ACTUALITATACTUALITAT

ACTUALITATACTUALITAT

4 Mihai Stepan - CazazianED I TOR IA LLansarea cărţii „Lumea homerică” de aram Frenkian La CentruL CuLturaL armean

ACTUALITATE

În comentariile mele anterioare am mai scris despre avantajul pe care-l reprezintă realizarea în parteneriat cu alte instituţii a evenimentelor noastre culturale astfel ca imaginea armenilor, în spaţiul public, să crească. o vreme singura noastră legătură cu exteriorul, dacă pot să mă exprima aşa, a fost televiziunea (redacţia minorităţi), mass me-dia, în general, care mai insera cîte o ştire despre ce fac arme-nii. Şi acestea, ştirile, fiind ofe-rite tot de noi spre a fi publicate prin bunăvoinţa unor redacţii. nu reproşez cuiva acest fapt ci doar vorbesc despre un meca-nism care a funcţionat ani la rînd beneficiul fiind destul de mic, în final, întorcîndu-se tot la comu-nitate. adică, uite că s-a mai scris şi despre noi ! Lucrurile au început însă să se schimbe. Şi acest fapt s-a observant cu ocazia Zilelor Culturii armene, organizate la muzeul satului, un spaţiu extreme de generos unde am putut oferi publicului o serie de manifestări culturale. Timp de trei zile! Sute de oame-ni, nu doar armeni, au putut afla cine sîntem şi ce reprezentăm pentru cultura română. Sigur că analizînd acum, la rece, putem spune că au fost cîteva puncte forte dar şi cîteva mai puţin reuşite. aşa învăţăm şi, cu siguranţă, a doua ediţie va arăta altfel. Dar e bine şi aşa. Un alt

parteneriat, care pare a avea vi-itor, este cel dintre comunitatea armeană din cluj şi muzeul et-nografic al Transilvaniei acolo unde s-au organizat o serie de acţiuni de-a lungul timpului, cul-minînd cu manifestările cultu-rale de la sfîrşitul lunii septem-brie. De curînd centrul cultural armean din Bucureşti, din str. armenească nr. 13, a organizat o selectă lansare de carte în parteneriat cu editura Herald. au fost prezenţi istorici şi profe-sori din zona academică ce au ţinut să vorbească despre “aram Frenkian singurul savant român deopotrivă profund cunoscător al antichităţii greceşti umaniste şi al celei ştiinţifice “ după cum îl caracterizează acad. Solomon marcus. iată doar cîteva exem-ple despre cum trebuie noi ar-menii să acţionăm în continua-re pentru a ne face cunoscute cultura, istoria, personalităţile, credinţa, valorile noastre, în general. astfel de parteneria-te sînt benefice nu doar arme-nilor ci, am putea spune, culturii române în general din care şi noi facem parte.

6

oSPiTaLiTaTe armeneaScă La muZeuL eTnoGraFic Din cLUJ

DOSAR1915GenociDUL turC Împo-Triva armeniLor Şi îmPoTriva aLBaneziLor, DoUă Para-LeLe iSTorice!

20

h. Dj. Siruni:proFesor doCtor aram m. Frenkian(1898 – 1964)

ACTUALITATE

12

ParTeneriaT

Mihai STEPAN CAZAZIAN

ACTUALITATE

a

4

Lansarea cărţii „Lumea homerică” de aram Frenkian A

AA

R RT

miercuri 10 octombrie a avut loc la centrul cultural armean din strada armenească nr. 13 lansarea cărţii „Lumea homerică” de aram Frenkian, publicată de editura Herald în cadrul

colecţiei „cogito”. întîlnirea a fost organizată de editura Herald şi Uniunea armenilor din românia. Scriitorul Bedros horasangian a moderat această admirabilă seară la care au fost invitaţi şi au vorbit andrei Pippidi, Prof. Univ. Dr. la Facultatea de istorie, nicolae-Şerban Tanaşoca, Director al institutului de Studii Sud-est europene, Liviu Franga, Decan al Facultăţii de Litere, varujan vosganian, Preşedinte al Uniunii armenilor din românia şi aurelian Scrima, Director al edi-turii Herald. a fost citit un text primit de la acad. Prof. Solomon marcus precum şi fragmente din materialul publicat de h.Dj. Siruni, despre prof. Frenkian în revista Ecimiadzin, în anul 1965 ( text transmis prin

amabilitatea domnului edvard Jeamgocian de la new York ).

Lansarea cărţii „Lumea homerică” de Aram Frenkian la Centrul Cultural Armean

a

AA

AR R

T19 - 20 / 2012

ACTUALITATE

“Aram Frenkian este singurul savant român deopotrivă profund cunoscător al antichităţii greceşti umaniste şi al celei ştiinţifice. “

Eram, la începutul anilor cinci zeci ai secolului trecut, proaspăt asist-ent universitar la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti. Luam masa de prânz la Casa Universitarilor, unde l-am remarcat repede pe Profesorul Aram Frenkian, care venea însoţit de Doamna sa şi, de obicei, mai era cu ei o persoană mai tânără, cu care discuta despre lumea greacă. Avea o voce baritonată, foarte sonoră, uşor tărăgănată Îl auzeai din orice colţ al salonului de mese. Un exemplu de dicţiune, atât de importantă pentru un om al Catedrei. Se întâmpla uneori ca îl întâlneam pe stradă, în drumul spre Casa Universitarilor, pe straduţa care se desprinde din Bulevardul Magheru, unde se afla atunci Insti-tutul de Petrol, Gaze şi Geologie. De obicei, îl auzeam, înainte de a-l vedea. Pe stradă, ca şi la masă, tot despre lumea greacă discuta. Dar, mai mult decât dicţiunea, atrăgea atenţia pasiunea. Într-unul din mo-mentele cele mai tragice ale isto-

riei româneşti, în plină dominaţie stalinistă, acest împătimit al cărţii rămânea fixat pe lumea Greciei an-tice, pe care o trăia cu o intensitate care, azi, se regăseşte tot mai rar la noile generaţii de universitari. Primul care-mi vorbise despre el fusese Profesorul Imre Toth, de-venit ulterior un exeget de mare succes al geometriilor neeuclidi-ene. Îmi mărturisea cât de mult a avut de învăţat din convorbirile cu Frenkian.A făcut parte, în anii treizeci ai secolului trecut, din pleiada de savanţi români cu studii la Sorbo-na pariziană. La Paris şi-a publi-cat cărţile sale fundamentale.Nu a putut rezista prea mult în faţa tăvălugului unei istorii crude. A murit la vârsta la care s-au stins şi alţi mari cărturari a României, ca G. Calinescu, Tudor Vianu şi Gr. C. Moisil.Cartea care se lanseaza acum, pu-blicată iniţial în urmă cu aproape 80 de ani, face pereche, pentru mine, cu o alta, publicată tot la Paris, în 1940 « Le postulat, chez Euclide et chez les modernes », unde Fren-kian preia o întrebare dramatică a istoriei : « La perfection est-elle au debut ou a la fin ? » . O întrebare căreia Sfântul Augustin îi dăduse un răspuns clar : Începuturile s-au caracterizat prin perfecţiunea cunoaşterii. Primii oameni s-au aflat în posesia cunoaşterii perfecte, fără rest, dar ulterior această cunoaştere s-a pierdut şi nu ne rămâne decât să încercăm s-o recuperăm. Peste secole, Galileo Galilei crede într-o Carte a naturii scrisă în lim-baj matematic, dar nu e clar dacă această Carte este terminată sau se scrie în continuare, fără a se sfârşi vreodată. În vremea noastră, pe urmele lui Platon, matematicieni

ca Paul Erdos se referă la Cartea cea mare, în care se afla toate te-oremele importante, dar care se scrie şi ea în continuare sub ochii noştri. Frenkian rămâne deschis ambelor variante : urmăreşte cu atenţie semnificaţia postulate-lor din geometria euclidiana, în care vede o expresie posibilă a începuturilor, dar examinează cu aceeaşi atenţie evoluţia ge-ometriilor neeuclidiene, dovedind o uimitoare competenţă şi în do-meniul geometriei. Frenkian a fost deci un savant complet, capabil să cuprindă atât culmile literare ale Greciei antice cât şi pe acelea ştiinţifice. A înţelege începuturile, faptele de întemeiere (cât de mult se aseamănă aici cu Dan Barbi-lian-Ion Barbu, cu numai trei ani mai în vârstă decât Frenkian), iată ce-l interesa pe Aram. În tradiţiile noastre occidentale, cu Homer, ne aflam la rădăcinile literaturii iar cu Euclid, care preia ştafeta de la Pitagora şi de la Platon, ne aflăm la radacinile matematicii bazate pe teoreme şi demonstraţii (în contrast cu matematică empirico-intuitiva a babilonienilor). Dar nu sunt, Homer şi Pitagora, fii ai aceleiaşi mame : vechile mituri ale omenirii, de la care au preluat, atât literatura cât şi matematica, funcţia de simbolizare, nevoia de ficţiune, capacitatea holografică a localului de a exprima globalul, a clipei, de a exprima eternitatea ? Nu se afla totul, în germene, la vechile mituri, toate ambiţionând să ex-prime o interacţiune a cosmosului cu anthropos, deci a totalităţii cu individualitatea ? Asteptăm pu-blicarea operelor complete ale lui Aram Frenkian.

acad.Prof.Solomon marCus

mi-L aminTeSc!

6

AA

AR R

T

6

h. dj. siruni ProFesor docTor aram m. Frenkian (1898 – 1964)

L-am pierdut şi pe Aram Frenkian, încă unul din

membrii acelui valoros grup de intelectuali ai noştri ce au deschis ochii sub cerul românesc şi şi-au pus întreaga viaţă în slujba pămîntului ce i-a găzduit.S-a născut în 1898, la Constanţa, părinţii săi fiind originari din Ce-sareea. În condiţiile ace-lor zile, nu i-a fost dat să primească o educaţie armenească serioasă, mai apoi găsindu-se tot într-un mediu străin (un destin împărtăşit de mulţi armeni născuţi pe meleaguri străine).Aram Frenkian primeşte educaţia primară la şcoala germană din Constanţa, apoi îşi continuă educaţia la Bucureşti, la Liceul Lazăr. De acolo pleacă la Cernăuţi, la facultatea de litere şi filosofie, pe care o absolvă în 1926.După aceea îşi continuă studiile superioare la Paris, la Sorbona, în perioada 1926-1929, urmînd cur-surile Şcolii de Înalte Studii (Ecole

des hautes études) şi ale Şcolii Nor-male Superioare (Ecole normale supérieure), unde este studentul celor mai prestigioşi profesori ai vremii, ca Léon Robin, Emile Ba-hier, Emile Burgess, Mason Ursel, Alfred Foucher, Louis Fino.Studiază filosofia şi în special cea elenistică. După revenirea în

România, în 1931, obţine titlul de doctor în filosofie şi se dăruieşte activităţii pedagogice şi ştiinţifice. În 1937 este deja asistent pe lîngă catedra de limbă şi literatură greacă a facultăţii de litere şi filo-sofie de la universitatea din Cernăuţi. În 1940 se mută la Bucureşti, avînd aceeaşi funcţie, iar după cinci ani, în 1945, devine conferenţiar de limbă şi literatură greacă, precum şi de filosofie şi ştiinţe elenistice la Facultatea de Litere din Bucureşti, pentru a primi mai apoi titlul de profesor.Profesorul Aram Fren-kian ştia mai multe limbi europene. Stăpînea la fel de bine româna, france-za şi germana, ştia şi engleză şi italiană, vor-

bea armeana şi turca. Dar greaca era preferata sa, iar studiile elene vor constitui terenul preocupărilor sale ştiinţifice. Iar dintre studiile elene filosofia greacă era cea care-l va atrage cel mai mult, deşi în vii-tor se va interesa şi de matematică, domeniu în care îşi va aprofunda căutările.

h. Dj. Siruni:

proFesor doCtor aram m. Frenkian

(1898 – 1964)

