Unitatea de învăţare 1 INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE

1.1. Definirea noţiunii de investiţie 1.2. Rolul investiţiilor în modernizarea economiei naţionale 1.3. Investiţiile şi strategia întreprinderii 1.4. Strategii investiţionale 1.5. Proiecte de investiţii şi programe de investiţii 1.6. Caracteristici ale investiţiilor 1.7. Participanţii la realizarea investiţiilor 1.8. Teme de referate 1.9. În concluzie

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

⇒ Definiţi noţiunea de investiţii; ⇒ Precizaţi importanţa economică a investiţiilor; ⇒ Priviţi investiţiile pe cele două planuri: investiţii financiare şi investiţii de capital; ⇒ Definiţi proiectele de investiţii şi programele de investiţii; ⇒ Definiţi principalele caracteristici ale investiţiilor; ⇒ Distingeţi principalii participanţi la realizarea obiectivelor de investiţii; ⇒ Clasificaţi investiţiile după sfera lor de aplicabilitate.

8

1.1. Definirea noţiunii de investiţie

În literatura economică de specialitate noţiunea de investiţie

este privită pe două planuri: primul, mai larg reprezentat de investiţiile

financiare şi al doilea, mai restrâns, al investiţiilor de capital1.

Noţiunea de investiţie

Investiţiile financiare se referă, în general, la orice plasament

de capital, având rolul de a obţine un anumit profit (beneficiu). Investiţiile financiare În acest sens, cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de

valoare, plasarea unor sume de bani la bănci, alocarea de fonduri

pentru dezvoltarea de afaceri (cu scopul de a obţine dividende,

dobânzi şi profituri) – reprezintă investiţii financiare.

Investiţiile de capital reprezintă acţiunea agenţilor economici

(publici şi privaţi) de a achiziţiona noi mijloace fixe sau de

modernizare a celor existente.

Investiţiile de capital

Investiţiile de capital sunt plasate în economia reală inclusiv în

domeniile social – culturale, constituind baza creşterii economice

dezvoltării armonioase a tuturor sectoarelor vieţii sociale.

Investiţiile, prin natura lor au un caracter novator, deoarece

schimbă situaţia economică existentă, mai ales prin apariţia unor

elemente noi tehnologice, înlocuind pe cele cunoscute anterior.

Investiţiile vizează de fapt activitatea economică viitoare, implicând

uneori un însemnat factor de risc. De multe ori, unele investiţii

privează astăzi, cerinţe certe de consum în schimbul unei speranţe

viitoare, pe care o preconizează specialiştii.

Investiţiile publice sunt definite astfel2: „fondurile alocate de

autorităţile administraţiei publice centrale sau locale pentru

realizarea unor obiective/luctări de interes general pe raza lor

administrativ teritorială."

Investiţiile publice

Investiţiile publice au particularitatea de a fi realizate din

fonduri publice. Datorită acestui fapt investiţiile publice sunt supuse

prevederilor legislaţiei care vizează achiziţiile publice: Ordonanţa de

1 I. Vasilescu, I. Românu, C. Cicea - Investiţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2000 2 Parlagi Anton P.- Dicţionar de administraţie publică, Editura Economică, Bucureşti, 2000

9

Urgenţă nr.60/2001, Hotărârea nr.461/2001, Ordinul 1012/2001,

Ordinul 1013/2001, Procedura din 2001, Legea 212/2002,

Regulamentul din 2005, etc.

Investiţiile publice se caracterizează prin existenţa a patru

etape: pregătirea, realizarea, exploatarea şi post-utilizarea.

Investiţiile publice de stat sau ale unui agent economic privat,

pot fi făcute în propria economie a ţării, sau în alte ţări. Investiţiile

dintr-un stat pot avea surse interne şi/sau surse externe atrase, cu alte

cuvinte procesul investiţional are determinări endogene şi exogene.

Atunci când se combină provenienţa celor două surse ale capitalului

(internă şi externă), activitatea investiţională desfăşurată se constituie

ca investiţie mixtă3. Agenţii economici străini însă, pot realiza

investiţii proprii, fără participarea investitorilor autohtoni.

În economia din România fiinţează în prezent trei categorii de

investiţii: Categorii de investiţii în România

1) investiţii româneşti (autohtone);

2) investiţii mixte (capital românesc şi străin);

3) investiţii străine (capital extern).

În economia modernă, corelaţia dintre investiţii şi creşterea

economică are o semnificaţie dublă: pe de o parte, investiţiile

influenţează creşterea economică prin volumul lor; pe de altă parte

creşterea economică este influenţată de calitatea investiţiilor realizate.

Ambele aspecte ce se reflectă în eficienţa economică a investiţiilor,

indiferent de provenienţa lor. Desfăşurarea normală a procesului de

producţie presupune contribuţia mai multor factori (capital fix, muncă,

materii prime), iar în cadrul acestora, un rol deosebit de important îl

ocupă capitalul fix. Introducerea în producţie de noi utilaje,

îmbunătăţirea parametrilor celor existente la nivelul impus de

progresul tehnic contemporan, se realizează într-o economie eficientă

numai prin investiţii. În acest context, investiţiile de capital reprezintă

totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează noi

capitaluri fixe, productive sau neproductive, asigurând dezvoltarea,

Corelaţia dintre investiţii şi creşterea

economică

3 I. Vasilescu - Investiţiile şi relansarea economică, Ed. Tribuna Economică,Bucureşti, 1999

10

modernizarea şi reutilizarea celor existente. Prin investiţii publice de

capital se asigură construirea de noi unităţi economice, dezvoltarea,

modernizarea şi reutilarea celor existente, precum şi construirea,

lărgirea şi amenajarea obiectivelor cu caracter social – cultural şi de

locuinţe.

De asemenea, sunt asimilate investiţiile după cum urmează: cheltuielile pentru explorări, prospecţiuni şi cercetări geologice

referitoare la lucrările de investiţii; cheltuielile ocazionate cu

proiectarea tehnologică şi productivă a lucrărilor de investiţii;

cheltuielile pentru împăduriri şi plantaţii de pomi şi viţă de vie,

îmbunătăţiri funciare; cheltuielile pentru achiziţionarea animalelor de

muncă şi de prăsilă. Totodată, prin extindere, sunt considerate

investiţii cheltuielile referitoare la supravegherea realizării viitorului

obiectiv şi pentru calificarea salariaţilor care vor lucra la unitatea nou

construită; inclusiv cheltuielile pentru demolări, exproprieri şi

amenajări.

Necesitatea fundamentării eficienţei economice a investiţiilor

presupune aprofundarea problemelor metodologice şi teoretice cu

privire la clasificarea investiţiilor. Structurarea poate fi realizată în

funcţie de modul în care este privită şi definită investiţia şi anume ca o

cheltuială sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe lângă aceste

două accepţiuni, investiţiile pot fi grupate şi în funcţie de sursa de

finanţare a cheltuielilor.

Investiţiile (publice şi private) pot fi clasificate după mai multe

criterii, şi anume:

1. După natura tehnologică, investiţiile pot fi:

a) investiţii pentru lucrări de construcţii-montaj care constau în

executarea construcţiilor considerate mijloace fixe pentru realizarea

producţiei dar şi montajul utilajelor;

b) investiţii pentru cumpărarea utilajelor necesare realizării

producţiei;

c) investiţii pentru lucrări geologice;

Clasificarea investiţiilor

11

d) investiţii pentru studii, cercetări, proiectări şi pregătirea

personalului, precum şi alte investiţii necesare acoperirii unor

cheltuieli speciale apărute odată cu realizarea obiectivului de investiţii

(amenajări de terenuri, participare la licitaţii etc.).

2. După caracterul investiţiilor, întâlnim:

a) investiţii în sfera productivă, care pot fi:

a1) investiţii de înlocuire, care au ca destinaţie înlocuirea

activelor fixe datorită uzurii fizice şi morale;

a2) investiţii de modernizare care au rolul de a asigura condiţiile

de reducere a costurilor de producţie şi a creşterii productivităţii;

a3) investiţii de dezvoltare care au drept scop creşterea

capacităţilor de producţie (extinderea sau dezvoltarea întreprinderilor

existente, crearea de noi întreprinderi etc.) ca urmare a creşterii cererii

pentru produsele existente sau pentru lansarea de noi produse;

a4) investiţii strategice care cuprind cheltuielile cu cercetarea

ştiinţifică şi cele de natură socială pentru personalul angajat în

unităţile productive şi care au ca obiect reducerea riscului din cele

două domenii amintite.

b) investiţii în sfera neproductivă, care se realizează în

învăţământ, cultură şi artă, ştiinţă, sănătate şi asistenţă socială.

