02 utilizare pc si internet pir

Program universitar de formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar

adresat cadrelor didactice din mediul rural

UTILIZARE PC ŞI INTERNET

Michaela Filofteia LOGOFĂTU

Forma de învăţământ ID - semestrul V

2007

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

Utilizare PC şi Internet

Michaela Filofteia LOGOFĂTU

2007

© 2007 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 978-973-0-05176-6

Cuprins

Proiectul pentru Învăţământul Rural i

CUPRINS Introducere .....................................................................................................................V Unitatea de învăţare 1 - Concepte de bază Obiectivele unităţii de învăţare 1.......................................................................................... 1 1.1 Introducere .................................................................................................................... 2 1.2 Hardware, Software, IT.................................................................................................. 3 Test de autoevaluare – Termeni din limbajul „calculatoristic” .............................................. 5 1.3 Tipuri de calculatoare .................................................................................................... 6 1.4 Părţile componente ale unui calculator .......................................................................... 7 Test de autoevaluare – Componentele unui PC................................................................ 22 Răspunsuri la Testele de autoevaluare - Unitatea 1.......................................................... 24 Lucrare de verificare – Unitatea 1...................................................................................... 25 Bibliografie - Unitatea 1 ..................................................................................................... 26 Unitatea de învăţare 2 - Utilizarea calculatorului Obiectivele unităţii de învăţare 2........................................................................................ 27 2.1 Introducere .................................................................................................................. 28 2.2 Sistemul de operare .................................................................................................... 28 2.3 Aplicaţiile ..................................................................................................................... 30 2.4 Mediul Desktop............................................................................................................ 31 Activitate practică – Desktop, Pictograme, Mouse............................................................. 34 Activitate practică: Selectarea în Windows şi manipularea ferestrelor............................... 42 Lucrare de verificare – unitatea 2 ...................................................................................... 43 Bibliografie - Unitatea 2 ..................................................................................................... 44 Unitatea de învăţare 3 - Organizarea fişierelor Obiectivele unităţii de învăţare 3........................................................................................ 45 3.1 Introducere .................................................................................................................. 46 3.2 Organizarea fişierelor .................................................................................................. 46 Activitate practică – Managementul fişierelor (partea 1).................................................... 58 Activitate practică – Managementul fişierelor (partea 2).................................................... 64 3.3 Căutarea...................................................................................................................... 65 Activitate practică - Căutarea............................................................................................. 69 3.4 Editarea simplă şi imprimarea ..................................................................................... 70 Activitate practică – Aplicaţiile Notepad şi Wordpad şi imprimarea ................................... 73 Lucrare de verificare – Unitatea 3...................................................................................... 75 Bibliografie - Unitatea 3 ..................................................................................................... 75

Cuprins

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

Unitatea de învăţare 4 - Aplicaţia Microsoft word Obiectivele unităţii de învăţare 4 ........................................................................................76 4.1 Introducere...................................................................................................................77 4.2 Lucrul cu aplicaţia ........................................................................................................78 Test de autoevaluare – Lucrul cu aplicaţia MS Word.........................................................85 4.3 Particularizarea ferestrei ..............................................................................................85 Activitate practică – Personalizarea ferestrei .....................................................................89 Răspunsuri la testele de autoevaluare...............................................................................91 Lucrare de verificare – unitatea 4.......................................................................................91 Bibliografie - unitatea 4 ......................................................................................................92 Unitatea de învăţare 5 - Operaţii de bază în Microsoft word Obiectivele unităţii de învăţare 5 ........................................................................................93 5.1 Introducerea datelor .....................................................................................................94 5.2 Selectarea datelor ........................................................................................................96 5.3 Copierea şi mutarea informaţiilor .................................................................................98 Test de autoevaluare – Operaţii de bază în MS Word .....................................................101 Răspunsuri la testele de autoevaluare.............................................................................102 Lucrare de verificare – unitatea 5.....................................................................................103 Bibliografie - unitatea 5 ....................................................................................................103 Unitatea de învăţare 6 - Formatarea documentelor Obiectivele unităţii de învăţare 6 ......................................................................................104 6.1 Formatarea datelor.....................................................................................................105 Activitate practică – formatarea datelor............................................................................114 6.2 Folosirea stilurilor .......................................................................................................116 6.3 Finalizarea documentelor...........................................................................................119 Activitate practică – Finalizarea documentelor.................................................................126 Lucrare de verificare – unitatea 6.....................................................................................128 Bibliografie - unitatea 6 ....................................................................................................129 Unitatea de învăţare 7 - Tabele, grafice şi imagini în Word Obiectivele unităţii de învăţare 7 ......................................................................................130 7.1 Inserarea tabelelor .....................................................................................................131 7.2 Inserarea imaginilor şi graficelor ................................................................................137 Test de autoevaluare – Tabele, grafice, imagini ..............................................................139 Răspunsuri la testele de autoevaluare.............................................................................140 Lucrare de verificare – unitatea 7.....................................................................................140 Bibliografie - unitatea 7 ....................................................................................................141

Cuprins

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

Unitatea de învăţare 8 - Aplicaţia Microsoft EXCEL Obiectivele unităţii de învăţare 8...................................................................................... 142 8.1 Introducere ................................................................................................................ 143 8.2 Lucrul cu aplicaţia...................................................................................................... 143 8.3 Foile de calcul............................................................................................................ 144 8.4 Registrele de calcul ................................................................................................... 147 Test de autoevaluare – Introducere in Excel ................................................................... 150 Răspunsuri la testele de autoevaluare ............................................................................ 151 Lucrare de verificare – unitatea 8 .................................................................................... 151 Bibliografie - unitatea 8.................................................................................................... 152 Unitatea de învăţare 9 - Operaţii de bază în Microsoft EXCEL Obiectivele unităţii de învăţare 9...................................................................................... 153 9.1 Inserarea datelor ....................................................................................................... 154 9.2 Selectarea în Excel.................................................................................................... 157 Activitate practică – Inserarea, selectarea şi formatarea ................................................. 160 9.3 Formatarea în Excel .................................................................................................. 161 Test de autoevaluare – Formatarea ................................................................................ 166 9.4 Copierea, mutarea şi ştergerea datelor în Excel........................................................ 167 Test de autoevaluare – Copierea, mutarea şi ştergerea.................................................. 173 Răspunsuri la testele de autoevaluare ............................................................................ 174 Lucrare de verificare – unitatea 9 .................................................................................... 175 Bibliografie - unitatea 9.................................................................................................... 176 Unitatea de învăţare 10 - Operaţii avansate în Microsoft EXCEL Obiectivele unităţii de învăţare 10.................................................................................... 177 10.1 Lucrul cu datele ....................................................................................................... 178 10.2 Lucrul cu formule şi funcţii ....................................................................................... 183 Test de autoevaluare – Formule şi funcţii ........................................................................ 189 10.3 Grafice în Excel ....................................................................................................... 190 10.4 Imprimarea foilor de calcul....................................................................................... 194 Activitate practică – Operaţii curente în Excel ................................................................. 195 Răspunsuri la testele de autoevaluare ............................................................................ 197 Lucrare de verificare – unitatea 10 .................................................................................. 197 Bibliografie - unitatea 10.................................................................................................. 198

Cuprins

iv Proiectul pentru Învăţământul Rural

Unitatea de învăţare 11 - Navigarea şi căutarea pe Internet Obiectivele unităţii de învăţare 11 ....................................................................................199 11.1 Introducere...............................................................................................................200 Test de autoevaluare – Ce este Internet ul? ....................................................................202 11.2 Navigarea pe Internet...............................................................................................202 Test de autoevaluare – Navigarea pe Internet .................................................................208 11.3 Căutarea de informaţii pe Internet............................................................................208 11.4 Imprimarea...............................................................................................................212 Răspunsuri la testele de auto-evaluare............................................................................214 Lucrare de verificare – unitatea 11...................................................................................214 Bibliografie - unitatea 11 ..................................................................................................215 Unitatea de învăţare 12 - Poşta electronică (e-mail-ul) Obiectivele unităţii de învăţare 12 ....................................................................................216 12.1 Crearea unui cont de e-mail .....................................................................................217 12.2 Recepţionarea şi expedierea mesajelor ...................................................................221 12.3 Comenzile de răspuns şi redirecţionare ...................................................................225 12.4 Agenda de adrese....................................................................................................227 12.5 Managementul mesajelor.........................................................................................231 Lucrare de verificare – unitatea 12...................................................................................235 Bibliografie - unitatea 12 ..................................................................................................235 Bibliografie modul ......................................................................................236

Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural v

Introducere

PREZENTAREA MODULULUI

Obiectivele Modulului La sfârşitul studiului acestui modul, cursanţii vor putea să

• identifice şi clasifice tipurile de calculatoare, componentele unui calculator personal dar şi să explice rolul şi funcţionarea componentelor unui calculator personal (PC)

• explice semnificaţia termenului „sistem de operare” şi enumere şi explice funcţiile acestuia, să identifice şi descrie diferite tipuri de aplicaţii, să utilizeze eficient mediul de lucru Desktop;

• explice semnificaţia termenilor precum „fişier”, „folder”, „subfolder”, „structură de directoare”, să organizeze fişierele într-o structură de directoare, să copieze, mute, şteargă, redenumească şi regăsească fişiere dar şi să imprime fişiere tip text;

• enumere avantajele şi dezavantajele folosirii aplicaţiilor tip Text Processing, să demonstreze aptitudini de lucru cu aplicaţia MS Word, să explice semnificaţiile termenilor „editor de texte”, „desktop publishing”, „document şablon”

• enumere avantajele folosirii aplicaţiilor de calcul tabelar, să demonstreze aptitudini de lucru cu aplicaţia MS Excel, să explice semnificaţiile termenilor „calcul tabelar”, „foaie de calcul”, „registru de calcul”, „celulă”, etc;

• explice în ce constă Internetul, să identifice protocoale de comunicare prin Internet şi scopurile la care sunt folosite, să definească şi explice termeni precum „browser”, „motor de căutare”, „protocol”, „world-wide-web”, să folosească un motor de căutare pentru a regăsi informaţii şi să imprime pagini web;

• îşi creeze o adresă de e-mail gratuită, să folosească serviciul de e-mail pentru a trimite, recepţiona, răspunde şi redirecţiona mesaje de poştă electronică (email);

Introducere

vi Proiectul pentru Învăţământul Rural

Structurarea Modulului Acest modul este unul cu un pronunţat caracter practic, prezentând părţile teoretice necesare înţelegerii tehnologiilor folosite, dar axându-se în principal pe folosirea efectivă a tehnologiilor descrise pentru a efectua operaţii cotidiene. Un accent deosebit este pus pe folosirea tehnologiei informaţiilor pentru creşterea eficienţei in rezolvarea sarcinilor obişnuite de lucru. Modulul este structurat în douăsprezece unităţi de învăţare, pentru a realiza o structurare cât mai concisă a elementelor teoretice şi practice. Modulul acoperă cinci arii de interes: prezentarea calculatoarelor şi modului de funcţionare a acestora (Unităţile de învăţare 1 şi 2), utilizarea efectivă a unui PC (Unităţile 3 şi 4), procesarea textelor cu ajutorul aplicaţiei Microsoft Word (Unităţile 5-7), folosirea aplicaţiilor de calcul tabelar, exemplificată cu ajutorul Microsoft Excel (Unităţile 8-10) şi utilizarea tehnologiilor de comunicaţie oferite de Internet (Unităţile 11 şi 12).

Structura Unităţilor de învăţare Fiecare arie de interes ca şi fiecare unitate de învăţare debutează cu prezentarea aspectelor teoretice necesare înţelegerii tehnologiilor prezentate dar şi a avantajelor utilizării acestora, continuând apoi cu ghidarea pas cu pas a cursantului în efectuarea operaţiilor practice. Partea practică este structurată după acelaşi principiu: de la uşor la avansat. Fiecare unitate de învăţare debutează cu prezentarea obiectivelor specifice unităţii respective, obiective derivate din obiectivele generale ale Modulului. Pe parcursul întregului modul, în partea stângă a textului se află poziţionate casete de text ce conţine ideile principale exprimate în fiecare pagină. Casetele de text ce conţin textul „sarcină de învăţare” subliniază chestiunile foarte importante ce trebuie reţinute. Fiecare unitate de învăţare conţine fie un test de autoevaluare, fie o activitate practică, fie ambele variante de aplicare şi testare a cunoştinţelor proaspăt dobândite. Astfel, cursantul este in permanenţă conştient de progresele făcute dar şi avertizat asupra conceptelor al căror studiu trebuie aprofundat. Cuprinsul Modulului detaliază exact plasarea Activităţilor Practice şi a Testelor de Autoevaluare in cadrul modulului, şi prezintă totodată localizarea răspunsurilor la testele de autoevaluare.

Lucrările de verificare De asemenea, fiecare unitate de învăţare conţine o Lucrare de Verificare amplasată la sfârşitul Unităţii. Aceste lucrări constituie evaluarea continuă. Ponderea evaluării continue şi cea a evaluării finale vor fi stabilite de către tutore. Recomandăm pentru evaluarea continuă o pondere nu mai mică de 30% si nu mai mare de 50%. Lucrările de verificare trebuie transmise tutorelui folosind o metodă stabilită de comun acord cu acesta (prin poştă, email, fax, etc.). Pentru identificarea corectă, acestea vor trebui să conţină numele complet al cursantului, numele cursului si numărul unităţii de învăţare din care face parte. Fiind vorba despre un curs care vizează dobândirea unor aptitudini practice insistăm asupra necesităţii învăţării în paralel cu exersarea pe calculator. Lucrările de verificare obligatorii sunt Lucrarea 1, 3, 5 şi 9. VĂ URĂM SUCCES!

Concepte de bază

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

Unitatea de învăţare 1 CONCEPTE DE BAZĂ

Cuprins

1.1 Introducere.......................................................................................................... 2 1.2 Hardware, Software, IT ....................................................................................... 3 1.3 Tipuri de calculatoare.......................................................................................... 6 1.4 Părţi componente ale unui calculator .................................................................. 7 Răspunsuri la testele de autoevaluare.................................................................... 24 Lucrarea de verificare ............................................................................................. 25 Bibliografie .............................................................................................................. 26

Obiectivele unităţii de învăţare 1

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

• Explice semnificaţia termenilor dar şi diferenţele dintre hardware şi software,

• Identifice diferitele tipuri de calculatoare şi să le clasifice după diferite criterii (dimensiune, putere de calcul, număr utilizatori, etc.),

• Identifice componentele fizice ale calculatoarelor,

• Explice rolul componentelor unui calculator personal (CPU, HDD, Floppy, CD-ROM, Magistrale, Monitor, Mouse, Tastatură, Imprimantă, etc.)

Concepte de bază

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

1.1 Introducere

Acest modul vă va familiariza cu conceptele de bază ale utilizării calculatoarelor, numite şi PC-uri (Calculatoare Personale). Vom trece în revistă clasificarea calculatoarelor dar şi componentele funcţionale ale acestora, pentru a vă oferi o imagine de ansamblu asupra modului în care acestea operează. Calculatoarele au devenit o parte esenţială a lumii noastre şi a vieţii noastre de zi cu zi. Ele sunt folosite în majoritatea afacerilor pentru administrarea informaţiilor din instituţie. Prin urmare majoritatea oamenilor folosesc calculatoarele la serviciu pentru a accesa informaţia. Utilizatorii care au calculatoare acasă le folosesc atât pentru managementul datelor personale cât şi pentru distracţia de care au nevoie. Oamenii de ştiinţă folosesc computerele pentru a deveni mai eficienţi. Studenţii pot utiliza calculatoarele într-o mulţime de feluri, de la căutarea de informaţii pe Internet până la realizarea de proiecte sau crearea de articole. Se pare că am progresat până la stadiul în care este dificil să-ti imaginezi lumea fără computere. Deşi calculatoarele ocupă un rol important în viata noastră (direct sau indirect) majoritatea oamenilor nu realizează impactul calculatoarelor asupra vieţii lor. Din momentul în care încep să înţeleagă cât de mult controlează calculatoarele rutina de zi cu zi, apare ceea ce se numeşte "frica de calculator". Încă foarte mulţi oameni se tem să înveţe să utilizeze calculatorul. Aceştia devin extrem de nervoşi deoarece cred că ar putea distruge calculatorul şi va trebui să-l plătească. În plus, aflând ca este vorba de computere, mulţi considera ca sunt în incapacitatea de a învăţa aşa ceva. Prin urmare MULŢI sunt frustraţi când vine vorba de computere. Părerea noastră este că FRICA ESTE GENERATĂ DE LIPSA DE CUNOAŞTERE (oamenii se tem de ceea ce nu cunosc sau nu înţeleg). În timp ce este adevărat că vorbim de maşini extrem de complexe, un utilizator obişnuit NU TREBUIE SĂ ŞTIE TOTUL despre calculator pentru a-l putea folosi (câţi dintre şoferi cunosc în detaliu maşina pe care o conduc ?). Una din marile probleme ridicate de începători este: "Şi dacă stric ceva?" NU AVEŢI CE STRICA atât timp cât sunteţi raţionali. Doar experimentând puteţi învăţa. De cele mai multe ori calculatorul "vă întreabă" dacă doriţi să executaţi acea operaţie şi aveţi posibilitatea de a renunţa dacă nu sunteţi siguri. Riscăm acum spunând că NU VETI FI NICIODATA "EXPERŢI". NU EXISTA EXPERŢI atunci când vorbim de calculatoare (există doar persoane care se considera "experţi"). În finalul deschiderii, susţinem că doar învăţând zi de zi veţi putea alunga toate temerile existente vis-a-vis de calculatoare ("Practice makes perfect").

Concepte de bază


1.2 Hardware, Software, IT 1.2.1 Hardware şi software

La o primă abordare, toate sistemele informatice sunt compuse din două componente: hardware şi software. Să începem prin a explica diferenţa dintre aceşti termeni. Componenta HARDWARE reprezintă partea fizică, tangibilă, a sistemului de calcul, altfel spus piesele din care sunt construite aceste sisteme. Componentele HARDWARE se împart în componente interne şi externe. Componentele externe sunt vizibile cu ochiul liber, tangibile de către utilizatori în situaţii uzuale, pe când componentele interne sunt accesibile doar prin desfacerea carcaselor componentelor externe. Componenta software reprezintă partea intangibilă a sistemelor de calcul, „mintea” lor, pentru a face o analogie cu corpul uman. Dacă hardware-ul este organismul, software-ul este mintea calculatorului. Componenta software este alcătuită din programe, instrucţiuni, proceduri care dictează funcţionarea elementelor hardware.

1.2.2 Terminologie „calculatoristică” Dorim să clarificăm de la bun început anumiţi termeni foarte întâlniţi în lumea calculatoarelor şi să explicăm pe scurt modul de interpretare a datelor de către acestea, deoarece foarte mulţi termeni întâlniţi în continuare sunt noi pentru cei dintre dumneavoastră care acum iau contact pentru prima dată cu această lume şi trebuie să vorbim un limbaj comun. Aşadar, ce înseamnă:

Bit - este unitatea fundamentală de reprezentare a informaţiilor. Calculatoarele funcţionează în sistem binar (baza de calcul 2). De aceea un bit poate lua doar valorile 0 sau 1. Este prescurtarea de la Binary Digit.

Octet (byte) – reprezintă o grupare de 8 biţi, de unde şi numele de octet. 1 octet (byte) poate fi folosit pentru a reprezenta 256 caractere, sau numere între 0 si 255. Pentru a reprezenta numere mai mari se folosesc combinaţii de mai mulţi octeţi, după cum este prezentat în continuare:

0 = 00000000 1 = 00000001 2 = 00000010 254 = 11111110 255 = 11111111 65534 = 11111111 11111110 (2 octeţi) 65535 = 11111111 11111111 (2 octeţi)

Kilobit: / kilobyte: nu este vorba ca în sistemul zecimal despre 1000 de biţi / bytes ci de 1024 biţi / bytes. 1024 înseamnă 2 la puterea 10. După cum am afirmat anterior, calculatoarele nu folosesc sistemul de numeraţie zecimal ci pe cel binar, de aici diferenţa. Notaţia general acceptată pentru a diferenţia între Biţi şi bytes este că biţii se notează cu b mic iar bytes cu B mare, valabil şi pentru multiplii,

Multiplii: ca şi în cazul kilobitului, nu se aplică multiplii din sistemul zecimal, ci este vorba despre puteri ale lui 2. Iată în continuare o figură care ilustrează valorile multiplilor in cazul biţilor / octeţilor

Hardware = componenta tangibilă

Software = componenta intangibilă

Bit ?

Byte ?

KiloBit ?

Concepte de bază


Figura 1 – Tabel explicativ privind valorile multiplilor în sistem binar

Hertz / kilohertz /megahertz: Hertz-ul este unitatea de măsură

pentru frecvenţă. Reprezintă numărul de evenimente (bătăi de ceas, operaţi, etc.) pe secundă. 1 hertz = 1 eveniment pe secundă. În cazul frecvenţei, multiplii sunt în sistem zecimal: 1 Kilohertz = 1,000 hertzi, 1 MegaHertz = 1,000,000 hertzi, etc.

Sistemul hexazecimal: pentru simplificarea prezentării, calculatoarele folosesc sistemul de numeraţie hexazecimal, adică în baza 16. Acesta a fost ales pentru că uşurinţa transformărilor între el şi sistemul binar. Astfel, un octet (byte) poate fi împărţit în două grupuri de câte 4 cifre, fiecare dintre acestea fiind echivalentul unui singur simbol în baza 16 (hexazecimal). Sistemul hexazecimal presupune existenţa a 16 simboluri. Astfel, se folosesc cifrele 0-9 şi literele A,B,C,D,E,F , având următoarele corespondenţe în sistemele binar şi zecimal:

Simbolul hexazecimal

Echivalent binar

Echivalent zecimal

0 0000 0 1 0001 1 2 0010 2 3 0011 3 4 0100 4 5 0101 5 6 0110 6 7 0111 7 8 1000 8 9 1001 9 A 1010 10 B 1011 11 C 1100 12 D 1101 13 E 1110 14 F 1111 15

Calculatoarele folosesc sistemul de numeraţie binar (baza 2).

Pentru uşurinţa afişării se foloseşte sistemul hexazecimal (baza 16)

Concepte de bază


Cu atâtea sisteme de numeraţie, se poate pune problema, atunci când întâlnim un număr, în ce bază este scris. Dacă numerele scrise în binar sunt uşor de recunoscut fiind formate numai din 1 şi 0, şi în general scrise în grupuri de câte 8 caractere, numerele hexazecimale pot fi confundate cu cele zecimale. De exemplu, 27 notat în hexazecimal înseamnă 39 în zecimal. De aceea, atunci când numerele sunt exprimate în hexazecimal, există anumite indicii, ce de exemplu adăugarea literei „h” la sfârşit , de exemplu „27h” sau a prefixului „0x”, ca în exemplul „0x27”.

Test de autoevaluare – Termeni din limbajul „calculatoristic”

1) Când vorbim despre calculatoare, elementele componente, piesele şi în general părţile tangibile poartă denumirea de ___________ . 2) Sistemul de numerotare ___________ foloseşte cifrele de la 0 la 9 şi literele de la A la F pentru a exprima numerele ca puteri ale lui 16. 3) Folosind cunoştinţele proprii sau tabelele de echivalenţă binar –zecimal - hexazecimal, categorisiţi ca adevărate sau false următoarele afirmaţii:

a) Numărul 1110 din binar înseamnă 14 în zecimal. b) Numărul 0xB se mai poate scrie ca 1011. c) Numărul 71h este scris in sistemul de numerotare binar. d) Sistemul binar (baza 2) foloseşte cifrele 0, 1 şi 2 pentru a reprezenta numerele. e) Orice număr exprimat in baza 16 poate fi exprimat cu ajutorul a 3 cifre in sistemul binar.

4) Care din următoarele variante reprezintă ordonarea corectă a ordinelor de mărime, în ordine crescătoare?

a) Giga, Mega, Kilo b) Mega, Kilo, Giga c) Kilo, Giga, Mega d) Kilo, Mega, Giga

5) Care din următoarele definiţii este corectă în ceea ce priveşte HERTZ-ul (Hz)?

a) reprezintă unitatea de măsură pentru intensitate; b) reprezintă unitatea de măsură pentru frecvenţă, fiind echivalentul unei operaţii pe secundă; c) reprezintă unitatea de măsură a capacităţii de stocare; d) reprezintă unitatea fundamentală de exprimare a informaţiilor în lumea informatică.

6) Un _______ poate avea valorile 0 sau 1. Un byte, denumit şi _______ reprezintă o grupare de ________ biţi.

Sarcină de învăţare

Concepte de bază


1.3 Tipuri de calculatoare

Calculator înseamnă mult mai mult decât computerele pe care le vedem la magazine, la oferte şi pe care se joacă jocuri în reţea sau se citeşte e-mail-ul. Vom analiza tipurile de calculatoare de la „mare” la „mic”. Supercalculatoarele sunt cele mai performante calculatoare, cu o putere de procesare şi viteză imense, fiind folosite în cercetare, pentru a realiza simulări, pentru predicţiile meteorologice, pentru ghidarea navelor spaţiale, etc. Din punct de vedere al dimensiunilor, se pot întinde pe sute şi chiar mii de metri pătaţi. Se spune că Pentagonul are la una din locaţiile secrete un supercalculator ce se întinde pe mai multe hectare. Computerele MAINFRAME sunt computere de mari dimensiuni – pot ocupa o cameră – care au o putere de procesare foarte mare şi care îşi distribuie resursele către utilizatori, prin intermediul unor terminale „oarbe” (dumb terminals). Un mainframe poate avea mii de utilizatori care să îl acceseze concomitent, folosind resurse de procesare şi de stocare. Era de glorie a fost până în anii 90, până la apariţia PC-urilor. Ele sunt încă folosite adesea de companii de comunicaţie, bănci, mari universităţi , etc. Supercalculatoarele folosesc sisteme de operare din familia UNIX. Minicalculatoarele sunt calculatoare de dimensiuni mai reduse şi sunt în general dedicate realizării unei singure aplicaţii (ca de exemplu controlul unui produs industrial). Sunt pe cale de dispariţie. În sfârşit Microcalculatoarele sunt computerele personale (PC) din ziua noastră. Denumirea provine de la dimensiunile lor comparate cu cele ale calculatoarelor „istorice”. Începând cu anii 90, PC urile au cunoscut o dezvoltare exponenţială în ceea ce priveşte capacităţile de procesare şi de stocare a informaţiei. Ca arhitectură se împart în două categorii : IBM şi Apple, cu diferenţa că IBM a folosit nişte standarde deschise, fapt care a permis oricărui producător să construiască PC-uri de acest tip. Aşa se explică răspândirea uriaşă a PC urilor IBM faţă de cele Apple MacIntosh. PC-urile în general se împart după dimensiuni şi după portabilitate în desktop-uri (pentru birou, acasă, etc.), laptop (de ţinut în poală), palm-held (de ţinut în palmă) şi PDA (Personal Digital Assistant). Din anul 2005 telefoanele mobile „deştepte” (smartphones) beneficiază de sisteme de operare, ceea ce le conferă statut de PDA.

PC ?

Micro-calculator ?

Mini-calculator ?

MainFrame ?

Super-calculator?

Concepte de bază


1.4 Părţile componente ale unui calculator

În această secţiune vom prezenta în detaliu atât componentele hardware cât şi pe cele software, definiţiile şi caracteristicile acestora, pentru a vă putea face o idee asupra rolurilor acestora. Vom prezenta mai întâi componentele hardware şi apoi pe cele software.

1.4.1 Tipuri de componente hardware Componentele hardware sunt împărţite din punct de vedere funcţional în 4 categorii:

• Dispozitive de intrare, care asigură introducerea informaţiilor în calculator (acestea includ tastatura, mouse-ul, scanner-ul, etc.),

• Unitatea centrală, „cutia” propriu-zisă în care sunt incluse dispozitivele de prelucrare şi cele de stocare a datelor. Această componentă asigură prelucrarea informaţiilor, manipularea, stocarea şi regăsirea acestora,

• Dispozitivele de memorare, care au ca rol păstrarea (stocarea) informaţiilor, • Dispozitivele de ieşire, care au ca rol prezentarea informaţiilor către utilizatori.

Acestea includ monitorul, boxele, etc. Vom prezenta în continuare caracteristicile fiecărei componente hardware, pentru a vă putea crea o viziune asupra rolurilor şi funcţiilor îndeplinite de acestea

1.4.2. „Cutia” unităţii centrale Numită în engleză „system unit”, aceasta are rolul de a găzdui dispozitivele hardware interne şi de a realiza legăturile dintre dispozitivele de intrare, prelucrare, stocare şi ieşire.

Figura 2 – Carcasa calculatorului

În partea frontală a cutiei pot fi văzute o mulţime de "beculeţe" care în timpul funcţionării computerului stau aprinse permanent sau clipesc continuu. De asemenea pot fi văzute butoane şi comutatoare. Să vedem la ce foloseşte fiecare:

• Comutatorul de alimentare - necesar pentru pornirea computerului. Prin apăsarea lui computerul este alimentat cu curent electric sau din contră, este oprită alimentarea cu curent.

Butonul de RESET. La pornirea calculatorului au loc o serie de teste (POST - Power On Self Test) înainte de iniţializarea sistemului de operare (moment după care poate fi utilizat computerul). Butonul de Reset are acelaşi rol ca o "pornire

Elemente

vizibile pe

carcasa

Concepte de bază


caldă" (warm boot): reporneşte calculatorul, este rulată o versiune simplificata a POST-ului iar timpul de pornire (re-) este mult mai mic.

• Comutatorul Turbo. Este deja istorie, dar mai poate fi văzut la calculatoarele mai vechi. În momentul în care au început sa fie produse calculatoare care funcţionau la viteze mari unele din programele vechi rulau prea repede (uimitor, nu?). Apăsând pe butonul Turbo viteza de lucru era redusă astfel încât să poată fi utilizate şi acele calculatoare.

• LED-ul Power - este un indicator al stării calculatorului (pornit/oprit) LED-ul hard disk-ului - este un indicator care arată dacă au loc

operaţii de citire / scriere pe hard disk-ul calculatorului (practic, daca lucrează calculatorul sau dacă şi-a luat o vacanţă). Poate fi aprins continuu sau poate clipi în momentul în care hard disk-ul este accesat.

• Indicatorul de viteză - indica viteza (în MHz) la care lucrează computerul. DAR, nu va lăsaţi păcăliţi, NU este vorba de "viteza reală" de lucru a computerului (cum sunt de exemplu vitezometrele la autoturisme). Şi acestea sunt pe cale de dispariţie.

• Indicatoarele dispozitivelor incluse. Fiecare componenta (CD-ROM, floppy, etc.) are de obicei propriul LED care va clipi ori de câte ori acel dispozitiv este accesat.

După forma lor, carcasele PC-urilor sunt de tip Tower (verticale) sau Desktop (orizontale). Diferenţa constă în modul de poziţionare al carcaselor pe birou:

Figura 3 – Carcasă tip “desktop” – orizontală

Figura 4 – Carcasă tip “tower” - verticală

Tipuri de

carcase

Concepte de bază


Pentru a realiza legăturile între dispozitive, carcasele sunt prevăzute cu orificii, numite „slot-uri” de conectare (connection slots). Cablul de alimentare cu curent electric, cablul de conectare al monitorului, cablurile de la mouse şi tastatură, cablul de conectare al calculatorului la o reţea de calculatoare, toate acestea au forme care nu permit conectarea în locul destinat altui dispozitiv. Deşi cablurile de la mouse şi tastatură au conectori identici, întotdeauna sunt indicate pe carcasa calculatorului locurile unde acestea trebuie conectate (la calculatoarele din ultima generaţie conectorii de pe cablu dar şi sloturile au culori diferite pentru mouse şi tastatură).

Figura 5 – Conectorii pentru dispozitive

1.4.3 Placa de bază

Pentru a continua analogia cu corpul uman, placa de bază este „sistemul nervos central” al unui PC. Numite şi „placa principală” (mainboard sau motherboard), acestea conţin circuite integrate, magistrale de comunicare şi sloturi de extensie, pentru a permite conectarea dispozitivelor interne : Hard-disk, CD-ROM, Floppy, etc. În general pe placa de baza se găsesc unul sau mai multe procesoare, un chip BIOS, slot-uri de memorie, chipset-uri (cu rol de control), slot-uri PCI, slot-uri ISA, sloturi pentru carduri AGP, conectori pentru porturi şi fante de răcire pentru procesor şi card-urile instalate.

Dispozitivele periferice sunt conectate la PC cu ajutorul conectorilor de pe panoul din spate al carcasei.

Concepte de bază


Figura 6 – Placa de bază

Această imagine poate părea complicată, aşa că prezentăm în continuare o schemă simplificată a plăcii de bază, pentru a pune în evidenţă componentele esenţiale. Facem menţiunea că elementele din schemă sunt conectorii pentru componentele respective, şi nu piesele înşişi.

Figura 7 – Schema plăcii de bază

1.4.4 Procesorul (CPU)

Procesorul reprezintă „creierul” calculatorului, fiind componenta care efectuează calculele, ia deciziile şi transmite comenzile de control către celelalte dispozitive. Procesoarele sunt compuse din următoarele unităţi:

Unitatea de control este circuitul care comandă si controlează activităţile dispozitivelor interne şi externe (se poate spune că este "creierul creierului"). Interpretează instrucţiunile, determină ce date sunt necesare, unde sunt stocate datele şi trimite semnale de control dispozitivelor implicate în executarea instrucţiunilor.

Unitatea aritmetica si logica (ALU) - Aceasta este partea procesorului in care au loc toate calculele. Este formată din circuite care execută operaţii aritmetice (adunare, scădere, înmulţire, împărţire) cu valorile primite de la memorie şi poate compara numere.

Placa de bază conţine circuite integrate şi găzduieşte celelalte componen-te ale PC-ului

Ce conţine procesorul?

Concepte de bază


Regiştrii - Regiştrii sunt grupuri de "celule" folosite pentru adresare (conţin informaţii despre locul unde pot fi găsite datele necesare), manipularea datelor si procesare. Unii regiştri pot fi folosiţi pentru mai multe operaţii in timp ce alţii sunt "rezervaţi" doar pentru anumite funcţii.

Unitatea ceas - Fiecare operaţie din procesor are loc în momentul unui puls generat de ceas. Nici o operaţie nu are loc (indiferent de complexitatea sau importanta ei) în intervalul dintre pulsurile generate de ceas. Prin urmare, cu cât este mai "rapid" ceasul cu atât calculatorul este mai rapid. Rata de generare a pulsurilor se măsoară in megaherţi (MHz) sau milioane de pulsuri pe secunda. Fiecare "ticăit" al ceasului procesorului (considerat a fi unitatea de măsură) reprezintă un ciclu. In momentul de faţă procesoarele calculatoarelor personale au frecvenţe în jurul a 4 GHz.

1.4.5 Memoria RAM In cazul memoriilor, analogia cu corpul uman nu mai este potrivită, căci ar putea provoca anumite confuzii. Memoria RAM este folosită la stocarea temporară a datelor / informaţiilor de care procesorul are nevoie la un moment dat. RAM înseamnă Random Access Memory – Memorie cu Acces Aleatoriu. Este o memorie volatilă, conţinutul ei golindu-se la stingerea / repornirea calculatorului. Conţinutul memoriei RAM este „umplut” cu instrucţiunile programelor pe care utilizatorul le lansează, şi rescris pe măsură ce informaţiile necesare se schimbă. În prezent există câteva tipuri de memorii RAM:

SIMM – Single Inline Memory Module, DIMM – Dual Inline Memory Module, RIMM – Ramburs Memory Module, SODIMM – Small Outline DIMM.

Figura 8 - Modul de memorie SIMM

Figura 9 – Modul de memorie DIMM

Tipuri de memorii RAM

Concepte de bază


Figura 10 – Modul de memorie RIMM

Imaginile prezentate ilustrează diferenţele între aceste tipuri de memorii, cât şi modul în care memoriile RAM sunt conectate pe placa de bază.

Figura 11 – Modul de conectare al memoriilor RAM pe placa de bază

Dimensiunea memoriei RAM este un factor foarte important în determinarea performanţelor computerului. Deşi sistemele de operare cele mai populare la ora actuală ar putea teoretic să ruleze pe un minim de 32 MB (MegaBytes) de RAM – Windows XP sau 4MB de RAM – Linux, este recomandat ca PC-ul Dvs. să aibă măcar 128 sau 256 MB de RAM. Totodată, necesitatea de memorie RAM este influenţată şi se tipul de aplicaţii care vor rula pe calculatorul respectiv: procesarea de texte sau cititul e-mail-ului nu necesită mult RAM, pe când simulările tridimensionale, calculele complexe sau faptul că PC-ul va avea rolul de server impun creşterea semnificativă a cantităţii de memorie RAM. Pentru a suplimenta ieftin memoria RAM se foloseşte memoria virtuală – un spaţiu de pe hard-disk alocat special suplimentării memoriei RAM. La sistemele de operare tip Windows aceasta ia forma unui fişier de sistem numit pagefile.sys iar la sistemele de operare tip Linux, este vorba despre o partiţie cu numele de swap.

RAM insuficient?

Memorie virtuală!

Concepte de bază


Avantajul memoriei virtuale (swap-ului) este costul foarte redus, iar dezavantajul principal este dat de viteza mult mai mică de acces comparat cu memoria RAM efectivă.

1.4.6 Memoria ROM Spre deosebire de memoria RAM, memoria ROM este una semi-permanentă şi nu una volatilă. Această memorie nu îşi pierde conţinutul la oprirea alimentării cu curent a calculatorului. Astfel, în ROM sunt în permanenţă stocate instrucţiuni pentru pornirea şi verificarea calculatorului. Deoarece procesorul este singurul care are acces la memoria ROM, şi doar pentru a citi conţinutul, numele complet este Read Only Memory (Memorie Doar pentru Citire). Conţinutul memoriei ROM nu poate fi modificat decât prin proceduri ce implică utilizarea unei aparaturi speciale, la nivelul firmei producătoare, şi numai pentru anumite tipuri de memorii ROM. Tipurile de memorie ROM sunt:

ROM – Read Only Memory, PROM – Programmable Read Only Memory, EPROM – Erasable Programmable Read Only Memory, EEPROM - Electrically Erasable Programmable Read Only

Memory, FLASH Memory – un alt tip de EPROM, care poate fi rescris mai

uşor.

Figura 12 – Module de memorie ROM pe placa de bază

1.4.7 Memoria cache

Memoria cache este un tip de memorie RAM care este plasată în interiorul sau foarte aproape de procesor, ceea ce face ca memoria cache să fie cea mai rapidă. Acesta este şi scopul, memoria cache păstrând cele mai recente date. Din punct de vedere al capacităţii de stocare este mult mai mică, cu maxime în jurul a 1 MegaByte (notat MB). Memoria cache este organizată pe două nivele, L1 şi L2, care diferă prin viteza de acces. Memoria cache L1 este mai rapidă decât memoria cache L2. În general memoria cache L1 este situată în interiorul procesorului iar cea L2 în apropiere. Atunci când procesorul cere o informaţie din memoria cache şi aceasta o returnează, se numeşte cache hit, adică „succes”. Dacă informaţia

Tipuri de memorie ROM

Concepte de bază


cerută nu este disponibilă, situaţia este denumită cache miss, adică „ratare”. Memoria cache este o caracteristică ce diferenţiază tipurile de procesoare. Spre exemplu, procesoarele Intel Celeron sunt mai ieftine decât procesoarele Intel „obişnuite” datorită lipsei memoriei cache.

Figura 13 – Schema funcţională a unui PC

1.4.8 Magistralele

După cum aţi putut observa în schema anterioară, legăturile dintre componentele interne ale calculatoarelor sunt realizate de către magistrale de comunicaţii. Termenul din limba engleză este „bus”. Acestea sunt circuite sau fire care realizează transmisia de informaţii între anumite elemente componente ale calculatorului. În general bus-urile interne realizează transmisia a 32 biţi de informaţie simultan, de unde şi numele de bus pe 32 biţi. Există mai multe tipuri de bus-uri (magistrale), începând cu cele imprimate pe placa de bază şi care asigură comunicarea procesorului cu sistemul (magistrala de sistem, magistrala de memorii şi magistrala de adrese), continuând cu bus-urile pentru extensii , numite şi magistrale I/O (input-output - realizează comunicaţii bidirecţionale), precum ISA, EISA, PCI şi bus-urile externe, precum SCSI sau USB. Standardul iniţial, introdus în 1984 este numit ISA – Industry standard Architecture. Deşi este încă folosit, acest standard se apropie de sfârşitul duratei de viaţă, deoarece este un standard pe 16 biţi. Standardul EISA (Extended ISA) oferă 32 biţi dar nu a avut succesul pe care l-a înregistrat ISA, iar apariţia standardului PCI a produs o schimbare majoră.

Magistralele asigură comunicarea procesorului cu restul componentelor.

Magistrală = BUS

Concepte de bază


Figura 14 – Magistrala tip ISA (Industry Standard Architercture)

Figura 15 – Magistrala tip PCI (Peripheral Component Interconnect)

Majoritatea componentelor care pot fi adăugate la calculator în prezent folosesc magistrale PCI pentru conectare: plăcile de reţea, plăcile de sunet, plăcile de captură, etc.

1.4.9 Dispozitive de stocare a datelor Aşa cum spune numele, aceste dispozitive au rolul de a păstra informaţiile, datele în scopul prelucrării şi regăsirii ulterioare. Acestea sunt de diferite tipuri, dimensiuni şi îndeplinesc diferite scopuri. Vom trata în continuare pe cele mai des întâlnite.

Concepte de bază


1.4.9.1 Hard-Diskul

Poartă acest nume pentru a se diferenţia de dischete, prin aceea că dispune de o carcasă solidă şi de spaţiu de stocare considerabil mai mare. Totodată, informaţia este organizată folosind platane magnetice şi poate fi regăsită folosind un cap de citire inclus. Adesea prescurtat HDD (Hard Disk Drive), caracteristicile definitorii ale hard-disk-ului sunt:

• Timpul de acces: durata medie în timp dintre primirea comenzii de citire/scriere şi momentul efectiv al poziţionării capului de citire/scriere asupra sectorului unde se regăseşte informaţia;

• Viteza de transmisie a datelor: cantitatea de date ce poate fi transmisă într-o secundă;

• Viteza de rotaţie: în prezent HDD-urile normale au viteze de rotaţie de 7,200 rpm, iar cele mai performante 10,000 rpm, 15,000 rpm;

• Latenţa de rotaţie; • Tipul de interfaţă: adică ce magistrală de comunicaţii trebuie să existe în

calculator pentru conectarea HDD-ului. Cele două standarde care sunt întâlnite în prezent sunt IDE / ATA şi SCSI. Facem menţiunea că standardul IDE / ATA are o multitudine de variante care includ EIDE, SATA, Ultra ATA, etc.

• IDE înseamnă Integrated Drive Electronics, ATA înseamnă AT Attachment iar SCSI înseamnă Small Computer Systems Interface.

Figura 16 – Schema funcţională a unui HDD (Hard Disk Drive)

1.4.9.2 Floppy disk-ul

Dischetele sunt unităţi mobile de stocare a informaţiei, oarecum anacronice. Ele au evoluat odată cu calculatoarele în sensul reducerii dimensiunilor şi creşterii capacităţii de stocare, dar în prezent capacitatea de stocare oferită de o dischetă este extrem de mică – 1.44 MB (MegaBytes). Dischetele „moderne” conţin un disc magnetic protejat de o carcasă de plastic. Dimensiunea dischetelor în prezent este de 3,5 inch, iar iniţial au avut dimensiunea de 5.25 inch. Avantajul principal al dischetelor este costul lor foarte mic, iar dezavantajele majore sunt capacitatea de stocare relativ mică şi faptul că se deteriorează foarte repede. Apropierea de orice aparat care emite unde magnetice (telefon mobil, monitor, etc.) poate duce la pierderea definitivă a datelor de pe discheta respectivă.

Caracte-ristici ale Hard Diskurilor

Concepte de bază


Figura 17 – Discheta de 3.5 inch, interior: discul magnetic este

protejat de două capace de plastic, dublate cu hârtie. Dimensiunile de 3.5 sau 5.25 inch se referă la diametrul discului magnetic. Dischetele „antice” de 5.25 inch erau mai mari doar ca diametru dar mai mici ca spaţiu de stocare şi cu învelitoarea mult mai flexibile, deci casabile.

1.4.9.3 Compact Discul Compact Discul este tot un mediu mobil de stocare a datelor, dar nu foloseşte suport magnetic precum HDD-ul sau Floppy, ci este un mediu optic. De aceea uneori este întâlnit denumirea de discuri optice. CD-urile sunt inscripţionate şi apoi citite cu tehnologie laser. CD-urile se numesc CD-ROM (Compact Disk Read Only Memory) pentru faptul că permit să fie inscripţionate doar o singură dată, şi apoi doar citite. Acesta este şi dezavantajul faţă de dischete, coroborat cu aceea că nu toate unităţile de CD (CD-ROM Drive) au şi capacitatea de a scrie pe CD-uri. Pentru aceasta trebuie ca PC-ul să fie echipat cu o unitate specială, numită CD-Writer (inscripţionator de CD-uri). Pentru a putea inscripţiona un CD, acesta trebuie să fie inscripţionabil, aşa numitele CD-R (CD-Recordable). Există şi CD-uri care pot fi re-inscripţionate. Acestea poartă numele de CD-RW (CD Re-Writable). Datele conţinute de acestea pot fi şterse pentru a face loc altor date. Capacitatea de stocare a unui CD standard este de 700MB, aproximativ 486 de dischete. Datele sunt organizate pe CD-uri sub forma de piste (tracks). Pista CD-ului este spiralată şi porneşte din centru către exterior, dând astfel posibilitatea creării de CD-uri de capacitate mai mică, aşa numitele mini-CD şi Business-Card CD.

CD-ul este mediu optic cu mare capacitate de stocare a datelor

Concepte de bază


Figura 18 – Tipuri de CD-uri: standard, mini, business-card

1.4.9.4 DVD-ul Urmaşul CD-ului este DVD-ul. Iniţialele vin de la Digital Versatile Disk (iniţial Digital Video Disk). Este tot un mediu optic de stocare a datelor, cu o capacitate sporită de stocare. Cele mai răspândite DVD-uri pot stoca 4.7 GB (Giga Bytes). Capacitatea efectivă de stocare este undeva în jurul a 4.5 GB, restul fiind necesar pentru a organiza informaţia. Alte standarde (DVD-urile cu două straturi – dual layer) ajung până la o capacitate de stocare de 9.4 GB. DVD-urile ca şi CD-urile sunt medii WORM (Write Once Read Many – inscripţionate o dată, citite de multe ori). Pentru DVD—rile inscripţionabile există două standarde DVD-R şi DVD+R. Diferenţele sunt minore, standardul +R este cel universal dar –R este foarte folosit în paralel. Ca şi la CD-uri, există şi DVD-uri ce pot fi inscripţionate de mai multe ori: DVD-RW şi DVD+RW. Unităţile de inscripţionare sunt şi unităţi de citire.

Figura 19 – Diferenţa între DVD (stânga) şi CD (dreapta)

În prezent (2005) DVD-ul este o tehnologie în creştere, din ce în ce mai multe PC-uri fiind dotate cu unităţi cititoare sau de inscripţionare a DVD-urilor. Avantajele sale sunt preţul redus (cât 2-3 CD-uri) combinat cu capacitatea de stocare uriaşă (mai mare decât 6 CD-uri).

Figura 20 – Unitate tip “combo”: DVD Re-Writer plus CD-ReWriter

DVDul : urmaşul CD-ului.

Capacitate stocare: peste 6 CD-uri

Concepte de bază


Facem menţiunea că nici unul din mediile de stocare mobile nu sunt componente efective ale computerului ci unităţile de citire ale acestora: Floppy-disk DRIVE-ul, CD-ROM DRIVE-ul, DVD DRIVE-ul. Vizual unităţile de CD şi DVD sunt identice, fiind diferenţiate doar prin inscripţionările de pe carcasă.

1.4.10 Perifericele Perifericele sunt componentele hardware ale sistemului de calcul care nu sunt conţinute în carcasă. Ele sunt ataşate la PC cu ajutorul unor cabluri de conectare speciale. Perifericele sunt de două tipuri, clasificate după direcţia în care „curge” informaţia cu ajutorul lor: spre calculator (periferice de intrare - input) sau spre utilizator (de ieşire - output). Perifericele de intrare transmit informaţia de la utilizator la calculator, iar cele de ieşire transmit informaţia către utilizator. Cele mai frecvente periferice de intrare sunt tastatura şi mouse-ul iar cele mai frecvente periferice de ieşire sunt monitorul şi căştile sau boxele.

1.4.11 Tastatura Tastatura (keyboard) este perifericul cu care utilizatorul interacţionează cel mai des, şi cu care (teoretic) utilizatorul ar putea efectua toate operaţiile de interacţiune cu calculatorul. Ca hardware, tastaturile de PC au 101 sau 104 taste, iar cele de Apple 82 sau 108 taste. Alături de aceste taste standard, adesea tastaturile moderne includ şi butoane suplimentare care pot transmite calculatorului anumite comenzi specializate, ce de exemplu controlul volumului căştilor sau lansarea programului de citit e-mail-ul, etc. Tastaturile standard (104 taste) conţin patru blocuri de taste:

• tastele funcţionale (în partea superioară, notate de la F1 la F12) – îndeplinesc anumite funcţii prestabilite în sistemul de operare sau în diferitele programe. Spre exemplu, tasta F5 îndeplineşte în general funcţia REFRESH;

• tastele alfanumerice („blocul” principal al tastaturii) – conţin ciferele de la 0 la 9, literele, caractere special tip precum ! , & , virgula, etc. şi câteva taste speciale, de control: SHIFT (cât timp este apăsat, literele sunt scrise cu majuscule iar in cazul cifrelor sunt accesate semnele speciale), CONTROL, ALT (ambele sunt cunoscute sub numele de „modificatori” (apăsate concomitent cu alte taste transmit comenzi calulatorului), CAPSLOCK (cât timp este in poziţia ON, toate literele sunt scrise cu majuscule, cifrele sunt scrise ca cifre), BACKSPACE ( şterge ultimul caracter), ENTER (transmite comanda de acceptare a opţiunilor sau începe un nou rând), etc.;

• tastele de navigaţie: în partea dreaptă a blocului alfanumeric se găsesc tastele de navigaţie, săgeţile şi comenzile PageUp, PageDown, Home, End care permit navigarea în „salturi”;

• tastele numerice: în extrema dreaptă a tastaturii sunt amplasate tastele numerice şi aritmetice, pentru a uşura introducerea cifrelor şi a operaţiilor matematice;

• tasta meniu contextual : pe cel mai de jos rând de taste, lângă CONTROL din dreapta este amplasată o tastă ce are aceleaşi funcţionalităţi precum click-ul dreapta al mouse-ului.

