91332387 crima organizată este unul dintre cele mai vechi fenomene din istoria omenirii
TRANSCRIPT
1
Crima organizată – între tradiţie şi globalizare
Crima organizată este unul dintre cele mai vechi fenomene din istoria omenirii, acesta
datând încă de la crearea primelor state şi care a atins apogeul în ultimul secol. Au existat
numeroase opinii cu privire la evoluţia crimei organizate la nivel mondial pe parcursul
istoriei; una dintre ele afirma că la baza crimei organizate se află un proces social izvorât din
tendiţa unor grupuri ce foloseau acţiunile ilicite în vederea acaparării puterii. Autorii acestei
teorii o susţin arătând că în Statele Unite ale Americii crima organizată era un mod prin care
clasele foarte sărace se ridicau deasupra condiţiei lor, încercând să evite discriminarea şi în
scopul unei îmbogăţiri pe care altfel ar fi fost extrem de greu să o dobândească.1 O altă teorie
susţine că grupurile infracţionale se formează din cauză că diverse persoane dobândesc un
comportament criminal prin imitarea celor cu care au contact şi a căror conduită încalcă
permanent legea.2 Sociologii susţin teoria conform căreia anumite medii de viaţă încurajează
delicvenţa şi reprezinte locaţii ideale pentru ca grupurile infracţionale să îşi desfăşoare
activitatea. Alţi autori susţin că sursa crimei organizate este o proastă organizare a sistemului
de stat. Aceştia consideră că grupurile organizate se dezvoltă cu rapiditate în special în fostele
state totalitare, precum URSS şi Republica Populară China.
Originile crimei organizate
Deşi „explozia” criminalităţii organizate s-a petrecut în secolul al XX-lea, originile
acestui fenomen se regăsesc încă din Antichitate. Primele menţiuni referitor la infracţiuni în
general se regăsesc în secolul XVIII Î.H. în Codul lui Hammurabi care alcătuit din 282 de
norme. Reprezintă una dintre cele mai vechi lucrări scrise din lume şi în acestase face prima
referire la conceptul de lege. Acest cod este cunoscut pentru brutalitatea pedepselor, una
dintre cele mai celebre măsuri fiind cea legată de „legea talionului” – legea 196 „Dacă un om
îi va scoate ochii altuia, în schimb acestuia i se vor scoate la rândul lui ochii” şi legea 200
„Dacă un om îi va sparge unui egal al său dinţii, în schimb acestuia i se vor sparge la rândul
lui dinţii”. Referitor la crima organizată, Codul lui Hammurabi prevede o singură normă care 34
face referire la un grup infracţional „În cazul în care conspiratorii se întâlnesc într-o tavernă,
iar proprietarul nu îi capturează şi nu îi predă justiţiei, acesta va fi pedepsit cu moartea”. Alte
referiri la grupuri infracţionale se fac în Papirusul Abbot şi în Papirusul Amherst, documente
din secolul al XII-lea Î.H., din perioada lui Ramsses al IX-lea. Primul document descrie
existenţa acestui grup infracţionale, iar Papirusul Amherst conţine mărturiile smulse sub
1 Dorean Marguerite Koening - Confruntarea dintre sistemul justitiei penale si crima organizata în Statele Unite
- Raport la Colocviul preparator al Asociatiei Internationale de Drept Penal - AIDP, Alexandria, Egipt, 8-12 nov.
1977, în Rev. Internationala de Drept Penal vol. 69 pag. 306. 2 Gh. Nistoreanu, C. Paun - Criminologia, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1966, p. 5-15
2
tortură ale 8 persoane care făceau parte din acel grup. Din perioada romană, odată cu
dezvoltarea comerţului, traficul de grâne şi sclavi se dezvoltă, pirateria devine un fenomen
notoriu, iar grupurile infracţionale devin un aspect comun al vieţii din acele vremuri. În
perioada Evului Mediu şi până în secolul al XVIII-lea, criminalitatea organizată capătă
nuanţe proprii prin faptul că, pe de o parte anumite grupuri devin tolerate, apoi ajutate şi în
final sunt scăpate de sub control de către statele cu un sistem centralizat. O astfel de structură
de criminalitate tolerată de către state se regăseşte în China în secolele XVIII şi XIX. Această
perioadă este caracterizate de cele două războaie ale Opiului. Anglia a promovat opiul în
China, iar din această cauză ţara a dobândit milioane de dependenţi de opiu şi a pierdut sute
de tone de aur şi argint. China a intrat în război cu Anglia şi l-a pierdut, fiind nevoită să
legalizeze opiul şi devenind primul producător din lume al acestui drog. Situaţia a scăpat de
sub control, imigranţii răspândind acest drog în chiar ţările care l-au impus. Unii autori
consideră că aceasta ar fi originea triadelor chinezeşti, organizaţii care ajutau la impunerea
drogului pe pieţele occidentale.1
Perioada dintre războaiele mondiale, apoi Războiul Rece şi în final perioada de după
destrămarea URSS a dus la o adevărată schimbare în societate, în gândirea şi în modul de
viaţă al oamenilor. Secolul al XX-lea s-a definit printr-o explozie a drepturilor şi libertăţilor
popoarelor şi a indivizilor. Sfârşitul coloniilor africane şi destrămarea URSS au fost
evenimente care au condus la dezvoltarea fenomenului infracţional din cauza unor factori care
l-au favorizat. Astfel, după 1989 asistăm la procesul globalizării comerţului, al pieţelor
financiare şi al drepturilor omului care au fost principalii factoi care au dus la depăşirea de
către criminalitatea organizată a hotarelor statelor de origine şi evoluţia grupurilor
infracţionale la un nivel transnaţional şi chiar transcontinental. Această tendinţă a produs două
rezultate. În primul rând s-au omogenizat limitele de acţiune ale grupurilor infracţionale în
sensul că grupurile infracţionale şi-au extins activitatea şi peste hotarele ţărilor de origine. Un
exemplu concludent este extinderea mafiei italiene în cele mai importante oraşe din SUA. În
al doilea rând, întrepătrunderea problemelor politice, economice şi sociale a dus la o extindere
a sferei acţiunilor ilicite practicate de crima organizată. Astfel, în contextul unui drept
internaţional şi al unui drept intern care interzic în cea mai mare parte armele, drogurile şi
acţiunile violente, tocmai aceste ramuri ale criminalităţii s-au extins, încercând să ocolească
cadrul legal. Se dezvoltă traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme (care a căpătat un avânt
ca urmare a deschiderii fostelor depozite militare ale Uniunii Sovietice), traficul de materiale
nuclare, terorismul, spălarea de bani şi contrabanda de maşini, răpirea unor persoane
importante, furtul obiectelor de artă şi frauda electronică. În contextul unei pieţe libere a
mărfurilor în cea mai mare parte a lumii, companiile încep să aibă practici ilicite, încurajând
corupţia la nivel înalt, furtul de proprietate intelectuală şi evaziunea fiscală. O ramură extrem
de periculoasă a domeniului infracţional este traficul de organe, domeniu dezvoltat în special
în ţările slab dezvoltate unde grupurile infracţionale profită de sărăcia cetăţenilor pentru a
deschide o piaţă neagră internaţională a organelor. Observăm că formele de manifestare ale
crimei organizate s-au diversificat, domeniile tradiţionale de activitate, precum camăta,
jocurile de noroc şi prostituţia căpătând caracter secundar. Aşadar prin mondializarea crimei
1 La Comisia opiului de la Shanghai din 1909 au participat Germania, S.U.A., Franta, Marea Britanie, Iran,
Portugalia, Rusia si Cambogia.
3
organizate se aduce atingere nu numai siguranţei publice, dar şi suveranităţii statelor,
tulburând activitatea economică internaţională. Activitatea infracţională începe să se
organizeze precum o companie, mizându-se pe eficienţă în vederea maximizării profiturilor
ilicite şi de aceea crima organizată ajunge la vârful societăţii, corupe instituţiile statului,
punând în pericol siguranţa acestuia.
Deşi pe măsura evoluţiei organizaţiilor criminale s-au multiplicat şi măsurile luate de
organele competente să reprime fenomenul criminal, se observă o dezvoltare a infracţiunilor
comise cu violenţă, a terorismului şi a fraudelor financiare. Sociologii consideră că principalul
factor care favorizează criminalitatea organizată este perpetuarea discrepanţelor sociale între
indivizi şi între comunităţi, fapt care duce la intensificarea conflictelor. Violenţa nu reprezintă
un fenomen nou, acesta existând încă de la începuturile comunităţilor antice. Unii psihologi
consideră violenţa ca fiind un caracter intrinsec naturii umane şi că nu ar putea exista societate
fără violenţă1. În ultimele cinci decenii fenomenul violenţei este amplificat şi de acte de
terorism, iar crima organizată foloseşte astfel de metode care lezează drepturile şi persoana
victimelor (asasinate şi răpiri).
