile lui cele atât de vaste, vagi şi neînţelese - şi, din nou, înfruntă, cu sfruntare,umbrele lungi ale zării......Erau pe o colină, dintre cele şapte ale Romei (Aventin, Palatin, Quirinal, Viminal, Caelius, Esquilin,Capitoliu...) - anume, pe COLINA QUIRINALĂ11, deasupra unei străzi centrale, a Urbei Eterne şi Sacre...În lumina amurgului, dând spre seară, se ridicau, parcă, din drumurile Oraşului Sfânt şi Deplin Ruinat, dinColosseum, din Bazilica San Pietro... - fumuri înalte, pulberi nesfârşite, întâi albicioase, şi, din ce în ce,înroşindu-se...apoi, cumplit de trist, întunecându-se, înecându-se, parcă, în propriul lor vag dezolant...Numai pe un versant, acoperit cu iarbă înaltă şi strălucitor de verde, al Quirinalului, gospodarii audaxieni(la acest ceas, adăpostiţi prin căsuţele lor umile...!) tăiaseră, cu multă grijă iubitoare, de prin grădini,crengile uscate şi moarte ale pomilor (...cât le mai fusese îngăduit, de către arahneeni, să aibă grădini...subcondiţii revoltătoare, prin care erau siliţi să renunţe, în favoarea „Imperiului Arahneean”, la aproape toatărecolta lor...dar, decât să nu fie proprietari pe nimic, mai bine acceptau jaful canibalesc...!). Şi făcuserăharnicii gospodari temeraro-audaxieni, din uscăturile şi vreascurile acelea, dar şi din gunoiul strâns de pringrădini şi ogrăzi, un rug imens...din care, însă, nu ieşeau decât trâmbe înalte şi şovăitor-şerpuitoare, de fumnegru...trâmbe de fum teribil de înecăcios şi negru, care umpleau cerul şi pământul de funingini fierbinţi...şicare le plouau torenţial, drept în gât, bieţilor demoni...Irinwe tuşi, cât putu el de discret, la început...dar tot atrase atenţia „afaceristului”...

-Ce faci, tuşeşti? Ce-ai păţit? Tocmai tu...? Păi, eu ziceam că, aici, parc-ar fi pe la noi, acolo, „jos”...,condiţii similare - şi negre, şi fierbinţi! - nu-i aşa, dragul meu Irinwe? – glumi Lucio Ferrante, pe submustaţă.Tuşind, Irinwe crezu de cuviinţă să-şi mascheze iritarea gâtului, cu un discurs de ocazie...:

-Maestre...adică, Stăpâne..., aici, pe Colina Quirinalului, au fost cinstiţi zeii cei vechi, Jupiter,Minerva, Iuno, înainte ca oamenii să afle de cei noi… Aici se află ruinele sanctuarului zeiței Flora, ceavenerată și de osci și de sabini…mai încolo se află Colina Capitolină, de unde, în timpul încercării deinvazie a galilor, gâştele capitoline12 …romanii se zice că, într-o vreme, au ucis câinii şi au slăvit gâştele,care nu i-au trădat, ci i-au salvat…

-Lasă gâştele, lasă tu gâştele…! Ce, pentru gâşte am venit noi până aici, la dra… - scuze, phiii!...înpraznic…până aici, sughiţând de oboseala suitului colinei ăsteia infernale şi scuipându-ne plămânii, din

11 -Considerăm că Lucio Ferrante nu-şi putea stabili „locaţia” provizorie pe, să zicem, Colina Vaticanului, pentru că, acolo, a fostrăstignit Sfântul Apostol Petru...Nu din alte raţiuni.12 - Potrivit legendei, gâștele sacre ale Capitoliului au dat alerta, salvând orașul de invazia galilor conduși de Brennos, pe la anul390 î. H. (…adică, în vremuri imemoriale, cu mai bine de 5.000 de ani în urmă).Aceste gâște erau consacrate cultului Iunonei. După acest episod, templul Iunonei a fost denumit TEMPLUL IUNONEIMONETA. În latină moneo, monere: „a avertiza” , iar MONETA: „cea care avertizează”.În acest templu era instalat atelierul în care au fost bătute primele monede romane, denumirea de « monedă » provenind de laTEMPLUL IUNONEI MONETA.Gâștele consacrate Iunonei au fost întreținute de stat, cel puțin de la acest eveniment, pe Capitoliu, sub responsabilitateacenzorilor. Pentru comemorarea acestui eveniment, romanii organizau o procesiune anuală, în care o gâscă sacră era transportatăpe o litieră luxoasă. În schimb, câinii erau răstigniţi de vii pe stâlpi de soc, de-a lungul traseului. PENTRU ANTICI,CÂINII PLĂTEAU ASTFEL PENTRU NEGLIJENȚA LOR DE A NU FI LĂTRAT, CÂND CAPITOLIUL ERAAMENINȚAT…

25

pricina afumătorilor şi afumaţilor ăstora de audaxieni, care n-au găsit ceva mai bun de făcut, decât să ne re-creeze, aici, mediul natural-infernal - mediul nostru…”de acasă”, de la “subsol”, deh?! Avem de vorbit noi,azi, dragă Irinwe, despre altfel de gâşte, da-da, cu totul altfel de gâşte…mult mai puţin eroice, decât aleaCapitoline, Irinwe…şi despre “curcani”…da-da, despre curcani avem noi de vorbit, în special!Irinwe tuşise de bubuise, până atunci…dar pe Lucio Ferrante să-l fi văzut ce criză de tuse îl apucă (…uitasepână şi de scărpinatul găurii din frunte!): în timpul cât îl mustrase pe Irinwe, pentru gâştele lui…, înghiţise ocantitate respectabilă de fum negru şi puturos…cam o fabrică întreagă, cu tot cu coşuri şi zguri…aşa încât,acum, se dădeau de ceasul morţii, “ucenic” şi “Maestru” (…la egalitate, deocamdată!), să dea afară, dinplămâni, cu horcăituri îndelungi şi chinuitoare, surplusul de fumegăraie quirinală…Pentru că, chiar dacă Ferrante avea dreptate când zicea că ei doi se potriveau, cumva, prin starea lor de spirit(şi prin origine, tot „cumva”...!), cu mediul acesta infernal...asta nu însemna că trupul lor (împrumutat, cuformă şi funcţie cu tot, de la oameni!) - nu se zvârcolea, precum un cuib întreg de şerpi, să scuipe zgurile şisă încerce să nu se sufoce...!Până la urmă (...după ce-şi cărară, cu nemiluita şi cu multă râvnă, reciproc şi prieteneşte, pumni în spate, deparcă ar fi înghiţit niscaiva oase de peşte...!), li se mai potoli tusea, amândurora...se mai obişnuiră „cumediul”...mă rog, începură, iarăşi, să-şi pună în rânduială gândurile şi plănuirile, clocirile lor cele vechi şineştiute de niciun om de pe Pământ......Din pământ, din iarbă verde, se iţi, iarăşi, sus, în vârful colinei quirinale, cot la cot cu cei doi tuşegăioşi –Vagabondul-Hornar...ca adus de vânturi rele, ori ca un „deus ex machina”...:

-Dom'lor, aveţi nevoie de apă, se vede şi, mai cu seamă, se aude...Lucio Ferrante şi Irinwe se uitau, cu gura căscată, la arătarea cea din senin pogorâtă...

-În loc să vă holbaţi aşa la mine, mai bine aţi bea nişte apă, am zis... – îi luă din scurtVagabodul, încruntându.se, pentru prima oară.

-...Ce...de unde... - se fâstâciră cei doi complici şi conspiraţionişti potenţialo-incipienţi.-Uite, acolo-i râul Tibru: apă câtă vreţi!...puteţi să vă şi înecaţi de tot, amândoi...nu-i vreo

pagubă, dimpotrivă! - ...dar, întâi, daţi putoarea aia jos, de pe voi! - ...şi asta cât mai iute! – şiVagabondul dispăru, fulgerător, după ce-i mai aplicase o „palmă morală” - „cumătrului” Ferrante...dar nicipe Irinwe, sărmanul, nu-l uitase!Lucio Ferrante, de-acum obişnuit cu acest teatru de două parale (aşa era el, foarte adaptabil!), alVagabondului-Hornar...dădu din mâna dreaptă, a lehamite (mâna-i stângă îşi urma, mecanic, slujbascărpinişului...)...Irinwe, însă, care nu-l văzuse, încă, niciodată, pe Smolit... - era straşnic de impacientat...şise şi înecă, din nou, de atâta indignare!

-...Eh, Nigredo, tâmpit şi putred! – murmură, printre dinţi, ca pentru sine (...„aparteu” se cheamă...),dar cu o imensă ciudă (...mascată, fireşte, sub un dispreţ suveran!), Lucio Ferrante.

-Nu-s NIGREDO, sunt ALBEDO... - ...DIAFANUL, ETERICUL, EVANESCENTUL şiFLUIDUL ANDROGIN ETERN! – se auzi, cam stridentă, dar teribil de ghiduşă, Vocea (acum)Nevăzutului Hornar-Hoinar.

...Lucio Ferrante turbă, în sine...dar reuşi, totuşi, cu eforturi incredibile, să pareze „obrăzniciacosmică” a Vocii Nevăzutului...şi se întoarse, aproape cu totul senin, către „tovarăşul său”, Irinwe,prefăcându-se gata să-şi alunge, desăvârşit, din minte şi dintre „probleme” - „iscarea” Vagabondului-Hornar-Hoinar:

-Ei, lasă, lasă, acum, şi tu... – îşi dădu mâinile în lături, a uimire nerăbdătoare (şi genial prefăcută... –...de parcă numai Irinwe se enervase şi-şi pierduse cumpătul, în acele momente!), Lucio Ferrante - ...tenevrozezi şi te „importezi” din nimica...”Omul, sau…noi, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ceori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aiadin fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă” – zicea un mare filosof de-alnostru...de-acolo, de jos... Nefericitul ăsta de Vagabond nu e decât UN FOST DIAVOL DE-ALNOSTRU...cum s-ar zice, EX-DIAVOL...ÎNGER „REEVALUAT” de El, nu demult... - ...acum, trecut,iarăşi, în tabăra Lui...care va să zică, un oarecare „pocăit”, trădător nenorocit şi trădând din toate părţile... -...rămas „suspendat” între cer şi pământ! Eh, un impostor, ce mai! Hai, mai bine, să ne vedem de „istoria”noastră din seara asta... - ...spune-mi, odată, „istoria” din seara asta, mai bine! – încercă să-l linişteascăLucio Ferrante pe Irinwe... - ...ca mai de multe ştiutor ce era el, „ferrantescul” ipochimen...

26

Şi Irinwe, „seraficul dinţos”, ca prin farmec, înţelese şi se...”reevaluă”, şi el...pentru că, ohooo...aveau multde lucru, pe quirinala colină... - şi seara se făcea, de-acuma, noapte de-a binelea!...Erau...se strânseseră, în aceşti peste 5.000 de ani, tare multe întrebări, nedumeriri şi nemulţumiri, pentrucel care, cu adevărat, voia să-i facă o concurenţă reală, demiurgului...şi să-i ajute (mă rog, în felul lui...! –că, deh, avea, şi el, dreptul la filosofia lui, foarte personală... - ...îşi zicea, în sine, Lucio Ferrante!) – să-iajute, efectiv şi rodnic, pe oamenii Pământului...pe cei nedreptăţiţi, dar şi teribil de umiliţi – tot întrunedreptate, fireşte...!...Irinwe, care nu era, se vede treaba, un simplu figurant, la lucrarea pregătită („foarte minuţios”, ziceaFerrante...) de către „Maestru”, spre dezbatere (chiar aici, pe Colina Quirinală, subtil-păgână...!)... - ...adică,nu era un figurant, în piesa pe care Lucio Ferrante tocmai voia s-o monteze, cu anvergură planetar-galactică... – ...nu era nici doar un băgător de seamă, ci, mai curând, un dătător de seamă, pe lângă„patronul” său. Se pare că misiunea lui, cel puţin în aceste clipe, la care vă facem martori, era chiar aceea dea produce şi prezenta o dare de seamă, asupra fenomenalităţilor lumii terestre, în particular - şi a lumiicosmice, în general. El, spre deosebire de birocraţii de acum trei mii de ani, nu întocmea munţi inutili dedosare-peste-dosare, ci prezenta, cu implicare personală, extrem de puternic angajată, şi cu exempificăriluate chiar din imaginile universului, pe care-l perinda, îl prefira şi-l cernea, „în direct”, prin faţa lui LucioFerrante (pentru ca acesta să fie informat optim, asupra subiectului viitoarei sale drame...sau tragedii...sau,poate, farse...vom vedea şi deduce cărei specii dramatice îi aparţinea piesa lui Ferrante, în finalul povestiriinoastre...).Un lucru era clar: Lucio Ferrante nu accepta să se exagereze ori modifice nicio realitate, dintre cele obiective(...afară de aceea că era şi el implicat, până-n gât, în toată dandanaua asta, terestră şi galactică...chiardinainte ca ea să fi fost plănuită!), pentru a-şi putea trage concluziile sale şi pentru a-şi putea pornilucrarea sa, de la nişte date reale. Iată cum îşi începu prezentarea şi demonstraţia (cu profund spirit critic!),Demonul Sângeros – aflat, acum, pe colină, în plină lumină roşie, de amurg încărcat de pulberi, ca de miide artificii, aprinse, dintr-odată, în arterele organismului cosmic:

-...Pământul şi universul, Maestre....Stăpâne (şovăi Irinwe, privind, din nou, peste umăr, dinobişnuinţa luată, prin traiul în lumea socială a acestor din urmă milenii, de spionare şi şantajare reciprocă, aumanităţii terestre... – ...şi mâinile i se împreunau lui Irinwe, în faţa lui Lucio Ferrante, ca unui vinovat, carevrea să le uşureze „curcanilor”, îndatoritor şi servil, munca lor murdară - pregătindu-şi, singur,încheieturile palmelor, pentru cătuşe...! - ...dar discursul irinwian începu grozav de sigur şi sforăitor desavant!), Pământul şi universul sunt deficitare, în primul rând, la nivelul cel mai profund, acela alARMONIEI – al RITMULUI VITAL-EXISTENŢIAL! Iată cum amplificarea Rezonanţei Schumann(de către „El”...e bine, nu-i aşa, să nu dăm nume, nici măcar aici şi acum...) nu este decât consecinţapierderii unor forţe spirituale ale umanităţii13. Mărirea, cu cca 50%14, a frecvenţei acestui „seismograf” al

13 -„Potrivit Enciclopediei Wikipedia, rezonanţa Schumann (RS) este un set de vârfuri de spectru în frecvenţa extrem de redusăa spectrului de câmp electromagnetic a Pământului (CEP). Rezonanţele Schumann sunt rezonanţele electromagentice globale,exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafaţa Pământului şi ionosferă. Acest fenomen global estenumit după fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în 1952. Rezonanţa Schumann apare datorităfaptului că spaţiul dintre suprafaţa Pământului şi ionosferă acţionează ca un spaţiu închis. Un motiv de îngrijorare pentrupământeni constă în accelerarea rezonanţei Schumann, fenomen ce interferează cu bioritmurile cerebrale umane şi afecteazăprocesele de generare a undelelor celebrale, reglării homeostazei şi vindecării, abilităţilor extrasenzoriale ale individului şiperceperea subiectivă a trecerii timpului. Vibraţiile naturale Schumann, cu frecvenţa medie de 7,8 cicli pe secundă, semanifestă în cavitatea rezonantă dintre suprafaţa planetei şi baza ionosferei, ce era situată la altitudinea de 60 – 80 km.Echilibrul energetic al ionosferei fiind deteriorat sistematic cu radiaţii electromagnetice emise de miliarde de instalaţiitehnologice terestre şi celor instalate pe orbite extraterestre, inclusiv de experimente militare, rezonanţa Schumann a ajuns lafrecvenţa medie de 12 Hz şi este în continuă creştere. Din cauza acestui fenomen, începând cu mijlocul anilor ’70 are loc obulvesare a bioritmurilor circadiene cerebrale umane şi animale. Noi, ca specie, în prezent trăim subiectiv durata unei zile înaproxiamativ 16 ore, în loc de 24 ore. Bioritmurile cerebrale umane şi animale sunt corelate de milenii cu vibraţiile naturaleale planetei noastre. Orice modificare a frecvenţelor Schumann, determină dezorganizarea funcţionalităţii organismelor viipână la nivel celular.Potrivit concluziilor lui Albert Einstein, spaţiul este inseparabil de timp. Perceperea subiectivă a timpului şi a spaţiului esteimportantă pentru organismele vii. Fiecare organism viu percepe timpul și spațiul potrivit programului cerebral individual.Creierul uman poate modifica perceperea subiectivă a scurgerii timpului, în corelaţie cu factori de mediu. Există zonegeografice în care timpul perceput prin simţurile noastre se dilată. La fel sunt zone în care timpul subiectiv se scurtează. Prinurmare, avem posibilitatea să ne prelungim sau să ne scurtăm durata vieții terestre, în funcție de locul în care ne aflăm.

27

spiritualităţii omeneşti, de la 7,8 Hz (cicli pe secundă), la cca 16 Hz, confirmă, de fapt, că omenirea seapropie de Trecerea cea Mare! Scăderea, la jumătate, a timpului zilei, deci, a timpului de viaţă, esteconsecinţa directă a pierderii Simţului Muzicii Sferelor...Lucio Ferrante dădu din cap, a înţelegere:

-Da, am cam înţeles eu filosofia asta fizică a ta: spre pildă, vara şi o bună parte din toamnă, totuldevine culmea de puturos şi putrezicios...tot mai evident accelerat puturos şi putrezicios...! - ...pentru ca,apoi, să vină Sublima Iarnă, când toate îngheaţă, DESĂVÂRŞIT CURATE...Aşa e şi cu RezonanţeiSchumann asta, a ta: ea vesteşte că omenirea se apropie de Sublima Iarnă...se va produce, cât de curând,Marele Îngheţ Cosmic...după care, iar, Primăvara, mă rog! - ...nu văd nimic rău ori nefiresc, până aici!

-Da, Maestre, aţi înţeles perfect cazul... – dădu, la rându-i, din cap, Irinwe. Dar să vedeţi, Maestre şiStăpâne, cum se traduce asta, în atitudinea adoptată de omenirea terestră...de Duhul ei năucit, rătăcit...aflat înplin proces de ASURZIRE, faţă de Creaţie...deci, în curs de accelerată degenerare, a raporturilor sale cuCreaţia:...Oamenii, chipurile, fac muzică, în continuare, dar păstrează doar formal, prin arahneenii-sabotoricosmici, RITMUL: „rock”-ul stelar, „rap”-ul galactic, „hip-hap-hop-hup”-ul, terestru şi absurd...suntdovada că omul, refuzând MUZICA, îşi refuză, de fapt, Viaţa, Existenţa! Omul acestor timpi grăbiţi, aiacestor ritmuri delirante, dominate şi dirijate, infernal (?!), de prostia şi reaua-credinţă arahneeană, apierdut simţul realităţii: dacă omenirea rămânea şi se stabiliza pe dansurile rituale ale Traco-Greciei şiEgiptului (atlanteide, de fapt...), dacă, măcar, se oprea şi se stabiliza în zona individualismului muzical, deacum mai bine de 3.000 de ani..., un Mozart, Haydn, Händel, chiar şi Beethoven, în caz de forţă majoră...mai

Percepția timpului variază de la individ la individ, în funcție cu programul său genetic, corelat la spațiul în care se află la unmoment dat. Noi, oamenii “moderni”, am bulversat relația dintre timp și spațiu, ghindându-ne după ora pe care ne-o indicăceasul, fără să ținem cont de relația naturală între programul nostru cerebral de a percepe timpul și spațiul în care ne aflăm.În acest sens, ar trebui măcar la sfârșitul fiecărei săptămâni să ignorăm ceasul și să ne ghidăm după simțurile noastre. Înacest fel vom reuși să ne refacem într-o anumită măsură sănătatea psihică, care este în strânsă legătură cu sănătateaorganică. În funcţie de împrejurări, creierul omului poate dilata timpul subiectiv. De exemplu, pe parcusul unor experimentecu rezultate repetabile, oamenii de ştiinţă au descoperit că în situaţii care reclamă luarea unor decizii în timp foarte scurtpentru supraviețuire, creierul uman dilată timpul subiectiv pentru a da posibilitate individului să găseacă mijloace de salvare.Timpul perceput subiectiv poate fi dilatat și cu scopul de a ne prelungi viața. Pe parcursul unui experiment pe care l-am făcutcu câțiva ani în urmă, am reușit să dilat timpul subiectiv încât orele treceau greu, ziua parcă nu se mai sfârșea. Dar se puneintrebarea dacă dilatarea timpului este favorabilă vieții umane. De pildă, în caz de boală, de detenție sau în alte împrejurărinegative, dilatarea timpului perceput în mod subiectiv devine dificil de suportat. Important pentru viaţa unei fiinţe vii nu estetimpul calendaristic, ci modul individual în care percepe trecerea timpului prin simţurile sale.Oamenii de știință pun în legătură accelerarea rezonanțelor Schumann și cu inversarea actuală a polarităţii magneticeterestre. Magnetismul planetei Pământ este influenţat de magnetismul solar şi de magnetismul lunar; iar magnetismul planeteinoastre este în legătură indisolubilă cu componenta magnetică a biocâmpului tuturor vieţuitoarele terestre, prin urmare şi aomului.Haosul magnetic afectează sănătatea mintală. Perturbarea geomagnetismului poate duce la violenţă. Prin ruperea echilibruluidintre magnetosfera terestră şi componenta magnetică a biocâmpului, vor avea loc importante dezorganizări ale funcţiilorpsihice şi organice ale omului şi a altor vieţuitoare pe Terra. În condiţii de puternică activitate geomagnetică (noaptea seînregistreză maximum activităţii geomagnetice), infrasunetele generate de falii geologice pot influenţa psihicul uman, astfelîncât omul să vadă „fantome”. Ceea ce este un fenomen natural. Noi, oamenii, vedem în fiecare noapte fantomele unor lumidispărute de mii de ani. Lumina unor stele îndepărtate este imaginea unor corpuri cerești demult dispărute din punct de vederefizic. Noi vedem în acest caz doar fantomele acelor stele, datorită drumului pe care îl parcurg fotonii în spațiul cosmic.Magnetismul terestru a intrat de peste un secol în proces involutiv, exitând deja zone de mii de kilometri pătraţi pe suprafaţaPământului în care magnetismul s-a redus cu aproximativ 10-15 %. În Atlanticul de Sud, de exemplu, s-a format o zonă depeste 7.000.000 km pătraţi în care mangnetisul terestru s-a redus cu 10%; şi fenomenul este în evoluţie.Nu trebuie să scăpăm din vedere nici faptul că inversarea polarității magnetice terestre este în relație și cu schimbareapolarității magnetice a Soarelui, fenomen ce va influența și graviația terestră. Iar oamenii de știință, cu toate eforturile depusepână în prezent, încă nu au reușit să detecteze în mod direct energia gravitațională, pentru a fi studiată. Conform concluziilorlui Albert Einstein, gravitația influențează timpul, respectiv ceasul biologic al celulelor noastre. Prin urmare, trăim într-ununivers unde evoluează legități fizice paradoxale.Cu ani în urmă am constatat că prin detecție extrasenzorială, poate fi pusă în evidență existența energiei gravitaționale. Voidemonstra participanților la Cursul pentru activarea energiilor paranormale subconștiene ale omului – modul 1 -, ce se vadesfășura la București la data de 3 – 5 octombrie 2014, cum se detectează și energia gravitațională. Absolvenții cursului vorputea contribui astfel la cercetarea gravitației terestre” – sursa: Jurnalul Paranormal, din 15 August 2014.14 -Este clar că, peste 3.000 de ani, cam aceasta va fi situaţia, dacă va continua procesul început...

28

avea o şansă de revenire la normalitate – aşa, nu...nu văd cum! Aşa, orice intervenţie, dinafară, în destinul ei,este posibilă... - şi, aparent paradoxal, orice sens şi semnificaţie ar avea respectiva intervenţie externă, nupoate aduce decât o ameliorare spirituală foarte relativă, a climatului existenţial al umanităţii...Priviţi,Maestre, şi Stăpâne, vă rog, această stradă, pe care o proiectez, acum, pe cerul însângerat...Şi Irinwe proiectă, conştiincios, pe văzduhul (întunecat de agonia solară), ca pe un diafilm didactic,imaginile vii, în mişcare, ale unei străzi - după toate aparenţele, chiar din Roma.Pe strada proiectată imagistic (dar care fojgăia de o viaţă, aparent, clocotitoare şi reală!) – se auziră, întâi,nişte lălăieli cumplit de jalnice, sleioase şi lipsite de minimă armonie...după care apărură şi autorii lor: niştefăpturi arse de soare...poate indiano-pakistanezi antici, poate ţigani antici...cu acordeoane şi nişte rable descripci antediluviene...iar sumbrul alai, neidentificabil etnic, emitea, vocal, un soi de acompaniament gâtuitşi greţos, dăbălăzat şi dezolant, până la paralizie cerebrală...Părea că-ţi creşte, văzând cu ochii, râia, ciucuri-ciucuri, pe piele şi pe suflet! Destul că acele sunete făceau să se chircească marginile cerului, de o durereatroce...

-Iată, Maestre şi Stăpâne, cum arăta, acum 3.000 de ani, un ansamblu de sabotori armonici ai Terrei.Un aşa-zis „ansamblu”, fireşte, pentru că nu există, între ei, relaţii armonice, doar relaţii financiare. Unii caaceştia au stricat, au deteriorat optim, au distrus, pur şi simplu, definitiv, şansele de reabilitare, armonică şiritmică, ale universului terestru. De aceea, ca o consecinţă şi ca un simptom final al pierderii grave dearmonie din mediul umano-terestru, a apărut, în mediul socio-suprem arahneean (cel mai rertograd, dincâte-au existat, în istoria Terrei!) şi denumirea de „FRĂŢIE A CANCERULUI/RACULUI”, infecţia aiamadreporară, din „Capitala Gropii” – YPRRUUU!...

-...Şi cum zici că se cheamă chestia asta îndobitocitoare de oameni, asurzitoare de Duh şi chircitoarede ceruri... - stimulatoare a Apocalipsei Schumann-iene?

...-Nu vă fie cu supărare, dragă Maestre şi Stăpâne...”manèle” se cheamă...-...”Mà-ne-le”......”ma-ne-lè”...„ma-nè-le”...sună cumplit, cam ca ”plă-gi-le”! – ...toate-s ”pa-ra-lè-

le”...”paralele” cu Duhul omul-umanitate, adică... - ...de unde şi de la ce vine, oare, cuvântul ăsta caraghiosşi atât de lunecos de meschin...dragă Irinwe? - de la ce vine oribilitatea iniţiativei acesteia cosmic-criminale,căci, prin pacostea asta anti-armonică, este enervat cerul însuşi..., iar dovada expresivă a enervării sale (pedeplin justificate!) este că el, cerul, se manifestă dezaprobativ şi punitiv... - ... îşi manifestă iritarea, adică,tocmai prin această Rezonanţă Schumann, căreia eu îi zic „Apocalipsa Schumann”...?!

-Deh, Maestre dragă şi respectat Stăpân, oamenii cei proşti spun că „de la dracul”...-Ei-hei! Ai grijă ce spui! Eu nu am niciun amestec în asasinatul ăsta oribil – al ARMONIEI şi al

planetei....! Vino-ţi în fire, Irinwe! – se burzului, pe bună drepatate, Lucio Ferrante, cu tot orgoliul zugrăvitpe faţa-i, ajunsă purpurie (...din verde-ierboasă...!), de mânia nedreptăţii...iar gaura-i din frunte luă foc de-abinelea, de atâta indignare.

-Iertare, Maestre dragă...aşa i-am auzit pe oameni zicând...eu n-am nicio intervenţie...sunt fapte!Unul dintre glotaşii cu limbă mai ascuţită zicea tocmai aşa: „Dracul i-a adus pe toţi pârnăiaşii, pe post demuzicieni”...

-Eh, câte prostii mai gândesc şi le scapă, nechibzuit, de pe buze, oamenilor-glotaşi...De ce s-o fiîncurcat „El” cu specia asta umană, de ce o fi protejat-o, cu totul revoltător, în dauna unuor specii care au, înfibra fiinţei lor, simţul ARMONIEI şi AL RITMULUI DIVIN...uite, copacii, uite, melcii, uite,albinele...practic, nu există, în lume, specie care să nu posede, în orice moment sau epocă, SIMŢULARMONIEI ŞI AL RITMULUI DIVIN, în proporţii infinit mai mari, decât omul ăsta năuc şi afon...Nu,aici, de „ma-nè-le-le” astea absurde, de blestemul dizarmoniei, prin acceptarea aruncării MUZICII în troacaporcilor, nu-s de vină arahneenii...sunt idioţi oamenii, au o genă putredă, incurabil-neameliorabilă...!Practic, prin lepădarea de MUZICA SUBLIMĂ, şi CUVÂNTUL ÎNFIINŢĂTOR, LOGOS-UL-PARASHABDĂ a fost îmbolnăvit de lepră...Uite, aproape nimeni nu se mai gândeşte la înţeleptelelamaserii tibetane, unde preoţii-maeşti predau ucenicilor ARTA ROSTIRII/RECITĂRII MANTRELORSACRE15...câtă nebunie, câtă nebunie şi ignoranţă suicidară, câtă lipsă de bun-simţ vital, pe o minusculă, peo biată planetă...”a treia de la soare”!

15 -MÁNTRA (cuv. sanscrit „instrument de gândire”) s. f. Formulă căreia în unele practici și religii orientale (yoga, budism,hinduism, tantrism) i se atribuie o valoare educativă, cvasimagică. Cea mai cunoscută este mantra „Om Mani Padme Hum” (în

29

Căzu, afund, pe gânduri (gaura-i din frunte parcă era Foişorul de Foc, cuprins de flăcări, până şi el-„străjerul tuturor incendiilor”! - ...atât era de viu-roşie!). Apoi zise, încruntat şi scuturând din cap, anedumerire, Lucio Ferrante:

-Odată şi-odată tot trebuie să-l întreb, verde-n faţă, pe „El”, ce-a avut, dacă-a avut, în minte, când adat privilegii, nepermise de legile tot de „El” făcute, unei secături idioate şi pusă numai pe rele şi negare adivinului, precum este omul...Eu nu i-am făcut nici a milioana parte din răul pe care i l-a făcut omul, n-amdispreţuit nici măcar o clipă creaţia lui...şi uite cât m-a năpăstuit... - ...mi-a luat aripile, m-a aruncat şiazvârlit cât colo, de-am căzut în mocirlă, cu toţi nemernicii şi criminalii cosmici...Nu, aşa nu te faci maiiubit, dragă creatorule...nu-nu, dimpotrivă, îţi macini singur autoritatea şi, după aia, vei da vina pe mine,iarăşi, cu laşitate, că „Vezi, Lucio Ferrante, da-da, el şi numai el, Lucio Ferrante! - mi-a subminat, încosmos, bunătate de autoritate!”...Pe dracu'...o, iartă! – mi-a scăpat, din grabă şi din cotidiana-miobişnuinţă...Mdaaa...Era obidit, furios, se autovictimiza...Dar, apoi, după câteva minute, se reculese, în grabă, de parcă şi-ar fitras o nouă mască, peste chip şi caracter...:

-Daaaa-da!..Ei, acum, te rog mult să treci, degrabă, cu expunerea, mai departe, şi să nu mă maiindispui de moarte, cu astfel de aberaţii...chit că, da, ai dreptate, cred: tocmai din aceste aberaţii putem trageconcluzii solide, despre halul de degenerescenţă armonioso-ritmică a lumii, prin omenire...

-Da, Maestre, fireşte, sigur că da, aşa voi face, negreşit... – murmură, lângă umărul stâng al lui LucioFerrante, individul scund, uluitor de frumos, dar teribil de ascuţito-dinţos şi scârbos de mieros... - mult maiscund decât Ferrante, dar cu părul exact la fel dispus, nebulos-aureolic, precum cel al „Stăpânului”, numaică al scundului era de un negru infernal, de abanos (...de parcă Lucio Ferrante s-ar fi privit în oglindă, sau,mai curând, s-ar fi fotografiat, şi ar fi păstrat doar negativele...evident, şi s-ar fi micşorat la scară...şiar fi răsărit, pe Quirinala Colină, deîndată, la primul semn al oglindirii, aschimodia aceea fermecătoare,fascinantă...pregnant şi „pretutindenar” caninică... - ...Irinwe16, cu alte cuvinte!). Scundul întrebă apoi(mai exact, începu şi încercă să întrebe...), cu o nuanţă prea pronunţat afirmativă, în voce – ...e drept, având,în schimb, în ton, o notă adânc înţelegătoare, prevenitoare şi prevestitoare:

-Oare S-A FĂCUT... – îşi începu Irinwe întrebarea...dar îşi dădu seama, pe dată, că nici tipicul deformulare a interogaţiei nu era cel potrivit, cu cel căruia i se adresa..., şi nici gradul de prevenţie, faţă deeventualii străini intruşi, nu se ridica la nivelul cerut de circumstanţele date... aşa că reformulă (sintactic şitactic!), cu sporită precauţie (şi politeţe!) „negativă”...:

-Încă NU s-a făcut de-un taifun, Maestre...Stăpâne (...reluă Irinwe, după ce se uitase în spate, înlături...ca să nu fie auzit, cumva...de cine sau de cei care nu trebuia/trebuiau să audă...încă!)...NU-i aşa?

-Nici vorbă, nici vorbă! – scutură din cap, din nou, de data asta, furios nevoie-mare, nu se ştie de ce,Lucio Ferrante. Apariţia, în lume, a taifunului, este strict apanajul meu, al RĂZVRĂTITULUI DEPROFESIE AL LUMII...dacă n-o ştiai!

-...Ei, da..., ştiam, adică...sigur că da...nicio îndoială, nicio îndoială! – nimeni din cosmos nuîndrăzneşte să vă pună la îndoială AUTORITATEA ASUPRA TAIFUNELOR! Dar, dacă oamenii ar şticeea ce nu ştiu, ar zice că, deja, s-au creat premize serioase, pentru ca să vă puneţi, cu îndârjire, petreabă...scuzaţi, vă rog, insistenţa-mi neghioabă! - ...uite că am ajuns de şi rimez...hmm... Căci, spreexemplu, totuşi - mai ţineţi minte, nu-i aşa? – o, iertare, „mille pardons”, „tante mille scuse”, Maestre...şiMonseniore...- ...dar cum să nu ţineţi, minte tocmai dumneavoastră, Maestre..., Stăpâne?...sigur...sigur...:atunci când primarul Urbei Eterne a poruncit locuitorilor ei SĂ SE ÎNCHINE MAIMUŢEI şiCURCANULUI (...ştiţi, probabil, că ăsta este Dublul Chip „Subtilo-Mistic”, din Faţă, alarahneenilor...!), pe care, chipurile, le sculptase, pentru a sublinia şi întări (scuzaţi, am comis un pleonasm,nu-i aşa...Stăpâne?), prin simbolistica lor răsunătoare (a gol...), înfrăţirea dintre rasa arahneeană17 şi rasa

sanscrită: „O, tu, giuvaer din floare de lotus”), care are un rol important în budismul tibetan. Recitarea unei mantrelor esteasociată cu meditația (practicată îndeosebi în tantrism).16 -IRINWE -Demonul Sângeros.17 - ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale nevertebrate din încrengătura artropodelor (cuprinzînd păianjenii,scorpionii etc.), cu corpul format dintr-un cefalotorace cu şase perechi de apendice şi din abdomen, cu respiraţie traheeană saupulmonară, cu sistem nervos concentrat în mase ganglionare şi cu organe de tact foarte dezvoltate; (la sg.) animal făcînd parte dinaceastă clasă.

30

simplicissimă-paria18...? (...împotriva rasei arahneene, s-ar trage concluzia!) – da, în primul şi în primulrând, CULTUL MAIMUŢEI („OCULTE”...!) – oculte-oculte, dar este vorba de SANCTIFICAREAMAIMUŢEI, de-a dreptul SANCTIFICARE, Stăpâne... - ...başca imitarea glu-glu-ielilorCURCANULUI, în loc de vorbire articulată...!

-...Aha... (începu să vorbească singur Lucio Ferrante..scărpinând de zor, ce era de scărpinat, găuros,în fruntea sa...) - deci „El” nu voia să ajungă puturoasa şi pocita de MAIMUŢĂ (Chipul din Faţă alImperiului Arahneean!), să-i fie, ori să-i devină, ghid de comportament omenirii „moderne”...ho-ho-ho...(păi, atunci, poate, mai ştii, păcatele, vor deveni, „modele comportamental-existenţiale”Crocodilul...ori Scorpia...sau Vulturul Hoitar?!) - ...ei, da, poate fi, la urma urmei, şi asta, o explicaţie, deordin domestic, a demiurgiei „Lui”...dar cine le dă oamenilor gândurile şi dreptul să se sinucidă astfel, dinnou (parcă nu i-a ajuns omului o primă alungare, aia din cer! - vrea, neapărat, şi mai jos, şi mai jos...măi-măi-măi!), prin negarea poruncilor şi ierarhiilor creatorului...?

- ...Eu le neg, doar când nu le înţeleg, pe când dobitocii ăştia de humanoizi le neagă din prostie purăşi din plictiseală... – şopti, într-un îndelung colocviu cu sine însuşi, Lucio Ferrante.Irinwe aşteptă, răbdător şi politicos, să se oprească şopocăitul spasmodic al buzelor lui Ferrante, şi urmă,apoi, senin şi complet destins - de parcă n-ar fi fost întrerupt niciodată..:

-...sau corcirea, la ordinul plutocraţilor arahneeni, a întregii populaţii a Galaxiei, în aşa hal, încât, totîmpreunându-se şi încrucişându-se albii cu negrii, negrii cu galbenii, galbenii cu roşii, şi, apoi, albiicu...orişice şi cu orişicine (căci rasa albă audaxiană este, înainte de orişice şi de orişicine, ţinta urii oarbe aarahneenilor!), au început să răsară până şi rase albastre, vinete, ori verzi de-a binelea (producând, prinmetisajul ăsta orb, blegirea, ba chiar anihilarea totală, a tuturor caracteristicilor înalte, Stăpâne... - ...fizice,morale, spirituale...ştiţi Domnia voastră, ştiţi asta mult mai bine decât mine. Mai bine decât...hmmm (Irinwese opri, încurcat, şi, imediat, schimbă registrul discuţiei-raport...) - ...încât nu-i de mirare că toată omenirea eînnebunită, e „în limbă”, conform unei expresii a unui „contadini”19, de care m-am lovit incidental, în gurapieţei de jos, pe când urcam colina asta a Quirinalului...da, sunt „în limbă” (ascultaţi numai discuţiileidioate, de prin casele, şi mahalalele, şi palatele, şi budoarele Romei!), după „extratereştrii marţiano-venusieni”...

-Ehhhh...ptrţţţ.. – comentă, mai curând onomatopeic, Lucio Ferrante. Dar scundul continuă(prezentând, de data asta, foarte dezlânat şi nesistematic, din păcate... - fapte de o concreteţeimpardonabilă!):

-...Arahneenii, prin deciziile finale ale „FRĂŢIEI CANCERULUI/RACULULUI” (...care stau subblestemul AURULUI CELUI RECE!) le iau apa (audaxienilor şi simplicissimilor), le iau aerul şi hrana,creează „crize” şi „colapsuri” de tot soiul, peste „crize” şi „colapsuri” de tot felul...(de la cele financiare,până la cele alimentare..., înfometând, până la exterminare, rasa audaxiană...şi pe cea simplicissimă...dacăva mai fi având vreo importanţă, şi ea, asta din urmă!)...Cel mai hidos: arahneenii poruncesc de se aruncămilioane şi milioane de tone de mâncare-surplus, în mări şi oceane, pentru a menţine preţurile pieţii, sărăciaşi, mai cu seamă mortalitatea audaxiano-simplicissimă, prin înfometare! - la acelaşi nivel...adică, LA UNNIVEL IMENS DE RIDICAT! Şi chiar tind să ridice, treptat, dar cu avânt mereu sporit, acest nivellugubru şi revoltător...

Irinwe aşteptă vreo reacţie, afectivă sau onomatopeică, măcar, din partea „Maestrului”..., dar, pentrucă acesta medita, cu fruntea plecată, la cine-ştie-ce, continuă:

-...Arahneenii împart lumea umano-terestră în două „tabere” (aflate în permanent conflict, stimulatşi întreţinut artificial!), din punct de vedere social: în „proşti” şi în „deştepţi”... - ...fireşte că monopolul„deşteptăciunii” îl menţin toţi cei care se nasc în interiorul rasei arahneene, iar monopolul „prostiei”, ceinăscuţi în interiorul celorlalte rase – audaxienii şi simplicissimii! „Proştilor” audaxieni le sunt rezervateazilul de nebuni, lagărele de exterminare şi cuvele cu sare (...unde zac cadavrele lor, ale audaxienilor„proşti” - pregătite, permanent, zi şi noapte, spre a fi disecate de tâmpa curiozitate arahneeană ...) – iar„deştepţilor” arahneeni le sunt rezervate bijuteriile cele mai extravagante şi strălucitoare, precum şiautomobilele lor de „ologi profesionişti”...! „De ce sunt proştii, proşti?” – se întreabă, la modul religios,

18 -SIMPLICISSIMUS – cel mai slab de minte, prost. Echivalentul aproximativ, în traducere: „poporul prostănacilor/săracilorcu Duhul”...19 -CONTADINI – ţăran (it.).

31

audaxienii. „Este, asta, oare, o lege a naturii? Nu, nu poate să fie!” – îşi dau răspunsul tot audaxienii,singuri. „Natura a creat vântul, aerul şi soarele. Dar lumea oamenilor este făcută de oameni, şi este otreabă prost făcută” - ...concluzionează, pesimist şi cvasi-ateu, audaxienii...20 Nu şi simplicissimii, separe... – ...care sunt mai puţin reflexivi şi mult mai interiorizaţi afectiv, în comparaţie cu audaxienii...

Iarăşi căută Irinwe, din ochi, un semn de apreciere a celor spuse de el, la „Maestru”... - ...şi iarăşinu-l avu... - ...aşa că nu-i rămase decât să-şi continue, mult mai sistematic şi conştiincios (decât pânăatunci...), raportul:

-...Arahneenii le creează audaxienilor şi simplicissimilor (chiar prin şcoală, chiar de lagrădiniţă...şi prin mass media!!!) conflicte artificiale (imbecile, dar letale...), cică „între generaţii”...princare conflicte dezintegrează simţul identităţii şi al continuităţii, Umane şi de Neam, al audaxienilor!)...apoiîi măcelăresc, de-a dreptul fizic! - pe toţi cei ne-arahneeni, când aceştia din urmă află adevărul despresoarta apei, şi aerului, şi munţilor, pământului şi subpământului..., care nu-s proprietate umană şi niciparticulară, ci CREAŢIA...Lui...nu-i aşa?... – ...şi dacă şi când află audaxienii adevărul de la rădăcina„crizelor” şi „colapsurilor” terestro-galactice, arahneenii îi măcelăresc... - ...îi măcelăresc când protestează,îi măcelăresc când ei tac, îi măcelăresc când au ei, arahneenii, chef!...Dacă un copil de arahneean cade depe un scăunel de ologi, ori dintr-un pătuţ..., sau a refuzat desertul, la prânz... - ...arahneenii, toţi, buluc,dezlănţuie războaie şi măceluri mondiale, asupra ne-arahneenilor! – ...în schimb, dacă sunt lichidaţi, cusadism şi în masă, milioane şi milioane de sărăciţi audaxieni (cât despre simplicissimi... - nici nu maimerită să stricăm vreo vorbă!), întreagă mass media arahneeană tace-tace-tace...chitic! – ba, pe programeleTV şi internetistice se trasmit, în culori superbe, imagini din Tahiti şi Hawai...dansatoareexotice...divertisment şi diversiuni...echipe de muzicieni-hipnotizatori interpretează Odă Bucuriei...Copiiiaudaxienilor sunt răpiţi, de aşa-zisa „asistenţă socială”, care-i transformă în IENICERI: smulşi dincăminul cald, din mediul uman şi sacru, al FAMILIEI REALE, sunt instruiţi şi manipulaţi, în orfelinate, înaşa fel, încât, fără mamă-fără tată, majoritatea dintre ei vor fi stimulaţi şi împinşi a deveni killeri, sau, celpuţin infractori periculoşi ori indivizi mereu şantajabili..., bestii fără suflet uman, dar şi o perfectă masă demanevră, pentru a-i reprima pe propriii lor părinţi, când se răzvrătesc, exasperaţi, împotrivaarahneenilor...În felul acesta, îi distrug pe audaxieni prin metoda „pieirea ta, prin tine şi ai tăi,audaxiene”!...

...-Hmmm...vvvhrrrmmm.. – comentă, din nou, injurios, dar încifrato-onomatopeic, LucioFerrante...nu-şi mai scărpina fruntea găurită, ci şi-o râcâia, parcă, îndârjit, cu ghearele...). Irinwe se uităîntrebător la „patron”...apoi continuă, urmărindu-şi linia logică a expunerii:

...-Mereu, arahneenii îi dezbină pe audaxieni şi-i aţâţă (prin agenţi provocatori, arahneeni saurecrutaţi chiar din rândul audaxienilor! – agenţi extrem de abili şi teribil de bine instruiţi!) să se bată întreei, să se extermine între ei...până ce vor ajunge, de la cca 700 de milioane de tereştri (...erau-trăiau, acum3.000 de ani, cca 7 miliarde şi jumătate de locuitori, pe Terra...!!!), la un număr „rezonabil şi controlabil”,de sclavi intergalactici...să zicem, aşa, cam la vreo 200-300 de mii...ĂSTA ESTE REZULTATUL FINALSCONTAT, de către rasa arahneeană. Rezultat al unui plan care este urmat (INCREDIBIL,FANATIC DE FIDEL ŞI ÎNCĂPĂŢÂNAT!), şi dus la îndeplinire, punct cu punct, ÎNVERŞUNATDE CONSTANT (...plan care conţine, într-însul, toată ura şi toate frustrările rasei arahneene - ...ură şifrustrări strânse şi clocite, şi dospite otrăvit, de arahneeni, încă de pe când eroicii şi genialii membri ai raseiaudaxiene îi reduseseră, prin munca şi eforturile lor audaxiene, titanice şi luminoase, la mai nimicsemnificativ - din punct de vedere spiritual! - pe planeta asta...!) - ...planul ăsta este pus în aplicare şidiabolic diversificat (...aici, Irinwe tuşi, din nou stânjenit...), de cel puţin 3.000 de ani încoace!Şi Irinwe dădu din cap avertizator, într-un fel anume, către Lucio Ferrante - ...precum că va urma cevaextrem de semnificativ, în Raportul său:

-...”PĂŞUNE” S-AU JURAT ARAHNEENII CĂ VOR FACE DIN AUDAXIA, ŞI „TURMĂ DEDOBITOACE”, DIN AUDAXIENI... - ...PĂŞUNE ŞI TURMĂ AU ŞI FĂCUT! Proşti-proşti, dar decuvânt, arahneenii ăştia, adorate Maestre...Dar şi teribil de intreprizi, teribil de grabnicînfăptuitori...DE MĂSLUIRI ŞI „OCULTĂRI” ALE ADEVĂRULUI! Arahneenii îngroapă, repede-

20 -Text prelucrat şi adaptat la cerinţele discursului irinwe-ian... - extras din romanul Valea Lunii, de Jack London, EdituraJunimea, Iaşi, 1978, p. 243.

32

repejor, sub pământ (ca mâţa, „cacaua” sub covor...!), orişice dovadă că audaxienii...n-au fost, TOŢI,arahneeni, la originea originii lor...originale!

*...Din nou, îşi iţì capul, „din pământ stâncos-din iarbă verde pletoasă”, pe PLATOUL CEL QUIRINAL -Vagabondul-Hornar, cu toată plenara lui impertinenţă rânjitoare:

...-Măi, da' ce curve cu onoare şi ...„adorante”-rău-odorante mai sunteţi şi voi doi...! Niciusturoi n-aţi mâncat, nici gura nu vă miroase! Voi doi (Irinwe, mai ales!) sunteţi ca agenţiile acelea dePROMO...voiam să zic, de PORNO! - ...de pe la televiziunile arahneene: „Dacă-cacă ai rămasînsărcinată, bagă-ţi, imediat, laxativul acesta în dos – şi vei naşte copii re-laxaţi!”, sau: „Dacă-cacă aidinţii galbeni, cumpără, momentan-spontan-prostan, drujba asta...şi taie-ţi-i, dinţii, PE TOŢI, de larădăcina lor cea putredă!”... – ...şi s-ar putea urma, tot aşa, la nesfârşit, rezolvând toate problemelelumii, la televizor, în trei minute de spot porno-promo... – să zicem: ”Dacă-cacă vezi, pe stradă, unarahneean, salută-l până la pământ - şi imploră-l, fireşte, pentru orişice fleac, pe acest zeu blazat şizgâmboiat! - apoi îngurgitează, degrabă, fără apă, acest strălucitor bicarbonat de sodiu, vezi? – şi nu veimai vedea, în toată viaţa ta...arahneeni!” ...Iar curvele astea două, de faţă cu mine, se tot screm să seconvingă singure că, de vină, pentru tot răul din lume, sunt numai alţii, iar ei doi nu-s buni decât deo...”NOUĂ ORDINE MONDIALĂ”..., PRECEDATĂ, FIREŞTE, DE O MINUNATĂ ŞIINSTRUCTIVĂ „REVOLUŢIE-INVOLUŢIE-PROSTITUŢIE” (cum altfel!) PLAAANETAAROO-GAALÀCTICĂĂĂĂ! (şi execută urletul de reclamă din orice bâlci - la fix!). Da, apropo, de„guerrilleros” ăia, audaxienii din munţi..., nu vă convine să ziceţi NIMIC despre ei, ha?! – ricanăVagabondul, vesel nevoie-mare, căci aşteptase, de mult, să-i prindă cu ocaua mică, pe „domnii” diavoli„binefăcători”...

...- Băi, neică (îmi zise MIE, de data asta, Vagabodul-Hornar - aşa, de sus în jos...şi în paralelcu daravera lui cu diavolii cei doi...!), mai dă-mi o „amărâtă” d-aia, să mă mai îndulcesc, şi eu, dupăatâta târfoştenie discursivă...”ferrantino-irinwiano-savantă”! (...fireşte că mă executai, automat, cu„amărâta aia”!).Şi, după năravul (arătat şi demonstrat, deja!), Vagabondul-Hornar şi dispăru în eter (din faţa celor doidemoni, rămaşi impotenţi verbal...), nelăsând, în urmă-i, nici măcar ceaţă... - ...dar rămase (enervant şistingheritor de fidel!), vecinul meu de „uliţă”..., nemişcat (de milenii, parcă!), din colţul acela de stradăepică...

*...Irinwe întâi sughiţă...apoi îşi opri respiraţia, pentru câteva clipe...după care oftă, şuierător, din străfundulplămânilor...Simţea nevoia să-şi tragă sufletul...(?!) – era excedat, complet, de aceste apariţii (neaşteptate şiveninoso-virulento-acide apariţii!), ale Vagabondului...Lucio Ferrante nu comentă nimic, ci aşteptă, inimaginabil de calm, parcă dus cu gândurile aiurea, până-şireveni Irinwe din sufocarea auditivă şi din eventualul proces de conştiinţă... Şi Irinwe, îndatorat pentruînţelegerea patronală, salută această îngăduinţă, cu un nou tir de informaţii, recapitulative şi revelatoare:

-...Sau, se ştie, de către întreaga lume, acum - nu-i aşa, când, în războiul dintre arahneenii veşnicnesătui şi audaxienii21 (războinicii veşnic căutători de onoare!), arahneenii, ca să pozeze în oameni buni şisingurii aducători de civilizaţie şi singurii ofertanţi de generozitate, au ascuns sistemului casiopeean faptulcă, de câte ori ucideau un audaxian (numai şi numai prin mijloace perverse – altfel, s-ar fi dezis de proprialor rasă şi s-ar fi făcut de râs!) - îi şi tăiau audaxianului ucis urechea dreaptă, ca la câinii dingo, în chip detrofeu canibalic...că arahneenii plutocraţi i-au ţinut pe audaxieni, după ce s-a terminat războiul (prinvictoria ştiută şi calculată a perfizilor plutocraţi arahneeni!) – i-au ţinut, zic, după război, pe audaxieni, înlagăre de exterminare supra-extra-secrete (mass media a tăcut chitic şi cinic, asupra acestor crimeodioase, ale „generoşilor” şi „civilizaţilor” lumii, arahneenii plutocraţi!): în lagărele alea de exterminare n-au mai supravieţuit nici 2 la sută, dintre audaxieni...fireşte că ştiţi şi asta! ...

-Mhmmm... – mormăi, din nou indispus, Lucio Ferrante.Dar scundul continuă, de parcă nu i-ar fi auzit acest comentariu strict onomatopeic... - ...dar care voia săpară foarte sugestiv:

21 -AUDAX – îndrăzneţ, curajos, viteaz.

33

-...plutocraţia arahneeană lansează, propagandistic, cum v-am mai spus, imbecilitatea precum cărasa lor s-ar trage (şi to-o-ot se trage, ca oamenii din maimuţe!) din niscaiva extratereştri belicoşi, nevoie-mare - şi, deci, că e sprijinită militar de „ăia-verzişorii”, şi, deci, păzea!...imbecilitate-imbecilitate, dar, laprostime, asta prinde! – plutocraţia arahneeană asasinează autenticele căpetenii de popoare - şi furişează,viclean, în locul lor, în posturile de conducere, călăi arahneeni... Apoi, prin sateliţii-spioni ai arahneenilor,sunt detectate tabere întregi de antrenament, din deşerturi şi din munţi, ale rarissimilor indivizi tereştri şigalactici audaxieni care n-au uitat, de tot, cultul patriei, cerului şi pământului..., adică taberele deantrenament, pentru apărarea patrioţilor audaxieni (numiţi, ostentativ, tendenţios-obstinat şi repetitiv-hipnotizator, „terorişti”!), împotriva măcelarilor arahneeni, au fost (şi continuă să fie!) „rase pe răzătoare”!Fie cu bombe atomice, de cele umplute cu uraniu ori plutoniu (...chestia cu „bombe din dovleci” e o „hohă”glumeaţă, spusă de audaxieni, ca să facă haz de necaz!), dar şi prin „miloasele” bombe cu hidrogen(ucigaşe doar de viaţă!)...şi prin foamea-înfometarea cronică... - ...da, rase total! - ...până la şireturile de labocanci (de nu ai mai putea împreuna o mână cu un ochi...!)...sute de mii şi milioane de asasinate „necesareapărării şi prezervării spaţiului vital de expansiune al RASEI ARAHNEENE”, zeci de milioane degenociduri biologice - şi sute de milioane de genociduri moral-culturale, asupra rasei audaxiene (fireşte, şiasupra rasei simplicissime, dar asta nu mai are nici importanţă, nici putere, nici actualitate, pentru situaţiaactuală a planetei!)...prin activitatea criminală a caracatiţelor-corporaţiilor multinaţionale... - ...şi, nu-iaşa, arahneenii, de atunci, după ce i-au umilit şi măcelărit pe majoritatea audaxienilor, au proclamatPSIHIATRIA DREPT RELIGIE COSMICĂ22, iar pe dumneavoastră, Maestre...Stăpâne, v-au proclamatZeul Suprem al acestei Religii Cosmice, pentru a decide, doar prin Dogmele Psihiatrice, răul şi binele,viaţa şi moartea...hm?!

-Ştiu, dragă Irinwe, ţin minte toate, exact şi fără greş, dragă Irinwe...dar asta e prea de tot... – făcândLucio Ferrante un semn obscen, cu degetul mijlociu scos printre celelalte degete...însă, din fericire, „schemacosmică a SCULEI” nu rămâne înscrisă pe aer, se pare... (...nu acelaşi lucru se întâmpla, însă cu însemnulGĂURII sale din frunte, pictată insistent, reiterant şi chiar supărător de pregnant şi strident, în CronicaAkasha!).

-Nu exagerez cu nimic, Maestre respectat...Stăpâne...! Armatele de psihiatri, înfiinţate de arahneenipentru a garnisi PUŞCĂRIILE, MASCATE-DISIMULATE ÎN „SPITALE PSIHIATRICE”! – nicivorbă să se ocupe cu ceea ce este esenţial: adică, să-i tămăduiască pe oameni, de obsesiile, terorile şineputinţele lor...Nu! Din contră. L-au inventat pe un doctor cvasi-arahneean, pe doctorul CavalcantiAmedeo (...aşa cum l-au inventat şi pe alt arahneean de carton, pe „genialul” impostor şi infractor mondial,Albert Einstein...), pe unul Sigmund Freud, de fapt, spre a stimula şi mai mult aceste obsesii, terori,neputinţe umane genetice...Psihiatrii sunt principalii vinovaţi...

-...Deci nu „dracul”, de data asta, hî? – ricană, înveselit subit, Lucio Ferrante.-Nu, de data asta, nu...Dar se zice, v-am explicat, că îi patronaţi...-Ha-ha! Tâmpiţii n-au nevoie de patronajul meu...şi nici nebunii din născare! – se încruntă Lucio

Ferrante, hohotul său fiind, mai curând, o dureroasă crispare. Gaura din frunte îl durea cumplit, îl ardea...-Da, aşa este, Maestre...Şi cum începusem a vă zice, psihiatrii lumii sunt principalii vinovaţi de

hiperbolizarea fantastică a obsesiei sexuale a Terrei – special pentru a augmenta...-Măi, măi, ce termeni neologistici, cu panaş şi ciucuri, mai foloseşti, măi Irinwe, măi... - ...auzi colo:

...”hiperbolizare”, „augmentare”... – mustăci Lucio Ferrante.-Deh, Maestre, cauza mi-o cere... – se umili Irinwe, cu ipocrizie prost jucată, la un geniu sângeros ca

el...-Da, da, cum să nu, „cauza”, sigur...dă-i înainte, domnule „Cauză”...că-i zici bine... – se grăbi,

ironic, Lucio Ferrante, să-l scoată din încurcătură, pe Irinwe. Dar devenise, oarecum, şi curios de acest„raport de bârfe”, al subordonatului său. Nu te mai întrerup, gata!

-Mulţumesc, Maestre...Cum ziceam...-...şi eu te-am întrerupt...hm...hm...gata, GA-TA! - „TAC mă cheamă” – ...şi, uite, pe tot infernul,

jur...chiar te ascult, dragă Irinwe, cu nespus interes...

22 -Fraierii fac, şi azi, deosebirea între „Psihologie” şi „Psihiatrie”: de fapt, Psihologia a fost născocită cu scopul, extrem de clarexprimat de arahneeni, de a deveni, exclusiv, ARMA ARAHNEEANĂ A PSIHIATRIEI...!

34

Irinwe se cam încruntă, dar ştia că trebuie să se supună...aşa că tuşi, îşi drese glasul şi...îşi continuă slujbaîncepută:

-Mulţumesc, din nou, Maestre...Psihiatrii, ziceam, vor să augmenteze, prin „SFORĂRIAPSIHIATRICĂ”, sentimentul culpei şi al disperării, din oameni...care sunt obsedaţi, în subconştientul lorjalnic, de starea de păcat...Se ştie că Biserica socoteşte (şi bine face, bine face!) că orbirea faţă de luminăprovine din fascinaţia perversă a degradării spirituale: în loc de Dumnezeu – SEXUALITATEA! Adică,divizarea, până la autopulverizare, a conştiinţei, a personalităţii umane, a sentimentului unităţii şi unicităţiifiinţei şi fiinţării cosmice...fără nicio limită ori nădejde...!

-Mda...aici începi să fii subtil şi filosof...chiar mai inteligent decât te ştiam...scuză-mă, dragăIrinwe...mi-a scăpat... – spuse, furat de farmecul demonstraţiei irinwiene, Lucio Ferrante. Uitase, din nou, separe, de gaura cea roşie, din frunte......Şi zău dacă nu avea (paradoxal!) dreptate, în ce spunea, despre un măcelar-şef (iar nu aşa, oricum!) -precum serafo-dinţosul Irinwe!Irinwe se prefăcu, dacă tot era aşa de „subtil” (cum zicea„Maestrul”!), că n-a auzit nimica-nimicuţa...din modestie, fire-e-eşte...:

-...Ei bine, a monoteiza sexul, în loc de a-ţi monoteiza propriul eu fiinţător celest, este cea maicumplită, grosolană şi perversă armă anti-spiritualistă, folosită de arahneeni...

-Nu-s chiar aşa de proşti...”raison”... – mormăi, pentru sine, Ferrante.-Arma asta e folosită atât împotriva pericolului ca gloata (adică, foştii audaxieni, eroii, erudiţii

autentici şi martirii de altădată, combinaţi, acum, cu simplicissimii intuitivi...), spuneam, împotrivapericolului ca gloata să se deştepte, într-o bună zi... – cât şi împotriva dizidenţilor politici (tot audaxieni şisimplicissimi, fireşte...), care preferă să devină nişte masturbatori fizici şi intelectuali, decât să gândească şisă propună, şi chiar să impună nişte soluţii ferme, faţă de problema de a ieşi de sub imperialitatea jegoasă aarahneenilor...de ieşire de sub zodiile nebuniei induse...din ERA SINUCIDERII LA COMANDĂ! Înviziunea arahneeană, toţi trebuie să devină gloată bestială...care, la comanda „imperială” arahneeană - SĂMUNCEASCĂ ORB, SAU SĂ SE SINUCIDĂ, ELIBERATOR! Asta nu mai e politică, adică dezbatere agrijilor şi lipsurilor „Cetăţii” – ci este ANTI-POLITICĂ! Arahneenii, cum sunt sigur că aţi anticipatideatic, dragă Maestre şi respectat Stăpân, vor TRANSFORMAREA LUMII UMANE ÎNTR-UNDEŞERT ANTI-SPIRITUAL...

-...Lasă că le arăt eu lor ce înseamnă TRANSFORMARE...şi ANTI-SPIRITUAL...lasă numai pemine! – se înfurie, „sotto voce”, Lucio Ferrante...

- Ştiu, Maestre...Stăpâne...că aşa va fi... – se umili, iarăşi (de data asta, destul de sincer...şi cu auz alnaibii de ascuţit!), „serafico-dinţosul”, Demonul Sângeros, animat de speranţe logice. ...Da, transformarealumii într-un deşert anti-spiritual, asta vor arahneenii... – un deşert în care ei să devină scorpionii de subnisipuri...

-...A FI GLORIOS ASUPRA NEANTULUI! – triumfă, burlesc, Lucio Ferrante. Gaura-i frontalăstrălucea, ca o făclie înroşită, exasperată de lipsa luminii.

-Da. „A fi glorios asupra neantului”, cât de bine aţi sintetizat paradoxul arahneean...pentru că,fireşte, şi ei, arahneenii, vor sucomba (deci, nu vor supravieţui experimentului lor şi nu vor avea ce roadesă culeagă de pe urma lui...) – da, vor sucomba, consecinţă logică a experimentului lor criminal şi cosmic,totdeodată...ERA SINUCIDERII LA COMANDĂ este dublată, deci, de ERA NEBUNILORBÂNTUIŢI... - ...bântuiţi de stafiile nihilismului...Şi Irinwe tăcu.

-Da, şi tu ai sintetizat binişor situaţia actuală şi ai evaluat corect, cred, chiar un pic prea filosofic,viitorul şi consecinţele istoriei mistificate, falsificate de aceşti tembeli de arahneeni...Îţi mulţumesc, da, îţimulţumesc...Lucio Ferrante căzuse pe gânduri. Nu se ştie dacă era consecinţa „dării de seamă irinwiene”, sau îi trecuse,îi fulgerase prin minte un gând, asociat cu „darea de seamă”......Deodată, cu vocea, dintr-odată, răguşită, Lucio Ferrante tresări din sumbra-i visare şi rosti, sentenţios:

-Nu are cum fi omenirea bună, când dumnezeul ei este rău! (Şi, în aparteu, adresându-se, după cumse părea, invizibilizatului Vagabond-Hornar, care, curios, tăcea...: -N-ai decât, „înger pocăit”, săcomentezi cum vrei şi ce vrei...eu ştiu că am dreptate...). Aşa e Dumnezeu, aşa e şi lumea creată de El:

35

lumea nu poate fi mai bună decât dumnezeul ei...! Orice creatură a Lui nu e obligată să-L iubeascănecondiţionat, câtă vreme El nu-i ajută necondiţionat, după ce i-a creat (adică, după ce i-a adus sub foculnimicitor al suferinţelor şi torturilor rafinate ale vieţii!), în mod absolut arbitrar! Între creaturi şi Creator este(sau ar trebui instituită!) o relaţie contractuală, în definitiv... - ...adică o relaţie de reciprocitate a şantajului şia neîncrederii...cel puţin aşa cum a pornit El lucrurile, şi le susţine, în continuare, de parcă cine ştie cecapodoperă splendidă ar fi fătat...nefericitul...Se spune, mereu: „Dumnezeu e într-una supărat pe oameni!”Dar, oare, unii oameni, ca ăştia de sub noi, din aşa-numita „Urbs Eterna” – oamenii audaxieni, hăituiţi şipersecutaţi de soarta divină, nu şi-or fi căpătat, şi ei, la rândul lor, de-a lugul unei istorii lungi şi, mereu,păguboase - dreptul de a fi supăraţi pe Dumnezeu? Şi chiar dreptul să i-o spună asta, în faţă, de la obraz, şichiar să-i ceară socoteală: „Dacă ai avut prea multă materie primară-primitivă, Doamne, şi n-ai avut,totodată, şi idei pe măsură şi suficiente...de ce a trebuit să ne creezi (chinuitor şi fără nădejde!), pe noi,oamenii, pe care ne-ai încărcat cu sensibilitate, cu puterea de a raţiona (n-ar mai fi fost!), cu conştiinţă,cu, mă rog, toate poverile metafizicii Tale... – pur şi simplu, Te-ai jucat cu noi...dar de ce nu te-ai jucatcreând NUMAI celenterate ori moluşte, ori alte astfel de bagateluri şi flecuşteţe, imaginate deTine...bagateluri şi flecuşteţe fără prea multă conştiinţă, raţiunem, sensibilitate... şi care bagateluri şiflecuşteţe nu necesită, probabil, nici multă materie primară-primitivă, şi nici, Doamne-iartă, un consumexcesiv de idei divine... ?!”...Dar, haide, dragă Irinwe, să lăsăm şi asta..., te rog...

-Deci, nici asta, încă, nu se traduce chiar într-un taifun sănătos şi întreg, deplin, nu, Stăpâne? –cred că aşa gândiţi... – îl anticipă, cu gudurături – din nou, greţos de servil, Irinwe, pe „Stăpân”.

-Întocmai, Irinwe, întocmai! „Ad rem”: să vedem ce-o să iasă cu „nebunii lui Cavalcanti”, şi, abiadupă aceea, mai discutăm... trebuie să se arate întreaga şi neştirbita noastră putere, definitiv, etern şi fără„dubito” - ”aut caesar, aut nihil”, nu-i aşa, dragă Irinwe? – proclamăm, decidem, ghilotinăm,prăjim...vedem noi...doar noi, iar nu El, nu-i aşa? – noi şi numai noi stăpânim toate constelaţiile, toatelumile, toată omenirea, ce dra... – se poticni Lucio Ferrante, deodată (naiba ştie de ce...), din precizările sale,presărate cu doctorala limbă a latinilor-măcelari, pe când şopotea vehement, dar aproape conspirativ... -...situat, faţă de slugarnicul Irinwe (şi el, şef-măcelar, nu aşa!) - precum Himalaia deasupra MunţilorHercinici, din orogeneza23 Munţilor Măcinului...!Iar scundul dinţos încuviinţă, degrabă, din cap, toate spusele „Stăpânului şi Maestrului” (cel tot mai avanscărpinător de frunte găurită!) - cu privirile nedezlipite de „Maestru şi Stăpân”...rămas cu capul sub umărulstâng al „Stăpânului şi Maestrului”... – ...şi, apoi, o luară, amândoi, nedespărţiţii, pe o stradă care ducea laMarile Bordeluri ale Nobilimii Urbei Eterne...

*-...Rezon, „Maestre, dragă Maestre”...găuros în frunte şi cornos la minte...”Maître d'hôtel-

bordel, avec beaucoup de”...curve! - ...Stăpân de urme şi turme, peste fabrici şi mine, cum şi peste miide cadâne, cu-amor duduind ca-n uzine...la-la-la-tra-la-la! Cine linge, ăla e...! – se auzi, din ceruri,probabil, Vocea, complet deşucheată şi ireverenţioasă, a Vagabondului, maimuţărindu-l pe Irinwe...iarIrinwe îşi ridică ochii, neputincios, spre Lucio Ferrante...iar Lucio Ferrante îi întoarse privirea lui Irinwe,ridicând nu doar privirea, spre cer (?!) - ...ci ridicând şi din umeri...adică, în traducere verbală: „Lasă-l înplata Lui de nebun...EX-DRAC...ptiu!”

*...După ce-i văzură înăuntru, în Marile Bordeluri şi întru biruinţa destrăbălării, pe toţi membrii găştii„patricienilor” plutocraţi ologo-arahneeni, Lucio Ferrante şi servilul său Irinwe-Oglinda se deplasară, cu orapiditate uluitoare, dinspre Urbea Eternă şi dinspre Mediterana, către Oceanul Planetar, pe malul căruia,între nisipurile roşii, se opriră şi îngenunchiară, pioşi, pentru a le cânta, uşurel şi duios, peştilor, mulţimilorincredibile, onirice şi fascinante, de peşti uriaşi, intens coloraţi, ieşiţi, cu toţii, cu boturile deschise arespiraţie proaspătă, la ţărmurile apei infinite - sclipindu-le solzii precum unor cavaleri mistici şiîmplătoşaţi, iscaţi de abisuri...în lumina amurgului întârziat - ...demni şi silenţioşi, cavaleri şi călugări,înzăuaţi şi împlătoşaţi strălucitor, ai abisului, precum sunt toţi preoţii cei afundaţi, desăvârşiţi, în TainaOceanică:

23 -OROGENÉZĂ s.f. Totalitatea fenomenelor geologice care au determinat formarea munţilor; orogenie. [< fr. orogenèse, cf. gr.oros – munte, genesis – naştere].

36

...„Voi nu sunteţi peşti, voi nu sunteţi peşti, voi nu sunteţi peşti de Mari Bordeluri Arahneene, voisunteţi Adevăraţii Înţelepţi şi Adevăraţii Sfinţi Curaţi ai apelor lumii casiopeene...” – ...cântau o melopeefascinantă, şi sluga, şi Stăpânul...Şi Stăpânul, şi slugarnicul Irinwe se legănau, în ritmul lent al cântării, dar, treptat, iuţind şi cântec, şimişcări, până la un ameţitor dans al depărtărilor şi apropierilor...şi, deolaltă cu ei, se legănau, tot mai agitate,neliniştite, exasperate - miriadele de peşti uriaşi-cavaleri scânteietori ai adâncurilor, se legănau apelesclipind însângerate...se legănau, parcă, toate constelaţiile, cuprinse de mistica frenezie a unui balet infernalşi teribil de nostalgic......Gaura din fruntea lui Lucio Ferrante pălise, sub lumina stelelor constelate......Dar faţa tot ierbos-verde i se umilea, sub stele şi constelaţii!

*...A doua zi, dis-de-dimineaţă, Lucio Ferrante se trezi în patul său „palatin”, se întinse şi căscă! (în timpulacesta-şi scărpina, cu maximă hărnicie, gaura-i din frunte, purpurie...) – căscă, ceva de speriat (mai să crapepereţii, de aşa un răget cumplit!) - după care îşi luă seama, repede...şi redeveni, din nou, extrem de grav... –murmurând, printre dinţi:

-Azi trebuie s-ajung, mort-copt, la „aşezământul” lui Cavalcanti ăsta...să vedem, să ascultăm, sămanipulăm...poate, cine ştie...chiar pornim taifunul...da, da...! – îşi lăsă Lucio Ferrante, oarecum însuspans, propria meditaţie şi frază. Dar în capul lui cel aureolat blondo-burlesc, lucrurile se orânduiauextrem de precis şi rezonabil, scopurile erau formulate înspăimântător de precis - cu o logică, aparent, defier...şi gaura-i frontală se chircise, cu totul nerezonabilă, în roşul ei tot mai exasperat......După care, luându-l de-o aripă pe slugarnicul măcelar-şef Irinwe, Lucio Ferrante se înălţă, cu negre aripi(desfăcute, în lături, precum o mantie gigantică!), învăzduh (pentru perspectivă, fireşte!) - ...şi dezlănţui, într-un hotel de lux (cu un imens restaurant la parter),un măcel teribil (pe potriva gusturilor lui Irinwe!), al clienţilor - şi o distrugere completă, sângeroasă şiplină de sosurile cele mai diverse, a tot ce era pe mese, sub mese, în jurul meselor (cristaluri fulgerătoare, încare se lăfăiau vinuri multicolore şi-nmiresmate, platouri gigantice cu fripturi îmbietoare, făcând săplutească, în aer, aburi de jertfe păgâne şi de mâncăruri exotice... – ...fracuri negre pe spate - dezvăluindburţi sferoidale pe faţă..., în amestec cu rochii de bal, iscate din onirice voaluri, pe spate - cu decolteuridezvăluind cărnuri necomestibile şi greţos fleşcăite, pe faţă...) - unii pe alţii, unele pe altele, unii pe altele,altele pe unii... se împuşcau, se tăiau în bucăţi, se muşcau, se tocau mărunt, se mistuiau reciproc, sespulberau, se aneantizau... - ...deratizau (prin calitatea superioară a măcelul lor, prin exasperarea sublimă amăcelului lor sinucigaş!), întreg restaurantul cel strălucitor...lumea, planeta, Galaxia...unii pe alţii sesfârtecau, unii pe alţii se sfâşiau, unii-pe-alţii-unii-pe-altele-unele-pe-alţii-altele-pe-unii...ş.a.m.d...Sângele lor mai că năboi, exasperat, pe bulevardele îmborţoşate de toată lumea „bună” a Romei... -şi se scurse, lent şi greoi, grăsos şi lăfăit, în apele albastre ale Mediteranei...mai ales că era vorba, cică, desânge albastru (nu de lătùri!) - adică, sânge de arahneeni...de fapt, Lucio Ferrante şi, mai cu seamă, Irinwe,nu ţineau cont, niciodată, de amănunte, de populaţii, de rase, etnii şi naţiuni, de...NU.Lucio Ferrante considera că, astfel, între o conferinţă aberantă şi altă conferinţă aberantă, el creează(„creează”?! – mă rog, ...cu ghilimele ori fără... - n-are importanţă, deloc, „aticismul limbii tale”!) - şiTREBUIE s-o facă, musai! - câte un GEST DE ECHILIBRU...de ECHILIBRARE COSMICĂNECESARĂ, între PĂLĂVRĂGEALĂ potenţială şi MĂCEL efectiv...erectiv...da-da, ECHILIBRARECOSMICĂ NECESARĂ între cuvânt şi faptă, între viaţă şi moarte, între bine şi rău...foaie verde făgădău,cu-androgino-fătălău!...Verde o fi fost ea, frunza... - ...dar gaura-i din frunte lumina sinistru, „bătea” într-un roşuînchis...torturant!