Concepte de bază


Figura 21 – Tastele standard la o tastatură de PC, 101 taste, şi efectul tastei SHIFT

În imaginile anterioare este prezentată tastatura „engleză”, aşa numita QWERTY, după tastele de pe rândul de sus, de la stânga la dreapta. Aranjarea tastelor pe tastatură este dictată de fiecare limbă vorbită, spre exemplu tastatura germană este QWERTZ, cea franceză AZERTY, şi conţin şi alte caractere şi alte anumite inversiuni ale poziţiilor tastelor. Tastatura în limba română, cu diacritice, este de tip QWERTZ şi cu diacriticele amplasate pe tastele din dreapta, precum în partea inferioară a imaginii anterioare.

1.4.12 Mouse-ul Mouse-ul este celălalt periferic de intrare larg folosit la PC-uri. Cu ajutorul unui sistem de poziţionare, acesta transmite calculatorului comenzi de deplasare a cursorului pe ecran şi de accesare a opţiunilor. De la tastatură se pot îndeplini toate funcţiile care sunt îndeplinite cu ajutorul mouse-ului, dar nu şi invers. Totuşi, este mult mai uşor să folosiţi mouse-ul pentru operaţii precum deplasarea pe ecran, accesarea meniurilor, etc. Mouse-urile se pot clasifica după sistemul de poziţionare: cu bilă sau cu laser (mouse optic) şi după modul de conectare PS2 sau USB. PS2 este tipul de conector „clasic”, iar conectorii pe USB sunt mai recenţi, în vogă în prezent. Aceleaşi tipuri de conectori sunt disponibile şi pentru tastaturi.

Figura 22 – Diferenţa dintre conectorii PS2 (coloraţi) şi USB - alb

Prezentăm în continuare imagini cu tipurile de mouse pentru a ilustra diferenţa dintre mouse-ul optic şi cel cu bilă şi pentru a ilustra poziţionarea touch-padului şi a mouseului tip buton de presiune.

Împărţirea tastaturii în blocuri funcţionale.

Tastele speciale

Concepte de bază


Figura 23 – Diferenţa dintre mouse-ul cu bilă (stânga) şi cel optic (dreapta)

1.4.13 Monitorul Monitorul este dispozitivul de ieşire (output) care permite transmiterea informaţiilor de la calculator la utilizator. Elementele componente vizibile sunt carcasa cu butoane pentru setări, cablurile de conectare şi display-ul. Display-ul este partea din sticlă, cristale lichide, etc. care realizează efectiv afişarea imaginii. Monitoarele sunt calificate după următoarele caracteristici:

• diagonala display-ului: 15”, 17”, 19” etc., sunt dimensiuni comune pentru diagonala monitoarelor. Dimensiunea se referă la display şi nu la întreaga cutie. În timp ce laptop-urile au în general display-uri mai mici (15,16,17 inch), monitoarele desktop-urilor pot ajunge uşor la 21 inch;

• numărul de culori: în general culoarea se afişează pe 16,24 sau 32 biţi, adică

numărul de culori disponibile este 2 la puterea 16,24 sau 32;

• rata de refresh: ca şi televizoarele, monitoarele de calculator rescriu imaginea

linie cu linie de foarte multe ori în fiecare secundă. De aceea rata de refresh (de câte ori este rescris ecranul într-o secundă) se măsoară în Hertzi (Hz): rate de refresh de 65,75,85,100Hz sunt uzuale în prezent. Cu cât rata de refresh este mai mare cu atât ochii utilizatorului sunt mai puţin solicitaţi;

• rezoluţia: numărul de pixeli afişabili pe orizontală înmulţit cu numărul de pixeli

afişabili pe verticală. Dimensiuni uzuale: 800x600, 1024x768, 1280x1024, 1600x1200 etc. Cu cât rezoluţia este mai mare, suprafaţa de afişare este mai mare (se vede mai mult), dar dimensiunea ferestrelor scade. De aceea este nepractică folosirea unei rezoluţii mari pe un monitor cu display de 15”, de exemplu;

• tehnologia de afişare: CRT sau LCD sunt tehnologiile cele mai frecvente. Monitoarele CRT (Cathode Ray Tube) funcţionează după acelaşi principiu cu televizoarele – un „tun” de imagine proiectează raze de lumină pentru a aprinde fiecare pixel. Tehnologia Liquid Cristal Display (LCD - cu cristale lichide) este folosită cu preponderenţă la laptopuri, datorită dimensiunilor reduse ale display-ului, prin lipsa tubului catodic.

Tipuri de mouse-uri

Trasaturi monitoare.

CRT sau LCD?

Concepte de bază


Test de autoevaluare – Componentele unui PC

1) Care dintre următoarele componente se găsesc pe placa de bază a unui PC ? (Mai multe răspunsuri corecte)

a) Memoriile RAM şi ROM b) Monitorul c) Hard-Diskurile d) Procesorul

2) Care dintre variante reprezintă caracteristici ale memoriei ROM? (Mai multe răspunsuri corecte)

a) Îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului. b) Nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului. c) Conţine informaţii necesare la pornirea calculatorului, iar conţinutul este accesibil doar procesorului şi numai pentru citire. d) Conţine instrucţiunile programelor active (încărcate în memorie) şi îşi schimbă conţinutul pe măsură ce acestea necesită noi instrucţiuni pentru a îndeplini sarcinile trasate de utilizatori.

3) Categorisiţi ca adevărată sau falsă afirmaţia următoare: „Memoria FLASH este un tip de memorie ROM, care prezintă avantajul de a putea fi rescrisă relativ uşor” 4) Memoria Cache este o memorie specială, amplasată foarte aproape de procesor, ceea ce îi conferă cea mai mare viteză de reacţie. Care este numele dat eşecului de a regăsi anumite informaţii în memoria Cache?

a) Cache Failure b) Cache Miss c) Cache Not Found Error d) Cache Missing

5) CD-urile si DVD-urile sunt medii optice de stocare a datelor. Ambele pot stoca o cantitate sporită de informaţii, cu avantajul imunităţii datelor faţă de interferenţele electromagnetice care adesea conduc la pierderea datelor de pe dischete. Pentru a putea citi şi inscripţiona CD-uri sau DVD-uri este nevoie de unităţi speciale. Cum se poate distinge între o unitate de CD (CD-ROM) şi una de DVD (DVD-ROM)?

a) Unităţile pentru DVD sunt mai late, pentru a putea acomoda diametrul mai mare al DVDurilor. b) Unităţile pentru DVD sunt colorate în nuanţe de mov, pe când cele de CD sunt colorate în nuanţe de verde. c) Unităţile de CD moderne pot citi si DVD-uri, deci noţiunea de DVD-ROM este depăşită. d) Singurul mod de distincţie vizuală între n CD-ROM şi un DVD-ROM este citirea inscripţiilor producătorului.

6) Alegeţi opţiunile care reflectă corect avantajele celor două tehnologii majore pentru afişajele monitoarelor:

a) Afişajele CRT sunt mai ieftine şi permit rezoluţii şi rate de reîmprospătare (refresh) mai mari. b) Afişajele CRT sunt folosite în special la laptopuri, datorită uşurinţei de ataşare

Concepte de bază


c) Afişajele LCD sunt mai ieftine şi mai uşor de transportat, dar trebuie acordată atenţie sporită pentru a nu se vărsa cristalele lichide d) Afişajele LCD ocupă considerabil mai puţin spaţiu datorită tehnologiei adoptate, fiind astfel soluţia de-facto pentru laptop-uri

7) Selectaţi din opţiunile următoare pe cele care exprimă caracteristici ale HDD-urilor:

a) Viteza de rotaţie b) Capacitatea de stocare c) Tipul de mediu de stocare (optic sau magnetic) d) Tipul de interfaţă (IDE / ATA sau SCSI)

8) Care este capacitatea standard de stocare a unui CD? a) 400 MB b) 650-700 MB c) 800-900 MB d) 4.5 GB

Concepte de bază


RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE - UNITATEA 1 Termeni din limbajul „calculatoristic”

1) Hardware / hard. 2) Hexazecimal / hexadecimal. 3)

a) ADEVĂRAT. Transformarea este: 0*1+1*2+1*4+1*8=14. b) ADEVĂRAT. Simbolul B în hexazecimal (denotat de prefixul 0x) este echivalentul numărului 11 din zecimal. 1011 binar = 1*1+1*2+1*8=11. c) FALS. Sufixul h denota folosirea sistemului hexazecimal. d) FALS. Sistemul binar (baza 2) foloseşte cifrele 0 şi 1 pentru a reprezenta numerele. Baza 3 ar folosi cifrele până la 2 inclusiv. e) FALS. Este nevoie de 4 cifre pentru a exprima in binar fiecare SIMBOL hexazecimal (0-9 şi A-F). Vezi tabelul cu corespondenţele zecimal – binar – hexazecimal din secţiunea 1.2.2.

4) D . Kilo=1000, Mega= 1000 Kilo, Giga =1000 Mega . 5) B. Un HERTZ reprezintă o unitate de măsură pentru frecvenţă, fiind

echivalentul unei operaţii pe secundă.

Componentele unui PC

1) A şi D . Monitorul este un periferic extern iar hard-diskurile nu sunt

montate pe placa de bază. HDDurile sunt montate in interiorul unităţii centrale, dar sunt conectate la placa de bază prin BUSuri de date.

2) C. RAM = Random Access Memory. 3) ADEVĂRAT 4) B 5) D. DVDurile au acelaşi diametru cu CDurile. În nuanţe de mov sunt

colorate DVDurile şi nu unităţile, ambele tehnologii sunt de actualitate, având avantaje şi dezavantaje.

6) A şi D 7) A, B şi D . HDDurile sunt medii de stocare magnetice şi nu optice. 8) B

Concepte de bază


LUCRARE DE VERIFICARE – UNITATEA 1

Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. 1) Care dintre variante reprezintă corect semnificaţia prescurtării

„RAM”? (3 puncte) a) Real-time Access Memory b) Random Alleatory Memory c) Random Access Memory d) Real-time Alleatory Memory

2) Atât Hard-Disk-urile cât şi disketele (Floppy disk) sunt medii de stocare. Diferenţele constau în mobilitate (HDD-nu şi Floppy da) dar şi în capacitatea de stocare (mică la dischete, uriaşă la HDD). Totuşi există şi o asemănare funcţională între aceste două medii de stocare. Care este această asemănare (2 puncte) ?

a) Amândouă sunt dispozitive vechi, ce vor fi înlocuite de CD/DVD b) Ambele sunt dispozitive interne ale PC-urilor c) Ambele sunt medii de stocare magnetice d) Amândouă sunt componente intangibile / invizibile ale PC-urilor

3) Alegeţi din lista de opţiuni cele două variante care conţin o categorisire exactă a perifericelor, după destinaţie (2 puncte):

a) Periferice de intrare: monitorul şi tastatura b) Periferice de ieşire: boxele şi mouse-ul c) Periferice de intrare: tastatură wireless şi track-ball d) Periferice de ieşire: LCD şi boxe

4) Ce avantaje are DVD-ul faţă de CD? (2 opţiuni corecte + 1 punct fiecare)

a) Culoarea mov a mediului de stocare este mai potrivită pentru a realiza contrastul necesar marcării ca 0 sau 1 a biţilor b) Prezintă o capacitate de stocare considerabil mai mare c) Raportul Cost / Capacitate de stocare este mult mai avantajos în cazul DVD-urilor d) Poate fi citit / scris de orice unitate de DVD, spre deosebire de CD-uri, care necesită unităţi speciale de scriere

Concepte de bază


BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 1

1) ABC – ul calculatoarelor, Colecţia European Computer Driving

License, Editura BIC ALL, 2001, Bucureşti 2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Concepte de baza ale tehnologiei informatiei”, [Marius

Munteanu], http://ecdl.credis.ro

Utilizarea calculatorului


Unitatea de învăţare 2 UTILIZAREA CALCULATORULUI

Cuprins:

2.1 Introducere........................................................................................................ 28 2.2 Sistemul de operare.......................................................................................... 28 2.3 Aplicaţiile .......................................................................................................... 30 2.4 Mediul Desktop ................................................................................................. 31 Lucrare de verificare ............................................................................................... 43 Bibliografie .............................................................................................................. 44


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Explice semnificaţia termenilor precum „sistem de operare”, „aplicaţii”,

„Interfaţă Grafică (GUI)”;

• Enumere şi explice funcţiile sistemului de operare;

• Identifice şi descrie diferite tipuri de aplicaţii;

• Utilizeze eficient mediul Desktop al unui calculator: manipularea pictogramelor, a ferestrelor, etc.



2.1 Introducere

În această unitate de învăţare vom prezenta componenta software a calculatoarelor, vom detalia modul de funcţionare al calculatoarelor prin prisma acestei componente şi vom exersa activităţi de utilizare a mediului Desktop. Până acum am aflat care este componenţa fizică a PC-urilor, făcând analogii cu corpul uman. Această unitate de învăţare studiază cum „gândesc” PC-urile, pentru a continua analogia. Mediul software are două componente principale: sistemul de operare, care , aşa cum arată numele, asigură mediul general de desfăşurare a activităţilor, şi aplicaţiile sau programele, care efectuează anumite operaţii specifice, fiind folosite pentru a rezolva probleme punctuale.

2.2 Sistemul de operare

Sistemul de operare defineşte interacţia pe care o are utilizatorul cu calculatorul. SO-ul este acea parte de software care intră în funcţiune la pornirea calculatorului. Numit în engleza OS – Operating System, sistemul de operare este software-ul care face posibilă funcţionarea tuturor celorlalte software-uri (aplicaţiile, driverele, etc.). Totodată, sistemul de operare controlează şi componentele hardware. Sistemul de operare îndeplineşte două roluri principale:

• Creează un mediu stabil pentru ca aplicaţiile (programele) să poată rula şi interacţiona cu componentele hardware, fără a avea informaţii specifice despre acestea;

• Gestionează resursele hardware ale calculatorului, memoria, procesorul, spaţiul de stocare, etc.

Sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească sunt mai numeroase, şi includ oferirea unei interfeţe utilizator şi unei interfeţe pentru aplicaţii cât şi funcţii pentru managementul fişierelor. Interfaţa utilizator asigură comunicarea bidirecţională între PC şi utilizator. Cu alte cuvinte, prin intermediul interfeţei utilizator utilizatorul lansează comenzi calculatorului şi observă rezultatele acestora. Există două tipuri de interfeţe utilizator: interfaţa grafică (GUI – Graphical User Intrerface) şi interfaţa tip linie de comandă. Interfaţa tip linie de comandă presupune că utilizatorii au un nivel de cunoştinţe mai ridicat şi ştiu exact ce comenzi doresc să transmită calculatorului, cât şi sintaxa comenzilor respective. Interfaţa grafică este cea „uzuală” datorită sistemelor de operare din familia Windows, care presupune că utilizatorul interacţionează cu calculatorul în mare măsură cu ajutorul mouse-ului, accesând comenzile şi opţiunile care sunt afişate sub formă grafică

Sarcinile

Sistemului

de operare



Figura 24 – Interfaţă grafică

După cum se poate vedea în imaginea anterioară folosind mouse-ul se pot accesa diferite aplicaţii şi stabili valori pentru opţiunile dorite. În imaginea următoare vom prezenta o interfaţă utilizator tip linie de comandă, în care utilizatorul scrie fiecare comandă şi apoi apasă asta Enter pentru a o valida.

Figura 25 – Intrerfaţă utilizator tip linie de comandă

Sistemele de operare cele mai răspândite pentru PC-uri sunt cele din familia Microsoft Windows (98, NT, 2000, XP, etc.). În SUA există destul de mulţi adepţi ai PC-urilor Apple şi sistemelor de operare Mac. Totodată, la nivel mondial familia sistemelor de operare Linux a căpătat o acoperire demnă de luat în seamă. Sistemele de operare tip Linux sunt, spre deosebire de celelalte, GRATIS, dezvoltate de o comunitate de programatori mondială. Distribuirea gratuită şi aptitudinile sporite ale sistemului i-au adus popularitatea de care se bucură în prezent. Ca dezavantaj trebuie menţionat faptul că, pentru un utilizator începător, sistemele de operare tip Linux apar mai neprietenoase.

Interfaţa

grafică –

GUI

Interfaţa tip linie de comandă



2.3 Aplicaţiile

Aplicaţiile sau programele sunt elemente software care servesc la îndeplinirea unor sarcini specifice. După funcţionalitatea generală pe care o îndeplinesc aplicaţiile cele mai utilizate se împart în:

• Editoare de text: unul dintre uzurile calculatorului este la crearea de rapoarte, scrisori, documente de prezentare, CV-uri, etc. În majoritatea cazurilor este vorba despre introducerea şi corectarea unor texte, aplicarea de formatări şi aranjarea în pagină. Aplicaţiile dedicate acestor operaţii se numesc editoare de texte. Cel mai folosit editor de texte este cu siguranţă Microsoft Word. • Există însă şi soluţii alternative mai ieftine, precum OpenOffice Writer (software Open Source – vom explica imediat ce înseamnă Open Source) sau soluţii care îndeplinesc operaţiuni mai simple de editare, precum Notepad sau Ultraedit. O carte nu poate fi scrisă eficient folosind Ultraedit, dar alte operaţii pot fi îndeplinite mai rapid şi eficient - ca de exemplu înlocuirea unor cuvinte în mai multe documente simultan; • Aplicaţii pentru prelucrarea imaginilor: aplicaţii precum Adobe Photoshop, CorelDraw, Macromedia Fireworks sau Freehand sunt folosite pentru a crea imagini şi pentru a le prelucra ulterior sau pentru a edita fotografii; • Aplicaţii pentru prezentări: în lumea informatizată de astăzi, o prezentare nu înseamnă doar un discurs, ci există programe specializate pentru a realiza prezentări de succes, care să transmită foarte clar mesajul dorit. Menţionăm Microsoft PowerPoint şi OpenOffice Impress; • Aplicaţii de calcul tabelar: pentru realizarea de bugete sau chiar pentru calcule mult mai complexe există programe specializate care pot efectua operaţii matematice dar cunosc şi funcţii mai complexe, precum cele statistice sau financiare. Microsoft Excel este standardul de facto, dar trebuie menţionate şi programe precum Lotus 1-2-3, etc.; • Aplicaţii de baze de date: acestea sunt necesare deoarece stocarea şi interogarea unor cantităţi mari de date poate deveni foarte anevoioasă, până la imposibilă. De aceea există programe specializate care lucrează cu bazele de date, precum Microsoft Access, dBase, MySQL, etc. • Browsere şi clienţii de e-mail: aceste aplicaţii au apărut odată cu dezvoltarea Internet ului, şi permit navigarea pe Internet (browserele) şi citirea e-mail-ului (clienţii de email). Toate calculatoarele echipate cu sistemul de operare Windows au ca browser Internet Explorer şi client de e-mail Outlook Express; • Aplicaţii multimedia: computerele sunt folosite atât pentru muncă dar şi pentru relaxare, de aceea o clasă de aplicaţii foarte folosite sunt cele care permit ascultarea de muzică sau vizionarea de filme. Windows Media Player este o aplicaţie care permite aceste operaţiuni şi care este instalată automat în Windows. • Alte aplicaţii: nu se poate realiza o clasificare exhaustivă a tipurilor de aplicaţii pentru calculator, şi nici nu ne propunem asta. De aceea trebuie să menţionăm că există nenumărate alte tipuri de aplicaţii, iar pentru fiecare tip de aplicaţie există nenumărate soluţii produse de diferite firme, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

Tipuri de

aplicaţii.

Pentru fiecare sarcină există o suită de aplicaţii ce pot fi folosite



2.4 Mediul Desktop

Am vorbit anterior despre tipurile de interfaţă utilizator şi am arătat că cel mai prietenos tip este interfaţa grafică (GUI – Graphical User Interface). Deoarece sistemele de operare din familia Windows sunt cele mai răspândite în cazul PC-urilor, cu o cotă de piaţă de peste 90%, vom prezenta în continuare mediul de lucru din sistemul de operare Windows XP – cea mai recentă variantă din familia Windows. După ce calculatorul a pornit, utilizatorul are în faţă un ecran albastru sau cu o anumită imagine, pe care există anumite pictograme (icons) şi câteva alte elemente: bara sistemului şi cursorul mouse-ului. Acest mediu de lucru prezentat utilizatorului se numeşte DESKTOP.

Figura 26 – Desktop de Windows XP

Analizând imaginea de mai sus, distingem elementele caracteristice ale desktop-ului:

• O imagine de fundal (wallpaper) care nu influenţează cu nimic operarea calculatorului, ci doar are rolul de a personaliza spaţiul de lucru;

• Bara de sistem (Taskbar) pe care o vom denumi în continuare folosind numele său din engleză, este cea care conţine butonul START, „tava sistemului” (system tray) şi care afişează pictograme pentru fiecare aplicaţie deschisă, pentru a uşura comutarea dintr-o „fereastră” în alta.

• Butonul de start: accesează meniul sistemului de operare (Start Menu); • System Tray: este o zonă dedicată aplicaţiilor care rulează în fundal dar şi

ceasului calculatorului; • Pictogramele (icons): sunt zone care permit accesul la diferite aplicaţii.

Poziţionând mouse-ul asupra lor şi apăsând de două ori succesiv butonul din stânga al acestuia (aşa numitul „dublu-click”), utilizatorul deschide o fereastră (window) în care rulează o anumită aplicaţie;

Componente mediul Desktop



2.4.1 Pictogramele standard

Imediat după instalarea sistemului de operare Microsoft Windows XP desktop-ul este complet gol, afişând doar o imagine de fundal cu o pajişte şi o singură pictogramă: Recycle Bin. Există însă un set de pictograme standard ce pot fi afişate pe Desktop, şi care sunt prezente în majoritatea covârşitoare a cazurilor. Este vorba despre pictogramele prezente în imaginea ataşată anterior („Desktop de Windows XP”):

• My Documents (Documente Personale): oferă accesul la o zonă personală în care utilizatorul îşi poate stoca documentele de toate tipurile (mai multe detalii despre organizarea fişierelor în Unitatea de Învăţare 3);

• My Computer : este o pictogramă care oferă acces la mai multe aplicaţii, în

principal la funcţiile de management al fişierelor (Unitatea de Învăţare 3) şi la cele de management al sistemului de operare;

• My Network Places (legături în reţea): oferă acces la funcţiile de management

al fişierelor aflate în reţea;

• Recycle Bin (coşul de gunoi): oferă accesul la zona de stocare în care sunt depozitate temporar fişierele şterse;

• Internet Explorer : pictograma de lansare a aplicaţiei tip browser oferite gratuit

de Microsoft. (informaţii despre tipuri de aplicaţii sunt disponibile în secţiunea 2.3)

2.4.2 Utilizarea mouse-ului

Modul de lucru în mediul desktop se bazează foarte mult pe utilizarea mouse-ului. Pentru a accesa funcţiile sistemului de operare sau aplicaţiile se poziţionează cursorul mouse-ului deasupra pictogramei dorite şi se efectuează dublu-click. Dacă în loc de dublu-click se efectuează doar un singur click (butonul din stânga este apăsat o singură dată), pictograma este selectată (capătă un alt fundal).

2.4.2.1 Click stânga, dublu click, click dreapta, Drag and Drop Atunci când pictogramele sunt selectate, ele pot fi manipulate, adică mutate pe ecran. Pentru a muta o pictograma într-o altă poziţie, utilizatorul trebuie să apese butonul din stânga al mouse-ului şi ţinându-l apăsat să deplaseze mouse-ul către o altă zonă de pe desktop. Această tehnică se numeşte Drag and Drop („apucă şi deplasează” este o traducere aproximativă). Până acum am vorbit numai despre butonul stâng al mouse-ului. Dar mouse-urile au în general 3 butoane, sau, mai nou, două butoane şi o rotiţă. Butonul drept al mouse-ului este folosit pentru a lansa meniul contextual. Acesta conţine pentru fiecare element vizual opţiunile ce pot fi accesate. Asta înseamnă că rezultatul este diferit în funcţie de zona unde este executat click-ul dreapta. Apăsarea butonului din dreapta a mouse-ului poartă denumirea de click dreapta.

Icons = pictograme Pictograme standard



Figura 27 – Pictogramele selectate îşi schimbă culoarea de fundal

Figura 28 – Meniul contextual diferă în funcţie de zona unde a fost executat click-ul dreapta

Să recapitulăm ce funcţionalităţi ale mouse-ului am analizat până acum: prin poziţionarea asupra unei pictograme sau zone din desktop şi apăsarea o singură dată a butonului stânga se execută aşa numitul click stânga. Acesta poate fi folosit pentru a selecta o pictogramă (icon) sau pentru a accesa meniurile (atunci când ne deplasăm cu mouse-ul în meniuri, este suficient un singur click pentru a accesa o opţiune). Dublu click cu mouse-ul se execută la fel cu click stânga dar apăsând de două ori succesiv (relativ rapid) butonul stânga al mouse-ului. Dublu click-ul este folosit pentru a accesa pictogramele, pentru a lansa programele (aplicaţiile) asociate acestora. Click dreapta se execută asemănător cu click stânga, dar apăsând pe butonul din dreapta al mouse-ului. Click dreapta se foloseşte pentru a lansa meniul contextual al obiectelor. Meniul contextual este în o listă de acţiuni care pot fi întreprinse asupra obiectului selectat.

Meniul contextual se obţine prin click dreapta.

Meniul contextual diferă în funcţie de locul executări

click-ului



Activitate practică – Desktop, Pictograme, Mouse

1) Executaţi click dreapta succesiv pe pictogramele My Computer, My Network Places şi Internet Explorer. Observaţi cu atenţie meniul contextual aferent fiecărei pictograme. Care sunt opţiunile comune care se regăsesc în toate cele trei meniuri contextuale? __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2) Afişaţi succesiv meniul contextual pentru Internet Explorer şi pentru Recycle Bin. Care sunt opţiunile comune în cele două meniuri contextuale? _________________________________________________________________________________________________________________ 3) Selectaţi pictograma Internet Explorer, executând click stânga pe ea. Apoi, folosind tehnica Drag and Drop deplasaţi-o deasupra pictogramei Recycle Bin, astfel încât cea din urmă să fie selectată (devine colorată cu albastru). Eliberaţi butonul stâng al mouse-ului. Care este rezultatul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Accesaţi butonul Start, apoi opţiunea Programs şi plasaţi mouse-ul deasupra pictogramei MSN Messenger. Prin Drag and Drop deplasaţi această pictogramă pe Desktop şi eliberaţi butonul stâng al mouse-ului.

a) Care este rezultatul acestei operaţii pe Desktop? _________________________________________________________________________________________________________________

b) Verificaţi din nou meniul Programs folosind butonul Start. Ce observaţi?

__________________________________________________________________________________________________________________ 5) Executaţi în sens invers operaţia anterioară: pornind de la pictorgama MSN Messenger de pe Desktop, deplasaţi-o prin Drag and Drop deasupra butonului de Start, apoi păstrând apăsat butonul stâng al mouse-ului accesaţi opţiunea Programs şi apoi navigaţi către poziţia iniţială a pictogramei în meniu. Eliberaţi butonul stânga al mouse-ului.

a) Care este rezultatul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________

b) Care este rezultatul operaţiei asupra pictogramei de pe Desktop?

__________________________________________________________________________________________________________________



2.4.2.2 Selectarea cu mouse-ul

O altă operaţiune ce poate fi realizată cu ajutorul mouse-ului este selectarea. Am prezentat anterior efectele click stânga asupra unei pictograme de pe desktop: aceasta este selectată. Dar dacă se doreşte selectarea mai multor pictograme concomitent? Există mai multe metode de a selecta cu mouse-ul, şi le vom analiza în continuare:

• Doar cu mouse-ul: atunci când pictogramele care urmează a fi selectate sunt adiacente (amplasate unele lângă celelalte), cel mai uşor se poate realiza selecţia executând click stânga într-un spaţiu liber din apropiere (punctul A din figură), păstrând apăsat butonul stâng al mouse-ului şi deplasând mouse-ul pentru a desena un dreptunghi care să cuprindă pictogramele dorite (până la punctul B din figură).

Figura 29 – Selectarea doar cu mouse-ul

• Cu tasta SHIFT: acelaşi rezultat se poate obţine relativ mai uşor dacă se

selectează cu mouse-ul prima pictogramă şi apoi se execută click stânga pe ultima pictogramă ce se doreşte a fi selectată, ţinându-se apăsată tasta SHIFT. Această metodă este folositoare în special atunci când pictogramele se întind dincolo de marginea inferioară a ecranului, şi necesită folosirea rotiţei mouse-ului sau a barelor de scroll.

Figura 30 – Selectarea cu ajutorul tastei SHIFT

• Cu tasta CONTROL: dacă se doreşte selectarea unor pictograme neadiacente

atunci se execută click stânga pe fiecare pictogramă dorită, ţinându-se apăsată tasta CONTROL.

Selectarea cu tasta SHIFT



Figura 31 – Selectarea cu ajutorul tastei CONTROL

Selectarea este în general efectuată pentru a efectua o operaţie asupra pictogramelor respective. Aici intră în rol meniul contextual: după selectare, majoritatea operaţiilor disponibile pot fi accesate prin click dreapta, executat în interiorul zonei selectate (albastre). Atenţie! Dacă se execută în afara zonei selectate, selecţia este anulată!

2.4.3 Manipularea ferestrelor Fiecare aplicaţie lansată (accesată) se deschide într-o fereastră distinctă, pentru a realiza o separare şi o organizare a mediului de lucru. Atunci când sunt deschise mai multe ferestre simultan, acestea se regăsesc pe bara de stare (taskbar) şi utilizatorul poate baleia de la una la alta selectându-le prin click stânga.

Figura 32 – taskbarul conţine pictograme de acces la ferestrele deschise simultan

O alta modalitate de a baleia între aplicaţiile ce rulează simultan este folosirea combinaţiei de taste ALT-TAB: ţinând apăsată tasta ALT se apasă şi tasta TAB, apoi se eliberează tasta TAB dar păstrându-se în continuare apăsată tasta ALT. Deasupra ferestrelor deschise apare o casetă de dialog cu pictograme aferente fiecărei ferestre ce poate fi selectată. Menţinând în continuare apăsată tasta ALT, se poate alege prin apăsări succesive ale tastei TAB fereastra la care doriţi să comutaţi. Când este în sfârşit selectată, eliberaţi ambele taste şi fereastra dorită va fi activată (ridicată deasupra celorlalte).

Selectarea cu tasta CONTROL

Ferestrele deschise pot fi selectate de pe bară



Figura 33 – Meniul de comutare între ferestre, obţinut cu ALT-TAB

Aplicaţiile sunt deschise în ferestre separate. Fiecare fereastră (window – de aici şi numele sistemului de la Microsoft) are în partea superioară o zonă albastră, numită bara de titlu (titlebar). Această zonă cuprinde „cutia de control” (control box), amplasată la extremitatea stângă a barei, titlul aplicaţiei şi informaţii suplimentare despre fereastra respectivă şi butoanele de Minimize, Maximize şi Close. Acestea îndeplinesc exact funcţiile pe are le sugerează numele în limba engleză:

• Minimize: la apăsarea acestuia, fereastra devine inactivă, este „minimizată” in bara sistemului (TaskBar), de unde poate fi reactivată prin click stânga cu mouse-ul sau prin Alt-TAB;

• Maximize: este oarecum opusul lui Minimize. La apăsarea acestui buton, fereastra este „maximizată”: întinsă pe toată suprafaţa ecranului;

• Restore: când fereastra este maximizată, pentru a o readuce la dimensiunile iniţiale (de dinaintea maximizării) butonul Maximize este înlocuit cu Restore;

• Close: acest buton închide fereastra, şi odată cu ea, aplicaţia respectivă. Control Box-ul (cutia de comandă) este folosită pentru a accesa meniul ferestrei, care permite mutarea, redimensionarea, minimizarea, maximizarea, şi închiderea ferestrei. Practic, în plus faţă de butoanele din dreapta barei de titlu, se pot efectua operaţiile de mutare şi redimensionare (Move şi Size). Control box-ul poate fi accesat plin click stânga cu mouse pe pictograma sa (colţul stânga sus al ferestrei) sau de la tastatură folosind combinaţia de taste ALT+Space. După cum am spus, există şi alte metode de a efectua operaţiile accesibile din meniul Control Box. Pentru închidere, maximizare, minimizare există butoane speciale în extrema dreaptă a barei de titlu, iar pentru mutare şi redimensionare (Move şi Size) se poate folosi uşor mouse-ul. Dacă fereastra nu este maximizată, poziţionarea cursorului mouse-ului pe una din marginile acesteia va avea ca rezultat modificarea cursorului mouse-ului pentru redimensionare: cursorul ia forma a două săgeţi orientate vertical dacă se va redimensiona înălţimea, orizontal daca se va redimensiona lăţimea sau oblic dacă vor fi ajustate ambele. Redimensionarea efectivă se face prin Drag and Drop: click stânga pe marginea ferestrei şi ţinând apăsat butonul stâng, repoziţionaţi mouse-ul pentru a da o nouă dimensiune ferestrei. În continuare prezentăm câteva imagini care să ilustreze modificare cursorului pentru redimensionarea orizontala, verticală, totală.

Butoanele de control a ferestrei



Figura 34 – Cursor pentru redimensionare orizontală. Prin deplasarea mouse-ului spre stânga fereastra este lăţită, iar spre dreapta îngustată

Menţionăm că este posibil să „apucaţi” fereastra şi din partea ei dreaptă. Pentru repoziţionarea verticală, operaţiile se execută analog, dar „prinzând” de marginea superioară sau inferioară a ferestrei. Redimensionarea pe ambele direcţii se face executând click stânga pe zona specială din colţul dreapta jos al ferestrei, apoi redimensionâd dreptunghiul ferestrei prin Drag and Drop la conformaţia dorită.

Figura 35 – Redimensionare pe ambele direcţii

Menţionăm că redimensionarea pe ambele direcţii se poate executa începând din oricare colţ al ferestrei de redimensionat, nu numai din colţul dreapta jos. Se poziţionează cursorul într-unul din colţurile ferestrei astfel încât să ia forma oblică de redimensionare şi se execută Drag and Drop. Repoziţionarea ferestrei se efectuează prin simplu click stânga pe bara de titlu urmat de Drag and Drop până la noua poziţie, dorită de utilizator.

Redimen-sionarea ferestrelor cu ajutorul mouse-ului



2.4.4 Shortcuts („scurtături”)

În sistemul de operare Windows există anumite taste sau combinaţii de taste care îndeplinesc funcţii speciale, aşa numitele SHORTCUTS („scurtături”). Prezentăm în continuare o selecţie a acestor shortcut-uri:

F1: activează funcţia HELP (Ajutor), care oferă informaţii despre sistemul de operare, modul de folosire, etc. În general tasta F1 activează funcţia HELP, în majoritatea (dacă nu în toate) aplicaţiilor;

F3: activează funcţia de căutare (search); Aplicaţia Windows Explorer se deschide în modul căutare. Este folositor pentru a regăsi fişiere după anumite criterii (nume, tip, dimensiune, data la care a fost creat, data la care a fost accesat ultima dată, etc.)

ALT + F4: această combinaţie de taste este foarte utilă, ea îndeplinind aceeaşi funcţionalitate cu apăsarea butonului CLOSE al ferestrei. Dacă există o fereastră activă, la apăsarea combinaţiei ALT+F4 aceasta este închisă. Dacă apăsarea combinaţiei se face fără aplicaţii deschise, atunci se va accesa meniul de închidere al calculatorului (ShutDown);

Alt + Space: accesează Control Box-ul ferestrei folosind tastatura. Control Boxul a fost descris în secţiunea 2.4.3 – „Manipularea Ferestrelor”;

Print Screen (Prt Scr codificată adesea): prin apăsarea ei, se realizează o „poză” a ecranului monitorului. Cea ce este afişat pe desktop în momentul respectiv este „capturat” şi plasat în clipboard (detalii despre acesta în Unitatea de Învăţare 3 ).

Tasta windows (WinKey): amplasată între Alt şi Control , serveşte la accesarea meniului Start al sistemului de operare (din familia Windows). Are desenată pictograma Windows, steagul împărţit în patru. De asemenea poate fi folosită în combinaţiile descrise în continuare;

Figura 36 – Tasta Windows (Win Key)

WinKey + E (Explore): deschide aplicaţia Windows Explorer,

folosită pentru managementul fişierelor. Mai multe detalii în Unitatea de Învăţare 3.

WinKey + F (Find): acelaşi efect ca şi tasta F3: deschide Windows Explorer în modul căutare.

WinKey + R (Run): accesează o fereastră de dialog din care se pot rula aplicaţii. Este folosită în general pentru a deschide linia de comandă (mai ţineţi minte sistemele tip linie de comandă? Revedeţi-le în Unitatea 2.2!);

WinKey + D (Show Desktop): apăsarea succesivă a acestei combinaţii de taste are ca efect aducerea în faţă a desktop-ului (minimizarea ferestrelor active) sau comutarea înapoi la aplicaţiile care erau deschise.

Combinaţii speciale de taste

Combinaţii speciale de taste



WinKey + M (Minimize All): la o primă vedere rezultatul este acelaşi cu WinKey+D – minimizează ferestrele active. Diferenţa constă în aceea ca WinKey+D minimizează ferestrele active, memorându-le, iar la a doua apăsare le re-activează, pe când WinKey+M minimizează toate ferestrele şi atât.

WinKey + Break/Pause: această combinaţie activează fereastra de System Properties (proprietăţi ale sistemului). Acelaşi rezultat se poate obţine şi executând click dreapta pe pictograma My Computer de pe desktop şi alegând opţiunea Properties din meniul contextual. Fereastra System Properties conţine o descriere sumară a calculatorului; sistemul de operare instalat, versiunea, datele de înregistrare / licenţiere şi caracteristicile componentelor fizice ale PC-ului: tipul şi viteza procesorului şi memoria RAM instalată (despre procesor şi memoria RAM puteţi regăsi informaţii în Unitatea de Învăţare 1, secţiunea 1.4).

Control-A (Select All): este o combinaţie standard care funcţionează atât în Windows Explorer sau pe Desktop cât şi în majoritatea aplicaţiilor. Rezultatul este selectarea tuturor obiectelor disponibile.

Figura 37 – Fereastra System Properties

• Control + Shift + ESC: lansează aplicaţia Task Manager (Managementul

Aplicaţiilor). Aceasta este folosită pentru a închide programele care nu mai răspund la comenzi şi pentru a viziona gradul de folosire a resurselor calculatorului

• Control + Alt + Delete: această combinaţie de taste activează aplicaţia Windows Security. Aplicaţia Windows Security oferă următoarele opţiuni:

• Schimbarea parolei utilizatorului curent; • De-logarea utilizatorului curent (log-off), • Accesarea aplicaţiei Task Manager;



• Blocarea calculatorului pe contul utilizatorului curent (Lock Computer) – în acest caz numai utilizatorul care este logat sau un administrator poate debloca PC-ul. Este folosită pentru a nu întrerupe funcţionarea calculatorului atunci când utilizatorul trebuie să se ridice de la birou, permiţându-i să reia lucrul exact de unde l-a lăsat atunci când se întoarce, în condiţii de maximă securitate;

• Accesul la meniul de oprire al calculatorului (Shut Down), cu opţiunile Shut Down – oprire, Restart – oprirea urmată de repornirea sistemului de operare, Log Off – delogarea utilizatorului, dar sistemul rămâne pornit şi Stand By – la fel cu Lock Computer dar se opreşte alimentarea cu curent, pentru a reduce consumul. Este folosită în special la laptopuri.

Menţionăm că cele prezentate anterior se aplică la sistemul de operare Windows XP Professional. La Windows HP Home Edition, funcţionalităţiile aplicaţiei Windows Security sunt preluate în aplicaţia Task Manager, prin existenţa unui nou meniu, Security.

Figura 38 – Aplicaţia Task Manager

Figura 39 – Aplicaţia Windows Security

Aplicaţia Task manager arată procentele de folosire a resurselor PC-ului

Meniul Windows Security

(CONTROL + ALT + DELETE)



Activitate practică: Selectarea în Windows şi manipularea ferestrelor

1) Deschideţi aplicaţia Windows Explorer folosind combinaţia dedicată de taste (WinKey + E). Selectaţi cu mouse-ul partiţia C:. Selectaţi cu mouse-ul pictograma Documents and Settings în partea dreaptă a ecranului.

a) Ce tastă trebuie folosită pentru ca, executând click stânga pe pictograma Windows, toate pictogramele dintre acestea să fie selectate? b) Ce tastă trebuie folosită pentru ca, executând click pe pictograma Windows, doar cele două să fie selectate?

2) Executaţi dublu click pe pictograma Internet Explorer, apoi pe pictograma My Computer, de pe Desktop. Aţi lansat ambele aplicaţii. Folosiţi mouse-ul pentru a selecta din Taskbar fereastra aplicaţiei Internet Explorer. Aceasta devine activă şi este afişată pe ecran.

a) Care sunt numele şi funcţiile celor trei butoane din partea dreapta sus a ferestrei?

_________________________________________________________________________________________________________________

b) Ce se întâmplă dacă apăsaţi combinaţia de taste Alt+TAB? _________________________________________________________________________________________________________________

c) Ce se întâmplă dacă apăsaţi combinaţia de taste WinKey+D?

_________________________________________________________________________________________________________________

d) Ce se întâmplă dacă apăsaţi din nou combinaţia de taste WinKey+D?

_________________________________________________________________________________________________________________

e) Ce se întâmplă dacă apăsaţi combinaţia de taste WinKey+M? Dar la apăsarea aceleiaşi combinaţii pentru a doua oară?

_________________________________________________________________________________________________________________ 3) Selectaţi aplicaţia My Computer (Windows Explorer). Apăsaţi combinaţia de taste Alt+F4. Care este rezultatul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Apăsaţi combinaţia de taste Control+Alt+Delete. Aceasta accesează meniul Windows Security. Câte opţiuni are acest meniu şi care sunt ele? _________________________________________________________




Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. 1) Clasificaţi ca adevărate sau false următoarele afirmaţii: (3 puncte - 1 pt fiecare răspuns corect)

a) Un rol principal al sistemului de operare este să asigure un mediu stabil de lucru şi să ofere aplicaţiilor informaţi despre componentele hardware, astfel încât aplicaţiile să poată interacţiona cu componentele fizice ale PC-ului; b) Sistemul de operare gestionează resursele fizice ale calculatorului (memoria, spaţiul de stocare, etc); c) Sistemul de operare conţine o interfaţă utilizator cu ajutorul căreia utilizatorul interacţionează cu calculatorul.

2) Care sunt cele două tipuri de interfaţă utilizator? (2 puncte) a) Interfaţă grafică şi interfaţă de comandă; b) Interfaţă generală (GUI) şi interfaţă client (CLI); c) Interfaţă grafică (GUI) şi interfaţă tip linie de comandă (CLI); d) Interfaţă grafică şi interfaţă pentru aplicaţii;

3) Care dintre următoarele opţiuni conţine descrieri corecte ale diferenţelor dintre GUI şi CLI? (2 răspunsuri corecte - 4 puncte)

a) Prin intermediul GUI se realizează o comunicare bi-direcţională pe când prin CLI se realizează doar o comunicare uni-direcţională (de la utilizator la PC); b) o interfaţă tip CLI este mai puţin prietenoasă decât o interfaţă tip GUI; c) O interfaţă tip GUI este mai puţin prietenoasă decât una tip CLI; d) Interfeţele grafice (GUI) sunt de tipul point-and-click pe când interfeţele tip linie de comandă (CLI) presupun o oarecare cunoaştere a comenzilor necesare şi a sintaxei acestora.



BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 2 1) ABC – ul calculatoarelor, Colecţia European Computer Driving

License, Editura BIC ALL, 2001, Bucureşti 2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Concepte de baza ale tehnologiei informatiei”, [Marius


Organizarea fişierelor


Unitatea de învăţare 3 ORGANIZAREA FIŞIERELOR Cuprins

3.1 Introducere........................................................................................................ 46 3.2 Organizarea fişierelor........................................................................................ 46 3.3 Căutarea .......................................................................................................... 65 3.4 Editare simplă şi imprimare............................................................................... 70 Lucrare de verificare ............................................................................................... 75 Bibliografie ............................................................................................................. 75


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Explice semnificaţia termenilor precum „fişier”, „director”, „folder”, „subfolder”,

„structură de directoare”, „rădăcină”;

• Organizeze fişierele într-o structură de directoare;

• Copieze, mute, şteargă, redenumească fişiere;

• Regăsească fişiere folosind criterii de căutare;

• Editeze şi imprime fişiere tip text.



3.1 Introducere

După cum am amintit în secţiunea 2.2, una din funcţiile sistemului de operare este să asigure managementul fişierelor. Sistemul de operare este stocat împreună cu aplicaţiile pe hard-disk. Din acest punct de vedere, hard-disk-ul poate fi comparat cu o bibliotecă, sau un fişet pentru documente. De fapt această analogie stă şi la baza alegerii numelor din limba engleză a obiectelor care compun sistemul de organizare şi management al fişierelor.

3.2 Organizarea fişierelor Dacă luăm ca exemplu un fişet, acesta conţine rafturi, sau sertare, fiecare din aceste sertare conţinând dosare. Dosarele pot conţine foi (file) sau alte mape mai mici, care la rândul lor conţin foi (file). Folosind acest exemplu, să realizăm analogia cu organizarea informaţiilor în mediul PC-urilor.

3.2.1 Partiţiile În cazul nostru, HDD-ul (Hard Disk-ul) este similar dulapului (fişetului). Sertarele, sau rafturile dulapului sunt partiţiile (drive în limba engleză). O partiţie este un container definit de utilizator la nivelul HDD-ului, prin alocarea unei părţi din capacitatea fizică de stocare a acestuia din urmă. Spre exemplu, un HDD de 40 GB poate fi împărţit în două partiţii egale, de 20GB fiecare sau, altfel, într-o partiţie de 12GB şi una de 28GB, etc. Partiţiile sunt folosite pentru a reduce gradul de interferenţă al sistemului de operare, aplicaţiilor şi fişierelor de date. Astfel, se obişnuieşte să se creeze o partiţie specială pentru sistemul de operare şi aplicaţii (programe) şi una sau mai multe partiţii dedicate documentelor, fie ele tip text, poze, prezentări, documente secrete, muzică, filme, etc. Prin această separaţie se obţine o mai bună organizare, dar se şi asigură că în eventualitatea în care sistemul de operare devine inutilizabil şi trebuie reinstalat, această operaţie nu va afecta datele salvate pe celelalte partiţii. Atunci când sistemul de operare este instalat (reinstalat) se efectuează o operaţie numită „formatare” a partiţiei pe care acesta o va folosi. Formatarea implică readucerea elementelor fizice ale HDD-ului la o stare iniţială – gata de a fi „scrise”. Toate informaţiile aflate pe o partiţie se pierd odată cu formatarea. Uneori formatarea este folosită ca ultimă soluţie pentru a scăpa de viruşi. În toate aceste cazuri, se doreşte păstrarea documentelor create de utilizator (poze, muzică, cărţi, etc.), şi partiţionarea rezolvă problema. Dacă documentele se află pe o altă partiţie decât cea care este formatată, ele „scapă” de procesul respectiv. Folosind opţiunile standard ale sistemului de operare Windows XP, se pot crea până la 13 partiţii pe un Hard Disk. Dintre acestea 3 pot fi primare şi restul de 10 - volume ale unei partiţii extinse. Partiţiile sunt notate folosind o literă mare urmată de două puncte, şi backslash precum în exemplele următoare: C:\, D:\, F:\, E:\, etc.

