b6f915bn33dfy

Lumea descrisa de augustin Buzura in "Vocile noptii" (1980) este a mediilor periferice, a oamenilor

defavorizati, in care elementele de civilizatie sunt putine. Este pus in evidenta fenomenul "migrarii"

oamenilor de la sat la oras, unde conditiile sunt inca mizere, lumea traind in adevarate "bidonville"-

uri ale unei epoci stranii. Eroul, Stefan Pintea, devine un alienat, un paria pentru noile categorii

sociale, ratacind la hotarul dintre doua lumi. Tipul caruia ii apartine este cel al instrainatului, al

refuzatului de societate, comparabil cu Surupaceanu din "Intrusul", de Marin Preda. aceasta

proiectare a personajului in afara lumii determina ratacirea lui existentiala, ca a unui Stephen

Dedalus pierdut in ansamblul relatiilor sociale, devenit singur intr-o incercare disperata de a domina

lumea.

Stefan Pintea, pastreaza in minte imaginile fascinante ale spatiului de afara: "in urma cu doi ani,

aflat cu o delegatie studenteasca in Iugoslavia, ne-am oprit cateva zile la o cabana in muntii

Muntenegrului, in apropierea micii localitati D. Cum nu eram amator de ascensiuni montane si nici

de ghitare prea dezlantuite, ma hotarasem sa-mi pierd vremea in jurul elegantei cabane, prin

padurea odihnitoare de brad, si la manastirea din imediata apropiere. Era acolo o liniste deplina,

materiala; brazii si fagii pazeau cabana de suflul fierbinte al vazduhului, iar mai jos, mestecenii albi,

numerosi, ce inconjurau zidurile manastirii - imi intretineau involuntar nevoia de a ma regasi.

Imposibilitatea de a-mi insoti colegii o pusesem pe seama unei indigestii si, cum pana atunci nu

fusesem vazut dandu-ma in vant dupa nordicele blonde si nici dupa conversatii foarte sofisticate sau

alcooluri mai rar intalnite chiar si la bufetele lor studentesti, seful se lasase convins, iar colegii

iugoslavi ma prevazusera cu o farmacie intreaga." Personajul este fascinat de "o tanara vikinga", "cu

elasticul unui miniprodus textil adancit in partea superioara a coapselor si nu a bazinului", care il

cerceteaza curioasa dincolo de reflexele geamului. Un personaj ciudat in aceasta excursie este si

Violetta, o ziarista de stanga, avand parerea deformata cum ca toti din tarile comuniste sunt "frati,

fara dusmani,..". Violetta are "ochi mari, negri, cu gene lungi, ciudate", iar companionul ei este

pictor; pictand "o fetiscana nostima, o bastinasa", castigase pentru portret mai mult decat ar fi

castigat intr-o viata intreaga. Femeia, sotia pictorului Vecchio, are cosmaruri nebanuite: fostul ei sot

murise pe o sosea, lovindu-se de un stalp de inalta tensiune, dupa ce avusese o aventura cu o alta

femeie, aceasta, ramasa gravida cu altcineva, daduse apoi vina pe el. Cosmarurile femeii proveneau

si dintr-o intamplare petrecuta nu demult: Violetta se urcase la bordul unui avion ce fusese deturnat

de teroristi, trecand prin amenintari insuportabile (o terorista ii tinuse automatul la tampla, putand

oricand sa apese pe tragaci). Stefan Pintea are o aventura cu*aceasta femeie, chiar in ritmul unei

melodii, "We are animals in a world, no one knows?"

in viata de toate zilele, personajul traieste intr-un camin, unde are neintelegeri cu conlocuitorii sai,

mult prea brutali, chiar luptandu-se cu Sultan si cu Sam, doi batausi notorii. Caminul este populat de

o lume ciudata, de insi "calificati la locul de munca, oameni cu scoli profesionale, licee, tarani,

recalificati, functionari trimisi in productie dupa cate o reducere de schema", cu nume comune,

Droanga, Nelutu, Gelu Balan, Goran, maistrul Nicoara. Radu Masculu, spre exemplu, vrea sa se

intoarca acasa insurat cu o fiica de stab, sa sperie gainile pe o raza de zece kilometri. Distractiile

constau in fredonarea unor melodii, "Submarinul galben", "Nathalie" si "Katiusa", in fata unui public

numeros. alte personaje sunt Lena, Filipas, "om incuiat, rece, inflexibil, lasand impresia ca-i vine

foarte greu sa nu strige." Sultan este un personaj violent, care se intoarce la camin mai totdeauna

beat, gata sa se ia la bataie cu cineva. Pintea se va muta si in casa lui Filipas. in periplul sau prin

lume, descopera alte personaje, precum Magdalena Stanescu, "femeia-plutonier". La chefbrile

protipendadei participa o lume pestrita, care canta melodii lautaresti, intr-o nota vulgara.

Vocea naratoriala se indreapta din nou spre orasul D., unde Violetta povesteste cum traise printre

drogati, in Neadle Park, in New York, descriind comunitatea "infecta de toxicomani", shooting

gallery-le din zona. Sandra este o prostituata care se drogheaza, ocupand serile unor hodorogi.

aventura cu Violetta continua intr-un spatiu silvestru, langa o stanca salbatica si un lac montan,

precum in sarbatorile bahice de altadata, cei doi fiind surprinsi de un grup de copii, care le dau

mure. Violetta se va desparti de erou, folosit mai ales pentru a-si insela barbatul, pictor, care, la

randul lui, o inselase cu modelul folosit pentru tablouri.