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

ACTUALITATEPrima sa operă dedicată studi-ilor elene, tipărită în 1932, este o încercare de studiu asupra es-teticii lui Platon şi Aristotel (1). Cu această lucrare pătrunde în rîndul eleniştilor, printre care va deveni o autoritate. Căutările ulterioare şi le axează pe studiul filosofiei preso-cratice, publicînd pe această temă două lucrări, în 1933 (2) şi 1937 (3). Acestea erau încercări de filosofie comparată, ce i-au ridicat prestig-iul în domeniu.Apoi Frenkian întocmeşte mate-riale legate de Homer, în 1934 (4) şi 1935 (5) dînd spre publicare alte două lucrări ce produc ecou în presa dedicată literaturii clasice şi se bucură de aprecierea deosebită din partea a doi savanţi, francezul Joseph Souilhe şi italianul M.F. Zi-acca.Acestor lucrări le vor urma şi al-tele, pentru cercetarea gîndirii elene şi în alte domenii. Astfel de lucrări le-a dedicat realismului grec (6), lui Parmenide (7), lui Euclid (8), lui Platon (9), lui Parmenide şi Platon (10), geloziei zeilor la vechii grecii (11), explicării “Fiului Omu-lui” (12), precum şi lui Socrate (13), lucrări în care dibăcia şi conştiinţa merg împreună.În acelaşi timp, Aram Frenkian este interesat şi de chestiuni legate de filosofia modernă, ca teoriile lui Freud (14) şi Bergson (15) şi cosmo-gonia relativistă (16).Ca unul preocupat de gîndirea greacă, nu putea să nu îşi extindă căutările şi în afara lumii greceşti pentru a cerceta legătura acesteia cu gîndirea altor popoare. Frenkian a introdus în sfera studiilor sale în primul rînd Egiptul cu percepţiile sale filosofice, această preocupare împingîndu-l să se familiarizeze cu limba egipteană. Cu această ocazie intenţionează să înceapă o serie de studii despre influenţa Orientului asupra idealismului subiectiv din gîndirea europeană. Prima lucrare din această serie este studiul său

despre doctrina teologică a lui Memphis (17).Profesorul Frenkian nu se opreşte la Egipt, gîndirea elenă ducîndu-l mult mai departe. El începe să se ocupe de legăturile reciproce dintre gîndirea elenă, iraniană şi indiană (18). Cu ceastă ocazie studiază scepticismul grec şi legătura aces-tuia cu filosofia indiană (19), “teo-ria somnului” după Upanişad şi Yoga (20), precum şi Punarmrtyu şi “a doua moarte” în Apocalipsa după Ioan (21). Frenkian se opreşte asupra legăturilor dintre filosofia greacă şi cea indiană şi în cadrul prelegerilor sale.Revenind de la India la Orientul Apropiat, unde gîndirea greacă pătrunsese mai adînc, Frenkian

studiază legătura dintre epopeea lui Ghilgameş şi creaţiile greceşti, de această epopee ocupîndu-se de două ori, în 1960 (22) şi 1962 (23).Însă pe cînd căuta influenţe greceşti în Orient, Frenkian nu a părăsit pămîntul-mamă, adică Elada cu gînditorii ei. În 1951 publică în traducere pagini alese din Aris-totel. Apoi studiază concepţia lui Euripide despre zei (24) şi percepţia suferinţei umane în tragediile lui Sofocle (25), în acelaşi timp ocupîn-du-se de idiograme şi determinante (26) şi publicîndu-şi cursul despre perioada clasică a istoriei litera-turii greceşti (27).Vreme de mulţi ani, studiază op-era în zece volume a filosofului grec din sec. III Diogenes Laertius

-

ԶԶԶ

8

h. dj. siruni ProFesor docTor aram m. Frenkian (1898 – 1964)

despre viaţa şi doctrinele marilor filosofi şi, în afară de o scurtă lu-crare despre acelaşi filosof (28), a scris de curînd un studiu introduc-tiv apărut la începutul traducerii în limba română a acestei remarca-bile lucrări (29).Nu putem să nu amintim şi stu-diile sale referitoare la chestiuni matematice şi la legăturile acesto-ra cu filosofia însăşi. Şi pe această temă Frenkian are trei lucrări publicate.Dintre lucrările sale dedi-cate matematicii cel mai important este studiul despre matematicienii su-mero-akkadieni, egipteni şi greci, studiu pe care l-a publicat în franceză în trei părţi (30) şi care a avut şi o ediţie în limba română.Frenkian s-a ocupat şi cu traducerea textelor greceşti. Lui îi aparţin, de exemplu, traducerile tex-telor inserate în lucrarea profesorului Ion Banu de-spre materialiştii greci (31) şi în studiul profesorului Culianu despre Aristotel (32). E de la sine înţeles că traduceri ale textelor greceşti se găsesc în di-versele sale studii.Profesorul Frenkian a fost un colaborator căutat de numeroase reviste de specialitate, pe teme de elenistică, filosofie şi orientalistică. În afară de periodicele din România, ca “Glasul Bucovinei”, „Făt Frumos”, „Buletinul Facultăţii de Ştiinţe” şi „Codrul Cosminului”, la care co-labora pe cînd se afla la Cernăuţi, sau “Revue des etudes indoeurop-eenes”, „Revista clasică”, „Stu-dia et acta orientalia”, „Studii de literatură universală”, „Limba română”, reviste de specialitate cu care a colaborat după stabilirea la Bucureşti, colaborarea i-a fost căutată şi de revistele italieneşti

„Maia”, „Helikon” şi „Acta Logi-ca”.Aram Frenkian a părăsit biroul de lucru cînd era încă atît de proaspăt cu gîndul şi dorinţa de creaţie. În rafturile sale îşi aşteptau rîndul încă atîtea lucrări terminate, pre-cum şi multe altele încă în curs de elaborare.Unele din lucrările sale termi-

nate sînt ample monografii, ca „Heracleitos din Efesos”, „Sextus Empiricus”, „Plotin et l’Orient”, “L’enseignement oral dans l’École de Plotin”, „Les doxographies et les fragments des Uilésiens”, „Is-toria logicei”, „Filosofia greacă în sec. VI î.e.n.”.***Aram Frenkian a fost unul din acei cîţiva intelectuali preocupaţi de Orient care, în 1957, au iniţiat formarea unei ramuri orientale pe lîngă societatea de ştiinţe istorice şi filologice. Făcea parte, din acel

an, din comitetul de conducere al acesteia, precum şi din colegiul de redacţie al “Studia et acta” şi, prin conferinţele şi articolele sale, îşi aducea contribuţia fie la sesiunile noastre publice, fie la anuarul nos-tru.Dar ceea ce vreau să menţionez aici este prestigiul pe care numele său îl dădea acestui grup de orientalişti

români. Ştiu că bunăvoinţa manifestată de înaltele cer-curi ştiinţifice româneşti cu ocazia formării grupu-lui se datorează în mare măsură prezenţei sale printre fondatori, prezenţă menită să ne crediteze cu încredere nu numai în in-teriorul ţării, ci şi în ochii străinătăţii unde, prin stu-diile sale, era un nume cu-noscut de multă vreme.Pe cînd grupul nostru era transformat în subramuri, lui i-a revenit colecti-vul ce se ocupa de stu-dii egiptene şi indiene. De multe ori mi-a dat de înţeles că se simte neferi-cit pentru că nu putea lua parte celor două subra-muri de studii armeneşti, pe care le conduceam eu şi Bănăţeanu, şi mi-a spus că se va strădui să ni se alăture într-o bună zi.Era o mare durere faptul

că nu putuse pătrunde în comoara spirituală a poporului armean. Era incapabil să-i cunoască pe autorii armeni prin originalul scrierilor lor şi avea cunoştinţe despre aceştia mai ales din surse străine. Legătura pe care cercurile ştiinţifice de la Erevan o stabiliseră cu el în ultimii ani a fost un imbold să încerce să cunoască armeana clasică, pentru a căuta gîndirea filosofică în vechile scrieri armeneşti şi, mai ales, pen-tru a căuta urmele lăsate de filoso-fia greacă asupra gîndirii filosofice armeneşti. Nu se îndoia de faptul că

-

ԶԶԶ

19 - 20 / 2012A

AA

R RTh. dj. siruni ProFesor docTor aram m. Frenkian (1898 – 1964)

ACTUALITATEideile greceşti au influenţat în mare măsură căutările gîndirii armeneşti şi se referea cu admiraţie la volu-mul mare de traduceri din filosofii greci în literatura armeană. Îl uimea mai ales numărul mare al manu-scriselor armeneşti cu traduceri din Aristotel şi alţi filosofi greci, păstrate pînă astăzi. Nu mică i-a fost uimirea la aflarea într-un ma-nuscris armenesc a unei traduceri făcute dintr-o lucrare, pînă acum presupusă a fi pierdută, a filosofu-lui grec Zenon, manuscris pe care Levon Hacikian l-a scos la lumină în 1949 la Institutul de manuscrise vechi Matenadaran de la Erevan şi apoi l-a publicat. În 1956, S. Arevşatian a publicat traducerea în rusă a acestuia. Frenkian a cercetat cu atenţie textul publicat, dar nu a îndrăznit să-i atribuie cu certitu-dine această lucrare lui Zenon, din cauza diferenţelor pe care le găsea între traducerea păstrată la Mate-nadaran şi ideile caracteristice lui Zenon.În schimb, Frenkian a făcut o re-cenzie studiului dedicat acestei lucrări atribuite lui Zenon întocmit de savantul german Ernst Günter Schmidt (33), recenzie ce va apărea în următorul volum al „Studia et acta orientalia” şi în care, criticînd unele puncte de vedere ale autoru-lui german despre manuscrisul în cauză, îşi expune propriile teorii. La fel ca Schmidt, şi Frenkian este departe de a fi de acord cu Haci-kian şi Arevşatian în legătură cu atribuirea manuscrisului găsit la Matenadaran lui Zenon, înteme-ietorului şcolii stoice, îndoială pe care şi-o exprimase înainte şi Max Bohle (1955) şi H. Torri (1957), în ciuda faptului că în manuscrisul armenesc puteau fi întîlnite e-lemente ale aceleiaşi şcoli filoso-fice, lucru normal în acel veac al sincretismului, cînd probabil că a fost realizat manuscrisul. Frenkian este chiar de părere că acesta din urmă este inspirat de neoplatonici,

ca Porfir, Amonius, Simplicius şi, în special, Olimpiodor.Analizînd primul capitol al “Zenon-ului armenesc”, Schmidt consideră că temele de astronomie şi observaţiile medicale legate de astronomie cuprinse în acesta sînt împrumutate, lista ţărilor legate de semnele zodiacale de la Paul din Alexandria, Manilius şi Dorote, iar părţile corpului uman legate de

semnele zodiacale de la Manilius, Sextus Empiricus şi Hefaiotion. Lista ţărilor este cea prin care tex-tul armenesc este foarte aproape de Paul din Alexandria, pe care Schmidt îl consideră sursa textului, fapt pe care şi Frenkian îl găseşte probabil (34).Studiind al treilea capitol al ma-nuscrisului armenesc, Schmidt confruntă diverse părţi ale acestuia

-

ԶԶԶ

10

h. dj. siruni ProFesor docTor aram m. Frenkian (1898 – 1964)

cu filosoful grec David, care în sec. VI era deja tradus în armeană. Însă Frenkian menţionează că stilurile celor doi autori sînt diferite. Dacă-i citim pe Olimpiodor, Elias şi David, chiar şi pe cei mai vechi, ca Porfir, Amonius, Simplicius, Filo-pon – spune Frenkian –, vedem că este aceeaşi tradiţie a interpreţilor neoplatonici ai lui Aristotel, care se transmite de la unul la altul, pe cînd în armeană nu este deloc aşa. Înşiruirea haotică a mate-rialelor examinate nu dă o idee favorabilă despre capacitatea aproximativă a autorului armean. Nu este nici măcar o idee avînd un sistem. În timp ce analizează definiţiile filo-sofice, ce vin din tradiţiile lui Elias şi David, intro-duce idei împrumutate de la gnostici.Alături de Schmidt, şi Frenkian consideră că cel mai util este capitolul al cincelea, deşi această utili-tate nu se vede în întreaga sa amploare din cauza redactării foarte dense a manuscrisului. Frenkian consideră că originalitatea manuscrisului constă şi în aceea că autorul este un creştin avînd anumite idei teologice ce nu mai core-spundeau ideilor greceşti din perioada clasică. De exemplu, eterna cunoaştere manuscrisul armenesc o atribuie valorii perfecţiunii, în timp ce filosofii greci o atribuie imprefecţiunii. Frenkian găseşte misterios şi faptul că într-unul din titluri răul este amintit înainte de bine şi se întreabă dacă nu cumva trebuie căutată acolo şi influenţa dualismului mazdean.În ceea ce priveşte secolul în care ar fi putut fi redactat “Zenon-ul armenesc”, Frenkian se apropie de punctul de vedere al lui Schmidt,

potrivit căruia acesta a fost reali-zat în secolul VII, adică înainte de invazia arabă în Armenia, întrucît lista ţărilor asociate semnelor zo-diacale aminteşte şi de arabi, în timp ce listele greceşti şi latine nu fac nici o referire la arabi. Frenki-an este tentat chiar să considere ca fiind probabil secolul VI, întrucît David, care a servit ca sursă pen-tru textul armenesc, aparţine acelui secol.

