102011

1Actualitatea Creştină octombrie 2011

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Ziua Mondială a Misiunilor23 octombrie 2011-10-05

Când aud cuvintele misiuni, misionari, îmi vine în minte mai întâi visul meu secret și imposibil de realizat din anii de Seminar, când după ce citeam o broșură despre un misionar în Africa, mă vedeam și eu plecat în necunoscut pentru a-L vesti pe Cristos printre popoare.

De cenușa acelui vis se leagă de ani de zile ca și acum cu totul alte gânduri și dorințe când vine vorba de misiuni, și aceasta nu numai de Ziua Mondială a Misiunilor, ci de fiecare dată când documentele papale vorbesc despre această activitate a Bisericii de răspândire a credinței la toți, de pretutindeni, sau când întâmplător citesc sau aud ceva pe această temă.

În enciclica Redemptoris missio, Papa Ioan Paul al II-lea spunea că „misiunea reînnoiește Biserica” (nr.2). Iată deci că pentru a ne reînnoi și noi, de aici, din Biserica locală, trebuie să facem ceva ca să putem spune că participăm ca atâția alții la eforul catolicității pentru misiunea universală. Ca să-mi liniștesc sufletul, mă gândesc că avem 40 de preoți care lucrează ca și misionari în diferite țări (în Austria 4, în Italia 20, în Spania 6, în Germania 5, în Elveția 2, în Mexic 1, în Statele Unite 1, în Kuweit 1), iar în Africa, are Arhidieceza de București doar un preot ca misionar, în sensul tradițional al cuvântului, în Kenya, în Dieceza de Marsabit, parohia Maikona.

În ultima vreme, episcopul acestei dieceze ne-a propus să ne angajăm să susținem material un centru misionar sub jurisdicția sa. Prima mea reacție la acea propunere a fost un refuz ascuns sub cuvintele care spuneau ceva despre sărăcia noastră materială.

Astăzi, deși nu am scăpat de sărăcie, cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, doresc să revin asupra acelui refuz și să-l schimb într-o altă ofertă, după ce mă consult cu preoții, cu Congregațiile, cu Mișcările bisericești și cu toți credincioșii din Arhidieceză. Om fi noi chiar așa de săraci că nu putem da o pomană pentru misiuni? Căci misionarul predică Evanghelia, dar ridică și grădinițe, și școli pentru copiii care altfel n-ar ști cine este Cristos Mântuitorul, n-ar ști niciodată să scrie și să citească. A secat oare în noi spiritul de jertfă? Cum am putea oare participa (în afara rugăciunilor pentru misionari și misiuni) noi, din Arhidieceză, să ajutăm, și nu să fondăm, un centru misionar al Diecezei de Marsabit - Kenya?

Propun (și aștept reacții) ca fiecare dintre preoți să dăm pe an 300 de lei pentru misiuni, iar parohiile, în afara co-lectei din Ziua Mondială a Misiunilor, să facă pe an încă o colectă pentru misiuni. Nu mi se pare prea mult! Aștept și de la Congregațiile călugărești și de la Mișcările ecleziale să participe la misiuni cu o contribuție bănească, de aceea, fiecare Congregație și Mișcare eclezială să dea 300 de lei pe an, și aceasta cu ocazia uneia dintre cele două colecte.

Avem în Arhidieceză un responsabil cu misiunile, părintele Eusebiu Gabor, și lui i se vor încredința pomenile misionare de la credincioși, preoți, Congregații, Mișcări și de la alți donatori.

Cred că Arhidieceza noastră ar putea dona anual o sumă considerabilă pentru misiuni dacă preoții, Congregațiile, Mișcările ecleziale, credincioșii în general ar fi de acord cu cele propuse mai sus. În acest caz i-aș scrie din nou Episcopului de Marsabit informându-l de disponibilitatea noastră, sperând ca și alți preoți și laici să meargă pentru o perioadă în misiuni, ca semn că și noi din Biserica locală vrem să ne reînnoim, după cuvântul Papei Ioan Paul al II-lea, învățătură pe care o primim din toată inima: „Misiunea reînnoiește Biserica” (Redemptoris missio, nr.2).

Nu uităm nici mesajul actualului Sfânt Părinte, Benedict, transmis Bisericii Catolice cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor din 23 octombrie 2011. Într-un capitol intitulat Coresponsabilitatea tuturor, actualul Suveran Pontif spune: «Misiunea universală îi implică pe toţi, totul şi întotdeauna. Evanghelia nu este un bun exclusiv al celui care a primit-o, ci este un dar care trebuie împărtăşit, o frumoasă veste care trebuie comunicată. Şi acest dar-angajare este încredinţat nu numai câtorva, ci tuturor celor botezaţi, care sunt „neam ales,... o naţiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu” (1Pt 2,9), ca să proclame faptele sale minunate.

Sunt implicate şi toate activităţile. Atenţia şi cooperarea la opera evanghelizatoare a Bisericii în lume nu pot să fie limitate la câteva momente şi ocazii deosebite, şi nici nu pot să fie considerate ca una dintre multele activităţi pastorale: dimensiunea misionară a Bisericii este esenţială, şi de aceea trebuie ţinut cont mereu de ea. Este important ca atât fiecare botezat, cât şi comunităţile ecleziale să fie interesate de misiune nu în mod sporadic şi fără continuitate, ci în mod constant, ca formă a vieţii creştine. Însăşi Ziua Misionară nu este un moment izolat în decursul anului, ci este o ocazie preţioasă pentru a ne opri să reflectăm dacă şi cum răspundem la vocaţia misionară; un răspuns esenţial pentru viaţa Bisericii».

Mulțumindu-vă pentru atenția și sprijinul pe care le veți da acestei scurte scrisori pastorale, vă binecuvântez și vă îmbrățișez frățește.

Ioan ROBUArhiepiscop Mitropolit de București

Preoții vor citi această pastorală la toate Sfintele Liturghii din Ziua Mondială a Misiunilor, pe 23 octombrie 2011.

2 Actualitatea Creştină octombrie 2011

ACTUALITATE

BOMBĂ LA CADASTRU Intabularea turnului „Cathedral Plaza” a fost anulată,

la cererea Primarului Sorin Oprescu, pe motiv de fraudă

Lovitură de teatru în scandalul „Cathedral Plaza”, în care SC Millennium Building Develompent SRL a rămas fără autorizaţie de construire ca urmare a anulării acesteia de către Curtea de Apel Suceava. Dacă patronii turnului de 22 de etaje au reuşit în luna iunie 2011 să intabuleze clădirea, aşa cum Lumeajustitiei.ro a arătat în premieră – fără a deţine o autorizaţie de construire – la data de 27 septembrie 2011, marţi trei ceasuri rele, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 1, a anulat intabularea. Măsura constituie o premieră şi dă o lovitură fatală proprietarilor celui mai controversat turn din Capitală, care au investit sume colosale în această afacere.

Prin încheierea numărul 352798, din 27 septembrie 2011, s-a admis cererea Primarului General, Sorin Oprescu (reprezentat de avocatul Antonie Popescu) şi s-a radiat intabularea dreptului de proprietate asupra turnului din strada General Berthelot numărul 11-15, pentru următoarele considerente: „Justificarea intabulării definitive a dreptului de proprietate privind construcţia a fost soluţionată de către registrator în baza adresei nr. 1838/861/07.06.2011, adresă ce nu poate suplini absenţa actelor în baza cărora a fost dobândit sau transmis dreptul de proprietate (…) astfel, NU au fost respectate prevederile art. 47 alineatul 1,6, art. 48 alineat 1 şi art. 55 alineat 1 din Legea 7/1996; tariful aferent operaţiunii (…) NU a fost achitat (…) din existenţa notărilor de sub PIII/9,10,11 rezultă că situaţia juridică a imobilului de la data pronunţării încheierii de respingere 427655/2010 şi până la data soluţionării încheierilor de admitere numărul 195353/2011 şi numărul 284137/2011 nu a fost modificată, respectiv: AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE numărul 179/18/B/43074/2006, emisă de PS1 A FOST ANULATĂ, potrivit sentinţei civile (…) iar PROCESUL-VERBAL DE RECEPŢIE anexat la încheierea de respingere 427655/2010 NU ESTE SEMNAT DE CĂTRE REPREZENTAN-TUL EMITENTULUI AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE (...)”

Registratorii care au intabulat iniţial imobilul au fost deferiţi Parchetului

Amintim că registratorii care în luna iunie au intabulat turnul „Ca-thedral Plaza” au fost daţi pe mâna Parchetului Curţii de Apel Bucureşti prin sesizare penală semnată de şeful ANCPI, ca urmare a faptului că în urma controlului intern dispus la Oficiul de Cadastru Sector 1 s-a de-scoperit că aceştia au încălcat grav prevederile legislaţiei în domeniu. Avem informaţii că dosarul penal a fost declinat în favoarea Parchetu-lui Tribunalului Capitalei.

„Millennium Building continuă dezinformarea opiniei publice vis-à-vis de proiectul ilegal Cathedral Plaza

Comunicat de Presa al Arhiepiscopiei Romano Catolice«Millennium Building Development, proprietara clădirii auto-intitulate „Cathedral Plaza”, continuă să dezinformeze opinia

publică, prezentând în mod tendenţios deciziile unor instanţe de judecată, încercând, cu disperare, să oprească braţul Legii. Dorim să atragem atenţia asupra faptului că decizia Curţii de Apel Suceava, din 3 noiembrie 2010, prin care a fost anulată autorizaţia de construire a clădirii „Cathedral Plaza” nu a fost desfiinţată, modificată sau înlăturată de nicio altă hotărâre judecătorească şi nu mai poate face obiectul niciunei căi de atac în procedurile judiciare naţionale. Ca urmare, autorizaţia de construire este şi va rămâne emisă ilegal, cu toate consecinţele de rigoare, ce decurg din încălcarea legii de către Primarul Sectorului 1 şi Millennium Building Development. În cazul litigiilor aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată, informăm asupra faptului că o serie dintre acestea sunt formulate anterior pronunţării deciziei nr. 1989/2010 a CA Suceava şi, în consecinţă, sunt „afectate” de soluţia dată, în sensul că urmare a câştigării litigiului de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, unele acţiuni fie pot rămâne fără obiect, fie pot fi respinse de instanţele de judecată! O astfel de situaţie este una asumată de către ARCB şi reprezintă consecinţa firească a câştigării procesului principal de anulare a autorizaţiei de construire şi nu a unor erori sau cereri nefondate din partea noastră. ARCB va formula toate şi orice căi administrative şi/sau judiciare pentru a se obţine desfiinţarea acestei construcţii ilegale, chiar cu riscul ca unele dintre acestea să fie respinse, scopul final fiind cel al desfiinţării acestei construcţii şi revenirea la situaţia anterioară a zonei de protecţie a Catedralei Sfântul Iosif, obiectiv ce va fi atins în cele din urmă. Se va deschide astfel calea respectării monumentelor istorice şi în alte cazuri grave de încălcare a zonelor de protecţie. În consecinţă, afirmaţiile mincinoase ale Millenium Building Development prin care încearcă să creeze impresia validării construcţiei, nu au nicio acoperire în fapt şi în drept şi trebuie privite doar ca un mod de înşelare a opiniei publice, sau a unor funcţionari publici neglijenţi în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, cum este cazul angajaţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a sectorului 1. Aceştia au admis cererea de intabulare a construcţiei în cartea funciară după ce Curtea de Apel Suceava stabilise irevocabil că această construcţie s-a realizat ilegal, iar acum sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.»


Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor RomâniPe 20 septembrie, în Catedrala Providenţa Divină, cen-

trul spiritual al Episcopiei Romano-Catolice de Chişinău, unde se afl ă catedra episcopului, a avut loc deschiderea se-siunii de toamnă a Conferinţei Episcopale Române (CER), care s-a desfăşurat la Chişinău la invitaţia PS Anton Coșa, invitat permanent pe lângă CER. Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de ÎPS Gyorgy Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia, înconjurat de zece episcopi latini şi orientali din cadrul CER, și de secretarul Conferinţei, Pr. Eduard Mihai Coşa. Alături de numeroși credincioși, au participat și unii membri ai corpului diplomatic (ambasadorii României şi Italiei).

În cadrul lucrărilor, episcopii au făcut o evaluare a ul-timelor evenimente din viaţa Bisericii locale, au dezbătut diferite probleme legate de tribunalele bisericeşti diecezane şi de organizarea şi funcţionarea CER. Totodată, a fost anunţată întâlnirea Forumului Internaţi-onal al Acţiunii Catolice (FIAC), ce va

avea loc la Iaşi, în perioada 22-26 august 2012, reunirea Comisiei pentru pastoraţia migranţilor, din cadrul CER, ce va avea loc în noiembrie 2011, şi apropiata întâlnire naţio-nală a responsabililor cu pastoraţia familiilor din diecezele şi eparhiile din România.

Conferinţa Episcopilor Catolici din țară îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din Româ-nia şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte.

Episcopii adunați la Chișinău au lansat un apel prin care îi îndeamnă pe toți credincioșii să participe la recensămân-tul populaţiei care se va desfășura în perioada 20-31 octom-brie 2011 şi să-şi declare identitatea catolică şi adeziunea la învăţătura Bisericii Catolice.

Scrisoare pastorală a episcopilor catolici din

România, cu ocazia recensământului

populaţiei

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Noi, episcopii catolici din România, reuniţi la Chişinău pentru sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopale, având în vedere apropiatul recensământ al populaţiei, care va avea loc în perioada 20-31 octombrie, vă îndemnăm cu tărie să participaţi la recensământ şi să vă declaraţi identitatea catolică şi adeziunea la învăţătura Bisericii Catolice.

Credinţa noastră este viaţa noastră! Declararea identităţii catolice nu este doar o obligaţie morală de mărturie, dar va contribui şi la conturarea reală şi corectă a comunităţii catolice din România şi Europa. Redarea dimensi-unii reale a comunităţii noastre va fi spre benefi ciul Bisericilor noastre – Romano-Catolică şi Greco-Catolică – şi va contribui la bunul mers al vieţii religioase şi al activităţii noastre în viitor.

Vă îndemnăm să rămâneţi tari în credinţă, să nu vă lăsaţi infl uenţaţi negativ, să rămâneţi fi deli învăţăturii primite, lăsată nouă de Cristos şi îmbogăţită de Tradiţia Bisericii. Recensământul populaţiei ne oferă posibilitatea de a mărturisi cu tărie credinţa noastră în Cristos şi adeziunea noastră la valorile morale şi religioase propuse şi promovate de Biserica Catolică.

Vă îndemnăm, aşadar, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi! (cf. Ef 4,1)

Chişinău, 22 septembrie 2011


ACTUALITATE

Hramul Bisericii Sfântul Francisc din TârgovișteDe câteva sute de ani, comunitatea catolică a Cetăţii de

Scaun Târgovişte, se află sub ocrotirea Sfântului Francisc de Assisi. În anul 1521 călătorul italian Francesco dela Valle scria, referindu-se la Târgovişte: În acest oraş a fost înălţată o biserică a Sfântului Francisc, unde vieţuiesc 6 călugări franciscani observanţi. Ei celebrează slujba bisericească după canoanele Bisericii Romane. Mai târziu, Franco Sivori - secretarul domnitorului Petru Cercel consemna în cronica vremii: … Domnitorul acordă venituri bune pentru călugă-rii din Ordinul Franciscanilor ce au o biserică frumoasă patronată de Sfântul Francisc de Assisi.

De atunci am trecut împreună cu ocrotitorul nostru peste incendii, cutremure şi neajunsuri sociale, dar nici o clipă nu ne-am îndepărtat de acest patron ceresc şi l-am iubit. Imi-tându-l zilnic, ne străduim să renunţăm la orgoliu şi egoism, la ură şi materialism şi vrem să ne deschidem inima către iubire şi milostivire.

De aceea, în fiecare an, în ziua de 4 octombrie sufletele noastre freamătă de bucuria întâlnirii cu el, de plinătatea valorilor sprituale, de suferinţa în tăcere a Sfântului Francisc de Assisi, dar şi de iubirea lui mare pentru întreaga Creaţie a lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie solemnă a Hramului din acest an ne-a transformat pe toţi cei prezenţi în adevărate făclii aprinse de credinţă. În acordurile melodiei Bine fii cuvântat, Doamne, în sfinţii tăi, în biserica noastră pregătită de sarbatoare au intrat în procesiune

preoţii concelebranţi: Pr. Eduard Soare, vicerector la In-stitutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Pr. Dr. Mihai Pătraşcu – profesor de Drept Canonic la acelaşi Institut, Pr. Cristinel Fodor – responsabil cu formarea spirituală a viitorilor preoţi, precum şi preoţi parohi la comunităţi-le catolice din împrejurimi: Pucioasa, Câmpina, Piteşti, Câmpulung Muscel. Au fost prezenţi şi preoţii din co-munitatea Clericilor Regulari Somaschi, între ei Pr. Livio Valenti căruia îi mulţumim pentru activitatea de mai bine de 14 ani desfăşurată în România şi la Târgovişte, atât pe plan pastoral, cât şi socio-cultural.

Priveşte Cerul! - au fost cuvintele cu care ne-a mobi-lizat la începutul omiliei sale, părintele Cristinel Fodor. Prin cuvinte bine alese, dar şi printr-un excepţional duh al expunerii, părintele ne-a amintit că Sfântul Francisc s-a lăsat pătruns de harul convertirii şi a devenit - din cavalerul unui slujitor pământean, cavalerul Stăpânului a toate. Asta,

pentru că era OMUL lui Dumnezeu. Ca şi el, nici noi nu trebuie să ne temem de ceea ce ne cere Dumnezeu: să renunţăm la propria voinţă şi să împlinim numai voinţa lui Dumnezeu; să renunţăm la propriul egoism şi să învăţăm a ne dărui în folosul celorlalţi; apoi să ne străduim, ca şi el, să fim oameni dintr-o bucată, pentru că – spune Mântuitorul însuşi: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Aşa cum ne arată Sfântul nostru ocrotitor, acesta este secretul fericirii: să te dăruieşti unei cauze sau unei persoane, fără rezerve şi fără regrete. Or, singurul care chiar merită aceasta este numai Dumnezeu. Minunată predică, în care părintele Cristinel Fodor ne-a desluşit tainele desăvârşirii în viaţa Sfântului Francisc !

După cuvintele Consacrării, în timpul primirii Trupului şi Sângelui Preasfânt al lui Isus Cristos, orga şi corul ne-au adus în minte cuvintele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care la mormântul Sfântului Fran-cisc de Assisi se ruga: Sfinte Francisc, ajută-mă să-l aduc din nou pe Isus în lume.

Şi, aşa cum Sfântul Francisc a mers pe urmele lui Isus, tot aşa ne-am decis şi noi să mergem pe urmele Sfântului nostru ocrotitor. Am simbolizat imediat această decizie a noastră prin procesiunea cu statuia Sfântului Francisc de Assisi. Venerând relicva Sărăcuţului din Assisi, am încheiat această minunată sărbătoare. De-acum, undeva într-un colţ al sufletului nostru, ne dorim să devenim un instrument al împăcării între oameni. Sfântul Francisc să ne ajute !

