ACTUALITATE

ACTUALITATE

4

8

16

Mihai Stepan - Cazazian

ANIVERSARE

ISTORIE

DIASPORA

RECENZIE

Ernest Vardanean SPION ?

GENOCID

ED I TOR IA LCrăciunul la armenii din România

ACTUALITATE

Am intrat în anul 2011. Un an, să sperăm, mai bun decît cel ce a trecut. Agen-

da poate fi încărcată, sau nu, în funcţie de ce dorim să facem. Vom continua să menţinem identitatea noastră prin modalităţile clasice, să le spunem, pe care le folosim, adică readucerea în actualitate, din memoria comunităţii, a valor-ilor ce ne-au definit ca armeni. Ne vom întîlni la seri culturale – de ce oare s-au împuţinat în ultimii ani, nu mai există interes pentru acest gen de acţiuni ? - vom participa la marile sărbători religioase ale bisericii, cei mici vor merge la şcoală, cei mari se vor întîlni la se-diile noastre…Cred că ne învîrtim într-un cerc ! Şi nu cred că este su-ficient. Repetăm. Avem un imens patrimoniu neexploatat, în sensul că nu este nici măcar inventariat. Un prim pas l-a făcut Arşaluis Ba-ronian, neobosita muzeografă de la Biblioteca Dudian, care a reuşit să pună în ordine imensul fond de carte de care dispune comunitatea din Bucureşti. Multe din aceste

mărturii scrise au fost scanate şi sunt digitalizate. Ele pot fi astfel - într-un viitor nu foarte îndepărtat – studiate de cei interesaţi. Nu e puţin lucru dar nu e suficient. Prin grija UAR se va cumpăra un ast-fel de scanner profesional pentru fixarea pe suport digital a tutu-ror valorilor de care dispunem. Nu doar de la Bucureşti ci şi din Gherla, Dumbrăveni, Botoşani, Suceava…Este, aş spune, o nouă formă de păstrare a identităţii noastre dincolo de publicaţiile şi cărţile pe care le tipărim în prezent. Nu putem ignora co-moara pe care stăm şi nu ştim să profităm de ea ! Dacă înaintaşii noştri au adunat – şi a fost o etapă necesară – noi avem datoria să păstrăm şi să studiem aceste val-ori ce fac parte din patrimoniul armenilor. Următorul pas, după digitalizarea de care am vorbit, ar fi crearea unui centru de cercetare. Aici pot contribui şi specialişti din România sau alte ţări întrucît puterile noastre, să recunoaştem, sunt limitate. Este o muncă ce se întinde pe mai mulţi ani, poate zeci, şi trebuie să devină un scop şi o ţintă de atins pentru această comunitate. Iar anul 2011 poate fi anul unu al acestui proiect!

2011, anul unu!

Mihai STEPAN CAZAZIAN

Capriel Dedeian a împlinit 50 de ani – concert aniversar de jazz la ArCuB

12

10

Blocarea rezoluţiei Armeneşti

Armenii din Ţara Sfîntă o istorie milenară

a

4

Crăciunul la armenii din România

Cei aproximativ 200 de mem-bri ai comunităţii armene din Constanţa au fost de

dimineaţă la slujba oficiată de pro-toiereul Avedis Mandalian de la biserica armeană ce poartă hramul Sfintei Marii, iar la prînz au luat masa alături de cei dragi. „Este o sărbătoare de familie. Am avut la masă invitaţi prieteni dragi. Ne-am urat Crăciun fericit! în armeană şi am gustat din bucatele tradiţionale”, a povestit armeanca Anaid Tavitian, secretar literar la Teatrul de Stat Constanţa.În ajunul Crăciunului, artista a împo-dobit bradul şi a primit colindători. „Copiii cîntă colinde tradiţionale, dar şi pe cele cunos-cute, pe care le cîntă în limba armeană”, a povestit Anaid Tavitian.

Mîncarea tradiţională la Crăciunul armenesc nu diferă cu mult de cea a ortodocşilor. „Noi avem sărmăluţe

în foi de viţă, cu nucşoară şi cu ciu-perci. Ca dulce, specific nouă este anuaşaburul, care se face din grîu, coajă de la portocală, nuci, dulceaţă, scorţişoară. În rest, toate sunt ca la români”, a mai precizat Anaid Tavi-tian. Un alt preparat tradiţional este harisa, mîncare din carne de oaie, pasăre, porc, grîu, ulei şi chimen.

Armenii ţin bradul în casă pînă în ziua de 10 ianuarie, cînd protoiereul Avedis Mandalian îşi încheie vizita pe la casele oamenilor din comuni-tate. Ei sărbătoresc Crăciunul odată cu Boboteaza, datina fiind păstrată din primul secol al creştinismului.

Roxana Glăvan * 6 ianuarie 2011

Adevărul de Seara

Peste 200 de armeni din Constanţa sărbătoresc a s t ă z i C r ă c i u n u l *

Şnoravor Nor Dari ev Surp Dznunt! (Un An Nou şi Crăciun fericit!) şi Orhneal e haidnutiună Cristosi! (Binecuvîntată naşterea Domnului!) sunt urările pe care şi le adresează armenii astăzi, de Crăciun.

Zi mare pentru armenii din Suceava care au sărbătorit atît Crăciunul, cît şi Bo-

boteaza. Chiar dacă în municip-iul Suceava mai trăiesc doar 26 de familii de armeni, majoritatea dintre acestea mixte, 6 ianuarie rămîne o zi deosebită. După ce miercuri seara au participat la slujba din Ajunul Craciunului, susţinută la Biserica „Sf. Cruce” din Suceava, ieri armenii au fost prezenţi la slujba de Crăciun, oficiată în aceeaşi locaţie.

Pentru că numărul enoriaşilor s-a redus considerabil, o serie de obiceiuri legate de Crăciun au fost înlocuite. În trecut, după slujba de sfinţire a apei, crucea era ridicată din apă de persoana

S u c e a v a A r m e n i i au sărbătorit c r ă c i u n u l şi Bobotează

AA

AR R

TCrăciunul la armenii din România

a

ACTUALITATE

Duminică, 9 ianuarie 2011, credincioşii armeni din Iaşi au participat la sluj-

ba oficiată la Biserica Armeană, prilej cu care membrii comunităţii armene au sărbătorit Naşterea Domnului.

