universitatea spiru haret - anunțuri facultate · critica, logica a activitatii de verificare,...

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: CONTABILITATE SI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

AUDIT FINANCIAR – Caiet de seminarii/Aplicaţii practice –

Conf.univ.dr. ELEFTERIE Liana

Asist.univ.drd. SUSMANSCHI Georgiana

CONSTANŢA

2012

Introducere

Obiectivele seminariilor/aplicaţiilor practice

• înţelegerea noţiunii de audit financiar

• explicarea locului şi rolului auditorului financiar

• înţelegerea etapelor ce trebuiesc parcurse în cadrul unei misiuni de audit financiar

• înţelegerea metodelor şi tehnicilor de audit financiar

• înţelegerea modului de elaborare a raportului auditorului financiar

• formarea capacităţii de identificare şi de calculare a riscurilor aferente unei misiuni de audit financiar

• elaborarea raportului de audit financiar

• identificarea riscurilor cu care se confrunta si la care este supus auditorul financiar

Competenţe specifice al seminariilor/aplicaţiilor practice pe care le dobândeşte studentul în corelaţie

cu numărul de credite al disciplinei:

• Cunoaşterea fundamentelor teoretice ale deontologiei, a principiilor, conceptelor şi normelor

fundamentale ale acestei discipline

• Identificarea principiilor, metodelor, tehnicilor de audit financiar

• Identificarea şi calculul riscurilor aferente unei misiuni de audit financiar

• Elaborarea unui plan de audit financiar

• Întocmirea/elaborarea raportului de audit financiar

• Formarea competenţei de evaluare trans-disciplinară a conceptului de audit financiar

• Utilizarea metodelor, tehnicilor specifice auditului financiar , urmărindu-se posibilitatea corelării

acestora cu metode și tehnici aplicabile altor discipline complementare

Structura planului de seminarii/planului de aplicaţii practice

SEMINAR 1. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR: GLOSAR DE TERMENI ..................................................... 4

SEMINAR 2. CODUL ETIC ....................................................................................................................... 12

SEMINAR 3. PRAGUL DE SEMNIFICATIE ................................................................................................. 19

SEMINAR 4. CALCULUL RISCURILOR DE AUDIT ....................................................................................... 25

SEMINAR 5. ESANTIONAREA IN AUDIT .................................................................................................. 31

SEMINAR 6. METODE ȘI TEHNICI DE AUDIT ........................................................................................... 36

SEMINAR 7. EVALUAREA SISTEMULUI CONTABIL SI DE CONTROL INTERN .............................................. 41

SEMINAR 8. DOSARUL PERMANENT DE AUDIT ...................................................................................... 48

SEMINAR 9. DOSARUL CURENT DE AUDIT ............................................................................................. 50

SEMINAR 10. CONTROLUL CONTURILOR ............................................................................................... 52

SEMINAR 11. ELABORAREA OPINIEI DE AUDIT ...................................................................................... 64

SEMINAR 12. ISA 700- RAPORTUL DE AUDIT ......................................................................................... 66

SEMINAR 13. INTOCMIREA UNUI RAPORT DE AUDIT FINANCIAR ........................................................... 68

SEMINAR 14. TEST DE VERIFICARE A CUNOSTINTELOR ACUMULATE ...................................................... 69

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................................... 70

SEMINAR 1. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR: GLOSAR DE

TERMENI

Obiectivele temei în corelaţie cu competenţele acumulate de student şi numărul de credite

Întelegerea si explicarea notiunii de audit financiar

Plasarea auditului financiar in mediul economic explicarea locului şi rolului auditorului financiar

identificarea principalelor notiuni din domeniul auditului financiar

Prezentarea conţinutului temei

Istoricul auditului

Denumirea de audit îşi are originea din latinescul „audiere”, care înseamnă a asculta, a audia, iar

verbul englezesc „to audit” este tradus prin a controla, a verifica, a inspecta. De fapt, termenul

„audit” de conotaţie anglo-saxonă, acoperă în esenţă aceeaşi idee ca şi termenii de revizie,

verificare sau control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, de rigoare, modernism,

calificare.

Organizaţiile economice şi sociale au produs întotdeauna informaţii contabil financiare. Nevoia de a

verifica aceste informaţii implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică

efectuată de persoane de specialitate independente. Activitatea de audit reprezintă o examinare

profesională a unei informaţii, în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente, prin

raportarea la un criteriu sau standard de calitate.

Realizarea oricărei misiuni de audit la organizaţiile economice, implică existenţa unor reguli

precise, formalizate, cunoscute şi acceptate de emiţătorii şi receptorii informaţiei supuse auditului.

Aceste reguli sunt definite la nivel general naţional sau internaţional. Se ajunge la noţiunea de

normă, care permite aprecierea calităţii unui audit în raport cu un sistem de referinţă.

Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferenţiate în funcţie de categoria

socială care ordona auditul, numiţi ordonatori de audit, în funcţie de auditori şi de obiectivele

auditului.

Auditul a fost cunoscut la începuturile secolului al XVIII-lea, fără a fi precizată data exactă sau

localizarea geografică într-un stat.

Până la începutul secolului al XVIII-lea, auditul era ordonat de regi,împăraţi, biserică şi stat cu un

singur obiectiv: cel de pedepsire a hoţilor pentrufraudă şi prevenirea unor astfel de fapte cu scopul

de a proteja patrimoniul propriual acelei entităţi. Auditorii erau numiţi din rândul preoţilor şi

primau calităţile morale ale acestora.

Frământata istorie a sec. al XVIII-lea până la jumătatea sec. al XIX-lea aprodus schimbări şi în

rândul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdicţionale şi acţionarii au luat locul vechilor

clase sociale, iar auditorii eraupreferaţi din categoria celor mai buni contabili. Auditul îşi extinde

obiectivele asupra reprimării fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau şi a căutăriisoluţiilor,

pentru păstrarea integrităţii patrimoniului.

Sfârşitul secolului al XIX-lea conturează relaţia între auditaţi şi auditori aleşi din rândul

profesioniştilor contabili sau jurişti. Obiectivul lor: atestarea realităţii situaţiilor financiare, cu

scopul de a evita erorile şi frauda.

Primele patru decenii ale secolului XX, auditul este realizat de profesionişti specializaţi în audit

alături de contabili. Lucrările erau comandate de stat şi de acţionari.

Perioada anilor 1940-1970, când comerţul internaţional se dezvoltă, este dominată de schimburi

între state cu bunuri şi servicii, ordonatorii de audit îşi lărgesc sfera în rândul băncilor, patronatului

şi al instituţiilor financiare datorită pieţelor de capital. Executarea auditului era realizat de

profesionişti de audit şi contabilitate, iar obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a

sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare. În această perioadă, datorită dezvoltării profesiei

contabile şi a influenţelor asupra cadrului contabil conceptual, anglo-saxonii dezvoltă activitatea de

audit pe continentul european.

Două decenii mai târziu (1970-1990), obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului

intern, respectarea cadrului conceptual contabil şi a normelor de audit. Cei care ordonau auditul

sunt statele, terţii, acţionarii, băncile, întreprinderile s.a., iar auditorii sunt tot profesionişti de

contabilitate şi consiliere, organizate ca profesii liberale, independente, societăţi de expertiză şi

audit. Faptele analizate, operaţiunile şi documen-tele aveau ca scop formularea unor opinii care

atestau imaginea fidelă a contu-rilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor şi protecţia

contra fraudelor naţionale şi internaţionale.

Auditorii, ca specialişti cu o pregătire teoretică superioară, cu o autoritate şi competenţă, sunt

denumiţi experţi. Îşi face apariţia activitatea de expertiză, care reuneşte profesionişti cu cunoştinţe

teoretice şi practice care, în urma contractelor primite de la terţi, cercetează situaţiile financiare.

Conceptul de Audit financiar

Este o examinare independenta, o expresie de opinie a bilantului contabil al unui agent

economic, efectuata de un auditor delegat, în conformitate cu orice obligatie statutara relevanta

(The Auditing Commitee- U.K.);

Reprezinta un aport de credibilitate asupra informatiilor contabile publicate de agentul

economic. Pentru persoane externe agentului economic, avizul sau opinia unui profesionist contabil

independent asupra documentelor financiare constituie cea mai buna indicatie asupra gradului de

incredere, pe care poate sa il acorde acestor documente. Avizul presupune o examinare completa a

documentelor financiar- contabile şi a actelor justificative, cu scopul de a arata daca acestea

prezinta corect sau nu situatia financiara a agentului economic şi rezultatul operatiunilor privind

perioada specificata.

Este o trecere în revista, o conversatie, o audiere inainte de a se ajunge la o evaluare sau o

apreciere, o revedere critica pentru evaluarea unei situatii financiar- contabile determinate. Sub

denumirea de audit se desemneaza activitatea generala de revizie, principiile şi metodele utilizate,

controlul practic conform acestor principii şi metode.

Constituie o cercetare sau metodologie aplicata în mod coerent de catre profesionisti,

utilizand un ansamblu de tehnici de informare şi evaluare, în scopul de a produce o judecata

motivata şi independenta cu referinta la normele de evaluare, în vederea aprecierii fiabilitatii şi

eficientei sistemelor şi procedurilor unui agent economic.

Rolul auditului este de a oferi utilizatorilor garanţia :

• respectarii principiilor contabile general admise şi a procedurilor interne stabilite de

conducerea intreprinderii;

• reflectarii de catre contabilitate şi conturile anuale a imaginii fidele clare şi complete a

patrimoniului, a situatiei financiare şi a rezultatelor intreprinderii.

De asemenea auditul are rolul de a realiza controlul informatiilor financiare, avand o utilitate

interna, pentru conducere, şi una externa, pentru clienti, banci, şi alte categorii. Este exercitat în

scopul protejarii patrimoniului şi asigurarii credibilităţii informatiilor. Rolul auditului financiar

consta în verificarea şi certificarea bilantului contabil printr-un raport de audit cu sau fara rezerve.

Conform cadrului general al standardelor de audit, “obiectivul unui audit al situatiilor financiare

este acela de a da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia, daca situatiile financiare sunt

intocmite sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general identificat de

raportare generala”.

Se folosesc expresiile echivalente “prezintă în mod fidel sub toate aspectele semnificative” sau

“ofera o imagine fidela”..

Tipuri de audit

Tipologia juridica a auditului financiar contabil

Auditul contractual;

Auditul legal.

Auditul financiar contractual, se exercita de catre auditori, care lucreaza independent sau sunt

organizati în societati comeciale de profil. în cadrul acestuia, relatia referitoare la modul de

realizare a lucrarilor de verificare şi atestare a informatiei financiar contabile, este stabilita pe baze

contractuale. Rezultatul acestei activitati este exprimarea unei opinii independente şi responsabile

asupra masurilor organizatorice luate pentru protectia activelor patrimoniale, administrarea şi

utilizarea resurselor economico- financiare, precum şi asupra imagini fidele, clare şi complete a

patrimoniului , situatiei financiare şi rezultatelor obtinute.

Pentru asigurarea principiului independentei şi sinceritatii, expertul contabil sau contabilul autorizat

nu poate verifica şi certifica bilantul pentru agentul economic, caruia ii tine contabilitatea şi ii

intocmeste bilantul contabil.

Auditul financiar legal se caracterizeaza prin faptul ca atributiile de supraveghere a gestiunii

societatilor comerciale, verificarea şi certificarea situatiilor financiare sunt cerute prin lege şi sunt

efectuate pe baza mandatului primit din partea Adunarii Generale a Actionarilor.

Clasificarea auditului

a) În funcţie de modul de organizare a activităţii de audit se disting tipurile de audit intern şi

extern :

Auditul intern reprezintă o evaluare sau monitorizare organizată de către conducerea unei entităţi

sub forma unui serviciu privind examinarea sistemelor proprii de contabilitate şi de control intern.

Auditul intern este, practic, o activitate independentă de asigurare obiectivă şi consultativă destinată

să adauge valoare şi să antreneze îmbunătăţirea activităţii unui organism, pe care îl susţin în

îndeplinirea obiectivelor printr-o abordare sistematică şi ordonată a evaluării şi creşterii proceselor

de gestionare a riscului de control şi de conducere.

Ca activitate independentă, auditul intern se referă atât la independenţa funcţiei de audit intern în

raport cu activităţile auditate, cât şi la obiectivitatea auditorilor interni. Astfel, prin statul

organizatoric, funcţia de audit intern trebuie să fie de natură a permite îndeplinirea independentă a

raţionamentului pe care auditorii interni trebuie să-l menţină în desfăşurarea auditărilor.

Rolul esenţial al auditului intern este de a acorda asistenţă personalului organismului auditat în

îndeplinirea responsabilităţilor, oferind conducerii asigurarea că politicile, procedurile şi controalele

efectuate în scopul evitării erorilor umane şi combaterii fraudelor sau acţiunilor greşite, acţionează

eficient.

Auditorii interni procedează la evaluarea riscurilor, analiza operaţiunilor şi verificărilor efectuate,

astfel încât, pornind de la rezultatele auditurilor efectuate, să furnizeze analize obiective, cu

indicarea punctelor slabe şi formularea de recomandări de ameliorare a situaţiei.

Auditul intern sau controlul intern de atestare sau certificare a documentelor financiar- contabile nu

se confunda cu notiunea de control intern propriu al agentului economic, sub forma controlului

financiar preventiv şi de gestiune, care indica ansamblul dispozitivelor utilizate în cadrul firmei,

pentru a obtine o buna cunoastere a desfasurarii activitatii.

Auditul intern este o activitate independenta de apreciere, la nivelul conducerii, prin examinarea

operatiilor contabile, financiare şi de alta natura, privind ansamblul serviciilor. Este un control de

natura manageriala, care opereaza prin masurarea şi aprecierea altor activitati de control.

Auditul intern are ca obiective, în primul rand, verificarea, evaluarea sau estimarea, aprecierea

critica, logica a activitatii de verificare, precum şi remedierea tuturor slabiciunilor constate în

maniera în care au fost pregatite documentele şi rapoartele.

Pentru a ajunge la acest obiectiv final, se parcurg următoarele stadii :

examinarea şi aprecierea controlului contabil, financiar şi operational, precum şi

promovarea unui control eficient, la cost redus;

verificarea conformitatii cu politicile, planurile şi procedurile stabilite;

verificarea exactitatii informatiilor utilizate de conducere;

evaluarea calitatii actiunii la punerea în executie a responsabilitatilor fixate;

recomandarea imbunatatirilor operationale.

Auditul extern este efectuat de un profesionist independent şi răspunde nevoilor terţilor şi entităţii

auditate în ceea ce priveşte gradul de încredere care poate fi acordat tranzacţiilor şi situaţiilor

financiare ale acestuia (auditul de atestare financiară), respectarea reglementărilor legale, statutelor,

regulamentelor şi deciziilor manageriale (auditul conformităţii sau legalităţii), precum şi respectarea

principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii (cei 3 E) în activitatea desfăşurată (auditul

performanţei).

Auditorii externi independenţi, fie persoane fizice, fie persoane juridice (cabinete de expertiză, de

audit. etc.) nu sunt angajaţi permanenţi ai organizaţiilor, entităţilor ale căror declaraţii, situaţii

financiare sau de altă natură sunt auditate, chiar dacă primesc o remunerare pentru serviciile

prestate. Ei oferă servicii de audit pe baza unor contracte de prestări servicii. În România această

formă de audit se mai întâlneşte şi sub denumirea de audit contractual.

Teorii motivationale privind auditul

Un studiu al literaturii de specialitate pune in lumina existenta a trei teorii majore care justifica

auditul:

· Teoria asigurarii - are la baza doua principii: principiul asigurarii respectiv principiul

informatiei. Principiul asigurarii presupune ca auditorul furnizeaza un anumit grad de asigurare

persoanelor care se bazeaza pe informatia auditata. Potrivit principiului informatiei, informatiile

auditate devin mai credibile si, in consecinta, sunt mai utile in procesul de luare a deciziei. Aceasta

teorie abordeaza auditul prin prisma nevoilor informationale ale utilizatorilor principali: actionarii si

investitorii.

· Teoria agentiei - justifica auditul prin prisma faptului ca finantatorii (actionarii) nu pot avea

incredere deplina ca managerii vor folosi resursele primite in mod adecvat si ca resursele ar putea fi

deturnate in folosul personal al managerilor.

· Teoria motivationala – justifica auditul prin prisma comportamentului profesional calitativ

superior al celor care poarta responsabilitatea intocmirii si prezentarii situatiilor financiare ce

urmeaza a fi auditate.

Teoria asigurarii

Auditul nu s-ar fi putut generaliza ca practica daca nu ar fi existat o cerere pentru acesta. În

“Declaratia conceptelor de baza ale auditului” emisă de AAA (AmericanAccounting Association)

descrie cele patru conditii de baza care justifica un audit:

1. Conflictul de interese existent intre preparatorii informatiei contabile (managerii) si

utilizatorii informatiei respective (actionari, creditori si altii) poate determina distorsionarea

informatiilor;

2. Informatiile pot avea puternice consecinte economice pentru cei care iau decizii;

3. Expertizele de specialitate in ceea ce priveste prepararea si verificarea informatiilor sunt

solicitate tot mai des;

4. De cele mai multe ori, utilizatorii nu pot aprecia ei insisi calitatea informatiilor.

Aceste conditii releva rolul auditului independent in asigurarea calitatii informatiei de natura

contabila, in vederea prevenirii distorsionarii informatiei.

Obiectivul social pe care il indeplineste auditul a fost prezentat pe scurt in SUA de catre FASB in

“Obiectivele raportarii financiare” de urmatoarea maniera: eficacitatea alocarii resurselor rare intre

nevoi alternative este sporita daca indivizii, intreprinderile, pietele si guvernul (cei care iau decizii

economice) dispun de informatii care sa reflecte pozitia relativa si performantele intreprinderilor,

astfel incat acestia sa poata fi asistati in evaluarea deciziilor lor privind adoptarea unor actiuni

alternative si asteptarilor privind beneficiile, costurile si riscurile asociate fiecarei actiuni

alternative. Auditorii independenti sunt cei care examineaza sau revizuiesc situatiile financiare. De

cele mai multe ori, atat cei care pregatesc, cat si cei care utilizeaza informatiile din situatiile

financiare auditate, privesc opinia auditorului independent ca aducand o credibilitate sporita

informatiilor respective.

Cei mai multi dintre utilizatorii situatiilor financiare sunt actionarii sau investitorii potentiali.

Publicul in general este de asemenea interesat in auditul situatiilor financiare, deoarece veniturile

prezente, dar si cele viitoare pot depinde intr-o mare masura de credibilitatea situatiilor financiare.

Prin sporirea credibilitatii informatiilor financiar-contabile, auditul reduce intr-o masura

semnificativa “riscul informatiei” pentru utilizatorii situatiilor financiare. Prin risc al informatiei se

intelege riscul ca informatiile prezentate (in acest caz informatiile prezentate in situatiile financiare

de sinteza) sa nu fie corecte. Riscul informatiei nu este acelasi cu riscul afacerii in ansamblul sau.

Riscul ca o afacere sa dea faliment exista si in conditiile in care toate informatiile vehiculate sunt

corecte, datorita unor evenimente care nu pot fi anticipate.

Investitorii cer intotdeauna ca remuneratia capitalurilor avansate de catre ei sa acopere inclusiv

riscul pe care si-l asuma prin participarea la afacerea respectiva. Pentru ca piata sa poata beneficia

de capital, investitorii vor primi o remuneratie care creste proportional cu riscurile asumate prin

fiecare afacere in parte. Reducerea riscului informatiei va reduce prin urmare si prima de risc pe

care investitorii o pot pretinde. Prin urmare, auditul situatiilor financiare ale unei companii duce, in

ultima instanta, la diminuarea costurilor totale ale acesteia, promovand o mai buna alocare a

resurselor pe ansamblul economiei.

Principalele masuri care au fost luate in ultimul timp pentru a reduce riscul informatiei constau in

normalizarea si standardizarea principiilor si practicilor contabile si in utilizarea pe scara tot mai

larga a auditului informatiilor contabile in vederea stabilirii gradului de conformitate a acestora cu

criteriile respective.

Abordarea auditului prin prisma nevoilor informationale ale utilizatorilor preferentiali (actionari,

investitori) vizeaza in primul rand corectitudinea si credibilitatea informatiilor pe care companiile le

pun la dispozitia acestora. Acest aspect este avut in vedere nu doar de un investitor oarecare, ci si de

catre unul cu o buna pregatire economica. Din acest punct de vedere, rolul auditorului este tocmai

acela de a furniza o asigurare rezonabila, printr-o opinie nedistorsionata, independenta, asupra

gradului in care situatiile financiare prezinta o imagine fidela.

Auditorii externi sunt cei mai in masura de a furniza un astfel de serviciu, deoarece:

au pregatirea profesionala necesara;

au acces la informatii si probe pe care sa-si fundamenteze opinia;

sunt independenti fata de conducerea firmei.

Cu alte cuvinte, putem concluziona ca auditorii sunt “gardieni” ai integritatii situatiilor financiare

publicate de catre firme.

Teoria agentiei (stewardship)

Elementele definitorii ale teoriei agentiei pot fi sintetizate astfel:

atat proprietarii, cat si managerii sunt priviti ca persoane care incearca sa-si maximizeze

propria lor avere (bunastare).

proprietarii, care nu sunt implicati in derularea afacerii au nevoie de un mecanism de

supervizare prin situatiile financiare. In plus, agentul (managerul) are tendinta de a

supralicita increderea proprietarilor in situatiile financiare, in timp ce proprietarii nu au

convingerea ca managerul le prezinta realitatea, adevarul, cu fidelitate.

cele doua grupuri diferite – proprietari si manageri - poseda informatii diferite, ceea ce le

permite persoanelor informate sa profite pe seama celorlalti.

managerii (agentii) recunosc ca, pentru a avea incredere in situatiile financiare prezentate,

proprietarii vor cere ca informatia prezentata de manageri sa fie verificata de catre o

persoana independenta.

in concluzie, desemnarea unui auditor extern, independent, este preferata, deoarece aceasta

maniera este cea mai eficienta sub raportul costurilor implicate.

Necesitatea auditului consta in faptul ca atat managerii, cat si actionarii, doresc o credibilitate

marita a situatiilor financiare ale companiei. Daca motivatia actionarilor este evidenta, in cazul

managerilor trebuie avut in vedere faptul ca acestia actioneaza ca angajati ai actionarilor. Din acest

punct de vedere, ei doresc ca actionarii sa aiba incredere in modul in care conduc firma, deoarece in

caz contrar veniturile lor s-ar reduce. Actiunea de diminuare a veniturilor este inevitabila in

conditiile in care managerii sunt priviti ca persoane care doresc in primul rand sa maximizeze

propriile lor venituri, caz in care actionarii pornesc de la premiza ca acestia vor fi interesati in

prezentarea unor situatii care sa ii avantajeze. Auditorul este dorit in aceste conditii si de catre

management, deoarece o opinie adusa de catre un profesionist independent in favoarea faptului ca

situatiile financiare nu prezinta abateri semnificative va imbunatati si imaginea conducerii in fata

actionarilor.

Teoria motivationala

O serie de cercetatori in domeniu afirma ca auditul, pe langa sporirea credibilitatii situatiilor

financiare, adauga si valoare informatiilor continute de catre acestea, datorita unor consideratii

motivationale. Conform acestei teorii, cei care pregatesc situatiile financiare vor face presta inca de

la inceput un serviciu mult mai bun din punct de vedere calitativ, deoarece stiu ca situatiile

respective vor face obiectul unui audit. Din acest motiv, situatiile financiare vor respecta intr-o

masura mult mai mare nevoile de informare ale utilizatorilor (se poate compara cu motivatia de a

studia o anumita materie in conditiile in care se va da sau nu un examen final). Exista opinii care

sustin ca nu se poate demonstra plusul de valoare adus in aceste conditii informatiei prin procesul

de audit. Totusi, s-a observat ca atunci cand preparatorii informatiei contabile stiu apriori ca

afirmatiile lor vor face obiectul unui audit, pregatirea unor situatii financiare distorsionate este

descurajata.

Astfel, AAA recunoaste valentele acestei teorii in “Declaratia privind conceptele de baza ale

auditului”, care stipuleaza ca verificarea intreprinsa prin intermediul auditului ar aduce o valoare

intrinseca informatiilor financiare:

“…auditul serveste ca un control asupra calitatii informatiilor, deoarece:

1. furnizeaza o verificare independenta a informatiilor contabile in conformitate cu criterii

prestabilite care sunt de presupus ca reflecta dorintele si nevoile utilizatorului.

