132009

Supliment de Crăciun 2009

1

Anul Sfintei Preoţii

În viaţa preotului, rugă-ciunea ocupă în mod nece-sar unul din locurile centrale. Nu este greu de înţeles asta, pentru că rugăciunea culti-vă intimitatea discipolului cu Învăţătorul său, Isus Cristos. Cu toţii ştim că, atunci când ea dispare, credinţa slăbeşte şi slujirea îşi pierde conţinu-tul şi sensul. Consecinţa exis-tenţială pentru preot va fi că va avea mai puţină bucurie şi mai puţină fericire în slujirea de fiecare zi. Este ca şi cum, pe drumul urmării lui Isus, preotul, care merge împreu-nă cu atâţia alţii, ar începe să rămână în urmă din ce în ce mai mult şi astfel s-ar înde-părta de Învăţător, până când îl pierde din vedere la orizont. De atunci, el este rătăcit şi şo-văielnic.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie, comentând Pri-ma Scrisoare către Timotei, afirmă cu înţelepciune: "Dia-volul se poartă cu cruzime împotriva păstorului [...]. De fapt, dacă ucigând oile tur-ma se diminuează, în schimb eliminându-l pe păstor, el va distruge întreaga turmă". Co-mentariul ne face să ne gân-dim la multe situaţii de astăzi. Ioan Gură de Aur ne averti-zează că diminuarea păstori-lor face şi va face să scadă tot mai mult numărul credincio-şilor şi al comunităţilor. Fără păstori, comunităţile noastre vor fi distruse!

Dar aici aş vrea înainte de toate să vorbesc despre nece-sara rugăciune pentru ca, aşa

cum ar spune Ioan Gură de Aur, păstorii să-l învingă pe diavol şi să nu dispară. Într-adevăr, fără hrana esenţială a rugăciunii, preotul se îmbol-năveşte, discipolul nu găseşte forţa pentru a-l urma pe Învă-ţător şi astfel moare de denu-triţie. Prin urmare, turma lui se risipeşte şi, la rândul ei, moare.

De fapt, fiecare preot are o referinţă esenţială la comu-nitatea eclezială. El este un discipol foarte special al lui Isus, care l-a chemat şi, prin sacramentul Preoţiei, l-a con-figurat cu el, ca şi cap şi păs-tor al Bisericii. Cristos este unicul păstor, dar a voit să-i facă părtaşi la slujirea sa pe cei doisprezece şi pe succe-sorii lor, prin care şi preoţii, deşi în grad inferior, sunt fă-cuţi părtaşi de acest sacra-ment, aşa încât şi ei participă în mod propriu la slujirea lui Cristos, Cap şi Păstor. Aceas-ta comportă o legătură esen-ţială a preotului cu comuni-tatea eclezială. El nu se poate lipsi de această responsabili-tate, dat fiind faptul că o co-munitate fără păstor moare. Dimpotrivă, după exemplul lui Moise, trebuie să rămână cu braţele ridicate spre cer, în rugăciune, pentru ca poporul să nu piară.

De aceea preotul, pentru a rămâne fidel lui Cristos şi fidel comunităţii, are nevoie să fie un om al rugăciunii, un om care trăieşte în intimitatea Domnului. În afară de asta, are nevoie să fie întărit de ru-găciunea Bisericii şi a fiecărui

creştin. Oile să se roage pen-tru păstorul lor! Însă, atunci când păstorul însuşi îşi dă seama că viaţa lui de rugăciu-ne slăbeşte, este momentul să se adreseze Duhului Sfânt şi să ceară cu sufletul săracu-lui. Duhul va reaprinde focul în inima lui. Va reaprinde pa-siunea şi încântarea faţă de Domnul, care este mereu aco-lo şi vrea să stea la masă îm-preună cu el!

În acest An al Sfintei Pre-oţii, vrem să ne rugăm, cu perseverenţă şi multă iubire, pentru preoţi şi cu preoţii. În această privinţă, Congregaţia pentru Cler, în fiecare prima joi din lună, în timpul Anului Sfintei Preoţii, la ora 16.00, celebrează o oră euharisti-că-mariană, în bazilica San-ta Maria Maggiore, în Roma, pentru preoţi şi cu preoţii. Multă lume vine, cu bucurie, să se roage împreună cu noi.

Preaiubiţi preoţi, Naşterea lui Isus Cristos se apropie. Aş vrea să vă adreseze vouă cele mai bune şi cele mai ferven-te urări de Crăciun fericit şi An Nou 2010 fericit. În iesle, Pruncul Isus ne invită să reîn-noim faţă de el acea intimitate de prieten şi discipol, pentru a ne trimite din nou ca evan-ghelizatori ai lui!

Cardinal Cláudio Humes arhiepiscop emerit de Sao Paulo

prefect al Congregaţiei pentru Cler

(Trad. Pr. Mihai Pătraşcu)

Decembrie, 2009

CONGREGAŢIA PENTRU CLER

Scrisoare către preoţi

Dragi preoţi,

2

Păstorul Arhidiecezei

Crăciun 2009Îmi vine-n gând cum am „sărbătorit” Crăciunul

acum 20 de ani, în timpul revoluţiei. Din cauza gloanţelor care zburau nu departe de noi şi pentru că ni s-a spus că nu avem voie să aprindem lumi-nile în casă şi în Catedrală; fiindcă se recomanda să nu se iasă pe stradă, pentru prima oară nu am celebrat Sfânta Liturghie în Catedrală nici în Noaptea, nici în Ziua de Crăciun. A fost trist. Spi-ritul Crăciunului, lumina Naşterii Domnului nu ne-au adunat în bisericile Bucureştiului. Colinde-le nu au răsunat. A fost un Crăciun trăit sub apă-sarea zgomotului armelor, a fricii şi a nesiguranţei. Aşa am început drumul spre democraţie, liberta-te, adevăr, bunăstare şi spre ori-ce vis legitim după căderea pute-rii comuniste. Şi unde am ajuns în aceşti 20 de ani? Sigur că s-au realizat unele aşteptări în via-ţa Bisericii şi a Statului. Totuşi, câtă dezamăgire în inimile oame-nilor, descurajare, disperare, re-voltă, sărăcie, minciună, egoism, ură, dispreţ şi mai câte încă. Cum voi sărbători acum Crăciunul, la 20 de ani după revoluţie? Sub apăsarea zgomotului lucrărilor de la clădirea de lângă Catedrală, sub frică şi nesiguranţă privind viitorul Catedralei, căci lângă noi se construieşte, cu autorizaţie expirată şi contestată de noi în jus-tiţie, în dispreţul legii şi al Bisericii catolice, sub ochii binevoitori şi ocrotitori ai unor instituţii sta-tale. Îmi vine în minte un cuvânt din Evanghelia Sfântului Luca, unde este descrisă Naşterea lui Isus. „Pentru că nu era loc de găzduire pentru ei”. Aşa cum ne-au tratat instituţiile statului în problema Catedralei, se pare că în cuvintele mai înainte citate găsim explicaţia. Se pare că nu este „loc de găzduire” nici pentru noi, catolicii, în faţa Justiţiei române şi nici în cea a puterii statale. Se pare. Şi chiar dacă-mi amintesc de afirmaţia unui domn din Ministerul Culturii şi Cultelor „că şi aşa Catedrala nu a fost bine plasată în acel loc”, chiar dacă va trebui odată să căutăm „găzduire” în altă parte, o vom face imitând Sfânta Familie.

Iubiţi credincioşi, iubiţi confraţi preoţi şi per-soane consacrate, vă rog să mă scuzaţi că am părăsit tonul scrisorilor pastorale tradiţionale şi nu am dat glas mai mult sărbătorii şi colindu-lui, ci, mai degrabă, unei doine de jale. Aceas-ta este realitatea noastră şi oricât am căutat să încep altfel scrisoarea de Crăciun, n-am reuşit

fără să spun, mai întâi, cele de mai sus.Şi totuşi, Crăciunul nostru rămâne Crăciun

adevărat, aşa cum a fost acum mai bine de 2000 de ani, la Betleem. Nouă, din această Biserică şi din această Românie zbuciumată, ne spun înge-rii, precum odinioară păstorilor: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11). Da, să nu ne temem; să ne lăsăm în lumina Mântuitorului născut din Fecioara Maria,

dar născut şi-n inimile noastre, în inimile şi chipurile tuturor ce-lor pe care-i desfigurează ura şi orice fel de mizerii. Mântuitorul are putere să ne vindece pe toţi, de orice rău, numai să spunem din toată fiinţa noastră: „Mărire din înaltul cerurilor lui Dumne-zeu şi pe pământ pace oameni-lor de bunăvoinţă” (Lc 2,14).

