1

Colegiul Na ţ ional “Gheorghe Roşca Codreanu”.

Realizatori: 1. Ursache Alina2. Niculescu Diana3. Bujoreanu Clara4. Carp Adelina5. Ivanovici Laura6. Stupu Sabina7. Rotaru Gheorghiţa8. Panaghie Malina9. Enache Miruna10.Botas Bianca11.Bucur Alin12.Guzgan Alexandru13.Micu Vlad14.Albu Madalina15.Slavu Madalina16.Diaconu Alexandra17.Bîgu Georgiana18.Grădinaru Iolanda19.Vişan Anca20.Moraru Daliana21.Toplicianu Răzvan22.Ivan George23.Filip Vladimir24.Dadeş Georgiana

25.Secrieru Diandra26.Maloş Flavia27.Brodeianu Andreea28.Căpraru Diana29.Neacşu Georgiana30.Dorofte Florina31.Fătăciune Roxana32.Manolache Irina

Redactori : Ivan George Filip Vladimir

Profesor coordonator: Ivas Manuela Gabriela

2

Fertilizarea în vitro

Fertilizarea in vitro (FIV) este o componentă a Reproducerii Umane Asistate Medical (RUAM), și reprezintă un proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii în laborator. Acolo se formează embrionul care este transferat în uterul mamei în general la 72 ore de la concepție. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat în vitro și fătul procreat natural nu apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci cand toate alte metode de concepție nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau bărbatul steril.

Criteriile de includere în program

vârsta femeii între 24-40 de ani (medicii specialişti au ales acest interval de vârstă pentru că rata de succes a intervenţiei este cea mai mare, de 28,2%)

cel puţin un membru al cuplului trebuie să deţină  cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România

cel puţin un membru al cuplului este obligat să deţină statutul de asigurat de cel puţin 24 luni cuplu stabil căsătorit de cel puţin 2 ani

nici unul din membrii cuplului să nu aibă copil în viaţă

pentru fiecare cuplu se suportă o singură procedură de fertilizare în vitro indferent dacă a mai avut sau nu o asemenea încercare

rezerva ovariană în limite normale probată de valoarea FSH sau AMH (femeia are rezervă de ovocite)

cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau de mamă surogat)

În cazul unui dosar aprobat, Ministerul Sănătăţii va efectua plata procedurii de fertilizare în vitro, în două etape:

În primă fază, se va achita procedura în valoare de aproximativ 1200 de euro. În cazul în care procedura s-a finalizat cu o naştere centrul va primi şi o bonificaţie de 300 de euro.

3

Riscuri

În rare cazuri (<1%) se pot întâlni următoarele complicații ca urmare a puncției foliculare: lezare de vase de sânge, vezică urinară, intestin subțire, intestin gros.

Într-un procent de 5-10%, apare sindromul de suprastimulare ovariană, care necesită o supraveghere mai atentă a pacientei după embrio-transfer.

Evoluția unei sarcini apărută după FIV este exact ca a unei sarcini apărută pe cale naturală. Cu toate că prețul total pentru o fertilizare este destul de mare, tot mai multe cupluri din România recurg la reproducerea asistată.

Foarte important este de știut motivul pentru care femeile ajung să apeleze la concepția în vitro. Atunci când toate celelalte metode clasice nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau a bărbatului steril.

De obicei femeile care recurg la FIV sunt cele cu o sterilitate îndelungata sau cele care au suferit sau suferă de unele boli severe ale aparatului genital.

4

Transplantul de organe este una din cele mai interesante părți ale medicinei. El reprezintă de fapt înlocuirea unui organ care nu își mai poate îndeplini corect funcțiile (datorită unor procese patologice sau traumatisme) sau care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sănătos, care poate prelua rolul celui bolnav.

Beneficiarul unui transplant este numit primitor. În vederea realizării transplantului este necesară existența a două persoane cheie: primitorul (receptorul) și donatorul. Donatorul poate fi o persoană în viață sau o persoană recent decedată.

Trebuie precizat însă că nu toate organele organismului uman pot fi transplantate. Rata de succes a transplantelor de organ a primului transplant de organ solid, reușit din punct de vedere clinic, a fost realizat în România în anul 1980.

A fost vorba de un transplant renal, realizat la Spitalul “Fundeni” din București. În alte țări, transplantul are o istorie mai lungă; în Statele Unite, de exemplu, el fiind recunoscut ca o alternativă terapeutică esențială încă din anii 1950.

De-a lungul timpului, procedurile și tehnicile s-au îmbunătățit considerabil, dovada fiind rata din ce în ce mai mare a reușitelor.

Succesul unui transplant depinde în principal de:

tipul organului transplantat; numărul organelor transplantate; boala care a impus transplantul, gradul ei de extindere în organism; statusul imunitar al pacientului, starea generală de sănătate.

Pentru cele mai frecvente organe transplantate, rata de succes este următoarea:

o rinichi: 80-90%, o ficat: 73-78%o plămâni: 45-52%o pancreas: 80-90%o inimă: 68-70%.

După transplantare pacientul trebuie să urmeze permanent un tratament cu medicamente anti-rejectoare, menite să împiedice respingerea transplantului de către organismul respectivului pacient.

Aceste medicamente pot avea efecte adverse severe, mergând până la instalarea diabetului, a infecțiilor, a bolilor cardiovasculare sau a cancerului.

5

Foarte multe persoane aleg să devină donatori chiar pe patul de moarte. Este foarte important ca organele recoltate să fie sănătoase, altfel transplantul nu mai este util.

Prelevarea nu poate fi făcută de la minori sau de la persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau alt motiv similar.

Acordul pentru prelevarea şi transplantul de organe de la un donator în viaţă se întocmeşte în formă autentică şi trebuie să cuprindă declaraţia donatorului că a fost informat despre riscurile intervenţiei în ce priveşte organul, ţesutul, celulele care urmează să-i fie prelevat/prelevate.

Donatorul poate reveni asupra acordului său până în momentul prelevării.

Actuala lege cu privire la transplantul de organe specific:

(1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorii decedaţi se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, ţesut sau celulă în parte.

(2) Repartiţia organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către “Agenţia Naţională de Transplant”, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România.

(3)In condiţiile în care pe teritoriul naţional nu există niciun primitor compatibil cu organele, ţesuturile şi celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate înreţeaua internaţională de transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emisă de către“Agenţia Naţională de Transplant”, conform modelului din Anexa 7.

(4) Ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de ţesuturi şi celule, acreditate sau agreate de către “Agenţia Naţională de Transplant”.

(5) Transplantul de ţesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de către “Agenţia Naţională de Transplant”.

6

CancerulCancerul este o boală care are ca mecanism o proliferare celulară anarhică, necontrolată și neîntreruptă.

Se menționează în Europa și în America de Nord, predominanța cancerelor de plămân, atribuibile în proporție de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate probabil, în parte de alimentație și a cancerelor de sân, cu cauze încă puțin clare.

Vă vom prezenta principalele tipuri de cancer şi principalele metode de prevenire ale acestora.

Leucemia

Leucemia este un cancer al celulelor sângelui. Celulele din sânge sunt produse în măduva osoasă, care este un țesut prezent în majoritatea oaselor. 