2. motiveaza preparatorul informatiei sa isi conduca procesul contabil pe care il are sub control

de o maniera care sa fie in conformitate cu criteriile utilizatorului, deoarece acesta (preparatorul)

stie ca eforturile sale vor constitui obiectul unei revizuiri de specialitate independente”.

Glosar de termeni. Definitii

Conform Directivei CE/43/2006 privind auditul legal al conturilor anuale si al conturilor

consolidate si Directivei CE/30/2008 de modificare a Directivei CE/43/2006 .

1. "audit legal" înseamnă un audit al conturilor anuale sau al conturilor consolidate astfel cum este

prevăzut de legislaţia comunitară;

2. "auditor legal" înseamnă o persoană fizică care este autorizată în conformitate cu

dispoziţiile prezentei directive de către autorităţile competente ale unui stat membru să efectueze

audituri legale;

3. "firmă de audit" înseamnă o persoană juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma sa

juridică, care este autorizată în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive de către

autorităţile competente ale unui stat membru să efectueze audituri legale;

4. "entitate de audit dintr-o terţă ţară" înseamnă o entitate, indiferent de forma sa juridică, care

efectuează audituri ale conturilor anuale sau ale conturilor consolidate ale unei societăţi

comerciale înregistrate într-o ţară terţă;

5. "auditor dintr-o terţă ţară" înseamnă o persoană fizică care efectuează audituri ale conturilor

anuale sau ale conturilor consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară terţă;

6. "auditor al grupului" înseamnă auditorul(ii) legal(i) sau firma(ele) de audit care efectuează

auditul legal al conturilor consolidate;

7. "reţea" înseamnă o structură mai mare:

- care are drept scop cooperarea şi de care aparţine un auditor legal sau o firmă de audit şi

- care are drept scop în mod evident distribuţia profiturilor sau a costurilor sau are în comun

acţionariatul, controlul sau gestionarea, politici şi proceduri de control al calităţii, o strategie de

afaceri, folosirea unei mărci sau a unei părţi însemnate a resurselor profesionale;

8. "întreprindere afiliată la o firmă de audit" înseamnă orice întreprindere, indiferent de forma sa

juridică, care este legată de firma de audit prin acţionariat, control şi gestionare comune;

9. "raport de audit" înseamnă raportul menţionat la articolul 51a din Directiva 78/660/CEE

şi articolul 37 din Directiva 83/349/CEE emis de auditorul legal sau de firme de audit;

10. "autorităţi competente" înseamnă autorităţile sau organele desemnate prin lege care sunt

responsabile pentru reglementarea şi/sau supravegherea auditorilor legali şi a firmelor de audit

sau pentru aspecte specifice ale acestora; trimiterea la "autoritatea competentă" într-un anumit

articol înseamnă o trimitere la autoritatea sau organul(ele) responsabil(e) pentru funcţiile la

care se face referire în acel articol;

11. "standarde internaţionale de audit" înseamnă Standardele Internaţionale de Audit

(ISA), declaraţiile şi standardele aferente, în măsura în care sunt relevante pentru auditul legal;

12. "standarde internaţionale de contabilitate" înseamnă Standardele Internaţionale de

Contabilitate (IAS), Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi interpretările

aferente (interpretări SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare la aceste standarde şi interpretări

aferente şi standardele şi interpretările aferente viitoare emise sau adoptate de Consiliul pentru

Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB);

13. "entităţi de interes public" înseamnă entităţile reglementate de legislaţia unui stat membru ale

căror valori mobiliare transferabile sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată a

oricărui stat membru în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE,

instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2000/12/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind iniţierea şi exercitarea

activităţii instituţiilor de credit*16), şi întreprinderi de asigurare în sensul articolului 2 alineatul (1)

din Directiva 1991/674/CEE. Statele membre pot desemna şi alte entităţi ca fiind entităţi de interes

public, de exemplu, entităţile care au o relevanţă semnificativă pentru public prin natura

activităţilor lor, dimensiunea sau numărul lor de angajaţi;

14. "cooperativă" înseamnă o societate cooperativă europeană, astfel cum este definită la articolul 1

din Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii

cooperative europene (SCE)*17) sau orice alte cooperative pentru care se impune un audit legal în

temeiul legislaţiei comunitare, cum ar fi instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 1

punctul 1 din Directiva 2000/12/CE, şi întreprinderi de asigurare în sensul articolului 2 din

Directiva 1991/674/CEE;

15. "nepractician" înseamnă orice persoană fizică care, pentru cel puţin trei ani înainte de

implicarea sa în gestionarea sistemului de supraveghere publică, nu a efectuat audituri legale,

nu a deţinut drepturi de vot într-o firmă de audit, nu a fost membru al organului administrativ sau

de gestiune al unei firme de audit şi nu a fost angajat sau asociat sub o altă formă la o firmă de

audit;

16. "partener(i) cheie de audit" înseamnă:

(a) auditorul(ii) legal(i) desemnat(ţi) de o firmă de audit pentru o anumită misiune de audit ca

fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului legal în numele firmei de audit sau

(b) în cazul auditului unui grup, cel puţin auditorul(ii) legal(i) care este/sunt desemnat(ţi) de o firmă

de audit ca fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului legal la nivelul grupului

şi auditorul(ii) legal(i) care este/sunt desemnat(ţi) ca fiind responsabilul(ii) principal(i) la nivelul

filialelor importante sau

(c) auditorul(ii) legal(i) care semnează raportul de audit.

Prezentarea planului de desfăşurare al temei

Secvenţa Subsecvenţă Timp alocat Modalităţi de

realizare

Mijloace de

realizare

Conceptul de

audit financiar

50 min Individual

Interpretări

Videoproiector

Istoric 10 min

Definitii 10 min

Tipuri de audit 15 min

Teorii

motivationale

15 min

Glosar de

termeni specifici

auditului

financiar

50 min Individual

Interpretări

Videoproiector

Prezentare

termeni

35 min

Lămurirea

aspectelor

15 min

neclare privind

termenii

Bibliografie/lecţia de studiat de către student 1. Suportul de curs Audit Financiar, capitolul 1, 2012, disponibil la biblioteca facultății pe

suport de hartie si pe suport electronic;

2. Boulescu M., Barnea C., Audit financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001;

3. Danescu Tatiana, Audit financiar- convergente intre teorie si practica, Ed. Irecson, 2007 4. Directiva /43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate de

audit statutar

5. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată cu toate modificările şi completările ulterioare

în Monitorul Oficial al României;

6. OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele

europene, cu modificarile si completarile ulterioare .

SEMINAR 2. CODUL ETIC


intelegerea principalelor notiuni prezentate in Codul Etic


O caracteristică esenţială a unei profesiuni o constituie acceptarea responsabilităţii acesteia faţă de

public.

Publicul profesiei de auditor financiar îl reprezintă clienţii, creditorii, guvernele, angajatorii,

angajaţii, investitorii, comunitatea de afaceri şi financiară şi alte entităţi care se bazează pe

obiectivitatea şi integritatea auditorilor financiari în menţinerea funcţionării ordonate a entităţii.

Acest fapt impune o responsabilitate a profesiunii de auditor financiar faţă de interesul public.

Interesul public este definit ca binele comunităţii de indivizi şi instituţii pe care o deserveşte un

auditor financiar profesionist.

Responsabilitatea unui auditor financiar nu presupune – în mod exclusiv – satisfacerea cerinţelor

unui client sau angajator individual.

Auditorii interni furnizează garanţia unui sistem solid de control intern, care sporeşte încrederea în

informaţiile financiare ale entităţii.

Auditorii financiari profesionişti au un rol important în societate. Investitorii, creditorii, angajatorii

şi alte segmente ale comunităţii de afaceri, precum şi Guvernul şi publicul în sens larg se bazează

pe auditorii financiari profesionişti în ceea ce priveşte o centralizare şi o raportare financiară

corectă, un management financiar eficient şi consultanţă competentă pentru o varietate de aspecte

aferente afacerii şi impozitării.

Atitudinea şi comportamentul auditorilor financiari profesionişti în procesul de furnizare a unor

astfel de servicii au un impact asupra bunăstării economice a comunităţii şi a ţării din care fac parte.

Codul privind conduita etică şi profesională în domeniului auditului financiar recunoaşte că

obiectivele profesiei de auditor financiar le reprezintă desfăşurarea activităţii la cele mai înalte

standarde de profesionalism, pentru a atinge cel mai înalt nivel de performanţă şi în general pentru a

îndeplini cerinţele interesului public. Aceste obiective impun îndeplinirea a patru cerinţe de bază

Cerinte de baza :

Credibilitatea, datorata nevoii tot mai mari de a obtine informatii corecte şi credibile, puse la

dispozitia intregii societati;

Profesionalismul persoanelor ce pot fi identificate cu claritate ca profesionisti în domeniul

serviciilor de audit;

Calitatea serviciilor, ce deriva din necesitatea asigurarii ca toate serviciile prestate de un

auditor financiar, ating cel mai inalt standard de performanta;

Increderea, pe care utilizatorii serviciilor de audit o au în existenta unui cadru de etica şi

profesionsalism, care guverneaza desfasurarea acestor servicii.

Auditorii se ghideaza in intreprinderea misiunilor de audit dupa Codul etic national elaborat de

IFAC si adoptat de CAFR. Codul furnizează îndrumări şi norme profesionale referitoare la

aplicarea în practică a obiectivelor şi principiilor fundamentale în ceea ce priveşte un număr de

situaţii specifice ce apar în profesia de auditor financiar.

Codul etic prezinta urmatoarea structura:

Introducere

Partea A- Aplicarea generala a codului

Partea B- Profesionistii contabili in practica publica

Partea C- profesionistii contabili anagajati

Anexa- Definitii

PARTEA A

APLICAREA GENERALĂ A CODULUI

Secţiunea 100 Introducere şi principii fundamentale

Secţiunea 110 Integritate

Secţiunea 120 Obiectivitate

Secţiunea 130 Competenţă profesională şi prudenţă

Secţiunea 140 Confidenţialitate

Secţiunea 150 Conduită profesională (profesionalismul)

O caracteristică distinctivă a profesiei contabile este asumarea responsabilităţii de a acţiona in

interesul public.

Prin urmare, responsabilitatea profesionistului contabil nu se limitează exclusiv la satisfacerea

nevoilor unui client sau ale unui angajator individual. Acţionand in interesul public, un profesionist

contabil trebuie să respecte prezentul Cod şi să se conformeze acestuia. Dacă unui profesionist

contabil i se interzice să se conformeze anumitor părţi din prezentul Cod prin lege sau reglementare,

profesionistul contabil trebuie să se conformeze tuturor celorlalte părţi ale prezentului Cod.

Principii fundamentale in desfasurarea activitatii

Integritatea, constă în faptul că un auditor financiar trebuie să fie direct şi onest în

desfăşurarea serviciilor profesionale, servicii definite în Codul de conduită etică ca find

servicii ce necesită aptitudini contabile sau din domenii conexe (contabilitatea, auditul,

consultanţa fiscală şi managerială, şi servicii de management financiar), efectuate de

auditori financiari;

Obiectivitatea, face referire la faptul că un auditor financiar trebuie să fie corect şi nu

trebuie să îngăduie ca obiectivitatea să îi fie afectată de prejudecăţi, conflicte de interese sau

influenţe externe,

Competenţa profesională şi prudenta, un auditor financiar trebuie să desfăşoare serviciile

profesionale cu competenţă şi conştiinciozitate, acordând fiecărei situaţii atenţia cuvenită.

Auditorul financiar are datoria permanentă de a menţine cunoştinţele şi aptitudinile

profesionale la nivelul necesar pentru a se asigura că un client sau un angajator beneficiază

de avantajele unui serviciu profesional competent, bazat pe cele mai noi aspecte de practică,

legislaţie şi tehnici.

Confidenţialitatea, un auditor financiar trebuie să respecte confidenţialitatea informaţiilor

dobândite pe parcursul derulării serviciilor profesionale, chiar şi după încetarea misiunii şi

nu trebuie să folosească sau să dezvăluie nici o astfel de informaţie fără o autorizare

corespunzătoare şi specifică, cu excepţia situaţiilor în care există un drept sau o obligaţie

legală, sau profesională care impune dezvăluirea acelor informaţii;

Conduită profesională, un auditor financiar trebuie să acţioneze într-o manieră

corespunzătoare reputaţiei profesiei şi trebuie să evite orice comportament care ar putea

discredita profesia. Obligaţia de a evita orice comportament care ar putea discredita profesia

impune organismului membru să ia în considerare, în momentul în care elaborează cerinţe

etice, responsabilităţile auditorilor financiari faţă de clienţi, terţe părţi, alţi membri ai

profesiei de auditori financiari, personal, angajatori şi public în sens larg;

Standardele tehnice: Activitatea de audit trebuie sa se desfasoare în concordanta cu

standardele tehnice şi profesionale relevante. Auditorii au datoria de a indeplini cu grija şi

competenta instructiunile clientului sau angajatorului, cu respectarea cerintelor de

integritate, obliectivitate şi independenta.

Standardele tehnice şi profesionale sunt elaborate de :

-IFAC ( Standardele Internationale de Audit);

-Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate;

-organismele profesionale membre sau alte organisme cu atributii de reglementare.

PARTEA B

PROFESIONIŞTII CONTABILI IN PRACTICA PUBLICĂ

Secţiunea 200 Introducere

Secţiunea 210 Numirea profesională

Secţiunea 220 Conflicte de interese

Secţiunea 230 Alte opinii

Secţiunea 240 Onorarii şi alte tipuri de remunerare

Secţiunea 250 Marketingul serviciilor profesionale

Secţiunea 260 Cadouri şi ospitalitate

Secţiunea 280 Obiectivitate – toate serviciile

Secţiunea 290 Independenţă – misiuni de audit şi examinare

Secţiunea 291 Independenţă – alte misiuni de certificare

Această parte a Codului ilustrează felul in care cadrul general conceptual conţinut in Partea A

trebuie aplicat de profesioniştii contabili in practica publică. Această parte nu descrie toate situaţiile

şi relaţiile care ar putea fi intalnite de un profesionist contabil in practica publică ce generează sau

ar putea genera ameninţări la adresa conformării la principiile fundamentale. In consecinţă,

profesionistul contabil in practica publică este incurajat să fie vigilent in aceste situaţii şi relaţii.

Un profesionist contabil in practica publică nu trebuie să se angajeze cu bună ştiinţă in orice

afacere, ocupaţie, sau activitate care afectează sau care ar putea afecta integritatea, obiectivitatea

sau buna reputaţie a profesiei şi care, drept urmare, ar fi incompatibilă cu principiile fundamentale.

PARTEA C

PROFESIONIŞTII CONTABILI ANGAJAŢI

Secţiunea 300 Introducere

Secţiunea 310 Conflicte potenţiale

Secţiunea 320 Intocmirea şi raportarea informaţiilor

Secţiunea 330 Acţionarea cu suficientă experienţă

Secţiunea 340 Interese financiare

Secţiunea 350 Stimulente

Un profesionist contabil poate fi salariat, partener, director, voluntar sau o alta persoana care

lucreaza pentru una sau mai multe organizatii angajatoare. Forma legala a relatiei cu organizatiile

angajatoare nu are nici un efect asupra responsabilitatilor etice care le revin profesionistilor

contabili angajati.

Un profesionist contabil angajat are responsabilitatea de a promova scopurile legitime ale

organizaţiei sale angajatoare.

Codul nu încearcă să împiedice un profesionist contabil angajat să îndeplinească aceste

responsabilităţi în mod corespunzător, ci abordează situaţiile în care poate fi compromisă

conformarea la principiile fundamentale.

Conformarea la principiile fundamentale poate fi amenintata de o gama larga de situatii si relatii.

Amenintarile se pot incadra in una sau mai multe din urmatoarele categorii:

• a) interes propriu

• b) autoexaminare

• c) favorizare

• d) familiaritate

• e) intimidare

Codul de etica aplicat tuturor auditorilor financiari

In exercitarea activitatii lor, auditorii financiari trebuie sa respecte urmatoarele principii:

Integritatea şi obiectivitatea

- onestitatea;

- desfasurarea corecta a activitatilor şi sinceritatea.

- Corectitudine;

- eliminarea prejudecatilor, conflictelor de interese şi influentelor externe.

O atentie deosebita se acorda urmatorilor factori :

- evitarea relatiilor care ar favoriza aparitia unor presiuni, prejudecati sau influente din partea altor

persoane;

- obligatia de asigurare ca personalul implicat în serviciile de audit adera la principiul obiectivitatii;

- interzicerea acceptării sau oferiri de cadouri de orice natura pentru a se evita situatiile de

discreditare profesionala a auditorilor.

Soluţionarea conflictelor etice

- Se pot exercita presiuni din partea unui manager, director, partener sau în cazul existentei unor

relaţii de familie sau personale;

- Auditorul poate fi solicitat sa acţioneze contrar standardelor tehnice şi profesionale;

- Pot aparea conflicte intre loialitatea fata de superiorul auditorului financiar şi standardele de

conduita.

Toate cele trei stari de conflict urmeaza politica angajatorului şi se analizează problema conflictului

cu superiorii, ulterior urmand a se apela la consultanta şi indrumare, pe baza confidentialitatii, cu un

consultatnt independent pentru o posibila modalitate de actiune.In cazul în care conflictul continua

sa se manifeste şi după epuizarea tuturor nivelelor de analiza, auditorul financiar isi da demisia şi

face o prezentare reprezentantului corespunzator al acelei organizatii cu privire la problemele

semnificative (frauda, de exemplu).

Auditorul financiar profesionist trebuie să fie permanent conştient şi atent la factorii care pot

determina conflicte de interese. Trebuie precizat că o diferenţă de opinie onestă între un auditor

financiar profesionist şi o altă parte nu constituie, în sine, o problemă de etică. Totuşi, datele şi

circumstanţele fiecărui caz necesită investigarea de către părţile implicate. Totuşi, se admite faptul

că pot exista anumiţi factori a căror apariţie poate determina ca responsabilităţile unui auditor

financiar profesionist să intre în conflict cu solicitări interne sau externe, de un tip sau altul.

De exemplu:

• poate exista pericolul de exercitare de presiuni din partea unui supraveghetor, manager, director

sau partener sau, în cazul în care există relaţii de familie sau personale, acestea pot da naştere la

posibile presiuni exercitate asupra auditorilor financiari profesionişti. Într-adevăr, trebuie

descurajate relaţiile care pot influenţa sau afecta în sens negativ sau pot ameninţa integritatea

auditorului financiar;

• unui auditor financiar profesionist i se poate solicita să acţioneze contrar standardelor tehnice

şi/sau profesionale;

• pot apărea probleme de „divizare” a loialităţii între superiorul auditorului financiar profesionist şi

standardele de conduită solicitate. Pot apărea conflicte în situaţia în care sunt publicate informaţii

care induc în eroare, care pot fi în avantajul angajatorului sau clientului şi de care poate sau nu

beneficia auditorul financiar profesionist.

În procesul de aplicare a standardelor de conduită, auditorii financiari profesionişti pot întâlni

probleme în identificarea compartimentului lipsit de etică sau în soluţionarea conflictelor legate de

etică.

Competenta profesionala şi atentia cuvenita

- atingerea competentelor profesionale: studii generale urmate de studii de specialitate,

pregatire profesionala şi numeroase examinari, precum şi o perioda de experienta, ceruta în unele

cazuri;

- păstrarea competentei profesionale- prin cunoasterea permanenta a ultimelor evolutii în

domeniu, a hotararilor relevante nationale şi internationale, adoptarea tehnicilor noi şi a unor

programe de control al calitatii serviciilor oferite.

Confidenţialitatea

Informatiile obtinute în timpul activitatii de audit financiar sunt secrete şi nu trebuie dezvaluite fara

autorizarea corespunzatoare din partea entitatii patrimoniale. Exceptie face doar în situatia în care

exista o obligatie legala sau profesionala, care impune dezvaluirea lor. în acest caz, se poate apela la

un consilier juridic. Datoria de confidentialitate continua, chiar şi după incheierea relatiei dintre

auditorul financiar profesionist şi client sau angajator. Confidentialitatea nu se refera numai la

furnizarea de informatii, ci şi la utilizarea acestora în beneficiul personal sau al unei terte parti.

Următoarele situaţii reprezintă exemple ale elementelor care trebuie luate în considerare, în

încercarea de a stabili dacă pot sau nu fi dezvăluite informaţiile confidenţiale:

• În cazul în care prezentarea de informaţii este autorizată. Dacă autorizarea de a prezenta informaţii

este dată de client sau de angajator, trebuie avute în vedere interesele tuturor părţilor implicate,

inclusiv ale părţilor terţe care vor fi afectate.

• Dacă prezentarea de informaţii este cerută prin lege. Exemple de situaţii în care un auditor

financiar profesionist este obligat prin lege să furnizeze informaţii sunt:

− pentru elaborarea de documente sau furnizarea de probe, în derularea unei proceduri juridice;

− pentru dezvoltarea încălcării legii către autorităţile publice corespunzătoare.

• În cazul în care există o datorie sau un drept profesional referitor la prezentarea de informaţii:

− pentru a respecta standardele tehnice şi cerinţele de etică; o acţiune de acest fel nu este în

contradicţie cu această secţiune;

− pentru a proteja interesele profesionale ale auditorului financiar profesionist în cadrul

procedurilor legale;

− pentru a fi în conformitate cu controlul de calitate (sau cu controlul încrucişat) al unui membru

sau organism profesional;

− pentru a răspunde unei anchete sau investigaţii a unui organism profesional sau de

reglementare.

Consultanta în domeniul fiscal

Un auditor financiar profesionist ce acordă servicii fiscale profesionale este îndrituit să determine

cea mai bună poziţie în favoarea unui client sau a unui angajator, cu condiţia ca serviciul să fie

acordat cu competenţă profesională, să nu afecteze în nici un fel integritatea şi obiectivitatea şi să

fie în opinia auditorului financiar profesionist în conformitate cu legea. Dilemele pot fi rezolvate în

favoarea clientului sau a angajatorului dacă există un suport rezonabil pentru acest punct de vedere.

Un auditor financiar profesionist care îşi asumă sau ajută la pregătirea unui declaraţii fiscale ar

trebui să comunice clientului sau angajatorului că responsabilitatea pentru conţinutul declaraţiei

revine, în primul rând, clientului sau angajatorului.

Auditorul financiar profesionist trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că declaraţia

fiscală este pregătită corespunzător pe baza informaţiei primite. Consultaţia fiscală sau opiniile cu

consecinţe semnificative date unui client sau unui angajator trebuie să fie înregistrate fie sub formă

de scrisoare, fie sub formă de memoriu pentru dosare.

Activitatile internationale

In situatia cand serviciile sunt executate în alta tara decat cea de origine şi exista diferente specifice

de conduita etica şi profesionala, se impun analizei urmatoarele situatii:

- Daca cerintele tarii în care se executa serviciile sunt mai putin severe decat Codul Etic al

IFAC, atunci se impune aplicarea acestuia din urma;

- In situatia inversa, se aplica cerintele etice din tara în care se desfasoara serviciile de audit;

- Cand cerintele etice ale tarii de origine sunt obligatoriu de aplicat pentru serviciile

desfasurate în afara acelei tari şi sunt mai severe decat cele mentionale la punctele

anterioare, atunci se impune aplicarea lor.

Publicitatea

Promovarea serviciilor profesionale ale auditorilor financiari trebuie sa tina cont de urmatoarele

aspecte:

- Sa nu se utilizeze mijloace care aduc faima proasta profesiunii;

- Sa nu se practice preturi exagerate pentru serviciile oferite clientilor;

- Sa nu se facă referiri negative cu privire la activitatea altor auditori.

In situaţia în care reclama nu este permisa, publicitatea făcuta de către auditori este acceptabila,

daca :

- are ca obiectiv comunicarea stărilor de fapt publicului şi sectoarelor interesate;

- este de bun- gust;

- este profesionala;

- evita repetarea frecventa şi sublinierea excesiva a numelui auditorului financiar profesionist

de practica publica.

Exemple ilustrative pentru situatiile în care publicitatea este acceptabila sunt:

numirii şi premii; auditorii financiari profesionişti care cauta un loc de munca sau o activitate

profesionala în domeniu; cataloage şi brosuri de firme; carti, anunturi, interviuri, cursuri, aparitii la

radio şi televiziune, anunturi în ziar; cursuri de instruire, seminarii; brosuri şi documente, care

contin informatii tehnice; recrutarea de personal; publicitatea în numele clientilor; papetarie şi

ecusoane.

Legatura financiara cu clientii sau cu afacerile lor

Auditorii trebuie sa evite urmatoarele situatii :

- detinerea unui interes financiar direct sau indirect în activitatea clientului;

- acordarea sau primirea de credite de la clientul sau, de la orice membru al conducerii

sau de la administratorul principal al unei societati cliente;

- detinerea unui interes financiar în asociatie sau cu un salariat sau actionar;

- detinerea unui interes fata de o filiala, sucursala sau entitate care nu este client, care are o

relatie de investitor cu clientul sau o relatie, în care acea entitate are calitatea de subiect de

investiţie.