Observăm că fenomenul criminal are la bază atât un caracter biologic, dar şi unul
psihologic şi unul social. Nu ar corespunde realităţii obiective teoriile care susţin
criminalitatea ca fiind produsul unui singur astfel de factor.2
Conceptul de organizaţie criminală
Unii autori neagă existenţa conceptului de organizaţie criminală, susţinând că aceste
grupuri de infractori sunt uniţi numai de un obiectiv ilicit comun, neexistând un model
organizatoric formal. Alţi autori consideră că grupurile infracţionale sunt bazate pe valori
culturale care nu au nimic în comun cu birocraţia prezentă în toate statele lumii civilizate. În
doctrina criminologică problema este încă intens dezbătută, însă există argumente care susţin
organizarea grupurilor infracţionale pe un model corporatist :
Odată cu dezvoltarea transnaţională a grupurilor infracţionale, sistemul de conducere a
acestora a devenit unul relativ flexibil.
Dezvoltarea tehnicilor anti-criminale fac ca grupurile infracţionale să desfăşoare
activităţi infracţionale „albe”, cu motivaţie economică şi non-violente care au mai
puţine şanse de a fi descoperite.
Persoane cu funcţii înalte sunt parte din grupurile infracţionale.
Prejudiciul cauzat este deseori trecut cu vederea întrucât multe astfel de infracţiuni
„albe” nu sunt descoperite niciodată.
4
Definiţia organizaţiei criminale
Organizaţia criminală este acel grup de persoane, cu o structură proprie, constituit
premeditat în scopul de a realiza acţiuni ilicite.
Un studiu realizat de Institutul European de Control şi Prevenire a Crimelor identifică trei
tipuri de organizaţii criminale :
a) Cele care au o structură corporatistă şi îşi desfăşoară activitatea în vederea obţinerii de
profit. Ex : Cartelurile columbiene.
b) Cele care folosesc violenţa în scopul intimidării populaţiei. Ex : Organizaţiile teroriste.
c) Cele ce utilizează politica, media, administraţia publică şi autorităţile judiciare în
vederea obţinerii puterii. Ex : Partidele.
Caracteristicile unei organizaţii criminale clasice
1. Structură – membrii grupului infracţional au atribuţii pe măsura capacităţii lor şi pot
urca în rang în funcţie de realizările lor. Organizaţiile criminale au în general un lider
care controlează o anumită porţiune din activitate sau un anumit teritoriu, fiind ajutat
de câţiva oameni de încredere. Apoi urmează locotenenţii care se ocupă cu
supravegherea unor activităţi specifice, iar apoi urmează simplii soldaţi.
2. Ermetism – membrii organizaţiei sunt ţinuţi de reguli de conduită nescrise care se
referă la tăcerea acestora în legătură cu activitatea infracţională, în special faţă de
autorităţi, dar şi faţă de ceilalţi membri. Dacă această regulă fundamentală este
încălcată, cei care „au vorbit” vor fi aspru pedepsiţi. În ultimul timp numeroşi capi ai
mafiei au fost arestaţi şi au deconspirat activităţile infracţionale pe care le coordonau.
3. Flexibilitate – odată cu schimbarea contextului politic, economic şi social de pe glob,
organizaţiile criminale şi-au diversificat activitatea astfel încât scopurile lor să fie
atinse. Observăm, spre exemplu, că în ultimii cel puţin 20 de ani grupurile
infracţionale au trecut de la infracţiuni minore – camătă, prostituţie – la activităţi
ilicite deosebit de complexe precum spălarea de bani, traficul ilicit de arme şi crime
informatice.
4. Transnaţionalitate – încă de la începutul secolul XX, prin exodul european către
America, s-au pus bazele criminalităţii organizate (Sindicatele muncitorilor irlandezi
din New York). De la căderea Cortinei de Fier, frontierele s-au liberalizat din ce în ce
mai mult, permeabilitatea acestora permiţând grupurilor infracţionale să acţioneze
peste graniţele ţării de origine.
5. Profit – cheia pentru ca o organizaţie infracţională să rămână în top în activitatea
ilicită pe care o desfăşoară-
5
6. Forţa – folosită de organizaţiile criminale în trei direcţii :
Menţinerea ordinii în interiorul organizaţiei
Aducerea la îndeplinire a obiectivelor ilicite
Pedepsirea celor care se împotrivesc organizaţiei, fie ei din interior sau din
exterior.
Deşi în prezent în toate ţările există organizaţii infracţionale, câteva sunt de notorietate
datorită activităţilor de mare amploare, datorită mediatizării, datorită numărului foarte mare
de membri şi nu în ultimul rând graţie unui misticism care înconjoară aceste grupuri : Triadele
chinezeşti, Yakuza japoneză şi Mafia New Yorkeză.
Yakuza
Iccho Ito, primarul oraşului Nagasaki, a fost împuşcat mortal în 2007 de un membru al
temutei organizaţii mafiote Yakuza. Tetsuya Shiroo, în vârstă de 59 de ani, era membru al
organizaţiei Yamaguchi-gumi şi nu a opus rezistenţă în momentul arestării. Crimele de acest
gen sunt o raritate în Japonia, ţară în care sunt interzise armale de foc. Iccho Ito ar fi candidat
duminică pentru cel de-al patrulea mandat de primar.
Yakuza, cea mai temută organizaţie mafiotă din Asia, a reuşit să escrocheze statul
japonez cu peste trei milioane de euro.Invocând problemele financiare cu care se confruntă
din cauza crizei, angajaţii mafiei au reuşit să obţină de la autorităţile japoneze ajutoare sociale
sub formă de pensii sau indemnizaţii de somaj în valoare totală de peste 400 de milioane de
yeni ( peste 3 milioane de euro).Escrocheria a fost posibilă deoarece în Japonia nu exista
delictul de "asociere de tip mafiot" sau cel de "asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni",
astfel încât toţi cei 90.000 de "soldaţi" ai Yakuza au statutul de angajaţi. Din această postură,
mafioţii au solicitat autorităţilor ajutoare financiare, cei mai mult motivând cererea prin faptul
că au fost daţi afară din organizaţie din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă
Mafia.
Etimologie
Yakuza , cunoscută şi sub numele de gokudō , este formată din membrii grupurilor de
crimă organizată tradiţionale din Japonia. Astăzi, Yakuza este printre cele mai mari
organizaţii criminale din lume. În Japonia, în 2005, numărul membrilor se ridică la 86.300.
Sensul real al cuvântului “yakuza” nu este cunoscut, dar există unele speculaţii referitoare la
ideea că ar fi fost preluat de la numerele 8, 9, şi 3. În japoneză, 8 = Ya, 9 = ku, şi 3 = za.
Semnificaţia acestor trei numere, în interpretare japoneză, vine în contrapartidă cu Blackjack,
Oicho-kabu. În general, diferenţa dintre Oicho-kabu şi Blackjack este faptul că în primul joc,
obiectivul este de a obţine un total de 19 puncte în loc de 21. Suma de 8, 9, şi 3 este de 20,
fiind echivalentul mâinii sparte în Oicho-kabu – motiv pentru care se plăteşte o anumită sumă.
Acest lucru înseamnă că, numarul 20 este o carte de joc fără valoare iar Yakuza nu are valoare
6
în societate. Ei dinadins încalcă normele de drept ale societăţii, considerându-le a fi inutile şi
că doar societatea se supune acestora. Yakuza, prin urmare, are scopul de a perturba, elimina
şi reforma societatea japoneza post-belică.
Istoric
În ciuda notorietatii actuale in Japonia, originea precisă a Yakuza a ramas încă un
subiect în dezbatere.Una dintre teoriile care încearcă să explice originile Yakuza face trimitere
la personaje din secolul al XVI lea ,şi anume la foştii samurai rămaşi fără stăpân, numiţi
“ronin”. Printre aceştia existau persoane ce purtau denumirea de “kabukimono” (cei nebuni )
sau “hatamoto yakko” (servitori ai shogunului ), persoane care se îmbrăcau foarte ciudat,
vorbeau o japoneză vulgară şi purtau săbii foarte lungi, hărţuind oameni obişnuiţi pentru
propriul amuzament.
Alte teorii sugerează că membrii Yakuza pretind a avea originile în machiyokko, care
protejau satele de hatamoto-yakko, în scopul de a obţine puterea deplină în teritorii.
În ciuda incertitudinii cu privire la originea unică a Yakuzei, ultima clasificare
modernă afirmă că a apărut pe la mijlocul Dinastiei Edo şi era reprezentată de tekiya sau
negustorii şi bakuto sau cei implicate în jocurile de noroc.
Structură
Tekiya a fost considerată una dintre cele mai mici caste din Edo. Imediat cum au
început să-şi formeze propria organizaţie, au luat decizii importante legate de comerţ peste
hotărârile funcţionarilor publici, cum ar fi taxarea oricaror fapte de comerţ dar şi protejarea
activităţilor lor comerciale.