Deşi nu-i atribuie lui Zenon ma-nuscrisul armenesc descoperit la Matenadaran, Frenkian admite că L. Hacikian şi S. Arevşatian au făcut o muncă lăudabilă publicînd şi traducînd în rusă acest “Zenon armenesc”, care ridică multe şi complexe chestiuni.Şi să nu uităm să amintim că acest “Zenon armenesc” era cel care urma să deschidă un nou teren de cercetare pentru Frenkian, dacă

firul vieţii sale nu ar fi fost brusc întrerupt. El vroia nu numai să caute urmele vechii gîndiri greceşti în scrierile vechi armeneşti, ci şi să analizeze metamorfoza acestei gîndiri.În ultimii ani l-a cuprins o nouă pasiune: a vrut să se apropie de poporul său. Trăise pînă atunci de-parte de viaţa armenească şi, din păcate, nici dintre noi nu au fost cei care să se intereseze de el. Doar

foarte tîrziu ne-am găsit unii pe alţii, noi, intelec-tualii armenii legaţi direct de preocupări armeneşti, şi acest om înzestrat ce îşi epu-iza eforturile spirituale într-un mediu străin şi pe care noi îl consideram distant. Surpriza a fost reciprocă. În interiorul său am găsit un om apropiat, al cărui suflet a nutrit mereu căldură faţă de poporul său, un om pătruns de fiorul suferinţelor şi mar-tiriului poporului său. Iar el a început să cunoască mai îndeaproape valorile spiri-tuale ale poporului armean, să se simtă mai mîndru şi, drept urmare, mai fericit.Însă nu a putut să-şi împlinească această curiozi-tate. Pe masă a rămas Evan-ghelia în limba armeană, din care începuse să înveţe armeana clasică.

***Moartea lui, survenită la

10 noiembrie 1964, ne-a zguduit pe toţi. Ştiam că suferă de inimă. Dar nu credeam că moartea îl va răpi atît de brusc dintre noi, în deplinătatea capacităţii sale in-telectuale şi creatoare, cînd încă aveam atît de multă nevoie de el. El pleacă lăsînd în urmă un adevărat gol, iar moartea sa, aşa cum spun instituţiile ştiinţifice, este „o mare pierdere pentru filologia clasică românească”.

-

ԶԶԶ

19 - 20 / 2012A

AA

R RTh. dj. siruni ProFesor docTor aram m. Frenkian (1898 – 1964)

ACTUALITATEDe fiecare dată cînd ne întîlneam aveam o obligaţie: trebuia să spun cîteva proverbe din cele ce le ştiam, pe care le nota pentru o culegere în care trebuia să se con-centreze înţelepciunea orientală. Doar ultima oară mi-am încălcat obligaţia: ne întîlnisem în biserica armeană, cu exact două zile înainte de moartea sa, la parastasul regre-tatului Bănăţeanu. În acea zi doar ne-am strîns mîna şi, cînd l-am în-trebat cum stă cu sănătatea, mi-a răspuns că încearcă să reziste...Cui i-ar fi trecut prin minte că după nici două zile inima îi va înceta să bată în timpul unei călătorii cu autobuzul, la exact un an după moartea lui Bănăţeanu, a cărui inimă încetase, la rîndul ei, să bată pe cînd se întorcea acasă cu maşina....După două zile l-am înmormîn-tat în cimitirul armenesc, la cîteva morminte de cel al lui Bănăţeanu.Ne-am întors de la cimitir copleşiţi, fără ca măcar să încercăm să ne resemnăm cu lovitura primită. Puţini au fost cei care au lăsat în urmă o asemenea durere. Erudit şi prolific, el avea un suflet mare şi era plin de iubire faţă de toţi. Şi cu toţii îl îndrăgeau. Era blînd şi re-zervat, dar a inspirat mereu respect în jurul său. Şi s-a întors în pămînt scăldat în lacrimi. Nu am avut curajul să mă aplec spre el şi să-i rostesc la ureche o ultimă maximă ce-mi stătea pe buze în momentul în care aruncam cîteva fărîme de pămînt peste bietul meu prieten:– Totu-i minciună, asta-i adevărat...

traducere din limba armeană revista Ecimiadzin 1965

(1) Mimesis şi muzică. O contribuţiune la estetica lui Platon şi Aristotel. Cernăuţi, 1932.(2) Etudes de philosophie pré-socratrique. I. Héraclite d’Ephèse. Cernăuţi, 1933.

(3) Etudes de philosophie présocra-tique. II. La psilosophie comparée – Empédocle d’Agrigente - Par-menide d’Elée. Paris, 1937.(4) Le monde homérique. Essai de protophilosi grecque. Paris, 1934.(5) Le monde homéerique. Consid-érations sur l’origine des épopées homéeriques. Paris, 1935.(6) Le réalisme grec. Cernăuţi, 1939.(7) Parmenide precursor al teolo-giei negative. Cernăuţi, 1939.(8) Le postulat chez Euclide et chez les modernes. Paris, 1940.(9) Le méthode hippocratique dans “Phèdre” de Platon. Bucarest, 1941.(10) Les origines de la théologie négative de Parménide à Plotin. Bucarest, 1943.(11) Gelozia zeilor la Vechii Greci. Bucureşti, 1945.(12) Ο Υιοε Τογ ΆΝΘΡΩΤΤΟΥ. Bucarest, 1947.(13) De ce a fost condamnat Soc-rate? Bucureşti, 1942.(14) Antichitatea şi feudalismul. Cernăuţi, 1938.(15) Libertatea şi determinismul la Bergson faţă de ştiinţa modernă. Cernăuţi, 1938.(16) Complementaritatea psiho-fizică. Încercare de cosmogonie relativistă. Bucureşti, 1942.(17) L’Orient et les origines de l’idéalisme subjectif dans la pen-sée européenne. Tome I. La doc-trine théologique de Memphis. (L’inscription du roi Shabaka). Paris, 1946.(18) Purusa-Gayòmard Άυ Θρωπος. Quelques problèmes concernant la communauté indo-iranienne et la Grèce antique. Bucureşti, 1957.(19) Scepticismul grec şi filosofia indiană. Bucureşti, 1957.

(20) La théorie du sommeil, d’après les Upanişads et le Yoda. Bucarest, 1957.(21) Punarmrtyu et la “seconde mort” dans l”Apocalypse de Saint Jean. Bucarest, 1943.(22) L’épopée de Gilgamesh et les poèmes homériques. Bucarest, 1950.(23) Observations sur l’origine et la composition de l’épopée de Gil-gamesh. Bucarest, 1962. (24) Concepţia despre zei a lui Euripide. Bucureşti, 1956.(25) Înţelesul suferinţei umane în tragediile lui Sofocle. Bucureşti, 1961.(26) Idiogramele şi determinantele în liniarul B. Bucureşti, 1960.(27) Curs de istoria literaturii greceşti. Epoca clasică (sec. V-IV î.e.n.). Bucureşti, 1962.(28) Analecta Laerteana. Bucureşti, 1961.(29) Diogenes Laertios: despre vieţile şi doctrinele filosofilor. Trad. C. I. Balmuş. Studiu intro-ductiv şi comentarii de prof. Aram M. Frenkian. Bucureşti, 1963.(30) Recherches de mathématiques suméro-akkadiennes, égyptiennes et grecques. Bucarest, I-II, 1957, III, 1958.(31) Primii materialişti greci. Bucureşti, 1950.(32) Aristotel. Bucureşti, 1951.(33) Studia et acta orientalia, V (1965).(34) Ernst Günther Schmidt, Die altarmenische “Zenon” – Schrift (Abhandlungen der Deutschen Akademie der Wissenschaften zu Berlin. Klasse für Sprache, Lit-eratur und Kunst. 1960. No. 2), Akademie-Verlag, Berlin, 1961, 50p.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTosPiTaLiTaTe armenească la muZeuL eTnoGraFic din cLuj

12

Una dintre cele mai frumoase tră-sături de caracter ale armeanu-lui este ospitalitatea” – notează Kristóf Szongott în a sa lucra-re monumentală Monografia Ora-şului Liber Regal Gherla (vol. IV Etnografia, Gherla, 1902, pag. 72), reiterând această însuşire valoroasă de câte ori pomeneşte de armenii orientali, din Bucovi-na, Moldova, Muntenia sau din Ardeal. „Zilele culturii armene la Cluj”, desfăşurate în 29 şi 30 septembrie la muzeul etnografic, au dovedit încă o dată adevărul celor afirmate, cu peste un veac în urmă, de cronicarul şi profe-

sorul gherlean.

Timp de două zile spaţiul vechii clădiri a Redutei – unde odinioară se desfăşurau lucrările Dietei Transilvaniei (la care parti-cipau şi trimişii oraşelor armeneşti Gh-erla şi Dumbrăveni), iar de peste o jumătate de veac este sediul unui muzeu al comorilor populare arde-lene – s-a umplut de spiritualitatea armenească sub cele mai vari-ate forme ale ei. Amfitrionii le-au oferit vizitatorilor hrană pentru minte, suflet şi trup.Expoziţia de carte veche, amenajată în spaţiul de la etaj al sălii mari şi dedicată împlinirii a unui jumătate de mileniu de tipăritură armenească, a cuprins peste 30 de

exemplare valoroase din patrimo-niul parohiei armeano-catolice de la Gherla alese cu grijă şi pricepere de Mircea Tivadar, director cultu-ral al Asociaţiei Muzeul Armean, şi recondiţionate de personalul muzeului etnografic. Publicul a ad-mirat cărţi de rugăciune şi biblii, abecedare şi dicţionare trecute prin mâinile mai multor generaţii de armeni trăitori în Oraşul Arme-nesc (Armenopolis sau Gherla) în veacurile XVIII – XIX.

Lansarea a două cărţi recent apărute la editura Ararat a com-pletat oferta consistentă de hrană spirituală. Volumul „Identităţi în

oSPiTaLiTaTe armeneaScă La muZeuL eTnoGraFic Din cLUJ

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT

AA

AR R

T19 - 20 / 2012

ACTUALITATEdialog: Armenia şi armenii din Transilvania” scrisă de Constantin Albinetz, directorul Muzeului din Dej, prezintă istoria şi viaţa arme-nilor ardeleni de la exodul din Ar-menia natală şi până în zilele noas-tre, într-o lucrare închegată, bine documentată şi frumos ilustrată, adresată cititorului din ziua de azi. „Metropola armeano-maghiară”, parte a monografiei Oraşul Liber Regal Gherla, de Kristóf Szon-gott, tălmăcită din limba maghiară de Andrea Ghiţă şi îngrijită de is-toricul Lucian Nastasă-Kovács, este o restituire necesară, o carte adresată mai ales istoricilor, care va fi urmat de celelalte volume ale monografiei. Alături de cei care au prezentat cărţile: dr. Lucian Nastasă-Kovács, Tudor Sălăgean şi Constantin Albinetz, s-a adresat publicului şi scriitorul, traducătorul şi publicistul Sergiu Selian, sosit pentru câteva zile, din Australia.

Expoziţia de picturi pe sticlă sem-nate de Ermone Zabel Martaian, descendenta unor renumiţi covorari gherleni, s-a constituit într-un dia-log policrom peste timp, cu vechile cărţi păstrătoare de înţelepciune. Icoanele inspirate din miniaturile armeneşti şi lucrările mai noi, care prelucrează simbolistica populară armeană, au încântat privirile vi-zitatorilor.

Tinerii dansatori armeni din Bucureşti şi Gherla, îmbrăcaţi în pitoreştile costume de catifea îm-podobite cu pasmant auriu, au adus o veselie debordantă în incinta sobră a muzeului, recoltând ropote de aplauze şi determinând o parte a publicul să se prindă în horă, pentru a deprinde paşii dansurilor orientale.

Bazarul amenajat la parterul mu-zeului a răsfăţat vizitatorii cu savo-rile exotice ale salatelor armeneşti preparate de Paul Agopian şi cu

suvenirurile confecţionate de ti-nerii entuziaşti şi sufletişti sosiţi din Gherla, Iaşi şi Bucureşti. Piesele de ceramică, şiragurile de mărgele, eşarfele şi traistele pic-tate cu elemente inspirate din arta armenească au avut succes la vizi-tatori, la fel ca şi borcanele cu hu-rut (renumitul condiment al supei de urechiuşe armeneşti) şi delicio-sul dalauzi în care mierea şi nucile se îmbină magic.

Desfăşurarea fără cusur a eveni-mentului a fost coordonată cu zâmbetul pe buze de Anna Steib, secretar al UAR Cluj şi susţinută

generos de Azaduhi Varduca Hore-nian (preşedine UAR Cluj) şi Ioan Esztegár (preşedinte UAR Transil-vania).

Reuşita manifestării „Zilele cul-turii armene la Cluj” se datorează receptivităţii Muzeului Etnografic al Transilvaniei, a directorului ei Tudor Sălăgean, faţă de valorile diversităţii etnice şi culturale ar-delene, precum şi entuziasmului, dedicaţiei şi capacităţii de mobili-zare ale filialei UAR din Transil-vania.