Independenta auditorilor financiari care au sau au avut functii în cadrul societatii:

Nu permite ca auditorul sa fie sau sa fi fost în timpul auditarii sau imediat anterior acestei activitati,

membru al Consiliului de Administratie, functionar, angajat al clientului sau asociat al unui membru

al conducerii. Daca auditorul se afla intr-una din situatiile de mai sus în perioada imediat precedenta

angajamentului, aceasta nu trebuie sa fie mai mica de doi ani sau decat perioada prevazuta de lege.

Alte servicii aduse clientilor de audit

Serviciile profesionale necesita aptitudini contabile, ce implica activitati conexe auditului financiar,

şi includ contabilitate, audit, consultanta fiscala şi monetara, servicii de management financiar.

Auditorul poate executa asemenea servicii, în conditiile respectarii unor cerinte, pentru a nu fi

afectata integritatea şi independenta sa.

a. Trebuie sa lipseasca orice relatii sau asociere de relatii cu clientul pentru a evita

conflictele de interese.

b. Clientul este responsabil pentru situatiile financiare.

c. Auditorul financiar profesionist de practica publica nu trebuie sa-si asume rolul

angajatorului şi sa nu ia decizii în numele conducerii.

d. Este necesara efectuarea unor teste de audit, chiar daca auditorul a preluat sau a facut

anumite inregistrari.

Relatiile personale şi de familie Auditorul profesionist nu trebuie sa accepte un mandat de

audit de la un client, unde are în conducere rude pana la gradul IV.

Onorarii

In situaţia în care onorariile succesive de la un client sau grup de clienţi au o pondere mare în

onorariile brute totale, auditorul financiar profesionist de practica publica poate deveni dependent

de acel client şi poate genera suspiciuni privind independenta sa. Este dificil de precizat procentul

din onorariile unor asociati, care este la limita inacceptabilului. Onorariile profesionale trebuie

sa reflecte în mod corect valoarea serviciilor profesionale prestate clientului, luand în considerare

urmatorele aspecte :

- indemanarea şi cunostintele necesare;

- nivelul necesar de pregatire şi experienta al persoanelor angajate;

- timpul petrecut în derularea serviciilor profesionale;

- gradul de responsabilitate în derularea serviciilor impuse.

In mod normal, onorariile sunt calculate pe baza unui tarif /ora sau zi, adecvat derulării

serviciilor profesionale şi sunt în sarcina fiecărui auditor sa le determine. Ele trebuie sa fie

influenţate de condiţiile legale, sociale şi economice ale fiecare tari.

Onorarii condiţionate

Serviciile nu trebuie sa fie oferite unui client conform unui acord, prin care nu se percepe nici un

onorariu, în afara de cazul obţinerii unui rezultat specificat sau când onorariul este condiţionat în alt

mod de descoperirile sau rezultatele serviciilor respective. Onorariile incasate pe baza unui procent

sau unei baze asemanatoare sunt onorarii conditionate. Exceptie fac cele fixate de o instanta

judecatoreasca sau o autoritate publica.



realizare

Mijloace de

realizare

Codul etic 100 min Prezentare

Explicare

Interpretări

Videoproiector

Concept 15 min

Cerinte de baza

ale auditorilor

15 min

Structura

Codului etic

15 min

Principii de

respectat de

către auditorii

financiari

40 min

Discutarea

aspectelor

neclare

15 min



2. Codul etic naţional al profesioniştilor contabili, ediţia a V-a, revizuită şi adăugită,

CECCAR, 2011, disponibil online la

http://ceccar.ro/ro/wp-content/uploads/2011/09/Codul_etic_2011.pdf

SEMINAR 3. PRAGUL DE SEMNIFICATIE


Intelegerea notiunii de prag de semnificatie

Identificarea scopului alegerii unui prag de semnificatie in cadrul misiunii de audit financiar

Stabilirea legăturii dintre pragul de semnificatie si etapele auditului

Intelegerea modului de calcul al pragului de semnificatie


În cadrul activităţii de planificare a auditului, după cunoaşterea clientului, urmează stabilirea

nivelului pragului de semnificaţie. Instrucţiuni despre conceptul de prag de semnificaţie şi relaţia

acestuia cu riscul de audit sunt oferite de Standardul de Audit 320- Pragul de semnificaţie în

planificarea şi desfăşurarea unui audit care tratează responsabilitatea auditorului în aplicarea

conceptului de prag de semnificaţie în planificarea şi desfăşurarea unui audit al situaţiilor fi-

nanciare

Pragul de semnificaţie reprezintă importanţa relativă a unei părţi componente, în contextul

situaţiilor financiare privite ca întreg.

O parte componentă este considerată semnificativă în două cazuri:

a) omisiunea ei ar putea influenţa considerabil deciziile luate de utilizatorii raportului de audit;

b) prezentarea ei eronată ar afecta deciziile luate de utilizatorii raportului de audit.

Elementele pot fi considerate semnificative şi din alte considerente decât valoarea lor absolută, de

exemplu:

a) atunci când se constată o fraudă;

b) când un profit redus se transformă în pierdere;

c) când valoarea netă a activelor (patrimoniul net) devine negativă;

d) când un indicator financiar cum ar fi lichiditatea sau solvabilitatea este afectat semnificativ,

suferind modificări majore.

Pragul de semnificaţie depinde de mărimea omisiunii sau a erorii, fiind mai degrabă o limită decât o

caracteristică fundamentală calitativă pe care informaţia furnizată trebuie să o aibe pentru a fi utilă.

Pragul de semnificaţie este prezent în contextul oricărei situaţii individuale din cadrul situaţiilor

financiare sau la nivelul fiecărui element individual din cadrul acestora.

Obiectivul auditului situaţiilor financiare este exprimarea de către auditor a unei opinii, conform

căreia situaţiile financiare oferă o imagine fidelă a tranzacţiilor şi a poziţiei financiare a entităţii

patrimoniale pentru perioada auditată. Prin urmare, pentru a-şi putea exprima o opinie, auditorul

trebuie să se asigure că există un grad rezonabil de certitudine ca toate elementele componente

importante ce ar putea afecta opinia sa au fost luate în consideraţie integral. Pentru realizarea

acestui deziderat, procedurile de audit trebuiesc concepute în aşa fel încât să furnizeze o asigurare

rezonabilă că au fost descoperite toate problemele semnificative, cu impact asupra situaţiilor

financiare.

Trebuie menţionat faptul că pragul de semnificaţie are un caracter subiectiv, stabilirea lui

depinzând de raţionamentul profesional al auditorului şi de experienţa sa.

Calculul pragului de semnificaţie

Deşi Standardele de Audit indică o arie de aplicabilitate largă pentru determinarea pragului de

semnificaţie, există criterii universal acceptate pentru acest calcul validate de practică. În practică

această măsurare se bazează pe proporţia din totalul activelor, cifrei de afaceri şi din profitul brut,

înainte de impozitare, existând şi alte criterii care se pot folosi, cum ar fi capitalul propriu sau

capitalul de lucru.

Metodologia de calcul a pragului de semnificaţie raportată la active, cifra de afaceri şi profitul brut,

se poate sintetiza în tabelul următor:

Tipul Referinţa de calcul Procent

%

Factor de

fiabilitate

(FF)

I Total active 1% 1

Total active 2% 2

II Cifra de afaceri 1% 3

Cifra de afaceri 2% 4

III Profit brut 5% 5

Profit brut 10% 6

Nivelul pragului de semnificaţie se stabileşte de obicei, între valoarea celui mai mic şi a celui mai

mare din factorii calculaţi, situându-se în intervalul indicat de factorii 1-6.

În funcţie de circumstanţe, de natura activităţii, pragul de semnificaţie se poate stabili peste sau sub

limitele prezentate, în funcţie de raţionamentul profesional al auditorului.

În cazul în care entitatea patrimonială auditată înregistrează pierderi, sau dacă se constată că profitul

este prezentat distorsionat, nu se vor lua în considerare la calculul pragului de semnificaţie factorii

de fiabilitate 5 şi 6, utilizându-se alţi factori consideraţi mai adecvaţi.

Cea mai uzitată metodă în practică pentru calculul pragului de semnificaţie este cifra de afaceri:

Legătura dintre pragul de semnificaţie şi etapele auditului

Pragul de semnificaţie se ia în considerare în două etape ale auditului şi anume:

1. etapa de planificare-când se stabileşte gradul de extindere a testelor şi a procedurilor de

audit;

Natura, durata şi gradul de extindere a testelor şi a procedurilor de audit se stabilesc în etapa

de planificare în funcţie de pragul de semnificaţie. În această etapă, auditorul impune un

nivel acceptabil al pragului de semnificaţie, astfel încât să se asigure că poate detecta din

punct de vedere cantitativ, informaţiile eronate semnificative. Pragul de semnificaţie trebuie

luat în considerare atât la nivelul global al situaţiilor financiare, cât şi în relaţia cu soldurile

conturilor individuale, categoriilor de tranzacţii şi prezentărilor de informaţii. Erorile

semnificative trebuiesc abordate atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. O eroare

calitativă ar putea fi descrierea greşită sau improprie a unei politici contabile (exemplu

politica de amortizare), iar utilizatorul situaţiilor financiare să fie indus în eroare de

descriere şi să ia decizii eronate.

Trebuie menţionat faptul că în unele situaţii trebuiesc verificate şi sume care se află sub

pragul de semnificaţie, dar care sunt relevante. Un astfel de exemplu este verificarea

împrumuturilor acordate conducerii entităţii, sau avansurile date spre decontare salariaţiilor.

Pentru verificarea remuneraţiilor directorilor şi a altor elemente sensibile, nu se vor folosi

praguri de semnificaţie.

În cazul în care angajamentul de audit a fost semnat înaintea elaborării situaţiilor financiare

şi nu există estimări sau un buget pentru anul în curs, în etapa de planificare pragul de

semnificaţie se va stabili be baza datelor din exerciţiul anterior şi se va revizui după ce

situaţiile financiare vor fi disponibile.

Concluzia este că pragul de semnificaţie stabilit în etapa de planificare, are ca scop stabilirea

mărimii eşantioanelor, a testelor şi a procedurilor de audit, astfel încât auditorul să se

asigure că poate detecta orice eroare semnificativă, care ar putea altera situaţiile financiare.

2. etapa de formulare a opiniei-când se evaluează probele de audit şi erorile constatate.

După obţinerea probelor de audit, se face o evaluare a acestora şi a erorilor constatate sau

detectate. În această faza de evaluare, auditorul trebuie să aprecieze dacă totalul

informaţiilor eronate necorectate care au fost identificate în timpul auditului au un nivel

semnificativ.

Dacă concluzia sa este că aceste erori sunt semnificative auditorul poate extinde procedurile

de audit sau poate cere conducerii să ajusteze situaţiile financiare. Există posibilitatea

refuzului din partea conducerii de a face ajustările cerute de auditor.

Aplicatii privind stabilirea pragului de semnificatie

Pragul de semnificaţie relevă importanţa relativă a unei părţi în relaţiile cu întregul, astfel încât

prezentarea ei eronată sau neprezentarea ar induce în eroare sau denatura rezultatul final. Cu

ajutorul datelor din contul de profit şi pierdere şi bilanţul contabil va fi stabilit pragul de

semnificaţie.

Total active

Aparate, maşini, unelte 50.172

Mijloace de transport 97.283

Mobilier 13.051

TOTAL IMOBILIZARI 160.506

Stocuri de materiale consumabile 11.030

Stocuri de marfuri 66.070

TOTAL STOCURI 77.100

Clienti 99.056

Furnizori debitori 28.715

Debitori diversi 34.250

TOTAL CREANTE 162.021

Disponibilitati banesti 124.803

Cheltuieli inregistrate in avans 20.976

TOTAL ACTIVE (1+2+3+4+5) 545.406

Sursa: bilanţ contabil al S.C.abc S.A.

Cu ajutorul datelor din tabelul de mai sus, calculăm nivelul pragului de semnificaţie raportat la

primii doi factori de fiabilitate, astfel :

NPS (FF1)

TA x 1%

545 406 x 1% = 5.454 lei

NPS (FF2)

TA x 2%

545 406 x 2% = 10.908 lei

Cont profit şi pierdere simplificat

Cifra de afaceri (ct.704,705,707) 1.718.240

Alte venituri din exploatare (ct.7588) 12.800

TOTAL VENITURI DIN EXPLOATARE 1.731.040

Cheltuieli materiale (6021 la 604) 75.321

Costul marfurilor vandute (607) 692.600

Cheltuieli cu energia si apa (605) 8.563

Cheltuieli cu personalul (641) 219.000

Cheltuieli cu asig si protectia sociala (645) 72.270

Cheltuieli privind amortizare (6811) 29.320

Cheltuieli cu provizioanle (6814) 17.516

Cheltuieli privind prestatiile externe (613,614,622,623,625,626,627) 37.760

Cheltuieli cu alte impozite si taxe (635) 7.530

Alte chelt de exploatare (6588) 3.650

TOTAL CHELTUIELI DE EXPLOATARE 1.163.530

PROFITUL DIN EXPLOATARE (1-2) 567.510

Venituri din diferente de curs valutar 3.890

Venituri din dobanzi 6.540

TOTAL VENITURI FINANCIARE 10.430

Chelt din dif de curs valutar 4.210

Cheltuieli privind dobanzile 28.980

TOTAL CHELTUIELI FINANCIARE 33.190

PIERDERE FINANCIARA (4-5) (22.760)

PROFIT INAINTE DE IMPOZITARE (3-6) 544.750

Impozit pe profit (691) 91.320

PROFIT NET 453.430

Sursa: cont de profit şi pierdere al S.C.abc S.A.

Cu ajutorul datelor din tabelul 2.4., calculăm nivelul pragului de semnificaţie raportat la ceilalţi

factori de fiabilitate 3, 4, 5 şi 6, astfel :

NPS (FF3)

CA x 1%

1.718.240 x 1% = 17.182 lei

NPS (FF4)

CA x 2%

1.718.240 x 2% = 34.364 lei

NPS (FF5)

PB x 5%

544 750 x 5% = 27.237 lei

NPS (FF6)

PB x 10%

544 750 x 10% = 54.475 lei

Următorul tabel prezintă simplificat cele arătate mai sus, căutând să stabilească nivelul optim al

pragului de semnificaţie.

Determinarea pragului de semnificaţie

CLIENT: S.C. abc S.A.

ANUL 2011

DETERMINAREA NPS

ACTIVE TOTALE

NPS - 1% (FF1)

- 2% (FF2)

Situaţii financiare 2010

545.406

5.454

10.908

CIFRA DE

AFACERI

NPS - 1% (FF3)

- 2% (FF4)

1.718.240

17.182

34.364

PROFIT BRUT

NPS - 5% (FF5)

-10% (FF6)

544.750

27.738

54.475

Sursa: bilanţ şi cont de profit şi pierdere al S.C.abc S.A.

Conform datelor din tabelul de mai sus, NPS se situează între valorile de 5454 lei şi 54475 lei,

valoarea optimă (17.182 lei) fiind cea indicată de factorul de fiabilitate 3.

NPS = 17.182 lei

Probleme propuse spre rezolvare

1. Care este valoarea pragului de semnificatie calculat la cifra de afaceri, daca avem

urmatoarele date:

venituri din activitatea de exploatare 250,000 Ron,venituri din activitatea financiara 2.000

Ron, venituri extraordinare 1.800 Ron:

2. Care sunt valoarile pragului de semnificatie calculat la total active, daca avem urmatoarele

date:

active imobilizate la cost istoric 150.000 Ron, active circulante 95.000 Ron.

3. Sa se calculeze pragul de semnificatie avandu-se urmatoarele date: capital social 50.000

Ron, datorii totale 55.000 Ron, total active 95.000 Ron.

4. Dispuneti de urmatoarele date :

Active imobilizate- 150.000 ;

Stocuri- 50.000 ;

Disponibilitati banesti- 70.000.

Calculati pragul de semnificatie, apeland la factorii de fiabilitate 1 si 2 .

5. Aveti la dispozitie urmatoarele informatii :

- active corporale : 150.000 ;

- active necorporale : 75.000 ;

- active financiare : 45.000 ;

- active circulante : 50.000.

Determinati pragul de semnificatie, utilizand ca referinta de calcul total active.

6. Utilizand datele din tabelul de mai jos, determinati pragul de semnificatie, apeland la

factorii de fiabilitate 5 si 6, avand ca referinta de calcul profitul brut.

Factor de fiabilitate Referinta de calcul Valoare

1 TOTAL ACTIVE 475.000

2

3 CIFRA DE AFACERI 1.500.000

4

5 PROFIT BRUT 175.000

6

7. Utilizand datele din tabelul de mai jos, calculati cifra de afaceri aferenta. Nr.crt. Denumire Valoare

1 Active imobilizate 36000

2 Active circulante 38000

3 Venituri din productia vanduta 56000

4 Venituri din vanzarea marfurilor 62000

5 Venituri din subventii de exploatare 21000

6 Profit din exploatare 55000

7 Profit din activitati exceptionale 28000

8 Profit din activitatea financiara 39000

8. Utilizand datele din tabelul de mai jos, calculati profitul brut. Nr.crt. Denumire Valoare

1 Active imobilizate 36000

2 Active circulante 38000

3 Venituri din productia vanduta 46000

4 Venituri din vanzarea marfurilor 52000

5 Venituri din subventii de exploatare 31000

6 Profit din exploatare 45000

7 Profit din activitati exceptionale 31000

8 Profit din activitatea financiara 29000

9. Dispuneti de urmatoarele date :

- venituri din productia vanduta :80.000

- venituri din vanzarea marfurilor :50.000

- venituri din subventii pentru investitii :30.000

Determinati pragul de semnificatie.

10. Dispunand de informatiile din tabelul de mai jos, calculati pragul de semnificatie, luand ca

referinta de calcul profitul brut. Nr.crt. Activitatea generatoare de venituri,

respectiv cheltuieli

Venituri Cheltuieli

1 Activitatea de exploatare 85000 63000

2 Activitatea financiara 82000 56000

3 Activitatea exceptionala 79000 59000

11. Coeficientul pentru calculul pragului de semnificatie in cazul in care se inregistreaza

pierdere bruta este: a. 5%-10%

b. 1%-2%. c. nu se calculeaza



realizare

Mijloace de

realizare

Fixarea

cunostintelor

teoretice privind

pragul de

semnificatie

40 min prezentare

explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Concept 10 min

Legătura cu

etapele auditului

15 min

Metodologia de

calcul

15 min

Aplicatii privind

stbilirea

pragului de

semnificatie

60 min Individual

Calcule

Interpretări

Calculator

Tablă Aplicatii calcul

prag de

semnificatie

50 min


suport de hartie si pe suport electronic

SEMINAR 4. CALCULUL RISCURILOR DE AUDIT


Intelegerea notiunii de risc de audit

Identificarea componentelor riscului de audit

Stabilirea legăturii dintre pragul de semnificatie si riscul de audit

Intelegerea modului de calcul al riscului de audit


In cadrul fiecărei misiuni de audit financiar, auditorii sunt supuşi riscului de a formula o opinie

inadecvată asupra situaţiilor financiare.

Obiectivul auditorului este identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a

informațiilor, în măsura în care se datorează fraudei sau erorii la nivelul situațiilor financiare, prin

înțelegerea entității, a mediului săi și a controlului intern al entității.

Pe parcursul efectuării auditului financiar, auditorii se confruntă cu o serie de riscuri intrinseci şi

extrinseci atât în etapa de culegere, de prelucrare şi de tratare a informaţiei de audit. Aceste riscuri

trebuiesc evaluate permanent de către auditori şi diminuate. Riscul de audit este legat de opinia pe

care auditorul trebuie să o exprime despre situaţiile financiare. Formarea acestei opinii şi calitatea

ei, depind de modul în care este prezentată şi reflectată informaţia în situaţiile financiare, de

probabilitatea ca acestea să nu ascundă erori semnificative şi abateri de la principiile contabile,

standardele de contabilitate şi de la legislaţie.

Riscul exprimă un pericol ca o situaţie să se prezinte diferit faţă de situaţie normală sau una ideală

şi care poate avea consecinţe reale sau potenţiale.

Riscul de audit reprezintă riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit incorecte,

atunci când situaţiile financiare conţin informaţii eronate semnificative.

Componentele riscului de audit (RA)

Riscul de audit poate fi împărţit în trei componente:

a) riscul inerent (RI);

b) riscul de control (RC);

c) riscul de nedectare (RN).

Riscul inerent reprezintă posibilitatea ca soldul şi/sau rulajul unui cont, sau o categorie de

tranzacţii să comporte erori ce pot fi semnificative, fie luate individual, fie cumulate cu erori din

alte solduri sau categorii de tranzacţii.

Riscul de control este riscul apariţiei unor situaţii eronate semnificative în soldul sau rulajul unui

cont sau a unor clase de conturi sau într-o categorie de tranzacţii, luate fie individual, fie cumulate

cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii, care nu au fost dedectate în timp util de către

sistemului contabil şi de control intern al societăţii.

Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale ale auditorilor (proceduri analitice,

de fond, teste ale detaliilor aferente tranzacţiilor şi conturilor), să nu conducă la descoperirea unor

situaţii eronate semnificative care se înregistrează la nivelul soldului unui cont sau a unei clase de

conturi, fie luată individual, sau cumulate cu erori din alte solduri sau clase de conturi.

Formula de calcul a riscului de audit (RA) este următoarea:

RA=RIxRCxRN

Limita maximă admisă a riscului de audit acceptată de auditor este de 5%. Acest lucru presupune un

grad de asigurare de 95%, respectiv că din 100 de probe, 95 sunt certe şi doar 5 din 100 tind (riscă)

să nu fie exacte. Gradul de abatere admis fiind de maxim 5%, deci RA ≤ 5%.

Riscul inerent se referă la erorile semnificative ce pot apare în rulajul sau soldul unui cont, sau în

cadrul unei categorii de tranzacţii, luate individual sau cumulate cu erori din alte solduri de cont sau

tranzacţii, datorate unui sistem contabil şi de control inadecvate sau a unor deficienţe manageriale

de organizare.

Riscul inerent este de două tipuri:

- riscul inerent global sau conjunctural;

- riscul inerent specific.

Factorii de risc inerenţi consideraţi adecvaţi

Numărul de riscuri

inerente specifice

identificate

Nivelul general de risc inerent

Foarte

scăzut

Scăzut Mediu Ridicat

0 1 2 3 4

0, 1 sau 2 riscuri 23% 50% 70% 100%

3 sau 4 riscuri 50% 70% 100% 100%

5 sau 6 riscuri 70% 100% 100% 100%

Riscul inerent global

Verificarea riscului global sau conjunctural este utilizat pentru a putea clasifica clienţii auditaţi în

companii cu risc ridicat, mediu, scăzut şi foarte scăzut.

Pentru evaluarea riscului inerent global se întocmesc liste cu întrebări.

Întrebările trebuiesc foarte bine formulate, astfel încât un răspuns afirmativ să reprezinte un factor

de risc.

Evaluarea riscului inerent global, presupune evaluarea riscurilor inerente pentru următoarele

secţiuni:

a) activitatea societăţii auditate;

b) managementul societăţii;

c) contabilitate;

d) auditul societătii.

Riscul de control este riscul apariţiei unor situaţii eronate semnificative în soldul sau rulajul unui

cont sau a unor clase de conturi sau într-o categorie de tranzacţii, luate fie individual, fie cumulate

cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii, care nu au fost detectate în timp util de către

sistemului contabil şi de control intern al societăţii.

Riscul legat de control reprezintă o măsură a aprecierii pe care o face auditorul privind

probabilitatea ca erorile cu o valoare depăşind limita tolerabilă dintr-un segment să nu fie

preîntâmpinate sau detectate prin mecanismele de control intern aplicate de client.

Totodată, riscul de control reprezintă :

o apreciere a eficacităţii controlului intern al clientului în ceea ce priveşte prevenirea sau

detectarea erorilor;

intenţia auditorului de a plasa această apreciere la un nivel sub pragul maxim de 100% în

cursul planificării auditului.

În vederea aprecierii riscului de control, auditorul are menirea de a înţele cât mai bine controlul

intern, să evalueze cât de bine ar trebui să funcţioneze acest control pornind de la înţelegere, dar şi

prin testarea eficacităţii mecanismelor de control intern.