După modelul lui Dumnezeu care ni l-a dăruit pe Fiul Său,

Mântuitorul lumii, să facem din trăirea Crăciu-nului o sărbătoare a dărniciei sufleteşti şi a so-lidarităţii. M-am întrebat de multe ori ce a vrut să ne spună Dumnezeu prin tot ce am trăit în ultimul timp cu istoria Catedralei ameninţate de clădirea alăturată. Şi de multe ori am rămas cu întrebarea. Azi cred însă că vrea prin această experienţă să ne cheme la o mare solidaritate cu cei nedreptăţiţi, cu cei care-şi pierd casele şi cărora li se dărâmă uneori bisericile, cu cei în-cercaţi şi ispitiţi de descurajare şi deznădejde, cu cei pentru care nu există loc de găzduire, cu cei pierduţi pe oceanul dezbinărilor şi deziluziilor de tot felul, victime ale urii, ale egoismului şi ale orbirii sufleteşti. Să descoperim cum să dăm glas îndemnului „Nu vă temeţi!” şi să-i facem să sim-tă că le stăm aproape prin generozitatea noastră sufletească, prin rugăciunea noastră, arătându-le înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi vestindu-le pa-cea pe pământul oamenilor de bunăvoinţă.

Iubiţi colegi preoţi, la Evanghelia din Sărbă-toarea Crăciunului citim că aproape de Betleem „erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii” (Lc 2,8). Şi noi suntem păstori; adevărat, păstori de suflete. În parohiile unde lucraţi, vă îndemn să aveţi grijă de toţi cei care v-au fost încredinţaţi; daţi maximă importan-ţă celor care sunt în suferinţă spirituală sau ma-

Nouă, din această Biserică şi din această Românie zbuciumată, ne spun îngerii precum odi-nioară păstorilor: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă ves-tesc o mare bucurie...”.

Scrisoare Pastorală


3

Păstorul Arhidiecezei

terială, având curajul să mergeţi până acolo încât dărnicia noastră în a ajuta să nu aibă margini. De exemplu, nu ezitaţi să daţi toţi banii parohiei şi ai voştri pentru a-i ajuta pe cei săraci, familiile în dificultăţi, şi apoi vom vedea ce vom face. Solida-ritatea noastră cu cei în dificultate trebuie să fie reală, constantă şi totală, după modelul lui Isus care s-a dat totul pentru toţi. E timp de noapte cel pe care îl trăim; noaptea deziluziilor, a urii şi a tuturor egoismelor. Prin predica, solidaritatea şi rugăciunea voastră, păstraţi-i pe credincioşii noştri departe de orice noapte şi statornici în lu-mina Domnului: a tăriei sufleteşti, a unităţii, a iubirii şi a generozităţii spre binele tuturor. Ră-mâneţi aproape de poporul credincios, mai ales acum când, parcă, simţim mai mult puterea în-tunericului; să fiţi mereu adevăraţi păstori. Nu vă temeţi! Copilul „înfăşat şi culcat în iesle” să vă inspire şi să vă încurajeze, mângâindu-vă.

Dragi călugări, călugăriţe şi persoane consacra-te. Şi voi, împreună cu preoţii, prin trăirea sfatu-rilor evanghelice, sunteţi semne vii ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc şi vouă pentru lucra-rea şi strădanii-le depuse spre binele po-porului lui Dumnezeu şi vă rog, în spiritul celor spu-se mai sus preoţilor, să vă trăiţi, în continuare, s luj i-

rea şi solidaritatea după modelul Mântuitorului care s-a făcut tuturor toate, dăruind lumină şi pace. Nu vă descurajaţi şi nu vă lăsaţi cuprinşi de nicio oboseală, mai ales în aceste timpuri tulburi, când crucea de fiecare zi devine tot mai grea. Nu vă temeţi! Păstraţi ca Maria, în inimile voastre, lu-mina şi căldura Cuvântului lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, nu pot uita tristeţea zilelor din Crăciunul din timpul revoluţiei de acum 20 de ani, atunci când nu am putut să ne adunăm cu toţii în jurul altarului pentru a sărbători Naş-terea lui Cristos, atunci când Catedrala şi bise-ricile noastre din Bucureşti au rămas închise şi în întuneric. Acum nu mai e ca atunci, dar tre-buie să fim tari în faţa încercărilor şi statornici în primirea luminii Celui care s-a născut pentru a ne fi Mântuitor: lumina iubirii şi a bunătăţii, a solidarităţii şi a păcii.

Sărbători Fericite şi La mulţi ani!

+ Ioan ROBUArhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Frescă din Catedrala Sfântul Iosif, Bucureşti

4

prin naşterea lui Cristos se manifestă iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Iubirea a fost cea care l-a făcut pe Cristos să se întrupeze, să-şi asume firea noastră omenească, aşa cum iubirea este cea care motivează toate intervenţiile lui Dumne-zeu în istorie. Cristos s-a născut din sânul Fecioarei Maria, l-a avut alături pe Iosif, tatăl purtător de grijă. Şi, chiar dacă unii nu l-au primit, el s-a bucurat de căldura şi dragostea unei familii. Din acest motiv putem spune că naşterea lui Isus, Crăciunul, este sărbătoarea familiei, a familiei în care domneşte dragostea, acceptarea, înţelegerea, compasiunea, dăruirea.

Nu se poate să trăim sărbătoarea Crăciunului fără să ne gândim la familia din Nazaret, la Sfânta Familie, care este prototipul familiei creştine. Isus, Maria şi Iosif sunt trei figuri ce aduc în prim-plan sensul cel mai adevărat al familiei creştine şi modul în care putem să trăim ca protagonişti, fiecare îndeplinindu-ne propria misiune. Isus, Maria şi Iosif sunt persoane deosebite, dar, chiar şi aşa, sunt supuse încercărilor şi problemelor oricărei familii. Ei au trebuit să depăşească încercările exilului, refuzului, persecuţiilor, lipsurilor. Însă dragostea şi credinţa că Dumnezeu este cu ei i-a ajutat să depăşească toate momentele dificile.

Sfânta Familie este modelul pe care trebuie să-l urmeze toate familiile, mai ales astăzi, când in-stituţia familiei este ameninţată de surogate care sunt împotriva naturii şi a legilor lui Dumnezeu. Urmând exemplul Familiei din Nazaret, familia creştină trebuie să trăiască în iubire şi să rămână unită, pentru că, aşa cum spunea Papa Benedict al XVI-lea, : „Numai unitatea familială, care este dar al lui Dumnezeu-Iubire, poate să transforme familia într-un leagăn al iubirii, casă primitoare pentru viaţă şi şcoală a virtuţilor şi a valorilor creştine pentru fii”. Să ajutăm familiile să-şi trăiască iubirea, să devină mai bune şi să se apropie cât mai mult nu de familia ideală pe care o propune societatea de astăzi, ci de Familia Sfântă din Nazaret.

Doresc tuturor familiilor să trăiască sărbătoarea Crăciunului cu iubire şi seninătate! Crăciun bi-necuvântat!

+ Cornel DAMIANEpiscop auxiliar de Bucureşti

Scrisoare către familii

Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea Pontif Suprem, VaticanSfinte Părinte,Apropiindu-se ziua de Naştere, din Sfânta Fecioară Neprihănită, a Mântuitorului întregului

neam omenesc, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureşti, împreună cu Episcopul său auxiliar, cu preoţii, călugării, călugăriţele şi toţi credincioşii încredinţaţi grijii sale pastorale, au o foarte bună ocazie de a reînnoi sentimentele vii de sinceră comuniune, de iubire deosebită şi de ascultare filială faţă de Sanctitatea Voastră.