În leucemie, măduva osoasă începe să producă prea multe leucocite (celulele albe) și uneori acestea nu-şi mai îndeplinesc funcțiile. Aceste celule se înmulțesc în continuu, când ar fi normal să se oprească din acest proces. Ele pot avea o diviziune celulară mult mai rapidă decât celelalte

celule. 

În timp, aceste celule anormale ajung să înlocuiască celulele normale - leucocitele, hematiile și trombocitele. Leucocitele au rolul de a ajuta organismul să lupte cu infecțiile. Hematiile au rolul de a asigura o buna oxigenare la nivel celular, necesară pentru o bună funcționare a organismului, iar trombocitele ajută în oprirea sângerărilor. 

În momentul când aceste celule leucemice le înlocuiesc pe cele normale, sângele nu-și mai poate îndeplini funcțiile.

Ca urmare se pot produce sângerări și echimoze (vânătăi) cu ușurință, poate exista o stare de oboseală continuă sau persoanele în cauză se pot îmbolnăvi frecvent.

Cauzele leucemiei nu sunt încă elucidate decât parțial, cunoscându-se mai mult cațiva factori de risc. Aceștia sunt:

-fumatul, îndeosebi cel excesiv; 20% dintre persoanele bolnave de leucemie sunt fumătoare sau folosesc alte produse care să conțină tabac;

-expunerea la radiații (cele rezultate în urma exploziilor nucleare) sau substanțe chimice periculoase pe durate mari de timp (cum ar fi benzenul sau formaldehida);

7

-tratamente de chimioterapie, utilizate pentru a combate alte forme de cancer;

-boli genetice, precum sindromul Down;

-infecția cu virusul HIV;

-alte boli de sânge preexistente.

Există totuși și persoane care se îmbolnăvesc de leucemie fară să fie expuși la aceste elemente, afecțiunea nefiind nici una de ordin genetic.

Reguli pentru prevenirea cancerului:

O alimentație bogată în fibre, adică un consum de legume proaspete, fructe și cereale.

- Includerea produselor pe bază de soia în alimentație. Boabele de soia conțin o varietate de compuși care luptă împotriva cancerului.

- Consumarea de ceai verde care este bogat în substanțe cu proprietăți anticancerigene.

- Este recomandat consumul de struguri cu regularitate. Cercetările arată că anumite substanțe care se găsesc în struguri, pot ajuta în stoparea formării de celule canceroase și în inhibarea dezvoltării celulelor care sunt deja maligne.

- Consumul de usturoi și ceapă. Cercetările au demonstrat că mâncătorii de ceapă și usturoi au cu 60% mai puține șanse să dezvolte cancer pe zona aparatului digestiv spre deosebire de cei care consumă rar aceste legume.

- Includerea de broccoli în alimentație. Este recomandat mâncat crud, în salate. Planta tânară de broccoli, este mai bogată în substanțe anticanceroase decât planta matură.

- Consumul des de roșii. Un studiu realizat în Italia, a arătat că oamenii care consumă roșii crude de cel puțin șapte ori pe saptămână, în medie, înjumătățesc riscul de

8

a dezvolta cancer la stomac sau colon.

Cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar reprezintă o afecțiune care se caracterizează printr-o creștere celulară necontrolată a țesuturilor plămânului.

Dacă nu este tratată, această creștere se poate răspândi și la nivelul țesturilor din apropiere sau al altor organe din corp, printr-un process denumit metastază.

Majoritatea tipurilor de cancer care pornesc din plămân, cunoscute în principal sub denumirea de cancere pulmonare, sunt carcinoamele derivate din celulele epiteliale.

Principalele tipuri de cancer pulmonar sunt carcinomul cu celule mici (cancerul bronho-pulmonar microcellular sau CBPM), supranumit și cancer cu celule „în bob de ovăz”, și carcinomul pulmonar fără celule mici (cancerul bronho-pulmonar non-microcelular sau CBPNM).

Cele mai frecvente simptome sunt tusea, pierderea în greutate și dificultățile de respirație.

Cauze

Cancerul se dezvoltă ca urmarea afectării genetice a ADN-ului. Aceasta afectează funcțiile normale ale celulei, inclusiv proliferarea celulară, moartea programată a celulelor (apoptoză) și repararea ADN-ului .

Fumatul, în special al țigărilor, este de departe, principalul factor care contribuie la cancerul pulmonar.

Fumul de țigară conține peste 60 de substanțe cancerigene cunoscute, inclusiv radioizotopi din lanțul de dezintegrare a radonului, nitrozamină și benzpiren.

De asemenea, nicotina pare să slăbească sistemul imunitar, reducând răspunsul acestuia la masele canceroase din țesutul expus.

.

Genetică

Se estimează că 8 până la 14 % din cancerul pulmonar se datorează unor factori moșteniți.La rudele persoanelor cu cancer pulmonar, riscul crește de 2,4 ori, lucru care se datorează probabil combinării genelor.

9

Cancerul de sân

Cancerul de sân este o afecțiune în care celulele maligne se dezvoltă la nivelul țesutului sânului.

Dintre factorii de risc pentru cancerul de sân fac parte: vârsta înaintată, menarha precoce (prima menstruație), prezența cancerului de sân sau a tumorilor benigne (necanceroase) în familie și radioterapia realizată la nivelul toracelui/ sânului.

Investigațiile prin care se examinează sânii au ca scop depistarea și diagnosticarea cancerului mamar. Acestea sunt mamografia care reprezintă explorarea radiologică a sânului și biopsia care constituie o metodă prin care se prelevează celule sau fragmente de țesut de la nivelul tumorii pentru a fi examinate la microscop de către anatomopatolog, cu scopul de a depista modificările datorate cancerului.

Există și o serie de tratamente cu rol în combaterea cancerului. Astfel, majoritatea pacienților cu cancer de sân au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea țesutului malign de la nivelul sânului.

De asemenea, în timpul intervenției chirurgicale se pot extirpa și o parte sau toți ganglionii axilari de partea sânului afectat pentru a fi investigați la microscop în vederea depistării celulelor maligne de la acest nivel.

Radioterapia este o opțiune terapeutică pentru cancer prin care se utilizează radiații X de intensitate crescută sau alte tipuri de radiații pentru distrugerea celulelor canceroase.

Chimioterapia utilizează medicamente care opresc creșterea celulelor canceroase, atât prin distrugerea acestora, cât și prin oprirea divizării.

Chimioterapia sistemică se administrează pe cale orală sau prin injectare în venă sau în mușchi, medicamentele ajungând astfel în circulația sangvină și distrug celulele canceroase din întreg organismul.

Când chimioterapia este plasată direct în măduva spinării, într-un organ sau în interiorul abdomenului, medicamentele acționează în special asupra celulelor canceroase din acea zonă (chimioterapie regională). Modul de administrare și tipul chimioterapiei folosite depinde de stadiul și tipul tumorii care trebuie tratată.

10

Cancerul de colon

Cancerul de colon este o afecțiune tumorală a colonului (intestinului gros). Cancerul rectal afectează ultimii centimetri ai colonului, astfel încât împreună cele două afecțiuni poartă denumirea de cancere colorectale.

Majoritatea cancerelor de colon debutează ca și proliferări benigne de celule, sub forma polipilor colonici. În timp, unii dintre acești polipi se pot transforma malign în cancer de colon.