Guvernul din Edo i-a recunoscut oficial şi le-a acordat titlul de “oyabun” (funcţionari
publici), tekiya devenind astfel un nume de familie. Totodată au primit permisiunea de a purta
sabie. Acest lucru a fost unul foarte important, reprezentând un mare pas înainte pentru
comercianţi, deoarece până atunci doar samuraii şi nobilimea aveau voie să poarte săbii.
Bakuto (dependenţii de jocurile de noroc) au avut o poziţie socială mult mai mică în
comparaţie cu comercianţii, jocurile de noroc fiind considerate ilegale.
Anumite instituţii publice interziceau adesea intrarea celor care purtau mari semne
grafice sau tatuaje pe trup într-o încercare de a preveni introducerea Yakuzei în aceste medii.
Odată cu începerea industrializării şi urbanizării Japoniei, apare un al treilea grup
yakuza numit gurentai . Ei au dat naştere unui alt fel de yakuza, de bōryokudan (grupul
violenţei). Pe scurt, un gurentai este o bandă în tradiţionalul sens al cuvantului, un grup de
tineri indisciplinaţi care vând orice prin violenţă. Ei adesea sunt implicaţi în eliminarea
sindicatelor lucrătorilor şi a altor organizaţii, activităţile lor aducandu-i mult mai aproape de
elementele conservatoare aflate în structura puterii din Japonia. În timpul militarizării
Japoniei, unii dintre ei au devenit aripa politica militanta japoneză, cunoscuta sub numele de
uyoku (dreapta), adică ultra-naţionaliştii.Spre deosebire de mult mai tradiţionala yakuza,
7
uyoku nu menţine teritorii, ci practica violenţa politică pentru a câştiga bani, privilegii,
influienta, protectie. Cel mai faimos grup înainte de al doilea război mondial a fost de
Kokuryū-kai sau Black Dragon. Kokuryu-kai a fost o umbrelă a organizaţiei secrete si ultra-
naţionaliste ai cărei membri erau oficiali guvernamentali şi militari, precum şi multi
practicanţi de arte marţiale, artişti, membri ai lumii interlope japoneze, toti angajaţi în acte de
terorism politic şi asasinate.
De asemenea, ei au oferit servicii de spionaj pentru coloniile guvernului japonez.
Structura adoptată în grupările japoneze Yakuza se bazează, încă de timpuriu, pe sistemul
tradiţional ierarhic “oyabun-kobun” ( părinte-copil). Sistemul este atent studiat de către
Ishino Iwao. Autorul vorbeşte despre acest fenomen ca fiind o adevărată instituţie, în care
persoanele care nu sunt rude de sânge se angajează şi îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii
asemenea unor membri ai unei familii.
Ishino Iwao1 explică în ce fel această relaţie diferă de una de rudenie biologică. Într-o
relaţie dintre nişte rude de sânge se mizează pe înrudirea necondiţionată, în vreme ce în tipul
de relaţie oyabun – kobun se mizează pe avantajele pe care le pot avea ambii membri
implicaţi.
O reprezentare şi exemplificare pentru buna înţelegere a acestui concept este relaţia
dintre maestru şi discipol, cea dintre naşi şi fini, dintre maica stareţă şi cele supuse ei. Aceste
exemplificări întocmite de către Ishino se bazează în totalitate pe o ideologie religioasă, măcar
că există şi alte tipuri de ideologii pe care se pot concretiza astfel de “înrudiri”.
Această relaţie de reciprocitate dă structura majorităţii grupurilor formate în
societatea japoneză, în mai toate domeniile de activitate.2 În aceste grupuri foarte important
este conceptul de “ierarhie” care are o mare pondere în buna desfăşurare a activităţilor unui
grup şi cu precădere în instalarea conceptului “oyabun – kobun”. În consecinţă, sistemul de
construcţie pe care un grup se bazează porneşte de la un constituent care reprezintă puterea
absolută, aflându-se în fruntea tuturor, şi merge către constituentul cu un statut mai scăzut, cei
doi având o relaţie reciprocă, cu o ideologie comună.
Conform volumului lui Peter B. E. Hill3 modelul unei structuri Yakuza are în frunte
un Oyabun sau Kumicho (şeful grupului). Urmărind în continuare acest model, putem avea de
a face cu mai muţi consilieri (Shingi-in) sau consultanţi (Komon) ai şefului suprem. În
subordinea şefului urmeaza o căpetenie secundă, numită “Waka-gashira”, el comandând
subgrupe mai mici ale întregului clan, niciodată însă întregul clan.
Cel aflat sub conducerea acestuia este “Saiko-kanbu” (sau “Daikanbu”) care îi are la
rândul lui drept secundanţi pe cei numiţi “Kanbu” (administratori). Kanbu preiau conducerea
celor numiţi “Kumi-in”, care se ocupă cu “munca de jos” a organizaţiei. O astfel de
organizaţie poartă numele de “Kumi” (grup, clasă, ramură).
1 Ishino, Iwao, The Oyabun-Kobun: A Japanese Ritual Kinship Institution, American Anthropologist,
December, 1953, Vol. 55(5): 695-707 2 Reischauer, Edwin O., Jansen, Marius B., The Japan Today: Change and Continuity,Harvard University Press,
1988 3 Hill, Peter B. E., The Japanese Mafia. Yakuza, Law, and the State, Oxford University Press, 2003
8
Oyabun-kobun este o relaţie oficializată in timpul unui ritual special si consta in bautul
cu drag a ceaiului dintr-o singura ceasca in timpul ceremoniei, ceasca transmitandu-se de la
unul la celalalt. Acest ritual nu este exclusiv al yakuza – el este intalnit si ca ritual obisnuit în
timpul dinastiei Shinto, practicat la nunţile tradiţionale japoneze, asimilat ca parte a unui
“juramant de fraternitate” nascut in acea relaţie.
Ritualuri
Yubitsume – sau tăierea degetului este un ritual specific mafiei japoneze. Se pare că
acest ritual îşi are originile încă din vremea bakuto, când un învins care nu-şi putea plăti o
datorie, îi aduce în schimb învingătorului prima parte a degetului său mic. Acest lucru
echivala cu înapoierea sumei pierdute la jocul de cărţi. Ca urmare a acestui act, învinsul nu
mai putea să mânuiască sabia îndeajuns de bine şi, automat, era mai slab în luptă. Pe măsură
ce aceeaşi persoană aducea mai multe ofense superiorului său, ajungea într-un final să rămână
în totalitate fără deget. Acest ritual se desfăşura pe o bucată de ţesătură foarte curată, cu mâna
aşezată cu palma in jos. Tăierea se producea cu un cuţit foarte bine ascuţit, numit “tanto”.
Apoi, partea tăiată din deget se înfăşoară în acea ţesătură şi se înmânează pachetul şefului. În
unele cazuri, şi persoanelor excluse din Yakuza li se poate cere să execute acest act. Dacă
şeful suprem nu este mulţumit doar cu acest ritual, se poate ajunge până la sinucidere, sub
semnul curăţirii onoarei pătate şi spre iertarea celui ce a greşit.
Un membru yakuza povesteşte cum a ajuns fără degetele mici de la mâini: "Un frate
mai mare (un membru mai puternic al bandei) dorea ca fratele meu mai mic sa-i dea bani.
Cand am auzit m-am pierdut cu firea si l-am lovit cu sabia in cap. Şeful meu direct m-a turnat
Şefului cel mare al Inagawa-kai. Puteam fi dat afara, dar seful a acceptat totusi sa raman.Nu
puteam sa nu-i dau cadou degetul mic in semn de recunostinta. Cand mi-am facut yubitsume,
eram acasa de unul singur, cum o cere tradiţia. Am folosit un cuţit triunghiular de bucătărie
pentru peşti mari şi un ciocan. Apoi am mers la spital. Medicii mi-au pus şase copci. Mi-am
depozitat degetul în formol şi i l-am oferit şefului. L-a pus în altarul shintoist din biroul lui. I-
am făcut cadou un deget şefului direct şi altul numărului 1 de la Inagawa." La ceremonia
budistă de căsătorie a surorii sale mai mici, în urmă cu câţiva ani, Kazushige a fost nevoit să
poarte degete false. "La un asemenea eveniment, tradiţia cere ca oamenii să bea din aceeaşi
ceaşcă de ceai unul după celălalt. E stânjenitor să-ţi lipsească degetele mici de la mâini..."
În ceea ce priveşte bine cunoscutul obicei al membrilor yakuza de a-şi tatua corpul,
şi acesta este tot o reminiscenţă a “bakuto”. În general, membri Yakuza îşi tatuau câte un inel
negru în jurul braţului, fiecare dintre aceste inele însemnând comiterea unei crime. În timp,
aceste tatuaje au ajuns să fie un simbol al puterii. În ziua de astăzi, tatuajele sunt uzitate
pentru a arăta afilierea la un anumit clan. În momentele în care se mai joacă “Oicho-kabu”
între ei, membri Yakuza îşi mai dezbracă tricourile , descoperindu-şi astfel tatuajele care le
acoperă uneori întreg corpul. Nu sunt dese astfel de ocazii în care membri Yakuza să-şi lase la
vedere tatuajele, ei ieşind pe stradă cu tricouri la baza gâtului şi cu mâneci lungi. În limba
japoneză tatuajul se numeşte “irezumi”, acest cuvânt însemnând introducerea cernelii sub
piele. Tatuajul a devenit legal din anul 1945, dar poartă pecetea criminalităţii.