În teoria economică se utilizează des noţiunile de investiţii de

înlocuire şi investiţiile de dezvoltare, dar în practică este dificilă

departajarea lor, atât ca surse de realizare, cât şi din punct de vedere al

efectelor obţinute. Astfel orice investiţie de înlocuire produce

modificări specifice investiţiilor de dezvoltare sau noi şi orice

investiţie de dezvoltare presupune cel puţin o investiţie de înlocuire.

În legislaţia românească nu se face o delimitare clară între

investiţiile de modernizare, de dezvoltare şi celelalte categorii de

investiţii

În literatura economică de specialitate, distincţia este clară, din

punct de vedere al elementelor pe care le conţin şi din punctul de

vedere al modului în care poate fi evaluat proiectul respectiv. Astfel, o

investiţie de modernizare are în vedere doar ameliorarea condiţiilor de

producţie cu sau fără modificarea volumului producţiei. De aici,

Investiţii în sfera productivă

Investiţii în sfera neproductivă

12

rezultatul este de a obţine o economie la costurile de producţie şi

îmbunătăţirea rentabilităţii activelor întreprinderii.

Într-o altă accepţie, investiţiilor de modernizare le sunt asimilate

şi cele de înlocuire; acestea vizând înlocuirea şi revizuirea

echipamentelor tehnice, uzate din punct de vedere fizic şi moral.

Investiţiile de modernizare prezintă o serie de avantaje, printre

care mai importante sunt următoarele: Investiţii de modernizare

pornesc de la o bază tehnico-materială existentă;

durata realizării investiţiei este mică;

creşte gradul de fiabilitate, concomitent cu prelungirea duratei

de viaţă a utilajelor;

efortul investiţional este orientat spre echipamentul de producţie

şi mai puţin spre alte investiţii conexe şi colaterale.

Decizia privind realizarea proiectului de modernizare se

pretează unei analize financiare. Cheltuielile de investiţii şi

economiile la costurile de exploatare sau creşterea productivităţii sunt

cunoscute sau pot fi estimate de către întreprindere.

Investiţiile de dezvoltare sau expansiune se referă la toate

investiţiile întreprinderii care contribuie la dezvoltarea activităţii sale

şi care au drept scop creşterea capacităţii de producţie a unei firme,

creştere determinată de modificarea cererii pentru produsele firmei

sau lansarea de produse noi. Şi acestea sunt legate de investiţii

realizate în perioade precedente şi prezintă o serie de avantaje, care

constau în:

Investiţii de dezvoltare

existenţa investiţiilor colaterale, care se materializează în

utilităţi;

existenţa surselor de materii prime;

existenţa unui personal calificat, cu o anumită experienţă şi

tradiţie etc.

Aceste investiţii se referă la proiecte vizând capacitatea de

producţie a întreprinderii, achiziţionarea de societăţi mici, exterioare,

care posedă unităţi de producţie necesare expansiunii întreprinderii,

modificarea structurii sortimentale a producţiei, creşteri suplimentare

ale producţiei, lansări de produse noi etc. Din punct de vedere al

13

naturii lor, aceste investiţii se pretează cel mai bine la evaluarea

rentabilităţii financiare.

Un proiect de modernizare-dezvoltare poate şi trebuie să

cuprindă şi investiţii umane. Acestea se referă la decizia de a angaja

noi specialişti sau de perfecţionare a celor existenţi. Recrutarea de noi

cadre este o investiţie importantă din punctul de vedere al costurilor

pe care le presupune. Aceste investiţii nu apar în nici un bilanţ

contabil şi este greu ca o întreprindere să ia în acest domeniu o decizie

investiţională, astfel încât nu poate fi formulată şi nici estimată precis

rentabilitatea unei asemenea investiţii care, de fapt, are caracter

obligatoriu. Acest aspect nu se pretează la analize de rentabilitate

financiară, deoarece elementele necesare sunt mai greu de evaluat.

3. După natura lor , investiţiile sunt:

a) investiţii care se materializează şi se regăsesc în capitalul fix

şi circulant al firmei, cum ar fi investiţiile corporale care cuprind

terenurile şi mijloacele fixe;

b) investiţii care nu se materializează şi nu măresc valoarea

capitalului fix şi circulant care pot fi:

b1) investiţii necorporale, care cuprind cheltuielile de

constituire, de cercetare, dezvoltare-proiectare şi alte imobilizări

necorporale;

b2) investiţii financiare care cuprind titlurile de participare şi

alte titluri de valoare.

4. După sursa de finanţare, putem întâlni:

a) investiţii realizate din sursele proprii ale unei firme, care pot

fi: Investiţii grupate

după sursa de finanţare

amortizarea;

capitalizarea profiturilor;

atragerea economiilor altor persoane prin emiterea de acţiuni

noi sau prin mobilizarea resurselor.

b) investiţii realizate din surse atrase sau împrumutate, prin

intermediul unor credite interne sau externe.

14

5. După riscul asociat proiectului de investiţie, investiţiile

sunt:

a) cu risc minim sau zero, de genul plasamentelor în obligaţiuni;

b) cu risc redus, cazul investiţiilor de înlocuire;

c) cu risc mediu, în cazul investiţiilor de modernizare;

d) cu risc ridicat şi foarte ridicat pentru investiţiile de dezvoltare

sau de cercetare-dezvoltare.

6. După modul de realizare a lucrărilor, întâlnim:

a) investiţii în antrepriză, adică lucrările sunt realizate de o

firmă specializată şi nu de agentul economic în cauză;

b) investiţii în regie, în care lucrările mai puţin specializate, sunt

realizate cu forţe proprii de agentul economic.

7. Un loc aparte în noţiunile investiţionale îl ocupă trei

categorii de investiţii:

a) investiţii directe;

b) investiţii colaterale;

c) investiţii conexe.

Acestea ţin seama că, în economia naţională şi chiar mondială,

orice investiţie este complementară investiţiilor din alte domenii,

deoarece indiferent de gradul de liberalism economic practicat, există

o multitudine de conexiuni şi interferenţe între agenţii economici.

a) Investiţia directă (de bază), cuprinde totalitatea cheltuielilor

prevăzute în documentaţia previzionată de un agent economic în

vederea realizării nemijlocite a unor obiective de investiţii noi,

înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor întreprinderi deja

existente în diferite ramuri ale economiei. Deci, fiecare agent

economic realizează o investiţie directă, dar care, pentru a fi finalizată

şi pentru a fi exploatată, trebuie să intre în relaţii cu alţi agenţi

economici. Din acest punct de vedere, se apreciază că orice investiţie

directă generează anumite investiţii colaterale şi conexe.

b) Investiţia colaterală cuprinde cheltuielile pentru efectuarea

unor lucrări legate teritorial şi funcţional de o anumită investiţie

directă şi se referă concret la: construirea de conducte pentru

alimentarea cu apă, gaze, canalizare, energie termică, linii de transport

Investiţii directe

Investiţii colaterale

15

al energiei electrice, reţele de telecomunicaţii, inclusiv racordurile la

reţele publice, căi şi drumuri de acces etc., necesare punerii în

funcţiune şi exploatării capitalului fix creat prin investiţia directă sau

de bază.

Atunci când investiţia colaterală deserveşte mai mulţi agenţi

economici sau se realizează în comun, această investiţie se poate

adăuga în cote părţi la investiţia totală suportată de fiecare agent

economic.

c) Investiţia conexă reprezintă cheltuielile de investiţii, necesare

a se efectua în alte ramuri sau domenii pentru a putea pune la

dispoziţia investiţiei directe sau de bază utilaje, materii prime,

combustibili, energie, căi de comunicaţii, dotări social-culturale etc.

Investiţiile conexe nu se includ în valoarea totală a obiectului rezultat

din investiţia directă, deoarece ele reprezintă investiţii directe în

domeniul în care se realizează. Ca excepţie, se includ în investiţia

totală acele investiţii conexe care nu produc efecte economice pe baza

cărora să se recupereze.

Investiţii conexe

Identificarea investiţiilor directe, colaterale şi conexe reprezintă un

aspect complex al teoriei privind eficienţa economică a investiţiilor,

atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic.

8. Din punct de vedere al pieţei financiare, există trei

categorii de investiţii: Investiţiile pieţei

financiare a) Investiţii pentru afaceri, care constau în cheltuieli pentru

maşini, utilaje, dotări ale unei societăţi comerciale (cotate la bursa de

valori mobiliare);

b) Investiţii imobiliare, în înţelesul de clădiri, locuinţe, terenuri

(cotate la bursa de valori imobiliare);

c) Investiţii în stocuri, care constau în produse stocate, dorit sau

nu, pentru a fi vândute ulterior (cotate la bursa de mărfuri).

Noţiunea de investiţie este mult amplificată în economia de

piaţă, în sensul că prin investiţie se înţelege plasamentul capitalului

lichid în active diverse, indiferent de durata deţinerii lor, care poate fi,

deci, şi cu caracter speculativ şi pe durate mai scurte.

