Atentatul de la 23 august 1981

DOSAR23 august 1981 trebuia sa fie o zi mareata, plina de ode aduse "conducatorului iubit", Nicolae Ceausescu. A fost insa ziua celui mai mare atentat terorist din Romania, cunoscut drept operatiunea "Autobuzul". Jurnalul National va prezinta filmul actiunii. Primul episod: complotul teroristilor.

Actiunea Autobuzul (1): complotul teroristilor

23 August 1981 a insemnat pentru autoritatile comuniste un cosmar. In plina zi de sarbatoare nationala, trei indivizi au luat ostatici calatorii dintr-un autobuz si i-au folosit drept moneda de schimb pentru negocierea plecarii lor din tara. Deturnarea autobuzului a luat prin surprindere autoritatile comuniste, care au actionat, in cele din urma, aprig pentru anihilarea teroristilor si musamalizarea evenimentului. Jurnalul National va ofera acum filmul celui mai mare atentat terorist cu luare de ostatici din Romania, asa cum s-a desfasurat: actiunea teroristilor, reactia ostaticilor si represiunea fortelor de ordine. Primul episod: formarea grupului si planul actiunii. ADRIAN MOGOSIulie 1981. Viorel Butincu iesise de o luna din penitenciarul de la Barcea Mare. Stia din inchisoare de o femeie, Carmen Petriu, care facuse si ea puscarie pentru niste nimicuri. Un amic, coleg de celula, ii spusese ca, dupa eliberare, sa mearga sa o caute, pentru ca n-avea ce pierde. Nu o cunostea. Cu toate astea, a urmat povata tovarasului de suferinta. O cautase de cateva ori si, cum nu o gasise, ii lasase in usa apartamentului un bilet prin care ii transmitea ca dorea neaparat sa discute cu ea o chestiune. Trec trei zile. Butincu se iveste iarasi la usa lui Carmen si apasa butonul soneriei. O femeie cam de vreo 30 de ani ii deschide. Barbatul se prezinta si ii spune ca el a lasat biletul. Ar dori sa stea de vorba, daca se poate. Ii mai explica de la cine a auzit de ea in inchisoare. Carmen il pofteste inauntru si ii face cunostinta cu un tanar blond, tolanit pe un fotoliu, amantul ei, Mircea Muntean. Din vorba in vorba, incepe sa le povesteasca celor doi aventura vietii lui: cum a incercat el sa fuga din tara, cum l-au prins si cum a facut parnaie de atatea ori. Amicitia incepe sa se lege si, din vorba-n vorba cateva ore trec repede. Ca sa nu-si plictiseasca interlocutorii, Butincu se scuza si pleaca. Nu a mai trecut pe la Carmen mult timp, dar se intalneau prin Hunedoara din cand in cand. Se salutau doar, fara sa-si vorbeasca. Intr-una din zile, Butincu a invitat-o la o cafea, femeia a acceptat si, treptat, au ajuns din nou la problema lui: incercarile fara sorti de izbanda de a parasi tara. Acum i-a propus femeii sa plece impreuna, dezvaluindu-i pe larg intentiile sale: "Am rude in America. Traiesc foarte bine si ei au sa ne ajute!". Imaginea Occidentului incepuse sa incolteasca in mintea femeii. Parca se si vedea umbland alene pe strazile cu zgarie-nori. Extrem de incantata, nu a promis nimic, dar s-au despartit promitandu-si o noua intalnire. Incet-incet, nu a mai putut rezista ispitei si, intr-o seara, i-a marturisit si concubinului despre intalnirea din oras si discutia cu omul care le calcase pragul in urma cu ceva timp. Nu a trebuit sa-si convinga amantul prea mult timp. Si in mintea lui Muntean mirajul Vestului incepuse sa-si faca loc. Nu avea prea multe treburi de facut de cand il exmatriculasera de la facultate.

Banul, ochiul dracului

Hotarat lucru, ideea unei asemenea aventuri nu le dadea pace. La cateva zile, Butincu isi face din nou aparitia in casa celor doi. Deja se cunosteau si au trecut imediat la treaba cu un singur scop bine conturat: trecerea frontierei. Au taifasuit pana tarziu in noapte, dar cei doi amanti parca nu erau pregatiti inca sa faca acest pas. Butincu s-a prins ca cei doi nu erau pe deplin hotarati sa-l urmeze in aceasta aventura primejdioasa, asa ca, pentru a le spulbera orice urma de indoiala, le-a aratat 800.000 de lei (echivalentul a zece autoturisme Dacia in 1981) si le-a explicat detaliat planul actiunii: "Mai intai trebuie sa schimb banii astia in valuta, la Timisoara, ca sa ii avem cand vom trece granita. In afara de astia, mai e unu’ care vine cu noi, un predicator din Hunedoara. El a strans de la credinciosi 3 milioane de lei ca sa putem pleca. Stiu exact pe unde vom trece,

1

cunosc un ofiter de la graniceri pe care il voi plati. Daca el nu o sa vrea, cu cele 3 milioane vom mitui niste vamesi". Nu a trebuit nimic altceva, gestul teatral al lui Butincu fiind suficient Cu atatia bani si rude in America era clar ca vor reusi. Intalnirile celor trei aventurieri au devenit din ce in ce mai dese si nu se discuta nimic altceva in afara de granita, vamesi, fuga si Occident. Toate acestea l-au facut pe Muntean tot mai interesat, iar Butincu, cu un ochi bine format, a simtit atractia tot mai mare a blondului pentru actiune si a inceput a trata mai mult cu el, lasand femeia la o parte.

Chef la Pui

Noaptea de 18 spre 19 august 1981 avea sa fie prima a aventurii. In toiul noptii, pe la ora 2, Viorel Butincu apare la usa celor doi si bate, fara zgomot, pentru a nu trezi vecinii si a da de banuit. Buimaciti, cei doi nu au inteles din primul moment care e problema. Musafirul il ia la o parte pe Muntean si incep sa discute aprins si sa gesticuleze, intr-un colt al camerei, in timp ce femeia se imbraca si astepta sa vada ce se intampla. Butincu, fara a mai sta sa-i explice si ei ce discutase cu fostul student, o ia de mana si o grabeste: "Fa-ti bagaju’ si coboara-n fata blocului, ca ne asteapta o masina. In seara asta plecam, numai ai grija sa nu vorbesti nimic si cu nimeni din masina". Ascultatoare, dar si intimidata, si-a facut bagajul rapid, s-a imbracat si a coborat in fata blocului. In fata scarii era parcata o Dacia 1300 de culoare verde in care asteptau doi barbati, portiera din dreapta spate fiind deschisa. Fara frica, femeia intra in autoturism. "Eu sunt Gil", ii zice un tip de vreo 30 de ani tuns zero. "Draganescu", ii zice celalalt, fara sa se intoarca. Tacere apasatoare. Dupa cateva minute, coboara si ceilalti doi. "Hai la Draganescu, la Pui, ca e un chef", zice Butincu in timp ce trantea portiera.

Planul "evadarii" din tara

Pui. Ora 4 dimineata. Aici, liniste, nici vorba de chef. La Draganescu acasa ii intampina nevasta-sa, Maria. Grabiti, de parca i-ar fi urmarit cineva, incep sa detalieze planul care urma sa fie cam asa: sa plece la Timisoara pentru a-l contacta pe ofiterul de la graniceri pe care il cunostea Butincu; daca nu ar fi reusit, treceau la urmatorul, contactarea unui vames. Incep sa stabileasca si traseul pe care aveau sa-l urmeze in functie de raspunsul granicerului. Carmen devine suspicioasa vazand ca lucrurile se complica si ca cel care a luat fraiele afacerii este un tip cam nervos. Muntean isi vede amanta ingrijorata si incearca s-o calmeze: "N-ai de ce sa te ingrijorezi, totul e stabilit si trebuie sa facem cum zice Butincu, ca este bine". O ora mai tarziu, toata gasca este gata de plecare: Draganescu cu sotia si copilul, Butincu, Muntean si Carmen. Prima oprire a fost la Hateg, de aici au luat autobuzul spre Caransebes si cu un TIR bulgaresc au ajuns la Timisoara.

