Leul Romănescjnm

mn,,

INTRODUCERE Termenul de bani se confundă adeseori cu cel de monedă, însă cei doi nu sunt sinonimi (deşi

nici distincţia nu este absolutizată în practică). Spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani şi anume la piesele de metal cu valoare proprie deplină sau inferioară valorii nominale.La fel sunt si bancnotele care la rindul sau nu trebuie confundate cu termenul de bani.

Circulaţia bǎneasca

 Dreptul de a bate monedă a fost din totdeauna privilegiul statelor independente. Toți marii domnitori români, incepand cu Mircea cel Batran sau Ștefan cel Mare și până la Mihai Vitezul, au bătut propriile monede. Acest drept a fost pierdut complet dupa intrarea voievodatelor românești sub influența succesiva a otomanilor, austriecilor sau a rușilor.”Suzeranitatea otomanǎ a lipsit Ţara Româneascǎ şi Moldova de dreptul de a avea un sistem monetar propriu,totuşi, în condiţiile dezvoltării producţiei şi schimbului de mărfuri, a comerţului interior şi exterior, Ţara Româneascǎ şi Moldova si-au organizat, în limitele statutului lor politic, circulaţia monetarǎ. Primele emisiuni monetare în Ţara Româneascǎ au fost cele ale lui Vladislav I(Vlaicu) (1364-1377), in Moldova cele ale lui Petru Musat, iar în Transilvania în timpul lui Ioan Zǎpolya(1510-1540).”O emisie(o incercare de a pune în circulație) de (o) monedă a costat până şi capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană şi dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.

PRIMUL LEU

De ce-i zice leu?

‘’Leul,, olandez din 1660…In secolele XVI-XVII, puterile comerciale ale Europei intensifică comerțul cu Imperiul

otoman; astfel se revarsă pe piața Turciei și a țărilor de sub dominația ei, deci si a Țarilor Române, o mare cantitate de moneda din Țarile de Jos; mai frecvent apare în circulație talerul olandez, moneda mare de argint de peste 27 grame, care avea pe o fata efigia unui leu ridicat în doua picioare; de aceea se si numea Leeuwendaaler sau Loeventhaler ( ), talerul-leu.

Etimologic „taler” este o abreviere de la „Joachimsthaler” sau „Jochenthaler”, o monedă

emisă de orașul Sankt-Joachimsthal, "Valea [Sf.] Ioachim" din Boemia. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, talerii se emit în cantități foarte mari, în special de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și din Imperiul Habsburgic. S-au emis atât submultipli cât și multipli de taleri, arta meșterilor monetari din această perioadă producând unele din cele mai frumoase monede cunoscute în istorie. S-au mai emis taleri în Olanda (leeuwendaler) și Scandinavia (daler).Numele dolaro sau dolares a fost folosit pentru prima dată de spanioli în secolul XVI pentru a deosebi monedele de 8 reales de proastă calitate aflate în circulație de cele care conțineau cantitatea normală de argint. Numele dolaros a fost o variantă a numelui daler (taler), moneda din Olanda aflată pe atunci sub ocupație spaniolă. Primii dolaros oficiali au fost emiși în Bolivia și au ajuns în coloniile nord americane prin intermediul piraților luând încet locul monedei enleze silver crown. După 1600 Elisabeta I emite primii dollars care sunt răspândiți în colonii prin intermediul East India Company.

„Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. In data de 4 mai 1867 (22 aprilie, pe stil vechi) apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.

În anul 1859, ca o recunoaştere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească român, sau romanat (după Ion Heliade Rădulescu). Însă nu este posibil, fiind condiţionat de cantitatea de metal din vistieria statului dar şi de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame aur şi având 100 de diviziuni, numite bani (vezi Anexe fig.1) Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute in Anglia în 1867. În 1868 s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 exemplare, aceasta fiind considerata drept probă. Începând cu 1870 s-au emis şi monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular "băncuţe"), 1 leu şi 2 lei.Începand cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulaţie s-au bătut în 1883 şi 1890. La 3 martie 1870 se înfiinţează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham1. Datorită lipsei de monedă naţională anterioare momentului 1870, toate taxele şi vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruşi vechi (20,60) şi suveranii englezi 25,22). Valuta intră astfel masiv în ţară, mai ales rubla rusească,

1 Gheorghe Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin C. Oprescu - Monede și bancnote românești, București, 1977, p.106

ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniştri, cum a fost Dimitrie Ghica, supranumit "Mitiţă roade ruble", care a forţat un anumit curs de schimb şi o anumită circulaţie de monedă.