Pentru a aprecia acest risc, există teste de control cu privire la:

financiare, în scopul de a obţine probe de audit;

Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale ale auditorilor (proceduri analitice,

de fond, teste ale detaliilor aferente tranzacţiilor şi conturilor), să nu conducă la descoperirea unor

situaţii eronate semnificative care se înregistrează la nivelul soldului unui cont sau a unei clase de

conturi, fie luată individual, sau cumulate cu erori din alte solduri sau clase de conturi.

Riscul de nedectare reprezintă o măsură a riscului ca probele de audit aferente unui segment să nu

permită detectarea unor erori sau abateri a căror valoare depăşeşte o limită tolerabilă. Nivelul

acestui risc este ataşat direct la procedurile de audit. Evaluarea celorlalte riscuri inerent, respectiv

inerent şi de control, influenţează perioada de timp necesară pentru reducerea riscului de detectare.

Totusi, unele erori sunt întotdeauna prezente, chiar dacă auditorul a examinat în întregime

tranzacţiile şi conturile.

Există o proporţie inversă între riscul de detectare şi nivelul combinat al celorlalte două riscuri,

după cum urmează:

în scopul de a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil;

valoare ridicată.

Aplicatii

Riscul de audit reprezintă riscul pe care şi-l asumă auditorul de a nu detecta erorile sau fraudele şi

să formuleze o opinie eronată. Pentru ca activitatea de audit a unei societăţi să fie eficientă trebuie

ca RA<5%. Noţiunea de risc este importantă nu numai pentru aprecierea performanţelor societăţii

pe plan economic, ci şi pentru alegerea celor mai eficiente măsuri privind finanţarea creşterii sale

economice, deoarece pragul de rentabilitate realizează joncţiunea dintre strategia industrială şi cea

financiară. Dacă societatea este într-o situaţie dificilă, strategia financiară ce trebuie adoptată constă

în reducerea pragului de rentabilitate, făcându-se apel la capitalurile proprii pentru finanţarea

investiţiilor, şi nu la angajarea de noi credite, care vor majora pragul de rentabilitate.

Pornind de la ecuaţia de calcul a riscului de audit, vom trata fiecare componentă a acestui risc, în

vederea stabilirii nivelului de risc minim.

Riscul de audit (RA) = Riscul inerent x Riscul de control x Riscul de nedetectare

Vom preceda cu determinarea riscului inerent global, prin utilizarea chestionarelor de audit aferente

celor patru activităţi de bază, urmărind stabilirea riscului de management, riscului privind

activitatea entităţii, riscului privind sistemul contabil şi riscului de audit.

CLIENT: S.C. abc S.A.

ANUL 2011

NR. RISCUL DE MANAGEMENT DA NU

1. Le lipsesc managerilor cunoştinţele necesare pentru a conduce societatea ? X

2. Există o tendinţă a managerilor de a angrena firma în activităţi riscante ? X

3. Există cerinţe de a menţine un anumit nivel de profit sau indicatori

financiari sau de a îndeplini anumite obiective ? X

4. Au avut loc schimbări ale managerilor pe perioada audiată ? X

5. Au rezultatele raportate o semnificaţie personală pentru manager ? X

6. Controlul intern şi auditul intern sunt slabe ? X

7. Lipsesc sistemele manageriale performante ? X

Riscul de management (RM) = 3 / 7 x 100 = 42,85% _ _ _ _ RISC SCĂZUT

CLIENT : S.C. abc S.A.

ANUL 2011

NR. RISCUL ACTIVITĂŢII CLIENTULUI DA NU

1. Operează societatea într-un sector cu grad de risc ridicat ? X

2. Există un creditor cu importanţă semnificativă pentru societate ? X

3. Există o deţinere mai mare de 25% din capitalul social de către unii

acţionari care nu sunt administratori sau în conducerea executivă ? X

4. Se anticipează în viitorul apropiat vânzarea afacerii sau a unei părţi a ei ? X

5. A fost preluat controlul societăţii de altcineva în ultimele 2 luni ? X

6. Este societatea insolvabilă ? X

Riscul activităţii clientului (RA) = 2 / 6 x 100 = 33,33%_ _ _ _ RISC SCĂZUT


ANUL 2011

NR. RISCUL CONTABILITĂŢII DA NU

1. Există un sistem de prelucrare a datelor contabile neadecvat ? X

2. Există funcţia contabilă descentralizată ? X

3. Îi lipsesc, personalului din contabilitate, cunoştinţele necesare desfăşurării

contabilităţii ? X

4. Există probleme de atitudine sau etică în compartimentul financiar -

contabil ? X

5. Există posibilitatea comiterii de erori datorită faptului că personalul

lucrează sub stres ? X

Riscul contabilităţii (RCtb) = 1 / 5 x 100 = 20%_ _ _ _ RISC FOARTE SCĂZUT


ANUL 2011

NR. RISCUL ACTIVITĂŢII DE AUDIT DA NU

1. Este prima dată când societatea este auditată ? X

2. Există o situaţie conflictuală sau în curs de deteriorare cu conducerea ? X

3. Este prima dată când auditorul auditează acest client ? X

4. A existat o opinie contrară sau cu rezerve în ultimii doi ani ? X

5. Există o presiune în activitatea de audit generată de termenul limită de

predare al raportului ? X

6. Există operaţiuni (tranzacţii) greu de auditat ? X

Riscul activităţii de audit (RAA) = 4 / 6 x 100 = 66,66%_ _ _ _RISC MEDIU

Făcând o medie generală între aceste riscuri calculate, aflăm valoarea riscului inerent global.

RIG = (RM + RA + RCtb + RAA) / 4 = (42,85% + 33,33% + 20% + 66,66%) / 4 =

= 33,18% _ _ _ _RISC SCĂZUT

Sintetic, riscul inerent global poate fi redat astfel

Fig.4.1. Sinteză risc inerent global

Auditorul alege să nu estimeze un nivel al riscului de control inferior nivelului maxim, fixându-l la

100%. Auditorul a luat această decizie apelând la raţionamentul său profesional, ca urmare a unor realităţi.

Deşi entitatea are un istoric economico-financiar pozitiv, echilibrat, auditorul consideră că riscul de

66,66% 20 %

42,85% 33,33%

audit ar trebui să ia valoarea maximă acceptată, având în vedere faptul că este primul audit al

entităţii în cauză.

Astfel, cunoscând trei dintre elementele ecuaţiei de calcul al riscului de audit, rămâne de evaluat

riscul de nedetectare. Acesta este invers proporţional cu riscul de control, rezultând prezenţa unui

risc de nedetectare redus.

RA= RI x RC x RN

5% = 33,18 % x 100% x RN

0,05 = 0,3318 x 1 x RN

RN = 0,05/ 0,3318 = 0, 15 sau 15%

Astfel riscul de audit are următoarea valoare.

Fig.4.2. Valori determinate ale riscurilor de audit

Probleme propuse spre rezolvare

1. Care este valoarea riscului de nedetectare stiind ca: riscul de audit este 5%, riscul de control

este de 34% si riscul inerent este de 75%.

2. Care este valoarea riscului de audit, stiind ca: riscul de nedetectare este 45%, riscul de

control este de 14% si riscul inerent este de 35%.

3. Care este valoarea riscului inerent global pentru managementul societatii, stiind ca riscul

inerent global este de 23%, riscului inerent global pentru activitatea societatii auditate este

de 10%, riscului inerent global pentru contabilitate este 75%, riscului inerent global pentru

auditul societatii este 15%

4. Care este valoarea riscului inerent conjunctural pentru activitatea societatii, stiind ca din

sase intrebari au fost cinci raspunsuri afirmative?

5. Care este valoarea riscului de audit, stiind ca: riscul de nedetectare este 50%, riscul de

control este de 35% si riscul inerent este de 100%?

6. Care este valoarea riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societatii, stiind ca

dintr-un total de 5 intrebari, 3 raspunsuri au fost cu NU?

7. Stiind ca dintr-un total de 12 intrebari apreciate ca semnificative pentru activitatea de

contabilitate, la 7 dintre ele, raspunsul a fost DA, determinati riscul inerent.

8. Cunoscand urmatoarele informatii, calculati riscul de audit.

- riscul inerent : 23%

- riscul de control : 34%

- riscul de nedetectare : 45%

9. Cunoscand urmatoarele informatii, calculati riscul de control.

- riscul inerent : 25%

- riscul de audit : 3%


10. Cunoscand urmatoarele informatii, calculati riscul inerent.

- riscul de audit : 5%

- riscul de control : 21%


11. Care este valoarea riscului inerent global pentru managementul societatii, stiind ca riscul

inerent global este de 37%, riscului inerent global pentru activitatea societatii auditate este

de 10%, riscului inerent global pentru contabilitate este 65%, riscului inerent global pentru

auditul societatii este 25%.



realizare

Mijloace de

realizare

Riscul de audit 40 min prezentare

explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Definitii 10 min

Componentele

riscului de audit

10 min

Legătura cu

pragul de

semnificatie

10 min

Metodologia de

calcul

10 min

Aplicatii privind

Riscul de audit

60 min Individual

Calcule

Interpretări

Videoproiector

Calculator

Tablă

Riscul inerent

conjunctural pe

cele 4

domenii/sectiuni

20 min

Risc inerent

specific

10 min

Risc de control 10 min

Risc de

nedetectare

10 min

Risc de audit 10 min

Discutarea

aspectelor

neclare

10 min



SEMINAR 5. ESANTIONAREA IN AUDIT


Intelegerea conceptului de esantionare in audit


Obiectivul auditorului, atunci când utilizează eşantionarea în audit, este de a furniza o bază

rezonabilă pentru auditor, de formulare a concluziilor cu privire la populaţia din care este selectat

eşantionul.

În contextul ISA-urilor, următorii termeni au semnificaţiile atribuite mai jos:

Eşantionarea în audit (eşantionare) – Aplicarea procedurilor de audit pentru mai puţin de 100% din

elementele din cadrul unei populaţii cu relevanţă pentru audit, astfel încât toate unităţile de

eşantionare să aibă posibilitatea de a fi selectate, cu scopul de a furniza auditorului o bază

rezonabilă în funcţie de care să formuleze concluzii cu privire la întreaga populaţie.

Populaţie – Întregul set de date din care este selectat un eşantion şi pe marginea căruia auditorul

doreşte să îşi formuleze concluziile.

Riscul de eşantionare – Riscul ca în baza unui eşantion concluzia auditorului, să fie diferită de

concluzia la care s-ar fi ajuns dacă întreaga populaţie ar fi fost supusă aceleiaşi proceduri de audit.

Riscul de eşantionare poate duce la două tipuri de concluzii generatoare de erori:

În cazul unui test al controalelor, concluzia potrivit căreia controalele sunt mai eficiente decât sunt

ele în realitate, sau în cazul testelor de detaliu, concluzia că nu există o denaturare semnificativă,

când există de fapt. Auditorul este îngrijorat în primul rând de acest tip de concluzie generatoare de

erori, deoarece aceasta afectează eficacitatea auditului şi există o probabilitate mai mare de a

conduce la o opinie de audit neadecvată.

În cazul unei test al controalelor, concluzia potrivit căreia, controalele sunt mai puţin eficiente decât

sunt ele în realitate, sau în cazul unui test de detaliu, concluzia că există o denaturare semnificativă,

când nu există de fapt. Acest tip de concluzie generatoare de erori afectează eficienţa auditului,

căci de obicei conduce la o muncă suplimentară pentru a se stabili dacă concluziile iniţiale sunt

incorecte.

Riscul de neeşantionare – Riscul ca auditorul să ajungă la o concluzie generatoare de erori din orice

motiv independent de riscul de eşantionare.

Anomalie – O denaturare sau deviaţie care se poate demonstra că nu este reprezentativă pentru

denaturările sau deviaţiile aferente unei populaţii.

Unitate de eşantionare – Elementele individuale care constituie o populaţie.

Eşantionarea statistică – O abordare a eşantionării care are următoarele caracteristici:

Selectarea aleatorie a elementelor eşantionului; şi

Utilizarea teoriei probabilităţii pentru a evalua rezultatele eşantionului, inclusiv evaluarea

riscului de eşantionare.

O abordare a eşantionării care nu prezintă caracteristicile (i) şi (ii) este considerată o eşantionare

nestatistică.

Stratificarea – Procesul de divizare a populaţiei în subpopulaţii, fiecare dintre acestea fiind un grup

de unităţi de eşantionare care prezintă caracteristici similare (deseori valoarea monetară).

Eroare tolerabilă– O valoare monetară stabilită de către auditor cu privire la care auditorul încearcă

să obţină un nivel adecvat al asigurării că valoarea monetară stabilită de către auditor nu este

depăşită de denaturarea reală din cadrul populaţiei.

Rata tolerabilă a deviaţiei – O rată a deviaţiei de la procedurile de control intern prescrise, stabilită

de către auditor cu privire la care auditorul încearcă să obţină un nivel adecvat al asigurării că rata

deviaţiei stabilită de către auditor nu este depăşită de rata reală a deviaţiei din cadrul populaţiei.

Proiectarea eşantionului, dimensiunea şi selectarea elementelor de testat

În proiectarea unui eşantion de audit, auditorul trebuie să ia în considerare scopul procedurii de

audit şi caracteristicile populaţiei din care va fi extras eşantionul.

Auditorul trebuie să determine o dimensiune a eşantionului suficientă pentru a reduce riscul de

eşantionare la un nivel acceptabil de scăzut.

Auditorul trebuie să selecteze elementele eşantionului astfel încât fiecare unitate de eşantionare din

cadrul populaţiei să poată fi selectată.

Efectuarea de proceduri de audit

Auditorul trebuie să efectueze proceduri de audit, adecvate scopului propus, cu privire la fiecare

element selectat.

Dacă procedura de audit nu este aplicabilă elementului selectat, auditorul trebuie să efectueze

procedura asupra unui element înlocuit.

Dacă auditorul nu poate aplica procedurile de audit proiectate, sau proceduri corespunzătoare

alternative cu privire la un element selectat, auditorul trebuie să trateze acel element drept o deviaţie

de la controlul prescris, în cazul testelor controalelor, sau drept o denaturare, în cazul testelor de

detaliu.

Natura şi cauza deviaţiilor şi denaturărilor

Auditorul trebuie să investigheze natura şi cauza oricăror deviaţii sau denaturări identificate, şi să

evalueze efectul lor posibil asupra scopului procedurii de audit şi a altor domenii ale auditului.

În circumstanţele extrem de rare în care auditorul consideră o denaturare sau o deviaţie descoperită

în cadrul unui eşantion drept o anomalie, auditorul trebuie să atingă un grad ridicat de certitudine că

acea denaturare sau deviaţie nu este reprezentativă pentru populaţie. Auditorul trebuie să atingă

acest grad ridicat de certitudine prin efectuarea de proceduri de audit suplimentare pentru a obţine

suficiente probe de audit adecvate că acea denaturare sau deviaţie nu afectează restul populaţiei.

Planificarea denaturărilor

În cazul testelor de detaliu, auditorul trebuie să proiecteze denaturările identificate în eşantionul din

cadrul populaţiei.

Evaluarea rezultatelor eşantionării în audit

Auditorul trebuie să evalueze:

(a) Rezultatele aferente eşantionului; şi

(b) Măsura în care utilizarea eşantionării în audit a furnizat o bază rezonabilă pentru

concluziile referitoare la populaţia care a fost testată.

Exemplele de risc de neeşantionare includ utilizarea procedurilor de audit neadecvate, sau

interpretarea eronată a probelor de audit şi eşecul de a recunoaşte o denaturare sau o deviaţie.

Unităţile de eşantionare pot fi elemente fizice (de exemplu, verificări listate în foile de depozit,

intrări referitoare la credit în situaţiile bancare, facturi ale vânzărilor sau bilanţuri ale debitorilor)

sau unităţi monetare.

În proiectarea unui eşantion, auditorul determină denaturarea tolerabilă pentru a aborda riscul ca

denaturările nesemnificative colective sau individuale să poată determina denaturarea semnificativă a

situaţiilor financiare şi să ofere o marjă a denaturărilor nedetectate posibile. Denaturarea tolerabilă

reprezintă aplicarea pragului de semnificaţie funcţional, aşa cum este definit în ISA 320, unei

proceduri specifice de eşantionare. Denaturarea tolerabilă poate avea aceeaşi valoare sau o valoare

mai scăzută decât pragul de semnificaţie funcţional.

Proiectarea eşantionului

Eşantionarea în audit îi permite auditorului să obţină şi să evalueze probele de audit referitoare la

anumite caracteristici ale elementelor selecta-te pentru a formula sau a sprijini formularea unei

concluzii cu privire la populaţia din care a fost extras eşantionul. Eşantionarea în audit poate fi

aplicată utilizând fie abordările eşantionării nestatistice, fie abordările eşantionării statistice.

În proiectarea eşantionului de audit, auditorul ia în considerare scopul specific care trebuie atins şi

combinaţia de proceduri de audit cu probabilitatea cea mai mare de a atinge acest scop. Luarea în

considerare a naturii probelor de audit căutate şi a condiţiilor deviaţiei sau denaturării posibile sau

alte caracteristici referitoare la acele probe de audit îl vor asista pe auditor să definească ceea ce

constituie o deviaţie sau o denaturare şi ce populaţie să utilizeze pentru eşantionare.

Dimensiunea eşantionului

Nivelul de risc de eşantionare pe care auditorul este dispus să îl accepte afectează dimensiunea

prevăzută a eşantionului. Cu cât este mai scăzut riscul pe care auditorul este dispus să îl accepte, cu

atât mai mare va trebui să fie dimensiunea eşantionului.

Dimensiunea eşantionului poate fi determinată prin aplicarea unei formule pe bază statistică sau

prin exercitarea raţionamentului professional.

Selectarea elementelor de testat

În cazul eşantionării statistice, elementele eşantionului sunt selectate astfel încât fiecare unitate de

eşantionare să prezinte o probabilitate cunoscută de a fi selectată. În cazul eşantionării nestatistice,

este utilizat raţionamentul în selectarea elementelor eşantionului. Deoarece scopul eşantionării este

furnizarea unei baze rezonabile de formulare a conclu-ziilor de către auditor cu privire la populaţia

din care este selectat eşantionul, este important ca auditorul să selecteze un eşantion reprezentativ,

astfel încât să fie evitate influenţele, prin alegerea elementelor eşantio-nului care să prezinte

caracteristici tipice ale populaţiei.

Metodele principale de selectare a eşantioanelor sunt utilizarea selectării aleatorii, selectării

sistematice şi selectării întâmplătoare.

Efectuarea de proceduri de audit Un exemplu de caz în care este necesară efectuarea unei proceduri asupra unui element înlocuit este

atunci când un cec anulat este selectat în timp ce este testată dovada unei autorizaţii de plată. Dacă

auditorul este mulţumit că cecul a fost anulat în mod corespunzător, astfel încât să nu constituie o

deviaţie, este examinat un element înlocuitor ales în mod adecvat.

Un exemplu de caz în care auditorul nu poate să aplice procedurile de audit proiectate unui element

selectat este atunci când documentaţia referitoare la acel element a fost pierdută.

Un exemplu de proceduri alternative viabile poate fi examinarea unor încasări de numerar

ulterioare, alături de probe ale sursei acestora şi de elementele care se intenţionează să fie decontate

atunci când nu a fost primită nici o reacţie ca urmare a unei cereri de confirmare pozitive.

Natura şi cauza deviaţiilor şi denaturărilor În analiza deviaţiilor şi denaturărilor identificate, auditorul poate observa că multe dintre acestea au

o trăsătură comună, de exemplu, tipul de tranzacţie, locaţia, linia de produse sau perioada de timp.

În astfel de circumstanţe, auditorul poate decide să identifice toate elementele din cadrul populaţiei

care prezintă trăsătura comună, şi să extindă procedurile de audit la acele elemente. Mai mult, astfel

de deviaţii sau denaturări pot fi intenţionate, şi pot indica posibilitatea fraudei.

Proiectarea denaturărilor Auditorul trebuie să proiecteze denaturările aferente populaţiei pentru a obţine o imagine de

ansamblu asupra nivelului denaturării, dar se poate ca denaturarea să nu fie suficientă pentru a

determina valoarea care urmează a fi înregistrată.

Atunci când s-a stabilit că o denaturare reprezintă o anomalie, aceasta poate fi exclusă atunci când

se proiectează denaturarea aferentă populaţiei. Cu toate acestea, efectul oricărei astfel de denaturări,

dacă nu este corectată, continuă să necesite a fi luat în considerare în plus faţă de proiectarea

denaturărilor care nu reprezintă anomalii.

În cazul testelor controalelor, nu este necesară nicio proiectare explicită a deviaţiilor, din moment

ce rata de deviaţie a eşantionului reprezintă, de asemenea, rata de deviaţie proiectată pentru

populaţia ca întreg. ISA 330 furnizează îndrumări atunci când sunt detectate deviaţii de la

controalele pe care auditorul intenţionează să se bazeze.

Evaluarea rezultatelor eşantionării în audit În cazul testelor controalelor, o rată a deviaţiei neaşteptat de mare a eşantionului poate conduce la o

creştere a nivelului riscului de denaturare semnificativă evaluat, cu excepţia cazului în care sunt

obţinute probe de audit suplimentare care să susţină faptul că este realizată o evaluare iniţială. În

cazul testelor de detaliu, o valoare neaşteptat de mare într-un eşantion îl poate determina pe auditor

să creadă că o clasă de tranzacţii sau un sold al unui cont conţine o denaturare semnificativă, în

absenţa unor probe de audit suplimentare potrivit cărora nu există nicio denaturare semnificativă.

În cazul testelor de detaliu, denaturarea proiectată plus eroarea anormală, dacă există, reprezintă cea

mai bună estimare a auditorului cu privire la denaturarea din cadrul populaţiei. Atunci când

denaturarea proiectată plus eroarea anormală, dacă există, depăşeşte denaturarea tolerabilă,

eşantionul nu furnizează o bază rezonabilă pentru concluziile aferente populaţiei care a fost testată.

Cu cât este mai apropiată denaturarea proiectată de denaturarea tolerabilă, cu atât este mai probabil

ca denaturarea reală din cadrul populaţiei să depăşească denaturarea tolerabilă. De asemenea, dacă

denaturarea proiectată este superioară aşteptărilor auditorului cu privire la denaturarea utilizată

pentru a determina dimensiunea eşantionului, auditorul poate ajunge la concluzia că există un risc

inacceptabil de eşantionare ca denaturarea reală din cadrul populaţiei să depăşească denaturarea

tolerabilă. Luarea în considerare a rezultatelor altor proceduri de audit îl ajută pe auditor să

evalueze riscul ca denaturarea reală din cadrul populaţiei să depăşească denaturarea tolerabilă, şi

riscul poate fi redus dacă sunt obţinute probe de audit suplimentare.

Dacă auditorul ajunge la concluzia că eşantionarea în audit nu a furnizat o bază rezonabilă pentru

concluziile aferente populaţiei care a fost testată, auditorul poate:

Solicita conducerii să investigheze denaturările care au fost identificate şi potenţialul unor

denaturări viitoare şi să facă ajustările necesare; sau

Personaliza natura, plasarea în timp şi amploarea acestor proceduri de audit suplimentare

pentru a atinge, în modul cel mai eficient, asigurarea prevăzută. De exemplu, în cazul

testelor controalelor, auditorul poate extinde dimensiunea eşantionului, poate testa un

control alternativ sau poate modifica procedurile de fond aferente.

Metode de selectare a eşantionului

Există numeroase metode de selectare a eşantioanelor.

Principalele metode sunt următoarele:

Selectarea întâmplătoare (aplicată prin intermediul unor generatoare de numere

întâmplătoare, de exemplu, tabele de numere întâmplătoare).

Selectarea sistematică, în care numărul unităţilor de eşantionare din cadrul populaţiei este

împărţit la dimensiunea eşantionului pentru a se obţine un interval de eşantionare, de

exemplu 50, iar după determinarea unui punct de plecare, cuprins în primele 50, se

selectează ulterior fiecare a 50-a unitate de eşantionare. Cu toate că punctul de plecare poate

fi determinat aleatoriu, eşantionul are o probabilitate mai mare de a fi într-adevăr

întâmplător dacă este determinat prin utilizarea unui generator computerizat de numere

întâmplătoare sau a unor tabele de numere întâmplătoare. Când se utilizează selectarea

sistematică, auditorul ar trebui să determine că unităţile de eşantionare din cadrul populaţiei

nu sunt structurate în asa fel încât intervalul de eşantionare corespunde unui tip specific din

cadrul populaţiei.

Eşantionarea unităţii monetare este un tip de selectare în funcţie de valoare (aşa cum se

descrie în Anexa 1 a ISA 530) în care dimensiunea eşantionului, selectarea şi evaluarea au

drept rezultat o concluzie exprimată în valori monetare.