La iniţiativa domnului Zare Naza-ryan, Preşedintele Consiliului Parohial Iaţi , si a domnului Mari-cel Agop, Preşedintele Uniunii Ar-menilor -Filiala Iaşi, a fost organi-zat la sediul Filialei un program comun, ce a vizat sfinţirea sediului şi masa de Crăciun, armenii din

S ă r b ă t o a r e a Crăciunului la armenii din Iaşi

Iaşi sărbătorind împreună intrarea în Noul An.Au fost trasate primele obiec-tive ale programului cultural din 2011, ce vizează facilitarea relaţiilor cu alte organizaţii din ţară şi din străinătate, schimburi de experienţă şi împărtăşirea valo-rilor etnice între membrii acestora, dar şi acţiuni ce au ca scop o mai bună comunicare şi cunoaştere în-tre armenii din Iaşi, pentru că doar uniţi şi contînd pe aceleaşi valori, comunitatea putem să ne păstrăm vie identitatea culturală şi flacăra tradiţiilor moştenite de-a lungul anilor.

care licita cel mai mult, fie în bani, obiecte sau alte bunuri. Acum, crucea este ridicată de un copil, iar la finalul slujbei preo-tul merge pe la casele armenilor pentru a le sfinţi.

„Pentru noi este o zi cu totul şi cu totul deosebită, pe care o respectăm din vremuri foarte îndepărtate. Chiar dacă sîn-tem în număr mic în Suceava, semnificaţia acestei sărbători rămîne la fel de importantă”, a precizat Azad Mandalian, sin-gurul preot armean existent în Suceava.

În Ajunul Crăciunului, după slujba religioasă, enoriaşii au mers acasă, unde au servit masa tradiţionala, şi anume prepa-rate din peşte şi plăcinte opărite armeneşti.

Tot la finalul slujbei de miercuri seara, copiii sub 14 ani au primit cadou cîte 100 de lei din partea Uniunii Armenilor din România, plicurile în care se mai găsea şi o felicitare fiind inmînate de Lu-cia Grigorincu, cea mai în vîrstă armeancă în viaţă din Suceava, ajunsă acum la venerabila vîrstă de 78 de ani.

Sandrinio NEAGUMonitorul de Suceava

1 / 2011A

AA

R RTCrăciunul la armenii din România

6

AA

AR R

T

6

Miercuri 5 ianuarie arme-nii din Bucureşti au venit la Catedrala Armeană

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Ga-vriil pentru a participa la slujba din Ajunul Crăciunului iar a doua zi, pe 6 ianuarie, au participat la Slujba de Crăciun oficiată de PC.Arhimandrit Datev Agopian, Întîistătător al Eparhiei Armene din România, alături de preoţii Bogdan Ezras şi Krikor Holca. A fost prezent şi PC Arhim. Dr. Za-reh Baronian.

fotografii de Mihai Gheorghiu

Crăciunul la armenii din România

C r ă c i u n u l a r m e n e s c la Bucureşti

1 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATE

Crăciunul la armenii din România

Aseară m-am întîlnit din nou cu prietenii mei, armenii. Mi-am dat seama că în mod ciudat, mă simt atrasă de minoritari, eu însămi un om cam de nicăieri, pregătit să plece niciunde.

Aşa sînt şi ei. Cuminţi şi înstrăinaţi de mersul vremurilor, o mînă de oameni îşi petrec împreună sărbătoarea Crăciunului şi după obiceiul de acasă, din Armenia. Nici ei nu mai sînt atîţia cîţi ani a numărat istoria că ar fi trecut de cînd au plecat din ţara lor. 800.

A fost primul popor creştinat, în anul 301. Au fost mulţi şi au rămas puţini. După războaie, foamete şi-un genocid, s-au regăsit mai mult

pe drumuri decît acasă. Au fost inteligenţi, avansaţi tehnic şi or-ganizatoric, armenii au construit peste tot pe unde au trecut. Au făcut oraşe, biserici, cetăţi, au construit case şi poduri. Din Crimeea pînă la Viena şi în mai toată Transilvania. Oraşul Gherla a fost construit în în-tregime de armeni, pe la 1700.

Acum fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum e. Cei mai mulţi sînt profe-sori, artişti sau avocaţi. Mulţi din-tre ei vorbesc limba maghiară şi au trecut la catolicism. Dar alţii au rămas credincioşi ortodoxiei de acasă şi-n fiecare an reuşesc să se adune în jurul bradului de Crăciun pe 6 ianuarie, după Calendarul Iulian. Se văd, ciocnesc un pahar şi

De 800 de ani trăiesc între două lumi. Oamenii cu trupul aici şi cu sufletul acolo

cîntă împreună. Copiii spun poe-zii, poartă costume tradiţionale şi mănîncă turtă dulce făcută în casă.

Azaduhi Varduca le spune un salut în armeană, Moş Crăciun se odihneşte după atîta drum, bărbaţii trec în revistă evenimen-tele de peste an, iar femeile pove-stesc ce prăjituri au mai făcut. E o atmosferă caldă, de familie. Crăciunul e biserica lor, fără altar sau clopot. Se adună ca să nu uite cine sînt şi cîţi au mai rămas.

Minorităţile, precum insularii, au aerul însinguraţilor. Un mănunchi de oameni înconjurat de ape. Să nu-i înghiţim.