Partiţiile funcţionează ca şi Hard Disk-uri separate

Maxim 13 partiţii pe fiecare HDD



3.2.2 Folderele (Directoare) şi sub-foldere (sub-directoare)

Următoarea unitate de organizare este folderul (directorul – cu accent pe litera O, nu pe litera E). Numele provine de la analogia cu organizarea în dosare: în limba engleză, folder înseamnă „mapă, dosar”. Directoarele sunt folosite pentru a grupa fişierele după anumite caracteristici, spre exemplu după categoria de fişiere (poze, filme, muzică, jocuri, etc.) sau după nume (de la A la C, de la C la F, etc.) sau după aria de interes (Client 1, Client 2, etc..). Deoarece oricare dintre aceste grupări poate conţine şi regrupări după un al doilea criteriu, al treilea criteriu, etc., şi folderele pot conţine alte foldere care să structureze şi mai bine informaţia. Spre exemplu, directorul poze poate conţine sub-directoarele „la mare”, „la munte”, „revelion 2005”, etc. Chiar şi acestea pot fi structurate mai departe, ca de exemplu, directorul „la mare” poate conţine sub-directoarele „prima zi”, „la terasă”, „schi-jet”, etc. Diferenţa între director şi sub-director este doar una de optică. Un director este subdirector dacă este conţinut într-un alt director. Totodată, alături de sub-directoare, orice director poate conţine şi fişiere sau numai fişiere. Această organizare, cu foldere şi sub foldere dă naştere unei structuri de fişiere, de tip arborescent, care porneşte de la nivelul partiţiei şi se „răsfiră” până la nivel de fişiere. Partiţiile sunt notate prin litere, cu litera C rezervată pentru partiţia care conţine sistemul de operare. Folderele poartă nume care sunt atribuite de sistemul de operare, de aplicaţii sau de utilizator. Punctul de pornire al unei structuri de fişiere, datorită caracteristicii de arborescenţă, se numeşte rădăcină (root în limba engleză). Folderele sunt notate cu numele lor, urmat de backslash. De asemenea, cu backslash se separă fiecare nivel al structurii de fişiere de nivelul următor, precum în exemplul următor: LITERĂ PARTIŢIE :\ Folder \ Subfolder nivel 1 \ subfolder nivel 2 \ etc. Adresa completă a unui folder poate fi afişată în bara de adrese a aplicaţiei Windows Explorer. Iată un exemplu de structură arborescentă cu foldere, sub-foldere, şi fişiere, iar adresa completă pornind de la litera partiţiei şi până la folderul curent este afişată atât în bara de adrese cât şi în bara de titlu a ferestrei de Explorer. În cazul acesta rădăcina este partiţia F:\.

Folder, subfolder,

Director, subdirector

Structură

de fişiere

Adresele complete ale folderelor



Figura 40 – Structură de foldere, subfoldere şi fişiere

3.2.3 Fişierele

Fişierele sunt containerul de informaţie de la ultimul nivel. Ele conţin direct informaţia dorită. Fiecare fişier reprezintă un spaţiu de pe HDD destinat stocării unor informaţii. Fişierele sunt clasificate după tipul lor în fişiere tip text, imagine, audio, video, prezentare, etc. Fiecare aplicaţie (program) este în fapt un fişier executabil. Fişierele executabile numite în general aplicaţii sau programe se deosebesc de fişierele de date, numite în general fişiere, prin ceea ce se întâmplă atunci când sunt deschise. Deschiderea unui fişier se face executând dublu click pe pictograma sau numele său. Astfel, aplicaţiile se deschid automat, proces numit şi lansare sau rulare: „lansează aplicaţia X” sau „rulează aplicaţia X”. Folosirea unei aplicaţii va genera un rezultat. Dacă utilizatorul doreşte salvarea acelui rezultat, acesta va fi un fişier de date. În schimb, la deschiderea unui fişier de date, acesta necesită să se ruleze o aplicaţie care să îl poată interpreta. Astfel, pentru a deschide o poză (un fişier tip imagine), trebuie lansată o aplicaţie (fişier executabil) specializat în vizualizarea imaginilor. Aplicaţiile citesc fişierele de pe HDD, analizează conţinutul şi îl afişează în forma aşteptată de utilizator. Necesitatea existenţei unor aplicaţii specializate pentru a deschide fiecare tip de fişier provine de la faptul că, în fond, fiecare fişier ocupă un spaţiu pe hard disk, iar pe hard disk informaţia este stocată în formă binară: mulţi biţi, 1 şi 0 înşiruiţi pe hard disk sunt de fapt un fişier. Aplicaţiile citesc aceşti biţi şi folosind nişte algoritmi de transformare, afişează pentru utilizator un conţinut inteligibil. Fişierele au numele format din două părţi: numele propriu zis şi extensia. Acestea sunt despărţite prin punct. Extensia arată tipul de fişier şi indică sistemului de operare aplicaţia care a creat fişierul şi aplicaţia care trebuie folosită pentru a îl putea deschide. Pozele nu pot fi deschise cu programe de editare text, căci acestea nu vor şti să

Fişierele: unitatea de bază în organizarea informaţiei.

Tipuri de fişiere,

extensii.



interpreteze corect biţii citiţi de pe HDD şi rezultatul nu va fi cel dorit: poza nu va fi afişată corect. Totodată, după extensie şi utilizatorul poate decide ce fel de document are în faţă. Prezentăm în continuare un tabel cu câteva dintre cele mai larg răspândite tipuri de fişiere şi extensiile asociate: Tip fişiere Extensii frecvente Documente text .txt, .rtf, .doc Imagini şi poze .jpg, , .jpeg, .gif, .bmp, .png Fişiere video (filme) .avi, .mpg, .mpeg, .vmw Fişiere executabile – programe, aplicaţii

.exe, .com, .bat, .pif, .vbs, .scr

Pagini de Internet .htm, .html., .asp, .php Documente Adobe Acrobat .pdf Fişiere de calcul tabelar .xls, .csv

3.2.4 Managementul fişierelor Când vorbim despre managementul fişierelor, de fapt vorbim despre organizarea în structuri arborescente a cestora, crearea de noi directoare, copierea, mutarea şi ştergerea de fişiere sau directoare, redenumirea acestora, etc. Pentru tot restul acestei secţiuni vom folosi termenul de fişier chiar dacă este vorba şi despre foldere, căci operaţiile se execută la fel. Atunci când există diferenţe, le vom evidenţia. Aplicaţia de gestiune a sistemului de fişiere este Windows Explorer, pe scurt Explorer. Acesta poate fi lansat cu combinaţia de taste WinKey+E sau efectuând click dreapta pe My Computer şi alegând opţiunea Explore. Tot Explorerul este lansat şi atunci când executăm dublu click pe My Computer sau pe My Documents. În mod standard aceasta are fereastra împărţită în trei zone: zona superioară, a meniurilor şi butoanelor de comandă, zona stângă, a structurii de fişiere şi zona dreaptă care arată conţinutul folderului selectat, cu informaţii despre conţinut. Navigarea prin structura de fişiere se face cu ajutorul mouse-ului, astfel: dacă se doreşte afişarea conţinutului unui folder se poate selecta folderul în partea stângă sau se execută dublu click pe numele său în partea dreaptă a ferestrei. Ambele acţiuni au acelaşi rezultat: în partea dreaptă a ferestrei este afişat conţinutul folderului respectiv.

Manage-mentul fişierelor se realizează cu aplicaţia Windows Explorer



Figura 41 – Fereastra aplicaţiei Windows Explorer

Să analizăm butoanele de comandă disponible:

Back (înapoi): atunci când se navighează prin structura de fişiere, prin click pe numele unui folder acesta este selectat, iar în partea dreaptă apare conţinutul acestuia. Fiecare click este înregistrat ca o etapă a „istoriei” de navigaţie. Atunci când se doreşte revenirea la o etapă anterioară se poate apăsa butonul Back o dată, pentru folderul vizitat anterior, sau de mai multe ori succesiv, pentru a parcurge în sens invers traseul urmat până la folderul curent. Totodată, se poate activa lista de paşi prin click pe semnul de meniu (săgetuţa neagră orientată spre în jos) pentru a alege direct pasul la care se doreşte revenirea.

Figura 42 – Meniul Back din Windows Explorer

Aplicaţia Windows Explorer: interfaţa grafică


Butoanele de

navigare



Forward (înainte): realizează exact funcţionalitatea opusă faţă de Back: după ce s-a folosit butonul Back, cu Forward se poate naviga către adresa DE LA CARE S-A REVENIT

Up (Un nivel mai sus): folosind conceptele structurilor arborescente, fiecare folder care are un subfolder se numeşte folder „părinte” (parent folder). Navigarea dintr-un folder către folderul „părinte”, altfel spus, imediat superior ca ierarhie, se face folosind acest buton.

Search (căutare): acţionarea acestui buton activează în partea stângă modul de căutare, asupra căruia vom reveni mai târziu. La a doua apăsare dezactivează acest mod.

Folders : similar cu Search, activează şi dezactivează afişarea structurii de fişiere în partea stângă a ferestrei. Cu el dezactivat, Explorerul afişează în partea stângă aşa numitele „sarcini uzuale” – common tasks disponibile pentru foldere şi fişiere.

Views (tip vizualizare): permite afişarea conţinutului folderelor în diferite moduri: detaliat, precum în imaginea anterioară, sub formă de pictograme (icons) , pictograme mari (tiles), în mod pre-vizualizare (thumbnails) sau în mod listă. Modul de pre-vizualizare (thumbnails) este util în cazul folderelor ce conţin poze sau filme ale căror nume nu este sugestiv. Folosind acest tip de vizualizare, utilizatorul poate vedea la scară redusă conţinutul pozei sau a imaginii de început a filmului, pentru a-şi face idee despre ce este vorba.

GO: acest buton însoţeşte bara de adresă şi se foloseşte în cazul în care se doreşte introducerea manuală a „căii” (adresei) unui folder şi navigarea direct către folderul respectiv. În acest caz se introduce cale manual şi se apasă tasta ENTER sau butonul GO.

Bara de adrese (Adress bar): nu este un buton de comandă ci un câmp în care se poate introduce text, cum am explicat la punctul anterior şi care afişează numele folderului curent. Bara de adrese, ca şi bara de titlu a ferestrei pot afişa adresa completă (full path – calea completă) către folderul curent, la cererea utilizatorului.



Figura 43 – Butoanele de comandă ale Windows Explorer, Bara de Adrese şi Common Tasks pentru fişiere şi foldere

Ca încheiere la prezentarea aplicaţiei Windows Explorer, dorim să prezentăm modul de configurare recomandat pentru un grad sporit de uşurinţă în utilizare, în condiţii de siguranţă. Avem în vedere câteva opţiuni ce vor face mai uşoara „viaţa” utilizatorului. Opţiunile se accesează din meniul Tools, opţiunea Folder Options. O fereastră de dialog va fi afişată, la care trebuie selectată eticheta „View”:

Figura 44 – Fereastra de dialog Folder Options cu eticheta View

activată Setările recomandate sunt bifarea opţiunilor de afişare a întregii adrese atât în bara de adrese cât şi în bara de titlu a ferestrei (1), afişarea


Elemente compo-

nente

Aplicaţia Windows Explorer:

Setări recoman-date



fişierelor ascunse (2) şi de-bifarea opţiunii de ascundere a extensiilor cunoscute (3). Aceasta din urmă este importantă pentru că un truc folosit de viruşi pentru a păcăli utilizatorii este să folosească mai multe extensii, şi astfel utilizatorul nu ar vedea că este vorba despre programe executabile. Finalizarea modificării setărilor se face prin apăsarea butonului Apply şi apoi Apply to All Folders, care va aplica setările pentru folderul curent tuturor folderelor. Acest al doilea pas este necesar deoarece Windows XP ţine minte setări individualizate pentru fiecare folder în parte. ATENŢIE! Nu numai extensia .exe denotă programe executabile, ci şi altele, gen .pif sau .scr. Verificaţi secţiunea anterioară (3.2.3 Fişierele) pentru o listă mai completă.

3.2.4.1 Crearea de noi foldere sau fişiere Atunci când se începe activitatea de organizare a fişierelor pe partiţiile dedicate documentelor, partiţiile respective sunt complet goale. Întreaga structură de fişiere trebuie creată. În primul rând trebuie create folderele care vor structura conţinuturile. Pentru aceasta este suficient ca în Windows Explorer să se execute click dreapta într-un spaţiu liber din secţiunea dreaptă a ferestrei şi să se aleagă opţiunea New, şi apoi Folder, precum în imagine.

Figura 45 – Crearea unui nou folder

Următorul pas este alegerea unui nume pentru folderul respectiv prin tastarea acestuia şi acceptarea prin apăsarea tastei ENTER. Această operaţie poate fi realizată în încă două moduri: prin alegerea opţiunii New din Meniul File, urmată de opţiunea Folder sau prin activarea sarcinii „Make new folder” din partea stângă a ferestrei. Aceste două alternative sunt ilustrate în continuare.

Manage-mentul fişierelor:

Crearea de noi directoare într-o structură de fişiere



Crearea de noi fişiere urmează acelaşi scenariu dar se alege tipul de fişier din lista disponibilă în meniul contextual. În general pentru crearea de noi fişiere recomandăm deschiderea aplicaţiei potrivite si creare cu ajutorul acesteia a noului fişier, urmată de salvarea în folderul potrivit. Adesea meniul contextual nu conţine toate tipurile de fişiere care s-ar putea crea la un moment dat.

Figura 46 – Alternative de creare a unui nou folder

3.2.4.2 Redenumirea

Dacă la un moment dat se constată că numele unui folder nu mai este concludent pentru conţinutul său, sau conţine o greşeală de ortografie, sau utilizatorul a schimbat convenţiile de notare, sau pentru orice motiv doreşte să dea un alt nume unui folder sau fişier, este suficient să facă click dreapta pe folderul sau fişierul respectiv şi să aleagă opţiunea Rename din meniul contextual. O altă opţiune este să se selecteze folderul sau fişierul respectiv (informaţii despre selectare în secţiunea 2.4.2.2 Selectarea cu mouse-ul) şi să aleagă opţiunea „Rename this folder” / „Rename this file” din zona de sarcini uzuale.



Figura 47 – Modalităţi de redenumire a folderelor şi fişierelor

3.2.4.3 Ştergerea

Atunci când se constată că un anumit folder nu mai este folositor, sau că anumite fişiere ocupă spaţiul pe hard disk degeaba, se poate proceda la ştergerea acestora. Ştergerea se efectuează selectând obiectele de şters, şi alegând opţiunea Delete (Ştergere) din meniul contextual (obţinut prin click dreapta pe elementele selectate). De asemenea, se poate alege opţiunea „Delete selected items” (ştergere obiecte selectate) din panoul de sarcini uzuale sau se poate apăsa tasta DELETE. La alegerea acestei opţiuni, sistemul de operare deschide o fereastră de dialog care întreabă dacă utilizatorul este sigur că vrea să trimită fişierele în Recycle Bin. Pentru a realiza ştergerea, trebuie aleasă opţiunea YES.


Redenumirea directoare lor într-o structură de fişiere



Figura 48 – Modalităţi de ştergere a folderelor sau fişierelor şi

fereastra de confirmare a ştergerii Trebuie făcută o menţiune: executând operaţia în modul descris anterior, obiectele şterse nu dispar de tot de pe calculator, ci sunt mutate în Recycle Bin (coşul de gunoi). Acesta este o zonă temporară de stocare care este folosită pentru a se asigura că utilizatorii nu şterg fişiere din greşeală. Astfel, după ce fişierele sunt şterse, dacă se deschide Recycle Bin-ul, prin dublu click pe pictograma specială de pe Desktop, aici vor fi regăsite toate fişierele sau foldere şterse . Totodată, sunt păstrate informaţii despre adresa de la care a fost şters fiecare obiect şi data ştergerii. Opţiunile disponibile se referă atât la întreg conţinutul Recycle Bin cât şi la elemente individuale, selectate de utilizator: ştergerea definitivă sau „restaurarea” (Restore): readucerea fişierului la adresa de unde a fost şters.


Ştergerea directoare-lor într-o structură de fişiere



Figura 49 – Conţiutul “coşului de gunoi” Recycle Bin Pentru utilizatorii începători se recomandă folosirea acestui mod de a şterge fişierele, pentru a se asigura că nu se pierd din greşeală informaţii esenţiale. Pentru utilizatorii avansaţi, există o metodă de a ocoli pasul „golirii” Recycle Bin-ului. Atunci când se realizează operaţia de ştergere, trebuie ţinută apăsată tasta SHIFT. În acest mod, ştergerea este definitivă, fişierele nemaiputând fi recuperate în caz de greşeală. Fereastra de dialog care se deschide în cazul folosirii tastei SHIFT avertizează asupra acestui fapt.

Figura 50 – Fereastra de dialog pentru ştergerea definitivă

Se observă că nu mai este vorba despre trimiterea la Recycle Bin a fişierelor ci despre ştergerea lor.


Aplicaţia Recycle

Bin



Activitate practică – Managementul fişierelor (partea 1)

1) Deschideţi aplicaţia Windows Explorer fie folosind combinaţia de taste WinKey+E fie executând click dreapta pe pictograma My Computer şi alegând Explore. Pe partiţia de sistem (cel mai adesea C:) creaţi un nou folder, acceptând numele implicit. Descrieţi procedura prin care aţi creat noul folder şi scrieţi numele implicit al directorului creat. _________________________________________________________________________________________________________________ 2) Redenumiţi folderul proaspăt creat în „00-teste”. Executaţi click dreapta pe folderul respectiv şi alegeţi opţiunea Rename. Tastaţi numele dorit („00-teste”) şi validaţi cu tasta Enter. Apăsaţi tasta F5.

a) Care este rezultatul acestor operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________

b) Care este funcţionalitatea tastei F5? _______________________________________________________________________________________________________________ 3) În directorul 00-teste creaţi două sub-directoare (sub-foldere), denumite Test_1 şi Test_2.

a) Accesaţi folderul test_2 şi creaţi în acesta un nou fişier text: alegeţi din meniul contextual opţiunea New, apoi sub-opţiunea Text Document. Alegeţi numele text_1.txt. b) Reveniţi în folderul 00-teste: selectaţi-l în partea stângă a ecranului sau folosiţi butonul UP. c) Ştergeţi folderul test_2: alegeţi din meniul contextual al acestuia opţiunea Delete sau selectaţi folderul şi apăsaţi tasta Delete. Confirmaţi trimiterea folderului împreună cu conţinutul său în Recycle Bin. Ce s-a întâmplat cu fişierul text_1.txt care era conţinut în folder? ____________________________________________________________________________________________________ d) Care este în prezent conţinutul folderului 00-teste? ____________________________________________________________________________________________________ e) Accesaţi aplicaţia Recycle Bin: folosiţi combinaţia WinKey+D pentru a afişa Desktop-ul şi executaţi dublu-click pe pictograma Recycle Bin. Ce conţine această aplicaţie? Există fişierul text_1.txt în Recycle Bin? ___________________________________________________________________________________________________ f) Executaţi click dreapta pe folderul test_2 şi alegeţi restaurarea sa (opţiunea Restore). Re-activaţi aplicaţia Windows Explorer care conţine folderul 00-teste. Care este conţinutul folderului 00-teste? ___________________________________________________________________________________________________ g) Puteţi re-găsi fişierul text_1.txt în sub-folderul test_2 din folderul 00-teste? ___________________________________________________________________________________________________



3.2.4.4 Copierea şi mutarea Fişierele şi folderele pot fi copiate la alte adrese (căi - „paths”) sau mutate cu totul la respectivele adrese. Procesele sunt similare, cu o singură diferenţă: atunci când se efectuează mutarea, obiectele originale dispar, pe când la copiere se păstrează. Cu alte cuvine, dacă se copiază conţinutul folderului A în folderul B, ambele foldere vor conţine fişierele din folderul A, iar dacă se realizează mutarea conţinutului folderului A în folderul B, folderul A va rămâne gol. Procesul de copiere/mutare presupune următoarele etape:

o Selectarea obiectelor ce vor fi copiate / mutate; o Transmiterea comenzii de copiere sau mutare; o Navigarea către folderul destinaţie; o Realizarea efectivă a copierii sau mutării.

Să analizăm pe rând aceste etape: selectarea se efectuează aşa cum a detaliat deja (cu mouse-ul şi eventual cu ajutorul tastaturii). Comanda pentru copiere este transmisă prin apăsarea combinaţiei de taste CONTROL+C sau alegerea opţiunii Copy din meniul contextual sau prin alegerea opţiunii „Copy the selected items” din panoul de sarcini uzuale. Transmiterea comenzii de mutare se realizează prin apăsarea combinaţiei de taste CONTROL-X, alegerea opţiunii Cut din meniul contextual sau a opţiunii „Move the selected items” din panoul de sarcini uzuale. Rezultatul transmiterii acestor comenzi este plasarea în clipboard a obiectelor selectate. Clipboard-ul este o zonă temporară de stocare dedicată special operaţiilor de copiere sau mutare. Este disponibilă nu numai pentru sistemul de operare ci şi în cadrul tuturor aplicaţiilor. Orice obiect ce poate fi selectat (fişier, folder, text în cadrul unui document, zonă dintr-o poză, etc.) poate fi plasat în clipboard, pentru a fi copiat sau mutat la altă adresă.

Figura 51 – Transmiterea comenzilor de copiere sau mutare


Paşii copierii /

mutării


Copierea şi mutarea

efective



După plasarea în clipboard a obiectelor selectate se navighează către folderul destinaţie – adresa la care vor fi copiate sau mutate obiectele respective. Odată ajunşi la destinaţie, se execută click dreapta într-o zonă liberă şi se alege opţiunea Paste din meniul contextual sau se apasă combinaţia de taste CONTROL+V . În limba română „Paste” a fost tradus „alipire”. Abia acum operaţia este completă.

Figura 52 – Finalizarea operaţiei de copiere / mutare – “alipirea”

Trebuie făcute câteva menţiuni: la mutare, atunci când se realizează amplasarea în clipboard, conturul obiectelor selectate devine semi-transparent pentru a denota mutarea şi nu copierea.

Figura 53 – Diferenţa vizibilă între copiere şi mutare



O altă menţiune ce trebuie făcută este aceea că, dacă în folderul destinaţie există deja obiecte care au acelaşi nume cu obiectele care sunt copiate / mutate sistemul de operare va întreba utilizatorul dacă se doreşte suprascrierea (înlocuirea) celor „vechi” cu cele „noi”. Dacă nu este vorba despre exact aceleaşi fişiere sau despre variante mai noi ale aceloraşi fişiere, este recomandat să se renunţe la copiere / mutare şi să se redenumească fişierele „problemă” pentru a elimina confuzia.

Figura 54 –Confirmarea înlocuirii fişierelor cu nume identice

În cazul în care se realizează copierea / mutarea unui număr mare de fişiere care vor avea nume ce se suprapun, există opţiunea de a răspunde cu DA la toate întrebările de suprascriere. Efectuaţi cu grijă suprascrierea fişierelor căci este o operaţie ireversibilă – fişierele pierdute nu mai pot fi recuperate!!! Toate comenzile legate de copiere, mutare, ştergere, redenumire pot fi executate şi cu ajutorul meniului EDIT al aplicaţiei Windows Explorer.

Figura 55 – Opţiunile din meniul EDIT al Windows Explorer


Supra-scrierea

fişierelor

Manage-mentul fişierelor cu autorul meniurilor Windows explorer

Anularea ultimei

comenzi



După cum se vede în imagine, meniul Edit mai oferă o opţiune foarte utilă: anularea ultimei operaţiuni executate. Astfel, dacă se constată că numele ales la redenumire nu este bun, dacă se constat trimiterea eronată la Recycle Bin (atenţie, NU ştergerea definitivă) a unor obiecte, copierea sau mutarea este defectuos realizată, se poate alege opţiunea UNDO (anulare) din meniul Edit al Windows Explorer, sau se poate apăsa combinaţia de taste CONTROL+Z. Aici mai putem include şi o metodă avansată de selectare: dacă se doreşte selectarea întregului conţinut al unui folder mai puţin câteva fişiere, se pot selecta acestea din urmă şi apoi se alege Invert selection (inversarea selecţiei) din meniul Edit. Rezultatul va fi selectarea tuturor obiectelor mai puţin cele selectate iniţial.

Figura 56 – Efectele opţiunii INVERT SELECTION 3.2.5 Partajarea

Partajarea folderelor sau a fişierelor are ca scop punerea la dispoziţia colaboratorilor a unor resurse personale. Partajarea poate avea ca finalitate accesarea unui anumit folder de pe acelaşi calculator, de către alţi utilizatori sau accesarea resurselor partajate din reţea. Oricare ar fi scopul, modalitatea de realizare este aceeaşi: se alege folderul ce urmează a fi partajat şi se alege opţiunea „Sharing and Security” din meniul contextual. Totodată se poate alege opţiunea „Share this folder” din zona de opţiuni uzuale.

Figura 57 – Modalităţi de partajare a unui folder


Partajarea fişierelor şi directoare-

lor



Se va deschide o fereastră de dialog precum cea din imaginea următoare, în care se pot stabili proprietăţile folderului partajat (share-uit). Aceste proprietăţi includ numele share-ului, permisiunile de acces şi numărul maxim de accesări simultane.

Figura 58 – Opţiuni legate de partajare

După cum se observă din imagine, utilizatorul trebuie să bifeze „Share this folder” (partajare director), să aleagă numele sub care va fi vizualizat de ceilalţi utilizatori şi poate alege totodată numărul maxim de conexiuni simultane, care nu poate fi mai mare decât 10. Folderele partajate se disting prin pictograma diferită, în formă de mână

Figura 59 – Pictograma specială pentru directoarele partajate

Ca observaţie, dacă opţiunile de partajare nu sunt cele din imagine, trebuie de-bifată opţiunea „Use simple file sharing” din lista de opţiuni prezentată în încheierea secţiunii 3.2.4 Managementul fişierelor. Este vorba despre accesarea meniului Tools al Windows Explorer, opţiunea Folder Options, şi alegerea etichetei View. Ultima opţiune este ce de partajare simplă, şi trebuie de-bifată.


Partajarea fişierelor şi directoare-

lor



Activitate practică – Managementul fişierelor (partea 2)

1) Operaţiile de copiere şi mutare a fişierelor şi directoarelor presupun plasarea temporară a fişierelor copiate / mutate într-o zonă „tampon” dedicată acestor operaţiuni. Care este numele acestei zone „tampon” ?

a) Copy Buffer b) Clip Buffer c) CopyBoard d) ClipBoard

2) Deschideţi aplicaţia Windows Explorer sau folosiţi o fereastră gata existentă. Navigaţi către folderul 00-teste creat în prima parte a acestei activităţi practice. Selectaţi folderul test_1 şi alegeţi din meniul contextual aferent opţiunea Copy. Apoi executaţi click dreapta într-o zonă liberă şi alegeţi opţiunea Paste.

a) Care este rezultatul acestei operaţiuni? ________________________________________________________________________________________________________________

b) Care este numele folderului nou creat? _________________________________________________________________________________________________________________

c) Repetaţi operaţiunea de „alipire” (Paste). Care este rezultatul?

_______________________________________________________________________________________________________________ 3) Navigaţi în folderul test_2. Selectaţi fişierul text_1.txt şi alegeţi din meniul contextual opţiune de mutare (Cut). Navigaţi în folderul test_1. Transmiteţi comanda de inserare (Paste) fie folosind meniul contextual fie meniul Edit al aplicaţiei Windows Explorer şi opţiunea Paste.

a) Care este rezultatul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________

b) Navigaţi înapoi în folderul test_2. Puteţi găsi aici fişierul text_1.txt?

_________________________________________________________________________________________________________________

4) Selectaţi cele două directoare rezultate în urma copierii directorului test_1. Ştergeţi-le folosind combinaţia de taste SHIFT+Delete. Confirmaţi ştergerea în fereastra corespunzătoare. Deschideţi aplicaţia Recycle Bin.

a) Puteţi găsi aici cele două foldere şterse? _______________________________________________________________________________________________________________

b) Care este diferenţa indusă de folosirea tastei SHIFT la transmiterea comenzii de ştergere?

_______________________________________________________________________________________________________________ 5) Copiaţi acum folderul test_1 ca sub-folder al test_2. În câte locuri va putea fi accesat fişierul text_1.txt ? _______________________________________________________________________________________________________________



3.3 Căutarea

Capacitate de stocare a hard disk-urilor moderne este una imensă din comparativ cu cea de acum 5-10 ani şi totodată comparativ cu dimensiunile standard ale fişierelor. În condiţiile în care un document de tip text, care conţine foarte multe imagini ajutătoare – precum cursul de faţă – ocupă aproximativ 20 MB pentru 60 pagini şi hard disk-urile au capacităţi de stocare începând cu 20 GB, devine evident faptul că se pot stoca un număr imens de fişiere la un moment dat. În cazul lipsei unui sistem de organizare , denumire şi numerotare bine pus la punct devine aproape imposibilă regăsirea unor fişiere „pierdute”. Mai mult, atunci când un utilizator lucrează la un PC nou, al altui utilizator, va apărea situaţia lipsei de cunoaştere a modului de organizare, de unde apare evidentă necesitatea existenţei unor metode de căutare / regăsire a fişierelor. Sistemul de operare Windows pune la dispoziţia utilizatorilor o unealtă de căutare relativ performantă, şi care ale cărei performanţe pot fi dramatic îmbunătăţite optând pentru „indexare”. Unealta de căutare este de fapt aplicaţia Windows Explorer deschis în mod căutare. Aceasta se poate obţine fie apăsând combinaţia de taste WinKey+F, fie alegând Search (căutare) din meniul Start, fie deschizând Windows Explorer în mod normal (WinKey+E) şi apăsând butonul Search. După cum se vede în imaginea ataşată există câteva tipuri de căutare predefinite, dar este în general recomandabil să se folosească o căutare după criterii personalizate. De aceea sugerăm folosirea opţiunii „All files and folders”.

Regăsirea fişierelor.

Căutarea cu Windows Explorer.





Figura 60 – Modalităţi de activare a funcţiei de căutare

Odată aleasă opţiunea „All files and folders”, fereastra de căutare îşi schimbă apariţia, pentru a permite utilizatorului să definească criterii proprii de căutare. Acestea includ numele exact sau o parte din numele fişierului, adresele la care să fie căutat, data la care a fost accesat ultima dată, dimensiunea fişierului, tipul de fişier, cuvinte sau fraze din conţinutul fişierului, şi câteva opţiuni avansate de căutare.

Figura 61 – Opţiunile Windows Explorer disponibile în modul “căutare” „Numele exact sau o parte din numele fişierului” este cel mai important criteriu. Aici se pot face anumite variaţiuni. Dacă se cunoaşte (bănuieşte) numai o parte din numele fişierului, se foloseşte doar această combinaţie ca string de căutare. Spre exemplu, dacă se doresc documentele contabile, probabil se va încerca o căutare a fişierelor sau folderelor care conţin în nume secvenţa „contabilitate” sau „conta”. Cu cât criteriul de căutare este mai lung, mai precis, cu atât se vor găsi





rezultate mai exacte. Dezavantajul apare odată cu existenţa unui sistem de numire bazat pe prescurtări. Să exemplificăm: Se doreşte căutarea fişierelor sau folderelor legate de contabilitate, şi se alege drept criteriu de căutare „contabilitate”. Dacă există foldere cu nume de genul „contabilitate 2002” acestea vor fi identificate. Dacă însă numele sunt de tipul „Info Contab 2004”, atunci criteriul de căutare „contabilitate” nu va oferi nici un rezultat. În schimb, dacă se foloseşte criteriul de căutare „conta” se vor identifica şi folderele sau fişierele denumite în genul „contabilitate 2002”. Dezavantajul va fi că rezultatele vor conţine şi foldere sau fişiere cu nume de genul „Date contact”. Alte variaţii disponibile pe tema căutării după numele fişierelor sunt oferite în cazul în care se cunoaşte cu exactitate structura numelui de fişier şi se doreşte scurtarea timpului de căutare. De exemplu dacă se doresc doar fişierele al căror nume începe cu şirul de caractere „curs”. Criteriul de căutare folosit va fi „curs*”. Adăugarea caracterului STELUŢĂ / STAR / * semnifică „partea necunoscută este AICI”. Rezultate posibile returnate de acest criteriu de căutare: „curs”, „cursiv”, „cursuri informatica pentru începători”. Dacă se poziţionează caracterul * la începutul stringului de căutare, ca în exemplul „*curs”, rezultatele vor fi de genul „curs”, „al doilea curs”, „bvndn_curs”. Ca ultimă variantă, se poate folosi caracterul * în mijlocul stringului de căutare: „c*rs”. Rezultatele vor fi de tip „curs”, „cars”, „concurs”. O întrebuinţare asemănătoare o are şi semnul întrebării „?”, cu diferenţa că acolo unde se foloseşte semnul întrebării, acesta ţine locul unui singur caracter, pe când * ţine locul oricâtor caractere. Căutarea după criteriul „curs?” va returna numai fişiere cu nume care începe cu şirul de caractere „curs” care este urmat de un singur alt caracter: „curs1”, „cursN”, „cursa”. Pentru două caractere necunoscute şi numai două se folosesc doi de semnul întrebării, pentru trei - trei de semnul întrebării, etc. O ultimă menţiune de adăugat la acest criteriu de căutare (Numele sau o parte din numele fişierului) este că regăsirea fişierelor de un anumit tip, care au o anumită extensie deci se poate realiza foarte uşor folosind un criteriu de căutare care să conţină punctul ce desparte numele fişierului de extensie. Spre exemplu criteriul de căutare „.exe” returnează toate fişierele executabile, iar „.jpg” toate pozele format JPEG. Trecem la alegerea adresei unde se va efectua căutarea. Opţiunile disponibile sunt: conţinutul folderului „My Documents”, toate partiţiile, numai anumite partiţii, foldere partajate din reţea, sau anumite foldere de pe calculator.


Folosirea caractere-lor speciale pentru



Figura 62 – Opţiunile de căutare după adresa fişierelor

Există încă trei criterii opţiuni de căutare: după data ultimei accesări, după dimensiunea fişierelor şi câteva opţiuni avansate, precum căutarea fişierelor ascunse sau căutarea şi in sub directoarele unui director. Considerăm că aceste opţiuni sunt suficient de clar ilustrate în imaginea următoare.

Figura 63 – Alte opţiuni de căutare


Opţiuni avansate de căutare



Activitate practică - Căutarea În această activitate veţi crea pe Desktop un shortcut care va lansa aplicaţia Task Manager. 1) Executaţi click dreapta pe Desktop şi alegeţi opţiunea New, sub-opţiunea Shortcut. Primul pas este introducerea căii către aplicaţia care va fi lansată. Deoarece nu cunoaşteţi cale către aplicaţia Task Manager, va trebui să o căutaţi. 2) Deschideţi Windows Explorer în mod căutare, folosind combinaţia de taste WinKey+F. În partea stângă a aplicaţiei, observaţi un meniu special pentru căutare. Listaţi opţiunile acestui meniu: __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3) Alegeţi opţiunea All files and fodlers. Deoarece nu cunoaşteţi exact numele aplicaţiei, veţi folosi drept criteriu de căutare doar o parte a numelui, şi cele mai mari şanse de reuşită sunt folosind criteriul „task”. Introduceţi în câmpul corespunzător criteriul „task”. Care este numele câmpului în care aţi tastat „task”? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Este cunoscut că programele instalate cât şi aplicaţiile de sistem (dintre care Task Manager face parte) sunt localizate pe partiţia care conţine şi sistemul de operare. Cum puteţi folosi această informaţie pentru a grăbi procesul de regăsire al fişierului? __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 5) Ca ultim pas trebuie să vă asiguraţi că în căutare sunt incluse şi fişierele ascunse şi folderele de sistem (căci Task manager este o aplicaţie de sistem). Pentru aceasta trebuie aleasă opţiunea More Advanced options. Care sunt opţiunile care consideraţi că trebuie să fie bifate pentru a vă asigura şanse maxime de regăsire a fişierului? _________________________________________________________________________________________________________________ 6) După ce v-aţi asigurat că toate câmpurile sunt completate după cum doriţi, apăsaţi butonul Search. Aşteptaţi ca procesul de căutare să ia sfârşit. Există un umăr de rezultate care variază de la calculator la calculator. Pentru a uşura căutarea printre rezultate, sortaţi rezultatele după tipul fişierelor, făcând click pe capul de coloană Type. Primele sunt afişate folderele apoi aplicaţiile. Din lista de aplicaţii, care consideraţi că este numele pentru Task Manager? _________________________________________________________________________________________________________________ 7) Executaţi click dreapta pe aplicaţia taskmgr.exe. Alegeţi opţiunea Open Containing Folder. În fereastra de Windows Explorer care a fost deschisă, aplicaţia taskmgr.exe este selectată. Care este numele directorului în care aceasta se găseşte? (Numele din bara de adrese) _________________________________________________________________________________________________________________ 8) Pentru a putea şti calea completă către fişier trebuie să o afişaţi în bara de adrese. Accesaţi meniul Tools, opţiunea Folder Options.



Alegeţi în fereastra deschisă eticheta View. Bifaţi opţiunea Display full path in adress bar. Apăsaţi OK. Cum s-a schimbat adresa afişată n bara de adrese? _________________________________________________________________________________________________________________ 9) Selectaţi adresa din câmpul de adrese şi copiaţi-o. Reţineţi-o. Reveniţi în fereastra Create Shortcut. În câmpul Location of item, inseraţi calea copiată (Paste). Ce credeţi că se va întâmpla dacă apăsaţi butonul Next şi completaţi procesul? _________________________________________________________________________________________________________________ 10) Completaţi calea către folder cu numele aplicaţiei, separate prin backslash. Astfel, calea va trebui să fie C:\Windows\system32\taskmgr.exe Apăsaţi butonul Next. Alegeţi un nume relevant pentru shortcut („Task Manager” spre exemplu). Apăsaţi butonul Finish. Care este rezultatul? _________________________________________________________________________________________________________________

3.4 Editarea simplă şi imprimarea 3.4.1 Editarea

Sistemul de operare Windows XP oferă utilizatorilor unelte simple pentru realizarea majorităţii operaţiunilor de zi cu zi. Pentru editarea de texte – una dintre cele mai răspândite activităţi legate de lucrul cu calculatorul – fie că este vorba despre compunerea unui referat, a unei lucrări de diplomă, scrierea unui curs despre utilizarea PC-ului, compunerea unei scrisori, a unui memoriu, etc., se oferă Notepad şi WordPad. Aplicaţia Notepad este foarte una simplă şi permite în general editarea fişierelor tip .txt. Acestea sunt fişiere ce conţin text, fără formatări. Sunt utile pentru a crea sau citi scurte note, fişiere informative, etc. Aplicaţia WordPad este o variantă mult simplificată a celui mai popular editor de texte – Microsoft Word. Aceasta permite crearea şi citirea de fişiere .txt sau .rtf. Formatul RTF – Rich Text Formatting – este o extensie a fişierelor txt caracterizată prin posibilitatea de a aplica o gamă restrânsă de formatări (bold, italics, underline, colorarea fontului şi alegerea fontului, formatări la nivel de paragraf şi liste ne-numerotate). Acest format este adesea preferat pentru transmiterea prin e-mail deoarece fişierele sunt mult mai reduse ca dimensiune şi deoarece nu poate conţine viruşi. Aplicaţia WordPad poate fi totodată folosită pentru a vizualiza documentele create cu Microsoft Word (extensie .doc) dar fără a putea salva în acest format. Astfel, orice fişier de tip text poate fi selectat şi alegându-se opţiunea Edit din meniul contextual, va fi deschis cu Notepad. Pentru a deschide fişiere cu WordPad, se recomandă alegerea sub-meniului Open With din meniul contextual şi alegerea WordPad din lista de opţiuni.

Editarea textelor:

Notepad

WordPad



Figura 64 – Deschiderea cu WordPad a fişierelor tip text

3.4.2 Imprimarea

Pentru a putea imprima trebuie ca PC-ul să fie conectat la o imprimantă. Imprimanta poate fi una de reţea sau una locală, conectată direct. Primul pas este conectarea fizică a imprimantei la PC, conform manualului de instrucţiuni al imprimantei şi instalarea driverelor de pe CD-ul inclus. Odată ce imprimanta este conectată fizic la PC, trebuie „instalată”. Din punctul de vedere al sistemului de operare. Pentru a instala o imprimantă, se accesează următoarea secvenţă de aplicaţii: Start, Settings, Printers and Faxes.

Aplicaţia care se deschide seamănă ca interfaţă grafică cu Windows Explorer, deci nu trebuie să ridice probleme în utilizare. Se execută click dreapta într-o zonă liberă şi se alege Add Printer sau se alege sarcina „Add a printer” – Adăugare imprimantă. Alegerea acestei opţiuni va declanşa un Wizard – Asistent electronic ale cărui instrucţiuni trebuie urmate pas cu pas. Acestea se referă la alegerea tipului de imprimantă (ataşată la PC sau de reţea), căutarea imprimantei în reţea şi stabilirea ei ca imprimantă standard (Default Printer – la care vor fi trimise toate documentele.

Figura 65 – Accesarea aplicaţiei de instalare a unei noi imprimante

Adăugarea impriman-telor la sistemul de operare



Figura 66 Adăugarea unei imprimante

Odată instalată cel puţin o imprimantă, imprimarea se realizează cel mai rapid prin click dreapta pe fişierul de imprimat şi alegerea opţiunii Print din meniul contextual. Această abordare însă prezintă dezavantajul că nu se poate configura sarcina de imprimare. Se imprimă tot fişierul la imprimanta standard. Dacă se doreşte personalizarea sarcinii de imprimare trebuie deschis documentul cu o aplicaţie potrivită şi activat meniul de imprimare, folosind combinaţia de taste CONTROL+P. Fereastra de dialog deschisă permite stabilirea numărului de copii sau cel mult a paginilor ce trebuie imprimate (dacă se foloseşte WordPad). Menţionăm că imprimarea faţă-verso depinde de imprimantă şi nu de aplicaţia folosită. Astfel, posibilitatea de a imprima faţă verso poate fi accesată folosind butonul Preferences. Meniul de imprimare permite şi alegerea imprimantei care va îndeplini sarcina, în cazul în care există mai multe imprimante instalate.

Figura 67 – Opţiunile disponibile la imprimare

Imprimarea propriu-zisă



Activitate practică – Aplicaţiile Notepad şi Wordpad şi imprimarea 1) Regăsiţi folderul 00-teste folosit la activităţile practice legate de organizarea fişierelor. Navigaţi către fişierul text_1.txt care trebuie să fie localizat în folderul test_1. În cazul în care aţi şters acea structură de fişiere, creaţi pe Desktop un nou fişier text (Click dreapta, New, Text Document, denumiţi-l text_1.txt). Executaţi dublu click pe fişierul text_1.txt pentru a-l accesa. Ce aplicaţie este folosită pentru a deschide acest tip de fişiere? _________________________________________________________________________________________________________________ 2) Introduceţi în acest fişier 2 paragrafe scurte de text. Sugerăm să folosiţi ultimele două paragrafe din această lucrare. Observaţi că nu există opţiuni de formatare a textului (nu există la vedere butoane pentru îngroşarea acestuia, subliniere, etc.). Selectaţi un cuvânt ce va fi îngroşat şi apoi accesaţi meniul Format, opţiunea Font. Alegeţi din caseta centrală opţiunea Bold. Ce se întâmplă cu cuvântul selectat? Dar cu restul textului? _________________________________________________________________________________________________________________ 3) Închideţi aplicaţia NotePad. Alegeţi să salvaţi modificările efectuate asupra documentului. Veţi edita în continuare acelaşi fişier, dar cu aplicaţia WordPad. Pentru a lansa aplicaţia WordPad, accesaţi meniul Run al sistemului de operare: Apăsaţi butonul Start, Apoi alegeţi opţiunea Run. Ce combinaţie de taste realizează aceeaşi operaţie? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Tastaţi în caseta Run numele aplicaţiei: wordpad.exe. Confirmaţi apăsând tasta Enter. Aplicaţia WordPad este lansată. Ce diferenţe constataţi vizual faţă de NotePad? _________________________________________________________________________________________________________________ 5) Deschideţi fişierul text_1.txt folosind butonul Open şi navigaţi către folderul unde este localizat fişierul. Este textul scris îngroşat, aşa cum a fost editat cu Notepad? Repetaţi operaţiile de la punctul 2, pentru a formata un singur cuvânt cu caractere îngroşate. Ce se întâmplă cu cuvântul respectiv? Dar cu restul textului? Există vreo diferenţă faţă de Notepad? __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 6) Apăsaţi butonul Save (în formă de dischetă) sau apăsaţi combinaţia de taste Control-S pentru a salva modificările efectuate. Ce se întâmplă? Care este deci explicaţia pentru care NotePad nu a salvat formatările ? _________________________________________________________________________________________________________________



7) Alegeţi opţiunea NO (de a nu salva în format text şi deci a pierde formatările). O fereastră de dialog de deschide şi oferă posibilitatea salvării cu alt nume, la o altă adresă sau sub un alt format. Păstraţi numele text_1 dar salvaţi ca Rich Text Format(RTF) în loc de Text Document. 8) Apăsaţi combinaţia de taste CONTROL+P pentru a imprima documentul RTF. În cazul în care există deja cel puţin o imprimantă instalată, se va deschide o fereastră de dialog din care alegeţi la care imprimantă să fie transmis documentul. Alegeţi să se imprime un număr de 3 copii. Cum se numeşte câmpul a cărui valoare trebuie modificată? _________________________________________________________________________________________________________________ Observaţii: în cazul în care nu există nici o imprimantă instalată, sunteţi la calculatorul personale de acasă şi aveţi o imprimantă, trebuie să o instalaţi. Accesaţi butonul Start, opţiunea Settings, apoi Printers and Faxes. Apăsaţi butonul Add New Printer. Urmaţi instrucţiunile asistentului electronic. Dacă nu există imprimantă, acest exerciţiu nu poate fi dus la bun sfârşit. Dacă calculatorul pe care lucraţi este conectat într-o reţea, cereţi ajutorul administratorului.




Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. 1) Folosind pentru sistemele de stocare a datelor analogia cu fişetele reale, cărui element îi corespunde o partiţie? (2 puncte)

a) Fişet b) Sertar sau raft c) Dosar (mapă) d) Filă din dosar

2) Folosind pentru sistemele de stocare a datelor analogia cu fişetele reale, cărui element îi corespunde un director (folder)? (2 puncte)


3) Folosind pentru sistemele de stocare a datelor analogia cu fişetele reale, cărui element îi corespunde un fişier? (2 puncte)


4) Asociaţi corect tipul de fişier cu extensiile, folosind exemplul din tabel. (3 puncte - 0.5 puncte pentru fiecare răspuns corect) Extensie Asociere Tip fişier

a) txt a - ii i) Film (video) b) avi b - i ii) Text c) pdf iii) text d) doc iv) poza (imagine) e) xls v) poza (imagine) f) jpeg vi) pagină Internet g) html viii) Adobe Acrobat h) bmp ix) calcul tabelar

BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 3 1) Windows, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC

ALL, 2001, Bucureşti 2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Utilizarea computerului si organizarea fisierelor”, [Marius


Procesare de text. Aplicaţia Microsoft Word


Unitatea de învăţare 4 APLICAŢIA MICROSOFT WORD

Cuprins

4.1 Introducere ........................................................................................................77 4.2 Lucrul cu aplicaţia..............................................................................................78 4.3 Personalizarea ferestrei ....................................................................................85 Răspunsuri la testele de autoevaluare ....................................................................91 Lucrare de verificare................................................................................................91 Bibliografie ..............................................................................................................92


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Enumere avantajele şi dezavantajele folosirii aplicaţiilor tip Word Processing,

• Demonstreze aptitudini de lucru cu aplicaţia MS Word, precum deschiderea,

închiderea, deschiderea mai multor documente simultan, salvarea şi re-editarea documentelor,

• Personalizeze fereastra de lucru a aplicaţiei MS Word,

• Explice semnificaţiile termenilor „editor de texte”, „desktop publishing”,

„document şablon”.



4.1 Introducere

Editarea de texte este una dintre cele mai răspândite activităţi realizate cu ajutorul calculatorului. Progresul tehnic şi tehnologic înregistrat faţă de maşinile de scris, fie ele manuale sau electronice este unul imens, creşterea productivităţii fiind una evidentă. Prin folosirea unui program de editare de texte utilizatorul nu mai trebuie să fie stresat de introducerea perfect corectă a textului şi se poate concentra asupra ideilor, conţinutului. Astfel, dacă se constată apariţia unor greşeli de ortografie sau se doreşte modificarea aranjării în pagină a lucrării respective, nu mai este nevoie să se reintroducă întreg textul. Totodată, dacă se doreşte preluarea unei părţi de text dintr-un document mai vechi dar cu conţinut asemănător, această operaţie este banală, şi din nou nu mai implică re-introducerea textului respectiv. Pentru lucrările de zi cu zi precum întocmirea de rapoarte, memorii, scrisori, adrese, lucrări de diplomă, cursuri, referate, etc. se folosesc programe tip editor de texte („text processing applications” sau „text processors”). Acest tip de aplicaţii oferă utilizatorilor posibilitatea introducerii de text, a copierii, mutării, formatării textului, aplicarea de stiluri, aranjarea pe paragrafe, introducerea de tabele, imagini, ecuaţii, verificarea ortografică sau gramaticală, etc. O altă categorie de aplicaţii care au un rol relativ asemănător este categoria Desktop Publishing. Acestea sunt în general dedicate realizării paginilor de ziar, revistă, broşurilor, etc. Deşi teoretic un procesor de texte ar putea fi folosit pentru a realiza sarcinile unei aplicaţii Desktop Publishing, acestea din urmă oferă o productivitate crescută pentru sarcinile respective. În continuare, ne vom referi numai la aplicaţiile tip editor de texte, şi vom particulariza folosind Microsoft Word. Microsoft Word este de departe cel mai folosit editor de texte în prezent, datorită popularităţii produselor Microsoft, în special a sistemului de operare Windows şi a platformei Office, din care Word face parte. Există şi alte soluţii atât la platforma Office în întregime, dar şi la Microsoft Word în special. De menţionat este „rivalul” antic al Word WordPerfect şi suita de aplicaţii OpenOffice oferită gratuit de către Sun Microsystems. Din suita OpenOffice fac parte o aplicaţie pentru editare de texte, una pentru calcul tabelar, una de editare imagini şi una pentru prezentări. Indiferent ce aplicaţie pentru editarea textelor este folosită, funcţionalităţile sunt în general aceleaşi, iar standardul de facto este Microsoft Word, acesta fiind motivul pentru care am ales exemplificarea editoarelor de text cu această aplicaţie. Deoarece avantajele folosirii editoarelor de text le-am enumerat (creşterea productivităţii, posibilităţi de revenire, aplicare de formatări diferite, introducere de tabele, etc.), să ne axăm puţin asupra dezavantajelor ce pot apărea în urma folosirii. O primă problemă dată de complexitatea formatărilor disponibile este aceea că este nevoie de aplicaţii speciale pentru a putea citi documentele respective, deci implică un oarecare efort din partea destinatarilor.