Prin rugăciuni zilnice, pline de fervoare, înălţate cu încredere către tro-nul îndurării, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, Mama Bisericii şi a tuturor credincioşilor, implorăm pentru Vicarul lui Cristos pe pământ sănătate cât mai bună, tărie şi statornicie în împlinirea misiunii petrine, sub neîn-trerupta ocrotire de Sus.

Cuvântul veşnic al Tatălui, care pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră a devenit trup, atunci când a sosit plinătatea timpului, să reverse asupra lumii noastre darurile iubirii, ale bunei înţelegeri şi ale păcii.

Cerem cu umilinţă Binecuvântarea Apostolică pentru Biserica noastră locală, pentru ţara noastră şi pentru poporul nostru.

Bucureşti, 15 decembrie 2009Ioan ROBU

Arhiepiscop Mitropolit

Dragi familii,

Universul familiei


5

Dragă Moş Crăciun,numele meu este Paul şi am opt ani. Îţi

scriu şi în numele surioarei mele, Martina, care are doar patru anişori. Abia aşteptăm să vină Crăciunul şi nu doar pentru cadou-rile pe care le vom primi, dar şi pentru că, în sfârşit, vom putea să stăm câteva zile îm-preună cu mama şi cu tata, care muncesc foarte mult.

Martina, anul acesta, îşi doreşte o păpuşă frumoasă îmbrăcată în prinţesă; eu aş vrea un joc de acţiune. Dar, mai mult decât atât, aş vrea să ştii un lucru: mulţi dintre colegii mei de clasă râd de mine pentru că eu încă mai cred în tine, dragă Moş Crăciun. Dar să ştii că mie nu-mi pasă, pentru că eu sunt con-vins că tu exişti şi ştiu că nu eşti unul dintre domnii aceia îmbrăcaţi în roşu, care străbat străzile oraşelor în perioada Crăciunului. Eu ştiu că tu eşti în inima copiilor care cred cu adevărat în Crăciun, în spiritul bun al Cră-ciunului, care este sărbătoarea iubirii. Tu dai daruri tuturor copiilor, aşa cum Dumnezeu, acum 2000 de ani, l-a dăruit tuturor oameni-lor pe Fiul său.

Şi pentru că te iubesc şi cred în tine, şi anul acesta îţi las pe masă, în sufragerie, o ciocolată caldă şi câteva pişcoturi pe care le-am făcut special pentru tine eu şi Marti-na, ajutaţi de mama.

Te iubesc, Moş Crăciun!Paul

Universul familiei

Se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ca în fiecare an, inima tresaltă, e mişcată de dorinţe şi pro-misiuni pe care le facem Domnului sau nouă înşine, în cel mai intim şi autentic mod. Parcă am vrea ca

anul acesta să fie altfel, să ne străduim mai mult pentru ca inima noastră să devină acea

iesle în care Pruncul Sfânt să domnească. În fiecare an ne propunem cu onestitate să împlinim aceste deziderate, care se armonizează atât de frumos cu profun-zimea versurilor colindelor şi cu lumi-nile multicolore care ornează oraşul…

dar, paradoxal, de fiecare dată sun-tem copleşiţi de un soi de oboseală, de epuizare.

Dacă ne uităm cu atenţie la noi înşine, la alergătura la care ne su-punem în această perioadă, vom fi surprinşi să descoperim de câtă

forţă şi rezistenţă la efort psihic şi fizic dispunem. Facem tot felul de calcule aritmetice, estimări, statistici, tot felul de “tumbe” financiare, investiţii de timp pentru a-i bucura pe cei din familie cu daruri, pentru a-i surprinde cumva. Ajungem până acolo încât să ne gândim că bucuria aproapelui va fi di-

rect proporţională cu valoa-rea cadoului. Şi totuşi,

de ce facem aceste eforturi?

Primul răspuns spontan este că dragostea este cea care ne animă. Dar, oare, din dragoste

pentru cei dragi stăm atât de multe ore departe

de ei, facem aceste eforturi exterioare, fizice? Aceasta îi va

face fericiţi? Motivaţia e bună şi intenţia la fel. Dar ne-a scăpat ceva! De ce ajungem la oboseală, iritare şi neputinţă, în locul păcii, bucuriei şi îndelungii-răbdări?

Pentru răspuns, e suficientă doar o privire, şi-l vom găsi pe Isus stând

singur în chilia inimii noastre şi aş-teptând să ne întoarcem. Doar o clipă petrecută cu El e de ajuns pentru ca totul să capete alt sens. Regăsim nevoia

de a sta la o rugăciune distanţă de cei iu-biţi, de a cheltui timp pentru a fi împreună,

a-i înţelege, a-i încuraja, a-i mângâia.

Mădălina HAIDEMAK

Crăciunul în familie

6

Naşterea Domnului (şi timpul liturgic aso-ciat) este o sărbătoare cu origine pur creştină, neexistând puncte de legătură prefigurative în calendarul iudaic (aşa cum se întâmplă în cazul Paştelui şi Rusaliilor). Nici Scriptura, nici Tradiţia nu precizează data naşterii lui Cristos. Începând din secolul al III-lea, mai ales în Răsărit, Naşterea Domnului se celebra pe 6 ianuarie, împreună cu Epifania şi Botezul Domnului. În Biserica Romei, deja din secolul al IV-lea, Crăciunul era celebrat pe 25 decembrie, probabil ca replică la sărbătoarea păgână a lui Sol invictus: Cristos este adevăratul Soare neîn-vins, Soarele dreptăţii, care a biruit întunericul păcatului şi al morţii. Data de 25 decembrie a fost adoptată apoi şi în Biserica din Răsărit.

Naşterea DomnuluiObiceiul de a celebra trei

Liturghii de Crăciun este ates-tat din vremea Papei Grigore cel Mare († 604). Liturghia de la miezul nopţii este încărcată de simbolismul întuneric-lu-mină: în mijlocul nopţii vine Cristos, Lumină din Lumină, strălucind în întuneric. După câteva săptămâni de tăcere, acum răsună din nou Gloria in excelsis Deo („Mărire în cer lui Dumnezeu”), o cântare specifi-că sărbătorii Crăciunului, care la Roma se cânta, la început, numai în această zi.

Liturghia din zori se pare că se celebra, la începutul secolu-lui al IV-lea – într-un cartier din Roma locuit de greci – în cin-stea Sfintei Anastasia, fecioară martiră din Sirmium, venerată mai ales la Constantinopol. Mai târziu a devenit a doua Liturghie de Crăciun, păstrân-du-se (până în 1969) doar po-

menirea Sfintei Anastasia, la a doua oraţiune.

La Liturghia solemnă din timpul zilei ne întâlnim cu Cristos, prunc în iesle, dar şi Rege al universului, al naturii şi al harului, pe umerii căru-ia este domnia (Introitus). El este Cuvântul lui Dumnezeu şi El însuşi Dumnezeu, care s-a făcut Om pentru ca noi să devenim fii ai lui Dumnezeu (Evanghelia). La împărtăşanie vedem „mântuirea Dumnezeu-lui nostru” (Ps 97,3; Antifona la împărtăşanie), care ni se dă-ruieşte prin Trupul lui Cristos.

Sărbătorile din octava CrăciunuluiUnele sărbători din această

octavă sunt mai vechi chiar decât însăşi celebrarea Cră-ciunului şi se inserează bine în contextul timpului liturgic. În a doua şi a treia zi de Crăciun sunt sărbătorile unor Sfinţi

(Ştefan protomartirul – 26 de-cembrie – şi Ioan evanghelis-tul – 27 decembrie), deoarece Sfinţii sunt mărturia şi rodul Întrupării lui Cristos, precum şi chezăşia sigură a faptului că prima venire a Fiului lui Dum-nezeu, la Crăciun, va fi urmată de a doua venire, aducătoare a mântuirii depline.