S-au certat intre ei ca chiorii

Aici s-au cazat la hotel. Voiau ca totul sa mearga bine, deci planul trebuia respectat pana in cel mai mic detaliu. Pe perioada calatoriei nu s-au iscat certuri intre ei, de teama de a nu fi deconspirati, dar, odata ajunsi, lui Butincu nu i-a convenit ca Draganescu ignorase planul initial si venise la Timisoara. De la mici clinciuri s-a ajuns la un scandal in toata regula. Pentru a nu atrage atentia receptionerului si, implicit, a militiei, Carmen incearca sa aplaneze conflictul, dar nu are cu cine sa se inteleaga. Nervos, Draganescu scoate un cutit de vanatoare pe care il avea in permanenta la el si ameninta cu el in stanga si-n dreapta. Femeia da sa plece si vrea sa renunte la toata tarasenia, nu mai vrea sa ia parte la actiune. Agitat din cale-afara, Draganescu o prinde de o mana si ii pune cutitul la gat: "De aici nu pleci decat cu preotul". Muntean, care asista pasibil, vazand ca se ingroasa gluma, a tras-o pe femeie de maneca: "Fa asa cum spun ei". Intr-un final, lucrurile se linistesc si reincep interminabilele discutii. Urmau sa respecte planul asa cum il stabilisera, barbatii sa se intoarca la Hunedoara, iar femeile sa astepte

2

la hotel intoarcerea lor. Fiind obositi dupa atata tevatura, cei trei renunta sa plece chiar in noaptea respectiva si amana pentru a doua zi dimineata. Bani aveau, asa ca decid cu totii sa mearga la restaurantul hotelului. La o masa invecinata, doi italieni discuta zgomotos in limba materna. Draganescu vrea sa cumpere Kent, dar cum ar fi batut la ochi sa cumpere el cu valuta, il convinge pe unul dintre italieni. Acesta pleaca impreuna cu Draganescu, care incepe sa-i explice italianului care le sunt intentiile si daca poate cumva sa-i ajute. Cand s-a intors la masa, si-a informat gasca despre ce discutase cu italianul si cum s-a inteles cu acesta ca, odata ajunsi la Varset, in Iugoslavia, sa-i astepte si sa-i duca mai departe.

JAFUL

Cei trei teroristi aveau la ei un intreg arsenal sustras pe 22 august noaptea de la Postul de Militie din comuna Pui. Draganescu, Butincu si Muntean nu s-au multumit cu putin, devastand militia din Pui: trei pistoale-mitraliera de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, sapte incarcatoare de pistol-mitraliera, dintre care sase pline cu munitie, sase incarcatoare de pistol, trei baionete, trei cutite, o busola, 55 cartuse calibru 7,65 mm si 570 cartuse 7,62 mm. Jaful de proportii a fost constatat abia pe 23 august dimineata, cand seful de post a ajuns la serviciu. Disperat, acesta a dat alarma. In mai putin de trei ore, Securitatea si militia din Hunedoara, Timisoara si Bucuresti erau in alerta.

Alerta de gradul zero

A doua zi, pe 20 august, asa cum stabilisera, Draganescu, Butincu si Muntean au plecat direct spre Hunedoara. Ultimii doi au mers pe la casele lor sa-si rezolve fiecare ce probleme mai aveau, iar doua zile mai tarziu au plecat spre Pui, unde ii astepta Draganescu. SPARGEREA. Au stat pana seara la taclale, punand la punct detaliile. Nu stiau exact ce varianta vor alege, frica de a nu fi deconspirati era mare. Atunci, Draganescu a propus ca, pentru orice eventualitate, sa dea o spargere la postul de militie din comuna ca sa ia niste arme. Toti au fost de acord. In noaptea de 22/23 august au intrat si golit tot ce era in rastel, apoi, fara sa-i simta nimeni, au plecat spre casa lui Draganescu. Si-au aranjat armele intr-o valiza, au asteptat dimineata si au plecat spre Hateg. Au urcat in autobuzul de Orastie si, de aici, totul a luat-o razna, inarmati pana-n gat si plini de elan, nu au mai respectat planul pasnic, initial care era deja o amintire. Au trebuit sa improvizeze. DETURNAREA. Pe 23 august 1981, suflarea tarii se pregatea de Ziua Nationala: demonstratii, discursuri, mici, bere. Pentru multa lume n-a fost deloc o zi placuta. Un atac terorist ca in filme ravaseste doua judete invecinate, Hunedoara si Timis. Militia si Securitatea din Hunedoara sunt puse pe jar inca de la primele ore ale diminetii. In noaptea precedenta postul de militie din comuna Pui fusese spart si se furasera mai multe arme si munitie. Se stia ca erau trei indivizi care, dupa ce au spart sediul Militiei, s-au urcat intr-un autobuz, cu numarul de inmatriculare 31-HD-6116, de culoare galbena, pe ruta Hateg - Hunedoara - Orastie. Se mai cunostea faptul ca, la Calan, cei trei au fortat soferul sa schimbe ruta si sa se indrepte in directia Deva - Faget - Lugoj - Timisoara. PRIMELE MASURI. Ora 9:35. Pe scara ierarhica se iau primele masuri, pregatirea trupelor de interventie, raportarea pe scara ierarhica "pana sus". In scurt timp sunt pregatite pentru misiune Batalionul 33 Securitate-Militie, Batalionul 37 Securitate Lugoj si Batalionul 38 Securitate Orastie, precum si doua autovehicule blindate de interventie (ABI). Situatia devenea din ce in ce mai grava. Au fost informate Compania a 6-a de frontiera din Batalionul 33 Securitate-Militie Timisoara, Inspectoratele Judetene ale Ministerului de Interne din zona, Brigada de graniceri Timisoara si Batalionul de paza al Aeroportului Timisoara. "Am fost chemat de acasa de seful meu direct. Faceam parte din trupele "Arta". Era vorba sa participam, in cel mai scurt timp, la o misiune speciala. Era pentru prima data cand nu era o simulare. Putin mi-a fost frica, pentru ca nu am stiut ce se intampla. Abia la sediu am fost pus in tema cu detaliile", povesteste un participant, acum comisar-sef la IJP Timis. (Adrian Mogos, Tiberiu Kiss)

3

Fostul adjunct SRI isi aminteste

"Toata lumea era la demonstratia organizata cu ocazia zilei de 23 august, pe stadionul 1 Mai din Timisoara", isi aminteste colonelul in rezerva Ion Adamescu, adjunct al SRI Timis pana in 1995, ajuns primul la locul de capturare a teroristilor. Dupa ce au defilat sportivii prin fata tribunei oficiale, Adamescu, impreuna cu capitan Eugeniu Dinescu, a parasit locul si s-au deplasat pana la sediul Securitatii Timis, situat pe Bulevardul Take Ionescu. De serviciu era locotenent-colonel Marian Suciu si, intamplator, la birou se afla si colonelul Ion Mortoiu, seful Securitatii. Adamescu povesteste ca nu o sa uite niciodata fata celor doi, erau speriati de bombe. Abia atunci aflase ca niste teroristi sechestrasera un autobuz, erau inarmati si urmau sa intre in Timisoara. Mortoiu a dat ordin ca Adamescu, Dinescu, Petru Cornita, Petru Valtanescu si Emil Teaha sa ia ABI-ul Securitatii si sa blocheze intrarea in Timisoara. "Filtrul s-a facut la statia Peco de pe Calea Lugojului", spune Adamescu. La doua minute dupa ce au ajuns la Peco a sosit si autobuzul cu pasageri. (Tiberiu Kiss)

Probleme cu armamentul

In raportul Brigazii 36 Securitate Timisoara privind organizarea si pregatirea operatiunii de lichidare a celor trei teroristi sunt descrise jaful asupra Postului de Politie din Pui, deturnarea si luarea de ostatici. Sunt facute si propuneri: "Subunitatile de lupta impotriva terorismului sa fie dotate cu armament fara zgomot si cu cartuse si substante lacrimogene. Asigurarea dotarii depozitelor, magaziilor si camerelor unde se pastreaza armament si munitie cu aparate de semnalizare si alarmare omologate si tipizate, intrucat cele existente sunt improvizate".

Andrei Draganescu

Andrei Draganescu era seful grupului de teroristi. Avea 29 de ani si locuia in comuna Pui, judetul Hunedoara. Era casatorit si avea un copil. Nu avea nici o ocupatie, dar avea un cazier foarte bogat. Fusese condamnat de 26 ori. El a fost dezarmat in autobuz de catre o femeie, care l-a si lovit cu arma pe care i-o luase. In timpul confruntarii cu fortele de ordine, Draganescu a fost impuscat in brat. Oficial, el s-a sinucis in arest, dar exista marturii ca, de fapt, a fost omorat.

Viorel Butincu

Viorel Butincu avea 32 de ani si locuia in Hunedoara. De meserie era zidar, dar ramasese de ceva vreme fara serviciu. E drept, avea la activ nu mai putin de 16 condamnari. Nu era casatorit, deci nu avea nici o obligatie si putea pleca fara a-si face griji. Si el a fost ranit in confruntarea cu fortele de ordine. Lui Butincu i s-a inscenat fuga de sub escorta pentru ca, astfel, sa poata fi lichidat dupa aceea intr-o padure de langa Faget de catre un securist si un militian.

Emil Muntean

Emil Muntean era cel mai tanar dintre cei trei teroristi. El avea 23 ani. Locuia in municipiul Hunedoara. Provenea dintr-o familie de conditie buna. Fusese student la Facultatea de Medicina din Timisoara, de unde insa a fost exmatriculat in anul al doilea. Dupa exmatriculare nu a facut mare lucru, neavand nici o ocupatie. Nu avea insa nici antecedente penale. Si lui Muntean i-a fost inscenata fuga de sub escorta. Ca si Butincu, a fost omorat in padurea de langa Faget. DOSARIn numarul de ieri, Jurnalul National v-a prezentat prima parte a atentatului terorist din 23 august 1981. Astazi, partea a doua: ambuscada si capturarea teroristilor.