1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de paraleÎn ziua de 16 septembrie a anului 1836, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, a instituit leul ca monedă a ţării, o unitate teoretică de cont împărţită în 60 de parale. Este prima dată când se vorbeşte clar şi oficial despre actuala monedă oficială a României în calitate de nucleu al unui sistem monetar. Albania şi Bulgaria, alături de România, au o monedă naţională al cărei nume înseamnă leu, adică leka şi leva. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a cărui dublă alegere în fruntea principatului Moldovei şi a celui numit Ţara Românească sau Muntenia a pus bazele unificării româneşti, intenţiona să creeze o monedă a noului stat numită român sau romanat. Venirea lui Carol l pe tronul Principatelor a fost urmată imediat de lansarea monedei cu numele tradiţional de leu.

Se împlinesc, în această primăvară, 145 de ani de la apariţia leului românesc.

In data de 4 mai 1867 (22 aprilie, pe stil vechi), domnitorul Principatelor Romane, Carol I, isi vede transpus in realitate unul dintre primele acte menite sa modernizeze tara: „Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale”, al carei proiect incepuse practic din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Legea monetara prevedea ca moneda nationala este leul, cu subdiviziunea sa, banul (1 leu=100 de bani). Se mai hotara baterea monedelor din aur de 5, 10 si 20 de lei, din argint de 50 de bani, 1 leu si 2 lei, dar si din bronz de 10, 5, 2 si 1 ban. Sistemul monetar romanesc era bazat pe bimetalismul aur-argint, iar, dupa cantitatea de metal, leul era egal ca valoare cu francul francez, francul elvetian si francul belgian. Pe langa mandria de a conduce o tara cu moneda proprie, cel care urma sa fie proclamat rege 14 ani mai tarziu a urmarit si stoparea anarhiei monetare, adica a invaziei de monede straine care circulau pe teritoriul romanesc. De la incetarea emisiunilor nationale, numarul acestora a sporit continuu, de la aproximativ 20 in secolul al XVII-lea la aproape 90 in secolul al XIX-lea. Diferite ca aliaj si sistem ponderal, monedele straine transformasera circulatia monetara din Tarile Romane intr-un haos.Adoptarea leului ca moneda nationala nu a fost un proiect simplu de realizat. In primul rand, Principatele se aflau nu numai sub dominatia Imperiului Otoman, ci si in vecinatatea Imperiului austro-ungar si a celui tarist. Ca atare, adoptarea unei monede nationale, simbol al suveranitatii, facea necesar acceptul acestora. Un accept care a fost obtinut de la Istambul in urma unui compromis: pe monedele de aur si argint trebuia introdus un simbol otoman, semiluna sau semiluna cu stele. Dar atat Guvernul, cat si Carol I, pretextand probleme financiare, au introdus in proiectul legii monetare executarea pentru inceput a monedelor din bronz, unde insemnele suzeranitatii otomane nu erau obligatorii. „In 1867, la Birmingham, in Anglia, se bat primii lei cu stema tarii, monede care au intrat in circulatie”, relateaza Dan Ilie, muzeograf in

cadrul Bancii Nationale. Un an mai tarziu, au fost emise primele monede romanesti de aur, cu valoarea de 20 de lei, celebrul „pol de aur”, intr-un tiraj simbolic de aproximativ 100-200 de exemplare. Monedele purtau efigia lui Carol I, care se intitula „Domnul romanilor”. Inscrisul a atras mania Austro-Ungariei si a Rusiei tariste, care ocupau la acea vreme Transilvania si, respectiv, Basarabia, tari cu populatie majoritara de origine romana. In 1870, in Bucuresti, la Sosea, se deschide Monetaria Statului, pe locul ocupat astazi de Muzeul Taranului Roman, care preia emiterea „polului de aur” si a leului de argint. Pana la sfarsitul anului, aici se bat 5.000 de piese din aur de 20 de lei si 400.000 de piese din argint de 1 leu, cu efigia domnitorului Carol I pe avers. Moneda de 1 leu, emisiunea 1870, este prima moneda romaneasca pe care apare denumirea de 1 leu. Interpretat ca o incercare de afirmare a suveranitatii Romaniei, acest fapt atrage protestele Inaltei Porti, iar Monetaria este nevoita sa opreasca productia. Monedele din argint prevazute in Legea monetara au fost executate in Belgia, iar portretul lui Carol I nu mai apare pe niciuna dintre ele. In anii urmatori, sistemul monetar romanesc avea sa fie intregit cu piesa de argint de 50 de bani (denumita „dupca” in Moldova si „bancuta” in Muntenia) si de cele de 2 si 5 lei. Practic, 1870 marcheaza inceputul unei perioade de mare apreciere a leului, care datorita schimburilor comerciale l-a adus printre cele mai puternice monede din lume. Aceste timpuri de glorie s-au sfarsit insa odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial.