Pintea este interogat si de locotenentul Veza in legatura cu ceea ce i s-a intamplat in mod deosebit

in ultima luna, cu un pachet ciudat refuzat de la niste batrani. El este suspectat ca ar fi furat bani de

la Vasai, pentru o casa mult prea mare in comparatie cu posibilitatile sale. Veza ii verificase intreaga

viata de pana atunci. Realitatea fusese ca Goran si Vasai se oferisera sa-i construiasca aceasta casa

gratuit.

Granita dintre trezie si oniric se lasa greu decelata: Pintea este cuprins, rand pe rand, de stari

deprimante, care ii acutizeaza drama existentiala. Obsesia se repeta in mod periodic, iar visele

cuprind "o roata de moara suspendata deasupra unui parau sec", un parau care nu vine de nicaieri,

cu forme bizare si un camp de statui albe, ale nimanui. Mai tarziu, imaginea dispare treptat, lasand

in urma o succesiune de culori: de la galben violent, semn al pustiirii totale, la cenusiu, intrebarile lui

Pintea nu ajuta cu nimic aceasta dilema: "Unde sunt? Ce se intampla cu mine?", ele fiind puse in

van. Visele devin un mesaj pe care cineva il trimite cu intermitenta, ca pe un avertisment pe care

receptorul nu reuseste sa-1 descifreze, fiindca sunt insotite de o tensiune perpetua, de "pulsatia

neobisnuita, ca o amintire grava, esentiala" . Urmele pustiului se pierd, iar statuile dispar, doar roata

se pastreaza, "putrezita". Roata este un simbol al trecerii necontenite a timpului, iar statuile pot fi

arhetipurile umane, acum disparute. Insomnia generata de invazia viselor determina o ciudata

reductie spatiala a camerei, in care peretii se comprima, iar peisajul cotidian obsesiv reapare.

Personajul se simte prizonierul unei vointe superioare, careia nu i se poate impotrivi. Energia visului

disipeaza "incatusarea zidurilor de beton", creand o materie imorfa. Somnul devine insa exasperant:

Pintea adoarme cu perna pe el, pentru a nu mai auzi sforaitul inginerului Filipas. acesta are o

indispozitie permanenta: "camasile erau prost calcate, cravatele demodate, mototolite, mancarea,

ori prea calda, ori prea rece", sunt transmise injuraturi prin telefon^ catre sectia lui, la maistri sau la

muncitori. Dimineata devine numai a lui Filipas, care ramane acolo numai ca urmare a insistentelor

unei verisoare imaginare: Stoian. Ziua contine acelasi desfasurator, iar Lena este ofuscata de

mofturile acestuia, astfel ca isi doreste ca toti barbatii de pe Pamant sa dispara, fara ca ei sa-i para

rau. Monotonia lumii provine din aceasta realitate artificializata, catusi de putin tehnologizata, in

care se infiltreaza, incetul cu incetul, mizeria unei aparente modernitati: peretii apartamentului sunt

subtiri, unele personaje, prinse in caruselul acestui scenariu identic al vietii, sforaie, accepta haine

de o comoditate discutabila, isi petrec vremea ca intr-o cazarma, in "celula sociala" ce le fusese

repartizata. intr-un fel, ordinea de monolit a lumii, asemanatoare cu aceea din "1984", de George

Orwell, in alt sens insa, al concentrarii individului prin alienare, este atotprezenta in spatiile narative

ale romanului.

Hegel spunea că un popor lipsit de filosofie este ca un „templu fără sanctuar". Or, templul a fost şi a

rămas centrul spiritual al oricărei comunităţi umane. În jurul acestuia se clădeşte restul

aşezămintelor profane. Ele se pot extinde, în condiţii normale, spre zone periferice, fără să ameninţe

cu ceva, oricât de impunătoare ar fi, existenţa nucleului spiritual. Ci, dimpotrivă, se pot înălţa,

asemenea zidurilor groase de cetate, în apărarea acestui miez de llumina, care apare uneori chiar în

postura focului sacru.

...

Flosofia a apărut cu milenii în urmă şi a fost apoi mereu cultivată, în forma sa metafizică,

speculativă, în ciuda faptului că a fost adesea şi contestată. E.O. Wilson, inventatorul sociobiologiei,

consideră înclinaţia speculativă, ca şi comportamentul religios, ca fiind determinată genetic.

Scientiştii de exemplu, care nu cred în „creaţia" originară, cred totuşi în „explozia" originară, în

înfăptuirile ei pe secunde şi minute, ceea ce depăşeşte cu mult speculaţia biblică a înfăptuirilor pe

zile a unor lucruri cel puţin vizibile. La fel şi cu ateii, care nu sunt decât adversarii formelor de religie

tradiţională, ei practicând cultul elitelor, personalităţilor sau al conducătorilor, cunoscut şi el încă din

epoca sălbăticiei.

Filosofia, ca şi religia, a avut numeroase forme. Ele diferă în funcţie de timpul în care au fost

concepute, dar şi de locul în care s-au ivit. S-a tot spus că filosoful este „fiul timpului său".

Dar numai al timpului? Există oare timp fără spaţiu?

Alexandru Surdu (din prefaţa la Vocaţii filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române,

1995, p. 7)