ACTUALITATE

ACTUALITATE

6

Mihai Stepan - Cazazian

DIASPORA

ISTORIE

COMENTARIUCHESTIUNEA armeană astăzi i

FEMINA

ED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - Cazazian

O călătOrie în anatOlia şi armenia istOrică INTERVIU CUFABIO SCARSOşi nicOletta

INTERVIU

A venit şi primăvara. După o iarnă destul de lungă, cel puţin pe aceste

meleaguri. şi comunitatea armeană s-a mai dezmorţit. Pe la constanţa copiii noştri, îndrumaţi de prof. arşaluis Gurău, au purces la realizarea unor spectacole. editura ara-rat a participat la tradiţionalul salon de carte amPlUs iar, la erevan tînăra emmy a fost desemnată să reprezinte ar-menia la eurovizion 2011. şi pentru că vorbim de sexul fru-mos să reamintim că pe 8 mar-tie a fost ziua lor – numai pe 8 martie ? Poate ar trebui să fim mai atenţi cu soţiile, mamele, bunicile, fiicele noastre. noi vom încerca, măcar o dată la două apariţii, să dedicăm cîte-va pagini activităţii şi realizărilor unor doamne care de-a lungul timpului ne-au făcut să fim mîn-dri de ele. sînt personaje care au intrat în istoria noastră sau, în prezent, contribuie la istoria recentă a noastră. Una dintre

PrimĂVArAmihai STEPAN CAZAZiAN

15

12HRANUSH HA-KOBYANUN OM PEN-trU DiasPOra armeană

ele este şi ministrul Diasporei de la erevan, doamna Hranush Hakobyan. contestată de unii ( că aşa e la noi! ) apreciată de alţii, doamna în cauză depune eforturi spre a apropia Diaspo-ra de patria mamă. nu e uşor. mai ales cînd trebuie să învingi mentalităţi bine înrădăcinate. Personal sînt uimit de comuni-catele de presă care curg zilnic dinspre erevan privind activi-tatea doamnei Hakobyan. U-nele acţiuni, să recunoaştem, sînt formale, altele prea „ief-tine”, dar multe au substanţă şi vizează, cum am mai zis apro-pierea de Diaspora. ce ironie. Poate că Diaspora ar trebui să se apropie mai mult de arme-nia! şi nu invers. Dar asta e altă poveste cu şi despre ar-meni, vorba titlului unei cărţi de la editura ararat…să revenim la subiect. important este că Hranush Hakobyan încearcă să scrie cîteva pagini din istoria recentă a armenilor. capitolul despre Diaspora. îi urăm mult succes şi îi dedicăm un articol în acest număr. cu ocazia zilei de 8 martie şi a primăverii ce a sosit.

cOresPOn-DenŢă Din Brazilia – saO PaUlO

10

RECENZIE

16 GaBriel DiraDUrian, memOrialis-tUl imPeni-TENT

COPIIInOştri Din cOnstanŢa

ACTUALITATE

5

a

4

În perioada 2-6 martie 2011, în elegantele holuri ale Muzeului Naţional de Istorie a României s-a desfăşurat cea de-a XVI-a ediţie a Salonului de

Carte, Presă şi Muzică, AMPLUS 2011. Manifes-tarea a avut loc sub auspiciile programului ONU intitulat ” ALIANŢA CIVILIZAŢIILOR ” şi s-a constituit într-un cadrul perfect de evidenţiere a diversităţii culturale a comunităţiilor etnice din România, prezente în standuri proprii cu elemente caracteristice şi pitoreşti, vizînd arta, tradiţiile şi obiceiurile lor specifice.

Editura Ararat a fost prezentă cu un bogat stand de carte şi publicaţii care au atras publicul vizita-tor, gazde fiind, din partea editurii, Cezar Era-mian, Sarkis Vascanian şi Mcrtici Baghdasarian. Minorităţile naţionale au prezentat momente artis-tice, lansări de carte şi reviste. Surpriza armenilor a fost un moment coregrafic susţinut de fraţii Mcrtici şi Ani Baghdasarian care au dansat pe fundalul so-nor al unui colaj din melodiile lui Ara Kevorkian.

Acest Salon de Carte s-a bucurat, şi în acest an, de prezenţa unui numeros public.

SAloNul dE CArTE, PrESĂ şi muZiCĂ – AmPluS 2011

Uniunea Elenă din Româ-nia a organizat, la sediul central din Bucureşti,

pentru al doilea an consecutiv acţiunea intitulată “E Vremea Carnavalurilor”. La manifestare au participat tineri reprezentînd albanezii, armenii, italienii, grecii şi macedonenii. Înainte de a începe carnavalul fiecare mi-noritate a prezentat din dansurile tradiţionale. Atmosfera a fost la fel de plăcută ca şi la prima ediţie şi sperăm ca şi celelalte minorităţi să organizeze acţiuni de acest gen.

“E VrEmEA CArNAVAlurilor”

pagină realizată de Mcrtici bAghdASAriAN

a

ACTUALITATE

5 / 2011A

AA

R RT

Uniunea Armenilor din Constanţa este mai animată ca de obicei în ultimul

timp, fiindcă graţie efortului copi-ilor, al părinţilor lor, dar în spe-cial al profesoarei Arşaluis Gurău, copiii noştri vin la Uniune, învaţă limba armeană, învaţă poezii şi cîn-tecele, roluri în mici scenete create de profesoară şi ne mai răsfaţă, din cînd în cînd, cu cîte un specta-col, sau serbare, cum a fost cea de Crăciun, dar mai recent, cea oferită mamelor, cu ocazia zilei de 8 Mar-tie. Au fost încîntători. Nu au avut trac pe scenă, de ai fi zis că scena îi pasionează mult, pe toţi, au fost stimulaţi şi de noi părinţii care i-am aplaudat, pentru că au meritat. Au dovedit încă o dată în plus că sînt talentaţi, dornici să înveţe cît mai mult, în limba armeană. De pildă, cînd se întâlneau să facă repetiţii, doreau şi un mic desert după po-ezii şi cîntecele şi anume litere armeneşti. Le place mult alfabetul şi limba armeană, bineînţeles şi datorită tactului pedagogic al doamnei Gurău dar mai ales pentru că armeana este unică, frumoasă şi mai intervine vocea sîngelui lor de armeni veritabili. Potrivit ar fi ca în cele ce urmează să menţionez numele fiecăruia în ordine alfabetică : Agop Da-mian, Chesnoiu Bianca, Chesnoiu Carmen, Ciucă Victoraş, Florea Adrian, Gurău Claudia, Gurău Iulia, Niţa Aramig, Sahaghian David, Sahaghian Diana, Sahaghi-an Eliza, Sarchizian Anaid şi nu în ultimul rând Solomon Iasmina. De Crăciun însă, au mai participat nişte copilaşi, care din păcate, de

data aceasta au fost bolnăviori. Ei sunt Donoian Hripsime şi Lara dar şi copii mai mari, Ştefanian Maria şi Avakian Alis, iar prezenţa aces-tora din urmă s-ar zice ca i-a stimu-lat. După cum se observă, la noi, în Constanţa viaţa a devenit mai dinamică, mai activă, mai antrenantă, ca de obicei.

Carmen droPol

CoPiii NoşTri diN CoNSTANţA

6

6

O călătOrie în AnAtOliA şi ArmeniA istOrică

Întrebare: Bună seara, Fabio şi Nicoletta, ştiu că frecventaţi comunitatea armeană din Padova, şi nu cu superficialitate ori din simplă curiozitate. Cunosc, de ase-menea, interesele Dumneavoastră culturale şi religioase cu privire la popoare despre care nu este întot-deauna „corect în punct de vedere politic” de a vorbi, precum cel Ti-betan.