9
La începutul secolului XX, a fost adopată o legislaţie care urma a fi folosită în
scopul eradicării grupărilor Yakuza, legislaţie care poartă denumirea de “Botaiho”.
Conform acesteia, un grup poate fi denumit “Boryokudan” în condiţiile în care
acesta îndeplineşte mai multe criterii. 1 Printre aceste criterii se află si acela de a reprezenta un
grup constituit într-o manieră ierarhică. În urma instalării acestui sistem legislativ au aparut
diferite centre pentru eliminarea fenomenului “Boryokudan”. Aceste centre oferă consiliere
pentru persoanele care au avut de suferit în urma contactului cu mafia, se angajează în diferite
campanii pentru prezentarea acţiunilor mafiei şi a ceea ce înseamnă aceasta, în scopul
prevenirii populaţiei, oferă ajutor celor ce vor să părăsească mafia şi să se îndrepte, şi lucrează
în parteneriate cu alte ogranizaţii non-guvernamentale, anti-Yakuza.
Potrivit lui Masatoshi Kumagai, un lider aflat in plina afirmare al Inagawa-kai,
grupare ce Ninkyo, un cod cavaleresc al lumii interlope, inspirat de Bushido, codul
samurailor, a cărui valoare centrala este Jingi - bunătatea ş"vegheaza" asupra jumatatii de sud
a Tokio-ului, "vechile valori slabesc pe zi ce trece. Ele includ i dreptatea -, obligaţia morală
de a-i proteja pe cei slabi, opusul a ceea ce samuraii de azi profesează. Oamenii care fac parte
acum din lumea interlopa reprezintă tendinţa generală într-o societate care-şi pierde valorile
tradiţionale. Putem accepta acest lucru până la un punct. Ceea ce eu nu pot accepta este faptul
că oamenii se folosesc de numele organizaţiei fără a încerca să devină bărbaţi. 99% dintre
Yakuza nu ar trebui să fie numiţi astfel. Le lipseşte autodisciplina. Aceşti bărbaţi nu au nimic
pe dinăuntru. Spiritul s-a pierdut."
În opinia redactorului-şef al Jitsawa Jidai, o revistă dedicată organizaţiei Yakuza,
acest fenomen a fost agravat de noua legislaţie. "Noua lege nu aduce nici o schimbare, este
ipocrită. În loc să-i oprească pe Yakuza, le distruge activităţile tradiţionale şi morala,
deschizându-le calea către traficul de droguri."
Din 800 de deţinuţi doar 18 urmeaza un program de reabilitare. Programul dureaza 5
luni si este structurat in 10 pasi, adica in interviuri de cate o ora in care aspirantul la iesirea
din Yakuza (si din inchisoare) trebuie sa-si sustina dorinta de a se reabilita.
Akira, 33 de ani, care vreme de cinci ani a fost membru al Inagawa-kai, cea de-a doua
organizaţie mafiotă japoneza ca marime, insumand 10.000 de membri declara:” Cand voi iesi,
voi incerca sa devin pescar. Viitorul ma sperie. Am o sotie si patru copii." .
Oshima a devenit Yakuza la 15 ani si a parasit organizatia doar patru ani mai tarziu.
"Prea multe constrangeri si reguli de respectat." Fiu de boxer, Oshima ar fi vrut sa calce pe
urmele tatalui. "Dar imi placea mai mult sa ma distrez, decat sa ma antrenez." Un mafiot in
varsta l-a angajat in cluburile pe care obisnuia sa le frecventeze. "Sa devii un yakuza este
foarte dificil. Am fost pus mai intai sa fac munca de birou. Inainte sa bei o ceasca de sake cu
seful (oyabun), iar el sa te considere fiul lui (kobun) si membru al bandei cu puteri depline,
vreme de multe luni, uneori chiar ani, trebuie sa faci comisioane si sa inveti de toate, de pilda
cum sa multumesti pe toata lumea si chiar cum sa gatesti orezul. Trebuie sa fii foarte atent.
1 Hill, Peter B. E., Heisei Yakuza: Burst Bubble and Botaiho, Sociology Working Papers, Paper number 2002-
10; Departament of Sociology; University of Oxford
10
Daca un yakuza mai in etate vrea sa fumeze, ai si sarit cu bricheta. Cand mananci, trebuie sa
termini inaintea celorlalti. La restaurant, trebuie sa comanzi numai ce comanda cei in varsta si
nu poti iesi in oras niciodata, decat in cazul in care il insotesti pe boss la ceremonii. E foarte
diferit de ceea ce se vede in filme. Eu credeam ca voi fi tipul acela cu masina tare si cu haine
frumoase." Si-a facut tatuajele la varsta de 16 ani, iar la putina vreme dupa aceea a ajuns la
inchisoare pentru jaf armat. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, la varsta de 19 ani, s-a intors la
box, incurajat de fostul şef mafiot, un impatimit al acestui sport. Tanarul s-a antrenat serios
pentru a trece la profesionisti, dar tatuajele reprezentau o problema. "In 1996, comisia de box mi-a
cerut sa le scot... E o lege nescrisa, ei nu vor sa fie in nici un fel asociati cu Yakuza."
Issei Mizuta, "nasul" sarit de 70 de ani, s-a resemnat. "Majoritatea celor mai loiali
oameni ai mei se afla la inchisoare, dar eu trebuie sa merg mai departe. N-am muncit nici o zi
in viata mea, daca nu pun la socoteala cele opt zile petrecute in inchisoare, asadar nu ma pot
bizui pe vreo pensie."
Spre deosebire de concretizările aceluiaşi fenomen în alte ţări, în Japonia, Yakuza nu
este o organizaţie secretă nici pe departe. Multe dintre grupări au birouri care poartă numele
sau emblema proprie. Foarte interesant este faptul că a existat o familie Yakuza care obişnuia
să scoată un ziar lunar în care se scria despre vieţile liderilor şi apăreau poezii scrise de către
aceştia.
În 1995, un cutremur devastator aproape că a ras oraşul Kobe de pe suprafaţa
pământului. 7.000 de oameni au murit, iar 200.000 au rămas fără acoperiş şi în momentele ce
au precedat cutremurul, cei mai bine organizaţi au fost chiar cei din Yakuza, care au pus
inclusiv elicopterul personal la dispoziţia autorităţilor. Yakuza a oferit ajutor şi în timpul
catastrofei de la Fukushima. La doar câteva ore după marele cutremur, zeci de camioane cu
alimente şi obiecte utile au fost descărcate în oraşele afectate de seism. Ajutoarele veneau din
partea membrilor clanului Inagawa-kai, al treilea ca mărime din mafia japoneză. Acţiunile
filantrope ale Yakuzei au continuat, ei oferind câteva milioane de dolari victimelor
cutremurului. De asemenea, Yakuza a ajutat poliţia japoneză la menţinerea ordinii, declarând
că, în momentele de criză, cu toţii sunt cetăţeni japonezi şi au interese comune.
Triadele chinezeşti
Încercându-se o definiţie, “Triada” este un termen folosit pentru societăţile secrete din
China, evoluând până la grupurile moderne de criminali chinezi.1
În anul 1995, un membru al Triadelor, şi-a ucis doi conaţionali chinezi, dupa care i-a
tranşat, le-a fiert carnea şi a aruncat-o în toaleta unui imobil situat în Bucureşti. Acesta a fugit
din România, însă a fost prins în Cehia şi în 2007 a început procesul penal, acuzaţiile
împotriva lui fiind numeroase: omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului
armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi radioactive, trecerea
ilegală a frontierei etc. În anul 2010, acest membru al Triadelor a fost achitat, printr-o decizie
a Tribunalului Bucureşti. În plus, micii comercianţi chinezi spuneau despre Zhao Tun Guo
1 Enciclopedia Universală Britannica, volumul 15, pag. 292
11
(membrul organizaţiei în cauză), că şi-ar fi învăţat câinele să mănânce carne de om. Pe lângă
dublul-asasinat menţionat anterior, acesta mai era suspectat că ar fi ucis alţi doi chinezi, ale
căror resturi de cadavre au fost găsite în geamantane, în Bucureşti.
Etimologie
Din punct de vedere etimologic, termenul de „Triadă” provine din termenul grecesc
însemnând „set de câte trei”. Asocierea aceasta a fost realizată de către autorităţile britanice
din Hong Kong. Aceştia au numit organizaţiile ce au migrat din China după emblema
acestora, respectiv un triunghi înconjurat de săbii sau de Guan Yu, zeul chinez al loialităţii, ce
simboliza cele trei mari puteri: Cerul, Pământul şi Omul.