Sărbătoarea Pruncilor Nevi-novaţi (28 decembrie), atestată în Apus din secolul al V-lea, îşi are locul în mod firesc aici, apărând şi în Evanghelie printre evenimentele din jurul naşterii lui Isus (Mt 2,13-18): chiar pruncii care nu pot vorbi încă dau mărturie, prin marti-riul lor, despre răscumpărarea adusă de Cristos.

Sărbătoarea Sfintei Familii se celebrează duminică, în octava Naşterii Domnului, sau, dacă această duminică lipseşte, la 30 decembrie. Anul acesta cade la 27 decembrie (aşadar se omite

Liturgia Crăciunului

Actualitate


7

celebrarea Sf. Ioan Evanghelis-tul). Această sărbătoare a apă-rut recent, datorită răspândirii, mai ales în Canada, a devoţiunii faţă de Sfânta Familie. În 1921 s-a dispus generalizarea la întreaga Biserică a acestei săr-bători, la început fixată pentru prima duminică după Epifanie.

Anul Nou – Octava Naşterii Domnului – Solemnitatea Născătoarei de DumnezeuA opta zi a ciclului Crăciunu-

lui, care coincide cu Anul Nou civil, este o zi dedicată în spe-cial Născătoarei de Dumnezeu, prezentă la toate evenimentele din preajma naşterii Pruncului Isus. Până la reforma calenda-rului din 1969, la 1 ianuarie se sărbătorea, ca şi în ritul bizan-tin, Tăierea împrejur a Domnu-lui (Lc 2,21).

Preasfântul Nume al lui IsusAceastă celebrare a fost

desfiinţată în 1969, dar rein-trodusă în calendar odată cu a treia ediţie a Liturghierului roman (2002), unde apare drept comemorare facultativă, pe 3 ianuarie. Celebrarea a apărut mai întâi în secolul al XVI-lea în Ordinul franciscan, care a răspândit devoţiunea faţă de Preasfântul Nume, şi apoi ge-neralizată, la întreaga Biserică, în anul 1721 (până în 1969 era sărbătoare, în duminica a II-a după Crăciun). Ea dubla, într-un fel, semnificaţia solem-

nităţii Tăierii împrejur dar, din moment ce această celebrare a lăsat locul solemnităţii Născă-toarei de Dumnezeu, era potri-vit să intre, din nou, în ciclul Naşterii Domnului.

Duminica a II-a după Naşterea DomnuluiLiturgia acestei duminici

(care poate cădea între 2 şi 5 ianuarie, dar poate lipsi în unii ani) continuă atmosfera unui început bun, în linişte: într-o tăcere de nespus, Dumnezeu îşi rosteşte Cuvântul, care este Fiul său veşnic. În 2010, această duminică este la 3 ia-nuarie, aşadar comemorarea Preasfântului Nume se omite.

Epifania DomnuluiLa 6 ianuarie se celebrează

Epifania (Arătarea) Domnului,

cea mai veche sărbătoare din ci-clul Crăciunului, atestată chiar din secolul al III-lea. La început amintea trei „arătări”: venirea în Trup a Mântuitorului, adorarea acestuia ca Rege (arătarea în faţa păstorilor şi a magilor) şi Botezul său (arătarea în viaţa publică). În Occident, aceste trei aspecte au dobândit celebrări aparte: 25 decembrie, 6 ianu-arie şi duminica următoare; în Răsărit, în ritul bizantin, doar Naşterea Domnului a primit o celebrare separată, iar Epifania pune accentul pe Botezul lui Isus (Mt 3,13-17; de aici numele de „Bobotează”). În ritul latin, la 6 ianuarie se celebrează Epifa-nia ca recunoaştere a regalităţii lui Isus din partea celor trei crai veniţi de la Răsărit (Mt 2,1-12).

Botezul Domnului În duminica următoare

Epifaniei, în ritul latin se ce-lebrează Botezul Domnului, eveniment epifanic în care se revelează Dumnezeu în strălu-cire. Isus se aşează în rând cu păcătoşii ce primesc botezul lui Ioan, dar Tatăl îl numeşte „Fiul preaiubit”, în care îşi află desfătarea. Această sărbătoa-re încheie timpul liturgic al Naşterii Domnului, după care începe timpul „de peste an”, în care nu se celebrează taine deosebite din viaţa lui Cristos, ci mai curând este cinstit Mis-terul acestuia în plinătatea lui, mai ales în zilele de duminică.

(A.C.)

Actualitate

8

Locuri sfinte

Betleem – localitate din Ţara Sfântă (azi Isra-el), care se întinde pe două coline ale lanţului muntos al Iudeii, la 9 km sud de Ierusalim, că-tre Hebron; în traducere, înseamnă “casa pâinii”, sau “casa lui Lehem”; mai este numită şi Efrata, adică „fertilă”, „roditoare”.

În textele sacre. Betleemul apare, cel mai adesea, ca cetatea regelui David (cf. 1Sam 16, 1.18) şi locul mişcătoarei istorii a lui Rut, em-blema fidelităţii norei faţă de soacră (cf. Rut 1, 1-2). După tradiţia evanghelică, Rut face parte din genealogia lui Isus: din căsătoria sa cu Booz, se naşte Obed, bunicul lui David.

De numele Betleemului este legată şi profeţia lui Miheea: „Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între cetăţile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia lui este dintru început din zilele veşniciei” (5,1). Este aceeaşi profeţie pe care evangheliştii Matei şi Luca, şapte secole mai târ-ziu, o arată împlinită odată cu naşterea lui Isus, la Betleem: „În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August, ca să se facă recen-sământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în ce-tatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea

Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,1-7).

Grota Naşterii Domnului. Cu toate că unii scriitori pun în discuţie naşterea lui Isus la Betle-em, tradiţia creştină nu are dubii în legătură cu aceasta. Bazându-se pe izvoare independente, cei mai mulţi cercetători identifică localitatea na-tală a lui Isus cu micul centru de provincie al Iudeii, Betleem. Păstrarea unor astfel de tradiţii se datorează, înainte de toate, primelor comuni-tăţi creştine de origine iudaică („biserica circum-ciziunii”). Iudeo-creştinii onorau în mod special trei grote sfinte: grota Naşterii, care aminteşte de intrarea în lume a Mântuitorului; grota Calva-rului, memorial al luptei şi victoriei Salvatorului asupra morţii, şi grota Înălţării, care face trimi-tere la întoarcerea Cuvântului întrupat la Tatăl.

Biserica celor circumcişi (discipolii lui Isus de origine ebraică) a lăsat urme care sunt vizi-bile şi astăzi, pe pereţii grotelor, pe morminte, în

Betleem, cetate sfântă a creştinilor

De la grota-adăpost a Sfintei Familii

la biserica Naşterii Domnului


9

Locuri sfinte

Pr. I

eron

im I

AC

OB

osuare. Deoarece creştinii de origine iudaică nu puteau reprezenta imagini, conform interdicţiei Legii lui Moise, ei făceau uz de simboluri, nume-re şi semne. La Betleem, în grota numită „a scăl-datului”, se află unul dintre aceste simboluri: o cruce incizată pe peretele de est.

Biserica circumciziunii, care a avut atât de mult de suferit în timpul persecuţiilor din partea romanilor şi a rabinilor, va dispărea, în mod pa-radoxal, odată cu venirea lui Constantin cel Mare (când va fi absorbită de Biserica celor proveniţi dintre păgâni). Tocmai acestor iudeo-creştini le datorăm primele relicve ale creştinismului antic; ele sunt urme semnificative ale prezenţei lui Isus, nu numai la Betleem, dar în toată Palestina.