Aţi dori să vă prezentaţi pe scurt cititorilor noştri?

răspuns: Sîntem doi soţi, în timpul liber ne place să călătorim şi împărtăşim interesul faţă de arhitectură, artă şi fotografie. Când este posibil, planificăm itinerarele noastre cu o activitate preliminară de cercetare şi de lectură, care ne permite să înţelegem şi să preţuim într-un mod mai profund ţările pe care urmează să le vizităm. În Asia sunt concentrate ariile care ne atrag cel mai mult datorită manifestărilor culturale specifice şi pentru ambi-entul “natural”. În 1996, am par-ticipat la o călătorie extraordinară din Pakistan până în Nepal, prin Xinjiang şi Tibet. Contactul cu aceste ţări şi cu locuitorii lor ne-a fascinat profund şi ne-a îndemnat să revenim de mai multe ori. Am organizat în localităţile menţionate călătorii individuale, direct cu aju-torul ghidurilor turistice sau prin agenţii locale. În special, Tibetul trezeşte în noi întotdeauna un sen-timent de “simpatie”. Într-o ţară chinuită şi oprimată de către un regim care se străduieşte să şteargă cu viclenie atît identitatea şi cultura (nepermiţând oficial nici măcar fo-

losirea propriei limbi), cît şi senti-mentul religios, într-o ţară căreia îi este negată nu numai independenţa şi libertatea, dar şi autonomia, noi am fost surprinşi de seninătatea emanată de către feţele surâzătoare ale poporului, de altfel foarte prie-tenos, şi de atitudinea primitoare pe care am găsit-o întotdeauna.Precum identitatea religioasă, exprimată într-o anumită formă prin Budism (Tantra), a permis Tibetului să supravieţuiască pînă în prezent, în pofida unui des-tin advers, tot astfel credem că identitatea religioasă a Bisericii Armene, cu expresiile specifice ale Creştinismului, a produs acelaşi efect pentru poporul armean.

Frecventarea Comunităţii arme-neşti din Padova ne este dictată de un sentiment similar de “simpatie”

o CĂlĂToriE ÎN ANAToliA şi ArmENiA iSToriCĂ

IntervIu cu FabIo ScarSo şI nIcoletta PrandonI

Am avut plăcerea să-i întîlnesc pe Fabio Scarso şi Nicoletta Prandoni, doi soţi pe care i-am cuno-scut la Comunitatea Armenească din Padova şi la întru-nirile Asociaţiei „Italiarmenia”. Într-o seară, am asistat la o proiecţie de diapozi-tive, realizate de către Fabio şi Nicoletta. Evenimentul, intitu-lat „Testimonianze di arte e della presenza armena in Anato-lia” «Արուեստի և Հաւատքի Վկայութիւններ. Հայկական Ներկայութիւնը Անատոլիայում» (Prezenţe ale Artei şi credinţei armeneşti în Anatolia) a fost in-trodus de către doam-na profesoară Antonia Arslan. La sfârşitul proiecţiei, i-am cerut lui Fabio şi Nicoletta un interviu pentru revista noastră „Ara-rat”. Domniile lor au acceptat bucuroşi să ne spună cîte ceva.

losirea propriei limbi), cît şi senti

5 / 2011A

AA

R RT

I N T E R V I Upentru cultura armeană, pe care o simţim foarte aproape de rădăcinile religioase comune. Sîntem legaţi printr-o prietenie personală cu unii dintre membrii săi dar, mai ales, cu interesul nostru faţă de vicisi-tudinile tragice ale Armenilor, a căror cunoaştere ne angajăm să o aprofundam şi să o răspândim, în virtutea unei datorii civice.

Întrebare: Dvs, aţi întreprins o călătorie destul de originală în Anatolia şi în Armenia istorică, despre care ne-aţi vorbit, ilustrând itinerarul Dumneavoastră printr-o serie de diapozitive greu de uitat, conferinţă intitulată: Testimonianze di arte e della presenza armena in Anatolia Արուեստի եւ Հաւատքի Վկայութիւններ. Հայկական Ներկայութիւնը Անատոլիայում.Puteţi să le reaminţi cititorilor re-vistei noastre “Ararat” când şi cu cine aţi făcut această călătorie? M-ar interesa să ştiu cine v-a îndem-nat să o realizaţi, precum şi princi-palele etape pe care le-aţi avut.

răspuns:Calătoria noastră în Anatolia şi în Armenia istorică a avut loc în august 2009 când, împreună cu şase prieteni (pe care i-am cunoscut în Tibet în 1996, ajungând să întreprindem mai apoi şi alte călătorii), cu sprijinul logis-tic al unei agenţii locale turceşti, care a organizat rezervarea la ho-teluri şi închirierea unui mini-auto-car cu un şofer turc.

Am avut ca scopuri, în călătoria noastră, în primul rînd vizitarea unor mărturii de artă şi arhitectură armenească din Anatolia, aceasta fiind o dorinţă comună care s-a ivit după vizitele anterioare din 2005 şi 2008, cînd am văzut cele mai importante monumente armeneşti. Apoi am dorit să cercetăm legăturilor artei armeneşti cu arta europeană, în special romanică şi nu în ultimul rînd vizitarea unor

monumente reprezentative ale arhitecturii islamice.

Am mers la: Erzurum, Kars, Ani şi împrejurimile sale, Dogubayazid, zona lacului Van, Diyarbakir, Di-vrigi, Esky Malatya, Kayseri, Göreme, Konya şi Istanbul.

Întrebare: Care au fost cele mai semnificative lecturi făcute pentru pregătirea călătoriei Dumneavoastră?

răspuns:“Architettura armena”, în 2 volume,Roma, 1988. Ed de Luca; Paolo Cuneo “L’architettura della scuola regionale di Ani nell’Armenia Medievale“ Relazi-one svolta nella seduta del 1 marzo 1976 (Arhitectura Şcolii Region-ale de la Ani, în Armenia Medi-eval. Referat susţinut în cadrul simpozionului din 1 martie 1976. Accademia Nationale dei Lincei, Roma, 1977 ; A. Alpago Novello, G. Ieni, A. Manoukian, A. Pensa, G. Uluhogian, B. Levon Zekiyan “Gli Armeni”, Milano, 1999 Ed. Jaka Book

Pentru conturarea traseului, am fo-losit în special cele două volume L’architettura ale lui P. Cuneo, care sunt preţioase şi cuprinzătoare în ceea ce priveşte descrierea şi lo-calizarea fiecărui monument cata-logat.

Întrebare: După părerea Dum-neavoastră, care au fost etapele cele mai semnificative?

răspuns: Cu siguranţă Ani şi Aghtamar.

Întrebare: Cât timp aţi reuşit să

staţi în Ani, capitala regatului Ba-gratid?

răspuns: Din fericire am petrecut la Ani aproape o zi întreagă; acum este permisă vizitarea sitului ar-heologic şi fotografierea (inclusiv în Cetate).Întrebare:Ştim că biserica din Aghtamar, a fost restaurată, şi că s-a căzut de acord în vederea aşezării unei cruci pe vârful sfântului lăcaş şi că s-a dat permisiunea celebrării unei Sfinte Liturghii, o dată pe an. La lumina experienţei avute, aţi

Ani, Biserica Mântuitorului – Foto Fabio ScarsoAm ales imaginea de faţă, deoarece arată în mod emblematic starea de suferinţă a Bisericii Armene din Anato-lia.

O călătOrie în AnAtOliA şi ArmeniA istOrică

16

8

putea să ne comunicaţi o impresie în legătură cu restaurarea sculpturilor şi frescelor?răspuns: Nefiind spe-cialişti, ne regăsim în im-posibilitatea de a exprima o opinie calificată, însă impresia noastră este că lăcaşul se află într-o stare de conservare bună. Am fost foarte impresionaţi de bogăţia iconografică a modelelor sculptate în ex-terior şi de frescele inte-rioare; şi prin intermediul paginilor revistei “Ara-rat”, am dori să lansăm un apel oamenilor de ştiinţă, ca aceştia să le examineze şi să publice mai apoi con-cluziile lor.

De fapt, în timp ce arhitectura armenească din Italia a fost in-tens studiată (amintim nu numai titlurile menţionate, precum şi monografiile editate de către Fac-ultatea de arhitectură a Politeh-nicii din Milano şi de “Academia de Ştiinţe din Armenia”), ni se pare că nu există publicaţii italiene specifice în acest sens. Am putut consulta doar o carte descriptivă despre sculpturi (publicată în limba engleză şi turcă: The book of Ahtamar reliefs a lui Takeda Harada, Ed. A Turizm Yayinlari, 2003) (Cartea basoreliefurilor din Ahtamar), pe care am procurat-o la Aghtamar şi de asemenea o alta, de la Pr. Prof. B. Levon Zekiyan, căruia îi mulţumim, constituie o importantă referinţă bibliografică: Aghtamar, A Jewel of Medieval Armenian Architecture, îngrijită de Ara Sarafian-Osman Koker, Gomidas Instit. Birzamanlar Yay-incilik, Istanbul, 2010. (Aghtamar, o bijuterie a arhitecturii medievale armeane).

