TRAGEDIA DE LA CERNOBîLOrasul Cernobîl este situat în partea nord-centrala a Ucrainei. La aproximativ 20 de km de acest oras se afla situata

o centrala atomo-electrica, probabil cea mai cunoscuta, datorita dezastrului produs pe data de 26 aprilie 1986, cel

mai mare dezastru de acest gen care s-a produs vreodata. Un experiment supravegheat gresit ce a dus la închiderea

sistemului de racire a cauzat o reactie în lant care a dus, în final, la explozia unui reactor. Învelisul protector al

reactorului a fost distrus total si aproximativ 100 de milioane de curie (unitate de masura a nivelului de radiatii) de

resturi radioactive au fost emanate în atmosfera. 

Mari parti din Ucraina, Bielorusia si Rusia au fost contaminate, ducînd la evacuarea a aproape 200 000 de oameni.

Accidentul a ridicat întrebari privind siguranta industriei atomo-electrice, încetinind dezvoltarea acestei ramuri. De

asemeni, Ucraina si Bielorusia au cheltuit sume însemnate de bani pentru decontaminare. 

Centrala atomo-electrica de la Cernobîl era una dintre cele mai mari centrale ale Uniunii Sovietice. Era situata lînga

orasul Pripyat, la aproximativ 18 km de orasul Cernobîl. Se afla la o departare de doar 16 km de granita cu Bielorusia

si la aproximativ 110 km de capitala Kiev. 

Constructia centralei a început în anul 1979, cu reactorul numarul 1 aprobat în 1977, urmat de reactorul numarul 2

(1978), numarul 3 (1981) si numarul 4 (1983). Fiecare reactor avea o capacitate de 1000 de megawati, iar cele patru

generatoare produceau aproximativ 10 % din energia consumata de Ucraina în momentul accidentului. Alte doua

reactoare, capabile de asemeni sa produca 1000 de megawati, erau în constructie în momentul produceri

accidentului. 

În dimineata zilei de 26 aprilie 1986, reactorul numarul 4 opera la nivel redus (6-7 %), datorita unei planuite închideri.

Personalul centralei urma sa monitorizeze performantele turbinei generatorului care furniza energie pentru

functionarea panourilor de operare, în timpul schimbarii pe o sursa de curent de rezerva. Generatorul fusese

proiectat instabil la energii scazute, iar operatorii au fost neatenti în timpu experimentului. Dupa o cadere brusca a

tensiunii, doua explozii au distrus miezul reactorului si au creat o gaura imensa în acoperisul acestui reactor. Resturi

radioactive s-au înaltat prin aceasta gaura la înaltimi de 1 km, purtate de un curent de aer ascendent puternic. 

Aproximativ 100-150 de milioane de curie au fost eliberate în atmosfera înainte ca echipele de interventie sa poata

lua masuri, doua saptamîni mai tîrziu. Initial, vînturile au purtat resturile radioactive catre nord-vest, în Bielorusia,

Polonia si Suedia. De la 1 mai, vînturile s-au îndreptat catre nord, purtînd norii de radiatii catre nord-estul Bielorusiei

si Sud-vestul Rusiei. 

Dupa explozie, pompierii si alti muncitori au sosit la locul accidentului, încercînd sa stapîneasca emanatiile de

materiale radioactive. Pentru a reduce emisiile, echipa a bombardat reactorul cu 5000 de metri cubi de material

protectiv, constituit din plumb, nisip si smoala. A fost construita o a doua fundatie de beton, pentru a se evita

contaminarea apelor subterane. De asemeni, muncitorii au ridicat o cochilie imensa de beton si otel, denumita

„sarcofag", deasupra reactorului, pentru a preveni continuarea emanarii de gaze si materiale toxice. Initial, Uniunea

Sovietica a declarat moartea a doi oameni, însa pe la mijlocul lunii august s-a dovedit moartea a 31 de muncitori,

cauza decesului fiind expunerea la radiatii în timpul procesului de curatare. 

Repunerea în functiune a reactoarelor numarul 1 si 2 s-a produs în noiembrie 1986, iar reactorul numarul 3, usor

afectat, a fost repus în functiune in decembrie 1987. 

Mai mult de 100 000 de oameni au fost evacuati în timpul primelor cîteva saptamîni de dupa accident. Evacuarea

orasului Pripyat (35 000 de locuitori) si a zonelor înconjuratoare a început doar la 36 de ore de la producerea

accidentului. Evacuarea unei zone mai largi, de aproximativ 2800 de km patrati, incluzînd parti din Bielorusia, a

început pe 3 mai. Acea zona e cunoscuta drept „zona de 30 Km", deoarece reprezinta un cerc cu raza de 30 km, cu

centrul în orasul Pripyat. Cel putin 50 000 de persoane au fost mutate în Ucraina si 25 000 în Bielorusia, în timpul

celei de-a doua trepte a evacuarii, care a continuat în iunie. 

Datorita faptului ca s-a considerat ca aceasta zona de 30 de km este prea îngusta, s-a hotarît continuarea mutarii

persoanelor ce nu locuiau în „zona de 30 Km". 50 000 de persoane au fost evacuate în 1986 si 1987 si înca 30 000

între 1991 si 1993, si aproape 50 000 între 1991 si 1996. Numarul total de persoane evacuate ca urmare a

dezastrului de la Cernobîl se pare ca a depasit 200 000 de persoane. 

Principalul efect al accidentului de la Cernobîl a fost acumularea de reziduuri radioactive în partile superioare ale

solului, ceea ce a condus la distrugerea recoltelor. Al doilea mare impact a fost amenintarea apelor de suprafata si a

pînzei freatice. Procesul de curatare a unor zone contaminate a presupus îngroparea vegetatiei si a solurilor de

suprafata, închiderea izvoarelor si construirea unor structuri care sa protejeze apele de contactul cu substante

radioactive. 

Dupa toate calculele, tara cea mai afectata de acest accident este Bielorusia. Aproape 20% din terenul agricol al tarii

a fost scos din productie în anii imediat urmatori. Jumatate din suprafata de 27 850 de km patrati, arie descrisa ca

puternic contaminata, se afla în Bielorusia.