16

Totuşi, investiţiile cu caracter economico-productiv sau de

afaceri sunt considerate esenţiale într-o economie.

9) De asemenea, în metodologia ONU se folosesc noţiunile de

investiţii brute şi investiţii nete, primele referindu-se la creşterea şi

refacerea capitalului fix şi circulant, iar ultimele definind doar

cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi circulant. Aceste noţiuni

sunt utilizate în scopul asigurării comparabilităţii pe plan

internaţional.

Investiţii brute şi nete

Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii şi anume:

sfera de activitate (productivă, social – culturală); ramurile beneficiare

(investiţii executate în industrie, agricultură, construcţii, transporturi),

etc.

Sarcina de lucru 1.1 Definiţi investiţiile financiare şi cele de capital. Care sunt tipurile de investiţii ce se pot realiza în România? Clasificarea investiţiilor.

1.2. Rolul investiţiilor în modernizarea economiei naţionale

Modernizare şi restructurarea economiei naţionale este o

acţiune complexă, vizând toate nivelurile activităţii economice şi

anume: ansamblul economiei naţionale, ramurile propriu – zise,

unitatea economică şi locul de muncă. Activitatea de modernizare şi

restructurare economică este un proces dinamic, prin care se asigură

perfecţionarea capitalului fix, crearea unei structuri complexe şi

mobile de producţie, introducerea celor mai performante metode şi

tehnici de muncă, etc.

Activitatea de modernizare şi restructurare

Acţiunea de modernizare şi restructurare, privită la nivelul

economiei naţionale şi al ramurilor, trebuie să cuprindă toate

structurile economiei naţionale, legate de dezvoltarea pe baza

principiilor moderne a ramurilor economice, înfăptuirea unor raporturi

corespunzătoare între aceste ramuri, realizarea unor transformări pe

plan social. În cadrul activităţii de modernizare şi restructurare a

economiei naţionale, un loc important trebuie să i se acorde

îmbunătăţirii activităţii fiecărei ramuri în parte, a dezvoltării moderne

17

a agriculturii, a creşterii gradului de participare la circuitul economic a

firmelor mici, a diversificării sferei de servicii şi a realizării unor

transformări calitative pe plan social.

Eficienţa investiţiilor prin modernizare şi restructurare este

legată de politica statului, care joacă un rol determinant, prin funcţia

sa modelatoare, de orientare şi coordonare a economiei naţionale, a

forţei sale financiare şi economice. Utilizând pârghiile fiscale şi

monetare pe care le posedă, statul poate reorienta agenţii economici

publici şi privaţi spre un volum mai mare de investiţii, privind

modernizarea capacităţilor de producţie şi creşterea cererii agregate.

În condiţiile actuale din România, sectorul public trebuie să-şi

regândească strategia dezvoltării economice, corelând contribuţia sa

alături de sectorul privat la o creştere economică durabilă, şi nu în

ultimul rând, la reluarea procesului investiţional. Corelaţia dintre

investiţii (publice şi private) referitoare la modernizare, este o

dimensiune fundamentală pentru orice activitate economică, indiferent

de ramura în care aceasta se desfăşoară4. Indiferent de nivelul la care

se realizează activitatea de modernizare, aceasta cuprinde cu

prioritate: perfecţionarea forţei de muncă prin îmbunătăţirea

structurală a acesteia şi ridicarea nivelului de calificare; modernizarea

utilajelor prin înlocuirea celor uzate, îmbunătăţirea parametrilor

tehnico – economici ai capitalului fix; modernizarea produselor finite

prin introducerea în fabricaţie de noi produse cu un grad ridicat de

eficienţă; perfecţionarea parametrilor şi ridicarea nivelului calitativ la

cele existente. Remarcăm faptul că activitatea de modernizare nu se

poate face decât prin intermediul investiţiilor (în sfera cărora,

investiţiile publice au un rol determinant), constituind un suport

material al creşterii economice durabile.

Rolul statului în dezvoltarea

economică pe baza procesului

investiţional

Sarcina de lucru 1.2 1. Rolul investiţiilor în tranziţia economică. 2. Impactul investiţiilor publice asupra economiei naţionale.

4 Românu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997

18

1.3. Investiţiile şi strategia întreprinderii

Întreprinderea, pe parcursul realizării activităţii sale, urmăreşte

obiective multiple.

În condiţiile economiei de piaţă, acţiunile managerului se

îndreaptă nu numai spre obţinerea unui profit cât mai mare în raport

cu consumul de resurse, ci urmăresc şi alte aspecte, conform unui plan

care include obiective primare, obiective secundare, precum şi

obiective intermediare.

Scopurile urmărite de întreprindere pot fi diverse, iar pe de altă

parte, există un ansamblu de elemente care pot exercita o certă

incidenţă asupra acestor obiective.

Strategia globală a firmei este influenţată de tipul de economie

de piaţă existent, promovat de guvern, de opţiunile politice şi de

politica pe care o promovează firma,

În economia ţărilor în tranziţie, trecerea de la economia de

comandă la cea de piaţă, induce elemente particulare în studiul

strategiei întreprinderii şi în special în strategia investiţională. În

ultimii ani dimensiunea investiţională a fost marcată de câteva

repere5:

Reperele dimensiunii

investiţionale

blocarea fluxurilor financiare de alimentare şi derulare a

investiţiilor;

perturbarea circuitelor materiale – pe fondul lipsei autorităţii

decizionale, a lipsei de orizont economic, a retragerii unor

întreprinderi din lanţul economic.

Condiţiile de instabilitate monetară, a cursului de schimb, a

numeroase reglementări juridico-economice, problema restructurării,

modelul noii economii duc la o nouă definire a strategiei

investiţionale, care cuprinde: obiective, strategii, mecanisme, toate

aliniate la schimbarea sistemului în care funcţionează.

Întreprinderea poate adopta o politică de creştere, de

reorganizare sau de reconversie, pentru care este necesară o anumită 5 Vasilescu I., Strategia investiţională – continuitate şi modernitate, în „Investiţiile şi relansarea economică”, Editura Semne, Bucureşti, 1996

19

politică investiţională. Aceasta implică nevoia de investiţii şi tipul

acestora variază în funcţie de tipul pieţei şi structura concurenţei. Piaţa

se analizează pentru un produs sau pentru grupe omogene de produse.

Dacă întreprinderea face parte dintr-un sector „tânăr” cu cererea

în creştere, evoluţia din punct de vedere tehnic este rapidă; se impun

investiţii importante în cercetare-dezvoltare, în creşterea capacităţii de

producţie şi achiziţionarea de noi echipamente. Dacă întreprinderea

face parte dintr-un sector „îmbătrânit” unde cererea este în scădere, cu

o tehnologie depăşită se impune realizarea de investiţii de înlocuire.

Această analiză strategică conduce la considerarea a patru tipuri de

piaţă . Analiza strategică a

tipurilor de piaţă Tabel 1. – Tipuri de pieţe şi necesitatea investiţiilor

Sector tânăr şi cu cerere în creştere

Sector îmbătrânit şi cu cerere slabă

Întreprindere dominantă

A Rentabilitate

puternică Nevoie

puternică de investiţii

Autofinanţare

B. Rentabilitate

puternică Nevoie redusă de

investiţii Excedent de

lichidităţi Întreprindere

dominată C.

Rentabilitate slabă

Nevoie puternică de investiţii

Deficit foarte mare de lichidităţi

D. Rentabilitate

slabă Nevoie redusă de

investiţii Autofinanţare.

O situaţie de tipul A generează o rentabilitate mare, iar

fondurile degajate trebuie să fie constant utilizate pentru creşterea

pieţei. Dacă această situaţie nu permite degajarea de lichidităţi

importante, ea poate evolua în termenii situaţiei B care poate degaja

profituri importante fără să necesite reinvestirea lor.

O situaţie de tipul C necesită mari investiţii tehnologice şi

comerciale pentru a câştiga o parte însemnată a pieţei cu speranţa de a

trece în situaţia A (de întreprindere dominantă). O situaţie de tipul D

este caracteristică unui sector care stagnează, pentru care este dificil să

evidenţiem partea sa de piaţă.

20

Aceste elemente duc la concluzia că politica investiţională, de

alegere a proiectelor de investiţii depăşeşte cadrul pur financiar. În

acelaşi timp, este urmărită rentabilitatea pe termen lung, principalul

element al tuturor obiectivelor.

Strategia investiţională, alături de celelalte strategii ale firmei

(strategia de piaţă, de restructurare, privatizare, informatizare etc.)

formează strategia globală a firmei. O importanţă deosebită se acordă,

de asemenea, rolului investiţiilor în strategia restructurării

capacităţilor de producţie, pentru că restructurarea nu se poate

desfăşura în afara procesului investiţional.