Tradiţiile succesive, alături de graffiti-urile pa-leocreştine, pun în lumină adevărul relatărilor evanghelice şi confirmă datele arheologice. Vechiul text apocrif numit Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea) menţionează existenţa grotei în care s-a născut Mântuitorul. În afară de acest text, referin-ţa la grotă o găsim şi la Sfântul Iustin. Filozoful martir Iustin era un palestinian originar din Flavia Neapolis (Sichem), care şi-a scris opera către anul 150 d.Cr. În lucrarea sa apologetică Dialogul cu iu-deul Trifon, citim: „În momentul naşterii copilului la Betleem, întrucât nu avea unde să se adăpos-tească în acel sat, Iosif s-a oprit într-o grotă veci-nă locuinţelor oamenilor. În timp ce se afla acolo, Maria l-a născut pe Cristos şi l-a depus într-o iesle, unde l-au aflat magii veniţi din Arabia”. Conform Sfântului Ieronim, împăratul Adrian, la începutul secolului al II-lea, vrând să distrugă orice urmă a cultului creştin, a transformat zona grotei într-o pădure cu un templu păgân dedicat zeului Adonis. Dar faptul acesta a obţinut un efect contrar, con-servând memoria locului grotei şi a cultului creştin legat de ea. Profanarea nu a fost de lungă durată şi grota Naşterii a putut să redevină, în fine, loc de veneraţie pentru creştini şi pelerini. Tocmai de aceea, Origene, mare învăţat creştin din Cezareea Maritimă, (185-254), în opera sa apologetică Contra Celsum, scrie, între altele: „Se vede la Betleem grota în care s-a născut Cristos şi, în grotă, ieslea unde a fost pus înfăşat în scutece”.

Biserica Naşterii Domnului. În prima jumătate a secolului al IV-lea, împăratul Constantin, stimulat de mama sa, Sfânta Elena, a dipus înăl-ţarea unei bazilici peste grota Naşte-rii. Faptul este atestat de istoricul Eu-sebiu şi de „Pelerinul din Bordeaux”. Acesta din urmă scrie: „Pe locul unde Domnul Nostru Isus Cristos a văzut lumina zilei, a fost construită o ba-

zilică, din ordinul lui Constantin”. Mai târziu, îm-păratul Iustinian, în anul 540, a restructurat din temelii bazilica, modificându-i planul şi făcând-o şi mai frumoasă. Multe întâmplări dureroase s-au abătut asupra Betleemului. Cu toate acestea bazi-lica a fost salvată în mod miraculos de la distruge-re. Astfel, în anul 614, regele persan Cosroe, după ce a ras din temelii toate edificiile sacre din Ţara Sfântă, era pe punctul de a ordona distrugerea bi-sericii Naşterii Mântuitorului. În acel moment, pri-virea i-a căzut pe o scenă reprezentată pe pereţii bisericii. Erau magii, învăţaţii orientali îmbrăcaţi în costume persane, parcă spre a indica originea lor. Cosroe i-a recunoscut pe înţelepţii ce veneau din ţinuturile sale şi, din respect faţă de această scenă reprezentată pe frontonul bisericii, a dat ordin ca acest loc de cult al creştinilor să nu mai fie distrus. Într-un moment succesiv, armata arabă a lui Omar a cruţat, din nou, de la distrugere biserica Naşterii, pentru că acolo au văzut-o reprezentată pe Maica Domnului cu Pruncul. Se ştie, Maria este respecta-tă şi cinstită şi de către islamici. Cu timpul, din ca-uza repetatelor devastări, s-a decis zidirea parţială a porţii bisericii, pentru a lăsa numai mica intrare prin care se pătrunde şi astăzi în incinta sacră. În felul acesta, se împiedica intrarea soldaţilor cu cai şi cămile, deci profanarea lăcaşului sfânt.

Lucrările de restaurare a bisericii, făcute între anii 1962-1964, au permis accesul creştinilor şi al pelerinilor şi spre grotele vecine cu grota Naşterii, întărind convingera că acest loc a fost venerat încă din timpuri străvechi. Problema rămâne, oricum, deschisă, dând posibilitatea cercetătorilor să extin-dă sau să restrângă datele evanghelice şi tradiţi-ile succesive conform scopului urmărit. Cu toate acestea, este bine să fie subliniată autenticitatea Betleemului, ca cetate natală a lui Isus din Naza-ret. Tradiţiile concordă cu privire la autenticitatea istorică a datelor evanghelice, confirmate, de altfel, de arheologie. Naşterea lui Isus a avut loc, prin

urmare, la Betleem, în timpul domniei lui Cezar August (37 a. Cr. - 14 d. Cr.) (cf. Lc 2,1).

În zilele noastre. Betle-emul este un oraş cu 35 000 locuitori, din care cea mai mare parte sunt arabi: creştini şi musulmani. Teritoriul este ocupat de Statul Israel, dar administraţia municipală este expresia populaţiei arabe, des-cendentă, poate, din acei prea umili păstori, martori ai celui mai extraordinar eveniment istoric, care au fost călăuziţi de stea, în liniştea nopţii, spre grota Naşterii lui Isus.

10

Din viaţa Arhidiecezei

Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, Pontif Suprem, Vatican

Sfinte Părinte,Cu nespusă bucurie am primit scrisoarea Sanctităţii Voastre trimisă mie cu prilejul fericitului

jubileu de argint al consacrării mele episcopale în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria.

La Sfânta Liturghie solemnă, în ziua Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, împreună cu preoţii şi cu toţi credincioşii, am mulţumit Veşnicului Tată pentru nenumăratele sale haruri dăruite mie în aceşti 25 de ani în slujirea Bisericii Mântuitorului nostru şi a poporului mântuit cu Sângele său preţios.

Întotdeauna am avut în gând, în inimă şi în fapte imaginea şi exemplul lui Cristos – Bunul Păstor – pe care am căutat să îl urmez. În omiliile, cuvântările, scrisorile pastorale şi acţiuni-le mele am voit, cu mult curaj şi perseverenţă, să arăt tuturor Calea sfântă, dar îngustă şi grea, spre Dumnezeu şi spre Patria noastră cerească. Comuniunea neîntreruptă şi sinceră cu Suc-cesorul Sfântului Petru în conducerea întregii Biserici a lui Isus Cristos m-a întărit în misiunea mea, mai ales în dificultăţile apă-rute, conştient fiind că lucrez împreună cu întreaga Biserică, iar aceasta are drept fundament tăria stâncii, aşa cum a voit Dum-nezeiescul ei Întemeietor.

Sfinte Părinte, întăriţi-ne şi pe noi în credinţă, speranţă şi iubire!

Ioan ROBUArhiepiscop Mitropolit

Bucureşti, 11 decembrie 2009

Zilele de 8-9 decembrie 2009 au fost pentru întreaga Arhidie-ceză de Bucureşti momente de sărbătoare în care preoţi şi cre-dincioşi deopotrivă au mulţu-mit lui Dumnezeu pentru Păs-torul care le-a fost încredinţat spre cârmuire de Cristos.

În seara zilei de 8 decembrie, ÎPS Ioan, împreună cu preoţi de la Catedrala Sfântul Iosif şi din Bucureşti, a celebrat Sfân-

ta Liturghie de hram al Arhi-diecezei, Solemnitatea Nepri-hănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria, la ora 18.30, în Catedrala Mitropolitană.

A doua zi, 9 decembrie, la ora 10.30, în Catedrala Sfân-tul Iosif, ÎPS Ioan a concelebrat Sfânta Liturghie de mulţumi-re lui Dumnezeu pentru ju-bileul de argint, 25 de ani de episcopat, împreună cu preoţii din Arhidieceză şi cu episco-pii oaspeţi: Nunţiul Apostolic, ES Francisco Xavier Lozano, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, PS Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar Greco-Catolic de Blaj cu sediul la Bucureşti şi PS Cornel Damian, Episcop

auxiliar de Bucureşti.În cadrul omiliei ÎPS Ioan a

mulţumit Domnului folosind psalmul responsorial de la Sfânta Liturghie, „Binecuvân-tează suflete al meu pe Dom-nul”, pentru că a avut şi are preoţi buni şi credincioşi, sta-tornici în credinţa catolică.

La sfârşitul Sfintei Liturghii toţi cei prezenţi în Catedrala Mitropolitană au intonat imnul Te Deum, ca mulţumire pentru toate binefacerile şi harurile pe care le-a oferit Dumnezeu Păs-torului Arhidiecezei şi întregii Arhidieceze care o are drept patron pe Preasfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită.