Actiunea Autobuzul (2): capturarea teroristilor

4

Pe 23 august 1981, trei indivizi au luat ostatici calatorii unui autobuz de navetisti cu intentia de a fugi din tara. In numarul de ieri v-am prezentat prima parte a acestui serial: complotul teroristilor. Teroarea a luat sfarsit la 8 kilometri de Timisoara. Astazi vom relata cum s-a desfasurat actiunea de anihilare a teroristilor si ce a ordonat Nicolae Ceausescu. ADRIAN MOGOS, TIBERIU KISSIntentia teroristilor Andrei Draganescu, Viorel Butincu si Mircea Emil Muntean de a ajunge la Timisoara era acum clara pentru autoritati. Aproape de frontiera, cu un aeroport in preajma, Timisoara oferea locatia ideala pentru ceea ce isi pusesera in gand cei trei. Imediat ce a fost informat, Aurelian Mortoiu, seful Securitatii Timisoara, a raportat pe scara ierarhica lui George Homostean, ministrul de Interne de la acea data, si lui Tudor Postelnicu, seful Departamentului Securitatii Statului (DSS). De asemenea, general-locotenent Nuta, seful Inspectoratului General al Militiei, si prim-ministrul Dascalescu erau tinuti in permanenta la curent cu evolutia evenimentelor. Primul, aflat in tribuna oficiala cu Ceausescu, la manifestarile prilejuite de ziua de 23 august din Bucuresti, il anuntase deja, in jurul orei 10:30, pe Stefan Blaga, comandantul USLA sa se pregateasca rapid de o interventie la Timisoara. Acesta i-a telefonat la Timisoara lui Mortoiu care i-a relatat urmatoarele: "Autobuzul de Calan - Deva a fost capturat de teroristi si se afla in apropiere de Lugoj, iar teroristii inarmati solicita ca in locul numit Padurea Verde sa se pregateasca un elicopter si 30.000$, in caz contrar ii vor lichida pe pasageri".

Criza maxima

Un furt de arme si munitie ajunsese acum un adevarat dezastru pentru conducerea statului, o criza fara precedent. Ca urmare, Blaga a ordonat ca autobuzul sa fie oprit intre Lugoj si Timisoara si sa se duca tratative pana ce un detasament USLA de la Bucuresti va sosi la fata locului. Intre timp, generalul Emil Macri din DSS a plecat impreuna cu general-locotenent Octavian Pop, loctiitorul lui Nuta, spre Deva pentru a face cercetari si pentru a obtine date noi pe linie de Securitate. In jurul orei 12:00, imediat dupa terminarea demonstratiilor din Piata Palatului, Homostean si Postelnicu i-au raportat vadit ingrijorati lui Ceausescu despre cele intamplate. Furios din cale-afara ca nu a fost imediat informat, "comandantul suprem" le-a ordonat celor doi sa plece de urgenta la Timisoara. Un avion special pregatit, in care se aflau Stefan Blaga, Constantin Tecsan (loctiitorul sefului Serviciului Antiterorist si Antideturnare de la Aeroportul Otopeni) si un detasament USLA, era gata de decolare pe Aeroportul Baneasa.

Amplasarea dispozitivului

Mortoiu a trecut imediat la indeplinirea ordinului dat de Homostean si a demarat actiunea de oprire a circulatiei intre Lugoj si Timisoara. La un kilometru de Ghiroda (o comuna de langa aeroport) si la 8 kilometri de Timisoara, dispozitivul alcatuit din cinci ofiteri, un maistru militar, 40 de militari in termen, doua ABI, un TV 12-C, un SR 114 si un ARO era amplasat. Comandantul ambuscadei a fost numit colonelul Teodorescu, acestui dispozitiv adaugandu-i-se ulterior inca un ABI cu patru ofiteri. De asemenea, s-a dispus inchiderea cailor de acces spre Padurea Verde (zona de agrement la marginea Timisoarei) cu un dispozitiv alcatuit din sapte ofiteri, un securist, 74 de militari in termen, trei S.R.114, o Dacia 1300, patru R.105, patru RTP si patru caini de militie. Pentru blocarea si inchiderea din spate a ambuscadei, in scopul evitarii unei posibile tentative de retragere spre Lugoj, a fost amplasat un dispozitiv alcatuit dintr-un ofiter si o grupa formata din sapte militari in termen. Mai mult, batalionul de paza a aeroportului a blocat cu doua ABI intrarea in acest obiectiv, pentru a opri eventuala patrundere a autobuzului in incinta, latura de sud a aeroportului fiind asigurata de un pluton de interventie din regimentul de aviatie.

"Predati-va, sunteti incercuiti!"

Asa cum am mai precizat anterior, Homostean fusese informat telefonic de Mortoiu de incercarile esuate pentru a opri autobuzul la Lugoj, apoi la Topolovatul Mare, dar si de faptul ca cei trei

5

teroristi au deschis focul de cateva ori spre fortele Ministerului de Interne. Intrucat se facuse deja uz de arma, Mortoiu a cerut si a primit din partea lui Homostean aprobarea de a trage daca cei trei vor folosi din nou armamentul. Toata aceasta tevatura care a pus pe jar autoritatile avea sa se termine intr-o baie de sange langa aeroportul din Timisoara. Ora 11:25. Autobuzul plin ochi se indreapta cu viteza redusa catre Timisoara si intra in dispozitivul ambuscadei. Nu se opreste, cu toate ca soseaua era blocata. La un moment dat, din autobuz se aud rafale. Se trage in sus, prin turela de aerisire, pentru intimidare. De partea cealalta, ofiterii, subofiterii si soldatii sunt instruiti si asteapta calmi, nu fara emotii. Autobuzul inainteaza pana la aproximativ 100 de metri de unul din ABI-urile care ii blocau calea. Comandantul ambuscadei, colonelul Teodorescu, striga la portavoce: "Predati-va, sunteti incercuiti!". Nici un raspuns din partea teroristilor, insa se poate vedea prin geamuri o agitatie mare in interiorul vehiculului. Se trage din nou in rafale, la intamplare. Gloantele musca din caroserie, iar Draganescu zbiara din toti rarunchii: "Va impuscam!". Se aud injuraturi, tipete de femei, copiii plang, se ascund ingroziti in poala parintilor sau a bunicilor. Unii calatori, mai cu initiativa si un pic de curaj, incearca sa profite de neatentia teroristilor pentru a-i dezarma. Autobuzul continua sa se deplaseze si Teodorescu ordona maistrului militar Vladescu foc de intimidare in plan vertical. Se trage si imediat dupa incetarea focului teroristii sunt somati inca o data. Autobuzul se opreste. Draganescu isi da seama ca singura posibilitate pe care o mai are acum este aceea de a-si negocia trecerea granitei, avand ca moneda de schimb cei 40 de oameni. Incep negocierile, comandantul ambuscadei trage de timp conform ordinelor, pentru ca detasamentul de la Bucuresti sa ajunga si sa-si faca treaba.

Cererile teroristilor

Usile din fata ale autobuzului se deschid incet si coboara un barbat. Paseste ingrozit pe asfalt si la 30 de metri in fata autobuzului se opreste. "Vor un elicopter de la Crucea Rosie si 30.000$, astea sunt pretentiile lor", zice omul. Raspunsul venit prin portavoce este ca aceste cereri depasesc competentele si posibilitatile organelor locale. Barbatul se indreapta in fuga spre autobuz, nu are curaj sa fuga, are familia inauntru si nu poate sa o paraseasca. Trec cateva minute si din autobuz coboara o femeie care vine cu aceleasi cereri din partea celor trei. Nici ea nu indrazneste sa fuga. Poate fi impuscata oricand. Raspunsul autoritatilor este neschimbat. Enervat, Draganescu trimite soferul autobuzului si ameninta cu "chestii urate, daca nu se va solutiona problema mai repede". In fata acestei amenintari, raspunsul venit de asta data este afirmativ, cererile pot fi rezolvate, dar va dura ceva timp. Este ora 13:30. Seful teroristilor ordona soferului, care isi reluase locul la volan, sa porneasca autobuzul. Incet, acesta se indreapta spre baraj si se opreste la 15-20 de metri de un ABI aflat in dreapta directiei de mers, dar sub amenintarea armei, soferul porneste din nou, se indreapta catre baraj cu intentia de a-si croi drum si loveste cu putere partea dreapta a vehiculului blindat pe care il impinge 7 metri intr-un sant, facandu-si astfel loc de trecere.