Ruxandra HUREZEAN 7 ianuarie 2011

CLUJ

16

AA

AR R

T

8

ArCuB, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti împreună cu Uniunea Armenilor din România a organizat la jumătatea lunii decem-brie un concert aniver-sar al chitaristului şi compozitorului Capriel Dedeian – 50 Birthday Concert .La eveniment au partici-pat, alături de protago-nist, grupul „Jazz Chal-lenge”, iar ca invitaţi Garbis Dedeian – saxo-fon, Eugen Nichitea-nu – baterie, Cătălin Putingher – percuţie şi soliştii vocali Silvia Dumitrescu şi Daniel Lazăr. A prezentat Flo-rian Lungu.În preambulul concer-tului, a fost lansată culegerea de parti-turi „Capriel Dedeian – Teme de jazz vol. 1”

Capriel Dedeian este chitarist şi compozitor. Începe studiul chitarei la 14 ani ca autodidact, fiind atras de jazz încă din adolescenţă.În anul 1976 intră în primul grup alcătuit cu fratele său, saxo-fonistul Garbis De-deian, bateristul Tudy Zaharescu şi Mario Dumitrescu (chitară bas). Începînd din anul 1980, cîntă prin diverse localuri de noapte şi restaurante, exersînd în acest timp diverse genuri muzi-cale. În paralel cu studiul chitarei elaborează primele compoziţii, iar în 1982 îşi alcătuieşte primul cvar-tet de jazz rock, care îi mai are în componenţă pe: Sorin Raicoves-cu (claviaturi), Dragoş Docan (chitară bas) şi Eugen Nichiteanu (baterie). Grupul activează prin cluburile bucureştene pîna în 1984. Din această perioadă au rămas compoziţiile „Noaptea”, „Amintiri ’82” şi „Cafeaua de dimineaţă”.Participă la festivalurile de jazz de la Braşov, Costineşti, Galaţi, Bucureşti, Chişinău, Viena, Brux-elles ş.a. alături de: saxofoniştii Garbis Dedeian, Dan Mândrilă, Nicolae Simion, pianiştii Mir-cea Tiberian, Johnny Răducanu,

ANIVERSARECapriel Dedeian a împlinit 50 de ani – concert aniversar de jazz la ArCuB

Ion Baciu jr., Puiu Pascu, Petrică Andrei, Marius Vernescu, basiştii (contrabas sau chitară bas) De-cebal Bădilă, Ovidiu Bădilă, Gopo Popescu, Cătălin Rotaru, Pedro Negrescu, Ionuţ Baranga, bateriştii Tudy Zaharescu, Eugen Nichiteanu, Titi Herescu, Adri-an Ştefănescu, trompetiştii Emil Bîzgă, Ion Leonte, Nelu Marines-cu şi mulţi alţii, în diverse formule sau sub nume propriu.În prezent Capriel Dedeian lucrează la un disc de smoothjazz cu piese compuse în perioada de început a carierei şi piese noi, interpre-tate cu ”Jazz Challenge” trupa cu care susţine concerte începînd din 2009.

CapRiel DeDeian a împlinit 50 De ani – ConCeRt aniveRsaR De jazz la aRCuB

I S T O R I E

1 / 2011A

AA

R RT

C A L E N D A R

Născut chiar în sfînta zi a Crăciunului armenesc şi a Bobotezei, David Ohane-

sian a fost propriul martor al unui destin spectaculos. A devenit bariton de legendă şi împreună cu maeştrii Nicolae Herlea şi Oc-tav Enigărescu a format o “tripletă fantastică“ a mu-zicii de operă din România şi din lume. A debutat în “Paiaţe” în 1950. Apoi a devenit pe rînd prim solist al Operei Române din Cluj şi Bucureşti şi artist invitat aso-ciat la Opera din Hamburg (1968-1977). Dotat cu un veritabil şi sensibil simţ artistic şi dramatic, David Ohanesian a fost avatarul lui Oedip cel crunt încer-cat şi învins de destin, al diabolicu-lui Iago, al nobilului Renato, al crudului Scarpia, al nefericitului Rigoletto, dar şi al atîtor şi atîtor personaje. A primit ca o recunoaştere al meritelor sale mai multe titluri printre care Artist Emerit, Doc-tor Honoris Causa al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”, al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universităţii “Ovidius” din Constanţa. A fost laureat a nenumărate premii, printre care “Premiul Maestro” acordat de către Uniunea Criticilor Muzicali şi Forumul Muzical Român (“pentru

vocea sa de granit şi temperamen-tul său de mare tragedian”) şi nu în ultimul rînd laureat al Premiilor Uniunii Armenilor din România. Pentru contribuţiile sale aduse pa-trimoniului românesc şi universal i-a fost conferit Ordinul Naţional

“Steaua României” în grad de Comandor. A cîntat împreună cu mari artişti lirici ai lumii printre care Placido Domingo, Monserrat Caballe şi Luciano Pavarotti, sînt doar cîteva nume. “Confundîndu-se” o viaţă întreagă cu Oedip pe care l-a întruchipat desăvîrşit 27 de ani pe marele scene ale lumii, Da-vid Ohanesian a trecut în nefiinţă la 80 de ani odihnindu-se la Cimi-tirul Armenesc din capitală. Într-unul din interviurile sale, maestrul Ohanesian declara fără emfază: “Oedip sînt eu...”. S-a confirmat pe deplin! 1. Motor de căutare Google trimiteri2. Simon Tavitian “Armeni de seamă din România”

umBRe pe pînza vRemiiDavID OHaneSIan (6 ianuarie 1927 – 30 septembrie 2007)

(Re)Inaugurăm începînd cu acest număr o rubrică, cumva

asemănătoare, care iniţial a fost concepută de către regretatul jurnal-ist Arşag Bogdan Căuş în paginile Ararat-ului din anii ‘90. Vom readuce în atenţia citito-rilor noştri mari personalităţi cul-turale şi nu numai, de origine armeană din patrimoniul românesc şi univer-sal. Aşteptînd sugestii (chiar necesare!) rubrica este, dacă vreţi, şi un fel de calendar al personalităţilor armeneşti care au avut o conexiune remarcabilă cu tim-pul. Nu în ul-timul rînd această rubrică se vrea şi ca un omagiu adus memoriei predece-sorilor noştri, chiar dacă unii dintre ei sînt acum uitaţi pe nedrept. Pentru în-ceput, 2011 apoi vom mai vedea...

eduard anTOnIan

CapRiel DeDeian a împlinit 50 De ani – ConCeRt aniveRsaR De jazz la aRCuB

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

TeRnest vaRDanean – spion ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut

la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. }n ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît jurnalistul nu era cunoscut ca un “extremist” pro-rom`n.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă

ERNEST VARDANEAN – SPION ?

23-24 / 2010A

AA

R RTeRnest vaRDanean – spion ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut

la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. }n ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît jurnalistul nu era cunoscut ca un “extremist” pro-rom`n.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă

ERNEST VARDANEAN – SPION ?

eRnest vaRDanean – spion ?