Actualmente, denumirea de „Triadă” face referire la structura celulară a organizaţiei.
Fiecare celulă este formată din trei persoane dintre care una este şeful sau omul de legătură cu
alte celule, iar celelalte două sunt „soldaţii” care îndeplinesc sarcinile administrative,
colectează sumele ce li se datorează, acţionează asupra rivalilor când li se ordonă acest lucru
etc. Membrii unei Triade nu folosesc această denumire, preferând să se refere la gruparea
respectivă, apelând fie la titulatura sa individuală, fie la aceea generică, respectiv „Societatea
Neagră”. 1
Istoric
În ceea ce priveşte istoria Triadelor, organizaţia secretă care a stat la baza acestora se
numea “Tian Di Hui” ( Societatea Cerului şi a Pământului), aceasta fiind formată în 1760 din
renumiţi luptători Kung Fu care organizau atacuri împotriva administraţiei manciuriene,
respectiv dinastiei Ch’ing, acţionând împotriva funcţionarilor care abuzau de ţărani şi de
comercianţi. Aşadar, scopul Societăţii a fost de a înlătura conducerea manciuriană şi de a
reinstala legile şi ordinea chinezească. Organizaţia “Tian Di Hui” s-a răspândit în diferite
colţuri ale Chinei, formându-se numeroase grupuri, dintre care unul a fost numit “San He
Hui” (Cele Trei Armonii ale Societăţii), prin aceasta înţelegându-se unitatea dintre Cer,
Pământ şi Om.
Ulterior, prima Triadă a fost înfiinţată de către cinci călugări, care au scăpat cu viaţă după
incedierea Templului Shaolin de Sud de către armata imperială Ch’ing . Întrucât în Templu
erau formaţi luptători periculoşi, autorităţile manciuriene au decis să ucidă călugării şi să
incedieze Templu. Din acest atac, 18 călugări au scăpat, iar cinci dintre aceştia au hotărât să
înfiinţeze cinci societăţi secrete invincibile, care să aibă drept motto: „ Zdrobiţi dinastia
Ch’ing, reînviaţi dinastia Ming”.
Societăţile formate iniţial în scopuri patriotice au evoluat, devenind de-a lungul timpului
organizaţii criminale. Astfel, în 1790 Societatea Lotusului Alb stârneşte revolte în diferite
provincii ale Chinei, iar în anii 1851-1865 conducătorul Triadelor Hung Chuan, care se
considera fratele lui Iisus Christos, a ordonat ca zeci de mii de oameni să fie ucişi. Răscoala
lui Hung a fost înnăbuşită cu ajutorul puterilor occidentale, însă Triadele au pus la cale
1 Michael Streeter, Istoria Societăţilor Secrete, Litera Internaţional, Bucureşti, 2009, pag. 205
12
Răscoala Boxerilor, care a rămas în istoria Chinei drept cea mai mare răscoală populară. Deşi
au pierdut în faţa autorităţilor chineze care îi aveau de partea lor pe occidentali, Triadele au
devenit mai puternice după această răscoală, întrucât aveau sprijinul maselor populare.
În plus, prin apariţia capitalismului şi a industrializării în China, conducătorii Triadelor au
ţintit cele mai înalte funcţii în stat. Astfel, Sun Yat Sen, primul preşedinte chinez, a fost
membru al Triadelor. De asemenea, succesorul său, Yuan Shik Kai, a lucrat cu aceste
organizaţii pe toată perioada în care s-a aflat la conducerea ţării.
După preluarea puterii de către comunişti în 1949, legea a devenit mult mai strictă, astfel
încât Triadele au fost forţate să migreze spre Hong Kong, la acea vreme, colonie britanică.
Noul centru al Triadelor era împărţit de nouă astfel de organizaţii şi anume: Rung, Wo Hop
To, Tung, Wo Shing Wo, Chuen, Luen, Shing, 14k şi Sun Yee On.
În prezent, Triadele îşi conduc activităţile din China continentală, Taiwan, Hong Kong,
Singapore, Macao, deţinând controlul asupra lumii interlope transfrontaliere din Asia de Sud.
Conducătorii acestor organizaţii desfăşoară afaceri importante în oraşe precum New York,
Los Angeles, San Francisco, dar şi în capitalele statelor europene.
Principala activitate este traficul de droguri, Triadele controlând o mare parte din traficul
de heroină din lume (aproximativ 90%, după unele estimări).1 Un oficial ONU a declarat, sub
protecţia anonimatului, că Triadele reprezintă “cea mai mare ameninţare criminală potenţială
cunoscută vreodată în lume”. Aceste organizaţii se bucură de o autoritate indiscutabilă în
ţările producătoare de heroină. În domeniul prostituţiei, Triadele deţin monopol în Asia, iar
profiturile uriaşe sunt obţinute din falsificarea de ceasuri, genţi, articole de îmbrăcăminte etc.
De asemenea, Triadele percep taxe de protecţie restaurantelor, magazinelor, discotecilor, iar
în cazul în care se confruntă cu un refuz, sancţiunea este incendierea localului. Banii proveniţi
din activităţile ilicite ale organizaţiilor sunt spălaţi prin intermediul unor bănci din Europa, dar
şi utilizând un sistem bancar clandestin. De asemenea, Triadele acţionează pentru preluarea
controlului asupra industriei cinematografice, edificatoare în acest sens fiind asocierea dintre
organizaţiile „14K” din Hong-Kong şi „Bambou Uni” din Taiwan, pentru a avea supremaţia
pe plan local în acest domeniu. Cele mai moderne grupări monopolizează jocurile de noroc şi
piaţa de casete video din China şi Hong Kong. Triadele din SUA au ca principale activităţi
traficul de droguri şi de arme de foc, însă se ocupă, de asemenea, şi de răpiri şi asasinate.
Aceste organizaţii sunt prezente şi în Europa, în special în Olanda, Marea Britanie şi într-o
mare parte a Spaniei, unde contrabanda s-a intensificat. Triadele s-au lansat şi în traficul cu
paşapoarte, destinate membrilor importanţi ai societăţilor secrete ce vor să scape de ancheta
organelor poliţieneşti, părăsind ţara de reşedinţă.
Lupta autorităţilor împotriva acestor organizaţii chinezeşti este mai dificilă decât cea
împotriva mafiilor italiene, americane, ruseşti din cauza barierei limbajului şi a caracterul dârz
al celor anchetaţi.
1 Michael Streeter, Op. citată, pag. 204
13
Pentru a îşi ascunde crimele, mulţi dintre cei care fac parte din Triade obişnuiesc să taie în
bucăţi victimele urmând ca acestea să fie tocate sau, în alte cazuri, bucăţile din corp tăiate
sunt dispersate pentru a li se pierde urma.
Structură
În prezent, triadele chinezeşti sunt structurate în patru mari organizaţii, respectiv: Chin-
Chao; Wo; 14K şi Big Four.1 Chin-Caho cuprinde patru sindicate: Fuk Yee Hing, Sun Yee
On, Gain Yee şi Yee Kun. Dintre aceste sindicate, cel mai reprezentativ este Sun Yee On,
care are circa 40.000 membri afiliaţi. Principalele zone de acţiune ale acestora sunt Taiwan şi
Hong Kong. 14K, considerată ca principală rivală a sindicatului Sun Yee On, integrează 26 de
grupări şi este adânc infiltrată în Taiwan, unde are strânse legături cu Partidul Kuomintaing.
Principala sursă de venituri a acestuia o constituie traficul cu heroină. Wo grupează o serie de
structuri mafiote puternice, cum sunt: Won On Lok, Wo Shen Wo, Wo Young Yee, Wo Hop
To, Wo Laik Wo şi Wo Shen. Big Four (banda celor patru mari) şi Bambou Uni sunt alte
organizaţii puternice cu sediul în Taiwan. Din aceste organizaţii fac parte numai cetăţeni de
origine chineză şi numai de sex bărbătesc. Triadele au marea abilitate de a forma rapid alianţe,
când există indicii că ar putea câştiga bani, precum şi de a se destrăma la fel de uşor după
atingerea scopului propus sau în caz de pericol.
Triadele au o structură ierarhică verticală, care este mult diferită de cea a mafiei siciliene.
Conducătorii, preşedintele, trezorierul, dispun de oamenii lor, recrutaţi după anumite criterii.
Fiecare societate are un „Mare Preot”, un lider de vârstă, care conduce ceremoniile speciale
de iniţiere şi acordă gradele ierarhice.
Membrii acestor organizaţii folosesc coduri numerice care desemnează rangul şi ocupaţia
fiecăruia. Astfel, numărul 489 desemnează conducătorul de prim rang („ Mountain Master”),
438 reprezintă conducătorul ce ţine locul şefului („Deputy Mountain Master”), respectiv
avangarda („Vanguard”) sau „Marele Preot” („Incense Master”), 415 este codul pentru
„Evantaiul de Hârtie” („White Paper Fan”), 426 cel pentru „Prăjina Roşie” ( „Red Pole”), iar
la baza organizaţiei se află 432 – „Sandaua de Paie” ( „Straw Sandal”) şi 49, cod care
desemnează soldaţii. Membrii Triadelor utilizează codul 25, care desemnează un „spion”, cu
sensul de „trădător”.
