document05

2
5 CATEGORIA D CHESTIONARUL NR 5 1 Pilotarea conducătorilor de vehicule la mersul înapoi se efectuează în situaţiile când: a) manevra se efectuează în curbe cu vizibilitate redusă; b) manevra se efectuează în vârfuri de pantă şi la mai puţin de 50 m, de o parte şi de alta a acestora; c) vizibilitatea în spate este împiedicată; 2 În care din următoarele situaţii aveţi obligaţia să circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora ? a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţia nedirijată; b) pe sectoarele de drum în rampă; c) când sunteţi depăşit de un alt vehicul; 3 Conducătorul autobuzului are dreptul să intre pe sectorul de drum astfel semnalizat? a) da, deoarece autobuzul nu este figurat pe indicator; b) nu, deoarece indicatorul interzice accesul autovehiculelor, categorie din care face parte şi autobuzul; c) da, deoarece autobuzul este exceptat, fiind destinat transportului în comun de persoane; 4 În care dintre situaţiile de mai jos aveţi obligaţia de a vă prezenta la verificarea medicală? a) când aţi fost bolnav o perioadă de timp îndelungată; b) când sunteţi trimis de poliţie sau unitatea la care lucraţi; c) dacă au trecut 2 ani de la ultima verificare medicală; 5 Pentru a schimba direcţia de mers, conducătorul autobuzului " 1" trece: a) primul; b) după trecerea autobuzului "2" şi a autoturismului; c) după trecerea autobuzului "2" şi a motocicletei;

Upload: seb-saab

Post on 10-Dec-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

CHESTIONAR 5

TRANSCRIPT

Page 1: Document05

5 CATEGORIA D

CHESTIONARUL NR 5

1

Pilotarea conducătorilor de vehicule la mersul înapoi se efectuează în situaţiile când: a) manevra se efectuează în curbe cu vizibilitate redusă; b) manevra se efectuează în vârfuri de pantă şi la mai puţin de 50 m, de o

parte şi de alta a acestora; c) vizibilitatea în spate este împiedicată;

2

În care din următoarele situaţii aveţi obligaţia să circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora ?

a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţia nedirijată; b) pe sectoarele de drum în rampă; c) când sunteţi depăşit de un alt vehicul;

3

Conducătorul autobuzului are dreptul să intre pe sectorul de drum astfel semnalizat?

a) da, deoarece autobuzul nu este figurat pe indicator; b) nu, deoarece indicatorul interzice accesul

autovehiculelor, categorie din care face parte şi autobuzul;

c) da, deoarece autobuzul este exceptat, fiind destinat transportului în comun de persoane;

4

În care dintre situaţiile de mai jos aveţi obligaţia de a vă prezenta la verificarea medicală?

a) când aţi fost bolnav o perioadă de timp îndelungată; b) când sunteţi trimis de poliţie sau unitatea la care lucraţi; c) dacă au trecut 2 ani de la ultima verificare medicală;

5

Pentru a schimba direcţia de mers, conducătorul autobuzului " 1" trece:

a) primul; b) după trecerea autobuzului "2" şi a

autoturismului; c) după trecerea autobuzului "2" şi a

motocicletei;

Page 2: Document05

5

6

Când în intersecţie semaforul a rămas blocat pe semnalul roşu, conducătorul autobuzului trebuie:

a) să oprească, să se asigure, să cedeze trecerea vehiculelor pe direcţia pe care semnalul verde a rămas aprins după care să traverseze cu prudenţă;

b) să continue deplasarea cu viteză redusă şi să se acorde prioritate de dreapta;

c) să oprească şi să aştepte remedierea defecţiunii;

7

Aplicarea sancţiunii contravenţionale şi retragerea certificatului de înmatriculare a unui autovehicul se dispun atunci când:

a) motorul emite noxe peste limitele legale admise; b) când prezintă defecţiuni la sistemul de climatizare; c) când presiunea în pneuri este necorespunzătoare;

8

Când veţi schimba, pe timp de noapte, alternativ faza de întâlnire cu cea de drum? a) în intersecţii nedirijate; b) la trecerile pentru pietoni; c) în curbe cu vizibilitate redusă;

9

Ce rând trebuie să ocupaţi şi de la ce distanţă, atunci când intenţionaţi să circulaţi cu autobuzul spre stânga, într-o intersecţie fără marcaje din afara localităţii?

a) rândul din stânga, de la cel puţin 100 m; b) rândul din dreapta, de la cel puţin 50 de m; c) rândul din stânga, de la cel puţin 50 de m;

10 Pompa de înaltă presiune din componenţa sistemului de direcţie cu servomecanism hidraulic este acţionată de:

a) arborele cotit al compresorului de aer; b) axul cardanic; c) arborele cu came;

11

Care dintre următoarele defecţiuni creează joc mare la volan? a) uzura pronunţată a pneurilor roţilor directoare; b) uzura pronunţată a angrenajelor din caseta de direcţie; c) uzura pronunţată a capetelor de bară;