Întrebare: Care este im-

presia Dumneavoastră cu privire la starea de conservare a celorlalte clădiri pe care le aţi vizitat în tim-pul călătoriei?

răspuns: Toate celelalte clădiri vizitate se află într-o stare de aban-don, adesea în condiţii grave şi de deteriorare, degradarea fiind mai avansată faţă de ceea ce se poate vedea din imaginile prezente în cărţile profesorului Paolo Cuneo. Conform experienţei profesionale lui Fabio (inginer constructor) iată câteva concluzii:

- Într-un singur caz, la Ani, bi-serica Sf. Grigor Tigran Honenc’, se făceau lucrări de conservare, cu toate că acestea erau efectu-ate fără o documentare grafică (proiecte, desene), deci într-un fel necorespunzător;

- În mai multe cazuri, în spe-cial în bisericile Sfântul Sarkis, Mănăstirea Xc’konc’ şi Yizti-buztivank’ la Tuğ, pagubele nu se datorează doar unor cauze naturale (cutremure, intemperii, etc.), dar

se pare că acestea ar şi fi rezultatul unor intervenţii umane: acoperişul masiv din piatră, deşi deterio-rate, sunt încă prezente, în timp ce pereţii prezintă găuri ample, ajungând chiar la statura unui om, din care s-au sustras ma-teriale.

- În ciuda neîngrijirii, a acţiunii timpului şi a vre-murilor, ceea ce rămâne vizibil din aceste clădiri impresionează de-a drep-tul, datorită zidăriei făcută cu meticulozitate, a bolte-lor şi a tuturor celorlalte elemente structurale, cât şi pentru măiestria lucrăturii pietrelor ecarisate de or-nament. Acest patrimoniu

arhitectural trebuie ocrotit.

Întrebare: În introducerea conferinţei Dumneavoastră cu proiecţie, profesoara Antonia Arslan a subliniat prezenţa “ar-menilor ascunşi”. Credeţi că cel puţin o parte dintre ei vor recu-pera credinţa strămoşească pe care furia turcească i-a determinat să o părăsească? Aţi întâlnit vreuna dintre aceste persoane?

răspuns: Această întrebare dureroasă l-a inspirat pe Kemal Yalçin, autor al cărţii Con te sor-ride il mio cuore (Cu tine îmi zâmbeşte inima). Putem doar să sperăm la modul cel mai sincer că acest lucru se va întâmpla. Noi nu am întâlnit armeni.

Întrebare: Aţi făcut deja călătorii în Republica Armenia sau intenţionaţi să le faceţi de acum înainte?

răspuns: Noi nu am fost niciodată în Armenia, însă dorim să organizăm o călătorie în această

Lacul Van, Aghtamar, Biserica Sfintei Cruci, peretele dinspre NordCei trei tineri evrei în cuptorul de foc şi Daniel în groapa leilor, salvaţi prin intervenţie divină.

Prorocul Habacuc este dus de către un înger, care îl apucă de păr, pentru a-i duce de mâncare lui la Daniel. În medalionul din partea dreaptă-sus, proorocul Amos.Foto- Nicoletta Prandoni.

Am ales această fotografie ca un exemplu de repertoriul iconografic bogat şi original.

O călătOrie în AnAtOliA şi ArmeniA istOrică

I S T O R I E

5 / 2011A

AA

R RT

CA L E NDARUmBre Pe PînZA Vremii

ArAm FrENKiAN(20 martie1898-10 noiembrie 1964)

Eduard ANToNiAN

ţară, după o pregătire specifică în vederea selecţionării localităţilor de vizitat, întrucât nu am vrea să ne limităm la cele mai cunoscute.

Întrebare:V-aş solicita trei sau patru fotografii ale unor clădiri ori peisaje pentru cititorii noştri. Aţi fi amabil să justificaţi şi de ce le-aţi ales tocmai pe acestea?(Nota Redacţiei: vezi fotografiile din paginile 7-8)

Vă mulţumesc în numele redacţiei Ararat, pentru amabilitatea şi răbdarea dumneavoastră.

giuseppe muNAriNi

Aghtamar, Biserica Sfintei Cruci. Ciclu de fresce din interior, de-taliu.

Fotografie: Nicoletta Prandoni

Am ales operă această ca exem-plu al intensităţii comunicative a frescelor bisericii Sf. Cruci.

Va mulţumesc în numele redacţiei Ararat, pentru amabilitatea şi răbdarea dumneavoastră.

S-a născut la Constanţa într-o fam-

ilie de armeni refugiaţi din Im-periul otoman în urma sîngeroa-selor masacre hamidiene din 1895. Avînd un talent genetic spre filozofie, matematică şi alte limbi străine (mai ales clasice precum latina şi greaca veche) absolvă cursurile universitare între 1923-1926. Pelacă la Paris unde îşi desăvîrşeşte studiile în filozofie, limbi clasice şi orien-tale (sanscrită) la Ecole de Hau-tes Etudes şi Sorbona. Revenind în România devine doctor în filozofie şi litere cu tema “Cos-mologia lui Heraclit din Efes” . Magna cum Laude! Debutează în cariera universitară în 1937 ca asistent de limbi clasice la Universitatea din Bucureşti. Devine mai întîi conferenţiar în 1945 şi în 1957 profesor de filol-ogie clasică în cadrul aceleiaşi Universităţi. Este numit şeful sectorului de istorie la Institutul de Logică din Bucureşti în 1964. A fost membru al societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice din IRSR si vicepreşedinte al Societăţii de Studii Clasice. A scris nenumărate studii şi cărti

de filozofie, chiar şi matematică “Studii de matematică sum-ero-akkadiană“. S-a axat în special pe spaţiul cultural dintre Occident şi Orient. A găsit noi sensuri în mentalitatea an-ticilor greci şi ori-entali. Filozofia

presocratică, ierarhia valorică, viziunile de ansamblu, dar mai ales sufenrinţa umană au for principalele sale “frămîntări” filozofice pe care a reuşit să le descifreze într-un nou sens cu o viziune modernă.

Afirmînd că sensul tragicului se află în primul rînd în raportul divinitate-om-destin, a dat ast-fel claritate şi consistenţă, dar şi originalitate filozofiei patetis-mului. Toată viaţa a încercat să înţeleagă sufentinţa umană şi existenţa. Se stinge din viaţă la Bucureşti în 1964. Ca o ultimă recunoaştere a valorii sale, a fost numit “post mortem” mem-bru al Academiei Române în 2006.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

Ternest VArDAneAn – sPiOn ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut

la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. În ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît ju-rnalistul nu era cunoscut ca un “ex-tremist” pro-Român.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-

E R -N E S T

23-24 / 2010A

AA

R RTernest VArDAneAn – sPiOn ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut

la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. În ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît ju-rnalistul nu era cunoscut ca un “ex-tremist” pro-Român.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-

E R -N E S T

cOresPOnDenŢă Din BrAZiliA – sAO PAUlO

10

la rugămintea domnului re-dactor-şef, Mihai Stepan, am incercat să aştern cîteva rîn-

duri, amintiri despre lumea în care trăiesc. Anume la o distanţă de peste 12.000 km de România, într-o ţară despre care se spune că are o primăvară veşnică. Brazilia este o ţară cît un continent, cu o climă ciudată, uneori are trei anotim-puri în cursul aceleaşi zile, secetă în nord, inundaţii în sud. oraşul în care am emigrat, Sao Paulo, a fost şi este unul dintre motoarele economiei ţării. Cînd am sosit eu, oraşul nu suferise influenţe vizi-bile, avea străzi largi cu vehicule puţine (astăzi de colecţie). Tram-vaie platformă duceau călători pretutindeni. Pe marele bulevarde puteai admira case impunătoare (sau “Palacete”) ale marilor producători de cafea. Astăzi sînt înlocuite de noile blocuri modern construite în care îşi desfăşoara ac-tivitatea lumea financiară.