Aplicaţiile Text Processing înlocuiesc cu succes maşina de scris.



Această problemă este rezolvată prin includerea în sistemul de operare Windows a aplicaţiei WordPad (mai multe detalii în secţiunea 3.4.1). O altă problemă este dată de dimensiunea relativ mare a fişierelor. Rata de compresie pentru documentele Word fără imagini incluse poate atinge 90% - adică fişierele pot fi comprimate de 10 ori – astfel încât să ocupe doar a zecea parte din cât ocupă în mod normal. Chiar cu multe imagini incluse, rata de compresie poate fi uşor în jurul a 50%. Pentru a finaliza, datorită evoluţiei foarte rapide a posibilităţilor oferite de documentele Word, acestea includ şi opţiunea ca utilizatorii să îşi poată crea singuri comenzi, numite macrocomenzi. Această opţiune a „deschis uşa” viruşilor pentru documentele Word. De aceea se recomandă să nu deschideţi fişiere Word decât de la persoane cunoscute şi documente despre care sunteţi absolut sigur că v-au fost trimise intenţionat. Totodată se recomandă folosirea unui software antivirus care să fie permanent updatat. Documentele create cu aplicaţia Microsoft Word se disting prin extensia .doc. Există şi posibilitatea de a crea documente „şablon” (template). Acestea conţin deja un număr de setări prestabilite, incluzând lăţimea paginii, dimensiunea şi tipul caracterelor (fontului), stiluri pre-definite, etc. Aceste documente şablon sunt de fapt seturi de setări pre-definite care pot fi puse la dispoziţia utilizatorilor mai puţin avansaţi, sau care sunt folosite pentru a asigura o standardizare. Spre exemplu, lucrările trimise la conferinţe trebuie să fie create folosind şabloanele oferite de organizatorii conferinţei, pentru ca toate lucrările să folosească aceleaşi setări şi deci să ofere un aspect unitar cărţilor de lucrări. Documentele şablon au extensia .dot.

4.2 Lucrul cu aplicaţia

Prima operaţie ce trebuie realizată este lansarea aplicaţiei (rularea acesteia). Există mai multe modalităţi de realizare a cestei sarcini, dar cea mai folosită este navigarea prin meniul Start, Programs, Microsoft Office, Microsoft Word.

Figura II/ 1 – Deschiderea aplicaţiei Word din meniul Start

Avantaje şi de-avantaje ale procesoa-relor de text

Extensii specifice MS Word

Accesarea MS Word



De asemenea, dacă utilizatorul deschide (prin dublu click) un fişier cu extensia .doc sau .dot, sistemul de operare va folosi Word pentru a deschide fişierul respectiv. Fereastra MS Word are aceleaşi componente generale ca orice fereastră: bara de titlu, control box-ul, butoanele Minimize, Maximize (Restore) şi Close şi scroll bar-urile pentru defilare. În plus faţă de acestea, fereastra aplicaţiei conţine meniuri specifice şi bare de instrumente specifice. Prezentăm în imaginea următoare fereastra standard a aplicaţiei MS Word, cu elementele sale componente marcate în chenare roşii. Pe parcursul acestei unităţi de învăţare veţi afla cum se poate personaliza fereastra aplicaţiei Word.

Figura II/ 2 – Fereastra standard a MS Word

MS Word: interfaţa grafică



Odată ce am deschis aplicaţia, urmează să efectuăm operaţiile de introducere a textului, aplicare de formatări, stiluri, corectură gramaticală, etc. Este foarte important ca pe parcursul evoluţiei lucrării să SALVĂM ceea ce am lucrat. Salvarea se realizează apăsând combinaţia de taste CONTROL+S, apăsând butonul special din bara de instrumente sau alegând opţiunea Save din meniul File.

Figura II/ 3 – Posibilităţile de a salva documentul

Dacă este vorba despre prima dată când se salvează documentul, aplicaţia va cere utilizatorului să aleagă un nume expresiv pentru fişierul respectiv şi o adresă (folder) unde să fie salvat. Tot acum se poate alege şi tipul de document sub care va fi salvat. Fereastra de dialog poartă numele „Save As”.

Figura II/ 4 – Fereastra de dialog Save As

MS Word: salvarea documen-telor

MS Word: salvarea documen-telor sub alt format



Atunci când documentul a mai fost salvat şi se realizează salvarea, modificările nou apărute sunt adăugate la documentul deschis. Dacă se doreşte salvarea unei alte copii, eventual cu un alt nume, trebuie folosită funcţia Save As din meniul File, sau tasta F12. Rezultatul este apariţia ferestrei de dialog binecunoscute în care utilizatorul specifică un nou nume, o nouă adresă sau un alt tip de document. Spre exemplu, înainte de orice modificare radicală a formatărilor dintr-un document recomandăm realizarea unei copii de siguranţă folosind funcţia Save As. Dacă s-a terminat lucrul la un document anume şi se doreşte închiderea lui dar păstrarea deschisă a aplicaţiei pentru că urmează să se editeze şi alte documente, se poate apela la comanda Close din meniul File, la butonul de închidere a documentului sau la combinaţia de taste CONTROL+W.

Figura II/ 5 – Comenzile pentru închiderea documentului activ

Dacă atunci când comandaţi închiderea documentului există modificări efectuate asupra acestuia de la ultima salvare până în momentul închiderii, Word va afişa o fereastră de dialog care întreabă dacă doriţi salvarea celor mai recente modificări.

Figura II/ 6 – Confirmarea închiderii: salvaţi modificările sau nu?

MS Word: închiderea documen-telor



Mai avem de trecut în revistă două operaţii generale: crearea unui nou document şi deschiderea unuia existent. Dacă deschiderea documentelor existente am abordat-o oarecum la începutul secţiunii, arătând că aceasta se poate realiza efectuând un dublu click pe documentul dorit, mai există totuşi o opţiune. Cu aplicaţia rulând se poate alege butonul Open din bara de instrumente, opţiunea Open din meniul File, sau combinaţia de taste Control+O.

Figura II/ 7 – Comenzile de deschidere unui document existent

MS Word va deschide o fereastră de dialog cu ajutorul căreia se poate naviga către adresa (folderul) documentului dorit. Se selectează documentul şi se apasă butonul Open. În anumite cazuri speciale se poate opta pentru deschiderea specială. Aceasta se activează folosind mica săgeată verticală adiacentă butonului Open şi declanşează un meniu cu următoarele opţiuni:

Open Read-Only (doar pentru citire): această opţiune permite utilizatorilor să se asigure că nu vor putea face modificări din greşeală asupra documentului deschis;

Open as Copy (deschidere copie): se foloseşte pentru a putea efectua modificări pe documentul deschis fără a afecta originalul. Numele dat automat fişierului este „Copy of…”. Pentru a putea alege singuri numele, deschideţi în mod normal documentul original şi drept prima operaţie după deschidere efectuaţi Save As astfel încât să puteţi alege numele şi adresa noului document.

Open in Browser (deschidere în browser): se aplică la documentele tip .htm, .html, etc. Aceste documente sunt pagini de Internet şi se oferă posibilitatea deschiderii lor în browserul prestabilit.

Open with Transform (deschidere şi transformare): se aplică documentelor create cu versiuni mai vechi de Microsoft Office, sau cu alte programe de editare de texte ale căror formate sunt cunoscute de Word.

Open and Repair (deschidere şi reparare): opţiune utilă atunci când documentul Word a suferit stricăciuni pe parcursul său prin e-mail sau la copierea de pe dischetă, etc. Nu garantează rezultatele, dar este unica soluţie de a deschide un document „stricat”

MS Word: deschi-derea documen-telor

MS Word:

Opţiuni la deschiderea documentelor



Figura II/ 8 – Fereastra de dialog “Open” şi opţiunile disponibile

MS Word oferă şi posibilitatea de a deschide mai multe documente aflate în acelaşi folder concomitent. Este suficient să le selectaţi pe toate documentele pe care le doriţi deschise şi să apăsaţi Open, iar Word le va deschide pe fiecare într-o fereastră separată. Pentru a baleia între documentele active simultan se folosesc opţiunile de baleere între ferestre prezentate în secţiunea 2.4.3 „Manipularea ferestrelor”. Se poate folosi şi meniul Window al aplicaţiei Word, din care se poate alege documentul de activat

Figura II/ 9 – Posibilitatea de baleere cu meniul Window

Am ajuns în sfârşit şi la crearea unui nou document. Aceasta se realizează simplu prin alegerea butonului New din bara de instrumente sau combinaţiei de taste Control+N. Rezultatul este apariţia unui document nou complet gol într-o nouă fereastră de lucru.

MS Word:

Opţiuni la deschi-derea documen-telor

MS Word: comutarea între documentele deschise



Figura II/ 10 – Butonul NEW din bara de instrumente

Există şi alternativa alegerii opţiunii New din meniul File. Această variantă va afişa în partea dreaptă a ferestrei meniul „New Document”. Acest meniu oferă mai multe opţiuni de creare de noi documente, inclusiv folosirea de şabloane (templates).

Figura II/ 11 – Meniul „New Document” şi fereastra de dialog ce permite alegerea unui şablon (template) pentru noul document

MS Word: crearea unui nou document

MS Word: crearea unui nou document folosind un şablon



Test de autoevaluare – Lucrul cu aplicaţia MS Word

1) Care dintre următoarele combinaţii de taste este folosită pentru a deschide un document existent?

a) CONTROL+N b) CONTROL+O c) CONTROL+W d) CONTROL+S

2) Care dintre următoarele combinaţii de taste este folosită pentru a închide un document deschis?


3) Care dintre următoarele combinaţii de taste este folosită pentru a crea un nou document?


4) Care dintre următoarele combinaţii de taste este folosită pentru a salva un document?


4.3 Particularizarea ferestrei

MS Word oferă foarte multe opţiuni de formatare şi lista de comenzi este una mult prea lungă pentru a putea fi incluse butoane pentru realizarea tuturor doar cu un singur click. Există „bare” de instrumente, care grupează butoane cu funcţii din aceeaşi categorie. În mod normal sunt afişate la pornirea aplicaţiei doar barele Standard, Formatting şi Drawing. Bara standard cuprinde butoane de comandă care realizează funcţiile de bază: crearea de noi documente, deschiderea , salvarea, copierea şi mutarea textului, introducerea de tabele, stabilirea gradului de mărire/micşorare pentru vizualizare (zoom) şi funcţia Help. Bara de formatări (Formatting) cuprinde butoanele ce se referă la dimensiunea, tipul, culoarea, alinierea textului (fontului) şi câteva opţiuni de formatare la acest nivel. Bara Drawing cuprinde comenzi de tipul introducerii de linii, forme speciale (săgeţi, stele), text artistic, etc. Tot la deschiderea pentru prima dată a aplicaţiei, mai există selectat şi panoul de sarcini (Task Pane). Acesta poate afişa sarcini din câteva categorii (New Document, Styles and Formatting, Getting Started, Mail Merge, etc.) Pentru afişarea sau ascunderea panoului de sarcini (Task Pane) se poate folosi combinaţia de taste Control+F1.

MS Word: personali-zarea ferestrei:

Adăugarea de bare de

instrumente



Pentru a afişa sau ascunde o bară de instrumente cea mai simplă metodă este executarea unui click dreapta în zona barelor de instrumente sau chiar a meniului şi alegerea din listă a celor ce se doresc afişate. O altă metodă este accesarea meniului View, opţiunea Toolbars şi bifarea celor dorite.

Figura II/ 12 – Lista de bare de instrumente disponibile

Figura II/ 13 – Opţiunea Toolbars din meniul View

Adesea nu este nevoie de afişarea întregii bare de instrumente ci dor de unul sau câteva din fiecare categorie. Din acest motiv, MS Word oferă posibilitatea de a dispune pe barele existente a comenzilor dorite, din diferite alte categorii, chiar şi cu crearea de bare de instrumente personale. Toate acestea se realizează prin executarea de click dreapta în zona barelor de instrumente şi alegerea ultimei opţiuni – Customize. O fereastră de dialog specială este afişată, care oferă o listă de categorii şi pentru fiecare dintre acestea toate comenzile disponibile. Adăugarea unui buton pe bara de instrumente se face prin localizarea acestuia în listă şi apoi prin Drag and Drop până la poziţia dorită în barele de instrumente. Spre exemplu, dacă se doreşte adăugarea butonului ce activează editorul de ecuaţii, se alege categoria Insert, se identifică butonul Equation Editor şi se poziţionează prin Drag and Drop pe bara de instrumente, ca în imaginile următoare.


Adăugarea de bare de instrumente



Figura II/ 14 – Pasul I : Identificarea butonului ce se doreşte adăugat

Figura II/ 15 – Pasul II: Prin Drag and Drop se poziţionează butonul pe

bară

Figura II/ 16 Pasul III: la eliberarea butonului mouse-ului butonul este

afişat pe bară


Adăugarea de instrumente pe barele

existente



Procedeul poate fi reluat de oricâte ori este nevoie, pentru a adăuga toate comenzile des utilizate, şi poate fi realizat şi în sens invers în mod similar, pentru îndepărtarea de pe bară a butoanelor de comandă. Cu fereastra Customize deschisă, se „trag” butoanele de comandă prin Drag and Drop în afara suprafeţei barelor de instrumente. O altă posibilitate oferită de această fereastra de dialog este personalizarea modului în care apar butoanele de comandă pe bară. Cu fereastra Customize deschisă, dacă se execută click dreapta pe oricare buton din bara de instrumente, devin accesibile opţiunile pentru acel buton. Acestea includ modul de afişare, numele butonului şi chiar şi alegerea unei alte pictograme sau crearea unei pictograme. Această opţiune (de personalizarea a butoanelor) este folositoare dacă utilizatorul consideră că pictograma nu este suficient de clară şi doreşte afişarea funcţiei butonului în scris. În acest caz se alege opţiunea „Text only”.

Figura II/ 17 – Opţiunile de personalizare la nivel de buton de comandă


Personali-zarea

butoanelor



Activitate practică – Personalizarea ferestrei

1) Panoul de sarcini (Task Pane) poate fi afişat în partea dreaptă a zonei de lucru şi oferă acces la câteva categorii de funcţii. El poate fi afişat în mai multe feluri. Veţi experimenta toate opţiunile. Executaţi click dreapta în zona barelor de instrumente şi alegeţi din meniul contextual opţiunea Task Pane. Acesta este afişat în partea dreaptă. Cel mai adesea, categoria de sarcini afişată iniţial este Getting Started. Aceasta oferă opţiuni de conectare online la resursele de documentare Microsoft, posibilitatea căutării unor informaţii după cuvinte cheie, posibilitatea deschiderii unor documente existente sau a creării unui document nou. Executaţi click stânga pe titlul Getting Started pentru a afla lista de categorii ce pot fi afişate în panoul de sarcini. Enumeraţi-le: __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2) Selectaţi afişarea în Task Pane a categoriei New Document, prin click pe numele acesteia în lista de opţiuni. Această categorie grupează sarcini uzuale legate de crearea unui nou document. Care sunt aceste sarcini? __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3) Renunţaţi la afişarea panoului de sarcini prin apăsarea butonului de închidere (marcat cu X la nivelul titlului categoriei). Accesaţi meniul View. Navigaţi către opţiunea de activare a panoului de sarcini. Care este combinaţia de taste care ar putea fi folosită pentru a afişa Task Pane-ul? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Folosiţi combinaţia de taste aflată la punctul 3. Task Pane-ul este din nou vizibil. Ce categorie de sarcini este afişată? _________________________________________________________________________________________________________________ 5) Atunci când veţi dori să editaţi proprietăţile unei imagini pe care aţi inclus-o în documentul de lucru, veţi avea nevoie de bara de instrumente specializată Picture. Pentru a o afişa executaţi click dreapta pe zona barelor de instrumente şi bifaţi opţiunea Picture. Plimbaţi cursorul mouse-ului deasupra butoanelor de pe bara de instrumente proaspăt apărută.

a) Cum se pot deosebi butoanele active (care pot fi folosite - accesate) de cele inactive (care nu pot fi accesate la momentul respectiv) ?

_________________________________________________________________________________________________________________

b) Enumeraţi numele butoanelor active de pe bara de instrumente Picture.

_________________________________________________________________________________________________________________



6) Adesea veţi folosi la editarea unui document anumite funcţii mai greu accesibile. Veţi dori să vă uşuraţi munca prin poziţionarea unor butoane specializate pe barele de instrumente, eventual în locul unora dintre opţiunile pe care nu le folosiţi prea des. Pentru acest exemplu vom presupune că se editează un referat la chimie sau fizică sau matematică şi aveţi nevoie adesea să introduceţi indici sau puteri. Formatările respective se numesc SuperScript (pentru puteri) şi SubScript (pentru indici). Veţi poziţiona aceste două butoane pe bara de instrumente. Executaţi click dreapta în zona barelor de instrumente şi alegeţi opţiunea Customize. Selectaţi eticheta centrală (Commands). a) Enumeraţi categoriile în care sunt împărţite de instrumentele disponibile: __________________________________________________________________________________________________________________ b) În ce categorie credeţi că se găsesc funcţiile dorite? ________________________________________________________ c) Navigaţi către categoria Format şi apoi navigaţi în conţinutul acesteia (jumătatea stângă a ferestrei de dialog) până când întâlniţi butoanele dorite. Cum sunt notate cele două butoane? ________________________________________________________ d) Prin Drag and Drop poziţionaţi succesiv cele două butoane în zona barelor de instrumente. Apăsaţi butonul Close. Care este rezultatul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________



RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE Lucrul cu aplicaţia MS Word

1) B . 2) C 3) A 4) D

LUCRARE DE VERIFICARE – UNITATEA 4 Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. 1) Care este efectul deschiderii unui document folosind opţiunea Open as Read-Only? (3 puncte)

a) Documentul este deschis cu aplicaţia WordPad, care poate doar să citească documente Word (format .doc) dar nu poate salva. b) Se creează o copie a documentului, şi este deschisă doar aceasta pentru a asigura că nu se fac modificări la documentul iniţial. c) Documentul este deschis fără a putea salva modificări. Dacă se efectuează modificări şi se doreşte salvarea acestora, trebuie folosită funcţia Save As. d) Nu există o opţiune de tipul Read-Only.

2) Care este efectul deschiderii unui document folosind opţiunea Open as Copy ? (3 puncte)

a) Se creează o copie a documentului şi este deschisă doar aceasta pentru a asigura că nu se fac modificări la documentul iniţial. b) Se deschide un nou document şi modificările sunt copiate automat în documentul original. c) MS Word creează o copie a documentului după care deschide documentul iniţial. d) Nu există o opţiune de tipul As Copy.

3) Care este avantajul creării unui nou document folosind opţiunea New din meniul File în locul combinaţiei de taste CONTROL+N? (3 puncte)

a) Nu există nici o diferenţă, deci nici un avantaj. b) Folosind opţiunea din meniu se poate alege între tipul de document MS Office (fişier Excel, prezentare PowerPoint, etc.) c) Folosind combinaţia de taste se poate alege pentru noul document unul din şabloanele (template-urile) existente. d) Folosind opţiunea din meniu se poate alege pentru noul document unul din şabloanele (template-urile) existente.




1) Word, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC ALL, 2001, Bucureşti

2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005, Bucureşti

3) Curs Online „Procesare de text - Word”, Alina Munteanu, http://ecdl.credis.ro

Operaţii de bază în Microsoft Word


Unitatea de învăţare 5

OPERAŢII DE BAZĂ ÎN MICROSOFT WORD

Cuprins

5.1 Introducerea datelor.......................................................................................... 94 5.2 Selectarea datelor............................................................................................. 96 5.3 Copierea şi mutarea datelor.............................................................................. 98 Răspunsuri la testele de autoevaluare.................................................................. 102 Lucrare de verificare ............................................................................................. 103 Bibliografie ............................................................................................................ 103


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Introducă date folosind MS Word,

• Efectueze selectări de text cu eficienţă maximă (un cuvânt, un rând, un

paragraf, totul până la început, totul până la sfârşit, o pagină, etc.)

• Efectueze operaţii de duplicare sau mutare a datelor în cadrul fişierelor Word,



5.1 Introducerea datelor Trebuie menţionat din nou că atunci când spunem „date” nu ne referim la calendar, ci la orice tip de informaţii care este păstrat sub formă electronică. În acest caz, al documentelor Word, cea mai mare parte a datelor este stocată sub formă de text cu diferite formatări. Există totodată posibilitatea de a introduce datele sub formă de tabele şi de a ataşa imagini. Lista de obiecte ce pot fi introduse într-un document Word este mult mai lungă, dar aceste trei tipuri sunt de departe cele mai întâlnite. Introducerea textului în fişierele Word este o sarcină banală, cu execuţie asemănătoare cu tastarea la maşina de scris. Avantajele faţă de maşina de scris au fost enumerate într-o secţiunea anterioară, şi includ, din punctul de vedere al introducerii datelor, posibilitatea de a reveni şi corecta greşelile fără nici un efort, posibilitatea de a modifica retroactiv aranjarea în pagină şi posibilitatea de a elimina foarte uşor anumite pasaje din text care nu mai prezintă importanţă. Trebuie menţionată şi posibilitatea de a refolosi textul odată introdus pentru nenumărate alte documente, cu ajutorul copierii. Începem prezentarea cu definirea „punctului de inserţie”. Acesta este locul unde va apărea următoarea literă când va fi tastată la tastatură. Punctul de inserţie este numit pe scurt „cursor” Acesta este marcat printr-o bară verticală care clipeşte. Acesta poate fi deplasat cel mai uşor cu ajutorul mouse-ului către poziţia dorită. De asemenea şi săgeţile si tastele PageUp, PageDow, Home şi End pot fi folosite pentru deplasarea cursorului. Mai multe informaţii în secţiunea următoare. Vom explica în continuare conceptele folosite de MS Word pentru a avea un limbaj comun între utilizatorii aplicaţiei. Probabil că cel mai important concept este acela de paragraf, care reprezintă un bloc de text delimitat prin apăsarea tastei ENTER. În cadrul paragrafelor se pot porni aliniate, adică să se continue ideea (de obicei prin începerea unei noi propoziţii) de la începutul rândului următor, fără a începe un nou paragraf. Pentru a crea un nou paragraf se apasă tasta ENTER. Pentru a crea un aliniat se apasă combinaţia de taste SHIFT+ENTER. Un alt concept este indentarea. Indentarea reprezintă lăsarea unui spaţiu liber între marginea din stânga a spaţiului de scris şi marginea stângă a paragrafului, precum în exemplul următor:

TEXT NE-INDENTAT TEXT INDENTAT O DATA

TEXT INDENTAT DE DOUĂ ORI Indentarea se poate obţine prin apăsarea tastei TAB sau a butonului de indentare (Increase Indent ). Anularea indentării se face cu apăsarea butonului de reducere a indentării (Decrease Indent) sau prin ştergerea TAB-urilor. Spaţiul adăugat de 1 TAB se stabileşte executând dublu click pe rigla superioară, în jumătatea de jos a acesteia, deschizând fereastra Tab Stops.

MS Word: punctul de inserţie

MS Word: paragrafe, aliniate



Figura II/ 18 – Butoanele pentru creşterea/scăderea indentării şi

stabilirea spaţiului adăugat de folosirea acestora După cum se observă în imagine, există posibilitatea îndepărtării setărilor existente toate odată (Clear All) sau una câte una (selectată cea la care se renunţă şi Clear) şi se pot adăuga punctele la care se poziţionează cursorul la apăsarea tastei Tab sau a butoanelor de indentare (introducere cifră urmată de Set). Dacă nu sunt prevăzute toate punctele de oprire, din caseta Default Stops se stabileşte spaţiul standard adăugat faţă de ultimul punct. Rezultatul adăugării stopurilor de tabulare (Tab Stops) se poate vizualiza tot pe rigla superioară, prin apariţia unor semne ajutătoare în formă de vinclu

Figura II/ 19 – Afişarea stopurilor de tabulare pe rigla superioară

MS Word: inden-tarea paragra-felor



5.2 Selectarea datelor Introducerea anumitor porţiuni de text se poate realiza şi prin copierea respectivului text din alte documente (primite pe e-mail, downloadate de pe Internet , primite de la un coleg, compuse pentru o altă ocazie, etc.). Pentru aceasta primul pas este selectarea datelor de copiat. Pe de altă parte, am atras atenţia asupra posibilităţilor imense de formatare oferite de MS Word. Pentru a aplica formatări, sau pentru a le schimba pe cele existente primul pas este tot selectarea datelor ce vor fi formatate. De aceea am decis să prezentăm în această secţiune modalităţile de selectare a datelor în MS Word. Există trei modalităţi de a selecta textul în Word: numai de la tastatură, numai cu mouse-ul sau combinat. Pentru selectarea cu ajutorul mouse-ului există următoarele posibilităţi:

Click and Drag : modul natural de selecţie cu mouse-ul presupune apăsarea butonului stânga al mouse-ului la începutul zonei de selectat şi păstrarea sa apăsată în timp ce se deplasează mouse-ul orizontal sau vertical pentru a selecta tot textul dorit. Când se acoperă toată zona dorită se eliberează butonul stânga al mouse-ului şi textul selectat este afişat în video-invers (fundalul şi textul schimbă culorile între ele, negrul devine alb şi albul negru),

Figura II/ 20 Selectarea prin Click and drag

Dublu click: selectează cuvântul pe care se execută dublu click; Triplu click: selectează întreg paragraful pe care se execută; Click and drag + tasta ALT: această combinaţie realizează

selectare pe verticală, şi poate fi folosită numai pentru aplicarea anumitor formatări, spre deosebire de celelalte modalităţi de selectare, în urma cărora se pot aplica formatări dar şi copia sau muta. Se realizează apăsând tasta ALT odată cu selectarea cu mouse-ul. Rezultatul selecţiei este un dreptunghi. În mod normal, la deplasarea pe verticală a mouse-ului, Word ar fi selectat tot rândul peste care se trece.

MS Word: metode de selectare




Figura II/ 21 – Diferenta între selecţia cu ALT şi fără

Facem menţiunea că tasta ALT trebuie apăsată înainte de a începe selecţia cu mouse-ul. Trecând la modalităţile de selecţie de la tastatură, trebuie să amintim că tot de la tastatură şi tot cu aceleaşi combinaţii de taste se poate executa şi navigarea. Astfel, dacă se apasă şi tasta SHIFT se realizează selecţia iar dacă se apasă doar restul combinaţiei se realizează doar navigarea. Astfel:

SHIFT+săgetile: realizează selecţia caracter cu caracter a textului către stânga sau dreapta şi rând cu rând pe verticală (sus sau jos). Fără SHIFT se realizează deplasarea caracter cu caracter sau rând cu rând,

SHIFT+CONTROL+săgeţile: pe orizontală se selectează cuvânt cu cuvânt iar pe verticală se selectează până la începutul sau sfârşitul paragrafului. Fără SHIFT se „sare” câte un cuvânt pe orizontală şi câte un paragraf pe verticală.

SHIFT+Home sau SHIFT+End: se selectează textul dintre cursor şi începutul (Home) sau sfârşitul (End) rândului. Fără SHIFT se „sare” la începutul sau sfârşitul rândului,

SHIFT+PageUp sau SHIFT+PageDown: se selectează o pagină de text în sus (PageUp) sau jos (PageDown) faţă de cursor. Fără SHIFT se „sare” o pagină în sus sau jos.

SHIFT+CONTROL+Home sau SHIFT+CONTROL+End: se selectează tot textul între cursor şi începutul (Home) documentului sau între cursor şi sfârşitul (End) documentului. Fără SHIFT se „sare” la început sau sfârşit.

CONTROL+A: ca şi la Windows Explorer, această combinaţie de taste selectează tot textul.

În cazul special al obiectelor inserate în document (imagini, ecuaţii, etc), este suficient să se execute un click stânga cu mouse-ul pe obiectul respectiv şi acesta va fi selectat. Dublu click-ul va deschide obiectul pentru editare. Pentru a închide modul editare trebuie executat click stânga în afara obiectului editat sau trebuie aleasă opţiunea Close din butoanele de comandă specifice. În cazul special al tabelelor inserate în text, există câteva modificări ale cursorului mouse-ului care pot fi folosite pentru a efectua selecţii tip „tot tabelul”, „o singură coloană”, „două rânduri”, etc. Trebuie amplasat cursorul mouse-ului în poziţiile din imaginea următoare şi executate click-urile conform indicaţiilor, în zonele marcate din imagine.


Selectarea pe verticală cu tasta

ALT

MS Word: selectarea de la tastatură

Combinaţii

de taste



Figura II/ 22 – Selectarea cu mouse-ul pentru tabele

5.3 Copierea şi mutarea informaţiilor

Copierea şi mutarea se fac în general la fel cum am explicat la capitolul despre Windows Explorer: se selectează textul (sau obiectele) de copiat sau mutat, se transmite comanda de copiere sau mutare (CONTROL+C sau CONTROL+X), se navighează la locul unde vor fi inserate şi se transmite comanda de inserare (alipire) CONTROL+V. În loc de aceste comenzi din tastatură se pot folosi şi butoanele speciale din bara de instrumente Standard.

Figura II/ 23 – Butoanele de editare din bara de instrumente Standard De asemenea, mutarea se poate realiza şi cu mouse-ul, prin Drag and Drop: se selectează textul (de obicei unul sau câteva cuvinte, maxim 1 paragraf) şi se „trage” cu Drag and Drop la poziţia dorită. Ca observaţie, atunci când se copiază un text, de fapt se copiază cu tot cu toate formatările. De aceea, după executarea comenzii Paste, Word va afişa o casetă ce permite accesul la opţiunile de formatare, prin executarea unui click stânga pe caseta respectivă. Opţiunile în cauză permit păstrarea formatărilor originale, aplicarea celor din contextul actual sau copierea pur şi simplu a textului, fără formatări. Există şi posibilitatea de a aplica un anumit stil. Despre stiluri vom vorbi în următoarea unitate, referitoare la formatări.

MS Word: selectarea celulelor, rândurilor, coloanelor,

tabelelor

MS Word: butoanele pentru copiere şi mutare



Figura II/ 24 – Opţiunile de aplicare a formatărilor la copiere sau

mutare Deoarece clipboard-ul este universal pentru sistemul de operare, copierea se poate realiza şi între aplicaţii. Spre exemplu, dacă se copiază un text dintr-o pagină de Internet , tot prin selectare şi transmiterea comenzii Copy, se poate realiza inserarea în Word simplu, activând documentul în care se doreşte introducerea textului respectiv şi executând comanda Paste. Se poate opta în aceste cazuri pentru alegerea opţiunii Paste Special din meniul Edit (care conţine şi celelalte opţiuni – Copy, Cut, Paste). Aceasta permite utilizatorului să aleagă modul în care se va realiza inserarea: ca obiect special sau ca simplu text. Ultimele observaţii ce trebuie adăugate sunt legate de folosirea clipboard-ului special office. Acesta poate conţine 24 de obiecte diferite care pot fi inserate oricând oriunde, spre deosebire de clipboard-ul standard care poate conţine un singur element la un moment dat. Este o opţiune folositoare atunci când se doreşte repetarea câtorva inserări în diferite locuri dintr-un document. Panoul Office Clipboard poate fi activat în Task Pane prin alegerea opţiunii Clipboard sau se poate activa alegând Office Clipboard din meniul Edit.

MS Word: opţiuni de inserare

MS Word: Paste Special



Figura II/ 25 – Activarea ferestrei “Paste Special” şi opţiunile disponibile

Inserarea oricăruia dintre obiectele colectate la un moment dat în clipboard-ul office se realizează prin poziţionarea cursorului la locul inserării şi executarea unui click stânga pe pictograma aferentă din panoul Clipboard.

Figura II/ 26 – Accesarea Clipboard-ului special Office

MS Word: Paste Special

Opţiunile de inserare

specială

Clipboard-ul special Office



Test de autoevaluare – Operaţii de bază în MS Word

1) Un paragraf este un bloc unitar de text. Pentru a marca sfârşitul unui paragraf se apasă tasta ENTER. Paragrafele pot conţine aliniate. Cum se creează un aliniat în interiorul unui paragraf?

a) Prin apăsarea de două ori a tastei ENTER. b) Prin apăsarea combinaţiei de taste ALT+ENTER. c) Prin apăsarea combinaţiei de taste SHIFT+ENTER. d) Prin apăsarea combinaţiei de taste CONTROL+ENTER.

2) Ce se întâmplă dacă se execută un singur click stânga pe un cuvânt dintr-un paragraf?

a) Se selectează cuvântul respectiv. b) Se selectează rândul respectiv. c) Se selectează paragraful respectiv. d) Se poziţionează cursorul la locul click-ului, stabilindu-se astfel punctul de inserţie al textului de la tastatură sau prin inserare (Paste).

3) Ce se întâmplă dacă se execută dublu-click stânga pe un cuvânt dintr-un paragraf?


4) Care este combinaţia de taste folosită pentru a naviga de la punctul de inserţie la începutul documentului?

a) CONTROL+SHIFT+Home b) CONTROL+Home c) SHIFT+Home d) Home

5) Care este combinaţia de taste folosită pentru selecta tot textul cuprins între punctul de inserţie şi sfârşitul documentului?

a) CONTROL+SHIFT+End b) CONTROL+End c) SHIFT+end d) End

6) Cu ce combinaţii de taste se realizează selectarea întregului rând pe care este poziţionat cursorul mouse-ului (punctul de inserţie)? (Mai multe răspunsuri corecte)

a) End şi apoi SHIFT+Home b) PageUp şi apoi SHIFT+PageDown c) Home şi apoi SHIFT+End d) CONTROL+R

7) Cu ce combinaţie de taste se poate realiza selectarea întregului text al unui document?

a) CONTROL+S b) CONTROL+A c) CONTROL+B



c) CONTROL+C 8) Care este combinaţia de taste cu care un cuvânt selectat este plasat în ClipBoard pentru a putea fi inserat ulterior?

a) CONTROL+SHIFT+C b) CONTROL+C c) SHIFT+V d) CONTROL+V

9) Care este combinaţia cu care un paragraf selectat este plasat în ClipBoard pentru a putea fi inserat ulterior?

a) CONTROL+SHIFT+C b) CONTROL+C c) SHIFT+V d) CONTROL+V

10) Care sunt combinaţiile de taste care se folosesc pentru a muta un paragraf selectat într-o altă parte în document?

a) CONTROL+C şi apoi CONTROL+X b) CONTROL+X şi apoi CONTROL+C c) CONTROL+X şi apoi CONTROL+V d) CONTROL+C şi apoi CONTROL+V

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

Operaţii de bază în MS Word 1) C. Control+Enter introduce un Page Break, ALT+Enter duplichează

textul din paragraful curent iar 2xEnter introduce două paragrafe. 2) C 3) A 4) B. 5) A 6) A şi C sunt operaţii identice, privite în oglindă: se deplasează

cursorul la capătul de rând şi se selectează până la capătul celălalt. 7) B 8) B 9) B 10) C : întâi se plasează paragraful în ClipBoard şi apoi se inserează la

noua destinaţie.




Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Ce se întâmplă dacă se execută triplu-click stânga pe un cuvânt dintr-un paragraf? (3 puncte)


2) Care este diferenţa între ClipBoard-ul Office şi ClipBoard-ul sistemului de operare? (2 puncte) 3) Cum modifică apăsarea tastei ALT în timpul selectării cu mouse-ul (Click and Drag) procesul de selectare? (2 puncte) 4) Cum modifică apăsarea tastei SHIFT în timpul selectării cu mouse-ul (Click and Drag) procesul de selectare? (2 puncte)

BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 5 1) Word, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC ALL,

2001, Bucureşti 2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Procesare de text - Word”, Alina Munteanu,

http://ecdl.credis.ro

Formatarea documentelor


Unitatea de învăţare 6

FORMATAREA DOCUMENTELOR

Cuprins:

6.1 Formatarea textului .........................................................................................105 6.2 Folosirea stilurilor ............................................................................................116 6.3 Finalizarea documentelor ...............................................................................119 Lucrare de verificare..............................................................................................128 Bibliografie ............................................................................................................129


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

• Aplice diferite formatări atât la nivel de text, cuvânt, paragraf cât şi la nivel de pagină, antet, note de subsol, etc.

• Formatările se referă la aplicarea de culori, schimbarea caracterelor (fontul),

spaţierea între rânduri, spaţierea paragrafelor, etc. • Explice conceptul de „stiluri” şi utilitatea acestuia. • Creeze şi folosească stiluri de formatare. • Insereze şi formateze text ca antet sau note de subsol. • Modifice setările referitoare la aşezarea în pagină şi imprimare. • Imprime documente sau părţi ale acestora.



6.1 Formatarea datelor

6.1.1 Formatarea la nivel de text Când vorbim despre formatarea textului ne referim la aplicarea unor anumite caracteristici unor anumite pasaje de text pentru a le scoate în evidenţă faţă de textul normal sau pentru a le diferenţia de altele. Formatările sunt disponibile la mai multe nivele: la nivel de text, la nivel de paragraf, la nivel de marcator de listă, la nivel de tabel, la nivel de pagină, etc. La nivel de text, formatările care pot fi aplicate se referă la alegerea tipului de caractere cu care este scris textul, altfel spus fontul, dimensiunea caracterelor, sublinierea, îngroşarea, scrierea cu caractere cursive, atribuirea unor culori de fundal sau chiar pentru text, scrierea sub formă de puteri sau indici, etc. Să explicăm puţin noţiunea de fonturi: după cum fiecare persoană are un scris deosebit de al celorlalţi, aşa există şi la calculator opţiunea de a folosi seturi de caractere care să arate oarecum diferit. Un set de caractere poartă numele de font. Aşadar un font este în fapt un set de instrucţiuni despre cum se trasează fiecare literă, cifră, semn special. Iată în continuare câteva exemple de acelaşi text scris cu diferite fonturi, pentru a observa distincţia:

Figura II/ 27 – Acelaşi text scris cu diferite fonturi Fonturile se împart în două categorii: monotype şi True Type. Fonturile monotype alocă pe orizontală acelaşi spaţiu pentru fiecare literă, pe când cele tip True Type reflectă cel mai corect aspectul literelor şi proporţiile între ele, comportându-se bine şi la redimensionare (micşorare sau mărire). Pentru ca sistemul de operare să poată citi documente scrise cu un anume font, acel font trebuie să fie instalat. De aceea se recomandă folosirea unor fonturi de largă circulaţie, în special dintre cele instalate standard pe toate calculatoarele, pentru a se asigura că documentele respective se pot folosi fără a trebui să se dedice timp reformatării. Formatările la nivel de text se aplică textului selectat alegând opţiunea Font din meniul contextual sau din meniul Format.

Fonturi, caractere, alegerea fontului



Figura II/ 28 – Accesarea meniului de formatări la nivel de text

Accesarea acestei opţiuni deschide o fereastră de dialog în care se pot stabilit toate setările referitoare la formatarea textului.

Figura II/ 29 – Fereastra de dialog pentru formatările la nivel de text

În paragraful următor vom aplica fiecare tip de formatare câte unui cuvânt, pentru a exemplifica efectele folosirii formatărilor respective. Acest paragraf conţine cuvinte scrise cu fontul Comic Sans, în format

Bold (îngroşat sau „caractere aldine”), Italic (caractere cursive), Bold Italic (cursiv+bold), Strikethrough (tăiat), Double Strikethrough (tăiat cu două linii), Superscript (putere), Subscript (indice), SShhaaddooww (umbră), (contur), EEEmmmbbbooossssss (reliefat), EEEnnngggrrraaavvveee (gravură),

Alegerea fontului

Formatarea completă la nivel de text: font, culoare, dimensiune, efecte speciale

Efectele speciale aplicabile textului



SMALL CAPS (majuscule mici), ALL CAPS (majuscule indiferent de cum scrie utilizatorul), Hidden (ascuns – nu se vede la imprimare).

De asemenea, se pot aplica mai multe tipuri de sublinieri (o linie, două linii, punctat, cu liniuţe, etc). Este foarte sugestiv exemplificată caseta pentru Underline aşa că includem o imagine a unei părţi a opţiunilor, cu recomandarea de a exersa singuri.

Figura II/ 30 – Posibilităţi de subliniere

A doua pagină a acestei ferestre de dialog, şi anume Character Spacing conţine opţiuni de spaţiere între caractere şi de poziţionare faţă de linia de bază a rândului. Spaţierea între caractere poate avea ca rezultate afişarea textului mai „aerisit” sau dimpotrivă, mai „condensat”. Poziţionarea poate avea ca efecte afişarea textului mai ridicat sau mi coborât faţă de restul textului. În paragraful următor exemplificăm aceste formatări. Cuvinte scrise spa ţ iat (Expanded) sau condensat (Condesed) cu câte 1 pt şi ridicat (Raised) sau coborât (Lowered) cu câte 3 pt. Ultima pagină a acestui meniu este cea de efecte speciale (Text Effects). Acestea se aplică numai în cazul deschiderii documentelor cu ajutorul PC-ului şi nu atunci când documentele urmează să fie imprimate, şi sunt adesea evitate deoarece îngreunează citirea textului. Majoritatea acestor formatări, şi anume cele mai des folosite sunt disponibile standard pe bara de instrumente Formatting. Se selectează textul şi se apasă butonul dorit. Similar pentru anulare.

Figura II/ 31 – Cele mai des folosite formatări la nivel de text

6.1.2 Formatarea la nivel de paragraf

După nume s-ar putea crede că pentru a accesa acest meniu este nevoie ca un anumit paragraf să fie selectat. Nu este cazul. Atunci când se doreşte aplicarea unei formatări numai paragrafului curent (unde este poziţionat cursorul) este suficient să se execute click dreapta şi să se aleagă opţiunea Paragraph din meniul contextual sau să se aleagă aceeaşi opţiune din meniul Format. Dacă însă se doreşte formatarea mai multor paragrafe simultan, atunci acestea trebuie selectate.

Posibilităţi de subliniere a textului

Spaţierea caracterelor şi poziţionarea verticală



Figura II/ 32 – Accesarea meniului de formatări la nivel de paragraf

Accesarea acestei opţiuni deschide o fereastră de dialog în care se pot stabili setări referitoare la:

alinierea textului în cadrul paragrafului (stânga, dreapta , centrat sau stânga-dreapta) –punctul 1 din figura următoare,

spaţiul liber lăsat faţă de marginile paginii (indentarea la stânga şi la dreapta) – punctul 2

tipul de aliniat (începe primul rând la nivel cu restul textului, mai la stânga sau mai la dreapta faţă de restul textului), - punctul 3

spaţiul alb lăsat înainte de şi după fiecare paragraf pentru a-l delimita mai bine vizual – punctul 4,

spaţierea între rânduri, - punctul 5

Figura II / 33 Meniul Format Paragraph

Formatarea paragrafelor

Formatarea completă la nivel de paragraf:

Alinierea, indentarea, spaţierea între paragrafe şi între liniile paragrafului



A doua pagină de proprietăţi permite accesul la opţiunile referitoare la comportamentul paragrafelor care se întind dincolo de limita inferioară a paginii pe care sunt scrise. Este vorba despre opţiunea de a nu imprima ultimul rând al unui paragraf singur pe pagina următoare sau primul rând al unui paragraf la sfârşitul unei pagini (Widow / Orphan control), opţiunea de a nu lăsa paragraful să se „spargă” pe două pagini (Keep lines toghether), opţiunea de a păstra paragraful pe aceeaşi pagină cu următorul paragraf (Keep with next) şi opţiunea de a introduce un delimitator de pagină înaintea paragrafelor ce se întind pe două pagini. În partea inferioară mai există două opţiuni care se referă la neafişarea numărului de linie pentru un paragraf conţinut într-un document în care se numerotează liniile (Supress line numbers) şi despre excluderea unui paragraf de la despărţirea în silabe în cazul în care aceasta este activată (Dont hyphenate). Activarea despărţirii automate în silabe se face din meniul Tools, opţiunea Language, sub-opţiunea Hyphenation. ATENŢIE!!! Despărţirea în silabe nu funcţionează corect decât dacă există instalat un dicţionar de limba română sau dacă textul este scris în limba engleză! Prezentăm în încheierea acestui subiect o listă demonstrativă de paragrafe formatate cu diferite opţiuni din lista disponibilă, pentru a clarifica rezultatele aplicării formatărilor. Fereastra de dialog Format Paragraph conţine în partea inferioară o zonă de pre-vizualizare (preview) a efectelor aplicării formatărilor, care oferă utilizatorului o idee asupra rezultatelor ce se vor obţine. Această casetă de preview este disponibilă şi pentru formatările la nivel de text şi este o unealtă foarte folositoare.

Figura II/ 33 – Exemple de formatări la nivel de paragraf

Deoarece setările de aliniere la stânga, dreapta, central sau stânga-dreapta sunt cele mai folosite dintre cele legate de formatarea paragrafelor, există în bara de instrumente Formatting.

Alte opţiuni la formatarea paragrafelor

Exemple de formatări de paragrafe



Figura II/ 34 – Bara de instrumente Formatting conţine butoane pentru

alinierea paragrafelor

6.1.3 Formatarea tip listă Pentru realizarea listelor MS Word pune la dispoziţia utilizatorilor opţiunea Bullets and Numbering din meniul Format. Ca regulă generală, se poate opta pentru două tipuri de liste: numerotate sau ne-numerotate. Listele numerotate conţin elemente distinctive pentru fiecare obiect din listă (numere, litere, combinaţii, etc.) iar cele nenumerotate definesc intrările în listă prin marcatori de listă (bullets în limba engleză). Atunci când se doreşte crearea unei liste există două opţiuni: cea recomandată este ca la începerea introducerii elementelor din listă să se opteze pentru aplicarea unei formatări tip listă. Cealaltă opţiune este selectarea paragrafelor ce vor fi transformate în listă şi aplicarea unui din formatele respective. Cel mai uşor se porneşte la crearea unei liste apăsând unul din butoanele speciale pentru listă numerotată sau nenumerotată. Dacă nu sunteţi mulţumiţi de poziţionarea (indentarea) listei, se pot folosi butoanele pentru Increase sau Decrease Indent. De notat faptul că odată cu modificarea indentării, MS Word modifică automat şi tipul de listă în cazul celor nenumerotate. Pentru a vă asigura că lista va avea exact setările dorite, începeţi prin a le modifica folosind opţiunea Bullets and Numbering din meniul Format sau din meniul contextual.

Figura II/ 35 – Accesarea meniului Bullets and formatting

Butoanele pentru aliniere.

Formatările tip listă.



Fereastra de dialog care se deschide oferă patru pagini de setări. La nivelul acestui curs ne vom ocupa de primele două, cele cu opţiuni pentru liste numerotate simplu şi liste nenumerotate.

Figura II/ 36 – Liste nenumerotate, tipuri pre-definite

Fiecare tip de listă oferă şi un număr de 7 exemple de liste pre-definite pentru tipul respectiv. Pentru a stabili în detaliu alinierea şi marcatorul de listă (bullet-ul) trebuie accesată comanda Customize. Aceasta oferă accesul la o pagină de setări legate de aşezarea în pagină şi tipul de marcator de listă. Prezentăm în continuare modul de folosire a fiecărei casete de opţiuni.

Bullet character (alegerea marcatorului): permite optarea între o listă de 6 marcatori predefiniţi, folosirea unei litere sau unui simbol special (butonul Character) sau alegerea unei pictograme (butonul Picture) Dacă se accesează butonul Character se va putea alege din lista de caractere speciale (Symbols) iar dacă se accesează butonul Picture se poate alege dintr-o listă de pictograme pre-definite sau se poate importa o imagine dorită de pe calculator (opţiunea Import).

Bullet position (poziţia marcatorului): stabileşte indentarea (spaţiul liber) lăsat între marginea stângă a paginii şi marcatorul de listă (bullet).

Text position : Tab space after (poziţionarea primei linii): serveşte pentru a defini distanţa între marcator şi începutul primei linii de text, prin stabilirea distanţei primei linii faţă de marginea paginii.

Text Position: Indent at (poziţionarea textului): se referă la poziţionarea celorlalte linii de text ale elementului de listă, în cazul în care acesta se întinde pe mai multe linii.

Opţiuni de formatare la liste

Tipuri de liste ne-numerotate



Figura II/ 37 – Setările pentru tipul de listă

Ataşăm în continuare şi capturi de ecran cu ferestrele de opţiuni accesibile cu ajutorul butoanelor Character şi Picture.

Figura II/ 38 – Opţiuni suplimentare: alegere symbol sau pictogramă

Formatarea folosind tipuri oferă tot 7 opţiuni pre-definite şi posibilitatea de personalizare.

Alegerea marcato-rilor la listele ne-numerotate

Opţiuni de formatare la liste: marcatorul, poziţia textului, indentarea



Figura II/ 39 Tipuri predefinite de listă numerotată

Fereastra de opţiuni personalizate permite tot definirea poziţionării marcatorului, a primei linii de text şi a restului textului, dar în plus permite şi alegerea tipului de numerotare şi punctul de pornire al numerotării. Spre exemplu , pentru o listă numerotată cu cifre romane mici şi începând de la 4 (iv) se folosesc setările din imaginea următoare:

Figura II/ 40 – Setări personalizate pentru liste numerotate

Tipuri de listă numerotată

Opţiunile de formatare:

Tipul de numerotare, numărul de început, alinierea şi indentarea



Activitate practică – formatarea datelor 1) Copiaţi într-un document nou trei paragrafe de text. Dacă nu aveţi un document existent, sugerăm introducerea manuală a trei paragrafe din această lucrare (spre exemplu primele trei paragrafe de la secţiunea 6.1.1). Selectaţi primul rând al primului paragraf. Apăsaţi succesiv cu mouse-ul butoanele de comandă marcate prin literele B, I şi U. Care este efectul acestei operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________ 2) Selectaţi primul cuvânt din paragraful 2. Deschideţi fereastra de formatare la nivel de paragraf (click dreapta şi alegeţi Paragraph din meniul contextual). Alegeţi spaţierea la 2 rânduri şi confirmaţi alegerea prin apăsarea tastei butonului OK. Care este efectul? __________________________________________________________________________________________________________________ 3) Deselectaţi primul cuvânt. Păstraţi însă cursorul mouse-ului în cadrul celui de-al doilea paragraf. Redeschideţi fereastra de dialog pentru formatarea paragrafelor. Micşoraţi spaţierea la 1.5 rânduri şi confirmaţi cu OK. Care este diferenţa între rezultatul acestei operaţii şi cel de la punctul anterior? __________________________________________________________________________________________________________________ 4) Care este cel mai rapid mod de a aplica spaţierea de 1.5 rânduri şi la paragraful numărul 3?

a) Reluarea procesului descris anterior. b) Poziţionarea cursorului în cadrul paragrafului 3 şi apăsarea combinaţiei de taste CONTROL+Y (Redo). c) Folosirea opţiunii de copiere a formatărilor (Butonul de comandă în formă de pensulă – Format Painter) pentru a copia formatul paragrafului 2 şi pentru a-l aplica paragrafului 3. d) Copierea paragrafului 2 şi folosirea opţiunii Paste Special , sub-opţiunea Formatting asupra paragrafului 3.