10

Ernest Vardanean este jur-nalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut

la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chişinău, iar după aceea s-a axat pe o carieră în presă. În ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novîi Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît jurnalistul nu era cunoscut ca un extremist pro-român.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic stalinist, care se consti-tuie ca o sfidare la adresa dreptur-ilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra fap-tului că principiile fundamentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă

ERNEST VARDANEAN – SPION ?

COMENTARIU

23-24 / 2010A

AA

R RT

D I A S P O R A

23-24 / 2010A

AA

R RTArmeniA-AzerbAidjAn PE MUCHIE DE CUŢIT

condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-lui, autorităţile staliniste transnis-trene, neabătîndu-se de la conduita morală trasată de către “tăticii” lor Felix Derjinskii şi Lavrentii Beria continuă să-şi facă treaba în stilul lor continuînd lupta împotriva contrarevoluţionarilor!

În tot acest timp suferinţa morală, dar şi cea fizică persistă pentru acei oameni care în numele meseriei pe care o practică devin victime cola-terale. Păcat că profesionalismul jurnalistului a devenit o ameninţare la adresa potentaţilor politici şi nu numai ai momentului.

eduard anTOnIan

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de

afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. }n capita-la argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis ŞAHAZIZIAN

Toronto

E D U A R D O EURNEKIAN

Portret

D I A S P O R A

23-24 / 2010A

AA

R RTArmeniA-AzerbAidjAn PE MUCHIE DE CUŢIT

condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-lui, autorităţile staliniste transnis-trene, neabătîndu-se de la conduita morală trasată de către “tăticii” lor Felix Derjinskii şi Lavrentii Beria continuă să-şi facă treaba în stilul lor continuînd lupta împotriva contrarevoluţionarilor!

În tot acest timp suferinţa morală, dar şi cea fizică persistă pentru acei oameni care în numele meseriei pe care o practică devin victime cola-terale. Păcat că profesionalismul jurnalistului a devenit o ameninţare la adresa potentaţilor politici şi nu numai ai momentului.

eduard anTOnIan

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de

afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. }n capita-la argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis ŞAHAZIZIAN

Toronto

E D U A R D O EURNEKIAN

Portret

D I A S P O R A

1 / 2011A

AA

R RT

condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de jur-nalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţie şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-lui, autorităţile staliniste transnis-trene, neabătîndu-se de la conduita morală trasată de către “tăticii” lor Felix Derjinskii şi Lavrentii Beria continuă să-şi facă treaba în stilul lor continuînd lupta împotriva contrarevoluţionarilor!

În tot acest timp suferinţa morală, dar şi cea fizică persistă pentru acei oameni care în numele meseriei pe care o practică devin victime cola-terale. Păcat că profesionalismul jurnalistului a devenit o ameninţare la adresa potentaţilor politici şi nu numai ai momentului.

eduard anTOnIan

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de

afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de inte-rese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeroportul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Impe-riul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui monument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. În capitala argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundaţii Wal-

lenberg, Eurnekian promovează (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis ŞAHAZIZIAN

E D U A R D O EURNEKIAN

Portret

Timp de peste 9 luni, din martie pînă în decembrie anul trecut, la Washington

nu s-a mai auzit aproape nimic despre rezoluţia H. Res. 252 pri-vind recunoaşterea genocidului armean. Adoptată cu 23 de voturi pentru şi 22 împotrivă de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor în data de 4 mar-tie 2010, pe fondul dezgheţului armeano-turc şi a aşteptării ratificări protocoalelor de la Zürich – una din motivaţiile prin-cipale ale oponenţilor rezoluţiei în Comisie fiind tocmai intenţia de a nu zgîndări Turcia în plin proces al “dezgheţului” armeano-turc –, rezoluţia nu a întrunit după votul Comisiei un sprijin suficient din partea congresmenilor. Motiv pentru care iniţiatorii ei i-au cerut

doamnei Nancy Pelosi, preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi o veche şi declarată susţinătoare a Cauzei Armene, să nu o supună dezbaterii pînă la apariţia unor circumstanţe mai favorabile. Circumstanţe care părea că ar exis-ta la sfîrşitul anului trecut cînd, pe 17 decembrie, agenţia AP trans-mitea că democrata Nancy Pelosi intenţionează să introducă pe agenda Camerei supunerea la vot a rezoluţiei 252.Brusca revenire în actualitate a rezoluţiei armeneşti i-a surprins pe mulţi armeni şi turci, deopotrivă, agitînd pentru scurt timp spiritele în ambele tabere. Totuşi, istoricul armeano-american Vahakn Dadri-an nu dădea mari şanse de izbîndă unui eventual vot asupra rezoluţiei, întrucît, potrivit lui, asemenea rezoluţii sînt adoptate mai degrabă din raţiuni politice şi nu din con-siderente morale. În acelaşi timp, Dadrian atrăgea atenţia asupra faptului că, pînă la urmă, rezoluţia este un document formal căruia nu trebuie să i se acorde o importanţă exagerată.Însă importanţă exagerată i-a acor-dat şi îi acordă, cu siguranţă, An-kara care, ca de fiecare dată cînd s-a conturat posibilitatea introducerii rezoluţiei armeneşti pe agenda Congresului, şi-a împrospătat ameninţările la adresa Wash-ingtonului. Ameninţări la care administraţia preşedintelui Obama