*...-Cum ţi-a plăcut distracţia asta „restaurantivă”, dragul meu Irinwe? – urlă dramatic, după vreun

ceas, Lucio Ferrante (...ipocrit şi lălăit, aşteptând să fie lăudat...gaura-i frontală nu-l mai mânca, dar el tot oscărpina, din obişnuinţă...) - către sfrijitul cel serafico-caninic, lipit, mereu, de subsuoara lui...urlă, de fapt, şica să poată fi auzit, prin vuietul stârnit de brigăzile de pompieri şi de zecile de echipaje ale poliţiei, venite la

37

faţa locului SFÂRTECĂRII GENERALE... - ...ca de obicei, „a opta zi după scripturi”...adică, totalinutile, toate aceste „eroice echipaje”, tocmai când chiar era/ar fi fost nevoie de ele!

-Phiii, Maestre, grozav! - ...mai ales „colecţionarul de ochi”, m-a impresionat, până la lacrimi decrocodil... (Lucio Ferrante făcu un mic semn de nedumerire...) - ...ăla, ăla, Maestre, care le scotea din orbite,cu furculiţa de peşte, globii însângeraţi ai ochilor, tuturor celor căzuţi, ameţiţi, printre şi pe sub mese... - ...şi, apoi, îi băga, ochii ăştia (aşa, şiroind de aţe de sânge!), smulşi din orbite... îi strângea, pe toţi, într-un soide traistă, cu maximă grijă îi băga şi-i strângea în traistă, globii ăştia, cu aţe groase de sânge atârnând...ceva„extra”, phiii! - nemaipomenit de distractiv, Maestre...şi Stăpâne!

-Ehei, dragă Irinwe, mă bucur că ţi-a plăcut „peisajul” meu artistico-terestru! Se vede treaba că nu ţi-ai pierdut calităţile şi intuiţiile, care te-au făcut temut şi celebru, în infern ca şi în cosmos...nu ţi le-ai pierdut,bravo ţie! – în lălăiala şi-n molatica atmosferă a Romei...”Urbs Eterna”...ptiu! - ...şi o să vezi tu altele şi maidihai, când voi începe eu revoluţia! – REVOLUŢIA MEA! – REVOLUŢIA PLANETARĂ ŞIGALACTICĂ, fireşte, dragă Irinwe...!

-Deci, Maestre şi Stăpâne, să înţeleg că s-a făcut vremea de-un taifun, nu-i aşa? – îndrăzni,şovăielnic, şi, totuşi, sperând., din toată inima, într-un răspuns favorabil...

...-NU-NU-NU, certamente...certaminte! Încă nu s-a făcut de-un taifun...mai aşteaptă, cenaib...scuze...(se redresă, Lucio Ferrante, „din mers”!) - ...nu, încă nu: mai trebuie lucrat, destul, şi laSCENARIU, şi la REGIE! – preciză şi proclamă, bosumflat, dar hotărât, poate pentru a suta oară, îndiscursul său diurn, Lucio Ferrante...”Nebunii cavalcantieni”, numai ei, fraierii ăştia... vor putea fi...da-da...(îşi lăsă, iar, în suspans, fraza şi ideea, Măria Sa, Diavolul).Dar gaura „frontalieră” nu putea fi uitată, tot aşa, „en suspense”...

*...Un asemenea domn, precum este Lucio Ferrante al nostru (care îşi ia zborul, pe nepusă masă, „cu negrearipi”...!), ar fi fost prezentat, până acum, de către alţi scriitori (dar nu şi de noi, nu şi de noi!), cu o lipsă debun-gust, cu o vulgaritate şi frivolitate, de-a dreptul revoltătoare şi condamnabile: s-ar insista pe o aşa-zisă„şontorogeală” (de stânga ori de dreapta...), în realitate, el fiind drept ca bradul şi mergând, pe drum, teribilde echilibrat şi cu semeţie, înalt şi zdravăn, precum un turn ambulant... - ...s-ar afirma (la modul catâresc!),cu o grosolănie revoltătoare, ba că ar fi „ciacâr” - ...se zice, întîi, total nefondat pe realitate: „ochiul drept -negru, stîngul - verde...”24 - ...sau, mai la vale, la fel de fantasmagoric, dacă nu şi mai dihai: „ochiul stîng,de culoare verde, e un ochi de nebun, iar dreptul e gol, negru şi mort”25 (...pe când el are, de fapt, ambiiochişori, strălucitori şi arzători, de culoare VERZUIE, precum pucioasa...şi daţi naibii de îmbietori,veseli şi expresivi!) - ...ba că ar avea dinţii „din dreapta într-un fel, cu coroane de aur, iar cei de pestânga în cu totul alt fel, cu coroane de platină”26 (...pe când dentiţia lui este fulgerător de strălucitoare,naturală şi de o perfecţiune uimitoare, ţinând cont de vârsta-i reală...!)... - ...mă rog, tot soiul de calomnii şiprăpăstii, tot soiul de mistificări şi exagerări deocheate...de care numai bârfitorii de profesie sunt interesaţi.Nu, noi zicem, pe şleau, să priceapă orişicine: domnul Lucio Ferrante este un domn foarte „bine”, perfectnormal şi sănătos, din punct de vedere fizic! De invidiat, pur şi simplu!...Înafară de GAURA-I ROŞIE, DIN FRUNTE...se-nţelege!Şi de CHIPUL SĂU, CU TRĂSĂTURI LEONINE - care, nu doar din pricina umbrelor bibliotecii„palatino-foscarine”! - pâlpâia ierbos-verde, precum a unui Balaur al Sulfului...reflectând, nostalgic,parcă - trecutul său FRONTALO-SMARAGDIC!...Faţă rotunjoară, de bucătar prosper, frunte îngustată, din pricina aureolei sale păros-aurii (...dar şi dinpricina golului din gaură!) – iar celelalte trăsături fiind oarecum contradictorii: nasul drept (doar puţin detot – în vânt...), cu aripioarele laterale tresăltând, sensibile şi aristocratice... - ...dar buzele groase, cărnoase, ise frământă, pe la colţuri, lunecoase, când zâmbeşte (căci, drept e, zâmbeşte nefiresc de des...deci,RÂNJEŞTE, mai curând!): zâmbetul lui, ciudat de proteic, pare când onctuos, când obraznic, când cretin,când viclean...(după vreme şi vremuri, după conlocutor şi împrejurare). O altă aparentă ciudăţenieparadoxală a făpturii lui: palmele mâinilor lui (de veritabil ţopârlan!) îi sunt butucănoase şi late... – ...dar au

24 - Cf. Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Ed. Univers, Bucureşti, 1995, p. 11.25 -Idem, p. 48.26 -Idem, p. 10.

38

degete lungi şi subţiri, de violonist, ori de pianist...ca nişte reptile unduioase, ori ca nişte ţepuşe subtile,numai bune de scos ochii cei inutili ai oamenilor...adevărate degete „paganineşti”, ori „mozartiene”!...O, vă spun – o adevărată încântare, să priveşti şi să meditezi la degetele mâinilor lui!Şi, când îl vedeai îmbrăcat, cu maximă eleganţă şi demnitate, precum un DIRIJOR SUBLIM, în eternul luifrac negru, strălucitor de negru! - mulat perfect nu doar pe talie, ci şi pe întreaga lui făptură...îţi venea să puiun genunchi admirativ la pământ (...unii spun că ei l-ar fi pus la pământ, genunchiul cu pricina, chiar lamodul adorativ...!) ...pur şi simplu!Da-da, ce să mai întindem vorba degeaba, ca gaia maţul...!

„...Da... - îţi spuneai, atunci, deplin pocăit... – cu adevărat, HAINELE-L FAC PE OM!!!”...Iar pantofii lui, negri precum cerul de noapte, ascuţiţi la vârf şi oglinditori de stele, luceferi şi lună(concomitent!), erau „un vraiment rêve” ...onirism curat, nu alta, domnilor!...A, că suferea, şi el, Balaurul Sulfului (...ca tot omul conştient, al vremilor sale...!), de „malaise”, de „lanosée”, de „spleen”...asta e cu totul altceva, se poate înţelege şi ierta orişicui...chiar şi unui balaur! - iarnoi nu suntem psihiatri, pentru „a identifica profesionist, aresta şi soluţiona”, prin mijloace perverse,această problemă (de altfel, foarte extinsă!) a planetei, în definitiv - iar nu a locuitorului ei, unul oarecare(fie el şi un locuitor temporar, nepoftit şi neavenit, din punctul de vedere al multora...). Atâta doar că era dincale-afară de schimbător la înfăţişare şi, mai cu seamă, la expresiile feţei, ca un histrion... - ... şi, probabil,teribil de viclean (...asta o intuiai-bănuiai, pe dată, văzându-i ochişorii aceia ai lui, deja pomeniţi, cei verzi şilăcrămoşi...răsuciţi, hojma, în orbitele parcă teribil de lunecoase, date cu ulei...) - şi că se purta cam preacezaric (de altfel, îl trăda, în sensul acesta, buza de jos, extrem de plină şi împinsă, cu multă autoritate,înainte... – ...„autoritate” jucată sau reală, nu dorim, deocamdată, a ne pronunţa...) – că o făcea pe prostul,dar nu era „chiar pe-atâta de prost, pe cât se dădea”...Eh, dar astea sunt amănunte şi nu credem a avea o semnificaţie deosebită, de domeniul „specificului”: îndefinitiv, câte mutre dintr-astea „verzăcioase”, ca a lui Lucio Ferrante, nu întâlnim, zilnic, pe stradă, înmijloacele de transport în comun etc. ?Dacă doriţi a şti părerea noastră, absolut sinceră şi cinstită: Lucio Ferrante nu arăta mult altfel, decât chiarsubsemnatul (...cu excepţia insistentei găuriri frontale şi a „verzăciunii” tenului, bineînţeles!) – mă rog,vrem a spune, deci, că era un tip cu care ţi-ar fi făcut plăcere şi onoare, dacă s-ar fi oprit, pe stradă (din grabaduduitoare, drăcească, a „afacerilor” sale misterioase...), să discute cu tine...

*...-Hai, lasă vrăjeala, mahăre...zărzărelul mamei...şi mai dă o ţigară de-aia „amărâtă”! – zâzâi

Vagabondul, la urechea mea dreaptă, aplecându-se, pentru asta, peste marginea ascuţită a balconului......-Despre ce scrii tu (continuă el, oarecum clocind, peste gânduri şi amintiri)...despre ce scrii

mătăluţă, ar trebui să mă-ntrebi pe mine...tu nu prea ai habar...şi nici n-ai de unde! Ce „onorat”, ce„plăcere”, ce „discutat”? El e mai vagabond şi mai rufos, pe dinăuntru, decât mine...lasă că-l ştiu cape buzunarul meu rupt...am fost, doar, colegi de celulă...ce mama naibii, „omule şi tu, fiară-nfierată”...hai, fă-te-ncoa', „fiinţă aferată”..., dar ceva mai zorit, băi, ăsta, cu marfa aia „amărâtă” –ptiu! - ...MEŞTERE PARAZIT!Dând mărunt din buze, îi satisfăcui cerinţa „amărâtă”...că, oricum, ajunsese cu mâinile (da-da, chiar cumâinile, de data asta!) până în buzunarele mele...şi el îmi făcu, iarăşi, cu ochiul...adică: ”Scrie, scrie,prostănacul mamei...scrie, uuuoooof!”...Apoi, Vagabondul se retrase, iarăşi, pufăind din „cadoul” meu, la colţul de stradă...Îşi aştepta, fireşte, muşteriii cei adevăraţi...Dar eu, deşi nu aveam cunoştinţele vast-metafizice ale Vagabondului-Hornar (ex-drac...) – aveam treabămultă...aveam de scris o cronică...şi scriam, înainte, zorit şi, cel puţin acum - fără complexe!

*...Dar, fireşte, Lucio Ferrante o făcea asta (cu „opritul pe stradă” şi cu „onoratul”...) numai cu cine aveainteres şi când dorea...mai exact, numai când ştia că poate manipula fără probleme, spre un „ce” folos, al„afacerilor” sale...care „afaceri”, credeţi-mă, vă rog, nu erau unele de duzină şi nici lipsite deinteres...DELOC, dar deloc-deloc...: dacă s-ar fi ştiut, pe atunci, cât de profund vor implica, ele, „afacerile”lui Lucio Ferrante, planeta şi cosmosul întreg...câte nu s-ar fi putut evita...câte, dintre cele ce sunt, acum, n-

39

ar fi fost, atunci...şi invers! - ...dar, ce să mai zici: aşa-i omul, dintotdeauna, uşuratic, nechibzuit peste orişicemăsură, îngâmfat „ca dracul” şi tare, tare neprevăzător!

...-Da-da-da-da-da...toate-s „PLANETARE, COSMICE ŞI GALACTICE” - nici nu se poatealtfel, la aşa domni mari! – mă ironiză (şi-i ironiză, implicit, pe cei doi „diavoli boemi”, unul supus, altul„Maestru” şi „Stăpân” !), de cam departe, din colţul lui de stradă multimilenar, cu ochii la alte cele... -...Vagabondul-Hornar, care nu mă slăbea, nici pe mine, nicio clipită (din ochi şi din gură) - ...şi pace bună!De ce, oare?

*-...Vai, tu, glu-glu-glu, ce senzaţional arătau cadavrele, în restaurantul acela (sau hotelul? - ce era,

oare?), glu-glu-glu...glu, după bătaia aia de pomină, glu-glu, teribil de haioasă şi grozav de amuzantă...glu-glu-glu...! – se exprimă, visător şi nostalgic, faţă de surata ei (ambele, oloage, depuse în cărucioare de aur...),o „aristocrată” arahneeană (cum altfel...ţoapa naibii, CURCA...tot din zona „FRĂŢIEICANCERULUI/RACULUI”!), teribil de romantică, de soiul ei...şi cu o coafură semeaţă, plină dezdrăngănele fulgerând aur...

-Da, tu...glu-glu-glu... – confirmă „colega” de ologenie şi de „aristocraţie”...Glu-glu-glu...ai văzut,bărbatul ăla, cu gâtul tăiat, glu-glu, cât de chipeş era? Am şi comandat, tu, glu-glu-glu, să mi-l împăiezesclavii mei, glu-glu, ca să-l pun în camera mea de dormit, pe noptieră...glu-glu-glu...bărbatul meu nu e deacord...glu-glu...e cumplit de gelos, tu...glu-glu...dar mie nu-mi pasă de el...glu-glu-glu („gluglui”, galeşătare, „aristocrata”, visătoare până la onirism, parcă plutind în oala umplută cu nostalgii romantice...!)...o să-lpun pe noptieră, glu-glu...sau pe etajeră...ce zici, tu, glu-glu-glu?

-Da, tu, vai, glu-glu, glu...ce frumos e cadavrul ăla...capul ăla...Vezi, nu m-am gândit EU, întâi, să-lîmpăiez... - ...dar lasă, că bărbatul meu, glu-glu, şeful poliţiei arahneene, o să ne mai furnizeze, şisăptămâna cealaltă, distracţii cu capete de audaxieni, în piaţa centrală...glu-glu, dacă nu pot face rost decapul ăla de arahneean de-al nostru, viteazul de restaurant...glu-glu-glu...dar, apropo, cât ceri pe el, fato,glu-glu-glu...? – ...hai să-l negociem capul ăla...glu-glu...căci numai aşa ne şade bine, glu-glu-glu...nouăfemeilor ultrasensibile arahneene...glu-glu-glu (...şi „glugluia”, de data asta, cu multă autoritate şiconvingător...aproape de măreţie..., „aristocrata” cea arahneeană! - ...trebuie să mă credeţi pe cuvânt...glu-glu...) – da, NUMAI aşa le şade bine unor imperiale, glu-glu, neveste şi femei de lume arahneene, glu-glu-glu...NUMAI negociind capetele de bărbaţi le şade bine...glu-glu...capete de orişice rasă...glu-glu-glu-glu-glu...

*...Ciocănitoarea, gaiţa şi pupăza (NESFÂNTĂ TREIME!... – ...micii diavoli ai Pădurii...) avură, în aceleceasuri, în fundul unei dumbrăvi, o discuţie (în paralel cu dracii de pe Colina Quirinalului...) - discuţie pecare istoria n-a înregistrat-o, şi rău a făcut, căci multe lucruri de-nvăţătură s-au pierdut...Zise pupăza, ca pupăza, aşa, mai înfiptă, şi obraznică, şi închipuită...:

-Ţaţo, uite că stăm, şi noi, păsările, la sfat, ca oamenii...şi zău dacă nu spunem, noi, lucruri mult maiînţelepte, decât hârâitul lor, al oamenilor...pup-pup-pup...Gaiţa, mahalagioaică oacheşă, dungată cu un albastru soios, îi răspunse, şifonată:

-Ştii ce, eu n-am venit să stau de vorbă cu o ţaţă, şi nici ca o ţaţă...eu nu-s ţaţa ta, moţato...eu amvenit să schimb două vorbe cu prietena mea cea înţeleaptă, doamna ciocănitoare, care, bătând în toate porţilepădurii, află toate câte ne sunt nouă ascunse, şi nu-i ca tine, să se ţină foloasă şi răpănoasă, pupăzo, ci, uite, eprietenoasă şi ţi-e drag să vorbeşti cu una ca ea, ai ce vorbi cu ea, nu ca şi cu tine, o muhaia...cârc!.. croaaac-iauuu-ia-ia-ia-ia-ia! – aproape că lătră gaiţa, şi-şi ascuţi, de copac, gheara, să i-o înfigă pupezei în freză, dacăar fi avut neruşinarea să-i răspundă!

-Surorilor păsări – spuse, cu glas înfundat şi alene, cam pe nas, ca un dacăl de ţară, ciocănitoarea,tocmai scoţându-şi ciocul ei puternic, de sub coaja unei taine de copac bătrân... – surorilor dragi, fiţiînţelepte şi nu daţi, Doamne fereşte, în boala oamenilor, cei care se încaieră şi se ucid între ei, din te mirice... fiţi înţelepte, căci a voastră va fi împărăţia cerurilor...fiţi înţelepte, şi veţi putea zbura, sute de ani, şi altesute, de acum înainte...şi, apoi, Lumina Cea Mare a Raiului vă va chema, şi mare cinste de îngeri vă va da...

-Ei, na! Şi tu, cu popia ta, firoscoaso! – ...eu te lăudam, iar tu te ţineai de dăscălii şi de popii...„căci avoastră va fi împărăţia cerurilor” – ...o maimuţări, de minune, gaiţa, pe ciocănitoare, fonfăind pe nasul eicel... „pliscat”...iaaahâmmm...iiiaahâm...croac-croac-croac!

40

-Da-da, ia mai ţine-ţi pliscul, necazul lumii, ce eşti tu, ciocănita lumii! - sări şi ţaţa de pupăză, câtcolo. Ce, crezi că eu am nevoie de raiul tău?... pe mine m-au alungat de-acolo, că m-a blestemat bărbatulde-al doilea...pup-pup-pup...

-Ei-ei, lasă tu, gaiţo..., eu i-am zis aşa, prieteneşte...dar tu eşti o pacoste, ce mai! – abia aştepţi să seîncaiere doi, că, hop şi tu! Păi cum să nu te blesteme bărbatu-tău, cât de rea şi pusă pe harţag eşti, într-una,cârc! – ţipă, scurt, la ea, gaiţa cea aprigă, zbârlindu-şi a bătaie creasta albă, cu picăţele negre. Eşti exact caomul, pupăzo: o împuţită, plină de fumuri puturoase...cârc-croac-croac-iiiicc-iaahhhrrr-carrr!

-Ei, măi fetelor, de ce vreţi voi să vă îmbolnăviţi de boala şi de năravurile oamenilor? – ...că ei suntbucuroşi ca noi, animelele şi păsările, să ne dezbinăm, ca şi ei, ca să ne stârpească mai uşor..., atunci cândDumnezeu ne va răpi şi aripile, nu doar Raiul...iar oamenii, fiţi atente, au croit nişte stihuiri, de le zic ei„fabule”, tocmai ca să ne întărâte şi să ne zădărască, ba chiar să ne măgulească, iar, apoi, noi nu doar să neconfirmăm păcatul, ba chiar să ne mărim păcatul şi să cădem, exact lângă stârvurile împuţite ale oamenilor...

-Măi, măi, măi, câte mai ştii tu, surato! – îşi plesni aripile, una de alta, gaiţa...de data asta, sută la sutăîn admiraţia ciocănitoarei! Cârc-croac-croac-croac-chhhmiiiiaak...Şi, zău, parcă vorbeşti taman despreputoarea asta de pupăză, pribeagă şi calică şi moţată..., când vorbeşti despre oamenii cei împăunaţi, şi răi, şiînvrăjbiţi...! Phiii, câte mai află pasărea, ascultându-te pe tine...ciocănitoareo!

-Ba, eu n-o ascult deloc! – se umflă de gelozie şi harţag, iarăşi, pupăza. Iar pe tine, te spurc eu, gaiţo,de ţi-a fi şi ţie ruşine să mai dai ochii cu lumea bună!

-Nu asculţi, că eşti o proastă, cârc-cloark! – cârcâi, scurt, din nou, gaiţa, pusă pe păruială cumsecade.-Eu, proastă? Stai că-ţi arăt eu ţie, pe loc, netoato şi neroado şi...! – pup-pup-pup...!

...Şi nu ajutară nici înţelepciunea ciocănitoarei, nu ajutară nici seara şi întunericul, care se lăsau...niciînălţimea copacilor în care se suiseră, bietele maimuţe împenate...care, în fundul sufletelor lor, nu mai erau,de mult, îngeri, ci râvneau, din rărunchi, să semene cu dracii de oameni... - ... ba, chiar să-i şi întreacă, dacăs-o putea aşa ceva..., în răutate şi-n învrăjbire, în îngâmfare şi-n nedreptate, în îngâmfare şi-n violenţa ceaoarbă...Şi se stârni o bătălie, acolo, printre crengile cele înalte..., şi se jumuliră una pe cealalta, cele trei păsări, şi lesăriră, care încotro şi cât colo, penele...de ziceai că-i curat taifun drăcesc şi şatră omenească..., până şiacolo, sus-sus, la un cot distanţă de Rai...Da, pentru ele, taifunul era, deja, necesar... - şi, deci, începuse...!

*...Spinii şi ciulinii mirosiseră ei, ceva, de se strânseseră, de atâta vreme şi cu atâta ţepoşenie înverşunată, eiînde ei, pe văi şi pe dealuri...Dar se încăpăţânau să tacă, neîncrezători şi duşmănoşi, temători să nu afleoamenii, ce zic ...”florile”!......Doar unul se descleştă dintre ţepi:

-Iiii, ce să zic! „Taifun”...ha! – ce să zic! - ...noi, spinii şi ciulinii, vom rezista şi supravieţui şi dacăs-ar face pământul bucăţi şi fărâme...că noi nu suntem deloc pretenţioşi, ci suntem cei mai discreţi, umbroşi,„siluetişti” şi modeşti...însă teribil de scumpi şi de preţioşi suntem noi - ...da-da, aşa să ştiţi voi, deştepţilor şideşteptelor lumii!

*...Îl auzii mârâind sarcastic, pe Vagabond, la colţul străzii multimilenare... - ...atât de tare mârâia, încât seauzea, până în balconaşul meu. Mă făcui că nu-l aud, ca să nu-i mai dau o „amărâtă” nouă...Dar el „seprinse” – şi-mi zise, cu un surâs dispreţuitor (nu prea ştiu cui adresat, dar...dispreţuitor de tot!):

-Lasă, acum pot face o pauză...de audiţie! Dracii şi toate orătăniile puturoase ale Pământului s-au strâns, la sabat...Aud mai mult decât mi-s de lungi urechile!Şi, cu un rânjet larg, de i se vedeau toţi dinţii săi de rechin, surprinzător de albi, lungi şi sănătoşi (neafectaţide gălbejeala „amărâtelor”...), aproape că strigă, ceva destul de straniu... – ...oricum, ceva ce nu măaşteptam, de la un fluşturatic, ca Hornarul:

-Să vină cămilele! Să vină cămilele! Vremea melcilor a trecut...aşa ni se pare, privind pestezare!Făcu o pauză... – apoi:

-...Sau aşa se zvoneşte, prin piaţă, cel puţin...***

41

Capitolul al IV-lea – CENTAURII ŞI TABLA DE ŞAH

...-Acum (mormăi Lucio Ferrante), să mergem, iute, la Conferinţa Muzeelor GalacticeJemanfişiste (CMGJ)......Urmă, fireşte, din nou şi mereu, o conferinţă a stimabilului om de afaceri, Lucio Ferrante - de fapt, OPĂLĂVRĂGEALĂ bombastică şi ...obsecvios şi persuadant excitantă...Dar pălăvrăgea de la înălţimea tribunei, nu orişicum...! - şi asta, în faţa a mii de ologi aristocraţiarahneeni - ...care de care mai snobi, mai ciocoi, mai scârboşi, mai simandicoşi...!...Lucio Ferrante-Conferenţiarul parcă striga la vânzare „pieţară”, de „oale roşii”... - ...iar nu că ar fiinvestigat şi prezentat miracole, ţinând de Istoria Artei Omenirii Terestro-Divine:

-...Priviţi, priviţi numai... - ...aceste fresce şi basoreliefuri, cu centauri...Priviţi cât de adoraţi sunt ei,de femei...de toate femeile...observ cu câtă ardoare privesc şi femeile de faţă, către partea din spate acentaurilor din frizele milenare...cât de adoraţi sunt centaurii (de către femeile istoriei şi istorice!), călăreţii(cavaleri sau nu...), şi închipuiţi-vă ce modă milenar-virilă au lansat centaurii, în vechime, de durează pânăîn aceste clipe, în ochii distinselor noastre spectatoare şi auditoare, totodată...Toată populaţia feminină era lacopitele lor, pe atunci (cum fantazează că sunt şi azi, şi acum, în aceste momente, de fapt!)...şi orice salt allor (prin care-şi vădeau priapismul imens!), când ieşeau din păpuriş, ajungând până pe...abdomenulrespectivei adulatoare (...mai potoliţi-vă, ce Dumn..., distinse doamne şi fermecătoare domnişoare, că-isufocaţi şi-i veţi avea pe conştiinţă, pe bieţii muzeografi, senili şi imemoriali, peste care tăbărâţi şi-icotrobăiţi prin izmenele lor fade, cu totul golite de orice farmec şi făloşenie...: nu-s decât nişte bieţiimpotenţi, bătrâni şi fără nicio vină...) – ...da, fiecare salt al centaurilor din păpuriş, cum spuneam, era salutatcu urale, cu „ole”-uri explozive şi cumplit de stridente, de se spărgeau cerurile, ţăndări se făceau...! Femeilede atunci nu erau geloase (ca astea de faţă...), pentru că ele ştiau, din îndelungă experienţă proprie, da,cunoşteau rezistenţa virilă a priapicilor centauri şi ştiau, deci, că vine şi rândul lor, al fiecăreia dintre ele, înmod regulat... - într-o zi mai curând, într-alta mai...decalat... – dar, fără greş, VINE! Infatigabilii centauri,priapicii de serviciu ai antichităţii, au rămas în inconştientul feminin al Terrei...şi asta explică, mai multdecât rezonabil, câte mii de suspine melancolice femeieşti înăbuşă pernele de mătase ale budoarelor, şi azi,după oricare act sexual domestic...atât de mediocru şi banal săvârşit, cu soţii legitimi... - ...oricare dintre einefiind decât un simplu bărbat terestru... – ...fără copite, adică...Aşa că viziunea creştină, asupra lui Satana,reprezentat fiind acesta cu copite, coarne şi alte asemenea accesorii fascinante ... nu poate fi decâtmăgulitoare pentru el, căci se ştie că, de fapt, el, Satana, este resimţit şi imaginat, de către femei (şi opinialor contează, iar nu aceea a jalnicilor masculi tereştri...!), ca fiind un afrodisiac puternic...lucru extrem demăgulitor, pentru el, cum am mai zis...judecat fiind Satana din punctul de vedere al populaţiei creştino-

42

feminine a Terrei! În definitiv, şi reciproca e valabilă: câtă senzaţie şi excitaţie stârneşte (chiar dacă secret...)fie şi numai simplul epitet de „iapă”, acordat, cu generozitate şi vizionarism, unei femei, oricare va fi fiindea...

...-Câtă dreptate aveţi, Stăpâne... – şopti, în extaz, servilul Irinwe – câtă strălucitoare dreptate! –continuă el, cu atâta fervoare, cu ochii arzându-i de entuziasm, de parcă, şi el, ar fi făcut parte integrantă dinacea masă uriaşă a populaţei feminine terestre, evocată de Lucio Ferrante.Dar Lucio Ferrante abia îşi făcuse încălzirea...iar aplauzele din „stal”27 îl înfierbântau de-a binelea, pe avidulde mărire, trufaş, dar dependent de aplauzele (terestre şi galactice, desigur!):

-...Până şi Moartea trebuie că e în admiraţia frizelor şi basoreliefurilor cu centauri – de aceea, laPompei şi Herculanum, în anumite stabilimente, „aşezăminte”, ea, Moartea, făcea, adesea, cu ochiul...semncă lucrurile, fie şi cele metafizice, se mai pot aranja, sau, măcar, ajusta, „din mers”......Irinwe, de data asta, tăcu. Gura lui (din care, mai înainte, începuseră să curgă bale galbene, ca la câiniiturbaţi...) - acum rânjea la fel de larg, slugarnic - dar sufletul său era îndoliat de dovada lipseiatotputerniciei, din vlaga şi din vinele Morţii......Mulţimea „selectă” (de ciocoi ologi, snobi şi tâmpiţi...) de la Conferinţa Muzeelor GalacticeJemanfişiste (CMGJ) era impresionată „la culme” de conferenţiarul cel atât de...şi atât de...şi de... - ...şiaplauda frenetic, în delir... - ...iar Lucio Ferrante îşi expuse opinia despre ovaţiile primite, într-un modlaconic şi scrâşnit printre măsele:

...-Plebe-mpuţită...!Ce mai era de spus?...Gaura-i din frunte aproape că dispăruse, sub năvala sângelui revoltat, până la scârba supremă..

*...De sub tribună, îşi scoase nasul Vagabondul-Argint-Viu, făcând, cu degetul încârligat, semne obscene...:

-Nu vrei, „Maestre” dragă, „Verzăciosule”, să-mi ţii, şi mie, centaurul de coadă? – îl întrebă el,politicos şi prevenitor, pe Lucio Ferrante„Maestrul” Lucio Ferrante o sfecli (de faţă chiar cu admiratorul său idolatru, Irinwe...nu se face!...aşa ogrosolănie murdară!...gaura-i „fruntară” luase foc!) - ...se înroşi (...verzui-închis...) de surpriză(chipurile!) şi mânie..., se aplecă peste tribună, voind să-i ardă o palmă obraznicului şi nesimţituluinaib...ptiu! – da, întrecuse măsura, cu totul! - ...dar, fireşte, dă-i, arde-i...dacă ai cui!...Şi, atunci, Lucio Ferrante se prefăcu a vorbi, din nou şi continuu, către mulţimi glotaşe imaginare, dar, defapt, cu scopul de a ofili, a disimula şi (în esenţă!) a face uitată jignirea obscenă a Vagabondului-Argint-Viu (...fie şi numai pentru „prezentul” cel uluit, Irinwe!) – ...deci, începu cam aşa, părând, în acelaşi timp, a-şi continua, demonstra şi întări o idee de mult expusă:

-...În urma discursului meu strălucit, toţi...-...Da-da, în urmă...numai ÎN URMĂ! – se auzi, chiar de deasupra sa, Vocea Nevăzutului. Priveşte

în urmă, „Verzăciosule”..., şi vei vedea că n-ai nicio URMĂ! – ...că urmele tale, pe apă şi pe aer suntscrise, toate! - ...Iluzionistule „auto-iluzionat” şi nefericit în veci!

*...După conferinţa asta „iluzorio-iluzionistă”, Lucio Ferrante şi nefericitul slugarnic, Irinwe, priveau,copleşiţi de gânduri diferite (de pe un alt deal al Urbei Eterne...de data aceasta, de pe COLINACAPITOLINĂ28...) – stelele. Şi (...încercând, cu înverşunare, să depăşească momentele penibile...) sedistrau (fiecare în felul lui şi, mai cu seamă, fiecare cu scopul lui...!), schimbând stelelor, periodic, locul şicrugul...ca pe o tablă de şah: locurile străfulgerătoare ale stelelor, de pe Tabla de Şah a Cerului, se

27 - STAL, staluri, s. n. Scaun numerotat situat la parterul unei săli de spectacole, în spatele fotoliilor; p. ext. parte a sălii despectacole unde se găsesc astfel de scaune.28 - Capitoliu (Mons Capitolinus; în italiană Colle Campidoglio) a fost cea mai mică dintre cele şapte coline pe care a fostconstruită Roma antică şi care adăpostea iniţial citadela oraşului. Era centrul religios şi al puterii oraşului. Aici s-au aflat templullui Jupiter / Zeus şi Templul Iunonei Moneta. Capitoliul se află între Forum Romanum și Câmpul lui Marte. Capitoliul afost fortăreața naturală a Romei. Prin poziția sa strategic, în centrul căilor de comunicație tetrestre și fluviale, dominând pe o partefluviul Tibru, iar pe alta valea Forumului Roman (Velia), a permis romanilor să controleze traversarea și navigația pe Tibru.Probabil că Lucio Ferrante s-a simţit confortabil (în pragul unei…”revoluţii planetaro-galactice”!), gândindu-se la preajmaTemplului lui MARTE…”Arţăgosul”!

43

întretăiau, se umbreau reciproc, prin joaca, sinistră şi totuşi nevinovată, a celor doi veterani aicosmosului...Cei doi schimbau, astfel, într-un joc vesel (pentru ei...) şi excesiv de naiv (dar mistic-feroce),sorţile a milioane de oameni, biete făpturi muritoare terestre...Le schimbau sorţile, tuturor, dintr-o simplămutare, de ŞAH COSMIC......În sfârşit, gaura din fruntea Maestrului îşi potolise, parcă, mâncărimile lipsei...şi se luminase, cumva, cao fereastră spre plinul celest......Din păcate, această părere nu dură mult...şi scărpinatul „găurelnic” se reluă, curând, cu şi mai multă furieascunsă...!

*...Suntem într-o pădure, din înalţii munţi, împânziţi de gherilele audaxiene...într-o poiană înflorită, în care,în faţa unui şir de 50 de poliţişti arahneeni, stăteau, cu ochii legaţi, în picioare şi fără nicio speranţă, cinciprizonieri „de război” audaxieni (cu toate că posturile TV nu suflau o silabă, despre acest adevărat războide gherilă, îndârjit şi teribil de crud, din munţii Audaxiei Celei Vechi...!).Fireşte, partizanii audaxieni aveau picioarele goale, nişte zdrenţe jalnic-atârnătoare, în loc deîmbrăcăminte... – cu feţele şi gurile însângerate de bătăi proaspete... - ...pe când poliţiştii arahneeni erauîncălţaţi (...peste semi-ologeala lor...) cu cizme înalte şi, în general, lucind (...numai vârfurile cizmelor erauînsângerate, din pricina gurilor şi feţelor audaxiene...) – iar uniformele lor, bogat împodobite – groase,călduroase, impecabile...

-...La umăr arm', glu-glu! Ochiţi, glu...! Foc...glu-glu-glu! – ordonă un sergent al Poliţiei Arahneene,în felul său specifico-glugluit, subordonaţilor săi (poliţişti „proşti”...dar, şi ei, teribil de glugluiţi!), careluaseră prizonieri, cu o oră în urmă, vreo zece audaxieni „guerrilleros” (dintr-o întâmplare: audaxieniipartizani erau în misiune de aprovizionare, prin satele de la poalele muntelui... – ...şi „fraţi” de-ai lor,trădători audaxieni, îi vânduseră, pe 30 de arginţi, trupelor de poliţie regulate, ale arahneenilor....glu-glu-glu!)...Într-o secundă, cinci dintre desculţii şi zdrenţăroşii prizonieri audaxieni erau numai buni de împăiat, decătre matroanele arahneene...!

-...Dar, şefu', şefu', şefu', şefu', glu-glu-glu...cu ăştialalţi cinci ce facem...glu-glu? – întrebară,neliniştiţi, la gândul că şeful lor va fi înnebunit, şi lasă ceva viu, în urma lor...Poliţiştii „proşti” erau CELPUŢIN la fel de glugluiţi şi sadici (şi tâmpiţi!), precum sergentul lor....

-Glu-glu-glu! Păi, n-aţi auzit că am o comandă, de la însăşi, glu-glu-glu, soţia Şefului...glu-glu-glu-glu-glu...să livrăm capete împăiate de bărbaţi frumoşi, glu-glu, audaxieni? Deci, pe ăştia doi, glu-glu, dinfaţă, îi decapitaţi, cu maaare grijă...glu-glu-glu! - ...lucru care se şi făcu şi împlini, la repezeală.

-...Acum, pe ăştialalţi trei rămaşi, glu-glu, îi ardem de vii...glu-glu-glu! – ...şi rugurile se şi înălţarăşi-i dogoriră şi scrumiră, pe cei trei ultimi „guerrilleros” audaxieni, care tăcură, însă, mâlc, chiar şi atuncicând flăcările le ardeau feţele şi ochii...spre nemulţumirea sumbră a poliţiştilor arahneeni...şi, fireşte, spreisteria sergentului arahneean!...E drept că, peste vreun ceas, majoritatea celor 50 de poliţişti arahneeni erau ucişi, sub un baraj de foc(dintr-o mânioasă şi răzbunătoare ambuscadă!), de către gherilele audaxiene, formate din desculţi şizdrenţăroşi...scăpară, însă, din ambuscadă, sergentul şi trei poliţişti, care împliniră, cu maximă cinste (glu-glu!), înalta sarcină, de a livra şi depune, în preagrosolanele mânuţe ale soţiei Şefului Poliţiei Arahneene(din zona „FRĂŢIEI CANCERULUI/RACULUI”!), cele două capete împăiate, glu-glu, de frumoşi şibravi ostaşi audaxieni...glu-glu-glu-glu-glu...!

*...Şerpii se încolăciră, de plăcerea celor văzute şi auzite, în cuiburile lor..., se încolăciră, se descolăciră şi iarse-ncolăciră, de atâta plăcere, de bucuria Deşertului Lumii...

-...Auzi, auzi, ŞŞŞah la Rege..pe Tabla de ŞŞŞah a Cerului....sssorţile şşşşi sssstelele ssssesssschimbă...Ei, da, aici, pe pământ şi acolo, în cer, iar e rost de treabă şşşşi...de noi, de ŞŞŞerpii ceiînţelepţi...şşşşşşş! – şuieră, a mare taină şi plăcere, Cel Mai Bătrân din Lume.

-...Şşşşi eu zic că trebuie să ne pregătim de Cataclismul Cel Mare...şşştii tu la ce mă refer, săaşşşteptăm, să aşşşteptăm, cu răbdare...şşştirile ne vin de jos de tot, şşştiu eu, şşşi şşştii şşşi tu de unde vinşşştirile astea... – şuieră, cumplit, şi soaţa lui cea intrată în spasmuri oribile, de atâta fericire, pe care opresimţea tot mai viu, cu solzii lipiţi de taina şi de ceasornicul cel întunecat al pământului...

44

*...O FLOARE DE COLŢ, din munţii cei mândri, se vesteji pe loc, de atâta şuierat, şi crimă josnică, şiglugluială...dar munţii şi, mai cu seamă, CRISTALELE CELE SFINTE ale munţilor, îi dădură ghes... -...oarecum supărate, dar calde-n soarele înălţimilor şi fraterne:

-Ţine-te bine, soro, nu te pierde cu firea, din atâta lucru...Lumea e mare, cerul e larg...spre cer noinăzuim, deci, vino cu noi, să respiri lumină!...Şi floarea de colţ răsări, din nou, cu rouă şi raze pe, splendide, petalele ei cele albe ca norii...!

***

Capitolul al V-lea – „FAPTE”...

...-Dragul meu Irinwe, nu că nu ţi-aş acorda credit şi nu ţi-aş valida, şi aşa, Raportul...dar, parcă,nişte fapte mai concrete şi mai relevante, de-ale arahneenilor, împotriva audaxienilor - n-ar strica...săpoată lumea a fi convinsă de necesitatea unei „revoluţii planetare şi galactice”, iniţiate şi conduse de mine,de mine însumi...înţelegi, mmm?

-Sigur că înţeleg, bravo, Maestre şi Stăpâne, bravo! Fapte, da, Maestre şi Stăpâne...sigur că da! – selumină la faţă, apoi se încruntă de concentrare maximă, Irinwe-„seraficul dinţos”.

-Fapte, fapte, da! Mai concrete, mai abundente, mai...istorice! Dar nu în sensul de mincinoase şifalsificate, cum le „făuresc” arahneenii, împotriva audaxienilor, numai ca să le formeze un etern complexal vinovăţiei...înţelegi mata?

-Cum să nu, Maestre! – se învioră, deodată, Irinwe.-Păi, ia să te aud... – se tolăni Lucio Ferrante, pe fermecătoarea Colina Capitolină.

Se scăpina, şi-acum, în gaură... - dar mai prudent... - discret şi mai pe-ndelete...

45

-Păi, ia să vedem... – îngână şi Irinwe – ...şi, dintr-odată, cerul se desfăcu şi apărură, în fantadeschisă, grămezi de oameni de aceia cu ochii verticali..., care se agitau şi vorbeau, claie peste grămadă, cala Turnul Babel...cu o violenţă şi încrâncenare înspăimântătoare, rotindu-şi ochii în cap, precum moriştile devânt....şi toată îmbulzeala asta cumplită, de „ochio-verticalişti” întărâtaţi, producea impresia de năvală, deinvazie cosmică a tuturor demonilor, cu aripi negre şi straşnic zimţuite, asurzitoare...

-Heei, heeeei! Ho! Dă mai selectiv, Irinwe dragule, separă-i pe toţi nebunii ăştia... - ...fă ceva, că numai înţeleg nimic, din tot haloimăsul ăsta arahneean! – se impacientă Lucio Ferrante, la vederea acesteidemenţe colective. Mai cu încetinitorul, bre...să pricep, şi eu, ceva...

-Se face! – strigă Irinwe, peste glasurile năvălite prin fanta din cerul amintirii...şi, de parcă ar fiasistat la secvenţe „au relanti”, totul se desfăşură metodic, ca la şcoală...cu vocile intrând rând pe rând, înscenă...Se auzi, întâi, vocea întărâtată a unui arahneean, care se referea la preoţii audaxieni...şi, pe dată, se văzu şichipul arahneeanului, cu ochii (...verticali, cum altfel!) injectaţi şi cu buzele cuprinse, parcă, de spasmuriepileptice, atât era de pătimaş şi înrăit, arahneeanul...:

-„Indiferent de cât de înaltă i-ar fi poziţia, glu-glu, orice preot audaxian, glu…care circulă prinoraşele noastre, va fi, glu-glu-glu, de fiecare dată când este zărit, glu-glu, va fi scuipat şi înjurat, glu…,de către orişice student, de la orişice şcoală arahneeană...glu-glu-glu…şi, apoi, ars pe rug, în văzul şispre bucuria rasei arahneene…glu-glu-glu-glu-glu!”După „Spumegătorul I”, apăru „Spumegătorul II”, încă şi mai turbat, cu mâinile fremătând de ură şidorinţă de a sugruma, pe cineva, uite-acu'! – ...şi se auziră, parcă, din gura lui, trompetele Apocalipsei...iaristeria glasului „Spumegătorului II” creştea, pe măsură ce acesta se întărâta singur, vorbind... – ...de fapt,lătrând, ca un câine pitbull, care „intră în roşu”...până ce, cu adevărat, „spumegătorul II” (...amândoi„spumegătorii”, făcând parte din „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!) dădu ochii peste cap, scrâşnindnumai, cumplit de fioros, din dinţi, printre bulbucii roşii de pe buze...:

-„Să-l crucificăm, din nou, glu-glu, pe maimuţoiul de zeu al audaxienilor…glu-glu-glu! RASAARAHNEEANĂ, glu-glu, în întregime, va fi PROPRIUL SĂU MESIA…glu-glu-glu-glu-glu! Acesta varealiza dominaţia lumii, glu-glu, prin dizolvarea tuturor celorlalte rase … şi prin stabilirea uneiREPUBLICI MONDIALE, glu-glu-glu, ca IMPERIU ARAHNEEAN NEBIRUIT, glu-glu-glu-glu-glu…în care arahneenii de pretutindeni vor exercita, glu-glu, privilegiul de cetăţeni cosmico-galactici şiunici…glu-glu-glu! - toţi ceilalţi, toate celelalte rase, sunt rase de ANIMALE INFERIOARE – glu-glu-glu-glu-glu! În această NOUĂ ORDINE MONDIALĂ, glu…, arahneenii vor furniza toţi LIDERIIIMPERIALI, glu-glu, fără a întâlni opoziţie… glu…RASA ARAHNEEANĂ, glu-glu, ESTE RASADESĂVÂRŞIT STĂPÂNITOARE, şi asupra zeilor…glu-glu-glu-glu-glu! Noi, numai noi, arahneenii,glu-glu, suntem ZEI DIVINI, glu-glu-glu, pe această planetă, glu… <<a treia de la Soare>>, precum şi,glu-glu, în Galaxie…şi, glu-glu-glu, în întreg cosmosul! Prin ochii noştri, glu-glu, verticali, suntemcomplet diferiţi de celelalte rase inferioare, glu-glu-glu…precum acestea sunt diferite de insecte, glu-glu-glu-glu-glu…! De fapt, glu-glu, în comparaţie cu rasa noastră arahneeană, glu-glu-glu, CELELALTERASE SUNT EXCREMENTE DE CÂINI – glu-glu-glu-glu-glu! Destinul nostru este, glu-glu, de aconduce rasele inferioare – glu-glu-glu! Imperiul nostru arahneean, glu-glu, de pe Pământ, glu… - va ficondus de liderii noştri cu mână de fier- glu-glu-glu-glu-glu! Audaxienii şi celelalte rase, glu-glu, ne vorlinge picioarele şi ne vor servi ca sclavi… glu-glu-glu-glu-glu! (…Notă: Trebuie să mărturisim - …dacă nuveţi fi intuit asta şi singuri, până-acum! - că glugluiala belicoasă, explozivă, a arahneenilor - este cel maidizgraţios lucru din univers…). Depopularea pământului, glu-glu, de audaxienii excedentari, glu-glu-glu,trebuie să fie cea mai mare prioritate a politicii externe arahneene…glu-glu-glu-glu-glu!”O pauză de respiraţie…apoi, din nou, ochi holbaţi până la ieşirea globilor din găvane (…şi scurşi spre gură,prin verticalismul lor exacerbat!) - şi se auziră lătrături hămesite şi proaspete, ale propagandistuluiarahneean:

-…RĂZBOI DE MOARTE AUDAXIENILOR, glu-glu, ŞI ZEULUI LOR CRUCIFICAT…glu-glu-glu-glu-glu! Ucideţi audaxienii, glu-glu, oriunde îi veţi găsi, glu…! Fiecare audaxian, glu-glu, esteduşmanul nostru de moarte – glu-glu-glu-glu-glu! Nu aveţi milă, glu-glu, în primul rând, glu… deBAZELE REPRODUCĂTOARE, adică, de femeile audaxiene, glu-glu-glu-glu-glu! – …iar pe copiiiaudaxieni, glu-glu, pe bătrânii lor audaxieni, glu… – SĂ-I ARDEŢI DE VII, TĂVĂLIŢI PRIN PĂCURĂ

46

– glu-glu-glu-glu-glu! Omorâţi toţi audaxienii, glu-glu, afară de un număr minim de sclavi audaxieni,glu-glu, pentru treburile domestice…glu-glu-glu! – ştergeţi-i pe audaxieni, glu-glu, de pe faţaPământului glu-glu-glu-glu-glu! Lasă-i pe audaxieni, glu-glu, să înţeleagă că suntem o rasă sălbatecă,glu-glu-glu-glu-glu, cu totul anormală şi de neînţeles, pentru bostanii capetelor lor pătrate, da, , glu-glu,o rasă complet anormală suntem, o rasă care a turbat…glu-glu-glu-glu-glu…! – să ştie ca vom începe,glu-glu., cât de curând, glu…, cel de al 13-lea război mondial, glu-glu, prin care îi vom arde de vii, pe toţiaudaxienii…glu-glu-glu-glu-glu! Da, să-mi demonstraţi, glu-glu, că războaiele arahneene sunt războaiemurdare, imorale, glu…! DA, SUNTEM SINGURA RASĂ MURDARĂ ŞI IMORALĂ, GLU-GLU-GLU,DE PE PĂMÂNT, GLU…, PRIN CARE VOR MURI ŞI DISPĂREA CELELALTE RASE, GLU-GLU-GLU-GLU-GLU! - CELE INFERIOARE NOUĂ, GLU-GLU! Mereu vom începe războiul, glu-glu, denimicire, glu…mereu vom ucide, glu-glu, şi vom distruge mai mult, şi mai mult…glu-glu-glu, până cândvor rămâne, glu-glu, numai câţiva sclavi audaxieni, glu-glu-glu-glu-glu! - necesari să ne şteargăparbrizele, de mujdeiul care sare din carburatoare, glu…! NOI, ARAHNEENII, SUNTEM RASADISTRUGĂTOARE, GLU-GLU, ŞI VOM RĂMÂNE, PENTRU VECIE, RASA DISTRUGĂTOARE…glu-glu-glu-glu-glu…tot ce pot face audaxienii, glu-glu - adică, cei puţini, pe care-i vom graţia, glu…! -va fi doar pentru ca să ne satisfacă cerinţele noastre, glu-glu-glu, de zei, precum şi necesităţile noastre dezei!... glu-glu-glu-glu-glu! TREBUIE SĂ FOLOSIM, GLU-GLU, TEROAREA ŞI ASASINATUL ÎNMASĂ, PESTE TOT PĂMÂNTUL, GLU-GLU-GLU, EXTERMINÂND RASELE NE-ARAHNEENE…glu-glu-glu-glu-glu! Trebuie să-i ucidem pe toţi audaxienii, glu-glu, care nu seresemnează, glu-glu, la gândul de a trăi ca sclavi, glu… ai rasei imperial arahneene…glu-glu-glu-glu-glu! Audaxienii sunt bestii ce merg pe două picioare, glu-glu-glu! Noi, IMPERIALII ARAHNEENI, glu-glu, vom omorî şi voi arde, de vii, glu-glu-glu, pe toţi copiii audaxieni…glu…nu există plăcere mai mare,glu-glu-glu, decât să-ţi curgă, pe mâini şi printre degete, glu… sânge de copil audaxian – glu-glu-glu-glu-glu! Moarte lor – moarte tuturor ne-arahneenilor – glu-glu-glu! Audaxienii, ne-arahneenii - să fiezdrobiţi ca greierii, cu capetele zdrelite de bolovani şi de ziduri – glu-glu-glu-glu-glu!”…

-...Gata, gata, m-am plictisit de nebunii ăştia glugluitori, ptiu! - GATA!!! – strigă, exasperat,astupându-şi urechile cu palmele, Lucio Ferrante.Gaura-i din frunte îşi izbucnise roşul, ca un focar cosmic de incendiu atotprăpăditor...

...-Poate că ţie, Irinwe, ţi-o face plăcere, pentru că eşti...cine eşti (glu-glu...)...dar mie mi se facegreaţă...mi se-apleacă de tot! Arahneenii ăştia nu ştiu să-şi şteargă nici mucii, nici ochii lor de conopidă,fără să ucidă! Atâta tâmpenie asasină, într-o singură rasă, este de neînchipuit...cum o fi răbdat, toată demenţaasta criminal-cosmică, „Amicul de Sus”? Nu-mi pot da seama...Va trebui să am o întrevedere particulară, cuel, cât de curând, şi să lămurim lucrurile, o dată pentru totdeauna: eu trec, în legendele Terrei, drept „şefulcrimei cosmice”! – hmmm... - ...iar el este, de când mă ştiu şi îl ştiu - „cel bun şi drept... şi deştept” - foc! –şi tocmai el naşte crima, o instigă, o încurajează şi promovează, prin cea mai redusă mintal, dintre toatevieţuitoarele cosmice: RASA ARAHNEEANĂ! Culmea, dom'le!...Şi, intrigat la maxim şi „Dunăre de mânios”, Lucio Ferrante îl luă de mânecă pe Irinwe, şi coborâră, val-vârtej, împreună, Capitolina Colină „marţială”...

*...GREIERUL, sărmanul, se piti de frică, într-o gaură de şarpe...când auzi chestia cu „zdrobitul şi zdrelitulcapetelor, de bolovani şi de ziduri”...Era o dovadă, şi comportamentul bietului greiere, că rasa arahneeană devenise unica rasă universal-teroristă, pe care o întruchipase Cel de Sus...terorizând, rasa asta, nu doar pe audaxieni, ci până şi pe nişteamărâţi de greieri cântăcioşi...şi cine mai ştie pe câte alte vieţuitoare, care (din întâmplare sau nu!), ar fiascultat discursurile epileptoide ale arahneenilor, cu spume galbene-otrăvite... – ...cât la gură, cât azvârliteîn eter, din abundenţă!

*...Papagalilor, bineînţeles, le crescu un al doilea rând de pene...căci ei sunt rude bune cu glugluiţii curcani!...Dar crizantemele îşi întoarseră capul într-o parte, ca să nu audă restul lumii, ce vorbe ironic-princiarerostesc, una către alta, gurile lor de petale...Iar când se întoarseră, iarăşi, către soare - s-a văzut că, pe fiecepetală, se scrisese un râs ...petalesco-homeric!

*

47

...Vagabondul, care se „mutase”, chipurile, şi el (ca să rămână „fidel-nedezlipit” de...”cumetrii” cei doi -„diavolinii”!), pe noua colină, „cea Capitolină”...ce mult îi plăcea preţiozitatea de cretini a acestor urmaşisuper-degeneraţi, ai latinilor...! – ...numai că nu voia să se lase văzut de către „conspiraţionişti” –„CĂRBUNARI CU URECHI MARI”...-...cum le zicea tot el, cine altul?) se ţinea de urechi, cu amândouămâinile, şi numai atâtazicea, printre hohote de râs (întretăiate de horcăituri, ca să-i mai vină oxigenul până la plămâni...dar, apoi, îlluau sughiţurile...şi tot o belea peste altă belea, cu discursurile astea imbecilo-arahneene!):

-Ooùùù! Ooùùù! Ooùùù...oul mamei voastrede derbedei păduchioşi, râioşi, leproşi şi zoioşi...ha-ha-haaa-hâc...dar limbarişti, ce să zic... -...„prima”! Ha-ha-Haaaa-hâc! Extratereştri din poala fereştii...ha-ha-ha-ha-haaaa...hâc-hâc-hâc!!! Da'şi regizorul ăsta de mahala, Irinwe, proietează filmul ăla, pe cer, cu talent, nu glumă...! Ar merita să-l angajeze, careva, la vreun club ruralo-cinefil...ha-ha-ha-haaaa...hoac-hoaac!...Şi nu contenea, veselul zdrenţăros smolit, să se îndoaie de râs şi să sughiţe horcăit, ca de moarte... - ...încâtmi-am zis, în gând, la un moment dat, cu o tresărire de mulţumire vinovată (mărturisesc!)...că, acuma-acuma, gata, scap de el, de Vagabondul-Hornar al străzii mele multimilenare...ptiu, drace!Cred că acelaşi gând şi aceeaşi speranţă le-a trecut, ca o boare răcoroasă, prin gând şi „sufleţele”, lui LucioFerrante şi lui Irinwe, deodată!...căci i-am surprins, pe neguroşii ăştia doi...zâmbind sincronizat!...Vezi, deci, „iubite cetitoriule”, ce se poate trage (sau, cel puţin, s-ar putea...), până şi de la nişte FAPTEbanale, arahneizate...şi citite, pe pânza de ecran a studioului celest, în mod dedicat-expresiv?!

***

Capitolul al VI-lea – „OSPICIUL APOLLINIC”...

...Când vorbim despre un „ospiciu”, despre „o casă de sănătate”, „aşezământ de sănătate”, „sanatoriu” etc.– vizualizăm (imaginar), de obicei, o clădire scundă, surdă, oarbă şi îngrozitoare, sinistră precum cele maiblestemate gânduri şi deznădejdi ale lumii... – ...sau, în cel mai optimist caz, câteva clădiri (apropiate unelede altele), cenuşii şi mohorâte, fiecare cu 2-3-4 pavilioane – cu o ogradă strâmtă şi mai mult sau mai puţinaridă şi veşnic cerşetoare de puţină umbră, toate acestea înconjurate cu un gard înalt şi exasperat, jur-împrejur etalându-şi sârma lui ţepoasă şi fără vreo nădăjduire de relaxare ori liniştire.Cu totul altfel şi altceva era (cel puţin, din cât se vedea, cu ochiul liber...), „aşezământul de sănătate”, pecare ajunsese să-l conducă doctorul Cavalcanti. Nu de la el pornise iniţiativa înnoirii concepţiei de„ospiciu”, dar tot dintr-o minte „dinamitardă de prejudecăţi” şi fără de astâmpăr (asemănătoare cu aceea adoctorului Cavalcanti) trebuie că pornise.În primul rând, datorită ansamblului, aproape cosmicizat, picturalo-arhitectural - nimeni nu mai puneaîntrebarea, meschină şi tâmpă: „Dar unde dorm nebunii lui Cavalcanti?” – pentru că nimeni nu s-ar fisesizat, decât extrem de târziu, de „aşezământul”, vast cât un megalopolis, al clădirilor palatine, ce-igăzduiau, noaptea, pe „nebunii lui Cavalcanti”, ca pe nişte prinţi îngânduraţi, ori filosofi osteniţi. Nu existaun corp central, cu subordonări arhitecturale – ci, pur şi simplu, spaţiul era inundat de forme dinamice şiaerodinamice, atât de splendid şi cumplit rotite în văzduhuri, încât până şi un vizitator cuminte s-ar fi pierdutcu firea, ori s-ar fi zărghit de-a binelea - sau, cel puţin, ar fi ameţit voluptuos...Ceea ce constituia, de fapt, „ansamblul aşezământului de sănătate” erau, în primul rând, aleilemultikilometrice, mărginite de tufe înalte de trandafiri ori magnolii-gigant... „Nebunii” se plimbau, pe acestealei anume croite, de către arhitecţii şi poeţii ciclopi, pentru peripatetismul şi ecumenismul filosofic. Mii şimii de kilometri de alei umbroase, întretăiate, intens pictural, de grădini paradisiace cu havuzuri azvârlind,multiform, apele în văzduhuri, ori văzduhurile în ape...ele, havuzurile, răsucind apa, întru înalturi, ameţitorşi genial inspirat... - ...şi, din nou, grădinile concentrându-se, peripatetic, în alei îmbătător parfumate, vigurosşi înviorător umbrite...Grădini ca pauze extatice ale gândirii aleilor, aleile umbrind (chiar uşor încruntând!)meditaţii (cu vagi sensuri, veşnic ameliorate şi chiar schimbate, precum şi cu oarecare direcţie împănate...),

48

ca dovezi că nu te poţi menţine, la nesfârşit, în extaza grădinii, dacă eşti doar un simplu locuitor, PASIV şiNE-PARŞIV,, al cosmosului-Creaţie......Dar foarte puţini (dintre cei interesaţi de această lume...) observaseră că havuzurile erau astfelînmănuncheate, pe deasupra aleilor şi grădinilor, în formă de piramidă egipteană – încât, în vârfulmănunchiului de ape învârtejite, „în slava cerului” (slavă invizibilă...) se alcătuia şi se susţinea, având bazasprijinită pe jeturile paradisiac-curcubeice, un Turn de Pază... - cu telescoape îndreptate asupra lumii, cumitraliere îndreptate asupra oamenilor etc. etc. etc. – cu tot ce trebuie unui lagăr de concentrare, adică...! Ceice vegheau, în Turnul de Pază, erau, însă, şi ei, invizibili...Cine privea „aşezământul” de la nivelul „nebunilor peripateticieni”, avea convingerea că acest ansamblu„apollinic” nu avea capăt... – sau, mă rog, se rotunjea în sine însuşi, ca o planetă (sferică, prin legilecosmico-transcendente!). Dar cine (chiar aşa: CINE?) ar fi putut să privescă ansamblul „apollinic”, de lanivelul „Turnului de Pază”, ar fi observat (în cazul când era înzestrat cu acest dar rarissim, azi: spiritul deobservaţie, dublat de spiritul vizionar!) că, în depărtări nu foarte...depărtate, se înălţau (în jurul tuturorcalculatelor miracole jardiniero-arhitecturale şi acvatice ale doctorului Cavalcanti) nişte ziduri incolore (defapt, vopsite într-o manieră care excludea orişice reflecţie ori refracţie...aceasta, pentru obţinerea efectului deinvizibilitate!), înalte până la ceruri (probabil, şi dincolo de ele!), sinistre, prin lipsa de nădăjduire (pe care oinduceau în „observatorul vizionar”!) – nădăjduire comună şi primitivă (ar zice demagogii tuturortimpurilor!): aceea în Şansa Libertăţii....„Fort orb şi pervers, lagăr de maximă, incredibilă, de nevisat securitate” – asta ar fi fost concluzia pecare ar fi tras-o respectivul şi prezumtivul observator şi vizionar, totdeodată...!Ideea şi realizarea arhitecturii acvatice a „Turnului de Pază” îi aparţinea (de data asta, fără doar şipoate!), doctorului Amedeo Cavalcanti!...Centrul imaginar-terestru al acestei viziuni vegetalo-acvatice, care depăşea, imens, viziunile lui Le Notre29

şi Le Brun, din grădinile Versaillles-ului, era încoronat de un aşa-zis „bazin” – care se întindea şi dominamentalul oricărui locuitor (ori vizitator!), la modul oceanic: un „bazin” căruia nu-i zăreaiţărmurile...marginile...o mare-„mărişoară” bine, originar-terestră! De sub luciul apelor acestui incredibil devast „bazin” ţâşneau sute şi sute de neaşteptate, surprinzătoare havuzuri (apă din apă, „lumină dinlumină”!), cu izbucniri intermitente! - cele mai învârtejit de înalte (...înşurubate, parcă, într-o „călătorie”epopeic-piraterească, pasionato-avântato-paranoico-invazivă, spre slava văzduhului...), din totcomplexul „apollinic”!

29 -Cele mai cunoscute grădini din lume, prin grandoare şi frumuseţe, rămân Grădinile Versailles, creaţia maestrului francezAndre Le Notre. Acesta a creat şi Gradinile Les Tuileries din Paris, la fel de încântătoare.Grădinile faimoase din Versailles au fost, iniţial, mlaştini, transformate în mari terase orientate, de-a lungul unor axe ce au datviaţă unei panorame uimitoare.Vasele, statuile şi fântânile au fost realizate de Le Brun, sub îndrumarea Regelui Soare, Louis al XIV-lea.Andre Le Notre a fost arhitect peisagist şi grădinarul regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei. A fost un creator ambiţios ce a datviaţă unor proiecte uriaşe, precum construirea parcului de la Palatul Versailles. De asemenea, a extins perspectivele planurilor dela Tuileries, acestea devenind, mai târziu, Champs-Elysées.Născut la Paris, Le Notre a fost destinat unei astfel de cariere, fiind fiul unui grădinar recunoscut la curtea Palatului dinTulileries. A învăţat de la o vârstă fragedă toate secretele legate de grădinărit şi a studiat pictura, sub îndrumarea lui SimonVoulet şi arhitectura, profesor fiindu-i François Mansart.Cariera de grădinar a început-o la vârsta de 40 de ani, când l-a succedat pe tatăl său ca grădinar al Palatului din Tuileries şi, deatunci, a început să pună în practică tot ce învăţase de-a lungul timpului.Primul proiect care i-a adus faima lui Le Notre, Chateau de Vaux, a fost realizat împreună cu arhitecţii Louis Le Vau şi CharlesLe Brun. Succesul s-a datorat măiestriei cu care au reuşit să creeze o unitate vizuală între castel şi complexul de grădini. Unsucces care a impresionat enorm, un proiect cum nimeni nu mai văzuse până atunci şi care a influenţat lumea, de-a lungultimpului.Printre proiectele la care Le Notre a lucrat pentru regele Ludovic al XIV-lea, se numără multe grădini şi parcuri, inclusivChantilly, Chateau Fontainbleau, Saint-Cloud.Le Notre este incontestabil un geniu al arhitecturii vegetale - şi faima sa se datorează, în mare parte, grădinilor de la PalatulVersailles. În privinta lucrărilor de la Champs-Elysees, nu s-a limitat la a reabilita grădinile, ci a compus un plan, care avea sădevină cel mai mare bulevard din Europa, în acea perioadă.Axa istorică nu ar fi existat, astăzi, fără expansiunea văzută de Le Notre, la Tuileries. Pentru toată munca sa incredibilă a fostînnobilat de rege, in 1675, după care, în 1693, şi-a încetat cariera, rămânând grădinarul şef al regelui Ludovic al XIV-lea, pânăcând a încetat din viaţă, în 1700.

49

Apele albastre ale acestei veritabile „mări oceanice”, probabil artificiale (nimic nu-i sigur, în universulLui...şi, mai cu seamă, al „lor”!), vălureau şi şopoteau blând, într-una... - ...mângâind, cu răcoarea lor,nisipul palid, din jurul şi preajma aşa-zisului „bazin”...Doar undeva, în adâncul acestui decor, se afla un castel ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şicoşmaruri – enorm înălţat şi fără nădejde...Aici erau găzduiţi şi se retrăgeau acei „frondeuri ai spaţiuluişi vieţii”, care există şi întristează văzduhul şi zările, pretutindeni şi în orice lume imaginată de Creator......Gânditorii pesimisto-demenţi erau concentraţi aici, din pricina realismului lor, extrem de sfredelitor,neîncrezător, pururi bănuitor...!În rest, totul se închina, parcă, la Creatorul Apollinic, la sine însuşi, la Lumina Crezută Eternă.

*...-Dobitocul de afacerist...”Verzăciosul” naibii! – înjură, mocnit şi dispreţuitor, doctorul Cavalcanti.

Ce mai colegi am avut, şi eu, cândva...dar de-acum, gata, eu conduc lumea, da, eu o conduc, şi basta...Habarnu are, idiotul, de nimic, degeaba atâta drum şi atâta vorbă, până la palatul lui, până la bârlogul lui celscârbos! Dar asta nu e neapărat rău: am reuşit să aflu ce voiam...că nu ştie nimic despre adevărata esenţă a„aşezământului” acestuia...al MEU!Şi, reluând, apoi, cu încă o treaptă scufundat în gânduri, pe când degetul său arătător stâng tocmai marcaaceastă scufundare... - ...prin adâncirea, aparent fără limite (afară de obstacolul unei foarte umflateîncheieturi a degetului cu pricina, la joncţiunea cu palma...), în nara dreaptă, lărgită, astfel, cât o mină decărbuni:

-Da, la Ospiciul Meu Apollinic ar trebui să vină toţi oamenii predispuşi spre sănătate mintală şispirituală...dispuşi să-şi asume această lume incredibilă, absurdă şi măreaţă, în ticăloşia ei statuară...lume cuscurgeri secrete şi ordùri sordide şi nocturne, înspre canalul infernal, îngropat sub conştiinţa noastră – canalcare lămureşte, integral, tainele vieţii şi morţii, în strâmtul nostru univers, numai să ni-l asumăm,canalul...canalul...da, canalul... – mormăi, cu totul distrat, doctorul Cavalcanti, întors, cu oftatul de ajungerea unui înotător la ţărm... – ajungere-întoarcere, în cazul nostru, la „locul său de muncă”, dintr-o vizită cutotul incomodă, mai mult decât inutilă şi considerată stupidă, probabil, pe-atunci... – ...dar, deja, întrevăzutăca o revelaţie necesară, într-o relaţie considerată, pănă nu demult, aleatorie!Şi, revenind în actualitate, îşi extrase, dintr-o dată (cu un zgomot de dop scos, dintr-o sticlă de şampanie!),degetul arătător stâng, din beznele nării drepte... - ...şi trecu, fără preget, la lucruri mai importante, mult maipractice decât meditaţia auto-înşelătoare:

-Ia să mergem să ascultăm, cu atenţie cvasi-religioasă şi mistică desfătare, fenomenala simfonie agândurilor oaspeţilor noştri peripateticieni...deşi, la drept vorbind, după-amiaza infernală dă, oricum, spre oseară mai mult decât filosofică... – se învioră doctorul, într-o cvasi-melopee respingător de preţioasă (cuteatralitatea afectată şi crescută, stimulată şi aţâţată de sentimentul competiţionar al trecerii timpului), seadună din gunoiul putrid al gândurilor, singur (ştergându-şi, concomitent, printr-un gest reflex, ambelepalme transpirate, de hainele-i destul de ponosite, lipsite de sacerdotalul halat, pe deasupra lor...).

EL, nu oricine! – şi anume, DOCTORUL-ŞEF al cosmicizatului „Ospiciu Apollinic”!!!...Era, cu adevărat, ceasul la care, de obicei, în paradisul „ospiciar”, se strecura Şarpele CuriozităţiiMorbide, Păcatul Major şi încă neproclamat, drept Supremul, Exemplarul Păcat, din oricare variantă delume a Creatorului....De la această oră, încolo, din dosul imenşilor boscheţi de trandafiri, furişându-se şi şerpuind, cu infiniteprecauţii şi cu o iscusinţă diabolică, printre aceşti veritabili arbori florali de junglă (precum antecesorul săuluciferic, încolăcit în jurul Copacului din Mijlocul Paradisului...), doctorul Amedeo Cavalcanti obişnuiasă înceapă a trage cu urechea, pur şi simplu, la ceea ce vorbeau şi meditau, cu voce tare, „nebunii” săi (cuglasuri intense, rezonante – precum şi cu argumente exasperate...) – ca ultimul spion nemernic...!...Nu era frumos deloc ce făcea doctorul, veţi zice...dar, pentru el, era al naibii de revelator şi sănătos!...Şi se va dovedi, curând, că nu numai pentru el...

*...Vom încerca să dezvăluim, aici, măcar în mică-minusculă parte, secretele doctorului Cavalcanti...un om cumari şi strălucite, incontestabile calităţi profesionale, dar şi cu o fire labilă, cameleonică, ticăloşită... - dacăacest lucru se impunea... - şi „se impunea” (după opinia sa), destul de des, şi cam peste tot! Numai faţă de

50

„colegul său de primară” (?!), faţă de Lucio Ferrante, nu accepta să se înjosească, „niciodată şi pentrunimic în lume”...zicea tot el!...Doctorul avea, în pavilionul central, o locuinţă a lui – o foarte mică odaie, mobilată auster: un pat de fier(cu un aşternut de cazarmă...), o masă cu două scaune, un dulap pentru puţinele-i haine - şi...câteva gravuriieftine, pe pereţi. Evident că şi-ar fi putut permite mult mai mult confort, chiar huzur... – dar nu avea de ce.Nu stătea, în această odaie, decât cele 4-5 ceasuri, cât dormea. În rest, prefera să asculte convorbirile dintre„nebunii” săi...şi, în rest, să mediteze la ele...plimbându-se pe alei paralele cu cele frecventate de către„nebunii” săi.!Din când în când, îi cheama, pe câte unul-unul, pe unii dintre „nebuni” - ...chipurile, să constate avansarea,sau (exclus!) ameliorarea bolii lor...În realitate (pentru că ştia că, în vecii vecilor, „nebunii” lui nu vor scăpa din capcana „aşezământului”!),voia să-şi mascheze, minim, „curiozităţile”...şi, de ce nu, să verifice duplicitatea limbajului uman...Niciodată, doctorul Cavalcanti n-a avut curajul să se ducă, el însuşi, pentru a vorbi, „faţă către faţă”, îninteriorul pavilioanelor destinate „nebunilor”, sau pe aleile parcurilor „paradisiace”... - ...cu aceştiadimpreună, în mijlocul lor!Nu. În niciun caz.Poate că teama lui să fi venit şi din originea sa cvasi-audaxiană (veche şi învechită corcitură...) - ...pus înslujba arahneenilor...dar conştient că, niciodată, nu va putea păcăli, pe nimeni, asupra originii sale deînfrânt! Şi, de aceea, în fundul sufletului său, se temea ca arahneenii, într-o bună zi, să nu-l acuze, cumva,de „conspiraţie criminală”, cu „nebunii” (...care „nebuni”, de fapt, erau elita audaxiană...intelectualiilor...cărturarii, deh!).

-...Să-ncepem, deci, cu cazurile mai uşoare...să mergem la „nebunii veseli”, întâi...ca, pe urmă, săputem degusta, din plin, „opiniile” celor...cu opinii! Ceva, cândva, totuşi, se va întâmpla... – murmură, cusatisfacţie mută, doctorul Cavalcanti.Şi se furişă într-un cuib de trandafiri gigantici, dar fără spini...(mai exact, o rotondă vastă de roze gigantice,din mijlocul unei grădini de meri...), unde se tolăni, de-a binelea, comod, ca-ntr-un hamac.Nici nu ştia câtă dreptate are, în crezul său despre „viitoare întâmplări”......Dar, niciodată, nu şi-ar fi putut închipui câtă anvergură vor avea aceste aşa-zise „întâmplări”!

*...-Coşmelia asta de ospiciu („aşezământ”...cât un mormânt...mausoleu, mai degrabă!) atâta-i

de rece, că la iarnă am să dorm, mai curând, în nămeţii cât casa, decât în vreun pavilion detuberculoşi, cum e ăsta... – ...murmură, dispreţuitor, din faţa grilajului porţii „aşezământului”, veselulVagabond, pe care nu-l impresionai, chiar aşa uşor...cu una cu două...chiar cu chiorâturi de şoareci...!

*...Şoarecii pământului se găvozdiră, unii peste alţii, unii peste alţii...soţ peste nevastă, soră peste frate,verişor peste verişoară, cumnat peste cumnată...iar, deasupra tuturora, copilaşii cei surìi şi cu ochişori dejar...ca să vadă, din găurile lor, Marea Pisică a Cosmosului...!