Strategia globală a firmei

În practică, sunt numeroase întreprinderi aflate în criză care

încearcă să-şi depăşească dificultăţile prin restrângerea cheltuielilor,

sacrificând de multe ori cheltuielile investiţionale.

De asemenea, se pot deosebi două tendinţe în activitatea de

investiţii: a investi pentru a produce mai bine şi a investi pentru a

supravieţui. Trecerea la economia de piaţă este pentru multe

întreprinderi, în primul rând, o problemă de supravieţuire.

Supravieţuirea este, însă, doar o modalitate de a amâna şi de a

împiedica falimentul economic.

Practica reliefează rolul important pe care îl au investiţiile în

susţinerea unor strategii active ale întreprinderii precum: fabricarea de

noi produse, cucerirea de noi pieţe, specializarea accentuată, adaptarea

rapidă la cerinţele clientului. Promovarea acestor strategii are şanse

mult mai mari de reuşită faţă de acele strategii care urmăresc doar

reducerea costurilor, realizând mereu acelaşi produs.

Interesul agenţilor economici este acela de a se impune şi de a-

şi consolida poziţia pe piaţă, ceea ce confirmă componenta ofensivă a

strategiei investiţionale în vederea restructurării capacităţilor de

producţie şi permanentei adaptări la mecanismul cererii şi ofertei.

Sarcina de lucru 1.3 Tipuri de pieţe şi strategia de investiţii aferentă.

21

1.4. Strategii investiţionale

Procesul investiţional reprezintă, sub aspect strategic, suportul

material al dezvoltării economice, investiţiile stau la baza

diversificării activităţii economice sau a creşterii calitative a tuturor

factorilor de producţie. În afara activităţii de investiţii nu se pot

asigura sporuri de capital fix sau circulant, nici creşterea numărului de

locuri de muncă, a randamentelor utilajelor şi ridicarea productivităţii

muncii. Investiţiile pentru dezvoltare se constituite din totalitatea

cheltuielilor efectuate pentru construirea de noi obiective, sau

modernizarea celor existente, reprezintă un cost cert pentru un viitor

ce conţine şi unele elemente de incertitudine. Fenomenul de

incertitudine poate consta în diminuarea cererii pentru produsele

finite, creşterea cantităţilor de produse finite apărute pe piaţă,

creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai

performante, etc. De aceea, în cadrul strategiilor şi politicilor firmei,

strategia investiţională reprezintă un factor important pentru toate

celelalte activităţi ale firmei, dependente de politica de investiţii

adoptată.

Investiţiile de dezvoltare

Strategia investiţională însumează o mulţime logică de

informaţii cu caracter tehnic şi economic, fiind stabilită, pe baza unor

studii, analize, simulări, iar obiectivele principale ale firmei în

domeniul investiţional, presupun modalităţi eficiente de atragere a

surselor de finanţare şi metode moderne de alocare a resurselor.

Strategia investiţională, deşi parţială, în cadrul strategiilor şi

politicilor firmei, ocupă un loc central alături de celelalte strategii ale

firmei (de piaţă, restructurare, privatizare, informatizare, etc.),

înscriindu-se în strategia globală a firmei, în politica sa economică,

asigurând suportul financiar al materializării programelor firmei6.

Strategia investiţională a

firmei

Strategia investiţională a firmei, privată sau publică, are un

puternic caracter novator deoarece prin investiţii se asigură

promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor cercetării ştiinţifice, 6 Ioniţă , I., Blidaru, Gh., Mieilă , M. – Fundamentele economice ale investiţiilor, Editura Macarie, Târgovişte, 2003

22

perfecţionarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de

organizare a producţiei, etc.

În funcţie de puterea economică a firmei, de corelarea optimă

între ceea ce produce şi cererea pieţei, strategia investiţională poate fi:

a) strategie de redresare;

b) strategie de consolidare;

c) strategie de dezvoltare.

a) Strategia investiţională de redresare (aplicabilă firmelor la care

cererea de produse finite a scăzut foarte mult) presupune

restructurarea producţiei, schimbarea utilajelor şi tehnologiei, etc.

Strategia de redresare a

firmei

b) Strategia de consolidare se aplică numai acolo unde se constată

mici modificări în structura pieţei, unde au apărut şi alţi furnizori

de produse finite, unde se constată o creştere a concurenţei şi

există riscul pierderii vechilor pieţe de desfacere a produselor

finite. Strategia aplicată în această perioadă trebuie să fie una de

adaptare la condiţiile concrete ale vieţii social – economice, de

menţinere a poziţiei câştigate, a locului deţinut în acţiunile de

cooperare şi contractele cu partenerii tradiţionali.

Strategia de consolidare a

firmei

c) Strategia de dezvoltare se aplică în cazul unei cereri pronunţate

de produse finite sau în cazul în care piaţa reclamă apariţia de

produse finite cu parametri calitativi noi, generând efecte sociale

superioare celor existente deja pe piaţă.

Strategia de dezvoltare a

firmei

Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o

cheltuială făcută azi pentru asigurarea unei dezvoltări viitoare şi, în

acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul cum se

cheltuieşte această economie a lui. În cazul investiţiilor publice,

investiţii care au la bază surse bugetare, interesul este al întregii

comunităţi, al tuturor contribuabililor. Ca urmare, la baza oricărei

activităţi investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei economice,

al obţinerii unor rezultate pozitive pentru fiecare unitate de efort

făcută.

Elaborarea unei strategii investiţionale presupune multă

abilitate creatoare din partea celui ce o elaborează, deoarece orice

strategie implică riscuri, ştiindu-se că cea mai mare rată de risc poate

23

duce la cele mai mari profituri, dar şi la cele mai mari pierderi. De

aceea, orice strategie, şi cu atât mai mult cea investiţională, necesită

multă capacitate de gândire şi analize minuţioase, deoarece nu

întotdeauna strategia de a obţine cel mai mare profit este cea mai

bună.

La nivel macroeconomic, în sfera de acţiune a investiţiilor

publice, strategiile guvernamentale de investiţii, trebuie elaborate în

conformitate cu planul de dezvoltare economică naţională pe termen

mediu şi lung, ţinând cont de obiectivele strategice naţionale. În cazul

obiectivelor de investiţii foarte mari ce necesită un volum de finanţări

pe termen lung, statul poate coopera cu firme cu capital privat,

naţionale şi internaţionale.

Pentru fundamentarea strategiei investiţionale a unei firme,

trebuie cunoscut ce tip de economie de piaţă promovează guvernul.

Într-un fel se va fundamenta strategia dacă economia de piaţă se

bazează pe o concurenţă perfectă sau pe una imperfectă, pe o

economie de piaţă dirijată de stat, planificată, sau pe una modernă,

liberală. Evident, fiecare ţară îşi doreşte o economie de piaţă modernă,

care se realizează prin mecanismele economico – financiare unde

statul influenţează în mod direct activitatea firmelor prin pârghii

financiare, unde economia este descentralizată şi proprietatea publică

coexistă cu cea privată (care deţine ponderea cea mai mare).

Elaborarea strategiei firmei

Strategia investiţională, cel puţin pentru marile firme (private

sau publice), depinde de opţiunile politice guvernamentale. De aceea,

este foarte greu pentru o firmă mare să elaboreze o astfel de strategie,

să facă propuneri de acţiuni concrete pentru realizarea unor obiective,

dacă nu există o strategie la nivel macroeconomic sau dacă aceasta nu

este cunoscută de factorii de decizie de la nivel sectorial, regional,

zonal, etc. Cel mai mare neajuns al unei politici economice îl

reprezintă marginalizarea activităţii de investiţii, lipsa de coordonare

dintre o serie de măsuri ce vizează reforma economică şi activitatea

investiţională.

Relansare activităţii din industrie, construcţii şi agricultură,

ridicarea productivităţii muncii şi a eficienţei utilizării factorilor de

24

producţie, creşterea accelerată a exportului faţă de import, nu se poate

face fără o politică clară în domeniul investiţiilor la nivelul

guvernului, care să constituie un element orientativ pentru

fundamentarea strategiilor investiţionale ale firmelor publice ori

private.

Sarcina de lucru 1.4 Importanţa strategiilor investiţionale în cadrul firmelor moderne. Tipuri de strategii investiţionale.

1.5. Proiecte de investiţii şi programe de investiţii

Pentru a evidenţia corect toate distincţiile într-un studiu de

fezabilitate al unei investiţii într-o întreprindere facem apel la definiţia

proiectului.