A consemnat Iuliana BOR


Hramul Bisericii Sfânta Cruce din BucureştiImpunătoarea şi inedita siluetă modernă a Bisericii Sfânta Cruce, construită pe Şos. Mihai Bravu din Bucureşti între anii 1992-

1998, în data de 14 septembrie 2011 devenise neîncăpătoare.Seara, la ora 18.00, enoriaşii parohiei şi nu numai au participat la Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de Pr. Ioan Ciobanu,

parohul Catedralei Sfântul Iosif. Preoţii au înaintat cu greu spre Sfântul Altar. Au fost momente emoţionante, înălţătoare putem spune, văzând în faţa procesiunii celor 20 de preoţi care au concelebrat Sfânta Liturghie ministrantul purtând crucea însoţită de lumânări aprinse.

Induioşătoare a fost predica Pr. Ioan Răileanu, primul preot-fiu al parohiei noastre. Era imposibil să nu mişte şi cele mai împietrite suflete. Atât de frumos, convingător ne-a vorbit despre Sfânta Cruce, subliniind că de fapt când privim Crucea, nu ne gândim la o bucată de lemn, ci la Isus răstignit pentru răs-ândim la o bucată de lemn, ci la Isus răstignit pentru răs-ndim la o bucată de lemn, ci la Isus răstignit pentru răs-ăstignit pentru răs-stignit pentru răs-cumpărarea noastră. Cu aceeași dăruire a vorbit şi despre Sfânta Fecioară Maria, care este şi Măicuţa noastră, îndemnându-ne să ne rugăm la Sfânta Maria, Mijlocitoarea noastră la Fiul ei, Isus.

La sfârşitul Sf. Liturghii, Pr. Ionel Pojum, parohul bisericii, a mulţumit predicatorului, Pr. Ioan Răileanu, pentru deosebita predică, a mulţumit preoţilor pentru participarea la solemnitate, a mulţumit corului pentru pregătirea specială pentru acest eve-ătirea specială pentru acest eve-tirea specială pentru acest eve-ă pentru acest eve- pentru acest eve-niment. Ne-a relatat şi unele trăiri din pelerinajul cu un grup de 35 de enoriaşi în �ara Sfântă, accentuând mulţumirea sufl e-în �ara Sfântă, accentuând mulţumirea sufl e-n �ara Sfântă, accentuând mulţumirea sufl e-�ara Sfântă, accentuând mulţumirea sufl e-ara Sfântă, accentuând mulţumirea sufl e-ântă, accentuând mulţumirea sufl e-ntă, accentuând mulţumirea sufl e-ă, accentuând mulţumirea sufl e-, accentuând mulţumirea sufl e-ţumirea sufl e-umirea sufle-tească pentru Calea Sfintei Cruci pe care au făcut-o mergând pe

drumul străbătut de Isus.Îndemnăm trecătorii bucureşteni şi nu numai, să intre în acest lăcaş de cult măreţ (al cărui ctitor este Episcopul Auxiliar al

Arhidiecezei de Bucureşti, Cornel Damian) pentru a spune în gând o rugăciune şi pentru un moment de linişte.Ca încheiere, parafrazez cuvintele Sfântului Paul: „Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în

cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi”.Irma MANOLIU

Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din București în sărbătoare

Ziua de sâmbătă, 1 octombrie, a fost pentru credincioșii parohiei „Sfânta Tereza” ca și pentru toți ceilalți participanți, o zi deosebită. Cu ocazia hramului, dedicat Sfintei Tereza, biserica împodobită cu nenumărați trandafiri s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși veniți să participe la Sfânta Liturghie. Procesiunea spre biserică a fost deschisă de copii și tineri, membri ai Scout, urmați de cei 29 de preoți prezenți. Corul, format din tineri ai parohiei și din călugărițe ale Congregației Jesu, a dat viață celebrării liturgice, începută cu salutul rostit de pr. Eugen Bortoș, paroh la Bărăția, și care a prezidat și Sfânta Liturghie.

În cadrul omiliei, Pr. Eduard Coșa, secretar al Conferinței Episcopale Române, a evocat pe larg viața Sfintei Tereza. Părintele predicator a vorbit despre parcursul vieții, început în anul 1873 și care nu a fost lipsit de suferință, al acestei sfinte mici în aparență, dar care în realitate s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari sfinte ale timpurilor moderne. Deși a dus o viață mai mult decât simplă, în cadrul mănăstirii călugărițelor carmelitane din Lisieux, ea a „realizat” enorm, mai ales după moarte. Prin scrierile sale, mai ales prin autobiografia sa, „Istoria unui suflet”, publicată în milioane de exemplare, ca și prin numeroasele intervenții miraculoase săvârșite pentru vindecarea sufletească sau trupească a multor oameni, Sfânta Tereza a devenit în scurt timp una dintre cele mai îndrăgite sfinte.

Deși la moartea ei prematură, survenită în anul 1897, în urma unei tuberculoze, nu se prevedea nimic deosebit, ea este ridicată în scurt timp la cinstea altarelor. Declarată sfântă în anul 1925 și Doctor al Bisericii în anul 1997, ea continuă să intervină în favoarea cinstitorilor ei, revărsând asupra tuturor o „ploaie de trandafiri”. Sfidând parcă logica umană, Dumnezeu a trimis din plin asupra Sfintei Tereza harurile sale, canonizarea ei stârnind „un uragan de glorie” revărsat peste lume.

După omilie au urmat celelalte momente ale liturghiei, iar la final au fost binecuvântați și trandafirii aduși de numeroși credincioși. Cuvântul de încheiere i-a aparținut Pr. Nicolaie Farcaș, paroh al acestei comunități, care a mulțumit tuturor celor prezenți, într-un mod special celor care s-au implicat activ pentru buna desfășurare a acestui deosebit moment.

Pr. Liviu CRIȘMARU


Din viaţa ARHIDIECEZEI

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!Să nu se simtă Dumnezeuîn mineun rob în temniţă - încătuşat.Pământule, dă-mi aripi:săgeată vreau să fi u, să spintecnemărginirea,să nu mai văd în preajmă decât cer,deasupra cer,şi cer sub mine -şi-aprins în valuri de luminăsă jocstrăfulgerat de-avânturi nemaipomeniteca să răsufl e liber Dumnezeu în mine,să nu cârtească:«Sunt rob în temniţă!»

Pr. W. DANCĂ

Jubileul de Argint al părintelui Wilhelm Dancă celebrat în Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus, București

Pentru Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus, 18 septembrie

2011 nu a fost doar a 25-a duminică de peste an. Deși mai erau două săptămâni până la hramul de pe 1 octombrie, credincioșii au avut un bun prilej de a umple biserica până la refuz, ca la o mare sărbătoare. Motivul – unul cât se poate de întemeiat: „părintele Vili” cum îi spun enoriașii – nimeni altul decât pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă – fost paroh al comunității, a celebrat la ora 11:00 o Liturghie jubiliară cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de preoție.

Jubileul de argint al sfi nției sale a fost onorat de prezența ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop de București, precum și a altor confrați preoți: pr. Emanuel din Prelatura Opus Dei, pr. prof. dr. Ioan Riba, pr. lector univ. dr. Emil Moraru, pr. prof. Ciprian Sascău, pr. prof. Marius Antăluță, alături de pr. paroh Nicolae Farcaș.

La începutul Sfi ntei Liturghii, părintele paroh, în numele credincioșilor, l-a salutat pe Înalt Preasfi nția Sa și pe părintele Vili și le-a cerut tuturor să se unească în rugăciunea de mulțumire pe

care cel sărbătorit o înălța lui Dumnezeu.Cuvântul de învățătură a fost ținut de Arhiepiscopul nostru care, pornind de la cuvântul lui Dumnezeu propus de liturgia

duminicii, a scos în evidență misiunea preotului și a sădit în sufl etele celor prezenți exemplul de credință al Sfântului Maximilian Kolbe, martir al lagărului de la Auschwitz. A fost o predică înălțătoare și o excelentă exemplifi care a parabolei harului divin care inspiră și călăuzește credinciosul asemeni mâinii care încurajează fl oarea să crească prin simpla sa prezență asupra plantei.

La fi nalul Sfi ntei Liturghii, copiii și tinerii din parohie au pregătit câteva scurte surprize pentru părintele Vili – câteva cântece interpretate de cercetașii din comunitate, alături de câteva poezii. Tot cu o poezie a încheiat și părintele Wilhelm Dancă celebrarea, mulțumind astfel atât credincioșilor prezenți, cât mai ales lui Dumnezeu:

Pr. Liviu CRIȘMARU

25 de ani!

Spunea odată cineva- Sfi nţia voastră ştie bine -Că ţările civilizate sunt aşa:Catolice, sau dacă nu, măcar au fost cândva! Profesor, doctor, rector chiarEste acum cel ce a slujit şi la noi la altar.Comunitatea noastră se mândreşte,Căci paroh l-a avutŞi astăzi îl sărbătoreşteCa pe un fi u… ba şi mai mult! În oglinda celor 52 de ani de viaţăSe văd 25 de ani de preoţieTimp în care aţi mers mereu în faţăGhidat de farul Cristic din teologie. De un sfert de secol, deci, păşiţiPe ale apostolilor urme.La via Domnului, plecând din Buruie-neştiAţi ajuns, vestindu-i al Său nume,Şi pe la parohia noastră, aici în Bucureşti. Au trecut mulţi ani de atunci,

Dar buchetul Sfi ntei Tereza e tot înfl oritor,Aşa cum l-aţi lăsat acelor prunciCe astăzi vă serbează prin prezenţa lor. In casa Domnului aţi fost la-nceput o piatră

Pe care timpul scurs a transformat-o-ncet în stâlp.Între atâţia credincioşi, vocea vi se aude tot curatăCăci aţi transmis asupra noastră harul cel preasfânt. Harul Providenţei, al dragostei creştineSă se reverse celor ce v-am cunoscutCu ajutorul său să ne călăuziţi la fel de bineŞi să rămâneţi tot la fel de priceput. Vestiţi liber adevăru-n care vă încredeţiFiţi prilej de bucurie şi motiv de roadePentru cei care aşteaptă să-i înţelegeţiAşa cum l-aţi încreştinat pe Eliade. Aţi spus cândva că nu-i un oarecareCel ce e preot al Bisericii Romane

Iată de ce, catolice părinte,E şi sfi nţia voastră vrednicăDe asemenea cuvinte.

A consemnat Adrian POPESCU


Cardinalul Gianfranco Ravasi la BucureștiCurtea Neamurilor – un spațiu al dialogului dintre credință și necredință

„Atrium gentium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor“, un program dedicat dialogului între cei care cred și cei care nu cred, lansat de Consiliul Pontifi cal pentru Cultură în luna martie a acestui an, ajunge în această toam-nă la Bucureşti. Seria evenimentelor se deschide marți, 11 octombrie 2011, ora 18.00, la Ateneul Român, cu lansarea, în prezența autorului, Cardinalul Gianfranco Ravasi, a cărții Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred (Editura Humanitas, 2011). De la ora 19.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi și Horia-Roman Patapie-vici vor purta un dialog pornind de la tema Întrebări esențiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu? Întâlnirea are loc în cadrul Conferințelor Ateneului Român. Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora 18.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi va prezida împreună cu Andrei Pleșu, la New Europe College, coloc-viul „Rațiunea și antinomiile credinței. Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred“.

Evenimentul „Atrium gen-tium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor“ de la București, organizat de Institu-tul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu“, Editura Hu-manitas, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Nun-ţiatura Apostolică din România, are loc în cadrul vizitei ofi ciale a Cardinalului Gianfranco Ra-vasi, președintele Consiliului Pontifi cal pentru Cultură, la invitația Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Inspirat de faimoasa „curte a neamurilor“ din preajma Templului din Ierusalim, atestată din vremea lui Antioh al III-lea (223-187 a.C.), unde oameni de apartenenţe etnice, religioase şi culturale diverse puteau veni spre a cunoaște mai bine credinţa fi ilor lui Israel, programul lansat de Con-siliul Pontifi cal pentru Cultură (www.atriumgentium.org/ www.ilcortiledeigentili.com) reprezintă un spaţiu de dialog şi dezbatere. Dezvoltat în jurul temelor credinţei, demersul oferă un cadru de întâlnire şi cunoaştere reciprocă între lumea celor care cred şi a celor care nu cred în Dumnezeu. Curtea Neamurilor se întemeiază pe convingerea că partici-parea comună la căutarea sensului poate conduce la lărgirea orizontului fi ecărei viziuni şi conştiinţe. „Cred că Biserica ar trebui şi astăzi să deschidă o curte a neamurilor, unde

oamenii să poată într-un fel să se raporteze la Dumnezeu, fără să-L cunoască şi înainte de a fi găsit calea spre taina Sa, pe care o slujeşte viaţa interioară a Bisericii. Dialogului cu religiile trebuie astăzi să i se adauge mai ales dialogul cu cei pentru care religia este ceva străin, cu cei pentru care Dumnezeu este necunoscut şi care, totuşi, nu ar vrea să ră-mână pur şi simplu fără Dumnezeu, ci ar dori să se apropie de El cel puţin ca faţă de Cel ce este necunoscut.“ – Papa Benedict XVI (2009)

Născut în 1942, preot din 1966, fost prefect al Bibliote-cii Ambroziene din Milano şi profesor de exegeză a Vechiu-lui Testament la Facultatea de Teologie a Italiei de Nord, Gianfranco Ravasi este ales în 2007 Arhiepiscop, Preşedinte al Consiliului Pontifi cal pentru Cultură, al Comisiei pentru bunurile culturale ale Bisericii şi al Comisiei de arheologie sa-cră. În urma Consistoriului din noiembrie 2010 devine Cardinal al Bisericii Catolice. Biblist, autor a numeroase cărţi, între care un monumental comentariu la Psalmi în trei volume, la Iov, Cântarea Cântărilor, Qohelet. Eminenţa sa Cardinalul Gian-franco Ravasi este cunoscut de asemenea pentru contribu-ţiile sale în mass-media. Este membru al Congregaţiei pentru educaţia catolică, al Consiliului pontifi cal pentru dialogul inter-

religios şi al Consiliului pontifi cal pentru noua evanghe-lizare.

Detalii despre program• Marți, 11 octombrie 2011, Ateneul Român, ora

18.00, lansarea cărții Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred de Gianfranco Ravasi, publicată la Editura Huma-nitas. La ora 19.00, Întrebări esențiale. Putem vorbi împre-ună despre Dumnezeu? Dialog între Cardinalul Gianfranco Ravasi și Horia-Roman Patapievici

• Miercuri, 12 octombrie, New Europe College (Str. Plantelor 21, București), ora 18.00, Rațiunea și antinomiile credinței. Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred

Colocviu co-prezidat de Cardinalul Gianfranco Ravasi și Andrei Pleșu.

(sursa: www.icr.ro)


Pelerinaj pe urmele lui Isus şi ale MarieiFlorin ARDELEAN

Gândul că în dimineaţa aceasta te trezeşti în patul tău, iar diseară îţi aşterni perna aproape de grajdul în care s-a născut Mântuitorul este unul care oricăruia dintre noi i-ar da fiori de bucurie şi aşteptări.

Dar, când ți se propune un pelerinaj, iar acesta mai este şi în �ara Sfântă, adică în Israelul de astăzi, nu se poate să nu te încerce un gând de reţinere. De ce?

Vorba unor colegi, Israelul, nu-i aşa?!, e un loc unde nu te-ai simţi în largul tău dacă urmăreşti ştirile unor tele-viziuni mult mai preocupate să redea senzaţionalul decât realitatea pură. De altfel, fusesem întrebat înainte dacă mi-am luat în bagaj vesta antiglonţ şi casca militară.

În plus, mi-am tot pus întrebarea cine ne va fi ghid şi cum va fi grupul cu care împarţi o săptămână din viaţa ta. Întrebări fireşti pentru că de aceste variabile contează mult reuşita unui pelerinaj în locurile sfinte. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru grupul unit care am fost, pentru bucuria şi grija pe care fiecare a încercat să le împărtăşească şi celorlalţi.

Am avut, totodată, un lider de grup, pe Pr. Ionel Pojum, doritor şi el de a face un pelerinaj autentic, de rugăciune şi meditaţie (şi cum altfel când ai Liturghie acolo unde s-a făcut prima Liturghie a lumii sau unde Mântuitorul tău şi-a dat viaţa pentru tine, păşind pe locul unde sângele său s-a prelins pe pietrele de sub picioarele tale?), dar şi de descoperire, de revelare a geografiei, a spaţiului pe care de multe ori le redai duminică de duminică la Liturghie şi pe care le predici, uneori fără să le înţelegi deplin. Exact ce îmi doream şi eu, o revelaţie, dar şi o întărire a credinţei, o înduhovnicire, cum ar spune prietenii noştri bizantini.

Cum rămâne cu siguranţa personală? Mulţi dintre apropiaţi au considerat că exagerez,

spunându-le ulterior că m-am simţit mult mai sigur în Israelul-Palestina de astăzi, decât acasă. Cum să nu, dacă vezi patrulând armata peste tot, cu controale foarte stricte peste tot în zonele sensibile, iar toată lumea interesată de a atrage cât mai mulţi pelerini europeni, de cele mai multe ori unica sursă de venit pentru o serie de urmaşi ai lui Avraam.

Pe unde ne-au purtat paşii? Betlehem, Ierusalim, Iordanul, Marea Moartă, Ierihon,

Nazaret, Galilea (cu muntele Tabor, Cana Galileii, Cafar-naum, Lacul Tiberiadei şi plimbarea pe lac cu „Barca lui Isus”), Haifa şi Carmelul, Tel Aviv cu oraşul vechi, Jaffa. Adică, mai mult sau mai puţin, tot ce e mai important.