-Hi-hi-hi... – chiţăi, vesel, cel mai isteţ dinte ei... - ...o s-avem, o s-avem, de-acu', o nouă corabie şiarcă, „ospiciul cavalcantic”...pe care corabie s-o invadăm şi să-i roadem temeliile...şi să-i punem clopoţelMâţei lui Ra...clopoţel de acela pe care nimeni nu-l aude, nimeni nu-l aude!... - ...şi s-o scufundăm, o-ho-hiii,s-o scufundăm, pe Pisica-Arcă... - ...şi, aşa cum ne sunt nouă înţelepciunea şi năravul...învăţate de la oameni,că, altfel, de unde? - ...să fugim, apoi, şi s-o lăsăm să se-nece, până ce chiar şi Turnul lui Babel va dispărea,sub apele lumii, cele lacome şi întunecate...

*...BRADUL din pisc dădu, discret, din crengile sale, ca şi cum ar fi dat din umeri, a plictis de moarte...Îi răspunseră munţii toţi, jur-prejur, cu un cutremur uşor, de dispreţ şi urzicată ironie...iar bradul, pentruprima oară în lunga lui viaţă, râse, cu toată cetina lui – „verde-n faţă” şi solar!

***

51

Capitolul al VII-lea – LA „NEBUNII VESELI”

...Prin mijlocul grădinii de meri era tăiată o alee lungă, delicată, aerisită, pe care sumedenie de nebuni (vreo250-300) numai leapşa n-o jucau. Jur-împrejur – grădini şi parfum de meri paradisiaci... – locuri şi atmosfereepicureene, de unde se făceau auzite voci şi ecouri de voci, de imnuri, de rugăciuni... „Nebunii Veseli” erau,cu adevărat, teribil de veseli – se amuzau de orişice spuneau (oricare dintre ei, orice spunea!... - ...nu exista,aparent, vreo discriminare de spunere, Doamne fereşte! – şi nici n-ar fi avut, cineva, ce anume sădiscrimineze, în această „gloată festivă”, care arăta ca un alai de nuntă eternă şi, în întregime, cherchelită...!)– se amuzau, teribil, de orice se rugau sau de orice cântau... În rest, ajunseseră să-şi facă fel şi soi de farse,săreau capra, unul peste altul căţăraţi, râdeau - ...într-un cuvânt, se distrau de minune! Mai că ziceai că, uite-acu', vor sări, de la trambulină, în bazinul fără apă, bucurându-se, cu anticipaţie, de vremea când se va puneşi apă...

-Păcat că doctorul ăsta ursuz nu iubeşte femeile! I-am fi adus muieri pe-alese, ce mai tăvăleală,mamă-mamă! – vociferă, cu gura până la urechi, un „nebun doctoral”.

-Paradisul ar dispărea, nătărăule, dacă ar apărea Femeia, nu ştii măcar atâta lucru? – spuse, într-odoară, altul, care cam căsca de-i trosneau fălcile, mai la o parte. Şi-apoi, ce spital ar mai fi ăsta, una-două, cuînciotaţi de tot felul, prin el?

-Lasă, că-i frumos şi-aşa...! – abia putu să rostească unul, roşu la faţă şi gâfâind, greu şi şuierat, cadin foale, după ce tocmai sărise capra, din cocoaşa unui vecin (vecin de joacă, de fire şi de soartă).

-Ne ducem, acuşica, la televizor! Heeei! – strigă un altul, aproape chiuind, cu ochii închişi, cagăinuşa de munte, când cocoşul, umflat în pene, îi face curte.

-Eu mă duc să „internetizez”, să „internetizez”! – repetă, în extaz, un altul, cu ochii închişi, repetândcuvintele, precum cucul, numele. Voi fi singur, cu Internetul, cu Sfântul Internet! Şi mă voi închina lui...Altul, la fel de extatic:

-Eu mă duc să „faceboocesc” cu camarazii mei scumpi, din toate colţurile acestui „aşezământ” alînţelepciuznii! Slavă Facebook-ului, slavă Internetului, slavă! - slavă socializării în nevăzut! Am învăţat, o,zei ai Internetului, să socializez în nevăzut, să socializez în nevăzut! O, slavă nevăzutului, slavă, slavă,slavă!Şi, subit, în mijlocul aleii, se formă, din nimic, un imens cor de slăvire:

-Adoraţie, ţie, doctore Amedeo Cavalcanti! Slavă ţie şi geniului tău unic! Slavă! Slavă! Slavă! –strigară, rotindu-se în jurul propriei axe, ca nişte dervişi extatici, vreo 20-30 de „nebuni veseli”.

52

...Şi începură, chiar în mijlocul aleii, o rugăciune comună, în care, fiecare, urla tot altceva...comună fiinddoar fervoarea extatică, care-i cuprindea pe rugători... – sfârşită tot cu odele şi ditirambii „pro-cavalcantieni”...!...Numai unul dintre cei internaţi la „nebunii veseli şi evlavioşi”, un tinerel blonduţ şi subţiratic, cu faţaîmbătrânită precoce, tot îngâna (întorcându-şi capul, când la dreapta, când la stânga...), într-una, parcă fărăsens ori rost... - ca un nebun sadea, deh! – o propoziţie neroadă:

-Facem baie cu gândacul, facem baie cu gândacul...facem... – ...până îl căpăciră, cu tot cu frazalui idioată, toţi „veselii”, grămadă peste el, ca la rugby......Doctorul răbdă cât răbdă rugăciunile, odele şi extazele ad-hoc (ba până şi nerozia blonduţului!) - după carese furişă în altă zonă, în aceea a grădinilor de tei, cu miresme îmbătătoare. Aici auzi voci mai milităroase,mai aspre, dar tot atât de extatice – provenind de la grupuri imense de „nebuni”, care ţineau ochii închişi,căci se considerau, cu toţii, „in corpore”, vizionari şi alchimişti! – ...şi iată cum îşi formulau, cu toţii, înturmă, simţirile şi trăirile lor, cele atât de alese şi de înalte (dar având, toate, un iz, greu de suportat, degregaritate... - care se strecura, teribil de urât mirositor, pe sub perdelele trase, ale minţii şi sufletului lor...):

-Allah, fratele Lui Iehova, Buddha, fratele Lui Iisus, slavă Focii Sfinte şi Ursului Alb, fraţi cu Iisus,Iehova şi Allah...Să aducem prinosul nostru de slavă Pietrei Aerolit, precum şi Lui Confucius! Slavă nouă şislavă vouă, slavă lor, tuturor fraţilor, văzuţi şi nevăzuţi, întru ecumenismul cel fratern şi orb! Slavă Orbirii!Slavă Orbirii! Slavă Orbirii!...În alt loc, tot în zona deschisă a grădinilor (dar grădini de ulmi-pe-culmi, de data asta...!), erau filosofiipolitici:-Slavă lui Marx! Slavă lui Platon şi „Cetăţii” lui! Slavă lui Kant şi lui Hegel! Slavă lui Hitler! Slavă luiStalin! Slavă ateismului! Slavă lui Nietzsche! Slavă lui Che Guevarra! Slavă lui Spinoza! Slavă lui Leibnitzşi celei mai bune dintre lumi! Slavă, slavă, slavă, SLAVĂ!!! – săreau, de pretutindeni, pe sute de metripătraţi, ca mingile de ping-pong, vocile sublimilor închinători la modelele filosofice şi de imbecilizare, alelumii (cu zecile şi cu sutele, aceste „sisteme” de tâmpire, de mancurtizare, de lichefiere, ba chiar ştergere acreierelor umane, ale celor nu prea sprintene!) - şi, fireşte, închinători la roadele „intelective” ale veacuriloromenirii... - ...care se prosteşte, mai rău ca o curcă, de la o epocă la alta ......Şi, din nou, peste tot, corul (care se forma şi izbucnea vocal, ca un laitmotiv al întâlnirilor„aşezământului”!) – cor nelipsit de la „agapele” cotidiene, ale acestor „nebuni veseli”, cor care încoronaignoranţa, linguşea puterile lumeşti-„cezarice” (ale locului...) - şi înlocuia tăcerea înţeleaptă:

-Adoraţie, ţie, doctore Amedeo Cavalcanti! Slavă ţie şi geniului tău unic! Slavă! Slavă! Slavă! – şi,tot aşa, până ce doctorul ameţi, literalmente, în sălaşul său dintre copacii sequoia...

...-Hai să trag o raită pe la ăia serioşii...”teroriştii”! – mormăi, cu capul „făcut calendar”, doctorulCavalcanti. Măcar, acolo, nu mă aleg cu dureri de cap, din pricina „prostiei comunarde”...Şi se duse într-o zonă închisă de alei, jur-împrejur, care putea fi supravegheată mult mai uşor decât„grădinile cântătoare” de imnuri păgâno-cretine.

*...LEUL BLOND se întoarse pe coasta cealaltă, somnoros nevoie mare (se cherchelise „mangă”, cu onoapte în urmă, la un „supeu al felinelor lumii”...şi suferea, acum, urmarea represiunilor domestice,ulterioare banchetului celui vinovat-destrăbălat..., represiuni venite „pe linie feminină”, adică, din parteamamei şi a soţiei, leoaice amândouă!) - ..zăcând, acum, lăfăit şi cam prea mult îngrăşat, la umbra umedă, apalmierilor celor miloşi:

-Eu ziceam că numai nevasta mea şi cucul sunt nebuni, pe lumea asta...dar uite câţi smintiţi„cavalcantici” sunt, în realitate! – ...şi adormi, la loc, plictisit de moarte şi sătul de toate cele...ooof!

*...CACTUŞII se dezlănţuiră, într-un veritabil şi teribil balet al spinilor şi înspinării...de simţeai că eştiînţepat pe toată mândra coloană-a spinării......Numai „nebunii veseli” nu simţiră nimic, din reacţia violent-cactiformă, din lume...Ăsta le era soiul, deh!

*...-Cactuşi sunt toţi...şi cactuşi mănâncă toţi... – ...am mâncat ceva, şi eu, şi mi s-a aplecat de

tot...Ce rost mai au contraatacurile celeste, contracţiile astea genitoare de stele-logostele, de constelaţii

53

şi mai-ştiu- eu-ce...când, în toată Creaţia, se consumă atâţia cactuşi... pe stomacul gol?! - aproape căşuieră, tot vesel, Vagabondul - ...deplasat, inexplicabil, până pe acoperişul „castelului ascuţit, întunecat depropriile-i migrene şi coşmaruri – enorm înălţat şi fără nădejde” – ...şi stătea, Vagabondul naibii, cufundul proptit drept în „ascuţişul” castelului!

...-Măi, prietene al cactuşilor însemnaţi (...pe hârtie, desigur!) – mi se adresă, de-acolo, de sus,Hornarul Zburător - mai dă-mi una..., una bucată „ţâhară”: acum, chiar simt nevoia şi de alt miros,decât de cel de...CACTUS!

***

Capitolul al VIII-lea – „NEBUNII” ŞI PĂDUCHII...

...-Nu, nu, nu, nu, nu! – sacadă, iritat, Nebunul I. Legea n-a apărut, în umanitate, pentru echilibru şidreptate. Nici vorbă! A apărut pentru părtinire şi pentru ticăloşie de gaşcă. Ca un „joc de societate”, dement,dar viclean şi letal, pentru spirit - al nemerniciei infernale...

-Ei-ei-ei! Vezi... – începu Nebunul II, un tip teribil de suspicios şi alunecos, care nu-şi permitea să-şioprească ochii asupra vreunei suprafeţe anume, ci privirile lui patinau într-una, pe deasupra tuturorlucrurilor, parcă dintr-odată...

-Te rog să mă asculţi! - rosti, autoritar şi sigur p el, Nebunul I. N-ai decât, după aceea, să mă şiucizi! Dar, acum, ascultă-mă! La început erau grupări masive, de oameni-sfinţi, audaxieni cu aureole. Secomportau ca un organism unic: aveau, în frunte, pe cel care avea aureola cea mai largă şi mai pură: El eraCapul. Ce e „legea”, când îl ai pe Dumnezeu? Ceilalţi i se supuneau Capului, la modul inspirat, vizionar –pentru că acel Cap era, de fapt, receptorul şi purtătorul mesajelor divine - iar „supuşii” erau, de fapt, preoţii,sacerdoţii care împlineau revelaţia, transmisă prin Cap – întru autentica armonizare a existenţei-grup, dar şia existenţei-planetă mistică. Da, Capul era, pe atunci, adevăratul Spirit, adevărata Minte Aprinsă, ca un Focde Templu, în bezna necredinţei. Pentru că, da, existau şi indivizi, adică entităţi rupte, decăzute din grupul-organism. Un fel de „năpârliţi ai soartei”. Aceştia au devenit „şmecherii de serviciu”, prin care, în modviclean, visătorii inspiraţi au fost păcăliţi să „năpârlească”, spiritual şi moral, şi ei! - întru individualitateamorbidă, ticăloasă şi ticăloşită. „Şmecherii de serviciu”, plutocraţii arahneeni (mai ales cei din „FRĂŢIACANCERULUI/RACULUI”!), au inventat legile, tocmai pentru ca ei să nu dispară, de tot, de parcă nici n-arfi existat, pe această unică planetă sacră...dacă s-ar fi păstrat regalitatea Revelaţiei Divine...

-Auzi: „Unică planetă sacră”! O-o-o! Oh! Ei, asta-i prea de tot! – exclamă Nebunul II. N-ai auzit decopernicianism, n-ai auzit de Giordano Bruno30...nici "De l'infinito, universo e mondi", nici "Cena de le

30 -Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania - d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog şi filosof umanist italian dinepoca Renaşterii. Condamnat şi ars pe rug de Inchiziţie pentru concepţia sa panteistă şi pentru convingerea asupra infinităţii lumii,idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.Născut la Nola în provincia Campania din sudul Italiei, adevăratul său nume era Filippo. Şi-a luat numele de Giordano când adevenit călugăr dominican în mănăstirea "San Domenico", din apropierea oraşului Napoli. În 1572 a devenit preot. În mănăstirestudiază filosofia lui Platon şi Aristotel, precum şi operele teologice ale lui Toma din Aquino. Este atras, însă, şi de scrierileermetice, de origine egipteană şi elenistică, care circulau în acel timp. Fiind, încă din tinereţe, un gânditor liber şi un non-conformist, care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit, în 1575, să fugă din mănăstire, pentru ascăpa de acuzaţiile de erezie ce îi erau aduse. Se stabileşte, pentru o scurtă perioadă, la Geneva, unde devine calvinist, dar este şiaici excomunicat şi se refugiază în Franţa.În Franţa, rămâne timp de şapte ani, la Toulouse şi Paris, apoi la Londra, între 1583 şi 1585, sub protecţia ambasadorului francezşi a poetului englez Philip Sydney. În aceşti ani are o activitate prodigioasă, scrie peste 20 de lucrări, printre care dialogurile "Del'infinito, universo e mondi" ("Despre infinitatea universului şi a lumilor", 1584), "De la causa, principio e uno" ("Despre cauză,început şi unitate", 1584). Giordano Bruno susţine că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este infinit şi conţine unnumăr infinit de lumi populate de fiinţe inteligente. În "Cena de le Cenere" ("Cina cenuşii", 1585) expune teoriile lui Copernic,totuşi într-o formă confuză, iar în lucrarea "Gli eroici furori" ("Pasiunile eroice" 1585) apără iubirea platonică prin care omul seapropie de Dumnezeu. În 1586, după o dispută pe teme teologice, părăseşte Franţa şi, după multe peregrinări, se stabileşte laHelmstedt în Germania, unde reuşeşte să tipărească mai multe lucrări. Dar şi aici intră în conflict cu autorităţile religioase, de dataaceasta protestante.

54

Cenere", nici ”De gli eroici furori” ... - nimic! Eşti, pur şi simplu, un troglodit modern – ricană, cu oarecereţinută şi ascunsă invidie, Nebunul II – deşi îşi exhibase, de-o oră, din plin, în faţa Nebunului I, cultura luicea vastă, cât şi pivniţele Vaticanului... Pentru că îşi dădea seama că, în faţa realităţii, bibliotecile cu rafturipline de minciuni, nu fac doi bani - dacă nu ai învăţat, cândva, să gândeşti cu capul dintre umeri...!...Nebunul III, care tăcuse, până atunci (se vedea treaba, din toată „aşezarea în scenă”, din reacţiile şi dinchiar formulările frazelor protagoniştilor discuţiilor din seara asta, că Nebunul I şi Nebunul II nu-lcunoscuseră, până în seara aceasta, pe Nebunul III...), aşezat pe o bancă dintre tufişurile ecuatoriale... - ... seridică, tacticos, de pe bancă, se apropie de cei doi (intrând, treptat, pas cu pas, în mijlocul lor) – şi glăsui, cuo voce, la început surdă, dar care, pe măsură ce vorbea, îşi dezvolta, parcă, din ea însăşi, forţa cuvintelor:

-Domnilor, vorbiţi, văd, despre ce nu ştiţi, şi judecaţi superficial şi prost istoria omenirii. De-a lungulmiilor de ani de istorie ştiută, au existat şi există popoare întregi de criminali. Şi, fireşte, popoare întregi devictime... – ...DAR ASTA NU E O TRAGEDIE, CI O TEHNOLOGIE! Mai exact, popoare întregi cudispreţ faţă de orice morală şi faţă de onorabilitatea şi sacralitatea vieţii – şi popoare întregi dehristoşi...hristoşi EXCLUSIV audaxieni. Deci, popoare care dezvoltă (deodată cu laşitatea cotidiană şiresimţită ca mod de a exista), instictul crimei – şi popoare care-şi dezvoltă, ca mod de a exista (deodată culaşitatea cotidiană şi resimţită ca mod de a exista), fatalismul şi iubirea maladivă, faţă de călăii lor! Totul nuţine decât de un buton, de o manetă, pe care apasă „El”, „demiurgul”, decidentul sorţilor şi al poziţiei faţăde tine şi faţă de cei din jur, şi faţă de „El”, Supremul Tiran Mistic...În felul acesta, din pricinatehnologiei „Aceluia” (a BĂTRÂNULUI TIRAN COSMICO-MISTIC!) este compromisă, grav, însăşiacţiunea mântuitoare, autosacrificială, a Lui Hristos – înseşi semnificaţiile şi sensul ei! Oamenii sunt(sau au devenit, printr-un prea îndelungat antrenament, printr-un exerciţiu fără de răgaz!), nişte BESTIISADEA! - în definitiv, TOŢI (indiferent dacă se trag din arahneeni, ori din audaxieni!) - ...omul este,prin firea lui, prin structura lui interioară, cel mai înrăit, maladiv de parşiv ucigaş - din întregUniversul! - ...pentru că, e bine ştiut, TOŢI OAMENII se trag din sămânţa lui CAIN. Victimele potdeveni, oricând, instantaneu, CĂLĂI, MĂCELARI... - dacă le creezi circumstanţe favorabile! Unarahneean, şi ăsta, probabil, primul...ăsta, CAIN – care este, da, arahneean... - ...după câte ţin eu minte, şinu am de ce să mă înşel...căci îmi este foarte bine cunoscut, din punct de vedere anti-spiritual, „zeul” lorsuprem, Supremul Ucigaş Nevăzut! Dar, ceea ce e mai grav, oamenii nu-şi asumă, pe faţă, slăbiciuneaacestui instinct criminal, ci acţionează în mod pervers – pervertind, concomitent, şi cuvinte, şi suflete, şiidei. Oamenii au creat legi din comoditate, din laşitate şi din ereditate încărcată, da – dar şi-au mai creat, cude la ei putere, şi concepţia conform căreia tocmai ei, nişte păduchioşi de muritori, ar avea dreptul să judeceviaţa şi pe posesorii vieţii. Cu alte cuvinte, şi-au dezvoltat TRUFIA DE DUMNEZEI! Aceşti păduchifojgăitori îşi permit să-şi facă, regulat şi ritmic, popi, ca un soi de garanţii justificative şi „luminat-inspirate”, ale ticăloşiei şi mişeliilor lor - care popi să le binecuvânteze, în modul cel mai greţos slugarnic,crimele. Totdeauna, veţi vedea, şi în închisori, şi pe fronturile războaielor – adică, în locurile unde colcăie,la ea acasă, crima şi nedreptatea cea mai absurdă! – preoţi (arahneeni şi audaxieni, laolaltă!): preoţi care auobrăznicia înmărmuritoare de a le întinde condamnaţilor la moarte crucea, s-o sărute, înainte să atârne înştreang sau să se prăjească pe scaunul electric...! – obrăznicia şi nesimţirea de a le da condamnaţilor lamoarte „binecuvântarea”! – în loc să-i blesteme, cu iadul, cu cerul în flăcări şi cu pământul despicat subtălpile lor! - pe călăiii care poartă atât de onorabilele nume de „judecători”! Când e în zare vreun război, toţipopii se strâng, ciotcă, şi binecuvântează armele care vor asasina, vor măcelări, vor aneantiza milioaneşi milioane de oameni, fără de altă vină decât că s-au născut pe acestă planetă absurdă, dementă! Şi-s

În 1591 acceptă o invitaţie a nobilului veneţian, Giovanni Moncenigo, şi revine în Italia, la Veneţia, unde dă lecţii ca profesorparticular, este însă arestat de Inchiziţie, care îl extrădează la Roma. După şase ani de detenţie, în care timp este supus la nesfârşiteinterogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral şi erezie, este adus în faţa tribunalului inchizitorial, prezidat decardinalul Bellarmino. Refuzând să-şi abjure convingerile, este condamnat pentru erezie şi ars pe rug, la 17 februarie 1600, înpiaţa "Campo dei Fiori", din Roma. Toate operele sale au fost interzise şi, în 1603, au fost puse la index ("Index librorumprohibitorum"). Împreună cu constrângerea lui Galileo Galilei de a-şi abjura public în 1633 propriile convingeri, condamnarea luiGiordano Bruno constituie unul din momentele cele mai întunecate ale Contrareformei catolice. La locul martiriului său, în piaţa"Campo dei Fiori", administraţia oraşului Roma i-a ridicat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o statuie, dedicată libertăţii degândire.

55

teribil de convinşi că „opera lor de asanare morală a societăţii” este o treabă excesiv de ostenitoare, bachiar că este...”misiune divină”! Ptiu! Amintiţi-vă cum blestemaţii de popi (dimpreună cu „unsul LuiDumnezeu”, Călăul Regal, dementul Carol al IX-lea!) au fost în fruntea celui mai mare măcel religios,comis de laşii parizieni, de glotaşii papistaşo-arahneeni, în noaptea de 24 August 1572 - „NoapteaSfântului Bartolomeu” – ...blestem veşnic, pe capul papistăşimii arahneene, ticăloase şi nelegiuite! Peste30.000 de hughenoţi - TOŢI măcelăriţi... - ...măcelăriţi în somn!!!

*...Nebunul III se opri o clipă, din vorbă, tulburat la culme, de ultima evocare... – ...dar niciunul dintre ceilalţidoi nu îndrăzni să-l întrerupă...Apoi, Nebunul III reluă, cu o voce joasă, tremurând de revoltă – pe când, însufletul lui, abia se stăpânea să nu urle:

...- Când a fost spânzurată, absolut nevinovată (acum 3.000 de ani, adică, în plină ANTICHITATEA TICĂLOŞIEI!) - Marry E. Surrat, de către arahneeni (dup[ faimoasa „REVOLUŢIE NORDISTĂ”, aplutocraţiei arahneene!), în legătură cu asasinarea lui Abraham Lincoln, cel provenit (...destul de obscur, înîmpreunări misterioase!) din neamul audaxian (asasinat, comis, în 1865, de actoraşul arahneean JohnWilkes Booth... - ...care actoraş J. W. Booth, după ce Marry E. Surrat a fost ştrenguită, a mai trăit, bine-mersi, încă 40 de ani, nestingherit de nimeni şi nimic!), toate cucoanele, care asistau, ca la un fapt monden,la martiriul, prin ştreang, al bietei femei nevinovate! - îşi agitau, aferate, evantaiele multicolore...Sau:MĂCELARII „cetăţeni” arahneeni ai „revoluţiei” franceze (regicide, deicide, genocidice!), din alt punctal ANTICHITĂŢII TICĂLOŞIEI, anii 1789-1794, declarau audaxienilor că le redau „VIRTUTEA ŞILIBERTATEA”, şi-i lăsau fără capete...: ”VIRTUTEA” de a fi lipsit de cap...”LIBERTATEA” de a nu aveacap...Atunci, în acei ani (care sunt mai actuali decât oricând, azi, cu toată delaţiunea asta cosmicizată şicu supravegherea asta draconică, a gândurilor, gesturilor şi spuselor noastre, ARHIVATE INFINIT! -...cu toate măcelurile, organizate de arahneeni, asupra rezistenţei audaxiene, din munţi...!), a fost unuldintre momentele când maimuţele arahneene au ajuns canibalice...”halindu-se” şi între ele! – ...e vorba nudoar de cetăţenii” din 1789, ci şi de cei de peste 200 de ani, adică, de „cetăţenii”-plăvani, din 1989... - ...oultimă „revoluţie” a nimicit tot ceea ce mai rămăsese din spiritual-audaxian...şi toţi proştii lumii, alături detoţi ipocriţii lumii, alături de toţi laşii lumii, alături de...mă rog...au aplaudat, au ovaţionat...aplaudă şiovaţionează, până în zilele noastre, da, nu le-a trecut nici azi, fireşte... pentru că delaţiunea generalizată şicrima universalizată sunt confudate, voit triumfalist (la comanda propagandei arahneene intergalactice...),cu „libertatea” şi cu „justiţia”...”justiţia populară”, „justiţia hidrei” (cu manipulatori din neamularahneean al şacalilor!). „JUSTIŢIA HIDREI” , aşa-numita „JUSTIŢIE DEMOCRATICĂ” (...nu uitaţicelebrele „TRIBUNALE ALE POPORULUI”, „plămădite”, extrem de conştiincios, de către anticiiarahneeni-bolşevici...acum mai bine de 3.000 de ani...prin 1950, pare-mi-se...!!!) - este cea mai oribilămască pe care şi-o iau călăii arahneeni, când vor să zdrobească chipul dumnezeiesc al omului...! Nimenicare are cap între umeri, nu doar ca să nu-i plouă în gât, nu se mai lasă, azi, înşelat de slogane…precum căImperiul Democratic Arahneean ar fi întemeiat “Pământul şi Galaxia Făgăduinţei şi Patria Cosmică atuturor Posibilităţilor”, “Patria Cosmică a tuturor libertăţilor” etc. – …pentru că, în fapt, ImperiulDemocratic Arahneean a “inovat” Pământul şi Galaxia supremei ipocrizii şi violenţe satanice! Priviţidoar sfidarea adusă sfinţeniei vieţii omului: ”Cel mai Democratic Imperiu din Cosmos”, “MamaDemocraţiei Moderne şi Cosmice” – păstrează şi promovează, furibund şi frenetic, nonşalant şi-ntr-oveselie (…numai că nu dansează, în delir, pe cadavrele victimelor “JUSTIŢIEI”, trăsni-o-ar s-o trăsneascăde “JUSTIŢIE DEMOCRATICĂ”…de fapt, cel mai coşmaresc strigoi SUPER-CANIBALIC!!!), pedeapsacu MOARTEA SATANICĂ - iar moartea, dată de oamenii “judecăţii”, de oamenii “JUSTIŢIEI” - TOŢIsupuşi, oricând, ERORII GROSOLANE ŞI CRIMINALE!!! - ia, în Imperiul Arahneean, cu adevărat,cele mai cumplite forme! …Moartea este dată condamnaţilor (prin deciziile “FRĂŢIEICANCERULUI/RACULUI”!) în cele mai barbare şi revoltătoare, sadice şi satanice modalităţi: scaunulelectric, pe mânerele-braţe ale căruia se scurg (prin urechi şi prin ochi!) creierii arşi şi lichefiaţi aicondamnatului… – …gazarea cu cianură, ca la Auschwitz-ul antic…atât de blamat, în propagandă, ŞIATÂT DE MULT LUAT CA MODEL, în realitate!!! - …şi câte, şi câte alte barbarii incredibile, pe carenu le vezi (şi nu sunt de conceput!) nici la cele mai crude rase de fiare, de bestii ale beznelor jungle…, şi pecare nici măcar nu şi le-ar imagina, în veci, nici măcar amărâţii şi nevinovaţii ăia de canibalii“pacifici”…care se mănâncă între ei, numai şi numai din pricini de foame endemic! JUSTIŢIA…de

56

milioane de ani, n-a fost rezolvată de niciun “imperiu”…, că a fost el doar…“terestru”, sau că va fi fiind el,acum, “galactic şi cosmic”…Se opri, din nou, pentru o clipă, scrutându-şi conlocutorii, cu un soi de nemulţumire adâncă, semănând a ură,parcă Apoi, izbucni - furibund, exasperat:

-ASTA e, şi aşa a rămas, până în zilele noastre, „JUSTIŢIA TERESTRO-GALACTICĂ”... -...arahneeană, cum vedeţi...deocamdată!

- Stai, stai! – se impacientă, în sfârşit, Nebunul II, snobul preţios şi greţos de conformist. Existăjustiţie, adevărată şi ultimă, aşa cum vrei tu, numai în lumea Lui Dumnezeu!...

-Nu mă interesează justiţia din lumea Lui Dumnezeu! – declară şi proclamă Nebunul III. Acel cevadin mine, care va fi judecat de Dumnezeu, nu va avea absolut nicio legătură cu „ens”-ul meu, cu fiinţa meaconştientă, raţională şi cu Duhul aprins înspre viaţă. Va fi un proces „in abstracto”! Nu mă priveşte aşaceva: este, exclusiv, treaba Lui Dumnezeu! Treaba mea este să văd ce se întâmplă pe lumea asta, verificabilă(de mine!) prin durere, prin suferinţă, prin nedreptate...ca fiind cea mai proastă dintre lumileposibile...Dumnezeu a făcut cea mai proastă alegere, pentru noi – când i-a „proclamat”, unilateral, drept„capodopere ale creaţiei lui”, pe Adam şi pe Eva...apoi, în virtutea inerţiei divine, şi pe aşa-zişii „urmaşi” ailui Adam şi ai Evei...Eu nu mă recunosc în păcatele Adamului şi Evei. Eu mă recunosc în păcatele melepersonale, dintre care, de azi încolo, va face parte şi această discuţie, cu voi!

-Dar poţi să n-o ai, discuţia asta! Ne poţi lăsa în pace, cu teoriile tale aberante! – ricană tot NebunulII, pe când Nebunul I tăcea, încruntat şi pe gânduri.

-...Aberante, pe dracu', tâmpitule! De ce să vă menajez eu conştiinţele voastre, atât de călduţe şi decomode? Nici nu mă gândesc! – exclamă, cu o voioşie cam deplasată, pentru gravitatea discuţiei pe care opornise, Nebunul III. Uite, vă mărturisesc că eu sunt împotriva oricărei pretenţii de „justiţie umană”! Nurecunosc ticălosului de om dreptul de a-şi judeca semenii...

-Dar tu cum îţi permiţi, chiar acum, să-i judeci pe semenii noş...?! – începu, alarmat, Nebunul II(...uitând chiar că fusese „blagoslovit”, extrem de politicos, cu epitetul de...”tâmpit”...!) - ...dar Nebunul IIInu-l lăsă a-şi termina fraza şi cuvântul începute:

-Nu-i judec, pur şi simplu, ÎI CONDAMN!Nebunul II rămase cu gura căscată:

-...Cum, adică, e mai bine să condamni, decât să judeci? – şopti el perplex.-Da! Mintea mea, o viaţă întreagă, i-a observat, înregistrat, etichetat...Acu', când moartea nu e

departe de mine, şi când chiar mă împrietenesc cu ea...acum, eu condamn ceea ce m-a exasperat, o viaţăîntreagă! Eternitatea e o vorbă şi rămâne o vorbă: eternitatea pe care o tot predică popii nu valorează nicimăcar o clipă, din toată viaţa asta cumplit de reală şi revoltătoare!

-Eternitatea ca eternitatea, dar istoria sigur ne va răzbuna...ne va compensa, pentru toatesuferinţele...TREBUIE să ne ofere vreo compensaţie, aici, pe Pământ... – spuse, cu jumătate de gură,necrezând nici el singur ce spunea, Nebunul II.

-Istoria terestră n-a oferit, nu oferă şi nu va oferi, niciodată, nimănui, nicio compensaţie! Orieşti, de la început, Ciocan (şi aştepţi să vezi de unde va veni Barosul, ca să te detroneze şi desfiinţeze,înlocuindu-te!), ori eşti, de la început şi până la desfacerea lumii – Nicovală! Care neam s-a născutnenorocos (eu nu ştiu unde şi de către cine se dau comenzile cosmice de făptuire şi întemeiere, precum şicele privind soarta - dar ştiu că aceste comenzi se dau, undeva, deasupra noastră, PESTE NOI, totdeauna!)– va fi lovit, fără milă şi fără posibilitatea, vreodată, de a răspunde cu aceeaşi monedă şi a se răzbuna...

-De ce să se răzbune? Cântarul Lui Dumnezeu este... – începu şi, ca de obicei, nu fu lăsat să-şiisprăvească fraza, Nebunul II.

-Eu nu ştiu de niciun cântar! Ştiu numai de anumite gesturi, care pot echivala, uneori, cu o răzbunareechilibratoare, prin făptuire energică, sau crudă....sau, pur şi simplu, prin disperare curajoasă şi prin gesturisinucigaşe (de cele mai multe ori...), asumate deplin. EU NU VREAU, DELOC, RĂZBUNAREEMOŢIONALĂ – CI PEDEAPSĂ APLICATĂ RAPID, FĂRĂ JUDECATĂ ORI LEGEARAHNEEANĂ... ŞI FĂRĂ GREŞ!

-Fără greş e numai Dumnezeu... – căscă gura, câteva clipe, Nebunul II...dar nu avu nicio şansă:-Aiurea! – răcni, sălbatic, Nebunul III. Când vezi, cu ochii tăi, cum îţi este ucisă familia, cum îţi mor

copiii de foame..., sau sunt băgaţi în temniţe, toţi ai tăi, şi, abia apoi, după ce te-ai perpelit, zi şi noapte, pe

57

toate grătarele înroşite ale diavolului, eşti tu însuţi, ÎN FINE, închis..., după ce ai rumegat toată tragediafamiliei tale (totul, toată durerea, sfâşierea... - ...calculate, premeditate sadic, de duşmanii tăi!)...toţi ai tăi,băgaţi în puşcării politice ARAHNEENE...! - ...nu ai dreptul să fii atât de prost, şi să zici că este voia luiDumnezeu...că numai Dumnezeu nu greşeşte, când pedepseşte...că, totul, trebuie lăsat în seama lui! NU! NuDumnezeu răspunde de prostia şi laşitatea mea...EU RĂSPUND!Răsufla greu. Se vedea, clar, că el, Nebunul III (nu altcineva!), trăise tragediile de care vorbea – ŞI NUTEORETIZA...Se opri, câteva clipe (...în mijlocul unei tăceri generale...!), apoi reluă:

-...De exemplu! De exemplu, după o primă perioadă de suveranitate parţială arahneeană de 500 deani, acum mai bine de 3.500 de ani – un conducător local, de rasă audaxiană, a refuzat să lingă papuculÎmpăratului Arahneean de atunci. Pentru prima dată, n-a îngenuncheat şi n-a pupat papucul galben cu roşuarahneean, atunci când a fost chemat la ordine, pentru neplata unor biruri, secătuitoare de vlagă vitală! Auzice îndrăzneală! Dar, fireşte, acest gest n-a jignit onoarea glugluiţilor arahneeni, mai mult decât a sporit, înmod mincinos, nădejdile de libertate ale audaxienilor (...chiar dacă nechibzuita căpetenie audaxiană aplătit, cu capul, răzvrătirea şi sfruntarea! – ...a fost răstignită pe patru cămile deşertice, mânate în patrudirecţii opuse!...sau i-au fost decapitaţi cei patru copii, în faţa sa, abia apoi căzându-i, ÎN FINE!, şi lui,căpăţâna!!!) ...Mă refer, fireşte, la cei de-atunci. Da, minciună a fost şi părere! A urmat a doua perioadă,aceea care a durat, şi persistă, până-n zilele noastre...mai bine de 3.000 de ani...şi-am încasat, toţiaudaxienii, cu mult mai mult decât puteam şi putem duce! Mereu, numai noi o încasăm, de 3.000 de aniîncoace...Din păcate, istoria este atât de crudă, de injustă şi de oarbă, încât tare mi-e teamă că, la conducereacosmosului este, cu adevărat, un dumnezeu arahneean, aşa cum tot mănâncă scoverze arahneenii înşişi,prin propaganda lor deşănţată, de doi bani...Da, din păcate, tare bine mai seamănă acest dumnezeuarahneean, cu făptuirile şi firea arahneenilor! Nu, nu trebuie să ai încredere în hazard şi în lucrurile demoment, în victoriile întâmplătoare - ci trebuie (după câte se poate vedea şi concluziona, observând,îndelung şi cu luare-amite, istoria...) să-ţi făureşti o conştiinţă de fiară, dacă vrei să înfrângi, până la urmă,Fiara Absolut-Cosmică! Noi, audaxienii, am fost, totdeauna, prea cinstiţi, prea cavaleri. De-o istorieîntreagă (de la începutul lumii şi până azi...), nimeni nu-i admiră pe cavaleri, ci toţi se închinăînvingătorilor! Sau, cine ştie, poate să fie şi alt soi de victorii, decât cele brutale şi ucigaşe, precum alearahneenilor: ştiu că există, în cavernele munţilor sâlhui, un neam de audaxieni („daco-valahi” li se zice...)care, zi şi noapte, SE ROAGĂ ŞI IAU LEGĂTURA, SPIRITUAL, CU DUMNEZEULAUDAXIENILOR...cu un dumnezeu al iubirii, milei şi înţelegerii... – pe care noi, audaxienii de rând, îlnumim Hristos, dar ei, pustnicii şi schivnicii daco-valahi, îi ştiu şi alte nume... - nume care sunt, se zice,încă şi mai puternice leacuri (decât insurecţia şi lupta armată şi sângeroasă, contra tiraniei planetare),pentru tratarea şi vindecarea de tragedia noastră audaxiană. Probabil că abia ei, acei schivnici şi anahoreţiaudaxieni (dintr-un neam pe cale de dispariţie, se zicea...dar uite că nu-i aşa, cel puţin din punctul devedere al rezistenţei spirituale!), abia ei, se pare, au dreptate... probabil că, dacă tot e să aşteptăm,dincotrova, dezlegarea de blestemul arahneean – atunci, DINTR-ACOLO (posibil şi probabil!), dinCAVERNELE LUMINII, să vină această dorită şi visată slobozenie...Nu ştiu...dar încep să cred într-o altăistorie, decât cea văzută... – într-o istorie cu adevărat compensatorie, ACEEA A DUHULUI. Poate căaceastă istorie există, dar noi n-o ştim, pentru că nu suntem făcuţi pentru ea, încă...ci repetăm, cu voie saufără, da, îngânăm, poate fără să vrem, modelul de istorie sângeroasă, ticăloasă şi dominată de lăcomie şi delegea bizară a „peştelui cel mare, care-l înghite pe cel mic” – model pe care ni l-au propus, încă de laapariţia lor pe Pământ (habar n-am când să fi fost apariţia asta...nici măcar ei nu ştiu!) arahneenii...

-Nu înţeleg nimic din ce spui... – începu, iar, Nebunul II.-N-ai înţeles tu nimic nici din ce au spus alţii, mai breji ca mine...cum aş putea să-ţi cer să mă

înţelegi tu pe mine? Eu vorbesc pentru el (şi-l arătă pe încruntatul Nebun I) şi pentru ca să mă lămuresc şilimpezesc pe mine, să-mi aduc la lumină gândurile mele, ca să nu mucegăiască, să nu putrezească, să nu seacrească şi pervertească, tot zăcând în fundul conştiinţei mele...Uite, îţi voi zice, iar, ceva ce nu vei pricepe:eu vreau să fie înlocuită justiţia asta arahneeană, pidosnică şi laşă, trufaşă şi cretină, cu o societate secretăde „ucigaşi fulgerători”. Da, la Veneţia, acum 3.500 de ani, se făceau lucrurile, se pare, mai uman decât în...”democraţiile” cele demagogice şi criminale actuale! Începând chiar de la Socrate! Da, Socrate a fostasasinat tot de către „Cetate” (cea ateniană, care nu era, totuşi, chiar cea mai întunecată, dintre „Cetăţile”lumii!), tot de către liota asta, de laşi şi de păduchioşi...”democraţi”! Tiranii, trădătorii, răufăcătorii –

58

trebuie asasinaţi, iar nu executaţi! Foiesc prea mari interese, în jurul lor - prea jegoase şi brutale intereseroiesc în jurul tiranilor, trădătorilor de meserie şi al răufăcătorilor din vocaţie (demult şi secret şi mutual,asumaţi de „cabala laşilor lumii”!)! - pentru ca să bănuim, măcar, că s-ar putea face, vreodată, un cât demodest act de justiţie, prin tribunale „legalitare”! Nu e o crimă să pedepseşti, prin moarte fulgerătoare şineaşteptată, pe cei pe care-i consideri vinovaţi, împotriva ta, împotriva familiei tale, împotriva semenilortăi...Poate că Vestul Sălbatic, cu pistolarii lui, acum 3.000 de ani - sau prin „vigilantes”, care, toţi, îşiasumau crima, de faţă cu toţi cei din oraş ori „saloon”, să fi avut, în veacul XIX al erei antice, naivitatea şiinconştienţa lui cvasi-onestă...cam prea „originală” şi „originară”, e drept...Nu ţinea cont de „legile Cetăţii”– ale niciuneia! Vezi bine că aproape nu mai îndrăznesc să vorbesc despre „Cetate”: „Cetatea” s-acompromis, de mult şi definitiv, prin crimele odioase,făptuite în numele ei, de-a lungul istoriei...care este, din păcate, ISTORIA CETĂŢII! „Ucigaşii justiţiari”sunt singura soluţie umană (cel puţin pentru noi, pentru rasa audaxiană!): omul ucide, este înscrisă crima însângele şi în genele lui – dar, măcar, să nu tortureze, să nu comită (precum fac, azi şi dintotdeauna,arahneenii cei sadici şi ipocriţi!), sub numele de „justiţie”, un infinit şir de crime, stimulate de amânărisălbatice şi sadice, care stimulează, tragic şi revoltător (la rândul lor!) imaginări ale „execuţiei”, prin carese multiplică (mental-imaginar!), asasinatul „comunitar” (deci, de o laşitate ultimă!), la nesfârşit! VINO ÎNFAŢĂ – ŞI UCIDE! „Fii tu însuţi propriul tău senat!” – striga, şi îndemna Cicero31. Să te vadă toţi: ori vorfi de acord cu tine, ori vor continua să fie laşi, chiar şi de faţă cu crima ta asumată... - ...ori te vor ucide, lanoapte, şi pe tine, FULGERĂTOR! Dar, pentru Dumnezeu, GRĂBEŞTE-ŢI CRIMA ŞI ŢI-O ASUMĂ,BESTIE UMANĂ!!! Uite, spre exemplu – ţăranii audaxieni şi simplicissimi: măcar îşi asumă crimaîmpotriva animalelor, pe care le ucid singuri, nu prin intermediari! Dar orăşenii arahneeni (care-şi zic,chipurile, „intelectuali”!), ucid prin intermediari, prin „delegaţi”...prin MĂCELARI PROFESIONIŞTI!Arahneenii urbani ucid prin „cererea de carne” – ...carnea pe care o cer de la prăvălie şi o consumă, voraceşi bestialo-canibalic, ca şi ţăranii audaxieni...doar că fără a-şi asuma crimele, precum o fac ţăraniiaudaxieni!Iarăşi se opri, din discursul înnegurat, Nebunul III – şi, iarăşi, cei doi nu avură ce să-i replice, pentru a-lstopa. Poate că îşi spuneau că, la aşa enormităţi şi absurdităţi, nu ai de ce răspunde, te-ai compromite moral,dacă ai comenta, măcar, aşa nişte prostii...! Poate că erau, însă, şi curioşi, în legătură cu deznodământul şiconcluziile acestui atât de prelungit şi înflăcărat discurs, cu flăcări negre...Nebunul III se reculese, câteva clipe (iar ceilalţi, şi ei duşi pe gânduri, îi respectară tăcerea...) - apoireîncepu, mai reflexiv, dar la fel de absurd înfocat:

...-Un condamnat la moarte (condamnat de către gaşca umanoido-terestră plutocratico-arahneeană –gaşcă, adică, a laşilor, păduchioşilor şi sadicilor arahneeni), aşteptându-şi moartea efectivă, moare şiagonizează şi se simte ucis, de fapt, de milioane de ori, în închipuirea sa diurnă, în coşmarurile sale denoapte...Societăţile secrete de ucigaşi nu ştiu cât i-ar nimeri pe adevăraţii vinovaţi, şi nici nu ştiu cât drept aravea la crimă (dar, mă rog, când toată umanitatea este odrasla crimei, ce mai contează acest amănunt, legatde câteva sute de humanoizi...?!) – dar, măcar, nu ar stimula bestia din om, mai mult decât este ea stârnită,de obicei!

-„Societăţi secrete de ucigaşi”...te trezeşti în plin Ev Mediu, domnule! – făcu, deodată, indignat laculme, Nebunul II – ...dar glasul lui se sparse în văzduh, nesemnificativ.

-Dar dumneata de ce crezi că Evul Mediu este mai rău decât alte...„evuri”? – replică, vioi şi întărâtat,Nebunul III. Evul Mediu a încercat, măcar, să-şi asume crimele, în chip de CRIME, iar nu de „binefacericomunitare”! Niciodată omul Evului Mediu, cavaler sau nu, nu ucidea „în numele binelui comunităţii”! Elucidea în nume propriu! Era, oricum ai lua-o, mai onest, dacă nu mai drept... – decât „operează” liota asta deipocriţi, de „tartuffi” moderni care, în loc să spună, clar şi asumat, că vor să scoată ţapi ispăşitori, că vorcomoditate, ca să poată fura şi asasina, în masă, oricând, numai şi numai pentru folosul propriu! – ei,meduzele astea turbate, îmi ţin predici, deolaltă cu popii lor, despre cât de mult şi ameţitor de luminat binefac ei „naţiunilor” şi „planetei”! „Political correctness”...Ciulamaua hoţilor şi criminalilor laşi arahneeni,dar cu traista plină de capete vânate, de audaxieni, şi de bani furaţi, de pe la toate oile umane aleTerrei...inclusiv de la simplicissimii cei mai năpăstuiţi! Mi-e greaţă şi vomit, mi se întoarce stomacul pe

31 -Cicero, Epistulae ad familiares, X, 16.

59

dos, numai când aud vorba asta, de „naţiune”! În numele (nou!) al „Cetăţii”, care este, acum, „naţiunea”! -conspiratorii arahneeni ai lumii s-au unit, într-o „internaţională a crimei şi jafului”, pentru a nu da greş înconvingerea prostimii, că dreptul e stângul şi „viceversa”!

-Da-da, şi Inchiziţia, şi Inchiziţia, tot aşaaa, sigur...”Slavă Evului Mediu”, nu-i aşa? – ricană, dinnou, Nebunul II, cu mai multă vlagă, de data asta, pentru că se părea că-l prinsese cu „ocaua mică” peNebunul III...Nebunul I stătea, doar, şi se încrunta, teribil de urât, la pantofi şi la şireturi - de parcă acolo arfi descoperit răul minciunii şi înşelăciunii supreme...rădăcina putreziciunii lumii se iţea (scoţând limba,sfruntat şi obraznic!), din bocancii unui „nebun cavalcantian”!

-Ei, în sfârşit, ai dreptate, şi tu... – rosti, conciliator, Nebunul III. Da, Evul Mediu - înafară deInchiziţie! - ...de la care Inchiziţie popeasco-arahneeană (altfel, cum? – dacă nu s-ar fi aflat, la mijloc,chiar, hienele astea popeşti arahneene, cei mai cumpliţi prigonitori şi trădători, ai lui Hristos-Adevărul!) –da, de la Inchiziţie a pornit, în marş forţat, se pare, „crima mondială” contemporană, braţ la braţcu...demagogia sordidă a „binefacerii comunitare”! Dar popoarele nu sunt scutite de vina acceptării, tot aşacum criminalii internaţionalişti nu pot fi iertaţi, în veci, din pricina minciunii, demagogiei şi, în primul rând,a neasumării crimei lor! Eşti criminal arahneean, sau audaxian...prin destin şi gene – te înţeleg, chiar dacănu pot fi de acord cu tine! - DAR, MĂCAR, AI CURAJUL CAVALERESC DE A-ŢI ASUMACRIMA!!!

-Dar de ce nu vrei să-i laşi pe avocaţi să fie cavaleri...? – interveni Nebunul II, exasperat de logoreeaNebunului III.

-...Avocaţii „CAVALERI”?! Mă faci să râd, cu hohote, când vorbeşti, cu atâta naivitate, reală saujucată, despre aceşti escroci ordinari...despre chestiunea, atât de serioasă, exasperant de serioasă, aDREPTĂŢII ÎN LUME! (...şi chiar se puse pe un râs homeric...). Să las Justiţia pe mâna avocaţilor?! NU!Niciodată. Ăştia (arahneeni, majoritatea!) încurcă iţele, şi criminalii adevăraţi scapă, sunt găsiţi nevinovaţi,ca helgea de albi! – mai ales când jocul se joacă pe bani mulţi, pe influenţă şi putere politică, de soiul celorarahneene! Nicodată un arahneean nu va fi găsit vinovat! – totdeauna, un nevinovat audaxian, va fi ţapulispăşitor! Eh, în cazul lumii de azi, numai un asasinat, rapid şi curat, ajută! - ...ajută infinit mai mult,la a se face ADEVĂRATĂ JUSTIŢIE, decât toată liota de „lătrăi”, pe care mi-o propui tu! ...De ce adevenit societatea umană irespirabilă? Pentru că se joacă de-a Dumnezeu-Justiţiarul nişte PĂDUCHIORIBILI! Nimeni nu neagă dreptul trăsnetului de a trăsni, nimeni nu îndrăzneşte să crâcnească, măcar,când cutremurul cutremură, când focul şi cutremurul distrug şi scufundă totul...Dar ca nişte maimuţespurcate şi cu fundul împuţit (grupate, înfiorător de disciplinat, în CLICA INTERNAŢIONALISTĂ!),humanoizi năzgâmbi şi îngâmfaţi peste poate, care n-au mai multă înţelepciune decât un cimpanzeu... – eibine, când toată liota asta de monştri leproşi se erijează în „justiţiarii” şi „binefăcătorii” umanităţii întregi,tăind, spintecând şi spânzurând, terorizând şi torturându-i cu sadism, zi de zi şi ceas de ceas, pe toţi cei carenu le sunt simpatici, pe toţi cei care încep, numai, să PARĂ a reprezenta pericole... – ...pericole, fireşte,pentru statutul de impostori, împuţiţi, laşi, răpănoşi...ai liotei ăsteia de humanoizi, cu pricina...teribil deodioasă liotă! – ...ei bine, ASTA chiar mă înnebuneşte!...La acest ceas de-ntunecare, după ce sfârşi dezbaterea-aprinsă (...„aprinsă”, mai curând, într-un solilocviu,grozav de pătimaş, deci, DEPLIN CONDAMNABIL!) cu tovarăşii săi, Nebunul III, cu faţa-mpăienjenită,căută a se răzleţi de ceilaţi „nebuni”, într-o singurătate ceva mai dulce decât tot amarul lumii acesteia...Aşezat pe o bancă, sub umbra-ngândurată a unui copac, murmură nişte antice stihuri, de la străvechiulByzantium:„nu – n-am nevoie de/şerpii grădinii palatului: minunea/luminii e-n crâng – aici e /rază de sfinţişi/ostoire-a agheasmelor/rugii//dincolo – doar/podoaba otrăvii – liniştea/vântului şi osteneala-arzătoarea/valurilor//mâinile morţii – gălbui şi bătrâne/s-aşază-ostenite pe/catifeaua mincinoasă-a /coroanei: eunu/vreau decât a sorbire adânc/visul păsărilor//o singură săgeată/slobod – şi ea – cuminte/se-nfigeîn/minte:/hodina gândului aşterne-n lume/sărbătoare-a-nţelepţilor/crai//magii mei – cu mânurile spălate-n/văzduhuri – sunt pregătiţi pentru/stea...”

*...Seara, pe nesimţite, slăbise şi se ogârjise şi se furişase din peisaj... - lăsând loc întunericului, fără niciostea! - întuneric care se lăsă, brusc, peste ultimele vorbe ale Nebunului III.

60

...Şi, fireşte, doctorul Cavalcanti, care, lungit la rădăcina unor magnolii terţiare, ascultase fiece cuvânt alunora dintre „nebunii” săi preferaţi, ca în loja de la teatru - îşi puse, cu grijă, pe spinare, mantia lui ceaneagră, pentru a nu putea fi remarcat statutul său de...membru al „găştii de hiene internaţionaliste”arahneene – al găştii „laşe, păduchioase, odioase”!

*...Pe Nebunul III, doctorul îl ţinea, cu ascuţită atenţie sadică, sub supraveghere, de multă, foarte multăvreme....abia în seara asta i se dăduse învoire (în mod conspirativ!) să iasă pe aleile stufoase, odată cu„nebunii peripateticieni”! - ...pentru că Nebunul III locuia tocmai în cel mai vigilent păzit, dintrepavilioanele acelei „rezerve” (sumbră şi izolată complet!) a „aşezământului”: în acel „castel ascuţit,întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri – enorm înălţat şi fără nădejde...”.Adevărat, coşmarurile erau, mai curând, ale administraţiei arahneene a „aşezământului” – dar doctorulCavalcanti declarase că nu trebuie, încă, ucişi „pensionarii” castelului (se va face şi asta, dar numai după ceisprăveşte el experimentul psihologic şi behavioristic...)...că se pot face deducţii foarte importante, asuprafirii celei adevărate a audaxienilor (mai exact, asupra resorturilor interioare, ascunse, ale firii lor!), şi se potimagina şi elabora strategii mult mai interesante şi eficiente, decât cele actuale, asupra posibilităţilor demanipulare a rasei audaxiene, pentru a o supune total, nu doar formal...şi pentru a o prepara, ca pe-ofriptură, cât mai pe gustul şi pentru folosul rasei arahneene...

...”Deocamdată, să ne mulţumim cu distrugerea familiei lui...deocamdată, eu zic că-i de-ajuns!” –spunea, mereu, către administraţia arahneenă a „aşezământului”, doctorul Cavalcanti - când se vorbeadespre Nebunul III...

...Şi aşa se şi făcuse, după cum credem c-aţi intuit, din unele dezlănţuiri, mai pătimaşe decât altele(dacă mai era cu putinţă aşa ceva!), ale discursului Nebunului III!

*...Hiena tresări, violent, ca de o mare viziune mistic-hienească... - din starea de letargie a după-amiezii, asiestei, pe care şi-o făcuse între nişte buruieni puturoase (...sau, cumva, împuţite chiar de statul hienei,printre ele...?) – şi-şi linse, lent, aproape hipnotic, buzele:

-Ehei...curând, vor fi, aici şi pretutindeni, cadavre cu duiumul!*

...-Facem baie cu gândacul, facem baie cu gândacul...facem...da, cu gândacul, cu GÂNDACULDE BĂLEGAR şi cu PĂDUCHII facem! – fredonă şi completă, nu chiar cu toată convingerea, dar îndestulde convingător, pentru „fraieri” (deodată cu „nebunul” cel tinerel, „blonduţ şi subţiratic, cu faţaîmbătrânită precoce”... – urgisitul, din pavilionul „nebunilor veseli”) - şi Vagabondul-Hornar...

„ARGINTUL-VIU”... - ...Personajul Mecurial!Pentru prima dată, ceva mai puţin rânjitor...şi mult mai preocupat de luminarea lumii...a lumii de crime, debârfe, de uitare... - şi văduvită de orişice visare!

*...A înflorit un NUFĂR, pe loc! – luminând, de zor şi cu străfulgerări mânioase, oglinzile lacului ce-lgăzduia... - ...asta, „chestiunea” cu înflorirea violentă, aţi ghicit, (...cred!), deja: era pentru a descurajacreşterea numărului de păduchi, de pe Terra!

***

61

Capitolul al IX-lea – „NEBUNII” ŞI CADAVRELE LUMII

...În seara următoare, doctorul Cavalcanti asculta, într-o altă grădină (de data aceasta, cu tufişuri presărateprintre platani umbroşi, atât de uriaşi, strivitor de uriaşi, încât păreau desprinşi dintr-un coşmar paralizant...),un alt soi de dialog, provenit tot de la trei-patru „nebuni ai castelului ascuţit”:

...-Îmi amintesc – spunea Nebunul IV, un şchiop întunecat (dar, fireşte, nu era tratat, aici, deşontorogeala reală, ci de „nebunie”!) – că, în tinereţele mele de tot fragede, stăteam, odată, într-o garăimensă (dar extrem de banală!), pe o bancă, printre infinitele mizerii care clocotesc, în orişice gară...şiaşteptam, umil, în sala săracilor – îmi era atât de cumplit de sete, încât aiuram, crezând, în unele momente,că eram în plină Sahară...dar toate fântânile ţâşnitoare, din gară, erau stricate, în mod premeditat şi barbar,pentru a-i îmbogăţi pe negustorii gării...Nu aveam un sfanţ, în buzunar, deci eram condamnat la sete fărăleac şi fără îndurare...un canon, o tortură mai mare mi se părea că nu poate fi inventată de om: priveam, deacolo, din adâncul de beznă şi disperare al sărăciei şi suferinţei mele atroce, cum, spre treptele trenurilor delux, se vânturau nişte mârlani, bine hrăniţi şi băuţi, îmbrăcaţi cu ţoale de zeci de mii de euro. Şi mă gândeamla multe, în starea aceea păcătoasă, de infern artificial. Văzând câţi bani se vânturau, chiar printr-o garăbanală (şi cu câtă cruzime şi sfidare a vieţilor umane!), prin intermediul acestor indivizi extrem de dubioşi -mi-am pus, prima oară, întrebarea: cât de autentici sunt acei bani, vânturaţi prin carduri, dar, mai întâi, peecranele unor calculatoare? Evident, ecranele fluorescente sunt în stare să fluture tot soiul de cifre,comandate la celular, de o gaşcă de escroci internaţionali arahneeni, care au pus gheara pe roadele munciinoastre grele şi cinstite, şi o dirijează, prin ecranele fluorescente, spre buzunarele lor fără fund...Astea suntbăncile arahneene, astea sunt bursele arahneene... - ăsta e, de fapt, capătul de drum al muncii oamenilorumili şi asurziţi şi orbiţi de propria lor mizerie: sărăcia nu-şi permite nici măcar protestul, darămite controlulbandiţilor arahneeni, care stăpânesc echivalentul trudei audaxiano-simplicissime, şi-l falsifică,trasmutându-l în cifre virtuale. Bani virtuali, oricâţi sunt comandaţi de creierul găştii internaţional-plutocratice arahneene, din YPRRUUU! – şi cifre, fireşte, la fel de virtuale. Acele ecrane fluorescenteproduc, de fapt, asasinatul în masă al muncii omenirii! De 3.000 de ani încoace, monedele arahneene (fărăchip de om, pe ele!), cardurile arahneene - nu mai au nicio valoare ataşată de ele, adică nu mai suntexprimate, de către autorităţile guvernamentale arahneene, în aur, argint – sau, mai cu seamă, în mărfuri,concrete şi eficiente - REALE!!!...Printre muzicile vrăjite şi perverse ale havuzurilor ameţitoare, îi răspunse un glas obosit şi fără vlagă –Nebunul V – un individ scund şi cu reacţii de om otrăvit, sau cu o hepatită cronică (dar, fireşte, nu era tratat– nici el, cum nici tovarăşul său de vorbă, şontorogul! - de hepatita cea reală, aici – ci, fireşte, mereu, de„nebunie”! – asta, „nebunia”, era singura obsesie a „zeilor” lumii noastre, asasinii plutocraţi,arahneenii!!!):

...-Tu pui, înainte de toate, răul banilor. Dar nu-ţi dai seama că „medicii” noştri ne-au asasinat, înprimul rând, sufletele, Duhul Dumnezeiesc din noi, bunul-simţ...?! Uită-te la propaganda satanică, pentruinvertirea şi pervertirea sexuală: „Slavă gay-lor! Ei ne salvează de sufocarea reciprocă a membrilor specieiumane! Trăiască Marchizul de Sade şi superba filosofie a homosexualismului! Slavă şi protecţie şipropagandă (...vehementă, agresivă şi dementă...!) - homosexualilor şi lesbienelor!” Şi, în final: “Moarteheterosexualilor! Instituiţi normalitatea homosexuală! - sau, dacă nu, veţi fi gazaţi în masă!” - …şi se vatot striga aşa, până ce se va stinge, în neant, Sacra Viaţă!...Cred că aţi auzit, de curând, sloganul funcţionalarahneean, făurit special, pentru rasa audaxiană (…de cea simplicissimă, nu avem ce vorbi!): „Slavă<<autonomiei sexuale>>, ca drept fundamental al omului”… SUNT STRICT INTERZISE apelativelede: "Dumneavoastră, DOAMNELOR! - ori: “Dumneavoastră, DOMNILOR!" – cu urmarea legislativă:“Astfel de apelative (<<DOAMNE>>, <<DOMNI>>!) trebuie interzise…SUB REGIMUL PEDEPSEICAPITALE!!!“

-…”Dumneavoastră…, domnia voastră…, dumneata…, mata…, băi ăsta!”… - îl îngână,variaţionist, cam într-aiurea, Nebunul VII.

-Lasă gluma, acum! - mârâi, furios, Nebunul V. Că, de prea mult râs şi neseriozitate,iresponsabilitate - am ajuns unde-am ajuns: încălecaţi, ca sclavi, de arahneeni…vai de steaua noastră!

62

Nebunul VII amuţi, cu toate că tare ar fi vrut, şi el, să se bage în vorbă şi în seamă… Apoi, după o vreme,îndrăzni, totuşi:

-Dar oamenii de ce nu reacţionează, toţi, în masă, la propaganda asta deşănţată, atât de evidentduşmănoasă şi distructivă, a arahneenilor? Ce, n-are, fiecare, minte şi bun-simţ şi…?

-Oamenii, oamenii, oamenii…care oameni? Unii au necazuri prea mari şi zdrobitoare, alţii au fericirişi desfătări prea istovitoare…aşa că misiunea trezirii se cuvine s-o preia intelectualitatea…”filosofiiCetăţii”…cum zicea bătrânul, cel mai bătrân şi mai înţelept antic, Platon…”filosofii Cetăţii”…noi, adică!

-Ei, noi, noi, tot noi…parcă intelectualii cei nebuni pot prelua păcatele întregii omeniri, şi să dea şiabsoluţia…ce să-ţi zic! – mormăi, indignat şi îmbufnat, Nebunul VII.

-…Nu, n-am spus asta…ar fi fost o tâmpenie majoră, din partea mea! - am zis, doar, că asta ne estemisiunea, de a avertiza…nu am zis că şi avem puterea de a abvsolvi de păcate, cu atât mai puţin să devenimhristoşi…Lumea e mult, mult mai complicat subminată, de către arahneeni şi de către forţele malefice,decât crede omenirea de rând, aşa-zisa “prostime”…dar nu numai! Printre intelectuali este mult mai multătrădare, decât în rândul “prostimii”…

-…Mai bine ascultă aici (continuă Nebunul VII), cât de parşivă ne e soarta, cum şi istoriaterestră…dar şi noi cât ne lăsăm a fi blegi, slabi…nesolidari în lupta de apărare a fiinţei noastre, biologice şispirituale! – continuă, cu voce sporită, întărită şi întărâtată, Nebunul V. Aşa-zişii “păstori creştini” (dinierahiile clericale…Biserica-de-Zid) s-au raliat cu homosexualii,ateii, feministele, avortiştii, seculariştii, sataniştii şi alţii de teapa lor, într-un front comun anti-creştin şi anti-Biserică-de-Duh, adică anti-Hristosul audaxian! - pentru a instaura, în toate ţările, normativitatea şi“normalitatea” hedonismului şi a imoralităţii…moartea audaxienilor, prin imoralitate şi asasinarespirituală!

-Da, asta aşa e…aşa este…Biserica-de-Zid Audaxiană nu-i ajută pe oamenii săraci audaxieni, peoamenii prefăcuţi în vite de povară, în sclavi, de arahneeni… nu-i ajută defel, pe cei sclavizaţi dearahneeni, nu le dă dreptate decât tot celor cu pâinea şi cuţitul în mână…asasinilor arahneeni! –murmurară, aproape într-un cor înăbuşit şi surd, la fel de îndârjiţi ca vorbitorul - “nebunii” din preajma lui.

-Ştiţi bine, prieteni, că, în munţi, prin păduri, se strâng mii de audaxieni, ca să ducă lupta derezistenţă, împotriva genocidului, infanticidului, terestricidului arahneean. Cei mai mulţi sunt muncitori,dar sunt, printre luptătorii din gherilele nădejdii în dreptate, şi călugări (care au lepădat rantia, şi au luatarma în mâini, pentru a-i apăra pe cei întru Hristos născuţi, dar batjocoriţi, de arahneeni, întru Satana!), suntşi învăţăcei tineri. De-ai călugărilor, fireşte…dintre cei care vor să vadă, şi ei, lumina Duhului, nu prinînşelătorul, mincinosul şi etern-supravegheatul Internet, ci, DIRECT, prin străvechea şi cinstita pagină decarte… Dar muncitorii audaxieni nu-s în stare, în lupta lor de gherilă, din munţi, să se solidarizeze, cu toţii,precum minerii, de-a lungul veacurilor şi mileniilor…până ce au fost măcelăriţi, cu toţii, şi înlocuiţi cumaşini, cu monştri automatizaţi şi electronizaţi! Dacă s-ar solidariza toţi audaxienii, de prin sate şi oraşe,buni să ţină o armă în mână, cu răzvrătiţii audaxieni din munţi – atunci, n-ar mai fi doar mii de luptători, ciar fi cel puţin sute de mii de luptători, dacă nu chiar milioane! Da, numai minerii, cei mai oropsiţi şi mai desîntâlniţi cu “Coana Moarte”, dintre toţi oamenii Pământului (prin bolile de plămâni, prin foame şi mizerieendemică… - dar şi prin gloanţele poliţiei arahneene, a asasinilor plătiţi…spre ruşinea noastră, mult preamulţi dintre poliţişti sunt chiar trădători, pentru 30 de arginţi, din mijlocul nostru, al audaxienilor!Dintre toţi oamenii Pământului, numai minerii au reuşit şi au adus dovadă lumii întregi, ce înseamnăFORŢA SOLIDARITĂŢII! “Unde veţi fi doi şi trei, strânşi în numele Meu”…adică, în Numele LuiHristos, care se traduce şi prin vorbele “ADEVĂR”, şi ”LIBERTATE”, şi “DEMNITATE”, şi“CINSTE”…ca şi prin vorba cea mai sfântă dintre toate – “IUBIRE”! Asasinii plătiţi ai arahneenilor,trădătorii plătiţi de arahneeni – au tras în carne vie, acum 3. 000 de ani, în oamenii grevelor, primitive, deatunci…şi trag, şi acum, în 5.005, în orice se mişcă fără voia lor…, voia lor de zei şi dumnezeimincinoşi! Dar ei, minerii, care ştiu mai bine decât orişicare muritor, ce înseamnă mizeria, foamea, ceînseamnă “Coana Moarte”, cea care se repede, la fel de vorace, asupra tinerilor, ca şi asupra copiilor de ţâţă,ca şi asupra bătrânilor şi femeilor, au reuşit să depăşească frica, şi să devină eroici…Păcat că nu urmămexemplul pe care ei l-au propus (cât de rău este că nu l-au şi IMPUS!), în societatea, de plebei şi de paria, aaudaxienilor…Ia ascultaţi Imnul minerilor, pe care, azi, nimeni nu mai cutează să-l mai cânte, pe toatăfaţa Pământului, fără să rişte împuşcarea sau cea mai îngrozitoare tortură, pentru a dezvălui “reţeaua

63

rezistenţei”…mereu, arahneenii cei imperiali, au o groază teribilă, de această intuit, de ei, “reţea arezistenţei” audaxiene…

-Hei, chiar îl ştii imnul ăsta secret, interzis, sub pedeapsa cu moartea, de arahneeni? – fremătară ceidin jurul Nebunului V.

-Da, sigur că-l ştiu, pentru că eu însumi sunt fiu de miner. Ia, ascultaţi, ascultaţi, şi…NU VĂTEMEŢI!Şi, cu o voce spartă, dar cu mult foc învăpăiat (cât de amărăciune, cât de nădejdi secrete…) în glas şi încuvinte, Nebunul V cântă…”de necântatul” imn clandestin:

-“În fund de munţi noi des intram,/Cu „NOROC BUN” ne salutăm!/Şi când ieşim din sânullor,/Noi tot „NOROC” strigăm în cor!/În mină-i Dumnezeu cu noi /Afară-s grijuri şi nevoi!/Deasupranoastră n-avem cer,/C-aşa e viaţa de miner!/Când plini de praf cu paşi trudiţi,/Ieşim din mină obosiţi,/Nedoare că-n lumina sa/Pământul ţine-o lume rea./De-atâtea grijuri şi nevoi /Noi ne întoarcem înapoi,/Înlumea noastră făr-de cer/C-aşa e viaţa de miner!/Şi moartea vine tot mai des/Să vadă ce-are de cules,/Dinlumea noastră făr-de cer”……Termină de cântat, şi un “nebun” îl întrebă, nedumerit:

-Dar, bine, e un simplu bocet…ce pericol…ce…nu înţeleg…doar nu îndeamnă la luptă…larezistenţă, la răzvrătire, la…?!Nebunul V se căuta, zadarnic, de-o ţigară…ca de cea mai grabnică nevoie! Totuşi, răspunse, printre dinţi:

-Arahneenilor nu li-e atâta de cuvintele cântecului, cât de cei care l-au făcut cântecul, de cei cu carearahneenii au avut de furcă, mai abitir decât cu orişicine…Trezindu-se, pe buzele oricui, cuvintelecântecului – lor, arahneenilor, li-e frică să nu-i trezească din morminte şi pe cei care le-au gândit, simţit şifăcut cuvintele, le-au cântat cuvintele şi, cu aceste cuvinte cântate, cu scrâşnire de dinţi şi viziune…au luptatcontra lor, contra arahneenilor, fără istov şi fără cruţare…nici de-o parte, nici de alta! Arahneenii nu nemai vor, pe noi, audaxienii, ca OAMENI…ci numai ca sclavi…ce-i aşa de greu de priceput…de ce nupricepeţi atâta lucru…?!Şi se foi îndelung, după o ţigară de necaz şi dureri vechi...După o destul de lungă pauză, în care se căută,degeaba, în toate buzunarele nădragilor, de amărâtele alea de ţigări, cât şi omul de amărâte... - ...Nebunul Vreluă:

-Uite, eu sunt adus aici dintr-o ţară unde, chiar în capitală, când am fost arestat (spre a fi adus aici,pentru „tratament”...), primarul inaugura ...O MAIMUŢĂ32! O statuie grotescă, amenajată chiar în piaţacentrală a oraşului! - în faţa căreia, din acea zi, a început CULTUL MAIMUŢEI, subit şi fără altăexplicaţie, decât că, noi fiind colonie, metropola cea de peste ocean, se „înfrăţise” cu noi, prin intermediulacestui simbol oribil şi sinistru...

-De ce s-a întâmplat asta? Nu cumva şi voi sunteţi părtaşi sau, măcar, complici - la blasfemia astaburlescă? – se revoltă, cu jumătate de gură, Nebunul IV, poreclit „Şchiopul”.Nebunul V reflectă o clipă, apoi răspunse:

-...”Părtaşi”? „Complici”? Nu. Nici vorbă. Dar nici nu-s sigur ce gândeau misticii „ei”, „misticiistăpâni” - când au comis blasfemia aceasta atotumilitoare. Avertisment? Sfidare? Probabil, şi una, şi alta...şimulte alte rele! În ţara mea, ca şi-n ţara ta, trebuie uitate toate lucrurile esenţiale, şi să se trăiască doar înprezent: un prezent construit cu o cantitate de bani enormă, pentru a se dezvolta industria imbecilizării: senumeşte industria de „entertainement” – şi este obţinută prin mercenarii cei mai siniştri, recrutaţi dintrecântăreţii afoni, dintre scriitorii şi artiştii rataţi, dintre profesorii dezertori şi laşi... toţi, capabili de toatecompromisurile care duc la crima mondială, comandată şi supravegheată de plutocraţie! Toate argumentelepăstrării personalităţii noastre, nu de indivizi, ci de Neam, sunt asasinate, cu maximă grijă, prin uitareaistoriei, uitarea limbii, uitarea scopurilor nobile ale vieţii, dăruite nouă de Dumnezeu. Nu, niciun Dumnezeu:da, închinarea la bani, la „entertainement”, închinarea la zeii uitării (...televizor, Internet...) - ...o continuăstare de mahmureală. Cui îndrăzneşte să se împotrivească şi să iasă din această stare de mahmureală a fiinţeisale, îi este indus, cu fermitate, gândul sinuciderii. I se inventează datorii către stat şi către particulari, suntcreate, artificial, motivele exploziei familiei...şi, peste noapte, cel ce ajunsese să se echilibreze, psihic, cât decât, se trezeşte singur şi jefuit de absolut toate rosturile sale. Continua stare de uitare a sentimentelor nobile,

32 -Nebunul V reia, de fapt, o informaţie, dată, prima oară, de către fascinantul Irinwe...