Sfarsitul terorii

Situatia scapa de sub control si colonelul Teodorescu da ordin din nou lui Vladescu sa traga, de asta data in cauciucuri. Concomitent se aud focuri si in autobuz, unde se trage ca in poligon. O prima victima este soferul, care cade cu capul pe volan, mort, iar calatorii speriati, obositi si nervosi incearca sa-i dezarmeze pe cei trei, incepand o inclestare vecina cu moartea. Ramas fara conducator, autobuzul o ia razna si se opreste intr-un copac de pe marginea drumului, in timp ce fortele de ordine continua sa traga. La fel si teroristii. E un adevarat haos, un vacarm in care nu se mai deslusesc tipetele oamenilor, racnetele teroristilor, somatiile lui Teodorescu. Gloantele vajaie si par a veni din toate directiile. Autobuzul este ciuruit si prin geamurile sparte incep sa sara oameni. Fiecare incearca sa scape de tirul armelor sau sa se ascunda fugind in toate directiile. E greu sa eviti ploaia de gloante. Draganescu, ranit destul de grav, este asaltat de oameni si renunta, nu fara ultime eforturi, la lupta. Este rapid imobilizat, dar, intre timp, Butincu si Muntean reusesc

6

sa scape fugind prin lanul de floarea-soarelui. Nu apuca sa fuga decat vreo 50 de metri, soldatii care ii urmaresc reusesc in scurt timp sa-i prinda. Aveau la ei trei pistoale mitraliera cal. 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale cal. 7,65 mm model 1974, sapte incarcatoare de pistol mitraliera din care sase pline cu munitie, sase incarcatoare de pistol, trei baionete, trei cutite, o busola, 55 cartuse cal. 7,65 mm si 570 cartuse 7,62 mm. Treptat, dupa toata agitatia, calmul se asterne din nou. Se aud bocete, gemetele ranitilor. Ofiteri si subofiteri de toate gradele se agita in toate partile. Ranitii sunt bagati in masini si dusi la spital, iar celor care se pot tine pe picioare, cu toate ca sunt disperati, li se iau primele declaratii. Se face un bilant provizoriu: au murit sase oameni si au fost raniti alti doisprezece. Dupa ce au carat mortii si ranitii, militarii incep actiunea de "spalare a carosabilului" pentru a se sterge orice urma, in timp ce teroristii sunt dusi la spital cu o masina a Securitatii pentru a li se acorda primele ingrijiri medicale.

Marturie

Colonelul in rezerva Ion Adamescu, adjunct al SRI Timis pana in 1995, nu a uitat ziua de 23 august 1981. "Soferul autobuzului era cel care purta negocierile cu organele de ordine. Despre sofer, in prima faza, toata lumea a crezut ca e terorist, intrucat vorbea foarte obraznic. Dupa 30 minute de negocieri, din autobuz s-a auzit o rafala, iar in acel moment seful de stat major a strigat catre soldati: "Trageti, odata! Ce mai stati?!". In acel moment s-a dezlantuit iadul. Autobuzul a inceput sa se deplaseze incet spre santul din marginea drumului, unde erau aliniati tragatorii. Soferul autobuzului era deja mort, el fiind victima primei rafale care s-a auzit in autobuz. Nebunia a durat mai putin de doua minute. Teroristii au fost capturati si dusi la sediul Militiei", isi aminteste Adamescu.

Dezarmati de o femeie

Angela Andrioni locuieste in Densus, judetul Hunedoara. Era cu barbatul si copilul in autobuzul "mortii", la 23 august 1981. Pentru ea, ziua aceea a ramas nestearsa in memorie: "Am plecat dis-de-dimineata pe la 5:30 cu copilul si cu barbatu’ meu la Hunedoara. Am luat cursa pana la Hateg. Aici ne-am dat jos si ne-am urcat in cea de Hunedoara. Erau si trei baieti pe care nu ii vazusem pe ruta asta. Era ceva dubios la ei, ca aveau toti trei un singur geamantan. Au scos niste automate din geamantanu’ ala, le-au incercat si au tras foc prin aerisitoarea aia de la autobuz. A zis unu’ dintre ei: "N-am treaba cu dumneavoastra. Eu vreau sa plec din Romania". Au pus barbatii pe dreapta culoarului dintre scaune, femeile si copii pe mijloc. In timp ce se plimbau prin autobuz, se zgaiau la lume si unul dintre ei, Draganescu, ii zice lu’ barbatu’ meu: "Te cunosc, ca si eu am lucrat la padure. De voi o sa am nevoie". Incepuse lumea din autobuz sa se agite, a vazut ca nu-i de gluma cu astia. Atunci a zis Draganescu asta ca trage in noi: "Va omor, f... in gura!"". BARBATUL I-A FOST UCIS. Angela a avut atunci curajul sa-l dezarmeze pe unul dintre teroristi: "Cand am ajuns la Deva, soferul a vrut sa intre in niste blocuri in constructii ca sa strice autobuzul, sa ne dea aia drumul. La Lugoj, un TIR de armata bloca drumu’. Am vazut si carduri de gaste, erau cu sutele si le-au pus pe sosea sa opreasca autobuzul. La fiecare casa era un om cu cate o pusca. Unu’ dintre astia care ne-au luat prizonieri statea in spate, restul in fata si ne-au adunat, ne-au luat buletinele. Atunci, aia de afara au inceput sa zbiere: "Lasati ostaticii si va dam tot ce va doriti!". Nu stiu cum au reusit sa scape, si am plecat mai departe, spre Timisoara. La Ghiroda, pe o parte a drumului era un lan de floarea soarelui, pe cealalta parte niste porumb si iar plin de armata, cata frunza si iarba. Era un tanc pe mijlocul drumului si soferul a trebuit sa se opreasca ca nu mai avea pe unde sa treaca mai departe. Dintr-o data a zis unu’ dintre banditi: "Foc!". Atunci, barbatu’ meu a zis: "Ma omorara!". Si i-a dat sangele. Am vazut ca al meu murise si le-am zis: "Baga-s-ar dracu’-n voi ca mi-l omorarati!". O venit iar Draganescu la mine, mi-a zis sa merg la armata sa vorbesc cu ei, da’ n-am vrut. A zis ca imi omoara copilul si eu m-am pus peste el sa-l apar. Atunci mi-a pus automatul la cap, da’ eu n-am mai putut suporta. L-am imbrancit pe bandit, i-am smuls automatul din mana si i-am pus piciorul in gat".

7

Femeia nu a scapat nevatamata: "Cand ma luptam cu el, am simtit o caldura in piciorul drept. M-a impuscat al de era in spate". TRAGEAU TOTI. "De afara, soldatii au spart geamurile de la autobuz, au aruncat cu o sticla, au zis sa sarim toti si am auzit: "Foc!". In timp ce saream, tot ce era acolo armata au tras in noi, tancuri, tot. Nu mai stiu ce s-a intamplat, dar stiu ca au urcat niste soldati in autobuz, m-au luat si m-au dus prin floarea soarelui ca sa le arat care is aia care au tras. Erau doi dintre ei legati si le-am zis militienilor ca aia erau, da’ mai era unu’. Dupa aia, ne-am intors la autobuz si l-am vazut pe Draganescu. Era intr-un carucior din ala de invalizi si cand l-am vazut i-am tras un picior cat am putut de tare in carucior. Am vrut sa-l iau iar de gat, da’ nu m-a mai lasat soldatii. Au zis sa ma calmez si mi-au dat sa beau mie si copilului niste lapte cald. Dupa aia, mi-au dat niste injectii sa ma calmez si n-am mai stiut de mine, numai m-am trezit la militie in Timisoara, unde o trebuit sa dau declaratii", incheie Angela. (Adrian Mogos)

Voiau sa-I judece public

Seara, cei trei teroristi au fost adusi din spital la sediul Militiei pentru primele cercetari, procurorul militar sef adjunct al Procuraturii Militare Timisoara, colonel Ladislau Batorfi, incepand cercetarea penala. In dosarul nr. 292/B/1981 al Procuraturii Militare Timisoara s-a stabilit ca cei trei teroristi au comis infractiunile de: tentativa de trecere frauduloasa a frontierei, furt calificat in paguba avutului public, detinere ilegala de arme si munitie, talharie in paguba avutului public, lipsire de libertate in mod ilegal, omor deosebit de grav, vatamare corporala grava, asociere pentru comiterea de infractiuni si s-a dispus arestarea celor trei. Seful USLA, colonel Blaga, a facut propunerea de cercetare si judecare publica a celor trei, pentru a se da un exemplu ca statul si societatea comunista nu permite si nu va ingadui nici pe viitor ca asemenea acte de teroare sa mai aiba loc pe teritoriul tarii. Postelnicu si Homostean insotiti de Mortoiu, Deheleanu si Blaga "au coborat in arest". Doi dintre teroristi, Butincu si Muntean, se aflau in acel moment sub escorta lui Tecsan. Fiind cel mai mare dintre oficiali, Postelnicu a preluat initiativa anchetei. Intimidati de clica de generali ce forfotea in jurul lor, amenintati, batuti si injurati, cei doi nu au stat mult pe ganduri si au inceput sa "toarne" ca pe banda rulanta tot ce s-a intamplat. (Adrian Mogos)

Ceausescu da ordin: "Sa dispara!"

Pana una, alta, trebuia facuta o analiza a evenimentelor si elaborata o informare detaliata pentru tovarasul Ceausescu (foto), pentru a fi luate masurile de rigoare in privinta teroristilor. Postelnicu si aghiotantii au parasit arestul si s-au indreptat spre biroul lui Nica pentru a pune la punct modul in care va fi informat Ceausescu. Pe firul direct cu Bucurestiul, Homostean a cerut legatura cu seful statului care se afla la Snagov, cerandu-le ofiterilor prezenti sa paraseasca incaperea, pentru a ramane doar el cu Postelnicu. I-a raportat lui Ceausescu modul in care a fost solutionata criza, precum si faptul ca "teroristii au fost dusi la spital, intrucat erau raniti usor si trebuiau ingrijiti, dar doi dintre ei sunt acum inapoi la arest". In tot acest timp, Postelnicu il vedea pe Homostean cum se schimba la fata si a realizat ca ceva nu e in regula, presimtirea adeverindu-i-se cand Homostean i-a facut semn sa ia receptorul. Cu strangere de inima, Postelnicu a luat receptorul si i s-a ordonat: "Sa fie luate masuri pentru ca cei trei teroristi sa fie lichidati fizic, sa dispara". Acelasi ordin il primise si primul. (Adrian Mogos)

DOSARAsasinarea, din ordinul lui Ceausescu, a autorilor atentatului de la 23 august 1981 este un episod socant al dosarului "Autobuzul". Doi dintre teroristi au fost dusi intr-o padure si impuscati, in timp cel al treilea se pare ca ar fi fost "ajutat" sa se sinucida.