Selectarea aleatorie, în care auditorul selectează eşantionul fără a respecta o tehnică

structurată. Cu toate că nu este utilizată nicio tehnică structurată, auditorul ar evita, totuşi,

orice influenţe conştiente sau orice predictibilitate (de exemplu, evitarea elementelor dificil

de localizat, sau alegerea sau evitarea de fiecare dată a primelor şi ultimelor intrări de pe o

pagină) şi ar încerca, astfel, să se asigure că toate elementele dintr-o populaţie au

posibilitatea de a fi selectate. Selectarea aleatorie nu este adecvată atunci când se utilizează

eşantionarea statistică.

Selectarea în bloc implică selectarea unui (unor) bloc(uri) de elemente apropiate din cadrul

populaţiei. Selectarea în bloc nu poate fi utilizată, în mod normal, în eşantionarea de audit

deoarece majoritatea populaţiilor sunt structurate în aşa fel încât este probabil ca elementele

unui şir să aibă caracteristici similare unul faţă de altul, dar caracteristici diferite faţă de

elementele din altă parte a populaţiei. Deşi în unele circumstanţe examinarea blocurilor de

elemente poate fi o procedură de audit adecvată, aceasta va fi rareori o tehnică de selectare

corespunzătoare a eşantionului, atunci când auditorul intenţionează să realizeze deducţii

valide despre întreaga populaţie pe baza eşantionului.



realizare

Mijloace de

realizare

Esantionarea in

audit

100 min Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Termeni

specifici

20 min

Proiectarea

eşantionului,

dimensiunea şi

selectarea

elementelor de

testat

15 min

Efectuarea de

proceduri de

audit

15 min

Natura şi cauza

deviaţiilor şi

denaturărilor

10 min

Planificarea

denaturărilor

10 min

Evaluarea

rezultatelor

eşantionării în

audit

15 min

Metode de

selectare a

eşantionului

15 min

Bibliografie/lecţia de studiat de către student 1. ISA 530- eşantionarea în audit

SEMINAR 6. METODE ȘI TEHNICI DE AUDIT


înţelegerea metodelor şi tehnicilor de audit financiar

identificarea principalelor metode de audit financiar

identificarea principalelor tehnici de audit financiar

formarea capacității de utilizare a metodeor si tehnicilor utilizate in auditul financiar


Tehnica sondajului

Sondajul este definit ca o tehnica ce consta în selectionarea unui anumit numar sau parti

dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a elementelor probante şi extrapolarea

rezultatelor obtinute asupra esantionului la intreaga masa sau multime. Exista doua tipuri de

sondaje, de naturi diferite:

Sondajele asupra atribuţiilor - auditorul căuta sa demonstreze ca elementele obţinute

prezinta o caracteristica umana.

Sondajele asupra valorilor - auditorul cauta sa verifice valoarea unei mulţimi,.

Auditorul poate folosi, în general, sondajul statistic şi sondajul nestatistic, care este bazat

exclusiv pe experienta sa profesionala. Acesta din urma nu permite o extrapolare riguroasa a

rezultatelor obtinute asupra esantionului la intreaga multime.

Auditorul trebuie sa explice :

Ce urmăreşte să demonstreze. Aceasta etapa ii permite sa definească caracteristicile a ceea

ce va trebui sa fie considerat ca o eroare sau o anomalie. Un exemplu în acest sens este

demonstrarea faptului ca, punctajul intre avizele de expediere şi facturi, realizat de personalul

întreprinderii, poate evidenţia toate expedierile în curs de facturare.

Ca rata erorilor existente în mulţime nu depăşeşte rata maxima acceptabila de anomalii de

funcţionare, adică pragul peste care auditorul va considera ca modul de funcţionare al controlului

intern este nesatisfacator.

Alegerea naturii multimii sau masei este foarte importanta, ea trebuind sa fie

compatibila cu obiectivul urmarit.

Auditorul trebuie sa defineasca limita de timp- perioada, care va servi ca baza de

selectie din intreaga multime.

Multimea, care serveste ca baza controalelor, este foarte rar omogena. Din acest motiv,

analiza masei este necesara, prin ea realizându-se impartirea în mase cu caracteristici suficient de

omogene pentru a nu denatura rezultatele sondajului.

Masa aleasa trebuie bine identificata :

Numarul de elemente sau valoarea cumulata în functie de natura sondajului facut;

Identificarea criteriilor, ce vor permite sa se decida în timpul efectuarii sondajului daca

elementul este corect sau nu;

Cuantificarea ratei de anomalii şi de erori maxim acceptabile.

Aceasta metoda comporta riscul de a se ajunge la concluzii diferite de cele la care s-ar

fi ajuns printr-un control exhaustiv. Acesta este riscul practicarii controlului prin sondaj. El

poate fi redus printr-o organizare riguroasa a actiunii de audit şi prin alegerea celor mai adecvate

tehnici de control.

Elementele- cheie dintr-o multime sunt elementele care, fie datorita naturii lor (conturi

intitulate gresit sau neintitulate), fie datorita valorii lor (elemente care exced pragului de

semnificatie fixat), prezinta riscuri. Auditorul poate decide verificarea integrala a acestora. Daca

verificarea elementelor- cheie nu este considerata a fi suficienta, se pot efectua şi alte sondaje

pentru restul multimii.

După definirea obiectivelor sondajului şi alegerea masei, se trece la executarea sondajului,

care presupune următoarele etape:

1. Alegerea tehnicilor, care este influenţata de doua elemente :

Natura controlului efectuat : sondaje assupra atributiilor sa asupra valorilor;

Recurgerea sau nu la tehnici statistice, care depinde de raţionamentul auditorului.

Alegerea tehnicii de lucru depinde de urmatorii factori:

talia masei respective- cu cat este mai mare, cu atât tehnicile statistice sunt mai indicate;

capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului;

raportul cost/eficacitate a tehnicii alese- uneori, costurile impuse pentru realizarea unui

sondaj statistic sunt disproporţionate fata de obiectivele şi utilitatea acestuia.

2. Determinarea taliei esantionului depinde de factori, care difera pentru cele doua tipuri de

sondaje: asupra atributiilor sau asupra valorilor.

3. Selectionarea esantionului, indiferent de metoda prin care se realizeaza, trebuie sa conduca

la alegerea unui easantion reprezentativ. Toate elementele masei trebuie sa fie susceptibile a fi

selectate. Aceasta selectie poate fi facuta, fie prin tragere la intamplare, fie de o maniera

sistematica, cu conditia ca primul element sa fie ales la intamplare sau de o maniera empirica.

4. Studiul eşantionului

Pentru ca eşantionul sa aibă un caracter probant, toate elementele selecţionate trebuie sa fie

controlate. In situaţia în care, auditorul se afla în imposibilitatea de a face acest control, se va pune

întrebarea daca, considerând elementele necontrolate ca erori, se depăşeşte pragul de erori

acceptabil. în cazul unui răspuns afirmativ, auditorul va căuta proceduri de control alternative, care

sa-i permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente. Daca răspunsul este

negativ, nu sunt necesare proceduri alternative de control, dar auditorul se poate întreba daca acest

fapt nu este de natura sa pună în discuţie încrederea acordata controlului intern.

5. Evaluarea rezultatelor

Inainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obtinute, fiecare anomalie

constatata este apreciata a fi reprezentativa pentru masa respectiva sau accidentala.

Anomaliile exceptionale sunt analizate şi tratate separat. Extrapolarea rezultatelor obţinute

asupra esantionului la intreaga multime, care a servit ca baza a sondajului, este posibila numai după

izolarea efectelor acestor anomalii.

6. Concluziile sondajului

Concluzia finala asupra postului, tranzactiilor sau operatiilor, care au facut obiectul

controlului, va fi suma concluziilor trase asupra unor aspecte, cum ar fi:

- elementele cheie, care au facut obiectul unui control;

- anomaliile exceptionale constatate;

- restul masei (mulţimii).

Daca concluzia finala este ca, anomaliile sau erorile din mulţimile controlate depăşesc rata

de anomalii sau de anomalii aşteptata, auditorul trebuie sa aprecieze daca este necesar sau nu

repunerea în cauza a aprecierii sale asupra controlului intern.

Tehnica observării fizice

Observarea fizica este cel mai eficient mijloc de verificare a existentei unui activ. Prin ea nu

se obţin, insa, toate elementele probante necesare auditorului, ci doar existenta bunului respectiv.

Celelalte elemente necesare, cum ar fi proprietatea asupra bunului, valoarea atribuita etc. trebuie sa

fie verificate prin alte tehnici.

Procedura confirmării directe

Tehnica confirmării directe solicita unui terţ, cu care întreprinderea verificata are legături, sa

confirme direct auditorului informaţiile referitoare la existenta operaţilor, a soldurilor etc.

Întreprinderea trebuie sa-si dea acordul pentru utilizarea acestei tehnici. În caz contrar,

auditorul se poate afla intr-una din următoarele doua situaţii:

Considera ca tehnicile compensatorii de control aduc elemente de proba suficiente;

Considera ca elementele obţinute prin alte controale nu sunt probante şi fata de limitele

impuse de conducerea întreprinderii. El va suporta astfel consecinţele necesare cu privire la

certificare.

Tehnica verificărilor încrucişate (contraverificărilor)

Prin aceasta, se confrunta diferitele exemplare ale unui document aflate în unitari,

compartimente sau locuri diferite.

Astfel, se confrunta originalul chitanţei aflate la plătitor cu copia rămasa în chitanţier sau

anexata în Registrul de Casa.

In mod asemănător, pentru controlul activităţii de aprovizionare- desfacere, se confrunta

factura originala de la beneficiar cu cea în copie a furnizorului.

Procedura verificarilor reciproce Documente sau evidente diferite se confrunta, în ele fiind reflectate operaţiuni asemănătoare

sau intre care exista anumitre corelatii.

Astfel, controlul aprovizionărilor se realizează prin compararea informaţiilor

din ‘Dispozitiile de livrare- avize de expeditie’ şi din ‘Facturi’ cu cele din ‘Notele de receptie şi

constatare de diferente’, ‘Situatiile materialelor intrate’, ‘Jurnalul cumpararilor’, ‘Fisele de

magazie’, din contabilitatea analitica a gestiunilor şi furnizorilor etc.

Probele de laborator şi expertizele tehnice

Atunci cand complexitatea unor operatiuni inscrise în documente depaseste nivelul de

pregatire, competenta legala sau aparatura detinuta de auditor, se recurge la serviciile unor

specialisti, unor laboratoare de specialitate sau organe de control specializate în analize tehnice şi

fizico- chimice.

Probele de laborator şi expertizele tehnice stabilesc compozitia unor produse, respectarea

retetei de fabricatie, rezistenta şi fiabilitatea unor bunuri, randamentul energetic al unei instalatii

etc.

Pentru verificarea şi intelegerea sistemului de prelucrare automata a datelor, se apeleza la un

specialist în informatica.

Confirmarea constatărilor de catre cei controlati prin intermediul scrisorilor de

afirmare sau de catre auditor

Auditorul obtine informaţii verbale sau scrise de la persoanele care participa la efectuarea

operatiunilor şi la intocmirea documentelor, care il ajuta sa inteleaga procedurile folosite. Pentru

fundamentarea deciziilor, el trebuie sa verifice sinceritatea acestor informatii prin alte tehnici. în

acest scop, auditorul are obligatia:

Sa verifice cu ajutorul surselor interne şi externe relitatea şi sinceritatea acestor informatii;

Sa aprecieze corectitudinea şi coerenta informatiilor cu celelalte elemente probante detinute;

Sa stabileasca daca cei ce au furnizat aceste informatii sunt documentati şi bine informati.

Auditorul poate utiliza doua metode pentru a obtine informatii :

1. Cere salariatilor sa intocmeasca un document scris- o scrisoare de afirmare a informatiilor.

2. Intocmeste un document, ce sintetizeaza informatiile obtinute oral şi care este semnat de

catre personalul intreprinderii.

Pentru confirmarea sau dovedirea unor nereguli se intocmesc note explicative şi de

contestare de catre organele de control financiar şi gestionar.

Notele explicative sunt declaratii scrise, date de cei controlati şi care constituie un mijloc

suplimentar de informare sau confirmare. Ele se pot intocmi în orice etapa a controlului, cand se

constata deficiente sau abateri, care vor determina masuri de sanctionare disciplinara sau

contraventionala a celor controlati.

Ridicarea documentelor originale de catre organele de control

Auditorii, cu ocazia indeplinirii misiunii lor, nu sunt autorizati sa ridice documente de la unitatea

patrimoniala audiata. În cazul în care exista riscul ca unele dintre acestea sa fie sustrase, refacute,

distruse sau completate de catre persoane interesate, auditorii au obligatia de a informa organele în

drept asupra neregulilor constatate.

Examinarea analitica

Este o tehnica comuna controlului conturilor şi al situatiilor anuale de sinteza. Aceasta

presupune :

unor rate specifice analizei economico- financiare;

comparatii cu date din exercitiile anterioare şi cu cele previzionate;

comparatii intre rulajele şi soldurile diferitelor conturi din contabilitatea curenta (balanta de

verificare);

analiza fluctuatiilor şi tendintelor (rulaje şi solduri exagerate).

Verificarea documentelor primare intocmite în intreprindere sau primite de la terti vizeaza, insa, atat

continutul, cat şi forma lor.

Sub aspectul formei se verifica :

- daca toate inregistrarile din contabilitate au la baza documentele legale.

- modul de completare al documentelor- la timp, fara omisiuni sau simplificari artificiale.

Orice operatiune patrimoniala se consemneaza intr-un document justificativ.

- respectarea normelor legale referitoare la corectarea erorilor din documente;

- autenticitarea documentele respective;

- daca la baza inregistrarilor în evidenta stau documentele centralizatoare, se verifica ca

acestea sa cuprinda numai operatiuni de aceeasi natura şi din aceeasi perioada de gestiune;

- respectarea graficele de circulatie a documentelor, precum şi intocmirea şi predarea lor la

termen şi în numarul prevazut de exemplare. De asemenea, se verifica daca se exercita

corespunzator controlul preventiv inainte de a prelucra datele. Se mentioneaza daca

controlul financiar se acorda numai pe original şi daca exista pe ele o mentiune de anulare,

care le face sa nu mai poata fi utilizate de mai multe ori.

Pentru formularele speciale se verifica daca procurarea lor s-a facut de la furnizori agreati şi daca

evidenta lor operativa la depozitul de imprimante se tine pe fiecare fel de formulare, cu precizarea

seriei şi a numerelor de ordine. Formularele cu regim special neutilizate, gresit completate sau

defectuos tiparite, se anuleaza în diagonala fara a se detasa de registru.

Datele din documentele primare pot conţine erori de natura logica sau sintetica.

Erorile de natura logica se datoreaza aplicarii incorecte sau neintelegerii principiilor completarii

documentelor (codificari gresite etc.).

Erorile de natura sintactica apar ca urmare a omisiunilor sau adaugarii de date, substituirii acestora,

inversiunilor de cifre, consemnarii gresite a unitatilor de masura.

In vederea asigurarii obiectivitatii, exactitatii şi operativitatii informatiilor, procesul de

organizare a sistemului informational economic trebuie sa fie supus unui autocontrol sever din

partea consiliului de administraţie, şefilor de compartimente şi a executanţilor, cat şi controlului

comisiilor de cenzori şi organelor de control.

Principalele atributii ale auditului financiar contabil, în aceasta directie, sunt :

Sa analizeze daca sistemul informational adoptat corespunde reglementarilor legale şi

caracteristicilor specifice ale unitatii.

Sa urmareasca modul cum se asigura delimitarea atributiilor şi responsabilitatilor intre

compartimentele şi persoanele implicate în culegerea, transmiterea, prelucrarea şi utilizarea

informatiilor.

În auditarea conturilor se urmareşte respectarea normelor legale şi se verifică în special, daca :

forma de contabilitate aleasa este corect aplicata;

gradul de centralizare sau descentralizare a lucrarilor de evidenta corespunde

marimii unitatii, organizarii, dotarii cu tehnica de calcul, particularitatilor tehnologice,

modelelor de conducere;

evidenta operativa şi contabilitatea analitica (financiara şi de gestiune) asigura

delimitarea corespunzatoare a responsabilitatilor pentru evitarea compensarilor nelegale şi

a altor situatii pagubitoare;

graficele de circulatie a documentelor şi de prelucrare a informatiilor asigura evitarea

paralelismelor din munca de evidenta, daca se asigura o prelucrare complexa a datelor fara

culegerea lor repetata;

personalul din cadrul compartimentului financiar contabil şi din alte compartimente are stabilite,

prin decizii interne, atribuţiuni de serviciu bine delimitate şi coordonate astfel incat sa asigure

caracterul unitar al lucrărilor de evidenta.



realizare

Mijloace de

realizare

Metode si

tehnici

100 min explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Tehnica

sondajului

20 min

Tehnica

examinării

analitice

20 min

Procedura

confirmării

directe

15 min

Tehnica

observării fizice

10 min

Tehnica

verificărilor

încrucişate

10 min

Procedura

verificarilor

reciproce

5 min

Confirmarea

constatărilor de

catre cei

controlati prin

intermediul

scrisorilor de

afirmare sau de

catre auditor

10 min

Probele de

laborator şi

expertizele

tehnice

10 min

Bibliografie/lecţia de studiat de către student 1. Elefterie Liana, Suportul de curs Audit financiar, 2012, capitolul 6

SEMINAR 7. EVALUAREA SISTEMULUI CONTABIL SI DE CONTROL INTERN


- înţelegerea sistemului de contabilitate aplicat de societatea auditată şi a procedurilor

de control intern aplicate

-


Standardul de Audit nr. 400, „Evaluarea riscurilor şi controlului intern“, oferă norme pentru

înţelegerea sistemului de contabilitate aplicat de societatea auditată şi a procedurilor de control

intern aplicate.

Controlul intern reprezintă politicile adoptate de conducerea unei firme cu scopul de a asigura

obiectivele manageriale privind asigurarea sistematică şi eficientă a activităţii, inclusiv protecţia

activelor, prevenirea şi descoperirea erorilor şi a fraudelor, acurateţea şi realitatea instrumentării

tehnice contabile, astfel încât informaţiile financiare să fie credibile.

Controlul intern are o sferă largă de cuprindere şi include:

a). „mediul de control“ dat de atitudinea generală şi de acţiunile întreprinsede conducere privind

sistemul intern de control, cu efecte asupra procedurilor de control aplicate.

b) „procedurile de control“ pe care unitatea le-a stabilit prin conducere, cu

scopul de a atinge obiectivele manageriale, includ:

- verificarea instrumentării înregistrărilor atât sub aspect tehnic, cât şi din punctul de vedere al

calculului;

- controlul sistemului informatic privind schimburile din programe şi accesul la fişierele de

date;

- verificarea conturilor de control şi a balanţelor contabile;

- controlul documentelor şi aprobarea lor;

- analiza datelor interne cu sursele de informaţii externe;

- comparaţii ale rezultatelor inventarierii tuturor activelor cu modul de înregistrare în

contabilitate;

- comparaţii ale valorilor previzionate cu rezultatele financiare obţinute.

Auditorul trebuie să vizualizeze politicile şi procedurile din Codul sistemului de contabilitate şi

control intern, care sunt relevante pentru aserţiunile care fac referire la situaţiile financiare.

Ansamblul de aserţiuni care sunt înglobate în situaţiile financiare se referă la:

- existenţa unui activ sau a unei obligaţii pe perioada analizată;

- drepturi şi obligaţii, în sensul că activul sau obligaţia constatată aparţine entităţii la perioada

analizată;

- perioada în care o tranzacţie sau un eveniment priveşte unitatea în cauză;

- exhaustivitate, prin aceea că toate activele, obligaţiile sau evenimentele sunt înregistrate în

contabilitate.

- evaluarea oricărui activ sau obligaţie înregistrate la valoarea contabilă justă;

- prezentarea situaţiilor financiare în care un element este clasificat şi descris în concordanţă cu

cadrul general de raportare financiară adecvat.

Aspectele relevante ale sistemului de contabilitate şi de control intern cu evaluarea riscului

inerent şi de control vor permite auditorului să identifice informaţile eronate sau care influenţează

în mod semnificativ situaţiile financiare, să stabilească proceduri de audit adecvate, să considere

factorii de risc ai informaţiilor eronate semnificativi.

Evaluarea preliminară a riscului de control este necesară pentru a determina riscul de

nedetectare la acele aserţiuni din situaţiile financiare.

Natura, durata şi întinderea procedurilor efectuate de auditor, pentru a obţine înţelegerea

sistemelor de contabilitate şi de control intern, depind de o serie de factori cum sunt:

- complexitatea firmei, mărimea şi sistemul informatic;

- tipul de control intern implicat;

- documentele firmei privind controlul intern specific;

- evaluarea riscului inerent de către auditor.

Eficienţa sistemului de contabilitate şi de control intern se realizează prin testele de control

efectuate pentru a obţine proba de audit.

Verificarea documentelor justificative ale principalelor tranzacţii şi modul lor de autorizare,

investigarea şi observarea controlului intern de către persoanele autorizate să-l exercite,

reconcilierea conturilor de lichidităţi sunt teste de control pentru auditor.

Obiectivele testelor de control trebuie orientate şi asupra sistemului de contabilitate

computerizat. Rezultatele testelor de control evaluează dacă controlul intern este proiectat şi

operează la nivelul impus de conducerea firmei. Auditorul poate obţine probe de audit credibile

despre modul de separare adecvată a sarcinilor prin observarea persoanelor care aplică o procedură

de control sau prin investigarea salariaţilor.

Procedurile de fond, testele de control obţinute de auditor îi permit să considere dacă evaluarea

riscului de control este conformată.

În baza tuturor probelor de audit, auditorul conştientizează carenţele sistemului de contabilitate

şi de control intern şi aduce la cunoştinţă conducerii erorile semnificative pe care le-a depistat. De

regulă, carenţele constatate de auditor trebuie să se facă cunoscute în scris.

Rolul si continutul controlului intern

Controlul intern consta în ansamblul masurilor luate intr-o întreprindere pentru a asigura:

integritatea patrimoniului;

creşterea eficientei operaţiunilor şi limitarea celor neeconomice şi ineficiente;

respectarea normelor legale şi dispoziţiilor conducerii;

fidelitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.

Controlul intern presupune:

- o structură organizatorică ierarhizată şi delimitată, care să asigure separa-

rea sarcinilor şi supervizarea activităţilor;

- un manual de proceduri interne (instrucţiuni şi norme interne de lucru);

- un sistem informaţional corespunzător.

Rolul controlul intern:

- Integritatea patrimoniului

- Limitarea operaţiunilor neeconomice şi neeficiente

- Realitatea şi exactitatea informaţiilor contabile

- Respectarea dispoziţiilor date de conducere

Sfera de cuprindere a controlul intern:

- Controlul administrativ intern

- Controlul gestionar

- Controlul financiar preventiv

- Controlul reciproc între compartimente şi salariaţi pe baza separaţiei funcţiei

- Controlul propriu asupra lucrărilor executate

- Controlul contabil intern

Obiectivele auditorului privind aprecierea controlului intern

Auditorul are obligatia sa urmărească :

a) Daca în intreprindere s-au luat masuri organizatorice corespunzătoare, şi anume :

- sarcinile de serviciu sa fie precis definite şi delimitate pe compartimente şi salariati;

- limitele de competenta şi responsabilitatile sa fie riguros stabilite;

- sa existe circuite informationale precis elaborate, care sa asigure o unitate de metoda în

prelucrarea datelor.

b) Daca intreprinderea este asigurata cu personal integru şi competent.

Auditul analizează masura în care intreprinderea exercita un control asupra personalului,

care se poate realiza prin:

1. Controale ierarhice asupra :

- procedurilor de aprobare şi verificare a activitatilor subalternilor;

- persoanelor cu drept asupra miscarii activelor şi de acces asupra lor;

- politicii de angajare a salariatilor .

2. Controale reciproce intre executanti pe baza separarii sarcinilor.

Controlul reciproc intre compartimente şi executanti se bazeaza pe separarea celor trei

functii:

functia de realizare a obiectivelor unitatii : productie, cercetare, comert;

functia de conservare a patrimoniului : gestionare şi intretinere;

functia contabila : contabilitate generala, de gestiune, control gestionar.

Separarea sarcinilor de serviciu intre aceste trei functii şi neadmiterea cumularii de catre

aceeasi persoana a acestor functii, constituie baza unui control intern eficient.

Majoritatea operatiunilor intr-o intreprindere antreneaza cel putin doua din aceste functii,

ceea ce conduce la faptul ca o eroare sau o frauda determina o necorelare intre compartimente sau

executanti.

c) Auditorul trebuie sa urmareasca daca în cadrul intreprinderii exista un sistem de documente

corespunzator şi daca toate operatiunile sunt verificate şi contabilizate corect.