Un proiect poate fi definit ca o operaţiune formată dintr-un

ansamblu coerent de cheltuieli care contribuie la realizarea unui

obiectiv dat. Un proiect de investiţie, foarte rar poate fi tratat izolat

într-o întreprindere. Fiecare proiect vine să se insereze într-un

program existent sau în unul nou. El poate duce la creşterea

capitalului sau modifică structura de ansamblu şi nivelul său de

rentabilitate. O investiţie poate duce şi la reducerea capitalului dacă

antrenează efecte negative pentru o parte a capitalului existent.

Definirea proiectului de

investiţie

Definirea unui proiect de investiţie poate conţine diferite

variante cu caracteristici particulare exclusive pentru unele dintre ele.

Proiectul de investiţii poate fi definit ca un ansamblu optimal de

acţiuni de investiţii bazate pe o planificare sectorială, globală şi

coerentă, pe baza căreia, o combinaţie definită de resurse umane,

materiale etc., provoacă o dezvoltare economico-socială determinată.

Studiul asupra proiectelor se face nu numai pentru proiecte diferite,

dar şi pentru variantele acestora. Tipologia

proiectelor de investiţii

Proiectele diferă în funcţie de perioada de timp şi pot exista:

proiecte de investiţii pe termen mediu;

proiecte de investiţii pe termen lung.

Tipologia proiectelor de investiţii se poate prezenta după mai

multe criterii. În realitate, distincţia nu este foarte clară.. De exemplu,

25

o investiţie de înlocuire a activelor fixe uzate se asociază, adesea, cu o

modernizare a tehnologiei. O investiţie externă poate însemna în

acelaşi timp o fuziune de tehnologii noi sau complementare. Criteriul

care permite o separare a diferitelor categorii de investiţii este cel al

riscului implicat. De exemplu, o investiţie de înlocuire prezintă un risc

marginal minim în raport cu o investiţie de modernizare sau, mai

mult, în raport cu o investiţie de dezvoltare internă sau externă. Aceste

proiecte condiţionează competitivitatea pe termen lung a

întreprinderii, deoarece pregătesc condiţiile de producţie viitoare şi, în

consecinţă, condiţionează şi rezultatele viitoare şi echilibrul financiar

viitor. Ele angajează resurse financiare importante, pe termen lung, şi

de aceea aceste proiecte prezintă riscuri deosebite, lansare lor având

cel mai adesea un caracter ireversibil.

Alegerea unei abordări financiare poate deschide perspective

favorabile de creştere, fie continuând cu activitatea actuală, fie

lansând noi activităţi. Un eşec sau o eroare pot afecta competitivitatea

viitoare, chiar viitorul întreprinderii.

Programele investiţionale au la bază ideea că investiţiile sunt

mijloacele prin care se fixează dezvoltarea întreprinderii pe termen

lung, evoluţia eficienţei şi poziţiei în mediul din care face parte. În

raport cu situaţia dată, într-un program de investiţii se stabilesc

obiectivele, performanţele, acţiunile şi mijloacele necesare atingerii

obiectivelor, precum şi modul de combinare şi folosire a acestor

mijloace.

Programele de investiţii

Programele de investiţii au la bază strategia de dezvoltare a

întreprinderii, au o sferă mai largă de cuprindere decât proiectele de

investiţii. În cadrul programelor, pot exista mai multe tipuri de

proiecte de investiţii între care există sau nu relaţii de

intercondiţionare. Astfel există:

proiecte independente: două proiecte sunt independente dacă

alegerea (sau respingerea) unui proiect nu are nici o legătură cu

alegerea (sau respingerea) altui proiect;

26

proiecte complementare: proiectul de a cărui alegere depinde

alegerea altui proiect. Pot fi date de succesiunea în timp a

proiectului;

proiecte exclusive (care se exclud reciproc): două proiecte se

exclud reciproc dacă alegerea unui proiect exclude alegerea

celuilalt proiect.

Într-un program de investiţii, proiecte nu sunt exclusive

(concurente). Urmăresc aceleaşi obiective sau obiective diferite, nu

presupun acelaşi spaţiu de desfăşurare, nu presupun finanţarea din

aceiaşi sursă, ci sunt luate împreună pentru a se reduce riscul

proiectelor individuale. De exemplu, în cadrul strategiei de

restructurare a întreprinderii, programele de investiţii pot fi constituite

din proiecte de modernizare, de dezvoltare, din proiecte care vizează

dezinvestirea anumitor mijloace fixe, proiecte de specializare

profesională a personalului şi/sau de realizare a sistemului

informaţional al întreprinderii.

În cadrul activităţii de cercetare-dezvoltare, un program de

investiţii poate cuprinde proiecte de creştere, dezvoltare, modernizare,

recrutare de noi specialişti, cursuri de instruire, specializare, dotare cu

tehnică şi tehnologie nouă.

Derularea în timp a programelor de investiţii depinde de durata

proiectelor incluse în program şi de intercondiţionările temporale

dintre proiecte. Astfel, durata unui program poate varia între durata

celui mai lung proiect (în timp) şi/sau suma duratelor tuturor

proiectelor care constituie programul respectiv.

Durata programului poate varia şi în funcţie de resursele de care

dispune întreprinderea şi de modul de alocare a acestora. Astfel, dacă

un proiect este prevăzut a fi început în anul al treilea de realizare a

programului, sursa de finanţare fiind împrumutul, atunci orice

încercare a factorilor interesaţi de a devansa termenul de începere a

proiectului rămâne fără rezultat deoarece lipseşte finanţarea.

Programele de investiţii, în general, au o arie de cuprindere mai

largă decât proiectele de investiţii, iar pentru implementarea lor este

necesar a fi detaliate în unul sau mai multe proiecte de investiţii.

Derularea în timp si resursele programelor de

investiţii

27

Sarcina de lucru 1.5

Definiţi proiectele de investiţii. Definiţi programele de investiţii. Tipologia programelor şi proiectelor de investiţii.

1.6. Caracteristici ale investiţiilor

Investiţiile reprezintă acţiuni sau succesiuni de acţiuni prin care

anumite resurse disponibile, disponibilizabile sau atrase sunt

transformate în bunuri concrete (materiale sau nemateriale) în scopul

obţinerii de efecte viitoare sub formă de avantaje, dar, în principal,

profit.

De aici se desprind câteva caracteristici esenţiale:

1. Derularea temporară a investiţiilor se realizează pe

intervale lungi de timp, fiind însoţită de o separare a perioadelor de

angajare a eforturilor (perioada propriu-zisă a cheltuielilor investiţiei)

şi de obţinere a efectelor (veniturilor). Astfel, durata acţiunilor

investiţionale induce categorii speciale de risc, atât la nivelul

cheltuielilor, cât şi al încasărilor. În acelaşi timp, decalarea în timp a

cheltuielilor şi efectelor obligă la folosire tehnicii actualizării pentru a

putea compara valori (cheltuieli, încasări şi beneficii).

Principalele caracteristici ale

investiţiilor

În acţiunile investiţionale pot fi precizate trei perioade distincte,

identificate în raport cu eforturile implicate:

căutarea ideilor şi evaluarea;

punerea în operă;

obţinerea efectelor.

2. Complementaritatea investiţiilor este evidentă în raport cu

caracterul limitat al resurselor (în principal, financiare) de care

investitorul dispune sau pe care le poate atrage pentru realizarea

acţiunilor sale. Astfel, alocarea unor resurse pentru un proiect

diminuează proporţional şansele alocării de resurse pentru alte

proiecte ale investitorului.

28

3. Caracterul conex sau indus al investiţiilor este dat de

intercondiţionările dintre proiecte. Practic, orice investiţie induce

nevoia de alte investiţii atât în aval, cât şi în amonte.

4. Ireversibilitatea investiţiilor se raportează la imposibilitatea

recuperării ca atare a resurselor implicate pentru realizarea lor.

5. Unicitatea proiectelor

Chiar dacă proiectele de investiţii au acelaşi profil, volum,

calitate, ele nu sunt identic reproductibile şi, de aceea, determinările şi

analizele sunt specifice pentru fiecare proiect.

Sarcina de lucru 1.6 Analizaţi principalele caracteristici ale investiţiilor.

1.7. Participanţii la realizarea investiţiilor

Caracteristica esenţială a investiţiilor este că acestea sunt

legate de crearea de noi mijloace fixe, iar realizarea acestora necesită

un timp îndelungat în principalele faze: proiectare, execuţie şi apoi

atingerea parametrilor proiectaţi. Investiţiile se realizează în diferite

ramuri economice, fără ca ele să constituie o ramură de sine stătătoare

a economiei naţionale.

Schema logică de desfăşurare a unei investiţii, principalele

etape care trebuie parcurse în realizarea unei investiţii, începând cu

apariţia noului obiectiv şi terminând cu scoaterea din funcţiune,

înlocuirea lui cu altul mai perfecţionat este următoarea:

Principalele etape de realizare

a investiţiilor

29

Figura 1. Schema de desfăşurare a unui obiectiv de

investiţii.