Actiunea Autobuzul (3): lichidarea teroristilor

8

Actiunea Securitatii si Militiei de neutralizare a teroristilor a luat sfarsit cu un bilant tragic: sase morti si doisprezece raniti. Nimic nu trebuia sa mai aminteasca de acest eveniment care tulburase omagiile de 23 august. Ceausescu a dat ordin ca cei trei sa dispara de pe fata pamantului, iar subordonatii s-au grabit sa puna in aplicare ordinul. Doi dintre teroristi vor fi dusi intr-o padure si executati, in timp ce ultimul avea sa-si gaseasca sfarsitul intr-o celula de arest, spanzurat. Toti trei au fost ulterior ingropati in cimitir, fara a se lasa nici un semn care sa duca la identificarea locului. ADRIAN MOGOSOrdinul era asadar clar: "Sa fie lichidati fizic!". Postelnicu i-a rechemat in birou pe Nica, Mortoiu, Deheleanu si Blaga si i-a informat care este hotararea luata la "centru". Colonelul Blaga a fost intrebat daca are un om de la Bucuresti care sa se "ocupe" de aceasta treaba. Raspunsul venit a fost pozitiv: "Il am pe Tecsan!". O solutie plauzibila, pentru justificarea lichidarii, gasita de Postelnicu a fost "fuga de sub escorta", insa trebuia gasit un pretext pentru scoaterea din arest a celor trei. Aceasta versiune putea functiona numai in cazul lui Butincu si Muntean, Draganescu fiind destul de grav ranit, nu se putea deplasa. S-a luat hotararea ca doar primii doi sa fie dusi "la reconstituire" in comuna Pui. Cum Tecsan nu putea infaptui de unul singur misiunea, Deheleanu a fost intrebat de Postelnicu daca i se poate pune la dispozitie un om din Timisoara care ar putea sa-l ajute pe ofiterul USLA. Militianul propus pentru o asemenea misiune: Iulian Laza, plutonier adjutant, fost sef al arestului Militiei Timisoara. Dupa ce s-au pus la punct toate detaliile, cei doi teroristi au fost scosi din arest, bagati intr-o duba si toata echipa a plecat spre locul reconstituirii.

Trebuie impuscati!

"Am fost sunat la telefon in biroul in care lucram si mi s-a cerut sa ma prezint la comandantul militiei judetene, colonelul Deheleanu. In curtea Militiei judetene l-am intalnit pe colonelul Deheleanu, care m-a luat langa el si mi-a spus: "Din ordinul comandantului suprem, astia trebuie impuscati!". Mi-am dat seama ca era vorba de teroristi. Totodata, mi-a cerut sa-i scot pe cei implicati in eveniment din arest si sa-i urc intr-un ARO de culoare verde, care se afla in curte. Am intrat in arest, iar cand m-am uitat l-am vazut intr-o camera apropiata pe procurorul militar, cred ca era colonelul Batorfi, discutand cu una dintre persoanele in cauza", declara in 1993 Laza despre inceputul misiunii sale in dosarul "Autobuzul".

"S-ar putea sa ne coste viata"

Laza sustine ca a fost inarmat cu un pistol mitraliera marca AKM si cu un incarcator cu 30 de cartuse. "Revenind in curtea militiei judetene am observat ca cei doi indivizi erau urcati in ARO, avand mainile legate cu catuse. La volanul masinii s-a urcat un civil pe care nu-l mai vazusem pana atunci, iar langa acesta colonelul Deheleanu, eu urcandu-ma langa cei doi infractori", continua plutonierul. El ii descrie amanuntit pe Butincu si Muntean, amintind in declaratia din 1993 si discutia dintre acestia: "Unul dintre ei era blond, de statura potrivita spre mic, iar cel de-al doilea era brunet, parul scurt, putin mai inalt decat cel descris anterior, cu o cicatrice pe unul dintre obraji. Mi-am dat seama ca ne deplasam cu autoturismul ARO pe soseaua spre Deva, iar la un moment dat cel blond i-a spus celui brunet: "Vezi ce am facut noi si numai din cauza ta, s-ar putea sa ne coste mult, poate chiar si viata!", la care celalalt i-a raspuns: "Vezi-ti de treaba, ca nu este chiar asa". In acele momente am auzit din fata vocea civilului pe care nu-l cunosteam si care conducea masina, care imi cerea sa nu-i las sa discute intre ei".

Da-i batrane, in spate!

Laza precizeaza ca, prin geamul cu gratii de la ARO, a putut vedea ca tot drumul au fost insotiti de o Dacie alba. Momentul asasinarii teroristilor este si el descris cu lux de amanunte: "Dupa circa o ora, autoturismul s-a oprit la sosea, colonelul Deheleanu a coborat, a ramas acolo, dupa care am urcat o panta si ne-am oprit intr-o poiana in padure, dupa care civilul a coborat de la volan si a

9

deschis usa din spate, cerandu-mi sa-i dezleg pe cei doi. Eu i-am dezlegat, dupa care la cererea civilului m-am dat jos. Dupa ce eu am coborat, cetateanul in civil le-a cerut si celor doi sa coboare din masina. Dupa ce le-am desprins catusele de bancheta, acestia ramasesera cu cate o catusa prinsa fiecare de cate o mana, iar cel brunet a inceput sa tipe, spunandu-ne ca i-am adus sa-i impuscam. Cetateanul civil s-a urcat in ARO si a incercat sa-i dea fortat jos din masina, insa cei doi se tineau cu mainile de bancheta si tipau. Am auzit la un moment dat doua focuri de pistolet, iar cei doi au cazut din masina in iarba. Unul dintre acestia am vazut ca se rasucea, moment in care civilul mi-a spus: "Da-i batrane, in spate!" Am deschis focul de la circa 2 metri, avand arma pe foc automat si am tras cam trei cartuse in spatele fiecaruia dintre cei doi". Laza isi aminteste ca in curte la inspectoratul Deva al MI, colonelul Deheleanu, vazandu-l cam "afectat", i-a spus: "Ce ai? Ai facut un act caritabil fata de cei care au murit!".

"Se imprastiase foarte mult sange"

Loctiitorul sefului Serviciului Antiterorism si Antideturnare (USLA) de la Aeroportul Otopeni, colonelul Constantin Tecsan, a sustinut ca el nu a facut decat sa-i forteze pe Butincu si Muntean sa coboare din ARO si ca cei doi au fost impuscati de fapt de subofiterul Laza. "Ajungand in padure, am oprit autoturismul ARO si atat eu, cat si subofiterul am coborat din masina. Subofiterul a deschis cu o cheie usa autoturismului si le-a ordonat celor doi, care aveau mainile legate la spate in catuse, sa coboare din masina, timp in care eu ma aflam in apropiere, langa usa. Unul dintre cei doi, blond, a coborat din masina, a facut cativa pasi, moment in care subofiterul al carui nume nu-l cunosteam a deschis foc automat, gloantele lovindu-l pe respectivul atat in fata, cat si in spate, eu vazandu-l ultima oara cu fata in sus. In aceste conditii, cel de-al doilea terorist a refuzat sa coboare din autoturism, a inceput sa tipe, motiv pentru care eu am urcat in masina si am incercat sa-l dau pe acesta jos, fortat, lovindu-l cu pistoletul Carpati pe care il aveam in omoplatul drept, imprejurare in care am scapat pistolul", declara Tecsan in cadrul anchetei asupra cazului, din 1993. A TRAS SI EL. Colonelul a mai precizat ca a tras si el un foc, dar ca nu si-a dat seama daca a lovit sau nu vreunul dintre cei doi teroristi: "Am reusit sa intru din nou in posesia pistolului, l-am armat si am tras un foc in incinta masinii, fara a-mi da seama daca glontul l-a lovit sau nu pe individ. In clipele urmatoare, cu ajutorul subofiterului de militie am reusit sa-l taram pe acesta, care a cazut langa usa masinii, unde subofiterul a deschis foc automat asupra acestuia. Fac precizarea ca la locul celor intamplate se imprastiase foarte mult sange, dar in cele din urma, murdarindu-ne pe haine, i-am urcat pe cei doi in masina si am iesit in sosea". "LINISTITI" CU O TUICA. Tecsan a marturisit insa ca si el, si Laza au fost fortati sa scrie cate o declaratie in care sa sublinieze ca Butincu si Muntean au vrut sa evadeze de sub escorta: "Ne-am continuat impreuna cu cele doua masini drumul pana la morga la Deva, unde am coborat din masina, fiind luat de o alta masina si am fost dus la inspectorat impreuna cu subofiterul care ma insotea. In curtea inspectoratului MI Deva fusese adusa masina cu care noi ne deplasaseram anterior, pe care cateva persoane o spalau de sange in interior. Am mers apoi intr-un dormitor din inspectorat, unde la putin timp au venit colonelul Blaga, colonelul Deheleanu si generalul Macri. Cei trei ne-au dat niste coli de hartie si ne-au dictat cate o declaratie, sugerandu-ne sa insinuam ca cei doi ne-au silit sa oprim pe drum, batand cu pumnii in geam, pentru a cobori in vederea satisfacerii nevoilor fiziologice, prilej cu care au incercat sa evadeze, iar noi i-am impuscat. Am luat masa, prilej cu care am fost serviti cu cateva pahare de tuica".