Un control eficient presupune respectarea criteriilor auditului:

Exhaustivitatea şi integritatea auditului

Realitatea înregistrărilor

Exactitatea înregistrărilor

In acest scop, auditul apelează la comparaţii globale şi controale aritmetice.

Comparaţiile globale au loc atunci cand aceleasi operatii fac obiectul a doua totalizări,

existând avantajul compararii cifrelor obtinute.

Controalele aritmetice constau în a reface sistematic unele calcule.

Sondajele asupra functionarii sistemelor sunt organizate urmarindu-se cele doua tipuri de

controale interne :

Controale de prevenire;

Controale de detectare.

In realizarea sondajelor de verificare, auditorul dispune de mai multe tehnici:

Examenul evidentei controlului, care permite realizarea unor esantioane mari în timp foarte

scurt;

Repetarea controalelor;

Observarea executiei unui control care permite auditorului sa inteleaga mai bine maniera în

care este realizat controlul şi sa verifice efectuarea corecta a acestuia.

Auditorul semnaleazaleaza conducerii, oral sau scris, observatiile pe care acesta le are

asupra controlului intern. Daca descopera lacune grave, urmeaza sa aprecieze daca refuza

certificarea sau o face cu rezerve. Poate sugera, de asemenea, ameliorarea sistemului existent.

Comunicarea observatiilor poate fi facuta printr-un raport asupra controlului intern.

Activitatile auditorului in evaluarea controlului intern Evaluarea auditului intern

Este intocmit un program de verificare, care cuprinde urmatoarele etape:

1. Descrierea procedurilor

Descrierea procedurilor presupune cunoaşterea de către auditor a documentelor primare unde

sunt consemnate operaţiunile economico-financiare. Modul lor de întocmire, verificare, de

prelucrare a circulaţiei şi de arhivare are efecte asupra exactităţii, realităţii şi integrităţii întregului

sistem de evidenţe dintr-o unitate patrimonială.

Descriptive, ce constau în obtinerea prin chestionare prealabile sau din instructiunile date de

administratie (manualul de proceduri) a procedurilor existente şi a controalelor instituite. Se au în

vedere procedurile cele mai reprezentative ca volum şi importanta pentru unitatea patrimoniala :

incasari, plati, vanzari, stocuri etc.

Grafice, care formalizeaza prin scheme, circulatia documentelor în unitatea patrimoniala,

precum şi controalele efectuate de salariatii anume imputerniciti.

2. Testele de conformitate

Obiectul lor este de a obtine confirmarea ca descrierea procedurii a fost corect inteleasa şi

este corespunzatoare procedurilor aplicate în unitatea analizata. Ele permit verificarea existentei

procedurii. Modalitatile de realizare a testelor sunt diferite, şi printre acestea se număra :

o observarea directa;

o confirmarea verbala a utilizatorilor;

o existenta mijloacelor utilizate (ştampile, vize, fişiere);

o observarea ulterioara prin reluarea intregului circuit pentru a-l testa.

3. Evaluarea preliminară

- examinarea sistemului şi căutarea punctelor forte sau slabe ale procedurilor sistemului;

- punerea unor întrebări reunite intr-un chestionar.

Punctele forte sunt constituite din controale plasate în fluxul de prelucrare a datelor, care

garantează o corectă contabilizare a acestora.

Punctele slabe sunt reprezentate de deficienţe ale sistemului, care pot da naştere unor riscuri de

erori sau fraude.

Pentru evaluarea preliminară a punctelor forte şi a punctelor slabe ale sistemului, auditorul

procedează la:

• examinarea sistemului descris mai sus, pentru a pune în evidenţă ceea ce are bun sistemul şi

limitele acestuia. Această examinare comportă riscul ca unele aspecte să fie omise sau uitate;

• punerea unor întrebări executanţilor. Aceste întrebări se formalizează din timp sub forma

„chestionarelor de control intern“. Aceste chestionare permit compararea controlului intern teoretic

descris în manualele de proceduri cu cel existent în întreprindere. Întrebările se adresează pe

sectoare de activitate şi urmăresc dacă controalele există, sunt cunoscute de executanţi şi dacă

absenţa acestor controale influenţează calitatea informaţiilor.

4. Testele de permanenta

Prin acestea se verifica daca punctele forte sau slabe fac obiectul unei aplicări efective sau

constante. Ele trebuie sa fie ample pentru a convinge ca procedurile aplicate sunt fara defecţiuni şi

permanent.

Pentru depistarea riscurilor în funcţionarea sistemului se procedează la analiza controalelor de

prevenire şi a controalelor de detectare prevăzute de întreprindere.

Controalele de prevenire se realizează în timpul derulării operaţiunilor înainte de a se trece la

faza următoare şi, de regulă, înaintea înregistrării operaţiunii respective. Aceste controale se

materializează într-o semnătură sau viză pe documente.

Controalele de detectare sunt efectuate asupra unui grup de operaţiuni de aceeaşi natură (prin

sondaj) cu scopul de a descoperi anomaliile în funcţionarea sistemului sau al asigurării că aceste

anomalii nu există.

Pentru verificarea modului de funcţionare a controlului intern, auditorul dispune de mai multe

tehnici, cum sunt:

� Urmărirea evidenţei controalelor efectuate de către întreprindere.

� Repetarea controalelor

� Observarea executării unor controale

5. Evaluarea definitiva şi documentul de sinteza

Auditorul poate, în final, sa faca o apreciere definitiva asupra auditului intern al unitatii,

determinand:

punctele forte (dispozitivul de control efectiv şi permanent);

punctele slabe datorate conceperii defectuoase a sistemului;

punctele slabe datorate unor aplicari gresite ale procedurilor.

Raportul asupra controlului intern Rezultatul controlului intern este formulat prin ‘Raportul asupra controlului intern’.

Acest raport are urmatoarea structura:

Nota de introducere şi sinteza, ce cuprinde:

- o recapitulare rapida a misiunii, a locului şi rolului activitatii de apreciere a controlului

intern, conditiile de executare şi metodele utilizate;

- concluziile raportului;

- data şi semnatura.

Sumarul raportului, ce poate fi prezentat în diferite feluri :

- recapitularea titlurilor şi punctelor, ce vor fi reluate în ultima parte ‘Detalii’;

- reluarea rapida a tuturor slabiciunilor constatate.

Detaliile raportului, care corespund elementelor anuntate în sumar, sunt structurate

conform anumitor principii:

- prezentarea punctelor în ordinea importantei;

- recapitularea punctelor pe sectiuni, functii sau grupe de conturi;

- prezentarea unor informatii mai putin importante;

- descrierea punctelor, care pot avea o incidenta asupra cuantificarii;

- reluarea sfaturilor date în cursul exerciţiului precedent, daca nu li s-a dat curs.

Fiecare din punctele prezentate trebuie sa contina urmatoarele informatii :

- descrierea punctelor slabe constatate;

- consecinte şi incidente asupra conturilor anuale;

- sfaturi şi masuri pentru ameliorarea situatiei.

Daca controlul intern este bine conceput şi functioneaza corect, auditorul isi poate reduce

controalele şi analizele proprii asupra conturilor şi se poate sprijini pe controlul intern.

Raport asupra controlului intern (Exemplu)

Subsemnaţii ……………………………………………, membri ai Comisiei de cenzori, am

procedat la aprecierea controlului intern în anul ….. exercitat la societatea S.C. „X“ S.A.

Auditul intern este un plan de organizare şi reprezintă măsurile coordonate luate de conducerea

întreprinderii în vederea protejării valorilor active, a promovării eficacităţii exploatării, a asigurării

respectării dispoziţiilor administrative şi a asigurării fidelităţii şi exactităţii informaţiilor contabile.

Au fost utilizate în aprecierea controlului intern al unităţii tehnici descriptive ale procedurilor

interne ale unităţii, proceduri de confirmare directă, tehnica observării directe şi folosirea flow-

chan-urilor pentru cunoaşterea circulaţiei documentelor contabile în unitatea S.C. „X“ S.A.

În urma aprecierii controlului intern la unitatea S.C. „X“- am constatat existenţa unui manual de

proceduri al unităţii în care sunt detaliate procedurileAuditul financiar contabil privind vânzările,

încasările, plăţile, stocurile, imobilizările, manual de proceduri al cărui conţinut este puţin cunoscut

de personalul unităţii.

În ceea ce priveşte responsabilităţile personalului, acestea sunt puţin cunoscute, având în vedere

existenţa unui sistem administrativ foarte complex. Se recomandă de aceea o mai bună stabilire a

competenţelor personalului.

Cu privire la arhivarea informaţiilor contabile, aceasta se apreciază pozitiv.

Sumar:

1. Aprecierea controlului intern al imobilizărilor.

2. Aprecierea controlului intern al stocurilor.

3. Aprecierea controlului intern al cumpărărilor.

4. Aprecierea controlului intern al vânzărilor.

5. Aprecierea controlului intern al plăţilor.

6. Aprecierea controlului intern al încasărilor.

Detalii:

1. Aprecierea controlului intern al imobilizărilor

Imobilizările corporale ale unităţii S.C. „X“ S.A. au fost inventariate corect, în conformitate cu

Legea Contabilităţii nr. 82/1991, cu Legea nr. 15/24.03.1994 privind amortizarea capitalului

imobilizat în active corporale şi necorporale, cu H.G. 983/1998 privind reevaluarea terenurilor,

clădirilor şi construcţiilor speciale completată prin H.G. 95/1999 şi Hotărârea nr. 403/07.06.2000.

2. Aprecierea controlului intern al stocurilor

Am constatat în unitate o creştere a stocurilor de materie primă şi materiale auxiliare nefolosite,

ceea ce duce la pierderi suferite de unitate, la produse reziduale, toate rezultând din insuficienta

cunoaştere a pieţei sau din pierderea clienţilor datorită situaţiei precare a economiei.

3. Aprecierea controlului intern al cumpărărilor

În anul 2000, unitatea a contractat materii prime şi materiale auxiliare cu furnizorii, fără a ţine

seama de capacitatea de producţie redusă a unităţii şi neavând o piaţă de desfacere a produselor

finite bine structurată.

4. Aprecierea controlului intern al vânzărilor

Departamentul de marketing al unităţii S.C. „X“ S.A. nu a realizat un studiu de piaţă al

produselor unităţii pentru aprovizionarea vânzărilor pentru anul 2000.

Contractele încheiate cu beneficiarii societăţii S.C. „X“ S.A. au avut ca termen de plată a

facturilor cinci zile de la data livrării mărfii, ceea ce a dus la imobilizarea resurselor financiare ale

unităţii.

5. Aprecierea controlului intern al plăţilor

Ca punct slab al procedurii plăţilor, unitatea a folosit plata avansurilor acordate furnizorilor de

materii prime şi materiale auxiliare, în loc să plătească în ziua livrării. Pe viitor se recomandă

unităţii S.C. „X“ S.A. plata furnizorilor în ziua livrării pentru o mai bună utilizare a resurselor

financiare.

6. Aprecierea controlului intern al încasărilor

Contractele încheiate cu beneficiarii societăţii S.C. „X“ S.A. au avut ca termen de plată a

facturilor cinci zile de la data livrării mărfii, ceea ce a dus la imobilizarea resurselor financiare ale

unităţii. Pe viitor se recomandă încheierea contractelor cu termen de plată a facturilor trei zile de la

data livrării mărfii pentruo bună gestionare a resurselor financiare ale unităţii.

Menţionăm că aceste constatări nu vor avea incidenţă asupra certificăriisituaţiilor financiare.

Data Semnătura



realizare

Mijloace de

realizare

Sistemul

contabil si de

control intern

80 min Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Evaluarea

sistem contabil

15 min

Rolul si

continutul

controlului

intern

20 min

Obiectivele

auditorului

privind

aprecierea

controlului

intern

20 min

Activitatile

auditorului in

evaluarea

controlului

intern

25 min

Raport asupra

controlului

intern

Exemplu de

raport

20 min Individual

Interpretări

Tablă


2. Standardul de Audit nr. 400, „Evaluarea riscurilor şi controlului intern“

SEMINAR 8. DOSARUL PERMANENT DE AUDIT


Identificarea elementelor prezentare in dosarul permanent de audit

Capacitatea studentului de a plasa documente ale misiunii de audit in dosarul corespunzător

de audit, respectiv cel curent sau permanent


Acest dosar trebuie sa contina documente si tabele importante pentru continuarea activitatii de

audit.

Aspectul acestui dosar trebuie standardizat prin folosirea unui index corespunzator.

Detaliile necesar a fi incluse intr-un dosar permanent de audit sunt:

a) Informatii legate de client

� informatii generale

� detalii cu privire la activitate

� organigrama societatii

� conturile in banca si drepturile de semnatura

� conducerea si restul personalului

� partile afiliate

b) Detalii de angajament

� scrisoarea de angajament

� numirea ca auditor

� scrisoarea de permisiune

� autorizarile

c) Informatii si conventii legale si statutare

� copie a memorandumului si articolelor

� procesele verbale ale sedintelor

� copii dupa conventiile de imprumut

� copii dupa contractele inchiriere si dupa actul de proprietate

� copii dupa evaluarea terenurilor

� detalii ale schemelor de pensii

� rentabilitatea anuala

� detalii legate de emisiunea autorizata de actiuni

� detalii ale legilor si regulamentelor relevante

d) Sistemul contabil

� sinteza registrelor si inregistrarilor

� sinteza si stemului contabil

� detalii legate de sistemele computerizate

� politici contabile importante

� scrisori catre conducere

e) Informatii contabile

� copii ale situatiilor contabile

� informatii statistice

f) Active

� registrul de active valorile

� detalii legate de asigurare

Documentatia inclusa in dosarele permanente de audit trebuie sa fie actualizata corespunzator si

revizuita in fiecare an. Probe ale acestei actualizari si revizuiri trebuie inregistrate in dosar, posibil

prin utilizarea unui formular anual de actualizare.

Unele informatii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi

folosite pe toata perioada mandatului. Ele nu au nevoie sa fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor

intr-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea după aducerea sa la zi.

Acest dosar permite evitarea repetarii în fiecare an a unor lucrari şi transmiterea de la un exercitiu

la altul a elementelor de cunoastere a intreprinderii.

Elementele cele mai caracteristice continute de dosarul permanent sunt:

fisa de caracterizare;

scurt istoric al intreprinderii;

organigrame;

persoanele care angajeaza intreprinderea;

conturile anuale ale ultimelor exercitii;

note asupra organizarii sectorului de activitate, productie etc.

note asupra statutului;

procese verbale asupra Consiliului de Administratie şi Adunarii Generale;

structura grupului;

contracte, asigurari.

Dosarul permanent seorganizeaza în sectiuni, care usureaza clasarea documentelor şi consultarea

lor. Fiecare sectiune poate fi materializata printr-un despartitor comportand un sumar al

continutului. Tinerea la zi se efectueaza pe sumar, indicand data introducerii documentului.

Pentru a-si indeplini rolul de informare, dosarul permanent trebuie sa indeplineasca anumite

conditii şi anume:

sa fie tinut la timp;

sa fie eliminate informatiile perimate;

sa nu contina documente voluminoase ale intreprinderii, ci numai extrasele necesare.

De fiecare data cand se lucreaza asupra unor posturi din conturile anuale sau în alte domenii,

auditorul poate:

sa cerceteze daca informatiile privind subiectul respectiv se gasesc la dosarul

permanent;

sa aduca la zi dosarul permanent.



realizare

Mijloace de

realizare

Dosarul

permanent de

audit

100 min explicatie

prezentare

discutii

prezentare

interpretare

Videoproiector

Dosar (format

hartie)

Prezentare

teoretică a

continutului

dosarului

permanent de

audit

50 min

Studierea unui

dosar

permanent de

audit

50 min


SEMINAR 9. DOSARUL CURENT DE AUDIT


- Identificarea elementelor prezentare in dosarul curent de audit

- Capacitatea studentului de a plasa documente ale misiunii de audit in dosarul

corespunzător de audit, respectiv cel curent sau permanent


Cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depaseste exercitiul controlat.

El permite asamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii, la sinteza şi formularea

raportului.

Cuprinde:

Planificarea misiunii:

note asupra utilizării lucrărilor de control efectuate de alţi specialişti (auditori interni etc.)

date şi duratele vizitelor, locurilor de intervenţie;

compunerea echipei;

data pentru emiterea raportului;

buget de timp şi realizarea lui.

Supervizarea lucrărilor:

note asupra studierii dosarelor şi stabilirea soluţiilor la problemele ridicate;

aprobarea tuturor deciziilor importante, care pot afecta planificarea, programul lucrărilor,

executarea lucrărilor, concluziile lucrărilor, conţinutului raportului.

Aprecierea controlului intern:

evaluarea punctelor tari, slabe şi a zonelor de risc;

foi de lucru privind: bazele stabile a sondajelor asupra sondajelor asupra funcţionarii

sistemelor, detalii asupra sondajelor efectuate;

comentarii asupra anomaliilor descoperite.

Obţinerea de elemente probante:

program de lucru;

foi de lucru cu obiectul, detalii asupra lucrărilor efectuate, eventuale comentarii,

concluzii;

documente sau copii de documente de la întreprindere sau terţi, justificand cifrele

examinate;

detalii asupra lucrarilor efectuate asupra conturilor anuale: comparatii, explicatii ale

variatiilor, concluzii;

sinteza generala a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii sau tratarea distincta a

punctelor care ar putea avea o influenta asupra deciziei de certificare;

foi de lucru cu privire la faptele delictuale.



realizare

Mijloace de

realizare

Dosarul curent

de audit

100 min explicatie

prezentare

discutii

Videoproiector

Dosar (format

Prezentare

teoretică a

continutului

dosarului curent

de audit

50 min

Studierea unui 50 min

dosar curent de

audit prezentare

interpretare

hartie)


SEMINAR 10. CONTROLUL CONTURILOR


Intelegerea conceptului de control al conturilor

Stabilirea eficienţei operaţionale a controalelor în prevenirea sau detectarea şi corectarea

denaturărilor semnificative de la nivelul conturilor


Proceduri de audit

Auditorul obţine probe de audit cu scopul de a ajunge la concluzii rezonabile pe baza cărora să

fundamenteze opinia de audit prin efectuarea de proceduri de audit cu ajutorul cărora:

Să obţină o înţelegere a entităţii şi a mediului acesteia, inclusiv controlul intern, pentru a evalua

riscurile unor denaturări semnificative la nivelul situaţiilor financiare şi la nivelul aserţiunilor

(„proceduri de evaluare a riscurilor”).

Să testeze, atunci când este necesar sau atunci când auditorul decide să facă astfel, eficienţa

operaţională a controalelor în prevenirea sau detectarea şi corectarea denaturărilor semnificative de

la nivelul aserţiunilor ( „teste ale controalelor”).

Să detecteze denaturările semnificative de la nivelul aserţiunilor ( „proceduri de fond” şi includ

teste ale detaliilor pentru categorii de tranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentări de informaţii,

precum şi proceduri analitice de fond).

Auditorul poate obţine probe de audit prin una sau mai multe dintre următoarele proceduri:

inspecţie, observare, investigaţie şi confirmare, calcul şi proceduri analitice. Momentul aplicării

acestor proceduri va depinde, parţial, de intervalele de timp în care probele de audit obţinute se află

la dispoziţia auditorului.

Natura şi durata procedurilor de audit care se utilizează pot fi afectate de faptul că unele date

contabile şi alte informaţii pot fi disponibile numai în format electronic sau numai în anumite

momente.

Inspecţia înregistrărilor şi a documentelor

Inspecţia constă în examinarea înregistrărilor sau a documentelor, interne sau externe, în formă

tipărită, electronică sau de altă natură. Inspecţia înregistrărilor şi a documentelor furnizează probe

de audit cu grade variate de credibilitate, în funcţie de natura şi sursa acestora şi, în cazul

înregistrărilor şi documentelor interne, în funcţie de eficienţa controalelor exercitate în timpul

obţinerii respectivelor evidenţe. Un exemplu de inspecţie utilizată ca test al controalelor îl constituie

inspecţia înregistrărilor sau a documentelor pentru obţinerea probelor referitoare la autorizare.

Inspecţia imobilizărilor corporale

Inspecţia imobilizărilor corporale constă în examinarea fizică a activelor. Inspecţia imobilizărilor

corporale furnizează probe de audit credibile cu privire la existenţa lor, dar nu neapărat şi cu privire

la drepturile şi obligaţiile entităţii sau la evaluarea respectivelor imobilizări. Inspecţia elementelor

individuale de natura stocurilor însoţeşte, în mod obişnuit, observarea inventarierii stocurilor.

Observarea

Observarea constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuată de alţii.

Exemplele includ observarea inventarierii stocurilor de către personalul entităţii şi observarea

efectuării activităţilor de control. Observarea furnizează probe de audit cu privire la efectuarea unui

proces sau a unei proceduri, dar este limitată la momentul în care observarea are loc şi mai este

limitată de faptul că actul de a fi observat poate afecta modul în care se desfăşoară procesul sau

procedura respectivă.

Participarea auditorului la inventar

În mod obişnuit, conducerea entităţii stabileşte proceduri în baza cărora stocurile sunt inventariate

cel puţin o dată pe an, pentru a servi drept bază pentru întocmirea situaţiilor financiare sau pentru a

evalua credibilitatea sistemului continuu de inventariere.

Atunci când stocurile sunt semnificative pentru situaţiile financiare, auditorul trebuie să obţină

probe de audit adecvate şi suficiente cu privire la existenţa şi starea acestora prin participarea la

inventariere, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil. O astfel de participare va

permite auditorului să inspecteze stocurile, să observe conformitatea operaţiunilor cu procedurile

stabilite de conducere privind înregistrarea şi controlul rezultatelor inventarierii, şi să furnizeze

probe referitoare la credibilitatea procedurilor stabilite de conducere.

Acolo unde participarea auditorului la inventarierea stocurilor nu este posibilă, datorită unor factori

cum sunt natura şi localizarea acestora, auditorul trebuie să aprecieze dacă alte proceduri alternative

furnizează probe de audit adecvate şi suficiente cu privire la existenţa şi starea stocurilor pentru a

concluziona că nu are nevoie să facă referiri la o limitare a sferei angajamentului de audit.

În planificarea participării la inventariere sau a utilizării procedurilor alternative, auditorul trebuie

să ia în considerare următoarele:

Natura sistemelor de contabilitate şi de control intern utilizate în ceea ce priveşte stocurile.

Riscul inerent, riscul de nedetectare şi riscul de control, precum şi pragul de semnificaţie

asociate stocurilor.

Dacă se estimează a fi stabilite proceduri adecvate şi emise instrucţiuni corespunzătoare

pentru inventariere.

Data sau perioada în care are loc inventarierea.

Locurile în care stocurile sunt păstrate.

Dacă este necesară participarea unui expert.

Atunci când cantităţile trebuie să fie determinate prin numărare şi auditorul participă la numărare

sau când entitatea practică un sistem continuu de inventariere, şi auditorul participă la efectuarea

inventarului o dată sau de mai multe ori pe parcursul unui an, în mod obişnuit auditorul trebuie să

observe procedurile de numărare şi să efectueze teste de numărare.

Dacă entitatea foloseşte proceduri de estimare a cantităţii fizice, cum ar fi estimarea cantităţii de

cărbune aflată pe stoc, auditorul trebuie să fie satisfăcut de caracterul rezonabil acelor proceduri.

Atunci când stocul este situat în mai multe locuri, auditorul trebuie să hotărască la care dintre

amplasamente este mai potrivită participarea lui, luând în considerare pragul de semnificaţie pentru

stocuri şi evaluarea riscului inerent şi a celui de control pentru diferitele amplasamente.

Pentru a obţine certificarea că procedurile stabilite de conducere sunt implementate în mod adecvat,

auditorul trebuie să observe procedurile utilizate de angajaţi şi să efectueze numărări de control.

Atunci când efectuează numărări, auditorul trebuie să testeze atât exhaustivitatea, cât şi acurateţea

înregistrărilor în listele de inventar prin urmărirea elementelor selectate din listele de inventar care

trebuie să se regăsească în stocul fizic şi a elementelor selectate din stocul fizic care trebuie să se

regăsească în listele de inventar. Auditorul trebuie să ia în considerare măsura în care copii ale unor

asemenea înregistrări ale numărării, respectiv, liste de inventar, trebuie reţinute pentru testare şi

comparare ulterioară.

Auditorul trebuie, de asemenea, să ia în considerare procedurile de separare a exerciţiilor, incluzând

detalii ale circulaţiei stocului chiar înainte de, în timpul şi după numărătoare, astfel încât

contabilizarea unor astfel de mişcări să poată fi verificată la o dată ulterioară.