Andrea Ghiţă

14

consTanTin aLbineTZ: idenTiTăţi în diaLoG: armenia şi armenii din TransiLvania

Istoricul Constantin Albinetz, di-rectorul Muzeului Municipal din Dej, afirmat deja în dubla sa cali-tate de autor preocupat de cerce-tarea şi promovarea istoriei locale şi regionale şi de organizator de expoziţii şi manifestări muzeale de o remarcabilă varietate, ne oferă o lucrare de excepţie dedicată studierii comunităţii armene, remarcabilă prin maniera de tra-tare şi prin tematica aleasă. Cartea Identităţi în dialog: Armenia şi ar-menii din Transilvania, publicată de editura Ararat, se prezintă ca un model de abordare exemplară şi integrativă a istoriei şi moştenirii culturale a unei naţiuni cu un des-tin de excepţie şi, totodată, ca un exemplu de asumare conştientă a menirii omului de cultură de a îşi extinde în permanenţă orizontul

de cunoaştere, de a păşi, cu

siguranţa specialistului pentru care filtrele receptării istoriei şi culturii sunt deja bine articulate, pe un nou câmp de cercetare, pe cât de ofer-tant pe atât de pretenţios.Constantin Albinetz a reuşit prin această carte să ofere cititorilor săi, pe parcursul a 422 de pagini, o im-agine de ansamblu a istoriei şi cul-turii unui popor care s-a remarcat în mod constant prin ingeniozitate, spirit comercial, un grad înalt de civilitate şi un apetit constant pen-tru educaţie şi cultură. Vom ilustra aceste afirmaţii cu câteva exemple grăitoare. La sfârşitul secolului al XIX-lea, potrivit statisticilor epocii, comunitatea armeană din Transil-vania era alfabetizată în proporţie de 90%, aceasta în condiţiile în care, în vechea Românie, în prea-jma anului 1900, procentajul ştiutorilor de carte abia dacă tre-cea de 20 de procente. În aceeaşi perioadă, la începutul secolului al XX-lea, în închisorile din Transil-vania nu se afla nici un armean în calitate de deţinut de drept comun, iar acest paradox este, poate, cu atât mai mare, cu cât principala marcă de identificare a Gherlei (Armenopolis), capitala armenilor din Transilvania, este închisoarea sa de maximă siguranţă. Arme-nii din Gherla au înfiinţat, în anul 1907, cel dintâi muzeu armenesc din lume, care a avut, în primul său an de funcţionare, peste 17.000 de vizitatori plătitori, aceasta în condiţiile în care întreg oraşul Gh-

erla avea, la acea dată, o populaţie de cca 8.000 de locuitori. Aceasta înseamnă că, în medie, fiecare lo-cuitor al Gherlei a vizitat acest muzeu de cel puţin două ori în cur-sul anului 1907, ceea ce, din punct de vedere al statisticilor referitoare la consumul cultural de atunci şi dintotdeauna, este, pur şi simplu, o performanţă remarcabilă. Nu mai puţin interesante sunt datele pe care autorul le oferă despre istoria comunităţilor armene din Transil-vania, cu detalii semnificative de-spre viaţa cotidiană şi organizarea internă a acestora, dar şi despre toponimie, onomastică, ocupaţii tradiţionale, instituţii şi asociaţii, toate acestea fiind completate de un remarcabil capitol al IV-lea,

Constantin Albinetz identităţi în diaLog:

armenia şi armenii din TrAnsilvAniA

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

R E C E N Z I Iîn care cultura armenească din Transilvania beneficiază de foarte interesantă şi temeinică analiză etno-antropologică.Cele trei capitole pe care autorul le consacră istoriei, culturii şi onomasticii armenilor din Tran-silvania sunt însă completate cu succes de două capitole iniţiale în care Constantin Albinetz prezintă moştenirea culturală universală a armenilor şi constituirea diasporei armene, cu o atenţie specială asu-pra aceleia din spaţiul românesc, şi de alte două capitole finale, în care cititorului îi sunt descrise, cu doc-umente şi detalii, ororile Primului Război Mondial şi ale genocidu-lui armean, precum şi conflict-ele generate de dezbaterea aces-tui genocid în viaţa diplomatică contemporană.În ansamblul său, cartea lui Con-stantin Albinetz este o operă a unui istoric matur, deschis către înţelegerea tuturor palierelor cultu-rale, de la textele folclorice la ele-mentele de cultură materială, care îşi valorifică plenar şi competenţele de cercetător al relaţiilor internaţionale. Un istoric capabil să asimileze şi să prelucreze o suită de istorii locale, să le transforme într-o sinteză, dar şi să le plaseze într-un context internaţional fără a cărui înţelegere aventura arme-nilor prin istorie, cu momentele sale atât de cumplite, dar şi cu cele cu adevărat înălţătoare, ar fi fost cu mult mai greu de reconstituit. Un istoric care s-a arătat capabil să ne ofere o viziune unitară asu-pra trecutului şi prezentului unei comunităţi şi a unei întregi naţiuni, într-o carte care nu trebuie ocolită de cititorii care şi-au propus să cunoască istoria armenilor, dar şi să înţeleagă istoria noastră în în-treaga sa complexitate.

Tudor SăLăgean

Ediţia de faţă reproduce integral volumul III din Szamosújvár sza-bad. kir. Város Monográphiája (Monografia oraşului liber regal Gherla), realizată de Kristóf Szon-gott şi publicată în 1901, respectivconţine şi un studiu introduciv în-tocmit de către Lucian Nastasă.Volumul Metropola armeano-maghiară (A magyar-örmény me-tropolis) are un aparent caracter de cronică a localităţii, suficient însă pentru a avea reperele mai mult decât pozitiviste asupra istoriei, dar mai ales asupra complexităţii armenilor ca neam, prin riguroase incursiuni în ceea ce priveşte et-nografia şi antropologia armenilor, structurile lor sociale, educaţia, religia, cutume, literatură, muzică ş.a., totul însoţit de o bogată ilustraţie, ea însăşi cu valoare de document inestimabil pentru ar-menologi.De remarcat că traduce-rea acestui volum reprezintă doar primul pas în proiectul care vizează traducerea ciclului monografic dedicat armenilor de către Szon-gott, iniţiativa aparţinând Un-iunii Armenilor din România şi Asociaţiei Muzeului Armean. Este vorba de Szamosújvár szabad. kir. Város Monográphiája (Monogra-fia oraşului liber regal Gherla) în trei volume, apărută între 1893 şi 1901, precedată de Armenia Képes

szongott ,Kr is tóf : oraşul liber regal Gherla (1700-1900). metropola armeano-maghiară. volum îngrijit de Lucian nastasă, traducere de andrea Ghiţă.

Naptára (Calendarul ilustrat al Armeniei) (1892) şi completată de alte două lucrări fundamentale pen-tru trecutul armenilor din această regiune: A magyarhoni örmény családok genealógiája (Genealo-gia familiilor armeneşti din Un-garia) (1898) şi A magyarországi örmények ethnográphiája (Et-nografia armenilor din Ungaria) (1903) - toate aceste remarcabile tomuri fiind publicate la Gherla, la Editura “Aurora” a lui Andrei To-doran, ce a funcţionat între 1881 şi 1913.După cum se reflectă şi în titlurile enumerate, Szongott (n.1843, Bogata - d.Gherla, 1907) s-a dedi-cat întru totul studierii şi conservării culturii armenilor. S-a dovedit un veritabil deschizător de drumuri în multe domenii conexe: prin-tre altele, a fondat în 1887 prima publicaţie periodică a armenilor de limbă maghiară, cu titlul “Arme-nia”, respectiv a creat la Gherla un Muzeu Armean - se pare că primul de acest gen de pe continent.

Din Buletinul informativ al iSPmn

16

ProF dr. GriGore burdea din nou La bucureşTi

În perioada 25 - 28 septem-brie 2012 s-a desfăşurat la Bucureşti cea de-a treia ediţie a conferinţei “Diaspo-ra în Cercetarea Ştiintifică şi Învăţamântul Superior din România”Organizat sub sloganul “Seminţe de Viitor – Seeds for the Future”, evenimentul şi-a propus să creeze un spaţiu al dialogului şi al colaborării între cercetători români, in-diferent de locul unde trăiesc şi lucrează, continuând se-ria întâlnirilor comunităţii ştiinţifice româneşti din ţară şi străinătate începută în anul 2008.În cadrul workshop-ului ex-ploratoriu: De la ADN la Intervenţii Psiho-Sociale în Sănătatea şi Boala Psihică: Modele Interdisciplinare In-tegrative a participat şi Dr. Grigore BURDEA de la Rut-gers University, SUA.

Aceasta este partea oficială. Te rog Grig să ne spui cum a fost întâlnirea din acest an, poate în comparaţie cu cea de acum doi ani ?

Anul acesta participarea a fost mai redusă din partea celor din Româ-nia, noi cei de afară fiind aceiaşi ca si acum doi ani. Şase Workshopuri au fost anulate. Mi s-a părut că mai puţine proiecte originale au fost prezentate, şi mai mult lucrări de sinteză a situaţiei domeniului. S-a discutat mult de necesitatea

publicării de articole în ju-

rnale de prestigiu, noi cei din di-aspora insistând în nevoia unei probităţi ştinţifice (plagiatul nu este acceptat pe plan internaţional).

Şi pentru că nu am mai vorbit de ceva timp (vezi interviul din 2010) te-aş ruga să facem upgrade ( ca să rămînem în zona ştiinţei !) la activitatea ta profesională… mai bine zis ce mai este nou în relaţia dintre om şi computer ?

Anul acesta am prezentat un nou sistem dezvoltat la Universitatea Rutgers în colaborare cu Universi-tatea din Angers (Franţa) de unde ne-au venit studenţi la cercetare. Este un concept la care lucrez de ceva ani şi anume crearea unui tratament integral care combină latura locomotorie cu cea cognitivă şi emoţională ale pacientului într-o sesiune hibridă de tratament. Asta economiseşte bani, dar şi prezintă o alternativă la tratamentele medi-camentoase multiple ce prezintă probleme. Noi folosim în schimb jocuri create în Institutul ce îl con-duc.

În prezent la ce lucrezi şi care este relaţia ta cu oamenii de ştiinţă din România dincolo de aceste con-grese ce au loc o dată la doi ani ?

Eu am avut o relatie mai strânsă cu cei de la Institutul Naţional de Re-cuperare din Bucureşti, unde încer-cam să creăm un nucleu de terapie virtuală. Cei de la Cluj, de la Uni-versitatea Babeş-Bolyai au un grup puternic în terapia virtuală pentru pacienţi care au fobii sau depresii. De altfel prof. Daniel David a fost cel care a organizat (pentru a doua oară) workshopul unde am par-

ticipat la Academia Română. El şi-a adus practic întreg colectivul inclusiv studenţii doctoranzi. Cei de la alte centre universitare au cam lipsit, şi mă refer aici la cei de la departamentul de psihologie a Universitatii din Bucureşti. Si-gur că asemenea “evitări” nu ajută la crearea unei colaborări (locale sau la distanţă). În schimb cei de la Universitatea Babeş-Bolyai vor să înceapă un proiect cu un ro-man, radiolog la Harvard care era în sală…

Mi-a făcut plăcere să o cunosc pe noua Ministru al Educaţiei, doam-na Ecaterina Andronescu. I-am comunicat părerea mea de profe-sor într-o universitate americană timp de 25 de ani şi i-am spus că învăţământul trebuie depolitizat, iar regulile nu trebuie schimbate la 3-4 ani când se schimbă guvernele. Un profesor îşi construieşte cariera în mulţi ani şi trebuie să ştie care sunt regulile ca să plănuiască în consecinţă.