Natura binecuvîntată de solul roşu fertil este fascinantă. Brazilienii, popor bun, miloşi, sufletişi, sim-pli, cu admiraţie excesivă faţă de noii veniţi. De la bun început, noi, armenii emigranţi, ne-am simţit bine primiţi. Sînt aici armeni veniţi din Maraş, Alep, Yesgat, Urfa, Ierusalim, Cairo, Bucureşti ori Istanbul. M-am căsătorit la Biser-ica Armeană contruită în 1948 de către un armean cu dare de mînă, binefăcătorul, Jeorge Tohnanian. Biserica este construită din piatră, în stil armenesc clasic. Armenii din anii ’60 se întîlneau într-un salon lîngă biserică. Cei mai în vîrstă îşi depănau amintirile alţii îşi aduceau copiii şi nepoţii care încă nu reuşiseră să înveţe limba armeană. Mai tîrziu s-a construit un sediu cea a devenit locaţia clubului armean SAMA (Societatea Artistică Melo-dii Armeneşti). Era un loc primitor, unde se întîlneau şi tinerii, uneori şi cu armeni din ţările vecine, Ar-

gentina sau Uruguay, practicau sport, etc. Astăzi numărul arme-nilor a crescut. Eram 14.000 de armeni în Brazilia, iar actualmente între 25.000-30.000 (dar şi familii mixte). Majoritatea profesează în industrie (textile şi încălţăminte), dar şi finanţe şi medicină. Biserica Armeană (unde mi-am botezat şi copiii) este azi condusă de către Arhiepiscopul Datev Karibian. Avem şi o şcoală, Hay Ascain Tu-rian Varjaran – Internatul Jose Bonifaciu frecventat de 107 elevi, care învaţă în limbile armeană şi portugheză, repartizaţi în clase preşcolare, primare şi liceale.În capitală există şi Biserica Armeană Sf. Grigore Luminătorul, unde slujeşte şi IPS Vartan Bo-hosian, Arhiepiscop al Armenilor din America de Sud (cu sediul la Buenos Aires). Avem şi o Biserică Armeană Evanghelică slujită de tînărul pastor (şi medic) Roy Ap-rahamian, care are harul de a com-bina în predicile sale religia cu ştiinţa.Armenii, indiferent de religie, trăim în armonie şi ne demonstrăm acest lucru, de fiecare dată cînd primim vizite, în special de la Ecimiadzin, cum au fost vizitele S.S.Vasken I în anii 1960, 1968 şi 1994, S .S.Karekin I în 1996. Ultima vizită a unui Catolicos a fost in 2004 a S.S.Karekin al II lea. În timpul vizitei s-a inaugurat expoziţia 17 Secole de Creştinism Armean, organizată la Pinocoteca Statului din Sao Paulo. Tot atunci a fost prezentat şi filmul ARARAT.În fiecare an, pe 24 aprilie, se comemorează Genocidul Armean. Este impresionant să vezi cum

cOresPOnDenŢă Din Brazilia – saO PaUlO

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T

pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-lui, autorităţile staliniste transnis-trene, neabătîndu-se de la conduita morală trasată de către “tăticii” lor Felix Derjinskii şi Lavrentii Beria continuă să-şi facă treaba în stilul lor continuînd lupta împotriva contrarevoluţionarilor!

În tot acest timp suferinţa morală, dar şi cea fizică persistă pentru acei oameni care în numele meseriei pe care o practică devin victime cola-terale. Păcat că profesionalismul jurnalistului a devenit o ameninţare la adresa potentaţilor politici şi nu

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de

afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. În capitala argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis şAhAZiZiAN

Toronto

e D U a r D OEURNEKIAN

Portret

23-24 / 2010A

AA

R RT

pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-lui, autorităţile staliniste transnis-trene, neabătîndu-se de la conduita morală trasată de către “tăticii” lor Felix Derjinskii şi Lavrentii Beria continuă să-şi facă treaba în stilul lor continuînd lupta împotriva contrarevoluţionarilor!

În tot acest timp suferinţa morală, dar şi cea fizică persistă pentru acei oameni care în numele meseriei pe care o practică devin victime cola-terale. Păcat că profesionalismul jurnalistului a devenit o ameninţare la adresa potentaţilor politici şi nu

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de

afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. În capitala argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis şAhAZiZiAN

Toronto

e D U a r D OEURNEKIAN

Portret

D I A S P O R A

5 / 2011A

AA

R RT

pîlpîe flacăra lumînărilor în mîinile tinerilor armeni (enoriaşi ai ce-lor trei biserici armeneşti), care se îndreaptă cu paşi lenţi către Monumentul Martirilor Armeni. Atunci circulaţia este oprită, iar şirul de luminiţe concurează cu lu-minile oraşului. Oraşul Sao Paulo s-a schimbat mult. Există chiar şi o staţie de metrou numită Arme-nia. De cîtiva ani, urmăresc cu satisfacţie metamorfoza copiilor ce mai ieri, se jucau în incinta clubului nostru. Astăzi ei au devenit istorici, medici cu specializări diferite , economisti, avocaţi etc. La club de 8 martie, Ziua Femeii şi a Mamei se omagiază armencele (personalităţi marcante ale societăţii). La fel şi în a doua duminică a lunii august cînd este sărbătorită Ziua Tatălui. Dese-ori susţin concerte grupuri artistice, muzice din Armenia, Los Angeles, Uruguay, Liban sau Argentina. Tot în Sao Paulo activează şi Soci-etatea de Binefacere a Doamnelor Brazilia-Armenia, cît şi Uniunea Generala Armeană de Binefacere – UGAB. Recent Biserica Armeană de pe Avenida Santos Dumond a fost restaurată pentru a treia oară. Au fost restaurate picturile, vitrali-ile noi au căpătat o altă lumină, iar turlele bisericii au fost acoperite cu cupru. În luna mai ne pregătim de vizita S.S. Karekim II, Catolicos al Tuturor Armenilor.

În încheiere aş vrea să mulţumesc în numele tuturor armenilor Bra-ziliei şi oraşului Sao Paulo (cu o populaţie de 18 milioane de locui-tori), căminul nostru unde trăim şi care recent a împlinit 457 de ani de la atestare.

ossana Alice doKuZiANSao Paolo

cOresPOnDenŢă Din BrAZiliA – sAO PAUlO

12

cHestiUneA ArmeAnă AstăZi (1)

„Divide et impera”: analiza chestiunii armene

În 2010 problema recunoaşterii oficiale imediate a Repub-licii Nagorno-Karabagh a

fost din nou ridicată în Parla-mentul Republicii Armenia. Din păcate, atît iniţiatorii, cît şi ad-versarii acestei idei iau în consid-erare recunoaşterea exclusiv în combinaţii suprastructurale de joc diplomatic, ignorînd fundamentul său – nivelul strategic.Adevărul este că Nagorno-Ka-rabaghul este o parte a chestiu-nii armene nerezolvate, ale cărei componente principale – conflictul turco-armean, conflictul din Kara-bagh, recunoaşterea internaţională a genocidului armean şi prob-lema Djavahkului [regiune ma-joritar armeană din sudul Gruziei – n.trad.] – continuă să fie evaluate de către elita politică a Republicii Armenia în mod separat, şi nu ca un tot unitar.În consecinţă, nu există o imagine globală a provocărilor strategice cu care se confruntă statul armean, slăbindu-i astfel grav poziţia în ceea ce priveşte diplomaţia şi dreptul internaţional în toate zonele majore de interes pentru politică externă. Prin urmare, planificarea naţională eficientă a politicii externe (şi interne) a Republicii Armenia – incluzînd o analiză concretă a aplicabilităţii recunoaşterii Kara-baghului – este posibilă doar după ce noi înşine înţelegem clar starea actuală a chestiunii armene, în con-textul situaţiei geopolitice în care se află Armenia după redobîndirea

independenţei în 1991.