Polipii pot fi de dimensiuni mici şi de cele mai multe ori sunt asimptomatici. Din acest motiv, medicii recomandă efectuarea de teste de tip screening, care pot depista acești polipi înainte ca aceștia să degenereze malign.

Semnele și simptomele cancerului de colon sunt:

- Modificările tranzitului intestinal, incluzând aici diareea sau constipația, precum și modificarea consistenței scaunului pe o perioadă mai mare de timp;

- Sângerarea rectală sau prezența de sânge în scaun;

- Disconfortul abdominal persistent, crampe, balonări sau durere;

- Senzația de evacuare incompletă a conținutului intestinal după defecație;

- Slăbiciunea musculară și fatigabilitatea;

- Scăderea ponderală marcată fără o cauză aparentă.

Cauze:

Nu este clar ce anume cauzează cancerul de colon.

Cancerul apare atunci când celulele din structura colonului se modifică.Celulele normale cresc și se divid într-o manieră ordonată, asigurând o funcție normală.

11

Uneori însă, această creștere scapă de sub control, astfel încât celulele se divid exagerat, într-un mod continuu.

După o perioadă de latență, astfel de agregate celulare aflate în continuă creștere vor alcătui tumorile, care pot afecta porțiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei colonului sau rectului.

1. Modificările precanceroase de la nivelul colonului

Cancerul de colon debutează deseori sub formă unor aglomerări de celule precanceroase, numite polipi. Aceștia sunt situați la nivelul mucoasei ce căptușește intestinul gros și au o formă asemănătoare celei a unei ciuperci.

Rareori, modificările precanceroase pot fi plate sau subdenivelate în grosmiea intestinului, caz în care poartă denumirea de „leziuni nonpolipoide”.

Acestea sunt mai dificil de detectat. Îndepărtarea polipilor și a leziunilor non-polipoidale poate preveni dezvoltarea cancerului de colon.

2. Mutațiile genetice moștenite cresc riscul de a face cancer de colon

Mutațiile genetice care cresc riscul de a dezvolta cancer de colon se moștenesc, dar acest lucru se întâmplă doar în puține cazuri. Mutațiile genetice transmisibile nu înseamnă că o persoană va dezvolta inevitabil cancer de colon, ci doar că riscul este mai ridicat.

3. Polipoză adenomatoasa familială

Este o afecțiune rară care determină apariția de mii de polipi pe mucoasă intestinului gros și a rectului.

Persoanele cu polipoză adenomatoasă familială au un risc crescut de a dezvolta cancer de colon înaintea vârstei de 40 de ani.

4. Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar

Numit și sindromul Lynch, crește considerabil riscul de cancer colonic înaintea vârstei de 50 de ani.

Atât polipoză adenomatoasă familială cât și cancerul colorectal nonpolipozic ereditar pot fi detectate prin testare genetică.

Dacă există cazuri de cancer de colon în familie este indicat să cereți medicului să efectuați aceste teste.

12

Cancerul de piele

Cancerul de piele este cel mai comun tip de cancer în rândul bărbaţilor şi femeilor, fiind responsabil pentru aproape jumătate din toate cazurile diagnosticate de cancer.

Lumina soarelui face parte din principalele cauze ale cancerului de piele.

Totuşi, nu doar razele soarelui sunt vinovate de apariţia cancerului de piele. Există mulţi factori de risc care ar putea creşte probabilitatea ca o persoană să dezvolte cancer de piele, inclusiv:

predispoziţia la apariţia aluniţelor;

istoricul familial de cancer de piele;

utilizarea solarului;

petrecerea unei perioade îndelungate de timp sub razele soarelui.

Măsuri de prevenire:

- Evitaţi orele de vârf în zilele însorite. Razele UV dăunătoare ale soarelui sunt mai puternice atunci când soarele este situat chiar deasupra capului dumneavoastră: între orele 10-14.

În această perioadă a zilei, încercaţi să rămâneţi în interior. Mergeţi la plajă sau planificaţi-vă activităţile în aer liber în afara acestor ore.

- Purtaţi haine care să vă protejeze pielea şi care blochează pătrunderea razelor solare. 

Medicii recomandă purtarea de haine care să fie fabricate din fibre strâns ţesute sau ţesăturile să fie tratate cu substanţe chimice care să blocheze pătrunderea razelor soarelui.

- Evitaţi solarele şi lămpile pentru bronzat.Acestea emit radiaţii UVA într-o concentraţie de 2-4 ori mai puternice decât lumina naturală a soarelui.

Radiaţiile UVA cauzează arsuri ale pielii, îmbătrânesc pielea prematur şi pot declanşa cancer de piele. Inclusiv radiaţiile de tip UVB eliberate de lămpile pentru bronzat sunt un factor declanşator important al cancerului de piele.

- Acoperiți-vă capul cu pălărie de soare.Purtarea de pălării de soare este o modalitate de a vă proteja partea superioară a corpului împotriva razelor solare.

13

Violenţa Ce este violenţa ?

Violenţa are loc atunci când cineva, în mod intenţionat, spune, face, ameninţă că va face lucruri care rănesc fizic sau emoţional, sperie, provoacă durere şi suferinţă altor persoane, este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane: dreptul la viaţă, la demnitate, la securitate şi la integritate fizică şi mentală.

Tipuri de violenţa : -> violenţa psihologică presupune: a ignora, a umili, a-l manipula pe celălalt, a-l obliga pe celălalt să-ţi rupă relaţiile din cadrul grupului de prieteni, a-l controla unde iese, cum se îmbracă, etc.

- > viole nţ a verbala care presupune: a ţipa, a ridica vocea, a utiliza un ton brusc şi autoritar.

- > violența economică presupune că agresorul forţeaza dependenţa economică, controlează banii finanţele etc.

-> violenţa spirituală care presupune: utilizarea religiei unei persoane sau a credinţelor sale spirituale pentru a o manipula sau a o controla.

-> violenţa fizică cuprinde : A împinge, a îmbrânci, a lovi, a strînge, a mușca, a ucide.

-> violența sexuală numită și agresiune sexuală este un act de ordin sexual impus de o persoană altei persoane, fără consimțămîntul ei. Pe scurt: a viola .

-> violența socială presupune că agresorul degradează cultura, religia, naţionalitatea, profesia, persoanei abuzate etc.

Violenţa in familie:

Definiţie : În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia actiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârsită de catre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

14

Cauze:- Deşi s-au căutat factori specifici care săexplice comportamentul violent în familie nu s-au gasit alţii decat cei de natură socială: atunci când soţii sunt foarte tineri, când veniturile familiei sunt foarte scăzute, alcoolul şi somajul, dificultăţile sexuale şi lipsa satisfacţiei la locul de muncă. Multe conflicte apar pe tema rolului femeii în societate. Exista state care şi acum se bazează pe un sistem "patriarhal" iar aici dependenţa femeii este mare şi este destul de des victima violenţei în familie, fără posibilitatea de a se apăra în mod legal.

Efecte:

1.Efectele pe termen scurt:

Răspunsul unui copil care trăiește într-un mediu violent diferă în funcție de vârsta, sexul și personalitatea copilului, dar cele mai comune reacții includ:

Autoînvinovățirea:– ca și în cazul unui divorț, copilul care trăiește într-un mediu violent se învinovățește pe sine pentru conflictul din familie.

Tulburările de somn și coșmarurile.

Regres în dezvoltare.