a fost şi este la fel de receptivă ca şi cele precedente. Contactată tel-efonic de Ahmet Davutoglu, sec-retarul de stat Hillary Clinton l-a asigurat pe ministrul turc de ex-terne că executivul american va face tot ce îi stă în putinţă pentru a împiedica ajungerea rezoluţiei H. Res. 252 în Congres. Şi se pare că a şi reuşit: Nancy Pelosi a renunţat la a supune la vot rezoluţia, care a rămas, încă o dată, blocată înaintea ultimei probe în legislativul ameri-can. Imediat după aceea, pe 5 ian-uarie domna Pelosi a plecat de la conducerea Camerei, ca urmare a pierderii majorităţii democrate la alegerile parţiale din luna noiem-brie. După o lungă amăgire, a fost, aşadar, rîndul lui Nancy Pelosi să le întoarcă spatele armenilor, după exemplul la fel de democratului Barack Obama.Susţinătorii rezoluţiei sperau că eşecul apropierii diplomatice armeano-turce şi tensionarea relaţiilor turco-israeliene (implic-it scăderea sprijinului acordat Turciei de lobby-ul evreiesc din Statele Unite) vor spori şansele adoptării rezoluţiei. Dar iată că nu a fost aşa. Ankara poate răsufla, din nou, uşurată: moralitatea a fost sacrificată, încă o dată, pe altarul raţiunilor de stat ale SUA– ceea ce confirmă spusele lui Vahakn Dadri-an –, în timp ce lobby-ul evreiesc de la Washington continuă să-şi manifeste sprijinul ferm (dar nu şi necondiţionat) poziţiei negaţioniste a guvernului turc. Abraham Fox-man, directorul executiv al celei mai influente organizaţii evreieşti din Statele Unite, Anti-Defama-tion League, declara pentru co-tidianul turcesc Sabah că “Statele Unite greşesc cînd încearcă să se amestece în această chestiune [disputa istorică armeano-turcă]. Istoria trebuie lăsată istoricilor. Noi susţinem Turcia în această privinţă”. Ca notă de corectitudine jurnalistică, trebuie să menţionăm

Washington

BlOcaRea ReZOluŢIeI aRMeneŞTI

12

Washington BloCaRea RezoluŢiei aRmeneŞti

că poziţia exprimată de Abraham Foxman nu exprimă sentimentele şi convingerile majorităţii evreilor americani, ci reflectă linia dictată de interesele strategice israeliene pentru care evitarea (sau măcar di-minuarea) ostilităţii Turciei faţă de Israel este esenţială.Lupta parcă donchişotescă purtată la Washington de susţinătorii Cauzei Armene a înregistrat, aşadar, încă un eşec la sfîrşit de an 2010. După îngroparea proto-coalelor armeano-turce şi noua bătălie de culise cîştigată, Ankara nu-şi ascunde satisfacţia şi se simte stăpînă pe situaţie. Probabil că are şi de ce. Dar armenii americani nu renunţă. Oricum nu au nimic de pierdut. Cel mult încă nişte promi-siuni (nerespectate) ale unor politi-cieni americani.

vartan MaRTaIan

Armenii americani sînt furioşi şi dezamăgiţi de eşecul preşedintei Pelosi şi

a conducerii democrate a Camerei în a-şi onora angajamentul de a permite unei majorităţi bipartizane să voteze trecerea rezoluţiei Geno-cidului Armean.Preşedinta Pelosi avea în mod limpede majoritatea, autoritatea şi oportunitatea să treacă rezoluţia Genocidului Armean, dar a refuzat să permită un vot asupra acestei măsuri privind drepturile omului.Preşedinta a ales să nu meargă înainte, în ciuda largii susţineri bi-partizane faţă de această măsură ce ţine de drepturile omului, atît din

partea actualei conduceri [democ-rate] a Camerei, cît şi a liderului viitoarei majorităţi [republicane], în ciuda opoziţiei relativ moderate a Casei Albe, precum şi în ciuda faptului că eficienţa Turciei în a se opune adoptării [rezoluţiei] a fost serios subminată de politicile con-troversate ale Ankarei faţă de Iran, Israel şi Sudan, ceea ce i-a iritat pe legiuitori.Decizia sa de a nu merge înainte cu acest proiect de lege în timpul celor patru ani cît a fost preşedinte [al Camerei] reprezintă un eşec al conducerii Congresului în ceea ce priveşte drepturile omului şi, din nefericire, un recul al poziţiei Am-ericii în lupta pentru oprirea ciclu-lui genocidar.Mergînd pe urma promisiunilor încălcate ale preşedintelui Obama de a recunoaşte Genocidul Armean, refuzul preşedintei Pelosi de a pro-grama un vot asupra rezoluţiei Genocidului Armean constituie o lovitură serioasă dată încrederii alegătorilor armeano-americani.Deşi foarte dezamăgiţi de refuzul

G E N O C I D

preşedintei Camerei de a stabili un vot al rezoluţiei Genocidului Armean, am fost pe toată durata acestei sesiuni a Congresului puter-nic încurajaţi de scopul şi sprijinul profund de care se bucură rezoluţia Genocidului Armean nu numai din partea unei majorităţi bipartizane din Congres, ci şi din partea unei secţiuni în permanentă creştere a societăţii civile americane.Sperăm ca pe viitor să întărim progresul nostru şi să continuăm eforturile comunităţii armene din America pentru obţinerea unei poziţii morale ferme a Statelor Unite în chestiunea Genocidului Armean, pentru sfîrşitul campaniei negaţioniste a Turciei şi pentru o soluţie adevărată şi justă a acestei crime, încă nepedepsite, împotriva naţiunii armene.

Ken HACHIKIANPreşedinte al comitetului

naţional armean din america(armenian national

committee of america)Washington, 23 dec. 2010

1 / 2011A

AA

R RTWashington BloCaRea RezoluŢiei aRmeneŞti

14

23-24 / 2010A

AA

R RT

12

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care

efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

Mănăstirea Hagigadar, niciodată cercetată până acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae Ior-ga, „pe o culme rotundă, parcă ar fi

făcută de mână de om, pe un gor-gan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată până acum din punct de vedere arheo-logic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întâi în pronaos (rezultând clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzându-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întâlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai târziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze prin-

cipale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, când biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a

sec. al XVII-lea, când planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (cu intrarea prin portalul de Nord) şi când a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărâmată, iar biserica a dobândit volumetric actuala configuraţie”.

un mormânt medieval, sub pavimentul de secol XIX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează

Descoperiri şi constatări privind construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a bisericii Mănăstirii Hagigadar

23-24 / 2010A

AA

R RT

12

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care

efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

Mănăstirea Hagigadar, niciodată cercetată până acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae Ior-ga, „pe o culme rotundă, parcă ar fi

făcută de mână de om, pe un gor-gan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată până acum din punct de vedere arheo-logic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întâi în pronaos (rezultând clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzându-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întâlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai târziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze prin-

cipale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, când biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a

sec. al XVII-lea, când planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (cu intrarea prin portalul de Nord) şi când a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărâmată, iar biserica a dobândit volumetric actuala configuraţie”.