Particularităţi ale chestiunii armene în secolul 21

Începînd cu anul 1991 chest-iunea armeană a revenit în arena internaţională, dar nu ca o problemă de salvare fizică a armenilor din Armenia Occidentală aşa cum era cunoscută la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Turcii au distrus complet populaţia armeană din Armenia Occidentală şi parţial din Armenia Orientală în timpul genocidului din 1893-1923, geno-cid care a fost comis în trei etape – între 1893-1896, în 1909 şi între 1915-1923. În timpul ocupaţiei sovietice zone vaste din Armenia Orientală – inclusiv Nahicevanul şi Karabaghul de Nord [regiuni armeneşti atribuite Azerbaidjanu-lui sovietic – n. trad.] – au fost de asemenea supuse dez-armenizării. În prezent, conflictul armeano-turc a intrat într-o nouă fază, a cărei principală caracteristică este existenţa unei Republici a Armeniei recunoscute pe plan internaţional.

Dar politica Turciei de a elimina Armenia de pe hartă nu a fost revizuită niciodată; noul obiectiv este de a înăbuşi statul armean din faza sa incipientă. Turcia încearcă să-şi îndeplinească acest obiectiv în mod indirect, prin intermediul al-iatului său, Azerbaidjanul, întrucît contextul internaţional actual, pre-cum şi problemele interne grave de natură politică şi economică previn o invazie directă a turcilor în Ar-menia (însă, cu toate acestea, per-mit embargoul economic de lungă durată şi războiul psihologic îm-potriva Armeniei).În deplină conformitate cu planul turcilor, în 1991-1994 proaspătul reconstituit stat armean a suferit de pe urma atacurilor azere pe întreaga lungime a frontierelor sale estice. În această situaţie, o garanţie solidă a securităţii şi, mai presus de toate, graniţe ce puteau fi apărate erau două aspecte de importanţă vitală pentru Arme-nia. Acest obiectiv strategic a fost parţial îndeplinit, chiar dacă cu preţul unor sacrificii enorme, prin

i. nivelul strategic

ChESTiuNEA ArmEANĂ ASTĂZi i

COMENTARIU

5 / 2011A

AA

R RT

eliberarea unor teritorii ale patriei noastre, teritorii armeneşti (cele 7 raioane administrative revendicate de la Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjan) aflate de-a lungul frontierelor fostei Regiuni Auto-nome Nagorno-Karabagh (RANK) . După 15 ani aceste teritorii sunt în continuare controlate de către armata armeană. Presupunem, în general, că teritoriile eliberate sînt o necesitate pur militară – singura modalitate de a suprima înaintarea inamicului. Acest punct de vedere, care reflectă, de altfel, situaţia din timpul războiului din Karabagh, este corect ca principiu însă, în acelaşi timp, fiind un punct de ve-dere strict militar, este superficial. Importanţa unui teritoriu eliberat este mult mai largă: aceasta are în vedere întregul spectru al prob-lemelor istorice, geo-strategice, geo-economice, demografice, ju-ridice, culturale şi chiar existenţiale ale statului armean.

Slăbiciunea generală a gîndirii politice armeneşti, înţelegerea incompletă şi insuficientă a ch-testiunii armene şi influenţa intelectuală negativă a forţelor ex-terne reprezintă motivele pentru care cele 7 raioane administrative menţionate mai sus au fost iniţial numite „zonă tampon” sau chiar „teritorii cucerite.” Ulterior denu-mirea inacceptabilă de „teritorii cucerite” a fost treptat eliminată (deşi, din păcate, nu complet) şi înlocuită cu denumirea mai exactă, dar într-o oarecare măsură vagă, de „teritorii eliberate”. Această zonă ar trebui să fie definită de un ter-men adecvat din punct de vedere

strategic, şi anume, „teritoriu elib-erat al Armeniei”, deoarece este vorba de un teritoriu armenesc şi nu contează dacă acesta este de-clarat o unitate administrativă a Republicii Armenia (RA) sau a Re-publicii Karabagh (RK), deoarece din punct de vedere strategic RA, RK şi teritoriile eliberate consti-tuie un tot unitar, toate fiind unite sub numele de Armenia. Armenia Modernă este teritoriul controlat de armata armeană. Iar cei 12.000 km pătraţi recent eliberaţi sunt un segment esenţial al patriei noastre, cu specificul său demografic, so-cio-economic şi cultural.

Contrar opiniei generale, chestiunea armeană nu este recunoaşterea internaţională a gen-ocidului armean şi nici dreptul la autodeterminare al Karabaghului, ci problema teritorială.

Cu toate acestea, nici în timpul războiului din 1991-1994, nici în prezent, clasa conducătoare armeană nu s-a maturizat suficient pentru a înţelege această axiomă strategică simplă. Astăzi esenţa ch-testiunii armene este crearea unor condiţii politice şi teritoriale pentru ca armenii să ducă o viaţă liberă şi independentă în patria lor, Arme-nia. Nu poate exista decât un singur răspuns la chtestiunea armeană: restaurarea statalităţii, dacă nu pe toţi cei 350.000 km pătraţi ai Ar-meniei istorice (fapt irealizabil în viitorul apropiat), atunci cel puţin pe o suprafaţa suficient de mare din teritoriul său pentru a asigura pe termen lung existenţa şi dezvolta-rea civilizaţiei armene. Cu alte cuvinte, chestiunea armeană este o problemă de securitate pentru armeni şi trebuie îndeplinite două

condiţii prealabile: în primul rînd, crearea unui stat armean puternic care să funcţioneze şi, în al doi-lea rînd, garanţii teritoriale care să consolideze securitatea şi via-bilitatea statului respectiv. Trebuie menţionat că dacă se realizează numai una dintre condiţiile pre-alabile nu este suficient: nici statul armean nu ar putea supravieţui pe teritoriul de 29.800 km pătraţi ai fostei Republici Socialiste Sovi-etice Armene, teritoriu foarte vul-nerabil si predispus la agresiuni, nici nu s-ar putea prezerva viaţa colectivă naţională în zonele popu-late de armeni din Platoul Armean în absenţa unui stat armean. Prin urmare, chtestiunea armeană de astăzi este una geo-politică, de apărare şi de viabilitate economică a statului armean reconstituit.

(Va urma)

Armen AyVAZyANDoctor în Ştiinţe Politice Erevan

Traducere de Silvia Terzian

după Ramgavar.org

cHestiUneA ArmeAnă AstăZi (1)

23-24 / 2010A

AA

R RT

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care

efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

mănăstirea hagigadar, niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae

Iorga, „pe o culme rotundă,

parcă ar fi făcută de mînă de om, pe un gorgan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întîi în pronaos (rezultînd clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzîndu-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în

legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întîlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai tîrziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, cînd biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, cînd planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (cu intrarea prin portalul de Nord) şi cînd a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cînd partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărîmată, iar biserica a dobîndit volumetric actuala configuraţie”.

un mormînt medieval, sub pavimentul de secol XiX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut,

Descoperirişi constatări privind construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a bisericii Mănăstirii Hagigadar

23-24 / 2010A

AA

R RT

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care

efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

mănăstirea hagigadar, niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae

Iorga, „pe o culme rotundă,

parcă ar fi făcută de mînă de om, pe un gorgan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întîi în pronaos (rezultînd clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzîndu-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în

legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întîlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai tîrziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, cînd biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, cînd planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (cu intrarea prin portalul de Nord) şi cînd a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cînd partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărîmată, iar biserica a dobîndit volumetric actuala configuraţie”.

un mormînt medieval, sub pavimentul de secol XiX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut,

AA

AR R

T

14

sFîAntA mArtiră rHiPsime (cca. 273-290 d.Hr.)