64

a modelelor de eroism şi de comportament spiritualizat, foamea indusă, nevoile false ale fiinţei stimulate... –toate duc la apariţia unei noi specii umane – o specie perfect debilă, la nimic adaptată: moda joacă un rolesenţial, prin inducerea conştiinţei instabilităţii absolute, a unei lumi în care nu te poţi baza pe nimeni şi penimic. Religiile ne-arahneene sunt amestecate (la fel ca şi rasele!), în ceea ce ei numesc „ecumenism” şi„toleranţă”, tocmai pentru ca, în haosul mental şi spiritual, să-ţi pierzi oricare nădejde, şi, mai cu seamă,SĂ-ŢI PIERZI ORIŞICE IDENTITATE! - pentru că, de fapt, îţi pierzi poziţia centrală a proprieifiinţe, îţi pierzi rădăcinile tale celeste, luminoase...şi eşti silit să trăieşti, în plin bâlci virtual, tocmai pentruca instabilitatea ta, de frunză în vânt, să te poată transforma, în orice clipă, la comandă, într-un Sclav alOglinzilor Arahneene!...Se opri, pentru a-şi drege glasul şi a-şi aduna, spre concluzie, gândurile:

-Şcoala ucide, spitalul ucide, cultura falsificată (înspre subcultură scabroasă) ucide, dezagregătotul...Iar deasupra tuturor asasinilor: CORPORAŢIILE-MULTINAŢIONALELE ARAHNEENE!Tuturor câte erau create, de cei vechi şi oneşti, dintre audaxieni, spre luminare şi întoarcere la OmulParadisiac, li s-au deturnat şi inversat (de către arahneeni) sensurile şi acţiunea, efectele eliberatoare deforţe sprituale au devenit, din cauzele astea, pe care le-am spus, efecte de autoanihilare...Şi, urcându-şi tonul, aproape profetic, dar, mereu, cu aceeaşi amară deznădejde, în furca pieptului şi înstrăfundul glasului:

-...Acum 3.000 de ani, arahneenii au înlocuit comunismul şi nazismul... - ...pe care tot ei le„inventaseră”..., dar comunismul şi nazismul s-au dovedit un drog prea slab, pentruaudaxieni...comunismul şi nazismul nu tâmpiseră şi nu animalizaseră lumea audaxiană de tot... - ...ci,paradoxal, comunismul, spre pildă, ajunsese să apere, oarecum, morala! - şi, deci, omenia,umanitatea şi umanismul...ajunsese să-i apere chiar şi tocmai pe cei din zona „ultra-paria” terestră(...SCLAVII!), iar nu „paria” arahneană... - ...adică, mai pe şleau: apăra, pe lângă audaxieni, tocmaipe acea rasă „ULTRA-paria” aproape uitată...RASA SIMPLICISSIMĂ!). Văzând acest paradox,rezultat din acţiunea lor, arahneenii au inventat, PE LOC! - individualismul sălbatic! – cu care auînlocuit (prin acţiuni sângeroase şi intens-otrăvitoare, bombastic-propagandistice!), comunismul şinazismul...considerate ca fiind...”expirate”! Am ajuns, astfel, prin INDIVIDUALISMUL EXACERBATşi total lipsit de spiritualitate, nişte bestii egoiste, egotiste, feroce până la demenţă...asta am ajuns!Nişte fiare vorace şi laşe, oarbe şi ticăloşite, în ultimul hal de decădere şi degenerescenţă! Altceva decât să-ţiadori stăpânii-călăi nu-ţi mai rămâne de făcut...şi dacă n-o faci, ţi se „ia capul”, adică intri, imediat ce te-ai„stricat/defectat”, ca maşinărie folositoare (folositoare exclusiv lor, plutocraţilor luciferici!), sub„tratamentul” intensiv, care te va duce, în cel mult 24 de ore, fie legănat la capătul unui ştreang (pe o cracădintr-un copac al Marelui Parc Central Arahneean!) - pe care ştreang, aparent, tu ţi l-ai pus, singur şi debună-voie, de gât... - fie ţi se induce gândul de a te arunca de la etajul 10, fie...M-am întâlnit, într-o piscină,pe când înotam, cu un cadavru. „De când pluteşte cadavrul ăsta, aici, în apă, că pute groaznic?” – l-amîntrebat pe administratorul piscinei comunitare. „Ehei, să tot fie o săptămână...ba, ce zic eu, chiar vreoTREI!” – îmi răspunse el. Nimeni din poliţie nu îndrăzneşte să ancheteze aceste execuţii „psihice”(„tainico-mistice”!), până când cadavrele nu se descompun, de nu mai pot firecunoscute...hidoase...hidoşi...aşa trebuie să arătăm, ca pedeapsă, şi după moarte...Tăcu, din nou.Nebunul VII abia aştepta să-şi spună, şi el, opinia (căci am văzut, mai sus, cât de scurtă - din pricinaenergicului Nebun V! - i-a fost libertatea de a glumi cu crima şi degradarea şi cu ticăloşirea lumii...)...deci,interveni, cu panseuri metafizice, de o preţiozitate dubioasă:

-...Vă plângeţi, mereu, de ceea ce este şi se pipăie şi se suferă şi se suportă...dar nu judecaţi culuciditate principiile existenţei...de ce vorbiţi numai despre fapte, fapte, fapte...când faptele nu sunt decâtconsecinţa unor atitudini interioare, ale unor decizii interioare, luate cu înţelepciune mai multă, cu maipuţină înţelepciune, sau cu iresponsabilitate, de-a dreptul...neţinând cont de principiile cosmice, după carecresc plantele, se rotesc şi planetele, stelele...dar după care se rotesc şi interesele oamenilor, din lumea astasau din oricare alta?!

-Dar despre ce ai vrea tu să vorbim? – se enervă Nebunul V. Metafizică, metafizică, metafizică...! Îţiţine ţie de foame şi de cald, şi de alinare a durerilor sălbatice, atroce, ale trupului, minţii şi inimii - ...oooh,metafizica, da...!

65

-Da, metafizica, metafizica, analfabeţilor! Metafizica şi iar metafizica a ameliorat angoaseleomenirii...le-a canalizat către curiozitatea căilor secrete ale cugetării şi reflectări! – se încăpăţână, oratoric,Nebunul VII. Eu chiar am o teorie, conform căreia anticul audaxian Rudolf Steiner nu avea dreptate cândafirma că omul are doar trei corporalităţi...trupul fizic, trupul eteric, trupul astral şi Sinea Spirituală...euzic că omul are şi trupul intelectiv, pentru că, de la nivelul creierului şi până la ultima celulă din corp, omule burduşit de inteligenţă...fiecare celulă pocneşte, aproape că se sparge de încărcătura de informaţie, deinstinctele cele înţelepte, de ceasul vieţii şi de ceasul morţii, de...

-...Lasă dracului toate tâmpeniile astea, fără niciun rost! – aproape că urlă Nebunul V. Nu mai aberaaiurea, că nu de aberaţii sterpe are umanitatea nevoie...acum, urgent! Uite, chiar în clipa asta, când tu tepregăteşti să faci, cu noi, o lecţie de metafizică lălâie, undeva, în mod sigur, este asasinat un om...mii şi miide oameni sunt măcelăriţi...cu totul nevinovaţi... - CONCRET! – ...undeva-n lumea asta, în mod sigur, miişi milioane de oameni suportă torturi şi umilinţe incredibile, care fac de ruşine, pe vecie, specia umană...şi lesuportă toate grozăviile astea, în numele cine ştie cărei puteri „metafizice”, în mii de închisori alelumii...CONCRET! - ...bolnavi mintali urlă la lună, se ucid unii pe alţii...bolnavi sociali cerşesc sau sespânzură...CONCRET! CONCRET! CONCRET!

...Uite, spre exemplu – ce facem cu canibalismul ăsta generalizat? De fapt, e mai rău: noi mâncămnumai cadavre, hoituri!!! Mă uitai la televizor (la cel din Pavilionul Castelului nostru drag, fireşte...), şizice unul adus în cătuşe, în sala de judecată, când îl întreabă judecătorul: „Cum l-ai ucis pe tată-tu?” „- Păi- zice ăla, senin... - m-am uitat cum taie porcii, şi aşa l-am tăiat şi eu, pe tata...!” Ce părere aveţi? De ce-scrime în lume?! Pentru că suntem cu genă de criminali, bun! – ...dar şi pentru că noi stimulăm, al naibii deeficient, genele astea rele, pentru că noi facem antrenamente, ale dracului de concrete, pe fraţii şi surorilenoastre, fiinţele Lui Dumnezeu! Nu zic...o legumă, un zarzavat...n-avem încotro, că nu suntem, toţi, sfinţi,deja, aşa, dintr-o dată!...adică, de cei care, precum unii călugări din mânăstiri (duhuri înalte!), iau pe limbă, odată la lună, cel mult, doar sfânta împărtăşanie...dar, chiar aşa, să te uiţi în ochii bietului animal, de ziceai,până mai ieri, că te prăpădeai de dragul lui, şi-l înjunghii în beregată ori în inimă, acum..., şi-i tai capul, caultimul măcelar arahneean - ca să-l haleşti ...Numai burdihanul este Sfânt, pentru noi! Trăiască SfântulBurdihan!... - şi nu întrevezi în el, în animalul ăla, de fapt, pe frate-tu, pe tată-tu...pe maică-ta...! Vedeţi? D-aia n-o să ajungem noi să ne mântuim niciodată, să ne eliberăm de răul care colcăie în noi, STĂPÂN! -...pentru că, în loc să-l ascultăm pe Hristos, şi să apărăm Viaţa, noi Îl scuipăm pe Hristos, şi ne închinămSatanei şi lui Irinwe-Sângerosul (n. mea: ...în grădină, Lucio Ferrante, „Verzăciosul” - rânji, gândindu-secât de mândru ar fi fost Irinwe, de-ar fi fost, şi acum, cu el, ascultând cvasi-elogiul evocator, pronunţat deNebunul V...): unde L-aţi auzit voi, pe Hristos, tăind porci şi miei şi...?! El n-a vărsat, niciodată, vreopicătură din sângele altcuiva, n-a ucis nici măcar plante..., de ce uitaţi Ieslea din Bethlehem, undeHristos a re-făcut, demonstrativ, Armonia Cosmică: Peştera-REGN MINERAL..., Ieslea-cu-Fân-REGN VEGETAL..., Boul, Asinul, Oile-REGN ANIMAL...se armonizau cu Păstorii-REGN UMAN...,dar şi cu Magii-SPIRITELE ÎNALTE, şi cu SCĂRILE DE ÎNGERI-IERARHIILEDUMNEZEIEŞTI......Toţi tăceau, stingheriţi de această axiomă, înfăţişată de Nebunul V... - ...iar Nebunul V îşi trase sufletul, şisfârşi astfel:

-Minciuni şi ipocrizii popeşti: la nunţi, la botezuri, la-nmormântări...la Paşte şi la Crăciun, cele maimulte hecatombe...Oooo, tocmai nevrednicii ăştia de „slujitori ai Lui Hristos” (marea lormajoritate...excepţiile au ajuns să fie cu totul nesemnificative!) - Îl trădează, şi-l pângăresc, şi-l urgisesc,şi-l prigonesc pe Hristos - CEL MAI ABITIR! Da, El a A CREAT ÎNTRU VIAŢĂ, NUMAIVIAŢĂ!!! El şi-a dat propriul sânge, ca să nu se mai verse sânge, din nicio parte...! - ... şi a zis, clar,Sfinţilor Apostoli, că El este ultima jertfă de sânge, pe care o mai îngăduie...iar noi ucidem febril, parcăam fi cuprinşi de bucurie...şi cu frenezie, într-o veselie! El îndrepta crinii frânţi de grindini, el învia puii devrabie, azvârliţi din cuib şi ucişi de furtună...: El este Domnul Vieţii şi al Învierii - şi, în niciun caz, El nueste Domnul Morţii şi Zeul Canibalilor, precum suntem noi...precum credem noi, prin Religia Burţii!...Concret, fraţilor, CONCRET! MEREU, CONCRET, ca HRISTOS ŞI PARABOLELE LUI!FOARTE CONCRET: suntem, CU TOŢII, vinovaţi de TOATE crimele lumii acesteia!...Nebunul VII se răzvrăti, oarecum, şi zise, pe un ton, treptat, tot mai implicat, mai aprins - aproape deceartă şi isterie...tocmai el, cel care cerea semenilor luciditate şi înţelepciune...:

66

-Şi, totuşi, voi nu vă gândiţi decât la modul „concret”, la modul faptic şi evenimenţial... – ...dar estenevoie şi de metafizică, pentru a pricepe de ce şi în ce scop se petrec, toate astea?! Bun, mor mii de oameniasasinaţi, în clipa asta, milioane sunt torturaţi, de foame, de sete, sau de alţi oameni... – ...da, suntemcanibali, cu toţii, din lăcomie şi prostie de nelecuit, din ipocrizie şi minciună, popească şi religioasă (...da,aşa este: măcelurile cele mai mati de animale se fac, în primul rând, prin sărăbătorile bisericeşti, pervertite,de popi, în adevărate abatoare...Paşte şi Crăciun...la naştere, nuntă şi la-nmormântare, din poruncăpopească...de-a curmezişul Lui Hristos?! – NENUMĂRATE ŞI CELE MAI IMPORTANTE!!!) - ...darnu vă gândiţi la implicaţiile metafizice ale acestor probleme? - nu vă gândiţi, oare, cum se ajunge, şi învirtutea căror principii cosmice, la astfel de situaţii...şi ce consecinţe au ele, în univers şi în evoluţia, sauinvoluţia, spiritului uman?! Oare nu trebuie, în primul rând, ca omul să se gândească, şi, abia apoi, săfăptuiască... – şi nu oricum, şi nu în orice loc, timp şi mod, la fel! În primul rând şi înainte de toate, să segândească, şi asta, cu înţelepciune şi luciditate, nu cu patimă şi sentimentalisme ieftine şi de moment! - lamodul cum trebuie tratată şi abordată viaţa, în genere! - aici sau aiurea! Dacă nu eşti, în viaţă, ceea ceTREBUIE să fii (conform stelelor şi predestinării...), atunci nu eşti NIMIC! Fiecăruia i se dă, de la naştere(poate şi mai dinainte...) – o MISIUNE. Dar, de fapt, prima Misiune este un soi de probă preliminară -fatală, de cele mai multe ori: Misiunea de a-ţi descoperi...ADEVĂRATA MISIUNE A VIEŢII. N-avemde unde şti, nici ghici, adevărata relaţie dintre Dumnezeu şi Satana. Trebuie să ne rezumăm la a ne creapropria noastră relaţie cu divinitatea. Nu ştim, însă, şi nu vom şti niciodată – care, dintre cele două, esteaceastă divinitate – DECISIVĂ COSMIC! - ...asta, vorbind în limbajul maniheiştilor...Să medităm, săîndrăznim, să riscăm... - ...asta e tot ce ne rămâne! Singura învăţătură valabilă, singura şcoală„rentabilă”!...Nebunul VI, tăcut şi temător, până la acest punct al discuţiei „camarazilor săi întru nebunie”, se auzi,dintr-odată, vorbind... - parcă în paralel cu toate cele spuse înaintea sa:

-...S-a făcut, chipurile, o inspecţie mondială, cu privire la „propăşirea învăţământului şi moraleiterestre”. Rezultatul neoficial a fost constatarea lăfăirii hoitului şcolii mondiale arahneene de stat, aflat înplină putrefacţie de stat: analfabetismul generalizat, prin acceptarea, sinucigaşă, de către Omenire (prinhipnoza Marii Găşti Mondialo-Plutocratice Arahneene!) a DICTATURII COMPUTERULUI, AINTERNETULUI ŞI A VIRTUALITĂŢII! Numai micile oaze de învăţământ confesional (sprijinite, însecret, de audaxienii luptei de gherilă...) au manifestat, încă, semne de vitalitate...La fel, s-a constatatTIRANIA ŞI TEROAREA COTIDIANĂ A CRIMEI DE STAT. Evident, oficial, s-a trâmbiţat „biruinţaşcolii şi a moralei mondiale, iluminarea prin iluminaţii arahneeni”...S-a organizat un concurs mondial,pentru a verifica trăinicia limbilor, pe Terra. Bineînţeles că s-a obţinut un urlet, general şi total ne-articulat...! Dar dumnezeii plutocraţi arahneeni, din nou, au proclamat victoria, pictând, propagandistic, învitrina tuturor mall-urilor şi instituţiilor, la fiecare colţ de drum - ALEGORIA Frăţiei Universale, dintreCimpazeul Înţelept şi Fiul Neajutorat al Omului...

-Mda, şopti Nebunul IV – ei şi numai ei sunt dumnezeii... Plutocratomania, plutocratoteismul,politeismul plutocratic...toate, de sorginte arahneeană. Da, aţi auzit cu urechile voastre cum, pe aleilecolaterale Marelui Parc, se înalţă imnuri de preaslăvire a „doctorului plutocraţiei”...: ”slavă doctoruluiCavalcanti”! Ptiu!Se opri, ca să-şi adune, organizeze şi limpezească gândurile..apoi, urmă:

...-Doctorul Cavalcanti, însă, nu ştie că, în ziua când va fi considerat cu puţin mai eficient, în crimă(şi-n complicitatea la crimă!), decât este azi, va împărtăşi aceeaşi soartă mistică, anonimă, cu anoastră...”nebunii lui Cavalcanti”, de azi! Tot dispreţul, pentru astfel de homunculi aroganţi, sadici şiproşti! Zeii Plutocraţi Arahneeni (...fireşte, cei tereştri, din „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!) suntcei mai sălbatici zei ai universului nostru! Se zice (au lansat ei, „TEREŞTRII”, asta, spre intimidareadefinitivă a celor slabi de înger!) că ar fi ajutaţi de „EXTRA-TEREŞTRI”! Nu, sunt ajutaţi de lipsa desolidaritate şi de lipsa de suflet şi Duh a omenirii acesteia, ajunsă în cel mai jalnic stadiu de involuţiespirituală al ei, de când a fost creată lumea, numită, se zice – „Pământ”...nu-ţi mai vine să crezi, în mijloculacestui „agregat mondial de dezagregare” anti-umană, nici cele mai evidente lucruri!Şovăi, apoi reluă, concluziv:

-Istoria contemporană e vidată spiritual. CORPORAŢIILE-MULTINAŢIONALELEARAHNEENE... – ...da, ele, în primul rând, ne împiedică să mai fim martiri, să mai fim eroi...ne transformă

67

tragedia în comedie burlescă şi-n vodevil bulevardier: PIESA VIEŢII, SCRISĂ DE ZARAFI...! Neîmpiedică, adică, să mai existăm, cu adevărat: demn, onorabil – adică, dumnezeieşte.

-Da, ai dreptate, nici nu ştii câtă dreptate ai, în privinţa „vidării spirituale” a istoriei...de fapt, a însăşiumanităţii! – zise Nebunul V, înviorat, de noi idei şi viziuni - din nou, dintr-odată:

-...Mă uitam, zilele astea, la o vrăbiuţă, o biată şi cenuşie vrăbiuţă...care, pe când un automobildintr-alea teribil de puturoase, arahneene, cu mujdei de usturoi, drept combustibil, trecea pe aleea„aşezământului cavalcanticesc”, cu o viteză superluminică – ...ea, cenuşia vrăbiuţă ciugulea nu-ştiu-ce,din praful drumului! Nu ştiu de ce, mintea mea s-a blocat pe un gând absurd: „Să nu calce, cumva,vrăbiuţa, cu maşina...!” Abia în clipa următoare, mi-am dat seama că este absurd ce gândesc şi simt: cine avăzut, CINE? - vreodată, vreo vrabie, călcată de o maşină? NIMENI! Vrabia aia, mai mică decât un pumnde copilaş uman de trei ani – deşi părea că nu priveşte nicăieri anume, vedea totul, intuia totul, într-ofracţiune de secundă... vrăbiuţa explodase, într-un efort fulgerător, absolut natural, al aripilor ei (ca-ntr-obucurie diurnă, continuă...), de muuult, din faţa automobilului trufaşului cel cretin, a arahneeanului, tâmpitşi trufaş... şi-şi luase zborul, cu un firesc uluitor! Şi, în minutele care au urmat imaginii exploziei aceluighemotoc minuscul de energie concentrată, ghemotoc minuscul de fulgere şi trăsnete biologice şi spirituale -am meditat asupra nedreptăţii enorme a celui care, se zice, conduce universul...! Pe ce criterii ai ales tu,GOLAN BĂTRÂN ŞI PEZEVENCHI, pe această javră jalnică, trândavă, tâmpită şi puhavă, OMUL,! -drept „capodoperă a creaţiei” şi „stăpân al lumii”?! Nesimţitul Major al Cosmosului, OMUL,Criminalul Criminalilor, din întreg cosmosul, OMUL...cea mai persistentă în rău, dintre lighioane! -...şi cea mai cumplit de urât îmbătrânită, în CRIMĂ! Să lăsăm mitologiile veterotestamentaro-arahneene, câtă vreme prezentul şi Hristosul Audaxian contrazic TOT CE-I SCRIS ACOLO, învechile „cărţi ale crimei şi groazei”, scriso-zgâriate, scrâşnit şi cu ură nestinsă, de gheare arahneene!

Se opri, o clipă, să-şi adune mai bine şi clar, mai violent şi mai coerent, concentrat şi concertat... -gândurile şi acuzele, la adresa „capodoperei zilei a şasea”...şi reluă:

-...Oare de unde are dreptul ăsta, absurd şi sălbatic... pe care, cică, i-l dă „GenezaArahneeană”! - să fie lăsat să conducă universul, să dispună de viaţa şi moartea tuturor fiinţelor, dintoate regnurile...mai cu seamă şi mereu, din non-umanele regnuri?! De ce? Conform căror meritepersonale, şi conform căror calcule aşa-zis „transcendente”?! MARE SECĂTURĂ şi MARE DIAVOLtrebuie că este „dumnezeul” ăla, de care tot fac atâta paradă oamenii (arahneeni, dar şi audaxieni, întrecute vremuri ale istoriei terestre - EGAL!), că le-ar fi dat LOR (şi nimănui altuia!) legitimitateaconducerii, în lume, în cosmos! De aceasta se prevalează arahneenii, de aceasta şi de paginile zgâriate describii lor diavoleşti, care ridică în slăvi – SCLAVIA NON-ARAHNEENILOR! Mare TICĂLOSCOSMIC trebuie că este cel ce a dat drepturi suverane, celei mai josnice specii de vieţuitoare, din întreguniversul...OAMENILOR (şi, în primul rând, Trântorilor Arahneeni, Ologilor Duhului şi-ai Firii!) -...iar acum, uitaţi, le dă drepturi IMPERIALE, discreţionare (cică, „biblice”, trăsni-i-ar!) celor maipervertite dintre vieţuitoarele speciei umane... – ARAHNEENILOR – „poporul ales”, „rasa aleasă”...!Ptiu! Cine, de fapt, a luat această decizie cosmică? - de ce o fi luat-o şi cu ce scop? Cine conduce şi„administrează”, azi, de fapt, această imensă „GRĂDINĂ ZOOLOGICĂ”, numită „cosmos”? Este, pur şisimplu, O BĂTAIE DE JOC COSMICĂ! Este cea mai „strigătoare la ceruri”, dintre toate nedreptăţilepetrecute în univers...Eu nu pot concepe alt dumnezeu, decât pe cel al Iubirii şi Armonizării dintreregnuri...HRISTOS...dar îi fac, şi lui, o restricţionare condiţională: să pună, la cârma cosmică, pe aceaVRABIE MIRACULOASĂ, sau pe oricine are energie, şi vitalitate, şi explozie în existenţă, şi areexplozivă reactivitate vitală, precum acea VRĂBIUŢĂ...iar pe aceşti diformi şi puhavi şi trândavimonştri (...pe arahneenii-cvasiumani, în primul rând! – DAR ŞI PE ORICARE ALT TRÂNDAV, DINORIŞICARE ALTĂ RASĂ UMANĂ!) - ...să-i stingă, definitiv şi irevocabil, ca pe o specie nevrednicăde a vieţui: oriunde în univers, să nu fie îngăduiţi a exista, ci să fie vânaţi şi exterminaţi... - ...vânarealor, a oamenilor „non-capodopere divine” (CA SPECIE TRÂNDAV-PARAZITARĂ!), abia, ar fi un actjustificat, iar nu vânarea bietelor vieţuitoare paşnice şi dumnezeieşti, din celelalte regnuri...pe care tot omulle-a coborât şi doborât din starea de ARMONIE, şi le-a învăţat dihonia şi sălbăticia de fiare! Şi, da, aidrepate şi-n privinţa sorţii popândăului ăstuia de doctor Cavalcanti (...sunt sigur că, un delator şi o slugămârşavă ca el, chiar în clipa asta, mă ascultă, de undeva, din gropile grădinii ori dintre tufişurileastea...ascultă-mă, doctore, că ai ce auzi şi pricepe, viezure nenorocit!): în ziua când Cavalcanti ăsta va fi

68

considerat, de către arahneeni, cu puţin mai eficient, în crimă, decât este azi, va împărtăşi aceeaşi soartămistică, anonimă, pe care ne-au hărăzit-o arahneenii nouă ...nouă, ”nebunilor lui Cavalcanti”, cei actuali!Aşa cum şi Golanului Bătrân i se va întâmpla (dar, de data asta, în registrul înalt-justiţiar!), cândvieţuitoarelor celor non-antropomorfe, adică vieţuitoarelor vitalist-spiritualizate, le va fulgera, printregânduri, simţiri şi imagini, Adevărul Cosmic al imposturii şi nedreptăţii supreme, conform cărora suntobligate să se supună ÎMPUŢITULUI COSMIC SUPREM ŞI CRIMINALULUI GENETIC –Omul...fiinţa total inutilă şi funciarmente dăunătoare, criminală sadică şi atotstricătoare (prin însăşi natura şioriginea ei „caìnică”!), devastatoare a creaţiei divine......Şi doctorul Cavalcanti asculta, cu încordare şi atenţie, aserţiunile celor patru „nebuni din castelul ascuţit”.Nu se înfuriase deloc, de „poftirea” pe care i-o făcuse Nebunul V, în felul lui specific...Ştia că, de la mulţidintre aceşti „nebuni” din „castelul ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri – enorm înălţatşi fără nădejde”, are ce învăţa. I-ar fi putut strivi, nu doar pe Nebunul V, sau pe Nebunul VI, ori pe NebunulVII...ci pe toţi, pe absolut toţi „nebunii” audaxienilor (lăsaţi, de arahneeni, LA BUNUL SĂU PLAC...!),dacă şi oricând şi-ar fi pus asta în gând... - ...dar era prea viclean şi egoist...şi se simţea, cu adevărat, extremde vulnerabil, aşa cum îşi „aşternuse” – adică, plutind „între două valuri”... – ...şi, în definitiv, „inteligenţalui luciferică nu ar fi trebuit subapreciată de nimeni, niciodată...”.Aşa-şi zicea, în sine, el, doctorul Cavalcanti...

*...Viezurele şi popândăul, mari şi vestiţi şi lacomi cercetători ai tainelor şi-ai întunericului pădurii, cum şipământului - se întâlniră, la o margine de lume umbroasă...şi tăcură, tăcură, tăcură...numai tăcură!

-Dar de ce-om tăcea noi atâta de mult, când am putea să grăim, că de-abia ne-am văzut, he-he, dupăatâta amar de vreme? – încălcă regula tăcerii, acceptată mutual, popândăul cel holbat.

-...Eh, vecine de umbră şi cu limbariţă de câmpie, oare nu grăiesc oamenii (mult prea îndestul şidegeaba, sunând a gol, ca un butoi căruia beţivii i-au furat şi sorbit, cu chin măreţ, măduva de vin...!), nugrăiesc ei, oamenii, şi pentru noi? De ce am lua un nărav al pierderii de timp..., un nărav care ne-ar învrăjbi,nu ne-ar împăca: vorbele deşarte nasc alte vorbe deşarte, iar rostogolul lor gol, din cuvinte, iscă zgomot şinebunie, şi ceartă şi încontrare, zâzanie absurdă şi îndesată, pe vecie...de ce am lua, ca pe-o grea boală,năravul, de la duşmanii care ne prigonesc într-una, şi pe soare, şi pe lună, şi-n pădure, şi pe câmp, fie vară,fie iarnă...când ne putem păstra, măcar noi, din tot universul ăsta, căzut şi pe dos... - DEMNITATEA? –şopti, cu înţelepciune întunecată, viezurele cel creţ şi parcă mai negru tărcat (decât era din soiul lui...), defrica tuturor celor gândite şi vădite, acum, faţă cu popândăul... E bine să ne ţinem aşa, firea noastră, cum ne-a dat-o Cel din Lumină – pentru ca, atunci când el va reveni pe Pământ, ca să vadă cum s-au purtatoamenii...ei bine, El pe noi să ne recunoască, pe noi să ne ia acolo, în lumină...iar pe oameni să-i părăsească,tot cum sunt ei acum, în vrajbă şi zâzanie şi-n nebunie, împuţinătoare de tot şi de toate...

-Adevăr zici...se cruci, cu lăbuţa lui grasă, poipândăul...phiiii, ce înţelept eşti şi ce gânduri gândeştitu, frate viezure...ha-hi-hi-haaaa...am priceput, da-da, am priceput...va fi, care va să zică, o lume apopândăilor şi a viezurilor, cei tăcuţi în lumină...

-...ca şi-n umbră, frate popândăule, ca şi-n umbră... – îl completă, cu o uşoară confirmare din capullui înţelept, viezurele...dar boticul îi tremura şi se-ncreţea de-o sfântă frică metafizică, precum frunzaplopului...-Daaa...îi vom înlocui pe oameni, la cârmuirea lumii...Cel Luminat ne va zice: „Adame-Popândăule, ia-l peAdam-Viezurele şi puneţi tuturor nume, câte sunt aici, în lumina raiului...voi, bunilor...stăpâni veşnici ailumii, numiţi de Mine, Domnul Dumnezeu, cu acest nume, de <<stăpâni>>...” – trecu, şi el, la şoaptăscăzută, popândăul - şi fălcile i se trăseseră, parcă, de atâta spiritualizare înţelegătoare...

-...”Şi Domnul Dumnezeu, care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului,le aduse la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numiAdam” – confirmă, la modul biblic, viezurele, spusele popândăului celui spiritualizat şi dezumflat. Şi anoastră, a popândăilor şi a viezurilor va fi lumea...şi nimeni nu va fi, care să nu se teamă de viezuri şi depopândăi... - se trase, grăbit şi temător, înapoi în vizuina sa mântuitoare..., cu boticul, umed de frică,adulmecând năzăreli de primejdii, viezurele cel întunecat ca pământul, înţelept ca subpământul cel mut -...şi grozav de firoscos...!

69

*...Iar hiena dădea din cap (în culcuşul ei, dintre buruienile putorii!), aprobativ, la tot ce auzea...şi auzise, da-da, auzise, deja, destule...şi schelălăì, deodată, prelung, prelung...de te treceau fiori de moarte, auzind acestglas sinistru al deplinului deşert......Era, începuse de mult, dacă nu mă înşel... - ...chiar ERA HIENELOR!Trebuia, deci, odată şi-odată, să se desăvârşească şi să se şi sfârşească!

*...-Câţi nebuni vor fi fiind, oare, necesari, ca să le furi, înapoi, cuminţilor, Piatra pe care au

scos-o, ei, cuminţii, din apă? – filosofa sarcastic şi se întreba, ironic, Smolitul Vagabond, ascultând (...depe o terasă a „castelului ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri – enorm înălţat şi fărănădejde”...) tot tărăboiul stârnit de vorbele zburătoare ale „nebunilor”, cât şi de urletele schelălăite alehienei pustiului...Căci noi tocmai de Piatra asta (...scoasă, pripit şi prosteşte, din „apă”, fie vorba întrenoi...), avem nevoie, ca de un rachiu bun, de viaţă lungă...!

*...PĂPĂDIA şi TRIFOIUL-AMETIST îşi fluturară, energic – prima, puful sămânţos, al doilea, veşmântulepiscopal. Asta se traducea aşa: „Nu, câtă vreme plantele-de-foc vor rămâne mândre şi calme, cadavrelenu vor fi o prioritate a lumii, nu ele vor potopi şi înghiţi creaţia ....ci, mereu, invers! <<Totul einvers...!>>”

***

Capitolul al X-lea – MICUL „NEBUN” SINGUR - ŞI JURNALUL INTIM AL LUI LUCIOFERRANTE

70

...Într-o grădină prizărită şi groaznic de jumulită (...grădina era tot de pe raza „complexului cavalcantico-apollinic”...dar pitită naiba ştie în care fundătură a Grădinii „AŞEZĂMÂNTULUI”...!), murdară, toată, depăcură (păcură parcă azvârlită, peste copaci şi pe jos, de o mână criminală, de piroman înrăit!) – şi plină debucăţi de cauciucuri de maşini, de mult fărâmate şi spulberate, între colţii de rechini ai autostrăzilor... –printre salcâmii serbezi şi prăfuiţi, pe o bancă antică, din care nu mai rămăseseră decât picioarele de fontă şio singură scândură orizontală, subţire, ca o punte a disperării (spătarul se fărâmiţase şi se pulverizase de tot,de mult...)...stătea un bărbat la fel de ciudat – de o ciudăţenie asemănătoare aceleia a doctorului Cavalcanti:aşezat şi ghemuit, cum era - părea sfrijitul sfrijiţilor, dar înălţat în picioare (deocamdată, nu era cazul...),apărea „drept ca o vargă de oţel şi, parcă, pe nări se vedea cum se iţesc luminile focului interior”. Focuriale luminii, însă, iar nu ale incandescenţei infernale.Chipul lui era mic (ca de prunc abia născut) şi boţit de tristeţe (boţit precum chipul unui martir, torturat demilenii...) – dar trăsăturile feţei lui, aşa, boţite şi labirintice cum păreau, închipuiau o hartă mistică, prin care,cine vede şi aude, ajunge în paradis...iar cine nu – nu!Ochii lui mari erau atât de albaştri, încât, numai adâncindu-te într-înşii, deveneai alt om...probabil, incredibilmai bun...iar pletele-i, crescute sălbatic, înviforate de gândurile-i triste şi ciufulite de vântul înserării, eraublonde, blond-roşcate..., blond-roşcate precum grâul deplin copt. Cădeau şi vălureau pe umerii-i înguşti,deasupra unor veşminte groaznic zdrenţuite, de vreme şi de vorbele de nespus, care-l năpădiseră, parcă demii de veacuri, întocmai ca mărăcinii istoriei terestre - fără tâlc ori vreun rost...Stătea micuţul şi boţitul „nebun” acolo, în mijlocul punţii (era singurul „nebun” ne-peripatetician!), fărăvreun ajutor ori sprijin de spătar... - singur-singurel, părăsit, parcă, de toţi oamenii tuturor lumilor - atât desingur...atât de...Oh, atâta singurătate îţi făcea, parcă, rău, văzându-l cum se zgribulea, în plin soareamurgit...şi murmura, într-un delir blând şi cuminte, ca un adevărat „nebun” ce era:

-Lăsaţi copiii să vină la mine...lăsaţi copiii să vină la mine...Dar, deocamdată, în grădina lui murdară nu se arăta, încă, nimeni...nici copil, nici om ajuns mare....Singurătatea lui paşnică, însă (acum, cu cât amurgul se stingea şi boarea serii se înteţea, anunţând beznelenopţii - după care vine, din nou şi nesmintit, răsăritul!) părea că nu-l mai apăsa. Auzise, printre vuietelecuvintelor din grădini, glasul nădejdii, glasul nădăjduirii prin cuvinte şi gânduri (iarăşi, în sfârşit! - cu rost şitâlc!) – nădăjduire săltată şi înviată, tocmai din mormântul sumbru al exasperării....Micul „nebun”, boţit şi sfrijit (cel puţin, în aparenţă „sfrijit”...) se ruga, chircit pe puntea lui cea ameţitorde îngustă... – şi focurile luminii rugăciunii lui săltau, precum lăcustele şi greierii, printre salcâmiipângăriţi... - ...spălând, ca ploaia cea bună, păcurile mizerabile ale grădinii ce, până nu demult, era precum ociumă vegetală, inconştient părăginită şi jalnic părăsită...Şi, în timp ce norii negri de păcură se spălau-spălăceau şi, treptat, se luminau... - ...dintre petele hidos-întunecate şi tot mai sus ridicate, decolorate şi spulberate, se lămureau şi prindeau contur, tot mai clar,trăsăturile chipului, aureolat şi pătrăţos, dar la fel de blond, ca şi al micului „nebun”... – cel al lui LucioFerrante... – ...care se apleca, de undeva, dinspre cerurile viscolite, peste capul micului „nebun”, cuînţelegere şi chiar compasiune (nu îndrăznea, însă, e-adevărat, a merge până acolo, încât să-l bată pe umăr,consolator...) - părând a-i spune, cu ritm, măsură şi rimă (şi parcă adresându-se, egal, atât micului „nebun”,cât şi sie însuşi!): „Camarade, nu fi trist: lumea merge înainte!/ Ai schimbat Smaraldul Frunţii, pe-unLuceafăr-Ametist!”...Dar procesul de primenire a grădinii părăginite (grădina atât de sărăcăcioasă, de prăfuiţi salcâmi), nu seoprea la acest stadiu, al împrietenirii şi „pipăirii”-studierii reciproce, a contrariilor cosmico-terestre – cicontinua, nestingherit, fără oprelişte ori poticnire: toate cauciucurile cele vechi şi puturoase se preschimbau,viforos şi-ntr-un vârtej de scântei, în ROŢI DE FOC URIAŞE, rostogolite, eroic, peste toate grădinile„aşezământului nebunilor”, concurând, cu vrednicie vajnică, şi, apoi, alungând, de pe cer, stelele falsificatede ipocrizia „spitalului cavalcantian” – la fel, făcând să tacă şopotul hipnotic şi otrăvit al havuzeloramăgitoare – şi dezvăluind, clar şi fără greş, celor ce voiau să vadă şi audă, dincolo de înălţimile construiteviclean - TURNUL DE PAZĂ CEL SUSPENDAT ACVATIC, TURNUL TERORII - dintre pământ şislavă!

*...Acest minuscul „nebun”, boţit, singur, aparent închircit, ghemuit în murdara-murdărita Grădină prizărită –acum, supusă, parcă, unei „metanoia” jardiniere! - era unicul „opozant cosmic”, real şi eficient, al

71

lui...Lucio Ferrante! (...de fapt, „emul, concurent îndârjit!” - se zicea...dar nu se ştia, precis...de fapt, nu seştia NIMIC!... în ce domeniu, anume, îl va fi concurând, pe Ferrante...dar...”îl concura, ce mai!” – ...atât seştia, şi nimic mai mult, deocamdată - „prin piaţă”!)...

*...În Jurnalul intim al lui Lucio Ferrante, însă (...pe care, în acest timp cât noi vom citi vicleana-i scriere, îlardea gaura din frunte, mai abitir decât orişicând!), acest episod apare descris un pic altfel (cu multe confuziiideatice, şi greşeli, „se zice”...şi pleonasme..., de aşteptat, fireşte, de la ...„concurenţă”!):

„<<Micul Terorist>>, Hristos, a tras, azi, cu îngeri de lumină, în beznele casteluluiascuţit…<<Micul Terorist>>, Hristosul, a fost, mereu, ţinut izolat, în mansarda castelului ascuţit – şinumai o dată pe an, de sărbătoarea Învierii Morţii, este lăsat să mediteze în grădina cu praf şi păcură desalcâmi…Învierea Morţii a fost şi azi…este o sărbătoare păgână şi foarte respectabilă, dar complet secretă – fără e-mail-uri, fără felicitări colorate, fără iepuraşi de ciocolată plină de ţiţei…mie îmi place (sărbătoareaÎnvierii Morţii, se-nţelege!) ca o bomboană, învelită în staniol colorat!Zău!

<<Micul Terorist>>, Hristos, a profitat de sărbătoarea asta de azi şi, chiar în această sfântă zi, s-aîntâlnit cu concurentul său, cu Satana…concurent-concurent, dar, de fapt, este <<fratele său de lapte>>şi cel mai activ activist şi colaborator, pe numele său de afacerist: Lucio Ferrante!”

…Hmmmm…I-auziţi ce de “noutăţi”…şi cât de dezinvolt exprimate…să nu-i fie de deochi “lucioferrantescului” nostru

personaj, care, deja, aproape că-şi depăşeşte şi-şi deconcertează, cvasi-total, AUTORUL… - …în cepriveşte “spiritul de inovaţie”!

*...Doi Corbi grăiau între ei, cu pliscuri galbene, lungi şi înfiorător de lacome – cocoţaţi pe craca unui copactrăsnit:

-Da, cumetre, sunt semne, dincolo de ceruri, că va începe ceva...curând, va începe... – zicea PrimulCorb.

-Şi pentru noi fi-va ceva de folos, ori...? – întrebă, cu o curiozitate sălbatică şi înspăimântător delacomă, Al Doilea Corb....dar şi cu oarece întristată neîncredere, de Corb Hrăpăreţ şi Păţit.

-De folooos, cumnetre, vai, cât de mult folos vom avea...numai NOI folos vom avea, cumetre...cinealţii să aibă folos, de aşa vremuri cum vor veni, cu taifunul lor cu tot...dacă nu noi, corbii...? – se veseli,sinistru, Primul Corb, de neştiinţa Celui De-al Doilea Corb.

-Aşa, cumetre, aşa, că, orişicât aş mânca, eu tot nu mă satur... – molfăi, curgându-i bale din plisc, AlDoilea Corb, Cel Veşnic Nesăţios.

-Ehei, îţi spun eu, acum te vei sătura...da-da, până şi tu te fei sătura...carrr...carrr...carrr...Ha-Ha-Ha! – cârâi Primul Corb...dar de hohotit, parcă hohoti altcineva, în locul lui, de pe craca de copac trăsnit...

*...Vagabondul bătea, cu talpa (care mai că nu se vomita, ea pe sine însăşi...!) de la bocancul lui celferfeniţă, ritmul unui cântec, pe care-l auzea, clar, în mintea lui...Şi, pe măsură ce Vagabondul îşi urmărea muzica lui interioară – zburau, prin aer, smulse de forţanevăzutului cântec, paginile Jurnalului lui Lucio Ferrante - ...una câte una, la început...mai repede, tot mairepede şi mai învălmăşit, apoi... - ...încât, la un moment dat, părea că ninge cu funingini...

*...Pe crucea de pe Golgota creştea, iarăşi, pe deasupra tuturor spinilor – TRANDAFIRUL DEFINITIV!Şi, de pe Golgota, lumina lui se suia către toate stelele cerului şi către toate sufletele lumii...

***

72

Capitolul al XI-lea - DIAVOLUL ŞI MĂCELARUL

...-Eşti de la Sanepid, aşa-i? - întrebă, bănuitor, huiduma de om în salopetă, cu sprâncene stufoase,precum boscheţii, şi cu oasele frunţii, de deasupra orbitelor, foarte proeminente. Avea buzele vinete, caînecaţii – iar pumnii, cât baroasele de măcelărie. În vârful capului - un smoc de păr negru, ca un mâner decapac de oală. Era audaxian, de origine...o bestie trădătoare, intrată, de bună-voie şi pe bani mulţi, în„slujba” (de fapt, în sclavia!) arahneeană - ...cum altfel?

-Nu, de ce? – întrebă Lucio Ferrante, încercând să treacă, furişându-se, de matahală. Erau pe ostradelă tare îngustă şi întunecată (năpădită de construcţii înalte, repezindu-se, toate deodată, parcă, asupratrecătorului, ca nişte căpcăuni!) - a Oraşului Etern...

-Cum de ce? Eu sunt măcelar! – răspunse, foarte logic, uriaşul în salopetă, cu priviri scânteind demânie ucigaşă.

-Da? Mă bucur de cunoştinţă! Chiar voiam să întâlnesc un măcelar, mai de-aproape...şi acum,curând...un măcelar modern... – încercă să scape, cu măguleli vagi şi intermitente, atât de ocupatul LucioFerrante. Dar nu-i merse:

-Bă, mie îmi place să-mi curgă sângele pe mâini, printre degete! - şi, dacă o faci pe deşteptul cumine, te zdrobesc, ca pe un cap de viţel de lapte! – urlă, în plin drum, bruta întunecată. Abia aştept să-micurgă sângele tău pe mâinile mele...Pentru mine, să tranşez o bucată ca tine e floare la ureche, antrenamentde două parale, tăticu'...Fleică, asta eşti, asta sunteţi toţi, bă: fleici sunteţi toţi, pentru unul ca mine, bă, auzi?Toată lumea mă ştie, toţi tremură şi mă angajează, pe toţi îi am în programul de tranşare, da' pe rând, bă, perând, aşa cum scrie la carte...ehei!

-Bun, am înţeles, dar nu ştiu de ce te iei şi de mine, pentru că eu... – se impacientă Lucio Ferrante,care avea, în după-amiaza aceea, cu totul alte lucruri de făcut, decât să se încontreze cu un cimpanzeu. Darfu întrerupt, cu o brutalitate maximă şi bravă (de mascul de mamut acefal, triumfând, cu trompa luiatotşfichiuitoare, asupra maimuţelor înnebunite de spaimă şi cocoţate prin ferigi gigantice, în comunaprimitivă...):

-Pentru că tu eşti de la Sanepid! – îl scuipă în faţă gorila.-Nici gând...nici gând! Linişteşte-te! Nu sunt de la Sanepid! – îşi încercă Lucio Ferrante talentul de

îmblânzitor de fiare.-Cum nu eşti? Aşa ai spus! – aproape că-l asurzi hominidul mâlos.-Aşa crezi tu că am spus, aşa ai fi vrut tu să-ţi răspund...eu ţi-am spus, însă, că... – începu, cu

inflexiuni de felină torcătoare în glas, Lucio Ferrante – ....dar nu fu lăsat, nici acum, să-şi pălăvrăgeascădiscursul - trebuia să recunoască: dăduse de unul dintre cei mai autentici, mai adevăraţi, mai reali oameni deacţiune, din lumea asta...:

-A, mă faci şi mincinos! 'Tu-ţi... – ...urmă o înjurătură de locantă grecească, după miezul nopţii... -iar monstrul preistoric (şi, totuşi, atât de modern...atât de familiar de modern...deh, moda revine, periodic,chiar şi în istoria mai scurtă a omenirii!) se şi repezi, cu pumnii lui apocaliptici, să-l lichefieze, să-lvaporizeze, să-l tranşeze, să-l desfiinţeze etc. - pe bietul demon-şef - cât era el de masiv şi de pătrăţos şi deblondo-aureolat, între coarne......Şi cu gaura de rigoare, acolo, între nişte Foste Coarne de Lumină...!Dar pumnii măcelarului trecură ca prin văzduh şi nu-l întâlniră pe cel vizat: trecură prin trupul acestuia, caprintr-un abur alb, cald, translucid...Lucio Ferrante cunoştea, pe de rost, toate tertipurile şi loviturile piezişeale lumii subterane...şi se feri... - eschivă, abil şi, fireşte, demoniac! Şi nu fu atât de nedelicat, încât sărăspundă cu lovitură, la lovitura brutei de cavernă. Bestia îşi privi, întâi, năucă, pumnii, rămaşi fără obiectulmuncii... – dar, după câteva clipe de uluială instinctuală, iar se înfurie, cu ocazia asta, deplin:

-Aşaaa? Te dai mare, o faci pe şmecherul cu mine...cu mine, bă, crestătură de băţ uscat? – produseomul cavernelor, din exces de turbare, nu se ştie de ce şi cum, o metaforă (...la iuţeală de gură şi nebăgare deseamă...). O-o-oi, cât am să mă distrez, când am să mă spăl cu sângele tău, pe faţă şi pe mâini şi pe... – seambală maxim şi începu, acum, să delireze obscen, cu o furie onirică, ucigaşul de meserie.

-Eu zic să te-astâmperi...nu te mai spăla exagerat de mult, pe faţă şi pe mâini şi pe... - că-ţi dăuneazăsănătăţii! - ...iar eu nu-s de la Sanepid, dacă asta te frământă şi te nelinişteşte... – încercă Lucio Ferrante o

73

reconciliere amiabilă, cu grota, în ultima clipă. Trupul lui Lucio Ferrante devenise, între timp, şi el,traslucid...Gaura-i roşie, din frunte, se ascunsese, până şiea, cameleonic...sub culori mai prudente, mai terne! Dar neanderthalianul cel întunecat nici vorbă să observeaceste amănunte, ale trasfigurării... – ...şi, mai mult ca sigur, nici nu avea organ, pentru perceperea şiînţelegerea lor:-Bă, frământată şi neliniştită e mă-ta, bă! O-o-oi, ce te tranşez eu pe tine...te pun la sărat, bă, te bag în valizeşi încep să fac surprize, de Paşte, tovarăşilor mei de la abator...că n-au ginit ei aşa scovarză umblătoare, catine... – începu, cu vână descriptivă remarcabilă, casapul de meserie. Am tranşat eu sute, bă, sute şi mii şimilioane...milioane, bă......Lucio Ferrante nu mai pierdu vremea: îşi luă vânt din faţa acestei peşteri ambulante (cvasi-umane...),deschisă înspre cele mai oribile bezne (până şi pentru el, pentru Lucio Ferrante, cu totul nesuferite şipericuloase!)...şi, fâl-fâl – dispăru într-un fum negricios şi înalt, pe dată!...Bestia beznei, rămasă singură, cu instinctele ucigaşe nesatisfăcute, mişca, în gol, din buzele-i groase şipăroase... – şi-şi frământa, avid, pumnii, în căutarea următoarei victime, mai puţin dificile şi mai puţinsclifosite, mai puţin translucidizate, de problemele metafizice...

*-Carrrrr...ai mei sunteţi, amândoi...nu contează, dintre voi, care-i dracul mai mare! – cobi, cu

pliscul căscat şi salivând de bucurie, Corbul Cel De-Al Doilea...*

...-Măi, cu ăştia doi bivoli căpoşi, precum şi teribil de găuroso-găunoşi...poţi organiza ori o galăde box, pe cinstite - ori un bâlci, pe păcălite! – cârti (a câta oară?) Hornarul-Vagabond, „Argint-Viu”,preocupat, până şi-n acest moment de cumpănă teribilă, de soarta lui Lucio Ferrante „Verzăciosul” (nu atâtde cea fizică...mă refer la cea morală!)...Şi, tot ca de obicei, se repezi peste balustrada balconaşului meu, se „îndoi” (incredibil de flexibil!), pestebalustrada cu pricina, ca un trapezist... - ...şi, cu ochii, era ţintă către buzunarul meu, pentru onouă...”amărâtă”!Şi, culmea! – nici de data asta nu l-am refuzat...Probabil că eram făcuţi unul pentru altul, ca sacul şi petecul...ca tusea cu junghiul...ca scriitorul cu lapsusulcel salvator de tâmpenii din ce în ce mai mari!

*...”Azi este ziua mătrăgunei...!” - ...îşi amintiră violetele, orhideele... - ...precum şi mestecenii albi

(de groază?) ai pădurii - ...dar şi TEII cei cu fruntea luminată, dintr-odată. Şi îndrăgostiţi, mereu...Dar...până şi ea însăşi, Doamna de Lună, Neagra Mătrăgună..., uitase de asta!

***

Capitolul al XII-lea - ÎN PLINĂ CAMPANIE

74

...- Ce mai, aşa-i cum zici tu, sigur că da: faci crima, şi apoi...o repeţi, cu plăcere şi cu avânt tineresc,sporit... Deci, morală nu există...nu. Nu există, şi pace! Hmmm...Ce-ar mai fi să existe şi morala...?...– îşirăspunse singur, printr-o interogaţie, chipurile, uimită, Lucio Ferrante-„Verzăciosul”, vis-à-vis de un trecutrăspuns al Nebunului III, dat cu câteva minute înainte, pe o alee a grădinii de tei îmbătători. Şi se scărpina(căutând să pară cât mai nedumit), Lucio Ferrante - se scărpina de zor, în aureola părului, ca-ntre coarne...iargaura-i central-frontală-i luase, parcă, foc! - ardea cu ecouri adâncite, tot mai sus, în ceruri...Şi urmă, apoi, cu mâna stângă scormonindu-se, alene, în turul pantalonilor (echivalentul aproximativ alfrunţii găurite...):

-Deci, nimeni nu ne ia în seamă, nimeni nu ne dojeneşte ori îndrumă spre vreun ţel, nimeni nu este,pe ici sau pe colo, să ne răsplătească ori pedepsească, pentru apropierea sau depărtarea de vreun ţelanume...Nu. Nici nu există vreun ţel, nicăieri şi-ntru nimic. Bun. Dar ăla care ne-a făcut? Poate că ăluia îipasă de făcăturile sale...poate că le dă ţeluri, măcar aşa, ca repere ale fiinţării?! Nu, nu-i pasă şi nu le dă. Nu-i pasă şi nu le dă, că nu există. Ne-am făcut singuri, noi pe noi, cu degetul, da-da... – îşi răspunse, din nou,singur, Lucio Ferrante - căci Nebunul III, după ce-şi emisese opinia, acum tăcea mâlc şi posac. Şi nu existănici lumea cealaltă, nici draci, nici îngeri, nici rai, nici iad, nici Dumnezeu...nici frumos, nici urât, nici bun,nici rău... – nimic! Bre, dar ce sărăcie, curată mizerie...ce oribilă şi respingătoare mizerie cosmică! Măcardacă ar fi o mizerie locală, de suburbie, de mahala...dar nu, aşa cum zici tu, este o mizerie ca asta,stupefiantă şi exasperantă, generalizată, oriunde te întorci, în oricare dintre lumile pe care eşti în stare să ţi leimaginezi... Dar, atunci, de ce-o fi existând lumea asta? Că dacă există lumea asta, şi bănuiesc că nu negiexistenţa până şi a ceea ce ai sub nas... - nu-i de respins, definitiv şi irevocabil, ideea multiplicităţiimundane. Aşa, din întâmplare există lumea asta... – din pură întâmplare. Şi nici nu se ştie bine dacă există –simţurile şi alte alea, ne induc în eroare. Mda. Dar ceva trebuie să fie, să existe, oricâte erori ne-or da nouăsimţurile...şi, în definitiv, dacă există simţurile, există şi ceva pentru simţuri, nu? Doar dacă nu pretinzi căsimţurile există în sine, ele pentru ele şi întru ele, simţurile ca „dumnezei” absurzi şi surzi...E posibil, zici tu.Da, sigur. Cum să nu?! Dar, atunci, de ce înfloresc copacii, de ce-şi strălucesc culorile, toate florile, însoare...de ce zboară păsările şi ciripesc, de te slăvesc...degeaba, nu? Dar de ce-s aşa de frumoase florile, şi dece-s mândri şi înalţi munţii, de ce-i cerul atât de albastru şi maiestuos? De ce zici că, uite, ceva e frumos şimândru, şi altceva – nu-i tot aşa?! Pentru că, după câte văd, tu ai fi de acord cu absolut orice şi oricum, înorice formă...! – ...că tot n-ai găsi şi recunoaşte pe cine să dai vina, pentru că şi dacă nu-i cum vrei tu,totul...Şi dacă tot nu-i cum vrei tu, poate fi oricum, nu? – că-i tot aia!... flori de vâzdoage şi munţi până lagenunchiul broaştei, şi un cer de păcură...şi păsări care să se târască pe burtă şi să ragă...sau, deloc, ce mai! –ricană Lucio Ferrante. De ce păsări şi cer, de ce munţi, de ce flori, de ce...eh, uite-aşa, degeaba!!!...Era, de-acuma, seară. Nebunul III tăcea înainte, cu cerbicie...În schimb, îşi pipăi, cu vehemenţă,buzunarele largi, scoase dintr-unul o ţigară (mototolită de mama focului), apoi se pipăi, încă o dată, şi maivehement, peste buzunare - dar, de data asta, zadarnic... - şi-l întrebă, mohorât şi în silă, pe Lucio Ferrante(care, pentru Nebunul III, era un necunoscut perfect, din punct de vedere fizic, dar şi un conlocutor picat,parcă, din cer şi un comentator suficient de interesant ... - e drept, cam prea sofist...!), al fostelor salealocuţiuni - dar şi un orator „solist” suficient de straniu, ca să nu-l lase cu ochii în soarele adânc amurgit, de-acum, şi să-l părăsească, apoi, subit, cu direcţia „salonul de culcare al Palatului din ParadisulApollinic”...):

-Ai un chibrit?-Nu...nu, ce să ard cu el? – răspunse, foarte grăbit şi expeditiv, Lucio Ferrante-„Verzăciosul”, şi-şi

continuă discursurile-solilocvii şi comentariile sotto-voce... – începând cu:-...Şi unde zici tu că se duc gândurile, visurile, năzuinţele, bune sau rele, din timpul vieţii şi, mai cu

seamă, viziunile...toate aceste energii, care au o forţă de o intensitate şi cu reverberaţii cosmice infinit maimari, decât orice gest fizic, decât orişicare sforţare musculară, din timpul stării tale de trezie...?! Nu zicinimic. Bine. Atunci...”Parcaţi unde doriţi, domnilor!” – trebuie să ne fie lozinca, de azi înainte...

...şi continuă, tot aşa, pe aceleaşi teme, până târziu, în noapte. Întrebări şi tăceri. Amândouă -redutabile, revelatorii şi chiar esenţiale.Până când până şi gaura-i frontală începu să pâlpâie tot mai slab, sastisită...

*

75

...Vă daţi seama că Lucio Ferrante-„Verzăciosul” nu avea nevoie să bată în uşa doctorului Cavalcanti, ca săpoată vizita „aşezământul”. De fapt, ştia sigur că doctorul lipsea de la „aşezământ”: tocmai la acel ceas, sefrământa pe căile din Cetatea Eternă, căutând noi relaţii aristocratico-plutocratice (din lumea arahneenilor,de cele mai multe ori...), pentru continuarea experimentelor sale paradoxale, din lagărul de concentrare...„paradisiacă”!).Şi nici nu venise, el, Lucio Ferrante, în toi de noapte, într-o cavalcadă sabatică, turbată, pe cai uriaşi, fioroşi,negri ca iadul şi scuipând flăcări pe nări...ţinând, după trena lui, diavoli cu ochi aprinşi, ori vrăjitoare cumăturo-mobile...Nu. Pur şi simplu, se arăta acolo (adică, ici şi colo, prin complexul arhitecturalo-vegetalo-acvatic al „aşezământului”...) – mai exact, unde erau („se puteau identifica”...pe limba snobilor, preţioşi şipretenţioşi...), după opinia lui, „puncte vulnerabile”, în univers.Primul „punct vulnerabil” i se păruse a fi însuşi Hristos – şi de aceea îl vizitase, pe Hristos („fratele său delapte şi întru lumină”, cum îi plăcea, lui Ferrante, să bagatelizeze relaţiile cosmice...), primul! - după cumam văzut că-şi nota Lucio Ferrante şi în Jurnalul său intim. Un individ de treabă, Hristos ăsta, un naivirecuperabil şi ireversibil, care rabdă orice şi rabdă oricât, şi-ţi şi mulţumeşte, pentru că-l cocoşezi...Ei, nuprea fusese aşa. Se trezise în faţă cu o forţă nebănuită, niciodată, în existenţa lui extra-paradisiacă: o forţăblajină, de-un echilibru înfiorător, dar teribil de hotărâtă. O forţă care răsturna munţii şi seca apele,dezlănţuia focul şi crăpa pământul în două...o forţă care crea, uluitor de frumos, pe loc, şi destrăma,apocaliptic, tot pe loc – totul! Un real vârtej cosmic. Adânc înţelegător, dar cu principii ferme. Nu vorbe, cifapte. Fapte copleşitoare, uluitoare - dar care, la unul ca Hristos, păreau atât de normale şi atât de în armoniecu fiinţa lui...cu tot ce spunea el...Nu era deloc sigur de dumnezeirea lui Hristos (chestia cu „treimea aseică”îi stătea la stomac...), dar era sigur că nu e de glumit, nici pe încercatelea, măcar, cu acest...acest...hmmm...Aşa că, acum, sonda opinia „nebunilor” lui Cavalcanti, să vadă dacă nu cumva se întrevede vreo soluţie: el,Lucio Ferrante-„Verzăciosul”, să se strecoare, înapoi, în Paradis (unde să nu-şi mai aducă aminte nici degaura-i din frunte, nici de mâncărimile golului! - ...adică, mai exact, să-şi fure, înapoi, Smaraldul, de peunde i l-o fi pitit „el”...!), iar oamenii lumii create de „Adversarul Politic Celest” (oameni croiţi pe exactacelaşi calapod al firii şi al păcatului, ca şi Lucio Ferrante şi ai săi „supuşi şi aghiotanţi”!) să-şi afle oarecedreptate şi mângâiere...da, dar nu „în lumea ailaltă” (cu această mascaradă, pur propagandistică, nu era deacord! – DEFEL ŞI SINCER), ci aici, uite, chiar AICI!

*...O, Doamne! – ...cât de uşor (dezgustător de uşor...) sunt de manevrat şi manipulat oamenii, până şi cei maiinteligenţi dintre ei (ba, TOCMAI EI, mai degrabă! – pentru că „inteligenţii” sunt cei cu ambiţii majore!) -...dacă nu există, acolo, în străfundurile inimii, un crez...ceva...o putere de a te vedea, ca-ntr-o OGLINDĂDREAPTĂ, aşa cum eşti şi vei fi, în esenţă şi întru eternitate!De a pipăi însuşi CENTRUL FIINŢEI ŞI AL FIINŢĂRII!...Peste câteva săptămâni, şi „nebunii”, şi însuşi doctorul Amedeo Cavalcanti, fură câştigaţi, cu trup şi suflet,pentru cauza „MARII REVOLUŢII DIN VARĂ...REVOLUŢIA LUCIOFERRANTINĂ”...…“VIVA LA REVOLUCION! – VIVA EL COMANDANTE LUCIO FERRANTE!”...Lucio Ferrante-„Verzăciosul” trebuia să înceapă, deîndată, Operaţiunea „ÎNTOARCEREA” (Operaţiunea„CABALA NEBUNILOR”, cum îi zicea el, cu obsesia lui pentru conspiraţii, insurecţii şi „lovituri deteatru” universale...) - „întoarcerea”...”de undeva”, „dincotrova” - fireşte! Şi acest „undeva/încotrova” –unde să fie mai rodnic, întru imaginaţie (deci, şi cu posibile soluţii optime!), decât între „nebuni”?! Că nuerau oligofreni, ci doar...”nebuni”!...Adică, numai buni pentru a stârni o răscoală cosmică, nu? „DA, REVOLUŢIA COSMICĂ! –REVOLUŢIA, REVOLUŢIA, REVOLUŢIA SACRĂ – NUMAI EA MÂNTUIE!!!” …“VIVA LAREVOLUCION! – VIVA EL COMANDANTE LUCIO FERRANTE!”– strigau, în gura mare şi pe toatedrumurile lumii, agenţii lui Lucio Ferrante...foştii ”nebuni cavalcantieni”...acum, în frunte cu însuşidoctorul Amedeo Cavalcanti, deveniţi...”nebunii lucioferrantini”!...Va fi, va fi, VA FI, deci (şi nu greşea!) „CABALA NEBUNILOR”!...În ciuda strigătelor fanaticilor săi, adevărate fascii, formate din mulţi (nu din toţi, fireşte...oriundeizbucneşte şi este „LA REVOLUCION”, acolo se iscă şi cârtirea, şi trădarea...câtă vrei şi câtă, mai ales,nu vrei şi n-ai vrea...!) dintre „nebunii cavalcantieni” (…“VIVA LA REVOLUCION! – VIVA EL

76

COMANDANTE LUCIO FERRANTE!”) - totuşi, Lucio Ferrante reuşise să se păstreze aproape anonim(...„anonim” în ce priveşte, bineînţeles, originea lui...”METAFIZICĂ”!)...Pentru că pe Lucio Ferrante, omul de afaceri brutal, greoi, palavragiu de vază şi cam prostălău, nimeni,dintre oamenii muritori, nu-l putea bănui de ceva care să ţină de „minte conspirativo-genială”...doar, celmult, „El” să fi fost bănuitor (ori, de-a dreptul ştiutor!), singuraticul visător cosmic...”frate de lapte”(hmmm...) cu Forţa Solar-Hristică!

*...-Aşa, aşa, hoiturilor! - „o răscoală cosmică”, „o răscoală cosmică”, sigur, sigur că da, aşaaaa-

carrrr-ha! – completă, ricanând sinistru, şi Primul Corb, cel vaticinar......Mierlele negre se legănau, ameninţător şi sălbatic de frenetice, şi ele, drept în mijlocul văzduhului...

*-Da-da, „la revolucion” cu „furculition”...şi-o „guevara” din „camara”...”Viva el comandante”, cu

maţele-n andante...constipat-beton, adică! - ...Mincinosul-”Verzăcioso-Căcăciosul”...îngână, zeflemitor,ca de obicei, în toiul evenimentelor grave, Hornarul-Vagabond...

-...Turme peste turme, şi deasupra iarăşi turme, de nătărăi congenitali! Aş face mare avere, să-i pot mâna pe toţi, la obor! – concluzionă, cam depreciativ, e drept - „Argintul-Viu”.

*...Nucii, metodici şi înţelepţi, castanii cei cu sărbătoreşti candele...toţi copacii, toţi cei care înseamnă lumeaasta şi râvnesc la lumea luminii – îşi strânseră toate frunzele, la sfat mare:

„Să fie totul, oare, ce pare?”Democratic, majoritatea afirmă (?!) şi astfel se confirmă (şi se şi consemnă): „NU!”

*...Şi, deci, „nu” se consemnează, în Măreaţa Carte a Frunzelor de NUC - şi „nu” şi rămâne...AMIN!!!

***

Capitolul al XIII-lea – „MARELE ILUZIONIST”

...Valurile oceanului se ridicau tot mai înalte, tot mai spumegate şi mai ameninţătoare. Corabia-corvetă (unastranie, fără echipaj pe punte, fără mecanici sub punte...fără trupe de asalt, căţărate peste tot!) tăia apele,rapidă şi albă, când scufundându-se, cu totul, între valuri, când înălţându-se, maiestuoasă, deasupra tuturora.La prova, de pe dunetă, Lucio Ferrante (...cu gaura frunţii tot mai înşelător înflăcărată...) scruta zările, cu unochean, şi naiba ştie ce urmărea...Şi perora, cu ochii scăpărând (...cu gaura luminând!):

77

-Totdeauna, şi în orice societate, cei de o seamă trebuie să trăiască împreună, da, să trăiască, la unloc, proştii cu proştii, neputincioşii cu neputincioşii, înţelepţii cu înţelepţii..., fără nicio amestecătură afirilor! Da, cei de o seamă, de o fire, de o rasă şi de o limbă, chiar! – să fie complet desprinşi de cei cu carenu se aseamănă...uitaţi-vă cât de frumos şi cu ce folos aplică asta însăşi rasa arahneeană! Rasa arahneeanăprocedează, în general, corect... – dar nu se pot, CHIAR NU SE POT SUPORTA! – nu, nu se mai potsuporta, de către conştiinţele umanităţii, de către geniile proletare ale umanităţii (îngrăşa, teribil, vorbele,Lucio Ferrante - îngrăşându-se, concomitent, şi pe sine, pe măsură ce creştea discursu-i...) – ...nuTREBUIE să se mai poată suporta DESPOŢIA, TIRANIA, DICTATURA (le „amestecă borcanele”,deplin conştient de efect, Lucio Ferrante...), procedurile PSEUDO-JUSTIŢIEIarahneene! Oamenii trebuie să fie liberi să se răzbune, să fie liberi să ucidă, şi apoi să fie liberi, deplinliberi, SĂ SE RĂZBUNE! - să facă (ad hoc!) şi să aplice, adică, JUSTIŢIA, în mod fulgerător şinecruţător, dar nu sălbatic, ci EXACT în felul în care o face „El”, Ăla de Sus...Îşi trase răsuflarea, şi, apoi, urlă foarte doctrinar şi convingător:

-Pentru aceasta, da, pentru aceasta milităm noi, adică pentru „DREPTUL DIVIN LA RĂZBUNAREULTIMĂ” - drept inalienabil al omenirii rămase, după exprimarea supra-criminală a rasei arahneene!...şiinspiraţi fiind noi, în acest sens, de un discurs de la „Ospiciul Cavalcantian”...de la voi, de la„Apollinici”...adică, SĂ DESFIINŢĂM TURNUL DE PAZĂ, care ne terorizează, fie şi cu prezenţa lui,din înaltul văzduhului..., şi să facem toate lucrurile, EXACT aşa cum le vrem şi le înţelegem noi...la modulPERFECT ANARHIC, DESĂVÂRŞIT ELIBERATOR...!!! În primul rând, fireşte, JUSTIŢIA, da,JUSTIŢIA, domnii mei, CEA MAI ÎNALTĂ EXPRESIE A FIINŢEI NOASTRE MANIFESTAT-DIVINE! Oare tu, „Omul Meu” (aşa am să-ţi zic...aşa-ţi, zic, da! - spuse Lucio Ferrante, adresându-seNebunului III), nu ziceai, cu drept cuvânt, „acolo”, chiar citând din marele Cicero? Da, aşa ziceai, te-amascultat cu maximă atenţie! - ...eram de faţă, ce naib...scuzaţi, vă rog...deci, aşa ziceai – memorabil, minunat,genial!: „...OMUL UCIDE, ESTE ÎNSCRISĂ CRIMA ÎN SÂNGELE ŞI ÎN GENELE LUI – dar, măcar,să nu tortureze, să nu comită, sub numele de <<justiţie>>, un infinit şir de crime, stimulate de amânărisălbatice şi sadice, care stimulează, tragic şi revoltător, imaginări ale <<execuţiei>>, prin care semultiplică asasinatul <<comunitar>> (deci, de o laşitate ultimă!), la nesfârşit! VINO ÎN FAŢĂ – ŞIUCIDE! - <<FII TU ÎNSUŢI PROPRIUL TĂU SENAT!>>...Ce frumos...ce rezolut...ooooo...Şi Lucio Ferrante se întrerupse, din nou – de data asta, parcă meditând, admirativ, la adevărurile NebunuluiIII, sau la ale lui Cicero...cine ar putea ghici Adevărul, stimaţi domni cititori...?!Nici măcar gaura-i roşie, din frunte, nu avea de gând să se ostenească şi să afle taina lui...!Apoi, reluă, cu încă şi mai mult pathos acrobatic:

-...Da-da, nebunii cu nebunii, răzvrătiţii cu revoluţionarii, înţelepţii cu hârciogii şi popândăii...şi, toţi,LA OSPICIU! – dar în pavilioane separate! – FĂRĂ NICIUN TURN DE PAZĂ! – CU INSTINCTELELOR LIBERE, DESCĂTUŞATE DE MORALĂ!!! - de ORIŞICE MORALĂ!!!...iar cei cu bun-gust, cubun-simţ şi cu simţ al dreptăţii, să stea dimpreună cu puşcăriaşii, cu cei responsabili cu conştiinţa...acolo, înfund de bezne revelatoare! Acuz rasa arahneeană că, de-a lungul a 8.000 de ani, a făcut totul, pentru a fixa,în genele rasei lor, arahneene, NUMAI aroganţa, crima generalizată, ticăloşia şi imperialismul,despotismul, tirania şi trădarea... – ...a făcut totul să desfigureze JUSTIŢIA, făcând-o să ia chipulABUZULUI, CRIMEI şi INJUSTIŢIEI! - ...şi îi cer, da, îi cer, fiecărui membru al rasei arahnene, să-şiceară scuze, ÎN MOD PUBLIC, pentru că aparţine rasei arahneene! Dacă nu, va fi spânzurat oriîmpuşcat (la alegere!), pe loc!Lucio Ferrante se opri, parcă, pentru a degusta nişte închipuite aplauze şi ovaţii...care, însă, nu se produseră....Toţi cei care asistau („nebunii” ne-fanatici...! - ci chiar cu un începput grav de vizionarism...boală teribilde primejdioasă, pentru orişice „EL COMANDANTE”!) la discursul său tăceau, abătuţi şi chiar plictisiţi deatâta pathos demagogic...Lucio Ferrante schimbă, atunci, tactica, adresându-se, de data aceasta, în mod personalizat, fiecăruia în parte– şi nu oricum, ci linguşindu-l pe fiecare în parte, pe faţă, „cu adresă” fixă:

-...Domnul de faţă, pe care eu îl numesc, acum, cu toară cinstirea, „Concretul”, dar care poate, foartebine, să-şi spună şi „Polemistul”...dar domnia sa simt că insistă (nu-i aşa că insişti?), şi nu vrea să renunţe latitlul, ameţitor de înalt, de „Nebunul V”... - ...ei bine, domnia sa este atât de înţelept (deci, numai bun depârnaie!), încât îl admir cu reverenţă...şi mă poate confirma, pentru că, dintotdeauna, a ştiut, a intuit strălucit

78

(„Magna cum Laude”!), ceea ce gândesc, sau doar încep să plănuiesc eu, atât de smeritul de mine...aşa căinfernul meu luminos şi, mai ales, călduros... - este, în orice clipă, deplin onorat, ba chiar fericit, să-i deaadăpost etern!...În jurul lui Lucio Ferrante, se frământau şi se zbuciumau, cuprinşi de toate torturile plictiselilor..., dar şi detoate neliniştile lumii... - Nebunul I, Nebunul II (...ăsta, fiind mai lingău şi conformist, nu se prea omora,totuşi, cu firea...nu prea-l interesa cine conduce lumea şi „trebile”, pentru că el îi pupa în dos pe toţi „ştabii”,fără vreo discriminare, de vreun fel ori altul!), Nebunul III (mai puţin decât toţi liniştit...), Nebunul V... Întimp ce privea, insistent, cu ocheanul, într-o direcţie şi spre un ţel despre care numai naiba ştia, LucioFerrante îi tachina, cu viclenie ironică, înverşunat şi insistent, pe tovarăşii săi de plutire – ...până ce unuldintre ei (cel mai des vizat de logoreea „lucioferrantescă”...), izbucni, exasperat:

-...E clar că lăudarea din partea ta e spre ruşinea mea! Dacă tu mă lauzi, trebuie să mă simt oriinsultat, ori grozav de banal şi meschin... – spuse, cu o voce sonoră, Nebunul V. Iar pe arca asta a ta,vicleană şi himerică arcă, pe care tu ne-ai strâns şi ne mâni, încotro vrei tu (chipurile, ca Noe, pentru binelenostru...pfui!) - eu n-am să fac mulţi purici! Eu sunt adeptul concretului şi al realului, da, - dar nu şi albâlciului, ori al circului cu iluzionişti...cât de mari şi de celebri vor fi fiind aceştia...Dacă într-o societate(ARTIFICIALĂ, cum altfel?) lipseşte ORIŞICE morală, tot TIRANIA se va instaura...n-avem pentru ce finoi liniştiţi şi fericiţi, cum ne ceri tu, de zor, şi extrem de plictisitor...şi-atunci...

-...Eu n-aş fi atât de încrâncenat, de-aş fi în locul tău... – ...susură şerpeşte şi-l întrerupse LucioFerrante-„Verzăciosul”, „fentând”, cu premeditare, răspunsul, la întrebarea implicită, a Nebunului V, despreMorală şi Tiranie.. Ce-ţi lipseşte? Eşti într-o croazieră pe ocean, te bucuri de aer, de vânturi sălbatice şineîmblânzite, de cerul fără nori şi fără stavile...de zările care se deschid, în faţa corăbiei noastre, ca nişteferestre mistice, către ceruri...Uite, pe tine te-am botezat, precum, deja, ţi-am comunicat, „Polemistul”, sau„Concretul”, dacă vrei...(dar tu nu vrei, pentru că nu te frământă gânduri serioase, şi nu crezi în predestinareşi în „menirea/sortirea” prin nume!) - ...pe el (şi se îndreptă, fără să lase ocheanul din mână, spre Nebunul I)îl botez, chiar acum şi aici, „Visătorul”...pe el (arătând către Nebunul VII) – „Principialul”...iar pe el (şifăcu o reverenţă batjocoritoare, către Nebunul II) îl voi numi „Conformistul”...Cât despre el (şi se întoarse,cu 180 de grade, ca să fie drept în faţă cu Nebunul III), pe el îl ştiu şi numesc altfel...dintotdeauna, da,dintotdeauna, dinainte chiar ca el să se fi născut, l-am numit şi-l renumesc, aici, azi: îl re-botez „OmulMeu”, sau...”Istoricul”!...Ha-ha-ha!