Dusi pe furis, in toiul noptii, la groapa comuna

La Deva, totul era rezolvat de generalul Emil Macri, care "aranjase" deja problema la morga. Cand autoturismul ARO care avea in spate cele doua cadavre a ajuns in curtea Inspectoratului MI, Macri a trimis pe cineva cu masina la morga. La examinarea cadavrelor, medicul legist Grama, care fusese chemat de urgenta, nu a fost de acord cu decizia "organelor" de a se consemna ca s-a tras de la o distanta de "aproximativ" 15 metri, intrucat observase urme suplimentare ale tragerii,

10

semn ca se trasese de la foarte mica distanta. Ca urmare, acesta a inceput o discutie in contradictoriu cu ofiterii prezenti, care doreau neaparat consemnarea in actul medico-legal a distantei de 15 metri. Pana la urma, medicul legist a cedat in fata autoritatii. La putin timp dupa incheierea examinarii, cadavrele au fost duse in Cimitirul Calugareni din Deva si ingropate pe ascuns, fara stirea rudelor. Groparii au fost amenintati sa-si tina gura si nu a fost lasat nici un semn la locul inhumarii pentru ca ulterior, cand vor fi ingropate si alte cadavre in aceeasi groapa, cei doi teroristi sa nu poata fi identificati.

Al treilea terorist a fost "ajutat" sa se spanzure

Prima parte a misiunii fusese indeplinita. Doi dintre teroristi zaceau deja intr-o groapa necunoscuta din Cimitirul Calugareni, urmatorul pe lista mortii fiind Draganescu. Sarcina de a rezolva aceasta problema i-a revenit sefului Securitatii Timisoara, Mortoiu. Acesta se astepta ca starea de sanatate a lui Draganescu sa se inrautateasca, pentru ca natura sa-si urmeze cursul, dar cum teroristul nu dadea nici un semn ca ar fi vrea sa moara, trebuia gasita cat mai repede posibil o solutie. Mortoiu s-a sfatuit cu Tamas, seful Militiei Timisoara, caruia i-a spus ca ordinul ce urmau sa-l duca la bun sfarsit vine direct de la Ceausescu si au discutat indelung mai multe variante. La discutie a mai fost chemat si colonelul Gheorghe Gornic, medic militar ginecolog si medic-sef al Inspectoratului Judetean Timis. Intr-un final, s-a gasit solutia: ultimul ramas in viata dintre teroristi trebuia "rezolvat" pe cale medicala. S-a propus ca medicul sa fie cel care sa-i administreze tratamentul final. Doctorul Gornic nu a facut nici un fel de comentariu si a fost de acord ca sub pretextul administrarii unor calmante sa-i "bage in vena" lui Draganescu apa si aer, urmarea fiind decesul prin embolie. Dupa-amiaza de 24 august a insemnat inceputul sfarsitului pentru Draganescu. Medicul a inceput tratamentul "prescris", pe care l-a continuat pana a doua zi la ora 17:45, cand ii administreaza pentru ultima data "1.000.000 U.I. penicilina", asa cum rezulta din condica medicala II/1981 a arestului Militiei Timis. STRANGULATORUL. Cu toate acestea, Draganescu refuza sa moara, iar situatia ajunsese intr-un impas, tratamentul nu isi facea efectul, pe holurile militiei se auzeau deja voci ca "ala nu vrea sa moara". De aici problema se complica, pentru ca dupa administrarea tratamentului Gornic a ramas singur in celula cu teroristul. Ofiterii si subofiterii care l-au vazut in acele zile pe Gornic agitandu-se prin arest au declarat ca acesta era foarte nervos. Dupa ultima injectie, a urmat o perioada de acalmie, dar pentru putin timp, deoarece medicul a dat alarma: "Detinutul s-a spanzurat!". Trebuie mentionat ca, asa cum rezulta din rechizitoriul Parchetului Militar din 1993, Gornic, ramas singur in celula cu Draganescu, i-ar fi luat acestuia fasa cu care acesta era bandajat la cot si l-a sugrumat. Totodata, se mai mentioneaza ca teroristul a fost gasit spanzurat intr-o "pozitie nefireasca". Pentru constatarea decesului a fost chemat medicul legist Dressler. Cand acesta a ajuns erau prezenti in celula Mortoiu si procurorul militar Batorfi. Printr-o "dispozitie" a acestuia din urma, legistul a fost obligat sa analizeze cadavrul in graba. Ciudat a fost faptul ca nu s-a facut o comisie de ancheta, cum se procedeaza in aceste situatii, care sa investigheze conditiile in care s-a produs sinuciderea. ALTA INMORMANTARE. Constatarea medico-legala fiind facuta, nu mai urma decat capitolul final, care avea sa se desfasoare identic cu cel de la Deva. Mortoiu, Tamas, Batorfi si Gornic au fost vazuti cum au scos din arest cadavrul lui Draganescu si l-au urcat intr-o duba de culoare kaki, care nu apartinea militiei. Dupa plecarea medicului legist, Tamas si Mortoiu au dat ordin ca din celule sa fie scosi cativa detinuti arestati contraventional. Acestia au luat cadavrul lui Draganescu si, sub supravegherea celor doi ofiteri, au plecat spre Cimitirul Saracilor din Timisoara, unde la lumina lanternelor a fost ingropat si ultimul terorist. Ca si in cazul celorlalti doi, nu a fost lasat nici un indiciu, nici o urma. Acum misiunea lichidarii fusese indeplinita si Mortoiu s-a grabit sa-i telefoneze, dupa "inmormantare", lui Postelnicu, caruia i-a raportat indeplinirea misiunii. GORNIC NEAGA. Pe parcursul anchetei, medicul Gornic nu a recunoscut crima. De asemenea, el nu a putut sa explice multe alte lucruri: "Tratamentul" aplicat lui Draganescu timp de aproape doua zile, afirmatiile lui Nica, Mortoiu si ale subofiterilor care au declarat ca tot timpul s-a agitat prin arest, cum a ajuns sa "participe" la scoaterea din sediul Militiei a cadavrului si participarea la

11

inhumarea lui Draganescu. De asemenea, Gornic a mai declarat ca doar Tamas, seful Militiei, si Hotaran, seful arestului, au fost in permanenta in preajma lui si doar acestia cunosteau exact la ce activitati a participat. Foarte convenabil, de altfel, pentru ca in 1993, cand s-a redeschis ancheta, ambii militieni erau deja decedati. Pe de alta parte, din condica de consultatii de la arestul militiei timisorene se poate observa ca intre iunie 1981 si ianuarie 1982, Gornic a acordat asistenta medicala doar in zilele de 24 si 25 august 1981. Ca urmare, afirmatia sa ca a fost chemat de la Policlinica MI pentru a constata decesul unui detinut este departe de realitate. In aceste cazuri trebuia trimis un colectiv de control, asa cum se procedeaza de fiecare data cand ceva se intampla in arest. Mai mult, medicul legist Dressler constata decesul la ora 19:00, deci la putin mai mult de o ora de la ultimul "tratament" facut de Gornic.

Medicul: "Daca as fi primit ordinul, nu l-as fi executat!"

Iata ce declara medicul Gheorghe Gornic la ancheta din 1993: "In ziua de 25.08.1981, in timp ce ma aflam la policlinica MI din Timisoara, am fost anuntat telefonic ca trebuie sa ma prezint de urgenta la arest, deoarece s-a spanzurat un detinut. Am intrat in camera respectiva si am vazut cadavrul unui barbat de circa 25 de ani. Pe pieptul cadavrului se afla un bandaj-fasa de tifon, care era desfasurata. La una dintre extremitatile acestei fese se observau pete de sange inchegate. Fasa era innodata la cele doua capete, deci nu avea latul tipic de spanzuratoare. Am constatat moartea si am spus ca nu i se mai poate acorda vreun ajutor medical. Precizez ca, in camera respectiva am stat numai 5 minute si permanent in prezenta a doua persoane, colonelul Tamas Valentin si plutonierul major Hotaran Petru. Precizez ca nu sunt reale afirmatiile celor care sustin ca eu as fi provocat moartea lui Draganescu Andrei. Eu nu am primit vreun ordin in acest sens si chiar daca-l primeam nu l-as fi executat. In zilele respective, 23, 24 si 25.08.1981 nu m-am intalnit cu colonelul Nica Constantin si nici cu colonelul Corpodeanu Ioan".