Lucruri pe care nu le poţi uita tot restul vieţii?Fervoarea creştinilor la locurile sfinte, Golgota şi tot complexul Sfântului Mormânt; Calea Crucii şi toate locurile

legate de momentul biciurii, batjocoririi şi condamnării lui Isus (cum să nu fii fericit când, dimineaţa, încă pe întuneric, deschizi ziua însoţind cu o cruce în spinare, precum Simon din Cirene, pe Isus în drumul său spre Calvar); tulburătoarea pictură din Biserica Catolică Armenească din dreptul staţiunii a 3-a, cu toată suflarea din Ceruri în plângere şi suferinţă acompaniind un Isus căzând pentru prima oară; Biserica Buneivestiri din Nazaret cu cupola sa deosebită în formă de crin (cu adevărat cea mai mare biserică din �ara Sfântă); Biserica Nativităţii și Grota Laptelui din Betlehem; Muntele Fericiri-lor cu biserica sa octogonală a celor 8 fericiri enunţate aici de Mântuitorul şi cu grădinile sale deosebite (cum să nu trăieşti cu bucurie Sfânta Liturghie pe pietrele de aici, când ştii că Isus a definit aici poate cele mai tulburătoare motive pentru care

ACTUALITATE


omul să fi e fericit?); Biserica Naţiunilor de lângă Grădina Măslinilor pe locul unde Isus a asudat sânge; complexul Sancti Petri in Gallicantu de pe Muntele Sion, unde era casa lui Caiafa şi unde Isus a fost întemniţat, iar Sf Petru a abjurat de trei ori înainte de a cânta cocoşul; Bisericile din Ein Karem (în memoria naşterii Sfântului Ioan Bote-zătorul şi a vizitei Sfi ntei Fecioare la verişoara ei, Elisa-beta); complexul Bayt Sahur (câmpul păstorilor de lângă Betlehem, cu biserica deschisă spre cer şi cu preamărirea lui Dumnezeu prin vocile noastre intonând un binemeritat Gloria in excelsis); Biserica Dominus fl evit (Domnul a plâns soarta Ierusalimului atunci când ucenicii săi, ca în zilele noastre, de pe dealurile Muntelui Măslinilor, admirau măreţia Oraşului Păcii, el prezicând dărâmarea sa); Muntele Tabor cu biserica franciscană a Schimbării la Faţă; Nazaretul în ansamblul său, biserica din Cana Galileii de pe locul unde Isus a făcut prima minune; complexul Tabgha cu hrănirea mulţimilor cu doi peşti şi cinci pâini, respectiv cu enunţarea primatului Sfântului Petru; Cafarnaum cu toate locaţiile sale: sinagoga veche (multe dintre învăţăturile lui Isus au fost date aici) şi casa lui Petru; Biserica Ortodoxă a Izvorului Maicii Domnului, pictată de români; Muntele Carmel cu biserica de referinţă a carmelitanilor; Muhraka cu biserica franciscană a sacrifi ciului lui Ilie. Şi poate multe altele pe care memoria de acum le-a uitat.

Trăiri personale intense?Calea Crucii, de care am amintit deja, dimineaţa la

ivirea zorilor; Sfânta Liturghie pe locul Calvarului unde a fost atât de multă suferinţă; reamintirea botezului cu scufundarea în Iordan, precum primii creştini; surpriza spălării picioarelor în timpul Liturghiei din Cenacol, unul câte unul fi ecare pelerin refăcând gestul umilinţei lui Isus către apostolii săi; ca şi reînnoirea jurămintelor de la căsă-torie chiar în biserica din Cana Galileii.

Dar tot pelerinajul nu ar fi fost un succes, dacă nu am fi avut un preot care să ne ghideze şi să ne formeze în acest drum, alături de parohul cu care am plecat din ţară.

Când te gândeşti la un ghid turistic, poţi să îţi închipui

o persoană care cunoaşte bine împrejurimile şi care încearcă să lege geografi cul de istoric. Noi am avut parte de un părinte spiritual mai degrabă, adică o persoană care ne-a făcut să ne simţim mai aproape pe Cristos. Atent la detalii, la nevoile fi ecăruia, calm, dar şi ferm când împrejurările o cereau. Adaptând şi improvizând uneori sufi cient de atent ca să benefi ciem din plin de fi ecare moment al pelerinajului, acest preot mi-a arătat ce înseamnă să fi i dedicat, să îţi placă ce faci, deşi săptămână de săptămână e greu să rămâi constant cu fi ecare grup pe care îl ai. Şi pentru că poartă un nume, vă recomand să mergeţi într-un pelerinaj prin �ara Sfântă cu Pr. Cristian Văcaru. Nu o să regretaţi şi, precum musulmanul are între cei cinci stâlpi ai credinţei un pelerinaj la Mecca, la fel, şi pentru noi, creştinii, ar fi o obligaţie morală un drum spiritual pe urmele lui Isus şi ale Mariei.

Misiunea Catolică de Pelerinaje Ad Astra Pilgrims în colaborare cu Ofi ciul pentru Pelerinaje al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi organizează periodic pelerinaje la locurile din Țara Sfântă. Ghidul acestor pelerinaje este părintele Cristian Vacaru, din Ierusalim. Pentru programul detaliat, informaţii suplimentare şi înscrieri vă rugăm să contactaţi:

• pr. Iulian-Eugen Kropp responsabil Ofi ciul Diecezan pentru Pelerinaje Parohia Sfântul Anton de Padova Str. Cuza Vodă, 28A,

Misiunea Catolică de Pelerinaje Ad Astra Pilgrims în colaborare cu Ofi ciul pentru Pelerinaje al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi organizează periodic pelerinaje la locurile din Țara Sfântă. Ghidul acestor pelerinaje este părintele Cristian Vacaru, din Ierusalim. Pentru programul detaliat, informaţii suplimentare şi înscrieri vă rugăm să contactaţi:

• pr. Iulian-Eugen Kropp responsabil Ofi ciul Diecezan pentru Pelerinaje Parohia Sfântul Anton de Padova Str. Cuza Vodă, 28A,

jud. Iaşi, 705300-Târgu Frumos, tel./fax 0232/711.476, 0744/306.309; 0727/520.009; e-mail: [email protected]

• pr. Dan-Florian Popescu - Bucureşti Coordonator Misiunea Catolică de Pelerinaje Ad Astra

Pilgrims tel./fax: 021/444.27.57; mobil: 0722/307.763; e-mail: offi [email protected], www.adastra.ro

• pr. Cristian Vacaru - Ierusalim asistent spiritual al Comunităţii Catolice de lim-

bă Română din Israel tel: 00972/2.5637050; fax: 00972/2.5636078; mobil: 00972/54.9706471 e-mail: [email protected], www.romcatil.cnet.ro

Pelerinaj în �ara Sfântă


Suntem la începutul unui nou An Pastoral. Acum este timpul în care fiecare parohie își definește programul cu activități. Preoții sunt preocupați să găsească subiectele cele mai valoroase pentru catehe-ze și vin în întâpinarea tinerilor cu diferite inițiative. Tinerii sunt invitați să se cunoască între ei și să participe la întâlnirile săptămânale din parohie. Sălile de cateheză sunt amenajate și sunt procurate toate materialele pentru ca întâlnirile să fie reușite. Totul este firesc pentru această perioadă! Și dacă tot sun-tem la început de drum aș vrea ca în acest An Pstoral să alegem înpreună „un cuvânt cheie” pe care Arhiepiscopul Ioan Robu l-a rostit des la o întâlnire recentă cu preoții

la Mănăstirea Sfânta Agnes, din Popești Leordeni. Acest cuvânt este CALITATE! Să încercăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fim cu toții slujitori de calitate pentru ca tinerii pe care îi întâlnim să fie marcați sufletește de prezența lui Dumnezeu! Să încercăm, luminați de Duhul Sfânt, ca întâlnirile noastre cu tinerii și toate activitățile propuse tinerilor să fie de calitate pentru ca toți să ne bucurăm de o lucrare profundă a lui Dumnezeu în viața Bisericii noastre locale! Să încercăm, urmându-l îndeaproape pe Cristos, să fim tineri de calitate pentru ca în lumea în care trăim mărturia noastră de credință să vorbească despre prezența lui Dumnezeu. Este adevărat! Omul contemporan, de cele mai multe ori, se opreşte în faţa credinţei şi se blochează. Apelează prea des la raţiune şi nu are curaj să pătrundă în lumina credinţei. Înaintea credinţei se înspăimântă pentru că îl aşteaptă lumea misterului şi se teme ca nu cumva „această zonă” să-i ceară prea mult. În realitate, misterul îl ajută pe om să ajungă mai aproape de inima lui Dumnezeu, iar credinţa îl transformă pe acelaşi om în creştin de calitate.

Pr. Daniel BULAI

Gândul meu pentru tine/ri

Dragă prietene, căutător de Dumnezeu,

Curs de formare al Echipei DiecezaneReuniți pentru trei zile la Mănăstirea Părinților Carmelitani din Ciofliceni – Snagov, tinerii care fac parte din Echipa Diecezană

au pus pe hârtie programul Anului Pastoral 2011-2012. Au venit cu idei noi, au dezbătut activitățile de anul trecut și au ales de comun acord un program ce, speră ei, va fi pe placul tuturor tinerilor.

Scopul întâlnirii nu a fost doar cel de a alege activitățile pentru anul pastoral ce tocmai a început, ci și pentru a face o pregătire spirituală. Însoțiți de Pr. Daniel Bulai, responsabilul tinerilor în Arhidieceză, și de surorile Cornelia și Mihaela, am fost invitați să medităm asupra credinței și asupra modului în care trăim noi credința. Ce înseamnă pentru noi, tinerii, credința ? Cum punem în practică acest mare DAR pe care l-am primit? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările ce ne-au făcut să reflectăm la viața noastră și la legătura personală pe care o avem cu Dumnezeu.

Pentru că suntem tineri și avem nevoie de exemple ca să ne întărim în credință am privit la viața Sfintei Tereza a Pruncului Isus și la Maica Tereza de Calcutta. Ele, prin experiența zilnică și concretă, ne-au arătat cum se comunică de fapt credința și cât de important este ca noi să păstram o legătură vie cu Cel care spune „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6-14)

Pentru că tema anului este „Bucurați-vă mereu în Domnul!” (Filipeni 4,4) nu am rămas nici noi indiferenţi la cuvântul bu-curie şi am sărbătorit intrarea în echipă a noilor membri. Acum toate parohiile au câte un membru reprezentant, unele chiar doi reprezentanţi. Cu siguranţă, fiecare va încerca să fie un exemplu de credinţă în parohia lui, pentru ca împreună cu ceilalți tineri să fie mărturii vii ale întâlnirii cu Dumnezeu.

Iulia PALU

SUFLET TÂNĂR


PLANUL PASTORAL 2011-2012 PENTRU TINERII DIN ARHIDIECEZA DE BUCUREȘTI– TEMA – OBIECTIVE – ACTIVITĂŢI – ORGANIZARE –

TEMA:Tema generală propusă de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea pentru acest An Pastoral este: „Bucuraţi-vă mereu în

Domnul!” (din Scrisoarea către Filipeni 4,4).

OBIECTIVE GENERALE:Cunoaşterea tinerilor din parohiile Arhidiecezei de Bucureşti şi crearea de relații profunde de prietenie;Formarea animatorilor parohiali și menținerea unei legături permanente;Formarea continuă a echipei diecezane;Accentuarea maturităţii și creșterii în credinţă a tinerilor;Schimburi de experienţă între tineri la nivel regional, diecezan, naţional şi internaţional;Colaborarea tinerilor din echipa diecezană cu congregaţiile, asociaţiile, mişcările ecleziale care au carisma de a se ocupa

de educaţia tineretului în Arhidieceză;Urmarea temelor de cateheză prelucrate din Mesajul Papei Benedict al XVI-lea adresat tinerilor cu adaptare la situațiile

locale;Pregătirea și organizarea tinerilor pentru a participa la Întâlnirea Națională a Tineretului care va fi găzduită de Dieceza

de Iași.Dezvoltarea comunicării dintre tineri cu ajutorul site-ului: www.tic.ro; Implicarea tinerilor din echipa diecezană în animarea activităţilor comune din Anul Pastoral 2011-2012 şi colaborarea

acestora cu tinerii din alte dieceze din ţară şi străinătate.

ACTIVITĂŢI ÎN PAROHII:În fi ecare săptămână, tinerii din parohii se vor întâlni organizat pentru cateheză sau pentru alte activităţi cuprinse în cele

patru planuri generale (liturgic, educaţional, caritabil, cultural-recreativ), fi e sâmbăta, fi e duminica;În fi ecare primă sâmbătă (sau duminică) a lunii, tinerii sunt îndemnaţi să participe la un moment de rugăciune şi

adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament. Acest moment de rugăciune şi adoraţie va înlocui cateheza sau alte activităţi; În parohiile unde sunt tineri, duminica la o oră bine aleasă, să se celebreze Sf. Liturghie specială pentru tineri. La

această Sf. Liturghie tinerii să fi e implicaţi în toate momentele în care ei pot interveni şi să fi e îndemnaţi să participe activ.

ACTIVITĂŢI COMUNE ÎN ANUL PASTORAL 2011-2012: Festival pentru deschiderea Anului Pastoral 2011-2012: 15 octombrie 2011; Ziua Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea (Papa Tinerilor), 22 octombrie 2011; Curs de formare pentru noi animatori (vârsta: 15-18 ani): 11-13 noiembrie 2011; Concert de colinde (coruri parohiale de tineri): 17 decembrie 2011; Întâlnirea Europeană a Tineretului organizată de Fraţii din Taizé în Berlin, Germania: 26 decembrie 2011 – 3 ianuarie

2012; „Sâmbăta bucuriei” în parohii, înainte de intrarea în Postul Mare: 18 februarie 2012; Întâlniri cu animatorii la nivel de decanat: luna martie 2012; Zi de reculegere în Postul Mare pentru adolescenţi şi tineri: 3 martie 2012 (pentru tinerii din Bucureşti: Mănăstirea „Sf.

Agnes” din Popeşti Leordeni); „Veghe nocturnă”: 24 martie 2012; Ziua Mondială a Tineretului: 1 aprilie 2012 – Duminica Floriilor;Întâlnirea tinerilor din toate parohiile Arhidiecezei cu Păstorul Arhidiecezei, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, în

Catedrala Sfântul Iosif, din Bucureşti: 28 aprilie 2012, ora 10.30;Ziua mondială a vocaţiilor: 29 aprilie 2012 – Duminica Bunului Păstor;Festivalul TInerilor Catolici: 19 mai 2012;Campionate sportive (toamna şi primăvara);Ziua Națională a Tineretului: 25-29 iulie 2012, Iași.

N.B. Organizarea tineretului în Arhidieceza Romano-Catolică de București și planurile generale propuse tinerilor pentru activităţile din parohii le găsiți pe: www.tic.ro

PLANUL PASTORAL 2011-2012 PENTRU TINERII DIN ARHIDIECEZA DE BUCUREȘTI– TEMA – OBIECTIVE – ACTIVITĂŢI – ORGANIZARE –

TEMA:Tema generală propusă de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea pentru acest An Pastoral este: „Bucuraţi-vă mereu în

Domnul!” (din Scrisoarea către Filipeni 4,4).

OBIECTIVE GENERALE:Cunoaşterea tinerilor din parohiile Arhidiecezei de Bucureşti şi crearea de relații profunde de prietenie;Formarea animatorilor parohiali și menținerea unei legături permanente;Formarea continuă a echipei diecezane;Accentuarea maturităţii și creșterii în credinţă a tinerilor;Schimburi de experienţă între tineri la nivel regional, diecezan, naţional şi internaţional;Colaborarea tinerilor din echipa diecezană cu congregaţiile, asociaţiile, mişcările ecleziale care au carisma de a se ocupa

de educaţia tineretului în Arhidieceză;Urmarea temelor de cateheză prelucrate din Mesajul Papei Benedict al XVI-lea adresat tinerilor cu adaptare la situațiile

locale;Pregătirea și organizarea tinerilor pentru a participa la Întâlnirea Națională a Tineretului care va fi găzduită de Dieceza

de Iași.Dezvoltarea comunicării dintre tineri cu ajutorul site-ului: www.tic.ro; Implicarea tinerilor din echipa diecezană în animarea activităţilor comune din Anul Pastoral 2011-2012 şi colaborarea

acestora cu tinerii din alte dieceze din ţară şi străinătate.

ACTIVITĂŢI ÎN PAROHII:În fi ecare săptămână, tinerii din parohii se vor întâlni organizat pentru cateheză sau pentru alte activităţi cuprinse în cele

patru planuri generale (liturgic, educaţional, caritabil, cultural-recreativ), fi e sâmbăta, fi e duminica;În fi ecare primă sâmbătă (sau duminică) a lunii, tinerii sunt îndemnaţi să participe la un moment de rugăciune şi

adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament. Acest moment de rugăciune şi adoraţie va înlocui cateheza sau alte activităţi; În parohiile unde sunt tineri, duminica la o oră bine aleasă, să se celebreze Sf. Liturghie specială pentru tineri. La

această Sf. Liturghie tinerii să fi e implicaţi în toate momentele în care ei pot interveni şi să fi e îndemnaţi să participe activ.

ACTIVITĂŢI COMUNE ÎN ANUL PASTORAL 2011-2012: Festival pentru deschiderea Anului Pastoral 2011-2012: 15 octombrie 2011; Ziua Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea (Papa Tinerilor), 22 octombrie 2011; Curs de formare pentru noi animatori (vârsta: 15-18 ani): 11-13 noiembrie 2011; Concert de colinde (coruri parohiale de tineri): 17 decembrie 2011; Întâlnirea Europeană a Tineretului organizată de Fraţii din Taizé în Berlin, Germania: 26 decembrie 2011 – 3 ianuarie

2012; „Sâmbăta bucuriei” în parohii, înainte de intrarea în Postul Mare: 18 februarie 2012; Întâlniri cu animatorii la nivel de decanat: luna martie 2012; Zi de reculegere în Postul Mare pentru adolescenţi şi tineri: 3 martie 2012 (pentru tinerii din Bucureşti: Mănăstirea „Sf.

Agnes” din Popeşti Leordeni); „Veghe nocturnă”: 24 martie 2012; Ziua Mondială a Tineretului: 1 aprilie 2012 – Duminica Floriilor;Întâlnirea tinerilor din toate parohiile Arhidiecezei cu Păstorul Arhidiecezei, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, în

Catedrala Sfântul Iosif, din Bucureşti: 28 aprilie 2012, ora 10.30;Ziua mondială a vocaţiilor: 29 aprilie 2012 – Duminica Bunului Păstor;Festivalul TInerilor Catolici: 19 mai 2012;Campionate sportive (toamna şi primăvara);Ziua Națională a Tineretului: 25-29 iulie 2012, Iași.

N.B. Organizarea tineretului în Arhidieceza Romano-Catolică de București și planurile generale propuse tinerilor pentru activităţile din parohii le găsiți pe: www.tic.ro


Vizita Papei Benedict al XVI-lea în Germania (22-25 septembrie 2011)

De curând a avut loc a treia vizită în ţara natală a Sfântului Părinte de când, în aprilie 2005, o parte a presei germane titra „Suntem Papă!”, iar cealaltă, „O, Doamne!” Aceste reacţii aflate la extreme opuse au însoţit mereu vizitele Suveranului Pontif, ca şi întreaga sa activitate. Şi de această dată, presa internaţională a comentat în moduri foarte diferite acest eveniment. Spre deosebire de celelalte, aceasta este prima vizită oficială propriu-zisă.

Vizite anterioare în GermaniaPrima vizită a avut loc între 16 şi 21

august 2005, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, care s-a desfăşurat la Köln şi la care au participat opt sute de mii de pelerini, sute de episcopi şi zece mii de preoţi. Printre momentele im-portante ale acestei vizite s-a numărat ceremonia de bun-venit, desfăşurată pe o navă, vizita sinagogii din Köln şi întâlnirea cu reprezentanţii comunită-ţii musulmane. Liturghia de încheiere a Zilei Mondiale a Tineretului a fost cea mai mare Liturghie celebrată vre-odată în Germania, cu 1,1 milioane de participanţi.