un mormânt medieval, sub pavimentul de secol XIX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează

Descoperiri şi constatări privind construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a bisericii Mănăstirii Hagigadar

AA

AR R

T

14

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan De-

jan, care efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

Mănăstirea Hagigadar, niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae Iorga, „pe o culme rotundă, parcă ar

fi făcută de mînă de om, pe un gor-gan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheo-logic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întîi în pronaos (rezultînd clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzîndu-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întâlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai tîrziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:

faza iniţială, cea din anul 1512, cînd biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, când planimetric construcţia a in-clus spaţiul ac-tualului pronaos

(cu intrarea prin portalul de Nord) şi când a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cînd partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărîmată, iar biserica a dobîndit volumetric actuala configuraţie”.

un mormînt medieval, sub pavimentul de secol XIX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel

D e s c o p e r i r i ş i c ons ta t ă r i p r i v i nd construcţia ş i evo luţ ia p l an ime t r i c ă şi volumetrică a biser ic i i Mănăst ir i i Hagigadar

DesCopeRiRi Şi ConstatăRi pRivinD ConstRuCŢia Şi evoluŢia planimetRiCă

I S T O R I E

23-24 / 2010A

AA

R RT

CERCETARE

arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut, care a fost probabil stăreţie, şi al-tul în colţul de Sud-Est, care se păstrează.Săpăturile din interiorul bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar au scos la iveală, sub pavimentul din cărămidă de secol XIX, un mormânt situat aproape de axul longitudinal al lăcaşului de cult. Mormântul, fără lespede deasupra, din perioada medievală, care s-a păstrat intact, urmează a fi cerc-etat.

Şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan cel Orb

Cu prilejul cercetării arheologice din interiorul bisericii s-au de-scoperit, „la baza unui picior de schelă”, şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb, 1504 - 1517).

Monedele bine conservate, cu di-ametrul de 18 mm, au pe o parte stema cu capul de bour a Moldovei, iar pe revers un scut cu însemnele cavalereşti ale voievodului.„Datele pe care le vom sintetiza la finalul cercetării - spune Florin Hău - vor fi puse la dispoziţia ben-eficiarului (Episcopia Armeană)

23-24 / 2010A

AA

R RT

CERCETARE

arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut, care a fost probabil stăreţie, şi al-tul în colţul de Sud-Est, care se păstrează.Săpăturile din interiorul bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar au scos la iveală, sub pavimentul din cărămidă de secol XIX, un mormânt situat aproape de axul longitudinal al lăcaşului de cult. Mormântul, fără lespede deasupra, din perioada medievală, care s-a păstrat intact, urmează a fi cerc-etat.

Şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan cel Orb

Cu prilejul cercetării arheologice din interiorul bisericii s-au de-scoperit, „la baza unui picior de schelă”, şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb, 1504 - 1517).

Monedele bine conservate, cu di-ametrul de 18 mm, au pe o parte stema cu capul de bour a Moldovei, iar pe revers un scut cu însemnele cavalereşti ale voievodului.„Datele pe care le vom sintetiza la finalul cercetării - spune Florin Hău - vor fi puse la dispoziţia ben-eficiarului (Episcopia Armeană)

1 / 2011A

AA

R RT

CERCETARE

de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut, care a fost probabil stăreţie, şi al-tul în colţul de Sud-Est, care se păstrează.Săpăturile din interiorul bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar au scos la iveală, sub pavimentul din cărămidă de secol XIX, un mormînt situat aproape de axul longitudinal al lăcaşului de cult. Mormîntul, fără lespede deasupra, din perioada medievală, care s-a păstrat intact, urmează a fi cerce-tat.

Şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan cel Orb

Cu prilejul cercetării arheologice din interiorul bisericii s-au des-coperit, „la baza unui picior de schelă”, şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb, 1504 - 1517). Monedele bine conservate, cu dia-metrul de 18 mm, au pe o parte ste-ma cu capul de bour a Moldovei,

iar pe revers un scut cu însemnele cavalereşti ale voievodului.„Datele pe care le vom sintetiza la finalul cercetării - spune Florin Hău - vor fi puse la dispoziţia be-neficiarului (Episcopia Armeană) şi a proiectantului în vederea identificării soluţiilor optime priv-

Şi volumetRiCă a BiseRiCii mănăstiRii HagigaDaR

ind consolidarea, restaurarea, punerea în valoare, inclusiv ex-tinderea construcţiilor anexă ale ansamblului mănăstirii”.

Tiberiu cOSOvan

16

Editura Zamca se dovedeşte nu numai consecventă pro-iectului cu care a pornit la

drum, ci şi destul de productivă: după un număr de titluri despre istoria armenilor din ţinuturile româneşti, iată că, spre sfîrşitul an-ului trecut, ea publică un nou op de istorie a armenilor – de astă dată o instructivă Istorie a armenilor din Ţara Sfîntă, avîndu-l drept autor pe regretatul istoric Kevork Hintil-ian. Cartea a apărut pentru prima oară în 1974, pe vremea cînd au-torul ei era deja secretar al Patri-arhiei Armene din Ierusalim, iar ediţia românească reproduce, în traducerea românească a doamnei Madeleine Karakaşian (căreia îi datorăm de asemenea aparatul de note şi selecţia ilustraţiilor din fi-nal), versiunea engleză din 1989. „Istoria Armeniei îşi are originea în geografia ei”, notează nu fără temei, într-o preliminară „de-scriere istorică” a cărţii, Kevork Hintilian. În fapt, deşi centrată pe

armenii din Ţara Sfîntă, lucrarea de faţă se ocupă, într-o manieră expozitivă, şi într-o perspectivă mai largă, inclusiv de istoria ar-menilor şi, în general, a creştinilor din Orientul Mijlociu şi Apropiat, din Egipt, Sinai, Palestina şi Siria, din Persia, Capadocia şi Mesopo-tamia, valorificînd eficient o bib-liografie de specialitate nu foarte bogată, dar esenţială, şi topind factologia într-o naraţiune istorică accesibilă şi cursivă. Evident, is-toria bisericească îşi are, aici, partea leului. Printre sursele cele mai vechi ale autorului se numără istoricul şi episcopul armean Se-beos, din secolul VII d. Hr, şi un contemporan semnificativ al aces-tuia, călugărul Anastas (Harutiun),