„Evantaiul de Hârtie” este consilier în probleme financiare, administrative şi de
organizare, iar „Sandaua de Paie” este şeful celor care asigură transmiterea mesajelor. Codul
426 reprezintă omul care se ocupă cu securitatea internă şi externă a triadei. El este de obicei
un expert în arte marţiale şi are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenaţi, care
îl ascultă orbeşte. Cu ajutorul lui „Red Pole” sunt eliminaţi trădătorii şi este împiedicată
infiltrarea agenţilor poliţiei în organizaţie. Cea mai importantă sarcină a unui „Red Pole” este
1 Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Destabilizare a Securităţii Internaţionale, documentar elaborat
de Direcţia Generală de Strategie, Integrare Europeană şi Relaţii Publice din M.I., Bucureşti, 1998, pag. 138
14
de a apăra şi de a răzbuna pe membrii Triadei atunci când aceştia sunt atacaţi de o grupare
rivală. Sunt folosiţi pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari.1
Apartenenţa la Triade presupune un anumit grad de încredere şi permite membrilor
acestora să acţioneze împreună şi să-şi acorde sprijin reciproc, chiar dacă nu se cunosc
personal. Deşi există o structură formală în cadrul organizaţiilor, multe din activităţile
criminale sunt preluate de membrii Triadelor care operează ad-hoc şi creează reţele fluide ce
trec cu uşurinţă de la o acţiune la alta.2
Ritualuri
În ceea ce priveşte ritualurile, iniţial, cei care doreau să devină membri ai Triadelor, erau
supuşi unui ritual specific. Candidatului îi erau adresate anumite întrebări-cheie care
evidenţiau loialitatea acestuia faţă de organizaţie. Maestrul întreba dacă există trădători în
templu, după care se trecea la înscrierea într-o carte foarte veche a numelui şi a adresei celui
care dorea sa devină membru al organizaţiei, acestând plătind o taxă de iniţiere. În faţa
recrutului erau aşezate trei figurine de ceară,reprezentând trei mari trădători ai Triadelor,
figurine ce vor fi decapitate cu sabia Credinţei şi a Dreptăţii. Avea loc apoi „trecerea muntelui
cuţitelor” ceea ce presupunea ca recrutul să se târască pe coate şi pe genunchi, după care gâtul
acestuia era atins cu sabia şi, întrebat fiind, „Cine este mai tare?”, candidatul trebuia să
răspundă „Gâtul”, ceea ce semnifica faptul că recrutul era pregătit să îşi dea viaţa pentru
organizaţie, în caz de nevoie. Ulterior, se sacrifica un porc, un pui sau o capră într-un altar
dedicat lui Guan Yu. După ce candidatul bea o poţiune compusă din vin şi din sângele
animalului sacrificat sau chiar din propriul sânge, acesta trebuia să treacă pe sub un arc format
din săbii şi să rostească Jurământul Triadei. Hârtia pe care era scris respectivul jurământ era
arsă pe altar pentru a se confirmă angajamentul la care se supune intrând în organizaţie,
oblingându-l pe cel iniţiat în acest mod să îşi îndeplinească jurămintele făcute.
Jurământul Triadei este format din 36 de „promisiuni” ce cuprind toate îndatoririle noului
membru. În situaţia în care ar fi fost încălcată vreuna dintre aceste promisiuni, cel în cauză ar
fi fost omorât de cinci fulgere sau ucis de 10.000 de cuţite. Spre exemplu: „Nu voi divulga
secretele familiei Han, nici chiar părinţilor mei, fraţilor sau soţiei. Nu voi divulga niciodată
secretele pentru bani. Dacă voi face acest lucru, voi fi ucis de 10.000 de cuţite.” Un alt
exemplu: „Nu trebuie să încalc teritoriile ocupate de fraţii mei. Dacă pretind că nu cunoşteam
că aceste teritorii aparţin fraţilor mei, voi fi ucis de cinci fulgere.” Numărul 36 este unul sacru
în numerologia chineză. Templul ars de la Shaolin avea 36 de camere pline de capcane şi
pericole pe care viitorul călugăr era nevoit să le parcurgă pentru a deveni un luptător absolut.
În prezent, această ceremonie a fost mult simplificată, astfel încât se practică „agăţatul
lanternei albastre”, care este un acord făcut pe cale orală, ce implică un grad scăzut de
formalitate.
1 I. Pitulescu, Crimă Organizată, ed. Naţional, 1996, pag. 105
2 Petru Albu, Crima organizată în perioada de tranziţie – o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale,
2007, pag. 118
15
Cu toate acestea, legea tăcerii se aplică în continuare cu aceeaşi asprime: „Când eşti viu
nu te duce la autorităţi, când eşti mort nu te duce în iad”. Membrii Triadelor care încalcă acest
cod al tăcerii vor fi pedepsiţi de către „Red Pole”.1
Mafia newyorkeză
Printre asasinii de temut din cadrul mafiei newyorkeze nu putem să nu îl amintim pe
Salvatore Gravano, supranumit şi “Sammy the Bull”. Numărul crimelor comise de acesta se
ridică la 28, iar cel mai cunoscut asasinat al acestuia este asasinatul lui Frank Fiala.
Frank Fiala, traficant de droguri, îi face lui Gravano o ofertă de 1.000.000 de dolari
pentru a prelua Plaza Suite, care era la vremea respectivă unul dintre cele mai apreciate
cluburi newyorkeze. În timpul tranzacţiei însă, cei doi nu se inţeleg, iar Fiala îl ameninţa pe
Salvatore cu o mitralieră Uzi, îl urmăreşte cu o pereche de câini Doberman şi îl umileşte chiar
în biroul lui Gravano din Plaza. Sammy the Bull reuşeste să fugă, îşi cheamă tovarăşii şi
organizează o ambuscadă care s-a soldat cu lichidarea tutoror oamenilor din subordinea
traficantului şi îl împuşcă pe acesta în frunte şi în ambii ochi, după care loveşte şi scuipă
cadavrul. Cu toate că acest macabru putea fi confirmat de martori oculari, amicul lui
Salvatore, Loborio Milito (“Louie”) mărturiseşte că el este vinovat şi face închisoare în locul
lui Gravano pentru această crimă.
Afiliaţie: Familiile Colombo şi Gambino2
ISTORIC
Mafia Americană este o societate criminală de origine italo-americană. Asemănător cu
Mafia Siciliană, cea americană nu are un nume formal, fiind o societate criminală secretă.
Membrii săi o numesc „Cosa Nostra”. Mafia a apărut în zona de Est a New York-ului şi în
alte zone ale coastei de Est din America la sfârşitul secolului al XIX-lea ca urmare a valului
de imigraţie italian, imigranţii provenind în special din Sicilia. Mafia Americană îşi are
rădăcinile în Mafia Siciliană, însă este o organizaţie separată în cadrul Statelor Unite. Au fost
cel puţin 26 de oraşe din Statele Unite ale Americii aflate sub influenţa familiilor mafiote
„Cosa Nostra”. Timp de o jumătate de secol, Mafia Americană a întrecut în isteţime, în
manipulare şi în arsenale armate atât FBI-ul cât şi restul agenţiilor poliţieneşti din SUA,
producând daune fără precedent fabricii sociale americane şi investiţiilor în afaceri, în timp ce
se dezvolta în ceea ce avea să fie cel mai formidabil imperiu criminal al continentului.
Avangarda acestui tăvălug nelegiuit al crimei organizate a fost constituită din cele mai mari,
mai bogate şi mai puternice „caracatiţe” mafiote, Cele Cinci Familii din New York: Lucchese,
Genovese, Gambino, Bonano si Colombo. Este vorba despre povestea ridicării şi a prabuşirii
primilor doni americani, de la Charles Lucky Luciano la Paul Castellano, la John Gotti şi mai
departe de ei.3
1 Damian Miclea, Noţiuni de criminologie şi cunoaşterea crimei organizate, pag 24
2 http://www.descopera.ro/descopera-secretele-mafiei/4873897-famigliile-new-yorkeze-caracatita-crimei-
organizate-americane 3 Federal Bureau of Investigation „Italian Organized Crime”
16
ETIMOLOGIE
În secolul al XVII-lea, cuvântul „mafia” definea un anumit tip de vrăjitoare care
practicau magia albă. Mai târziu s-a descoperit într-un dicționar al dialectului sicilian că
termenul maffia avea mai multe semnificații printre care şi acelea de tâlhărie sau mizerie
crâncenă.
De asemenea, termenul maffiot era echivalent cu „sărac lipit pământului, plin însă de
îndrăzneală și siguranță de sine”.