Cea de-a doua vizită a fost una pastorală, desfăşurată în Bavaria natală, între 9 şi 14 septembrie 2006. Momentele principale au fost Litur-ghiile la care au participat sute de mii de credincioşi, rugăciunea în faţa Madonei Negre din Altötting şi vizita localităţii natale a Papei, Marktl am Inn. Pe plan politic, au fost importante întâlnirea cu Cancelarul federal Ange-la Merkel şi cu Preşedintele de atunci al Germaniei, Horst Köhler. De mare răsunet a avut parte conferinţa Papei la Universitatea din Regensburg, pe tema „Credinţă, raţiune şi universitate – me-morii şi refl ecţii”.

„Unde este Dumnezeu, acolo este viitorul”

Vizita apostolică din septembrie trecut a stat sub semnul unui motto formulat de Sfântul Părinte în timpul vizitei sale la importantul loc de pe-lerinaj austriac Mariazell, în 2007: „Unde este Dumnezeu, acolo este vii-

torul”. Aceste două problematici, a lui Dumnezeu şi a viitorului, defi nesc şi cele două puncte focale ale vizitei: cel al întâlnirii Păstorului Bisericii univer-sale cu Biserica locală şi cel al întâl-nirii cu societatea germană. Motto-ul nu este valabil doar pentru creştini, ci pentru toţi oamenii: viitorul fi ecărui om, ca şi cel al întregii societăţi, nu este o forţă anonimă, un principiu abs-tract sau o soartă inevitabilă, ci ţelul drumului unei vieţi în care este prezent Dumnezeu.

Această idee este exprimată şi de logo-ul vizitei Papei la Mariazell, în care este reprezentată comunitatea credincioşilor, afl ată pe un drum as-cendent spre Isus Cristos, simbolizat de Crucea din vârf. Culorile naţionale germane (negru, roşu, auriu), în care este pictat logo-ul, subliniază astfel că Biserica din Germania este, împreună cu Papa şi episcopii, pe drum spre vii-torul lui Dumnezeu.

Discursul în Parlamentul federalChiar în după-amiaza primei zile

a vizitei din acest an, Papa a ţinut un discurs în Bundestag, Parlamentul federal german. Acesta s-a afl at în centrul atenţiei presei germane, fi ind numit „eveniment istoric” (Bild), ba chiar „evenimentul secolului” (Fran-kfurter Allgemeine Zeitung), aceasta şi fi indcă este prima dată când un Papă vorbeşte în faţa membrilor Parlamen-tului german.

Din cei 622 de deputaţi, circa 100 (din opoziţia de stânga) anunţaseră că vor boicota evenimentul, pe motiv că Biserica ar desconsidera dreptul

muncii, drepturile femeilor şi drep-tul la autodeterminare sexuală. Alte obiecţii aminteau că parlamentul unui stat democratic nu are ce învăţa de la reprezentantul unei monarhii absolute, iar, pe de altă parte, invitarea unui conducător religios în Parlament ar contraveni neutralităţii Statului faţă de culte.

Cu toate acestea, discursul s-a bu-curat de un ecou pozitiv, chiar din par-tea social-democraţilor care au rămas să asculte discursul. De pildă, Andrea Nahles, secretar general SPD, a spus că a fost „un discurs înţelept, care ne-a călăuzit, într-un mod benefi c, într-o zonă profundă a gândirii”.

Discursul Papei a propus deputa-ţilor câteva consideraţii despre fun-damentele statului liberal de drept, o temă de interes nu numai în Germania, ci şi în alte părţi, chiar şi în ţara noas-tră.

Sfântul Părinte a subliniat că suc-cesul în politică trebuie subordonat criteriului dreptăţii, citând cuvintele Sfântului Augustin: „Dacă îndepărtăm dreptatea, ce sunt împărăţiile, dacă nu nişte mari bande de tâlhari?” (Cetatea lui Dumnezeu IV, 4, 1). De aceea, mi-siunea de bază a omului politic trebuie să fi e slujirea dreptului şi combaterea nedreptăţii. Arătând că întotdeauna a fost difi cil de dat răspunsul ultim la distincţia dintre bine şi rău, dintre dreptate reală şi aparentă, Papa a făcut trimitere la mişcarea ecologistă, apă-rută în anii ’70, şi a amintit că există şi o ecologie a omului, fi indcă şi omul îşi are propria natură, pe care nu trebuie să şi-o manipuleze după bunul plac.

Wilhelm TAUWINKL

ACTUALITATE


Doar dacă-şi respectă natura, pentru ceea ce este ea în sine, omul îşi poate realiza adevărata libertate. Întregul discurs poate fi citit, în diferite limbi, pe site-ul internet al Vaticanului şi pe cel dedicat vizitei în Germania (v. mai sus).

Întâlnirile cu reprezentanţii altor confesiuni şi religii

Programul a cuprins întâlnirea Sfântului Părinte cu comunitatea evreiască, cu reprezentanţii Isla-mului, şi o celebrare ecumenică împreună cu reprezentanţii Bisericii evanghelice (v. mai jos, pag. 32).

De interes pentru cititorii noştri ar putea fi mai ales întâlnirea cu reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe din Germania, care a avut loc pe 24 septembrie, la Seminarul preoţesc romano-catolic din Freiburg im Bre-isgau. În Germania trăiesc cca. 1,3 milioane de credincioşi ortodocşi, precum şi peste 300 000 aparţinând Bisericilor Ortodoxe orientale, ajunşi aici în urma persecuţiilor din ţările de origine.

În discursul său, Mitropolitul Augoustinos Lambardakis a eviden-ţiat importanţa engolpionului (mică imagine sacră smălțuită, purtată la gât de anumiți demnitari ai bisericii ortodoxe) ca semn al cinstirii Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, a vorbit despre activitatea Conferinţei Episcopale Ortodoxe din Germania, recent întemeiate (al cărei Preşedinte este) şi a încheiat cu câteva observa-ţii referitoare la Sfi nţii prăznuiţi în calendarul ortodox în ziua respecti-vă.

Sfântul Părinte, în cuvântarea sa, a reamintit ceea ce a afi rmat şi altă dată, şi anume că „dintre toate Bisericile şi comunităţile creştine, Ortodoxia este, din punct de vedere teologic, cea mai apropiată nouă; atât catolicii, cât şi ortodocşii au aceeaşi structură bisericească de la începuturi. Astfel, putem spera că nu va fi prea departe ziua în care vom putea din nou celebra Euharistia împreună”. De asemenea, a subliniat importanţa colaborării între toate Bi-sericile creştine în contextul actualei tendinţe de a-l „elimina” pe Dumne-

zeu din viaţa publică.O nouă vizită în Germania?La plecarea Sfântului Părinte

spre Roma, preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi-a exprimat do-rinţa ca Papa Benedict al XVI-lea să mai facă o vizită în ţara sa natală, fi e chiar şi în particular, promiţând şi că se va strădui să facă acest lucru posibil.

„O sărbătoare a credinţei”În timpul audienţei generale din

Piaţa Sfântul Petru de miercuri, 28 septembrie, Sfântul Părinte a oferit participanţilor propria privire retros-pectivă asupra vizitei efectuate în Germania, pe care a numit-o „sărbă-toare a credinţei” datorită diferitelor întâlniri, convorbiri şi celebrări, mai ales Sfi ntele Liturghii solemne cu ampla participare a poporului lui Dumnezeu.

Sfântul Părinte s-a bucurat de participarea numeroasă a credin-cioşilor la Liturghia de pe stadionul Olympia din Berlin şi a explicat semnifi caţia celebrării Vesperelor mariale la sanctuarul din Etzelsbach, în regiunea Eichsfeld, Turingia (afl ată în fosta R.D.G.); aceasta a fost o fâşie rămasă mereu catolică în vicisitudinile istoriei, iar locuitorii s-au opus cu curaj dictaturii naziste şi celei comuniste, astfel încât viaţa Bisericii a rămas aproape intactă. De aceea, Papa a fost foarte mulţumit că a putut vizita aceste locuri, „într-un pelerinaj la icoana făcătoare de mi-nuni a Maicii Domnului Îndurerate din Etzelsbach, unde, timp de vea-curi, credincioşii şi-au încredinţat Mariei cererile, îngrijorările şi sufe-rinţele, primind mângâiere, haruri şi binecuvântări”.

Concluzia Papei Benedict al XVI-lea este că vizita i-a oferit prilejul să-i întărească în credinţă, speranţă şi dragoste pe credincioşii germani, „împărtăşind cu ei bucu-ria de a fi catolici”. Însă mesajul era adresat nu numai catolicilor, ci întregului popor german — şi, am putea spune, întregii lumi —, îndem-nându-i pe toţi să privească la viitor cu încredere, pentru că „unde este Dumnezeu, acolo este viitorul”.

Programul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Germania (22-25 septembrie 2011)

Joi, 22 septembrieBerlin

Primire ofi cială pe aeroportul interna-ţional Berlin Tegel

Vizită la Preşedintele Republicii Federale Germane, dl. Christian Wulff

Întâlnire ofi cială cu Cancelarul federal, Angela Merkel

Discursul Sfântului Părinte în Parlamentul Federal

Întâlnire cu reprezentanţii comunită-ţii evreieşti

Sfânta Liturghie pe stadionul Olym-pia din BerlinVineri, 23 septembrie

Liturghie în capela Nunţiaturii Apostolice

Întâlnire cu reprezentanţii comunită-ţii musulmaneErfurt

Vizită în CatedralăÎntâlnire cu reprezentanţii Consiliului

Bisericii Evanghelice GermaneCelebrare ecumenică în biserica

fostei mănăstiri augustinieneEtzelsbach

Vespere mariale în capela de peleri-naje din EtzelsbachSâmbătă, 24 septembrie

Sfânta Liturghie în piaţa Catedralei din ErfurtFreiburg im Breisgau

Vizită în CatedralăSalut adresat cetăţenilor oraşuluiÎntâlnire cu fostul cancelar Helmut

KohlÎntâlnire cu reprezentanţii Bisericilor

OrtodoxeÎntâlnire cu seminariştiiÎntâlnire cu Consiliul Comitetului

central al catolicilor germani (ZDK)Veghe de rugăciune cu tinerii

Duminică, 25 septembrieSfânta Liturghie la aeroportul turisticAngelusÎntâlnire cu judecătorii Curţii Consti-

tuţionale FederaleÎntâlnire cu catolicii angajaţi în

Biserică şi în societateCeremonia de bun-rămas

Joi, 22 septembrieBerlin

ţional Berlin Tegel

Federale Germane, dl. Christian Wulff

federal, Angela Merkel

Parlamentul Federal

ţii evreieşti

pia din Berlinpia din BerlinVineri, 23 septembrie

Apostolice

ţii musulmaneErfurt

Bisericii Evanghelice Germane

fostei mănăstiri augustinieneEtzelsbach

naje din EtzelsbachSâmbătă, 24 septembrie

din ErfurtFreiburg im Breisgau

Kohl

Ortodoxe

central al catolicilor germani (ZDK)

Duminică, 25 septembrie

tuţionale Federale

Biserică şi în societate


Cardinalul Francesco MarmaggiS-a născut la Roma, la 14 martie 1876, și a urmat studii teologice la

Seminarul din Roma.A fost hirotonit preot în anul 1900, la Roma, activând apoi ca profesor

la Institutul Apolinarium și ca diplomat în cadrul Sfi ntei Congregații pentru Afacerile Externe ale Bisericii și al Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

În 1940 a fost numit Arhiepiscop de Adrianopol (Edirne – Turcia), iar în 1939 Cardinal cu titlul de Sfânta Cecilia din Trastevere. A fost primul nunțiu apostolic numit în România (1920-1923), având un rol important în pregătirea Concordatului dintre România și Sfântul Scaun.

Moare la Roma la 3 noiembrie 1949, fi ind înmormântat în biserica Sfânta Cecilia din Trastevere.

Pastoraţia universitară în slujba noii evanghelizări

Între 16-18 septembrie s-a desfășurat la Madrid în-tâlnirea delegaţilor naţionali responsabili cu pastoraţia universitară din cadrul conferinţelor episcopale europene.

La eveniment, pe lângă cei 30 de delegați naționali europeni, au fost prezenți Episcopul D. Agustin Soriano, responsabil cu pastoraţia universitară spaniolă, Episcopul Marek Jedraszewski, președintele pastoraţiei universitare europene, Monseniorul Leuzzi, responsabil cu pastoraţia universitară în Vicariatul de Roma, don Ferenc Janka, secretarul conferinței episcopale europene, şi un invitat cu totul special, Episcopului Nikola Eterovic, secretarul general al Sinodului Episcopilor.

Pr. Iosif TIBA, capelan universitar

Scopul general a fost analizarea, schimbul de experiență şi evaluarea situaţiei pastoraţiei universitare din diferitele ţări europene. În acest sens s-a dorit să se dea un nou im-puls pastoraţiei universitare ca activitate de sine stătătoare ce are un specifi c şi obiective proprii, care sunt indispen-sabile misiunii Bisericii. Ca o noutate, această întâlnire a insistat pe faptul că pastoraţia universitară trebuie să ţină cont de noua evanghelizare şi să se pună în slujba ei. Bi-serica, prin vocea Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea şi prin inițiativele Papei Benedict al XVI-lea promovează noua evanghelizare în mod deosebit, deoarece reprezintă o necesitate pentru lumea actuală secularizată şi indiferentă faţă de Dumnezeu.

Excelenţa Sa, Episcopul Nikola Eterovic, care se ocupă de organizarea viitorului Sinod al Episcopilor pe tema noii evanghelizări, a vorbit despre provocările la care trebuie să răspundă noua evanghelizare: secularizarea, renaşte-re religioasă confuză şi ezoterică, fenomenul migraţiei, mijloacele de comunicare socială, investigarea ştiinţifi că şi tehnologică şi lumea politică. Iar la aceste provocări, pastoraţia universitară este chemată să răspundă prin toate activităţile şi iniţiativele sale.

ACTUALITATE


DOSSIER

OCTOMBRIE,LUNA MISIUNILOR

Octombrie este cunoscută ca luna misiunilor, perioadă în care Biserica Catolică își îndreaptă gândul către misionari și se roagă în mod deosebit pentru ei.

În întreaga lume catolică, în pen-ultima duminică a lunii octombrie se celebrează Ziua Mondială a Misiu-nilor care a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea în 1926, la cererea Consiliului Superior al Operelor Pontifi cale Misionare.

Anul acesta, prin tema mesajului său pentru cea de-a 85-a Zi Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată pe 23 octombrie, Sfântul Părinte vorbește lumii întregi despre „Urgența de a evangheliza în lumea globalizată” și amintește că „Misiunea reînnoieşte Biserica, revigorează credinţa şi identitatea creştină, dă nou entuziasm şi noi motivaţii. Credinţa se întăreşte dăruind-o! Noua evanghelizare a po-poarelor creştine va găsi inspiraţie şi

sprijin în angajarea pentru misiunea universală” (Ioan Paul al II-lea, Enci-clica Redemptoris missio, 2).

Conciliul Vatican II (11 oc-tombrie 1962 - 8 decembrie 1965), busola Celui de-al Treilea Mileniu, așa cum a fost numit acest eveniment major al Bisericii Catolice, a elaborat un Decret privind activitatea misio-nară a Bisericii - AD GENTES - în care prezintă principiile activităţii misionare a Bisericii.

Trimisă de Dumnezeu la popoare pentru a fi „sa-crament universal de mântuire”, Biserica, în virtutea exigenţelor profunde ale propriei catolicităţi, ascultând de porunca întemeietorului ei, se străduieşte să vesteas-că tuturor oamenilor evanghelia. Într-adevăr, apostolii înşişi, pe care a fost întemeiată Biserica, mergând pe urmele lui Cristos, „au propovăduit cuvântul adevărului şi au dat naştere Bisericilor”. Este îndatorirea urmaşilor lor să perpetueze această lucrare, „astfel încât cuvântul lui Dumnezeu să se răspândească grabnic şi să fi e prea-mărit” (2Tes 3,1) şi împărăţia lui Dumnezeu să fi e vestită şi instaurată pe întreg pământul (AD GENTES, nr.1).

Iniţiativele speciale prin care vestitorii evangheliei, trimişi de Biserică, mergând în lumea întreagă, înde-plinesc îndatorirea de a propovădui evanghelia şi de a

implanta Biserica la popoare sau grupuri care încă nu cred în Cristos se numesc în mod obişnuit „misiuni”: ele se realizează prin activitate misionară şi se desfăşoară de cele mai multe ori în teritorii anumite, recunoscute ca atare de Sfântul Scaun. Scopul propriu al acestei activităţi misionare este evanghelizarea şi implantarea Bisericii la popoare sau grupuri în care nu a fost încă înrădăcinată (...) Mijlocul principal al acestei implan-tări este predicarea Evangheliei lui Isus Cristos, pentru vestirea căreia Domnul i-a trimis pe ucenicii săi în lumea întreagă pentru ca oamenii, renăscuţi prin cuvântul lui Dumnezeu, să fi e încorporaţi prin Botez Bisericii, care, fi ind trupul Cuvântului întrupat, se hrăneşte şi trăieşte din cuvântul lui Dumnezeu şi din pâinea euharistică (AD GENTES, nr. 6).

său pentru cea de-a 85-a Zi Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată pe 23 octombrie, Sfântul Părinte vorbește lumii întregi despre „Urgența de a evangheliza în lumea globalizată” și amintește că „Misiunea reînnoieşte Biserica, revigorează credinţa şi identitatea creştină, dă nou entuziasm şi noi motivaţii. Credinţa se întăreşte dăruind-o! Noua evanghelizare a po-poarelor creştine va găsi inspiraţie şi

sprijin în angajarea pentru misiunea universală” (Ioan Paul al II-lea, Enci-clica

tombrie 1962 - 8 decembrie 1965), busola Celui de-al Treilea Mileniu, așa cum a fost numit acest eveniment major al Bisericii Catolice, a elaborat un Decret privind activitatea misio-nară a Bisericii - care prezintă principiile activităţii misionare a Bisericii.


Biserica începe un nou anotimp al misiunii

Interviu cu părintele Gianni Colzani În perioada 19-23 septembrie, părintele Gianni Col-

zani, profesor de misiologie la Universitatea Pontifi cală Urbaniana din Roma, a fost din nou oaspetele Arhidie-cezei noastre. El a fost îndrumător pentru prima serie de exerciții spirituale din această toamnă, organizată pen-tru preoții Arhidiecezei de București. Părintele Colzani a mai fost la Bucureşti în luna mai a acestui an, când a participat la colocviul „Fecioara Maria în cultura Ră-săritului şi a Apusului” organizat de Academia Română, Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Institutul de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti.

Cu ocazia ultimei sale vizite în România, în luna sep-tembrie, i-am solicitat un interviu pentru revista noastră.

Care este experiența dumneavoastră ca misionar?

