1

Acţiunea civilă în procesul penal Este posibil ca săvârşirea unei infracţiuni să producă, pe lângă

urmarea socialmente periculoasă, şi un prejudiciu material sau moral în

dauna unei persoane fizice sau juridice, în acest caz infracţiunea fiind şi

sursa unor obligaţii civile.

Mijlocul prin care persoana păgubită cere să îi fie reparat prejudiciul

cauzat este acţiunea civilă.

Acţiunea civilă este, în esenţă, o instituţie de drept civil, ea devenind

instituţie a dreptului procesual penal în măsura în care este exercitată în

cadrul unui proces penal.

Acţiunea civilă în procesul penal are acelaşi izvor ca şi acţiunea

penală, şi anume infracţiunea săvârşită; în raport cu această trăsătură,

acţiunea civilă în procesul penal nu poate avea ca obiect decât repararea

prejudiciilor cauzate prin infracţiune.

Acţiunea civilă, fiind alăturată acţiunii penale, are un caracter

accesoriu şi, în consecinţă, poate fi exercitată în cadrul procesului penal

numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală.

Ca atare obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal

este tragerea la răspundere civilă delictuală iar nu şi contractuală chiar dacă

ar fi posibil.

În măsura în care ar fi întrunite condiţiile răspunderii civile

contractuale partea civilă sau succesorii acesteia care doresc să se prevaleze

de această formă de răspundere trebuie să se adreseze instanţei civile

competente printr-o acţiune separată.

Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată (să fie admisă) în cadrul

procesului penal se cer a fi îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii:

a. infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b. între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe

o legătură de cauzalitate;

c. prejudiciul trebuie să fie cert;

d. prejudiciul să nu fi fost reparat;

e. în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu ori a

persoanei juridice să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul

procesului penal.

Potrivit art. 19 Codul de procedură penală:

„1.Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect

tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit

legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul

acţiunii penale.

2

2. Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii

acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a

părţii responsabile civilmente.

3. Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau

are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele

acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în

condiţiile art. 20 alin. 1 şi 2, şi are ca obiect, în funcţie de interesele

persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.

4. Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă

prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

5. Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit

dispoziţiilor legii civile”.

Astfel, repararea prejudiciului se poate face:

- în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare

săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin

orice alt mijloc de reparare;

- prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în

natură nu este cu putinţă.

Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă atât pentru

repararea daunelor materiale cât şi pentru repararea daunelor morale, suferite

de partea civilă, potrivit legii civile.

În situaţiile în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs şi un

prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, ia

naştere, în mod normal, un raport de conflict civil.

Persoana responsabilă civilmente este persoana care răspunde alături

de inculpat pentru repararea pagubei, potrivit legii civile (părintele pentru

copil, comitentul pentru prepus, educatorul sau profesorul pentru elev).

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate

avea loc, la cererea persoanei interesate fie în cursul urmăririi penale, fie în

faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti.

Din conţinutul art. 376 C.p.p. rezultă că momentul începerii cercetării

judecătoreşti este momentul în care instanţa trece la administrarea primei

probe.

După începerea cercetării judecătoreşti, partea responsabilă civilmente

nu mai poate fi introdusă în procesul penal, dar ea poate interveni în proces,

din proprie iniţiativă, până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima

instanţă, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei

(art. 21 alin 3-4 Cod procedură penală).

Subiecţii raportului de conflict apar ca subiecţi în acţiunea civilă care

este exercitată în cadrul procesului penal.

3

Subiectul activ al acţiunii civile este persoana în dauna căreia a fost

produs prejudiciul. Această persoană fizică sau juridică (sau

moştenitorii/succesorii acesteia), exercitând acţiunea civilă în cadrul

procesului penal, capătă calitatea de parte civilă.

Subiecţii pasivi ai acţiunii civile în cadrul procesului penal sunt

inculpatul şi/sau partea responsabilă civilmente.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Codul de procedură penală „Constituirea ca

parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti”.

Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea

naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se

întemeiază (art. 20 alin. 2 din Codul de procedură penală).

În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele

judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces – verbal sau,

după caz, în încheiere (art. 20 alin. 3 din Codul de procedură penală).

În situaţia în care nu se respectă vreuna dintre condiţiile prevăzute în

art. 20 alin. 1 şi 2, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot

constitui parte civilă în cadrul procesului penal. Cu toate acestea, pot

introduce acţiunea la instanţa civilă.

Deşi legea prevede în art. 20 alin. 1 partea finală că organele judiciare

au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate dreptul de a se

constitui parte civilă se observă din conţinutul textului că nu este

reglementată vreo sancţiune în caz de nerespectare a acestei obligaţii de

către organele judiciare aşa încât deşi nerespectarea obligaţiei poate avea

repercursiuni importante sub aspectul laturii civile, norma nu poate fi

caracterizată altfel decât ca fiind o normă de recomandare.

Potrivit art. 20 alin. 5 din Codul de procedură penală: „Până la

terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate:

a. îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte

civilă;

b. mări sau micşora întinderea pretenţiilor;

c. solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri

băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă”.

În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese

contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să

le reprezinte interesele în cadrul procesului penal.

Dacă părţile civilă nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru

buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată

poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat

din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanţa va fi

comunicată părţilor civile, care au obligaţia să încunoştinţeze procurorul sau

4

instanţa în situaţia în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat

din oficiu.

Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale

convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în

cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după

constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă.