In anul care a aruncat Europa in valtoarea Primului Razboi Mondial - 1914 - leul romanesc era o moneda deosebit de stabila, iar resursele de aur ale Bancii Nationale sporisera neincetat. Anii razboiului, cu cheltuielile lor imense pentru inarmare, cu evacuarea tezaurului BNR la lasi si apoi in Rusia, de unde nu s-a intors nici pana in ziua de azi, si cu dereglarea economica, au avut efecte dezastruoase asupra leului. In anii razboiului, cu Banca Nationala refugiata in fosta capitala a Moldovei, Ministerul Finantelor a emis la imprimeria Armatei cateva bancnote marunte, cum este cea de 50 de bani din 1917, avand desenat chipul regelui Ferdinand. Doi ani mai tarziu, leul romanesc se numara printre cele mai slabe monede europene. Tot atunci, statul roman a trebuit sa rezolve problema coroanelor austro-ungare si a rublelor rusesti care mai circulau inca in noile provincii ale Regatului Romaniei Mari. Aceasta situatie a facut ca moneda romaneasca sa nu mai poata reveni niciodata la valoarea si la prestigiul sau antebelice. Catre sfarsitul deceniului al lll-lea, leul traverseaza o criza, incheiata prin stabilizarea sa din februarie 1929. In continuare, succesiunea evenimentelor politice interne s-a reflectat pe monedele romanesti din acele timpuri. De exemplu, caderea regimului carlist, in septembrie 1940, a adus cu sine retragerea si topirea monedelor purtand chipul fostului rege Carol al II-lea. Aceeasi soarta au avut-o si piesele de 250 de lei, din argint. Batute in 1940, acestea aveau pe revers, intre cifrele 9 si 4, o discreta grila legionara si inscriptia „Totul pentru tara” pe muchie. Rebeliunea Legionara si inlaturarea Garzii de Fier de la putere, in ianuarie 1941, au dus la topirea imediata a acestor monede, care practic nu ajunsesera in circulatie.Anii 1945-1947, care coincid cu instaurarea treptata a puterii comuniste in Romania, reprezinta o perioada de inflatie accelerata. Apar monede cu valori de 2.000, 10.000 si chiar de 100.000 de lei, si bancnote de 1 milion si de 5 milioane de lei.

Galerie de fotografii cu bancnote care au circulat între 1948-1952

Bancnota de 1000 lei din iunie 1948 - revers

Bancnota de 20 lei din iunie 1950 - revers

Bancnota de 1000 lei din iunie 1948 - avers

Bancnota de 20 lei din iunie 1950 - avers

In plus, Comandamentul Armata Rosie arunca pe piata, in cadrul rechizitiilor, bancnote proprii, fara niciun fel de acoperire, dar pe care Banca Nationala era obligata sa le rascumpere cu bani grei. Inflatia imensa generata in aceste vremuri s-a incheiat odata cu asa-zisa stabilizare din 1947, in fapt o masura cu un profund caracter antiburghez, menita sa confiste averi si sa ruineze negustorii si taranii.

Dupa 1948, moneda nationala continua sa reflecte prefacerile politice. La scurt timp dupa proclamarea Republicii Populare Romane, monedele purtand chipul regelui Mihai sunt retrase din circulatie. Vor urma, treptat, si celelalte, in paralel cu emiterea noilor lei comunisti. La 26 ianuarie 1952, se intreprinde o reforma monetara si sunt puse in circulatie noi monede si bancnote (1 leu nou = 20 lei vechi). Isi fac loc si noutati de inspiratie sovietica: piese de 3 bani (1952), de 15 bani (1960), de 3 lei (1963) - valori fara nicio legatura cu traditia monetara romaneasca. Monedele si bancnotele emise in 1966, la inceputul regimului Nicolae Ceausescu, vor circula pana la prabusirea comunismului, in 1989, si putin timp dupa aceea, tot mai devalorizate. Dupa 1990, moneda romaneasca a cunoscut o inflatie galopanta, redusa treptat dupa anul 1998. Redresarea economica si stavilirea inflatiei fac posibila, in 2005, denominarea leului, adica taierea a patru zerouri, astfel incat 10.000 de lei devin 1 leu nou. Masura adoptarii leului „greu” a intrat in vigoare la 1 iulie 2005.