Când eram seminarist, doream să devin misionar. Episcopul meu, care era Montini, era de părere că nu tre-buiau să mai fi e congregații misionare și considera că preoții diecezani ar trebui să plece în misiune. Am vorbit de patru ori cu episcopul meu despre o posibilă plecare în Africa, pentru că el nu era de acord. La ultima întâlni-re, mi-a promis că atunci când se va întoarce de la Roma (pleca la Roma pentru conclav, în vederea alegerii noului Papă) va mai fi o discuție deci-sivă. Dar nu s-a mai întors, pentru că a fost ales Papă (Papa Paul al VI-lea). Am cerut și permisiunea episcopului care l-a succedat, dar nu am primit ni-ciodată răspuns pozitiv. Când mi s-a propus să plec în misiune, aveam deja 50 de ani. Am cerut cinci ani pentru inculturare, mi s-a spus că este prea mult și atunci am refuzat. Nu puteam să fac un lucru contrar a ceea ce îi învățasem pe alții o viață întreagă.

În Biserica Catolică, care este astăzi sensibilitatea faţă de activitatea misionară?

Cred că este potrivit să luăm în considerare observațiile cu care Re-demptoris Missio se referă la situația actuală a misiunii, observații ce pot părea contradictorii. Papa Ioan Paul al II-lea recunoștea o anume stare de slă-

biciune a misiunii, iar pe de altă parte vorbea despre o primăvară a misiunii. Aceste afi rmații ne fac să ne amintim că în activitatea misionară a Bisericii există cu siguranță difi cultăți, dar există și perspective de afi rmare pro-fundă a misiunii. Aș vrea să amintesc un lucru care mi se pare foarte im-portant: în Redemptoris Missio, Papa spunea că misiunea este esențială pentru Biserică, adică „credința se trăiește dăruind-o”. Noi trebuie să ținem cont de momentul în care trăim. Și trăim într-o perioadă în care Bise-rica tinde să devină, așa cum n-a mai fost niciodată până acum, o Biserică mondială. După ce s-a încheiat peri-oada colonială, occidentală a istoriei lumii, ne îndreptăm către forme de globalizare cărora Biserica trebuie să le facă față cu un limbaj catolic și cu o mentalitate universală. Din această perspectivă, cred că relația dintre Biserici se schimbă în mod radical. Statistic vorbind, Biserica Catolică din Africa crește și cunoaște cea mai mare dezvoltare, America Latină con-tinuă să fi e teritoriul cel mai catolic, iar Europa este continentul în care credința creștină catolică cunoaște o diminuare profundă. Acest fapt ne face să ne gândim că poate în viitor, în creștinismul mondial, relația dintre Biserici se va schimba, va avea forme diferite. Lumea va fi tot mai multila-terală și va avea mai multe puncte de

referință. Și Bisericile nu vor avea ca punct de referință doar creștinismul german, italian sau spaniol, ci poate pe cel indian, ugandez sau brazilian alături de cel german, italian sau spaniol. Această nouă rețea de relații între Biserici ne permite să înțelegem că epoca colonială a misiunilor s-a încheiat și că începe un nou anotimp al misiunii.

Activitatea misionară nu poate fi redusă doar la ajutorarea celor săraci şi a celor oprimaţi. Care credeţi că este sarcina principală şi specifi că a Bisericii misionare?

Sarcina principală a misiunii este evanghelizarea, și nu existpă niciun dubiu în acest sens. Evanghelizarea este o realitate complexă care cuprin-de diferite aspecte. Un specialist în misiologie din Statele Unite susținea următoarele realitățile care intră în evanghelizare: mărturia, vestirea, dialogul, inculturarea, emanciparea, grija față de creație. Aceste aspecte ne ajută să înțelegem că misiunea este în mod cert legată de Evaghelie, dar se poate exprima în multe forme. Folosind o expresie a Conciliului Vatican II, putem spune că misiunea este una și unică, dar, în funcție de circumstanțe, îmbracă diferite chi-puri. Atfel, există zone în care Bise-rica este prezentă doar prin mărturia vieții creștine, pentru că alte forme de


manifestare a credinței sunt interzise. Există zone în care Biserica poate să exprime puterea Evangheliei ca izvor al oricărei angajări și acțiuni caritabile sociale, mai ales în situații de sărăcie extremă. Există țări în care evan-ghelizarea pune în centru în primul rând contemplația. Misiunea este una și unică, dar evanghelizarea este o realitatea deosebit de complexă, care subliniază, în timp, diferite realități.

Sfântul Părinte a subliniat necesitatea unei noi evanghelizări. Puteţi să explicaţi ce înseamnă noua evan-ghelizare pentru ţările deja creştine?

Expresia noua evanghelizare are o istorie destul de lungă, dar încă necunoscută. La început, preoți și epi-scopi din țările occidentale au vorbit despre o a doua evangelizare, despre o altă evanghelizare. Expresia noua evanghelizare se impune în 1983, la Port-au-Prince (Haiti), cu ocazia deschiderii celei de-a XIX-a Adunări ordinare a Conferinței Episcopilor Latino-Americani, când Papa Ioan Paul al II-lea o folosește pentru prima dată în mod oficial. Papa reia expresia cu mai multă tărie în 1992, la Santo Domingo. Atunci, explica că este vorba de o nouă evanghelizare nu pentru că Evanghelia s-ar fi schimbat, ci pentru că modurile de a o face cunsocută sunt noi, mijloacele și râvna de a o vesti sunt noi. Dar Evaghelia este aceeași. Dacă ne întrebăm care este sen-sul noii evanghelizări, putem spune că este o formă de responsabilizare a Bisericii în fața diversității situațiilor actuale. Redemptoris missio, la număr-ul 33, distinge trei situații și oferă un prim tablou: activitatea pastorală pentru cei care cred în Cristos; vestirea Evangheliei celor care nu l-au cunoscut pe Cristos; și o a treia situație, mai deosebită: vestirea Evangheliei celor care l-au cunoscut pe Cristos dar, din diferite motive, nu-l mai consideră important pentru viața sau pentru cultura lor. Responsa-bilitatea Bisericii în fața acestor situații este accentuată la numărul 37 din Redemptoris missio, unde sunt amintite diferite dinamici sociale, geografice, umane de care tre-buie să se țină cont. Una este să evanghelizezi un oraș și alta este evanghelizarea unui sat; una este centrul unui oraș și alta este periferia; una este o zonă tradițională și alta o zonă afectată de imigranți. Toate aceste situații

cer o responsabilitate capabilă să inventeze noi mijloace pentru a transmite Evanghelia care este mereu aceeași.

Aţi putea să ne daţi câteva sfaturi practice care ar putea reprezenta un impuls pentru Biserica noastră locală spre o activitate misionară mai intensă?

Cred că acesta este unul din punctele fundamentale, pentru că în viziunea unui creștinism mondial relațiile dintre Biserici nu mai sunt cum erau altă dată: relația din-tre o Biserică ce trimite în misiune și Biserica ce primește misionarii. Astăzi, colaborarea dintre Biserici are forme diferite: se dă și se primește. Putem să ne imaginăm cara-velele lui Columb care au pornit să descopere America și să vestească Evanghelia; acelea s-au întors din America cu viziunea lor creștină, cu specificul lor. Se știe că litur-gia africană se deosebește mult de cea europeană. Sensul profund al misticii și contemplației din lumea asiatică este mult mai profund decât cel european. De aceea exis-tă o rețea de relații ecleziale care este în schimbare.

Ca sugestii practice, cred că se pot face anumite observații în vederea unei maturizări a conștiinței misio-nare tot mai profunde. Ca un prim aspect, cred că trebuie avut în vedere faptul că dimensiunea misionară nu se referă doar la anumite gesturi ci la întreaga viață a unui creștin; nu se poate reduce la Ziua Mondială a Misiunilor, ci trebuie să caracterizeze întreaga viață creștină, a tutu-ror comunităților și a tuturor preoților. Al doilea aspect: cooperarea misionară nu trebuie să îi intereseze doar pe unii, pe misionari, ci trebuie să fie avută în vedere de toți creștinii, de toți cei care vor să trăiască drept cetățeni ai acestei lumi. În această calitate, trebuie să ne deschidem inimile către toți frații, pentru că, așa cum am mai spus, credința se trăiește dăruind-o: nu doar anumite gesturi, ci întreaga viață; nu doar unii, ci toți creștinii; nu doar anumite Biserici, mai sensibile prin tradiție și prin istorie, ci toate Bisericile, într-un schimb reciproc. Cred că aces-te aspecte, mai mult decât o serie de inițiative, ajută la formarea conștiinței misionare. Iar o conștiință formată știe să găsească singură mijloacele prin care să exprime adevărul în care crede.

Interviu realizat de Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI


1.Părinte Eusebiu Gabor, de la 1

august aţi fost numit responsabil ar-hidiecezan pentru Opera misionară şi Opera de promovare a vocaţiilor. Ce presupune, în mod concret, această numire?

Am primit, într-adevăr, aceste responsabilități tocmai pentru că s-a simțit în Arhidieceza de București o nevoie mai accentuată de a promova operele misionare și vocaționale. Por-nesc pe acest nou drum cu entuziasm și cu dorința de a face tot ce-mi stă în putere pentru a-mi împlini misiunea primită.

În privința operelor misionare, îmi propun să promovez și să explic ideea de misiune, să fac cunoscută dimensiunea misionară a Bisericii. În acest sens vreau să merg în fi ecare parohie din teritoriul Arhidiecezei și să prezint imagini și fi lme din care reiese experiența pe care am trăit-o în comunitatea din deșertul Chalbi, din nordul Kenyei, la Maikona, o parohie care din anul 1999 este păstorită de preoți români. Pornind de la acest caz concret, voi încerca să promovez ope-

rele misionare în general, încercând să conștientizez că acest cuvânt - misiune - nu trebuie să fi e străin nimănui.

În privința operelor de promovare a vocațiilor voi încerca, pentru început, să formez un grup alcătuit din persoane consacrate ce aparțin unor congregații și ordine religioase diferite, și îm-preună să căutăm soluții pentru ca în arhidieceză să nu se stingă dorința ca tinerii să-l slujească pe Dumnezeu alegând drumul vieții consacrate. Apoi doresc, în măsura programului și a posibilităților, să am și întâlniri regu-late cu seminariștii din arhidieceză, mai ales în vacanțele lor, pentru a-i cunoaște și pentru a se cunoaște mai bine și între ei.

2. Cu doi ani în urmă aţi avut

ocazia să trăiţi o experienţă extra-ordinară în misiunea din Maikona. Ce vi s-a părut cel mai frumos şi cel mai greu în cele trei luni petrecute în Kenya?

A fost cu adevărat o experiență extraordinară, pe care doresc să o împărtășesc tuturor cu ocazia prezenței

mele în parohii. Am trăit multe mo-mente frumoase pe care nu le voi uita, dar mă opresc în mod deosebit la unul dintre ele. A fost o trăire cu totul deo-sebită să pot observa cu câtă bucurie își manifestă credința creștinii din parohia Maikona. Sfânta Liturghie duminicală era momentul forte din săptămână, când întreaga comuni-tate se aduna și aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, printr-o trăire trup și sufl et. În cadrul Sfi ntei Liturghii erau 3 pro-cesiuni în care erau implicați în mod deosebit tinerii și copiii: la început, se îndreptau spre altar în procesiune dansând de bucurie că au venit pentru întâlnirea cu Domnul; apoi, dansau înainte de citirea cuvântului lui Dum-nezeu, aducând Lecționarul, arătând astfel respectul pentru cuvântul care urma să le fi e transmis; dansau și la

Ofertoriu, aducând darul lor la altar. Un alt moment important din cadrul Liturghiei era imediat după ce pri-meau Sfânta Împărtășanie; o bucurie de nedescris se vedea pe fețele lor pentru că l-au primit pe Dumnezeu în inima lor și începeau să cânte și să danseze în jurul și în fața altarului aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru hrana euharistică primită. Credința lor m-a încurajat și mă încurajează în continuare în trăirea

Toți avem sădită în noi dorința și datoria de a fi misionari


credinței proprii.Au fost și multe momente grele

pe care le-am întâmpinat acolo, și mă opresc doar asupra unuia dintre ele: di-fi cultatea de a comunica cu credincioșii (mai ales cu cei mai în vârstă, care nu fuseseră la școală) în mod direct.

Mereu se comunică prin intermediul unui catehet. Dialectul pe care ei îl fo-losesc este difi cil, de-a lungul timpului doar doi preoți reușind să-l înțeleagă (preoții italieni Tablino și Venturino) și să comunice cu ei direct. Nu pot să neg faptul că am întâmpinat multe difi cultăți în misiune, dar bucuria și satisfacția ce o ai văzând că în urma ta rămân oameni care l-au descoperit pe Dumnezeu și rugăciunea, acoperă mare parte din acestea.

3. În virtutea sacramentului Bote-

zului, laici, persoane consacrate şi preoţi deopotrivă pot fi animaţi de dorinţa misionară. Ce credeţi că ar trebui făcut astăzi pentru ca această dorinţă să fi e mai prezentă şi să se concretizeze în plecarea efectivă spre locuri de misiune?

Este destul de greu astăzi să mai îndrepți pașii cuiva către țări de misiu-ne sau către voluntariat, dar nu imposi-bil. Nu știm când intervine Dumnezeu în viața unei persoane în acest sens. Este nevoie de multă răbdare, de multă muncă, de foarte multă iubire pentru semenii tăi și de o credință fi delă.

Îmi exprim speranța că, după vi-zitele pe care le voi face prin parohii, se vor ivi și din Arhidieceză persoane (preoți, persoane consacrate, laici) care să-și dorească să plece în misiune.

Laicii pot ajuta foarte mult prin prezența în acele zone de misiune, este mare nevoie și de ei. Iar ca să existe persoane care să se îndrepte spre Interviu realizat de Cristina Șoican

țările de misiune nu pot decât să le împărtășesc din experiența personală, să le propun și să ne rugăm ca Dum-nezeu să le deschidă inima pentru a se putea angaja într-o asemenea misiune.

Să nu uităm însă un aspect im-portant. În virtutea Botezului, cu toții avem sădită în noi această dorință și datorie de a fi misionari, iar misionari nu se numesc doar cei ce merg acolo, ci și cei ce rămân în locul în care se afl ă și îl mărturisesc pe Cristos prin viața lor. Toți suntem în viața aceasta misionari. Și putem fi misionari atâta timp cât facem cu dăruire ceea ce avem de făcut. Dacă privim la viața lui Isus și la felul cum s-a comportat, înțelegem că și noi am fost trimiși cu o misiune și suntem responsabili să o ducem până la capăt.

4. În ultimii ani, tot mai mulţi pre-

oţi din ţara noastră slujesc în ţări de tradiţie creştină, unde se simte o lip-să acută a preoţilor autohtoni. Este şi aceasta o formă de misionarism?

Sunt mai multe forme de misiona-rism, așa cum am precizat și anterior, așadar cu siguranță și preoții care își desfășoară activitatea în diferite țări din Europa sunt misionari, însă a fi mi-sionar în zone din nordul Kenyei este numai un dar special de la Dumnezeu. Este vorba de o cu totul altă realitate, altă mentalitate, altă cultură, alt mod de a te raporta la triburile nomade. Mai adaug faptul că în parohia păstorită de preoții români, printre care și pr. Cristi Pișta, preot al Arhidiecezei noastre, vorbim despre o primă evanghelizare, oameni care acum au auzit pentru pri-ma oară despre Dumnezeu, care pentru prima oară aud și înțeleg marele dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin Sacra-mente. O lipsă acută a preoților se sim-

te și în dieceza de Marsabit, din care face parte parohia Maikona. În cadrul diecezei slujesc 25 de preoți, din care doar 7 autohtoni, toți ceilalți fi ind fi e din alte țări ale Africii, fi e din Europa.

Așadar cu toții, fi e preoți fi e laici, suntem misionari, oriunde ne-am afl a, dar în forme diferite și cu angajări diferite.

5.Există proiecte optimiste pentru

viitorul misionarismului în Arhidie-ceza noastră?

Proiecte există. Dar eu sunt la început de drum și încerc să merg cu pași mici, dar siguri. Un proiect con-cret, deja în derulare, este prezența în Kenya a părintelui Cristi Pișta. Prezența lui acolo e un motiv în plus să mă implic și să-mi îndeplinesc cum se cuvine responsabilitatea primită De aceea voi face în așa fel încât toți creștinii Arhidiecezei să cunoască acti-vitatea misionară a preoților români, și nu doar prin prezența mea în parohii, ci și în școli, universități, toată această animare misionară făcând parte din proiectele mele. Vreau să învăț și din experiența responsabililor cu misiuni-le din celelalte dieceze. Recunosc că experiența din Africa mă ajută mult și mă motivează să fac cât mai multe lucruri concrete. Chiar luna trecută am participat la primul curs de formare pentru responsabilii misionari diece-zani și am avut ocazie de împărtășire cu alți preoți care au aceeași misiune. Îmi exprim speranța că în Arhidie-ceza noastră dimensiunea misionară va prinde contur, chiar dacă asta va implica timp, sacrifi cii, muncă… Nimic nu este greu atunci când vrei să faci un lucru frumos, dar mai ales când știi că Dumnezeu lucrează prin și împreună cu tine la opera misionară.


Misionari în Kenya«A fi misionar însemnă să cooperezi

cu Biserica lui Cristos la realizarea poruncii Domnului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15); înseamnă să pre-lungeşti opera de mântuire pe care Isus Cristos a început-o prin întruparea sa pe acest pământ până la a doua sa venire», spunea părintele Eugen Blaj, veteranul preoţilor misionari români din perioada post-decembristă.

Părintele Eugen Blaj s-a născut la 28 aprilie 1960 în Gherăeşti şi a fost hirotonit preot la 29 iunie 1986. A activat ca preot atât în Dieceza de Iaşi, cât şi în Arhidieceza de Bucureşti. În perioada 1990-1999 şi-a desfăşurat activitatea misionară în Mexic. La 24 octombrie 1999, a primit mandatul misionar pentru a merge în Kenya.

Kenya este un stat în Africa Ecuatorială de Est, organizat în 8 provincii, situat între Tanzania, Uganda, Sudan, Etiopia, Somalia şi Oceanul Indian, cu o populaţie de 37.953.840 locuitori. Suprafaţa este de 583.000 km. Culte: protestanţi 45%, catolici 33%, animism, isla-mism.

Din aprilie 2002, părintele Eugen Blaj este parohul comunităţii Mai-kona, prima misiune fi dei donum susţinută de Dieceza de Iaşi.

Dieceza de Marsabit, pe teritoriul căreia se afl ă comunitatea din Maikona, are o suprafaţă de 98.000 km2 cu o populaţie de 236.772 locuitori, dintre care catolici 23.033 locuitori.

(prelucrare după www.ercis.ro)

Părintele Cristian Pişta, din Arhidieceza de Bucureşti, la începutul anului 2009 a plecat în Kenya, în Dieceza Maikona, cu mandat misionar din partea ÎPS Ioan Robu.