însărcinat cu întocmirea unei liste a lăcaşurilor de cult armene din Palestina. Un capitol deosebit de relevant este cel dedicat perioadei Evului Mediu şi, în particular, a Cruciadelor, perioadă în care ele-mentul armean din zonă a fost, la nivelul elitei politice, spirituale şi militare, unul deosebit de influent (e de consemnat aici aportul isto-riografic al pelerinilor occidentali, în special francezi şi italieni). Un alt capitol consistent îi are în ve-dere pe armenii pelerini, foarte numeroşi în perioada Antichităţii tîrzii şi a Evului Mediu timpuriu cînd, de altfel, după cum afirmă Hintilian, „se pare că armenii se bucurau de o poziţie privilegiată la Locurile Sfinte. Asta a fost cînd ei erau posesorii exclusivi ai Golgo-tei (…) Situaţia privilegiată din Locurile Sfinte este atestată şi de porţile armeneşti, sculptate, ale Bazilicii Naşterii Domnului” care „atestă legăturile strînse şi prie-tenoase între armeni şi stăpînitorii ayubiţi. Cînd regele armean Hetum al II-lea a cucerit Ierusalimul, soar-ta creştinilor care suferiseră în tim-pul repetatelor invazii mongole s-a ameliorat. Hetum al II-lea a lăsat posterităţii multe monumente”. Informaţii interesante găsim şi în succintul capitol dedicat cartieru-lui armenesc din Oraşul Vechi, iar istoria posesiunilor armeneşti din zonă (şi îndeosebi a principalelor biserici), bine informată, merge pînă în zorii epocii moderne, cînd relatările călătorilor străini în re-giune devin tot mai complexe. Rezultă din lectura acestor pagini, o imagine concludentă asupra vechimii şi ponderii – apreciabile – a elementului armenesc din acest epicentru al spiritualităţii creştine şi orientale. O contribuţie istoriografică probă, semnată de un bun cunoscător al chestiunii, şi o traducere binevenită pentru toţi cei interesaţi.

ARMENII DIN ŢARA Sfîntă O ISTORIE mIlenARă

aRmenii Din ŢaRa sfîntă o istoRie milenaRă

1 / 2011A

AA

R RT

R E C E N Z I E

Volumul 52 (nr. 1-2, primăvara-vara 2010) din Armenian Review se

ocupă, într-un dosar cuprinzător, de Armenia şi armeni în tratatele internaţionale (cu trei borne istorice majore: Cilicia, Berlin şi Sèvres). Avînd drept autori o serie de isto-rici şi universitari reputaţi, armeani şi nu numai, studiile ce alcătuiesc dosarul în cauză sunt dedicate, în ordine, celor 15 tratate de pace din Cilicia perioadei 1185-1337 (Claude Mutafian), Tratatului de pace din 1639 dintre Iran şi Turcia, cu consecinţele sale privind dislo-carea Armeniei (dr. R. Ali Kavani) şi Tratatului de la Brest-Litovsk

ulterior Primului Război Mondial (Aram A. Egoyan). Li se adugă, sub semnătura istoricului ameri-can Keith David Watenpaugh, o pasionantă investigaţie privind „umanitarismul” Ligii Naţiunilor şi originile negaţionismului la adresa Genocidului Armenilor din perioada 1920-1922, o laborioasă analiză comparativă – din per-spectiva dreptului internaţional – a lui Vladimir D. Vardanyan despre „validitatea legală” a tratatelor de pace din Armenia sau avînd legătură cu Armenia, un foarte in-teresant excurs al lui Sevan Gar-ibian ce evaluează, atent, „fac-torul timp” în contextul tratatului ruso-armean din 1997, o expunere semnată de Lusine Taslakian de-spre Armenia în cadrul convenţiilor internaţionale de mediu şi, nu în ultimul rînd, o erudită contribuţie istoriografică semnată de bizanti-nologul german Johannes Preiser-Kappeler referitoare la aristocraţia armeană şi partenerii săi diplo-matici în perioada Imperiului Bi-zantin (aprox. 334-885). Recenzi-ile despre volume de specialitate în domeniu completează sumarul încă unui număr de colecţie.

Pagini realizate de cristina ManuK

ARMENIAN REVIEw DeSPRe ARmenIA şI ARmenI în tRAtAtele I n t e R n A Ţ I O n A l e

La Editura Ştefan a apărut un interesant volum care are ca temă Imnurile tuturor

ţărilor lumii. Prima apariţie cu-prinde toate „cîntecele de laudă” (traducerea cuvîntului Hymnos, în greaca veche ) ale ţărilor eu-ropene. Distinsul autor al cărţii este Victor Nicolăiasa care într-o primă etapă a reuşit să adune tex-tele imnurilor după care a purces la traducerea lor cu sprijinul unui însemnat număr de colabora-tori. La toate acestea s-a adăugat un eseu liric realizat de autorul cărţii. Pentru Armenia imnul Mer Hayrenik (Patria noastră) a fost tradus de Madlen Ter-Gucasian şi mai cuprinde, pe lîngă versiunea în limba română, o stranscriere fonetică a versurilor precum şi cîteva date despre compozitor, Barsegh Kanachyan şi autorul ver-surilor, Mikael Nalbandian. Eseul liric realizat de autor completează fişa. Imnurile Terrei este o lucrare ce poate interesa multă lume mai ales că, nu de puţine ori, la re-uniuni internaţionale s-au făcut gafe cînd a fost vorba de intona-rea unor imnuri naţionale. Cu alte cuvinte înainte de a da drumul la bandă verificaţi, din cartea dom-nului Nicolăiasa, dacă aţi ales versiunea corectă. Şi aici vin cu o propunere. Ca la finalul seriei dedicate imnurilor să fie adăugat un CD cu versiunea audio.