Galerie de fotografii cu bancnotele din emisiunea 1966

În timpul regimului comunist, s-a renunțat la standardul aurului după ce au fost necesare ajustări drastice pentru a preveni inflația în urma denominărilor. După această decizie, leul și-a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine și între 1970 și 1989, rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. Rata de schimb era utilizată de regim pentru a calcula valoarea comerțului către alte state. În România nu se putea găsi valută și nici nu putea fi vândută persoanelor private. Posesia sau vânzarea de valută era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerțul extern era considerat parte a altui circuit economic decât cel intern și i se acorda o importanță sporită.

Bancnotele sunt prezentate în ordinea lansării pe piață.Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și 10.000 lei (1994).Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă) și a doua din 1993 (cu stemă).

Bancnotele sunt prezentate în ordinea lansării pe piață.Au apărut, în ordine, bancnotele de 50.000 lei (1996), 1.000 lei (1998), 5.000 lei (1998), 100.000 lei (1998), 10.000 lei (1999) și 50.000 lei (2000).

Bancnota de 50.000 lei a avut două variante asemănătoare (1996 și 2000 - diferă vioara de lângă portretul lui George Enescu, ca element de siguranță).

În 1999 a fost emisă și o bancnotă de 2.000 lei, care a avut un caracter mai degrabă aniversar, fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, vizibilă de pe o suprafață destul de mare din teritoriul României.Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate emisiunile din perioada următoare.

Bancnote emise din 2005

1 leu

Descriere : Dimensiune: 120 × 62 mm, identică cu cea a bancnotei de 5  €. Culoare predominantă: verde.Pe față se află portretul istoricului Nicolae Iorga, iar pe verso Mănăstirea Curtea de Argeș precum și stema Țării Românești.

5 lei

Dimensiune: 127 × 67 mm, identică cu cea a bancnotei de 10 €. Culoare predominantă: violet.Pe față se află portretul compozitorului George Enescu, iar pe verso Ateneul Român precum și un pian și un fragment de partitură muzicală

10 lei

Dimensiune: 133 × 72 mm, identică cu cea a bancnotei de 20 €. Culoare predominantă: roșu.Pe față se află portretul pictorului Nicolae Grigorescu, iar pe verso o culă oltenească și un fragment dintr-o pictură de-a sa.

50 lei

Dimensiune: 140 × 77 mm, identică cu cea a bancnotei de 50 €. Culoare predominantă: galben.Pe față se află portretul aviatorului și inventatorului Aurel Vlaicu, iar pe verso unul din prototipurile sale de avion și un cap de vultur.

100 lei

Dimensiune: 147 × 82 mm, identică cu cea a bancnotei de 100 €. Culoare predominantă: albastru.Pe față se află portretul scriitorului Ion Luca Caragiale, iar pe verso o statuie a sa și vechea clădire a Teatru Național din București.

200 lei

Dimensiune: 150 × 82 mm. Culoare predominantă: portocaliu.Pe față se află portretul scriitorului și filosofului Lucian Blaga, iar pe verso Gânditorul de la Hamangia și o veche moară de apă.

500 lei

Dimensiune: 153 × 82 mm, identică cu cea a bancnotei de 200 €. Culoare predominantă: gri.Pe față se află portretul poetului Mihai Eminescu, iar pe verso o pagină din ziarul „Timpul”, un tei, și clădirea Bibliotecii Centrale Universitare din Iași

In istoria Leului au existat 4 perioade:

Primul leu : anii 1867-1947 , La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda na ională ț leu.

Al doilea leu : În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.

Al treilea leu (ROL) Perioada comunistă

În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.

Al patrulea leu (RON) - aflat în circula ie în prezentț

50 lei noi

Leul românesc nou (RON) este noua unitate monetară a României. La data de 1 iulie 2005, leul românesc a pierdut ultimele 4 zerouri, prin denominare (reevaluare) la rata de 1 leu nou (simbol bancar: RON) pentru 10.000 lei "vechi" (simbol bancar: ROL).