A simţit chemarea la apostolatul misionar ca o provocare. Era în anul al III-lea de studenţie când Preasfi nţitul Petru Gherghel le-a propus seminarişti-lor ca doi dintre ei să meargă în Kenya, într-o expe-rienţă de şase luni. Şi el s-a numărat printre doritori.

«După şase luni de experienţă misionară, ca se-minarist, la întoarcere, am scris mai multe impresii, dar hotărârea mea era luată: dacă voi ajunge preot mă voi întoarce în Africa! Tot din aceas-tă experienţă mi-au rămas bine întipărite în minte cuvintele unuia din primii misionari din Kenya. El ne spunea, mie şi colegului meu, înainte de a pleca spre România: „Dragii mei, dacă vă veţi întoarce în Kenya, să nu vă gândiţi că misiunea voastră este aceea de a face să crească numărul adulţilor botezaţi, adică să crească numărul credincioşilor de la an la an ci, ceea ce trebuie să faceţi voi, este să asiguraţi o continu-itate sacramentală, să fi ţi o verigă dintr-un lanţ, care leagă trecutul cu viitorul. Această verigă trebuie să fi e puternică, să nu se rupă prin voi”. Aceste cuvinte vreau să le pun în practică acum».

Părintele Cristian Pişta s-a născut la data de 20.04.1981, la Bacău şi a fost hirotonit preot la 24 iunie 2007, la Iaşi. Înainte de a pleca în misiune, a activat ca vicar la parohia Sfânta Maria a harurilor (Bărăţia), din Bucureşti.

(prelucrare după www. arcb.ro)

Destinatarii vestirii evangheliei sunt toa-te popoarele. Biserica „este, prin natura sa, misionară, fi indcă ea însăşi îşi are originea în misiunea Fiului şi în misiunea Duhului Sfânt, după planul lui Dumnezeu Tatăl” (Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Ad gentes, 2). Acesta este „harul şi vocaţia proprie a Biseri-cii, identitatea sa cea mai profundă. Ea există pentru a evangheliza” (Paul al VI-lea, Exor-taţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Prin urmare, nu poate niciodată să se închidă în ea însăşi. Se înrădăcinează în locuri determinate pentru a merge mai departe. Acţiunea ei, în adeziune la cuvântul lui Cristos şi sub infl u-enţa harului său şi a carităţii sale, devine pe deplin şi actual prezentă la toţi oamenii şi la toate popoarele pentru a-i conduce la credinţa în Cristos (cf. Ad gentes, 5).

Această misiune nu şi-a pierdut urgenţa. Dimpotrivă, „misiunea lui Cristos răscumpă-rătorul, încredinţată Bisericii, este încă destul de departe de împlinirea sa... O privire de an-samblu îndreptată spre omenire demonstrează că această misiune este încă la începuturi şi că trebuie să ne angajăm cu toate forţele în slujirea ei” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Re-demptoris missio, 1). Nu putem rămâne liniş-tiţi la gândul că, după două mii de ani, există încă popoare care nu-l cunosc pe Cristos şi încă n-au ascultat mesajul său de mântuire.

Nu numai atât, dar se lărgeşte ceata celor care, deşi au primit vestirea Evangheliei, au uitat-o şi au abandonat-o, nu se mai recunosc în Biserică; şi multe locuri, chiar în societăţi în mod tradiţional creştine, sunt astăzi refractare la a se deschide la cuvântul credinţei. Este în desfăşurare o schimbare culturală, alimentată şi de globalizare, de mişcări de gândire şi de relativismul dominant, o schimbare care duce la o mentalitate şi la un stil de viaţă care fac abstracţie de mesajul evanghelic, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, şi care preamăresc căutarea bunăstării, a câştigului facil, a carie-rei şi a succesului ca scop al vieţii, chiar şi în dauna valorilor morale.

(din Mesajul Papei cu ocazia Zilei Mondi-ale a Misiunilor, 23 octombrie 2011)


Consumul excesiv de Facebook poate dăuna grav sănătății!Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

Ce este Facebookul?Mark Zuckerberg, poate numele acesta nu vă mai spune

nimic, dar sigur ați auzit de creatura sa Facebook. Facebook se traduce prin „cartea fețelor” și s-a născut, în mod oficial pe 4 februarie 2004. După 7 ani, ceea ce se dorea a fi o rețea de comunicare care să te ajute să-ți regăsești prietenii din școală sau din copilărie, a devenit un fenomen social. La aceasta contribuind și ușurința cu care îți poți crea un cont neavând nevoie de mai puțin de câteva minute.

Toxicodependenţa de FacebookConform DEX-ului, cuvântul „dependență” însemnă

„stare de intoxicație cronică, rezultând din absorbția repe-tată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua aceasta absorbție”.

Cel mai bine se vede cât de dependenți sunt atunci când sunt forțați să se deconecteze sau când le „pică” netul, comportamentul lor, spun specialiștii, este identic cu cel al consumatorilor de droguri care sunt forțați să treacă printr-o mică abstinență.

„Vorbim de un nou mod de a te droga. Este vorba de o toxicodependența de multimedia. Deși, bolnavul are sute de prieteni virtuali, el stă tot singur într-o cameră și nu se confruntă cu realitatea, adică trăiește în a doua viață, în cea virtuală”, declara anul trecut psihiatrul care coordona acest centru ambulatoriu de la Roma, Federico Tonioni.

Este vorba de o dependență asemănătoare cu cea de droguri, care provoacă bufeuri nocturne, iar persoanele care sunt bolnave așteaptă cu nerăbdare să petreacă o seara cu amicii pe Facebook așa cum dependenții de droguri simt nevoia să tragă pe nas o doză de cocaina, de exemplu. De aceea, persoanele care au această dependența își fac programul în funcție de locurile în care se pot conecta la

internet pentru a-i informa pe ceilalți unde se află.

Cum poți afla dacă ești dependent de facebook?În cazul în care nu reziști mai mult de o zi fără să-ți ac-

cesezi contul de Facebook să vezi ce noutăți au mai postat prietenii tăi, poți să-ți pui un semn mare de întrebare. Dacă nu reușești să te concentrezi la muncă tot gândindu-te la noutățile de pe Facebook, e cazul să consulți un specialist.

În ziarul „Il Messagero” apărea cu ceva timp în urmă o știre despre un tânăr italian de 26 de ani, din Castelli Romani, care nu a rezistat tentației de a intra pe Facebook, deși era în plină acțiune de jefuire a unui apartament. Slă-biciunea i-a fost fatală. Carabinierii au avut suficient timp să-l surprindă și să-l aresteze.

Bun venit falsității, bun venit pe Facebook!Așa se intitula un mesaj care circula zilele trecute prin

cercul meu de „prieteni” și la care am dat din toată inima like pentru că este caracterizarea perfectă a facebok-ului.

„Bun venit falsității, bun venit pe Facebook! Unde iubirea e perfecta! Unde toata lumea trăiește bine și este îndrăgostită! Unde dușmanii sunt cei care iți vizitează cel mai des profilul, unde foștii prieteni te blochează, unde fostele iubiri te elimină și unde cei ce te adaugă în lista lor sunt foarte simpatici și pe stradă nici nu salută”!

Dacă vrei să nu devii dependent, poți să începi cu câțiva pași simpli:

1. Renunță la jocuri!2. Cronometrează-te!3. Dezactivează-ți notificările!4. Fa o listă de activități alternative!5. Actualizează-ți news-feed-ul!

O știre tragică din ziua de 24 septembrie mi-a atras atenția și m-a determinat ca prin acest articol să trag un semnal de alarmă tuturor utilizatorilor de Facebook. Ca și celelalte mijloace de comunicare în masă și Facebook-ul creează dependență și dăunează grav sănătății și personalității. La Iași, acesta era și conținutul știrii, psihologii tratează deja primele sute de dependenți de facebook.

În Italia, încă de anul trecut, o Universitate Catoli-că din Roma deschisese un centru ambulatoriu în care erau tratate persoanele dependente de Internet. Ironic sau nu, primii pacienți au fost chiar medicii de pe acest ambulatoriu.


VLADIMIR GHIKA

Cu Monseniorul Ghika în Canada

„Marele nostru vagabond apostolic pășește pe continentul american, deşi nu a străbătut în timpul vieţii aceste meleaguri”.

„Andrei Brezianu, în conferinţa sa L’amour du prochain dans la vie d’un martyr: Monseigneur Vladimir Ghika, pune acest simpozion sub patronajul sfi nţilor şi fericiţilor de pe aceste meleaguri: André, Marie Marguerite d’Youville, Catherine de Saint Augustin şi venerabila Jeanne Mance, care au fost animaţi de-a lungul vieţii, ca şi Monseniorul Vladimir Ghika, de dra-gostea față de aproapele, de caritate, virtute care este cheia de boltă a vieţii creștine... Simpozionul a fost deschis cu diaporama asupra vieţii Monseniorului, pe care am realizat-o tocmai din necesitatea de a face cunoscută publicului viaţa de excepţie a lui Vladimir Ghika. Cele câteva zeci de secunde de linişte per-fectă de la sfârşit au fost dovada că am reușit să transmit, prin imagini şi citate din scrierile Monseniorului, emoţia acestei vieți fascinante... Mulţumesc celor care au contribuit prin talentul şi disponibilitatea lor la realizarea acestei diaporame: Francis și Luc Verly pentru interpretarea textului, lui Emanuel Cosmovici și Iuliei Cojocariu pentru fotografi i, şi în mod special Roxanei Elekeș pentru montaj şi muzică.

După pauză s-a putut viziona fi lmul foarte bine documentat al Anei Boariu: Lettres à mon frère en exil, care pe lângă pre-zentarea ultimilor ani din viața Monseniorului în scrisorile către fratele său din Elveția, ne ilustrează pagini necunoscute până în 1989 din istoria Bisericii noastre în acei ani sumbri de după 1945...

Publicul montrealez a arătat un interes deosebit pentru cărțile prezentate la stand, iar prin aceasta interesul pentru viaţa şi opera Monseniorului....

Datorăm acest simpozion părintelui Gheorghe Avram care, animat de ideea de a-l aduce pe Monseniorul la Montreal, s-a ocupat cu mult entuziasm de organizarea acestei întâlniri. Mul-ţumim celor care au contribuit la buna desfăşurare a simpozionu-lui: Paul Dancescu, Adrian Ardelean, Sorin Borbey, Vlad Guzu, Paul Stoina...”

Maria SANDER

„(...) Evenimentul cultural de excepţie dedicat personalităţii carismatice a unui prinț al sufl etelor şi vagabond celest sosit acum, simbolic, şi pe tărâm american, s-a bucurat de prezenţa unui conferenţi-ar de înaltă ţinută intelectuală: profesorul Andrei Brezianu. Cum scria şi Regina Maria a României în volumul ei de Souvenirs, Vladimir Ghika este «prin natura lui un sfânt», referindu-se la toate acţiunile carismatice la care a participat concret, fi e că se afl a în Franţa sau în România, înfi inţând spitale, îngrijind bolnavi, spovedind sau punându-se la dispoziţia ce-lor săraci și bolnavi, într-o magnifi că demonstraţie de iubire aplicată. La teologie du besoin pusă în aplicare cu o extremă luciditate şi renunţare de sine. Căci a-l urma pe Cristos nu înseamnă a iubi utopic o umanitate abstractă, înseamnă a te jertfi pe cruce, adică a suferi. (...) Cum spune profesorul Andrei Brezianu, Monseniorul a dat exemplu prin viața lui, sfârşindu-şi zilele ca deţinut, ca un perfect imitator al lui Isus Cristos. Suferinţa proprie nu-l mai atingea, călăii, «les sans-Dieu», deveniseră unelte binecuvân-tate prin care se înfăptuia voinţa lui Dumnezeu. Cum bine remarca părintele Matei Boila în fi lmul Anei Boariu, Lettres à mon frere en exil, Monseniorul era omul cel mai liber din lume, chiar şi închis la Jilava, deoarece a acceptat cu seninătate să se împlinească voinţa lui Dumnezeu. (...) Sublim şi inaccesibil, şi totuşi atât de uman, atât de aproape de fi ecare dintre noi, uneori până la identifi care!

Lecţie de ecumenism, simpozionul şi-a atins sco-pul. Mulţi veniţi acolo ca la un eveniment de diver-tisment, au plecat îmbogaţiţi spiritual şi mai frumoşi pe dinăuntru.

Pentru că, prin harul lui Dumnezeu, tocmai li se arătase un Sfânt”.

Mihaela STOINADuminică, 4 septembrie, la biserica greco-catolică s-a celebrat un parastas pentru Monseniorului Vladimir Ghika, ca o

continuare a simpozionului din ziua precedentă.

Pe 3 septembrie, comunitatea greco-catolică din Montreal, împreună cu Asociaţia Culturală Română din localitate, a organizat simpozionul dedicat Monseniorului. Este pentru prima dată când are loc un astfel de eveniment pe pământ american. După eveniment, Maria Sander de la Asociaţia pentru Beatifi carea Monseniorului Vladimir Ghika, din Paris, şi Mihaela Stoina, care au avut un rol important în organizarea evenimentului, scriau pentru www.vladimiri-ghika-ami-cus.blogspot.com:cus.blogspot.com:


LECTURI

Cu cărţile pe faţăLiana GEHL

Lucrarea părintelui Tomka Ferenc nu se teme de întrebări. Dimpotrivă, parcă le caută cu tot dinadinsul. Citind cartea, alcătuită în cea mai mare parte din întrebări şi răspunsuri, mi-a venit în minte episodul cu Zaheu (Lc 19, 1-10). Câţi dintre noi nu se simt atraşi de figura lui Isus, admirându-l şi dorindu-şi să-l urmeze?... Dar, asemenea lui Zaheu, în loc să ne ducem direct la Isus, de multe ori preferăm „să ne suim într-un copac” – adică să privim de la distanţă, studiind situaţia, de teamă să nu ne compromitem printr-un an-gajament prea radical. Isus însă vine şi spune cu glas tare, în faţa tuturor: „Zahee, dă-te jos, astăzi vreau să intru în casa ta!”.

Tot aşa procedează şi părin-tele Tomka, de mai bine de 45 de ani. Preot, profesor şi psiho-log, în tot acest timp a întâlnit şi îndrumat mii de tineri; cu foarte mulţi a rămas în legătură, ajun-gând să le vadă copiii şi nepoţii. Părintele Tomka a putut astfel să constate, iar şi iar, diferenţa între vieţile clădite pe compro-mis, pe teama de a nu fi „în rând cu lumea”, şi vieţile care l-au lăsat pe Isus să intre în casa lor. Concluzia: merită „să te dai jos din copac”, urmându-l, împotri-va „lumii”, pe Acela care este Adevărul şi care singur poate răsplăti însutit.

Structurată ca o suită de dialoguri (precedate de o in-

(Tomka Ferenc, Calea sigură – despre dragoste, despre sexualitate – în mod înţelept, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara, Reşiţa 2011, 212 pag.)

troducere şi încheiate de fiecare dată cu numeroase mărturii şi cu prezentarea miş-cărilor de tineret pentru o viaţă curată), Calea sigură se adresează adolescenţilor şi tinerilor, părinţilor şi profesorilor, în-drumătorilor spirituali, şi este des folosită ca manual pentru cursuri şi grupuri de cateheză (subiectele dificile, cum ar fi „a doua căsătorie”, ori situaţia „necatolici-lor”, nu se recomandă studiului individu-al, ci presupun aproape obligatoriu citirea cărţii împreună cu un îndrumător). Teme-le abordate sunt: psihologia şi hormonii dragostei; prietenia, logodna, căsătoria şi căsnicia; dragostea adolescentină; curăţia; vestimentaţia; calea lui Isus şi calea „lu-mii”; ideologiile gender, homosexualita-tea. Noutatea cărţii constă în aceea că este scrisă astfel încât să poată fi folosită şi de acele cupluri în care numai unul dintre membri este credincios, ori care se află „la a doua şansă” (tineri care locuiau împreu-nă şi care decid să renunţe la relaţia fizică pentru a putea începe să se privească unul pe altul cu ochii credinţei).

Mai bine decât orice comentariu vor vorbi câteva extrase din carte.

„Ne-a fost greu – mărturisesc doi tineri logodnici – să începem să trăim în curăţie, asta şi pentru că timp de un an şi jumătate noi nu am respectat regulile relaţiei de cuplu în curăţie. Tot atâta timp ne-a luat şi ca să renunţăm la gesturile trupeşti. Şi acest an şi jumătate nu a fost o perioadă a iubirii paşnice, fără conflicte. Dar ast-fel am ajuns să ne cunoaştem. Şi putem spune că acestă relaţie valorează mult mai mult decât cea de dinainte. Am oferit renunţarea şi pentru familiile noastre, şi astfel şi realţia cu părinţii noştri a devenit mai bună.”

„Unul dintre scopurile discuţiei noas-tre – arată autorul – este ca abstinenţa să nu pară o interdicţie, ci să recunoaştem că este cea mai bună şi mai înţeleaptă pregă-tire pentru căsnicie. [...] În lumea întreagă sexul liber distruge căsniciile, familiile [deşi majoritatea tinerilor arată că îşi do-resc o relaţie stabilă, pe viaţă]. Relaţiile

de cuplu începute foarte de timpuriu au şase de continuitate doar în proporţie de 30%, în vreme ce la cei care se pregătesc profund creştineşte (şi curat) şansele sunt de 95-99%”.

„Pe când eram în gimnaziu – poves-teşte Agnes – i-am plăcut unui băiat. Eu am simţit doar prietenie pentru el. Când a reieşit că eu îi plac lui, m-am speriat şi apoi am început să mă retrag. [...] Câţiva ani mai târziu, cineva mi-a spus că sigur e o problemă cu mine, pentru că am deja 20 de ani, dar încă nu umblu cu nimeni. Poate că fixez ştacheta prea sus şi apoi să rămân singură. Este interesant să-mi amintesc, dar nu m-am temut de asta. Dintr-un motiv oarecare, eram sigură că voi avea familie, trebuia doar să aştept persoana potrivită.”

„Î.: Aşadar, hormonii dragostei acţio-nează în mod asemănător drogurilor?

R.: Putem spune şi aşa: cel care ia o hotărâre pe viaţă [„din dragoste”], acela se află sub influenţa fenil-etil-aminei [hor-monul care declaşează atracţia sexuală şi produce îndrăgostirea]. Deci, o persoană ameţită leagă de sine un alt om care, de asemenea, este drogat. Asta ne arată de ce se destramă atâtea relaţii de dragoste, după 1-5 ani” [când organismul încetează să mai producă fenil-etil-amina, dacă între cei doi nu a existat decât o relaţie sexuală, căsnicia nu mai are o bază pe care să poată continua – n.n.].

„În multe privinţe, epoca lui Isus s-a asemănat cu ceea ce ne înconjoară pe noi acum. Nici în Imperiul Roman oamenii nu s-au privit unii pe alţii ca fraţi, ci voiau să fie mai presus unii de ceilalţi. A existat sclavia. Oamenii se călcau în picioare unii pe alţii. Nici privitor la sex situaţia nu a fost mai bună decât cea de astăzi. [...] Isus şi învăţătura sa au reprezentat o revoluţie – atât în ţara iudeilor, cât şi în Imperiul Roman. Şi noi, azi, putem fi sarea pămân-tului, lumina lumii”.