În lucrarea „Mafioții din Vicaria” semnată de Galtano Mosca și Giuseppe Rizzoto,
publicată în anul 1863, termenului „mafia” i se atribuie pentru prima dată sensul cunoscut
astăzi.
În anul 1882, ”Viespile Siciliene” a fost considerată prima organizație mafiotă.
Aceasta era o organizație secretă, care lupta împotriva ocupației franceze. Tot de atunci se
consideră că termenul „mafia” ar corespunde prescurtărilor cuvintelor lozincii Morte Alla
Francia I'Italia Arde - „Moarte Franței, strigă Italia”.
În opera ”Confesiunile unui cap al Mafiei” (2008), scrisă de Philip Carlo, acesta
afirmă că termenul „mafia”, scris cu „m” mic, înseamnă bărbat de onoare, cineva care merge
mândru, cu capul sus și privirea înainte, pe când, cuvântul „Mafia”, scris cu „M” mare, avea
să fie asociat, cu timpul, familiilor de crimă organizată, cunoscute și în prezent1.
ACTIVITATE
Înainte de anii '70, Mafia a operat ca un stat surogat în zona metropolitană a New
York-ului, dominând afaceri vitale şi impunându-şi suprataxele invizibile asupra tuturor. De
altfel, creşterea economică a Mafiei din a doua jumătate a secolului XX a fost uluitoare. În
urma unei analize guvernamentale s-a estimat că în anii ’60, profitul illicit al celor 20 dintre
cele mai importante familii mafiote a depaşit 7 miliarde de dolari anual, această cifră
reprezentând câştigurile combinate ale celor mai mari corporaţii industriale din ţară. În mod
cert, cel mai puternic segment al conglomeratului Cosa Nostra era reprezentat de cele cinci
familii newyorkeze, cunoscute şi drept familiile criminale Bonnano, Colombo, Gambino,
Genovese si Lucchese, familii ce au evoluat în cei mai importanţi lideri ai lumii “subterane”.
Timp de 10 ani, aceste cinci familii au avut autoritatea necesară pentru a domina multe
organizaţii mafiote din SUA. Oraşul New York a trebuit să suporte taxele mafiote indirecte
care erau furnizate prin intermediul cumpărăturilor de haine şi al alimentelor de bază. Mafia
era extinsă in aproape toate domeniile, de la controlul comerţului maritim din cel mai mare
port al ţării la cota parte pe care o aveau din ridicarea deşeurilor domestice sau la banii
încasaţi din industria construcţiilor din care extrăgeau beneficii din marile proiecte
guvernamentale şi private.
Capii celor cinci familii au fost responsabili pentru introducerea şi împrăştierea
heroinei in oraşele din Est si din Vestul Mijlociu la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60.
Alte grupări criminale, mai slab organizate, martore ale profiturilor enorme produse de
traficul de droguri, le-au calcat pe urme. Au existat de asemenea zvonuri despre introducerea
1 Ettori Visconti:” Il traina e la una significazione”, Milano, 1965, pag. 101–102
17
si promovarea de către mafioţi a heroinei in Harlem. De asemenea, deoarece poliţia nu
intervenea, cartierele muncitoreşti au fost destabilizate şi transformate în pieţe de droguri.
Printre alte ilegalităţi comise de mafia newyorkeză se număra şi următoarele1:
înscenarea unui adolescent de culoare, pe nume George Whitmore, cu o triplă omucidere,
permisele de “Şoferi cu dizabilităţi” pe care le primeau şi mafioţii perfect sănătoşi prin
relaţiile lor din poliţie, intimidarea comercianţilor din Piaţa de Peşti Fulton, forţându-i să le
achite taxe de protecţie pentru a evita harţuirile zilnice, etc.
STRUCTURĂ – ORGANIZAREA MAFIEI
Fiecare familie operează independent, însă coordonarea la nivel naţional este realizată
de o Comisie, formată din capii celor mai puternice familii.
Mafia americană operează într-un sistem de subordonare ierarhică strict. Cu toate că
este similar cu structura Siciliană, modelul organizaţional al mafiei americane moderne a fost
creat de Salvatore Maranzano in 1931. Cosa Nostra are la bază familia, denumită astfel după
teritoriul pe care îl controlează. Fiecare familie este condusă de un Capofamiglia secondat de
un asistent denumit Consiglieri și de Capidecina. Un capidecina controlează activitatea unui
grup restrâns de „oameni de onoare”.
Conducerea Mafiei, cunoscută sub numele de „Onorata societate”, este organizată sub
forma unei piramide:
1. Capo di Tutti Capi;
2. Capo di Capi Re (titlu care este acordat în semn de respect unui membru senior sau
retras al Mafiei);
3. Capo Crimini (cunoscut drept Don sau „Nașul” unei familii);
4. Capo Bastone (este cel de-al doilea rang după Capo Crimini);
5. Consigliere (consilier, sfătuitor);
6. Contabile;
7. Caporegime sau Capodecina (locotenent care conduce un grup de cel puțin zece
„soldați” sau Sgarrista);
8. Sgarrista sau Soldato („soldații” care duc la îndeplinire asasinatele comandate);
9. Picciotto („întăririle” soldaților);
10. Giovane D'Onore (membru asociat al Mafiei, de obicei fără sa aibă vreo origine
italiană).
Când capul ia o decizie, rareori transmite ordinele direct, de obicei le trimite mai departe
prin lanţul ierarhic. Astfel, nivelurile superioare ale organizaţiei sunt ferite de atenţia legii, iar
nivelurile inferioare unde sunt comise de fapt crimele vor fi cele urmărite penal şi
investigate2.
1 Rabb Selwyn. "Five Families: The Rise, Decline and Resurgence of Americas Most Powerful Mafia Empires.”
2 "Organized Crime - American Mafia - York, Families, Mob, Family, Bosses, and Prison".
18
RITUALURI
Ritualul de iniţiere îşi are originile în surse diverse, cum ar fi fraternităţile
Romano-Catolice şi Lojile Masonice de la jumatatea sec. XIX din Sicilia şi nu s-a schimbat
cu mult nici până în ziua de azi. Şeful Politiei din Palermo a raportat în anul 1875 că „un om
de onoare” va fi iniţiat în prezenţa şefilor şi a subşefilor. Unul din aceşti şefi înţeapă braţul
sau mâna celui care urmează să fie iniţiat, spunându-i să se şteargă de sânge pe o imagine
sacră, de obicei a unui sfânt. Jurământul de loialitate va fi depus în timp ce imaginea arde şi
cenuşa îi este împrăştiată, aceasta simbolizând anihilarea trădătorilor.
Pentru a deveni membru în cadrul Mafiei, persoana în cauză va trebui să depăşească o
serie de probe cum ar fi să comită o crimă pentru familie şi nu pentru beneficiul personal. În
New York, Mafia a creat obiceiuri şi reguli pe care membrii trebuiau să le respecte. Dacă
aceste reguli erau încălcate, membrul care le-a încălcat poate să fie ucis de către alţi membri
ai familiei. De obicei acesta este ucis de membrii care îi erau cei mai apropiaţi.
Exemple de astfel de reguli:
„Omerta” – jurământul tăcerii, care presupune a nu vorbi cu autorităţile
„Secretele Familiei” – membrii nu au voie să vorbească despre afacerile familiei cu persoane
care nu sunt membri
„Sânge pentru sânge” – dacă un membru al familiei este ucis de un alt membru, nimeni nu îl
paote ucide pe acesta din urmă pană nu are acordul capului.
„Nicio luptă între membri” – Această regulă se aplică pentru toate tipurile de controverse, de
la luptele cu pumnii la cele cu cuţitul.
„Tributul” – în fiecare luna, membrii trebuie să îşi plătească capul şi să îi ofere acestuia o cotă
din orice afacere complementară afacerilor mafiei.
„Adulterul” – membrii nu au dreptul să comită adulter cu soţia altui membru
„Fără păr facial” – membrii nu au voie să aibă mustaţă.
De asemenea, homosexualitatea este incompatibilă cu codul Mafiei Americane. In
1992, John D’Amato, capul familiei DeCavalcante a fost ucis atunci cand familia a aflat că
intreţinea relaţii sexuale cu bărbaţi1.
Mafia este poate cel mai cunoscută pentru crimele comise, crime ce de multe ori
prezintă un caracter simbolic. Spre exemplu Dominic Napolitano l-a infiltrat pe agentul FBI
Joseph Pistone in familia mafiotă Bonnano. Pentru aceasta, mîinile lui au fost secţionate, după
ce acesta a fost ucis. Această pedeapsă i-a fost aplicată deoarece l-a introdus pe Pistone în
familie ca pe „un om de onoare” si l-a lăsat sa dea mâna cu ceilalţi membri.