Teama manifestată atât în raportul cu cei cunoscuți, cât și cu străinii

2.Efecte pe termen lung:-Copiii victime ale violenței domestice în familie devin adulți cu probleme de relaționare, care pot dezvolta o dependență (alcool, droguri). Vor avea o problemă de încredere în relațiile cu ceilalți și vor risca să cadă pradă episoadelor de depresie sau chiar vor avea tentative de sinucidere ca adolescenți și adulți.

Un copil educat intr-o familie unde este violenţă va începe: să lipsească de la şcoală, să întârzie acasă, să aibă rezultate şcolare sub posibilitătile sale reale, să fie mai retras în relaţiile cu colegii, profesorii şi prietenii,să fie mai agresiv.

Cum poţi ajuta ? -> Este foarte greu să intervii în cazurile de violență domestică – pe de o parte pentru că în multe situații, familia respectivă se autoizolează sau este evitată, pe de altă parte pentru că nu ai autoritatea să o faci.

Victimele au nevoie de sprijin pentru a putea ieși dintr-o asemenea situație (și de multe ori nu o fac din considerente materiale).

Copilul trebuie asigurat că nu poartă vina pentru scandalurile din familie și are nevoie de ajutor specializat în acest sens (consiliere/terapie cu un psiholog).

Apelarea la fundații și organizații (www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.) care au ca scop combaterea violenței domestice și ajutorarea victimelor ei.

15

Legislaţie violenţa domestică

În România există o lege - Legea 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Lege nr. 25/2012 - care se adresează acestei probleme. Definiția legală a violenței în familie din articolul 2 al acestei legi este:

"În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezinta orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu exceptia actiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestata fizic sau verbal, săvârşită de catre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate."

Legea recunoaşte urmatoarele tipuri de violenţa în familie: violenţa verbală, violenţa psihologică, violenţa fizică, violenţa sexuală, violenţa economică, violenţa socială, violenţa spirituală.

Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Capitolul IV - Ordinul de protecţie.

Art. 23

(1) Persoana a carei viaţa, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării starii de pericol, să emita un ordin de protecţie, prin care sa se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, dupa caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţa al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încat agresorul să nu vina în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de munca sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

16

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localitaţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţa sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

(2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de catre agresor a chiriei şi/sau a intreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilitaţii de a rămâne în locuinţa familială.

(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Capitolul VI – Sancţiuni.

Art. 40 (1) Constituie contravenţii, dacă potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amenda între 1.000 lei şi 5.000 lei următoarele fapte:

a) refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibila, pentru înlăturarea consecinţelor violenţelor;

b) schimbarea destinaţiei adăpostului.

(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda între 500 lei şi 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede ca se află victima.

(4) Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplica, conform legii, de catre asistenţii sociali, primar sau împuternicitii acestuia.

(5) Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

17

DrogurileNo ţ iuni generale:

Definiţie: ->Drogul este substanţa care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică una sau mai multe funcţii, a cărei folosire abuzivă poate crea dependenţă fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mintale, ale percepţiei şi ale comportamentului.

Clasificări ale drogurilor:

I. - droguri legale, admise: cofeina, tutunul, alcoolul

- droguri ilegale: fac obiectul unor convenţii internaţionale sau legi .

II. După modul de acţiune asupra Sistemului Nervos Central (SNC)

drogurile ilegale sau „de abuz” se clasifică astfel:     - stimulente ale SNC: cocaina, amfetamine, crack     - depresive ale SNC: opiacee (opiu, morfina, heroina, metadona, petidina, codeina), barbiturice, tranchilizante .    - perturbatoare ale SNC: cannabis, LSD, Ecstasy, PCP, Mescalina, Psilocybina, Psilocyna

Cauzele consumului:

Cauzele consumului de droguri sunt complexe.Acestea nu ţin nici de nivelul de educaţie, nici de situaţia materială distingându-se totuşi câteva dintre ele:     - curiozitatea: dorinţa de a încerca ceva nou;

  - plictiseală;

    - teribilismul: consumul de droguri poate fi considerat provocator, tocmai pentru riscurile pe care le implică;

    - presiunea grupului de prieteni

 - probleme (în familie, şcoală, prieteni): unii tineri sunt tentaţi de droguri pentru a scăpa/uita de problemele existente (divorţul părinţilor, abuzuri, rezultate şcolare slabe, probleme în plan sentimental etc)

- neintegrarea în colectivitate şi societate: unii consideră consumul de droguri un răspuns la singurătate, la probleme privind integrarea în colectivitate.

18

Consumul de droguri a fost clasificat pe cinci niveluri: 

1- Consum experimental.În cazul folosirii experimentale se manifestă mai degrabă curiozitatea individului, dorința unei noi experiențe, încercare a unuia sau mai multor droguri este motivată de dorința de a experimenta o stare de spirit nouă. 

2- Consumul recreaţional. A doua etapă e aceea în care drogul este folosit în mod voluntar în general într-un grup, dar individul nu e încă dependent de drog. El poate opta pentru renunțarea la drog. 

3- Consumul circumstanţial.În cazul comportamentului circumstanțial, consumul drogurilor este motivat de căutarea efectelor noi, anticipate de subiect ca fiind soluții pentru rezolvarea unor situații sau probleme stresante. ( de ex. folosirea amfetaminei de catre șoferii de cursă lungă sau de catre tineri în perioada examenelor ). 

4- Consumul intensiv.În acest caz, utilizarea drogului este zilnică și e motivată de probleme personale, situații stresante ori de dorința de a atinge și menține un anume nivel psihic sau al performanței ( tinerii se orientează spre droguri ca sursă de supraexcitaţie sau de senzații noi ) . În cazul comportamentului intensiv, nu se mai poate vorbi de capacitatea de detașare a individului față de drog. Latura ascunsă a acestui tip de consum este că individul rămâne înca integrat în activitațile sale și în societate. 

5- Consumul compulsivSe caracterizează prin frecvența ridicată a utilizării, printr-un mare interes pentru obținerea drogului și un înalt grad de dependență psihică și fizică față de drog. Deocamdată, în România acest grup de consumatori este mai redus ca număr faţă de cei care consumă cu frecvența mai scăzută. În acest caz drogul domină existența individului și exclude alte preocupări ( personale, profesionale, sociale). 

Toate substanțele cu acțiune asupra psihicului care prezintă riscul de a fi consumate în mod abuziv și au în comun faptul că provoacă o senzație de plăcere și relaxare, dar și o modificare comportamentală, în funcție de drogul consumat, de doza ingerată, de caracteristicile individuale, de mediul în care se produce consumul etc. Din acest motiv, drogurile sunt considerate subsțante psihotrope capabile să producă schimbări și alterări ale starii de conștiință.

19

Dependența de droguri

Dependența de droguri este o boală cronică a creierului, care afectează consumatorul atât psihic cât și fizic. Există o multitudine de cauze pentru care oamenii încep să consume droguri, cum ar fi presiunea anturajului sau stresul. Multe din persoanele care încep să le consume devin dependente.

Schimbările din creierul unui consumator de droguri

La instalarea dependenței de droguri (inclusiv etnobotanice), în creier au loc anumite schimbări. Aceste schimbări neurochimice afectează capacitatea de stăpânire de sine și de luare a deciziilor. Există un impuls puternic de a continua consumul, în ciuda răului provocat de droguri.