Mulţumesc şi succes în activitatea de cercetare şi profesor.

interviu realizat de mihai Stepan cazazian

Prof dr. Grigore Burdea din nou la Bucureşti

AA

AR R

T19 - 20 / 2012

C A L E N D A Rumbre Pe PînZa vremii

Cel care a intrat în istoria medicinii româneşti ca fiind primul doctor bucureştean s-a născut în capitală la 15 octombrie 1783 într-o familie armenească. Îşi desăvârşeşte stu-diile la Paris, unde devine doctor în medicină în 1815 cu teza : “Dis-sertation sur les fievres bilieses en generale”. Preşedintele comisiei la care doctorul Serafim şi-a susţinut teza era renumitul anatomist J. B. Thalier, şeful spitatului St. Antoine din Paris. În biografia sa, ataşată tezei, Dr. Serafim scrie că s-a născut la Bucureşti, în Valahia, că este membru al Societăţii de Instrucţie Medicală a Facultăţii de Medicină din Paris. Mărturiseşte că “de la cea dintâi dezvoltare a facultăţilor mele intelectuale m-am decis către meşteşugul vindecării”. La şase ani a rămas orfan, iar de educaţia sa s-a ocupat Bedros Serafim, fratele său. Acesta a fost Dragoman al În-altei Porţi la Ambasada Franţei, iar mai târziu translator al împăratului Napoleon. Ulterior, stabiliţi la Bucureşti, cei doi fraţi Serafim vor pune bazele unei afaceri proprii cumpărând Hanul Câmpineanu, viitorul Han Villacrosse.Reîntors în ţară Dr. Ioan Serafim se

dedică luptei împotriva febrei bi-lioase (malaria). Aplică aici pentru prima oară în tratamentul său, cu succes “Scoarţa Peruviană”, adică Chinina. Călătoreşte mult, devine medicul personal al lui Mehmed Selim (Paşa de Silistra). Anul 1825 îl găseşte la Bucureşti ca medic curant al lui Grigore Ghica Vodă. În anul următor trece în slujba statului cu suma de 150 taleri (un salariu imens pentru acea vreme). În 1828 izbucneşte ciuma, iar Dr. Serafim numit “Capul Comisiunii Preacurmării Ciumei” se implică şi învinge molima. Urmează o altă epidemie, de holeră, eradicată de asemenea cu succes. Este decorat de Ţarul Rusiei şi numit în funcţie la Spitalul Colţea din Bucureşti, unde va aplica peste tot igienă strictă “scandalizându-şi colegii”.Despre finalul vieţii sale nu avem alte date decât un raport al Am-basadorului austriac Hiller către cancelarul Metternich: “1834, martie 29, au răposat doctorul Serafim Johann armean de lege, fiind dintre armeni, răpus de boala Coracaboală”. – Angină pectorală.

eduard anTonian

Dr. ioan SeraFim (15 octombrie 1783 – 29 martie 1834)

Într-o scrisoare remisă Ministeru-lui Afacerilor Externe şi Minis-terului Culturii, Ambasada Turciei la Bucureşti îşi exprimă neliniştea în legătură cu prezentarea ro-manului “Cartea şoaptelor” în cadrul “Zilelor culturii armene” ce au avut loc la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, în perioada 21 – 23 sep-tembrie a.c. Respectiva scrisoare a fost trimisă în preajma respectivu-lui eveniment, Ambasada Turciei considerând că includerea în pro-gramul manifestărilor a prezentării romanului “Cartea şoaptelor”, a unei expoziţii de fotografii privind comunitatea armeană din România şi a documentarului “Strunga”, re-alizat de Televiziunea Română, ar prilejui acţiuni ce pot fi considera-te ostile poporului turc.Nu este pentru prima oară şi România nu este singura ţară unde diplomaţia turcă a încercat să oprească răspândirea şi traducerea “Cărţii şoaptelor”.În răspunsul lor, autorităţile române au subliniat faptul că “Zilele culturii armene” de la Bucureşti s-au constituit într-un eveniment eminamente cultural într-o ţară în care libertatea de ex-presie este ocrotită.

Şocant: ambasada turciei, într-o scrisoare adresată ministerului afacerilor externe,îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu prezentarea publică a romanului “cartea şoaptelor” de varujan vosganian!

-

18

PreşedinTeLe serj sarksian a FosT înTîmPinaT de membri comuniTăţii armene La aeroPorTuL oToPeni

Preşedintele Armeniei, Serj Sark-sian, a sosit la Bucureşti pentru a participa la lucrările Congresului Partidului Popular European ce au avut loc în zilele de 17 şi 18 oc-tombrie.

La Aeroportul Otopeni preşe-dintele armean a fost în-tîmpi-nat de Ambasadorul Armeniei, Excelenţa Sa Hamlet Gaspar-ian, PC Episcop Datev Hagopian, Întîistătător al Bisericii Armene din România, senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al UAR, deputatul Varujan Pambuccian, reprezentant al minorităţii armene în Parlament, de alţi membri ai comunităţii armene.

Întrucît agenda lucrărilor Con-gresului PPE a fost încărcată preşedintele Sarksian nu a putut avea o întîlnire cu comunitatea armeană din România.

Preşedintele Serj Sarksian a fost întîmpinat de membri comunităţii armene la aeroportul otopeni

Stimate domnule Martens,

Stimaţi colegi,

Acum nouă luni, la Marsilia, pre-cedentul congres al PPE a salutat intrarea a trei partide armeneşti în marea familie a PPE.

Astăzi, ca preşedinte al Re-publicii Armenia şi lider al Par-tidului Republican din Armenia, am pentru prima dată onoarea să mă adresez congresului PPE. Le mulţumesc tuturor celor prezenţi, şi în special preşedintelui Martens, pentru sprijinul adus aderării noas-tre. În acelaşi timp, îi mulţumesc preşedintelui Băsescu pentru găz-duirea şi organizarea impecabilă a acestei reuniuni anuale.

discursul preşedintelui

armeniei, serj sarksian la

Congresul ppe de la Bucureşti

-

19 - 20 / 2012A

A

AR R

T

P O L I T I C Ă Profitînd de ocazie, doresc să felicit conducerea Uniunii Euro-pene şi cetăţenii statelor membre cu ocazia primirii premiului No-bel pentru pace. Decernarea pre-miului este aprecierea contribuţiei aduse de Uniunea Europeană la consolidarea păcii şi şi în favoarea dezvoltării. Poporul armean este o parte inseparabilă a civilizaţiei euro-pene prin trecutul, cultura şi, de asemenea, prin ţelurile şi aspiraţiile sale prezente. Aderarea partidelor armeneşti la PPE vine din moştenirea noastră creştină comună, precum şi din asumarea comună a principiilor libertăţilor fundamentale, democraţiei şi drepturilor omului. Partidul Po-pular European a devenit una din verigile cele mai importante ale revalorizării identităţii europene. Prin urmare, privim aderarea noastră la PPE ca pe o componentă importantă a procesului aso-cierii noastre cu Europa. Familia noastră politică este forţa motrice a integrării europene, precum şi susţinătoarea reformelor. Mă bucur să subliniez că, mai ales după lansarea Parteneriatului Ori-ental, cooperarea dintre Armenia şi Uniunea Europeană se dezvoltă într-un rimt ascendent, înregistrînd o importantă creştere calitativă şi de conţinut în toate domeniile de co-operare. Astăzi Armenia este unul din fruntaşii Parteneriatului Orien-tal atît prin prisma negocierilor de asociere, cît şi a amplelor reforme iniţiate. Salutăm proclamaţia aces-tui summit despre piaţa comună. Acordul privind Zona Profundă şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber îi va permite şi pe viitor Armeniei să profite de posibilităţile pieţei comune. Guvernul Armeniei a eliminat vizele de intrare pentru cetăţenii UE şi ai ţărilor acordului de Schen-gen. Sperăm că cei prezenţi şi mii de cetăţeni ai ţărilor dumneavoastră

se vor folosi de această nouă posi-bilitate de vizitare fără oprelişti a Armeniei.Noi am iniţiat elaborarea unui pro-gram cuprinzător de reforme, în urma căruia vom avea un sistem de guvernare mult mai eficient. Pen-tru atingerea acestor ţeluri, Arme-nia are nevoie de ajutor financiar concret. În acest scop pregătim, împreună cu Comisia Europeană, o conferinţă a donatorilor pentru Armenia.

Stimaţi colegi,Ţara noastră se pregăteşte pentru noi alegeri prezidenţiale. Alegerile parlamentare din primăvară au fost calificate de observa-torii internaţionale drept cel mai bine organizate după proclama-rea independenţei Armeniei. Autorităţile Republicii Armenia sînt hotărîte să transforme progresul înregistrat într-o tendinţă stabilă şi să organizeze alegeri prezidenţiale libere, corecte, transparente şi democratice. În acest scop sînt în-treprinse măsuri pregătitoare avînd ca bază concluziile şi propunerile OSCE. E de prisos să menţionez că şi de această dată aşteptăm par-ticiparea activă a observatorilor internaţionali.

Doamnelor şi domnilor,Securitatea regiunii Caucazului

de Sud este parte inseparabilă a securităţii europene. Noi nu ve-dem nici o alternativă la procesul de pace cu privire la chestiunea Karabaghului sub auspiciile Gru-pului de la Minsk al OSCE. Re-cent, prin glorificarea unui ucigaş transferat dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, Azerbaidjanul a lansat o provocare întregii ome-niri civilizate şi a dovedit încă o dată că xenofobia este politică oficială a acestei ţări şi constituie o ameninţare directă la siguranţa poporului din Karabagh.

Stimaţi colegi,Criza economico-financiară con-stituie o ameninţare extrem de serioasă atît pentru ţările Uniu-nii Europene, cît şi pentru statele partenere. O criză de asemenea amploare nu poate fi depăşită de unul singur. Motto-ul summit-ului din acest an al PPE este extrem de actual: este răspunsul la această provocare, „Mai multă Europă”. Răspunsul la această provocare este o Europă mai unită şi o asu-mare mai fermă a ideilor europene. Numai o astfel de Europă va putea depăşi prezenta criză economi-co-financiară şi va deschide noi posibilităţi pentru prosperitatea societăţilor noastre.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

-Ţ

20

GenociduL Turc îmPoTriva armeniLor şi îmPoTriva aLbaneZiLor, două ParaLeLe isTorice!

În primii ani ai secolului trecut, în teritoriul a aceea ce se numea încă Imperiul Otoman, junii Turci au dat viaţă planului precis şi bine studiat al unui “genocid” autentic asupra unui popor. Acel popor damnat care a avut această soartă jalnică şi asupra căruia a căzut această molimă nemaiauzită, a fost cel armean. Imperiul unde au căzut să trăiască a fost cel otoman şi legile acolo le făceau turcii. În zilele noastre, ca dezvinovăţire pentru josniciile care s-au întâm-plat din vina exclusiv a lor în acel stat, turcii moderni găsesc justificarea că ei nu au fost sin-gura populaţie care a trăit acolo, dar în acel spaţiu vital trăiau zeci de alte etnii.Problema cheie este că dacă vom pleca de la astfel de raţionament, vina istorică nu va fi pusă asupra responsabililor şi, în consecinţă crimele îngrozitoare,

care au lovit lumea noastră,

vor rămâne pentru totdeauna, fără autori. Dar, aşa cum Germania nazistă, de asemenea, a fost condamnată şi colectiv, din cauza crimelor sale şi sângelui, cu care a spălat toată Eu-ropa, aşa acea balanţă a justiţiei ar trebui să se aplice, de asemenea, la toate celelalte, turcii cu siguranţă fiind cuprinşi în acest raţionament. La momentul de deschidere cea mai mare teritorială a celui de-al Treilea Reich, germanii au cucerit aproape toată Europa continentală şi sub administraţia lor violentă se aflau multe popoare diferite. Dar, fără îndoială, responsabili-tatea legală în faţa justiţiei pentru crime, deportări şi extermina-rea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi în întreaga Europă, a fost împărţită de ei şi au fost condamnaţi pentru ele doar ierarhii superiori nazişti şi, ca pedeapsă, în afară de faptul că au fost spânzuraţi, teritoriile vorbitoare de limbă ger-

mană în care germanii au trăit înainte de război şi, în final acel loc a fost împărţit în două părţi timp de 45 de ani, până în 1989, când cele două Germanii au fost iertate şi s-a permis de a reuni într-un stat comun democratic. Acest lucru se întâmplă atunci când legile sunt puse în aplicare şi face dreptate. Dar cu turcii şi alţi de acest gen, sângeroşi, lucrurile au mers foarte diferit şi mulţi ochi în mod delibe-rat sunt închişi în faţa crimelor lor. Acest lucru le permite să stea în ziua de azi cu mândrie în faţa lu-mii ca şi cum nimic nu au făcut, în loc să poată găsi un loc unde să se ascundă cu ruşine, şi să încerce să-şi spele păcatele. Pentru a mă întoarce acolo unde am început articolul, armenii re-prezentau în ultimii ani de existenţă a Imperiului Otoman, o populaţie foarte vie care număra peste două milioane de oameni.

Genocidul turc împotriva armenilor şi împotriva albanezilor, două paralele istorice! Tragedia armenilor cuprinsă în DOSAR 1915 a avut reverberaţii mult mai profunde în istoria secolului XX.A fost o primă crimă împotriva umanităţii, din păcate urmate de Holocaust şi alte drame genocidale - cu termenul ce aparţine lui R.Lemkin, martor la procesul lui Teh-lirian de la Berlin,am aflat de curînd – consumate în următoarele decenii.De aceea, credem noi, că doar studierea diverselor şi multiplelor aspecte legate de Dosar-ul 1915 poate elu-cida complexitatea tragediei. Cu cît trec anii, cu atît apar mai multe documente de arhivă, studii, mărturii directe pitite prin te miri ce biblioteci sau memoria oamenilor.Avem azi şi acum o mărturie ce vine din Albania.Este cu atît mai importantă pentru că în general sursele documentare provin din arhive germane sau austriece, din studii istorico-academice ale unor cercetători americani francezi şi sau armeni.Dar nu trebuie neglijate din alte surse. De aceea ne-am propus să găsim mărturii-documente şi din alte surse, poate mai puţin cercetate sau ne-cunoscute chiar cercetătorilor. Suntem convinşi că există multe încă necercetate documente. În Grecia, Bulgaria,Serbia sau Albania – ţări apropiate Imperiului Otoman unde s-a consu-mat drama armenilor şi nu doar a lor.Prezentăm, în acest context, o contribuţie albaneză la Dosar 1915. Elvi Sidheri este jurnalist şi publicist albanez.

B.h.