ÎPS Ioan: Jubileul de Argint întru episcopat

Pr. Vincenţiu BALINT

ÎPS Ioan Robu îi mulţumeşte Sfântului Părinte pentru scrisoarea de felicitare


11

Din viaţa Arhidiecezei

Sfinţire de diaconi la Seminarul din Iaşi4 dintre diaconi sunt pentru Arhidieceza de Bucureşti

După mai bine de cinci ani de studii de teologie şi filosofie, 18 tineri de la Institutul Teolo-gic Romano-Catolic din Iaşi au fost sfinţiţi diaconi. Ceremonia a avut loc marţi, 8 decembrie 2009, în sărbătoarea Nepri-hănitei Zămisliri, în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi. Liturghia de hirotoni-re a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ală-turi de care s-au aflat PS An-ton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă, episcop auxili-ar de Iaşi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. La celebrare au participat şi numeroşi preoţi, persoane con-sacrate, rude ale diaconilor şi mulţi alţi credincioşi.

Înainte de primirea diacona-tului, cei 18 tineri studenţi au făcut exerciţii spirituale timp de o săptămână, sub îndrumarea Pr. Gheorghe Cojocaru, paroh al comunităţii din Nicolae Băl-cescu (Bacău). În ajunul hiroto-nirii diaconale, candidaţii la di-aconat, studenţi teologi în anul VI, au făcut profesiunea de cre-dinţă în capela Institutului Te-ologic Romano-Catolic din Iaşi, în faţa PS Petru Gherghel, a Pr. Wilhelm Dancă, rector al Semi-narului, a preoţilor profesori şi a colegilor seminarişti.

În cadrul Liturghiei de hirotonire diaconală, după proclamarea Evangheliei, Pr. Wilhelm Dancă, recto-rul Seminarului din Iaşi, i-a chemat pe nume pe candidaţii la ordinul sa-cru al diaconatului. Pă-rintele rector, profesorii şi formatorii din Seminar au dat, apoi, mărturie despre vrednicia candidaţilor la ordinul diaconatului. Cei 18 tineri, plini de emoţie, sub privirile celor prezenţi, au răs-puns afirmativ la chemarea di-vină, gata fiind să exercite mi-siunea de slujitori.

La predică, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, i-a în-demnat pe tinerii diaconi să devină semne ale manifestării iubirii lui Dumnezeu faţă de oa-meni, o iubire care să se con-cretizeze în slujirea faţă de se-menii lor. Preasfinţitul l-a citat apoi pe Papa Ioan Paul al II-lea, care spunea despre diaconi că îl personifică pe Cristos, slujito-rul Tatălui şi slujitorul tuturor celor pe care a fost trimis să-i salveze. Cuvântul de învăţătură s-a încheiat cu îndemnul adre-sat viitorilor diaconi de a privi în jurul lor cu ochii lui Dumnezeu, fără teamă şi plini de încredere în Providenţa divină.

Dintre cei 18 diaconi, 13 sunt pentru Dieceza de Iaşi, 4 pen-tru Arhidieceza de Bucureşti şi unul pentru Dieceza de Chişi-nău – primul diacon din rân-dul catolicilor basarabeni. Cei 4 diaconi pentru Arhidieceza de Bucureşti sunt Blînda Marian (din Bucureşti), Bordeuş Flo-rin (din Braşov), Bulai Maricel-Ghiorghiţă (din Nicolae Bălces-cu - Bacău) şi Văcaru Claudiu (din Săbăoani - Neamţ).

La sfârşitul celebrării PS Cornel Damian a mulţumit în numele său, al ÎPS Ioan Robu şi al întregului popor din Ar-hidieceza de Bucureşti tuturor celor care au contribuit la for-marea noilor diaconi, episcopi-lor Diecezei de Iaşi, precum şi profesorilor şi noilor diaconi.

Cristina GRIGORE

12

Vladimir Ghika

Asociaţia Virgo Fidelis, un dar al Mons. Ghika pentru anul sacerdotal

Asociaţia Virgo Fidelis este o fraternitate spi-rituală de rugăciune care, sub ocrotirea Sfintei Fecioare şi sub îndrumarea ierarhiei Bisericii, se consacră rugăciunii, penitenţei şi carităţii în spri-jinul preoţilor şi al persoanelor consacrate. Aceas-tă fraternitate de rugăciune a luat naştere în anul 1935, în Franţa, din iniţiativa Mons. Vladimir Ghika, ce i-a adresat Yvonnei Estienne, una din fiicele sale spirituale, o cerere de rugăciune pentru un preot aflat în mari dificultăţi, ce îi puneau în pericol starea sacerdotală. Yvonne Estienne, îm-preună cu un grup de persoane, s-au rugat şi au oferit Sfânta Liturghie pentru a ajuta acest preot. Rugăciunile au fost ascultate, preotul regăsindu-şi bucuria preoţiei. Micul grup a continuat să se întrunească şi să se roage şi pentru alte cazuri de preoţi ce se aflau în dificultate. După un peleri-naj la Sfânta Fecioară de la Salette, în 1940, acest grup a fost imitat în mai multe locuri din Franţa, generând mai multe grupuri de rugăciune pentru preoţi şi persoane consacrate.

Arhiepiscopul Parisului, Cardinalul Suhard, fiind informat de apariţia acestei asociaţii, o în-curajează şi îi dă o formă oficială de existenţă în Biserică. În 1949, grupul număra deja peste 1000 de persoane, din cele mai variate medii sociale ale Franţei. Eminenţa Sa, Cardinalul Gerlier, arhie-piscop de Lyon, impresionat de dezvoltarea extra-ordinară a acestei mişcări, prezintă întrunirii car-dinalilor şi arhiepiscopilor Franţei această operă, care este unanim acceptată şi recunoscută în Bi-serică, sub denumirea de Virgo Fidelis. Asociaţia rămâne sub responsabilitatea Yvonnei Estienne, care elaborează statutul, având sprijinul Mons. Bazelaire, Arhiepiscopul de Chambery. La 22 fe-bruarie 1954, Cardinalul Feltin a aprobat statutul asociaţiei. O revistă trimestrială, denumită Virgo Fidelis, asigură legătura între membrii asociaţiei şi le dăruieşte hrană spirituală.

Membrii asociaţiei, prin rugăciuni, sacrificii şi fapte de caritate, oferă ajutor spiritual preoţi-lor, persoanelor consacrate şi pentru noi vocaţii. Aceasta este istoria Asociaţiei Virgo Fidelis, născu-tă dintr-o iniţiativă a Mons. Vladimir Ghika care, la Biserica Străinilor din Paris, 33 rue du Sevres, întâlnind preoţi în suferinţă şi în dificultate gravă de exercitare a ministerului sacerdotal, le venea în ajutor cu rugăciunea şi prezenţa sa.

Asociaţia este prezentă actualmente în mul-te dieceze din Franţa. Preşedintele naţional este Olivier Flichy, el fiind în acelaşi timp redactorul-şef al revistei Virgo Fidelis. Directorul spiritual al asociaţiei este părintele Francis Volle c.p.c.r.

În acest an sacerdotal, declarat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea (19 iunie 2009 - 11 iunie 2010), ÎPS Ioan Robu a aprobat funcţiona-rea asociaţiei Virgo Fidelis şi în România. Asocia-ţia va sprijini activitatea preoţilor, a persoanelor consacrate şi vocaţiile, prin rugăciuni, sacrificii şi acte de caritate. Părintele îndrumător spiritual al asociaţiei din Arhidieceza de Bucureşti este părintele Ioan Ciobanu, paroh al bisericii Prea-sfânta Inimă a lui Isus (Sacre Coeur).

Din această asociaţie poate face parte orice persoană de bunăvoinţă, laică sau consacrată, dornică să sprijine starea sacerdotală, de viaţă consacrată şi noile vocaţii, în cadrul unei pa-rohii sau în mod particular. Membrii asociaţiei se vor ruga, după posibilităţi, şi vor participa la Sfânta Liturghie celebrată după intenţia asoci-aţiei. Se recomandă şi participarea la exerciţiile spirituale organizate de asociaţie.

Virgo Fidelis este un dar al Mons. Ghika făcut Bisericii noastre, în drumul său spre beatificare. Este, de asemenea, un har al anului sacerdotal.