Incontestabil, în societatea armeană, fie antică, medievală ori modern-contemporană, femeile şi-au asumat un rol de formator, chiar dacă uneori meritele le-au fost trecute voit intenţionat la in-dex. Orice s-ar spune, chiar şi astăzi mentalitatea armenilor este una de patriarhat, iar bărbatul va fi întotdeauna factorul decizional. Situaţia se schimbă însă atunci cînd intervin femeile. O armeancă de origine nobilă a reuşit prin credinţă şi atitudinea sa să con-solideze creştinismul în Armenia. Sfînta Hripsime se creştinase şi se călugărise încă din adolescenţă. Vieţui într-o mănăstire undeva în munţi alături de alte 65 de călugăriţe păstorite de Maica Stareţă Gayane. În urma unui recensămînt ordonat de Împăratul Diocleţian frumuseţea şi puritatea sfintei Hripsime a atras atenţia romanilor. Împăratul i-a or-donat vasalului său armean, rege-lui Tîrdat III (în acea perioadă încă păgînt) să i-o trimită. Călugăriţele au fugit părăsind mănăstirea şi s-ua refugiat undeva lînă oraşul re-gal Vagharşapat (azi Ecimiadzin). Au fost în cele din urmă capturate şi ause în faţa regelui. Tîrdat III în ciuda obiceiurilor sale se pare că s-a îndragostit de fecioară. Hrip-sime a refuzat categoric propune-rile (care au mers pînă la investirea în rang de amantă regală oficială). Orgoliul exacerbat şi furia regală au grăbit deznodămîntul micii comunităţi de călugăriţe creştine. A ordonat ca măicuţele să fie mai întîi violate de către toţi soldaţii gărzii regale într-un loc public din oraş. Au început cu Maica Stareţă Gayane doar pentru ca regele

spera ca sfînta Hripsime să

cedeze în final cererilor sale imo-rale nefondate conform canonu-lui creştin. A urmat o eviscerare parţială finalizată cu arderea biet-elor muribunde, care şi-au dat în final sufletul în mîinile Domnului. Nu a reuşit să scape decît călugăriţa Nune, care a fugit de sub escortă în mod inexplicabil. Ajunsă mai tîr-ziu în Georgia de azi, sfînta Nune a condus misionariatul creştin în Caucazul de Nord, creştinîndu-i pe gruzini şi alte mici triburi locale. În Georgia după martirul său a fost venerată sub numele de sfînta Nino. De menţionat că în timpul martira-jului călugăriţelor, cel ce mai tărziu avea să devină primul Catholicos al Tuturor Armenilor, Sfîntul Grigore Luminătorul era închis, condamnat la moarte de către acelaşi rege Tîr-dat III, aşa că nu a putut interveni. Conform “faptelor apostolilor”

în momentul torturii sfînta Hrip-sime a auzit o voce ce îi spunea “nu te teme căci Eu sînt cu voi!”, a mai reuşit probabil astfel să mai aline agonia celorlalte călugăriţe. Rămăşiţele lor au fost abandonate undeva în cîmp şi apoi adunate de către creştinii din Vagharşapat. După ce a devenit Catholicos şi l-a creştinat pe regele Tîrdat III, sfîn-tul Grigore Luminătorul a ordonat construirea unei biserici la Ecimi-adzin cu hramul sfînta Hripsime. Aici se odihnesc şi sînt venerate moaştele sfintei şi ale tovarăşelor sale. Biserica Apostolică Armeană o prăznuieşte în fiecare an pe 4 iunie, iar pe sfînta Maica Stareţă Gayane şi celelalte călugăriţe pe 5 iunie. Sfînta Hripsime este venerată şi în Eritreea (Etiopia) sub numele de sfînta Arsema, unde are şi o biserică la Tana cu hramul său şi unde se găsesc o parte din moaştele sale. Sfintele martire, sfînta Gayane şi Hripsime au reuşit să consolideze creştinismul în Armenia. Cate-goric da, nu numai creştinismul, dar şi viziunea şi mentalitatea maselor care deja acordau o mai mare importanţă femeilor. Biseri-ca Ortodoxa Armeană Apostolică a ştiut şi ştie să fructifice aceste pilde ale martirilor, mai ales ale sfintelor, accentuîn atitudinea de pioşenie, supunere în faţa Dom-nului, dar şi de acceptare a soarte cu curaj. Sfînta Hripsime este de asemenea celebrată pe lîngă Bi-serica Armeană şi cea Coptă şi de Biserica Romano-Catolică la 29 septembrie.O moştenire a sfintei Hripsime? Pe lîngă pilda sa profund creştină, numele ei este foarte comun în me-diul armenesc la fel ca şi numele sfintei Gayane!

SFÎNTA MARTIRĂHRIPSIME(cca. 273-290 d.Hr.)

23-24 / 2010A

AA

R RT

care a fost probabil stăreţie, şi al-tul în colţul de Sud-Est, care se păstrează.Săpăturile din interiorul bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar au scos la iveală, sub pavimentul din cărămidă de secol XIX, un mormînt situat aproape de axul longitudinal al lăcaşului de cult. Mormîntul, fără lespede deasupra, din perioada medievală, care s-a păstrat intact, urmează a fi cerc-etat.

şapte monede de argint din perioada de domnie a lui bogdan cel orb

Cu prilejul cercetării arheologice din interiorul bisericii s-au de-

scoperit, „la baza unui picior de schelă”, şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb, 1504 - 1517). Monedele bine conservate, cu di-ametrul de 18 mm, au pe o parte stema cu capul de bour a Moldovei, iar pe revers un scut cu însemnele cavalereşti ale voievodului.„Datele pe care le vom sintetiza la finalul cercetării - spune Florin Hău - vor fi puse la dispoziţia ben-eficiarului (Episcopia Armeană) şi a proiectantului în vederea identificării soluţiilor optime priv-ind consolidarea, restaurarea, punerea în valoare, inclusiv ex-tinderea construcţiilor anexă ale ansamblului mănăstirii”.

Tiberiu CoSoVAN

23-24 / 2010A

AA

R RT

CERCETAREcare a fost probabil stăreţie, şi al-tul în colţul de Sud-Est, care se păstrează.Săpăturile din interiorul bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar au scos la iveală, sub pavimentul din cărămidă de secol XIX, un mormînt situat aproape de axul longitudinal al lăcaşului de cult. Mormîntul, fără lespede deasupra, din perioada medievală, care s-a păstrat intact, urmează a fi cerc-etat.

şapte monede de argint din perioada de domnie a lui bogdan cel orb

Cu prilejul cercetării arheologice din interiorul bisericii s-au de-

scoperit, „la baza unui picior de schelă”, şapte monede de argint din perioada de domnie a lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb, 1504 - 1517). Monedele bine conservate, cu di-ametrul de 18 mm, au pe o parte stema cu capul de bour a Moldovei, iar pe revers un scut cu însemnele cavalereşti ale voievodului.„Datele pe care le vom sintetiza la finalul cercetării - spune Florin Hău - vor fi puse la dispoziţia ben-eficiarului (Episcopia Armeană) şi a proiectantului în vederea identificării soluţiilor optime priv-ind consolidarea, restaurarea, punerea în valoare, inclusiv ex-tinderea construcţiilor anexă ale ansamblului mănăstirii”.

Tiberiu CoSoVAN

5 / 2011A

AA

R RT

F E M I N A

HrAnUsH HAKOBYAn Un Om PentrU DiAsPOrA ArmeAnă

“Diaspora încheagă naţiunea!” spunea într-un discurs celebru prin anii ‘50 Golda Meir. Dacă în cazul evreilor o femeie a reuşit să “adune” un popor în jurul unui ideal – Si-nosmul, armenii de ce nu ar urma acest exemplu? Din fericire şi în Armenia modelul funcţionează cu succes tot în jurul unei idei – Pan-armenismul într-o instituţie, Min-isterul Diasporei de la Erevan şi tot condus de o femeie. Hranush Ha-kobyan, ministrul Diasporei al Re-publicii Armenia. O fire energică , cu o viziune de anslamblu, gînd-ind în perspectivă, aşa cum ar trebui să fie femeile, domnisa s-a născut la 12.04.1954 la Sarukhan-Gegharkunik. A absolvit pe rînd în 1975 facultatea de matematică, la Universitatea din Erevan, în 1989 Academia de Ştiinţe Sociale din Moscova şi în 1994 Facultatea de

drept a Universităţii din Erevan, cum laudae. Cariera sa a fost pe măsura aşteptărilor. Într 1975-1983 – Lector la Facultatea de Matematică a Universităţii din Er-evan, între 1983-1990 – secretar şi apoi membru al Biroului Comitet-ului Central al Uniunii Comitetu-lui Comunist-Leninist. În paralel a fost tot în 1990 membru al Par-lamentului, deputat al Consiliului Suprem al Republicii Sovietice Armenia. Între 1990-1995 a fost adjunct al şefului Comisiei pen-tru Probleme Sociale al Adunarii Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente (CSI). Ministru pentru probleme sociale între 1996-1998, a ocupat mai multe funcţii importante în Adu-narea Naţională (Parlamentul) a Republicii Armenia şi în Minis-