De obicei, persoanele dependente de droguri se află în starea de negare și nu sunt dispuse să renunțe la consum. Nu realizează că sunt dependenți și îi acuza pe cei din jur pentru problemele apărute în urma consumului. Din păcate, dependența nu afectează doar consumatorul, ci și familia și prietenii acestuia.

Dependența de droguri preia controlul repede, consumatorul având nevoie de cantități tot mai mari sau de substanțe tot mai puternice pentru a atinge efectul dorit. Adesea se recurge la comiterea de infracțiuni pentru finanțarea viciului.

Obișnuința este o depedenţă psihică și ea continuă după ce depedenţa fizică a dispărut. Persoanele cu astfel de probleme ajung să creadă că drogul le este necesar oriunde ar fi și își pierd treptat capacitatea de a reacționa normal. Astfel, depedenţa fizică revine. Substanțe precum opiumul, alcoolul, cocaina, marihuana, etc. creează atât depedenţă psihică cât și fizică. În afară de tutun și alcool care sunt substanțele de care se abuzează foarte des mai sunt și opioidele, sedativ-hipnoticele, stimulantele, halucinogenele, canabisul și inhalantele.

Încă o remarcă scurtă: consumul de narcotice aduce vătămări foarte puternice, câteodată ireversibile, sănătății omului. Suferă grav creierul și tot sistemul nervos, imunitatea scade, ficatul e distrus, inimă slăbește. Nu există organ ori sistem din organismul narcomanului care să rămână neafectat.

20

Sevrajul

Definiţie: Starea psiho-fizică ce apare în situaţia în care consumatorul de droguri este privat de drogul consumat sistematic şi care i-a indus starea de dependenţă.

Sevrajul se efectuează doar cu acordul deplin al individului, pentru că trebuie să depună un efort de voinţă fantastic şi se poate realiza, în funcţie de caz, ambulatoriu sau spitalicesc. El vizează limitarea stării de rău fizic şi psihic legată de lipsa drogului.

Tratamentul şi readaptarea pentru consumatorii cronici cuprinde trei etape:

Dezintoxicarea- are ca scop dezobişnuirea de drog. Astăzi se utilizează mai multe metode, cum ar fi: unele fac apel tot la un drog (methadona pentru sevrajul opiomanilor) iar altele se bazează pe sevrajul brutal.

Reinserţia socială – are rolul de a reda individului motive de a-şi relua activitatea socială anterioară. Se acţionează pe doua planuri: asupra individului într-un cadru instituţionalizat şi asupra anturajului său.

Post cura- are ca scop ajutarea individului de a-şi creşte adaptabilitatea necesară pentru a nu recădea în universul drogurilor.

Ideal ar fi ca programul de tratament să includă toate aceste trei etape şi să se deruleze

într-o atmosferă de cooperare între medic şi pacient. Este zadarnic să impui un scenariu arbitrar adolescentului; el aparţine unui grup de vârstă încăpăţânat şi această încăpăţânare determină adesea un refuz total dacă un adult vrea neapărat să-i impună regulile sale.

Sevrajul la opiacee apare atunci când consumatorul dependent renunță la dozele lui obișnuite de stupefiante.

Dacă dependența este puternică, sevrajul se poate manifesta în forme foarte violente. Senzațiile pe care consumatorii le experimentează atunci când sunt în sevraj, sunt exact opusul acelora pe care le simt când sunt sub efectul opiaceelor. În timpul sevrajului, la consumatorul de opiacee pot apărea anxietate, iritabilitate, lăcrimare abundentă, secreții nazale abundente, tremur muscular, senzația de "piele de găină". Un caz special de sevraj la opioide este observat la nou-născuții pasiv dependenți din mame ce abuzează de droguri în timpul sarcinii. Anumite niveluri de dependență se dezvoltă la 50-90% din copiii din mame dependente de heroină. Copiii născuți din mame care se droghează sunt și ei dependenți de drog și intră în sevraj la câteva ore după ce vin pe lume în lipsa administrării drogului, fapt care le poate pune în pericol viața.

21

Consumul de droguri şi alcool în România:Numărul real al consumatorilor de droguri din România nu este cunoscut. Până în acest moment nu a fost realizat nici un studiu la nivel naţional, în rândul întregii populaţii; astfel, toate cifrele vehiculate în legătură cu consumul de droguri în România sunt estimări.

În 1999 a fost însă realizat un studiu la nivel naţional în rândul elevilor de clasa a 10-a de liceu (15-16 ani). Studiul a relevat ca 9.5% dintre ei au consumat droguri ilegale cel puţin o dată în viaţa lor, iar 22% (cel mai ridicat procent din Europa) s-au îmbătat cel puţin o dată până la această vârstă (ESPAD, 1999). Conform unor date furnizate de Ministerul Sănătăţii, în 2001, dintre consumatorii de droguri care au solicitat servicii medicale 93% erau consumatori de heroina. Cei mai mulţi dintre ei erau din Bucureşti.

Legislaţie:Începând cu Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu (încheiată la Geneva în Februarie 1925) România a aderat şi a ratificat toate convenţiile internaţionale importante al căror scop este de a controla şi de a limita consumul de droguri ilegale. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Traficului Ilegal de Narcotice şi Substanţe Psihotropice (1988) este ultimul act internaţional semnificativ pe care ţara noastră l-a semnat în acest domeniu.

În România, legislaţia privind drogurile se bazează pe Codul Penal, pe Codul Vamal şi pe Regulamentul Vamal - astfel toate faptele care implica deţinerea sau vânzarea/cumpărarea de droguri (indiferent de scop, cantitate) sunt pedepsite cu închisoare şi, în unele cazuri, şi cu limitarea unor drepturi.

"Legea împotriva drogurilor" în România este Legea Nr. 143 din 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Iată câteva dintre prevederile acestei legi:

Art.4.Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.Art. 5.Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.Art.11.(1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.(2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

22

Interviul unui consummator de droguri.Î1: Bună! Suntem aici pentru a vorbi despre experienţa ta din trecut legată de droguri. Mă bucur că ai ales să răspunzi la toate întrebările sincer şi deschis.

R1: Bună. Mulţumesc de invitaţie. Cu siguranţă voi răspunde cât de clar şi sincer voi putea în speranţa că cei ce vor auzi povestea mea se vor mai gândi odată în caz că au de gând să încerce.

Î2: Bun. Putem începe atunci. Unde, în ce circumstaţe şi la ce vârstă te-ai apucat prima oară de droguri?

R2: Prima oară aveam cam 15 ani jumătate. Eram plecată într-o tabără, aş putea spune, cu prietenii din anturajul meu. Eram la mare, pe plajă şi era seară. Prietenii mei, sau presupuşii prieteni, fumau de ceva timp droguri, eu în schimb, deşi avusesem nenumărate ocazii, nu făcusem aşa ceva, nu mă tentase sau poate era un fel de teamă. Nu ştiu de ce în acea seară teamă a dispărut. Probabil pentru că eram departe de casă, nu mă putea vedea nimeni, eram doar cu prietenii şi mă simţeam liberă şi în siguranţă. Toţi începuseră să fumeze, să râdă, eu fiind singura pe din-afară. Unul dintre ei mi-a întins joint-ul, adică ţigara care conţine drogul. Nu ştiu dacă din instinct sau pentru că a vrut să mă facă să încerc deşi se citea pe faţa lui că nu prea ştia ce face. Plină de curaj şi de curiozitate, l-am luat şi am tras. Stând printre fumatori de droguri atâta timp deja ştiam cum se face: se trage fumul şi se ţine în piept câteva secunde pentru a-şi face efectul. Asta am şi făcut şi nu ştiu dacă trecuse un minut şi deja starea mea se schimbase în bine.