I m n u r i l e TERREI

23-24 / 2010A

AA

R RT

2623-24 / 2010

AA

AR R

T

-

18

foto AP/national Geographic

O unitate completă de pro-ducere a vinului, datînd de acum 6.100 de ani – cea

mai veche din lume cunoscută pînă acum, a fost descoperită de arheologi într-o peşteră din Arme-nia, anunţă AFP. În aceeaşi zonă, în iunie 2010, a fost descoperit un mocasin de piele, perfect păstrat, datînd de acum 5.500 de ani, aces-ta fiind cel mai vechi obiect de încălţăminte din lume.

Peştera în care a fost făcută des-coperirea este situată într-o zonă muntoasă din provincia Vayotz Dzor din Armenia, în apropierea graniţei dintre Iran şi Turcia.

Anterior, cele mai vechi vestigii ale unei unităţi de producere a vinului datîu de acum 5.150 de ani (desco-perire făcută în anii ’80, în Egipt).

“Pentru prima dată, avem o ima-gine arheologică completă despre

cum se producea vinul, veche de 6.100 de ani”, a afirmat Gregory Areshian, director adjunct al Ins-titutului de Arheologie de la Uni-versitatea din California, Los An-geles.

Cel mai probabil, vinul era preparat după ce strugurii erau zdrobiţi cu picioarele, obicei care a persistat mii de ani în multe regiuni viticole, a precizat acesta.

Autorii descoperirii încearcă să stabilească acum cu exactitate cărei culturi aparţineau oamenii care produceau vin în această zonă şi care au lăsat în urmă si mo-casinul descoperit anul trecut. Cel mai probabil, aceştia aparţineau culturii Kura Araxes, o străveche civilizaţie trans-caucaziană.

Armenia

ARheOlOGII Au DeSCOPeRIt CEA MAI VEChE UNITATE DE PRODUCERE A VINULUI DIN LUME, DAtînD De ACum 6.100 DE ANI

Evenimentul cultural al anu-lui 2010 în Armenia a fost prezentarea, în luna de-

cembrie, a operei Aida de Verdi la Opera din Erevan, reprezentaţie la care au contribuit peste 300 de artişti şi figuranţi. Spectacolul se reia în luna ianuarie în zilele de 17, 19 şi 23. Conducerea muzicală este asigurată de Mario Corradi iar interpreţi principali sînt soprana Hasmik Papian şi tenorul Georgi Oniani.

Opera

A I D A

de Verdi la Erevan

Redactia Ararat mulţumeşte tuturor cititorilor care ne-au felicitat cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi le urăm, la rîndul nostru, multă sănătate şi realizări în anul 2011.

Abonamentul pentru anul 2011 este de 10 lei şi poate fi plătit la redacţie noastră din Bl. Carol I nr. 43 sau prin mandat poştal pe numele Natalia Gheorghiu ( Bd. Carol I nr. 43, sector 2 , Bucureşti)

23-24 / 2010A

AA

R RT

I S T O R I E

23-24 / 2010A

AA

R RT

I S T O R I E

21 / 201023-24 / 2010

Foto coperta 1 Rareş Avram

-

1 / 2011A

AA

R RT

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Cristina POPA

(Karabagh), Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Paginã web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT

Pe vremuri, la Focşani, Milcovul trecea prin mi-

jlocul oraşului, iar de Bobotează, se arunca o cruce în apele acestui rîu şi temerarii credincioşi înotau ca să prindă această cruce şi s-o aducă preotului care oficia slujba. Cu timpul, îndemnaţi de versurile marelui poet, bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, în po-ezia „Hora unirii”, edilii urbei au strămutat albia rîului la 3 kilometri în afara oraşului în satul Goleşti. De atunci şi pînă-n zilele noastre, fiecare biserică îşi oficiază slujba, introducînd crucea într-un ca-zan mare cu apă de unde un enoriaş care ajutase biserica în anul re-spectiv sau era o personalitate recunoscută, era invitat să scoată crucea din apă şi s-o predea preo-tului. Pentru cel care scotea cru-cea din apă, nu era numai o credinţă religioasă, era şi o onoare. Acestea fiind datinile creştinilor, într-un an, la Biserica armeană din Focşani, avîndu-l paroh pe preotul Aslanian, a fost invitat de Bobotează, să scoată crucea din cazanul cu apă sfinţită, naşul meu de botez, unul din fraţii mamei mele, Grigore Burdea din Panciu, care ajutase biserica la nişte renovări necesare construcţiei res-pective şi de Paşti făcuse nişte pa-chete cu alimente pentru enoriaşii armeni cu o stare materială precară şi care erau în evidenţa bisericii. Astfel că, în ziua Bo-botezii din acel an, ne-am dus toată familia la biserică să vedem cum

nenea Grigore, scoate crucea din apă şi o predă preotului. Era multă lume în biserică şi am remarcat pe Anton Ferhat care era preşedintele Epitropiei Bisericii armene din Focşani, pe sora sa doamna Ce-hoski, soţia generalului, pe pro-fesorul meu Hacic Boghos, pe Bogdan Marcovici, contabilul ep-itropiei, pe doamna Maria Pruncu, mama lui Gabriel Pruncu, erou al neamului, căzut la datorie apărînd în timpul războiului gara Mărăşeşti, pe doamna Tinca Alaci cu fiica ei Rozica Laudauer, pe Petrică Ba-sarabeanu, reprezen-tantul Firmei Ford în România la Bucureşti şi mulţi alţii peste care s-a aşternut uitarea, pentru că de atunci s-au scurs peste 70 de ani. Slujba a fost oficiată de preotul Aslanian, ajutat de Garabet Vosganian, de fiul preotului Agop Aslanian şi de doi copii îmbrăcaţi cu nişte halate albe cu gulere roşii. După terminarea slujbei mama i-a invitat pe nenea Grigore şi pe tanti Maria, la prînz, la noi la masă, unde n-a lipsit ghiude-mul, supa de urechiuşe cu hurud şi diferite prăjituri cu specific arme-nesc. Musafirii au plecat la Pan-ciu, unde mult timp s-a discutat în oraş de onoarea ce i se făcuse lui don’ Grigore de a scoate din apă crucea în ziua de Bobotează, căci pentru un orăşel ca Panciu din acele timpuri, constituia un eveni-ment deosebit.

vartan IacOB

De BOBOTeaZă la FOcŞanI