5) Să efectuăm împreună copierea formatărilor cu ajutorul opţiunii Format Painter:

a) Poziţionaţi cursorul mouse-ului în interiorul paragrafului 2. Apăsaţi butonul Format Painter din bara de instrumente Standard. Ce se întâmplă cu cursorul mouse-ului? ____________________________________________________________________________________________________ b) Deplasaţi cursorul mouse-ului asupra paragrafului căruia doriţi sa îi aplicaţi formatările, în cazul de faţă paragraful numărul 3 şi executaţi click stânga. Care este rezultatul? ____________________________________________________________________________________________________



c) Poziţionaţi cursorul mouse-ului într-unul din cuvintele de pe primul rând al primului paragraf (cel formatat la prima sarcină din această activitate). Copiaţi formatul folosind Format Painter-ul şi aplicaţi-l prin click pe un cuvânt din paragraful 2. Care este rezultatul? ____________________________________________________________________________________________________

6) Doriţi să transformaţi cele trei paragrafe într-o listă numerotată cu cifre romane. Începeţi procesul prin a selecta cele trei paragrafe. Care este următorul pas?

a) Executaţi click dreapta în interiorul selecţiei şi alegeţi opţiunea Bullets and Numbering. b) Accesaţi meniul Format şi alegeţi opţiunea Bullets and Numbering. c) Nici una dintre opţiunile anterioare nu este corectă. d) Ambele opţiuni (a şi b) sunt corecte.

7) Accesaţi meniul de formatare tip listă. Care dintre cele patru sub-meniuri trebuie accesat pentru a putea aplica o formatare simplă tip listă cu cifre romane?

a) Bulleted b) Numbered c) Outline Numbered d) List Styles

8) Alegeţi tipul de formatare dorit şi folosiţi butonul Customize. Care este numele câmpului cu ajutorul căruia se poate stabili numerotarea cu cifre romane? __________________________________________________________________________________________________________________ 9) Doriţi să folosiţi tipul de scriere a paragrafelor cu aliniate, precum la scrisul de mână. Aceasta presupune ca primul rând al paragrafului să fie mai distanţat de marginea din stânga a paginii, în comparaţie cu celelalte rânduri ale paragrafului. Accesaţi meniul de formatare la nivel de paragraf. Doriţi stabilirea unei margini de 1.5 cm. Care sunt câmpurile ale căror valori trebuie modificate şi în ce fel? __________________________________________________________________________________________________________________



6.2 Folosirea stilurilor

În accepţiunea MS Word, stilurile sunt un set de formatări pre-definite sau definite de utilizatori care asigură o structurare unitară a documentelor. Se recomandă mai ales atunci când se realizează lucrări de mare lungime, care includ capitole, subcapitole, liste, etc. O altă utilitate deosebită a folosirii stilurilor este realizarea unui cuprins automat, fără loc de greşeală. MS Word poate analiza documentul şi poate prelua textele definite ca titluri pentru a crea un cuprins al lucrării. Datorită acestei posibilităţi, nu mai există restricţii asupra editării documentului după crearea cuprinsului, pentru a nu afecta paginaţia. În cazul în care sunt necesare modificări, se re-creează cuprinsul. Pentru a avea acces la meniul de stiluri se foloseşte opţiunea Styles and Formatting din meniul Format. Ca variantă se poate afişa Task Pane-ul prin combinaţia de taste CONTRL+F1 şi se alege Styles and Formatting din lista de opţiuni a acestui panou.

Figura II/ 41 – Afişarea panoului Styles and Formatting

În task pane sunt afişate stilurile disponibile, pre-definite. Cele mai utilizate stiluri sunt Normal, Title, Heading 1, Heading 2 şi Heading 3. Normal include setările referitoare la formatarea textului standard, Title la titlul lucrării şi stilurile tip Heading sunt titlurile de capitole, sub-capitole, sub-sub-capitole, etc. În funcţie de cât de stufoasă este lucrarea, va fi nevoie de Heading-uri pe mai multe sau mai puţine nivele. În general se recomandă un număr de 3 maxim 4 nivele de structurare, cu o numerotare de tip 3.2.1 (trei nivele) sau 5.2.3.7 (patru nivele). Repetăm definiţia unui stil: este vorba despre un set complet de formatări atât la nivel de text cât şi la nivel de paragraf, care sunt definite iniţial pentru a putea fi aplicate pe parcursul dezvoltării lucrării. Folosirea acestora asigură o formatare unitară pe parcursul lucrărilor lungi (ca acest curs de exemplu) Folosind exemplul acestui curs, am folosit un număr de 7 stiluri principale: titlurile pe cele 3 nivele (H1, H2, H3), textul normal, listele nenumerotate ,alinierea centrală pentru poze şi etichetele automate de la imagini.

Stilurile sunt seturi complete de formatări

Panoul de stiluri poate fi afişat în partea dreaptă a ferestrei şi conţine toate stilurile

definite



Figura II/ 42 – Exemplu de listă de stiluri

Pentru a personaliza un stil se execută click dreapta pe numele său în listă şi se alege opţiunea Modify. Dacă personalizarea nu se face la începutul lucrării este recomandat să se aleagă întâi opţiunea Select all xx instances, unde xx este un număr care arată de câte ori este folosit stilul respectiv în document. Abia după selectarea tuturor apariţiilor (instanţelor) se execută din nou click dreapta şi se alege Modify.

Figura II/ 43 – Modificarea setărilor stilurilor

Ca urmare a alegerii opţiunii Modify se deschide o fereastră de dilog care conţine numele stilului, câteva casete de opţiuni care permit setarea rapidă a câtorva formatări de bază, accesul la formatările pe larg şi încă câteva casete de opţiuni identificabile în imaginea următoare, şi pe care le vom trece în revistă.



Figura II/ 44 – Opţiunile de modificare a unui stil

Style based on (stil bazat pe) [1]: atunci când se doreşte

copierea unui stil şi modificarea doar a câtorva setări, pentru a avea două stiluri, se creează un nou stil bazat pe unul deja existent. Totodată pentru a crea un stil de tip heading se porneşte de la unul dintre cele existente deja.

Style for following paragraph (stilul pentru paragraful următor) [2]: atunci când se creează stiluri pentru liste, este recomandat ca următorul paragraf să fie tot unul de listă, în schimb după titluri în general urmează paragrafe de text normal.

Zona 3 din imagine conţine o descriere a tuturor formatărilor ce se aplică.

Add to template (adăugare la şablon / standard) [4]: dacă stilul creat urmează a fi folosit şi la alte documente, se poate adăuga la documentul şablon Normal. dot, pentru a fi disponibil mereu

Automatically update (updatare automată) [5]: atunci când utilizatorul aplică manual o formatare unui element care are un anumit stil, dacă opţiunea de updatare automată este activă, atunci Word aplică respectiva formatare tuturor elementelor ce folosesc acelaşi stil. Este nerecomandabil să fie folosită această opţiune pentru stilurile ce sunt folosite extensiv, deoarece dacă, spre exemplu, se subliniază un cuvânt şi opţiunea de updatare automată este activată, atunci toate paragrafele care folosesc acelaşi stil vor fi subliniate.

Accesând butonul Format, se pot stabili formatările la nivel de text, paragraf, listă, etc., aşa cum am prezentat în capitolele anterioare. Pentru a aplica un stil unui paragraf este suficient să se poziţioneze cursorul undeva în interiorul paragrafului respectiv şi să se execute click stânga cu mouse-ul pe numele stilului de aplicat.

Modificarea opţiunilor generale ale stilurilor:

Opţiunile unui stil



6.3 Finalizarea documentelor

În această secţiune vom aborda procesul de finalizare al documentelor, care include aplicarea de formatări la nivel de pagină, stabilirea unui antet, includerea de note de subsol şi pregătirea pentru imprimare.

6.3.1 Paginarea Pentru a stabili setările legate de aşezarea în pagină, tipul de hârtie folosit, marginile documentului, etc. trebuie accesat meniul Page Setup. Accesarea acestuia se face executând un dublu click pe rigla superioară. Tot aşa se accesează şi meniul Tab Stops. Diferenţa este poziţionarea cursorului în momentul executării dublu click-ului. Dacă se execută în partea inferioară a riglei se accesează meniul Tab Stops. Dacă se execută dublu-click în partea de sus a riglei se obţine meniul Page Setup. Dacă această metoda de acces pare prea complicată, se poate alege opţiunea Page Setup din meniul File. Indiferent de metoda folosită rezultatul este deschiderea ferestrei Page Setup, care conţine 3 pagini de opţiuni: Margins (margini), Paper (hârtie) şi Layout (aşezare). Vom prezenta în continuare fiecare pagină de opţiuni şi setările ce se pot aplica.

Figura II/ 45 – Meniul Page Setup, pagina Margins

Casetele pentru margini (Top, Left, Bottom, Right, Gutter) [1]:

stabilesc dimensiunea în centimetri sau în unchi a marginilor respective. Unitatea de măsură este afişată pentru nu lăsa loc de confuzii - 1 inch=2,54 cm. Caseta Gutter se foloseşte pentru a delimita suplimentar faţă de margini un spaţiu destinat îndosarierii. Când o carte conţine multe pagini, sau când se realizează o îndosariere, o parte din marginile de pe mijloc este „blocată” cu arcul sau din cauza lipirii Această setare alocă un spaţiu special pentru operaţia respectivă.



Dacă se realizează o lucrare tip calendar, de exemplu, se va dori ca legarea să se facă în partea de sus a paginii, de aceea există şi opţiunea Gutter Position (poziţionarea spaţiului pentru lipit).

Orientation (orientarea paginii) [2]: se pot alege două tipuri de orientare: Portrait (pe lungime) sau Landscape (pe orizontală, aşa numitul tip-vedere).

Multiple pages [3]: conţine opţiunea de a realiza marginile „în oglindă”, cât şi opţiuni de imprimare a mai multor pagini de text pe o singură foaie de hârtie.

Apply to (cui se aplică formatarea): atunci când documentul este împărţit în secţiuni, se poate opta pentru aplicarea unei formatări numai la secţiunea curentă sau la tot documentul. O altă opţiune existentă este schimbarea formatărilor de la pagina curentă până la sfârşit.

Pagina Paper a meniului Page Setup este dedicată alegerii tipului de hârtie pe care va fi imprimat documentul. Conţine o listă cu tipuri de hârtie standard, atât pentru Europa cât şi pentru Statele Unite. Lista include tipurile cele mai folosite pentru România: A4, A3, A5, B5, etc. Alături de lista de opţiuni, se poate seta manual dimensiunea hârtiei, în centimetri sau inchi. Totodată se poate stabili ca prima pagină să fie imprimată dintr-o altă tavă de hârtie decât restul. Această opţiune este folositoare în cazul imprimantelor performante care conţin mai multe sertare de hârtie diferită, pentru a realiza o copertă pe un alt tip de hârtie faţă de restul lucrării (hârtie colorată spre exemplu). Pagina Layout a meniului Page Setup permite stabilirea dimensiunii antetului şi subsolului împreună cu câteva alte opţiuni pe care le vom explica individual:

Figura II/ 46 Meniul Page Setup, pagina Layout

Section start (începutul secţiunii) [1]: atunci când se foloseşte

împărţirea în secţiuni, se poate stabili cum să înceapă secţiunea curentă (pagină impară, pagină pară, continuarea cele anterioare, etc.)

Formatările la nivel de pagină

Formatările la nivel de pagină, secţiunea Layout



Header and footers: different odd and even [2]: aşa cum arată numele, se poate opta pentru stabilirea unui antet şi subsol diferite între paginile cu soţ şi paginile fără soţ. Acest curs foloseşte această opţiune, pentru a alinia diferit antetul (la stânga pe paginile pare şi la dreapta pe paginile impare.)

Header and footers: different first page [3]: permite stabilirea unui antet sau subsol diferit pentru prima pagină. Este o opţiune deosebit de folositoare, deoarece prima pagină a unei lucrări este de obicei coperta sau contrapagina, iar acestea nu trebuie să conţină antet şi subsol.

Castele de dimensiune pentru antet şi subsol [4]: aceste casete permit setarea dimensiunii în înălţime a antetului (Header) şi a subsolului (Footer).

Vertical alignment (alinierea verticală) [5]: se poate stabili modul în care textul umple pagina. Setarea de tip Top va scrie textul începând din partea de sus, pe când o setare de tip Center fa centra textul în pagină, pe verticală.

6.3.2 Antetul şi subsolul documentelor

Cu toţii ştim ce înseamnă antetul: o zonă în partea de sus a paginii, care are un conţinut prestabilit. În cazul acestui curs antetul conţine denumirea ariei curriculare acoperite Am explicat în secţiunea anterioară cum se stabilesc dimensiunile şi setările pentru antet şi subsol. În această secţiune vom explica modul în care se stabileşte conţinutul acestora. Din punct de vedere funcţional antetul şi subsolul sunt identice, diferind doar locul de amplasare în pagină. Pentru a accesa antetul şi subsolul trebuie aleasă opţiunea Header and Footer din meniul View. Rezultatul este apariţia unei bare de instrumente dedicată şi afişarea textului documentului cu culoarea gri, pentru a denota faptul că este inactiv. Zona activă este antetul sau subsolul.

Figura II/ 47 – Vizualizarea antetului şi bara de instrumente specifice

Cele mai importante butoane de comandă sunt cele încercuite în imagine. Este vorba (în ordine de la stânga la dreapta) de butonul ce permite copierea antetului sau subsolului din secţiunea anterioară (Same as previous), comutarea între antet şi subsol (Switch between Header and Footer) şi navigarea între antetele diferitelor secţiuni sau între cel pentru pagină pară şi pentru pagină impară (Show Previous şi Show Next). Celelalte butoane de pe bara de instrumente oferă posibilitatea de a introduce anumite elemente predefinite, precum numărul paginii,

Setarea antetului, subsolului şi alinierii verticale

Butoane de navigaţie la nivelul antetului şi subsolului



numărul total de pagini, data la care a fost creat documentul, ora, autorul, etc. Nu este obligatoriu a se folosi nici unul din aceste câmpuri de informaţie, utilizatorii putând defini propriile anteturi sau note de subsol. Acest curs de exemplu foloseşte ca antet un tabel care are numai marginea inferioară vizibilă, la fel şi pentru subsol, dar cu marginea superioară vizibilă, iar la subsol se foloseşte şi opţiunea de inserare a numărului de pagină. Ca opţiune de formatare ce prezintă un real interes menţionăm posibilitatea de a formata numerele de pagină executând un click cu mouse-ul în interiorul numărului şi alegând butonul Format page number . Aceasta oferă accesul la o casetă de meniu ce permite alegerea tipului de numerotare (cifre arabe, cifre romane, etc.), dar şi cifra de la care se porneşte numerotarea.

Figura II/ 48 Accesarea şi conţinutul ferestrei Page Number Format

6.3.3 Corectarea gramaticală

Un prim element de finalizare este folosirea corecturii ortografice şi gramaticale. Aceasta se activează apăsând tasta F7 sau alegând din meniul Tools opţiunea Spelling and Grammar. Fereastra e dialog care se deschide identifică greşelile de ortografie sau de gramatică şi propune şi soluţii pentru înlocuirea acestora. De fapt este recomandabil ca această opţiune să fie activă tot timpul, ceea ce se va traduce într-o verificare permanentă (în timp real) a ortografiei, greşelile fiind subliniate cu o linie roşie ondulată. Pentru ca verificarea ortografică să poată funcţiona corect trebuie îndeplinite două condiţii cumulativ: să existe un dicţionar pentru limba respectivă instalat şi textul să fie declarat în limba în care este scris. Setarea limbii unui text se face selectând tot textul şi accesând opţiunea Language din meniul Tools. Aici se optează pentru comanda Set Language şi se alege din listă limba dorită (română, engleză, etc)

Formatarea numerelor de pagină

Cu dicţionar instalat, Word poate corecta greşelile de ortografie



Figura II/ 49 – Accesarea meniului pentru stabilirea limbii

La activarea corecturii ortografice, opţiunile sunt cele din imaginea următoare.

Figura II/ 50 – Fereastra de corectură ortografică şi gramaticală

Ignore Once (ignoră o dată): se ignoră greşeala identificată. Util

atunci când în text este strecurat un cuvânt în altă limbă. Ignore All (ignora toate): idem cu primul, dar ignoră toate

apariţiile cuvântului respectiv. Add to dictionary (adăugare în dicţionar): atunci când sunteţi

siguri de existenţa cuvântului se poate opta pentru adăugarea lui în dicţionarul după care MS Word realizează corectura.

Change (înlocuire): se acceptă corectura propusă de Word. Dacă sunt mai multe variante propuse, se selectează cu mouse-ul din listă corectura dorită şi apoi se optează pentru Change.

Change All (înlocuire toate): idem cu Change, dar sunt corectate automat toate apariţiile greşelii respective.

AutoCorrect (corectare automată): la apăsarea acestui buton se creează o regulă pentru corectarea automată, şi de fiecare dată când utilizatorul va tasta greşit, Word va corecta în mod automat respectiva greşeală.

6.3.4. Imprimarea Adesea lucrările efectuate în procesoarele de texte sunt destinate imprimării în final. Cărţile, cursurile, broşurile, anunţurile şi rapoartele sunt adesea destinate imprimării, pentru a fi distribuite în formă fizică către utilizatorii finali. În această secţiune vom prezenta pregătirile finale în vederea imprimării şi modalitatea de imprimare. Menţionăm că pentru a putea imprima un document este necesar să existe o cel puţin

Opţiunile la corectarea gramaticală

Opţiunile la corectarea gramaticală



imprimantă instalată. Despre instalarea imprimantelor se găsesc informaţii în secţiunea 3.4.2 „Imprimarea” Pregătirea în vederea imprimării se referă la o inspecţie vizuală a materialului, efectuată în general în modul „Vizualizare înaintea imprimării” (Print Preview) în care se urmăreşte aranjarea în pagină, în special pentru a se asigura că titlurile de capitol nu se află la sfârşitul paginii sau că tabelele care se întind pe mai multe pagini au capul de tabel repetat pe fiecare pagină, etc. Pentru a activa modul de pre-vizualizare se foloseşte butonul special de pe bara de instrumente Standard sau opţiunea Print Preview din meniul File.

Figura II/ 51 – Accesarea modului Print Preview

Când documentul este accesat în modul Print Preview, barele de instrumente sunt înlocuite cu bara specială Prin Preview, care conţine butoane speciale pentru afişarea a unei singure pagini odată sau a mai multor pagini simultan, pentru procentul de Zoom dar şi pentru ieşirea din modul Print Preview. Vom prezenta funcţiile butoanelor sin imagine de la stânga la dreapta.

Figura II/ 52 – Bara de instrumente Print Preview

Print (imprimare): dacă utilizatorul este mulţumit cu aspectul

documentului poate decide să îl imprime direct la imprimanta standard (default). Nu se recomandă acest mod de a imprima pentru că nu oferă posibilitatea revizuirii setărilor imprimantei

Magnifier (lupă): când acest mod este activat, utilizatorul poate efectua click cu mouse-ul în pagina afişată pentru a o mări la dimensiunea reală, cum va fi imprimată pe hârtie. La al doilea click se revine la modul de afişare ales iniţial (o pagină pe ecran sau un anume număr de pagini)

One page (o pagină odată): permite afişarea unei singure pagini la un moment dat, vizualizarea se face pagină cu pagină, navigarea între pagini efectuându-se cu ajutorul tastelor PageUp şi PageDown .

Multiple Pages (mai multe pagini deodată): accesarea acestui buton permite utilizatorilor să definească cu ajutorul mouse-ului

Print Preview: verificare înainte de imprimare

Print Preview: opţiunile specifice acestui mod



numărul de pagini şi formatul în care se vizualizează documentul. Se defineşte folosind o setare de tipul X pagini pe verticală x Y pagini pe orizontală.

Figura II/ 53 Folosirea butonului Multiple Pages

Shrink to fit: încearcă să afişeze întreg documentul pe o singură

pagină. Full Screen: se renunţă la meniuri şi bara de titlu a ferestrei

pentru a oferi un spaţiu cât mai mare de vizualizare. Close: asigură ieşirea din modul Print Preview.

După ce s-au realizat toate verificările şi s-a concluzionat că documentul este în ordine, se trece la imprimarea efectivă. Pentru a deschide meniul de imprimare se accesează opţiunea Print din meniul File sau, mai simplu, se apasă combinaţia de taste CONTRL+P. Fereastra de dialog care se deschide conţine opţiuni legate de alegerea imprimantei la care se face imprimarea, zona de imprimare, numărul de copii, etc. Vom prezenta în continuare modul de folosire a fiecărei setări.

Figura II/ 54 – Meniul Print

Printer Name [1]: permite alegerea uneia dintre imprimantele

instalate. Page range (pagini de imprimat) [2]: se poate opta asupra

paginilor care vor fi imprimate, putând alege între toate paginile (All), pagina curentă (current page) sau o selecţie de pagini (Pages) exprimate sintetic. De exemplu pentru a imprima

Print Preview: opţiunile specifice acestui mod

Opţiunile de imprimare: număr copii, pagini imprimate, etc.



paginile între 5 şi 12 se scrie 5-12. Dacă se doreşte şi pagina 17 în plus se scrie 5 - 12, 17, etc. În cazul în care înaintea activării meniului de imprimare se selectează o porţiune de text, există şi posibilitatea de a imprima doar acea porţiune (Selection).

Number of copies (număr de copii) [3]: se stabileşte numărul de exemplare în care se doreşte imprimarea.

Collate (sortare) [4]: permite alegerea între sortarea exemplarelor diferite sau a paginilor. Dacă se bifează Collate atunci se imprimă ca o serie de exemplare. Dacă este debifată această opţiune, se imprimă toate exemplarele din pagina 1, apoi din pagina 2, etc.

Print (imprimare) [6]: se poate alege între imprimarea tuturor paginilor, numai a celor cu număr par sau numai a celor cu număr impar.

Print to file (imprimare în fişier) [7]: în loc să se trimită la imprimantă documentul, se creează un fişier cu extensia .prn.

Manual duplex (duplex manual): se referă la posibilitatea de a imprima faţă verso pe imprimantele care nu oferă standard această opţiune. Astfel se vor imprima automat toate paginile impare, apoi se va cere utilizatorului să reintroducă paginile în imprimantă, pe faţa cealaltă şi se vor imprima şi paginile pare.

Pages per sheet (număr de pagini pe coala de hârtie) [9]: permite imprimarea a mai multe pagini de document pe o singură foaie de hârtie. Se aplică la imprimarea unor formate mai mici pe hârtie de format mai mare (de exemplu 2xA5 pe un A4).

Scale to paper size (redimensionare pentru a se potrivi cu hârtia) [10]: în general se foloseşte pentru redimensionarea între formatele asemănătoare, gen A4 şi Letter

Am lăsat la o parte zona numărul 5 în mod intenţionat. Aceasta permite alegerea conţinuturilor care vor fi trimise la imprimantă. Această opţiune este utilă atunci când se doreşte evidenţierea proprietăţilor stilurilor, a elementelor ascunse, etc.

Activitate practică – Finalizarea documentelor Procesul de editare al oricărui document se încheie adesea cu imprimarea sa. În vederea imprimării, este recomandată re-parcurgerea docementului pentru a asigura aşezarea în pagină, pentru a verifica ortografia şi pentru a efectua ultimele pregătiri în vederea imprimării (spre exemplu includerea numerelor de pagină). 1) Să începem activitatea de finalizare a documentului prin stabilirea antetului şi subsolului. În primul rând trebuie să vă asiguraţi că există un spaţiu prevăzut pentru antet şi subsol. Accesaţi deci meniul Page Setup, fie din meniul File fie prin dublu click pe rigla (ruler). În care pagină de opţiuni a acestui meniu se regăsesc opţiunile legate de dimensiunile antetului şi subsolului?

a) Margins b) Paper c) Layout d) Header and Footer

2) Accesaţi pagina de corespunzătoare pentru a stabili dimensiunile antetului şi subsolului şi stabiliţi-le dimensiunile la 1.5 cm sau 0.5 inch

Opţiunile de imprimare descrise pe larg



(în funcţie de cum este setat sistemul de operare). Ce opţiune trebuie bifată pentru putea folosi antete diferite pe paginile cu soţ faţă de cele fără soţ? Bifaţi-o. __________________________________________________________________________________________________________________ 3) Ce opţiune trebuie bifată pentru a putea elimina antetul de pe prima pagină? Bifaţi-o. __________________________________________________________________________________________________________________ 4) Reveniţi în pagina de opţiuni Margins. Care va fi efectul stabilirii următoarelor margini: Top-2 cm, Bottom 2 cm, Left – 3 cm, Right - 2 cm, Gutter – 1 cm, Gutter Position – Top ? __________________________________________________________________________________________________________________ 5) Confirmaţi setările făcute prin apăsarea butonului OK şi reveniţi la documentul editat. Accesaţi meniul View, opţiunea Header and Footer. Acesta permite stabilirea antetului. Word deschide în modul editare antetul secţiunii în care este poziţionat cursorul. Totodată, câteva elemente vizuale marchează trecerea în modul de editare a antetelor. Care sunt diferenţele vizibile faţă de modul de editare a documentului? __________________________________________________________________________________________________________________ 6) Doriţi ca prima pagină să nu conţină nici un antet iar celelalte pagini să afişeze numele autorului lucrării pe paginile cu soţ şi titlul lucrării pe paginile impare. Primul pas este să laşi nemodificat antetul pentru prima pagina (adică să rămână gol). Ce buton din bara de instrumente speciale Header and Footer trebuie folosit pentru a naviga către următorul antet?

a) Link to previous b) Switch between Header and Footer c) Show Previous d) Show Next

7) În antetul pentru paginile impare introduceţi numele Dvs., apoi navigaţi către antetul pentru paginile pare şi introduceţi numele lucrării, dar aliniat la dreapta. Cu ce buton se poate ieşi din modul de editare al antetului? __________________________________________________________________________________________________________________ 8) Numerotarea paginilor este o cerinţă obligatorie pentru majoritatea tipurilor de documente ce vor fi create în activitatea de utilizare a calculatorului. Accesaţi modul de editare a antetului şi subsolului. Există vreun buton special pentru a edita subsolul? _________________________________________________________________________________________________________________ 9) Ca şi antetul, notele de subsol vor fi diferite pentru prima pagină, paginile pare şi paginile impare. Odată făcută opţiunea pentru antet, ea se păstrează şi pentru subsol. De aceea, trebuie urmaţi aceiaşi paşi ca şi la stabilirea antetelor. Remarcaţi existenţa posibilităţii introducerii unor câmpuri predefinite, cu ajutorul butoanelor din bara de instrumente speciale. Aliniaţi central textul din subsol şi introduceţi numărul de pagină. Ce buton poate fi folosit acum pentru a edita formata numerele de pagină?



_________________________________________________________________________________________________________________ 10) Care sunt opţiunile de formatare a numerelor de pagină oferite prin accesarea butonului menţionat anterior? ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________


Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Există patru tipuri de alinieri pentru paragrafele de text. Cu ce tip de aliniere sunt formatate paragrafele acestui manual? (1 punct)

a) Align Left b) Center c) Align Right d) Justify

2) Doriţi ca prima pagină să nu conţină nici un antet iar celelalte pagini să afişeze numele autorului lucrării pe paginile cu soţ şi titlul lucrării pe paginile impare. Primul pas este să lasţi nemodificat antetul pentru prima pagina (adică să rămână gol). Ce buton din bara de instrumente speciale Header and Footer trebuie folosit pentru a naviga către următorul antet? (2 punct)

a) Link to previous b) Switch between Header and Footer c) Show Previous d) Show Next

3) Întotdeauna, înainte de imprimarea sau transmiterea mai departe a unui document este indicat să îi verificaţi corectitudinea ortografică. Corectorul ortografic si regăseşte în meniul Tools, opţiunea Spelling and Grammar. Ce tastă permite lansarea rapidă a acestuia? (1 punct)

a) F4 b) F5 c) F6 d) F7

4) Presupunem că pe calculatorul pe care îl folosiţi exista atât dicţionarul englez cât şi cel român. Textul scris de Dvs. este în limba română. Cum vă asiguraţi că Word va realiza corectura folosind dicţionarul adecvat? (2.5 puncte) 5) În procesul de corectură gramaticală puteţi întâlni următoarea situaţie: aţi redactat un raport privind vânzările unor produse al căror nume este scris corect, dar Word detectează cuvintele respective ca greşeli. Cum vă puteţi asigura că Word va recunoaşte în viitor aceste denumiri? (2.5 puncte)




1) Word, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC ALL, 2001, Bucureşti

2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005, Bucureşti

3) Curs Online „Procesare de text - Word”, Alina Munteanu, http://ecdl.credis.ro

Tabele, grafice şi imagini în Word


Unitatea de învăţare 7 TABELE, GRAFICE ŞI IMAGINI ÎN WORD

Cuprins:

7.1 Inserarea tabelelor ..........................................................................................131 7.2 Inserarea graficelor şi imaginilor......................................................................137 Răspunsuri la testele de autoevaluare ..................................................................140 Lucrare de verificare..............................................................................................140 Bibliografie ............................................................................................................141


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Insereze tabele în documente • Aplice formatări la nivel de tabel, rând, coloană, celulă • Insereze grafice în documente • Insereze imagini în documente • Aplice formatări imaginilor inserate



7.1 Inserarea tabelelor Adesea în prezentarea informaţiilor este foarte utilă folosirea de tabele. Astfel, MS Word oferă posibilitatea de insera în cadrul documentelor Word tabele cu un înalt grad de personalizare. Inserarea tabelelor se face apăsând butonul Insert Table din bara de instrumente Standard sau urmând traseul: meniul Table, opţiunea Insert, opţiunea Table. Dacă se foloseşte butonul din bara de instrumente, acesta trebuie ţinut apăsat şi apoi se alege manual numărul de celule şi coloane, precum în figura următoare.

Figura II/ 55 – Inserarea unui table folosind butonul din bara Standard

Dacă se optează pentru inserarea tabelului cu ajutorul meniului, utilizatorul poate alege numărul de coloane şi rânduri într-o fereastră specială.

Figura II/ 56 – Accesarea din meniu şi fereastra de dialog Insert Table

După cum se observă din imagine, acest mod de inserarea tabelului oferă şi posibilitatea stabilirii unui număr de parametri suplimentari, precum opţiunea AutoFit. Acest parametru permite inserarea tabelelor cu lăţime automat egală cu maximul disponibil în pagină (AutoFit to window) sau cu lăţime special adaptată la conţinutul tabelului (AutoFit to contents). În al doilea caz, lăţimea tabelului creşte odată cu necesarul, pe măsură ce textul introdus în celule creşte în dimensiuni. Aceasta opţiune este nerecomandată deoarece ajustează în permanenţă lăţimea coloanelor. Odată inserat tabelul se trece la introducerea datelor în celule. Formatările la nivel de text, paragraf sau listă se poate realiza per celulă, per rând, per coloană sau per tabel, în funcţie de ce a fost

Inserarea unui tabel

Stabilirea numărului de coloane şi rânduri pentru tabelul inserat



selectat când s-a aplicat formatarea respectivă. Informaţii despre selectare se găsesc în secţiunea 5.2 „Selectarea datelor”. În plus faţă de formatările deja studiate, există şi formatări specifice pentru tabele. Acestea se pot accesa cel mai uşor executând click dreapta în tabel şi alegând Table properties din meniul contextual.

Figura II/ 57 – Accesarea meniului cu formatările speciale pentru

tabele Vom trata pe rând fiecare pagină de opţiuni din acest meniu. Prima pagină afişată utilizatorilor este cea care conţine setări legate de dimensiunea şi aranjarea în pagină a tabelului:

Figura II/ 58 – Pagina Table din meniul de proprietăţi ale tabelelor

Preferred width (lăţimea): se poate stabili o lăţime fixă pentru table.

Alignment (aliniere): în cazul tabelelor cu lăţime mai mică decât cea a textului, se poate alege alinierea în pagină (stânga, centrat sau dreapta).

Text Wrapping (amplasarea faţă de text): similar, dacă tabelul are o lăţime mai mică decât a textului, se poate opta ca acesta să fie inclus în paragraf sau să fie tratat ca un paragraf separat

Options (opţiuni tabel): vom prezenta pe larg acest meniu la pagina dedicată celulelor (Cell)

Borders and shading (linii şi umbre): accesarea acestui buton permite accesul la un meniu separat pentru stabilirea tipului de linii de margine cu care va fi liniat tabelul.

Formatările la nivel de tabel

(Table Properties)



După cum se vede în imagine, acest meniu permite definirea tipului de linie (continuă, punctată, întreruptă, etc.), a grosimii, culorii şi amplasării liniilor până la nivel de celulă. Acelaşi meniu se foloseşte pentru a aplica chenare paginilor de document, folosind opţiunea Page Border, care arată identic, dar chenarele stabilite se aplică la nivel de pagină. Tot meniul Border and Shading poate fi folosit şi pentru stabilirea unui fundal colorat, atât la nivel de tabel cât şi la nivel de paragraf. Acest meniu se poate accesa şi alegând opţiunea Borders and Shading din meniul Format.

Figura II/ 59 – Meniul Borders and Shading permite personalizarea

chenarelor la nivel de table, celulă dar şi la nivel de pagină. Trecând la pagina specială de setări dedicate rândurilor (Rows) tabelelor, se observă următoarele opţiuni:

Figura II/ 60 – Pagina Rows a meniului Table Properties

Size (dimensiuni): permite specificare exactă a înălţimii fiecărui

rând. Se bifează căsuţa Specify Height şi se precizează înălţimea dorită pentru rând, apoi se trece la următorul rând cu butonul Next Row, etc.

Formatarea liniilor (Borders and Shading)

Formatarea rândurilor

(Row Properties)



Allow row to break across pages: în cazul rândurilor cu multă

informaţie, care pot căpăta înălţimi considerabile, se optează pentru permiterea sau ne-permiterea împărţirii rândului respectiv pe mai multe pagini. Dacă nu se permite „spargerea” rândului, atunci întreg rândul va fi trecut pe pagina următoare, cu dezavantajul creării unui spaţiu gol pe pagina anterioară, spaţiu ce poate avea dimensiuni considerabile.

Repeat as header row …: aşa cum arată numele, această opţiune este foarte utilă atunci când tabelul se întinde pe mai multe pagini. În acest caz, se selectează rândul ce conţine capul de tabel şi se bifează această opţiune. Efectul este repetarea capului de tabel la începutul fiecărei noi pagini de tabel.

Pagina dedicată coloanelor (Column) conţine numai posibilitatea de a stabili în mod foarte precis lăţimea fiecărei coloane. Modul de setare este cel descris pentru înălţimea rândurilor.

Figura II/ 61 – Pagina Column a meniului Table Properties

Ultima pagină, cea dedicată setărilor la nivel de celulă permite accesarea setărilor legate de lăţimea celulei şi, în plus, a alinierii textului în plan vertical: în partea de sus (Top) , centrat (Center) sau în partea de jos (Bottom) a celulei. În plus, se poate accesa meniul de opţiuni legate de spaţierea celulelor. Prin click pe butonul Options se deschide o nouă fereastră de opţiuni, ce permite stabilirea unor spaţii goale între marginile interioare ale celulei şi conţinutul acesteia. Această opţiune poate fi setată la nivel global, pentru tot tabelul, dacă se accesează butonul Options din pagina Table în loc de Cell.

Figura II/ 62 – Pagina Cell a meniului Table Properties

Formatarea coloanelor

(Column Properties)

Formatarea celulelor

(Cell Properties)



Figura II/ 63 – Stabilirea marginilor la nivel de celulă

În plus faţă de margini se poate opta pentru „ruperea” textului care depăşeşte lăţimea celulei pe mai multe rânduri sau pentru micşorarea acestuia astfel încât să poată încăpea in celulă pe un singur rând. Tabelul următor exemplifică diferenţa dintre aceste opţiuni. Textul din celule este acelaşi pe fiecare rând. Se observă avantajele şi dezavantajele fiecărei setări.

Text suficient de lung pentru a depăşi lăţimea coloanei pe un singur rând

Text suficient de lung pentru a depăşi lăţimea coloanei pe un singur rând

Text suficient de lung pentru a depăşi

Text suficient de lung pentru a depăşi

Wrap text Fit text Dacă în procesul de introducere a datelor se constată că tabelul este insuficient, există două posibilităţi de a-l extinde. Prima este prin apăsarea tastei TAB în ultima celulă a tabelului (cel mai de jos rând, cea mai din dreapta celulă), se adaugă un nou rând la tabel. Operaţia poate fi repetată la nesfârşit. A doua modalitate de re-configurare a tabelului este selectarea uneia din opţiunile sub-meniului Insert din meniul Table. Rezultatele fiecărei opţiuni sunt evidente din numele acestora.

Figura II/ 64 – Opţiuni de extindere a tabelului

Similar cu opţiunile de extindere a tabelului sunt construite şi opţiunile de restrângere, accesibile din sub-meniul Delete al meniului Table:

Formatarea celulelor: Text Wrapping

Editarea tabelelor: inserarea şi ştergerea de coloane sau rânduri



Figura II/ 65 – opţiuni de restrângere a tabelului

O ultimă opţiune pe care o considerăm foarte importantă şi des utilizată este cea de „spargere” (Split) sau „contopire” (Merge) a celulelor. Pentru celula activă, în cere este poziţionat cursorul, se poate alege din meniul contextual opţiunea Split Cells (spargere celulă). Aceasta deschide p fereastră de dialog în care utilizatorul poate stabili numărul de rânduri şi coloane în care este divizată celula activă

Figura II/ 66 – Paşii pentru “spargerea” unei celule

Operaţia inversă este „contopirea” celulelor (Merge): se selectează celule dorite, se execută click dreapta şi se alege opţiunea Merge Cells din meniul contextual

Figura II/ 67 – Paşii pentru “contopirea” celulelor

Editarea tabelelor: unificarea şi „spargerea” celulelor



7.2 Inserarea imaginilor şi graficelor

Se spune că o imagine egalează o mie de cuvinte. De altfel, pe parcursul acestui curs aţi putut observa cât de utile sunt imaginile pentru a ilustra explicaţiile oferite. Se trage astfel uşor concluzia că inserarea de imagini în documentele Word este o opţiune importantă, p care utilizatorii trebuie să o poată folosi fără probleme. Inserarea unei imagini în document se realizează poziţionând cursorul în locul unde va fi introdusă imaginea, apoi accesând meniul Insert, opţiunea Picture, sub-opţiunea From File. Aceasta va deschide o fereastră de dialog cu ajutorul căreia se navighează la adresa unde se află imaginea ce se doreşte a fi introdusă, unde se execută dublu click pe respectiva imagine.

Figura II/ 68 – Accesarea opţiunii de inserare a imaginilor

Odată inserată imaginea în document, prin dublu click pe aceasta se pot accesa opţiunile de formatare ale imaginii. Cea mai importantă pagină de opţiuni este pagina Layout (aşezare). Această pagină de opţiuni permite stabilirea modului în care imaginea interacţionează cu textul din jur. Rezultatele aplicării fiecărei opţiuni sunt evidente, fiind ilustrate în fereastra de dialog.

Figura II/ 69 – Pagina de opţiuni Layout a meniului de formatare a

imaginii O altă pagină ce prezintă interes din meniul Format Picture este cea cu ajutorul căreia se pot redimensiona imaginile introduse. Este vorba despre pagina Size. Folosind casetele de dimensiuni din această

Cum se inserează o imagine?

Formatarea imaginilor: alinierea



pagină se pot stabili exact lăţimea şi înălţimea imaginii sau procentul sub care se face redimensionarea. Operaţiile de rotire sau redimensionare a imaginilor introduse se pot realiza foarte uşor şi cu mouse-ul, prin „apucarea” marginilor şi redimensionarea cu Drag and Drop, exact ca la redimensionarea ferestrelor. Dacă în pagina Layout este bifată orice altă opţiune decât „In line with text” atunci este posibilă şi rotirea imaginii, şi cu ajutorul mouse-ului. Poziţionând mouse-ul pe punctul verde de deasupra imaginii se poate roti imaginea prin Drag and Drop.

Figura II/ 70 – Pagina Size a meniului Format Picture

Figura II/ 71 – Rotirea cu mouse-ul a imaginilor introduse Atunci când nu aveţi imagini potrivite pentru ilustrarea ideilor exprimate, există opţiunea de a folosi una din imaginile puse la dispoziţie de Microsoft, aşa numitele Clip-Art. Pentru a avea acces la colecţia de clip-art aceasta trebuie în primul rând să fie instalată pe calculator. Pentru a activa panoul Clip Art acesta trebuie ales din meniul Task Pane.

Figura II/ 72 – Activarea panoului Clipart în Task Pane

Formatarea imaginilor: dimensiunile



Acest panou oferă posibilitatea de a căuta imagini din colecţie după anumite criterii. Apoi, pentru introducerea imaginii dorite se execută un click stânga pe pictograma imaginii respective.

Figura II/ 73 – Căutarea de imagini clipart şi introducerea lor în document

Test de autoevaluare – Tabele, grafice, imagini

1) Aveţi un tabel care se întinde pe mai multe de o singură pagină. Doriţi să repetaţi capul de tabel la începutul fiecărei pagini. Aţi putea segmenta tabelul şi copia manual primul rând. Totuşi, realizaţi că o astfel de abordare nu este una eficientă, mai ales dacă nu există o certitudine privind volumul de date care va fi conţinut pe fiecare rând din tabel. Astfel, pe măsură ce vor fi introduse date în completarea celor existente, tabelul se va extinde. Care este opţiunea care permite repetarea automată a unui rând la începutul fiecărei pagini de tabel, şi cum poate fi accesată? __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2) Ultimul rând al unui tabel de pe o pagină depăşeşte marginile paginii şi trece pe pagina următoare. Există posibilitatea de a forţa rândul să treacă pe pagina următoare sau a-i permite să se „rupă” pe două pagini. Cum se numeşte această opţiune şi unde este ea localizată? __________________________________________________________________________________________________________________ 3) Este posibilă stabilirea de lăţimi diferite la nivel de coloană? Dar la nivel de celulă? (Adică este posibil ca celulele de pe un rând să nu fie poziţionate perfect sub cele de pe rândul anterior, cu alte cuvinte să aibă alte lăţimi decât cele de pe alte rânduri?) __________________________________________________________________________________________________________________ 4) Aceeaşi întrebare dar legat de înălţimea rândurilor: este posibil ca un rând de celule să aibă o înălţime diferită de cea a celorlalte rânduri? Este posibil ca o singură celulă dintr-un rând să aibă o altă înălţime? __________________________________________________________________________________________________________________

Folosirea galeriei Clip Art



RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE Tabele, grafice, imagini

1) Opţiunea utilă în cazul de faţă este „Repeat as Header Row at beginning of each page”. Se efectuează click dreapta în rândul care va fi capul de tabel, se alege Table Properties, se alege eticheta Row şi se bifează opţiunea căutată. 2) Opţiunea utilă în acest caz este „Allow row to break across pages”, opţiune ce se poate accesa din meniul „Table Properties”, eticheta „Row”. 3) Da, ambele posibilităţi există. Pentru a stabili lăţimea unei singure celule fără a afecta întreaga coloană trebuie mai întâi selectată exact celula respectivă şi apoi cu ajutorul mouse-ului se stabileşte lăţimea acesteia. Dovada se află în tabelul de mai jos:

4) În cazul înălţimii celulelor situaţia diferă faţă de lăţimea acestora. Astfel, se pot stabili înălţimi diferite doar la nivel de rând, nu şi la nivel de coloană. Dovada este tot tabelul de la punctul 3.


Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Cum se numeşte opţiunea ce permite contopirea a mai multor celule adiacente într-una singură? 2) Cum se numeşte opţiunea ce permite împărţirea unei celule în mai multe sub-unităţi? 3) Care dintre următoarele opţiuni legate de amplasarea imaginilor faţă de text permit textului să înconjoare imaginea? (Alegeţi două opţiuni)

a) In line with text b) Square c) Tight d) In front of text

4) Care dintre următoarele opţiuni legate de amplasarea imaginilor faţă de text permit textului să se deplaseze fără să ţină cont de amplasarea imaginii?

a) Behind text b) Square c) Tight d) In front of text



BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 7 1) Word, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC ALL,

2001, Bucureşti 2) ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Procesare de text - Word”, Alina Munteanu,


Calcul tabelar. Aplicaţia Microsoft Excel


Unitatea de învăţare 8 APLICAŢIA MICROSOFT EXCEL

Cuprins

8.1 Introducere ......................................................................................................143 8.2 Lucrul cu aplicaţia............................................................................................143 8.3 Foile de calcul ................................................................................................143 8.4 Registrele de calcul .........................................................................................144 Răspunsuri la testele de autoevaluare ..................................................................147 Lucrare de verificare..............................................................................................151 Bibliografie ............................................................................................................152


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Enumere avantajele folosirii aplicaţiilor de calcul tabelar, • Demonstreze aptitudini de lucru cu aplicaţia MS Excel, precum introducerea

şi formatarea datelor în celule, introducerea, redenumirea şi ştergerea foilor de calcul, navigarea între foi de calcul,

• Explice semnificaţiile termenilor „calcul tabelar”, „foaie de calcul”, „registru de

calcul”, „celulă”, etc.



8.1 Introducere În viaţa de zi cu zi programele de calcul tabelar sunt foarte folosite atât în mediile de afaceri, cât şi pentru uzul personal. Programele de calcul tabelar folosesc tabele formate din rânduri şi coloane pentru a organiza informaţia în celule. Celulele pot conţine date, text sau cifre, iar asupra acestora se pot efectua operaţii matematice, pot aplica formule de calcul complexe, etc. Programele de calcul tabelar sunt utile pentru a realiza bugete, previziuni, simulări de rate de leasing, etc. Cel mai răspândit program de calcul tabelar este MS Excel, din suita Microsoft Office. Există şi alte programe de calcul tabelar, precum aplicaţia din suita Star Office oferită gratuit de Sun Microsystems sau aplicaţia Lotus 1-2-3. În general funcţionalităţile sunt aceleaşi. Aplicaţia Excel se distinge în special prin integrarea cu celelalte aplicaţii Office şi prin numărul imens de funcţii de prelucrare pus la dispoziţie utilizatorilor.

8.2 Lucrul cu aplicaţia Fişierele create de MS Excel poartă numele de registre de calcul (workbook). Extensia registrelor de calcul este .xls. Registrele şablon poartă extensia .xlt. Totodată, aplicaţia Excel poate fi utilizată pentru a deschide şi fişiere de alt tip, cel mai notabil fiind fişierele Comma Separated Values (Date separate prin virgulă), extensie .csv. Aceste fişiere (csv) sunt un mod practic de a organiza datele sub formă de tabele în scopul transmiterii lor către alte sisteme de operare, alte aplicaţii, prin e-mail, etc. Sunt în fapt fişiere de tip text, care conţin informaţii grupate sub formă de tabele, cu separatorul între celule constituit din semnul virgulă (de unde şi numele) sau alte caractere speciale, ca de exemplu spaţiul sau TAB-ul. Avantajul fişierelor .xls asupra fişierelor .csv este constituit de posibilitatea de a stoca formule de calcul, relaţii între date şi formatări. Fişierele .csv pot doar să stocheze datele simple în formă alfanumerică. Fişierele .xls pot conţine formule de calcul, relaţii între datele din celule, funcţii de calcul, formatări avansate, etc. Dezavantajul utilizării fişierelor .xls este, ca şi la cele .doc, dat de dimensiunea acestora, ca şi de posibilitatea de a conţine viruşi. Lucrul cu aplicaţia este simplu, operaţiile de deschidere, închidere, salvare, redenumire, salvare ca alt tip de fişier, deschiderea de mai multe fişiere simultan, etc. fiind practic identice pentru toate aplicaţiile din suita Office. De aceea considerăm suficientă prezentarea realizată în secţiunea 4.2 „Lucrul cu aplicaţia”. De asemenea, personalizarea ferestrei aplicaţiei se realizează în mod similar cu personalizarea ferestrei aplicaţiei Word, descrisă în secţiunea 4.3 „Particularizarea ferestrei”. În mod evident o parte dintre barele de instrumente din Word nu se regăsesc în Excel (ca de exemplu cea de stiluri), şi reciproc. Diferenţele nu sunt însă unele de fond. Trebuie înţeleasă bine diferenţa de funcţionalitate oferită de cele două aplicaţii. MS Word este un editor de texte, care oferă posibilităţi extinse de formatare, lucrul cu stiluri, introducerea de elemente ajutătoare

Aplicaţii de calcul tabelar

Fişiere Excel. Extensii.

Lucrul cu aplicaţia este similar cu Word.