Î3: Ce stare aveai mai exact?

R3: O stare calmă, eram liniştită nu mă speria nimic, orice lucru, obiect, cuvânt era amuzant şi deşi mă doare să o spun, una dintre cele mai bune stări pe care o poţi avea. Nu se compară cu nimic, nu mă gândeam la părinţi, la probleme, la nimic. Pur şi simplu schimbasem lumea în care trăiam.

Î4: Ce s-a întâmplat după?

R4: Din moment ce fumau de mult timp, cei cu care eram nu s-au oprit la un joint aşa că au urmat încă 2-3 şi cum nu eram prea conştientă de ceea ce se poate întâmpla, am fumat şi eu din nou fără să-mi dau seama că pentru o primă dată, o să îmi facă rău. Deja după ce fumasem din al treilea joint mi s-a făcut greaţă, aveam stări de leşin, de ameţeală, de vomă. Vedeam totul învârtindu-se, auzeam sunetele în reluare şi prietenii mei nu erau atenţi la mine, continuau să râdă lucru care m-a speriat mai tare. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat după, dar cel mai probabil am adormit. M-am trezit a doua zi dimineaţă ca nouă, de parcă nimic nu se întâmplase

23

şi din nefericire nu mă gândisem că mi-a fost rău ci din contră, îmi stătea în minte doar starea aia de bine care am avut-o la început.

Î5: De la o seară la mare până la dependenţă, e o cale lungă. Ce s-a întâmplat?

R5: Tabăra a durat aproape o săptămână timp în care am continuat să fumez, cu măsura, sau cel puţin eu credeam asta. Îmi tot spuneam că odată ajunsă acasă nu mai pun gura pe aşa ceva, nu pentru că nu-mi plăcea, ci pentru că eram oarecum conştientă de ceea ce se poate întâmpla. Dar nu a fost aşa. Am fumat şi acasă, rar ce e drept la început. Fumam iarbă pentru că, puteam spune, era mai sănatoasă şi din ce credeam şi auzisem nu creea dependenţă. Asta se întâmpla cam o dată pe lună la început, dar apoi am ajuns la a fuma chiar de 2 ori pe zi.

Î6: Iarba din câte ştiu este scumpă. De unde aveai bani sa fumezi de două ori pe zi?

R6: Cam pe aici începe partea tristă. La început aveam bani. Ne combinam, adică puneam bani mai mulţi şi fumam împreună. Părinţii mei aveau încredere în mine şi îmi dădeau mereu bani. Fiind mult prea ocupaţi cu munca sau din dezinteres pentru sumă nu m-au întrebat niciodată de ce sumele tot creşteau şi erau tot mai dese. Dar la un moment dat, obişnuindu-mă să fumez foarte des, deja drogul în cantitate mică nu-şi mai făcea efectul. Deja eram puţin spus dependentă şi asta s-a întâmplat in maxim un an de zile. Am început astfel să fumez şi legale, ba chiar mai des decât iarba. Spre deosebire de iarbă, acestea erau mai ieftine dar în acelaşi timp mult mai dăunătoare şi mai puternice. Până şi starea era schimbată, la iarbă eram liniştită dar, când venea vorba de legale sau anumite etnobotanice, stare era una de haos. Toţi ţipam, ne imaginam diferite scene care povestite par imposibile. Aveam impresia că blocurile se dărâmă, că maşinile parcate merg... unul dintre prieteni chiar a vrut să se arunce de la etaj sub influenţa acestui drog.

Î7: Deci aşa s-a produs dependenţa. Cum au aflat ai tăi că te droghezi?

R7: Era vară, deci deja trecuse un an. Fumasem, bineînţeles şi făceam o gălăgie infernală afară. Unul dintre prieteni a început să ne ameninţe cu un cuţit spunând că suntem nişte criminali...Era efectiv efectul etnobotanicelor..nu ne recunoştea şi s-a speriat. Vecinii din jur au auzit probabil ţipetele sau au văzut scena şi au sunat la poliţie. Eram minoră deci mama şi tata au trebuit să vină la secţie. Astfel au aflat, mulţumesc lui Dumnezeu.

24

Î8: Care a fost pedeapsa?

R8: Am fost oarecum închisă în casă dar cum am spus şi mai sus, ei fiind ocupaţi mereu plecam de capul meu şi fumam. Voiam sincer să mă las dar corpul şi mintea îmi ordonau să fumez iar şi iar. Începuseră stările de depresie în momentele în care părinţii erau acasă şi nu puteam ieşi. Chiuleam des la începutul şcolii doar să ies să fumez cu ei.

Î9: Păi dacă ai continuat să fumezi, chiar şi mai puţin, cum ai ajuns să te laşi?

R9: Am fost puternică, lucru care nu se întâmplă multora. Am mers la ai mei şi i-am rugat să mă ajute... Mă închisesem în mine, aveam dureri groaznice de cap, coşmaruri, stări de depresie ba chiar tentative de suicid. Norocul a fost că am ştiut că ai mei mă vor ajuta. Am fost la dezintoxicare şi apoi la un psiholog. Nu doresc nimănui să treacă prin acele stări, să îşi dorească să fumeze mai mult decât un om al străzii şi-ar dori iarna un loc unde să doarmă. A fost îngrozitor. Din cauza drogurilor am slăbit 12 kilograme şi am ajuns la pierderi de memorie grave, la schimbări bruşte de stare, la dureri insuportabile, coşmaruri care nu mă lăsau să dorm nopţi la rând...pare un nimic când le povestesc dar, din nefericire, doar cei care le simt ştiu despre ce vorbesc. Sunt mândră de mine că am reuşit să mă duc să vorbesc cu ai mei dar, nu mulţi o fac. Unii dintre ei fumează şi acum şi au trecut 4 ani de atunci.

Î10: Cum de simţi acum?

R10: Foarte bine. Numai când mă gândesc la toate astea am un gol în stomac şi mi se face pielea de găină. Sunt unul dintre cazurile fericite, dar mulţi nu au curajul să lupte cu ei însăşi şi chiar mai trist, mulţi nu ar vrea să renunţe.

Î11: Mulţumesc mult pentru răspunsuri şi felicitări pentru curaj!

R11: Mulţumesc şi eu şi sper că o să fac pe cineva să se gândească măcar la ceea ce am simţit!

Genofondul25

Genofondul – Importan ț a conserv ă rii resurselor naturale ș i a diversit ăț ii speciilor Resursele Naturale:

Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară.

Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar care sunt considerate valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu aceasta sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale. Resursele naturale sunt de obicei clasificate în:

1.resurse regenerabile;2.resurse neregenerabile.

1. Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (pești, păduri, de exemplu), care pot să se refacă dacă nu sunt supravalorificate.

Resursele regenerabile pot să se refacă și pot fi folosite pe termen nelimitat dacă sunt folosite rațional. Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depășește rata lor naturală de refacere, ele se vor diminua și în cele din urmă se vor epuiza. Rata care poate fi susținută de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere și de mărimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele și radiația solară.