-Ţ

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

DOSAR1915Ei erau cunoscuţi ca şi comercianţi capabili şi zonele cu locuitori ar-meni se găseau şi în zilele noas-tre în Orientul Mijlociu (aşa se numeşte în albaneză, cum i se spune în Occident, Middle East sau Medio Oriente, nu “Orientul Apropiat”, ca traducere directă din sârbă sau macedoneană (Bliskiot Istok-БЛИСКИОТ ИСТОК). Zone armene există în Beirut în Liban şi un cartier armean se găseşte încă în Ierusalim, capitala mondială a celor trei religii monote-iste, iudaismul, creştinismul şi ma-homedanismul. Armenii sunt o etnie foarte veche indo-europeană dovedită, aşa cum suntem noi, albanezii. Limba lor este, de asemenea, documentată ca o ramură indo-europeană şi mulţi lingvişti consideră armeana, greaca şi albaneză ca acelaşi acestei familii mari şi onorate lingvistice. O comunitate mică de imigranţi se găseşte de mult timp şi a convieţuit în armonie completă cu noi şi în Al-bania. Ea este compusă din oameni cinstiţi, profesionişti în munca lor, profesori şi actori, de exemplu An-isa Markarian, actriţa cunoscută a multor filme albaneze din anii ‘80 profesorul respectat de chimie de la gimnaziul “Qemal Stafa” din Ti-rana, Xhovasar Çakmaxhian sau şi compozitorul foarte cunoscut din Durrës Hajg Zaharian. Dar la sfârşitul secolului al XIX-lea. în timp ce puhoiul otoman în-cepea să lovească fără întoarcere, mai întâi cel al sultanului Abdul Hamid II şi mai apoi a junilor Turci, s-a născut ideea despre popoarelor îngâmfate ale imperiu-lui cărora să li se aplice sistemul “soluţiei finale”. Armenilor le-a venit atunci rân-dul după ce cu patru secole în urmă, sultanii turco-otomani au realizat cu sălbăticie nemaiauzită acelaşi lucru asupra strămoşilor noştri arbănaşi.

În special de-a lungul perioadei dintre încercuirea a doua şi a treia a Krujei, politica otomană s-a transformat în mod decis, dintr-un atac de cucerire, într-un atac sălbatic distrugător, care urmărea să distrugă rezistenţa Kastrioţilor cu ajutorul distrugerii totale din rădăcini a tot ceea ce exista în pământul albanez. Astfel hoardele otomane au lăsat de-a lungul cetăţii mândre şi de neatins a Krujei, în special li s-a

ordonat în mod specific să vanda-lizeze şi să şteargă odată şi bine de pe faţa pământului toată populaţia albaneză fără apărare din afara zi-durilor cetăţilor care nu căzuseră încă în mâinile pline de sânge ale turcilor. Aşa cum se citează din surse di-ferite ale timpului, în Arberia nu a rămas “nici vulpe, nici lup, fără a cădea în ghearele cuceritorilor lumii (cum se autoconsiderau tur-cii)”!

-

22

GenociduL Turc îmPoTriva armeniLor şi îmPoTriva aLbaneZiLor, două ParaLeLe isTorice!

Despre oameni nici nu poate fi vor-ba, în timp ce erau violaţi, puşi în sclavie, arşi, omorâţi şi devastaţi, la fel ca şi ţara lor. Dar martorii acelor timpuri, au găsit mai potrivit să folosească aceste cuvinte alegorice pentru a ilustra cât mai bine catastrofa care se întâmpla din cauza mâinii turcu-lui, în teritoriile noastre albaneze. Multe sute de ani au trecut acum şi datele sunt acoperite de praful timpului, dar şi de noroiul pe care însuşi oamenii l-au aruncat acestor fapte istorice. Ca urmare, în contrast cu armenii, noi albanezii, nepoţii arbănaşilor viteji, care cu abnegaţia lor legendară au asigurat moştenirea eroică a sângelui nostru iliro-ar-bero-albanez şi în acelaşi timp i-au făcut loc cu spada în mână propriei lor persoane şi tipului nostru alba-nez în cărţile de istorie, spărgându-le sistematic nasul mongolo-oto-mano-turcilor, nu dispunem de numărul victimelor sau de faptele cu care armenii arată lumii dezas-trul care li s-a întâmplat din cauza turcilor. Armenii au construit şi finanţat muzee diferite, fundaţii în aminti-rea acelui adevărat holocaust pen-tru poporul lor în suferinţă. În multe locuri ale lumii, comuni-tatea de imigranţi armeni au făcut mai mult decât imposibilul, cu scopul ca tragedia nemaivăzută care li s-a întâmplat să fie cunoscută, studiată, la fel ca şi vinovaţii pe care au cauzat-o să aibă pedeapsa meritată. Pentru că niciodată nu este târziu pentru a restabili drep-tatea! Pentru că nici un popor care uită istoria şi care şterge rănile sale, nu va avea viitor. Dacă nu ar fi fost rebeli în faţa sorţii lor negre, armenii astăzi nu ar avea un stat al lor liberi, şi cu siguranţă sămânţa lor ar fi dispărut de mult timp şi amintirea rasei lor s-ar fi transformat numai într-o noţiune simplă istorică.

Dar după sfârşitul genocidului asupra lor, în 1915-1916, aminti-rea lor asupra a ceea ce s-a întâm-plat au arătat-o generaţie după generaţie unuia altuia şi la audienţa internaţională, şi astăzi, urmaşii acelor armeni masacraţi de baio-netele şi cuţitele turcilor, vorbesc cu disperare, dar şi cu mândrie de-spre ceea ce ştiu şi au auzit de la părinţii şi bunicii lor, acuzând ast-fel an după an, acel stat (Turcia), care încă fără ruşine neagă o astfel de crimă. Pentru că cei care au suferit, supravieţuitorii nu trebuie nicio-dată să stea cu capul plecat, ci în-totdeauna mândri, cu capul sus! Şi aşa, cu fruntea ridicată şi durere, trebuie să spună ce li s-a întâm-plat. Aşa au făcut şi fac armenii, punând degetul pe rănile încă neîn-chise şi arătând turcilor, care odată au încercat să îi omoare şi să îi taie într-o astfel de măsură încât să nu rămână armean pe faţa pământului şi mai apoi s-au opus şi continuă să nu accepte cu forţa actul lor mon-struos. Datele de incontestabile is-torice ne spun că, din cauza circumstanţelor timpului (Primului Război Mondial şi Alianţei Turco-Germane), împreună cu tucii, în acele deportări şi crime masive asupra armenilor, au fost prezenţi şi mulţi ofiţeri germani. Ei supravegheau “faptele” pline de sânge ale turcilor asupra armenilor şi poate, aşa cum s-a verificat mai târziu, au luat lecţii importante, asupra deportărilor de mai târziu pe care însăşi germanii le-au făcut asupra evreilor. În jurul a un milion şi două sute de mii de armeni au pornit în “Marşurile morţii”, de-a lungul cărora sute de mii de persoane au murit din cauza torturilor (de ex-emplu punerea potcoavelor pe picioarele deportaţilor care mer-geau desculţi prin pământurile

uscate arse de soarele imperiului), epuizării, foametei sau din cauza bolilor. Mii de armeni au fost ucişi cu or-dinul autorităţilor junilor Turci, de mâna miliţiilor kurde (care trăiau în aceleaşi regiuni ca şi armenii şi de aceea au fost folosiţi de otoma-ni, care au pus cele două etnii una împotriva celeilalte) şi de armata regulată turcă. Şi mai devreme, în anii 1894-1896 câteva răscoale ale lor împotriva dominaţiei kurde şi taxelor tuceşti au fost inăbuşite în sânge şi multe sate au fost arse, cel puţin 50 de mii de armeni ucişi după o încercare de a face public pe plan internaţional chestiunea aces-tui popor de câţiva revoluţionari armeni. Trăim în 2012 şi de la genocidul împotriva armenilor au trecut 97 de ani, de la 23-24 aprilie 1915 atunci când Turcia a început să planifice eliminarea acelei etnii, prin aresta-rea membrilor elitei armene la Is-tanbul. Armeni intelectuali, jurnalişti, scriitori, poeţi şi membri ai par-lamentului turc au fost deportaţi în abisurile Anatoliei şi masacraţi în drumul lor spre această moarte brutală. Toate aceste lucruri, aceste orori, deloc întâmplătoare (cum am spus şi eu sunt mai mult decât convins că, atunci când ai de-a face cu turcii, nu trebuie luaţi în con-siderare)... au fost extraordinar de asemănătoare cu ceea ce a pătimit rasa noastră din cauza turcilor.Genocidul turc asupra noastră, a al-banezilor a început cu mult înainte de a fi împotriva armenilor.Dar formele sale au fost aceleaşi, şi pentru soarta noastră rea, geno-cidul împotriva noastră a fost con-tinuu şi a început cu vreo 600 de ani în urmă, într-un oarecare mod îşi lasă urma sa catastrofală pentru noi, albanezii, şi în zilele noastre..Un genocid care a început, astfel cum este menţionat mai sus, cu strategia ultimelor asedii otomane

-

19 - 20 / 2012A

A

AR R

T

DOSAR1915din asupra Krujei, cand Mehmed al II-lea, după eşecuri succesive a decis să se spele în sângele strămoşilor noştri. Turcii au avut obiective înalte în inundaţiile lor cu nămol asiatic asupra Europei civilizate!Roma papală şi creştină, la fel ca şi Viena imperială habsburgică şi mai departe, tot Occidentul, au fost obiectivul principal al turcilor.În această călătorie a lor, triumfală spre Europa de la locurile lor na-tale de undeva din Mongolia, ei nu au fost opriţi, nici de către per-sani, slavi, veneţieni sau bizantini timizi. Albanezii au fost singurii din Bal-cani, cu excepţia vasalităţii vreunui prinţ, care le-a demonstrat turcilor puterea sabiei. Pentru turci, acest obstacol de netrecut, pe care l-au întîmpinat din partea albanezilor, a avut rezultate complet neprevăzute în progresul lor către cealaltă parte a mării. Combinat cu lupta maghi-arilor şi eforturile românilor din nordul regiunii, cu rezistenţa cava-lerilor insulei Rodhos şi o bătălie navală a Republicii Veneţia, răz-boiul nostru împotriva turcilor, a făcut ca avansul lor în adâncul Europei să rămână o tentativă, să se încetinească şi, în final ia forma finală în asediul turc de la Viena din 1683. Ca şi o coincidenţă, întotdeau-na Europa a fost de multe ori nerecunoscătoare faţă de popoare, (cum ar fi al nostru). Mântuirea a venit tocmai de la est. Viena a fost salvată de la ameninţarea mortală turcă, în principal datorită regelui polon Sobieski, sau mai înainte de hoardele mongole anterioare ale lui Genghis Han (verişorul “demn” al turcilor”), au fost oprite datorită rezistenţei polonezilor şi esticilor, în general. Strămoşii noştri s-au luptat cu inima şi sufletul mulţi ani şi au încetinit fuga turcilor către Italia.

În acest fel, albanezii, ca şi polo-nezii, bizantinii (asediul Constan-tinopolului din anul 717 avansarea arabilor în Europa) şi francilor lui Carol cel Mare (care au oprit ara-bii să vină în inima Europei, prin Spania ocupată), şi noi, avem, de asemenea, meritul într-o etapă istorică dată, de a apăra continen-tul nostru , “leagănul civilizaţiei, cunoaşterii şi culturii”, de deşeurile

“toxice” mongole, etc, care s-au revărsat asupra ei într-un timp dat.Dar, în acelaşi timp, această acţiune a noastră, punctul de vedere turc, este, a fost şi va fi “de neiertat”!Şi, ca o contrapondere, turcii nervoşi au pus în acţiune un geno-cid împotriva noastră, care încă nu s-a oprit.

elvi siDheri http://www.zemrashqiptare.net

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

AA

AR R

T

24

o FoToGraFie descoPeriTă recenT îi imPLică Pe Germani în GenociduL armean

O fotografie aparent realizată în vara lui 1915 şi făcută pentru prima dată publică leagă ofiţeri ai armatei imperiale germane de atrocităţile comise de turci în timpul genoci-dului armean, relatează cotidianul britanic The Independent. Prim planul fotografiei înfăţişează mai multe cranii umane împrăştiate pe pământ. Este tot ce a rămas din-tr-un grup de armeni masacraţi de turcii otomani în timpul Primului Război Mondial. În spatele crani-ilor, pozând pentru aparat, sunt trei ofiţeri turci cu pălării înalte şi moi, un bărbat îmbrăcat în haine kurde şi alţi doi bărbaţi purtând unifor-

ma Kaiserreichsheer, armata

imperială germană. Este un instan-taneu al atrocităţii, asemănător ace-lor poze făcute, un sfert de secol mai târziu, de nazişti cu soldaţi care pozau în faţa victimelor Holo-caustului.