Potrivit art. 20 alin. 8 din Codul de procedură penală: „Acţiunea civilă

care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii

responsabile civilmente, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă,

este scutită de taxă de timbru”.

Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal În legătură cu exercitarea acţiunii civile, care are acelaşi izvor –

săvârşirea unei infracţiuni -, pot fi distinse soluţiile prevăzute de art. 25 din

Codul de procedură penală. Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât

asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.

În cazul în care acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului

material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca

lucrul să fie restituit părţii civile.

Instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui

înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii chiar dacă

nu există constituire de parte civilă.

Instanţa admite acţiunea civilă în tot sau în parte când constată

săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală şi

producerea unui prejudiciu material sau moral părţii civile, dacă sunt

întrunite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală, inclusiv în caz de

achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a şi lit. d C.p.p.

sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. h C.p.p. În caz

contrar instanţa respinge acţiunea civilă inclusiv în caz de achitare a

inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. a, b teza a II-a, c şi d C.p.p. sau de

încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. h C.p.p.

Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în următoarele situaţii:

Potrivit art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală: „În caz de

achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16

alin. 1 lit. b teza întâi, lit. e, f, g, i, j precum şi în cazul prevăzut de art. 486

alin. 2, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă”.

Ca atare acţiunea civilă va rămâne nesoluţionază de instanţă:

a) în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I

C.p.p. – fapta nu este prevăzută de legea penală;

5

b) în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. e, f,

g, i şi j C.p.p.: - lipseşte plângerea prealabilă autorizarea sau sesizarea

organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru

punerea în mişcare a acţiunii penale;

- a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori a

inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori

inculpatului persoana juridică;

- a fost retrasă plângerea prealabilă in cazul infracţiunilor pentru care

retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a

fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

- există autoritate de lucru judecat;

- a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat potrivit legii.

Instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă şi în cazul în care

moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile

nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după

caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii

părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut de art. 24 alin. 1 şi 2 (art.

25 alin. 6 din Codul de procedură penală), respectiv 2 luni de la data

decesului sau reorganizării, desfiinţării sau dizolvării.

Instanţa lasă nesoluţionată latura civilă şi în cazul în care admite

acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie

sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă (art. 25 alin. 5 raportat la

art. 486 alin. 2 teza I C.p.p.).

Cu privire la această situaţie (pe latura civilă) pot fi date următoarele

soluţii:

a) instanţa ia act de tranzacţie sau de acordul de mediere dacă acestea

s-au încheiat şi admite acordul;

b) instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă dacă nu s-a încheiat

tranzacţie sau acord de mediere şi admite acordul. În această situaţie

hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are

autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la întinderea

prejudiciului.

Potrivit art. 26 Cod procedură penală, instanţa poate disjunge acţiunea

civilă în cazul în care soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului

rezonabil de soluţionare a acţiunii penale, iar soluţionarea acţiunii civile

rămâne în competenţa instanţei penale. Disjungerea se dispune de către

instanţă fie din oficiu, fie la cererea procurorului sau a părţilor; încheierea

prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă.

6

Rezolvarea acţiunii civile la instanţa civilă

Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa

civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune astfel:

a) dacă nu s-a constituit partea civilă în procesul penal. Judecata în faţa

instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi

până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale dar nu mai mult de un

an;

b) dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal şi:

- prin hotărâre penală definitivă instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea

civilă situaţia în care probele administrate în cursul procesului penal pot fi

folosite în faţa instanţei civile;

- procesul penal a fost suspendat. În situaţia reluării procesului penal,

acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă după punerea în mişcare a

acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţe a cauzei penale, dar nu

mai mult de un an;

- prejudiciul care se cere reparat s-a născut ori descoperit după constituirea

ca parte civilă;

- în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror dacă se

constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin

hotărârea definitivă a instanţei penale pentru diferenţă.

Părăsirea instanţei civile de către persoana vătămată sau de către

succesorii acesteia se poate face dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a

avut loc ulterior sau dacă procesul penal a fost reluat după o suspendare. În

această situaţie persoana vătămată se poate adresa organului de urmărire

penală, judecătorului ori instanţei după caz. Cu toate acestea părăsirea

instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar

nedefinitivă.

Autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii

civile în procesul penal

Potrivit art. 28 Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanţei

penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă

acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Însă, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de

încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a

vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată

acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare

penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a

vinovăţiei acesteia (art. 28 alin. 2 Cod procedură penală).

7

Potrivit art. 52 alin. 3 C.p.p. hotărârile definitive ale altor instanţe

decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au

autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor

care privesc existenţa infracţiunii.

Am arătat că hotărârea prin care instanţa admite acordul de

recunoaştere a vinovăţiei şi lasă nesoluţionată acţiunea civilă nu are

autoritate de lucru judecat asupra întinderi prejudiciului în faţa instanţei

civile.

Acţiunea civilă în procedura simplificată

În condiţiile în care din conţinutul dispoziţiilor art. 377 alin. 2

coroborat cu dispoziţiile art. 26 C.p.p. rezultă că în cazul procedurii

simplificate judecata trebuie finalizată în cel mult două termene rezultă că

acţiunea civilă în procedura simplificată poate fi disjunsă în două situaţii:

1. când este necesară acordarea mai multor termene pentru administrarea

probei cu înscrisuri în dovedirea prejudiciului;

2. când pentru dovedirea prejudiciului (a pretenţiilor civile) este necesară

administrarea şi a altor probe decât înscrisuri.