… de la contracepţiePr. Fabian MĂRIUŢ

UNIVERSUL FAMILIEI

CContracepţia se referă la ansam-

blul de tehnici folosite pentru a împie-dica zămislirea unei noi vieţi umane. Aceasta este, în fapt, atitudinea prin care se spune nu vieţii. În zilele noas-tre nu-ul a mers până la apariţia a unei mentalităţi contraceptive dominate. Adică: un mod de a gândi şi de a se comporta care lipseşte sexualitatea de menirea sa procreativă. Privită din perspectivă personalistă, mentalitatea contraceptivă include şi refuzul dă-ruirii totale şi reciproce a soţilor unul altuia. Piedica pusă vieţii şi refuzul dăruirii totale, reciproce a soţilor fac obiectul celei de-a VI-a părţi, şi ulti-ma, intitulată Iubire şi rodnicie, din şi-rul Catehezelor despre iubirea umană ale Papei Ioan Paul al II-lea. În număr de şaisprezece, catehezele alcătuiesc un amplu comentariu asupra encicli-cei Papei Paul al VI-lea, Humanae Vitae (1968).

Punctul cheie din Humanae Vitae este următorul: în actul conjugal uni-rea şi procrearea sunt indisolubil le-gate (nr. 12). Anticipând refl ecţia mai elaborată din cateheze (partea a VI-a a fost ţinută între 1984-1985) deja în Fa-miliaris consortio (în anul 1981) Papa Ioan Paul al II-lea afi rma: „Când soţii, recurgând la contraceptive, despart (rup) cele două semnifi caţii (unirea şi procrearea) pe care Dumnezeu Crea-torul le-a înscris în fi inţa bărbatului şi a femeii şi în dinamica comuniunii lor sexuale, devin „arbitrii” planului di-vin, „manipulând” şi înjosind sexuali-tatea umană, prin aceasta înjosindu-se pe ei înşişi şi alterând valoarea dăruirii totale. Astfel, contracepţia opune lim-bajului genuin care exprimă dăruirea totală, reciprocă a soţilor, un limbaj contradictoriu, acela de nedăruire to-tală unul altuia. De aici derivă nu nu-mai refuzul explicit al unei noi vieţi, ci şi falsifi carea interioară a adevăratei

iubiri conjugale, care e chemată a se dărui în totalitatea personală” (nr. 32).

A fi arbitri, a manipula, a înjosi, a altera, a falsifi ca sunt verbele care exprimă răul moral şi spiritual al men-talităţii contraceptive. În teologia mo-rală, contracepţia este califi cată drept intrinsece malum, „rău în mod intrin-sec”, adică în radicală contradicţie cu binele persoanei, creată după chipul lui Dumnezeu. Spunea Sfântul Au-gustin: „Cât despre faptele care sunt păcate în sine, ca furtul, desfrânarea, blasfemia, sau altele asemănătoare, cine ar îndrăzni să afi rme că îndeplini-te din motive bune, n-ar fi păcate, sau, o concluzie şi mai absurdă, ar fi păcate îndreptăţite?” (Contra mendacium, VII,18). Mentalitatea contraceptivă tinde să plaseze contracepţia în rândul aşa-ziselor acte (păcate) îndreptăţite, lăsând cu totul la o parte faptul că se încalcă ordinea voită de Dumnezeu, de Creator.

În actul conjugal, unirea şi pro-crearea sunt obiectiv legate: unirea trupurilor exprimă comuniunea persoanelor. Separarea sexualităţii de procreare duce în mod implicit la afectarea comuniunii şi la alterarea chipului lui Dumnezeu din om. Nu este exagerat să comparăm această separare cu folosirea energiei nucle-are în fabricarea bombei atomice. La ce foloseşte bomba dacă nu la dis-trugere? Similară este şi răspândirea mentalității contraceptive: subminea-ză fundamentele existenţei umane. În plus, omul se pune într-o situaţie de insuportabilă contradicţie cu sine, cu energia sa vitală, cu dorinţa de totali-tate, şi cu dorinţa şi mai profundă de a fi iubit.

Iată de ce contracepţia nu este o pură chestiune tehnică, de mijloace utilizate pentru combaterea zămislirii, ci una antropologică. În acest sens

amintim cele patru note ale iubirii au-tentice din Humanae Vitae: „o iubire pe deplin umană, adică sensibilă şi totodată spirituală”; „o iubire totală, adică o formă cu totul specială de prietenie personală (…), fără rezerve nejustifi cate şi fără calcule egoiste”; „o iubire fi delă şi exclusivă până la moarte”; „o iubire fecundă, care nu se epuizează în comuniunea dintre soţi, dar care e destinată să continue, dând naştere la noi vieţi” (nr. 9). Contra-cepţia alterează autenticitatea iubirii descrise în aceste note. Din acest mo-tiv Familiaris consortio vorbeşte de manipulare, falsifi care, înjosire.

Manipularea reduce persoana umană la statutul de obiect, falsifi ca-rea îl privează de adevăr, iar înjosirea atentează la demnitatea sa.

Între făgăduinţele pe care mirii le recunosc şi le asumă în ziua căsăto-riei, este şi aceasta: „Sunteţi pregătiţi să primiţi cu dragoste copii pe care Dumnezeu va binevoi să vi-i dea?”. La care mirii răspund fi ecare în parte: Da. Da-ul spus în faţa altarului, în adunarea liturgică, este susţinut de harul lui Dumnezeu şi are forţa unei promisiuni. Este un cuvânt dat. Decă-derea din acest cuvânt, negarea aces-tui da prin nu-ul spus vieţii în practică este o formă a falsifi cării şi a înjosirii.

În fi nal amintesc cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea: „Demnitatea fe-meii se măsoară în ordinea iubirii” (Mulieris dignitatem, 29). Dar, la fel de adevărat, şi „demnitatea bărbatului se măsoară în ordinea iubirii”. O iubi-re pe care Humanae Vitae o caracteri-zează prin cele patru note, şi care este în esenţa sa dăruire şi primire. Con-tracepţia rupe circuitul dăruirii şi al primirii, de aceea este un rău obiectiv, care subminează fundamentele exis-tenţei umane şi atentează împotriva vocaţiei omului: la iubire.


ARTA DE A TRĂI

„Mamă, vorbește-mi cu ochii!” „Mamă, vorbește-mi cu ochii!”, îi spunea un băiețel de 6

ani mamei sale care vorbea cu el, dar în același timp conti-nua să-și vadă de treburile casnice.

A comunica înseamnă „a pune în comun, a împărtăși” afecte, emoții, sentimente, idei, opinii și fapte. Aceasta în-seamnă mai mult decât „a da de știre, a informa, a înștiinta”. Iar comunicarea nu presupune neapărat un dialog. Oamenii pot foarte bine să comunice fără să folosească cuvinte. O pot face folosind şi limbajul trupului. Astfel, o privire doje-nitoare, o atingere liniștitoare a mâinii, o aprobare obținută printr-o înclinare a capului - toate acestea, alături de cuvin-te, pot fi mijloace prin care noi comunicăm.

Cristina ŞOICAN

Comunicarea astăziAstăzi, mijloace de comunicare ne

invadează viaţa. Zilnic, suntem bom-bardaţi de mesaje gen sms, e-mail, postări pe Facebook... Şi totuşi, comu-nicăm atât de puţin cu cei dragi ai noş-tri, cu soţul sau soţia, cu membrii fa-miliei noastre, cu copiii noştri. Ciudat, nu? Într-o epocă în care mijloacele de comunicare au atins un nivel nemaiîn-tâlnit până acum, noi nu comunicăm! Şi cât de importantă este comunicarea pentru relaţiile interumane! Dacă s-ar comunica, câte neînţelegeri ar putea fi evitate, câte sentimente ar putea fi exprimate în mod clar, câte idei ar putea fi înţelese fără echivoc, câte familii ar putea să evite conflictele care duc chiar la destrămare! Poate că pare exagerat, dar mulţi soţi se despart pentru că nu reuşesc să-şi comunice unul altuia sentimentele, frustrările, temerile, aşteptările!

Comunicarea în familieComunicarea este condiție sine

qua non a relațiilor interpersonale, deoarece este imposibil să socializezi fără să comunici. Iar dacă este atât de importantă în relațiile interpersonale, cu atât mai importantă este pentru viața de familie.

În majoritatea familiilor de astăzi, una dintre marile probleme o repre-zintă lipsa de comunicare. Societatea modernă a modificat mult convieţui-

rea familială. Viaţa de astăzi, cu ritmul ei frenetic, cu tentaţiile sale dintre cele mai acaparatoare, face dificilă comu-nicarea. Din cauza muncii părinţilor, a studiilor copiilor, a ofertelor de distracţie de la sfârşitul săptămânii, familiile de astăzi trăiesc mai înstră-inate ca niciodată. Iar atunci când, în sfârşit, sunt împreună, calculatorul sau televizorul impun legea tăcerii. Şi în familiile din care lipseşte adevărata comunicare nu există posibilitatea de a te face cunoscut pe tine, ca persoană umană, cu lipsurile tale, cu nevoile tale, cu sentimentele, cu frustrările, cu aşteptările tale. Iar lipsa comunicării duce la înstrăinare. O familie care nu-şi verbalizează relaţia poate să se îndrepte către faliment.

De ce e greu să comunici în familie?Teoretic, comunicarea nu pune

mari probleme, însă experiența ne învață că nu este chiar atât de ușor. Specialiștii sunt de părere că există mai mulți factori care îngreunează comunicarea în mediul familial.

O primă dificultate se naște din reținerea pe care fiecare persoană o are în a-și face cunoscute propriile sentimente, emoții, gânduri... Această „expunere” a propriei persoane presu-pune încredere în partenerul de dialog.

O altă dificultate se naște din con-statarea că sunt puțini aceia dispuși să asculte cu adevărat și că există

mereu cineva care-și impune punctul de vedere. De exemplu, copiii care în grupul de prieteni nu reușesc să-și exprime părerea, vor simți şi față de părinți o reținere în a-și spune punctul de vedere, părerile, dorințele. Sau soții care se impun întotdeauna atunci când comunică, vor reprezenta o barieră pentru comunicarea familială.

Comunicarea benefică în familie are nevoie de timp suficient și de momente favorabile. Nu poți să spui anumite lucruri, nu poți să înțelegi, nu poți să apreciezi dacă singurul mod de a spune ceva cuiva se reduce la observații fugare, la trasare de sarcini care trebuie îndeplinite, la informații spuse într-un context deloc potrivit. Dacă vrem să comunicăm responsabil și benefic, mai ales ca părinți, trebuie să ținem cont că nu comunicăm atunci când vorbim din pragul ușii chiar când suntem pe picior de plecare; când vorbim dintr-o cameră în alta; când vorbim în timp ce suntem ocupați cu altceva; când vorbim în timpul pauze-lor de publicitate.

Mare atenție trebuie să acorde părinții cererilor de dialog, de cele mai multe ori neexprimat ci doar sugerate, care vin din partea copiilor. Părinții trebuie să profite și să fructifice cere-rile copiilor de a fi ascultați, de a face confidențe, de a cere ajutor.

Comunicarea este o artă grea, dar nu imposibil de însușit. Și aceasta are valoare și își atinge scopul doar dacă vedem în comunicare un instrument prețios prin care nu transmitem doar mesaje, ci transmitem disponibilitatea noastră, încrederea, solidaritatea, discreţia, grija faţă de ceilalţi, dorința de a fi în comuniune, iubirea noastră!


SFÂNTUL RAFAEL ARNÀIZÎn căutarea lui Dumnezeu în tăcerea

unei mănăstirii trapiste

Rafael Arnaiz Baron s-a născut la 9 aprilie 1911 în Burgos, primul dintre cei patru fi i ai lui Rafael şi Mercedes. Şi-a început studiile la şcoala Părinţilor Iezuiţi, unde a dat dovadă de o inteligenţă precoce. Tatăl nostru

care eşti în ceruri...

Încă de mic copil a fost atras de cele religioase şi a primit educaţie religioasă atât în familie cât şi la şcoală.

La vârsta de 8 ani a făcut Prima Sfântă Împărtăşanie. De atunci, între el şi Isus s-a stabillit o legătură strânsă de iubire, care nu se va rupe niciodată.

Rafael nutrea o profundă iubire faţă de Isus prezent în Sfânta Euharistie şi faţă de Sfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi a noastră.

După ce a făcut o experienţă într-o mănăstire cisterciană, s-a simţit atras de viaţa consacrată. Astfel, în ianuarie 1934, a intrat în mănăstire, dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu şi aproapelui.

Familia s-a mutat la Orviedo, unde Rafael a terminat liceul. Apoi a mers la Madrid, unde a studiat arhitectura.Însă Rafael nu se simţea atras de re-nume ori de bogăţii.

CREDINŢEIdin LUMEA


Tânărul călugăr a fost însă încercat de boală: diabet zaha-rat. Datorită acestei suferinţe a fost nevoit să părăsească mănăstirea de trei ori, pentru a primi tratament corespun-zător. De fiecare dată, însă, s-a întors în mănăstire cu mai mult entuziasm, fidel chemării pe care o primise de la Dumnezeu.

Pentru Rafael, adevărata libertate şi fericire însemna să-l iubească pe Dumnezeu cu toată inima şi din tot sufletul. Dumnezeu îi era îndeajuns.

A fost declarat fericit de Papa Ioan Paul al II-lea, în 1992, şi canonizat de actualul Papă la 11 octombrie 2009.

A trăit o viaţă de sfinţenie în mănăstirea trapistă. A murit la 26 aprilie 1938, la vârsta de 27 de ani, şi a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Faima sfinţeniei lui s-a răspândit repede, depăşind zidurile mănăs-tirii. Numeroasele lui scrieri au început să fie căutate şi citite de tot mai multe persoane.

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Benedict al XVI-lea l-au propus pe Sfân-tul Rafael Arnaiz ca model de via-ţă adolescenţilor şi tinerilor.

sfârşit

Adaptare deCristina GRIGOREdupă „Sed santos...”,

www.diocesismalaga.es

În aprilie 2011 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Sfântului Rafael Arnàiz. iar luna aceasta se împlinesc doi ani de la canonizarea lui: un sfânt al zilelor noastre!Sfântul Rafael a fost ales ca patron al Zilei Mondiale a Tineretului din august 1985, de la Santiago de Compostela, de către Papa Ioan Paul al II-lea, şi al Zilei Mondiale a Tineretului din acest an, de la Madrid, de către Papa Benedict al XV-lea. Suveranii Pontifi l-au recomandat tinerilor ca model pe Sfântul Rafael Arnàiz pentru răspunsul lui necondiţionat şi plin de iubire la chemarea lui Dumnezeu.


uvântul Domnuluiomentariu la Evanghelia duminicală

Duminica a XXVIII-a (A)Evanghelia zilei:Matei 22,1-14

rubrică realizată dePr. Tarciziu ŞERBAN

uvântul Domnuluiomentariu la

Isus a spus arhiereilor şi bătrânilor poporului această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a pregătit un ospăţ de nuntă pentru fi ul său. A trimis pe servitori să-i cheme la nuntă pe cei invitaţi, însă aceştia n-au voit să vină. A trimis apoi pe alţi servitori să le spună invitaţilor: «Iată, ospăţul meu este gata, taurii şi viţeii îngrăşaţi au fost înjunghiaţi; toate sunt gata: veniţi la nuntă!». Dar ei, fără să le pese de aceasta, s-au dus, care la ogo-rul său, care la negoţul său; ceilalţi au pus mâna pe servitori, i-au batjocorit şi i-au ucis. Atunci regele s-a aprins de mânie, a trimis armata sa, a nimicit pe ucigaşi şi a dat foc cetăţii lor. Apoi a spus servitorilor săi: «Ospăţul de nuntă este gata, însă cei invitaţi s-au dovedit nevrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi che-maţi-i la nuntă pe toţi cei pe care îi veţi întâlni!». Servitorii s-au dus pe străzi şi i-au adunat pe toţi cei pe care i-au întâlnit, răi şi buni, şi sala nunţii s-a umplut de oaspeţi. Când a intrat regele ca să-i vadă pe oaspeţi, a zărit un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă, şi i-a zis: «Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?». Omul însă nu a scos niciun cuvânt. Atunci regele le-a spus servitorilor: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va plânge şi va scrâşni din dinţi». Desigur, mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt 22,1-14).

Fără îndoială, există paralele clare între parabola vi-ticultorilor ucigaşi şi cea propusă în această a XXVIII-a duminică de peste an. În ambele se vorbeşte despre o con-vocare a protagoniştilor sau despre crime comise; în ambe-le, Împărăţia este încredințată altora decât cei cărora le-a fost încredinţată iniţial. În ambele parabole se vorbeşte de modul în care responsabilii poporului se comportă faţă de trimişii lui Dumnezeu. Dar există un aspect care se degajă din confruntarea dintre prima lectură a acestei duminici (Is 25,6-10) şi fragmentul evanghelic. Parabola insistă asupra faptului că ospăţul este gata. El a fost poruncit de către rege, iar acesta, cu puţin timp înainte de a fi servit, îşi reîn-noieşte invitaţia. Acest ospăţ, anunţat cu mult timp înainte, nu face oare aluzie la ospăţul cu cărnuri grase şi vinuri alese pregătit de Iahve pe muntele Sion? Or, dacă profetul lăsa multe detalii în umbră, Isus precizează, printre altele, că este vorba de nunta fi ului regelui.

Invitaţia regelui, însă, nu se bucură de succesul scontat, întocmai ca şi misiunea servitorilor trimişi de stăpân să recupereze roadele ce i se cuvin. În ambele cazuri, trimişii (care fac referire la nenumăraţii profeţi ai Vechiului Tes-tament) sunt maltrataţi sau ucişi. Invitaţii sunt prea prinşi de afacerile lumii acesteia. Dar mânia regelui nu întârzie. Parabola viticultorilor prevestea că via va fi încredinţată altor viticultori. Tot astfel şi în parabola ospăţului: regele nu mai invită nişte privilegiaţi, ci pe toţi aceia pe care servitorii

îi vor afl a la răspântiile drumurilor, la răspântiile vieţii… În curând, sala se umple. Acum nu mai este vorba de evrei (deşi aceştia nu sunt excluşi). Sala de nuntă este Biserica; nuntaşii sunt creştinii.

Când nunta este în toi, regele vine să-i salute pe oaspeţi. În mod obişnuit, cu ocazia ospeţelor importante, stăpânul casei nu mânca împreună cu invitaţii. El îşi făcea apariţia în timp ce invitaţii se afl au în culmea veseliei. Aici, vizita regelui are efectul unui fulger. Nu cu mult timp în urmă el incendiase cetatea celor care i-au dispreţuit invitaţia. Vizi-ta de acum avea caracterul unei inspecţii. Chiar dacă cei invitaţi proveneau dintre cei buni şi cei răi, intrarea în sala de nuntă presupunea – înţelegem acest lucru din incidentul relatat în vv. 11-13 unde unul dintre nuntaşi nu purta haina de nuntă – o adecvare la situaţie. În limbajul Sfântului Ma-tei, adecvarea presupune ca Evanghelia vestită să fi adus roade în cei care au auzit-o. Aşadar, după cum viticultorii trebuiau să producă roade, la fel fi ii Împărăţiei trebuie să se fi îmbrăcat cu haină de nuntă.