-Mai ţine-ţi gura aia lefărdaie, mai ferec-o, măcar o dată-n viaţa ta, gura aia, spărtura aia...înnebunescde-a binelea, când îţi aud vocea ta de megafon public, străinule nesuferit! – ţipă, isterizat, pe neaşteptate(...şi „neaşteptat”, mai ales, de la unul ca el...), Nebunul II.

-Da, ţi-s străin, da? – ricană, nemaipomenit de vesel (nu se ştie de ce...) Lucio Ferrante. Tocmai ŢIEţi-s grozzzzzav de străin, aşa-i? (..lungi, în chip ciudat de comic, pe „z”, „afaceristul abil” - LucioFerrante!...de parcă propunea şi anunţa conferinţa unor fulgere jupiteriano-zalmoxiene...sau a unorapocaliptici „Şerpi de Serviciu”...amestecaţi printre şuierăturile clefăitoare, de hiene mârşave!). Ha-ha-ha!...În aceeaşi clipă, când Lucio Ferrante termină de proclamat beneficiile croazierei lor şi de botezat, petovarăşii săi (...şi, fireşte, de ascultat, cu privirile întoarse de la ei, proferările exasperate ale „nebunilor”,luaţi de el cu tovărăşie...dar Lucio Ferrante dădea impresia că nu ascultase nimic din ce strigau ei, indignaţi!)- oceanul cel mânios dispăru, ca prin farmec, resorbit, parcă, lacom, dintr-o singură duşcă, de către Pământ...- şi, în jur, se încreţiră, dezolante, dunele sahariene... Nisip încins, nisip care fulgera, greoi şi dezolant, subun soare lichefiat, pârjolitor şi nimicitor...Iar corveta se prefăcuse, pe dată, în şapte cămile enorme,înaintând, cu îndărătnicie tragică, printre dunele aiuritor de instabile...

-Iar acum, ce mai aveţi de comentat? Suntem în mijlocul Saharei, putem trăi lipsa de nădejdi abeduinilor, înaintând spre neant...într-o lumină copleşitoare...Cum aţi fi încercat voi aceste senzaţii, dacă n-aţi fi fost cu mine? Cum?! Aud? – insistă Lucio Ferrante-„Verzăciosul”, de parcă cine ştie ce binefacere leacordase tovarăşilor săi de iluzii, iar nu perspectiva extincţiei anonime, în mijlocul unui pustiu devastator!Cei trei „nebuni” amuţiseră, excedaţi de „minunile” „Marelui Iluzionist”...cu gaura-i frontalo-incendiară!...Apoi, dintr-odată, se simţiră zburând printre stele, tuscinci (precum şi alţii, nenumiţi...) - ...stelele zburândprintre ei şi dimpreună cu ei...fulgere cosmice lungi, nesfârşite, prin eterul de beznă...”un cer de stelededesubt, deasupra, cer de stele”...comete străfulgerând şi vâjâind furioase, pe deasupra capetelor lor,lăsând în urmă scântei şi prelingeri groase de lumină lichidă...vulcani cosmici, scuipându-şi focul lichid, şi

79

creând, astfel, noi lumi incandescente, care se vor răci, peste milioane de ani, şi vor isca, înlăuntrul lor, noiîncercări atlantice şi atlanteene, toate zadarnice, de pionierat al vieţii şi al conştiinţei...sori şi luni pitice,lunecând harnice dinspre bezne şi, apoi, după scurte evoluţii acrobatice, timide, aruncându-se, din nou, înhaos... - arătându-se o clipă, în şuvoaie limpezi de văpăi, apoi dispărând, fără urmă, în orbirea eternă......Şi, iarăşi, tot dintr-odată, în nările lor, ale tuturor, pătrunseră, ca la-nceputul întâlnirii din acel amurg devară (întâlnirea dintre Lucio Ferrante, instigatorul „CABALEI NEBUNILOR” şi...”nebunii” ne-fanatici,vizaţi de el, pentru conspiraţie şi pentru „revolta cosmico-apocaliptică” – ...acum, deocamdată, doar niştefiinţe dezorientate şi deconcertate...) – ...pătrunseră, ziceam, în nările lor, doar parfumurile de trandafiri şi detei, al uneia dintre grădinile „aşezământului”...!

-Nu, hotărât, voi sunteţi prea mofturoşi, voi nu meritaţi darurile mele! – suspină „Verzăciosul”, cuipocrizie bine jucată, după demonstraţiile entuziasmante, făcute în faţa unui public atât de placid, ajuns ladeznădejde şi ataraxie, după vieţi întregi de înşelăciune premeditată şi crudă, din partea sorţii....Şi, neauzind decât tăcerea, imensă şi sceptică, a „nebunilor” ne-fanatici (care gâfâiau surd, cuprinşi de oenormă deziluzie şi de o halucinantă deznădejde!), Lucio Ferrante continuă:

-Voi nu meritaţi decât să staţi, aici, în GRĂDINA-CAPCANĂ, în umbra tiranic-tutelară şi crudă,hidoasă, a boscheţilor de trandafiri hipnotici, mascând lanţurile şi cătuşele voastre... - ...şi a priviriloriscoditoare, de spion al sufletelor şi gândurilor voastre, ale doctorului Cavalcanti...vampirul, lipitoarea şipăduchele...cel tolănit, ca un păianjen uriaş, între florile înmiresmate ale boscheţilor de trandafiri...în umbracopacilor GRĂDINII-CAPCANĂ-PENTRU FRAIERI...imaginate de el, cu sadism, pentru a vă vâna, dinumbră, laş, gândurile, visele, nelămuririle şi pentru a se înfrupta din ele, sorbindu-vi-le îndelung, cudesfătare! - încercând delicii mii, de căpcăun, în momentele când voi visaţi la libertate, iar el vă ştie ferecaţişi neputincioşi, zăcând sub cupola bestială, necruţătoare, a Turnului de Pază, de deasupra tuturorgrădinilor-capcană, proiectate de el şi de alţii ca el, dinaintea lui! Eu nu v-am spionat niciodată, eu v-amauzit, pur şi simplu, cum vă descărcaţi, în văzduhul serii, gândurile vuind a exasperare, neliniştile şiterorile...şi am venit, aici, în mijlocul vostru, să v-ajut...dar voi nu ştiţi ce-i aia recunoştinţă, nu ştiţi deosebiîntre cel ce vă distruge, cu voluptate şi sadică desfătare - şi cel ce vă vrea binele, cu orice chip şi sub oriceformă ar trebui el să vi se-arate, vouă, celor născuţi a fi liberi! – ...perora, în amurgul unei noi zile, LucioFerrante, în mijlocul unor „nebuni” năuciţi de scamatoriile şi demonstraţiile sale de iluzionismcosmic...Înainte de toate strategiile luptei viitoare, contra aşa-zisei „ordini”, stabilite, în univers, deAdversarul său – da, le voia, înainte de orice, minţile şi sufletele, captivate deplin, pentru a-şi realiza, însfârşit, viziunea milenară a unei răscoale cosmice, planetare şi galactice!Şi sfârşi – dur, cinic şi mascându-şi subtilitatea eroică în spatele unui tors ca de motan, la gura sobei:

-VOI ÎNCEPE SINGUR „REVOLUŢIA TERESTRO-GALACTICĂ”! - ...iar voi, dragii meiamici şi asociaţi, veţi privi totul, CA LA TEATRU...– ...apoi, veţi comenta, veţi propune soluţiiameliorative distrugerilor mele – şi, deci, nu mă îndoiesc, le veţi îmbunătăţi! Voi veţi fi, în aceastăprimă fază a stabilirii NOII ORDINI MONDIALE – doar asistenţii mei...asistenţi la aceastămajestuoasă şi atât de vastă operă, de înnoire a omenirii şi a cosmosului!

...- Eventual, mă veţi consilia, pasager şi numai în chestiuni punctuale... – îşi completă LucioFerrante opinia, plănuirea şi viziunea (...ascunzând şi drapând, în spusele-i ultime, o încă şi mai umilitoareironie tolerantă...)....Gaura din frunte se stinse, se întunecă beznă... - excedată de perversitatea situaţiei şi atitudinii terestre apurtătorului ei...

*...Dintre buruieni, mama-hienă îşi strângea, cu zor, toate odraslele...

-Vom avea o vânătoare pe cinste, fiilor şi fiicelor, vauuuu-hauuu! – lătră, odios de veselă, mama-hienă...şi-i şi curgea sânge din gură, pe la colţurile botului...probabil, de atâta imaginare de hoituri, îşimuşcase limba, singură...

*...-Nu-l veţi vedea decât pe dracul! Ce mare scofală? Un falimentar disperat...şi iluzionist ratat!

– rosti, sentenţios (cât poate fi de sentenţios, un neserios, sofist din născare!), Vagabondul - care survola,fără paraşută, Turnul de Pază al „aşezământului”...Există, însă, un rău major, în toată afacerea asta:

80

CE PĂCAT CĂ ÎNNEBUNESC PREA MULŢI, TAMAN CÂND S-AR CUVENI SĂ FIE MAIMULŢI TEFERI LA CĂPĂŢÂNĂ...!Şi scuipă în jos...tooocmai din înaltul Turnului de Pază!Nu ştim, nici până azi (măcar estimativ!), ce pagube materiale (sau chiar pierderi de vieţi omeneşti-„nebuneşti”!) au fost produse şi înregistrate (de către armată, de către civilii de tot felul şi de cătreadministraţia terestră a „aşezământului cavalcantian”) - în urma acestui lansării inconştiente, demente, aacestuivinovat scuipat...

*...Nisipurile şi palmierii deşertului stăteau de vorbă, cu mult calm... – ...şi, astfel, ajunseră, de ambele părţi,la o concluzie clară:

„-Astăzi, să-i lăsăm pe ei să producă mirajul...<<apa morţilor>>...de mâine, însă, ne intrăm,iarăşi, în pâine...definitiv! Căci atât durează lumea oamenilor: o singură zi, cu noapte cu tot!”

***

Capitolul al XIV-lea: ÎNCEPUTUL

...Şi, cu adevărat, începu... - ”NOUA ORDINE/ORDONARE MONDIALĂ” (...???!!!...):-...Cine avea curajul (...şi erau zeci de mii de cutezători!) să urce în înaltul munţilor, era azvârlit (de

vânturi rele - iscate, subit, din pustiul cerului! - ori împinşi de „brânciuri divine”!) şi rostogolit în prăpăstii- şi, acolo, sfărâmat, spulberat...pentru ca să nu-şi mai folosească nimeni (dintre audaxieni) forţa şi ideilepentru „sport şi turism”, ci PENTRU CEA MAI SERIOASĂ RĂFUIALĂ, terestră şi galactică, dinîntreaga istorie a cosmosului...!

-...Locurile de muncă (fabrici, uzine, combinate, gări, aeroporturi, rachetoporturi, magazine-mamut...) ale sclavilor arahneenilor (majoritatea, recrutaţi din rândul proletariatului audaxian, famelic şinomad...dar, fireşte, şi dintre simplicissimii-ULTRAparia!) erau cuprinse de cutremure subterane, fărănicio explicaţie seismologică...şi se prăbuşeau la pământ toate clădirile, în nori denşi, negri (până la beznă şieclipsă de soare!) – nori formaţi din praf cataclismic şi pulbere de sfârşit de lume!

81

-...La punctele de aprovizionare cu petrol şi alţi combustibili (fostele PECO!), se produceau, acum, înlanţ şi sistematic, explozii asurzitoare, care zguduiau, sau chiar rădeau de pe faţa pământului, mii de oraşeîntregi...cu arahneeni şi audaxieni, laolaltă, ţinându-se, în moarte, de gât...

-...Pădurile munţilor, dumbrăvile de pe lângă ape şi recoltele coapte ale câmpiilor terestre seaprindeau de la sine, cu zecile de mii...milioane de hectare de pământ ardeau, ca sub un blestem apocaliptic -prefăcând, totul (codri, recolte şi sate!), în cenuşă fierbinte!

-...Vulcanii cei mai cunoscuţi, precum şi sute de noi vulcani, iscaţi peste noapte, din crăpăturibolborosind limba focului subpământean, eliberând, prin ele, beznele invăpăiate ale pământului – vulcanimonstruoşi, vachi şi noi, noi şi vechi, scuipau, pe toate gurile lor deşănţate, fluvii de lavă incandescentă, caretrasformau cele mai moderne şi paşnice oraşe (de arhitectură arahneeană...”copy-paste”-ată după ceaaudaxiană!), ale secolului 51 - în noi Pompeiuri şi Herculanum-uri, cu exact aceeaşi soartă, stranie şitragică, pentru locuitori...Ca şi atunci, în 79 d. H., aceştia au împietrit oribil, ca miezuri de lavă solidificată!

-...Fluviile, mările şi oceanele fierbeau, devenind adevărate şi enorme castroane cu borş de peşte... –zarzavatul fiind asigurat (şi înlocuit) prin alge, de toate culorile...

-...Mii de „tolănite” şi „lăfăite” bănci arahneene luau foc, din senin, ori se produceau (explicit!)explozii, la instalaţiile de aprovizionare, cu gaz şi electricitate, ale mastodonţilor „bancari”, de beton şisticlă - sau a zgârie-norilor arahneeano-plutocratici...şi, deasupra mogalopolis-urilor, zburătăceau miliardede crâmpeie de bancnote arahneene (pe trei sferturi carbonizate!), miliarde de carduri pâlpâitoare...pluteau,şi aici, nori deşi, groşi, stufoşi, sufocanţi, de fum înecăcios... - rezultat din incendiul, generalizat, alcalculatoarelor mincinoase şi ultraperformante (...întru înşelăciune şi minciună!).

-...Războaiele locale se extindeau, nervos, profund isteric şi mistic, până la războaie mondiale şigalactice...Iar soldaţii mercenari (aflaţi, până atunci, în slujba şi solda plutocraţilor arahneeni), „câiniirăzboiului”, se răzvrăteau împotriva comandanţilor ascunşi în înălţimile zgârie-norilor NATO, furaumilioane de arme (din ARSENALELE SECRETE ALE ARMATELOR ALIATE ARAHNEENE!), dela puşti-mitralieră, până la cele mai sofisticate avioane invizibile şi instalaţii ucigaşe... – ...şi soldaţiirăzvrătiţi ucideau pe cont propriu, tot ce vedeau în cale - iar nu ascultând de comenzile şi indicaţiile„preţioase” ale comandanţilor nevăzuţi, arahneeni...”poziţionaţi” bine şi comod, îngropaţi în bunkere,blindate cu pereţi de plumb, incredibil de groşi...

-...Stelele pocneau, în crucea văzduhurilor (ziua şi noaptea - EGAL şi REGAL!), ca nişte pătlăgeleroşii prea coapte...azvârlindu-şi afară toţi sâmburii de foc şi împroşcând tot cosmosul şi lumea sublunară cuvăpăi lichide...iar bucăţi incandescente ale fostelor lumânări cosmice treceau, şuierând, pe la urechileplanetelor şi pe deasupra capetelor oamenilor pământului...capete chelite, desăvîrşit, de radiaţiile otrăvite,ajunse, din pricina înverşunării atotdistructive, la o veritabilă isterie galactică (...radiaţii atomice urlându-şi,rânjitoare, demenţa dezlănţuită...radiaţii livide, mai cumplite decât moartea, aiuritoare.. - ...rele şichelălăitoare precum nişte hiene cosmice...)....Numitorul comun al acestor dezastre mistice era distrugerea concernurilor şi trusturilor (conduse, de treimii de ani încoace, în mod apăsător şi asasin, plumburiu-monopolist, de către arahneenii, cei „din viţăextraterestră”!), a companiilor multinaţionale, cudirectori şi acţionari arahneeni, dar şi garnisite cu sclavi de-ai arahneenilor, trădători recrutaţi din rândurileaudaxienilor...

...Toată tevatura şi vânzoleala asta co(s)mică (...da, căci până şi apocalipsa cea mai delirantăpoate avea, uneori, stingheritor de multe aspecte comice...burleşti!) era, însă, un preţ cam preamărişor, pentru şi aşa îndestul de amărâta şi umilita omenire...nu-i drept ce zic?

*...Pe de altă parte, dintr-un ordin la fel de mistic, precum cel care cauza cataclismele înşirate şi descrise, denoi, mai sus... (Lucio Ferrante-„Verzăciosul” şi acoliţii săi - dintre care, primul, fu chiar...doctorulCavalcanti! – duseră, din gură de bârfă lărgită, spre lungă ureche ciulită, vestea că, în ce priveşte TOATEaspectele de mai sus şi de mai jos, se implicase în răscoală însuşi...Iisus Hristos, „fratele de lapte” al luiLucio Ferrante!!!):

-...Hingherii nu mai nimereau beregăţile câinilor „maidanezi”, iar câinii, scăpaţi de şbilţuri, senăpusteau la oamenii de pe străzi, ziua-namiaza mare, şi-i sfârtecau de vii...cu miile! Masacru, carnagiu întoată regula!

82

-...Păsările cerului (nu doar ciorile şi corbii, ci până şi ciocârliile şi Privighetoarea Însăşi!) scoteauochii cetăţenilor-pietoni, aşa, din zbor planat...când zburau pe deasupra oraşelor şi satelor...dar şiautomobiliştilor, aflaţi pe autostrăzi; de atunci, se zice, s-a încetăţenit expresia: „condusul cu ochii închişi”,sau (mult mai cunoscută!): „orbul conduce în ţara chiorilor”...!

-...Vulturii, cel puţin, aveau predilecţie, chiar o slăbiciune (explicabilă, prin invidie...), pentru ochiide aviatori şi de astronauţi, aflaţi în plin şi deplin zbor...!

-...Animalele din grădinile zoologice scăpară din cuşti (mâna cui să fi fost? – a Sfântului Francisc dinAssisi, „iubitorul animalelor”, fireşte! – striga, la megafoane, Lucio Ferrante...) şi le chemară pe fiarele dincodri, la un atac generalizat asupra oamenilor...de vedeai elefanţi călcând în picioare negustori şi bancherihoţi, lupi şi vulpi sfârtecând burţi sacre, de politicieni trădători...urşi îmbrăţişând, pe străzi, femei şi bărbaţiarahneeni, moşi şi babe, copii şi fetiţe cuminţi (cu precădere arahneeni/arahneence...dar cine mai stătea săle sorteze, după rasă şi neam, cadavrele groaznic mutilate, zăcând late şi însângerate, în pieţile oraşelor, prinmijlocul drumului sau azvârlite în şanţuri...?) - ...cu atâta drag le strângeau urşii între labe, de le trosneautoate oasele şi oscioarele...adio reumatisme, pentru cele mai vârstnice dintre victime!

-...Femeile, care au avut, dintotdeauna, porniri mult mai apropiate de grădina zoologică, decâtde...bărbaţi, s-au dezlănţuit neînfrânat, sfârtecându-şi atât soţii, amanţii, cât şi (la modul medeic!) plozii... -...muierilor (care-şi regăsiseră firea lor cea adevărată, „curat” anarhică şi hidoasă!) le curgea sângele pe lacolţurile buzelor şi le picurau picături de sânge până şi din nas, şi din urechi...de atâta lăcomie vampirică!...După cîteva săptămâni de foamete cruntă (şi generalizată!), societăţile filantropice, de binefacere etc.începură să-şi frigă, la proţap, orfanii din grijă...iar pebătrînii „azilanţi” se puseră să-i fiarbă, cu înverşunare...pînă când, în sfârşit, se profilă, cât de cât, apariţia(din oalele enorme şi aflate sub presiune maximă!), a ceva ce semăna (...în linii foarte mari şi generale...) cunişte rasoale nasoale...

-...Mieii atacau, cu ferocitate, măcelarii, vacile şi bivolii atacau tăbăcarii, iar celelalte animaledomestice, precum găinile, să zicem, îi ciocăneau în cap, până la moartea cu creierii ieşiţi prin urechi, pefabricanţii de conserve de supă...iar gândacii, godacii şi râmele (plus câteva contingente sănătoase de şerpiveninoşi, din nisipuri...şi, fireşte, coşmaresc-zvârcoliţii şerpi „boa constrictor” şi anacondele hulpave!) îiatacau pe petrolişti! Gândacii îi năpădeau, godacii îi guiţau, râmele îi sufocau, prin câteva avântatezvârcoliri, drept înăuntrul foselor nazale... iar şerpii-i muşcau, crocant...şi-i sufocau, sufocant şi savant! Da,petroliştii, cei care-i deranjaseră, de mii de ani (pe toţi sus-numiţii atacatori de acum!), cu forajele lor râioaseşi ticăloase şi soioase – ...da, pe petroliştii cei cu chipuri negre şi suflete vinete, ca naiba însăşi – trebuia să-ilichideze, până la unul...fie ei patroni arahneeni, veniţi în vizită la sonde (din zgârie-norii lor pufoşi!), fietrădători faţă de audaxieni, muncitori plătiţi gras de arahneeni...!...Şi dezastrul paradoxurilor nu se mai oprea!

*...Peste tot fojgăiau (sub comandă şi cu ajutor „magico-lucioferrantin”, fireşte!), precum strigoii, fasciilesecrete ale „nebunilor” fanatici (...niciunul, însă, dintre „nebunii cabalisto-conspiratori”, activi şi conduşide Lucio Ferrante, cel veşnic în umbră...! - nu făcuse parte din gruparea celor instalaţi „sub observaţiepermanentă” – în „CASTELUL ASCUŢIT, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri – enorm înălţatşi fără nădejde”!).În fruntea lor, a „non-castelanilor” (ne referim, fireşte, la...”fruntea vizibilă”!), era „postat” chiar doctorulAmedeo Cavalcanti... şi aceştia aneantizau (prin „mijloace specifice” ale sabotajului de război!) orişice seconstruise, înainte, de către audaxieni, dar şi (la modul egoist şi patronal, recunoaştem!), de cătrearahneeni, PRIN MÂNĂ AUDAXIANĂ...!!!CU ALTE CUVINTE, SE ANEANTIZA (TOT ŞI NUMAI!) CIVILIZAŢIA EROICĂ ŞI HARNIC-AUDAXIANĂ...!!!...Fură chemaţi, la incendiile sondelor, pompierii – dar apa se încăpăţâna ori să gâlgâie şi să bolboroseascăînăuntrul tulumbelor, şi să nu iasă la lumină...ori pornea să ţâşnească spre ceruri, eliberată..., sau în propriiiochi ai mânuitorilor de tulumbe, cel mai des... - ...dar numai pe orizontală, NU! – ...adică, în niciun caz, spreobiectele vizate („vizate” atât de ochii cei înroşiţi ai pompierilor, cât şi de proiectatele, pe hârtie de calc,jeturi ale tulumbelor lor...).

83

...La fel, „chemară” (nu se ştie cine anume...dar putea fi oricine, în definitiv: fie naiv, fie prost...şi nu puţiniîntruneau punctajul, la aceste două capitole majore!) ARMATA! – „ARMATA CEA PATRIOTICĂ”! - ...şi„ARMATA PATRIOTICĂ” ...NU EXISTA, pur şi simplu!!! - ...pentru că, în urmă cu 3.000 de ani, sedesfiinţaseră (de către arahneeni) şi serviciul militar obligatoriu, şi gărzile civile...rămânând doar poliţia şi...„serviciile”!...RĂZBOIUL NEANTULUI CU NEANTUL...!!!...Doar mercenari, „câinii războiului”, mai existau, ca militari „ai războaielor locale”, indicate, pe hărţilelumii, de arahneenii plutocraţi...dar mercenarii sunt, în mâini, cu arme ticăloase, de asasini sadici şi teribilde corupţi, nesăţioşi, venali - „VALEŢII MORŢII”! - ...şi, în niciun caz, cu gânduri, fapte ori intenţiionorabile – ...adică, apărători şi salvatoari, de vieţi şi de Viaţă!Ei, „câinii războiului”, se luptau între ei...jefuiau, asasinau de zor, incendiau, gâtuiau, sfârtecau,sfâşiau...muzee, biserici, temple, palate de arahneeni, sau simple, biete case de audaxieni (EGAL!) -...desăvârşeau, deci, haosul bestial şi jalnic, iscat de Lucio Ferrante!...Teribil, ce mai!...Ciudat, însă: în zona „FRĂŢIEI CANCERULUI/RACULUI” şi, deci, a „Cetăţii de Scaun”, YPRRUUU!- ...nu se întâmpla absolut nimic spectaculos, deocamdată...

*...”-Câtă nebunie, şi la oamenii ăştia!” – se minună CUCUL CEL SINGURATIC, din pădurea

rămasă teafără...şi-şi continuă, imperturbabil, fluieratul uşuratic şi, aparent, dement...I-o fi zicând lumea „nebunul”, dar cântecul lui dovedea că-i mai cuminte ca toţi......Iar GREIERELE cel din micro-pădurile ierbii savanei, sărmanul (milos, de felul lui...deşi, cum am văzutmai sus, fricos la culme, de nu-ndrăznea să-şi vadă nici propriul chip, în apa izvorului de munte...), jeleacontradictoriu, pe înfundate, prin iarbă, tot ce vedea şi nu-nţelegea:

-O, Doamne, de ce-ai dat minte numai oamenilor, că, uite, eu stau şi plâng ca prostul, şi nu-nţelegnimic...dar iar mă-torc şi-Ţi zic: mulţumesc Ţie, Doamne, că nu mi-ai dat multă minte, că uite ce facoamenii cu ea...se omoară, precum disperaţii, între ei...şi se sfâşie de...

-...Taci, gâză, că vreau să mai dorm, până s-or termina ăştia de omorât între ei! – ...altfel, moritu înaintea lor! - a ras, o singură dată, scurt şi autoritar, LEUL, de sub palmieri...şi GREIERELE, săracul,amuţi din scripcă, pe loc, ca damblagit de un vânt rău...

*...-Are dreptate...: cum să trezeşti LEII, pentru că vor (şi cer, de pe pământ...!) MĂGARII? –

comentă, cu un aer savant, direct din savană, Vagabondul cel smolit şi ciufulit...care-ţi dădea impresia unuiDavid Livingstone, aflat în mizerie depăşită (...”depăşită” în jos, fireşte!)...Şi iar scuipă – de data asta, în iarbă...Dar nu era cine să evalueze, acum, şi pagubele ierbii! (...mai dă-o-ncolo de iarbă!) - în urma acestuiatentat, bine direcţionat!...Ar fi fost culmea, dom'le, să se piardă vremea şi cu prostia asta...număratul firelor de iarbă, inundate, arseori putrezite, de-un scuipat...”enorm-vagabondistic”, de „Argint Viu”! – - ...şi „culmile” sunt evitate, dincâte se ştie, în istorie.Dintotdeauna.

*...NARCISELE MUNTELUI înfloreau, în continuare, în acelaşi ritm desăvârşit armonios şi înţelept, ca şila Începutul Lumii...NARCISELE DE MUNTE nu sunt interesate nici de politică, nici de prostia sinucigaşă a oamenilor...cei dela poalele lumii, din mlaştina lumii...

***

84

Capitolul al XV-lea – UN SCURT MONOLOG LĂMURITOR

...-Vezi, eu am venit la „aşezământul” tău, precum m-ai invitat şi, atunci, chiar ai insistat asuprarevelaţiiilor potenţiale ale „aşezământului” tău... – şi m-ai convins, da, m-ai convins deplin, cu argumenteletale metafizice şi existenţialiste! – îi spunea (cu o voce, cumva, prefăcut-entuziastă...), omul de afaceriveroase, Lucio Ferrante-„Verzăciosul” - doctorului luciferic, Amedeo Cavalcanti.

*...-M-ai „convâns” că eşti mânz...în aşezământ de spânz... – ...îi îngână, persiflant, demagogia

„Verzăciosului”, a lui Lucio Ferrante... - ...cine altul decât Vagabondul-„Argint-Viu”, cel cu chică murdară,de cioară primară?Se suise până su-u-us! - călărind, temerar, marginea balconului „palatului Foscari”...”redivivus”! –...”redivivus”, de data asta, prin voinţă comună, „cavalcanto-ferrantescă”!!!

*...Trecând, cu amărăciune, peste interpelarea intempestivă, făcută printre dinţi (ca de obicei, distructiv-sarcastică!), a Vagabondului-Hornar, Lucio Ferrante şi doctorul Cavalcanti îşi reorientară ochii, unul cătrecelălalt...Şedeau, amândoi, din nou, în biroul din biblioteca umbroasă a lui Lucio Ferrante, din palatuldescris de noi, la începutul acestei povestiri. Ferrante continuă, cu faţa radiind de-o fericire care aducea aextaz (...nu tot aşa se petreceau lucrurile cu gaura frontală, contradictorie, contrastivă şi contrazicătoare..., pecare Maestrul, inconştient, şi-o scărpina sălbatic...– acum, mai cu ură decât orişicând!):

-...Ba, chiar ţi-am recrutat şi organizat, cu multă discreţie şi artă, „nebunii”, din „aşezământul”tău...foarte, foarte eficienţi, aceşti geniali „nebuni”, în realizarea celor câteva mii de sabotaje terestre (vomîncepe, n-ai grijă, şi la nivel galactic!)... şi înţelepţi, da, foarte înţelepţi „nebunii” tăi! – m-au consiliat, cuardoare şi în amănunţime, în ce priveşte utilizarea femeilor, în opera de distrugere a vechilor şi de totînvechitelor relaţii de familie (deocamdată, doar terestre...!). Ba, cum vezi şi tu, cu ochii tăi miopi, te-amrecrutat şi pe tine, dragă doctore Cavalcanti! Îmi eşti deosebit de util şi nu pot decât să-ţi fiu recunoscător,pentru acea stranie vizită a ta, din după-amiaza aceea fierbinte, de acum câteva săptămâni...în urma căreiaam meditat îndelung... - ...şi, uite, mi-au venit idei şi soluţii de-a dreptul cosmice, pentru visul meu de aur,pentru opera mea de distrugere insurecţional-cosmică – NOUA ORDINE MONDIALĂ – „NOVUS ORDOSECLORUM”! „CABALA NEBUNILOR” este, încă de pe acum, un succes mondial şi galactic!

85

...Da, acum, chiar a început taifunul! Şi nu-l va mai opri nimeni! – nici măcar...”EL”!...”Ăsta da, taifun...felicitări, Lucio Ferrante! - ...nu ca ăla de pe Golgota...!” – se autoaprecie şi

autopremie, în mintea sa, „Verzăciosul” - autorul acestui început de micro-haos terestru...teatral!...Dar gaura-i din frunte, ca de obicei, îl contrazicea, prin culoarea ei disperată...Şi nu-l lăsa să se mintă pe sine prea îndelung, şi nici peste fire de ambiţioso-delirant...ocupându-i („întruscărpiniş”!), straşnic de cu râvnă, mâna-i stângă!

*...DOI VULCANI tocmai vorbeau între ei, în vremea în care Lucio Ferrante se felicita, de unul singur...:

-Băi, vecine, vezi câtă treabă ne-a dat „Patronul”? Vezi câtă nevoie are denoi...pufff...pufff...buuum-huuuum! Noi azvârlim, în aer, bolovani şi lavă, lavă şi bolovani... – gâfâi, gras,umflat în... „gaze” şi vesel, primul vulcan, către al doilea...mulţumit, şi el, Vulcanul I, o dată în viaţă, de cefăcea.

-Da-da, e fain „Patronul”, nu ne lasă el şomeri pe noi, lucrătorii lui...ne-a promis, păi, vezi? – ce-azis, sfânt! - nu vezi? - ...adică, vezi... - o-ncurcă Vulcanul II, imperturbabil..., pentru că avea lucruri multmai importante de făcut, DECISIVE...(nu prea le avea el cu „vorbăritul”, şi nici nu avea de ce să le aibă!) -...DECISIVE, parol: pufff...pufff...buuum-huuuum... – ...şi iar bufni Vulcanul II, de data asta, el, cătreprimul: pufff...pufff...buuum-huuuum! - ...teribil de veseli, „ambii-amândoi”...Dar un BOLOVAN, cu care dădea primul vulcan de-a azvârlita, prin aer, aruncându-l cât colo...:

-Lasă, lasă, că nu ţine Apocalisa la infinit...şi-o să vă văd eu pe voi, când iar va fi pace şi armonie înlume...şi nu vom mai fi slugile vulcanilor nebuni...! Da, ”Patronul” vostru iubit, după ce-şi va face treaba cuvoi, nu va mai avea nevoie de vulcani, nene...şi-o să dea de-a azvârlita, atunci, el cu voi...da-da, cu voi, nucu noi, că de bolovani are nevoie oricine, ca să-şi ascută cuţitul...dar şi pentru a-şi ţâşni apele, pentru a-şiascuţi minţile şi puterile...da-da...iar eu, bolovanul ăsta, care acum sunt silit să zbor prin aer, prin cer, „ca şifrunzele de toamnă”..., eu, bolovanul ASCUŢIRII FORŢELOR ADEVĂRATE ALE CREDINŢEI, voirâde de mă voi crăpa în paişpe...da-daaaaa! – şi, căzând pe pământ, se rostogoli la vale, tot săltând, mai multde-un stat de om! - şi tot de-a dura, de-a dura...sărmanul! Dar va fi răzbunat, n-aveţi grijă......Iar Lava şuiera, într-una, nestăvilită, după rânduiala Şerpilor Înţelepţi - ...şi, mai cu seamă, dupăCuvântul Dintâi, al Celui Mai Bătrân din Lume...:

-...Din mine se vor ivi, ca şşşşşşi fulgerele - DIAMANTELE...şi vor străluciiiiiii... – ...curgea, lavale, fâsâia, şuiera şi curgea de nu se mai oprea... – ...şi nu va mai fi nevoie de stele, pe ceeeerrrrurrri-hhhhiii-hhhiii... – ...şi iar se prăvăli, în valuri clocotitoare, lava, spre pământ, scurmându-şi făgaş de foc... –...şi cerul va fi LA NOI, ÎN ADÂNCUL PĂMÂNTULUI, cerul se va milogi de noi, de nooooi, de noi, denoi...de beznele cele înfocate... – forfoti lava, clocotitoare, diabolic de răutăcioasă şi îngâmfată, grozav demândră de ea şi de ...„genitorii” ei!

*...Se auzi, în iarba de la poalele muntelui, un chicotit, ca de beţivan: se trezise, cu părul vâlvoi, într-o totală„dezordine ordonată” şi plină de vitalitate – un SCAIETE BOEM...total rupt, „familial”, de fraţii lui ceiţepoşi. Era un nou răsărit de soare: „Ce poate fi mai distractiv şi mai atractiv şi, fireşte, mai viu?” – seîntrebă el, cu voce tare.

„-Nimic!” – îi răspunse, visător, o buruiană oarecare.-„Da, cucoană, NIMIC! Nici măcar matale...NUMAI EL!” – îi dădu cu tifla Golanul Cel

Uşuratico-Scaietic, dar înviorător de vesel.„-Nu mă supăra, că sunt otrăvitoare...” – îl avertiză, pe loc, cu intenţii agresive, obscura buruiană.

Dar CIUPERCILE, de prin tufişuri şi de la rădăcini de copaci, îi răspunseră-n pripă, fără să zăbovească oclipă:

„-Nu mai mult decât noi, să ştii!”BOEMUL SCAIETE concluzionă, împăciuitor:

„-Nu de otravă are lumea asta nevoie, suratelor - ci de lumină...dintr-aceea fără de vină!”Şi începu să-şi pieptene de nepieptănatul......Ca şi Vagabondul meu, cel din colţul străzii ferchezuito-orăşenite, de altfel...!

***

86

Capitolul al XVI-lea – UN INTERMEZZO INSTRUCTIV

...La poalele unui munte înalt şi păduros – munte înfuriat, care, toată noaptea scuipase, cu vuiet apocaliptic,numai bolovani şi lavă incandescentă... – la vreo câţiva kilometri de munte şi de vulcanul lui, era căsuţa unorbătrânei (probabil, după semnele sărăciei asumate cu demnitate, nu erau arahneeni, poate nici măcaraudaxieni...făceau parte, mai mult ca sigur, din rasa simplicissimă...). Căsuţa avea o grădiniţă frumoasă şiîngrijită, în spate - şi ogradă, curată şi cu vreo câteva găini scurmând (numai ele ştiau după ce...), în faţă.

-Ai-ai-ai, toată noaptea n-am dormit, bărbate...numai huiete, din muntele ăsta - şi foc, şi iar huiete... –se văicărea, cu voce excesiv de tare, bătrâna, către moşul ei, cam surd...

-Ha? – făcu moşul, cam supărat şi nu prea interesat de „noutăţile” (prezumate...) ale babei lui multprea vorbăreţe, pentru gustul lui...dar aşa o ştia de-o viaţă întreagă, de mai bine de 60 de ani, de când seluaseră ei, cândva, tineri, plini de viaţă şi cu ochii sclipitori, de nădejdi şi puteri vrăjite...

-Am zis, surdule – făcu bătrâna, ridicând vocea tărişor... – că n-am dormit toată noaptea, de răulmuntelui ăstuia care a înnebunit, şi el săracul, ca toată lumea... săracul, da, a înnebunit din pricina păcatelornoastre... - of, Doamne, iartă-ne şi Te îndură...n-am dormit de fel-de fel, nici geană...

-Aha, da-da, păi nici eu n-am dormit, femeie, nici eu..dar, ce să-i faci, cu Dumnezeu n-ai cum tepune...Lasă, fă, să huiască muntele, cât o vrea, că, până la urmă, tot îl osteneşte Dumnezeu...pe mine nu măsperie nişte huiete, acolo...ehei, când eram tânăr flăcău, ştii tu...

-Da, bărbate, îl osteneşte Dumnezeu, dar tare aş vrea, şi eu, să dorm oleacă... – bombăni baba, acrităde răspunsul cam egoist, al moşului ei – şi de amintirile tinereţii lor, care plecase de atâta amar de vreme,din ogradă, şi din casă, şi din oase, şi din ochi, şi din....

-Ce zici, femeie? – se interesă, de data asta, mai cu luare-aminte, moşul.-Zic, bărbate, că tare aş vrea să pot dormi oleacă... – strigă, în urechea moşului, apriga babă.-Şi eu, şi eu, cum de nu, şi eu... – dădu, tremurător, din capul alb ca oaia, moşul cel insomniac –

neaşteptând să termine baba lui fraza.-...Că tare mi-am mai frânt şalele, cu usturoiul ălă de ieri, că trebuia pus, şi-aşa e cam târziu...-Ha?-Cu usturoriul, surdule! – strigă, iar, exasperată, baba (dar nu se mai osteni să se aplece spre urechea

moşului...), fără să mai ţină seama de integritatea şi acurateţea frazei.-Măturoiul? Sigur că am măturat cu măturoiul, dis-de-dimineaţă, deşteapto, am măturat...tu nu vezi

ce curată-i ograda? – ori eşti într-o ureche, că... – lăsă moşul fraza neterminată, nu ca să n-o jignească pebaba lui, dar nu-i stătea în obicei să producă fraze lungi...

-Lua-te-ar..., Doamne iartă – bombăni, din nou, baba, cu năduf. Eu îi zic de usturoiul meu, şi el tot otrage cu măturoiul lui...Auzi, bărbate! – strigă „major” baba (iarăşi în pâlnia urechii moşului), căci îşipregătise bătrâna, în sinea ei, ageră cum era, o nouă strategie de dialog şi o noutate ideatică, maiconvingătoare (trăgea nădejde...), pentru încropirea unui dialog, cu surdul ei de moş...

87

-Ha?-Auzi?-Da, aud, ce, credeai că-s surd, fă, deşteapta pământului?! – se înfoie, mânios, moşul.-Păi, asta e: voiam să-ţi zic că vecinul a zis că lava care i-a ajuns alaltăieri în grădină n-a ars nimic, şi

că o să fie cenuşă bună de-ngrăşat, acolo, pentru straturile lui cu flori...-Da-da, vecinul are două surori, ce, nu ştiai?-Ptiu! Eu îţi zic de flori, SURDULE!-Pe cine faci tu surd, femeie? – se zborşi moşul. Eu aud şi cum creşte iarba, la vecinul, măi, aşa să

ştii tu! – ...eu nu-s ca vecinul, femeie, aşa să ştii, că ăsta n-a băgat de seamă nici când îi răgea vaca-n grajd,de foame, tăntălăul...îs nişte anişori, de-atunci, da-da... – nu-şi luă seama moşul şi cam prea-şi lungi fraza, înmod cu totul neobişnuit, ilogic şi excepţional

-...Păi, dacă face bine şi îngraşă pământul, lava aia, cum zice vecinul....păi, eu zic că să vină şi pe lanoi, prin grădină, lava aia... – îşi continuă baba raţionamentul.

-Ce stupină? Am vândut an-vară albinele, ce, ori te-ai ramolit de tot, femeie?! – le potrivi, iar, dupăstilul lui, moşul...cu ţâfnă, de data asta, căci îşi vânduse tare prost albinuţele, an-vară... săracele...pe ce mânăor fi nimerit...dar aveau datorii...nu se putea altfel...

-...Să facem un şănţuleţ...am să-l fac chiar eu, cu mâna asta a mea...că-n grija ta...o-o-oi...şi am să las,la noapte, lava aia să treacă şi în grădina noastră...măcar aşa, o pişcătură...lava aia, da-da...o să fie bine şi lanoi...

-Să laşi baba? Care babă? – răcni, într-aiurea, moşul.-...Lasă, că n-o fi dracul aşa de negru, cum se zice...o să ieşim noi şi din beleaua muntelui ăstuia, el o

să huiască, după voie şi poruncă...iară mie or să-mi crească toate legumele mai grase... – îşi termină babanoastră, concluziv şi pozitiv, solilocviul ei domestic...Moşul molfăia în gol, dând din cap, a mirare şi obidă neputincioasă:

-Da-da...aşa-aşa...am măturat ograda, lună am făcut-o...da-da...dar, deh, muntele ăsta, la noapte, iarăface urât...bine că nu huieşte el prea tare...da' în rest e bine, e bine, femeie, e bine...nu mai tot cârti tu atâta,fă, că-L mânii pe Bunul Dumnezeu...Totul părea împăcat...când, deodată, se auziră nişte mugete (...al naibii de triste, de ţi se rupea inima!), şimugetele nu veneau de pe drum, de aiurea, ci din grajdul bătrânilor...şi biata babă se luă cu mâinile de cap:

-Ia-iaaa, măi moşule, măi! - ai uitat de sărmanele vitişoare, să le dai de mâncare, că-s flămânde,bietele...hai, iute, scoală o dată, hai, hodorogule, că mugesc, de ţi se rupe inima, şi Joiana şi Miercana,săracele...! – ...că şi eu, babă nebună, n-am avut de lucru şi-am început a face socoteli pe seama lavei luiDucă-se pe Pustii...ptiu, drace!...Ceea ce arată că până şi rasa cea mai umilă de oameni este adaptabilă la vulcanii aflaţi chiar în apoteozaerupţiei... - ...ba şi la alte cataclisme, câte le-or da, Bunul Dumnezeu sau...cine o mai fi pe la cârmauniversului, azi......Dar asta neînsemnând că oamenii de omenie vor uita, vreodată, cu totul, MESERIA DE OAMENI...

*

...O VRĂBIUŢĂ fluieră, de sub streaşină, în mod cam frust, ţărăneşte şi ciobăneşte...apoi, chiar chiui, totaşa...”rural” şi neînfricat, cu oarece eroism, însă... - ...ţinând cont de vremi...:

-Dă-le, Doamne, sănătate, la toţi oamenii cei buni! Iu-iuuu!...Vagabondul-Hornar, scoţând capu-i buhos, cu păr câlţos şi-ncâlcit, de după streaşină, exclamă:

-Să-ţi fie pliscul aurit, mică proastă genială!Se adresase, fireşte, VRĂBIUŢEI...Apoi, mi se adresă mie, din nou:

-Nu te supăra că te supăr...mai dă o „amărâtă” dintr-aia...că ai prea multe, şi uite cum îţigăuresc buzunarul...nu face pentru un aşa domn scriitor, să umble cu buzunarele rupte!...Şi nu-l refuzai, că n-am putut... - ...şi pace!

*

88

...IARBA, umila şi multa iarbă a muntelui şi poienelor (cele încă neatinse de lava fierbinte...), şi ea, seprosternă, în faţa simplităţii curate şi geniale... – ...de oriunde ar fi fost ea „paraşutată”, inspirat, de cătreBunul Dumnezeu!

***

Capitolul al XVII-lea – APOCALIPSA

...Vârtejuri cenuşii, atomice (de tot tulburi) întunecau faţa soarelui îmbolnăvit...văzduhul era, acum, bântuit,tot şi numai, de bezne...stelele dispăruseră, cu desăvârşire şi înverşunare...cenuşi negre, îndoliate după oregretată ordine (veche şi plină de lină lumină!), se stârneau, în tot locul... - ...cenuşi ale eternei vestejiri şimorţi fără de nădăjduire...

--A făcut Pământul insolaţie, iar voi – febră, puişorilor? – întrebă, sarcastic, „Verzăciosul”-LucioFerrante, adresându-se nu prea se ştie cui... tocmai de-acolo, din înaltului cerului de fantasme oarbe şi zguri...Dar nu era vocea lui de sărbătoare...nu-nu: simţea că era ceva putred, în toată Danemarca asta...,terestră şi galactică...!...Unde, unde oare fuseseră, altădată, cândva, poate că niciodată... (şi fusese, poate, doar o bolnavă de febrepoveste) - ...unde fuseseră, oare, toate câte fuseseră? - ...fie pământ ostenit binefăcător, de pluguri şi roade,fie păduri şi păsări...fie munţi...care acum zăceau, mici şi detunaţi de asurzitoarele mii de explozii... seghemuiau munţii, acum, la pământ, aşteptând sfârşitul deplin, dispariţia în veşnicul întuneric şi haos...stelelese înghiţiseră singure, pe ele însele, în maţele lor mistice şi vaticinare, cu tot cu raze şi nădejdi seînghiţiseră..., iar zodiile, la fel...oameni şi dobitoace se sălbăticiseră, împreună... şi oamenii atât mai puteausă facă, spre a se desprinde de dobitoace: se rugau, în genunchi, bolovanilor sfărâmaţi, să-i primeascăînăuntrul lor......Diluvii peste diluvii, de sânge şi pucioasă, înecau, ritmic, omenirile cele săptămânale...

*...Era ziua întâi, după apocalipsă...Şi s-a uitat arhanghelul (cel rebel şi „revoluţionar”...) în urmă, şi avăzut, uimit şi, parcă, abia trezit dintr-un coşmar, CĂ NIMIC NU ERA BUN...CUM CREZUSE ŞIPLĂNUISE...ci TOTUL ce fusese bun se stricase, acum, fără rost ori nădejde de a se mai drege,cândva...undeva...de către cineva......Din când în când, tot mai ţâşneau spre ceruri, explodând, precum enorme galaxii de otravă şi rău, auroreleboreale ale sfârşitului celui îngheţat...

-Am reuşit să stric...dar cum să repar şi să re-nasc...eu, care nu am puterea şi nici ştiinţa facerii...?! –m-am bucurat degeaba, ca prostul - ...tocmai eu, cel mai strălucit dintre arhanghelii Lui... - ...murmurăLucio Ferrante, destul de tardiv, după accesul absurd de sarcasm, de la-nceputul prăpădului şi al prăpădiriilumii... - ...ca un ucenic vrăjitor, nepriceput, ce era... - ...ucenic care ştia, de minune, să asmuţe şi săpornească stihiile, dar nu avea şi cuvintele cu care să le bage la loc, „în sticlă”...Prin mărturisirea sa din urmă, practic, „Verzăciosul”-Lucio Ferrante îşi renega (cu alte cuvinte), scremuta,impotenta sa încercare de re-creare a lumii!Voise binele, totuşi...şi ce se alesese de voinţa lui? Pulberea şi zgurile.Doar „PĂDUCHI ŞI CADAVRE” - prin nimic deosebite de cele „obţinute” de arahneeni!

*

...Corbul Unu către Al Doilea Corb – amândoi, cu ochii de jar, ochi roşii şi străfulgerând, nebuni defericire :

-Ai văzut, cumetre, că nu te-am păcălit...cum puteam eu să te înşel...eu pe tine, tocmai pe tine,cumetre- cumetre...?!

-A-A-AM VĂZU-U-UT...CA-A-A-A-A...rrr! – căscă enorm pliscul, mai să rămână cu el aşa,căscat, lacomul şi nehalitul de Al Doilea Corb.

*...Şi se auzi, de data asta, clar, venind din văzduh, Hohotul Batjocoritor (?!):

89

-Ha-Ha-Ha...idioţilor! Leit Corbi Arahneeni! Doi Papi ai Morţii!...Da, ha! - ...parcă eu altătreabă nici n-aş avea, da, uite cât de prost voi fi fiind eu (...după PLISCUL vostru, ţinând loc deCAP!) ...încât voi să credeţi, auzi! - că eu PENTRU VOI trudesc, nemernici egoişti şi idioţi..., o, câtsunteţi de idioţi...idioţi...IDIOŢI...!!! – se amplifică, până la un bubuit cosmic, ecoul revolteibartjocoritoare, din culmile văzduhurilor...

*...Magnific, Cascadorule „FĂURAR”! - ...de ce nu te vor fi votat, oare, ÎN UNANIMITATE,

omenirile... - ...ţi-ai pus, oare, problema („...în mod corect şi principial..”) - o, tu, Veşnic Amânatule?!*

...-Multe căcăreze episcopale, pe post de laxative cu gloanţe..., multă cacao cu leşie atomică,precum şi bostani explozivi îi mai trebuiesc omului, până să se răhăţeze, şi el, o dată, cumtrebuie...abundent, gras şi deplin... - murmură, a lehamite cam grosolană... - dar, nici acum, măcar, lipsitde veselie! - Vagabondul-Hornar! - ...legănându-se, alene, cu ţigara (de la mine „împrumutată”, fireşte...)lipită de vârful limbii... - ...pe craca unui copac, care, minune! - scăpase de bombardamentele cu „bostaniatomici”...

*...Din nou, UMILA IARBĂ (...oglinda nostalgică a „Verzăciosului”...!) avea grai...şoptea, către pomiiînnegriţi de zguri josnice, atomice:

„-Cum va arăta viitorul RAI...?”„-Nu ştim...” – se neliniştiră şi foşniră, ca-ntr-un vis urât, pomii.

De undeva, din cer sau de sub pământ, adânc şi înalt, se auzi:„-Nu există decât unul...SCURMĂ SUB CENUŞĂ, CAUTĂ SUB MĂŞTI... - şi-l vei vedea, pururi

luminat şi-nrourat...NEATINS!”IARBA şi POMII se plecară, se-nchinară...unii mai profund, alţii mai repezit... - ...dar dându-şi seama,dintr-odată, cât de mult se contaminaseră, toţi şi toate, de prostia omenească...!

***

Capitolul al XVIII-lea – INTERVINE SFÂNTUL SCAUN...

...Sfântul Părinte (arahneean, de felul şi stirpea lui...cum altfel?) se adresează, azi, ConciliuluiCardinalilor33 - pitit într-un bunker de tip militar, sub vreo 20 de metri de beton şi plumb. Construcţie undese strângeau, ciotcă, toţi „cavalerii lunari ai credinţei” era, de fapt, un adăpost antiatomic... (majoritateacardinalilor este aleasă, şi ea, cum se şi cuvine, „din cea mai nobilă stirpe”, adică, fireşte, din ceaarahneeană!) – iar Sanctitatea Sa rosti, în extaz provocat, ignorând total norii atomici de-afară...de munţiide morţi, nici nu se sinchisea! - ...Sanctitate Sa rosti, ziceam, aceste memorabile şi emoţionate vorbe (...dintimp în timp, doar, puse sub surdină, de exploziile atomice, continue şi profund cutremurătoare de scoarţăterestră, din „irealitatea imediată” a suprafeţei Terrei...):

33 -CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreagalume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat.concilium.

90

-...Planeta Terra, eminenţele şi înaltpreasfinţiile voastre, glu-glu...după cum toată lumea de bună-credinţă observă, glu-glu...prosperă, prosperă îngrozitor...glu-glu-glu... – ...aici, Sanctitatea Sa trase o duşcăzdravănă de întăritor (gâl-gâl-gâl...) - ...pentru a putea, apoi, continua şi sfârşi, apoi - vârtos, succint şiextrem de convingător:

-Noua Ordine Mondială, binecuvântat fie-i inspiratul ei nume, glu-glu, a adus chiar un exces defericire, glu-glu, oilor turmei noastre terestre. Pe care exces, noi, Urmaşul Sfântului Apostol Petru, glu-glu,suntem chemat să-l temperăm, glu-glu-glu, pentru a nu degenera în dezmăţ! Trebuie să avem grijă, glu-glu...ca, în turma credincioşilor noştri, glu-glu, să vină şi să se adauge, cu nemernicele lor contribuţii, glu-glu-glu... (contribuţii modeste, dar venind, avem încredere, glu-glu, din partea unor populaţii neo-creştine,glu-glu, mult mai numeroase decât este cea terestră!) – ...şi chiar să facem totul, pentru a-i adăuga cu sila,dacă ei nu înţeleg, prin cuvânt bun, minunile noastre...pe „omuleţii verzi”, glu-glu, din celelalte zone alesistemului solar, glu-glu...şi chiar din cele galactice! Numai aşa Crist, glu-glu, va fi mulţumit, glu-glu-glu...de împlinirea Misiunii noastre Sacre, glu-glu, atât de importante, glu-glu, dar şi atât de limitate, glu-glu-glu, prin statutul nostru provizoriu, glu-glu, acela de muritori...glu-glu-glu! E de cercetat, cât maidegrabă, glu-glu, în ce măsură, glu-glu, în condiţiile de excepţie, oferite de Noua Ordine Mondială, glu-glu-glu...vom mai putea fi trecuţi (şi socotiţi ca rămaşi!), noi, glu-glu...slujitorii credincioşi ai Lui Crist, glu-glu-glu... - ÎN RÂNDUL MURITORILOR...! – ...căci e de presupus că, în cel mai scurt timp, glu-glu, vomputea lua legătura, prin Internet, glu-glu-glu, dar şi „faţă către faţă”, glu...cu Însuşi Crist...glu-glu-glu!Însuşi El, glu-glu, m-a anunţat, aseară, printr-un e-mail sfânt, scurt şi cuprinzător, glu-glu-glu-glu...că tocmais-a suit, glu-glu, într-o rachetă intergalactică şi se...glu-glu-glu...se grăbeşte să debarce aici, glu-glu, în plinConciliu Celest al Vaticanului...glu-glu-glu! - pentru a ne proclama, glu-glu, calitatea noastră nouă, glu-glu! – misterioasă, mistică, dar firească şi logică, glu-glu-glu, pentru Sacrul Vatican, după victoria, glu-glu-glu - a Noii Ordini Mondiale! – glu-glu-glu...calitatea noastră, da, NUMAI a noastră...glu-glu-glu...aceea de NEMURITORI – glu-glu-glu-glu-glu! – îşi încheie Sfântul Părinte fermecător de glugluitorulsău discurs.Conciliul Cardinalilor aprobă, entuziast şi frenetic, aproape în delir, cuvântarea Sfântului Părinte – şi, în celedin urmă, excesul de entuziasm se exprimă prin aplauze, ovaţii şi aclamaţii cardinaleşti, absolutdezinteresate, da-da, pline-ochi de un dezinteres pur creştinesc......Nimeni nu ştia, însă, cauza freneticului succes oratorico-discursiv al Urmaşului Sfântului ApostolPescar: în acea dimineaţă, Sfântul Părinte avusese „scaunul” moale-moale (nu chiar diareic!)...şi, de aceea,era, cu adevărat, fericit şi mulţumit... - ...de tot şi de toate cele din lume...după atâta vreme deCONSTIPAŢIE GENERALIZATĂ!

*...Un succes mondial, ce mai! Acest discurs eclatant, cel puţin cât şi bombele cutremurătoare, de la suprafaţaTerrei! – ...doar că „oile turmei” catolico-terestre, sfâşiate, hăituite şi risipite, nu puteau să-l împărtăşeascăplenar (acest succes de propagandă papistăşească), întrucât oamenii din rasa audaxiană şi cei din rasasimplicissimă-ULTRAparia fie stăteau ghemuiţi de groaza exploziilor şi cutremurelor, precum fiarele, învizuini şi catacombe, adâncite cât mai mult pe sub pământ... – ...fie rămăseseră, definitiv, îngropaţi subpământulul devenit, pentru ei, prin „CABALA NEBUNILOR” (dirijată, cum altfel? – de către înşişi fruntaşiiplutocraţi arahneeni, organizatorii eroici ai Noii Ordini Mondiale!) – ...„mamă vitregă”...

*...MĂGARUL, legat de gardul mânăstirii, dădu din umeri, a pagubă:

-Zice lumea că eu deranjez, cu răgetele mele...dar ăsta, când mănâncă atâtea scoverze..., oarechiar le place răgăliilor ăstora de oameni...sau o fac şi se comportă ca asinii şi ca oile, până şiei...ditamai oamenii...?! Iha-haaa!

-...Tare mi-ar trebui o oglindă, să-mi admir, şi eu, frumuseţea discursului – iha-a-aaa...maibolborosi, moale şi trăgănat, măgarul, înainte de a adormi.Se vedea, cât de colo, că-i măgar popesc...

*...LUMÂNĂRICA se lamenta, printre ierburile cele umile, deci ubicue:

91

„-Că nu m-a făcut pe mine mama, papă...papă-papă...şi-s doar o oarece floare...să fi văzut voi,atunci, ca „păpoaică”, ce discurs luminat, LUMÂNĂRAT, vă trăgeam EU...de se ducea vestea până şi laDumnezeu, în ceruri!”...SCAIETELE CEL BOEM ŞI VESEL, de pe coasta muntelui, i-o tăie, scurt:

„-Nu te-a făcut, deci, nu eşti! Bucură-te, floare, de măreţul soare!”*

...-Cum mi-ar sta, oare, papă? - se întrebă, amuzat de un asemenea gând, Vagabondul.-„Argint-Viu” .

-...În mod sigur, tare prost! – îşi dădu răspunsul, tot el.

***

Capitolul al XIX-lea – DISCURSUL DUMNEZEILOR-CĂLĂI

...Nici magistraţii lumii (aparţinând, acum, exclusiv, rasei arahneene!) nu se lăsară (nu aveau cum! – îiobliga statutul lor de ATOTPUTERNICI, dobândit prin Hotărârile Sacre ale Consiliului Mondial alTerorii Binecuvântate, format numai din liderii plutocraţi majori ai arahneenilor...) – ...cum ziceam,SFINŢII MAGISTRAŢI ai Terrei şi ai Suburbiilor Galactice nu se lăsară, nicicum, mai prejos decâtclerul terestru... - ...şi, într-un Conciliu Divin al Consiliului Terestru Suprem de Magistratură, sepronunţară, decisiv şi definitiv, asupra binefacerilor „revoluţionare”! - prin intermediul unui discurs solar(stelar, cometar, non-gregar şi lunar!), rostit, cu serenitate sacră (...întreruptă, din timp în timp, de vagisughiţuri sacre, cauzate de prea multa maioneză sacră, pusă în salata de vinete sacră, îngurgitată culăcomie sacră, la prânzul, luat în mijlocul familiei sale sacre, înaintea desfăşurării sacre a ConciliuluiSacru...!), de către Judecătorul Suprem al Metropolei Terra şi a Provinciilor Galactice.

92

Acesta (Judecătorul Suprem al Metropolei Terra şi a Provinciilor Galactice) se exprimă (...cum am zis,autoîntrerupându-se doar pentru a-şi înjura, în şoaptă, bucătăreasa...şi făgăduindu-i acesteia - ...deocamdatădoar prin decizie înjurată... - atârnarea în ştreang, după care, fireşte, îi va despica trupul în şapte părţi egale,după care....va mai vedea el cu ce pedeapsă sacră o va mai binecuvânta el pe toanta aia...simplicissimă!) -...Sacralitatea Sa Magistrală se exprimă, ziceam, în mod decisiv, istoric şi pentru eternitate, în faţaperucilor colegilor săi (...plantate cu miile, ca verzele în grădină, în vasta, co[s]mica sală de judecatăsacră!), astfel:

-Trăiască posibilitatea noastră, glu-glu, a SFINŢILOR MAGISTRAŢI TEREŞTRI, glu-glu-glu...de a fi, efectiv, DUMNEZEI-CĂLĂI, glu-glu, prin legile emise de noi şi numai de noi – glu-glu-glu(cu aplicare, glu-glu...IMEDIATĂ, glu...!), în virtutea forţei noastre ilimitate, glu-glu-glu...oferite deNOUA ORDINA MONDIALĂ...glu-glu-glu-glu! Să celebrăm, apoteotic, glu-glu, această NOUĂ ERĂ,glu... – ERA MAGISTRAŢILOR-DUMNEZEI...glu-glu-glu-glu-glu...!

-...Trăiască posibilitatea noastră, a SFINŢILOR MAGISTRAŢI, glu-glu, de a deveni fiinţe celesteeterne, glu-glu-glu, obiecte de cult, glu-glu, ale plebei muritoare, ignorante, glu-glu-glu...simplicissime...glu! Trăiască harul nostru divin, de a lichida, glu-glu, imediat, glu-glu, prin linşajsacru, glu...pe oricine este de altă, glu-glu, opinie decât noi, glu-glu...în cadrul largilor hotare intelectuale,glu-glu...deschise de SFÂNTA DEMOCRAŢIE A NOII ORDINI MONDIALE...glu-glu-glu-glu-glu...!N-a existat şi nu poate exista, glu-glu...o mai desăvârşită democraţie terestră, glu-glu, decât aceasta,glu...în care noi, SFINŢII MAGISTRAŢI, glu-glu-glu, avem dreptul de a spune orişice, glu-glu-glu(...până şi tâmpenia noastră crasă, glu-glu-glu...precum şi tâmpeniile ameţitoare-năucitoare,glu...făcute şi EXPRIMATE de noi, sunt SACROSANCTE...glu-glu-glu-glu-glu!), iar ceilalţi auapoteoticul drept de a tăcea, glu...! – ...DESĂVÂRŞITĂ DEMOCRAŢIE în care noi, SFINŢIIMAGISTRAŢI, glu-glu-glu, avem dreptul, glu-glu, de a decapita pe oricine vorbeşte, glu-glu, visează,glu...şi, mai ales, gândeşte, glu-glu-glu, înafara indicaţiilor sacre din, glu-glu, „ÎNDRUMARUL SACRU DEGÂNDURI, VISURI ŞI EXPRESII” – glu-glu-glu-glu-glu! - alcătuit, tipărit, glu-glu, distribuit (pe banibuni...glu-glu-glu-glu... – ...şi distribuit, glu-glu, de câte ori binevoim noi, glu...tuturor!) şi îngăduit a ficonsultat, glu-glu (din şcoală şi până la moartea lor, glu-glu-glu...cât mai repede chibzuită şi decisă de noi,glu...!) - decisă prin decizia (?!) SFÂNTULUI CONCILIU AL CONSILIULUI TERESTRU SUPREMDE MAGISTRATURĂ...glu-glu-glu-glu-glu-glu! – de către simplii muritori ai Terrei, glu-glu, din raseleinferioare glu-glu! De trei ori „URA!”, glu-glu-glu, pentru Revoluţia Planetară a „CABALEINEBUNILOR”...glu-glu-glu-glu-glu!...Fireşte că perucilor nu le este îngăduită manifestarea dezmăţată, a clericilor...SFINŢII MAGISTRAŢI doar mimară, din buze şi, respectiv, din vârful degetelor - strigăte entuziaste,aplauze entuziaste, ovaţii ...idem/ibidem etc....Era vorba, doar, de Fiinţe Supreme, de Cele mai Înalte Duhuri Universale, de Fiinţe Hieratice...cenaiba!...Totul s-a petrecut, deci, precum în Empireu, cu sobrietatea luminoasă a pururi învingătorilor de oamenişi de omenie......Mai exact, a DUMNEZEILOR-CĂLĂI.

*...Şacalul râse o dată, scurt, apoi...tăcu.Antilopele, numai, glăsuiau, ca un şir de eleve de internat, aflate în drum spre şcoala-cea-depărtată:

-Ce ne facem, fetelor, pe aşa vremuri? Uite, a venit şi „Revoluţia Planetară”, şi noi tot domnişoaream rămas......Dar nimeni nu le dădu nicio importanţă. Erau în desfăşurare transformări prea mari, erau în joc lucruri preaimportante, de anvergură cosmică...pentru ca să mai conteze viaţa măruntă şi opiniile microscopice ale unorcalice şi dobitoace de antilope ...„din prostime”...

*...Pe brusture îl ustura teribil, când auzea că alţii sunt mai răi şi posomorâţi decât el, la suflet...DarSCAIETELE CEL VEŞNIC CHERCHELIT nu-l iertă, nici pe el:

„-Hei, tare-aş mai fi vrut să văd, un mare prostălău (şi ălă nu-s eu!), pe post de călău!”...Brusturele se pleoşti de tot, cu toate frunzele-n poală...

93

Cum de-i aflase gândul (ascuns şi ciudos...), smintitul ăsta, de pe coastă?!*

...-O, Doamne! „Măcelar” şi „Magistrat” au aceeaşi iniţială... - ...MAJUSCULĂ, din punctulmeu de vedere...dar tare mă tem că şi din punctul de vedere al victimelor, martirilor şi condamnaţilorlumii acesteia! – îşi permise blasfemia de a-i comenta tocmai pe zei..., cel cam „fără de vreun dumnezeu”(de pe pământ...) – Vagabondul stradal...”Argint-Viu” astral!

***

Capitolul al XX-lea – CE SPUN PLUTOCRAŢII ARAHNEENI DESPRE „AFACEREA ASTAGALACTICĂ, COSMICĂ”...

...Plutocraţia arahneeană, din zona „FRĂŢIEI CANCERULUI/RACULUI”, cu ologènia „cazată” în„Cetatea de Scaun” - YPRRUUU! (...ca, de altfel, şi „profesorii” arahneeni, din şcolile arahneene...!) n-aţinut niciun discurs. S-au privit între ei, ochi în ochi, toţi cei din loja „CERCUL” (...o altă denumire pentru„FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!), iar „VENERABILUL” a glăsuit, într-o şoaptă limpede, cumvaasurzitoare...auzită de toată Galaxia:

-...Acum e, cu adevărat, glu-glu-glu, lumea noastră...AFACEREA NOASTRĂ A DEVENITGALACTICĂ, COSMICĂ, glu-glu-glu-glu-glu! - ...şi, fireşte (glu-glu-glu!), nimeni n-a băgat de seamădintre cei prezenţi, dizarmonia cacofonică (...sigur, asta şi din pricina continuei „glugluieli” arahneene –pur şi simplu, zăpăcitoare a oricărei urechi normale!), produsă, în interiorul frazei cu pretenţii vaticinare,conţinând scurta observaţie triumfalistă a bătrânul...sau a bătrânei..., oricum, a acelei creaturi arahneene(nedefinite şi nedefinibile sexual!), care avea nişte foarte frumoşi ochi de mlaştină (...VERTICALI şiTULBURI, ca o sobă „piramidal-înfumurată”, cu vârfu-n jos..., cum altfel?) - ...ochi de aceeaşi fascinantăculoare, ca şi cei ai Tălpii Iadului.

*...În sfârşit, şacalul deschise botul la-a-arg...pentru a-l închide, imediat, apoi, într-un rânjet enigmatic şigrozav de complice...!

*...Toate FLORILE făcură grevă, la auzul Glugluitorului Suprem...timp de o săptămână...şi, iar, de lacapăt!

*...-No, cu ăştia nu mă pun, tată, că ăştia-s în stare să mă scoată până şi din meseria mea de

vagabond...ce naiba, chiar aşa de prost nu-s, fraierilor! – îşi şopti, vesel, în barbă, Hornarul-Vagabond...”văzând” tăcerea şacalului, cât şi greva florilor... – ...dar văzând, în special, guşile, umflate-cimpoi, ale plutocraţilor lumii... - şi auzind glugluiturile gogoşate ale Plutocratului-Şef (...de lojă!):

-...„Venerabilul”... „Vulnerabilul” - deh! – continuă Hornarul, cu gândul aiurea. Apoi îşi scuturămintea şi vocea... - ...care-i cam răguşiseră (ambele!), între timp:

-...Mintea-minteoru', mai încet sonoru'...că înnebunesc şi eu, alături de toţi nebunii voştri deserviciu! – ...completă, cam printre dinţi, Vagabondul....”discret, iar nu secret”!

***

94

Capitolul al XXI-lea – PARIUL...

...Această cronică se scrie, încă...Şi despre existenţa acestei cronici neterminate, încă – arahneenii (prinserviciile lor secrete...) au şi aflat. Şi nu s-a făcut nicio dezbatere, ci s-a dat o comandă apelpisită şi bâlbâităde furie turbată..., şi-atât..:

-Glu-glu-glu-glu-glu-glu-glu! – afirmă, bâlbâit, rezolut şi mânios la culme, Însuşi ÎmpăratulARAHNEEI, Vârf/MOŢ al Madreporarului Ucigaş, din Capitala Imperiului Arahnean-YPRRUUU!(...din zona „FRĂŢIEI CANCERULUI” – YPRRUUU!)... – ...unde-unde-unde este şeful Poliţiei mele,glu-glu-glu-glu-glu? Să vi-vină, pe dată-pe dată-pe dată, şeful Po-Poliţiei mele - şi să-mi execute,momentan, ordinele, glu-glu! Această cro-cro-cronică-ptiuu! - în care, la fffiecare-la fffiecare pagină,suntem defff-defffăimaţi, TRE-TREBUIE SĂ DISPARĂ! PE LOC!!! Glu-glu-glu-glu-glu! UU-UURGENT! Dimpreună-dimpreună-dimpreună cu autorul ei, sss-se-nţelege! GLU-GLU-GLU-GLU-GLU-GLU-GLU!Aceste ŞAPTE (nu două, nu trei...nu cinci – ci ŞAPTE LA RÂND!!!) glugluieli, grozav de zburlite şi deînfoiate, emise de însuşi Împăratul Arahneei Terestre (...care, probabil era pe cale să se confunde, cât decurând, cu Preşedintele Republicii Galactice Arahneene, dar şi cu Şeful Plutocraţei Galactico-Arahneene!) - erau dovada vie a interesului neobişnuit, purtat operei mele (bună-rea, cum era!!! – eareprezenta un pericol, atât pentru autor cât şi, după cum se poate deduce din furiile şi din ordinele, amarnicglugluite, ale Însuşi Împăratului Arahneean!).Se stârnise, subit, şi un interes atât de acut (...chiar în inima arahneimii - YPRRUUU!), pentru viaţaautorului cronicii... - ...cât nu eram eu, acum, bucuros...!Pe lângă glugluieli, însă, Împăratul Arahneei făcu un gest, fără precedent, în analele istoriei arahneene:într-un acces de turbare, cu mâna dreaptă îşi apucă părul din cap, cu tot cu perciuni şi cu zdrăngănelele deaur..., şi-şi suflecă părul peste cap, cu scalp cu tot... - ...într-atâta furie, că rămase cu el în mână, ca şi cu operucă...! Curgeau, ţâşneau! - şuvoaie de sânge, din pielea jupuită de vie, a căpăţânii imperiale...!!!...Se vede treaba că la mijloc era mult mai mult decât o nenorocită de cronică de hârtie: erau atinse (adică,PUSE LA ÎNDOIALĂ, tocmai de un păduche audaxian, un păduche preparat, ştiinţific, de generaţii, înlaboratoarele psihiatrice arahneene, să devină paralizat cerebral şi sclav - pe viaţă, cu tot neamul său! -sclav ultimului sugaci arahneean!!!) - însuşi orgoliul, însăşi mândria de arahneean tiran paranoic,atotstăpânitor criminal şi, în plus, proclamat, de lingăi – ZEU...!!!...Şeful Poliţiei Arahneene, dus de automobilul cu mujdei de usturoi, apoi, de descensoarele ultra-rapide,până la YPRRUUU!, apoi, până pe treptele Palatului Imperial Subteran...şi, de acolo, cu lectica, suit pânăîn Marea Sală a Palatului Imperial Subteran – ...nu ştia absolut nimic, despre tot circul sinistru, dinPalatul Imperial Arahneean... - ...el numai gâfâia, nemaipomenit de ostenit şi de uluit, cu zdrăngănelele depe căpăţâna lui mare dârdâind... – zdrăngănele care se loveau între ele, de ziceai că bate grindina, în plinpalat...şi cu ţăruşul din creştetul capului, aproape ieşit de tot (...adică, de-un stânjen întreg!), dinţestan...de atâta mistică spaimă:

-Glu-glu-glu! Plecăciune...m-aţi, glu-glu, chemat? De ce...-Sigur că te-am chemat, idiotule, tâmpit degenerat, cretinule sifilitic...glu-glu-glu-glu-glu! – urlă, ca

un leu (sau măgar...la alegere!), Împăratul ARAHNEEI – căruia sângele, de pe tot scalpul jupuit alcapului, îi invada ochii..., şi urla, în neştire...ca un lup flămând şi nebun... nebun şi de durere, şi de orbire, şide ciudă, şi...de toate deodată! Se simţea de un milion de ori mai nebun, mai exasperat şi mai ultragiat, decâttoţi nebunii audaxieni, la un loc, din întreg „aşezământul cavalcantian”......Astfel începură, cu o minuţiozitate urlat-răguşită, ca de taifun expirat, instrucţiunile, pline de căldură şipoliteţe, ale Împăratului ARAHNEEI, către şeful Poliţiei sale...

-Dar...mărite...iertare...de ce... – încercă să salveze ceea ce nu se mai putea salva, deloc, dar absolutdeloc...bietul Şef al Poliţiei Arahneene...: adică, un ultim rest de demnitate...şi ţăruşul său de „înalt cin”,exasperant ieşit-boldit, câtumai prepeleacul! - din căpăţână!

-De ce???!!! De aia, pentru că eşti un idiot galactic, un idiot şi-un cretin care-i bate, lacretinism şi idioţie, pe toţi idioţii şi cretinii din Galaxie....glu-glu-glu-glu-glu..., la cretinism şi la idioţie,DAA-AAA!!!

95

-Dar... – încercă şeful să răspundă, cu o politeţe, cât de cât, similară... - la această întâmpinare cuadevărat prietenească....dar şi profund împărătească!