Mihaela VASILIU

RUGĂCIUNE PENTRU PREOŢIa Asociaţiei Virgo Fidelis

O, Tată preabun, te implorăm pentru preoţii tăi. Trimite asupra lor Spiritul tău de sfinţenie ca ei să prelungească paternitatea ta în mijlocul nostru!

O, Isuse, Lumina neamurilor, dă slujitorilor tăi, preoţi, să vorbească precum vorbeai, să su-fere precum sufereai, să ofere precum ofereai, să iubească precum iubeai.

Luminează-i cu lumina cea adevărată, nu cea a lumii, dar cea a lui Dumnezeu! Fă ca ei să fie pentru noi sarea pământului şi parfumul pre-zenţei tale. Pune în inima lor o iubire înflăcărată pentru Sfânta Euharistie!

O, Fecioară Marie, vino în ajutorul nostru! Te rugăm, ascultă cererea noastră, a turmei ce are nevoie de păstori fideli chemării tale! Trezeşte în familii sensibilitate la chemările tale!

Sfântă Fecioară, mereu credincioasă faţă de copiii tăi, fă din noi un popor sfânt, o preoţie împărătească!

Primeşte în inima ta rugăciunile şi jertfele noastre, ca să avem noi vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată! Amin.


13

Pelerin la Vatican

Îmbrăţişarea Pruncului din Iesle„După Sfânta Liturghie de

la miezul nopţii intram în casă; mama punea statueta Maicii Domnului în Ieslea amenajată, tata punea statueta Sfântului Iosif, iar eu împreună cu sora mea aşezam pe culcuşul de paie Pruncuşorul. Bunicul, care era agricultor, aşeza statuetele re-prezentând animalele. Aveam impresia că Isus se născuse cu adevărat în casa noastră”. Aces-te amintiri aparţin cardinalului Angelo Comastri, vicar general al Papei pentru Cetatea Vatica-nului, şi au fost evocate cu oca-zia inaugurării, la Roma, a ex-poziţiei „100 de Iesle”, ajunsă în acest an la cea de-a 34-a ediţie. Îngrijită de Revista Naţiunilor şi patronată de Conferinţa Epi-scopală din Italia, expoziţia va fi deschisă până pe 6 ianuarie.

Sunt prezentate 165 de ex-ponate care provin din Italia şi din multe alte ţări ale lumii, şi care reflectă tradiţia Ieslei lui Isus, atât de dragă creştinilor. 165 de reprezentări ale Miste-rului din Betleem şi tot atâtea făclii „care iluminează familia, reflectând-o pe cea sacră a lui Isus din Nazareth”, cum sub-linia la inaugurare cardinalul Comastri. „100 de Iesle” a de-venit o mult-aşteptată întâlnire internaţională dintre credinţă şi artă ce permite vizitatorilor, în majoritate copii însoţiţi de părinţi, să înconjoare într-un fel Pământul, de la ţările din centrul şi sudul Americii, care expun reprezentări viu colo-rate şi exuberante ale Naşterii Domnului, până la Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat, cu opere realizate din papirus şi lemn, provenite din zone tulburate de conflic-te, precum Irakul.

Printre noutăţile acestei ediţii se află şi 11 icoane puse la

dispoziţie de centrul cultural Accademia di Romania. Icoane-le, reprezentând Naşterea Mân-tuitorului, datează de la sfâr-şitul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Tot o noutate a ediţiei din acest an o reprezintă Ieslea provenind din Croaţia şi reali-zată din polistiren, ghips, stofă şi carton. De asemenea, foarte original „Presepiul” construit într-o gheată, provenind din re-giunea italiană Calabria. Două Iesle de Crăciun provin din regi-unea L'Aquila: una reprezintă o aşezare de corturi (inspirată din realitatea persoanelor rămase fără locuinţe după devastato-rul cutremur), iar o alta conţi-ne numele tuturor localităţilor distruse în urma calamităţii, îndemnând la rugăciune pentru viitorul fiecăreia în parte.

Am văzut la această expoziţie Iesle ale Naşterii Mântuitorului meşteşugite cu originalitate şi artă, alcătuite din cele mai va-riate materiale şi prevăzute cu mecanisme care pun in mişca-re personajele şi animă natura înconjurătoare, recreând atmo-sfera magică a nopţii sfinte de la Betleem, de acum mai bine de 2000 de ani. Dar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost să văd mame şi taţi ţinându-şi de mână sau în braţe copilaşii, explicându-le pe înţelesul lor minunea venirii pe lume a lui Dumnezeu în chip de Prunc să-rac de cele materiale şi de ono-ruri, dar nemărginit de bogat în milostivire.

Cred că imaginea Ieslei

Pruncuşorului Isus este pri-ma cateheză pentru cei mici şi cu atât mai uşor de înţeles cu cât copilaşii se identifică cu cel care le surâde din lea-gănul cu aşternut de paie. Se identifică prin vârsta Pruncu-lui, prin drăgălăşenia lui, prin iubirea grijulie a părinţilor ca-re-l adoră. Aici, la Roma, este o bucurie să vezi cum copii de toate vârstele îşi pregătesc din timp cele necesare pentru con-struirea şi amenajarea Ieslei de acasă şi de la şcoală: hârtie care imită piatra grotei, bucăţi de lemn pentru construirea adăpostului, muşchi de copac pentru acoperişul acestuia, paie, becuri mici şi, mai ales, personajele care compun sce-na Naşterii Mântuitorului.

În România, această tradiţie nu este foarte răspândită. Ies-lele pot fi văzute doar în Bise-ricile Catolice, dar mă gândesc că ar fi o bună idee dacă am adopta şi în ţara noastră acest obicei care-i apropie pe copii şi pe cei ce le stau în preajmă de adevărata semnificaţie a săr-bătorii Crăciunului. Am copiat cu atâta uşurinţă manifestări precum Valentine's Day şi Hal-loween, de ce n-am imita o tra-diţie atât de frumoasă precum cea a amenajării Ieslei Naşterii Mântuitorului în familii. Pentru personaje, în lipsa statuetelor, s-ar putea utiliza pentru înce-put decupaje din felicitări întă-rite cu carton. Sau pot exista şi alte idei, căci copiii sunt maeş-tri în ale creativităţii.

Şi acum, de Crăciun, în loc de felicitare, trimit fiecăruia această imagine (un detaliu din multele Iesle amenajate la Roma), însoţită de o urare: Lăsaţi-vă conduşi numai de Pruncuşorul din Iesle, singu-rul în măsură să-şi ţină toate promisiunile şi să nu-i deza-măgească niciodată pe cei ca-re-şi pun încrederea în El! A

nca

MĂ

RT

INA

Ş G

IULI

MO

ND

I

14

Micul Prinţ

Pomul iubirii

de Octavian Goga

Dragi copii din ţara asta, Vă miraţi voi cum se poate, Moş Crăciun, din cer, de-acolo De le ştie toate, toate? Uite cum, vă spune badea: Iarna-n noapte, pe zăpadă, El trimite câte-un înger La fereastră să vă vadă. Îngerii se uită-n casă, Văd şi spun; iar Moşul are Colo-n cer, la el în tindă, Pe genunchi, o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie, Ce copil şi... ce purtare... Şi de-acolo ştie Moşul, Că-i şiret el, lucru mare!

Crăciunul copiilor

Doamne, ce spui dacă anul acesta fac un frumos pom de crăciun în inima mea şi, în loc de globuri şi luminiţe multicolore, îl împodobesc cu numele tuturor prietenilor mei?

Prietenii de aproape şi de departe. Prietenii mai vechi şi mai noi. Cei pe care îi văd în fiecare zi şi cei pe care îi văd mai rar. Cei de care îmi amintesc mereu şi cei care, uneori, sunt uitaţi. Prietenii permanenţi şi prietenii ocazionali. Prietenii momentelor dificile şi ai orelor de veselie. Cei pe care, fără să vreau, i-am făcut să sufere, şi cei care, fără să vrea, m-au făcut să sufăr. Cei pe care-i cunosc foarte bine şi cei pe care îi cunosc doar în aparenţă. Cei care îmi datorează puţin şi cei cărora le datorez foarte mult. Prietenii mei obişnuiţi şi prietenii mei mai apropiaţi.