terul de Externe. În cele din urmă în 2008 prin decret prezidenţial a fost numită Ministrul Diasporei al Republicii Armenia. Autoare a cinci cărţi şi peste 40 de articole de specialitate, Hranush Hako-byan este membru-fondator şi co-fondator a numeroase fundaţii şi asociaţii armeneşti şi nu numai din întreaga lume. Profesor universi-tar, doamna ministru a primti cele mai înalte distincţii, merite, premii şi medalii ca “Ordinul Naţional de Merit” al Republicii Franceze sau “Medalia Valery Yakovlevich Bry-usov” pentru contribuţia sa la dez-voltarea relaţiilor ruso-armene în sfera culturală şi umanitară. Avînd şi rangul de Ambasador Extraordi-nar şi Plenipotenţiar, Hranush Ha-kobyan a primit de curînd premiul şi medalia “Khachatur Abovian”

pentru dezvoltarea ştiinţei, cul-turii, educaţiei, pentru deoseita sa contribuţie la păstrarea identităţii naţionale armeneşti în Diaspora şi pentru activităţile sale patriotice.Vechi membru şi aflată într-un post de conducere a Partidului Repub-lican, Hranush Hakobyan poate fi numită “O femeie de succes” prin tot ceea ce întreprinde. Ne numărăm şi noi printre admiratorii domniei sale şi îi dorim ca prin ac-tivitatea sa unitatea armenilor de pretutindeni să devină într-adevăr indestructibilă!

pagini realizate deEduard ANToNiAN

HRANUSH HAKOBYANuN om PENTru diASPorA ArmEANǍ

16

GABriel DirADUriAn, memOriAlistUl imPenitent

După ce, în urmă cu cîţiva ani, publicase un prim volum de mem-orii, incitant prin dezvăluirile in-comode pe care le propunea, pe fundalul unei istorii recente dra-matice şi zbuciumate, Gabriel Diraduian revine acum cu un nou volum, mult mai masiv, publicat la aceeaşi editură Ararat şi intitu-lat nu Memorii ci – oare de ce? – Memorialistică. Această revenire a prozatorului-memorialist nu poate decît să ne bucure, avînd în vedere suferinţele interioare pe care le-a traversat (le traversează) şi cu care a trebuit să se lupte din greu pen-tru a reveni, aproape miraculos, la suprafaţă. Cele aproape 600 de pagini în format mare ale cărţii de faţă nu reprezintă decît un al doi-lea volum dintr-o proiectată serie mult mai amplă. Nu putem decît să fim în asentimentul prefaţatorului Paul Cernat şi să sperăm că marele proiect confesiv anunţat de la în-ceput va fi dus, cu toate dificultăţile sale, pînă la capăt. După cum nu putem decît să fim de acord cu prefaţatorul atunci cînd observă că evaluarea acestui volum trebuie făcută din perspectiva semnificaţiei întregului. Ne-am fi aşteptat, totuşi, la o analiză mai aplicată şi mai tacticoasă a cărţii, atît pe dimensi-unea ei literară, cît şi pe cea docu-mentar-istorică.Lectura unui asemenea tom ar trebui, după părerea mea, să fie însoţită de un avertisment pentru cititorii slabi de înger sau pentru cei evocaţi în paginile ei. Pentru că, atenţie, Gabriel Diradurian nu menajează pe nimeni, începînd cu el însuşi. El aspiră să spună tot – nu numai aşa cum a fost, ci aşa cum ar fi putut să fie, cu o sinceri-

tate cutremurătoare. Nu toate cele relatate aici sunt pe deplin credi-tabile ca adevăr documentar, deşi Gabriel Diradurian nu contraface cu bună ştiinţă nimic, cu atît mai mult în vederea lezării cuiva. Pe de altă parte, memorialistul renunţă, pe mari porţiuni, la convenţia genului, amintirile sale fiind puse în scenă cu instrumentele proza-torului/dramaturgului şi vădind o reală voluptate a punerii în scenă „teatralizante”, dar mai ales a dia-logurilor. Chiar dacă grevat de une-le imprecizii minore, efortul reconstituirii, pînă în detalii (pi-cante sau groteşti), a epocii ani-lor ’50-’70 impresionează: avem de-a face în această privinţă cu un adevărat torent al detaliilor, din acumularea intempestivă a cărora reînvie o întreagă lume. Există mai multe dimensiuni ale lumii evocate în volumul de faţă, cu liminară autenticitate: familia, rudele, pri-etenii şi anturajul viitorului scrii-tor; comunitatea armenilor din România, cu toate straturile sale

semnificicative; boema artistică şi scriitoricească; fauna pestriţă a activiştilor, securiştilor, interme-diarilor de tot felul; mediile profe-sionale şi cele interlope; prostitu-atele, bişniţarii; nomenclaturiştii; opozanţii la adresa regimului. Trep-tat, încep să se vadă tot mai limpede cîteva linii de forţă: experienţa familială, cea erotică/sexuală, dorinţa de afirmare literară, presi-unea sufocantă a politicului. Din-tre zecile, sutele de „personaje” ce se perindă prin paginile stufosului volum, reţin atenţia iubitele (Lala, Angela ş.a.) şi priete-nii apropiaţi (Bedros Horasangian şi Ara-Al-exandru Şişmanian, între alţii, ale căror „dezbateri” sunt, de cele mai multe ori, captivante, provoca-toare). De la sex la lecturi, de la is-torie şi politică la mizeriile cotidi-ene ale societăţii socialiste, totul se revarsă în pagină, cu o, aş spune, lăcomie a sincerităţii şi adevărului, dar şi cu un sentiment al urgenţei, al faptului că totul contează, că to-tul trebuie spus. Din nou, trebuie să îi dau dreptate lui Paul Cer-nat: există unele secvenţe în care amintita urgenţă a mărturiei îl face, parcă, pe autor să nu acorde atenţia necesară aspectului stilistic, şi să nu se oprească la timp, poate şi dintr-o prea mare apropiere afectivă faţă de întîmplările evocate... Oricum, cine l-a citit pe Gabriel Diradurian din volumele sale anterioare – cu romanul Sceleratul în prim-plan, dar nu numai – nu are a fi sur-prins decît de lepădarea măştilor ficţionale. În rest, aproape toate experienţele relatate acolo sunt (şi) aici, dimpreună cu directeţea necruţătoare şi curajul de a ataca frontal, bărbăteşte, problematici dintre cele mai dificile şi mai deli-

GaBriel DiraDUrian, mEmoriAliSTul imPENiTENT

5 / 2011A

AA

R RT

R E C E N Z I Ecate. Mă despart însă de prefaţatorul acestei cărţi atunci cînd afirmă că materia expusă şi explorată de Gabriel Diradurian ar fi, citez, „mină de aur” pentru istoricii peri-oadei. Îmi e destul de greu să mi-i imaginez pe acei prezumaţi istorici ai comunismului autohton folosind prezentul volum ca pe un rezervor de documente (deşi, între noi fie vorba, nu le-ar strica defel!), chiar dacă el restituie, intens şi complex, viaţa unei epoci istorice teribil de complicate. Calitatea majoră a me-morialisticii scriitorului nostru este prin excelenţă una de document su-

biectiv, de experienţă existenţială totală, transmutată literar, ce se cere a fi citită, în primul rînd, prin prisma relevanţei sale interioare.Profund insolită la toate nivelurile, memorialistica lui Gabriel Dira-durian îşi va cîştiga, probabil, în timp locul pe care îl merită. Avem de-a face, în orice caz, cu o mărturie de o amploare fără precedent asu-pra istoriei recente din perspec-