Din motive de ordin practic, inventarierea stocului fizic poate fi făcută la o altă dată decât la

sfârşitul exerciţiului financiar. În mod obişnuit, acest lucru va fi adecvat pentru scopurile unui audit

numai atunci când riscul de control este stabilit ca fiind la un nivel mai puţin ridicat. Prin efectuarea

procedurilor adecvate, auditorul trebuie să evalueze dacă mişcările de stocuri ce apar între data

numărării şi sfârşitul exerciţiului sunt corect înregistrate.

Atunci când entitatea operează un sistem continuu de inventariere care este folosit pentru a

determina soldul de la sfârşitul exerciţiului, prin efectuarea procedurilor suplimentare auditorul

trebuie să evalueze dacă sunt înţelese motivele existenţei oricăror diferenţe semnificative între

rezultatele numărării stocului fizic şi înregistrările continue ale stocului, şi dacă înregistrările sunt în

mod corespunzător ajustate.

Auditorul trebuie să testeze listele de inventariere finale pentru a evalua dacă acestea reflectă cu

acurateţe numărările de stoc reale.

Atunci când stocurile se află în custodia şi sub controlul unei terţe părţi, în mod obişnuit auditorul

trebuie să obţină confirmarea directă din partea terţei părţi privind cantităţile şi starea stocurilor

deţinute în numele entităţii. În funcţie de pragul de semnificaţie considerat pentru aceste stocuri,

auditorul trebuie să aibă în vedere următoarele:

Integritatea şi independenţa terţei părţi;

Observarea sau angajarea unui alt auditor pentru a observa inventarierea acestor stocuri;

Obţinerea raportului unui alt auditor privind gradul de adecvare a sistemelor de contabilitate şi de

control intern ale terţei părţi pentru a se asigura că acele stocuri sunt corect numărate şi păstrate în

mod corespunzător;

Inspectarea documentaţiei privind stocurile deţinute de terţe părţi, de exemplu recipise de depozit

sau obţinerea confirmării din partea altor părţi, atunci când astfel de stocuri au fost gajate.

Investigarea

Investigarea constă în căutarea de informaţii, atât financiare, cât şi nefinanciare, referitoare la

persoane cu experienţă, fie din interiorul, fie din afara entităţii. Investigarea este o procedură de

audit utilizată masiv pe parcursul angajamentului şi este adesea complementară desfăşurării altor

proceduri de audit. Investigările pot varia de la investigaţii scrise oficiale, până la chestionări orale

neoficiale. Evaluarea răspunsurilor obţinute prin investigări reprezintă o parte integrală a procesului

de investigare.

Litigiile şi revendicările care implică o entitate pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor

financiare şi, de aceea, se poate cere prezentarea lor în situaţiile financiare şisau crearea de

provizioane pentru asemenea elemente în situaţiile financiare.

Auditorul trebuie să efectueze procedurile necesare pentru a deveni conştient de orice litigiu sau

revendicare care implică entitatea şi care poate avea un efect semnificativ asupra situaţiilor

financiare. Aceste proceduri trebuie să includă:

Efectuarea unei investigări adecvate a conducerii, incluzând obţinerea de declaraţii;

Revizuirea proceselor verbale încheiate la şedinţele consiliului de administraţie şi a

corespondenţei purtate cu avocaţii entităţii;

Examinarea conturilor de cheltuieli cu taxe de timbru, judiciare etc.;

Utilizarea oricărei informaţii obţinute privind afacerile entităţii, incluzând informaţii

obţinute din discuţiile cu propriul departament juridic.

Atunci când au fost identificate litigii şi revendicări sau atunci când auditorul crede că acestea pot

exista, auditorul trebuie să stabilească o comunicare directă cu avocaţii entităţii. O asemenea

comunicare va ajuta la obţinerea de probe de audit adecvate şi suficiente pentru a clarifica dacă

litigiile şi revendicările potenţiale semnificative sunt cunoscute şi dacă estimările conducerii privind

implicaţiile financiare, incluzând costurile aferente, sunt credibile.

Scrisoarea care trebuie întocmită de conducerea entităţii şi trimisă de auditor trebuie să ceară

avocatului să comunice direct cu auditorul. Atunci când este puţin probabil că avocatul va răspunde

unei investigări cu caracter general, scrisoarea trebuie să specifice, în mod obişnuit, următoarele:

listă a litigiilor şi revendicărilor.

Evaluarea de către conducere a rezultatului litigiilor şi revendicărilor, precum şi estimarea

implicaţiilor financiare, incluzând costurile implicate.

cerere prin care avocatul să confirme caracterul rezonabil al evaluărilor conducerii şi care să

ofere în continuare informaţii auditorului, dacă lista litigiilor şi revendicărilor este considerată

de către avocat a fi incompletă sau incorectă.

Auditorul trebuie să ia în considerare situaţia problemelor juridice până la data raportului de audit.

În unele cazuri, auditorul poate avea nevoie de informaţii actualizate de la avocaţi.

În anumite circumstanţe, de exemplu, acolo unde aspectul este complex sau există neînţelegeri între

conducere şi avocat, poate fi necesar ca auditorul şi să se întâlnească cu avocatul şi să discute

despre rezultatul probabil al litigiilor şi revendicărilor. Aceste întâlniri trebuie să aibă loc cu acordul

conducerii şi de preferat în prezenţa unui reprezentant al acesteia.

În cazul în care conducerea refuză să-i dea auditorului permisiunea de a comunica direct cu avocaţii

entităţii, acest fapt va fi considerat o limitare a activităţii şi va conduce în mod obişnuit la o opinie

calificată sau la imposibilitatea de a exprima o opinie. Acolo unde un avocat refuză să răspundă

într-o manieră adecvată şi auditorul se află în imposibilitatea de a obţine probe de audit suficiente

prin aplicarea procedurilor alternative, auditorul trebuie să considere dacă acest fapt reprezintă o

limitare a ariei de aplicabilitate care poate conduce la o opinie cu rezerve (calificată) sau la

imposibilitatea de a exprima o opinie.

Confirmarea

Confirmarea, care este un tip specific de investigare, reprezintă procesul de obţinere a unei

declaraţii cu privire la o informaţie sau la o condiţie existentă, direct de la terţă parte. De exemplu,

în mod obişnuit auditorul caută confirmarea directă a creanţelor prin consultarea debitorilor.

Confirmările sunt utilizate frecvent atunci când este vorba despre soldurile conturilor şi

componentele lor, dar nu trebuie limitate la aceste elemente. De exemplu, auditorul poate solicita

confirmarea termenilor contractuali sau ai unor tranzacţii pe care o entitate le are cu terţe părţi;

confirmarea solicitată are scopul de a întreba dacă au fost aduse modificări contractului şi, dacă da,

care sunt detaliile relevante. Confirmările sunt utilizate, de asemenea, pentru a obţine probe de audit

referitoare la absenţa anumitor condiţii, de exemplu, absenţa unui „contract secundar” care poate

influenţa recunoaşterea veniturilor.

Probele de audit sub forma răspunsurilor scrise la cererile de confirmare primite direct de auditor de

la terţi care nu sunt afiliaţi ai entităţii auditate, atunci când sunt avute în vedere individual sau

cumulativ cu probe de audit din alte proceduri, pot ajuta la reducerea riscului de audit pentru

aserţiunile aferente la un nivel acceptabil.

Confirmările externe sunt frecvent utilizate în legătură cu soldurile conturilor şi componentelor

acestora, dar nu trebuie să se limiteze la acestea. De exemplu, auditorul poate solicita confirmarea

externă a termenilor contractelor sau tranzacţiilor pe care entitatea le-a încheiat cu terţe-părţi.

Cererea de confirmare este menită să clarifice dacă respectivul contract a suferit modificări şi dacă

da, care sunt informaţiile relevante. Alte exemple de situaţii în care pot fi folosite confirmările

externe sunt:

Soldurile conturilor la bănci şi alte informaţii de la bănci.

Soldurile creanţelor.

Stocurile aflate la terţi în depozite pentru a fi prelucrate sau în consignaţie.

Titluri de proprietate ţinute în custodie sau ca garanţie de avocaţi sau creditori.

Titluri de valoare cumpărate de la brokeri de valori mobiliare dar nelivrate la data bilanţului.

Credite.

Soldurile datoriilor comerciale.

Credibilitatea probelor obţinute prin confirmări externe depinde, printre altele, de aplicarea de către

auditor a unor proceduri corespunzătoare pentru redactarea cererii de confirmare externă, aplicarea

procedurilor de confirmare externă şi evaluarea rezultatelor procedurilor de confirmare externă.

Factorii care afectează credibilitatea confirmărilor includ controlul pe care auditorul îl exercită

asupra cererilor de conformare şi răspunsurilor, caracteristicile respondenţilor şi restricţiile cuprinse

în răspuns sau impuse de management.

Cu cât nivelul evaluat al riscurilor inerent şi de control creşte, auditorul concepe teste detaliate

pentru a obţine mai multe probe, sau probe mai convingătoare despre o aserţiune din situaţiile

financiare. În aceste situaţii, utilizarea procedurilor de confirmare poate fi eficientă pentru

furnizarea de suficiente probe de audit. Cu cât nivelul evaluat al riscului inerent şi al celui de

control este mai scăzut, cu atât auditorul are nevoie de asigurări mai puţine din testele detaliate

pentru a formula o concluzie despre o aserţiune din situaţiile financiare.

Tranzacţiile neobişnuite sau complexe pot fi asociate cu un nivel mai ridicat al riscului inerent sau

de control decât tranzacţiile simple. Dacă entitatea a încheiat tranzacţii neobişnuite sau complexe

iar nivelul riscului inerent şi de control este evaluat ca fiind ridicat, auditorul are în vedere

confirmarea condiţiilor tranzacţiei cu celelalte părţi pe lângă examinarea documentelor păstrate de

entitate.

Confirmarea externă a unei creanţe oferă probe solide privind existenţa contului la o anumită dată.

Confirmarea oferă şi probe privind operarea procedurilor privind independenţa exerciţiilor

financiare. Totuşi, astfel de confirmări nu oferă de regulă toate probele de audit necesare cu privire

la aserţiunea despre valoare, pentru că nu se poate cere debitorului să confirme informaţii de detaliu

cu privire la capacitatea sa de plată a creanţei.

În mod similar, în cazul bunurilor aflate în consignaţie, confirmarea externă va aduce probabil

probe solide care să susţină aserţiunile privind existenţa şi drepturile şi obligaţiile, dar s-ar putea să

nu aducă probe care să susţină aserţiunea privind valoarea.

Relevanţa confirmărilor externe pentru auditul unei aserţiuni din situaţiile financiare este de

asemenea afectată de obiectivul auditorului la selectarea informaţiilor pentru confirmare. De

exemplu, pentru auditul aserţiunii privind exhaustivitatea datoriilor comerciale, auditorul trebuie să

obţină probe că nu există datorii semnificative neînregistrate. Aşadar, trimiterea cererilor de

confirmare către furnizorii principali ai unei entităţi prin care se solicită furnizarea de copii de pe

extrasele de cont auditorului în mod nemijlocit, chiar dacă evidenţele nu arată vreo sumă datorată

lor, momentan, va fi de obicei mai eficientă pentru detectarea datoriilor neînregistrate decât

selectarea conturilor de confirmat pe baza valorilor mai mari înregistrate în registrul datoriilor

comerciale.

Atunci când obţine probe pentru aserţiuni neabordate în mod adecvat prin confirmări, auditorul ia în

considerare alte proceduri de audit în completarea procedurilor de confirmare sau pentru a fi

utilizate în schimbul procedurilor de confirmare.

Auditorul trebuie să adapteze cererile de confirmare externă la obiectivul specific de audit. Atunci

când concepe cererea, auditorul are în vedere aserţiunile abordate şi factorii probabili a afecta

credibilitatea confirmărilor. Factori precum forma cererii de confirmare externă, experienţa

anterioară în audit şi angajamente similare, natura informaţiilor ce se urmăreşte a fi confirmate şi

destinatarul vizat afectează modul în care sunt concepute cererile deoarece aceşti factori au un efect

direct asupra credibilităţii probelor obţinute prin procedurile de confirmare externă.

Cererile de confirmare de regulă menţionează autorizarea dată de conducere respondentului de a

dezvălui informaţiile respective auditorului. Respondenţii s-ar putea să fie mai dornici să răspundă

unei cereri de confirmare conţinând autorizarea conducerii, şi în anumite cazuri s-ar putea să nu

poată răspunde decât dacă cererea conţine autorizarea conducerii.

Auditorul poate folosi cereri de confirmare externă pozitivă sau negativă (infirmare) ori o

combinaţie între cele două.

Cererea de confirmare externă pozitivă solicită destinatarului să răspundă auditorului în toate

cazurile fie prin a menţiona acordul său cu privire la informaţiile furnizate fie prin a completa

informaţiile. Un răspuns la o cerere de confirmare externă pozitivă este de aşteptat, de cele mai

multe ori, să furnizeze probe de audit credibile. Există riscul, totuşi, ca respondentul să răspundă

cererii fără a verifica dacă informaţiile sunt corecte. Auditorul nu este de regulă în măsură să afle

dacă s-a întâmplat aşa. Auditorul poate, totuşi, reduce acest risc prin utilizarea unor cereri de

confirmare externă pozitivă care să nu menţioneze valoarea (sau alte informaţii) ci să ceară

destinatarului să completeze valoarea sau să furnizeze alte informaţii. Pe de altă parte, utilizarea

acestui tip de cerere de confirmare cu „spaţiu liber” poate cauza o viteză mai scăzută de răspuns din

partea respondenţilor întrucât aceştia trebuie să depună un efort în plus.

Cererea de confirmare externă negativă (infirmare) solicită destinatarului să răspundă doar în

eventualitatea unui dezacord faţă de informaţiile menţionate în cerere. Totuşi, atunci când nu

primeşte nici un răspuns la o cerere de confirmare negativă, auditorul rămâne conştient că nu vor

exista probe explicite că terţii vizaţi au primit cererile de confirmare şi că au verificat corectitudinea

informaţiilor cuprinse în acestea. Aşadar, utilizarea cererilor de confirmare negative de regulă

asigură probe mai puţin credibile decât utilizarea cererilor pozitive, iar auditorul are în vedere

efectuarea altor teste detaliate în completarea utilizării infirmărilor.

Cererile de infirmare pot fi utilizate pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil atunci

când:

nivelul evaluat al riscului inerent şi de control este scăzut;

este implicat un număr mare de solduri mici;

nu este aşteptat un număr substanţial de erori; şi

auditorul nu are motive să creadă că respondenţii vor ignora aceste cereri.

Se poate utiliza o combinaţie între confirmările externe pozitive şi cele negative. De exemplu, dacă

soldul total al creanţelor este alcătuit dintr-un număr mic de solduri mari şi un număr mare de

solduri mici, auditorul poate decide că este bine să confirme toate sau un eşantion din soldurile mari

prin cereri de confirmare pozitivă şi un eşantion din soldurile mici utilizând cereri de infirmare.

Dacă auditorul caută să confirme anumite solduri sau alte informaţii iar conducerea solicită

auditorului să nu facă acest lucru, auditorul trebuie să vadă dacă existe motive întemeiate pentru o

astfel de solicitare şi să obţină probe în sprijinul validităţii solicitărilor din partea conducerii. Dacă

auditorul este de acord cu conducerea să nu obţină confirmarea externă a unui aspect anume, el

trebuie să aplice proceduri alternative pentru a obţine suficiente probe adecvate cu privire la acel

aspect.

Dacă auditorul nu acceptă validitatea solicitării conducerii şi este împiedicat de la obţinerea

confirmărilor, atunci există o limitare a sferei activităţii auditorului şi acesta trebuie să ia în

considerare impactul posibil asupra raportului de audit.

Pentru a analiza motivele oferite de conducere, auditorul are o atitudine de scepticism profesional şi

are în vedere dacă solicitarea are vreo implicaţie privind integritatea conducerii. Auditorul are în

vedere dacă solicitarea conducerii poate indica posibila existenţă a unor fraude sau erori. De

asemenea auditorul are în vedere dacă procedurile alternative vor oferi suficiente probe cu privire la

acel aspect.

Credibilitatea probelor furnizate de o confirmare este afectată de competenţa, independenţa,

autoritatea de a răspunde, cunoştinţele despre aspectul care se cere a fi confirmat şi obiectivitatea

respondentului. Din acest motiv, auditorul încearcă să se asigure, acolo unde este posibil, că cererea

de confirmare este adresată persoanei competente. De exemplu, pentru a confirma că entitatea a fost

scutită de la respectarea unei clauze speciale aferente unui împrumut pe termen lung, auditorul

adresează cererea unui reprezentant al creditorului care are cunoştinţe despre scutirea respectivă şi

autoritatea de a furniza informaţii.

Totodată, auditorul verifică dacă există posibilitatea ca anumite persoane să nu ofere un răspuns

obiectiv sau nepărtinitor la cererea de confirmare. Pot ajunge în atenţia auditorului informaţii despre

competenţa, cunoştinţele, capacitatea sau dorinţa de a răspunde a destinatarului cererii. Auditorul ia

în considerare efectul unor astfel de informaţii asupra redactării cererii de confirmare şi a evaluării

rezultatelor, inclusiv asupra stabilirii eventualei nevoi de proceduri suplimentare. Auditorul are în

vedere de asemenea dacă există un temei suficient pentru a concluziona că cererea de confirmare a

fost trimisă unui respondent de la care auditorul poate aştepta un răspuns care să ofere suficiente

probe adecvate. De exemplu, auditorul poate întâlni tranzacţii semnificative neobişnuite la sfârşitul

anului care au un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare, tranzacţiile fiind încheiate cu o

terţă-parte care este economic dependentă de entitate. În astfel de circumstanţe, auditorul verifică

dacă terţa-parte poate fi motivată să ofere un răspuns inexact.

Atunci când aplică procedurile de confirmare, auditorul trebuie să menţină controlul asupra

procesului de selectare a destinatarilor cererilor, asupra întocmirii şi expedierii cererilor de

confirmare şi asupra răspunsurilor la acele cereri. Controlul asupra comunicărilor între destinatarii

vizaţi şi auditor este menţinut pentru a minimiza posibilitatea ca rezultatele procesului de

confirmare să fie distorsionate datorită interceptării şi modificării cererilor de confirmare sau

răspunsurilor la acestea. Auditorul se asigură că el este cel care expediază cererile de confirmare, că

cererile sunt abordate în mod corespunzător şi că este obligatoriu ca toate răspunsurile să fie trimise

direct auditorului. Auditorul verifică dacă răspunsurile provin de la expeditorii pretinşi.

Auditorul trebuie să aplice proceduri alternative atunci când nu primeşte nici un răspuns la o cerere

de confirmare externă pozitivă. Procedurile de audit alternative trebuie să fie de aşa natură încât să

furnizeze probele, despre aserţiunile din situaţiile financiare, pe care cererea de confirmare a fost

menită să le ofere.

Dacă nu primeşte nici un răspuns, auditorul de regulă contactează destinatarul cererii pentru a

obţine un răspuns. Dacă auditorul nu poate obţine un răspuns, utilizează proceduri de audit

alternative. Natura procedurilor alternative variază în funcţie de contul şi aserţiunea în cauză. La

examinarea creanţelor, procedurile alternative pot include examinarea încasărilor ulterioare,

examinarea documentelor de expediţie sau alte documente referitoare la clienţi care să aducă probe

pentru aserţiunea privind existenţa, şi testele de independenţa exerciţiilor asupra vânzărilor care să

aducă probe pentru aserţiunea privind exhaustivitatea. La examinarea datoriilor comerciale,

procedurile alternative pot include examinarea plăţilor ulterioare sau corespondenţei cu terţii care să

aducă probe pentru aserţiunea privind existenţa şi examinarea altor evidenţe, cum ar fi procesele de

recepţie bunurilor, care să aducă probe pentru aserţiunea privind exhaustivitatea.

Auditorul are în vedere dacă există vreun indiciu că respectivele confirmări externe primite ar putea

să nu fie credibile. Auditorul ia în considerare autenticitatea răspunsului şi efectuează teste pentru a

risipi orice îndoială. Auditorul poate alege să verifice sursa şi conţinutul unui răspuns printr-o

convorbire telefonică cu pretinsul expeditor al răspunsului. În plus, auditorul solicită pretinsului

expeditor să-i trimită lui direct confirmarea în original. Cu o utilizare din ce în ce mai răspândită a

tehnologiei, auditorul ia în considerare validitatea sursei răspunsurilor primite în format electronic

(de exemplu, fax sau e-mail). Confirmările verbale sunt transpuse în documentele de lucru. Dacă

informaţiile din confirmările verbale sunt semnificative, auditorul cere părţilor implicate să-i trimită

lui, în mod direct, confirmări scrise ale informaţiilor respective.

Dacă auditorul formulează concluzia că procesul de confirmare şi procedurile alternative nu au

generat suficiente probe de audit privind o aserţiune, el trebuie să întreprindă alte proceduri pentru a

obţine suficiente probe de audit adecvate.

Dacă auditorul utilizează confirmări pentru o dată anterioară datei bilanţului pentru a obţine probe

în sprijinul unei aserţiuni din situaţiile financiare, acesta va obţine suficiente probe de audit că

tranzacţiile relevante pentru aserţiunea respectivă din perioada intervenită nu au fost semnificativ

denaturate. Din motive practice, dacă nivelul riscului inerent şi de control este evaluat la mai puţin

de ridicat, auditorul poate hotărî să confirme soldurile la o altă dată decât cea de închidere a

perioadei, de exemplu atunci când auditul urmează a fi finalizat la puţin timp după data bilanţului.

Ca în cazul tuturor lucrurilor făcute înainte de finele anului, auditorul ia în considerare nevoia de a

obţine şi alte probe de audit referitoare la restul perioadei.

Recalcularea

Recalcularea constă în verificarea acurateţi matematice a documentelor sau a înregistrărilor.

Recalcularea poate fi efectuată prin utilizarea tehnologiei informaţiei, de exemplu, obţinând de la

entitate un fişier electronic şi folosind TAAC pentru verificarea acurateţei sintezei fişierului.

Reefectuarea

Reefectuarea reprezintă executarea de către auditor, în mod independent, a procedurilor sau

controalelor care au fost efectuate iniţial ca parte a controlului intern al entităţii, fie manual, fie

utilizând TAAC; de exemplu, reefectuarea testului referitor la analiza pe maturităţi a conturilor de

creanţe.

Proceduri analitice

Procedurile analitice constau în analizarea indicatorilor şi a tendinţelor semnificative, incluzând

investigarea acelor fluctuaţii şi relaţii care nu sunt consecvente cu alte informaţii relevante sau care

se abat de la valorile aşteptate.

Procedurile analitice cuprind, de asemenea, investigarea fluctuaţiilor şi a relaţiilor identificare care

nu sunt consecvente cu alte informaţii relevante sau care se abat în mod semnificativ de la valorile

previzionate.

Auditorul trebuie să aplice procedurile analitice în cadrul etapelor de planificare şi de revizuire

generală ale auditului. Procedurile analitice pot fi aplicate şi în cadrul altor etape.

Procedurile analitice includ luarea în considerare a comparaţiilor dintre informaţiile financiare ale

unei entităţi şi:

Informaţiile comparabile aferente perioadelor anterioare;

Rezultatele anticipate ale entităţii, cum ar fi prognozele şi previziunile, sau estimările

auditorului, cum ar fi o estimare a amortizării;

Informaţiile referitoare la un sector de activitate similar, cum ar fi compararea indicatorului

vânzărilor unei entităţi cu media pe ramură sau cu alte entităţi comparabile ca dimensiune,

aparţinând aceleiaşi ramuri.

Procedurile analitice includ, de asemenea, considerente cu privire la relaţiile dintre:

Elemente ale informaţiilor financiare care se estimează a fi conforme unui model previzibil

bazat pe experienţa entităţii, cum ar fi procentele marjei brute.

Informaţiile financiare şi cele nefinanciare, dar relevante, cum ar fi costurile cu salarizarea

raportat la numărul de angajaţi.

Pentru aplicarea procedurilor menţionate mai sus se pot utiliza diverse metode. Acestea variază de

la comparaţii simple până la analize complexe care utilizează tehnici statistice avansate. Procedurile

analitice pot fi aplicate situaţiilor financiare consolidate, situaţiilor financiare ale componentelor

(cum ar fi filiale, diviziuni sau segmente), precum şi elementelor individuale ale informaţiilor

financiare. Alegerea de către auditor a procedurilor, metodelor şi nivelului de aplicare constituie o

problemă de raţionament profesional.

Procedurile analitice sunt utilizate în următoarele scopuri:

De a ajuta auditorul în planificarea naturii, duratei şi întinderii altor proceduri de audit.