-Niciun „dar”, glu-glu-glu-glu-glu! Mai vrei şi daruri, handicapatul dra-dracului...după ce că, glu-glu-glu, ai pus la dos, toate rapoartele, glu-glu-glu, toate informaţiile Serviciilor mele Secrete, glu-glu-glu,despre un criminal fără seamăn, un criminal major, glu-glu-glu..., CRRR-CRIM-CRIMINALUL E-E-EREI A-AARAHNEENE!!! (n. mea: ...dacă aş fi fost de faţă, subsemnatul, precum n-am fost...sau, dinmodestie, trebuie să pretind asta...aş fi crăpat, pur şi simplu, de mândrie şi trufie!)...un CRR-CRIMI-MINAL GALACTIC, glu-glu-glu, care scrie, liber, glu-glu-glu, ca pasărea cerului, glu-glu-glu-glu, ocronică a vremurilor Imperiului nostru planetar, glu-glu-glu...scrie galactic, glu-glu-glu-glu-glu, şiglorios...gloroios...noroios...lua-te-ar dracu' de idiot! (...nu se ştie, nici azi, cu totul precis, cui anumeadresase Împăratul Arahneei, acest epitet, cu iz de invectivă, imprecaţie şi injuirie, totodată...) - ...în carecronică, glu-glu-glu, ne defăimează, tembelule-cretinule-idiot-şi-cretin-şi-creştin-şi-rahat-nenorocit-şi-rahat-de-stat ce eşti tu, cu toată Po-Po-Poliţia-ţia ta!!! (Împăratul începea să delireze, se vede treaba...şişuvoaiele de sânge de pe căpăţâna lui se scurgeau, se scurgeau la vale, tot la vale, în valuri, inundândPalatul Capitalei Imperiului Arahneean...YPRRUUU!), glu-glu-glu-glu-glu-glu! Până aici, oooo, pânăaici am ajuns, o-o-o-o, cu lipsa de vigilenţă a Poliţiei, o-o-o-o...încât un oarecare audaxian puturos, glu-glu-glu, o-o-o-o, adică, glu-glu-glu, un sclav puturos de-al nostru, glu-glu...o-o-o-o, să scrie împotriva noastră, aSFINŢILOR ARAHNEENI! - glu-glu-glu...gluuu...o-o-o-o! (Împăratul Arahnean era, şi chiar arăta a fi,pur şi simplu, o fiară turbată, care răgea, râdea şi se tânguia, urla, plângea şi scuipa...toate, în acelaşitimp...timp în care Palatul ajunsese un ocean de sânge (...scurs de pe scalpul lui imens şi belit...), încare sânge, toţi curtenii, dimpreună cu Slăvitul Împărat al Arhneei...se înecaseră...de mult!)....Dar, după vreun sfert de ceas, doctorii Palatului Imperialo-Subteran din YPRRUUU! îşi făcură, cât decât, datoria..., sângele se opri...şi Împăratul Arahneei îşi dădu seama că trebuie să se reculeagă...SĂ-ŞIRECAPETE SOLEMNITATEA ZEIASCĂ! - ...se reculese, da... - şi continuă să înjure înmărmuritor,impresionant, tulburător de bogat semantic...şi să aiurezo-delireze, cu forţe şi invective (mult îmbogăţite, şiele, semantic...crescuseră, parcă, toate invectivele şi imprecaţiile astea, „din pământ, din iarbă verde”...,ori, poate, din celebru de fertilele şi sacrele gunoaie ale Romei...şi din GHEENA GALACTICĂ!):

-...Dobitoc pla-planetar, imbecil stelar, cre-cre-tinule constelativ...(şi înşiruirea epitetelor acestora,atât de onorante, pentru Şeful Poliţiei Arahneene...epitete izvorâte dintr-o fantezie imperială şi dintr-obunăvoinţă supra-imperială, ambele, fără de sfârşit şide capăt! - ...continuă, într-un ritm net superior celui de mitralieră...!) - ...am ajuns să fim defăimaţi, de unma-maţe-fripte, glu-glu-glu, chiar sub na-nasul nostru! Ptiu...glu-glu-glu-glu-glu! Am să pun să-ţi taie ca-capul şi să-ţi scoată ma-maţele dintr-însul, glu-glu-glu, cre-cretinule, ji-jigodie, JA-JA-JAVRĂ NE-NE-NECREDINCIOASĂ...GOIMULE!...Şeful Poliţiei Arahneene (când realiză, în sfârşit, dezastrul produs ARAHNEEI, de acel „op”mizerabil...şi de autorul lui execrabil...) - ...pică de pe targă, ţeapăn, de frică... - ...căci „javrănecredincioasă” era o expresie folosită, numai şi numai, deci, „EXCLUSIVIST”, pentru non-arahneeni! –...or, el era arahneean de cincizeci de generaţii, pe puţin...)!Însă, după ce-l ridicară de jos şi-l puseră la loc (...parcurgând, adică, drumul invers: de jos, de pe parchetulimperial, adică, până în lectică... - ...din lectică, până în descensorul YPRRUUU-ului...din descensorulYPRRUUU!-ului, „ascensionalo-descendent” (...”decendenţa” ascensională se referă, exclusiv, ladescreşterea în rangul aristocratico-arahneean, fireşte!), în automobilul cu mujdei..., iar din automobilul cumujdei - drept acasă...la mama dracului, în superbul său palat audaxian, de la suprafaţa Terrei!), ŞefulPoliţiei Imperial-Arahneene (care nu era el chiar foc de deştept, dar onoare având...căcălău! – ...de seumfla onoarea într-însul ca ovăzul, văzând cu ochii!) - Şeful Poliţiei Imperial-Arahneene, cum spuneam,făcu, în barba sa dintre perciuni, UN PARIU ÎNFRICOŞĂTOR, cu dumnezeul lui borţos (...spre a-şirăzbuna împăratul iubit, acum cu devla lui sacră auto-chilugită şi auto-belită...rănită de moarte, ce mai! - ...de furie sacră...de berserk...de amoc...etc. etc.!):

„-Glu-glu-glu, să înţepenesc de tot (deja, pe trei sferturi, până la patru cincimi, dorinţa sa se şirealizase, prin leşinul şi căderea sa, la Palat...), dacă, într-o oră, glu-glu-glu, dementul ăla de scriitoraşaudaxian, glu-glu-glu, n-o să fie făcut ţăndări, şi ars pe rugul propriei sale cărţi! Pun pariu, pe capulcopiilor mei (pe care, fireşte, nu-i am!), că aşa va fi, sau eu nu voi mai fi ce sunt acum...căca-m-

96

aş...(termină el, într-o pronunţată notă de duioşie, dar şi de vag absurd...din punct de vedere semantic,nebulos şi caraghios, de-a binelea!). Glu-glu-glu-glu-glu-glu!” – ...concluzionă el, maxim ameninţător! –şi glugluitul acela, aproape nesfârşit, din finalul zguduitorului pariu al Şefului Poliţiei Imperial-Arahneene, pe post de jurământ, ţinea loc de Biblia pe care acesta NU jurase...Apoi, bietul arahneean, hotărât şi speriat de moarte (totdeodată!), porunci sclavilor să fie dus, cu maximăurgenţă, de sub-braţe, „acolo unde-şi petrece omul cea mai duioasă clipă a zilei”... - vorba unui pictoraudaxian antic...pentru a-şi împlini, măcar, promisiunea din ultimul cuvânt al discursului său, peste seamăde patetic!

*...VESTEA PARIULUI (făcut cu sinele şi cu onoarea sa...) Şefului Poliţiei Imperial-Arahneene începu săse rostogolească, la vale, în jos, pe străzile Romei...apoi, o luă prin toate continentele Terrei (şi prin toateoceanele, desigur...peştii atâta aşteptau!), la rând...şi făcu cotul, după aia, spre Galaxie...după care nu semai opri, decât unde şi-o fi înţărcat dracul copiii (...dar despre asta, adică despre locaţia asta... - noi n-avemla ştiinţă...mai cu cap ar fi să-l întrebaţi pe domnul Lucio Ferrante...!)....Fireşte că, aşa cum am sugerat mai sus, toată lumea (arahneeni şi ne-arahneeni... - ...adică, audaxiano-simplicissimi, deopotrivă!...tereştri şi galactici, la fel!), aflară despre PARIUL Şefului PoliţieiImperiale...şi, cum se procedează, din spirit de solidaritate, într-una şi oricând, toţi care aflară făcură, şi ei,pariuri... - de un calibru asemănător, dar, fireşte, proporţional cu rasa, soiul, caracterul şi salariul... - miza seschimba: de obicei, devenea tot mai scăzută...!

...-Hai, pune banul, glu-glu! Eu îi dau audaxianului ăluia cretin, glu-glu-glu, zece minute, celmult...glu-glu-glu! – se extazie, cu infinit respect faţă de superior, un poliţist arahneean, către alt poliţistarahneean.

-Pun, glu-glu! – se decise, subit şi sportiv, colegul său. Eu zic, glu-glu-glu, că va fi necesar un sfertde oră...glu-glu-glu... până-l prind...glu...– ...transpiră, de emoţia curajului său cvasi-blasfemator, acesta dinurmă. Dar dacă, glu-glu-glu, ne trimit tocmai pe noi, în misiunea de a-l executa pe acel dement... ha?- glu-glu-glu... – ...aproape că leşină, de posibilităţile ascunse, chiar în revelaţia sa, Poliţistul II.

-N-ai grijă, glu...! Avem destulă poliţie, glu-glu-glu, căcălău... – ...începu să se îngrijoreze, de-abinelea, şi Poliţistul I, faţă de neaşteptatul atac, venit, tocmai din flanc („Tu quoque, fili mi Brutus ?”) –adică, tocmai din partea colegului şi fratelui său de samavolnicii şi nemernicii - Poliţistul II....Nici plutocraţii nu se lăsară mai prejos, dar mizele lor nu se puteau compara cu acelea ale unui pârlit depoliţist:

-Malalehil, glu-glu (glugluitul ăsta suna plin şi sătul, şi deosebit de relaxat, cu perfectă încredere înPoliţia Arahneeană, în Şeful ei, în Împăratul ARAHNEEI...şi, în cele din urmă, în atât de grasul şiîndatoratul Dumnezeu Arahneean...!) - eu pun la bătaie, glu-glu-glu, 5.000 de „porţii”, pe masă, pânămâine, glu-glu-glu... („porţiile” fiind metafora pentru milionul de monede de aur arahneene...)! Îl vorcaptura într-o jum'ate de oră, glu-glu-glu... – şi plutocratul arahneean, Mare Olog de Profesie, şi azvârli,cu maximă scârbă, pe masa din sala mare de şedinţe a Bursei, banii puşi ca miză.

-Ţin, glu-glu-glu, Ishmael! Eu zic că, glu-glu-glu, cu mijloacele noastre primitive video, prin imaginitermice (pătrunse abia prin pereţi de plumb, de abia cinci metri grosime...!), glu-glu-glu...ha-ha...e nevoie decel puţin patruzeci de minute...gluu-gluu... – se lăfăi, în propriile-i vorbe, unul dintre Marii Ologi aiPlutocraţei Sacre Arahneene...

...-Sigur îl prind! Şi-l execută, „ain-ţvai”! – exultă Nebunul II.-Deh...eu n-aş fi aşa sigur... – dădu din cap, a neîncredere, Nebunul III.-Pui pariu? – răsări şi înflori Nebunul II.-Eu, nu...în niciun caz! – rosti, decis, Nebunul III... – dar Nebunul VII crezu că pe el îl întrebase

Nebunul II...şi grăi aşa:-Sigur! – ...veni, pe dată (...adică, veni DUPĂ refuzul Nebunului III...), răspunsul Nebunului VII.

Nebunul V şi Nebunul III se abţinură...au fost singurii din întreaga galaxie, de fapt...care n-au „marşat” pepariul cel ticăloso-criminal, făcut de Şeful Poliţiei Arahneeane, pe drumul de întorcere (întoarcere„lecticizată” şi „motorizat-usturoiată”...întoarcere eroică, dusă/con-dusă până la duiosul closet, din dulcea şisomptuoasa lui casă...mai strălucită şi mai de prost-gust chiar decât Palatul Imperial Arahneean...!.

*

97

-Tot auzeam eu, morrr-morrr, vorba asta, pe care n-o înţelegeam: despre „a vinde pielea ursului dinpădure”...Abia acum înţeleg vorba asta, morrr... – medită Ursul Gigantic, vorbind cu Umbra Zibrului...Umbra Zimbrului se întâlnise, la zenit, cu Umbra Pajurei...şi se auzi glasul celor doi regi adevăraţi,îmbinat într-un tunet urmat, pe dată, de fulgerul mânios: şi concludent:

-Aşa ne-au pus şi nouă pecetea crimei, arahneenii...şi, uite, am ajuns „măreţe umbre”... - ...măreţe-măreţe, dar tot UMBRE! Noi zicem să-l ajutăm pe năpăstuitul ăla de scriitoraş audaxian, ce ziceţi?

-Morrr, eu nu fac pariuri, dar, morrr, voi face tot ce-mi va sta în putinţă, să-l scap şi să-l ascund, pezărghitul ăla de audaxian cronicaro-scriitoraş...morrr... – făcu, totuşi, dar în felul său specific, şi GiganticulUrs şi Călugăr al Munţilor - un altfel de pariu...

*...Scaietele, cel „mangă” şi cam năbădăios, se jură şi el – potrivit cu firea lui dezmăţată...dar dezvăluind şiun fond (complet ascuns, până atunci!) de „zavragiu” şi de veritabil conspiraţionist („carbonar”!):

„-Când îl văd şi dacă-l văd, îl agăţ eu de mânecă, pe scriitoraşul ăla nebun...sărmanul...decât să-lagaţe imbecilii ăia de arahneeni...ŞI AL MEU VA FI! Nu-l las eu belitului ăluia de împărat auto-scalpat...! Îi voi da scriitoraşului „EDUCAŢIA SCAIETICĂ” - TOATĂ! Îl <<trasport>>, de urgenţă(prin tot seviciul nostru de comunicaţii <<scaietice>>! – şi-l călăuzesc până la <<guerrilleros>>, în pisculMuntelui! – ...şi să vezi ce om scot eu din el...<<ain-ţvai>>, nu, deştepţilor...?!”

*...Ce ziceaţi? N-am fost complet atent, iertaţi-mă...îmi zvâcnesc tâmplele...cred că am prins, de undeva,cumva, o răceală...Vă întrebaţi, va să zică, fiecare dintre domniile voastre, dacă scriitoraşul cu pricina a fost executat...şi operalui arsă... - după „o aşa cosmico-galactiCĂ CATastrofă, ce a produs el, ...de scriitoraş criminal odiosos şigenocidel!”...şi în ce măsură au câştigat pariurile, cei din plutocraţie, din Poliţie...dar şi dintre „artişti”...?!Şi, cumva, dacă ştie cineva ce s-a mai făcut cu dovleaculauto-scalpat al Împăratului Arahneei, desigur......Păi, eu atâta vă întreb, la rându-mi... - şi, după aceea, voi tăcea, precum LEBĂDA şi MIRELEINOROG...lăsând, în locul meu, pe ALTUL, să grăiască, infinit mai competent - spre a încheia cronicaasta, despre Rezultatele „Noii Ordini Mondiale” şi ale „Revoluţiei” (terestre, cu „muguri” galactici!),începute, cu „nebunii” şi „doctorii” săi, de către „măreţul”, „gloriosul” şi „adorabilul” meşter, AS ALPROPAGANDEI ŞI AL ILUZIONISMULUI - Lucio Ferrante...:

-Aţi citit, voi, oameni buni, cronica mea? Dacă răspunsul este „DA”, înseamnă că arahneenii(precum şi preaservilii dezertori audaxieni) n-au câştigat nici măcar un biet pariu, din toate milioanele depariuri... Dacă răspunsul este „NU”, atunci înseamnă că, chiar de nu vor fi câştigat totul, definitiv...pe ici, pecolo, arahneenii tot au câştigat câte ceva...şi asta le va da curajul, în viitorul foarte apropiat - să-şi refacăputerea, destul de şifonată (măcar), acum, dacă nu chiar ruinată... - de pe Terra şi din Galaxie......À propos, de ieri sunt, şi eu, un „guerrillero”-ucenic, din Muntele Sfânt...printre tot mai multe milioane derăzboinici/”guerrilleros” (împotrivitori faţă de orişice samavolnicie...), treziţi la viaţă şi la conştiinţă (deapartenenţă la o rasă şi, cine ştie, chiar la câte un neam anume...).Poate să-i fi trezit din somn chiar şi lectura cronicii mele umile...?!

-Daaaa....! - poţi să fii sigur, poţi să fii DE TOT sigur de asta... cum îi zici?- aha: ”importanţalecturii cronicii tale umile”! – ...să fii convins că toate ciorile şi gaiţele, când zboară prin văzduh,poartă, între gherare cronica ta, şi-i răsfoiec cu ciocurile, de zor! – ...fii sigur de asta, până ceadormi...naşparliule, dragul meu...genieluţul şi „salvatorul patriei”, salvamarul tatii, ce eşti tu descriitor...n-ai mai fi... - ...şi să fii, în schimb, sănătos, trei zile, cu cea de-alaltăieri! – se înduioşă, teatralşi parental, Vagabondul-Hornar din colţul străzii mele (...şi de cam peste tot! - din cosmos şi până la mineacasă, în balconaşul cel conţinând buzunarele mele...„ţigăruite”!)...vărsând o lacrimă de crocodil, pe bune!

*...Mai încolo, Vagabondul mă prelucră serios (nu înainte, fireşte, de a mă buzunări zdravăn, după obiceiulpământului...):

-Măi muştiuc, nenicule, măi! – mă luă, pe nepusă masă, Smolitul Vagabond... – ...dacă eu aş aveaparale, mi-aş lua ţigări, ca să nu mai tot cerşesc de la tine...(tăcea mâlc, nerecunoscătorul, asupraaspectului că nu prea aştepta el rezultatul vreunui „cerşit”...şi-şi cam lua singur, în ultima

98

perioadă...întrebarea era numai de formă şi ca să nu se supere politeţea lumii...: se apleca peste balustradă, caun veritabil trapezist ce era, şi nimerea...drept în buzunarele mele!) - ...iar nu să pun pariuri tâmpite,cretine, pe-un fraier ca matale...Numai şefii de poliţie arahneeni şi auto-scalpaţii ăia de împăraţi ailor, îs în stare de aşa neghiobii...! Iar de citit – cine naiba e dispus să-şi piardă viaţa, pentru toateminciunile unui năuc, ha?Şi-şi puse, din nou, în valoare, arta scuipatului său celebru...de data asta, drept pe hârtiile cronicii de faţă...(...că s-a mai scurs, oleacă, şi pe pantofi, asta o trecem cu vederea...pantofii umblă, pe stradă, aşa, de proşti,mu-u-ulţi şi verzi şi în şir, ca şi câinii după o haită de căţea...).Ei, fă bine, să-ţi auzi de rău......Uite-aşa de grabnic şi succint mă lămuri („repede şidegrabă”, cum se zice...), cu privire la valoarea muncii mele...phiii! – şi asta, tocmai amicul meu, de-o zi şi-o noapte, şi de iar câteva zile şi săptămâni, lungi cât zilele de post...cât i-am tot dat la ţigări, de să afumi cuele un drac!...Hornarul dracului!

*...Da, în cele din urmă, PARIUL a fost pierdut, de toţi cei care l-au făcut......La început, Poliţia Arahneeană fu năucită, în întregime, de ordinele urlate (isterico-dement!) ale Şefuluiei...apoi, se loviră cap în cap, toţi..., şi începură PRIGOANA ŞI VÂNĂTOAREA SĂLBATICĂ...Năvăleau, ca hunii şi vandalii, în cartierele şi mahalalele audaxiene, băteau cu paturile puştilor în uşi,ucideau, pe loc, pe cei care deschideau uşile, apoi, ajunşi înăuntrul caselor audaxiene - violau, ucideau,dădeau foc...şi abia după aia îşi aduceau aminte că trebuie să afle „taina cronicarului”!...Iar dacă nu li se deschideau uşile, fie bombardau, cu elicopterele, fie aruncau în aer, cu grenade şi „dovleciatomici”... - ...case întregi, cartiere întregi, chiar oraşe majoritar audaxiene (...ce dacă mai mureau, pe lângăaudaxieni, şi mii de semi-plebei arahneeni...?)!...În sfârşit, în faza ultimă, poliţiştii arahneeni au reuşit să se abţină de la asasinatele „pe loc”, şi au începutsă aresteze şi să tortureze...Urletele celor torturaţi (înafara „Cetăţii-GROAPĂ-YPRRUUU!”, fireşte!) se auzeau până la ceruri...darnimeni, dintre oameni (...afară de câteva formaţiuni de comando, din rândul gherilelor audaxiene, coborâtedin munţi, cu misiune specială de neutralizare a criminalilor arahneeni...!), nu îndrăznea să intervină, înajutorul bieţilor oameni (bărbaţi, femei, bătrâni, copii...), schingiuiţi de arahneeni.....N-au aflat nimic, slugarnicii şi înspăimântaţii-dezorientaţii (de-acum!) poliţişti arahneeni...pentru că, nicimăcar o singură dată, nu au dat de oameni care să ştie ceva...Aşa că, plictisiţi de totala şi generalizata lor nereuşită, poliţiştii arahneeni îi aliniau, cu sutele, pe prizonieriiaudaxieni - în faţa zidurilor... - ...şi-i mitraliau sau, pur şi simplu, întâi azvârleau grenada asupra lor (ori, cuaruncătoarele de foc, în prăjeau...) - ...şi, abia în final, mitraliau, cu mânie dementă, cadavrele sfârtecate oricarbonizate......Dar, din munţi, n-au coborât doar comandouri audaxiene...Pe când dormeau sau mâncau, poliţiştii arahneeni erau atacaţi, cu o violenţă extremă şi mistic-coordonată,concentrată şi concertată enigmatic...de haite uriaşe de lupi şi de râşi, de grămezi imense (precum haldele desteril, din preajma minelor...), ruginii-cafenii, de urşi, de „detaşamente” îngrozitoare, paralizante, de lei şitigri, leoparzi, gheparzi şi pume...sau de enormi saurieni târâtori, şi cu colţi cât un etaj (colţi clădiţi înboturile avide şi nesfârşite!) - ...care, toţi, îi sfâşiau, pe loc, rupându-le beregăţile şi, apoi, consumându-i, cuplescăituri pantagruelice, ca pe nişte delicatese......Ceea ce părea şi mai ciudat, era că, chiar în momentul când arahneenii ocheau sau trăgeau, înaudaxieni...sau când începeau torturarea neajutoraţilor audaxieni...sărea, din iarbă, ca şi din asfalt, câte un„comandou” de lăcuste, ori de greieri, de albine, de viespii, sau de alte felurite feluri de gângănii (cu miile şimilioanele!), şi-i împungeau, înţepau, muşcau, pişcau...iar scaieţii şi ciulinii „săreau” şi ei, în felul lor, „laatac”...agâţându-le mânecile şi, deci, blocându-le şi încurcându-le mişcările mâinilor asasine...Nu mai spunem despre acţiunile, fulgerătoare şi letale, ale şerpilor (nu că-i urau pe arahneeni...sau ar fiiubit vreo rasă umană, audaxiană sau alta...nici vorbă! - ...dar nu-şi puteau stăpâni plăcerea de a seamesteca, în orice afacere, PE BAZĂ DE MOARTE...)!

99

...Încă şi mai curios: unde se afla un detaşament (pluton, batalion, sau ce-o fi fost el...) arahneean, pământulse crăpa sub ei, stâncile şi, în general, toate pietrele, explodau, în aer, orbindu-i cu praf şi sfârtecându-i, cuadevărate „schije de piatră” (ca-n Evul Mediu!), pe prigonitorii cei ticăloşi, din rândul arahneenilor......Cu toate strigătele, tot mai răguşite şi mai înăbuşite de răguşeală, ale Şefului Poliţiei, subordonaţii săi,urlând înnebuniţi... (de data asta, EI...dar ce urlete! – mamă-mamă, ce junglă dezlănţuită...: pe lângăurletele de groază ale poliţiştilor terorizaţi de universul terestru întreg, trecutele urlete ale Şefuluiputeau fi categorisite drept nişte biete...„şoapte”!) - ...riscând să fie executaţi pentru nesupunere, audeclarat (mă rog, aşa s-a dedus, ulterior... - ...pentru că, pe moment, nimeni nu se înţelegea cu nimeni, niciîn cer, nici în pământ!) că ei nu mai pot să îndure a fi „sabotaţi” şi „dumicaţi”, nici de gherileleaudaxiene, tot mai curajoase şi mai imprevizibile...dar nici de toate fiarele pământului...şi să fie obiectede batjocură ale vegetalelor, că până şi un scaiete reuşea să-i „saboteze”..., oprindu-i sau stingherindu-i,măcar, din iureşul crimelor...iar pământul şi pietrele ajunseseră de nu-i mai răbdau, şi-i fărâmau de tot, şi-iscufundau în hăuri şi genuni insondabile..., de nu li se mai ştia nici de nume!...Astfel se face că, toate vietăţile pământului (afară de rasa arahneeană, fireşte!), ocrotind, cu sălbatică şieroică înverşunare, cronica şi viaţa cronicarului... - la un moment dat, am simţit că nu mai aveam de ce măteme!Căci, da, toţi, toate aceste vietăţi non-arahneene (începând de la bază, de la Împăratul CRISTAL!) s-auţinut, cu sfinţenie, de vorbă...şi m-au ascuns (precum s-au jurat şi făgăduit!), de „binele” arahneean - şiUrsul, şi Pajura...şi Cristalul Fulgerător, ca şi Florile şi Scaieţii...Pădurile, Cerbii, INOROGUL şiMunţii, Cerul şi Pământul - ...ba chiar şi unii dintre oameni şi demoni, dintre cei cărora le părea rău, dupăSmaragdul cel „picato-alunecat din frunte”... - ...le părea rău şi nu renunţaseră, încă, la demnitate şionoare, la curăţenia de Duh...!

*...Totdeauna, în Creaţia Cosmică, ASTFEL DE PARIURI, TICĂLOASE ŞI LAŞE - SE PIERD......Singura necunoscută reală a rămas, încă, pentru mine...chiar EUL MEU!...Şi, mai cu seamă, valoarea şi semnificaţia lui, în lume şi dincolo de lume! E bine că sunt„guerrillero”...dar asta nu-mi spune nimic, deocamdată, despre valoarea şi rostul meu, printre ceilalţi„guerrilleros”!Dar...trăind şi văzând! - ...cercetând necunoscutul şi lumina, şi înţelegând! Nu se poate ca un RăzboinicAdevărat (adică, luptând pentru Adevăr, Bine şi Frumos!) - să nu ajungă, până la urmă, şi laÎNŢELEGERE!

*...LEUL, trezit din mahmureală (după cherchelirea lui cea...„mangă”! – ...care-l făcuse să treacă, lejer, cuvederea, chiar şi un război atomic!), întredeschise ochii, pentru câteva clipe, parcă bolnav peste poate...şiprivi în iarbă, cam prost dispus...Zări, regele cel roşcat, lângă nasul lui, un greieraş, sărit (atât depericulos...!) din greşeală şi lipsă de chibzuinţă, drept sub privirile regelui!Bietul GREIERe, fără minte şi măsură în salt, îl auzi pe mahmurul rege murmurând:

-Cred c-am să borăsc peste tine...Evident, GREIERELE se îngrozi cumplit, de această sinistrăperspectivă...!...Dar îl liniştiră, degrabă, patlaginile din preajmă:

-Stai blând, frate...şi cântă-scârţâie-nainte! - ...nu vezi că grăsanul cel roşcat a adormit la loc?......Şi chiar aşa era: sforăiturile regelui se auzeau din savană, până pe culmile munţilor!

***

100

Capitolul al XXII-lea – ÎNTR-UN BORDEI, „PITOREASCA ŞOPÂRLĂ”...

...Nu ştiu în care punct de pe Terra suntem, pentru că toate reperele (şi geografice, şi morale...) au fost teribilde zăpăcite, cu „revoluţia” asta cataclismico-apocaliptico-propagandistică! – ...ceea ce este cert e doarfaptul că nu ne aflăm, de data asta, într-un bunker (de unde să aibă, oare, nişte pârliţi de artişti, foşti„nebuni”, evadaţi, cu toată daravera asta de NOUĂ ORDINE MONDIALĂ şi cu zavera, şi cu...toate şitoţi, din „Ospiciul Apollinic”... – bani de un bunker anti-atomico-propagandistic, hai? - ...aud?) – ...ciîntr-un bordei, săpat sub pământ, hăt, la vreo 20 de metri adâncime.Cu feţele arse şi cu pielea supurândă, din pricina cenuşilor atomice, pătrunse în imensul bordei – ...cum-necum, aduse de vânturi! – ...zăceau, pe paie putrezite, câteva zeci de oameni, pe care-i recunoşteai că-soameni numai pentru că, din când în când, gemeau, de dureri reale, ori vorbeau – despre lucruri ireale...În bezna imensului bordei, luminà doar un felinar chior, zi şi noapte – păzit, cu rândul, de locuitoriisubterani, „catacombieni”, ca să nu ia foc până nenorocitele alea de paie, de sub ei... Stăteau, aici, ghemuiţişi damnaţi, ca-ntr-o închisoare „non-apollinică”...ori într-una dintre cele mai adânci bolgii ale infernuluidescris, atât de convingător-vizionar (...într-un fel, chiar ademenitor...!), de către divinul Dante......De acolo, din bordeiul acela, aşteptau Artiştii Lumii (cunoscuţi, de altfel, şi sub numele de „pensionarii,pe viaţă, ai ospiciului cavalcantian”...dar numai cei din „castelul ascuţit, întunecat de propriile-i migreneşi coşmaruri”!) - ORI, ORI! - să ştie şi ei o treabă şi să se-aleagă, ceva, din toate „chestiile” astea oribile,de-afară...iar, după aia, să-şi trăiască, şi ei, viaţa... - ...afară, afară din bezna bordeiului!Erau, aici, fostul Nebun I, poreclit, de Lucio Ferrante, „Visătorul”... (acum, era doar umbra unui scriitoraş!)– şi Nebunul II, poreclit, de către acelaşi, „Conformistul”... (care, luându-şi, din nou, în primire, cel puţin„in abstracto”, locul social dinainte de „internare”, era un artist plastic, cu sculpturi exagerat dereverenţioase, la adresa personalităţilor Premiului Nobel arahneean...) - şi Nebunul III, cel căruia LucioFerrante îi făcuse înalta şi nevisata cinste de a-l numi „Omul Meu” (după ce îi propusese alte porecle, depildă, „Istoricul”!) – care, acum, se dovedea că fusese, în „viaţa civilă”, muzician avangardist...Nebunul V(poreclit de Lucio Ferrante „Concretul”, sau „Polemistul”!), care se dovedi, acum, tot „in abstracto”, un omde teatru, dramaturg şi regizor (...interesant: ieri mă gândeam: ”Ce potenţial uriaş, pentru o piesă de teatru,ca a noastră, de faţă, se oferea, prin acest Al Cincilea!”) - şi, mai cu seamă, Nebunul VII, zis şi„Principialul”... – acum, un critic literar de ocazie (care nu ţi-ar fi întocmit nici măcar o recenzie de cincirânduri, fără să-l plăteşti, gras!)...mă rog, erau, toţi, foştii „nebuni cavalcantieni” - ...mai exact, numai dintreaceia care fuseseră atent supravegheaţi („monitorizaţi”, de fapt, SPIONAŢI, în modul cel mai abuziv şigreţoso-electronic, cu putinţă, în „castelul ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri”!), şiascultaţi, „discret” (cât putea doctorul Cavalcanti să fie de discret...), de prin tufişurile şi de după arboriigrădinilor „ospiciului apollinic”... – ...erau, aici, în nenorocitul ăsta de hiper-bordei, cam toţi „pensionariiospiciului cavalcantian” (foşti locuitori ai „castelului ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şicoşmaruri”!) - cu zecile, „în păr”, ce mai!

101

-...Trebuie să ne implicăm şi noi (glu-glu!), în toate cele de la suprafaţă...(glu!) - ...eu vreau să ies deaici, eu mă sufoc aici, eu mă sufooooc...(glu-glu-glu)! – ţipă, isteric, de pe paiele lui înnegrite şi puturoase,artistul plastic (fost Nebunul II – „Conformistul”...), autor al statuii Papei Arahneenilor, precum şi alpicturii simbolice, reprezentând „Divinizarea Belşugului Plutocraţiei” (...executarea lucrării din urmă îlfăcea suspect, de către „colegii” săi, de a fi fost agent infiltrat, de arahneeni, în „ospiciul cavalcantian” –...dacă n-ar fi fost atât de laş...atât, atât de caricatural de laş şi de mizerabil!) - ...printre alte...alte şi alte sutede ”conformisme”...

-Sufocă-te, n-ai decât! Ce, crezi că ai şti de partea cui să fii, dacă ai ieşi din bârlogul ăsta?Cameleonule, „Şopârlă Pitorească” ce eşti tu... – îi răspunse, amânat şi acru (printre buzele strânse cuputere, contractate, de nu se mai vedea, din ele, decât o linie aspră şi dură, ca o ambrazură), „Omulmeu”/”Istoricul” – fost Nebunul III, muzicianul avangardist, de altădată....

-De ce mă faceţi „Şopârlă Pitorească” (glu...?)? Eu sunt artist, mare artist, genial...(glu-glu-glu!) –ţipă, glugluind discret, „cu amortizor”... - ...dar tot mai strident şi mai isterizat de „mediul bordeiesc”,ambiguul „Conformist”, fost Nebun II.

-Zău, te supără asta? Atunci, lasă pe mine, că-ţi zic eu adevărul gol-nud, plasticianul lui Peşte! –amplifică tensiunea fostul Nebun V, „Concretul” dramaturg.

-Atunci... – preluă şi continuă discuţia fostul Nebun III („Omul Meu”, zis şi „Istoricul”)...atunci, aiprefera să te numim, mult mai simplu şi mai „plastic”...

-Ce? Ce vrei să spui (glu-glu-glu-glu-glu)? - gâfâi „Conformistul”, adică, obscurul artist plastic-lingău.

-Te las, amice, să-i zici tu, cu voce tare, cum i-am zis, noi doi, printre dinţi, adineaori... - rosti,concesiv, dar vibrând de nervozitate, cel puţin aparent...Nebunul V, dramaturgul înţelept...adresându-seNebunului III-muzicianul.

-Hai, spune, spune, spune...hai, spune...spune odată, „Istoricul” dracului! – gâfâi, cu spume la gură,Nebunul II.

-Ce te grăbeşti aşa? Ce sari aşa de fund în sus? – îl apostrofă, pe Nebunul II, adică, pe pupăncuristul„Conformist” - Nebunul III, muzicianul...care, de curând, aici, în bordeiul acesta coşmaresc, ca-ntr-o imensătemniţă ori bolgie infernală dantescă, re-descoperise ARMONIA DIVINĂ...!Şi continuă:

-Uite, dacă eşti grăbit, îţi voi zice, fără nicio introducere ori pregătire: da, ar trebui să te numim , maipe cinstite şi mai potrivit cu vechile şi mai noile tale statute şi slujbuliţe oficiale...„IUDA”...Na!Artiştii amuţiră, la auzul acestei acuze, spuse cam „ne-artistic”, adică, „pe şleau”.Doar „Polemistul”, „Concretul”, fostul Nebun V şi actualul dramaturg al Lumii - fu de acord, pe dată, vocalşi ferm, cu fostul Nebun III:

-Da, IUDA! Aşa, concret! CONCRET! - ce atâtea menajamente, ce atâtea perechi de mănuşi,pentru trădare şi pentru trădători! Eu zic că, de trădat, am cam trădat cu toţii, toţi intelectualii Lumii...dacă esă fim cinstiţi, cu noi înşine, măcar! Că, doar, şi Iuda, tot intelectual era..., nu? Care dintre noi, oare, înaintede a fi „internat” în „ospiciul cavalcantian”...(unde, fie vorba între noi, am stat ca-ntr-un refugiu, fărăniciun contact cu realitatea, am huzurit, ce mai...!) – care dintre noi, întreb, a făcut ceva, măcar CEVA! –...să fi mişcat măcar un deget, pentru a solidariza mulţimile, împotriva regimului de mancurtizare, la careeram supuşi noi, dar, în primul rând, gloatele de semeni, cele fără apărare, fără informare...? Care dintre noia organizat şi condus, măcar una dintre mişcările de gherilă, din păduri şi munţi, iscate prin impulsul unoroameni, cu totul obscuri şi anonimi, fără multă carte, cum avem noi...? - da, gherilele au fost şi sunt condusede ţărani isteţi şi de muncitori fruşti, deloc glumeţi! – ba chiar, unele grupări sunt conduse de studenţi „cucaş la gură”, dar dispuşi să-şi pună viaţa şi destoincia, în slujba cauzei comune a oprimaţilor Terrei... – ...da,niciun intelectual autentic nu s-a implicat, niciun intelectual autentic (audaxian numai cu numele!) - nu şi-ariscat preţioasa lui viaţă...! Aşa-i că tăceţi?Păi, fostul Nebun I (adică, scriitoraşul...”Visătorul”!) era, oricând, gata de contradicţie, gata chiar şi de celemai absurde paradoxuri, numai şi numai din spirit de contrazicere...mai dihai, chiar, decât NebunulIII...”Polemistul”...:

102

-Ei, să ştii că, dacă este să analizăm, abisal-hermeneutic, SIMBOLUL IUDEI, sunt multe dezis...este un simbol foarte complex, analizabil din puncte de vedere opuse...Iuda poate fi tratat şi ca personajtragic, în cadrul misteriului de pe Golgota...

-Ia mai ţine-ţi tu gura, tu, cu simbolurile tale aiurite şi deplasate! Că numai poveştile şi pălăvrăgelilesunt de tine, „Visătorule”...că bine te-a mai botezat Dracu'! – ziseră, în cor, întrerupând logoreea NebunuluiI (scriitoraşul...), cei ce fuseseră Nebunul V şi Nebunul III.Ceilalţi artisto-intelectuali, însă (adică, toţi, înafară de Nebunul III şi de Nebunul V, care, se pare, tot„nebuni cavalcantieni” rămăseseră, după atâtea experienţe letale...!), erau dornici de lâncezeală, derâncezeală, de poveşti şeherezadice...că doar nu-şi mai riscau, aici, capul! – şi protestară, cu neaşteptatăvehemenţă:

-Nu! Lasă-l! De ce te iei de el? De ce-i închizi gura (glu-glu!)? Poate că are, şi el, ceva de spus, ce,nu-i democraţie (glu-glu!)? – ...poate că, aşa cum e el, o să chiar zică lucruri cu miez, să ne treacă vremea,mai uşor, şi nouă (glu...)...aici, toţi, îngropaţi de vii, cum suntem, în bordeiul ăsta puturos...(glu-glu-glu...).Această frază „revoltată” a fost rostită, cu subiect şi predicat, de Nebunul VII - „Principialul”...”critic deocazie” (nu şi critic al propriului comportament schizofrenizat, din pricini de lipsă de caracter şi deglucide...).Iar „Principialul”...„critic de ocazie”, adică fostul Nebun VII, continuă – adică, îndată explică motivulrevoltei celor care putrezeau pe paie, din pricina asumatei inactivităţi şi lipse de reacţie umană:

-Pricipial, este nevoie să ne exprimăm liber...glu-glu... – afirmă el, cu neclintită convingere – el,„criticul de ocazie” (şpagagiul venal!), cu tonul unui metodist de profesie.

-Ia mai slăbeşte-ne cu „principialitatea” ta! Tu vrei să-l aperi şi scuzi şi pe Dracul, ca să te justifici şisă-ţi scuzi, de fapt, propria laşitate, propriile păcate...şpaga ta „spiritualizată”, ce să-ţi zic! – „principialul”,„omul-model de virtute”...ptiu! – strigă şi scuipă (concomitent!), revoltat la culme, „minoritarul” fostNebun III („Istoricul”...”Omul meu” lucioferrantesc!).Nebunul VII, „Principialul” - fu nevoit să se tragă, înapoi, în coaşca dospitului său veninos...Şi, totuşi, chiar dacă Nebunul VII (criticul şpagagiu...) fusese învins şi se retrăsese din „război” - cei doi„minoritari” (foştii III şi V, din „castelul ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri”) tot„minoritari” rămăseseră, faţă de „glotiştii” aşa-zis „intelectuali de marcă”... - ...şi trebuiră, deci, să seresemneze...s-o lase în pace pe „Şopârla Pitorească”...şi să-l asculte pe fostul Nebun I, „Visătorul”...deh,scriitoraşul (la fel de conformist şi de „contractual”, în bordei, ca şi-n societatea „artistică” „de sus”,imorală şi grav şi adânc coruptă, până la măduva ei...) – ...trebuiră, cu un oftat din rărunchi, să-l lase pescriitoraş să-şi deşerte sacul cu ciurucurile lui sofistice...!Iar Nebunul I nu aşteptă deloc să fie poftit de două ori! - ci şi începu, făcând, în timp ce povestea, tot soiulde gesturi misterioase...povestea de parcă era în libertate, afară, printre mituitorii lui linguşitori... - adică,povestea cu tot felul de floricele şi gesturi pretins „mistice”, pretins „artistice” şi „profesioniste”... – ...defapt, cu farafastlâcuri de doi bani, absolut inutile şi total nepotrivite cu atmosfera dantescă, coşmarescă şicumplit damnată şi îmbeznată, a locului în care zăceau, scufundaţi, toţi foştii „pensionari ai ospiciuluicavalcantian”...zona „„castelului ascuţit, întunecat de propriile-i migrene şi coşmaruri”!

*POVESTIREA NEBUNULUI I, „VISĂTORUL”-SCRIITORUL...

“...Într-un amurg de dincolo de orice lumi, pe un drumeag fictiv, s-au întâlnit Petru şi cu Iuda. S-au oprit,amândoi, faţă-n faţă, şi se priveau, pe sub sprâncene, cu dureri trezite şi cicatrici rupte, din nou sângerânde.Primul care a rupt tăcerea bănuitoare a fost Petru:

-Nu ţi-e ruşine?-De ce să-mi fie ruşine? Şi eu am murit, în felul meu, pentru El – rosti, cu privirea înseninată, parcă, de o

visare neaşteptată, Iuda.-Dar cum…cum ai murit…de ce uiţi asta?-Aşa cum m-am priceput… - în durerea şi disperarea de-atunci. Eu nu uit nimic. Dar tu…tu ai profitat

de acele ceasuri de exasperare, de atunci, şi te-ai strecurat, şi te-ai căţărat, de-ai ajuns ce-ai ajuns…-Ce-am ajuns? – întrebă, uluit de atacul cel fără de noimă, Petre.

Iuda tăcu. Regreta pornirea-i, pătimaşă, nedreaptă, dinainte.-Am greşit, iartă-mă…aşa-s eu, aşa am ajuns eu - simbolul greşelii… - bâigui el.

103

Petre tăcu. Apoi, în cele din urmă, cu reproş:-De ce n-ai venit la El? Ştii bine că te-ar fi iertat… - rosti Petru, cu căldură persuasivă.-Ştiu, şi tocmai de aceea n-am venit: vina naivităţii excesive se plăteşte, nu se cerşeşte milă, pentru ea.

Totul se plăteşte, când te-ai decis să-ţi asumi, să fii cinstit şi tragic. Am crezut, m-a durut…Am fost convins căautoritatea aprigă şi iubirea dumnezeiască se vor împăca, întru libertatea poporului meu. N-am putut vedea,niciodată, mai departe decât interesul strâmt al poporului meu. N-am cumpărat nimic, n-am vândut nimic, darm-am pierdut pe mine, de El. De lume, de Creaţie. Şi, cred că şi tu ai contribuit la asta! – spuse, cu voce surdă,întunecat şi în silă, Iuda.

-Eu? Cum? – se miră, iarăşi, sincer, Petru.-Dacă nu se scria, în evanghelii, despre plânsul tău pocăit - chipurile, la cântat de cocoş! – dacă nu s-ar

fi fabricat, fals şi grosolan, comparaţia dintre noi doi - aş fi avut parte de o judecată corectă - …sau, măcar, deun strop de compătimire. Aşa, sunt supus dispreţului şi blestemelor tuturor ignoranţilor şi fariseilor, de-o istorieîntreagă de minciună… - şopti, cu obidă, apostolul Iuda.Petru scutură din cap:

-Nu eu am scris evangheliile. Ele au fost concepute ca să placă, să emoţioneze mulţimile cele ignorante,excesiv de comode şi laşe. Ca să-şi afle gloata - flagrant vinovată şi îmbătrânită-n frustrare - un ţap ispăşitor,dar şi o închipuită cale de a se dezvinovăţi. Şi, desigur, un reper, către care să-şi vomite fierea vinovăţiei.Frivol, amăgitor şi mult prea uşor. Ştii, Iudo, evangheliile alea sunt cărţile cele mai bine vândute, cu cel maimare succes de piaţă…Şi, recules - încrâncenat, dar decis:

-Toţi ne-am comportat, atunci, mizerabil: absurd, laş, ticălos. Nişte şobolani nemernici, ascunşi pe subpământ, aşa am fost toţi, afară de tine şi de norocosul Ioan, pe care numai femeile-Marii l-au târât sub cruce!Şi, cu totul fierbinte şi exasperat de sincer:

-Dar nu eu te-am calomniat, Iudo – nu. Crede asta!Iuda căzu pe gânduri. Apoi, parcă trecând la un alt capitol al cărţii lumii:

-Ce mai face El? De ce mai e supărat pe mine, când Însuşi mi-a spus că, numai prin mine, cel care amfăcut “ceea ce trebuia să fac”, va ajunge la împlinirea misiunii Lui cosmice?

-Nu e supărat. E trist. Şi nu din pricina ta, ci pentru lume… - pentru că simbolul tău, trădarea, apătruns, ca un cancer metastatic, în măduva lumii… - se înnegură Petru.

-El mă iubeşte, încă, Petre? Te rog să nu mă minţi…Petru voi să se oprească, dar nu putu, şi rosti, cu firea lui deschisă şi sinceră:

-Te iubeşte, Iudo! Crede tu, că El te iubeşte!Apoi, ruşinat, se reculese, cu voce joasă, dar caldă:

-Te iubeşte, Iudo. Pentru că ai fost singurul, atunci, care ţi-ai asumat, totul, toată tragedia – plătind cupropria-ţi linişte, în veci…cu chipul tău tragic, rămas omenirii, spre veşnică şi ignorantă hulă!Pentru prima dată, în cursul discuţiei, Iuda surâse, şi-şi simţi inima bătând în piept, cu toată puterea ei:

-Îţi mulţumesc, Petre! Iartă-mă că am gândit urât despre tine… - dar durerea…Petru îşi plecă, pentru câteva clipe, capul – apoi îl ridică, din nou, şi-l privi, drept în ochi, pe Iuda:

-Vezi, asta spune şi El, mereu: singura ta vină este prea intensa ta trăire, mereu oferita, spre reînnoitărăstignire, simţire a ta… - ori că trebuie şi foloseşte cuiva, ori că nu. El chiar aşa îţi şi spune: “Poetul Meu”…Şi Iuda surâse, pentru a doua oară, se aşeză, comod, la marginea drumului, şi-şi scoase, din traistă, hârtie şiplaivaz, pentru a scrie, în continuare, din vecii vechi, până-n noua vecie - despre răni, cicatrici şi lecuiri -…tustrele, concomitente, în adevărata lume…Petru îl privea intens, şi dădea din cap, a totală neîncredere”.

*…-Ia uite, ia uite cum îşi mai trage spuza pe turta lui…scriitoraşul-poetaşul…care nu şi-a găsit

naşul…încă! – îşi murmură, în barbă, Vagabondul-“Argint-Viu”, oploşit într-un colţ de peşteră, la fel deobscur şi anonim, ca şi colţul străzii mele…

*...Toţi artiştii ascultaseră, cu mai multă sau mai puţină atenţie, cu mai multă sau mai puţină „priză” laparabolă şi la povestitorul ei...dar, undeva, în străfundul sufletului, toţi îşi ziseră că tocmai se formulase, defaţă cu ei toţi, un sofism greţos, „pentru liniştea sufletului lor”...

104

-Hei, ce mai ziceţi, hâc? Frumoasă poveste, groh! Frommmoasssă, băi – gârrrr-hauuu! Brava, coac! –îşi ghiorţăi, guiţă, lătră, sughiţă şi orăcăi vorbele Nebunul II („glu-glu-glu”...), crezându-se învingătoruldisputei, prin eventualul merit al altuia...Dar nimeni, dintre ceilalţi „nebuni” (cu veleităţi „cărturăreşti” şi artistice...) nu vedea lucrurile aşa...cicăzuseră pe gânduri...deşi, fireşte, nu erau chiar atât de „sportivi”, încât să recunoască Duhul şi PrincipiulArmoniei, în spusele anterioare, ale Nebunului-Muzician şi ale Nebunului-Dramaturg...(da-da, NebunulV...acela despre care eu tocmai mă gândeam, ieri, vă amintiţi? - „Ce potenţial uriaş, pentru o piesă deteatru, ca a noastră, cea de faţă, se oferea, prin acest Al Cincilea” ...apropo, azi, când m-am întâlnit cu el,pe stradă, şi i-am arătat cronica asta, pe post de „piesă de teatru”... - ...a zis, cu tăria profesionistului, că„habar n-am ce zic, d-apoi să mai ştiu şi ce scriu!”...o fi...dar, uite, vezi, nu poţi avea încredere înoameni, fiecare se schimbă radical, de la o clipă la alta, de la un moment dramatic al piesei, la altmoment...ca din întâmplare, zici tu... - ...dar nimic nu e întâmplător, ci totul este premeditat, premeditatcu sălbăticie!)....Nebunii III şi V, „minoritarii” (MUZICIANUL şi DRAMATURGUL...MUZICIANUL, care înţelesesecă nu-i trebuie nicio avangardă, că extazul MUZICII şi al ARMONIEI COSMICE nu-s „în avangardă”,nici „în ariergardă”, ci sunt Însăşi Dumnezeirea-Cea-Veşnică...!), clătinară din cap, „a totalăneîncredere”, ca şi Sfântul Apostol Petru, cel din povestea “Visătorului”…Simţeau, nu doar în inimă, ci până-n vintre, o durere surdă şi neputincioasă, se simţeau complet inutili şineputincioşi, în lumea asta dementă şi încărcată de absurd.. - …şi de o laşitate leşinător de scabroasă şiscârboasă…...Se deciseră, deci, amândoi, a rămâne tot „nebuni cavalcantieni”...mai ales că MUZICIANUL re-găsiseMarea Taină a MUZICII ARMONICE - ETERNE! – şi-i împărtăşise această imensă taină eliberatoare şiluminătoare (TAINA VIEŢII SFINTE!) şi „Concretului” – ...adică, DRAMATURGULUI LUMII......Căci, îşi ziceau cei doi „minoritari”, dacă nu fac şi nu vor face, mereu, asta (adică, să-şi păstreze, atât deneîntinată şi vie, cât vor fi în stare - conştiinţa lor de oameni, de făpturi umano-divine..!) - atunci, se vorsimţi, şi ei, tot nişte „Pitoreşti Şopârle”, nişte cameleoni respingători, nişte trădători ordinari...şi laşi, şivenali, şi lingăi afurisiţi şi de nelecuit, ca şi „Conformistul”...ca şi „Principialul”... toţi, nişte corupţi (moralşi artistic), până în măduva fiinţei lor...până în rărunchii lor, putreziţi de ticăloşie!Şi, de altfel, ca şi toţi „artiştii”, falşi şi falsificatori, ai Lumii acesteia şi ai oricărei Lumi... (care „artişti”, cuo neruşinare uluitoare, se dedau la adevărate orgii ale minciunii sfruntate, la imposturi inimaginabile, înslujba arahneenilor...toţi iau poze „sacerdotale”, „pythiace” şi „vaticinare”, se dau, toţi, drept „Mesia”... -executând gesturi de un teatral absolut greţos... gesturi pompoase, „mistice” şi, de fapt... - MIZERABILE,RESPINGĂTOARE!!!) – „artişti” ai unei Lumi în care, ei, toţi, de fapt încearcă să-şi mascheze trădareafaţă de semeni - lepădarea lor, făţişă, de Misiunea Divin-Artistică, Orfică!...Dar asta devine o altă poveste, pentru o altă carte...mult mai vastă decât cea de faţă!

*...Deocamdată, să observăm numai ce a dezvăluit fenomenul (cât fizic, cât metafizic...), din 5.005 – princonştiinţele, cu chiu, cu vai, salvate, ale Nebunului III şi Nebunului V...deveniţi nu doar martori muţi şilaşi...ci mărturisitori adevăraţi, cu tot riscul asumat: din când în când, în conştiinţele şi-n calculatoarele lor(sic! – ...clandestin aduse în bolgia bordeiului mizer!), se producea o panică teribilă, dovadă că erau, înpermanenţă, supravegheaţi, „monitorizaţi”... - ...”propagandizaţi dindeparte” (cu „mesagerii”-viruşii ceimai turbaţi!), în modul cel mai agresiv posibil! - ...încercându-se, cu orice preţ, dacă nu lichidarea lor fizică -cel puţin, manipularea şi intimidarea lor „psihică”. Din fericire, ei au rezistat...Alţii...ca alţii...!...Revenind, deci, la Lumea dezvăluită de martirii acelei istorii, a viitorului atât de ameţitor îndepărtat(...căci, chiar dacă în condiţiile exasperante actuale, pare absolut paradoxal - POATE EXISTA ŞI OISTORIE A VIITORULUI!): o Lume măsluită ca farsă dramatică, iar nu adeverită, cinstit şi vital, caDRAMĂ COSMICĂ, vibrând, titanic, de forţele măreţiei şi ale tragismului, adânc uman şi dumnezeiesc,totdeodată!În concluzie, toţi „lepădaţii-artisto-intelectuali” – „lepădaţi” de această Lume, de Adevărata Viaţă şi deorişice asumare de nobilă responsabilitate! - vor rămâne trufaşi şi slabi, ca Iuda, cu impresia că n-au niciodatorie, faţă de lume şi faţă de ceilalţi semeni, faţă de forţele binefăcătoare şi minunate, ascunse, de

105

Dumnezeu, în Duhul lor...da, vor rămâne placido-meduzistici, şi se vor înrăi şi se vor nesimţi (...cu cepretenţii şi fumuri ameţitoare, însă!), din ce în ce mai adânc şi mai înspăimântător...nişte fiare oarbe, cuchip de om... – ...iar nu nişte vizionari binecuvântaţi cu Misiune Sacră şi nu nişte Îngeri-Vestitori, înLumea de aici, AI LUMII DE DINCOLO!- ...iar nu orfei şi magi, însemnaţi cu stea dumnezeiască înfrunte..., iar nu cu harfă şi aripi şi har, împrumutate din lumina cea veşnic neamurgită, aparadisului...!

*...-Şi, până la urmă, totuşi...cum rămâne cu noi? Apărem, în cronici, ca „nebuni”...sau chiar am fost

şi suntem (şi vom şi rămâne, pe veci!) nebuni? – îl întrebă, cam stingherit, Nebunul V-Dramaturgul, peNebunul III-Muzicianul (...ei rămăseseră singuri, izolaţi de semenii lor artisto-intelectuali, după ce lumeao luase, scârţâind din toate încheieturile şi scrâşnind din toate roţile, pe noul „drum de fier”, indicat deAcarul Nevăzut al Lumii...).

-De ce te frămânţi atâta? – îl linişti Nebunul III-Muzicianul. Fireşte că suntem nebuni, dar ceimportanţă are asta? Regii (...în antichitatea Terrei, acum vreo 3.500-3.800 de ani!) nu aveau „nebunii” lorvizionari? – şi asta, ca pe-o necesitate vitală! Orişice lume TREBUIE să-şi aibă nebunii ei, altfel n-arrezista prea mult, şi-ar dispărea, în neant, în veşnica uitare. Numai aşa, având darul de preţ al NEBUNIEI,lumea dă semne vitale, prin gemetele şi strigătele ei, sfâşietoare, de durere şi suferinţă...de aiurare-n delir şisuferinţă...

-Şi chiar are nevoie, lumea... – începu, îngânat, Nebunul V-Dramaturgul.-Toate lumile, dragul meu...toate lumile...orişicare dintre lumile ce-au fost, sunt şi vor deveni, din

beznele neînceputului relativ...nu uita asta! – rost, sentenţios, Nebunul III-Muzicianul.-Stai, că nu ştii ce voiam să te întreb... – se încruntă şi nelinişti Nebunul V-Dramaturgul. Întrebarea

este...-O ştiu întrebarea, nu te mai osteni...Dar, dacă-ţi face plăcere ori te linişteşte, formuleaz-o...Da...nu te

voi mai întrerupe...promit! – se cuminţi, pe loc, Nebunul III-Muzicianul.-Bine, o formulez, îţi mulţumesc de „audiţie”... – îşi încreţi puţin buzele, a ironie amară, Nebunul V-

Dramaturgul. Măcar atâta lasă-mă să fac, şi eu, pentru mine, mai exact, pentru conştiinţa mea, care măzgândăre, adânc... - ...dar şi pentru lumea asta, în care trăiesc...sau mi se pare că aş încerca ceva ce s-ar puteanumi „existenţă”...Deci, întrebarea este (pentru mine, cel puţin...): chiar are nevoie lumea asta, dar şi toatecelelalte, trecute şi viitoare, sau concomitente, sau cum s-or numi ele...chiar este nevoie de nebuni şi demartiri...nu pot exista, lumile şi omenirile, fără de nebuni şi de martiri...?

-De ce crezi că Dumnezeul audaxienilor este Hristos? – se însufleţi, iarăşi, Nebunul III-Muzicianul.Pentru că este NECESAR! Da...este în firea lumilor, la temelia lor, un preţ cosmic: suferinţa altora, pentrubunăstarea unora...uite, se poate afirma că, în prostia lor cosmică, până şi arahneenii suferă un martiriuspecial...altfel nici n-ar fi fost lăsaţi, din nevăzut (sau, mai exact, conform liberului arbitru: N-AR FIMERITAT!...da-da...) să întemeieze o lume, un imperiu...aminteşte-ţi (că a fost acum, de curând!) desuferinţa (burlescă, dar suferinţă reală!) a Împăratului ARAHNEEI, când i s-a dezvăluit existenţa cronicii,care defăimează şi distruge, prin defăimare, ineluctabilitatea şi infailibilitatea rasei arahneene!). Eu,„Istoricul” şi „Justiţiarul Crimei Asumate”, am cârtit, mereu, că nu e drept...nu e dreaptă durerea (aparentabsurdă!), pentru nişte deşteptaţi, fără de voie, la lumină...dar ce ştiu eu, despre Marile Planuri COSMCO-DEMIURGICE? Poate că tocmai SUFERINŢA-MARTIRIU şi NEBUNIA sunt, dacă nu singurele formede existenţă REALĂ, cel puţin, cele mai înalte forme de conştiinţă a existenţei umane, în cosmosul naşteriiomenirilor...poate că fără de ele, n-am fi decât ceea ce tot zic arahneenii, şi acuma, când, se vede treaba,începe să le cam apună steaua: nişte maimuţe, nişte sclavi puturoşi, iar nu nişte zei-dumnezei - fraţi cuHristos-Dumnezeu...

-Şi o fi bine, oare...aşa, ca unii să sufere, pentru ca alţii să se bucure? Cine a dat soarta asta lumilor şiomenirilor, chiar este un dumnezeu drept...? - căzu, de tot, pe gânduri, Nebunul V-Dramaturgul.

-Eu nu ştiu dacă, nu cumva, tocmai suferinţa înseamnă fericirea adevărată, de a fi Frate cuDumnezeu...şi treaz-luminat! Da, SUFERINŢA şi MARTIRIUL şi NEBUNIA, încep să cred eu, sunt,de fapt, ADEVĂRUL ACESTEI MISTICE ŞI SACRE TREZII...! Cât despre soartă... – îşi lăsă fraza însuspensie Nebunul III-Muzicianul.

106

-Da, ce părere ai tu: există sau nu există soartă? Mie nu-mi convine să trăiesc aşa cum mi se ordonă,dinafara fiinţei şi fiinţării mele... – se burzului, ca din senin, Nebunul V-Dramaturgul.

-Dar ce-ar putea, totuşi, exista, din moment ce fiecare obiect din cosmos, de cum se trezeşte laexistenţă, o ia tot pe altă cale, decât toate celelalte...o împrăştiere existenţială care dă impresia de haos...darabia ea, împrăştierea, este dovadă şi măturie pentru ordonarea miraculoasă, despre simfonizarea sublimă adiferenţelor, în ordonarea supremă, numită de noi „cosmos”...?!...Iar în ce priveşte „convenitul” sau „neconvenitul” supunerii la soartă: nu ţi se ordonă nimic, ţi se pare ţienumai...În realitate, TU alegi...şi, pentru că, mai totdeauna, alegi prost, dai vina pe...„dinafara lumii”!Dumnezeu nu-şi părăseşte, din ochi, nici măcar o singură clipă, creaţia...dar numai „din ochi”! În rest, lasăliberul arbitru, în mod neabătut, desăvârşit...aşa cum a promis...abia acest lucru nu mi se pare miedrept...pentru că nu noi ne-am cerut, spre existenţă...dar cine-s eu, să-l judec pe Creator? Şi, în definitiv,cunosc o mulţime de oameni care o fac pe deştepţii şi se tutuiesc cu destinul...ca, după aceea, tot ei să seplângă de...”soartă”...!!! – se resemnă Nebunul III-Muzicianul.Nebunul V îl privi, mustrător, pe Nebunul III, drept în crucea ochilor...dar Nebunul III începu, deodată, sărâdă, ciudat şi aiurea, de parcă o luase razna cu minţile...Pe Nebunul V îl trecură fiorii, şi se strânse în sine, întunecat....Cu adevărat, „fiecare moare singur”...

*...LEBĂDA, unduindu-şi fiinţa de albă visare singuratică, plutind pe lacul cel devenit de culoarea leşiei,lacul care nu mai era în stare să-i oglindească visul... - ...cât despre cer, n-avea ce oglindi, pentru că şi el eratot de leşie... - ...LEBĂDA (MIREASA LICORNULUI TAINIC...), deşi simţea că trebuie să înceapă, câtde curând, a cânta..., unduia şi plutea într-una, şi nu scăpa, din ciocu-i delicat, de prinţesă a Lumii -Smaragdul...ba, din când în când, părea că ţine, minunat, în ciocul ei de coral curat, două pietredumnezeieşti, deodată: un Smaragd şi un Safir......Adevărata Poetă a Apelor Lumii se pregăteşte de Cântecul Vrăjit Orfic, celebrul, de-acum, CÂNTEC ALLEBEDEI....Lângă Ea, nimeni, nicio altă pasăre, nicio vieţuitoare. Pluteşte pe valurile eterului dumnezeiesc. Poate cănumai lianele cele unduioase, şi ele unduioase, o însoţesc, în plutirea-i...o însoţesc, îngânând-o, din umbralucrurilor descărnate şi chircite ale Lumii Vechi...poate doar CRISTALUL şi AMINTIREALICORNULUI-MIRE îi mai dau putere, să vâslească, lin, printre stelele scăpărătoare, încă... - ...pesinuozităţile sonore ale Parashabdei Cosmice, Adânc Demiurgice....CREDINŢĂ şi FIDELITATE ÎN IUBIREA DIVINĂ - ...amândouă topite în Fiinţa PăsăriiParadisului Lacrimilor Lunare...în Fiinţa Blând-Rugătoarei Maice a Lumii....Nici nu mai era nevoie, în Univers, de Lună. De Luna Cea Veche şi Îndoliată....Păunul se înălţă în văzduh, zbătându-şi aripile – şi, dintr-odată, deschise, cu penajul cozii sale, cerulstelelor şi al constelaţiilor, fulgerând, din nou, avântate!

*...Trei pansele cu cordele se puseră pe plâns...şi plângi, şi plângi, şi boceşte-te...de răsunau văile şi munţii,de atâta smintită durere...! – ...boceau, ca ultimele fraiere de serviciu...:

„-Ce frumoasă e lumea, şi noi abia acum aflăm...îhî-câhî-hîîîî...aaaaaAAAA!”...Nebunaticul SCAIETE BOEM, de pe coasta înaltului munte... – Scaietele Cel Neobrăzat, pururizeflemitor şi cam ...„crai” nou... - le-o întoarse, pe dată:

„-Dar nici lumii nu i-a păsat de voi, până acuma...şi n-am aflat s-o fi făcut, între timp...aşa că,sunteţi chit, voi cu lumea!”

*...-...Şi la ăştia, ca şi la „Magistraţi”: „Poet” şi „Prost” încep cu aceeaşi literă...”Scriitor” şi

„Secătură”, idem...iar „Artist” şi „Analfabet”, tot la fel...”Intelectual”, cu „I” de la „Idiot”...aşijderea!Numai că, la „Artişti”, putem găsi şi alte paralele semantice...rău-voitoare, ar zice lumea...dar cetreabă am eu, cu lumea? Spre exemplu, „Antihrist”...şi ăsta chiar că se scrie cu iniţială majusculă! – îşiîncepu (mai curând, îşi „testă”) comentariul Hornarul-Vagabond.

107

...-Uite-mă, acuma, ajuns şi lingvist...Doamne, fereşte şi mă păzeşte! - se mironosi şi izmeni, fals,Vagabondul...Dar ce rău, până pe-acolo, am făcut eu, oare, lumii ăsteia, de-s blestemat aşa de rău, săajung în halul ăsta de îngălat şi de nesuportat...în primul rând, de mine...?!...Şi Vagabondul se minună, dând din cap... – da, şi de blestem se minună el, nu-i vorbă... - ...dar, în secret(cam ipocrit!), era şi „mândru-ncocoşit” (nevoie-mare!) de subita lui perspicacitate semantico-lingvistică(uimitoare, fără pereche...ce mai atâta veste-poveste!) - ...venită, cică, ”din senin şi fără veste”...cu schepsis,„în centru”, e-adevărat... - ...dar şi cu „of” şi „aoleu” – „pe margini”!

*...Se vede treaba că ar fi necesitat această cronică, şi prezenţa UNUI „RAISON”-EUR AL...”RAISON”-EURULUI! – ...pentru că, altfel, cu luciferismul ăsta hiperbolizat şi generalizat, n-o mai scoatem la capăt, înveci...”dixit-zis-am”!!

***

Capitolul al XXIII-lea – ÎN „BUNKERELE LUI DUMNEZEU”

...Undeva, la marginea lumii (ori, chiar dincolo de orişice margini...), în peşterile munţilor sfinţi, ai Daco-Valaho-Skythiei – adevărate „bunkere ale Lui Dumnezeu”! – stă, în necurmată rugăciune, un popor uitat detoţi: poporul călugărilor daco34-valaho-skythi...urmaşi ai Pelasgilor Cei Întemeietori de Lume.Li se mai spune şi „geţi” (care are varianta „goţi”!), ceea ce însemnează „Poporul Lui Dumnezeu”.Aceştia nu ţineau, niciodată, de când se ştiau pe pământ (şi fuseseră primii, la „apelul” dumnezeiesc!) –discursuri. Nici nu ştiau şi nici nu voiau să ştie „ce-a fi aceea”!

34 - DAC - numele lor înseamnă „Popor al Lupilor-Daoi” (Învietorii şi Curăţătorii/Luminătorii Lumii!) - dar aduce un întregocean de rost şi lumină, şi de la vorba „DAO” – care însemnează „Popor al Căii Drepte”...deci, „ORTODOX”.

108

Sunt curaţi şi luminoşi, urmaşi, întru lumină şi trai, ai traco35-esenienilor, de la Marea Moartă. Numai ei, petot Pământul, nu numai că nu au uitat de Puntea Cea Mare, Rugăciunea de Întreţinere a Legăturii cu EulSublim...dar ei trăiesc DOAR cu Rugăciunea-Punte... – ...fără hrană a trupului, decât, cine ştie la câţi ani,o dată, rădăcini uscate şi miere sălbatică, aflate în plimbările printre Minunile Cele Veşnice ale Lui Hrist....Aşa că, pentru ei, până şi cenuşile atomice, răbufnind, când şi când, nu doar pe plaiurile plimbăriipregustătoare de rai, dar şi prin gura peşterilor... - ...sunt în firea lucrurilor şi fac parte din rânduielidintotdeauna, hotărâte, pentru totdeauna, de Dumnezeu-Hrist. Întruparea deplină a Lui Zalmoxis –„Stăpânul Tărâmului de Duh”.

*...Unul dintre călugări, mai bătrân decât timpul, şi cu zdrenţele negre atârnând (pe de lături şi în urma sa),sever şi, oarecum, ostentativ, ca nişte cuvinte vaticinare, ultime, ale lumii de aici, din GROTELEILUMINĂRII... - ...murmură, în rugăciunea sa, cu care vrea să ţină legată buza Punţii Văzduhului(Nevăzut, ci doar Împărtăşit!), de inima şi Duhul lui:

-Hristoase, Dumnezeule al Minunii Celei Veşnice, Îţi ştiu Cuvântul Apocalipsei, rostit prin graiulSfântului Apostol Ioan...dar ştiu că, afară de mine, care îţi simt lumina, căci nu-mi mai simt pielea caarmură, ci am dezlegat trupul de Duh, şi spre Tine vin, într-una...clipă de clipă şi ceas de ceas...afară demine-s cei de-afară, cu armurile cele greoaie ale trupurilor lor de putreziciune...îndură-Te, rogu-Te, deputreziciunile lor, şi arată-Te orbirii lor, ca să creadă şi să se afle, din nou, în Sinele lorDumnezeiesc...Hriste, Dumnezeu şi Frate al Duhului meu, arată-te şi bietului arhanghel năuc şi căzut dinmult-pripită înţelegere...arată-te lui, şi ridică-l înapoi la Tine, şi redă-i, Hriste, Lumina şi Smaragdul Celde Fulger, al Deplinei Înţelegeri...ca să-şi umple, din nou, Golul întru Plin! - ...şi întru DeplinătateaPrivirii Tale Atotvindecătoare!...Şi, cum vom vedea îndată, ruga celui mai bătrân decât însăşi bătrâneţea a fost, pe dată, ascultată...

*...În pădurile ascunse, din munţi, INOROGUL păştea, liniştit...El nu doar păştea, nu doar păşea maiestuos,Rege şi Mire al Universului – el ŞTIA!

*...Pentru prima oară în viaţa lui, ZURBAGIUL CEL BOEM, SCAIETELE de pe coasta muntelui, nu avunicio replică ...„anti-”!Serios!

*...şi nici măcar zurbagiul celălalt, cel uman şi urban... – Vagabondul-Hornar, „Argint-Viu” lunar!

***

35 -TRAKOS/TRAKES înseamnă un atribut al dacilor: „Cei Frumoşi/Cei Sfinţi şu Luminaţi precum Îngerii”...

109

Capitolul al XXIV-lea – TRANSFORMĂRI/TRANSMUTĂRI, CONTRA-TRANSFORMĂRI/TRANSMUTĂRI - ŞI MIRACOLE

...Şi, totuşi (deşi s-a crezut, o vreme, că dezastrele atomice şi, mai cu seamă, DEZASTRELEPROPAGANDISTICE se diminuaseră...unii ziceau, chiar, că prin multe părţi ale zonei terestre, acestea dinurmă se potoliseră cu totul!), evenimentele anti-spirituale ale „NOII ORDINI MONDIALE” se făcurăsimţite în continuare, în universul terestru, cu o brutalitate şi spontaneitate tragică...săptămânile care auurmat „revoluţiei ferranteşti” fiind decisive, în acest sens – distructiv şi monstruos!Da, cu excepţia locurilor sacre, unde erau situate „bunkerele Lui Dumnezeu”, rasele terestre (ceaarahneeană, în primul rând, dar şi rasa audaxiană, în majoritate, precum şi chiar rasa simplicissimă, pe ici,pe colo...!), începură să sufere, după războiul atomic, dar, mai cu seamă, DUPĂ CELPROPAGANDISTIC!!! - mutaţii genetico-biologice profunde şi grave.În primul rând, Chipul MAIMUŢEI (reactivat, EXCLUSIV, după modelul arahneean...dar mult maijalnic şi mai sărac...!36) se impuse vajnic, obraznic, trufaş (...şi dând impresia de definitiv, de eternizare astării!) – oribil-coşmaresc: pe feţele şi pe trupurile umane creştea un păr des, cafeniu, extrem de lung şiţepos... - ...care năpădi nu doar obrazurile umane, ci şi mâinile, picioarele, trupul, în integralitatealui...chipurile foştilor oameni se schimonosiră şi-şi pierdură orişice expresivitate...ochi tulburi şi cruzi,întunecoşi, băltitori-mlăştinoşi...nări turtite larg şi lat, vânăt-negricioase...mâini şi picioare de dimensiuni şilungimi enorme şi egale, între ele (practic, PSEUDO-OMENIREA CĂPĂTASE PATRU PICIOARE! –cu care începu să se salte şi să se agite prin copaci, sărind, ca la trapez, de pe crăci ameţitor de depărtateunele de altele!)...degetele de la picioare şi cele de la mâini erau similare, ca formă şi funcţie exclusivapucătoare!...Aaa...era să uit o caracteristică perfect specifică MAIMUŢELOR, pe care o căpătau (după exploziilebombelor propagandistice!), acum (...din zi în zi, tot mai pronunţată!), foştii oameni: fundul li se lăţiseenorm, în jurul rectului... – ...unde se formase ceva, ca o pecingine întinsă circular...! - şi această porţiunecircular-belită devenise de o „rozeaţă”-roşeaţă deschisă, respingătoare, ca în urma unei jupuiri sadice: deci,un fund roz-bombon şi foarte, îngrozitor de ros...!Iar maimuţoizii ăştia contemporani îşi arătau (cu mândrie şi cât mai des posibil!), unii altora, aceastăpodoabă „fundulară”, cu care se făleau teribil, precum cu nişte bijuterii mistice, magice şi...strălucitoare!...Mai mare grad de înjosire spirituală...care să fi putut a fire, oare?...Spre deosebire de maimuţele obişnuite şi evoluate, aceşti „maimuţoizi de ocazie” nu suportau traiul încolonii. Grupuri tot mai mici şi mai divizate se apropiau unele de altele, indivizii şi individele se amuşinau,grăbit şi brutal, câteva zeci de secunde...după care unii (şi unele) o luau în dreapta, iar ceilalţi şi celelalte oluau spre stânga, refuzând să se mai întâlnească vreodată. Dintr-un singur amuşinat, repezit, grosolan şisuperficial, se şi decideau „divorţurile” – „pour toujours”!......În schimb (ca o compensaţie biologică, pesemne!), aceste noi creaturi, izbucnite ca dintr-o veche (de multemilioane de ani...!) crisalidă primitivă, mocnind, sălbatic şi cu ură, sub aparenţele de limpezime a fiinţei... –...dezvoltară, fulgerător, un libidou agresiv şi extrem de pregnant...asemănător priapismului şinimfomaniei...!Indivizii maimuţoizaţi, printr-o explozie a instinctelor, se aflau (sexual!) şi se cuplau, extrem de rapid.Indivizii din aceste grupuri de câte două „persoane” se muşcau, zdravăn, de urechi, întâi...apoi se încăierauşi se păruiau, crâncen...şi abia după aceea se încheia, totul, cu o manifestare „nupţială”...în întregimebestială! – încât, după faza „amorului”, cei doi „companioni nupţiali” se aflau într-un hal fără de hal,şiroind de sânge în toate părţile şi cu blănile smulse, pe trei sferturi...După care, imediat, se şi părăseau, unii pe altele şi unele pe alţii...de parcă nu s-ar fi întâlnitniciodată...până la următoarea împreunare-fulgerătoare... - ...la fel de splendido-sublimo-eleganto-„salonardă”!