Cel care dirijează întreaga activitate în legătură cu

obiectivul de investiţii este beneficiarul lucrării, viitorul proprietar al

obiectivului. Adesea acesta nu participă efectiv la realizarea efectivă a

investiţiilor, totuşi prezenţa sa se face simţită în toate etapele înscrise

în schema din Fig. 1.

Realizarea unei investiţii încununează opera următorilor

participanţi: beneficiarul, proiectantul şi executantul. De activitatea lor

depind atât modul cum se înfăptuieşte o investiţie, cât şi gradul ei de

eficienţă economică. Trebuie precizat însă că dacă beneficiarul este de

obicei o singură întreprindere (publică sau privată), sau o instituţie

publică, în schimb proiectarea se poate realiza de două sau mai multe

institute de proiectare. De asemenea, denumirea de executant acoperă

cel puţin două întreprinderi (una industrială ce fabrică utilajele

necesare, iar cealaltă de construcţii, care execută lucrările pe şantiere),

însă în majoritatea cazurilor executantul este reprezentat de un număr

mare de întreprinderi din diferite ramuri industriale (construcţii de

maşini, metalurgie, electrotehnică, chimie, industrie uşoară, etc.),

Participanţii la activitatea

investiţională

30

precum şi din alte ramuri ale economiei naţionale: construcţii

(organizaţii de construcţii propriu zise, de instalaţii, etc.), transporturi,

etc7.

Beneficiarul unei investiţii este, de fapt, proprietarul viitorului

obiectiv sau mandatarul acestuia. Beneficiarul este interesat să

cunoască necesitatea unei investiţii şi în acest scop, mobilizează

fonduri pentru realizarea acesteia. Dispunând de aceste fonduri

beneficiarul răspunde de gospodărirea lor judicioasă, ceea ce

influenţează asupra eficienţei investiţiilor.

Beneficiarul investiţiei

Beneficiarul fiind primul factor decizional în materie de

investiţii, acesta este în măsură să determine priorităţile în repartizarea

investiţiilor pe obiective şi eşalonarea lor judicioasă în timp. De

asemenea, beneficiarul determină mărimea obiectivului de investiţii,

stabileşte structura lucrărilor, ceilalţi factori neavând decât rolul de a

realiza ceea ce beneficiarul a comandat. Calitatea beneficiarului de

coordonator general al lucrărilor, dispune, în final, de întreaga

investiţie, aprobând pe parcursul executării ei toate acţiunile

întreprinse de proiectant şi executant.

Beneficiarul unei investiţii este în general, întreprinderea sau

instituţia care va administra noul mijloc fix ce urmează a fi creat. În

cazul unui obiectiv de investiţii nou, se creează un nucleu al viitoarei

întreprinderi (instituţii), format din managerul acesteia şi câteva cadre

de execuţie. Beneficiarul nu reprezintă deci o întreprindere

specializată în lucrări de investiţii. Numai într-un singur caz se poate

vorbi despre o asemenea specializare, când întreprinderea de

construcţii execută pentru sine anumite lucrări de investiţii. Dar

situaţiile în care beneficiarul şi executantul coincid, sunt cazuri

particulare. De regulă, beneficiarul reprezintă un agent economic cu

profil fie industrial, fie agricol, o instituţie cu caracter social –

cultural, etc. Nu este astfel necesar ca membrii colectivului de

conducere a întreprinderii sau instituţiei respective, să cunoască bine

problemele pe care le ridică o lucrare de investiţii. Sunt frecvente

7 I. Vasilescu, I. Românu, C. Cicea - Investiţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

31

cazurile când ei se confruntă pentru prima dată cu asemenea

probleme. Acest fapt constituie una din cauzele defecţiunilor care mai

persistă în materie de investiţii. Beneficiarul nu reuşeşte întotdeauna

să formuleze precis cerinţele, lăsând proiectantului şi executantului o

mare libertate de acţiune, fapt care poate influenţa negativ eficienţa

economică a investiţiilor.

O măsură de ameliorare a acestei situaţii constă în stabilirea

unui reprezentant calificat al beneficiarului – denumit în mod uzual,

diriginte de şantier – care să urmărească, să controleze şi să îndrume

execuţia întregii investiţii, să refuze, dacă este cazul, introducerea în

documentaţiile tehnico -–economice a unor lucrări care nu sunt

necesare, să supravegheze respectarea prevederilor proiectului de

execuţie, să solicite remedierea defecţiunilor constatate, să

impulsioneze respectarea termenelor de execuţie, să nu permită

proasta gospodărire a materialelor de construcţie, etc. În funcţia de

diriginte de şantier poate fi încadrată o persoană cu experienţă şi

pregătire corespunzătoare, de preferinţă inginer constructor sau

arhitect.

Un element important îl are alegerea amplasamentului

viitorului obiectiv de investiţii, decizie majoră pe care beneficiarul

este chemat să o adopte, înainte chiar de a se trece la proiectarea

lucrărilor.

Proiectarea – înţelegând prin aceasta întreaga activitate de

concepere a viitorului obiectiv de investiţii, de la definirea principiilor

de funcţionare a acestuia şi până la elaborarea documentaţiilor tehnico

– economice după care se execută lucrările de investiţii – are un rol

esenţial în creşterea eficienţei economice a investiţiilor. De calitatea

proiectării depinde gradul de eficienţă a noului obiectiv. Executantul

nu face altceva decât să realizeze lucrările în conformitate cu

proiectele elaborate. Nivelul producţiei, consumurile materiale,

caracteristicile utilajelor, numărul şi structura pe profesii a

muncitorilor şi în general toate prevederile din documentaţiile tehnico

– economice sunt concepute de cercetător şi proiectant, multe din ele

reprezentând creaţia lor originală.

Proiectantul investiţiei

32

Una din căile sigure de creştere a eficienţei economice a

investiţiilor o constituie îmbunătăţirea activităţii de proiectare, având

ca suport cercetarea ştiinţifică, ce trebuie să preceadă proiectarea.

Apariţia pe piaţă a noilor produse nu este posibilă fără un aport

consistent al cercetării ştiinţifice proprii, exceptând cazul în care

licenţele de fabricaţie sau produsele finite, ca atare, se importă. În

contextul economiei contemporane, este necesar să se ţină seama că

celelalte ramuri economice care concură la realizarea investiţiilor –

industria, construcţiile, etc. - sunt puternic influenţate de nivelul

activităţii de cercetare ştiinţifică prin cele două laturi ale acesteia –

cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă – vectorii care

determină progresul întregii producţii materiale.

Orice investiţie se execută pe baza unei documentaţii tehnico –

economice elaborate de proiectant, constituită din ansamblul de

documente – texte, calcule şi desene – pe baza cărora se execută

utilajele, construcţiile şi celelalte elemente care compun investiţiile.

Prin proiectele de execuţie iau formă concretă (scrisă) profilul

viitorului obiectiv, principiile sale de funcţionare, modul de execuţie,

utilajele, instalaţiile tehnologice şi obiectivele de construcţii,

amplasamentul şi mărimea teritoriului afectat noului obiectiv, precum

şi celelalte elemente necesare pentru execuţia investiţiei.

În cadrul activităţii de proiectare, se stabileşte locul tuturor

clădirilor, construcţiilor speciale şi utilajelor, instalaţiilor tehnico -

sanitare, obiectivelor cu caracter social, etc.

De asemenea, elementele ce ţin de organizarea producţiei sunt

definite încă din faza de proiectare. De aceea, posibilităţile ulterioare

de îmbunătăţire a organizării procesului de producţie sunt facilitate

sau îngrădite de modul cum s-a proiectat un obiectiv, calitatea

activităţii de proiectare răsfrângându-se pe multiple planuri asupra

eficienţei economice. O condiţie de bază a proiectării eficiente o

constituie reducerea duratei de elaborare a documentaţiilor tehnico –

economice. Proiectarea unei investiţii se realizează într-o perioadă de

timp relativ îndelungată. Întrucât investiţiile presupun promovarea

noului, apare evidentă necesitatea scurtării, pe cât posibil, a duratei

33

proiectării. În caz contrar, se poate ajunge la situaţia ca mijloacele fixe

proiectate şi realizate prin investiţii să fie uzate moral încă înainte de a

fi puse în funcţiune sau la scurt timp după aceasta.

În cadrul analizei procesului de proiectare, avem în vedere

două activităţi distincte:

1. proiectarea tehnologică;

2. proiectarea construcţiilor.

1) Proiectarea tehnologică modernă se concretizează în

obiective de investiţii de înalt nivel tehnic, cărora le este proprie o

eficienţă economică sporită.