VINOVATII

Nume controversate se regasesc si in dosarul "Autobuzul". Tudor Postelnicu, ultimul ministru de Interne ceausist, a absolvit Facultatea Muncitoreasca. Pana in 1987 a fost ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului. A facut parte in august 1977 din comandamentul de reprimare de la Valea Jiului. Judecat pentru genocid si condamnat la detentie pe viata, a fost eliberat intre timp. Constantin Nuta, general, seful Inspectoratului General al Militiei, a participat in noiembrie 1987 la reprimarea revoltei muncitorilor de la Brasov. Emil Macri, general, a fost seful Directiei a II-a a Securitatii Statului. A condus operatiunile de reprimare a revoltei minerilor din Valea Jiului in august 1977, asistand sau efectuand anchete si a participat la reprimarea Revolutiei inca din momentul Timisoara. Judecat si condamnat, a murit in puscarie in aprilie 1995. Ion Deheleanu, colonel de Militie, a fost seful Inspectoratului Timis in 1989. Cand s-a declansat Revolutia la Timisoara a sustras din spital registrele de internare pe sectie, foile de observatie, registrele de operatie ale celor ucisi si raniti. Misiunea i-a fost comandata de generalul Nuta, care i-a ordonat sa faca sa dispara cele 43 de cadavre de la morga din Timisoara, incinerate ulterior la Bucuresti. Condamnat in 1997 la 15 ani inchisoare.

Inmormantati intr-o groapa comuna in cimitirul din Deva

Viorel Butincu si Emil Mircea Muntean au fost cei doi teroristi asasinati intr-o padure de langa Faget, pe drumul dintre Timisoara si Deva. Pentru a-si putea justifica crima, Militia si Securitatea le-au inscenat lui Butincu si Muntean fuga de sub escorta in drum spre comuna Pui, unde trebuia, chipurile, facuta reconstituirea spargerii postului de militie. Dupa ce au fost impuscati, au fost aruncati in ARO si dusi la morga din Deva. De aici, dupa o examinare sumara, cadavrele au fost transportate in toiul noptii si ingropate intr-o groapa comuna din Cimitirul Calugareni din Deva. Familiilor celor doi nu li s-a spus niciodata unde au fost inmormantati. De asemenea, nici un cuvant nu a fost suflat despre ceea ce li s-a intamplat din momentul arestarii.

12

Actiunea Autobuzul (4): la final dupa 21 de ani

DOSARSerialul legat de cea mai spectaculoasa operatiune terorista din Romania, pe care Jurnalul National vi l-a oferit in timpul acestei saptamani, se incheie cu parcursul pe care l-a avut in justitie dosarul legat de atentatul terorist din 23 august. Initial, in dosarul nr. 292/B/1981 s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de toti cei implicati, inclusiv a fortelor de ordine care au ciuruit autobuzul si a celor trei teroristi care erau deja decedati. Dupa 1989, dosarul a fost redeschis, urmarindu-se aflarea cu exactitate a ceea ce s-a intamplat pe 23 august 1981. ADRIAN MOGOSProcesul dosarului "Autobuzul" a durat mai bine de noua ani, din ianuarie 1993 pana in martie 2002. Prima instanta, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, prin sentinta nr. 63/15.04.1994, l-a condamnat pe Tudor Postelnicu la 15 ani inchisoare pentru savarsirea participatiei improprii la infractiunea de omor deosebit de grav, dupa ce i se schimbase incadrarea juridica din coautorat la infractiunea de omor deosebit de grav. Ulterior, conform Decretului 11/1988, instanta i-a redus la jumatate pedeapsa, urmand ca acesta sa execute sapte ani si sase luni. Aceeasi instanta l-a condamnat pe George Homostean la 10 ani de inchisoare, dar s-a constatat ca pedeapsa fusese amnistiata conform aceluiasi decret. Totodata, Tribunalul i-a achitat pe colonelul Ion Deheleanu, colonelul Constantin Nica si pe colonelul Stefan Blaga pentru comiterea infractiunii de omor deosebit de grav. Pentru aceeasi infractiune au mai fost achitati colonelul Constantin Tecsan, plutonierul adjutant Iulian Laza, general maior Aurelian Mortoiu si colonelul-medic Gheorghe Gornic.

Ordinul se executa, nu se discuta

Ancheta in acest dosar incepuse in ianuarie 1993, intregul proces durand ceva mai mult de un an. Conform hotararii instantei, toti cei implicati in acest dosar, care se aflau in stare de arest, au fost pusi in libertate. Magistratii au considerat ca cei acuzati nu au savarsit faptele cu vinovatie, deoarece actionau din ordinul direct al "comandantului suprem in apogeul dictaturii sale", neavand cum sa se impotriveasca si sa nu execute ordinul. De asemenea, faptele lui Deheleanu, Nica si Blaga au fost considerate ca fiind urmarea unui ordin pe care aveau obligatia sa-l transmita fara a avea initiative personale, modificandu-l sau neexecutandu-l. Nici Mortoiu si nici Gornic nu se fac vinovati de asasinarea prin injectare sau spanzurare a lui Draganescu, deoarece nu a existat nici un martor ocular la uciderea teroristului, "moartea acestuia datorandu-se sinuciderii, ca urmare a realizarii, poate, a gravitatii faptelor savarsite de catre el", constata instanta.

Prima condamnare

Impotriva acestei sentinte a declarat apel Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, dar si ex-ministrii Postelnicu si Homostean. Procurorii Parchetului Militar au considerat gresita achitarea fostilor securisti si militieni: Tecsan, Laza, Deheleanu, Mortoiu, Gornic, Nica si Blaga, solicitandu-se condamnarea acestora in calitate de coautori la infractiunea de omor deosebit de grav. Dupa judecarea recursului, Curtea Militara de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 105/10.12.1997, i-a condamnat pe Postelnicu si Homostean la cate 18 ani inchisoare, pe Deheleanu, Nica, Blaga si Laza la cate 16 ani inchisoare si degradare militara, pentru omor deosebit de grav. Securistul Mortoiu si medicul ginecolog Gornic au fost si ei condamnati la cate 16 ani si degradare militara pentru omor calificat. Pe parcursul procesului, instanta a mai constatat ca Tecsan decedase intre timp, asa ca procesul penal pornit impotriva lui a fost oprit. Conform art. 2 din Decretul 11/1988, instanta a redus la jumatate pedepsele, urmand ca Postelnicu si Homostean sa execute cate noua ani, iar restul cate opt ani, exceptandu-l pe Gornic, care avea de executat opt ani si sase luni. Astfel, s-a apreciat de catre magistratii Curtii Militare de Apel ca cei implicati au stiut ca ordinele

13

pe care le-au primit sunt ilegale si, mai mult, toti au recunoscut rolul lui Postelnicu si al lui Homostean in repartizarea sarcinilor de lichidare a celor trei. Instanta a considerat ca actiunea de insotire a autoturismului ARO cu cei doi teroristi de catre Deheleanu si Blaga a "insuflat executantilor ordinelor, Tecsan si Laza, hotararea de a duce la indeplinire ordinul primit si de a raporta de indata lichidarea fizica a celor doi". In ceea ce priveste decesul cel putin ciudat al lui Draganescu, judecatorii au considerat "de neimaginat ca un individ grav ranit la brat si lipsit de puteri sa se fi spanzurat de patul de deasupra sa".

Al doilea recurs

Aceasta decizie a fost atacata de catre Postelnicu si Homostean, care au considerat hotararile nelegale, deoarece in calitatea de ex-ministri ar fi trebuit judecati direct de Curtea Suprema de Justitie, de competenta careia ar fi fost acest proces, motivand si ca nu puteau sa nu execute ordinul venit direct de la Ceausescu. Fostul sef al Inspectoratului de Militie Timis, Constantin Nica, a considerat ca dupa prinderea teroristilor el nu a mai avut nici o contributie, iar comandantul USLA, Stefan Blaga, a sustinut ca avea sarcini precise pe linie terorista si ca a executat un ordin primit. Fostul plutonier Laza a precizat, in atacarea hotararii, ca ordinul primit nu putea sa-l comenteze, deoarece avea un grad mic si a executat ordinul, evitand astfel tragerea la raspundere pentru insubordonare. Ultimii doi, Mortoiu si Gornic, au considerat ca nu exista nici o dovada legata de omorarea lui Draganescu si au cerut aplicarea hotararii primei instante, aceea care ii absolvise de orice vina.