(imagini, tabele, ecuaţii, etc.). Este folosit pentru a realiza rapoarte de activitate, lucrări de diplomă, cursuri, cărţi, adrese, scrisori, etc. MS Excel este un program dedicat realizării de calcule pe marginea unor date existente, spre exemplu realizarea unor bugete, simulări, calcule statistice, calcule financiare, etc. Deşi fiecare aplicaţie oferă funcţionalităţi oferite şi de cealaltă (în Word se pot introduce tabele iar în Excel se poate introduce text), scopul final al utilizării lor este diferit.

8.3 Foile de calcul Fişierele MS Excel se numesc registre de calcul. Acestea sunt compuse în mod standard de trei foi de calcul (worksheet sau simplu, sheet) numeotate de la Sheet 1 la Sheet 3. O foaie de calcul este o suprafaţă de lucrul formată din 256 coloane numerotate de la A la IV şi 65,536 rânduri, numerotate de la 1 la 65,536. 65,536 este egal cu 2 la puterea 16-a iar 256 este egal cu 2 la puterea 8. Intersecţia dintre un rând şi o coloană este o celulă. Celulele din foile de calcul sunt numerotate folosind adrese de tip Coloana x Rând. Astfel, adresele de celule sunt de forma:

A1: celula de la intersecţia primei coloane cu primul rând. Este prima celulă, privind de la stânga la dreapta şi de sus în jos.

C4: celula de la intersecţia coloanei C (a treia) cu rândul 4. FB25678: celula de la intersecţia coloanei FB (a 158-a) cu rândul

25,678. IV65536: „ultima” celulă, cea mai din dreapta şi pe ultimul rând.

Celula activă (în care este poziţionat cursorul, cu alte cuvinte celula selectată) este marcată prin afişarea cu o culoare diferită a capului de coloană şi a capului de rând, simultan cu afişarea adresei celulei selectate în câmpul de adresă din colţul stânga sus al foii de calcul.

Figura III/ 1 – Afişarea celulei active

Fiecare celulă poate conţine text, cifre, text şi cifre, care pot astfel afişa paragrafe de text, numere, sume, date, zile ale săptămânii, etc. Despre inserarea datelor în celule vom vorbi în unitatea de învăţare 9. În mod standard, un registru de calcul conţine 3 foi de calcul, numerotate de la 1 la 3. Pentru a naviga între foile de calcul se efectuează click cu mouse-ul pe eticheta cu numele foii de calcul ce se doreşte a fi activată. Numele foilor de calcul pot fi schimbate, pentru a reflecta cât mai expresiv conţinutul foii de calcul respective. Redenumirea uni foi de calcul se face executând click dreapta pe eticheta cu numele foii de clacul respective şi alegerea opţiunii Rename din meniul contextual.

Noţiuni specifice: rânduri, coloane, celule

Redenu-mirea unei foi de lucru



Figura III/ 2 – Redenumirea unei foi de calcul

Numele foii de calcul este selectat şi utilizatorul poate introduce un alt nume de la tastatură. Se sugerează folosirea de nume relativ scurte dar cât mai expresive pentru conţinutul foii respective. Pentru a valida noul nume şi pentru a reveni la activităţile curente, se apasă tasta ENTER după alegerea noului nume pentru foaia de calcul.

Figura III/ 3 – Foaia de calcul redenumită

Atunci când se constată că foile de calcul existente sunt insuficiente pentru a organiza corect informaţiile din registrul de calcul, se poate opta pentru introducerea de noi foi de calcul. Această opţiune se activează alegând din meniul Insert opţiunea Worksheet.

Figura III/ 4 – Inserarea unei noi foi de calcul

Rezultatul este inserarea unei noi foi de calcul înaintea foii de calcul active. Pentru a ordona foile de calcul după criterii stabilite de utilizator, acestea pot fi repoziţionate în ordinea dorită prin Drag and Drop executând click pe eticheta cu numele foii de calcul ce va fi mutată.

Figura III/ 5 – Deplasarea foilor de calcul pentru a modifica

ordinea lor în listă

Inserarea unei noi foi de lucru



Ordinea foilor de calcul în listă este importantă atât pentru a asigura o organizare a datelor conformă cu dorinţele utilizatorilor, dar şi pentru că navigarea între foile de calcul se poate realiza şi cu ajutorul combinaţiilor de taste CONTROL+PageUp (activarea foii de calcul anterioare din listă ) sau CONTROL+PageDown (pentru activarea foii de calcul următoare din listă). Totodată navigarea între foile de calcul se poate realiza şi cu ajutorul tastelor de navigaţie între foile de calcul, care permit utilizatorilor să „sară” la prima sau ultima foaie de calcul din listă.

Figura III/ 6 – Tastele de navigaţie între foile de calcul

Alte opţiuni notabile din meniul contextual obţinut prin click dreapta pe eticheta cu numele unei foi de calcul sunt Delete şi Move or Copy. Dacă opţiunea Delete este evident ce rezultat are (ştergerea definitivă a unei foi de calcul, cu întreg conţinutul ei), opţiunea Move or Copy deschide o fereastră de dialog ce are următoarele opţiuni:

Figura III/ 7 – Fereastra de dialog Move Or Copy Worksheet

To Book (în registrul): Mutarea sau copierea foii de calcul active

în alt registru de calcul. Se poate alege din listă oricare din registrele de calcul deschise simultan sau crearea unui nou registru de calcul.

Create a copy (creare copie): bifând această opţiune se realizează copierea în loc de mutarea foii de calcul la destinaţia aleasă.

Before sheet (mutare înaintea foii…): cu ajutorul acestei casete se poate stabili ordinea în listă a foii de calcul mutate, prin poziţionarea acesteia înaintea uneia dintre foile existente sau chiar la sfârşitul listei (opţiunea move to end)

Copierea unei întregi foi de calcul se poate realiza fie cu scopul includerii ei într-un alt registru de calcul, fie pentru preluarea formatărilor şi formulelor deja create şi înlocuirea doar a datelor, fie invers, pentru păstrarea datelor şi prelucrarea lor cu alte formule.

Navigarea între foile de calcul

Copierea şi mutarea foilor de calcul



8.4 Registrele de calcul

Operaţiile ce se pot aplica registrelor de calcul sunt cele de deschidere, închidere, salvare, salvare cu alt nume sau sub alt tip de fişier, imprimare, etc. Aşa cum am arătat în deschiderea aceste unităţi de învăţare, toate operaţiunile se realizează similar cu aplicaţia Word. Singurele diferenţe care apar faţă de fişierele Word sunt întâlnite la pregătirea în vederea imprimării a registrelor de calcul. De aceea vom trata în continuare formatarea în vederea imprimării a fişierelor de calcul tabelar, tip .xls. Meniul Page Setup se accesează, ca şi la Word, din meniul File, opţiunea Page Setup. În Excel, fereastra de dialog conţine patru pagini de opţiuni, similare cu cele de la Word. Prima este pagina Page:

Figura III/ 8 – Pagina Page a meniului Page Setup

Aceasta permite schimbarea orientării în pagină a registrului de calcul, redimensionarea (Scaling) sau imprimarea a mai multor pagini ale registrului de calcul pe o singură pagină de hârtie. Tot aici se poate alege tipul de hârtie pe care va fi imprimat registrul (Paper Size) şi calitatea la imprimare. Calitatea la imprimare se stabileşte în Dots Per Inch (puncte pe inch) – dpi. Cu cât mai multe puncte imprimate pe un inch, cu atât calitatea imprimării este mai mare. A doua pagină de opţiuni este cea de stabilire a marginilor registrului de calcul cât şi a spaţiului dedicat pentru antet sau subsol. Aceste casete funcţionează similar cu cele din Word:

Meniul Page Setup



Figura III/ 9 – Pagina Margins a meniului Page Setup

Diferenţele sensibile faţă de Word apar abia la pagina Header and Footer (antet şi subsol). La Word antetul şi subsolul documentului erau stabilite cu autorul meniului View, iar la Excel sunt stabilite din meniul Page Setup. Această diferenţă provine în principal din standardizarea mai puternică în cazul Excel, care permite per total mai puţine opţiuni de formatare a antetului şi subsolului. Pagina de setări specifice conţine o listă de anteturi sau note de subsol predefinite şi opţiunea de a crea unele personalizate (butoanele Custom Header şi Custom Footer). Acestea accesează o nouă pagină de dialog cu ajutorul căreia se pot introduce text sau elemente predefinite (numărul paginii, data, ora, numele autorului, etc.) în partea stângă, centrală sau dreaptă a antetului / subsolului.

Figura III/ 10 Pagina Header and Footer a meniului Page Setup

Stabilirea marginilor foii de calcul

Stabilirea antetului şi subsolului pentru foaia de calcul



Figura III/ 11 – Fereastra de formatare a antetului sau subsolului

pentru Excel Ultima pagină de opţiuni legată a meniului Page Setup este pagina Sheet. Această pagină permite stabilirea de capete de tabel în cazul tabelelor ce se întind pe mai multe pagini. Această opţiune este asemănătoare cu cea din Word şi se aplică atunci când tabelul de imprimat se întinde pe o suprafaţă mai mare decât pagina de hârtie. În aceste caz, pentru ca fiecare pagină imprimată să conţină capetele de rând sau de coloană, trebuie alese acele celule care conţin capetele de tabel respective. În caseta Rows to repeat at top se stabilesc capetele de coloane iar în caseta Columns to repeat at left se stabilesc capetele de rânduri. Zona care va fi folosită drept cap de tabel se exprimă folosind prima şi ultima celulă. Despre selectarea celulelor şi exprimarea zonelor de celule se găsesc informaţii în următoarea unitate de învăţare, numărul 9.

Figura III/ 12 – Pagina Sheet a meniului Page Setup

Meniul Page Setup, opţiunile de imprimare



Opţiunile din secţiunea Print se referă la alegerea culorii (alb-negru sau color) în care se va imprima, optarea pentru includerea capetelor de coloană şi rând ale Excel (cele care conţin numele coloanelor – de la A la IV – şi numerele rândurilor – de la 1 la 65,536 - ) – opţiunea Row and column headings. Stabilirea ordinii în care sunt aşezate paginile este tot un rezultat al faptului că tabelele din Excel se pot întinde pe o suprafaţă de lucru mare, atât pe orizontală cât şi pe verticală. În acest caz se alege dacă imprimarea va începe pe verticală sau pe orizontală. Cu alte cuvinte, „care va fi a doua pagină? cea din stânga primei pagini sau cea de dedesubtul acesteia?”. Am lăsat la urmă opţiunea de a imprima doar o anumită zonă din foaia de calcul, opţiune similară cu „selection” din Word În Excel se poate stabili doar o anumită zonă de celule ce va fi imprimată, în caseta Print Area. ATENŢIE!!! Opţiunile stabilite în meniul Page Setup se aplică SEPARAT pentru fiecare foaie de calcul. Adică pentru fiecare foaie de calcul trebuie repetat procesul de stabilire a marginilor, antetului şi subsolului, zonei de imprimare, etc.

Test de autoevaluare – Introducere in Excel

1) Ce extensie au fişierele standard produse cu ajutorul Microsoft Excel?

a) CSV; b) XLT; c) XLS; d) nici una dintre opţiunile anterioare

2) În tabelul următor, bifaţi în dreptul aplicaţiei corespunzătoare utilizările pentru care este destinată:

Scopul MS Excel MS Word Compunerea unei lucrări ştiinţifice Realizarea unui buget de venituri şi cheltuieli Realizarea de calcule statistice Scrierea unei adrese oficiale Trimiterea unei scrisori de intenţie Întocmirea unui eseu literar Efectuarea unor previziuni legate de evoluţia preţurilor Determinarea inflaţiei Analiza economico-financiară a unei întreprinderi Realizarea unui raport de activitate

3) Care dintre următoarele adrese de celule nu sunt valide în foile de calcul MS Excel? (Alegeţi trei)

a) A0 b) A1 c) IV 4560 d) MM 200 e) IV65536 f) AB68000



RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE Introducere in Excel

1) C 2) În tabelul următor, bifaţi în dreptul aplicaţiei corespunzătoare utilizările pentru care este destinată:

Scopul MS Excel MS Word Compunerea unei lucrări ştiinţifice NU DA Realizarea unui buget de venituri şi cheltuieli DA NU Realizarea de calcule statistice DA NU Scrierea unei adrese oficiale NU DA Trimiterea unei scrisori de intenţie NU DA

3) A , D si F 4) C

LUCRARE DE VERIFICARE – UNITATEA 8 Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Care dintre următoarele sunt avantaje ale folosirii fişierelor XLS în locul celor CSV? (alegeţi două – 3 puncte – 1.5 puncte fiecare răspuns)

a) Fişierele XLS pot fi uşor folosite pe orice tip de sistem de operare; b) Fişierele XLS pot conţine alături de informaţiile propriu-zise şi formule sau funcţii matematice; c) Fişierele XLS ocupă mai puţin spaţiu pe harddisk; d) Fişierele XLS pot conţine şi informaţii formatate

2) Numărul standard de foi de lucru (worksheet) într-un registru de calcul (workbook) este trei. Pentru a introduce foi de calcul adiţionale se foloseşte opţiunea Worksheet din meniul Insert. Cum este poziţionată noua foaie de calcul faţă de cele deja existente? (3 puncte)

a) Noua foaie de calcul este inserată ultima; b) Noua foaie de calcul este inserată prima; c) Noua foaie de calcul este inserată înaintea foii de calcul active; d) Noua foaie de calcul este inserată după foaie de calcul activă.



3) În tabelul următor, bifaţi în dreptul aplicaţiei corespunzătoare utilizările pentru care este destinată

Scopul MS Excel MS Word Întocmirea unui eseu literar NU DA Efectuarea unor previziuni legate de evoluţia preţurilor DA NU Determinarea inflaţiei DA NU Analiza economico-financiară a unei întreprinderi DA NU Realizarea unui raport de activitate NU DA

BIBLIOGRAFIE - UNITATEA 8 1) Excel, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC ALL,

2001, Bucureşti 2) Calcul Tabelar – Excel, Ana Dulu, Editura ANDRECO, 2005,

Bucureşti 3) Curs Online „Calcul tabelar - Excel”, Cristian Logofătu,


Operaţii avansate în Microsoft Excel


Unitatea de învăţare 9 OPERAŢII DE BAZĂ ÎN MICROSOFT EXCEL

Cuprins:

9.1 Inserarea datelor............................................................................................. 154 9.2 Selectarea în Excel ......................................................................................... 157 9.3 Formatarea în Excel........................................................................................ 161 9.4 Copierea, mutarea şi ştergerea datelor........................................................... 167 Răspunsuri la testele de autoevaluare.................................................................. 174 Lucrare de verificare ............................................................................................. 175 Bibliografie ............................................................................................................ 176


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Insereze date (text, cifre, date şi ore, etc.) în registrele de calcul Excel. • Selecteze corect şi eficient datele din foile de calcul în vederea aplicării de

formatări sau a copierii sau mutării datelor respective. • Aplice formatări conţinuturilor selectate. • Copieze, mute sau şteargă date din foile de calcul.

Operaţii de bază în Microsoft Excel


9.1 Inserarea datelor Inserarea datelor în foile de lucru Excel se face cu ajutorul tastaturii, celulă cu celulă. Astfel, datele sunt organizate în foile de calcul în celule. Fiecare celulă poate conţine peste 25,000 caractere, mult peste necesar în cazul utilizării aplicaţiei pentru scopul său, de a simplifica operaţiile de calcul tabelar. Pentru a introduce date într-o celulă, aceasta trebuie activată. Activarea celulelor se realizează cu ajutorul tastelor săgeată sau mouse-ului. Celula activă este identificată prin afişarea identificatorului său în câmpul de adresă şi prin aplicarea unui chenar negru, îngroşat.

Figura III/ 13 – Identificarea celulei active

Inserarea datelor în celula activă se face folosind tastatura, sau prin copierea de date din alte celule sau alte tipuri de fişiere. Despre copierea datelor vom vorbi în secţiunea 9.4 „Copierea, mutarea şi ştergerea datelor”. Informaţiile introduse în celule pot fi de tip text, număr, dată sau timp, cifre contabile, etc. Toate acestea se diferenţiază prin aplicarea de formatări diferite. Singura diferenţă pe care o realizează Excel între datele introduse în celule este dacă datele sunt:

de tip număr: toate caracterele din celulă sunt cifre. Celulele ce conţin numere sunt aliniate în mod automat la dreapta.

de tip text: indiferent dacă există un singur caracter non-numeric sau numai caractere non-numerice, Excel tratează celula respectivă ca text. Celulele ce conţin text sunt aliniate în mod automat la stânga.

formule: funcţionalitatea principală a programelor de calcul tabelar este realizarea de calcule cu ajutorul unor formule introduse de utilizatori. Pentru introducerea de formule, utilizatorul trebuie să înceapă cu semnul egal (=) sau minus (-).

În cazul celulelor care conţin formule este afişat rezultatul formulei, şi nu formula însăşi. Mai multe despre formule în unitatea de învăţare nr. 10.

Atunci când textul introdus într-o celulă depăşeşte lăţimea celulei există două scenarii:

dacă celula (celulele) alăturată (alăturate) sunt libere, goale, atunci Excel afişează textul integral, trecând peste marginile celulei.

dacă celula (celulele) alăturată (alăturate) nu sunt libere, goale, atunci Excel afişează doar textul care poate fi afişat fără a suprascrie celulele ocupate. Conţinutul celulei este păstrat integral, însă nu se afişează.

Celula activă este cea în care se inserează datele din tastatură

Excel aliniază textul la stânga şi numerele la dreapta



Figura III/ 14 – Modul de afişare a textului mai larg decât celulele

Se observă din imagine că Excel păstrează întregul text în celula respectivă, dovadă fiind câmpul pentru formule (Formula Bar) care afişează întreg conţinutul celulei active. Despre formatarea celulelor astfel încât să poată fi afişat tot conţinutul, informaţii pe larg în secţiune 9.3 „Formatarea în Excel”. Câmpul de formule este cel mai util instrument pentru inserarea datelor şi editarea conţinutului celulelor. Atunci când o celulă este activă, câmpul de formule afişează conţinutul integral al celulei. În cazul în care celula conţine o formulă, câmpul de formule afişează formula, pentru a putea fi editată, în timp ce în foaia de calcul este afişat rezultatul formulei. Odată terminat procesul de inserare a datelor în celula activă, pentru a confirma inserarea este suficient să se dezactiveze celula. Astfel, prin apăsarea oricăreia dintre tastele săgeată, TAB sau ENTER, cursorul este mutat asupra unei alte celule, activând-o, iar celula iniţială salvează datele ce au fost introduse. ATENŢIE!!! Pentru a modifica datele introduse anterior, nu este suficient să se selecteze celula de editat şi să se adauge datele dorite. Acest procedeu va duce la înlocuirea datelor din celulă cu noile date introduse. Pentru editarea datelor dintr-o celulă trebuie executat dublu click în celula respectivă, şi apoi poziţionat cursorul la locul unde vor fi editate / introduse /şterse datele. O altă variantă de a deschide celula în mod editare este selectarea acesteia urmată de apăsarea tastei F2. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în cazul editării formulelor. Confirmarea inserării datelor prin tasta TAB va activa următoarea celulă la dreapta. Confirmarea cu tasta ENTER va activa celula de dedesubt. Confirmarea cu tastele săgeata va deplasa cursorul la celula următoare în direcţia săgeţii apăsate. În cazul editării celulelor, tastele săgeată deplasează cursorul textului în interiorul celulei şi acceptarea modificărilor se realizează doar cu tastele TAB sau ENTER. Dacă se introduc date în tabel urmând traseul de la stânga la dreapta şi apoi de sus în jos, se poate opta pentru navigarea pe orizontală cu tasta TAB. La sfârşitul rândului se apasă tasta ENTER şi se activează prima celulă de pe rândul următor, scutind astfel utilizatorul să deplaseze cursorul până la începutul rândului.

Când textul este prea lung pentru celulă acesta trece peste celule învecinate, dacă sunt libere

Pentru editarea unei celule se foloseşte tasta F2



Figura III/ 15 – Deplsarea cu TAB şi ENTER pentru inserarea datelor

în tabele multi-rând 9.1.1 Inserarea numerelor

În cazul în care în celule se introduce un număr este suficient să se tasteze cifrele acestuia. Probleme pot apărea doar în cazul introducerii de numere cu virgulă. În general sistemele de operare sunt setate cu opţiunile regionale pentru sistemul englez, în care virgula şi punctul joacă rol invers. Astfel, „3 virgulă 54” se scrie 3.54 iar despărţirea în grupuri de câte 3 cifre se face cu virgula, ca în exemplul 2,345,654 . Trebuie ţinut cont de acest considerent atunci când se introduc numere în celule. Astfel, numărul „101.223,54” din limba română va trebui introdus ca „101223.54”. A se ţine cont că se introduce numai separatorul de zecimale, în acest caz punctul. Pentru afişarea numerelor grupate în grupuri de 3 cifre, trebuie aplicată o anumită formatare. Despre formatări vom vorbi în secţiunea 9.3 „Formatarea în Excel”. Pentru introducerea numerelor negative este suficientă precedarea acestora de semnul minus (-)

9.1.2 Inserarea datei sau a orei Pentru inserarea datelor se recomandă folosirea limbii engleze, şi ordinea „dd mmm yy” adică două cifre pentru zi, trei litere pentru lună şi două cifre pentru an, despărţite prin spaţiu. Exemple de date: „01 Jan 99” sau „25 Jul 05”, etc. Trebuie introduse numele lunilor în limba engleză. În acest mod se asigură că nu apar confuzii între formatul de dată standard american mm/dd/yy şi cel european dd/mm/yy. Pentru a afişa data în alt format, trebuie aplicată o formatare de tip dată. Deocamdată însă ne oprim la modul de introducere al datelor, care recomandăm să fie cel prezentat la începutul paragrafului. Pentru introducerea de ore recomandăm folosirea formatului hh:mm, unde grupul hh reprezintă ora şi trebuie să fie un număr mai mic decât 24 iar grupul mm reprezintă minutele şi trebuie să fie un număr mai mic decât 60. Separarea se face prin două puncte (:). Pentru afişarea în alte formate se va aplica ulterior o formatare, dar pentru introducere recomandăm modelul hh:mm.

Formatul numerelor este cel american: punctul separă zecimalele

Datele se introduc in format

„dd mmm yy”



9.1.3 Inserarea însemnelor monetare

Dacă de exemplu se doreşte afişarea într-un tabel a valutei pentru cifrele prezentate, NU trebuie introdus numele valutei sau simbolul acesteia împreună cu numărul în aceeaşi celulă, deoarece Excel va trata celula ca text. Dacă se doreşte efectuarea de operaţii cu numerele respective, trebuie introduse doar numerele, şi apoi aplicată o formatare de tip „Currency”.

9.2 Selectarea în Excel Ca şi în Word, pentru a putea aplica formatări sau a realiza operaţii de copiere/mutare este nevoie să se selecteze conţinuturile în prealabil. În Excel selectarea se realizează foarte uşor cu ajutorul mouse-ului. Mouse-ul poate îndeplini foarte multe funcţii în Excel, iar în funcţie de forma pe care o are cursorul său la un moment dat, funcţiile disponibile se modifică. De aceea considerăm că trebuie să demarăm această secţiune cu o scurtă prezentarea a tipurilor de cursor şi a funcţiilor disponibile.

Figura III/ 16 – Tipuri de cursor al mouse-ului în Excel

Cursorul obişnuit: acţionează în zona barelor de instrumente şi

a meniurilor, pe care le activează prin click. Prin click and drag acţionează barele de defilare iar prin Drag and Drop poate fi folosit la mutarea celulelor.

Cursorul cruce albă: acţionează în interiorul foilor de calcul, activând celulele prin click. Este folosit pentru selectare, prin click and drag pe celule sau capetele de rând şi coloană.

Cursorul cruce neagră: apare la trecerea cu mouse-ul peste pătratul din colţul dreapta jos al celulei active. Prin tragere conţinutul celulei active se copiază în celulele indicate.

Cursorul săgeată dublă: apare atunci când se poziţionează mouse-ul în zona dintre două etichete de cap de coloană sau cap de rând. Prin click and drag în direcţia dorită se modifică înălţimea sau lăţimea celulelor din coloana/rândul repectiv.

Cursorul de editare: acţionează în interiorul celulelor, apare prin dublu click în celula al cărei conţinut se doreşte editat. Funcţionează similar cu cursorul din WORD, permiţând editarea textului din celula respectivă.

Mouse-ul are diferite funcţionalităţi, în funcţie de cursor



Cursorul Help: se obţine prin apăsarea simultană a tastelor SHIFT şi F1 sau prin activarea opţiunii What's this? din meniul HELP. Foloseşte la afişarea informaţiilor din HELP referitoare la obiectul pe care se face click cu el.

Astfel, pentru selectare se foloseşte cursorul tip cruce albă. Pentru a fi clar, acesta nu trebuie activat într-un mod deosebit, ci pur şi simplu este disponibil atunci când nimic nu este selectat, dacă plimbaţi mouse-ul peste celulele din foaia de calcul. Pentru a selecta o celulă se execută click stânga pe ea. Aceasta este activată, prin afişarea unui chenar negru îngroşat în jurul ei (Figura III/13). Pentru selectarea unei zone de celule adiacente se execută click cu mouse-ul pe prima celulă şi păstrându-se apăsat butonul stâng al mouse-ului se deplasează acesta pentru a acoperi întreaga zonă de celule ce se doreşte selectată. Operaţiunea poartă numele de Click and Drag.

Figura III/ 17 – Selectarea cu mouse-ul, prin Click and Drag

Ca şi la selectarea din Windows sau Word, există şi posibilitatea de a selecta celule sau zone de celule non-adiacente. Pentru aceasta se foloseşte tasta CONTROL care se ţine apăsată în timpul efectuării selectărilor de zone ne-adiacente prin click and drag.

Figura III/ 18 – Selectarea de zone ne-adiacente, cu tasta CONTROL

În figura anterioară s-a folosit tehnica click and drag pentru a selecta fiecare zonă de celule, şi tasta CONTROL a fost ţinută apăsată pe tot parcursul folosirii mouse-ului. În cazul selectării de celule ne-adiacente, este posibilă doar aplicarea de formatări sau ştergerea celulelor, copierea şi mutarea nefiind posibile. Pentru a selecta una sau mai multe coloane sau unul sau mai multe rânduri, se foloseşte tot cursorul cruce albă, cu care se selectează prin click and drag etichetele de cap de linie sau cap de coloană.

Selectarea cu mouse-ul: click and drag

Selectarea cu mouse-ul şi tasta CONTROL



Figura III/ 19 – Multiple coloane şi rânduri selectate prin click and drag împreună cu tasta CONTROL

Selecţia de celule adiacente se poate realiza şi doar cu ajutorul tastaturii, pornind de la prima celulă ce se doreşte selectată, menţinând apăsată tasta SHIFT şi folosind tastele săgeată sau PageUp şi PageDown pentru deplasare. Dacă se foloseşte şi tasta CONTROL, se poate realiza selecţia întregii coloane / întregului rând până la prima celulă goală.

Figura III/ 20 – Exemple de selecţie cu ajutorul tastelor săgeată, SHIFT şi CONTROL

În imagine distingem 3 exemple:

(1): se porneşte de la prima celulă non-blank (care nu este goală) de pe rând, se apasă simultan CONTROL+SHIFT+Săgeată Dreapta şi selecţia automată include toate celulele non-blank adiacente.

(2) Se porneşte de la o celulă non-blank şi cu combinaţia de taste anterior menţionată se selectează totul până la prima celulă blank de pe rând.

(3) Situaţia este analogă cu (1) dar se realizează pe verticală, cu combinaţia de taste CONTROL+SHIFT+Săgeată Jos.

Ca observaţie notăm faptul că există şi posibilitatea utilizării aceloraşi combinaţii, dar fără tasta SHIFT, având ca rezultat navigarea până la întâlnirea primei celule blank. Dacă în direcţia dorită nu există nici o celulă non-blank înaintea uneia blank, atunci selecţia sau navigaţia se face până la sfârşitul rândului (celula IVxx) / coloanei (celula yy65536). xx şi yy reprezintă numărul rândului, respectiv coloanei, pe care se execută selecţia.

Selectarea rândurilor sau coloanelor

Selectarea datelor contigue (celule adiacente fără spaţii libere)



Activitate practică – Inserarea, selectarea şi formatarea

1) Vom exersa pentru câteva modalităţi de introducere a datelor calendaristice în celulele Excel. Vom alege ca dată data de 1 ianuarie 2007. Selectaţi celula A1. Tastaţi în celulă 01 jan 07. Cum validaţi conţinutul celulei? __________________________________________________________________________________________________________________ 2) Apăsaţi tasta Enter sau săgeata în jos pentru a trece în celula A2. Ce se întâmplă cu data introdusă în celula A1? __________________________________________________________________________________________________________________ 3) În celula A2 tastaţi 01-jan-06 fără nici un spaţiu. Apăsaţi tasta Enter. În celula A3 tastaţi 01/jan/07 si apăsaţi tasta Enter. În celula A4 tastaţi 01/01/07 .În celula A5 tastaţi 1-1-7 fără spaţii iar în A6 cu spaţii între cifre şi liniuţe. Care sunt efectele acestor operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________ 4) Ţinând cont că formatul standard al datei în Excel este Luna Zi An, cum trebuie introduse în format cifra/cifra/cifra (ca de exemplu 01/01/07) următoarele date?

a) 2 februarie 98 b) 12 martie 2001 c) 24 decembrie 2008 d) 11 septembrie 2001

5) În mod standard, Excel va accepta numerele în format american. Astfel, separatorul de zecimale este punctul iar delimitarea vizuală a miilor se face folosind virgula, ca în exemplul 1,234.50. Este vorba despre o mie două sute treizeci şi patru virgulă cinci. Tastaţi în celula B1 1200.56, în celula B2 1,200.56 iar în celula B3 1200,56. Apoi tastaţi în celula C1 o formulă care să adune 1 la conţinutul celulei B1. Trebuie să tastaţi =B1+1 (inclusiv semnul egal). Efectuaţi analog operaţia în celulele C2 şi C3 introducând deci formulele =B2+1şi =B3+1. Care sunt efectele acestor operaţii? _________________________________________________________________________________________________________________ 6) Doriţi să aplicaţi o formatare unitară tuturor celulelor care conţin date. Primul pas pentru aceasta este să le selectaţi. Acest lucru se poate realiza prin tehnica Drag and Drop ca şi la Windows sau Word, sau se poate realiza cu ajutorul săgeţilor şi tastelor SHIFT şi CONTROL. Poziţionaţi cursorul pe celula A1. Care este combinaţia de taste ce permite selectarea automată a tuturor celulelor până la A6 inclusiv? __________________________________________________________________________________________________________________ 7) Doriţi să ştergeţi conţinutul tuturor celulelor de pe un rând. Primul pas pentru aceasta este să le selectaţi. Care este operaţia prin care se poate selecta un rând întreg? Dar pentru a selecta două rânduri adiacente? Dar pentru a selecta două rânduri neadiacente (de exemplu rândul 2 şi 5) ?



___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 8) Ce combinaţie de taste este cel mai uşor de folosit pentru a selecta toate celulele dintre celula activă şi începutul rândului? _________________________________________________________________________________________________________________

9.3 Formatarea în Excel În primul rând trebuie menţionat că entitatea de bază la nivelul căreia se aplică formatările este celula. Totodată trebuie menţionat că bara de instrumente Formatting este aceeaşi în Excel ca şi în Word, oferind deci funcţionalităţi identice: alegerea fontului, dimensiunii acestuia, aplicarea formatărilor Bold, Italic, Underline, alinierea la stânga, dreapta sau centrat , colorarea fontului sau aplicarea unui fundal, etc. Ca deosebire faţă de Word, bara Formatting din Excel conţine în mod standard şi câteva formatări predefinite pentru numere: afişarea sub formă de procente, afişarea cu virgulă sau cu unităţi de măsură (currency), creşterea sau scăderea numărului de zecimale cu care este afişat numărul, etc. Pentru a aplica formatări unei celule sau unei zone de celule acestea trebuie întâi selectate. Apoi se accesează meniul Format, opţiunea Cells sau se foloseşte combinaţia de taste CONTROL+1. Rezultatul este deschiderea unei ferestre de dialog Format Cells, cu mai multe pagini de opţiuni. Vom explica în amănunt fiecare dintre paginile ce prezintă importanţă. Cea mai importantă pagină de opţiuni este cea denumită Number. Aceasta se referă la modul de afişare şi de interpretare al numerelor introduse în celule. Există o listă de 12 pagini de sub-opţiuni.

Figura III/ 21 – Pagina Number, opţiunile legate de afişarea ca numere

Pentru a deschide meniul de formatare a celulelor se foloseşte CONTROL+F1

Formatarea numerelor: numărul de zecimale, numerele negative



Probabil cea mai folosită sub-pagină de opţiuni este cea prezentată în imagine, care permite creşterea sau scăderea numărului de zecimale afişate – zona 1 -, separarea numerelor lungi în grupuri de câte trei cifre – zona 2 – şi alegerea unui format pentru numerele negative – zona 3.

Figura III/ 22 – Pagina Number, opţiuni legate de afişarea ca monedă

naţională Sub-opţiunea Currency permite afişarea numerelor însoţite de simboluri monetare, păstrându-se tratamentul ca numere. Astfel, dacă se introduce într-o celulă „123 EUR” acesta va fi perceput ca text, şi deci operaţiile matematice vor fi indisponibile. Pentru a putea afişa simbolul monetar păstrând posibilitatea efectuării de operaţii se optează pentru formatarea tip Currency şi se alege din listă simbolul monetar de folosit. Următoarea categorie de sub-opţiuni este denumită Accounting (contabilitate). Aceasta are aceleaşi opţiuni ca şi Currency, mai puţin posibilitatea de a stabili formatul pentru numere negative, deoarece standardele contabile presupun afişarea sumelor negative din contabilitate între paranteze.

Figura III/ 23 – Pagina number, opţiunile legate de afişarea ca dată

Formatarea ca valute (Currency)

Alegerea modului de afişare a datelor calenda-ristice



Opţiunile de formatare tip dată şi oră permit alegerea din listă a unui tip de formatare. Pentru a înţelege diferenţele dintre anumite tipuri ce par identice, urmăriţi caseta Sample din partea de sus a ferestrei de dialog. Aşa cum arată numele sub-opţiunile Percentage şi Fraction permit afişarea numerelor sub formă de procentaj sau fracţie. Pentru aplicarea formatării tip procentaj sugerăm folosirea butonului special din bara Formatting, urmat de creşterea sau descreşterea numărului de zecimale afişat. Afişarea ca fracţie transformă numerele introduse în fracţii ireductibile. Opţiunile ce se pot stabili sunt legate de numărul de cifre cu care se afişează fracţia.

Figura III/ 24 –Formatarea ca fracţii ireductibile şi rezultatele sale

Formatarea tip ştiinţific presupune afişarea numerelor ca numere cu un număr prestabilit de zecimale şi înmulţit cu o putere a lui 10. Spre exemplu, 1,500,000 este afişat ca 1.5E+6 adică 1.5 x 10^6. Formatarea ca text impune tratamentul numerelor ca text, iar cea tip Special permite alegerea formatărilor gen ZipCode sau Social Security Number, aplicabile evident doar în Statele Unite. O ultimă categorie de interes este cea de personalizare, care poate fi folosită pentru a realiza formatări personalizate, în anumite limite. Spre exemplu, un model de formatare tip dddd dd/mmm/yyyy va afişa datele precum Sunday 01/Jan/2005. Cu aceasta am încheiat prezentarea tipurilor de formatări ale numerelor şi avansăm către formatările privind alinierea, accesibile de pe a doua pagină de opţiuni a meniului Format Cells, este vorba despre Alignment.

Alte tipuri de formatări

Afişarea numerelor ca fracţii



Figura III/ 25 – Pagina de opţiuni Alignment a meniului Format Cells

Opţiunile de aliniere orizontală şi verticală a textului în celulă sunt evidente: stânga, dreapta, centrat, sus, jos, central, distribuit (echivalentul lui Justify din Word), şi există şi posibilitatea indentării textului faţă de marginea celulei. De asemenea opţiunile Wrap text şi Shrink to Fit au funcţionalităţi identice cu cele din Word, aşa că reluăm exemplul de la secţiunea 7.1 „Inserarea tabelelor”

Figura III/ 26 – Avantaje şi dezavantaje Wrap text faţă de Shrink to Fit

Atenţie! Shrink to fit nu poate fi bifat decât dacă la alinierea orizontală este bifat General. Tot General permite şi alinierea automată a numerelor la dreapta şi a textului la stânga. Paginile de opţiuni Font şi Borders funcţionează perfect identic cu cele din Word, iar pagina Patterns foloseşte la stabilirea unui fundal pentru celulă, eventual cu un model imprimat (Pattern). Pagina de opţiuni Protection conţine două opţiuni: Locked şi Hidden. În mod obişnuit opţiunea Locked este bifată. Această opţiune este utilă atunci când se preconizează doreşte prevenirea accesului utilizatorilor nedoriţi în cadrul registrelor de calcul. Am prezentat aproape toate posibilităţile de formatare din Excel şi nu ne-am referit la lăţimea coloanelor sau înălţimea rândurilor. Acestea pot fi setate relativ uşor prin selectarea capetelor de coloană / rând şi redimensionarea prin click and drag cu ajutorul mouse-ului. Pentru a se putea activa modul de redimensionare, mouse-ul trebuie să aibă cursorul în formă de săgeţi duble. Pentru lăţirea coloanelor trebuie

Alinierea textului în celule

Wrap text sau

Fit text?



poziţionat în partea dreaptă a coloane de redimensionat ar pentru înălţarea rândurilor în partea de jos a rândului.

Figura III/ 27 – Redimensionarea coloanelor prin click and drag

Există totodată şi posibilitatea stabilirii în mod exact a lăţimii sau înălţimii coloanelor sau rândurilor selectate. Se alege din meniul contextual opţiunea Column Width în cazul coloanelor şi Row Height în cazul rândurilor. Excel deschide o fereastră de dialog în care se poate stabili exact lăţimea sau înălţimea.

Figura III/ 28 – Redimensionarea exactă a coloanelor şi rândurilor

O ultimă posibilitate de redimensionare a coloanelor şi rândurilor este cea automată. Astfel, poziţionând mouse-ul în dreapta etichetei cu capul coloanei de redimensionat sau sub eticheta rândului de redimensionat şi executând dublu click cu mouse-ul în formă de săgeţi duble se obţine redimensionarea automată a coloanei / rândului. Redimensionarea automată potriveşte lăţimea coloanei astfel încât tot conţinutul celei mai lungi celule să poată fi afişat pe un singur rând. În cazul redimensionării pe verticală, se foloseşte exact „atâta înălţime” câtă este necesară pentru a afişa complet conţinutul celei mai înalte celule. O eroare care apare adesea în foile de calcul este afişarea unui număr cai lung decât încape în celulă. În acest caz în loc de număr, Excel afişează o serie de diez. Prin redimensionarea automată se asigură că cel mai lung număr de pe coloana respectivă poate fi afişat.

Redimensionarea rândurilor şi coloanelor

Stabilirea dimensiu-nilor exacte pentru rânduri şi coloane

Redimen-sionarea automată: suficient pentru cel cea mai mare celulă



Test de autoevaluare – Formatarea

1) Pentru a accesa opţiunile de formatare ale unei celule trebuie să faceţi click pe meniul Format şi să alegeţi opţiunea Cells, având selectată(e) celula(le) pe care le doriţi re-formatate. Există însă încă două metode mai rapide de accesare a meniului de formatări. Care sunt aceste opţiuni? (Alegeţi două)

a) Executaţi click dreapta în zona selecţiei şi alegeţi opţiunea Format Cells din meniul contextual; b) Apăsaţi butonul Format Cells de pe bara de instrumente Formatting; c) Folosiţi combinaţia de taste CONTROL+F1; d) Folosiţi combinaţia de taset CONTROL+1.

2) Care este efectul bifării sau de-bifării opţiunii Use 1000 separator din pagina de opţiuni Number a meniului de formatare a celulelor?

a) Introduce celule de separare la fiecare 1000 de celule de pe rândul sau coloana selectate; b) Foloseşte un semn (cel mai adesea virgula) pentru a delimita vizual numerele mari în grupuri de câte trei cifre, pentru a le uşura citirea; c) Separa numerele în multipli de 1000; d) Această opţiune nu se regăseşte pe pagina Number a meniului respectiv.

3) Folosind tipul de formatare Scientific, cu 2 zecimale, cum vor fi scrise următoarele numere:

a) 1 b) 1234,5 c) 0,5 d) -5463,27

4) Care este efectul aplicării unei formatări de tip Wrap Text asupra unei celule?

a) Atunci când în celula respectivă sunt introduse numere foarte lungi, iar lăţimea celulei nu este suficientă, Excel va afişa numărul pe mai multe rânduri; b) Dacă în celula respectivă se găseşte un text care este prea lung pentru lăţimea celulei, aceasta va fi expandată pe verticală pentru a permite afişarea întregului text.; c) Dacă în celula respectivă este inserată o dată calendaristică ce se întinde mai departe de lăţimea celulei, celula este expandată pe înălţime pentru a putea permite afişarea întregii date; d) Toate opţiunile anterioare sunt corecte.



9.4 Copierea, mutarea şi ştergerea datelor în Excel 9.4.1 Ştergerea

Operaţia cea mai uşor de executat este ştergerea datelor selectate. Excel pune însă la dispoziţia utilizatorilor mai multe tipuri de ştergere. Se poate opta pentru golirea conţinuturilor celulelor selectate, caz în care se apasă simplu tasta Delete, sau se poate opta pentru ştergerea integrală a celulelor respective, cu deplasarea celorlalte pentru a acoperi spaţiul lăsat gol. În primul caz celulele golite de conţinuturi păstrează în continuare formatările. În cazul ştergerii integrale a celulelor, acestea trebuie selectate şi apoi se alege Delete din meniul contextual. Excel va deschide o fereastră de dialog în care utilizatorul stabileşte modul în care se realizează ştergerea, adică sensul de deplasare al celulelor adiacente:

Figura III/ 29 – Accesarea opţiunii de ştergere şi meniul Delete

Prezentăm în continuare efectele selectării fiecărei opţiuni din cele 4 disponibile:

Figura III/ 30 – Rezultatele alegerii opţiunilor din meniul Delete

9.4.2 Mutarea Mutarea este de asemenea operaţie relativ simplu de efectuat. Ea se execută ca şi în Word sau în Windows: se selectează celulele de mutat, se transmite comanda de mutare în clipboard (CUT – fie din meniul Edit, opţiunea Cut, fie de la tastatură cu tastele CONTROL+X fie de la butonul dedicat din bara de instrumente Standard), urmat de navigarea la adresa unde se vor muta conţinuturile şi transmiterea comenzii Paste (CONTROL+V, sau din meniul Edit opţiunea Paste sau cu butonul din bara Standard).

Opţiuni de ştergere

Cum funcţionează ştergerea?



Există însă şi posibilitatea mutării celulelor selectate cu ajutorul mouse-ului. Odată selectate celulele dorite, un chenar negru îngroşat este afişat. Poziţionând mouse-ul asupra acestui chenar se poate obţine cursorul standard de repoziţionare. Cu acesta se poate efectua mutarea prin click and drag.

Figura III/ 31 – Mutarea cu ajutorul mouse-ului, prin Click and Drag

9.4.3 Copierea

Am lăsat la urmă copierea de această dată deoarece această operaţie poate ridica anumite probleme. În general copierea se execută după aceiaşi paşi ca întotdeauna: selectare, Copy, navigare la adresa dorită şi Paste. În Excel. Conţinutul celulelor poate fi copia şi cu ajutorul mouse-ului, poziţionând mouse-ul în colţul dreapta jos al chenarului, deasupra punctului îngroşat. Cursorul se transformă în cruce neagră şi prin Click and Drag se poate realiza copierea.

Figura III/ 32 – Copierea cu ajutorul mouse-ului, funcţia Auto Fill

Mutarea celulelor

Copierea

celulelor



Această metodă de copiere poartă numele de AutoFill – umplere automată. Poartă acest nume deoarece cu AutoFill se pot realiza operaţii mai complexe decât simpla copiere. Astfel: dacă introducem în celule alăturate numere care constituie un şir simplu, Excel poate să extrapoleze şirul. Exemple în imaginile următoare:

Figura III/ 33 – Exemple de folosire a funcţiei Auto Fill De exemplu dacă se încearcă continuare şirului pătratelor numerelor naturale, Excel nu poate sintetiza acest criteriu de creştere. Alte liste ce pot fi continuate automat sunt cele cu zilele săptămânii sau lunile anului scrise în engleză, date calendaristice sau timpi. În toate exemplele următoare au fost introduse doar primele trei elemente ale listei şi celelalte au fost completate cu ajutorul opţiunii Auto Fill.

Figura III/ 34 – Exemple avansate de folosire a funcţiei Auto Fill

Pentru a se realiza această extrapolare trebuie selectate iniţial cel puţin trei celule. Dar dacă totuşi se selectează trei sau mai multe celule care conţin numere aflate într-o anumită relaţie se poate oare realiza copierea simplă, fără AutoFill? Răspunsul este evident, DA. Pentru aceasta trebuie apăsată tasta CONTROL în timpul efectuării operaţiei. În exemplele următoare a fost realizată operaţia de AutoFill plecând de la aceleaşi date iniţiale dar ţinând apăsată tasta CONTROL.

Umplerea automată comple-tează şirurile de date.



Figura III/ 35 – Efectele apăsării tastei CONTROL în procesul de umplere automată

Până aici copierea pare totuşi simplă, iar funcţia Auto Fill una utilă. Şi atunci de ce am avertizat asupra dificultăţilor ce pot apărea la copiere? Răspunsul stă în aceea că până acum am exemplificat copierea pe celule care conţineau date introduse şi nu formule. Problemele apar la copierea formulelor. Să luăm ca exemplu situaţia din imaginea următoare:

Figura III/ 36 – Celula C6 conţine o formulă de calcul

În imagine se observă că în celula C6 este introdusă o formulă ce calculează suma numerelor introduse în celulele C2 la C5. Mai multe informaţii despre domenii de celule şi despre formule în unitatea de învăţare numărul 10. După cum se poate vedea, în celula C6 este afişat rezultatul formulei şi nu formula însăşi. Suma numerelor din celulele C2, C3, C4 şi C5 este 28. Dar celula C6 conţine de fapt formula =sum(C2:C5). Dacă dorim copierea în D6, E6 şi F6 a formulei atunci este suficient să copiem celula C6 cu una din metodele anterioare. Rezultatul ar fi cel prezentat în imaginea următoare: în fiecare din celulele în care a fost copiată formula se calculează formula analogă. Astfel în celula E6 este calculată suma numerelor din celulele E2, E3, E4 şi E5. Acest rezultat se datorează modului în care este tratată formula: de fapt Excel interpretează suma respectivă ca „adună numerele din cele 4 celule de deasupra mea”. De aceea, copiată în celula E6, se modifică în modul ilustrat în imagine.

Figura III/ 37 – Rezultatele copierii unei formule (1)

Copierea formulelor

Copierea formulelor



Dacă din celula C6 s-ar copia în celula E7 în loc de E6, şi formula s-ar modifica în mod corespunzător, precum în imaginea următoare. În concluzie, la copierea celulelor care conţin formule se copiază e fapt formula şi se modifică adresele celulelor conţinute în formulă.

Figura III/ 38 - Rezultatele copierii unei formule (2)

Dacă însă se doreşte copierea unor celule care conţin formule, insă nu se doreşte copierea formulelor ci a rezultatelor acestora, în loc de comanda Paste se poate alege din meniul contextual comanda Paste Special , sau aceeaşi opţiune dar din meniul Edit.

Figura III/ 39 – Accesarea opţiunii Paste Special

Se deschide o fereastră de dialog în care utilizatorul poate opta pentru inserarea numai a anumitor componente ale celulelor copiate. Astfel se poate opta să se insereze doar formula, doar formatările, doar comentariile sau diverse combinaţii.

Figura III/ 40 – Fereastra Paste Special

Copierea formulelor

Inserarea specială: doar valorile, doar formulele, doar formatările, etc.



În cazul analizat vom alege opţiunea Values care va asigura inserarea rezultatelor formulelor – adică a numerelor afişate. Totodată, fereastra Paste Special permite efectuarea de operaţii aritmetice cu valorile ce se inserează. Dacă, spre exemplu, se doreşte adunarea, scăderea înmulţirea cu sau împărţirea la 10 a tuturor valorilor dintr-o zonă de celule, se creează o zonă identică din punct de vedere al dimensiunilor care conţine în toate celulele numărul 10 (ales arbitrar pentru acest exemplu). Apoi se copiază zona care conţine numai 10 şi se execută Paste Special deasupra zonei iniţiale, de transformat. În imaginile următoare este ilustrat procesul şi rezultatele.

Figura III/ 41 – Rezultatele Paste Special cu opţiunile de operaţii

aritmetice Opţiunea de Transpose efectuează operaţia vectorială de transpunere: coloanele sunt transformate în rânduri şi invers. Ataşăm o imagine ce prezintă rezultatele folosirii acestei opţiuni:

Figura III/ 42 – Rezultatele aplicării opţiunii Transpose la copiere

În încheierea acestui subiect menţionăm că mutarea celulelor ce conţin formule nu ridică aceleaşi probleme, deoarece la mutare Excel mută de fapt formula în altă celulă, dar adresele celulelor implicate în calcul sunt păstrate, aşa cum se poate observa în imaginea următoare.