Asigurarea condiţiilor optime pentru dezvoltarea proiectării

tehnologice are drept rezultat obţinerea unor obiective industriale cu

parametri tehnico-funcţionali înalţi, contribuind la sporirea eficienţei

economice a investiţiilor. Astfel, se pot obţine beneficiile necesare

finanţării activităţii de cercetare ştiinţifică şi proiectare tehnologică la

un nivel superior, necesare sporirii mijloacelor de studiu şi investigare

şi a îmbunătăţirii calităţii lor.

Creşterea eficienţei economice a investiţiilor, în cadrul

activităţii de proiectare tehnologică, urmăreşte realizarea a două

deziderate: obţinerea unei mai mari economii de muncă socială şi

punerea în valoare a resurselor ţării. În acest scop, proiectarea unei noi

investiţii este precedată de analiza modului de funcţionare a

capacităţilor de producţie similare existente. Este neraţional şi

dăunător pentru economia naţională, să se construiască noi obiective,

în timp ce altele, de acelaşi gen, stau nefolosite.

Înainte de a se trece la proiectarea unei noi lucrări de investiţii,

este necesar să se cerceteze dacă nu este mai eficientă acţiunea de

reutilare şi modernizare a obiectivelor existente. În cadrul activităţii

de proiectare este necesar să se desfăşoare intense studii economice

privind prognoza cererii interne, posibilităţile de export al produselor

finite, evoluţia preţurilor şi a tendinţelor lor în viitor.

Numai pe baza efectuării unor analize temeinice, rezultă

necesitatea construirii noului obiectiv de investiţii, iar pentru

34

obţinerea unei înalte eficienţe economice există soluţii multiple, cum

ar fi:

a) Introducerea în proiecte a celor mai moderne soluţii şi procedee

tehnologice;

b) Crearea şi punerea în funcţiune a acelor utilaje tehnologice

capabile să funcţioneze cu parametrii ridicaţi, compatibili cu

nivelul atins de tehnica mondială;

c) Proiectarea de utilaje şi instalaţii cu gabarit şi greutate redusă.

d) Prevederea în proiectul noului obiectiv, a unor utilaje care

economisesc forţa de muncă, conducând la o înaltă

productivitate a muncii;

e) Proiectarea de utilaje care asigură un consum redus de materii

prime şi materiale, la acelaşi volum de producţie finită;

f) Adoptarea unor soluţii tehnologice ce presupun folosirea

raţională a resurselor energetice;

g) Proiectarea noilor investiţii ţinând seama de necesitatea

reducerii la minimul necesar a cheltuielilor;

h) Stabilirea profilului viitorului obiectiv, determinarea întregii

game de produse şi sortimente care se vor fabrica, ţinând seama

de solicitările pieţei interne şi externe;

i) Includerea în proiectele de investiţii a unor utilaje, prin care se

realizează produse cu caracteristici superioare;

j) Proiectarea utilajelor caracterizate printr-o înaltă siguranţă în

funcţionare, durabilitate;

k) Includerea în proiecte a pieselor, subansamblurilor şi chiar a

utilajelor tipizate şi standardizate, care sunt uşor de produs, au

performanţe testate, sunt interschimbabile;

l) Introducerea în proiecte a acelor utilaje care, respectând

condiţiile de mai sus, necesită cheltuieli minime pentru

achiziţionarea şi montarea lor, pentru exploatare şi întreţinere;

m) Dimensionarea optimă a capacităţilor de producţie;

n) Elaborarea proiectelor de execuţie a noilor investiţii pe baza

celor mai raţionale metode de organizare a procesului de

producţie.

35

2) Prin construcţii se înţeleg două categorii de obiective de investiţii şi

anume: clădiri şi construcţii speciale. Proiectarea construcţiilor

Realizarea clădirilor şi a construcţiilor speciale, implică o

cerinţă de bază şi în mod necesar trebuie respectată referitoare la

cheltuirea unor fonduri minime. Acest lucru este posibil printr-o

judicioasă proiectare realizată prin următoarele modalităţi:

a) Reducerea suprafeţelor construite, prin dimensionarea strictă a

clădirilor şi construcţiilor speciale în funcţie de noile capacităţi

de producţie;

b) Economia de teren ocupat cu construcţiile, prin analiza

minuţioasă a posibilităţilor de realizare;

c) Concentrarea activităţilor într-un număr cât mai mic de clădiri;

d) Combaterea gigantismului şi a exagerărilor arhitecturale,

acordându-se prioritate elementului funcţional;

e) Proiectarea unor finisaje simple, necostisitoare;

f) Necesitatea unei analize temeinice în cazul construirii

obiectivelor administrative şi a celor cu caracter auxiliar,

căutându-se renunţarea la cele care nu sunt de strictă necesitate;

g) Reducerea pe cât posibil a spaţiilor de circulaţie din interiorul

clădirilor, ceea ce diminuează cheltuielile;

h) Proiectarea clădirilor având în vedere consumuri minime de

materiale de construcţii;

i) Folosirea proiectelor tip, ceea ce permite obţinerea de însemnate

economii atât în faza de proiectare, cât şi în procesul de

execuţie a construcţiilor;

j) Reducerea ponderii clădirilor în ansamblul investiţiilor;

k) Eşalonarea judicioasă a investiţiilor, problemă care se referă la

ansamblul activităţii de proiectare. O eşalonare corespunzătoare

a investiţiilor poate permite reducerea creditelor, a fondurilor

băneşti necesare execuţiei în continuare a lucrărilor,

procurându-se din profitul realizat banii necesari punerii în

funcţiune parţială a unor capacităţi de producţie;

36

l) Asigurarea asistenţei tehnice necesare, întărirea puterii pe care

proiectantul o are faţă de executant pentru soluţiile pe care le-a

preconizat.

La realizarea investiţiilor contribuie în cea mai mare parte două

ramuri ale economiei naţionale – industria şi construcţiile – ramuri

care sunt executanţii principali ai acestor lucrări.

Executantul investiţiilor

Industria reprezintă executantul cu ponderea cea mai mare în

lucrările de investiţii. Industria apare în calitate de producătoare de

utilaje tehnologice, materiale de construcţii şi utilaje pentru ramura

construcţiilor şi se numeşte în practică, furnizor de utilaje. Evident că

la lucrările de investiţii nu participă întreaga industrie, ci numai o

serie de subramuri.

Executantul investiţiilor la

nivel industrial

Influenţa industriei asupra eficienţei economice a investiţiilor

poate fi sintetizată astfel:

Reducerea costului producţiei industriale conduce la diminuarea

cheltuielilor de investiţii;

Promovarea progresului tehnic în industrie stă la baza creşterii

eficienţei economice a investiţiilor;

Introducerea în proiectele de execuţie a soluţiilor tehnologice

avansate pe baza perfecţionării proceselor de producţie în

industrie;

Punerea în valoare a resurselor naturale ale ţării, deseori

depinde de capacitatea industriei de a realiza utilaje şi procedee

tehnologice moderne, care să permită realizarea acestui obiectiv

foarte important;

Reducerea importurilor depinde, în ultimă analiză, de

posibilităţile întreprinderilor industriale de a livra produsele

necesare realizării şi punerii în funcţiune a investiţiilor;

Rentabilitatea viitorului obiectiv, pe întreaga durată de

funcţionare, depinde de durabilitatea utilajelor fabricate în

industrie;

Posibilităţile de automatizare a proceselor de producţie, de

conducere a proceselor de producţie, cu ajutorul calculatorului;

37

Reducerea duratei de execuţie în construcţii, realizarea

materialelor de construcţii moderne, a înlocuitorilor, sunt de

neconceput fără aportul industriei;

Contribuţia industriei la mecanizarea lucrărilor de construcţii,

mai ales a proceselor grele de muncă, cu un consum mare de

manoperă;

Transferarea unei părţi din activitatea de construcţii către

industrie, se face prin procesul de industrializare a

construcţiilor. Construcţiile capătă astfel, aspectul unei activităţi

de montaj al pieselor fabricate în industrie.

Construcţiile reprezintă una din ramurile producţiei materiale

ce are drept spaţiu de desfăşurare a activităţilor şantierul pe care prind

contururi precise lucrările de investiţii.

Activitatea desfăşurată în ramura construcţiilor prezintă

următoarele caracteristici:

Executarea investiţiilor în

construcţii

producţia finită este constituită în exclusivitate din mijloace

fixe;

mijloacele fixe realizate de această ramură au particularitatea că

sunt imobile, fixate definitiv pe sol;

procesul de producţie are o durată de execuţie relativ

îndelungată;

locul de muncă (şantierul) are o anumită mobilitate, determinată

de amplasamentul diferitelor obiecte de construcţie şi de stadiul

de execuţie a lucrărilor.