Valorificarea resurselor:Extragerea resursei de bază și purificarea într-o formă ce poate fi folosită direct sunt în general considerate activități normale în cadrul valorificării resurselor naturale, chiar dacă ultimele pot să nu se găsească în mod normal lângă primele.

Resursele naturale sunt considerate capital natural ce poate fi convertit în materii prime pentru procesele capitalului infrastructural. Ele includ sol, lemn, petrol, minerale și alte bunuri luate mai mult sau mai puțin așa cum erau în natură.

Resursele naturale ale unei țări determină deseori bogăția sa și statutul său în sistemul economic mondial, prin determinarea influenței sale politice. Statele dezvoltate sunt acelea care sunt mai puțin dependente de resursele naturale pentru bogăție, datorită bazei pe care o au în capitalul infrastructural pentru producție.

26

Biodiversitatea: Biodiversitatea este un concept destul de amplu, care cuprinde milioane de plante și specii de animale de pe planeta noastră. Chiar și această cifră, care depășește ordinul milioanelor, este o cifră estimată, deoarece ecologiștii cred că numărul real este mult mai mare decât acesta.

De fapt, se crede că numai pădurea amazoniana din America de Sud este casa unui milion de specii de plante și animale. Toate organismele care trăiesc pe această planetă sunt dependente unele de altele într-o anumită măsură sau alta, și aici intervine importanța biodiversității.

Pierderile suferite de planeta noastra sunt o pierdere pentru noi, și, prin urmare, trebuie să fim la curent cu asta și să depunem anumite eforturi pentru a salva biodiversitatea Pământului.Importanța biodiversității pentru continuarea evoluției

Planeta noastră a suferit cinci extincții în masă de când există.Acestea au fost suficiente pentru a distruge 99% din speciile de plante și animale care au trăit vreodată pe Pământ. Ultima dintre aceste extincții în masăa avut loc cu aproximativ 65 de milioane de ani în urma și a dus la dispariția dinozaurilor.

Faptul că 99 % din aceste specii au dispărut implica faptul că dispariția și evoluția speciilor sunt

perfect normale și se repeta din când în când. Pe masură ce unele specii dispar, altele noi apar. Chiar dacă pare simplu, acest proces durează milioane de ani.

O privire pe lista animalelor dispărute în ultimii 100 de ani arată că rata lor de dispariție a crescut de-a lungul anilor. Cu toate acestea, rata de evoluție rămâne aproximativ constantă. Dacă rata de dispariție crește, iar cea de evoluție rămâne aceeași, ciclul de viața de pe planetă va fi drastic afectat, și, prin urmare, ecologiștii consideră biodiversitatea un factor important pentru continuarea evoluției.

27

Importan ț a biodiversit ăț ii pentru stabilitatea lan ț ului trofic Un lanț trofic instabil poate fi un dezastru pentru ecosistem. Dispariția unei singure specii de animale pune în dificultate mai multe specii care sunt dependente de ea. Când un prădător din vârful lanțului trofic (un animal carnivor) este pe cale de dispariție, populația consumatorilor secundari (care sunt erbivori, în majoritatea cazurilor) tinde să crească.

Aceasta crește numărul de erbivore, care, la rândul lor, agresează vegetația, iar lipsa de vegetație afectează precipitațiile, ducând astfel la deșertificări într-o anumită regiune. Pentru a evita astfel de complicații, trebuie să ne asigurăm că se menține un anumit echilibru.

Importan ț a biodiversit ăț ii pentru societatea uman ă :

Pe lângă faptul că oamenii sunt cea mai inteligentă specie de pe planetă, sunt și cea mai dependentă specie. Din timpuri preistorice, depindem de natură pentru a ne îndeplini nevoile de bază. De-a lungul anilor, am ales să alterăm natura pentru nevoile noastre, și făcând acest lucru, cu bună știință sau în necunoștintă de cauză, le-am dăunat împrejurimilor noastre. Se pare că am uitat că noi depindem de natură mult mai mult decât depinde ea de noi. Există mulți "dacă" atunci când vine vorba de importanța diversității biologice pentru noi. Astfel, dacă n-ar exista bacteriile de fixare a azotului, nu am putea întreține culturile.

Dacă toți prădătorii carnivori sunt uciși prin vânare excesivă și braconaj, erbivorele vor curăța suprafața verde a planetei, lăsându-ne astfel fărăapă! Dacă toate pădurile sunt șterse de pe fața pământului, animalele sălbatice nu vor avea altă opțiune decât să ne încalce teritoriul nostru! Toate aceste ipoteze se reduc la un singur lucru simplu – ne săpăm propria groapă. Trebuie să înțelegem că oricât de mult vom încerca, natura va fi mereu cu un pas înaintea noastră, și de fiecare dată când vom încerca să o modificăm, repercusiunile se vor simți într-un fel sau altul.

28

Plante si animale pe cale de dispariție din

Romania

Europa îi recunoaște României atuul biodiversității: aici trăiesc jumătate din sălbăticiunile vechiului continent. Suprafața Carpaților din România constituie habitatul

a 35% dintre lupii europeni, 50% dintre urși și 30% dintre risi. Ne putem chiar mîndri cu aspretele, o specie de pește care datează de acum 30 de milioane de ani și care e de negăsit în vreo altă țara din lume. Fauna României cuprinde 62 de specii amenințate: 15 de mamifere, 13 de păsări, două de reptile, 10 de pești

și 22 de nevertebrate. Deținem, deci, 62 de specii amenințate în diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx și țestoase, la racul european ori vipera de stepa. Există și proiecte de repopulare, ca acela, de succes, prin care a fost resuscitată capra neagră sau marmota.

Multe dintre speciile prioritare sunt pe cale de dispariție.Un exemplu ar fi foca sihastru, cu burta albă sau călugăr, al cărei habitat se află pe coasta bulgară și română a Mării Negre. Specia a fost aproape eradicată de

către pescari, deoarece se credea că le distruge plasele. Actualmente, estimările spun că nu există mai mult de 400 de exemplare. Și perpetuarea unor efective de pești este periclitată. Un efect nefast asupra lor a avut construcția barajelor și lacurilor de acumulare pe o parte din riurile interne, de pildă sistemul hidroenergetic de la Porțile de Fier I și II. Acestea din urmă nu sînt dotate cu trecători pentru specii migratoare precum sturionii, lucru care împiedică reproducerea naturală în zona Cazanelor, spațiu predilect al împerecherii. În aceste condiții, afectate pînă în pragul extincției sînt populațiile de păstrugă, morun, cegă și nisetru.

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se află în pericol de dispariție (capra neagră, ursul, râsul, floarea de colț, sângele voinicului etc.)

Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibăresc în România, opt sînt amenințate cu dispariția: pelicanul comun și cel creț, rața roșie, acvila țipătoare mare, acvilă de cîmp, vinturelul mic, cristeiul de cîmp și dropia. Unele specii că piciorongul, călifarul roșu și cel alb, stircul lopătar, au fost declarate monumente ale naturii. O altă specie primejduită în Deltă este pelicanul, a cărui perioadă de incubație este perturbată adesea de ambarcațiunile cu turiști care doresc să îi admire cît mai îndeaproape zborul.