Figura III/ 43 – Rezultatele mutării unei celule ce conţine o formulă

Inserarea specială: operaţii matematice

Inserarea specială: transpu-nerea vectorilor

Mutarea formulelor



Test de autoevaluare – Copierea, mutarea şi ştergerea 1) Aţi selectat o zonă de celule cu formatări identice (fundal galben, textul scris cu bold şi aliniat central). Doriţi să ştergeţi conţinutul acestor celule dar să păstraţi formatările. Cum puteţi realiza acest deziderat?

a) Apăsând butonul DELETE de pe bara de instrumente Standard; b) Apăsând butonul Clear Cells de pe bara de instrumente Standard; c) Apăsând tasta DELETE; d) Oricare din variantele anterioare.

2) Aţi selectat o zonă de celule cu formatări identice (fundal galben, textul scris cu bold şi aliniat central). Doriţi să ştergeţi integral aceste celule. Cum puteţi realiza acest deziderat? (alegeţi două opţiuni)

a) Executaţi click dreapta şi alegeţi opţiunea Delete din meniul contextual. Stabiliţi în ce direcţie se vor deplasa celulele adiacente; b) Apăsaţi butonul DELETE de pe bara de instrumente Standard; c) Accesaţi meniul Edit, opţiunea Clear, sub-opţiunea All; d) Apăsaţi tasta DELETE.

3) Atât copierea cât şi mutarea unor celule în Excel se pot realiza cu ajutorul mouse-ului, prin operaţii de tipul Click and Drag. Cum se diferenţiază aceste operaţii?

a) Operaţiile nu se diferenţiază prin execuţie ci prin pasul ulterior. Atunci când se doreşte mutarea, trebuie revenit la zona iniţială şi şterse celulele originale; b) Pentru a copia trebuie poziţionat cursorul mouse-ului pe chenarul negru al celulelor selectate, iar pentru mutare trebuie accesat colţul din dreapta jos al selecţiei; c) Pentru mutare cursorul trebuie să fie în formă de cruce albă iar pentru copiere în formă de cruce neagră; d) Pentru a muta trebuie poziţionat cursorul mouse-ului pe chenarul negru al celulelor selectate, iar pentru copiere trebuie accesată zona specială din colţul din dreapta jos al selecţiei.

4) Cum se pot copia nişte celule ce conţin numere ce îndeplinesc anumite criterii de înşiruire fără a fi afectate de funcţia de AutoFill?

a) Odată cu copierea cu mouse-ul, se ţine apăsată tasta CONTROL; b) Odată cu copierea cu mouse-ul, se ţine apăsată tasta SHIFT; c) Odată cu copierea cu mouse-ul, se ţine apăsată tasta ALT; d) După copiere se face click pe iconiţa specială de opţiuni de copiere şi se selectează opţiunea Undo AutoFill

5) Care este diferenţa esenţială între copiere şi mutare în ceea ce priveşte celulele ce conţin formule? (Alegeţi două opţiuni)

a) La copiere se preia rezultatul formulei; b) La copiere se preia formula; c) La mutare se preia formula; d) La mutare se preia formula neschimbată, păstrându-se rezultatul.



6) În celula C3 este inserată formula =A1+A2. Dacă mutăm formula din celula C3 în celula D4, cum se va modifica aceasta?

a) =B1+B2; b) =A2+A3; c) =A2+B2; d) Nu se modifică.

7) Ce opţiune există pentru a reorganiza un set de numere scris pe un rând astfel încât să fie scris pe o coloană, fără a rescrie valorile?

a) Din meniul Paste Special se alege opţiunea Transform; b) Din meniul Paste se alege opţiunea Transform; c) Din meniul Paste Special se alege opţiunea Transpose; d) Din meniul Paste se alege opţiunea Transpose;

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE Formatarea

1) A si D 2) B 4)

A) 1.00E+00 B) 1.23E+03 C) 5.00E-01 D) -5.46E+031

5) Răspunsul corect este B. În cazul numerelor prea lungi ca şi în cazul datelor, Excel va afişa repetitiv caracterul diez (#) pentru a semnala depăşirea lăţimii celulei 6) D

Copierea, mutarea şi ştergerea 1) D 2) A şi C 3) D. Această manevră copiază repetitiv conţinutul celulelor selectate. Pentru a realiza o copiere în altă parte se aplică procedura de la mutare, ţinându-se apăsată tasta CONTROL. 4) A 5) B şi D 6) D 7) A




Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Care sunt beneficiile folosirii unei formatări de tip Currency? (Alegeţi două – 2 puncte – 1 pt fiecare răspuns)

a) Alături de numere vor apărea şi semnele monetare sau prescurtarea valutei în care sunt exprimate sumele; b) EXCEL va trata celulele respective ca numere şi nu ca text, permiţând astfel efectuarea de operaţii aritmetice cu numerele respective; c) Conţinutul celulelor va fi automat aliniat la stânga (faţă de alinierea la dreapta care este standard); d) Se pot afişa sumele exprimate în RON

2) Care este efectul aplicării opţiunii Merge Cells asupra a trei celule selectate? (1 punct)

a) Cele trei celule devin o singură celulă; b) Cele trei celule sunt unite într-una singură, păstrându-se conţinutul tuturor celulelor, separate prin virgulă; c) Cele trei celule sunt unite într-una singură, păstrându-se conţinutul tuturor celulelor, separate prin spaţiu; d) Cele trei celule sunt unite într-una singură, păstrându-se conţinutul primei celule din stânga sus.

3) Ce este funcţia de AutoFill ? (2 puncte) a) Reprezintă opţiunea de a tasta numai primele litere ale unor cuvinte sau date urmată de apăsarea tastei TAB, rezultatul fiind completarea automată a textului de către Excel. b) Reprezintă opţiunea de a extrapola datele ce îndeplinesc anumite condiţii simple. De exemplu şirul 1,2,3 poate fi extins cu numerele 4,5,6 etc. folosind funcţia de AutoFill c) Reprezintă opţiunea de a stabili primul şi ultimul număr dintr-un şir în două celule ne-adiacente, urmată de umplerea automată de către Excel a celulelor intermediare cu valorile excluse; d) Reprezintă opţiunea din Excel ce permite adăugarea de spaţii goale la textele sau numerele din anumite celule, pentru a atinge o anumită lungime dorită. Spre exemplu, dacă lăţimea coloanei este de 12 caractere şi se introduce doar textul „cuvânt”, se adaugă 6 spaţii goale.



4) În celula C3 este inserată formula =A1+A2. Dacă copiem formula din celula C3 în celula D4, cum se va modifica aceasta? (2 puncte)

a) =B2+B3; b) =A2+A3; c) =A2+B2; d) Nu se modifică.

5) În celula H7 este inserată o formulă ce calculează produsul celulelor G5:G25. Doriţi să copiaţi doar rezultatul formulei în celula G4, şi concomitent să adunaţi acest rezultat cu cifra existentă deja în celula G4. Ce opţiune vă permite să realizaţi această operaţie? (2 puncte)

a) Opţiunea Copy Special din meniul Edit; b) Opţiunea Paste Special din meniul Edit; c) Opţiunea Add Values din meniul Paste; d) Nu se pot realiza aceste operaţii simultan.







Unitatea de învăţare 10 OPERAŢII AVANSATE ÎN MICROSOFT EXCEL

Cuprins:

10.1 Lucrul cu datele............................................................................................. 178 10.2 Lucrul cu formule şi funcţii ............................................................................ 183 10.3 Grafice în Excel............................................................................................. 190 10.4 Imprimarea foilor de calcul ............................................................................ 194 Răspunsuri la testele de autoevaluare.................................................................. 197 Lucrare de verificare ............................................................................................. 197 Bibliografie ............................................................................................................ 198


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Efectueze operaţii avansate asupra datelor inserate, operaţii precum

căutarea şi înlocuirea sau sortarea datelor. • Introducă formule de calcul pentru prelucrarea datelor inserate.

• Folosească funcţii predefinite în formulele de calcul.

• Creeze şi modifice grafice în Excel.

• Imprime foi de calcul sau numai zone ale acestora.



10.1 Lucrul cu datele Am parcurs anterior o secţiune specială dedicată inserării datelor. Procesul de inserarea datelor este însă cel mai adesea efectuat în scopul prelucrării ulterioare a datelor respective în vederea obţinerii unor informaţi sintetice, prezentării unor rapoarte, realizării unor estimări, etc. Dacă pentru sintetizarea datelor este în general de aplicarea unor formule de calcul, iar aceasta va fi subiectul următoarei secţiuni, pentru re-organizarea datelor operaţiile cele mai frecvente sunt cele de sortare (ordonare) şi de regăsire sau înlocuire.

10.1.1 Sortarea datelor

Operaţia de sortare are foarte multe aplicaţii în uzul de zi cu zi al tehnologiilor informatice. Fie că se doreşte listarea alfabetică a produselor unei companii, fie că se doreşte ordonarea descrescătoare a notelor elevilor la examenul de admitere, etc. este necesară ordonarea datelor existente. Primul pas în executarea unei ordonări (sortări) este selectarea integrală a zonei ce conţine datele de sortat. Adesea datele sunt ordonate în tabele pe coloane şi rânduri. Se recomandă selectarea datelor cu tot cu capetele de tabel. Ca exemplu vom folosi o listă cu conţinuturile nutritive ale alimentelor. Este o listă cu 180 înregistrări, diferite alimente din diferite categorii. Pentru început se selectează toată lista, cu tot cu capetele de tabel şi se navighează în meniul Data, opţiunea Sort.

Figura III/ 44 – Accesarea opţiunii de sortare a datelor

Ordonarea datelor:

Opţiunea SORT



Excel deschide o fereastră de dialog în care utilizatorul poate stabili criteriile de sortare cât şi celelalte opţiuni:

Figura III/ 45 – Fereastra de dialog cu opţiunile de sortare

După cum se observă, ordonarea se poate realiza după cel mult trei criterii. Dacă, spre exemplu, se doreşte afişarea celor mai grase alimente din listă, ordonate alfabetic se bifează opţiunile precum în imagine. Astfel, primul criteriu este conţinutul de grăsimi, şi se optează pentru ordonare descrescătoare (Descending), apoi se alege criteriul „Denumirea alimentului” şi se optează pentru sortarea alfabetică (Ascending). Nu este vorba de cifre, Ascending înseamnă „crescător”, iar când este vorba despre text, Ascending înseamnă „în ordine alfabetică”. Analog, Descending înseamnă „descrescător” sau „în ordine invers alfabetică”. În partea de jos a casetei de dialog există opţiunea de a include primul rând în procesul de sortare, sau dimpotrivă, excluderea sa din acest proces. Dacă primul rând selectat este cel cu capetele de tabel, atunci se va dori să nu fie implicat în procesul de sortare, şi se va opta pentru opţiunea „My list has Header Row”. În cazul opus, în care nu există capete de tabel şi deci toate datele selectate trebuie sortate, se optează pentru „My list has No Header Row”. Dacă se optează pentru cap de tabele, atunci criteriile de sortare includ etichetele din capetele de tabel. Dacă se optează pentru includerea primului rând în procesul de sortare, criteriile de ordonare se definesc în funcţie de numele coloanei. Imaginea următoare ilustrează diferenţa.

Ordonarea datelor: opţiuni de sortare

Includerea sau excluderea capului de tabel



Figura III/ 46 – Includerea sau excluderea primului rând în procesul de sortare

Butonul de opţiuni (Options) oferă acces la câteva caracteristici avansate ale procesului de sortare. Astfel, se poate stabili dacă se face diferenţa între majuscule şi caractere normale (Case sensitive) sau se poate opta pentru sortarea pe rânduri în loc de coloane (Sort left to right).

Figura III/ 47 – Opţiuni avansate de sortare

10.1.2 Regăsirea şi înlocuirea datelor

Un tabel precum cel din exemplul anterior conţine „doar” 180 rânduri, dar un tabel extins, care înregistrează operaţiile contabile ale unei întreprinderi (de exemplu) poate avea mult mai multe înregistrări. Un număr mare de înregistrări se traduce din punctul de vedere al navigării într-un coşmar. Dacă utilizatorul doreşte să vizualizeze o operaţie anume, este ne-fezabil să caute manual, vizual prin mii de înregistrări. De aceea, există, ca şi în Word, posibilitatea de regăsire a unui text. Pentru a activa funcţia de regăsire (Find) se foloseşte combinaţia de taste universală CONTRL+F. Pentru a activa modul de regăsire plus înlocuire se foloseşte combinaţia de taste CONTORL+H. Ambele combinaţii au ca rezultat deschiderea ferestrei de dialog Find and Replace, în modul căutare sau în modul înlocuire. Nu este necesar să reţineţi şi combinaţia de taste pentru Replace. Odată deschis meniul se poate opta pentru Find sau Replace prin alegerea cu mouse-ul a etichetei corespunzătoare.

Includerea sau excluderea capului de tabel

Opţiuni avansate de sortare



Figura III/ 48 – Fereastra de căutare şi înlocuire, cu cele două moduri disponibile

Oricare dintre cele două operaţii se doreşte a se efectua, este obligatorie extinderea ferestre prin apăsarea butonului Options. În continuare vom folosi ca exemplu în imagini modul de înlocuire, deoarece în acest mod se poate efectua şi simpla căutare.

Figura III/ 49 – Activarea opţiunilor extinse la caseta de căutare şi înlocuire

Vom parcurge în continuare fiecare din câmpurile ce prezintă interes în procesul uzual de căutare şi înlocuire:

Find What (textul de căutat): în această casetă se stabileşte care este stringul de căutare, cu alte cuvinte, ce înşiruire de caractere va căuta Excel. Regulile de căutare sunt aceleaşi cu cele de la căutarea din Windows – secţiunea 3.3 „Căutarea”.

Replace With (înlocuire cu): această casetă permite stabilirea unui string cu care să fie înlocuit stringul de căutare. Dacă această casetă este lăsată goală şi se optează pentru Replace (înlocuire), când stringul de căutat este găsit, atunci el este şters. Dacă nu este goală, stringul de căutat este înlocuit cu conţinutul acestei casete.

Within (unde se caută): această casetă permite utilizatorilor să opteze dacă procesul de căutarea va avea loc doar în foaia de calcul activă sau în întreg registrul de calcul.

Search (ordinea de căutare): se poate opta pentru căutarea pe coloane sau pe rânduri. Această opţiune este utilă atunci când volumul de date este foarte mare şi se cunoaşte deja coloana sau rândul unde se preconizează că se găseşte textul de

Meniul de căutare sau înlocuire: acces prin CONTROL+F sau CONTROL+H

Opţiunile la căutare sau înlocuire



căutat. Prin stabilirea ordinii de căutare se asigură o regăsire mai rapidă.

Look in (ce se analizează): se poate opta pentru căutarea între valorile din celule, în formulele din celule sau doar între comentariile utilizatorilor la celule. Comentariile utilizatorului se inserează alegând din meniul contextual pentru celula dorită opţiunea Insert Comment. Astfel celula este marcată printr-un semn roşu în colţul dreapta sus iar la poziţionarea cursorului în celulă, comentariul devine vizibil.

Find Next (regăsire următoarea apariţie): transmite comanda de a continua căutarea până la următoarea apariţie a stringului căutat.

Find All (regăsire toate): completează procesul de regăsire a stringului şi afişează în partea inferioară a casetei toate rezultatele căutării. Utilizatorul poate „sări” la oricare din rezultate prin click cu mouse-ul pe rândul respectiv.

Replace (înlocuire): înlocuieşte stringul selectat cu cel propus în caseta Replace With. Înlocuieşte doar prima apariţie, apoi caută pe următoarea şi aşteaptă comandă de la utilizator.

Replace All (înlocuirea toate): efectuează automat înlocuirea, fără a cere aprobarea utilizatorului la fiecare apariţie, aşa cum face Replace.

Match Case : echivalent cu Case Sensitive explicat mai devreme: face diferenţă între majuscule şi litere mici.

Match entire cell contents (căutare numai celule întregi): această opţiune se foloseşte la căutarea cuvintelor scurte, pentru a elimina rezultatele de genul „PERioada aceasta” când se caută indicatorul „PER”.

Casetele Format: Excel oferă posibilitatea rafinării criteriului de căutare în funcţie de formatările aplicate. Astfel se poate căuta stringul „PER” dar numai dacă este scris cu roşu pe un fundal verde (de exemplu). Opţiunile de formatare sunt toate cele din meniul Format Cells (revedeţi secţiunea 9.3 „Formatarea în Excel” pentru mai multe detalii).

Figura III/ 50 – Folosirea butonului Find All

Opţiunile la căutare sau înlocuire



10.2 Lucrul cu formule şi funcţii Aşa cum am afirmat adesea pe parcursul prezentării aplicaţiei MS Excel, oferta specifică programelor de calcul tabelar constă în aceea că există posibilitatea prelucrării datelor cu ajutorul unor formule matematice, în vederea sintetizării lor. În secţiunea 9.4.3 „Copierea” am exemplificat o formulă simplă, care calcula suma numerelor afişate în anumite celule.

10.2.1 Domenii de celule Pentru a asigura un limbaj comun şi o înţelegere exactă a modului de lucru al formulelor, trebuie să demarăm această secţiune cu prezentarea conceputului de domeniu de celule. În limba engleză termenul este cell range şi denotă mulţimea celulelor care vor face parte dintr-o anumită formulă. Domeniile de celule sunt cel mai adesea exprimate în forma celula stânga sus : celula dreapta jos. Astfel se descrie un dreptunghi, pornind de la colţul stânga sus şi până la cel dreapta jos. În acest fel se pot specifica şi domenii de celule pe un singur rând sau pe o singură coloană, dar şi domenii ce se întind pe mai multe rânduri şi coloane. Totodată, un domeniu de celule poate fi extins prin adăugarea cu virgulă a altor celule singulare sau domenii de celule. Pentru exemplu, dacă se doreşte calcularea sumei numerelor aflate în celulele selectate în imaginea următoare, se introduce funcţia pentru sumă, în cazul acesta funcţia sum(), şi se selectează cu mouse-ul celulele dorite. Excel afişează formula de calcul.

Figura III/ 51 – Sumă calculată pe mai multe domenii de celule

După cum se observă, fiecare domeniu de celule este definit prin două celule despărţite de semnul două puncte. Prima celulă este întotdeauna cea din colţul stânga sus, iar a doua cea din colţul dreapta jos.

Domeniile de celule se declară de la prima celulă din stânga sus la ultima din dreapta jos



10.2.2 Introducerea formulelor

Pentru a introduce o formulă într-o celulă aceasta trebuie precedată cu semnul egal (=) sau semnul minus (-). Formulele de calcul reprezintă în fapt transmiterea unei comenzi de efectuare a unor operaţii matematice sau logice asupra unor numere. Excel prezintă avantajul posibilităţii formulelor de a prelua numerele pe care le folosesc în calcule din celulele foii de calcul. Astfel, formula =sum(1,2,3) va afişa rezultatul 6, dar această funcţionalitate putea fi obţinută şi cu un alt program mai puţin complex sau chiar cu un calculator de buzunar. În schimb Excel poate prelua numerele respective din celule. Dacă, în schimb s-ar folosi formula =sum(A1:A3) iar în celulele A1, A2 şi A3 ar fi introduse numerele 1,2 şi 3, rezultatul formulei ar fi acelaşi, numărul 6, dar posibilităţile de modificare a calculului sunt mai simple. Pentru a înlocui numărul 2 cu 200 este suficient să se modifice conţinutul celulei A2 (în exemplul de acum), fără a trebui modificată formula.

Figura III/ 52 – Avantajul preluării valorilor din celule

Un alt avantaj oferit de preluarea valorilor din celule apare în cazul calculelor lungi, cu multe valori. Dacă valorile se înscriu individual în celule este ulterior mult mai uşor de verificat corectitudinea lor, şi implicit a calculului. Formulele de calcul pot conţine operatori matematici simpli sau funcţii mai simple sau mai complexe. Funcţiile reprezintă seturi de operaţiuni matematice prestabilite, care au ca scop simplificarea muncii utilizatorului. Din moment ce funcţiile sunt deja definite în Excel, utilizatorul nu mai trebuie să le re-definească. Spre exemplu funcţia SUM() calculează suma numerelor din celulele menţionate. Este mult mai uşor pentru utilizator să insereze formula =sum(A1:A5) decât să insereze formula exactă =A1+A2+A3+A4+A5. Rezultatul este acelaşi, dar uşurinţa în utilizare recomandă funcţia existentă. Un alt exemplu este funcţia AVERAGE(), care calculează media numerelor din celulele menţionate. Utilizatorul ar putea să folosească două funcţii mai simple pe care să le combine pentru a calcula media. Astfel, average(C3:C11) este echivalent cu sum(C3:C11)/count(C3:C11). În fond, a doua formulă este definiţia mediei. Formulele de calcul ce pot fi create sunt infinite, putând fi construite formule dintre cele mai simple până la cele mai complexe. Formulele pot îmbina folosirea unui număr de funcţii cu operaţii decise de utilizator. Este foarte important pentru utilizatori să înţeleagă avantajele folosirii funcţiilor predefinite şi să aibă o părere generală asupra spectrului larg al acestora.

Pentru a insera o formulă se începe cu semnul EGAL

Avantajele folosirii formulelor



O problemă ce apare la introducerea formulelor este aceea că la copiere, formulele se modifică, pentru a calcula în mod analog rezultatele pentru adresele din noua vecinătate. Astfel, formula =sum(C1:C3) din celula C4, la copierea în celula D5 se va transforma în =sum(D2:D4) pentru a reflecta corect comanda „calculează suma celor trei celule de deasupra”. Dacă se doreşte copierea unei formule concomitent cu păstrarea unei adrese de celulă, adresa respectivă trebuie „blocată” în formulă. „Blocarea” adresei celulei constă de fapt în transformarea referinţei relative în referinţă absolută. Adresele de tip C2, AB244 sunt referinţe relative, adică Excel le interpretează în funcţie de celula în care sunt inserate. Astfel, adresa C4 introdusă în celula E6 are de fapt semnificaţia „două coloane la dreapta, două rânduri în sus”. Ceea ce explică de ce la copierea în celula F7 a formulei din E6, adresa C4 se modifică în D5.

Figura III/ 53 – Modificarea formulelor la copiere

Transformarea în referinţă absolută se face folosind succesiv tasta F4. Aceasta are ca efect adăugarea caracterului dolar ($) înainte de numele coloanei şi numărul rândului din adresa celulei. Caracterul dolar înaintea numelui coloanei semnifică „blocarea” coloanei iar în faţa numărului rândului semnifică „blocarea” rândului. Exemple se găsesc în tabelul următor: Adresa inserată Tipul de referinţă C4 Relativă $C$4 Absolută – la copiere adresa rămâne

identică, indiferent de locul unde este copiată.

$C4 Semi-absolută – la copiere numai coloana rămâne aceeaşi

C$4 Semi-absolută – la copiere numai rândul rămâne acelaşi

Folosirea adreselor relative sau absolute

Referinţele absolute pot stabili cu tasta F4



În imaginea următoare ilustrăm efectele folosirii fiecărui tip de referinţă în celula D6, urmată de copierea formulei în celula F7

10.2.3 Funcţiile Aşa cum am arătat, funcţiile sunt un set prestabilit de operaţii ce se aplică asupra argumentelor. Argumentul / argumentele unei funcţii reprezintă datele de intrare. Astfel, funcţia sum(1,2,3) poate fi împărţită în numele funcţiei (sum) şi argumentele sale (numerele a căror sumă se calculează). Funcţiile iau datele de intrare, numite argumente, le prelucrează conform procedurii stabilite şi returnează un rezultat. De exemplu, funcţia AVERAGE() primeşte ca argumente un set de numere. Întâi se calculează suma numerelor, apoi se numără câte numere sunt şi apoi se împarte suma numerelor la numărul lor, pentru a se returna media. Fiecare funcţie primeşte anumite argumente. Unele funcţii primesc argumente tip număr, altele numai argumente tip dată, sau numai argumente tip text, etc. Totodată, pentru funcţiile mai complexe trebuie cunoscută şi sintaxa funcţiei. Spre exemplu, funcţia round() primeşte un număr maxim de două argumente. Primul este numărul de rotunjit iar al doilea este numărul de zecimale la care se face rotunjirea. Sintaxa funcţiei este

=round(number,num_digits) Sintaxa funcţiei arată utilizatorului ce tip de argumente primeşte funcţia şi totodată care este ordinea în care acestea trebuie introduse. Dacă se introduce formula =round(3.587,2) rezultatul este 3.59. În schimb, dacă se introduc argumentele invers, =round(2,3.587), rezultatul va fi 2. Argumentele se introduc în formule separate prin separatorul de listă. Cel mai adesea, acesta este caracterul virgulă, dar uneori poate fi caracterul punct şi virgulă. Când se introduce o formulă care conţine o funcţie Excel va afişa în timpul tastării sintaxa funcţiei, pentru a veni în autorul utilizatorului. Balonul de informaţie privind sintaxa funcţiei oferă şi informaţii despre separatorul ce trebuie folosit. Dacă Excel prezintă sintaxa cu virgulă atunci acesta este separatorul dorit. Idem pentru punct şi virgulă.

Comporta-mentul referinţe-lor relative şi absolute la copiere

Funcţiile au sintaxă specială, folosesc argumente ca date de intrare şi returnează rezultate

Separato-rii de listă separă argumen-tele funcţiilor



Figura III/ 54 – Excel afişează sintaxa pentru a uşura munca

utilizatorilor Pentru a vă face o idee asupra diversităţii funcţiilor disponibile şi totodată pentru a vă obişnui cu sintaxa acestora, recomandăm folosirea ajutorului pentru funcţii. În partea stângă a barei de formule (Formula bar) există un buton marcat cu f(x) care activează meniul Insert Function.

Figura III/ 55 – Accesarea şi meniul Insert Function

Fereastra de dialog Insert Function prezintă funcţiile clasificate pe categorii. Dacă o funcţie este selectată cu mouse-ul, în partea de jos a casetei sunt afişate sintaxa funcţiei şi o scurtă descriere. Pentru mai multe informaţii se accesează linkul Help on this function de la baza ferestrei de dialog. O categorie foarte importantă de funcţii este cea a funcţiilor logice. Acestea pot rula teste logice şi returnează valoarea TRUE sau FALSE. Este vorba despre operatorii logici ŞI, SAU, NU, DACĂ. Dintre aceştia, considerăm că trebuie să prezentăm mai pe larg funcţia DACĂ (IF).

Figura III/ 56 – Scurtă prezentare şi sintaxa pentru fiecare funcţie

Asistentul pentru funcţii

Operatorii logici, funcţia IF



După cum se observă în imagine, sintaxa funcţiei IF presupune definirea întâi a testului logic care trebuie efectuat, apoi a rezultatului funcţiei în cazul în care testul este îndeplinit şi apoi a rezultatului funcţiei dacă testul nu este îndeplinit. De exemplu pentru a afişa în celula D4 a valorii 1 atunci când numărul din celula C3 este mai mare decât cel din celula C2 şi a valorii 0 dacă C3 este mai mic decât C2, sintaxa funcţiei ce trebuie inserate este:

=if(C3>C2,1,0) Argumentele funcţiei sunt despărţite prin virgulă, aşa că le vom trata separat: C3>C2 este testul logic care trebuie efectuat, 1 este ceea ce returnează funcţia dacă C3 este mai mare decât C2, iar 0 este ceea ce returnează funcţia dacă C3<C2. Similar, dacă se doreşte afişarea expresiilor „adevărat” sau „fals”, formula se modifică astfel:

=if(C3>C2,”adevarat”,”fals”) Este obligatoriu ca atunci când se specifică un text, acesta să fie între ghilimele. În imaginea următoare prezentăm două scenarii pentru funcţia IF() prezentată anterior.

Figura III/ 57 Rezultatele folosirii aceleiaşi funcţii în condiţii diferite.

Lucrul cu funcţii poate genera erori. Erorile întâlnite pot fi #NULL! , #DIV/0!, #VALUE!, #REF!, #NAME?, #NUM!, #N/A . Pentru a afla mai multe informaţii despre fiecare dintre aceste erori şi modurile în care se corectează, folosiţi funcţia HELP a MS Excel.

Sintaxa şi folosirea funcţiei IF

Erori generate de formule



Test de autoevaluare – Formule şi funcţii 1) Doriţi să introduceţi o formulă într-o celulă. Cum realizaţi acest deziderat?

a) Tastaţi formula precedând-o cu semnul egal; b) Tastaţi formula precedând-o cu semnul minus; c) Tastaţi formula precedând-o cu semnul plus. d) Oricare din variantele anterioare.

2) Adesea în formule este nevoie să folosiţi multe celule. Cum se poate include un număr mare de celule într-o formulă într-un mod rapid?

a) Se selectează cu mouse-ul toate celulele; b) Pentru uşurinţă se folosesc notaţiile pentru zone de celule; c) Se introduc în formulă manual toate celulele de care este nevoie; d) Se foloseşte asistentul pentru funcţii.

3) Cum se notează (defineşte) o zonă de celule? a) Adresa celulei din dreapta sus, două puncte, adresa celulei din stânga jos. b) Adresa celulei din stânga sus, două puncte, adresa celulei din dreapta jos. c) Adresa primei celule, două puncte, adresa ultimei celule. d) Se foloseşte opţiunea Names din meniul Insert pentru a defini o zonă de celule.

4) Care este diferenţa între referinţele absolute şi referinţele relative? __________________________________________________________________________________________________________________ 5) În celula G3 este inserată o formulă ce conţine o referinţă semi-absolută. Formula este =sum($B2:$B4). Care va fi formula rezultată prin copierea din G3 în H3?

a) =sum($C2:$C4); b) =sum($B2:$B4); c) =sum($B3:$B5); d) =sum($C3:$C5);

6) În celula G3 este inserată o formulă ce conţine o referinţă semi-absolută. Formula este =sum($B2:$B4). Care va fi formula rezultată prin copierea din G3 în H4?

a) =sum($C2:$C4); b) =sum($B2:$B4); c) =sum($B3:$B5); d) =sum($C3:$C5);



10.3 Grafice în Excel Se spune că o imagine este egală cu o mie de cuvinte. Mai ales în cazul prezentărilor evoluţiei unor indicatori această zicală se adevereşte. Afirmaţia „anul acesta profitul a atins 58.2 milioane EUR faţă de doar 38.7 milioane EUR anul trecut” nu se poate compara ca expresivitate cu graficul care exprimă aceeaşi creştere.

Figura III/ 58 – Ilustrarea prin grafic a evoluţiei unui indicator

Astfel o opţiune foarte folositoare a MS Excel este cea de inserare a graficelor în foile de calcul, plecând de la datele introduse. Se porneşte prin selectarea datelor ce vor fi folosite la crearea graficului. Vom folosi ca exemplu variaţia preţurile de închidere la Bursă pentru două companii, în ultimii 4 ani. Primul pas este introducerea datelor, urmată de selectarea lor şi apăsarea butonului din bara de instrumente Standard, sau alegerea opţiunii Chart din meniul Insert.

Figura III/ 59 – Accesarea opţiunii Insert Chart

Excel deschide o fereastră de dialog cu 4 paşi ce trebuie îndepliniţi. Primul pas este cel de stabilire a tipului de grafic. În funcţie de tipul de date şi de ceea ce se doreşte să se exprime, există mai multe opţiuni. Spre exemplu, în cazul nostru, în care dorim urmărirea în paralel a evoluţiei a două companii în decursul a 4 ani, este foarte util tipul de grafic cu bare. Dacă în schimb s-ar fi dorit exprimarea grafică a modului de împărţire a pieţei între 4 companii, ar fi fost mai potrivit graficul tip PIE (cerc). Pentru urmărirea dispersiei unei serii de valori faţă de medie, cel mai potrivit tip de grafic ar fi fost cel cu puncte (Scatter), etc.

O poză egal 1000 cuvinte

Inserarea graficelor



Figura III/ 60 – Pasul 1: alegerea tipului de grafic

După cum se observă în imagine, Excel oferă utilizatorilor posibilitatea de a pre-vizualiza rezultatul aplicării tipului de grafic la datele selectate, prin folosirea butonului Press and hold to view Sample. Pasul următor oferă posibilitatea sortării datelor pe coloane sau pe rânduri şi oferă un preview asupra cum va arăta graficul în fiecare situaţie. Totodată există posibilitatea modificării seriilor de date, prin includerea celor omise sau excluderea unor anumite valori, folosind eticheta Series.

Figura III/ 61 – Selectarea datelor de pe rânduri sau de pe coloane

Alegerea tipului de grafic se face în funcţie de ce se doreşte ilustrat



Figura III/ 62 – Alegerea exactă a datelor ce participă la trasarea graficului

După cum se observă în imagine, pentru fiecare casetă este posibil să se selecteze cu mouse-ul domeniul de celule care se ia în calcul. De observat că în cazul seriilor de date Excel preia referinţe absolute. Pasul următor oferă opţiunea de formatare a graficului, pe mai multe categorii:

Titles (titluri): permite stabilirea unui titlu pentru grafic şi a unui titlu pentru valorile aflate pe fiecare axă.

Axes (axe): permite alegerea între afişarea sau nu a valorilor pe fiecare axă.

Gridlines (linii ajutătoare): permite stabilirea numărului de linii ajutătoare afişate pe fiecare axă. În imagine, liniile ajutătoare sunt trasate doar pe orizontală (axa Y), şi este optat pentru linii mai rare (Major gridlines).

Legend : permite repoziţionarea legendei sau ştergerea ei completă.

Data labels (etichete pentru date): permite stabilirea afişării de informaţii ajutătoare în vârful fiecărei bare (în cazul din imagine). De fapt se poate opta pentru afişarea tuturor caracteristicilor fiecărui punct de pe grafic.

Data table (tabelul de date): permite afişarea sau ascunderea în grafic a tabelului cu sursa datelor.

Stabilirea seriilor de date

Categorii de formatare a graficelor



Figura III/ 63 – Pasul 3: opţiunile graficului

Ultimul pas al asistentului de inserare a graficelor este pasul în care se decide dacă obiectul nou creat va fi inserat în foaia de calcul activă sau într-o foaie de calcul nouă.

Figura III/ 64 – Pasul 4: poziţionarea graficului în registrul de calcul

Rezultatul este inserarea graficului în pagină. Proprietăţile acestuia pot fi ulterior modificate folosind dublu-click pe orice obiect din grafic care se doreşte a fi editat sau prin alegerea opţiunilor dorite din meniul contextual al graficului.

Figura III/ 65 – Meniul contextual al graficului permite accesul la

oricare din paşii asistentului, plus alte formatări

Accesarea ulterioară a opţiunilor de formatare a

graficelor



10.4 Imprimarea foilor de calcul Imprimarea foilor de calcul se realizează exact precum imprimarea documentelor Word, pagina de dialog fiind efectiv aceeaşi. Spre deosebire de Word, în meniul File există şi o opţiune specială pentru stabilirea unei anumite arii care va fi imprimată. Este vorba despre opţiunea Print Area. Această opţiune este disponibilă în meniu doar atunci când există o zonă de celule selectată.

Figura III/ 66 – Stabilirea unei zone pentru imprimare

O altă diferenţă faţă de Word este aceea că odată folosită opţiunea Print Preview, la revenirea în modul normal de lucru, Excel trasează punctat marginile fiecărei pagini, pentru a indica utilizatorilor modul în care foaia de lucru va fi „spartă” în pagini de hârtie. Tot la acest capitol de funcţionalitate trebuie menţionată opţiunea din meniul View numită Page Break Preview, opţiune care permite utilizatorilor să stabilească manual modul de împărţire în pagini a foii de lucru.

Figura III/ 67 – Modul de vizualizare Page Break Preview

Stabilirea unei anumite zone pentru imprimare



Activitate practică – Operaţii curente în Excel

1) Introduceţi în Excel următorul tabel, începând cu celula A1: 2) Selectaţi celulele din primul rând şi aplicaţi formatare tip Bold, împreună cu alinierea centrală. 3) În celula A8 adăugaţi cuvântul „Total”. 4) În celula B8 introduceţi o formulă care să calculeze suma maşinilor vândute în anul 2000 de toţi producătorii menţionaţi. 5) Copiaţi formula în celulele C8:G8, pentru a afla totalurile pe fiecare an. 6) Copiaţi formatarea de la primul rând şi aplicaţi-o şi la ultimul rând (cel cu totalurile) 7) Selectaţi toate celulele ce conţin numere, mai puţin capetele de tabel. 8) Aplicaţi-le formatare de tip număr, fără zecimale (nu se pot vinde subunităţi de maşină !) dar cu separator al miilor. 9) Selectaţi în întregime rândurile care conţin datele referitoare la vânzări (fără totaluri dar cu capetele de tabel). Sortaţi producătorii în ordine invers alfabetică. 10) Păstrând selecţia creaţi un grafic tip Column care să ilustreze evoluţia vânzărilor pe ani şi unul pe mărci. (Indiciu: la pasul 2 al asistentului folosiţi ambele opţiuni de organizare a datelor – pe coloane sau pe rânduri.) 11) Selectaţi doar primul şi ultimul rând, pentru a realiza un grafic al evoluţiei pieţei auto în general. Folosiţi ca tip de grafic tipul Line. (Indiciu: la pasul doi al asistentului renunţaţi la seria de date „marca/anul” şi treceţi în câmpul „Category axis” anii). La sfârşitul acestor operaţii tabelul cu datele ar trebui să arate aşa:

Marca / Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Mercedes 3,200 3,500 3,567 3,749 3,624 3,129 Lexus 6,500 6,600 6,900 7,000 7,050 7,120 Infinity 4,000 4,200 3,800 3,600 3,800 3,900 BMW 1,600 1,650 1,670 1,900 2,300 2,500 Audi 800 900 1,000 1,000 950 1,050 Acura 1,000 1,234 1,105 1,860 2,003 2,178 Total 19,100 20,085 20,044 21,112 21,731 21,882

Marca / Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Acura 1000 1234 1105 1860 2003 2178 Audi 800 900 1000 1000 950 1050 BMW 1600 1650 1670 1900 2300 2500 Infinity 4000 4200 3800 3600 3800 3900 Lexus 6500 6600 6900 7000 7050 7120 Mercedes 3200 3500 3567 3749 3624 3129



Iar cele trei grafice aşa:

-

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

6,000

7,000

8,000

Mercedes Lexus Infinity BMW Audi Acura

200020012002200320042005

Evoluţia mărcilor în fiecare an

-

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

6,000

7,000

8,000

2000 2001 2002 2003 2004 2005

MercedesLexusInfinityBMWAudiAcura

Vânzările pe ani

Total

17,500

18,000

18,500

19,000

19,500

20,000

20,500

21,000

21,500

22,000

22,500

2000 2001 2002 2003 2004 2005

Evoluţia pieţei auto



RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE Formule şi funcţii

1) A sau B. 2) B . Si selectarea cu mouse-ul ar fi fost o opţiune, dar când este vorba despre 5000 de celule selectarea cu mouse-ul durează mult şi îşi pierde eficienţa. 3) B. 4) Referinţele absolute se păstrează la copierea unei formule, pe când cele relative se recalculează. Referinţele absolute sunt introduse folosind semnul Dolar ($). 5) B . Copierea se realizează pe orizontală, dar coloana este „blocată” prin referinţa semi-absolută. 6) C . Referinţa semi-absolută „blochează” doar coloana în acest caz. 7) A. 8) A şi C. 9) B şi D.

LUCRARE DE VERIFICARE – UNITATEA 10 Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) În celula G3 este inserată o formulă ce conţine o referinţă semi-absolută. Formula este =sum(B$2:B$4). Care va fi formula rezultată prin copierea din G3 în H3? (2 puncte)

a) =sum(C$2:C$4); b) =sum(B$2:B$4); c) =sum(B$3:B$5); d) =sum(C$3:C$5);

2) În celula G3 este inserată o formulă ce conţine o referinţă semi-absolută. Formula este =sum(B$2:B$4). Care va fi formula rezultată prin copierea din G3 în H4? (2 puncte)

a) =sum(C$2:C$4); b) =sum(B$2:B$4); c) =sum(B$3:B$5); d) =sum(C$3:C$5);

3) Care este diferenţa între formule şi funcţii? (Alegeţi două) (2 puncte – 1 pt fiecare răspuns corect)

a) Formulele pot conţine funcţii; b) Funcţiile pot conţine formule; c) Funcţiile sunt formule predefinite; d) Formulele sunt funcţii predefinite.



4) Care sunt elementele definitorii ale unei funcţii? (Alegeţi două) (3 puncte – 1.5 puncte pt fiecare răspuns corect)

a) Sintagma; b) Sintaxa; c) Separatorii de listă; d) Argumentele





Navigarea şi căutarea pe internet


Unitatea de învăţare 11 NAVIGAREA ŞI CĂUTAREA PE INTERNET

Cuprins

11.1 Introducere.................................................................................................... 200 11.2 Navigarea pe Internet ................................................................................... 202 11.3 Căutarea de informaţii pe Internet................................................................. 208 11.4 Imprimarea ................................................................................................... 212 Răspunsuri la testele de autoevaluare.................................................................. 214 Lucrare de verificare ............................................................................................. 214 Bibliografie ............................................................................................................ 215


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Explice în ce constă Internetul. • Identifice protocoale de comunicare prin Internet şi scopurile la care sunt

folosite.

• Definească şi explice termeni precum „browser”, „motor de căutare”, „protocol”, „world-wide-web”.

• Identifice elementele specifice ale unui browser.

• Folosească un motor de căutare pentru a regăsi informaţii.

• Imprime pagini de Internet.



11.1 Introducere

11.1.1 Ce este Internetul?

„Internet” este un termen foarte des întâlnit în prezent, majoritatea companiilor au pagini de Internet, majoritatea vecinilor au acasă calculatoare conectate la Internet, adesea răspunsurile la întrebări sunt de forma „caută şi tu pe Internet”. Aşadar considerăm că trebuie în primul rând să abordăm definiţia Internetului. Internetul reprezintă o reţea globală de comunicaţii la care sunt conectate miliarde de echipamente de comunicaţii (PC-uri, routere, etc.) şi care oferă utilizatorilor posibilitatea de a transmite şi recepţiona date fără a stabili o legătura directă între transmiţător şi receptor. Pentru a fi foarte clar, Internetul este partea fizică a reţelei: cablurile, echipamentele de conectare şi echipamentele conectate. Internetul a fost inventat în anii 60 de către Departamentul Apărării al SUA (DoD) şi a pornit la drum sub denumirea de ARPAnet. Ideea de la care s-a pornit a fost crearea unei reţele de comunicaţii care să poată asigura comunicaţiile indiferent câte noduri componente erau distruse în caz de război. Acest principiu stă la baza Internetului până în ziua de astăzi: datele transmise de la sursă la destinaţie sunt împărţite în pachete iar fiecare pachet urmează o anumită rută. Rutele urmate de pachete pot diferi substanţial de la un pachet la altul, dar odată ajunse la destinaţie, pachetele sunt reasamblate pentru a recompune mesajul iniţial. Dacă în timpul transmisiei ruta urmată de primul pachet nu mai poate fi urmată de celelalte, indiferent din ce motiv, transmisia nu este afectată. Dimpotrivă, pachetele rămase urmează alte rute până la destinaţie. Internetul în sine nu aparţine nimănui, ci este o reţea globală. Pentru a putea accesa Internetul, trebuie însă să existe o conexiune. Această conexiune poate fi obţinută numai prin intermediul unui ISP – Internet Service Provider (Furnizor de servicii Internet). Atât firmele cât şi utilizatorii casnici contactează un ISP pentru a se conecta la Internet. Prin existenţa Internetului ca mediu fizic de comunicaţii a fost facilitată apariţia a diverse servicii de comunicaţie, pe scurt servicii. Primul şi în continuare cel mai folosit serviciu al Internetului este e-mail-ul, aşa numita poştă electronică. E-mail-ul funcţionează exact precum poşta tradiţională, permiţând transmiterea unor mesaje către unul sau mai mulţi destinatari care primesc mesajele şi pot decide să le citească sau nu, să răspundă sau nu, etc. Un alt serviciu al Internetului este World Wide Web-ul. Aceasta este o invenţie mult mai recentă, a anilor 90, datorată grupului de la CERN condus de Tim Berners Lee. World Wide Web-ul, sau pe scurt www („trei dublu ve”) este o colecţie de calculatoare dedicate (numite servere) stocării şi prezentării informaţiilor către vizitatori. Paginile de Web sunt adesea numite pagini de Internet. Paginile de web au ca scop răspândirea unor informaţii, fie că este conţinutul ziarului cotidian, fie că este vorba despre rezultatele unui raport de cercetare, fie că este vorba despre produsele şi serviciile oferite de o companie, etc.

Ce este

Internetul?

Pentru a accesa Internetul se contactează un ISP

Ce este

WWW-ul?



Serverele www sunt caracterizate prin adrese de web, adesea numite şi adrese de Internet. Adresele de Internet sunt de fapt un şir de caractere pe care utilizatorul trebuie să îl introducă în browser pentru ca acesta din urmă să ştie „unde” să navigheze. Browserele sunt programe care interpretează limbajul special în care sunt scrise paginile de web şi afişează informaţia pe ecranul monitorului vizitatorilor. Limbajul standard pentru paginile www este limbajul HTML (Hyper Text Markup Language). Acesta permite introducerea de text şi de imagini împreună cu coduri de formatare. Browserele citesc pagina de web, adică primesc de la server o pagină de cod HTML pe care o interpretează şi execută, iar utilizatorul primeşte rezultatul interpretării codului. Spre exemplu codul <b>Titlu lucrare</b> are ca efect scrierea cu caractere îngroşate (bold) a cuvintelor „titlu lucrare”.

11.1.2 Protocoale

Fiecare serviciu oferit de Internet se bazează pe un protocol de comunicare. Protocoalele sunt seturi de reguli şi de proceduri pentru a asigura o standardizare şi o eficienţă a comunicării. Există un număr mare de protocoale folosite pe Internet , dar le vom prezenta pe scurt pe cele mai întâlnite:

HTTP (Hyper Text Transfer Protocol): este protocolul de comunicaţie ce permite transferul paginilor web de la serverele care le găzduiesc la clienţii care le cer (browsere).

FTP (File Transfer Protocol): permite utilizatorilor să se conecteze la servere de fişiere (File Servers) pentru a încărca (upload) sau descărca (download) fişiere.

HTTPS (HTTP Secure): varianta criptată a HTTP, se foloseşte în special la comerţul electronic.

SMTP (Simple Mail Transfer Protocol): este protocolul care asigură transmiterea mesajelor de e-mail între servere.

POP3 (Post Office Protocol) sau IMAP (Internet Message Acces Protocol): sunt protocoale care permit utilizatorilor să citească mesajele de e-mail de pe serverele de e-mail.

SSH (Secure Shell): protocol de comunicare ce permite accesul în mod linie de comandă la calculatoare aflate în alte locaţii. Este un protocol securizat.

Telnet: este un protocol mai vechi şi ne-securizat de acces la distanţă în linia de comandă.

Paginile de Internet sunt scrise în limbajul HTML

Protocoale de comunicare prin internet



Test de autoevaluare – Ce este Internet ul?

1) Care dintre următoarele trăsături sunt specifice Internetului ca reţea de comunicaţii? (selectaţi două)

a) Reţea globală; b) Toate calculatoarele sunt interconectate unul cu celălalt; c) Calculatoarele unei companii pot comunica numai între ele; d) Deşi nu aparţine nimănui, pentru a-l putea accesa este nevoie de o conexiune prin intermediul unui ISP.

2) Ce înseamnă ISP? a) Internet Services Program; b) Intranet Service Provider; c) Internet Service Provider; d) Internet Scheme Program.

3) Care dintre următoarele servicii este cel mai folosit dintre posibilităţile de comunicare oferite de Internet?

a) FTP-ul; b) WWW-ul, c) SSH-ul, d) e-mail.

4) WWW-ul este una dintre invenţiile cele mai recente şi totodată cele mai de succes în domeniul Internetului. WWW-ul a fost inventat de o echipă de cercetători condusă de Tim Berners-Lee. La ce institut activa această echipa de cercetători?

a) IEEE; b) CERN; c) Department of Defense (DoD); d) ARPA.

11.2 Navigarea pe Internet Termenul de navigare pe Internet înseamnă de fapt navigare pe WWW. Este vorba despre accesarea paginilor web cu ajutorul unui program special, numit browser. Activitatea de a vizita pagini de web poartă adesea numele de web-surfing sau „navigare” pe web. Similitudinea cu navigarea este dată de existenţa în paginile web a legăturilor către alte pagini, aşa numitele hyperlink-uri. Acestea sunt porţiuni de text sau imagini care permit utilizatorului să le acceseze prin click cu mouse-ul. La accesarea unui hyperlink, utilizatorul este redirecţionat către altă pagină web, fie de pe acelaşi server fie de pe alt server. Trebuie să clarificăm termenul de model client-server: serverul este un calculator care oferă un anumit serviciu celor care îl solicită, şi anume clienţii. Astfel, un server de web oferă clienţilor (care in cazul acesta se numesc „browsere”) conţinutul paginilor de web de pe serverul respectiv. Browserele interpretează codul şi afişează pe monitor pagina în format inteligibil pentru utilizatori.



11.2.1 Elementele unui browser

Cel mai folosit browser este Microsoft Internet Explorer, în parte datorită faptului că este deja instalat în sistemul de operare Microsoft Windows şi în parte datorită uşurinţei în folosire. Browserele sunt programe gratuite, de aceea există un oarecare război în acest domeniu. În prezent (2005), după Internet Explorer (adesea prescurtat IE), cel mai popular browser este FireFox, produs şi distribuit de Mozilla. Fiecare din aceste browsere are avantaje şi dezavantaje faţă de celălalt, în fond alegerea unui browser fiind o chestiune de preferinţe. Un browser are ca elemente componente obligatorii o bară pentru adrese, în care utilizatorii introduc adresa paginii pe care doresc să o viziteze, un buton GO, care transmite comanda de accesare a paginii din bara de adrese si încă un număr de butoane specifice.

Figura IV/ 1 – Fereastra IE şi butoanele standard

Back (înapoi): permite revenirea la pagina web vizitată înaintea

celei curente, Forward (înainte): dacă s-a folosit butonul Back odată sau de

mai multe ori, pagina curentă se află într-o succesiune de alte pagini, unele vizitate anterior iar altele ulterior. Butonul Forward deschide pagina vizitată ulterior.