Ultima sentinta

Curtea Suprema, la 19 februarie 2002, a luat in examinare recursurile declarate de cei implicati si, dupa numai o luna, prin decizia nr. 1292/12.03.2002, a dat sentinta. In ceea ce-i priveste pe Postelnicu si Homostean, magistratii au considerat ca cei doi "au hotarat" sa dea curs ordinului primit de la Ceausescu, determinandu-i, prin functia si pozitia pe care o detineau, pe Deheleanu, Nica si Blaga sa insceneze deplasarea in comuna Pui. In legatura cu Nica, Blaga si Laza s-a constatat ca nu exista nici un dubiu ca hotararea anterioara este temeinica si legala, insa pedepsele date au fost aspre, nici unul dintre cei trei neavand vreodata probleme cu legea, sunt in varsta. Ca urmare, le-a fost redusa pedeapsa primilor doi la 13 ani, iar lui Laza la 12 ani si, aplicandu-se prevederile Decretului 11/1988, li s-a redus pedeapsa la jumatate. Singurul dintre cei implicati care nu a declarat recurs a fost Deheleanu, insa si in cazul lui pedeapsa a fost redusa. De asemenea, instanta suprema a considerat ca in ceea ce-i priveste pe Mortoiu si pe Gornic, la procesul anterior solutia de condamnare a fost facuta pe deductii si prezumtii, comitandu-se o grava eroare, instanta stabilind ca Draganescu "a murit datorita axfixierii prin spanzurare si nu prin strangulare", deci a mentinut decizia de achitare pentru infractiunea de omor calificat, data de prima instanta.

In loc de incheiere

Daca cei trei teroristi, Draganescu, Butincu si Muntean, ar fi fost judecati, ei ar fi fost oricum condamnati la moarte, cu atat mai mult cu cat primii doi aveau un cazier cat o zi de post. In orice tara din lumea asta teroristii ar fi fost condamnati fara cel mai mic regret. Pe de alta parte, actiunea de eliminare si stergere a tuturor dovezilor, initiata la ordinul lui Ceausescu, nu a fost cu nimic mai prejos. Poate ca cei care au executat ordinele, daca ar fi refuzat, ar fi avut aceeasi soarta cu teroristii, poate nu. Un proces pu- blic, asa cum se vehiculase initial, ar fi atras mase de oameni, insa conducerea de atunci a statului a considerat ca un proces public al unui adevarat act terorist ar fi dovedit populatiei ca "societatea socialista multilateral dezvoltata" era departe de a fi perfecta. Trebuie mentionat ca acest dosar, care are aproximativ 1.500 de pagini, abunda de declaratii

14

contradictorii ale martorilor sau chiar ale aceluiasi martor. Cert este ca, in ciuda tuturor declaratiilor si a dovezilor, doi dintre cei implicati, fostul sef al Securitatii Timis, Mortoiu, si medicul ginecolog Gornic au scapat basma curata.

"Am negociat cu teroristii"

Fostul sef al Inspectoratului de Militie Timis, Constantin Nica, isi aduce aminte: "In dimineata de 23 august eram la tribuna la Comtim, pentru ca urma demonstratia. A venit in graba la mine un subaltern si mi-a zis sa plec repede la inspectorat, ca e de rau. Am plecat direct spre Ghiroda. Am ajuns la locul blocajului inainte de ora 10:00. In spatele dispozitivului amplasat era pus de-a curmezisul un TIR, pentru ca teroristii sa nu poata sa treaca. Cand s-a apropiat autobuzul, am vazut cum femeile erau pe mijloc, barbatii pe dreapta, iar cei trei teroristi erau unul in fata, unul la mijloc si unul in spate. Ca sef al inspectoratului, am preluat negocierile cu teroristii. Stiam ca trebuie sa trag de timp sa asteptam detasamentul de la Bucuresti, despre care se zicea ca era mai bine dotat decat trupele noastre din teritoriu. M-am apropiat de autobuz si am inceput sa negociez cu ei, omul cu care am vorbit la inceput era cu soferul autobuzului, un barbat cat un munte care vorbea agitat, deoarece un terorist, ulterior am aflat ca se numea Draganescu, ii tinea arma la cap tot timpul. Am negociat indeosebi cu Draganescu care parea sa fie seful, dar tot timpul ma uitam la ceas, fara sa fiu vazut. In timpul negocierilor, l-am intrebat pe Tamas, seful Militiei Timisoara, care avea la randul lui in subordine niste lunetisti, daca poate sa ii nimereasca pe cei trei, a zis ca da si am ordonat foc. De ce nu s-a tras nici acum nu stiu".

Mortii erau pusi gramada

"Intr-una din aceste perioade cat ma aflam in spatele A.B.I.-urilor, am vazut ca autobuzul porneste si, dupa ce a impins un vehicul blindat, s-a oprit intr-un copac. Atunci s-a ordonat foc la cauciucuri. S-a tras ce s-a tras, am auzit tipete de femei si copii si am vazut prin geamurile autobuzului cum unii calatori incearca sa-i dezarmeze pe teroristi. Atunci au intervenit si trupele noastre din dispozitiv. Draganescu si Muntean au fost prinsi imediat. Stiam ca sunt trei teroristi, dar nu prinsesem decat doi si m-am speriat ca cel de-al treilea ar fi putut sa scape. M-am urcat in autobuz sa vad care este treaba si l-am vazut pe al treilea, Butincu, care zbiera, scuipa si injura de mama-focului, fiind prins sub un scaun, probabil din cauza izbiturii. Avea un pistol in mana si incerca sa-l armeze, ca sa traga. Nisipeanu, un locotenent din subordine, ii dadea pumni si picioare, in timp ce incerca sa-l dezarmeze si abia a reusit. Cand am iesit din autobuz, soldatii deja pusesera mortii deoparte. Erau claie peste gramada si deasupra era cadavrul unei fetite", mai spune Nica.

Am aflat detalii despre teroristi

Dupa ce Draganescu, Muntean si Butincu fusesera deja retinuti, sefului inspectoratului au inceput sa-i parvina mai multe informatii: "Dupa ce teroristii au fost prinsi, l-am trimis pe Mortoiu la aeroport sa-l astepte pe Postelnicu care stiam ca trebuie sa vina. Acesta s-a enervat cand a auzit ca trupele au anihilat grupul de teroristi. Cand totul s-a terminat, am plecat spre inspectorat si, mai tarziu, m-am dus si pana la spitalul unde erau internati, sa vad daca Draganescu e bine pazit. Intre timp aflasem aproape tot despre cei trei. Stiam ca Draganescu, atunci cand a fost in puscarie, undeva in judetul Constanta, l-a luat ostatic chiar pe directorul inchisorii de acolo si voiam sa fiu sigur ca este bine pazit. Mai mult, am aflat ca aruncase o femeie bolnava din autobuz, undeva, pe la Faget. Tot ce stiam despre Draganescu fusese raportat de un subofiter de militie din judetul Hunedoara care, la Lugoj, a reusit sa scape prin geamul spart anterior de Muntean, din spatele autobuzului. Acesta raportase, imediat cum a scapat, cum se urcase in autobuz undeva pe traseu, fara sa stie ce se intampla, iar cand l-a vazut pe Draganescu, l-a recunoscut si i-a zis: " Ce-i, mai, te-ai cumintit?

15

" Draganescu a mormait ceva si a scos arma pe care o tinea ascunsa si l-a luat si pe el ostatic. De fapt, asa procedau cu toata lumea. Unde trebuia autobuzul sa opreasca in statiile de pe traseu, oprea, si cei care urcau deveneau automat ostatici. Erau aproape 60, inghesuiti. La Deva, teroristii au trimis un plic primului-secretar de acolo, Balan, in care erau trecute toate cererile lor, si asa s-a aflat de faptul ca vor sa treaca granita prin judetul Timis. N-am apucat sa iau declaratii sau sa anchetez vreun terorist, pentru ca trebuia sa fac tot felul de rapoarte, in special de legatura a teroristilor cu italienii, dar, de cate ori intram in camera unde erau anchetati, procurorul militar Batorfi, care imi era prieten, tot timpul intorcea foile cu declaratii, sa nu vad ce se intampla. La locul incidentului a fost adusa si nevasta lui Draganescu, care era disperata si zicea ca s-a saturat de el, de cate a facut si ca nu mai vrea sa auda de el".

Mi-am ispasit pedeapsa

Constantin Nica mai declara ca, de cand a ajuns la Timisoara, Postelnicu a detinut controlul intregii operatiuni. Este curios de ce in toate documentele, si asta am mentionat la ancheta si la proces, apare faptul ca in seara de 23 august Postelnicu a vorbit de la mine din birou. El, de cand a venit, a inceput sa se poarte asa cum se purta de obicei cu toata lumea, parca eram niste prosti. In ziua aceea, mie el mi-a zis sa fac un raport pe care trebuia sa-l trimitem prin telex la Bucuresti. Abia a doua zi dimineata, in 24, cand m-am dus la el cu raportul pe care il facusem si mi-a zis: "Ce sa fac eu cu ala? Du-te la banditii dumitale. Ceausescu mi-a zis la telefon, ca am vorbit cu el, unde ai mai vazut tu teroristi in spital? " Stiu ca, atunci cand i-a zis lui Mortoiu ca trebuie sa se ocupe de lichidarea teroristilor, acesta a lesinat. Nu a facut nici un comentariu, a facut ce a facut, a fost avansat si a scapat de puscarie, iar eu am facut. Am realizat inca de la inceput ca vor sa evite, pe linie de ancheta, militia. Prima oara, la proces, am fost achitat, eu oricum nu am avut de-a face cu suprimarea celor trei. A doua oara, m-au condamnat si s-a mentinut hotararea si la Curtea Suprema. Am facut puscarie la Jilava, in camera invecinata era Postelnicu pe care tot am vrut sa-l intreb de ce nu a recunoscut ca el a fost seful, dar ce rost mai avea?"

16