1

Violența școlară – cauze psihologice și trăsături de personalitate ale elevului violent

Conform unor studii recente în acest domeniu1, copiii care au

suferit diverse tipuri de influente sau traume, fie în perioada uterină, fie în momentul nașterii, pot avea particularități neurologice cu potential ridicat de violență. Complicațiile la naștere, ca și istoria părinților, se dovedesc a fi factori biologici predictivi pentru comportamentul deviant ulterior al unui individ, clasându-l în categoria victimelor genetice și, oarecum, eludându-l de responsabilitatea individuală. De asemenea, se consideră că, printre factorii majori de personalitate și cei cu expresie comportamentală care caracterizează copiii violenți, cei mai importanți și cu mai mare relevantă sunt: impulsivitatea, hiperactivismul, controlul de sine absent sau insuficient, deficitul sau problemele de atenție.

În categoria FACTORILOR PSIHOLOGICI care intră în definirea personalității elevului violent, literatura de specialitate2 menționează o serie de atribute, cum sunt: nivel scăzut de stimă de sine (self-esteem); nevoia de dominație și control; forță fizică; valorizarea agresivității în rezolvarea conflictelor; mecanisme specifice de coping; empatie scăzută; impact social ridicat, dar neacceptat; abilitare sociala.

Luând în considerare premisele teoretice prezentate mai sus, cercetarea de față a pornit de la ipoteza ca una dintre categoriile de factori de risc în inducerea fenomenelor de violență a elevilor se regăsește la nivelul personalității acestora. Este vorba, mai precis, despre structura personalității elevului și aparteneța sa la una dintre categoriile de sex.

Variabile definitorii ale elevilor violenți: - TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE: agresivitatea/

impulsivitatea; lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol; motivația centrată pe preferința pentru violență; particularități ale sistemului de valori; stima de sine și exprimarea eu-lui; tendința către comportament adictiv; empatia;

- istoria personală (experiența victimizării). În analiza trăsăturilor de personalitate și a influențelor acestora

asupra comportamentului copiilor și tinerilor, cele mai frecvente variabilele luate în considerare sunt tendințele temperamentale și structurile de personalitate. Acestea sunt dificil de autonomizat, pe de o parte pentru că sunt potențate sau nu de istoria individului și, pe de altă parte, pentru că intră în interdependențe complexe și subtile. Ar fi

1 Krug, E.G. et all. (Eds.), World report on violence and health, World Health Organization, Geneva,

2002. 2 The characteristics and profiles of bulliyng. http://www.victec.org/tea_schools.

2

foarte simplu să credem că o trăsătură de personalitate este răspunzătoare solitar de comportamentul violent exprimat simbolic sau fizic de către personalitatea umană, poate, după unii autori, la fel de simplist ca atunci când se încearca explicarea comportamentului violent și a agresivității prin determinisme genetice.

Deși nimeni nu se naște criminal, susține Lawrence E.Cohen3, genele predispun anumiți indivizi la criminalitate, iar criminalitatea se manifestă când predispozițiile individuale interacționează cu circumstanțele sociale favorabile sau cu climatul incitant. Controverse există însă, mai ales în grupul cercetătorilor înclinați să favorizeze explicațiile de natură socio-culturală.

Cu toate acestea, profilul psihologic al copilului violent, indiferent de variabilele interindividuale manifestate în categoria globală a devianței, poate contura atât trăsături generale de personalitate, cât și trăsături specifice, asociate unui anumit tip particular de violență. Vom analiza în continuare aceste trasaturi, asa cum au fost evidentiate din ancheta de fata.

• IMPULSIVITATEA În pofida diferentelor conceptuale pe care le presupune relatia între

agresivitate și violență, conceptul central care defineste orice individ violent și, ca atare, și elevul violent, este impulsivitatea4. Impulsivitatea, ca trăsătura de personalitate, complică întreaga viață relațională a individului, predispunându-l către gestionarea violentă a conflictelor și către preferința spre forme de violență fizică imediată și urgentă trecerii la act.

La nivel teoretic, impulsivitatea5 este concepută ca: (i) schimbare a acțiunii fără a prevedea sau conștientiza, (ii) comportament lipsit de gândire adecvată, (iii) tendința de a acționa fără anticipare, asa cum se întâmpla în mod normal, fiind compusă din sub-trăsături ca:

- asumarea riscului; - lipsa abilității de a planifica acțiuni; - schimbarea mentală rapidă. Pornind de la aceste definiții, Moeller et all.6 considera că

definiția impulsivității trebuie să includă trei elemente importante: - diminuarea sensitivității la consecințele negative ale

comportamentului;

3 Cohen, L.E., Throwing down the gaunlet: A challenge to the relevance of sociology for the etiology of

criminal behaviour, Contemporary Sociology, No. 16:202-205, 199, 1987. 4 Psihologii disting între controlul de sine si impulsivitate, subliniind faptul ca absenta sau insuficienta

dezvoltare a controlului de sine trebuie perceputa ca o realitate independenta, desi influentata de impulsivitate. 5 Moeller, F.G. et all., Psychiatric aspects of impulsivity.În .The American Journal of Psychiatry, 158: 1783-

1793, 2001. 6 Op. cit. 8.

3

- reacții rapide și neplanificate la stimuli care preced procesarea completă a informației:

- lipsa considerării consecințelor pe termen lung. La acestea, autorii adaugă perspectiva socială asupra impulsivității – învățarea sociala – în care impulsivitatea este un comportament învățat.

Copilul impulsiv învață din familie să reacționeze imediat pentru a obține ceea ce își dorește. Dorința nu coexistă cu abilitățile necesare înțelegerii consecințelor acțiunilor copilului atât asupra lui însuși, cât și asupra celorlalți.

Elevii violenți își justifică reacțiile impulsive prin incapacitatea lor de a se stăpâni și imediatețea actelor lor de violență, fapt care confirmă abordările teoretice de mai sus.

Elevii violenți atribuie lipsei de control o dimensiune pozitivă. Ei afirmă că adoptă comportamente violente, dar consideră că acest lucru este dezirabil, fiind o strategie eficientă pentru rezolvarea situațiilor conflictuale. Lipsa de control sau controlul redus face ca impulsul agresiv să ducă la trecerea imediată la act, în cazul elevilor violenți, adică la manifestarea violenței.