În Delta Dunării există specii înalt prețuite, aflate pe cale de dispariție, ca Nimphaea albă și Nuphar luteum, specii rare că rața sulițar, rața pitică, rața lopătar, rața cu ochiul alb,dar şi țigănușul inclusă în componența păsărilor sfinte egiptene

29

Neophron percnopterus

CERCETĂRI PRIVIND CONSERVAREA EX SITU A

GENOFONDULUI NATURAL

Cercetări privind conservarea ex situ a genofondului natural în contextul înfiinţării unei bănci de gene la specii vegetale de interes atât conservativ, cât şi biotehnologic din zona Retezat-Ţara Haţegului

Conservarea ex situ a speciilor de plante reprezinta conservarea speciilor in afara habitatelor naturale. În cazul in care germoplasma devine periclitata, aceasta poate fi imediat asigurata prin realizarea colectiilor ex situ. Prin banci de gene se întelege material genetic conservat în camp, în cadrul gradinilor botanice, sub forma de stocuri de seminţe, colecţii in vitro de celule şi ţesuturi menţinute pe termen mediu şi lung sau material biologic crioprezervat. Bancile de gene cuprind exemplare conservate pentru utilizare curentă, multiplicare, cercetare, distribuire, evaluare. Ideal, este ca menţinerea germoplasmei să fie în cantitate suficientă astfel încât să satisfacă necesităţile ulterioare de utilizare.

Obiectivele unui program de conservare ex situ ar fi:

->Stabilirea unor protocoale de conservare în situ şi ex situ în funcţie de specie.

->Optimizarea protocoalelor de conservare in vitro.

->Extinderea periodică a diversităţii genetice prin introducerea de material din surse diferite.

->Stabilirea unei baze de date a bancii de gene.

Conform lui Caldecott, J.O., 1996, etapele unui program de conservare ex situ sunt reprezentate de:

I. Selectarea speciilor candidate.

II. Măsurile de conservare ex situ.

A) Conservarea ex situ prin culturi in vitro.

B) Conservarea ex situ prin criostocare.

Colecţiile in vitro pot fi clasificate astfel:

– Colecţii active cuprind exemplare pentru utilizare curentă, multiplicare, cercetare, distribuire, evaluare. Sunt în mod normal duplicate ale colecţiilor de bază şi sunt menţinute în condiţii de conservare pe termen mediu şi lung.

– Colecţiile de bază reprezintă un set de exemplare conservate pe termen lung, ce nu sunt utilizate pentru analize de rutină.

– Colecţii pentru securitate cuprind exemplare din colecţiile active depozitate în locaţii diferite faţă de colecţiile active şi cele de baza.

–Colecţiile de arhivă– stoc de germoplasmă depozitată, dar nu este conservată propriu-zis

30

5 din cele mai rare animale din lume

Vânate peste măsură, distrugerea habitatului natural sau pur şi simplu abandonate, animalele ce se regăsesc pe lista speciilor pe cale de dispariţie au foarte mici şanse să recupereze teren în defavoarea omului şi a altor vietăţi. Un studiu efectuat în anul 2006 arăta faptul că 35 de specii de animale numără sub 1000 de exemplare. Pentru a observa cât de gravă e problema, am restrâns cercul la 5 specii care e foarte posibil să dispară în următorii 5 ani.

1.Broasca ţestoasă de pe insula Pinta, Galapagos - Lonesome George

Conform cercetătorilor, Lonesome George, un mascul din specia broaştei ţestoase de

Pinta, e ultimul reprezentant al acestei specii. Nu se ştie exact câţi ani are Lonesome George, se presupune că ar avea între 70 şi 100 de ani, la această vârstă fiind considerat la apogeul vieţii sexuale.

Până în anul 1971 se considera că această specie a dispărut însă Lonesome George a fost descoperit de către biologul american

Joseph Vagvolgyi. Încă de atunci Charles Research Station oferă o recompensă de 10.000 de dolari persoanei care va descoperi o femelă din aceeaşi specie.

2.Baijii - delfinul din fluviul Yangtze

În luna decembrie a anului 2006, se credea că această specie de delfini a dispărut dar în luna august a anului 2007 a fost văzut un delfin înotând în apele fluviului, mamifer ce seamăna foarte mult cu cei din specia Baijii, ducând la concluzia că încă mai există câteva exemplare. Însă din păcate numărul redus al acestora şi vârsta înaintată nu vor asigura perpetuarea speciei. Pentru a asigura supravieţuirea delfinilor Baijii e nevoie de cel puţin 25 de exemplare tinere.

E cunoscut fapul că apele fluviului sunt poluate cu substanţe toxice. Pe lângă substanţele toxice, delfinii au suferit din cauza sonarelor folosite de pescadoare, care interferează cu frecvenţa pe care comunică aceste mamifere.

Delfinul alb de Yangtze e un mamifer timid, paşnic şi aproape orb, populând apele Pământului de mai bine de 20 de milioane de ani.

31

3.Marmota din insula Vancouver

Marmota vancouverensis pe numele său ştiinţific trăieşte în zonele muntoase ale insulei Vancouver, British Columbia. Această specie de marmotă se află pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din luna Mai a anului 2000. Această specie de marmotă se diferenţiază de alte marmote prin culoarea maronie a blăniţei cu porţiuni albe care contrastează cu restul înfăţişării. De asemenea se remarcă prin comportament şi stilul său de viaţă, are o constituţie mai mare faţă de alte rozătoare, fiind cel mai mare animal din familia veveriţelor, cântărind între 3 şi 7 kg. Are 5 degete la fiecare picior, cu gheare mari şi curbate. Are capul mic şi picioarele scurte.

4. Liliacul din insulele Seychelles

Coleura seychellensis, pe numele său din cartea de ştiinţele naturii, trăieşte în peşterile din insulele Seychelles, la nord de Madagascar. Apare pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din momentul în care

s-a descoperit că în lume mai există doar 100 de exemplare. Cel mai mare cuib de lilieci din această specie mai există pe insula Silhouette.

Liliecii de Seychelles ajung să cântărească în medie 10-11 grame şi trăiesc, asemenea tuturor liliecilor, în peşteri, crăpături ale podurilor, trunchiuri de copaci şi locuri întunecoase unde nu poate ajunge omul sau alt prădător. Sunt animale insectivore şi nocturne.

Conform cercetătorilor ar fi nevoie de 500 de lilieci pentru a asigura perpetuarea speciei.

5. Rinocerul Javan

Cu mai puţin de 60 de exemplare existente, rinocerul Javan ocupă locul 5 pe lista animalelor pe cale de dispariţie. Odinioară răspândiţi pe întreg continentul asiatic, astăzi populează spaţii deloc extinse din Indonezia şi Vietnam. Încă din anii 1930 au fost vânaţi fără milă în Peninsula Malaysia, India, Burma şi Sumatra. Braconierii i-au vânat pentru preţiosul corn, despre care se crede că are proprietăţi medicinale iar localnicii le-au distrus habitatul natural în favoarea terenurilor agricole. În ciuda eforturilor organizaţiilor de salvare a acestei specii de rinocer, şansele de surpavieţuire sunt reduse.

32

33

Atunci când v-aţi născut aveaţi 350 de oase, iar

după terminarea copilăriei 144 dintre ele s-

au unit între ele?

34

35