Cotidianul La Vanguardia, în ediţia sa barcelo-neză, publică o recenzie elogioasă despre versiunea spaniolă a “Cărţii şoaptelor”. Iată traducerea în limba română a textului respectiv, scris de Robert Saladri-gas şi purtînd titlul “Los Armenios de la Diaspora”:“Această Carte a şoaptelor este, în principiu, un roman despre sîngeroasa şi tulburătoarea istorie modernă a poporului armean, un popor care, ca şi cel evreu, a fost condamnat să trăiască în diaspora şi şi-a avut propriul holocaust. Incă astazi, în ciuda creerii Republicii Armenia, un teritoriu incert şi re-strîns, armenii din intreaga lume, dispersaţi între Eu-ropa, Asia şi Statele Unite, îşi regăsesc identitatea numai în memoria comună prin care solicită, în van, ca Turcia să admită că a fost responsabilă genocidului din 1915. Dar, pe măsură ce cititorul se adînceşte în lectură, înţelege că textul presupus ficţionar, locuit de “ morţii vechi şi noi’ este în acelaşi timp un valoros document istoric, o autobiografie, o istorie a familiei autorului şi, nu în ultimul rînd, expresia rafinată a unei conştiinţe colective.Astfel, suntem în faţa unei opere de o autentică pro-funzime, scrisă de cineva care este cît se poate de cali-ficat să o facă: Varujan Vosganian (Craiova, Romania, 1958), crescut la Focşani, poet, militant al Partidului Liberal român, fost ministru al economiei, o figură controversată politic – adversarii săi au răspîndit zvonul, de altminteri fals, că ar fi fost agent al teri-bilei Securitaţi ale lui Ceauşescu – care s-a nascut într-o epocă în care oamenii din jurul sau comunicau prin şoapte şi a avut imensa şansa de a fi convieţuit

tiva unui membru al comunităţii armene din România; un scriitor pe care Istoria nu l-a menajat deloc şi, chiar dacă l-a împins brutal la marginea lumii literare, nu l-a în-vins.

Cristina mANuK

cu bunicul său Garabet Vosganian, păstrător al trecu-tului de rătăciri, de durere şi descompunere a arme-nilor aşezaţi pe pămîntul românesc, un “înger bătrîn” ( a murit în 1968) care “ avea o viziune de-a dreptul kantiană asupra lumii” şi a transmis copilului, numai ochi şi urechi sub caisul din curtea casei părinteşti, strădania de a converti miile de şoapte ale unui secol dramatic într-o carte a cărei tiparire le protejeaza de moarte şi de uitare.Cum lesne se va înţelege, este zadarnică pretenţia de a rezuma în acest spaţiu epopeea viguroasă a comunitaţii armele şi istoria vie a numeroaselor personaje care trăiesc în Cartea şoaptelor; relatarea tradiţiilor, a fe-lului de a trăi, a mîncărurilor, mirosurilor şi culorilor cu care se identifică armenii. Sau a detalia cum se raportează magnificul povestitor de talie europeană care este matematicianul Vosganian , scoţînd la iveală, utilizînd diferite registre expresive, vasta pătrundere a unei opere care se ţese şi se desfaşoară în faţa privirilor noastre şi de la care el, creatorul său, nu e mai mult de-cat instrumentul – nu ultima verigă – a unei frumoase şi dureroase povestiri epice, pe rînd reală şi fantastică, prin care un întreg popor – poporul său – de deportaţi şi apatrizi, minoritar, suferind chiar şi atunci cînd unii dintre ei se razbunau pentru genocid, scrie prin toren-tele de sînge ale trecutului său. Este de neiertat să nu citeşti această carte de neuitat dacă doreşti să ştii şi să întelegi ceva ce probabil că – cu excepţia celor ce au citit Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh ale lui Franz Werfel – puţini ştiu sau înteleg. Un exerciţiu istorico – literar obligatoriu.”

la vanguardIa (BARCELONA): “VARUJAN VOSGANIAN- UN MAGNIFICO NARRADOR EUROPEO”

23-24 / 2010A

AA

R RT

2623-24 / 2010

AA

AR R

T

-

18

Născut pe 21 ianuarie 1989 în Erevan, Henrikh Mkhi-taryan este un fotbalist

armean care în prezent joacă pentru echipa de fotbal Şahtior Doneţk. El este de asemenea şi membru al echipei naţionale de fotbal a Ar-meniei. Şi-a început cariera la FC Pyunik cînd avea 17 ani dar debu-tul profesional a fost în anul 2006. Datorită succesului şi numărul mare de goluri marcate în Armenia el s-a alăturat clubului Metalurg Doneţk acolo unde a şi fost numit căpitan al echipei pe 14 iulie 2010 devenind cel mai tînăr căpitan din istoria Metalurh-ului.Mijlocaşul Henrikh Mkhitaryan a fost cumpărat pentru 7.5 milioane de dolari de Şahtior Doneţk în se-zonul 2010-2011. S-a remarcat în meciul pe care Şahtior l-a jucat în optimile Ligii Campionilor cu AS Roma unde echipa din Ucraina a învins cu 3-0 calificîndu-se în sfer-turile de finală.

Armenia a emis, în ultimul de-ceniu, nume-roase valori filatelice şi numisma t i ce pe diferite teme, atât naţionale cât şi internaţionale, de sine stătător sau în co-laborare cu alte ţări atunci când personalităţile re-spective au avut tangenţă cu am-bele. De pildă Ia-vorov a avut un timbru emis con-comitent în Bul-garia şi Armenia. Spicuim aici câte-va exemple din emisiunile mai importante. Avem astfel, în anul 2000, Nerses Şnorhali (900 ani de la naştere), mileniul aniversar Naregaţi în 2001, un timbru dedicat lui Anania Şiragaţi (2006), mai multe valori curente cu efigia lui Tigran cel Mare (2007), comemora-rea lui Şirvanzade (2008), Bicente-narul Haciadur

CÎTEVA EmiSiuNi FilATEliCE

şi NumiSmATiCE ComEmorATiVE

Abovian, acesta din urmă marcat şi printr-o emisi-une numismatică de aur în val-oare nominală

de 10000 drami (22 mm, 8,6 g, tiraj

1000 buc). Menţionăm timbrul comemorativ cu

prima capitală a Armen ie i ,Van , emisă de Poşta Armeană în 2009, fără temeri de acuzaţii ire-dentiste care au neliniştit pe unii la reapariţia revistei noaste în 1991.

Phila ThEliAN

Henrikh mkhitaryan în echipa lui lucescu

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T

21 / 201023-24 / 2010

Foto coperta 1 Rareş Avram

-

5 / 2011A

AA

R RT

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Cristina POPA

(Karabagh), Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Paginã web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT

Biroul de Avocat Stana Bogdan

acordă consultaţii gratuite la sediul Parohiei Bisericii Armene din Bucureşti din Bulevardul Carol I, nr.43, Sector 2, în fiecare zi de joi începînd cu ora 17:00Pentru programări vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon:0722815777www.birouavocaţial.rocabinet@birouavocaţial.ro

Emmy (Emma Bejanyan) a fost aleasă să reprezinte Armenia la Eurovizion în

urma selecţiei naţionale. Compozi-tori din toate colţurile lumii şi-au trimis piesele postului de televi-ziune ArmTv urmînd ca 4 melodii să fie alese din cele peste 70 de compoziţii primite. Pe data de 12 martie a avut loc selecţia naţionala iar melodia “Boom-Boom” a ieşit învingatoare. Anul acesta 43 de ţari vor participa la acest concurs muzical. Armenia va participa în prima semifinală care va avea loc pe 10 mai iar finala pe 14 mai in Germania la Düsseldorf. Cariera lui Emmy, născută în Armenia în 1984, a debutat cu un videoclip al piesei Hayastan în 1993, a cîştigat mai multe premii internaţionale în Armenia, Rusia, Turcia. Are propria casă de producţie care

promovează tinerele talente din Armenia. Artista şi-a început deja turneul de prezentare a piesei “Boom-Boom”. Toţi reprezentanţii Armeniei de până acum au reuşit sa treacă de semifinale şi să fie mereu în top 10. Îi urăm succes lui Emmy şi apelăm la cititorii noştrii ca să fie activi, ca şi până acum, şi să o voteze la concursul Eurovizion. Mult succes.

M. bAghdASAriAN

NE VA rEPrEZENTA ANul ACESTA lA

EuroViZioNE m m y