*...Rasele umane deveniseră, astfel, în mod hotărât - rase instinctual-bestiale...o haită de monştri planetari,puşi doar pe canibalism şi împreunări coşmareşti!

36 -Să nu uităm că arahneeanii, conform celor afirmate în Prologul cronicii de faţă, aveau, de obicei, chip CEL PUŢINcvadruplu...!

110

*...Şi, totuşi, paradoxal, miracolul reconversiunii bestialităţii în umanitate (retopirea şi re-trezirealimpezitoare, a Chipului MAIMUŢEI - întru CHIPUL UMANO-DIVIN şi senin, avid de lumină şi decer, de aripi şi de zbor descătuşat! - ...limpezirea, din nou, a trăsăturilor CHIPULUI, către inteligenţă,meditaţie şi visare!) se petrecu destul de rapid, blestemul animalizării omenirii fiind spulberat şi lecuit,tocmai dinspre grotele poporului de călugări (daco-skytho-valahii cei sacri!)...care popor deveniseCANDELĂ, ÎN BEZNELE BESTIALITĂŢII – pentru rasele cărora li se stinseseră luminările, dinochi, din suflete, din Duhurile cele cuprinse de negurile dinaintea Facerii!!!...Şi, fireşte, fundurile foştilor maimuţoizi se reduseră, din nou (în aceste zile, ale MIRACOLULUIRAPID AL RE-UMANIZĂRII TERESTRE!) până la dimensiunile unor şezuturi obişnuite şibanale...care să permită actualizarea perpetuă a zicalei : „stă pe fund şi cugetă”!Se simţea, dinspre GURILE GROTELOR RUGĂCIUNII, adiind un fel de suflu cald, uneori chiarfierbinte... - ...care se revărsă peste feţele şi trupurile contorsionate şi schimonosite de bestialitate...şi lealină, iarăşi...le aerisi, le descleştă, le descifră senin şi le lumină cu Lumina Duhului Reînviat...!Şi întreg miracolul se produse din aproape în aproape, precum o revelaţie dăruită, din preaplinul fiinţei saleminunate, de un Duh Demiurgic, SUPERIOR!...ca atunci când Orfeu îşi înstruna lira... - ...penetrând,treptat, dar ireversibil, Beznele Fiarei - cu MUZICA SUBLIMĂ A RE-ARMONIZĂRII ÎNTRUCOSMOS!„LUMINĂ DIN LUMINĂ, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...”!Vedeai, ca printr-un miracol, cum feţele, până atunci schimonosite şi total inexpresive, oribile întruferocitate, sălbatice, pline de furii turbate şi tulburi...reînvăţau, de la o clipă la alta, unduirile de vals tăcut aletandreţii...ochii se luminau, întru iubirea de fluiditate şi senin...corpurile reînvăţau graţia şi plutirea, dansulsacru al zâmbetului afectuos...!...Au dispărut, pe nesimţite, şi goanele cele sălbatice, ale „împreunărilor”, oribil de grăbite şi sângeroase... –...şi a apărut eleganţa alăturărilor...precum se alătură florile, într-un buchet, artistic alcătuit, de către un„designer” priceput......Şi, astfel, reversibilitatea fenomenului grav-degerativ se produse treptat, dar evident, tocmai prin Focul-Logos PARASHABDIC, care izbucnea, continuu, prin gurile peşterilor bătrânilor, imemorialilor rugători, aipoporului de călugări daco-skytho-valahi!...Un lucru cu totul straniu se petrecu, şi necesar de luat-aminte şi de înregistrat, în minte... - ...dacă nu ca peun miracol, măcar, să zicem (dacă vreţi!), fie şi ca pe o chestiune pur „spectacularo-senzaţională”: membriirasei arahneene, deşi îşi păstrară ologeala (sau cvasi-ologeala...) şi ochii verticali..., începură să-şiestompeze, treptat, pregnanţa celor PATRU-CINCI-ŞASE...chipuri, şi, pe nesimţite-neştiute (aproape...), lise desenau, pe craniu, trăsături umane...sau, mă rog, trăsături CEVA mai apropiate de umano-divinitate, şitot mai depărtate de bestialităţile „crocodiliene”, „păianjeniene”, „rechiniene”, „scorpioşiene” etc. etc. !

*...Şi de data aceasta, atât Vagabondul Cosmic, cât şi Scaietele Şturlubatic, precum şi reprezentanţii tuturorregnurilor – tăcură, păstrând miracolul CELEST INTACT ŞI SFERIC, PRECUM ROTIREA DECÂNTEC A STELELOT...!...Doar o voce neutră, dintr-un gâtlej de cetăţean cam cherchelit, se vede treaba (...nu se ştie dincotro veneavocea asta...c-o fi fost voce de pământean, ori că nu...), zise, cu jum'ate de gură, dar teribil de veselo-înveselito-sarcastic...şi cam peltic:

„-Se făcu maimuţa – om...phiii! - ce chestie, neicusorule-puicusorule! Deci, să lăsăm strada să sestrăduiască...spre a ajunge CALE...!”

*...Nu se auzea, în cer, precum şi pe pământ, decât Vocea Lui...nu se simţea, întru NOUA PACE, decâtadiereavindecătoate de bezne, a Mâinii Lui Celei Atotîndemânatice...uşoară, precum Vântul Duhului - şi harnică,precum Plutirea de Aur a ROIULUI DE ALBINE!

***

111

Capitolul al XV-lea – UN ALTFEL DE INTERMEZZO, LA FEL DE INSTRUCTIV, DUPĂAPOCALIPSĂ...

...Doi tineri, un băiat şi-o fată (să tot fi avut, fiecare, câte 18 ani...), stăteau, într-un amurg întârziat, pe malulmării.Nu aveau „tentaculuţe” rebegite, în loc de picioare (...deci, în mod sigur nu erau arahneeni, ci, după toatesemnele – audaxieni) – ...dimpotrivă, aveau picioare! – şi ce picioare! Frumoase şi armonioase, ca nişteviori scumpe... – ...iubirea lor era un adevărat concert la patru Stradivarius-uri...!...Fulgerările arămii ale valurilor mării, ritmic spărgându-se şi regenerându-se, ele din ele înseşi...îi făceau,pe cei doi, să uite că, în văzduhul pe cale de a se întuneca, încă zburau şi viscoleau, turbate şi îmbeznate,ameninţătoare şi fals-vaticinare - funinginile şi cenuşile atomo-propagandistice, ale „revoluţionarei”apocalipse „lucioferranteşti”...Începeau să răsară stelele... - ...pe un cer care, parcă de la sine, se curăţa de reziduurile gândurilor istovite şimonstruoase, care ţâşniseră, de dedesubtul lui, ca nişte vulcani noroioşi......Da, cei doi tineri şi iubirea lor uitaseră complet de rău şi de strâmb...iar nonşalanţa uitării lor făcea ca răulsă se simtă tot mai stingher, tot mai nelalocul lui, pe aceste meleaguri...Ea îl strângea în braţe, pe el, cu o tandreţe infinită...iar el îi răspundea ei, aidoma.

-Te iubesc...te iubesc atât de mult, încât cuvintele mi s-au preschimbat într-o mare tăcere... -...pe care, uite, stelele mi-o înţeleg...şi mi-o preiau...şi ţi-o tălmăcesc numai ţie...le auzi? – ...îndrăzni el,sfios şi îmbrăţişând-o, pe ea, cu o exasperare fericită.

-Da...le aud...de fapt, de acolo, din stele, te aud şi te ascult eu pe tine... – îi şopti ea, cu ochiiînchişi, de o fericire pe care nicio apocalipsă n-o putea atinge, vreodată – ...nicidecum micşora, ori stinge...El dădu din cap, precum că, da, a înţeles înţelegerea ei...şi că, da, iubirea n-are nevoie de cuvinte, ci destele...DE TOATE STELELE UNIVERSULUI!...Marea continua să foşnească, curajoasă şi tenace, insuflându-le, şi lor, patimă şi dulce pătimire înaltă......Temerarii se întâlnesc, totdeauna şi în orice loc şi-au ales a fi, ei înşişi.

*...Un Cal de Mare, privind divinul cuplu de tineri audaxieni, necheză domol:

-Ehe-he-hei, ce i-aş mai purta eu în spinare, pe ăştia doi, peste valuri şi stele...întru cărărilemele...dincolo de rele... - ...ca vântul, ca gândul, ca sfânt jurământul...!

-...Ia mai termină cu fanteziile tale libidinoase, de berbant bătrân şi scopit...că te scuip de nu tevezi! – îl şuieră o Sepie, aflată în plină viteză submersă......Numai Algele, fetele-nostalgicele, pe fundul nisipos al apelor, unduiau, unduiau, unduiau... -...melancolice, umbroase şi la nesfârşit..., ca nişte mute şi mistice ursiri, din partea oceanelor sorţiiîntunecate...

*-...Ei, tinereţe...câte capete în gură nu vei lua tu...aşteaptă, numai! – se auzi, cam grosolan-

meditativă, Vocea Vagabondului Lumii...cocoţat, în mijlocul apelor postdiluviale, pe romanticele resturiale unei epave de galion spaniol medieval...

-...Dar, deocamdată, se pare că, la masa de joc cosmică, ai câştigat, tinereţe...ptiu-ptiu-ptiu...sănu-ţi fie de ochi, şi ţie, IUBIRE...căci luminile lui Dumnezeu se călăuzesc după tine...cât de fraier de

112

romantic a ajuns şi „jupânul”...ehei, „bătrânul”...ce-i mai poate pielea, bre, ipocritului ăstuia dehodorog cosmic...– reveni, mormăitor, Vagabondul-„Argint Viu”, ca trezit dintr-un vis lung...şi, caniciodată, dus pe gânduri fără de capăt...

*...Dar, mai apoi, Vagabondul Mercurial îşi aduse aminte de „geamănul” său funcţional... – fără de

care nu-şi justifica „diurna”! - ...se întremă moraliceşte, cât ai clipi din ochi! - şi emise următoarea judecatăde valoare...cu un mare, abisal semn de întrebare, la final:

-...Şi, în definitiv, eu am, de la-nceput, misiunea de a-mi zădărî Adversarul...pe „Verzăciosul”-Lucio Ferrante cel fraier...iar nu de a compune egloge şi madrigaluri însiropate...nu-i aşa,Cosmicizatule Boşorog, „fără de vedere, din niciun bârlog”...MARE ORB AL „ORBISULUI.”...?!

*

...Multe nu pricepea el, Vagabondul-MERCUR, în aceste stranii vremuri...”revoluţionare” 37 - când« omul său » advers se pregătea de « întrevederea » cu Domnul…cu Supremul Domnitor al TuturorLumilor !

*...Dar, fireşte, în pântecele de lumină al Lumii se pregăteau, plenar şi cu secretă bucurie, Noile şi cuadevărat Marile Revelaţii Cosmice, noile bătălii/încăierări (mistice şi fertile!), înşirate pe Caduceul LuiHermes-AXIS MUNDI...fără de care nu este posibil niciun univers... – ...şi, tot aşa, niciun Demiurg nu şi-ar merita numele...!

***

37 -Mercurul – “este un simbol alchimic universal - marchează regresiunea la starea nediferenţiată; După cum femeia este supusă bărbatului,argintul lichid (sau chonein-yin) al chinezilor corespunde dragonului, licorilor trupeşti, sânge şi semen, elementului Apă. Alchimiaoccidentală îl opune Sulfului, iar alchimia chineză Cinabrului. Alternanţa Mercur-Cinabru(Sulf) (…) este cea a yin-ului şi a yang-ului, amorţii şi a regenerării. După anumite tradiţii occidentale, Mercurul este sămânţa feminină şi Sulful cea masculină: împreunarea lorsubterană produce metalele”- cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Artemis, Bucureşti, 1994, vol. II, p. 292.

Sulful – “este principiul activ al alchimiei, acela care acţionează asupra Mercurului inert şi-l fecundează sau îl omoară. Sulful corespundefocului, aşa cum Mercurul corespunde apei. Este deci un principiu generator masculin, a cărui acţiune asupra Mercurului produce sub pământmetalele. Este o manifestarea a Voinţei Cereşti şi a activităţii Spiritului(…) Acţiunea Sulfului asupra Mercurului îl omoară şi, transmutându-l,produce Cinabrul, care este un elixir de nemurire” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol.III, p. 281.

Mai cităm, pentru lămurire, dar şi pentru a vedea câtă poezie interioară (deci, comună întregii umanităţi spirituale, ca potenţial, indiferent de“locul social” al alchimistului!) are ALCHIMIA - din alchimistul Titus Burckhardt, Alchimia - semnificaţia ei şi imaginea despre lume,Humanitas, Buc., 1998, p. 131 - care, la rândul său, citează din celebrul Nicolas Flamel - Sur les Figures Hieroglyphiques: “Sunt cei doi şerpiprinşi în jurul Caduceului, Toiagul lui Mercur-Hermes, şi prin ei îşi exercită marea putere şi se transformă după cum vrea. Cel care îl va omorîpe unul, spune Haly(Ali), îl va omorî şi pe celălalt, căci unul nu poate muri decât odată cu fratele său (moartea lor semnificând trecerea de laun nivel existenţial la altul)…Aceştia doi, fiind aşadar puşi laolaltă în Recipientul Mormântului (care este recipientul interior, orice operaţiunetrebuind să se facă în recipientul alchimic bine închis, din cauza naturii volatile a Mercurului care, avid ca şi Mercurul obişnuit, aderă la oriceobiect al dorinţei, şi din cauza expansivităţii şi inflamabilităţii Sulfului), se muşcă unul pe altul cu cruzime, iar, cu puternica lor otravă şi înmânia lor dezlănţuită, nu-şi mai dau drumul, din momentul în care se apucă unul pe altul - dacă frigul nu îi împiedică - şi până cândamândoi, cu balele lor de venin, şi răniţi de moarte, nu şi-au însângerat toate părţile corpului (influenţele şi forţele lor reciproce manifestându-se, în domeniul naturii neîmblânzite, ca un venin, adică distructiv, şi, până când în cele din urmă, nu se ucid reciproc, sufocându-se cu propriullor venin, care îi preschimbă, după moarte, în apă vie şi permanentă (prin unirea lor într-o realitate superioară), înainte însă pierzându-şi înstricăciune şi putrefacţie primele lor forme naturale, pentru a recăpăta după aceea una nouă, unică, mai nobilă şi mai bună…”…Interesantă şi simbolistica LICORN-LEU, în alchimie :“Licornul(Inorogul), alb ca zăpada, animal lunar, reprezintă Mercurul în stare pură. Leul este Sulful – care părea la început, ca formă esenţialăa corpurilor, rigid ca o statuie. Omagiul lui Mercur îl trezeşte şi începe să ragă” - cf. Titus Burckhardt, op. cit., p. 144.

.

113

Capitolul al XXVI-lea - REVELAREA GEAMĂNULUI PUR, AL VAGABONDULUI-„MERCUR”

...După expirarea efectului demoralizant şi înjositor spiritual, al bombelor atomo-propagandistice şi aldezolantelor deşerturi de cenuşi sufocante..., după ce neantul se dovedi imposibil de stabilit, în zona terestro-galactică, de către „Revoluţia lui Lucio Ferrante”-„Verzăciosul”-Cel-Nostalgic-Precum-Iarba (complice,parte voluntar, parte involuntar, al arahneenilor...), iar segregarea raselor (în „Rasa Imperială” şi ...”raseleinferioare”) începu să devină (şi, mai cu seamă, să se dovedească!) revolută şi caducă... – după toatătevatura episodului dublu: maimuţoizarea raselor, urmată de de-maimuţoizarea acestora...ei bine, abiaacum, se dezvălui că umflatul în pene, pseudo-revoluţionarul, aferatul şi preţiosul hamletian de mucava,Lucio Ferrante – era un impostor!Chiar aşa!...Pentru prima dată în istoria lumii (falsificată, cu maximă dezinvoltură, de către arahneeni...), precum şi înistoria gândirii şi credinţelor lumii (la fel de şmechereşte şi obraznic măsluite!) – apăru, pe cerul terestro-galactic - SOARELE NEGRU!„Fratele de Lapte”/FRATE ÎNTRU IZVORUL LUMINII COSMICE al Lui Hristos – AutenticulArhanghel al Primei Zile a Creaţiei: abia prin acest Geamăn-„Germanos” al lui Lucio Ferrante-„Verzăciosul” (...e vorba de ”GEAMĂNUL MISTIC” ! - numit, de data aceasta, ÎN MOD LEGITIMO-ÎNDREPTĂŢIT - şi LUCIFER...!) – dar şi GEAMĂN AL VAGABONDULUI-„MERCUR”! - se dovedică Jurnalul lui Lucio Ferrante nu minţise pe de-a-ntregul...ci doar substituise personajele şi ActoriiCosmici!Dinspre Peştera RUGĂCIUNII Poporului Călugărilor Daco-Valaho-Skythilor, ca şi (în destul de micămăsură, deocamdată...!), dinspre Bordeiul Artiştilor – începură să ningă, spre ceruri, raze tot maistrălucitoare, , toate fiind luate şi plutite de către Vântul de Nord, către Polul Mistic al CAPULUIHRISTIC....Şi acolo, în Nordul Duhului Lumii Terestro-Galactice, se profilă, dintre ceţuri şi neguri - întâi,AURORA BOREALĂ... - ...după care, din mijlocul halourilor imens-tremurătoare, vaste cât Universul(...multiplicate în ecouri de lumină, circulare şi spiralate, rotite lent, insistent şi tot mai impunător, dinsprestrăfundurile cosmice, înspre suprafaţa Revelaţiei!) - ...din mijlocul acestor halouri rotitoare, toate fiindluate şi plutite de către Vântul de Nord, către Polul Mistic al CAPULUI HRISTIC şi al DemiurgieiDepline – se desenă, tot mai clar - şi se desprinse, pe bolţile ameţitoare (energic şi cosmic-autoritar!) -CHIPUL ARHANGHELULUI NEGRU AL LUMINII – LUCIFER-LUCEAFĂRUL: „...Şi apa unde-au fost căzut/În cercuri se roteşte,/Şi din adânc necunoscut/Un mândru tânăr creşte/(…) Iar ceru-ncepe aroti/În locul unde piere;//În aer rumene văpăi/Se-ntind pe lumea-ntreagă,/Şi din a chaosului văi/UNMÂNDRU CHIP SE-NCHEAGĂ”!

*...Acolo, în Nordul Cel Mistic, în TĂRÂMUL HYPERIONICO-HYPERBOREIC - Luceafărul-Arhanghelul Lucifer „AUTENTICUL” se retrăsese, după Renaşterea Androginului38....Iar acum, TĂRÂMUL HYPERIONICO-HYPERBOREIC deveni, prin Sfânta Întemeiere aArhanghelului Lucifer (Arhanghelul Luminii Mistice), UN TĂRÂM AL DESĂVÂRŞITEISACRALITĂŢI ORFICE: TĂRÂMUL HYPERBOREEI se desăvârşi întru PATRIA POEŢILOR!

38 - Despre care fenomen suprem vobeşte, în termeni atât de limpezi, anticul şi eternul Poet-Aed – Mihai Eminescu, atunci cândscrie finalul Epopeii Luceafărului...:”În locul lui menit din cer/Hyperion se-ntoarse/Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,/Lumina şi-orevarsă.//Căci este sara-n asfinţit/Şi noaptea o să-nceapă;/Răsare luna liniştit/Şi tremurând din apă//Şi umple cu-ale eiscântei/Cărările din crânguri./Sub şirul lung de mândri tei/Şedeau doi tineri singuri://- O, lasă-mi capul meu pe sân,/Iubito, săse culce/Sub raza ochiului senin/Şi negrăit de dulce;//Cu farmecul luminii reci/Gândirile străbate-mi,/Revarsă linişte deveci/Pe noaptea mea de patimi./Şi de asupra mea rămâi/Durerea mea de-o curmă,/Căci eşti iubirea mea dentâi/Şi visul meudin urmă./Hyperion vedea de sus/Uimirea-n a lor faţă:/Abia un braţ pe gât i-a pus/Şi ea l-a prins în braţe.../Miroase florile-argintii/Şi cad, o dulce ploaie,/Pe creştetele-a doi copii/Cu plete lungi, bălaie”...

114

Şi-i adună pe Aezii Eterni ai Terestro-Galacticului „AŞEZĂMÂNT DE CREZĂMÂNT” (complet opus,structural, funcţional şi spiritual, „Aşezământului Cavalcantic”!) - ...îi strânse, acolo, pe toţi acei audaxienisinguratici, hristoşi simplicissimi, singuratici eroi ai erelor cosmice, ai manvantarelor...„Mici la stat” şi „măreţi la sfat”, totdeodată...precum Străjerii Ochilor Aurului şi ai Nestematelor, de subnivelul vederii umano-terestre...PAZNICII SACRI ai luminilor îngheţate ale subpământului... – „Statu-Palmă-Barbă-Coţi” ai Cuvântului, ai Logosului Parashabdic39!

*...POETUL-SOARE NEGRU se uită, adânc şi noptatic, în ochii poeţilor... – ...dar poeţii nu strânseseră,încă, destulă vlagă a Duhului, pentru a se uita în ochii Poetului...Aşteptarea aceasta, autentic smerită, întru tăcerea profundei chibzuinţe, trebuia să se dezlănţuie, orgiastic-solar, în Mărturisirea Demnă a Demiurgului şi a Demiurgiei Supreme!

*...El, Luceafărul-Lucifer, POETUL-SOARE NEGRU - avea în frunte (dintotdeauna pentrutotdeauna!) Imensul şi Sublimul SMARALD!...Şi toţi erau cu el: şi CRISTALUL RESPIRÂND-PALPITÂND CERURI...MIREASA-LEBĂDĂ şiLICORNUL-MIRE... - ...Vagabondul-Hornar şi Scaietele Boem... – Greierele Singuratic...şi NebunulIII, şi Nebunul V...şi Vulcanii, şi Stelele, şi Munţii...Ursul, şi Albinele, şi Cerbul, şi LEUL...Popândăiişi Viezurii... - ...dar chiar şi Hiena, şi Şerpii... - chiar...Doamne! – şi Corbii Cei Doi, cioclii lumii,„funerarii de serviciu”! - ...şi doar geamănul cel mic, Lucio Ferrante, lipsea..., ca un fraier (şi cvasi-laş...)ce se dovedea, într-una...bietul nesocotit!!!

*....Căci numai aşa, cu toţi şi cu toate, se întemeiază PATRIA POESIS!!!...RUBEDO, RUBEDO CEL PUR!

STÂLP ÎN JURUL CĂRUIA SE ŢESE UNIVERSUL CEL LIMPEDE – CRISTALUL, PIATRAFIERBINTE A SLĂVII ŞI SALVĂRII! - A VÂRFULUI ŞI A CENTRULUI!FOC NESTINS, AL INIMII OMULUI ŞI UNIVERSULUI DUMNEZEIESC!...Slavă, Slavă!– Osana, Osana!...Slavă Ţie, HRISTOASE! – REVELATULE, MÂNTUITOR AL LUMII LUMINII! - ÎNVIATULEDIN FOCUL PROPRIULUI SÂNGE!

***

39 - PARASHABDA (sanscrită): SUNETUL PRIMORDIAL, prin care s-a creat Cosmosul.-“Monosilabul OM e primul din cele 4 cuvinte care formează un Tetragram şi constituie cea mai sfântă formulă din Hinduism,

OM MANI PADME HUM – ceea ce s-ar traduce prin: OM JUVAERUL DIN LOTUS. Or, găsim o aproximaţie mai multdecât satisfăcătoare, o echivalenţă convingătoare în formula colindului românesc: FLOARE DE AMIN” – V. Lovinescu, Oicoană…, CR, Buc., 1996, p. 45. Sau: “Dar şarpele complet, vertical şi spiralat, e reprezentarea grafică a monosilabuluiAVM (n.n.: la Hinduşi, se numeau, astfel, cu inţiale: Agni-zeitatea Focului, Varunha-zeitatea Apei-Oceanului şi al Bolţii Cerului]şi Marut-zeitatea Aerului) , procedând şi desfăşurându-se din vârful nespaţial al cozii, în spire din ce în ce mai largi, apoi, înprelungire invizibilă, în jurul jumătăţii lui superioare verticale, ridicându-şi semeţ capul deasupra spirelor, ca sephira Kether,deasupra Arborelui Sephirotic” – op. cit, p. 29. Iar Jean Chevalir/Alain Gheerbrant, în Dictionarul de simboluri , vol. I, p. 153 –consfinţesc: “Acest simbol plin de forţă al divinităţii, pe care o exprimă înafara sufletului şi o realizează înauntrul lui, rezumă însine suflul creator (…) universul s-a dezvoltat pornind de la energia cosmică descatuşată prin rostirea, de către demiurg, aacestei prime formule care a chemat la viaţă toate câte sunt: AUM BHUR BHUVAR SVAR (AUM – Pământ! Văzduh! Cer!).AUM este sunetul primordial, Logos-ul, şi de aceea rostirea lui poartă în sine o încărcătură energetică uriaşă şi de oextraordinară eficacitate în pregătirea transformării spirituale. (…) Rostirea sunetului lui Dumnezeu echivalează cu propriadivinizare. AUM este, după Vivekananda şi tradiţia vedantică, manifestarea prin excelenţă a divinităţii”.

115

Capitolul al XXVII-lea - CUM A DISPĂRUT, DE LA SINE, YPRRUUU!-ul...ŞI „FRĂŢIACANCERULUI/RACULUI”... CA ŞI „AŞEZĂMÂNTUL CAVALCANTICO-APOLLINIC”!

...Simplu şi senin, firesc precum Harul Lui Dumnezeu – dintr-odată, într-o anumită noapte cu lună, sedezintegră absolut, de parcă nici n-ar fi existat şi funcţionat, vreodată... (...nu se dezintegră prin bombeatomo-propagandistice...nu-nu, ci DE LA SINE, ca un zâmbet final al zeilor poznaşi...!) CapitalaSubterană a Imperiului Arahneean: YPRRUUU!...dimpreună, fireşte, cu Uriaşul Madreporar Ucigaş –„FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!...Mai exact, se întâlniseră, nevorbite între ele, două raze – una de Soare şi una de Lună: sub convergenţalor, PERFECT ARMONIOS-ANDROGINICĂ, dispărură, ridicate (din tenebre!) în văzduh, ca niştebaloane de săpun, atât YPRRUUU!-ul, cât şi locuitorii săi, „rostogolitorii de ouă” nefertile...MadreporarulEnorm al „FRĂŢIEI CANCERULUI/RACULUI”, Madreporarul Enorm al „FRĂŢIEI CRIMEICOSMICE”...

*-...Şi...GAAATA CU JOAACAAAAA...! - ...nemernici microscopici, ce-aţi fost odată, CA

NICIODATĂ...! – exclamă, senin, pe coasta Muntelui Sacru, Scaietele Cel Boem......şi, ca un ecou, se auzi , din văzduh, şi Vocea Vagabondului Lumii...nevăzut (...nevăzut-necunoscut, decâtde mine şi de Lucio Ferrante...”Geamănul” impostor!):

-...Gata cu joaca...- ...nemernicilor-nemernicilor-nemernicilor microscopici...de trei orinemernicilor... – ...jigodii, jigodii, jigodii, de trei ori jigodii... - ...voi aţi fost odată, CA NICIODATĂ...!

...Iată, deci, întreg necrologul de care a avut parte câtumai „CETATEA DE SCAUN”ARAHNEEANĂ...cu tot cu Madreporarul ei Criminal – „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”!

...Cetatea „Capitală” (...GROAPĂ!) -YPRRUUU! - ...sălaş al Crimei Cinice, al TrufieiDeşănţate şi al Inimaginabilei Nelegiuiri Terestro-Galactice!!!

*...Şi, în paralel cu YPRRUUU!-ul (şi cu „FRĂŢIA CANCERULUI/RACULUI”, se-nţelege...),

dispăru, prin cine ştie ce legături mistice şi cosmice, şi „aşezământul cavalcantico-apollinic”...vjjjjjjt...uite-aşa, de parcă nici n-ar fi fost vreodată vorba despre el, în poveste...de parcăcineva l-ar fi visat (...urât, se-nţelege)! - ...şi, deodată, acel cineva s-ar fi deşteptat din somn...teafăr-sănătos!

*...Iar doctorul Amedeo Cavalcanti însuşi a devenit medic pediatru (...au, şi copiii, „nebuniile”

lor...!) – ...şi dacă nu un pediatru teribil de moral şi onest, măcar unul harnic şi conştiincios... - într-unuldintre oraşele Galaxiei.

***

116

Capitolul al XXVIII-lea – ÎNTÂLNIREA DIN URMĂ

...Da, la un moment dat, „revoluţia lucioferrantescă” însemnase doar CENUŞĂ peste tot - haos şi neantinstaurat, parcă pentru vecie, peste întreg Pământul...şi, cum am spus: a însemnat, pentru scurtă vreme,revenirea, în forţă, a beznelor bestialităţii! - ...dar, culmea: Lumea Terestră, totuşi, treptat, dar ca prinminune, se drese! Se dregea, se dregea, fără urmă de îndoială... - ...văzând cu ochii se dregea!...Mai ales, după dispariţia, „în spumele norilor văzduhului”, a YPRRUUU!-ului...cel cu totul „ne-afrodisiaco-zeiesc”, „ne-kypreşo-zeiesc”... - ...şi desăvârşit aberant! – dispariţie simultană cu „FRĂŢIACANCERULUI/RACULUI”, dar şi cu „aşezământul cavalcantico-apollinic”...!...Copacii şi iarba tot verzi („verzăcioase”...) creşteau (...din zgurile şi funinginile, în care fuseseră azvârliteşi sufocate...zguri şi funingini în care se prefăcuseră, toate cele, cu câteva săptămâni în urmă, ca-ntr-un basmcoşmaresc, cu zâne-harpii infernale!), apele tot lichide curgeau (...din vaporizate, cum fuseseră, ca rezultatsecundar al „revoluţiei” păguboase, din cadrul aşa-numitei „CU TOTUL NOUA ORDINEMONDIALĂ”...), iar munţii tot în sus, spre cer, se înălţau, semeţi şi re-înţelepţiţi (...din ghemuiţi cu capu-njos, cum apucaseră a exista, în urma apocalipsei „CABALEI NEBUNILOR”...)....Oamenii „raselor” (dintre care începuseră să cam dispară animozităţile şi „imperialităţile” - ...darîncepuse să dispară şi, pe ici, pe colo, chiar umilinţa cea desăvârşit nedreaptă!) - priveau, din nou (mulţidintre ei...nu TOŢI, fireşte!), spre un cer de Logos Parashabdic şi de lumină albastră...!Nu se ştie, acum, exact, cum şi prin cine anume... - ...dar, din nou, spre totala nemulţumire a SfântuluiScaun (...care aştepta debarcarea intergalactică a Lui Crist, cu Internetul în braţe... - ...iar nu renovareaCHIPULUI LUMII TERESTRE...! – lumea sublunară trebuind ferită - vezi, Doamne! - prin toată râvnasfinţilor părinţi vaticanezi - de DEZMĂŢUL VIEŢII NORMALE!) - ...din nou şi în ciuda unora,spunem, iar RĂSĂREA SOARELE, ca altădată, „în vechime”...din nou, moşii sacri ai munţilor îşi cântausimfoniile celeste, drepţi şi falnici, cu piscurile înălţate înspre lumina Lui...florile îşi făceau, din nou, slujbalor, de a înflori întru cântec, miresme şi rouă...zburau păsările şi gâzele, prin văzduhuri aproape curăţate deîntuneric şi de spaime...oamenii se trezeau, greoi, din somnul bolovanilor şi al fiarelor, spre a cloci(majoritatea, dar nu chiar...TOŢI!) noi „crimuţe” şi noi „zaveruţe”...lupii din nou priveau spre căprioare, cuoarece jind hain...dar, încă, se sfiau, TOŢI şi TOATE, să dezlănţuie, „pe scară largă”, noile masacre!

*...Între Cer şi Pământ nu se mai interpuneau perdele groase de fum... - ...tot aşa, între astrele firmamentuluinu mai atârnau pânze (lungi şi teribil consistente!) de păianjeni enormi şi oribili...între fiecare făptură şicelelalte, între toate fiinţele ori fiinţările lumii, nu se mai aţineau, suspendate şi agăţate meşteşugit, nu maipluteau grele (copleşite şi copleşitoare, întru praf şi perfidie!) pânze, văluri fastuoase de beznă şi nori groşide fum şi de năluciri ameninţătoare... – ...ci reveniseră, în întreg universul, ÎNTRU SLAVA DIVINĂ! -LINIŞTEA, ECHILIBRUL ŞI ARMONIA DINTRE FĂPTURILE ŞI FĂPTUIRILE LUIDUMNEZEU... ...Ele, făpturile şi făptuirile divine, nu se mai pierdeau, ascunse în spatele terorii şi beznelorDuhului Malefic Arahnean...nu mai erau ocultate, strangulate şi sufocate, implacabil, atât celelalte raseumano-terestro-galactice, cât şi fiecare rasă animală, specie de plantă şi întruchipare cristalică (individualăori colectivă!), DIN IARĂŞI PLINUL UNIVERS... - ...cosmicizat, cu răbdare şi cu fantezie luminoasă,cândva (n-are importanţă când!), de către MISTERIOASA FORŢĂ DEMIURGICĂ A LUMII...

*...Aproape era amurgul, şi păsările, câte nu arseseră în „experimentul aşezământului apollinico-cavalcantic” (numit şi „CABALA NEBUNILOR”!), ciripeau, ostenite, dar, toate, întru sfinte limpezimi defrumuseţe şi onestitate... - ...chemându-şi, astfel, neliniştite, familia, înspre cuiburi...pentru odihna de noapte,care să le pregătească zborul, printre noi pârjoluri de zile viitoare...La fel, prin tufişuri, mâţele gângureau precum copiii de ţâţă... - cântîndu-şi, astfel, ciudata lor chemare dedragoste (...înşelătoare, fireşte, precum este şi sufletul de mâţă...)...pe care cântare nu se ştie de la cine şicând vor fi învăţat-o, probabil cu multe mii şi sute de mii de ani în urmă!

117

...Într-un han de ţară, rămas ca un soi de muzeu al vremilor antice, de acum trei mii şi mai bine de ani, seîntâlniseră la o masă (ce dădea spre o ferestruică îngustă, precum aceea a unei închisori în miniatură...), unindivid masiv şi pătrăţos, cu mult păr galben pe capul îmburuienat – un păr destul de lung şi subţire, înfoiatşi împrăştiat în jurul capului, închipuind un soi de aureolă burlescă, în mijlocul căreia nu se ştie dacă maiascundea, ori ba, Coarnele-de-Lumină ale rangului său arhanghelic...(...dar de scărpinat la Gaura CeaRoşie din frunte, cu mare conştiinciozitate şi disciplină se scărpina!) – şi un om simplu, fără aureolă pecap, ci cu o tichiuţă stranie, ca de nebun (sau, poate, de „Maestru”, ca la „ETERNUL nebun” al luiBulgakov...), pe creştet. Acesta din urmă avea o faţă îngustă şi limpede, arsă de soare şi de raze diverse... -...ochi albaştri, rotunzi, cu irişii imenşi, o bărbuţă abia înspicată...în fine, arăta ca un ţăran simplu, rătăcit (cumultă treabă!) în pustie - şi de vârstă mijlocie...Straiele de pe el erau albe: cămaşa lungă, iţarii şi un soi de opinci, în picioare – erau albe precum lumina şifumul alb...pufos şi irizat în razele soarelui, ori lunii... Părea stingher şi frământat de neştiute nelinişti, la oprimă vedere – dar, privindu-i obrazul mai cu luare-aminte, te frapa calmul şi puterea enormă (poatenefirească, având în vedere aparenţa lui „contadină”...), de stăpânire şi voinţă. Făcea parte, fără doar şipoate (după toate semnele şi semnalmentele caracteristice), din rasa SIMPLICISSIMĂ-ULTRAPARIA...(...Se vedea asta, cât de colo!)....Pe masă nu se aflau nici farfurie, nici pahar, nici tacâm... – ...nu era o Cină de Taină, ci o succintărecapitulare a Identităţilor şi a Lumii.Ţăranul cel cu tichiuţă ciudată vorbea încet şi limpede, folosind vorbe vechi, de care unii dintre arhanghelise dezobişnuiseră, cu totul, întru a le mai auzi...amestecate (...câtă chibzuinţă condescendentă!) cuvocabulele noi, umplute de lepra ultimilor 3.000 de ani ai lumilor...Prima lui manifestare „verbală” fu o întrebare:

-Cain, unde ţi-e geamănul frate, Abel?Lucio Ferrante-„Verzăciosul” îşi plecă faţa spre pământ...apoi, umilit întru descoperirea ruşinoasei saleimposturi perpetuate, cuvântă:

-Ştii bine unde este...El nu ţi-a greşit ţie cu nimic. Eu, geamănul lipsit de obraz, am fostvânzător...trădător, cum se zice şi cum e drept să se zică. El este acolo unde l-ai pus: Strajă a CuvântuluiParashabdic, Rege-Ctitor al Hyperboreei POESIEI...al Armoniei Desăvârşirii Tale...!

Apoi, îşi sumeţi, cu încăpăţânare, din nou, capul şi chipul, aureolate cu coarne uscate de lumină:-Eu, însă, chiar dacă mi-am însuşit, pe nedrept, identitatea sa, tot am reuşit să mă afirm şi să mă

identific prin ceva: eu sunt apărătorul umanităţii, prin revoluţii succesive, prin progresivitatea evoluţieispirituale a Pământului şi a Galaxiei... – ...deşi MIE (iar nu lui, Geamănului Pur!) mi-ai răpit, din mijloculfunţii, Smaragdul Sublimei Cunoaşteri...Am bucurat omeniri întregi, care din inimă mi-au strigat, fărălinguşire, ci din sinceră convingere: „VIVA LA REVOLUCION! – VIVA EL COMANDANTE LUCIOFERRANTE”...!

-...NU te auzi, oare, ce tâmpenii debitezi - arhanghele...impostorule...? - ...că de ţi l-am luat şiconfiscat ţie Sublimul Smaragd (...iar lui, Geamănului Pur, i l-am lăsat, ţinând cont de simţul său ÎnaltResponsabil şi de acordul său, deplin, cu Sacra Armonie Cosmică!)... am făcut-o asta ştiind ce-ţi poatepielea, şi cât de mult rău (în mod inconştient şi iresponsabil, fireşte!) poţi face...ai putea face - tocmaiprin Cunoaşterea Întreagă! -...compromiţând, astfel, în ochii omenirii terestro-galactice, însăşi ideea deDIVINITATE!

Aproape că toate acestea le strigase Straniul Ţăran - aceste afirmaţii acuzatoare...Lucio Ferrante îşi plecă, din nou, ochii şi capul...– ...Şi, impostorule, boz arahneean parşiv şi deghizat... - ...chiar aşa s-a şi întâmplat! L-ai făcut uitat

pe Geamănul Pur! - şi numai mlaştină tulbure ai nălucit în demiurgia mea de cosmos..., şi numai sămânţăde vag şi confuzie ai semănat şi împrăştiat, între NEAMURILE SACRE şi-n istoria (degenerată şi jalnică!)a „raselor” şi „popoarelor”...hmmm... - ...iar roadele culese, din năucirea umanităţii, au fost pe măsură!Felicitări, impostorule năuc!

Şi-l privi spre „Verzăcios”, cu mânie, pe sub sprâncene...străfulgerându-l!-...Nu ţi-ai dat seama, aiuritule de trufie deşartă, cât de stupid eşti, cât de caraghios apari lumii, cu

aceste „revoluţii” ale tale, fără cap şi fără coadă?! Auzi colo: „VIVA LA REVOLUCION! – VIVA ELCOMANDANTE LUCIO FERRANTE”...!!! Ptiu! Piei...ooof! „CHE GUEVARA de

118

MAHALA”...nătărăule! N-ai făcut decât să amplifici deznădejdea şi să năluceşti sinuciderea oamenirii... -...şi să încurajezi întunecarea şi rătăcirea omenirii, în drumul ei către mine (pentru că, de ajuns înapoi, lamine, ORICUM EA TOT VA AJUNGE, FII ÎNCREDINŢAT!)...da, ai făcut totul pentru întârziereapribeagă, ba chiar pentru RETARDAREA SPIRITUALĂ A OMENIRII! - ...a omenirii, da! - pe care,demagog-şef cum eşti, pretinzi c-o iubeşti şi nu mai poţi tu de îngrijorare, pentru soarta şi durerile eişi...he-hei, drace! Ţi se trage totul, arhanghele, NU de la nebunia arahneeană (ăştia, arahneenii, sunt loviţicu leuca, din născare – şi n-au leac nici măcar în moarte, că tot vin, din geometria strâmbă a stelelor dezoaie, să bântuie coşmarele neghiobilor!), şi nici măcar de la zărgheala intelectualistă a „OSPICIULUIAPOLLINIC”, al derbedeului ăluia de ciocoi terestru, care-şi zice „doctorul” Amedeo Cavalcanti... – ...cide la veşnica ta dorinţă, absurdă, de „REVOLUŢIONARE”... În primul rând că, oricât te dai tu savant –ai rămas tot un analfabet, precum la Cădere: căci ar fi trebuit să ştii că „A REVOLUŢIONA” înseamnă „ATE ÎNTOARCE, ÎN MOD CIRCULAR; LA ORIGINE”! Adică, la mine, în Paradis...

Ţăranul cu tichie-n curcubeu tăcu, scârbit de atât de multă şi fără de rost repetare a prostiilorlumii...Apoi, reluă, de unde lăsase re-înluminarea:

-...Orice „revoluţie” umană nu poate fi (şi să rămână!) decât...umană (şi asta, în cel mai josnic înţelesal cuvântului „uman” – căci s-a ajuns, prin teribilismele tale, şi la acest hal de înjosire!), adică, NĂUCĂŞI FĂRĂ SENS ÎNTRU DUIH...– continuă ţăranul (cu tichiuţa lui aiurită) o discuţie, începută de mult şi încu totul alte condiţii. Toţi răzvrătiţii, ca tine şi ca Adam, ca urmaşii lui, atât de tineri la minte şi atât denesăbuiţi... – toţi vreţi o „NOUĂ LUME”, o „NOUĂ ORDINE”...o „NOUĂ ORDONARE”! Vreţi sădeveniţi, aşa, peste noapte, „NOII CREATORI”! „DEMIURGI DE MUCAVA”! „Demiurgi” de doi banigrămada, fariseilor nenorociţi ce sunteţi ... - ...şi tot veniţi, din istoria asta tot mai labirintică, PE CARESINGURI V-O ÎNCÂLCIŢI!... şi, după aia, tot voi, urlaţi, din fundul bojocilor - că „NU VĂ MAI ŞTIŢIDESCURCA!”...Şi Ţăranul scuipă, sub masă, în tină..., cum o mai făcuse, o dată, la Născarea Adamului Dintâi... - ...daracum, numai a silă şi amar:

-...Auzi numai ce gogoşi otrăvite: „CEI FĂRĂ MORALĂ” - ...„CEI LIBERI DE ORIŞICEMORALĂ”! Şi nu vă daţi seama, nefericiţilor, că totul vă vine dintr-o lene şi aroganţă încremenitor deuşuratice...că tot ce vreţi, nu sunt nici măcar cuvinte decăzute, degenerate, destrăbălate..., ci doarPALAVRE - DESĂVÂRŞIT GOALE! Iar orice aşa-zisă „Nouă Ordine Mondială”, impusă de oricine arfi iniţiatorul, şi oricum l-ar chema pe acesta - nu poate să genereze decât Crima, Sinuciderea şi Neantul!Singura Revoluţie autentică - ...adică, BINEFĂCĂTOARE ŞI ÎNTORCĂTOARE, ÎNTRU DUH,LUMINĂ ŞI VECIE! - este (şi va rămâne, fără de vârstă şi neinfluenţată de nicio tâmpenie de-a ta, deaia...„înnoitoare”!) ACEEA DE PE GOLGOTA, fraiere-fraiere-fraiere..., de zece mii de ori fraier ceeşti!...Da, fii agresiv, CÂT POŢI DE AGRESIV SĂ FII! – ...dar cu DUHUL CEL DEŞTEPTĂTOR,să-l pui la treabă! - ...iar nu cu MÂNA-ŢI CEA STÂNGĂ! - ...„deşteptule” mereu întunecător deceruri...!

-Dar noul, totdeauna, a fost bun, a însemnat prospeţime, împrospătare... – se cam bâlbâi arhanghelulimpostor şi „verzăcios”.

-De ce crezi tu că, atunci când a fost făcută lumea, la început, creatorul ei a fost un imbecil şi unincapabil? Doar tu l-ai văzut, faţă către faţă! – ce anume te-a făcut să rămâi cu o impresie atât de proastă,despre el? Să fie bosumflarea, ba, poate, chiar ura, care te orbeşte...sau o trufie, din rădăcina ei, oarbă şicare, prin sine, nu aduce decât păgubirea durerii, nu şi folosul, ori limpezirea ochilor?! Nu ştiu...spune tu,mărturiseşte-te! - o dată măcar, în toată viaţa ta irosită (...pentru că, arhanghel-arhanghel, dar ai, şi tu,CICLUL TĂU!)! De ce crezi tu că roua de pe trandafiri ar fi râncedă, arhanghel fără minte ce eşti? Dacă aiprivi, dacă te-ai osteni să priveşti cum răsar florile, luminoase şi proaspete, de pe o movilă de bălegar...înfiece zi, altele, mai frumoase şi mai proaspete...şi dacă ai privi păsările, cât de firesc şi lin zboară, deasupramunţilor celor atât de vechi, deasupra câmpiilor, şi ele scăpătând şi vălurind, iar, din aspră vecie...de-aimedita la nehodinitul şi atât de vechiul mers al apelor pământului şi al stelelor văzduhului, urmărindu-şi,toate şi fiecare în parte, cu înverşunare, ŢINTA SFÂNTĂ, MISIUNEA... - ...ajungerea la MAREA CEADE TOT VECHE... (fiecare, în lume, are tot o altă Misiune...dar toate Misiunile de pe lume, se întâlnesc şise-nfrăţesc şi se fericesc tot în LUMINĂ şi-n MARE DE LUMINĂ!). Dar tu, nu! - tu, mereu, tepripeşti...Este foarte uşor, tare comod este doar să strici o operă de artă...lumea...Dar nu ţi-ai pus problema:

119

de câte veşnicii discrete nu se ostenea, oare, creatorul acestei opere de artă, să plănuiască, până la cel maiumil amănunt (care tot esenţă era!), lumea asta, cu crengile şi cu razele, cu gâzele, cu păsările, stelele şi cutoate izvoarele ei...cu toate frumuseţile ei simple şi, totodată, imposibil de repetat...decât dacă te-ai uni cucreatorul lor, în duh şi în cugetare...?!

-Eu am vrut să diversific lumea, să te ajut...-S-o diversifici...SĂ MĂ AJUŢI! - ...da, ce să-ţi zic, „Verzăciosule”! – îl ironiză, cu milă, parcă,

ţăranul cu tichie absurdă, paradoxală. Priveşte, mai bine, la scrisul de pe aripile fluturilor şi la cel de pechipurile pietrelor, priveşte la miriadele de litere scrise de peşti, sub ape, şi la cele de deasupra apei, seninizvodite de zborul păsărilor...la desenul înţelept, hieroglific, de foc, al stelelor proroace...şi vei vedea nu doarcât de vechi este scrisul acesta, ci şi câte idei geniale, de o veşnică prospeţime, ascund aceste minuni...n-ai fitu în stare, cu oamenii întregii istorii pământene şi cu toţi îngerii şi arhanghelii colegi ţie, să citiţi întreagăaceastă carte, nici în câteva vecii, deolaltă...Tăcu o clipă, dus pe gânduri, ca pe ape largi... - de care clipă profită „arhanghelul imposturii cosmicizate”:

-Dar noi vrem să dărâmăm, să sfărâmăm tot, şi să creăm altceva, ceva nou...-De ce să dărâmi? Nu te-nţeleg...-Pentru că, ţi-am spus, am...avem idei cu totul noi... – îşi scărpina Lucio Ferrate, cu infinită

disperare a lipsei Cuvântului... – Gaura-i din Frunte!-Nu, nu ai, nu aveţi... - ...care crezi tu că veţi fi fiind aceştia „voi”... - ...decât exasperare, exasperare

şi iar exasperare, arhanghele...N-ai, nu are nimeni, dintre aşa-zişii „voi”, antrenamentul creaţiei, nu ai şi nuaveţi imaginaţie, decât atât de strâmtă, că ţi se pungeşte gura, numai gândindu-te la ea...nici vorbă de idei!De ce să ucizi, fie şi o râmă, fie şi un gândac, în loc să-l admiri, să-l înalţi, aşa, în lumină, şi să spui: Slavăcreatorului acestei minuni, care-mi bucură, cu Revelaţia Bijuteriilor Facerii, în sfârşit! - inima mea ceastorcită de atâta aşteptare şi de atâta refuz al luminii? Nu poţi să faci, la loc, ceea ce tu distrugi...atunci, mărog, de ce să distrugi? Bijuteria asta de gândăcel, gângania asta, atât de firavă (şi, lângă mâna lui, a ţăranuluicu tichie, apăru un gândăcel, cu elitrele scânteind, de parcă ar fi fost scăldat în rouă!), bijuteria asta s-odistrugi tu, s-o azvârli lacomului şi barbarului şi orbului neant? De ce?

...-Ca să pot s-o înlocuiesc, cu altceva...şopti, încurcat, arhanghelul impostoro-„verzăcios”... - ...dar,totuşi...ARHANGHEL, prin origine, soi şi decizie veşnică!Până şi gaura-i din frunte se roşea, acum, nu de durere şi mâncărimea LIPSEI..., ci de ruşinea muţenieisacre!

-Aiurea! Tu nu eşti în stare (cum nu e nimeni, în univers!), să-ţi remodelezi propriul chip...nu eşti înstare să-ţi recunoşti, senin şi fără fierea invidiei, Geamănul Pur...d-apoi să creezi, să înlocuieşti, să...măi,măi, măi,răul se numeşte, după cum se ştie (şi aşa a rămas, şi aşa va şi rămâne, până la întoarcerea pe dos a lumiivoastre, cu faţa spre alte lumini...!): ORBIRE, ORGOLIU, PROSTIE...! Nici arahneenii tăi (aliaţi orbiţi,ologiţi şi slugi imbecile şi inconştiente, ale trufiei tale!) nu pot simboliza şi produce „răul suprem şimetastatic”..., nici nu mai ştiu eu ce altă întruchipare umană, numită într-un fel sau altul...nu-i în stare devreun „rău suprem şi de neîntors”! - ...nici măcar tu, arhanghel impostor, care erai atât de trufaş, cândcredeai că eu pe tine te voi lua în Scara Zborului Demiurgic, iar nu pe Geamănul tău Cel Pur - ...şi atâtde pleoştit eşti acum, după ce ţi-ai văzut puterea...adevărata-ţi putere! NIMENI NU POSEDĂMONOPOLUL RĂULUI DEPLIN, DESĂVÂRŞIT, ÎN LUME! ...NU! Răul se iscă, ipocrit şi fandosit,izmenit şi boit la chip, din slăbiciunile şi ticăloşiile cele multe şi mărunze, călduţe, meschine şi foartepermisive, „tolerante”, faţă de orice plăsmuieşte plăcere trupească şi duce, de fapt, la degenerescenţăde Duh...şi-şi zice, întotdeauna, DAR ÎNTOTDEAUNA! - „binele comun”, „binele suprem şi definitiv”,descoperit, uite-acu, la şase fără un sfert, de Cutărescu...NU EXISTĂ, NU POATE EXISTA, PEPĂMÂNTUL ĂSTA CARE A ÎNCEPUT, DE MULT, SĂ PUTĂ A HOIT... - AŞA CEVA!!! ...Ia adu-ţiaminte ce-i zicea ucenicului său, un înţelept adevărat, ales, de mine, chiar dintre oameni: „Crezi, oare,că e cu putinţă să trimiţi ceva în neant? (...) Crezi, oare, că divinitatea putea să creeze un spaţiu care sănu fie Paradisul? Crezi, oare, că prăbuşirea constă în altceva decât în a ignora tocmai faptul că ne aflămîn Paradis?”40 - ...cât de înţelept era acel om, şi cât de prost eşti tu, arhanghele...oooof!

40 - Jorge Luis Borges, Cartea de nisip, Editura Univers, Bucureşti, 1983, p. 345.

120

...O vreme, tichia ţăranului straniu se clătină, se tot clătină, ca şi cum, înlăuntrul său, ţăranul „tichiat” ar firepetat, într-una: „Şi doar ţi-am mai spus astea...de câte ori nu ţi le-am tot spus...atunci, în ceruri!”

...-Tu nu-ţi dai seama că plănuirea universului a stors de înţelepciune absolut toate puterileierarhiilor cereşti, DAR NU ŞI PE CELE ALE CREATORULUI LOR! - care, singur, în fiece clipă,creează şi re-creează, mereu, forme tot mai minunate, spirite tot mai înălţate şi extaziate, în faţaFRUMOSULUI, a FRUMUSEŢII? De ce nu te închini FRUMUSEŢII? Nu eşti în stare, aşa-i? De ce nute astâmperi în această după-amiază, plină de zumzetul de aur şi dulceaţă, al albinelor văzduhului, de ce nuadmiri, închinându-te, stupul şi regina...copacul şi floarea...omul şi steaua...? Nu eşti în stare de nimic,pentru că respingi FRUMOSUL şi ADEVĂRUL – adică, înseşi ESENŢELE VEŞNICIEI! - iar impotenţata te aduce la exasperare, şi doar pălăvrăgeşti şi distrugi, distrugi şi pălăvrăgeşti...asta-i tot ce poţi face,arhanghel rătăcitor!

-Nu-i adevărat, nu-i...!-Ba da, e foarte adevărat, şi tu ştii la fel de bine ca mine asta: că ţi s-au blocat şi genunchii, de atâta

trufie disperată, că ţi s-au blocat şi aripile, de atâta neputinţă invidioasă...-Lasă asta, te rog frumos... ! – imploră, cu viclenie instinctuală, arhanghelul dovedit impostor. Lasă-l

şi pe Geamănul meu...acolo unde e...că nu i-am pricinuit niciun rău...-Pentru că nu puteai, imbecilule... – se încruntă, din nou, Ţăranul.-...Bine-bine, fie şi aşa cum zici...da, sunt, poate, impostor...-Cum, adică, „poate”? – se burzului, pe loc, Ţăranul Ciudat.-...Cum zici, cum zici... Deci...să nu divagăm (...se auzi un soi de mârâit, din cealaltă parte a mesei de

han...) - ...aşa este, sunt un impostor! Ai dreptate – întrutotul! Nici nu se poate altfel... (...din nou, se făcuauzit, de data asta mai pronunţat şi cu nuanţe sarcastice... – mârâitul cu pricina!). Dar...atunci, totuşi...Cumrămâne cu „CREAŢIA NOUĂ”...? - ...şi gaura-i frontală îşi încovoie, pervers (până şi ea!), roşeaţa-i!

-Creaţia e veşnică, nu e nici veche, nici nouă! Cum şi creatorul e veşnic! - ...nici antic, nici revolutori răsuflat...şi nici modern...! Arhanghel prost ce eşti... – îl privi, ţăranul cu tichie stranie, pe arhanghelulimpostor - cu oarece duioşie mustrătoare, de părinte îmbătrânit de prostiile propriilor săi copii – prostiirepetate (exasperant de şablonard şi fără de noimă!), ale propriilor săi copii...

*...Ţăranul cu tichia de „Maestru” îşi închise ochii – şi, împreunându-şi mâinile, deasupra mesei de

han, ca într-o rugăciune mută, către sine...părea că aşteaptă, din sine, dar şi din lume, un răspuns anume, câtun nou cer, o voce limpede şi înţelegătoare, o muzică a supremei re-armonizări...răspuns, voce şi muzicănemaiauzite de niciun înger şi de niciun arhanghel...nicicând.

-...Şi, totuşi, nouă, nouă... – reîncepu, cu o cerbicie exasperantă, arhanghelul imposturii...pe cândgaura-i frontală începea să-şi regăsească demnitatea, strălucind...chemând plinul, strigând, autoritar, dupăPLINUL-CEL-VERDE!

-Cui, „nouă”, adică? – deschise ochii larg, deodată, ţăranul cu tichie lunatică.-Adică – se împletici arhanghelul impostor (...tot mai puţin nostalgic după „verde”!...şi, deci, tot mai

încredinţat „VERDELUI”!), aproape înecându-se... – mie, nouă, făpturilor ...făptuirilor tale, omului... – şi,văzând că ţăranul cu tichie tace, se simţi încurajat să continue, să încerce, măcar, a-şi limpezi, sieşi, ideea şifraza... - da, nouă ce ne-a rămas a face, nouă, da! - ...ce ne-a mai rămas, dacă tu ai izvodit totul, chiar totul?– şovăi, din nou, arhanghelul, începând să preia din vocabularul arhaizant al ţăranului celui atât de liniştit...

-Câte nu sunt de făcut, într-o casă, arhanghele impostor, care nu te înţelegi pe tine însuţi, nu-l înţelegipe Geamănul tău...d-apoi pe om? El, omul, sărmanul, cât a mai rămas el om, şi-l ajută, pe creator, la treabacea de obşte, a facerii meree a lumii... - ...îţi poate da, la întrebarea ta, un răspuns simplu şi de bun-simţ...darun răspuns tot printr-o întrebare iscat! Uite-aşa: „Câte, oare nu sunt de făcut, într-o gospodărie, de omsimplu, fără gânduri de revoluţionare cosmică? Să păzească totul de umezeală, să cureţe prin casă, săcureţe prin ogradă, să spele blidele şi tacâmurile, să adape vitele, să dea de mâncare la porci... - ...să-şifacă, apoi, sieşi de mâncare, ca să se poată duce, apoi, la câmp, şi să are, să semene...că nu poţi să strângirecolte, dacă, întâi, nu le-ai pus sămânţa, la temelie...să privească, mai cu seamă, soarele, cerul şipământul, să asculte păsările şi să se minuneze de câte i-a dat viaţa de făcut şi de câte îi va mai da...săplece cu peştii, să mâne toţi peştii, împotriva curgerii râului de munte şi împotriva zodiilor, pentru aajunge la Rădăcinile Faceriii...şi să-l roage pe creatorul a toate să-l mai lase pe ogorul, şi în bătătura, şi

121

în lumea lui, de minuni mereu proaspete... şi între apele lui, din care mereu se iscă făptuiri şi făpturi...să-l roage a-i mai amâna oleacă fiinţarea, aici, pe acest Pământ...că încă-i prisoseşte treaba...şi n-a sfârşitdeplin, ce a început, cândva, la izvorul tuturor izvoarelor...”

-Dar tu vorbeşti de ţărani, de ţărani, mereu numai despre ţărani, şi nimic despre noi, desprearhangheli...! – se miră, pe jumătate exasperat, pe jumătate convins, totuşi, arhanghelul cel de două orivinovat, faţă de Ţăranul Ciudat.

-Toţi suntem ţărani...nu vezi că eu n-am avut vreme decât să mă spăl de ţărână, iar nu să-mi şilepăd straiele şi să vin la tine, mă rog, împrejmuit de toată lumina slavei mele...?! – rosti, cu oarece ironiepărintească, dar şi oleacă amărâtă, ţăranul cel simplu. Parcă avea de-a face cu un copil mare şi neastămpărat,căruia trebuie să-i repeţi, să-i tot repeţi, până la osteneala din urmă, tot ce se cuvine a face... - ...dar să-i to-o-ot repeţi şi toate ce-s necuviincioase şi fără de cale, ori rost – a facere!

-Mă rog, mă rog...eu ştiu că, în fundul inimii mele, te respect...nu te uita...de fapt, ştiu că tu nici n-ainevoie să mi te uiţi în soartă, în stele, în...ce te uiţi tu (ţăranul îl privi cu ochii mijiţi a ironie acidă, dar şi cumilă...) - ...ca să ştii despre mine mult mai multe decât ştiu eu însumi... – se simţi, de data asta, camstingherit, Lucio Ferrante......Da, Gaura Cea Înroşită începuse a lucra, de data aceasta, independent de posesorul ei!

-Şi, atunci, de ce tot o faci pe nebunul, de ce tot stârneşti „revoluţii”, din veac în veac şi chiar maides...de ce înnebuneşti şi strici de cap lumea? - ...o sminteşti, o ofileşti de tot, o vestejeşti (...ca pe o iarbă„verzăcioasă”, cosmică şi tulburată de vagi şi infinite nostalgii...!), o urâţeşti până la hidoşenie, şi o storci,ca zărghitul şi ca sinucigaşul, de toată vlaga rosturilor, puse de mine într-însa...şi pe care rosturi tu le-ai dori,fierbinte, ca să fie ale tale, dar, totdeodată, le invidiezi, oh! - cu firea ta de arhanghel ce-ţi zici şi te şi lauzicu prostia ta: îţi zici „rebel”, de parcă lumina ta, n-ar fi lumina mea... - ...cum şi întunericul tău, cel, acum,fărâmat şi împuţinat şi înspăimântat de secătuirea de rost, parcă n-ar izvorî tot din întunericul meu, celmăreţ, cu care-i împodobită, în fiece noapte, mireasa lumii... Da, ai ajuns, de atâta acreală şi otrăvire cuinvidie, să-ţi mărunţeşti firea înaltă, pe care eu ţi-am dat-o... – şi acum e, toată, fărâmată, bucată cu bucăţică,de fără de capăt meschinăria-ţi...

-...Dar eu n-am vrut niciodată...-Da, tu nu vrei, dar faci numai tâmpenii! Da-da... - căzu, o clipă, pe gânduri, ţăranul cu tichia

clătinându-se a amărăciune..., dar se scutură, pe dată, şi continuă!... - ...şi, cum îţi mai spuneam: după aceea,tot eu, culmea! – tot eu trebuie să-ţi dreg ţie toate stricăciunile şi hidoşeniile tale, de arhanghel neisprăvit,acrit şi căpos degeaba...că ţi-e frică şi ţie, ucenic vrăjitor şi fără minte şi chibzuială, de cât de mult urât aistârnit în lume, şi ţi se pare că-i de neîntors, orişice cale a răului...Ehei...da: tu pari, dacă te-ai uita, acum, înoglindă, altcineva, decât ţi-am poruncit eu să fii...: tu eşti convins, acum în amărăciunea şi spaimaînfrângerii, de tine prin tine, că altă slujbă decât să-mi sărăceşti şi deformezi bunurile lucrări, n-ai. avea..numai ai...Dar eu, de-ţi mai aminteşti, ţi-am dat o slujbă despre care ai uitat, pentru că era una cu adevăratîmpărătească: să-mi încerci omul căzut, ca să vadă şi el şi să văd şi eu cât de mult preţuieşte el ce-a pierdut,şi cât de mult îşi doreşte, înapoi, darul şi harul meu...Hei, îţi mai aminteşti, arhanghele, ce frumos erai, câtălumină ne dăruiserăm, reciproc, atunci, la început, îmbăiaţi în roua firii şi fiinţei, şi a fiinţării dintâi... şi cebine ne sfătuiam, noi doi, cât nu te stricaseşi de cap (...”cap găurit”...), încă, întru atâta neîntreruptă trufie şiprostie?!? – întrebă, cu ochii aţintiţi în ochii arhanghelului „revoluţionar”, ţăranul cu tichia de nebun.Arhanghelul impostor plecă, învins, capul....În locul Golului din Fruntea „Verzăciosului”, începuse, dintr-odată, a năluci un ABUR VERDE-ADEVĂRAT...ca un fum cotropitor, de sus în jos, al trăsăturilor chipului „ferrantesc” – schimonositepervers, cândva, de tentarea şi mimarea josniciei...!...ŞI CRISTALUL-CEL-VERDE SE REFĂCEA, SE REFĂCEA...IMPLACABIL!...Ţăranul Ciudat nu-l slăbi, însă:

-De ce îi stârneşti la nebunie savantă, pe oamenii cei plini de griji...griji pe care singuri şi le stârnesc,ca nerozii...şi-i vrei ca tine, adică nişte hoinari fără traistă ori rost? Creatorul nu este „deasupra voastră”, ciprintre voi, dimpreună cu voi! - chiar şi dimpreună cu şi în greşelile, rătăcirile, nebuniile voastre! Aminteşte-ţi de acel : „Eli, Eli, lama sabachtani?!” – cât de absurd sună, şi câtă învăţătură există în această „lecţie”:da, omule, vin cu tine, până departe de tine şi de mine...dar învaţă ca, după ce te depărtezi atâta, de nu-ţi maivezi originea şi adevărata fiinţă – REVINO-ŢI! – revino la tine, la esenţa ta „jardinier-paradisiacă” (iar nu

122

apollinică...de „ospiciu apollinic”!), în Uterul Luminii Originii: „Părinte, în mâinile tale îmi încredinţezsufletul meu!”. Da, creatorul rămâne, cu toate aceste „lecţii” de absurditate demonstrativă – el rămâne lucid,nepierzând din priviri esenţele, Centrul! De aceea îl resimţiţi voi ca fiind...”deasupra voastră”! Pentru că elştie şi nu uită...pentru că el se străduieşte să vă readucă înţelepciunea dintâi, în Duhul vostru – MemoriaLuminii! ...Duh pe care, voi înde voi, v-aţi silit, cât aţi putut, să-l întunecaţi şi opacizaţi...uitând de creator şide grija lui permanentă – care este pentru voi, dar, fiind pentru voi, concomitent şi logic, este şi pentru sine,cel exprimat prin creaturile sale...Tu crezi că degeaba le-am spus eu oamenilor, să lase grijile în seama celuicare cu grijă şi din grijă a făcut lumea, pentru ei...şi să se asemene păsărilor văzduhului şi crinilor câmpuluişi pământului...?!

-Dar...arahneenii, criminalii şi împotrivitorii luminii? Cu ei ce se va întâmpla? Ce pedeapsă şi cesoartă vor avea ei? Tu ştii că eu...

-Tot n-ai învăţat, arhanghele vânzător, să nu mai spui „eu”, înainte de „EL”... – n-ai învăţat, nicipână acuma, că orişice alcătuire a oamenilor este tot atât de trecătoare şi nerelevantă, ca şi oamenii înşişi(căci nu există decât El, OMUL UNIC!)...ca şi viaţa lor, ieşită de sub rosturile cele veşnice şi sfinte... -...dacă această viaţă nu are Duh şi Viziune Dumnezeiască, nu are generozitatea şi ştiinţa cea vie de a se topiîn Lumina Cea Veşnică (Lumina Celor fără ambiţii şi pretenţii şi identităţi egoiste, deci VIDE... -...pentru că ea şi numai ea este Adevărata şi Singura Lumină Vie!) - ...Lumina Adevărului Veşnic, cucare se înconjoară, amândouă, la fel, într-un cerc - Începutul ca şi Sfârşitul...şarpele care-şi înghite coada...?Tu, arhanghel nebun al trădării, uiţi toate acestea, şi propui lumii oamenilor-din-OM-AUM-ul numaistrâmtoare şi gâtuire de Duh, şi trufie deşartă a eului – deci moarte a Fiinţei Lor Celei Adevărate şi Unice,ascunsă orbilor... – ...şi mărturisită doar acolo, în Toiul Cerurilor Luminii? Bine, am să-ţi răspund la aşa-zisata nelinişte. Nu există nici pedeapsă şi nici soartă, fără înţelegere a Celor Veşnice! Altfel, pedeapsa s-arconfunda cu răsplata, iar soarta cu întâmplarea, cea scoasă de sub orişice LEGE! ...Există o carte defildeş egipteană, care arată sub ce semn se află trufaşul şi criminalul Imperiu al ARAHNEEI, precumşi făpturile care-l diriguiesc (precum orbul pe alt orb!), mânându-l în genunea prăpădului, desăvârşitpână la uitare...: se arată, acolo, chipul unui DRUMEŢ ORB, care-şi pipăie calea cu toiagul. „Poartă înspate povară grea, straiul de pe sine e rupt...o fiară, iscată din negura tufişurilor de pe lângă drum, îlurmăreşte, muşcându-i picioarele: e NELUMINATUL, care calea nu-şi cunoaşte, ci o pipăie, laîntâmplare, cu toiagul. Îşi poartă în spate povara propriului trup. Viciile, îndemnul crimei şi prostia îlmuşcă şi-l hărţuiesc. NELUMINATUL se îndreaptă, neabătut, către numerele 13 şi 15...Moartea şiDemonul...”. Aceasta este citirea, de folos şi dreaptă, fără de vreo sminteală, a sorţii arahneenilor. Dar nuasta te-a interesat pe tine, când ai stârnit prăpădul pământului...ci propria ta trufie şi, mai cu seamă, frica taoarbă, cât şi NELUMINATUL..., ca, nu cumva, să-ţi fi fost scris ŢIE a fi demiurg, şi, nu cumva, cineva(eu...după mintea ta...) să-ţi fi furat menirea...Uiţi, într-una uiţi, că nu poţi asemăna, nici măcar în gând, pecel ce creează, cu creaturile lui...orişicare rang le-ar fi fost dat şi îngăduit de creatorul lor! Nu poţi comparaDuhul de toate creator, cu un oarece bleah dogit, ori tinichea oarecare, făurită, prin Duh (nu prin sinelebleahului, ori tinichelei!), într-o anume formă, dintr-o anume zi şi la un anume ceas al acelei neştiute, orichiar şterse zile...fără de niciun semn ori rost dumnezeiesc, în nesfârşire...în Planul Cel Mare şi TuturorCreaturilor Ascuns!Tăcere arhanghelico-impostoare.... Şi Ţăranul cu tichie de stele urmă, mustrător:

- Da-da, ţi-e ciudă şi ţi-e cumva frică, arhanghele impostor, că ei, oamenii, dacă m-ar asculta pe mine(ori pe Geamănul Pur!), iar nu ameţelile şi delirurile tale, ţi-ar răpi ţie aripile...dar nimeni nu poate răpinimănui nimic, din ce am hăruit eu, pentru că tot ce au, nu de la ei au, ci de la mine au..., şi tot ce există,pentru şi întru veşnicie există...chiar şi-n putoarea asta de cenuşi atomice, stârnită de tine şi potolită de mine,tot în paradis ne aflăm! Nu există nimic, arhanghel netot ce eşti - afară de şi din paradis şi, deci, de şi dincreaţia mea...afară dintre degetele mâinii mele, cu care-i chem şi-i mângâi, să-şi uite (dinspre tine şi dinspreinvidiile tale iscate şi venite!), toate spaimele cele neroade şi fără niciun saţ.... Nu mă laud, nu: eu nu-spalavragiu, ci-s un simplu, cel mai simplu - ţăran muncitor...eu îţi spun, prin asta, că nimeni nu poaterupe, ucide ori ciunti nimic, din ce-am plănuit eu o veşnicie, pentru a face lucrarea unei alte veşnicii...şi totaşa, mereu, dar tot altfel...ca să nu te mai plângi tu de monotonie şi de lipsă de diversitate, cârtitor fără deminte ce ai devenit tu: căci, tot strâmbându-te în oglindă, ca nerodul, ai rămas strâmb de-a binelea!

123

Arhanghelul Vânzării şi Trufiei tăcea. Ciudat, pentru că i se răspunsese, totuşi, la întrebările sale...Era,parcă, ocupat doar cu discreta lucrare a tăcerii...În cele din urmă, îşi ridică, din nou, semeţ, capul, şi, parcă,în ochi îi sclipea o scânteie de viclenie naivă (...dar îl contrazicea, deja, cu supremă autoritate, prorocirea„Aburului de VERDE” - care se statornicise şi instaurase, deja, deplin, în mijlocul frunţii sale!):

-...Da, şi mie mi-a plăcut predica aia a ta...cu crinii câmpului şi cu păsările cerului...dar parcă artrebui să facem, noi, ăştia de care ţi-am zis, şi ceva special...

-...Special...Lasă prostiile şi lasă şi linguşeala asta, de doi bani vechi perechea! Totul este „special”,fiecare lucru luat în parte este „special”, legănatule de iele şi nebunule ce eşti tu! – ...dar asta când îl priveşticu luare-aminte, iar nu superficial şi cu dispreţ şi cu duh de răzvrătire...! Tare puţine pricepeţi, tu şi „ai tăi”(ţăranul cel cu tichie făcu o grimasă, aproape comică...) - şi şi mai puţine vreţi să pricepeţi...Dacă înţelegeţi,şi voi („voi”, adică, eul tău, cel întunecat şi, deci, multiplicat de năzărelile neantului şi pustiului...) –...pricepeţi în silă, greu şi puţin, ceva, pentru că, pentru înţelegerea voastră, trudesc, în locul vostru,alţii...: păsările vă amintesc zborul şi aripile voastre de altădată...albinele vă amintesc de hărnicialuminii...până şi gândacii şi râmele vă mai aduc aminte despre filosofia cea mai adâncă, aceea asmereniei răbdării, pentru că şi creatorul s-a smerit, în sine, către plănuirile sale, şi răbdareneînchipuită a avut, şi cât a plănuit el, şi după ce a făcut, şi acum, când vă îngăduie atâta sminteală, pecare, cu ifos, voi o numiţi, dintotdeauna, „CABALă”...

-Nu cred că trebuie să-ţi baţi joc de...-Nu-mi bat joc de nimic şi de nimeni, că aş fi eu acela fără de minte, să-mi batjocoresc propria

creaţie...! Tu nu înţelegi, voi chiar nu pricepeţi, de atâta amar de vreme, că tare mă mai doare, mă sfâşie,atâta amânare a luminării şi întoarcerii, din pricina seminţei de prostie, pe care voi o botezaţi „MINTE”, şipe care o folosiţi numai pentru ca să vă puneţi cât mai multe piedici şi crime, în calea voastră spre casă,spre odihna luminii şi Adevăratei voastre Identităţi...? De ce nu înţelegi că oamenii şi cu tine, şi cuceilalţi ca tine (că răzvrătiţi afli pe toate drumurile...mai greu e, azi, să afli oameni şi arhangheli de treabă,care să-şi apere şi împlinească rostul lor anume... şi să se lase înţelepţiţi de viaţă, că numai aşa le vor creşte,din nou, aripile, la loc...!) - de ce nu vreţi să înţelegeţi voi că trebuie să vă preţuiţi, cu toată puterea şiadâncimea înţelepciunii (iar nu cu putregăioasa voastră de minte, care tot iscodeşte păgubos, smintitor şisinucigaş...spre a vă îndemna la depărtare de rost...şi vă sleieşte şi topeşte puterile de zburare înapoi însprecuib...?), PUTERILE ARIPILOR, ca să ajungeţi, până-n seară, înapoi acasă?