Diplomaţii germani ai vremii au condamnat genocidul

Au participat deci germanii la uciderea în masă a armenilor din 1915? Deşi fotografia nu este pri-ma de acest gen, până în prezent germanii au fost exoneraţi de crime comise împotriva umanităţii în tim-pul primului Holocaust al secolului al XX-lea. Diplomaţi germani din

provinciile turce în timpul Primu-lui Război Mondial au relatat cu oroare despre deportările forţate şi uciderea în masă a unui milion şi jumătate de civili armeni, condam-nându-i pe turcii otomani şi ca-lificându-i pe ucigaşii din miliţiile turce drept ‘scursuri’. La rândul lor, parlamentari germani au con-damnat masacrul în Reichstag.

Într-adevăr, un medic al armatei germane, Armin Wegner, şi-a ris-cat viaţa pentru a face fotografii cutremurătoare ale armenilor aflaţi pe moarte sau morţi în timpul

o fotografie descoperită recent îi implică pe germani în genocidul armean

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

DOSAR1915genocidului. În 1933, Wegner a pledat în faţa lui Hitler, în numele evreilor germani, întrebându-l ce va deveni Germania dacă acesta îşi va continua persecuţiile. Medicul a fost arestat şi torturat de Gestapo, iar faptele sale recunoscute la me-morialul Yad Vashem din Israel, în memoria victimelor Holocaustului. O parte din cenuşa sa este păstrată la Muzeul Genocidului Armean din Erevan.

Fotografia este însoţită de o mărturie

Fotografia a fost descoperită de directorul muzeului, Hayk De-moyan, alături de alte fotografii înfăţişând turci pozând în picio-are în spatele unor cranii, anexate la mărturia unui supravieţuitor, de mult pierdută. Pozele par să fi fost realizate într-o locaţie identificată ca “Yerznka” – oraşul Erzinjan, ai cărui locuitori au fost ucişi în mare parte în drumul spre Erzerum. Erzinjan a fost pentru scurt timp cucerit de generalul rus Nikolai Iudenici din mâinile Armatei a 3-a turce, în iunie 1916, ceea ce a permis armenilor care luptau de partea ruşilor să strângă dovezi fotografice ale genocidului în-dreptat împotriva poporului lor cu un an în urmă. Ziarele ruseşti din acea vreme – arhivate în prezent în acelaşi muzeu din Erevan – au prezentat imagini relevante ale câmpurilor morţii. Ulterior însă, ruşii au fost nevoiţi să se retragă.

Unii consuli germani au vorbit des-chis împotriva Turciei. Spre ex-emplu, istoricul americano-armean Peter Balakian a descris modul în care o petiţie protestantă germană către Berlin protesta faţă de faptul că ‘încă de la sfârşitul lunii mai, a fost ordonată deportarea întregii populaţii armene din toate guver-noratele Anatoliei şi Ciliciei în stepele arabe la sud de calea ferată

Bagdad-Berlin.Reprezentanţii Deutsche Bank, care finanţa calea ferată, au fost consternaţi să con-state că aceasta era folosită pentru a transporta bărbaţi armeni către locurile de execuţie.

Martorii germani au devenit nazişti

Pe de altă parte, profesorul Bala-kian şi alţi istorici au descoperit cum unii dintre martori germani ai genocidului armean au jucat ul-terior un rol important în regimul nazist.

Konstantin Freiherr von Neurath, spre exemplu, a fost ataşat Armatei a 4-a turce în 1915 cu instrucţiunea de a monitoriza ‘operaţiunile’ îm-potriva armenilor. Acesta a devenit

ulterior ministrul de externe a lui Hitler şi “protectorul Boemiei şi Moraviei” în timpul terorii lui Re-inhard Heydrich în Cehoslovacia. Un alt caz este cel al lui Friedrich Werner von der Schulenburg, con-sul la Erzerum între 1915-1916, şi ulterior ambasadorul lui Hitler la Moscova.

Rudolf Hoess – un căpitan al armatei germane în Turcia anului 1916 – a devenit între 1940-1943 comandantul lagărului de exter-minare de la Auschwitz şi ulterior inspector adjunct al lagărelor de concentrare la sediul central al SS. Hoess a fost condamnat şi spân-zurat de polonezi la Auschwitz, în 1947.

după puterea.rode Ciprian TănaSe

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

AA

AR R

T

26

PeLerinajuL La mănăsTirea haGiGadar suceava, de sărbăToarea adormirii maicii domnuLui

În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, are loc la mănăstirea Hagigadar din Suceava un pelerinaj sfânt ce reuneşte atât pe armenii din întreaga ţară cât şi pe cei veniţi din diverse colţuri ale lumii. Am participat şi eu, pentru prima dată, la invitaţia doamnei doctor Beatrice Codreanu, de origine armeană, la acest mo-ment magic de o rară frumuseţe şi trăire spirituală. Observaţiile mele se impun ca reflexii ştiinţifice şi emoţionale ale etnologului care a slujit o viaţă întreagă această pro-fesiune la nivel academic, într-un institut de cercetare de profil. Voi încerca să decupez întregul feno-men pe secvenţe ritual-ceremoni-ale, descifrând conotaţiile simbol-ice adânci ale lor. Anul acesta pelerinajul a căpătat o semnificaţie cu totul specială: s-au sărbătorit 500 de ani de la înfiinţarea Mănăstirii Hagigadar din Suceava, o fostă mănăstire de maici, la 3 Km de Suceava, construită în 1512, închinată Maicii Domnului. De-numirea de Hagigadar înseamnă „îndeplinirea dorinţelor”, scop spiritual îmbrăţişat de toţi armenii care sosesc aici cu sufletul încărcat de credinţa că Maica Domnului le va îndeplini rugăminţile prin rugăciuni. Cu acest prilej, a par-ticipat un înalt sobor de preoţi şi călugări în prezenţa Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Catolicosul tuturor armenilor. Au participat numeroşi armeni din Statele Unite ale Americii, din Europa şi din alte colţuri ale lumii, sosiţi aici cu pioşenie şi emoţie. Prima observaţie pertinentă pe

care dorim s-o facem este că

această sfântă sărbătoare ce are loc în cea mai apropiată duminică din preajma zilei de 15 august, atunci când în calendarul ortodox român figurează Adormirea Maicii Dom-nului, întruneşte în cadrul unui pelerinaj pe armenii din diverse ţări ale lumii, uniţi sufleteşte şi spi-ritual de Maica Domnului, mama tuturor nefericiţilor, a celor aflaţi în suferinţă. Mesajul sfânt este sublim, armenii vin aici cu sufletul încărcat de sacralitate, dornici să se roage la Sfânta Fecioară să-i prote-jeze, să le dea sănătate, mulţumire sufletească şi pace. Mănăstirea Hagigadar are o is-torie străveche ce poartă cu sine amintirea unor legende toponimice cunoscute. Ea a fost clădită între anii 1512-1513 pe timpul domniei lui Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517) de către Drăgan Donavac, un negustor de vite. Ni se povesteşte din tradiţie că acest negustor îşi aducea vitele la Beci şi a înnoptat pe locul acelei mănăstiri. A visat îngeri care cân-tau şi el le-a promis că la întoarcere va clădi în acel loc o mănăstire. Într-o altă legendă, se consemnează faptul că pe Dealul Bulai se afla un paraclis. Doi negustori de vite denumiţi Donavachian au poposit într-o noapte acolo, unde s-au ru-gat ca să aibă spor la negoţ. Maica Domnului, însoţită de îngeri, i-a asigurat pe aceştia că-i va ajuta, cu condiţia de a ridica pe acel loc o mănăstire. În 1512, în acest spaţiu, s-a con-struit o biserică care, în timp, a suf-erit mai multe modificări. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea a fost construit pronaosul actual.

În a doua jumătate a secolu-lui al XIX-lea biserica a căpătat forma actuală. În perioada 1775-1918 mănăstirea a fost de maici, iar în 1943 arhimandritul Vasken Balgian, Catolicosul ce urma să-i conducă pe armeni şi-a făcut aici pregătirea religioasă. Mănăstirea a fost restaurată cu ajutorul material al familiei Hagop şi Ica Kouyoumdjian din Statele Unite ale Americii. Din 1948 armenii au făcut pe-lerinaje anuale aici, la Maica Dom-nului, „făcătoare de minuni”, sub conducerea episcopului Bisericii armene din România. Ca etnolog, am încercat să desci-frez conotaţiile simbolice ale fie-cărei secvenţe ritual-ceremoniale a pelerinajului, urmărindu-l la faţa locului. Am plecat din Bucureşti cu un autocar, pus la dispoziţie de Bi-serica Armeană. Am ajuns pe 11 august după-amiază, la Suceava şi după cazarea la hotel, am participat pe seară la primul moment al cere-monialului desfăşurat la biserica armeană Sf. Cruce din Suceava, având hramul sărbătorii Înălţării Sf. Cruci. Aici s-au strâns armenii veniţi din ţară şi din străinătate care l-au primit pe Catolicosul Karekin al II-lea. La biserică l-am reîntâlnit pe Prea Sfinţia Sa Arhimandritul Zareh Baronian, fostul vicar al Bisericii Armene din Bucureşti. Înainte de sosirea delegaţiei de înalţi prelaţi, tinerii armeni au participat la o slujbă de spovedanie prin care preotul s-a rugat pentru izbăvirea păcatelor acestora. În afara bi-sericii, Catolicosul a sfinţit sarea cu care urma să se gătească mânca-rea de hram. În biserică, Patriarhul Suprem al Armenilor a ţinut o cu-vântare prin care a urat armenilor ca Sfânta Fecioară să le dăruiască sănătate, pace în familie şi în su-fletele lor. Arhimandritul Zareh Baronian, bun cunoscător al lim-bii armene, a tradus spusele Patri-

PeLerinaJUL La mănăSTirea haGiGaDar SUceava, De SărBăToarea aDormirii maicii DomnULUi

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

C R E D I N Ţ Ăarhului. După oficierea serviciului divin a urmat secvenţa ritual-cere-monială a preparării urechiuşelor pentru supa de aganciabur, ce urma să fie servită pelerinilor a doua zi. Urechiuşele sunt pregătite numai de femei dintr-o cocă umplută cu carne tocată de vită. Există credinţa că, dacă o credincioasă pregăteşte 40 de urechiuşe, Maica Domnului îi va îndeplini o dorinţă. Bucatele rituale şi pregătirea lor constituie o secvenţă importantă a pelerinajului, dominată de credinţa participanţilor în împlinirea prin rugăciune a dorinţelor lor. Duminică 12 august s-a desfăşurat pelerinajul propriu-zis la mănăstirea Hagigadar în zorii zilei. Oamenii veniţi de pretutindeni urcă dealul din faţa mănăstirii în ge-nunchi, făcând rugăciuni. Din păcate, ploaia a îm-piedicat urcuşul în ge-nunchi. Tinerii armeni au purtat steaguri care au însoţit convoiul de înalţi prelaţi. Catolicosul a dat binecuvântarea sa tuturor credincioşilor. M-a impresionat un tânăr armean, medic în Londra, Emanoil Hacia-turian, care soseşte acasă în fiecare vară la părinţi, pentru a participa la pelerinaj. Educaţia sa religioasă, bunicul său a fost preot, credinţa cu care se roagă Maicii Domnului îi conferă acestuia o pu-tere de nezdruncinat. Grupul de înalţi prelaţi a pătruns în biserică şi a început serviciul divin. O mare mulţime de credincioşi a rămas afară, în ploaie, nemaiavând acces în incinta bisericii. Pelerinii au ascultat slujba la microfon şi au vizualizat-o pe un ecran TV. După terminarea slujbei pelerinii au fost serviţi cu aganciabur. M-au impresionat femeile care ocoleau de trei ori biserica şi se opreau la răspântii pentru a-şi rosti rugăciunile. Multe dintre ele, în ciuda ploii, mergeau în genunchi,

ocolind biserica şi rugându-se. Este o formă de penitenţă pe care femeile au canon pentru a-şi ispăşi păcatele. Acest moment mi-a amintit de ocolirea bisericii după prohodul din biserică, la românii ortodocşi, pe data de 14 august, în preziua Înălţării Maicii Domnului. Luni a avut loc dimineaţa o slujbă la mănăstire Zamca, aflată în Suceava, veche ctitorie armenească

datând din secolul al XV-lea, denumită şi Sf. Oxent. Această construcţie monahală este foarte asemănătoare prin monumentali-tate cu ctitoriile lui Ştefan cel Mare din Bucovina. Are ziduri groase, o mare curte interioară şi un foişor. Pelerinii sosiţi la slujbă au primit şi un pachet cu mâncare cu celebrul pilaf armenesc cu carne de vită. Am avut aici bucuria şi emoţia de a-l cunoaşte pe domnul Avedic Gheorghiu de 92 de ani din Boston. Bătrânul armean era o persoană scundă de statură, slabă, dar cu o constituţie robustă şi mai ales cu o minte sclipitoare. Mi-a mărturisit că este plecat din ţară cu soţia de 42 de ani şi de 22 de ani soseşte

din America în fiecare an la pe-lerinaj. Are doi băieţi, este un om care a înfruntat cu curaj viaţa, cu toate necazurile şi greutăţile ei, păstrându-şi, însă, o puritate sufletească incredibilă. Avea o lu-minozitate în privire, o căldură specială a unui spirit ales. Dar cel mai mult, m-a impresionat senti-mentul său de patriotism sincer, de ataşament faţă de ţara în care s-a născut şi si-a petrecut o mare parte

din viaţă. Deşi a emigrat în America, el suspină după locurile natale şi simte nevoia să le revadă anual, cu prilejul pelerinajului sfânt de la Hagigadar. Am plecat din Suceava către mănăstirile buco-vinene din epoca lui Ştefan cel Mare continuând, în acest fel, pelerinajul de Sf. Maria. Am trăit un moment emoţionant la mănăstirea Moldoviţa, unde am întâlnit un grup de armeni veniţi la pelerina-

jul de la Hagigadar. Ei au rostit în biserică cu emoţie şi stare sacrală „Tatăl nostru” în limba armeană. Rugăciunea lor sinceră mi-a rele-vat acel filon profund de solidari-tate care-i leagă pe armeni, ca pe cei mai vechi creştini, de români, prin ortodoxie, prin credinţa că bunul Dumnezeu ne-a unit pe toţi în strădania noastră de a deveni mai buni, mai curaţi sufleteşte, mai generoşi şi mai oameni.