Numele celor pe care i-am întâlnit deja în viaţa mea. Va fi un pom cu rădăcini foarte adânci, pentru că nu-mele lor nu vor fi şterse niciodată din inima mea. Va fi un pom cu ramuri foarte mari pentru ca noile nume care vor apărea în viaţa mea să se poată uni cu cele deja existente. Toate vor da o umbră plăcută pentru ca prietenia noastră să reprezinte un moment de odihnă în timpul multelor lupte ale vieţii.

Va fi un pom al iubi rii!

Pagină realizată de Cristina ŞOICAN

(autor anonim)


15

Suflet tânăr

Gândul meu pentru tine/riDragă prietene,

La primul Crăciun din istorie două drumuri s-au în-tâlnit: cel al lui Dumnezeu spre om şi cel al omului spre Dumnezeu. Betleemul, peştera, ieslea au fost locurile esenţiale ale întalnirii concrete, punctul de legătură dintre veşnicie şi timp, locul unde Iubirea s-a întrupat, unde Cuvântul s-a făcut trup.

Şi acum este Crăciunul! Dumnezeu îşi caută un loc, o casă, un suflet unde să se adăpostească! Şi acum omul simte că are nevoie de cineva care să-l fasci-neze, de cineva care să-i schimbe viaţa, de cineva în care să se încreadă total!

Aşadar, la Crăciun să-i spunem DA lui Dumnezeu Şi să spunem NU la tot ce ne împiedică să ne întâlnim cu el!Să spunem DA luminii şi NU întunericului!Să spunem DA libertăţii şi NU sclaviei!Să spunem DA harului şi NU păcatului! Să spunem DA umilinţei, generozităţii, curăţiei, iubirii, cumpătării, blândeţii, sârguinţei! Şi să spunem NU mândriei, zgârceniei, necurăţiei, invidiei, lăcomiei, mâniei, lenei! Să spunem DA timp-preţios şi NU timp-pierdut!Să spunem DA bucuriei şi NU tristeţii!Să spunem DA curajului şi NU fricii!Să spunem DA optimismului şi NU pesimismului!Să spunem DA cuvintelor ce înalţă şi NU cuvintelor dure!Să spunem DA feţei senine şi NU feţei crispate!Să spunem DA dreptăţii şi NU vicleşugului!Să spunem DA păcii şi NU violenţei!Să spunem DA unităţii şi NU dezbinării!Să spunem DA adevărului şi NU minciunii!Să spunem DA vieţii şi NU drumurilor ce duc la moarte!Să spunem DA credinţei şi NU unei vieţi fără Dumnezeu!Să spunem DA speranţei şi NU deznădejdii!Să spunem Da iubirii lui Dumnezeu şi NU sufletului lipsit de dragoste! La acest Crăciun, să spunem NU unui Crăciun doar o dată pe an şi să spunem DA unui Crăciun în fiecare zi! Crăciun sfânt cu pace şi bucurie!La mulţi ani, Domnul cu toţi să fie!

Pr. Daniel BULAI

Cadoul de CrăciunNoi, tinerii de astăzi, ne-am obiş-

nuit să ne pregătim cât mai simplu pentru sărbătoarea Crăciunului. Cu câteva zile înainte de 25 decembrie ne spovedim şi cu asta credem că suntem gata să vină Crăciunul. Dar oare este de ajuns atât?

Se spune despre un om că s-a pre-zentat la judecata lui Dumnezeu şi i-a spus:

- Vezi Doamne, eu am păzit porun-cile tale, nu am făcut rău nimănui. Doamne, mâinile mele sunt curate!

Iar Dumnezeu i-a răspuns:- Într-adevăr, mâinile tale sunt cura-

te! Dar sunt şi goale!Celor dragi din jurul nostru vrem să

le facem cadouri cât mai multe şi cât mai frumoase. Iar pe Isus îl lăsăm să se bucure doar de cadourile magilor şi ale ciobăna-şilor? Noi ne prezentăm în faţa pruncuşo-rului cu sufletul curat, dar cu mâna goa-la. Este important ca pe lângă spovadă, de Crăciun, să Îi oferim lui Isus şi un cadou. Cel mai preţios cadou pe care am putea să I-L dăm este inima noastră. Nu este suficient doar să ne spălăm prin spovadă, ci trebuie să încercăm să ne dăruim toată viaţa lui Isus şi să îi oferim Lui fiecare clipă a noastră.

Anton BALINT

16

Anunţuri

Mănăstirea Sfântul Eugen (Sat Argeşelu, Com. Mărăcineni - Jud. Argeş) găzduieşte în pe-rioada14 decembrie 2009-10 ianuarie 2010 o iesle animată. Zilnic, între orele 14,30 - 19,00 va putea fi admirată această „lume în miniatură”, atât de prezentă în tradiţia de Crăciun din Occi-dent. Este al treilea an în care Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate încearcă să îi familiarizeze pe credincioşii din ţara noastră cu tradiţia ieslei de Crăciun. Ieslea este realizată într-un mediu sce-nografic atât de realistic, încât personajele, care desfăşoară activităţi specifice, atrag atenţia vizi-tatorului şi îi creează impresia că se află în faţa unei lumi adevărate, dar în miniatură. Pentru detalii, vizitaţi pagina de internet: www.omisat.net/home/anunturi/iesleaanimata2009

Iesle animată

Un altfel de Crăciun Un altfel de RevelionCentrul spiritual Mănăstirea Sfânta Fami-

lie a comunităţii Sfântul Ioan este deschis tu-turor celor care caută un loc de rugăciune, de reculegere spirituală, de formare umană şi creştină, un loc de întâlnire cu Cristos. Astfel, diferite activităţi sunt propuse de către fraţii Sfântului Ioan. Centrul este deschis tuturor persoanelor, parohiilor şi organizaţiilor catoli-ce care doresc să vină pentru zile de reculege-re şi formare spirituală.

Reculegere de Crăciun (pentru toţi): de marţi, 22 decembrie (ora 19.00) până vineri, 25 decembrie (ora 10.30). Reculegerea este ţinută de fratele Christophe-Marie.

Revelion (pentru tineri): de miercuri, 30 decembrie 2009 (ora 17.00) până vineri, 1 ia-nuarie 2010 (ora 14.00)

Comunitatea Sfântul Ioan, Mănăstirea Sfânta Familie – str. Jiului nr. 37, Bucureşti, tel. 021.668.51.91. - [email protected] - www.manastireasfantafamilie.ro

Programul Sfintelor Liturghii din Ajunul Crăciunului

în parohiile din Bucureşti24 decembrie 2009

Catedrala Sfântul Iosif: ora 24.00Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia): ora 20.00Preasfânta Inimă a lui Isus (Franceză) - ora 18.00, în limba română; - ora 19.30, în limba engleză; - ora 21.00, în limba franceză; - ora 23.00, în limba arabă.Preasfântul Mântuitor (Italiană): - ora 18.00, în limba polonă; - ora 20.00, în limba română; - ora 22.00, în limba italiană.Maica Îndurerată (Bucureştii Noi): ora 20.00Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei): ora 21.00Sfântul Anton (Colentina): ora 20.00Sfântul Francisc de Assisi (Militari-Crângaşi-Giuleşti): - ora 17.00 pentru persoanele în vârstă - ora 20.30 Sfinţii Apostoli Petru şi Paul (Băneasa): ora 20.00Sfântul Iosif Muncitorul (Buftea): ora 20.00Fericitul Ieremia Valahul (Chitila): ora 20.00Sfânta Cruce: ora 20.00Sfânta Elena: ora 20.00Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea): ora 20.00Sfânta Tereza a Pruncului Isus: ora 20.00Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (Popeşti-Leordeni): ora 20.00

Transmisiuni TV în direct de la Vatican

24 decembrieorele 23.00-24.00Transmisiune în direct din Catedrala Sfântul PetruSfânta Liturghie de noapte din Solemnitatea Naşterii Domnului

25 decembrieora 12.45Mesajul Urbi et Orbi al Papei Benedict al XVI-lea

132009

Documents