Stop: în cazul în care încărcarea unei pagini durează prea mult se poate opta pentru întreruperea procesului.

Refresh (reîncărcare): unele pagini de web sunt dinamice, îşi schimbă des conţinuturile. În acest caz, pentru a reîncărca pagina (browserul cere din nou pagina de la serverul web). Un exemplu foarte la îndemână este accesarea paginii web a unei agenţii de ştiri. La fiecare re-afişare se vor viziona ştirile cele mai recente.

Home (pagina de start): atunci când se deschide browserul acesta poate afişa o anumită pagină numită pagină de start. Se recomandă folosirea ca pagină de start a paginii celei mai des vizitate sau dimpotrivă a unei pagini albe (blank). Stabilirea paginii de start se face din meniul Tools, opţiunea Internet Options:

Cele mai folosite browsere: IE şi FireFox

Butoanele de navigaţie ale unui browser



Figura IV/ 2 – Stabilirea paginii de start. Se poate opta pentru

o pagină albă Search (căutare): deschide fereastra de dialog pentru căutarea

în pagină. Se poate accesa şi cu combinaţia de taste CONTROL+F.

Favorites (pagini favorite): utilizatorii au la dispoziţie opţiunea de a memora adresele anumitor pagini interesante, pentru a uşura regăsirea lor ulterioară. Butonul Favorites deschide în panoul de sarcini lista de pagini favorite şi opţiunea de a adăuga pagina curentă în listă.

History (istoric navigaţie): Internet Explorer păstrează un jurnal al paginilor accesate în fiecare zi. Deschizând meniul History, utilizatorii pot alege din această listă paginile vizitate anterior dacă doresc să revină asupra lor.

11.2.2 Domenii şi adrese de Internet

Pentru a deschie în browser o pagină de Internet trebuie să i se cunoască adresa. Adresele de web sunt compuse din 3 părţi: domeniul general (TLD – Top Level Domain), domeniul serverului şi adresa locală. În exemplul www.credis.ro domeniul general este .ro, domeniul serverului este credis iar www reprezintă adresa locală. TLD sau Top Level Domain este o colecţie de prescurtări de 2 sau 3 caractere care realizează o împărţire a adreselor (domeniilor) de Internet pe ţări (cele cu 2 caractere) sau zone de activitate (cele de 3 caractere). Lista de TLDuri cuprinde alături de TLDurile pentru fiecare ţară (.at pentru Austria, .ch pentru Elveţia, .ro pentru România, etc.) şi domeniile .com – pentru activităţi comerciale, .org pentru activităţi non profit, .edu pentru instituţii de învăţământ, .gov pentru organisme ale Guvernului American, etc.

Butoanele speciale ale unui browser

Domenii de Internet: TLD pentru fiecare ţară



La nivelul fiecărei ţări există o instituţie care gestionează aceste TLD-uri. Aceste instituţii sunt responsabile pentru păstrarea unei baze de date cu numele de domenii alocate şi adresele acestora. De exemplu, în România, instituţia abilitată să gestioneze domeniul .ro este RNC ul. Pentru a înregistra un nou domeniu, precum credis.ro sau unibuc.ro sau orice alt domeniu de genul domeniu.ro doritorii trebuie să se adreseze la RNC unde se depune o cerere şi se plăteşte o taxă. Pentru a activa un domeniu de Internet, deţinătorul trebuie să dispună de un calculator conectat permanent la Internet sau să fie client al unui serviciu de găzduire a paginilor de Internet (web hosting). De fapt, navigarea pe Internet se face cu autorul adreselor de Internet, numite şi adrese IP sau simplu IP-uri. IP vine de la Internet Protocol. Adresele de IP sunt compuse din 4 grupuri de cifre, fiecare grup cu valori între 0 şi 255. Această versiune de adrese se numeşte IPv4. Fiecare domeniu activ are înregistrat în baza de date a instituţiei care gestionează TLD-ul o adresă de Internet. De exemplu, adresa IP pentru credis.ro este 80.96.49.245. Este evident că pentru oameni este mai uşor să reţină numele de domeniu decât combinaţiile de numere. De aceea există serviciul DNS - Domain Name Service. Acesta este un serviciu care rulează pe o parte din calculatoarele conectate la Internet şi realizează transformarea numelor de domenii în adrese IP. Astfel, când utilizatorul cere browserului să afişeze pagina web www.credis.ro, browserul cere serverului de DNS adresa IP pentru credis.ro. Dacă serverul de DNS o are în baza sa de date, atunci răspunde şi browserul contactează adresa 80.96.49.245 unde va fi întâmpinat de serverul de web care va transmite paginile în format HTML. Dacă serverul de DNS nu are în baza de date adresa IP pentru credis.ro, acesta cere mai departe, la alte servere de DNS adresa IP pentru credis.ro, pe care o transmite mai departe browserului. Ultima parte a adresei de web este numele serverului web local. De exemplu, un site web complex, precum cel al enciclopediei Wikipedia, poate fi compus din mai multe servere similare, pentru fiecare limbă în care este accesibil site-ul. Astfel enciclopedia în limba engleză este accesibilă la adresa http://en.wikipedia.org iar cea în limba germană la adresa http://de.wikipedia.org. Astfel a fost cumpărat doar domeniul wikipedia.org iar cele două pagini au adrese separate. Adresele de web complete trebuie specificate cu protocolul de acces cu tot. În general se foloseşte protocolul HTTP, dar pentru securizarea paginilor se foloseşte HTTPS. În toate browserele este suficient să se scrie numele domeniului, de exemplu microsoft sau google şi să se apese combinaţia de taste CONTROL+ENTER. Browserul adaugă automat prefixul http://www. Şi sufixul .com .

11.2.3 Navigarea propriu zisă Atunci când utilizatorul doreşte să acceseze o pagină web, acesta deschide un browser, introduce adresa în bara de adrese şi apasă butonul GO sau tasta ENTER. Aceasta este singura interacţiune cu browserul pentru a vizita o pagină de Internet. Paginile de Web conţin hyperlinkuri: porţiuni de text sau imagini care permit utilizatorului să execute click stânga pe ele pentru a deschide o nouă adresă. După cum se poate observa navigarea pe Internet este

Adresele de internet se numesc IP.

Un IP este compus din 4 grupuri de numere între 0 şi 255

Istoria de navigare a butonului BACK



cea mai simplă şi intuitivă operaţie ce se îndeplineşte cu ajutorul calculatorului. Pentru a reveni la paginile deschise anterior se poate apăsa succesiv butonul BACK sau se poate alege din lista de pagini vizitate recent folosind săgeata ajutătoare a butonului BACK.

Figura IV/ 3 – Lista de pagini recent vizitate

Funcţionalitate similară oferă şi butonul Forward, cu diferenţa că deplasarea se face către paginile vizitate ulterior celei active. Dacă pe parcursul navigării se consideră că pagina curentă este una de real interes şi că ar fi oportună memorarea ei pentru un acces rapid ulterior, se poate adăuga această pagină în lista de pagini favorite. În IE aceasta se accesează cu butonul Favorites iar în celelalte browsere poartă numele de Bookmarks (semne de carte). Pentru toate browserele este valabilă comanda CONTROL+D. Apăsarea acestei combinaţii de taste adaugă pagina curentă în lista de pagini favorite. Pentru a organiza mai bine această listă, în IE este nevoie să se acceseze butonul Favorites care deschide un panou special, cu opţiunile Add (adăugare) şi Organize (organizare). Accesarea butonului Organize permite utilizatorilor să creeze foldere pentru sortarea paginilor favorite şi totodată să adauge pagina curentă în unul din folderele existente.

Figura IV/ 4 – Panoul de pagini favorite conţine o listă a cestora

eventual sortate pe directoare Accesarea butonului Add deschide o fereastră de dialog ce permite alegerea unui nume cât mai expresiv pentru pagina favorită dar şi alegerea folderului în care va fi adăugată aceasta. Dacă nu există un folder potrivit, acesta poate fi creat cu ajutorul butonului New Folder.

Lista de pagini favorite sau Book Marks conţine pagini interesante organizate pe subiecte



Totodată există opţiunea copierii întregii pagini pentru a putea fi accesată fără conexiune la Internet. Această opţiune este utilă utilizatorilor de dial-up, pentru a nu petrece mult timp conectaţi. Astfel, se vizitează un număr de pagini, sunt salvate toate local (OFFLINE) şi sunt studiate ulterior, fără a fi conectat la Internet. Pentru a realiza această operaţiune trebuie bifată opţiunea Make available Offline.

Figura IV/ 5 – Fereastra de dialog Add Favorite

Accesarea butonului Organize deschide o fereastră de dialog în care utilizatorul poate alege între crearea de noi foldere, redenumirea unor foldere existente sau a unor pagini favorite, mutarea unor pagini în alte foldere sau ştergerea folderelor sau paginilor din listă.

Figura IV/ 6 – Fereastra de dialog Organize Favorites

Adăugarea şi organizarea paginilor favorite



Test de autoevaluare – Navigarea pe Internet

1) Ce reprezintă opţiunea Favorites din Internet Explorer sau Bookmark din alte browsere bazate pe standardul Mozilla?

a) Reprezintă posibilitatea de a salva setările făcute la un moment dat pentru a nu fi nevoie să le reluaţi. Este oarecum echivalentul lucrului cu stiluri în MS Word; b) Reprezintă posibilitatea de a marca o pagină de Internet ca Favorită, prin acordarea unei note, pentru realizarea de statistici de către administratorii site-urilor, c) O colecţie de adrese de Internet despre care utilizatorul consideră că merită să fie reţinute, deoarece conţin informaţii interesante. Astfel, utilizatorul se asigură că le va regăsi uşor. d) Nici una din variantele anterioare nu este corectă.

2) Pentru adresele de web următoare, specificaţi care este TLD-ul: a) www.credis.ro –TLD: __________ b) portal.credis.ro –TLD: __________ c) www.google.com –TLD: __________ d) www.mozilla.org –TLD: __________ e) www.yahoo.co.uk –TLD: __________

3) Ce este DNS-ul? a) Un protocol de comunicare; b) Serviciul de trimitere a mesajelor e-mail; c) Serviciu ce realizează transformarea domeniilor Internet în adrese IP; d) Protocol de denumire a domeniilor de Internet .

11.3 Căutarea de informaţii pe Internet Internetul este o resursă uriaşă, aproape infinită de informaţii. Problema care apare tocmai datorită imensităţii volumului de date este regăsirea celor care sunt utile la un moment dat. Spre exemplu, atunci când se caută informaţii despre presiunea ce trebuie să existe într-o anumită marcă de pneuri atunci când se pleacă la drum lung, informaţiile legate despre presiunile politice din Africa de Sud sunt complet nefolositoare. Pentru a uşura regăsirea informaţiilor au fost înfiinţate motoarele de căutare. Un motor de căutare este un server web care permite utilizatorilor (vizitatorilor) să formuleze criterii de căutare şi care oferă ca răspuns un număr de linkuri către pagini care conţin stringul căutat. Motoarele de căutare sunt în fapt baze de date uriaşe care salvează conţinuturile a cât mai multe pagini de Internet. Pentru a realiza aceasta operaţie, motoarele de căutare trimit programe speciale numite BOTS sau CRAWLERS care citesc toate paginile de web întâlnite în cale, urmează toate linkurile din aceste pagini şi transmit „la bază” informaţiile colectate.

11.3.1 Căutarea cu Google Cel mai cunoscut şi totodată cel mai folosit motor de căutare este Google. Google a fost inventat de doi studenţi, Larry Page şi Sergei Brin, care au vrut să creeze „cel mai tare” motor de căutare posibil. Visul lor a fost transformat în realitate, iar Google este astăzi o

Ce este un motor de căutare?



companie tranzacţionată la bursă şi valorând peste 100 milioane USD. Toate exemplele d e căutare din această secţiune vor fi legate de folosirea Google. Adresa motorului de căutare Google este http://www.google.com . Aceasta este o pagină relativ simplistă, cu un design foarte uşor, realizat aşa în mod intenţionat, pentru a grăbi procesul de încărcare a paginilor. Rapiditatea şi uşurinţa în folosire au fost două din elementele esenţiale ce au adus succesul fenomenal al acestui motor de căutare. Utilizatorul introduce în singurul câmp disponibil criteriul de căutare, care poate fi compus dintr-un singur cuvânt sau din propoziţii întregi şi apoi apasă butonul de căutare.

Figura IV/ 7 – Pagina de web www.google.com

În imagine se observă şi butonul I feel Lucky (mă simt norocos) Acesta efectuează căutarea şi deschide automat primul link din lista de rezultate. În mod normal, la apăsarea butonului Google Search (căutare cu Google), rezultatul este afişarea unei liste de hyperlinkuri către paginile care îndeplinesc criteriul de căutare. Acestea sunt ordonate în funcţie de un criteriu numi Page Rank. (rangul paginii) Această tehnologie a fost brevetată de Google şi permite ordonarea listei de răspunsuri în funcţie de popularitatea paginilor. Împreună cu adresele paginilor web este oferit ca răspuns şi un scurt extras din pagina respectivă pentru a da utilizatorului o idee asupra contextului. Astfel utilizatorii pot decide rapid dacă pagina respectivă prezintă un real interes sau nu.

Cel mai popular motor de căutare: Google



Figura IV/ 8 – Rezultatele căutării, însoţite de scurte extrase de text.

Totodată, Google pune la dispoziţia utilizatorilor şi o copie a paginii respective, copie salvată în memoria Google. Este vorba despre accesarea linkului Cached. care însoţeşte fiecare răspuns.

11.3.2 Căutarea avansată Google pune la dispoziţia utilizatorilor săi mai multe opţiune de căutare avansată. Este de menţionat aici în primul rând opţiunea de a căuta imagini care îndeplinesc anumite criterii. Dacă se accesează linkul din partea superioară intitulat Images, criteriul de căutare introdus se referă la numele sau descrierea imaginilor.

Figura IV/ 9 Rezultatele căutării de imagini

O altă opţiune foarte interesantă este opţiunea de regăsire exactă a unei fraze. Astfel, dacă se introduce în câmpul de căutare criteriul cursuri ECDL Google va afişa paginile care conţin aceste cuvinte, dar nu neapărat împreună. Astfel, şi paragraful

Rezultatele unei căutări cu Google

Căutarea de imagini cu Google



În prezent oferim doar cursuri Microsoft, şi nu avem în plan includerea celor de ECDL va fi returnat ca rezultat al căutării. Pentru a se asigura căutarea exactă a frazei dorite, criteriul de căutare trebuie specificat între ghilimele. Astfel, căutarea după „cursuri ECDL” va returna doar acele pagini în care aceste două cuvinte sunt întâlnite alăturat.

Figura IV/ 10 – Căutarea după frază exactă

Pentru a restrânge aria de căutare la un anumit domeniu, criteriul de căutare trebuie urmat de cuvântul site, două puncte şi domeniul în care să se realizeze căutarea. Astfel, pentru a căuta informaţii despre iPod doar pe site-ul Apple se foloseşte drept criteriu de căutare stringul

iPod site:www.apple.com O ultimă variaţie a căutării cu Google ce considerăm că trebuie menţionată în acest curs este căutarea definiţiilor termenilor. Aceasta din urmă se aplică cu real succes în general doar termenilor din limba engleză pentru moment. Dar este o unealtă foarte folositoare: dacă spre exemplu utilizatorul întâlneşte termenul WYSIWYG într-un document şi acest termen este necunoscut, se poate căuta o definiţie a sa folosind Google. Pentru căutarea definiţiilor trebuie ca termenul de căutat să fie precedat de cuvântul cheie define şi două puncte.

define: wysiwyg

Căutarea unei fraze

Căutarea într-un singur site

Căutare definiţii cu Google



Figura IV/ 11 – Restricţionarea căutării la un singur site

Figura IV/ 12 – Căutarea definiţiilor

Google oferă multe alte servicii de căutare avansate, atât tematice cât şi metode şi sugestii de căutare. Recomandăm să consultaţi cu regularitate paginile http://www.google.com/help/refinesearch.html si http://www.google.com/intl/en/options/ pentru a fi la curent cu noile posibilităţi oferite de Google.

11.4 Imprimarea Imprimarea paginilor web este o operaţie ce nu trebuie să ridice probleme la acest punct al studiului. În orice browser combinaţia CONTROL+P accesează meniul Print. Acesta funcţionează similar cu meniul Print al oricărei alte aplicaţii.



Pentru a se putea forma o idee asupra aspectului la imprimantă al paginii active, se poate folosi opţiunea Print Preview din meniul File iar pentru modificarea marginilor, orientării în pagină, etc. se poate folosi opţiunea Page Setup tot din meniul File. Totodată, opţiunea Page Setup poate fi activată şi din modul Print Preview, prin accesarea butonului special.

Figura IV/ 13 – Accesarea meniului Page Setup din modul Print Preview în IE şi FireFox

Diferenţele ce apar la imprimarea folosind un browser sunt date în general de opţiunea de a imprima şi culorile de fundal sau nu. Multe pagini web oferă versiuni speciale pentru imprimare, aşa numitele „printer-friendly versions”. Acestea conţin acelaşi text şi eventual imaginile necesare, astfel formatate încât să asigure un maxim de lizibilitate la imprimantă. În cazul în care pagina web nu oferă o versiune printer-friendly, utilizatorul poate opta pentru imprimarea şi a culorilor de fundal şi a imaginilor. În IE, această opţiune se regăseşte în meniul Tools, opţiunea Internet Options, pagina Advanced, la categoria Print.

Figura IV/ 14 – Includerea culorilor şi imaginilor la imprimare, în IE

Pentru browserul FireFox, această setare este relativ mai uşor de atins, regăsindu-se în meniul Page Setup:

Meniul Page Setup este accesibil şi din modul Print Preview



RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTO-EVALUARE Ce este Internet ul?

1) A şi D 2) C 3) D 4) B

Navigarea pe Internet 1) C 2)

a) .ro b).ro c) .com d) .org e) .co.uk

3) A şi D

LUCRARE DE VERIFICARE – UNITATEA 11 Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Ce este o adresă IP ? (alegeţi două variante) (1 punct)

a) 4 grupuri de cifre cuprinse între 0 şi 254; b) 6 grupuri de cifre cuprinse între 0 şi 254; c) este adresa unei pagini de Internet ; d) o adresă unică pentru fiecare calculator conectat la Internet

2) Ce este HTML-ul? (1 punct) a) Un limbaj de programare pentru redactarea e-mailurilor; b) Un protocol de comunicare cu ajutorul căruia se citesc paginile de Internet; c) Un limbaj de programare folosit pentru transmiterea paginilor de Internet de la server la browser; d) Un limbaj de programare cu ajutorul căruia sunt scrise paginile de Internet. Browserele interpretează codul HTML şi afişează paginile pe ecranul utilizatorilor.

3) Ce este un browser? (2 puncte) a) Program de calculator folosit pentru navigarea paginilor WWW. b) Program de calculator care cere paginile WWW de la serverele de Internet şi apoi le afişează utilizatorilor; c) A+B d) Nici una din variante.



4) Aşezaţi următoarele protocoale în spaţiul corespunzător definiţiei lor: HTTP, FTP, SMTP, POP3, SSH: (5 puncte)

a) ______- protocol ce permite accesarea la distanţă a unui alt calculator, în mod linie de comandă; b) ______- protocol ce asigură transmiterea mesajelor de e-mail între servere; c) ______- protocol ce permite transferul de fişiere între calculatoare speciale numite FILE SERVERS şi calculatoarele utilizatorilor; d) ______- protocol ce permite citirea mesajelor de e-mail; e) ______- protocol ce asigură transmiterea paginilor de Internet de la serverele de Internet la clienţi (utilizatori).


1) Internet, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC

ALL, 2001, Bucureşti 2) a. ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO,

2005, Bucureşti 3) Curs Online „nternet, informatie si comunicare”, Mircea Florescu,


Poşta electronică (E – MAIL – UL)


Unitatea de învăţare 12 POŞTA ELECTRONICĂ (E-MAIL-UL)

Cuprins

12.1 Crearea unui cont de e-mail ..........................................................................217 12.2 Recepţionarea şi expedierea mesajelor ........................................................221 12.3 Comenzile de răspuns şi redirecţionare ........................................................225 12.4 Agenda de adrese .........................................................................................227 12.5 Managementul mesajelor ..............................................................................231 Lucrare de verificare..............................................................................................235 Bibliografie ............................................................................................................235


La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: • Îşi creeze o adresă de e-mail gratuită. • Folosească serviciul de e-mail pentru a trimite şi recepţiona mesaje

electronice.

• Execute operaţii de răspuns la mesajele electronice sau redirecţionare a acestora.

• Folosească eficient opţiunea de agendă de adrese.

• Creeze directoare pentru organizarea mesajelor electronice şi să organizeze

mesajele electronice.



12.1 Crearea unui cont de e-mail

În prezent există nenumărate site-uri care oferă e-mail gratuit. Cele mai prestigioase sunt Yahoo! MSN şi Google. Google este cel mai nou intrat pe această nişă, dar a produs o revoluţie: înainte de apariţia serviciului Gmail (denumirea oficială pentru Google Mail), spaţiul oferit gratuit utilizatorilor de e-mail gratuit de către Yahoo şi MSN era de 2 MegaBytes. Google a lansat serviciul cu 1 GB oferit gratuit iar în prezent oferă gratuit 2GB spaţiu de stocare pentru e-mail-uri. Aceasta a dus la modificarea completă a standardelor pentru e-mail-ul gratuit. La data editării acestui curs, serviciul Gmail este încă în versiune BETA (ultima versiune înainte de lansarea oficială), motiv pentru care vom exemplifica modalitatea de creare a unui cont gratuit de e-mail folosind serverele Yahoo!. Primul pas este accesarea într-un browser a hyperlinkului http://mail.yahoo.com/ . Aceasta este pagina ce permite accesul la contul de e-mail. Cum la acest moment contul de e-mail încă nu există, trebuie folosit butonul Sign Up Now.

Figura IV/ 15 – Pagina de start Yahoo Mail

Pagina următoare este una în care utilizatorul optează între 3 servicii oferite de Yahoo!: serviciul gratuit (1GB spaţiu de stocare), serviciul de e-mail profesional (2GB spaţiu plus acces şi prin POP3) sau serviciul de închiriere a unui domeniu personalizat (e-mail de genul utilizator@domeniu_personal.com) .

Servicii gratuite de e-mail: Yahoo!, MSN, Gmail, MyMail.ro



Vom alege pentru acest exemplu serviciul gratuit:

Figura IV/ 16 – Alegerea serviciului gratuit

Pagina următoare conţine o serie de casete de text şi liste de opţiuni. Utilizatorii trebuie să ofere informaţii despre nume, prenume, sex, să aleagă o parolă şi un nume de utilizator pentru e-mail (Yahoo ID)

Figura IV/ 17 – Prima parte a paginii de date de contact

Parola trebuie introdusă de două ori, deoarece fiind câmp de tip parolă, caracterele nu sunt afişate, fiind înlocuite cu steluţe. Din cauză că utilizatorul nu poate vedea parola introdusă, i se cere să reintroducă parola pentru a se asigura că nu a apărut o eroare de tastare.

Crearea unui cont gratuit de e-mail la Yahoo!

Informaţii personale necesare pentru contul de e-mail



Figura IV/ 18 Continuarea paginii de informaţii personale

În continuare, se cere să se stabilească o întrebare secretă şi un răspuns secret, care este ideal să fie un lucru pe care să nu îl cunoască decât utilizatorul. Întrebarea secretă poate fi folosită atunci când se pierde parola. Pentru a se asigura că parola nu este transmisă fraudulos unor persoane ne-autorizate, persoana care solicită aflarea parolei trebuie să ştie răspunsul la întrebarea secretă. Ultima casetă este cea de confirmare a codului din imagine. Această etapă a fost introdusă pentru a preveni crearea automatizată de conturi. În partea de jos a paginii se află Termenii de Folosire ai serviciului. Pentru a putea accesa serviciul Yahoo! trebuie să acceptaţi termenii respectivi, prin apăsarea butonului I Agree. Ultima pagină este o recapitulare a informaţiilor introduse, care poate fi imprimată pentru a fi păstrată într-un loc sigur. Tot aici se poate opta pentru stabilirea Yahoo! Mail ca pagină de start a browserului.

Întrebarea secretă trebuie să fie una la care numai Dvs. cunoaşteţi răspunsul!



Figura IV/ 19 – Ultima pagină, de confirmare şi acces la contul de

e-mail Odată completat procesul, utilizatorul este redirecţionat către pagina sa proprie de e-mail. De aici se poate accesa folderul de mesaje primite (Inbox) cel de mesaje trimise (Sent), cel de mesaje şterse (Trash) sau se poate crea un nou mesaj de e-mail (Compose). Folderul Drafts conţine mesajele ne-trimise dar salvate la cererea utilizatorului.

Figura IV/ 20 – Pagina personală de e-mail

Pagina de acces la contul de e-mail gratuit la Yahoo!



12.2 Recepţionarea şi expedierea mesajelor

Odată accesat contul de e-mail, recepţionarea mesajelor se face automat. Adică serverul de e-mail primeşte toate mesajele trimise către utilizator şi le introduce în directorul de mesaje primite (Inbox). Mesajele de e-mail primite sunt scanate împotriva viruşilor şi analizate de filtre împotriva mesajelor comerciale nedorite (Spam sau Bulk). Mesajele care conţin viruşi sunt „dezinfectate” şi împreună cu cele care conţin publicitate nesolicitată sunt plasate în directorul de mesaje şterse (Trash). Acesta are aceeaşi funcţionalitate precum Recycle Bin-ul din Windows. Recepţionarea mesajelor primite constă de fapt în accesarea lor din Inbox. La accesarea paginii de e-mail (login) sistemul afişează numărul de e-mail-uri noi primite de la ultima vizită. Prin accesarea folderului Inbox se poate vizualiza lista de e-mail-uri primite. E-mail-urile nou primite (deci încă necitite) sunt afişate cu caractere îngroşate. Pentru a citi un anumit mesaj trebuie executat click pe subiectul acestuia.

Figura IV/ 21 – Folderul Inbox: mesajele necitite sunt afişate cu

caractere îngroşate Transmiterea mesajelor e-mail este un proces foarte similar cu compunerea unei scrisori. Folosind interfaţa web Yahoo! Mail, trimiterea de mesaje e-mail se demarează prin apăsarea butonului COMPOSE. Prin apăsarea butonului Compose se obţine accesul la modul de compunere al mesajului e-mail. Primul câmp de completat este destinatarul (To) iar al doilea este cel de descriere a conţinutului mesajului (Subject). Se recomandă folosirea unor descrieri cât mai succinte si totodată expresive în acest câmp. Exemple de descrieri recomandabile sunt : „tema seminar 3?”, „ofertă servicii telefonie IP”, „service autorizat?” etc. Exemple de descrieri ne-eficiente sunt „întrebare”, „problema” , „document”, etc. În câmpul TO trebuie trecut destinatarul mesajului electronic. De fapt, este vorba despre adresa de e-mail a destinatarului. Pentru a trimite acelaşi mesaj e-mail mai multor destinatari, trebuie folosite opţiunile CC (Carbon Copy – copie la indigo) sau BCC (Blind CC – copie ascunsă).

Cum funcţionează Yahoo!

Mail?



Pentru adăugarea câmpurilor CC sau BCC există două linkuri speciale poziţionate chiar deasupra câmpului TO. Accesarea acestor linkuri are ca rezultat afişarea unor câmpuri suplimentare intitulate CC şi BCC. Destinatarii adăugaţi în aceste câmpuri primesc câte o copie a mesajului respectiv. Diferenţa est următoarea: adresele destinatarilor trecuţi în câmpul BCC sunt ascunse pentru ceilalţi. Astfel, toţi destinatarii pot vedea adresele din câmpurile TO şi CC, dar nimeni nu le vede pe cele trecute în câmpul BCC.

Figura IV/ 22 – Adăugarea câmpurilor CC şi BCC şi înlăturarea lor Pentru conţinutul efectiv al mesajului se foloseşte câmpul de text special, care este însoţit de butoane pentru formatarea textului, astfel încât să se poată compune un mesaj cât mai apropiat de dorinţele utilizatorilor. Butoanele de formatare au funcţionalităţi evidente. Şi sunt însoţite şi de baloane de explicaţii. În imaginea următoare explicăm funcţionalitatea fiecărui buton.

Figura IV/ 23 – Opţiunile de formatare a textului

La compunerea mesajelor de e-mail există şi posibilitatea ataşării unor fişiere. Astfel, pentru a trimite un raport de activitate, se redactează un fişier Word care se ataşează la e-mail. Similar pentru o prezentare PowerPoint, poze de la mare, fişiere de muzică, etc. Singura limitare întâmpinată la ataşarea fişierelor la mesajele de e-mail este dată de dimensiunea acestora. Fiecare serviciu de e-mail oferă dimensiuni maxime diferite pentru fişierele ataşate. Este recomandabil ca fişierele trimise prin e-mail să fie comprimate pentru a uşura transferul lor prin reţea.

To: destinatarul

CC: alţi destinatari

BCC: destinatari ascunşi

Subject: titlul



Pentru a ataşa fişiere la mesajele de e-mail se accesează butonul Attach Files. În mod automat se pot ataşa până la cinci fişiere. Dacă însă limita de 5 fişiere este prea mică, se poate opta pentru folosirea butonului Attach more files. Folosind serviciul Yahoo! Mail se pot ataşa fiecărui mesaj fişiere care să totalizeze un maxim de 10MB. Pentru a ataşa fiecare fişier se foloseşte butonul Browse aferent fiecărui câmp de ataşament şi se selectează fişierul de pe Hard Disk-ul local. Revenim asupra recomandării de a folosi arhive şi fişiere comprimate, chiar şi pentru uşurinţa de ataşare. În loc de parcurgerea de 5 ori a procesului de selectare a fişierului şi de încărcare a acestuia pe server (upload), se creează o arhivă (selectarea fişierelor, click dreapta, Add to compressed Folder sau Add to Zip file) şi se uploadează un singur fişier. Astfel se poate depăşi şi bariera celor 10 MB dimensiune maximă, deoarece fişierele comprimate ocupă mult mai puţin spaţiu. O arhivă de 10MB poate conţine fişiere care decomprimate să depăşească uşor 20MB.

Figura IV/ 24 – Ataşarea de fişiere la mesajele de e-mail

Pentru a finaliza procesul de ataşare, trebuie apăsat din nou butonul Attach Files. Interfaţa web revine la fereastra de compunere a mesajului de e-mail. La acest moment, fişierele ataşate sunt încărcate pe server (upload) şi scanate împotriva viruşilor. Dacă se constată că nu există probleme, utilizatorul este informat şi are posibilitatea de a reveni la compunerea mesajului prin folosirea butonului Continue to Message.

Figura IV/ 25 – Finalizarea ataşării de fişiere şi revenirea la mesaj

La fiecare mesaj se pot ataşa şi fişiere, în limita a 10MB.

Pentru a depăşi limita, folosiţi arhive (zip,

rar, etc.)

Fişierele ataşate sunt scanate împotriva viruşilor



După ce toate câmpurile necesare au fost completate, mesajul a fost compus şi formatat după dorinţe, au fost introduse toate iconiţele emotive (emoticoni) dorite, există următoarele opţiuni:

Transmiterea mesajului (Send) către destinatarii selectaţi, Salvarea mesajului ca schiţă (Save as Draft) pentru a fi

revăzut, reeditat sau trimis mai târziu şi Renunţarea (Cancel) la transmiterea sa.

Figura IV/ 26 – Opţiunile de finalizare a procesului de compunere a

mesajelor Dacă se optează pentru transmiterea mesajului, se foloseşte butonul Send, iar sistemul anunţă transmiterea cu succes a mesajului şi oferă posibilitatea revenirii la verificarea folderului Inbox sau revenirea la compunerea unui alt mesaj (Compose). Dacă se optează pentru renunţare, înainte de a anula complet toate optiunile, sistemul cere o confirmare. Dacă se optează pentru salvarea mesajului, acesta este plasat în folderul Drafts (Schiţe)

Figura IV/ 27 – Confirmarea transmiterii mesajului şi cererea de

confirmare a renunţării la transmitere

În corpul mesajului se pot emoticoni.



12.3 Comenzile de răspuns şi redirecţionare Până acum am tratat modul de trimitere a mesajelor şi modul de citire a mesajelor primite. Dar odată ce un mesaj primit a fost citit, adesea apare nevoia de a răspunde la el, sau de a-l redirecţiona către persoanele mai competente să rezolve problema respectivă. În plus, există posibilitatea ca mesajul respectiv să fie unul de relaxare, şi atunci se obişnuieşte să fie retrimis şi celor apropiaţi, etc. Pentru aceste scenarii vom detalia procesele de răspundere şi redirecţionare a mesajelor.

12.3.1 Răspunsul la mesaje. Când se accesează un mesaj pentru a fi citit, există următoarele opţiuni, vizibile în imaginea ataşată:ştergerea mesajului, răspunsul la mesaj, redirecţionarea mesajului, declararea mesajului ca spam şi mutarea mesajului într-un alt director.

Figura IV/ 28 – Opţiunile disponibile pentru mesajele accesate În această secţiune vom analiza cele două opţiuni legate de răspunsul la mesaje. Ele sunt Reply to sender şi „Reply to Everyone. Oricare opţiune va fi accesată, rezultatul este acelaşi; se deschide modul de compunere a mesajelor de e-mail, cu toate opţiunile prezentate în secţiunea anterioară. În câmpul TO este trecută adresa de la care s-a recepţionat e-mail-ul iar textul mesajului primit apare în caseta de compunere a noului mesaj. Dacă se foloseşte opţiunea Reply To Everyone, adresele menţionate în câmpul CC sunt preluate în acelaşi câmp şi pentru noul mesaj. Compunerea şi transmiterea mesajului urmează aceleaşi etape ca şi la compunerea unui mesaj nou. Diferenţa apare în aceea că un destinatar este deja selectat automat, şi că se pot păstra pasaje din mesajul primit pentru a răspunde punctual. Pentru a trimite răspunsul se foloseşte butonul Send.

12.3.2 Redirecţionarea mesajelor În limba engleză, această operaţiune poartă numele de Forward. Opţiunile legate de redirecţionarea mesajelor se referă la modul de redirecţionare:

Se poate răspunde doar celui care a trimis mesajul sau tuturor recipienţilor



ca şi cum mesajul ar fi proaspăt compus (as inline text) – caz

în care textul mesajului original este preluat în câmpul de compunere a mesajului şi poate fi editat

ca ataşament (as attachment) – caz în care modul de compunere se deschide exact ca la compunere şi cu un fişier ataşat.

Figura IV/ 29 – Opţiunile de retransmitere a mesajelor

Figura IV/ 30 – Diferenţa între redirecţionarea ca text sau ca ataşament

În rest, procesul de redirecţionare este similar cu procesul de compunere: se adaugă destinatari, eventual ascunşi, se adaugă alte fişiere ataşate, se editează textul, se formatează textul, etc. şi se efectuează transmiterea prin butonul Send.

Opţiuni de redirecţio-nare a mesajelor: inclus sau ataşat



12.4 Agenda de adrese

Ca şi la telefonia mobilă, nu este fezabil ca utilizatorii să reţină adresele de e-mail ale tuturor persoanelor cu care corespondează. Pentru acest scop au fost inventate agendele telefonice. În cazul folosirii serviciului de e-mail există agenda de adrese – AdressBook. În cazul serviciului gratuit Yahoo! Mail, aceasta este accesibilă cu ajutorul linkului Adresses din zona de meniuri a interfeţei web.

Figura IV/ 31 – Accesarea agendei de adrese în Yahoo! Mail

Adăugarea de adrese se face accesând butonul Add Contact. Facem menţiunea că prima pagina a agendei arată precum în imaginea anterioară doar atunci când nu există nici un contact în agendă. Atunci când agenda de adrese conţine deja informaţii de contact pentru una sau mai multe persoane, la accesarea agendei, sunt afişate informaţii despre datele de contact deja introduse.

Figura IV/ 32 – Prima pagină a agendei, cu informaţii de contact

Pentru adăugarea unei noi persoane în agendă se foloseşte butonul Add Contact. Aceasta conţine mai multe casete de text, care pot stoca foarte multe date de contact pentru fiecare persoană din agendă. Pentru a putea folosi agenda la trimiterea e-mail-urilor este suficient să completaţi câmpurile legate de nume, prenume, nickname şi adresă de e-mail. În cazul în care adresa de e-mail este la Yahoo!, se poate completa şi câmpul Yahoo! ID.

Se poate crea o agendă de adrese virtuală, pentru a reţine uşor toate adresele de e-mail



Figura IV/ 33 – Datele principale de contact pentru persoanele

adăugate în agendă Pentru adăugarea persoanei în agendă se foloseşte butonul Save. Dacă se doreşte continuarea procesului de completare a agendei, se foloseşte butonul Save and Add Another. Odată cu salvarea noii înregistrări în agendă, interfaţa web redeschide agenda, după o pagină de recapitulare a datelor proaspăt adăugate.

Figura IV/ 34 – Pagina de recapitulare a datelor introduse

Dacă se constată erori, se poate reveni la modul de editare prin folosirea butonului Edit. Dacă informaţiile sunt corecte, se foloseşte butonul Done. În prima pagină a agendei există şi o zonă de adăugare rapidă a noilor contacte, care conţine doar casetele legate de nume. Prenume, nickname, adresă de e-mail şi număr de telefon.

Adăugarea informaţiilor în agendă: nume, prenume, adresă de e-mail.

Nu uitaţi un

nickname!



Figura IV/ 35 – Opţiunea de adăugare rapidă (Quick Add)

Agendele care conţin multe persoane nu pot fi afişate în întregime pe prima pagină, aşa cum este cazul în exemplul din imaginile noastre. De aceea în partea de sus a interfeţei există opţiunea de afişare a persoanelor din agendă ordonate după prima literă a numelui. După cum se observă, fiecare înregistrare este însoţită de un buton de editare a datelor de contact. Totuşi trebuie să clarificăm modul în care poate fi folosită agenda de adrese pentru a uşura procesul de compunere a mesajelor de e-mail. Astfel, atunci când se compune mesajul, în loc de introducerea manuală a adreselor de e-mail ale destinatarilor, se poate opta pentru introducerea nickname-urilor sau a numelor proprii. Pe măsură ce acestea sunt tastate, Yahoo! oferă o listă de adrese din agendă care corespund criteriilor. Imaginea următoare ilustrează această funcţionalitate.

Figura IV/ 36 – Recunoaşterea adreselor care corespund numelui sau

nickname-ului

Adăugarea rapidă în agendă

Scrieţi nickname-ul şi alegeţi din lista oferită de Yahoo!



De asemenea, dacă se doreşte trimiterea unui mesaj la un număr mare de destinatari, se poate deschide agenda prin click pe linkul TO în modul de compunere. Agenda este deschisă într-o nouă fereastră. Se poate căuta individual fiecare destinatar şi în dreptul său există 3 opţiuni de includere în mesaj: în câmpul To, în câmpul CC sau în câmpul BCC. După ce au fost bifate opţiunile corespunzătoare pentru toţi destinatarii, se foloseşte butonul Insert Checked Contacts. Există însă şi cazuri în care chiar şi acest procedeu poate fi ineficient. Spre exemplu atunci când se doreşte trimiterea de mesaje similare către destinatari care pot fi grupaţi după anumite criterii. Spre exemplu, dacă se doreşte trimiterea unui mesaj de Crăciun tuturor prietenilor, etc. În acest caz devin utile listele de contacte (Contact List). Listele de contacte sunt în fapt grupări de adrese după anumite criterii. Pentru a crea o listă, din agendă se alege butonul Add List. Acesta activează modul de inserare a listelor, precum în imaginea următoare.

Figura IV/ 37 – Adăugarea de liste (mailing list)

Paşii ce trebuie urmaţi sunt: alegerea unui nume sugestiv pentru listă şi inserarea lui în caseta specială (1), selectare din caseta din stânga a tuturor contactelor ce vor face parte din această listă şi acţionarea butonului Add (2) şi, în final, acţionarea butonului Add List. Dacă se constată că selecţia a fost eronată, contactele pot fi şi îndepărtate din listă: se selectează în partea dreaptă contactele de îndepărtat şi se acţionează butonul Remove. Listele sunt adăugate în agendă ca şi contactele, ordonate după nume. Şi ele sunt însoţite de opţiunea de editare, care redeschide fereastra din imaginea anterioară, în care se poate alege un nou nume pentru listă, adăuga sau şterge contacte Selectarea unei liste de persoane într-unul din câmpurile To, CC sau BCC are ca efect transmiterea mesajului către toate adresele din lista respectivă, cu avantajul evident pentru utilizator constituit din tastarea unui singur nume pentru adăugarea a zeci (sute) de adrese simultan.

Mailing Lists: grupează mai multe persoane cu caracteris-tici comune



Figura IV/ 38 – Listele de contacte sunt afişate alături de contacte

12.5 Managementul mesajelor

Pe măsură ce e-mail-ul este din ce în ce mai folosit, numărul de mesaje stocate în folderul Inbox creşte semnificativ. Astfel, se impune nevoia unei organizări a mesajelor. Cel mai eficient sistem de organizare a mesajelor este cel preluat de la organizarea fişierelor, şi anume creare de directoare, subdirectoare, etc. şi mutarea mesajelor în directoarele corespunzătoare, după subiectele de interes, sau după data primirii, sau după persoana care le-a trimis. Orice sistem de organizare are avantaje şi dezavantaje, de aceea recomandăm ca fiecare utilizator să îşi creeze propriul sistem de clasificare şi sortare a mesajelor, în funcţie de criteriile cele mai relevante pentru el însuşi. În această secţiune vom prezenta doar modalitatea de a crea o structură de directoare şi operaţiile necesare pentru a muta mesajele într-un anumit director.

12.5.1 Managementul directoarelor Pentru a adăuga noi foldere se foloseşte linkul Add din zona Folders, aflată în partea stângă a interfeţei Mail. La accesarea acestui link, o nouă fereastră de dialog se deschide, fereastră în care se poate alege numele dorit pentru noul folder. Manageme

ntul mesajelor se face cu ajutorul directoa-relor



Figura IV/ 39 – Linkul de adăugarea a unor noi directoare

Figura IV/ 40 – Fereastra de dialog pentru stabilirea numelui noului

folder Lista de foldere personale este afişată în zona Folders, în continuarea celor standard, în categoria My Folders. Această categorie poate fi ascunsă (restrânsă) folosind linkul Hide. Lista de foldere personale poate fi editată, accesând linkul Edit din partea superioară a zonei Folders.

Figura IV/ 41 – Efectele „ascunderii” listei de foldere personale

Accesarea linkului Edit deschide interfaţa în modul de editare a listei de foldere, mod care prezintă o statistică a folosirii fiecărui folder (număr total mesaje, număr mesaje necitite, şi spaţiul ocupat pe server). Totodată, există pentru fiecare din folderele personale posibilitatea de a le redenumi sau şterge.

Crearea unui nou director pentru mesaje



Figura IV/ 42 – Modul de editare a listei de foldere

12.5.2 Managementul mesajelor

Odată creată lista de directoare nu mai rămâne decât sortarea mesajelor în folderele respective. Pentru a muta mesaje din folderul în care sunt stocate iniţial (cel mai adesea Inbox, dar se pot muta şi între foldere), în primul rând mesajele trebuie selectate. Selectarea mesajelor se efectuează bifând check-box-urile corespunzătoare. Următorul pas este accesarea meniului butonului Move. Se execută click pe numele folderului în care se doreşte mutarea mesajelor selectate.

Figura IV/ 43 – Mutarea mesajelor selectate într-un alt folder

O altă operaţie ce poate fi efectuată cu mesajele este cea de marcare a lor. Procedeul debutează tot cu selectarea mesajelor de marcat şi continuă cu accesarea meniului butonului Mark. Cea mai folosită opţiune aici este cea de marcare a mesajului ca necitit (Mark as Unread). Aceasta se foloseşte pentru a afişa anumite mesaje ca şi cum ar fi abia primite, pentru a atrage atenţia utilizatorului. Tot în acest sens se poate folosi şi opţiunea Flag for Follow-up. Celelalte două opţiuni din listă sunt inversele celor două prezentate.

Opţiuni de manage-ment al directoa-relor: redenumire şi ştergere

Mutarea unui mesaj în alt folder



Figura IV/ 44 – Opţiunile de marcare a mesajelor

Atunci când anumite mesaje devin nefolositoare, se poate opta pentru ştergerea lor. Pentru a şterge un mesaj este suficient ca acesta să fie selectat şi să se acceseze butonul Delete. Această operaţie mută mesajul selectat în folderul Trash, care funcţionează după aceleaşi principii ca şi Recycle Bin-ul din Windows. Astfel, un mesaj mutat în Trash poate fi recuperat prin procedura de mutare într-un alt folder. Dacă se doreşte ştergerea definitivă, se optează pentru Empty Trash. Dacă se doreşte ştergerea numai anumitor mesaje din folderul Trash, acestea pot fi selectate şi apoi accesat din nou butonul Delete. De această dată se va deschide o fereastră de dialog care cere confirmarea ştergerii definitive a mesajelor respective. O fereastră de dialog cu un mesaj asemănător se obţine şi la accesarea linkului Empty Trash – trebuie confirmată ştergerea definitivă a mesajelor.

Figura IV/ 45 – Confirmarea ştergerii definitive a mesajelor din Trash

Ultima operaţie pe care o descriem este cea de declarare a mesajelor ca mesaje Spam. Mesajele spam constituie o mare problemă a Internetului modern. Este vorba despre nenumărate mesaje nedorite, care au ca scop publicitatea, extorcarea unor sume de bani, răspândirea de viruşi sau pur şi simplu deranjarea destinatarului. Toate companiile luptă împotriva spamului, iar serviciile gratuite de e-mail oferă posibilitatea de a declara un anumit mesaj ca spam. Rezultatele acestei operaţiuni sunt crearea unui raport – se înregistrează adresa de la care a fost trimis mesajul – şi crearea unei reguli în filtrele anti-spam. Astfel, următoarele mesaje care au aceleaşi caracteristici (aceeaşi adresă de la care au fost trimise, sau ,mai strict, acelaşi domeniu de adrese, acelaşi tip de mesaje în subiect, etc.) vor fi automat detectate ca spam şi vor ajunge în Trash în loc de Inbox. Pentru a declara un mesaj ca Spam, acesta trebuie selectat, iar apoi se accesează butonul Spam. O nouă pagină se deschide, care descrie operaţiile care vor avea loc la confirmarea că mesajul este Spam.

Opţiuni de marcare a

mesajelor

Ştergerea mesajelor: întâi în Trash şi apoi definitiv

Despre mesajele nedorite (Spam)



Figura IV/ 46 – Confirmarea ca Spam a mesajelor selectate

După cum se observă în imagine, utilizatorul are opţiunea de a bloca automat toate mesajele viitoare de la adresa respectivă. Fiecare serviciu de e-mail oferă şi alte funcţionalităţi în afara celor descrise în această unitate de învăţare. Recomandăm citirea cu atenţie a tuturor paginilor de prezentare, şi accesarea cel puţin o dată a paginilor de opţiuni sau setări (Options, Settings, etc.) pentru a vă familiariza îndeaproape cu oferta serviciului de e-mail pe care îl folosiţi.


Pentru a răspunde corect la întrebările din această lucrare de verificare, parcurgeţi cu atenţie conţinutul Unităţii de Învăţare. Nu sunt necesare informaţii necuprinse în Unitatea de Învăţare. Fiecare întrebare are menţionat punctajul aferent. Transmiteţi Lucrarea de Verificare tutorelui utilizând metoda agreată de comun acord, specificând numele Modulului, Numele Dvs, Adresa de contact şi numărul Lucrării de Verificare. Pentru întrebările cu răspuns liber, răspunsul nu trebuie să depăşească 1 paragraf de text. 1) Creaţi-vă un cont de email gratuit şi transmiteţi Lucrarea de

Verificare folosind această adresă – 5 puncte 2) Ce metodă folosită la organizarea şi managementul fişierelor este

indicat să fie folosită pentru a gestiona un număr mare de mesaje e-mail? (1 punct)

3) Cum se numesc mesajele de e-mail nesolicitate? (1 punct) 4) Care este scopul acestor mesaje de e-mail? (2 puncte)


1) Internet, Colecţia European Computer Driving License, Editura BIC

ALL, 2001, Bucureşti 2) a. ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu, Editura ANDRECO,

2005, Bucureşti 3) Curs Online „nternet, informatie si comunicare”, Mircea Florescu,


Bibliografie


BIBLIOGRAFIE MODUL

Acest Modul este unul de sine stătător, cursanţii obţinând în urma parcurgerii integrale aptitudinile practice descrise în detaliu la începutul fiecărei Unităţi de Învăţare. Pentru studenţii interesaţi de obţinerea Permisului ECDL datorită competenţelor obţinute , sugerăm ca bibliografie suplimentară:

1. Colecţia European Computer Driving License: a. ABC – ul calculatoarelor b. Windows c. Word d. Excel e. Internet

Editura BIC ALL, 2001, Bucureşti 2. Pachetul de cursuri online pentru obţinerea Permisului ECDL, editat de Departamenul

de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti (http://ecdl.credis.ro) 3. Suport de curs acreditate de ECDL, versiunea Syllabus 4 pentru obţinerea Permisului

European de Conducere a Calculatorului, Editura ANDRECO, 2005, Bucureşti. a. ECDL Start modulele obligatorii, Ana Dulu b. Concepte de bazã ale tehnologiei informaţiei. Ana Dulu c. Calcul Tabelar – Excel, Ana Dulu d. Baze de Date – Acces, Ana Dulu e. Prezentãri – PowerPoint, Ana Dulu