În ramura construcţiilor nu se realizează numai lucrări de

investiţii. Principalele lucrări realizate în această ramură sunt: lucrări

de construcţii – montaj cu caracter de investiţii; reparaţii capitale la

obiectivele de construcţii, prestări de servicii în construcţii.

O lucrare de construcţii cu caracter de investiţii poate avea

următoarea structură: obiecte de construcţii propriu – zise; instalaţii;

construcţii speciale (hidrotehnice, rutiere, etc.), montaj de utilaje.

Principalele căi prin care construcţiile, ca ramură, îşi aduc

contribuţia la creşterea eficienţei economice sunt:

Reducerea duratei de execuţie a lucrărilor pe şantiere;

38

Reducerea dispersării frontului de lucrări (concentrarea

activităţii pe un număr mai redus de şantiere) are drept

consecinţă executarea mai rapidă a unor obiective de investiţii şi

grăbirea punerii lor în funcţiune; Căi de creştere a eficienţei

economice în construcţii de obiective de

investiţii

Reducerea cheltuielilor de organizare a şantierelor contribuie

direct la ieftinirea investiţiilor;

Îmbunătăţirea organizării muncii şi a proceselor de execuţie,

introducerea metodelor moderne de management contribuie de

asemenea, la reducerea cheltuielilor de investiţii;

Îmbunătăţirea proiectelor de execuţie, cu acordul proiectanţilor,

are menirea să sporească performanţele noii investiţii;

Înlocuirea materialelor scumpe, prevăzute în proiecte, cu altele

mai ieftine;

Realizarea unor lucrări de bună calitate asigură înlăturarea

cheltuielilor suplimentare ulterioare, în faza de exploatare,

pentru întreţinerea obiectivului respectiv, reducerea simţitoare a

cheltuielilor cu reparaţiile curente şi capitale, mărirea duratei de

funcţionare a mijlocului fix nou creat;

Înlăturarea risipei de materiale pe şantierele de construcţii;

Creşterea productivităţii muncii prin mecanizarea operaţiunilor

care necesită un volum mare de muncă;

Folosirea integrală a capacităţii utilajelor de construcţii este o

condiţie a creşterii productivităţii muncii;

Folosirea deplină a forţei de muncă disponibile;

Folosirea de finisaje simple, economice, adecvate la specificul

şi la destinaţia clădirii;

Reducerea costului producţiei de construcţii – montaj.

Pe lângă ramurile enumerate mai sus industria şi construcţiile,

o contribuţie importantă la realizarea investiţiilor (mai ales a celor

publice de importanţă naţională), o au transporturile, agricultura,

silvicultura şi alte ramuri ale producţiei materiale, ale sferei serviciilor

şi activităţilor sociale.

39

La rândul lor, investiţiile, prin efectele lor, contribuie la

dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naţionale, constituind

suportul material al dezvoltării societăţii.

Sarcina de lucru 1.7 Comentaţi rolul participanţilor la realizarea obiectivelor de investiţii. Principalele modalităţi de creştere a eficienţei economice în cadrul obiectivelor de investiţii.

1.8. Teme de referate

1. Investiţiile în valori imobiliare – o alternativă de investire.

2. Investiţiile naţionale şi de portofoliu şi stabilitatea economiei

naţionale.

3. Investiţiile străine directe în perioada de tranziţie.

4. Investiţiile şi rolul lor în procesul de tranziţie la economia de piaţă.

5. Mondializarea şi influenţa sa asupra mediului economic.

6. Piaţa de capital şi dezvoltarea economică.

7. Piaţa fondurilor de investiţii (pe exemplul României).

Noţiunea de investiţie este privită pe două planuri: primul, mai larg reprezentat de investiţiile financiare şi al doilea, mai restrâns, al investiţiilor de capital;

Investiţiile financiare se referă, în general, la orice plasament de capital, având rolul de a obţine un anumit profit (beneficiu);

Cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare, plasarea unor sume de bani la bănci, alocarea de fonduri pentru dezvoltarea de afaceri (cu scopul de a obţine dividende, dobânzi şi profituri) – reprezintă investiţii financiare;

Investiţiile de capital reprezintă acţiunea agenţilor economici (publici şi privaţi) de a achiziţiona noi mijloace fixe sau de modernizare a celor existente;

Investiţiile publice reprezintă fondurile alocate de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale pentru realizarea unor obiective/luctări de interes general pe raza lor administrativ teritorială;

ă prin existenţa a patru etape: pregătirea, realizarea, exploatarea şi post-utilizarea; Investiţiile publice se caracterizeaz

40

Prin investiţii publice de capital se asigură construirea de noi unităţi economice, dezvoltarea, modernizarea şi reutilarea celor existente, precum şi construirea, lărgirea şi amenajarea obiectivelor cu caracter social – cultural şi de locuinţe;

teoretice

Necesitatea fundamentării eficienţei economice a investiţiilor presupune aprofundarea problemelor metodologice şi cu privire la clasificarea investiţiilor. Structurarea poate fi realizată în funcţie de modul în care este privită şi definită investiţia şi anume ca o cheltuială sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe lângă aceste două accepţiuni, investiţiile pot fi grupate şi în funcţie de sursa de finanţare a cheltuielilor;

ii

Investiţiile de dezvoltare sau expansiune se referă la toate investiţiile întreprinderii care contribuie la dezvoltarea activităţsale şi care au drept scop creşterea capacităţii de producţie a unei firme, creştere determinată de modificarea cererii pentru produsele firmei sau lansarea de produse noi;

agent economic în

Investiţia directă (de bază), cuprinde totalitatea cheltuielilor prevăzute în documentaţia previzionată de un vederea realizării nemijlocite a unor obiective de investiţii noi, înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor întreprinderi deja existente în diferite ramuri ale economiei; Investiţia colaterală cuprinde cheltuielile pentru efectuarea unor lucrări legate teritorial şi funcţional de o anumită investiţie

directă şi se referă concret la: construirea de conducte pentru alimentarea cu apă, gaze, canalizare, energie termică, linii de transport al energiei electrice, reţele de telecomunicaţii, inclusiv racordurile la reţele publice, căi şi drumuri de acces etc., necesare punerii în funcţiune şi exploatării capitalului fix creat prin investiţia directă sau de bază; Investiţia conexă reprezintă cheltuielile de investiţii, necesare a se efectua în alte ramuri sau domenii pentru a putea pune la

dispoziţia investiţiei directe sau de bază utilaje, materii prime, combustibili, energie, căi de comunicaţii, dotări social-culturale etc. Investiţiile conexe nu se includ în valoarea totală a obiectului rezultat din investiţia directă, deoarece ele reprezintă investiţii directe în domeniul în care se realizează; Activitatea de modernizare şi restructurare economică este un proces dinamic, prin care se asigură perfecţionarea capitalului

fix, crearea unei structuri complexe şi mobile de producţie, introducerea celor mai performante metode şi tehnici de muncă, etc.; Strategia investiţională, alături de celelalte strategii ale firmei (strategia de piaţă, de restructurare, privatizare, informatizare

etc.) formează strategia globală a firmei; Investiţiile pentru dezvoltare se constituite din totalitatea

cheltuielilor efectuate pentru construirea de noi obiective, sau modernizarea celor existente, reprezintă un cost cert pentru un viitor ce conţine şi unele elemente de incertitudine; Strategia investiţională însumează o mulţime logică de informaţii cu caracter tehnic şi economic, fiind stabilită, pe baza

41

unor studii, analize, simulări, iar obiectivele principale ale firmei în domeniul investiţional, presupun modalităţi eficiente de atragere a surselor de finanţare şi metode moderne de alocare a resurselor;

vestiţii bazate pe o planificare sectorială, globală şi

Proiectul de investiţii poate fi definit ca un ansamblu optimal de acţiuni de incoerentă, pe baza căreia, o combinaţie definită de resurse umane, materiale etc., provoacă o dezvoltare economico-socială determinată;

in care se fixează dezvoltarea întreprinderii pe

Programele investiţionale au la bază ideea că investiţiile sunt mijloacele prtermen lung, evoluţia eficienţei şi poziţiei în mediul din care face parte. În raport cu situaţia dată, într-un program de investiţii se stabilesc obiectivele, performanţele, acţiunile şi mijloacele necesare atingerii obiectivelor, precum şi modul de combinare şi folosire a acestor mijloace;

, disponibilizabile sau atrase sunt

Investiţiile reprezintă acţiuni sau succesiuni de acţiuni prin care anumite resurse disponibiletransformate în bunuri concrete (materiale sau nemateriale) în scopul obţinerii de efecte viitoare sub formă de avantaje, dar, în principal, profit;

eficiarul, proiectantul şi executantul. De

Realizarea unei investiţii încununează opera următorilor participanţi: benactivitatea lor depind atât modul cum se înfăptuieşte o investiţie, cât şi gradul ei de eficienţă economică.

42