Mihai AlEXAndrU CanCioViCi

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

AA

AR R

T

28

un nou roman de consTanTin ereTescu

A rămas necomentat pînă acum, după ştiinţa mea, noul roman pu-blicat de Constantin Eretescu la Humanitas. A doua naştere este al cincilea roman al său (fără a mai vorbi de numeroasele volume de etnologie/antropologie, dar şi de proză scurtă, memorialistică sau teatru). Avem de-a face cu un au-tor polivalent (şi pluri-identitar totodată: armean, român, ameri-can…), definitiv atras de ficţiune, dacă ne gîndim inclusiv la pro-cuparea sa de specialitate pentru mitologie populară, legende ur-bane ş.a.m.d. În privinţa tipolo-giei romaneşti pe care Eretescu

o cultivă, nu-mi permit

să fac judecăţi de ansamblu, întrucît nu am ci-tit pînă în prezent decît o parte a producţiei sale (chiar în revista Ararat am co-mentat „romanul epistolar” Dragă Maria, apărut în 2009). Ceea ce pot să observ, deocamdată, e că scriitorul exi-lat de la începu-tul anilor `80 în SUA preferă să proiecteze poveşti de dra-goste îmbibate de sentimentalitate pe fundalul unor experienţe dra-matice ale isto-riei recente: exil, emigraţie, repre-siune comunistă ş i celelal te .

Lipsită – din păcate? Din fericire? – de un minim discurs de escortă, A doua naştere plonjează direct în apele tulburi ale României anilor ’50, urmărind o poveste de dra-goste (multiplă) a eroului Matei Litera (nume semnificativ!) într-un labirint al captivităţii comu-niste: anchete şi închisori politice, deportări în Delta Dunării, evadări (inclusiv în vis sau ficţiune)… Scenele de captivitate şi repre-siune alternează cu imersiuni în viaţa mondenă dintr-un Bucureşti vechi care supravieţuieşte în anii democraţiei populare, cu frivoli-tatea şi lifestyle-ul său, oricît de comprimate. De departe, cea mai

bună componentă a cărţii este rama propriu-zisă, cea care ţine de mecanismele represiunii şi de lupta lui Litera de a scăpa din plasa lor (se reţin inclusiv per-sonajele-gardieni, cu teribilul Filip Nacu în prim-plan). Cel mai puţin convingător este etajul sentimental – flask back-urile istoriei de dra-goste a lui Matei cu patetica Oana (care îl seduce la o petrecere şi are mereu iniţiativa erotică) şi cu himerica Maria. Aici, Constantin Eretescu greşeşte uneori dozajul optim, alunecînd în discursivitate sentenţioasă şi melodramă lirică, („Eu ştiu că tu nu eşti mort. Dar iubirea? A? Eu după ea port do-liu, tu nu înţelegi?”) chiar dacă, în general, melodramatismul în cauză ţine mai curînd de partitura eroinelor decît de vocea auctorială. Altminteri, naraţiunea are ritm, un ritm hipnotic, sacadat, o sintaxă dinamică, dialoguri bine ritmate, schimbări iuţi de planuri, dar con-duse cu mînă sigură, un început abrupt, în mediu concentraţionar, şi un final deschis, „tăiat” apa-rent aleatoriu, cu un Matei evadat ieşit la drum liber. În interval, secvenţele „urbane”, intime sau de atmosferă bucureşteană asigură un contrapunct necesar intrigii, nu atît complicate cît complexe. O posibilă supratemă a romanului de faţă ar fi evadarea (şi implicit eliberarea), căci eroul încearcă să evadeze, să se elibereze pe toate căile: atît la propriu, prin fuga efectivă, aventuroasă, din cap-tivitatea politică în care a ajuns printr-un concurs de împrejurări nefavorabile şi nescontate, cît şi pe alte căi, cum ar fi dragostea sau „visarea”, la care este însă nevoit în cele din urmă să renunţe. O mărturiseşte sieşi, cam demon-strativ, protagonistul însuşi, la fi-nal: „Pesemne că e o experienţă prin care trebuia să trec. Nu ştiu cine a decis că n-am dreptul la libertate pînă nu mă izbăvesc de

un nou roman de Constantin eretescu

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

19 - 20 / 2012A

AA

R RT

C U L T U R Ăfrică şi pînă nu renunţ la dragoste. Totuşi nu se potriveşte nici asta”. În ultimă instanţă, avem de-a face cu romanul unui om aflat într-o situaţie limită, din care încearcă să se salveze fără ajutorul celorlalţi. Dezbaterile sale interioare suferă de ispita explicitării, dar tensiunea dramatică este una autentică: „I se păru că recunoaşte locul unde au fost prinşi. Undeva pe aici a fost trîntit la pămînt de cîinele-lup al grănicerilor. Se împiedică într-un muşuroi. Făcu un pas lateral, apoi îşi continuă drumul. `Da‘, îşi spuse, ‘Maria este cea care m-a născut pe mine. Parcă a fost altfel cu Maria cealaltă. S-au ameste-cat toate. Totuşi, nu se potriveşte. Doar suferinţa a fost insuportabilă pentru amîndoi. Pesemne că era o experienţă prin care trebuia să trec. Nu ştiu cine a decis că n-am dreptul la libertate pînă nu mă izbăvesc de frică şi pînă nu renunţ la dragoste. Totuşi, nu se potriveşte nici asta. Fiindcă nu mă mîntui decît eu, şi prin naştere. Iar cea care a făcut totul e un copil. Habar n-are că e păzită zi şi noapte, cu schimbul, de mai multe echipe de poliţişti. Şi nici măcar n-am văzut-o vreodată. Da, de fapt, Maria există? Sau a fost doar invenţia Oanei?”.

A doua naştere este un roman inegal, dar ambiţios, intens şi, pe ansamblu, convingător ca proiect. Nu ştiu în ce măsură această nouă apariţie editorială va redimensiona locul pe care Constantin Eretescu încă incert îl ocupă în literatura română, dar un lucru e cert: avem de-a face cu o carte demnă de atenţie.

Cristina MAnUC

erevan vedere din viitorCentrul de Arte Cafesjian din Ere-van a inaugurat pe 11 octombrie, la Galeria „Grădina Sasunţi Da-vid” , expoziţia „Erevan – vedere din viitor”.Aceast eveniment face parte dintr-o serie de proiecte realizate de către Centrul de Arte Cafesjian în colaborare cu alte muzee din lume. Prima expoziţie deschisă publicului din această serie de proiecte, “Motive de primavară” a fost organizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Rusească. A doua expoziţie a fost inaugurată în co-laborare cu Muzeului de Istorie a Erevanului şi a marcat lansarea seriei de evenimente dedicate Ere-buni –Erevan-ului din acest an.Expoziţia „ Erevan – vederi din viitor” cuprinde lucrări de pictură

şi grafică, ale unor renumiţi artişti armeni, ce înfăţişează aspecte din capitala Armeniei din prima ju-matate a secolului al XX-lea, cât şi fotografii recente ale Erevan-ului, vizitatorul având astfel ocazia să realizeze evoluţia şi progresul arhitectural, cultural şi social al capitalei Armeniei “Lucrările prezentate nu au doar o valoarea artistică, ci şi o perspectivă istorică, acestea re-prezentând un oraş ce a devenit istorie. Datorită lui M. Saryan, P. Terlemezyan, H. Kojoyan, S. Ar-akelyan şi alţi artişti celebri, tânara generaţie de astăzi are ocazia să îşi formeze o imagine mult mai clară şi corectă a unui Erevan pe care nu l-au cunoscut niciodată ” a adăugat directorul Centrului de Arte Cafes-

jian, Armine Sargsyan.“Prin aceste expoziţii or-ganizate împreună cu alte muzee, Centru de Arte Ca-fesjian rămâne loial misi-unii de a prezenta public-ului din Armenia lucrări de artă contemporană aparţinând altor ţări cât şi cele mai frumoase reprezentări ale culturii armeneşti, încurajând astfel publicul să-şi rede-scopere averea culturala” a afirmat Vahagn Marab-yan, administratorul Cen-trului de Arte Cafesjian.

martiros Saryan (1880-1972), vara în erevan, 1928

-

30

În seara de sâmbătă, 6 octombrie, cea de-a opta ediţie a Romania In-ternational Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari, şi-a anunţat câştigătorii la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române. Eveniment cinematografic anual dedicat iu-bitorilor filmelor care nu sunt în general distribuite în circuitul mul-tiplexurilor, Ro-IFF este singurul festival care promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Ne-gre (în special prin competiţia

ro-iFF 2012 : premiu pentru cel mai bun actor a ajuns la

CineBlackSea) şi, de asemenea, unicul din Româ-nia cu o secţiune competi ţ ională rezervată feme-i l o r - r e g i z o r (Woman in Cin-ema).

Premiul pentru Cel mai bun ac-tor a ajuns la in-terpretul armean Mikayel Pogho-sian, pentru rolul principal Gugo din filmul, regi-zat de Natalya Belyauskene şi in-clus în competiţia CineBlackSea, Dacă am fi toţi (Yet’ye bolory / If Only Everyone, Armenia, 2012).

Membrii juriului au afirmat: „Este un film despre trei naţiuni – Rusia, Armenia şi Azerbaidjan – impli-cate în acelaşi război, în care nici una nu se simte responsabilă. O poveste despre sacrificiu şi pier-derea celor dragi. Mikayel Pogho-sian îţi joacă rolul cu simplitate şi calm, având accente dramatice bine dozate şi făcându-şi persona-jul credibil”. Mikayel Poghosian este totodată scenaristul şi producătorul fil-mului.

mikayel Poghosian

Autoguvernarea Armenilor din Ungaria a acordat conaţionalului nostru din Cluj, Mircea Tiva-dar, medaliile Kiss Erno şi Lazar Vilmos pentru activitatea depusă în slujba armenilor din Transil-vania şi Ungaria în anul 2012. Mircea Tivadar a fost constant un susţinător al acţiunilor culturale ale armenilor, s-a preocupat şi a contribuit la conservarea patri-moniului armenilor catolici din Transilvania şi este iniţiatorul redeschiderii Asociaţiei Muzeu-lui Armean din Gherla, în anul 2006. De asemeni şi-a adus o contribuţie decisivă la constituirea colecţiei muzeale a armenilor din Dumbrăveni.

medalii pentru mircea tivadar

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanţa). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis ŞAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T19 - 20 / 2012

REDACŢIA ARARAT

Preşedintele Serj Sarksian şi doam-na Rita Sarksian au participat, în data de 18 octombrie, la deschide-rea Centrului de manuscrise Vache şi Tamar Manukian din cadrul Sfîntului Scaun de la Ecimiadzin.

Construcţia centrului a fost iniţiată de Patriarhul Catolicos Karekin II

inaugurarea centrului Vache şi Tamar Manukian din cadrul sfîntului scaun de la ecimiadzin

şi realizată datorită donaţiei făcute de binefăcătorii Vache şi Tamar Manukian din Londra. Clădirea (Madenataran) adăposteşte trei bi-blioteci, o expoziţie de manuscrise ce pot fi cercetate de specialişti precum şi fondul de carte veche religioasă păstrat în cadrul Sfîntu-lui Scaun.

Peste puţin timp, pe 22 noiembrie a.c., va avea loc la Los Angeles Telemaratonul (teledonul) anual ediţia 2012 al Fundaţiei Armenia; Telemaratonul se va transmite prin satelit prin intermediul posturilor H1, Armenia TV , Shant şi Yerkir Media . Durata Telemaratonului este de 12 ore, de la ora 18.00 până la ora 6.00 ora României.

Reprezentantul Fondului Armenia în România

Garabet haciaTUrian

Date de contact: ghaciaturian@gmail.com , 0726.666827