Concluzia acestei parabole merită, la rândul ei, un scurt comentariu. Chemarea la mântuire este adresată tuturor oa-menilor, harul acordat de Isus Cristos este fără limită şi fără vreo condiţie. Şi totuşi, dacă toţi oamenii au fost invitaţi, nu depinde de Isus faptul că doar un mic număr dintre ei ajung la mântuire: aceştia sunt cei care vor fi îmbrăcat haina de nuntă.


Duminica a XXIX-a (A)

Evanghelia zilei: Matei 22,15-21

Duminica a XXX-a (A)

Evanghelia zilei: Matei 22,34-40

În acel timp, fariseii s-au adunat şi au ţinut sfat cum să-l prindă pe Isus în vorbă. Au trimis deci la el pe ucenicii lor împreună cu adepţii lui Irod, care i-au zis: „Învăţă-torule, ştim că spui adevărul şi că-i înveţi pe oameni adevărata cale a lui Dumnezeu, fără să te laşi influenţat de cineva, deoarece nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne, aşadar, ce crezi: este îngăduit să plătim tribut împăratului, sau nu?” Dar Isus, cunos-cându-le răutatea, le-a răspuns: „Făţarnicilor, de ce mă puneţi la încercare? Arătaţi-mi moneda cu care plătiţi tributul”. Ei i-au prezentat un dinar. El i-a întrebat: „Ale cui sunt chipul şi inscripţia de pe el?” „Ale împăratului”, i-au răspuns ei. Atunci el le-a zis: „Daţi, aşadar, împăratului ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,15-21).

Cele trei parabole (citite şi meditate de noi în ultimele duminici) au denunţat atitudinea responsabililor religioşi şi politici ai iudaismului. Cei mai mulţi dintre ei au refuzat să primească Împărăţia cerurilor pe care Isus a proclamat-o. Prin urmare, un conflict cu aceste autorităţi vizate de pa-rabole nu putea să nu se profilează şi chiar să izbucnească după alungarea vânzătorilor din templu. Din acel moment, toate grupările religioase mai importante au căutat mijloa-cele cele mai subtile prin care Isus să fie prins şi condamnat.

Prima tentativă a aparţinut fariseilor care, punându-l în faţa unei dileme, dacă este îngăduit să fie plătit tribut împăratului, sau nu, au încercat, în funcţie de răspuns, să-l discrediteze fie în faţa autorităţilor romane (în cazul în care

refuza), fie în faţa categoriei mai integriste a evreilor care, aşteptându-l pe Mesia, sperau ca într-o zi acesta să-i elibe-reze şi să nu mai fie nevoie să plătească tribut unor străini.

Prin răspunsul său, Isus nu numai că a ştiut să iasă din dilema provocatoare a fariseilor care nu au mai avut motiv să-l compromită (de vreme ce ei înşişi purtau asupra lor moneda de plată a tributului – semn că ei se supuseseră deja condiţiilor cuceritorului), dar ne cheamă să refuzăm orice fals blocaj între sfera politică şi Evanghelie şi să luăm în serios, în calitate de oameni liberi şi responsabili, sarcinile politice care, în cele din urmă, fac parte din chiar misiunea încredinţată oamenilor de Dumnezeu, de a stăpâni şi de a supune pământul (Gn 1,28).

În acel timp, fariseii, auzind că Isus a închis gura saduceilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător al Legii, voind să-l pună la încercare, l-a întrebat pe Isus: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă în Lege?” El i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii” (Mt 22,34-40).

După ce a rezolvat problema tributului datorat împă-ratului roman, situând realitatea politică la locul care i se cuvine în raport cu autoritatea divină, şi după ce a dejucat raţionamentul cazuistic al saduceilor, arătând, pornind de la Sfânta Scriptură, că lumea Învierii nu poate fi gândită în categoriile noastre de pe pământ, Isus are de înfruntat problema ce mai importantă cu privire la porunci.

Evanghelistul subliniază că învăţătorul Legii îi pune întrebare lui Isus pentru a-l pune la încercare. Or, pu-nerea lui Isus la încercare se situează nu doar pe planul unei discuţii de principiu, ci mai ales pe planul mărturiei vieţii. Astfel Isus, după ce citează textul din Dt 6,4-5 care proclamă iubirea lui Dumnezeu ca fiind porunca cea mai

mare din Lege, adaugă imediat o a doua poruncă, cea din Lv 19,18, care proclamă iubirea aproapelui ca fiind la fel de fundamentală. În felul acest Isus leagă atât de strâns iubirea de Dumnezeu de iubirea faţă de aproapele, încât ele se „topesc” una în alta.

Totuşi, originalitatea răspunsului lui Isus constă mai pu-ţin în conţinutul său material pentru care găsim echivalente la rabini, cât mai ales în faptul că iubirea de Dumnezeu şi de aproapele află în Isus din Nazaret sursa originară şi con-ţinutul său ultim. Într-adevăr, Isus este cel care îl iubeşte pe Dumnezeu, Tatăl său, şi pe oameni, fraţii săi, cu aceeaşi iubire divină.


ŞTIRI interneDieceza Romano-Catolică de Oradea

A II-a Întâlnire Diecezană a Ministranţilor

Arhiepiscopia Majoră de Aba Iulia şi Făgăraş

Aniversarea a 150 de ani de la fondarea ASTRA

Voi, ministranţii, sunteţi foarte apropiaţi de Isus din Euharistie. Nu uitaţi nicioda-tă acest lucru, aveţi grijă să nu consideraţi această binecuvântare ca fiind de la sine înţeles, şi să daţi drum liber sentimentului de admiraţie, care vă însufleţeşte simţind această mare dragoste şi apropiere (Papa Benedict al XVI-lea).

Urmând îndemnul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, Centrul Diecezan pentru Tineret al Episcopiei Romano-Catolice Oradea a organizat cea de a II-a În-tâlnire Diecezană a Ministranţilor, care va avea loc în localitatea bihoreană Sâniob, sâmbătă, 24 septembrie 2011. Întrunirea, al cărei moto a fost „Casa Ta este căminul nostru”, a început cu o Sfântă Liturghie, prezidată de Excelenţa Sa Böcskei László, Episcop de Oradea, împreună cu preoţii diecezani prezenţi.

Prin acest eveniment, organizat la începutul anului şcolar, Episcopia Romano-Catolică Oradea a dorit să subli-nieze importanţa slujirii pe care o aduc ministranţii, atât pentru preoţi, cât şi pentru credincioşi, şi îndeosebi pentru copii şi tineri.

(sursa: www.varad.org)

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA a sărbătorit la Blaj, în perioada 16-18 septembrie 2011, împlinirea a 150 de ani de la fondarea ei în toamna anului 1861, la Sibiu. Ma-nifestările aniversare ale ASTRA au fost organizate cu sprijinul al Primăriei Municipiului Blaj şi al Consiliului Judeţean Alba şi s-au bucurat de susţinerea şi participarea unui număr mare de membri reprezentanţi ai Academiei Ro-mâne, în frunte cu dl. prof. univ. dr. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei de Filologie a Academiei Române.

Prezent la deschiderea sesiunii de comunicări ca reprezentant al Preafe-ricirii Sale Lucian, Arhiepiscopul Major al Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinţia Sa Mihai, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Vicar al Bucureştilor le-a adresat un cuvânt participanţilor la eveniment. “ASTRA a avut rostul ei măreţ”, a spus PS Mihai, “mai ales în Ardealul ţinut de străini. Ea încerca o politică de supravieţuire prin cultura jertfelor proprii, mai puţin printr-o finanţare sistematică aşa cum se obişnuieşte astăzi. Pentru lumea noastră profană, lucrurile par să supravieţuiască prin influenţă şi putere. Cele bune rezistă cu adevărat în orice epocă prin generozitatea oamenilor cu principii, a oamenilor de omenie”.

Episcopul a continuat: “ASTRA a fost şi trebuie să rămână un loc consacrat dialogului clădit prin sacrificii şi respectului diversităţii lumii transilvane. Reuniunile sale pot fi şi astăzi ocazii de a medita asupra calităţii altruismului românesc. De peste douăzeci de ani, asistăm în România la o schimbare de civilizaţie care, fără îndoială, are efecte asupra culturii şi educaţiei, dar mai cu seamă asupra practicii de credinţă. Poate că e nevoie să vorbim despre credinţă şi valori creştine prin practicarea lor în viaţa personală, nu exclusiv prin înscriere formală la recensăminte sau prin influenţele sistemelor bisericeşti! Dar sacrificiul sau dăruirea dezinteresată pentru celălalt nu sunt o meserie. Rodni-cia acestora depinde în mare parte de puterea de a ne îndoi de cuvintele noastre şi de a pune în dubiu, prin smerenie, valoarea realizărilor vieţii. De aceea perfecţiunea, binele însuşi, nu se definesc în funcţie de noi înşine, iar cine ştie să greşească cu folos e mult mai mare decât cel care reuşeşte, dar fără vreun folos real”.

(sursa: catholica.ro)


ŞTIRI externeSite-ul Zilei Mondiale a Ti-

neretului de la Rio de Janeiro, 2013

Pe 18 septembrie 2011, în Arhidi-eceza de São Paulo a fost organizată o celebrare de primire a Crucii Zilei Mondiale a Tineretului şi a icoanei Sfin-tei Fecioare Maria. În cadrul aceleiaşi celebrări a fost lansat şi situl oficial al ZMT Rio de Janeiro: www.jmjrio2013.com.br.

Site-ul, pentru moment disponibil în portugheză şi în engleză, conţine diferi-te secţiuni: prezentarea evenimentului, ştiri, program, multimedia, sfaturi utile şi înregistrări.

La Audienţa generală de miercuri, 24 august 2011, Sfântul Părinte a anunţat temele pentru următoarele Zile Mondiale ale Tineretului: „Şi acum do-resc să anunţ temele următoarelor Zile Mondiale ale Tineretului. Cea de anul viitor, care se va desfăşura în fiecare dieceză, va avea ca motto: «Bucuraţi-vă mereu în Domnul!» (Fil 4,4); în timp ce la Ziua Mondială a Tineretului din anul 2013, la Rio de Janeiro, motoul va fi mandatul lui Isus: «Mergeţi şi faceţi ucenici toate națiunile!» (cf. Mt 28,19)”.

Liechtenstein a ales viațaÎn luna septembrie, printr-un referen-dum, cetățenii cu drept de vot din Li-echtenstein au respins propunerea de legalizare a avortului în primele 12 săptămâni şi în cazul de diformităţi ale fătului. La referendum, 52.3% au sus-ţinut articolul 27 din constituţia ţării, care stipulează că „fiecare are dreptul la viaţă”. Propunerea, care pretindea că doreşte „să ajute, nu să pedepsească” femeile care aleg să îşi avorteze copi-ii fusese respinsă anterior şi de parla-ment, cu 27 de voturi împotrivă şi 7 pentru.

Conform legii actuale, avorturile făcute în Liechtenstein sau de cetăţenii statului în afara Liechtensteinului sunt pedepsibile cu până la un an de închi-soare.

Liechtenstein se numără printre pu-ţinele țări care interzic avortul, alături de Irlanda, Malta şi Polonia. Datorită acestei poziţii, se află sub presiunea Comitetului Naţiunilor Unite pentru Eliminarea Discriminărilor împotriva Femeii (CEDAW), care cere decri-minalizarea avortului şi promovarea „planificării familiale” încă din 2007.

China: 400 de milioane de avorturi în 30 de ani

În 30 de ani, în China au fost făcute 400 de milioane de avorturi, un număr mult superior populaţiei actuale a Statelor Unite ale Americii. Informaţia a fost făcută publică de Gao Qiang, secretar de partid pe lângă ministrul sănătăţii din China, ca răspuns la o întrebare pusă de Timothy A. Huels-kamp, republican pro-life.

Situaţia actuală este consecinţa politicii copilului unic, impusă de re-gimul comunist de la Beijing printr-o lege care a fost instituită la 25 septem-brie 1980.

Steven W. Mosher, cunoscător al realităţii din China şi directorul Insti-tutului pentru Cercetarea Populaţiei din America, afirmă: «Faptul că ve-teranii aparatului de partid comunist chinez continuă să etaleze „succesele” obţinute prin brutalul sistem de control demografic ce presupune eliminarea persoanei umane, subliniază dispreţul absolut pe care îl au faţă de standardele internaţionale referitoare la drepturile omului. La această cifră s-a ajuns prin constrângerea tinerelor femei, unele aflate chiar în ultimele luni de sarcină, să facă avort, fapt pe care tribunalul de la Nurimberg l-a catalogat drept „cri-mă împotriva umanităţii”».

Ministrul de Interne, Claude Gueant, a anuntat într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro că începând cu 15 sep-tembrie, Franța interzice rugăciunile în stradă. Ministrul a explicat de ce a fost necesară, în opinia sa, această măsură: Franța este un stat laic și „rugăciunile în stradă contravin acestui statut”.

Cel mai afectaţi de această lege vor fi cele 5 milioane de musulmani care trăiesc în această ţară. Franţa este ţara europeană care are cea mai mare comunitate musulmană, însă doar 10% sunt musulmani practicanţi.

Câteva zeci de tineri musulmani au protestat faţă de noua lege. „Niciun sistem din univers nu poate să ne controleze, în afară de Allah”, a declarat unul dintre protestatari.

Franţa a interzis rugăciunea pe stradă


ECUMENISM

Celebrarea ecumenică de la ErfurtWilhelm TAUWINKL

În timpul vizitei sale în Germania, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat, împreună cu Nikolaus Schneider, Pra-eses (Întâi-Stătător) al Bisericii Evan-ghelice Renane şi preşedinte al Consi-liului Bisericii Evanghelice Germane, o celebrare ecumenică în mănăstirea augustiniană evanghelică de la Erfurt (vineri, 23 septembrie).

Locul celebrării, o mănăstire au-gustiniană întemeiată în anul 1277, este semnificativă şi pentru că, între 1505 şi 1511, aici a trăit reformatorul de mai târziu Martin Luther; în 1507, el a fost hirotonit preot în această mă-năstire şi tot aici a celebrat prima Sfân-tă Liturghie. Mănăstirea a fost luată în posesie de comunitatea evanghelică în anul 1525, iar astăzi este folosită ca centru de formare şi întâlniri spirituale.

Celebrarea ecumenică s-a desfăşu-rat în continuarea întâlnirii Sfântului Părinte cu reprezentanţii Bisericii Evanghelice Germane şi a cuprins următoarele momente:

— cântare introductivă a adunării (Nun singe Lob, du Christenheit — un cântec cu text catolic, pe melodia unui coral protestant din secolul al XVII-lea);

— rugăciune alcătuită din versete de Psalmi (citită de episcopul evan-ghelic Friedrich Weber);

— cuvinte de salut rostite de preşe-dinta Sinodului Bisericii Evanghelice Germane, d-na Katrin Göring-Eckardt;

— rugăciunea introductivă, recitată de Sfântul Părinte;

— Evanghelia (In 17, 1. 20-23), citită de Card. Kurt Koch;

— predica Sfântului Părinte; — rugăciunea universală, recitată

alternativ de reprezentanţi catolici şi evanghelici;

— rugăciunea „Tatăl nostru”;— binecuvântările finale, rostite

succesiv de Întâi-Stătătorul Schneider şi de Papa Benedict.

Astfel de celebrări se pot desfăşu-ra firesc în locuri în care raporturile ecumenice sunt dezvoltate, fiind încu-rajate de Îndrumarul pentru aplicarea principiilor şi normelor referitoare la ecumenism, publicat de Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor în 1993.

Acest Îndrumar menţionează, printre acţiunile ecumenice posibile, împărtăşirea activităţilor şi resurselor spirituale între creştini de diferite confesiuni, ceea ce înseamnă, practic, rugăciunea în comun, participarea la cultul non-sacramental al altor confe-siuni şi folosirea în comun a lăcaşuri-lor şi obiectelor de cult.

Îndrumarul îi sfătuieşte pe catolici ca, în cadrul celebrărilor ecumenice, să participe la cântări şi gesturile comune şi, de asemenea, să citească o lectură

sau să predice, dacă li se propune acest lucru.

Celebrările ecumenice non-sacra-mentale pot consta atât în celebrări liturgice potrivit cărţilor liturgice ale uneia din comunităţi (de exemplu, ves-perele), fie celebrări având o structură organizată de comun acord (cum este cea de faţă).

Ca principiu, rugăciunea în comun este, potrivit Îndrumarului, un mijloc eficace de a cere harul unităţii, consti-tuind o expresie a legăturilor cu care catolicii sunt uniţi cu alţi creştini. De asemenea, rugăciunea în comun este şi în sine o cale ce duce la împăcarea spirituală.

În predica sa la această celebrare, Papa Benedict al XVI-lea a spus că cea dintâi slujire ecumenică în timpul de faţă este „mărturisirea în comun a prezenţei lui Dumnezeu cel viu, dând astfel lumii răspunsul de care are nevo-ie”. În încheiere, a amintit dezbaterile care au avut loc înaintea vizitei Papei şi care evaluau „avantajele” unei astfel de întâlniri ecumenice. Sfântul Părinte a precizat că „acest lucru este o înţe-legere greşită a credinţei şi a ecume-nismului [...]. Credinţa creştinilor nu se bazează pe cântărirea avantajelor şi dezavantajelor noastre. O credinţă pe care ne-o creăm singuri este fără va-loare. Credinţa nu este ceva ce putem inventa sau negocia. Este fundamentul pe care trăim. Unitatea nu creşte prin cumpănirea avantajelor şi a dezavan-tajelor, ci doar prin aprofundarea şi deprinderea în comun a credinţei”.

Mărturia creştină într-o lume multireligioasă

În luna iunie, a fost lansat în mod oficial la Geneva, în Elveţia, textul final al unui document care conţine recomandări practice cu privire la mărturia creştină. Documentul a fost elaborat în ultimii cinci ani ca urmare a colaborării dintre trei organizaţii care reprezintă cea mai mare parte a creştinătăţii contemporane (catolici, ortodocşi, protestanţi, evanghelici, penticostali): Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios (CPDI) şi Alianţa Evanghelică Mondială (AEM). Intitulat „Mărturia creştină într-o lume multireligioasă: Recomandări de conduită”, documentul reprezintă una dintre cele mai importante înţelegeri ecumenice care a fost semnată vreodată „în vederea examinării sale de către Biserici, organisme confesionale naţionale şi regionale, şi organizaţii de misiune, în special cele care lucrează în context interreligios”. Tradu-cerea documentului a apărut sub îngrijirea Diecezei de Iași.

102011

Documents