Ca proceduri de fond, atunci când utilizarea lor poate fi mult mai funcţională şi eficientă

decât testele detaliilor pentru reducerea riscului de nedetectare asociat anumitor aserţiuni din

situaţiile financiare; şi

Ca o revizuire generală a situaţiilor financiare din cadrul etapei de revizuire finală a

activităţii de audit.

Procedurile analitice în planificarea activităţii de audit

Auditorul trebuie să aplice proceduri analitice în cadrul etapei de planificare pentru a ajuta la

înţelegerea activităţii şi la identificarea domeniilor cu risc potenţial. Aplicarea procedurilor analitice

poate dezvălui unele aspecte ale activităţii de care auditorul nu avea cunoştinţă şi care îl vor ajuta la

determinarea naturii, duratei şi întinderii altor proceduri de audit.

În planificarea activităţii de audit, procedurile analitice utilizează atât informaţii financiare, cât şi

nefinanciare, de exemplu, relaţia dintre vânzări şi aria spaţiului de vânzare sau volumul de bunuri

vândute.

Proceduri analitice privite ca proceduri de fond

Încrederea auditorului în procedurile de fond pentru reducerea riscului de nedetectare aferent

anumitor aserţiuni privind situaţiile financiare, poate deriva din testele detaliilor, din procedurile

analitice sau dintr-o combinare a acestora. Decizia cu privire la care proceduri trebuie utilizate

pentru a atinge un anumit obiectiv de audit se bazează pe raţionamentul profesional al auditorului,

raţionament ce vizează funcţionarea şi eficienţa preconizată a procedurilor disponibile pentru

reducerea riscului de nedetectare în cazul anumitor aserţiuni specifice privind situaţiile financiare.

În mod normal, auditorul va investiga conducerea în legătură cu disponibilitatea şi credibilitatea

informaţiilor necesare pentru aplicarea procedurilor analitice şi cu rezultatele oricărei astfel de

proceduri executate de entitatea în cauză. Ar putea fi eficientă utilizarea datelor analitice întocmite

de entitate, în situaţia în care auditorul este convins de corecta întocmire a respectivelor date.

Atunci când auditorul intenţionează să execute procedurile analitice ca şi proceduri de fond, el va

trebui să ia în considerare un număr de factori, cum ar fi:

Natura entităţii şi gradul în care informaţiile pot fi împărţite; de exemplu, procedurile

analitice pot fi mai eficiente atunci când sunt aplicate informaţiilor financiare referitoare la

secţiuni individuale ale unei activităţi sau situaţiilor financiare ale componentelor unei

entităţi diversificate, decât atunci când sunt aplicate situaţiilor financiare ale entităţii

considerată în ansamblu.

Disponibilitatea informaţiilor, atât financiare, cum ar fi prognozele şi previziunile, cât şi

nefinanciare, cum ar fi numărul de unităţi produse sau vândute.

Credibilitatea informaţiilor disponibile (de exemplu, dacă previziunile sunt întocmite cu

suficientă atenţie).

Relevanţa informaţiilor disponibile (de exemplu, dacă previziunile au fost întocmite mai

degrabă ca rezultate ce se preconizează a fi, decât ca obiective care se vor atinge).

Sursa informaţiilor disponibile (de exemplu, sursele independente de entitate sunt, în mod

normal, mai credibile decât sursele interne).

Comparabilitatea informaţiilor disponibile (de exemplu, datele referitoare la o ramură de

activitate extinsă ar putea avea nevoie de o completare pentru a putea fi comparate cu acelea

ale unei entităţi care produce şi comercializează produse specializate).

Cunoştinţele acumulate pe parcursul activităţilor anterioare de audit, împreună cu

capacitatea auditorului de a înţelege funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern,

precum şi tipurile de probleme care au generat ajustări contabile în perioadele precedente.

Proceduri analitice în cadrul revizuirii generale de la finalul auditului

Auditorul trebuie să aplice procedurile analitice la/sau aproape de sfârşitul auditului, atunci când

poate formula o concluzie generală privind conformitatea situaţiilor financiare, ca întreg, cu ceea ce

auditorul cunoaşte referitor la client. Concluziile desprinse din rezultatele unor astfel de proceduri

sunt formulate cu intenţia de a corobora cu concluzii desprinse în timpul auditării componentelor

sau elementelor individuale ale situaţiilor financiare şi să ajute la formularea unor concluzii

generale privitoare la credibilitatea situaţiilor financiare. Totuşi, aceste concluzii pot să identifice,

de asemenea, domenii care solicită aplicarea de proceduri suplimentare.

Aplicarea procedurilor analitice se bazează pe ipoteza ca relaţiile dintre date există şi se menţin, în

absenţa unor condiţii cunoscute ca fiind contrare. Prezenţa acestor relaţii asigură probe de audit în

ceea ce priveşte exhaustivitatea, precizia şi validitatea datelor produse de sistemul contabil. Totuşi,

încrederea în rezultatele procedurilor analitice va depinde de evaluarea de către auditor a riscului ca

procedurile analitice să identifice relaţii asemănătoare cu cele aşteptate, atunci când există, de fapt,

denaturări semnificative.

Gradul de siguranţă pe care auditorul îl acordă rezultatelor procedurilor analitice depinde de

următorii factori:

Pragul de semnificaţie al elementelor implicate, de exemplu, atunci când soldurile stocurilor

sunt semnificative, auditorul nu se bazează doar pe procedurile analitice pentru a-şi formula

concluziile. În orice caz, auditorul se poate baza doar pe procedurile analitice pentru

anumite elemente de venituri şi cheltuieli, atunci când acestea nu sunt semnificative ca

elemente individuale;

Alte proceduri de audit direcţionate către aceleaşi obiective de audit, de exemplu, alte

proceduri executate de auditor pentru revizuirea colectabilităţii conturilor creanţelor, cum ar

fi revizuirea încasărilor ulterioare de numerar, pot confirma sau infirma întrebări apărute în

urma aplicării procedurilor analitice asupra analizei pe maturităţi a conturilor de creanţe;

Precizia cu care rezultatele preconizate ale procedurilor analitice pot fi prevăzute. De

exemplu, auditorul se va aştepta, în mod normal, la o consecvenţă mai mare în cazul

comparării marjei profitului brut de la o perioada la alta decât în cazul comparării

cheltuielilor opţionale, cum ar fi cele pentru cercetare sau reclamă; şi

Evaluarea riscului inerent şi a riscului de control, de exemplu, în cazul în care controlul

intern asupra procesării ordinelor de vânzare este slab şi, prin urmare, riscul de control este

ridicat, atunci pentru desprinderea concluziilor referitoare la creanţe este necesară o mai

mare încredere în testele detaliilor tranzacţiilor şi soldurilor decât în procedurile analitice.

Va fi necesar ca auditorul să ia în considerare testarea controalelor, dacă acestea există, asupra

întocmirii situaţiilor utilizate la aplicarea procedurilor analitice. Atunci când astfel de controale sunt

eficiente, auditorul va avea o încredere mai mare în credibilitatea informaţiilor şi, prin urmare, în

rezultatele procedurilor analitice. Controalele efectuate asupra informaţiilor nefinanciare pot fi

adesea testate în strânsă legătură cu testele controalelor aferente contabilităţii. De exemplu, în

stabilirea controalelor asupra procesării facturilor de vânzări, o entitate poate include controale

asupra înregistrării cantităţilor vândute. În aceste circumstanţe, auditorul ar putea testa controalele

asupra înregistrării cantităţilor vândute în combinaţie cu testele controalelor asupra procesării

facturilor de vânzări.

Atunci când procedurile analitice identifică fluctuaţii sau relaţii semnificative care nu sunt

consecvente cu alte informaţii relevante sau care se abat de la valorile aşteptate, auditorul trebuie să

investigheze şi să obţină explicaţii adecvate şi probe coroborante corespunzătoare.

Investigarea fluctuaţiilor şi a relaţiilor neobişnuite începe, de obicei, cu investigarea conducerii,

urmată de:

Coroborarea răspunsurilor conducerii, de exemplu, prin compararea lor cu cunoştinţele auditorului

despre client şi cu alte probe obţinute pe parcursul procesului de audit; şi

Luarea în considerare a necesităţii aplicării altor proceduri de audit bazate pe rezultatele unor

asemenea investigaţii, în cazul în care conducerea nu este capabilă să ofere o explicaţie sau dacă

explicaţia nu este considerată corespunzătoare.

Controlul financiar, şi în special cel gestionar se realizeaza în trei etape:

Controlul iniţial asupra datelor de intrare:

Verificarea corectitudinii întocmirii documentelor primare sub aspectul formei şi al conţinutului;

Verificarea prelucrării datelor în tehnica de calcul sau a introducerii lor în registrele contabile în

scopul asigurării preluării integrale. Pentru a se pune în evidenta erorile ce pot aparea, se utilizează

procedee de control, cum ar fi :

Controlul corelaţiilor dintre solduri şi rulaje, care pune în evidenta inregistrarile contabile

anormale;

Controlul respectării seriilor numerice ale documentelor cu regim special, prin care sunt

descoperite situaţiile în care unele documente nu au fost inregistrate sau au fost inregistrate

de mai multe ori;

Controlul prin jocuri de incercare, ce se bazeaza pe prelucrarea manuala a unui esantion de

documente sau pe baza unui program informatic şi compararea rezultatelor cu cele din

contabilitatea intreprinderii.

Controlul automat asupra datelor initiale, cu ajutorul procedurilor automate de control

sintactic şi semantic continute de pachelele de programme informatice.

Controlul prelucrarii datelor urmareste depasirea erorilor ce pot apărea, fie ca urmare a conceperii

gresite a sistemului, inclusiv a programelor de prelucrare, fie ca urmare a unor greşeli de operare

sau manipulare a suporturilor de date. Cel mai des utilizate sisteme de control sunt ‘controalele prin

balanţe’, care pot fi :

Balante sah, prin care fiecare rezultat se determina prin doua modalitati diferite. La final,

aceste rezultate se compara intre ele.

Balante permanente, bazate pe obtinerea în cadrul fiecarui program a unor totaluri speciale

pentru control, care se compara cu totalurile obtinute prin alte programe.

Controlul final sau al rezultatelor obtinute în urma prelucrarii automate a datelor

Vizeaza forma şi continutul situatiilor de iesire sub aspectul formei şi a continutului şi

instrumentele contabilitatii, şi presupune urmarirea modului cum se asigura:

Consemnarea operatiunilor în documente;

Evaluarea elementelor patrimoniale, a cheltuielilor şi a veniturilor;

Coretitudinea calculelor;

Gruparea şi sistematizarea datelor în conturi;

Centralizarea şi verificarea datelor cu ajutorul balantelor de verificare;

Verificarea cocordantei dintre informatiile contabile şi realitate cu ajutorul inventarierii;

Sintetizarea şi generalizarea informatiilor contabile cu ajutorul conturilor anuale (bilant,

cont de profit şi pierderi, anexe).

Clasificarea verificărilor documentare 1. Verificarile cronologice au în vedere examinarea documentelor în ordinea în care au fost

intocmite, inregistrate în contabilitate şi arhivate fara a tine cont de continutul lor. Ele nu permit o

studiere aprofundata a unei categorii de operatiuni de la inceput pana la sfarsit. în general,

documentele sunt arhivate în practica pe probleme sau pe grupe de conturi şi trebuie sa fie verificate

în acelasi mod. Se utilizeaza la unitatile mici, cu un volum redus de activitate.

2. Verificarile invers cronologice incep cu documentele cele mai recente. Se utilizeaza de

regula cand se constata emisiuni sau erori de inregistrare, precum şi în situatia descoperirii unor

falsuri, neglijente sau abateri.

3. Verificarile sistematice presupun gruparea documentelor pe categorii de operatiuni sau

probleme şi verificarea lor în ordine cronologica sau invers cronologica. Au o frecventa mai mare în

practica, usurandu-se munca de sistematizare a concluziilor, permitand specializarea organelor de

control, urmarirea concordantei intre documente şi reducand posibilitatea aparitiei unor omisiuni a

documentelor de la control.



realizare

Mijloace de

realizare

Proceduri de

audit privind

controlul

conturilor

65 Prezentare

Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă

Discutii

Inspecţia 10 min

Observarea 10 min

Investigarea 10 min

Confirmarea 15 min

Recalcularea si

Reefectuarea

5 min

Proceduri

analitice

15 min

Controlul

financiar

35 min

Controlul iniţial

asupra datelor de

intrare

8 min

Controlul

prelucrarii datelor

7 min Prezentare

Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă

Discutii Controlul final

sau al rezultatelor

obtinute în urma

prelucrarii

automate a

datelol

10 min

Clasificarea 10 min

verificărilor

documentare

Bibliografie/lecţia de studiat de către student 1. Boulescu M., Audit si control financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005 2. Boulescu M., Barnea C., Audit financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001

SEMINAR 11. ELABORAREA OPINIEI DE AUDIT


- Identificarea tipurilor de opinii pe care le poate emite auditorul financiar

- Capacitatea de a identifica situatiile cand se va emite o opinie modificată


Concluziile auditorului și raportarea

În baza probelor de audit, auditorul va concluziona dacă există o incertitudine semnificativă legată

de evenimente sau condiții care ar putea pune în mod semnificativ la îndoială capacitatea entității de

a-și continua activitatea.

Pot exista două situații când:

S1. Folosirea prezumției de continuitate a activității este adecvată, dar există o incertitudine

semnificativă;

- Determinarea modului in care situatiile financiare prezinta evenimentele/ conditiile ce ar

putea afecta continuitatea activitatii si metodele de abordare a acestora de catre entitate;

- Prezentarea clara in cadrul situatiilor financiare a incertitudinilor semnificative ce pot afecta

continuitatea activitatii, respectiv valorificarea activelor si stingerea datoriilor in cursul normal al

activitatii.

- In cazul prezentarii adecvate in situatiile financiare, auditorul nu isi modifica opinia, dar

adauga un paragraf explicativ cu referire la incertitudinile semnificative.

- In cazul neprezentarii adecvate in situatiile financiare, auditorul exprima o opinie

modificata, mentionand in raport existenta incertitudinilor semnificative

S2. Folosirea prezumției de continuitate a activității este inadecvată

In acest caz, auditorul trebuie sa exprime o opinie contrara, indiferent daca situatiile financiare au

fost intocmite in baza principiului de continuitate a activității, dar conform rationamentului

profesional, folosirea de către conducere a prezumtiei de continuitate a activitatii in situatiile

financiare nu este adecvată.

Dacă auditorul, în baza procedurilor suplimentare pe care le-a efectuat, a informațiilor suplimentare

obținute, va aprecia că entitatea nu-și va putea continua activitatea, va decide că principiul de

continuitate a activității este inadecvat și va exprima o opinie contrară.

Proceduri relevante sunt:

a) Verificarea, analiza îrampreună cu conducerea a fluxului de numerar, a profitului, etc.;

b) Examinarea, analiza unor situatii financiare interimare ale entității (cele semestriale)

c) Confirmarea existentei contractelor incheiate cu terti, cu părți afiliate, a legalității acestora

De asemenea, auditorul compară:

a) Informatiile financiare prezivionate cu rezultatele precedente

b) Informatiile financiare previzionate pentru perioadele recent incheiate su rezultatele istorice

Pe baza probelor de audit obținute, auditorul trebuie să stabilească dacă există o incertitudine

semnificativă cu privire la evenimente sau condiții care, individual sau cumulat, ar putea pune la

îndoială capacitatea entității de a-și continua activitatea.

Tipuri de opinii

În cazul în care auditorul concluzionează că situatiile financiare oferă o imagine fidelă sau sunt

prezentate cu fidelitate, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare

financiară aplicabil, trebuie exprimată o opinie nemodificata.

Auditorul poate exprima o opinie modificata, dupa cum urmeaza:

Opinie modificată – opinie cu rezerve, opinie adversă sau imposibilitatea exprimării unei

opinii

Situaţii în care este necesară o modificare a opiniei auditorului:

Modificarea opiniei din raportul auditorului când:

(a) pe baza probelor de audit obţinute, situaţiile financiare, luate ca un întreg, conţin denaturări

semnificative; sau

(b) auditorul nu poate obţine suficiente şi adecvate probe de audit pentru a concluziona că

situaţiile financiare, luate ca un întreg, nu conţin denaturări semnificative.

Determinarea tipului de modificare adusă opiniei auditorului

Opinia cu rezerve

(a) chiar dacă sunt obţinute probe suficiente şi adecvate, se ajunge la concluzia că denaturările,

individuale sau totale, sunt semnificative, dar nu persistente în situaţiile financiare; sau

(b) cu toate că nu poate obţine probe suficiente şi adecvate pe care să-şi bazeze opinia, auditorul

concluzionează că eventualele efecte ale denaturărilor semnificative asupra situaţiilor financiare,

dacă este cazul, pot fi semnificative dar nu persistente.

Opinia adversă: atunci când auditorul, după ce a obţinut probe de audit suficiente şi

adecvate, concluzionează că denaturările, individuale sau totale, sunt atât semnificative cât

şi persistente pentru situaţiile financiare

Imposibilitatea exprimării unei opinii: imposibilitatea de a obţine probe de audit suficiente

şi adecvate ca bază pentru opinie; atunci când auditorul concluzionează că eventualele

efecte ale denaturărilor neidentificate asupra situaţiilor financiare, dacă este cazul, pot fi atât

semnificative cât şi persistente.



realizare

Mijloace de

realizare

Concluziile

auditorului

Concluzii

auditorului si

raportarea

50 min Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă

Tipuri de opinii 50 min Explicare

Interpretări

Videoproiector

Tablă Opinie

Nemodificată

20 min

Opinie

modificată

20 min

Discutii privind

aspectele neclare

10 min


3. ISA 700- Formularea unei opinii şi raportarea cu privire la situaţiile financiare

4. ISA 705- modificări ale opiniei raportului auditorului independent

5. ISA 706- paragrafele de observaţii şi paragrafele explicative din raportul auditorului

independent

SEMINAR 12. ISA 700- RAPORTUL DE AUDIT


înțelegerea modului de elaborare a raportului auditorului financiar

elaborarea raportului de audit financiar


Raportul de audit

Potrivit standardului ISA 700, raportul de audit trebuie să fie scris și să cuprindă obligatoriu

următoarele elemente:

1. Titlul;

2. Destinatar;

3. Paragraf introductiv;

4. Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare;

5. Responsabilitatea auditorului;

6. Opinia auditorului;

7. Alte responsabilităţi de raportare;

8. Semnătura auditorului;

9. Data raportului auditorului;

10. Adresa auditorului.

1. Titlu: indica in mod clar că este raportul unui auditor independent.

2. Destinatar: în conformitate cu circumstanţele specifice misiunii( guvernanță, management,

acționariat,etc)

3. Paragraful introductiv: Entitatea ale cărei situaţii financiare au fost auditate

Situaţiile financiare au fost auditate;

titlul fiecărei situatii financiare care cuprinde setul complet de situatii

financiare

rezumatul politicilor contabile semnificative precum si la alte note

explicative; și

data și perioada acoperită de situațiile financiare.

Responsabilitatea conducerii cu privire la situatiile financiare: întocmirea situatiilor

financiare în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, (CPF) SAU (CGC)

precum si pentru sistemul de control intern relevant pentru întocmirea situaţiilor financiare

ce nu conţin denaturări semnificative fie ca urmare a fraudei, fie ca urmare a erorii.

Responsabilitatea auditorului a exprima o opinie cu privire la situaţiile financiare în baza auditului efectuat

realizat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit.

auditorul să se conformeze cerinţelor de etică si că auditorul planifică si

realizează auditul astfel încât să obţină o asigurare rezonabilă cu privire la

faptul că situaţiile financiare nu prezintă denaturări semnificative.

Opinia auditorului În cazul în care auditorul concluzionează că situatiile financiare oferă o imagine fidelă sau sunt

prezentate cu fidelitate, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare

financiară aplicabil, trebuie exprimată o opinie nemodificata.

Alte responsabilităţi de raportare: responsabilităţi adiţionale de a raporta asupra altor

aspecte suplimentare fată de exprimarea opiniei cu privire la situaţiile financiare. Ex: cadrul

de adecvare al registrelor contabile și înregistrărilor

Semnătura Auditorului: reprezintă numele firmei de audit, numele personal al auditorului,

sau ambele, după cum este cerut de jurisdicţia respectivă

Data Raportului Auditorului: nu mai devreme de data la care auditorul a obţinut suficiente

probe de audit adecvate în virtutea cărora să îşi poată fundamenta opinia cu privire la

situaţiile financiare.

Adresa Auditorului: locaţia din țara sau jurisdicţia în care auditorul îşi desfăşoară

activitatea.

Comentariile auditorului din cuprinsul raportului de audit nu sunt standardizate, există diversitate in

situatiile intâlnite. Aceste comentarii depinde de experienta profesională și abilitatea auditorului.

Pe baza probelor obținute, auditorul va evalua concluziile, dacă există o asigurare rezonabilă

conform căreia situatiile financiare luate in ansamblu nu contin denaturări semnificative. Dacă

situatiile financiare sunt intocmite în concordanță cu un cadru de raportare, atunci se va tine seama

dacă argumentele sustin cele afirmate.



realizare

Mijloace de

realizare

Raport de audit

financiar

50 min Explicare

Analiza

Videoproiector

Tablă Elementele

raportului

20 min

Comentariile

auditorului

15 min

Paragraful

opiniei de audit

15 min

Prezentare si

analiza modele

de rapoarte de

audit financiar

50 min Studiu de caz

Interpretări

analiza

Videoproiector

Prezentare

Dosar





independent

SEMINAR 13. INTOCMIREA UNUI RAPORT DE AUDIT FINANCIAR


Elaborarea Raportului de Audit Financiar

Recunoasterea elementelor ce trebuie cuprinse intr-un raport de audit financiar


In urma analizei unor date financiare ale unor entități economice, studentii vor intocmi raporte de

audit financiar pe baza cunostintelor acumulate de-a lungul cursului de Audit financiar. Informatiile

financiar-contabile vor fi oferite studentilor pe echipe in cadrul seminarului pe suport de hartie,

urmand ca acestia sa intocmeasca un raport de audit financiar.



realizare

Mijloace de

realizare

Prezentare

informatii

financiar-

contabile

50 min Pe echipe

Calcule

Interpretări

Calculator

Tablă Studiu bilant 15 min

Studiu cont de

profit si pierdere

15 min

Studiu flux de

trezorerie

10 min

Studiu alte

informatii

financiar-

contabile

10 min

Intocmire

raport de audit

financiar

50 min Pe echipe

Interpretări

Calculator

Coli hartie Elaborare

raport de audit

financiar

5 min





independent

SEMINAR 14. TEST DE VERIFICARE A CUNOSTINTELOR ACUMULATE


Verificarea cunoștintelor acumulate inainte de examinarea finală

Fixarea cunoștintelor acumulate


Testul va fi prezentat in timpul orei de seminar.



realizare

Mijloace de

realizare

Verificarea

cunostintelor

100 min Individual

Calcule

Interpretări

Calculator

Rezolvare test 1 30 min

Discutare

aspecte neclare

20 min

Rezolvare test 2 30 min

Discutare

aspecte neclare

20 min

Bibliografie/lecţia de studiat de către student 1. Elefterie Liana, Suportul de curs Audit financiar, 2012.

Bibliografie

1. Arens Alvin A., Elder Randal J., Auditing and assurance services : an integrated approach,

Editura Prentice Hall, 2010

2. Arens A., Audit, o abordare integrata, Ed. Arc, 2006

3. Boulescu M., Audit si control financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005;

4. Boulescu M., Barnea C., Audit financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001;

5. Danescu Tatiana, Audit financiar- convergente intre teorie si practica, Ed. Irecson, 2007

6. Elefterie L., Management si control financiar, Ed. Muntenia, Constanta, 2004;

7. Elefterie Liana, Curs Audit financiar, 2012, in format electronic (pe cd) disponibil la

biblioteca Facultății si hard-copy

8. Țurlea Eugeniu, Roman Aureliana G., Neamțu Horia, Audit financiar. Misiuni de asigurare

şi servicii conexe, Editura Economică, 2012

9. Directiva /43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate de

audit statutar

10. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată cu toate modificările şi completările ulterioare

în Monitorul Oficial al României;

11. OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele

europene, cu modificarile si completarile ulterioare

12. OMEF 1969/2007 privind aprobarea reglementarilor contabile pentru persoanele juridice

fara scop patrimonial, cu modificarile si completarile ulterioare

13. Manualul de Standarde internaționale de Audit și Control de calitate. Audit financiar 2009,

Editura Irecson, București,

14. Standardele Internationale de Audit, CAFR , 2009

universitatea spiru haret - anunțuri facultate · critica, logica a activitatii de verificare,...

Documents