1 Burrough, Bryan "'Five Families': Made Men in America". The New York Times, 11 septembrie 2005
19
Pe data de 18 Aprilie 1980, Consilierul Mafiei din Philadelphia, Antonio Caponigro a
ordonat uciderea lui Angelo Bruno, fără a avea însă acordul Comisiei. Caponigro si cumnatul
său, Alfred Salerno, au fost izolaţi într-o casă din nordul statului New York unde au fost
torturaţi înainte de a fi omorâţi. Salerno a fost împuşcat de trei ori în spatele urechii drepte şi o
dată în spatele urechii stângi. Autopsia a evidenţiat că o funie îi fusese legată de gât,
încheieturi şi glezne şi că mare parte din oasele faciale şi oasele gâtului îi fuseseră distruse.
Caponigro a fost sufocat, bătut, înjunghiat de mai multe ori şi împuşcat şi a fost găsit într-un
sac de gunoi. În rectul lui Caponigro au fost introduşi 300$ ca simbol al lăcomiei acestuia.
Top 10 asasini ai mafiei
10.) Salvatore "Salvie" Testa (1956 - 1984)
Cel mai cunoscut asasinat :
Rocco "Boom Boom" Mancini. În 1982, la un an după ce Mancini îl omoară pe tatăl lui
"Salvie", dinamitând restaurantul în care Testa Senior îşi lua cina, Salvatore se razbună împuşcându-l
pe Mancini, într-o parcare, de trei ori - în piept, în gat şi în cap - şi îndesându-i în gură trei pocnitori de
Revelion pentru a ironiza specialitatea lui Mancini: explozibilii.
9.) Joseph "The Animal" Barboza (1932 - 1976)
Cel mai cunoscut asasinat :
Cornelius şi Stevie Hughes. În 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent "The
Butcher" Flemmi este aproape ucis într-un schimb de focuri cu fraţii Hughes. "The Animal" îi vâneaza
pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval în care torturează cu bestialitate şi execută mai
mulţi prieteni şi membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul în care se ascund. În cele din urmă,
ascunzătoarea din Boston a fraţilor Hughes este dezvaluită, iar Barboza îi prinde şi îi torturează câteva
zile, înainte de a-i ucide.
8.) Salvatore "Sammy The Bull" Gravano (1945 - )
Cel mai cunoscut asasinat :
Frank Fiala. În 1982, Fiala, un traficant de droguri, îi face lui Gravano o ofertă de 1.000.000
de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu
se înţeleg în timpul tranzactiei, iar Fiala îl ameninţă pe Salvatore cu o mitralieră Uzi, îl fugăreşte cu o
pereche de câini Doberman şi îl umileşte chiar în biroul lui Gravano din Plaza. "Sammy The Bull"
reuşeşte să fugă, îşi cheamă tovarăşii şi organizează o ambuscadă, în urma căreia lichidează toţi
oamenii traficantului şi îl împuşcă pe Fiala în frunte şi în ambii ochi, apoi loveşte şi scuipă cadavrul.
În ciuda martorilor oculari, amicul Loborio "Louie" Milito îşi mărturiseşte vinovăţia şi face închisoare
în locul lui Gravano pentru această crimă.
20
7.) Frank "The Dasher" Abbandando (1910 - 1942)
Cel mai cunoscut asasinat :
George Rudnick. Abe Reles, fost asasin în cadrul Murder Inc. (un nume dat de presă
organizaţiilor criminale în anii 1920), află că George Rudnick, un mare cămătar din Brooklyn,
devenise informatorul poliţiei şi îi încredinţează lui Abbandando misiunea de reducere la tăcere a
acestuia. Abbandando îl ucide cu bestialitate pe Rudnick, folosind un satâr şi un cuţit de spart gheaţa,
cu ajutorul cărora îi aplică 63 de lovituri, apoi îi zdrobeste capul cu un baros.
6.) Harry "Pittsburgh Phil" Strauss (1909 - 1941)
Cel mai cunoscut asasinat :
Irving "Puggy" Feinstein. Feinstein, un mafiot mărunt, implicat în jocurile de noroc ilegale, a
încercat să fure o afacere din acest segment care aparţinea lui Albert Anastasia, unul dintre cei mai
proeminenţi mafioso ai familiei Gambino. Anastasia l-a contactat pe Abe Reles, care la randul sau i-a
încredinţat contractul lui Strauss. Acesta l-a torturat în mod sadic pe Feinstein, legându-l de un scaun
şi înţepâdu-l pe corp cu un cuţit de spart gheaţa, stangulându-l de mai multe ori şi, într-un final, dându-
i foc.
5.) Abraham "Kid Twist" Reles (1906 - 1941)
Cel mai cunoscut asasinat :
Meyer, Irving si William Saphiro. Fraţii Saphiro, simţindu-se ameninţaţi de succesul fulminant
pe care Abe îl înregistrează cu afacerea sa (jocuri de noroc cu maşini mecanice, în estul New
Yorkului), îi violeaza prietena pentru a-l intimida, apoi îi pregătesc o ambuscadă. "Kid Twist" scapă
miraculos şi îşi începe răzbunarea. Irving este prins dupa o urmărire spectaculoasă pe autostradă, bătut
până la desfigurare şi împuşcat în cap. Două luni mai tarziu, deşi îl caută asiduu, Reles se întâlneşte
întâmplător cu Meyer, pe stradă. Nu mai are vreme de "fineţuri", scoate pistolul şi îl împuşcă în cap.
Peste 3 ani, "Kid Twist" îl găseşte şi pe William; îl răpeşte de pe stradă, îl duce într-o ascunzătoare
unde-l torturează, apoi îl bagă într-un sac şi îl îngroapă de viu.
4.) Frank McErlane (1893 - 1932)
Cel mai cunoscut asasinat :
Spike O'Donnell. În 1925, în perioada Prohibiţiei, în Chicago, banda lui Frank McErlane şi
Joseph "Polack Joe" Saltis intră în conflict cu cea condusă de O'Donnell pentru supremaţia asupra
bănoasei afaceri clandestine cu alcool. După un sângeros război de strada, care face zeci de victime în
ambele tabere, Frank McErlane achiziţionează un „Tommy Gun”, îl urmăreşte cu maşina pe O'Donnell
până în faţa unei farmacii, unde-l mitraliază cu sânge rece. Poliţia era atât de nefamiliară cu mitraliera
încât în primul raport, la arma crimei este trecut "un tun automat de mici dimensiuni".
3.) Giuseppe " Pino Scarpuzzedda" Greco (1952 - 1985)
Cel mai cunoscut asasinat :
Rosario Riccobono. Acesta a fost un puternic aliat al familiei Corleone, dar atunci când şi-a
pierdut utilitatea, familia a hotărât să se descotorosească de el, întrucât Riccobono îi ştia secretele şi
21
slăbiciunile. Prin urmare, l-a invitat pe Riccobono împreună cu cei mai importanţi opt oameni ai săi la
un grătar, la ţară. La sfârşitul mesei, în vreme ce savurau un vin rosu au fost asainaţi. Greco l-a
strangulat cu propriile mâini pe Riccobono, apoi l-a dat de mâncare la porci.
2.) Giovanni "Il Porco" Brusca (1957 - )
Cel mai cunoscut asasinat :
Giuseppe Di Matto. Un băiat de numai 11 ani, în 1992, tatăl acestuia, Santo Di Matteo, făcuse
parte împreună cu "Il Porco" din echipa care l-a eliminat pe judecătorul anti-mafie Giuseppe Falcone.
Fiind prins, Di Matteo senior a început să dea detalii poliţiştilor despre Brusca. Pentru a se răzbuna, "Il
Porco" îl răpeşte pe băiat şi îl ţine închis într-un beci vreme de 26 de luni, interval în care îl torturează
sistematic şi face numeroase fotografii pe care i le trimite lui Di Matteo, încercând sa-l forţeze pe
acesta să îşi retragă mărturiile. În cele din urma, Brusca îl strangulează pe băiat, apoi îi aruncă corpul
într-un bazin cu acid, pentru a distruge dovezile.
1.) Leoluca Bagarella (1942 - )
Cel mai cunoscut asasinat :
Şeful poliţiei din Palermo, Giorgio Boris Giuliano. În anii '70, Giuliano, un înverşunat luptător
anti-Mafie, a început sa investigheze foarte amănunţit afacerile cu droguri în care Cosa Nostra (iniţial
reticentă) se afunda din ce în ce mai adanc. În 1979, Giuliano a făcut chiar o vizită la cartierul general
F.B.I. din Quantico, Virginia, pentru a se consulta cu experţii americani. Întors din SUA, comisarul a
făcut rost de o serie de documente care dovedeau că bancherul Michele Sindona spăla banii Mafiei
proveniţi din vânzarea de heroină. În dimineata zilei de 21 iulie 1979, în timp ce savura un espresso la
barul Lux din Palermo, a fost împuşcat mortal de către asasinul Corelonesilor, Leoluca Bagarella,
probabil cel mai mare ucigaţ din toate timpurile aflat în slujba Mafiei, acesta comiţând peste 300 de
crime în toată perioada sa de activitate