-Dar poate că ajunge atâta odihnă, poate că, şi noi, vrem să lucrăm...-Da-da, lucraţi ...nu „lucrare” se cheamă distrugerea de sine şi spre prăpădenia voastră, întru

deşert...Crezi tu că dacă eu aş vedea că voi lucraţi şi osteniţi, făurindu-vă aripi, iar nu să vă atârnaţi de umeribolovani, v-aş opri şi v-aş mustra? Nu, nu: eu vă îndemn la odihnă (după ce aţi luptat, din tot sufletul, pentruea!), tocmai pentru a vă limpezi gândurile şi simţirea, şi a le folosi spre măiestrită şi grabnică aripare! Şipăsările se hodinesc, că ştiu că a doua zi iarăşi vor avea de zburat, pe alte căi ale văzduhului nesfărşit...Şilumina soarelui se hodineşte, pentru că ştie că, a doua zi, adică, la următoarea facere, din nesfârşitele faceride lumi, va avea de luminat atâtea noi chipuri - de oameni, de pietre, de copaci şi de flori şi mici gâze...

-Da... – recunoscu arhanghelul impostor – e frumos ce spui...dar eu, noi...-Nu e doar frumos – rosti, pe gânduri, dar răspicat, ţăranul cu tichie de nebun luminos – ESTE ŞI

ADEVĂRAT! FRUMOSUL şi ADEVĂRUL vor domni în lume, orice şi oricât veţi încerca, voi şi „rasele”voastre, să faceţi, să „revoluţionaţi” ori, de-a dreptul, să „stingeţi lumina”: vor domni pe dedesubtul voinţeivoastre, oameni şi arhangheli „rebeli”... - pe deasupra ei, pe laturile ei..., pe oriunde vor fi măcar strânşi, cudrag, cu lumină vie în ochi, doi şi trei oameni adevăraţi (sau arhangheli luminaţi!), adică oameni şiarhangheli care să iubească, cu ultima fibră a fiinţei şi a Duhului lor, FRUMOSUL şi ADEVĂRUL.FRUMOSUL şi ADEVĂRUL sunt „garanţiile” voastre (...că tot vreţi voi, după moda nefericiţilor ălora, dele ziceţi voi „rasă arahneeană”, cei cu sufletele prăpădite de necredinţă şi de neputinţă...şi înmlăştinaţi înaurul lor fluid şi arzător şi gol, gol, gol... - gol de orişice rost al Vieţii!) – „garanţia” că eu vă iubesc, ca şila-nceput, când v-am făcut...şi că voi sunteţi creaturile unui dumezeu, iar nu, cum zic aşa-zişii voştri„arahneeni”, că sunteţi creaturile şi descendenţii burleşti ai „MAIMUŢEI”! Ai spus că l-aş proteja peom...da-da, aşa ziceai, când vorbeai cu sluga ta, cu Irinwe, pe colina Quirinalului41...începutul zeilor...Păi da,

41 -Inițial, Dealul Quirinal făcea parte dintr-un grup de coline între care se pot cita Collis Latiaris, Mucialis (sau Sanqualis) șiSalutaris, astăzi dispărute, ca urmare a lucrărilor de construcție începute din secolul al XVI-lea.

124

că şi zicea Irinwe, cu larga ta aprobare: „Pe Colina Quirinalului au fost cinstiţi zeii cei vechi, Jupiter,Minerva, Iuno, înainte ca oamenii să afle de cei noi…” – nu-i aşa? Nu, arhanghele (căci, pentru mine, eştiarhanghel, faci parte, întru veşnicie, dintre cei 12..!), eu nu protejez pe nimeni, eu sunt tatăl,PĂRINTELE tuturor (...şi al „vechilor”, şi al „noilor”...precum şi al tuturor regnurilor, al tuturorfăptuirilor şi în-făptuirilor cosmice!) - ...cum aş putea scoate o creatură a inimii mele, din inima mea? S-ar produce un infarct cosmic, nechibzuitule!Se ridică de pe banca soioasă de crâşmă, făcu câţiva paşi spre ieşire...apoi, se întoarse, concluzionând – ...daradesându-se, parcă, aerului sau zărilor amurgite, deja... - cu o detaşare şi impersonalitate, cu adevăratremarcabile...:

-...Eu vă las să-mi arătaţi, toţi, câte vă poate pielea...în cât timp ştiţi şi puteţi şi vreţi voi să-mi arătaţiasta - ...de aceea, nici n-am fixat, cu o dată, anume şi fixă, vreun sfârşit de lume, vreun final de ciclu,neghiobule...Hai, du-te la joacă, Lucifer-Cel-Mic...luciferică! Mai ai timp...să-l cauţi pe Geamănul Pur, peLucifer Cel Mare, şi să i te mărturiseşti, întru căinţă...ştiu că nu-ţi convine, eşti atât de trufaş...dar tot vatrebui...cândva...să nu mai înşeli şi să nu mai minţi!

*...Ţăranul cu strania tichie de soare se opri, din vorbă şi din mers, o vreme...nu se poate şti, cu precizie,cât...apoi, se sprijini cu coatele de masă, aşa, stând în picioare! – şi închise ochii, din nou... - ...şi iar îideschise, vizionar:

-...Dar, da, în general, mai aveţi a vă coace, sub lumina propriilor dezastre, până să pricepeţi, chiar şicu simţurile voastre, atât de destrăbălate - ADEVĂRUL... Nesfârşite şi de minune sunt preschimbările,prefacerile şi transfigurările cărnii, trupurilor...ale acestor COAŞTE DE MELC, sub care colcăie demoniischimonosirii şi ai încercării de înjosire a Duhului Unic. Preschimbările, prefacerile şi transfigurărileacestea sunt dictate, celest, de formă, de loc şi de ceas. Dar dincolo de nălucirile formei, locului şi ceasului,este Dumnezeul Cel Veşnic, din Piscul Luminii...Care stă sub semnul mistic al CĂMILEI – cea carestrăbate şi desfiinţează (cu nesfârşită răbdare şi ştiinţă a vederii înspre dincolo de orişice nălucire!)DEŞERTUL, pentru a se revela DEPLINUL şi DESĂVÂRŞITUL CEL VEŞNIC!...Urmă, cu ironie înduioşată, oarecum, dar şi cu milă de părinte atotînţelegător:

-...Du-te şi te mai joacă, arhanghele impostor şi verde...de fapt, arhanghele! - ...im-pur şi tare ne-simplu!!! - ...până-n seară mai e puţin, tare puţin...şi fereşte-te, fereşte-te de „doctorii” cei fără de suflet şifără de leacuri...doar cu viclenie în ochi şi gând, şi scurgându-li-se de pe buze crima şi înşelareaamară...arhanghele-arhanghele... - LUCIFERICĂ-DE-NIMICĂ...mai joacă-te un ceas-două, cât mai esteamurg şi mai este loc de seară, şi nu vine, încă, noaptea cea împrospătătoare de lumi şi de zile...dar şi deminţi de arhangheli şi oameni... - ...şi aşteaptă, aşteaptă, CU ÎNŢELEPCIUNE AŞTEAPTĂ, până ţi secristalizează şi stabilizează, în frunte, DEPLIN-SMARAGDUL...şi până te va-ntâmpina, iarăşi, pentruCONFRUNTAREA-„BRUFTULUIALA CEA DE OBŞTE” - „ARGINTUL-VIU”...GEAMĂNUL PUR!– ...se auzi, dindeparte, de undeva, de sus (poate din podul hanului, sau poate de prin cuiburile păsăruicilor,statornicite prin copaci şi pe sub streşini...), glasul ţăranului cel cu tichie ca de nebun, ori ca de soare, orilună, ca de stele ale lumii... - dar el însuşi, ŢĂRANUL UNIVERSULUI, nu mai era la masa întâlnirii dinurmă....I se auzi, totuşi, Vocea, de undeva, din depărtări insurmontabile:

-...À propos, arhanghele, impostor drăguţ ce eşti tu...ce se mai aude despre cronica scriitoraşuluiăluia audaxian-„guerrillero”? Ştii ceva despre asta? Sigur că ştii! Măcar scriitoraşul acela insignifiant nu-i

Conform unei legende, Dealul Quirinal a fost locul în care se găsea un mic sat al sabinilor, în care ar fi trăit Titus Tatius, după ce aîncheiat pacea între romani și sabini. Acești sabini au înălțat un altar în onoarea zeului lor, Quirinus, dealul primind numelezeului.Pe dealul Quirinal au fost descoperite morminte datând din sec. 8 î.e.n. până în sec. 7 e.n., fapt ce ar putea confirma prezența înzonă a unei așezări a sabinilor. Pe deal s-a găsit un mormânt al lui Quirinus, pe care Lucius Papirius Cursor l-a transformat întemplu spre a sărbători triumful său după al treilea război cu samniții. Unii autori consideră că ar fi posibil ca "triadaCapitolină" (Jupiter, Minerva, Iuno) din mitologia romană, să fi fost venerată aici, cu mult înainte de a fi asociată cudealul Capitoliului. Tot aici se găsea și sanctuarul zeiței Flora, venerată și de osci și de sabini.

125

viclean şi parşiv, cum ai fost tu, în Jurnalul ăla al tău...Fă bine şi citeşte-i cronica, analfabetule!Alfabetizează-te, odată, şi tu! Ar cam fi vremea...Şi continuă, necruţător:

-...Mai ţii minte stihurile alea, citate, în cartea lui, de prăpăditul de scriitoraşo-cronicar audaxian – elle luase dintr-o poemă antică...se potrivesc, grozav, teribil ce se mai potrivesc, cu tine şi cu ai tăi, cugeneraţia voastră de „smei” smintiţi...arhanghele-arhanghele, poate că te voi vindeca (cine ştie? – ...aş vreanumai să întrevăd un strop de remuşcare...de conştiinţă morală, da! – revoluţionarule, zavragiu de bâlci şimucava!) – poate că te voi lecui (poate, zic!) chiar şi de impostură...oh, ce grea boală! - ...mai ceva decâttoatte leprele, la un loc... – ...dar, ia ascultă cântecul despre Copilul Cosmo-Răzvrătit!

...Şi se auzi, depărtat, ca dintr-o amintire...:"Au făcut copiii noştri dinţi, Muşcă din bunici şi din părinţi,/ Muşcă din văzduh şi din pământ,/

Muşcă şi din morţii din mormânt//Nu mai lăcrimează nici un sfânt/ Şi s-a şters vopseaua dinicoane./Seceta domneşte pe pământ /Şi şopârlele se cred iguane…”. La bună şi curândă revedere,arhanghele-arhanghele…caută-ţi Geamănul Cel Pur, şi…învaţă, alfabetizează-te odată!

…Şi se auzi, dindeparte, un mic hohot dureros, încărcat de atâtea dureri terestro-galactice şi, mai cuseamă, teribil de cosmicizate…un sughiţ de plâns, atât de incredibil uman!

*...Dintre crengile trezite de semne mistice, dinspre încă nevăzutele stele, se iţiră ciripituri de rândunele, depitulici şi cinteze, de scatii şi piţigoi..., sute! - care salutau, astfel, faptul că-l simţeau, de acolo, din umbră,dintre ramuri, pe Cel Căruia Îi Datorau Totul.

„-Este El!” – ciripi RÂNDUNICA CEA SFÂNTĂ. „Bucuraţi-vă, acum, în amurg, bucuraţi-vă,îngeri şi păsări, daţi slavă Vieţii şi daţi slavă Morţii – daţi slavă Tuturor Minunilor - , pentru că Totulînseamnă El!”

„-Aşa e, aşa e!” – ciripiră, ca un vifor de vară, ca un viscol de petale fragede, cu adevărată şi caldăbucurie de după-amiază amurgită, toate celelalte PĂSĂRELE-ÎNGERI, despitulându-se de pretutindeni... -...de pe unde, cu un ceas mai devreme, somnoroase şi temătoare, toate se pitulaseră...

*...FLORILE miroseau, acum, şi ele, cu aripi mai înalte ale miroaselor...cu candele de miresme, ele, florileumile de pe pământ, aprindeau stelele, pe cer... – ...una câte una...”lumină din lumină, Dumnezeu adevăratdin Dumnezeu adevărat!”...Nerecunoştinţa nu este apanajul PĂSĂRILOR... – ..şi nici al FLORILOR!Asta e bine s-o afle toţi oamenii...Numai Dumnezeu ştie că, da, oamenii, rămân confirmarea Lui de existenţă...dar nu şi adeverirea ultimă aRostului Mistic, al Înaltei Lui Lumi şi Fiinţe.Rostul Lui este încifrat numai în Cristal, în Ochiul de Căprioară, în Aripa de Vultur şi-n Viersul dePrivighetoare...dar, mai cu seamă, în Mireasma Teilor Veşnic Îndrăgostiţi!

***

EPILOG...Celebrul „om de afaceri” Lucio Ferrante (popularul „om”, poreclit „Catilina”...căruia, însă, lumea nu-izisese, niciodată, pe vreun nume real!) - stătea, înciudat, mereu la aceeaşi masă de han, cu bărbia în palme,cu coarnele de lumină adumbrite („la odihnă”...nu mai aveau chef de scormonit nimic...!) - iar el nu maiavea niciun chef de afaceri. De niciun fel.

„...Şi nici de cabale...şi nici de nebuni...nici măcar de impostură...poate că doar de nebunul meucu tichiuţă, cel care mi-e, în secretul secretului inimii mele, drag foarte...şi e atât de supărător deînţelept...mereu, mereu are dreptate...şi chiar o ARE, numai El...şi, parcă, fără să vrea asta, cu totdinadinsul...şi nici pic de orgoliu, la El... - ...of, Doamne...!” – gândea el, cu amărăciune întunecată.

126

...„À propos: am să învăţ să citesc semnele Lui...chiar şi din nenorocita aia de cronică ameţită...cualte cuvinte, e bine să fii alfabetizat, da-da, pentru orice eventualitate...da-da, cât spirit de prevedere, lael...cum zicea că...ziceau stihurile alea străvechi, de spunea el, că-i „CÂNTECUL MEU”? Aha, parcăaşa...mda: <<Au făcut copiii noştri dinţi, Muşcă din bunici şi din părinţi,/ Muşcă din văzduh şi dinpământ,/ Muşcă şi din morţii din mormânt//Nu mai lăcrimează niciun sfânt/ Şi s-a şters vopseaua dinicoane./Seceta domneşte pe pământ /Şi şopârlele se cred iguane…>>”

...<<ŞI ŞOPÂRLELE SE CRED IGUANE>>”, hmmm...auzi-auzi...m-a ars ca lumea, nu m-acruţat deloc...Ţăranul Meu (<<Măria Sa>>, cum îi zic eu, în taină, să nu mă audă draciiăilalţi...<<mititeii>>) - ha, ce zici de asta?” – ...mai murmură el, după care se simţi atât de ostenit, de toatăzavera, vânzoleala şi zurba ultimelor zile şi săptămâni, că numai ce puse capul pe masa hanului de ţară, şiadormi pe loc......Lucio Ferrante se „între-trezi”, în plină noapte (pe când stelele luceau, din nou, limpezi, foşnitoare-nvăzduhurile clare şi şoptitor-vestitoare, către omenirile Pământului. „Înfrântul cel convenţional” (...şi camimpostor...!) semăna „cu” şi se simţea „precum” (...cândva, în antichitatea cea bună de „didascalie”...) uncelebru Leonidas „Termopileanul” ...DE MAHALA! - ...şi, totdeodată, „revoluţionar”, teribil demahmur, după o cruntă beţie - STAN POPESCU, cel pus şef republican de „bobor”, şi destituit demonarhie......Stan Popescu şi „boborul” aparţineau unui neam audaxian, numit „vaLAH” – adică, „SFÂNT”!Monarhia (cel puţin aşa cum arăta ea în ultima vreme..) era mai puţin...”sfântă”, MULT MAI PUŢIN.! -..spre ”delocul” arahneean!

-...La naib...scuze, boss, pentru...dar mi s-a acrit, acum, de atâţia sfinţi... – mormăi, prin somnul săuhibernativ, „trubadurul prizărit” al divinităţii...Deh, meteahnă luată, prin contaminare mecanică, inconştientă, de la „nebunii veseli”, ai fostului„aşezământ cavalcantic”!...Veniră şi zorii – fulgerător de curaţi, plini-ochi de bijuterii înrourate....Da, culmea, nu? Cu câteva zileînainte, cine s-ar fi hazardat să creadă aşa ceva?!...În lume, se făcuse, de fapt, demult şi definitiv, lumină. Să fi fost „Noul Ierusalim” ioanic? - să fi fostaltceva, asemănător...?!BINE CĂ ERA CE ERA!...Aburul VERDE, din fruntea lui Lucio Ferrante, se bucura, încă de mult, întru ZORI-DE ZIUĂ... -...fără a aştepta, neapărat, deşteptarea proprietarului frunţii...!...DANSUL COCORILOR ÎNCEPUSE, DEJA - ÎNCĂ DIN TIMPUL SOMNULUI„LUCIOFERRANTESC”...!

*...După ce se trezi, ca lumea, din somnul său de plumb,direct în Dimineaţa Lumii...mahmurul Lucio Ferrante simţi, în aer, pregătindu-se o mare vâltoare şivânzoleală-a văzduhurilor şi a tuturor duhurilor: DANSUL COCORILOR SFINŢI...dansul solar, carevesteşte, de când e lumea, lume! - înnoirea şi însănătoşirea lumii, schimbarea duhului luminii......Lucio Ferrante (...nu mai era doar „verzăcios”...) se scutură, cumsecade, de mahmureală...din toateputerile, de parcă rebegise, acolo, la masa din han, stând în loc şi cufundat în somn... - ...şi dădu din umeri...– ...e drept, nu vesel, încă, nici acuma, dar nici din cale-afară de supărat (...fruntea, pentru-ntâia oară, nu-lmai mânca ori durea – DELOC! - ciudat lucru...):

-Ce să-i faci? Cât a ţinut, a ţinut...Asta e. Acum e alt rând de vremi, deci va greşi alt rând dearhangheli...Toţi arhanghelii poartă în ei SĂMÂNŢA RĂZVRĂTIRII... – ...poate chiar şi dragul meu,inegalabilul meu frăţior, „Geamănul Pur” (hmmm...), pe care l-am vizitat, acuşica, în somn, admirându-iAurora Boreală a „Tărâmului POESIS”! - ...de-au dat-o, cadou otrăvit, şi omului! Ar trebui să cercetezeEl, problema asta, a răzvrătirii arhanghelice...mai îndeaproape...: probabil că „şefia” se suie, implacabil, lacap... - ...fie că eşti om, fie că faci parte din ierarhiile cerului...

-...Cine ştie, poate că ”ŞEFIA” e, probabil, PIATRA DE ÎNCERCARE A LUI DUMNEZEU.Dar, până atunci, să ne pregătim de vreo mie de ani ai păcii...Nu poţi păcăli, pe toată lumea, toatăvremea...căci vremurile se mai şi schimbă, cum şi lumile se-ntorc pe dos... Asta e! Cred, acum - cu adevăratCRED! – că e mai bine să IUBEŞTI, iar FRUMUSEŢEA LUMII LUI s-o admiri... - ...decât să te

127

RĂZRĂTEŞTI, cu totul prosteşte, orbeşte şi...tare păgubos...ARE DREPTATE! N-o zic smerit, dar o zicconvins...!...Şi, deodată, tresări, aproape necrezându-şi urechilor, şi, pe dată, înflori (pe chipul lui învechit şi brăzdat deriduri subţiri şi dese), un zâmbet, primul lui zâmbet curat... de atâtea şi-atâtea mii de ani nu mai ştia săzâmbească (afară de rânjet, nu mai exersase altceva...), iar acum îl dureau muşchii schimbaţi ai feţei, dar îldureau de-o durere care-l elibera şi-l întorcea, din amarul cel mai amar, dospit de amar..., în nouă nădejde:

-Dar...parcă am auzit că mă strigă...A trecut amurgul, a trecut şi seara...da, El mă cheamă, cu-adevărat mă cheamă, El pe mine...Şi, scuturându-se, vesel (pentru prima dată, în toată bătrâneţea lui precoce, cât şi a omului de veche!)... –...da, scuturându-se, înviorat, de data asta, de toate gândurile, rele şi bune, deopotrivă:

-Ce bine e când simţi că are nevoie, cineva, de tine...ŞI de tine!!! – nu doar de „Gemenii CeiPuri”! - ...şi, mai cu seamă, când ÎNSUŞI EL are nevoie ŞI de tine – ...şi nu-i e ruşine s-o şimărturisească...să te cheme! Da, a mai trecut o zi, şi ce bine e că a trecut! Chiar mă plictiseam...demoarte!Şi Lucio Ferrante, ascultător (cum nu-i stătea, altădată, în fire) şi conştiincios (cum totdeauna s-a dovedit!),o şi porni, înapoi, la drum... - ...luând-o în sus, prin văzduhuri albastre şi lumină lină....În frunte îi strălucea, biruitor, din nou (ŞI LUI!), SMARALDUL CEL VIU ŞI DEPLIN DESLUŞIT,AL CUNOAŞTERII SUBLIME!Acum era VERDE...CU ADEVĂRAT!

*...Pe drumul de întoarcere în ceruri, toată lumea galactică l-a văzut, pe „ARHANGHELUL RE-EVALUAT”(...fostul Lucio Ferrante, EX-SATANA, EX-IMPOSTORUL...EX-„VERZĂCIOSUL”!) ţinând, în mâini(căci, cu aripile, care-şi redobândiseră, nu de mult, lumina alburie... - trebuia să zboare!), o cărţulie...ocitea de zor, ar fi vrut să-şi adnoteze câte ceva, pe marginile paginilor ei..., dar zborul grăbit nu-i permitea...- ...din când în când, ba zâmbea, ba se-ncrunta, ba se-nroşea...Fâlfâia-fâlfâia...şi citea, de rupea!...Citea, se zice, această cronică, pe care autorul ei (subsemnatul, cine altul?) a dus-o (cu greu şi cusacrificii sufleteşti majore!), la bun-sfârşit...dar, acum, se vede treaba CĂ PÂNĂ ŞI DRACII OCITESC...!

...-Dracii, poate că da (...şi mă uit la „deşteptul” ăsta, care zboară alături de mine, „re-evaluatul”...”ex-tuciuriul”...”ex-verzăciosul”...lua-l-ar...”impostorii” să-l ia...! - ...că nu mai are cine să-l ia!!!) - ...însă oamenilor cumsecade şi cu scaun la cap, nici prin scăfârlie nu le-ar trece să-şi piardăvremea cu hârţoaga aia infectă...şi nici n-o vor face, vreodată, uite, îţi jur...ptiu! - şi-şi scuipă pedegetul mare, în chip de infailibil şi înfricoşător jurământ! – ...şi, totodată, mă îmbărbătă, în felul lui celsucit, veşnic cârtitorul meu prieten, de la colţul străzii...Vagabondul-Voce...pentru că, din nou, îşi prăpădiseînfăţişarea „perceptibilă”: nu se făcea! – un înger (autentic!) trebuie să rămână o veşnică dorinţă, oVOCE promiţătoare (ca şi un politician...) - şi ATÂT!

...-Şi ce? Crezi, poate, că nu-s autentic? – mă întrebă, provocator, sfidător, Vagabondul-Voce.Muşcă-mă, atunci! (...fireşte că acest îndemn era la fel de nevinovat ca şi pârţul angelic: se referea,exclusiv, la modul de încercare a aurului din monede...prin muşcătură!).

-...Sunt, sunt...EXIST! - n-avea tu grija asta... - ...mă consolă el, în felul său chisnovat şi cutotul pe dos şi răsturnat...”ARGINTUL-VIU” al CADUCEULUI...al AXEI VII A LUMII!

*...Citea, de zor citea Lucio Ferrante (revenitul la arhanghelitudine non-impostoare...)... - ...citea cronicamea trudnică...Citea, ca să nu se plictisească (de vreo două ori, era, totuşi, să se prăbuşească, iar, din zbor..., că i se-nchiseseră ochii, de somn şi-atâta lehamite...de lungimea drumului spre cer, bineînţeles!) – ...citea fărăreţineri, citea, fără ruşine, cronica mea - pe drumul lui cel „văzduhos” (exagerat de lung!), recuperativo-arhanghelesc...Dar, fireşte, o citea şi ca să nu-l supere pe El!...adică, ţinând SĂ SE ALFABETIZEZE ÎNTRU ADEVĂR!- după Înalta Poruncă!

128

Ţinea, morţiş, să „facă figură bună”, în faţa Lui...oricine-şi putea da seama că orgoliul nu-l părăsise, chiarde tot, pe ex-satanicul personaj......Dar, acum, reuşea să dea mândriei sale un alt făgaş...cum să zicem, aşa, ca să fie mai bine înţeles de toţi? –...acţiunile sale, chiar dacă pornite tot cu „motoraşul” mândriei-trufiei, căpătaseră şi strălucirea faptei celeide folos şi cu rost...non-impostoare şi bine dusă la capăt, pentru ca fostul Lucio Ferrante (zis şi„Catilina”, zis şi „Foscarini”...!) să aibă suficiente motive, acum, să-l privească, drept în ochi, pe El, fără sămai fie pasibil de acuzaţie...precum că ar fi nutrit gânduri uzurpatoare, (sau...ceea ce-i tot aia, până laurmă: gânduri reiterante, întru „revoluţii”...): pur şi simplu, Îl privea drept în ochi pe Demiurg, pentru cănu avea ce ascunde şi pentru că, nu-i aşa, sufletul lui era limpede, curat, fără niciun ascunziş...chiar aşa!

-...Bea o gură de oţet...şi-o să-ţi treacă sughiţurile astea teribile (se aud, bre, în toată galaxia!) -SUGHIŢURI ALE MINŢII TALE MEREU MULT PREA ÎNCORDATE...să găsească noi minciuni,încă şi mai gogonate ca-n istoria trecută, „arahneeană”! – ...îl îndemnă, prieteneşte, aripă lângă aripă(însoţindu-l, ca pe un nou coleg de văzduh, ce-i redevenise „Arhanghelul Luminii” - ...celebrul„Împiedicat Căzut”...!) – „Măria Sa”, Vagabondul Lumii...

*...Mda...Nu-i aşa că sofistica „lucioferrantescă” nu se dezminte ea, aşa, cu una-cu două...şi doar accidental(sic!), în urma unei biete „revoluţii” cosmice ratate...cum sunt TOATE revoluţiile terestro-galactice?!Dar, fără nicio îndoială, tabloul general al lumii acesteia, ca şi al lumii spirituale (la nivelul tuturorierarhiilor sale!), se îmbunătăţise simţitor...binişor, chiar!

*...Cocorii dansau, dansau, în văzduh şi pe pământ...dansau ca orbiţi de o mare lumină...dansaufrenetic, un dans al vieţii şi al morţii, totdeodată...Sublim, precum MARI PRINŢI DIN CER, dansau cocorii lumii, pe pământ....Nici Vulturul Însuşi nu zbura mai presus de acest Dans al Sublimului Lumii... - ...Dansul Sacru alCocorilor...!...Doar TRANDAFIRUL - DA!

*...-Ei, vezi? – făcu, bucuros şi el, Vagabondul-Hornar, „Argintul-Viu” din colţul străzii mele. Aşa

se fac treburile, de ies oameni sănătoşi şi teferi! ...Aşa, fraiere, mai dă o „ţâhară” la prinţu'! Mersi,mersi, mersi...”'tu-ţi neamul nevoii”..!

-Nu eşti deloc original, tinere, nici măcar în înjurături... – îndrăznii, pentru prima oară în istorianoastră comună, să nu mă mai supun, orbeşte...să-ncerc a mă-ncontra cu Vagabondul! Altfel, simţeam căîncep să dezvolt un veritabil „complex vagabondistic”...evident, unul de inferioritate categorică...!În definitiv, dacă El restabilise „democraţia” - „precum în cer, aşa şi pre pământ”...ce, n-aveam, şi eu,dreptul să profit de ea? „Singura soluţie” (să scap de „compexul vagabondistic”...) – „înc-o revoluţie!” Totînainte...: ”Păcat, păcat, de sângele vărsat...” (în Galaxie!)...dar „Armata” (angelico-arhanghelică!) „e cunoi”!

-Pe naiba - cu tine...ha! Nici păduchii nu vin cu tine! – ...atâta-mi mai zise Vagabondul-Voce.Şi se puse pe pufăit, taică... – ...liniştit-liniştit, şi cu gândurile duse aiurea...El şi cu gândurile lui...atât!Dar eu nu mă lăsai......Păi, dacă e pe democraţie, apoi, democraţie să fie...sau nu?!

-Bine, dar e drept, oare, ca, şi acum, când ai redevenit înger şi o simplă Voce, tot eu să-ţi dau de„fumărito-fumegat”? Ce, n-ai patron...acolo, încotro mergi tu, acum? Fumezi cu „vocea”, sau ce naibafaci...că nu mă pricep...?!

...-Lasă, nu mai fi atâta de bun samaritean...cât sunt eu pe-aici...şi nu te mai preocupa de ce nu-nţelegi – şi-n veci nu vei înţelege, o iotă! – mă cam repezi Vagabondul-Hornar, în forma lui„imperceptibilă”, altfel decât vocal.

-Şi cât ai de gâd să mai fii, şi pe unde... – îndrăznii eu, iarăşi, prea mult...-Mă priveşte, direct şi personal...nu-ţi băga nasul, unde singur recunoşti că n-ai habar! – mi-o

tăie el, scurt.-Bine-bine... – mă înecai eu, de emoţie...dar îmi revenii repede:

129

...-Şi, în definitiv, cine dracu' a mai văzut înger fumând? – strigai eu, exasperat de atâta umilinţăînghiţită...tocmai în zorii „democraţiei universale”!

-...-Păi, dracu'! - ...n-ai zis chiar tu, uite-acu'-acu'? – ...şi, pentru că tocmai o terminase pe „a dingură”, voì, acuma, DOUĂ...una înapoi, în gură...şi alta de rezervă, în...nu în mână, ci pitită, de veghea LuiDumnezeu, printre fulgii din aripile-i angelice.....Ca să vedeţi, şi domniile voastre, ce schimbări benefice poate aduce până şi ...”democraţia divină”!

*...Dar, de data asta, Vagabondul-Voce chiar mă rugă (rugămintea era, desigur, formulată specific şi criptic,aţi înţeles, nu? – ...aşa, pe cât de frumos şi de politicos ştia el...nu mai mult, nu mai puţin!) de-o „amărâtădublă”... (...o lume care nu s-a sfârşit de tot, şi alta care, încă, nu a-nceput cu-adevărat! - ...istorie, numaiistorie!) - ”dublă” pe care bine că nu şi-o luă, direct din buzunarul meu, ca-n timpii din urmă...şi-şi aprinse„cadoul” (cel din gură!) - ...cel, mereu, reînnoit, de mine, în decursul cronicii noastre prelungite, din motiveobiective, cum v-aţi dat, cu toţii, seama!...Îşi aprinse ţigara (din gură!), în mod spectaculos, cu flăcări şi văpăi... - ...dar enervant de tacticos şi cutabieturi nesfârşite!Iar pe cea dintre fulgi...o ţinea, aşa, c-un capăt afară dintre fulgi..., numai aşa, să-mi facă mie în ciudă, înlegătură cu (...cu ce altceva?) - ...cu „binefacerile democraţiei galactice...REDIVIVA”!...În sfârşit, dădu glas axiologiei sale aplicate (şi, conştiincios, corectate...!):

...-A se rectifica, deci, după o „amărâtă dublă” aşa de gustoasă: nu, nu eşti fraier! – eşti doarscriitoraş...un cronicar dintr-ăia, grozav de ieftini, de doi bani grămada...şi cu ţigări proaste,GARANTATE...ca şi cronica ta, de altfel! – concluzionă (toţi câţi ne naştem, aşteptăm, nu-i aşa,concluzia definitivă, din partea ...”Cuiva”!), fără nicio grabă, Vagabondul Lumii....Şi se duse, alene, cum îi era firea, pe ici în colo, pe unde-i erau drumul şi menirea...care naiba o fi fiindaia...că-s tare curios!

*...Oare voi avea, sau voi dobândi, vreodată, dreptul de a nu mai depinde de sarcasmul (pe post de „judecatăcritico-artistică”!) al unui Vagabond...fie el şi „celest”? – fie el şi ...„vânător de lucioferranţi”?...Oare voi avea, sau voi dobândi, vreodată, dreptul de a şti, cu adevărat, valoarea reală a cronicii mele(cronica mea şi OPERA mea, pentru care, cu adevărat, mi-am asumat riscuri fatale şi suferinţemortale...dureri şi torturi de neînchipuit, pentru orice om obişnuit...)? Fără să fiu nevoit să-i fac eu un„promo” – jalnic şi dezgustător...?!Va trebui, oare, să mai treacă încă ...5.005 ani, ca să aflu totul despre valoarea scrisului meu trudnic...totuldespre mine, deci?!

*...Oare toţi cei care scriu (şi, chiar în acest moment, mii şi zeci de mii de reali sau închipuiţi scriitori – scriude rup! - ce alta să facă?!) – vor avea dreptul să afle, cândva (...când?) dacă şi-au pierdut viaţa degeaba, sauau reuşit a face, cuiva, măcar, din toată lumea asta, prin ceea ce au scris ei, vreun bine...?!Oare de ce scriitorul (artistul, în general...) este singura fiinţă din cosmos, care, niciodată, cât trăieşte, nuare dovada, irefutabilă, a valorii şi rostului său „teleologic”, pe Pământ, în Galaxie...în lumea „perceptibilă”,mă rog...?!Eu cred că Dumnezeu a decis ca artistul să fie, oricum, mai util decât furnalistul...pentru că el, totuşi, segândeşte, cu prioritate, la Duh, iar nu la izmenele pe care le va îmbrăca în dimineaţa următoare...!El cred că a spus şi hotărât ca artistul să fie o fiinţă deosebită, fie şi numai prin suferinţele şi riscurileasumate...şi prin duşmăniile ori invidiile tuturor celor banali... - ...stârnite, toate, precum vânturile cele releşi otrăvite...din PEŞTERILE CRIMEI, iar nu din „bunkerele Lui Dumnezeu”, ale poporului sfânt, decălugări daco-valaho-skythi!...Şi pentru că artistul (cel autentic, fireşte...!) nu CERE salariu, ci DĂ „salariu”...dă valoare de sânge şisuflet, celor care vor să capete ştiinţa asupra sângelui şi suferinţei umane...asupra labirinturilor sufletuluiuman...dar şi angelic, arhanghelic...dumnezeiesc, în cele din urmă!

*...Scriitorul-Artistul (din HYPERBOREEA, din „Tărâmul Aurorei Boreale-POESIS”!) - el este o fiinţămai apropită de Dumnezeu, decât toţi cei indiferenţi la semnele florilor de pe pământ şi ale stelelor din cer...,

130

indiferenţi la metaforica terestră, galactică şi cosmică... - pentru că, niciodată, el-scriitorul-artistul nuexistă prin el însuşi (precum pretind umbrele vii, numite „oameni-ai-pulberii”!), ci prin metaforele pecare le creează...de fapt, prin Metafora Ambulantă, Opera-Metaforă, pe care o pun să trăiască, în locullor!Da, scriitorul-artistul este, de fapt o METAFORĂ AMBULANTĂ! El trăieşte cât îşi scrie Metafora-Operă, moare odată cu sfârşitul (aparent!) al Metaforei-Operă.. – ...şi reînvie, precum Hristos-Dumnezeu,fie atunci când Metafora-Operă (ca Martiriu al Creaţiei-Re-Creaţiei!) este preluată, ştafetar-tragic, lanivel ideatico-existenţial, de un Cititor (sau de mai mulţi...), care se joacă, din nou, precum copiii mici, cu ojucărie descoperită şi răpită proprietarului (dar, ca şi copiii, înstăpânindu-se peste ea!) – se joacă de-aOpera-Metaforă! - ...fie atunci când este citit-recitit...fie atunci când se reproduce, el însuşi, într-o NouăOperă-Metaforă...!...Cine ştie? Poate că toate astea, şi multe altele, artistul nu le va putea afla niciodată, în lumea asta„perceptibilă”...ci le va afla abia prin sufletul său, după moarte...

...-ATUNCI, ŞI NICI ATUNCI...- se auzi Vocea, la fel de sardonică şi cinică, din nou...dar nu maiştiu, acum, dacă Vocea este a unui Vagabond Cosmic, sau este „Vocea” PROPRIEI MELECONŞTIINŢE, niciodată împăcată, totdeauna voind să nu se facă de râs (şi de batjocura luimii...)„purtătorul” ei...şi, tocmai de aceea, râzând ea, mai întâi, de sine însăşi (...şi înainte de a o facealţii...”toţi”!), ca „măsură profilactică”?!

*...Cine ştie? Presimt că, eu, cel puţin, nu voi afla, aici, nimic, niciodată...Şi n-am nevoie de multe mii deani, ca să ştiu asta: acum, aici, prefer ca, după încheierea romanului vieţii şi istoriei (fantastice, desigur... -...dar, în fond, mai-reale-decât-realitatea - şi mult mai reale decât orişice realităţi oficiale!) ale unui om,ale unui ex-diavol, ale unor oameni şi ale unor „rase” revolute..., să pot trece „DINCOLO”...nu ştiu exactunde, dar undeva unde să nu mai fiu nici om, nici rasă, nici istorie...ci doar REVELAŢIE DESINE/SUPRA-SINE EXTATIC!

*...Nimic, decât Lumină a Cunoaşterii...o lumină impersonală...pentru că numai ieşirea din propriapersoană te poate odihni şi te poate vindeca (şi asta, complet, nu doar prin „tratament ameliorativ”!) - de totrăul, de toată truda şi osteneala jucării/interpretării „piesei de teatru cosmic”...de toţi mercenarii istoriei şilumii...de oameni, de rase, absurde şi oarbe..., cât şi de arhanghelii cei rataţi şi paranoici......Abia acum îmi dau seama că, de fapt, eu am mai trecut, odinioară (nu pot preciza „CÂND”!), prin toateaceste forme şi chipuri şi trupuri şi istorii de nelinişti (în locuri şi ceasuri mereu diferite!), despre care amscris (ca despre un „aşezământ” de „nebuni” ai Terrei!) - şi despre care toţi, inclusiv eu, am avut şi încă maiam (nu şi în clipa asta!), sau avem... impresia că sunt „personaje” (ale unei piese de teatru, cu „nebuni”!), căsunt „alţii”...: Nebunul I, Nebunul II, Nebunul III, Nebunul IV, Nebunul V, Nebunul VI, Nebunul VII...şitoţi ceilalţi „nebuni”, cum ar fi ambiţioşii „colegi de primară” ai „re-evaluatului LucioFerrantes”...„doctorii cavalcanteşti” (cel puţin la fel de vinovaţi, ca şi însuşi Lucio Ferrante-„Maestrul şiStăpânul Irinweean”... – ...care, cine ştie? – pot fi, toţi, simboluri, dar pot fi şi umbre vii (pe un ecran„istoric”!)..., ori numai sugerate...glasuri, voci sardonice...voci-întruchipări de posibilitate, ale unei SUPRA-FIINŢE IMPERSONALE – ...divine, fireşte, dacă aşa se spune...?!

*...Degeaba ne lamentăm şi strigăm: soluţia identităţii şi, deci, a valorii noastre... - nu ne aparţine şi nu ne-aaparţinut niciodată...Eu ştiu că numai urmând exemplul lui Lucio Ferrante (cu toate păcatele lui de impostor, atât de relativepăcate, la scară cosmico-dumnezeiască!) şi al întâlnirii sale directe, asumate, în „hanul de ţară”, cuŢăranul-Maestru Autentic şi Unic, voi putea să-mi scad pătimirea...poate chiar să mă luminez (definitiv!)de (şi în!) DANSUL SOLAR AL COCORILOR...dimpreună şi întru frăţie, cu toţi semenii meicosmici: cu Cristalul Respirând Solitar Izbânda Celestă, cu Ochiul Cel Limpede al Căprioarei şi cuUrsul, cu Trandafirul şi Privighetoarea...ba chiar şi cu Cioara şi Corbul, cu Leul şi Hiena...cuCĂMILA COSMICĂ ETERNĂ!

131

...Căci El, în Creaţie, n-a făcut, niciodată, vreo discriminare...n-a avut preferaţi şi nici protejaţi... - ci,fiecare, chiar şi Iuda (poate MAI ALES Iuda!), chiar şi Hiena (poate, MAI ALES Hiena...)... - au avutFuncţia lor, UNICĂ şi IREPETABILĂ!...Rostul lor anume, UNIC ŞI IREPETABIL!......Misiunea lor anume, UNICĂ ŞI IREPETABILĂ (...şi, fără pic de Îndoială – MISIUNEDIVINĂ...fiecare dintre ele...)!

*...Când voi fi în faţa Lui, îi voi zice:„Doamne, Ţi-am greşit în tot felul, am fost în toate felurile păcătos şi trădător, vinovat de toatenetrebniciile scrise cu negru, anume pentru om...amfost şi cu gând şi faptă de crimă şi de înşelăciune, de desfrânare, defăimare şi nerecunoştinţă, precum şicu cel mai greu păcat în cocoaşa sufletului meu: îngrozitoarea încălcare de Cuvânt... - ...dar numai într-un fel, chiar nu ţi-am greşit: păcatul NECĂUTĂRII DE TINE, ÎNTRU (CU SETE NESTINSĂ!)RÂVNITĂ AFLARE DE MINE, ÎN TINE – ...pe acesta NU L-AM SĂVÂRŞIT!”...Pentru că aceasta înseamnă Poezia-Arta: „sudorile de sânge”, din Grădina Ghetsemani, care au rămasdupă suferinţele cumplite ale cuvintelor-rugăciune-SCARĂ – „sudori de sânge” care se transformă înLumina Curată a Căutării Sinelui Rugător, în Deplina Lumină a Paradisului...: Cuvântul-TăcereSublimă, Cel de Dincolo de Orice Înspinate Cuvinte......Şi cred eu că El nu mă va certa, atunci, pentru minciună...şi, deci, nici pentru cronica asta (poate camfantezistă, poate chiar părând, pe alocuri, fantastică...dar extrem de riguroasă, în fond!).Deci, El va ocroti (poate chiar El va iubi!) OPERA MEA... – ...Fiinţa mea REALĂ, „METAFORA MEAAMBULANTĂ”, alcătuită din „rătăcirea” mea - de „nebun cavalcantian”, de „BUFON ALREGELUI”, Vagabondând prin univers, în Căutarea Sinelui Suprem! - întru căutarea Luminii-Adevăr!...UNICĂ LUMINĂ!În care sufletul se va topi, după osteneala de moarte... - ...şi desăvârşit se va odihni, deplin uitând desine, după truda „rătăcirii” întru Dumnezeu......Lumină alcătuită din Sângele Sufletului meu, ca Supremă Tăcere Arzătoare, a Primitei Rugăciuni,întru Revelarea Lui!

*...Ceea ce scriu eu este şi ţine de mult mai mult decât de orice „profesie” – este MISIUNEA SUPREMĂ ŞIDESĂVÂRŞIT PURĂ! Că dau mărturie, întru cronică, despre Adevăr şi Frumos, de la stânga la dreaptaCălătoriei Sacre a Prozei, ori că înalţ, pe verticală, Lumina Stihului Poetic... – ...tot ce scriu eu face partedin PARASHABDA ORIGINARĂ...tot ce scriu eu se contopeşte cu CRONICA CRONICILOR, numită,de ocultism – „CRONICA AKASHA”!...Aşa că, dacă gloata („pleava şi pulberea firii”) se va fi tâmpit de tot (şi cam spre această realitate merg şi„se aliniază”, deocamdată, semnele lumii!), şi nu va mai şti nici despre Duh, nici despre Cer şi Pământ, şinici despre Scara Rugăciunii-Poezie – mă va citi, întru Sine, UNU-Dumnezeu.El va fi şi Cântecul strunei mele, dar fi-va şi Cântăreţul care-şi va îngâna lucrarea stelară, pe melodiasublim-armonică a Mărturiilor mele (întru cronică, lumină şi stih!)...pe care orbii nu au cum să le vadă,dar cărora Dumnezeu-Hristosul, „Ţăranul Cosmic” şi „Maestrul Zării” le-a şi dat binecuvântareaeternă...din veci pentru veci...şi şi le-a însuşit, cu care s-a contopit, în toate Legile Sale Simfonice, deMinunată Creaţie !Aliluia!

*...He-he-he! Vagabondul-Hornar şi-a luat concediu pe-o viaţă...altfel, cum credeţi, oare, c-aş fi îndrăznit (şichiar am reuşit...he-he-he!) să scriu eu atât de preţios, pretenţios, paranoic şi triumfalist...tot ce-am înşiratmai sus... - ...fără să fiu ars de viu, în cazanul lui cu sarcasm şi ironie „raison-oare”...singura care permitepăstrarea de bun-simţ şi de...echilibratoare onoare?!

*…Şi totuşi, orişice scriere onestă, deci autojertfitoare, ar trebui să se “sfârşească” (de fapt, doar săavertizeze, asupra primejdiilor oricărei scrieri, izvorâte din fântâna cu Apă Vie, a Temerarului Duh

132

Umano-Dumnezeiesc - în care scriere-ofrandă, către Calea-Adevăr-Viaţă - RUGĂCIUNEA şi RISCUL,ambele supreme, se împletesc gemelare…) – …să se sfârşeasccă avertizator, spuneam (invariabil!), cu oadaptare-reactualizare a acelui “remember” antic (dar de valabilitate perenă!), întru veşnică amintire pioasăa Omului-Re-Îndumnezeit prin JERTFĂ – ajuns a fi Însetat, în fiece clipă a vieţii lui, după DumnezeuCel UNU:

„Spune-i, drumeţule, Spartei-Cetăţii Augustiniene a Lui Dumnezeu, că noi ce aici, pe PământulNon-Galactic, CĂZUT-AM - NE-AM JERTFIT, împlinind sfintele legi ale Patriei Hristice…!”

*…-Phii! Al naibii trântor şi pezevenchi de scriitoraş! - …cum m-am ascuns, o clipită, în umbra

mea… - gonind, cu limba scoasă, după fostul (şi perpetuul!) meu “adversar”…cum m-am ascuns eu(…dimpreună cu “el”…alter ego-ul meu “ferrantesc”!) după nori, după lună şi după soare! - …cumşi-a şi tras el, pe chelie şi pe urechi, AUREOLA DE SFÂNT MARTIR…! Al naibii să fie el, cu totneamul lui de zarzavagii celulozici!

…-Să mai ai încredere în păcălicii şi mâzgâlicii pământului, ptiuuuu! – scuipă, hâtru, cu multă“spumă” şi lung… - pe jumătate scârbit, pe jumătate admirativ, Vagabondul Lumii – “ARGINTUL-VIU” -…iscat, din nou, în lume, nu se ştie cum şi când şi de unde…şi pentru ce, oare? - …de fapt, aşa, “dinpământ, din iarbă verde”…şi pentru a “renova” lumile lumii!…Nu, chiar nu ai nicio şansă de a scăpa: Vagabondul Lumii-“Argintul-Viu” va fi, veşnic, alter-ego-uloricărui om…dar, mai cu seamă, al celor cu veleităţi (…pretenţii preţioase, dar nu se ştie, niciodată, cât deîndreptăţite…) – …de “ecouri cosmice”, ori de expresivitate…”tribunească”!…Terestro-galactică, se-nţelege!

…-Sigur că se-nţelege, bobocule! Toţi înţeleg cât eşti de debil la cap…, numai tu numeştiparanoia asta – GENIU REVELATORIU! Măi, tu chiar ai nevoie nu de un psihiatru-doi, ci de unconclav de doctori şi de popi…- fiecare cu momentul lui de intervenţie! – concluzionă VagabondulLumii…care nu putea avea decât, se-nţelege! – ULTIMUL CUVÂNT…chiar de dincolo de CORTINAtrasă a piesei!

…Şi se auzi un cântecel…nu prea-mi dau bine seama “în cinstea şi-n pilda cui”… - …cui închinat,adicătelea…:

“…Impostor,Impostor,Stai călare pe-un cotor,Şi-n freză cu un topor…”

…De aceea, nu-ndrăznesc să scriu nici măcar “obştescul”…SFÂRŞIT…

…pentru că, imediat, de după literele fatidico-ritualice ale finalului, aş aştepta (deloc mult!) să se ivească,din nou, MUTRA LUI DE MĂSCĂRICI “MERCURIAL” (“bufon al Regelui”!), care să întoarcă, totul(…şi învârtejit întru vifor galactic!), fie spre

UN NOU ÎNCEPUT, fie către…NESFÂRŞIRE!

…Ceea ce-i tot aia, până la urma urmei…

*…Da-da…-...să lăsăm „STRADA SĂ SE STRĂDUIASCĂ”...spre a ajunge CALE...!Şi mu-u-ult, tare mult mai este, din păcate, până atunci...adică, până când Vagabondul „Mercurial” alLumii să fie identic cu mine (păduchiosul şi senilul de cronicar – conştiincios el, în felul lui - …dar, încă, untembel zgâit!) - …şi, fiind identic cu mine, să năzuiască (într-o unică NĂZUINŢĂ DE ZBOR!) să se lasecuprins întru Dumnezeul Mântuirii, în acea UNA-LUMINĂ A VEŞNICEI VEGHI!…Nu arahneeană, nu audaxiană, ori simplicissimă… - ci, pur şi simplu, hristică, adică, umano-divină -CURATĂ!…Da, cu o Floare (TRANDAFIRUL!), se face Primăvară-HRISTOS!…“Argintul-Viu”-Licornòs şi Leul-Sulf Necornòs – contopite în VEŞNICA LUMINĂ!

133

-…”Rezon”, filosoafe din trei scroafe! - …şi mai hodihneşte-ţi (…timp de-o carte, barem!),deşteptăciunea-ţi aia bălţată, din coafură scăpată…şi buzişoarele-ţi alea tot tresăltândepileptoide…adică, pre daco-valaha ta cea neaoşă: mai taci dracului din gură, o vreme, zăludule, căm-ai dăulat cu totul! – zbârnâi, din nou (şi, deocamdată, final…), la fel de grosolan şi natural, caorişicând… - Vocea Acum Nevăzutului.

…Care, fireşte, nu întârziè şi nu scăpă ocazia să şi concluzioneze, deductiv:-…Cum se trezeşte unu', dimineaţa, şi reuşeşte să-şi tragă bocancu' stâng în picioru'

stâng şi bocancu' drept în picioru' drept, se şi crede, pe dată…genial! Iar dacă tot este el genial, de cen-ar fi, automat, şi…Poet, nu-i aşa?! O, Sfinte Momus, fereşte-ne, rogu-te, de nătărăi!

***

ADDENDA...

...Dar, paradoxal, tocmai Vagabondul-Hornar, tocmai Vocea Acum Nevăzutului cutreieră, fără de hodină,universul...(...„dăulând” zeii-arhangheli uranici...!) - ...repetând, la infinit, ca prin somn, VictoriaAlchimică a Ţăranului Cosmic – HRISTOS:

-...CRISTALUL RESPIRĂ FIERBINTE, PALPITÂND CERURI... - ...pentru că MIREASA-LEBĂDĂ, cu gâtul străpuns de săgeată, şi LICORNUL-MIRE, cu pieptul desfăcut de spadă,NUNTESC SPRE LUMINI ORBITOARE – POVESTEA...!

...-LEBĂDA-MIREASĂ şi MIRE-LICORNUL – orbiţi de extaz, se trag (...precum mătasea deval a refluxului...), în Ospăţ Serafic – OUL DE SUNET – LIRA!

...În palat – PRINŢUL.Iar PRINŢUL şi-a regăsit REGATUL – MALKUTH42.

42-În Kabbalah această chakra este al zecelea sefirot:Malkuth.Sau Împărăţia, Regatul, Câmpia minunilor.Malkuth este Templul conştiinţei. Poarta.Poarta Morţii.PoartaUmbrei Morţii, Poarta Lacrimilor, Poarta Justiţiei.Poarta Rugăciunii, Poarta Grădinii Edenului, Mama Inferioară.Kallah, Mireasa.

134

Ultima Limită, Ultimul Hotar, Ultima Victorie.Victoria Cea Veşnică, sub Semnul Geamănului Pur.„Fratele de lapte” al Lui HRISTOS....Adică, nu „eu”, nici „tu” – ci, pururi şi numai „EL”!

*...Aici, cronica audaxianului „guerrilero” se întrerupe...Poate că (...mai mult ca sigur, de fapt...!), înnoi lumi, pe noi „rafturi”, în noi „ranguri” de Întrupare şi, apoi, Luminare şi Revelare a Duhului(„NOI IERUSALIMURI”!) – ea, CRONICA, a fost, deja, reluată şi, mai cu seamă - CONTINUATĂ!...Nu ştiu mai multe: întrebaţi-l pe „Argint-Viu”, Vagabondul... - ”Hornar” şi „Hoinar” - ...el, numaiel („Secretarul Lui Dumnezeu”!) - „le ştie pe toate”!...Ce să fie aici? Să zicem, puncte de suspensie...nu-i bine?

......................CAM AŞA.....................

Cine este ADRIAN BOTEZ…?!

Născut pe 10 noiembrie 1955, la Gura Humorului, judeţul Suceava.

Doctor în ştiinţe filologice - cu lucrarea Spirit şi Logos, în poezia eminesciană (coord. ştiinţific: prof. univ. dr. DUMITRUIRIMIA, de la Univ. “Al.I.Cuza”-Iaşi). Actualmente: prof. la Colegiul Tehnic “Gheorghe Balş”-Adjud.

Toate sunt reprezentative pentru înţelegerea rolului acesteickakre.

La acest nivel al conştiinţei atingem acel chip al divinităţiinumit Adonai Ha Atreţ sau Adonai Malekh, StăpânulPământuluişi Universului Vizibil. Adică Dumnezeul împărăţiei omenirii.Coordonatorul stării materiale şi a celeifizice.

La acest nivel găsim arhanghelii: Sandalfon – „Acela care se apropie” sau „Prinţul Rugăciunii” (pentru că nepoartă rugăciunile acolo unde vor fi cel mai bine ascultate, la Regele Regilor).

Se spune că El însuşi a păşit pe pământ ca profetul Ilie, iarprin medierea Sa, putem intra în legătură cu ceilalţi doi arhangheli asociaţi acestei sfere:

Metatron şi cel pe care îl numim Sfântul Duh.Tot aici, sub conducerea lui Sandalfon vom găsi ASHIM, sau Sufletele şi Flăcările Focului.Dar, reprezentarea magică este a unei tinere încoronate,

şezând pe un tron.Aşa ne apare, recunoaştem Divinitatea, care îşi are sălaşul, în orice formă fizică.Acest nivel al conştiinţei ne dezvăluie lucrurile ascunse,

încriptate, în lumea noastră fizică dar, princorespondenţă, şi înUnivers.

Simbolurile asociate acestei chakre sunt: Altarul Crucii duble, Crucea cu braţe egale, Cercul magic, Triunghiulartei.Experienţa spirituală pe care o avem, meditând în această chakră, este cea a Sfântului Înger Păzitor.Aici îşi are sediul Energia Kundalini. Elementul subtil care guvernează această chakră este Pământul.Zeitatea care guvernează această chakră este Brahma, a

cărui contraparte feminină sau SHAKTI este SAVITRI.Aici îşi are sediul SVAYAMBHU LINGAM. -

SHIVA LINGAM, în jurul căruia doarme încolăcită strâns de trei ori şijumătate KUNDALINI SHAKTI sau Puterea Primordială,această forţă gigantică, putere centrală a fiinţei umane, radiind lumina divină, strălucind precum mii de sori magnifici.

„Zeiţa Kundalini doarme acolo ca un şarpe şi esteluminoasă prin propria sa lumină. Ca un şarpe trăieşte printre încheieturi; este zeiţa limbajului şi mai este numită

sămânţă.Acolo, frumoasă ca floarea Bandhuk, este plasată să-

mânţa focului divin al iubirii: LAM; aceasta estestrălucitoare ca aurul arzând şi este descrisă ca fiind eternă.Sushumna de asemenea o îmbrăţişează, fiindcă frumoasa

sămânţă este acolo; aceasta se odihneşte acolo, strălucind ca o lună de toamnă, cu luminozitatea a milioane desori

şi răceala a milioane de luni”- cf. Shiva-Samhita, Dan Mirahorian, Florin Brătilă, Ed. Dragon,1993, pag. 81.

135

În 1999, fondează şi devine redactor coordonator/director al revistei bianuale CONTRAATAC - revistă de educaţie, cultură şiliteratură, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice. Ediţie on-line – Contraatac – revistă de cultură şi de atitudine creştină: http://revistacontraatac.wordpress.com - …revistă care, în forma ei„de hârtie” (şi pe site-ul: www.adrianbotez.com), cu Voia Domnului, supravieţuieşte şi azi!!!

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ:

I-în colectiv redacţional Scara-Bucureşti, redactor la revista „ONYX”, DUBLIN/IRLANDA, redactor la Starpress VâlceaTurism (revistă internaţională ROMÂNO-CANADIANO-AMERICANĂ online, de turism, cultură, afaceri, diaspora şi ştiri),redactor la Ziarul MIORIŢA USA, Singurul ziar românesc INDEPENDENT din America - redactor Ardealul literar-Deva,redactor Crezul nostru-Bacău, redactor Salonul literar-Focşani, membru în Colegiul de redacţie al revistei “FOAIENAŢIONALĂ”-Bucureşti etc.

Membru de Onoare al Colectivelor de redacţie ale revistelor „REGATUL CUVÂNTULUI” şi „SFERA EONICĂ” – Reviste decultură universală, editate sub egida Ligii Scriitorilor Români.

II-A publicat în şi colaborează (regulat sau sporadic) la revistele şi ziarele: Steaua-Cluj, Cetatea culturală-Cluj, Citadela-SatuMare, Zodii în cumpănă-Oradea, Nova Provincia Corvina-Hunedoara, Vatra veche-Târgu Mureş, Viaţa Românească-Bucureşti,Luceafărul-Bucureşti, Dimândarea-Bucureşti, Deşteptarea aromânilor-Bucureşti, Permanenţe-Bucureşti, Rost-Bucureşti,Origini-Bucureşti, Cotidianul-Bucureşti, Collegium-Iaşi, Poezia-Iaşi, Porto Franco-Galaţi, Plumb-Bacău, Credinţa Ortodoxă-Bacău, Fereastra-Mizil, Pro-Saeculum-Focşani, Oglinda literară-Focşani, Observator/München-Germania etc. – precum şi larevistele electronice ARP-Artur Silvestri: Neamul Românesc, Ecoul, Epoca, Luceafărul Românesc, Dacologica, Studiietnoistorice, Monitor cultural, Arhiva românească, Tânărul scriitor, Scriitori români contemporani, Universul cărţilor, Boabede grâu, Soarele - dar şi la Agero-Stuttgart, Noi nu, Clipa-California (SUA), Vâlcea Turism-Canada, Mioriţa USA/California-SUA, Sfera online, Curentul Internaţional/Canada, Revista Phoenix/Arizona-SUA, Bruxelles Mission – portal al românilordin Ţările de Jos, Slova Creştină, Revista Zeit-Brăila, Napocanews , Starpress Vâlcea Turism/Canada, Destine literare/Canada,Pagini româneşti-Romanian Pages/Noua Zeelandă, Constelaţii diamantine-Craiova, Scurt Circuit Oltean-Craiova, ScrieLiber-Iaşi etc. etc.

VOLUME DE VERSURI: 1-Jurnal din marea temniţă interioară (Axa-Botoşani, 1998); 2-Rog inorog (Salonul literar-Focşani,1998); 3-Povestea unui colecţionar de audienţe (Corgal Press-Bacău, 2003); 4- Epopeea Atlantică (Corgal Press-Bacău, 2003);5- Eu, barbarul (Casa Scriitorilor-Bacău, 2005); 6- Crezuri creştine - 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage(tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacău, 2005; 7-Nu mai ridicaţi din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007); 8-În contra demenţeide astăzi în cultura română (Ed. ProPlumb, Bacău, 2008); 9- Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009; 10-Cartea Profeţiilor, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2010; 11-Liniştea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011; 12- Obârşii, Ed. Rafet,Rm. Sărat, 2012; 13-La prohodul bradului, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2013; 14-Cavalerii Apocaliptici. Psalmodieri în VârfulMuntelui, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2014; 15-Eliberarea de trepte, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2015.

Prezenţă în antologia bilingvă (română-franceză) În căutarea îngerului – En quêtte de l'ange, din creaţia poeţilor vrânceni,selecţie de prof. VALERIU ANGHEL, Pallas, Focşani, 2006 – trad. prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN. Prezenţă înantologia engleză a prof. univ. dr. DAN BRUDAŞCU: Voices of contemporary Romanian poets – selection and Englishversion by Dan Brudaşcu, Sedan Publishing House-Cluj, 2007. Inclus în Antologia sonetului românesc, de Radu Cârneci - vol.al III-lea. Inclus în toate cele trei volume ale trilogiei Cartea întâlnirilor, de Eugen Evu.

PROZĂ: 1-volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacău, 2004); 2-Nălucirile abatelui Bernardo – cinci povestiri fantastice, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2014; 3- „Prostul – cinci povestiri ciudate”, Ed.Rafet, Rm. Sărat, 2015; 4- “Domnul X – roman antepostidemmodernist”, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2015; 5- “<<Revoluţia>> luiLucio Ferrante - sau Cabala Nebunilor - poveste alchimică”- 2015.

CRITICĂ/HERMENEUTICĂ:1- Prigoniţii cavaleri ai Mielului - despre poezia cultă aromânească (Ed. Dimândareapărintească, Buc., 2000); 2- Spirit şi Logos, în poezia eminesciană - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textuluieminescian (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2005); 3–Loja Iohanică Românească – ION Creangă, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici -pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici (Ed. Rafet, Rm.Sărat, 2006) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed. RAFET, pentru 2006; 4-Cei Trei Magi ai prozei româneşti (MihailSadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – şi Epoca Mihaelică : pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui

136

Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed.RAFET, pentru 2007; 5- Opera scrisă a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism şi alchimie naţională, CriterionPublishing, Bucureşti, 2009; 6-NORMALITATEA REACŢIONARĂ: sinergia scris-făptuire-fiinţare cosmică, la GrigoreUreche, Miron Costin, Ion Neculce – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor cronicarilor moldoveni: GrigoreUreche, Miron Costin, Ion Neculce, Editura Rafet, Rm. Sărat, 2012; 7-„DOSOFTEI – VESTITORUL LUI EMINESCU –prima abordare stilistico-poetică/hermeneutică, a operei Sfântului Mitropolit DOSOFTEI” – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2014; 8-„EMIL BOTTA – închinător înfrânt Eminescului...?! Arheii emilbottieni” – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2015.

ESEURI: 1-Ruguri – România sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfaţă de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea CruciaţilorRomâni, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008; 3-„Cazul Dacia...”, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2011;

-DIN 15 MAI 2004, ESTE MEMBRU AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA.

-DIN 15 MAI 2014, ESTE MEMBRU AL ACADEMIEI DACOROMÂNE TDC (« TEMPUS DACOROMÂNIACOMTERRA »).

-DIN 18 SEPTEMBRIE 2011, ESTE MEMBRU COLABORATOR AL ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR DE LIMBĂROMÂNĂ, DIN QUÉBEC/CANADA.

-Asociaţia cultural-umanitară şi ştiinţifică „PROVINCIA CORVINA”-HUNEDOARA şi Redacţia revistei de ariergardăculturală „NOVA PROVINCIA CORVINA”-HUNEDOARA – îi acordă „DIPLOMA DE EXCELENŢĂ, PENTRU ANUL2011”: „Se acordă distinsului domn ADRIAN BOTEZ-senior, pentru opera sa poliedrică, impregnată de simţirea româneascăautentică” – pe data de 14 ianuarie 2012.

-Asociaţia cultural-umanitară şi ştiinţifică ”PROVINCIA CORVINA”-HUNEDOARA şi Redacţia revistei de Literatură şiArtă „NOVA PROVINCIA CORVINA” – Preşedinte: dr. ing. ION URDĂ; Redactor-şef: academician EUGEN EVU - „îiacordă „DIPLOMA DE EXCELENŢĂ, PENTRU ANUL 2013, distinsului domn ADRIAN BOTEZ-senior, pentruextraordinarul volum de versuri <<LA PROHODUL BRADULUI>> , cât şi pentru originalitatea întregii sale opere literare”.

-Este laureat al Marelui Premiu al Salonului Literar-Dragosloveni - ediţia a 26-a, noiembrie 1998.-Premiul U.S.R., pentru POEZIE - pentru anul 2005.-Premiul U.S.R., la CRITICĂ/HERMENEUTICĂ, pentru anul 2006.-Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Literatură „Titel Constantinescu”, Rm. Sărat, 2011 – pentru volumul deeseuri „Cazul DACIA...”

PREMIUL PENTRU PUBLICISTICĂ: joi, 3 iunie 2010, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, i-a fost decernat Premiulpentru publicistică (în cadrul Premiilor Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români - LITERART -XXI şi ale revistei Origini – Romanian Roots, pe anii 2008-2009): prof. dr. Adrian Botez (cf. revista Conexiuni, Anul VI, nr.64, iulie 2010).

PREMIUL DE EXCELENŢĂ, LA CEA DE-A V-A EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „TITELCONSTANTINESCU” (organizat de Editura RAFET), acordat de ASOCIAŢIA CULTURALĂ „RENAŞTEREARÂMNICEANĂ”, pentru volumul „NORMALITATEA REACŢIONARĂ: SINERGIA SCRIS-FĂPTUIRE-FIINŢARECOSMICĂ, LA GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE -pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupratextelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce”, Editura Rafet, Rm. Sărat, 2012.

PREMIUL “FĂNUŞ NEAGU”, al Festivalului Internaţional “TITEL CONSTANTINESCU”, Ediţia a VII-a, Rm. Sărat(Republica România)-Edineţ (Republica Modova)-2014.

“DIPLOMĂ PENTRU CONTRIBUŢIA SUBSTANŢIALĂ LA DEZVOLTAREA RELAŢIILOR DE PRIETENIE DINTREROMÂNII DE PRETUTINDENI”, în cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie Literară „TITEL CONSTANTINESCU”,Edineţ (Republica Moldova) – Râmnicu Sărat (România).

DIPLOMA DE EXCELENŢĂ, PENTRU ACTIVITATE PUBLICISTICĂ, ÎN ANUL 2013, acordată de către revistaSCURT CIRCUIT OLTEAN, (redactor-şef: dna MARINELA PREOTEASA).

137

Nominalizat la Premiile ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu), pentru 2007 - prin lucrarea “LOJA IOHANICĂROMÂNEASCĂ”.

-CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ADJUD – 2009.

-I se acordă titlul de “DOCTOR HONORIS CAUSA” al Academiei DACOROMÂNE (ACADEMIA DACOROMÂNĂ-A.D.R. este principala parte componenta autonomă a Fundaţiei ADRTDC şi, totodată, continuatoarea şi legatara unică aInstitutului Naţional pentru Românitate şi Românistică-INPROROM, fondat în 1991, şi a Cercului de studii DECENEU), decătre Preşedintele (domnul GEO STROE) şi de către membrii A.D.R.: “pentru întreaga activitate întru eternizarea valorilornaţionale” (6 August 20015).

ESTE PREZENT ÎN: Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc,Europa Occidentală, Israel, America) – de Boris CRĂCIUN şi Daniela CRĂCIUN-COSTIN, Iaşi, 2011; Vocaţie şi destin -dicţionarul personalităţilor vrâncene, Ed.Terra, Focşani, 2000, al lui Valeriu ANGHEL; Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilorvrânceni, al lui Florin MUSCALU, Ed. Revista ”V”, Focşani, 1999; Dicţionar elementar de scriitori români contemporani – înrevistele electronice ARP; Album biobibliografic “OCTAVIAN VOICU” – Creatori din Moldova de Mijloc, Ed. CasaScriitorilor, Bacău, 2005; Ateneul Scriitorilor – Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008; CONSTELAŢII LITERAREVRÂNCENE (dicţionar, volumul I), de Petre ABEABOERU, Editura Terra, 2013; Harfele harului - antologie de poeziecreştină, realizată de Eugen EVU şi Ion URDĂ, Ed. Corvin-Deva, 2007; Cuvinte pentru urmaşi, vol II, Modele şi exemplepentru Omul Român, Carpathia Press, 2007 – ed. îngrijită de Artur SILVESTRI; Al Cincilea Patriarh, Intermundus, Buc.,2007- ed. îngrijită de Artur SILVESTRI; Antologie literară, Valman, Rm. Sărat, 2007, ed. îngrijită de Gh. NEAGU;Antologiile revistei SINGUR (vol. I – Poezie + vol. al II-lea - Proză); ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNICONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME , Starpress 2011 (vol. I – Poezie + vol. al II-lea - Proză) – varianta în limbaengleză – şi L'ANTOLGIE DES ECRIVAINS DE TOUT LE MONDE (Poezie+Proză) – varianta în limba franceză, Ed.Fortuna, 2012 (sub îngrijirea Ligyei DIACONESCU); Antologia PARADOXISMULUI Internaţional (vol. 7, 8, 9),editată deprof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (2011, 2012, 2013); ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI – de pe toatecontinentele (antologator: Elisabeta IOSIF), Editura Cetatea Cărţii, Bucureşti, 2014; ANTOLOGIA DE POEZIECONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ – „PORNI LUCEAFĂRUL”, editată de dna Carmen CĂTUNESCU – Editura Scrisulcontemporan, Ploieşti, 2014; ANTOLOGIA DE PROZĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ – „SĂRMANUL DIONIS”,editată de dna Carmen CĂTUNESCU – Editura Scrisul contemporan, Ploieşti, 2014, Cuvântul în timp – antologie de poezie,proză şi eseistică, Editura Grinta, Cluj-Nnapoca, 2011; PAGINI DE ISTORIE LITERARĂ VALAHĂ DE MÂINE (volumul alII-lea), de Ion PACHIA-TATOMIRESCU, Editura Waldpress, Timişoara, 2015 etc.

Criticul MIRCEA DINUTZ îi face profilul literar, în revista Pro-Saeculum, nr. 3-4, Focşani, mai-iunie 2005 ( Adrian Botez -un cavaler al Graalului ).

-MEMBRU DE ONOARE AL ASOCIAŢIEI INTERNAŢIONALE DE PARADOXISM – acordat de Preşedintele dr.Florentin Smarandache, de la Universitatea din New Mexico/SUA, pe 17 septembrie 2011.

-CERTIFICAT DE APRECIERE ŞI RECUNOAŞTERE A VALOROASEI CONTRIBUŢII ÎN CULTURĂ, acordat prof.dr. ADRIAN BOTEZ, de către Departamentul „Math & Sciences Department”, al Universităţii din New Mexico – GallupBranch/SUA, pentru 2008-2009.

-Este ales pentru distincţia THE RESEARCH BOARD OF ADVISORS, este nominalizat ca “MAN OF YEAR 2005”, pentrumerite în cultură şi educaţie – şi pentru THE WORLD MEDAL OF FREEDOM - de către THE AMERICANBIOGRAPHICAL INSTITUT, Raleigh, North Carolina, U.S.A.***1-Adresa poştală: str. Moş Ion Roata, nr. 8A, blocul 70, scara A, etajul II, apartamentul 11 – Adjud, cod postal: 625.100, judeţulVrancea.2-e-mail: a.adrianbotez@gmail.com;3-tel. fix: 0237 . 641.591;4-tel. mobil: 0744/ 579.279.Adresa electronică a site-ului: www.adrianbotez.com

138

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/membri.htmhttp://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/membri_files/adrian%20botez.htm

***

CUPRINS

PROLOG!!!...................................................................3Capitolul I – Despre „imperialii” arahneeni. Înfăţişare, port, obiceiuri, locomoţie. Compoziţia socială aImperiului Arahneean. „Frăţia Cancerului/Racului” - şi „Cetatea de scaun”YPRRUUU!...............................20Capitolul al II-lea - O vizită surdă şi oarbă, de după-amiază...........................................................................43Capitolul al III-lea – „Încă nu s-a făcut de un taifun!”..........................................................................56Capitolul al IV-lea – Centaurii şi tabla de şah.............116Capitolul al V-lea – „Fapte”......................................125Capitolul al VI-lea – „Ospiciul apollinic”..................133Capitolul al VII-lea – La „Nebunii veseli”.................144Capitolul al VIII-lea – „Nebunii” şi păduchii.............149Capitolul al IX-lea – „Nebunii” şi cadavrele lumii....172Capitolul al X-lea - Micul „Nebun” Singur - şi Jurnalul intim al lui Lucio Ferrante...........................198Capitolul al XI-lea – Diavolul şi Măcelarul................204Capitolul al XII-lea – În plină campanie.....................209Capitolul al XIII-lea – „Marele Iluzionist”.................228Capitolul al XIV-lea – Începutul................................ 238Capitolul al XV-lea – Un scurt monolog lămuritor....229Capitolul al XVI-lea – Un intermezzo instructiv.........243Capitolul al XVII-lea – Apocalipsa.............................248Capitolul al XVIII-lea – Intervine Sfântul Scaun........252Capitolul al XIX-lea - Discursul Dumnezeilor-Călăi............................................................................257Capitolul al XX-lea - Ce spun plutocraţii arahneeni despre „Afacerea asta galactică, cosmică”................261Capitolul al XXI-lea – Pariul.......................................263Capitolul al XXII-lea - Într-un bordei, „PitoreascaŞopârlă”.......................................................................281Capitolul al XXIII-lea-În „bunkerele LuiDumnezeu”................................................................302Capitolul al XXIV-lea – Transformări/transmutări, contra-transformări/transmutări - şi miracole............305Capitolul al XXV-lea – Un altfel de intermezzo, la fel de instructiv, dupăapocalipsă........................................311

139

Capitolul al XXVI-lea – Revelarea Geamănului Pur, al Vagabondului-„Mercur”............................................317Capitolul al XXVII-lea - Cum a dispărut, de la sine, YPRRUUU!-ul...şi „Frăţia Cancerului/Racului”... caşi „aşezământul cavalcantico-apollinic”!......................322Capitolul al XXVIII-lea - Întâlnirea din urmă............324EPILOG.....................................................................353ADDENDA.................................................................374Cine este Adrian Botez?............................................377